Opera și viața lui John Amos Comenius

John Amos Comenius s-a născut in 1592 la Nivnice, Moravia, zona care aparține astăzi Republicii Cehe. Recunoscut astăzi ca fiind "părintele educației moderne", Comenius a fost un adevarat pionier al metodelor educaționale moderne. Contemporan cu Galileo, Descartes, Rembrandt si Milton, Comenius a avut o contribuție majora la dezvoltarea Iluminismului.

A fost primul care a folosit imagini în manuale (Lumea înconjuratoare în imagini, 1658) și credea că educația începe din primele zile ale copilariei continuând de-a lungul vieții. A fost un adept al educației formale pentru femei, o idee de neconceput pentru acea perioadă. Filozofia sa - Pansofismul (adică întreaga cunoaștere), încerca să cuprindă, să includa filozofia, teologia și educația într-un tot unitar.

El credea că învățarea și dezvoltarea spirituală și emoțională se afla într-o strânsă legătură. Ideile sale cu privire la educație au fost respectate în nordul Europei. A fost solicitat să restructureze sistemul educațional din Suedia și exista dovezi că i s-ar fi cerut să devină președinte la Harvard. Comenius a publicat 154 de cărți în timpul vieții, majoritatea tratând probleme ale filozofiei și teologiei educaționale. Comenius a murit în 1670 la Amsterdam.

Jan Amos Komenski este un nume cu rezonanţă în mediul celor preocupaţi de procesul educaţional. Comenius – forma latinizată a numelui său – s-a născut la Nivniţa, în Moravia în anul1592, într-o familie de protestanţi, care făcea parte din comunitatea „Fraţii moravi”. Rămânând de timpuriu orfan, merge la şcoală la vârsta de 10 ani şi abia la 16 ani este înscris la şcoala latină . Îşi continuă studiile la universităţile din Herborn şi Heidelberg, la facultatea de teologie. Reântors în Cehia, îşi începe activitatea didactică, dar , datorită frământărilor istorice ale vremii, emigrează la Leşno (Polonia), unde îşi continuă activitatea care îi aduce renume european. El a călătorit foarte mult, a trăit ca proscris şi a pelegrinat prin mai toate oraşele mari din Europa. Este invitat pentru a dirija reforma şcolii în Anglia, Suedia, Olanda, Ungaria, (4 ani a trăit şi în Ardeal).

În istoria educaţiei Comenius ocupă un loc de frunte datorită concepţiilor progresiste. Înţelegând sensul frământărilor sociale, politice, economice, religioase, ale timpului său, el proclamă dreptul poporului la instruire şi educaţie.

Comenius este considerat întemeietorul etapei clasice a pedagogiei ca ştiinţă a educaţiei. Prin elaborarea unui sistem pedagogic complex şi încercarea de a crea baza conceptuală a procesului educaţional, pedagogul ceh orientează preocupările teoretice şi activitatea practică spre abordarea celor mai importante probleme în dezvoltarea personalităţii. Fiind lipsit la acel moment de un suport al psihologiei, ştiinţă care urma să se afirme abia peste două secole, Comenius intuieşte unele aspecte ale dezvoltării personalităţii. El generează procesul de desprindere a pedagogiei din contextul filozofiei, punând bazele ei ca ştiinţă relativ autonomă cu obiectul său de studiu şi o anumită sferă de preocupări, asigurându-şi numele de părinte al pedagogiei.

Opera literară, filozofică şi pedagogică a lui Comenius este considerabilă, cele mai importante lucrări fiind: „Didactica magna”- scrisă în 1663 în limba cehă şi tradusă în 1657 în limba latină – „Lumea simţurilor zugrăvită în imagini” – 1668 – „Schola ludus ” (Scoala jocului), „Schola materna”, „Pampaedia”.

