chimie fizica sem 2

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA FACULTATEA DE FARMACIE Aleea Universităţii nr. 1, Campus, Corp B, Constanţa TEL./FAX: 0241-605050 E-mail: [email protected] Web: http://www.pharmaovidius.ro

CATEDRA NR. I - DISCIPLINE FARMACEUTICE Nr. Inregistrare 7/06/2011

TESTE GRILA PENTRU EXAMENUL LA DISCIPLINA CHIMIE FIZICA

SPECIALIZAREA FARMACIE,

SESIUNEA DE VARA Anul II, SEMESTRUL II

SEF CATEDRA I DISCIPLINE FARMACEUTICE PROF.UNIV. DR. RODICA SIRBU

SEF DISCIPLINA CHIMIE FIZICA PROF.UNIV. DR. RODICA SIRBU

2010-2011

PARTEA I CINETICA CHIMICA

COMPLEMENT SIMPLU

1. Care dintre urmatoarele ecuaţii reprezintǎ ecuaţia lui Arrhenius:

A) RTE

eAk ⋅= ;

B) RTA

eEk−

⋅= ;

C) RTE

etk−

⋅= ;

D) RTE

eAk−

⋅= ;

E) 2RT

E

eAk−

⋅= .


A) 2RT

E

eAk−

⋅= ;

B) ARTEk lnln −−= ;

C) RTE

eAk−

⋅= ;

D) RTE

ek−

= ;

E) 2RT

E

eAk ⋅= .

3. In cazul schemei PrA B C odusi+ + → ecuaţia de viteză este: A) ν=k3[A]2[B]2[C]2; B) ν=k3[A][B][C] ;

C) ν=k3[A][B]2[C]3 ; D) ν=k3[A][B];

E) ν=k3[[B][C].

4. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este: A) xtk =0 ;

B) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk .


B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

E) xa

atk−

⋅= lg303,21 .


B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

E) xa

atk−

⋅= lg303,21 .


B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

E) xa

atk−

⋅= lg303,21 .

8. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul n, n≠1 este urmatoarea: A) xtk =0 ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

E) xa

atk−

⋅= lg303,21 .

9. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 3 este:

A) axa

tk 112 −

−= ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

C) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

D) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

E) xtk =0 . 10. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este:

A) axa

tk 112 −

−= ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

C) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

D) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

E) xtk =0 . 11. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este:

A) axa

tk 112 −

−= ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

C) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

D) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

E) xtk =0 . 12. Ecuaţia integrala a vitezei pentru o reacţie de ordinul n, n≠1 este urmatoarea:

A) axa

tk 112 −

−= ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

C) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

D) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

E) xtk =0 . 13. Fac parte din categoria reacţiilor concurente sau competitive urmatoarea reacţie:

A) reacţii de substitutie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului;

B) reacţia de formare a fosgenului;

C) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic;

D) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil

aminobenzensulfonic;

E) reacţii de adiţie la dubla legatura ale HCl.

14. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia:

A) reacţii de substituţie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului;

B) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic;

C) reacţii de aditie la dubla legaturǎ ale HCl;

D degradarea în mediu alcalin a trimetadionei;

E) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil

aminobenzensulfonic).

15. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia:

A) reacţii de substitutie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului;

B) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic;

C) reacţia de formare a fosgenului;


E) descompunerea in cataliza bazicǎ a prednisolonului .

16. Nu fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii:

A) reacţii de substituţie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului;

B) reacţii de aditie la dubla legaturǎ ale HCl;

C) tautomerizarea derivaţilor barbiturici;


E) reacţii de nitrare, reactia dintre fenol si acid azotic.

17. Fac parte din categoria reacţiilor reactii succesive sau consecutive urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia: A) reacţii de dezintegrare radioactive;

B) reacţia de dehidrogenare a acetonei;

C) reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol;

D degradarea penicilinelor;

E) tautomerizarea derivaţilor barbiturici.

18. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii, cu excepţia:

A) reacţii de aditie la dubla legatura ale HCl;

B) reacţii de nitrare, reactia dintre fenol şi acid azotic;

C) descompunerea în cataliza bazicǎ a prednisolonului;

D) degradarea în mediu alcalin a trimetadionei;

E) reacţia de transformare a orto-parahidrogen.

19. Procesele fotochimice se pot clasifica în:

A) procese primare ce cuprind toate etapele începand cu absorbţia fotonului şi terminand cu

transformarea lor în molecule excitate;

B)procese primare ce cuprind toate etapele începand cu transformarea fotonului în molecule excitate

şi terminand cu absorbţia fotonului;

C) procese secundare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în procesul

primar, ele apar imediat dupǎ desorbţia fotonului;

D) procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în procesul

primar, ele apar imediat dupa absorbţia fotonului;

E) procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în procesul

secundar, ele apar imediat dupǎ absorbţia fotonului.

20. Procesele fotochimice se pot clasifica in:

A) Procese primare ce cuprind toate etapele incepand cu absorbtia fotonului si terminand cu

transformarea lor in molecule excitate

B) Procese primare ce cuprind toate etapele incepand cu transformarea fotonului in molecule

excitate si terminand cu absorbtia fotonului

C) Procese secundare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in

procesul primar, ele apar imediat dupa desorbtia fotonului.

D) Procese tertiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in procesul

primar, ele apar imediat dupa absorbtia fotonului.

E) Procese tertiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in procesul

secundar, ele apar imediat dupa absorbtia fotonului.


A) Procese primare ce cuprind toate etapele incepand cu transformarea fotonului in molecule

excitate si terminand cu absorbtia fotonului;

B) Procese secundare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in

procesul primar, ele apar imediat dupa desorbtia fotonului;

C) Procese tertiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in

procesul primar, ele apar imediat dupa absorbtia fotonului;

D) Procese primare ce cuprind toate etapele incepand cu absorbtia fotonului si terminand cu

transformarea lor in molecule excitate;

E) Procese tertiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate in

procesul secundar, ele apar imediat dupa absorbtia fotonului.

22. In cazul schemei PrA B C odusi+ + → ecuaţia de viteză este: A) ν=k3[A]2[B]2[C]2;

B) ν=k3[A][B][C];

C) ν=k3[A][B]2[C]3;

D) ν=k3[A][B];

E) ν=k3[[B][C].

23. Ecuatia integrala a vitezei pentru o reactie de ordinul 2 este: A) xtk =0 ;

B) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk .


B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

E) xa

atk−

⋅= lg303,21 .

25. Ecuatia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 3 este:

A) axa

tk 112 −

−= ;

B) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk ;

C) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−−= −− 11

111

1nnn axan

tk ;

D) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

E) xtk =0 . 26. Ecuaţia diferenţialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 3 este:

A) ( )nxadtdx

−= ;

B) 0kdtdx

= ;

C) ( )22 xak

dtdx

−= ;

D) ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − − ;

E) ( )33 xakdtdx

−= .

27. Ecuaţia diferenţialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 3 este:

A) ( )22 xak

dtdx

−=

B) ( ) ( )2

3

dxk a x b x

dt= − −

C) ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − −

D) ( )nxadtdx

−=

E) 0kdtdx

=

28. Într-un vas cu capacitatea de 1 L se găsesc 0,16 g H2 şi 20,5 g I2 la temperatura de 4270C. Care este viteza de formare a HI la această temperatură, ştiind că valoarea constantei de viteză este k = 0,42 L/mol.s ?

A. v = 2,68.10-4 mol/L.s B. v = 2,68.10-3 mol/L.s C. v = 2,68.10-5 mol/L.s D. v = 2,68.10-4 L/mol.s E. v = 2,68.10-5 L/mol.s.

29. Fie reacţia: 2NO + Cl2 → 2NOCl Ştiind că într-un vas cu volumul de 4 L reacţionează 240 g NO cu 49,2 LCl2 măsurat la presiunea de 1,4 atm. şi temperatura de 27 0C, constanta de viteză având valoarea de 2.10-3 L/mol.s, viteza de reacţie este:

A. 0,56 mol2 /L2 . s B. 56 mol / L. s C. 5,6 . 10-4 mol / L2 . s D. 5,6 . 10-3 mol2 /L2 . s E. 5,6 . 10-2 mol2 /L . s.

30. Într-o reacţie de ordinul I concentraţia reactantului se reduce la 50% faţă de cea iniţială (10 moli/L) în 10 minute. La cât se reduce concentraţia după 20 min. şi 30 min. şi care este valoarea constantei de viteză ?

A. 25%, 12,5%, k = 6,93.10-2 min B. 12,5%, 6,25%, k = 3,93.10-2 sec-1 C. 25%, 12,5%, k = 6,93.10-2 min-1 D. 50%, 25%, k = 6,93.10-2 min-1 E. 25%, 12,5%, k = 6,93.10-2 sec.

31. Ordinul de reacţie este egal cu: A. suma coeficienţilor stoechiometrici ai reactanţilor B. numărul tipurilor de substanţe ce alcătuiesc sistemul C. suma exponenţilor concentraţiilor tuturor speciilor chimice care intervin în expresia

ecuaţiei de viteză D. variaţia numărului de moli din proces E. suma exponenţilor concentraţiilor reactanţilor şi a produşilor de reacţie.

32. Se consideră o reacţie de tipul: aA + bB → Produşi, unde nA şi nB sunt ordine parţiale de reacţie, n este ordin total de reacţie, iar m este molecularitatea reacţiei. Care afirmaţie este corectă?

A) legea vitezei este v=k.[A]nB.[B]nA B) a + b = n C) nA + nB = m D) întotdeauna m=n E) m şi n coincid numai în cazul reacţiilor elementare foarte simple.

33. Viteza unei reacţii de ordinul 2 este egală cu 5.10-7 mol/L s pentru o concentraţie iniţială de 0,2 moli/L. Constanta de viteză este:

A. k = 3,50.10-3 L/mol s B. k = 1,25.10-5 L/mol s C. k = 4,50.10-7 L/mol.s D. k = 2,30.10-4 L/mol s E. k = 3,0.10-6 L/mol s.

34. Pentru reacţia: A + B → C, se cunosc următoarele date: viteza de reacţie se dublează când [B] se dublează, iar [A] ramâne constantă; viteza creşte de 16 ori, dacă ambele concentraţii se dublează. Ordinele parţiale nA şi nB şi unităţile de măsură ale constantelor de viteză sunt: A. nA = 1; nB = 3; mol3.L-1.s-1 B. nA = 2; nB = 1; L.mol-1.s-1 C. nA = 3; nB = 2; mol.L-1.s-1 D. nA = 1; nB = 1; L2.mol-1.s-1 E. nA = 3; nB = 1; L3.mol-3.s-1.

35. Două substanţe A şi B reacţionează după o cinetică de ordinul II, în

raport molar de 1:1. Cunoscând constanta de viteză k = 3,9.10-2 Lmol-1min-1 şi concentraţiile iniţiale CA = 1,6.10-2 g/mL şi CB = 2,84.10-2 g/mL, viteza de reacţie după reducerea concentraţiilor reactanţilor la jumătate, scade de: A. 30 ori B. 1,4 ori C. 2,0 ori D. 4,0 ori E. 8,0 ori.

36. Într-o reacţie catalitică promotorul măreşte: A. gradul de dispersie a reactanţilor B. activitatea catalizatorului C. suprafaţa de contact D. intimitatea contactului reactanţilor E. gradul de dispersie al catalizatorului.

37. Care este valoarea constantei de viteză a reacţiei A + B → AB ştiind

concentraţiile iniţiale ale reactanţilor (CA = 0,05 mol/L,

CB = 0,01 mol/L) şi viteza de reacţie ( 5.10-5 mol/Lmin) ? A. k = 2 L2/mol2.min B. k = 10 L/mol.min C. k = 0,1 L/mol.min D. k = 5.10-3 L/mol.sec E. k = 10 L2/mol2.min.

38. Pentru o reacţie dată expresia vitezei de reacţie este: V=k.CA.CB, iar

unitatea de măsură este mol/L.min. Care este unitatea de măsură pentru constanta de viteză ? A. L2 / mol2.min B. min-1 C. L/ mol.min D. L3 / mol3.min E. mol.min-1.

39. Într-o reacţie chimică scrierea etapelor intermediare reprezintă:

A. aplicarea legii lui Hess B. mecanismul reacţiei C. evaluarea vitezei de reacţie D. legea Lavoisier-Laplace E. evaluarea entalpiilor de formare.

40. Complexul activat este:

A. compusul ce se formează între particule neactivate; B. compusul ce se formează între o particulă activată şi o moleculă neactivată; C. compusul ce se formează între două particule activate, fiind o asociaţie intermoleculară

temporară, bogată în energie; D. compusul care se desface în două particule neactivate; E. compusul care se desface în două particule activate.

41. Modificarea constantei de viteză a unei reacţii este produsă de:

A. temperatură B. coeficientul osmotic al reactanţilor C. probabilitatea termodinamică a unuia din produşii de reacţie D. excesul capacităţilor calorice a unuia dintre reactanţi E. natura substanţei din care este realizat vasul de reacţie.

42. Care afirmaţie referitoare la căldura molară de dizolvare este corectă ?

A. reprezintă căldura degajată la oxidarea unui mol de substanţă; B. reprezintă căldura absorbită la neutralizarea unui mol de substanţă într-o cantitate mare de

solvent; C. reprezintă căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate

mare de solvent; D. reprezintă căldura absorbită la arderea unui mol de substanţă într-o cantitate mare de

solvent; E. reprezintă căldura absorbită la reducerea unui mol de substanţă într-o cantitate mare de

solvent. 43. Sinteza acidului clorhidric din elemente: Cl2 + H2 = 2HCl, decurge prin mecanism:

A. catalitic B. radicalic C. electrofil D. nucleofil

E. ionic. 44. Care afirmaţie este incorectă ?

A. catalizatorii sunt substanţe care modifică viteza reacţiilor chimice B. catalizatorii nu acţionează asupra mecanismului reacţiilor C. catalizatorii se găsesc cantitativ la sfârşitul ciclului de reacţii D. fenomenele catalitice pot fi omogene, eterogene sau enzimatice E. catalizatorii se caracterizează prin selectivitate.

45. Pentru o reacţie de tipul: 3A + B = 3C, unitatea de măsură a

constantei de viteză este: A. mol2.L3 s-1 B. mol3.L3 s-1 C. mol3.L-3 s-1 D. L3 .mol-3.s-1 E. L3 .mol-2.s-1

46. O reacţie cu energie de activare mare:

A. este independentă de concentraţie B. este lentă C. este rapidă D. nu este influenţată de creşterea temperaturii E. are numărul ciocnirilor eficace foarte mare.

47. Într-un sistem gazos dacă se măreşte presiunea, viteza de reacţie creşte deoarece:

A. creşte energia de activare B. se măreşte concentraţia C. scade temperatura D. presiunea nu influenţează viteza de reacţie E. influenţează numai viteza reacţiilor fără variaţia numărului de moli.

48. Sinteza acidului iodhidric în fază gazoasă: I2 + H2 = 2HI, este o reacţie de ordinul:

A. n=1 B. n=2 C. n=3 D. n=4 E. n=2,5.

49. Pentru ca o reacţie chimică să aibă loc, este necesar, într-o primă etapă, ca:

A. reactanţii să treacă în fază gazoasă B. particulele reactanţilor să sufere ciocniri eficace C. să se rupă toate legăturile chimice D. particulele să ajungă la o energie cinetică mică şi o energie de activare foarte mare E. particulele să ajungă la temperatura de zero absolut.

50. Dependenţa constantei de viteză de temperatură este dată de ecuaţia lui Arrhenius, care este:

A. K=Ae−Ea/RT B. 1/t = t'. e−Ea/RT C. Ea = −R (T1

.T2 / T1 - T2) . 1n(k2 / k1) D. 1n(k) = 1n(A) + 1n(-Ea / RT) E. v = Δc/Δt.

51. Care din următoarele reacţii decurge lent ? A. fermentaţia alcoolică B. reacţia de neutralizare C. reacţia de esterificare D. reacţia de descompunere a apei oxigenate în prezenţa MnO2 E. reacţia de descompunere a KClO3 în prezenţa MnO2.

52. Care afirmaţie este incorectă ?

A. cinetica chimică studiază viteza de desfăşurare a reacţiilor chimice în funcţie de diferiţi factori

B. viteza de reacţie poate fi influenţată de temperatură, concentraţie, catalizatori C. viteza de reacţie este definită cantitativ prin variaţia concentraţiei unei substanţe

participante la reacţie în unitatea de timp D. v=Δc/Δt, în care v=viteza de reacţie, Δ c=variaţia concentraţiei, Δ t = variaţia temperaturii E. viteza de reacţie se exprimă în mol/L.s.

53. Pentru reacţia: 2SO2 + O2 → 2SO3 viteza de reacţie variază astfel la scăderea presiunii de 3 ori :

A. scade de 3 ori B. creşte de 3 ori C. scade de 9 ori D. scade de 12 ori E. scade de 27 ori.

54. Viteza unei reacţii endoterme în fază lichidă se poate mări: A. numai în prezenţă de catalizator B. prin creşterea presiunii C. prin mărirea volumului D. prin creşterea temperaturii E. prin scăderea temperaturii.

55. La tratarea unei cantităţi de CuCO3 cu 100 mL soluţie de HCl, după 2 minute, masa carbonatului scade cu 0,1235 g, iar acidul se consumă în totalitate. Viteza de reacţie medie raportată la cantitatea de acid este:

A. v=5,5.10-6 mol/L.s B. v=5,5.10-5 mol/L.s C. v=1,1.10-3 mol/L.s D. v=1,66.10-4 mol/L.s E. v=5,5.10-4 mol/L.s. Se dau masele atomice: Cu = 64, C = 12, O = 16, Cl = 35,5, H = 1

56. Pentru reacţia: A → produşi, viteza de reacţie este: v1 = 9.10-4 mol/L.s, când [A]=6.10-4 mol/L şi v2 = 7,5.10-4 mol/L.s, când [A]=5.10-4 mol/L. Ordinul de reacţie şi valoarea constantei de viteză sunt: A. n=0; k=1,2.s-1 B. n=1; k=1,5.s-1 C. n=2; k=2.s-1 D. n=1,2; k=1,5.s-1 E. n=1; k=3.s-1.

57. Pentru reacţia: H2 + Br2 → 2HBr, dacă presiunea creşte de 2 ori,

viteza de reacţie variază astfel: A. creşte de 4 ori

B. scade de 4 ori C. creşte de 2 ori D. scade de 2 ori E. nu se modifică.

58. Un metal activ M divalent se introduce în 50 cm3 soluţie HCl, iar după 5 minute, la 293K

se măsoară un volum de gaz colectat de 5,5 cm3. Ştiind că se consumă întreaga cantitate de acid clorhidric, viteza de recţie este:

A. v=3.10-5 mol/L.s B. v=1,6.10-5 mol/L.s C. v=3.10-4 mol/L.s D. v=10-5 mol/L.s E. v=2,5.10-4 mol/L.s.

59. Cum variază viteza pentru reacţia dintre acid sulfuric şi tiosulfat de sodiu la dublarea concentraţiei de acid sulfuric şi scăderea concentraţiei tiosulfatului de sodiu de două ori ?

A. creşte de patru ori B. se dublează C. se micşorează de două ori D. se micşorează de patru ori E. nu se modifică.

60. Viteza unei reacţii este 4.10-3 mol/L.s la o concentraţie a reactanţilor: [A] = [B] = 0,1 M. Valoarea constantei de viteză exprimată în L/mol.s şi ordinul de reacţie sunt:

A. k = 4 L/mol.s; n=2 B. k = 0,4 L/mol.s; n=2 C. k = 40 L/mol.s; n=1 D. k = 0,04 L/mol.s; n=3 E. k = 42 L/mol.s; n=2.

61. Viteza unei reacţii chimice este de 4.10-3 mol/L.s. la o concentraţie a reactantului de 0,1M. Care este constanta de viteză şi timpul de înjumătăţire ? A. k=4.10-4s-1, t1/2 = 1,73 s B. k=4.10-2s-1, t1/2 = 17,3 s C. k=4.10-2L/mol.s, t1/2 = 17,3 s D. k=4.10-3L/mol.s, t1/2 = 173 s E. k=4.10-2 mol/s, t1/2 = 173 s.

62. Care este ordinul de reacţie pentru reacţia: A→ B, dacă la creşterea de 2 ori a concentraţiei, viteza se măreşte de 8 ori ? A. n=1 B. n=1,5 C. n=2 D. n=3 E. n=4.

63. Pentru o reacţie în fază gazoasă: aA + bB → cC, prin dublarea concentraţiei lui A, viteza de reacţie creşte de 4 ori iar prin triplarea concentraţiei lui B, viteza creşte de 3 ori. Ordinul de reacţie, molecularitatea şi unitatea de măsură a constantei de viteză sunt:

A. n=2; m=2; L/mol.s; B. n=3; m=3; L2/mol2.s; C. n=3; m=3; L3/mol3.s; D. n=2; m=3; L2/mol.s; E. n=1; m=2; L2/mol.s2.

64. Care afirmaţie referitoare la legea lui Hess este corectă ? A. viteza de reacţie poate fi influenţată de temperatură, concentraţie, catalizatori; B. căldura de reacţie este variabilă în funcţie de starea iniţială şi finală a sistemului dar

depinde de stările intermediare; C. căldura absorbită sau degajată într-o reacţie este constantă dar nu depinde de starea iniţială

şi finală a sistemului, ci de mecanismul de reacţie; D. căldura absorbită sau degajată într-o reacţie este constantă şi depinde numai de starea

iniţială şi finală a sistemului, indiferent de drumul parcurs de reacţie; E. căldura absorbită sau degajată într-o reacţie se calculează în funcţie de drumul parcurs de

reacţie dar nu ţine cont de starea iniţială şi finală a sistemului.

65.Face parte din legile fotochimiei următorul enunţ: A) Legea lui Grotthus-Draper – ”nu numai radiaţiile absorbite de sistemul reactant conduc la transformări chimice”. B) Legea lui Bunsen-Roscoe – “efectul fotochimic este constant pentru o valoare dată produsului dintre intensitatea luminii şi viteza de expunere”. C) Legea lui Bunsen-Roscoe – “efectul fotochimic este constant pentru o valoare dată produsului dintre intensitatea luminii şi constanta de viteză”. D) Legea Stark-Einstein - ”la tranziţia unei molecule din starea electronică fundamentală într-o stare electronică excitată este necesară absorbţia unui singur foton” E) Legea Stark-Einstein - ”la tranziţia unei molecule din starea electronică excitată într-o stare electronică de excitatie superioară este necesară absorbţia unui singur foton”

66.Face parte din legile fotochimiei următorul enunţ: A) Legea lui Bunsen-Roscoe – “efectul fotochimic este constant pentru o valoare dată produsului dintre intensitatea luminii şi timpul de expunere”. B) Legea lui Bunsen-Roscoe – “efectul fotochimic este constant pentru o valoare dată produsului dintre intensitatea luminii şi viteza de expunere”. C) Legea lui Bunsen-Roscoe – “efectul fotochimic este constant pentru o valoare dată produsului dintre intensitatea luminii şi constanta de viteză”. D) Legea Stark-Einstein - ”la tranziţia unei molecule din starea electronică fundamentală într-o stare electronică excitată este necesară absorbţia unui singur electron” E) Legea Stark-Einstein - ”la tranziţia unei molecule din starea electronică excitată într-o stare electronică de excitatie superioară este necesară absorbţia unui singur foton”

67. Cu privire la randamentul cuantic total, care caracterizează eficienţa proceselor fotochimice este adevărată afirmaţia: A) randament cuantic total se poate determina doar printr-o metodă chimică bazată pe utilizarea actinometrului chimic B) randament cuantic total se poate determina prin metode chimice care constau în măsurarea variaţiei concentraţiei în raport cu numărul de fotoni absorbţi C) randament cuantic total poate avea fie valori subunitare, cum este cazul efectului de cuşcă D) randament cuantic total se poate determina printr-o metodă fizică bazată pe utilizarea actinometrului chimic E) randament cuantic total se poate determina prin metode fizice care constau în măsurarea variaţiei concentraţiei în raport cu numărul de fotoni degajaţi în unitatea de timp

68. Procesele fizice de dezactivare ale stării excitate se pot produce prin: A) doar prin procese monomoleculare neradiative B) doar prin procese monomoleculare radiative C) prin procese monomoleculare neradiative D) doar prin procese monomoleculare neradiative, cu degajare de căldură E) prin procese monomoleculare neradiative, cu absorbţie de căldură 69. Procesele fizice de dezactivare ale stării excitate nu se pot produce prin: A) procese monomoleculare radiative, însoţite de emisie de lumină B) procese e radiative, însoţite de emisie de lumină C) prin procese monomoleculare neradiative D) prin procese monomoleculare neradiative, cu degajare de căldură E) procese monomoleculare neradiative, cu absorbţie de căldură 70. Reacţiile chimice care decurg în soluţii se pot clasifica astfel:

A) reacţii foarte rapide care pot decurge fie între ioni, de exemplu:

AgClClAg →+ −+

OHOHH 2→+ −+

B) reacţii rapide ce au o valoare mare a factorului steric (106÷108) şi au reactivitate mică, de

exemplu: ( )[ ] →+ −+ CNSOHCr 362 produşi

C) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare ridicată, concentraţiei,

de exemplu:

OHOHOH 23 2→+ −+

D) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, concentraţiei,

de exemplu:

OHOHOH 23 2→+ −+

E) reacţii foarte rapide care pot decurge fie între ioni, de exemplu:

( )[ ] →+ −+ CNSOHCr 362 produşi

71. Reacţiile chimice care decurg în soluţii se pot clasifica astfel:

A) reacţii foarte rapide care au un factor steric mai mic ca unitatea,special formarea sărurilor

cuaternare de amoniu din amine terţiare şi halogenuri alcaline în diferiţi solvenţi.

