colegiul naŢional „Ştefan cel mare” hÎrlĂu elevilor...(vladimir colin, basme) 1. (12 pucte)...

5
Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu Timpul de lucru efectiv este de 45 minute. COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” HÎRLĂU TESTARE Pentru înscrierea în clasa a V-a, an şcolar 2018-2019 Sesiunea: 19 Mai 2018 Disciplina: Limba română Varianta nr.1 SUBIECTE Citeşte cu atenţie textul următor şi apoi răspunde cerinţelor formulate mai jos: Trăia odată un ţesător, mare meşter în ţesutul mătăsurilor grele şi al feluritelor soiuri de catifele. Despre meşteşugul lui se dusese vestea în cele patru colţuri ale lumii şi straşnic se mai mândrea stăpânul ţesătoriei cu meşterul lui, dar vezi că nu uşor îi venea bietului om să trăiască doar din mândria stăpânului. Că de plătit, îl plătea cum apuca, iar să plece de la dânsul nu-l lăsa. „La grea cumpănă am încăput!” îşi spunea ţesătorul umblând într-o seară hai-hui pe uliţele târgului. „Dacă mai rămân la el o lună, parcă văd că-mi pune pielea pe băţ. Dacă fug, are el slugi de credinţă să-mi ia urma şi să mă întoarcă din drum. Cum caut şi cum o sucesc, scăpare tot nu găsesc!” Aşa umbla ţesătorul, zăpăcit de gânduri, când, înşelat de întuneric, se împiedică de o piatră şi căzu. Iar dacă se propti în mâini să se ridice, simţi sub palma dreaptă ceva catifelat şi, la lumina palidă a stelelor, văzu că mâna i se potrivise peste o bucată de ţesătură. „Ce fel de ţesătură-i asta?” se întrebă meşterul cercetând-o cu luare-aminte, în bătaia argintie a lunii. Tare se miră. Ar fi zis că-i o bucată de catifea vişinie, ţesută cu fir de aur, dar firul era moale, ca şi catifeaua. Bucata nu părea ruptă dintr-o ţesătură mai mare, pentru că avea marginile cu grijă încheiate, iar firul de aur închipuia o fată frumoasă, cu părul lung până la călcâie, legată cu cătuşe de aur, de un copac. (Vladimir Colin, Basme) 1. ( 12 pucte) Scrie două propoziții în care verbul a pleca să aibă sensuri diferite. Precizează- le în paranteză. 2. ( 8 puncte) Alcătuieşte enunţuri în care termenii al, iar, ia și nu-l să se scrie altfel decât în textul dat. 3. ( 15 puncte) Precizează ce părți de vorbire sunt cuvintelor subliniate în textul de mai sus. 4. ( 25 puncte) Explică, în 5 rânduri, înțelesul expresiei: în bătaia argintie a lunii. 5. ( 40 puncte) Realizează o compunere, de 15 – 20 de rânduri, în care, îmbinând naraţiunea cu scurte secvenţe descriptive şi cu cu dialogul (2 replici), să-ţi imaginezi o situaţie neobişnuită prin care trec ţesătorul talentat şi față a cărei imagine e brodată pe bucata de catifea vişinie. Alege un titlu potrivit.

Upload: others

Post on 21-Oct-2020

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu Timpul de lucru efectiv este de 45 minute.

    COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” HÎRLĂU

    TESTARE

    Pentru înscrierea în clasa a V-a, an şcolar 2018-2019 Sesiunea: 19 Mai 2018

    Disciplina: Limba română

    Varianta nr.1

    SUBIECTE

    Citeşte cu atenţie textul următor şi apoi răspunde cerinţelor formulate mai jos:

    Trăia odată un ţesător, mare meşter în ţesutul mătăsurilor grele şi al feluritelor soiuri de

    catifele. Despre meşteşugul lui se dusese vestea în cele patru colţuri ale lumii şi straşnic se mai

    mândrea stăpânul ţesătoriei cu meşterul lui, dar vezi că nu uşor îi venea bietului om să trăiască

    doar din mândria stăpânului. Că de plătit, îl plătea cum apuca, iar să plece de la dânsul nu-l lăsa.

    „La grea cumpănă am încăput!” îşi spunea ţesătorul umblând într-o seară hai-hui pe

    uliţele târgului. „Dacă mai rămân la el o lună, parcă văd că-mi pune pielea pe băţ. Dacă fug, are

    el slugi de credinţă să-mi ia urma şi să mă întoarcă din drum. Cum caut şi cum o sucesc, scăpare

    tot nu găsesc!”

