Forme de poluare

Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata cat mai ales a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social - economice a acestuia.

Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.

Poluarea,printre alte clasificari, este clasificata in poluare naturala si poluare artificiala.Sursele naturale principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale padurilor si altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice.

Eruptiile vulcanice care genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi exercitand influente negative asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de ramanere in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului.Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele , care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importanta sursa de fum si cenusa, care se produc atunci cand umiditatea

climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului.

Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting: - poluare industriala -20 - 25% poluare casnica -50 - 60 % poluare datorata mijloacelor de transport -20- 25 %

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala

Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, sunt principalele surse ale poluarii atmosferice dar la acestea putem adauga orice arderi din care rezulta substante poluante. Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de incalzirea locuintelor sau de gazele de esapament eliminate de autovehicule, polueaza atmosfera cu numeroase substante daunatoare sanatatii, aceste substante provoaca, printre altele, boli respiratorii si alergii, precum si ploi acide ce distrug padurile.

Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in atmosfera.Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi. O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.)Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre poluantii devastatori.

Formaldehida este o substanta toxica si a fost inclusa de catre oamenii de stiinta in clasa substantelor probabil cancerigene. Totusi o putem gasi chiar in casele noastre, fiindca ea intra in componenta dezinfectantilor, adezivilor pentru tapet, vopselelor, materialelor textile rezistente, spumelor folosite pentru izolare si, cel mai important, in mobilierul facut semifabricate din lemn: pal, PFL, placaj. Fumul de tigara contine, de asemenea, cantitati mari de formaldehida.

Prezenta unei singure piese de mobilier nu este de obicei suficienta pentru a reliza concentratii nocive de formaldehida, insa combinarea mai multor surse de formaldehida poate fi periculoasa.

Efecte asupra sanatatii

In cazul in care va expuneti la o cantitate mare de formaldehida in timp scurt, adica atunci cand lucrati sau dormiti in camere slab ventilate in care exista surse care emit aceasta substanta, puteti sa suferiti de iritatii ale ochilor, nasului, gatului, sau pielii, de dureri de cap sau tulburari de somn.

Daca va expuneti timp indelungat la o sursa de formaldehida, puteti sa suferiti de reactii alergice, crize de astm bronsic, la persoanele sensibile. In cel mai grav caz pot aparea cancere pulmonare, dar riscul

este mic.

Foarte sensibili sunt copiii. Daca la cateva zile dupa ce ati cumparat mobilier nou, copilul dumneavoastra are semne similare cu cele intalnite in raceala, gripa sau da semne de alergie, nu il mai lasati sa stea in camera in care ati pus mobila, pana mirosul neplacut al acesteia nu dispare. Fumul de tigara contine formaldehida, asadar nu fumati in camera copiilor.

Pentru a evita aceste efecte Asociatia pentru Protectia Consumatorilor va recomanda:

1. Intrebati vanzatorul din ce este facut mobilierul si cumparati produse cu emisie scazuta de formaldehida. Adezivii facuti din rasini formaldehidice cu uree sunt mai periculosi decat cei cu fenol. 2. Daca mobilierul are un miros puternic, aerisiti-l, sau ventilati bine incaperile. 3. Temperatura ridicata si umiditatea cresc emisia de formaldehida. Aerisiti baia si bucataria atunci cand spalati sau gatiti. 4. Nu plasati mobilierul alaturi de surse de caldura. 5. Spalati draperiile care nu necesita calcare, inainte de folosire. 6. Nu folositi in spatii inchise spume izolatoare pe baza de uree-formaldehida.

V.Legea Protecţiei Mediului Sectiunea a 2-a 17 Protectia atmosferei Art. 41. Prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorareacalităţii acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şia bunurilor materiale. Art. 42. Autoritatea centrală pentru protecţia mediului promovează politicile regionale şi globale,fundamentând principiile şi acţiunile specifice, atât la nivel naţional, cât şi local, privind protecţiaatmosferei.Politica naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din urmatoarele: a) introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea poluanţilor la sursă; b) gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi până la realizareacelor mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea de regenerare a atmosferei; c) gestionarea resursei de aer, în sensul asigurării calităţii corespunzătoare securităţiisănătăţii umane; d) modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de monitorizare integrata a calităţiiaerului. Art. 43. Autoritatea centrala pentru protecţia mediului, cu consultarea ministerelor competente,elaborează normele tehnice, standardele şi regulamentele de aplicare privind: a)

