combaterea crimei organizate tipologii infracŢionale … filegrupurile criminale precum şi...

45
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan CuzaCOLEGIUL NAŢIONAL DE AFACERI INTERNE C C O O M M B B A A T T E E R R E E A A C C R R I I M M E E I I O O R R G G A A N N I I Z Z A A T T E E T T I I P P O O L L O O G G I I I I I I N N F F R R A A C C Ţ Ţ I I O O N N A A L L E E - - PRIORITĂŢI ÎN CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ CRIMINALITATEA TRANSNAŢIONALĂ prof.univ.dr. Miclea Damian

Upload: others

Post on 14-Oct-2019

17 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE

“Alexandru Ioan Cuza” COLEGIUL NAŢIONAL DE AFACERI INTERNE

CCOOMMBBAATTEERREEAA CCRRIIMMEEII OORRGGAANNIIZZAATTEE

TTIIPPOOLLOOGGIIII IINNFFRRAACCŢŢIIOONNAALLEE -- PPRRIIOORRIITTĂĂŢŢII ÎÎNN CCEERRCCEETTAARREEAA CCRRIIMMIINNOOLLOOGGIICCĂĂ ––

CCRRIIMMIINNAALLIITTAATTEEAA TTRRAANNSSNNAAŢŢIIOONNAALLĂĂ

prof.univ.dr. Miclea Damian

Page 2: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

SSEECCŢŢIIUUNNEEAA II

CRIMA ORGANIZATĂ

1. Crima organizată – preocupare majoră a lumii contemporane 1. Preocuparea pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate constituie, în perioada actuală, una din cele mai importante probleme ale statelor moderne ca şi ale unor organizaţii internaţionale neguvernamentale angajate în identificarea şi elaborarea strategiilor destinate controlului fenomenului infracţional. Această preocupare este impusă de ameninţarea pe care fenomenul crimei organizate o reprezintă pentru siguranţa economică şi politică a statelor. Săvârşirea unor infracţiuni de mare pericol social în forme organizate, cu roluri funcţionale precis stabilite, adevărate întreprinderi ale crimei, similare - în esenţa lor – activităţilor economice licite (corporate, enterprise, business-like manner), reprezintă un pericol real pentru ordinea juridică naţională şi internaţională. Asupra acestui pericol atrag atenţia şi o serie de importante documente internaţionale. Sunt semnificative, sub acest aspect, Declaraţia Politică şi Planul de Acţiune Globală împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate adoptate cu prilejul Conferinţei Ministeriale Mondiale care a avut loc la Napoli, în Italia, în perioada 21-23 nov. 1994, în cuprinsul cărora se subliniază necesitatea asigurării unei strategii comune de luptă împotriva acestui fenomen, strategie care să se bazeze pe o cooperare internaţională eficientă şi coordonată, şi să includă măsuri legislative adecvate scopului propus precum şi mijloacele operaţionale necesare. În documentele Conferinţei menţionate, statele membre ale Naţiunilor Unite sunt chemate să respecte următoarele recomandări1:

- să-şi armonizeze legislaţia penală şi procesual-penală cu cea a statelor cu mare experienţă în combaterea crimei organizate;

- să incrimineze participarea în asociaţiile criminale şi să introducă răspunderea penală a persoanelor juridice în sistemele legislative naţionale;

- să asigure organelor naţionale de investigaţii utilizarea legală a “mijloacelor moderne de obţinere a probelor, cum ar fi supravegherea electronică, introducerea de agenţi acoperiţi în grupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale şi cu stipularea expresă că aceste mijloace pot fi utilizate numai în baza aprobării şi sub supravegherea organelor de justiţie;

- să ia în considerare introducerea programelor de protecţie a martorilor şi să se prevadă un tratament juridic special (preferenţial, atenuat) celor care ajută la obţinerea unor informaţii din interior cu privire la structura, membrii şi modul de operare al organizaţiilor criminale;

- să ia toate măsurile necesare pentru a asigura transparenţa şi corectitudinea în afaceri, finanţe şi administraţie, pentru a elimina corupţia şi spălarea banilor;

- să promoveze acorduri şi convenţii bilaterale şi multilaterale pentru acordarea reciprocă de sprijin în investigarea şi judecarea crimei organizate.

Alte recomandări vizează adoptarea de măsuri menite să conducă la lipsirea infractorilor de averea dobândită ilicit, între care o importanţă deosebită se acordă:

- incriminării penale a spălării banilor; - adoptării “măsurilor legislative pentru confiscarea profitului ilicit, …şi sechestrarea averii”,

alături de “posibilitatea legală ca instanţa să dispună confiscarea averii dobândite ilicit chiar fără aplicarea altei sancţiuni penale” şi inversarea sarcinii probei în această materie.

1 NATIONS UNIES, CONFERENCE MINISTERIELLE MONDIALE SUR LA CRIMINALITE TRANSNATIONALE

ORGANISEE, RAPPORT DU COMITE PLENIER, ANNEXE, Naples (Italie), 21-23 nov. 1994, pag. 4 şi urm.;

Page 3: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Aceleaşi idei sunt subliniate şi de Consiliul Europei, de Uniunea Europeană precum şi de organizaţiile profesionale internaţionale din domeniul ştiinţelor penale. Astfel, cu prilejul celui de-al XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal care a avut loc la Rio de Janeiro (Brazilia), în anul 1994, s-a stabilit ca temă “Sistemele penale în confruntarea cu crima organizată” pentru viitorul congres, temă care a fost dezbătută sub multiple aspecte (drept penal general, drept penal special, procedură penală, drept penal internaţional) în cadrul celor patru colocvii pregătitoare care s-au desfăşurat în anii 1997 şi 1998 şi finalizată în rezoluţia celui de-al XVI-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal care a avut loc la Budapesta în anul 1999. Toate aceste documente internaţionale subliniază ameninţarea monolitică globală pe care crima organizată o prezintă pentru ordinea juridică internă şi internaţională, înlocuind pericolul mai vechi reprezentat de războiul rece2, ceea ce impune statelor obligaţia de a lua măsuri legislative şi instituţionale adecvate pericolului social excepţional pe care îl prezintă infracţiunile de tipul crimei organizate. 2. Principalele trăsături care caracterizează organizaţiile criminale şi activităţile desfăşurate de acestea ar putea fi sintetizate astfel3: a) De regulă, aceste activităţi sunt desfăşurate de asociaţii constituite pe baza unei structuri organizatorice bine închegate, cu reguli severe de disciplină, ritualuri de aderare, ierarhizare de funcţii şi atribuţii, respectarea riguroasă a autorităţii liderilor etc., ceea ce îi conferă o mare capacitate de organizare şi o forţă agresivă dintre cele mai de temut. Cu privire la modul de organizare a grupului infracţional de acest tip (spre deosebire de grupul criminal ocazional) prezintă un deosebit interes raportul Secretarului General al O.N.U. în care se arată că “organizaţiile criminale diferă ca mărime, răspândire geografică, relaţii cu structurile de putere din ţara de origine şi din străinătate, organizare şi structuri proprii, modul de combinare a mijloacelor folosite pentru a eluda aplicarea legii şi a promova propriile afaceri criminale, dimensiunea activităţilor licite şi ilicite”4. În acelaşi sens este şi opinia profesorului Peter J. Henning care arăta - în lucrarea elaborată pentru Colocviul pregătitor al A.I.D.P. de la Napoli5 - că organizaţiile criminale prezintă o mare varietate de forme şi nivele de organizare, de la bandele de cartier, cu structură fluidă, care încearcă să obţină supremaţia asupra unui teritoriu restrâns, până la entităţi cu structură ierarhică complexă şi ritualuri proprii, care operează asemeni unor instituţii legale. Cu privire la numărul minim de membri, majoritatea documentelor internaţionale precum şi lucrările de specialitate sunt de acord că un grup criminal nu ar putea fi constituit din mai puţin de trei persoane. Pe lângă lucrările deja citate care propun această soluţie, adăugăm că în setul de Criterii (împărţite în obligatorii şi opţionale) pentru definirea asociaţiilor criminale elaborat de Grupul de Experţi asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei6, primul criteriu obligatoriu este colaborarea a trei sau mai multe persoane. Totuşi, în unele dintre normele de incriminare existente în prezent în diverse legislaţii penale, numărul minim de participanţi nu figurează ca o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii.

2 Daniel Brandt, As Criminal Capitalism Replaces Communism: Organized Crime Threatens the New World Order,

NameBase NewsLine, No. 8, January-March 1995; 3 E.g.: G.Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997, p.33 şi urm.; G.Falcone, La criminalité

organisé: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modéle pour la criminalité organisé opérant a niveau international, în "Revue international de criminologie et de police technique", nr.4/1992, p.394 şi urm.; G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995 etc.

4 Review of Priority Themes, Implementation of the Naples Political Declaration and Global Action Plan against Organised Transnational Crime, Report of the Secretary-General, U.N. doc. E/CN.15/1996/2;

5 Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, Report submitted by the American National Section, AIDP, Naples, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.751, Ed. ERES;;

6 Conseil de l’Europe, Comité d’experts sur les aspects de droit penal et les aspects criminologiques de la criminalité organisée, Questionnaire, Strasbourg, aug.1997;

Page 4: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Cu privire la structura organizatorică, din perspectiva O.I.P.C.–Interpol7, grupurile crimei organizate trebuie analizate ca fiind entităţi neomogene, dar cu o structură internă particulară. Structura internă permite clasificarea organizaţiilor criminale pe trei nivele:

- Grupuri criminale comune (bande), cu structură fluidă, aflate pe treapta cea mai de jos a organizării, care încearcă să-şi impună supremaţia într-un teritoriu restrâns (stradă sau cartier). Membrii acestora se specializează, de regulă, în furturi, spargeri, tâlhării, şantaj (solicitarea “taxei de protecţie”), distribuţia ilegală a bunurilor pe care le primesc de la organizaţiile criminale puternice. Acţiunile lor se caracterizează prin violenţă.

- Organizaţiile criminale profesionale ale căror membri se specializează în una sau două tipuri de activităţi criminale (traficul de maşini furate, trafic de persoane, laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri organizate etc.).

- Organizaţiile mafiote sau de tip mafiot în care se găsesc, de regulă, structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o anumită diversitate de activităţi ilicite (“Cosa Nostra”, cartelurile columbiene ale drogurilor etc.). În această categorie sunt incluse şi organizaţiile criminale etnice (de exemplu, “Triadele”- asociaţii chineze, “Yakusa” - grupuri japoneze, “Kastafaris” - grupuri jamaicane şi altele)8.

În definirea organizaţiilor criminale structurate la primul nivel sunt subliniate şi alte cerinţe obligatorii care le conferă caracter organizat, delimitându-le de grupul criminal ocazional:

- anumită structură internă şi diviziune a rolurilor între participanţi; - continuitate şi sistematizare a activităţii infracţionale; - profesionalizarea activităţii infracţionale în scopul obţinerii de câştiguri ilicite;

În ceea ce priveşte al doilea nivel al structurii criminale organizate, acesta trebuie să prezinte o creştere în complexitate a indicatorilor menţionaţi. Astfel, asociaţia infracţională care a atins acest nivel are deja o ierarhie internă severă, compusă din entităţi cu anumite funcţii specializate şi cu o asistenţă de auto-apărare cristalizată. Referitor la cel de-al treilea nivel, mafia9, Interpol-ul relevă faptul că în afara stabilităţii ierarhice organizate, acestei tipologii îi sunt caracteristice: dezvoltarea în concordanţă cu evoluţia structurilor statale, economice şi politice sau sindicale, folosirea metodelor agresive, instituirea controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor nivele de decizie ale societăţii în scopul obţinerii unor câştiguri uriaşe. La acest nivel, asociaţiile constituite de infractori dispun de o structură organizatorică bine definită, ritualuri sofisticate de aderare, cu statute şi reguli severe de comportare, ierarhii de funcţii şi atribuţii, cu şefi şi subalterni etc., care îşi propun să desfăşoare activităţi ilicite organizate cu eficienţă maximă, similară întreprinderilor economice bazate pe libera iniţiativă. În interiorul organizaţiei criminale este impusă legea tăcerii iar încălcarea normelor proprii de conduită se pedepseşte cu o violenţă extremă. Pe acelaşi punct de vedere se situează şi criminologul american Donald R. Cressey10, unul dintre primii cercetători ai fenomenului crimei organizate. Nu toţi specialiştii americani în problema crimei organizate sunt, însă, de acord cu definiţia dată de Donald Cressey. Este negată mai ales existenţa unei

7 Primul colocviu al INTERPOL-ului asupra crimei organizate care s-a ţinut în Franţa, la St.Cloud, în luna mai 1988; 8 Clasificarea Interpol propune şi o a patra categorie şi anume “grupările teroriste”. Considerăm că această propunere este

inacceptabilă pentru că introduce un criteriu ideologic în definirea crimei organizate; 9 Cu privire la istoricul organizaţiilor criminale importante, a se vedea Gh.Nistoreanu, C.Păun, Criminologie, Ed. Europa

Nova, Bucureşti, 1996, p.227-251; 10 Din această perspectivă, “termenul de crimă organizată semnifică activităţile infracţionale planificate şi săvârşite de

grupuri criminale constituite pe principii conspirative, care utilizează metode violente în scop de intimidare, precum şi corupţia şi şantajul, în vederea obţinerii unor importante venituri ilicite pe o perioadă lungă sau nedeterminată de timp” - Donald R.Cressey, Theft of the Nation: The Structure and Operations of Organized Crime in America, New York, Harper and Row, 1969, p.X-XI;

Page 5: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

organizaţii naţionale a crimei în America. Autori ca Daniel Bell11, John Conklin12, şi Francis Ianni13 sunt de părere că ne aflăm, mai degrabă, în faţa unor grupuri de răufăcători care, în mod inevitabil, vin în conflict atunci când săvârşesc infracţiuni într-un anumit teritoriu. De asemenea, autorii citaţi neagă că ar exista în realitatea socială un model de organizare formală a grupurilor criminale. Astfel, Francis Ianni afirmă: “Organizaţiile criminale secrete, cum ar fi Mafia siciliană ori italo-americană, nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de afaceri, ori ca guvernele. Ele nu sunt structurate raţional, pe statuss-uri şi funcţii în scopul “maximizării profitului” şi desfăşurării eficiente a acţiunilor lor. Mai degrabă, ele sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe baza valorilor culturale care nu au nimic de-a face cu virtuţile birocraţiei moderne. Ca orice sistem social, ele nu au decât structura care le face să funcţioneze...”14. În ciuda acestor opinii, poziţia teoretică a lui Donald R. Cressey este susţinută de rezultatele cercetărilor Comitetului special al Senatului american15 - anterioare lucrării sale - şi de numeroase alte lucrări ulterioare16. De exemplu, judecătorul Giovanni Falcone este convins că definiţia clasică este cea corectă, cu toate că “... este dezavuată de anumiţi specialişti, care consideră mafia ca pe o pleiadă de răufăcători aflaţi în conflict permanent, destinaţi să dispară o dată cu ameliorarea condiţiilor social-economice din Italia de sud. Vitalitatea persistentă a mafiei şi tragicele evenimente pe care le provoacă demonstrează că aceste opinii sunt inexacte şi foarte departe de realitate”17. Din perspectiva criteriilor propuse de grupul de experţi ai Consiliului Europei se consideră ca obligatorie cerinţa ca organizaţia criminală să existe o perioadă îndelungată sau nedefinită de timp, să existe, de regulă, o diviziune a muncii în cadrul asociaţiei prin precizarea rolurilor şi a sarcinilor care revin fiecărui participant inclusiv prin recunoaşterea existenţei unui lider. În acelaşi sens, la Congresul A.I.D.P. de la Budapesta, deşi noţiunea de crimă organizată nu a fost definită, s-a optat pentru sintagma “grupuri criminale înalt structurate”, ceea ce presupune diviziunea muncii şi existenţa liderului ca cerinţe constitutive ale organizaţiilor criminale18. Apreciem că părerea unora dintre autorii care consideră că n-ar fi obligatorie caracterizarea organizaţiilor criminale şi în raport cu criteriul structurii tipic mafiote bazate pe diviziunea muncii şi 11 D.Bell, Crime as an American Way of Life: A Queer Ladder of Social Mobility, New York, Ed. Free Press, 1965,

p.138-141; 12 J.Conklin, The Crime Establishment: Organized Crime and American Society, New York, Ed. Prentice-Hall, 1973,

p.8-13; 13 Francis A.J.Ianni, The New Mafia, în volumul “Criminal Behavior, Readings in Criminology”, Editura St.Martin's Press,

coordonat de Delos Kelly, California State Univ., Los Angeles, 1980, p.343 şi urm; Francis A.J.Ianni, Elizabeth Reuss-Ianni, A Family Business: Kinship and Control in Organised Crime, New York, Russell Sage Foundation, 1973, p.6-16 şi 119-124;

14 A.J.Ianni, Elizabeth Reuss-Ianni, op.cit., p.120; 15 Senate Special Committee to investigate Organized Crime in Interstate Commerce (Kefauver Committee), 3rd Interim

Report, Senate Report No.307, 82nd Congress, 1st Session, p.150, 1951, citat de Robert W. Winslow, Crime in a Free Society, San Diego State College, Dickenson Publishing Company, Inc., Belmont, California, 1968, p.191. La punctul 3 al raportului se arată că “sunt dovezi referitoare la controlul şi conducerea centralizată a acestor gangsteri dar ea este mai degrabă de grup decât individuală”;

16 E.g.: G.Falcone, La criminalité organisé: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modéle pour la criminalité organisé opérant à niveau international, în “Revue international de criminologie et de police technique”, nr.4/1992, p.394 şi urm.; G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995 ş.a.; De asemenea, menţionăm poziţia prof. Dionysos Spinellis care consideră obligatorie “structura ierarhică într-un sistem de relaţii determinate care asigură (membrilor grupului criminal – n.n.) privilegii şi îndatoriri reciproce precum şi împărţirea sarcinilor” – în The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National Report, Napoli, 17-20 sept.1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p. 813 şi urm.;

17 G.Falcone, op.cit., p.393; 18 Împotriva acestei soluţii, grupurile naţionale din Italia şi Grecia s-au pronunţat vehement, arătând că ea contravine atât

soluţiei propuse în Proiectul de Convenţie a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate, cât şi reglementărilor deja existente în legislaţiile penale ale mai multor ţări, restrângând excesiv sfera de cuprindere a conceptului – în acest sens, v. G.Marinucci, Introduction to the Debate – General Part, Centro Nazionale di Prevenzione este Difesa Sociale, Roma, 1999;

Page 6: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

existenţa unui lider dă expresie temerii privind o eventuală includere a acestui criteriu în conţinutul normelor penale ce vor fi adoptate pentru incriminarea crimei organizate; o atare structură, devenind o cerinţă esenţială pentru existenţa faptei, ar împiedica tragerea la răspundere penală a asociaţiilor criminale amorfe, cu o structură internă mai puţin cristalizată. O atare părere ni se pare nejustificată. În realitate, grupurile criminale, chiar aflate într-o asemenea situaţie, prezintă o structură minimală, în care liderul joacă un rol important (de altfel, în unele legislaţii penale, calitatea de lider constituie o circumstanţă personală agravantă judiciară), ceea ce ar permite incidenţa tratamentului penal al crimei organizate şi în asemenea cazuri dacă există întrunite celelalte trăsături specifice organizaţiilor criminale de acest tip. Alături de lideri şi de membrii care au aderat formal la organizaţie sau au fost recrutaţi de aceasta în mod special, organizaţiile criminale se folosesc şi de un număr de persoane care, fără a fi membri ai asociaţiei, realizează în mod permanent sau temporar obiectivele organizaţiei criminale în schimbul banilor, protecţiei pe care aceasta le-o asigură sau a sprijinului pe care îl vor primi la nevoie din partea asociaţiei. Specific organizaţiilor criminale moderne este şi atragerea în sfera lor de activitate a unor importante personalităţi din domeniul politic, juridic, economic şi social care devin instrumente de realizare a scopurilor asociaţiei şi care într-un fel apar ca “proprietate a organizaţiei”19. Modul de organizare a asociaţiilor criminale şi diviziunea rolurilor între membrii acestora permit grupurilor criminale o anumită continuitate în timp, indiferent de faptul că unii dintre asociaţi decedează, sunt arestaţi, primesc acceptul de retragere din activităţile ilicite prin asumarea legii tăcerii. Această trăsătură specifică evidenţiază şi faptul că, în concepţia asocierilor de tipul crimei organizate, grupul este întotdeauna mai important decât indivizii. Coeziunea grupului unită cu legea tăcerii îi conferă acestuia o mare forţă de rezistenţă, fiind mai puţin vulnerabil la acţiunile desfăşurate de autorităţi împotriva membrilor săi pentru infracţiunile comise în interesul grupului. Mai mult, executarea unei pedepse cu închisoarea şi respectarea întru totul a codului de conduită specific grupării criminale conduc la dobândirea unui anumit prestigiu în faţa membrilor grupului; pe această bază pot dobândi poziţii superioare în structura criminală din care fac parte. Pe de altă parte, numai dacă se face dovada că anumite infracţiuni au fost comise de un grup organizat, justiţia penală va putea să dispună confiscarea bunurilor asociaţiei dobândite ilicit ca urmare a faptelor comise de membrii săi. Structura organizatorică bine închegată a asociaţiilor de tipul crimei organizate este subliniată, cum am mai arătat, şi de stabilitatea grupului, respectiv de existenţa organizaţiei criminale o perioadă îndelungată sau nedefinită de timp. Această condiţie conferă caracterul de infracţiune continuă infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni având nu numai un moment al consumării infracţiunii dar şi un moment al epuizării acesteia. b) Organizaţiile criminale se caracterizează, de asemenea, prin ermetism şi conspirativitate. Această trăsătură derivă atât din vechile tradiţii ale unora din aceste organizaţii, cât şi din necesităţi obiective determinate de nevoia de autoprotecţie, de evitare a măsurilor de control specializat iniţiate de către instituţiile abilitate prin lege. În opinia unui autor20, pericolul grav pe care îl reprezintă Mafia italiană derivă din subcultura sa arhaică, tradusă prin selectarea riguroasă a recruţilor şi prin capacitatea de fier de a impune membrilor săi reguli neiertătoare de conduită, care sunt, fără excepţie, respectate. Discreţia şi respectarea legii tăcerii (omerta) sunt calităţi indispensabile pentru un mafiot. În decursul ultimelor două decenii, cu mare greutate a putut fi spart acest zid al tăcerii, dând posibilitatea ca un număr important de mafioţi, inclusiv capi ai “familiilor”, să fie capturaţi şi deferiţi justiţiei. Acei care s-au “pocăit” şi au furnizat mărturii şi informaţii valoroase pentru probarea faptelor penale săvârşite de organizaţiile criminale au beneficiat de substanţiale favoruri ale legii, adoptate pentru a se stimula pătrunderea, şi pe această cale, în “tainele” asociaţiilor mafiote.

