A n . Y I . A u g u s t s . n . 1 8 8 7 H o . 1.

R E D A C T O R I pentru partea literară

V. G. M o r ţ u n P 1*3 2 pentru partea ştiinţifică,

i. N ă d e j d e

C Î N T E C E Ş l O B I C E I U R I L A N U N Ţ I

Studii despre origina familiei ie

P a u l Lafargue (urmare).

III.

Obiceiurile poporului la nunţî, atît în Franţ iea cît şi aiurea, arată particularităţi aşa de bătătoare la ochi în cît oamenii culţi cari se întere;.-iu de obiceiurile vechi, cît şi învăţaţii, cari cercetau origina societăţeî, au căutat să le cuEoască.

în multe loc . au obieeiu de . a închipui că mirele iea pe mireasă de la casa părinţilor iei, cu de a sila, iear mireasa se face că n'ar vroi sa meargă.

La Basci un bărbat din rudele miresei o lua pe cal şi fugea, urmări t de mire şi de prietenii lui cari cîntau, strigau, slobozeau puşti şi pistoale, chiuind ca nişte Indieni ce se răpâd în luptă. Ca vîntul vîjie, zice cîntecul, până ce la o cîrnitură de drum se văd nevoiţi a se opri înnaintea unei cordele roşe întinsă de a curmezişul şi păzită de patru ţerani voinici şi armaţ i din ereştet pâ-nă'n tălpi. Fugar i şi prigonitori nu pot trece fără să plătească bir *).

F. Rivares, Chansons populaires du Beam. 1844. Contemporanul An. VI. N» 1. 1

iNTECE ŞI OBICEIURI

Astă scenă melodramatică, mireasa fugind şi mirfele ajutat de prieteni fugărind'o, se vede la mulţime de popoare.

La Eoma mirele îşi lua mireasa de la familie, din b ra ţekmu-meî, noaptea, făcîndu-se că întrebuinţază silă. Trei băieţi, îmbrăca»! cu pretexte, straie împodobite pe la margeni cu purpură, o aduceau la mire, unul ducînd o faclă, iear ceialalţî doi mireasa. Mireasa nu trebueâ să atingă pragul casei mirelui, de aceea o ridicau pe sus.

Campbell povestind despre Indiea zice : „O dată auzii ţipet straşnic într 'un sat vecin. Fiind că mă temeam, să nu se fi iscat vre-o cearta, încalecă!, alergai acolo, şi văzul un bărbat, care ducea în spate ce-vâ învălit într 'o bucată de ştofa stacoşie. \ r ' o două-zecî, trei-zecl de flăcăi stăteau în jurul Iui, şi-1 apărau în potriva atacurilor furioase ale unei mulţimi de fete. Cercetînd, află! că bărbatul se însurase, chiar atunci ; şi că-şi ducea mireasa a casa. la satul lui. Prietenele fetei cercau, cum pare a fi obiceiul acoleâ, să-1 lea mireasa şi de aceea aruncau cu pietre şi cu beţe în capul mirelui, pană ce acesta a ajuns la satul lui

Părăsind ţerile tropicale ale Asiei şi cercetînd părţile nordice ale Europei , aflăm că mirele, de teamă să n« i as rîpească mireasa cînd o va duce la beserecă, îşi îea tovarăşi zdraveni. In bese-sereca veche de la Husaby se zice că mai sînt lănci, la cari se puteau pune făclii. P e aeestea le împărţea mirele la prietenii săi,că sâ-î ajute la luminat şi apărat nunta. Englejii numesc şi acuma pe cei ce dnc mireasa best men(cei mai buni , mai voinici, bărbaţi), pentru că mirele alegea pentru această slujbă pe eeî mai tari şi mai viteji din soţii săi. în Wales în demineaţa nunţeî mirele şi pr ie tenii lui viu, toţ i călări, la părinţii miresei, acolo stau rudele iei iear călări; mirele cere să-î dea mireasa ; rudele Iei nu vroesc, se începe o luptă în glumă, şi ca şi la Basci unul din rudele miresei o lea pe cal şi fuge cu dînsa, urmărit de toţi nun taş i i 2 ) . Un cîn-tec popular serbesc face pe mire să zică : „Dacă nu-mi daţi fata

J ) Major General Campbell, Personal Narrative of Service ete. în Khondi-stan, 1864,

2 ) Lord Eames, Sketches of the History of Man. 1807 Citat de Mae Lennan, Primitive Marriage.

CÎNTECE ŞI OBICEIURI 3

de-voie, o ieau eu sila' '. Legile Iul Licurg porunceau Spartanilor, să-şi fure femei în legea lui Mânu furatul ieste una din cele opt forme de căsătorie, rakqasa. în cîntecele populare ruseşt i prietenii miresei ocăresc pe mire nurnindu-1 : străin, Tătar, adecă duşman. Un eîntec din Yologda zice : „Duşmanul se apropie, feti f o , tălhariul a sosit". In Gascogne se cîntă :

„Mergem doi cîte doi,—şi ducem mireasa,—la c i i c u l de p r i beag ca să nu obliceascâ nime, unde se află i e i 2 ) .

Deşi în teri civilizate sau pe jumătate barbare cei ce Ieau parte la a tari cerimonii nu le mai ştiu ce însamnâ, totu-şi pentru cel ce cercetează istoriea moravurilor aste cerimonii şi obiceiuri sînt oare-şi cum remăşiţi foarte vechi împietri te, ca nişte fosile.

Cinele înnainte de a se culca se învîrteşte de cîte-vâ ori în loc, găina cîcd stă pe ouă tot Tea cîte un paiu şi şi-1 aruncă pe spate ; aceste fapte n'au nici un înţeles în feliul de vieaţâ de acuma al acestor animale; dar naturalistul află din Iele obiceiurile speciilor selbatece din cari s'au făcut cînii şi gâinele. î n adevăr cî-nii selbateel trăind în stepe trebue să bată mai întâiu iearba spre a-şi face culcuş şi apoi să se culce, iear găina selbatecă, şezînd pe ouă trebue să se acopere cu fire de iearbă spre a se ascunde de duşmani . Astâ-zi găina şi cinele de şi trăesc în alte împrejurări , tot se ţin de deprinderile vechi. Ast-feliu fac şi oamenii.

Mulţi şi în feliurite chipuri s'au încercat a explica obiceiurile la nunţi . Febtus, un gramatic roman din veacul al treilea după Hristos, ne spune că rîpirea fetei din braţele mumei repre-

») Plutarch Lycurgus XXIII. 2 ) J. P. Blade a. a. Q. Banni (pribeag, surgunit) însamnă că a fost izgo

nit din familiea sa, din sat sau din gintă, pentru, vr'o crimă mare. Ieste de însemnat eă se întrebuinţazâ curîntul horabandet, pe care nu-1 pricep destul nici cîntăreţiî. O particularitate a cîntecelor populare ieste că păstrează expresii cari nu mai au înţelos pentru ceî ce le întrebuinţază. în cînteeele bretone se afla nume de eroi vechi şi expresii tehnice din

arta războiului, eari-s acuma uitate de mult, şi pe cari ţeraniî le spun fără a le pricepe, luîudu-le drept vorbe magice, înzestrate cu însuşiri tainice. Puymaigre crede, câ vorbele neînţelese, aflătoare în cîn-tece, ca trăiri, deluriot, delurot, misticodar, baîeron, (aridondaifie etc. aveau odinioară înţeles în dialectele veehî şi că s'au păstrat pana a-zî din pricina sunetelor "lor ciudate.

4 CÎNTECE SI OBICEIURI

zintâ rîpirea Sabinelor. Astă explicarea putea să se născocească numai la Bomanl. Dacâ-i adevărat, că un obiceiu moştenit se păstrează cu mare îndărătnicie, apoi tot atîta de adevărat ieste, că asemenea obiceiuri nu se internează în urma vre-unui fapt izolat, rar , ci di 'mpotriva obiceiurile se formează din întîmplărl ce se repetă necontenita, şi lucrează vreme îndelungată asupra poporului, fapte istorice mult mai însemnate de cît fabuloasa rîpire de Sabine, au trecut fără să lase vre-o urmă în amintirea poporului.

Karl Mtiller, vorbind despre obiceiul Spartanilor de a fura fete, zice: „Lacedemonieana nu trebueâ să dea voie să i se r î -pească libertatea şi curăţiea, dacă bărbatul nu întrebuinţa silnicie" *).

Acest mare istoric atribue femeilor spartane prea cu dărnicie simţirea de pudoare fricoasa, caracteristică pentru fetele de perioda civilizaţiei; deşi chiar aeestea nu-s aşa de ruşinoase, cînd vine vorba la căsătorie. Totu-şi explicarea lui Mtiller nu-1 aşa de greşită, pe cît i se pare lui Mac Lennan.

Mac Lennan, născocitoriul exogamieî şi endogamiei 2 ) , presupune, că popoarele cari înfâţoşază la nunţ i rîpirea miresei od i -» nioară au fost exogame şi că-şi căpătau femei r îpindu-le de la t r i burile vecine, iear pe fetele lor, de oare-ce nu ar fi fost bune nici la vînat nici la războiţi, ci numai gur i nefolositoare, le omoreau. Dar faptele cunoscute arată că femeea Ieste foarte folositoare în _ starea selbateeă, căci pe seama iei sînt lăsate muncile casnice şi lucratul pămîn tu lu i ; şi dacă ie vorba de războiţi, apoi femeile ş t i -eau ' să se lupte tot aşa de bine ca şi bărbaţi i .

Mae Lennan şi cei de o părere cu dînsul uită faptul, care negreşit nu le vine de loc la socoteală, că Greeieadin t impuri foarte vechi a făcut pe zeitatea Vînatului, femee. Afară de acestea nu- î dovedit de felia, că popoarele, cari prin uciderea copiilor puneau

*) Karl Muller, Die Dorier, cartea a 4-a. 2 ) Mac Lennan, Primitive Marriage. 1875. Mae Lennan admite, că pe o

treaptă hotărită de dezvoltare a fost obiceiul de a lua femeî numai de la triburile străine adecă îerâ exogamiea; pe altă treapta ar fi fost cu totul oprit de a luâ femee din alt trib. Astă întocmire o numeşte endo-gamie. (Gameo, greeeştee=mă căsătorese ; endon= 5n lăuntrul (tribului); ec sau ex

CÎNTECE ŞI OBICEIURI s î n practică teoriile părintelui Malthus, ucideau mal ales fetele. N'am înse de gînd să aret acuma toate greşelele teoriei vestitului Scoţian,

Istoricii şi filosofii cari au pr imit teoriea lui Bachofen despre matriarcat, esplică obiceiurile de la nunţi ca o amintire de promiscuitatea sexuală primitivă. Tot aşa explică şi dreptul ce avea stăpînul feudal de a se culca, în noaptea întăiea a nunţei , cu orl-ee mireasă. Pemeea nu putea să fie numai a unul singur bărba t ; lea l e r â a tuturor bărbaţilor din t r ib. Soţul putea, după Mac Lennan, să capete femee în proprietate individuală, călcînd prin viclenie sau prin putere dreptul comunist al tribului, rîpindu-şi femeea şi ferind'o de îmbrăţoşârile celoralalţî. Astă explicaţie are greşul că nu se potriveşte de feliu eu obiceiurile de pe la nunţi : soţul nu fuge de tovarăşii săi : di 'mpotrivă aceştia îl ajută, ca s'o poată rîpi de la familiea Iei.

Cercetătorii, cari caută a explica obiceiurile de pe la nunţ i , n'au izbutit a le afla înţelesul adevărat, pentru că au trecut cu vederea cintecele şi ceremoniile ce le însoţesc şi au privit ca lucru însemnat numai rîpirea miresei. leii cred, că am ajunge la alta explicare, dacă am cerceta aceste obiceiuri împreună cu cîntecele, şi dacă le-am asemănă cu obiceiurile selbatecilor de a-zi şi cu ale popoarelor din anticitate, folosindu-ne pe de o parte de cercetările călătorilor şi pe de alta de cărţile sfinte ale Orientului ; explicarea cîştigată ast-feliu ne va face să cunoaştem ce însamnă alte obiceiuri ciudate şi tot o dată ne vor da chip să înţelegem obiceiurile familiei patriarhale primitive.

IV

Ţeranul breton, cînd vroeâ să lea o fată, trimetea la familiea iei i;n bazvalan, sol de dragoste. Acest sol ierâ de obiceiu uu croitoriu, căci aceştia aveau mai de mult nume că limba le-ar fi fiind aşa de ascuţita ca şi acele. Selbatecii din Mexico întrebuinţau tot pentru acest sfîrşit babe Petitoriul breton t rebueâ,

J ) H. Baneroft, Native raees ofthe Pacific states North-America 1875, II 234.

