Curtea Internaţională de Justiţie

1 . Evoluţia jurisdicţiei internaţionale permanente . a) Curtea de justitie internationala e un sistem judiciar permanent -a luat fiinta de art 14 al Pactului

Societăţii Naţiunilor.b) E organ judiciar principal al ONU (art. 92 din Cartă) cu caracter restrins şi considerarea statutului

său ca anexă a Cartei ONU, ca parte integrantă a acesteia.c) Are competenta sa judece doar diferendele de ordin juridic d) Este competenta sa judece diferendele de ordin juridic cu care statele sint de acord sa i se

supuna e) poate solutiona diferendele dintre statele participante la viata internationala /f) ea poate fii sesizata cu probleme de ordin juridic exercitind 2 competente diferite – competenta

contencioasa – si al subiectelor care au acces la jurisdictia CJJg) e compusa ditr un corp de judecatori independenti ( 15) alesi de adunarea generala si consiliul de

secutirate fiecare din aceste organe votind in mod independent / sint alesi pe 9 ani cu posibilitate de prelungire daca indeplinesc votul concordant a adunarii generale si a consiliului de securitate – nici un stat nu poate avea doi nationali judecatori /

h) Deciziile curtii sint obligatorii numai pentru statele care au acceptat competenta sa si s au angajat sa se supuna judecatii sale si numai pentru cauza solutionata

i) In anumite iprejurari curtea admite judecatori ad hoc sa solutioneze o cauza particulara

2) Principiul caracterului facultativ al jurisdicţiei C.I.J. a) Statele membre O.N.U. nu sunt supuse jurisdicţiei Curţii privind un litigiu dat decât dacǎ au consimţit la aceasta. Exprimarea consimţământului statelor de a se supune jurisdicţiei C.I.J. poate avea locA = a priori, deci înainte şi indiferent de existenţa vreunui diferend , Acceptarea a priori se poate face prin două modalităţi distincte:

a) Printr-o declaraţie unilaterală, denumită şi „clauză facultativă. Acceptarea a priori a jurisdicţiei C.I.J. mai poate să rezulte din anumite tratate bilaterale sau multilaterale, privind soluţionarea paşnică a diferendelor, care stabilesc competenţa C.I.J.

b) Prin clauzele compromisorii ale unor tratate bilaterale sau multilateraleB= sau a poteriori, deci în cazul şi pentru soluţionarea unui anumit diferend. = Acceptarea a posteriori, deci după apariţia între două state a unui diferend, se face printr-un acord special care intervine între aceste state ce poartă denumirea de compromis.

3) Competenţa contencioasă (jurisdicţia) C.I.J. = Competenţa ratione personae.

a) „Numai statele pot fi părţi în cauzele supuse Curţii”. b) Toate statele membre ONU sunt automat, în aceastǎ calitate şi membre ale Statutului Curţii.c) Persoanele fizice sau juridice nu au acces la jurisdicţia C.I.J.d) Organizaţiile internaţionale nu se pot înfăţişa în calitate de părţi în faţa Curţii.

= Competenţa ratione materiae. în competenţa Curţii intră „toate diferendele de ordin juridic având ca obiect: a) interpretarea unui tratat; b) orice problemă de drept internaţional; c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale; d) natura sau întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale”.

1

4) Dreptul aplicabil .-= e) Curtea are dreptul de a solutiona o cauza accua et bune – aplicind echitatea f) Curtea trebuie sa judece litigiile ce i sint supuse aplicind dreptul international

5 Regulile de procedurǎ ale Curţii a) partile pot sa si prezinte toate argumentele de drept si de fapt sa asigure contradictoritatea in urma careia toate problemele pe care le ridica speta sa poata fii clarificate b) procedura admite ca faze distincte administrarea de probe scrise ( memorii / contra- memorii/raspuns / contra- raspuns ) si dezbateri orale

6 Hotărârea . Curtii g) Solutionarea unui diferend supus CJJ se incheie prin adoptarea unei hotariri h) Soluţia este aceea pentru care optează majoritatea judecătorilor prezenţi. În cazul unei

împărţiri egale între voturile judecătorilor, va decide votul (poziţia) Preşedintelui Curţii.Motivarea opiniilor separate ale judecătorilor aflaţi în minoritate, faţă de cei care au decis soluţia adoptată de Curte, se anexează la hotărârea Curţii. Hotărârea C.I.J. este definitivă şi obligatorie.intre parti ( state onu) care si au dat consintaminutul

i) Ea se bucura de autoritatea lucrului judecat j) Este opozabila doar partilor in litigiu si numai pentru cauza pe care o solutioneaza

7 Competenţa consultativă a C.I.J. Curtea poate =

a) Sa dea hotărâri ca o instanţă judiciară, Curtea b) să emită şi avize consultative, care pot fi cerute pentru orice problemă juridică de Adunarea

Generală sau de Consiliul de Securitatec) . Cu autorizarea Adunării Generale, mai pot solicita avize consultative şi alte organe O.N.U.

(Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă etc.) ca şi instituţiile specializate, „în probleme juridice care privesc sfera lor de activitate”.

Avizele consultative ale C.I.J. nu au caracter obligatoriu

8) Instanţe jurisdicţionale cu competenţă specială

a) Sint instanţele jurisdicţionale create de state pentru reglementarea acelor tipuri de litigii care privesc un domeniu specializat al activităţii internaţionale şi, în anumite cazuri, un număr mai limitat de state9) Trei trăsături comune definesc natura acestor instituţii: a) ele pot fi sesizate (cu privire la un diferend) de către state dar şi de către particulari, persoane fizice sau juridice;

(b) nu beneficiază decât de competenţa ce le este atribuită de actul constitutiv al unei organizaţii internaţionale sau de o convenţie multilaterală;

(c) eterogenitatea dreptului aplicabil, ca o consecinţă firească a primelor două trăsătuEXEMPLE DE Instanţe jurisdicţionale cu competenţă specială

a) Tribunalul international pentru Dreptul Marii-- accesul e dechis steleor parti la conventia din 1982 si unor entitati nestatale - aplica dreptul eterogen – amestecat - sentintele lui sint definitve si obligatorii

b) Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene – CJCE - asigura respectul dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive ale comunitatilor europene- ea nu echivaleaza in raport cu alte organe similare pe plan international – actioneaza ca o curte federala - are activitate contancioasa foarte diversa care se poate referi la

