comparatie ifrs-ordin 3055

91
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizati din România Studiu comparativ între reglementările contabile din România (OMFP nr. 3.055/2009) şi Standardul Internaţional de Raportare Financiară pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii (IFRS pentru IMM)

Upload: nemeti-liliana

Post on 30-Nov-2015

483 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

IFRS-Ordin 3055

TRANSCRIPT

Page 1: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizati din România

Studiu comparativ între

reglementările contabile din

România (OMFP nr. 3.055/2009)

şi Standardul Internaţional de Raportare

Financiară pentru întreprinderi Mici şi

Mijlocii (IFRS pentru IMM)

Page 2: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Editura CECCAR, Bucureşti, 2010Managementul proiectului:

Prof. univ. dr. Marin Toma - preşedinte al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Ec. Daniela Vulcan - director general al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Echipa tehnică:

Lect. univ. dr. Ştefan Bunea - director al Institutului Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă din cadrul CECCAR, membru al

grupului de lucru al CECCAR pe probleme de IFRS

Lect. univ. dr. Mădălina Gîrbină - consilier în cadrul Institutului Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă din cadrul CECCAR,

membră a grupului de lucru al CECCAR pe probleme de IFRS

Editor: Editura CECCAR

Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, Bucureşti

Tel.: 021/330.88.69/70/71

Fax: 021/330.88.88

E-mail: [email protected]

www.ceccar.ro

Redactor: Nadia MARINESCU

Tipărit: Tipografia EVERESTTel.: 021/433.07.01 / 02 / 03

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Studiu comparativ între reglementările contabile din România (OMFP nr. 3.055/2009) şi Standardul

Internaţional de Raportare Financiară pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii (IFRS pentru IMM) / Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din

România. - Bucureşti : Editura CECCAR, 2010 Bibliogr.

ISBN 978-973-8414-90-7

Page 3: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Cuvânt înainte

Pe data de 9 iulie 2009, Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) a emis Standardul Internaţional de Raportare

Financiară pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii („IFRS pentru IMM"), care vizează asigurarea unui cadru de raportare financiară pentru

întreprinderile mici şi mijlocii care intră în sfera sa de aplicare. Standardele IFRS sunt complexe şi ar putea fi prea costisitoare pentru o

companie de talia unei întreprinderi mici sau mijlocii. IFRS pentru IMM permite companiilor să beneficieze de scutiri semnificative

privind informările solicitate, de care cele care aplică standardele IFRS nu pot beneficia.

IFRS pentru IMM este destinat întocmirii situaţiilor financiare cu scop general de către entităţile care nu au responsabilitate publică şi

prezintă situaţii financiare cu scop general pentru utilizatori externi. Sunt entităţi cu responsabilitate publică entităţile ale căror

instrumente sunt tranzacţionate pe o piaţă publică sau se află în cursul procesului de emitere a unor astfel de instrumente pentru

tranzacţionarea pe o piaţă publică sau au drept obiect principal de activitate deţinerea de active în calitate fiduciară (aceasta este, în

general, situaţia băncilor, a cooperativelor de economii şi de creditare, a companiilor de asigurări, a brokerilor/dealerilor de titluri de

valoare, a fondurilor mutuale şi a băncilor de investiţii). Prin urmare, definiţia are în vedere mai degrabă natura entităţii decât mărimea

acesteia. IFRS pentru IMM oferă o alternativă de standard IFRS care să fie recunoscut şi înţeles la nivel internaţional. Acesta va facilita

trecerea la IFRS pentru entităţile în expansiune odată ce acestea devin entităţi cu responsabilitate publică.

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) încurajează orice iniţiativă de promovare a bunelor practici

şi raportarea financiară de înaltă calitate în vederea asigurării unui climat de afaceri favorabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii în

România.

CECCAR a stimulat dezbaterea cu privire la IFRS pentru IMM în cadrul mediului profesional şi de afaceri prin facilitarea accesului la

versiunea în limba română a primului expozeu-sondaj al IFRS pentru IMM şi a standardului

Scopul acestui studiu este de a oferi o imagine asupra asemănărilor şi diferenţelor dintre IFRS pentru IMM şi reglementările româneşti

conforme cu directivele contabile europene pentru a informa părţile interesate asupra schimbărilor pe care le-ar presupune IFRS pentru

IMM pentru entităţile din România care aplică în prezent reglementări naţionale.

Cadrul de reglementare contabilă din România

începând cu anul 2007, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.121/2006, companiile ale căror titluri sunt tranzacţionate pe o

piaţă reglementată şi care prezintă situaţii financiare consolidate au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare

Financiară. Instituţiile de credit continuă să prezinte situaţii financiare consolidate în conformitate cu IFRS. Celelalte entităţi de interes

public pot utiliza IFRS pentru întocmirea situaţiilor financiare destinate altor utilizatori decât statul (pentru al doilea set de situaţii

financiare). Entităţile de interes public pot opta între reglementările conforme cu Directiva a Vll-a şi IFRS pentru întocmirea situaţiilor

financiare consolidate.

începând cu data de 1 ianuarie 2010, un nou Ordin al ministrului finanţelor publice (OMFP nr. 3.055/2009) reglementează aspectele

contabile referitoare la situaţiile financiare individuale şi consolidate.

IFRS pentru IMM a fost publicat în iulie 2009. Decizia cu privire la entităţile care sunt obligate să aplice sau pot aplica IFRS pentru IMM

cade în sarcina autorităţilor din fiecare jurisdicţie.

Page 4: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Acest studiu realizează o analiză comparativă între IFRS pentru IMM şi reglementările contabile naţionale (OMFP nr. 3.055/2009) pentru

a oferi o imagine asupra procesului de conversie. Această comparaţie a fost realizată pe baza cadrelor de reglementare. în practică pot

surveni şi alte diferenţe sau o parte dintre diferenţele identificate ar putea fi nesemnificative sau irelevante pentru anumite entităţi.

Page 5: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Sumar

Concepte şi principii generale............................................................................................................................................... 7

Situaţii financiare................................................................................................................................................................... 9

Politici contabile, estimări şi erori........................................................................................................................................ 14

Stocuri................................................................................................................................................................................. 15

Imobilizări corporale........................................................................................................................................................... 1 6

Investiţii imobiliare............................................................................................................................................................... 18

Deprecierea activelor.......................................................................................................................................................... 19

Costurile îndatorării............................................................................................................................................................. 20

Imobilizări necorporale........................................................................................................................................................ 20

Active biologice şi produse agricole.................................................................................................................................... 23

Instrumente financiare......................................................................................................................................................... 24

Contracte de construcţii....................................................................................................................................................... 27

Provizioane......................................................................................................................................................................... 27

Beneficiile angajaţilor.......................................................................................................................................................... 29

Impozitul pe profit................................................................................................................................................................ 30

Subvenţii guvernamentale................................................................................................................................................... 31

Tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni ................................................................................................................................ 31

Contracte de leasing........................................................................................................................................................... 33

Capitalul propriu ................................................................................................................................................................. 35

Venituri ............................................................................................................................................................................... 36

Tranzacţii în monede străine............................................................................................................................................... 37

Situaţii financiare individuale şi consolidate........................................................................................................................ 39

Investiţii în asocieri în participaţie........................................................................................................................................ 43

Investiţii în entităţi asociate................................................................................................................................................. 44

Combinări de întreprinderi şi fondul comercial.................................................................................................................... 46

Evenimente după sfârşitul perioadei de raportare............................................................................................................... 47

Prezentări de informaţii privind părţile legate...................................................................................................................... 48

Hiperinflaţia......................................................................................................................................................................... 48

Angajamente de concesiune a serviciilor............................................................................................................................ 48

Trecerea la IFRS pentru IMM.............................................................................................................................................. 49

Bibliografie.......................................................................................................................................................................... 51

Page 6: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

Obiectivul situaţiilor financiare

Obiectivul situaţiilor financiare ale unei întreprinderi

mici sau mijlocii este de a oferi informaţii referitoare la

poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de

trezorerie ale acelei întreprinderi, care sunt utile

pentru luarea deciziilor economice de către o gamă

largă de utilizatori care nu au capacitatea de a solicita

rapoarte adaptate necesităţilor lor specifice de

informare (IFRS pentru IMM- Concepte şi principii

generale 2.2).

Mandatul managementului

Situaţiile financiare prezintă, de asemenea,

rezultatele mandatului managementului -

răspunderea conducerii pentru resursele care i-au

fost încredinţate (IFRS pentru IMM- Concepte şi

principii generale 2.3).

Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Principalele caracteristici care fac informaţia furnizată

în situaţiile financiare utilă sunt inteligibilitatea,

relevanţa, pragul de semnificaţie, credibilitatea,

prevalenta economicului asupra juridicului, prudenţa,

caracterul complet, comparabilitatea, oportunitatea şi

echilibrul între avantaje şi costuri (IFRS pentru IMM-

Caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile

financiare 2.4-2.14).

Contabilitatea de angajamente şi continuitatea

activităţii

Situaţiile financiare (cu excepţia situaţiei fluxurilor de

trezorerie) sunt întocmite pe baza contabilităţii de

angajamente şi pornind de la ipoteza continuităţii

activităţii (IFRS pentru IMM - Contabilitatea de

angajamente 2.36, Continuitatea activităţii 3.8-3.9).

Elementele situaţiilor financiare şi criteriile de

recunoaştere

Poziţia financiară a unei entităţi reprezintă relaţia

dintre active, datorii şi capitalurile proprii la un

moment dat în situaţia poziţiei financiare. Acestea

sunt definite după cum urmează: (a) Un activ este o

resursă controlată de către entitate ca rezultat al

evenimentelor anterioare şi de la care se aşteaptă să

se genereze beneficii economice viitoare pentru

entitate.OMFP nr. 3.055/2009

OMFP nr. 3.055/2009 nu include o prevedere

referitoare la obiectivul situaţiilor financiare.

Utilizatorii şi necesităţile lor informaţionale

Utilizatorii situaţiilor financiare includ investitorii

actuali şi potenţiali, salariaţii, creditorii, furnizorii şi

alţi creditori comerciali, clienţii, instituţiile statului şi

alte autorităţi, precum şi publicul (OMFP nr.

3.055/2009, 21, 22).

Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Principalele caracteristici calitative sunt

inteligibilitatea, relevanţa, fiabilitatea şi

comparabilitatea. Relevanţa informaţiei este

influenţată de natura ei şi de pragul de semnificaţie.

Pentru a fi credibilă, informaţia trebuie să reprezinte

cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care

aceasta fie şi-a propus să le reprezinte, fie este de

aşteptat, în mod rezonabil, să le reprezinte. Referitor

la principiul prevalenţei economicului asupra

juridicului, OMFP nr. 3.055/2009 menţionează că

forma juridică trebuie să fie în concordanţă cu

realitatea economică şi că în situaţiile rare când

există diferenţe între realitatea economică a

tranzacţiilor şi forma lor juridică, entităţile trebuie să

le recunoască în contabilitate respectând realitatea

economică (principiul prevalenţei economicului

asupra juridicului este descris în cadrul secţiunii

alocate principiilor contabile din OMFP nr.

3.055/2009, 46). Pentru a fi credibilă, informaţia

cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră,

adică lipsită de influenţe. Pentru a fi credibilă,

informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie

completă. Contabilitatea de angajamente şi

continuitatea activităţii sunt prezentate în cadrul

secţiunii referitoare la principiile contabile. Totuşi,

aplicarea acestora ar putea conduce la soluţii diferite

de cele prescrise de IFRS pentru IMM.

Elementele situaţiilor financiare şi criteriile de

recunoaştere

Definiţiile activelor, datoriilor, capitalurilor proprii,

veniturilor şi cheltuielilor şi criteriile de recunoaştere

ale activelor şi datoriilor au fost preluate din Cadrul

conceptual IASB.

Concepte şiprincipiigenerale

Page 7: Comparatie IFRS-Ordin 3055

(b) O datorie este o obligaţie actuală a unei

entităţi, care decurge din evenimente anterioare

şi din decontarea căreia se aşteaptă să rezulte

o ieşire de resurse care încorporează beneficii

economice.

(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul

rezidual în activele unei entităţi după deducerea

tuturor datoriilor sale.

Performanţa este relaţia dintre veniturile şi cheltuielile

unei entităţi pentru o perioadă de raportare.

Veniturile şi cheltuielile sunt definite după cum

urmează:

(a) Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor

economice în decursul perioadei de raportare,

sub forma intrărilor sau creşterilor de active sau

a scăderii datoriilor, care determină creşteri ale

capitalurilor proprii, altele decât cele aferente

contribuţiilor din partea proprietarilor.

(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor

economice în decursul perioadei de raportare,

sub forma ieşirilor sau diminuării activelor sau a

angajării de datorii, care conduc la scăderi ale

capitalurilor proprii, altele decât cele aferente

distribuirilor către proprietari.

Un element este recunoscut în situaţiile financiare

dacă răspunde definiţiei unui activ, a unei datorii, a

unui venit sau a unei cheltuieli, şi îndeplineşte

următoarele criterii:

(a) este probabil ca beneficiile economice

viitoare asociate elementului să intre sau să

iasă din entitate, şi

(b) elementul are un cost sau o valoare care

poate fi evaluat(ă) în mod fiabil.

Nerecunoaşterea unui element care îndeplineşte

aceste criterii nu este rectificată prin prezentarea

politicilor contabile utilizate sau prin divulgare în

notele explicative.

(IFRS pentru IMM-Poziţia financiară 2.15-2.22,

Performanţa 2.23-2.26, Recunoaşterea activelor,

datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor 2.27-2.32)

Evaluarea elementelor în situaţiile financiare

Există două baze de evaluare uzuale: costul istoric şi

valoarea justă. O entitate va evalua activele şi

datoriile la recunoaşterea iniţială la costul istoric.

Majoritatea activelor nonfinanciare recunoscute iniţial

la costul istoric sunt evaluate ulterior la alte baze de

evaluare.Evaluarea elementelor în situaţiile financiare

La data recunoaşterii iniţiale, bunurile se

evaluează la valoarea de intrare, care se

stabileşte astfel:

a) costul de achiziţie - pentru bunurile procurate cu

titlu oneros;

b) costul de producţie - pentru bunurile produse în

entitate;

c) valoarea stabilită în urma evaluării - pentru

bunurile reprezentând aport la capitalul social;

d) valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu

gratuit sau constatate plus la inventariere.

Evaluarea ulterioară va fi detaliată în capitolele

următoare.

Concepte de menţinere a capitalului

Entităţile adoptă conceptul de capital financiar în

vederea întocmirii situaţiilor financiare (OMFP nr.

3.055/2009, 240).

Page 8: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Un set complet de situaţii financiare ale unei

entităţi trebuie să cuprindă toate elementele

următoare:

(a) o situaţie a poziţiei financiare la data

raportării;

(b) fie:

(i) o singură situaţie a rezultatului global

pentru perioada de raportare, care prezintă

toate elementele de venituri şi cheltuieli

recunoscute în timpul perioadei, inclusiv

acele elemente recunoscute la

determinarea profitului sau pierderii (care

reprezintă un subtotal în situaţia rezultatului

global) şi alte elemente ale rezultatului

global,

fie

(ii) contul de profit şi pierdere şi o situaţie

separată a rezultatului global.

Dacă o entitate alege să prezinte atât contul de

profit şi pierdere, cât şi o situaţie a rezultatului

global, situaţia rezultatului global începe cu

profitul sau pierderea şi apoi prezintă alte

elemente ale rezultatului global;

(c) o situaţie a variaţiei capitalurilor proprii

pentru perioada de raportare;

(d) o situaţie a fluxurilor de trezorerie pentru

perioada de raportare;

(e) notele, cuprinzând un rezumat al politicilor

contabile semnificative şi alte informaţii

explicative.

(IFRS pentru IMM 3.17)

Persoanele juridice care îndeplinesc două dintre

următoarele trei criterii la data bilanţului: total

active: 3.650.000 euro, cifră de afaceri netă:

7.300.000 euro, număr de salariaţi: 50 prezintă

situaţii financiare care cuprind: bilanţ,

cont de profit şi pierdere,

situaţia modificărilor capitalului propriu,

situaţia fluxurilor de numerar,

notele explicative la situaţiile financiare

anuale.

Persoanele juridice care la data bilanţului nu

depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii

menţionate mai sus prezintă situaţii financiare

simplificate care conţin: bilanţ simplificat, cont de

profit şi pierdere, note explicative la situaţiile

financiare anuale simplificate. Opţional, acestea pot

prezenta situaţia modificărilor capitalului propriu

şi/sau situaţia fluxurilor de numerar.

Este prevăzut(ă) un format (o structură) standard

pentru bilanţ.

Formatul bilanţului: A. Active

imobilizate I. Imobilizări

necorporale

1. Cheltuieli de constituire

2. Cheltuieli de dezvoltare

3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci

comerciale, drepturi şi active similare

4. Fond comercial

Anumite categorii de instrumente financiare, investiţii

în întreprinderi asociate şi asocieri în participaţie şi

activele biologice sunt evaluate la valoarea justă.

Toate elementele, cu excepţia celor evaluate la

valoarea justă prin rezultat, fac obiectul deprecierii.

Majoritatea datoriilor care nu sunt datorii financiare

sunt evaluate la cea mai bună estimare a valorii care

ar fi necesară pentru decontarea obligaţiei la data de

raportare. (IFRS pentru IMM- Evaluarea activelor,

datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor 2.33-2.34,

Evaluarea cu ocazia recunoaşterii iniţiale 2.46,

Evaluarea ulterioară 2.47-2.51)

Situaţii financiare

IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Page 9: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Nu există un format prestabilit pentru situaţia poziţiei

financiare (denumirea utilizată pentru bilanţ). Totuşi,

cel puţin următoarele elemente trebuie prezentate în

bilanţ:

Active:

s lichidităţi şi echivalente de lichidităţi;

s creanţe comerciale şi de altă natură;

s active financiare;

s stocuri;

s imobilizări corporale;

s investiţii imobiliare;

J imobilizări necorporale;

s active biologice;

s investiţii în întreprinderi asociate şi asocieri

în participaţie;

J creanţe privind impozitul exigibil;

s creanţe privind impozitul amânat.