Spre deosebire de pedagogia umanistă, prioritar elitaristă şi individualistă, Comenius fondează o pedagogie a maselor, care oferă tuturor posibilitatea de a fi instruiţi, educaţi.”Şcolile trebuie să servească nu doar tinerilor bogaţi şi nobili, ci tuturor tinerilor nobili şi nenobili, bogaţi şi săraci, de ambele sexe. Şi asta pentru că: toţi oamenii care se nasc pe pământ au unul şi acelaşi ţel, să fie oameni, deci fiinţe inteligente, stăpâni ai fiinţelor vii şi oglindă a lui Dumnezeu. Tuturor trebuie să le fie educată capacitatea de

1

cunoaştere, obiceiurile, credinţa... nu putem şti pe cine şi pentru ce l-a ales Dumnezeu şi la ce vrea să-l folosească... să facem aşadar ceea ce face soarele de pe cer, care străluceşte asupra întregului pământ, luminându-l, încălzindu-l pentru ca să trăiască, să crească, să înflorească şi să rodească tot ceea ce poate să trăiască, să crească, să înflorească şi să rodească... În livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai târziu; toate aceste roade sunt bune, nici unul nu este aruncat. De ce să nu acceptăm în şcoli minţi mai agere sau mai încete?... Nu există nici un argument pentru ca sexsul femeiesc să fie exclus de la învăţarea limbilor şi de la înţelepciune. Sunt la fel oameni, oglinda lui Dumnezeu ca şi bărbaţii, vor primi mila lui Dumnezeu şi vor avea parte de regatul care va veni, au şi ele capacitatea să guste înţelepciunea, ba uneori au o mai mare sensibilitate” - Didactica magna –(toţi oamenii sunt egali, toţi sunt creaţiile lui Dumnezeu şi toţi au drepturi egale la educaţie).

Concepţia pedagogică a lui Comenius este influenţată şi de ideile filozofice ale timpului. Pentru el întreaga existenţă, implicit fiinţa umană, este creaţie divină, ceea ce însă nu exclude, ci impune omului necesitatea de a cunoaşte lumea obiectivă şi de a răspunde de ea. Prin această idee Comenius se apropie de concepţia umanistului italian Pico della Mirandola, care consideră că omul poate fi propriul modelator, degenerând până la animal sau înălţându-se până la Dumnezeu. Aderarea la această viziune denotă marele optimism pedagogic al lui Comenius, convingerea în incontestabila forţă a educaţiei – formarea şi autoformarea. Comenius este adeptul ideii că omul la naştere poate fi comparat cu o tablă „pe care nu-i scris nimic, însă pe care se poate scrie totul. Aşa precum un scriitor priceput poate să scrie pe o tablă ceea ce doreşte sau un pictor să picteze, tot astfel cel ce posedă arta învăţării poate imprima orice cu uşurinţă spiritului omenesc”. Concepţia comeniană exprimă posibilităţile nelimitate ale devenirii umane: „O deosebire este numai într-aceea că pe tablă putem scrie numai până la marginea ei, în spiritul omenesc putem scrie şi modela tot mai departe şi mai departe, fără să ajungem la capăt, pentru că el nu cunoaşte limite”.

Comenius este adeptul educării omului în întregul său, dezvoltării fiinţei umane în armonie, de la dezvoltarea capacităţilor fizice, la cultivarea minţii, voinţei şi simţurilor. Esenţa Didacticii constă în propunerile de reformare a învăţării şcolare, care trebuie să se bazeze pe activitatea elevului, aceasta trebuie să fie astfel organizată încât să-i folosească în viaţă, învăţarea să fie plăcută, rapidă, să dezvolte intelectul, mâna şi inima. Comenius pune la baza metodelor şi principiilor de educaţie regula de aur a învăţătorului: întregul proces de învăţare să se adreseze tuturor simţurilor. El aduce în acest sens trei argumente:

Cunoaşterea trebuie să înceapă de la simţuri: „pentru că nimic din ceea ce nu se găseşte în simţuri nu este bun... abia mai târziu, după ce acel lucru a fost arătat, se poate vorbi despre ea pentru a o face mai bine cunoscută.

