colecŢie coordonatĂ de vasile dem. zamfirescu fara vinovatie.pdfintroducerea la prima ediţie din...

COLECŢIE COORDONATĂ DE

Vasile Dem. Zamfirescu

Sexul fara vinovatie - BT.indd 1 26-May-14 22:23:34

Sex fără vinovăţie

în secolul XXI

DR. ALBERT ELLISTraducere din englezã de Oana-Marina Badea


EDITORI:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL:Magdalena Mărculescu

REDACTOR:Raluca Hurduc

DESIGN:Faber Studio

DIRECTOR PRODUCŢIE:Cristian Claudiu Coban

DTP:Răzvan Nasea

CORECTURÃ:Elena BiţuAna‑Maria Tamaș

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiELLIS, ALBERT Sex fără vinovăţie în secolul XXI / dr. Albert Ellis ; trad.: Oana‑Marina Badea. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2014 ISBN 978‑973‑707‑930‑5

I. Badea, Oana‑Marina (trad.)

176

Titlul original: Sex Without Guilt in the 21st CenturyAutor: ALBERT ELLIS

Copyright © 2003 by The Albert Ellis Institute

© Editura Trei, 2014pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20E-mail: [email protected]

www.edituratrei.ro


Dedicaţie

Cartea aceasta le este dedicată nenumăraţilor bărbaţi și femei care au luptat singuri împotriva sentimentului de vină, adus de implicarea în acte sexuale care nu sunt dăunătoare nici lor înșile, nici celorlalţi.De asemenea, i‑o dedic lui Debbie Joffe, care m‑a ajutat enorm cu această ediţie revizuită.


CuprinsIntroducerea la prima ediţie din 1958 9Introducere pentru secolul XXI 16Capitolul 1. Să privim masturbarea într‑o lumină nouă 19Capitolul 2. Câteva lucruri despre pipăit 30Capitolul 3. Argumente în favoarea sexului premarital 35Capitolul 4. Adulterul: argumente pro și contra 51Capitolul 5. Justificarea sexului fără dragoste 65Capitolul 6. De ce le este americanilor atât de teamă

de sex 82Capitolul 7. Peripeţii legate de cenzură 93Capitolul 8. Cum contribuie bărbaţii

la inadecvarea sexuală a femeilor 111Capitolul 9. Inadecvarea sexuală la bărbaţi 124Capitolul 10. Când vom înceta să mai tragem de timp,

în ceea ce privește educaţia sexuală? 131Capitolul 11. Mituri despre dragoste 138Capitolul 12. Fascismul sexual 147Capitolul 13. O abordare raţională și umanistă

a moralităţii sexuale 162Capitolul 14. Cum să evitaţi perturbările sexuale 176Capitolul 15. Aventurismul sexual și romantic

și dezvoltarea personală 215Capitolul 16. Dreptul la satisfacţia sexuală 234Bibliografie selectivă 243


Mulţumiri

Aș dori să le mulţumesc numeroșilor oameni care m‑au ajutat să scriu această carte, dar în special lui Patrice Ward, Ariana Ruiz și Tim Runion. Mii de mulţumiri!


Introducerea la prima ediţie din 1958Am devenit conștient de ceea ce era și ce reprezenta „The Independent“ în iarna anului 1955, când Paul Krassner, care era atunci redactor‑șef al acestei publicaţii, și care a devenit, mai târ‑ziu, editorul și directorul revistei deosebit de iconoclastice „The Realist“, mi‑a scris, pentru a mă întreba dacă nu cumva aveam materiale nepublicate, care i‑ar putea interesa. Paul a spus că a descoperit interesul meu în domeniul sexului, dragostei, căsăto‑riei și relaţiilor familiale, după ce mi‑a citit cartea, „The Folklore of Sex“. M‑a întrebat dacă nu cumva aveam câteva articole pe care alte ziare sau reviste refuzaseră să le publice, dar pe care „The Independent“, pe care îl conducea el, ar fi încântat să le scoată la lumină.

Întâmplarea a făcut că aveam câteva articole cenzurate, pe tema sexului; și, după ce am citit câteva numere ale acestui ziar neobișnuit cu apariţie lunară, am fost bucuros să le trimit echipei de la „The Independent“. Acest ziar, despre care mai auzisem și înainte, mi s‑a părut unic în domeniul său — o publicaţie cu ade‑vărat imparţială, fără interese ascunse, în afară de cel care este,


probabil, cel mai rar întâlnit în această naţiune a noastră, care se vrea a fi democratică: libertatea absolută, completă și neechivocă a cuvântului.

