Ciclul vietii de familie

GeneralitatiSus

Etapele emotionale si intelectuale prin care un om trece din copilarie pana la varsta pensionarii

ca membru a unei familii se numeste ciclul vietii de familie. In fiecare etapa, omul se confrunta

cu provocari in viata de familie care il ajuta sa isi dezvolte sau sa castige noi abilitati.

Imbunatatindu-si aceste abilitati omul poate depasi schimbarile prin care aproape fiecare

familie (traditionala sau nu) trece.

Nu oricine trece prin aceste etape usor. Situatii ca boli severe, probleme financiare sau

moartea unei persoane apropiate pot avea repercursiuni asupra modului in care o persoana

trece prin aceste etape. Din fericire, abilitati pierdute in una din etape pot fi invatate in

urmatoarele.

Etapele ciclului vietii de familie sunt:

- celibat

- cuplul sau mariajul

- parinti: copii pana la adolescenta

- indrumarea adolescentilor

- pensionarea sau varsta a treia.

Importanta intelegerii ciclului vietii de familie

Abilitatile imbunatatite si evenimentele importante din fiecare etapa permit trecerea cu succes

la urmatoarele stadii de dezvoltare. Daca nu sunt stapanite aceste aptitudini, trecerea la etapa

urmatoare se poate realiza, dar este posibil sa se intampine dificultati in relatiile si tranzitiile

viitoare. Teoria acestui ciclu sugereaza ca tranzitiile facute cu succes pot preveni boli si

tulburari emotionale sau legate de stress.

Indiferent de statut parinte sau copil, frate sau sora, legat prin sange sau dragoste,

experientele din acest ciclu vor influenta ceea ce este sau devine o persoana. Cu cat se inteleg

mai mult provocarile din fiecare etapa cu atat mai usor se trece mai departe.

Intreruperea unui ciclu normal de viata

Stresul vietii cotidiene, confruntarea cu o boala cronica sau orice alte crize scindeaza ciclul

normal. O criza sau un stres in derulare poate intarzia urmatoarea faza a vietii, insa se poate

merge mai departe, fara ca persoana sa fie pregatita pentru tranzitie.

Imbunatatirea ciclului de viata al familiei

Cu siguranta orice persoana poate invata abilitatile neinvatate anterior si prin aceasta sa

imbunatateasca calitatea vietii personale si a familiei sale in oricare moment al vietii. Propria

examinare, educatia si posibil consilierea sunt cai de imbunatatire a vietii personale si de

familie. De asemenea cu ajutorul acestor actiuni se poate trece mai usor peste problemele

aparute, ca de exemplu un divort   sau cand persona in cauza face parte dintr-o familie

destramata.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Stadiul de celibat

3. Stadiul de cuplu

4. Parinti

5. Varsta a treia

Stadiul de celibatSus

Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emotional de familie.

In cursul acestui stadiu, oamenii incearca sa devina independenti din punct de vedere

emotional, fizic, social si financiar. Incep sa dezvolte calitati unice si caracteristici care ii vor

defini ca individ.

Intimitatea este foarte importanta in dezvoltarea individului in etapa de precelibat. Intimitatea

reprezinta abilitatea unei persoane de a dezvolta si mentine relatii stranse care sa reziste in

orice conditii. 

In relatiile apropiate se invata despre:

- incredere

- lucruri comune sau similare

- compatibilitate

- atasament

- dependenta de alta persoana care nu face parte din familie

- impartasirea emotiilor intr-o relatie.

Oamenii isi pot afla identitatea si in afara cadrului familial.

Abilitatea de a avea relatii apropiate cu alta persoana depinde si de succesul cu care s-a

format identitatea sa anterior in viata.

Urmarirea intereselor si scopurilor este parte importanta in dezvoltarea independentei.

In aceasta etapa a vietii de familie, omul devine responsabil de starea sa de sanatate, de

nutritie, de nevoile fizice si medicale. Dezvoltarea obiceiurilor sanatoase de viata (alimentatie

sanatoasa, exercitii fizice si sex protejat) este importanta pentru o sanatate indelungata si

fericire.

De-a lungul vietii se invata noi aspecte ale independentei. Chiar si cand s-a trecut la un alt

stadiu al vietii (de exemplu viata de cuplu) tot se descopera noi aspecte ale independentei, dar

in contextul acelui stadiu de viata.

In timpul acelui stadiu al independentei se doreste:

- vederea in mod separat in relatie cu familia (parinti, copii si alti membri ai familiei)

- stabilirea locului in cadrul carierei

- alte calitati descoperite de-a lungul respectivei faze:

- incredere

- principii morale

- initiativa

- constiinta

- etica

- identitate.

Stadiul de cupluSus

Dupa independenta urmeaza stadiul de cuplu. Acum se descopera abilitatea de a forma o noua

familie si un nou stil de viata. In timpul unei relatii, dar fara a fi vorba de casatorie, se

realizeaza un proces de adaptare si construire, pe cand casatoria necesita anumite deprinderi.

Un nou sistem familial se va realiza prin casatorie. Schita familiala personala formata de idei

personale, sperante si valori formate de relatiile si experientele anterioare se combina cu

schita familiala a partenerului. Aceasta presupune o reconsiderare, din partea ambilor

parteneri, a obiectivelor. In casatoriile care functioneaza, partenerii isi combina credinta si

comportamentul intr-un mod sinergic. 

Sinergia intr-un ciclu de viata familial inseamna posibilitatea de a lua doua pareri si de a creea

o optiune la care niciunul nu s-a gandit. Diferenta fata de compromis este prin faptul ca nu se

renunta la ceva, ci dimpotriva energia partenerilor se canalizeaza spre a forma o a treia idee,

mai buna. Se va descoperi ca idei si sperante din trecut nu mai sunt de actualitate in acest

stadiu. 

Cateva din ariile comune de ajustare ar fi:

- finante

- stil de viata

- recreere si hobby

- relatiile de rudenie

- sexualitate

- prietenii

- acordarea de atentie nevoilor celeilalte persoane inaintea nevoilor personale.

Scopul suprem in acest stadiu este dobandirea interdependentei, care are loc in momentul in

care se poate intra cu totul intr-o relatie cu o alta persoana. Aceasta necesita de asemenea

dezbaterea obiectivelor si uneori de a pune mai presus nevoile persoanei de alaturi fata de

cele personale. Totusi, inainte de a obtine interdependenta, e nevoie de a exista un grad inalt

de independenta.

Intr-un cuplu se pot invata:

- comunicarea avansata intre membrii cuplului

- posibilitatea de a trece impreuna peste greutati

- obiective spirituale si emotionale comune

- care sunt granitele relatiei

- cand pot fi puse nevoile partenerului deasupra celor personale.

Majoritatea cercetarilor indica faptul ca la inceput o casatorie reusita e marcata de pasiune si

sexualitate, care devin mai putin importante mai tarziu. O casatorie reusita in acest stadiu

include politete sau acte de bunavointa intre parteneri (de exemplu acela de a face ceva

dragut pentru celalalt fara a il intreba).

Deprinderile de viata invatate in aceasta perioada sunt importante in dezvoltarea adevaratei

interdependente si a abilitatii de a avea o relatie sanatoasa si cooperanta. 

Cateva din provocarile acestui stadiu sunt:

- tranzitia spre un nou sistem familial

- includerea partenerului de viata in relatiile cu prietenii si familia

- obligatia de a face casatoria sa mearga

- punerea nevoilor partenerului deasupra nevoilor personale.

Daca trecerea spre un sistem familial nou e lina, atunci partenerii vor fi mai putin stresati, ceea

ce va duce la osanatate   mai buna a partenerilor.

Scopurile specifice acestei perioade sunt:

- creearea unei noi familii cu partenerul de viata

- includerea in familia natala si grupul de prieteni apropiati a partenerului.

ParintiSus

Luarea deciziei de a avea copii

La un moment dat in casatorie, va veni momentul deciziei "copil - da sau nu", cu toate ca

unele cupluri stiu ca nu vor copii. Calitatea de a fi parinte este una din cele mai mari incercari

a ciclului de viata familial.

Decizia de a avea copii va afecta dezvoltarea individuala, identitatea familiei si relatiile

conjugale. Copii vor consuma atata timp, incat deprinderile neinvatate in stadiile anterioare

vor fi dificil de recuperat. Capacitatile de comunicare, mentinere a relatiilor si de rezolvare a

problemelor sunt des testate in cursul acestui stadiu.

Aparitia copiilor duce la schimbarea rolurilor intre membrii familiei. Fiecare parinte are trei

roluri importante si solicitante: ca si individ, partener de viata si parinte. Ca si noi parinti,

identitatile se modifica in functie de felul in care reactioneaza intre ei si cu alte persoane. Daca

in celelalte stadii nu s-a invatat despre compromis si angajament s-ar putea ca individul sa nu

aiba deprinderile necesare tranzitiei in acest stadiu. 

Alaturi de bucuria de a avea copii parintele ar putea simti un stres sau o frica datorata

schimbarilor aparute. Femeile ar putea fi ingrijorate de faptul ca sunt insarcinate   si ca vor

trece prin durerile nasterii. Barbatii tind sa fie introvertiti ceea ce ar putea cauza probleme

medicale. Problemele emotionale sau medicale din cursul acestui stadiu trebuie discutate cu

medicul de familie si medicul obstetrician.

Indrumarea copiilor mici

Procesul emotional major al acestui stadiu este adaptarea copiilor in alte relatii, insa mai ales

integrarea lor in familie. Partenerii cuplului isi vor insusi rolurile de indrumatori si vor trece la

stadiul de parinte. Astfel ca in timp ce personalitatea individuala se va dezvolta, parintii vor fi

si factorii de decizie in noua familie. De fapt o casatorie reusita apare in momentul in care

personalitatea individuala conlucreaza la realizarea unui cuplu armonios.

Dezvoltarea sanatoasa a unui copil depinde de abilitatea parintilor de a-i oferi un mediu

inconjurator plin de afectiune, sigur si organizat. Copii au de castigat atunci cand parintii au o

relatie solida.

Grija pe care o poarta copiilor mici scurteaza timpul pe care o persoana il petrece singura sau

cu partenerul. Daca nu s-au invatat anterior lucruri precum compromisul pentru bunastarea

familiei, mariajul poate avea de suferit. Divortul, relatiile extraconjugale pot interveni in

perioada de crestere a copiilor atunci cand parintii nu si-au insusit deprinderile potrivite.

Pe de alta parte, pentru cei care s-au inarmat cu abilitatile potrivite aceasta perioada poate fi

una fericita, rasplatita in ciuda tuturor provocarilor. Astfel, o persoana se poate dezvolta atat

individual cat si ca parte a unui cuplu sau a unei familii.

Scopurile specifice in momentul in care in familie intra un copil sunt:

- crearea de spatiu pentru copil prin ajustarea sistemului conjugal

- preluarea rolului de parinte

- revizuirea relatiilor in familia marita incluzand rolurile de parinte si bunic.

Parinti de adolescenti

Perioada adolescentei poate fi una grea pentru o familie, o perioada care poate testa abilitatile

membrilor de a relationa. De asemenea poate fi o perioada de crestere si explorare creativa

pentru intreaga familie. Familiile care trec cu bine peste aceasta perioada au un mariaj solid,

flexibil, cladit pe comunicare buna, rezolvarea problemelor, grija reciproca, sustinere si

incredere. Majoritatea tinerilor experimenteaza diferite ganduri, convingeri, stiluri care pot

cauza un conflict familial. 

Puterea unui om ca individ si ca parte a unui cuplu este critica pentru modul in care face fata

provocarilor care intervin atunci cand creste un adolescent. Se tinde spre o atmosfera

echilibrata in care un tanar capata incredere, siguranta emotionala si posibilitatea de a incerca

noi comportamente. Importanta in aceasta etapa este flexibilitatea cu care se incurajeaza un

copil pentru a deveni independent si creativ. Stabilind granitele tanarului si in acelasi timp

incurajandu-i explorarea. 

Daca o persoana are o identitate individuala bine dezvoltata anterior aceasta va fi mult mai

linistita in ceea ce priveste schimbarile prin care trece copilul sau. In schimb, daca persoana nu

are abilitatile necesare se simte amenintata de evolutia copilului.

Flexibilitatea in rolurile pe care o persoana le joaca in sistemul familial este o deprindere

esentiala in dezvoltarea acestei etape. Responsabilitati ca serviciul sau grija pentru cineva

bolnav pot cere unui om sa joace roluri variate, schimbatoare. 