Adevărul şi siguranţa cunoaşterii depinde de mărturia simţurilor, pentru că lucrurile sunt percepute înainte de toate de simţuri, abia mai apoi pot fi integrate, prin intemediul simţurilor în minte... Dacă vrem să asigurăm elevilor cunoaşterea adevărată a lucrurilor, trebuie să ne străduim să îi învăţăm pornind de la experienţe şi simţuri.

Având în vedere că simţurile sunt cele mai bune ajutoare ale memoriei, se va ajunge (dacă toate vor fi percepute întâi prin simţuri) ca toate cunoştinţele acumulate să fie ştiute pentru un timp îndelungat.”

Convingerea lui Comenius în necesitatea instruirii tuturor în toate domeniile cunoaşterii umane este marcată şi de concepţia filozofică pansofia – înţelepciunea universală. Această concepţie presupune mult mai mult decât asimilarea unor date de ordin general din diverse domenii. Pansofia, după Comenius, este o reflectare în conştiinţa omului a tot ce există real, a lumii cu problemele şi contradicţiile sale. Această idee poate fi considerată fundament al concepţiei pedagogice comeniene, punct de plecare în tratarea tuturor problemelor procesului educaţional, dar mai cu seamă reflectarea esenţei

2

teoriei panarmoniei, armoniei universale, conform căreia totul în lume se află într-o interdependenţă, asfel încât elementele întregului exprimă caracteristicile fenomenului în general. Concepţia este expusă în lucrarea ”Didactica magna”, în care Comenius prezintă arta universală de a-i învăţa pe toţi totul, punând bazele unei noi orientări în domeniul educaţiei şi învăţământului. Comenius ţine să precizeze că instruirea tuturor oamenilor este nu numai necesară şi accesibilă, ci şi realizabilă datorită faptului că ei dispun de instrumente de cunoaştere: simţuri, raţiune şi credinţă. Predispoziţia spre cele trei dimensiuni de personalitate determină aprecierea procesului educaţional drept unul complex, a cărui finalitate este fiinţa cultivată sub aspect fizic şi spiritual. În baza acestei idei, pedagogul ceh reliefează trei laturi ale educaţiei – intelectuală, morală şi religioasă, iar buna dezvoltare fizică este considerată drept condiţie a integrităţii fiinţei umane.

În baza formării universale, Comenius lansează ideea şcolii universale – tota vita schola est -, punând în valoare şi concepţia educaţiei permanente, a învăţământului continuu. Procesul intens de devenire a personalităţii se realizează în primii 24 de ani din viaţă, perioadă în care discipolul va învăţa în patru şcoli:

Prima copilărie – şcoala maternă;A doua copilărie – şcoala elementară sau şcoala limbii materne;Adolescenţa – gimnaziul sau şcoala latină;Tinereţea – academia şi călătoriile.Din această structură se poate constata asemănarea cu sistemul educaţional actual,

putând concluziona că sistemul comenian a servit drept prototip pentru crearea sistemului şcolar din perioada modernă şi contemporană. Comenius stabileşte o legătură psihopedagogică între învăţământ ca proces şi sistem: „În şcoala maternă se vor exersa mai ales simţurile, spre a le deprinde ca să se îndrepte asupra obiectelor înconjurătoare şi să le poată deosebi. În şcoala elementară se vor exersa simţurile interne, imaginaţia şi memoria cu organele lor executoare – mâna şi limba. În gimnaziu se vor exersa priceperea şi judecata, iar academiile vor cultiva cu deosebire ceea ce revine voinţei şi anume facultăţile care ne învaţă cum se poate menţine armonia”.

