Universitatea „Petru Maior” Tîrgu MureşFacultatea de Ştiinţe şi Litere

Specializarea Limbi Moderne AplicateAnul al II-lea

Comportamentul perturbator la clasă

Abordarea de către profesor a problemelor colaterale disciplinei procesului

instructiv: neatenţia la ore, vorbitul fără permisiunea profesorului, refuzul de

a ridica mâna, incapacitatea de a asculta discursul profesorului.

Coordonatori:Prof. Dr. Albu EmiliaAsistent Univ. Prof. Coşa Lucica

Studenţi:Moldovan Oana-Maria

Nistor Cornelia-BiancaHalaţiu Mădălina

Oltean Cristina

2012

Neatenţia la ore

Prima condiţie a desfăşurării unei lecţii, a unui proces de învăţare este atenţia, care presupune orientarea selectivă a activitătii psihice asupra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus cerebral optim. Din mulţimea de stimuli care acţionează asupra receptorilor, subiectul alege şi răspunde în mod corespunzător numai la o mică parte: circa 1% din aceste influenţe parcurg- după D.E.Berlyne - sistemul nervos pentru a ieşi sub formă de comportamente. Filtrajul şi selecţia mesajelor are loc nu numai la nivelul scoarţei cerebrale, ci şi în etajele inferioare ale sistemului nervos.

Concentrarea atenţiei determină creşterea eficienţei activităţii cognitive şi motorii. Cercetările arată că un optimum de atenţie corespunde unui grad de excitabilitate medie, unui nivel mediu de activare cerebrală, care facilitează integrarea mesajelor şi că sub acest nivel nu are loc reacţia de orientare, în timp ce depăşirea nivelului optim produce mai curând o reacţie de alarmă, de nelinişte, care distorsionează percepţia sau caracterul adaptiv al reacţiei.

Focarul de excitabilitate optimă corespunzător atenţiei concentrate atât în sfera senzorială, intelectuală, cât şi în cea motrică determină -prin inducţie negativă- inhibiţia celorlalte zone corticale. În consecinţă, atenţia comportă două laturi solidare: concentraţia asupra unui fapt, asupra unei idei sau activităţi şi detaşarea simultană fată de rest. Rezistenţa faţă de stimulii perturbatori, distractivi, constituie indirect o masură a gradului de concentrare.

Elevul işi poate menţine atenţia concentrată asupra unui fapt sau obiect în medie 15-20 de minute, eventual şi mai mult daca il observă, il examinează etc. Evident, există variaţii în gradul de concentrare, anumite oscilaţii uşoare, fară a se întrerupe direcţia, orientarea de bază a atenţiei. Dificultatea la lecţii constă în a menţine stabilă concentrarea activităţii.

De asemenea, volumul atenţiei, adică numarul de obiecte sau fenomene care pot fi cuprinse simultan şi cu suficientă claritate în campul atenţiei, are un caracter limitat. După unele estimări câmpul nostru perceptiv nu depăşeste, într-un domeniu senzorial dat, 4-7 elemente diferite prezentate simultan. În centrul atenţiei se află desigur, la un moment dat, un număr mai mic de date discrete. La şcolarii din primele clase volumul atenţiei este mai restrâns. De aceea anumite dificultăţi de învaţăre pot să provină din supraîncărcarea câmpului de aprehensiune al elevului. De exemplu, tabla este prea încărcată, sau se cer corelate la lecţie prea multe elemente, eventual distanţate în spaţiu ori timp. Alternarea focarului de excitabilitate optimă presupune, de asemenea, o anumită mobilitate a proceselor nervoase.

Fenomenul atenţiei se exteriorizează într-un tablou de comportare uşor de identificat de profesorul cu experienţă: o motricitate redusă a corpului şi a mâinilor, privirea aţintită asupra sursei de stimuli, orientarea aparatului auditiv pe traiectoria undelor sonore , o mimică aprobativă sau dezaprobatoare (dupa caz), dupa caz reacţii spontane -în expresia feţei- în momentele de neînţelegere a materialului etc. În schimb, elevul neatent are o privire absentă, distrată, se preocupă de lucruri straine de lectie, este mereu agitat, da semne de plictiseală, parcă numară minutele până la pauză.