Este momentul in care unul sau mai multi membrii ai familiei simt depresie (stare psihica

caracterizata prin tristete, incetinirea ritmului ideativ, inhibitia activitatii) sau alta suferinta. De

asemenea se pot plange de dureri fizice fara cauza aparenta (tulburari somatice ca dureri

de stomac sau de cap) alaturi de alte tulburari legate de stress. 

Toate acestea pot duce la o lipsa de grija pentru mariaj sau pentru dezvoltarea individuala.

Spre sfarsitul acestei faze atentia unui parinte se imparte intre maturizarea adolescentului si

cariera si mariajul propriu. Neglijarea personala si a cuplului face aceasta trecere dificila.

Omul trebuie sa inceapa sa se gandeasca la rolul pe care il joaca in ingrijirea propriilor parinti

care imbatranesc.

Facand din propria sanatate o prioritate in aceasta faza este de mare ajutor in etapele ce

urmeaza in ciclul familial de viata.

Scopurile acestei faze sunt:

- schimbarea relatiilor parinte-copil pentru a permite acestuia evolutii inauntrul si in afara

sistemului familial

- indreptarea atentiei asupra mariajului si carierei

- se incepe indreptarea atentiei asupra batranilor din familie.

Cuibul gol: plecarea tinerilor

Aceasta etapa incepe atunci cand primul copil paraseste casa parinteasca si se termina cu

"cuibul gol". Plecarea copilului cel mare de acasa are consecinte pozitive si negative. Daca

familia s-a dezvoltat semnificativ in cadrul ciclului, copiii vor fi pregatiti sa plece si sa faca fata

provocarilor vietii. Nefiind responsabili de indatoririle parintesti se poate revigora propria

relatie sau atingerea tintelor profesionale.

Stabilirea unor relatii mature cu copiii este cheia acestei etape. Parintii pot fi pusi la incercare

prin acceptarea unor noi membrii in familie datorita casatoriei sau altor relatii ale copiilor.

Acum este momentul de a restabili prioritatile in viata, de a ierta pe cei care au gresit (chiar cu

mult timp inainte) si de a evalua convingerile proprii.

Daca nu s-a trecut peste etape cu mijloace si atitudini potrivite, copii pot avea nesansa sa nu-si

fi insusit deprinderile necesare pentru a trai bine pe cont propriu. Sotul si sotia trebuie sa faca

tranzitia impreuna altfel pot deveni incompatibili unul cu altul. Dar nu trebuie sa se uite faptul

ca toate aceste abilitati se pot inca recupera. Viata unui individ si tranzitia spre faza urmatoare

poate fi imbunatatita prin educatie si examinarea proprie.

Acesta este perioada in care sanatatea si vitalitatea unei persoane se poate diminua. Unii sunt

chiar diagnosticati cu boli cronice. Simptomele acestor boli pot limita activitatile uzuale si cele

indragite. 

Problemele de sanatate legate de varsta mijlocie pot include:

- hipertensiune   (tensiune arteriala crescuta)

- probleme legate de greutatea corporala

- artrita (inflamatia elementelor componente ale unei articulatii)

- menopauza (incetarea activitatii biologice genitale caracterizata prin incetarea menstrelor)

- osteoporoza (decalcifierea oaselor)

- boli coronariene (boli ale inimii)

- depresie

- boli legate de stress.

Tot in aceasta etapa stressul legat de ingrijirea batranilor poate afecta starea de sanatate a

individului.

Telurile specifice acestei etape includ:

- atentia asupra mariajului fara copii

- dezvoltarea de relatii mature cu tinerii

- regruparea relatiilor pentru a include aliantele de rudenie si nepotii atunci cand copii si-au

intemeiat propria familie.

Varsta a treiaSus

In cadrul acestei faze a ciclului familial intervin multe schimbari in viata omului. Primirea unor

noi membrii in familie sau plecarea altora pe masura ce copiii se casatoresc sau divorteaza,

aparitia nepotilor sunt partea cea mai importanta a etapei.

Poate fi o mare implinire cand, dupa ce s-a eliberat de responsabilitatea de crestere a copiilor

omul se poate bucura de roadele muncii lui de o viata. 

Provocarile la care o persoana face fata sunt intretinerea altor membrii ai familiei, urmarirea

intereselor si activitatilor proprii, concentrarea asupra cuplului. Majoritatea oamenilor au grija

de parintii mai in varsta in acest stadiu. Astfel se pot simti incercati de problemele emotionale,

financiare, fizice ale acestora incercand sa-i ajute si sa-si mentina in acelasi timp

independenta. Se poate intalni si declinul in abiltatile fizice si psihice precum si modificari in

statutul social sau material. 

Exista de asemenea si posibilitatea mortii unora din membrii familiei, chiar si a partenerului de

viata. Calitatea vietii va depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta schimbarilor,

dobandita in celelalte stadii. Depinde de asemenea si de cat de bine fiecare individ a avut grija

de propria sanatate pana in acel punct. Procesul normal de imbatranire va afecta corpul uman

prin scaderea densitatii osoase, riduri si dureri. 

Exista posibilitatea aparitiei de boli fizice sau psihice odata cu inaintarea in varsta; cu toate

acestea imbatranirea nu inseamna neaparat si sanatate proasta. Pensionarea poate fi si o

perioada de fericire si implinire. Aparitia nepotilor va aduce multa bucurie, fara a aduce si

responsabilitatile aparute la cresterea unui copil. Totusi cei care nu au un sistem de suport sau

au dificultati materiale ar putea intampina dificultati in aceasta faza a vietii. 

Principalele scopuri necesare pentru a ajunge la acest stadiu final al vietii familiale

sunt:

- mentinerea intereselor personale si sanatatea fizica alaturi de ale partenerului de viata,

odata cu imbatranirea

- explorarea de noi roluri familiale si sociale

- acordarea suportului moral copiilor mai mari si a altor membri ai familiei

- acceptarea in sistemul familial a inteligentei si experientei de viata a celor mai in varsta

- acordarea de suport generatiilor mai in varsta, fara depasirea limitelor

- trecerea peste moartea partenerului de viata, a unui frate, sora sau prieten apropiat precum

si pregatirea pentru propria moarte

- cugetarea si reflectarea asupra a ceea ce s-a invatat si experimentat in timpul vietii.

24904 vizualizari, 23 August 2009

Pagina printabila

1Verifica-ti sanatatea

alegi zona afectata si primesti diagnosticul

Afla acum

1

2

3

4

MEDICI SPECIALISTIrecomandarile noastre S.C. psiholog Diana Balan Dr. Elisabeta Alexe Psiholog Corina Bacalearos Psiholog Catalin Andrei

Vezi lista completa

Clinici

Centrul Medical Medicover Pipera Bucuresti Centrul Mindcare CLINICA AQUAMARIN Bio Medica International

Spitale

Spitalul de psihiatrie TITAN Dr. Constantin Gorgos Ambulatoriul de specialitate - Spitalul de bolnavi cronici si

geriatrie Sf. LUCA Spitalul clinic de psihiatrie prof. dr. OBREGIA Centrul de sanatate Medic Line

Vezi spitale din Bucuresti

Comunitate

Toate posturile

Tradare 14 zile, 4 ore, 24 min

Buna ziua. imi este foarte greu sa scriu aceste randuri, dar tocmai am avut parte de cea mai

dureroasa experienta din...

Obsesia de perfectiune a lucrurilor 16 zile, 5 ore, 58 min

Buna! as vrea sa imi spuna si mie cnv cum as putea sa scap de obsesia asta pe care o am de

ceva timp. de exemplu daca am...

Deceptie 19 zile, 8 ore, 16 min

Buna ziua.de curand am trecut printr-o deceptie care pe mina m-a marcat si nu-mi pot

revenii.as dori o consultatie sau o...

Cum sa procedez? 1 luni si 4 zile

Nu stiu daca este grupul de discutie potrivit pentru problema mea, insa sper sa primesc niste

sfaturi. de paste am fost in...

Citeste si

Arhiva

Necesitatile nutritionale ale femeii...Generalitati Pentru prima decada din viata, din punct de vedere nutritional nu exista

multe diferente intre alimentatia fetelor si cea a baietilor de aceeasi varsta. Dar odata

ce este atinsa varsta adolescentei, lucrurile incep sa se schimbe. Necesitatile...citeste

mai mult

Metode contraceptiveGeneralitati Metodele contraceptive (contraceptia) sunt acele metode care previn o

sarcina. Acestea ii permit unei femei sa aleaga momentul potrivit pentru a face un

copil. Majoritatea femeilor pot ramane insarcinate incepand cu varsta primei

menstruatii si pana...citeste mai multCAPITOLUL 3

Caracteristicile vieţii de familie

         În acest capitol plec de la premisa că familia este un sistem dinamic, ea cunoaşte transformări permanente. Membrii ei se dezvoltă, evoluează împreună şi adaugă noi elemente care îmbogăţesc viaţa familială. Îţi voi prezenta câteva dintre concepţiile referitoare la ciclul vieţii familiale, câteva procese familiale semnificative şi mă opresc mai mult la abordarea transgeneraţională a familiei (a lui Murray Bowen) pe care o consider extrem de interesantă şi de utilă în înţelegerea psihologiei familiei. Mi-aş dori ca la finalul studiului acestui capitol să cunoşti:

-          care sunt principalele etape prin care trece o familie şi care sunt caracteristicile specifice fiecărei etape;

-          să caracterizezi procesul comunicării în familie;-          să înţelegi de ce este abordarea lui Murray Bowen atât de importantă;-          să poţi defini şi pune în practică noţiunea de diferenţiere a sinelui şi toate celelalt

concepte ale orientării transgeneraţionale;-          să poţi construi şi interpreta sumar o genogramă;

1.      Etapele vieţii familiale

Familia este un sistem deschis, viu, cu influenţe multe şi diverse din partea mediului şi numeroase tipuri de interacţiuni cu acesta. Sistemul familial niciodată nu rămâne la fel; el se schimbă de la un moment la altul în funcţie de evenimentele care apar în interiorul şi exteriorul familiei. El trebuie să se restructureze şi reorganizeze în funcţie de:

         apariţia sau dispariţia unora dintre membrii ei (naşterea copiilor a nepoţilor, decesul, căsătoria copiilor, revenirea după un divorţ a copilului în cuibul familiei de origine);

         creşterea şi dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul, conşietentizarea rolului parental de către părinte, înaintarea în vârstă etc.,);

         apariţia unor evenimente aşteptate sau neaşteptate (intrarea copilului la grădiniţă sau şcoală, divorţul, pensionarea părinţilor, obţinerea unui loc de muncă pentru părinte, o boală etc.);

Deci, o schimbare într-o generaţie determină schimbări şi în celelalte generaţii. Transformările care au loc într-un susbsistem familial influenţează şi celelalte subsisteme. Important este să reţii că schimbările prin care trece o familie nu se fac în mod lin, ci, dimpotrivă, în salturi, unoeri presupunând chiar zguduiri, care pot fi plăcute sau dureroase, dar aproape întotdeauna stresante.

De exemplu, atunci când copilul merge la şcoală, toţi ceilalţi membrii ai familiei îşi vor schimba programul, atitudinile şi comportamentele unul faţă de altul. De asemenea, problemele de comunicare şi relaţionale pe care o fată adolescentă de 15 ani le are cu părinţii săi se pot datora interacţiunii mai multor factori: adaptării ei la adolescenţă; crizei de 40 de ani a tatălui; îngrijorării mamei sale pentru o boală proprie sau a unui părinte. Sau, după plecarea copiilor de acasă şi restabilirea echilibrului şi a vieţii în doi a părinţilor, ei pot fi confruntaţi cu întoarcerea copilului în urma unui divorţ şi asta va presupune o nouă şi dificilă sarcină parentală.

         În felul acesta, a apărut ideea ciclului de viaţă familială, care presupune

parcurgerea mai multor stadii sau etape.

Salvador Minuchin identifică patru stadii de dezvoltare care apar în

majoritatea familiilor:

1.                      Constituirea cuplului – diada maritală formează un sistem funcţional

prin negocierea graniţelor (interacţiunea cu socrii), reconciliind stilurile de viaţă

diferite şi dezvoltând reguli referitoare la conflict şi cooperare.

2.                      Familia cu copii mici – sistemul marital se reorganizează atunci când

apar copiii pentru a se adapta cerinţelor cerute de parentalitate.