O astfel de abordare a procesului de învăţământ presupune revizuirea problemei organizării actului didactic. El propune gruparea elevilor în clase, criteriul de grupare fiind vârsta: „Tot efectivul şcolii trebuie împărţit în clase, care pe cât posibil vor fi separate spaţial ca să nu se deranjeze reciproc”. Comenius pune în evidenţă necesitatea creării unor cărţi speciale pentru fiecare clasă, care să cuprindă întrega programă, tot conţinutul ştiinţific, moral şi religios. Manualele şcolii primare sunt create în baza principiului concentric, normă utilizată şi în prezent: „...toate cărţile vor trata despre tot. Dar cele de la început vor cuprinde ceea ce este mai general, mai cunoscut şi mai uşor, în timp ce celelalte vor conduce intelectul spre ceea ce este mai special, mai necunoscut, mai greu sau să prezinte un mod nou de a trata acelaşi lucru spre a procura spiritului o plăcere nouă”.

În concepţia lui Comenius conţinutul manualelor să fie raportat la posibilităţile de învăţare ale copilului: „trebuie să avem grijă ca totul să fie acomodat spiritului copilului, care conform naturii sale înclină către tot ce-i plăcut, vesel şi recreativ şi se înspăimântă uşor de tot ce este serios şi aspru. Ca să-i învăţăm pe copii ceea ce este serios şi care mai târziu să le folosească, iar aceasta să se înveţe uşor şi plăcut, trebuie peste tot să unim utilul cu plăcutul, prin care spiritul este întotdeauna atras şi se lasă condus unde dorim”.

Comenius prevede şi condiţiile care vor asigura succesul procesului didactic. În acest sens accentuează necesitatea organizării învăţământului prin stabilirea unei structuri a anului şcolar precum şi o anumită structură a lecţiei care să cuprindă trei etape ale procesului didactic: demonstrarea, explicarea, aplicarea. Această primă încercare de organizare a procesului de învăţământ constituie prototipul actualei structuri a lecţiei.

3

În concepţia pedagogică a lui Comenius se regăseşte teoria senzualistă – lumea exterioară se percepe prin intermediul organelor de simţ – şi teoria empiristă – cunoaşterea se realizează prin experienţă. Astfel Comenius este primul care a formulat şi teoretizat principiile educative în lucrarea sa „Didactica magna”:

„Educaţia se va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă; Se va proceda de la general la special; Se va proceda de la uşor la greu; Nimeni nu va fi încărcat cu prea multă materie; Totul se va preda intuitiv; Totul se va preda pentru utilizare prezentă; Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă; Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede; Totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii; Toate se vor consolida prin exerciții continue; Tot ceea ce este unit laolaltă se va preda împreună; Tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum este şi cum apare, adică prin

prezentarea cauzelor; La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înţeles; Executarea se învaţă executând; Exerciţiul va începe cu elemente, iar nu cu lucruri complicate;”Tot el propune ca metodă de cunoaştere metoda intuitivă: „Totul pe cât posibil să se

prezinte simţurilor ”. Ca metodă de învăţare, Comenius menţionează şi importanţa exerciţiului.

Comenius tratează în profunzime procesul instructiv ca proces complex de învăţare a ştiinţelor, artelor şi limbilor, dar îl consideră ca o condiţie a constituirii moralităţii. Virtuţile fundamentale pe care trebuie să le întrunească o personalitate sunt: prudenţa, cumpătarea, tăria, dreptatea. Formarea acestora se asigură prin respectarea unor principii şi condiţii cum ar fi: evitarea contactului copilului cu persoane ce au un comportament imoral, supunerea unei discipline severe. Modalităţile de formare şi menţinere a unei discipline sunt: „exemplele bune, cuvântul aspru, mustrarea publică, cuvintele blânde, afecţiunea sinceră şi fără rezerve”. Pedeapsa va fi aplicată nu pentru că elevul a greşit, ci pentru ca acesta să nu greşască în viitor. Cel mai bun îndrumător în realizarea acestei finalităţi , spune Comenius, este natura care oferă: „totdeauna lumină şi căldură, adesea ploi şi vânturi şi rar fulgere şi trăsnete”.

