Sistemul nervos central Sistemul nervos periferic Somnul Memoria şi învaţare Reacţia la stres

Sistemul nervos central – creierul şi măduva spinării

Corpul uman, supus capriciilor mediului înconjurator, îsi adapteaza, raspunsurile fiziologice la fluxul continuu al informatiilor care îi parvin din exterior.

Sistemul nervos central este sediul analizei si integrarii datelor senzoriale li motrice. Acest centru de comanda si control contine 2 parti: creierul propriu-tis(ambele emisfere,

cerebel, trunchi cerebral si maduva spinarii).Emisfera dreapta si stânga comanda si percep senzatiile primite din partea opusa a creierului.

Cele 2 emisfere cerebrale sunt interconectate printr-un pachet de fibre nervoase, denumite corp calos. Diencefalul, sau creierul mijlociu, este situat la jonctiunea celor

doua emisfere. El contine talamusul, regiune a creierului ce filtreaza toate informatiile senzoriale ce provin de la întregul organism.

Sub talamus, hipotalamusul este centrul de reglare a foamei, a setei si a temperaturii: împreuna cu hipofiza, el comanda secretiile hormonale.

La baza creierului, trunchiul cerebral este implicat în controlul functiilor vitale(functia cardiaca, respiratorie, digestiei...); cerebelul, în spatele trunchiului cerebral, coordoneaza

miscarile si echilibrul. În sfârsit, maduva spinarii, este un cordon fin, albicios, cu o lungime de aproximativ

45cm, gazduit în coloana vertebrala. Ea contine fascicule de fibre nervoase care ajung la creier si se reîntorc de aici, asigurând transmiterea mesajelor motorii si senzitive. La

nivelul sau se gasesc 31 de perechi de nervi spinali care deservesc întregul organism. Maduva este de asemenea si organ autonom, capabil sa analizeze informatii simple si

dea instructiuni rapide cu efect local. Atunci când ne ardem degetul , de exemplu, retragerea automata a mânii se face sub controlul maduvei spinarii.

Întregul sistem nervos central este învelit într-o pelicula numita meninge. Exista trei tipuri de meninge: duramater, groasa si fibroasa, care este situata direct sub tesutul osos;

arahnoida, scaldata de lichidul cefalo-rahidian; pia mater, care adera la suprafata tesutului nervos.

Lichidul cefalo-rahidian este un lichid nutritiv care joaca rolul unei perne pentru amortizarea socurilor.

Doua tesuturi nervoase sunt specifice pentru sistemul nervos central. Substanta gri formeaza scoarta cerebrala sau cortexul, ca si mici aglomerari gri, nucleele gri sau

bazale, localizati în profunzimea creierului. Se gaseste de asemenea în interiorul maduvei spinarii. Substanta gri este constituita din corpurile celulare le neuronilor, celulelor nervoase. Ea interpreteaza mesajele senzitive si elaboreaza raspunsuri adecvate.

Organizarea sa într-o retea complexa si evolutiva ofera fiintei umane puterea de a gândi.

Substanta alba, situata în maduva spinarii si în interiorul encefalului, cuprinde lungile ramificatii ale celulelor nervoase, denumite axoni, înconjurate de o teaca de substanta

grasoasa, responsabila de culoarea lor albicioasa, mielina. Axonii sunt cabluri care asigura conducerea influxului nervos.

Interstitiile tesutului nervos sunt umplute cu celule nutritive ale tesutului interstitial sau nevroglii. Este tesut protector care aduce celulelor nervoase elemente le energetice.

Cortexul este regiunea periferica a creierului. El este compus din substanta gri si prezinta faimoasele circumvolutiuni tipice creierului mamiferelor superioare. Exista 45 de zone

specializate în tratamentul informatiilor: ariile senzoriale, bogate în celule rotunde, ariile motorii, ale caror celule sunt în forma piramidala, si ariile asociative, contin celule de diferite tipuri si care sunt centrii interpretarii mesajelor nervoase. De exemplu, ariile

vizuale asociative ne permit sa recunoastem si sa denumim ceea ce vedem. La cortex se face aluzie evocând faimoasa expresie „materie cenusie”. Griul este în caz culoarea

nobletei...Organismul uman este parcurs de lungi cordoane albicioase, nervii, care formeaza

sistemul nervos periferic spre deosebire de sistemul nervos central, constituit din creier si maduva spinarii.

Tesuturile si organele sunt conectate în permanenta la centrele de comanda. Anumite organe au ca principal rol captarea informatiilor asupra mediului. Este vorba de organele de simt, dar si de mii de receptori sensibili la durere, presiune, temperatura, la tensiune

musculara...Muschii, viscerele si glandele raspund instructiunilor primite de la sistemul nervos central.