6 CÎNTECE ŞI OBICEIURI

cum spune de la Villemarque, să fie foarte ghibaeiu la vorbă şî foarte bogat în glume şi tîlcuri ; trebueâ să fie în stare, a a re tk cu mălstrie toate însuşiri le bune ale mirelui şi să spună întocmai eîţl cai, cîte vite albe şi cîtă secară are acesta. Pleca la drum, dacă se vedeau semne prielnice, iear dacă îi ieşea înnainte o ţarcă ori un corb se înturnâ pe dată. Di 'mpotriva mergea vesel dacă i se aretâ un hulub huruind. In Eusiea petitoriul merge noaptea şi alege drumurile cele mai neumblate, căci orî-ce întî lnire le semn reu.

Bazvalanul întrebuinţa toate podoabele poieziei populare. Zim-bind venea iei la casa ţeranului : „Un şoim, iute ca vîntul, a luat la fugărit hulubiţa mea... Norocul mieu pe pămînt mi s'a pierdut, dacă nu voiu găsi-o... Hulubaşul mieu cel alb moare de durere , dacă nu-i voiii aduce îndărept soţiea... Hulubiţa s'a coborit aice în gradină, o zăresc prin poartă". Capul familiei, brentaerul, îl p r i meşte, şi-i spune în sfîrşit, că merge chiar iei in grădină să caute hulubiţa. Merge în casă şi se întoarce : „Am fost în grădină, p r i etene, dar n 'am aflat nici o hulubiţa, ci numai fpliurite flori, liliac şi trandafiri, dar mai ales un trandafir mititel, care creşte în tufiş. Am să ti—1 aret". Merge în casă şi scoate o copilită. „Ce-î drept, frumoasă floricică", zice bazvalanul, a nume menită a ferici o inimă. Dacă hulubaşul mieu ar fi o picătură rouă ar cădea pe dînsa". Bazvalanul se face c'ar vrea să între în casă, dar brentaerul îl p r o -peşte şi-i zice că vrea să mai vadă o dată. Se întoarce din casă cu femeea. „Cîte grăunţe are acest spic", zice bazvalanul, „atîţia pui are hulubiţa mea cea alba sub aripi". Brentaerul scoate atunci o bunică : „Nu pot găsi hulubiţa ta, am aflat numai un măr, eare-1 de mult zbîrcit... Pune-1 în buzunariu şi dă-1 hulubaşului tău sa-1 mînînce". „Mulţămesc, prietene ,• un fruct bun nu-şi pierde bunu-I miros, desi-I zbîrcit ; dar nu-mi trebue mărul tău, nici spicul, nicî floarea. Dă-mi hulubiţa mea, am s'o caut singur leu". Bazvali.-nul merge prin casă, se aşază la masă, apoi aduce pe mire. Cum î l vede, tatăl fetei îi dă un taftur de şea, mirele îl iea şi încinge cu dînsul fata pe care o cere. Atunci brentaerul eîntâ cîntecul

CÎNTECE SI OBICEIURI 7

încingătorei (le chant de la ceinture 1 ) . La Maya în Mexico pe ţitoriul vine de trei oii şi de abiea a treia oară îl primesc în casă. î n Eusiea după ce se învoiesc în privinţa căsătoriei aprind di 'nna-intea icoanelor o luminare de ceară, fac cruce şi se închină.

Familiea nu se arată nici o dată bucuroasă a-şl da fata; trehue mai mult de cît cuvinte pentru a o hotărî să se despartă de dînsa. în Berry vine mirele însoţit de prieteni în demineaţa nunţei în-naintea portei viitoriulul socru şi află poarta închisă şi zăvorită. Mirele „trebueâ să făgăduească miresei un dar potrivit", de vroeâ să i se deschidă poarta, dupa spusele lui George Sand în „Mare du diable,, (Fîutîna dracului). Apoi se numără darurile, aduse de mire.

„Deschide, deschide poarta, mireasă dragă ! Uit ' te , ce straiu frumos ţi-am cumpărat ;—Deschide, deschide uşa şi dâ-ne drumul".

I se respunde din ogradă : „Tată-su nu vrea, mă-sa nu se uită la darur i !—leu îs o fată

şi preţul mieu le mare,—nu deschid acuma uşa". Mirele laudă alt dar, care iear nu pare îndestulătorii!. Şi tot

aşa, pană ce preţul darurilor ajunge destul de mare. „Toate cînte-cele culese în Franţiea", zice Langard ie re 2 ) , aveau ca refren cere-moniea „cedărei" miresei pentru daruri .

Sînt cîntece cari vorbesc de preţui, ce lea familiea pe fată. în t r 'un cîntee basc -mireasa zice : „Tată, m'ai vîndut, ca pe o v i t ă ; frate-mieu cel mare a hiat preţul ; frate-mieu cel mic ra'a ajutat să mă suni pe cal, şi cel mai mic m'a petrecut" 3 ) .

Una din cerimoniile nunţei la Buşi Ieste vînzarea cosiţei (kosa) cozei, ce poartă fetele ca semn de libertate. Un cîntee ne arată pe petitoriu, cum se negoaţă cu tatăl fetei ; întâiu întreabă despre lebăda cea albă (fata) şi despre preţul l ibertate! Iei. ,.Şi de ai da şi o sută de ruble pentru cozile lei, fata nu-1 de vînzare, ori cît ai da *)". în alt cîntee fata plînge şi cere ajutorii!. „Apăra-mă,

*) H. de la Villemarque, Barzas Breig, ehants populaires de la Bretagne. Le chant de la demande en mariage.

2 ) Ch. Ribaut de Langardiere. Les noces de eampagnes en Berry 1885. s ) D. J. Salaberry, ehants populaires, du pays basque 1870. *) W. R . S. fialstone, the songs of the Russian people 1872.

8 CÎNTECE ŞI OBTCEIURÎ

frate, împotriveşte-te frate, nu vinde pe soră-ta pentru o rublă, n'o vinde pe aur". Şi fratele respunde : „Dragă i i fratelui sora, dar şi mai drag aurul .—Tătar de frate !". Alt cîntec ne-o arata cum plînge şi ocăreşte pe ai săi. „Părinţii miei m'au vîndut, au dat libertatea şi bucuriea mea pe vin dulce... au băut libertatea mea".

î n Rusiea mică după ce mirele pune pe masă preţul , fetele cîntă : „Tătar, tătar de frate ! Să vîndă pe soră-sa pe o rublă, cozile lei cele bălaie pentru zece copeici, obrazul iei cel frumos pentru nemică!". în t r 'un cîntec siberian fata plînge şi învinovăţeşte pe părinţi : „V'aţi închis inimă-va de pieatră într 'o dugheană, cheea aţ i aruncat'o în marea albastră". î n t imp ce părinţi i se negoaţâ cu peţitorii trimeşî de mire, fata t rebue să stea di 'nnaintea uşei afară în ger, chiar de ar cădea paserile de frig, şi poate întrâ numai după ce părinţii au sfîrşit vorba cu peţitorii. Se purtau ca şi cum s'ar fi temut ca ţipetele şi plînsetele iei să nu-i împiedece. Oînd ierâ obicei» de a se face că vînd fata, buna cuviinţă cerea ea familiea să arete că se desparte cu părere de reu de dînsa. în Berry mireasa stătea cu picioarele goale, cînd sosea vremea să meargă la beserecă şi rudele iei cercau în zădar, una după alta, să-o încalţe. Numai mirele izbutea. Acest obieeiu ieste foarte vechili, Gregoriu de la Tours (în scrierea sa Vitae patrum, cap. XX) ne spune, eă Leobardy, care mai apoi s'a călugărit, la căsătoriea sa a pus mai întâia în degetul miresei un inel, a sărutat 'o şi i-a dat un papuc, apoi începu cerimoniea nunţeî. Lacedomonianul de asemenea dădea miresei sale o încălţăminte (Lycurgus XXIII ) . La Evrei văduva trebueâ să scoată încălţămintea fratelui bărbatu-su înnaintea adunârei bătrînilor, dacă iei nu vroeâ să o îee pe dînsa (a 5-a carte a lui Moise XXV. 9). în Wales rudele miresei aruncau pe fereşti în prietenii mirelui toate încălţămintele vechi din casă. Pa re că ar fi vroit să spună că nime din casă nu vrea sau nu poate merge la beserecă.

Pentru a remănea în rolul său mireasa trebueâ să plîngă în ziua nunţei. Dacă nu-i veneau lacrimi, în Haut Bocage (Oalvados) î i tâeau o ceapă sub nas. Aşa de mult ţineau la măhniciunea mi -

CÎNTECE ŞI OBICEIURI 9

resel, „în cît la Borna în vremea serbâtorilor publice nu măritau fete, căci iele sînt întristate cînd le mărită, Varo 1 ) .

Femeile din Gascogne cîntă : „Nevasta, îţi laşi pe mă-ta pentru tot deauna, ca să slujeşti la un străin.. . Cu lacrimi şi nu cu rouă şi-aspălat mireasa picioarele. Pl îngeţ i , voi păreţilor, plîngeţi căpriori ai acoperemîntului, aţi pierdut floarea casei".

Femeile măritate din Busiea zic miresei : „Greu îi, să părăseşti părinţi i ,—greu, să părăseşti mamă ş 1

tată,—greu, să te înveţi cu alta familie,'—cu alt tată, cu altă mamă". Am văzut cum familiea miresei, deşi a vîndut'o şi a luat pre

ţul , tot se plînge pentru despărţire, cată s'o împiedece, ba chiar să îea fata înnapol de la mire cînd o duce la beserecă. De altă parte familiea soţului o primeşte aspru pe mireasă, ca pe o venetică, căreia trebue să-1 arete locul ce i se cuvine şi datoriile. Trebue să plîngâ până să-i deschidă uşa. în Ohampagne trebueâ să înge-nunche pe o legătură de găteje spinoase şi să cînte de trei ori un cîntee. î n Gascogne o primea socrul cu următoarele ve r sur i :

„Ca aste căpătâie de colea—aşâ-s de tari dinţii soacre-ta ; Ui t ' te , nor'o, ungherele estea—au să-ţi căşuneze plesnituri." (dacă nu le'ei mătură).

în Sparta şi în Busiea pe nevastă o tundeau. La Borna trebueâ să în t re în casa soţului eu furcă şi fus în mînă ; în multe locuri trebueâ să lea mătura, cum trecea peste pragul casei bărbatu-su.

La Slavi se jelueşte : „M'au măritat după un dobitoc prost.-—Familiea lui nu-î m i

că ;—Are tată, are mamă—Oh, nenorocita de mine ! „Are patru fraţi şi trei surori!—Socru-mieu mă primeşte zi-

cîndu-mî :—Mi-a adus o ursoaică.—Soacră-mea zice :—Ne-a adus o necurăţenie—Cumnatele zic :—Ne-a adus o leneşă.—Cumnaţii zic :—Ne-a adus o pricină de sfadă.—Oh, oh, oh, cît îs de nenorocită".

Petrecerea se sfîrşeşte şi începe greul vieţel.

') Plutarch, Quesfciones romanae § 105.

Augus t s. n. 1887 No. I.

070 O/1»

C O N T E M P O R A N U L REVISTĂ ŞTIINŢIFICĂ Şl LITERARĂ

I E S E O D A T A P E LXJISTA.

R I D A C 1 \ 0 R I

p e n t r u p a r t e a literară j p e n t r u p a r t e a ştiinţifică V . « . M o r ţ n n j I . N ă d e j d e

Sibiu

7)

vTIPO-LIT

f

' O G R A F I A H. G O L D N E R , S T R A D A PrWĂ«IEĴ ^Y>* 1887 . y

P r e ţ u l n n u i n u m ă r 1 l e u 3 5 d e b a n i

ABONAMENTUL

pe un an pe Vs an

16 leî 8 leî

Medacţ'iea şi Administrarea Strada Sărâriei No. 38

SUMAHIUL l o a n Nădejde Sof iea Nădejde Şl B e s a r ă b e a n u S h . f f i ihai lescu V e r a x T h . D. S p e r a n ţ ă IlQodoTt]g O . A . T e o d o r H C a r o l M a y e r

K e d a c ţ i e a

Cîntece ceiuii la nunţi (urmare). Sala— 1 M Spirea. S'a dus. O Geografie aprobată. Hal bat ir să-î lungesc podul (anecdotă populat Aritmetica D-luI I. M. Melik. Farmec de lună. Excursiunea geologică a elevilor şcoaleî normale superioare din Iaşi . Protivnicii Contemporanului. Bibliografie.

P r i v i m c a a b o n a ţ i p e c e i c e v o r b i n e v r o i a p r i m i d o u ă n u m e r e u n u l d u p ă a l t u l /

10

Obiceiurile de la nunţi sînt scenele unei drame, tn care vedem rînd pe r înd cîntece, danturi, petreceri si plînsete, earaghio-zlîcuii şi rîpire : o dramă, plăzmuitâ şi jucată de popoarele de pe pămint. Tema Ie pretutiudenea aeeea-şl numai episodele se deosebesc.

