COMUNICAREA ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ

CRIZA CĂRNII DE PORC CONTAMINATĂ CU DIOXINĂ

MASTERAND: DUMITRAȘCU ROXANA CRISTINA

PROFESOR: D.nul CĂLIN SINESCU

Comunicarea în situații de criză. Studiu de caz: criza cărnii de porc

contaminată cu dioxină

Domeniul comunicării în situații de criză este unul foarte important în cadrul societății

contemporane, deoarece se produc foarte multe evenimente care influențează atitudinile și

comportamentele oamenilor față de o anumită situație sau un produs. De cele mai multe ori, atunci

când apare o problemă (indiferent la ce nivel) gestionarea deficitară a comunicării atrage după sine

escaladarea situației într-o manieră negativă care nu face decât să determine reacții exagerate din

partea populației vizate sau implicate. Din acest motiv, modul în care se efectuează comunicarea în

situații de criză este esențial, iar pentru a proceda corect există diferite strategii, metode care

facilitează comunicarea cu părțile implicate. Pentru a aplica noțiunile teoretice pe care le voi prezenta

în această lucrare, dar și pentru a evidenția importanța unei comunicări eficiente în situații de criză, am

ales ca studiu de caz, criza cărnii de porc contaminată cu dioxină, care a izbucnit în Irlanda și, mai

apoi, s-a extins și în România.

NOȚIUNI TEORETICE: COMUNICARE, CRIZĂ ȘI COMUNICARE ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ

Termenul „a comunica” provine, din punct de vedere etimologic, de la verbul latin

„comunicare”1 care are sensul de a avea în comun, a face ceva în comun, a împărtăşi ceva. Într-un sens

foarte larg, comunicarea desemnează orice proces prin care o informaţie este transmisă de la un

element la altul.

În societatea contemporană, comunicarea a devenit o temă centrală de dezbatere, iar literatura

de specialitate cuprinde o mare diversitate de lucrări care analizează situaţiile, instrumentele, tehnicile

de comunicare în vederea creării unor condiţii optime pentru o comunicare autentică şi eficientă. În

accepţiunea sa generală, comunicarea reprezintă un mod de manifestare al gândurilor şi sentimentelor

cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor şi mimicii, în scopul de a te face înţeles2.

Este necesar să precizăm și ceea ce se înțelege prin conceptul de „criză”. Zilnic, în mass media

sunt prezentate dezastre naturale, accidente, conflicte sociale, politice sau economice, drame umane.

Multe dintre aceste evenimente sunt etichetate de jurnaliști, de actorii lor sau de public drept „situații

de criză”; totuși nu orice întâmplare de acest tip reprezintă o criză, ci doar acele evenimente care

amenință în mod grav valorile și buna funcționare a unei organizații pot fi considerate crize în

adevăratul sens al cuvântului.

1 Valentina MARINESCU, „Introducere în teoria comunicării”, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, p. 72 Valentina MARINESCU, op. cit., p. 9

2

Utilizarea excesivă a termenului „criză” l-a determinat pe J.J. Burnett să afirme3: „În ciuda

faptului că specialiștii în relații publice se ocupă de crize de zece ani, există numeroase dovezi că

nivelul actual de înțelegere al acestui termen este unul simplist și incomplet.” Un alt specialist, J.A.

Robinson susținea că în cazul crizei avem de-a face cu un termen utilizat în mod frecvent, dar care se

află încă în căutarea unei semnificații științifice.

Cuvântul „criză” provine din grecescul „krisis”4, care avea multiple semnificații. În limbajul

politic și juridic, el însemna decizie sau discriminare. Ulterior, cuvântul a ajuns să desemneze o

analiză critică și o decizie, deci acțiunea de a evalua și judeca un fenomen. A doua familie semantică a

cuvântului este legată de utilizarea lui în medicină: criza desemna o exacerbare a unei afecțiuni sau

maladii, care era vizibilă printr-o schimbare bruscă a stării pacientului. În limbaj religios, se referea la

interpretarea semnelor divine din zborul păsărilor sau din cântecul acestora sau la alegerea unui animal

pentru a deveni victimă de sacrificiu.