Planul de organizare a conexiunilor noastre nervoase este destul de complex. Lungi lanturi de celule nervoase, legate unele de altele si uneori ramificate, asigura legatura

dintre organele centrale si cele periferice. Fiecare nerv cuprinde un fascicul de fibre conductoare, care sînt fiecare prelungirea

acestor celule nervoase, localizate în encefal sau maduva spinarii. Pe traiectul nervilor, ganglionii nervosi, un soi de aglomerare de neuroni, transfera informatia altor celule

nervoase. Majoritatea organelor noastre joaca rol de intrare si de iesire. De exemplu, ochiul este si receptor si efector. Fibrele nervoase senzitive asigura transmiterea senzatiei vizuale, în timp ce fibrele nervoase motorii conduc mobilitatea ochiului. Astfel informatia circula în fibrele senzitive ale periferiei sistemului nervos, în directia maduvei sau a creierului. Un

nerv poate fi transmitator de informatie într-un singur sens sau dublu sens. Se disting doua tipuri de fibre nervoase, dupa natura organului sau a tesutului deservit.

Fibrele somatice leaga organele de simt, pielea, muschii scheletici si articulatiile de sistemul nervos central. Ele formeaza reteaua de informare a organismului constienta.

Fibrele vegetative inerveaza viscerele si glandele. Ele sunt implicate în viata autonoma a organismului si formeaza reteaua de coordonare a miscarilor involuntare. Toate aceste fibre nervoase se grupeaza într-un numar de nervi bine determinat. Din encefal pornesc

direct 12 perechi de nervi, denumiti cranieni. Corpul contine în total 31 de perechi de nervi rahidieni din maduva spinarii. Fiecare dintre

acesti nervi trimite în maduva 2 radacini: posterioara regrupeaza fibrele senzitive, iar radacina anterioara, fibrele motorii.

Anumiti nervi rahidieni se grupeaza în puncte aflate în retele complexe denumite plexuri. Din plexul brahial porneste inervatia membrelor superioare, în timp ce plexurile lombar si

sacral dau nastere membrelor inferioare.La nastere avem 10-20 de miliarde de celule nervoase, numar care scade apoi treptat. Neuronii sunt printre cele mai specializate celule ale corpului uman. Aspectul lor diferit

reflecta larga paleta de functii pe care le integreaza. Un neuron care transmite senzatiile tactile nu seamana cu un neuron al creierului. Totusi amândoi poseda aceleasi atribute

fundamentale si relizeaza conducerea influxului nervos.O celula nervoasa se compune dintr-un corp celular, multiple ramificatii, denumite

dendrite, si o ramificatie principala sau fibra nervoasa principala, axonul. Corpul celular prezinta cel mai des o zona mai mare în care se afla nucleul. Ca orice alta celula, este sediul reactiilor chimice care alimenteaza activitatea neuronului. Dendritele care emana din corpul celular formeaza numeroase ramificatii. Extremitatile lor intra în contact cu celulele nervoase vecine. Axonul este un cordon lung, neted, cilindric care se termina prin câteva ramificatii. Poate conduce influxul nervos pe lungi distante, fara ca

semnalul sa piarda din amplitudine. Propagarea semnalelor nervoase este deseori comparata cu cea a semnalelor sonore ale telefonului, convertite în impulsuri electrice, cu

exceptia faptului ca acest cablu nervos este viu. Deplasarile sarcinilor electrice sunt urmarea a modificarilor complexe ale membranei axonului.

Atunci când se afla în repaus celula nervoasa este mai saraca în ioni de natriu decât mediul exterior.

Cum sodiul este purtator al unei sarcini electrice pozitive, diferenta de concentratie antreneaza o diferenta de sarcina electrica de o parte si de alta a membranei celulare. În repaus neuronul este comparabil cu o baterie electrica, cu un pol pozitiv si unul negativ.

Aceasta diferenta de sarcina constituie potentialul de repaus. Atunci când celula nervoasa este excitata, membrana sa reorganizeaza local; ea lasa sa treaca ionii de sodiu, care intra masiv în celula în câteva miimi de secunda. Aceasta antreneaza o reechilibrare a sarcinilor electrice si provoaca spontan o modificare a membranei: astfel se propaga

influxul nervos, de-a lungul membranei pâna la extremitatea fibrei. Diferenta de sarcini ce parcurg celula se numeste potential de actiune.

Înainte de a ajunge la destinatie, la extremitatea fibrei, alta celula e sa preia stafeta. Pentru a transmite mesajul celulele secreta substante chimice, neuromediatorii.