19 G.Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997, p.33 şi urm.; 20 G.Falcone, citat;

Page 7: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

În lucrările unor autori mai vechi din Statele Unite privind natura şi originea acestui fenomen, crima organizată la Chicago era comparată cu o întreprindere secretă21. Autorii mai noi consideră, de asemenea, crima organizată ca pe o întreprindere de afaceri (business-like manner) bazată pe secretul operaţiilor pe care le efectuează. Caracterul conspirativ al asociaţiilor criminale este specific mai ales asociaţiilor criminale de tip mafiot. El vizează, în primul rând, ascunderea acţiunilor plănuite şi a celor executate precum şi ascunderea surselor de venit, respectiv disimularea naturii ilicite a faptelor din care provin aceste venituri. Această preocupare este îndreptată şi spre ascunderea structurii organizatorice şi identitatea liderilor în scopul protejării acestora. Membrii de rând şi existenţa ca atare a grupului criminal sunt protejaţi numai în subsidiar pentru că altfel nu s-ar putea impune legea tăcerii şi nu s-ar putea realiza obiectivele, scopurile asocierii. c) Orientarea spre obţinerea rapidă de profituri mari caracterizează în mod esenţial activitatea crimei organizate. Asemenea profituri sunt realizate nu numai prin abordarea unor domenii susceptibile să conducă la câştiguri rapide şi consistente, dar şi prin instaurarea monopolului asupra unor activităţi ilicite cum ar fi producţia şi traficul de narcotice, jocurile de noroc, pornografia, prostituţia etc. Recent, s-a adăugat activităţilor de predilecţie a organizaţiilor criminale şi traficul de arme, muniţii şi explozibili, traficul de bunuri din patrimoniul cultural naţional, fraudele bancare, falsificarea titlurilor de credit, exploatarea ilicită a calculatoarelor şi a Internet-ului. Deosebit de semnificativ, sub acest aspect, este şi continua diversificare a obiectului activităţii asociaţiilor criminale de tipul crimei organizate. De la domeniile tradiţionale, cum ar fi jocurile de noroc ilicite, camăta şi prostituţia, preocupările acestor organizaţii s-au extins către traficul internaţional de autoturisme, furtul de opere de artă, comerţul ilegal cu plante, animale şi păsări exotice, traficul de persoane ori frauda în domeniul cărţilor de credit şi a produselor computerizate. Majoritatea operaţiunilor ilicite menţionate presupun şi săvârşirea unor infracţiuni adiacente specifice, de realizare a infracţiunilor-scop cum ar fi contrabanda, trecerea ilegală a frontierei de stat, falsificarea documentelor de identitate. Aceste procese de diversificare a activităţilor criminale sunt favorizate şi de numeroasele conflicte care au avut loc în deferite părţi ale lumii, creându-se o piaţă ilicită uriaşă în domeniul traficului cu arme, de care profită atât producătorii cât şi intermediarii. De asemenea, haosul economic şi neputinţa autorităţilor de a stăpâni aceste fenomene au făcut ca importante depozite militare să ajungă sub controlul organizaţiilor criminale. Un domeniu nou al crimei organizate îl reprezintă traficul cu organe umane pentru transplant, organizaţiile criminale exploatând starea de sărăcie, mizeria populaţiei din ţările subdezvoltate din rândul cărora se recrutează cu predilecţie şi la preţuri minime donatorii. Profitând de corupţia existentă la toate nivelele în ţările în curs de dezvoltare, organizaţiile criminale se implică şi în traficul de reziduuri industriale toxice şi radioactive determinând poluarea gravă a unor teritorii care, astfel, devin improprii pentru viaţa locuitorilor. Folosindu-se de starea economică precară din ţările în curs de dezvoltare ca şi de slăbiciunea autorităţilor, asociaţiile criminale tind să-şi organizeze o bază puternică în aceste ţări, obţinând profituri uriaşe. Ţările-bază denumite plastic “sanctuare naţionale” sunt, de regulă, “paradise fiscale” în care asociaţiile criminale se organizează asemenea corporaţiilor de afaceri, cu aparenţă de legalitate, dispunând de întreprinderi de comerţ, transporturi interne şi internaţionale, hoteluri şi restaurante, bănci etc., care le oferă mari posibilităţi pentru reciclarea fondurilor ilicite22. Activitatea organizaţiilor criminale este îndreptată spre obţinerea ilicită şi sistematică a profitului economic23, ori a profitului şi a puterii24, ori a profitului şi a controlului unor teritorii şi pieţe25, ori

21 J.Landesco, Organized Crime in Chicago, în “Illinois Crime Survey”, Chicago, 1929, citat de Ernesto Ugo Savona,

Social Change, Organization of Crime and Criminal Justice Systems, în vol. “Essays on crime and development”, UNICRI, Roma, 36/1990, p.103-119;

22 Idem; 23 Conf. D.Spinellis, op.cit., p.813;

Page 8: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

pentru a obţine, direct sau indirect, gestiunea sau controlul activităţilor economice, concesiuni, autorizaţii, adjudecări şi servicii publice, sau pentru a realiza, pentru ei sau pentru alţii, profituri sau avantaje nejustificate26. Activităţile criminale de acest tip urmăresc nu numai profitul indivizilor care compun asociaţia criminală, chiar dacă profitul, în acest caz, se poate înfăţişa şi sub alte forme decât cea bănească (de exemplu, alegerea într-o funcţie politică prin manipularea sau falsificarea voturilor alegătorilor, obţinerea unei funcţii administrative etc.), dar urmăresc şi profitul asociaţiei în întregul ei, dobândirea unei mari forţe financiare care să le permită realizarea celor mai îndrăzneţe planuri criminale. d) Organizaţiile criminale sunt eficiente şi flexibile, dovedind o înaltă capacitate de exploatare a domeniilor socio-economice şi politice vulnerabile. De-a lungul timpului, acestea au dovedit o mare capacitate de adaptare la condiţiile concrete, social-politice şi istorice din ţările în care s-au constituit. Această flexibilitate Ie-a permis să coordoneze cea mai mare parte a traficului cu stupefiante pe plan mondial, un procent remarcabil din traficul de arme, muniţii şi materiale explozive, să devină proprietarii unor mari bănci şi societăţi de holding, să deţină hoteluri, cazinouri şi terenuri petrolifere. Pe lângă aceasta, organizaţiile criminale de tipul crimei organizate şi-au dovedit eficienţa şi în modul de organizare a acţiunilor ilicite, organizare bazată pe cele mai moderne mijloace de informare, de executare a loviturilor, ştergerea urmelor, valorificarea rezultatelor acţiunilor criminale etc. Această eficienţă s-a manifestat şi în modalităţile folosite pentru ascunderea surselor de venit şi de reciclare a banilor proveniţi din operaţii ilicite. În acest scop, sunt preluate societăţi comerciale care desfăşoară activităţi licite (cum ar fi firme de construcţii, societăţi de asigurare etc.) ori sunt înfiinţate întreprinderi proprii (paravan), care asigură posibilitatea reinvestirii fondurilor ilicite în operaţii comerciale, bancare, de asigurări etc., pentru a se pierde originea lor ilicită. Dispunând de mari sume de bani, organizaţiile criminale au posibilitatea să acceadă mai repede decât instituţiile guvernamentale la noile tehnologii, pe care le folosesc în scopuri ilicite (telecomunicaţii, aparatură de interceptare şi urmărire, de secretizare a propriilor comunicaţii etc.). Telecomunicaţiile moderne, realizarea tranzacţiilor comerciale prin Internet, transferul computerizat al sumelor de bani reprezintă soluţii moderne care facilitează realizarea scopurilor ilicite. Aceste mijloace moderne sunt utilizate atât pentru efectuarea propriu-zisă a tranzacţiilor profitabile, cât şi pentru finalizarea operaţiunilor prin reconversia produsului ilicit al crimei27. Complexitatea organizării acestor activităţi “seamănă mai mult cu General Motors decât cu tradiţionala Mafie Siciliană”28. În ceea ce priveşte forţa financiară a organizaţiilor criminale se apreciază că, în perioada 1980-1990, numai traficul de stupefiante a adus acestor organizaţii profituri între 300 şi 500 miliarde dolari americani, “narcodolarul” asumându-şi semnificaţia economică a “petrodolarului” din perioada 1970-198029. În conformitate cu evaluările recente, “Produsul Criminal Global” este de cel puţin 1000 miliarde dolari americani pe an; din acesta, între 300 şi 500 miliarde provin din traficul de stupefiante iar restul din traficul de armament şi muniţii, din traficul de fiinţe şi organe umane, din prostituţie, criminalitate economico-financiară, infracţiuni privind computerele, fals de monedă şi alte valori etc.30. Se estimează că aproximativ 35% din această sumă reprezintă profitul net al organizaţiilor criminale. Această sumă uriaşă este reinvestită, o parte pentru susţinerea operaţiunilor ilicite, iar restul în afaceri licite.

24 Conf. Arbeitsgruppe Justiz/Polizei des Bundeskriminalamt, citată în Ernesto Ugo Savona, Sabrina Adamoli, Andrea di

Nicola, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI, Helsinki, 1998, p.6; 25 Conf. Proiectului de Convenţie-Cadru a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate; 26 Codul penal italian, art. 416-bis, Asocierea de tip mafiot; 27 E/CN.15/1993/4; 28 Leslie Alan Horvitz, "FBI Enters Global Battle on Organized Crime", Washington Times, 19 July 1994, p. A9; 29 Ibidem; 30 Andre Bossard, The Basic Principles of Money Laundering, Office of International Criminal Justice – OICJ, Vol.15,

nr.26, martie 1999;

Page 9: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Producând sume uriaşe de bani, procesele şi activităţile ilicite au trebuit interferate şi chiar integrate în cadrul general al finanţei internaţionale contemporane. De aici şi interesul deosebit pe care crima organizată îl manifestă pentru a-şi asigura controlul asupra instituţiilor financiar-bancare, mai ales la nivelul de decizie al acestora. Fenomenul “spălării” banilor a apărut ca o consecinţă a existenţei criminalităţii avansate, de tipul crimei organizate, orientate spre câştiguri uriaşe, şi preocupate să descurajeze orice încercare de control statal asupra acestor fonduri ilicite, implicit să prevină confiscarea acestor fonduri. În acest scop sunt utilizate tehnici sofisticate dar eficiente pentru “spălarea” banilor modalităţi care rămân necunoscute specialiştilor din organele de control financiar şi antiinfracţional. Tehnica de bază cuprinde trei etape succesive: a. Înfiinţarea unor conturi colectoare cu rol de paravan; de regulă, ele sunt înfiinţate pe numele unor societăţi comerciale fictive, dificil de identificat. b. În etapa a doua, sumele din conturile colectoare sunt virate în conturi din ţări străine, pentru a împiedica identificarea sursei reale a banilor. Sunt preferate ţările care garantează secretul bancar şi fac din aceasta o politică de stat (ex.: Elveţia, Liechtenstein etc.), ca şi cele aflate în dificultate economică şi care fac eforturi pentru atragerea capitalului străin (ex.: ţările în curs de dezvoltare). c. A treia etapă vizează integrarea banilor, respectiv investirea în afaceri licite a capitalului şi încasarea beneficiilor care, de această dată, au aspect “curat”, ceea ce justifică întregul complex operaţional. Capacitatea de adaptare a acestor organizaţii s-a manifestat şi în modul de infiltrare în structurile pieţelor legale ale lumii finanţelor şi, nu în ultimul rând, în activitatea politică, în justiţie şi poliţie atrăgând în sfera lor de activitate. importante personalităţi din domeniul politic, juridic, economic, social care devin instrumente de realizare a scopurilor asociaţiei şi care, în cele din urmă, devin profund ataşaţi organizaţiei. Pătrunderea în aceste sfere s-a realizat şi prin coruperea autorităţilor, prin introducerea de membri în cadrul aparatului represiv care să le procure informaţii şi să-i sprijine la nevoie; pentru înlăturarea urmelor faptelor comise aceste organizaţii folosesc frecvent falsificarea probelor sau distrugerea probelor, ca şi metoda neutralizării judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor, martorilor, experţilor şi a persoanelor vătămate. e) Utilizarea forţei în atingerea acestor obiective criminale reprezintă o altă caracteristică importantă a asociaţiilor de tipul crimei organizate. Aceste organizaţii folosesc din plin violenţa fizică şi psihică recurgând la cele mai dure mijloace, inclusiv la răpirea de persoane, uciderea celor care pun în pericol asociaţia, distrugerea de bunuri etc. Aceste metode se folosesc nu numai pentru atingerea scopurilor asociaţiei dar şi pentru asigurarea disciplinei interne, a secretului operaţiunilor, a înlăturării concurenţei organizaţiilor rivale, pentru concentrarea puterii în mâinile unui număr cât mai redus de conducători ca şi pentru lărgirea sferei de activitate a organizaţiei. Sunt elocvente, sub acest aspect, faptele criminale care au condus la suprimarea vieţii generalului Alberto Dalla Chiesa şi a judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borselino. Crimei organizate italiene îi sunt atribuite şi unele crime politice, între care asasinarea premierului Aldo Moro şi atentatul cu bombe din gara Bologna, acţiune care s-a soldat cu numeroase victime , încercându-se, pe această cale, să se exercite presiuni asupra statului italian spre a-l obliga la încetarea măsurilor legale împotriva organizaţiilor criminale. Folosirea mijloacelor violente în activitatea organizaţiilor criminale se combină cu folosirea mijloacelor frauduloase. Dacă în formele clasice ale criminalităţii asociative se putea vorbi despre o criminalitate violentă şi una frauduloasă, în trecut mijloacele frauduloase fiind folosite, cu predilecţie, de infractori după principiul “mai multă fraudă, mai puţină violenţă”, în prezent, caracteristic organizaţiilor criminale de tipul crimei organizate este folosirea în egală măsură a ambelor categorii de mijloace. În cazul acestor forme de criminalitate autorii vorbesc de o “fungibilitate a mijloacelor”, adică

Page 10: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

de posibilitatea înlocuirii unor mijloace prin celelalte în realizarea obiectivelor asocierii criminale, dându-se prioritate mijloacelor violente31. f) O altă trăsătură caracteristică crimei organizate este folosirea, pe scară largă a corupţiei în rândul funcţionarilor publici de toate categoriile, fenomen endemic mai ales în ţările sărace unde moneda naţională este complet lipsită de putere în faţa valutei străine. Folosind corupţia, asociaţiile criminale obţin contracte economice deosebit de avantajoase în urma unor licitaţii trucate, pe care le execută prestând lucrări de foarte slabă calitate. Nu întâmplător, crima organizată a fost comparată32 cu un “cancer” perfid care secătuieşte puterea societăţii, ameninţă stabilitatea guvernării, determină creşterea taxelor care se adaugă la preţul mărfurilor, periclitează siguranţa individuală şi colectivă, poate controla sindicatele şi influenţa structurile de putere politică şi economică prin infiltrarea în activitatea acestora. g) O trăsătură care devine tot mai vizibilă a crimei organizate este şi caracterul ei transnaţional, manifestat prin strânse legături care se stabilesc între asociaţiile de infractori din diferite ţări, în vederea extinderii activităţii lor criminale şi a exploatării pe scară largă a posibilităţilor pe care le oferă aceste uniuni criminale. Procesele actuale de formare a pieţii comune în cadrul Uniunii Europene a statelor ca şi procesele de trecere la economia de piaţă a ţărilor din Centrul şi Estul Europei au deschis noi posibilităţi de acţiune organizaţiilor criminale din toate ţările. Noile tendinţe determinate de procesul globalizării economice, concomitent cu permeabilizarea frontierelor, în condiţiile lipsei reformelor legislative şi instituţionale din aceste ţări avantajează, de asemenea, internaţionalizarea crimei organizate. Grupările criminale sunt interesate spre această finalitate şi în repartizarea riguroasă a obiectivelor urmărite, în însuşirea modalităţilor de operare şi a tehnicilor de realizare a loviturilor de către infractorii dintr-o zonă geografică, pe baza experienţei dobândite de asociaţiile criminale din altă zonă. În alegerea operaţiunilor ilicite pe care urmează să le întreprindă, asociaţiile criminale din diferite ţări iau în considerare, ca în orice afacere, atât beneficiile previzibile cât şi riscurile potenţiale. Riscurile sunt percepute în funcţie de forţa, efectivitatea şi eficienţa organelor abilitate să aplice legea şi de forţa proprie a grupurilor criminale, respectiv profesionalismul membrilor şi nivelul controlului pe care îl exercită în mediile de interes. Evoluţia tehnologică, mai ales în telecomunicaţii, favorizează activităţile ilicite la în aceeaşi măsură ca şi pe cele licite. În consecinţă, în ultimii ani, se constată o deplasare semnificativă a preocupărilor către noile pieţe de desfacere. Deşi traficul de droguri rămâne o componentă esenţială a domeniilor de acţiune ale crimei organizate, măsurile legislative şi instituţionale pentru combaterea acestor infracţiuni au devenit atât de severe încât implicarea în astfel de fapte devine tot mai puţin tentantă. Prin comparaţie, contrabanda cu produse electronice şi derivate (componente “hard” pentru calculatoare, compact-disk-uri etc.), vânzarea programelor pentru calculatoare, fraudele economice şi bancare, traficul de persoane şi exploatarea muncii străinilor, exploatarea prostituţiei şi pornografia etc. sunt activităţi ilicite extrem de profitabile şi mult mai puţin riscante. Tehnologiile moderne, cum ar fi reţelele de computere sunt intens folosite pentru săvârşirea fraudelor şi pentru spălarea banilor. Folosirea acestora permit infractorilor să opereze la nivel internaţional fără a părăsi propria ţară. Extinderea “zonei de operare” a crimei organizate s-a manifestat şi prin pătrunderea în ţările foste comuniste în care asemenea asociaţii erau încă puţin cunoscute; apar şi în aceste ţări asociaţii de infractori care se organizează şi funcţionează, ca peste tot în lume, pe principiile economiei subterane. Unele dintre acestea au atins un nivel de organizare suficient pentru a dezvolta activităţi infracţionale transfrontaliere (mai ales în materie de contrabandă, trafic de stupefiante, de persoane, de autoturisme de

31 Ferrando Mantovani, Diritto penale, parte speciale, Delitti contro il patrimonio, CEDAM, Padova, 1989, p.46-48; 32 Judecătorul Irving Kaufman, numit de preşedintele Reagan în calitate de şef al Comisiei Prezidenţiale asupra

criminalităţii în anul 1983 descria studiul efectuat de Comisie asupra crimei organizate americane ca fiind “o cercetare asupra cancerului” - conf. Sue Titus Reid, Crime and Criminology, Florida State Univ., Holt, Rinehart and Winston, Inc., 1991, p.403;

Page 11: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

lux, de arme, muniţii, substanţe explozive sau radioactive) sau pentru a se conecta la filierele crimei organizate la nivel transnaţional33. Se ştie că dezvoltarea tehnologică şi globalizarea comunicaţiilor şi a pieţelor financiare sunt factori-cheie în înţelegerea caracterului transnaţional al organizaţiilor criminale34. Pentru a exploata în interes propriu noile realităţi internaţionale, infractorii se străduiesc să dispună de un înalt nivel de pregătire şi anume să ajungă la nivelul specific specialiştilor din domeniile vizate. În consecinţă, organizaţiile criminale sunt extrem de preocupate să recruteze specialişti din aceste domenii pentru a se infiltra în noile pieţe şi să obţină, astfel, câştiguri mai mari. Din spirit de conservare, asociaţiile de infractori nu mai doresc simpla complicitate de consultanţă a specialiştilor în cauză ci participarea lor efectivă ca membri ai grupurilor criminale. O altă tendinţă, determinată de internaţionalizarea crimei organizate este aceea a descentralizării structurilor criminale. Se consideră că o structură criminală excesiv de largă, monolitică şi cu structură rigidă reprezintă o ţintă relativ uşoară pentru agenţiile naţionale de combatere a crimei organizate. În schimb, structurile mici, care dispun de o logistică şi o pregătire adecvată, pe de o parte îşi reduc gradul de vulnerabilitate, iar pe de altă parte răspund mai bine diverselor modificări din cerinţele pieţii. Condiţia ca sistemul să funcţioneze este buna cooperare între diversele asociaţii de infractori care acţionează în aceeaşi ţară. Cooperarea este garantată şi în cadrul unui sistem internaţional de alianţe şi sprijin reciproc pe care şi-l acordă organizaţiile criminale în cadrul unor aranjamente tactice care avantajează sistemul interdependenţelor transnaţionale în detrimentul conflictelor şi a violenţei. Infractorii şi organizaţiile criminale se angajează tot mai mult în activităţi transfrontaliere, atât pentru mai buna exploatare a împrejurărilor favorabile care apar pe diverse pieţe cât şi pentru reducerea propriei vulnerabilităţi faţă de acţiunile de înfăptuire a justiţiei. Caracterul transnaţional al crimei organizate este o consecinţă directă a evoluţiei societăţii la nivel planetar. Creşterea interdependenţelor dintre naţiuni, dezvoltarea comerţului internaţional şi a comunicaţiilor, permeabilizarea frontierelor, globalizarea reţelelor financiare, revoluţia tehnologică etc. au creat o piaţă planetară atât pentru produsele şi serviciile licite cât şi pentru cele ilicite35. Având în vedere caracterul sistematic, exclusiv sau predominant al actelor ilicite comise de asociaţiile criminale, crima organizată la nivel transnaţional a fost descrisă36 ca o afacere transfrontalieră cu bunuri şi servicii ilicite, desfăşurată prin mijloace ilegale care presupun ameninţarea sau utilizarea forţei fizice, estorcarea de fonduri, corupţia, şantajul şi alte metode de intimidare. În unele lucrări de specialitate se face o apropiere între criminalitatea organizată de nivel internaţional şi infracţiunea de terorism. După părerea noastră, relaţia dintre cele două tipologii criminale nu este de esenţa fenomenului analizat, reprezentând un caz particular generat de un anume specific local. Îmbinarea celor două forme de criminalitate nu este o cerinţă necesară a crimei organizate. Astfel, unele organizaţii criminale, cum ar fi Mafia italiană şi Cartelurile columbiene ale drogurilor, au utilizat, uneori, atacuri de tip terorist împotriva reprezentanţilor din instituţiile propriilor state implicate în combaterea crimei organizate. Alteori, în unele ţări din America de Sud (de exemplu, în Peru), narco-traficanţii au conlucrat cu organizaţiile teroriste deoarece teroriştii asigurau protecţia

33 Pe larg, în documentele Conferinţei Naţiunilor Unite, Napoli 1994, cit.; în documentele Colocviilor pregătitoare ale

Congresului A.I.D.P.; într-o serie de monografii consacrate acestui fenomen, dintre care unele (Turone, Savona şi col. etc.) au fost deja citate.

34 E.U.Savona şi col., op.cit, p.10; 35 UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON

ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional agenda, PROBLEMS AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS REGIONS OF THE WORLD, Background document, p.6;

36 Discussion guide for the Ninth United Nations Congress on the Prevention of Crime and the Treatment of Offenders, paragraf 38;

Page 12: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

cultivatorilor de coca. În mod similar, Cartelurile columbiene ale drogurilor au fost colaborat cu gherilele revoluţionare în ciuda antipatiei ideologice reciproce37. Tot astfel, este de observat că traficul de arme, muniţii, materiale explozive şi radioactive organizat de asociaţiile criminale îşi are o piaţă sigură de desfacere în mediul grupărilor teroriste. În aceeaşi măsură, teroriştii apelează la crima organizată pentru a achiziţiona tehnologie de ultimă oră din domeniul telecomunicaţiilor, dispozitive laser şi în infraroşu, diverse sisteme opto-electronice etc. Aceste interferenţe sporadice şi necaracteristice pentru cele două tipuri de criminalitate obligă la studierea lor separată, atât sub aspect criminologic, cât şi a cadrului legislativ de combatere a săvârşirii unor asemenea infracţiuni.

