chips

27
CAP. I PIAŢA CHIPSURILOR Gustările sărate sunt preferatele tuturor când vine vorba despre ceva rapid care să taie foamea. Foarte dinamică din punctul de vedere al tipurilor de produse oferite, piaţa snacksurilor include, ca sortimente, chipsuri, popcorn, covrigei săraţi, pufuleţi, biscuiţi săraţi. Majoritatea snacksurilor au devenit foarte populare în rândul multor tipuri de consumatori, pentru că se pliază pe ritmul de viată alert al acestora. Piaţa de chipsuri a devenit foarte activă mai ales în ultimii trei ani, când s-au realizat investiţii semnificative în promovarea mărcilor. Intersnack România, Star Foods, Standard&Snacks, Pan Group si Chipita sunt cei cinci mari jucători care ocupă trei sferturi din piaţa snacksurilor atât în volum, cât şi în valoare. Star Foods este lider de vânzări pe piaţa de chipsuri şi snaksuri din România, produsele de acest gen ale companiei fiind comercializate sub marca Lays, chipsurile cele mai vândute în întreaga lume. Piaţa chipsurilor creşte în România, deoarece oamenii nu au încă o noţiune foarte conturată despre mâncarea sănătoasă şi efectele sale asupra sănătăţii lor, aceştia fiind atraşi de gustul special al snaks-urilor şi observând faptul că sunt destul de săţioase, potolind repede foamea sau pofta de “ceva bun”. Consumatorii principali sunt copiii care sunt interesaţi mai mult de ambalajele colorate şi de diversitatea produselor, bărbaţii ce beau bere la meciuri, femeile pofticioase ce sunt în căutarea unor mici gustări de “ceva bun”pe care să le consume la un film, telenovelă sau împreună cu iubitul sau copiii, oamenii cu program lung la servici etc. Copiii în general sunt atraşi de toate snaks-urile cu ambalaje frumos colorate şi pe care le recunosc din reclamele tv. Adulţii consumă mai puţin chipsuri, deoarece cunosc dezavantajele acestora, însă snaks-urile se asociază foarte bine cu o bere la un meci sau pot fi consumate în loc de popcorn la filme etc. Ideea de chipsuri şi mai ales de junk food provine din America, unde oamenii, în general, au un program foarte încărcat şi nu mai sunt atenţi la alimentaţie; ajung sa mănânce fără să se gândească dacă mâncarea respectivă e şi sănătoasă, luându-se doar după gustul bun al produselor. În România a fost interzisă vânzarea de chipsuri la chioşcurile de mâncare din interiorul sau apropierea şcolilor, pentru a nu atrage copiii spre consumul de astfel de produse, care nu sunt deloc sănătoase şi ce conţin multe E-uri dăunătoare organismului uman şi sunt producătoare de obezitate. În America deja a ajuns o problemă principală consumul excesiv de junk food şi ca urmare peste 50% din populaţie se confruntă cu obezitatea şi efectele ei negative. Concurenţii cei mai importanţi ai brandului “Lays” sunt firmele : Chio, Pringels, Viva, Krax ş.a. CAP. II PREZENTAREA BRANDULUI MIXUL DE MARKETING Chipsurile Lays reprezintă fostele chipsuri Star, care au realizat un re-branding. Ele sunt primele chipsuri apărute pe piaţa românească. Produsul Numele produsului este “Lays Chips”. Marca este “Lays”, iar categoria de produselor din care fac parte chipsurile este junk food; Sigla mărcii reprezintă o sferă galbenă înfăşurată într-o fâşie roşie – o combinaţie armonioasă de culori calde şi are un spaţiu mare alocat pe ambalajul produsului pentru a atrage atenţia asupra brand-ului. Sfera galbenă sugerează felia de chips, iar roşul simbolizează dinamismul cu care se desfăşoară pe piaţă firma Lays şi, de asemenea, este culoarea care nu poate trece neobservată niciodată. Ambalajul prezintă pungi de diferite gramaje, care au culori diverse în funcţie de aroma chipsului: dacă chipsurile sunt cu sare sau cu aromă de ciuperci de pădure şi smântână - punga are culoarea roşie, dacă au aromă de smântână şi mărar - culoarea pungii va fi verde, chipsurile cu gust de paprik sunt inserate în pungi albastre, cele cu aromă de caşcaval sunt ambalate în pungi galbene, chipsurile cu aromă de barbeque au punga neagră, iar cele cu aromă de pui la cuptor au punga de culoare maro. Pe fiecare pungă există un desen, care indică aroma folosită pentru chipsurile din pungă pentru o stimulare vizuală mai puternică; Pe ambalaj sunt menţionate gramajul pungii, aroma chipsului, ingredientele, kilo-caloriile, sfaturi despre un stil de viaţă sănătos şi nelipsitul termenul de valabilitate; Sortimentele de chipsuri “Lays” au arome de sare, caşcaval, barbeque, smântână şi mărar, paprik, ardei iute, pui la cuptor, 4 anotimpuri – ciuperci de pădure şi smântână şi sticksuri; Ele au trei aspecte diferite: există chipsuri cu suprafaţa fină, chipsuri cu suprafaţa ondulată şi chipsuri tip sticks - în formă de beţişoare subţiri. De obicei cele cu suprafaţă ondulată, numite Star Max şi cele tip sticks au aromă de sare sau paprik; Referitor la gramaj există pungi mici la 33 g, medii la 75g şi 150 g şi pungi mari la 250 g. Se diferenţiază de celelalte mărci de chipsuri prin renumele creat şi calitatea superioară a produselor.

Upload: mihaela-cts

Post on 25-Dec-2015

56 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Chips's market

TRANSCRIPT

Page 1: Chips

CAP. I PIAŢA CHIPSURILORGustările sărate sunt preferatele tuturor când vine vorba despre ceva rapid care să taie foamea. Foarte dinamică din punctul de vedere al tipurilor de produse oferite, piaţa snacksurilor include, ca sortimente, chipsuri, popcorn, covrigei săraţi, pufuleţi, biscuiţi săraţi. Majoritatea snacksurilor au devenit foarte populare în rândul multor tipuri de consumatori, pentru că se pliază pe ritmul de viată alert al acestora.Piaţa de chipsuri a devenit foarte activă mai ales în ultimii trei ani, când s-au realizat investiţii semnificative în promovarea mărcilor.Intersnack România, Star Foods, Standard&Snacks, Pan Group si Chipita sunt cei cinci mari jucători care ocupă trei sferturi din piaţa snacksurilor atât în volum, cât şi în valoare. Star Foods este lider de vânzări pe piaţa de chipsuri şi snaksuri din România, produsele de acest gen ale companiei fiind comercializate sub marca Lays, chipsurile cele mai vândute în întreaga lume.Piaţa chipsurilor creşte în România, deoarece oamenii nu au încă o noţiune foarte conturată despre mâncarea sănătoasă şi efectele sale asupra sănătăţii lor, aceştia fiind atraşi de gustul special al snaks-urilor şi observând faptul că sunt destul de săţioase, potolind repede foamea sau pofta de “ceva bun”. Consumatorii principali sunt copiii care sunt interesaţi mai mult de ambalajele colorate şi de diversitatea produselor, bărbaţii ce beau bere la meciuri, femeile pofticioase ce sunt în căutarea unor mici gustări de “ceva bun”pe care să le consume la un film, telenovelă sau împreună cu iubitul sau copiii, oamenii cu program lung la servici etc. Copiii în general sunt atraşi de toate snaks-urile cu ambalaje frumos colorate şi pe care le recunosc din reclamele tv. Adulţii consumă mai puţin chipsuri, deoarece cunosc dezavantajele acestora, însă snaks-urile se asociază foarte bine cu o bere la un meci sau pot fi consumate în loc de popcorn la filme etc.Ideea de chipsuri şi mai ales de junk food provine din America, unde oamenii, în general, au un program foarte încărcat şi nu mai sunt atenţi la alimentaţie; ajung sa mănânce fără să se gândească dacă mâncarea respectivă e şi sănătoasă, luându-se doar după gustul bun al produselor. În România a fost interzisă vânzarea de chipsuri la chioşcurile de mâncare din interiorul sau apropierea şcolilor, pentru a nu atrage copiii spre consumul de astfel de produse, care nu sunt deloc sănătoase şi ce conţin multe E-uri dăunătoare organismului uman şi sunt producătoare de obezitate. În America deja a ajuns o problemă principală consumul excesiv de junk food şi ca urmare peste 50% din populaţie se confruntă cu obezitatea şi efectele ei negative. Concurenţii cei mai importanţi ai brandului “Lays” sunt firmele : Chio, Pringels, Viva, Krax ş.a.CAP. II PREZENTAREA BRANDULUI MIXUL DE MARKETINGChipsurile Lays reprezintă fostele chipsuri Star, care au realizat un re-branding. Ele sunt primele chipsuri apărute pe piaţa românească.ProdusulNumele produsului este “Lays Chips”. Marca este “Lays”, iar categoria de produselor din care fac parte chipsurile este junk food;Sigla mărcii reprezintă o sferă galbenă înfăşurată într-o fâşie roşie – o combinaţie armonioasă de culori calde şi are un spaţiu mare alocat pe ambalajul produsului pentru a atrage atenţia asupra brand-ului. Sfera galbenă sugerează felia de chips, iar roşul simbolizează dinamismul cu care se desfăşoară pe piaţă firma Lays şi, de asemenea, este culoarea care nu poate trece neobservată niciodată. Ambalajul prezintă pungi de diferite gramaje, care au culori diverse în funcţie de aroma chipsului: dacă chipsurile sunt cu sare sau cu aromă de ciuperci de pădure şi smântână - punga are culoarea roşie, dacă au aromă de smântână şi mărar - culoarea pungii va fi verde, chipsurile cu gust de paprik sunt inserate în pungi albastre, cele cu aromă de caşcaval sunt ambalate în pungi galbene, chipsurile cu aromă de barbeque au punga neagră, iar cele cu aromă de pui la cuptor au punga de culoare maro. Pe fiecare pungă există un desen, care indică aroma folosită pentru chipsurile din pungă pentru o stimulare vizuală mai puternică;Pe ambalaj sunt menţionate gramajul pungii, aroma chipsului, ingredientele, kilo-caloriile, sfaturi despre un stil de viaţă sănătos şi nelipsitul termenul de valabilitate; Sortimentele de chipsuri “Lays” au arome de sare, caşcaval, barbeque, smântână şi mărar, paprik, ardei iute, pui la cuptor, 4 anotimpuri – ciuperci de pădure şi smântână şi sticksuri; Ele au trei aspecte diferite: există chipsuri cu suprafaţa fină, chipsuri cu suprafaţa ondulată şi chipsuri tip sticks - în formă de beţişoare subţiri. De obicei cele cu suprafaţă ondulată, numite Star Max şi cele tip sticks au aromă de sare sau paprik;Referitor la gramaj există pungi mici la 33 g, medii la 75g şi 150 g şi pungi mari la 250 g.Se diferenţiază de celelalte mărci de chipsuri prin renumele creat şi calitatea superioară a produselor.PreţulPreţul chipsurilor Lays variază în funcţie de gramajul pungii şi de felul chipsului: simplu, ondulat sau sticks. Cele simple la pungi mici costă 1,10 lei, cele medii costă 2,99 lei la 75g şi la 150g sunt cele la 3,74 lei şi chipsurile la pungă mare au preţul de 6,24 lei;Chipsurile ondulate nu sunt disponibile în pungă mică, cele la pungă medie de 75g având preţul de 2,55 lei, cele de 150g costând 4,10 lei, iar cele la pungă mare au preţul de 6,40 lei; Chipsurile tip sticks costă 2,32 lei la pungă medie de 75 g şi punga de 150 g este de 3,87 lei.