2

= interpretarea tratatelor si actelor comunitare / aplicarea validitatii actelor comunitare /sanctiuni impuse de Comisia Comunitatilor Europene in baza dreptului comunitar/ repararea prejudiciului produse de organele Comunitatilor sau agentii acestora

C Jurisdictii administrative in sistemul Natiunilor Unite - Sint institutiile jurisdictionale care reglementeaza conflictele intervenite intre institutiile din

sistemul O N U si functionarii sau agentii lor - Ele solutioneaza doar litigiile dintre organizatie si functionarii sau rezultind din exercitarea unei

functii publice internationale - Hotaririle lor sint definitive sau pot fii supuse anumitor conditii privind caracterul lor definitiv

SANCTIUNILE IN DREPTUL PUBLIC a) Sint reactii ale statelor intreprinse individual sau colectiv indreptate impotriva unui stat autor al

unor incalcari ale normelor sau obligatiilor internationale b) Sint actiuni de constringere adoptate de organizatiile internationale impotriva statelor membre

care nu se conformeaza unor prevederi ale actelor lor constitutive si mai ales unele masuri adoptate de C onsiliu de Securitate al O N U impotriva unui sau mai multor state care prin conduita lor pun in pericol pacea si securitatea internationala

c) E un instrument dur de solutionare a unui diferend international d) Ea trebuie sa determine modificarea conduitei internationale a statului – sa restabileasca

ordinea normativa internationala e) Sint un complement al mijloacelor de reglemntare a diferendelor – adic o alternativa fata de

recurgerea la forta sau amenintarea cu forta care au fost excluse din categoria mijloacelor de reglementare a diferendelor

1) Sanctiunile care se pot aplica direct de un stat impotriva altui stat sau alor state in numele dreptului de autoaparare sint a) retorsiunea b) represaliile

2) Retorsiunea a) e sanctiunile care se pot aplica direct de un stat impotriva altui stat sau alor state b) e actiunea / reactia unui stat legala prin care acest stat raspunde unui act inamical sau

unei incalcari a dr international de catre alt stat c) actele de retorsiune au caracter ilicit d) poate onsata in acte neamicale dar legitime ex – ruperea relatiilor diplomatice / revocarea privilegiilor diplomatice /institurea unui embargou sau intreruperea unui ajutor economic daca aceasta masura nu incalca prevederile unui tratat

e ) are dezavantajul = ca rezultatul acestora este influentat de raportul de putere dintre cele doua parti – - f) s int eficiente mai ales atunci cind balanta piterii se inclina in favoarea statului care le aplica

3) Represaliile

a) sint anctiunile care se pot aplica direct de un stat impotriva altui stat sau alor state b) sint acte ale unu stat care ar trebuie considerate ilegale dar care pot fii justificate acestea fiind un raspuns la conduita contrara dreptului international a altui stat c) pot avea caracter politic economic sau juridic nu pot avea caracter militar - se realizeaza prin acte identice cu cele care le au generat / trebuie sa fie proportionale din punctul de vedere al intinderii ori gravitatii lor cu actele fata de care constituie un raspuns -are dezavantajul = ca rezultatul acestora este influentat de raportul de putere dintre cele doua parti –

3

- sint eficiente mai ales atunci cind balanta piterii se inclina in favoarea statului care le aplica

CARTA ONU

Momente importante care au prefaţat constituirea ONU: 1941: Churchill şi Roosevelt proclamă Carta Atlantică în care se regăsesc primele elemente ale unei noi ordini a păcii şi cooperării. 01.01.1942: Numele „Naţiunile Unite“ apare pentru prima oară în declaraţia Aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial, în care 26 de state se obligau să-şi continue lupta împotriva Axei. Până la finalul războiului, alte 25 de state aderă la Alianţă. 30.10.1943: Prima conferinţă a miniştrilor de externe din statele Alianţei la Moscova. SUA, Marea Britanie, URSS şi China declară că trebuie creată o organizaţie internaţională care să cuprindă toate statele care iubesc pacea, în vederea menţinerii păcii mondiale şi a securităţii internaţionale. 01.12.1943: La Conferinţa de la Teheran, Roosevelt, Churchill şi Stalin declară că atât ei, cât şi Naţiunile Unite au ca sarcină primordială instaurarea unei păci de durată. Sept. 1944: Reprezentanţii SUA, ai Marii Britanii, URSS şi China schiţează la Dumbarton Oaks, SUA, scheletul Cartei Naţiunilor Unite. Feb. 1945: Churchill, Roosevelt şi Stalin cad de acord la Yalta asupra creării unui statut special al marilor puteri în cadrul Consiliului de Securitate (drept de veto). Aprilie–iunie 1945: La Conferinţa de la San Francisco, reprezentanţii celor 50 de state membre ale Alianţei elaborează Carta Naţiunilor Unite. 26.06.1945: Carta ONU este semnată de cele 50 de state fondatoare (Polonia devine mai 2 târziu cel de-al 51-lea stat fondator). 24.10.1945: Carta ONU intră în vigoare după ce a fost ratificată de majoritatea membrilor fondatori.

1.1 Principalele trăsături. Cele mai importante scopuri Societăţii Naţiunilor sunt legate de promovarea păcii şi prevenirea războiului. Sistemul instituit de Pact pentru menţinerea păcii se bazează pe două principii: 1) membrii Societăţii sunt de acord să respecte şi să apere integritatea teritorială şi independenţa politică a altor state; şi 2) orice război sau ameninţarea cu războiul reprezintă o problemă a întregii organizaţii.

1.2. Evaluare de ansamblu. Privită din punctul de vedere al scopului pentru care a fost constituită (menţinerea păcii, prin reglementarea disputelor pe cale paşnică, şi prevenirea izbucnirii unui nou război), se poate aprecia că Societatea Naţiunilor şi-a îndeplinit doar parţial obiectivele. Sistemul instituit de Pact pentru reglementarea diferendelor şi-a dovedit însă slăbiciunile şi ineficienţa atunci când una din părţi la diferend a fost o mare putere.