2. Reflectarea juridico-penală a conceptului criminologic de crimă organizată 1. Definirea noţiunii de crimă organizată sub aspect juridic şi delimitarea acesteia de alte forme de agresare a ordinii de drept, a constituit şi constituie obiectivul a numeroase studii. Aceste preocupări derivă din necesitatea stringentă de a cunoaşte dimensiunile şi implicaţiile sociale ale acestei tipologii infracţionale şi pentru a se identifica modalităţile cele mai eficiente de acţiune împotriva acestor manifestări criminale. În recentele recomandări adresate statelor membre ale Consiliului Europei (R.96/8), acest organism subliniază necesitatea de a defini conceptul de crimă organizată, mai întâi ca o cerinţă a statului de drept şi a preeminenţei dreptului în lupta contra fenomenului infracţional; în al doilea rând, aceasta este impusă de necesităţile activităţii represive, deoarece nu se poate lupta eficient contra unor manifestări care nu sunt clar definite; în al treilea rând, definirea acestui concept se impune din raţiuni criminologice şi, în sfârşit, clarificarea conceptului este impusă de desfăşurarea activităţilor de într-ajutorare reciprocă a statelor şi de organizarea eficientă a acestei cooperări38. Definirea acestui concept nu este lipsită de dificultăţi, atât pentru faptul că, în caracterizarea fenomenului se absolutizează una sau alta dintre trăsăturile specifice acestuia, cât şi pentru că, în definirea fenomenului sunt subliniate cu precădere unele aspecte în dauna altora (de pildă, în unele analize, se au în vedere aspectele de drept penal substanţial, ori de drept procesual penal, de politică penală sau aspectele criminologice). Pentru a se depăşi aceste viziuni unilaterale, este vital să se ajungă la o definiţie “armonizată” a crimei organizate, clarificându-se ce fapte penale trebuie considerate a reprezenta infracţiuni de crimă organizată şi care ar fi diferenţa specifică între acestea şi alte tipuri de infracţiuni39. 2. O anumită dificultate în definirea conceptului de crimă organizată priveşte şi termenii utilizaţi, constatându-se că atât în limbajul comun cât şi în cel de specialitate există diferenţe semantice şi de percepţie. În mod obişnuit, expresia criminalitate organizată (criminalité organisée – în limba franceză, organized crime – în engleza americană, organisierte Kriminalität – în limba germană) desemnează fenomenul în ansamblul acestuia. Prin comparaţie, expresia crimă organizată (crime organisé) ar trebui să desemneze o faptă penală concretă, o infracţiune. Acest lucru nu se întâmplă decât foarte rar (de regulă, în lucrările ştiinţifice). Astfel, în limba engleză, cuvântul crime (cu pluralul crimes) desemnează o infracţiune de mare gravitate, deosebindu-se de offence – delict, infracţiune cu pericol social mai redus. De aceea, expresia organized (organised – în engleza britanică) crime vizează 37 Gabriela Tarazona-Sevillano, Sendero Luminoso and the Threat of Narcoterrorism, New-York, Editura Praeger, 1990,

p.100, citat în UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional agenda, PROBLEMS AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS REGIONS OF THE WORLD, Background document, p.19;

38 Politique criminelle et droit pénal dans une Europe en transformation, Edition du Conseil d’Europe, martie 1999, p.26; 39 E.g.: M.E.Beare, Criminal Conspiracies, Organised Crime in Canada, Nelson, Canada, 1996, p.219; Sabrina Adamoli,

Andrea di Nicola, Ernesto Ugo Savona, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI, Helsinki, 1998, p.4; Thomas Weigend, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, General Report, 17-20 sept.1997, Napoli, Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.491-492;

Page 13: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

întotdeauna fenomenul şi nu o anume infracţiune40. Tot astfel, versiunea în limba franceză a Codului penal canadian utilizează expresia infraction de criminalité organisée (infracţiunea de criminalitate organizată), cu toate că o defineşte ca fiind “…orice încălcare a prevederilor legale referitoare la …”41. În cadrul lucrării vom folosi expresia “crimă organizată” referindu-ne la fenomenul crimei organizate sub aspect criminologic şi expresia “infracţiune de tipul crimei organizate” când ne referim la reflectarea penală a acestui fenomen. 3. O altă problemă controversată vizează însuşi conţinutul conceptului penal de “crimă organizată”. Unii autori consideră că prin “crimă organizată” nu s-ar înţelege un tip distinct de infracţiune, ci “o metodă de a de a săvârşi infracţiuni”42. Se susţine că termenul de “metodă” este mai adecvat pentru a sublinia modul calificat (planificat, în echipă, profesional) de a săvârşi anumite infracţiuni-scop (nu orice infracţiuni, ci doar cele generatoare de câştiguri uriaşe), prin intermediul unor infracţiuni-mijloc (care au ca esenţă constrângerea şi/sau corupţia activă), pe o perioadă lungă sau nedeterminată de timp. Pe aceeaşi linie se situează şi opinia conform căreia, în definirea conceptului de crimă organizată, accentul ar trebui să cadă pe “modul de operare” în sens larg43. Se susţine că un eventual accent pe organizarea făptuitorilor ar conduce la un consens număr excesiv de variabile; la fel dacă s-ar pune accentul pe organizarea faptelor ilicite. Într-o altă opinie, care ni se pare mai apropiată de adevăr, se susţine că în definirea crimei organizate trebuie să se ia în considerare, în egală măsură, atât problematica făptuitorilor cât şi specificul şi modul de săvârşire a faptelor ilicite44. Această părere a fost susţinută în cadrul dezbaterilor care au avut loc cu prilejul Colocviului pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal şi concretizată în Proiectul de rezoluţie astfel: “Crima organizată reprezintă activităţile (ilicite) săvârşite de grupuri criminale structurate în scopul obţinerii de profit şi/sau pentru a câştiga influenţă politică” 45. Ulterior, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc la congres, a dominat opinia – reţinută şi în rezoluţia Secţiunii I – conform căreia sunt specifice crimei organizate „asociaţiile înalt structurate”46. Asemănătoare este şi definiţia dată de legiuitorul american47: “Crima organizată înseamnă activităţile ilicite ale membrilor unei asociaţii înalt organizate şi disciplinate, angajate în furnizarea de bunuri şi servicii ilegale…”. De asemenea, comitetul de experţi ai Bundeskriminalamt (Biroul Federal de Investigaţii) a formulat acest concept în termeni similari: “Crima organizată este săvârşirea planificată de infracţiuni,

40 Prima definiţie legală a crimei organizate aparţine legiuitorului american – Public Law 90-351, the Omnibus Crime

Control and Safe Street Act, 1968 – şi începe în următorii termeni: “Organized crime means the unlawful activities …” – “Crima organizată înseamnă activităţile ilicite …”;

41 Codul penal canadian,1989, Secţiunea 462.3; 42 M.E.Beare, op.cit., p.14; E.U.Savona şi colab., op.cit., p.4.; C.Bulai, cu prilejul Seminarului organizat de Parchetul

General la 10 nov.1994 – volum documentar, p.51; 43 UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON

ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional agenda, PROBLEMS AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS REGIONS OF THE WORLD, Background document, p.3;

44 E.g. Thomas Weigend, op.cit., p.493; Larry J. Siegel, Criminology, Univ. of Nebraska, Omaha, West Publishing Comp., N.Y., 1983, p.382;

45 The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, Draft Resolutions, 17-20 sept.1997, Napoli, Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.1033;

46 INTERNATIONAL REVIEW OF PENAL LAW, THE CRIMINAL JUSTICE SYSTEMS FACING THE CHALLENGE OF ORGANISED CRIME, nr. 3/4/1999, p.895;

47 Public Law 90-351, The Omnibus Crime Control and Safe Street Act, 1968, citat – “Organized crime means the unlawful activities of members of a highly organised, disciplined association engaged in supplying illegal goods and services …”;

Page 14: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

cu scopul de a obţine profit şi putere, … de către mai mult de două persoane angajate într-o colaborare pe o perioadă îndelungată sau nedeterminată…”48. În aceeaşi manieră, în Proiectul de Convenţie-Cadru a Naţiunilor Unite crima organizată este definită ca fiind “activităţile desfăşurate de orice grup format din trei sau mai multe persoane între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit liderilor grupului să obţină profituri ori să controleze teritorii sau pieţe de desfacere, interne sau internaţionale, prin folosirea violenţei, intimidării ori corupţiei, atât prin săvârşirea de infracţiuni cât şi prin infiltrarea în economia legală”49. 4. Pentru a ajunge la o concluzie corectă în privinţa definirii infracţiunii de tipul crimei organizate ni se pare că ar trebui să avem în vedere că trăsăturile caracteristice fenomenului crimei organizate relevă o complexitate neobişnuită pe care legiuitorul penal cu greu ar putea să o sintetizeze într-o normă de incriminare complexă, mai degrabă ar trebui să se apeleze la un sistem de norme penale, în măsură să cuprindă aspectele atât de diferite ale fenomenului şi să asigure o represiune energică şi eficientă prin intermediul legii penale a acestor manifestări ilicite. Pentru a răspunde necesităţilor de tehnică legislativă şi a identifica soluţia corectă privind clasificarea şi ordonarea acestei infracţiuni (ori sistem de infracţiuni) în legea penală, legiuitorul va trebui să precizeze obiectul juridic specific acestor incriminări. Crima organizată, aşa cum a rezultat din cele prezentate, defineşte un ansamblu de comportamente care aduc atingere şi pun în pericol o varietate de valori sociale fundamentale şi un complex de relaţii sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul şi din cauza acestor valori. Astfel, crima organizată aduce atingere şi pune în pericol asemenea valori sociale fundamentale ca relaţiile sociale privitoare la persoana umană (viaţa, integritatea corporală, libertatea etc.), la patrimoniul acesteia (prin furt, tâlhărie, înşelăciune, tăinuire), la buna desfăşurare a activităţii justiţiei (favorizare, împiedicarea participării la proces, obstrucţionarea obţinerii de probe, spălarea banilor), la regimul unor activităţi economice (prin preluarea ilicită a unor întreprinderi şi folosirea lor în scopurile asociaţiei criminale, prin denaturarea proceselor economice etc.), la regimul legal de reglementare a unor activităţi (prin traficul de arme, organe umane, bunuri ale patrimoniului cultural etc.), la regulile de convieţuire socială (prin trafic de stupefiante, prin constituirea de asociaţii criminale, prin prostituţie, proxenetism, jocuri de noroc etc.). Varietatea valorilor sociale cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol în asemenea cazuri face dificilă identificarea unui loc anume în sistemul incriminărilor. Obiectul nemijlocit al acţiunilor ilicite care intră în sfera crimei organizate poate fi, de asemenea, extrem de vast. Acesta ar putea să se înfăţişeze ca un bun material (corpul persoanei, bunul aflat în proprietatea sau posesia unei persoane) dar şi sub forma unor bunuri nemateriale (libertatea persoanei, ordinea de drept, activitatea economică, liniştea publică etc.). Subiectul activ al infracţiunilor care fac parte din sfera menţionată nu poate fi decât membrul organizaţiei criminale, pe lângă faptul că, uneori, sunt atraşi, aşa cum am arătat, să realizeze scopurile asociaţiei criminale chiar profesionişti, specialişti din diverse domenii. Caracteristic pentru subiecţii activi în cazul unor asocieri criminale este şi existenţa unui act de iniţiere în activităţile organizaţiei, uneori însoţit de ritualuri magice, care să inspire temere şi supunere totală la ordinele şefilor. Ca subiecţi activi ai infracţiunii pot să apară nu numai persoane care participă nemijlocit la săvârşirea faptelor, dar şi persoane care stau în umbră, alcătuind planurile criminale, dau ordine, organizează desfăşurarea acţiunilor etc. Alături de membrii asociaţiei pot să participe şi alte persoane la săvârşirea infracţiunilor din programul asociaţiei, în calitate de instigatori sau complici.

48 Arbeitsgruppe Justiz/Polizei des Bundeskriminalamt, mai, 1990 – citată în E.Savona şi colab., op.cit., p.6 şi comentată pe

larg în Organisierte Kriminalität und Internationales Strafrecht (Criminalitatea organizată şi dreptul penal internaţional) – simpozionul grupului austriac al A.I.D.P, Viena, 12-13 iunie 1997;

49 Proiectul a fost propus de un grup de 11 ţări, între care şi România, la 24 oct.1996, în aplicarea în aplicarea Rezoluţiei 1996/27 a Consiliului Economic şi Social, intitulată “Aplicarea Declaraţiei politice de la Napoli şi Planul mondial de acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate” şi a Rezoluţiei 49/159 a Adunării Generale a O.N.U., prin care s-a aprobat Declaraţia politică şi Planul mondial de acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate;

Page 15: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Subiectul pasiv va fi o persoană fizică sau juridică prejudiciată prin activităţile asociaţiei criminale. Adeseori, subiectul pasiv este obligat, prin folosirea violenţei, să nu se plângă autorităţilor şi să suporte prejudiciul care i s-a adus pentru a evita consecinţe mai grave. Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, crima organizată implică un ansamblu de acţiuni sau omisiuni cu specificul lor, manifestări bine organizate şi realizate (după exemplul marilor companii industriale şi economice), pentru a se desfăşura cu maximum de eficienţă. Activităţile criminale de acest tip sunt îndreptate sau au ca urmare imediată obţinerea de profituri rapide şi de amploare, pe lângă alte consecinţe specifice acestor acţiuni (suprimarea vieţii unor persoane, vătămarea corporală, sustragerea de bunuri etc.). Un loc important în activitatea organizaţiilor criminale de tipul pe care în analizăm îl ocupă valorificarea profiturilor obţinute, prin existenţa unor întinse reţele de tăinuitori, ca şi prin reciclarea sumelor provenite din operaţiuni ilicite. La fel de importante sunt şi acţiunile de favorizare a activităţilor asociaţiilor criminale prin acţiunea persoanelor infiltrate în sfera organelor judiciare ori în viaţa publică. Crima organizată nu este numai un nou tip de infracţiune ci şi un nou tip de a săvârşi infracţiunile tradiţionale, un nou tip de manifestare criminală specific epocii pe care o trăim. În orice mod s-ar încerca sintetizarea trăsăturilor unui fenomen atât de complex ca acela pe care îl analizăm, rezultatul n-ar putea fi satisfăcător.

3. Prevenirea şi combaterea crimei organizate. Modele normative actuale privind tratamentul penal al crimei organizate

3.1. Modelul american 1. În legislaţia penală federală, crima organizată este reglementată, în principal, de Legea privind controlul crimei organizate (Organized Crime Control Act) adoptată de Congres la 15 octombrie 197050. Titlul IX al legii, denumit şi Codul RICO (the Racketeer Influenced and Corrupt Organization Act), a fost inclus în Codul penal federal în Titlul 18, Secţiunile 1962-196851. În concepţia autorilor americani, racketeering (RICO laws) cuprinde ansamblul legilor din statele americane sau cu caracter federal menite să combată organizaţiile criminale. Este vorba de acele organizaţii constituite pentru comiterea de fapte ilicite prin constrângere (sau încercarea de a comite asemenea fapte prin constrângere) în scopul obţinerii de profituri sau proprietăţi. Codul RICO sancţionează asemenea fapte cu minimum 20 ani închisoare şi 25 000 U.S.D. amendă. Textul legii la care facem referire este formulat astfel: “Persoana sau întreprinderea (individuală, parteneriat, corporaţie, asociaţie ori altă entitate legal constituită, precum şi orice uniune sau grup de indivizi asociaţi în fapt) care săvârşeşte activităţi (cel puţin două, dintre care una să se fi desfăşurat efectiv ulterior datei de 15 oct. 1970 şi în maximum 10 ani de la săvârşirea primei fapte) ilicite (omucidere, răpire, joc ilicit de noroc, incendiere, jefuire, mituire, estorcare de fonduri, pornografie, trafic de narcotice ori alte droguri periculoase, fraudă poştală, fraudă în comunicaţii, obstrucţionarea justiţiei, intimidarea martorilor, prostituţie etc., ori ameninţarea cu săvârşirea acestor fapte) în scopul:

- obţinerii de venituri licite prin investirea în afaceri a fondurilor ilicite; - obţinerii de venituri ilicite prin controlul prin violenţă asupra unei întreprinderi care

desfăşoară activităţi de comerţ; - precum şi în scopul:

50 Peter J. Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, în International

Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.751-773; U.S. Department of Justice, An introduction to Organized Crime in the United States, 1993, p.5-6; Sue Titus Reid, Crime and Criminology, Florida State Univ., Holt, Rinehart and Winston, Inc., 1991, p.404-408; Larry J. Siegel, Criminology, Univ. of Nebraska, Omaha, West Publishing Comp., N.Y., 1983, p.391-392;

51 racketeer - engleza americană gangster (bandit) - conf. L. Leviţchi, A. Bantaş, English-Romanian Dictionary, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p.800;

Page 16: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

- conducerii unei afaceri comerciale prin metode violente; - utilizarea metodelor ilicite pentru obţinerea de venituri ori în conducerea afacerilor,

şi dacă aceste fapte afectează comerţul interstatal ori exterior. Activitatea organizaţiilor criminale este îndreptată atât spre obţinerea de profituri de la întreprinderile legale prin violenţă şi ameninţare, ca şi prin înfiinţarea de întreprinderi ilegale (jocuri de noroc, producerea şi vânzarea de narcotice, prostituţie etc.)52. Ameninţarea sau violenţa (metode ilegale) reprezintă un element constitutiv al infracţiunii; ameninţarea trebuie să vizeze intimidarea victimei prin afirmaţii că se vor comite infracţiuni contra sa (omor, răpire, violenţe) ori o infracţiune contra proprietăţii (furt, incendiu etc.) faţă de cel ameninţat sau faţă de un membru al familiei. 2. Alte reglementări juridico-penale în materia sancţionării crimei organizate sunt cuprinse în Titlul 21, Secţiunile 841-863 şi 960-971 din Codul Penal Federal, care se referă la traficul de substanţe narcotice şi stupefiante. În mod deosebit interesează Secţiunea 848 care defineşte şi sancţionează întreprinderea criminală continuă53. Astfel, conform legii, “... o persoană este angajată într-o activitate infracţională continuă dacă (1) încalcă orice prevedere a acestui subcapitol ori a subcapitolului II, şi (2) fapta reprezintă o parte a unei serii de încălcări a acestui subcapitol ori a subcapitolului II, precum şi dacă :

- făptuitorul a acţionat în înţelegere cu cinci sau mai multe persoane faţă de care a avut poziţia de organizator, supraveghetor sau orice altă poziţie de conducere, şi

- făptuitorul a obţinut venituri substanţiale din acţiunile ilicite săvârşite”. În cadrul faptelor incriminate în Secţiunea 848, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea pe viaţă (lit.b) sau pedeapsa cu moartea (lit.e) dacă, pentru atingerea scopului urmărit, ori pentru a scăpa de urmărire, făptuitorul a săvârşit un omor cu premeditare, ori a instigat la săvârşirea unui omor. În practica judiciară s-a decis că există o asociaţie de tip racket chiar dacă asociaţia nu prezintă absolut toate trăsăturile acestui tip de asociere ci numai unele din aceste trăsături. Persoanele care participă, fără să fie membri ai asociaţiei, la activităţile desfăşurate de aceasta sunt socotiţi complici cu condiţia să-şi fi dat seama că participă, direct sau indirect, la activitatea unei asociaţii de tip racket. Aşa cum se observă, modelul american a creat o incriminare specifică asociaţiilor de tipul crimei organizate şi totodată a incriminat fapte care se comit de către acest tip de asociaţii criminale. Este interesantă soluţia din practica juridică americană în sensul că nu este necesar ca într-un caz concret asociaţia criminală să întrunească absolut toate trăsăturile asociaţiilor de tipul crimei organizate, ci numai pe unele dintre aceste trăsături pentru a justifica incidenţa reglementărilor speciale.

3.2. Modelul italian 1. În legislaţia italiană, art. 416 C.pen. incriminează fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Textul are următorul conţinut:

Când trei sau mai multe persoane se asociază în scopul comiterii mai multor delicte, acei care iniţiază, constituie şi organizează asociaţia sunt pedepsiţi numai pentru aceasta cu recluziune de la 3 la 7 ani. Pentru fapta de participare la asociaţie, pedeapsa este recluziunea de la 1 la 5 ani. Conducătorii vor suferi aceeaşi pedeapsă ca şi iniţiatorii. Dacă asociaţii străbat înarmaţi localităţile sau căile publice se aplică recluziunea de la 5 la 15 ani.

Pedeapsa se majorează dacă numărul asociaţilor este de 10 persoane sau mai mare. 52 La Fave and Scott, Criminal Law, New York, 1986, p. 535-569; Parkins and Boyce, Criminal Law, Washington, 1982,

p. 680-715 citaţi de Cristopher L. Blekesley, Raport general, AIDP, Secţiunea a 2-a, Paris, 1996, p.12. 53 U.S.Department of Justice, DROG ENFORCEMENT ADMINISTRATION, Controlled Substances Act - as amended to

July 1, 1991, Washington D.C., 1991, p.1001-1004;

Page 17: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

2. Întrucât “nu orice asociere de răufăcători este de tip mafiot”54, prin Legea nr.646 din 13.09.1982, s-a introdus în Codul penal art.416 bis care sancţionează o formă specială de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, şi anume cea de tip mafiot. Această incriminare s-a introdus în legea penală cu intenţia de a sancţiona mai aspru acele asociaţii (de tip mafiot)caracterizate nu numai prin scopul urmărit – acela de a săvârşi infracţiuni - ci şi prin metodele folosite pentru atingerea acestui scop55. Potrivit textului citat, se sancţionează cu închisoare de la 3 la 6 ani, “cel care face parte dintr-o asociaţie de tip mafiot, compusă din trei sau mai multe persoane” şi cu închisoare de la patru la nouă ani “cei care organizează sau conduc asociaţia”. În cuprinsul textului este definită asociaţia de tip mafiot, astfel: Asociaţia este de tip mafiot dacă aceia care fac parte din ea se prevalează de forţa de intimidare a legăturii dintre asociaţi şi de condiţia de supunere şi tăcere, care derivă din aceasta, pentru comiterea de infracţiuni, pentru a obţine, direct sau indirect, gestiunea sau controlul activităţilor economice, concesiuni, autorizaţii, antreprize şi servicii publice, sau pentru a realiza, pentru ei sau pentru alţii, profituri sau avantaje nejustificate. Dacă asociaţia este înarmată se aplică pedeapsa recluziunii de la 4 la 10 ani în cazul prevăzut la primul alineat şi de la 5 la 15 ani în cazurile prevăzute de al doilea alineat. Asociaţia se consideră înarmată când participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor asociaţiei, arme, materiale explozive, chiar ascunse sau ţinute în depozite. Dacă activitatea economică asupra căreia asociaţii înţeleg să-şi asume sau să-şi menţină controlul este finanţată în total sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut din infracţiuni, pedepsele stabilite în alineatele precedente se majorează de la o treime la jumătate. În ceea ce-l priveşte pe condamnat, este întotdeauna obligatorie confiscarea lucrurilor care au servit sau au fost destinate la comiterea infracţiunii precum şi lucrurile care reprezintă preţul acestora, produsul sau profitul care constituie folosul obţinut. Pe lângă acestea sunt decăzuţi din dreptul la diferite permise, concesiuni, antreprize etc. Dispoziţiile alineatului prezent se aplică şi organizaţiei Camorra precum şi altor asociaţii, oricum ar fi denumite pe plan local, care prevalându-se de forţa intimidantă a legăturii dintre asociaţi urmăresc scopuri asemănătoare celor ale organizaţiilor de tip mafiot. Aşa cum se observă, caracteristic pentru existenţa infracţiunii este: a) existenţa unui legământ asociativ (înţelegere criminală) între trei sau mai multe persoane; infracţiunea se consumă când se constituie legământul de asociere între trei sau mai multe persoane; legea nu cere iniţierea unei activităţi ilicite dintre cele care constituie scopul asocierii. Infracţiunea este continuă, prelungindu-se în timp până la dizolvarea voluntară a asocierii, sau până când sunt arestaţi membrii săi, sau până la predarea voluntară, astfel încât numărul participanţilor rămaşi se reduce la mai puţin de trei56. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Fapta poate fi comisă şi în participaţie (pluralitate ocazională care se suprapune peste pluralitatea constituită). b) Forma de vinovăţie cerută pentru delictul examinat este intenţia directă; membrii asociaţiei acţionează având reprezentarea că fac parte dintr-o asociere de tip mafiot şi urmăresc realizarea scopurilor acesteia57. c) scopul asocierii este nu numai acela de a comite infracţiuni ci şi de a obţine în mod direct sau indirect gestiunea sau orice control al unei activităţi economice, concesiuni, autorizaţii, antreprize şi 54 Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de definition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit pénal

comparée, nr.2, apr.-iun. 1995s, p.281; 55 L.Delpino, Dirrito penale, parte speciale, IX Edizione, Ed. ESSELIBRI-SIMONE, Napoli, 1996, p.353-363; Decizia

