Despre comportamentului elevilor

„Când mănâncă un ou fiert, unii oameni îl cojesc pe îndelete, bucată cu

bucată, iar alţii îi retează vârful cu brutalitate. Aceasta trădează tipuri diferite de

comportament. ”

Principala cale prin care oamenii îşi pot forma păreri unul despre celălalt

este aceea de a-şi observa reciproc comportamentul şi de a trage concluzii. Dar

această metodă seamănă cu aceea prin care judeci un aisberg numai după partea

vizibilă. După cum se ştie 90% din structura sa este ascunsă sub apă; nimeni nu

ştie cu precizie ce se ascunde în adâncimile oceanului. De aceea, înţelegerea

comportamentului persoanelor din jurul nostru poate constitui o problemă

spinoasă. Cel mai des stârneşte interes comportamentul – problemă. Când oamenii

se comportă normal, plăcut, nu ni se pare necesar să explorăm raţiunile comportării

lor. Dar când acţionează şi reacţionează neplăcut sau nefiresc, acest lucru

constituie subiectul unor speculaţii interminabile. Înţelegând ce anume a provocat

comportamentul respectiv, îi vei face faţă mult mai uşor.

Nu este întotdeauna uşor să înţelegi motivul pentru care o persoană se

comportă într-un anumit fel. Dacă interpretezi acţiunile sau vorbele cuiva fără să

ştii dacă a acţionat intenţionat sau nu, poţi face cu uşurinţă presupuneri false.

Ne propunem astăzi să discutăm pe tema comportamentului civilizat al

elevilor noştri.

Ar putea părea inoportună această temă discuţie atâta timp cât în ultima

vreme vorbim constant de avertizări ale elevilor pentru comportament necivilizat,

dezbatem indignaţi în cancelarie incidentele petrecute în cadrul orelor de clasă,

asistăm la fenomene de genul „clase cu probleme de disciplină” şi, de fiecare dată,

ne punem întrebarea „Ce e de făcut cu aceşti elevi?”.

Este, oare, comportamentul elevilor noştri inadecvat sau standardele pe care

noi le impunem sunt prea înalte? Cerem, oare, de la copiii noştri prea mult? Din

punctul nostru de vedere, nu. Ne dorim doar să avem nişte elevi bine educaţi, bine

instruiţi, cu un comportament exemplar; să cultivăm în ei simţul frumosului,

adevăratele valori spirituale şi morale.

Şi atunci apare evident întrebarea: unde greşim?

Conduita morală nu reprezintă altceva decât o serie de obişnuinţe şi

deprinderi comportamentale pe care copilul şi le însuşeşte prin exerciţiu. Dar o

deprindere se consolidează numai prin exerciţii făcute consecvent.

A-l învăţa pe copil să fie politicos presupune ca de fiecare dată când situaţia

o cere, el să se comporte adecvat, nu doar cu anumite prilejuri.

Dar suntem noi, profesorii, întotdeauna consecvenţi în procesul educativ?

De altfel, multe din comportamentele pe care noi, adulţii, le considerăm

civilizate sunt, în opinia elevilor, „depăşite” sau chiar „învechite”, comportamente

- ce spun ei - le îngrădesc exprimarea propriei personalităţi.

Se ştie că obiceiurile se pot aprecia ca bune sau rele, în funcţie de epocă sau

de ţara respectivă. Sub Ludovic al XIV-lea comesenii aruncau resturile de mâncare

peste umăr. Englezii şi americanii consideră mai curând ridicol obiceiul francezilor

sau al italienilor de a-şi strânge mâna neîncetat. În Europa este politicos să–ţi

priveşti interlocutorul, iar în Africa să-ţi cobori pleoapele în semn de respect.

Căutând să se menţină pe linia generală a epocii lor, a regiunii şi a mediului

social, educatorii nu trebuie, deci, să fie obsedaţi de pricipii prea absolute. „Ei au

fost odată noi, noi vom fi odată ei. Mereu circumstanţele se schimbă, de aceea

sfaturile nu se mai potrivesc” spunea C. Narly.

De altfel, cum ar putea elevul să determine care sunt componentele unui

comportament civilizat când modelele pe care le are la dispoziţie îi impun aedesea

standarde atât de diferite?