§3. Scopuri şi principii

Organizaţia Naţiunilor Unite poate definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în ceea ce priveşte entităţile sale - state suverane - cât şi domeniile în care se implică, scopul său principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

3.1. Scopuri – enunţate în articolul 1 al Cartei O.N.U. 1) Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. 2) Realizarea cooperării internaţionale în domeniul economic şi social. 3) Realizarea cooperării internaţionale pentru promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. 4) Dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni. 5) Alte obiective, cum sunt: a) luarea de măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale; b) practicarea toleranţei şi convieţuirea împreună ca buni vecini; c) acţionarea organizaţiei ca centru de armonizare a eforturilor naţiunilor pentru realizarea scopurilor Cartei.

3.2. Principii – enunţate în art. 2 din Carta ONU.

4

Aceste principii au forţă obligatorie, ele reprezentând obligaţii fundamentale pentru orice stat membru al ONU, din momentul ratificării Cartei de către state. Principiile cuprinse în Carta ONU, în principal în art. 2, dar şi în alte secţiuni, se constituie într-un corp de norme fundamentale, în temeiul cărora se reglementează şi funcţionarea ONU. Aceste norme, aşa cum apar în Cartă, nu sunt în toate cazurile suficient de explicite iar, în legătură cu unele dintre ele nu sunt specificate căile punerii lor în aplicare. În aceste împrejurări, începând cu anul 1962, Adunarea Generală a ONU s-a angajat într-un proces de codificare a principiilor ce guvernează raporturile dintre state, conform Cartei Naţiunilor Unite. Primele documente în acest sens sunt rezoluţiile 1815, şi 2625 (p. 198 orig.).

§4. Membrii - dobândirea calităţii de membru al ONU s-a realizat pe două căi: prin participarea la elaborarea actului constitutiv; şi prin aderare.

Drept urmare, s-a ajuns la stabilirea a două categorii de membri: membrii originari şi membrii admişi.

4.1. Membrii originari – această categorie (cuprinzând 51 de state) include statele care au fost invitate şi au participat în Conferinţa de la San Francisco, în cadrul căreia s-a redactat Carta ONU, ori care au semnat mai înainte, în 1942, Declaraţia Naţiunilor Unite. Toate cele 51 de state declarate ca membri fundatori au ratificat Carta ONU înainte de sfârşitul anului 1945.

4.2. Aderarea. De la crearea ONU până în prezent numărul statelor care au aderat la ONU este de 140, iar împreună cu membrii originari numărul total al membrilor ONU a ajuns în prezent la 191.Potrivit art. 4 alin. 1 al Cartei, pot deveni membri ai Naţiunilor Unite toate statele „iubitoare de pace”, care „acceptă obligaţiile Cartei” şi care „după aprecierea Organizaţiei, sunt capabile şi dispuse să le îndeplinească”.

4.3. Pierderea calităţii de membru ONU.

a) Retragerea voluntară. b) Suspendarea din calitatea de membru - articolul 5 al Cartei prevede că un membru ONU poate fi suspendat din „exerciţiul drepturilor şi privilegiilor decurgând din calitatea de membru”, în cazul în care împotriva acestuia „Consiliul de Securitate a întreprins o acţiune preventivă sau de constrângere”. Un caz special de suspendare, nu a calităţii de membru, ci a exerciţiului unor drepturi, decurgând din această calitate, este şi acela prevăzut de art. 19 ai Cartei ONU. c) Excluderea - în conformitate cu prevederile articolului 6 al Cartei, un stat poate fi exclus din ONU atunci când „încalcă în persistent mod principiile” cuprinse în Cartă.

§5. Structurile ONU

Carta Naţiunilor Unite, în art. 7 alin. l, indică următ 6 organe principale ale Naţiunilor Unite: Adunarea Generală;Consiliul de Securitate;Consiliul Economic şi Social;Consiliul de Tutelă;Curtea Internaţională de Justiţie;Secretariatul.

§6. Adunarea Generală - apare ca fiind organul care şi-a adus cea mai importantă contribuţie în a conferi ONU calitatea de „centru de armonizare” a acţiunilor statelor pentru atingerea scopurilor comune proclamate de Cartă.

6.1. Alcătuire. Potrivit art. 9 al Cartei, Adunarea Generală se compune din toţi membrii Naţiunilor Unite.

6.2. Funcţii şi competenţe - competenţele de ansamblu ale Adunării Generale sunt precizate în art. 10 al Cartei, potrivit căruia „Adunarea Generală poate discuta orice chestiuni sau cauze care intră în cadrul prezentei Carte, sau se referă la puterile şi funcţiile vreunuia din organele prevăzute în prezenta Cartă...” şi poate face „recomandări Membrilor Naţiunilor Unite sau Consiliului de Securitate ori Membrilor

5

Organizaţiei şi Consiliului de Securitate, în orice asemenea chestiuni sau cauze”. Dintre competenţele privind funcţionarea Organizaţiei, pentru care Adunarea Generală este abilitată să acţioneze singură, menţionăm:- Alegerea metodelor de organizare a propriilor lucrări;- Desemnarea membrilor altor organe ale ONU;- Gestionarea resurselor financiare ale Organizaţiei.Adunarea Generală, ca organ plenar ONU, nu poate realiza anumite competenţe privind activităţile Organizaţiei decât printr-o acţiune concertată, împreună cu Consiliul de Securitate. Competenţele partajate de cele două organe privesc, pe de parte, statutul statelor membre şi, pe de altă parte, anumite funcţii elective, după cum urmează: (a) admiterea de noi membri care impune recomandarea Consiliului de Securitate, (b) aplicarea de sancţiuni în anumite condiţii, (c) alegerea Secretarului General al ONU, ori (d) a judecătorilor Curţii Internaţionale de Justiţie- Competenţe referitoare la statutul „teritoriilor şi popoarelor dependente”. - În exercitarea competenţelor privitoare la cooperarea în domeniul politic, în conformitate cu art. 13 alin. 1. lit. a., Adunarea Generală face recomandări având drept scop „a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui”. - Competenţele Adunării Generale vizează şi domeniul drepturilor omului, principiul respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale fiind înscris în Carta ONU ca unul din scopurile Naţiunilor Unite şi dezvoltat în art. 55 în care se arată că, în vederea creării condiţiilor de stabilitate şi de bunăstare, Naţiunile Unite „vor promova respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi fară deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.În afara funcţiilor privind viaţa organizaţiei şi a celor referitoare la scopurile şi principiile Cartei, Adunarea Generală are competenţe şi exercită funcţii în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale..Un domeniu important, în care Adunării Generale îi sunt conferite competenţe prin Cartă şi în care ea exercită o serie de funcţii, este cel economic şi social. Înfăptuirea acestei dimensiuni revine:- Adunării Generale, care potrivit art. 13, „iniţiază studii şi face recomandări” în scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniile economic, social, cultural, al învăţământului şi sănătăţii” şi- Consiliului Economic şi Social, care va acţiona sub autoritatea Adunării Generale (art. 60), activitatea activitatea ECOSOC desfăşurându-se sub autoritatea şi îndrumarea Adunării Generale.