Drama începe cu peţ i tul , care pentru nişte oameni atît de neciopliţi ca ţeranil se f;ice eu mare eerimonie. Trimeşii mirelui ţ in samă de semnele prevestitoare, se înţeleg în privinţa condiţiilor şi sfîrşese negoţul închinîndu-se la zel. î n actul al doilea mirele şi prietenii lui aduce preţul hotărit şi primesc fata eu toate ţ ipetele, plînsetele şi împotrivirea fetei şi a familiei Iei. Une ori se întîmplă şi luptă. î n t impul mersului la beserecă trebueau să se aştepte la un atac din partea rudelor miresei, carile, după ce au pr imit darurile, încercau să lea fata îndărept. Drama se sfîrşeşte prin intrarea nevestei în casa soţului, cu intrarea în îeadul pat r ia rhal .

v .

Pentru a înţelege ce însamnă cîntecele şi obiceiurile de la nunţi , trebue să cunoaştem obiceiurile familiei patriarhale, care s'a păs t ra t , de pildă, în unele teri slave.

Pe treapta de dezvoltare caracterizată prin familiea patriarhală ieste încă proprietate colectivă : casa, pămîntul , uneltele de muncă si vitele sînt ale familiei întregi ; membrii familiei au dreptul numai de a se folosi de aceste bogăţii, fără a le mieşurâ. Le-au re-mas de la strămoşi si au să le lase urmaşilor. Capul familiei îngrijeşte de gospodărie şi putea fi bunicul, tatăl, feciorul cel mai

, în vrîstă, muma, ba chiar şi mezinul, de pildă în Bretagne în vremea feudalismului. Avea datorie să îngrijească de toţi membrii familiei, afară de cei izgoniţi. Fetele nemâritate şi fiii, femeile lor şi copiii acestora trebueâ să asculte de capul familiei şi de soţiea. lui . î n anul 1871 am avut prilej de a observa la Bosost în P i -reneii spanioli o familie patriarhală : patru generaţii trăeau sub

CÎNTECE ŞI OBICEIURI I I

aeela-şî acoperemînt, şi stăteau de formă sub ascultarea bunicului, bătrîn în vrîstă de 90 de ani, iear în adevăr sub cîrmuirea celui mai în vrîstă di 'ntre feciorii lui. Dacă s'ar cei'cetâ de a măruntul s'ar afla încă multe urme de astă formă de familie în provinciile Franţ ie i .

Capul familiei priveghea şi eîrmueâ treburile acestei comunităţi . Iei ierâ stăpân în casă, şi toţi ceialalţî îl ascultau. Avea dreptul de a bate pe toti, pe bărbaţi şi pe femei, şi de a dâ în oaste pe vre-un fiiti îndăretnic oii chiar de a-1 surguni (în Eusiea, de a-1 tr imete în Siberiea). In Eoma tntăl avea dreptul , de a vinde pe copiii săi ba chiar şi pe nurori , avea şi drept de a-î omori. Legea Evreilor ne spune tot aşa despre puterea părinteasca : r D e are cine-vâ un fiiu îndăretnic şi neascultâtoriu, care nu ascultă de vorba tatăne-su şi a mîne-sa, şi care nu-i ascultă dacă '1 pedepsesc : atunci tatâ-su şi mă-sa să-1 prindă, să-1 ducă la bătrînii o-raşului şi la porţile locului şi să zică bătrânilor oraşului : acest fiiii al nostru Ieste îndăretnic şi neascultâtoriu, nu se supune la cuvântul nostru, ieste beţiv şi netrebnic. Atunci toţi oamenii din oraş să-1 omoare cu pietre : să îndepărtezi pe cel reu de la tine, ca să audă tot Israilul şi să se t e a m ă ; ' i ) .

Mişcarea nihilistă, care s'a dezvoltat in Rusiea, după desfiinţarea clâcei s'a îndreptat de la început în potriva despotismului în familie, despotism care tot nu pierise încă. Numai vestita înţelepciune a guvernului rusesc a fost în stare a găsi în astă mişcare caracter politic.

Familiea patriarhală lerâ o comunitate neatîrnată, putea trăi şi singură ; un stat în stat, cu religiea lei, eu stăpîuire asupra unei întinderi de pământ şi cu un cap, rege (basileus), cum ii ziceau Grecii 2 ) . Membri i iei chiar de s'ar fi uri t între dînşii ori cit de mult, ţineau una împotriva străinilor, în potriva celor ce nu făceau parte din comunitatea lor. Cind unul din fii aducea în a-

J) 5. Carte a lui Moise, XX, 18—21. 2 ) în Iliadă, XVIII, 556 tatălui familie!, priveghetoriul secerişului, ii zice

basileus.

1 2 CÎNTECE ŞI OBICEIURI

cest cerc pe tînara-î soţie, toţi o duşmăneau ca pe una ce ierâ străină. 0 sufereau numai ca slugă, Iei îl lăsau cele mai grele trebî. Dacă vre-o familie în Eusiea avea nevoie „de-o slugă", mări ta un fecior, chiar de ar fi fost de abiea copil 1 ) . Ma-loruşil au o vorbă foarte caracteristică : „Cine aduce apă ? — Nora. — P e cine o bat ? — Pe noră. — Pentru ce ? — Pentru eâ-i noră". „Cînd m'oiu întoarce mă aşteaptă bătaiea", cîntă ferneea în Normandiea; în Gascogniea Ieste proverbul : „Femeea ce ride în curînd va plînge".

Nevasta, roaba soţului şi a părinţilor lui, primeşte porunci de la toată casa, toţi o suduie şi-o bat. Tikhomirov publică un cîntee din Eusiea mare, din acesta vedem lămurit starea nuroreî. Obosita de muncă bieată femee cîntă : „leu îs t înără şi somnoroasă ; capul mi se -lasă pe perină. Vine socrul şi îmbla furios la deal şi la vale şi nu mă lasă să dorm.— Scoală, leneş'o ! scoală, somno-roas'o ! Leneşă, somnoroasă, t i goa re ! " ) . „Cunosc mal multe femei cari s'au omorit ea să se mîntue de-atîtea chinuri", zice Dozon 3 ) .

Puterea socrului asupra nurorei ierâ nemărgenitâ : adesea so-erul lua locul fecioru-su. Aşa ierâ de întins acest obiceiu în cît Ruşii au născocit o vorbă anume : snohacî. Procesele au dezvă-lit drame casnice înfricoşate ; adesea fiiul împins de gelozie a omori t pe tată-su, adesea îeară-şî pe socru l'a otrăvit nora, care îşi răzbună ast-feliu de sila ee-i făcuse. Adulteriul tatălui cu nora, lucru ce supăra atît de mult pe nihiliştiî cari voeau să sfarme jugul familiei patriarhale, nu se părea nefiresc la începutul astei forme de familie, dovadă povestea biblică despre Tamar. Iuda a mări tat pe Ta-mar întâiu cu unul din fiii săi, apoi după moartea acestuia cu aî doilea, întăifi cu Ger apoi cu Onan, dar şi acest din urmă a mu-

n Beport by Mr. Mitohel on the land tenure in Eussia. Aeest raport foarte bun, a fost publicat la 1870 de parlamentul inglez, şi a turburat pană la atît p8 guvernul rusese prin nepărtenirea şi sinceritatea sa, în cît pentru a-1 combate s'a făcut ancheta cea mare de la 1873, anchetă care a descoperit guvernului rus starea Busieî.

2 ) L. Tikhomirow, la Eussie politique et sociale. 1866. 3 ) A. Dozon. Chants populaires bulgares. Introducere.

CÎNTECE ŞI OBICEIURI 1 3

r i t . Al treilea fiiu al lui Iuda, Sala, ierâ încă prea tînăr, de aceea Iuda a t r imes pe Tamar la casa tatălui îei, să aştepte până ce va creşte Sala. Dar Iuda uită a o mai luă de noră şi pentru acesta, deşi Sala ajunsese bun de însurat. Pentru a-i aduce a minte, Tamar a stat în calea lui Iuda, învălită ca o prostitută. „Atunci Iuda o cunoscu tară să ştie cine-î, şi Tamar purcese grea". Cînd află Iuda că no-ră-sa ie îngreunată de un bărbat s t ră in , o ehiemă „s'o ardă". Dar cînd îl dovedi că lei însu-şî a însărcinat 'o, patriarhul zise : „iea-i mai dreaptă de cît mine". Şi o dădu de femee lui Sala, care fu socotit ea tatăl celor doi gemeni născuţi de Tamar. Ţinui din aceşti gemeni, Perez, fu capul familiei din care s'a nă-seut David şi Isus. (I-a carte a lui Moise, XXXVII I I , Euth, IV, 18—22). Mai tîrziu înse osîndeau „pe cel ce ar fi dezgolit ruşinea nurori-sa" (A 3-a carte a lui Moise, X V I I I , 15).

Fraţ i i soţului pretindeau dreptul de a se culca iei în noaptea întăiea cu mireasa. Eeligiea trebui să se amestece spre a pune sfîrşit incestului în tamilie. Hesiod ameninţă cu mîniea lui Zeus pe ori cine, „care se va sui în patul frăţine-su, spre a-I rîpi furiş femeea" xui ^/.tegai). lehovâ a poronci t : „Să nU dez-văleşti ruşinea femeei fratelui t ă u " . (A treia carte a lui Moise, XVII I , 16).

In dată după socru venea soacra. Iea avea putere peste toate femeile din familie ; privegherea iei Ierâ mai aspră, despotismul iei şi mal crud, de cît al capului familiei, domniea lei deci şi nu " nesuferită, de cît a lui. De soacră se temeau mai mult şi pe dînsa o urau mal tare. înriurirea iei morală se întindea şi asupra bărbaţilor, a nume asupra feciorilor iei, cari o ascultau orbeşte. î n cîntecele populare iea porunceşte feciorilor lei să facă şi crime chiar, î n vestitul cîntec scoţian „Edward" mama înarmează pe ucigaşul de tată. Edward i se arata după crimă, plin de sînge şi încă înfiorat de omorul ce-a făp tu i t : a ornorit pe tată-su şi pentru a se pedepsi se surguneşte iei însu-şî. Vrea să fugă peste mare, părăseşte castel, femeea şi copii. „Ce laşi iubitei tale mame, Edward, Edward ? Eespunde-mi, iubite fiiu.—îţi las blăstămul ieadului,

14 CÎNTECE ŞI OBICEIURI

mamă, mamă ! î ţ i las biăstâmul leaduluî, pentru că m'ai îndemnat ast-feliu !".

In t r 'un cîntee din Saintonge (Basse Charente) mama aţiţă pe fecioru-su să-şi omoare nevasta. Acesta îi respunde cu supunere : „Aşteaptă numai pană duminecă demineaţă, dragă mamă", şi o si ascultă. Intr 'un cîntee din Provence femeea naşte în vreme ce-o omoară bărbatul pus de soacră, şi soţul ucide şi copilul său a-devărat.

Mama bărbatului are în poieziea populară rol de duh reu. Fi i i o ascultă ; cel mult o blastâmă după ce face vr'o nelegiuire. Cîntecul bulgăresc despre Stoian ne arată că în mintea feciorului nici nu putea să-şi afle loc gîndul de împotrivire în contra mamei sale. Amâri t de învinuirile neadevărate ale mume-sa, Stoian îşi ucide femeea ; iear cînd află nevinovâţiea lei, „scoate cuţitul şi se oveşte în inimă, zicînd cătră Boriansca : mori, mori, iubit 'o, să

mur im împreună, ca să nu mai poată mama de bucurie". î n Franţiea, Cataloniea şi Italiea ieste un cîntee, tot de a-

cest felin. Un cavaleria, care merge la războiţi cu mai marele său, spre a mîntui sfîntul mormînt , nu mai poate de măhnire, căci ie nevoit să lase a casă pe soţiea-sa îngreunată. Măsa îi zice:

„Du-te, du-te fătul rnieu, Jousseaume, am să-ţi păzesc leu femeea—Cum plecă Jousseaume la războia,—în râzboifi departe de a casă,—mâ-sa nu-şi îndeplini făgăduinţa ;—luă de la noră toate inelele,— inelele şi stofele auri te ,—o îmbrăcă prost şi o puse la păscut gîştele".

î n altă versiune spune că soacra a luat podoabele nuroreide

şi-a împodobit fata.