calitatea aerului în funcţie de factorii poluanti din atmosferă; b) emisiile de poluanţi atmosferici pentru surse fixe şi mobile, precum şi condiţiile derestricţie sau de interdicţie pentru utilizare, inclusiv pentru substanţele care afectează stratul deozon; c) calitatea combustibililor şi carburanţilor, precum şi reglementările privind vânzarea-cumpararea şi transportul acestora; d) pragul fonic şi reglementări pentru limitărea zgomotelor; e) supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi analiză, amplasarea punctelor şiinstrumentelor pentru probare şi analiză, frecvenţa măsurătorilor şi altele; f) identificarea, supravegherea şi controlul agenţilor economici a căror activitate estegeneratoare de risc potenţial şi/sau de poluare atmosferică; 18 g) sistemul de notificare rapidă, în caz de poluare acută a atmosferei cu efecte transfrontieră,a autorităţilor desemnate cu aplicarea Convenţiei privind efectele transfrontieră ale accidentelor industriale. Normele tehnice, regulamentele de aplicare, respectiv standardele, se elaborează în termende un an, respectiv 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Art. 44. Autoritatea centrală pentru protecţia mediului supraveghează şi controlează aplicarea prevederilor legale privind protecţia atmosferei, în care scop: a) constată apariţia episoadelor de poluare a atmosferei, dă alertă şi/sau emite prognozelegate de acestea; b) dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare, învederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare; c) solicită măsuri tehnologice, aplică restricţii şi interdicţii în vederea prevenirii, limitării saueliminării emisiilor de poluanţi; d) aplică sancţiunile prevăzute de lege în caz de nerespectare a măsurilor dispuse. Art. 45. Proprietarii şi deţinătorii legali de teren sunt obligaţi să întretina şi să extindă perdelele şialiniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii deregenerare a atmosferei, protecţia fonica şi eoliana. Art. 46. Autorităţile vamale au obligaţia să nu permită intrarea/ieşirea din ţară a surselor mobile poluante care nu respectă dispoziţiile autorităţilor competente, conform legii. Art. 47. Persoanele fizice şi juridice au urmatoarele obligaţii în domeniu: a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologiceadecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici; b) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de măsură, săasigure corecta

lor functionare, să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităţilor pentru protecţia mediului, datele necesare; c) să îmbunatăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună înexploatare instalaţiile prin care se depaşesc limitele maxime admise; d) să asigure, la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea sauîncetarea activităţii generatoare de poluare; 19

e) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonica a surselor generatoare de zgomot ţi vibraţii, să verifice eficienţa acestora şi să pună în exploatare numai pecele care nu depasesc pragul fonic admis. VI.Anexe 20 Fig. 1 Efectul de seră Fig.2 Distrugerea pădurii ca urmare a poluări (ploaia acidă) 21

Fig.3 Eliminarea gazelor de eşapamentBibliografie 22

a. “Tehnologii moderne de aprindere si de reducere a emisiilor poluante inatmosfera”-Gheorghe DUCA,Alexandru CRACIUN,Tudor SAJIN,Aurel GABA,LucianPAUNESCU - editura Chisinau,2002 b. “Ecologie si protectia mediului”-Angela Gavrilaş,Marius Doliş ,editura Alfa,Ia

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala. Procesele de productie industriala. Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine, sau alte centre. Procedeele de productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substantele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe. In momentul procesului de combustie, substantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera de furnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atmosferice, gazele de esapament provenind din focare se raspandesc local sau la distante medii, - uneori chiar si mari - cazand din nou sub forma de particule mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emisie. Degajarile industriale in ultima instanta nimeresc in sol, e cunoscut faptul ca in jurul uzinelor metalurgice in perimetrul a 30-40 km in sol e crescuta concentratia de ingrediente ce intra in compozitia degajatilor aeriene a acestor uzine. Transporturile - sursa de poluare

Transporturile sunt, dupa cum bine stiti, o alta importanta sursa de poluare. Astfel, in S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar in unele localitati ajung chiar si pana la 90%. Autovehiculele care functioneaza cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce in ce mai mult in seama. Orasele mari sau aglomeratiile urbane dense sunt afectate in mare masura de transporturile cu eliberare de noxe. Poluarea aerului relizata de autovehicule prezinta doua mari particularitati: in primul rand eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentratii ridicate la inaltimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera. In al doilea rand emisiile se fac pe intreaga suprafata a localitatii, diferentele de concentratii depinzand de intensitatea traficului si posibilitatile de ventilatie a strazii. Ca substante care realizeaza poluarea aerului, formate dintr-un numar foarte mare (sute) de substante, pe primul rand se situeaza gazele de esapament. Volumul, natura, si concentratia poluantilor emisi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului si de conditiile tehnice de functionare. Dintre aceste substante poluante sunt demne de amintit particulele in suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compusii organici volatili (benzenul), azbestul, metanul si altele. Los Angeles este o aglomerare urbana-suburbana cladita pe o coasta deluroasa, avand in vecinatate la sud si la est Oceanul Pacific. Muntii se intind la est si la nord; de asemenea la nord se gaseste San Fernando Valley, o parte a orasului cu aproximativ o treime din populatia orasului. Los-Angeles-ul face legatura intre regiunile sale prin intermediul unor mari autostrazi de otel si beton, construite pentru transportul rapid, la mari viteze, dare care este de obicei congestionat de trafic. Smogul produs de gazele de esapament ale masinilor sau de alte surse este o problema continua a poluarii. Eruptiile vulcanice - sursa de poluare

