Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène.

Colagenul este o proteina a tesutului conjuctiv din organism. El se gaseste intr-o cantitate destul de mare atat in tot corpul omului, cat si al animalelor. Mai mult de 25% din proteinele de la mamifere sunt constituite din colagen. Molecula de colagen are multe forme diferite si variate.

Nedreptatea vine odata cu varsta

Organismul tinde sa produca mai putin colagen sau de o calitate mai slaba pe masura ce imbatraneste. Apar, totodata, unele incrucisari de elemente ce determina formarea unor fibre mai rigide si mai putin solubile in apa.

Pielea, de fapt, este colagen in proportie de 70%. Cand o cantitate redusa de colagen sau de o calitate necorespunzatoare este produsa, pielea isi pierde elasticitatea si incepe sa se lase, scrie csid.ro.

Varsta, si deci lipsa colagenului, reduce puterea de intindere a tendoanelor. Abilitatea de a te misca liber si confortabil este redusa din aceasta cauza.Terapiile cu colagen

Cremele tipice cu colagen nu pot patrunde prin epiderma, dar tratamentele destinate stimularii producerii de colagen sunt destul de promitatoare.

Terapiile de inlocuire a colagenului, in cazul in care colagenul este injectat in piele, determina umflarea pielii, aratand schimbari dramatice si imediate in aspectul pielii. Noile forme de tratament nu prezinta efecte secundare negative.

COLAGENUL, este componenta principală a ţesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peşte. Există numeroase varietăţi de colagen. Colagenul are o compoziţie deosebită de a keratinei şi fibroinei, căci este bogat în glicol, prolină şi hidroxiprolină, nu conţine cistină şi triptofan.Prin incălzire prelungită cu apă, colagenul întâi se îmbibă,apoi se dizolvă transformandu-se în gelatină sau clei.

liofilizare

Procedeu de conservare a produselor biologice fragile (fragmente de tesuturi sau organe, hormoni, vaccinuri, enzime, plasma, ser, gamaglobuline, antibiotice, alte medicamente etc.). In vederea Iiofilizarii, produsul biologic este mai intai congelat (de obicei In azot lichid, la -194,5°C), apoi este introdus intr-o incinta la nivelul careia, prin scaderea presiunii, se produce

deshidratarea probei. Produsul liofilizat nu sufera nici o alterare si poate fi mentinut ca atare timp indelungat. Utilizarea sa este posibila dupa reconstituire prin adaugare de apa distilata sau a unei solutii fiziologice.

CERAMO – HIDROXIAPATITA

Substanţa de la care se pleacă este pentacalciu-hidroxi-trifosfat, Ca5(OH)(PO4)3; printr-un procedeu de sintetizare special se ajunge la ceramo-hidroxiapatita

         proprietăţi fizico-mecanice

1.       rezistenţă mecanică è este foarte mare, fiind dată de structura ceramică. Ceramica densă are rezistenţă mai mare decît cea poroasă.

2.       ph è neutru – 7.

3.       sarcina electrică è neutră

4.       chimic è structură corespunzătoare hidroxiapatitei mineralului osos natural.

         proprietăţi biologice

1.       inactivitate antigenică

2.       inactivitate cancerologică

3.       osteointegrareè Proprietatea dominantă a ceramo-hidroxiapatitei este iniţierea şi promovarea neoformaţiei osoase în zona de graniţă cu osul,

proprietate numită osteotropie. Această bioreactivitate rezultă din eliberarea de ioni fiziologici de Ca2* şi fosfat, HPO4”, care sunt preluaţi în metabolismul mineral natural, ajungînd în circulaţie, în depozite, şi în

procesele regulate de reconstrucţie osoasă. Acest proces are la bază capacitatea de descompunere lentă a ceramo-hidroxiapatitei [ se pune

întrebarea dacă astfel nu se va modifica suprafaţa implantului de hidroxiapatită, respectiv forma implantului ]. Legătura dintre implantul –ceramo-hidroxiapatită şi os se realizează ca urmare a structurii analoge a cristalelor de hidroxiapatită ale implantului şi ale ţesutului osos. Fibrele colagene din os pătrund între cristalele de hidroxiapatită ale implantului şi se mineralizează, realizînd o legătură chimică Interfaţa os-implant este