Page 2: Chips

Lay’s relansează gama Lay’s Rumeniți în Cuptor – singurele chipsuri coapte din România0

Esențial, FMCG, Producatori

22 martie 2013

A+A-

SHARE ON EMAILEMAILSHARE ON PRINTPRINT

Lay’s, gama de chipsuri aparţinând PepsiCo, relansează gama Lay’s Rumeniți în

Cuptor - singurele chipsuri coapte din România. Noua gamă are la bază o rețetă

unică și aduce pe piață două noi sortimente: Paprika și Cheese&Onion, în plus față

de varianta cu Sare.

În 2011, Lay’s a lansat primele chipsuri coapte și nu prăjite. Anul acesta, Lay’s aduce

în prim plan o nouă rețetă și noi condimente, care conferă produsului o textură

crocantă și un gust irezistibil. În plus, Lay’s Rumeninți în Cuptor au acum un nou

ambalaj, mai atractiv.

Savuroase și gata de servit imediat, Lay’s Rumeniți în Cuptor sunt alegerea potrivită

pentru orice moment al zilei. Lay’s Rumeniți în Cuptor reprezintă opțiunea perfectă

pentru cei care doresc să se bucure de gustul inconfundabil al chipsurilor împreună

cu prietenii, având la dispoziție cele trei arome delicioase: Sare, Cheese&Onion și

Paprika.

Lay’s Rumeniți în Cuptor pot fi găsiți în magazine în două ambalaje: de 70 g și 125 g.

Preț de raft recomandat: 3.5 lei pentru punga de 70 de grame și 5.5 lei pentru punga

de 125 de grame.

Page 3: Chips

Dupa ce s-au duelat pentru ultimul Lay’s din bol, Cabral si Puya au primit cate o parcela la ferma

M&P Agro din judetul Covasna, una dintre fermele partenere PepsiCo de unde provin o parte din

cartofii pentru chipsurile Lay’s. Acolo, batalia s-a dat pentru cei mai mari si mai frumosi cartofi,

care au devenit editii limitate Lay’s de Sezon.

Cabral recomanda Lay’s Ciuperci si

smantana, iar misiunea lui va fi sa

stranga cat mai multi sustinatori ai

aromei lui preferate in comunitatea

Ciupercesti. In acelasi timp, Puya isi

indeamna fanii sa incerce Lay’s Iaurt cu

usturoi, si sa intre alaturi de el in

comunitatea Usturoiesti. Primari de

seama ai celor doua sate virtuale,

amandoi sustin ca aroma pe care o

recomanda este cea mai buna si invita

consumatorii sa devina cetateni cu acte in regula in Ciupercesti sau Usturoiesti.

Campania de lansare a celor doua editii de sezon este sutinuta si de o promotie pentru

consumatori, desfasurata intre 18 octombrie – 12 decembrie 2013. Dupa ce incearca noile Lay’s

de Sezon, consumatorii sunt invitati sa voteze aroma preferata si sa inscrie codul promotional de

pe punga pewww.duellays.ro, pe pagina de Facebook sau prin SMS. Lay’s le ofera premii de

colectie in fiecare ora (tricouri, umbrele, traiste, hanorace, mouse, ceasuri – in editii de

Ciupercesti sau Usturoiesti) si premii saptamanale (creatii ale designerului LANA – rochii pentru

femei si tricouri pentru barbati). Iar marele premiu este demn de un ciupercean sau usturoian

adevarat: o parcela de 10.000 de metri patrati de teren arabil. Regulamentul oficial al campaniei

si mai multe infomatii sunt disponibile pe www.duellays.ro.

Campania Duelul aromelor de sezon Lay’s va fi sustinuta prin spoturi TV, campanie radio si

online, materiale de comunicare in magazine, precum si activitati de sampling in super si

hypermarkeruri.

***

Despre PepsiCo

In portofoliul sau global de bauturi si produse alimentare, PepsiCo detine 22 de branduri cu

vanzari anuale de peste 1 miliard de dolari. Principalele noastre linii de business produc, de

asemenea, sute de alte bauturi si produse alimentare devenite branduri de referinta la nivel

mondial. Cu venituri nete de aproximativ 65 de miliarde de dolari, echipa PepsiCo este unita in

angajamentul sau unic pentru dezvoltare sustenabila, prin investitia intr-un viitor mai sanatos

pentru oameni si pentru planeta care ne gazduieste – ceea ce credem ca inseamna si un viitor

mai bun pentru compania noastra. Am numit acest angajament „Performanta cu Scop”: aceasta

este promisiunea PepsiCo de a furniza o gama variata de produse alimentare si bauturi adecvate

gusturilor locale; de a gasi metode inovative de minimizare a impactului asupra mediului, inclusiv

prin economisirea energiei, reducerea consumului de apa si a volumului materialelor de ambalaj;

Page 4: Chips

de a asigura un mediu de lucru placut pentru partenerii nostri si de a respecta, sprijini si investi in

comunitatile locale in care activam. Pentru mai multe informatii,

accesati www.pepsico.com sau www.pepsico.ro.

Citeste: http://www.kudika.ro/articol/news/30225/p-puya-si-cabral-se-intalnesc-din-nou-in-duelul-aromelor-de-sezon-lay-s.html#ixzz306vpsNnM Follow us: @Kudika_ro on Twitter | www.kudika.ro on Facebook

Cam de cate ori consuma un britanic mai multe chipsuri decat un roman? Va dau un indiciu: cine spune o cifra mai mica de sapte greseste. Cel putin din estimarile interne ale PepsiCo, un britanic consuma circa trei kilograme de chipsuri pe an, in timp ce romanul se multumeste cu 400 de grame. Iar rationalitatea consumatorului roman se regaseste inclusiv in cazul chipsurilor, unde promotiile au ajuns la mare cautare. Alina Imbrea (Marketing Manager Snacks East Balkans, PepsiCo) ne-a dat mai multe detalii.

Dinu Boboc: Chipsurile facute in cuptor sunt o noutate pentru romani, obisnuiti pana acum cu prajeala in ulei. Este intotdeauna riscant sa vii cu un produs nou, chiar si pe o piata tanara. Cum de ati luat aceasta decizie? Ati facut o cercetare in acest sens?

Logica per capita chips Romania vs. piete avansate in aceasta privinta e interesanta, e clasica,

dar are un punct slab: e prea clasica, trebuie actualizata un pic.

Per capita in UK a ajuns la 3 kg in vreo 30 de ani, crescand constant in primii 25 de ani in

care consumatorul nu gandea mai deloc in termenii "health" in care gandeste azi. Romania, si

in cazul chips, si in altele, nu va repeta acea traiectorie, in multe privinte sarind etape si

copiind direct ultimele trenduri. Cu alte cuvinte, nu vom atinge niciodata per capita din UK la

chips. Cu mare ingaduinta (si refrazarea aproape completa a portofoliului in directia

inovatiilor healthy) poate vom ajunge la 1 kg.