B) reacţii foarte rapide care au un factor steric mai mic ca unitatea,

de exemplu: ( )[ ] →+ −+ CNSOHCr 362 produşi

C) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, la aceste reacţii

înregistrându-se o scădere a constantei de viteză cu creşterea concentraţiei, de exemplu:

NaIOCHHCICHONaHC +→+ 352352

D) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, la aceste reacţii

înregistrându-se o creştere a constantei de viteză cu creşterea concentraţiei, de exemplu:





A) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii

complecşi cu modificarea legăturilor covalente şi au reactivitate mare, de exemplu:


B) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii



C) reacţii rapide ce au o valoare mare a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii

complecşi cu modificarea legăturilor coordinative şi au reactivitate mare, de exemplu:


D) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii



E) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii




A) reacţii lente care au un factor steric mai mare ca unitatea, în mod special formarea sărurilor


B) reacţii lente care au un factor steric mai mic ca unitatea, în mod special formarea sărurilor


C) reacţii lente care au un factor steric mai mic ca unitatea, în mod special formarea sărurilor ternare

de amoniu din amine terţiare şi apă.

D) reacţii lente care au un factor steric mai mare ca unitatea, în mod special formarea sărurilor

ternare de amoniu din amine terţiare şi apă.

E) reacţii lente care au un factor steric egal cu unitatea, în mod special formarea sărurilor ternare de

amoniu din amine terţiare şi apă.

74. Cu privire la ecuaţia Brönsted şi Bjerrum, care constituie o bază de discuţie pentru

analizarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de reacţie în soluţii este adevărată

afirmaţia:

A) Dacă 1>∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul activat

au structuri diferite, sau la reacţii monomoleculare când raportul 1>∗AA γγ .

B) Dacă 1>∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când produsul de reacţie şi

complexul activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii bimoleculare când raportul

1>∗AA γγ .

C) Dacă 1≈∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când produşii de reacţie şi


1≅∗AA γγ .

D) Dacă 1≈∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul

activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii monomoleculare când raportul 1≅∗AA γγ .

Exemplul se poate evidenţia urmărind desfăşurarea reacţiei de descompunere a pentoxidei de azot în

diferiţi solvenţi,

E) Dacă 1<∗ABBA γγγ , atunci 0γγ ≅A , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul

activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii monomoleculare când raportul 1≅∗AA γγ .



afirmaţia:

A) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează micşorarea vitezei de

reacţie. Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este, coeficientul

de activitate al complexului este mai mare decât într-un solvent care nu solvatează complexul, iar

reacţia va avea viteză mai mare decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat, exemplul

evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în

solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care

este solvatată în nitrobenzen, dar nu şi în benzen.

B) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de reacţie.

Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul de

activitate al complexului este mai mic decât într-un solvent care nu solvatează complexul, iar reacţia

va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat, exemplul evident îl

constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent

de nitrobenzen, în comparaţie cu benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este

solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.

C) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de reacţie.

Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este, coeficientul de


va avea viteză mai mare decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat, exemplul evident

îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent


solvatată în nitrobenzen, dar nu şi în benzen.

D) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează micşorarea vitezei de

reacţie. Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul

de activitate al complexului este mai mic decât într-un solvent care nu solvatează complexul, iar

reacţia va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat, exemplul



este solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.

E) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de reacţie.

Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este, coeficientul de



constituie valoarea mică a vitezei de reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent


solvatată în nitrobenzen, dar nu şi în benzen.



afirmaţia:

A) Dacă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai puţin decât complexul

activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai mică decât într-

un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul de



constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent


solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.

C) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât

complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mari), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai mare

decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


reacţie. Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul

de activitate al complexului este mai mic decât într-un solvent care nu solvatează complexul, iar

reacţia va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat, exemplul



este solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.

E) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât

complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai mică


77. În cazul reacţiilor între ioni, cu privire la entalpia liberă de activare ∗ΔG , este adevărată

afirmaţia:

A) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii

electrostatice dintre moleculele de reactanţi, ea depinde de constanta dielectrică a mediului

B) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii

electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat, ea depinde de constanta dielectrică

a mediului

C) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii

electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat,

D) entalpia liberă de activare ∗ΔG nu depinde de constanta dielectrică a mediului

E) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii

electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat, ea nedepinzănd de constanta

dielectrică a mediului


afirmaţia:

A. entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată

interacţiunii electroosmotice dintre moleculele de reactanţi, ea depinde de constanta


B. ∗Δ 0G entalpia liberă de activare în absenţa forţelor electrostatice

C. ∗Δ 0G entalpia liberă de activare în prezenţa forţelor electrostatice

D. entalpia liberă de activare ∗ΔG nu depinde de constanta dielectrică a mediului

E. entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată

interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat, ea

nedepinzănd de constanta dielectrică a mediului


afirmaţia:

A. ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi alte particule cu sarcină electrică care participă la reacţia chimică, ea depinde de

tăria ionică a soluţiei.

B. ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi alte particule cu sarcină electrică care nu participă la reacţia chimică, ea nu

depinde de tăria ionică a soluţiei.

C. ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi alte particule cu sarcină electrică care nu participă la reacţia chimică, ea depinde

de tăria ionică a soluţiei.

D. ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi cele ale complexului activat cu sarcină electrică care participă la reacţia chimică,

ea depinde de tăria ionică a soluţiei.

E. entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată



80. M. Perin, luând în consideraţie valorile volumelor şi a entropiilor de activare ale reacţiilor

în soluţie, a clasificat reacţiile în felul următor:

A. Reacţii lente, cum sunt reacţiile monomoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea. B. Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu

31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu presiunea.

C. Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mari, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea. D. Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu

31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori pozitive, a căror viteză de reacţie creşte cu presiunea.

E. Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie scade cu

presiunea.

81. Cu privire la studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate este adevărată afirmaţia:

A. În studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate se observă că ramificarea se poate produce la fiecare verigă (ramificare rară) sau numai unele (ramificare densă).

B. Lungimea lanţului se poate scrie: ρβ +

=1L

C. În studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate se observă că ramificarea se poate produce la fiecare verigă (ramificare densă) sau numai unele (ramificare rară).

D. Lungimea lanţului se poate scrie: ρβ

β+

=L

E. Lungimea lanţului se poate scrie: ρβ

β+−

=1L

82. Nu fac parte din categoria reacţiilor reactii succesive sau consecutive următoarele tipuri de reacţii: A. reactii de dezintegrare radioactive; B. reacţia de dehidrogenare a acetonei ; C. reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol ; D. degradarea penicilinelor; E. reacţia iodură – iodat.

PARTEA I CINETICA CHIMICA

COMPLEMENT MULTIPLU

1. Dintre reacţiile de ordinul 0 fac parte urmatoarele reacţii:

A) reacţia de disociere a acidului iodhidric: 2HI↔H 2 + I 2 ; B) reacţia de oxidare a monoxidului de azot 22 22 NOONO →+ ;

C) reacţiile de descompunere pe fir de platină încălzit ( ) ( ) ( )gOgNgON 222 22 +→ ;

D) reacţiile de descompunere pe fir de platină încălzit ( ) ( ) ( )gHgNgNH 223 32 +→ ;

E) descompunerea N2O5 (g) ce se află în echilibru cu N2O5 (solid)

24252 21 OONON +→ .

2. In cazul cineticii reacţiilor opuse sunt adevarate urmatoarele:

A) aceste reacţii sunt cunoscute in termodinamica chimicǎ ca reacţii de preechilibru;

B) acest tip de reacţii, numite şi antagoniste, se caracterizeazǎ prin faptul ca produşii reacţioneazǎ

intre ei pentru a reface substanţele iniţiale;

C) aceste reacţii sunt cunoscute în termodinamica chimicǎ ca reactii de echilibru;

D) viteza procesului este datǎ de suma dintre vitezele celor douǎ reacţii, directǎ şi indirectǎ:

v= Crkvvrsr

=+ - Cpks

;

E) cand viteza globalǎ este nulǎ atunci v = 0, adicǎ s-a atins starea de preechilibru:

vv sr= .

3. In cazul cineticii reacţiilor opuse sunt adevarate urmatoarele:

A) viteza procesului este data de diferenta dintre vitezele celor douǎ reactii, directǎ şi indirecta:

v= Crkvvrsr

=− - Cpks

B) viteza procesului este data de suma dintre vitezele celor douǎ reacţii, directa şi indirectǎ:

v= Crkvvrsr

=+ - Cpks

C) cand viteza globala este nula atunci v = 0, adicǎ s-a atins starea de echilibru:

vv sr=

D) cand viteza globala este nula atunci v = 0, adica s-a atins starea de preechilibru:

vv sr=

E) aceste reacţii sunt cunoscute în termodinamica chimicǎ ca reactii de echlibru, fiind caracterizate

de cele douǎ procese chimice ce decurg în ambele sensuri cu acceaşi vitezǎ.

4. Reacţiile opuse pot fi:

A) reacţii opuse de ordinul 1;

B) reacţii opuse de ordinul 2 ;

C) reacţii opuse mixte de ordin fracţionar;

D) reacţii opuse de ordinul 0;

E) reacţii opuse mixte de ordinul 1 si 2.

5. Reactiile opuse pot fi cu excepţiile:

A) reacţii opuse de ordinul 0;

B) reacţii opuse mixte de ordinul 1 si 2;

C) reacţii opuse mixte de ordin fracţionar ;

D) reacţii opuse de ordinul 1;

E) reacţii opuse de ordinul 2.

6.Dintre reacţiile opuse de ordinul 1 fac parte:

A) epimerizarea tetraciclinelor;

B) reacţia de transformare a orto-parahidrogen;

C) tautomerizarea pirazolonei;

D) reacţia de oxidare a monoxidului de azot;

E) tautomerizarea derivatilor barbiturici .

7. Dintre reacţiile opuse de ordinul 2 fac parte:

A) reacţia bromului cu monoxidul de azot : NOBrBrNO 22 2 →+ ; B) reacţia de transformare a orto-parahidrogen;

C) tautomerizarea pirazolonei;

D) reacţia dintre acid sulfuric si dietilsulfat H2SO4+ (C2H5)2SO4=2C2H5SO4H ;

E) reacţia de disociere a HI : 2HI ↔ H2 + I2.

8. Dintre reacţiile opuse de ordinul 2 fac parte:

A) reacţia de disociere a HI : 2HI ↔ H2 + I2;


C) reacţia dintre acid sulfuric si dietilsulfat H2SO4+ (C2H5)2SO4=2C2H5SO4H;

D) reacţia de esterificare: CH 3 COOH + C 2 H 5 OH ↔ CH 3 COOC 2 H 5 + H 2 O ;

E) tautomerizarea derivatilor barbiturici;

9. Dintre reacţiile opuse de ordinul 1 si 2 fac parte urmǎtoarele reacţii:

A) Reacţia dintre acid sulfuric şi dietilsulfat;


C) izomerizarea cianat-ureei;

D) dimerizarea perfluoretilenei;

E) tautomerizarea derivaţilor barbiturici.

10. Dintre reacţiile opuse de ordinul 1 şi 2 fac parte urmǎtoarele reacţii:

A) dimerizarea perfluoretilenei ;

B) izomerizarea cianat-ureei ;

C) reacţia de esterificare ; D) tautomerizarea derivatilor barbiturici ;

E) epimerizarea tetraciclinelor.

11. In sinteza de medicamente, existenţa reacţiilor paralele pot produce neajunsuri mari cum

sunt:

A) scǎderea temperaturii;

B) scǎderea randamentelor de reactie pentru produsul dorit;

C) scǎderea presiunii;

D) probleme la separarea compuşilor obtinuţi care au proprietǎţi fizico-chimice asemǎnǎtoare;

E) reducerea activitaţii catalizatorului.

12. Reacţiile paralele pot fi de tipul:

A) reacţii gemene sau jumelate, cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi: DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+

B) reacţii gemene sau jumelate, cand nu toţi reactanţii sunt comuni:

DBA →+ FDA →+ sau DAA →+

FCA →+

C) reacţii concurente sau competitive, cand nu toţi reactanţii sunt comuni: DBA →+ FDA →+ sau DAA →+

FCA →+

D) reacţii concurente sau competitive, cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi:

DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+

E) reacţii concurente sau competitive, cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi: DBA →+ FDA →+ sau DAA →+

FCA →+

13. Reacţiile paralele pot fi de tipul: A) reacţii gemene sau concurente; B) reacţii gemene sau competitive; C) reacţii concurente sau competitive; D) reacţii concurente sau jumelate; E) reacţii gemene sau jumelate.

14. Reacţiile paralele pot fi de tipul: A) reacţii gemene cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiti; B) reacţii competitive cand nu toţi reactanţii sunt comuni; C) reacţii concurente cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi; D) reacţii jumelate cand nu toţi reactanţii sunt comuni; E) reacţii jumelate cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi. 15. Reactiile paralele pot fi de tipul: A) reacţii gemene DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+ B) reacţii jumelate DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+ C) reacţii concurente DBA →+ FDA →+ sau DAA →+ FCA →+ D) reacţii concurente DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+ E) reacţii competitive DA→ FA→ sau DBA →+ FBA →+

16. Reacţiile paralele pot fi de tipul: A) reacţii concurente DBA →+ FDA →+ sau DAA →+ FCA →+ B) reacţii concurente cand reactanţii sunt aceeaşi iar produşii sunt diferiţi C) reacţii competitive cand reactanţii sunt aceeasi iar produşii sunt diferiţi D) reacţii jumelate cand nu toţi reactanţii sunt comuni E) reacţii gemene sau jumelate, cand reactanţii sunt aceeasi iar produsii sunt diferiti. 17. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii: A) reacţii de substitutie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului; B) reacţii de aditie la dubla legatura ale HCl; C) degradarea in mediu alcalin a trimetadionei; D) reacţia iodură – iodat; E) reacţia de formare a fosgenului. 18. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reactii: A) reacţia de formare a fosgenului; B) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic; C) reacţii de aditie la dubla legaturǎ ale HCl; D) reacţii de substituţie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului; E) reacţia de transformare a orto-parahidrogen. 19. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reactii: A) reacţia de transformare a orto-parahidrogen; B) reacţii de nitrare, reactia dintre fenol şsi acid azotic; C) reacţii de aditie la dubla legǎturǎ ale HCl; D) degradarea în mediu alcalin a trimetadionei; E) descompunerea în catalizǎ bazicǎ a prednisolonului. 20. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii: A) descompunerea în cataliza bazicǎ a prednisolonului; B) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic; C) reacţia iodură – iodat; D) reacţii de substituţie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului; E) reacţii de aditie la dubla legǎtura ale HCl. 21. Fac parte din categoria reacţiilor gemene sau jumelate urmatoarele tipuri de reacţii: A) reacţii de substitutie la nucleul aromatic, cum ar fi clorurarea cataliticǎ a toluenului; B) reacţia de formare a fosgenului;

C) reacţii de nitrare, reacţia dintre fenol şi acid azotic; D) degradarea in mediu alcalin a trimetadionei; E) reacţii de aditie la dubla legǎtura ale HCl. 22. Fac parte din categoria reacţiilor reactii succesive sau consecutive urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia: A) reactii de dezintegrare radioactive; B) reacţia de dehidrogenare a acetonei ; C) reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol ; D degradarea penicilinelor; E) ) reacţia iodură – iodat. 23. Fac parte din categoria reacţiilor succesive sau consecutive urmǎtoarele tipuri de reacţii cu exceptia: A) reacţia de formare a fosgenului; B) reacţia de dehidrogenare a acetonei ; C) reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol ; D degradarea penicilinelor; E) tautomerizarea derivaţilor barbiturici . 24. Fac parte din categoria reacţiilor succesive urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia: A) reacţia de formare a fosgenului; B) reactia de dehidrogenare a acetonei ; C) reacţia de transformare a orto-parahidrogen; D degradarea penicilinelor; E) reactia de hidrolizǎ a diacetatului de glicol. 25. Fac parte din categoria reacţiilor consecutive urmatoarele tipuri de reacţii cu exceptia: A) tautomerizarea derivaţilor barbiturici; B) reacţia de dehidrogenare a acetonei ; C) reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol; D degradarea penicilinelor; E) reacţii de dezintegrare radioactive. 26. Fac parte din categoria reacţiilor succesive sau consecutive urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia: A) reacţia de dezintegrare radioactive; B) reacţia de dehidrogenare a acetonei ; C) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil aminobenzensulfonic); D) izomerizarea cianat-ureei; E) tautomerizarea derivatilor barbiturici. 27. Fac parte din categoria reacţiilor consecutive urmatoarele tipuri de reacţii cu excepţia: A) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil aminobenzensulfonic); B) reacţia de formare a fosgenului; C) reacţia de transformare a orto-parahidrogen; D reactia de hidroliza a diacetatului de glicol; E) degradarea penicilinelor. 28. Reacţiile în lant sunt reacţii pe care le putem clasifica astfel: A) reacţii în secvenţǎ deschisǎ care se desfasoarǎ printr-o succesiune de acte elementare, in care centrul activ nu se reproduce în cursul reacţiei; B) reacţii în secventa deschisa unde are loc reproducerea centrului activ; C) reacţii în secventa inchisa, unde are loc reproducerea centrului activ;

D) reacţii în secvenţǎ închisǎ care se desfaşoarǎ printr-o succesiune de acte elementare, în care centrul activ nu se reproduce in cursul reactiei; E) reacţii în secvenţǎ închisǎ care se desfasoarǎ printr-o succesiune de acte elementare, în care centrul activ se reproduce în cursul reacţiei. 29. Reacţiile de ordinul 3 pot decurge după una din următoarele scheme: A) PrA B C odusi+ + → B) odusiBA Pr→+ C) PodusiA →2 D) odusiBA Pr2 →+ E) odusiA Pr3 → 30. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este: A) xtk =0

B) xa

atk−

⋅= lg303,21

C) axa

tk 112 −

−=

D) ( )( )xba

xabba

tk−−

⋅−

= lg303,22

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk


B) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( )( )xba

xabba

tk−−

⋅−

= lg303,22 ;

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk .


A) ( ) ( )2

3

dxk a x b x

dt= − − ;

B) ( )22 xak

dtdx

−= ;

C) ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − − ;

D) ( )nxadtdx

−= ;

E) 0kdtdx

= .


A) procese primare care constau doar in absorbţia fotonului;

B) procese primare ce cuprind toate etapele începand cu absorbţia fotonului şi terminand cu

transformarea lor în molecule excitat;

C) procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite de moleculele exercitate în

procesul primar, ele apar imediat dupa absorbtia fotonului;

D) procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite de moleculele exercitate în

procesul secundar, ele apar imediat dupa absorbţia fotonului;

E) procese secundare care cuprind toate procesele termice suferite de moleculele exercitate în

procesul primar, ele apar imediat dupǎ absorbţia fotonului.

34.Reacţiile de ordinul 3 pot decurge după una din următoarele scheme: A) PrA B C odusi+ + → B) odusiBA Pr→+ C) PodusiA →2 D) odusiBA Pr2 →+ E) odusiA Pr3 → 35. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este: A) xtk =0

B) xa

atk−

⋅= lg303,21

C) axa

tk 112 −

−=

D) ( )( )xba

xabba

tk−−

⋅−

= lg303,22

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk

36. Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este: A) xtk =0

B) xa

atk−

⋅= lg303,21

C) axa

tk 112 −

−=

D) ( )( )xba

xabba

tk−−

⋅−

= lg303,22

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk


A) ( ) ( )2

3

dxk a x b x

dt= − −

B) ( )22 xak

dtdx

−=

C) ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − −

D) ( )nxadtdx

−=

E) 0kdtdx

=

38. Procesele fotochimice se pot clasifica în:

A) Procese primare care constau doar în absorbţia fotonului;

B) Procese primare ce cuprind toate etapele începand cu absorbţia fotonului şi terminand cu

transformarea lor în molecule excitate;

C) Procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în

procesul primar, ele apar imediat dupa absorbţia fotonului;

D) Procese terţiare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în

procesul secundar, ele apar imediat dupa absorbţia fotonului;

E) Procese secundare care cuprind toate procesele termice suferite moleculele exercitate în

procesul primar, ele apar imediat dupa absorbţia fotonului.

39. Care dintre afirmatiile referitoare la randamentul cuantic sunt adevarate:

A) Randamentul cuantic este raportul dintre numarul de fotoni absorbiti de molecule şi

numarul de molecule transformate;

B) Randamentul cuantic este raportul dintre numarul de molecule transformate şi numarul de

fotoni absorbiţi de molecule;

C) Randamentul cuantic are în general o valoare mai mare de 1;

D) Randamentul cuantic este este egal cu o unitate;

E) Randamentul cuantic este raportul dintre numarul de fotoni absorbiti de molecule şi

numarul de molecule ramase netransformate.

40.Cu privire la fluorescenţa sistemelor farmaceutice sunt adevarate afirmaţiile:

A) Fluoresccenţa, cand se produce o tranziţie electronicǎ dintr-o stare excitatǎ de singlet, Si, prin emisia spontanǎ a unui foton, ajungand într-o stare de singlet mai înaltǎ;

B) In fluorescenta se modificǎ multiplicarea stǎrilor; C) La fluorescenţa lumina emisa are o frecvenţa mult mai micǎ sau cel mult egalǎ cu lumina

care a excitat procesul; D) Fluoresccenţa, cand se produce o tranziţie electronicǎ dintr-o stare excitatǎ de singlet, Si,

prin emisia spontanǎ a unui foton, ajungand intr-o stare de singlet mai joasǎ; E) Fluoresccenţa apare la reacţiile fotochimice ce au loc la gaze, la presiuni joase, cand

intervalul dintre ciocniri este relativ lung.

41. In cazul proceselor fluorescente nu este adevaratǎ afirmaţia:

A) nu se modificǎ multiplicarea stǎrilor;

B) apare la reacţiile fotochimice ce au loc la gaze, la presiuni joase;

C) apare la reacţiile fotochimice ce au loc la lichide, la presiuni joase;

D) apare la reacţiile fotochimice cand intervalul dintre ciogniri este relativ lung;

E) apare la reacţiile fotochimice cand intervalul dintre ciogniri este relativ scurt.

42. In cazul proceselor fluorescente este adevaratǎ afirmaţia:

A) apare la reacţiile fotochimice ce au loc la lichide, la presiuni joase;

B) apare la reacţiile fotochimice cǎnd intervalul dintre ciocniri este relativ lung;

C) apare la reacţiile fotochimice ce au loc la lichide, la presiuni joase;

D) nu se modificǎ multiplicarea stǎrilor;

E) apare la reacţiile fotochimice la presiuni joase.

43. Cu privire la ecuatia lui Arrhenius RTE

eAk−

⋅= sunt adevarate afirmaţiile: A) A se numeste factor preexponenţial ; B) E este energia de activare şi reprezintă energia necesară pentru a aduce moleculele unui

sistem iniţial într-o stare activă; C) Aceasta ecuatie este utilizata pentru evaluarea variaţiile constantei de viteză în funcţie de

concentratie: D) Aceasta ecuatie este utilizata pentru evaluarea variaţiile constantei de viteză în funcţie de

temperatură; E) A se numeste factor de frecvenţă .

44. Despre factorul A din ecuaţia lui Arrhenius sunt adevarate afirmaţiile:

A) se numeşte factor de temperaturǎ; B) reprezintă constanta de viteză la energie de activare E = 0; C) reprezintă constanta de viteză la temperatură infinită; D) se numeşte factor de corectie; E) se numeşte energie de activare.

45. Despre factorul A din ecuaţia lui Arrhenius sunt adevarate afirmaţiile:

A) factorul A este asociat cu numărul de ciocniri dintr-o secundă, dintre moleculele care reacţionează;

B) factorul A reprezintă constanta de viteză la energia de activare E = -1; C) factorul A se numeşte şi factor de corectie; D) reprezintă constanta de viteză la energia de activare E = 1; E) factorul A se numeşte factor de frecvenţă.


A) ARTEk lnln +−= ;

B) ARTEk lnln −−= ;

C) RTE

eAk−

⋅= ;

D) RTE

ek−

= ;

E) 2RT

E

eAk ⋅= .

47. Cu privire la termenul RTE

e−

sunt adevarate afirmatiile : A) este cunoscut în literatura de specialitate ca factorul lui Kassel; B) este cunoscut în literatura de specialitate ca factorul lui Boltzmann; C) intervine în ecuatia lui Arrhenius; D) intervine în ecuatia lui Kassel; E) reprezentând fracţiunea din numărul total de molecule cu energia mai mare decât E.

48. Cu privire la ordinul de reactie sunt adevarate afirmatiile: A) ordinul total de reacţie este egal cu suma ordinelor parţiale ale tuturor reactanţilor; B) ordinul total de reacţie este egal cu molecularitatea reacţiei; C) ordinele partiale de reacţiei sunt egale ca valoare algebricǎ cu coeficienţii stoechimetrici ai reactanţilor; D) ordinul total de reacţie este egal cu suma ordinelor parţiale ale tuturor produşilor de reactţie; E) ordinele parţiale de reacţiei sunt egale ca valoare algebricǎ cu coeficienţii stoechimetrici ai produşilor de reacţie.

49. In cazul oxidarii monoxidului de azot care in anumite conditii decurge dupa ecuatia: 2NO(g) + O2(g) =2NO2(g0 sunt adevarate afirmatiile:

A) viteza de reacţie este egalǎ cu v= kn[NO]1[O2]1/2; B) ordinul total de reacţie este egal cu molecularitatea reacţiei; C) viteza de reactie este egala cu v= kn[NO]2[O2]1; D) ordinul total de reacţie este n=2+1; E) molecularitatea reacţiei este m=2+1=3.

50. Reacţiile chimice în cinetica formalǎ se pot clasifica dupa urmǎtoarele criterii: A) dupa molecularitate în reacţii monomoleculare, reacţii bimoleculare, reacţii trimoleculare; B) dupa gradul de complexitate reacţiile chimice se pot clasifica în reacţii de ordin simplu şi reacţii de ordin fracţionat; C) dupǎ ordinul de reactie, reactiile chimice se pot clasifica în reacţii de ordin

0, reactii de ordin 1, reactii de ordin 2, reactii de ordin 3, reactii de ordin superior si reactii de ordin fractionat;

D) dupǎ gradul de complexitate, reacţiile chimice se pot clasifica în reacţii simple, reactii complexe, reactii elementare, reactii izolate si retele de reactii; E) dupǎ gradul de complexitate, reacţiile chimice se pot clasifica în reacţii simple şi reactii complexe.