3.                      Familia cu copii şcolari şi adolescenţi – familia interacţionează acum

şi cu sistemul şcolar. Pe măsură ce copiii devin adolescenţi, familia trebuie să se

adapteze la probleme ca influenţa prietenilor, pierderea parţială a controlului

parental, emanciparea copiilor, etc.

4.                      Familia cu copii mari – aceştia devin deja adulţi, astfel că relaţia

dintre părinţi şi copii trebuie modificată pentru a deveni relaţie de tip adult – adult.

Sociologii Evelyn Duval şi Reuben Hill au aplicat un cadru de dezvoltare

familiilor din anii 1940, prin stabilirea unor etape discrete ale dezvoltării grupului

familial, cu sarcini ce trebuie îndeplinite pentru fiecare dintre ele. Acestea sunt:

         Etapa cuplului fără copii

         Etapa familiei cu copii de vârstă şcolară

         Etapa familiei cu copii deveniţi adulţi;

         Etapa familiei omului singur (văduvia).

Terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor(1980, 1999) au

îmbogăţit acest cadru; ei au apelat la orientarea multigeneraţională, recunoscând

patternurile culturale diverse şi având în vedere şi etape care nu sunt neapărat

specifice, cum ar fi divorţul şi recăsătoria. Este de altfel, considerată cea mai

cuprinzătoare şi demonstrată clinic etapizare, organizată pe şase etape distincte:a)      iniţiativa tânărului adultb)      căsătoriac)      familiile cu copii micid)     familiile cu adolescenţie)      iniţiativele copiilor şi părăsirea căminuluif)       familia la bătrâneţe.

Te rog, studiază şi tabelul de mai jos în care sunt prezentate mai detaliat

etapele conform concepţiei autorilor menţionaţi mai sus (după Nichols şi Schwartz,

2005, p. 126- 127).

Evident, nu există nici o versiune standard a etapelor vieţii de familie. Nu

numai că familiile au o diversitate de tipuri, aşa cum ai văzut în capitolul anterior,

dar aceste tipuri pot avea norme şi reguli foarte diferite pentru etape diferite.

Valoarea conceptului de ciclu de viaţă constă în a recunoaşte că familiile, adesea,

dezvoltă probleme la tranziţiile de la o etapă la alta datorită inabilităţii sau temerilor

membrilor şi a sistemului familial de a face tranziţia de la o etapă la alta. De aceea,

te-aş ruga să nu le foloseşti pentru a stabili şi a judeca ce este normal sau de

aşteptat în anumite etape într-o familie.

Etapele ciclului vieţii de familie

Procesul emoţional al tranziţiei: Principiul cheie

Schimbări de gradul doi în statutul familiei cerute pentru a continua dezvoltarea

Părăsirea casei: adulţii tineri singuri

Acceptarea responsabilităţii emoţionale şi financiare

a) Diferenţierea sinelui în legătură cu familia de origine;b) Dezvoltarea relaţiilor intime egale;c) Stabilirea sinelui în legătură cu munca şi independenţa financiară;

Formarea familiilor prin căsătorie:noul cuplu

Angajarea în noul sistem a) Formarea sistemului marital;b) Realinierea relaţiilor cu familiile extinse şi prietenii pentru a include soţul/soţia;

Familii cu copii mici

Acceptarea noilor membrii în sistem

a) Adaptarea sistemului marital pentru a face loc copiilor;b) Împărţirea sarcinilor privind creşterea copilului, a sarcinilor financiare şi gospodăreşti;c) Realinierea relaţiilor cu familia extinsă pentru a include rolurile părinţilor şi bunicilor;

Familia cu adolescenţi

Mărirea flexibilităţii graniţelor familiei pentru a putea permite independenţa copiilor şi slăbiciunile bunicilor

a) Schimbarea relaţiei părinte-copil pentru a putea permite adolescentului să se mişte în interiorul şi în afara sistemului;b) Refocalizarea asupra problemelor maritale de la mijlocul vieţii şi asupra carierei;c) Începutul schimbării spre îngrijirea generaţiei mai vârstnice. Lansarea copiilor şi plecarea.

Lansarea copiilor şi plecarea lor de acasă

Acceptarea multitudinii de ieşiri şi intrări în sistemul familiei

a) Renegocirea sistemului marital ca o diadă;b) Dezvoltarea relaţiilor adult-adult;c) A face faţă dizabilităţilor şi morţilor părinţilor (bunicilor);

Familii în viaţa târzie

Acceptarea schimbării rolurilor generaţionale

a) Menţinerea funcţionării şi intereselor proprii şi /sau ale cuplului în faţa declinului psihologic: explorarea noilor opţiuni ale rolului familial şi social;b) Sprijin pentru un rol mai central al

generaţiei de mijloc;c) Flexibilizarea sistemului familial datorită înţelepciunii şi experienţei celor mai în vârstă, sprijinind generaţia mai vârstnică fără suprasolicitarea lor;d) Declanşarea mecanismelor de coping pentru a face faţă pierderii soţului, copiilor şi a altor perechi şi pregătirea pentru moarte.

2.      Procesele familiei

În cadrul familiei au loc numeroase procese şi fenomene familiale, cum ar fi intercunoaşterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competiţia, negocierea, formarea unor coaliţii, manipularea, etc. M-am gândit să fac o prezentare succintă doar a intercunoaşterii şi comuniicării, pe care le consider fundamentale, lăsându-te pe tine să le aprofundezi pe acelea care îţi stârnesc interesul, folosind bibliografia suplimentară de la sfârşitul capitolului.

Intercunoaşterea

Alături de comunicare, acest proces de intercunoaştere stă la baza formării şi evoluţiei cuplului şi familei. Cei doi parteneri se întâlnesc, se plac, se îndrăgostesc (de cele mai multe ori) şi hotărăsc să se cunoască. După ce consideră că se cunosc suficient, dacă există şi dorinţa de a forma un cuplu stabil, de a rămâne împreună, de regulă se căsătoresc. Dar procesul intercunoaşterii nu s-a încheiat, ci dimpotrivă, abia acum se manifestă plenar. O dată ce partenerii încep să locuiască împreună, să realizeze sarcinile casnice împreună, să facă faţă influenţelor externe, ei se cunosc din ce în ce mai mult, pe diverse faţete ale personalităţii. Astfel intercunoaşterea este un proces atât voluntar, conştient, cât şi involuntar, automat. Partea voluntară constă în acţiuni directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă. Partea involuntară constă în comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare pertener le realizează şi în urma cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt. Uneori, acest tip de intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cuplui, partenerii bazându-se mai mult pe ceea ce afirmă decât pe ceea ce fac. De exemplu, într-o familie cu un partener alcoolic sau neimplicat emoţional, celălalt partener poate minimaliza comportamentele de abuz de alcool sau cele lipsite de afecţiune, crezând că „într-o zi se va schimba”, pentru că „aşa spune”. Asta va duce la o falsă intercunoaştere şi la un fenomen de autoiluzionare. Totuşi, aşa cum cred că ştii şi tu, faptele caracterizează omul cel mai bine.

Autodezvăluirea şi dezvăluirea reciprocă ajută foarte mult la stabilirea intimităţii în cuplu şi familie. Atât cei doi parteneri, cât şi părinţii şi copiii stabilesc relaţii mai bune, mai deschise şi mai calde tocmai prin intermediul autodezvăluirii. Tot ea facilitează stimularea dragostei erotice, dar mai ales cea profundă, matură.

Dar nu este uşor şi nici la îndemână să te dezvălui şi să asculţi dezvăluirea altei persoane, nici chiar a soţului sau copilului tău. Iată care sunt câteva dintre barajele intercunoaşterii:

         Teama de a nu lăsa pe celălalt să afle presupusele defectele proprii;         Teama de respingere sau pierdere care ar putea urma (în mod real sau doar

fantasmat) dacă celălalt cunoaşte ceea ce tu apreciezi ca fiind urât, nepotrivit, defect, etc.;

         Tendinţa de a judeca propria dezvăluire sau ceea ce dezvăluie partenerul(a);         Tendinţa de a te arăta superior partenerului (ceea ce falsifică intercunoaşterea);         Mitul conform căruia „partenerul trebuie să îşi dea sema cum eşti, dacă te iubeşte

suficient de mult”;         Deprinderi greşite de comunicare (vezi mai jos, la blocajele comunicării)

Evident, însă, ceea ce facilitează intercunoaşterea esteautocunoaşterea şi încrederea în sine. Ele ajută atât în primele momente ale dezvăluirii, cât şi mai târziu, la aprofundarea intercunoaşterii. Ele ajută la gestionarea temerilor şi la eliminarea sau reducerea barajelor.

Comunicarea

Comunicarea este foarte strâns legată de intercunoaştere, fiind

mijlocul prin care aceasta din urmă se realizează. De aceea, o bună

comunicare va stimula intercunoaşterea, care la rândul ei va

contribui la satisfacţia şi împlinirea comunicării.

Cred că deja cunoşti cele două forme fundamentale de

comunicare umană, cea verbală şi cea nonverbală, aşa că nu am să

insist asupra lor. Menţionez doar că ambele sunt folosite şi foarte

utile în cuplu şi familie. Ele pot ajuta la reglarea relaţiilor familiale

şi la reechilibrarea sistemului familial.

O altă clasificare a tipurilor de comunicare, utilă celor care

studiază familia este cea a lui Gregory Bateson. El împarte

comunicarea în:

         Comunicarea digitală;

         Comunicarea analogică.

În comunicarea digitală, fiecare mesaj are doar un referent, aparţine doar

unui tip logic şi constă în semne arbitrare (Bateson şi Jackson, 1968). De

exemplu, cuvântul “masă” nu desemnează nimic altceva decât o piesă de

mobilier. Din punctul de vedere al comunicării digitale, o durere de cap este o

durere de cap şi nimic altceva.

În comunicarea analogică, mesajul are mai mult decât un referent, putând

exprima diferite grade. De exemplu, strângerea unui pumn este în acelaşi timp

un semn pentru un anumit tip de comportament (ex. ameninţare, opoziţie,

frustrare, agresivitate), dar, totodată, este şi o parte a acestui comportament. În

anumite culturi, manifestări ca plânsul, ţipatul, ruperea hainelor, smulgerea

părului, lovirea capului de un zid exprimă în mod analog diferite grade de

disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin luarea în considerare

a altor mesaje. Aşa de pildă, o durere de stomac nu este doar o durere de

stomac, ci, concomitent, exprimarea dezgustului, un mod de a te sustrage de la a

face o treabă, sau o cerere de afecţiune. “Durerea de stomac” comunicată cuiva

ca mesaj analogic va depinde de situaţia şi de contextul în care mesajul analogic

a fost emis (Madanes). Astfel, simptomele care apar în familie sunt de fapt

mesaje comunicate celorlalţi membri cu scopul de a schimba ceva în sistemul

familial.

De exemplu, o soţie frustrată de lipsa de atenţie a soţului său

preocupat de alte probleme îi poate comunica brusc o durere de

stomac, în timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificaţii. El poate

însemna intenţia de a-l deturna pe soţ de la problemele lui, nevoia

de a-i capta atenţia şi afecţiunea şi, totodată, o stare fizică logică de

disconfort epigastric.

Sau “Am o durere de cap…”, comunicată în momentul pregătirii de culcare

poate însemna mai mult decât o stare internă, deteriorarea relaţiilor sexuale sau

refuzul acestora.De asemenea, stilul şi modalităţile de comunicare se învaţă în primul rând în

familie. Apoi ele sunt modelate în grupuri şi societate. De aceea, inclusiv blocajele în comunicare vor fi preluate din familie şi folosite în viitoarele relaţii de cuplu şi de familie ale copiilor.

Elementele care facilitează o bună comunicare sunt:         Sentimentele de afecţiune autentică ale membrilor familiei;         Abilităţile de gestionare ale sentimentelor care se nasc în procesul comunicării;         Onestitatea şi promovarea adevărului în orice comunicare;         Deschiderea la şi preţuirea mesajelor (verbale şi nonverbale) care vin de la ceilalţi

membrii, ca urmare a conştientizării faptului că acestea ajută la păstrarea echilibrului familial;

         Oferirea unui timp şi spaţiu special pentru comunicare, mai ales a ceea ce este important, delicat, sensibil;

         Folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, tocmai pentru a te asigura că ceea ce ai transmis a şi fost recepţionat corect de către partener.