6.3. Organizarea lucrărilor. - Adunarea Generală, se întruneşte, de regulă, o dată pe an, în sesiuni ordinare, care se deschid la sediul din New York al Organizaţiei, în a treia a zi de marţi a lunii septembrie şi durează până la mijlocul lunii decembrie. - Adunarea Generală se poate întruni şi în sesiuni extraordinare, atunci când împrejurările o cer. - La începutul fiecărei sesiuni anuale, Adunarea alege un Preşedinte al sesiunii, 21 Vicepreşedinţi, ca şi Preşedinţii celor şapte Comitete plenare ale Adunării Generale şi Preşedintele Comitetului de verificare a deplinelor puteri. Aceştia formează Biroul adunării (Comitetul General).- Datorită numărului mare al punctelor înscrise pe agenda fiecărei sesiuni (peste 160 în ultimii ani), Adunarea Generală distribuie, pentru dezbatere, peste 75% din acestea între cele şapte Comitete plenare, în funcţie de natura problemelor de care se ocupă fiecare comitet:

6.4. Adoptarea hotărârilor. Conform art. 18 alin. l al Cartei, „Fiecare membru al Adunării Generale dispune de un vot”. În ceea ce priveşte aplicarea regulii majorităţii, Carta stabileşte o distincţie între „chestiunile importante” şi „alte chestiuni”.Carta precizează că hotărârile în „chestiunile importante” se iau cu majoritatea de 2/3 din membrii prezenţi şi votanţi. Asupra tuturor celorlalte probleme, hotărârile în Adunarea Generale se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi şi votanţi. Hotărârile Adunării Generale mai pot fi adoptate, fără recurge la votul formal, prin consens, modalitate de decizie neprevăzută în Cartă. Hotărârile acesteia au doar caracterul unor recomandări, deci o autoritate politică şi morală, fiind lipsite de forţă juridică obligatorie. De la această regulă fac excepţie hotărârile privind funcţionarea internă a organizaţiei.

6

MIJLOACELE PASNICE DE SOLUTIONARE A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

1. Istoricul reglementarii principiuluiPrincipiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale si procedurile de drept international pentru realizarea lui au cunoscut o lunga evolutie istorica. În continutul acestui principiu se reunesc aspecte juridice (de drept international), de morala si de politica internationala.Primele încercari de reglementare a solutionarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale au avut loc în cadrul Conventiilor de la Haga, din 1899 si 1907.Statutul Societatii Natiunilor (1919), stabilea pentru statele membre obligatia de a încerca sa solutioneze prin mijloace pasnice diferendele dintre ele, fara a exclude însa posibilitatea recurgerii la razboi.Solutionarea diferendelor internationale pe cale pasnica constituie un principiu al dreptului international public din anul 1928, când a fost semnat „Pactul Briand-Kellogg”. Pe lânga condamnarea razboiului si renuntarea la folosirea razboiului ca instrument al politicii nationale, Pactul consemneaza si angajamentul statelor de a solutiona conflictele internationale numai prin mijloace pasnice. În dispozitiile Pactului nu este specificata nici o procedura de constrângere colectiva aplicabila în cazul încalcarii sale.Carta O.N.U ( 1945 ) consacra principiul solutionarii diferendelor internationale prin mijloace pasnice, ca o obligatie internationala a statelor si un principiu fundamental al dreptului international public.La nivel regional, principiul a fost consacrat în „ Conventia europeana pentru solutionarea pasnica a diferendelor” (1957) adoptata în cadrul Consiliului Europei.

2. Notiunea de diferendÎn sens larg, notiunea de diferend cuprinde contestatiile, litigiile, divergentele sau conflictele

dintre doua subiecte de drept international. Diferendele internationale pot sa aiba o natura juridica sau politica.a) Diferendele juridice sunt cele în care se opun pretentii de drept între state si care au ca obiect interpretarea unui tratat, o problema de drept international, existenta unui fapt care, daca ar fi stabilit, ar constitui încalcarea unei obligatii internationale precum si stabilirea naturii sau întinderii reparatiei datorata pentru încalcarea unei obligatii internationale.b) Diferendele politice sunt diferendele în care pretentiile contradictorii ale partilor nu pot fi formulate juridic.

3. Clasificarea mijloacelor pasnice de solutionare a diferendelorO regula importanta a dreptului international contemporan este regula caracterului facultativ al mijloacelor pasnice, conform careia, statele îsi aleg în mod liber si pe baza acordului dintre ele, mijlocul pasnic la care sa recurga pentru solutionarea unui diferend aparut între ele.Mijloacele pasnice de drept international pot fi clasificate în doua categorii: mijloace diplomatice si politice (nejurisdictionale) si mijloace jurisdictionale. O categorie aparte o constituie mijloacele pasnice bazate pe constrângere.

4. Mijloacele diplomatice si politice (nejurisdictionale)Mijloacele pasnice de drept international - diplomatice si politice - sunt reglementate prin conventii internationale universale sau regionale. În general, solutiile adoptate ca urmare a folosirii acestor mijloace pasnice au un caracter de recomandare fata de partile diferendului, cu exceptia hotarârilor adoptate de Consiliul de Securitate al O.N.U.

4.1. Mijloacele pasnice cu caracter diplomaticDin aceasta categorie fac parte: negocierile directe între statele aflate în diferend, bunele oficii, mediatiunea, ancheta internationala si concilierea internationala.a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de solutionare a diferendelor internationale. Negocierile diplomatice directe între statele aflate într-un diferend sunt purtate de catre ministerele afacerilor externe ale statelor, de catre sefii guvernelor sau, în unele cazuri, chiar de catre sefii statelor. În cazul organizatiilor internationale, negocierile se poarta de catre cei mai înalti functionari ai acestora (secretari generali, directori sau presedinti).Bunele oficii si mediatiunea sunt doua forme speciale ale negocierilor diplomatice, elementul lor specific fiind interventia unui tert, acceptat de statele în diferend.