Capitaluri proprii şi datorii: S datorii

comerciale şi de altă natură; s datorii

financiare; s datorii privind impozitul exigibil; s

datorii privind impozitul amânat; s provizioane;

S capitaluri proprii atribuibile acţionarilor

societăţii-mamă; s interese care nu controlează

(prezentate în

capitalurile proprii). (IFRS pentru IMM 4.2)

Clasificarea activelor şi datoriilor în curente şi

necurente este solicitată, cu excepţia cazului în care

o prezentare în ordinea lichidităţii este mai

relevantă.

Entităţile trebuie să prezinte situaţia rezultatului

global fie sub forma unei singure situaţii, fie sub

forma a două situaţii: contul de profit şi pierdere şi

situaţia rezultatului global. Nu există un format

prestabilit. Managementul poate alege să prezinte

cheltuielile clasificate după natură sau după funcţie.

Dacă se alege prezentarea cheltuielilor după funcţie

sunt solicitate informaţii privind clasificarea

cheltuielilor după natură în note.

(IFRS pentru IMM 5.2, 5.11)

Cel puţin următoarele elemente trebuie prezentate

în situaţia rezultatului global (ca o situaţie unică): S

veniturile; s costul finanţării; s cota-parte din profitul

sau pierderea

întreprinderilor asociate sau asocierilor în

participaţie prin utilizarea metodei punerii în

echivalenţă;

5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de

execuţie

II. Imobilizări corporale

1. Terenuri şi construcţii

2. Instalaţii tehnice şi maşini

3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier

4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de

execuţie

III. Imobilizări financiare

1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate

2. împrumuturi acordate entităţilor afiliate

3. Interese de participare

4. împrumuturi acordate entităţilor de care

compania este legată în virtutea intereselor

de participare

5. Investiţii deţinute ca imobilizări

6. Alte împrumuturi

B. Active circulante

I. Stocuri

1. Materii prime şi materiale consumabile

2. Producţie în curs de execuţie

3. Produse finite şi mărfuri

4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanţe

1. Creanţe comerciale

2. Sume de încasat de la entităţile afiliate

3. Sume de încasat de la entităţile de care

compania este legată în virtutea intereselor

de participare

4. Alte creanţe

5. Capital subscris şi nevărsat

III. Investiţii pe termen scurt

1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate

2. Alte investiţii pe termen scurt

IV. Casa şi conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

perioadă de până la un an

1. împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,

prezentându-se separat împrumuturile din

emisiunea de obligaţiuni convertibile

2. Sume datorate instituţiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale - furnizori

5. Efecte de comerţ de plătit

6. Sume datorate entităţilor afiliate

7. Sume datorate entităţilor de care

compania este legată în virtutea

intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi

datoriile privind asigurările sociale

s cheltuiala cu impozitul pe profit; s un singur element

care cuprinde totalul următoarelor: (1) câştigul sau

pierderea după impozitare din operaţii întrerupte şi (2)

câştigul sau pierderea după impozitare recunoscut(ă)

Page 10: Comparatie IFRS-Ordin 3055

prin evaluarea la valoarea justă mai puţin cheltuielile

de cesiune sau din cesiunea activelor sau grupurilor

de active care constituie o operaţie întreruptă; s

profitul sau pierderea perioadei; s alte elemente ale

rezultatului global

clasificate după natură; s cota-parte din alte

elemente ale rezultatului global ale întreprinderilor

asociate şi asocierilor în participaţie prin aplicarea

metodei punerii în echivalenţă; s total rezultat global.

Prezentarea elementelor extraordinare nu este

permisă.

Dacă entitatea adoptă prezentarea a două situaţii

pentru rezultatul global, ultimele trei elemente de mai

sus sunt prezentate într-o situaţie separată a

rezultatului global. Situaţia variaţiei capitalurilor proprii

prezintă o reconciliere a elementelor de capitaluri

proprii între începutul şi sfârşitul perioadei. Dacă

variaţia capitalurilor proprii în timpul perioadei este

generată doar de profit sau pierdere, plata de

dividende, corecţia de erori ale perioadelor anterioare

sau schimbări de politici, poate fi prezentată o singură

situaţie a rezultatului şi a rezultatului reportat în loc de

situaţia rezultatului global şi situaţia variaţiei

capitalurilor proprii.

Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă fluxurile de

trezorerie generate şi utilizate, clasificate după natură

(exploatare, investiţii şi finanţare) în timpul unei

perioade specificate. Notele explicative furnizează

informaţii suplimentare cu privire la sumele prezentate

în situaţiile financiare de bază.

Conformitatea cu IFRS pentru IMM

O entitate ale cărei situaţii financiare sunt în

conformitate cu IFRS pentru IMM va face o declaraţie

explicită şi fără rezerve cu privire la conformitate în

note.

Abaterea de la standard

în cazuri extrem de rare, când managementul

concluzionează că asigurarea conformităţii cu IFRS

pentru IMM ar fi înşelătoare şi ar fi în

E. Active circulante nete / datorii curente nete

(B + C - D - venituri înregistrate în avans

reluate la venituri într-o perioadă mai mică de

un an)

F. Total active minus datorii curente (A + E)

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o

perioadă mai mare de un an

1. împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,

prezentându-se separat împrumuturile din

emisiunea de obligaţiuni convertibile

2. Sume datorate instituţiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale - furnizori

5. Efecte de comerţ de plătit

6. Sume datorate entităţilor afiliate

7. Sume datorate entităţilor de care

compania este legată în virtutea

intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi

datoriile privind asigurările sociale

H. Provizioane

1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii

similare

2. Provizioane pentru impozite

3. Alte provizioane

I. Venituri în avans

1. Subvenţii pentru investiţii

2. Venituri înregistrate în avans, din care

• venituri în avans reluate la venituri

într-o perioadă mai mică de un an

• venituri în avans reluate la venituri

într-o perioadă mai mare de un an

J. Capital şi rezerve

I. Capital subscris

1. Capital subscris vărsat

2. Capital subscris nevărsat

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

1. Rezerve legale

2. Rezerve statutare sau contractuale

3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportat(ă)

VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Formatul contului de profit şi pierdere:

1. Cifra de afaceri netă

2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a

producţiei în curs de execuţie

3. Producţia realizată de entitate

pentru scopurile sale proprii şi

capitalizată

4. Alte venituri din exploatare

conflict cu obiectivul situaţiilor financiare ale IMM-

urilor, entitatea se va abate de la acea cerinţă, cu

excepţia situaţiei în care cadrul de reglementare

relevant interzice o astfel de abatere.

Informaţii comparative

O entitate va prezenta informaţii comparative pentru

perioadele contabile anterioare pentru toate sumele

prezentate în situaţiile financiare ale perioadei

curente. O entitate va include date comparative

pentru informaţiile narative şi descriptive dacă este

Page 11: Comparatie IFRS-Ordin 3055

relevant pentru înţelegerea situaţiilor financiare ale

perioadei curente.

Pragul de semnificaţie şi agregarea

O entitate va prezenta separat fiecare clasă

semnificativă de elemente similare. O entitate va

prezenta separat elementele care au o natură sau o

funcţie distinctă, cu excepţia cazului în care sunt

nesemnificative.

Total venituri din exploatare

5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi

materialele consumabile b) Alte cheltuieli

externe

6. Cheltuieli cu personalul:

a) Salarii şi indemnizaţii

b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu

indicarea distinctă a celor referitoare la

pensii

7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările

corporale şi imobilizările necorporale b)

Ajustări de valoare privind activele circulante

8. Alte cheltuieli de exploatare Total cheltuieli din

exploatare Profit sau pierdere din exploatare

9. Venituri din interese de participare,

din care obţinute de la entităţile afiliate

10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi

care fac parte din activele imobilizate,

din care obţinute de la entităţile afiliate

11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare,

din care obţinute de la entităţile afiliate

Total venituri financiare

12. Ajustări de valoare privind imobilizările

financiare şi investiţiile deţinute ca active

circulante

13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare,

din care privind entităţile afiliate Total

cheltuieli financiare Profit sau pierdere financiar(ă)

14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă

15. Venituri extraordinare

16. Cheltuieli extraordinare

17. Profitul sau pierderea din activitatea

extraordinară

Total venituri

Total cheltuieli

Profit brut

18. Impozitul pe profit

19. Alte impozite neprezentate la elementele

de mai sus

20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Este permisă prezentarea elementelor

extraordinare. OMFP nr. 3.055/2009 nu solicită

prezentarea situaţiei rezultatului global. Contul de

profit şi pierdere clasifică cheltuielile după natură. O

detaliere a cheltuielilor după funcţii este prezentată

în notele explicative. Entităţile care prezintă tabloul

fluxurilor de trezorerie trebuie să clasifice fluxurile

după

Page 12: Comparatie IFRS-Ordin 3055

natură (exploatare, investiţii, finanţare). Fluxul net din

activităţile de exploatare poate fi determinat folosind

fie metoda directă, fie metoda indirectă.

Situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă o

reconciliere a elementelor de capital propriu între

sfârşitul şi începutul exerciţiului, cuprinzând soldul

iniţial, creşterile şi scăderile (suma totală şi suma

reprezentând un transfer de la sau către un alt

element de capitaluri proprii) şi soldul final pentru

fiecare element de capitaluri proprii.

Declaraţia de conformitate

Entităţile trebuie să menţioneze în note că situaţiile

financiare au fost întocmite în conformitate cu Legea

contabilităţii nr. 82/1991 republicată şi cu prevederile

OMFP nr. 3.055/2009.

Abaterea de la reglementare

Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine

fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare,

profitului sau pierderii entităţii. Dacă aplicarea

prevederilor reglementării nu este suficientă pentru a

asigura o imagine fidelă a entităţii, aceasta trebuie să

prezinte informaţii suplimentare în notele explicative.

Dacă, în cazuri excepţionale, aplicarea unei prevederi

din reglementări se dovedeşte a fi contrară obligaţiei

de a asigura imaginea fidelă, entitatea trebuie să facă

abatere de la acea prevedere, în scopul oferirii unei

imagini fidele. Orice astfel de abatere trebuie

prezentată în notele explicative, împreună cu o

explicaţie a motivelor acesteia şi cu o prezentare a

efectelor abaterii asupra valorii activelor, datoriilor, a

poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.

Informaţii comparative

O entitate trebuie să prezinte informaţii comparative

pe un an pentru toate sumele prezentate în bilanţ,

contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor

capitalurilor proprii şi situaţia fluxurilor de numerar, şi

pentru unele informaţii prezentate în note.

Pragul de semnificaţie şi agregarea

Agregarea elementelor precedate de cifre arabe în

bilanţ şi în contul de profit şi pierdere este permisă, cu

prezentarea de detalii în note. Prezentarea

elementelor semnificative poate fi realizată doar în

note.

Page 13: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

Definiţia politicii contabile

Politicile contabile sunt principiile, bazele,

convenţiile, regulile şi practicile aplicate de o entitate

care întocmeşte şi prezintă situaţii financiare.

Selecţia politicilor contabile şi ierarhia altor

îndrumări

Pentru a selecta o politică contabilă atunci când

IFRS pentru IMM nu tratează în mod specific o

tranzacţie, un eveniment sau o condiţie,

managementul va avea în vedere aplicarea

următoarelor surse în ordine descrescătoare:

(a) cerinţele şi îndrumările IFRS pentru IMM pentru

aspecte similare, şi

(b) definiţiile, criteriile de recunoaştere şi bazele de

evaluare pentru active, datorii, venituri şi

cheltuieli, şi principiile generale.

în aplicarea raţionamentului descris mai sus,

managementul poate avea în vedere cerinţele şi

îndrumările standardelor IFRS care tratează aspecte

similare. Totuşi, o entitate nu este obligată să aplice

o cerinţă a IFRS pentru IMM dacă efectul aplicării

acesteia nu este semnificativ.

Tratamentul contabil al schimbărilor de politici

Schimbarea unei politici contabile este contabilizată

după cum urmează:

(a) o entitate trebuie să contabilizeze schimbarea

unei politici contabile care rezultă dintr-o

modificare a dispoziţiilor IFRS pentru IMM în

conformitate cu prevederile tranzitorii

specificate în acel amendament, dacă există;

(b) atunci când o entitate a ales să aplice IAS 39

„Instrumente financiare: recunoaştere şi

evaluare" în locul cerinţelor IFRS pentru IMM

pentru instrumentele financiare, şi dispoziţiile

din IAS 39 se schimbă, entitatea trebuie să

contabilizeze acea schimbare a politicii

contabile în conformitate cu prevederile

tranzitorii specificate în IAS 39 revizuit, dacă

există; şi

(c) celelalte schimbări de politici contabile sunt

contabilizate retrospectiv.

Corecţia erorilor din perioadele anterioare

Erorile semnificative din perioadele anterioare sunt

corectate retrospectiv (adică prin ajustareaOMFP nr. 3.055/2009

Definiţia politicii contabile

Definiţia politicii contabile este coerentă cu definiţia

din IFRS pentru IMM. Totuşi, metoda de amortizare

este considerată politică contabilă (IFRS pentru IMM

consideră metoda de amortizare drept estimare).

Selecţia politicilor contabile şi ierarhia altor

îndrumări

OMFP nr. 3.055/2009 nu conţine o ierarhie a altor

îndrumări care ar trebui urmate atunci când nu există

o cerinţă explicită în reglementarea naţională, nici o

excepţie generală pentru tranzacţiile nesemnificative.

Tratamentul contabil al schimbărilor de politici

Schimbările de politici pot fi determinate de:

a) iniţiativa entităţii - caz în care schimbarea trebuie

să fie justificată în note;

b) decizia unei autorităţi (schimbare de

reglementare) - caz în care schimbarea nu

trebuie justificată, ci doar menţionată în note.

O schimbare voluntară a unei politici contabile poate fi

determinată de:

o schimbare excepţională în situaţia entităţii sau

în condiţiile economice în care îşi desfăşoară

activitatea; nevoia de a obţine informaţii mai

relevante şi mai credibile. Exemple de situaţii

care justifică schimbări de politici contabile:

admiterea la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată a valorilor mobiliare pe termen

scurt ale entităţii sau retragerea lor de la

tranzacţionare;

schimbarea acţionariatului, datorată intrării într-

un grup, dacă noile metode asigură furnizarea unor

informaţii mai fidele; fuziuni şi operaţiuni asimilate,

caz în care se impune armonizarea politicilor

contabile ale societăţilor care fuzionează.

Schimbarea conducătorilor entităţii nu justifică

modificarea politicilor contabile. Ordinul face

distincţia între politicile contabile şi estimări. Pentru

schimbările de politici contabile se utilizează un

tratament prospectiv. Noua politică este aplicată

începând cu anul următor anului în care a fost luată

decizia de

Politici contabile, estimări şi erori

Page 14: Comparatie IFRS-Ordin 3055

rezultatului reportat de deschidere şi a informaţiilor

comparative corespunzătoare), cu excepţia situaţiilor

în care determinarea efectelor erorii este

impracticabilă. Atunci când este impracticabil să se

determine efectele specifice unei perioade ale unei

erori asupra informaţiilor comparative pentru una sau

mai multe perioade anterioare prezentate, entitatea va

retrata soldurile de deschidere ale activelor, datoriilor

şi capitalurilor proprii pentru prima perioadă pentru

care retratarea retroactivă este posibilă (care poate fi

perioada curentă).

schimbare. Nu sunt permise schimbări de politici

contabile în timpul anului. Informaţiile comparative din

bilanţ şi din contul de profit şi pierdere nu sunt

retratate ca urmare a schimbării de politici. Dacă

valorile prezentate nu sunt comparabile, lipsa de

comparabilitate trebuie explicată în note. Schimbările

de estimări sunt recunoscute prospectiv prin

includerea efectelor în profitul sau pierderea

perioadei afectate (adică perioada schimbării şi

perioadele viitoare).

Corectarea erorilor perioadelor anterioare

Erorile perioadelor anterioare sunt retratate

retrospectiv (adică prin afectarea rezultatului reportat

de deschidere). Retratarea informaţiilor comparative

din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere este

interzisă explicit. Erorile nesemnificative pot fi

imputate contului de profit şi pierdere. Atunci când

corectarea erorii generează o pierdere reportată,

aceasta trebuie acoperită înaintea oricărei distribuiri.

Stocuri IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Definiţia şi sfera de aplicare

Stocurile sunt active:

deţinute în vederea vânzării în decursul

desfăşurării normale a activităţii; în curs de

producţie în scopul unei astfel de vânzări; sau

sub formă de materii prime sau materiale care

urmează a fi consumate în procesul de producţie sau

de prestare a serviciilor. (IFRS pentru IMM 13.1) Sunt

excluse din sfera de aplicare lucrările în curs rezultate

din contracte de construcţii, instrumentele financiare,

activele biologice şi produsele agricole, ca şi stocurile

deţinute de: producătorii de produse agricole, forestiere

şi mineraliere, în măsura în care acestea sunt evaluate

la valoarea justă minus costurile generate de vânzare

prin rezultat, sau

brokerii şi dealerii de mărfuri care îşi evaluează

stocurile la valoarea justă minus costurile generate de

vânzare prin rezultat. (IFRS pentru IMM 13.2-13.3)

Definiţia şi sfera de aplicare

Stocurile sunt active circulante:

deţinute pentru a fi vândute pe parcursul

desfăşurării normale a activităţii; în curs de

producţie în vederea vânzării în procesul

desfăşurării normale a activităţii; sau

sub formă de materii prime, materiale şi alte

consumabile care urmează să fie folosite în

procesul de producţie sau pentru prestarea de

servicii.

Politicile contabile specifice stocurilor sunt aplicabile

lucrărilor şi serviciilor în curs rezultate din contractele de

construcţii, clădirilor produse de entităţile a căror

activitate principală este producţia şi vânzarea de

clădiri, terenurilor achiziţionate în vederea construirii de

clădiri care vor fi vândute, activelor biologice şi

produselor agricole.

Este necesar transferul de la imobilizările corporale la

stocuri sau de la stocuri la imobilizările corporale atunci

când destinaţia activului se schimbă în cursul perioadei.