Cele mai frecvente blocaje ale comunicării în cuplu şi familie sunt:         Deprinderile greşite de comunicare: lipsa ascultării, întreruperea discursului

celuilalt, realizarea unor alte activităţi în timpul discuţiei cu partenerul, aşezarea pe o poziţie superioară cum ar fi: „ştiam asta”, „exact asta voiam să spun şi eu”, „eu ştiu mai bine, nu trebuie să îmi spui tu”, ignorarea a ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul „eu ştiu cel mai bine ce e bine pentrun tine” etc;

         Timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii;

         Teama de a se exprima, de reacţiile partenerului, părintelui sau copilului;         Miturile – de exemplu „nu e frumos să vorbeşti despre sex/despre defectele

celuilalt”, „nu trebuie să îţi spun asta; ar trebui să îţi dai singur(ă) seama dacă stai cu mine şi spui că mă iubeşti”, „dacă ne simţim bine în pat nu mai trebuie să şi vorbim” etc.

3.      Dimensiunea afectivă a familiei

Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii afetive a omului. Relaţia afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de sine şi ceilalţi. Acest lucru este frumos şi foarte clar surprins de Dorothy Law Nolte în poemul său „Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (1954) pe care am să ţi-l ofer aici.

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;Dacă triesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

Te invit însă să îi citeşti cartea „Cum se formează copiii noştri” (Ed. Humanitas, 2001), scrisă împreună cu Rachel Harris, pentru a putea afla mai multe şi înţelege mecanismele prin care copiii asimilează tot ce se întâmplă în viaţa familială şi în special în viaţa afectivă. De asemenea, ar putea să îţi lărgească şi cunoştinţele referitore la rolurile parentale.

Am decis să îţi prezint aici doar câteva lucruri despre iubire, cel mai important sentiment din familie, care stă la baza dezvoltării noastre ca fiinţe umane şi despre intimitate care reprezintă caracteristica funcdamentală a vieţii de cuplu şi de familie. Restul te provoc pe tine să cauţi în bibliografia pe care ţi-o sugerez la finalul capitolului şi în alte cărţi la care eu nu m-am gândit sau nu le-am citit sau nu au apărut încă!

Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care formează cuplul (marital sau nu). Actualmente iubirea este principala motivaţie pentru transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).

E. Wheat (1980, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de

manifestare a iubirii:

            1. Epithumia - se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată prin

dragoste sexuală plină de satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator sigur al

sănătăţii căsniciei, chiar dacă, după Wheat, relaţiile sexuale nu sunt aspectul cel

mai important al căsătoriei.

            2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros

presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită, dar şi

dorinţa de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici - romantismul. Este o

iubire pasională şi sentimentală şi reprezintă cel mai adesea punctul de plecare în

căsătorie.

            3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relaţie confortabilă, care

înglobează o afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă. Se bazează

pe loialitate mutuală şi se manifestă în relaţiile dintre soţi, părinţi şi copii, fraţi şi

surori, realizând sentimentul de apartenenţă la un grup unit.

            4. Fileo - este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit manifestând-se cu

gingăşie, dar aşteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie,

reciprocitate. Fileo creează prieteni, în strânsă apropiere. Ei îşi mărturisesc şi

împărtăşesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe care

nu le-ar putea încredinţa altcuiva. Ei îşi împart timpul şi interesele, ceea ce conferă

căsătoriei siguranţă, atractivitate şi recompense. Chiar dacă există multă pasiune în

sexualitate, absenţa lui Fileo înnegureazã căsătoria şi o face neinteresantă.

            5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea

de a se oferi continuu, fără a aştepta nimic în schimb. Ea preţuieşte şi slujeşte

necondiţionat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate. Este modelul

iubirii Christice, dincolo de emoţii şi sentimente pasionale, fiind profund infuzată

spiritual, rod al unei opţiuni conştiente, al unei alegeri libere. Este definită şi ca o

dragoste a acţiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a avea compasiune pentru

celălalt, fiind mai curând o atitudine şi un comportament motivat spiritual, şi

aproape deloc emoţie.

Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau iubire imatură şi una matură. Iubirea imatură se caracterizează printr-o intenistate mare, printr-un amestec de dependenţe şi deci de aştepări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzională, despre care vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck, cel care a aplicat concepţia boweniană la relaţiile erotice sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea imatură este specifică adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener, apare şi drasgostea

matură. Dragostea matură este mai puţin intensă (nu îţi „dă fluturi în stomac”), dar este mult mai profundă; implică încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (fără tendinţe de a-l schimba, a-l controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci; presupune şi admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Binenţeles, la o astfel de dragoste ajung persoanele care se iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat, care pot să fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu partenerul.

Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face uşor, ci dimpotrivă cu conflicte, suferinţe adaptări. De altfel, Erich Fromm considera că iubirea este o artă, un mod de a trăi în artă” şi milita pentru învăţarea acestei arte aşa cum se procedează în oricare artă (muzică pirctură etc.). Ccea ce ajută însă la transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm sunt:

         Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal;         Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;         Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să iubeşti;         Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de

sentimente şi auto-control;         Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri, din

egocentrism şi egoism şi a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie.

De altfel, toţi cei care au ajuns la dragostea matură afirmă că satisfacţia maritală este mult mai crescută, că intimitatea şi satisfacţia sexuală sunt incomparabil mai plăcute şi pline de satisfacţii decât în timpul îndrăgostirii sau la tinereţe.

Intimitatea

Dennis Bagarozzi, doctor în psihologie şi consilier care a lucrat cu cupluri

mai bine de 30 de ani, în cartea sa „Stimularea intimităţii maritale” publicată în

2001 pleacă în studiul său asupra intimităţii în cuplu de la definiţia dată de

Dicţionarul Random House al limbii engleze. Acesta defineşte intimitatea ca „relaţie

personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă

persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o înţelegere profundă a

celeilalte persoane, precum şi o exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor ce

oferă o bază pentru familiaritate” (apud D. Bagarozzi, 2001, p. 5). Bagarozzi

concluzionează că intimitatea este „un proces interactiv care conţine o serie de

componente bine structurate şi interrelaţionate” în centrul acestora stau

„cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea celuilalt şi aprecierea modului unic al

partenerului de a vedea lumea” (D. Bagarozzi, 2001, p. 56).

Acelaşi autor menţionează ca intimitatea este o nevoie umană de bază, ce

derivă din nevoia fundamentală de supravieţuire, de ataşament. Acest lucru poate fi

observat cu relativă uşurinţă la persoanele care au fost private în perioada imediat

după naştere de un ataşament bun faţă de mamă şi care devenite adulte, au

dificultăţi de dezvoltare a intimităţii (Ainsworth, Blehar, Waters, Wall, 1978, Bowlby,

1969, 1973, 1988, Horner, 1984). Nevoia de intimitate poate fi conceptualizată, din

punctul de vedere al dezvoltării, ca o manifestare mai matură, mai diferenţiată şi

mai avansată a nevoii biologice universale de apropiere, de contact cu o altă fiinţă

umană. De aceea, această nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o

persoană la alta, astfel încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate

diferite atât per global, cât şi pe fiecare componentă a intimităţii în parte.

D. Bagarozzi (2001, p. 6-14) vorbeşte de nouă componente ale intimităţii:

1. intimitate emoţională

2. intimitate psihologică

3. intimitate intelectuală

4. intimitate sexuală

5. intimitate fizică (non-sexuală)

6. intimitate spirituală

7. intimitate estetică

8. intimitate socială şi recreaţională

9. intimitate temporală

Intimitatea emoţională reprezintă nevoia de a comunica şi împărtăşi cu

partenerul toate sentimentele, atât pe cele pozitive, cât şi pe cele negative. Există

câteva limite care pot influenţa manifestarea acestui tip de intimitate: credinţa că

numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotrivă că, doar cele

negative, pentru a şti ce trebuie să îmbunătăţeşti; credinţa că doar anumite tipuri de

sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de ex, doar bucuria şi iubirea, dar

nu şi fericirea sau excitarea, sau doar tristeţea şi frustrarea, dar nu şi furia sau ura.

Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi conecta cu

o altă fiinţă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine, caracteristici

semnificative şi foarte personale, cum ar fi speranţele, visele, fanteziile, aspiraţiile,

dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri, temeri, probleme, insecurităţi, conflicte

interioare cu partenerul. Acest tip de intimitate necesită o mare putere interioară a

celui care împărtăşeşte, deoarece el devine în astfel de momente foarte vulnerabil,

dar şi o mare capacitate de susţinere a celui care ascultă pentru a nu-l răni pe

partenerul său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru ca

această formă de intimitate să se manifeste.

Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica şi împărtăşi cu celălalt ideile

importante, gândurile, credinţele. Ea nu presupune intelectualizare sau

raţionalizare (cele două mecanisme de apărăre inconştiente), orgoliu sau

demonstrarea superiorităţii, sau cererea de laudă, recunoaştere sau adulaţie. Toate

acestea vor crea distanţă între parteneri şi în nici un caz intimitate. Dimpotrivă ea

presupune capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt,

indiferent dacă este sau nu de acord cu această perspectivă. Putem spune că este

varianta cognitivă a empatiei.

Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi exprima cu

partenerul acele gânduri, sentimente, dorinţe şi fantezii de natură senzuală şi

sexuală. Ea duce la trezirea dorinţei sexuale, dar nu e obligatoriu să se ajungă la

actul sexual. Acest tip de intimitate presupune săruturi, îmbrăţişări, atingeri, dans,

jocuri erotice, îmbăierea împreună etc. evident, ea este conectată profund cu

dragostea erotică, nu cu cea părintească, fraternă, amicală sau cea narcisică. De

asemenea, aşa cum spuneam şi mai sus, dragostea erotică trebuie să ajungă la

maturitate pentru a facilita intimitatea sexuală.

Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică

de partener, fără a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau

simple îmbrăţişări, mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.

Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăşi partenerului gândurile,

sentimentele, credinţele şi experienţele referitoare la religie, supranatural şi

aspectele spirituale ale existenţei, viaţă moarte, valori morale, etc. Spiritualitatea

este o chestiune foarte personală. De aceea, este nevoie de o mare deschidere din

partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de intimitate, deoarece ea nu

înseamnă că cei doi împărtăşeşsc aceleaşi valori, idei, practici.

Intimitatea estetică reprezintă nevoia şi dorinţa de a împărtăşi cu partenerul

sentimentele, gândurile, credinţele, valorile, experienţele pe care persoana le

consideră frumoase, la care sufletul rezonează sau inspiră. Minunile naturii, simple

(un fulg de nea) sau complexe (cosmosul), pot fi baza unei asemenea intimităţi. Alte

exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura, sculptura arhitectura si alte forme

de expresie artistică. Acest tip de intimitate nu se asociază şi nu este preludiu

pentru nici un alt tip de intimitate. Este o experienţă care se trăieşte, se împlineşte

prin ea însăşi.

Intimitatea socială şi recreaţională este nevoia de a se angaja în activităţi şi

experienţe plăcute şi de joc cu partenerul. Include activităţi precum: schimbul de

glume şi povestiri haioase, împărtăşirea evenimentelor curente de viaţă, luatul

meselor împreună, practicarea de sporturi şi jocuri, dansatul de plăcere etc. aceste

activităţi pot include şi prieteni comuni sau rude.

Intimitatea temporală implică timpul pe care fiecare partener va dori să îl

petreacă zilnic cu celălalt pentru activităţi intime. Această cantitate de timp va fi

diferită pentru cei doi parteneri. Pentru unele persoane 15-20 de minute pot fi

suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor fi suficiente.

            Comunicarea, cum spuneam şi mai devreme, poate stimula sau diminua

intimitatea cuplului. Stimulativă este comunicarea directă a nevoilor şi dorinţelor

fiecărui partener, adică atunci când mesajele sunt clare, directe şi sincere.

Inhibitive sunt:

mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de eventualele

refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. În ambele cazuri

însă minciunile erodează sentimentele de încredere şi iubire dintre cei doi.

mesajele confuze - când mesajele sunt neclare, putând avea mai multe

înţelesuri. De exemplu, dacă soţul îi spune soţiei sale într-o zi „În sfârşit mi-

au dat o primă consistentă. Acum ne permitem să ne facem de cap” – în acest

caz, soţia nu va şti cu exactitate dacă el se referă la mult-visata călătorie de

la sfârşitul săptămânii despre care au tot vorbit sau la a-şi cumpăra frigiderul

de care au nevoie;

mesajele paradoxale – sunt cele care exprimă două idei opuse în acelaşi timp.