După şepte ani Jousseaume se întoarnă şi află de la femeea

sa toate celea :

„Septe ani n 'am dormit în p a t , - c i în cuptioriu,—parc'aşi fi

fost o mîţă de eotruţă". După versiunea catalana, soacra a pus pe noră la păscut por

cii. Soţul după ce a aflat suferinţele Deveste-sa, merge la mumă sa şi nu-i se arată cine-i. După cină cere de la soacră o fată cu

CÎNTECE ŞI OBICEIURI £5

care să se culce. (Se vede. că în Franţiea veche, întocmai ca a-zi; la Arabi şi la ^ t r iburi selbatece, gazda trebueâ să îngrijaseâ de toate trebuinţele oaspeluî, de masă şi de pat). Mă-sa'i respunde

„Nu ţi-oiti da pe fa tă-mea,— să se culce cu tine ;—îea pe

fata de la gînşte". Jousseaume mînios pentru ocara, ce se face femeei sale. se

scoală şi se dă pe faţa : „De nu mi-aî fi mamă,—te aşi arde de vie—şi cenuşa ta —

aşi suflâ-o în vîut". Cîntecul despre cavaleriul Jousseaume ierâ foarte popular, şi a-

r a t i ca şi altele, citate mai în urmă, şi ca şi faptele pomenite, cît de trista Ierâ soarta femeei în familiea patriarhala. F ie care femee trebueâ să sufere la începutul căsătoriei ; fie-care ştiea ce soartă le aşteaptă pe fiicele sale, cînd se mărită ; nu-i deci vre o minune, dacă despărţirea ierâ atît de jalnică. în cerimoniile nunţel vedem semne de durere, din partea familiei silită a se despărţi de fata, amestecate cu tot feliul de glume. î n Kalevala, mama zice cătră fata : „Vieaţa ierâ veselă şi prietenoasă în casa ătîne-tu ; aveai lapte şi unt, cît vroeai ; creşteai ca o floare pe

eîmp, ca o fragă în pădure ; chinul tau ai încrezut'o brazilor în pădure, suspinele vînturilor de la ţermul mârei. Acuma te duci în altă casă, are să te întîmpene altă mamă, şi întunecoasă-I uşa, ce scîrţie în ţiţini".

Fata respunde : „Gîndul mi-l posomorit, ca o noapte de toamna ca o zi de iearnă".

î n sfîrşit spun soţilor ce datorii au unul pentru altul : femeea trebue să sufără cu rebdare toate muncile, să nu se ferească de vre-o osteneală; bărbatul nu trebue să taie vergi spre a o bate de cît după un răst imp de cinci an i .

„In ce stă căsâtoriea, m a m ă ? în tors , născut copii şi plîns îi respunde iea mtr 'un cîntec german.

Mama se temea mai ales dacă îşi mărita fata în yre-un loc depărtat. Atunci nu mâl putea să şi-o ocrotească: Ierâ chiar obi-ceio de a mărita fetele prin vecinătate. O baladă, ce se află în

CÎNTECE ŞI OBICEIURI^

Greciea, Albaniea, Serbiea si Bulgarie», spune de pedeapsa ceriului din pricina călcârei acestei legi. ,0 mamă, spune balada, avea nouă fii şi o fată ; asta ierâ cea mai tînără din copii, toţi fraţii o iubeau. Ajunse la doi-spre-zece ani fără să fi văzut soarele: pe întunerec se scălda, la lumina lunei îi împletea masa cosiţa. Atuneî veni un petitoria tocmai de la Babilon. Mama şi opt fraţi nu vor s'o dee, dar al nouălea, cel mal mare, - "1 familiei o dă. Dar lea marturi toţi sfinţii şi pe D-zeu, că iei va merge şi va aduce pe soră-sa cînd va trebui să se veselească ori să se întristeze împreună cu ai săi pentru vre-o întîmplare.

î n Eomăniea sînt şi mal numeroase împrejurările ce au a sili pe femee să se întoarcă la familiea sa.

Pentru a pune piedecă astei tendinţî de a părăsi casa soţului, în unele teri nu lasă pe nevasta cea tînără să meargă pe la ai săi înnainte de a fi trecut un an de la măritare. P lu tarch spune că pe Venerea Eleenilor o făcuse Pidias „cu un picior spr i j ini t pe o broască ţestoasă, spre semn, că femeea trebue sa stea a casă". Beoţienil ardeau osiea carului, cu care venise mireasa în casa mirelui, ca să-i îea ori-ce nădejde de întoarcere.

Să ne întoarcem la balada noastră. Pata de abiea părăsise casa părintească, mergînd cu soţu-său, şi veni o ciumă şi omori pe toţi ceî nouă fraţi ca o pedeapsă cerească, numai mama remase, „ea un paiu singuratec în stepă". lea se boceşte pe mormîntul feciorilor, chieamă pe cel mai mare şi-I aminteşte de j u r ă m î n t : „Scoală şi adă-mi fata !" lei Iese din groapă, încalecă pe un nour, îi pune M u o stea, lea tovarăş luna şi merge să aducă pe soră".

P e cînd fraţii fetei zăceau în groapă, sora lor plîngeâ amar.

Cumnatele o sudeau : „Căţea, ce ieşti ! Te-au urit fraţii !" Gliţa plîngeâ şi zi- şi

noapte, fără răgaz. Cum vede pe frate-su, lasă toate şi pleacă împreuna eu dînsul. Cînd treceau prin pădure, paserile cîntau, după versiunea bulgară : „Cine a văzut, ei a auzit, să meargă vie cu m o r t ? " Dar după cea albaneza fata, Garentină, vede că nu-i lucru curat fără să aştepte cîntecul paserilor, şi zice : „Frate, văd an

CÎNTECE ŞI OBICEIURI 1 7

semn rea la tine ; spetele-ţi late îs pline de mucegăiţi. Garentină sora mea, îs aşa de fumul pustelor. Fra te , pletele-ţi s'au prefăcut în colb. Te înşeli, Garentină, s'au colbăit de d rum" . După ce au ajuns la poarta casei, fratele s'a făcut nevăzut. „Mama îm-brăţoşază pe fată, fata pe mamă, şi amîndouă cad moar te" .

Trad. de Ioan Năă'ide.

(Va urma) .

Contemporanul An. VI. 1..

S A L A

Eece 'n sala de aşteptare, rece; văzduhul întrupată boală; m i ros de mort painjeneşte totul. Pe lîngă uşă pătimaşi, mucenici ai serăcieî ; oftări şi gemete resună r îndui i , r îndurî , alcătuind a suferinţelor gamă. De scîrţie uşa, de se zvonesc paşi, toţi privesc lacom.

— Poate-I iei, îngînă unii . Ca pe un izbăvitorii! al chinuri

lor îl aşteaptă.

—- Doctorul, doctorul şoptesc toţi. Ie i , cu ţigara 'n gură cu şuba 'ntre umeri , nal t , voinic, spă

tos, întră pr ipi t .—Ha, bolnavi mulţi , locuri puţine,—... î i cată, ascultă, bocăneşte,, pe unii îi amînă pe alţii îi primeşte ; la urmă remăsese un singur loc şi doi bolnavi; mama şi fiiul; îea, bugedă, îmflată, înnecată de dropică, ochii stinşi abiea se mal zăreau.. Băiatul în fierbinţeala pneumoniei, cu faţa dogorită, cu ochii aiuriţi, picioarele abiea ţinîndu-1.

— Remîi d-ta mamă, leu, oiu mai aştepta, îs tînăr, voinic,

remîî , te rog. Doctorul îl cată şi-I zice dînd din cap : — De într i a-zi, bine ; de nu, poţi să nu mai vii. Mama aude, ca de cut remur i-1 zguduit t rupul. — Bp.mîi, remîi băiete, îeu î s bătrînă, patul ceala numai o-

dihnâ nu mi-ar fi Nu te măhni aşâ-î d a t ; părinţii pentru copii chiar zilele să-şi repue ; nu doar leu voia schimba legea firei. Be-mîî cu bine, dragul mamei , şi de-oifl muri, ticnită'ml va fi moartea, şt i indu-te pe tine în vieaţă. Eemîi cu bine, resună sala rece, r e mîi cu bine !

V I E A Ţ A

Vieaţa! veşnică 'ntrebare La ce ne-am naşte? La ce-am muri ? Neîntrerupţ i urmaşi ai celor di'nntăiu monere, înfime făpturi cu vieaţă înfimă şi noi al lor moştenitori, plătim şi-om răsplăti al strămoşilor păcat, al lor gust pentru vieaţă... Ce va împins 'oare pe voi elemente simple să 'ntrupaţi , să zemisliţl al vieţel început?

Voi nu ştieaţi că împreună cu vieaţa zemesliţî durerea şi ne gre, pocite suferinţi 1 Da ! vouă vă ierâ fericită vieaţa, în voi s imţirea mai mult de cît amorţi tă ierâ Singure adîneul oceanului stăpîneaţi, de nime asuprite Aruncâ-vom deci amintirel voastre negre blăsteme ? Nu ! voi n'aţî ştiut viitoriul în mersul v re -mei. Şi chiar de l'aţl fi ştiut, de-aţî fi furat întreaga suferinţa din universul întreg şi moştenire ne-aţi fi lăsat'o, tot nu vă vom blăstămâ; chiar o clipă de suferinţă nepreţuită-î într 'o veşnicie de nesimţire !

JSOFIEA N Ă Q E J D E .

S P I R C A

De cîte-vâ zile furtuna o ţinea una. Spirea şedea ca pe gh impi în casă : de ieşit nu ierâ chip, căci pe mare vălurile se r i dicau cît casa ; de remas nici vorbă, căci foamea şi nevoiea nu-i dâdeu răgaz. Teamă-I ierâ de vijeliea de pe mare, dar mai teamă de lipsa. Mă-sa stătea pe g îndur l ; iear bietul om aşteptă c î t aşteptă să se liniştească furtuna, dar văzînd că vremea'şi face de cap şi n'are gînd să se rezbune, îşi luă inima'n dinţi şi porni . Avea la gura Dunâvăţului puse'n stufării nişte leteri şi trebueâ s i vază de n'a căzut ee-vâ peşte.

Peştele-i singurul mijloc de traiu al lui Sp i rea : se pr ind e , mănîncă ; nu se prinde, rabdă şi Iei şi mă-sa. Une-ori n u cade peşte cîte-o sep tâmînă ; atunci îşi s tr inge cureaua ca să nu-i ghiorăie maţele, cum zice Iei. La fie-eare întoarcere îsătrînaT aşteaptă în pragul uşel, căci cu luntrea poate veni pană aproape #e casă ; iei îşi leagă luntrea de-o salcie, Iear mă-sa de o-foiceiii î n t r eabă :

— Ei; cum stăm a-zl ? De n'a prins nemic, respunde : — Par'c'aîi dat toţi dracii în afurisitul cel de peşte ; nici măcar

pentru o zeamă. Pire-ar afurisită ziua, cînd m'am hotărit să re-m î n la Caterlez '. „Nu ierâ mal bine să plec pe un vas mare ca ma-t e lo t ? Acu, poftim, rebzi de foame şi de frig, munceşti cît un cal şi tot într 'o bună demineaţă te'I pomeni

Mal departe nu urmează, căci aude cum bătrîna începe a se

SPIRCA 2 1

feoci încetişor. Atunci sare din luntre , o apncă'n braţe (şi poate să facă asta, căci ie mare şi voinic), o sărută, vorbeşte cu dînsa ş i bătr îna mîngîiată, întrâ 'n casă.

Dar cînd păscuitul ieste norocos, încă de departe Spirca'ncepe a eîntâ. Oîntecul lui nu-1 frumos, dar cîntee de privighetoare '! pare mîne-sa.

— Bătrîn'o, t răim a-zi, zbieară Iei, ţ i-am prins un moronaş,

sâ-ţ l lingi buzele. Se coboară, şi prinde a-şî descărca prada. Ciudate fiinţi mai sînt Spirea şi mă-sa, Corniuşciha ! N u

beau nici vin nici rachiu ; nimeni din Caterlez încă nu i-a văzut pr in circiume. Şi să nu bei la Caterlez Ie lucru cam greu. Toamna, cînd vîntul bate di 'nspre Busiea de-ţl trece prin toate închieturile şi te îngheaţă, un gît de rachiu ori de vin face mult.

— Trebue să fie sectanţi, zice lumea despre dînşii, căci p r i viţi nu beau nemică şpirtos şi la beserecă nu se duc.

Adevărat că la beserecă nu se duceau, dar, cu toate cîte se vorbeaţi, sectanţi nu ierau.

— Bolta ceriului ieată beserecă ta, îl îmvăţâ mă-sa pe Spirea de mic ; beserecă numai la păcate te duce.

In de obşte norodul pe la Caterlez nu-i bogat şi 'ntre cei s e -raci Spirea avea oare.-eare vază. Cu dînşii Spirea se pur ta frăţeşte :

— Lăsaţi la dracul rachiul , să ne unim şi să prindem peşte 'mpreună. Unul are un cîrlig, altul două, unul o mrejă, altul al ta, la un loc tot facem ce-vâ; dar aşa cum stăm ne topeşte serăeiea.

Inse nu ierâ chip să găsească un suflet măcar de părerea lu i ; totu-şi nu pierdea nădejdea că va putea cu vremea face pe Cater-lezenî să aleătueaseâ o tovărăşie.

Spirea ştieâ carte, putea cu greu ceti fabulele ruseşti ale Iul C r i l o v ; cît despre scris , numai Iei îşi putea ceti slova. Ca t e r l e -zenii nu-s cărturari : cu greu ai găsi în tot satul zece oameni cari pot ceti şi scrie, deeî Spirea trecea drept om îmvăţat .

