CLASA MAMIFERE (MAMMALIA)

Mamiferele sunt vertebrate homeoterme, cu corpul acoperit cu păr, nasc pui vii, pe care-i hrănesc cu lapte secretat de glandele mamare. Tegumentul acestora produce diferite formaţii cornoase: păr, gheare, copite, coarne, rareori chiar solzi, şi formaţii grandulare, cum sunt glandele sebacee, sudoripare şi glandele mamare. Craniul are un număr relativ re-clus de oase şi doi condili oceipitali. Pe fiecare latură se găseşte o singură fosă temporală, delimitată ventral de un arc temporal sau arcadă zigomatică, alcătuit din trei oase: maxilar, jugal şi scvamozal. Mandibula este formată dintr-un singur os, dentarul, articulat direct cu eraniul, fără intermediul osului pătrat. Există o “boltă" palatină secundară. În urechea mijlocie se găsese trei oase: scriţa, nicovala si ciocanul. Organul olfactiv joacă un rol important in viaţa acestor animale. Membrele sunt conformate in mod primar pentru mers, păstrindu-şi elementele de bază atunci cand suferă transformări adaptative. Emisferele cerebrale constituie partea cea mai voluminoasă a enecefalului. Neopaliumul constituie partea covarşitoare din scoarţa emisferelor cerebrale, reprezentand cel mai important centru al activităţii nervoase superioare. Creierui mic prezintă in partea ventrală o comisură transversală numită puntea lui Varolio, situată intre cele două emisfere cerebeloase. Urechea externă este prevăzută cu un pavilion. Dinţii, înfipţi in alveole, se găsesc exclusiv pe cele două fălci, fiind de obicei de trei categorii: incisivi, canini si măsele, formind o dentiţie de lapte şi una definitivă, cu o structură alveolară complicată. Inima este împărţită în 4 camere: două ventricule şi două atrii; există o singură carjă aortică, cea stangă. Cavitatea toracică este despărţită de cea abdominală printr-un muşchi puternic, diafragma, care joacă un rol important in respiraţie. Rinichiul este in stadiul de metanefros. Fecundaţia este totdeauna internă. Embrionul (prevăzut cu ammos şi alan-toidă) se prinde de pereţii uterului printr-o placentă care inlesneşte hrănirea embrionului, din sangele mamei, in tot timpul dezvoltării sale. Aceste caractere proprii mamiferelor i prezenţa lor aproape constanta la intregul grup sunt o dovada a omogenităţii acestei clase de vertebrate. Cu toate acestea, fiind grupul cel mai evoluat de vertebrate, mamiferele sunt adaptate la toate condiţiile de mediu şi diferite regimuri alimentare, fapt care a dus la mari diferenţieri de formă si dimensiune. Spre deosebire de păsări, unele mamifere sunt adaptate complet la viaţa acvatică sau subterană, prezentand adesea caractere de convergenţă.

Ordinul Cetacea

In acest ordin sunt cuprinse mamifere adaptate complet la viaţa acvatică. Corpu1 lor este pisciform; membrele anterioare sunt transformate în lopeţi, iar membrele posterioare lipsesc. Au o coadă musculoasă, lăţită, asezată îri plan orizontal, majoritatea lor avand o inotătoare dorsală de schelet osos, iar pielea lipsită de păr. Nu prezintă glande tegumentare, in afara celor mamare. Deschiderile nazale sunt deplasate pe partea superioară a capului. Cetaceele sunt cele mai mari şi mai grele animale care trăiesc astăzi. Lungimea cea mai mare la care ajung unele specii este de 35 m (Balaenoptera rnusculus), cu o greutate de 100-120 t. La adult, tegumentul este lipsit de păr, doar in regiunea capului poartă citeva firişoare rare de peri; embrionul, in timpul dezvoltării sale insă, este acoperit de păr. La adult, perii sunt reprezentaţi prin vibrizele de pe buze.

