COMPUNEREProcedeu de îmbogăţire a vocabularului cu unităţi lexicale noi, formate din două sau mai multe cuvinte existente independent şi care şi-au pierdut sensul în favoarea unuia nou; se obţine o unitate cu individualitate semantică şi morfologică: piatră-vânătă „sulfat de cupru“. Poiana Mărului „nume de localitate“, ciuboţica cucului „o anumită plantă“. Grupul care realizează compunerea trebuie să nu fie dislocat şi să se supună regulilor morfologice şi sintactice ale limbii române: fie să marcheze flexiunea numai la ultimul element (datorită bună-voinţti. faţă de datorită re lei-credinţe), fie să păstreze forma-tip (un coate goale, Vatra Dornei). Combinarea unităţilor care realizează compunerea în limba română (majoritatea nominale - substantive şi adjective) se face prin variate tipuri de relaţii sintactice: A) hipotaxa sau subordonarea, B) parataxa sau juxtapunerea şi C) abrevierea.

A) Hipotaxa sau subordonarea marchează un grad superior de compunere, rezultat din mai multe combinaţii: 1. subordonarea atributivă:a) substantiv+adjectiv: botgros, coate-goale, vorbă-lungă, acid clorhidric, Almaşul -Mare ş.a.b) adjectiv+substantiv (în unele formaţii mai vechi): bună-credinţă, bună-cuviinţă, bunăvoinţă, rea- credinţă, rea-voinţă etc.; c) substantiv+substantiv în genitiv: Calea Laptelui, ciuboţica cucului, gura-leului, floarea-soarelui, ochiul-boului. Gura Ocniţei, Neagra Şarului, Podu-Turcului, Poiana Mărului, Vatra Dornei, Valea Prahovei, Delta Dunării ş.a.; d) substantiv+substantiv cu prepoziţie: apă de plumb, bou de baltă, floare-de-colţ, Roşiori de Vede, Baia de Aramă, Curtea de Argeş, Filipeştii de Pădure; 2. subordonare completivă (rezultatul unor izolări): fluieră-vânt, încurcă-lume, pierde-vară. zgârie-brânză. ducă-se-pe pustii; 3. subordonare faţă de un adjectiv, având ca rezultat un alt adjectiv: a) adjectiv nume de culoare combinat cu determinanţii deschis, închis: roşu închis/roşu deschis; b) două adjective nume de culoare: galben-portocaliu, galben-verzui, verde-gri; c) adjectiv verbal precedat de un circumstanţial: bine-credincios, bine-venit. clarvăzător; 4. subordonarea eterogenă prin care se formează numeralele: a) subordonarea circumstanţială de la 11 la 19: doisprezece (doi „peste" zece); b) subordonarea atributivă de la 20 la 90, unde numerele ca 2, 3, 4 sunt atributele lui zece (22, 23, 24 etc.)

B) Parataxa sau coordonarea prin juxtapunere, prezentă mai ales în compunerea mai nouă: substantive: puşcă-mitralieră, mobilă-tip, artist-cetăţean, navă-satelit; adjective: anglo-romăn, româno-englez; toponime cu falsă parataxă (termenul al doilea a fost iniţial un genitiv): Târgu-Jiu, Târgu-Ocna, Sângeorz-Băi; cuvinte parţial invariabile în instrumente gramaticale: celălalt, fiecare, oricare;