Anumite semnale au de strabatut distante lungi si trec prin numeroase statii intermediare, cum sunt cele care pleaca de la picior la creier. Altele trebuie sa fie

transmise de urgenta, de exemplu mesajele de durere. Morfologia diferitor celule nervoase reflecta specializarea lor într-una sau alta dintre functii. Dispozitivul lor de receptie a semnalelor are forme variate. Celulele situate în creier emit un numar mare de dendrite în mai multe directii, ceea ce le permite sa

capteze informatia de pe câteva canale. În retina, de exemplu toate dendritele sunt grupate de aceeasi parte, astfel încât sa capteze cât mai bine lumina.

Aspectul axonilor este diferit: ei formeaza fibre lungi în nervi, dar sunt mult mai scurti în creier. Cei mai mari axoni sunt înconjurati de o teaca mielinica, o substanta grasoasa.

Când axonii sunt protejati astfel ei transmit mesajele mai rapid.Specializarea neuronilor se repercuteaza asupra terminatiilor nervoase. Fibrele nervoase

motorii se grefeaza pe muschi prin intermediul ramificatiilor cu extremitati aplatizate, denumite „placi motorii”.

În piele, terminatiile fibrelor senzitive se diferentiaza în receptori sensibil la atingere, la caldura, la frig sau la durere...

În planul de ansamblu al circuitelor noastre nervoase, fiecare component – fiecare neuron – îsi are locul sau si, datorita acestei diversitati, sistemul nervos este o retea de

comunicare foarte performanta.

Sistemul nervos periferic

În greaca soma înseamna corp. Un corp atent în permanenta la modificarile mediului sau, un corp solicitat în permanenta de ceilalti. Un întreg program pentru sistemul nervos somatic, al carui rol este de a centraliza datele adunate din mediul exterior, pentru a

adapta, cât mai bine miscarile organismului. Sistemul nervos somatic trebuie sa îndeplineasca mai multe sarcini în paralel. Este cazul al situatiei când ne aflam la volanul masinii...A conduce implica întâi de toate a privi, a auzi si a-ti coordona miscarile. Trebuie, în plus, sa-ti alegi itinerarul, sa evaluezi situatii,

sa reactionezi la întâmplarile neprevazute...În cursul acestor secvente actiuni-reactii, neuronii senzitivi ne informeaza în permanenta despre crisparea mâinilor noastre pe volan. Concomitent sunt mobilizate si vazul si auzul.

Oricare ar fi situatia întâlnita, sistemul nervos elaborând raspunsuri instantanee opereaza

întotdeauna în acelasi mod. Fibrele nervoase senzitive furnizeaza informatiile: ele colecteaza senzatiile tactile, dureroase cu ajutorul unor terminatii situate în piele.

Perceptia pe care o avem asupra lumii exterioare se îmbogateste si prin senzatii auditive, olfactive, gustative si vizuale, adunate de fibrele senzitive.

Caile nervoase ascendente fac ca informatia sa urce pâna la cortexul cerebral. Pe traiect, maduva spinarii, bulbul rahidian si talamusul efectueaza o prima taiere a mesajelor

nervoase. Tot la nivelul maduvei spinarii sau al bulbului, caile nervoase trec de partea cealalta: senzatiile ce iau nastere în dreapta a organismului vor fi analizate de emisfera

stânga a creierului li invers. Perceptiile noastre sunt reglate de diverse regiuni specializate ale cortexului cerebral.

Fiecarei portiuni din suprafata corporala îi corespunde o zona precisa a cortexului senzitiv.

Alte regiuni trateaza informatiile legate de vedere, de auz etc.În vecinatatea fiecarei arii senzitive si senzoriale exista arii de asociere. În numeroase

coordonarea miscarilor necesita o reglare fina a motricitatii. Aceasta se bazeaza în mare parte pe cai descendente – ele trec prin talamus, bulb si cerebel – în comparatie cu caile sistemului piramidal. Controlul posturii, al echilibrului se efectueaza în bulbul rahidian, iar

cerebelul corecteaza miscarile si permite realizarea lor cu precizie.Aceste cai extrapiramidale au un rol esential: fara interventia lor, miscarile ar fi mult mai

putin precise, chiar dezordonate.Sistemul nervos vegetativ regleaza functiile involuntare ale corpului. Aceasta retea de cai

nervoase, complementara sistemului nervos somatic, inerveaza inima, muschii tubului digestiv si al plamânilor, muschii netezi ai peretelui vaselor sanguine si ai glandelor. El

actioneaza deci asupra circulatiei sanguine si a functiei cardiace, respiratiei, digestie si a excretiilor.