7

b) Bunele oficii reprezinta demersul întreprins pe lânga statele-parti la un litigiu, de catre un tert – stat sau organizatie internationala – din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa îl rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii îl constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau solutionarea unui diferend produs deja. În cazul bunelor oficii, rolul tertului înceteaza în momentul începerii negocierilor directe între partile aflate în diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face propuneri referitoare la modul de solutionare a diferendului, ci doar faciliteaza începerea tratativelor.c) Mediatiunea presupune, de asemenea, interventia unui tert, care poate fi un stat, o organizatie internationala sau o persoana fizica. Tertul, de aceasta data, participa la negocieri si face propuneri referitoare la felul în care se poate solutiona conflictul. Propunerile tertului nu sunt însa obligatorii pentru partile aflate în diferend.d) Ancheta internationala (Comisia internationala de ancheta) se poate utiliza în cazul diferendelor internationale generate de aprecieri diferite asupra unor situatii de fapt. Partile aflate în diferend pot sa constituie o comisie internationala de ancheta, pe baza acordului dintre ele, în care se precizeaza faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze, modul de alcatuire al acesteia si întinderea împuternicirilor membrilor sai. Comisia nu se pronunta asupra raspunderii partilor în diferend. Deliberarile Comisiei internationale de ancheta au loc cu usile închise si ramân confidentiale. Comisia îsi încheie lucrarile printr-un raport, care se limiteaza doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentinte judecatoresti.e) Concilierea internationala (Comisia internationala de conciliere) consta din examinarea unui diferend de catre un organ prestabilit (permanent) sau instituit ad-hoc dupa aparitia diferendului, cu scopul solutionarii aspectelor litigioase dintre partile în diferend care sa conduca la împacarea lor. Comisia internationala de conciliere cerceteaza nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar face si recomandari asupra modului de solutionare a lui. Recomandarile sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru partile aflate în diferend.

4.2. Mijloacele politice de solutionare a diferendelor internationale (organizatiile internationale)Organizatiile internationale, în special cele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, au un rol important în actiunea de solutionare pasnica a diferendelor ivite între statele membre. Organizatiile internationale, în special O.N.U, sunt competente sa actioneze în mod direct pentru solutionarea diferendelor internationale, fie la cererea partilor diferendului, fie din propria lor initiativa.

4.2.1.Rolul O.N.U în solutionarea diferendelor internationaleCarta O.N.U instituie un sistem de rezolvare pasnica a diferendelor internationale care prezinta o anumita gravitate si a caror prelungire în timp pune în pericol pacea si securitatea internationala. Dintre organele principale ale O.N.U sunt competente sa actioneze pentru solutionarea pasnica a diferendelor internationale: Consiliul de Securitate, Adunarea Generala si, în anumite conditii, Secretariatul General al organizatiei.a) Consiliul de Securitate al O.N.U poate actiona pentru solutonarea unui diferend inernational care amaninta pacea si securitatea internationala, din proprie initiativa sau la cererea oricarui stat membru al organizatiei. Consiliul de Securitate este principalul organ al O.N.U. raspunzator pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Carta O.N.U. prevede obligatia partilor într-un diferend ca, în situatia în care nu reusesc sa îl solutioneze, sa îl supuna Consiliului de Securitate, care, fie le recomanda sa recurga la un anumit mijloc pasnic de solutionare, fie propune o solutie de fond în vederea solutionarii diferendului. Consiliul de Securitate are dreptul, potrivit Cartei O.N.U., sa adopte decizii (rezolutii) privind masurile aplicabile statului vinovat. Aceste masuri pot sa nu implice folosirea fortei (întreruperea totala sau partiala a relatiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat, ruperea relatiilor diplomatice cu statul vinovat etc) sau, în cazurile exceptionale, pot fi aplicate masuri de constrângere, bazate pe forta.b) Adunarea Generala a O.N.U. este competenta doar sa puna în discutie si sa faca recomandari cu privire la solutionarea unui diferend international si numai cu privire la procedurile de aplanare pasnica a diferendului.c) Secretariatul General al O.N.U. este competent sa atraga atentia Consiliului de Securitate asupra oricarei probleme legata de aparitia unui diferend. De asemenea, el poate îndeplini misiuni de “bune oficii” sau de mediatiune.

4.2.2. Rolul organizatiilor internationale regionaleOrganizatiile internationale regionale sunt încurajate prin Carta O.N.U. sa contribuie la solutionarea pasnica a conflictelor locale, cu obligatia de a informa Consiliul de Securitate asupra actiunilor

8

întreprinse în acest sens. În general, organizatiile regionale cu competenta generala exercita functii în domeniul apararii pacii si securitatii internationale si a solutionarii pasnice a diferendelor locale. Astfel de functii intra în competenta urmatoarelor organizatii internationale regionale: Organizatia Statelor Americane (O.S.A.), Organizatia Unitatii Africane (O.U.A) si Conferinta pentru Securitate si Cooperare în Europa (în prezent,O.S.C.E). Mai recent, activitatea Consiliului Europei a fost orientata în sensul asigurarii pacii si securitatii pe continentul european, prin mijloace politice proprii ale organizatiei, vizând asigurarea protectiei drepturilor omului.