Scheletul este format, in general, din oase spongioase impregnate cu grăsime. Coastele sunt articulate de coloana vertebrală numal prin apofizele transverse. Craniul este mare, reprezentand o treime din lungimea totală a corpului. Oasele frontale sunt indepărtate unul de altul, iar oasele parietale, rămase pe linia mediană sunt unite intre ele. Mandibula este lipsită de ramura ascendentă. La membrele anterioare se constată o scurtare a braţului şi antebraţului; clavicula lipseşte; falangele sunt mult alungite şi mai numeroase (polifalangie). Din centura pelviană, şi din membrul posterior au rămas numai rudimente de os coxal, femur si tibie. Aparatul digestiv incepe cu gura largă, de obicei lipsita de buze şi obraji, care se găsesc numai la grupa odontocete. Dentitia este simpla, homeodonta, sau monofidodonta, cu dinti in număr mare, fie pe ambele fălci (Delphinus), fie numai pe mandibulă (Physeter). Narvalul are numai un singur incisiv, alungit şi răsucit ca un sfredel. El nu serveşte la mestecat. Acesta este provenit din incisivul superior mijlociu din partea stangă, cateodată din partea dreaptă; in mod excepţional se pot dezvolta amindoi incisivii. Aceştia apar insă numai la masculi şi au creştere continuă. La misticete, gura este prevăzută cu fanoane, formaţiuni cornoase care ar corespunde cu ridurile palatine de la celelalte mamifere. Aceste fanoane realizează un aparat de filtrat pentru hrana planctonică a animalului, care de obicei este de dimensiuni mici. Ele sunt foarte numeroase şi sunt aşezate transversal pe lungimea capului, in randuri şi suspendate de maxilarul superior şi de palatine. Faringele si esofagul, in general, sunt foarte inguste la misticete, iar la odontocete sunt normale, largi. Stomacul este totdeauna plurilocular, in toate compartimentele existand glande gastrice. Aparatul respirator are modificări importante: odontocetele au nările unite intr-un singur orificiu nazal, mistcetele au două orificii apropiate. Nasul a pierdut rolul olfactiv, deschiderea nărilor fiind mediană pe partea superioară a capului, ceea ce face posibilă respiraţia, fără a scoate capul afară. Adesea prezintă saci aerieni de o mare capacitate (vestibulari, accesorii,premaxilari); plămînii au numeroşi lobi, iar diafragma, este foarte oblică. Sistemul nervos este reprezentat printr-un encefal foarte mare, de formă aproape rotundă, cu emisferele cerebrale mult cutate, lipsind lobii olfactivi; mare dezvoltare are nervul şi centrii acustici. Ochli au pleoape cu mernbrană nictitantă. Ochiul este relativ mic, in comparaţie cu dimensiunile corpului; sclerotica este foarte groasă, cristalinul aproape sferic. Pavilionul urechii lipseşte, conductul auditiv este ingust, iar timpanul puţin dezvoltat: lanţul de osişoare din urechea medie este regresat, in schimb urechea internă este foarte dezvoltată. Perceperea sunetului nu se face prin urechea externă si medie, ci prin sinusurile din oasele capului. Deşi la cetacee nu există coarde vocale la nivelul laringelui, totuşi si aceste animale pot scoate anumite sunete numai prin fenomenul expiraţiei. La odontocete există, in partea superioară a capului, o mare masă de ţesut gras, denumită melon sau organul alb. Testiculele se găsesc in cavitatea abdominală, in apropierea rinichilor. Uterul este bifid, placenta difuză. Mamelele se găsesc in regiunea inghinală, de o parte şi de alta a orificiului genital. Speciile mici nasc cate doi pui, cele mari numai cate unul singur. Acesta este de dimensiuni foarte mari, aproape o treime din lungimea adultului. Puii, fiind lipsiţi de buze, nu pot suge, in schimb in jurul mamelei se găsesc nişte muşchi speciali, compresori, care improaşcă laptele in gura puiului, alimentatia durand in felul acesta, foarte puţin. Regimul alimentar al cetaceelor este strict carnivor. Misticetele işi iau alimentele din plancton (crustacee, moluşte, echinoderme, peşti, toate numai de dimensiuni mici), iar odontocetele se hrănesc cu peşti, cefalo-