Curţii de Casaţie, nr.1426/14.06.1983; 56 Giovanni Fiandaca, Enzo Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997,

p.478-479; 57 Delpino, op.cit., p.357;

Page 18: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

servicii publice, cu atât mai mult a acelora care produc profituri sau avantaje injuste pentru sine sau pentru alţii sau pentru a influenţa electoratul. Aceste finalităţi sunt prevăzute în mod alternativ; ca urmare, infracţiunea va exista chiar dacă asocierea urmăreşte numai unul din aceste scopuri. d) utilizarea de către asociaţi, pentru atingerea scopului sau scopurilor asociaţiei, a forţei de intimidare a legământului de asociere, a supunerii ierarhice şi a complicităţii/legii tăcerii care derivă din acesta. Incriminarea cuprinde şi următoarele variante normative agravate58: a) dacă asocierea este armată; asocierea se consideră armată, în sensul art.416 bis când participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor asociaţiei, arme sau materiale explozibile, chiar dacă sunt ascunse sau ţinute într-un depozit. Dacă asocierea este armată se aplică pedeapsa cu închisoare de la 4-10 ani pentru simplii participanţi şi de la 5-15 ani pentru promotori, organizatori şi conducători. Agravanta referitoare la deţinerea de arme şi materiale explozive de către grupul criminal se aplică numai celor care au cunoscut existenţa acestei împrejurări59. b) dacă activităţile economice asupra cărora asociaţii plănuiesc să-şi asume sau să-şi menţină controlul sunt finanţate în totalitate sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut în urma săvârşirii de infracţiuni. Condamnarea atrage, în toate cazurile, confiscarea lucrurilor care au servit sau au fost destinate comiterii infracţiunii şi banii sau valorile care sunt preţul, produsul sau profitul infracţiunii, cât şi interzicerea dreptului de a beneficia de licenţă de comerţ, de a participa la licitaţii ori de a obţine concesiuni, antreprize etc. privitoare la lucrări publice. 3. În afară de incriminarea analizată şi care sancţionează o anumită formă de asociere, specifică crimei organizate, legea penală italiană incriminează distinct unele fapte care se comit, de regulă, în cadrul crimei organizate60. Aşa de pildă, prin Legea 309 din 9 oct. 1990 a fost incriminată fapta de trafic de stupefiante săvârşită de o asociaţie criminală61. Articolul 74 din această lege, sancţionează următoarele fapte:

Dacă trei sau mai multe persoane se înţeleg să săvârşească mai multe fapte dintre cele prevăzute în art.7362, acela care iniţiază, înfiinţează, conduce, organizează sau sprijină asociaţia criminală va fi pedepsit cu minimum douăzeci ani închisoare; Ceilalţi membri ai asociaţiei criminale vor fi pedepsiţi cu minimum zece ani închisoare; Pedeapsa va fi mai mare dacă numărul membrilor va fi de zece persoane sau mai mare; Dacă asociaţia criminală este înarmată, pedeapsa cu închisoarea va fi de minimum douăzeci şi patru de ani ... Asociaţia se consideră a fi înarmată dacă membrii săi deţin în posesie arme de foc sau substanţe explozive, chiar dacă acestea sunt ţinute într-un loc secret;

Faptele de mai sus, comise de asocieri care nu au caracter mafiot vor fi sancţionate ca o infracţiune unică în contextul menţionat; dacă sunt comise de o asociere de tip mafiot, se vor aplica regulile concursului de infracţiuni63. 4. Tot ca o infracţiune distinctă a fost incriminat prin articolul 416 ter C.pen.it., împiedicarea, prin metode de tip mafiot, a liberei exprimări a votului cu prilejul consultărilor electorale, precum şi cumpărarea voturilor64.

58 Delpino, op.cit., p.358; 59 Deciziile Curţii de Casaţie nr.6784/6.06.1992, nr.2164/2.03.1995 nr.5466/ 12.05.1995; 60 Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de déefinition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit pénal

comparée, nr.2, apr.-iun. 1995, p.282; 61 Ministero dell'Interno, The tree italian law enforcement forces, Roma, 1992, p.23; 62 Este vorba de trafic de substanţe narcotice sau psihotrope; 63 Decizia Curţii de Casaţie nr.478/29.09.1995;

Page 19: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

5. Aşa cum se observă, modelul italian de reprimare a crimei organizate se caracterizează prin incriminarea asocierii criminale de un anume tip (tip mafiot) deosebit de asocierea criminală tradiţională şi prin incriminarea distinctă a unor fapte care, de regulă, se comit în cadrul crimei organizate: traficul de stupefiante, împiedicarea liberei exprimări a votului, cumpărarea voturilor etc., activităţi prin care asociaţiile criminale de tip mafiot tind să dobândească atribuţii, competenţe şi onoruri politice spre a-şi consolida puterea în zonele în care acţionează.

3.3. Modelul francez 1. Legea penală franceză incriminează activitatea cunoscută sub numele de crimă organizată65, în principal, în articolele 450-1 - 450-3 C.pen. (Cartea a 4-a, Titlul 5, Crime şi delicte contra Naţiunii, Statului şi păcii publice) privitoare la asociaţia de răufăcători. Potrivit art.450-1 C.pen., “constituie o asociaţie de răufăcători orice grupare formată sau înţelegere stabilită în vederea pregătirii, prin unul sau mai multe acte materiale, a uneia sau a mai multor crime sau a unuia sau a mai multor delicte pedepsite cu 10 ani închisoare. Participarea la o asociaţie de răufăcători este pedepsită cu 10 ani închisoare şi 1 milion franci amendă”. Caracteristic incriminării propusă analizei este: a) existenţa unei înţelegeri între mai multe persoane; legea nu prevede numărul minim de membri, nici necesitatea unei relaţii ierarhice între membri şi nici existenţa unei organizaţii structurate, simpla asociere a unor persoane pentru scopurile arătate în text fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Termenul de “răufăcător” nu presupune ca membrii asociaţiei să aibă antecedente penale, ci acest atribut se referă la obiectivele urmărite de cei care constituie asocierea criminală. b) înţelegerea dintre asociaţi să aibă ca obiect realizarea unor scopuri ilicite care ar putea consta din săvârşirea oricăror crime sau delicte sancţionate de legea penală cu cel puţin zece ani închisoare, cum ar fi: traficul de stupefiante, proxenetismul, distrugerea periculoasă pentru persoane, faptele de corupţie, infracţiunile de fals etc. În practica judiciară66 s-a decis că nu este necesar ca fiecare membru al grupului să fie informat cu privire la toate scopurile ilicite ale asociaţiei, simpla apartenenţă voluntară la asociaţia criminală, cunoscând caracterul ilicit al acesteia, fiind de natură să probeze existenţa intenţiei ca formă a vinovăţiei făptuitorului. Pentru existenţa asociaţiei criminale nu este suficientă simpla reunire a membrilor, fiind necesar ca aceştia să-şi manifeste voinţa de a acţiona în comun pentru săvârşirea unor fapte penale grave şi să desfăşoare un minim de acte relevante pentru caracterul asocierii (de exemplu, în autoturismul unui participant au fost găsite arme, cagule, plăci de înmatriculare false şi documente care atestau pregătirea membrilor grupului criminal pentru săvârşirea unei infracţiuni-scop67). Acei care participă la o asociaţie de răufăcători au calitatea de coautori ai infracţiunii. Dacă s-a încercat ori s-a consumat una dintre infracţiunile-scop ale asocierii, se aplică regulile concursului de infracţiuni68. Complicitatea este posibilă din partea unor persoane din afara asociaţiei. Dacă membrii asociaţiei au început executarea infracţiunii-scop se va reţine atât complicitate la infracţiunea prevăzută

64 Conf. Michele Papa, La nouvelle législation italienne en matiere de criminalite organisée, în Revue de science

criminelle et de droit pénal comparée, nr.4, oct.-dec.1993, p.727; 65 Yves Mayaud, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997,

p.793-813; Patrice Gattegno, Droit pénal special, Paris, Dalloz, 1995, p.276-280; 66 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 11.06.1970, în Bulletin des arrêts de la Cour de Cassation - Chambre

criminelle, citată în Revue de science criminelle, 1971, nr.108, p.141, cu observaţii de A.Vitu; 67 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 16 sept.1990, în Revue de Droit penal, nr.3/1991; 68 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 22.01.1986, în Bulletin des arrêts de la Cour de Cassation - Chambre

criminelle, nr.29, 1986; Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 03.07.1991, în Bulletin des arrêts de la Cour de Cassation - Chambre criminelle, nr.288, 1991;

Page 20: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

în art.450-1, dacă complicele a ajutat la constituirea sau dezvoltarea asociaţiei, cât şi la infracţiunea-scop tentată sau consumată69. 2. În afară de incriminarea faptei de asociere criminală, legea penală franceză mai foloseşte, în combaterea crimei organizate, şi varianta normativă agravată (banda organizată) prevăzută în legătură cu unele incriminări din partea specială a codului penal. Potrivit art. 132-71 C.pen. care defineşte conceptul de bandă organizată, “constituie o bandă organizată orice grupare formată sau orice înţelegere stabilită în vederea pregătirii, constând dintr-una sau mai multe fapte materiale, a uneia sau mai multor infracţiuni. Această circumstanţă atrage agravarea pedepsei acolo unde legiuitorul o prevede explicit în partea specială”. Circumstanţa este incidentă în cazul furtului (art.311-9 C.pen.), distrugerii (art.322-8 C.pen.), traficului de stupefiante (art.222-35 C.pen.), lipsirii de libertate în mod ilegal (art.224-3 C.pen.), proxenetismului (art.225-8 C.pen.), şantajului (art.312-6 C.pen.), înşelăciunii (art.313-2 C.pen.), spălării banilor (art.324-2 C.pen.) şi falsului de monedă (art.442-2). 3. Tot în legătură cu reprimarea crimei organizate, legea penală franceză foloseşte ca incriminare distinctă şi autonomă dispoziţiile privitoare la sancţionarea faptei de trafic organizat de stupefiante (art. 222-34 C.pen.) Textul incriminează “fapta de a conduce sau organiza o grupare având ca obiect producerea, fabricarea, importul, exportul, transportul, deţinerea, oferirea, cedarea, achiziţionarea sau întrebuinţarea ilicită de stupefiante; pedeapsa este privaţiunea de libertate pe viaţă şi 50 milioane franci amendă”. 4. Aşa cum se observă, modelul francez de combatere a crimei organizate este format dintr-o normă sintetică privitoare la un anume tip de asociere criminală pe care o identifică nu după unele trăsături distincte (ca în cazul modelului italian) ci o particularizează prin limitele mai mari de pedeapsă prevăzută de lege pentru fapta respectivă. De asemenea, modelul francez foloseşte tehnica variantelor normative agravate în legătură cu infracţiunile care se comit mai frecvent în cadrul crimei organizate. Separat, modelul francez incriminează, ca infracţiuni autonome, unele fapte care se comit, de regulă, în cadrul crimei organizate: traficul de stupefiante, spălarea banilor etc. Este interesant de observat la modelul francez că, deşi nu incriminează o formă asociativă specifică crimei organizate în raport cu trăsăturile caracteristice ale acesteia, introduce forma asociativă în cadrul incriminării faptei de trafic de stupefiante. Altfel spus, creează o formă asociativă specifică unui tip de incriminare care face parte din cele care caracterizează crima organizată.

3.4. Modelul rus Codul penal rus, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997, defineşte în art.210 grupul infracţional (organizaţie infracţională) ca fiind acel grup de persoane constituit special în vederea săvârşirii uneia sau a mai multor infracţiuni, având o structură caracterizată printr-un înalt grad de organizare, cu o stabilitate în timp, şi o mare coeziune a membrilor săi, având ca obiectiv săvârşirea de infracţiuni grave sau deosebit de grave. Săvârşirea unei infracţiuni de un grup de persoane, indiferent de natura acestuia, constituie în Codul penal rus o circumstanţă agravantă legală, Persoanele care au acţionat în calitate de iniţiatori, conducători sau organizatori ai unui grup organizat sau ai unei organizaţii criminale, precum şi membrii care aparţin unui grup organizat sau unei organizaţii infracţionale vor răspunde atât potrivit dispoziţiilor care incriminează iniţierea, constituirea sau apartenenţa la grupul organizat ori la o asociaţia criminală, cât şi pe baza normelor care incriminează faptele ce alcătuiesc scopul grupului sau organizaţiei, dacă asemenea fapte au fost săvârşite. Aşa cum se observă, modelul rus este format dintr-o normă de incriminare extrem de generică referitoare la asocierile criminale, caracterizate atât prin modul lor de organizare cât şi prin scopul urmărit. (săvârşirea de infracţiuni grave sau deosebit de grave) urmând ca această incriminare să fie 69 Patrice Gattegno, op.cit., p.276-280;

Page 21: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

incidentă în raport cu toate infracţiunile prevăzute în codul penal şi în legile speciale care se comit în condiţiile prevăzute în art. 210 C.pen. rus.

3.5. Modelul românesc La începutul anului 2004 a intrat în vigoare Legea 39 din 29.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Legea română preia, cu destulă acurateţe, o parte din definiţiile şi normele de incriminare prevăzute în Convenţie. Cu toate acestea, ar fi de preferat ca acestea să fie preluate integral, fără adăugiri ori omisiuni. Astfel, dacă definirea „grupului infracţional organizat” este similară celei din Convenţie, incriminarea participării într-un astfel de grup este sensibil diferită, fiind mai degrabă tributară reglementării prevăzute în art. 323 C.pen. Este discutabilă, de exemplu, sancţionarea „iniţierii” unui grup infracţional organizat prevăzută de art.7(1) din lege. Convenţia se referă la „înţelegerea” (agreeing – engl., s`entendre – fr.) dintre persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave în grup criminal organizat şi cu scopurile precizate şi nu la simpla iniţiere care, de altfel, poate să nu fie urmată de constituirea grupului, legea română nefăcând vreo precizare discriminatorie în acest sens. De asemenea, sprijinirea „sub orice formă” a grupului infracţional organizat (art.7, alin.1) reprezintă un exces de reglementare. Diviziunea muncii în cadrul grupurilor criminale ridică probleme teoriei şi practicii dreptului penal mai ales cu privire la tratamentul penal al liderilor asociaţiilor care planifică, pregătesc şi decid săvârşirea faptelor ilicite care constituie scopul asocierii, dar executarea nemijlocită a acestora revine membrilor de rând. Problema alăturării participaţiei penale la pluralitatea constituită de infractori prezintă un interes real, atât din punct de vedere doctrinar, cât şi din punctul de vedere al înfăptuirii justiţiei penale. Ştiinţa dreptului penal admite ca la o pluralitate constituită să se alăture o pluralitate ocazională70. Subliniind diversitatea rolurilor asociaţilor şi practica judiciară a acceptat posibilitatea existenţei pluralităţii ocazionale alături de cea necesară71. Astfel, în această materie, teza posibilităţii de a configura “concursul extern” la infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.416 C.pen.it.) şi asocierea de tip mafiot (art.416 bis C.pen.it.) este clar formulată de jurisprudenţa italiană: “Cu privire la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, întrucât prezintă relevanţă conduita individuală, este necesară existenţa pactum sceleris cu referire la organizaţia criminală şi affectio societatis cu privire la conştiinţa şi voinţa subiectului de a face parte dintr-o asociaţie interzisă. Este, deci, pedepsibil ca membru al organizaţiei acela care prestează adeziunea şi contribuie la activitatea organizaţiei chiar şi pentru o perioadă limitată de timp. Răspunde, însă, cu titlu de participant extern la fapta asociativă subiectul care, nefăcând parte din structura organică a organizaţiei, s-a limitat la prestaţii ocazionale cu semnificaţie cauzală pentru realizarea scopului acesteia, ori pentru menţinerea structurii asociative, fiind conştient de existenţa structurii asociative şi de contribuţia sa în favoarea acesteia” 72. Deci, problema alăturării participaţiei penale la pluralitatea constituită de infractori nu se pune decât atunci când participantul ştie pe cine ajută. Acesta este, de altfel, principalul motiv al controverselor teoretice precum şi al soluţiilor divergente din practica judiciară. Unii dintre autori consideră că, în condiţiile în care o persoană nu doreşte să facă parte dintr-o organizaţie criminală, ea nu poate fi tratată în calitate de membru al acelei organizaţii chiar dacă, în anumite împrejurări, s-a aflat în 70 V.Dongoroz, Explicaţii I, op.cit, p.181 şi 188; C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, vol.I, Casa de Editură şi

Presă “Şansa” S.R.L., Buc., 1992, p.188; V.Manzini, Trattato di diritto penale italiano, Torino, ed.1983, vol.VI, p.208; G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, Terza edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1995, p.454-478; G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997, p.475; F.Mantovani, Dititto penale, Parte generale, Terza edizione, CEDAM, Milano, 1992, p.509-557;

71 Cassazione Sezioni Unite, decizia nr.16 din 28.12.1994, citată de L.Delpino, Dirrito Penale, Parte speciale, IX Edizione, totalmente rivista e aggiornata, Ed. Esselibri-Simone, Napoli, 1996, p.357;

72 Cassazione Sezioni Unite, decizia din 8 ian.1993, citată de G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995, p.330;

Page 22: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

legătură cu membrii grupului criminal şi chiar i-a ajutat într-un fel sau altfel, dând curs cererilor acestora. De exemplu, un arhitect sau un inginer constructor, la solicitarea unei persoane despre care ştie că este membrul unei organizaţii criminale, îi furnizează planurile unei clădiri pe care a proiectat-o sau a construit-o. Se pune problema dacă, în cazul în care grupul criminal este descoperit (chiar mai înainte de a săvârşi spargerea acelei clădiri) iar planurile sunt găsite, arhitectul sau inginerul constructor ar putea fi acuzaţi, pe lângă infracţiunea de divulgare a secretului profesional şi pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni sau numai pentru complicitate la această infracţiune. Răspunsul dominant va fi negativ, deoarece persoanele în cauză nu au acţionat cum anima socii, ci din cu totul alte motive (pentru bani, din ură etc.). Opinia contrară va încerca să demonstreze că prin fapta sa învinuitul a contribuit în mod semnificativ la pregătirea unei infracţiuni-scop şi, pe cale indirectă, la întărirea grupului criminal, deci a participat la viaţa de organizaţie a grupului. Din acest motiv el trebuie să fie judecat ca autor şi nu complice la infracţiunea de asociere criminală. În mod asemănător trebuie pusă problema în materia relaţiilor clientelare dintre crima organizată şi politicieni sau oamenii de afaceri, relaţii în legătură cu care se exprimă opinia că ar trebui judecate în interiorul şi nu în exteriorul normelor de incriminare respective73. În cazul infracţiunilor asociative-tip (la care cerinţele de existenţă a pluralităţii constituite sunt prevăzute explicit în normele de incriminare) participaţia penală la pluralitatea constituită poate fi întâlnită în două ipoteze74:

instigare sau complicitate la infracţiunea de asociere;

coautorat, instigare sau complicitate la infracţiunea care intră în scopul asocierii; În prima ipoteză, care vizează formarea, organizarea şi sprijinirea grupului criminal, instigarea la iniţierea constituirii asociaţiei este pedepsibilă dacă a fost urmată de executare şi dacă executarea (în modalitatea iniţierii) a avut ca rezultat constituirea grupului criminal. Instigarea la aderarea sau la sprijinirea acesteia sunt de asemenea pedepsibile, cu precizarea că nu în toate normele de incriminare a infracţiunilor asociative sprijinirea reprezintă o modalitate de existenţă a infracţiunii, fiind tratată ca o formă a complicităţii (participaţie penală la pluralitatea constituită). În consecinţă, complicitatea la infracţiunea de asociere este şi ea posibilă, atât în modalitatea complicităţii morale (de exemplu, promisiunea de tăinuire sau favorizare în cazul legislaţiilor penale care nu le incriminează ca infracţiuni distincte), cât şi a complicităţii materiale (de exemplu, furnizarea de sprijin logistic). În cea de-a doua ipoteză, care ia în considerare sprijinirea programului criminal, participaţia penală alături de pluralitatea constituită la săvârşirea unei anumite infracţiuni pare a fi mai uşor de decelat şi, în consecinţă, nu mai este percepută ca un faptă care disimulează affectio societatis 75. De exemplu, infracţiunea de spălare a banilor (acolo unde fapta este incriminată) este săvârşită nu numai de către liderii organizaţiilor criminale, dar şi de o serie de funcţionari din sistemul financiar-bancar. Aceştia din urmă, în scopul obţinerii de profituri ilicite, caută conexiuni în mediile infracţionale, instigă la săvârşirea infracţiunii, oferă sprijin sub forma consultaţiilor şi documentaţiilor de specialitate şi finalizează (consumă) fapta de reconversie a produsului ilicit al crimei. Un astfel de funcţionar poate participa – în calitate de autor, instigator sau complice – la numeroase fapte de această natură, în favoarea unor asociaţii criminale diferite, fără a deveni membru al uneia dintre ele. Articolul 5 din Convenţie, consacrat sancţionării participării într-un grup criminal organizat, solicită statelor semnatare să incrimineze:

73 R.Sciarrone, Il rapporto tra le mafia e imprenditorialita in un’area della Calabria, în Quaderni di sociologia, vol.

XXXVII, 1993, nr.5, p.68, citat de Turone, op.cit., p.331 şi urm.; 74 Această separare este analizată mai ales de autorii italieni, care fac distincţie între sprijinirea grupului criminal, sprijinirea

programului criminal şi sprijinirea unei anumite infracţiuni cuprinse în programul criminal (E.g.: G.Turone, op.cit., cap.IX, p.327-366; G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo criminale, în Foro italico, II/1991, p.475;

75 G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, cit., p.468-479;

Page 23: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

înţelegerea cu una sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave implicând un grup criminal organizat, cu scopul de a obţine beneficii financiare sau materiale şi, acolo unde legea naţională prevede, implicând săvârşirea de către unul dintre participanţi a unei fapte prin care înţelegerea este transpusă în realitate;76 fapta persoanei care, cunoscând scopul şi faptele ilicite ale unui grup criminal organizat, ori intenţia unui astfel de grup de a săvârşi infracţiunile prevăzute la art.2 lit.a,

participă la activităţile ilicite ale acestuia,

ori desfăşoară, cu ştiinţă, alte activităţi prin care contribuie la atingerea scopurilor grupului criminal;

Credem că legea penală nu trebuie să fie considerată ca o armă de luptă ci, în mod firesc şi democratic, ca un instrument de reglare a anumitor raporturi sociale. În consecinţă, atâta vreme cât o persoană nu şi-a manifestat - fie şi tacit acolo unde tăcerea este înţeleasă ca o aprobare - acordul de voinţă pentru a participa în grupul criminal organizat, ea nu trebuie tratată decât ca un participant ocazional. Dincolo de imperfecţiunile ei, Legea nr.39/2003 este un act normativ extrem de util care oferă instituţiilor abilitate ale statului cadrul juridic necesar prevenirii şi combaterii eficiente a unuia dintre cele mai periculoase fenomene antisociale – criminalitatea organizată.