Cu cât aflam mai multe despre „The Independent“ și mă fa‑miliarizam cu munca și personalitatea directorului și editorului său, Lyle Stuart, cu atât îmi dădeam seama mai mult că nicio‑dată în analele publicaţiilor americane nu a mai existat un ziar ca acesta — sau, cel puţin, nu a prosperat atât de constant și de bine. Au existat, desigur, și alte publicaţii liberale — iar unele mai există și în ziua de astăzi. Dar, aproape fără excepţie, acestea au susţinut sus și tare anumite puncte de vedere politice, econo‑mice sau sociale.

Însă nu și „The Independent“. Singurul său scop declarat a fost să publice orice știre legitimă și importantă, care nu putea fi publicată cu ușurinţă în altă parte. Și când spun „orice știre“, vorbesc foarte serios. În timp ce publicaţiile liberale din punct de vedere politic au adesea tabuuri religioase sau sexuale, iar zia‑rele luminate din punct de vedere social au adesea prejudecăţi politice sau economice, „The Independent“ era singurul ziar din 1956 care nu avea niciun tabu și nicio restricţie, și care publica toate tipurile de știri și de opere de ficţiune, indiferent pe cine deranjau, din punct de vedere politic, economic, religios, medi‑cal, sexual sau de alt fel.

Asta nu înseamnă că am fost întotdeauna de acord cu edi‑torialele sau alte chestiuni din „The Independent“. Chiar deloc. Articolele sale, ca și cele ale altor ziare liberale pe care le cunosc, erau dedicate uneori atacurilor exagerate sau prezentate într‑un mod înspăimântător, asupra anumitor interese legitime, cum ar fi cele ale Asociaţiei Medicale Americane, ale cărei activităţi nu mă entuziasmează foarte tare, dar pe care nici nu le‑am conside‑rat vreodată a fi atât de abjecte cum le socotesc unii jurnaliști de la „The Independent“. De asemenea, a publicat o serie de articole ce încercau să scoată basma curată faimoasa dinastie Krupp, din

10DR. ALBERT ELLIS

Sex fără vinovăţie în secolul XXI


Germania, ale cărei puncte de vedere nu le susţineam nici eu, nici editorul acestei publicaţii.

Dar acesta era meritul extraordinar al ziarului „The Independent“: publica opinii, dintre care multe îmi aparţineau, pe care Lyle Stuart nu le aproba neapărat, personal, dar care considera că trebuie să fie prezentate publicului. Poate că mai există și alte publicaţii moderne care fac acest lucru, și nu doar ocazional. Dacă așa stau lucrurile, mie unul nu îmi vine în minte niciuna, momentan.

În orice caz, după ce am citit câteva numere ale „The Independent“, i‑am trimis lui Paul Krassner patru lucrări pe teme sexuale, pe care le scrisesem în trecut, dar pentru care nu găsisem pe nimeni dornic să le publice. Toate aceste lucrări îmi fuseseră cerute de alte publicaţii sau edituri și erau așteptate cu nerăbdare de cei care mi le solicitaseră. Însă toate au fost respinse cu repeziciune, însoţite de scrisori sau apeluri telefonice, prin care editorii își cereau scuze, explicându‑mi, totodată, că, deși erau scrise într‑un mod clar și interesant, subiectul sexului era tratat într‑o manieră prea directă, astfel încât nu puteau apărea într‑un ziar tipărit pentru publicul larg. Când le‑am trimis altor publicaţii, conţinutul lor a fost considerat, din nou, indezirabil pentru mass‑media modernă.

La scurt timp după ce i le‑am trimis lui Paul Krassner, acesta mi‑a scris că i le arătase lui Lyle Stuart, și amândoi au considerat că erau exact ceea ce căuta „The Independent“: aveau să le publice pe toate. Și asta au și făcut; iar interesul cititorilor a fost stârnit în așa mare măsură încât, începând cu numărul din februarie 1956, am devenit autor de editoriale periodice — îndrăznesc chiar să spun că eram singurul autor de editoriale despre sex din presa americană, la vremea aceea.