51. Dintre reacţiile tipice de ordinul I fac parte urmatoarele reacţii: A) procesele de dezintegrare radioactivă spontană; B) difuzia pasivă a medicamentelor prin membrane biologice; C) inversia zahărului; D) reacţiile de izomerizare; E) hidroliza esterilor organici în medii neapoase.

52. Reacţiile de ordinul 3 pot decurge după una din următoarele scheme: A) PrA B C odusi+ + → ; B) odusiBA Pr→+ ; C) PodusiA →2 ; D) odusiBA Pr2 →+ ; E) odusiA Pr3 → . 53. Ecuatia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 2 este: A) xtk =0 ;

B) xa

atk−

⋅= lg303,21 ;

C) axa

tk 112 −

−= ;

D) ( )( )xba

xabba

tk−−

⋅−

= lg303,22 ;

E) ( ) ⎥

⎦

⎤⎢⎣

⎡−

−⋅= 223

1121

axatk .


A) ( ) ( )2

3

dxk a x b x

dt= − − ;

B); ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − −

C); ( )22 xak

dtdx

−=

D) ( )nxadtdx

−= ;

E) 0kdtdx

= .

55. Care dintre urmǎtoarele reacţii fac parte din categoria reacţiilor opuse de ordinul 2: A) Reacţia dintre acid sulfuric si dietilsulfat H2SO4+ (C2H5)2SO4=2C2H5SO4H B) difuzia pasivă a medicamentelor prin membrane biologice; C) izomerizarea cis-trans; D) Reacţia de disociere a acidului iodhidric studiată de Bodenstein:

2HI↔H 2 + I 2 E) Reacţia de esterificare:

CH 3 COOH + C 2 H 5 OH ↔ CH 3 COOC 2 H 5 + H 2 O

56. In cazul reacţiei iodură - iodat OHIHIIO 223 3365 +→++ +−− sunt adevarate afirmatiile: A) Face parte din reactiile de ordin 3;

B) Ecuaţia cinetică este de forma: [ ] [ ][ ] [ ]22

32 . +−−= HIIOk

dtId

;

C) Face parte din reactiile de ordin superior; D) Ecuaţia are ordinul global 5 ;

E) Ecuaţia cinetică este de forma: [ ] [ ][ ] [ ]+−−= HIIOkdtId .3

2 .

57. Despre reacţia de ordinul 1 sunt adevarte afirmatiile:

A) Ecuaţia diferenţialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 1 este axa

tk 111 −

−= ;

B) Ecuaţia diferenţialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 1 este ( )21 xak

dtdx

−= ;

C) Ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reactie de ordinul 1 este axa

tk 111 −

−= ;

D) variaţia ln (a – x) cu timpul este liniară ; E) panta dreptei tgα = - k1/2.303 permite calculul constantei de viteză prin metode grafice.

58. Despre reacţia de ordinul 1 sunt adevarate afirmaţiile:

A) Ecuatia diferentiala a vitezei pentru o reactie de ordinul 1 este 303,2=dtdx

xaa−

lg ;

B) ecuaţia diferentiala a vitezei pentru o reactie de ordinul 1 este ( )21 xak

dtdx

−= ;

C) ecuaţia integrala a vitezei pentru o reactie de ordinul 1 este axa

tk 111 −

−= ;

D) variaţia ln (a – x) cu timpul este liniară ;

E) ecuaţia integrala a vitezei pentru o reacţie de ordinul 1 este xa

atk−

⋅= lg303,21 .

59. Despre reacţia de ordinul 0 sunt adevarate afirmaţiile:

A) ecuaţia diferentialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este ( )20 xak

dtdx

−= ;

B) ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este axa

tk 111 −

−= ;

C) ecuaţia diferentialǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este 0kdtdx

= ;

D) ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este k0t=x;

E) ecuaţia integralǎ a vitezei pentru o reacţie de ordinul 0 este k0=xt.

60. Ecuaţiile diferenţiale a vitezei în cazul reacţiilor de ordinul 2 sunt urmǎtoarele:

A) ( )xakdtdx

−= 2 ;

B) ( )22 xak

dtdx

−= ;

C) ( )nxadtdx

−= ;

D) ( ) ( )2

dxk a x b x

dt= − − ;

E) ( )32 xakdtdx

−= .

61. Dintre reacţiile trimoleculare fac parte urmatoarele reacţii:

A) reacţia hidrogenului cu monoxidul de azot studiată de Hinshelwood şi Green OHONHNO 2222 +→+ ;

B) reacţia de oxidare a monoxidului de azot studiată de Bodenstein şi Lindner

22 22 NOONO →+ ;

C) reacţia bromului cu monoxidul de azot studiată de Trautz şi Dalal NOBrBrNO 22 2 →+ ;

D) OHIHIIO 223 3365 +→++ +−− ;

E) reacţia de disociere a acidului iodhidric studiată de Bodenstein: 2HI↔H 2 + I 2 .

62. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?

A. pentru reacţia de ordinul 1 ecuaţia vitezei este v=k1 [A] B. timpul de înjumătăţire t1/2 = 0,693/k C. esterificarea alcoolilor este o reacţie de ordinul 2 D. reacţiile de ordinul 2 sunt caracterizate numai prin timp de înjumătăţire E. reactiile de ordinul 2 sunt numai reacţiile complexe care au loc intre mai multi componenti

63. Într-un vas de oţel de 2 m3 se găsesc 3200 moli substanţa A, care se

transformă într-un produs B după o cinetică de ordinul I. Cunoscându-se constanta de viteză k = 2,7.10-3 min-1, să se determine viteza de reacţie în momentul iniţial şi timpul de înjumătăţire:

A. 4,32.10-3 mol/L min; 256,6 minute B. 4,32.10-2 mol/L sec; 256,6 minute C. 4,32.10-3 mol/L min; 4,27 h D. 4,32.10-2 mol/L sec; 4,27 h E. 4,32.10-4 mol/L sec; 4,27 minute

64. Care din reacţiile chimice sunt favorizate de creşterea temperaturii ?

A. orice reacţie catalizată B. orice reacţie endotermă C. reacţiile necatalizate D. reacţiile care decurg cu absorbţie de căldură

E. reacţiile care decurg cu degajare de căldură

65. Cunoscând că energia de activare a reacţiei de descompunere a apei

oxigenate este: •18 kcal/mol, pentru reacţia necatalizată

•12 kcal/mol, în prezenţa unui catalizator de platină coloidală • 5,5 kcal/mol, în prezenţa enzimei catalază In care situaţie viteza de descompunere este mai mare ?

A. nici unul din catalizatorii amintiţi nu măresc viteza de reacţie B. în prezenţa unui catalizator de platină coloidală C. în prezenţa catalizatorului în care energia de activare a reacţiei este mai mic D. în prezenţa catalazei E. fara catalizator

66. La care dintre următoarele reacţii ordinul de reacţie este greşit ?

A. Br2 → 2Br ; n=1 B. H2 + I2 → 2HI ; n=3 C. 2NO + O2 → 2NO2 ; n=2 D. Cl2 + HCOOH → 2HCl + CO2 ; n=2 E. CH3OH + CH3COOH → 2H2O + CH3 COOCH 3 ; n=2

67. Care din următoarele afirmaţii referitoare la viteza de reacţie sunt corecte?

A. este influenţată de valoarea temperaturii şi de suprafaţa de contact B. este influenţată numai peste o anumită valoare de temperatură C. este influenţată de natura catalizatorilor şi de concentraţia reactanţilor D. este influenţată de coeficienţii de compresibilitate şi de entalpia reactanţilor E. este influenţată de vasul de reactie in care se produce reacţia

68. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte? A. creşterea vitezei de reacţie cu temperatura se explică prin creşterea energiei cinetice a

moleculelor reactanţilor; B. din panta dreptei obţinută prin reprezentarea grafică a 1nK în funcţie de 1/T se poate

determina grafic valoarea energiei de activare; C. viteza de reacţie este cu atât mai mare cu cât energia de activare este mai mică ; D. pentru ca o reacţie chimică să aibă loc este suficient ca moleculele reactanţilor să se

ciocnească între ele. E. Viteza de reacţie nu este influenţată de tăria ionică

69. În care dintre următoarele reacţii variaţia entalpiei libere a sistemului este ΔG = 0 ? A. H2 + I2 ⇔ 2HI B. 2CuCl2(aq) + 4KI(aq) = 2CuI(s) + 4KCl(aq) + I2(aq) C. N2 + 3H2 ⇔ 2NH3 D. CaCO3 + HCl = CaCl2 + H2O + CO2 E. H2 CO3 = CO2 + H2O

70. Reacţiile chimice care decurg în soluţii se pot clasifica, cu următoarele excepţii:

B) reacţii foarte rapide care pot decurge fie între ioni, de exemplu:

AgClClAg →+ −+

OHOHH 2→+ −+

B) reacţii rapide ce au o valoare mare a factorului steric (106÷108) şi au reactivitate mică, de

exemplu: ( )[ ] →+ −+ CNSOHCr 362 produşi

C) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare ridicată, concentraţiei,

de exemplu:

OHOHOH 23 2→+ −+

D) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, concentraţiei,

de exemplu:

OHOHOH 23 2→+ −+




A) reacţii foarte rapide care au un factor steric mai mic ca unitatea,special formarea sărurilor


B) reacţii foarte rapide care au un factor steric mai mic ca unitatea,

de exemplu: ( )[ ] →+ −+ CNSOHCr 362 produşi

C) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, la aceste reacţii

înregistrându-se o scădere a constantei de viteză cu creşterea concentraţiei, de exemplu:


D) reacţii normale ce au un factor steric de maxim 103 şi o energie de activare joasă, la aceste reacţii

înregistrându-se o creştere a constantei de viteză cu creşterea concentraţiei, de exemplu:





A) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii



B) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii



C) reacţii rapide ce au o valoare mare a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii

complecşi cu modificarea legăturilor coordinative şi au reactivitate mare, de exemplu:


D) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii



E) reacţii rapide ce au o valoare mică a factorului steric (106÷108), care se petrec între ionii




A) reacţii lente care au un factor steric mai mare ca unitatea, în mod special formarea sărurilor


B) reacţii lente care au un factor steric mai mic ca unitatea, în mod special formarea sărurilor


C) reacţii lente care au un factor steric mai mic ca unitatea, în mod special formarea sărurilor ternare

de amoniu din amine terţiare şi apă.

D) reacţii lente care au un factor steric mai mare ca unitatea, în mod special formarea sărurilor

ternare de amoniu din amine terţiare şi apă.

E) reacţii lente care au un factor steric egal cu unitatea, în mod special formarea sărurilor ternare de

amoniu din amine terţiare şi apă.

74. Cu privire la ecuaţia Brönsted şi Bjerrum, care constituie o bază de discuţie

pentru analizarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de reacţie în soluţii sunt adevărate

afirmaţiile:


reacţie. Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este,

coeficientul de activitate al complexului este mai mare decât într-un solvent care nu

solvatează complexul, iar reacţia va avea viteză mai mare decât într-un solvent ce nu

solvatează complexul activat, exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie

de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu

benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen, dar nu

şi în benzen.


Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul

de activitate al complexului este mai mic decât într-un solvent care nu solvatează complexul,

iar reacţia va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat,

exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de formare a sărurilor

cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu benzenul, complexul activat

fiind o substanţă polară care este solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.


Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este, coeficientul


iar reacţia va avea viteză mai mare decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat,



fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen, dar nu şi în benzen.

D) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât

complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mari), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai

mare decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai

mică decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


pentru analizarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de reacţie în soluţii sunt false

afirmaţiile:





solvatează complexul activat, exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie

de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu

benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen, dar nu

şi în benzen.


Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este, coeficientul


iar reacţia va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat,



fiind o substanţă polară care este solvatată în benzen, dar nu şi în nitrobenzen.


Reacţia în care reactanţii nu sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat este, coeficientul


iar reacţia va avea viteză mai mare decât într-un solvent ce nu solvatează complexul activat,



fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen, dar nu şi în benzen.


complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mari), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai

mare decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai

mică decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.


pentru analizarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de reacţie în soluţii sunt adevărate

afirmaţiile:

A) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât

complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză

mai mică decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.

B) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de


coeficientul de activitate al complexului este mai mic decât într-un solvent care nu


solvatează complexul activat, exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de

reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în

comparaţie cu benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în

nitrobenzen, dar nu şi în benzen.

C) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de

reacţie. Reacţia în care reactanţii sunt solvataţi de solvent, dar complexul activat nu este,


solvatează complexul, iar reacţia va avea viteză mai mică decât într-un solvent ce nu




benzen, dar nu şi în nitrobenzen.


complexul activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mari), reacţia se va desfăşura cu o viteză

mai mare decât într-un solvent în care reactanţii nu sunt solvataţi.

E) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează micşorarea vitezei de




solvatează reactantul, exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de

formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu

benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen,

dar nu şi în benzen.


analizarea influenţei diferiţilor factori asupra vitezei de reacţie în soluţii sunt false afirmaţiile:

A) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât








reacţie de formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie

cu benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen,

dar nu şi în benzen.







cu benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în benzen, dar nu

şi în nitrobenzen.




E) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează micşorarea vitezei de




solvatează reactantul, exemplul evident îl constituie valoarea mare a vitezei de reacţie de

formare a sărurilor cuaternare de amoniu în solvent de nitrobenzen, în comparaţie cu

benzenul, complexul activat fiind o substanţă polară care este solvatată în nitrobenzen, dar

nu şi în benzen.



afirmaţiile:

A) Dacă 1>∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul

activat au structuri diferite, sau la reacţii monomoleculare când raportul

1>∗AA γγ .

B) Dacă 1>∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când produsul de

reacţie şi complexul activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii bimoleculare când

raportul 1>∗AA γγ .

C) Dacă 1≈∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când produşii de reacţie şi


1≅∗AA γγ .

D) Dacă 1≈∗ABBA γγγ , atunci 0kk ≅ , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul

activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii monomoleculare când raportul

1≅∗AA γγ . Exemplul se poate evidenţia urmărind desfăşurarea reacţiei de

descompunere a pentoxidei de azot în diferiţi solvenţi,

E) Dacă 1<∗ABBA γγγ , atunci 0γγ ≅A , cazul este întâlnit când reactantul şi complexul

activat au structuri asemănătoare, sau la reacţii monomoleculare când raportul

1≅∗AA γγ .



afirmaţiile:

































E) Gradul de solvatare al reactanţilor şi a complexului activat influenţează mărirea vitezei de




solvatează complexul activat, exemplul evident îl constituie valoarea mică a vitezei de






afirmaţiile:

A) Dacă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai puţin decât complexul

activat, (coeficienţii Aγ şi Bγ sunt mici), reacţia se va desfăşura cu o viteză mai mică










C) Dacă însă reacţia se desfăşoară într-un solvent care solvatează reactanţii mai mult decât














81. În cazul reacţiilor între ioni, cu privire la entalpia liberă de activare ∗ΔG , sunt false

afirmaţiile:

A) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată

interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi, ea depinde de constanta dielectrică

a mediului

B) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată

interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat, ea depinde de

constanta dielectrică a mediului

C) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată

interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi şi complexul activat,


E) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată




afirmaţiile:

A) entalpia liberă de activare ∗ΔG cuprinde ∗Δ esG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii

electroosmotice dintre moleculele de reactanţi, ea depinde de constanta dielectrică a mediului

B) ∗Δ 0G entalpia liberă de activare în absenţa forţelor electrostatice

C) ∗Δ 0G entalpia liberă de activare în prezenţa forţelor electrostatice






afirmaţiile:

A) ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi alte particule cu sarcină electrică care participă la reacţia chimică, ea depinde de tăria

ionică a soluţiei.

B) ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi

şi alte particule cu sarcină electrică care nu participă la reacţia chimică, ea nu depinde de tăria ionică

a soluţiei.

C) ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de reactanţi

şi alte particule cu sarcină electrică care nu participă la reacţia chimică, ea depinde de tăria ionică a

soluţiei.

D) ∗Δ μG entalpia liberă de activare datorată interacţiunii electrostatice dintre moleculele de

reactanţi şi cele ale complexului activat cu sarcină electrică care participă la reacţia chimică, ea

depinde de tăria ionică a soluţiei.





în soluţie, a clasificat reacţiile c u următoarele excepţii:

A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile monomoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

B) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

C) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mari, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

D) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori pozitive, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

E) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie scade cu

presiunea.


în soluţie, a clasificat reacţiile în:

A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte

cu presiunea.

B) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat de

zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de temperatură.

C) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mari, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte

cu presiunea.

D) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat de

zero, ∗ΔV are valoare uşor pozitivă, sunt uşor accelerate de presiune.

E) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat de

zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de presiune.



A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

B) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat de zero,

∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de temperatură.

C) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are

valori de max molcm /108 3÷ .

D) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV negative, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are


E) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat de zero,

∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de presiune.



A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori pozitive, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

B) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu

presiunea.

C) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are


D) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV negative, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are


E) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt accelerate cu creşterea presiunii. ∗ΔV are



în soluţie, a clasificat reacţiile, cu următoarele excepţii:

A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte

mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror

viteză de reacţie creşte cu presiunea.

B) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS

apropiat de zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de

temperatură.

C) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte

mari, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror

viteză de reacţie creşte cu presiunea.

D) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS

apropiat de zero, ∗ΔV are valoare uşor pozitivă, sunt uşor accelerate de

presiune.

E) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS

apropiat de zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de

presiune.


în soluţie, a clasificat reacţiile, cu următoarele excepţii:

A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici,

cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de

reacţie creşte cu presiunea.

B) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat

de zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de temperatură.

C) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt încetinite cu creşterea presiunii.

∗ΔV are valori de max molcm /108 3÷ .

D) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV negative, sunt încetinite cu creşterea presiunii.

∗ΔV are valori de max molcm /108 3÷ .

E) Reacţii normale cu factor de frecvenţă normal ( )moliL /1010≈ , ∗ΔS apropiat

de zero, ∗ΔV are valoare uşor negativă, sunt uşor accelerate de presiune.


în soluţie, cu următoarele excepţii:

A) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori pozitive, a căror viteză de reacţie creşte cu presiunea.

B) Reacţii lente, cum sunt reacţiile bimoleculare cu factori de frecvenţă foarte mici, cu 31614 cmV ÷=Δ ∗ mol/ şi ∗ΔS cu valori negative, a căror viteză de reacţie creşte cu presiunea.

C) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are valori

de max molcm /108 3÷ .

D) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV negative, sunt încetinite cu creşterea presiunii. ∗ΔV are valori


E) Reacţii rapide cu ∗ΔS şi ∗ΔV pozitive, sunt accelerate cu creşterea presiunii. ∗ΔV are valori


91. Cu privire la studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate sunt adevărate afirmaţiile:

A) Lungimea lanţului se poate scrie: ρβ

β−−

=1L

B) Pentru o probabilitate de ramificare mare, viteza reacţiei va fi finită şi deci avem o reacţie cu

lanţuri drepte.

C) Lungimea lanţului se poate scrie: ρβ −

=1L

D) Pentru o probabilitate de ramificare mică, viteza reacţiei va fi finită şi deci avem o reacţie cu

lanţuri drepte.

E) Exemple tipice de reacţii în lanţ ramificat sunt arderile care pot duce la implozii, reacţiile

oxigenului cu halogenii.

92. Cu privire la studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate sunt false afirmaţiile:


β−−

=1L


lanţuri drepte.


=1L

D) Pentru o probabilitate de ramificare mică, viteza reacţiei va fi finită şi deci avem o reacţie cu

lanţuri drepte.

E) Exemple tipice de reacţii în lanţ ramificat sunt arderile care pot duce la implozii, reacţiile

oxigenului cu halogenii.

93. Cu privire la studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate sunt adevărate afirmaţiile:


β−−

=1L


lanţuri drepte.


=1L

D) Viteza de reacţie este: ρβ +

= ivv

.

E) Viteza de reacţie este: ρβ −

= ivv

94. Cu privire la studiul cinetic al reacţiilor înlănţuite ramificate sunt false afirmaţiile:


β−−

=1L


lanţuri drepte.


=1L

D) Viteza de reacţie este: ρβ +

= ivv

.

E) Viteza de reacţie este: ρβ −

= ivv

95. Cu privire la deflagraţie sunt adevărate afirmaţiile: A) radicali sau atomi liberi ce vor difuza în straturile vecine iar reacţia se va propaga în întreg

amestecul de la strat la strat;

B) în locul unde se produce reacţia va creşte temperatura care se va transmite prin convecţie termică;

C) creşterea temperaturii va ridica volumul provocând o undă de presiune ce se va propaga în restul

lichidului cu viteza sunetului

D) creşterea temperaturii va ridica presiunea provocând o undă de presiune ce se va propaga în restul

gazului cu viteza sunetului

E) Deplasarea amestecului lichid sub forma undei de combustie se numeşte deflagraţie 96. Cu privire la deflagraţie sunt false afirmaţiile: A) radicali sau atomi liberi ce vor difuza în straturile vecine iar reacţia se va propaga în întreg

amestecul de la strat la strat;

B) în locul unde se produce reacţia va creşte temperatura care se va transmite prin convecţie termică;

C) creşterea temperaturii va ridica volumul provocând o undă de presiune ce se va propaga în restul

lichidului cu viteza sunetului

D) creşterea temperaturii va ridica presiunea provocând o undă de presiune ce se va propaga în restul

gazului cu viteza sunetului

E) Deplasarea amestecului lichid sub forma undei de combustie se numeşte deflagraţie 97. Cu privire la regulatorii din reacţiile polimerice sunt adevărate afirmaţiile: A) regulatorii sunt utilizaţi în procesele tehnologice de polimerizare B) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul masei moleculare a polimerului C) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul vâscozitatii cinetice a polimerului D) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul vâscozitatii dinamice a polimerului E) în polimerizarea dienelor se foloseşte ca regulator dodecil-mercaptanul şi structurile tridimensionale ce modifică proprietăţile electrice ale acestuia. 98. Cu privire la regulatorii din reacţiile polimerice sunt false afirmaţiile: A) regulatorii sunt utilizaţi în procesele tehnologice de polimerizare B) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul masei moleculare a polimerului C) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul vâscozitatii cinetice a polimerului D) regulatorii sunt substanţe ce pot realiza transfer de sarcină şi sunt folosite la controlul vâscozitatii dinamice a polimerului E) în polimerizarea dienelor se foloseşte ca regulator dodecil-mercaptanul şi structurile tridimensionale ce modifică proprietăţile electrice ale acestuia.

99. Pot fi copolimerizari următoarele reacţii:

A) esterii maleici cu stirenul;

B) esterii anorganici cu stirenul;

C) ester fumaric cu butanul.

D) ester fumaric cu izobutena.

E) anhidrida maleică cu benzen

100. Nu pot fi copolimerizari următoarele reacţii:

A) esterii maleici cu stirenul;


C) ester fumaric cu butanul.



101. Pot fi copolimerizari următoarele reacţii:

A) ester fumaric cu butanul


C) anhidrida maleică cu stilben



102. Nu pot fi copolimerizari următoarele reacţii:

A) ester fumaric cu butanul


C) anhidrida maleică cu stilben



103. Cu privire la viteza de reactie sunt adevarate afirmatiile:

A) în cinetica chimică viteza de reacţie este dată de variaţia concentraţiei în unitatea de timp.

B) în hidrodinamica viteza de reacţie este dată de variaţia concentraţiei în unitatea de timp.

C) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru reactanţi, iar semnul (+) este atribuit pentru produşii de reacţie.

D) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru produşii de reacţie deoarece ei se consumă în reacţie, iar semnul (+)

este atribuit pentru reactanţi deoarece ei se formează în reacţie.

E) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru produşii de reacţie, iar semnul (+) este atribuit pentru reactanţi.

104. Cu privire la viteza de reactie nu sunt adevarate afirmatiile:

A) în cinetica chimică viteza de reacţie este dată de variaţia concentraţiei în unitatea de timp.

B) în hidrodinamica viteza de reacţie este dată de variaţia concentraţiei în unitatea de timp.

C) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru reactanţi, iar semnul (+) este atribuit pentru produşii de reacţie.

D) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru produşii de reacţie deoarece ei se consumă în reacţie, iar semnul (+)

este atribuit pentru reactanţi deoarece ei se formează în reacţie.

E) pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai ,

semnul (-) este atribuit pentru produşii de reacţie, iar semnul (+) este atribuit pentru reactanţi.

105. Pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, sunt adevarate afirmatiile:

A) νi este numărul de moli de substanţă Ai existenţi la timpul t ,

B) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (-) este atribuit pentru reactanţi

C) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (-) este atribuit pentru produsii de

reactie

D) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (+) este atribuit pentru produsii de

reactie

E) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (+) este atribuit pentru reactanţi

106. Pentru o reacţie chimică de tipul: Σ νi Ai = 0, nu sunt adevarate afirmatiile:

A) νi este numărul de moli de substanţă Ai existenţi la timpul t ,

B) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (-) este atribuit pentru reactanţi

C) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (-) este atribuit pentru produsii de

reactie

D) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (+) este atribuit pentru produsii de

reactie

E) νi este coeficientul stoechiometric al substanţei Ai , semnul (+) este atribuit pentru reactanţi

107. Cu privire la avansarea reactiei, sunt adevarate afirmatiile:

A) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre Ni şi νi

B) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre numărul de moli transformaţi şi coeficientul

stoechiometric

C) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre coeficientul stoechiometric νi şi numărul de

moli transformaţi Ni

D) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre νi şi Ni

E) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre numărul de moli total din sistemi Ni şi viteza

de reactie νi

108. Cu privire la avansarea reactiei, nu sunt adevarate afirmatiile:

A) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre Ni şi νi

B) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre numărul de moli transformaţi şi coeficientul

stoechiometric

C) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre coeficientul stoechiometric νi şi numărul de

moli transformaţi Ni

D) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre νi şi Ni

E) Avansarea reacţiei este definită prin raportul dintre numărul de moli total din sistemi Ni şi viteza

de reactie ν

109. Fac parte din categoria reacţiilor succesive sau consecutive urmǎtoarele tipuri de reacţii: A) reacţia de formare a fosgenului B) reacţia de dehidrogenare a acetonei

C) reacţia de hidroliza a diacetatului de glicol D degradarea penicilinelor E) tautomerizarea derivaţilor barbiturici 110. Nu fac parte din categoria reacţiilor succesive următoarele tipuri de reacţii: A) reacţia de formare a fosgenului B) reacţie de dehidrogenare a acetonei C) reacţia de transformare a orto-parahidrogen D degradarea penicilinelor E) reacţie de hidrolizǎ a diacetatului de glicol. 111. Nu fac parte din categoria reacţiilor succesive sau consecutive următoarele tipuri de reacţii: A) reacţia de dezintegrare radioactive B) reacţia de dehidrogenare a acetonei C) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil aminobenzensulfonic) D) izomerizarea cianat-ureei E) tautomerizarea derivatilor barbiturici. 112. Nu fac parte din categoria reacţiilor consecutive următoarele tipuri de reacţii: A) clorosulfonarea acetanilidei din sinteza CAS( clorura de acetilsulfanil sau p- acetil aminobenzensulfonic) B) reacţia de formare a fosgenului C) reacţia de transformare a orto-parahidrogen D reacţie de hidroliza a diacetatului de glicol E) degradarea penicilinelor 113. Referitor la efectul de cuşcă ce creează o barieră de potenţial al solventului, care afirmaţii sunt adevărate?

A. desfăşurarea unei reacţii chimice în soluţie necesită succesiunea a trei procese, B. când transformarea cinetică este foarte rapidă, comparativ cu difuzia, adică se produce la

prima întâlnire a reactanţilor, kc >> k-d: C. când transformarea cinetică este foarte rapidă, comparativ cu difuzia, adică se produce la

prima întâlnire a reactanţilor, kc << k-d: D. Efectul de cuşcă a fost dovedit experimental prin metode chimice E. Efectul de cuşcă a fost dovedit experimental cu izotopi radioactivi

114 Ţinând cont de influenţa solventului, reacţiile chimice care decurg în soluţii se pot clasifica astfel:

A. reacţii foarte rapide care pot decurge între ioni, B. reacţii foarte rapide care pot decurge cu transfer de proton la un anion sau la o moleculă

neutră, C. reacţii rapide care se petrec între ionii complecşi cu modificarea legăturilor covalente şi au

reactivitate mare, D. reacţii lente ce au o energie de activare joasă si se înregistrează o scădere a constantei de

viteză cu creşterea concentraţiei E. reacţii normale cum sunt formarea sărurilor cuaternare de amoniu din amine terţiare şi

halogenuri alcaline în diferiţi solvenţi. Ele au un factor steric mai mic ca unitatea

115. Substituienţii exercită influenţe semnificative asupra vitezei de reacţie care se desfăşoară în soluţie. Care afirmaţii sunt adevărate?

A. Relaţia lui Hammett este o relaţie de corelare, ce se aplică pentru calculul constantelor de viteză a reacţiilor din lanţul lateral al nucleului benzenic

B. Constanta de substituient σ (Hammett) are valori negative pentru substituienţii ce duc la creşterea densităţii electronice

C. corelaţia Taft aplicată compuşilor alifatici D. corelaţia Taft aplicată compuşilor aromatici E. Relaţia lui Hammett aplicată compuşilor alifatici

116. Referitor la influenţa tăriei ionice asupra constantei de vitezăla reacţiile în soluţie, care afirmaţii sunt adevărate?

A. valoarea lui k creşte cu I

, dacă ionii sunt de acelaşi semn;

B. valoarea lui k scade I , dacă ionii sunt de acelaşi semn;

C. valoarea lui k creştecu I , dacă ionii sunt de semn opus;

D. valoarea lui k scade cu I , dacă ionii sunt de semn opus;

E. valoarea lui k este independentă de I dacă unul din reactanţi este o moleculă neutră, iar 0=BAZZ (de exemplu hidroliza alcalină a acetatului de etil).

117. Exemple de reacţii opuse la compuşii medicamentoşi care urmează o cinetică de ordinul 1

la echilibrele ce apar în structurile lor sunt:

A. în funcţie de pH-ul mediului, în soluţii apoase, derivaţii barbiturici au

comportament diferit: la pH>12 se comportă ca acizi monobazici slabi, iar la

pH<10,5 devin acizi dibazici foarte slabi.

B. tetraciclinele şi o parte din derivaţii lor suferă o epimerizare într-un domeniu de

pH 2÷6.

C. La antipirina nucleul de bază, pirazolona, în funcţie de pH prezintă trei forme

tautomere,

D. La 1-fenil-2,3-dimetil-5-pirazolonă (cu acţiune analgezică şi antipiretică foarte

bună) la pH = 6,2÷6,6 se formează forma metilenică care în mediu neutru trece în

forma iminică (izopirazolonă), iar la pH acid în formă enolică (pirazol).

E. La antipirina nucleul de bază, pirazolona, în funcţie de pH prezintă două forme

tautomere.

118. Sistemele farmaceutice dau adesea reacţii successive. Care afirmaţii sunt adevărate? A. Prin hidroliza acidă penicilina adiţionează o moleculă de apă şi trece în acid peniciloic

(biologic inactiv). El se poate descompune in hidroliză bazică tot în penicil-amină şi acid penaldic.

B. Procesul succesiv la glucoză poate fi schematizat astfel: A ⎯→⎯ 1K B ⎯→⎯ 2K C unde: A este glucoza, B este 5-HMF (5-hidroximetilfurfurol) şi C sunt produsele finale.

C. in hidroliza acidă la cald, penicilinele trec în penicil-amină (un tio-amino-acid) şi acid penaldic care apoi trece într-o penilo-aldehidă (care diferă în funcţie de natura radicalului R) şi CO2.

D. Procesul succesiv la glucoză poate fi schematizat astfel: A ⎯→⎯ 1K B ⎯→⎯ 2K C unde: A este 5-HMF (5-hidroximetilfurfurol), B este glucoza şi C sunt produsele finale.

E. Prin hidroliza alcalină penicilina adiţionează o moleculă de apă şi trece în acid peniciloic (biologic inactiv). El se poate descompune sub influenţa clorurii mercurice tot în penicil-amină şi acid penaldic.

119. Referitor la reacţiile înlănţuite, ele pot fi: A. reacţii în secvenţă deschisă ce se desfăşoară printr-o succesiune de acte elementare

în care centrul activ nu se reproduce în cursul reacţiei; B. reacţii în secvenţă închisă, în care are loc reproducerea centrului activ, unul din

intermediarii importanţi se pot regenera într-o etapă tranzitorie şi intră din nou în reacţie.

C. reacţii în secvenţă inchisă ce se desfăşoară printr-o succesiune de acte elementare în care centrul activ nu se reproduce în cursul reacţiei;

D. reacţii în secvenţă deschisă, în care are loc reproducerea centrului activ, unul din intermediarii importanţi se pot regenera într-o etapă tranzitorie şi intră din nou în reacţie.

E. reacţii în care -pProdusul final rezultă dintr-o suită de acte elementare ce se repetă ciclic.

120. Referitor la acidul ascorbic care afirmaţii sunt adevărate?

A. oxidarea acidului ascorbicse produce prin mecanism catalitic in cataliza omogene la acid dehidroascorbic.

B. oxidarea acidului ascorbicse produce prin mecanism înlănţuit la acid dehidroascorbic. C. acidul ascorbic se poate degrada eversibil şi prin hidroliză cu formarea acidului

dicetoglutonic D. acidul ascorbic se poate degrada ireversibil şi prin hidroliză cu formarea acidului

dicetoglutonic E. acidul ascorbic se poate degrada prin descompunere în condiţii anaerobe cu formare de

furfural şi CO2

PARTEA A II A SISTEME DISPERSE

FENOMENE DE ADSORBTIE COMPLEMENT SIMPLU

1. O formulare de origine experimentală a fost dată pentru adsorbţie la interfaţa solid-fluid de către Freundlich-Travers prin ecuaţia :

A) mcn

amx

⋅+= lg1lglg ;

B) cn

amx lg1lglg += ;

C) cn

amx lg1lg += ;

D) cn

amx lg1lg −= ;

E) cn

amx lg1lg ⋅=


A) cm

amx lg1lglg −= ;

B) cn

amx lg1lglg −= ;

C) cm

amx lg1lglg += ;

D) cn

amx lg1lglg += ;

E) cn

amx lg1lg ⋅=

3. Izoterma de adsorbţie se poate astfel reprezenta în coordonatele : A. concentraţia de echilibru funcţie de adsorbţia specifică; B. adsorbţia specifică funcţie de concentraţia de echilibru; C. cantitatea de adsorbant funcţie de concentraţia de echilibru; D. concentraţia de echilibru funcţie de cantitatea de adsorbant; E. cantitatea de substanţă adsorbită funcţie de cantitatea de adsorbant. 4. Izoterma de adsorbţie se poate astfel reprezenta în coordonatele : A) cantitatea de adsorbant funcţie de adsorbţia specifică; B) cantitatea de substanţă adsorbită funcţie de concentraţia de echilibru; C) cantitatea de adsorbant funcţie de concentraţia de echilibru; D) adsorbţia specifică funcţie de concentraţia de echilibru; E) adsorbţia relativă funcţie de concentraţia de echilibru; 5. În ecuaţia Freundlich-Travers care caracterizează fenomenele de adsorbţie solid-fluid, semnificaţia mărimilor este :

A) x reprezintă cantitatea de substanţă adsorbită; B) x reprezintă cantitatea de substanţă adsorbantă ; C) m reprezintă cantitatea de substanţă adsorbită ; D) a reprezintă constantă care depinde de natura adsorbantului ; E) a reprezintă constantă care depinde de natura substanţei adsorbite. 6. În ecuaţia Freundlich-Travers care caracterizează fenomenele de adsorbţie x/m reprezintă :

A) absorbţia specifică ;

B) constantă ce caracterizează substanţa adsorbită ;

C) constantă depinzând de natura fizică a cuplului adsorbant-adsorbit ;

D) adsorbţia specifică;

E) adsorbţia care reprezintă raportul între cantitatea de adsorbant şi cantitatea de substanţă adsorbită.

7. În ecuaţia Freundlich-Travers care caracterizează fenomenele de adsorbţie x/m reprezintă :

A) adsorbţia care reprezintă raportul între cantitatea de adsorbant şi cantitatea de substanţă adsorbită;

B) cantitatea de suprafaţă adsorbită de 1 gram adsorbant;

C) constantă depinzând de natura fizică a cuplului adsorbant-adsorbit ;

D) constantă ce caracterizează substanţa adsorbită ;

E) absorbţia specifică

8. După mărimea căldurii de adsorbţie se pot distinge următoarele cazuri: A) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie fizică B) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, se vorbeşte de adsorbţie fizică C) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, se vorbeşte de adsorbţie chimică D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, legăturile dintre adsorbant şi adsorbat sunt de natură fizică. E) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, legăturile dintre adsorbant şi adsorbat sunt de natură chimică 9. După mărimea căldurii de adsorbţie se pot distinge următoarele cazuri: A) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie chimică B) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, se vorbeşte de adsorbţie fizică C) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, se vorbeşte de adsorbţie chimică D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, legăturile dintre adsorbant şi adsorbat sunt de natură fizică. E) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, se vorbeşte de chemosorbţie. 10. Dacă fenomenul de adsorbţie are loc în condiţii izoterme este adevărată afirmaţia: A) volumul adsorbit este o funcţie de concentraţie; B) cantitatea adsorbită este o funcţie de volum; C) volumul adsorbit este o funcţie de presiune, de exemplu în cazul soluţiilor; D) cantitatea adsorbită este o funcţie de presiune; E) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie. 11. Dacă fenomenul de adsorbţie are loc în condiţii izoterme este adevărată afirmaţia: A) volumul adsorbit este o funcţie de concentraţie, de exemplu în cazul soluţiilor; B) cantitatea adsorbită este o funcţie de volum, de exemplu în cazul soluţiilor; C) volumul adsorbit este o funcţie de presiune, de exemplu în cazul soluţiilor; D) cantitatea adsorbită este o funcţie de presiune, de exemplu în cazul fluidelor gazoase; E) volumul adsorbit este o funcţie de presiune, de exemplu în cazul fluidelor gazoase. 12. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii este falsă: A) Fenomenul de adsorbţie este un fenomen de echilibru; B) volumul adsorbit este o funcţie de cantitatea de adsorbant, de exemplu, în cazul fluidelor gazoase; C) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare (câteva zeci de kcal/mol) avem de-a face cu o adsorbţie chimică; E) volumul adsorbit este o funcţie de presiune. 13. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii este falsă: A) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare (câteva zeci de kcal/mol) avem de-a face cu o adsorbţie chimică;

B) volumul adsorbit este o funcţie de cantitatea de adsorbant, de exemplu, în cazul fluidelor gazoase; C) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi joase.; D) Fenomenul de adsorbţie este un fenomen de echilibru; E) volumul adsorbit este o funcţie de presiune. 14. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie solid-lichid care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: A) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei se modifică atît ca urmare a concentrării solvitului, cît şi a solventului; B) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei nu se modifică datorită concentrării solvitului, cît şi a solventului; C) concentrarea substanţelor pe suprafaţa solidelor din soluţii este cunoscută ca adsorbţie solid-gaz; D) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin cantitatea de solvit adsorbit per mililitru de adsorbant; E) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de adsorbant adsorbiţi per gram de solvit. 15. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie solid-lichid care dintre următoarele afirmaţii este falsă: A) Adsorbţia solid-soluţie îşi găseşte, de asemenea, vaste aplicaţii în procesele de separare şi

concentrare a amestecurilor B) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de solvit

adsorbiţi per gram de adsorbant; C) concentrarea substanţelor pe suprafaţa solidelor din soluţii este cunoscută ca adsorbţie solid-

lichid; D) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei nu se modifică datorită concentrării solvitului, cît şi a

solventului; E) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei se modifică atît ca urmare a concentrării solvitului, cît

şi a solventului; 16. Legarea adsorbatului de adsorbant în cazul adsorbţiei din soluţii poate avea loc prin unul din următoarele mecanisme: A) legături hidrofobe între părţile polare B) legături hidrofile între părţile nepolare C) schimb ionic D) interacţiuni nepolare E) legături fizice. 17. Legarea adsorbatului de adsorbant în cazul adsorbţiei din soluţii poate avea loc prin unul din următoarele mecanisme: A) interacţiune magnetică B) interacţiune electrostatică C) legături hidrofile între părţile nepolare D) interacţiuni nepolare E) legături fizice.

FENOMENE DE ADSORBTIE COMPLEMENT MULTIPLU


A) ncamx 1

⋅= ;

B) cn

amx lg1lglg += ;

C) ncamx 1

⋅= ;

D) ncamx 1

+= ;

E) ncamx 1

−=

2. În ecuaţia Freundlich-Travers care caracterizează fenomenele de adsorbţie x/m reprezintă : A) cantitatea de suprafaţă adsorbită de 1 gram adsorbant; B) absorbţia specifică constantă ce caracterizează substanţa adsorbită; C) constantă depinzând de natura fizică a cuplului adsorbant-adsorbit; D) adsorbţia care reprezintă raportul între cantitatea de adsorbant şi cantitatea de substanţă adsorbită; E) adsorbţia specifică. 3. Cu privire la fenomenul de adsorbţie sunt adevărate următoarele afirmaţii: A) nu este un fenomen de echilibru; B) este fenomenul de pătrundere a moleculelor unui corp în stratul superficial al altui corp; C) este fenomenul de pătrundere a moleculelor unui corp în stratul profund al altui corp; D) apare la concentrarea unei substanţe la suprafaţa de separare a două faze; E) este însoţit de reacţie exotermă. 4. Cu privire la fenomenul de adsorbţie sunt adevărate următoarele afirmaţii: A) este însoţit de reacţie exotermă; B) este fenomenul de pătrundere a moleculelor unui corp în stratul profund al altui corp; C) este fenomenul care apare la concentrarea unei substanţe la suprafaţa unui lichid şi gaz; D) este însoţit de o degajare de căldură; E) este un fenomen de echilibru 5. După natura interfeţelor la care se produce adsorbţia, aceasta poate fi de mai multe tipuri: A) adsorbţie la interfaţa solid-gaz; B) adsorbţie la interfaţa gaz-gaz; C) adsorbţie la interfaţa lichid-gaz; D) adsorbţie la interfaţa lichid-lichid; E) adsorbţie la interfaţa lichid-solid. 6. După mărimea căldurii de adsorbţie se pot distinge următoarele cazuri: A) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie fizică B) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, se vorbeşte de adsorbţie fizică C) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, se vorbeşte de adsorbţie fizică D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, legăturile dintre adsorbant şi adsorbat sunt de natură chimică. E) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, legăturile dintre adsorbant şi adsorbat sunt de natură fizică. 7. După mărimea căldurii de adsorbţie se pot distinge următoarele cazuri:

A) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, de ordinul de mărime al căldurilor de vaporizare sau lichefiere, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie fizică B) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare, de ordinul de mărime al căldurilor de vaporizare sau lichefiere, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie fizică C) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, de ordinul de mărime al căldurilor de vaporizare sau lichefiere, câteva kcal/mol, se vorbeşte de chemosorbţie; D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mare (câteva zeci de kcal/mol) avem de-a face cu o adsorbţie chimică sau chemosorbţie; E) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică, de ordinul de mărime al căldurilor de vaporizare sau lichefiere, câteva kcal/mol, se vorbeşte de adsorbţie chimică. 8. Cu privire la fenomenul de adsorbţie sunt adevarate următoarele: A) fenomenul de pătrundere a moleculelor unui corp în stratul profund al altui corp. B) este însoţit de o degajare de căldură C) este însoţit de reacţie exotermă; D) este însoţit de absorbţie de căldură; E) este însoţit de reacţie endotermă 9. Cu privire la fenomenul de adsorbţie sunt false următoarele: A) Fenomenul de adsorbţie apare la concentrarea unei substanţe la suprafaţa de separare a două faze; B) Fenomenul de adsorbţie este însoţit de o degajare de căldură; C) Fenomenul de adsorbţie nu este însoţit de o degajare de căldură; D) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică avem de-a face cu o adsorbţie chimică; E) Dacă valoarea căldurii de adsorbţie este mică avem de-a face cu o chemosorbţie. 10. Cu privire la procesul de adsorbţie sunt false următoarele A) fenomenul de adsorbţie este un fenomen de echilibru; B) adsorbţia poate apare la interfaţa solid-gaz C) adsorbţia poate apare la interfaţa gaz-gaz D) adsorbţia poate apare la interfaţa lichid-solid E) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta în coordonatele x/m funcţie de lg C. 11. Dacă fenomenul de adsorbţie are loc în condiţii izoterme sunt adevărate afirmaţiile: A) volumul adsorbit este o funcţie de concentraţie; B) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie; C) volumul adsorbit este o funcţie de presiune; D) cantitatea adsorbită este o funcţie de presiune; E) cantitatea adsorbită este o funcţie de volum. 12. Dacă fenomenul de adsorbţie are loc în condiţii izoterme sunt false următoarele: A) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie; B) volumul adsorbit este o funcţie de concentraţie; C) cantitatea adsorbită este o funcţie de natura adsorbantului; D) volumul adsorbit este o funcţie de presiune; E) cantitatea adsorbită este o funcţie de volum. 13. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate: A) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie; B) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie, de exemplu, în cazul soluţiilor; C) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie, de exemplu, în cazul fluidelor gazoase; D) În cazul adsorbţiei fizice natura solidului are o importanţă esenţială; E) În cazul adsorbţiei fizice cantitatea de substanţă adsorbită are o importanţă esenţială 14. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:

A) În cazul adsorbţiei chimice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; B) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; C) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi joase.; D) În cazul acestui tip de adsorbţie natura solidului are o importanţă esenţială E) cantitatea adsorbită este o funcţie de concentraţie. 15. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate: A) În cazul adsorbţiei chimice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; B) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; C) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi joase.; D) În cazul acestui tip de adsorbţie natura solidului are o importanţă esenţială E) volumul adsorbit este o funcţie de presiune. 16. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii sunt false: A) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; B) În cazul adsorbţiei chimice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi joase.; C) volumul adsorbit este o funcţie de presiune D) În cazul acestui tip de adsorbţie natura solidului are o importanţă esenţială E) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi joase.; 17. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie care dintre următoarele afirmaţii sunt false: A) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi ridicate; B) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi joase.; C) În cazul adsorbţiei chimice, echilibrul reversibil se stabileşte rapid, la temperaturi ridicate; D) În cazul adsorbţiei fizice starea suprafetei solidului are o importanţă esenţială; E) În cazul adsorbţiei fizice, echilibrul reversibil se stabileşte lent, la temperaturi mari. 18. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie solid-lichid care dintre următoarele afirmaţii sunt false: A) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei se modifică atît ca urmare a concentrării solvitului, cît şi a solventului; B) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei nu se modifică datorită concentrării solvitului, cît şi a solventului; C) concentrarea substanţelor pe suprafaţa solidelor din soluţii este cunoscută ca adsorbţie solid-lichid; D) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de solvit adsorbiţi per gram de adsorbant; E) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de adsorbant adsorbiţi per gram de solvit. 19. În ceea ce priveşte fenomenul de adsorbţie solid-lichid care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate: A) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei se modifică atît ca urmare a concentrării solvitului, cît şi a solventului; B) În urma adsorbţiei, concentraţia soluţiei nu se modifică datorită concentrării solvitului, cît şi a solventului; C) concentrarea substanţelor pe suprafaţa solidelor din soluţii este cunoscută ca adsorbţie solid-lichid; D) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de solvit adsorbiţi per gram de adsorbant; E) Adsorbţia la interfaţa solid-lichid se exprimă de obicei prin numărul de moli de adsorbant adsorbiţi per gram de solvit.

20. Legarea adsorbatului de adsorbant în cazul adsorbţiei din soluţii poate avea loc prin mecanismele: A) legături hidrofobe între părţile nepolare B) schimb ionic C) legături hidrofile între părţile nepolare D) legături hidrofobe între părţile polare E) formarea legăturilor de hidrogen. 21. Legarea adsorbatului de adsorbant în cazul adsorbţiei din soluţii poate avea loc prin mecanismele: A) legături hidrofobe între părţile polare B) formarea legăturilor de hidrogen. C) legături hidrofile între părţile nepolare D) schimb ionic E) formarea legăturilor deVan Der Walls. 22. Cu privire la coordonatele în care se poate astfel reprezenta izoterma de adsorbţie sunt false afirmaţiile : A) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta astfel: cantitatea de substanţă adsorbantă funcţie de

cantitatea de substanţa adsorbită; B) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta astfel: concentraţia de echilibru funcţie de adsorbţia

specifică; C) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta astfel: logaritmul zecimal al adsorbţia specifică

funcţie de logaritmul concentraţiei de echilibru; D) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta astfel: concentraţia de echilibru funcţie de

cantitatea de adsorbant ; E) izoterma de adsorbţie se poate reprezenta astfel: adsorbţia specifică funcţie de concentraţia de

echilibru; 23. Izoterma de adsorbţie se poate astfel reprezenta în coordonatele : A) adsorbţia specifică funcţie de concentraţia de echilibru; B) cantitatea de adsorbant funcţie de adsorbţia specifică; C) cantitatea de suprafaţă adsorbită de 1 gram adsorbant funcţie de concentraţia de echilibru; D) cantitatea de suprafaţă adsorbită de 1 kilogram adsorbant funcţie de concentraţia de echilibru; E) adsorbţia relativă funcţie de concentraţia de echilibru; 24. O formulare de origine experimentală a fost dată pentru adsorbţie la interfaţa solid-fluid de către Freundlich-Travers prin ecuaţia :

A) ncamx 1

+= ;

B) cn

amx ln1lnln += ;

C) ncamx 1

+= ;

D) ncamx 1

⋅= ;

E) cn

amx lg1lglg +=

25. Care dintre următoarele ecuaţii nu este ecuaţia Freundlich-Travers care caractecterizează fenomenul de adsorbţie la interfaţa solid-fluid :

A) ncamx 1

−= ;

B) cn

amx lg1lglg += ;

C) cn

amx ln1lnln −= ;

D) ncamx 1

⋅= ;

E) cn

amx ln1lnln +=

PARTEA A III-A SISTEME DISPERSE

SURFACTANTI, EMULSII, GELURI, SUSPENSII COMPLEMENT SIMPLU

1. Cu privire la surfactanţi este adevărata afirmaţia : A) surfactanţii sunt agenţii activi de profunzime; B) surfactanţii sunt substanţe chimice care, în soluţii se concentrează la suprafaţă; C) surfactanţii sunt substanţe chimice care solubilizează materiale care au o afinitate mare unele faţă de altele.; D) surfactanţii prezinta o structură moleculară simetrică; E) surfactanţii sunt capabili sa modifice slab proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolva. 2. Cu privire la surfactanţi este adevărata afirmaţia : A) Surfactantii prezintă o structură moleculară asimetrică, una nepolară ionizabilă şi alta puternic polara neionizabilă; B) Surfactanţii prezintă o structură moleculară asimetrică, una nepolară neionizabilă şi alta puternic polară ionizabilă. C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă, hidrofilă, dar este uşor solubilă în uleiuri D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este uşor solubilă în în lichide nepolare. E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este uşor solubilă în în lichide polare. 3. Cu privire la surfactanţi este adevărata afirmaţia : A) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în lichide puternic polare B) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în lichide nepolare C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în apă (hidrofobă) şi este lipofilă

D) Partea nepolară din structura surfactan ţilor este solubilă în apă (hidrofobă) dar nu este lipofilă E) Partea nepolară din structura surfactan ţilor este insolubilă în apă (hidrofobă) dar este lipofilă. 4. Cu privire la surfactanţi este adevărata afirmaţia : A) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în lichide nepolare B) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în lichide polare C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrocarbonată; D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrofilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în uleiuri. 5. Cu privire la surfactanţi este adevărata afirmaţia : A) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în lichide nepolare B) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în lichide polare C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrocarbonată; D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrofilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în uleiuri. 6. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe in soluţie apoasa au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces este respectatǎ urmǎtoarea ecuaţia termo-dinamica a lui Gibbs:

A) ad

dRT ln1

2γ

+−=Γ ;

B) ad

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

C) ad

dRT ln1

2γ

−=Γ

D) adRT ln

ln12

γ⋅−=Γ

E) a

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

7. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces este respectatǎ urmǎtoarea ecuaţia termo-dinamica a lui Gibbs:

A) ad

dRT ln

ln12

γ+−=Γ ;

B) ad

dRT lg

lg12

γ+−=Γ

C) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ

D) adRT ln

ln12

γ⋅−=Γ

E) a

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

8. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces este respectatǎ urmǎtoarea ecuaţia termo-dinamica a lui Gibbs:

A) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ ;

B) '2 lnln

add

RTa γ

⋅−=Γ

C) '22 dad

RTa γ

⋅−=Γ

D) '

2

2 dad

RTa γ

⋅−=Γ

E) a

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

9. Din clasa surfactanţilor, utilizǎnd drept criteriu de clasificare aplicaţiile lor, nu fac parte: A) emulgatorii B) agenţi spumanţi C) agenţii de udare D) geluri E) agenţi de dispersare 10. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionici este adevǎratǎ afirmaţia: A) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce îngreuneazǎ adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice B) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ C) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ D) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii E) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii

11. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionici este adevǎratǎ afirmaţia: A) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ B) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ C) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ D) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii E) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ

12. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici este adevǎratǎ afirmaţia: A) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mari de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de topire surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se răceşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare nu este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice 13. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor este falsă afirmaţia: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia apoasă 14. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor este adevărată afirmaţia: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie neapoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia oleofilă 15. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor este adevărată afirmaţia: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se va află în contact cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă apoasă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se contact cu soluţia oleofilă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid polar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se contact cu soluţia neapoasă 16. Fac parte în categoria sistemelor disperse eterogene urmatoarele dispersii cu excepţia: A) spumele;

B) emulsiile de solid in lichid; C) suspensiile de solid in lichid; D) emulsiile de lichid in lichid; E) spumele de gaz in lichid. 17. Formele dozate neomogene pot fi produse prin urmatoarele metode cu o excepţie: A) cremarea solidului în spumele distruse; B) Sedimentarea particulelor aglomerate suspendate; C) cremarea bulelor dispersate în spumele distruse; D) coalescenta bulelor dispersate în spumele distruse; E) coalescenta picaturilor de lichid dispersate în spumele distruse. 18. Fenomenele care apar la nivelul suprafeţelor de separaţie ale sistemelor disperse pot fi urmatoarele cu excepţia: A) fenomene electrice; B) fenomene fizice; C) tensiune interfacialǎ; D) fenomene mecanice; E) fenomene de capilaritate. 19. Proprietǎţile suprafetelor de separaţie ale sistemelor disperse eterogene sunt urmatoarele cu o excepţie: A) suprafeţele de separaţie se numesc şi interfeţe; B) suprafeţele de separaţie între faze sunt extrem de intinse; C) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin dispersarea extrem de pronuntata a fazei interne; D) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin mǎrunţirea extrem de pronuntata a fazei interne; E) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin dispersarea foarte putin pronuntata a fazei externe. 20. Dintre proprietǎţile suprafeţelor de separaţie ale sistemelor disperse eterogene este falsǎ afirmaţia: A) suprafeţele de separatie pot fi sediul unor fenomene specifice de capilaritate; B) suprafetele de separatie sunt realizate prin maruntirea extrem de pronunţata a fazei interne; C) suprafeţele de separatie sunt realizate prin sfaramarea extrem de pronunţata a fazei interne; D) suprafeţele de separaţie pot fi sediul unor fenomene electrice; E) suprafeţele de separaţie pot fi sediul unor fenomene magnetice. 21. Fazele care intra la formarea sistemelor disperse eterogene sunt urmatoarele mai puţin una: A) faza dispersatǎ, internǎ care este reprezentatǎ de substanţa medicamentoasǎ; B) faza dispersantǎ, externǎ sau continuǎ; C) faza dispersantǎ sau internǎ; D) faza dispersatǎ discontinua; E) Faza dispersantǎ sau mediul de dispersie. 22. Substanţele auxiliare care se asociazǎ sistemelor disperse eterogene au rol în: A) rol în asigurarea stabilitǎţii chimice; B) rol în asigurarea stabilitǎţii magnetice; C) rol în asigurarea stabilitǎţii fizice; D) rol în asigurarea stabilitǎţii microbiologice; E) rol în asigurarea eficacitǎţii medicamentului. 23. Care dintre afirmatiile cu privire la gradul de dispersie este falsǎ: A) este definit ca valoarea inversǎ a marimii care este diametrul particulei; B) caracterizeazǎ sistemele disperse; C) se exprimǎ în cm-1; D) se exprimǎ în cm-2; E) este dat de relaţia D=d-1, unde d este dimensiunea particulei;.

24. Fac parte din categoria sistemelor disperse omogene: A) dispersiile microeterogene; B) dispersiile coloidale; C) dispersile ultramicroeterogene; D) dispersiile grosiere; E) soluţiile. 25. Fac parte din categoria sistemelor disperse omogene: A) dispersiile moleculare; B) dispersiile ultramicroeterogene; C) dispersile coloidale; D) dispersiile microeterogene; E) dispersiile macroeterogene. 26. Despre solutiile coloidale este falsǎ afirmaţia: A) prezinta particulele dispersate care sunt mai mici decat particulele prezente în suspensii; B) fac parte din categoria sistemelor disperse eterogene; C) particulele dispersate in domeniul coloidal nu sunt vizibile la microscop; D) particulele dispersate in domeniul coloidal sunt vizibile la microscop; E) prezinta particulele dispersate care sunt mai mari decat moleculele din solutiile adevarate. 27. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este data de relaţia

ddF ext )(34

int3 ρρ −= . Sunt adevarate afirmaţiile, cu excepţia:

A) ρext este densitatea fazei externe; B) micşorand factorul d la cub, se intarzie apariţia separǎrii; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) ρint este densitatea fazei interne; E) F este foţa medie suportatǎ de particule sau picǎturi. 28. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34


A) cu cat gradul de dispersie este mai mare, iar particulele fazei interne sunt mai mici, cu atat suprafaţa de separatie dintre faze este mai mare; B) micşorand factorul d la cub, se întarzie aparitia separarii; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) cu cat gradul de dispersie este mai mare, iar particulele fazei interne sunt mai mari, cu atat suprafata de separatie dintre faze este mai mare; E) micşorand factorul d la cub, se întarzie coalescenta fazelor . 29. Instabilitatea agregativǎ care caracterizeazǎ sistemul dispers se manifestǎ prin fenomenele, cu excepţia: A) fenomene de coagulare; B) fenomene de agregare; C) fenomene de floculare; D) fenomene de sedimentare; E) fenomene electromagnetice. 30. Unirea particulelor fazei interne poate fi impiedicatǎ prin crearea de bariere, cu excepţia: A) electromagnetice; B) de vascozitate; C) mecanice;

D) fizice; E) electrice. 31. Adaugarea agenţilor reologici favorabili stabilitǎţii sistemelor disperse eterogene are ca scop urmatoarele, cu o excepţie: A) reducerea miscarii particulelor fazei interne; B) maresc vascozitatea fazei externe; C) cresc posibilitatea de unire a particulelor fazei interne; D) diminuiazǎ tendinat de separare a fazelor; E) micşoreazǎ vascozitatea fazei externe.

32. Este falsǎ afirmaţia cu privire la ecuaţia lui Stokes η

ρρ9

)(2 int2

gdV ext−= :

A ) V reprezintǎ viteza de sedimentare; B) ρext este densitatea fazei externe sau a mediului dispersant; C) d reprezinta diametrul mediu al particulelor sau picaturilor fazei interne; D) ρint este densitatea fazei interne sau a mediului dispers, E) V reprezintǎ viteza de cremare. 33. Fazele lichido-cristaline se pot forma din combinaţiile amestecului de componente, cu excepţia: A) emulgator; B) acetona; C) surfactant; D) apa; E) ulei. 34. Emulsiile se pot clasifica funcţie de mai multe criterii, cu excepţia: A) în funcţie de origine in emulsii naturale si emulsii artificiale; B) în funcţie de tipul emulsiei, determinat de magnetizatia fazelor C) în funcţie de tipul emulsiei determinat de polaritatea fazelor; D) în funcţie de concentratia fazei dispersate în emulsii diluate şi concentrate; E) în funcţie de calea de administrare. 35.Cu privire la fenomenul de udare completa, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene,ungiul de contact are valoarea de: A) 0º; B) 45º; C) 100º; D) 180º; E) 90º. 36. Cu privire la fenomenul de udare completa, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene,ungiul de contact are valoarea de: A) 45º; B) 180º; C) 0º; D) 80º; E) 90º 37. Emulsiile se pot clasifica functie de mai multe criterii, cu excepţia: A) în funcţie de rolul şi acţiunea farmacologicǎ în emulsii medicamentoase şi emulsii cosmetice; B) în functie de tipul emulsiei, determinat de magnetizatia fazelor; C) în functie de concentraţia fazei dispersate in emulsii foarte diluate, emulsii diluate si concentrate; D) în functie de tipul emulsiei determinat de polaritatea fazelor;

E) în functie de calea de administrare în emulsii orale, emulsii administrate per piele, emulsii administrate pe mucoase, emulsii parenterale. 38. Formularea emulsiilor are drept scop, mai putin: A) emulsionarea unei singure faze lichide; B) stabilizarea emulsiei formate; C) asigurarea stabilitatii chimce; D) asigurarea stabilitatii microbiologice; E) realizarea caracterelor subiective ale emulsiei.

39. Care dintre urmatoarele condiţiile nu trebuie sa le îndeplineascǎ un sistem rezultat prin gelifiere, spre a fi un gel:

A) o fazǎ a sistemului sa fie continuǎ iar cealaltǎ discontinuǎ; B) sistemul sa nu fie fluid; C) sistemul sa fie un sistem coloid; D) sa fie fluid; E) sistemul sa fie nefluid.

40. Este falsǎ afirmaaţia cu privire la emulsiile farmaceutice: A) emulsille sunt preparate farmaceutice obţinute din douǎ lichide nemiscibile; B) emulsille sunt preparate farmaceutice obţinute din douǎ lichide dispersate şi stabilizate cu

ajutorul emulgatorilor; C) o emulsie este un sistem eterogen care constǎ din douǎ solide nemiscibile între ele; D) o emulsie este un sistem eterogen care constǎ din douǎ lichide miscibile între ele; E) o emulsie este un sistem omogen care constǎ din douǎ lichide nemiscibile între ele.

41. Este adevaratǎ afirmaţia: A) emulsile sunt preparate farmaceutice obţinute din douǎ lichide nemiscibile, care nu pot fi

dispersate şi stabilizate cu ajutorul emulgatorilor; B) în conditii obisnuite lichidul dispersat (faza dispersa sau externa) se gaseşte repartizat în

masa celuilalt lichid (faza continua), sub forma de picaturi, gratie interventiei agentului de emulsie;

C) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza externǎ) se gaseşte repartizat în masa celuilalt lichid (faza dispersa), sub formǎ de picaturi, graţie intervenţiei agentului de emulsie;

D) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza dispersǎ sau externǎ) se gaseşte repartizat in masa celuilalt lichid (mediul de dispersie), sub forma de picaturi, gratie interventiei agentului de emulsie;

E) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza dispersǎ sau internǎ) se gaseşte repartizat în masa celuilalt lichid (faza continuǎ), sub formǎ de picaturi, graţie intervenţiei agentului de emulsie.

42.Cu privire la fenomenul de sinerezǎ este adevaratǎ afirmaţia: A) acest fenomen consta în separarea spontanǎ a gazului din gel; B) acest fenomen are loc în special in conditii naturale la separarea apei sau a unei soluţii din

unele depuneri coloidale; C) acest fenomen este însotit de regula de o dilatatie si uneori chiar de o remodelare a gelului

mai mare decat forma vasului in care se produce; D) se poate considera şi ca fenomenul similar îmbibarii; E) acest fenomen este însotit de regula de o contracţie şi uneori chiar de o remodelare a gelului

mai mare decat forma vasului în care se produce.

43. Fac parte din categoria sistemelor disperse eterogene urmatoarele dispersii cu excepţia: A) spumele; B) emulsiile de solid în lichid; C) suspensiile de solid în lichid;

D) emulsiile de lichid în lichid; E) spumele de gaz în lichid; 44. Formele dozate neomogene pot fi produse prin urmatoarele metode cu o excepţie: A) cremarea solidului în spumele distruse; B) sedimentarea particulelor aglomerate suspendate C) cremarea bulelor dispersate în spumele distruse; D) coalescenţa bulelor dispersate în spumele distruse; E) coalescenţa picaturilor de lichid dispersate în spumele distruse; 45. Fenomenele care apar la nivelul suprafetelor de separatie ale sistemelor disperse pot fi urmatoarele cu excepţia: A) fenomene electrice; B) fenomene fizice C) tensiune interfacialǎ; D) fenomene mecanice; E) fenomene de capilaritate 46. Proprietǎţile suprafeţelor de separatie ale sistemelor disperse eterogene sunt urmatoarele cu o excepţie: A) Suprafeţele de separatie se numesc şi interfete; B) Suprafeţele de separatie între faze sunt extrem de intinse; C) Suprafeţele de separatie sunt realizate prin dispersarea extrem de pronunţatǎ a fazei interne; D) Suprafeţele de separatie sunt realizate prin maruntirea extrem de pronunţatǎ a fazei interne; E) Suprafeţele de separatie sunt realizate prin dispersarea foarte putin pronunţatǎ a fazei externe. 47. Dintre proprietǎţile suprafeţelor de separatie ale sistemelor disperse eterogene este falsǎ afirmaţia: A) suprafeţele de separaţie pot fi sediul unor fenomene specifice de capilaritate; B) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin maruntirea extrem de pronunţatǎ a fazei interne; C) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin sfaramarea extrem de pronunţatǎ a fazei interne; D) suprafeţele de separaţie pot fi sediul unor fenomene electrice; E) suprafeţele de separaţie pot fi sediul unor fenomene magnetice 48. Fazele care intra la formarea sistemelor disperse eterogene sunt urmatoarele mai puţin una: A) faza dispersatǎ, internǎ care este reprezentatǎ de substanţa medicamentoasǎ; B) faza dispersantǎ, externǎ sau continuǎ; C) faza dispersantǎ sau internǎ; D) faza dispersatǎ discontinuǎ; E) faza dispersantǎ sau mediul de dispersie. 49. Substanţele auxiliare care se asociazǎ sistemelor disperse eterogene au rol in: A) rol în asigurarea stabilitǎţii chimice; B) rol în asigurarea stabilitǎţii magnetice; C) rol în asigurarea stabilitǎţii fizice; D) rol în asigurarea stabilitǎţii microbiologice; E) rol în asigurarea eficacitǎţii medicamentului. 50. Care dintre afirmaţiile cu privire la gradul de dispersie este falsǎ: A) este definit ca valoarea inversǎ a marimii care este diametrul particulei; B) caracterizeazǎ sistemele disperse; C) se exprimǎ in cm-1; D) se exprimǎ in cm-2; E) este dat de relatia D=d-1, unde d este dimensiunea particulei;. 51. Fac parte din categoria sistemelor disperse omogene:

A) dispersiile microeterogene; B) dispersiile coloidale; C) dispersile ultramicroeterogene; D) dispersiile grosiere; E) solutiile. 52. Fac parte din categoria sistemelor disperse omogene: A) dispersiile moleculare; B) dispersiile ultramicroeterogene; C) dispersile coloidale; D) dispersiile microeterogene; E) dispersiile macroeterogene. 53. Despre soluţiile coloidale este falsǎ afirmaţia: A) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mici decat particulele prezente în suspensii; B) fac parte din categoria sistemelor disperse eterogene; C) particulele dispersate în domeniul coloidal nu sunt vizibile la microscop; D) particulele dispersate în domeniul coloidal sunt vizibile la microscop; E) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mari decat moleculele din solutiile adevarate. 54. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34


A) ρext este densitatea fazei externe; B) micsorand factorul d la cub, se întarzie aparitia separarii; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) ρint este densitatea fazei interne; E) F este forta medie suportatǎ de particule sau picaturi. 55. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34


A) cu cat gradul de dispersie este mai mare, iar particulele fazei interne sunt mai mici, cu atat suprafaţa de separaţie dintre faze este mai mare; B) micşorand factorul d la cub, se întarzie apariţia separǎrii; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) cu cat gradul de dispersie este mai mare, iar particulele fazei interne sunt mai mari, cu atat suprafaţa de separaţie dintre faze este mai mare; E) micşorand factorul d la cub, se întarzie coalescenţa fazelor . 56. Instabilitatea agregativǎ care caracterizeazǎ sistemul dispers se manifestǎ prin fenomenele, cu excepţia: A) fenomene de coagulare; B) fenomene de agregare C) fenomene de floculare; D) fenomene de sedimentare; E) fenomene electromagnetice. 57. Unirea particulelor fazei interne poate fi impiedicatǎ prin crearea de bariere, cu excepţia: A) electromagnetice; B) de vascozitate; C) mecanice; D) fizice; E) electrice.

58. Adǎugarea agenţilor reologici favorabili stabilitǎţii sistemelor disperse eterogene are ca scop urmatoarele, cu o excepţie: A) reducerea mişcarii particulelor fazei interne; B) mǎresc vascozitatea fazei externe; C) cresc posibilitatea de unire a particulelor fazei interne; D) diminuiazǎ tendinat de separare a fazelor; E) micşoreazǎ vascozitatea fazei externe.

59. Este falsǎ afirmaţia cu privire la ecuaţia lui Stokes η

ρρ9

)(2 int2

gdV ext−= :

A ) V reprezintǎ viteza de sedimentare; B) ρext este densitatea fazei externe sau a mediului dispersant; C) d reprezintǎ diametrul mediu al particulelor sau picǎturilor fazei interne; D) ρint este densitatea fazei interne sau a mediului dispers, E) V reprezintǎ viteza de cremare. 60. Fazele lichido-cristaline se pot forma din combinaţiile amestecului de componente, cu exceptia: A) emulgator; B) acetona; C) surfactant; D) apa; E) ulei. 61. Emulsiile se pot clasificǎ funcţie de mai multe criterii, cu excepţia: A) în funcţie de origine in emulsii naturale şi emulsii artificiale; B) în funcţie de tipul emulsiei, determinat de magnetizatia fazelor C) în funcţie de tipul emulsiei determinat de polaritatea fazelor; D) în funcţie de concentraţia fazei dispersate în emulsii diluate şi concentrate; E) în funcţie de calea de administrare. 62. Emulsiile se pot clasificǎ funcţie de mai multe criterii, cu excepţia: A) îin funcţe de rolul şi acţiunea farmacologicǎ în emulsii medicamentoase şi emulsii cosmetice; B) în funcţie de tipul emulsiei, determinat de magnetizatia fazelor C) în funţie de concentratia fazei dispersate in emulsii foarte diluate, emulsii diluate si concentrate; D) în functie de tipul emulsiei determinat de polaritatea fazelor; E) în functie de calea de administrare în emulsii orale, emulsii administrate per piele, emulsii administrate pe mucoase, emulsii parenterale. 63. Formularea emulsiilor are drept scop, mai putin: A) emulsionarea unei singure faze lichide; B) stabilizarea emulsiei formate; C) asigurarea stabilitatii chimce; D) asigurarea stabilitatii microbiologice; E) realizarea caracterelor subiective ale emulsiei. 64. Dispersiile coloidale pot fi:

A) obtinute prin dizolvare; B) macerate, infuzii, decocturi; C) macromolecule; D) unguente şi supozitoare; E) extracte.

65. Dispersii mecanice pot fi: A) solutii injectabile; B) infuzii,decocturi; C) soli(mucilagii) de gume; D) pilule,pulberi; E) solutii oftalmice.

66. Dispersii moleculare pot fi:

A) obţinute prin extracţie şi polimerizare; B) soluţii de uz intern,extern, cu aplicaţie specialǎ; C) macromolecule; D) unguente şi supozitoare; E) obţinute prin polimerizare şi condensare.

67. Care dintre urmǎtoarele preparate farmaceutice nu fac parte din categoria dispersiile coloidale:

A) emulsii, pilule, pulberi; B) macerate, decocturi; C) pulberi, comprimate; D) suspensii, supozitoare; E) emulsii, comprimate.

68. Cu privire la fenomenul de tixotropie este adevaratǎ afirmaţia:

A) nu se observǎ numai la geluri ,ci şi la suspensii cu grad mare de dispersie; B) se referǎ la faptul cǎ unele geluri au capacitatea de a se fluidiza reversibil prin acţiuni

chimice; C) aceastǎ proprietate nu este caracteristica numai gelurilor,la care forţele de legaturǎ dintre

particule sunt mai puternice decat legaturile de valenţǎ; D) aceastǎ proprietate nu este caracteristicǎ numai gelurilor,la care fortele de legaturǎ dintre

particule sunt mai slabe decat legǎturile de valenţǎ; E) aceastǎ proprietate este caracteristicǎ numai gelurilor,la care forţele de legaturǎ dintre

particule sunt mai puternice decat legǎturile de valenţǎ. 69. Cu privire la fenomenul de sinerezǎ este adevaratǎ afirmaţia:

A) acest fenomen consta în separarea spontana a gazului din gel; B) acest fenomen are loc în special în condiţii naturale la separarea apei sau a unei soluţii din

unele depuneri coloidale; C) acest fenomen este însoţit de regula de o dilatatie şi uneori chiar de o remodelare a gelului

mai mare decat forma vasului în care se produce; D) se poate considera şi ca fenomenul similar imbibarii; E) acest fenomen este însoţit de regulǎ de o contracţie şi uneori chiar de o remodelare a gelului

mai mare decat forma vasului în care se produce. 70.Cu privire la sistemele coloidale solide este falsǎ afirmaţia:

A) printre sistemele coloidale se numarǎ solii solizi, gelurile; B) printre sistemele coloidale se numarǎ solii solizi şi raşinile; C) se pot imparti în sisteme capilare cu o mare suprafata activa şi sisteme

compacte(capilare),stabile termodinamic; D) se pot împarti în sisteme capilare cu o mare suprafaţǎ activǎ şi sisteme

compacte(necapilare),instabile termodinamic; E) se pot împarţi în sisteme capilare cu o mare suprafaţa activa şi sisteme

compacte(necapilare), dispersate intern. 71.Care dintre urmǎtoarele condiţiile nu trebuie sa le indeplineascǎ un sistem rezultat prin gelifiere,spre a fi un gel:

A) o fazǎ a sistemului sa fie continua iar cealalta discontinuǎ; B) sistemul sa nu fie fluid; C) sistemul sa fie un sistem coloid; D) sa fie fluid; E) sistemul sa fie nefluid.

72.Este falsǎ afirmaţia cu privire la emulsiile farmaceutice:

A) emulsille sunt preparate farmaceutice obtinute din douǎ lichide nemiscibile; B) emulsille sunt preparate farmaceutice obtinute din douǎ lichide dispersate şi stabilizate cu

ajutorul emulgatorilor; C) o emulsie este un sistem eterogen care constǎ din douǎ solide nemiscibile între ele; D) o emulsie este un sistem eterogen care constǎ din douǎ lichide miscibile între ele; E) o emulsie este un sistem omogen care constǎ din douǎ lichide nemiscibile între ele.

73.Este adevaratǎ afirmaţia:

A) emulsille sunt preparate farmaceutice oţinute din doua lichide nemiscibile, care nu pot fi dispersate şi stabilizate cu ajutorul emulgatorilor;

B) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza dispersa sau externa) se gaseste repartizat în masa celuilalt lichid (faza continua), sub forma de picaturi, gratie interventiei agentului de emulsie;

C) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza externa) se gaseste repartizat in masa celuilalt lichid (faza dispersa), sub forma de picaturi, gratie interventiei agentului de emulsie;

D) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza dispersa sau externa) se gaseste repartizat în masa celuilalt lichid (mediul de dispersie), sub formǎ de picǎturi, gratie interventiei agentului de emulsie;

E) în condiţii obişnuite lichidul dispersat (faza dispersa sau interna) se gaseste repartizat în masa celuilalt lichid (faza continua), sub formǎ de picǎturi, graţie interventiei agentului de emulsie.