Page 5: Chips

Dinu Bobocacum 3 ani

Multumesc pentru comentariu. Totusi, nimeni nu poate sti cu exactitate ce-si va dori

consumatorul in viitor. Poate vom ajunge si la trei kilograme per capita, de ce nu? Sa nu uitam

ca suntem o piata tanara, nu ca UK.

Ana-Delia Diaconuacum 3 ani

consumul de chipsuri in UK (ce intelegem noi prin chipsuri sunt de fapt crisps la ei, chips sunt

cartofii prajiti care de cele mai multe ori insotesc faimosul fish din "fish and chips") nu se

poate compara cu cel din Ro, frecventa, locul si modul de consum sunt diferite...de ex crisps

sunt consumate frecvent la pranz impreuna cu un sandwich (exista oferte in toate

supermarketurile: lunch=sandwich+crisps+soda water), iar consumul de tip snack este mult

mai dezvoltat decat la noi

Dinu Bobocacum 3 ani

Multumesc pentru raspuns.

Da, aveti dreptate, obiceiurile de consum de acolo sunt mult diferite fata

de cele de aici. Romanul a fost obisnuit (si fortat), pana in 1990, sa

consume cartofi prajiti in cantitati mari, home made, obicei care dispare

greu dupa 40 de ani de comunism, in timp ce britanicii mancau cand vroiau si

cat vroiau "crisps". Cam din anii '50, daca nu ma insel.

Page 6: Chips

Societatea „Frito-Lays” a constituit un obiect interesant întrucât este lider pe piaţă, face parte din grupul PepsiCo şi vrea să se impună ca monopol. Strategia sa de a cumpăra firmele pentru a se impune pe o piaţă naţională, chiar dacă acestea sunt leaderi pe piaţa naţională, este una foarte bine pusă la punct. Personalitatea brandului, a mărcii este una puternică, societatea având pieţe bine definite pe toate continentele. Evoluţia firmei respective, precum şi evoluţia întreprinderii Star Foods după preluare este interesant de studiat.RezumatFrito-Lay este compania care produce chipsuri din 1932, care în prezent aparţine grupului PepsiCo, activează în majoritatea ţărilor lumii, adaptându-se după cerinţele pieţei din fiecare ţară. La sfârşitul anului 2004 compania Star Foods este şi ea preluată de grupul PepsiCo, iar chipsurile sale îşi schimbă sigla, adaptându-se cipsurilor Lays şi indicându-se pe ambalaj că sunt recunoscuţi în toată lumea ca fiind Lays.Societatea are o piaţă bine stabilită pe toate cele cinci continente ale lumii. Personalitatea mărcii Lay’s este una puternică, care se adaptează în funcţie de piaţa căreia i se adresează şi pe care o domină. Sigla semnifică valorile mărcii: dinamism, siguranţă, atitudine de lider, deschidere şi accesibilitate. Compania se sprijină pe două strategii majore: în primul rând, să completeze acel segment de piaţă care nu este saturat, în al doilea rand, se sprijină pe ideea că secolul XX este cel al “globalizării”. Chipsul este o felie fin taiată din cartof, este prajită mult până devine crocantă. Chipsurile Lays se găsesc într-o gamă variată, iar chipsurile Star, sunt adaptate pieţei din România şi se găsesc în şapte feluri. Segmentul ţintă este cel între 14-25 ani. Acest segment cuprinde adolescenţii care sunt atraşi de imaginea „cool”,sunt mai mult expuşi la noutate, o acceptă mai repede, mănâncă cipsuri când le este foame, când beau bere ori pentru a ronţăi ceva. Acest segment cuprinde tinerii care cumpără singuri sau cu părinţii, care au un rol mai important în procesul de cumpărare. La fel cipsurile se poate spune că se adresează mai mult zonelor urbane.Principalii concurenţi ai companiei Star Foods, în România sunt Chio Chips, Viva chips(European Foods) şi Pringles. Produse de substituţie pot fi considerate toate produsele care se pot ronţăi, care se consumă la bere, care pot înlocui mâncarea pe timp scurt.Compania Frito-Lay are o campanie amplă de promovare care include atît panouri publicitare, spoturi, reclama în presă, dar şi diferite promoţii. În general toate campaniile publicitare se adresează segmentului ţintă, cel care cuprinde tinerii cu vârstele între 14-25 ani. Multe dintre aceste campanii publicitare foloseau vedete, tineri de obicei, foarte recunscuţi şi admiraţi de potenţialii consumatori.Partea I: Brief de agenţieCapitolul I: SocietateaLay’s este numele unui brand de cipsuri din cartofi, denumire pe care o poartă şi compania care a scos pentru prima dată, în 1938, pe piaţa cipsurile în forma special ambalată. Cipsurile Lay’s sunt vândute de Frito-Lay, companie condusă de PepsiCo, din 1965. Alte branduri ale Companiei Frito-Lay includ Fritos, Doritos, Ruffles, Cheetos si Rold Gold Pretzels.George Crum, de naţionalitate americană a inventat cipsurile din cartofi în 1853, în timp ce lucra în hotelul New York. Astfel, snacks-urile au devenit foarte populare până în 1920. Ele au fost răspândite prin intermediul micilor manufacturi şi a vânzătorilor.Fişa de identitate:1. Constituirea şi istoricul societăţiiStar Foods EM România este membră a grupului internaţional de firme Mitzalis, fiind o companie cu capital privat, având ca activitate producţia şi distribuţia de produse alimentare de larg consum.Star Chips, Mr. Snaki, Krax, Loto, Star Pop Corn, Star Snacks reprezintă cele mai importante mărci ale companiei Star Foods, distribuite atât în România cât şi în Bulgaria şi Republica Moldova.Misiunea firmei este de a fi “Prima Alegere”. De aceea, este foarte important să oferim consumatorilor produse de cea mai bună calitate.În cei 10 ani de când este prezentă pe piaţa românească, Star Foods a investit în modernizarea fabricii peste 15 milioane de Euro, aliniindu-se astfel normelor UE în ceea ce priveşte condiţiile de fabricare şi ambalare a produselor.Pe lângă sediul central de lângă Bucureşti, Star Foods mai are 4 depozite în Bacău, Constanţa, Cluj şi Timişoara. Star Foods asigură distribuţia produselor companiilor Chipita, Flipper (Fiesta), Gallina Blanca, Axxon şi Tip Top (gama Conty).În 2003, compania a fost recertificată de către Lloyd’s Register Quality Assurance cu standardul de calitate, EN ISO 9001:2000.În prezent, conform studiilor MEMRB, Star Foods deţine poziţia de lider cu o cotă de 64% din totalul pieţei pe segmentul chips, 28 % pe segmentul snacks şi 53 % la categoria produselor extrudate.

Profitul PepsiCo a scazut cu 4,6% in primul trimestru, la 1,08 miliarde de dolari, iar vanzarile au avansat cu 1,2%, la 12,6 miliarde de dolari, actiunile companiei urcand la maximul ultimilor 32 de ani datorita rezultatelor care au depasit estimarile analistilor.

Actiunile Pepsi au avansat joi pe bursa de la New York cu 5,2%, atingand 83,45 dolari, cel mai ridicat pret din iulie 1980, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Page 7: Chips

Vanzarile si profitul companiei au batut estimarile analistilor datorita performantei peste asteptari a snack-urilor. Directorul general Indra Nooyi si-a concentrat masurile pe cresterea vanzarilor de snack-uri, investind in marketingul unor marci cheie, precum chipsurile Lays.O alta zona de inters pentru Nooyi au fost bauturile racoritoare, in incercarea de a obtine o cota de piata mai ridicata, in defavoarea liderului Coca-Cola.

Citeste continuarea articolului Rezultate peste asteptari pentru

Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/tag/chipsuri.html#ixzz306xlZj9z Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook

Piața de chipsuri[modificare | modificare sursă]

Piața, care include segmentele chipsuri din cartof, pop-corn, sticksuri, alune și semințe prăjite,

era în 2010 de 200 milioane euro sau 41.000 de tone în volum[97]. Din cauza puterii scăzute de

cumpărare însă, consumul de chipsuri, estimat la 0,3 kilograme anual pe cap de locuitor, a rămas

încă sub nivelul din alte țări[98]. În Polonia, consumul se ridică la un kilogram, la 3,5 kg în Grecia, 7

kg în Anglia sau 10 kg în America[98].

A inceput „Lay’s are o super miza, bani in punga si-n valiza!”, campania cu cea mai mare valoare a premiilor puse in joc de Lay’s pana acum. In cadrul campaniei, Lay’s lanseaza pe piata peste 600.000 de pungi norocoase, prin care consumatorii vor avea surpriza de a castiga bani pe loc. In plus, acestia pot castiga o valiza de 10.000 de lei pe zi, timp de 35 de zile. Campania ii are drept protagonisti pe Cabral si Puya, care arata intr-un mod original in noul spot TV si online cum Lay’s „Baga bani”, folosindu-se de hitul cu acelasi nume. Spotul online poate fi accesat aici.  

„Momentul in care deschizi o punga de Lay’s si o imparti (sau nu) cu cei dragi este unul mereu special. Acum, prin noua campanie ‹‹Lay’s are o super miza, bani in punga si-n valiza!››, ne propunem sa oferim consumatorilor si mai multe momente de bucurie prin premiile extrem de atractive. Acest tip de campanie este deja o tradiție pentru Lay’s, iar anul acesta premiile totale ating cea mai mare valoare din istoria Lay’s in Romania: 1.350.000 lei”, spune Alina Imbrea, Marketing Manager Snacks East Balkans, PepsiCo. 