Drumul meu ca autor de editoriale pentru „The Independent“ nu a fost întotdeauna lin. La scurt timp după ce am început să scriu pentru acest ziar, au început să sosească tot felul de

11


comentarii virulente, iar majoritatea nu îmi erau deloc favora‑bile. Dintre cele treizeci de scrisori referitoare la articolele mele, care au fost publicate la început în ziar, aproape două treimi erau extrem de negative. De exemplu, salutări glaciale, ca acestea:

De la un bărbat din Harper Woods, Michigan: „Vă rog să îmi anulaţi imediat abonamentul. Nu mai reprezintă genul de ma‑terial de citit care aș vrea să îmi intre în casă. Cu toate chestiu‑nile importante despre care aţi putea scrie în ziua de astăzi, voi publicaţi niște subiecte absurde; mai ales articolul acela despre masturbare“.

De la un cititor din Daytona Beach, Florida: „Dr. Ellis este un hedonist materialist, de un tip epicurian inferior. Spun «infe‑rior» deoarece epicurianul clasic era discriminatoriu și ceva mai reţinut în căutarea plăcerii“.

De la o femeie din San Francisco: „Mi se pare lamentabil că un tânăr ca dumneavoastră [Lyle Stuart] se amăgește singur că face un serviciu omenirii, prin tipărirea tuturor porcăriilor ce le ies pe gură unor oameni care nu au fost în stare să își tipărească opiniile în altă parte“.

De la un bărbat din Phoenix, Arizona: „Materialul despre com‑portamentul sexual va atrage, cu siguranţă, atenţia oamenilor, mai ales a devianţilor și a celor ce fac parte din zona mai sordidă a societăţii, dar nu prea este potrivit pentru «The Independent», doar pentru că nimeni altcineva nu este de acord să publice astfel de prostii.“

De la o femeie din Topeka, Kansas: „Anulaţi‑mi abonamen‑tul. Editorialele scrise de Albert Ellis și alte articole sunt absolut abjecte“.

De la o virgină din Lancaster, Pennsylvania: „Articolul acela despre sex [«Adulterul: Argumente pro și contra»] este pur și simplu oribil. Autorul său ar trebui să se afle în închisoare. Vreau să vă informez că eu sunt virgină. După ce a murit mama mea, doi bărbaţi au vrut să mă ia de soţie, în diferite momente

12Sex fără vinovăţie în secolul XXI

DR. ALBERT ELLIS


ale vieţii mele. Așadar, să nu aveţi impresia că am fost dată la o parte. Decizia de a rămâne virgină este treaba mea.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește acel articol îngrozitor despre sex, vreau să vă informez că eu cred în versiunea Bibliei, scrisă de regele James, din scoarţă în scoarţă. Aceasta spune: «Să nu fii desfrânat și să nu preacurvești». Să‑i ierte Dumnezeu pe Dr. Kinsey și pe cel care a scris articolul acela despre sex, din ziarul dumneavoastră…“

Și așa mai departe. Având în vedere că „The Independent“ era, în mod clar, un ziar liberal, că se vindea în principal pe bază de abonamente și că majoritatea cititorilor săi erau oameni educaţi și deschiși la minte, a fost oarecum surprinzător că articolele mele lunare au provocat asemenea reacţii împotriva sexualităţii. Nu că scrisorile anti‑Ellis ar fi fost tipice reacţiilor cititorilor: deoarece, în urma îndelungatei mele experienţe în publicarea unor materiale controversate, am descoperit că oamenii care se opun ideilor cuiva sunt mai predispuși să trimită scrisori critice editorului, în timp ce oamenii care sunt de acord cu ele tind să îi scrie direct autorului, sau, cel mai adesea, să își păstreze părerile pozitive pentru ei.

Cu toate acestea, consider că este important că atât de mulţi cititori ai „The Independent“, majoritatea dintre ei bărbaţi sau femei de bună‑credinţă, care au atitudini liberale cu privire la anumite chestiuni politico‑economice, se rușinează sau se înfurie teribil atunci când li se prezintă păreri liberale rezonabile despre sex. Nu este prima oară când am observat că unii dintre cei mai violenţi și mai virulenţi „radicaliști“ sunt, în același timp, puri‑tani în toată puterea cuvântului.