pode, mamifere şi pinguini. Răspandirea geografică a acestor animale depinde de temperatura apelor in care ele trăiesc si de prezenţa animalelor cu care se hrănesc. Delfinidele se găsesc atat in mările reci cat şi in cele calde, physeteridaele insă, se găsesc numai in mările temperate, iar balenele trăiesc, de obicei, numai in regiunile arctice şi antarctice. In căutarea hranei sau pentru reproducere, ele fac migraţii sezoniere regulate, cateodată pe distanţe enorme. De obicei duc viaţă socială.

Subordinul Odontoceti

Odontocetele sunt cetacee cu craniul asimetric, partea dreaptă fiind mai mare; cateva coaste au două articulaţii cu vertebrele, iar membrele sunt pentadactile. Dintii, uneori numai doi sau patru, sunt alungiţi, de cele mai multe ori insă existăin numar mare, la delfinul comun ajungand pana la 260. Au o singură deschidere nazală exterioară.

Acest subordin este reprezentat prin 6 familii.

Familia Platanistidae

Speciile din această familie au fosele temporale foarte mari. Apofiza zigomatică este mult dezvoltată. Vertebrele cervicale sunt libere; inotătoarele pectorale sunt largi si scurte. Trăiesc in apropierea vărsării in mare a fluviilor, putand chiar pătrunde adanc in apele dulci, de unde au mai căpătat şi denumirea de “delfini de apă dulce” sau “de ţărm”.

Familia Delphinidae

Cuprinde specii cu primele două vertebre cervicale sudate, cu botul mult mai lung decat neurocraniul. Au un număr de dinţi foarte mare, simpli, mici, asemănători şi egali, au inotătoarea dorsală triunghiulară.

Delfinul ( Delphinus delphis), traieste in Marea Mediterană şi in Marea Neagră, ajungand pană la 2,50 m lungime; Tursiops tursio, delfinul cu nas mare,se intalneste in Marea Mediterană si Oceanul Atlantic, ajungand si in Marea Neagră, unde este rar; Orcinus orca (ajunge pană la 8-10 m lungime), un prădător foarte indrăzneţ, atacă mai ales focile.

Familia Delphinapteridae

Toate vertebrele cervicale sunt separate; inotătoarele pectorale largi cu degete scurte; nu au inotătoare dorsală; talia lor este mare, trăiesc mai ales in mările arctice.

Delphinapterus leucas (beluga), are culoarea albă; Vionodon monoceros (narvalul), ajunge pană la 6 m lungime şi are dezvoltată o defensă alungită orizontal, care poate ajunge pană la 2m lungime. Trăieşte tot in mările arctice, ajungand şi pe coastele Angliei şi Scandinaviei.

Familia Physeteridae

Cuprinde odontocete cu faţa nesimetrică, cu un cap enorm (melonul foarte dezvoltat); falca in-ferioară scurtă şi mică, poartă dinţi numeroşi. Physeter catodon (casalotul), ajunge pană la 18-20 m lungime, trăieşte mai ales in mările tropicale şi subtropicale.

Familia Phocoenidae

Au rostrul scurt, dinţii comprirnaţi lateral şi cu varfurile crenelate, primele trei-şase vertebre cervicale sunt sudate, au o inotătoare dorsală. Trăiesc in toate mările: Phocoena phocoena, (porcul-de-mare, marsuinul) se găseşte în număr mare şi in Marea Neagră.

Subordinul Mysticeti

Au craniul simetric, dinţii lipsesc la adulţi, în schimb prezintă fanoanele ca organ de filtrare. Au două nări. Sunt cele mai mari mamifere şi cele mai mari animale existente.