Inscrierile in promotie au loc in perioada 20 ianuarie – 20 martie, iar tragerile la sorti ale castigatorilor celor 35 de valize vor avea loc zilnic, din 15 februarie si pana pe 21 martie. Lay’s va oferi zilnic, prin tragere la sorti, 10.000 de lei celor care trimit prin SMS la 1858 sau inscriu pe site-ul www.valizaLays.ro codul gasit pe ambalajele de Lay’s. 

Campania este sustinuta prin spoturi TV, promovare radio, online, social media, OOH (care va contine si un proiect special in pasajul de la Piata Universitatii) si PR.In continuare, Lay’s invita toti consumatorii sa urmareasca pagina campanieiwww.valizaLays.ro si pagina de Facebook Lay’s pentru a afla noutatile si surprizele ce urmeaza.

Page 8: Chips

♦ Opt din zece companii au raportat creşteri ale afacerilor în euro anul trecut ♦ Nestlé, liderul pieţei de dulciuri, a revenit pe profit şi a angajat 150 de oameni ♦ Trei din zece companii au raportat pierderi anul trecut, faţă de patru în anul precedent ♦ Niciun antreprenor local nu a reuşit să-şi facă loc în primii zece jucători.Afacerile totale ale celor mai mari zece jucători cu activitate pe piaţa dulciurilor, a snacksurilor şi a cafelei au avansat anul trecut cu 2%, până la 700 milioane de euro, iar două companii au raportat scăderi ale afacerilor în euro, arată o analiză a ZF pe baza datelor din anuarul „Cei mai mari jucători din economie“.Liderul rămâne în continuare Nestlé, cu afaceri de 161 milioane euro, care a revenit anul trecut pe profit după ce în anii 2010-2011 a raportat pierderi totale de 33 mil. lei (8 mil.euro), potrivit calculelor ZF. Totodată,compania a mai angajat 150 de oameni anul trecut, trecând astfel pragul de 1.000 de salariaţi. Singurele două mari companii care au înregistrat scăderi ale rulajelor anul trecut au fost Mondelez România, deţinătoarea brandurilor Poiana şi Milka, şi Wrigley, care are în portofoliu mărci precum Orbit sau Winterfresh. Dacă proprietarul Poiana a avut o scădere a afacerilor în euro de 2% (creştere în lei de 2%), Wrigley a raportat un declin al businessului în ambele monede.

Pe de altă parte, anul 2012 a adus o creştere de 20% a businessului din România al grecilor de la Chipita.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Page 9: Chips

ntr-o perioada confuza din perspectiva conditiilor economice, tendinta celor mai multe companii este de a reduce bugetele alocate unor domenii precum marketingul sau vanzarile, de a diminua drastic nivelul cheltuielilor si de a limita investitiile. Sotiris Yannopoulos, General Manager pentru Romania si Bulgaria al Star Foods, propune insa ca solutie pentru eventualele dificultati insusirea unei atitudini calme si o preocupare constanta de a fi cat mai aproape de distribuitori si comercianti.

Magazinul Progresiv: Cum caracterizati piata chipsurilor si snacks-urilor din Romania? Sotiris Yannopoulos: Modul in care o percepeam si modul in care o vad in prezent este intr-un fel o perceptie revolutionara in sensul in care Romania este cea mai importanta piata din Europa Centrala si de Est, din punct de vedere al potentialului, al dimensiunii, din perspectiva asezarii geografice si a stratificarii sociale.

O companie cum este PepsiCo, atunci cand gandeste o strategie pentru zona Balcanilor, nu poate face ceva decat daca ia in considerare Romania. La inceput am testat piata  importand produsele noastre si distribuindu-le cu ajutorul unui distribuitor local, am asteptat ca acestea sa traseze un profil categoriei de snacks-uri in Romania si ulterior am decis sa transformam acest business in ceva mai serios.

In Romania, dupa parerea mea, daca doresti o afacere nu faci importuri, ci produci aici. Prin urmare, aveam trei variante: joint venture, un proiect  green field sau o achizitie, si am optat pentru ultima varianta. Am achizitionat Star Foods in 2004 si in acest moment suntem in cel de-al cincilea an de productie in Romania.

MP: Care sunt aspectele care ar necesita imbunatatiri la nivel de piata?SY: Romania este o piata in schimbare, o piata volatila. Prin definitie, volatilitatea prezinta in mod egal atat aspecte pozitive, cat si negative. Nu este inca o piata matura, ca cea din Grecia sau Spania, unde stii la ce sa te astepti.

In Romania, poti ajunge la dublari ale valorilor, dar poti, de asemenea, sa te confrunti cu recesiuni serioase, asa cum se intampla in prezent. Poti avea multe instrumente care lucreaza in favoarea ta sau multe care sunt in defavoarea a ceea ce faci. Prin urmare, unul dintre elementele pe care le-as numi negative sau, mai curand, factori de risc, este pur si simplu faptul ca este o piata tanara cu multe schimbari la nivel de corporatii, un mediu in care trebuie sa fii foarte atent.

Pe de alta parte, exista si foarte multe aspecte pozitive: o oarecare stabilitate politica, populatie numeroara in ciuda fenomenului de imigratie care este destul de serios, cresterea veniturilor, chiar daca este ceva mai lenta, elemente care conduc economia in sensul bun. Si acest lucru este in favoarea noastra.

In particular pentru noi, un aspect pe care l-as dori imbunatatit tine de agricultura Romaniei. Romania, consider ca este cel mai important potential al Europei in acest moment, din punct de vedere agricol, pentru ca are capacitati reale in acest sens. In realitate, agricultura este colosul inca adormit al economiei romanesti. Privita in perspectiva, economia din Romania nu se va baza pe tehnologie de inalta clasa, servicii in turism, navigatie sau productie. Este bine ca acestea exista, dar daca doresti sa devii competitiv, sa te extinzi nu doar intern, ci si extern, sa devii un jucator european, atunci nu iti concentrezi atentia in jurul acestor elemente. 

MP: Cum apreciati primul trimestru din 2009 pentru Star Foods, pe fondul crizei economice?SY: Situatia economica actuala se resimte la nivel global si noi nu suntem imuni din acest punct de vedere. Suntem insa intr-un sector care, prin natura sa, se  bucura de o mai buna rezistenta la presiunile exercitate de fenomenul deflationist. In cazul acestui sector, cand spun deflatie nu ma refer neaparat la scaderi, ci la deflatie in sensul de crestere mai lenta decat anterior. Consumatorii si-au pierdut increderea si, in plus, sunt speriati. Nu inseamna neaparat ca li s-au redus veniturile, ci mai curand faptul ca au sentimentul de insecuritate si devin mai conservatori. 

MP: Cum caracterizati, in prezent, relatia cu distribuitorii si comerciantii? SY: Este la fel de importanta precum relatia cu angajatii sau cu consumatorii. La finalul zilei, distribuitorii sunt mandatarii tai cheie, prin urmare incercam sa stam cat mai aproape de ei. Le propunem noi tactici, modalitati de colaborare mai stransa, incercam sa le transmitem faptul ca ii sustinem, ca investim in aceasta relatie, incercam sa mai eliminam din ingrijorarile specifice activitatii si sa construim o relatie solida.

La fel se intampla si cu comertul organizat, pentru ca fiecare client este important pentru noi. Incercam sa intampinam partenerii oferindu-le sprijin, stocuri, instrumente de actiune, promotii, preturi competitive, promovare si, de asemenea, servicii, pentru ca totul se reduce la servicii. Avem un sistem care se numeste „traseul perfect”,

Page 10: Chips

care consta in vizite saptamanale in anumite locatii, la acelasi moment, cu aceleasi persoane care preiau comanda. Asezam marfa la raft, preluam pachetele distruse, mai pe scurt, ne preocupam ca retailerul sa fie multumit. 

MP: Care sunt brandurile/produsele cu cele mai bune vanzari?SY: Avem un portofoliu diversificat, insa fanionul este evident Lay’s, cu toate variantele (Lay’s Max, chipsuri ondulate, Lay’s Sensations diferite ca textura si arome, Lay’s Sticks sub forma de cartofi pai), dupa care urmeaza snacsk-urile – Cheetos, Star Snacks, Krax si floricelele de porumb. In categoria popcorn avem doua tipuri de produse: popcorn gata preparat si, bineinteles, popcorn care necesita preparare la microunde.

Sa nu uitam, de asemenea, ca avem un business important care s-a dezvoltat in piata si anume 7Days, Chipita, produse pe care nu le producem, dar pe care le furnizam consumatorilor din Romania.

MP: Care este istoria Lay’s?SY: Lay’s are o istorie interesanta pentru ca nu a inceput, in Romania, sub numele Lay’s, ci ca brand local sub numele de Star Chips. Era un produs flexibil inca de pe atunci, un brand lider cu un ambalaj deosebit si cu arome specifice. Cand am facut achizitia, am investit foarte mult in acest brand. Intai am am integrat compania in programul nostru de CSR, dupa care am inceput sa lucram cu linii de productie noi, am investit in sisteme de coacere mai performante, in ambalaje si multe altele. De fapt, am preluat un brand local si l-am transformat, cu doi ani in urma, intr-un brand global. Nu a fost vorba doar de o schimbare de ambalaj, ci am facut o schimbare radicala.  Traptat, Lay’s a progresat.