74. Cu privire la regula lui Antonov, care se aplica sistemelor heterogene sunt adevarate afirmatiile: A) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul; B) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; C) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; D) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul E) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul 75 .Cu privire la fenomenul de completa non-udare, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene,ungiul de contact are valoarea de: A) 90º; B) 180º; C) 100º; D) 45º; E) 145º. 76.Cu privire la fenomenul de completa non udare , care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene,ungiul de contact are valoarea de: A) 0º; B) 45º; C) 100º; D) 180º;

E) 90º. 77. Gelurile, numite si jeleuri sunt:

A) sisteme disperse lichide constand dintr-o suspensie obtinuta din particule anorganice mici sau molecule organice mari. B) sisteme disperse semisolide constand dintr-o suspensie obtinuta din particule anorganice mici sau molecule organice mari, interpenetrate de un lichid. C) sisteme disperse semilichide constand dintr-o suspensie obtinuta din particule anorganice

mari sau molecule organice mici D) sisteme disperse solide constand dintr-o suspensie obtinuta din particule anorganice mici

sau molecule organice mari, interpenetrate de un lichid. E) sisteme disperse lichide constand dintr-o suspensie obtinuta din particule anorganice mari

sau molecule organice mici 78. Cristalele lichide, denumite mai corect stari lichido-cristaline sau mezomorfe produse de surfactanti, sunt responsabile de:

a) stabilitatea sistemului dispers sau de consistenta semisolida; b) stabilitatea sistemului dispers si de consistenta solida; c) instabilitatea sistemului dispers si de consistenta solida; d) instabilitatea sistemului dispers sau de consistenta semisolida; e) stabilitatea sistemului dispers si de consistenta semisolida

79. Hidrogelurile anionice sunt: a) retele de polimeri imflate care contin grupe carboxilice si sulfonilice; ele nu prezinta schimbari in comportarea la umflare, ca rezultat al schimbarii pH-ului mediului extern; b) retele de polimeri imflate care contin grupe carboxilice sau sulfonilice; ele prezinta schimbari in comportarea la umflare, ca rezultat al schimbarii pH-ului mediului extern; c) retele de polimeri imflate care contin grupe carboxilice; ele prezinta schimbari in comportarea la umflare, ca rezultat al neschimbarii pH-ului mediului extern; d) retele de polimeri imflate care nu contin grupe carboxilice sau sulfonilice; ele prezinta schimbari in comportarea la umflare, ca rezultat al schimbarii pH-ului mediului extern; e) retele de polimeri imflate care contin grupe sulfonilice; ele nu prezinta schimbari in comportarea la umflare, ca rezultat al schimbarii pH-ului mediului extern

80. Hidrogeluri bifazice sunt: - hidrogeluri minerale, ireversibile, liofobe, formate dintr-o retea solida laminara sau

sferoidala, iar faza lichida o constituie apa; - hidrogeluri minerale reversibile, liofobe, formate dintr-o retea solida laminara sau

sferoidala, iar faza lichida o constituie apa; - hidrogeluri minerale, ireversibile, liofobe, formate dintr-o retea lichida laminara sau

sferoidala; - hidrogeluri minerale, ireversibile, formate dintr-o retea solida laminara si sferoidala, iar

faza lichida o constituie apa; - hidrogeluri minerale, liofobe, formate dintr-o retea solida laminara, iar faza lichida o

constituie apa;

81. Printre proprietatile gelurilor se numara: a) sinereza, tixotropia, difuzia, dilatanta; b) sinereza, tixotropia, difuzia, vascozitatea crescuta; c) sinereza, tixotropia, difuzia si dispersia; d) tixotropia, difuzia, reopexia si inhibarea; e) sinereza, tixotropia, difuzia si curgerea daltoniana.

82. Printre proprietatile gelurilor se numara: a) sinereza, tixotropia, difuzia, conductibilitatea crescuta;

b) sinereza, tixotropia, reopexia si contractia; c) sinereza, tixotropia, reopexia, dilatanta; d) tixotropia, difuzia, reopexia si inhibarea; e) sinereza, tixotropia, difuzia si curgerea daltoniana.

83. Printre proprietatile gelurilor se numara: a) sinereza, tixotropia, inhibarea, conductibilitatea; b) sinereza, tixotropia, reopexia si inhibarea; c) tixotropia, difuzia, reopexia si inhibarea; d) sinereza, tixotropia, difuzia si contractarea; e) tixotropia, difuzia, reopexia, dilatanta;

84. Printre proprietatile gelurilor se numara: a) tixotropia, inhibarea, relaxarea, conductibilitatea; b) inhibarea, tixotropia, reopexia si dilatanta; c) tixotropia, dilantanta, reopexia si inhibarea; d) relaxarea, difuzia, reopexia, dilatanta; e) relaxarea, tixotropia, difuzia si contractarea;

85. Hidrogelurile:

a) sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele fiind flexibile, durabile, antigenice si impermeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, asigurand o acoperire relativ buna a ranii, in vederea prevenirii infectiilor cu bacterii;

b) sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele fiind inflexibile, durabile, antigenice si impermeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, asigurand o acoperire medie a ranii, in vederea prevenirii infectiilor cu bacterii;

c) sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele fiind flexibile, durabile, antigenice si permeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, asigurand o acoperire buna a ranii, in vederea prevenirii infectiilor cu bacterii;

d) sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele fiind flexibile, durabile, antigenice si permeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, asigurand o acoperire buna a ranii, in vederea prevenirii infectiilor cu bacterii;

e) nu sunt utilizate ca bandaje pentru rani, ele nefiind flexibile, durabile, antigenice sau permeabile pentru vaporii de apa si metaboliti, neasigurand o buna acoperire a ranii, in vederea prevenirii infectiilor cu bacterii.

COMPLEMENT MULTIPLU

1. Care dintre afirmaţiile cu privire la componentele sistemului dispers sunt reale: A) o componentǎ este substanţa medicamentoasǎ sau faza dispersata; B) o componentǎ este solventul sau mediul de dispersie; C) o componentǎ este substanţa medicamntoasa sau faza internǎ; D) o componentǎ este solventul sau faza internǎ; E) o componentǎ este substanţa medicamentoasa sau faza externǎ.

2. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) surfactanţii se acumulează pe suprafeţele de separare şi modifică puternic în concentraţii mari proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă; B) surfactanţii se acumulează pe suprafetele de separare şi modifică slab în concentraţii mari proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă;

C) surfactanţii sunt substanţe chimice care solubilizează materiale care au o afinitate mare unele faţă de altele; D) surfactanţii sunt substanţe chimice care, în soluţii se concentrează la suprafaţă; E) surfactanţii se acumulează pe pe suprafeţele de separare şi modifică puternic în concentraţii mici, proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă. 3. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) surfactanţii se acumulează pe suprafeţele de separare şi modifică puternic în concentraţii mari proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă; B) surfactanţii se acumulează pe suprafetele de separare şi modifică slab în concentraţii mari proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă; C) surfactanţii sunt substanţe chimice care solubilizează materiale care au o afinitate mare unele faţă de altele; D) surfactanţii sunt substanţe chimice care, în soluţii se concentrează la suprafaţă; E) surfactanţii se acumulează pe pe suprafeţele de separare şi modifică puternic în concentraţii mici, proprietăţile superficiale ale lichidelor în care se dizolvă. 4. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este uşor solubilă în în lichide nepolare. B) Partea slab polară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă, hidrofilă, dar este uşor solubilă în uleiuri lipofilă C) Partea slab polară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă (hidrofobă) şi în uleiuri,; D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este solubilă în lichide nepolare. E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este solubilă în lichide polare. 5. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este uşor solubilă în în lichide nepolare;. B) Partea slab polară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă, hidrofilă, dar este uşor solubilă în uleiuri lipofilă; C) Partea slab polară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă (hidrofobă) şi în uleiuri; D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este solubilă în lichide nepolare;. E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este insolubilă în apă dar este solubilă în lichide polare. 6. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este hidrocarbonată B) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este ionizabilă C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrofobă şî lipofilă. D) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este neionizabilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în apă şi lipofilă. 7. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este hidrocarbonată B) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este ionizabilă C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrofobă şî lipofilă. D) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este neionizabilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este solubilă în apă şi lipofilă. 8. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) Partea polară din structura surfactanţilor este ionizabilă B) Partea polară din structura surfactan ţilor este neionizabilă

C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este neionizabilă D) Partea polară din structura surfactanţilor este hidrofilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este ionizabilă 9. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) Partea polară din structura surfactanţilor este ionizabilă B) Partea polară din structura surfactan ţilor este neionizabilă C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este neionizabilă D) Partea polară din structura surfactanţilor este hidrofilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este ionizabilă 10. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) Partea polară din structura surfactanţilor este neionizabilă B) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este hidrocarbonată C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrocarbonată D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este ionizabilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este neionizabilă 11. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) Partea polară din structura surfactanţilor este neionizabilă B) Partea slab polară din structura surfactan ţilor este hidrocarbonată C) Partea nepolară din structura surfactanţilor este hidrocarbonată D) Partea nepolară din structura surfactanţilor este ionizabilă E) Partea nepolară din structura surfactanţilor este neionizabilă 12. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea n epolară B) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea n epolară C) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea polară D) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea polară E) surfactanţii cationici un ion pozitiv 13. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea n epolară B) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea n epolară C) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea polară D) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea polară E) surfactanţii cationici un ion pozitiv 14. Cu privire la surfactanţi sunt adevărate afirmaţiile: A) surfactanţii anionici au un ion pozitiv în gruparea n epolară B) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea n epolară C) Surfactantii amfolitici au fie o sarcina negativă, fie una pozitivă în functie de pH-ul soluţiei D) Surfactantii amfolitici au fie o sarcina negativă, fie una pozitivă în functie de tăria ionică a soluţiei E) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea polară 15. Cu privire la surfactanţi sunt false afirmaţiile: A) surfactanţii anionici au un ion pozitiv în gruparea n epolară B) Surfactanţii neionici au sarcină electrică negativă în gruparea n epolară C) Surfactantii amfolitici au fie o sarcina negativă, fie una pozitivă în functie de pH-ul soluţiei D) Surfactantii amfolitici au fie o sarcina negativă, fie una pozitivă în functie de tăria ionică a soluţiei E) surfactanţii anionici au un ion negativ în gruparea polară

16. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces sunt respectate urmǎtoarele ecuaţii termodinamice Gibbs:

A) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ ;

B) '2 lnln

add

RTa γ

⋅−=Γ

C) ad

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

D) '

2

2 dad

RTa γ

⋅−=Γ

E) a

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

17. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces sunt respectate urmǎtoarele ecuaţii termodinamice Gibbs:

A) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ ;

B) ad

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

C) '2 ln1

ad

RTγ

⋅=Γ

D) ad

dRT ln

ln122

γ⋅−=Γ

E) ad

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

18. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces nu sunt respectate urmǎtoarele ecuaţii termodinamice Gibbs:

A) a

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

B) '2 lnln

add

RTa γ

⋅−=Γ

C) '

2

2 dad

RTa γ

⋅−=Γ

D) ad

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

E) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ

19. Datorită structurii lor moleculare, unele substanţe în soluţie apoasǎ au tendinţa de a se a adsorbi la interfaţa soluţie-vapori, pentru soluţiile diluate în acest proces nu sunt respectate urmǎtoarele ecuaţii termodinamice Gibbs:

A) '2 dad

RTa γ

⋅−=Γ ;

B) ad

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

C) ad

dRT ln1

2γ

⋅−=Γ

D) ad

dRT ln

ln122

γ⋅−=Γ

E) a

dRT ln1

2γ

⋅=Γ

20. Din clasa surfactanţilor, utilizǎnd drept criteriu de clasificare aplicaţiile lor, fac parte: A) emulgatorii B) emulsiile C) agenţii de udare D) geluri E) agenţi de dispersare 21. Din clasa surfactanţilor, utilizǎnd drept criteriu de clasificare aplicaţiile lor, nu fac parte: A) emulgatorii B) emulsiile C) agenţii de udare D) geluri E) agenţi de dispersare 22. Cu privire la surfactanţii neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ B) surfactanţii neionici realizează o creştere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ C) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ D) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ E) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ. 23. Cu privire la surfactanţii neionici sunt false afirmaţiile: A) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ

B) surfactanţii neionici realizează o creştere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ C) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ D) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ E) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ. 24. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice B) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ C) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ D) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii E) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii 25. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii B) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ C) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii D) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ E) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice 26. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionicisunt false afirmaţiile: A) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin lipsa respingerii electrostatice ceea ce îngreuneazǎ adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice B) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ C) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ D) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii E) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii 27. Cu privire la caracteristicile surfactanţilor neionici sunt false afirmaţiile: A) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ B) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai mare decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofobǎ C) surfactanţii neionici realizează o scădere mai pronunţatǎ a tensiunii superficiale la o concentraţie echivalentǎ D) surfactanţii neionici se caracterizeazǎ prin prezenţa respingerii electrostatice ceea ce uşurează adsorbţia lor pe suprafeţele interfazice şi agregarea lor în micelii

E) surfactanţii neionici au o concentraţie criticǎ micelarǎ mai micǎ decât surfactanţii ionici care conţin aceeaşi grupǎ hidrofilǎ 28. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de topire se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, C) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tf -temperatura de fierbere se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tf -temperatura de fierbere surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie. E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie. 29. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de topire se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, C) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tf -temperatura de fierbere se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant, D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tf -temperatura de fierbere surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie. E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie. 30. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant C) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tf -temperatura de fierbere surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu alcooli în orice proporţie 31. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt-

temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant C) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tf -temperatura de fierbere surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu alcooli în orice proporţie 32. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scǎzute de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de topire surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu alcooli în orice proporţie 33. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scǎzute de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de topire surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu alcooli în orice proporţie

34. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mari de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de topire se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare nu este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice

35. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mari de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de topire se formează al treilea strat, care conţine în principal surfactant E) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare nu este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice

36. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici sunt adevǎrate afirmaţiile: A) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mari de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare nu este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice

37. Cu privire la comportarea în apǎ a surfactanţilor neionici nu sunt adevǎrate afirmaţiile: A) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mari de Tt-temperatura de tulburare este condiţionată de hidratarea grupelor polioxietilenice B) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai scăzute de Tt-temperatura de tulburare surfactantul aproape în întregime se amestecǎ cu apǎ în orice proporţie C) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice D) dacǎ soluţia apoasǎ de surfactanţi neionici se încălzeşte atunci la temperaturi mai mari de Tt- temperatura de tulburare se formează al doilea strat, care conţine în principal surfactant E) solubilitatea surfactanilor neionici în apa la temperaturi mai mici de Tt temperatura de tulburare nu este condiţionata de hidratarea grupelor polioxietilenice 38. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfata dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid polar B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă nepolară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă.

39. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor nu sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid polar B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă nepolară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă. 40. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia apoasă

41. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor nu sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă polară D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie neapoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia oleofilă

42. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă se va afla în contact cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia apoasă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule cationice se va află în faza lichidă polară

43. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt false afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă se va afla în contact

cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia apoasă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid nepolar E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule cationice se va află în faza lichidă polară 44. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt adevărate afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă se va afla în contact cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu soluţia apoasă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule cationice se va află în faza lichidă polară E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă

45. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt false afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă se va afla în contact cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă oleofilă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă se va afla în contact cu solu�ia apoasă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule cationice se va află în faza lichidă polară E) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă neapoasă

46. Cu privire la efectul hidrofob al surfactanţilor sunt false afirmaţiile: A) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se va află în contact cu soluţia apoasă B) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofobă a unei molecule amfifile se va află în faza lichidă apoasă C) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se contact cu soluţia oleofilă D) efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce la interfaţa dintre o soluţie apoasă a unui surfactant şi un lichid polar E). efectul hidrofob este un fenomen care se poate produce când partea hidrofilă a unei molecule amfifile se contact cu soluţia neapoasă

47. Cu privire la cele douǎ componente ale sistemului dispers sunt adevarate afirmaţiile:

A) cele douǎ componente sunt faza internǎ reprezentatǎ de substanţa medicamentoasǎ, solutul sau solvatul şi faza externǎ: solventul sau vehiculul;

B) cele douǎ componente sunt faza internǎ reprezentatǎ de dizolvant şi faza externa reprezentatǎ de solvat care este fin divizata sub formǎ de molecule sau ioni;

C) cele douǎ componente sunt faza internǎ reprezentata de substanta medicamentoasǎ care este fin divizata sub formǎ de molecule sau ioni şi faza externa reprezentatǎ de mediul de dispersie numit si faza continua;

D) cele douǎ componente sunt faza internǎ reprezentatǎ de faza continuǎ dispersantǎ, repartizatǎ uniform în cel de-al doilea component şi faza externa reprezentatata de solvent;

E) cele doua componente sunt faza internǎ reprezentatǎ de faza dispersatǎ, repartizatǎ uniform în cel de-al doilea component şi faza continuǎ sau externǎ reprezentatatǎ de solvent;

48. Despre sistemul monofazic sunt adevarate afirmaţiile:

A) sistemul monofazic este sistemul dispers in care toate componentele sunt intr-o stare de agregare unica;

B) sistemul monofazic este numit şi sistem omogen; C) sistemul monofazic este numit şi sistem eterogen; D) sistemul monofazic este un sistem dispers fǎrǎ discontinuitǎţi în cuprinsul sau; E) sistemul monofazic este un sistem dispers cu discontinuitǎţi în cuprinsul sau;

49. Cu privire la sistemele disperse eterogene sunt adevarate afirmatiile: A) sistemele disperse eterogene pot fi sisteme bifazice sau polifazice; B) sistemele disperse eterogene se realizeaza prin dispersarea substantei medicamentoase doar intr-un lichid in care acesta este solubil; C) sistemele disperse eterogene nu prezinta tendinta de separare a fazelor; D) sistemele disperse eterogene se realizeaza prin dispersarea substantei medicamentoase intr-un lichid, gaz sau solid; E) sistemele disperse eterogene nu sunt omogene. 50. Fac parte din categoria sistemelor disperse eterogene urmǎtoarele dispersii: A) suspensiile de lichid în solid; B) emulsiile de solid în lichid; C) suspensiile de solid în lichid; D) emulsiile de lichid în lichid; E) spumele de gaz în lichid; 51. Care dintre afirmaţiile referitoare la sistemele disperse eterogene sunt adevarate: A) sisteme eterogene pot şi suspensiile de lichid în solid; B) sistemele eterogene nu sunt sisteme omogene şi termodinamic stabile; C) sisteme eterogene pot si emulsiile de solid în lichid; D) sistemele eterogene prezintǎ tendinţa de separare a fazelor E) sisteme eterogene pot şi suspensiile de lichid în lichid. 52. Formele dozate neomogene pot fi produse prin: A) sedimentarea particulelor aglomerate suspendate; B) cremarea solidului în spumele distruse; C) coalescenţa picǎturilor de lichid dispersate în spumele distruse; D) coalescenţa picǎturilor de solid dispersate în spumele distruse; E) coalescenţa picǎturilor de gaz dispersate în spumele distruse. 53. Formele dozate neomogene pot fi produse prin: A) cremarea solidului în spumele distruse; B) coalescenta picaturilor de lichid dispersate în spumele distruse; C) cremarea bulelor dispersate în spumele distruse; D) coalescenta picaturilor de solid dispersate în spumele distruse; E) sedimentarea particulelor aglomerate suspendate; 54. Fenomenele care apar la nivelul suprafeţelor de separaţie ale sistemelor disperse pot fi:

A) fenomene de capilaritate; B) fenomene chimice C) tensiune interfacialǎ; D) fenomene de difuzie; E) fenomene electrice. 55. Proprietǎtile suprafetelor de separatie ale sistemelor disperse eterogene sunt: A) suprafetele de separaţie între faze sunt foarte puţin întinse; B) suprafeţele de separaţie între faze sunt extrem de întinse; C) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin dispersarea extrem de pronunţatǎ a fazei interne; D) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin dispersarea extrem de pronunţatǎ a fazei externe; E) suprafeţele de separaţie sunt realizate prin dispersarea foarte puţin pronunţatǎ a fazei externe. 56. Dintre proprietatile suprafetelor de separatie ale sistemelor disperse eterogene sunt adevarate urmatoarele: A)s de separaţie sunt realizate prin dispersarea extrem de pronuntata a fazei externe; B) suprafetele de separatie sunt realizate prin dispersarea foarte putin pronuntata a fazei externe; C) suprafeţele de separatie sunt realizate prin sfaramarea extrem de pronuntata a fazei externe; D) suprafetele de separatie se numesc si interfete; E) suprafeţele de separatie pot fi sediul unor fenomene specifice de capilaritate. 57. Fazele care intra la formarea sistemelor disperse eterogene sunt: A) faza dispersatǎ, internǎ care este reprezentatǎ de substanţa medicamentoasǎ; B) faza dispersatǎ, internǎ care este reprezentatǎ de substanţa medicamentoasǎ cu particule mai mari decat molecula; C) faza dispersantǎ, externǎ sau continuǎ; D) faza dispersanta care este reprezentata de substanţa medicamentoasǎ; E) faza dispersatǎ, internǎ care este reprezentatǎ de substanta medicamentoasǎ cu particule mai mici decat molecula. 58. Subsţantele auxiliare care se asociazǎ sistemelor disperse eterogene au rol în: A) rol în asigurarea stabilitǎţii electrice; B) rol în asigurarea stabilitǎţii magnetice; C) rol în asigurarea stabilitǎţii fizico-chimice; D) rol în asigurarea stabilitǎţii microbiologice; E) rol îin asigurarea eficacitǎţii medicamentului. 59. Despre gradul de dispersie sunt adevarate urmatoarele afirmaţii: A) este definit ca valoarea inversǎ a mǎrimii care este diametrul particulei; B) este definit ca diametrul particulei la puterea a doua; C) se exprimǎ in cm-1; D) este definit ca diametrul particulei la puterea a treia; E) se exprimǎ in cm-2. 60. Gradul de dispersie: A) este dat de relatia D=d-2, unde d este dimensiunea particulei; B) este dat de relatia D=d-1, unde d este dimensiunea particulei; C) se exprimǎ în cm-1; D) se exprimǎ în cm; E) se exprimǎ în cm-2. 61. Despre gradul de dispersie sunt adevarate urmatoarele afirmatii: A) este definit ca valoarea inversǎ a marimii care este diametrul particulei; B) exprima numarul de particule care ar putea fi aşezate una langǎ alta pe o distanţǎ de 1 cm; C) se exprimǎ in cm-2;

D) trebuie sa fie mai mare pentru a asigura calitatea formei farmaceutice; E) trebuie sa fie mai mic pentru a asigura calitatea formei farmaceutice. 62. Gradul de dispersie: A) trebuie sa fie mai mare pentru a asigura calitatea formei farmaceutice; B) exprimǎ numarul de particule care ar putea fi aşezate una lǎngǎ alta pe o distanta de 1 cm; C) este dat de relaţia D=d-2, unde d este dimensiunea particulei; D) trebuie sa fie mai micǎ( dimensiunea particulei este mare) pentru a asigura calitatea formei farmaceutice; E) trebuie sa fie mai mare( dimensiunea particulei este mica) pentru a asigura calitatea formei farmaceutice. 63. Fac parte din categoria sistemelor disperse eterogene: A) dispersiile omogene; B) dispersiile coloidale; C) dispersile ultramicroeterogene; D) dispersiile grosiere; E) soluţiile. 64. Din categoria sistemelor disperse eterogene fac parte: A) dispersile ultramicroeterogene; B) soluţiile; C) dispersiile grosiere; D) dispersiile omogene; E) dispersiile.formate dintr-o singura faza 65. Fac parte din categoria sistemelor disperse omogene: A) soluţiile; B) dispersiile coloidale; C) dispersile ultramicroeterogene; D) dispersiile grosiere; E) dispersiile monofazice. 66. Soluţiile coloidale: A) fac parte din dispersiile eterogene; B) particulele dispersate în domeniul coloidal sunt vizibile la microscop; C) particulele dispersate în domeniul coloidal nu sunt vizibile la microscop; D) particulele dispersate sunt mai mici decat moleculele din soluţiile adevarate; E) fac parte din dispersiile omogene. 67. Despre soluţiile coloidale sunt adevarate: A) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mari decat particulele prezente în suspensii; B) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mici decat moleculele din soluţiile adevarate; C) fac parte din categoria sistemelor disperse omogene moleculare; D) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mici decat particulele prezente in suspensii; E) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mari decat moleculele din solutiile adevarate. 68. Despre soluţiile grosiere sunt adevarate: A) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mari decat particulele prezente în suspensii; B) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mici decat moleculele din soluţiile adevarate C) fac parte din categoria sistemelor disperse omogene moleculare; D) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mici decat particulele prezente în suspensii; E) prezintǎ particulele dispersate care sunt mai mari decat moleculele din soluţiile adevarate. 69. Solii se clasificǎ în: A) dispersii omogene; B) soluţii; C) liosoli;

D) aerosoli; E) dispersii moleculare; 70. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34

int3 ρρ −= . Sunt adevarate afirmaţiile:

A) d este diametrul maxim al particulelor sau picaturilor fazei externe; B) F este forta suportata de particule sau picaturi; C) ρint este densitatea fazei interne sau dispersantǎ; D) ρext este densitatea fazei externe sau dispersatǎ; E) d este diametrul mediu al particulelor sau picaturilor fazei interne. 71. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34


A) ρext este densitatea fazei externe; B) ρint este densitatea fazei interne; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) F este forta medie suportata de particule sau picaturi; E) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mari ale lui d. 72. In cazul particulelor sferice, interpretarea gradului de dispersie este datǎ de relaţia

ddF ext )(34


A) cu cat gradul de dispersie este mai mic, iar particulele fazei interne sunt mai mici, cu atat suprafaţa de separaţie dintre faze este mai micǎ; B) micşorand factorul d la cub, se întarzie apariţia separǎrii; C) un grad de dispersie mare este dat de valori cat mai mici ale lui d; D) cu cat gradul de dispersie este mai mare, iar particulele fazei interne sunt mai mari, cu atat suprafaţa de separaţie dintre faze este mai mare; E) micşorand factorul d la cub, se întarzie coalescenţa fazelor . 73. Instabilitatea sistemului dispers poate fi: A) cineticǎ; B) agregativǎ; C) electricǎ; D) termodinamicǎ; E) magneticǎ. 74. Instabilitatea agregativǎ care caracterizeazǎ sistemul dispers se manifestǎ prin fenomenele: A) fenomene magnetice; B) fenomene de agregare C) fenomene de sedimentare; D) fenomene de floculare; E) fenomene electromagnetice 75. Instabilitatea agregativǎ care caracterizeazǎ sistemul dispers se manifestǎ prin fenomenele: A) fenomene floculare la emulsii; B) fenomene de agregare la suspensii; C) fenomene de cremare la emulsii; D) fenomene de magnetice; E) fenomene electrice 76.Unirea particulelor fazei interne poate fi împiedicatǎ prin crearea de bariere:

A) magnetice; B) electromagnetice; C) mecanice; D) electrice; E) de vascozitate. 77. Adaugarea agenţilor reologici favorabili stabilitaţii sistemelor disperse eterogene are ca scop: A) reducerea mişcarii particulelor fazei interne; B) micşoreaza vascozitatea fazei externe; C) creste posibilitatea de unire a particulelor fazei interne; D) micşoreaza vascozitatea fazei interne; E) mareşte vascozitatea fazei externe. 78. Agenţii reologici favorabili stabilitatii sistemelor disperse eterogene au drept urmare: A) diminuiarea tendinţei de separare a fazelor; B) reducerea mişcarii particulelor fazei interne; C) mareşte vascozitatea fazei externe; D) micşoreaza vascozitatea fazei interne; E) micşoreaza vascozitatea fazei externe. 79. Care dintre afirmaţiile referitoare la relatia lui Stokes sunt adevarate

ηρρ

9)(2 int

2gd

V ext−= :

A) V reprezintǎ viteza de amestecare; B) d reprezintǎ diametrul particulelor sau picaturilor fazei interne; C) η reprezintǎ vascozitatea fazei interne sau a mediului dispersant; D) η reprezintǎ vascozitatea fazei externe sau a mediului dispersant, E) V reprezintǎ viteza de forfecare.