Comenius a pus un mare accent pe motivarea elevilor pentru a învăţa, respectându-se cu stricteţe particularităţile de caracter ale fiecărui elev şi gradul său de pregătire pentru a-şi însuşi noi cunoştinţe şi deprinderi.

Comenius consideră că oamenii trebuie să se educe într-un mediu liniştit şi plăcut, printr-o perfecţionare voluntară: „Va fi important de urmărit ca fiecare fiinţă care s-a născut om şi care este pregătit să-şi folosească inteligenţa, să-şi fie sieşi şcoală, carte şi învăţător, ca fiecare om să fie pentru aproapele său şi într-un mod reciproc şcoală, carte şi învăţător, ca niciunde să nu lipsească şcolile comune, cărţile publice şi învăţătorii publici”.

Comenius poate fi considerat nu doar întemeietorul didacticii moderne; în lucrarea sa „Informatorul şcolii materne” abordează integral procesul educaţional la vârsta preşcolară. Această carte a servit drept suport teoretic nu doar educatorilor ci şi părinţilor deoarece cuprinde conţinuturi, norme şi modalităţi de creştere a copilului de la naştere până la 6 ani. Tratând problema jocului, apreciază că acestea să nu fie simple prilejuri de pierdere de timp, vătămătoare şi demoralizatoare, ci lucrări de mare importanță igienică, educativă şi socială. Foloasele lor din punct de vedere individual sunt: odihnesc corpul, destind spiritul, dezvoltă dibăcia, sprinteneala, rezistenţa, gustul efortului, perseverenţa, spiritul de decizie şi de independenţă. Foloasele din punct de vedere social sunt: deprind gustul ordinei, al disciplinei, obişnuiesc cu colaborarea.

4

În calitatea sa de părinte al pedagogiei, Comenius face căteva referiri şi la slujitorii şcolii. Despre profesori el spune că aceştia trebuie să fie „oamenii cei mai aleşi, credincioşi, cinstiți, zeloşi, muncitori şi înţelepţi, pentru a fi capabili să îndeplinească până şi cele mai complexe sarcini ale procesului de învăţământ. Ar trebui să cunoască particularităţile de vârstă ale elevilor, pentru a putea hotărî asupra materiilor şi subiectelor cărora li se va acorda atenţie la o anumită categorie de vărstă... să fie un model elevilor lor şi să nu piardă nici o ocazie pentru a-i învăţa ceva util. Şi pentru a face toate aceste lucruri cu plăcere, profesorii trebuie să dea dovadă de sentimente părinteşti faţă de elevii lor” – Leges scholae bene ordinate –.

Idealul educativ al lui Comenius era să formeze un om care să fie sănătos şi moral, viguros şi folositor, îndrăzneţ şi disciplinat. Valoarea fizică a omului nu este un scop final, ci este o condiţie a valorii lui sociale, care permite individului să devină un membru util al societăţii.

De-a lungul activităţii sale Comenius reliefează noi dimensiuni ale educaţiei, ridicând-o până la nivelul de factor determinant în evoluţia socială, mecanism capabil de transformări la scară mondială. Problemele umanităţii, după pedagogul ceh, pot fi rezolvate prin crearea unor organisme internaţionale în domeniul învăţământului, religiei şi administraţiei publice.

Meritul lui Comenius în domeniul teoriei şi practicii educaţionale este enorm. El a ridicat teoria educaţională la rangul de domeniu de cercetare, ideile lui stând la baza organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ şi în zilele noastre. Se poate spune fără teama de a greşi că teoria comeniană nu poate fi încadrată în timp şi spaţiu, anii fiind un garant al tendinţei autorului de a-i învăţa pe toţi toate.

