CEREMONIALUL NUNTIRII LA ROMANI

Obiceiuri si traditii

Este adevărat că fiecare dintre noi visează la acest eveniment în mod diferit, însă nunta are şi o serie de momente care se cer respectate. E vorba de obiceiuri şi tradiţii. La noi în ţară acestea nu diferă mult de la o zonă la alta, iar astăzi mirii de multe ori îşi aleg din multitudinea de obiceiuri şi tradiţii pe acelea care le plac mai mult. Sînt şi cupluri care aleg să nu respecte nimic din ceea ce este tradiţional la nuntă. Chiar dacă organizatorii de nunţi susţin că obiceiurile respectate la nunţile de azi sînt ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva hazliu şi totul îmbinat armonios… Oricum este bine de ştiut care sînt aceste obiceiuri, care este însemnătatea şi succesiunea lor.Orice nuntă are întroducere, cum ar fi logodna şi răspunsul.

LogodnaFlăcăul care s-a pornit mire vine la părinţii prietenii sale, să o ceară de nevastă. Dacă domnişoara şi părinţii ei sunt deacord, urmează prezentarea domnişoarei părinţilor flăcăului.Dopă ce au întrat în casă, fata se duce şi sărută mâna la toţi cei bătrâni. Mama flăcăului o îmbrobodază pe domnişoară, astfel arătînd că ea este primită ca mireasă.Logodna se face astfel: mireasa şi mirele îşi schimbă inelele. După asta se înseamnă ziua răspunsului.

RăspunsulÎn ziua însemnată, părinţii miresei se duc la mire şi acolo se pun în cale (se învoiesc) şi-i văd gospodăria mirelui. Părinţii mirelui şi ai miresei trebuie să spuie care ce dă la fiii lor. Asta şi se numeşte ,,răspuns”. La răspuns, neapărat sunt de faţă şi rude de ale mirelui şi ale miresei. Ele se pun ca martori ale celor petrecute în casa mirelui. Tot atunci se înseamnă şi ziua nunţii. Când au venit toţi la învoială se toarnă vin în pahare şi toţi cei de faţă beau şi se veselesc până dimineaţă

Următorul pas este alegerea naşilor, adică a personajelor principale la nuntă, alături de miri. Rolul naşilor ţine atît de latura financiară, ei plătind voalul miresei, lumînările si ceremonia religioasă, cît şi de cea spirituală. Aleşi pe potrivă, naşii sînt cei ce îi îndrumă pe tineri în viaţa familială, îi sfătuiesc atunci cînd aceştea au conflicte. În proces de “căutare, selectare”, tinerii merg cu ploconul, sau cu colacii, la naşi. Primirea sau refuzarea ploconului de către naşi corespunde acceptării sau nu a propunerii pe care le-o aduc tinerii îndrăgostiţi.Dacă naşii acceptă, are loc un fel de “consiliu” al părţilor implicate. Tradiţional spus – o împăcare, unde se pun în dezbatere toate problemele privind nunta şi, o dată negociată distribuţia de roluri şi buget, încep pregătirile de nuntă.

Intreg alaiul porneşte spre biserică.In biserică de obicei mai întîi se ţine slujba pentru logodnă, apoi urmează cununia religioasă, unde mirii fac schimb de verighete pe veci. După aceasta preotul, mirii şi naşii se iau de mîini şi merg în jurul mesei dansînd “Isaiia dănţuieşte”. La sfîrşitul ceremoniei mirii ies din biserică şi peste ei se aruncă grîu, orez şi bomboane în semn de bogăţie şi viaţă armonioasă.Intrarea în localul (sau curtea în care se va desfăşura nunta) se face respectînd aceeaşi ordine a intrării în biserică, doar că de data aceasta lumînările vor fi aprinse. Mirii sînt serviţi de către părinţi cu dulceaţă din cireşe albe, că să aibă o viaţă la fel de dulce şi aleasă. Nuntaşii, la intrare, sînt serviţi cu vin şi dulciuri. Acest dans aparţine mirelui si miresei, apoi cu mireasa dansează tatăl şi naşul.