Contractiile muschilor viscerali si secretiile glandelor sunt automate, dar sistemul nervos vegetativ, nu este mai putin important. Ca si sistemul somatic, cuprinde fibre senzitive

„ascendente” si fibre „descendente” care deservesc organele. Fibrele ascendente sunt responsabile de sensibilitatea viscerala. Mult mai originala este

organizarea cailor nervoase descendente, care regleaza activitatea viscerelor si a glandelor. Aceste fibre contin nervi motorii, vasomotorii sau secretori. Ei fac parte din

ansambluri distincte: sistemul simpatic si parasimpatic. Fibrele nervoase apartin la unul dintre acesti sistem, unul stimuleaza activitatea, altul o inhiba.

Sistemul nervos simpatic pune organismul în starea de alarma: face sa creasca consumul energetic pregatindu-se sa raspunda la diferite agresiuni. Stimuleaza activitatea cardiaca

si respiratorie.Invers actioneaza sistemul parasimpatic, care intervine în trecerea în repaus a

organismului. Caile nervoase simpatice si parasimpatice sunt întotdeauna constituite din doua fibre

nervoase care se conecteaza la un ganglion nervos. Piesele cele mai importante ale sistemului parasimpatic sunt nervii vagi, ale caror fibre

deservesc inima, caile respiratorii etc.Reglarea contractiilor viscerale si a secretiilor rezulta dintr-un dozaj savant al activitatilor

nervoase simpatice si parasimpatice. Acest dozaj se face prin controlul a doi centri: hipotalamusul si trunchiul cerebral.

Hipotalamusul realizeaza schimburi de semnale nervoase cu sistemul limbic si cu talamusul; capteaza informatii pe cale sanguina, fiind sensibil la temperatura, presiune si

componenta chimica a sângelui; coopereaza cu hipofiza pentru a regla activitatea hormonala. Actionând în acelasi timp pe cale nervoasa si pe cale hormonala, ei

controleaza ansamblul mecanismelor reglatorii ale functiilor organice.Trunchiul cerebral leaga encefalul si maduva spinarii. El intervine în reflexe care asigura

controlul functiilor principale si regleaza presiunea sanguina si ventilatia pulmonara. Sistemul nervos vegetativ este uneori denumit sistem nervos autonom. Totusi

independenta sa de alte functii nervoase este relativa. Centrii somatici si vegetativi situati în encefal schimba informatii si colaboreaza strâns. Armonizarea functiilor noastre

vitale depinde de aceasta

Somnul şi visele – când organismul se reface

Petrecem aproape o treime din viata dormind. Timpul nu este însa pierdut din moment ce aceasta „activitate” va permite organismului sa-si revina dupa o zi de efort. Un somn de

buna calitate este esential pentru refacere. O buna igiena a vietii, programe regulate, activitatea fizica de peste zi si conditii adecvate favorizeaza somnul: se doarme mai bine într-o camera întunecoasa si silentioasa, la o temperatura apropiata de 18C. Stresul, ca si

diverse agresiuni pot determina tulburari ale somnului, insomnii, care afecteaza performantele organismului.

Alternanta somn-veghe se înscrie în mod normal într-un ciclu de 24 de ore care cuprinde 16 ore de activitate si 8 ore de repaus. Fiecare ciclu cuprinde trei stari distincte de

vigilenta: trezire, somnul lent si somnul paradoxal, care este asimilat visului. Î n faza de trezire, corpul este tonic si ochii sunt atenti. Creierul primeste si manevreaza o

cantitate de informatii: înregistrarea activitatii sale electrice arata unde neregulate si rapide, denumite unde beta. Chiar în afara oricarei activitati mentale, persista o usoara activitate cerebrala, ritmica si spontana. Ea se manifesta prin unde alfa, regulate si de

amplitudine redusa. Adormirea survine de regula spre ora 23. Corpul nostru începe sa se destinda, dar un anumit tonus muscular persista. Pleoapele se închid, iar miscarile oculare înceteaza.

Activitatea cerebrala scade, fenomen care se traduce pe electroencefalograma prin unde ample, denumite unde delta.

Acest somn este împartit în 4 faze. Adormirea este o perioada scurta în timpul careia pot surveni halucinatii, imagini mentale care sunt percepute într-o stare semiconstienta.