Dupa studii repetate de consum, am decis eliminarea colorantilor artificiali, a conservantilor, am inlocuit uleiul de palmier cu cel de floarea-soarelui, reducand astfel cu 30% volumul de grasimi saturate, si am redus cantitatea de sare cu 20%. Ne-am preocupat in aceeasi masura sa comunicam si faptul ca folosim cartofi naturali, apoi am facut un pas inainte si am adaugat pe pachete o banda cu mai multe informatii despre produs.

In prezent, consumatorul se poate informa mai bine privind aportul de energie al portiei pe care o consuma, privind valoarea zilnica recomandata,  grasimile, sarea s.m.d. Toate acestea reprezinta investitii importante pentru ceea ce este in prezent brandul Lay’s.

MP: Au aparut modificari ale pretului la produsele sub marca Lay’s?SY: Nu am facut modificari de pret in acest an. In ciuda investitiilor pe care le-am facut si a fluctuatiilor cursului euro, mentinem acelasi nivel de pret. Ma veti intreba probabil cum reusim sa facem acest lucru. Micsorand profitabilitatea? Raspunsul este nu! Reusim sa  mentinem pretul incercand sa devenim mai buni in tot ceea ce facem. Asadar, cream productivitate in procesul de productie, incercam sa asiguram proceduri de achizitie mai bune astfel incat sa putem achizitiona produse mai bune, la preturi mai bune.

De asemenea, cautam acele oportunitati de a reinvesti in produse si nu de a pretinde consumatorului sa plateasca pentru aceste schimbari. Este adevarat insa ca nu putem garanta ca vom mentine acelasi nivel de pret la infinit. Daca euro va tinde catre 5 lei, nu stiu ce masuri vom adopta. Dupa cum v-am spus si la inceputul interviului, piata pe care ne situam este una volatila si de aceea suntem foarte atenti la tot ceea ce se intampla. MP: Aveti proiecte de investitii pentru 2009?SY: Avem un plan stabilit pentru perioada urmatoare, insa este in stadiul incipient, de proiectare. In principiu, este vorba despre un plan de expansiune a facilitatilor curente din toate punctele de vedere: depozitare, capacitate de productie, precum si capacitatea alocata birourilor, deoarece incepem sa avem un deficit serios de spatiu. Stim ceea ce vrem, inca schitam partea de design, tinand cont de toti factorii economici.

MP: Intentionati sa lansati noi produse?SY: Investigam foarte atent piata, preocupare ce caracterizeaza, de altfel,  PepsiCo. Tocmai am intrat pe segmentul nuci si seminte, pe segmentul microunde si exista si alte categorii pe care le consideram interesante. Vrem insa sa luam deciziile la timpul potrivit. Stragia prezenta se refera mai curand la consolidarea pozitiei si la cresterea consumului in cadrul business-ului actual, decat sa ne concentram efortul pe afaceri mici.

Page 11: Chips

MP: Ati fost pus in situatia de a face reduceri de personal in aceasta perioada?SY: Nu am fost intr-o astfel de pozitie pana acum. Ne-am propus ca in acest an sa facem doua lucruri la nivel de companie: sa investim in oamenii si in brandurile pe care le detinem. Am reusit sa facem cateva lucruri importante: nu am redus bugetul alocat personalului si, in ciuda dificultatilor economice generale, am marit salariile si am pastrat bugetele de instruire. De fapt, am pornit in construirea brandului nostru ca fiind un angajator de exceptie si nu poti face acest lucru decat daca ai oameni care sa mearga in aceasta directie si care sa fie ambasadori ai acestui brand – PepsiCo - Star Foods.

Prin urmare, personalul constituie unul dintre preocuparile noastre, iar o alta preocupare o constituie brandul. In aceasta perioada, multi au o tendinta de a reduce bugetele de marketing, de a diminua nivelul cheltuielilor sau de a limita investitiile. Noi am considerat ca este necesar ca, pana sa fim pusi in situatia aceasta de a reduce costuri, sa privim in toate directiile si sa incercam toate variantele care ne-ar putea ajuta.

MP: Cum se implica PepsiCo in Star Foods? Ce schimbari a adus PepsiCo la Star Foods?SY: Odata cu preluarea Star Foods de catre PepsiCo, ne-am inscris in programul CSR, am inceput largirea capacitatilor de functionare, s-a investit mult in calitate, am reusit sa reducem consumul de gaz si de energie, lucruri pe care le consider foarte importante. In prezent, avem in derulare un program interesant referitor la consumul de apa si la modul cum putem refolosi vaporii rezultati in urma procesului de fabricatie, astfel incat sa facem in continuare economii.

Bineinteles, continuam sa lansam produse noi, retete, idei deosebite, completand agenda de inovatii a Star Foods. Ne-am insusit foarte mule politici, proceduri, know how, toate aceste lucruri care sunt disponibile in multinationale si care sunt mai greu accesibile unei companii locale. 

MP: Aveti un mesaj pentru reprezentantii magazinelor din retailul traditional?SY: Pentru noi, sunt la fel de importanti precum angajatii si consumatorii. Spun acest lucru in idea in care, ei sunt veriga lantului dintre noi, ca producatori, si consumatori. Depindem in proportie de 60% de canalul traditional si ne-am preocupat sa mentinem o relatie cat mai buna cu reprezentantii acestuia.Mesajul pe care il avem pentru ei este acela ca incercam sa trasam un inel al succesului, iar acestia reprezinta cea mai importanta veriga a acestui lant.

Roxana Popa | [email protected] 

::   Lipsa de timp a consumatorilor urca piata chipsurilor la 40 de milioane de euro   ::  (1668 afişări) 

Publicat de la Luni, 15 Ianuarie 2007 - 08:18 AM 

  Pe o piata care creste cu peste 35% anual, producatorii de chipsuri isi indreapta atentia spre dezvoltarea distributiei in zonele rurale . 

Vanzarile de chipsuri in retail s-au ridicat la 4.600 de tone in primele noua luni ale anului trecut, cu 35% mai mult fata de aceeasi perioada din 2005, potrivit unui studiu al companiei de cercetari de piata AC Nielsen. Valoric, piata de chipsuri ar putea ajunge la peste 40 mil. euro, daca ritmul de crestere din primele noua luni s-a mentinut pana la sfarsitul anului.

"Cred ca in urmatorii 3-4 ani, Romania ar putea ajunge la un consum similar cu cel din Grecia, de 1,5 kilograme pe cap de locuitor", a declarat Sotiris Yannopoulos, directorul general al Star Foods. Consumul ar putea creste astfel cu aproximativ 50% intr-o perioada de 3-4 ani. 

Jucatorii de pe piata snacks-urilor sarate, estimata in prezent la 20.000 de tone anual, se bazeaza nu numai pe chipsuri pentru a-si creste vanzarile, ci pe toate segmentele incluse, printre care popcornul, biscuitii si covrigeii sarati, alunele si sticks-urile.

Page 12: Chips

Dezvoltarea pietei de profil se leaga in primul rand de modificarea stilului de viata al consumatorilor, facilitarea accesului la acest tip de produse si cresterea puterii de cumparare in urmatorii ani, spun reprezentantii companiilor din industrie. 

Factorul influentat de politica jucatorilor de pe piata, distributia, a vizat initial orasele, acoperite foarte bine in prezent, pentru a se indrepta acum tot mai mult spre zonele rurale. 

"Reteaua noastra de distributie este in dezvoltare permanenta. Penetrarea produselor noastre in zone rurale este inca mica, dar de interes tot mai mare pentru companie", a declarat Cristian Rey, directorul general al companiei Intersnack.

Reprezentantii AC Nielsen spun ca magazinele cu suprafete mari si-au crescut ponderea in totalul canalelor de distributie cu doua procente in primele noua luni ale anului trecut fata de perioada anterioara, in defavoarea chioscurilor. Hipermarketurile si supermarketurile realizeaza in prezent aproximativ 17% din vanzarile de chipsuri. 

"Produsele pe care le distribuim acopera aproximativ 80% din punctele de vanzare care se preteaza pentru distributia acestora", a declarat Yannopoulos. El spune ca piata de snacks-uri este foarte competitiva, acesta fiind motivul pentru care PepsiCo a decis sa investeasca in productia locala in anul 2004, ca alternativa la importuri. PepsiCo a achizitionat la sfarsitul lui 2004 compania Star Foods, cel mai mare producator si distribuitor local de snacks-uri, intrand oficial pe piata romaneasca de profil.

"Competitivitatea este o caracteristica ce diferentiaza piata romaneasca de restul tarilor balcanice precum Bulgaria, unde nu exista inca producatori locali suficient de mari si din acest motiv importurile au destul loc pe piata", a precizat Yannopoulos.

Cei mai mari producatori de pe piata in functie de cifra de afaceri sunt Star Foods, European Food si Intersnack.

Star Foods a finalizat anul trecut o investitie de ordinul milioanelor de euro pentru achizitia si instalarea unei noi linii de fabricatie a chips-urilor si a altor snacksuri, avand ca efect cresterea capacitatii de productie cu 25% in fabrica sa de langa Bucuresti. Compania a demarat tot in anul 2006 un program de consultanta si instruire a producatorilor agricoli romani, furnizori de materii prime, avand ca scop cresterea ponderii materiilor prime autohtone in totalul celor folosite in procesul de fabricatie. 