în acest caz o inerfaţă difuză, realizînd OSTEOINTEGRAREA.. Această osteointegrare s-a demonstrat pe implante de ceramo-

hidroxiapatită îndepărtate cu ţesut osos înconjurător.

macroscopic è s-a observat contact direct între osul alveolar şi materialul implantului la nivelul interfeţei.

microscopic è pe faţa osoasă a interfeţei s-au evidenţiat osteocite, care înconjură implantul.

microscopie electronică è demonstrează o relaţie intimă între fibrele colagene ale matricei osoase şi cristalele de hidroxiapatită ale

implantului, realizînd un strat puternic de legătură.

Tipuri de ceramo-hidroxiapatită

        ceramo-hidroxiapatită poroasă ècu volum poros de 50%.Macroporii sunt reprezentaţi de un sistem de cavităţi aflate în legătură deschisă unele cu altele,

avînd o structură foarte asemănătoare cu a ţesutului osos spongios natural. Această ceramică este folosită în special pentru reconstrucţii osoase în implantologie şi în

chirurgia parodonţiului marginal în parodontopatii.

        ceramo-hidroxiapatită densă è folosită în stomatologia implantologică. Are ca proprietăţi:

-          rezistenţă mecanică mai mare ca cea poroasă.

-          rezistenţă mare faţă de procesele de descompunere, adică o stabilitate îndelungată.

-          stimularea osteotropiei este mai redusă ca a celei poroase, totuşi osteointegrarea este foarte bună.

S-a propus folosirea implantelor de ceramo-hidroxiapatită cu miez dens, suprafaţă cu pori macrogranulari, iar elementele de legătură dintre pori tot din ceramo-hidroxiapatită

densă.

Deoarece hidroxiapatita se leagă chimic de os, asigurînd osteointegrarea, s-a recomandat plasmarea cu hidroxiapatită a implantelor metalice è osul se adaptează foarte bine la

Ti, dar se leagă bio-chimic cu hidroxiapatita. Fixarea implantelor metalice în os se realizează prin cîteva tipuri de retenţie mecanică pură, prin forma pe care o are implantul: şurub, ştift, spirală, orificiile lamelor. Osul ca un ţesut viu răspunde

diferitelor dispozitive de fixare mecanică prin modificări ale structurii sale, modificări care pot fi de tipul resorbţiilor osoase, ducînd la mobilizare implantului, respectiv la

eliminarea acestuia. Pentru a evita mobilizare şi eliminarea implantului se recomandă evitarea fixării mecanice a implantelor, preferîndu-se acoperirea implantelor de Ti cu hidroxiapatită. Apare astfel implantul cu miez de Ti şi suprafaţă de hidroxiapatită, dar

care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe: implantul să fie cilindric, neted, rezistent, subţire iar suprafaţa implantului să se lege direct de os. Ca urmare, nu toate implantele sunt adecvate pentru plasmare cu hidroxiapatită, unele fiind mai adecvate decît altele:

cel mai bine se pretează cele cilindrice, urmate de cele şurub cu spire groase dar nu prea mici şi nici prea adînci.

Dar şi în cazul acoperirii implantelor de Ti cu hidroxiapatită există curente contradictorii:

-          acoperirea cu hidroxiapatită determină o rezistenţă mai mare la rupere, lovire, zgîriere, este una dintre opinii;

-          THESE GOLLARD è acoperirea implantelor de Ti cu hidroxiapatită accelerează cicatrizarea osoasă prin promovarea neoformaţiei osoase de către hidroxiapatită (osteotropia

hidroxiapatită );dar joncţiunea hidroxiapatită-os este mecanic mai puternică decît joncţiunea hidroxiapatită-Ti, putînd apărea rupturi ale joncţiunii hidroxiapatită-Ti, urmate de mobilizarea implantului. Se mai pune şi problema resorbţiei eventuale a patului de hidroxiapatită pînă la

dispariţia totală a acestuia. De asemenea hidroxiapatita la nivelul colului favorizează acumularea plăcii dentare. În concluzie, după acest autor, pe termen lung retenţia implantelor este mai bună la cele de Ti, iar acoperirea cu hidroxiapatită este indicată în cazul unui suport

osos de calitate mediocră ( la maxilar ).