Stadiile urmatoare sunt însotite de o slaba activitate cerebrala si corporala. Somnul paradoxal apare dupa aproximativ o ora si 30 de minute. Este un episod de

aproximativ 20 de minute, caracterizat de o scurta reactivare a activitatii cerebrale – visul – însotita de miscari oculare rapide. În paralele activitatea musculara este inhibata, iar

corpul est ca si cum paralizat. Respiratia devine foarte neregulata. Majoritatea gândurilor noastre iau nastere în timpul somnului paradoxal. Treziti brusc în

plin vis, putem în general sa descriem în detaliu scena onirica. Dar amintirea se estompeaza rapid. Daca trezirea intervine în timpul somnului lent, orice rememorare a

visului e imposibila. Î n general se succed la vreo 5 cicluri de somn.

Care este utilitatea fiecarui somn? Nu o stim înca. Sigmund Freud a fost primul care a cercetat aceste zone mentale neexplorate.

Visele nu survin decât daca rezervele energetice ale creierului sunt suficiente. Ele consuma realmente mai multa energie decât starea de veghe. Unul dintre rolurile

fundamentale ale somnului ar fi sa favorizeze aparitia viselor, acesta parând sa joace un rol capital în functiile noastre cerebrale. Ele consolideaza pe de o parte, memorarea

anumitor episoade traite în timpul zilei si ar putea, sa participe la normalizarea comportamentelor noastre.

Î n final, se considera ca somnul paradoxal este necesar maturizarii sistemului nervos central la embrion si la sugar. Pâna la vârsta de 6 luni, el reprezinta jumatate din timpul

de somn si stimuleaza probabil trezirea facultatilor intelectuale ale copilului mic.

Memoria şi învaţare

Timp de secole, filozofii s-au întrebat ce diferentiaza conditia umana de cea a celorlalte specii animale. Omul pare dotat, cu un liber arbitru fara echivalent în regnul animal. La el

nu primeaza satisfacerea nevoilor naturale si pasiunile, i spiritul guverneaza corpul.De mai multe decenii, numeroase descoperiri au permis o mia buna întelegere a

functionarii creierului uman. Se stie ca o actiune la care gândim presupune o serie de activitati mentale. Perceptia unei situatii traite de integreaza într-o reprezentare a lumii si

a ta însusi. Atunci când, sub ochii nostri, se deruleaza o scena, suntem capabili sa discernam fiecare dintre elementele sale, sa le comparam cu stocul nostru de imagini

mentale si sa le denumim.Putem sa prevedem – cel putin în parte – consecintelele actelor noastre. Rationamentul

logic, creativitatea si decizia de a actiona se sprijina pe aceste facultati...Volumul creierului nu este determinant pentru capacitatile noastre intelectuale, dupa

cum nici numar de celule nervoase ce îl compun. Importante sunt calitatea conexiunilor si infinitatea circuitelor cerebrale. Se poate imagina ca gândul se naste prin dialogul dintre

diferiti centri de comanda ai sensibilitatii, ai motricitatii sau al afectivitatii. Practic vorbind, nu exista un centru al gândirii, ci zone cerebrale care sunt solicitate dupa natura

activitatilor mentale în desfasurare. Centrii care participa la ceea ce se cheama inteligenta par situati în neocortex, parte superficiala foarte dezvoltata a scoartei

cerebrale. Aici se formeaza reprezentarea pe care ne-o facem asupra lumii si a noastra însine, se precizeaza actele noastre, se dezvolta capacitatile noastre intelectuale.

Fiecare emisfera cerebrala este specializata în anumite activitati mentale. Emisfera stânga este predominanta în functiile limbajului, cel putin la dreptaci, si este implicata în logica, analiza critica, calcul... Jumatatea dreapta a creierului este mai degraba centrul

perceptiei formelor si a spatiului, a intuitiei si al activitatilor artistice. Cele doua emisfere coopereaza armonios pentru a rezulta o reconstructie mentala a lumii si a propriei

noastre persoane.La nivelul jumatatii drepte a creierului afluxul senzatiilor permite aparitia unei imagini cerebrale a corpului, sau schema corporala. Gândirea prin imagini este însotita de un proces de simbolizare. Asociata unui concept, imaginea se separa de real: forma unui

obiect, mirosul, culoarea sau textura sa capata o semnificatie. Un disc concav de portelan este o farfurie din care se manânca. Creierul uman poate crea si notiuni eminamente

abstracte: centrul unui cerc, de exemplu, care este notiune pur abstracta. Î n creierul stâng. Verbalizarea asociaza cuvinte imaginilor, etapa majora a simbolizarii. Limbajul permite exprimarea gândirii prin intermediul unui sistem de semne orale sau

grafice. El are o putere evocatoare fara egal. Chiar în întuneric, putem povesti o scena pa care am trait-o în imaginatie.