Transferul este realizat la valoarea contabilă a

Page 15: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Evaluarea

Stocurile sunt evaluate iniţial la cost. O entitate va

include în costul stocurilor toate costurile legate de

achiziţie, costurile de prelucrare şi alte costuri

suportate pentru a aduce stocurile în locul şi în

starea în care se află. Costul de achiziţie al stocurilor

include preţul de achiziţie, taxele vamale, taxele

nerecuperabile, costurile de transport şi manipulare

şi orice alte costuri direct atribuibile, mai puţin

reducerile comerciale, rabaturile şi elementele

similare. Costurile de prelucrare ale stocurilor includ

costurile direct legate de unităţile de producţie, cum

ar fi salariile directe. Acestea includ de asemenea

alocarea sistematică a regiei fixe şi variabile de

producţie suportate pentru a transforma materiile

prime în produse finite. Costurile finanţării sunt

recunoscute drept cheltuială.

Formule de determinare a costului

Costul stocurilor ieşite este determinat utilizând fie

metoda primul intrat, primul ieşit (FIFO), fie formula

costului mediu ponderat. Metoda ultimul intrat, primul

ieşit (LIFO) nu este permisă. Aceeaşi formulă a

costului este utilizată pentru toate stocurile care au o

natură şi o utilizare asemănătoare pentru entitate.

Tehnici de evaluare a costului stocurilor

O entitate poate utiliza tehnici de evaluare a costului

stocurilor dacă rezultatele aproximează costul. Sunt

acceptate următoarele tehnici: metoda costului

standard; metoda preţului de vânzare cu amănuntul;

metoda celui mai recent preţ de cumpărare.

Deprecierea stocurilor

Stocurile sunt evaluate iniţial la cost şi ulterior la

minimul dintre cost şi preţul de vânzare mai puţin

costurile de finalizare şi vânzare.

activului transferat. Pentru imobilizările reevaluate,

rezerva din reevaluare este realizată în momentul

transferului.

Evaluarea

Stocurile sunt evaluate la recunoaşterea iniţială la

cost (costul de achiziţie sau costul de producţie). O

entitate va include în costul stocurilor toate costurile

legate de cumpărare, costurile de prelucrare şi alte

costuri suportate pentru a aduce stocurile în locul şi în

starea în care se află.

Reducerile financiare nu sunt deduse din costul de

achiziţie, ci sunt recunoscute drept venit financiar

(folosind contul 767 „Venituri din sconturi obţinute").

Reducerile comerciale primite în facturi ulterioare

ajustează cheltuielile din exploatare (folosind contul

de ajustare 609 „Reduceri comerciale primite").

Costurile îndatorării pot fi capitalizate pentru stocurile

care necesită o perioadă semnificativă de timp pentru

a fi gata pentru utilizarea destinată sau pentru

vânzare.

Formule de determinare a costuluiUtilizarea metodei LIFO este permisă.

Tehnici de evaluare a costului stocurilor

O entitate poate utiliza următoarele tehnici de

evaluare a costului:

metoda costului standard; metoda preţului de

vânzare cu amănuntul. Tehnica celui mai recent

preţ de achiziţie nu este permisă.

Deprecierea stocurilor

Stocurile trebuie să fie depreciate la valoarea

realizabilă netă dacă aceasta este mai mică decât

costul (tratament similar cu cel din IFRS pentru IMM).

Page 16: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 17: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Imobilizări IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009corporale

Definiţia imobilizărilor corporale şi sfera de Definiţia imobilizărilor corporale şi sfera de

aplicare aplicare

Imobilizările corporale sunt active corporale Definiţia este coerentă cu IFRS pentru IMM. Nu

care: există excluderi din sfera de aplicare. Terenurile

(a) sunt deţinute în vederea utilizării în şi clădirile sunt active separabile chiar dacă sunt

producerea sau furnizarea de bunuri sau achiziţionate împreună. Imobilizările corporale în

Page 18: Comparatie IFRS-Ordin 3055

servicii, în vederea închirierii către terţi sau în

scopuri administrative, şi (b) se estimează că vor fi

utilizate pe parcursul

mai multor perioade.

Imobilizările corporale nu cuprind:

(a) activele biologice legate de activitatea

agricolă sau

(b) drepturile de exploatare şi rezervele

minerale, cum ar fi ţiţeiul, gazele naturale şi alte

resurse similare neregenerabile.

Costul

O entitate va evalua la recunoaşterea iniţială o

imobilizare corporală la cost. Costul unei imobilizări

corporale este echivalentul preţului în numerar la

data achiziţiei. Dacă plata este amânată peste

termenul de creditare normal, costul este valoarea

actualizată a plăţilor viitoare. Costurile îndatorării

sunt înregistrate pe cheltuieli.

Amortizarea

Valoarea amortizabilă (costul mai puţin valoarea

reziduală) este alocată sistematic pe parcursul

duratei sale de viaţă utilă. Amortizarea unui activ

începe când acesta este gata pentru utilizare, de

exemplu, atunci când se află în locaţia şi în condiţia

necesare pentru a funcţiona în maniera dorită de

management. Metodele de amortizare care pot fi

utilizate includ metoda lineară, metoda degresivă şi o

metodă bazată pe unităţile de producţie. Valoarea

reziduală şi durata de viaţă utilă sunt revizuite dacă

există indicii de schimbare de la ultima dată de

raportare. Schimbarea valorii reziduale şi a duratei

de viaţă utilă este contabilizată ca schimbare de

estimare.

Schimbul de active

O imobilizare corporală poate fi obţinută în schimbul

unui activ nemonetar sau al unor active nemonetare,

sau al unei combinaţii de active monetare şi

nemonetare. Costul activului primit reprezintă

valoarea justă, cu excepţia situaţiei în care (a)

tranzacţia de schimb nu are substanţă comercială

sau (b) nici valoarea justă a activului primit, nici cea a

activului cedat nu pot fi determinate fiabil. în acest

caz, costul activului este valoarea contabilă a

activului cedat.

Evaluarea ulterioară

Categoriile de imobilizări corporale sunt evaluate la

cost minus amortizarea cumulată şi pierderile din

depreciere (modelul costului).

curs de aprovizionare (imobilizările corporale în curs

de aprovizionare pentru care au fost transferate

riscurile şi avantajele) trebuie reflectate în contabilitate

separat.

Costul

Imobilizările corporale sunt evaluate iniţial la cost.

Reducerile financiare nu sunt deduse din costul de

achiziţie, ci sunt recunoscute ca venituri financiare

(767 „Venituri din sconturi primite"). Reducerile

comerciale primite în facturi ulterioare ajustează

cheltuielile din exploatare (costul de ajustare - 609

„Reduceri comerciale primite"). Nu există cerinţa de

actualizare dacă plata este amânată dincolo de

termenul normal de creditare. Costurile îndatorării pot

fi capitalizate pentru activele calificate (care necesită

în mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru

a fi gata pentru utilizarea dorită sau pentru vânzare).

Amortizarea

Costul este alocat pe parcursul duratei de viaţă utilă a

imobilizărilor corporale (nu există cerinţa de a deduce

valoarea reziduală). Amortizarea este calculată

începând cu luna următoare lunii în care activul a fost

pus în funcţiune. Ordinul enumeră următoarele

metode de amortizare: metoda lineară, metoda

degresivă, metoda accelerată (o metodă potrivit căreia

până la jumătate din valoarea activului este amortizată

în primul an şi valoarea rămasă este amortizată linear)

şi o metodă bazată pe utilizare, cum ar fi metoda

unităţilor de producţie (atunci când natura activelor

justifică utilizarea unei astfel de metode). O schimbare

semnificativă a condiţiilor de utilizare, uzura fizică sau

întreruperea utilizării pe o perioadă mai lungă de timp

pot justifica revizuirea duratei de viaţă utilă. Dacă o

imobilizare corporală complet amortizată continuă să

fie utilizată, entitatea poate stabili o durată de viaţă

utilă nouă şi o valoare nouă.

Cheltuielile ulterioare

Cheltuielile ulterioare suportate pentru imobilizările

corporale sunt capitalizate numai atunci când este

probabil că beneficiile economice viitoare au crescut

dincolo de cele estimate anterior - altfel costurile

trebuie imputate cheltuielilor. Investiţiile realizate la

imobilizările corporale închiriate trebuie capitalizate şi

amortizate pe perioada contractului.

Page 19: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Schimbul de active

Schimbul de active determină înregistrarea a două

tranzacţii diferite: scoaterea din bilanţ a activului

cedat şi recunoaşterea activului primit în schimb.

Evaluarea ulterioară

în plus faţă de modelul costului există opţiunea

modelului reevaluării, potrivit căruia clasele de

imobilizări corporale sunt evaluate la valoarea

reevaluată minus orice amortizare cumulată şi orice

pierderi din depreciere acumulate ulterior. Dacă

reevaluarea determină o creştere de valoare, aceasta

este imputată unei „rezerve din reevaluare", cu

excepţia cazului în care reprezintă reluarea unei

pierderi din reevaluare recunoscute ca o cheltuială

pentru acelaşi activ, caz în care va genera

înregistrarea unui venit. O scădere de valoare va

genera recunoaşterea unei cheltuieli în măsura în

care depăşeşte suma rezervei din reevaluare

existente pentru acelaşi activ. Rezerva din reevaluare

nu este distribuibilă. Când un activ reevaluat este

cesionat, rezerva din reevaluare este virată la alte

rezerve. Transferul poate fi realizat pe parcursul

duratei de viaţă pentru amortizarea suplimentară

generată de reevaluare. Reevaluarea este permisă

doar la sfârşitul anului.

Cesiunea imobilizărilor

Imobilizările vor fi excluse din bilanţ la cesiune sau

atunci când nu se mai aşteaptă obţinerea de beneficii

economice din utilizarea lor. Entităţile trebuie să

recunoască separat venitul din vânzare şi cheltuielile

pentru valoarea netă contabilă şi costurile legate de

vânzare, dar trebuie să determine şi să prezinte

câştigul sau pierderea rezultat(ă) la „Alte venituri din

exploatare" sau la „Alte cheltuieli din exploatare".

în cazul distrugerii complete sau parţiale a unei

imobilizări corporale, creanţele sau indemnizaţiile de

primit de la terţi, achiziţia şi construcţia unor noi

active sunt tranzacţii diferite care sunt contabilizate

separat.

Investiţii IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009imobiliare

O investiţie imobiliară este un imobil (un teren OMFP nr. 3.055/2009 nu defineşte politici

sau o clădire, sau o parte a unei clădiri, sau contabile specifice pentru investiţiile imobiliare,

ambele) deţinut de proprietar sau de locatar în Sunt aplicate politicile contabile specifice

Page 20: Comparatie IFRS-Ordin 3055

baza unui contract de leasing financiar, în scopul

închirierii sau pentru creşterea valorii capitalului, sau

ambele. O investiţie imobiliară deţinută de un locatar

în baza unui contract de leasing operaţional poate fi

clasificată şi contabilizată ca investiţie imobiliară

dacă îndeplineşte definiţia unei investiţii imobiliare şi

locatarul poate determina valoarea sa justă fără cost

sau efort nejustificat pe o bază continuă. Investiţiile

imobiliare sunt evaluate iniţial la cost şi ulterior la

valoarea justă, cu variaţiile de valoare recunoscute

în contul de profit şi pierdere dacă valoarea justă

poate fi determinată fiabil fără cost sau efort

nejustificat. Toate celelalte investiţii imobiliare vor fi

evaluate ca imobilizările corporale, la cost minus

amortizarea cumulată minus deprecierea. Dacă

valoarea justă nu mai poate fi determinată fără

cost sau efort nejustificat, investiţia imobiliară

este considerată imobilizare corporală şi

contabilizată în consecinţă. Managementul

utilizează ultima valoare justă disponibilă drept

cost prezumat până când o măsură fiabilă a

valorii juste devine disponibilă din nou. Dacă

investiţiile imobiliare sunt evaluate la cost,

acestea sunt tratate ca imobilizări corporale.

imobilizărilor corporale. O investiţie imobiliară

deţinută de locatar în baza unui contract de

leasing operaţional nu poate fi recunoscută.

Page 21: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 22: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Deprecierea IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009 activelorUn activ este depreciat dacă valoarea sa O entitate evaluează la sfârşitul fiecărui an dacă

contabilă este mai mare decât valoarea există indicii că un activ este depreciat. în

recuperabilă, unde valoarea recuperabilă este evaluarea existenţei indiciilor de depreciere, o

definită ca maximul dintre valoarea justă minus entitate va ţine cont de următoarele informaţii:

cheltuielile de cesiune şi valoarea de utilitate. Surse externe de informaţii:

Valoarea recuperabilă este determinată pentru a) pe parcursul perioadei, valoarea de piaţă a

un activ sau pentru o unitate generatoare de activului a scăzut semnificativ mai mult

trezorerie. Decizia de a vinde un activ este decât ar fi fost de aşteptat ca rezultat al

considerată drept indiciu de depreciere care trecerii timpului sau al utilizării;

determină efectuarea un test de depreciere. O b) pe parcursul perioadei au avut loc

pierdere din depreciere este recunoscută modificări semnificative cu efect negativ

imediat în contul de profit şi pierdere. Activele asupra entităţii sau astfel de modificări se

(inclusiv fondul comercial) sunt testate pentru vor produce în viitorul apropiat asupra

depreciere dacă există indicii de depreciere. mediului tehnologic, comercial, economic

Existenţa indiciilor de depreciere este evaluată sau jurldic în care entitatea îşi desfăşoară

la fiecare dată de raportare. în vederea testului activitatea sau pe piaţa căreia îi este

de depreciere, fondul comercial achiziţionat este dedicat activul,

alocat începând cu data achiziţiei fiecărei unităţi Surse interne de informaţii:

generatoare de trezorerie a cumpărătorului care c) există indicii de uzură fizică sau morală a

se aşteaptă că va beneficia de sinergiile imobilizării;

Page 23: Comparatie IFRS-Ordin 3055

combinării, indiferent dacă alte active sau datorii ale

entităţii achiziţionate sunt alocate sau nu acelor

unităţi. La fiecare dată de raportare, după

recunoaşterea pierderii din depreciere,

managementul evaluează dacă există indicii că

pierderea din depreciere s-a diminuat sau nu mai

există. Reluarea pierderii din depreciere nu va

majora valoarea contabilă a activului peste valoarea

pe care ar fi avut-o (netă de amortizare) dacă nu ar fi

fost recunoscută nicio pierdere din depreciere în anii

anteriori. Deprecierea fondului comercial nu poate fi

reluată.

d) pe parcursul perioadei au avut loc modificări

semnificative, cu efect negativ asupra entităţii,

sau astfel de modificări se vor produce în viitorul

apropiat, în ceea ce priveşte gradul sau modul în

care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă

să fie utilizată. Astfel de modificări includ:

situaţiile în care imobilizarea devine

neproductivă, planurile de restructurare sau de

întrerupere a activităţii căreia îi este dedicată

imobilizarea, precum şi planificarea cedării

imobilizării înainte de data estimată anterior;

e) raportările interne pun la dispoziţie indicii cu

privire la faptul că rezultatele economice ale unei

imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele

scontate.

Entităţile vor recunoaşte o ajustare pentru depreciere

pentru diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea

de inventar (care poate fi o valoare actualizată

determinată de evaluatori). Conceptele de unitate

generatoare de trezorerie şi valoare recuperabilă nu

există în reglementarea naţională. Deprecierea este

determinată la data bilanţului. Nu există cerinţa de a

determina deprecierea pentru activele disponibile

pentru vânzare. O pierdere din depreciere este

recunoscută imediat în contul de profit şi pierdere, cu

excepţia pierderii din depreciere determinate pentru

activele reevaluate.

Page 24: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 25: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Costurile IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009îndatorării

O entitate recunoaşte toate costurile îndatorării Costurile îndatorării pot fi capitalizate pentru drept cheltuială

în contul de profit şi pierdere în activele care necesită o perioadă semnificativă perioada în care sunt

suportate. de timp pentru a fi gata pentru utilizarea

destinată sau pentru vânzare.

Imobilizări IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009 necorporale------------------------------------------------------------------

Definiţie Imobilizările necorporale includ:

O imobilizare necorporală este un activ - cheltuielile de constituire;

nemonetar identificabil, fără formă fizică. - cheltuielile de dezvoltare;

Criteriul identificării este îndeplinit atunci când - concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile

imobilizarea necorporală este separabilâ (adică comerciale, drepturile şi activele similare;

Page 26: Comparatie IFRS-Ordin 3055

poate fi vândută, transferată, acordată printr-o

licenţă, închiriată sau schimbată) sau rezultă din

drepturi contractuale sau alte drepturi legale.

Recunoaşterea

Cheltuielile angajate (exclusiv cheltuielile angajate

intern) pentru imobilizările necorporale sunt

recunoscute ca active dacă îndeplinesc criteriile de

recunoaştere ale unui activ.

Evaluarea iniţială a imobilizărilor necorporale

achiziţionate separat

Imobilizările necorporale sunt evaluate iniţial la cost.

Imobilizările necorporale generate intern

O entitate trebuie să recunoască acele costuri

suportate pe plan intern cu un element de imobilizări

necorporale, inclusiv toate costurile pentru activităţile

de cercetare şi dezvoltare, drept cheltuieli atunci

când sunt suportate, în afară de cazul în care fac

parte din costul unui alt activ care îndeplineşte

criteriile de recunoaştere din IFRS pentru IMM. O

entitate trebuie să recunoască drept cheltuieli

costurile cu următoarele elemente şi nu trebuie să

recunoască aceste costuri drept imobilizări

necorporale:

(a) mărcile generate intern, logo-urile, titlurile de

publicaţii, listele de clienţi şi elementele de

natură similară;

(b) activităţile de înfiinţare (cheltuielile de

constituire), care cuprind costurile de înfiinţare

precum cele juridice şi de secretariat suportate

în cursul înfiinţării unei entităţi juridice,

cheltuielile cu deschiderea unei noi locaţii sau

începerea unei noi activităţi (costuri înainte de

deschidere) sau cheltuielile pentru demararea

unor noi operaţiuni sau pentru lansarea unor noi

produse sau procese (costuri preexploatare);

(c) activităţile de formare;

(d) activităţile de publicitate şi promovare;

(e) relocarea sau reorganizarea unei părţi a entităţii

sau a întregii entităţi;

(f) fondul comercial generat intern.