5. Mijloacele jurisdictionale de solutionare a diferendelor5.1. Arbitrajul internationalArbitrajul international este judecata pe plan international a unui diferend de catre o instanta ad-hoc, constituita de partile în diferend.Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara în Conventia de la Haga din 1907, privind aplanarea conflictelor internationale, care prevede obligatia partilor de a se supune cu buna-credinta hotarârii arbitrale. Sentintele arbitrale au efect obligatoriu doar pentru partile diferendului si sunt limitate la cauza în care au fost pronuntate.Recurgerea la arbitraj este facultativa, fiind conditionata de acordul partilor într-un diferend. Acordul partilor poate sa îmbrace urmatoarele forme:a) Compromisul, care reprezinta un tratat international prin care partile consimt sa supuna diferendul dintre ele unei instante arbitrale, constituita fie dintr-un arbitru unic, fie dintr-un organ colegial ad-hoc, fie dintr-un tribunal prestabilit.b) Clauza compromisorie, care este o clauza (generala sau speciala) inclusa intr-un tratat încheiat de parti prin care acestea înteleg sa supuna eventualele diferende dintre ele unei instante arbitrale.În competenta a unei instante arbitrale intra solutionarea diferendelor de ordin juridic si politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului international public. Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale, pe baza compromisului arbitral si a altor tratate în legatura cu cauza, precum si prin aplicarea principiilor de drept. În solutionarea cauzei, tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul partilor ( dreptul international sau echitatea). Sentinta pronuntata este motivata, are caracter obligatoriu si definitiv. Se admit, în mod exceptional, anumite cai de recurs:

a. recursul în interpretare, daca între partile diferendului a aparut un dezacord asupra sensului hotarârii;

b. recursul în corectare, daca tribunalul a savârsit o eroare de drept sau de fapt sau a manifestat exces de putere;

c. recursul în revizuire, daca se descopera un fapt nou, cu caracter esential care nu a fost cunoscut la data pronuntarii sentintei.

SOCIETATEA NATIUNILOR UNITE –presursoarea ONU

a) E prima tentativa in istoria societatii internationalede a face sa functioneze o organizatie politiva cu caracter universal inzestrata cu organe permanente a caror functionare permitea cooperarea dintre state

b) a introdus o noua forma a diplomatiei multiraterale institutionalizatec) a oferit o experienta care a fost larg folosita in conturarea organizatiei ce ia luat locul adica

organizatia natiunilor unite ONU d) A reprezentat un punct de cotitura in dezvoltarea cooperarii dintre state e) Scopuri = mentinerea pacii prin reglementarea disputelor pe cale pasnica si prevenirea unui nou

razboi Pricipii 1) Membri socetatii sint dee acord sa respecte si sa apere integritatea teritoriala si independenta

politica a altor state 2) Orice razboi sau amenintare cu razboiul reprezinta o problema a intregii organizatii

Pt infaptuirea acestor principii au loc negocieri intre partile in disputa iar cind acestea nu conduc la regementarea diferendului partile sin de acord sa l supuna arbitrajului reglementarii judiciare sau considerarii lor de catre Consiliul Ligii

9

Structura functionala e compusa din A) Adunarea - organ plenar toate statele Societatii Natiunilor fiind automat membre ale Adunariii si

dispunind de un singur vot B) Consiliul – un organ cu o compozitie restrinsa in care statele membre dispuneau de un singur vot

avind atributii in demeniul ca – reglementarea disputelor/ expulzarea membrilor care violeaza prevederile Pactului / formularea planurilor de dezarmare numirea secretarului general al ligii / alegerea membrilor Curtii Permanente de Justitie internationala are 9 membri din SUA/ Marea Britanie / Franta/ Italia si Japonia eveau statu de membri permanent alturi de 4 membri nepermanenti

C) Secretariatul – indeplinea functii administrative Pactul= prevede sistemul mandatelor incredintate natiunilor avansate – Marea Britanie / franta /

japonia/ belgia / africa de sud/ australia / noua zeelanda = in pact sint descrise 3 categorii de mandate – a/ b / si c = pactul mai prevede sarcini pentru organizatie in domeniul economic si social ca si in

legatura cu dezarmarea Sistemul institui de pact pentru reglementarea diferendelor nu a mai fost eficient atunci cind una dintre

parti la diferend a fost o mare putere

ONU

Elaborarea cartei ONU a avut loc la conferinta de la San Francisco cu pariciparea reprezentantilor a 50 de state Carta a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945ONU = e o organizatie cu vocatie universala atit in ceea ce priveste entitatile sale - state suverane cit si domeniile in care se implica= reprezinta o organizatie de state suverane = are ca scop principal - mentinerea pacii si securitatii internationale = scopuri = mentinerea pacii si securitatii internationale / realiozarea cooperariii internationale in domeniul economic si social / realizarea cooperarii internationale pentru promavarea si incurajarea respectarii drepturlor amului si libertatilor fundamentale pentru tori fara deosebire de rasa limba sau religie / dezvoltarea de realatii prietenesti intre natiuni / alte obiective

1) Exemple- situatii in care actiuni sau omisiuni ale autoritatilor legislative executive sau judecatoresti pot angaja raspunderea international a unui stat a) legilativa- cind adopta legi care contravin unor angajamente conventionale asumate de stat

( actiune) sau cind adopta regelementari interne impuse de o norma de DIP nu modifica sau nu deroga o lege interna care contravine unor angajamente international ale statului

b) judecatoreasca – solutia unei instante judecatoresti sau o lege votata in parlament sau un act al puterii executive pot atrage raspunderea statului – cind adopta hot jud incompatibile cu o norma de DIP / cind comportamentul instantelor poate fii calificat drept o denegare de dreptate

c) executive = prin actiunile sau onisiunile lor un ministru sau un functionar vamal pot atrage raspunderea statului

2) Raspunderea internationala se delcalnsaza prin a) Intrunirea celor 3 elemente – conduita ilicita+ imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect de

drept international+ producerea unui prejudiciu

10

3) Sint elemente a raspunderii internationale a statelor a) Conduita ilicita – incalcarea unei norme de dr international b) Imputabilitatea -conduitei ilicite unui subiect de dr international c) Producerea unu prejudiciu

4) Particularitatile contrasemnaturilor in dreptul raspunderii internationale a statelor sint a) Contramăsurile privesc numai măsurile cu caracter temporar, pe care le poate lua un stat lezat,

pentru a aduce statul responsabil în situaţia de a se achita de obligaţiile care-i incumbă în virtutea răspunderii de stat. Ele desemnează acele acţiuni, care pot avea caracter general de represalii, dar nu sunt asociate unui conflict armat.

b) Sint masurile luate de statul lezat fata de statul autor ca reactie la faptul international ilicit comis de statul autor

c) Ele permit statului lezat sa incerce sa si puna in valoare drepturile si sa restabileasca realatia juridica cu statul responsabil care a fost rupta prin faptul ilicit al acestuia

d) Privesc numai masurile cu caracter temporar pe care le lua un stat lezat pentru a aduce statul responsabil in situatia de a se achita de obligatiile care I incuba in virtutea raspunderii de stat

e) Desemneaza acele actiuni care pot avea caracter general de represalii dar nu sint asociate unui conflict armat