C) Abrevierea este o modalitate specială de manifstare a compunerii, realizate fie prin (A) fie prin (B); cele două forme de compunere există paralel, dar se utilizează mai mult cele abreviate (din motive de economie) (vezi ABREVIERE): compunerea rezultată din iniţiale: CFR (Căile Ferate Române), ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite); compunerea rezultată din trunchierea primelor silabe: RomPres, RomTelecom. în limba română, compunerea nu este un procedeu preferenţial (în comparaţie cu situaţia compunerii în limbi ca germana). Compunerea este mai puţin productivă decât derivarea* atât din motive cantitative (formaţii mai puţin numeroase), cât şi calitative (nu e specifică nici latinei, nici celorlalte limbi romanice şi are limitări sub aspectul repartiţiei stilistice). Se constată că numai unele compuse se utilizează la nivelul limbii literare în general (toponimele*, antroponimele<, numeralele, formaţiile adjectivale de sub 3 a), b) şi, în general, formaţiile prin parataxă. în limba română actuală sunt foarte frecvente abrevierile. Unele denumiri ştiinţifice sau tehnice au o utilizare mai generală în limbajul curent, cum ar fi bot-gros, viţă de vie, apă tare, acvaforte, jurisconsult ş.a. • Numeroase compuneri au valori stilistice care le limitează utilizarea la limbajul familiar, popular. Multe formaţii dintr-un verb şi un substantiv (utilizate şi ca porecle) exprimă batjocură, dispreţ, satiră: pierde-vară, târâie-brâu, gură-cască, papă-lapte, suportând chiar grade de comparaţie: X este mai târâie-brâu decât Y. Formaţiile din două substantive (Statu-Palmă, sac fără fund) sau substantiv cu adjectiv (coate-goale, maţe-fripte) sunt foarte expresive, exprimând batjocura, deprecierea. Frecvenţa inegală, limitată stilistic şi caracterul instabil / de scurtă durată (mai ales al compunerii prin abreviere) determină o importanţă mai mică a procedeului compunerii în limba română.

ABREVIEREProcedeu de reprezentare prin reducere a unei unităţi lexicale sau a unui grup de elemente cu valoare de unitate lexicală.

1. Abrevierea este o modalitate curentă în limbile moderne de a reprezenta unităţi semantice complexe care au sens unitar (vezi COMPUS). Se desemnează astfel numeroase asociaţii, organisme, instituţii sociale, economice, culturale, ştiinţifice, sportive etc. sau partide politice. Acest tip de abreviere pare să sporească importanţa compunerii* în limba română, chiar dacă unele formaţii sunt temporare; URSS(Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice), FSN (Frontul Salvării Naţionale), CFR (Căile Ferate Române), SNCFR (Societatea Naţională de Căi Ferate Române) etc. Este tipul de abreviere cel mai bine reprezentat în româna actuală. Pronunţarea compuselor din iniţiale se face adăugând, în general, consoanelor (dacă nu sunt urmate de altă vocală) vocala e şi accentuând ullima silabă: Sene- cefere. Se mai fac abrevieri ale unităţilor complexe prin trunchierea cuvintelor care alcătuiesc compusul, păstrându-se silabe iniţiale, de pildă: Romtelecom, Romfarm, Metrorex, Romextur, Mo- bistil, Plafar, Asirom etc. 2. Abrevierea cuvântului se utilizează în scris (în dicţionare. în lucrări ştiinţifice etc.) pentru denumiri de ştiinţe, domenii profesionale: mat. (matematică), fiz. (fizică), ling. (lingvistică), lehn, (tehnică). Abrevierile sunt curente în anumite domenii: sg. (singular), pl. (plural), mase. (masculin) — în lingvistică. Uzajul scris recurge la anumite abrevieri în raport cu forma orală: die (domnule), dna (doamna). Româna a preluat unele cuvinte frecvent abreviate în alte limbi, de pildă metrou (dar nu şi bus „autobuz1’ sau tele „televiziune“). 3. Abrevierea unei sintagme printr-un singur cuvânt este parţial condiţionată contextual, chiar dacă se poate impune de-a lungul timpului: lat. iecur ficatum „ficat umplut cu smochine" a dat printr-o abreviere românească, ficat, fr. foie, care desemnează numai „partea corpului“; rom. pătlăgea roşie, pătlăgea vânătă s-au abreviat şi se folosesc azi, în mod curent, sub numele roşie, -ii, vânătă, vinete.