4. Modele propuse de organizaţiile internaţionale

4.1. Propunerile INTERPOL În ultimii ani, s-au făcut numeroase încercări de definire mai completă a noţiunii de asociaţie criminală, şi implicit de crimă organizată. Astfel, la primul colocviu al INTERPOL-ului asupra crimei organizate care s-a ţinut în Franţa, la St.Cloud, în luna mai 1988, infracţiunea de crimă organizată a fost definită ca fiind “orice întreprindere sau grup de persoane angajate într-o activitate continuă ilegală care are ca scop principal realizarea de profituri, independent de frontierele naţionale”. Definiţia a fost criticată deoarece nu cuprindea condiţia ca grupul criminal să aibă o anumită structură organizatorică. Poliţia germană a propus Interpolului un alt concept, definind crima organizată ca fiind “orice grupare de persoane care au decis în mod conştient şi deliberat să coopereze în vederea desfăşurării de activităţi ilegale pentru o perioadă de timp, împărţindu-şi sarcinile între membrii săi, utilizând adesea sisteme ale suprastructurii moderne, în scopul de a obţine profituri substanţiale într-un mod cât mai rapid posibil”. Definiţia a fost la rândul ei criticată, pentru că lipsea elementul de violenţă pentru atingerea scopurilor organizaţiei. Pe baza acestor sugestii, Departamentul pentru crima organizată din cadrul Interpolului a redefinit această noţiune: “orice grup având o structură de corp constituit care are ca scop obţinerea de profituri prin mijloace ilegale, adesea folosind teama şi corupţia”. Ca trăsături specifice activităţilor desfăşurate de organizaţiile criminale au fost desprinse următoarele: utilizarea corupţiei şi a violenţei, continuitatea în plan teritorial, disciplina, înfiinţarea de întreprinderi proprii, întrepătrunderea cu întreprinderile legale, utilizarea unor ritualuri la aderare.

4.2. Propunerile O.N.U. 1. În ultimii ani, ONU a făcut paşi hotărâtori în lupta contra crimei organizate şi pentru elaborarea unui model legislativ care să permită o luptă eficientă contra acestei forme de criminalitate. Astfel, în anul 1994, la Conferinţa mondială ministerială asupra crimei organizate transnaţionale care a avut loc la

76 Textul se referă la infracţiunea de Înţelegere pentru săvârşirea de infracţiuni (Conspiracy) din legea penală

americană;

Page 24: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Napoli, Italia, statele membre ale ONU au adoptat Declaraţia politică de la Napoli şi Planul global de acţiune împotriva crimei organizate transnaţionale77 cu privire la întărirea şi îmbunătăţirea „capacităţii naţionale şi internaţionale de a coopera împotriva crimei organizate transnaţionale şi la punerea bazelor pentru acţiuni concertate şi globale efective împotriva crimei organizate transnaţionale şi prevenirea expansiunii sale ulterioare”. Declaraţia politică şi Planul de acţiune atrag atenţia asupra necesităţii elaborării unei definiţii general acceptate a crimei organizate prin evidenţierea principalelor caracteristici structurale şi a modului de operare. S-a subliniat că pentru a preveni şi combate acest fenomen, sunt necesare studii temeinice de criminologie, ca şi adoptarea, pe baza acestor studii, a unor prevederi de drept penal material şi procedural care să asigure o represiune eficientă şi în cadrul legii a crimei organizate. O importanţă specială a fost acordată cooperării internaţionale. În această privinţă s-a propus ca asistenţa bilaterală şi multilaterală să fie îmbunătăţită, ca şi acordurile şi convenţiile asupra extrădării, asistenţei juridice mutuale, culegerii de informaţii, precum şi schimburilor şi cooperării judiciare. Întrucât principalul scop al organizaţiilor criminale este profitul, Planul de acţiune sugerează statelor membre să incrimineze spălarea banilor, să adopte măsuri legislative pentru confiscarea produsului ilicit al crimei şi pentru a mări transparenţa sistemelor financiare. Cu privire la dezvoltarea a instrumentelor juridice internaţionale, Conferinţa ministerială a cerut Comisiei pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală să examineze posibilitatea elaborării unei convenţii împotriva crimei organizate transnaţionale. Mai mult chiar, Comisiei i s-a atribuit sarcina de pune în practică planul de acţiune la nivel naţional, regional şi internaţional. 2. Cu prilejul lucrărilor celui de-al IX-lea Congres al ONU pentru Prevenirea Criminalităţii şi Tratamentul Infractorilor, care au avut loc la Cairo, în Egipt, în perioada 29 aprilie – 8 mai 1995, în Rezoluţia 2, intitulată “Cooperarea internaţională şi asistenţa practică pentru întărirea supremaţiei legii: dezvoltarea instrumentelor ONU”, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală a sugerat să fie desemnat un Grup interguvernamental de Experţi care să analizeze recomandările practice pentru dezvoltarea mecanismelor de cooperare internaţională, precum şi dezvoltarea unui model de legislaţie asupra extrădării. 3. La 12 decembrie1996, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 51/120, prin care cerea Secretarului general să invite toate statele să-şi declare poziţia asupra elaborării unei Convenţii asupra crimei organizate, luând în considerare Proiectul de rezoluţie introdus de guvernul Poloniei. La data de 24 octombrie 1996, Polonia, alături de mai multe ţări printre care şi România, au propus un Proiect de rezoluţie asupra crimei organizate pentru a fi discutat în Adunarea Generală ONU. În Proiect, crima organizată era definită ca fiind “activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane, între care există raporturi ierarhice sau personale care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei ori corupţiei, urmând fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în economia legală folosind, în special, mijloacele de mai jos: a) traficul ilicit de stupefiante şi spălarea banilor; b) traficul de carne vie; c) falsul de monedă; d) traficul de obiecte din patrimoniul naţional; e) furtul de materiale radioactive; f) actele teroriste; g) traficul de arme şi materiale explozive; h) traficul de autoturisme; i) coruperea funcţionarilor. 77 UN Economic and Social Council. “Draft Resolution. Naples Political Declaration and Global Action Plan against

Organised Transnational Crime”, în World Ministerial Conference on Organised Transnational Crime, Naples Italy, 21-23 Nov.1994, UN doc. E/CONF.88/L.4.

Page 25: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

În Proiect se arăta că expresia “crimă organizată” desemnează orice faptă comisă de un membru al unui grup, cu ocazia desfăşurării activităţii infracţionale, de către respectivul grup. De asemenea, în acest document se propunea ca statele să sancţioneze participarea sau asocierea la un grup al crimei organizate în scopul comiterii de infracţiuni, să se prevadă posibilitatea angajării răspunderea penală a persoanelor morale care obţin profituri dintr-o organizaţie criminală sau care servesc drept acoperire unei asemenea organizaţii. 4. Importanţa acestei probleme a determinat Comisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală să decidă elaborarea unui Proiect de Convenţie împotriva crimei transnaţionale organizate, dispunând înfiinţarea unui Comitet Interguvernamental Ad Hoc de Experţi care să ţină seama de instrumentele internaţionale existente, de Proiectul-cadru al Convenţiei ONU prezentat de guvernul Poloniei, de rapoartele Grupului pentru traducerea în viaţă a Declaraţiei de la Napoli şi a Planului de acţiune. În discuţiile din cadrul comitetului de experţi, Statele Unite şi ţările Uniunii Europene s-au opus definirii crimei organizate pe baza unei liste exhaustive ori ilustrative de infracţiuni săvârşite de membrii organizaţiilor criminale, în timp ce reprezentanţii altor state au insistat pentru includerea unei asemenea liste apreciind că aceasta conferă mai multă claritate conceptuală. Serioase controverse au fost determinate şi de alte problematici importante ale textului Proiectului cum ar fi: răspunderea penală a persoanelor juridice, aplicarea legii penale în spaţiu şi sancţionarea simplei calităţi de membru al unei asociaţii criminale. Cu privire la răspunderea penală a persoanelor juridice, unii dintre participanţi s-au opus categoric, deoarece legislaţiile penale din ţările lor respectă principiul “societas delinquere non potest”. Finalmente, s-a optat pentru propunerea ca fiecare ţară să decidă asupra posibilităţii ca persoanele juridice să fie sancţionate “dacă obţin profit din crima organizată ori dacă funcţionează ca paravan pentru organizaţiile criminale”. Nu va fi obligatoriu ca sancţiunea aplicată acestora să fie penală. Ea poate fi civilă, administrativă sau comercială. Comitetul interguvernamental pentru elaborarea Convenţiei împotriva crimei transnaţionale organizate a depus un prim proiect78 la data de 15 decembrie 1998. În expunerea de motive (art.1) se precizează că “scopul Convenţiei este de a promova cooperarea între Statele Părţi împotriva crimei organizate cu dimensiune internaţională. În fine, în acest document s-a adoptat o definiţie, în sensul că prin “crimă organizată” se înţelege “activităţile desfăşurate de orice grup format din trei sau mai multe persoane, între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei, intimidării sau corupţiei, urmând fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în economia legală”79. Într-o definiţie alternativă se adaugă modalităţile de realizare a infracţiunii, în principal, prin:

- Traficul ilicit de narcotice sau substanţe psihotrope şi reciclarea banilor, aşa cum este definit în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Traficului Ilicit de Narcotice şi Substanţe psihotrope din 1988;

- Traficul de persoane, aşa cum este definit în Convenţia pentru Suprimarea Traficului de Persoane şi a Exploatării prostituţiei din 1949;

- Falsificarea banilor, aşa cum este definită în Convenţia Internaţională pentru Suprimarea Falsificării Banilor din 1929;

- Traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, aşa cum este definit de Convenţia Organizaţiei educaţionale, ştiinţifice şi culturale a Naţiunilor Unite şi Institutului Internaţional pentru unificarea dreptului privat privind mijloacele de interzicere şi prevenire a importului,

78 Draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime; Doc. A/AC. 254/4; 79 For the purpose of this Convention, “organized crime” means group activities of three or more persons, with hierarchical

links or personal relationships, which permit their leaders to earn profits or control territories or markets, internal or foreign, by means of violence, intimidation or corruption, both in furtherance of criminal activity and in order to infiltrate the legitimate economy (Art.1, alin.2);

Page 26: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

exportului şi transferului ilicit ori deţinerii de proprietate culturală din 1970 precum şi de Convenţia asupra obiectelor culturale furate şi exportate ilegal din 1995;

- Furtul de material nuclear, folosirea ilicită a acestuia sau ameninţarea cu folosirea ilicită împotriva populaţiei, aşa cum este definită de Convenţia asupra protecţiei fizice a materialelor nucleare din 1980;

- Actele teroriste; - Traficul ilicit sau furtul de arme şi materiale explozive; - Traficul ilicit sau furtul de vehicule; - Coruperea funcţionarilor publici.

Prin “crimă organizată”, autorii proiectului înţeleg, de asemenea, “săvârşirea oricărei fapte de către un membru al grupului, ca parte a activităţii infracţionale a unei astfel de organizaţii”80. Pentru a se decide dacă o faptă penală aparţine crimei organizate vor fi luate în considerare următoarele elemente:

- natura infracţiunii; - caracterul transnaţional al acesteia; - dacă a implicat reciclarea banilor; - dacă infracţiunea a presupus mijloace materiale şi eforturi semnificative pentru planificare în

vederea săvârşirii acesteia. Participarea într-o organizaţie criminală (art.3) se caracterizează prin “intenţia făptuitorului de a face parte din asociaţia infracţională şi de a contribui o perioadă nedefinită la realizarea programului criminal al acesteia”. Într-o versiune ulterioară a proiectului81, grupul criminal organizat este definit astfel: “un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, existent pe o anumită perioadă de timp şi având ca scop săvârşirea de infracţiuni grave prin utilizarea violenţei, intimidării, corupţiei ori altor mijloace, în scopul obţinerii, direct sau indirect, de beneficii financiare sau materiale” (art.2 lit.a). Întrucât “crima organizată” nu este un termen juridic, discuţia de această temă este, de fapt, o dezbatere cu privire la elementele constitutive ale acestei forme de criminalitate82. Importante prevederi (art.7) se referă la confiscarea produsului ilicit al infracţiunilor săvârşite de grupul criminal constituit, precum şi a dispozitivelor, instrumentelor ori echipamentelor utilizate ori destinate săvârşirii acestor infracţiuni. Considerându-se că lipsirea grupurilor criminale organizate de beneficiile activităţilor lor ilicite reprezintă o cale importantă de descurajare a crimei organizate, statele sunt solicitate să ia toate măsurile admisibile din punct de vedere juridic în acest sens. Proiectul revizuit de Convenţie pune un accent deosebit asupra blocării conturilor persoanelor suspecte, ca măsură asiguratorie pe timpul desfăşurării investigaţiilor şi urmăririi penale. Reglementările, la nivel naţional, nu trebuie să admită ca instituţiile financiare să poată invoca secretul bancar pentru a refuza, pe această cale, luarea măsurilor solicitate de organele judiciare. De asemenea, se prevede ca persoanele condamnate ca membri ai grupurilor criminale organizate să facă dovada provenienţei licite a întregii lor averi. Alte prevederi ale Proiectului se referă la cooperarea statelor în materie de extrădare (art.10), asistenţa juridică reciprocă (art.14), tehnicile speciale utilizate pe parcursul investigaţiilor şi al urmăririi penale, transferul între statele semnatare a valorilor ilicite confiscate de la persoanele condamnate (art16), cazierul judiciar al membrilor grupului criminal organizat (art.17), asigurarea protecţiei

80 For the purpose of this Convention, “organized crime” includes commission of an act by a member of a group as part of

the criminal activity of such organization – art.1 alin.2. opţional; 81 Revised draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime, A/AC.254/15; 82 Cherif Bassiouni, Effective National & International Action Against Organized Crime and Terrorist Criminal Activities,

Emory International Law Review, nr.9, 1990, p.18;

Page 27: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

martorilor şi victimelor (art.18) cooperarea internaţională directă între autorităţile judiciare (art.18bis – art.21), prevenirea crimei organizate pe plan naţional şi internaţional (art.22). Cu privire la tehnicile speciale de investigare a infracţiunilor care fac obiectul de reglementare al Convenţiei, se solicită statelor semnatare să asigure bază legală pentru ca instituţiile abilitate să poată desfăşura activităţi specifice, cum ar fi livrările controlate, supravegherea inclusiv electronică, operaţiunile acoperite etc. în scopul obţinerii probelor necesare tragerii la răspundere a infractorilor. Tehnicile speciale de investigare pot fi utilizate la nivel internaţional pe baza înţelegerilor bilaterale. Protecţia martorilor şi a victimelor este tratată în art.18. Se cere statelor să adopte măsuri adecvate prin care să se asigure o protecţie efectivă persoanelor care acceptă să depună mărturie în cauzele penale de crimă organizată, împotriva actelor de răzbunare sau intimidare întreprinse de membrii grupului criminal. Astfel de măsuri trebuie să vizeze, de asemenea, rudele martorilor şi alte persoane apropiate acestora, dacă se consideră necesar. Între măsurile de protecţie luate în considerare figurează şi acceptarea depoziţiilor martorilor pe calea mijloacelor tehnologiei moderne de comunicare, cu condiţia să nu se prejudicieze dreptul la apărare a acuzaţilor. Astfel, pe această cale, se poate asigura contradictorialitatea procesului penal şi posibilitatea ca apărarea să pună întrebări martorilor fără ca aceştia să fie efectiv prezenţi în proces. În acelaşi sens, Proiectul prevede posibilitatea adoptării unor măsuri de impunitate ori de reducere a pedepselor pentru martorii care, deşi implicaţi ca membri ai grupului criminal, cooperează în mod substanţial cu organele de justiţie, contribuind în mod efectiv la probarea activităţilor ilicite ale membrilor grupului. 5. La sfârşitul anului 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat textul Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate şi două Protocoale aferente referitoare la traficul de fiinţe umane. Art.2 din Convenţie defineşte grupul criminal organizat ca fiind “un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, existent pe o anumită perioadă de timp şi având ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni grave, în scopul obţinerii, direct sau indirect, de beneficii financiare sau materiale” (art.2 lit.a). Pornind de la acest concept, Convenţia defineşte alţi termeni, cum ar fi: “infracţiuni grave”, “grup structurat”, “produse ilicite ale crimei”, “trafic controlat”, “instituţii financiare” etc., fiecare dintre aceştia având ca scop asigurarea clarităţii şi rigorii textului Convenţiei. De asemenea, în art.5, 6, 8 şi 23 se propune statelor-părţi sancţionarea participării într-un grup criminal organizat, a spălării banilor rezultaţi din activităţile ilicite ale grupurilor criminale amintite, a corupţiei şi a obstucţionării justiţiei. Aşteptată cu real interes, Convenţia oferă un cadru adecvat de armonizare a legislaţiilor penale în această materie şi de cooperare eficientă a statelor pentru combaterea criminalităţii organizate transnaţional. 6. Manifestări specifice crimei organizate, precum corupţia, traficul cu migranţi ilegali şi traficul ilicit cu copii au fost discutate la a şasea sesiune a Convenţiei pentru prevenirea crimei şi justiţie criminală. Astfel, ONU a acordat o mare prioritate problemelor create de extinderea corupţiei. În acest sens, în luna decembrie 1996, Adunarea generală a adoptat Codul Internaţional privind Comportamentul Funcţionarilor Publici care propune reglementarea unor aspecte precum: (a) conflictul de interese; (b) declararea averii; (c) acceptarea cadourilor şi a altor favoruri; (d) informaţiile confidenţiale; (e) activitatea politică. Prin Rezoluţia 51/191, Adunarea generală a adoptat Declaraţia ONU împotriva corupţiei în tranzacţiile comerciale internaţionale. 7. În ceea ce priveşte traficul de droguri, Programul pentru controlul drogurilor al ONU a promovat activ prevederile tratatelor internaţionale de control al drogurilor şi implementarea acestora, precum Convenţia ONU din 1988 împotriva traficului ilicit de narcotice şi substanţe psihotrope. În 1996, s-a oferit asistenţă pentru 15 ţări în punerea în aplicare a legislaţiilor naţionale de control al drogurilor.

Page 28: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

4.3. Contribuţia Consiliului Europei 1. Principala contribuţie a Consiliului Europei în domeniul prevenirii şi combaterii crimei organizate s-a concretizat în elaborarea Convenţiei privind Spălarea Banilor şi Identificarea, Sechestrarea şi Confiscarea Valorilor Rezultate din Infracţiuni, deschisă pentru semnare la 8 noiembrie 1990 şi intrată în vigoare la 1 septembrie 1993. La 1 aprilie 1997 s-a înfiinţat Comitetul de Experţi al Consiliului Europei asupra aspectelor criminologice şi juridico-penale ale crimei organizate83, cu scopul de a identifica trăsăturile caracteristice ale acestui fenomen şi de a propune o strategie adecvată de cooperare europeană pentru prevenire şi combatere, inclusiv prin armonizarea sistemelor juridice. Întrucât, din analizele efectuate, a rezultat că asociaţiile criminale moderne utilizează în mod curent telecomunicaţiile, computerele şi Internet-ul, a fost înfiinţat Comitetul de Experţi al Consiliului Europei asupra Criminalităţii în Spaţiul Cibernetic. În luna iulie 1997, Consiliul Europei a adoptat un Proiect de Recomandare pentru protecţia martorilor, căutând un echilibru între nevoia unei justiţii penale eficiente şi dreptul la apărare. Recomandările se referă, în special, la protecţia celor care depun mărturie împotriva organizaţiilor criminale. 2. Întrucât crima organizată se află în strânsă legătură cu fenomenul corupţiei, la cea de-a XIX-a Conferinţă Europeană a Miniştrilor de Justiţie (La Valetta, 1994), s-a recomandat înfiinţarea unui Grup Multidisciplinar asupra Corupţiei considerându-se lupta eficientă împotriva corupţiei pretinde dezvoltarea cooperării internaţionale, atât între ţări, cât şi între instituţiile abilitate. Grupul a fost înfiinţat în septembrie 1994 iar în 1995 a furnizat un Program de Acţiune împotriva Corupţiei, program care a fost adoptat de Comitetul de Miniştri în noiembrie 1996. Punctele esenţiale ale Programului se referă la definirea corupţiei, incriminarea faptelor de corupţie, trasarea codului de comportament al funcţionarilor publici, introducerea răspunderii civile delictuale pentru fapte de corupţie, definirea rolului şi răspunderii instituţiilor şi măsuri de prevenire a corupţiei.

4.4. Contribuţia Uniunii Europene 1. Acţiuni de mare interes a desfăşurat şi Uniunea Europeană. Tratatul de la Maastricht acordând o totală libertate pentru circulaţia capitalului, bunurilor, serviciilor şi persoanelor între graniţele statelor membre ale Uniunii, organizaţiile criminale au profitat de această nouă realitate politico-economică, dezvoltându-se la nivel transnaţional, înfiinţând societăţi comerciale cu fonduri obţinute din activităţi ilicite, stabilindu-şi baze în cele mai sigure ţări, exploatând, cu riscuri minime, posibilităţile noi de obţinere a profitului. Traficul cu narcotice, spălarea banilor, frauda (în special în detrimentul intereselor Uniunii Europene), corupţia, traficul cu străini şi exploatarea lor sunt forme de comportament ilicit care reprezintă o ameninţare nu numai la adresa statelor, dar şi a comunităţii europene ca întreg. Spălarea banilor este favorizată de dezvoltarea noilor tehnologii. În condiţiile în care traficul cu narcotice şi dependenţa la droguri sunt probleme care afectează toate statele-membre, au fost făcute eforturi de a îmbunătăţi cooperarea internaţională şi schimbul de informaţii. Acţiunile Uniunii Europene în acest domeniu s-au fondat pe concluziile Consiliului European de la Cannes şi Dublin (iunie 1995, respectiv decembrie 1996). Scopul acestor instrumente este de a combate traficul de droguri, de a reduce cererea de droguri şi de a dezvolta cooperarea între ţările Uniunii Europene. La data de 16 decembrie 1996, Consiliul a adoptat o rezoluţie pentru interzicerea cultivării ilicite şi producerii de droguri în interiorul Uniunii Europene. La data de 20 decembrie 1996, Consiliul a adoptat rezoluţia asupra sancţionării infracţiunilor grave implicând narcoticele, cerând statelor membre să aplice pedeapsa cu închisoarea pentru traficul ilicit de droguri. La aceeaşi dată, Consiliul a mai adoptat o Acţiune comună asupra participării statelor membre într-o operaţiune strategică, planificată de către Consiliul vamal de cooperare, în scopul combaterii contrabandei cu droguri pe ruta balcanică. La data de 16 iunie 1997, Consiliul European a ratificat o altă Acţiune comună privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor droguri sintetice. În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească 83 Ernesto Ugo Savona şi col., ORGANISED CRIME AROUND THE WORLD, HEUNI, 1998, p.100 şi urm.;