— Bun băiat, vorbeau bătrînil despre dînsul, bun păseariâ--

şi nu bea rachiu.

2 2 SPIRCA

— Bun tovarăş, ziceau cei t ineri.

*

Vîntul bate, bate-aşa de tare că bătrîna Corniuşciha a pus lopata 'n uşă ca să n'o scoată furtuna din ţiţine.

Odăiţa-î mică, serăcăcioasă şi luminată numai de flacăra u-nuî tăciune din cuptioriu. Bătrîna şede pe un scăunel lînţră vatră şi 'mpleteşte la eolţun. Grija se vede zugrăvită pe faţa iei. De supt un tulpan mare se ivesc vre-o cîte-vâ fire de păr. Părul I e alb, dar femeia nu-î tare bătrîna de ani şi încă-i în putere cu toată nevoia, serâciea şi suferinţile cari au încercat'o de vre-o cinci ani în coace, de cînd a pierdut într 'o zi şi bărbatul şi doi copii. Se duseseră de demineatâ să descarce un vapor înnecat şi seara i-au adus pe tus-trel morţi . Adesea auzi pe la easele Caterlezeni-lor ţipete şi bocete : plîng femeile pe cine-vâ mort ; bărbaţii înse nu lasă nici o picătura din ochi : aşa de des înfruntă moartea în eît ajung fatalişti. Dar cu toată filosofiea lor, pe toţi îl îngheţase nenorocirea de pe casa lui Cornel.

— Trei înşî de-o dată-1 cam multişor, ziceau păscarii ieşind din căsuţa lui Cornel şi fâeîndu-şi cruce. Greu va duce-o baba lui cu bă ie tanul : îi numai de 15 ani.

Şi adevărat c'a dus'o greu.

* * Vîntul nu se ogoeâ Se întunecase. Bătrîna mai aruncă un

vreasc în focul care se stingea şi ieşi afară. Pe ceriu nouri mari şi negri duşi de vînt răpede. Jos marea'şi răpezeâ valurile de ajungea pană la prag şi, să

n u fi fost două sălcii mari cari apărau căsuţa, furtuna putea să iea locuinţa.

Bătrîna se uita lung pe mare să vadă felinariul de la piscul luntre! lui Spirea.

— Par 'că se zăreşte o steluţă : trebue să fie Spirea, zice iea. t a r e ; ce-a întârziat băiatul a-zi ?

SPIRCA 2 3

Nici nu-I venea prin gînd că băiatul putea să pieară pe vijeliea

asta. — Stăî, băiete, eă te-oiu îmvăţâ left minte, gîndeâ b ă t r î n a ;

cum îi veni. . . las ' . . . ! Ierâ şi de ce să se mînie: de demineaţă nu mînease şi apoi chiar

atunci ce mîncare : puţin rasol de peşte cu o fărmăturâ de pîne. Rebdătoare, cu ochii ţintiţi la steluţa, care abieâabieâ se zărea în depărtare, bătrîna aştepta pe Spirea. Aproape o jumătate de ceas trecuse şi steluţa par'că sta locului, dar cu ochi-I deprinşi bătr îna putu deosebi felinarul de la piscul luntrei. In t ră atunci în casă, mal aruncă în foc vre-o trei bucăţi de scîndurâ de brad, a-duse de valurile mârei de cine ştie unde şi, privind cum focul pă-lălăeâ vesel respîndind prin toată odăiţa un miros plăcut de smoală, se simţea fericită bătrîna, sigură că lumina de pe mare ierâ a Iul Spirea : aşâ fuseseră iei înţeleşi, acesta li ierâ semnul. De bucurie îl t remurau mînile ; ştergea laiţa cu o petecă. Pentru ce ? Nu ştieâ. Să fie mai curată ? Dar nici un fir de colb nu se zărea pe dînsa, căci despre Gorniuşciha puteai în toata voia să zici : „serac ş i curat".

Un motan mare sări de pe vatră şi prinse a ghionti pe bătr îna morăind vesel.

— Brizi, te gîndeştl Dumai la crepat, îi zise lea dîndu-i uşor peste cap ; mai sţăi : stăpînu-tu îneă n'a sosit eu peştele, de va fi prins !

Bătrîna vroia să mai spuie ce-vâ, cînd de o dată'î loviră auzul cuvintele lui Spirea aduse lămurit de vînt.

Pe o mare, mare albastră Innota o lebădă frumoasă, O lebădă cu puişorii săi !...

Bătrîna scăpă din mînă eîrpa şi sprintenă ca o fată mare, izbind uşa ieşi afară.

Spirea îşi îndreptă luntrea spre casă. Ierâ aşa de întunerec în cît puteai să-ţi dai cu degetul în ochi.

«4 SPIRCA

— Au-uu... mamă... au-uu... , s'auzi în întunerec. — Apropie-te , aprbpie-te, blăstămatule, respunse bătrîna cu

un glas pe care vroia fără să poată a-1 face aspru. Să mă ţii tu cît îi ziulica de mare în aşa nelinişte ? Nu-i păcat de D-zefl, Spire'o ?

Şi mal , mai nu plîngeâ. Spirea nu respunse nemie ; legă luntrea de salciea din dosul

casei, apoi sări pe mal şi, sărutînd mîna mîni-sa, zise :

— Nu- i vina mea, mamă ; gîndeşte-te că de aici pană la Sulina sînt aproape 40 de chilometre şi cît pe ce să-mi restoarne vîntul luntrea. . . Fi i i , ce vînt... mînele nu mi le simt de frig ; dar în caltea am adus de la Sulina tot ce mi-a trebuit. . . Ţine feli-nariul, să scot cumpărăturile. . . Ce mal de-a cumpărături . . . dar şi bani mulţ i am turt i t !

Spirea vorbea răpede ca să nu-1 apuce înnainte bătrîna. — Apoi ce mal de peşte s'a pr ins : aproape o suta de ocă. — Şugueşti ? — Nici de cum... L'am dat ieften... haide-acum în casă : am

scos tot... Apucă 'nnain te . . . nici o dată n'am întărzieat aşa de tare. Bătrîna cu felinariul şi Spirea ducînd doi saci plini unul cu

peşte altul cu lucruri cumpărate intrară în casă. Vîntul par'că mai stătuse, ceriul se curăţise de nouri şi o

margene de lună se silea să mai lumineze pămîntul . Lăsînd peştele în tindă Spirea întră după mă-sa 'n odaie.

La lumina focului se vedea s ta tura şi faţa lui Spirea : nalt de atingea cu capul grinzele podului, frumos nu ierâ : avea o faţă blîndă, curat ucraineană, nişte ochi mari căpriî, nasul cam mare şi cam gros ; gura cu niş te dinţi albi de ' ţ l ierâ mai mare dragul să-î priveşti . Ierâ ud, t remura de frig şi oboseală, degetele mînilor nu mai ascultau poronca de a se îndoi.

Bătrîna umbla pe l îugă dînsul, îi ştergea obrazul, îi scoase de la gît un tulpan mare şi roşia, tulpan tradiţional la păscarii u-craineni din Dobrogiea. Iei şedea acum pe scăunaş lîngâ vatră. Focul pîlpîiâ şi arunca snopi de seîntei, ceaunul atîrnat de un cîr-lig de fier sfîrîeâ şi apa începea să clocotească. u> .

SPIRCA

— Mamă, di'ntăiti fă ceaiul şi-î fierbe după aceea peştele... am adus ceaiu şi zăhar.. . vezi în sac.

•— Spirc'o, la ee cheltuieşti tu paralele ? Nu vezi eît de greii le agoniseşti ? Mai trebuie ceaiu ? Bine că ieste şi peşte !

Dar în sufletul iei ierâ bucuroasă : de mult nu băuse ceaiu şi pentru ceaiu avea slăbâciune.

— El mamă, de-am fi noi sănătoşi, paralele uşor se capătă. Bătrîna turnă apă din ceaun într 'un ulcior în care puse

puţin ceaiu; apoi aşeză ceaunul cu apă la foe ; Spirea alese vre-o trei pitici, îi curaţi şi-i aruncă în uncrop.

•— Mamă, zicea iei rizînd, fiind c'am scăpat de moarte şi n 'am mîncat ziulica toată, să şedem şi noi o dată, cum se şede, la masă.

Şi scoase din sac o pîne albă. Maică precistă, ce face băietul ista ! . . Dar ce, ai nebunit

de cumperi pîne boierească ? D'apoî asta-i de gura noastră ? — Adecă Mnea-ta n'aî s'o poţi mîncâ ? — O mănînc, nu-î vorbă; dar tot mai bine 'n locul pînei vr'o

trei ocâ de făină de secară... Ce se mal aude pe la Sulina ? — Milanos stringe păscarl şi face un savod ' ) nou. Cai

vrea să se scrie, dă arvonă două ruble. . . Dar oameni cum se cade n'am prea văzut pr i 'n t re dînşiî... nici unul nu-i mai de samă : tot din bosa comanda 2)... Vor prinde şi iei peşte !...

Spirea făcu un semn de despreţ. Păseariî născuţi în Dobrogiea nu pot suferi pe oamenii de tot

soiul, veniţi din părţile resăritului, mai ales că'n mare parte ace-ştiea's vagabonzi şi scăpaţi din temniţele Eusiei. Aceşti venetici, negăsind alta de lucru, se apucă de păscuit, adecă se tocmesc pe la stăpînî cu preţuri foarte scăzute. Toţi fără osebire's beţivi, dar beţivi până la nebunie ; beţivi cari, cînd se apucă de băut, uită lumea toată ; beţivi cari, după ce'şi beau paralele şi hainele de remîn în pielea goală, se tocmesc la ori-ce lucru, se fac robi numai să

') Zavod se numeşte în Dobrogisa aşezămîntul eu toate accesoriile .pentru prinsul şi seratul peştelui. Prinsul se face eu ajutoriul cîrligelor.

*) Numele bosa comanda se dă de câtră adevăraţii păscaiî tuturor lepădăturilor din lume cari ne avînd ce face se apucă de păscuit.

26 SPIRCA

capete ce-vâ parale să mal poată bea. Se înţelege că asemenea oameni fac mare concurenţă adevăraţilor pâscarl dobrogeni : unuia din bosa comanda nu-1 trebue alta de cît o ocă de basamac : n 'are nevastă, copil, rude sau vr 'o legătură cu societatea, nemic ! Tot idealul lut, toate dorinţele lui şi singura-I nădejde Ie să capete putinţa de a se îmbăta. Aceşti oameni, cari cu sutele vin în Do-brogiea unde încă tot ie mai uşor să capeţi o bucăţică de pine? poporeazâ toate plavnele J ) Dunărei . Ie! înse nu-s oameni slobozi, ci robi în toată puterea cuvîn tu lu i : tocmindu-se la un stăpîn care are „zavoduri" de peşte pe niaie, sau la unul care are matule s) pe Dunăre, capătă arvonă, pe care o beau ; pe urmă beaii pe sama stâ-pînulu! şi pe leafa viitoare ; aşa că se'nneacă în datorii cu totul şi se vînd robi, căci în urmă-s nevoiţi să primească ori-ce condiţi i . . Stâpînul îl îmbracă şi hrăneşte foarte prost, le dă să beie rachiu otrăvit, dar parale basta. Aşa se înt împlă de stau ani înt regi pe la „zavoduri", lucrează ca nişte boi şi se bolnăvesc, căci munca Ie di 'ntre cele mal grele şi primejdioase. Toamna cînd mlaştina începe să 'ngheţe, Iei până la piept în apă scot cîrligele, le schimbă, t rag peştele : cu un cuvînt fac toate cele ca să 'mbogă-ţeascâ pe stăpîn. Drept resplată capătă şi Iei cîte o dată o vadră, două de rachiu de'şl înneacă într ' însul amarul vieţei. Capătă, zic, rachiu care trece tot în sama lor, dar bani nu capătă ca să nu poată părăsi plavnele. Mal mult î n c ă : Ie greu un an şi pe urmă—dacă în vremea asta nu moare de friguri, de pneumonie, de nu se a-prinde în Iei rachiul, de nu-i sparge capul ori de nu-1 junghie un tovarăş bat—capătă un feliu de slăbăciune pentru viaţa destrăbălată din plavne. Şi apoi unde să se ducă ? Fără paşaport, fără bani şi îmbrăcăminte, adesea cu picioarele sau mînile degerate ori cu reumatism în tot trupul, umbra aceasta de om trebue să moară acolo. Iei ştiu prea bine asta, simt că plavniea Ie mormîntul lor şi de aceea beau, beat! pană uită şi nu mal ştiu pe ce lume's.

*) Plavnie înseamnă mlaştină adevărată. Aşa se chiamă pe Dunărea toate locurile acopeiite cu apă şi stuf.

s) Matula se chiamă în Dobrogea mrejele, luntrele şi toate uneltele pentru prinsul peştelui în apă dulce; de aici şi o ceată de oameni ce prind peşte eu voloace etc. se chiamă tot matula.