În opinia lui Simon A. Booth5, cercetările consacrate crizei se pot grupa în trei categorii:

perspectiva psihologică (interesată de studierea cazurilor clinice), perspectiva economico-politică

(preocupată de identificarea caracteristicilor structurale ale crizelor și de definirea unor tehnici de

gestionare a acestora) și perspectiva sociologică (dominată de cercetările consacrate reacțiilor

colective în situații de dezastru).

Lucrările de specialitate atrag atenția asupra faptului că, deși în limbajul comun și în cel al

presei eticheta de „criză” este aplicată unei mari varietăți de situații, nu orice eveniment neplăcut este

o criză. Este important să stabilim elementele care individualizează o criză, care ne permit să afirmăm

că un eveniment este sau poate deveni o criză, deoarece în acest mod vom putea identifica strategiile

cele mai potrivite de comunicare de criză.

O primă confuzie care trebuie evitată este aceea dintre crize și probleme. D.W. Guth și C.

Marsh6 arată că problemele cu care se pot confrunta organizațiile sunt date de evenimente sau situații

banale, cel mai adesea predictibile; ele se încadrează în intervale scurte de timp, nu stârnesc atenția

publicului și nu solicită eforturi deosebite pentru a putea fi rezolvate. Spre exemplu, dacă la o

facultate, din diferite motive, rămân active doar două din cinci secretare, acest lucru reprezintă doar o

problemă.

3 Cristina COMAN, „Comunicarea de criză: tehnici și strategii”, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 134 Tudorel NICULAE, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză”, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006, pp. 128-1295 Tudorel NICULAE, op. cit., p. 1306 Tudorel NICULAE, op. cit., p. 132

3

În schimb, crizele sunt greu de anticipat, solicită pentru rezolvarea lor, resurse umane și

materiale importante, atrag imediat atenția publicului și pot afecta grav valorile fundamentale,

definitorii ale unei organizații.

La o analiză atentă a lucrărilor de specialitate constatăm că, sintetizând perspectivele propuse

de diferiți specialiști în relații publice, în orice criză sunt implicate mai multe elemente constante7:

1. caracterul de ruptură, greu predictabil al crizei

2. necesitatea schimbării: criza produce mai întâi un efect negativ (din perspectiva funcționării

uzuale a sistemului) și impune modificări care, pe termen lung, pot fi pozitive.

3. lipsa de informații sigure referitoare la cauzele și desfășurarea crizei

4. lipsa de timp pentru luarea deciziilor

5. lipsa unor cadre (teoretice și procedurale) eficiente de evaluare a crizei

6. caracterul nesigur al soluției și al deciziei care ar trebui luate pentru rezolvarea acestei stări

crearea unei situații de stres

În lucrările consacrate managementului crizei, o atenție aparte este acordată stabilirii unei

tipologii a crizelor și identificării unor strategii adecvate de gestionare a acestora. O tipologie evocată

frecvent în literatura de specialitate este cea elaborată de T. Pauchant și I. Mitroff 8, care combină

cauzele interne si externe, tehnico-economice și socioumane ce declanșează o situație de criză. Putem

identifica crize produse de:

factori externi, tehnico-economici (distrugerea mediului de către unități industriale, catastrofe

naturale)

factori interni, tehnico-economici (defectarea unor utilaje, prăbușirea sistemelor informatice,

falimente)

factori externi, socioumani (terorism, răpirea unor lideri, boicoturi, campanii de zvonuri)

factori interni, socioumani (proasta organizare a producției, deficiențe în comunicarea internă,

sabotaje, alterarea produselor în întreprindere, hărțuiri sexuale sau etnice)

Pe de altă parte, Timothy Coombs9 folosește o grilă de clasificare bazată pe două axe: intern-

extern, intenționat-neintenționat, determinând patru tipuri de crize, care se exclud reciproc:

accidentele: acțiuni neintenționate ce apar în cadrul activităților organizației (defecțiuni ale

utilajelor, accidentări ale lucrătorilor, dezastre naturale)

7 Thiery LIBAERT, „La communication de crise”,ediția a IIa, Editura Dunod, Paris, 2005, pp. 10-128 Cristina COMAN, op. cit., pp. 32-339 Cristina COMAN, op. cit., pp. 40-42