De exemplu, un soţ dominator şi agresiv care îi cere soţiei să îşi exprime mai

clar şi mai des opiniile proprii sau o soţie care plânge în urma unei certe cu

soţul îi spune acestuia să nu ţină cont de plânsul ei.

mesajele agresive – sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică,

mesajele incongruente

Gerard Leleu vorbeşte şi el clar şi pe înţeles despre intimitatea în cuplu, care de altfel se constituie ca fundament pentru intimitatea familială; merită să menţionez aici ceea ce el consideră condiţii pentru o bună intimitate psihică:

  autocunoaşterea;  încrederea în sine şi intimitatea cu sine;  a trăi în prezent, adică „aici şi acum”;  îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică, eliminarea

sau diminuarea complexelor corporale etc.);  îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);  crearea cadrului pentru dezvoltarea şi manifestarea senzualităţii.

Mai multe detalii găseşti citind cărţile sale apărute la Editura Trei (vezi bibliografia suplimentară).

4.      Abordarea transgeneraţională a familiei

În cadrul acestor abordărilor transgeneraţionale, locul cel mai important îl ocupă teoria lui Murray Bowen, denumită, după numele său, teoria (şi terapia) boweniană.

Murray Bowen, medic cu specializare în psihiatrie, şi-a făcut rezidenţa la faimoasa clinică Menninger (Menninger Clinic), recunoscută pentru orientarea sa psihanalitică. Aici, Bowen a devenit din ce în ce mai nesatisfăcut de conceptele psihanalitice care nu puteau fi validate prin metode ştiinţifice acceptate în mod convenţional. Ca urmare, el a început să dezvolte o nouă teorie „concepută să corespundă în mod precis cu principiile evoluţiei şi cu omul ca fiinţă evolutivă” (Kerr & Bowen, 1988, p. 360). Bowen şi-a perfecţionat teoria şi după mutarea sa la Institutul Naţional pentru Sănătate Mentală (INSM) în Bethesda, Maryland, în 1954. La INSM, Bowen a admis familii întregi în secţia de cercetare psihiatrică. Cercetarea acestor familii a fost ghidată de teoria boweniană, şi, astfel, teoria a fost extinsă şi modificată de fiecare dată când specialiştii se confruntau cu informaţii noi sau incompatibile. În timpul celor cinci ani la INSM, cercetarea lui Bowen s-a centrat pe familiile cu copii schizofreni, şi în particular pe relaţia simbiotică observată între mame şi copiii lor. În final, teoria s-a dezvoltat pentru a include întreaga familie, adresându-se şi altor tipuri de familii.

Esenţa teoriei boweniene este alcătuită din opt concepte fundamentale.

Aceste concepte interrelaţionate construiesc „piatra de temelie” (Walsh, 1996)

a teoriei, şi anume sistemul emoţional.

Sistemul emoţional include „forţa pe care biologia o defineşte ca

instinct, reproducere, activitate automată controlată de sistemul

nervos autonom, stări emoţionale subiective şi sentimente şi forţele

care guvernează sistemele de relaţie… În termeni largi, sistemul

emoţional guvernează «dansul vieţii» în toate lucrurile vii”. (Bowen,

1975, p. 380).

Un alt termen-cheie de la începutul muncii lui Bowen este masa

de ego familial nediferenţiat. Acesta se referă la „unitatea

emoţională intensă într-o familie care produce emoţionalitate ce

interferează cu gândirea şi împiedică diferenţierea individului de

familie”. (Bowen, 1978). Hall notează că Bowen nu mai utilizează

această terminologie, termenul de „fuziune” fiind cel preferat în

mod curent. Astfel, teoria boweniană face o distincţie între indivizii

care sunt fuzionaţi şi cei care sunt diferenţiaţi. Caracteristica

preferată este cea de diferenţiere. Prezentăm mai jos cele opt

concepte esenţiale ale teoriei boweniene, în care diferenţierea

sinelui este considerată foarte importantă.

1. Diferenţierea sinelui. În contextul unui sistem emoţional, diferenţierea

sinelui reprezintă gradul relativ de autonomie pe care un individ îl

păstrează, în timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi . Aceşti

indivizi pot transcede nu doar propriile emoţii, ci şi cele ale sistemului

lor familial. De asemenea, astfel de persoane diferenţiate sunt mai

flexibile, adaptabile şi mai autonome. Ca urmare, ele îşi trăiesc propriile

emoţii şi, deşi nu sunt lipsite de conştiinţa emoţiilor celor din jurul lor,

sunt capabile să menţină un grad de obiectivitate şi distanţă emoţională

faţă de problemele emoţionale proprii sau ale altora. De aceea, se

consideră că indivizii înalt diferenţiaţi au un eu solid („solid self”), mai

integrat. Acesta reprezintă pentru Bowenconceptul de eu care este

ghidat în principal de intelect, adică persoana poate acţiona sau lua

decizii pe baza unor judecăţi raţionale.

Indivizii cu nivele scăzute de diferenţiere tind să fie mult mai rigizi şi mai

dependenţi emoţional de alţii, comportamentul fiind direcţionat mai degrabă de

emoţii. Ei sunt ghidaţi preponderent de pseudo-eul („pseudo-self”) lor. Acesta

este un concept de eu care este negociabil cu alţii, sensibil la emoţii şi mai

puţin la judecăţile raţionale. Astfel de persoane vor lua decizii bazate pe

sentimente, nu pe principii logice, raţionale. De aceea, deciziile luate în

momente diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu

pseudo-eu nu sunt conştienţi de această inconsistenţă. Bowen (1976) descrie

pseudo-eu-ul ca un eu pretins, adică un eu fals, după cum ar spune Winnicott,

pe care persoana îl poate simţi ca fiind real, deşi nu este.

În terapia de familie boweniană se urmăreşte gradul diferenţierii sinelui la

fiecare membru al familiei, şi în special al copiilor (mai ales dacă aceştia sunt

adolescenţi sau chiar maturi). Este mult mai probabil ca persoanele cu un grad

mic de diferenţiere a sinelui faţă de membrii familiei care dezvoltă anumite

simptome să prezinte şi ele, la rândul lor, alte, sau chiar aceleaşi, simptome,

comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferenţiere. De aceea, unul

dintre scopurile terapeutice va fi creşterea gradului de autonomie a membrilor

familiei, unii faţă de alţii.

Mai mult, conceptele de diferenţiere şi fuziune sunt foarte importante

pentru Bowen (ca şi pentru oricare alt terapeut) şi în ceea ce priveşte  ipotezele

intergeneraţionale sau transgeneraţionale. Bowen consideră că persoanele care

părăsesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu

familiile lor de origine tind să se căsătorească cu persoane cu care vor putea,

de asemenea, să fuzioneze. Astfel, două persoane nediferenţiate tind să se

găsească unele pe altele. Rezultatul va fisepararea emoţională de familia de

origine şi fuzionarea soţilor. Asta presupune că pseudo-eul unuia dintre soţi se

va baza pe pseudo-eul celuilalt, adică se vor uita unul la celălalt pentru a

detecta diferite indicii pentru a alege modul de reacţie emoţională şi de luare a

deciziilor. În felul acesta, „procesele familiale neproductive trec de la o

generaţie la următoarea prin astfel de mariaje”. (Becvar şi Becvar, 1996).

2. Procesul emoţional familial nuclear. Acest concept descriegama de

pattern-uri relaţionale emoţionale din sisteme, dintre părinţi şi copii .

Există patru mecanisme utilizate de familie pentru a face faţă anxietăţii

când aceasta devine prea intensă în familia nucleu. Toate cele patru

mecanisme pot fi folosite, dar, de regulă, o familie, mai ales dacă este

fuzională, utilizează în mod predominant unul sau mai multe:

-          Distanţa emoţională. Într-un sistem familial fuzional cu nivele înalte de

anxietate, un membru al familiei poate mări distanţa interpersonală atunci când

el sau ea nu mai poate face faţă reactivităţii emoţionale (Bowen, 1978).

Frecvent, aceasta poate determina o distanţă mai mare decât doreşte, de fapt,

individul.

-          Conflictul marital. Cantitatea de conflict într-un mariaj este o funcţie a

gradului de fuziune din relaţie şi a intensităţii anxietăţii corespunzătoare .

(Papero, 1991). Poate avea loc un proces ciclic în care conflictul este urmat de

distanţă emoţională, o perioadă de apropiere caldă, apoi o creştere a tensiunii

care precipită un alt conflict şi, astfel, ciclul se perpetuează.

-          Transmiterea sau proiecţia problemei către copil. De multe ori, problemele

dintre soţi şi anxietatea acestora tind să fie evitate prin concentrarea lor pe

unul sau mai mulţi copii. Cel mai comun pattern este ca mama să-şi

concentreze o mare parte din energia sa emoţională pe un copil (ajungându-se

chiar la fenomenul de fuziune simbiotică între mamă şi copil), în timp ce tatăl

se distanţează şi este evitat în acelaşi timp. Copilului pe care părintele se

concentrează îi sporesc reactivitatea şi fuziunea sistemului intelectual şi

emoţional. De aceea, el este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.

-          Disfuncţia într-un soţ. În cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau

disfuncţional, iar celălalt în mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se

pot dezvolta roluri reciproce. Acest pattern poate lua amploare şi poate deveni

solid dacă un membru al familiei dezvoltă o maladie fizică sau mentală cronică.

3. Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al

proiecţiei unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi

este unitatea de bază a interdependenţei în sistemul emoţional familial .

Pentru Bowen, o diadă, adică un sistem de două persoane, este stabilă

atât timp cât ea este calmă. Dacă apar factori stresori care determină

creşterea nivelului de anxietate, diada poate rămâne stabilă, dar când

anxietatea într-o diadă atinge un nivel mai ridicat, o a treia persoană va

fi atrasă în câmpul emoţional al celor doi. De exemplu, naşterea primului

copil determină apariţia unui triunghi format din cei doi părinţi şi copil.

Sau, atunci când există un conflict între soţi, soţia poate apela la mama

sa pentru a-şi reduce anxietatea, implicând-o şi pe aceasta în conflictele

cu soţul; în felul acesta apare triunghiul format din soţ, soţie şi mama

soţiei. Triunghiurile într-o familie pot fi latente şi să nu se manifeste în

mod deschis. Totuşi, aceste triunghiuri pot fi activate (şi se activează

frecvent) în timpul perioadelor de stres. Bineînţeles, nivelul stresului sau

al anxietăţii necesar pentru destabilizarea diadei este în strânsă legătură

cu gradul de diferenţiere al celor doi.

4. Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se referă la faptul că nivelul

de diferenţiere al părţilor trece mai departe la unul sau mai mulţi dintre

copiii lor. În mod obişnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare

emoţională crescută cu unul dintre părinţi. Această supraimplicare poate

varia de la părintele care e în mod excesiv îngrijorat de ce se întâmplă cu

copilul până la părintele care este extrem de ostil acţiunilor copilului.

Dinamica aceasta deteriorează capacitatea copilului de a funcţiona

eficient în contexte sociale. Gradul de diferenţiere al părinţilor şi nivelul

de stres în familie determină intensitatea procesului proiectiv al familiei.

5. Întreruperea (distanţarea) emoţională. În încercarea de a face faţă

fuziunii şi absenţei diferenţierii în relaţiile lor interne, membrii

familiei sau segmente ale sistemului extinsse pot distanţa unul de altul şi

pot deveni separaţi emoţional (Hall, 1981). Deşi individul care întrerupe

poate părea că face faţă relaţiei cu familia, individul rămâne mai

vulnerabil la alte relaţii intense. Kerr (1981) sugerează căîntreruperea

emoţională indică o problemă - fuziunea dintre generaţii -, rezolvă o

problemă - scade anxietatea asociată cu contactul familial - şi creează o

problemă - izolează indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca

rezultat al separării emoţionale, individul rămâne prins în sistemul

emoţional al familiei şi poate fi mai puţin capabil să răspundă eficient la

situaţiile de rezolvare a problemelor. Disfuncţia consecventă se poate

manifesta şi în alte moduri, cum ar fi relaţii superficiale, boală fizică,

depresie şi comportamente impulsive (Walsh, 1980).