Auzim de multe ori profesori care se plâng că nu se pot înţelege cu un

anumit colectiv de elevi. Acest fapt ar trebui să fie un semnal de alarmă care să

indice că nu s-a găsit metoda de lucru potrivită pentru aceşti elevi, iar schimbarea

ar trebui să survină, în prima etapă, în comportamentul profesorului.

Copiii pot avea temperamente sau aptitudini diferite, pot fi dotaţi de la

naştere cu o memorie strălucită sau cu o inteligenţă ieşită din comun, însă ei nu se

nasc mincinoşi, timizi, neascultători, obraznici, chiulangi sau leneşi. Aceste

trăsături sunt dobândite pe parcursul vieţii, fiind determinate, în special de

influenţa pe care o au asupra lor părinţii şi mediul în care trăiesc.

De aceea, profesorul are un rol deosebit de important: acela de a-i oferi

elevului un model, şi nu unul oarecare, ci un model pe care acesta să-l accepte, să

dorească să-l urmeze.

Plecând de la cele mai frecvente abateri de la normele comportamentale ale

unui elev, ca întârzierea la lecţii, nerezolvarea temei pentru acasă, neatenţia la ore

şi terminând cu limbajul agresiv, chiulul, sfidarea cadrului didactic, ar trebui să

reflectăm, înainte de a pune eticheta de „necivilizat”, care a fost contribuţia noastră

la acest comportament al elevului.

Care este importanţa pe care profesorul o acordă punctualităţii? Vine la timp

la oră, nu întârzie prea mult cu rezultatele evaluărilor scrise, se încadrează bine în

timp? De multe ori auzim din partea elevilor plângeri de genul: „domnul profesor

ne reţine în timpul recreaţiei”, „de obicei, doamna profesoară întârzie la oră”, „cât

timp are dreptul un profesor să ţină lucrările necontrolate?”

Este normal că având în faţă astfel de exemple, elevul nu va putea să-şi

însuşească o serie de deprinderi comportamentale ce ţin de punctualitate,

responsabilitate, respect, etc.

În viaţa de şcolar, fiecare elev are în faţă, zilnic, mai multe modele de

comportament. Fiecare profesor vine cu standardele şi metodele sale de modificare

a comportamentului. De multe ori, elevii sunt puşi în situaţii confuze din cauza

unor comportamente diferite ale cadrelor didactice cu care vin în contact. De

exemplu, unii profesori le permit elevilor să părăsească sala de clasă în timpul orei

fără a cere acordul, motivând prin faptul că un astfel de comportament permite o

mai bună desfăşurare a lecţiei – nefiind întreruperi. Alţii, dimpotrivă, consideră

aceasta o abatere.

Aceeaşi discordanţă se înregistrează şi în alte aspecte legate de procesul de

învăţământ, cum ar fi pregătirea temei pentru acasă sau rezultatul unei evaluări.

Sunt cadre didactice care, din dorinţa de a-l face pe elev să însuşească tot volumul

de cunoştinţe prevăzute îi premite acestuia să repete o probă de evaluare sau să

întârzie predarea unei lucrări, neglijând astfel aspectul educativ al instruirii

(educarea simţului responsabilităţii, al punctualităţii). Copilul ajunge să considere

că „e mai bine mai târziu decât niciodată”. Însă, în viziunea altui profesor, ce pune

accentul pe latura educativă, acest comportament va fi inacceptabil, nefiind tolerat

şi ducând la aplicarea unei sancţiuni, după părerea elevului, nedreaptă.

Şi, desigur, exemplele pot continua.

Există multe întrebări care frământă mintea persoanelor implicate în educaţia

copiilor. Toţi am vrea să găsim soluţia magică prin care să obţinem rezultatele

dorite. Adevărul este că educarea unui copil reprezintă o muncă foarte dificilă, mai

ales prin faptul că rezultatele se culeg mult mai târziu, iar pentru a obţine

performanţe în acest domeniu trebuie să fii tot timpul „pe fază”, să răspunzi de

fiecare dată în mod adecvat situaţiilor inedite care apar.

Este deosebit de dificil să observi şi să apreciezi întotdeauna, în mod adecvat

realizările copilului, precum şi să iei o atitudine potrivită atunci când situaţia o

cere; dar e bine ca, cel puţin, să fim conştienţi de consecinţe.

Daniela Şterbeţ, profesoară de chimie,

Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”