Însă calomniatorii articolelor mele din „The Independent“ nu au monopolizat discuţia. Arhiva mea personală conţine o mulţime de scrisori favorabile, de la diverși corespondenţi, iar Lyle Stuart mi‑a spus că el însuși a întâlnit mulţi fani ai lui Albert Ellis, care, însă, nu mi‑au scris niciodată mie personal, sau ziarului. Printre

13


scrisorile publicate de „The Independent“ în cadrul controversei iscate în jurul subiectului Ellis, se numără acestea:

De la o studentă la psihologie: „Articolul despre masturbare merită preţul abonamentului pe o sută de ani. Este o explicaţie extrem de normală și de naturală“.

De la un bărbat din Chicago: „Sunt foarte încântat de artico‑lele scrise de dr. Albert Ellis pentru ziarul dumneavoastră. M‑a impresionat de mult timp faptul că el este unul dintre puţinii psihologi care sunt capabili să fie sinceri cu societatea, până la capăt“.

De la un cititor din Whittier, California: „Ellis… este un om căruia nu îi este teamă să spună adevărul“.

De la un funcţionar din Portland, Oregon: „Eu sunt, în conti‑nuare, pro Ellis… Sper să continue să prezinte aspectele reale ale vieţii, și nu o imagine a ceea ce consideră moraliștii că ar trebui să fie prezentat publicului“.

De la un bărbat din Boulder, Colorado: „Îmi plac extrem de mult articolele doctorului Ellis, precum și faptul că sunt, fără îndoială, publicate într‑o formă necenzurată și exact în felul cum le‑a scris acesta“.

De la un cititor din Ridgefield, New Jersey: „Vă felicit din inimă, de patru ori, pentru articolele scrise de Albert Ellis!“

De la un bărbat din Cleveland, Ohio: „ Îl susţin cu înflăcărare pe dr. Ellis, și sunt în totalitate de acord cu acesta, când spune că, atunci când vine vorba de ipocrizie sexuală, noi, americanii, suntem campioni la acest capitol“.

În mod evident, judecând după tonul acestor scrisori, se poate spune că gașca ce voia să îl linșeze pe Ellis nu era complet stă‑până pe situaţie. Într‑adevăr, erau zgomotoși; dar nu și unanimi. Iar printre cei mai loiali susţinători ai dreptului meu de a‑mi pu‑blica opiniile nonconformiste despre sex, dacă nu el însuși un susţinător al acestor opinii, se număra și Lyle Stuart, care și‑a confirmat credinţa în libertatea cuvântului, într‑un editorial care a apărut în „The Independent“, într‑un moment când o mulţime


DR. ALBERT ELLIS


de oameni își anulau abonamentele la acest ziar, din cauza ar‑ticolelor mele despre relaţiile sexuale înainte de căsătorie. Lyle a scris:

„Dr. Albert Ellis scrie despre chestiuni sexuale. Deși este un specialist remarcabil în domeniul său, unele dintre lucrurile pe care le‑a inclus în articolele sale nu au putut apărea în cărţi ale căror autor era, sau în lucrări pe care le citea în faţa unor adunări de oameni erudiţi.

Asta înseamnă că suntem de acord cu tot ceea ce scrie dr. Ellis? Chiar deloc. Înseamnă doar că suntem de acord cu dreptul său de a spune orice vrea să spună, fără ocolișuri și fără cenzură“.

Controversa s‑a perpetuat până când mi‑am scris ultimul ar‑ticol periodic pentru „The Independent“, în 1960. O femeie din Sun Valley, California, a atacat: „Sunt din ce în ce mai jenată să primesc ziarul dumneavoastră în cutia poștală. Nu credeam că este posibil să se publice astfel de articole în Statele Unite“. Iar o soţie din Yoder, Wyoming, răspunde: „Nouă ne place «The Independent» așa cum este, inclusiv cu articolele scrise de dr. Ellis. Nu înţeleg de ce nu le ignoră cei care nu sunt de acord cu ele. Pun pariu că abia așteaptă să le citească. Iar apoi, sunt atâ‑â‑ât de șocaţi!“

Între timp, eu mi‑am văzut de treaba mea infamă, scriind arti‑cole despre sex, dragoste și căsnicie, pentru una dintre puţinele publicaţii din America ce era de acord să mi le publice fără să le cenzureze.

