COMUNICARE ŞI ARGUMENTARE

Există foarte multe definiţii ale comunicării în general şi ale actului de comunicare în

special, dar în estenţă, din punct de vedere sistematic, a comunica înseamnă a informa, a aduce

la cunoştinţă, a pune în discuţie, a ţine la curent, a relata – acesta ar fi sensul de “dicţionar” al

termenului – care a născut la începutul secolului XX, o nouă ştiinţă numită ştiinţa comunicării,

fără de care organizaţiile moderne nu ar fi avut forma lor actuală.

Ca act, comunicarea se produce printr-un contact verbal sau non-verbal în cadrul unui

grup, prin care interlocutorii fac schimb de idei, opinii şi perspective.

Comunicarea este, prin natura sa, un proces legat inseparabil de informaţie şi de

schimbul de informaţii, iniţiat de persoana care intenţionează să comunice, deci să transmită

un mesaj, prin canalul/canalele alese în prealabil.

Mesajul emiţătorului se adresează interlocutorului (publicului), care, la rândul său,

reacţionează şi îi trimite, implicit sau explicit, un răspuns celui dintâi.

Emiţătorul evaluează apoi reacţia publicului, pentru a descifra dacă mesajul a avut efectul

scontat şi pentru a-şi adapta sau îmbunătăţi următorul act de comunicare.

În urma succesiunii permanente de stimuli şi reacţii, procesul comunicării capătă un

caracter circular.

Acest lucru este evident la toate nivelurile, pornind de la comunicarea interpersonală

directă la comunicarea organizaţională.

1

Schema actului de comunicare

Informaţie Informaţie

Comunicarea este un proces a cărui esenţă este transferul de informaţie între unul sau mai mulţi participanţi implicaţi în mod direct sau indirect.

2

EMIŢĂTOR CANAL RECEPTOR