Familia Balaenopteridae

Cuprinde balene cu rnandibula la fel de lungă ca şi falca superioară, 1ăsand totuşi să se vadă fanoanele; au inotătoare dorsală, capul mult turtit. Pielea de pe faţa ventralo-anterioară formează numeroase brazde longitudinale paralele. Balaenoptera musculus şi B. physalus (pană la 31 m lungime) trăiese in mările arctice şi antarctice, Megaptera boops (pană. la 16 m lungime) are pe cap nişte nodozităţi speciale, trăieşte numai in emisfera australă.

Familia Balenidae

Cuprinde specii fără inotătoare dorsală şi fără brazde. Au gura intredeschisă din cauza înăltimii fanoanelor. Mandibula este foarte arcuită. Trăiesc in toate mările, dar preferă mările reci, arctice sau antarctice. Balaena mysticetus, balena boreală, atinge pană la 20 m lungime; Eubalaena australis, trăieste aproape pretutindeni.

Ordinul Sirenia

Mamifere euteriene strict acvatice, unele marine, altele de apă duice. Au numai membre anterioare, transformate in lopeţi inotătoare. Acestea au articulaţia de la cot mobilă şi unele dintre ele păstrează incă patru unghii (lamantin). Corpul acestora este acoperit cu păr foarte rar si fin. Capul este caracteristic, prin dezvoltarea foarte mare a buzei superioare, formand un fel de disc labial, foarte sensibil. Deschiderea nazală se găseşte in partea dorsală, la niveluri variabile. Corpul acestor animale este pisciform, alungit, amintind intro oarecare măsură de cel al delfinilor. Gatul este scurt şi gros, nediferenţiat prea mult de cap si de trunchi; coada orizontală. Sunt animale mari, 1,2 3,8 m lungime. Maxilarul superior depăşeşte pe cel inferior. Cavitatea bucală prezintă o dezvoltare exagerată a unor plăci masticatoare, care acoperă intermaxilarele şi

simfiza maxilarului inferior. Sub această placă cornoasă, care este prevăzută cu proeminenţe numeroase in formă de mameloane, se găsesc cateodată dinţii atrofiaţi, nefuncţionali, dinţii labiali. Dentiţia in general este redusă si caducă. La dugongul mascul există un incisiv dezvoltat special, care serveşte ca defensă. Deşi la unele specii există si incisivi si canini, la adulţi numai molarii răman functionali. Stomacul acestor animale are o conformaţie specială ca şi la unele ru-megătoare; el este impărţit in două buzunare, primul glandular, iar al doilea alungit, intestiniform, prevăzut cu două diverticule pilorice. Ochiul are o formă globulară ca la toate mamiferele terestre, dar sclerotica este groasă, ca la toate mamiferele acvatice. Orificiul canalului auditiv extern este foarte mic. Testiculele sunt plasate in cavitatea abdominală. Pot rezista pe uscat intre 10 si 28 de ore, in apa de asemenea pot sta fără să respire cam 2-3 min. Locul sistematic al sirenienelor este incă discutat. Ele seamănă şi cu elefanţii si cu hipopotamii. Aceste animale reprezintă nişte ungulate adaptate la viaţa acvatică. Sirenienii au o răspindire foarte largă şi se impart in trei familii:

Familia Trichechidae (sau Manatidae). Cuprinde specii cu botul mic, cu capul nedelimitat precis de restul corpului. Nările sunt aşezate dorsal. Inotătoarele mari sunt prevăzute cu 3-4 unghii. Coada are forma de lopată rotunjită. Trichechus senegalensis, lamantinul de Senegal, care pătrunde şi pe Niger, trăieşte in apele dulci; Trichechus manatus, trăieste in Marea Caraibilor şi in cursul inferior al fluviilor din America de Sud.