Eruptiile vulcanice genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi care, schimba local nu numai micro si mezorelieful zonei in care se manifesta, dar exercita influente negative si asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de remanenta in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii cercetatori apreciaza ca, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestra provine din activitatea vulcanica - o importanta

sursa de poluare aer. Aceste pulberi se presupune ca au si influente asupra bilantului termic al atmosferei, impiedicand dispersia energiei radiate de Pamant catre univers si contribuind in acest fel, la accentuarea fenomenului de "efect de sera", produs de cresterea concentratiei de CO 2 din atmosfera. Furtunile de praf - sursa de poluare

Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele ce formeaza "scheletul mineral" si le transforma in suspensii subaeriene, care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Cercetari recente, din satelit, au aratat ca eroziunea eoliana numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. In acest context, se pare ca desertul Sahara inainteaza in fiecare an cu 1.5 pana la 10 km. Furtuni de praf se produc si in alte zone ale globului. Astfel, in mai 1934, numai intr-o singura zi, un vant de o violenta neobisnuita a produs un intens proces de eroziune eoliana pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au intunecat Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe catre Atlantic. In 1928, la 26 si 27 aprilie, o furtuna a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 - 25 mm pe o suprafata de 400 000 km 2 , situata in zona precaspica. Evaluarile facute cu acest prilej au aratat ca, numai pe teritoriul tarii noastre s-au depus circa 148 milioane m 3 de praf, din cantitatea totala ridicata. Incendiile naturale - sursa de poluare

Incendiile naturale, o importanta sursa de fum si cenusa, se produc atunci cand umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului. La sfarsitul anului 1982 si inceputul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de paduri tropicale. In coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar in Ghana, in timpul aceleiasi secete, a fost distrusa prin foc o mare suprafata de paduri si circa 10% din plantatiile de cacao. In anii deosebit de secetosi, chiar si in zonele temperate, se produc dese incendii ale padurilor. Astfel, in 1992, dupa o succesiune de ani secetosi, au izbucnit incendii devastatoare chiar si in padurile Frantei si ale Poloniei. Se pare ca situatia climatica din deceniul 80 a extins mult suprafetele de paduri vulnerabile la incendii pe intregul glob. Activitatile casnice - sursa de poluare

Activitatile "casnice" sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, asa cum este si tara noastra, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, iar ca pret, in unele locuri, are un ritm de crestere mai mare decat alimentele. Cauza cresterii zi de zi a pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. In S.U.A. si India se ard anul circa 130 milioane de tone de lemn de foc; in S.U.A. aceasta cantitate asigura doar 3% din consumul de energie, in timp ce in India, aceiasi cantitate asigura 25% din consum. Deci, pentru tarile in curs de dezvoltare, lemnul de foc constituie o necesitate legata de satisfacerea consumurilor energetice. Dar nu numai pentru aceste tari consumul de lemn este o necesitate; tari ca Suedia, Danemarca, Finlanda au ca obiectiv, in politica lor economica, reducerea consumului de petrol si, in compensatie, cresterea contributiei energetice a lemnului de foc. Chiar in S.U.A., acolo unde pretul altor surse de energie a crescut considerabil, s-a produs o orientare spectaculoasa catre folosirea lemnului. Se apreciaza, de exemplu, ca in aceasta tara, dupa 1973,

folosirea energiei obtinute din lemn, in sectorul casnic, a sporit de doua ori. Vanzarile anuale de sobe, intre 1972 si 1979, au sporit de noua ori, iar in 1981 s-au vandut pe teritoriul Statelor Unite circa 2 milioane de sobe pentru incalzirea locuintelor cu lemne. Fumul emis de sobele cu lemne are o culoare albastra fumurie si contine o cantitate insemnata de materii organice, care se apreciaza ca pot fi cancerigene. Dar in scopuri casnice nu se ard numai lemn, ci si cantitati enorme de carbuni, petrol, si gaze naturale, din care rezulta de asemenea substante toxice.

Gazul carbonic

Gazul carbonic(CO 2 ), numit stiintific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce clorul pentru fotosinteza. CO 2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reancalzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO 2, temperatura atinge 470° C. Bioxidul de carbon intalnit in atmosfera in proportie de 0,03% nu produce tulburari manifestate decat in situatiile in care este impiedicata trecerea gazului din sangele venos in alveola pulmonara si eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar in momentul in care presiunea partiala a CO 2 din aer creste atat de mult incat impiedica eliminarea acestui catabolit. Initial apare o crestere a CO 2 din sange (hipercapnie) mai putin datorita patrunderii lui din aerul exterior, cat datorita autointoxicarii organismului. Pe masura ce creste concentratia in aerul atmosferic, intervine si solubilizarea lui in plasma sanguina datorita presiunii partiale crescute; la autointoxicare se asociaza intoxicatia exogena. Primele tulburari apar in jurul concentratiei de 3% manifestata prin tulburari respiratorii (accelerarea respiratiei), apare apoi cianoza, urmata de tulburari respiratorii si circulatorii insotite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic. Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in atmosfera. Praful