"Snacks-urile sunt produse de masa, se adreseaza practic oricui, avand si preturi relativ mici fata de produsele din ciocolata de tip snacks. Din acest motiv, cresterile anuale ale costurilor de productie (incluzand materiile prime si forta de munca) pe care le inregistram nu le putem transfera consumatorului, in pretul de vanzare, ci incercam sa ne crestem incontinuu productivitatea", afirma Yannopoulos. 

Pe langa activitatile de productie de snacks-uri, Star Foods distribuie propriile produse si pe cele ale firmei Chipita, fiind in prezent distributorul sau exclusiv. Star Foods Romania a raportat in 2005 o cifra de afaceri de aproximativ 59 mil. euro, in crestere cu peste 35% fata de anul precedent.

Intersnack Romania, producatorul chipsurilor Chio si al doilea jucator ca marime de pe piata, estimeaza o crestere de 30% a cifrei de afaceri pe anul 2006, pe baza cresterii consumului, reprezentantii companiei luand in considerare cresterea capacitatilor de productie in perioada urmatoare, in fabrica din Brasov. 

Intersnack a incheiat anul 2005 cu vanzari totale de 62,6 mil. lei (17,3 mil. euro), in crestere cu 34% (in lei) fata de anul 2004. Compania are propria retea de distributie care acopera atat marile lanturi de retail, cat si magazinele traditionale. 

Pe piata de snacks-uri activeaza si cel mai mare grup din industria alimentara autohtona, European Food&Drinks care detine chipsurile, pocornul si alte snacks-uri Viva, precum si alte marci, printre care Jack-Pot (biscuiti sarati).

Compania European Food, cu capital integral romanesc, se va orienta tot mai mult spre exporturi dupa 2007, potrivit declaratiilor reprezentantilor sai. 

Page 13: Chips

Exporturile realizate de grupul European Food&Drinks s-au dublat anul trecut, iar in perioada ianuarie-septembrie acesta a raportat o crestere de peste 50%. 

Grupul intentioneaza sa continue extinderea pe piete regionale si estimeaza o majorare a exporturilor de cel putin 50%, in 2007. European Food isi distribuie produsele pe piata interna printr-o companie specializata in astfel de servicii, care face parte din grup, Transilvania General Import-Export.

Se numara pe degete

Cei 10 jucatori de pe piata chipsurilor

Star Foods

Intersnack

European Food

Standard&Snacks Romania

Procter&Gamble

Best Food Romania

Bruce Foods (Statele Unite)

Lavi Prod (Arad)

Private label (marci private ale retailerilor)

Bahlsen (Germania)

Chipsurile: o piata ce sfideaza recesiuneaJoi, 17 Septembrie 2009, ora 14:02http://www.ghidulfurnizorilor.ro//index.php?c=newslist&m=detaliu&id=3915

Piata chipsurilor a urcat anul trecut la aproape 200 milioane de lei (aproximativ 50 milioane euro) in valoare si 7,5 mii de tone in volum, cres cand mai mult decat dublu fata de indicatorii de acum doi ani. Potrivit producatorilor locali, Romania este cea mai importanta piata din regiune ca potential, dar si cea mai volatila. Comparata cu pietele din jur, Romania inregistreaza un consum de cateva ori mai mic, ceea ce inseamna o sustenabilitate a businessului pentru anii urmatori. "In continuare, piata de chips in Romania ramane la un nivel de consum mai scazut fata de cele mai dezvoltate piete din vestul Europei ca Anglia si Germania, iar cresterea consumului in Romania va sta la baza dezvoltarii pietei in urmatorii ani. De asemenea, preferinta consumatorilor pentru diferite arome variaza de la tara la tara; in cazul Romaniei, desi consumatorul este preocupat permanent de noutati, acesta apreciaza si consuma cu precadere gusturile de baza precum sare, cascaval, paprica", spune Alexandra Chirica, Marketing Manager al Intersnack Romania, al doilea jucator ca importanta din piata.

Reprezentantii Star Foods Romania, cel mai mare jucator pe piata interna a snacksurilor si chipsurilor, parte a PepsiCo, admite ca in a doua parte a anului trecut, deprecierea monedei nationale si criza din consum au afectat vanzarile. Potri vit lui Sotiris Yannopoulos, directorul general al producatorului de chipsuri, problemele au aparut

Page 14: Chips

incepand din august 2008, pe fondul evolutiei valutare. Pe total 2008, cresterea de doua cifre a fost insa asigurata din vanzarile obtinute in prima parte a anului, mai spune Yannopoulos.

Tendinta este confirmata si de oficialii Intersnack, care spun ca piata chipsurilor este una din cele mai dezvoltate categorii din piata de snacksuri sarate. "Dupa ce a parcurs o perioada indelungata de cresteri substantiale, a ajuns in prezent la un nivel de maturizare. Aceasta categorie continua sa creasca si in prezent, atat in volum, cat si in valoare, insa dinamica s-a micsorat semnificativ fata de anii anteriori. Estimam ca in perioada urmatoare piata va continua sa creasca intr-un ritm usor. De asemenea, credem ca nivelul actual al consumului se va pastra in urmatoarea perioada, iar pe termen lung va creste, fiind situat inca sub media pietelor dezvoltate din vestul Europei", conchid reprezentantii Intersnack.

Ca ritm mediu de crestere, producatorii locali au avansat un interval de 9-10 % pentru anul acesta, nivelul putand fi depasit in functie de evolutia generala a pietei de food din Romania.

Dupa canalul de vanzare, trei sferturi din vanzari sunt asigurate de magazinele de proximitate, atat ca volum cat si dupa valoare. "Compania Intersnack Romania foloseste un sistem mixt de distributie, atat distributie directa, cat si indirecta, precum si retailul modern (Key Account). Prin urmare, atat retailul modern si traditional au un aport important la vanzarile totale", precizeaza Alexan dra Chirica, Marketing Manager al Intersnack.

Cat priveste strategiile de piata ale producatorilor locali, acestea sunt diferite. Intersnack, de exemplu, tinteste promotiile cantitative. "Si in 2009 am dezvoltat diferite oferte catre consumatori care sa fie cat mai aproape de cerintele acestora in mediul actual. De exemplu, am desfasurat promotii cu cantitate in plus «20% mai mult la acelasi pret» sau «+1 cadou», actiuni care au fost foarte apreciate de publicul nostru tinta", mai spune Chirica.

Star Foods mizeaza pe diversificarea ofertei si pe cresterea cantitativa dupa ce o noua fabrica va fi data in folosinta.

Conform declaratiilor publice ale sefului Star Foods, strategia firmei pentru 2009 se axeaza pe lansarea de noi produse si pe consolidarea brandurilor existente. "Lay's reprezinta aproximativ 50% din vanzarile noastre din Romania, cealalta parte fiind realizata de Star Snacks, Kracks si Popcorn. Popcornul la microunde creste cel mai repede, alaturi de pufuleti. Suntem lideri pe toate segmentele in care suntem prezenti, cu exceptia semintelor si arahidelor'', a mai spus Yannopoulos.

Pentru 2010, Star Foods tinteste constructia unei fabrici pe terenul din apropierea sediului actual, o investitie de mai multe milioane de euro. Cifra de afaceri a companiei Star Foods este realizata in proportie de 60% de segmentul snacks&chips, iar restul de 40% este asigurat de distributia produselor companiei Chipita, detinuta de Vivartia, cel mai mare producator alimentar din Grecia.

Profilul consumatorului, in opinia reprezentantilor Intersnack, este urmatorul: "Consumatorii nostri tinta au varsta cuprinsa intre 20-39 de ani, sunt persoane tinere, dinamice si sunt extrem de interesati de noutati, dorind mereu sa experimenteze. De-a lungul anilor, observam aceasta dorinta continua pentru noutati atat la nivelul aromelor – gusturile noi si variate fiind extrem de apreciate – cat si la nivel de produse (forme si gramaje dife rite) - chipsurile ondulate de exem plu au contribuit alaturi de cele clasice la

Page 15: Chips

dezvoltarea pietei de chipsuri. Ne asteptam ca acest interes permanent pentru produse noi sa continue si ?urmatorii ani", spune Alexandra Chirica.

La nivel de consumator, de-a lungul ultimilor ani, unul dintre pilonii cresterii pietei de chipsuri l-a rep rezentat varietatea, mai adauga oficialii Intersnack. "Promotiile sunt deosebit de apreciate de catre consumatorii de toate varstele. Investitia in comunicare a contribuit de asemenea la evolutia pozitiva a acestei categorii. Cat priveste retailul, o data cu dezvoltarea si moder nizarea acestuia, categoria de chips a beneficiat de aceasta tendinta, prin stimularea consumului pentru acasa", puncteaza Chirica.

Cresterea vanzarilor sunt sustinute de campanii de publicitate sau de sampling, ponderea lor urmand sa creasca in perioada urmatoare. "Programele Chio Chips au beneficiat permanent de un puternic suport la lansare, folosind o varietate de mijloace de sustinere adaptate specificului si obiectivelor fiecarui program. In ultimii ani, Chio Chips a oferit consumatorilor o varietate de promotii nationale cu premii deosebit de atractive, produse noi si actiuni de trade. Pentru lansarile de produse noi, pe langa mixul de comunicare, la momentul lansarii desfasuram actiuni de sampling, oferindu-le consumatorilor ocazia sa incerce produsele nou lansate", declara Alexandra Chirica. Ea mai spune ca in interiorul magazinelor se folosesc doua categorii principale de materiale de comunicare, adaptate in functie de tipul si dimensiunea magazinelor. "E vorba de materiale suport - standuri Chio dedicate si bax-uri de prezentare si de materiale de semnalizare - POSM-uri (postere, branding de paleti si insule in magazinele de retail modern, delimitatoare de raft). Pentru retailul modern un punct particular il constituie existenta pachetelor de tip multipack", mai spune Chirica.