Familia Dugongidae (Halicoridae). Este reprezentată printr-o singură specie. Coada este impărţită in doi lobi; inotătoarele nu au nici o urmă de unghii; masculul are doi incisivi si pe fiecare jumătate de falcă, adultul are cate două măsele. Are o răspandire foarte largă, de unde şi o foarte mare variabilitate pentru singura specie existentă. Dugong dugong trăieşte in Oceanul Indian, Marea Rosie, coastele Madagascarului, Australia, Taiwan si Filipine.

Familia Rhytinidae. Cuprinde o singură specie, Rhytina stelleri, cu o coadă semilunară. În locul dinţilor există plăci cornoase. Este denumită vaca-de-mare si a fost descoperită în stramtoarea lui Behring pe langă Peninsula Kamceatka. Are 78 m lungime, si a fost descrisă ca animal foarte bland.

Ordinul Pinnipedia

Pinipedele sunt carnivore adaptate la viaţa marină, amfibie. In raport cu aceasta, membrele lor sunt transtormate în lopeti, părul este scurt şi foarte des, capul mic, iar corpul alungit, fusiform. Modificările esenţiale la aceste animale, faţa de carnivorele terestre, se datoreaza adaptării la viaţa acvatică. Astfel, gatul lor, desi lung, nu separă net capul de trunchi; coada este scurtă, la inot rolul acesteia fiind inlocuit de membrele posterioare. Pe uscat, pinipedele pot să se mişte cu greu, uneie pot merge, membrele posterioare avand posibilitatea de a face paşi, mai greoi este adevărat; altele însă, cum este cazul focilor, nu mai pot merge, şi se târăsc sau sar, utilizând mult musculatura trunchiului, sprijinindu-se numai pe membrele anterioare, căci cele posterioare nu mai pot fi indreptate inainte. Blana pinipedelor este formată din fire mai rare, lungi şi aspre,

altele dese și scurte. Masculii bătrâni au uneori şi o coamă mai dezvoltată, cu peri lungi şi aspri. Pe cap şi mai ales pe buza superioara au vibrize mari, bine dezvoltate. De asemenea, bine dezvoltate sunt și glandele sebacee şi cele sudoripare. Scheletul prezintă modificări profunde: craniul este oval, mult turtit, iar regiunea facială foarte scurtă. Fosele orbitale sunt foarte mari; cutia craniană de asemenea mare, adăpostind un creier voluminos; oasele nazale sunt foarte scurte. Coloana vertebrală este o axă centrală masivă, foarte bine dezvoltată. În centura scapulară nu există claviculă. Osul sacru este format din 2 până la 7 vertebre, sudate, iar la picioare, alungirea exagerată a falangelor permite formarea unor palete mari inotătoare, remarcându-se, ȋn special, lungimea exagerată a pole-xului la membrul anterior şi a degetelor marginale I şi V la membrul posterior. Dentiţia suferă şi ea o reducere numerică i o tendinţă de uniformizare. Dentiţia de lapte se resoarbe de obicei chiar in cursul vietii intrauterine. Caninii sunt de obicei bine dezvoltaţi, iar la morsă ei se transformă în defense, foarte dezvoltate. Măselele se transformă, in sensul că ele capătă în mod secundar forma triconodontă, deoarece nu se face masticaţie sub apă in acelaşi timp trebuind reţinute animale lunecoase (peşti, moluşte). Nu exista măsele carnasiere diferenţiate. Stomacul pinipedelor este alungit, iar cecul scurt. Plămânii sunt dezvoltaţi, prezentând o adaptare specială la viaţa acvatică; s-a constatat şi existenţa unor saci aerieni subcutanaţi, în legătură cu traheea sau esofagul, care fie că uşurează corpul, fie că ajută chiar la respiraţie. Pinipe-dele pot face respiraţii foarte rare la 5-20 min. O modificare interesantă există şi la aparatul circulator, vena cavă inferioară prezentând o dilatare sub diafragmă și un sfincter muscular ce reglează circulaţia, mai ales cand animalul coboară adanc în mare, unde presiunea creşte foarte mult. Pentru coboratul in apă prezintă o adaptare specială: nările şi urechile sunt acoperite cu nişte membrane (clape) speciale, pe care animalul le inchide in mod activ. La aparatul reproducător se constată că vaginul i orificiul anal se deschid intr-o cavitate care comunică direct cu exteriorul. Placenta este zonală, iar puii se nasc bine dezvoltaţi.