Iată, în continuare, articolele mele, încă necenzurate, care au apărut în cei doi ani, plini de evenimente, cât am colaborat ca autor de editoriale la „The Independent“. Unele dintre ele, care s‑au întins pe parcursul a două sau trei numere succesive ale zia‑rului, au fost restrânse într‑un singur capitol; iar altele au fost completate cu informaţii suplimentare, datorită spaţiului mai mare de desfășurare, oferit de coperţile unei cărţi.

15


Introducere pentru secolul XXICând am început să actualizez „Sex fără vinovăţie“ pentru secolul XXI, m‑am bucurat să constat că aproape niciun capitol nu avea nevoie de modificări substanţiale. Încă îmi păstrez aceleași opinii necenzurate din 1958. Câteva dintre capitole erau oarecum demo‑date, așa că fie le‑am omis, fie le‑am revizuit, fie le‑am înlocuit cu materiale din scrierile mele mai recente. În general, am încercat să îmi susţin tema originală — faptul că este posibil ca cititorii să se implice într‑o varietate de acte sexuale sau de iubire, dintre care multe sunt interzise sau cenzurate în America sau în civiliza‑ţiile occidentale, și că nu le condamn comportamentele sau, mai ales, pe ei ca oameni.

După cum încearcă această carte — ca și ediţia originală — să sublinieze, anumite acte sexuale (și non‑sexuale) vă fac rău în mod inutil atât dumneavoastră, cât și/sau altora, astfel încât tre‑buie considerate „greșite“, „incorecte“ sau „imorale“, ar fi bine să fie descurajate și evitate și conduc la sentimente de autocen‑zură și vină, atunci când le săvârșiţi. Gândiţi‑vă puţin la acest lucru. Încercaţi să vă daţi seama dacă gândurile, sentimentele și actele dumneavoastră legate de sex sau iubire sunt într‑adevăr „dăunătoare“ sau „rele“ pentru dumneavoastră sau pentru alţii. Dacă da, încercaţi să schimbaţi acele relaţii care vă afectează


sau îi afectează pe cei din jur. Dar Terapia Comportamentală Raţional‑Emotivă (REBT) — pe care am început să o folosesc și să o predau în ianuarie 1955, cu trei ani înainte să întocmesc prima ediţie a cărţii „Sex fără vinovăţie“ — vă învaţă că, indife‑rent dacă vă implicaţi într‑un act sexual (sau non‑sexual) greșit și dăunător, nu sunteţi niciodată — dar niciodată! — o persoană rea. Am demonstrat cum puteţi ajunge la o astfel de autoacceptare necondiţionată, în prima ediţie a acestei cărţi. Mă bucur să pot actualiza această opinie, în „Sex fără vinovăţie în secolul XXI“.

După cum am spus și în prima ediţie a acestei cărţi, dacă aceasta reprezintă erezie sexuală, vă rog să profitaţi din plin de ea!

Albert EllisAlbert Ellis Institute

45 East 65th StreetNew York, NY 10021

[email protected] 2003

17


Capitolul 1Să privim masturbarea într‑o lumină nouăDeși atitudinile referitoare la masturbare au devenit mai liberale în ultimele decenii, se întâmplă, încă, destul de rar, ca autorii de lucrări despre sex să ia o poziţie clară faţă de acest subiect. Se afirmă încontinuu că masturbarea nu este atât de rea pe cât se spunea odată că ar fi; dar, adeseori, nu se comunică un aspect foarte important, și anume că poate fi chiar bună și benefică.

Cenzurarea articolelor explicite despre masturbare este, încă, destul de răspândită, dar era neobișnuit de populară atunci când am vorbit și am scris împotriva ei, în anii 1950. De fapt, versiunea originală a acestui capitol a fost refuzată de la publicare, într‑o carte pe care eu însumi am editat‑o și într‑o revistă știinţifică la care eram redactor asociat; iar când am prezentat‑o în cadrul unui simpozion important despre religie și sex, lucrările întregu‑lui simpozion au fost retrase de la publicare.

La același simpozion, numeroși psihologi și psihiatri remar‑cabili au protestat înverșunat împotriva afirmaţiei mele că mas‑turbarea este destul de inofensivă, evidenţiind faptul că ea este uneori însoţită de fantasme nevrotice. Dar bineînţeles că nu au


scos în evidenţă și faptul că, destul de des, și raporturile hetero‑sexuale sunt însoţite de fantasme nevrotice.