Centrii afectivitatii ti ai instinctului contribuie la luarea deciziilor. Rinencefalul, o regiune care ne regleaza pulsiunile, este sediul fiintei noastre afective. Informatiile pe care le

ofera centrilor superiori al constientei au o mare influenta asupra actelor noastre.Gândirea ia nastere din integrarea activitatilor cerebrale, iar gândul de constientizare

depinde de gradul de atentie. O informatie tratata local în creier devine constienta atunci când se încorporeaza unei imagini generalizate despre sine si despre lume. Din momentul în care a devenit constienta, gândirea noastra se poate organiza. Putem sa ne pregatim,

apoi sa ne conducem actele. Prin simpla gândire a unei senzatii sau a unei actiuni, sunt activate circuitele cerebrale

aferente sensibilitatii si motricitatii. Un sportiv poate astfel sa-si amelioreze performantele antrenându-se mental. El se vede în actiune, repeta mental gesturile sale,

se concentreaza, învata sa-si controleze emotiile...Corpul este supus, mai presus se orice, exigentelor vitale. Unele acte cotidiene sunt

automate si scapa constientei. Totusi faptele si gesturile noastre rezulta, multe dintre ele, dintr-o alegere voluntara, dintr-o reactie transformata în decizie.

Bunul-simt ne spune ca nu exista nici o diferenta între a învata a merge pe bicicleta si de a învata o lectie de filozofie. Învatarea motorie poate fi conditionata, în timp ce învatarea conceptuala face apel la capacitatile noastre de simbolizare. De fapt, aceasta clasificare apare astazi destul de arbitrara. Ucenicul brutar nu învata doar reproducerea gesturilor; el manevreaza notiuni abstracte, cum sunt cele de tipul greutatii si masurarii. Este vorba de o ucenicie complexa care respecta o strategie ce pune în functie memoria motorie si

memoria conceptuala. Diverse experiente realizate pe cimpanzei, începând din 1970, au aratat ca acestia

puteau acumula un vocabular si o sintaxa simpla. Ei utilizau simboluri si puteau formula lucruri noi sau sa evoce un subiect îndepartat în spatiu si în timp. Conditionarea permite maimutei sa asocieze unui obiect simbolul acestuia. Animalul poate atunci sa faca proba

imaginatiei simbolice.La om, memorarea lucrurilor învatate se desfasoara în mai multe faze. În timpul unei faze

senzoriale foarte scurte, perceptia este pastrata în asteptare fara a fi interpretata. Memorizarea pe termen scurt dureaza câteva zeci de secunde si corespunde muncii de

stocare. Foarte activ, creierul compara perceptiile, la regrupeaza prin asociere...Capacitatea memoriei pe termen scurt este relativ redusa: ea permite sa se retina

simultan sapte informatii simple sau elementare. Imaginile sau cuvintele familiare se memorizeaza mai usor caci sunt „preetichetate”. Prenumele Robert nu constituie decât o

singura informatie. În schimb numele comunei flamande Zwijndrecht va fi dificil de memorat pentru cel care nu stie sa îl pronunte. Va reusi mai usor despartindu-l în trei

parti: ZWI JN DRECHT.Memorarea pe termen lung rezulta din consolidarea achizitiilor. Acestea constituie o

mediateca gigantica în reorganizarea continua, în care se poate ajunge la informatii prin tema, prin categorie, prin cuvânt-cheie... Se spune uneori despre o persoana ca are o buna memorie vizuala sau auditiva. În realitate, simturile, precum vederea si auzul, nu

sunt decât porti de intrare a informatiei. Memoria conceptuala corespunde unui grad ridicat de organizare: muzicianul utilizeaza cunoasterea solfegiului pentru a memora o melodie, geometrul reproduce din memorie

un plan, reconstruindu-l mental etc.Atunci când citesti, percepi desenul cuvintelor, le structurezi în grupe de cuvinte, le

atribui un sens, procedezi la regrupari pe categorii în functie de context...Uitarea traduce o incapacitate de a regasi date în arhivele noastre personale. Prin

exersarea memoriei se perfectioneaza o strategie de clasificare a informatiilor; ele pot fi consultate mai usor. Totusi, multe amintiri par inaccesibile. Ele pot reaparea uneori,

redesteptate de o senzatie sau de hipnoza.„ Amprenta cerebrala” a unei amintiri nu este decât o modificare a activitatii biochimice a

celulelor nervoase, însotita de întrarea contactelor în circuitele noastre nervoase. Mecanismele memoriei sunt indisociabile de cele ale perceptiilor, ale atentiei, ale

motivarii, ale emotiilor... Sunt doar localizati la diferite „etaje” ale creierului.Hipocampul este regiunea care participa sa memorarea faptelor noi. Aparitia sistemului limbic, creierul emotiilor. Aceasta explica probabil de ce evenimentele legate de emotii

puternice sunt memorate mai bine.Rolul altor structuri cerebrale a fost pus în evidenta la indivizi prezentând leziuni ale creierului. S-a putut demonstrat ca partile anterioare ale lobilor temporali intervin în

memorarea cuvintelor, imaginilor sau melodiilor.Dar functiile cerebrale intacte nu garanteaza o memorie buna, dupa cum nici un

instrument bun nu creeaza un bun muzician. A sti înseamna întâi de toate a învata!