Evaluarea ulterioară

Imobilizările necorporale sunt evaluate la cost minus

orice amortizare cumulată şi orice pierdere din

depreciere acumulată.

fondul comercial;

alte imobilizări necorporale (ca, de

exemplu, programele informatice);

avansurile acordate furnizorilor de

imobilizări necorporale; imobilizările

necorporale în curs de execuţie.

Cheltuielile de constituire pot fi capitalizate şi

amortizate într-o perioadă de maxim 5 ani. în situaţia

în care cheltuielile de constituire nu au fost integral

amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu

excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile

pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin

egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.

Imobilizările necorporale generate intern

Cheltuielile de cercetare sunt înregistrate pe

cheltuieli. O imobilizare necorporalâ generată de

dezvoltare (sau de faza de dezvoltare a unui proiect

intern) se recunoaşte dacă, şi numai dacă, o entitate

poate demonstra toate elementele următoare:

a) fezabilitatea tehnică pentru finalizarea

imobilizării necorporale, astfel încât aceasta să

fie disponibilă pentru utilizare sau pentru

vânzare;

b) intenţia sa de a finaliza imobilizarea necorporală

şi de a o utiliza sau de a o vinde;

c) capacitatea sa de a utiliza sau de a vinde

imobilizarea necorporală;

d) modul în care imobilizarea necorporală va

genera beneficii economice viitoare probabile.

Printre altele, entitatea poate demonstra

existenţa unei pieţe pentru producţia generată

de imobilizarea necorporalâ ori pentru

imobilizarea necorporală în sine, sau, dacă se

prevede folosirea ei pe plan intern, utilitatea

imobilizării necorporale;

e) disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare

şi de altă natură adecvate pentru a completa

dezvoltarea şi pentru a utiliza sau a vinde

imobilizarea necorporală;

f) capacitatea sa de a evalua credibil cheltuielile

atribuibile imobilizării necorporale pe perioada

dezvoltării sale.

Exemple de activităţi de dezvoltare sunt: a)

proiectarea, construcţia şi testarea producţiei

intermediare sau folosirea intermediară a

prototipurilor şi a modelelor;

Imobilizările necorporale sunt amortizate sistematic

pe parcursul duratei de viaţă utilă. Această durată

este stabilită pe baza perioadei contractuale sau a

altor drepturi legale şi nu poate fi nedeterminată.

Dacă managementul nu poate determina durata de

viaţă utilă, aceasta este prezumată a fi de 10 ani.

Valoarea reziduală a acestor active la sfârşitul duratei

Page 27: Comparatie IFRS-Ordin 3055

de viaţă utilă este prezumată a fi nulă, cu excepţia

situaţiei în care există un angajament de achiziţie a

activului dinspre o terţă parte sau există o piaţă activă

pentru activ.

b) proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică o

tehnologie nouă;

c) proiectarea, construcţia şi operarea unei

uzine-pilot care nu este fezabilâ din punct de

vedere economic pentru producţia pe scară

largă;

d) proiectarea, construcţia şi testarea unei

alternative alese pentru aparatele,

produsele, procesele, sistemele sau

serviciile noi sau îmbunătăţite.

Cheltuielile de dezvoltare sunt amortizate pe perioada

contractului sau a duratei de viaţă utilă. Dacă

perioada de amortizare depăşeşte 5 ani, acest lucru

trebuie divulgat în note. în situaţia în care cheltuielile

de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se

face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului

în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire

şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a

cheltuielilor neamortizate. Cheltuielile de dezvoltare

pot include şi cheltuielile de explorare şi de evaluare a

resurselor minerale. Exemple de cheltuieli care pot fi

incluse în evaluarea iniţială a activelor de explorare şi

de exploatare pot fi următoarele: a) cheltuielile cu

achiziţia drepturilor de a explora; b) cheltuielile cu

studii topografice, geologice, geochimice şi geofizice.

Una sau mai multe dintre următoarele fapte şi

împrejurări indică faptul că o entitate ar trebui să

testeze pentru depreciere activele de explorare şi de

evaluare:

a) durata pentru care entitatea are dreptul de a

explora o anumită zonă a expirat în decursul

perioadei sau va expira în viitorul apropiat şi nu

se preconizează reînnoirea;

b) nu sunt prevăzute în buget şi nici planificate

cheltuieli substanţiale pentru explorarea în

continuare şi pentru evaluarea resurselor

minerale în acea zonă;

c) explorarea şi evaluarea resurselor minerale

dintr-o anumită zonă nu au dus la descoperirea

unor cantităţi de resurse minerale viabile din

punct de vedere comercial, iar entitatea a decis

să întrerupă acest gen de activităţi în zona

respectivă;

d) există suficiente date care să indice că, deşi este

posibilă o dezvoltare în zona respectivă, este

puţin probabil ca valoarea contabilă a activului

de explorare şi de evaluare să fie complet

recuperată în urma valorificării sau vânzării.

Page 28: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Fondul comercial generat intern nu este recunoscut

drept activ. Programele informatice sunt amortizate

pe durata de viaţă utilă. Dacă un program informatic

este achiziţionat împreună cu o licenţă, cele două

active sunt recunoscute separat dacă pot fi separate.

De asemenea, OMFP nr. 3.055/2009 nu prescrie ce

ar trebui să facă o entitate dacă nu poate estima fiabil

durata de viaţă utilă a unei imobilizări necorporale. Se

consideră că toate imobilizările necorporale au durată

de viaţă finită. Valoarea reziduală este întotdeauna

zero.

Cheltuielile ulterioare

Cheltuielile ulterioare efectuate cu o imobilizare

necorporală după cumpărarea sau finalizarea

acesteia se înregistrează în conturile de cheltuieli

atunci când sunt efectuate, cu excepţia situaţiei în

care este probabil că aceste cheltuieli vor permite

activului să genereze beneficii economice viitoare

peste performanţa prevăzută iniţial şi pot fi evaluate

credibil.

Evaluarea ulterioară

Imobilizările necorporale sunt evaluate la cost minus

amortizarea cumulată şi orice pierdere din depreciere

cumulată (modelul costului).

Cesiunea imobilizărilor necorporale

O imobilizare necorporală trebuie scoasă din evidenţă

la cedare sau atunci când niciun beneficiu economic

viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sau din

cedarea sa. Entităţile trebuie să recunoască separat

veniturile din cesiune şi cheltuielile pentru valoarea

contabilă şi costurile legate de cesiune, dar trebuie să

determine câştigul sau pierderea din cesiunea unei

imobilizări necorporale şi să îl (o) prezinte în contul de

profit şi pierdere la „Alte venituri din exploatare" sau la

„Alte cheltuieli din exploatare".

Active IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009biologice şiproduse q entitate care desfăşoară o activitate agricolă Politicile contabile specifice stocurilor sau agricole

evaluează activele biologice la recunoaşterea imobilizărilor corporale sunt utilizate pentru

iniţială şi la datele de raportare ulterioare la activele biologice şi produsele agricole,

valoarea justă minus costurile de vânzare, dacă

valoarea justă este determinabilă fără cost sau efort

nejustificat. Dacă nu este utilizată valoarea

Page 29: Comparatie IFRS-Ordin 3055

justă, o entitate evaluează aceste active la cost

minus amortizarea cumulată minus deprecierea

cumulată. Produsele agricole recoltate din activele

biologice sunt evaluate la valoarea justă minus

costurile de vânzare estimate la punctul de recoltare.

Această bază de evaluare reprezintă costul la

recunoaşterea iniţială pentru elementul de stoc.

Câştigurile sau pierderile din evaluarea iniţială şi

orice schimbare a valorii juste sunt recunoscute în

contul de profit şi pierdere al perioadei.

Page 30: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 31: Comparatie IFRS-Ordin 3055

OMFP nr. 3.055/2009IFRS pentru IMMInstrumente financiare

Page 32: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 33: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Un instrument financiar este un contract care

generează un activ financiar pentru o entitate şi o

datorie financiară sau un instrument de capitaluri

proprii pentru altă entitate. Secţiunea 11 din IFRS

pentru IMM prevede utilizarea modelului costului

amortizat pentru toate instrumentele financiare de

bază, cu excepţia investiţiilor în acţiuni preferenţiale

neconvertibile pentru care nu există opţiune de

vânzare şi a acţiunilor ordinare pentru care nu există

opţiune de vânzare care sunt cotate public sau a

căror valoare justă poate fi determinată fiabil.

O entitate evaluează la recunoaşterea iniţială un

activ sau o datorie financiară la preţul tranzacţiei

(inclusiv costurile de tranzacţionare, cu excepţia

evaluării iniţiale a activelor şi datoriilor la valoarea

justă prin rezultat), cu excepţia cazului în care

angajamentul reprezintă în fapt o finanţare.

Pentru un împrumut pe termen lung acordat unei alte

entităţi, se recunoaşte o creanţă la valoarea

actualizată a sumei de primit (dobânzile şi

rambursarea principalului) de la acea entitate. Pentru

bunurile vândute unui client cu credit pe termen

scurt, se recunoaşte o creanţă la valoarea

neactualizată a sumei de primit de la acea entitate,

care este în mod normal preţul facturat. Pentru un

bun vândut unui client cu credit fără dobândă pe

termen de doi ani, se recunoaşte o creanţă la preţul

de vânzare curent pentru acel element. Dacă preţul

curent de vânzare nu este cunoscut, se poate estima

drept valoarea actualizată a plăţii în numerar

Investiţiile în acţiuni care nu sunt cotate pe o piaţă

reglementată sunt evaluate iniţial la cost (inclusiv

costurile legate de achiziţie). în bilanţ, investiţiile în

acţiuni care nu sunt cotate pe o piaţă reglementată

sunt evaluate la cost minus ajustările de valoare.

Investiţiile pe termen scurt în acţiuni cotate pe o piaţă

reglementată sunt recunoscute iniţial la preţul de

achiziţie (costurile legate de achiziţie fiind înregistrate

pe cheltuieli) şi ulterior la preţul pieţei la data bilanţului

(cu recunoaşterea plusurilor sau minusurilor ca

venituri financiare sau cheltuieli financiare). Investiţiile

financiare pe termen lung primite prin donaţie

determină înregistrarea unei rezerve. Investiţiile

financiare pe termen scurt primite prin donaţie

determină recunoaşterea unui venit. La

recunoaşterea iniţială, creanţele comerciale sunt

evaluate la valoarea nominală. Sunt înregistrate

ajustări de valoare pentru creanţe pentru sumele care

se estimează că nu vor fi recuperate. Obligaţiunile

emise sunt evaluate în bilanţ la preţul de

răscumpărare minus prima privind rambursarea

obligaţiunilor neamortizată. Nu există cerinţa de

evaluare la costul amortizat. Nu sunt prevăzute criterii

detaliate privind derecunoaşterea activelor şi a

datoriilor financiare. La scăderea din evidenţă a

creanţelor şi datoriilor, entităţile trebuie să

demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile

legale pentru decontarea acestora. Valoarea justă

poate fi utilizată pentru evaluarea ulterioară a

instrumentelor financiare la nivelul conturilor

consolidate. Evaluarea la valoarea justă se aplică

numai datoriilor care sunt

Page 34: Comparatie IFRS-Ordin 3055

actualizate utilizându-se rata (ratele) dobânzii

existentă (existente) pe piaţă pentru o creanţă

similară. Pentru o cumpărare a acţiunilor ordinare ale

unei alte entităţi, investiţia este recunoscută la

valoarea numerarului plătit pentru dobândirea

acţiunilor. La sfârşitul fiecărei perioade de raportare, o

entitate trebuie să evalueze instrumentele financiare

după cum urmează, fără nicio deducere pentru

costurile tranzacţiei pe care le-ar putea suporta

entitatea la vânzare sau la altă cedare:

instrumentele de datorie trebuie evaluate la

costul amortizat, utilizându-se metoda dobânzii

efective.

angajamentele de a primi un împrumut trebuie

să fie evaluate la cost (care uneori este zero) minus

deprecierea, investiţiile în acţiuni preferenţiale

neconvertibile şi în acţiuni preferenţiale sau ordinare

care nu pot fi lichidate înainte de scadenţă trebuie să

fie evaluate la valoarea justă dacă acţiunile sunt

tranzacţionate public sau dacă valoarea lor justă

poate fi evaluată fiabil, sau la cost minus deprecierea.

La sfârşitul fiecărei perioade de raportare, o entitate

va evalua dacă există evidenţe obiective de

depreciere pentru orice active financiare evaluate la

costul amortizat. Entitatea va recunoaşte pierderea

din depreciere în contul de profit şi pierdere. O

entitate trebuie să testeze pentru depreciere

individual următoarele active financiare:

(a) toate instrumentele de capitaluri proprii,

indiferent de pragul de semnificaţie, şi

(b) alte active financiare care sunt

semnificative individual.

O entitate trebuie să testeze alte active financiare

pentru depreciere fie individual, fie grupate în funcţie

de caracteristicile similare cu privire la riscul de credit.

O entitate trebuie să evalueze pierderea din

depreciere pentru următoarele instrumente evaluate

la cost sau la costul amortizat după cum urmează:

(a) în cazul unui instrument evaluat la costul

amortizat, pierderea din depreciere reprezintă

diferenţa dintre valoarea contabilă a activului

şi valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie

estimate cu rata iniţială efectivă a dobânzii;

deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare

sau rezultă din instrumente financiare derivate.

Evaluarea la valoarea justă nu se aplică

instrumentelor financiare nederivate deţinute până la

scadenţă, împrumuturilor şi creanţelor generate de

entitate şi nedeţinute în scopul tranzacţionării şi

intereselor în filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în

participaţie, instrumentelor de capital emise de

entitate, contractelor cu plata contingentă într-o

combinare de întreprinderi. Câştigul sau pierderea

rezultat(ă) este recunoscut(ă) în contul de profit şi

pierdere, cu excepţia celor pentru instrumentele

financiare utilizate ca instrumente de acoperire şi a

câştigurilor sau pierderilor rezultate din investiţia netă

în străinătate. Nu există prevederi referitoare la

contabilitatea de acoperire.

Page 35: Comparatie IFRS-Ordin 3055

(b) pentru un instrument evaluat la cost minus

deprecierea, pierderea din depreciere reprezintă

diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi cea

mai bună estimare (care va fi în mod necesar o

aproximare) a valorii (care ar putea fi zero) pe care

entitatea ar primi-o pentru activ dacă ar trebui să îl

vândă la data raportării. Dacă, într-o perioadă

ulterioară, valoarea pierderii din depreciere scade,

iar această scădere poate fi în mod obiectiv pusă în

relaţie cu un eveniment care are loc după

recunoaşterea deprecierii (cum ar fi o ameliorare a

ratei de credit a debitorului), entitatea trebuie să reia

pierderea din depreciere recunoscută anterior fie

direct, fie prin ajustarea contului de provizioane

pentru depreciere. Reluarea nu trebuie să aibă drept

rezultat o valoare contabilă a activului financiar (netă

de orice ajustare pentru depreciere) mai mare decât

valoarea care ar fi fost înregistrată dacă deprecierea

nu ar fi fost recunoscută anterior. Entitatea trebuie

să recunoască valoarea reluării în contul de profit şi

pierdere.

Derecunoaşterea activelor financiare

O entitate trebuie să derecunoascâ un activ financiar

numai atunci când:

(a) drepturile contractuale la fluxurile de

trezorerie generate de activul financiar expiră

sau sunt decontate; sau

(b) entitatea transferă în mod substanţial unei

alte părţi toate riscurile şi beneficiile aferente

dreptului de proprietate asupra unui activ

financiar; sau

(c) entitatea, cu toate că a reţinut anumite

riscuri şi beneficii semnificative aferente

dreptului de proprietate, a transferat controlul

activului unei alte părţi. Activul este în

consecinţă eliminat din bilanţ şi orice drepturi şi

obligaţii create sau reţinute sunt recunoscute.

Derecunoaşterea datoriilor financiare

Datoriile financiare sunt derecunoscute numai atunci

când sunt stinse - adică atunci când obligaţia

specificată în contract este onorată sau anulată, sau

expiră.

Secţiunea 12 se aplică altor instrumente financiare

şi unor tranzacţii mai complexe. O entitate trebuie să

aleagă dacă aplică: (a) prevederile Secţiunii 11 şi

ale Secţiunii 12 în totalitate, sau

Page 36: Comparatie IFRS-Ordin 3055

(b) prevederile privind recunoaşterea şi evaluarea din IAS 39 „Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare"

şi cerinţele de informare din Secţiunile 11 şi 12 din IFRS pentru IMM. Dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, o

entitate poate desemna o relaţie de acoperire împotriva riscurilor între un instrument de acoperire şi un element

acoperit pentru a utiliza contabilitatea de acoperire.

Contracte IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009deconstrucţii Atunci când rezultatul unui contract poate fi Venitul este recunoscut atunci când documentul

estimat fiabil, veniturile şi cheltuielile sunt de recepţie privind realizările este semnat de

recunoscute prin referinţă la gradul de avansare beneficiar. Costurile suportate în contul a activităţii contractului

la sfârşitul perioadei de contractului, dar neacceptate de beneficiar încă, raportare (metoda gradului de

avansare). trebuie recunoscute drept lucrări în curs (în

Estimarea fiabilă a rezultatului presupune categoria stocurilor),

estimarea fiabilă a gradului de avansare, a

costurilor viitoare şi a încasării facturilor. Atunci

când rezultatul contractului nu poate fi estimat fiabil,

recunoaşterea venitului poate fi realizată doar în

limita costurilor angajate probabil a fi recuperate.

Costurile contractuale sunt recunoscute drept

cheltuieli atunci când sunt suportate.