Ar fi bine să mai aruncăm o privire asupra problemei mastur‑bării și să încercăm să o vedem într‑o lumină mai realistă decât cea în care ne este prezentată de obicei. Desigur că nu ar trebui să ne surprindă faptul că dr. Alfred Kinsey și asociaţii săi au des‑coperit că aproximativ 93% dintre subiecţii lor de sex masculin și 62% dintre subiecţii de sex feminin s‑au masturbat, la un mo‑ment dat, în timpul vieţii lor.

Însă poate este mai important să reţinem că aceiași cercetători au descoperit că femeile tind să ajungă la orgasm mai ușor și mai repede prin masturbare, decât prin orice altă tehnică sexuală; că este cea mai importantă sursă de eliberare sexuală pentru feme‑ile nemăritate, care au participat la studiu; și că femeile care se masturbează au șanse mult mai mari să ajungă la orgasm, după căsătorie, decât cele care nu o fac. Acest lucru a fost confirmat recent, de numeroase studii referitoare la sex.

Orice cercetător din domeniul sexului, care se respectă, știe că este aproape imposibil pentru majoritatea fiinţelor umane să își înfrâneze complet pornirile biologice, iar dacă aceste porniri nu ies la suprafaţă prin așa‑numitele manifestări „normale“, ele vor lua adesea forme „anormale“ de eliberare — inclusiv simptome nevrotice.

Aţi putea crede, prin urmare, că o societate ca a noastră, care se opune adeseori relaţiilor sexuale înainte de căsătorie sau în afara acesteia, ar accepta masturbarea ca pe un tip discret și con‑venabil de activitate sexuală, care face posibil ca orice persoană care își dorește asta să poată ajunge la un orgasm satisfăcător, atunci când majoritatea celorlalte forme de eliberare sexuală sunt interzise. Din punctul acesta de vedere, societatea noastră este oarbă și distructivă, deoarece nu numai că interzice toate căile de eliberare sexuală, în afară de relaţiile sexuale dintre două per‑soane căsătorite, ci descurajează și masturbarea.


DR. ALBERT ELLIS


Însă lucrurile nu mai stau la fel de rău ca în trecut, în acest domeniu. Situaţia s‑a mai îmbunătăţit puţin. Dar, acolo unde căr‑ţile învechite despre sex promulgau un puritanism veritabil, vădit critic la adresa masturbării, manualele moderne sunt adesea mai subtile și mai neonest antisexuale.

Spre exemplu, un comunicat din partea echipei de la Asociaţia pentru Studiului Copilului din America, din care fac parte aproape numai lucrători sociali cu pregătire în domeniul psihia‑triei, ne informează că masturbarea cu siguranţă „nu duce la orbire, encefalomielită, impotenţă sau alte efecte negative, fizice sau sexuale“. Însă Asociaţia pentru Studiul Copilului continuă, spunând că, deoarece copiii din cultura noastră învaţă că mas‑turbarea este periculoasă, iar apoi se simt vinovaţi din cauza aceasta, „poate că cea mai bună metodă este ca părinţii să îi liniștească pe copii, aliându‑se cu propria conștiinţă a copiilor în această chestiune, și asigurându‑i că această practică nu le va face rău, dar, în același timp, ajutându‑i să găsească metode de a trece peste această perioadă.“

Aproape că nu poate fi găsită o atitudine mai dăunătoare decât aceasta. La urma urmei, este vorba de aceeași viziune învechită și puritanistă asupra masturbării, care a intrat pe geam, după ce a fost aparent dată afară pe ușa din faţă.

În mod evident, dacă tinerilor li se inoculează ideea că masturbarea este periculoasă, aceasta trebuie să provină de un‑deva; iar dacă această idee este una falsă — și cu siguranţă așa este — trebuie să fie contrazisă cu argumente solide, în loc să fie acceptată și răspândită mișelește. De fapt, „pericolele“ oricărei activităţi sexuale întreprinse de copii sau adulţi, precum și susţi‑nerea abstinenţei totale de la aceste practici, sunt prezentate, în detaliu, în cartea, neobișnuit de curajoasă pentru secolul XXI, a lui Judith Levine, „Harmful to Minors: The perils of protecting children from sex“ („Dăunător pentru minori: pericolele protejă‑rii copiilor de sex“). Citiţi‑o și veţi vedea!

21


colecŢie coordonatĂ de vasile dem. zamfirescu fara vinovatie.pdfintroducerea la prima ediţie din...

Documents