Procter & Gamble (P&G), unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata mondiala a bunurilor de larg consum, a relansat chipsurile marca Prin gles, chiar daca exista zvonuri potrivit carora acestea se regasesc pe lista brandurilor de care P&G se va debarasa.

Chipsurile Pringles reprezinta ultimul brand de referinta din domeniul alimentar pe care compania cu sediul in Cincinnati il mai detine, dupa ce in ultimii ani P&G a scos la vanzare divizia de cafea Folgers, de unt de arahide Jif, de ulei vegetal Crisco si de bauturi Sunny Drinks.

Campania desfasurata intre 11 ianuarie si 5 martie a fost lansata de StarFoods in parteneriat cu

Voxline Communications, fiind prima campanie prin SMS si online din acest an pe piata locala.

StarFoods promoveaza chipsurile Lays prin SMS

Page 16: Chips

Pentru a participa la promotie, consumatorii trebuie sa trimita un cod de participare prin SMS sau

pe un site dedicat campaniei. Voxline Communication a implementat solutia logistica integrata de

participare la promotie prin SMS \n retelele de telefonie mobila Orange, Vodafone si Cosmote,

dar si prin website-ul fipefaza.ro, dezvoltat impreuna cu Graffitti BBDO.

"Cred ca brandurile au din ce in ce mai multa incredere in eficienta actiunilor de marketing mobil",

afirma Dan Virtopeanu, directorul general al Voxline Communication. De altfel, StarFoods nu este

la prima astfel de campanie, de amintit fiind promotia din 2006 "Castiga un iPod Nano pe zi",

pentru care Voxline a dezvoltat un joc publicitar numit Atacul extraterestrilor, dar [i cea din 2008 -

"Lays te \ntreaba: dragoste sau bani?".

eputatul PNL Cristina Ancuta Pocora si “Agentia pentru Egalitatea de Sanse între femei si barbati” au sesizat CNA cu privire la reclama pentru chipsurile Lay’s, care ar transmite ideea ca “o femeie se defineste exclusiv prin atributele sale fizice” si ar promova frumusetea prin chirurgie plastica.Urmarea a fost ca ieri – Marti 26 ianuarie 2010 – Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis somarea cu intrarea în legalitate a clipului publicitar pentru chipsurile Lay’s, ceea ce implica interzicerea difuzarii acestuia.Prezent la sedinta CNA, Gabriel Cosoreanu (Star Foods) a precizat ca reclama respectiva este o poveste si nu încalca legislatia audiovizuala.

“Reclama noastra se vrea a fi o poveste ce vrea sa comunice un mesaj, ce fac parte dintr-o campanie. Povestea

în sine are un rol amuzant, acesta fiind si motivul pentru care s-a mers pe ideea din spot. Subiectul este temerea

tinerilor cum ca atentia lor poate fi acaparata de altcineva…”

Potrivit deputatului Cristina Ancuta Pocora (PNL) – presedinta Comisei pentru Egalitate de Sanse pentru femei si barbati – în reclama la chipsurile Lay’s, femeia este definita “exclusiv prin atributele sale fizice”.

“De curând a aparut o noua reclama la un produs marca Lay’s, produs care se adreseaza în special tinerilor,

care inoculeaza ideea ca tinerele fete si adolescente trebuie sa consume acest produs pentru a-si putea finanta

operatii estetice, mesajul transmis fiind acela ca o femeie se defineste exclusiv prin atributele sale fizice.

Consider ca acest mesaj este deosebit de periculos pentru tinerele fete, de natura sa le influenteze în plan

Page 17: Chips

emotional si sa le determine sa se concentreze doar asupra înfatisarii, în detrimentul unei personalitati

armonioase si, în final, sanatoase”.

Intrebari :

1. Cum apreciati initiativa deputatului ?2. Decizia CNA este corecta ?                                         3. Pana unde poate merge cenzura ?                                          

UPDATE : Răspunsul agenţiei: Ironie interpretată la modul personal ! Graffiti BBDO a anunţat, în 15 ianuarie 2010, că a dezvoltat o nouă campanie promoţională pentru brandul de chipsuri Lay’s.

„Spotul campaniei foloseşte o poveste amuzantă – cu o intrigă şi un şir de întâmplări ce merg în zona

suprarealismului plăsmuirilor tipic feminine – pentru a transmite mesajul promoţiei: «Fii pe fază şi nu lăsa banii

să ajungă în buzunarul care nu trebuie!». Am înţeles targetul, am aflat ce este important pentru ei şi am

transpus totul în limbajul lor printr-o poveste relevantă. În fiecare zi, vom face un consumator fericit. El va

decide ce face cu banii”, spunea, la momentul respectiv, Marius Dumitraşcu (Marketing Manager Lay’s).

PepsiCo face un milion de pungi de snackuri pe zi într-o fabrică de lângă Bucureşti. 20% pleacă la export27 nov 2013

Star Foods EM, divizia de snackuri din România a gigantului din industria băuturilor răcoritoare PepsiCo, produce zilnic un milion de pungi de snackuri (chipsuri, popcorn, pufuleţi) în fabrica din localitatea Popeşti-Leordeni (judeţul Ilfov), iar aproape 20% din producţie pleacă la export.

„Peste 80% din producţia din fabrică ajunge în magazinele din România, restul exportăm în Republica Moldova şi Bulgaria“, a declarat Cornel Toader, plant manager al diviziei Snacks în cadrul PepsiCo.

Fabrica Star Foods, care produce brandurile Lay’s (chipsuri), Star (pufuleţi şi popcorn) şi Krax (snackuri) a fost inaugurată în 1995, iar PepsiCo a preluat-o în 2004.

Pentru producţia de chipsuri compania a încheiat parteneriate cu 14 fermieri din zonele Harghita, Covasna, dar şi din sudul ţării. În spaţiul de producţie de circa trei hectare (fabrica, depozit, birouri etc. ) pe care producătorul îl deţine în localitatea ilfoveană lucrează 288 de angajaţi. În total, Star Foods EM România, companie cu afaceri de 77 mil. euro şi profit de 8,9 mil. euro,  avea la finalul anului trecut circa 880 de angajaţi.

Page 18: Chips

Levent Yuksel, executivul turc care conduce de trei ani afacerile de circa 220 mil. euro şi 1.800 de angajaţi ale PepsiCo în România, dar şi în alte zece state, spune că anul 2013 „a fost un an de creştere ca venituri, modestă însă“, în condiţiile în care vara ploioasă şi veniturile mici ale populaţiei au afectat întreaga piaţă de băuturi răcoritoare.

Yuksel nu precizează însă rate de creştere pe portofoliul de produse din care fac parte branduri precum Pepsi, Mirinda, 7Up, Lipton, Lay’s sau Star.

WikiZF: Profilul companiei PepsiCo

 „Am avut ceva probleme pe segmentul băuturilor, însă a fost din cauza declinului la nivelul întregii pieţe, declin cauzat de venitul disponibil mai mic, dar şi de vara ploioasă. (...). Anul trecut, dacă ne uităm la întregul portofoliu de produse, ne-am descurcat bine“, a declarat într-un interviu pentru ZF Levent Yuksel, business unit general manager PepsiCo Balkans, regiune formată din 11 ţări din Balcani în care gigantul are cinci fabrici de băuturi şi snacksuri şi un total de 3.000 de angajaţi.

Principalul competitor al PepsiCo pe piaţa locală a băuturilor răcoritoare care se ridică la 2,8 miliarde de litri anual, este Coca-Cola HBC, companie care a raportat trei trimestre la rând scăderi ale volumelor cu până la 15%.

1 mar 2010Autor: Mihaela Popescu

Gigantul PepsiCo a anuntat astazi finalizarea achizitiei celor mai mari doi imbuteliatori ai sai la nivel global, Pepsi Bottling Group si Pepsi Americas, o tranzactie de 7,8 miliarde de dolari care va duce la crearea companiei Pepsi Beverages Company prin fuziunea celor doi producatori.

Pe piata romaneasca, Star Foods, producatorul chips-urilor Lay's, cu afaceri de circa 100 mil. euro anual, va fuziona cu Pepsi Americas, al doilea mare jucator din industria bauturilor non-alcoolice - cu branduri precum Pepsi, Mirinda, 7Up sau Prigat si vanzari de 202 mil. euro in 2008.

Americanii de la PepsiCo detin 4 fabrici in Romania: trei unitati de imbuteliere a apei minerale si a sucurilor in Bucuresti si Covasna si o fabrica de snacks-uri sarate in Popesti-Leordeni, judetul Ilfov.