80. In relaţia lui Stokes sunt adevarate afirmaţiile η

ρρ9

)(2 int2

gdV ext−= :

A) ρint este densitatea fazei interne; B) d reprezintǎ diametrul mediu al particulelor sau picaturilor fazei interne; C) η reprezintǎ vascozitatea fazei interne sau a mediului dispersant; D) V reprezintǎ viteza de cremare, E) V reprezintǎ viteza de sedimentare. 81. Cu privire la relaţia lui Stokes sunt adevǎrate: A) viteza de sedimentare creşte cu cat dimensiunea particulelor este mai micǎ; B) viteza de sedimentare creşte cu cat diferenţa dintre densitatea fazei disperse şi a celei dispersante este mai micǎ; C) viteza de sedimentare creste cu cat vascozitatea fazei externe este mai mare; D) viteza de sedimentare scade cu cat dimensiunea particulelor este mai micǎ; E) viteza de sedimentare scade cu cat diferenţa dintre densitatea fazei disperse si a celei dispersante este mai micǎ. 82. Emulsiile pot fi: A) emulsii apa în ulei în care uleiul este dispersata în apa, ce constituie faza externǎ; B) emulsii apa în ulei în care apa este dispersata în ulei, ce constituie faza externǎ; C) emulsii apa în ulei în care uleiul este dispersata în apa, ce constituie faza internǎ; D) emulsii de ulei în apa în care uleiul este dispersat în apa ce constituie faza externǎ; E) emulsii de ulei în apa în care uleiul este dispersat în apa ce constituie faza internǎ.

83. Emulsiile pot fi: A) emulsii apa în ulei în care apa este dispersata în ulei, ce constituie faza externǎ; B) emulsii apa în ulei în care uleiul este dispersata în apa, ce constituie faza externǎ; C) emulsii de ulei în apa în care uleiul este dispersat în apa ce constituie faza externǎ; D) emulsii apa în ulei în care uleiul este dispersata în apa, ce constituie faza internǎ; E) emulsii de ulei în apa, notate U/A in care uleiul este dispersat în apa ce constituie faza externa. 84. Fazele lichido-cristaline se pot forma din combinaţiile amestecului de componente: A) acetonǎ; B) benzen; C) apa; D) ulei; E) emulgator. 85. Emulsiile se pot clasifica funcţie de mai multe criterii: A) în funcţie de tipul emulsiei determinat de polaritatea fazelor; B) în funcţie de tipul emulsiei, determinat de magnetizaţia fazelor C) în funcţie de concentraţia fazei dispersate în emulsii foarte diluate, emulsii diluate şi concentrate; D) în funcţie de rolul şi acţiunea farmacologicǎ în emulsii medicamentoase şi emulsii cosmetice; E) în funcţie de calea de administrare în emulsii orale, emulsii administrate per piele, emulsii administrate pe mucoase, emulsii parenterale. 86 Formularea emulsiilor are drept scop: A) emulsionarea celor doua faze lichide şi stabilizarea emulsiei formate; B) asigurarea stabilitǎţii fizice; C) emulsionarea unei singure faze lichide şi stabilizarea emulsiei formate D) asigurarea stabilitǎţii magnetice; E) asigurarea stabilitǎţii chimice. 87. Formularea emulsiilor are drept scop: A) realizarea caracterelor subiective ale emulsiei; B) emulsionarea unei singure faze lichide si stabilizarea emulsiei formate; C) asigurarea stabilitatii magnetice; D) asigurarea stabilitatii fizice; E) stabilizarea emulsiei formate . 88.Care dintre afirmaţiile referitoare la randamentul cuantic sunt adevarate:

A. randamentul cuantic este raportul dintre numarul de fotoni absorbiti de molecule si numarul de molecule transformate;

B. randamentul cuantic este raportul dintre numarul de molecule transformate si numarul de fotoni absorbiti de molecule;

C. randamentul cuantic are in gneral o valoare mai mare de 1; D. randamentul cuantic este este egal cu o unitate; E. randamentul cuantic este raportul dintre numarul de fotoni absorbiti de molecule si numarul de

molecule ramase netransformate. 89.Cu privire la fluorescenţa sistemelor farmaceutice sunt adevarate afirmaţiile:

A) fluoresccenţa, cand se produce o tranzitie electronica dintr-o stare excitatǎ de singlet, Si, prin emisia spontanǎ a unui foton, ajungand într-o stare de singlet mai inaltǎ;

B) în fluorescenta se modifica multiplicarea starilor; C) la fluorescenţa lumina emisǎ are o frecvenţa mult mai micǎ sau cel mult egalǎ cu lumina

care a excitat procesul; D) fluoresccenţa, cand se produce o tranzitie electronica dintr-o stare excitata de singlet, Si,

prin emisia spontanǎ a unui foton, ajungand într-o stare de singlet mai joasǎ;

E) fluoresccenţa apare la reacţiile fotochimice ce au loc la gaze, la presiuni joase, cand intervalul dintre ciocniri este relativ lung.

90. Despre geluri sunt adevarate afirmaţiile:

A) denumirea de gel se foloseste mai ales pentru geluri fragile; B) gelurile elastice isi micsoreaza mult volumul la separarea fazei lichide; C) gelurile elastice pot adsorbi din orice lichid; D) gelurile elastice pot adsorbi un lichid cu o compoziţie chimicǎ defirite; E) gelurile elastice pot adsorbi un lichid cu o compoziţie chimicǎ asemanatoare.

91. Viteza unei reacţii creşte cu temperatura datorită:

a. scăderii energiei de activare a moleculelor b. creşterii energiei cinetice a moleculelor c. creşterii numărului de molecule active şi a numărului de ciocniri eficace d. scăderii stabilităţii complexului activat. e. creşterii presiunii şi a volumului de reacţie

92. Care din următoarele afirmaţii referitoare la reacţia: aA + bB → cC + dD sunt incorecte?

A. mărimea ordinul de reacţie este egal cu produsul concentraţiilor reactanţilor

B. pentru cazurile simple ecuaţia vitezei de reacţie este: v=k[A]a[B]b

C. în ecuaţia de viteză k reprezintă o constantă, având ca unitate de măsură întotdeauna N s-1

D. când [A]=[B]=1 mol/L, v=k E. Molecularitatea este suma coeficientilor stoechiometrici

93. Care din afirmaţiile de mai jos sunt incorecte ?

A. complexul activat rezultă în urma ciocnirii particulelor reactante B. moleculele unui gaz au aceleaşi valori ale energiei cinetice C. energia de activare este energia maximă necesară formării complexului activat D. sunt eficace ciocnirile dintre particulele care satisfac numai condiţia energetică E. sunt eficace ciocnirile dintre particulele care satisfac numai condiţia geometrica

94. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?

A. constanta de viteză depinde numai de concentraţia reactanţilor B. constanta de viteză exprimă dependenţa vitezei de reacţie de temperatură C. constanta de viteză depinde numai de presiunea reactanţilor D. expresia constantei de viteză este k=Ao.eE/RT. E. Constanta de viteză depinde de molecularitatea reactiei

95. Care din următoarele afirmaţii referitoare la ordinul de reacţie sunt corecte ?

A. ordinul total de reacţie este suma ordinelor parţiale de reacţie B. ordinul de reacţie are acelaşi sens fizic cu molecularitatea reacţiei, având valori numerice

egale C. ordinul de reacţie are sens fizic diferit de molecularitatea reacţiei, deşi pot avea valori

numerice egale D. ordinul total de reacţie nu este suma ordinelor parţiale de reacţie ci a coeficienţilor

stoechiometrici E. ordinul de reacţie variază cu numarul de ciocniri eficace

96.Cu privire la cele doua faze ale unui sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) moleculele aflate in regiunea foarte apropiata de contactul celor doua faze se afla intr-o situatie diferita de aceea in care se afla moleculele din interiorul fazelor; B) o molecula din interiorul unei faze este atrasa in mod diferit de molecule de acelasi tip; C) rezultanta fortelor de atractie ce actioneaza asiupra moleculelor din interiorul fazelor este nula;

D) rezultanta fortelor de atractie ce actioneaza asupra moleculelor din interiorul fazelor este diferit de zero; E) regiunea tridiemnsioanal de contact intre cele doua faze este numita regiune interfazica 97.Cu privire la cele doua faze ale unui sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) moleculele aflate in regiunea foarte apropiata de contactul celor doua faze se afla intr-o situatie diferita de aceea in care se afla moleculele din interiorul fazelor; B) o molecula din interiorul unei faze este atrasa in mod diferit de molecule de acelasi tip; C) rezultanta fortelor de atractie ce actioneaza asiupra moleculelor din interiorul fazelor este nula; D) rezultanta fortelor de atractie ce actioneaza asupra moleculelor din interiorul fazelor este diferit de zero; E) regiunea tridiemnsioanal de contact intre cele doua faze este numita regiune interfazica 98.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) este numita regiune interfazica; B) este numita regiune intrafazica C) este numita regiune trifazica D) este numita regiune interfaciala E)este numita regiune intrafaciala. 99.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) este numita regiune interfazica; B) este numita regiune intrafazica C) este numita regiune trifazica D) este numita regiune interfaciala E)este numita regiune intrafaciala. 100.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) este numita strat superficial B) este numita regiune intrafazica C) daca in sistem nu sunt prezenti ioni, grosimea acestei regiuni nu este mai mare de 2-3 diametre moleculare; D) este numita si regiune intrafaciala E)este numitastrat profund. 101.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) este numita si regiune intrafaciala B) este numita regiune intrafazica C) este o regiune bidimensionala D) este numita strat superficial E) daca in sistem nu sunt prezenti ioni, grosimea acestei regiuni nu este mai mare de 2-3 diametre moleculare. 102.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) termenul de interfata este atribuit unei suprafete aparente, bidimensionale din punct de vedere geometric, care separa doua faze; B) termenul de interfata este atribuit unei suprafete aparente, tridimensionale din punct de vedere geometric, care separa doua faze este numita regiune intrafazica C) este o regiune bidimensionala D) este numita strat superficial

E) ) este o regiune tridimensionala. 103.Cu privire la regiunea de contact intre fazele α si β care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) termenul de interfata este atribuit unei suprafete aparente, bidimensionale din punct de vedere geometric, care separa doua faze; B) termenul de interfata este atribuit unei suprafete aparente, tridimensionale din punct de vedere geometric, care separa doua faze este numita regiune intrafazica C) este o regiune bidimensionala D) este numita strat superficial E) ) este o regiune tridimensionala. Rasp B,C 104. In cazul unui sistem heterogen inchis format dintr-un lichid in echilibru cu vaporii sai sunt adevarate afirmatiile: A) fortele intramoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata; B) fortele intermoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata C) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai mica decat cele aflate in faza strat a lichidului; D) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai maredecat cele aflate in faza strat a lichidului; E) numarul de molecule din unitatea de volum a fazei de vapori este foarte mic 105. In cazul unui sistem heterogen inchis format dintr-un lichid in echilibru cu vaporii sai sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) fortele intramoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata; B) fortele intermoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata C) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai mica decat cele aflate in faza strat a lichidului; D) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai maredecat cele aflate in faza strat a lichidului; E) numarul de molecule din unitatea de volum a fazei de vapori este foarte mic 106. In cazul unui sistem heterogen inchis format dintr-un lichid in echilibru cu vaporii sai sunt adevarate afirmatiile: A) ) fortele intermoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata B) fortele de atractie cu care moleculele din faza lichida actioneaza asupra moleculelor de al suprafata dau o forta rezultanta care actioneaza asupra fiecarei molecule de la suprafata lichidului ; C) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai mica decat cele aflate in faza strat a lichidului; D) fortele de respindegere cu care moleculele din faza lichida actioneaza asupra moleculelor de al suprafata dau o forta rezultanta care actioneaza asupra fiecarei molecule de la suprafata lichidului moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai maredecat cele aflate in faza strat a lichidului; E) numarul de molecule din unitatea de volum a fazei de vapori nu este foarte mic 107. In cazul unui sistem heterogen inchis format dintr-un lichid in echilibru cu vaporii sai sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) ) fortele intermoleculare de atractie determina un potential de interactie negativ, care, pentru intreg sistemul determina o energie interna coborata

B) fortele de atractie cu care moleculele din faza lichida actioneaza asupra moleculelor de al suprafata dau o forta rezultanta care actioneaza asupra fiecarei molecule de la suprafata lichidului ; C) moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai mica decat cele aflate in faza strat a lichidului; D) fortele de respindegere cu care moleculele din faza lichida actioneaza asupra moleculelor de al suprafata dau o forta rezultanta care actioneaza asupra fiecarei molecule de la suprafata lichidului moleculele aflate la suprafata lichidului sufera atractie mai maredecat cele aflate in faza strat a lichidului; E) numarul de molecule din unitatea de volum a fazei de vapori nu este foarte mic 108.In cazul interfetelor lichid/lichid, solid/ gaz. solid/vapori si solid/ lichid, care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) daca fazele in contact sunt doua lichide nemiscibile, interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze sunt neglijate, la fel ca in cazul interfetelor lichid/ gaz si lichid/vapori B) interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze reduc actiunea fortelor de atractie necompensate la suprafetele libere ale fiecarui lichid in contact cu aerul; C) daca fazele in contact sunt doua lichide nemiscibile, interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze nu sunt neglijate, la fel ca in cazul interfetelor lichid/ gaz si lichid/vapori; D) lichidele care au polaritati comparabile nu se pot amesteca in orice proportie si astfel tensiunea lor intrafaciala este nula; E) interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze reduc actiunea fortelor de atractie necompensate la suprafetele libere ale fiecarui lichid in contact cuvaporii proprii. 109.In cazul interfetelor lichid/lichid, solid/ gaz. solid/vapori si solid/ lichid, care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) daca fazele in contact sunt doua lichide nemiscibile, interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze sunt neglijate, la fel ca in cazul interfetelor lichid/ gaz si lichid/vapori B) interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze reduc actiunea fortelor de atractie necompensate la suprafetele libere ale fiecarui lichid in contact cu aerul; C) daca fazele in contact sunt doua lichide nemiscibile, interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze nu sunt neglijate, la fel ca in cazul interfetelor lichid/ gaz si lichid/vapori; D) lichidele care au polaritati comparabile nu se pot amesteca in orice proportie si astfel tensiunea lor intrafaciala este nula; E) interactiunile dintre moleculele diferite ale acestor faze reduc actiunea fortelor de atractie necompensate la suprafetele libere ale fiecarui lichid in contact cuvaporii proprii. 110.Cu privire la regula lui Antonov, care se aplica sistemelor heterogene sunt adevarate afirmatiile: A) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul; B) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; C) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; D) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul E) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu aerul. 111.Cu privire la regula lui Antonov, care se aplica sistemelor heterogene sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul; B) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul;

C) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; D) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide nesaturate unul cu altul E) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu aerul. 112.Cu privire la regula lui Antonov, care se aplica sistemelor heterogene sunt adevarate afirmatiile: A) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; B); tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu apa C) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; D tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu aerul E) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul 113.Cu privire la regula lui Antonov, care se aplica sistemelor heterogene sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; B); tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca nelimitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu apa C) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul; D tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale in contact cu aerul E) tensiunea interfaciala a doua lichide cu miscibilitate reciproca limitata nu este foarte apropiata de diferenta dintre tensiunile superficiale ale celor doua lichide saturate unul cu altul 114. Cu privire la tensiunea interfaciala care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F/2l; B) unitatea de masura in sistemul International este N* m-1

C) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F *2l D) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=2l / F E) unitatea de masura in sistemul International este N* m-2. 115. Cu privire la tensiunea interfaciala care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile : A) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F/2l; B) unitatea de masura in sistemul International este N* m-1

C) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F *2l D) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=2l / F E) unitatea de masura in sistemul International este N* m-2. 116. Cu privire la tensiunea interfaciala care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile: A) tensiunea interfazica are semnificatia fortei care revine la unitatea de lungime la echilibru B) unitatea de masura in sistemul International este N* m-21

C) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F *2l D) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F/2l;

E) unitatea de masura in sistemul International este N* m-1. 117.Cu privire la tensiunea interfaciala care caracterizeaza un sistem heterogen sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) tensiunea interfazica are semnificatia fortei care revine la unitatea de lungime la echilibru B) unitatea de masura in sistemul International este N* m-21

C) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F *2l D) ecuatia tensiunii interfaciale este γ=F/2l; E) unitatea de masura in sistemul International este N* m-1. 118. Cu privire la gradul de udare, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; B) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu se raspandeste pe suprafata solidului; C) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mici decat cele atractive, lichidul nu se raspandeste pe suprafata solidului; D) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa E) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu se aduna in picaturi pe suprafata solidului. 119. Cu privire la gradul de udare, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; B) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu se raspandeste pe suprafata solidului; C) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mici decat cele atractive, lichidul nu se raspandeste pe suprafata solidului; D) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa E) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu se aduna in picaturi pe suprafata solidului. 120. Cu privire la gradul de udare, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; B) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele atractive de coeziune dintre moleculele apei; C) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa D) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele de respingere dintre moleculele apei; E) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu uda solidului. 121. Cu privire la gradul de udare, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; B) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele atractive de coeziune dintre moleculele apei;

C) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa D) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele de respingere dintre moleculele apei; E) daca interactiile atractive de coeziune dintre moleculele lichidului sunt mai mari decat cele atractive, lichidul nu uda solidului. 122. Cu privire la fenomenul de udare completa, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa B) un exemplu de udare completa il poate constitui o picatura de apa adaugata pe cuprafata unui cristal de cuart ingrijit curatata de impuritati C) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; D) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele de respingere dintre moleculele apei; E) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mari decat cele atractive de coeziune dintre moleculele apei; 123.Cu privire la fenomenul de udare completa, care caracterizeaza interfata solid-lichid, in cazul sistemelor heterogene, sunt adevarate afirmatiile: A) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat monomolecular este vorba de udare completa B) un exemplu de udare completa il poate constitui o picatura de apa adaugata pe cuprafata unui cristal de cuart ingrijit curatata de impuritati C) daca lichidul adaugat pe suprafata unui solid se raspandeste pe aceasta suprafata pana ce devine un strat bimolecular este vorba de udare completa; D) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mici decat cele de respingere dintre moleculele apei; E) in cazul fenomenului de udare completa interactiile atractive de adeziune intre moleculele de natura diferita sunt mai mari decat cele atractive de coeziune dintre moleculele apei; 124. Studiul reologiei sistemelor disperse:

A) reprezinta ştiinţa curgerii şi permite caracterizarea şi clasificarea fluidelor, semisolidelor; B) reprezinta ştiinţa deformaţiilor şi permite caracterizarea şi clasificarea solidelor,

semisolidelor; C) permite realizarea unor studii cinetice ale medicamentelor pe toatǎ durata depozitǎrii; D) permite determinarea mecanismului de dizolvare prin cunoaşterea vascozitǎţii solidelor E) permite menţinerea proprietǎţilor fizico-chimice ale medicamentelor pe toatǎ durata

depozitǎrii şi în timpul administrǎrii. 125. Clasificarea dispersiilor coloidale poate fi facutǎ in funcţie de urmatoarele criterii: A) natura mediului de dispersie solid; B) interacţiunea substanţei coloidale cu mediul de dispersie; C) natura mediului de dispersie lichid; D) interacţiunea substanţei coloidale cu gradul de dispersie; E) reversibilitate. 126. Dintre organosoli fac parte: A) eterosolii; B) liosoli în acetonǎ; C) liosoli in apa; D) liosoli in benzen; E) benzenosoli.

127. Dintre organosoli fac parte urmatoarele cu excepţiile: A) liosoli in apa B) benzenosoli; C) eterosolii; D) liosoli in benzen; E) liosoli în acetonǎ. 128. Dintre dispersiile coloidale ireversibile fac parte: A) gelatina în apǎ; B) liosoli de metale; C) gelatina in benzen; D) cauciucul în benzen; E) hidrosoli de argint. 129. Dintre dispersiile coloidale ireversibile fac parte urmǎtoarele sisteme disperse cu excepţiile: A) liosoli de metale; B) gelatina în apǎ; C) gelatina in benzen; D) hidrosoli de argint; E) cauciucul în benzen. 130. Dintre dispersiile coloidale reversibile fac parte: A) hidrosoli de argint; B) liosoli de metale; C) gelatina in benzen; D) cauciucul în benzen; E) gelatina în apǎ. 131. Dintre dispersiile coloidale reversibile fac parte urmǎtoarele sisteme disperse cu excepţiile: A) gelatina în apǎ; B) cauciucul în benzen; C) hidrosoli de argint; D) gelatina in benzen; E) liosoli de metale. 132. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) temperatura; B) concentraţia în polimer; C) proprietǎţile superficiale; D) agenţi microbiologici; E) proprietǎţi dimensionale. 133. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) proprietǎţi dimensionale; B) temperatura; C) agenţi microbiologici; D) proprietǎţi optice; E) pH.

134. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) pH; B) proprietǎţile superficiale; C) proprietǎţi optice; D) temperatura; E) concentraţia în polimer. 135. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) agenţi microbiologici; B) proprietǎţile superficiale; C) concentraţia în polimer; D) proprietǎţile electro-magnetice; E) proprietǎţi optice. 136. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) proprietǎţile electro-magnetice; B) concentraţia în polimer; C) agenţi microbiologici; D) pH; E) proprietǎţile superficiale; 137. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎţi comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) temperatura; B) concentraţia în polimer; C) proprietǎţile superficiale; D) agenţi microbiologici; E) proprietǎţi dimensionale. 138. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎţi comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) proprietǎţi dimensionale; B) temperatura; C) agenţi microbiologici; D) proprietǎţi optice; E) pH; 139. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) pH; B) proprietǎţile superficiale; C) proprietǎţi optice; D) temperatura; E) concentraţia în polimer;

140. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) agenţi microbiologici; B) proprietǎţile superficiale; C) concentraţia în polimer; D) proprietǎţile electro-magnetice; E) proprietǎţi optice. 141. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) proprietǎţile electro-magnetice; B) concentraţia în polimer; C) agenţi microbiologici; D) pH; E) proprietǎţile superficiale. 142. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) proprietǎţile superficiale; B) concentraţia în polimer; C) temperatura; D) agenţi microbiologici; E) proprietǎţi dimensionale. 143. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) proprietǎţi dimensionale; B) temperatura; C) agenţi microbiologici; D) proprietǎţi optice; E) pH. 144. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) pH; B) proprietǎţile superficiale; C) proprietǎţi optice; D) temperatura; E) concentraţia în polimer. 145. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ pozitiv de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) agenţi microbiologici; B) proprietǎţile superficiale; C) concentraţia în polimer; D) proprietǎţile electro-magnetice; E) proprietǎţi optice.

146. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale: A) proprietǎţile electro-magnetice; B) adaugarea de solvenţi nemiscibili in apǎ; C) adaugarea de solvenţi miscibili in apǎ; D) pH; E) proprietǎţile superficiale. 147. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎţi comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) temperatura; B) concentraţia în polimer; C) proprietǎţile superficiale; D) agenţi microbiologici; E) proprietǎţi dimensionale. 148. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎţi comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) proprietǎţi dimensionale; B) temperatura; C) agenţi microbiologici; D) adaugarea de electroliţi; E) proprietǎţile electro-cinetice 149. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale şi de unele proprietǎţi comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) pH; B) proprietǎţile superficiale; C) proprietǎţi optice; D) temperatura; E) concentraţia în polimer. 150. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) proprietǎţile electro-magnetice; B) adaugarea de solvenţi nemiscibili in apǎ; C) adaugarea de solvenţi miscibili in apǎ; D) pH; E) proprietǎţile superficiale. 151. Stabilitatea dispersiilor hidrofile de compuşi macromoleculari este influenţatǎ negativ de urmǎtoarele proprietǎţi specifice sistemelor coloidale si de unele proprietǎti comune soluţiilor coloidale cu excepţiile: A) proprietǎţile electro-magnetice; B) concentraţia în polimer; C) agenţi microbiologici; D) pH; E) proprietǎţile superficiale.

