— Bârrr, ce vreme urâtă e afară! intră Grom zgribulit, închizând repede ușa. Hei, de-a ce vă jucați? zise el, privind în ce

poziții curioase stăteau prietenii săi. Suzi era întinsă pe un șezlong sub o veioză aprinsă, Pipo făcea echilibristică pe o scândură de călcat rufe, iar Dodo stătea în cap, cu lăbuțele din spate proptite de perete.

— Ne jucăm de-a vacanța de vară! Suzi face plajă, eu fac surfi ng, iar Dodo... Dodo... nu-mi dau seama ce face, îi răspunse Pipo nedumerit la rândul lui.

— Dar este evident! Eu vreau să-mi dau seama cum stau oamenii pe partea cealaltă a globului pământesc, unde acum este cald, spuse Dodo.

— Dar cine ți-a spus ție că acolo oamenii stau în cap? râse Pipo.

— Păi, dacă noi stăm cu picioarele pe Pământ, iar acesta este rotund, înseamnă că pe partea cealaltă a Terrei, în Australia, oamenii stau în cap! spuse cu hotărâre ursulețul.

— Ha, ha, ha! izbucniră în râs prietenii săi, privindu-l amuzați.

— Știți ceva? Eu unul parcă m-am plictisit! Ce-ar fi să-i facem o vizită prietenului nostru Kangaroo la Grădina Zoologică? Ar putea să ne povestească despre Australia! Și-așa acum nu prea are vizitatori! propuse Pipo.

Zis și făcut. Kangaroo, cangurul uriaș, i-a primit cu bucurie și a început să lepovestească despre țara sa natală.

— Vai, ce dor îmi este de soare și de mare! exclamă Suzi.

— Și mie! oft ă și Grom.— Și nouă ne este dor, nu-i așa, Pipo?

spuse Dodo, întorcându-se către pinguin. Abătut, acesta dădu afi rmativ din cap.

Auzind-i, Kangaroo îi luă pe toți în mar-supiul său, apoi se dădu de trei ori peste cap, zicând: Halei-Hap! Halei-Hap! De trei

ori, peste cap! S` ajungem uite-a[a! Chiar

în Australia!

Și... iată-i în Australia! Ce bucurie! Doar vacanțele la mare erau preferatele lor! Și cui nu-i place să meargă la plajă sau să înoate?

— Mi-am văzut visul cu ochii! spuse Suzi, bucuroasă să se scalde în apa oceanului.

— Ia priviți-l pe Pipo! E acolo, în valurile uriașe, cu placa aceea roșie! arătă Grom cu aripa. Hei, Dodo, unde ești?

— Aici sunt, stau la taifas cu Kiki, ursulețul koala! Știai că și alte animale au buzunăraș? îl întrebă Dodo uimit.

— Ce țară interesantă! spuse Grom. Ce-ar fi să-l rugăm pe Kangaroo să ne ajute să facem un tur?

Și, uite-așa, din săritură în săritură, prie-tenii noștri văzură de toate: un meci de box dintre doi canguri, clădirea cu acoperișul în formă de scoici a Operei din Sydney, o vedetă-ornitorinc, un animal tare ciu-dat despre care afl ară că făcea ouă, dar îșicreștea puii cu lapte. Pe un câmp, dădurăpeste un grup de aborigeni – niște omulețimărunței și negricioși, îmbrăcați în hainecolorate – care fugăreau câțiva iepuri,

c[l[torie`n buzunarulunui cangur!

Poveste de

Anca Vodi]`

aruncând după ei un fel de lemn îndoit nu-mit bumerang. Păsăroiul prinse unul din zbor și-l ascunse în buzunar. În ceata aborigenilor începu freamătul. Fiecare avea bumerangul său pe care-l cunoștea după modelul de-senat. Aborigenii se îndreptară spre ei, știind că într-acolo trebuia să fi e bumerangul pier-dut. Speriat că va fi descoperit, Grom azvârli bumerangul cât colo. Dar, ce să vezi? Acesta zbură prin aer, desenând o jumătate de cerc și apoi se repezi exact spre vârful capului său, retezându-i cea mai frumoasă pană din ciuf.

— Ce-a fost asta, Grom? întrebă pingui-nul mustrător.

— Eu… am vrut să am o amintire… se rușină păsăroiul privindu-i de parcăar fi fost căzut din lună.

— Bumerangul, dacă nu-și atinge ținta, se întoarce la cel care l-a aruncat, îl lămuri Dodo, care ascultase cu atenție explicațiile cangurului.

— Puteai să o pățești rău de tot, spuse Kangaroo clătinând dojenitor din cap și, strângându-i cu grijă în buzunarul său, făcu rapid un alt salt uriaș.

— Ce este marea aceasta roșcovană care s-a așternut înainte? întrebă Dodo.

— Este Marele Deșert Australian, răspunse Kangaroo.

— Uitați-vă! Uitați-vă! Vedeți că am avut dreptate? strigă fericit Dodo, arătându-le un pâlc de copaci ciudați, care păreau să aibă rădăcinile îndreptate spre cer. Oamenii nu merg în cap, dar copacii stau cu rădăcinile în sus, râse ursulețul.

— Sunt baobabi. Niște copaci speciali și foarte rezistenți, îi lămuri cangurul uriaș.

— Uff f! Ce cald este! se văită Suzi. Mi s-a făcut o sete teribilă!

— Și mie! Mi s-au lungit urechile de sete… dar nu văd niciun fi ricel de apă, se plânse și Dodo.

— Baobabii ne vor fi de ajutor, le spuse Kangaroo îndreptându-se spre pâlcul de ar-bori. Rupse o bucată din scoarță și o împărți în patru. Luați și mâncați! Setea vă va trece imediat, îi îndemnă el mușcând cu poft ă din bucata moale ca un burete plin de apă.

De cum își potoliră setea, un somn ispiti-tor începu să li se plimbe pe la gene, până când, toropiți de căldură, adormiră cu toții. Când se treziră, prietenii noștri erau tot la Kangaroo, la Grădina Zoologică.

— Oare-am visat? se întreba fi ecare. Ce călătorie grozavă!

Kangaroo începu să râdă, arătând spre ciuful lui Grom. De-acolo lipsea…

cea mai frumoasă pană.

a i se lungi urechile (de foame, sete etc.) a-și pierde răbdareaașteptând; a dorifoarte mult (ceva)

a fi căzut din lunăa nu ști ce se petrece în jurul lui; a fi rupt de realitate

c[l[torie `n buzunarulunui cangur

© Asociația Școli pentru un viitor verde. Toate drepturile rezervate. www.scolipentruunviitorverde.ro