Page 29: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

legată de droguri, în iunie 1993 a fost creată, printr-un acord ministerial, o unitate specială – Unitatea Europeană împotriva Drogurilor (EDU). Sarcina iniţială a acestei unităţi a constat în asigurarea schimbului european de informaţii cu privire la narcotice şi la spălarea banilor. 2. La 26 mai 1997, Consiliul European a elaborat Convenţia de luptă împotriva corupţiei implicând oficiali ai Comunităţii Europene sau oficiali ai statelor membre ale Comunităţii Europene. Scopul acestei convenţii este întărirea cooperării judiciare în lupta împotriva corupţiei. Convenţia dă o definiţie legală a corupţiei active şi pasive, obligând statele membre să o sancţioneze ca pe un act criminal, indiferent dacă este comisă de funcţionari naţionali sau de oficiali ai Uniunii Europene. Cei care comit infracţiunea sau instigă la comiterea ei vor fi sancţionaţi eficient, incluzând, în cazurile grave, pedeapsa cu închisoarea. Alte prevederi vizează legislaţia statelor membre şi cooperarea lor în investigarea, urmărirea penală şi sancţionarea faptelor de corupţie, dacă acestea implică participarea mai multor ţări. 3. Elaborarea unei strategii eficiente împotriva sindicatelor criminale presupune cooperarea la scară internaţională ca şi posibilitatea circulaţiei informaţiilor între agenţiile de aplicare a legii din statele membre cu o viteză cel puţin egală cu cea cu care circulă între organizaţiile criminale din diferite ţări. Instituţiile Uniunii Europene au simţit întotdeauna necesitatea cooperării poliţiei în lupta împotriva crimei organizate şi au acţionat în consecinţă, înfiinţând Europol-ul şi, ca prim pas, European Drug Unit – EDU. În iunie 1991, la Luxemburg, primii miniştri şi preşedinţii statelor membre au evidenţiat, la iniţiativa cancelarului german Helmut Kohl, necesitatea creării unei forţe numită Europol. Înaintea schiţării proiectului Europol, în iunie 1993 a fost înfiinţată, prin acord ministerial, o formă “embrionară” a Europol-ului, EDU. Funcţia primară a EDU consta în schimbul de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu privire la narcotice şi spălarea banilor. Printr-o Acţiune comună adoptată de Consiliul European la 10 martie 1995, rolul EDU a fost mai bine definit şi funcţia principală a acestei unităţi a devenit schimbul de informaţii referitoare la activităţile crimei organizate care afectează două sau mai multe state, precum şi ajutorul dat poliţiilor şi altor agenţii naţionale pentru combaterea activităţilor criminale în acest domeniu. Activităţile criminale de competenţa EDU au devenit traficul ilegal de droguri, traficul ilegal de substanţe radioactive şi nucleare, infracţiunile implicând reţele de imigrare clandestină şi traficul ilegal cu vehicule. Printr-o altă Acţiune comună, la data de 16 decembrie 1996, mandatul EDU a fost extins de către Consiliul Europei la traficul cu fiinţe umane. Convenţia pentru înfiinţarea unei poliţii europene (Convenţia Europol) a fost elaborată de către Consiliul European la data de 26 iulie 1995. Pe baza acestei convenţii şi cu scopul îmbunătăţirii eficienţei autorităţilor competente din statele membre, ca şi a cooperării între acestea în scopul prevenirii şi combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri şi a altor infracţiuni transnaţionale, acestei unităţi i-au fost încredinţate o serie de sarcini: facilitarea circuitului informaţional între statele membre; obţinerea, compararea şi analizarea informaţiilor; notificarea către autorităţile competente din cadrul statelor membre a oricărei informaţie sau conexiuni detectate în cadrul activităţilor criminale; participarea la investigaţii şi menţinerea unui sistem computerizat de stocare a informaţiilor. S-a prevăzut înfiinţarea unei unităţi naţionale în fiecare stat membru care să servească drept legătură între Europol şi autorităţile naţionale. La Consiliul european desfăşurat la Dublin în perioada 13–14 decembrie 1996, Consiliul şi-a exprimat speranţa unei rapide ratificări a Convenţiei Europol de către statele membre. În cadrul acestui Consiliu au mai fost adoptate o serie de decizii, cea mai importantă fiind decizia de înfiinţare a unui grup la nivel înalt pentru elaborarea unui plan de acţiune cu recomandări specifice care să acopere toate aspectele crimei organizate. În ceea ce priveşte frauda împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, recomandarea nr.10 din Planul de acţiune stipulează faptul că “statele membre trebuie să consulte cu regularitate serviciile competente ale comisiei pentru a analiza cazurile de fraudă afectând interesele financiare ale comunităţii şi să adâncească cunoştinţele şi înţelegerea acestui fenomen în toată complexitatea sa. Dacă este necesar, vor fi dezvoltate mecanisme suplimentare pentru a desfăşura cu regularitate asemenea întâlniri. În acest context, trebuie luate în considerare relaţiile viitoare între Europol şi unitatea anti-fraudă din cadrul comisiei (UCLAF)”.

Page 30: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

4.5. Propunerile Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal Asociaţia Internaţională de Drept Penal (AIDP) şi-a adus propria contribuţie la studierea fenomenului crimei organizate, a legislaţiei existente precum şi a instrumentelor utilizate pentru cooperarea internaţională în această materie. La cel de-al XVI-lea Congres Internaţional de Drept Penal, desfăşurat la Budapesta (5-11 septembrie 1999), s-a dezbătut tema “Sistemul Justiţiei Penale Înfruntând Provocarea Crimei Organizate”. Anterior congresului, în perioada 1997-1998, s-au desfăşurat patru colocvii pregătitoare, organizate pe teme specifice84. Colocviile s-au desfăşurat pe baza unor Rapoarte generale elaborate de către raportori desemnaţi, care au pregătit aceste documente de lucru după primirea rapoartelor naţionale. În urma dezbaterilor care au avut loc, în fiecare secţiune s-a adoptat câte o rezoluţie, toate acestea fiind rediscutate cu prilejul congresului. Rezoluţia Secţiunii I, urmând exemplul Proiectului Convenţiei Internaţionale împotriva Crimei Organizate, nu defineşte crima organizată, arătând, în schimb, că aceasta încearcă să obţină “putere şi/sau profit prin utilizarea unor organizaţii puternic structurate” ale căror trăsături caracteristice (enumerate cu titlu de exemplu: diviziunea muncii şi diluarea răspunderii individuale în interiorul organizaţiei; fluctuaţia membrilor; caracterul secret; amestecul activităţilor licite şi ilicite; capacitatea de a neutraliza instituţiile de aplicare a legii prin intimidare sau corupţie; capacitatea de a transfera profiturile) pun în dificultate aplicarea conceptelor tradiţionale ale dreptului penal şi instrumentele de care justiţia penală dispune în perioada actuală pentru a contracara acest fenomen85. Din aceste motive este necesar ca evoluţia dreptului penal trebuie să ofere răspunsuri adecvate provocării crimei organizate. Astfel, întrucât este, de regulă, dificil să se probeze participarea liderilor organizaţiilor criminale la săvârşirea infracţiunilor, formele tradiţionale ale participaţiei penale şi răspunderea accesorie pot fi insuficiente pentru tragerea la răspundere penală a acestora. În consecinţă, se propune modernizarea instituţiei participaţiei penale, prin introducerea răspunderii organizatorice (a conceptului de organizator al infracţiunii). În organizaţiile puternic structurate, persoanele care au puterea de decizie şi control pot fi făcute responsabile pentru faptele ilicite ale celorlalţi membri dacă au dispus săvârşirea acestor fapte sau au omis, cu ştiinţă, să prevină comiterea acestora. În acelaşi sens, recunoaşterea conceptului de conspiracy (înţelegerea pentru săvârşirea de infracţiuni) este un instrument util pentru sancţionarea liderilor. Totuşi, incriminarea acestei forme speciale de complicitate trebuie limitată la infracţiunile grave şi numai dacă se dovedeşte săvârşirea unui act de transpunere în realitate a înţelegerii ilicite. În sancţionarea crimei organizate, confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a profiturilor derivate este considerat ca fiind un instrument juridic util pentru reducerea bazelor operaţionale ale organizaţiilor criminale. Se propune ca măsura confiscării să fie tratată ca o sancţiune penală şi nu ca o măsură preventivă, de siguranţă sau o altă măsură care nu pretinde asigurarea tuturor garanţiilor specifice procesului penal. Caracterul de sancţiune penală al confiscării permite o individualizare adecvată a pedepsei penale care trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei penale săvârşite. Confiscarea întregii averi a făptuitorului nu trebuie luată în considerare ca sancţiune penală. Confiscarea trebuie să se bazeze pe dovezi temeinice din care să rezulte că valorile confiscate reprezintă produsul ilicit al infracţiunii. Dacă se dovedeşte că bunurile au provenienţă licită, acestea vor fi returnate. De asemenea, confiscarea nu trebuie să prejudicieze recuperarea pagubelor suferite de către victime. Dacă este necesar, valorile confiscate de la făptuitori vor fi utilizate în scopul justei despăgubiri a victimelor. În cazul în care se dovedeşte implicarea persoanelor juridice în activităţile crimei organizate, se propune dizolvarea şi confiscarea bunurilor acestora. Bunurile persoanei juridice pot fi confiscate dacă

84 International review of penal law, THE CRIMINAL JUSTICE SYSTEMS FACING THE CHALLENGE OF

ORGANISED CRIME, nr.3 şi 4/1999, p. 890-893; 85 International review of penal law, citat, p.895;

Page 31: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

reprezentanţii legali ai acesteia au fost conştienţi, în momentul achiziţionării, că ele sunt rezultatul infracţiunii ori dacă aceste bunuri au fost obţinute fără o plată corespunzătoare valorii lor. Proiectarea şi adoptarea noilor măsuri legislative de combatere a crimei organizate trebuie să ia în considerare, pe deplin, principiile unanim recunoscute ale dreptului penal, cum ar fi principiul legalităţii, principiul proporţionalităţii între fapta ilicită comisă şi sancţiunea penală aplicată făptuitorului şi principiul in dubio pro reo. Reformatorii dreptului trebuie să fie conştienţi de riscul ca instrumentele juridice proiectate pentru combaterea crimei organizate să fie utilizate şi în alte circumstanţe şi să producă consecinţe nebănuite. De aceea, Rezoluţia Secţiunii I precizează că dreptul penal substanţial nu trebuie transformat într-un instrument de anihilare anticipată, prin forţă, a eventualelor pericole la adresa societăţii. Acestei rezoluţii se reproşează86, în principal, utilizarea formulei “grupuri criminale înalt structurate” care devine o condiţie sine qua non pentru definirea crimei organizate. Se consideră că această prevedere lasă în afara sferei de cuprindere a conceptului majoritatea grupurilor criminale organizate care nu au în compunere un număr mare de membri şi nu dispun de o structură internă puternic organizată, cu o ierarhie precis stabilită şi respectată, între membrii acestora existând doar relaţii personale (de rudenie, prietenie etc.). Lipsa înaltei structurări a grupului criminal nu exclude ca acesta să aibă un program criminal şi să urmărească obţinerea de câştiguri materiale importante ori să se infiltreze în economia licită prin săvârşirea de infracţiuni grave. Rezoluţia Secţiunii a II-a, subliniind faptul că reglementarea clasică, tradiţională, a participaţiei penale nu constituie un răspuns eficient la noile forme de manifestare ale crimei organizate, propune adoptarea unor norme de incriminare adecvate, între care sancţionarea participării într-o asociaţie cu scopuri criminale este considerată ca fiind cel mai important instrument de drept penal. Participarea într-o asociaţie criminală trebuie definită în termeni funcţionali, care să vizeze crearea, conducerea, finanţarea ori aderarea la asociaţie87. Calitatea de membru al unei asociaţii criminale nu presupune, cu necesitate, participarea la săvârşirea uneia dintre infracţiunile care intră în scopul asocierii. Participanţii externi (care nu au aderat la asociaţie) care sprijină îndeplinirea scopurilor ilicite ale asociaţiei vor fi consideraţi complici, conform dreptului penal clasic. În schimb, dacă au contribuit prin acţiuni licite, profesionale (consultaţii juridice, economice, medicale, furnizarea legală de bunuri etc.), aceştia nu vor fi traşi la răspundere penală chiar dacă au cunoscut caracterul ilicit al asociaţiei. În conformitate cu prevederile Rezoluţiei Secţiunii a II-a, pentru situaţia în care membrii asociaţiei au săvârşit una sau mai multe dintre infracţiunile care constituie scopul asociaţiei ori corelate acestui scop, la nivel naţional, legiuitorul poate alege între mai multe soluţii, în funcţie de propriul sistem legislativ, astfel: să sancţioneze fapta de asociere ca circumstanţă agravantă, să trateze asocierea ca infracţiune distinctă şi să aplice cumulul aritmetic al pedepselor pentru toate infracţiunile săvârşite, să considere asocierea ca infracţiune distinctă şi să aplice regulile cumulului juridic al pedepselor pentru concurs de infracţiuni ori pentru recidivă. Rezoluţia Secţiunii a III-a priveşte, cu prioritate, principiile şi regulile care trebuie respectate pe parcursul instrumentării cauzelor de crimă organizată. Astfel, principiul legalităţii “nullum crimen, nulla poena sine lege” trebuie respectat sistematic, indiferent de pericolul social al faptelor săvârşite de membrii unei asociaţii criminale. Prezumţia de nevinovăţie este o componentă importantă a principiului legalităţii şi trebuie respectată pe tot parcursul procesului penal, alături de celelalte principii şi reguli prin care se asigură corectitudinea acestuia. Sarcina probei revine acuzării iar prezumţia de vinovăţie este inacceptabilă. Rezoluţia Secţiunii a IV-a, de Drept penal internaţional, tratează problemele cooperării internaţionale în materie penală pentru combaterea crimei organizate transnaţional din perspectiva implementării, la nivel naţional, a convenţiilor existente, a necesităţii elaborării unor noi instrumente de cooperare internaţională şi principiile care trebuie să guverneze utilizarea concretă a acestor instrumente.

86 Giorgio Marinucci, General Part, în Introduction to the Debate, citat, p.7-14; 87 Alin.4, Infracţiune autonomă: Participarea într-o asociaţie criminală, International review of penal law, citat, p.899;

Page 32: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Cu privire la cooperarea autorităţilor poliţieneşti din diverse state, Congresul a identificat o dezvoltare accentuată a acesteia, pe cale directă, novatoare, care include folosirea de noi canale de comunicaţie (ofiţeri de legătură, echipe mixte de investigaţii, instituţii precum Europol sau OLAF care se pot transforma în forţe de poliţie supranaţionale), activităţi de investigaţii proactive şi dispozitive noi de urmărire precum sateliţii folosiţi pentru diverse observaţii. Precum poliţia naţională, poliţia internaţională proactivă trebuie să respecte aceleaşi principii ale legalităţii, proporţionalităţii şi subsidiarităţii. Referirea la aceste principii trebuie, de asemenea, făcută în scopul pregătirii viitoarei Convenţii a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale. Este recomandată monitorizarea activităţilor poliţieneşti care implică folosirea unor mijloace tehnologice speciale de către autorităţile însărcinate cu asemenea investigaţii la nivel naţional. În cazul metodelor coercitive (sau intruzive), este obligatorie prezenţa unui mandat judiciar. Într-un număr de ţări au fost create unităţi de informaţii financiare cu scopul de a lupta împotriva spălării banilor. Aceste unităţi procesează informaţii primite de la bănci şi alte instituţii financiare. Deşi rolul lor variază semnificativ de la stat la stat, între unităţile din diferite state are loc un schimb internaţional de informaţii. Acest schimb de informaţii trebuie să fie menţinut şi dezvoltat, dar trebuie să fie de asemenea formalizat cu ajutorul instrumentelor internaţionale accesibile public. Aceste instrumente trebuie să permită statului care pune la dispoziţie o anumită informaţie să ceară aplicarea unui principiu specific, în sensul că informaţia respectivă nu va putea fi folosită drept probă în procesul penal decât cu permisiunea statului respectiv. În materia cooperării judiciare Rezoluţia a reiterat regulile unanim acceptate pe plan internaţional şi a propus altele noi, astfel: - Dubla incriminare ar trebui să fie menţinută drept condiţie a extrădării. Această regulă ar trebui însă să fie abandonată în cazul asistenţei mutuale în materie infracţională, în condiţiile în care o asemenea asistenţă nu necesită aplicarea de măsuri coercitive sau de măsuri care ar putea să conducă la o încălcare a drepturilor omului sau la o restrângere a libertăţilor fundamentale. - În cadrul cooperării internaţionale trebuie îmbunătăţite normele privind punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti naţionale, în particular prin aderarea şi ratificarea convenţiilor internaţionale relevante, de exemplu cele privind transferul deţinuţilor, confiscarea valorilor provenite din infracţiuni etc. Pentru a permite cooperarea internaţională în ceea ce priveşte identificarea şi confiscarea valorilor rezultate din infracţiuni, toate statele trebuie să ratifice şi să implementeze Convenţia Consiliului Europei asupra spălării banilor, căutării şi confiscării de valori ilicite. - În procedurile de extrădare şi în cele de asistenţă mutuală care implică măsuri coercitive în statele din care se cere extrădarea, persoanele a căror extrădare se solicită trebuie să aibă următoarele drepturi minime:

- dreptul de a fi informat cu privire la schimbările în situaţia sa şi la măsurile care sunt cerute a se lua, cu excepţia cazului în care furnizarea acestor informaţii ar putea compromite luarea acelor măsuri;

- dreptul de a-i fi ascultate argumentele împotriva punerii în executare a măsurilor solicitate de alt stat;

- dreptul de a fi asistat de un avocat şi dreptul la asistenţă juridică gratuită, în condiţiile în care persoana nu are mijloace financiare pentru a-şi plăti un avocat, precum şi dreptul la asistenţă gratuită din partea unui traducător, dacă persoana nu poate înţelege sau nu poate vorbi limba folosită în instanţă;

- dreptul la o procedură rapidă; - în cazul în care persoana este deţinută în timpul procedurilor de extrădare, aceasta trebuie să

aibă aceleaşi drepturi precum oricare deţinut. - Extrădarea nu trebuie pusă în executare dacă statul solicitat are motive temeinice să creadă că cererea de extrădare este făcută în scopul pedepsirii persoanei respective din motive care ţin de rasa, religia, naţionalitatea sau opiniile ei politice, sau dacă drepturile şi interesele acestei persoane ar fi

Page 33: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

prejudiciate din oricare din motivele de mai sus. Condamnarea unei persoane nu trebuie pronunţată pe baza unor probe care au fost obţinute prin violarea drepturilor inculpatului. - Trebuie admis dreptul unei persoane de a avea acces la o curte internaţională. De exemplu, în cazurile de jurisdicţie concurentă, cu riscul concomitent al proceselor multiple, persoanele care suferă prejudicii din cauza acestei situaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa unui instanţe juridice internaţionale. Ideal, deciziile de această natură ar trebui să fie luate într-un cadru internaţional pre-procesual. De asemenea, victima infracţiunii trebuie să aibă acces la o autoritate judiciară internaţională pentru a putea declanşa acuzarea în cazuri de crimă organizată, în scopul recuperării prejudiciilor suferite. Finalmente, AIDP atrage atenţia Comitetului Ad Hoc responsabil de elaborarea Proiectului Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale cu privire la necesitatea revizuirii conţinutului acestui proiect în lumina Rezoluţiilor Congresului.

5. Reglementări adiacente folosite pentru combaterea crimei organizate În preocuparea de a realiza o politică penală eficientă contra crimei organizate, statele folosesc şi alte mijloace legislative decât cele examinate până acum şi anume unele reglementări substitutive ori corelative sau mijloace procesuale complinitoare care desăvârşesc sistemul de norme penale menite să combată crima organizată.

5.1. Reglementări penale substitutive Pe lângă modelele legislative care realizează în mod direct acţiunea represivă împotriva infracţiunilor de tipul crimei organizate există şi unele reglementări substitutive pe care legislaţiile le folosesc spre a realiza aceeaşi finalitate. Aşa, de exemplu, legea penală americană foloseşte incriminarea faptei de înţelegere pentru săvârşirea de infracţiuni (conspiracy) prevăzută în § 371 din Titlul 18 al Codului Penal Model (cu modificările din 1994). Potrivit acestor dispoziţii se pedepseşte “înţelegerea între două sau mai multe persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva Statelor Unite, ori pentru a frauda Statele Unite sau o agenţie a acestora, pe orice cale şi în orice scop, dacă unul dintre participanţi săvârşeşte orice faptă pentru transpunerea în realitate a obiectului înţelegerii …”88. Săvârşirea unei infracţiuni care intră în scopul înţelegerii ilicite ori care reprezintă o modalitate de promovare a înţelegerii ilicite, de unul dintre făptuitori reprezintă o condiţie constitutivă a existenţei infracţiunii; în acest caz, legea prevede sancţionarea tuturor participanţilor, chiar dacă numai unul dintre ei a săvârşit fapta prin care se transpune în realitate obiectul înţelegerii. În esenţă, conspiracy este o formă de complicitate incriminată autonom. Nu este necesar ca fapta comisă, ca urmare a înţelegerii menţionate, să constituie o infracţiune consumată sau o tentativă pedepsibilă; este suficient ca aceasta să reprezinte, pe baza înţelegerii ilicite, o manifestare exterioară îndreptată spre realizarea scopurilor ilicite ale înţelegerii. Acest tip de complicitate implică, prin urmare, ca toţi participanţii trebuie să manifeste intenţia de a contribui la săvârşirea faptei care constituie obiectul înţelegerii (animus socii). Existenţa înţelegerii pentru săvârşirea de infracţiuni nu este condiţionată de un acord formal de voinţă din partea participanţilor89 deoarece “vorbitul, scrisul, mişcarea aprobatoare a capului pot avea semnificaţia unei înţelegeri, iar un participant poate accepta chiar prin tăcere dacă, în anumite condiţii sau în baza cutumei, tăcerea înseamnă un acord”90.

88 18 U.S.C. § 371 (1994): "If two or more persons conspire either to commit any offense against the United States, or to

defraud the United States, or any agency thereof in any manner or for any purpose, and one or more of such persons do any act to effect the object of conspiracy …", citat de Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, p.8;

89 Curtea Supremă a Statelor Unite a reţinut existenţa acordului criminal chiar şi într-o cauză în care participanţii nu au comunicat niciodată între ei în mod direct – Conf. P.Henning, op.cit., p.9, care citează o speţă din anul 1939;

90 Paul H.Robinson, Criminal Law, 1997, citat de P.Henning, op.cit., p.757;

Page 34: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

O atare incriminare permite să fie traşi la răspundere toţi cei care au participat la înţelegerea ilicită, cu condiţia ca unul dintre ei să fi păşit la realizarea infracţiunii-scop al înţelegerii. Pe baza acestei incriminări incidentă în legătură cu orice faptă care ar face obiectul înţelegerii şi nu numai pentru fapte de tipul crimei organizate, în anul 1946, a fost condamnat liderul mafiot Vito Genovese pentru înţelegere ilicită în vederea traficului de droguri91. În mod excepţional, norma de incriminare a înţelegerii pentru săvârşirea de infracţiuni nu operează în cauzele de corupţie, deoarece asemenea fapte cad sub incidenţa unei legi speciale, Foreign Corrupt Practices Act (FCPA)92. Această normă de incriminare a fost preluată şi de unele state europene care, însă, au limitat aplicabilitatea acesteia la cazurile în care participanţii au planificat săvârşirea unor infracţiuni foarte grave (Austria, Croaţia, Germania, Slovenia) ori pentru săvârşirea anumitor infracţiuni expres prevăzute în norma de incriminare, cum ar fi cele contra ordinii constituţionale sau contra păcii publice (Belgia, Iran, Japonia, Polonia, Ungaria)93. Astfel, înţelegerea între două sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave (cum ar fi tâlhării, răpiri de persoane în scop de şantaj, omucideri) este sancţionată de paragraful 277 din Codul penal austriac chiar dacă infracţiunea care intră în scopul înţelegerii nu a fost încă tentată. Dacă s-a păşit la executarea infracţiunii-scop se va aplica doar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, nefiind incidente regulile concursului de infracţiuni ci principiul absorbţiei. În mod asemănător, paragraful 200 din Codul penal croat sancţionează cu închisoare până la 5 ani înţelegerea pentru săvârşirea unei infracţiuni dacă fapta nu a fost încă tentată, iar paragraful 201, alineatul 2, sancţionează fapta de a intra într-un parteneriat criminal (grup sau bandă), în aceleaşi condiţii de tratament juridic. Totuşi, în partea generală (paragraful 25), Codul penal croat defineşte o formă a conspiraţiei apropiată de modelul american de reglementare numită “organizarea unui grup criminal” în care organizatorul este ţinut responsabil în calitate de autor pentru toate infracţiunile săvârşite de coparticipanţi în vederea transpunerii în viaţă a scopurilor grupului cu condiţia să cunoască faptul că acestea s-au săvârşit94. Potrivit codului penal spaniol, conspiraţia există când două sau mai multe persoane se înţeleg pentru a pregăti săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a o săvârşi95. Conspiraţia – în conformitate cu legea penală spaniolă care a adoptat principiul liberal al “intervenţiei sociale minime” – constituie o circumstanţă agravantă numai în cazul infracţiunilor de omucidere şi de rebeliune nefiind incidentă în cazul altor infracţiuni. Codul penal grec sancţionează, în art.187, fapta de “înţelegere pentru săvârşirea de infracţiuni şi formarea unei bande” care reglementează atât aspecte specifice participaţiei penale cât şi aspecte privind pluralitatea constituită de infractori. În prima ipoteză, norma de incriminare sancţionează înţelegerea între două sau mai multe persoane în vederea săvârşirii unei anumite infracţiuni iar în a doua ipoteză se pedepseşte înţelegerea între două sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni încă neprecizate. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia (directă sau eventuală)96.