Provizioane IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Un provizion este o datorie cu scadenţă şi sumă Definiţia, criteriile de recunoaştere şi evaluare

incerte. sunt coerente cu IFRS pentru IMM. Atunci când

O entitate trebuie să recunoască un provizion efectul valorii-timp a banilor este semnificativ,

numai atunci când: este permisă actualizarea. Actualizarea este

entitatea are o obligaţie la data de raportare realizată de obicei de către evaluatori

ca rezultat al unui eveniment trecut; specializaţi. Rata de actualizare utilizată reflectă

este probabil (adică mai degrabă probabil evaluările curente pe piaţă ale valorii-timp a

decât improbabil) ca entităţii să i se impună banilor şi ale riscurilor specifice datoriei,

să transfere beneficii economice pentru Provizioanele pot fi recunoscute pentru:

decontare; şi - litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri, valoarea

obligaţiei poate fi estimată în mod daune şi alte datorii incerte;

fiabil. - cheltuielile legate de activitatea de service Suma

recunoscută ca provizion este cea mai în perioada de garanţie;

bună estimare a valorii necesare pentru a - alte cheltuieli privind garanţia acordată deconta

obligaţia la data de raportare. Atunci clienţilor;

când efectul valorii-timp a banilor este - acţiunile de restructurare;

Page 37: Comparatie IFRS-Ordin 3055

semnificativ, valoarea unui provizion este valoarea

actualizată a cheltuielilor estimate a fi necesare

pentru a deconta obligaţia. Rata (sau ratele) de

actualizare trebuie să fie o rată (sau rate) înainte de

impozitare care reflectă evaluarea curentă a pieţei

pentru valoarea-timp a banilor. Activele şi datoriile

contingente fac obiectul informării în note.

pensii şi obligaţii similare; dezafectarea

imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare

legate de acestea; impozite;

prime care urmează a se acorda personalului

din profitul realizat, potrivit prevederilor legale

sau contractuale; beneficiile acordate

angajaţilor pentru terminarea contractului de

muncă, drept rezultat al deciziei unei entităţi de

a încheia contractul unui angajat înainte de

data normală de pensionare sau al deciziei

unui angajat de a accepta în mod voluntar

plecarea în schimbul acelor beneficii; alte

beneficii acordate angajaţilor sau persoanelor

dependente de aceştia, care nu sunt legate de

restructurare; cheltuielile legate de protecţia

mediului înconjurător;

obligaţiile asumate în comun cu o terţă

parte;

obligaţiile contractuale de a menţine

infrastructura la un anumit nivel de funcţionare în

cazul contractelor de concesiune a serviciilor. O

entitate exclude câştigurile rezultate din cedarea

preconizată a activelor din evaluarea unui provizion

(aceeaşi cerinţă există şi în IFRS pentru IMM). Dacă

se estimează că o parte din cheltuieli sau toate

cheltuielile legate de un provizion vor fi rambursate

de către o terţă parte, rambursarea trebuie

recunoscută numai în momentul în care este sigur că

va fi primită. Nu există o restricţie privind limita

maximă pentru valoarea rambursării (potrivit IFRS

pentru IMM, rambursarea este recunoscută atunci

când este aproape sigur că entitatea va primi

rambursarea şi suma recunoscută nu va depăşi

suma provizionului).

Compensarea în bilanţ sau în contul de profit şi

pierdere nu este permisă (potrivit IFRS pentru IMM,

creanţa privind rambursarea va fi prezentată în

situaţia poziţiei financiare ca activ şi nu va fi

compensată cu provizionul. în situaţia rezultatului

global, o entitate poate compensa rambursarea de la

o terţă parte cu cheltuiala legată de provizion).

Activele şi datoriile contingente fac obiectul divulgării

în note.

Page 38: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Beneficiile angajaţilor reprezintă formele de

contraprestaţii acordate de entitate în schimbul

serviciilor prestate de angajaţi. Aceste beneficii includ:

beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor;

beneficiile pentru terminarea contractului de

muncă;

beneficiile postangajare (cum ar fi planurile de

pensii);

alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor.

Costul beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor este

recunoscut drept datorie după scăderea sumelor care

au fost plătite salariaţilor în perioada în care au prestat

serviciile. Sumele recunoscute sunt evaluate la

valoarea neactualizată a beneficiilor care se aşteaptă

a fi plătite în schimbul serviciilor. Beneficiile pe termen

scurt ale angajaţilor includ elemente cum ar fi:

(a) remuneraţiile, salariile şi contribuţiile pentru

asigurările sociale;

(b) absenţele compensate pe termen scurt (cum ar fi

concediul anual plătit şi concediul de boală)

atunci când absenţele se aşteaptă să survinâ în

decurs de douăsprezece luni de la finalul

perioadei în care angajaţii au prestat serviciile

aferente;

(c) participarea la profit şi primele plătite în decurs

de douăsprezece luni de la sfârşitul perioadei în

care angajaţii au prestat serviciile aferente; şi

(d) beneficiile nemonetare (cum ar fi asistenţă

medicală, locuinţă, maşină şi bunuri sau servicii

gratuite sau subvenţionate) pentru angajaţii

actuali.

Beneficiile postangajare sunt acordate salariaţilor fie

sub forma planurilor cu contribuţii determinate, fie a

planurilor cu beneficii determinate.

Planurile de pensii cu contribuţii determinate

O entitate trebuie să recunoască contribuţia de plătit

pentru o perioadă: (a) drept datorie, după

deducerea oricărei valori deja plătite. Dacă plăţile

privind contribuţia depăşesc contribuţia datorată

pentru servicii înainte de data raportării, entitatea

trebuie să recunoască surplusul drept activ;

Salariile şi contribuţiile sociale sunt recunoscute drept

datorii după deducerea sumelor plătite salariaţilor în

perioada în care au prestat serviciile. Sumele

recunoscute sunt evaluate la valoarea neactualizată a

beneficiilor care se aşteaptă a fi plătite în schimbul

acelor servicii. Entităţile trebuie să recunoască un

provizion pentru costul estimat al primelor din profit

care vor fi acordate salariaţilor dacă sunt îndeplinite

criteriile de recunoaştere a unui provizion în anul în

care sunt propuse primele. Provizionul este decontat

atunci când primele din profit sunt efectiv acordate.

Pentru beneficiile postangajare şi alte datorii pe

termen lung este recunoscut un provizion (dacă sunt

îndeplinite criteriile de recunoaştere). Valoarea

provizioanelor pentru pensii este stabilită de un

evaluator specializat. Dacă valoarea în timp a banilor

are un efect semnificativ asupra acestor provizioane,

valoarea lor este determinată prin actualizare

(actualizarea este realizată de obicei de evaluatori

specializaţi).

Nu există detalii privind distincţia dintre planurile cu

contribuţii determinate şi planurile cu beneficii

determinate, componenţa costului planurilor cu

beneficii determinate, câştigurile şi pierderile

actuariale, costul serviciilor anterioare, întreruperi şi

decontări, aspectele legate de evaluare, planurile de

pensii multiangajatori. Planurile cu beneficii

determinate nu sunt utilizate în practică şi nu sunt

reglementate.

Beneficiile angajaţilor

IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Page 39: Comparatie IFRS-Ordin 3055

(b) drept cheltuială, în afară de cazul în care IFRS

pentru IMM prevede recunoaşterea costului

ca parte a costului unui activ.

Planuri de pensii cu beneficii determinate

Pentru planurile cu beneficii determinate, o

entitate recunoaşte:

(a) o datorie pentru obligaţiile sale corespunzătoare

planurilor de beneficii determinate minus activele

planului - „datoria sa privind beneficiul

determinat";

(b) modificarea netă a acelei datorii în decursul

perioadei drept costul planurilor sale de beneficii

determinate din decursul perioadei.

Alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor includ,

de exemplu:

(a) absenţele compensate pe termen lung, cum sunt

plecările îndelungate din serviciu sau concediile

sabatice;

(b) beneficiile pe termen lung;

(c) indemnizaţiile pentru incapacitatea de muncă de

lungă durată;

(d) participarea la profit sau primele plătibile după

mai mult de douăsprezece luni după terminarea

perioadei în care angajaţii prestează serviciul în

cauză;

(e) compensaţiile amânate plătite după mai mult de

douăsprezece luni după terminarea perioadei în

care sunt câştigate.

O entitate trebuie să recunoască o datorie pentru

alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor la

totalul net al următoarelor valori:

(a) valoarea actualizată a obligaţiei privind

beneficiile determinate la data raportării,

minus

(b) valoarea justă la data raportării a activelor

planului (dacă există) din care vor fi achitate

direct obligaţiile.

________________________________________________________________________________________

Impozitul pe profit

IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Impozitul exigibil aferent profitului impozabil din

perioada actuală şi din perioadele anterioare este

recunoscut drept datorie. Dacă valoarea plătită deja

depăşeşte valoarea datorată pentru acele perioade,

entitatea trebuie să recunoască excedentul drept activ.

OMFP nr. 3.055/2009 conţine cerinţe similare pentru

impozitul pe profit exigibil. Diferenţa dintre cheltuielile cu

impozitul aferent exerciţiului financiar şi exerciţiilor

financiare precedente şi suma impozitului plătit sau de

plătit pentru aceste exerciţii, în măsura în care în viitorul

Page 40: Comparatie IFRS-Ordin 3055

O entitate trebuie să recunoască o creanţă sau previzibil este probabil să apară o cheltuială

o datorie privind impozitul amânat pentru efectivă cu impozitul, este recunoscută sub

impozitul de plătit (potenţial recuperabil) în forma unui provizion cu impozitul,

perioadele viitoare cu privire la diferenţele OMFP nr. 3.055/2009 nu conţine prevederi

impozabile (deductibile şi reportul pierderilor privind determinarea diferenţelor temporare şi a

fiscale neutilizate şi creditul fiscal). datoriilor de impozit amânat, sau cu privire la

O ajustare pentru depreciere este recunoscută posibilitatea de a recunoaşte impozitul amânat

astfel încât valoarea netă a activelor de impozit direct în capitalurile proprii. Activele de impozit

amânat este egală cu valoarea maximă care amânat nu sunt recunoscute. Aspecte cum ar fi

este mai degrabă probabil decât improbabil că poziţiile fiscale incerte sau compensarea nu sunt

va fi recuperată. tratate de reglementarea naţională. Impozitul pe

Impozitul exigibil şi cel amânat sunt recunoscute dividende diminuează datoria către acţionari

în aceeaşi componentă a rezultatului global ca pentru dividende şi este prezentat ca o datorie

tranzacţia sau evenimentul care a generat separată, cheltuiala fiscală.

Atunci când o entitate plăteşte dividende acţionarilor

săi, ea poate fi obligată să plătească o parte din

dividende către autorităţile fiscale, în numele

acţionarilor. O astfel de sumă plătită sau de plătit

către autorităţile fiscale este imputată capitalurilor

proprii ca parte a dividendelor.

Subvenţii IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009 guvernamentale o entitate trebuie să recunoască subvenţiile

Subvenţiile guvernamentale sunt clasificate în

guvernamentale după cum urmează: subvenţii aferente activelor şi subvenţii aferente

(a) O subvenţie care nu impune destinatarului veniturilor. Subvenţiile se recunosc, pe o bază condiţii

viitoare specificate de performanţă sistematică, drept venituri ale perioadelor este

recunoscută ca venit atunci când corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care

subvenţia este recunoscută ca o creanţă. aceste subvenţii urmează să le compenseze.

(b) O subvenţie care impune destinatarului Subvenţiile aferente activelor sunt prezentate ca

condiţii viitoare specificate de performanţă venit în avans. în contul de profit şi pierdere, este

recunoscută ca venit numai atunci subvenţiile aferente veniturilor sunt adăugate la când

sunt îndeplinite condiţiile de cifra de afaceri (dacă subvenţiile sunt aferente

performanţă. cifrei de afaceri) sau scăzute din cheltuieli (dacă

(c) Subvenţiile primite înainte de îndeplinirea subvenţiile urmează să acopere cheltuieli), criteriilor de

recunoaştere drept venit sunt

recunoscute drept datorie. O entitate trebuie să

evalueze subvenţiile la valoarea justă a activelor

primite sau de primit.

Tranzacţii IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009cu plata pebaza de Tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni includ Instrumentele de capitaluri proprii acordate

acţiuni tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni cu angajaţilor determină recunoaşterea unei

decontare în capitaluri proprii şi tranzacţiile cu cheltuieli şi creşterea unui element de capitaluri

plata pe bază de acţiuni cu decontare în proprii (alte rezerve). Acordarea de instrumente

Page 41: Comparatie IFRS-Ordin 3055

numerar. O entitate trebuie să recunoască bunurile

sau serviciile primite sau dobândite în cadrul unei

tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni atunci când

obţine bunurile sau când primeşte serviciile. Entitatea

trebuie să recunoască o creştere corespunzătoare a

capitalurilor proprii dacă bunurile sau serviciile au fost

primite în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de

acţiuni cu decontare în capitaluri proprii sau o datorie

dacă bunurile sau serviciile au fost dobândite în

cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni cu

decontare în numerar. Atunci când bunurile sau

serviciile care au fost primite sau dobândite în cadrul

unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni nu

îndeplinesc condiţiile de recunoaştere drept active,

entitatea trebuie să le recunoască drept cheltuieli.

Pentru tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni cu

decontare în capitaluri proprii, o entitate trebuie să

evalueze bunurile sau serviciile primite şi creşterea

corespunzătoare a capitalurilor proprii la valoarea

justă a bunurilor sau a serviciilor primite, în afară de

cazul în care această valoare justă nu poate fi

estimată în mod fiabil. Dacă entitatea nu poate estima

în mod credibil valoarea justă a bunurilor sau a

serviciilor primite, entitatea trebuie să evalueze

valoarea acestora şi creşterea corespunzătoare a

capitalurilor proprii în funcţie de valoarea justă a

instrumentelor de capitaluri proprii acordate.

Tranzacţiile cu bunuri şi servicii primite de la alte părţi

decât salariaţii sunt evaluate la valoarea justă a

bunurilor şi serviciilor primite. Pentru tranzacţiile cu

angajaţii (inclusiv cu alte persoane care furnizează

servicii similare), valoarea justă a instrumentelor de

capitaluri proprii trebuie să fie evaluată la data

acordării. Pentru tranzacţiile cu alte părţi decât

angajaţii, data de evaluare este data la care entitatea

obţine bunurile sau la care partenerul prestează

serviciul, în cazul tranzacţiilor cu plata pe bază de

acţiuni cu decontare în numerar, entitatea trebuie să

evalueze bunurile sau serviciile dobândite şi datoria

suportată la valoarea justă a datoriei. Până la

decontarea datoriei, entitatea trebuie să reevalueze

valoarea justă a datoriei la fiecare dată de raportare şi

la data decontării, cu recunoaşterea oricăror

modificări ale valorii juste în contul de profit şi

pierdere. Dacă societatea-mamă acordă un bonus cu

plata pe bază de acţiuni angajaţilor uneia sau mai

multor filiale din cadrul grupului, iar de capital poate fi

condiţionată de îndeplinirea de către angajaţi a unei

perioade specificate de serviciu. în acest caz,

cheltuiala este recunoscută pe parcursul acestei

perioade. Suma recunoscută trebuie să ţină cont de

numărul de instrumente de capital estimate a intra în

drepturi. Ulterior, entitatea va revizui estimarea dacă

informaţiile ulterioare indică faptul că numărul de

instrumente de capitaluri proprii preconizate a intra în

drepturi este diferit faţă de estimările precedente. Nu

există prevederi privind recunoaşterea şi evaluarea

tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni cu decontare

în numerar, a tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni

cu alternative de decontare, modificarea termenilor şi

condiţiilor în care sunt acordate instrumentele de

capital, bonusul cu plata pe bază de acţiuni care este

acordat de o societate-mamă angajaţilor uneia sau

mai multor filiale.

Page 42: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Un contract de leasing este un acord prin care

locatorul transferă locatarului dreptul de utilizare

asupra unui activ pe o perioadă convenită de timp în

schimbul unei plăţi sau serii de plăţi. Un contract de

leasing este clasificat la început drept contract de

leasing financiar dacă transferă locatarului majoritatea

riscurilor şi avantajelor asociate proprietăţii. Toate

celelalte contracte sunt contracte de leasing

operaţional.

Exemple de situaţii care ar conduce, în mod normal,

la clasificarea unui contract de leasing drept leasing

financiar sunt:

transferul dreptului de proprietate asupra

activului până la finalul perioadei de leasing;

existenţa unei opţiuni avantajoase de

cumpărare;

perioada de leasing acoperă cea mai mare parte

a duratei de viaţă economică a activului;

la începutul contractului de leasing valoarea

actualizată a plăţilor minime reprezintă aproape

toată valoarea justă a activului care face obiectul

contractului de leasing; activele care fac obiectul

contractului de leasing au o natură specializată.

Contabilitatea la locatar Contracte

de leasing financiar

Activele şi datoriile sunt recunoscute la valoarea justă

sau la valoarea actualizată a plăţilor minime de

leasing, dacă aceasta este mai scăzută. Valoarea

actualizată a plăţilor minime de leasing este calculată

utilizând rata implicită a contractului de leasing. Dacă

aceasta nu poate fi determinată, este utilizată rata

marginală de îndatorare a locatarului. Locatarul

trebuie să aloce plăţile minime de leasing între

Un contract de leasing este un acord prin care

locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăţi

sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o

perioadă stabilită. Un contract de leasing este

clasificat la început drept contract de leasing financiar

sau contract de leasing operaţional. Exemplele de

situaţii care ar conduce în mod normal la clasificarea

unui contract în categoria contractelor de leasing

financiar sunt coerente cu IFRS pentru IMM, cu

excepţia unuia, care precizează că la începutul

contractului valoarea totală a ratelor de leasing, mai

puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală

cu costul de achiziţie al bunului pentru locator. în

cazul contractului de leasing financiar, locatarul

recunoaşte activul şi datoria la costul de achiziţie

pentru locator. Activul este amortizat după politica

utilizată pentru imobilizările corporale.

în cazul tranzacţiilor de vânzare şi leaseback ce

conduc la un contract de leasing financiar, activul nu

este derecunoscut şi este recunoscută o datorie

pentru preţul de vânzare, în cazul tranzacţiilor de

vânzare şi leaseback ce conduc la un contract de

leasing operaţional, sunt înregistrate două tranzacţii:

vânzarea activului şi contractul de leasing. Câştigul

rezultat este recunoscut integral în contul de profit şi

pierdere. Nu există o cerinţă de a compara preţul de

vânzare cu valoarea justă. Nu există prevederi privind

contabilizarea contractelor de leasing de către un

locator- producător. Prevederile din reglementarea

naţională se adresează contractelor care au forma

juridică de contract de leasing.

societatea-mamă prezintă situaţii financiare

consolidate utilizând fie IFRS pentru IMM, fie IFRS-

urile complete, acestor filiale li se permite

recunoaşterea şi evaluarea cheltuielilor cu plata pe

bază de acţiuni (şi a contribuţiei aferente la capital a

societăţii-mamă) pe baza unei alocări rezonabile a

cheltuielilor recunoscute pentru grup.