După ce mirele trece cu mireasa în braţe podul de flori, spre prima masă, după binecuvîntarea acesteia de către un preot invitat special, se serveşte din colacul celor doi, pe care l-au rupt folosind fiecare o singură mînă, ca să vadă cui i se va reuşi întîietatea în familie.Un obicei plin de umor, care se practica încă, este acela al furatului miresei. Aceasta este furată de nuntaşi, iar mirele trebuie să o găsească şi să plătească o răscumpărare. Dacă mireasa nu s-a lăsat furată pentru prea mult timp, iar mirele nu e prea gelos şi ştie din timp de obicei – aceştia au parte de o regăsire romantică

Între timp are loc Masa Mare, apoi dansuri, unde după „spălatul mîinilor” naşilor de către miri (!), se joacă colacii naşilor, şi sub genericul „turnaţi vin şi daţi găluşte” toţi ceilalţi nuntaşi înţeleg că se apropie „închinatul”.Cadoul nu este obligatoriu. El nu poate fi nici cerut, nici comandat , nici sugerat decit in citeva situatii speciale. Înainte tinerilor se oferea şi cadou şi bani, iar în yilele de astăzi deseori se oferă doar bani ca tinerii să-şi procure sînguri totul ce este necesar pentru casa lor.Apoi şi soacrele se încuscresc, adică îşi fac daruri una alteia, începînd cu cîte o găină la cuptor, foarte „frumos împopoţată”, de parcă i-ar mai păsa…

Spre dimineaţă se taie tortul miresei. Imediat după aceasta urmează hora „de adio” a miresei, pe care o joacă împreună cu prietenele (de discotecă), apoi aruncatul buchetului, apoi scoaterea voalului miresei şi înlocuirea acestuia cu un batic, semn că mireasa a devenit nevastă. Voalul este pus unei tinere necăsătorite, iar buchetul mirelui – unui viitor mire.Momentul dă startul acţiunii „despodobitul miresei”, unde invitaţii oferă cadourile de casă nouă şi pleacă, cei mai apropiaţi – spre casa mirilor, dacă o au, unde petrecerea continuă. Mirele trebuie să treacă pragul casei (camerei de hotel) cu nevasta sa în braţe, intrînd astfel împreună în căminul lor. Important e să se închidă la timp uşa, în „nasul” vorniceilor.

Tradiţiile la sat au prevăzute un pachet întreg de obiceiuri „post nupţiale”, gen dusul naşilor acasă într-un mod netradiţional şi cam incomod (imaginaţi-vă o naşă cocoţată într-o roabă trasă de un măgar) sau, ajunşi în sfîrşit acasă, să găsească porţile încuiate, cu scopul, de a pune naşul să-şi răscumpere accesul spre propriul cuibuşor. De obicei, situaţiile sînt pe măsura imaginaţiei şi a cantităţii de lichioare consumate.Şi în sfîrşit zeama, sau calea, cînd se întîlnesc necondiţionat socrii, naşii, se bucură cu toţii de lucrul bine făcut, într-o atmosferă degajată.

Sînt şi tradiţii împrumutate, cum ar fi mirele să nu vadă mireasa înaintea prezentării la altar, costumaţia vorniceilor şi domnişoarelor de onoare sa fie identică şi în aceleaşi nuanţe cromatice… Sau strigatul “Amar, amar!“, care cere ca mirii să se sărute. Important e să faceţi astfel încît obiceiul să nu fie în exces sau în detrimentul evenimentului, să regizaţi minuţios toate aspectele, astfel încît să vă încadraţi în timp, fiecare să-şi cunoască rolul şi locul.

Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curaţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţa, a naşte copii"

PIROSTRIILE

Este una din partile cele mai importante ale cununiei, cand preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste feţele mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: «Cununa-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh», apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui şi apoi al miresei.

Astfel, degetul inelar, cum este cunoscut astazi, era considerat ca o prelungire a inimii. Obiceiul a fost preluat de la crestini de toate popoarele. Istoria verighetei este ca si ea, un cerc fara inceput si fara sfarsit. Este practic imposibil sa spunem cand si cum a aparut prima verigheta. Inelul pe care il cunoastem noi astazi sub forma de verigheta, sau mai sofisticat ca acela pe care il ofera barbatul in semn de logodna iubitei, a suferit de-a lungul veacurilor tot felul de trasnformari.

Inelul de cununie (verigheta) incepe sa fie folosit in timpul ceremoniei religioase, in prima jumatate a secolului IV al erei noastre. Al patrulea deget a fost ales pentru a fi purtata verigheta, ca simbol al iubirii, socotit `vera amoris`, iar mana stanga a fost stabilita datorita inimii, situata in partea stanga a trupului.

In cadrul unei nunti, unul dintre cele mai palpitante momente este cu siguranta aruncarea buchetului si a jartierei miresei, care desi este destul de nou la noi in tara, se pare ca se practica tot mai des si are o anumita simbolistica.