Pornind de la credinta crestina ca „viata aceasta nu este decât o pregătire pentru cea eternă”, Comenius desprindea concluzia că scopul educației nu poate fi altul decât pregătirea oamenilor pentru viața viitoare. În acest sens, propunea realizarea, mai întâi, a unor scopuri „care servesc acestei vieți trecătoare” și pregătesc dobândirea vieții viitoare: cunoașterea de sine și a tuturor celorlalte lucruri (erudiția), stăpânirea de sine (virtutea sau moralitatea) și îndreptarea spre Dumnezeu (religiozitatea sau pietatea). Erau, așadar, avute în vedere trei aspecte ale devenirii umane: educația intelectuală, educația morală și educația religioasă. Chiar dacă nu a inclus în mod explicit educația fizică alături de „cele trei grade ale pregătirii pentru eternitate”, Comenius are, cum se va vedea, semnificative referiri la necesitatea îngrijirii corpului.

„Arta de a învăța pe toți totul” trebuie să se desfășoare în conformitate cu natura, adică să se subordoneze legilor naturii fizice și biologice, așa cum se manifestă ele în lumea plantelor, animalelor și a practicii umane. În capitolele XVI – XIX din Didactica magna, Comenius formulează, mai întâi, legea („principiul”) după care te călăuzește natura, ofera apoi modelele de manifestare a acestei legi, luând ca exemplu pasărea și activitatea umana – grădinarul, pictorul, arhitectul. Referindu-se la școală, apreciază că aceasta se opune mersului firii, școala urmează, în desfășurarea activității sale, un alt curs, care, fiind contrar naturii, dăunează procesului educativ. În încheierea demonstrației sale, se stabilește modul în care se cuvine să actioneze școala pentru a respecta legile naturii. „Principiile” la care se referă Comenius sunt formulări concise, deduse din observații asupra naturii („natura nu începe nimic nefolositor”, „natura scoate totul din rădăcini și nimic din altă parte” etc.). Astfel de formulări aplicate realităților școlare și îmbogățite prin valorificarea experienței educaționale, i-au permis să exprime o serie de generalizări pedagogice cu totul noi pentru vremea sa. Prin referire la respectarea naturii, Comenius a demonstrat că a intuit necesitatea întemeierii știintei educației pe anumite legi. S-au pus astfel bazele unui principiu cu largă circulație în teoria pedagogică până către sfârșitul sec. al–XIX-lea: principiul conformității educației cu natura”. În concepția lui Comenius, acest principiu însemnă luarea în considerare atât a legilor naturii exterioare omului, cât si a legilor de dezvoltare ale naturii umane (de la vârsta fragedă a copilariei

5

până la anii tinereții). Autorul Marii didactici împarte vârsta de creștere a ființei umane în patru perioade de câte șase ani: prima copilarie (0 – 6 ani), a doua copilarie (6 – 12 ani), pubertatea cu adolescența (12 – 18 ani) și tinerețea (18 – 24 ani). Pentru fiecare perioadă se avea în vedere o instituție specială de educație: familia, școala începatoare, colegiul, academia.

Preocupat de asigurarea condițiilor pentru realizarea unui învațământ „ușor” și „rapid”, Comenius a elaborat teoria sa asupra metodei de învățământ. În Didactica magna se referă la trei metode: metoda științelor în general (intuiția), metoda artelor (exercițiul) și metoda limbilor (intuiția împreună cu exercițiul). Intuiția înlesnește cunoasterea lumii, iar exercițiul – aplicarea în practică a cunoștințelor, precum și cultivarea capacității de folosire a acestor cunoștințe și de formare a deprinderilor. Într-o altă scriere a sa, intitulată „Spicuiri didactice”, Comenius adaugă și o altă metoda – explicația, prin care se descriu lucrurile, se efectuează comparații, menite să adâncească și să extindă înțelegerea. Trăind într-o perioadă în care în învățământ lucrau oameni fără o calificare didactică, pedagogul ceh nutrea convingerea că rolul hotărâtor în asigurarea progresului în școală îl are metoda. Așadar, după ce a delimitat obiectele de învățământ de științe, Comenius face și o altă distincție în domeniul metodelor: metodele didactice sunt separate de metodele logice, de cercetare științifică.