4

greșelile: acțiuni neintenționate ale organizației și pe care un agent extern încearcă să le

transforme într-o criză (ambiguități, manipulări, ezitări)

transgresiunile: acțiuni intenționate comise de organizații care, în mod conștient, încalcă reguli

de comportament asumate anterior (ascunderea unor informații de interes public, distribuirea

de produse periculoase, eludarea legilor)

terorismul: acțiuni intenționate realizate de actori externi cu scopul de a afecta în mod direct o

anumită organizație (prin afectarea angajaților sau clienților) sau în mod indirect (prin

reducerea vânzărilor, tulburarea procesului de producție)

Un management de criză eficient tratează ameninţarea în mod secvenţial. Principala problemă

într-o criză trebuie să o constituie siguranţa publică. Eşecul de a asigura siguranţa publică intensifică

efectele negative ale crizei. Reputaţia şi problemele financiare trebuie luate în considerare abia după ce

s-a asigurat siguranţa publică. Managementul crizei are ca scop final protejarea organizaţiei şi a

stakeholderilor săi de ameninţări şi reducerea impactului generat de aceste ameninţări. Managementul

crizei este un proces care previne sau micşorează efectele negative pe care o criză le poate genera

asupra organizaţiei şi a stakeholderilor săi. Ca proces, managementul crizei nu este constituit dintr-un

singur element, ci poate fi împărţit în următoarele faze10:

Pregătirea crizei – este o primă etapă și este una de avertizare, în care identificarea

potențialului de criză al unor evenimente poate conduce la adoptarea unor măsuri de

preîntâmpinare sau chiar anularea crizei.

Criza acută – este momentul în care se identifică criza propriu-zisă. Dacă etapa de pregătire a

crizei a dus la elaborarea unor planuri de criză, atunci organizația poate avea un anumit control

asupra momentului și modului în care criza va erupe. În cazul în care nu poate controlo aceste

situații, organizația poate să încerce să controleze informațiile referitoare la respectivul

eveniment. Este un moment extrem de important în managementul crizei, deoarece din acest

punct, presa și publicul devin conștiente de existența unei probleme și vor supraveghea

îndeaproape modul în care va decurge situația respectivă.

Faza cronică a crizei este cea de-a treia perioadă și poate avea întinderi în timp destul de

variate. În această etapă pot exista anchete, controale, dezbateri publice, disculpări, încercări de

recâștigare a încrederii opiniei publice.

Terminarea crizei este scopul tuturor acțiunilor de management al acestui tip de situații și

trebuie să aibă loc cât mai repede de la începerea crizei. În cazul în care etape de pregătire a

10 Arlette BOUZON, „Comunicarea în situații de criză”, traducere Cătălina Oniu, Editura Tritonic, București, 2006, pp. 163-165

5

crizei este bine exploatată de către organizație, atunci aceasta se va îndrepta rapid către această

fază.

Având în vedere că în societatea contemporană există foarte multe crize în toate domeniile, un

rol foarte important în managementul acestora revine comunicării. Aceasta este esențială în momentul

declanșării crizei, atunci când organizația ar trebui să vină cu un răspuns imediat, cu informații exacte,

necontradictorii, ar trebui să își asume responsabilitatea și să empatizeze cu persoanele afectate de

acea criză. În studiile de specialitate din domeniul comunicării de criză, se afirmă că gestionarea unei

asemenea situații se poate face utilizând strategii de comunicare, cu ajutorul cărora organizația să

încerce să minimizeze efectele negative ale crizei. Trebuie precizat că, fiecare criză este diferită și că,

nu există metode pentru toate tipurile, dar cele existente se pot adapta pentru ca o organizație să își

păstreze imaginea, credibilitatea în fața publicului. Autorul care a realizat cea mai complexă analiză a

strategiilor de comunicare în cadrul relațiilor publice ce pot fi folosite pentru a gestiona o situație de

criză este W. L. Benoit. Acesta susține că persoana sau instituția care se confruntă cu un asemenea

eveniment poate apela la una dintre următoarele strategii11:

Strategia negării – se bazează pe negarea oricărei implicări în faptele reproșate. Această

metodă are ca scop respingerea acuzațiilor, făcând apel la ideea că ele nu sunt adevărate, nu au

au existat sau plasarea vinei asupra altei organizații.

Strategia eludării responsabilității – presupune ca organizația respectivă să își diminueze

responsabilitatea în ceea ce s-a întâmplat.