Praful provine din diviziunea materiei fine in particule aproape coloidale de 10-100 nm. Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picaturi lichide. Sursele generatoare de praf : Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi. O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din cadrul larg al industriei materialelor de constructii se detaseaza, sub aspectul impactului exercitat asupra mediului

ambiant, industria cimentului . Materialele de baza, care intra in fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecata cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute si aplicate doua procedee de fabricare: procedeul uscat, in care materiile prime sunt deshidratate, faramitate in mori speciale si trecute apoi in cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi inalte procedeul umed, in care materiile prime se amesteca cu apa, apoi in stare umeda se macina in mori speciale, dupa care, partea rezultata este trecuta la randul ei in cuptoare rotative, unde procesul este acelasi ca la procedeul uscat Temperaturile din cuptoare determina mai intai faramitarea materialului, cu formare de clincher iar apoi, prin macinare, se obtin particule foarte fine, care constituie cimentul propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantitati mari de praf, in toate verigile lantului tehnologic: uscatoare, mori de materii prime, cuptoare, procese intermediare. din uscatoare se elimina in atmosfera aproximativ 10% din cantitatea introdusa in mori, 1-3% din cantitatea prelucrata, in cuptoarele rotative, 10% in procesele intermediare, intre 2 si 4% In total se pierde intre 20 si 25% din materia prima prelucrata la procedeul uscat si 10-45% la procedeul umed. Praful rezultat din industria cimentului este imprastiat pana la distanta de peste 3 km fata de sursa, concentratia acestuia in apropierea surselor, variind intre 500 si 2 000 t/km 2 /an. Fumul

Fumul constituie partea invizibila a substantelor ce se elimina prin cosurile intreprinderilor industriale si este constituit din vapori de apa, gaze, produsi incomplet arsi (carbune, hidrocarburi, gudroane etc.) si alte impuritati inglobate si eliberate cu ocazia arderii. Fumul are o culoare albicioasa daca arderea este completa. Culoarea neagra indica o ardere incompleta, datorita lipsei de aer, precum si prezentei in cantitate mare a carbunelui si a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roscata, cenusie sau bruna, dupa cum carbunele contine fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0,075m). Cenusa

Cenusa rezulta in exclusivitate din combustibili solizi. Proportia sa variaza intre: 5-15% la antracit (carbune superior, deci cu ardere mai completa) 40-50% la carbunii inferiori (lignit, turba, etc.) Cenusa se compune din : compusi minerali puternic inglobati in masa carbunelui. In aceasta categorie sunt cuprinsi compusii de Si, Al, Fe, Ca, Mg si/sau S impuritati (cenusa mecanica) provenite din roca in care se afla inglobat zacamantul. Cenusa ramane in cea mai mare parte in focar si este indepartata prin procedee mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre cos de catre puternicul curent de aer format in camera de ardere. In marile centrale termoelectrice, la trecerea prin cos, cenusa este captata aproape in totalitate. Monoxidul de carbon

Monoxidul de carbon(CO)este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre poluantii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub forma de combinatii chimice, care se oxideaza, transformandu-se in gaz carbonic (CO 2 ) sau in oxid de carbon (CO) daca combustia este incompleta.

Monoxidul de carbon se formeaza in mod natural in metabolismul microorganismelor si in cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se raspandeste in atmosfera sau se formeaza in stratosfera sub efectul razelor UV. CO este produs in lant de decompozitie troposferica a metanului prin intermediul radicalului OH. O cantitate echivalenta de CO se formeaza prin actiunea omului in momentul combustiei carbonului si hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completa decat daca motoarele merg in plina viteza. Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantitati sunt fixate in sol si sunt degradate de microorganisme. Cantitatile reziduale se ridica in straturile mai inalte ale atmosferei. CO este un gaz toxic pentru oameni si animale. El patrunde in organism prin plamani si blocheaza fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai important decat cel al oxigenului. Nivelul de otravire depinde de saturatia sanguina, de cantitatea de CO din aer si volumul respirat. Dioxidul de Sulf

Dioxidul de sulf (SO2), produs in principal de arderea carbunelui dar prezent si in emisiile motoarelor diesel, se combina cu apa din atmosfera si provoaca ploile acide care distrug vegetatia si cladirile. Azotul

Compusii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO 2 este unul din cei mai periculosi poluanti. Sursa principala a acestui gaz o reprezinta motoarele cu ardere interna, in special a automobilelor. NO 2 se formeaza la temperatura ridicata din tevile de esapament. Cantitati importante de NO 2 dau nastere si la arderea carbunilor. In afara de faptul ca NO 2 este toxic ca atare la anumite concentratii, el contribuie nemijlocit la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcatuit din diversi compusi chimici si avand ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosfera). Sub influenta razelor solare mai ales ultraviolete (UV) intre acesti compusi se produc reactii secundare si tertiare din care iau nastere alte substante, ca ozon, PAN, acroleina, formaldehida, peroxiacetilnitrati, etc. Dintre acestea PAN si ozonul au efecte toxice deosebit de puternice. Bioxidul de azot sub actiunea razelor UV reactioneaza si da oxid de azot si oxigen atomic. O parte din acesta se combina cu oxidul de azot regenerand NO 2, proces ce duce la mentinerea NO 2 in atmosfera. Alta parte a oxigenului atomic se combina cu O 2 si da ozonul, foarte reactiv si puternic oxidant. Ozonul reactioneaza cu resturile de hidrocarburi care apoi se combina cu PAN. PAN are puternice efecte toxice asupra plantelor, chiar la concentratii mici producand necroze ale tesuturilor frunzelor, inhiba fotosinteza.