6. Procesul de transmitere multigeneraţională. Tendinţa puternică de a

repeta pattern-urile disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii

succesive culminează cu nivele scăzute de diferenţiere a eului pentru

anumiţi membri ai generaţiilor mai tinere (Hall, 1981). Bowen consideră

că indivizii la niveluri echivalente de diferenţiere, deci fie diferenţiaţi, fie

fuzionaţi, se găsesc unul pe altul şi se căsătoresc şi pot avea unul sau

mai mulţi copii cu niveluri mai scăzute de diferenţiere. De aceea, ne

putem aştepta ca aceste ataşamente sau distanţări să fie mai accentuate

la copii decât au fost la părinţii lor. Deoarece pattern-ul repetitiv

determină în mod succesiv nivele mai scăzute de diferenţiere la

generaţiile următoare, procesul culminează cu un ultim nivel de

disfuncţie, adică ataşamentele (adică fuziunile) sau distanţările

emoţionale care determină apariţia diferitelor simptome care fac ca

persoana sau familia să recurgă la terapie.

7. Poziţia de frate sau soră. Vârsta mai mare şi distribuţia pe sexe între fraţi în

aceleaşi generaţii au o puternică influenţă asupra comportamentului (Hall,

1981). Cercetările lui Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care

indivizii le manifestă ca rezultat al poziţiei lor în familiile de origine, cum ar fi

copilul cel mai mare, sora mai mică, cel mai mic copil. De exemplu, într-o

familie cu mulţi copii, ultimul copil, cel mai mic, poate să fie cu totul ignorat

din punct de vedere afectiv, din cauza preocupării şi stresului părinţilor

pentru asigurarea hranei şi securităţii familiei. Bowen sugera, de asemenea,

că pattern-urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi legate de rolurile

indivizilor din familiile lor de origine.

8. Procesul emoţional al societăţii (regresia socială). Acest concept-cheie al lui

Bowen are în vedere faptul că procesele caracteristice familiilor pot fi

observate şi în interacţiunile la nivel social. De exemplu, deoarece există o

anxietate crescută şi un stres continuu cauzate de crimă, şomaj şi poluare,

există şi o tendinţă socială către reactivitate emoţională şi o probabilitate

scăzută a individului de a-şi utiliza eficient procesele emoţionale. Bowen

observa că istoria recentă a societăţii noastre pare să reflecte acest tip de

regresie, adică societatea poate face faţă cu succes unor factori stresori

situaţionali acuţi, dar eşuează când factorii stresori se cronicizează. Din

pricina stresului cronic, atât societatea, cât şi familia pierd contactul cu

principiile sistemului lor intelectual şi vor acţiona în virtutea sistemului

emoţional, pierzându-şi obiectivitatea.

Rezumatul capitolului

Acest capitol l-am dedicat câtorva elemente de viaţă familială. Am ales să îţi vorbesc despre:

         etapele vieţii de familie: etapa adultului tânăr, etapa cuplului nou, căsătorit, etapa familiei cu copii mici, etapa familiei cu copii adolescenţi, etapa cuibului „gol” când copii părăsesc familia de bază, etapa familiei cu părinţii în vârstă.

         procesele familiei, unde m-am oprit asupra a două dintre ele: intercunoaşterea şi comunicarea, punând accent pe factorii facilitatori şi inhibitori ai lor şi pe importanţa lor în manifestarea şi păstrarea intimităţii.

         abordarea transgeneraţională a lui Murray Bowen, una dintre cele mai cuprinzătoare abordări psihologice ale familiei. Ţi-am prezentat conceptele fundamentale ale acestei orientări şi o să ne folosim de ele şi când vom studia metodele de cercetare în psihologia familiei, unde genograma reprezintă un instrument extrem de util. Aşa că te invit să dai mare importanţă acestui capitol.

Pentru a aprofunda ceea ce ţi-am prezentat îţi recomand cu căldură cărţile din bibliografia suplimentară.

Glosar de termeni folosiţi

Coaliţie alianţă între două persoane împotriva unei a treia. Atunci când se realizează între un părinte şi un copil, vorbim de coaliţie transgeneraţională.

Comunicare analogică

comunicare în care mesajul are mai multe sensuri.

Comunicare digitală comunicare în care mesajul are un singur referent.Diferenţierea sinelui gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în

timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi, capacitatea de a-şi trăi propriile emoţii şi de a păstra obiectivitatea faţă de problemele emoţionale proprii sau ale altora.

Etapă de viaţă familială

perioadă din existenţa familiei caracterizată printr-un anumit tip de organizare şi care se confruntă cu provocări specifice.

Fuziune stare a eului opusă diferenţierii. Estomparea graniţelor dintre sine şi alţii, a celor dintre sistemele emoţional şi intelectual.

Intimitate relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă sau de dragoste cu o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o înţelegere profundă a celeilalte persoane, precum şi o exprimare activă a gândurilor şi sentimentelor.

Iubire sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor doi parteneri care formează cuplul, dar şi între părinţi şi copii.

Procesul proiectiv al familiei

transmiterea nivelului de diferenţiere de la părinţi la unul sau mai mulţi copii

Separare emoţională mecanism de distanţare fizică şi/sau emoţională prin care un membru al familie face faţă anxietăţii crescute din familie

Transmitere transgeneraţională

tendinţa puternică de a repeta pattern-urile disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii succesive culminează cu nivele scăzute de diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai generaţiilor mai tinere (Hall, 1981)

Triangulare proces prin care o a treia persoană este atrasă în câmpul emoţional al unei diade, pentru a diminua anxietatea, dar nu pentru a o rezolva.

Diana Lucia Vasile @  Introducere În Psihologia Familiei Şi Psihosexologie  

PUBL ICAT DE  V ITAL IE POPESCU  LA  03 :29  

TR IM ITEŢ I PR IN E -MA IL POSTAŢ I PE BLOG! D ISTR IBU IŢ I PE TWITTER D ISTR IBU IŢ I PE

FACEBOOK D ISTR IBU IŢ I PE GOOGLE BUZZ

0 C O M E N T A R I I :

T R I M I T E Ţ I U N C O M E N T A R I U

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

P E R S O A N E I N T E R E S A T E

A R H I V Ă B L O G

▼     2011  (4)

o ►     aprilie  (1)

o ▼     martie  (3)

Capitol 3. Caracteristica vietii de familie.

Capitol 2. Sistemul Familial

Capitol 1. Introducere

D E S P R E M I N E

VITALIE POPESCU

V IZUAL IZAŢ I PROF ILUL MEU COMPLETViata in cuplu - Osho - Farmacie pentru suflet

Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.

Declaratii de dragoste · Poezii de dragosteCitate despre dragoste · Versuri de dragostePovesti de dragoste · Mesaje de dragosteScrisori de dragoste · Idei despre dragoste Despre Dragobete  · Sfantul Valetin Colinde de Craciun · Spiritualitate / Iubire Rugaciuni  · Dumnezeu si Iubirea · Download

Special dindragoste.ro - Dragoste si Pedeapsa Dragoste si Pedeapsa ep 57 Dragoste si Pedeapsa ep 56 Dragoste si Pedeapsa ep 55 Dragoste si Pedeapsa ep 54 Dragoste si Pedeapsa ep 53 Dragoste si Pedeapsa ep 52

FORUMUL Din Dragoste 

Castiga premii lunare! Tot ce trebuie sa faci este sa fii activ pe forum! Mai multe detalii aici.

Fotografii de dragoste · Video · Arta si dragoste· Ma iubeste ? · Felicitari de dragoste · I love you!   ·   Oracol sabian · Horoscop zilnic · Umor si dragoste · Poze amuzante · Carte de oaspeti ·Site-uri recomandate · Linkuri

In limba franceza:Spiritualite et amour · Textes sur l'amourPoesies d'amour · Films d'amourPeintures et amour · Sculptures et amourPhotographies

In limba engleza:Famous couples · Love poems · Love quotesLove letters · Love advices · Rules for love10 commandments

Sursa: www.caricaturisai.ro

Viata in cuplu - Osho

fragment din cartea Farmacie pentru suflet de Osho

Noi traim unii cu altii, dar nu stim ce inseamna sa traiesti in cuplu. Putem trai ani de zile impreuna fara sa aflam acest lucru. Priviti prtetutindeni in lume: oamenii traiesc impreuna, nimeni nu traieste singur: sotii cu sotiile, sotiile cu sotii, parintii cu copiii, parintii cu prietenii. Toti traiesc alaturi de alti oameni. Voata nu exista decat in asociere, dar stiti voi ce inseamna asocierea?

Traiesti alaturi de o sotie timp de 40 de ani si poate ca nu ai trait impreuna cu ea nici macar o singura clipa. Chiar si cand faci dragoste cu ea te gandesti la alte lucruri. Nu esti prezent,. iar dragostea devine un act mecanic.

Am auzit ca odata Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu sotia. Erau casatoriti de cel putin 20 de ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, sotia i-a spus lui Mulla: "Nasruddin, tu nu faci niciodata dragoste cu mine asa cum au facut actorii aceia. De ce?"

Nasruddin i-a raspuns: "Esti nebuna? Stii cu cat sunt platiti sa faca asemenea lucruri?"

Oamenii traiesc alaturi unii de altii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiti decat atunci cand puteti obtine anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poti iubi pe cineva daca astepti sa obtii ceva de pe urma lui? Iubirea a devenit o marfa. Ea nu mai este o relatie, o tovarasie, o celebrare. Voi nu sunteti fericiti atunci cand sunteti alaturi de celalalt; cel mult va tolerati.

Sotia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: "Nasruddin, trebuie sa fiu sincer cu tine; in asemenea clipe, cel mai bine este sa fi sincer. Sotia ta nu mai poate fi salvata. Boala a avansat prea mult, asa ca trebuie sa fi pregatit. Incearca sa nu suferi, accepta fatalitatea. Acesta este destinul tau. Sotia ta va muri."

Nasruddin a raspuns: "Nu-ti fa probleme. Daca am suferit alaturi de ea atatia ani, mai pot indura cateva ore!"

Cel mult, noi ne toleram unii pe altii. Iar atunci cand gandesti in termeniu de toleranta, viata impreuna devine suferinta. Asa se explica de ce spunea Jean-Paul Sartre, ca celalalt inseamna iadul... caci alaturi de el nu faci decat sa suferi, esti dominat. Celalalt iti face probleme, iar tu iti pierzi libertatea si fericirea. Viata in cuplu devine o rutina, ceva ce trebuie tolerat. Daca va toerati reciproc, cum ati putea cunoaste frumusetea vietii in cuplu? Este imposibil.

Voi nu stiti ce inseamna casnicia, caci acest cuvant inseamna celebrarea vietii in cuplu. Ea nu se reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primarie nu va poate darui o casnicie, nici un preot nu va poate face acest dar. Casnicia inseamna o revolutie uriasa in planul fiintei, o imensa transformare a modului de viata, care nu se poate petrece decat daca ajungeti sa celebrati statul impreuna, daca celalalt nu mai e pur si simplu celalalt, daca dumneavoastra nu mai sunteti pur si simplu dumneavoastra. Cei doi nu mai sunt doi, intre ei a aparut o punte, au devenit unul, dintr-o anumita perspectiva. Din punct de vedere fizic raman doi, dar in ceea ce priveste fiinta lor interioara, au devenit unul. Poate ca sunt cei doi poli ai existentei, dar existenta lor este una singura. A aparut o punte.

Foarte rar se intampla sa dai de o casnicie adevarata. Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot trai singuri. Retineti: pentru ca nu pot trai singuri, acesta este unicul motiv pentru care traiesc impreuna. Sa traiesti singur nu este deloc confortabil, cheltuiesti mai multi bani, este dificil. De aceea traiesc oamenii impreuna. Motivatiile lor sunt in totalitate negative.

Un barbat urma sa se casatoreasca, iar cineva l-a intrebat: "Ai fost intotdeauna impotriva casatoriei? Cum se face ca ti-ai schimbat parerea?"

Omul a raspuns: "Se apropie iarna si se pare ca va fi una foarte friguroasa. Costurile cu incalzirea ma depasesc, iar o nevasta mi se pare mai ieftina."

Aceasta este logica. Traiti unul cu altii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin. Sa traiesti singur este intr-adevar dificil: o nevasta iti poate aduce atat de multe lucruri. Iti poate face menajul, iti poate gati, poate fi o slujitoare, o ingrijitoare - atat de multe lucruri. Ea reprezinta cea mai ieftina mana de lucru din lume. Face atatea lucruri fara sa fie platita deloc. Totul este doar o forma de exploatare.