Strategia reducerii caracterului periculos al faptelor reproșate – dorește nu să eludeze

responsabilitatea acestor evenimente, ci să convingă opinia publică că efectele acestor acțiuni

nu sunt atât de grave precum par.

Strategia de corectare – este utilizată atunci când compania trece imediat la soluționarea celor

reproșate, prin adoptarea de măsuri urgente.

Umilirea – persoana sau organizația implicată își recunoaște public vinovăția și tot în acest

mod cere iertare pentru faptele întreprinse, iar uneori poate veni și cu măsuri care să corecteze

situația creată.

Modelul elaborat de Benoit a fost completat de către W.T. Coombs12, care a mai adăugat două noi

strategii:

Strategia distanțării – prin care compania încearcă să slăbească legăturile dintre criză și

organizație cu scopul de a-și proteja imaginea

11 Arlette BOUZON, op. cit., pp. 171-17312 Thiery LIBAERT, op. cit., pp. 75-76

6

Strategia intrării în grații – presupune câștigarea simpatiei sau a aprobării publicului prin

conectarea organizației la acele activități care sunt percepute pozitiv de către oameni.

STUDIU DE CAZ: CRIZA CĂRNII DE PORC CONTAMINATĂ CU DIOXINĂ

Criza cărnii de porc a izbucnit în Irlanda, pe data de 6 decembrie 2008, când guvernul irlandez

a ordonat industriei alimentare să retragă de la vânzare produsele pe bază de carne de porc fabricate

intern după data de 1 septembrie 2008. ordinul era justificat de contaminarea cu dioxină și de riscul

prezentat de aceasta ca sursă a cancerului13. Alerta a fost lansată după ce autoritățile irlandeze, în urma

unor controale de rutină, au detectat prezența dioxinei, cu un nivel cu 80 până la 200 de ori mai mare

decât limitele de siguranță admise, în grăsimea de porc provenită de la 10 crescătorii.

Luni, 8 decembrie, Comisia Europeană a confirmat faptul că o fabrică care producea hrană

pentru animale se află la originea contaminării cu dioxină. Comisia a invitat toate țările din UE să

blocheze în depozite carnea de porc și să controleze carnea și produsele derivate din aceasta importate

din Irlanda. De asemenea, Comisia Europeană a anunțat faptul că 11 țări din Uniune au importat carne

contaminată din Irlanda. În Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia consumatorii au fost

imediat sfătuiți să evite produsele respective. Japonia, Coreea de Sud, China și Singapore au anunțat

imediat că suspendă importurile din Irlanda. Pe acest fond de alertă internațională, nu numai în

Europa, dar și în Asia, oficialitățile țărilor care știau că importă carne din Irlanda au luat măsuri pentru

protejarea consumatorilor.

Toate aceste acțiuni pot fi considerate drept semnale și pentru autoritățile din România, ele

caracterizând etapa de pre-criză.

Izbucnirea crizei cărnii de porc contaminate cu dioxină în România

Luni, 8 decembrie 2008, la ora 14.15 apare pe Hotnews declarația președintelui ANSVSA14,

Radu Roatiș, care confirmă că România nu se află pe lista furnizată de Comisia Europeană, listă pe

care erau nominalizate țările care au importat carne de porc contaminată cu dioxină. Informația nu a

fost prezentată ca o certitudine și oficialul român a declarat că se vor verifica importurile de carne de

porc efectuate după 1 septembrie 2008, pentru a se vedea dacă nu s-au făcut cumva schimburi

comerciale indirecte (prin alți furnizori) cu Irlanda. Într-o situație de acest tip, când există riscul ca o

parte a populației să fi consumat deja carne contaminată, ANSVSA ar fi trebuit să inițieze o campanie

de comunicare de risc, să evalueze situația și să avertizeze populația. Cel mai important lucru era să 13http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-5224923-irlanda-retrage-comercializare-carnea-porc-din-cauza- contaminarii-dioxina.htm - 7/12/2008 14http://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-5227584-romania-nu-afla-lista-tarilor-care-efectuat-importuri-carne-porc- din-irlanda.htm - 8/12/2008

7

informeze populația asupra riscurilor legate de contaminarea cu dioxină, atât pentru a permite

oamenilor evitarea îmbolnăvirilor, cât și pentru a evita ca zvonuri și exagerări să creeze o stare de

panică generală. Pentru a pune în aplicare aceste obiective, care reprezintă obligații clare precizate în

statutul instituției, ANSVSA a avut la dispoziție câteva zile bune, dar nimic nu a fost concretizat sub

forma unei strategii și a unor acțiuni de comunicare de risc.