Pinipedele sunt larg răspindite, mal ales in zonele reci ale ambelor emisfere. Duc o viaţă socială, grupate câteodată în sute şi chiar mii de indivizi. In timpul iernii, de obicei, ele fac migraţii lungi, sunt insă multe specii care şi in timpul iernii rămân in aceleaşi locuri, trăind sub apă, ieşind din cand in cand pentru respiratie, printr-o gaură in gheaţă, intreţinută permanent deschisă. Pinipedele actuale sunt impărţite in trei familii: otariidae, odobenidae, focidae.

Familia Otariidae. Sunt cuprinse în această familie pinipede care au membrele posterioare bine dezvoltate şi le pot aduce sub abdomen, participând impreună cu cele anterioare la deplasarea pe pămâint. La ca-p se oboservă distinct urechile externe. Aici intră lelii de mare şi urşii de mare: Otaria jubata, leul de mare din Patagonia. Ca masa, exemplarele batrane pot alunge până la 3 m lungime, de exemplu Callorhinus ursinus, in regiunea Peninsulei Alaska.

Familia Odobenidae (morsele). De asemenea au membrele posterioare ca şi cele anterioare dezvoltate şi pot fi utilizate pentru deplasare terestră. Nu au scrot si nici urechi externe vizibiIe. Trăiesc exclusiv in mările arctice, atingand pină la 4,50 m lungime şi pană la 1 000 kg greutate. Odobenus rosmarus, in Groenlanda, Novaia Zemlea, şi Odobenus obesus, in partea de nord-est a

Americii, in Oceanul Pacific. Iarna migrează mult spre coastele de sud, duc viaţă socială foarte interesanta.

Familia Phocidae. Aici sunt cuprinse focile propriu-zise. Acestea sunt cel mai mult adaptate la viaţa acvatică; au membrele posterioare atrofiate şi indreptate inapoi, iar pe pământ acestea nu participă de loc la locomoţie. Au gheare la degete. Vitelul de mare, este răspindit in Atlantic şi in Pacific, Monaochus monachus, foca cu burtă albă, trăieşte în Marea Mediterană, in Marea

Adriatică şi in Marea Neagră. Mirounga leonina, foca cu trompă ( sau foca de mare), trăieşte în Atlantic, ajunge până la 6,50 m lungime, cantărind 3 000 kg.

Totodata, in timpul evolutiei s-au diferentiat grupuri de animale care au fost nevoite sa se adapteze la mai multe medii, in functie de conditiile existente. In cazul in care unul dintre aceste medii este cel acvatic, acestea mai poarta si denumirea de mamifere semi-acvatice printre care mentionam :

Ordinul Artiodactyla

Familia Hippopotamiedae

Cuprinde animale mari, greoaie, cu picioare scurte, cu bot mare, lăţit si cu o coadă scurtă. Calcă pe toate cele patru degete, care au aproape aceeaşi dimensiune. Nările, ochii şi urechile au o poziţie periscopică, care atunci când animalul este scufundat în apă sau când inoată, permite orientarea sa. Sunt animale amfibii, trăind in imediata apropiere a apei, unde işi caută, de preferinţă, hrana. Tegumentul lor este prevăzut cu numeroase glande tubulare, care secretă o substanţă gelatinoasă purpurie. Incisivii și caninii au creştere continuă. Caninii inferiori sunt masivi. Stomacul este voluminos și alungit, iar intestinele sunt foarte lungi (pină. la 50 m). Sunt reprezentaţi prin două genuri cu cite o singură specie. Hippopotamus amphibius (hipopotamul) ajunge până la 3,50 m lungime și are o greutate până la 4 000 kg. Trăieşte in turme in Africa Centrală și de Sud; Choeropsis liberiensis, hipopotamul pitic, ajunge abia la 2 m lungime şi trăieşte in locurile mlăştinoase din Liberia.