SP1RCA 2 7

*

De cît-vâ timp tăceau. Spirea încălzit la foe picura şi m o -ţăeâ lear mâ-sa gîndeâ :

— Dac'ar primi locul de ataman *) la Milanos ? De mult umblă grecul să-1 tocmească.... nu vrea băietul şi are cuvînt : chir Milanos Ie un cîne şi jumătate, toţi păscariî din Caterlez sînt în mînele lui ; a mai remas Spirea şi cîţi-vâ încă ar vroi să-I. pape şi pe dînşil ca să fie stăpîn pe dînşii pe tot satul! Nu, nici cu'n p r e ţ !

Privea bătrîna pe fiul său, care, cu capul plecat pe piept, a-dormise : munca peste puterea omului, vîslitul pe vreme de furtună, lupta cu marea, îl sleise. Puţ ini ar fi putut scăpa cu vieaţă: trebueâ o ghibăcie la cîrmuirea luntre! şi o vîrtoşie în mînî cu cari puţini se puteau lăudă din tot Caterlezul. Le ştieâ toate bătr îna şi inima i se bătea de bucurie că are asemenea fecior.... A-cuma eunoaşteâ lea bine cît preţueşte Spirea.

— Glumă-I 80 de chilonietre pe un tinrp ca ă s t a ? Şi încă-într 'o coarjă de nucă ! Doamne, Doamne, mare ţi-I pu terea! Cunoaşte Grecoteiul la oameni : nu te teme ; nu de geaba se închină iei cînd mă vede; ştie blăstămatul că Spirca-î pe mare cum îs lea la blide... Şi-apol cine .ştie mai bine de cît Spirea locurile eele mai priincioase ? Socot leu că frica să nu facă Spirea vre-o tovărăşie cu păscariî îl face să-1 chienie ea a t aman!

Apa din ceaun fierbea aşa de tare că peştele se făcuse talmeş^ balmeş focul începea să se stingă. Spirea răzemat cu spetele de horn dormea dus.

Bătrîna se ridică răpede, pregăti pentru masă toate eelea şi trezi pe Spirea.

— Păcatele mele, zise lea, mi se apropie ceasul mor ţ e i : nici o data nu mi s'a 'n t împlat să fac aşa ciorbă! Ce zici tu, Spirc'o?

I). Ataman se numeşte unul din păscarî, care cunoaşte maî bine meseriea-păscuituluî şi care călăuzeşte fie-care espediţie; îel piivigheană^ la az-TÎrlitul şi scosul cîrligelor din mare şi ţoală reepundeiea îe pe cînsul.

28 SPIRCA

— Ie bună, după ce toată ziulica n'al avut în gură o picătură de rouă.

— Ba zeu, şi de ce n'al niîneat la Sulina ?

— Mă grăbeam: săfi întârzieat jumătate de ceas pe la cosă, nu mă mai vedeai teafăr.... mai îerau de la noi două l u n t r i ; nu ştiu de-au plecat sau ba după mine, că de-au plecat, apoi „vecinica lor pomenire" A mai remas peşte, nu l'am putut încărca tot, spunea Spirea sculîndu-se de la masă şi fâcîndu-şî cruce. Mîne'n zori de ziuă plecam : ne ducem la Tuleea ; la Sulina n'are peştele preţ .

Mă-sa nu respunse nemic ; aşterneâ scoarţa pentru Spirea. — Mîne are să fie frumos, zise acesta culcîndu-se ; încă vre-o

trei patru călătorii ca astâ-zi şi ne mînfcuim de datorii. Peste un sfert de ceas horăeâ. Bătrînei nu-i ierâ somn şi mereu

se'ntorcea de pe o parte pe alta : norocul ce dăduse peste Spirea, peştele ce se prinsese pr in coteţe şi Meri n'o lăsa să doarmă.

* * *

Abiea se lumină de^ziuâ şi bătrîna aţiţă focul, bodogănind că lemnele nu se aprindeau ; afară Spirca-şî dregea la luntre cuiele de cari se anină lopeţile, dregea şi cîrma, căci şi mă-sa mergea cu dînsul.

— Peşte-î mult , spuse iei bătrînei, singur n'are să-mi fie la îndâmînă; trebue să mergi şi tu la cîrmă..., încărcăm mai mul t , doar n'am să duc luntrea goală tocmai pană la Tuleea.

— Bine, bine, Spirc'o dragă, şi leu îs bucuroasă să mal Ies din cocioaba asta : bine că-i nevoie şi de mine.

Peste o jumătate de ceas mîncaţl, băuţi se aşezau în luntre. Bătrîna ierâ la cîrmă; !ear~-flâcâul cu pantalonii suflecaţi împingea luntrea de la mal. Casa n'o'nculeseră şi nici nu puseseră lăcată, ci numai aşezaseră înnaintea uşel un băţ, semn că stăpînii nu-s a-casă: nu Ierâ obiceiti la Caterlez să se prade şi mai apoi ce ar fi putut fura de la aceşti dezmoşteniţi ?

Pe mare linişte, lim'şte. Ce se făcuse cu mîniea şi turbarea din noaptea treeută ? Soarele nu resărise ; ierâ aşa de recoare !

SPIRCA 29

Nici ţ inţarl nici musculite'n aîer : frigul nu le dădea voie să leasă. Pe-o salcie de lingă mal mulţime de rîndunele ciripeau fâcînd un zgomot curios şi plăcut.

— Pleacă şi rîndunelele, rosti bâtrîna întorcînd răpede luntrea ca să nu se lovească de un tumurug mare ce plutea pe apă.

— Multă pagubă şi nenorocire trebue să fi pricinuit furtuna de ieri , respunse Spirea ; ieften am mai scăpat! Cîte mame-s fără copii a-zi ? Drugul ista-i de la un vas grecesc : ieaca la capăt îi legat pavilionul albastru.

— Am auzit noaptea detunături , zise bătrîna, m'am gîndit

leu că trebue să fie ce-vâ. Nu ierau acum departe de locurile unde Spirea avea îngrădi

turile de stuf şi papură şi coteţurile în cari în vreme de furtună se prinde o mulţ ime de peşte.

Se opriră într 'un loc unde stuful ierâ mai rar . Spirea sări în apă, îi ajunse pană la brîu ; roiuri de ţ inţari deşteptaţi din amorţala lor de noapte se ridicară din stuful pe care-1 culca Spirea la pămînt şi îmvâiuiră din toate părţi le pe noii sosiţi.

— Ce lighiol afurisite's şi ţinţarii iştea, zicea Spirea fiutu-rind din cap, ţi se vîră drept în och i !

— Dă, ce să" faci? Ai vroi şi să fii cu peşte şi nici ţ inţarii

să te mănînce. Şi bătr îna se apucă să scoată c'o găleata apa din luntre nici

băgînd de samă sutele de ţinţari ce-i acopereau faţa şi mînele. " — Staţi , procleţilor că v'oin face leu, strigă Spirea, şi gră

mădi o mulţime de stuf tăiat cu o secere, îl afundă în apă, mai aşeză de asupra alt stuf pană ce făcîi un soiii de pod i ş ; pe urmă scoase nişte surcele din luntre şi aţiţă un foc micuşor pe vatra aşa întruchipată în mijlocul plavnei. Grămădi pe foc stuf uscat, papură, crengi de răchită ce creştea ici colea, aşa eă 'ntr 'un sfert de ceas luntrea cu păscari cu tot lerâ'ncunjurată de un nor gros de fum ce'ţi scotea ochii.

— Acu-i bine, zice Spirea rizînd ş^ştergîndu-şî ochii cu mî-neca de la cămeşă ; mai bine fumul de eît afurisiţii de ţ inţar i .

3o SPIRCA

— Ba zeu, lehamite de-aşâ apărare, respunse bătrîna tuşind mai bine mă pişte ţ intari i de cît să mă 'nnece fumul.

— Se vede, mamă, că de mult n'al fost în piavne: se poate păscaria să rabde mal degrabă aşa ţinţarz de cît un fumuleţ ?

Şi Spirea făcea drum de la luntre până la îngrăditură. A-puca de amîndouă părţile smocuri de stuf şi le îndoia pănâ le culca pe apă. In acest timp bătrîna sfirşi de scos apa, luă un coş din luntre şi înnaintâ pană la coteţ. Peşte ierâ mult, se zbătea şi sărea în sus.

— Avem de lucru, ce z ic i? întrebahojma Spirea. Umplem de bună samă luntrea.

Soarele se ridica şi ţ intarii încălziţi de razele lui părăsiră mlaştina suindu-se în văzduh şi făcînd un zgomot ciudat, înse plăcut-

— Acu-î destul mamă, putem să ne odihnim ; zise Spirea resturnînd în luntre cel de pe urmă coşuleţ : luntrea-i aproape plină... Am socotit c'a fi mai mult.

— Destul şi cît ieste ; nu fii lacom ; lăcomiea a prăpădit şi pe tată-tău, respunse încet bătrîna ştergîndu-şî fruntea şi obrazul de sudoare.

— Lacom nu 's , dar n'aşî vroi să mă duc cu luntrea goală toemaî păn' la Tuleea : nu ştii cum sînt Lipovenii pe acolo ?

Maî tare de cît de ori-ce se temea Spirea să nu fie luat în r is . Marea să fi fost cît de turburată şi mînioasă, valurile să fi fost mari cît munţii, lui Spirea teamă nu-i Ierâ ; un lucru înse nu putea suferi să-şi bată cine-vâ joc de dînsul.

— Tu socoti că's lacom? Dae'aşi fi, aşi ţinea la ban i ; dar aşa...

Spirea tăcu : îi Ierâ ciudă că mă-sa îl judeca aşa de reu şi supărat, în loc să cînte ea de obiceiu, tăcea par 'c 'ar fi luat apă'n gură.

— V'aţi supărat , domnule, zise bătrîna rizînd, vă ie nasul ca de ceara ? Nu ţi-i ruşine să te mînii pe mă- ta ! De cînd asta eâ Măriel-tale nici gluma nu-ţi place ? Să-ţi fie ruşine la obraz, mueosule !

SPIRCA 3 '

Bătrîna tot îl socotea mie : uitase că Spirea Ierâ de 20 de ani, nalt cît o prăjină şi tare cît un bivol.

— Nu-I bine de dat nas băietului, gindeâ lea ; iei socoate ca-î cine ştie ce... prea Ie mîndru.. . Ştia leu bine că nu-I lacom, dar şi din cale-afară mîndru nu- i bine

— Mare lucru, zise lea tare, te-or r ide ! şi ciae ? h r a p u n i l ? 1 ) bosa comanda ? D'apoi tu ce Ieşti ? Mămăligă ?

•— D'apoi lasă şi pe mine, respunse Spirea, ruşinat de vorbele bătrînel. Oe socoti c'am să-1 las să-mi vîre degetele'n ochi ?

— Ieaca ! n 'am zis lea bine că Ieşti un mucos ? Oe ? Să te baţi cu toţi lipovenii ? Nici o dată să nu sal tu întăiii la bătaie : fă cum făcea tată t ău : nu lovea nici o dată cel di 'ntăia, dar eînd lovea, apoi lovea : cel pocnit nu se putea seulâ de jos eîte-vâ ceasur i ; aşa maî înţeleg şi leii.

Spirea nu respunse nemic şi se scărpina după cap. î n vremea asta bătrîna pîrpîleâ în spuză doi şaram frumoşi şi graşi.

— Gata, băiete, zise îea, să mîncăm şi la drum ! Acum lea poroneeâ şi Spirea nu respunse nemic. După vr'o jumătate de ceas luntrea scoasă din mlaştină,

se legăna pe valurile măreî. Pe la asfinţitul soarelui ajunseră la Sulina, unde bătr îna nu fusese de la moartea bătrînului Cornel.

lea se minuna: farul cel nou nu ierâ cinei ani în urmă ; acu lumina lui aretâ bine stîncele, de cari odinioară se sfărmaa atîtea vase şi luntri .

— Să ne hodinim păn'a resări luna şi apoi haide 'nnainte, 2 i s e de astă dată Spirea, uitînd lecţiea ce-î dăduse bătrîna şi lu-îndu-şl aierul obicinuit.

— Vezi, respunse mă-sa, dacă nu spui proştii , te ascult : ţ ine tu acu loc de căpitan şi lefi voia fi la comandă.

Spirea rideâ. După ee legară bine luntrea lîngă căpităniea portului, după

*) Aşâ numesc Kuteniî, ba chiar şi alţîEuşî, secta Lipovenilor. Cuvîntultn-samaş oameni cari forăie ca nişte cai selbatecî.

32 SPIRCA

ce vestiră că nu descarcă la Sulina ci pleacă 'nnainte la resăritul luneî, o luară spre oraş. Pe cale întîlniră eîţî-vâ Caterlezeni ce Ierau să plece tot spre Tulcea şi cu toţii împreună se îndreptară spre cianăriea luî „Afonschi".