IFRS pentru IMMContracte de leasing

OMFP nr. 3.055/2009

Page 43: Comparatie IFRS-Ordin 3055

cheltuiala financiară şi diminuarea datoriei după

metoda ratei efective a dobânzii.

Contracte de leasing operaţional

Plăţile de leasing sunt eşalonate pe cheltuieli liniar pe

perioada contractului, în afara cazului în care o altă

bază sistematică este reprezentativă pentru

eşalonarea în timp a beneficiului utilizatorului sau

plăţile către locator sunt structurate astfel încât să

crească proporţional cu inflaţia generală aşteptată,

pentru a compensa creşterile inflaţioniste ale

costurilor preconizate ale locatorului. Dacă o

tranzacţie de vânzare şi leaseback conduce la un

contract de leasing financiar, orice câştig realizat de

către vânzătorul-locatar este amânat şi amortizat pe

durata contractului de leasing. Dacă o tranzacţie de

vânzare şi leaseback conduce la un contract de

leasing operaţional şi este clar că tranzacţia a fost

realizată la valoarea justă, vânzătorul-locatar trebuie

să recunoască imediat orice profit sau pierdere. Dacă

preţul de vânzare este sub valoarea justă, vânzătorul-

locatar trebuie să recunoască imediat orice profit sau

pierdere, în afara cazului în care pierderea este

compensată prin plăţile viitoare de leasing sub preţul

pieţei, în acest caz, vânzătorul-locatar trebuie să

amâne şi să amortizeze o astfel de pierdere

proporţional cu plăţile de leasing pe perioada pentru

care se preconizează că va fi utilizat activul. Dacă

preţul de vânzare este mai mare decât valoarea justă,

vânzătorul-locatar trebuie să amâne diferenţa pozitivă

dintre valoarea justă şi preţul de vânzare şi să o

amortizeze pe perioada pentru care se preconizează

că activul va fi utilizat.

Contabilitatea la locator Contracte de leasing

financiar

Un locator trebuie să recunoască activele deţinute

conform unui contract de leasing financiar în situaţia

poziţiei financiare şi să le prezinte drept creanţe la o

valoare egală cu investiţia netă în contractul de

leasing. Recunoaşterea venitului financiar trebuie să

se bazeze pe un model care să reflecte o rată

periodică constantă de rentabilitate a investiţiei nete a

locatorului în contractul de leasing financiar.

Producătorii sau dealerii oferă adesea clienţilor

alegerea fie de a cumpăra, fie de a prelua în

Page 44: Comparatie IFRS-Ordin 3055

leasing un activ. Un contract de leasing financiar

pentru un activ încheiat de către un locator-

producător sau un dealer generează două tipuri de

venit:

(a) profit sau pierdere echivalent(ă) profitului sau

pierderii care rezultă din vânzarea obişnuită a

activului la preturile normale de vânzare, care

reflectă orice rabaturi aplicabile sau reduceri

comerciale, şi

(b) venit financiar pe durata contractului de leasing.

Contracte de leasing operaţional

Un locator trebuie să recunoască venitul din

contractul de leasing operaţional (în afara valorilor

pentru servicii, cum ar fi asigurarea sau întreţinerea)

în contul de profit şi pierdere pe durata contractului

de leasing, în afară de cazul în care:

(a) o altă bază sistematică este reprezentativă

pentru eşalonarea în timp a beneficiului

locatarului din activul aflat sub contract de

leasing, chiar dacă încasarea plăţilor nu se face

pe acea bază; sau

(b) plăţile către locator sunt structurate astfel încât

să crească proporţional cu inflaţia generală

preconizată pentru a compensa creşterile

inflaţioniste ale costurilor preconizate ale

locatorului.

Capitalul

propriu

IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Definiţie

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele

unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Emisiunea iniţială de acţiuni sau de alte

instrumente de capitaluri proprii

Instrumentele de capitaluri proprii sunt evaluate la

valoarea justă a numerarului sau a celorlalte resurse

primite sau de primit, netă de costurile directe aferente

emisiunii. Dacă plata este amânată, iar efectul valorii în

timp a banilor este semnificativ, evaluarea iniţială

trebuie făcută pe baza valorii actualizate. Dacă

instrumentele de capitaluri proprii sunt emise înainte ca

numerarul sau celelalte resurse să fie furnizat(e),

entitatea

Emisiunea iniţială de acţiuni sau de alte instrumente

de capitaluri proprii

Instrumentele de capital sunt evaluate la preţul de

emisiune. Nu există cerinţă de actualizare dacă plata este

amânată şi efectul valorii-timp a banilor este semnificativ.

Dacă instrumentele de capitaluri proprii sunt emise

înainte ca numerarul sau celelalte resurse să fie furnizate,

entitatea trebuie să prezinte valoarea de încasat ca activ

(creanţă).

Nu există cerinţe privind separarea pentru împrumuturile

convertibile. împrumuturile convertibile sunt recunoscute

ca datorii şi transferate în capitalurile proprii atunci când

este exercitată opţiunea de conversie. Prima din

Page 45: Comparatie IFRS-Ordin 3055

trebuie să prezinte valoarea de încasat drept o

ajustare în secţiunea de capitaluri proprii a situaţiei

poziţiei sale financiare, şi nu drept un activ.

Capitalizarea şi emisiunile gratuite de acţiuni şi

divizarea acţiunilor

Capitalizarea şi emisiunile gratuite de acţiuni şi

divizarea acţiunilor nu modifică totalul capitalurilor

proprii.

Instrumente financiare compuse

La emisiunea unor instrumente de datorie convertibile

sau a unor instrumente financiare compuse care

conţin o componentă de datorie şi una de capitaluri

proprii, o entitate trebuie să aloce încasările între

componenta de datorie şi cea de capitaluri proprii.

Entitatea nu va revizui alocarea într-o perioadă

ulterioară.

Acţiuni proprii

Acţiunile proprii sunt instrumentele de capitaluri proprii

ale unei entităţi care au fost emise şi reachiziţionate

ulterior de către entitate. O entitate trebuie să deducă

din capitalurile proprii valoarea justă a contraprestaţiei

plătite pentru acţiunile proprii. Entitatea nu trebuie să

recunoască un câştig sau o pierdere în contul de profit

şi pierdere din cumpărarea, vânzarea, emiterea sau

anularea acţiunilor proprii.

conversie este determinată ca diferenţă între

valoarea nominală a împrumutului şi valoarea

acţiunilor emise conform contractului.

Acţiuni proprii

Acţiunile proprii achiziţionate sunt deduse din

capitalurile proprii la valoarea justă a contraprestaţiei

plătite. O entitate nu recunoaşte un câştig sau o

pierdere în contul de profit şi pierdere din achiziţia,

vânzarea, emisiunea sau anularea acţiunilor proprii.

Costurile legate de emisiunea instrumentelor de

capital sunt recunoscute în capitalurile proprii dacă

nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute drept

cheltuieli de constituire.

Capitalizarea şi emisiunile gratuite de acţiuni şi

divizarea acţiunilor

Capitalizarea şi emisiunile gratuite de acţiuni şi

divizarea acţiunilor nu modifică totalul capitalurilor

proprii.

Venituri IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Secţiunea alocată veniturilor surprinde toate tranzacţiile

care generează venituri din: vânzarea de bunuri;

prestarea de servicii; utilizarea de către terţi a activelor

entităţii (dobândă, redevenţe); contracte de construcţii.

Veniturile sunt evaluate la valoarea justă a

contraprestaţiei primite sau de primit. Criteriile de

recunoaştere a veniturilor sunt aplicate separat pentru

fiecare tranzacţie. Totuşi, în anumite circumstanţe, este

necesară separarea unei tranzacţii în componente

identificabile pentru a reflecta substanţa sa. Două sau

mai multe tranzacţii trebuie să fie grupate atunci când

acestea sunt legate de aşa manieră încât efectul

comercial nu poate fi înţeles fără a se

Există criterii de recunoaştere similare pentru veniturile

din vânzarea bunurilor. Prevederile privind

recunoaşterea veniturilor din redevenţe şi dividende

sunt similare cu cele ale IFRS pentru IMM.

Nu este permisă gruparea a două sau mai multe

tranzacţii similare în vederea aplicării criteriilor de

recunoaştere. Schimbul de bunuri similare sau diferite

implică înregistrarea a două tranzacţii: scoaterea din

bilanţ a activului cedat şi recunoaşterea activului primit

în schimb. Nu este cerută evaluarea veniturilor la

valoarea actualizată. Reducerile comerciale sunt

deduse din venit fie direct (dacă sunt acordate în

aceeaşi factură), fie indirect folosind un cont de ajustare

(709 „Reduceri comerciale acordate") pentru reducerile

acordate în facturi ulterioare.

Page 46: Comparatie IFRS-Ordin 3055

face referire la seria de tranzacţii ca întreg. în plus,

faţă de criteriile generale de recunoaştere a

veniturilor, venitul din vânzarea bunurilor este

recunoscut atunci când:

entitatea a transferat cumpărătorului riscurile şi

beneficiile semnificative aferente dreptului de

proprietate asupra bunurilor; entitatea nu reţine nici

implicarea continuă în gestionare, şi nici controlul

efectiv asupra bunurilor vândute. Tranzacţiile privind

prestarea de servicii sunt contabilizate după metoda

gradului de avansare dacă rezultatul lor poate fi

estimat fiabil. Venitul poate fi recunoscut linear

atunci când serviciile sunt prestate printr-un număr

nedeterminat de acţiuni pe parcursul unei perioade

de timp specificate. Veniturile din redevenţe sunt

recunoscute pe baza contabilităţii de angajamente

conform conţinutului acordului relevant. Dividendele

trebuie să fie recunoscute atunci când este stabilit

dreptul acţionarului de le a primi. O entitate poate

recunoaşte un venit din schimbul de bunuri sau

servicii diferite. Tranzacţia este evaluată la valoarea

justă a bunurilor şi serviciilor primite, ajustată cu

orice sumă de lichidităţi sau echivalente de lichidităţi

transferată. Dacă valoarea justă a bunurilor sau

serviciilor primite nu poate fi determinată fiabil, se

utilizează valoarea contabilă a bunurilor şi serviciilor

cedate, ajustată cu orice sumă de lichidităţi sau

echivalente de lichidităţi transferată. Schimbul de

bunuri sau servicii similare nu generează venit. Dacă

încasarea lichidităţilor sau echivalentelor de lichidităţi

este amânată în timp, venitul este evaluat la

valoarea actualizată. Dacă entitatea desfăşoară o

schemă de fidelizare a clientelei, managementul va

aloca valoarea justă a contraprestaţiei primite în

contul vânzării iniţiale între punctele de credit şi alte

componente ale vânzării.

Reducerile financiare nu diminuează venitul, ci sunt

considerate cheltuieli financiare (667 „Cheltuieli cu

sconturile acordate"), în cazul programelor de

fidelizare a clienţilor, vânzătorii recunosc venitul

pentru valoarea brută şi un provizion pentru obligaţia

de a furniza produse sau servicii gratuite sau cu preţ

redus.

Page 47: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 48: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Tranzacţii în IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

monedestrăine Moneda funcţională este moneda mediului Moneda funcţională este moneda naţională (leul).

economic de bază în care operează entitatea. O O tranzacţie în valută este o tranzacţie care este

tranzacţie într-o monedă străină este exprimată sau decontată într-o monedă străină,

înregistrată în moneda funcţională utilizând inclusiv tranzacţiile în care o entitate:

Page 49: Comparatie IFRS-Ordin 3055

cursul de schimb de la data tranzacţiei (pot fi utilizate

cursuri medii dacă acestea nu fluctuează

semnificativ). La sfârşitul fiecărei perioade de

raportare, entităţile trebuie:

să convertească elementele monetare în valută

utilizând cursul de închidere; să convertească

elementele nemonetare care sunt evaluate în funcţie

de costul istoric utilizând cursul de schimb valutar de

la data tranzacţiei; şi să convertească elementele

nemonetare care sunt evaluate la valoarea justă

utilizând cursurile de schimb de la data la care a fost

determinată valoarea justă. Diferenţele de curs

aferente elementelor monetare sunt recunoscute în

contul de profit şi pierdere, cu excepţia situaţiilor în

care aceste diferenţe rezultă din elemente monetare

care fac parte din investiţia netă într-o entitate străină

(prin aplicarea criteriilor de definire a investiţiei nete).

în situaţiile financiare consolidate, aceste diferenţe de

curs sunt recunoscute într-un post separat în

capitalurile proprii. Reciclarea diferenţelor cumulate

anterior în capitalurile proprii în contul de profit şi

pierdere nu este permisă.

O entitate îşi poate prezenta situaţiile financiare în

orice monedă (sau monede). Dacă moneda de

prezentare diferă de moneda funcţională a entităţii,

entitatea trebuie să convertească elementele sale de

venituri şi cheltuieli şi poziţia sa financiară în moneda

de prezentare, în acest caz sunt utilizate următoarele

proceduri:

(a) activele şi datoriile pentru fiecare situaţie a

poziţiei financiare prezentată (adică inclusiv

datele comparative) trebuie să fie convertite la

cursul de închidere de la data acelei situaţii a

poziţiei financiare;

(b) veniturile şi cheltuielile pentru fiecare situaţie a

rezultatului global (adică inclusiv datele

comparative) trebuie să fie convertite la

cursurile de schimb de la datele tranzacţiilor; şi

(c) toate diferenţele de schimb care rezultă trebuie

să fie recunoscute la alte elemente ale

rezultatului global.

Orice fond comercial care provine din achiziţionarea

unei operaţiuni în străinătate şi orice diferenţă între

valoarea justă şi valoarea

a) cumpără sau vinde bunuri sau servicii al

căror preţ este exprimat în valută;

b) ia cu împrumut sau împrumută fonduri, iar

sumele plătibile sau de primit sunt exprimate în

valută; sau

c) achiziţionează sau vinde active

sau angajează sau decontează datorii

exprimate în valută.

Este considerată valută orice altă monedă în afara

leului.

O tranzacţie în valută este convertită la cursul de

schimb comunicat de Banca Naţională a României la

data tranzacţiei. Depozitele pe termen scurt sunt

recunoscute la cursul de schimb de la data

constituirii. La data lichidării, depozitele sunt

convertite la cursul de schimb comunicat de BNR la

data lichidării. Diferenţele de curs care rezultă

afectează contul de profit şi pierdere.

încasările şi plăţile în valută sunt convertite la cursul

de schimb comunicat de BNR la data operaţiilor.

Pentru bunurile achiziţionate, cursul de schimb

utilizat este cursul de la data recepţiei. în cazul

vânzărilor şi cumpărărilor de valută, cursul de

schimb utilizat este cursul folosit de banca

comercială pentru conversie (nu rezultă diferenţe de

curs). Capitalul social subscris în valută este

înregistrat la cursul de schimb comunicat de BNR la

data subscrierii. Diferenţele de curs ca urmare a

variaţiei cursului de schimb între data subscrierii şi

data vărsării capitalului social afectează contul de

profit şi pierdere. Datoriile din contracte de leasing

sunt convertite la cursul de schimb comunicat de

BNR la data primirii finanţării. Dacă data finanţării

este o zi nebancară, se utilizează pentru conversie

cursul de schimb comunicat de BNR din ultima zi

bancară.

La sfârşitul fiecărei luni, o entitate trebuie să

convertească elementele monetare în valută la

cursul de închidere şi va recunoaşte diferenţele de

curs în contul de profit şi pierdere. Situaţiile

financiare ale companiilor străine sunt convertite în

vederea consolidării după următoarea procedură:

a) în bilanţ: activele şi datoriile sunt convertite la

cursul de închidere la data bilanţului;

elementele de capitaluri proprii sunt convertite

la cursul istoric.

Page 50: Comparatie IFRS-Ordin 3055

contabilă a activelor şi datoriilor care provin din

achiziţionarea acelei operaţiuni în străinătate trebuie

să fie tratate drept active şi datorii ale operaţiunii în

străinătate. Prin urmare, acestea trebuie să fie

exprimate în moneda funcţională a operaţiunii în

străinătate şi trebuie să fie convertite la cursul de

închidere.

b) în contul de profit şi pierdere: veniturile şi

cheltuielile sunt convertite la cursuri medii sau la

cursurile de la data tranzacţiilor dacă acestea

fluctuează semnificativ.

c) Toate diferenţele de curs rezultate vor fi

recunoscute în capitalurile proprii (rezerva din

conversie). Este permisă reciclarea diferenţelor

de curs cumulate recunoscute anterior în

capitalurile proprii în contul de profit şi pierdere.

Atunci când diferenţele de schimb sunt aferente unei

filiale care este consolidată, dar nu este deţinută în

totalitate, rezerva din conversie este repartizată între

societatea-mamă şi interesele care nu controlează.

Page 51: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 52: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

O societate-mamă nu trebuie să prezinte situaţii

financiare consolidate dacă:

(a) sunt îndeplinite ambele condiţii următoare:

(i) societatea-mamă este ea însăşi o filială Şi

(ii) societatea sa mamă finală (sau orice

societate-mamă intermediară) emite situaţii

financiare cu scop general în conformitate

cu IFRS sau cu IFRS pentru IMM; sau

(b) nu are filiale, în afara uneia care a fost

dobândită cu intenţia vânzării sau cedării într-un

interval de un an.