In cursul unui act respirator, omul in repaus trece prin plamani o cantitate de 500 cm 3 de aer, volum care creste mult in cazul efectuarii unui efort fizic, fiind direct proportional cu acest efort. In 24 ore in mediu omul respira circa 15-25 m 3 de aer. Luand comparativ cu consumul de alimente si apa, in timp de 24 ore, omul inhaleaza in medie 15 kg de aer in timp ce consumul de apa nu depaseste de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezulta din aceste date importanta pentru sanatate a compozitiei aerului atmosferic, la care se adauga si faptul ca bariera pulmonara retine numai in mica masura substantele patrunse pana la nivelul alveolei, odata cu aerul inspirat. Din punct de vedere al igienei , aerul influenteaza sanatatea atat prin compozitia sa chimica, cat si prin proprietatile sale fizice (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii, presiune). In ceea ce priveste compozitia chimica distingem influenta exercitata asupra sanatatii de variatii in concentratia componentilor normali, cat si actiunea pe care o exercita prezenta in aer a unor compusi straini. Efecte directe ale poluarii

Efectele directe sunt reprezentate de modificarile care apar in starea de sanatate a populatiei ca urmare a expunerii la agenti poluanti. Aceste modificari se pot traduce in ordinea gravitatii prin: cresterea mortalitatii cresterea morbiditatii aparitia unor simptome sau modificarii fizio-patologice aparitia unor modificari fiziologice directe si/sau incarcarea organismului cu agentul sau agentii poluanti

Efecte de lunga durata ale poluarii

Efectele de lunga durata sunt caracterizate prin aparitia unor fenomene patologice in urma expunerii prelungite la poluantii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumularii poluantilor in organism, in situatia poluantilor cumulativi (Pb, F etc.), pana cand incarcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificarile patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lunga durata apar dupa intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani . Manifestarile patologice pot imbraca aspecte specifice poluantilor (intoxicatii cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene, mutagene si teratogene) sau pot fi caracterizate prin aparitia unor imbolnaviri cu etimologie multipla, in care poluantii sa reprezinte unul dintre agentii etimologici determinanti sau agravanti (boli respiratorii acute si cronice, anemii etc.). Poluanti iritanti

Poluantii iritanti realizeaza efecte iritative asupra mucoasei oculare si indeosebi asupra aparatului respirator. In aceasta grupa intra pulberile netoxice, precum si o suma de gaze si vapori ca: Bioxidul de sulf Bioxidul de azot Ozonul Substantele oxidante Clorul Amoniacul etc. Poluarea iritanta constitue cea mai raspandita dintre tipurile de poluare, rezultand in primul rand din procesele de ardere a combustibilului, dar si de celelalte surse de poluari. Poluanti fibrozanti

Poluantii fibrozanti produc modificari fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai raspanditi sunt: Bioxidul de siliciu Azbestul Oxizii de fier Compusii de cobalt Bariu etc. Sunt mult mai agresivi in mediul industrial unde determina imbolnaviri specifice care sunt exceptionale in conditii de poluare a aerului. Totusi poluarea intensa cu pulberi poate duce la modificari fibroase pulmonare. Poluanti alergenici

Poluantii alergenici din atmosfera sunt cunoscuti de multa vreme. Indeosebi este cazul poluantilor naturali, responsabili de un numar foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate: Polen Fungi Insecte Praful din casa Pe langa acestea se adauga poluantii proveniti din surse artificiale - in special industriale - care pot emite in atmosfera o suma de alergeni completi sau incompleti. Pe primul loc din acest punct de vedere, se gaseste industria chimica (industria maselor plastice, industria farmaceutica, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate si situatii cu aparitia unor fenomene alergice in masa, ca cel de la New Orleans din 1958 in care alergenul a fost identificat in praful provenit de la deseuri industriale depuse in holde. Poluanti cancerigeni

Organici Anorganici Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totusi cresterea frecventei cancerului indeosebi in mediul urban, a impus luarea in considerare si a poluantilor atmosferici ca agenti cauzali posibili, cu atat mai mult cu cat in zonele poluate au fost identificate in aer substante cert carcinogene. Poluanti cancerigeni organici Cei mai raspanditi dintre poluantii organici cancerigeni din aer sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca: Enzopiren Benzontracen Benzofluoranten etc.

cel mai raspandit este benzoopirenul , provenind din procese de combustie atat fixe cat si mobile. Ia nastere in timpul arderii, se volatilizeaza la temperatura ridicata si condenseaza rapid pe elementele in suspensie. Substanta cancerigena este cunoscuta de multa vreme, iar prezenta in aer indica un risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie si insecticidelor organoclorurate precum si unor monomeri folositi la fabricarea maselor practice. Mai sunt incriminati ca agenti cancerigeni: Dibenzacridina

Epoxizii Nitrosaminele - in aer putand fi prezenti precursorii acestora (nitritii si aminele secundare) Poluanti cancerigeni anorganici Azbestul Arsenul Cromul Cobaltul Beriliul Nichelul Seleniul Mai frecvent intalnita in mediul industrial, prezenta lor in aer a fost semnalata si in zonele din apropierea industriilor. Un aspect deosebit il prezinta azbestul , mai periculos decat se presupunea cu cativa ani in urma si a carui prezenta a fost demonstrata atat in atmosfera urbana cit si in plamanii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populatia urbana neexpusa profesional.