5) Modalitati de reparare a prejudiciului moral a) Prin echivalent atunci cind acesta nu poate fii reparat in natura b) Prin satisfactie – scuze ( prin regret . scuze oficiale Ea intervine atunci cind repararea prejudiciului nu mai poate fii reparat prin restituire sau

despagubire prin echivalent Ea nu poate fii disproportionala in raport cu prejudiciul si nu trebuie sa fie umilitoare pentru staul

autor al violarii

6) Asemanari si deosebiri intre - retorsiune represalii si sanctiuni a) Toate sint actiuni care pot inteprinse de statele victime in cazul incalcarii unor obligatii

internationale b) Represaliile

– sint actiuni ilicite raportate la normele DIP inclusive masuri facind apel la forta luate unilateral de catre un stat ca raspuns la o violare a drepturilor sale

- Sint masuri luate in perioade de conflict armat international c) Rstorsiunea ilicite - Intervin ca reactie la un act inamical al unui stat

- Ele constau in ruperea sau restingerea relatiilor diplomatice . instituirea unui embargou . suprimarea programelor de ajutor voluntary etc

d) Sanctiunile - Sint masurile luate impotriva unui stat autor al unei violari sau incalcari grave a unei norme sau

obligatii internationale de catre un singur stat sau un grup de state sau decise de catre o organizatie international ex – folosirea fortei armate

7) Temeiul raspunderii internationale este a) Comiterea unui fapt international ilicit

8) Stabilirea raspunderiii are loc a) prin verificarea celor 3 elemente constitutive

9) Raspunderea internationala a) are drept consecinta si finalitate repararea prejudiciilor produse

11

b) Stabilirea raspunderiii prin verificarea celor 3 elemente constitutive are drept consecinta si finalitate repararea prejudiciilor produse

10) Repararea prejudiciului se poate realiza printr una din urmatoarele forme a) In natura ( restutio in integrum)

- urmareste restabilirea situatiei anterioare

- Intervine in cazul unor prejudicii materiale

- Poate consta in – reconstructia localurilor unei ambasade distrus de insurgent ori eliberarea unei persoane retinute arbitrar Restituirea este materiala dar se poate restitui juridic - abrogarii . anularii sau modificarii unei dispozitii legislative adoptate prin violarea unei norme de DIP . anularea sau reexaminarea unui act administrative ori a unei hotariri judecatoresti luate illegal impotriva unei persoane straine etc b) Prin echivalent ( despagubirile )

- se repara prejudiciul material dar si prejudiciul moral( daca nu poate fii reparat in natura ) c) Prin satisfactie –

- E forma juridica specifica de reparare a unor prejudicii morale ( prin regret . scuze oficiale

- Ea intervine atunci cind repararea prejudiciului nu mai poate fii reparat prin restituire sau despagubire prin echivalent

- Ea nu poate fii disproportionala in raport cu prejudiciul si nu trebuie sa fie umilitoare pentru staul autor al violarii

23 Repararea prejudiciuluia) trebuie sa include atit pierderea suferita ( danum energens) cit si cistigul nerealizat ( lucrum

cesans)

11) Nu se reapara prejudiciula) Prejudiuciul eventual b) pagubele intimplatoare si nedeterminate

24 Despagubirile acordate includ a) Pierderile materiale ( cistig nerealizat . pensiii cheltuieli medicale etc) b) Daunele nemateriale ( prejudiciul moral) - pretiunm doloris - umilire . pierderea unei persoane

etc

12) In dreptul international public se repara a) Prejudiciul material – pecuniar c) Prejudiciul moral – prin satisfactie sau prin echivalent atunci cind acesta nu poate fii reparat in

natura

13) In dreptul international public NU se repara a) Prejudiciul eventual .

14) Este prejudiciul un element al raspunderii internationale a statelor ?a) Da - alaturi de conduita ilicita si se imputabilitatea conduitei ilicite

15) Incalcarea unei norme de drept international poate avea loc a) Printr o actiune sau printr o omisiune in functie de conduita prescrisa de norma

16) Reglementarea paşnică a diferendelor impune statelor părţi la diferend, ca şi altor state, o serie de obligaţii corelative, dintre care sunt de reţinut:

a) În cursul procesului de reglementare paşnică, statele părţi la un diferend internaţional, ca şi alte state, trebuie să se abţină de la orice act susceptibil de a agrava situaţia.

12

b) Din moment ce reglementarea paşnică s-a impus ca principiu fundamental al dreptului internaţional, ambelor părţi le revine obligaţia sǎ soluţioneze litigiul pe cale paşnică.

c) Se impune respectarea riguroasǎ a principiului libertǎţii pǎrţilor de alegere a modalitǎţilor a reglementării.pasnice

d) Diferendele trebuie soluţionate „în conformitate cu principiile de justiţie şi de drept internaţional”.

17) Mijloacele de reglementare paşnică de solutionare a diferendelor internationale sint a) mijloace politice sau diplomatice: -negocierile, bunele oficii, medierea, ancheta, concilierea;b) mijloace de natură jurisdicţională:- arbitrajul şi soluţionarea judiciară care în prezent se realizează de către Curtea Internaţională de Justiţie, dar şi de alte jurisdicţii internaţionale.

- Alegerea mijloacelor de solutionare pasnica este influentata de natura diferendelor ce urmeaza sa se rezolve-

- O distincţie ar trebui sǎ se facǎ şi între diferende „politice” şi diferende „juridice”, fiecare tip de conflict fiind deci susceptibil de soluţionare printr-una din cele douǎ principale categorii de mijloace.