Începând cu 9 decembrie apar articole în presa românească care prezintă declarațiile

ministrului irlandez al agriculturii (care afirma că riscurile pentru oameni sunt extrem de mici și că nu

se șteaptă la apariția de simptome în rândul populației).

În urma verificărilor făcute de ANSVSA s-a aflat că 3,3 tone de carne de porc contaminată cu

dioxină au ajuns în România prin intermediul unei firme din București, care a importat-o direct din

Irlanda, după 1 septembrie 200815. Existența acestui import a fost notificată oficial de Comisia

Europeană, miercuri, 10 decembrie. Putem considera că în acest moment s-a declanșat criza și în

România și că ne aflăm în perioada de criză acută.

Pe 10 decembrie, pe site-ul ANSVSA16 apar, pentru prima dată, informații referitoare la

dioxină (ce fel de substanță este, cum se produce, ce efecte are asupra organismului, nivelul maxim de

dioxină admis prin reglementările europene). Tot în această zi apare și un comunicat de presă prin care

se arată că verificările inspectorilor ANSVSA au condus la identificarea unor noi cantități de carne

contaminată, importată de diverse firme românești. Întrebat de jurnaliști care sunt aceste firme,

vicepreședintele ANSVSA, Lazslo Csutak, a răspuns că nu este încă momentul comunicării acestor

nume deoarece cazul este în plină anchetă. El a promis, că la terminarea cercetărilor, el va furniza

informațiile complete.

Ne aflăm acum în faza cronică a crizei, când se fac investigații pentru a se stabili:

Cantitatea de carne importată

Locurile unde a fost depozitată

Firmele care au pus-o în vânzare

Firmele care au prelucrat carnea și apoi au pus în vânzare preparate din carne

Cantitatea de carne care a fost deja cumpărată și eventual consumată de populație

Cantitatea de carne care se mai află în depozite și care poate fi sechestrată și distrusă

Pe 11 decembrie apare un nou comunicat pe site-ul ANSVSA în care se arată că au fost

primite, până la acea dată, trei notificări oficiale de la Comisia Europeană, în care România figurează

15http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5234425-peste-trei-tone-carne-porc-contaminata-dioxina-descoperite-intr-depozit- din-bucuresti.htm - 9/12/2008 16 http://www.ansvsa.ro/index.php?pag=16

8

pe lista de țări în care s-a distribuit carne de porc contaminată din Irlanda17. Aceste notificări fuseseră

primite pe 9 decembrie (pentru 3,6 tone de carne din Irlanda, venite prin Belgia), pe 10 decembrie

(pentru 70 de tone de carne din Irlanda, venite prin Franța, Ungaria și Polonia) și pe 11 decembrie

(pentru 20 de tone de carne din Irlanda venite prin Italia). În total 93,6 tone de carne de porc, care se

adaugă celor 34 de tone deja depistate de inspectorii sanitari-veterinari ai ANSVSA.

Tot din acest comunicat aflăm că din cele 133,6 tone de caarne contaminată privenită din

Irlanda au fost sechestrate și distruse doar 34 de tone. Restul, aproape 100 de tone, se află încă în

magazine sau a intrat deja în consumul casnic, sub formă de carne sau preparate din carne. Carnea

importată fusese distribuită în 24 de județe și în municipiul București.

În această perioadă reprezentanții ANSVSA au căutat să liniștească populația, arătân că de

fapt, carnea contaminată nu este dăunătoare pentru organism decât dacă este consumată într-o cantitate

mare, în mod continuu timp de un număr mare de zile. Această idee a fost susținută și de președintele

Asociației Române a Cărnii, Sorin Mihnea18, care a îndemnat populația să cumpere carne și preparate

din carne, afirmând că ele nu prezintă nici un risc. Mai mult, acesta susținea că în galantarele

magazinelor nu se află „nici un gram” de carne contaminată, deși chiar declarațiile reprezentanților

ANSVSA arătau contrariul.