* * *

Ierâ încă de vreme. De a lungul cheiului Dunărei felinarele respîndeau o lumină slabă, la careabieâ puteai vedea trupurile negricioase ale vapoarelor ce stau ancorate în port. Pe un vapor de ceealaltă parte a Dunărei sunaţi, în limba marinarilor, şepte ceasuri . Lucrătorii abieâ îşi mîntueau lucrul. Spălaţi şi curăţiţi , cu basmale albe aruncate fără băgare de samă, pe grumaz, Grecii şi Albanezii se aşezau afară, lîngă cafenele. Tot cheiul Dunărei le acoperit de cafenele şi stabilimente cu băuturi recoritoare şi toate's pline de muşterei. Au muncit bieţii oameni toată ziulica încărcând şi descărcînd şi numai sara îşi pot alina setea ce simte mo-rinariul , cînd ie pe uscat.

Prietenii noştri trebueâ să treacă de-a lungul cheiului ca să dea într 'o ulicioară. Mirosul băuturilor de pr in cafenele şi cîrcl-me le gîdileâ nările. Trebue mare tărie de caracter unui r u s r ori de unde ar fi lei, să nu între în cîrcîmă dacă norocul îl duce pe lîngă dînsa. Mîzgîliţî şi nespălaţi iei nu îndrăzniau să între în cîrcimele elegante de pe cheiu, înse, cum au dat înt r 'u l i -cioară şi s'ati văzut lîngă un debit mal prostuţ , tovarăşii lui Spirea s'au opr i t .

— D'apoi par că mergem să bem ceaiu, zise posomorit Spirea. — Dă dracului ceaiul! respunse unul. Nu cum-vâ crezi că-I

pentru Camei')? A ştiut iei Dumnezeu ce face : pentru pînteco-şii de Lipoveni a făcut ceaiul şi a z i s : „beţi, nesăţioşilor pănă' ţ i plesni, iear vouă Cazacilor, iubiţii miel copil, vă las rachiul şi vinul!".

J ) Rutenilor foarte le place să-şî spuie „Cazaci". leî asigură că-s din viţa acelor Cazaci Ucranienî, cari, ieşind din Ueraniea (Ruteniea) s'au întins pegurele Dunărei: Sulina, Kiliea, Sf.Gheorghe şi tot ţinutul Dunavăţului. Acolo purtar| crînceu războiu cu Lipovenii pe cari i-au bătut şi izgonit. De aici şi ura între dinşiî.

SPIRCA 33

— Aşa mai înţeleg şi leu, adăugă alt Caterlezan, Dumnezeu ştie ce face ; haide Spirc'o să bem cîte o sîngeapă.

— Haide, mamă bătrîna, îmbieâ altul pe bătrîna Corniuşeiha ; trebue să-ţi ardă şi Mne-tale gîtul ; apoi eît îi vorba de mine, par că n 'am niel gură nici gît lej . . . tot foc şi pară !

Spirea se posomori mai tare : — Voi ştiţi foarte bine ca nici mama nici leii nu bem bău

tura dracului, rachiul vostru. Vă multămim de cinstea ce ne-ati făcut : dacă ieră să mergeţi la cîrcimă, nu trebueâ să ziceţi să vă aştept, ca să-mi pierd vremea • left puteam de mult să beaii ceaiu.

— Iea lasă-mă, frate, cu ceaiul ! Afurisit fie cel ce l'a st îr-nit ! Par că apă fieartă cu buruiene poate fi băutură pentru oameni sănătoşi.

— Haide, mamă : cu dînşii n'o mai scot! la capăt !... Poftă bună la rachiu !

— Multămim, asemenea la apă fieartă ! Spirea scuipă şi păşi 'nnainte. Caterlezenil se grăbiră să nu pieardâ vremea şi o şi îneepurâ

cu sîngepele. Spirea şi cu mă-sa merseră la ceainăriea lui Afonschi. O cameră lungă, joasă, cu tavanul murdărit de fumul lam-

pelor şi de muşte : o căldură de nesuferit, aburi de apă de la ceainicele de pe mese şi un miros deosebit de peşte rîncezit te loveşte cînd în t r i de afară. La mese şed vr'o treî-zeci de bărbaţi , se văd şi femei. Cea mai mare parte sînt Caterlezenl şi de cei de pe insula Letty ; mal toţi păsearl, ceialalţl, mateloţi de pe şlepuri. Păscaril ce lucrează la stăpînl se deosebesc de cel slobozi, de soiul Iul Spirea, pr in aceea că nu stau la un loc : unii beati ceaiti, celalalt! amestecă băutura asta cu rachiu şi cu vin.

Spirea se aşeză cu mă-sa, prinse a striga, a răcni, a bate eu pumnul în masă ca să vie cine-vâ, dar în zădar : Afonschi, nevastă sa şi doi băeţi se năcăjesc să dea afară un ins. Tovarăşii acestuia rid

Contemporanul An. vi. s» 1. 3

34 SPIRCA

cu hohot văzînd zadarnicele silinţe ce făceaţi atîţia oameni ca să scoată numai pe unul. în sfîrşit insul fu scos şi lumea se linişti puţ in .

Spirea se înfurie — Oe dracul ? Pană cînd să şedem noi aici ? Din nou o bocănitură straşnică în masă. Atunci se apropie

gazda singur, semn că Spirea se bucură de mare cinste şi iubire la stâpînul ceainăriei.

— Buna sara, buna sara, frăţicule, cînd al venit de la Caterlez ? întrebă iei sărutînd mîna bătrînel. Cum mal mergi cu sănătatea ? A m auzit că duci peşte la Tulcea.

— Mulţămesc, duc, respunse Spirea. Poronceşte, te rog, o păreche de ceaiuri.

— Numai de cît. Bemăneţî pană mîne? — Cînd a resări luna plecăm. — Aşâ ? Bine ! Atunci mai aveţi trei ceasuri ; luna resare

pe la 11 , zise Afonsehi uitîndu-se la un ceasornic mare de argint şi'n formă de ceapă. Nu poftiţi să şi ospătaţi ce-vâ ? Am friptură de vacă la tavă, foarte bună. . şi pe urmă am un vinişor... să tot bei şi să nu mai mori !

— Bine, adă şi friptură, dar vin nu .. doar pentru dumnea-ta! Afonsehi plecă să poronceaseâ lucrurile cerute, iear Spirea

de urit începu să prăvească Ia muşterei. Aproape de dînsul îerau trei lipoveni păscarî, doi nu aşâ de

beţi dar al treilea, tun ; di 'nnaintea lor o jumătate de ocă de basamac poreclit „Jamaica", Iear ceaiul stătea neatins.

— Măcar că ieşti pore, zise unul, dar tot îmi Ieşti drag,. . . pot zice chiar că te iubesc.

O icneala grozavă îi curmă vorba. — leii porc ? Şi de ce mă rog ? — Fiind-câ aşâ'ml place mie să-ţi zic. — Dar ştii că mă supăr ! — Puţ in îmi pasă ! — Ştii că mă mîniiii

SPIRCA 35

— El şi — Grişa draga, nu mă scoate din sărite că dau ! •— Tu să dai ? Să dai în mine ? Grişa rideâ cu hohot. — Grişa nu ride, că te croiesc ! •— Tu pe mine ? încearcă ! — Grişa, dau ! — Ba nu dai ! — Ba dau ! — Poftim ! Grişa'ntoarse obrazul drept spre tovarăş. Se auzi o plesni

tură straşnică. — El , n 'am dat ? — Ba da, dar de al doilea nu mal dai ! — Nu mă cunoşti, Grişa ; te mai croiesc şi a doua oară ! — Nu te cred : lean să văd ! Se auzi a doua plesnitura şi mai straşnică. Spirea 'ncremeni . — De sigur are să fie moarte de om, gîndeâ Iei; înse a u z i : — Vania, prietene, dă să te s ă r u t : acuma văd eă-mî ieşti

prieten. Yania întinse botul şi Grişa '1 săruta, — P o r c i ! rosti Spirea între dinţi întoreîndu-şi de la dînşiî

capul şl privind în altă parte. — Ieată-mă şi left, zise Afonschi, aducînd cu un băiat cele

poroncite şi o jumătate de ocă de vin roş pe de asupra. — în sănătatea Dumni-tale, zise Iei umplînd un pahar mare

şi dîndu-1 peste cap. Bătrîna holbă ochi i : nimeni nu-1 poftise să beie. Spirea înse

ştieâ obiceiul ceainicariulul şi leşina de r is văzînd mutra bătr înei . — Ce s ă i faci ? Zise lei încet mîne-sa ; bea ca un pore,

dar pe socoteala muştereilor ; bine măcar că nu se 'mbată ! Adevărat că Afonschi bea toată ziulica pe socoteala muş te

reilor. Aceştia ţipă, zbieară, ocăresc, dar iei nu bagă de samă ne mică : doar se deprinsese omul.

3 6 SPIRCA

•— Măi cum nu ţi-t ruşine ţie, să bei aşa nepoftit ? — De ce să-mi fie ? Nu beau leu marfa mea ? — A ta, ca a ta ; dar alţii o cumpără şi o plătesc ! — Ei, vorbe deşer te! Nu vă fac leu cinste că beţi cu voi ? Muştereil ţipa, ocăresc şi plătesc. Afonsehi bea, lea banii şi se duce rizind. Această prubă de ceainic»rih venise'n Sulina de la muntele

Atos , unde fusese călugăr : lepădase acolo comanacul şi rasa şi aici deschisese ceainărie. Locuitorii de prin prejur fiind ruşi, Afons e h i , aşa numit Călugărul, făcea trebl destul de bune : n'aveâ eel eapi tal mare, dar nici de foame nu murea. Nevasta lui, de care se temea ca de dracul, (căci credea 'n draci), îl ţinea toată gospo-dăr iea , aşa că fără dinsa de mult se ducea iei în plavne să păs-«nească.

Spirea ospăta cu mâ-sa şi tot privea la muştereî. îrrtr 'un colţ o ceată de vr'o 15 pâscari cu atamanul lor, toţi

Hahol i 1 ) , beau pelin ; dar nu sudueau, şi nici unul nu ierâ bat. Aşteptau, se vede pe. cine-vâ, de vreme.ee hojraa se uitau pe fe-l e a s t ă .

La altă masă vr'o trei Lipoveni se silesc să cînte ee-vâ frumos; dar concertul merge greu.

în alt colţ un ins începu să cînte di 'ntr 'o armonică, şi cîntâ b ine , un cîntec la auzul căruia nici un Bus, daeă-1 mai ţin picioarele , nu poate să nu joace : a nume cazaciocul.

Vre-o trei părechi se ridică iute, încep să sară şi să zbiere, Yania şi Grişa cei di'ntăiu ; amîndoi joacă vis-â-vis.

— Porcii, cum joacă î Se gîndeâ Spirea privind pe dâR-ţu i to r î .

Peste cîte-vâ minunte, toţi se sculaseră în picioare şi jucau ş i t ineri şi bătrînl ; dădură mesele la o parte şi le grămădiră una peste alta. Armonica din ce în ce cîntâ mai răpede şi jucătorii

-abieâ suflau.

*) Hohol îe nume dat Eutenilcr de Ruşî ; hahol însemnă moţ, căci Rutenii îşi rad tot păru), lăsîndu-şî numai un moţ în vîrful capului.

http://vreme.ee

SPIRCA 3 7

— De b ă u t ! Strigaţi cei căzuţi de oboseală. Afonschi vesel umbla cu o cană mare şi umplea păhărele. — Huleai ! strigau Vania şi Grişa. — A-zi să jucăm şi mine putem să ne rupem g î t u l ! Se întinse o beţie şi un joc urieaş : aceşti oameni, cari m u n

ciseră şi muncesc toată vieaţa, uitaţi acuma toate pe lume şi s e veseleau din toată inima.

Spirea sta gînditoriu în t r 'un colţ şi cu capul plecat.

* *

Luna se aretase pe ceriul acoperit cu mari nouA negri şi r ă -pede mînaţi de-un vîntişor, semn pentru marinari că din nou va SL furtună.

Cu greu izbutea Spirea să meargă împotriva şivoiulul. A -îară-î recoare, dar pe fruntea lui se ivesc boabe mari de sudoare, pe cari le şterge cu mîneca de la cămeşă. Bătrîna stă la coada luntre! cu mîna pe cîrmă.

— Cam greii acu, dar nu-i mult pan' om ieşi din oraş ş i a -tunci la ledec ' ) va merge mai uşor.

Şi Spirea apăsă şi mal tare la lopeţi. In port linişte. Sulina doamie şi pe vapoare încetul cu î n

cetul focurile se s t ing Spirea trecu pe lîngă două vapoare de războia, sentinela în

trebă cine-i, Spirea respunse şi treeii mai departe. La margenea portului mină luntrea câtră malul stîng, unde

Spirea poposi cîte-vâ minute, pănâ legă o frînghie de vîrful unei maste înjghebate în grabă ; apoi se descălţă, îşi resuei pantalonii şi făcind la celalalt capăt al frînghiei un laţ, ca să-1 fie mal uşor de tras cu umărul , porni 'nnainte. Bătrîna acum putea să se culce: n'aveâ mai nemicâ de făcut.