18) Mijloacele diplomatice a) Sint negocierile, bunele oficii, medierea, ancheta, concilierea;b) sint lipste de formalism, se pot desfăşura în afara unui cadru instituţional prestabilit.c) prin ele se urmareste apropierea punctelor de vedere ale partilor pina la gasirea unei solutii acceptabile

pentru ele aceasta solutie nu este insa obligatorie 16) Negocierilea) constituie prima procedura diplomatica de solutionare pasnica b) e un un demers absolut necesar oricărei tentative de a reglementa un diferend.c) sunt considerate, în general, ca modalitatea cea mai adecvată pentru soluţionarea unui diferend. e) ele se desfasoara prin contacte si tratative intre reprezentatii partilor ca si prin schimburi de documente scrise - Părţile fiind angajate în contacte directef) la ele pot participa negociatorii / sefi de stat sau de guverng) ca durata a lor variaza in functie de imprejurarile concrete ale fiecarui caz = se pot desfasura doar citeva zile / mai multi ani / sau chiar deceniiii) ele trebuie desfasurate cu buna credinta – cu intentia 18) Obiectivul negocierilor poate fi

a) soluţionarea ca atare a diferendului sau doar clarificarea elementelor acestuia.in vederea determinarii procedurii pe care partile de acord comun o vor adopta in continuare in scopul solutionarii definitive

19) BUNELE OFICII a) inseamna acţiunea amicală a unui terţ, care poate fi una sau mai multe persoane ori unul sau mai multe state, care intervin pentru a apropia părţile la un diferend şi a le determina să negocieze ori să reia negocierile întrerupte.

b) e un procedeu de interventie amicala care are ca scop inlesnirea contactelor dintre parti b) persoana sau statul care ofera bunele oficii nu se implica in solutionarea de fond a

diferendului ci faciliteaza doar comunicarea dintre parti si asigura eventual mijloace materiale de desfasurare a negocierilor directe

20) MEDIEREA a) e mijlocul pentru reglementare pasnica a unui diferend care se aseamana cu bunele oficii dar

presupune o implicare mai mare a terţului în rezolvarea conflictului, a cărui intervenţie este mai activă

21) . Ancheta internaţională

13

a) este o tehnică tradiţională, cutumiară, folosită în cazurile în care există divergenţe între părţile la un diferend, asupra situaţiei de fapt care l-a generat.

22) . Concilierea internaţională a) e o modalitate mai noua de solutionare pe cale diplomatica a unor diferende internationale b) reprezintă „un mod de reglementare a diferendelor internaţionale de orice natură, în care o

comisie, constituită de părţi, fie cu titlu permanent, fie pentru o anumită situaţie, ca urmare a unui diferend, procedează la o examinare imparţială şi se străduieşte să definească termenii unui aranjament, susceptibil de a fi acceptat de părţi, ori acordă părţilor orice concurs care îi va fi cerut în vederea reglementării” (s.n.).

c) procedura, = concilierea se desfăşoară, ca şi ancheta, prin intermediul unei comisii. Ea întoc-meşte un raport, ale cărui concluzii trebuie să fie motivate, atât în fapt cât şi în drept, prin acestea propunându-se părţilor anumite „soluţii convenabile” pe bază de concesii reciproce.

d) Deşi raportul nu are forţă obligatorie pentru părţile la diferend, de cele mai multe ori concluziile acestuia sunt avute în vedere de părţi.

23) Actiuni care pot inteprinse de statele victime in cazul incalcarii unor obligatii internationale

a) Represaliile – sint actiuni ilicite raportate la normele DIP inclusive masuri facind apel la forta luate unilateral de catre un stat ca raspuns la o violare a drepturilor sale

- Sint masuri luate in perioade de conflict armat international b) Rstorsiunea ilicite

Intervin ca reactie la un act inamical al unui stat Ele constau in ruperea sau restingerea relatiilor diplomatice . instituirea unui embargou . suprimarea programelor de ajutor voluntar etc

c) Sanctiunile Sint masurile luate impotriva unui stat autor al unei violari sau incalcari grave a unei norme sau obligatii internationale de catre un singur stat sau un grup de state sau decise de catre o organizatie international ex – folosirea fortei armate

.24) Mijloacele jurisdicţionale

a) statele parti la orice diferend a carui prelungire ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale trebuie sa caute sa l rezolve pe calea arbitrajului si a reglementarilor judiciare sau prin mecanisme politice diplomatice

24) . Arbitrajul şi justiţia instituţionalizată se caracterizează prin câteva elemente fundamentale ale funcţiunii jurisdicţionale, a dreptului internaţional în general:a) Procedura are caracter contradictoriu şi trebuie să garanteze egalitatea părţilor şi dreptul lor la

apărare;b) Ea se finalizează printr-o hotărâre, întemeiată pe considerente de drept;c) Hotărârea, pronunţată de un organ independent faţă de părţile în litigiu, este obligatorie pentru

acestea.25) Particularitati – realizarea jurisdictiei internationale spre deosebire de justitia interna

a) justitiabili sint statele purtatoare de suveranitate b) in ordinea interna jurisdictia este obligatorie – orice persoana chemata in justitie de un

particular sau o autoritate publice este obligata sa se prezinte c) in ordinea externa jurisdictia - este faculativa – Statele nu pot fii aduse in fata unor

organe de jurisdictie internationala – fie prin anchete arbitrare ori judiciare decit cu consintamintul lor expres al acestora

26) . Arbitrajul internaţional

14

a) e un mijlocul de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale în cadrul căruia părţile la un diferend, printr-un acord formal, încredinţează soluţionarea diferendului unui terţ – care poate fi reprezentat de o persoană sau mai multe – şi se supun deciziei acestuia, ca urmare a unei proceduri contencioase, din care rezultă o hotărâre definitivă.

b) este o procedură mai flexibilă decât jurisdicţia permanentă, preconstituită.27) Procedura. = in arbitrajul international

a) partile la diferend pot fixa chiar ele regulile procedurii arbitrare b) - procedura cuprinde 2 faze -= una scrisa si alta orala ( fiind facultativa) c) - tribunalul e abilitat sa citeze martori . sa solutioneze expertize si sa indice masuri conservatorii d) - deliberarile tribunalului sint secrete

28) Sentinţa arbitrală a) produce efecte decât între părţi şi se bucură de autoritatea lucrului judecat.b) E obligatorie pentru părţi, are caracter definitiv, dar nu este executoriec) Caraterul neexecutariiu al sentintelor arbitrare spre deosebiire de sentintele de arbitraj din

dreptul intern ( care au caracter executoriu ) isi are temiul in exercitarea suveranitatii de stat d) Validitateaa unei sentinte arbitrare nu poate fii contestata pentru urmatoarele motive= exces

de putere/ coruptie/ absenta motivarii sentintei / derogarea de la o regula fundamentala de procedura sau nulitatea compromisului ////////?

e) Executarea sentintelor este voluntara si se bazeaza pe buna credinta a partilor care au decis sa aleaga si sa urmeze aceasta modalitate de solutionare a diferendului

-

15