91 P.Henning citează cazul Callanan versus United States în care Curtea Supremă, evidenţiind pericolul social pe care îl

prezintă grupurile criminale, a explicat raţiunea interpretării extensive a normei de reglementare a conspiraţiei. Între pericolele expuse figurează şi faptul că "grupurile criminale fac mult mai probabilă săvârşirea de infracţiuni care nu au legătură cu scopul iniţial pentru care grupurile s-au constituit" – op.cit., p.8, nota 36;

92 Ellen S.Podgor, Globalization and the Federal Prosecution of White Collar Crime, în American Criminal Law Review, nr.34, 1997;

93 Conf. T.Weigend, op.cit., p.499; De observat, însă, că în cazul acestor din urmă reglementări (când înţelegerea este incriminată în legătură cu infracţiuni precis determinate) încetează rolul acestor dispoziţii de substituţie a normelor de incriminare specifice infracţiunii de crimă organizată;

94 Anita Kurtović, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.737-750, pe larg;

95 Enrique Gimbernat Ordeig, Código Penal, Prólogo, Editorial “Tecnos” S.A., Madrid, 1995; 96 D.Spinellis, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National Report, Napoli,

17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.821-823;

Page 35: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Legea penală iraniană incriminează orice înţelegere în vederea săvârşirii unui atentat la adresa siguranţei statului (art.610 C.pen.) ori pentru săvârşirea de infracţiuni (art.4 din Legea din 22 aprilie 1974) indiferent dacă infracţiunile care intră în planul infractorilor au fost săvârşite sau nu97.

5.2. Reglementări penale corelative 1. Aşa cum am mai arătat, în multe legislaţii penale se admite posibilitatea ca unei pluralităţi constituite să i se alăture şi o pluralitate ocazională de infractori98. În acest caz suntem în faţa unei participaţii exterioare la infracţiunea de asociere de tipul crimei organizate. Posibilitatea existenţei unui “concurs extern” la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.416 C.pen.it.) sau la asocierea de tip mafiot (art.416 bis C.pen.it.) este confirmată de practica judiciară italiană care a decis că „răspunde cu titlu de participant extern la fapta asociativă subiectul care, nefăcând parte din structura organică a organizaţiei, s-a limitat la prestaţii ocazionale cu semnificaţie cauzală pentru realizarea scopului acesteia, ori pentru menţinerea structurii asociative, fiind conştient de existenţa structurii asociative şi de contribuţia sa în favoarea acesteia” 99. Soluţia apare pe deplin raţională. În condiţiile în care o persoană nu doreşte să facă parte dintr-o organizaţie criminală, ea nu poate fi tratată în calitate de membru al acelei organizaţii chiar dacă, în anumite împrejurări, s-a aflat în legătură cu membrii grupului criminal şi chiar i-a ajutat într-un fel sau altfel, dând curs cererilor acestora. Ajutorul dat unei asociaţii criminale de către o persoană care nu face parte din organizaţie, poate să se înfăţişeze ca un act care face parte din activitatea curentă a celui care sprijină asociaţia (de pildă, avocatul care dă consultaţii, negustorul care furnizează alimente, medicul care tratează pe un membru al organizaţiei etc.). Asemenea forme de sprijinire din partea unei persoane, chiar având cunoştinţă că ajută o organizaţie criminală, nu ar putea atrage răspunderea penală a celor în cauză, deoarece ei nu şi-au depăşit atribuţiile curente şi îndatoririle pe care le au faţă de orice persoană care li se adresează. Nu credem, însă, că această soluţie ar putea fi reţinută şi la profesioniştii care săvârşesc acte ilicite pentru a sprijini activitatea unei asociaţii criminale. În aceste cazuri, ei vor apela inevitabil la organizaţie pentru a fi ocrotiţi împotriva unei eventuale răspunderi penale, ca urmare, interesele lor ajungând să se confunde cu cele ale organizaţiei. Chiar dacă, formal, ei nu fac parte din asociaţia criminală, n-ar putea fi socotiţi ca persoane exterioare organizaţiei. Ei merită să fie trataţi ca membri ai asociaţiei criminale. Există şi categoria acelor profesionişti care ajută, sprijină organizaţiile de tipul crimei organizate, nu prin acte ilicite, ci prin acte licite însă în afara specificului activităţilor curente: de exemplu, comerciantul care îngrijeşte pe un membru al organizaţiei, dându-i asistenţă sanitară, ori avocatul care oferă ajutoare băneşti sau produse necesare organizaţiei. În aceste cazuri, răspunderea celor de mai sus nu poate fi înlăturată dacă au cunoscut caracterul asociaţiei pe care o sprijină. Pluralitatea ocazională se poate interfera cu pluralitatea constituită sub două forme100: (1) instigare sau complicitate la infracţiunea de asociere şi (2) autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea care face parte din scopurile asocierii; 97 M.A.Ardébili, Le crime organisé en droit iranien, Iranian National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International

Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.848; 98 V.Dongoroz, Explicaţii I, op.cit, p.181 şi 188; C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, vol.I, Casa de Editură şi

Presă “Şansa” S.R.L., Buc., 1992, p.188; V.Manzini, Trattato di diritto penale italiano, Torino, ed.1983, vol.VI, p.208; G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, Terza edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1995, p.454-478; G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997, p.475; F.Mantovani, Dititto penale, Parte generale, Terza edizione, CEDAM, Milano, 1992, p.509-557; T.Padovani, Diritto penale, op.cit., p.383-389; C.Fiore, Diritto penale, op.cit., p.128;

99 Cassazione Sezioni Unite, decizia din 8 ian.1993, citată de G.Turone, op.cit., p.330; Cassazione Sezioni Unite, decizia nr.16 din 28.12.1994, citată de L.Delpino, Dirrito Penale, Parte speciale, IX Edizione, totalmente rivista e aggiornata, Ed. Esselibri-Simone, Napoli, 1996, p.357;

100 Această separare este analizată mai ales de autorii italieni, care fac distincţie între sprijinirea grupului criminal, sprijinirea programului criminal şi sprijinirea săvârşirii unei anumite infracţiuni cuprinse în programul criminal (E.g.: G.Turone, op.cit., cap.IX, p.327-366; G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo criminale, în Foro italico, II/1991, p.475;

Page 36: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

În prima ipoteză, care vizează formarea, organizarea şi sprijinirea grupului criminal, instigarea la iniţierea constituirii asociaţiei este pedepsibilă dacă a fost urmată de un început de executare şi indiferent, prin urmare, dacă executarea (în modalitatea iniţierii) a avut ca rezultat constituirea grupului criminal, în condiţiile legii, ori a existat numai o încercare de constituire a grupului criminal. Instigarea la constituirea asociaţiei criminale nu este posibilă deoarece echivalează cu iniţierea constituirii şi ca atare constituie o modalitate de săvârşire a infracţiunii101 Instigarea la aderarea sau sprijinirea acesteia sunt de asemenea pedepsibile deoarece acţiunile descrise (aderare, sprijinire) reprezintă variante normative alternative ale infracţiunii de asociere. Complicitatea ca formă de participaţie ocazională este posibilă (dacă legea nu o cuprinde ca o modalitate alternativă a infracţiunii). Aşa de pildă, art.323 C.pen. român prevede că sprijinirea sub orice formă a unei asocieri criminale face parte din conţinutul incriminării ca variantă alternativă. În acest caz va fi posibilă numai complicitatea morală prin promisiunea de tăinuire. În toate celelalte legislaţii în care nu s-a adoptat o soluţie similară celei din art.323 C.pen. român, complicitatea la infracţiune va fi posibilă în toate variantele102. În cea de-a doua ipoteză (a infracţiunilor făcând parte din obiectivele asociaţiei criminale), participaţia penală alături de pluralitatea constituită la săvârşirea unei anumite infracţiuni nu ridică probleme deosebite de cele ale oricărei participaţii la săvârşirea de infracţiuni103. S-ar putea face distincţie între participarea ocazională a unui extraneus la o infracţiune care face parte din programul asocierii şi care sunt cuprinse în normele de incriminare din codul penal (de exemplu, participarea la un omor, furt, şantaj etc.) şi ipoteza când participarea ocazională se referă la infracţiuni care intră în programul asocierii însă sunt incriminate distinct, printr-o lege specială (de exemplu, infracţiunea de spălare a banilor). În ambele cazuri, extraneului participant ocazional i se va reţine participarea la infracţiunea respectivă fără să i se reţină în concurs şi infracţiunea asociativă, el nefiind membru al organizaţiei. 2. O problemă interesantă pe care o ridică existenţa participaţiei la infracţiunile de tipul crimei organizate este şi aceea dacă săvârşirea unei infracţiuni care intră în programul asocierii atrage inevitabil răspunderea penală numai a membrilor organizaţiei care au participat la infracţiunea respectivă ori s-ar putea extinde această soluţie şi la alţi membri ai organizaţiei. În această privinţă credem că ar trebui să distingem între şefii asociaţiei şi membrii de rând, executanţii. Dacă şefii organizaţiei criminale ar trebui traşi la răspundere penală ca autori ai tuturor faptelor săvârşite din ordinul lor, chiar dacă nu au fost efectiv prezenţi la faţa locului, membrii de rând n-ar putea răspunde penal pentru faptele celorlalţi, dacă nu au participat efectiv la săvârşirea faptelor respective. Dar chiar şefii organizaţiei criminale credem că nu ar putea fi traşi la răspundere penală decât pentru infracţiunile ordonate ori care s-au săvârşit cu ştirea lor, nu şi pentru infracţiunile care s-ar fi comis din iniţiativa unor membri izolaţi, fără să fie aduse anterior la cunoştinţa şefilor organizaţiei criminale. 3. Tot în cadrul reglementărilor corelative celor care asigură reprimarea infracţiunilor de tipul crimei organizate se înscriu şi prevederile referitoare la confiscarea specială. Confiscarea producta vel instrumenta sceleris este prezentă în toate legislaţiile şi se dispune în baza dispoziţiei speciale care prevede generic posibilitatea luării acestei măsuri. Există însă şi legislaţii în care confiscarea se dispune în baza unor prevederi legale speciale care incriminează faptele de tipul crimei organizate. În ce priveşte sfera bunurilor confiscabile, sunt legislaţii în care este posibilă confiscarea globală a tuturor valorilor şi bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii (C.pen. italian, austriac, german etc.) sau se confiscă numai valorile reprezentând profitul net al acţiunilor criminale. În primul caz, confiscarea globală conferă măsurii confiscării caracter de pedeapsă, depăşind sfera măsurilor de siguranţă. De exemplu, Austria a introdus recent, în paragraful 20, Cod penal, sancţiunea confiscării bunurilor obţinute din săvârşirea unei infracţiuni, normă care permite confiscarea averii infractorului cu excepţia cazului în care acesta poate dovedi dobândirea lor prin mijloace licite. 101 V.Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.IV, p.688; 102 Ibidem, p.688; 103 G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, cit., p.468-479;

Page 37: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

Tot astfel, în Germania, alături de confiscarea specială există confiscarea lărgită a oricărora dintre bunurile şi valorile infractorilor dacă aceştia nu pot justifica provenienţa lor licită104; în acest caz, sarcina probei se inversează în sensul că învinuitul trebuie să facă dovada caracterului licit al averii sale. Condiţia de bază pentru aplicarea acestei sancţiuni de către instanţă este aceea ca vinovăţia penală a acestuia să fi fost dovedită în timpul procesului penal105. În legislaţia penală americană106, confiscarea specială poartă nu numai asupra bunurilor şi valorilor care au legătură certă cu activitatea criminală a infractorilor dar şi asupra valorilor suspectate a avea legătură cu activitatea infracţională a acestora. În acest scop, Congresul american a adoptat o serie de modificări la Legea confiscării lărgite (Conprehensive Forfeiture Act - CFA din 1984), mărindu-se sfera bunurilor supuse confiscării. Potrivit acestei legi107, procurorul poate dispune, încă de la punerea în mişcare a acţiunii penale, sechestrarea averii persoanelor suspecte, în scopul de a preveni distrugerea, reducerea ori dispariţia bunurilor susceptibile de confiscare. Terţii de bună credinţă pot interveni doar după condamnarea infractorului şi confiscarea patrimoniului acestuia, printr-o acţiune civilă având ca obiect recuperarea creanţelor proprii. De asemenea, în materia infracţiunilor de crimă organizată pot fi confiscate bunurile terţilor care au chiar şi o legătură indirectă cu săvârşirea faptelor ilicite dacă se dovedeşte că aceştia au cunoscut despre săvârşirea acestora (de exemplu, poate fi confiscat un iaht sau o fermă unde s-au efectuat pregătirile, tranzacţiile, s-au plătit sumele convenite etc.). Măsura confiscării este recomandată şi prin documentele adoptate pe plan internaţional. Astfel, în Declaraţia politică şi Planul mondial de acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate108 de la Napoli (1994), la punctul 38 se recomandă statelor să adopte măsuri legislative pentru confiscarea produsului ilicit al crimei. De asemenea, în Proiectul de rezoluţie adoptat cu prilejul desfăşurării colocviului pregătitor al A.I.D.P. de la Napoli (17-20 sept.1997) se afirmă (la pct.III.1): “Printre sancţiunile contra crimei organizate, confiscarea beneficiilor, inclusiv al celor derivate, este un instrument necesar pentru recuperarea bunurilor intrate în patrimoniul asociaţiilor criminale şi pentru reducerea bazei operaţionale a acestora. … În măsura în care confiscarea depăşeşte (ca valoare intrinsecă – n.n.) profitul obţinut de infractor din săvârşirea infracţiunii, confiscarea trebuie considerată ca o parte a sancţiunii penale, asigurându-se proporţionalitatea pedepsei în raport cu infracţiunea săvârşită”. 4. Legislaţia penală italiană cuprinde, de asemenea, dispoziţii privind măsurile de siguranţă susceptibile a fi luate contra asociaţiilor criminale. Astfel, dacă s-a probat calitatea de membru într-o asociaţie criminală a unui infractor, acestuia i se aplică, alături de alte pedepse, sancţiunea incapacităţii contractuale în raport cu administraţia publică (art.32 quarter, C.pen. italian aşa cum a fost modificat prin art.20 şi 21 din Legea 55/1990), interdicţia de a obţine licenţe, autorizaţii şi concesiuni publice, precum şi revocarea celor obţinute anterior (art.3 din Legea 55/1990 şi art.20 din Legea 203/1991); dacă nu s-a probat pe deplin calitatea de membru într-o asociaţie criminală dar suspiciunile de apartenenţă la aceasta nu au fost înlăturate pe parcursul procesului penal, infractorului i se poate aplica măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi sau de a părăsi o anumită localitate109. 5. Printre reglementările corelative celor menite să combată în mod nemijlocit infracţiunile de tipul crimei organizate se regăsesc şi dispoziţiile privitoare la răspunderea penală a persoanei juridice. Aşa cum am mai arătat, faptele caracteristice crimei organizate pot să fie comise nu numai de persoane fizice

104 § 73, d, C.pen.german – citat de Serge Brammertz, Peter H.M.Rambach, La loi allemagne sur la lutte contre le trafic

illegal de stupefiants et d’autres formes de criminalité organisée, în Revue de science criminelle, nr. 1/1993, p.711; 105 Bayreuth Harro Otto, Das Strafrechtssystem und die Herausforderung durch das organisierte Verbrechen, German

National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.612; 106 Cea mai evoluată din punctul de vedere al deposedării infractorilor de bunurile şi valorile obţinute pe cale ilicită – v.

Titlul 21, § 853 (droguri), Titlul 18, § 982 (spălarea banilor) şi § 1963 (RICO) din Codul penal american; 107 Titlul 18, § 1963, lit.d, paragrafele 1 şi 2, U.S.Code; 108 E/CONF.88/L.3, p.13; 109 Citate de M.Papa, La nouvelle législation italienne en matière de criminalité organisée, în Revue de science criminelle,

nr.4, oct-déc.1993, p.725-738;

Page 38: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

care se asociază în organizaţii criminale de tipul crimei organizate dar şi de persoane juridice, fie prin aceea că se implică ele însele în activităţi de natura celor caracteristice crimei organizate, fie în cazurile când persoanele juridice contribuie din afară la realizarea scopurilor asociaţiei criminale (de exemplu, băncile care ajută la spălarea banilor proveniţi din infracţiuni). Există şi situaţii când organizaţia criminală îşi creează ea însăşi persoane juridice sau preia conducerea unei persoane juridice, transformând-o în instrument de realizare a planurilor criminale. În sistemele legislative în care nu este reglementată răspunderea penală a persoanei juridice, o atare chestiune nu se ridică: în asemenea situaţii va răspunde numai persoana fizică din cadrul persoanei juridice. În ţările în care este prevăzută posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice, evident că implicarea unei asemenea persoane în activităţile criminale de tipul crimei organizate va atrage răspunderea penală şi a acesteia, în limitele şi în modalităţile prevăzute de legislaţia penală respectivă. În practica judiciară şi în doctrina anglo-saxonă110, dacă obligaţia de “a face” sau “a nu face” prevăzută în statutul corporaţiei nu este îndeplinită, atunci corporaţia poate fi sancţionată penal; prejudiciul cauzat de un funcţionar cu statut inferior în corporaţie nu atrage răspunderea penală a persoanei juridice; prejudiciul creat de cadrele de conducere, considerate “organe” ale persoanei juridice, incumbă corporaţiei însăşi, conform principiului respondeat superior. Congresul american a adoptat, în anul 1991, legea privind Orientările Federale de Sancţionare a Organizaţiilor (Federal Sentencing Guidelines for Organizations). Legea prevede trei tipuri de sancţiuni: restituirea, supravegherea în regim de probaţiune şi amenda. Dacă organizaţia este constituită cu scopuri ilicite ori prin mijloace ilicite, atunci amenda va reprezenta echivalentul patrimoniului persoanei juridice. Această sancţiune este asimilată cu o “pedeapsă cu moartea pentru corporaţii”111. O atare sancţiune poate fi deosebit de eficientă împotriva crimei organizate, mai ales în situaţia în care o asociaţie criminală îşi “legalizează” existenţa sub masca personalităţii juridice. Supravegherea în regim de probaţiune presupune furnizarea de către persoana juridică a unor rapoarte periodice, controale inopinate etc., măsură care poate fi eficientă deoarece, prin publicitatea negativă pe care o provoacă, persoana juridică este silită să-şi reducă simţitor activitatea. Răspunderea penală a persoanelor juridice a fost adoptată, pentru anumite fapte penale, în Franţa şi Spania, pentru un număr foarte mic de infracţiuni în Finlanda, Grecia şi Japonia şi este propusă în Proiectul noului Cod penal al Elveţiei112. În Franţa, potrivit art.121-2 din noul Cod penal, “persoanele morale sunt responsabile penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile comise în interesul lor de către organele sau reprezentanţii lor”. În temeiul art.129 C.pen. spaniol, judecătorul poate decide, în anumite condiţii, închiderea temporară ori definitivă a unui local, a unui stabiliment, precum şi dizolvarea sau suspendarea activităţii unei societăţi, asociaţii sau fundaţii, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani. De asemenea, judecătorul poate decide interdicţia pentru viitor de a desfăşura anumite activităţi, operaţii comerciale dacă aceste activităţi au favorizat ori au contribuit la comiterea unui delict. Legislaţia din Germania sancţionează corporaţiile pentru infracţiunile săvârşite de “organele” şi funcţionarii cu rang înalt ai acestora, însă nu prin mijloace penale, ci administrative, putându-se ajunge până la dizolvarea asociaţiilor constituite pe cale ilicită, care au scopuri ilicite disimulate sau care utilizează preponderent metode ilicite în activitatea curentă. 6. În materia răspunderii penale a persoanelor juridice, în doctrină se face deosebirea între crima organizată, criminalitatea corporaţiilor şi criminalitatea “gulerelor albe”. Astfel, se va sancţiona ca faptă de tipul crimei organizate înfiinţarea unei companii (societate comercială, fundaţie etc.) dacă aceasta aparţine unei asociaţii de infractori şi serveşte la disimularea

110 Glenville Williams, Criminal Law, Cambridge & London, Ed.Stevens & Sons Lt., 1961, p.853; 111 P.Henning, op.cit., p.805-806; 112 T.Weigend, op.cit., p.505;

Page 39: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

scopurilor reale ale acesteia (firmă-paravan), ori dacă infractorii au obţinut prin mijloace specifice crimei organizate (violenţă, constrângere fizică sau morală ori cointeresare) cote-părţi sau poziţii dominante în compania respectivă, ori dacă aceasta serveşte preponderent intereselor unei organizaţii criminale (de exemplu, pentru spălarea banilor proveniţi din operaţii ilicite sau pentru “sponsorizarea” unor personalităţi din sfera puterilor publice). Criminalitatea corporaţiilor este un concept mai restrâns şi se referă la o serie de infracţiuni săvârşite ocazional, în interesul afacerilor de către unele companii (implicit, în interesul acţionarilor acesteia), cum ar fi, de pildă, obţinerea prin corupţie a unor contracte mai avantajoase cu instituţiile statului, a unor concesiuni, monopoluri de piaţă, acoperirea unor fraude fiscale etc. Criminalitatea corporaţiilor include, adesea, încălcarea normelor legale în materia protecţiei mediului, a protecţiei consumatorului, concurenţa neloială şi, uneori, spionajul industrial şi economic. După cum se observă, sfera criminalităţii corporaţiilor, prin finalitate (obţinerea de avantaje ilicite) şi uneori prin metodele utilizate (corupţie şi chiar şantaj) se apropie sensibil de crima organizată; totuşi, ele se deosebesc, în primul rând, prin caracterul preponderent ilicit al activităţilor desfăşurate de persoanele juridice din cadrul crimei organizate care sunt constituite tocmai în acest scop, în timp ce societăţile care nu se înscriu în caracteristicile crimei organizate se înfiinţează cu scopuri licite iar activitatea lor numai ocazional este ilegală. În al doilea rând, există o diferenţă semnificativă privind căile şi modalităţile de săvârşire a faptelor penale. În timp ce organizaţiile criminale de tipul crimei organizate folosesc în mod preponderent violenţa, constrângerea brutală şi şantajul, în cazul criminalităţii corporaţiilor se folosesc metode sensibil mai rafinate, modalităţi mai subtile de a realiza finalităţile ilicite urmărite. În al treilea rând, elementul esenţial pentru care criminalitatea corporaţiilor nu se identifică cu crima organizată este lipsa asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni. Ultimul concept în discuţie, criminalitatea “gulerelor albe” este şi mai depărtat de crima organizată deoarece el nu presupune nici existenţa unui grup constituit de infractori, nici program criminal şi nici stabilitate în timp. Criminologul Edwin Sutherland a fost primul cercetător care a folosit expresia “criminalitatea gulerelor albe” (white collar crime)113 pentru a descrie activităţile infracţionale ale celor bogaţi şi puternici. Aşa cum a înţeles-o celebrul autor american, “criminalitatea gulerelor albe” constă în activităţile ilicite săvârşite de membrii claselor înstărite care îşi folosesc poziţia politică, socială ori profesională pentru a obţine câştiguri personale ilicite. Ulterior114, sfera conceptului a fost extinsă pentru a include actele ilicite săvârşite de persoane care nu aparţin numai puterii propriu-zise, dar şi altor domenii, cum ar fi: funcţionari ai guvernului, politicieni, judecători, procurori şi poliţişti, lideri sindicali, medici etc., în legătură cu ocupaţiile lor profesionale. Noţiunea de “criminalitate a gulerelor albe” este identificată de mai mulţi autori moderni cu conceptul de “devianţă organizaţională” şi a fost utilizată în diferitele teorii criminologice care şi-au propus să explice motivele pentru care anumite organizaţii utilizează metode sau mijloace ilicite pentru a dobândi avantaje sociale. Noţiunea de devianţă organizaţională - subliniază Lawrence Sherman115 - se aplică cu succes în studiul devianţei penale a personalului agenţiilor de control social (poliţie, justiţie, gardă financiară etc.) a căror implicare în acte de corupţie este frecventă. Conform lui James Coleman116, comportamentul deviant al indivizilor care fac parte din aceste agenţii este determinat atât de motivaţii individuale cât şi de o serie de factori cu caracter organizaţional. Un element de bază care defineşte devianţa la nivelul agenţiilor de control social este reprezentat de dobândirea ilicită a unor avantaje materiale (financiare sau de altă natură), precum şi a unor poziţii de putere în beneficiul membrilor acestor agenţii, prin încălcarea interesului public. L.Sherman apreciază că actele corupte ale

113 Edwin H. Sutherland, White Collar Crime, New York, Ed. Holt, Rinehart and Winston, 1949; 114 Marshall B.Clinard, Robert F.Meier, Sociology of Deviant Behavior, fifth ed., New York, Chicago, San Francisco,

Dallas, 1975, p. 168; 115 Lawrence W. Sherman, Three Models of Organizational Corruption in Agencies of Social Control, în Delos H. Kelly,

Deviant Behavior: A Text-Roader in the Sociology of Deviance, 2-nd edition, New York St. Martin’s Press, 1984, p. 392; 116 James S. Coleman, Power and the Structure of Society, New York, W. W. Norton, 1974;

Page 40: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

agenţiilor de control social sau ale reprezentanţilor lor pot fi cel mai bine definite ca “un abuz al reprezentanţilor puterii publice” orientat spre obţinerea de beneficii prin intersectarea ilicită a sferei publice cu cea privată, prin obţinerea, prin intermediul unor decizii oficiale, a unor beneficii cu caracter privat în favoarea acestora sau a altora care participă la “coaliţia dominantă a agenţiei”117 respective. Apariţia şi evoluţia accelerată a criminalităţii “gulerelor albe” este facilitată de complexitatea proceselor de schimbare care au loc la nivel mondial, în mod deosebit, atunci când schimbarea este bruscă, generatoare de stări anomice. În astfel de condiţii, criminalitatea “gulerelor albe” se intersectează frecvent cu criminalitatea organizată în cadrul unui parteneriat de tip clientelar cu efecte devastatoare pentru ordinea publică şi pentru evoluţia democratică a unei naţiuni.