Ie greu de tras la icdec şi omul eel mal voinic, d.ir nedeprins , peste un ceas, două cel mult, ar zice „lehamite !" Dar pentru

*) A tragela îedecî.îsamnăatrage luntrea împotriva cursului apei euo funie.

38 SPIRCA

Spirca-î o jucărie : de trasul edeculuî umerii i-s acoperiţi cu bă t ă tu r i ; de multe ori, cînd nu prindea peşte, se tocmea la alţî pă-scari ca să ducă la Brăila ori la Galaţi marfa cu luntrea. Dar ce deosebire : atunci ducea în luntre străină marfa străină, frÎDghiea'î tăia umărul , abieâ putea scoate picioarele din glod ; acuma par'că n u ierau nici năcazuri nici greutăţi

Bătrîna dormea. Ou capul plecat, cu trupu 'hnainte, încet, pas cu pas, Spirea

înnaintâ spre Tulcea. — Cam greu, gîndeâ Iei ; până 'n sară nu întru 'n Tulcea ;

da r ee-are a face ? Am să vînd în-caltea marfa cu preţ. Şi gîndind şi chibzuind cam cît ar putea scoate pe marfă,

păşea 'nnainte. Luna Ierâ sus, ceriul se curâţise de noii şi stelele măreau

frumuseţa nopţeî. Stufâriile, pe unde ajunsese Spirea Ierati de tot nalte, în cît

hojma trebueâ să ridice frînghiea ca să nu se anine. Spirea înj u r a , dar mergea.

Peste vr'o patru ceasuri lumina lunel prinse a slăbi şi un vînt işor cald începu să aburească di 'nspre mare. Spirea se opri : avea nevoie de popas, i ee uscase limba 'n gură şi înnaintea ochilo r i se aretau cercuri galbene. Trase luntrea câtră mal şi o legă de o salcie. Bătrîna se deşteptă şi întrebă ce-i ?

— Nemic, respunse Spirea ; să mă mai hodinesc, m'ara silit p rea tare !

— Pe unde sîntem ? — Pe la iereeul l ) lui Ivan Mihailoviel. — Bine-al mers ! Spirea bău apă, luă funiea pe umăr şi porni din nou. Se făcuse bine ziuă cînd ajunse la „Trei Sălcii11, loc b u n d e

*) Jereo se chiamă gîrlişoarele cari din mlaştini şi lacuri curg în Dunărea-Primă-vara peştele prin aceste gîrliţe întrăîn lacuri mxie-î apa maî caldă şi lasă icrele, dar cînd vrea să îeasă înnapoî gurele îerecilor fiind îngrădite îl nevoieşte să remîie pe loc.

SPIRCA 39

popas. Aici hotărî să stea mai mult şi să mînînce ; nu mai putea de foame, muncise doar opt ceasuri, nu glumă.

în vreme ce lei se hodinea tologit pe learbă, bătrîna făcu foc şi înfipse trei beţe, de cari anină de-asupra focului un ceaunaş.

— în vieaţa mea n'am fost aşa de fiămînd ! — Oe spui ? zise bătrîna rizind — Zeu, mamă.. . Mai pune şi vr 'un peşte 'n spuză că nu-mi

ajunge ciorba. Bătrîna alese un crap ca de vr'o două oca şi-1 băgă în cenuşă. După un ceas Spirea porni spre Tulcea. De trei ori a mal poposit şi spre sară, pelavre -08 ceasuri,

au zărit giamiiie Tulcei. A doua zi peştele vîndut cu preţ destul de bun scotea din

minţi pe Spirea. îacă de două ori să ne meargă tot aşa şi putem cumpă

ra ce-vâ eîrlige şi cu cîte mal avem a casă putem dura un gavod mie, dar mic de tot.

Şi Spirea rideâ plin de veselie. Pe la amiează se porni înnapoi. Acuma treaba mergea stru

nă : cursul, apel şi un vîntişor sufiînd cam din dos duceau luntrea, mai ajută şi Spirea din lopeţi şi zburau ea o săgeată.

— De-om merge tot aşa ajungem de sară la Salina. Şi chiar au ajuns Ia vremea toceî. Bătrîna nu vroia să t ragă la Afonschi : — Lasă la dracul pe pînteeosul cela, zicea iea ; mîncăm ce-vâ

şi pornim înnainte. — Ie greu mamă, respunse Spirea ; am obosit de tot şi iean

priveşte ceriul. Bătrîna ridicâ'n sus c a p u l : nouri mari fugeau râpede împinşi

de un vînt ee sufla di 'nspre mează-noapte şi vîntul îerâ destul de rece. Paseri mari , turburate, se vede, de furtuna ce se simţea în văzduh se frâmîntau în aier ba răpezindu-se'n sus, ba cufundîndu-se'n apă de unde apucau cîte un peşte. Cele, cari nu izbuteau să prindă, fugăreau pe tovarăşele lor mai norocoase silindu-se să le iea prada din cioc.

40 SPIRCA

— Cînd ie să vie furtuna, păscarii îs tot-de-a-una mulţi . . . ee mulţi îs, doamne !

Adevărat că mulţ i îerau. — Mai bine să mînem aice şi mîne demineaţă pornim spre

casă. Oe zici ? — Fie şi aşa; n'am nemica'mpotrivă... numai Afonschi ceala...

dueâ-se la dracul ! — Acum o noapte nu face nemicâ ! Lăsară luntrea la un prieten grec, negustoria de legume, şi

apucară singuri cătră ceainărie. Muşterei mal n'aveâ Afonschi şi umblă de colo pană colo prin

amîndouâ odăile ocărind vremea. Ierâ şi treaz ; poate asta îl făcea să fie supărat şi hârţăgos.

— Două ceaiuri, dar nu ca rîndul trecut : să fie, mă rog, apa fleartă bine.

•— Aud, aud şi buna sara, zise iei vesel nădăjduind că va căpăta vre-un pahar de vin. Nu ospătaţi ce-vâ ? Am ciorbă de crap, moron prăjit, am şi pelin bun de Drăgăşanl. . .

— Bine, bine, mîncăm, respunse Spirea, spre a curma vorba. Afonschi îşi bău porţiea de vin şi mai prinse la curaj. — Sugi din nou la vin. îi zise nevasta din cuhne : omul

ista nici o zi nu poate fi treaz. — Lehăieşte cît î ţ i place, respunse Afonschi ; cer Iertare de

aşa vorbă : nevastâ-mea s'a scoborit a-zi din pat cu piciorul s t îng. Si rideâ eu hohot, — Scoale-te pe tine toţi dracii , respunse nevasta, beţ ivule! Bătrîna turna ceaiu şi părea că n'aude niei nu vede cele ce

se petreceau : se uita din cînd în cînd pe fereastră, pe unde se vedea farul şi un colţ al măreî.

Vîntul se'ntăreâ din ce în c e ; valurile se ridicau acuma ca nişte snopi uriaşi şi izbeau în far.

— Aşa-i că-i bine că n'am plecat ? întreba Spirea pe rnă-sa, apoi întorcîndu-se cătră ceainariu mai întrebă :

— Mulţi de-ai noştri au plecat spre casă ?

SPIRCA 4 1

— Vre-o patru, cinci luntri ; se grăbeau, ziceau că au de t lucru ; li spusese, nu ştiu cine, că s'a stricat un vapor grecesc l ingă malul vostru.

-— Ce poznă că n 'am ştiut ! Plecam drept spre casă, făceam şi leu ce-vâ parale.

Spirea se mîniase acuma : sudueâ şi vremea şi pe Afonsehi şi vaporul cel înnecat.

— Oe păcat, ce păca t ! lumea să cîştige bani şi leu, aice ! — lea mai pune-ţl pofta'n cuiu, zise bătrîna ; par'că te las îeu

să te duci la descărca t : destul au descăreat tatâ-tu şi fraţii tăi, vrei să te'nnecl şi tu ?

Spirea se potoli : începu să beie ceaiu şi gîndeâ la cele petrecute acum cinci ani.

Se făcuse întuneree : băiatul aprinse lămpile. Puţ in cîte puţin eeainăriea se împlu de lume. Di'ntăiu beau ceaiu, pe urmă mîncan, apoi se apucau de rachiu şi de vin.

Spirea Ieşi : afară vîntul urla de sfărmâ tot. Lîngă cafeneaua piloţilor, ce dădea cu uşele spre mare, ierâ o mişcare neobiclnuită vorbeau de mai multe înnecâri de vapoare ori corăbii, ce trebuea să se întîmple în noaptea aceea. De o dată se auzi o detunătură, pe urmă alta. peste vre-o trei minute a treia.

•— Cere ajutoriu, spuneau în mulţime. — Bine-aşi duce-o să fiu pe mare, gîndeâ Spirea. Fără veste'n faţa cafenelei se aretă un grup de oameni uzi,

cu capetele goale : doi duceau de subsuori un ins ce nu da semne de vieaţâ ; al patrulea abiâ-şl t îrâ picioarele. Grupul se'ndreptă spre oraş trecînd pe lîngă Spirea. La lumina felinariului, lîngă care stătea, Spiica zărind fiţa unuia, str igă :

— Isaiu, Isaiu, tu Ieş t i? Isaiu ierâ un păscariu din Caterlez care, după spusele lui A-

fonschi, plecase la descărcatul vaporului grecesc trîntit pe coastele Caterlezului.

Spirea se apropie şi porni cu dînşil spre ceainărie. — Am avut mare noroc, mamă, că n 'am pornit a-zi ; s igur

42 SPIRCA

, că ne 'nnecam.... Din patru luntri eu vre'-o 16 oameni, numai una a scăpat cu 4 inşi din cari numai doi teferi.

Bătrîna nu respunse nemic şi dădu numai din cap. Lîngă rînit stătea nevasta lui Afonschi : ieră, dragă doamne,

şi doftotiţă: îl udă capul cu spirt şi-I punea comprese. Rînitul, venindu-şi cîte puţin în lire, oftă căci îl ardea spir tul .

Trei luntri , după spusele păsearilor, apucate de valuri şi r e -sturnate, nu se mal văzură, a patra izbita de una din pietrele, cu cari portul Sulinel ie destul de'nzestrat, se opri locului, căci vîrful pietrei întrase 'ntr ' însa ca un piron. Oamenii apucaţi şi îei de valuri şi aruncaţi de colo'n colo izbutiră să se agate de pietre şi ast-feliti scăpară doi cu capetele sparte şi doi teferi.

Lumea tăcea : nici ris nici glumă nu se auzea; toţi ierau serioşi şi gînditorl ; par'că nici umbră de beţie şi veselie nu fusese, înnaintea morţel fie-care se 'ntrebă :

— Oînd mi-a veni rîndul şi mie ? Afonschi se în t r i s tase : — Ce dracul ? Par 'că sînteţl nişte curei p louate! Ce vă

gîndiţi la moarte ? Cugeti orî nu cugeti, cînd îţi vine ceasul, te duci fără multa vorbă... Petrece până ieşti viu şi sănătos, că dacă nu... nu mai ai cînd petrece ! Aşa 1 ori b a ?

Afonschi îşi cunoştea muş te re i l : după un sfert de ceas se întinse aşa beţie că Afonschi îşi freca mînile de bucurie. Spirea ceru o cămăruţă şi se duse să se eulee.

Vîntul încetase, dar marea nu putea să-şi astîmpere furiea : valurile se ridicau păn' aproape de mijlocul farului.

Pe la ceasurile cinci Spirea se sculaş i , nevrînd să-şi trezească mama, se'mbrăcă pe'ntunerec.

— De ce n'aprinzi luminarea ? zise de odată mă-sa care de • mult nu dormea.

— Ce mamă, nu dormi...? —- Nu pot dormi ca tine, băiete ; mai că n 'am închis ochii...

Se vede că tare-am îmbătrînit : mă tot gîndeam că, de plecai Ieri, acu Ieram pe eeea lume.

SPIRCA 43

— Na ştiu de am fi fost sau nu pe ceea lume, dar în fundul măreî stăteam tare frumuşel, respunse Spirea dînd chibritul de părete şi aprinzînd un capăt de luminare.

— Mă duc să văd cum îi marea : putem porni ori ba ? Ieşi. Trebueâ să treacă prin ceainărie. Lămpile a rdeau ; pe bănci

şi pe podelele murdare dormeau la vre-o 15 sau de 20 inşi căzuţi cum i-a găsit beţiea. Afonsehi umbla pri 'ntre aste leşuri , ocărind pe cei ce dormeau şi nu puteau să-i audă sudălmile. Mulţime de pahare stricate zăceau ici şi colo ; ierâ aproape de neînţeles cum de nu se tăieseră beţivii căzînd pe hîrburile de steclă.