Tot lui Comenius i se datorează teoria sistemului de instruire pe clase și lecții. Până în secolul al-XVII-lea, învățământul avea un caracter individual. Învățătorul se ocupa de fiecare elev în parte, cu atât mai mult cu cât, neexistând un început de an scolar, fiecare elev putea începe frecventarea școlii în orice perioadă a anului. În secolul al-XVII-lea, dezvoltarea întreprinderilor manufacturiere a dus la creșterea nevoii de oameni instruiți. A apărut astfel ideea cuprinderii elevilor în grupuri de vârste apropiate (clasa de elevi) și desfășurarea activității didactice cu toți odată(lectia). În aceste condiții s-a impus și cerința organizării anului școlar: început, vacanțe, sfârșit de an etc. și, odată cu acestea, obligația elevilor de a frecventa regulat școala, pentru a progresa toți în acelasi ritm. Sistemul de învățământ pe clase și lecții s-a dovedit a fi mai eficient decât cel individual. Comenius are meritul de a fi relevat avantajele acestui sistem: toti elevii merg în același timp; este mai plăcut pentru învățător să lucreze cu un grup de elevi decât cu câte unul singur; este stimulator pentru elevi etc. În Didactica magna se indică și etapele prin care trebuie să treacă desfășurarea unei lecții: verificarea temelor de către învațător sau monitor; o discuție asupra temelor predate anterior, prezentarea noilor cunoștinte (pe cât posibil prin intuiție), întrebările adresate de elevi învatatorului, repetarea unora dintre elevi a cunoștințelor prezentate de învățător. Sistemul de învățământ pe clase și lecții durează pâna în zilele noastre; în secolul XX el a început să fie supus criticilor, mai ales pentru că îi obliga pe toți școlarii să meargă în același ritm și să folosească toți aceleași metode.

Referirile la educație morală vizează îndeosebi două aspecte: scopul și metodele. Scopul educației morale îl constituie dobândirea a ceea ce biserica creștină numește virtuțile cardinale: înțelepciunea, cumpătarea, curajul și dreptatea. Metodele adecvate realizării acestor virtuți sunt: exemplul, preceptele și regulile de viață. Metoda exemplului era justificată prin tendința copilului de a imita ceea ce vede. „Căci copiii sunt ca și tinerele maimuțe, tot ceea ce văd, caută să imite, și bun și rău, chiar fără să i se ceară, și de aceea învață mai întâi să imite, înainte de a cunoaște” (Didactica magna, p. 111). Prin exerciții se formează deprinderile. „Virtuțile – scrie el – se învață acționând continuu cinstit” (p.111). O atenție specială acordă acest pedagog activității de educare a disciplinei. Școala nu poate să funcționeze fără disciplină. „O școală fără disciplină este ca o moară fără apă” (p. 129). Disciplina era privită atât ca scop, cât și ca mijloc de întărire a moralității. Pentru cultivarea atitudinii disciplinate a elevilor, propunea educatorului să adopte ca model soarele, care, cel mai adesea, oferă lumină și căldură, uneori ploaie și vânt, rareori fulgere și trăznete. Se sugera educatorilor să manifeste mai ales atitudine blândă, afectuoasă, față de copii, mai rar severitate și sancțiuni.

6

Într-o altă scriere – Pampaedia – Comenius susține ideea unei educații pe întregul parcurs al vieții individului uman. Cuvintele sale „tota vita schola est” se constituie într-o anticipare a ideii de educație permanentă din zilele noastre. Lectura unora din paginile scrise de marele teoretician al educației, va convinge cititorul asupra dăruirii cu care aceasta minte genială s-a devotat problemelor școlii și educației tuturor oamenilor – fără nici o deosebire - și va înțelege de ce unele din ideile sale s-au păstrat până în zilele noastre.

BIBLIOGRAFIE:

1. Didactica Pro, revistă de teorie şi practică educaţională, nr.5, octombrie, 2001, pg 47-50;

2. WWW. Google, Jan Amos Komensky, Personalitate ecumenică;3. WWW. Google, Jan Amos Komensky;

7