Reacţia la stres – a face faţă urgenţelor

Solicitarile suferite la locul de munca, somajul si excluderea sociala, probleme familiale, agresiuni sonore, aglomeratia din mijloacele de transport în comun... Aceste situatii,

printre multe altele, genereaza ceea ce uneori este considerat boala secolului: stresul. El se poate declansa ca reactie la micile agresiuni cotidiene sau atunci când corpul se afla în

pericol. Stresul antreneaza o cascada de reactii fiziologice. Motorul se ambaleaza, iar aceasta apasare pe acceleratie pregateste organismul pentru fuga sau pentru lupta.

Ritmul cardiac creste, ca si debitul sanguin, ceea ce favorizeaza irigarea si deci oxigenarea muschilor si a creierului. În paralel, bronhiile se dilata si respiratia devine

accelerata: efortul este însotit de un consum crescut de oxigen. Contractati, muschii sunt gata sa dea randamentul maxim. Pupilele sunt dilatate, iar privirea e patrunzatoare.

Transpiratia creste si permite corpului sa se racoreasca...În cursul unei vieti, aceste reactii survin în diverse situatii. Frica, de exemplu, este una dintre acestea. În caz de agresiune, poate fi util sa-ti aduni fortele pentru a reactiona

rapid si eficace. Dar, în modul nostru de viata „civilizat”, resimtim mai curând anxietate sau angoasa. Muschii nu mai raspund atât de promt temerilor si solicitarilor zilei de

mâine. Confruntat cu dusmanii imaginari, corpul nu îi recunoaste ca atare si îsi cheltuie energia în pierdere.

Tensiunea permanenta, cum este cea pe care o da frica, modifica fiziologia mediului nostru intern. În conditii normale, acesta este relativ stabil. Temperatura, circulatia

sanguina, volumul si compozitia lichidelor corpului, ritmurile cardiac si respirator tind sa pastreze valori constante. Dar angoasa, socurile emotionale, ca si tot felul de agresiuni

fizice – expunerea la temperaturi extreme, privarea de oxigen, hemoragia, socul operator – bulverseaza acest echilibru.

Daca agresiunea este de scurta durata, revenirea la normal are loc rapid si natural. Dar daca organismul se confrunta cu agresiuni permanente sau repetate, el slabeste si se

instaleaza stresul. Fiziologic, stresul se exprima printr-o activitate nervoasa si hormonala. Hipotalamusul,

sistem de alarma al organismului, este informat despre agresiuni de mesajele nervoase. Este sensibil al modificarile de temperatura, presiune si de compozitia sanguina. Când percepe anomalii ale acestor parametri, el activeaza sistemul nervos simpatic si trimite

mesaj chimic la hipofiza. Sistemul nervos simpatic regleaza viata viscerala. El accelereaza activitatea inimii si

respiratiei, dilata bronhiile si pupilele. Hipofiza secreta hormonul ACTH, care stimuleaza glandele suprarenale. Aceste glande joaca rol capital în fenomene de stres. În caz de agresiune, ele elibereaza substante ca adrenalina, care stimuleaza aparatul cardio-vascular si respiratia, dar si hormonii steroizi, cortisolul, un antiinflamator puternic.

Secretia glandelor suprarenale favorizeaza folosire energiei produse de organism. Este esential deoarece rezistenta la agresiune consuma enorm. Acest consum se face pe seama altor functii, cum ar fi digestia, care sunt întârziate. Daca stresul persista, pot aparea numeroase simptome: ulcer, tulburari digestive, afectiuni cardio-vasculare,

eczema, depresia, oboseala...Un stres prelungit poate sa duca la insuficienta suprarenala cronica.