    Aşa umbla ţesătorul, zăpăcit de gânduri, când, înşelat de întuneric, se împiedică de o

    piatră şi căzu. Iar dacă se propti în mâini să se ridice, simţi sub palma dreaptă ceva catifelat şi,

    la lumina palidă a stelelor, văzu că mâna i se potrivise peste o bucată de ţesătură.

    „Ce fel de ţesătură-i asta?” se întrebă meşterul cercetând-o cu luare-aminte, în bătaia

    argintie a lunii.

    Tare se miră. Ar fi zis că-i o bucată de catifea vişinie, ţesută cu fir de aur, dar firul era

    moale, ca şi catifeaua. Bucata nu părea ruptă dintr-o ţesătură mai mare, pentru că avea marginile

    cu grijă încheiate, iar firul de aur închipuia o fată frumoasă, cu părul lung până la călcâie, legată

    cu cătuşe de aur, de un copac.

    (Vladimir Colin, Basme)

    1. (12 pucte) Scrie două propoziții în care verbul a pleca să aibă sensuri diferite. Precizează-

    le în paranteză.

    2. (8 puncte) Alcătuieşte enunţuri în care termenii al, iar, ia și nu-l să se scrie altfel decât în

    textul dat.

    3. (15 puncte) Precizează ce părți de vorbire sunt cuvintelor subliniate în textul de mai sus.

    4. (25 puncte) Explică, în 5 rânduri, înțelesul expresiei: în bătaia argintie a lunii.

    5. (40 puncte) Realizează o compunere, de 15 – 20 de rânduri, în care, îmbinând naraţiunea

    cu scurte secvenţe descriptive şi cu cu dialogul (2 replici), să-ţi imaginezi o situaţie neobişnuită

    prin care trec ţesătorul talentat şi față a cărei imagine e brodată pe bucata de catifea vişinie.

    Alege un titlu potrivit.

  • Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu Timpul de lucru efectiv este de 45 minute.

    COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” HÎRLĂU

    TESTARE

    Pentru înscrierea în clasa a V-a, an şcolar 2018-2019 Sesiunea: 19 Mai 2018

    Disciplina: Limba română

    Varianta nr. 2

    SUBIECTE

    Citeşte cu atenţie textul şi răspunde cerinţelor formulate mai jos:

    Plopii înfrunziţi sunt o iederă căţărată pe lumină. S-a înnoptat. Prin tremurul lor umbrit

    zăresc o bună-dimineaţă înflorită: luna. Se sprijină uşor pe o creangă de măr.

    Bucuroasă, creanga luminează umbra, c-un surâs fugar, de sus… până-n pământul alb

    de flori şi de lună. Culcat, cu faţa în sus, visez sub mărul înflorit. Când deschid ochii, văd chipul

    lunii aplecat asupra mea, privindu-mă prin voalurile ciufulite ale florilor. Eu îi surâd,

    întinzându-i buzele, iar ea desprinde, cu o clătinare molatecă, fâşii din voalurile albe ce-i

    tăinuiesc lumina… Voalurile cad, legănându-se spre obrajii mei. Prin fiecare floare, luna mi-a

    trimis o sărutare de rouă.

    (Ionel Teodoreanu, Primăvara)

    1. (12 puncte) Notează câte un cuvânt cu acelaşi înţeles și câte un cuvânt cu înțeles opus

    pentru termenii molatecă şi tăinuiesc.

    2. (8 puncte) Precizează ce parte de vorbire reprezintă fiecare dintre cuvintele: lor, (de) măr,

    fugar, surâd.

    3. (15 puncte) Construieşte o propoziţie din cinci termeni, despre primăvară, în care cuvântul

    rouă să fie subiect și în care să integrezi și substantivul chipul, cu sensul din textul dat.

    4. (25 puncte) Explică, în 5 rânduri, înțelesul fragmentului: Plopii înfrunziţi sunt o iederă

    căţărată pe lumină S-a înnoptat. Prin tremurul lor umbrit zăresc o bună-dimineaţă înflorită:

    luna.

    5. (40 puncte) Scrie o compunere, de 15 – 20 de rânduri, în care să îţi imaginezi că, oprindu-

    te sub un măr înflorit, într-o noapte de primăvară, ai fost martorul/martora unei întâmplări

    minunate, ce te-a făcut să descoperi farmecul acestui anotimp. Pe lângă naraţiune, vei utiliza şi

    descrierea şi vei propune un titlu sugestiv.

  • COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” HÎRLĂU

    TESTARE

    Pentru înscrierea în clasa a V-a, an şcolar 2018-2019 Sesiunea: 19 Mai 2018

    Disciplina: Limba română

    Varianta nr. 2

    BAREM DE EVALUARE ȘI DE CORECTARE

    1. Cuvinte cu înțeles asemănător și cu înțeles opus:

    Cuvinte cu înțeles asemănător: molatecă = ușoară (sau lentă, lenesă, domoală).

    tăinuiesc = ascund (sau dosesc)

    Cuvinte cu înțeles opus: molatecă ≠ ageră (sau energică, sprintenă, tare, puternică).

    tăinuiesc ≠ mărturisesc (sau destăinuie, trădează)

    3 puncte x 4 = 12 puncte

    2. Precizarea părților de vorbire solicitate:

    - pronume personal – lor

    - substantiv comun – (de) măr

    - adjectiv – fugar

    - verb – surâd

    2 puncte x 4 = 8 puncte

    3. Construirea propoziției, respectând cerințele precizate:

    De exemplu: Roua dimineții se așează pe chipul florilor.

    3 puncte x 5 = 15 puncte

    4. Explicarea înțelesului secvenței citate: …………………………….…………. 15 puncte - explicarea înțelesului secvenței citate – 8 puncte / încercarea de explicare – 4 puncte/

    simpla transcriere – 2 puncte.

    - exprimarea adecvată cerinței și corectitudinea gramaticală – 5 puncte

    - respectarea numărului de rânduri precizat – 2 puncte

    5. Compunerea imaginativă ………………………………….……….…………. 40 puncte - Prezentarea unei întâmplări originale – 6 puncte / 3 puncte

    - Existența unui personaj principal – 4 puncte

    - Existența a patru expresii deosebite – 8 puncte (4 expresii x 2)

    - Utilizarea numai a narațiunii și a descrierii – 6 puncte (3 puncte x 2)

  • - Respectarea normelor gramaticale, ortografice și de punctuație – 12 puncte:

    Respectarea normelor gramaticale – 2 puncte / respectarea parțială – 1 punct

    Vocabular adecvat – 2 puncte / vocabular parțial adecvat – 1 punct

    Ortografia – 3 puncte (0 erori: 3 p; 1-2 erori -2p; 3-4 erori – 1 p; 5 sau mai multe

    erori – 0 p)

    Punctuație – 3 puncte (0 erori: 3 p; 1-2 erori -2p; 3-4 erori – 1 p; 5 sau mai multe

    erori – 0 p)

    Așezarea corectă a textului în pagină – 1 punct

    Lizibilitate – 1 punct

    - Încadrarea numărului de rânduri precizat – 4 puncte

    Din oficiu – 10 puncte

    TOTAL – 100 puncte

  • Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu Timpul de lucru efectiv este de 45 minute.

    COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” HÎRLĂU

    TESTARE

    Pentru înscrierea în clasa a V-a, an şcolar 2018-2019 Sesiunea: 19 Mai 2018

    Disciplina: Limba română

    Varianta nr 3

    SUBIECTE

    Citeşte cu atenţie textul şi răspunde cerinţelor formulate mai jos:

    Numai eu știu, în toată lumea asta, ce povești minunate pot spune literele care încă n-

    au nume, gângăniile misterioase care-s cuminți numai cu oamenii mari, de frică, pe semne.

    Așa-s de pline cu poze cărțile fără poze! E destul să fii singură și să te uiți la ele cu

    ochii strânși, până se împletesc genele de sus cu cele de jos: îndată literele sar de a locul lor și

    încep să umble în toate părțile ca furnicile, rândurile se strâmbă, se frâng și fug – și poveștile

    ies la iveală singure, zugrăvite în umbre și-n lumini.

    Poveștile „citite” de mine pe furiș, în întunericul cămării, liniat printre scânduri cu

    dungi înguste de aur colbăit*, nu le știu decât eu și nu le spun la nimeni ….

    (Otilia Cazimir, Cartea cu visuri …)

    __________________

    * colbăit: prăfuit

    1. (12 puncte) Notează câte un cuvânt cu acelaşi înţeles și câte un cuvânt cu înțeles opus

    pentru termenii . minunate şi se împletesc.

    2. (8 puncte) Precizează ce parte de vorbire reprezintă fiecare dintre cuvintele subliniate în

    text.

    3. (15 puncte) Alcătuiește o propoziție din 5 termeni (părți de propoziție), despre povești, în

    care substantivul rânduri (în această formă) să fie subiect, însoțit de două părți de vorbire

    diferite.

    4. (25 puncte) Explică, în 5 rânduri, înțelesul enunțului: Așa-s de pline cu poze cărțile fără

    poze!

    5. (40 puncte) Scrie o compunere, de 15 – 20 de rânduri, în care să povestești o întâmplare

    (reală sau imaginară) despre lumea și farmecul copilăriei, închipuindu-ți o citești în „cartea cu

    visuri”. Îmbină narațiunea cu descrierea și alege un titlu potrivit.