Se întamplă însă ca expresia să nu redea fidel starea reală a atenţiei. De exemplu, un elev poate să stea nemişcat şi cu privirea aţintită spre profesor, dar când este întrebat

2

în legătură cu cele predate să dea răspunsuri cu totul străine de lecţie;dimpotrivă, un alt copil mai vioi, nu tocmai liniştit în bancă şi cu tendinţe de a antrena vecinii la vorbă, surprinde prin raspunsul corect la o întrebare adresată de profesor pe neaşteptate. Prin urmare, asupra atenţiei copiilor, ca şi asupra reuşitei lectiei ca atare, nu se poate conchide numai pe baza expresiei, ci trebuie puse întrebări de sondaj sau prevazute fixări părţiale. Pe de altă parte, trebuie menţionat că liniştea ideală, poziţia riguroasă de ascultare, stare completă de nemişcare– prin faptul că silesc copiii să-şi inhibe prea mult mişcările, reactivitatea – duc mai repede la oboseală, îndeosebi la clasele mici si mijlocii.

Abaterea sau distragerea atenţiei apare uneori ca efect al inhibiţiei externe. Un stimul nou, neobişnuit sau mai intens, provoacă prin inducţie negativă în scoarţa cerebrală un focar puternic de excitaţie, care pune în umbră, le inhibă pe cele existente. În consecinţă, atenţia se va îndrepta spre noua sursă de stimulări. În cazul lecţiilor orale, stimulii sonori colaterali exercită obişnuit o influenţă perturbantă mai mare decat cei vizuali.

Desigur în baza fenomenului neatenţiei stau, de asemenea, numeroase surse interne: lipsa de interes, de motivaţie, preocupări laterale, starea de oboseală, lacune în educaţia voinţei şi altele. După cum se ştie, în clasele mari intervine o diferenţiere a intereselor, care se accentuează evident către sfârţitul şcolarităţii, datorită mai ales supraîncărcării.Anchetele efectuate în rândul elevilor atestă disocierea netă a mecanismelor energetice, repartizarea eforturilor în clasele terminale ale şcolii medii îndeosebi asupra domeniului de opţiune profesională. În consecintă atenţia va fi prin definiţie selectivă.

Nu trebuie ignorat la lecţii nici fluxul liber al asociaţiilor, orientat mai ales pe direcţia preocupărilor laterale. O parte din elevi abia aşteaptă sa fie chemaţi alţii la răspuns sau să înceapă explicarea noii teme, pentru ca în timpul acesta să poată visa. O asociere provocată de o întamplare sau o preocupare exterioară lecţiei pot avea ca efect îndeosebi la preadolescenţi, o distragere îndelungată şi constantă. Pe fondul monotoniei se intalează uşor saturaţia psihică.Exista diferenţe individuale relativ stabile în ceea ce priveşte manifestarea neatenţiei, fapt care a dus chiar la schiţarea unei tipologii. Astfel unii elevi prezintă o atenţie extrem de fluctuantă, manifestă nerăbdare la lecţii, nevoie de varietate în activitate şi în decor, sunt mereu agitaţi sau ocupaţi cu ceva străin de oră, întreabă ceva colegii, răsfoiesc cartea, întorc capul la cel mai mic zgomot. Este tipul excitabil nestăpânit, la care neatenţia se conturează într-un tablou de indisciplină.

La alţi elevi, lipsa de atenţie apare sub forma unei pasivităţi, care se asociază cu o stare exterioară de nemişcare, deci cu o concentrare aparentă; în fond ei fixează privirea mult timp asupra obiectului fără sa-l urmarească de fapt, sunt inerţi, nu-şi pot comuta atenţia de la un obiect la altul.

O organizare corectă a lecţiei poate preveni sau elimina în mare masură toate aceste forme de neatenţie. Printre procedeele eficace în această privinţă se menţionează grija de a da sarcini concrete, de a face ca fiecare elev să fie ocupat, apoi asigurarea unui conţinut şi a unor metode variate în cadrul lecţiei, şi desfăşurarea activităţii în ritm optim.