Bioxidul de Carbon - poluant gazos

Bioxidul de carbon (CO) este un gaz periculos pentru ca prin dublarea concentratiei sale din aer devine un "perturbator climatic". Se stie ca o dublare a concentratiei CO ar putea produce o crestere in medie cu 3,6°C a temperaturii superficiale a mediului, asa-numitul "efect de sera". Cresterea sa exagerata in ultimul secol se datoreaza: despaduririlor masive consumului exagerat de combustibili fosili folositi in industrie pentru producerea de energie Oxidul de Carbon - poluant gazos

Sursele de CO sunt: eruptiile vulcanice incendiile forestiere arderile de combustibili (benzina), carbune, lemn, deseuri, gunoaie arse In concentratii normale este inofensiv, dar este foarte toxic la o rata mai ridicata. Bacteriile din sol absorb CO din aer si il transforma in sol in CO sau metan (CH), mentinandu-l in concentratie normala in aer.

Bioxidul de Sulf - poluant gazos

Sursele de SO sunt: eruptiile vulcanice arderile combustibililor actiunile industriei metalurgice In prezenta razelor ultraviolete, SO din atmosfera se transforma in SO, cu eliberarea a 22 kcal sau impreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acidul sulfuros cu eliberare de 18 kcal, care trece ulterior in acid sulfuric, acid care declanseaza fenomenul ploilor acide. Are efecte toxice asupra plantelor, mai ales la conifere si la plop, castan, tei etc. Hidrogenul sulfurat - poluant gazos

Hidrogenul sulfurat (HS) sunt: fermentatiile sulfobacteriilor emisiile industriale, mai ales din industria chimica, farmaceutica, a colorantilor, a cauciucului etc. Afecteaza, in concentratii crescute, atat la om, cat si la animale: sistemul nervos aparatul respirator sangele Oxidul si Bioxidul de Azot - poluanti gazosi

Surse: motoarele cu ardere interna (automobilele). NO este cel mai periculos poluant , deoarece, impreuna cu alte elemente chimice din atmosfera si sub actiunea radiatiilor ultraviolete, duce la formarea smogului fotochimic, foarte toxic, producand la om: modificari cromozomiale tulburari functionale ale tesuturilor reducerea actiunii enzimelor (componente ale celulelor vii cu rol in asimilare/dezasimilare) Aldehidele - poluanti gazosi

Aldehidele, cum ar fi acroleina, sunt foarte toxice si iritante pentru om. Surse: rafinariile de petrol motoarele autovehiculelor crematoarele de gunoaie menajere Efecte: iritatii ale mucoasei respiratorii sufocari arsuri Derivatii halogenilor - poluanti gazosi

Derivatii halogenilor (Cl, Br, F, I, Hcl, HF). Surse: provin mai ales din industria chimica, de producere a aluminei. Efecte: foarte toxici pentru om distrug coniferele si pomii fructiferi are efecte daunatoare si asupra entofaunei (insectelor)

Poluarea atmosferei cu substante radioactive

Surse: industria extractiva de substante radioactive reactori nucleari industrie sau agricultura activitati militare (explozii nucleare) Substantele radioactive sunt izotopii unor elemente chimice simple: C, P, S, I, Str, Cs. Aceste substante se acumuleaza in corpul organismelor si circula apoi de-a lungul intregului lant trofic, contaminand si alte organisme, motiv pentru care sunt considerate foarte nocive pentru natura. De exemplu, Strontiul circula in natura dupa urmatorul traseu: aer-sol-ierburi-bovine-lapte-om. Organismele tinere si embrionii sunt foarte vulnerabili la aceste substante, in comparatie cu adultii. Expunerea exagerata la aceste radiatii ionizante: reduce longevitatea produce boli genetice declanseaza cancere Plumbul - poluant solid

Surse: industriile extractive industria metalurgica crematoare de ardere a gunoaielor autovehiculele elimina, in medie pe an, in atmosfera 1 kg Pb, sub forma de particule Efecte: se depune pe vegetatie, pe sol intoxicatii la animale hranite cu plante din vecinatatea extractiilor miniere sau a topitoriilor de plumb s-au inregistrat intoxicatii cu acest metal la persoanele care-l prelucreaza sau il folosesc in mod repetat Mercurul - poluant solid

Surse: industria prelucratoare a cuprului si a compusilor sai.

Foar te toxic, la fel ca plumbul. Siliciul - poluant solid

Surse: in aer, se gaseste sub forma de pulberi. Provoaca silicozele.

Ce este smogul ?