152. Dintre dispersiile coloidale ireversibile fac parte: A) hidrosoli de aur; B) liosoli de metale; C) gelatina in eter; D) hidrosoli de argint; E) gelatina în apǎ 153.Dintre dispersiile coloidale ireversibile fac parte urmatoarele dispersii cu exceptiile: A) hidrosoli de aur; B) liosoli de metale; C) gelatina in eter; D) hidrosoli de argint; E) gelatina în apǎ 154. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un emulgator sunt urmatoarele: A) sa confere picaturilor dispersate de lichid sau bulelor de gaz un potential electric adecvat, in asa fel incat sa duca la respingerea lor, deci sa creeze o bariera electrica; B) sa prezinte activitate de suprafata si sa reduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mare a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare termodinamica; C) sa prezinte activitate de suprafata si sa reduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mica a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare barodinamica; D) sa favorizeze obtinerea unui grad de dispersie micsorat; E) sa confere picaturilor dispersate de lichid un potential electric adecvat, in asa fel incat sa duca la respingerea lor, deci sa creeze o bariera electrica; 155. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un emulgator sunt urmatoarele, cu exceptiile: A) sa confere picaturilor dispersate de lichid sau bulelor de gaz un potential electric adecvat, in asa fel incat sa duca la respingerea lor, deci sa creeze o bariera electrica; B) sa prezinte activitate de suprafata si sa reduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mare a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare termodinamica; C) sa prezinte activitate de suprafata si sa reduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mica a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare barodinamica; D) sa favorizeze obtinerea unui grad de dispersie micsorat; E) sa confere picaturilor dispersate de lichid un potential electric adecvat, in asa fel incat sa duca la respingerea lor, deci sa creeze o bariera electrica; 156. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un emulgator sunt urmatoarele: A) sa prezinte activitate de suprafata si sa reduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mica a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare barodinamica; B) sa faca posibila inversarea fazelor; C) sa nu faca posibila inversarea fazelor; D) sa fie eficient in concentratii mici; E) sa aibe actiune farmacologica proprie. 157. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un emulgator sunt urmatoarele: A) sa se absoarba usor in jurul picaturilor de lichid dispersate, sub forma unui film condensat, aderent, care sa previna coalescenta; B) sa creasca vascozitatea emulsiei contra cremarii; C) sa creasca vascozitatea emulsiei contra sedimentarii;

D) sa se absoarba usor in jurul picaturilor de lichid dispersate, sub forma unui film condensat, neaderent, care sa previna coalescenta; E) sa nu prezinte activitate de suprafata si s areduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mare a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare termodinamica. 158. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un emulgator sunt urmatoarele, cu exceptiile: A) sa se absoarba usor in jurul picaturilor de lichid dispersate, sub forma unui film condensat, aderent, care sa previna coalescenta; B) sa creasca vascozitatea emulsiei contra cremarii; C) sa creasca vascozitatea emulsiei contra sedimentarii; D) sa se absoarba usor in jurul picaturilor de lichid dispersate, sub forma unui film condensat, neaderent, care sa previna coalescenta; E) sa nu prezinte activitate de suprafata si s areduca tensiunea interfaciala, deci sa micsoreze energia libera interfaciala, conservand o arie mare a suprafetei interfaciale, fenomen numit stabilizare termodinamica. 159. Despre bucla de histereza, care caracterizeaza corpurile tixotrope, sunt adevarate afirmatiile: A) prezenta buclei de histereza indica prezenta particulelor strans impachetate, cu spatiul dintre ele minim, astfel incat vehiculul sa umple complet spatiile; B) prezenta buclei de histereza indica o refacere a structurii si astfel, aria acesteia nu poate fi folosita ca indice al gradului de distrugere; C) prezenta buclei de histereza indica faptul ca structura sistemului dispers nu se reface imediat; D) prezenta buclei de histereza indica o distrugere a structurii si astfel, aria acesteia nu poate fi folosita ca indice al gradului de distrugere; E) prezenta buclei de histereza indica faptul ca structura sistemului dispers nu se reface imediat, dupa anularea fortei de forfecare; 160. Despre bucla de histereza, care caracterizeaza corpurile tixotrope, sunt adevarate afirmatiile: A) prezenta buclei de histereza indica prezenta particulelor strans impachetate, cu spatiul dintre ele minim, astfel incat vehiculul sa umple complet spatiile; B) prezenta buclei de histereza indica o refacere a structurii si astfel, aria acesteia nu poate fi folosita ca indice al gradului de distrugere; C) prezenta buclei de histereza indica faptul ca structura sistemului dispers nu se reface imediat; D) prezenta buclei de histereza indica o distrugere a structurii si astfel, aria acesteia nu poate fi folosita ca indice al gradului de distrugere; E) prezenta buclei de histereza indica faptul ca structura sistemului dispers nu se reface imediat, dupa anularea fortei de forfecare; 161. Cu privire la fenomenul de tixotropie, fenomen care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu curgere dependenta de timp, sunt adevarate afirmatiile: A) tixotropia este un fenomen care consta in intarzierea refacerii structurii unui corp sa a unui sistem dispers; B) tixotropia se schematizeaza prin trecerea de la starea de sol in gel; C) ) tixotropia este un fenomen care urmeaza o reversibilitate dependenta de timp, crescatoare in vascozitate aparenta; D) tixotropia este o comportare dependenta de timp si o proprietate a unor corpuri, sisteme disperse, de exemplu geluri, de a prezenta o scadere a vascozitatii in timp; E) tixotropia se schematizeaza prin trecerea de la starea de gel in sol. 162. Cu privire la fenomenul de tixotropie, fenomen care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu curgere dependenta de timp, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile:

A) tixotropia este un fenomen care consta in intarzierea refacerii structurii unui corp sa a unui sistem dispers; B) tixotropia se schematizeaza prin trecerea de la starea de sol in gel; C) tixotropia este un fenomen care urmeaza o reversibilitate dependenta de timp, crescatoare in vascozitate aparenta; D) tixotropia este o comportare dependenta de timp si o proprietate a unor corpuri, sisteme disperse, de exemplu geluri, de a prezenta o scadere a vascozitatii in timp; E) tixotropia se schematizeaza prin trecerea de la starea de gel in sol. 163. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile: A) in repaus, impachetarea particulelor este stransa; B) in repaus, spatiul dintre particule este minim; C) in repaus, impachetarea particulelor este dilatanta; D ) in repaus, spatiul dintre particule este mare; E) in repaus, impachetarea particulelor este deschisa; 164. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) in repaus, impachetarea particulelor este stransa; B) in repaus, spatiul dintre particule este minim; C) in repaus, impachetarea particulelor este dilatanta; D ) in repaus, spatiul dintre particule este mare; E) in repaus, impachetarea particulelor este deschisa; 165. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile: A) in repaus, mediul de dispersie este insuficient pentru a umple spatiul dintre particule; B) in repaus, profilele de curgere sunt la nivele inalte; C) in repaus, mediul de dispersie este suficient pentru a umple spatiul dintre particule; D) in repaus, spatiul dintre particule este mare; E) in repaus, profilele de curgere sunt la nivele joase; 166. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) in repaus, mediul de dispersie este insuficient pentru a umple spatiul dintre particule; B) in repaus, profilele de curgere sunt la nivele inalte; C) in repaus, mediul de dispersie este suficient pentru a umple spatiul dintre particule; D) in repaus, spatiul dintre particule este mare; E) in repaus, profilele de curgere sunt la nivele joase; 167. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile: A) in forfecare, impachetarea particulelor este deschisǎ; B) in forfecare, spatiul dintre particule este minim; C) in forfecare, impachetarea particulelor este dilatantǎ; D)in forfecare, spatiul dintre particule este mare; E) in forfecare impachetarea particulelor este stransǎ,. 168. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) in forfecare, impachetarea particulelor este stransa; B) in forfecare, spatiul dintre particule este minim; C) in forfecare, impachetarea particulelor este dilatanta; D ) in forfecare, spatiul dintre particule este mare; E) in forfecare, impachetarea particulelor este deschisa;

169. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile: A) in forfecare, mediul de dispersie este insuficient pentru a umple spatiul dintre particule; B) in forfecare, profilele de curgere sunt la nivele inalte; C) in forfecare, mediul de dispersie este suficient pentru a umple spatiul dintre particule; D) in forfecare, spatiul dintre particule este mare; E) in forfecare, profilele de curgere sunt la nivele joase; 170. In cazul comportarii dilatante, care caracterizeaza fluidele nenowtoniene cu comportare independenta de timp, sunt adevarate afirmatiile, cu exceptiile: A) in forfecare, mediul de dispersie este insuficient pentru a umple spatiul dintre particule; B) in forfecare, profilele de curgere sunt la nivele inalte; C) in forfecare, mediul de dispersie este suficient pentru a umple spatiul dintre particule; D) in forfecare, spatiul dintre particule este mare; E) in forfecare, profilele de curgere sunt la nivele joase; 171. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele: A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul L/S, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de concentratie, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza B) un strat dublu electric este alcatuit de ioni de acelasi semn strans lagati de faza dispersata solida, in cazul liosolilor si un numar de ioni de sarcina electrica opusa, contraioni, aflati in mediul de dispersie in apropierea interfetei C) un strat dublu electric este alcatuit de ioni de acelasi semn strans lagati de faza dispersanta solida, in cazul liosolilor si un numar de ioni de sarcina electrica opusa, contraioni, aflati in mediul de dispersie in apropierea interfetei D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul L/S, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de concentratie, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni cu sarcina electrica de semn opus. 172. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele, cu exceptiile: A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul L/S, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de concentratie, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza B) un strat dublu electric este alcatuit de ioni de acelasi semn strans lagati de faza dispersata solida, in cazul liosolilor si un numar de ioni de sarcina electrica opusa, contraioni, aflati in mediul de dispersie in apropierea interfetei C) un strat dublu electric este alcatuit de ioni de acelasi semn strans lagati de faza dispersanta solida, in cazul liosolilor si un numar de ioni de sarcina electrica opusa, contraioni, aflati in mediul de dispersie in apropierea interfetei D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul L/S, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de concentratie, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni cu sarcina electrica de semn opus. 173. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele:

A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica B) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica, ce se intinde de la faza solida spre interiorul mediului de dispersie C) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica, ce se intinde de la mediului de dispersie spre faza lichida; D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, ionii din partea difuza se afla sub influenta fortelor electrice si magnetice; E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, ionii din partea difuza se afla sub influenta miscarii termice si influenta fortelor magnetice. 174. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele, cu exceptiile: A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica B) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica, ce se intinde de la faza solida spre interiorul mediului de dispersie C) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, acesta cuprinde o parte interna formata de ioni determinanti de potential, cu un anumit semn al sarcinii electrice si o parte difuza, formata din ioni purtand ambele tipuri de sarcina electrica, ce se intinde de la mediului de dispersie spre faza lichida; D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, ionii din partea difuza se afla sub influenta fortelor electrice si magnetice; E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, ionii din partea difuza se afla sub influenta miscarii termice si influenta fortelor magnetice. 175. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele: A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern B) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern, care trece prin centrele contraionilor hidratati care sunt tinuti la suprafata fazei lichide prin fortele electrostatice; C) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, fata de suprafata fazei lichide a particulelor, planul Stern se afla la o distanta δ, pe distanta aceasta potentialul electric scade hiperbolic de la valoarea potentialului Stern ψ0, numit si potential de suprafata, la o valoare ψδ potentialul Nernst; D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern, care trece prin centrele contraionilor hidratati care sunt tinuti la suprafata fazei solide prin fortele electrostatice; E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, fata de suprafata fazei lichide a particulelor, planul Stern se afla la o distanta δ, pe distanta aceasta potentialul electric scade hiperbolic de la valoarea potentialului Nernst ψ0, numit si potential de suprafata, la o valoare ψδ potentialul Stern.

176. Cu privire la stratul dublu electric, care caracterizeaza sistemele coloidale, sunt adevarate urmatoarele, cu exceptiile: A) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern B) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern, care trece prin centrele contraionilor hidratati care sunt tinuti la suprafata fazei lichide prin fortele electrostatice; C) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, fata de suprafata fazei lichide a particulelor, planul Stern se afla la o distanta δ, pe distanta aceasta potentialul electric scade hiperbolic de la valoarea potentialului Stern ψ0, numit si potential de suprafata, la o valoare ψδ potentialul Nernst; D) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, intre partea difuza si partea interna a stratului dublu electric se afla stratul lui Stern, care trece prin centrele contraionilor hidratati care sunt tinuti la suprafata fazei solide prin fortele electrostatice; E) in cazul stratului dublu electric care se formeaza la interfata unei particule dintr-un sistem dispers de tipul S/L, fata de suprafata fazei lichide a particulelor, planul Stern se afla la o distanta δ, pe distanta aceasta potentialul electric scade hiperbolic de la valoarea potentialului Nernst ψ0, numit si potential de suprafata, la o valoare ψδ potentialul Stern. 177. In structura moleculelor de surfactant intra: A) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari carboxilat si o regiune hidrofila reprezntata de lanturi hidrocarbonate nesaturate; B) o regiune hidrofoba reprezentata de lanturi hidrocarbonate nesaturate si o regiune hidrofila reprezentata de grupari carboxilat C) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate D) o regiune hidrofoba reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate si o regiune hidrofila reprezntata de grupari sulfonat E) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate nesaturate 178. In structura moleculelor de surfactant intra: A) o regiune hidrofoba reprezentata de inele aromatice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari carboxilat; B) o regiune hidrofoba reprezentata de inele heterociclice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari sulfat; C) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate D) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate E) o regiune hidrofoba reprezentata de inele heterociclice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari sulfonat; 179. In structura moleculelor de surfactant intra, cu exceptiile: A) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari carboxilat si o regiune hidrofila reprezntata de lanturi hidrocarbonate nesaturate; B) o regiune hidrofoba reprezentata de lanturi hidrocarbonate nesaturate si o regiune hidrofila reprezentata de grupari carboxilat C) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate D) o regiune hidrofoba reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate si o regiune hidrofila reprezntata de grupari sulfonat

E) o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate nesaturate 180. In structura moleculelor de surfactant intra, cu exceptiile:

A. o regiune hidrofoba reprezentata de inele aromatice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari carboxilat;

B. o regiune hidrofoba reprezentata de inele heterociclice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari sulfat;

C. o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfonat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate

D. o regiune hidrofoba reprezentata de grupari sulfat si o regiune hidrofila reprezentata de lanturi hidrocarbonate saturate

E. o regiune hidrofoba reprezentata de inele heterociclice si o regiune hidrofila reprezentata de grupari sulfonat;

181. Despre efectul hidrofob, sunt adevarate urmatoarele: A) efectul hidrofob consta in asocierea lanturilor hidrocarbonate mari datorita infrastucturii apei in jurul lor B) efectul hidrofob este un fenomen care se produce la interfata dintre o solutie apoasa unui surfactant si un lichid nepolar, cand partea hidrofoba a moleculei amfifile se va afla in faza lichida nepolara, iar partea hidrofila in contact cu solutia apoasa; C) efectul hidrofob consta in asocierea lanturilor hidrocarbonate mari prin legaturi van der Waals cu parti nepolare ale fazei lichide iar partile hidrofile se asociază cu moleculele de apa D) efectul hidrofob este un fenomen care se produce la interfata dintre o solutie hidrofoba a unui surfactant si un lichid polar, cand partea hidrofoba a moleculei amfifile se va afla in faza lichida polara, iar partea hidrofila in contact cu solutia alcoolica; E) efectul hidrofob consta in asocierea lanturilor hidrocarbonate mari cu dipolii apei din jurul lor 182. Despre surfactanti, sunt adevarate urmatoarele: A) au structuri amfifile B) pot fi emulgatori C) pot fi agenti de spumare D) in functie de valoarea HLB nu pot avea proprietati detergente E) nu au valori in sistemul HLB 183. Referitor la sistemul HLB sunt adevarate urmatoarele: A. au valori de la 1 pana la 20 cu extindere pana la 40 B. reprezintă balanţa hidrofila-lipofila dintr-o moleculă C. in functie de valoarea HLB surfactantii pot avea proprietati detergente D. au valori in sistemul HLB surfactantii cationici si anionici E. surfactantii nu au valori in sistemul HLB 184. Produsele gelificate se pot obtine din: A) Polimeri care formeaza geluri independent de pH-ul mediului; B) Polimeri care formeaza geluri dependent de temperatura mediului; C) Polimeri care formeaza geluri dependent de temperatura; D) Polimeri care formeaza geluri prin intrepatrunderea moleculelor; E) Polimeri care formeaza geluri independent de alti stimuli. 185. Etapele formarii hidrogelului prin umflarea polimerului sunt: A) difuzia moleculelor de apa in interiorul retelei de polimer; B) relaxarea lanturilor polimerice, prin hidratare; C) expansiunea retelei polimerice; D) difuzia moleculelor de apa in exteriorul retelei de polimer; E) relaxarea lanturilor polimerice, prin hiratare.

186. Prin absortia apei, macromoleculele se umfla, cu cresterea volumului gelului: A) umflarea poate fi limitata daca matrita gelului are un grad de reticulare incat previne

dizolvarea totala a polimerului; B) umflarea poate fi considerata ca o faza initiala a dizolvarii polimerului; C) solventul (apa) penetreaza matrita gelului; astfel interactiunile gel-gel sunt inlocuite cu

interactiunile gel-solvent; D) umflarea poate fi nelimitata sau limitata daca matrita gelului are un grad de reticulare incat

previne dizolvarea totala a polimerului; E) umflarea poate fi nelimitata daca matrita gelului are un grad de reticulare incat previne

dizolvarea totala a polimerului. 187. În funcţie de tipul de modificare a capacitãţii de curgere a sistemelor disperse, sunt împãrţie în:

A. Fluide newtoniene sau ideal vâscoase întrucât au o curgere ce se supune legii lui Newton, existând proporţionalitate între τ şi D.

B. Fluide nenewtoniene sau fluide nu respectã legea lui Newton, iar vâscozitatea lor se modificã nu doar în funcţie de temperaturã, ci şi în funcţie de tensiunea de forfecare aplicatã.

C. Fluide nenewtoniene sau fluide nu respectã legea lui Newton, iar vâscozitatea lor se modificã în funcţie de temperaturã şi de concentraţie

D. Fluide newtoniene la care, în condiţii izoterme, reprezentãrile grafice nu mai sunt drepte care trec prin origine, ci curbe care pot sau nu sã treacã prin origine.

E. Fluidele nenewtoniene au reograma care se caracterizeazã printr-o neliniaritate, adicã au capacitate de curgere şi vâscozitate variabile.

188. Fluide cu comportare independentã de timp pot fi:

A. Fluide fara prag de curgere ( fluide pseudoplastice sau fluide cu curgere dilatantã) B. Fluide cu prag de curgere ( fluide pseudoplastice sau fluide cu curgere dilatantã) C. Fluide cu prag de curgere (fluide plastice) D. Fluide fara prag de curgere (fluide plastice) E. Fluide cu comportare dependentã de timp (fluide tixotrope sau fluide reopexe)

189. Din categoria fluidelor newtoniene fac parte:

A. Solvenţi polari şi nepolari ca: apa, alcool, glicerol,propilenglicol, uleiuri vegetale, parafina lichidã;

B. Din fluidele newtoniene fac parte şi corpurile CASSON. C. Forme farmaceutice: dispersii omogene, sirop simplu, ape aromatice, soluţie de uz intern,

extern, soluţii injectabile, soluţii oftalmice; D. Soluţii diluate de substanţe macromoleculare. E. Din fluidele newtoniene fac parte şi corpurile BINGHAM.

190. Exempe de fluide nenewtoniene pot fi: A. Pseudoplastice, Soluţiilor diluate de compuşi macromoleculari, cu catena lungã: tragacanta,

alginaţi, derivaţi sintetici de polividonã(PVP) B. Tixotrope: Suspensii, emulsii, unguente, gelatina,bentonitã, î C. Dilatante: Suspensie de amidon în apã D. Pseudoplastice, Geluri cu macromolecule hidrofile solubile E. Reopexe: Suspensie concentrate(40-50%) amidon în glicol sau etilenglicol

RASPUNDURI PARTE I CINETICA CHIMICA

COMPLEMENT SIMPLU

NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 1 D 11 A 21 D 31 C 2 C 12 C 22 B 32 E 3 B 13 D 23 C 33 A 4 C 14 E 24 E 34 E 5 E 15 C 25 B 35 D 6 A 16 C 26 E 36 B 7 A 17 E 27 B 37 C 8 B 18 E 28 D 38 C 9 B 19 A 29 D 39 B 10 E 20 A 30 E 40 C NR RASPU

NS NR RASPU

NS NR RASPU

NS NR RASPUNS NR RASPU

NS 41 A 51 A 61 B 71 C 81 C 42 C 52 D 62 D 72 B 82 E 43 B 53 E 63 B 73 B - 44 B 54 D 64 D 74 D - 45 D 55 D 65 D 75 C - 46 B 56 B 66 A 76 E - 47 B 57 A 67 C 77 A - 48 B 58 A 68 C 78 B - 49 B 59 E 69 E 79 C - 50 A 60 B 70 A 80 B -

COMPLEMENT MULTIPLU NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS

1 CDE 11 BD 21 ACDE 31 CD 2 BC 12 AC 22 ABCD 32 BC 3 ACE 13 CE 23 AE 33 BE 4 ABE 14 ABE 24 BDE 34 ADE 5 AC 15 ABC 25 BCDE 35 CD 6 ACE 16 AE 26 AB 36 CD 7 DE 17 ABC 27 DE 37 BC

8 ACD 18 BCD 28 AC 38 BE 9 CD 19 BCDE 29 ADE 39 BD 10 AB 20 ABDE 30 CD 40 CDE NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 41 CE 51 ABCD 61 ABC 71 ABDE 42 BDE 52 ADE 62 ABC 72 ABDE 43 ABDE 53 CD 63 AC 73 ACDE 44 BC 54 CD 64 BD 74 CE 45 AE 55 ADE 65 C,D 75 ABD 46 AC 56 BCD 66 BC 76 AB 47 BCDE 57 DE 67 AC 77 CDE 48 ABC 58 DE 68 ABC 78 ABCE 49 BCDE 59 CD 69 AC 79 ABDE 50 ACD 60 BD 70 BCDE 80 ABCD NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 81 BCDE 91 CD 101 CD 111 CDE 82 ACDE 92 ABE 102 ABE 112 ABC 83 ABDE 93 CE 103 AC 113 ABE 84 ACDE 94 ABD 104 BDE 114 ABC 85 AE 95 AD 105 BD 115 ABC 86 ACE 96 BCE 106 ACE 116 ADE 87 BC 97 AB 107 AB 117 BCD 88 BCD 98 CDE 108 CDE 118 BCE 89 BD 99 AD 109 BCD 119 ABE 90 ADE 100 BCE 110 AC 120 BDE

PARTEA A II A SISITEME DISPERSE FENOMENE DE ADSORBTIE

COMPLEMENT SIMPLU

NR RASPUNS NR RASPUNS 1 B 11 E 2 D 12 B 3 B 13 B 4 D 14 A 5 A 15 D 6 A 16 C 7 B 17 B 8 D - - 9 A - - 10 E - -

COMPLEMENT MULTIPLU

NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 1 AB 11 BC 21 BD 2 AE 12 BCE 22 ABD 3 BDE 13 AB 23 AC 4 ADE 14 BE 24 DE 5 ACDE 15 BE 25 ACE 6 CE 16 BDE 26 BC 7 AD 17 ABCE - - 8 BC 18 BE - - 9 CDE 19 ACD - - 10 CE 20 ABE - -

PARTEA A III-A SISTEME DISPERSE

SURFACTANTI, EMULSII, GELURI, SUSPENSII

COMPLEMENT SIMPLU NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 1 B 11 C 21 C 31 E 2 D 12 C 22 B 32 C 3 E 13 C 23 D 33 B 4 C 14 B 24 E 34 B 5 C 15 A 25 A 35 A 6 B 16 B 26 D 36 C 7 C 17 A 27 E 37 B 8 A 18 D 28 D 38 A 9 D 19 E 29 E 39 D 10 B 20 E 30 A 40 A NR RASPU

NS NR RASPU

NS NR RASPU

NS NR RASPUNS NR RASPU

NS 41 E 51 E 61 B 71 D 81 A 42 B 52 A 62 C 72 A 82 C 43 B 53 D 63 A 73 E 83 E 44 A 54 E 64 C 74 C 84 D 45 D 55 D 65 D 75 B 85 C 46 E 56 E 66 D 76 D 86 B 47 E 57 A 67 B 77 B - - 48 C 58 E 68 A 78 E - - 49 B 59 C 69 B 79 B - - 50 D 60 B 70 C 80 A - -

COMPLEMENT MULTIPLU

NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS

1 ABC 11 DE 21 BD 31 CDE 2 ADE 12 DE 22 AD 32 BCD 3 BC 13 ABC 23 BCE 33 AE 4 AD 14 CE 24 ABE 34 BC 5 BCE 15 ABD 25 AB 35 ADE 6 AC 16 AC 26 ACDE 36 BCD 7 BDE 17 AE 27 ABDE 37 AE 8 ABD 18 ABC 28 BE 38 CDE 9 CE 19 BDE 29 ACD 39 AB 10 ABC 20 ACE 30 AB 40 ABDE NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 41 ACDE 51 BD 61 ABD 71 ABC 42 BCD 52 AC 62 ABE 72 BCE 43 AE 53 BCE 63 BCD 73 ABD 44 BCE 54 ACE 64 AC 74 BCD 45 AD 55 BC 65 AE 75 ABC 46 BCDE 56 DE 66 AC 76 CDE 47 ACE 57 ABC 67 DE 77 ACE 48 ABD 58 CDE 68 DE 78 ABC 49 ADE 59 AC 69 CD 79 BD 50 CDE 60 BC 70 BE 80 ADE NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 81 DE 91 BD 101 ABC 111 ABD 82 BD 92 AC 102 ADE 112 ACD 83 ACE 93 BDE 103 BC 113 BE 84 CDE 94 BD 104 BCE 114 AB 85 ADE 95 AC 105 AD 115 CDE 86 ABE 96 ACE 106 ABC 116 ADE 87 ADE 97 BD 107 DE 117 BC 88 BD 98 AD 108 BCE 118 BD 89 CDE 99 BCE 109 AD 119 ACE 90 ABD 100 AC 110 CE 120 CE NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 121 ABD 131 CDE 141 ABCD 151 AE 122 ABE 132 CE 142 BCD 152 BD 123 CD 133 AD 143 BCE 153 ACE 124 ABE 134 BC 144 ADE 154 BE 125 BCE 135 BE 145 BE 155 ACD 126 ADE 136 BCD 146 CD 156 CD 127 AE 137 ABD 147 CE 157 BC 128 BE 138 BCE 148 AE 158 ADE 129 BCE 139 ADE 149 BC 159 CE 130 CE 140 ACD 150 ABE 160 ABD

NR RASPUNS NR RASPUNS NR RASPUNS 161 ADE 171 BD 181 BC 162 BC 172 ACE 182 ABC 163 AB 173 AB 183 ABCD 164 CDE 174 CDE 184 ACD 165 AE 175 AD 185 ACE 166 ABD 176 BCE 186 BCD 167 ACD 177 BD 187 ABE 168 AB 178 ABE 188 AC 169 ABD 179 ACE 189 ACD 170 CE 180 BC 190 ABC

chimie fizica sem 2

Documents