3

ANALIZA UNUI COMPORTAMENT: NEATENŢIA ÎN TIMPUL ORELOR

Ziua Antecedente Comportament Consecinţe

Luni A fost atins din greşeală cu piciorul pe sub bancă de către colegul din spatele lui.

Se întoarce spre acesta gesticulând şi atrăgându-i atenţia cu voce tare.

Colegul îi indică gestural că îl deranjează. Învăţătoarea nu mai consideră necesară o intervenţie verbală, ci prin mimică şi gesturi le dă de înţeles că o deranjează cu acest comportament.

Marţi A rămas în urmă cu notiţele şi nu a mai putut urmări explicaţia învăţătoarei.Nu a înţeles sensul unui cuvânt, vocabular său fiind destul de sărac.

O deranjează pe una din colegele de pe rândul de bănci din dreapta lui, solicitându-i acesteia cu voce tare o explicaţie.

Eleva refuză să-i răspundă, gesticulând că este deranjată. Învăţătoarea îl atinge pe umăr, îi aruncă o privire blândă, încurajatoare şi reuşeşte să îl menţină un timp mai îndelungat atent la explicaţii.

Miercuri În pauza anterioară s-a înţeles cu un coleg să-şi ceară simultan voie la toaletă cu intenţia de a chiuli şi a testa reacţia învăţătoarei.

Aruncă spre banca a doua un bileţel care ajunge în final la învăţătoare.

Colegul căruia i-a fost destinat biletul îl citeşte şi aprobă gestual şi verbal. Învăţătoarea preia biletul şi le propune colegilor să-i înveţe şi pe cei doi elevi să se comporte civilizat şi să nu le mai dea atenţie.

Joi O altercaţie şi înjurături adresate unui coleg.

Neatent de mai multe ori, dar pentru scurt timp, se foieşte în bancă, îi arată pumnul colegului său şi-l ameninţă verbal.

Învăţătoarea îl mută în prima bancă şi îi propune o alternativă: “Dacă eşti cuminte restul orei, te vei duce după “lapte şi cornuri” şi-o vei împărţi colegilor

4

tăi.”Vineri Poziţia lui în

prima bancă nu-i oferă o perspectivă asupra clasei, ceea ce devine un factor de stres pentru el.

Silit să rămână în prima bancă, îşi deranjează mereu colegii. Nu se poate concentra la lecţie un timp îndelungat, rămânând în urmă cu scrisul şi neputând participa activ la activitatea din clasă.

Învăţătoarea îi aminteşte că ieri a reuşit să fie cuminte, iar dacă astăzi va fi cuminte un timp mai îndelungat va fi “avansat” asistentul doamnei învăţătoare, va împărţi fişele de lucru şi îşi va conduce echipa pentru realizarea sarcinilor şi rezolvarea lor.

5

Vorbitul fără permisiunea profesorului

Vorbitul fără permisiunea profesorului (în timpul procesului de predare)Pentru a remedia acest comportament, profesorul trebuie să stabilească în mod

explicit coordonatele comportamentului elevilor în timpul predării (ex.: interdicţia de a interveni verbal fără anunţarea prealabilă prin ridicarea mâinii şi fără a fi primit permisiunea profesorului în acest sens). Dacă problema persistă, profesorul trebuie să apeleze mai energic la simţul responsabilităţii individuale, utilizând, după caz, consecinţele pozitive şi negative ale comportamentului – cele negative se referă la „timpul datorat” şi la intervale de eliminare.

Vorbitul fără permisiunea profesorului (pe parcursul întregii ore) În cazul acesta, profesorul poate utiliza următoarele strategii:

să discute cu elevul respectiv un program de „păstrare a liniştii” atunci când este necesar

să menţioneze măsurile pe care le va lua dacă situaţia persistă să definească intervalul de „păstrare a linişti” ca interval pe

care elevul în cauză îl va petrece într-o zonă izolată a clasei; pe parcursul acestui interval, elevului care perturbă liniştea nu i se permită să intervină în discuţiile purtate în clasă

să avertizeze şi să admonesteze verbal o singură dată elevul în cauză

în cazul în care abaterea se repetă, elevului i se va cere să prelungească „păstrarea liniştii” până la sfârşitul orei şi eventual în ora următoare, după caz