Ordinul Monotremata

Farnilia Ornithorhynciidae

Este reprezentată printr-o singură specie, ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus), animal amfibiu cu corp greoi, ce locuieşte pe lânga ape, in care işi caută hrana. Animalul adult atinge o lungime până la 65 cm, are corpul turtit dorso-ventral și coadă lăţită. La animalul tânăr, pe fiecare falcă se găsesc câte trei măsele multituberculate, care insă dispar la adult, fiind inlocuite cu plăci cornoase. Ciocul este lăţit şi căptuşit cu plăci cornoase, care permit reţinerea animalelor acvatice; la picioare există o membrană interdigitală. Este destul de rar şi se găseşte in Australia și Tasmania.

Ordinul Rodentia

Familia Castoridae

Cuprinde rozătoare de dimensiuni mari, adaptate la o viaţă acvatică, de exemplu genul Castor (din America de Nord şi Europa).

Castorii sunt mamifere de lungime medie, având o lungime a corpului de până la 90 cm. Greutatea castorilor variază în dependență de specie, de la 10 kg până 30 kg. Au o blană mătăsoasă, de culoare brună-roșietică. Castorii au un corp alungit, cu membre mici și puternice. Coada lor neacoperită este mare și lată. Aceste rozătoare trăiesc in colonii, işi fac stăvilare şi căsuţe special amenajate pe cursul râurilor.

Nutria ( Myocastor coypus )are capul relativ mare in raport cu corpul, fruntea plata, botul bont, urechile mici si rotunjite si ochii mari de culoare bruna, cu pupila alungita vertical. Gatul este scurt si gros, iar trunchiul robust are forma cilindrica. La nivelul comisurilor gurii se gasesc niste glande care produc substante uleioase pe care nutria le utilizeaza pentru intretinerea si impermeabilizarea blanii. Nutria poate vedea foarte bine sub apa. Mustatile nutriei sunt lungi si numeroase. Spinarea este cifozata. Coada lunga este conica pe sectiune si este acoperita cu solzi si rare fire de par. Coada este utilizata drept carma la inot. Picioarele sunt scurte. Membrele anterioare sunt prevazute cu cate 5 degete adaptate pentru prinsul hranei, dar si pentru pieptanat. Membrele posterioare sunt prevazute cu cate 4 degete, trei dintre ele fiind unite printr-o membrana interdigitala, utilizata la inot.Coada este lunga si foarte putin mobila, de forma cilindrica, aceasta din urma caracteristica diferentiind nutriile de castor sau de bizam, care au coada turtita. Pielea cozii este acoperita cu solzi si cu par rar, fiind in pericol de degerare in timpul iernii, din cauza dimensiunii ei considerabile (30-40 cm.).

Ordinul Carnivora

Familia Mustelidae

Cuprinde numeroase carnivore, in general de talie mică, foarte agere, care au corpul alungit şi mlădios, iar membrele foarte scurte și o coadă relativ lungă. Au glande odorante bine dezvoltate, dindu-le un miros eu totul caracteristic. Blana lor este bogată şi fină, au capul mic, turtit şi lat.

Lutra lutra (vidra de râu) are urechile rotunjite, scurte, puţin ieşite din blană, acoperite de un opercul membranos. Ochii mici, aproape de colţurile gurii, cu pupila rotundă. Buzele groase, cea superioară cu mustăţi. Nasul golaş, cu papile în reţea. Picioarele îi sunt scurte în raport cu corpul,