Casnicia este o forma de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce in mod normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naste floarea necatarului din radacinile exploatarii?

Mai exista si asa-zisii vostri sfinti, care afirma ca voi sunteti nefericiti deoarece traiti in familie, deoarece traiti in lumea exterioara. Ei spun: "Renuntati la toate, parasiti totul!". Logica lor pare sa

fie justa, dar nu pentru ca este intr-adevar justa, ci pentru ca voi nu ati cunoscut comuniunea. Daca ati fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-ati fi luat pe toti in ras. Cine a cunoscut fericirea prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevarata casnicie, L-a cunscut pe Dumnezeu, caci iubirea este cea mai directa cale catre acesta.

Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil al vietii. Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.

Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta, extazul - acestea trebuie sa fie invatate. De aceea insist eu atat de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.

Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si muriti ca niste copii. Nu cresteti niciodata. Nu ajungeti la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu inseamna a fi matur. Intrebati-i pe psihologi: acestia afirma ca varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul fizic creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca va comportati atat de prosteste, ca viata voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut nu poate face decat prostii.

O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti. Va simtiti nefericiti si sunteti convinsi ca sunteti asa din cauza ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. "Celalalt este iadul". Dupa parerea mea, aceasta aformatie a lui Sartre este foarte imatura. Pentru un om matur celalalt poate deveni la fel de bine si Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi,caci el nu este decat oglinda in care va priviti.

Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara. Aceasta nu va aparea decat atunci cand veti inceta sa-i mai faceti pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti incepe sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas catre maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar intampla, eu sunt vinovat.

Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: "a cui este vina?" Daca acceptati ca este vina voastra, mai devreme sau mai tarziu vati inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei. Voi sunteti singurii responsabili. Incetati sa mai spuneti ca societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca situatia economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti singurii responsabili.

La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie sa v-o asumati...

Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: "De ce esti atat de trist?"

Mulla a raspuns: "Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez si sa nu mai beau. Am renuntat la toate aceste lucruri."

Omul a spus: "Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum".

Nasruddin: "Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste luycruri o voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. "

Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si toti ar face ceea ce le spuneti sa faca, mai devreme sau mai tarziu v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa aruncati vina.

De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; Asta ii ajuta pe ceilalti sa fie fericiti. Daca ar exista un sot perfect pe lume, sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea, chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca sotia dumneavoastra sa va poata domina si astfel sa fie fericita!

Daca exista undeva un sot perfect sigura solutie este divortul. Gasiti un barbat perfect si veti fi automat impotriva lui, caci nu-l mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala. Mintile noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, caci in acest fel se simt bine, intrucat nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie. Daca veti realiza ca "Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.", atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.

De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el; daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si inradacinat in sine.

Pentru a comanda cartea, vizitati site-ul editurii: www.edituramix.ro

Cititi si alte articole despre spiritualitate

Love, romance and relationship quotes for your soul: 'To love and be loved is to feel the sun from both sides.'~ David Viscott'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'~ Ralph Waldo Emerson'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I shudder no more.I could be martyr'd for my religion. Love is my religion.And I could die for that. I could die for you.'~ John Keats

Copyright (c) 2005-2011 www.dindragoste.ro.Contact

Atentie: Acest site nu este asociat in nici un fel cu emisiunea omonima de la Antena 1.

     

 

csid.ro 

Web

search by okidoki 

  RSS  |   Newsletter  

Home Health Beauty Diet Sport Sex Family Lifestyle Evenimente Blog Forum

nr 63 | 05.2011

vezi arhiva aboneaza-te  

Home  »    Sex    »   Probleme in viata de cuplu? Discutat i , nu le t recet i sub tacere!

Probleme in viata de cuplu? Discutati, nu le treceti sub tacere!

tipareste  |  trimite unui prieten   |  trimite prin Y!MDiscutand cu pesoana iubita despre ceea ce iti place si ceea ce iti doresti in materie de sex, iti poti conduce viata sexuala spre o etapa plina de impliniri, relatia voastra devenind mai profunda.

Nimeni nu poate citi gandurileIn multe cupluri, unul dintre parteneri considera ca celalalt nu il poate satisface din punct de vedere sexual. Cea mai mare greseala este aceea de a ne astepta ca persoana iubita sa stie ce ne place si ce ne dorim cu adevarat.

O alta problema este aceea ca de cele mai multe ori consideram ca stim deja cam totul despre sex. Mai ales dupa o relatie indelungata avem impresia ca stim totul despre ceea ce ii face sau nu placere partenerului. De fapt, sexualitatea, ca si orice altceva in viata, se invata. Un bun inceput este acela de a discuta cu partenerul care ii sunt asteptarile si cum pot fi acestea satisfacute.

Nu putem aplica ceea ce stim in general despre sex intr-un caz particular. Si asta pentru ca fiecare persoana raspunde diferit la stimulii sexuali. Unora le plac atingerile delicate in timp ce altii prefera un contact mai ferm. Pentru a afla ceea ce ii place partenerului tau trebuie sa intrebi si sa inveti sa citesti limbajul trupului.

Spune ce ti-ar placea sa incerciA discuta despre ceea ce iti place si ce nu in materie de sex are mai multe avantaje. Nu numai ca iti vei simplifica viata sexuala, dar vei avea mai multa incredere si vei reusi sa fii mai relaxata in relatia cu partenerul. De teama de a nu fi refuzati sau de a nu fi considerati ciudati, multi oameni isi tin ascunse dorintele, ceea ce poate duce in timp la adevarate frustrari.

Cand vine vorba de sexualitate, oamenii pot fi reticenti. De aceea nu este recomandat sa te prezinti in fata partenerului spunand: "Vreau asta!" Cel mai bine este sa spui intr-o maniera delicata ceea ce iti doresti. De exemplu, daca va uitati impreuna la un film ii poti sugera sa experimentati ceea ce ati vazut impreuna. 

Indicii non-verbaleComunicarea este esentiala, dar nu este nevoie de fiecare data sa comentati diversele atingeri sau senzatii. Nu numai ca poate fi jenant, dar va distrage atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat. De aceea incearca sa sesizezi miscarile si respiratia partenerului.

Vei putea descoperi din gesturile sale ceea ce ii place si ce nu. Acelasi lucru este valabil si in cazul tau. Ii poti arata cand te simti bine si cand nu, cu ajutorul sunetelor si gesturilor. Daca ai de gand sa discuti cu partenerul tau despre ceea ce iti doresti in viata voastra sexuala, tine seama de aceste doua sfaturi: 

Fii pozitiva! Nu-i spune iubitului tau ca este groaznic in pat. Poti spune ceea ce ai de spus fara a fi prea directa sau dura.

Fii sincera! Nu are nici un sens sa spui ceva ce nu este adevarat sau sa te prefaci. Din contra, poate face foarte mult rau relatiei voastre.

Toate problemele au rezolvare, insa cel mai important este sa stii ce afecteaza relatia. Sunt rare cuplurile care pot spune ca nu se confrunta cu nici un fel de problema legata de convietuirea in doi. Nici macar atunci cand viata amoroasa e pe culmi, problemele nu contenesc.

Pasul 1: identifica suferintaCa sa stii ce tratament se impune, trebuie sa identifici problema. Tot ce ai de facut este sa fii sincera cu tine - va certati din cauza banilor, a lipsei de incredere unul in celalalt sau alta e cauza? Ia o foaie de hartie, imparte-o in doua pe verticala si trece cu liniute in stanga minusurile relatiei si in dreapta plusurile. Trage linie si aduna!

Pasul 2: probleme si solutiiLipsa increderiiSimptome - increderea devine o problema atunci cand unul din parteneri simte ca celalalt ascunde ceva. Te poti insela usor mai ales cand e vorba de un cuplu cu putina vechimeSolutia - discutia sincera. Intrebarile care cer exact acele raspunsuri de care te indoiesti.Sfat - nu termina niciodata aceasta discutie atata vreme cat mai exista intrebari fara raspuns. Scopul este sa va deschideti unul in fata celuilalt.

Comunicarea defectuoasaSimptome - singurele lucruri pe care le vorbesti cu el sunt despre cum impartiti responsabilitatile. iar cinele voastre aduc a proveghi!

Solutia - alege momentul in care sa reaprinzi comunicarea - ceva care sa va placa amandurora (la cumapraturi, la un pahar de vin in timp ce gatiti etc.), activitati pe care de obicei le faceti impreuna.

Sfat - daca prima oara nu iese nimic, gandeste-te ca inceputul a fost facut. Si continua, e ca intr-un inceput de relatie. daca te opresti o sa-ti vina foarte greu sa reincepi.

Impartirea responsabilitatilorSimptome - ati ajuns acasa si doar tu ai ramas in bucatarie, Ai de spalat vase, de gatit, de pregatit pachetelele pentru a doua zi. 

Solutia - atunci cand vrei sa reglezi situatia, nu trebuie sa fii nici nervoasa, nici irascibila, ci foarte linistita. Porneste o discutie despre asteptarile fiecaruia.

Sfat - odata deschisa discutia, nu te lasa pana nu schimbi regulile!

Scandalurile care dezbinaSimptome - ori de cate ori ai ceva sa-i comunici, o faci la cel mai inalt decibel. Tu urli, el raspunde cu o octava mai sus ca sa te acopere.

Solutia - nu deschide o astfel de discutie cand sunt copiii prin preajma, cand el tocmai a intrat in casa dupa o lunga zi la serviciu. Pastreaza-ti calumul si vorbeste-i

foarte hotarata: "ma simt absoult neglijata cand nu ma anunti ca vei intarzi.".

Sfat - asigura-te ca te asculta. Si nu uita sa tii deschisa linia de comunicare dintre voi. Cere cu voce coborata, dar sigura.

`Banii, ochiul dracului`Simptome - va certati mereu pentru ca banii nu ajung.

Solutia - o intrevedere financiara o data la trei luni. Adica stati de vorba si stabiliti prioritatiile intregii familii.

Sfat - daca el e mai bun la capitolul cifre, lasa-l pe el sa se ocupe, cu conditia sa stiti amandoi de bugetul casei.

Pasul 3: tine minte!daca vrei ca relatia ta sa functioneze, nu uitati:- sa va respectati reciproc- sa va aratati aprecierea unul fata de celalalt- sa fiti sinceri si realisti- sa acceptati ca sunteti diferiti unul de celalalt- sa radeti, sa va bucurati de realizari, sa sarbatoriti victoriile.Frigiditatea - cu alte cuvinte, imposibilitatea femeii de a ajunge la orgasm, in urma unui contact sexual normal cu un barbat.

"La femeile foarte tinere, anorgasmia vaginala este obisnuita. Chiar daca aceasta se prelungeste pana la maturitate, specialistii nu o considera patologica decat in cazurile extreme, cand apogeul placerii nu este niciodata atins, nici macar prinmasturbare. Numai si numai in acest caz putem vorbi de frigiditate - o tulburare care, spre deosebire de anorgasmie, se caracterizeaza printr-o inhibare a dorintei si se refera la viata sexuala in ansamblul ei. Nu ne nastem frigide, nicidecum... devenim pe parcurs. As numi frigiditatea mai degraba o problema de dinamica si comunicare in cuplu decat o patologie de sine statatoare", vine cu lamuriri Emilia Potenteu.

Deci, daca ar fi sa vorbim despre cauze... "pot fi atat fizice (preludiu neadecvat, lipsa de umiditate a vagi-nului, contactul sexual dureros, bolile genitale), dar mai ales psihologice (traumele emotionale, frica de a ramane gravida, frica de a contacta o boala cu transmitere sexuala, stresul, rutina, rusinea, plictiseala, etc.). Indiferent de ele, psihoterapia reprezinta o solutie viabila pentru depasirea starii de frigiditate . Cel maiimportant lucru pentru tratarea frigiditatii consta in abordarea acesteia nu ca pe o problema grava sau ca pe un complex, ci ca disfunctie pasagera, ce are intotdeauna rezolvare. Si de retinut: orgasmul se invata!" 

Complexele fizice - definitia cea mai comuna a unui complex este aceea de "sentiment de inferioritate care cauzeazatimiditate si inhibitii". Din punct de vedere psihologic, complexul se traduce printr-o focalizare excesiva asupra unui defect real sau imaginar, persoana complexata intretinandu-si astfel o imagine deformata a propriilor trasaturi.