se va aduce la cunoştinţa elevului că „datorează timp” după terminarea orelor pentru fiecare situaţie în care vorbeşte în timpul intervalului desemnat pentru „păstrarea liniştii”

dacă elevul respectă regulile stabilite, va fi recompensat dacă mai mulţi elevi vorbesc continuu în timpul orei,

profesorul marchează pe o listă tipul de discuţii adecvate precum şi pe cele inoportune, folosind spre exemplificare şi situaţii din timpul orelor anterioare

dacă după două săptămâni de la implementarea acestui plan nu se înregistrează nici o ameliorare a comportamentului, se elaborează o strategie care să implice şi părinţii

6

Refuzul de a ridica mâna

Este util ca profesorul să stabilească un interval al lecţiei în care elevii urmează să-şi anunţe răspunsul prin ridicarea mâinii şi intervale în care nu este cazul s-o facă. După stabilirea acestor distincţii, profesorul ignoră pe cei care răspund fără să se anunţe în prealabil şi îi solicită pe cei care ridică mâna.

Cu toţii când am fost în ciclul primar, ne-am chinuit puţin la început să ne obişnuim cu ridicatul mâinii. Profesorii şi învăţătorii trebuie să ştie să controleze vorbitul neîntrebat şi să explice elevilor 'problemă' petru ca data viitoare să nu o facă din nou.Probabil acest elev este neinteresat de cursul respectiv, s-a plictisit, are ceva probleme personale şi nu poate focusa pe cerinţele profesorului, nu îi place profesorul sau alte motive.

Una din metodele de pedeapsă a vorbitului fără ridicare a mâinii este ignorarea elevului. El îşi va da seama de greseala sa, urmând să n-o mai facă. Dacă nici asta nu dă randament, trebuie sa se ia legătura cu părinţii elevului resectiv. Dacă nici aşa nu merge, va trebui luată legătura cu un psiholog pentru a afla cauza comportamentului inadecvat al acestuia. Dacă elevul refuză să coopereze cu profesorul respectiv, e clar că nici nu va recunoaşte motivul în faţa profesorului.

Problema urmează să fie rezolvată alături de elev, părinte, diriginte şi psiholog. Asta în cazul în care problema se agravează. Elevul îşi va schimba comportamentul, iar profesorul, dacă plictiseşte şi alţi elevi, îşi va schimba planul de lecţie.

7

Incapacitatea elevului de a asculta discursul profesorului

Incapacitatea de a asculta discursul profesorului şi refuzul de a îndeplini indicaţiile verbale ale acestuia pot avea cauze multiple. Mai întâi, se stabileşte o regulă generală cu privire la modul în care discursul profesorului trebuie urmărit de către elevi, care trebuie să includă şi consecinţele pozitive şi negative. Este util ca profesorul să aprecieze efortul elevilor de  a-şi păstra atenţia şi de urmări indicaţiile pe parcursul orei.

Neatenţia Neatenţia este o primă cauză care determină elevul să nu urmărească discursul

profesorului. De obicei se asociază şi este atras dupa sine de interesul scăzut al elevului faţă de ceea ce se predă. Elevul este fie plictisit, fie total dezinteresat de ora la care participă. În unele cazuri, neatenţia poate avea cauze medicale.

ADHDAuzim tot mai des părinţi care se plâng de comportamentul "greu de stăpânit" al

copiilor, educatori şi profesori exasperaţi de elevi neastâmpăraţi şi neatenţi. Consecinţa: copilul este aspru pedepsit şi, uneori, chiar exclus din colectivitate. Puţini ştiu însă că aceşti copii pur şi simplu nu-şi pot controla comportamentul şi întâmpină dificultăţi mari în ceea ce priveşte concentrarea atenţiei asupra unei singure activităţi, fie ea chiar legată de joacă. Conform d-nei Dr. Simona Buzilă, specialist în psihiatrie pediatrică, aceste manifestări fac parte din cadrul tulburării hiperkinetice cu deficit de atenţie sau ADHD (Attention Deficit Hiperactivity Disorder), o tulburare neuropsihiatrică, relativ frecventă, ale cărei simptome devin observabile încă din perioada de preşcolar sau şcolar mic şi, care, netratată, poate genera o serie de comportamente disfuncţionale şi pattern-uri emoţionale cu impact negativ asupra performanţelor academice şi relaţiilor interpersonale la adolescent şi adult. Tulburarea este mai frecventă la băieţi decât la fete, principalele manifestări clinice fiind reprezentate de neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, observabile înaintea vârstei de 7 ani. Unii copii pot prezenta toate cele trei tipuri de simptome, în timp ce la alţii predomină fie neatentia, fie hiperactivitatea şi impulsivitatea.