au câte 5 degete unite prin membrană de înot. La înot se foloseşte atât de picioarele dinapoi precum şi de coadă. Degetele sunt deasupra păroase, ventral nude. Simţurile sunt foarte dezvoltate şi în egală măsură: văzul, auzul şi mirosul.    Vânează adeseori în grup; este animal de amurg şi de noapte cu toate că poate fi văzut şi ziua. Poate rezista sub apă 6 –7 minute fără să iasă la suprafaţă.Se hrăneşte cu peşti, broaşte, raci, mamifere mici, acvatice. Răspândirea vidrei în Europa cât şi la noi, depinde de posibilitatea procurării hranei ei de bază: peştele. Tocmai de aceea biotopul vidrei îl constituie ţărmurile împădurite ale apelor curgătoare şi stătătoare, fie ele de munte sau de şes.    Răspândită din Europa până în Asia centrală şi nordul Africii. La noi, localizată în deltă şi pe lângă râurile de munte bogate în păstrăvi. Trăieşte în apă şi pe uscat, având vizuina cu două intrări.

   Mustela lutreola (nurca) prezintă corpul alungit, cu picioare scurte. Botul lat, urechile rotunjite ca la vidră; membrana interdigitală păroasă. Blana mult întunecată dorsal, mai ales pe ceafă şi către picioarele posterioare. Coada mult mai întunecată decât laturile capului. Ventral sur-cafenie. Gâtul cu o pată mică, galbenă sau albicioasă. Buza superioară, anterior, şi toată buza inferioară de culoare albă..     Răspândită în cea mai mare parte din regiunea palearctică a Europei. La noi destul de răspândită, pe lângă ape stătătoare şi curgătoare, atât la şes, cât şi la deal şi munte. Înoată şi se scufundă bine. Se hrăneşte cu peşti, broaşte, raci şi chiţcani.

Familia Ursidae

Ursul polar (Ursus maritimus) este un mamifer mare, greutatea acestuia ajungând până la 350-650 kg la masculi și 150-300 kg la femele, înălțimea la 1,8 m și lungimea la 3 m. Are o blană de culoare albă. Ghearele mari și puternice sunt capabile să doboare adversarii naturali. Are un strat de grăsime sub piele, care îl ajută să se protejeze împotriva frigului, această caracteristică fiind întâlnită și la alte animale din tundră. Este un înotător excelent. Corpul acestora este asemanător cu cel al unui urs maro. Capul poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu circumferința de aproximativ 30 cm. Au buze extensibile, dinții sunt mai mici ca la celelalte specii, dar mai ascutiți, gâtul mai puternic. Au buze extensibile adica nu sunt atașate de gingii și pot culege fructe mici, iar unii le pot coji. Au mirosul bine dezvoltat. Simte prada de la 30 de km depărtare. Urechile sunt mici, externe, dar au auzul bine dezvoltat. Culoarea blănii este albul, dar poate fi galbuie sau gri în timpul verii. Însa explicația științifica a culorii lor este că firele de păr, incolore, sunt goale în interior ca fibrele optice și conduc razele ultraviolete spre pielea lor neagră, unde sunt absorbite. Este foarte calduroasă, iar temperatura corpului rămâne neschimbată atunci când este foarte frig. Sistemul lor de încalzire este foarte eficient (în părul blănii se gasesc canalicule microscopice pline cu aer care asigură o izolare termică excelentă) și de aceea uneori se tavalesc prin zăpada pentru a se racori. Labele din fața sunt folosite pentru înot, fiind mari și membranate pentru a asigura propulsia. Cele posterioare au rol de cârmă. Prezintă gheare

neretractile. Picioarele sunt mai mari decât la ceilalți urși (22 de cm lațime) și au păr pe tălpi și ventuze pentru a le conferi stabilitate pe gheață. Pe uscat nu aleargă atât de repede ca rudele sale. În apa atinge 10 km/h vâslind doar cu labele posterioare, iar scufundat poate să stea până la 5 minute. Se deplasează atingând solul cu călcâiele, dar și cu talpa și pot adopta o poziție bipeda, ceea ce îi avantajează atunci când trebuie să observe pericolele, să caute hrana sau sa lupte.

Bibliografie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Urs_polar