Mesajele lansate de liderii acestor organizații sunt contrazise de directorul Institutului de

Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi19: tulburările comportamentale, depresia, tulburările

hormonale, diverse forme de cancer sunt doar câteva din afecțiunile de care se vor îmbolnăvi cei care

au consumat carne de porc. De asemenea, el a precizat că dioxina se dizolvă în corp în grăsime și că

primul afectat de efectele ei este creierul omenesc. Directorul institutului a atras atenția și asupra

faptului că substanța poate rămâne inactivă în corp (semnele de boală nu apar imediat) până când

persoana respectivă începe să slăbească brusc și, odată cu topirea grăsimilor, dioxina este eleiberată în

sânge: este periculoasă și atunci când este încurgitată în cantități mici, efectele se pot observa în 10-15

ani.

În fiecare din zielele de 12, 13 și 14 decembrie a mai apărut pe site-ul ANSVSA câte un

comunicat de presă, prin care publicul era informat în legătură cu controalele efectuate de inspectori,

cu identificarea și sechestrarea unor cantități de carne contaminată. În total a fost retrasă din comerț o

cantitate de 46,2 tone de carne și preparate. În acest moment intrăm în faza de terminare a crizei.

În ultimul comunicat pe această temă, pe 14 decembrie 2008, Consiliul ANSVSA recomanda

consumul de carne de porc, deoarece loturile aflate în comerț nu mai prezintă nici un pericol.

17 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/contaminare-nu-mai-avem-carne-cu-dioxina-am-mancat-o-140775.html - 11/12/200818 http://www.tvr.ro/articol.php?id=53360 – 10/12/200819http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-au-mancat-carnati-cu-dioxina-831917.html - 11/12/2008

9

Analiza comunicării de criză

Tăcerea reprezentanților ANSVSA și a altor oficialități, lipsa de transparență (refuzul de a face

publice numele firmelor implicate în prelucrarea și vânzarea produselor contaminate), furnizarea unor

informații false (consumul de carne și de preparate contaminate nu afectează sănătatea), imediat

contrazise de specialiști, toate la un loc au generat reacții puternice din partea mass-mediei și a

publicului. În presa scrisă au apărut numeroase articole, unele având titluri extrem de sugestive, iar

Evenimentul Zilei a excelat în acest sens: „Românii au mâncat cârnați cu dioxină”20, „Dioxina

irlandeză a ajuns în sandviciuri, în pizza sau în sosurile din carne”21, „Dioxina provoacă depresie și

cancer”22, „Cinci firme irlandeze au răspândit dioxina”23.

În abordarea cazului, jurnaliștii au luat declarații reprezentanților autorităților implicate, le-au

analizat și au relevat contradicțiile care existau la nivelul acestora. Afirmațiile directorului executiv al

Asociației Române a Cărnii, au fost aspru criticate în presă, atunci când acesta nu a dorit să facă

publice numele posibilelor firme care au comercializat carnea contaminată în România: „În timp ce

britanicii și-au desconspirat posibilii vinovați de «otrăvirea» Europei, autoritățile române continuă să îi

ascundă invocând norme europene”.

Din cauza acestei lipse a unei comunicării totale, eficiente și transparente a autorităților

române, pe site-urile ziarelor și a televiziunilor de știri au apărut reacții vehemente ale românilor, care

se arătau nemulțumiți de atitudinea autorităților implicate în această criză. Ei au auds acuze acestora că

încearcă să ascundă acuzații, că nu dezvăluie numele companiilor implicate în comercializarea cărnii,

aducând argumentul normelor europene care nu le permite acest lucru, în timp ce într-o altă țară

membră a Uniunii Europene, toate aceste lucruri erau dezvăluite publicului. Iată câteva exemple de

reacții venite din partea românilor: „Dar cum se numește firma care a importat carnea? De ce nu se

spune? Măcar așa am putea ocoli produsele respective...dar toți sunt băgați în aceeași oală”, „Bietul

popor român!Am ajuns cobaii Europei! Mulțumim conducătorilor noștri care nu fac nimic pentru acest

popor.”, „Vinovații să plătească!Este inadmisibil să intre pe piață românească produse neverificate.”