5.3. Măsuri corelative procesuale 1. În lupta contra crimei organizate statele folosesc şi dispoziţiile procesual-penale, prevăzând norme derogatorii care să permită o mai completă şi promptă urmărire penală şi judecare a cauzelor în care sunt implicate grupuri criminale de tipul crimei organizate. Aceste norme prevăd, de pildă, derogări în ce priveşte perioada de reţinere care poate fi ordonată de autoritatea poliţienească ori de către procuror, posibilitatea efectuării de percheziţii în condiţii simplificate ca şi posibilitatea luării unor măsuri speciale pentru obţinerea probelor (supravegherea electronică a suspecţilor, interceptarea comunicaţiilor acestora, acceptarea mărturiilor “de auditu”, infiltrarea agenţilor de poliţie în asociaţiile criminale etc.); De asemenea, s-a atribuit o competenţă specială unor organe judiciare în această materie, s-au adoptat programe de protejare a martorilor etc. 2. Cu privire la mărturiile “de auditu” (din auzite), în practica judiciară s-a admis că pot fi acceptate ca mijloace de probă, dar numai dacă este stabilită calitatea anterioară a martorului de membru al asociaţiei criminale sau este notorie apartenenţa celui împotriva căruia se depune mărturia la o anumită organizaţie criminală. În legea procesual penală americană, mijlocul dominant prin care se probează acordul incriminat este reprezentat de declaraţiile membrilor grupului criminal. În mod obişnuit, legislaţia procesual penală americană nu admite declaraţiile “din auzite” ale martorilor. Singura excepţie admisă este în cazul în care declaraţia aparţine unuia dintre participanţi. Astfel, se prevede că “o declaraţie nu este <<din auzite>> dacă … este îndreptată împotriva unuia dintre participanţi şi aparţine … unuia dintre conspiratori…”118. Declaraţiile martorilor vor fi coroborate între ele precum şi cu alte probe administrate în cauzele respective. 3. Protejarea martorilor vizează, în primul rând, ascunderea identităţii reale a acestora (martori anonimi) şi, în al doilea rând, posibilitatea ca ei să nu depună propria mărturie în faţa instanţei de judecată. Întrucât menţionarea identităţii şi adresei reale a martorului îi poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică sau libertatea proprie sau a unei persoane apropiate, martorul poate fi autorizat să nu dea informaţii privind persoana sa. Documentele referitoare la identitatea martorului nu vor fi menţionate şi nici depuse la dosarul penal, ci vor fi păstrate de către parchet. În acest sens, statul italian a dispus crearea unei Comisii centrale pentru aplicarea programului special de protecţie a martorilor. Includerea unei persoane în Program este decisă de Comisie la propunerea autorităţii locale (prefectul) cu avizul procurorului. Programul este pus în aplicare de Serviciul central de protecţie. Persoanele incluse în program acceptă “să îşi aleagă reşedinţa la locul stabilit de comisie, să furnizeze autorităţilor orice documentaţie privind situaţia personală, situaţia familială şi veniturile. Ele numesc un reprezentant care se conformează normelor de securitate şi colaborează activ la punerea în aplicare a programului”. 4. Noile dispoziţii procesual-penale în materia urmăririi şi tragerii la răspundere penală a membrilor organizaţiilor criminale permit utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor realizate în secret prin mijloace electronice, audio sau video, inclusiv prin mijloace de filmare nocturnă dacă se

117 Lawrence W. Sherman, Op. cit., p. 394-395. 118 Federal Rule of Evidence, 801 (d) (2) (E);

Page 41: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

apreciază că utilizarea altor măsuri de urmărire nu vor da rezultate satisfăcătoare119. De asemenea, este admisă posibilitatea infiltrării poliţiştilor în structurile crimei organizate şi traficul controlat de droguri. În aceste cazuri, răspunderea penală a poliţiştilor este exclusă, fie pentru că au împiedicat producerea rezultatului intervenind din timp, fie făcându-se aplicarea dispoziţiilor privitoare la ordinul legii (cauză justificativă) ori cu motivarea că au acţionat fără vinovăţie deoarece ei au urmărit să strângă probe pentru justiţie şi nu în scop criminal. 5. Unele dispoziţii derogatorii s-au introdus şi în legătură cu cei care, colaborează cu autorităţile pentru descoperirea şi sancţionarea organizaţiilor criminale. Deosebit de interesante în această materie sunt dispoziţiile din legea penală italiană. Prin mai multe legi (din 9 oct.1990 şi din 15 martie 1991) s-au prevăzut măsuri concrete de recompensare a persoanelor care colaborează cu autorităţile împotriva crimei organizate. De asemenea s-au luat măsuri de “ocrotire a persoanelor expuse la pericole grave datorită colaborării ori declaraţiilor date în cursul investigaţiilor preliminare ori în timpul procesului penal în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 308 C.pr.pen”. Se bucură de această ocrotire şi “rudele apropiate, partenerii şi toţi cei expuşi unui pericol grav şi actual datorită colaborării lor cu autorităţile”. Pe lângă reducerea pedepsei, “pocăiţii”120 beneficiază şi de alte facilităţi, între care posibilitatea de a munci în afara închisorii şi obţinerea unor sancţiuni alternative, cum ar fi munca în folosul comunităţii, detenţia la domiciliu, liberarea condiţionată şi liberarea anticipată. După opinia mai multor oficialităţi din sistemul justiţiei penale121, în ultimii ani, obţinerea colaborării foştilor mafioţi a devenit un instrument decisiv în desfăşurarea unei represiuni eficiente contra asociaţiilor criminale. O asemenea politică a contribuit la o cunoaşterea mai temeinică a structurii şi funcţionării grupurilor criminale; cercetarea penală a devenit mai promptă şi mai eficientă, atât pe baza mărturiilor foştilor membri ai asociaţiilor criminale, cât şi pe baza temerii strecurate în sânul acestor organizaţii că martorii au făcut dezvăluiri importante care nu au fost date publicităţii şi care ar putea atrage împotriva lor noi măsuri represive din partea autorităţilor. Folosirea acestor „pocăiţi” în scopurile arătate nu este lipsită de riscuri. Deşi cu ajutorul lor a avut loc arestarea unui mare număr de infractori în Italia şi chiar a unor şefi ai organizaţiilor mafiote sau de tip mafiot, putându-se organiza marile procese penale din ultimii ani demonstrându-se legăturile organizaţiilor criminale cu persoane din activitatea economică şi politică, consecinţa acestor dezvăluiri a fost şi numeroasele acte de răzbunare contra rudelor şi prietenilor celor care au colaborat cu autorităţile. În acelaşi timp, în doctrina penală s-au adus aspre critici cu privire la aceste favoruri acordate criminalilor. Motivarea iezuită conform căreia “scopul scuză mijloacele” vine în contradicţie cu principiile statului de drept, care pretind sancţionarea tuturor celor care au comis infracţiuni şi tratarea lor corespunzător cu gravitatea faptelor comise şi a vinovăţiei celor care au violat legea. S-a remarcat că folosirea pocăiţilor poate conduce la soluţii inechitabile deoarece aceştia fac declaraţii în raport cu interesele lor şi nu în interesul aflării adevărului. După părerea noastră, persoanele care îşi oferă colaborarea în lupta contra crimei organizate, deşi pot să înlesnească tragerea la răspundere penală a unor persoane vinovate, nu rezolvă problemele în discuţie; acestea nu pot avea o contribuţie hotărâtoare în lupta contra crimei organizate. Un atare rezultat nu s-ar putea obţine decât acţionându-se asupra factorilor care generează această formă de criminalitate iar acţiunile întreprinse să se situeze în cadrul dreptului şi să se desfăşoare cu respectarea supremaţiei legii şi a drepturilor fundamentale ale omului. Derogările la care ne-am referit, deşi justificate în mare măsură de pericolul grav pe care crima organizată o reprezintă pentru ordinea de drept, trebuie să se înscrie, aşadar, în anumite limite, pentru a nu se încălca drepturile fundamentale ale omului consacrate

119 De exemplu, § 98 şi § 100 din Codul penal german; 120 Termenul consacrat este "repented" (engl.am.) sau "pentiti" (it.) = "pocăit", persoană care regretă ceva ce a săvârşit; 121 Conf. precizărilor lui Francesco Bruno, Serious Crime and the Requirement of Respect for Human Rights in European

Democracies, Colocviul Consiliului Europei, Taormina, 14-16 nov.1996;

Page 42: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

în Convenţia Europeană a drepturilor omului. În practica Curţii europene se subliniază frecvent cerinţa ca aceste depăşiri să fie legitime şi necesare pentru o societate democratică122. 7. În lupta contra crimei organizate au fost instituite şi alte măsuri procesuale cum ar fi cele legate de punerea în executare a hotărârilor penale, instanţele dispunând, de regulă, ca executarea pedepsei pentru persoanele condamnate pentru infracţiuni de tipul crimei organizate, să se facă în penitenciare cu un înalt grad de securitate şi cu un regim sever de executare; de asemenea, posibilitatea de a beneficia de liberare condiţionată este mult restrânsă.

6. Concluzii Pentru legislaţia penală internă, aflată în proces de reformă, ni se pare că s-a desprins neîndoielnic imposibilitatea de a cuprinde acest complex criminologic într-o normă unică de incriminare. Nici o legislaţie nu şi-a propus acest lucru, iar din documentele internaţionale citate a rezultat cu claritate necesitatea de a trata distinct, autonom, diferitele trăsături ale crimei organizate şi a incrimina prin norme penale specifice acele activităţi care se înscriu în sfera largă de manifestări de tipul crimei organizate. În consecinţă trebuie să apelăm la un sistem de norme penale care reprezintă tratamentul penal al faptelor de tipul crimei organizate. Acest sistem de norme ar urma să cuprindă: A. Norme de incriminare: - incriminarea unui nou tip de asociere criminală care păstrând, în esenţă, trăsăturile asocierii criminale tradiţionale (art.323 C.pen), ar fi îmbogăţită cu cerinţe noi, legate de modul de organizare, de scopurile şi metodele organizaţiilor criminale de tipul crimei organizate, cerinţe care conferă un specific indiscutabil acestor asociaţii şi justifică un tratament mai sever al simplei constituiri a unui asemenea tip de asociaţie criminală; - incriminarea distinctă a unor fapte care se comit mai frecvent de asocierile de tipul crimei organizate: spălarea banilor, taxa de protecţie, denaturarea probelor, infiltrarea cu scopuri ilicite în cadrul organelor de stat, a sistemului economico-financiar, a vieţii politice şi sociale; - crearea de variante normative agravate pe lângă infracţiunile “tradiţionale”, fie într-o formă generală, fie într-o formă specifică fiecărei infracţiuni unde o atare agravare se impune; - completarea prevederilor privitoare la participaţia penală în raport de necesitatea combaterii crimei organizate, prevăzându-se dispoziţii referitoare la sancţionarea acelor membri ai organizaţiei care nu participă efectiv la săvârşirea acţiunilor concrete care fac parte din programul asocierii, sancţionarea participanţilor nemembri ai organizaţiei în diferite ipoteze (când ajută asociaţia criminală prin acte care reprezintă activitatea normală a persoanei respective, ori prin acte ilicite etc. - completarea prevederilor legate de executarea pedepselor şi mai ales de regimul de executare a pedepsei în cazul infractorului de acest tip (locul de detenţie de maximă securitate şi cu un sever regim disciplinar). B. Norme procesuale: - prevederea de dispoziţii obligatorii în legătură cu probaţiunea faptelor de tipul crimei organizate (mărturii “din auzite”, martori anonimi, protecţia martorilor, a părţii vătămate etc., punerea sub ascultare a mijloacelor de comunicaţii de care se folosesc membrii asociaţiilor de tipul crimei organizate, dispoziţii procesuale “de favoare” pentru cei care înlesnesc descoperirea şi prinderea membrilor organizaţiilor criminale;

122 În mai multe numere ale Revistei de Drept Penal au fost comentate cauze judecate de Curtea Europeană de la Strasbourg

în care statele (cu deosebire Italia, Franţa, Spania şi Marea Britanie) au fost acuzate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cu prilejul cercetării, urmăririi şi judecării membrilor organizaţiilor criminale. Cu unele excepţii, tendinţa în soluţionarea acestora a fost aceea de a respinge acuzaţiile formulate de petenţi pe motivul că "derogările au fost necesare, fiind impuse de nevoia prevenirii crimei, ori din necesităţi care privesc siguranţa publică în statul de drept"; a se vedea şi V.Berger, Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, traducere I.R.D.O., Bucureşti, 1997, p.51-53 şi 121-124;

Page 43: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

- prevederea de dispoziţii care să asigure punerea în executare promptă şi eficientă a hotărârilor judecătoreşti în această materie. C. Norme de drept penal internaţional: - introducerea de prevederi legale care să faciliteze cooperarea statelor în lupta contra crimei organizate, elaborarea de programe comune în legătură cu reprimarea acestui tip de infracţiuni, înlesnirea cooperării organelor de poliţie, a membrilor parchetelor, a instanţelor de judecată în lupta contra crimei organizate; - introducerea de dispoziţii care să permită măsuri operative rapide şi eficiente împotriva infractorilor care se ascund în diferite ţări.

7. Referinţe bibliografice: I. Legislaţie străină:

1. U.S. Public Law 90-351, The Omnibus Crime Control and Safe Street Act, 1968; 2. U.S.C., Titlul 18, Liability for Conduct of Another; Complicity, Model Penal Code and Commentaries, The

American Law Institute, Philadelphia, 1985; 3. U.S. Department of Justice, DROG ENFORCEMENT ADMINISTRATION, Controlled Substances Act - as

amended to July 1, 1991, Washington D.C., 1991, p.1001-1004; 4. Ministero dell'Interno, The tree italian law enforcement forces, Roma, 1992;

II. Monografii :

1. Sabrina Adamoli, Andrea di Nicola, Ernesto Ugo Savona, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI, Helsinki, 1998;

2. M.E.Beare, Criminal Conspiracies, Organised Crime in Canada, Nelson, Canada, 1996; 3. Daniel Bell, Crime as an American Way of Life: A Queer Ladder of Social Mobility, New York, Ed. Free Press,

1965; 4. James S.Coleman, Power and the Structure of Society, New York, W.W. Norton Ed., 1974; 5. J.Conklin, The Crime Establishment: Organized Crime and American Society, New York, Ed. Prentice-Hall, 1973; 6. Donald R.Cressey, Theft of the Nation: The Structure and Operations of Organized Crime in America, New York,

Harper and Row, 1969; 7. Francis A. J.Ianni, Elizabeth Reuss-Ianni, A Family Business: Kinship and Control in Organized Crime, New York,

Russell Sage Foundation, 1973; 8. G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995; 9. Robert W.Winslow, Crime in a Free Society, San Diego State College, Dickenson Publishing Company, Inc.,

Belmont, California, 1968; 10. Mario Zanchetti, Il reciclaggio di denaro proveniente da reato, Giuffre Editore, Milano, 1997;

III. Studii, articole de specialitate: a) autori români:

1. George Antoniu, Autor mediat sau participaţie improprie ?, R.D.P., nr.2/1995; 2. George Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P., nr.1, 1996; 3. George Antoniu, Tipicitate şi antijuridicitate, R.D.P., nr.1, 1997; 4. George Antoniu, Reforma penală şi sistematizarea dispoziţiilor penale (I), R.D.P., nr.3, 1997; 5. George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997;

b) autori străini (în ordine alfabetică): 1. H.C.João Marcello de Araújo Júnior, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, Rapport Brésilien, Napoli,

17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.689-697, Ed. ERES; 2. M.A.Ardébili, Le crime organisé en droit iranien, Iranian National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International

Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.843-853, Ed. ERES; 3. Bayreuth Harro Otto, Das Strafrechtssystem und die Herausforderung durch das organisierte Verbrechen, German

National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.599-617, Ed. ERES;

Page 44: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

4. Cherif Bassiouni, Effective National & International Action Against Organized Crime and Terrorist Criminal Activities, Emory International Law Review, nr.9, 1990;

5. Cristopher L. Blekesley, Raport general, AIDP, Secţiunea a 2-a, Paris, 1997; 6. Andre Bossard, The Basic Principles of Money Laundering, Office of International Criminal Justice – OICJ, Vol.15,

nr.26, martie 1999; 7. Francesco Bruno, Serious Crime and the Requirement of Respect for Human Rights in European Democracies,

Colocviul Consiliului Europei, Taormina, 14-16 nov.1996 8. M.Ciećlak, Le système pénal polonais à l’épreuve du crime organisé, Raport national polonais, Napoli, 17-20 sept.

1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.939-955, Ed. ERES; 9. Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de definition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit

pénal comparée, nr.2, apr.-iun. 1995; 10. Domenico Cuchiara (Preşedinte onorific adjunct al Curţii Supreme de Casaţie din Italia), La lutte à la criminalité

grave et l’exigence du respect des droits de l’homme dans la democratie italienne, Taormina, 14-16 nov.1996; 11. E.E.Fabrizi, The Criminal Justice System Facing the Challenge of Organised Crime – Austrian National Report,

Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.617-627, Ed. ERES; 12. G.Falcone, La criminalité organisée: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modèle pour la criminalité

organisée opérant à niveau international, în “Revue internationale de criminologie et de police technique”, nr.4/1992; 13. G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo criminale, în Foro italico,

II/1991; 14. Gerrard Gautier - Lutte contre le térrorisme et droit de l’homme, Revue de science criminelle et droit pénale

comparé, nr.3, 1987; 15. Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, Report submitted

by the American National Section, AIDP, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.751-773, Ed. ERES;

16. Francis A.J.Ianni, The New Mafia, în volumul “Criminal Behavior, Readings in Criminology”, Editura St.Martin's Press, coordonat de Delos Kelly, California State Univ., Los Angeles, 1980;

17. Anita Kurtovic, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Croatian National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.737-750;

18. G.Marinucci, Introduction to the Debate – General Part, Centro Nazionale di Prevenzione este Difesa Sociale, Roma, 1999;

19. Yves Mayaud, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, Rapport national français, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.793-813;

20. Michele Papa, La nouvelle législation italienne en matiere de criminalite organisée, în Revue de science criminelle et de droit pénal comparée, nr.4, oct.-dec.1993;

21. Ellen S.Podgor, Globalization and the Federal Prosecution of White Collar Crime, în American Criminal Law Review, nr.34, 1997;

22. Peter H.M.Rambach, La loi allemagne sur la lutte contre le trafic illegal de stupefiants et d’autres formes de criminalité organisée, în Revue de science criminelle, nr. 1/1993;

23. Ernesto Ugo Savona, Social Change, Organization of Crime and Criminal Justice Systems, în vol. “Essays on crime and development”, UNICRI, Roma, 36/1990;

24. Lawrence W. Sherman, Three Models of Organizational Corruption in Agencies of Social Control, în Delos H. Kelly, Deviant Behavior: A Text-Roader in the Sociology of Deviance, 2-nd edition, New York St. Martin’s Press, 1984;

25. Dionysos Spinellis, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.813-833, Ed. ERES;

26. Thomas Weigend, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, General Report, 17-20 sept.1997, Napoli, Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.523-547, Ed. ERES;

IV. Documentar: 1. UNITED NATIONS OFFICE AT VIENNA, Doc. E/CN.15/1993/3, în UNITED NATIONS CRIME

PREVENTION AND CRIMINAL JUSTICE NEWSLETTER, No. 22/23, July 1993 (Special double issue on the United Nations Commission on Crime Prevention and Criminal Justice);

2. UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Napoli (Italia), 21-23 nov. 1994;

Page 45: COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE TIPOLOGII INFRACŢIONALE … filegrupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea garanţiilor legale

3. UN Economic and Social Council. “Draft Resolution. Naples Political Declaration and Global Action Plan against Organised Transnational Crime”, în World Ministerial Conference on Organised Transnational Crime, Naples Italy, 21-23 Nov.1994, UN doc. E/CONF.88/L.4.

4. UN Economic and Social Council. “Recommendations of the Regional Ministerial Workshop on Follow-up to the Naples Political Declaration and Global Action Plan against Organised Transnational Crime”, Buenos Aires, 27-30 Nov.1995, UN doc. E/CN.15/1996/2/Add.1, annex.

5. Review of Priority Themes, Implementation of the Naples Political Declaration and Global Action Plan against Organised Transnational Crime, Report of the Secretary-General, U.N. doc. E/CN.15/1996/2;

6. Draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime; Doc. A/AC. 254/4 7. Revised draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime, A/AC.254/15; 8. U.S. Department of Justice, An introduction to Organized Crime in the United States, 1993; 9. V.Berger, Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, traducere I.R.D.O., Bucureşti, 1997; 10. Action Plan to combat organised crime, adoptat de Consiliul European la 28 aprilie 1997;