"De cele mai multe ori, complexele fizice (kilograme in plus, bust imperfect, posterior generos), din care deriva automat si cele psihice, sunt cauza principala a unei vieti sexuale nesatisfacatoare. Psihoterapia ne ajuta sa transformam diferentele fata de cei din jur in atuuri personale, sa avem incredere in noi insine, sa renuntam la comparatii distructive sau inutile, dar mai ales sa intelegem originea complexului pentru a-l putea elimina", este sfatul specialistei.Infertilitatea - sau cum scrie la carte, inabilitatea de a ramane insarcinata dupa un an de raporturi sexuale regulatefara a utiliza contraceptive. "Intotdeauna, problemele legate de infertilitate se reflecta mental, social si psihologic in viata femeii. 

Imposibilitatea conceperii afecteaza identitatea cuplului - barbatul isi pune intrebari asupra propriei virilitati, femeia se simte neimplinita. Astfel, ea se lasa coplesita de cerintele tratamentului (masurarea si inregistrarea temperaturii, injectiile si nenumaratele teste), devine obsedata de sarcina, dezvolta depresia,

are o pofta sexuala tot mai scazuta din cauza tratamentului dur si a planificarii relatiilor sexuale in functie de ovulatie, se confrunta cu o multitudine de sentimente care vin cu diagnosticul sterilitate.

Consilierea psihologica este absolut necesara. Ii ajuta pe parteneri sa inteleaga cum le poate afecta aceasta problema relatia, reduce stresul si anxietatea care pot afecta inclusiv fertilitatea", este de parere Emilia Potenteu.

Citeste si Revitalizeaza-ti viata sexuala!

Foto: Photoland, NorthfotoTags: probleme intime, frigiditate, complexe fizice, act sexual, bts, orgasm

Care ar fi semnele unei relatii codependente? In zona de fictiune, Romeo si Julieta formeaza un

cuplu a caror sentimente au fost mai importante decat propriile vieti. In domeniul istoriei este

prezentat cazul sotiilor lui Henry al XIII-lea care se considerau nefericite in mariajul cu regele

egocentric, daca nu ii oferau fiul mult dorit. Cele mai multe dintre relatiile codependente nu au

un sfarsit tragic, desigur. Totusi, o persoana codependenta nu permite deseori celor din jurul ei

sa se bucure, pe deplin, de viata.

Intr-o relatie, cel codependent considera partenerul si insasi relatia mult mai importanta decat

propria persoana. Este un fel ciudat de a privi lucrurile, caracterizat de lipsa de echilibru

intre dependenta si independenta. Vestea buna este ca un partener codependent ar putea gasi

solutii prin propriile sale eforturi la problema pe care o are.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Codependenta

3. Cauze si tratament ale codependentei

4. Relatia dvs. este codependenta?

5. Revenind la codependenta

CodependentaSus

Conceptul de codependenta a fost exprimat, mai ales in cazul cuplurilor in care un partener

era dependent de alcool sau droguri. Totusi, chiar si in viata de cuplu pot exista probleme care

pot stimula codependenta. Dificultatile pot sa apara atunci cand unul dintre parteneri nu-si

controleaza impulsurile, anumite reactii sau pur si simplu nu arata interes pentru relatie.

Celalalt partener - cel care este codependent - incearca sa faca tot posibilul sa rezolve lucrurile

care nu functioneaza. De exemplu, daca o persoana este alcoolica, partenerul va face tot

posibilul si va incerca intr-un mod personal, prin diverse modalitati, sa il ajute sa depaseasca

aceasta dependenta. Deseori, acesta va incerca in mod repetat sa-si salveze partenerul sau

relatia. 

Codependenta poate sa apara intr-o relatie si atunci cand unul dintre parteneri este preocupat

de sine sau dezinteresat, iar celalalt este mai implicat si face multiple eforturi de a consolida

relatia. Totusi, partenerul codependent gaseste modalitati de recompensa pentru eforturile

sale. Probabil ca explicatia are legatura cu detinerea controlului. Aceste persoane joaca rolul

celui lipsit de control, neajutorat si se transforma in persoane care detin puterea si astfel,

considera ca vor fi respectate, dar pierd din vedere faptul ca ar trebui sa aibe grija de sine in

loc sa-si dovedeasca acest tip de putere. 

Pur si simplu, pentru unii oameni, faptul ca se afla intr-o relatie - chiar daca nu e intotdeauna

ideala - poate fi reconfortant. Multi indivizi au o stima de sine scazuta si considera ca nu fac

nimic bun, ca nimeni nu-i doreste ca parteneri si ca atare se complac in diverse situatii. Aceste

ganduri negative sunt frecvente si au un mare impact in cazul justificarilor unor oameni privind

implicarea lor in relatii care nu sunt tocmai potrivite pentru ei.

Cauze si tratament ale codependenteiSus

Oamenii care sunt codependenti deseori au crescut in familii in care s-a manifestat aceeasi

problema. De exemplu, o tanara cu un tata alcoolic ar putea sa fie atrasa, mai tarziu, de

barbati care consuma prea mult alcool. Definitia lor legata de iubire presupune codependenta

inca din faza de inceput a unei legaturi. Cei mai multi, dintre oamenii care nu s-au dezvoltat

intr-o atmosfera codependenta nu vor rezista prea mult timp intr-o astfel de relatie.

Persoanele codependente considera ca dragostea inseamna sacrificiul pentru partener, se

multumesc cu orice le ofera partenerul. Deseori, pur simplu acestea ajung sa ramana blocate

in relatie, chiar daca aceasta nu le ofera nici o satisfactie, la modul real.

Relatia dvs. este codependenta?Sus

Raspunsurile la trei intrebari simple pot fi de ajutor pentru a identifica daca o relatie este sau

nu codependenta:

1. Relatia este mai importanta decat mine? 

Dragostea implica sentimente altruiste, prin care un partener doreste sa-l faca pe celalalt

fericit. Totusi ceea ce o persoana ofera din dragoste, nu trebuie sa atinga limite extreme. Daca

se ajunge la sacrificiu, e ceva in neregula. 

2. Ce pret am platit/platesc pentru a avea o relatie cu partenerul meu?  

Cei care sufera de tulburari de anxietate pot constientiza anumite aspecte doar atunci cand

evalueaza rezultatele actiunilor lor. De exemplu, cazul in care unul dintre parteneri nu se poate

deplasa intr-o vacanta in strainatate pentru ca sufera de rau de inaltime si nu poate zbura cu

avionul, dar il incurajeaza pe partener sa petreaca singur vacanta. De obicei, ar trebui sa se

gaseasca o cale de mijloc. A fi pe ultimul loc, nu este un lucru deloc sanatos, pentru nici o

persoana. 

3. Sunt singurul care doresc ca aceasta relatie sa mearga? 

Daca partenerului nu-i place tenisul sau nu este interesat sa trimita mingea in terenul celuilalt,

jocul nu va fi prea distractiv. Acelasi lucru este valabil in cazul cuplului in care doar o persoana

depune efort ca o relatie sa functioneze.

Revenind la codependentaSus

Daca se descopera ca acest aspect exista intr-o relatie, totusi, aceasta mai poate fi salvata?

Acest lucru depinde de modul in care vor fi abordate problemele: poate fi nevoie de ajutorul

unui consilier de familie sau a unuipsihoterapeut (uneori unul dintre parteneri poate avea

nevoie de consiliere individuala). Este utila si implicarea in diverse grupuri de suport si sprijin

in cazul persoanelor afectate de diverse dependente (alcool, droguri, etc.).

Deseori, dupa ce redevine o persoana echilibrata, cel care a fost codependent decide sa

renunte la relatie. Ajunge deseori sa spuna: "te iubesc, dar trebuie sa am grija si de propria

mea persoana". Iar in alte cazuri, relatia suporta schimbari, pozitive, consolidandu-se

Cum mentinem o relaţie de succesPostat in Cuplu   Tags: probleme in cuplu, relatie de lunga durata, viata de cuplu

Poate la început totul pare doar lapte şi miere, dar ce ne facem după cinci ani sau zece? Cum menţinem o relaţie de succes, ce facem când lucrurile nu mai merg aşa de bine ca la început? Iată nişte sfaturi grozave de la Dr. Phil.

O prietenie solidă

Întreabă-te ce fel de prietenă eşti pentru partenerul tău. Ţi-ar plăcea să fii cea mai bună prietenă a lui? Să vă povestiţi (aproape) tot? Acum gândeşte-te despre ce vorbeşti cu prietenele tale, pentru că trebuie să fii la fel de deschisă şi cu iubitul tău. Încearcă să vorbeşti cu el şi despre cele mai neînsemnate lucruri, nu trebuie să discutaţi doar despre “încălzirea globală sau evoluţia bursei”.

Nevoile

Într-o relaţie de succes trebuie “să faci cunoştiinţă” cu nevoile lui şi el cu ale tale. Poate tu ai nevoie de cineva căruia să-i spui problemele tale, un umăr pe care să plângi. Poate el vrea să stea câteva ore singur, retras cu gândurile lui. Aceste lucruri trebuie spuse – nu intuite – şi mai ales respectate.

Cheia succesului

Doctor Phil ne sfătuieşte să scriem pe hârtie ce înseamnă pentru noi o relaţie perfectă? După ce principii şi reguli funcţionează?

Gata lista? Perfect! Acum pune în practică tot ce ai scris pe ea.

Asumă-ţi responsabilităţi

Într-o relaţie de succes trebuie să-ţi asumi întotdeauna responsabilitate pentru ceea ce faci. Fie că e vorba despre un lucru promis, o minciună sau chiar o banală listă de cumpărături, trebuie să răspunzi pentru faptele tale.

Transformă răul în ceva bun

La sfârşit gândeşte-te care sunt lucrurile care îţi displac cel mai tare în relaţia ta şi transformă-le în ceva pozitiv.

De exemplu: dacă nu te distrezi deloc cu partenerul tău, concepe un program de distracţie intensivă. Ce zici de o comedie la MoviePlex, un stand-up Comedy, un concert sau chiar o noapte de clubbing?

Dacă la baza unei relaţii se află o prietenie strânsă, atunci şansele de reuşită sunt mult mai mari. Încearcă să fii tu în preajma iubitului tău, nu ai de ce să te forţezi să pari altceva. Poartă-te cu el exact cum o faci şi când eşti cu cele mai bune prietene. Fii deschisă şi problemele de comunicare vor dispărea!

Sursa articol: mayra.ro (c)

Dormiti separat sau impreuna?Postat in Cuplu   Tags: avantajele dormitului impreuna, dezavantajele dormitului cu partenerul, intimitatea in cuplu, parteneri de viata, viata de cuplu

“Ingredientul” secret al unei casnicii lungi si fericite este dormitul in camere diferite. La aceasta concluzie a ajuns dr. Neil Stanley, expert in problemele somnului, care sustine ca o noapte odihnitoare, petrecuta in liniste, are un impact urias asupra sanatatii noastre si asupra starii de spirit, in timp ce privarea de somn creste riscul de a face infarct, atac cerebral sau de a ajunge la … divort.

E bine sau nu sa dormim impreuna cu partenerul?

“Intimitatea este importanta pentru sanatatea noastra emotionala, dar un somn bun este mult mai important pentru sanatatea noastra fizica si mentala. Ganditi-va la acest aspect deseara, inainte de a merge la culcare”, a mai spus Stanley.

Tina B. Tessina, Ph.D., psihoterapeut si autoarea cartii “Bani, Sex si Copii” sustine ca “dormitul separat poate contribui la deconectarea relatiei dintre cei doi parteneri. E foarte usor sa-l evitam pe celalalt cand, de fapt, ce conteaza cu adevarat este legatura ce se formeaza intre parteneri si contactul direct cu partenerul. Exista destule solutii pentru sforait, insomnii si alte probleme ce ar duce la dormitul separat”.

Avantaje ale dormitului cu partenerul

* Crearea intimitatii de inceput in viata unui cuplu: la inceputul unei relatii, cei doi parteneri doresc sa fie in fiecare secunda din viata lor cu persoana iubita, sa-si ofere momente de tandrete si pasiune si acest lucru culmineaza cu dorinta de a dormi

impreuna. Dormitul impreuna aduce partenerii unul langa altul cu bune si rele, cu obiceiuri nocturne ce pot deranja sau nu.

Pentru a vedea întreg conţinutul acestui articol te rugăm să ne dai un like pe facebook! :)

Citeste dezavantajele pe mayra.roSursa articol: mayra.ro (c)

Primeste articole prin emailIntrodu adresa ta de email:

Horoscop zilnic