În ceea ce privește strategiile de comunicare de criză pe care autoritățile române le-au folosit,

acestea sunt în număr de trei. Prin strategia negării reprezentanții ANSVSA au încercat să convingă că

efectele dioxinei în carnea de porc nu sunt atât de grave pe cât par. De asemenea, prin utilizarea

strategiei distanțării, autoritățile au încercat să arate că nu au nici o vină în ceea ce privește lipsa de

20 http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-au-mancat-carnati-cu-dioxina-831917.html - 11/12/200821 http://www.evz.ro/detalii/stiri/dioxina-irlandeza-a-ajuns-in-pizza-in-sandviciuri-sau-in-sosurile-din-carne-832061.html - 12/12/200822 http://www.presaonline.com/stiri/sanatate/dioxina-provoaca-depresie-si-cancer-461898.html - 10/12/200823 http://www.evz.ro/detalii/stiri/cinci-firme-irlandeze-au-raspandit-dioxina-832179.html - 13/12/2008

10

transparență a comunicaării. Nu în ultimul rând, strategia eludării responsabilității a fost folosită atunci

când reprezentanții au ascuns numele firmelor care au comercializat carnea, invocând normele

europene care nu le permit să facă o asemenea dezvăluire în timp ce ancheta este în decurs. În același

timp ei au criticat aspru presa, acuzând-o că vrea să creeze panică în rândul cetățenilor, prin

intermediul articolelor virulente la adresa efectelor dioxinei.

Analizând retrospectiv această situație de criză care punea în pericol sănătatea românilor,

putem afirma că a fost un exemplu de eșec în ceea ce privește comunicarea în situații de criză,

deoarece instituțiile au comunicat într-un mod laconic, netransparent și distorsionând, uneori realitatea

faptelor. Trebuie precizat, însă, faptul că ANSVSA a comunicat cu populația, dar a ales o metodă mai

puțin vizibilă pentru cetățeni, aceea a publicării informațiilor legate de eveniment pe site-ul oficial.

Aceștia au ales o modalitate de comunicare care nu necesita interacțiunea cu publicul, pe site-ul

acestora neexistând nici un răspuns al autorității la comentariile și întrebările postate de cititori. Din

perspectiva unei comunicări și gestionări eficiente a unei crize, acesta a fost încă un punct slab.

O altă greșeală pe care autoritatea a făcut-o a fost aceea că, în loc să se concentreze pe

desfășurarea unei campanii de informare și atenționare a românilor cu privire la desfășurarea

evenimentelor și a posibilelor efecte ale dioxinei la nivel uman, aceștia s-au axat pe discreditarea

mass-mediei, acuzând-o că știrile conform cărora dioxina are efecte destul de neplăcute pentru om, nu

se susțin din punct de vedere științific. ANSVSA a demonstrat, pe parcursul acestei crize, că era mai

mult interesată de eludarea responsabilității, decât de efectele nocive pe care o posibilă contaminare cu

dioxină a oamenilor le-ar fi avut. De asemenea, lipsa unei comuicări eficiente și transparente a adus în

discuția mass-mediei și alte crize care au existat în România, precum criza cu gripa aviară și modul în

care aceasta a fost gestionată la momentul respectiv.

În concluzie, se poate afirma că acest mod de comunicare în situații de criză a autorităților

române a fost un real eșec, deoarece acestea putea fructifica evenimentul pentru a întări și pentru a

aduce beneficii imaginii instituții, din moment ce criza nu a fost inițiată în România, aceasta venind de

pe plan extern. Așadar, ANSVSA nu a știut să se folosească cu profesionalism de strategiile

comunicării, și din acest motiv a pierdut din credibilitate în fața cetățenilor, iar criza a fost mult mai

accentuată în rândul mass-mediei și al românilor, din cauza acestei ineficiente metode de gestionare a

comunicării.

BIBLIOGRAFIE

11

1. BOUZON, Arlette, Comunicarea în situații de criză, traducere Cătălina Oniu, Editura Tritonic,

București, 2006

2. COMAN, Cristina, Comunicarea de criză: tehnici și strategii, Editura Polirom, Iași, 2009

3. LIBAERT, Thiery, La communication de crise, edișia a Iia, Editura Dunod, Paris, 2005

4. MARINESCU, Valentina, Introducere în teoria comunicării, Editura Tritonic, București, 2003

5. NICULAE, Tudorel, Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză,

Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006

SURSE INTERNET:

1. www.evz.ro

2. www.hotnews.ro

3. www.ansva.ro

4. www.jurnalul.ro

5. www.tvr.ro

6. www.presaonline.com

12