Ceata este formata din picaturi de marime variabila. daca diametrul lor nu depaseste 10 micrometri. se numesc mist, in engleza (ceata fina) daca este mai mare, se numesc fog (ceata deasa) Cuvantul SMOG este format pornind de la doua cuvinte englezesti smoke si fog , deci smogul este un amestec de ceata solida sau lichida si particule de fum formate cand umiditatea este crescuta, iar aerul este atat de calm incat fumul si emanatiile se acumuleaza langa sursele lor. Smogul se formeaza in arealele urbane, in acele locuri in care exista un mare numar de automobile, cand dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberandu-se ozonul, aldehide ai cetone. Smogul poate cauza severe probleme medicale. Smogul reduce vizibilitatea naturala si adesea irita ochii si caile respiratorii, si se stie ca este cauza a mii de decese anual. In asezarile urbane cu densitate crescuta, rata mortalitatii poate sa creasca in mod considerabil in timpul perioadelor prelungite de expunere la smog, mai ales cand procesul de inversie termica realizeaza un plafon de smog deasupra orasului. Smogul fotochimic

Smogul fotochimic este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile poluante si radiatiile solare. Cel mai intalnit produs al acestei reactii este ozonul. Cum se produce smogul ?

In timpul orelor de varf in zonele urbane concentratia atmosferica de oxizi de azot si hidrocarburi creste rapid pe masura ce aceste substante sunt emise de automobile sau de alte vehicule. In acelasi timp cantitatea de dioxid de azot din atmosfera scade datorita faptului ca lumina solara cauzeaza descompunerea acestuia in oxid de azot si atomi de oxigen. Atomii de oxigen combinati cu oxigenul molecular formeaza ozonul. Hidrocarburile se oxideaza prin reactia cu O2, si reactioneaza cu oxidul de azot pentru a produce dioxidul de azot. Pe masura ce se apropie mijlocul zilei, concentratia de ozon devine maxima, cuplat cu un minimum de oxid de azot. Aceasta combinatie produce un nor toxic de culoare galbuie cunoscut drept smog fotochimic. Smogul apare adesea in zonele oraselor de coasta si este o adevarata problema a poluarii aerului in mari orase precum Atena, Los Angeles, Tokyo. Unde apare frecvent ?

In Tokyo: Tokyo este capitala si cel mai mare oras al Japoniei, precum si unul dintre cele mai populate orase ale lumii, dupa statisticile din anul 1993, metropola insumand 11 631 901 de persoane. Orasul este centrul cultural, economic si industrial al Japoniei. Industria este concentrata in zona Golfului Tokyo, extinzandu-se spre Yokohama, producand aproape o cincime din totalul de produse economice, acestea cuprinzand: industria grea (cu mai mult de doua treimi din total), si industria usoara, care este foarte diversificata: produse alimentare, textile, produse electronice si optice, masini, chimicale, etc. Aceasta vasta dezvoltare economica implica si un grad ridicat al poluarii, datorat emanarii de substante nocive in atmosfera in urma proceselor de productie. De asemenea, numarul mare de autovehicule contribuie la cresterea cantitatii de noxe din atmosfera. Pentru a se reduce gradul de poluare, autoritatile locale incurajeaza folosirea transportului in comun, cum sunt metrourile si trenurile de mare viteza, care fac legatura dintre diferitele parti ale orasului. De asemenea, se recurge la modernizarea sistemului de sosele pentru a se evita aglomerarile si blocajele rutiere. Totusi mai sunt prezente probleme in traficul rutier in anumite zone ale metropolei. In Mexico City Mexico City este capitala statului Mexic, fiind cel mai mare oras al acestei tari. Este, totodata, si cel mai mare oras al emisferei vestice si reprezinta centrul cultural, economic si politic al tarii, avand o populatie de 8 236 960 de locuitori, conform statisticilor facute in anul 1990. In acest oras se produce aproximativ o jumatate din productia economica a Mexicului, aceasta fiind reprezentata de: industria textila, chimica si farmaceutica, electrica si electrotehnica, precum si o dezvoltata industrie; aditional la acestea se mai dezvolta si industria usoara, industria alimentara si cea textila.

Ce este ploaia acida ?

Ploaia acida este un tip de poluare atmosferica, formata cand oxizii de sulf si cei de azot se combina cu vaporii de apa din atmosfera, rezultand acizi sulfurici si acizi azotici, care pot fi transportati la distante mari de locul originar producerii, si care pot precipita sub forma de ploaie. Ploaia acida este in prezent un important subiect de controversa datorita actiunii sale pe areale largi si posibilitatii de a se raspandi si in alte zone decat cele initiale formarii. Intre interactiunile sale daunatoare se numara: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole si a plantatiilor forestiere, amenintarea speciilor de animale terestre dar si acvatice, deoarece putine specii pot rezista unor astfel de conditii, deci in general distrugerea ecosistemelor. Cauzele ploilor acide