O filială este o entitate care este controlată de o

societate-mamă. Controlul se presupune că există

atunci când societatea-mamă deţine, direct sau

indirect, prin filiale, mai mult de jumătate din

drepturile de vot ale unei entităţi. De asemenea,

controlul există atunci când societatea-mamă deţine

jumătate sau mai puţin din drepturile de vot ale unei

entităţi, dar are dreptul legal sau contractual de a

controla mai mult de jumătate din drepturile de vot

sau din Consiliul de administraţie sau puterea de a

guverna politicile operaţionale şi financiare ale

entităţii. De asemenea, controlul poate fi obţinut prin

existenţa opţiunilor sau a instrumentelor convertibile

care pot fi exercitate în mod curent. O entitate

consolidează o ESS (entitate cu scop special) dacă

substanţa relaţiei dintre entitate şi ESS indică faptul

că ESS este controlată deOMFP nr. 3.055/2009

O entitate trebuie să întocmească situaţii financiare

anuale consolidate dacă acea entitate (societate-

mamă):

deţine majoritatea drepturilor de vot ale

acţionarilor sau asociaţilor într-o altă entitate

(filială); sau

este acţionar sau asociat al unei filiale şi are

dreptul de a numi sau revoca majoritatea

membrilor organelor de administraţie, de

conducere şi de supraveghere ale acelei filiale;

sau este acţionar sau asociat al unei filiale şi are

dreptul de a exercita o influenţă dominantă

asupra acelei filiale în temeiul unui contract

încheiat cu entitatea în cauză sau al unei clauze

din actul constitutiv sau din statut, dacă legislaţia

aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau

clauze; sau este acţionar sau asociat al unei

entităţi şi majoritatea membrilor organelor de

administraţie, de conducere şi de supraveghere

ale entităţii în cauză (filială) care au îndeplinit

aceste funcţii în cursul exerciţiului financiar, în

cursul exerciţiului financiar precedent şi până în

momentul întocmirii situaţiilor financiare anuale

consolidate au fost numiţi doar ca rezultat al

exercitării drepturilor sale de vot; sau este

acţionar sau asociat al unei filiale şi deţine

singură controlul asupra majorităţii

Situaţii financiare individuale şi consoli-date

Page 53: Comparatie IFRS-Ordin 3055

entitate. Societăţile-mamă întocmesc situaţii

financiare consolidate care includ toate filialele. O

filială nu este exclusă de la consolidare dacă:

investitorul este o organizaţie cu capital de risc sau o

entitate similară; activităţile sale nu sunt similare

celor ale altor entităţi din cadrul consolidării;

funcţionează într-o jurisdicţie care impune restricţii

privind transferul numerarului sau al altor active în

afara jurisdicţiei. Situaţiile financiare ale societâţii-

mamă şi ale filialelor acesteia utilizate la întocmirea

situaţiilor financiare consolidate trebuie întocmite la

aceeaşi dată de raportare, cu excepţia cazului în

care este impracticabil să se realizeze acest lucru.

Situaţiile financiare consolidate sunt întocmite prin

utilizarea de politici contabile uniforme pentru

tranzacţiile şi pentru alte evenimente şi condiţii

similare în circumstanţe similare. Soldurile şi

tranzacţiile din interiorul grupului sunt eliminate

integral. Situaţiile financiare consolidate ale

societăţii-mamâ şi ale filialelor sunt de regulă

întocmite la aceeaşi dată de raportare, cu excepţia

cazului în care este imposibil să se realizeze acest

lucru. Interesele care nu controlează sunt prezentate

în bilanţ drept componentă separată a capitalurilor

proprii. Dacă sunt întocmite situaţii financiare

individuale pentru societatea-mamă, entitatea poate

alege să contabilizeze toate investiţiile sale în filiale,

asocieri în participaţie sau întreprinderi asociate fie:

la cost mai puţin deprecierea, fie la

valoarea justă prin rezultat.

drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale

asociaţilor acelei filiale, ca urmare a unui acord

încheiat cu alti acţionari sau asociaţi; sau

societatea-mamă şi filiala sunt conduse pe o

bază unificată de către societatea-mamă. O

societate-mamă este scutită de la întocmirea

situaţiilor financiare anuale consolidate dacă la data

bilanţului entităţile care urmează să fie consolidate

nu depăşesc împreună, pe baza celor mai recente

situaţii financiare anuale ale acestora, limitele a două

dintre următoarele trei criterii:

total active: 17.520.000 euro; cifră de afaceri

netă: 35.040.000 euro; număr mediu de salariaţi în

cursul exerciţiului financiar: 250. Excepţia nu se

aplică dacă una dintre filiale este o entitate ale cărei

valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o

piaţă reglementată. O societate-mamă este

exceptată de la obligaţia elaborării situaţiilor

financiare anuale consolidate atunci când ea însăşi

este o filială, iar propria sa societate-mamă este

înfiinţată în conformitate cu legea română sau cu

legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul

dintre următoarele două cazuri:

a) societatea-mamă deţine toate acţiunile entităţii

exceptate. în acest sens, nu se iau în

considerare acţiunile la entitatea exceptată,

deţinute de membrii organelor sale de

administraţie, de conducere sau de

supraveghere, în temeiul unei obligaţii legale

sau prevăzute în actul constitutiv sau în statut;

sau

b) societatea-mamă în cauză deţine 90% sau mai

mult din acţiunile entităţii exceptate, iar restul

acţionarilor sau asociaţilor entităţii în cauză au

aprobat exceptarea.

Exceptarea este condiţionată de îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiţii:

a) entitatea exceptată şi toate filialele sale trebuie

consolidate în situaţiile financiare anuale ale

unui grup mai mare de entităţi, a cărui

societate-mamă este constituită în conformitate

cu legea română sau cu legea unui stat

membru al Uniunii Europene;

b) situaţiile financiare anuale consolidate şi

raportul consolidat al administratorilor ale

grupului mai mare de entităţi trebuie întocmite

de societatea-mamă a grupului în

Page 54: Comparatie IFRS-Ordin 3055

cauză şi auditate, în conformitate cu prevederile

legale sub incidenţa cărora intră societatea-mamă

a grupului mai mare de entităţi.

Situaţiile financiare anuale consolidate,

raportul consolidat al administratorilor şi

raportul persoanei responsabile cu auditarea

acelor situaţii financiare trebuie publicate de

către entitatea exceptată; c) notele explicative

la situaţiile financiare anuale ale entităţii

exceptate trebuie să prezinte:

denumirea şi sediul social ale societăţii- mamă

care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate; şi

exceptarea de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare

anuale consolidate şi un raport consolidat al

administratorilor. Excepţia nu se aplică societătilor-

mamă ale căror valori mobiliare sunt admise la

tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Excepţiile nu

sunt aplicabile dacă situaţiile financiare consolidate sunt

cerute pentru informarea salariaţilor sau a

reprezentanţilor lor sau de către o autoritate

administrativă sau judiciară pentru propria sa informare.

O entitate poate fi exclusă de la consolidare în cazul în

care includerea sa nu este semnificativă pentru scopul

oferirii unei imagini fidele a activelor, datoriilor, poziţiei

financiare şi profitului sau pierderii entităţilor incluse în

aceste situaţii financiare, considerate ca un tot unitar.

Dacă două sau mai multe entităţi îndeplinesc aceste

condiţii, acestea trebuie totuşi să fie incluse în situaţiile

financiare anuale consolidate în cazul în care

considerate ca un tot unitar sunt semnificative.

în plus, o entitate poate să nu fie inclusă în

situaţiile financiare consolidate dacă:

a) restricţii severe pe termen lung împiedică

exercitarea de către societatea-mamă a

drepturilor sale asupra activelor sau

managementului acestei entităţi; sau

b) informaţiile necesare pentru elaborarea

situaţiilor financiare anuale consolidate se pot

obţine numai cu costuri sau întârzieri

nejustificate; sau

c) acţiunile la entitatea în cauză sunt deţinute

exclusiv în vederea vânzării ulterioare a

acestora.

Situaţiile financiare anuale consolidate cuprind

bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere

consolidat şi notele explicative la situaţiile financiare

anuale consolidate. Diferenţa dintre data de raportare

a filialei şi data de raportare a societătii-mamă nu

trebuie să fie mai mare de trei luni. Dacă data

Page 55: Comparatie IFRS-Ordin 3055

bilanţului unei entităţi de consolidat precede data

bilanţului consolidat cu mai mult de trei luni, entitatea

în cauză este consolidată pe baza unor situaţii

financiare interimare întocmite la data bilanţului

consolidat. Activele şi datoriile entităţilor incluse în

consolidare se încorporează în totalitate în bilanţul

consolidat. Activele şi datoriile entităţilor incluse în

consolidare sunt evaluate după metode uniforme. O

societate-mamă care întocmeşte situaţii financiare

anuale consolidate trebuie să aplice aceleaşi metode

de evaluare ca pentru situaţiile financiare anuale

proprii. Dacă activele şi datoriile care urmează să fie

cuprinse în situaţiile financiare anuale consolidate au

fost evaluate de entităţile incluse în consolidare prin

metode diferite de cele utilizate pentru consolidare,

acestea trebuie evaluate din nou conform metodelor

utilizate pentru consolidare, cu excepţia cazului în

care rezultatele acestei noi evaluări nu sunt

semnificative. Abateri de la acest principiu sunt

permise în cazuri excepţionale (orice astfel de abateri

şi motivele care le-au determinat se prezintă în notele

explicative). Situaţiile financiare anuale consolidate

prezintă activele, datoriile, poziţia financiară şi

profiturile sau pierderile entităţilor incluse în

consolidare ca şi cum acestea ar fi o singură entitate.

în special:

a) datoriile şi creanţele dintre entităţile incluse în

consolidare se elimină din situaţiile financiare

anuale consolidate;

b) veniturile şi cheltuielile aferente tranzacţiilor

dintre entităţile incluse în consolidare se elimină

din situaţiile financiare anuale consolidate;

c) dacă profiturile şi pierderile rezultate din

tranzacţiile efectuate între entităţile incluse în

consolidare sunt luate în calcul la determinarea

valorii contabile a activelor, acestea se elimină

din situaţiile financiare anuale consolidate.

Dividendele interne sunt eliminate în totalitate.

Page 56: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Interesele care nu controlează sunt prezentate în

bilanţul consolidat în capitalurile proprii. Societatea-

mamă nu poate evalua în situaţiile sale individuale

investiţiile în filiale la valoarea justă prin rezultat.

Nu există prevederi referitoare la ESS sau la

situaţiile financiare combinate.________________i_____________________________________________________________________________________________

Page 57: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 58: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

O asociere în participaţie reprezintă un acord

contractual prin care două sau mai multe părţi

desfăşoară o activitate economică ce face obiectul

controlului comun. Controlul comun reprezintă

împărţirea convenită contractual a controlului asupra

unei activităţi economice şi se manifestă numai atunci

când deciziile strategice, financiare şi de exploatare

aferente activităţii impun acordul unanim al părţilor

care împart controlul. IFRS pentru IMM distinge trei

tipuri de asocieri în participaţie: activităţi controlate în

comun, în care fiecare investitor utilizează propriile

active pentru un proiect specific. în acest caz, fiecare

asociat trebuie să recunoască în situaţiile sale

financiare activele pe care le controlează şi datoriile

pe care le suportă, cheltuielile pe care le suportă şi

partea sa din venitul obţinut din vânzarea bunurilor

sau serviciilor din asocierea în participaţie; active

controlate în comun, care reprezintă un proiect

desfăşurat cu active deţinute în comun. în acest caz,

un asociat recunoaşte în situaţiile sale financiare

partea sa din activele controlate în comun, orice

datorii pe care le-a suportat, partea sa din datoriile

aferente asocierii în participaţie suportate în comun

alături de ceilalţi asociaţi, orice venit din vânzarea sau

utilizarea părţii sale de contribuţie în asocierea în

participaţie, alături de partea sa din orice cheltuieli

suportate de asocierea în participaţie şi orice cheltuieli

pe care le-a suportat ca urmare a interesului său în

asocierea în participaţie;

entităţi controlate în comun, în care acordul este

desfăşurat printr-o entitate separată (companie

sau parteneriat). în acest caz, un asociat poate

contabiliza investiţia sa utilizând:OMFP nr. 3.055/2009

Dacă o entitate inclusă în consolidare conduce o altă

entitate împreună cu una sau mai multe entităţi

neincluse în consolidare, entitatea respectivă trebuie

inclusă în situaţiile financiare anuale consolidate,

consolidarea efectuându-se proporţional cu

drepturile în capitalul acesteia deţinute de entitatea

inclusă în consolidare. Metoda integrării

proporţionale presupune cumularea părţii

investitorului din activele, datoriile, veniturile sau

cheltuielile entităţii controlate în comun cu

elementele similare din propriile situaţii financiare

anuale, post cu post. Atunci când un asociat

cumpără active de la o entitate controlată în comun,

acesta nu va recunoaşte partea sa din profiturile

rezultate din efectuarea tranzacţiei până în momentul

în care revinde activele unei terţe părţi. Un asociat

trebuie să recunoască partea lui din pierderile

rezultate din aceste tranzacţii în acelaşi mod ca

profiturile, cu excepţia cazului în care pierderile

reprezintă o depreciere a activelor, situaţie în care

trebuie recunoscute imediat.

Integrarea proporţională nu este aplicabilă pentru

investiţiile în entităţile asociate. Modelul costului şi

modelul valorii juste, permise de IFRS pentru IMM la

nivelul situaţiilor financiare consolidate, nu sunt

permise de OMFP nr. 3.055/2009.Investiţii în asocieri în participaţie

Page 59: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

O entitate asociată este o entitate asupra căreia

investitorul exercită o influenţă semnificativă şi care nu

este nici filială, nici asociere în participaţie a

investitorului. Influenţa semnificativă este capacitatea

de a participa la luarea deciziilor privind politicile

financiare şi de exploatare ale entităţii asociate fără a

exercita un control sau un control comun asupra

acestor politici. Aceasta este prezumată a exista dacă

investitorul deţine cel puţin 20% din drepturile de vot

ale entităţii asociate. Această prezumţie poate fi

respinsă dacă există evidenţe clare privind contrariul.

Un investitor poate contabiliza investiţia sa într-o

entitate asociată după:

modelul costului (costul minus orice

depreciere cumulată); metoda punerii în

echivalenţă; modelul valorii juste prin

rezultat.

Modelul costului

Un investitor evaluează investiţia în societăţi asociate

la cost minus orice pierdere din depreciere cumulată.

Toate dividendele primite sunt recunoscute în contul

de profit şi pierdere. Modelul costului nu este permis

pentru investiţiile în societăţile asociate care au o

cotaţie de preţ publicată.

Metoda punerii în echivalenţă

O investiţie în societăţi asociate este recunoscută

iniţial la preţul tranzacţiei (inclusiv costurile de

tranzacţionare). Investitorul determină la data achiziţiei

diferenţa dintre costul investiţiei şi cota-parte din

valoarea justă a activelor nete identificabile drept fond

comercial care este inclus în valoarea contabilă a

investiţiei. Cota-parte care revine investitorului din

profit sau pierdere sau alte elemente ale rezultatului

global este prezentată în situaţiaOMFP nr. 3.055/2009

Dacă o entitate inclusă în consolidare exercită o

influenţă semnificativă asupra politicilor operaţionale

şi financiare ale unei entităţi neincluse în consolidare

(întreprindere asociată), în care deţine un interes de

participare, acel interes de participare se prezintă în

bilanţul consolidat la elementul „Titluri puse în

echivalenţă". Se presupune că o entitate exercită o

influenţă semnificativă asupra altei entităţi dacă

deţine 20% sau mai mult din drepturile de vot ale

acţionarilor sau asociaţilor în acea entitate. în

situaţiile financiare ale grupului, investiţiile în

întreprinderile asociate (interesele de participare)

sunt contabilizate la nivel consolidat după metoda

punerii în echivalenţă. Atunci când metoda punerii în

echivalenţă se aplică pentru prima dată unui interes

de participare, interesul de participare respectiv se

prezintă în bilanţul consolidat la valoarea

corespunzătoare proporţiei de capital şi rezerve a

întreprinderii asociate, reprezentată de acel interes

de participare. Diferenţa dintre această sumă şi

valoarea contabilă a interesului de participare,

calculată conform regulilor de evaluare prevăzute în

Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-

a, se prezintă distinct în notele explicative la situaţiile

financiare anuale consolidate. Această diferenţă se

calculează la data la care metoda se aplică pentru

prima oară, respectiv la data achiziţiei acţiunilor sau,

dacă acestea au fost achiziţionate în mai multe

etape, la data la care entitatea a devenit o

întreprindere asociată. Suma corespunzătoare

proporţiei de capital şi rezerve a întreprinderii

asociate se majorează sau se reduce cu valoarea

oricărei variaţii care a avut loc în cursul exerciţiului

financiar, în proporţia de capital şi rezerve a

întreprinderii asociate, reprezentată de acel interes

de participare; aceasta se reduce, de asemenea,

Investiţii înentităţiasociate

□ modelul costului (costul minus pierderile din

depreciere cumulate);

□ metoda punerii în echivalenţă;

□ modelul valorii juste prin rezultat.

Metoda integrării proporţionale nu este

acceptată.

Page 60: Comparatie IFRS-Ordin 3055

rezultatului global. Distribuţiile primite de la entitatea

asociată diminuează valoarea contabilă a investiţiei.

Modelul valorii juste prin rezultat

O investiţie într-o întreprindere asociată este

recunoscută iniţial la preţul tranzacţiei (exclusiv

costurile de tranzacţionare). Modificările valorii juste

sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere. Dacă

valoarea justă nu poate fi determinată fiabil, este

utilizat modelul costului. Dacă societatea-mamă

prezintă situaţii financiare individuale, managementul

adoptă o politică de contabilizare a investiţiilor în

entităţile asociate fie:

la cost minus deprecierea, fie la

valoarea justă prin rezultat.

cu suma dividendelor aferente acelui interes de

participare.

în măsura în care diferenţa pozitivă menţionată

anterior nu poate fi asociată niciuneia dintre

categoriile de active sau datorii, aceasta va fi

recunoscută ca fond comercial. Fondul comercial

este recunoscut separat în situaţiile financiare

consolidate (potrivit IFRS pentru IMM, acesta este

inclus în costul investiţiei). Evaluarea investiţiilor în

entităţile asociate la cost sau la valoarea justă nu

este permisă de reglementarea naţională. Partea

investitorului din profitul sau pierderea întreprinderii

asociate, înregistrată după achiziţie, este ajustată

pentru a lua în calcul, de exemplu, amortizarea

activelor amortizabile pe baza valorii juste la data

achiziţiei. Dacă o întreprindere asociată utilizează

alte politici contabile decât cele ale investitorului

pentru tranzacţii şi evenimente similare în

circumstanţe similare, se vor face ajustări pentru a

asigura conformitatea politicilor contabile ale

întreprinderii asociate cu cele ale investitorului pentru

aplicarea metodei punerii în echivalenţă. Dacă

partea investitorului din pierderea întreprinderii

asociate este egală sau mai mare decât participaţia

în întreprinderea asociată, investitorul întrerupe

recunoaşterea cotei sale de pierderi adiţionale.