Nu este mai putin adevarat ca fiecare reactioneaza sa stres în stilul propriu. Componenta emotionala a stresului este importanta: în functie de experienta individului, amenintarea

va fi resimtita ca grava sau minora. Un pericol recunoscut, în fata careia nu se poate elabora strategii de aparare, nu este la fel de stresant ca o amenintare neprecizata în fata careia te simti neputincios. Frica ne împinge sa reactionam, în timp ce angoasa ne retine.O buna igiena a vietii favorizeaza rezistenta la stres – timp suficient de somn, momente de calm, hrana corecta....Dar nu e întotdeauna usor sa-ti modifici modul de viata, iar o

schimbare prea brutala poate fi si ea o sursa de stres.Durerea a fost mult timp perceputa ca o experienta intima despre care era preferabil sa se pastreze tacerea si care trebuia suportata în liniste. Aceasta conceptie stoica nu mai este astazi de actualitate si studiul durerii, ca si abordarea sa medicala au facut mari

progrese în ultimele decenii. Experienta dureroasa este dificil de evaluat, intensitatea durerii resimtite si

caracterizarea sa variaza de la un subiect la altul. Nu este mai putin adevarat, simptomul „durere” constituie un sistem de alarma eficace. El avertizeaza despre o eventuala

afectare a integritatii si permite, daca nu prevenirea, cel putin supravegherea. De aceea, este necesar sa nu o subestimam.

Exista mai multe tipuri de durere, produse de o varietate de afectari. Cele acute iau nastere în piele, în muschi, în ligamente sau în viscere. Ele sunt provocate de lovituri, de

rasuciri, de piscaturi sau agresiuni termice ori chimice. Cele cronice sunt deseori revelatoare pentru afectiuni grave, cum ar fi cancerele. Când sunt asociate unor afectiuni benigne, ele pot persista dupa vindecare; într-adevar, o durere poate fi resimtita chiar în

absenta unei cauze organice. Componentele durerii sunt de mai mult ordine. Identificarea sa se bazeaza pe caracterele senzoriale. Este perceputa ca o arsura, o întindere, o descarcare electrica? Este pulsatila, iradianta sau se manifesta prin junghiuri? Scurta sau prelungita? Localizata sau difuza?

Importanta acordata simptomului dureros variaza de la o cultura la alta, dar în functie de experienta de viata a fiecaruia. Un „psihic de otel” permite alergatorului de fond sa

suporte suferinta fizica pe care o produce. De altfel, durerea va fi mai mult sau mai putin puternica dupa gradul de atentie care i se acorda, dupa cum este anticipata sau dupa

cum stim ca o putem neutraliza. O durere de dinti, de exemplu, va fi mai intensa noaptea, atunci când nu exista alte preocupari care sa ne distraga atentia si când dulapul cu medicamente din baie este

gol...Durerea comporta de asemenea o componenta afectiva si emotionala. Teama sau

angoasa o accentueaza. Dar daca este asociata unei experiente pozitive, ea poate deveni imediat suportabila: pentru a seduce, unii vor suporta fara sa crâcneasca o multitudine de

mici suplicii... În sfârsit durerea se exprima prin suspine sau grimase, prin gemete sau strigate... Aceste

manifestari reprezinta componenta sa comportamentala. Mecanismele durerii sunt complexe. Terminatiile nervoase sensibile la stimuli durerosi,

denumite nociceptori, sunt prezente în cantitate variabila în tot corpul uman, cu exceptia creierului. Stimularea trebuie sa fie de o anumita intensitate pentru a fi resimtita.

Daca pragul durerii este atins, fibrele nervoase sunt activate si transmit mesajul dureros. Aceste fibre nervoase sunt de doua tipuri. Unele raspund la lovituri sau arsuri, având o

viteza de propagare cam de 5-30 m/s, izolati de teaca mielinica.Altele conduc informatia mai lent de 2 m/s legate de agresiuni chimice, mecanice sau

termice.Mesajele dureroase provenite de la nivelul pielii, muschilor sau viscerelor converg spre maduva spinarii prin nervii spinali. Ele sunt conduse pâna la nivelul creierului. Odata

ajunsa la talamus ea devine efectiva. Este data alarma si organismul reactioneaza intens. Simptomul durerii evita aparitia unor daune fizice.

Exista sisteme de control al durerii. Stimularile tactile, transmise la maduva spinarii de fibre nervoase groase, sunt succeptibile de a închide usa mesajelor dureroase. De

exemplu când ne lovim la tibia, noi frecam piciorul pentru a atenua durerea. De altfel centrii nervosi situati deasupra maduvei spinarii sunt la originea mesajelor inhibitori ale durerii. În ultima instanta substantele analoge morfinei, enkefalinele si endorfinele, sunt

produse de celule ale creierului. Ele au o actiune analgezica.Perceptia dureroasa nu este în mod obligatoriu proportionala cu intensitatea stimularii, ea

depinde si de eficacitatea sistemelor noastre de control. Noi suntem toti egali în fata durerii...