Ultima actualizare: 13.01.2014

Nume companie: PepsiCo (S.C. QAB SRL şi Star Foods EM România)

CUI: 6811508 / 6614956

Registrul comerţului: J40/27211/1994 şi J23/1439/2002

Domeniul de activitate: Produse de larg consum

Prezentare companie: Alături de alte 44 de ţări, PepsiCo România face parte din divizia PepsiCo Europe, liderul pe piaţa de băuturi şi produse alimentare în Europa, având 43.000 de angajaţi. În

Page 19: Chips

România, PepsiCo deţine 2 unităţi de producţie pentru băuturi răcoritoare (cea mai nouă dintre ele, situată în Dragomireşti, judeţul Ilfov, a fost inaugurată în septembrie 2009) şi una pentru snacks-uri (în Popeşti-Leordeni, inaugurată în 1995), iar numărul total de angajaţi este de aproximativ 2.000 de persoane. PepsiCo deţine un portofoliu bogat de branduri în România, atât pe partea de băuturi răcoritoare, cât şi de snacks. PepsiCo a intrat pe piaţa românească în anul 2004, achiziţionând liderul pe piaţa de chips-uri de cartofi, compania Star Foods, prezentă în România încă din 1993. Astfel, PepsiCo a devenit unul dintre jucătorii foarte importanţi pe piaţa de Snacks-uri din România. Pepsi-Cola, un brand foarte important pentru PepsiCo, a fost disponibil în România încă din perioada comunistă, începând să fie fabricat în România în anul 1965. În 1991, portofoliul de băuturi carbonatate PepsiCo a început să fie produs şi distribuit printr-un nou sistem de franciză, cu implicarea Quadrant Amroq Beverages (QAB) ca îmbuteliator. QAB a produs şi distribuit băuturile răcoritoare sub licenţă PepsiCo, împreuna cu produsele proprii, până în anul 2006, când a fost achiziţionat de către PepsiAmericas, al doilea îmbuteliator ca mărime din lume al produselor PepsiCo. În martie 2010, PepsiCo a cumpărat cei doi mari îmbuteliatori ai săi, PepsiAmericas şi Pepsi Bottling Group, devenind astfel cea mai mare companie producătoare de produse alimentare şi băuturi răcoritoare din America de Nord şi a doua la nivel mondial, cu venituri anuale de aproximativ 60 miliarde de dolari şi aproape 285.000 de angajaţi.

Anul înfiinţării: 2004

Structură acţionariat:

Produse / Servicii: Lay's, Krax, Star, Pepsi, Prigat, Roua Munţilor, Lipton Ice Tea.

Date financiare (lei) pentru S.C. QAB S.R.L :

Anul Capital social Cifră de afaceri Profit net Număr de angajaţi2005 4.695.544 449.349.117 20.418.567 9692006 6.172.722 571.700.318 47.464.699 1.0392007 6.172.722 651.066.417 112.559.625 1.2012008 6.172.722 744.806.819 136.500.284 1.0732009 6.172.722 679.171.218 69.924.998 1.0162010 6.172.722 602.513.361 2.927.151 9912011 6.172.722 601.077.902 4.909.540 9822012 6.172.722 632.559.021 - 921

 

Date financiare (lei) pentru Star Foods EM România:

Anul Capital social Cifră de afaceri Profit net Număr de angajaţi2004 10.889.550 1.746.078.744 -16.017.154 7902005 1.088.955 212.283.874 1.621.235 7862006 1.088.955 274.988.447 1.794.051 8612007 1.088.955 322.462.451 8.233.005 9292009 80.212.845 346.951.496 -4.012.396 9762010 80.212.845 283.316.607 -8.356.542 8842011 80.212.845 322.565.844 1.347.558 8672012 80.212.845 343.572.060 8.892.919 877

Sursa: Ministerul Finanţelor, Registrul Comertului.

Page 20: Chips

La câţiva kilometri sud-est de Bucureşti, în localitatea Popeşti-Leordeni (judeţul Ilfov), PepsiCo   şi-a „întins“ pe trei hectare un imperiu de producţie cu 288 de angajaţi. Aici se fabrică pe opt linii de producţie chipsurile Lay’s, brandul de pufuleţi şi pop-corn Star şi snackurile Krax. WikiZF: Profilul companiei   PepsiCo  Intrând în spaţiul de producţie, care la prima vedere se întinde pe câteva sute de metri pătraţi, simţi un miros puternic de floricele de porumb, de parcă ar fi singurele produse de acolo. Zgomotul puternic produs de zeci de utilaje gri care curăţă cartofii, prăjesc boabele de porumb sau ambalează snack-urile îţi distrage atenţia de la mirosul de floricele. În fabrică sunt opt linii de producţie pentru chipsuri (Lay’s), floricele de porumb (Star), pufuleţi (Star) şi snackuri crocante (Krax). Cel mai lung şi complicat pare însă procesul de producţie al chipsurilor. În cât timp ajunge un cartof să fie curăţat, feliat, uscat, prăjit, sărat şi ambalat în această fabrică? Cornel Toader, plan manager al diviziei Snacks în cadrul PepsiCo, spune că procesul de producţie al unei pungi de chipsuri, de la intrarea cartofilor pe bandă şi până la ambalare, durează 40 de minute.

Continuarea pe ZFCorporate 

De ce nu ne putem opri atunci cand mancam seminte si alune sau rontaim chipsuri? Ce ne face sa devenim dependenti de alimentele grase? Oamenii de stiinta au gasit vinovatul, care se numeste "endocanabinoid".

Un grup de cercetatori a descoperit ca organismul uman produce un "drog", care sta la baza dependentei noastre de alimentele grase. Potrivit cercetatorilor americani de la Universitatea din California, in sistemul digestiv uman se produce o substanta, asemanatoare canabisului, numita endocanabinoid, care ne "obliga" sa consumam frecvent chipsuri, seminte si cartofi prajiti. Acest drog produs de organism stimuleaza secretia de sucuri gastrice si "deschide" senzatia de foame, noteaza Deutsche Welle.

Intr-adevar, placerea produsa de consumul alimetelor grase nu este un rezultat al civilizatiei moderne ci, mai degraba, este o mostenire a evolutiei umane. Coordonatorul studiului, Dr. Danielle Piomeli recunoaste ca, pentru stramosii nostri, era imperios necesar sa consume grasimi, deoarece acestea le garantau supravietuirea in conditii dure de viata. In zilele noastre, insa, grasimile se consuma in abundenta si consumul excesiv conduce la boli precum cancer, diabet si obezitate.

Cercetatorii americani spera ca, descoperind endocanabinoizii, vor gasi si o solutie pentru a controla dependenta de chipsuri si seminte prajite. Inainte de asta ei vor trebui sa demonstreze ca scaderea nivelului de endocanabinoizi duce si la atingerea mai rapida a sentimentului de...mai mult

LAY'S® Barbecue Flavored Potato Chips

LAY'S® Cheddar & Sour Cream Flavored Potato Chips

LAY'S® Cheesy Garlic Bread Flavored Potato Chips

LAY'S® Chile Limon Flavored Potato Chips

LAY'S® Classic Potato Chips

LAY'S® Deli Style Original Potato Chips

LAY'S® Dill Pickle Flavored Potato Chips

LAY'S® FLAMIN' HOT® Flavored Potato Chips

Page 21: Chips

LAY'S® Garden Tomato & Basil Flavored Potato Chips

LAY'S® Honey Barbecue Flavored Potato Chips

LAY'S® Lightly Salted Potato Chips

LAY'S® Limon Flavored Potato Chips

LAY'S® Oven Baked Barbecue Flavored Potato Crisps

LAY'S® Oven Baked Original Potato Crisps

LAY'S® Oven Baked Sour Cream & Onion Flavored Potato Crisps

LAY'S® Pico de Gallo Flavored Potato Chips

LAY'S® Salt & Vinegar Flavored Potato Chips

LAY'S® Simply Sea Salted Thick Cut Potato Chips

LAY'S® Sour Cream & Onion Flavored Potato Chips

LAY'S® Sweet Southern Heat Barbecue Flavored Potato Chips

LAY'S® TAPATIO® Limon Flavored Potato Chips

LAY'S® AIR POPS™ Barbeque Flavored Air Popped Crisps

LAY'S® AIR POPS™ Original Potato Air Popped Crisps

LAY'S® AIR POPS™ Salt & Vinegar Flavored Air Popped Crisps

LAY'S® AIR POPS™ Sour Cream & Onion Flavored Air Popped Crisps

LAY'S® Kettle Cooked Jalapeno Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Lattice Cut Aged Cheddar & Black Pepper Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Lattice Cut Roasted Garlic & Sea Salt Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Maui Onion Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Mesquite BBQ Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Original Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Reduced Fat Applewood Smoked BBQ Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Reduced Fat Jalapeno Cheddar Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Reduced Fat Original Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Reduced Fat Sea Salt & Vinegar Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Sea Salt & Cracked Pepper Flavored Potato Chips

LAY'S® Kettle Cooked Sea Salt & Vinegar Flavored Potato Chips

LAY'S STAX® Cheddar Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Hot'n Spicy Barbecue Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Mesquite Barbecue Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Original Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Pizza Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Salt & Vinegar Flavored Potato Crisps

LAY'S STAX® Sour Cream & Onion Flavored Potato Crisps

LAY'S® Wavy Au Gratin Flavored Potato Chips

LAY'S® Wavy Hickory Barbecue Flavored Potato Chips

Page 22: Chips

LAY'S® Wavy Lightly Salted Potato Chips

LAY'S® Wavy Original Potato Chips

LAY'S® Wavy Ranch Flavored Potato Chips

LAY'S® Wavy Roasted Garlic & Sea Salt Flavored Potato Chips

LAY'S® Classic Potato Chips - 6 Count Singles

LAY'S® Classic Potato Chips - 12 Count Singles

Dips

LAY'S® Smooth Ranch Dip

LAY'S® French Onion Dip