Participaţia într-o întreprindere asociată este

valoarea contabilă a investiţiei în întreprinderea

asociată, în conformitate cu metoda punerii în

echivalenţă, precum şi orice interes pe termen

lung care, în fond, formează o parte din investiţia

netă a investitorului în întreprinderea asociată.

După ce participaţia investitorului este redusă la

zero, pierderile adiţionale se contabilizează şi se

recunoaşte o datorie doar în măsura în care

investitorul şi-a asumat obligaţii legale sau implicite

sau a făcut plăţi în numele întreprinderii asociate.

Dacă întreprinderea asociată raportează ulterior

profituri, investitorul rezumă recunoaşterea cotei sale

din acele profituri doar după ce cota sa din profituri

egalează cota din pierderile nerecunoscute.

Profiturile şi pierderile nerealizate care rezultă din

tranzacţiile „în amonte" şi „în aval" dintre investitor

(inclusiv filialele sale consolidate) şi o întreprindere

asociată sunt eliminate corespunzător participaţiilor

aparţinând investitorului în întreprinderea asociată.

Cele mai recente situaţii financiare anuale

Page 61: Comparatie IFRS-Ordin 3055

IFRS pentru IMM

Toate combinările de întreprinderi sunt

contabilizate prin metoda achiziţiei. Etapele

urmate în aplicarea metodei achiziţiei sunt:

(1) identificarea cumpărătorului;

(2) determinarea costului combinării; şi

(3) alocarea costului combinării între

activele identificabile achiziţionate şi datoriile

şi datoriile contingente asumate la data

achiziţiei.

Cumpărătorul este entitatea care obţine controlul

asupra celorlalte entităţi sau afaceri în cadrul

combinării.

Costul combinării include valoarea justă a activelor

cedate, a datoriilor suportate sau asumate şi a

instrumentelor de capital emise de cumpărător plus

orice costuri direct atribuibile combinării. Acţiunile

emise drept contraprestaţie sunt înregistrate la

valoarea justă la data schimbului. Contraprestaţia

contingentă este inclusă în cost la data achiziţiei

dacă este probabil (adică mai probabil decât

improbabil) că suma va fi plătită şi poate fi evaluată

fiabil. Dacă această contraprestaţie nu este

recunoscută la data achiziţiei, dar devine probabilă

ulterior, contraprestaţia suplimentară va ajusta costul

combinării. Cumpărătorul recunoaşte separat

activele identificabile, datoriile şi datoriile contingente

ale entităţii achiziţionate existente la data achiziţiei.

Aceste active şi datorii sunt recunoscute în general

la valoarea justă la data achiziţiei.

Cumpărătorul poate recunoaşte provizioanele pentru

restructurare ca parte din datoriile achiziţionate doar

dacă entitatea achiziţionată are la data achiziţiei un

provizion pentru restructurare recunoscut în

conformitate cu îndrumările privind provizioanele.

Contingenţele achiziţionate sunt recunoscute separat

la data achiziţiei dacă valoarea lor justă poate fiOMFP nr. 3.055/2009

Valorile contabile ale acţiunilor în capitalul entităţilor

incluse în consolidare se compensează cu proporţia

pe care o reprezintă în capitalul şi rezervele acestor

entităţi, astfel:

a) Compensările se efectuează pe baza

valorilor juste ale activelor şi datoriilor

identificabile la data achiziţiei acţiunilor sau, în

cazul în care achiziţia are loc în două sau mai

multe etape, la data la care entitatea a devenit

o filială.

b) în condiţiile în care nu se pot stabili valorile

juste de mai sus, compensarea se efectuează

pe baza valorilor juste de la data la care

entităţile în cauză sunt incluse în consolidare

pentru prima dată. Diferenţele rezultate din

asemenea compensări se înregistrează, în

măsura în care este posibil, direct la acele

elemente din bilanţul consolidat care au valori

superioare sau inferioare valorilor lor contabile.

c) Orice diferenţă rezultată ca urmare a

aplicării literei a) sau rămasă după

aplicarea literei b) se prezintă ca un

element separat în bilanţul consolidat,

astfel:

diferenţa pozitivă se prezintă la

elementul „Fond comercial pozitiv"; diferenţa

negativă se prezintă la elementul „Fond comercial

negativ". Reglementarea naţională nu conţine

criterii de recunoaştere pentru activele şi datoriile

identificabile.

Fondul comercial este amortizat într-o perioadă de

maxim cinci ani (o perioadă mai lungă este acceptată

dacă este justificată). Perioada de amortizare începe

de la data achiziţiei acţiunilor sau, în cazul în care

achiziţia are loc în două sau mai multe etape, de la

data la care entitatea

Combinări deîntreprinderi şi fondul comercial

disponibile ale întreprinderii asociate sunt utilizate de

investitor la aplicarea metodei punerii în echivalenţă.

Modelul costului şi modelul valorii juste, permise de

IFRS pentru IMM la nivelul situaţiilor financiare

consolidate, nu sunt permise de OMFP nr.

3.055/2009. în situaţiile financiare individuale, o

entitate nu poate evalua investiţia în întreprinderi

asociate la valoarea justă.

Page 62: Comparatie IFRS-Ordin 3055

determinată fiabil. Fondul comercial este excedentul

costului combinării peste cota-parte care revine

cumpărătorului din netul valorii juste a activelor

identificabile, datoriilor şi datoriilor contingente. După

recunoaşterea iniţială, fondul comercial este evaluat

la cost minus amortizarea cumulată minus orice

pierdere din depreciere cumulată. Fondul comercial

este amortizat pe durata sa de viaţă utilă, care este

prezumată a fi de 10 ani dacă entitatea nu o poate

estima fiabil. Fondul comercial negativ este

recunoscut în contul de profit şi pierdere imediat după

ce managementul a reanalizat identificarea şi

evaluarea elementelor identificabile rezultate din

achiziţie şi costul combinării de întreprinderi.

a devenit o filială sau de la data primei

consolidări.

Fondul comercial negativ care corespunde unei

diferente negative din consolidare poate fi transferat

în contul de profit şi pierdere consolidat numai:

a) dacă această diferenţă corespunde

previziunii, la data achiziţiei, a unor rezultate

viitoare nefavorabile ale entităţii în cauză sau

previziunii unor costuri pe care entitatea

respectivă urmează să le efectueze, în măsura

în care o asemenea previziune se

materializează; sau

b) în măsura în care diferenţa corespunde

unui câştig realizat.

în măsura în care se raportează la pierderi şi

cheltuieli viitoare aşteptate, care sunt identificate în

planul pentru achiziţie al cumpărătorului, fondul

comercial negativ trebuie recunoscut ca venit în

contul de profit şi pierdere atunci când sunt

recunoscute aceste pierderi şi cheltuieli viitoare.

Excedentul de fond comercial negativ care nu

depăşeşte valorile juste ale activelor nemonetare

identificabile achiziţionate trebuie recunoscut ca

venit de-a lungul perioadei de viaţă utilă rămasă a

acelor active. Orice fond comercial negativ rămas

trebuie recunoscut imediat ca venit.

Page 63: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 64: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Evenimente IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

dupăsfârşitul Evenimentele după sfârşitul perioadei de Reglementarea naţională conţine cerinţe

perioadei raportare sunt acele evenimente, favorabile şi similare. de raportare nefavorabile, care apar între sfârşitul

perioadei de raportare şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate în vederea emiterii. IFRS

pentru IMM distinge între evenimentele care conduc la ajustarea situaţiilor financiare şi evenimentele

care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare. Evenimentele care conduc la ajustarea situaţiilor

financiare oferă dovada condiţiilor existente la sfârşitul perioadei de raportare şi conduc la ajustarea

situaţiilor financiare. Evenimentele care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare sunt cele care nu

determină ajustări, ci doar divulgarea de informaţii în situaţiile financiare. Dividendele propuse sau

declarate după sfârşitul perioadei de raportare nu sunt recunoscute ca datorie în perioada de raportare.

Page 65: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Prezentări IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009de ~---------:-------------------------:------------:----------------------------------------------------------------------informaţii parte gatâ este 0 persoana sau 0 entltate Definiţia părţilor legate este coerentă cu IFRS

. . ' care este legată de entitatea care întocmeşte pentru IMM.P_ situaţiile financiare (entitatea raportoare). Entităţile trebuie să prezinte tranzacţiile cu

par, te Principalele categorii de părţi legate sunt: părţile legate, inclusiv sumele acestor tranzacţii,

" s filialele; natura relaţiei şi alte informaţii referitoare la

^ filialele aceleiaşi societăţi-mamă; tranzacţie, necesare pentru o înţelegere a

^ entităţile asociate; poziţiei financiare a entităţilor, dacă aceste

s asocierile n participaţie; tranzactii sunt semnificative şi nu au fost

s membrii personalului-cheie din conducerea încheiate în condiţii normale de piaţă.

entităţii şi a grupului (care includ şi membrii Informaţiile referitoare la tranzacţiile individuale

apropiaţi ai familiilor lor); se pot combina plecând de la natura lor, cu

^ părţile care exercită controlul sau controlul excepţia situaţiei în care informaţia separată

comun sau o influenţă semnificativă asupra este necesară pentru o înţelegere a efectelor

entităţii (care includ şi membrii apropiaţi ai tranzacţiilor asupra poziţiei financiare a entităţii,

familiilor acestora, dacă este cazul); Nu există nicio scutire de la cerinţele de

s planurile de pensii. divulgare dacă entitatea este controlată de stat. Părţile legate exclud furnizorii de capital şi

guvernele pentru relaţiile normale cu entitatea. Există de asemenea o dispensă de la cerinţele de informare

dacă entitatea este controlată de stat. Dacă au avut loc tranzacţii cu părţile legate trebuie prezentată natura

relaţiei, suma tranzacţiei şi soldurile existente şi alte elemente necesare pentru o înţelegere clară a situaţiilor

financiare (de exemplu, volumul şi suma tranzacţiilor, soldurile existente şi politicile de preţ).

Hiperinflaţia IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009

Toate valorile din situaţiile financiare ale unei Nu există cerinţe speciale în reglementarea

entităţi a cărei monedă funcţională este moneda naţională (deoarece condiţiile de hiperinflaţie nu

unei economii hiperinflaţioniste trebuie să fie mai sunt îndeplinite). Totuşi, sunt companii care

exprimate în unitatea de măsură curentă la nu şi-au retratat situaţiile financiare atunci când

sfârşitul perioadei de raportare. Informaţiile acest lucru era necesar (deoarece OMFP

comparative pentru perioada anterioară şi orice nr. 94/2001 conţinea o dispensă de la aplicarea

informaţii aferente perioadelor anterioare trebuie IAS 29). Companiilor care întocmesc situaţii

să fie, de asemenea, prezentate în unitatea de financiare în conformitate cu standardele IFRS li

măsură curentă la sfârşitul perioadei de s-a impus să îşi retrateze la inflaţie situaţiile

raportare. Retratarea situaţiilor financiare financiare (dacă nu au făcut acest lucru conform

impune utilizarea unui indice general al preţurilor OMFP nr. 94/2001). care să reflecte modificările puterii

generale de cumpărare. Câştigul sau pierderea din poziţia monetară netă este inclus(ă) în contul de profit şi

pierdere şi prezentat(ă) separat.

Angajamente IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009de conce- — ~ 7liune a ^n angajament de concesiune a serviciilor este în cazul angajamentelor de concesiune a

serviciilor un angajament Prin care un guvern sau alt serviciilor, licenţa primită determină

Page 66: Comparatie IFRS-Ordin 3055

organism public (concedentul) încheie un contract cu

un operator privat pentru dezvoltarea (modernizarea),

exploatarea şi întreţinerea activelor infrastructurii

concedentului, cum ar fi drumurile, tunelurile,

aeroporturile, reţelele de distribuire a energiei,

închisorile şi spitalele. Operatorul primeşte un activ

financiar sau o imobilizare necorporală. Este

recunoscut un activ financiar dacă operatorul are un

drept contractual necondiţionat de a primi numerar

sau un alt activ financiar de ia concedent în schimbul

serviciilor. Este recunoscută o imobilizare

necorporală dacă operatorul primeşte dreptul (sau

licenţa) de a încasa o plată de la utilizatorii serviciului

public. Activul financiar şi imobilizarea necorporală

sunt evaluate iniţial la valoarea justă.

recunoaşterea unei imobilizări necorporale, dacă în

contract sunt stabilite valoarea şi durata acesteia. în

cazul în care contractul nu conţine o valoare totală,

redevenţa plătită este înregistrată pe cheltuieli.

Page 67: Comparatie IFRS-Ordin 3055
Page 68: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Trecerea la IFRS pentru IMM OMFP nr. 3.055/2009IFRS pentruIMM O entitate care aplică pentru prima dată IFRS

pentru IMM este o entitate care îşi prezintă primele

sale situaţii financiare anuale în conformitate cu

IFRS pentru IMM, indiferent dacă înainte cadrul său

contabil se baza pe standardele IFRS complete sau

pe un alt set de standarde contabile.

Aplicarea pentru prima dată implică aplicarea

retrospectivă a IFRS pentru IMM în vigoare la data

de raportare pentru primele situaţii financiare în

conformitate cu IFRS pentru IMM ale unei entităţi.

Pentru a facilita tranziţia, există 12 excepţii opţionale,

o excepţie generală şi cinci excepţii obligatorii de la

cerinţa aplicării retrospective. Există 12 excepţii

opţionale de la aplicarea retrospectivă. Acestea se

referă la combinările de întreprinderi, tranzacţiile cu

plata pe bază de acţiuni, valoarea justă drept cost

prezumat pentru anumite active necurente,

reevaluarea drept cost prezumat pentru anumite

active necurente, diferenţele din conversie cumulate,

prevederile referitoare la contabilizarea investiţiilor în

filiale, entităţi asociate şi entităţi controlate în

situaţiile financiare individuale, instrumentele

financiare compuse, impozitul amânat,

angajamentele privind concesiunea serviciilor,

activităţile extractive, angajamentele care conţin un

contract de leasing şi datoriile privind dezafectarea

incluse în costul imobilizărilor corporale.

Page 69: Comparatie IFRS-Ordin 3055

Excepţia generală de la aplicarea retrospectivă are la

bază caracterul impracticabil. Dacă este impracticabil

pentru o entitate să retrateze situaţia de deschidere a

poziţiei financiare (bilanţul de deschidere) de la data

trecerii la IFRS pentru IMM pentru una sau mai multe

dintre ajustările solicitate, entitatea va efectua

ajustările solicitate în prima perioadă în care acest

lucru este practicabil şi va identifica datele prezentate

pentru perioadele anterioare care nu sunt

comparabile cu datele prezentate pentru perioada în

care întocmeşte primele situaţii financiare în

conformitate cu IFRS pentru IMM. Dacă este

impracticabil pentru o entitate să furnizeze informaţiile

solicitate de IFRS pentru IMM pentru orice perioadă

anterioară perioadei în care întocmeşte primele

situaţii financiare în conformitate cu IFRS pentru IMM,

această omisiune va fi divulgată. La prima aplicare a

IFRS pentru IMM, o entitate nu va schimba

retrospectiv modul de contabilizare utilizat potrivit

cadrului de raportare anterior pentru oricare dintre

următoarele tranzacţii: s scoaterea din bilanţ a

activelor şi a datoriilor

financiare; s contabilitatea de acoperire; s

estimările; s operaţiile întrerupte; s evaluarea

intereselor care nu asigură controlul. Ajustările care

rezultă din aplicarea pentru prima dată a IFRS pentru

IMM sunt recunoscute direct în rezultatul reportat

(sau, dacă este cazul, în alt element de capitaluri

proprii) la data trecerii la IFRS pentru IMM.

O entitate care aplică pentru prima dată IFRS pentru

IMM trebuie să prezinte următoarele reconcilieri:

s reconcilierea capitalurilor proprii determinate în

conformitate cu cadrul de raportare anterior cu

capitalurile proprii determinate în conformitate cu

IFRS pentru IMM atât la data trecerii la IFRS

pentru IMM, cât şi la sfârşitul ultimei perioade

prezentate în cele mai recente situaţii financiare

anuale redate în conformitate cu cadrul de

raportare anterior; s o reconciliere a profitului sau

pierderii determinat(e) în conformitate cu cadrul

de raportare anterior pentru ultima perioadă din

cele mai recente situaţii financiare anuale ale

entităţii cu profitul sau pierderea sa în

conformitate cu IFRS pentru IMM pentru aceeaşi

perioadă.

Page 70: Comparatie IFRS-Ordin 3055

OMFP nr. 3.055/2009 versus IFRS pentru IMM

Bibliografie

1. EFRAC - IFRS for SMEs and the Fourth and Seventh Council Directives Compatibility Issues, EFRAC Working Paper, disponibil

online la http://www.efrag.org/files/EFRAG%20public%20letters/IFRS%20for%20SMEs%20compatibility% 20analysis/EFRAG

%20Compatibility%20Analysis.pdf.

2. IASB - International Financial Reporting Standard (IFRS) for Small and Medium-sized Entities (SMEs) 2009.

3. IASB - IIlustrative Financial Statements Presentation and Disclosure Checklist. International Financial Reporting Standard

(IFRS) for Small and Medium-sized Entities (SMEs) 2009.

4. IASB - Basis for Conclusions. International Financial Reponing Standard for Small and Medium-sized Entities (IFRS for SMEs)

2009.

5. IASB - Comprehensive self-study training materials, disponibil online la http://go.iasb.org/smetraining.

6. IASB - Trainingpresentations, disponibil online la http://www.iasb. org/Conferences+and+Workshops/IFRS+for+SMEs+

Train+the+trainer+workshops.htm.

7. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 907/2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 597/11.07.2005.

8. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.1 21/2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 602/1 2.07.2006.

9. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 766/10.11.2009.