Dislexia„Incapacitate mai mult sau mai puţin accentuată a şcolarului de a învăţa cititul,

uneori fără legătură directă cu nivelul dezvoltării mentale. Adesea, este cauzată de tulburări ale percepţiei vizuale sau auditive. Dislexia se manifestă prin dificultăţi în sinteza grafemelor în cuvinte, prin omisiuni, inversări şi adăugiri de litere, prin inhibiţie în încercarea de a descifra un text. Se asociază uneori cu disgrafia. Este una dintre cauzele rămânerii în urmă la învăţătură.” (Ştefan, M., Lexicon pedagogic, p. 93)

Dislexia este o deficienţă de învăţare frecventă care împiedică dezvoltarea capacităţii de a citi. Cititul nu este un act primordial la om. El trebuie învăţat. Pacienţii cu dislexie nu au neapărat un nivel mai scăzut de inteligenţă şi nu învaţă mai greu alte lucruri în afară de citit. De fapt, majoritatea dislexicilor au o inteligenţă peste medie. Totuşi, incapacitatea de a citi repede sau fluent poate face multe arii de studiu greu de

8

urmat. Alte sinonime pentru dislexie sunt: deficienţă de citire, incapacitate de citire. 

Disgrafia„Tulburare parţială a scrisului, care se însuşeşte greu, este puţin lizibil sau chiar

ilizibil, cu litere deformate, inegale, omise sau inversate, cu o proastă aşezare în pagină. Un copil este disgrafic atunci când calitatea scrisului său este deficitară, fără ca această lacună să poată fi explicată de vreun deficit neurologic sau intelectual (conf. J. De Ajuriaguerra).” (Ibidem, p. 93)

Disgrafia are oarecare tangenţe atât cu dislexia, cât şi cu dislalia.

Dislalia„Tulburări de articulare şi pronunţie a sunetelor vorbirii, care se manifestă prin

deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi/ sau inversarea sunetelor. Există dislalii simple, când este afectat un singur sunet şi dislalii polimorfe, când este afectată majoritatea sunetelor. Principalele dislalii sunt: sigmatismul (alterarea sunetelor siflante şi şuierătoare: s, ş, z, ce, ge) şi rotacismul (alterarea sunetului r, înlocuit cu l). Dislaliile se remediază prin tratament logopedic.” (Ibidem, p. 93)

Datele din literatura de specialitate cu privire la frecvenţa dislaliilor diferă de la autor la autor, nu numai de specificul limbii, dar şi în funcţie de exigenţa celui care diagnostichează. Astfel, Sheridan este de părere că la vârsta de 5 ani dislaliile sunt în proporţie de 26% la fete şi 34% la băieţi, iar la opt ani 15% la fete şi 16% la băieţi.

Cauzele incapacităţii elevului de a asculta discursul profesorului pot fi numeroase, de la neatenţie, incapacitate de concentrare, până la probleme medicale. Oricare din motive ar fi responsabil pentru comportamentul anormal al elevului, putem afirma cu certitudine că acestea minimalizează capacitatea de concentrare a elevului şi îi îngreunează considerabil sarcina la orele de curs.

9

Bibliografie

Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.), Psihologie şcolara. Polirom, Iaşi, 1999;

Lupşa, E, Bratu, V., Psihologie: Manual pentru claca a X-a, Editura Corvin, Deva, 2005;

Ştefan, M., Lexicon pedagogic, Aramis Print, Bucureşti, 2006;

http://www.farmaciiledona.ro/dona-info/cate-ceva-despre-adhd-I132;

http://www.intime.uni.edu/model/Romanian_Model/teacher/content.html.

10