Problema poluarii acide isi are inceputurile in timpul Revolutiei Industriale, si efectele acesteia continua sa creasca din ce in ce mai mult. Severitatea efectelor poluarii acide a fost de mult recunoscuta pe plan local, exemplificata fiind de smog-urile acide din zonele puternic industrializate, dar problema s-a ridicat si in plan global. Oricum, efectele distructive pe areale in continua crestere a ploii acide au crescut mai mult in ultimele decenii. Zona care a primit o atentie deosebita din punct de vedere al studierii sale, o reprezinta Europa nord-vestica. In 1984, de exemplu, raporturi privind mediul ambiant indica faptul ca aproape o jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania, a fost afectata de ploi acide. Nord-estul Statelor Unite si estul Canadei au fost de asemenea afectate in special de aceasta forma de poluare. Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majora a formarii ploii acide. Datorita faptului ca reactiile chimice ce decurg in cadrul formarii ploii acide sunt complexe si inca putin intelese, industriile au tendinta sa ia masuri impotriva ridicarii gradului de poluare a acestora, si de asemenea s-a incercat strangerea fondurilor necesare studiilor fenomenului, fonduri pe care guvernele statelor in cauza si-au asumat raspunderea sa le suporte. Astfel de studii eliberate de guvernul Statelor Unite in anii '80, implica industria ca fiind principala sursa poluanta ce ajuta la formarea ploii acide in estul Statelor Unite si Canada. In 1988 o parte a Natiunilor Unite, Statele Unite ale Americii si alte 24 de natiuni au ratificat un protocol ce obliga stoparea ratei de emisie in atmosfera a oxizilor de azot, la nivelul celei din 1987. Amendamentele din 1990 la Actul privind reducerea poluarii atmosferice, act ce a fost semnat inca din 1967, pun in vigoare reguli stricte in vederea reducerii emisiilor de dioxid de sulf din cadrul uzinelor energetice, in jurul a 10 milioane de tone pe an pana pe data de 1 ianuarie, 2000. Aceasta cifra reprezinta aproape jumatate din totalul emisiilor din anul 1990. Ce afecteaza ploaia acida ?

Studii publicate in 1996 sugereaza faptul ca padurile si solul forestier sunt cu mult mai afectate de ploaia acida decat se credea prin anii '80, si redresarea efectelor este foarte lenta. In lumina acestor informatii, multi cercetatori cred ca amendamentele din 1990 in vederea reducerii poluarii si a purificari aerului, nu vor fi suficiente pentru a proteja lacurile si solurile forestiere de viitoarele ploi acide.

Ce este ozonul ?

Ozonul (0 3) este un gaz avand molecula formata din trei atomi de oxigen. Este situat in straturile superioare ale atmosferei la altitudine peste 10-50 km, avand o concentratie maxima la circa 30 km. Se estimeaza ca la ora actuala exista circa 3 miliarde de tone de ozon. Daca tot ozonul ar fi concentrat in forma pura atunci ar avea un strat in jurul pamantului doar de 3 mm. Ce face ozonul ?

Misiunea principala a ozonului in straturile superioare ale atmosferei este de a proteja Terra de razele ulrtavilolete ale soarelui. De-a lungul timpului viata vegetala de pe pamant s-a adaptat la un anumit nivel de radiatii UV. Sporirea cantitatii de radiatie poate provoca distrugerea treptata a lumii vii. Stratul de ozon este o regiune a atmosferei de la 19 pana la 48 km altitudine. Concentratia maxima de ozon de pana la 10 parti pe milion are loc in stratul de ozon. Asadar ozonul se formeaza prin actiunea razelor solare asupra oxigenului. Aceasta actiune are loc de cateva milioane de ani, dar compusii naturali de azot din atmosfera se pare ca au mentinut concentratia de ozon la un nivel stabil. In straturile de jos ale atmosferei ozonul are un rol distrugator, el ataca celulele plantelor prin inhibitia fotosintezei, intensifica procesele nocive ale smogului. Concentratii ridicate la nivelul solului sunt periculoase si pot provoca boli pulmonare. Cu toate acestea insa, datorita faptului ca stratul de ozon din atmosfera protejeaza viata pe Pamant de radiatiile solare, acesta este de o importanta critica. Ce dauneaza stratului de ozon ?

In anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona ca incepand din anii '70, produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de ozon - pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C. O cauza majora a disparitiei ozonului conform parerii multor specialisti se considera rachetele cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla (gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de clorura de hidrogen, distrugator activ al statului de ozon. Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai azotului. Din aceasta cauza folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele Unite si nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si oxizii de azot din ingrasaminte , pot de asemenea ataca stratul de ozon. Subtierea stratului de ozon

Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei. Incepand din anii '70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au detectat o pierdere periodica a stratului de ozon din atmosfera. Studiile conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul ca procentul total de ozon de deasupra zonei Antarctice este in declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problema asemanatoare. In 1988 suprafata gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10 milioane de km2. Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor regiuni. In ultimii ani nivelul de ozon de deasupra emisferei de nord s-a redus cu circa 10%. Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata. Reducerea nivelului de ozon cu un procent duce la aparitia a peste 10 000 cazuri de cancer al pielii. Subtierea stratului de ozon pune in pericol existenta omenirii ca atare. De aceea in 1985 a fost format - Comitetul de Coordonare pentru protectia stratului de ozon. Au fost luate masuri drastice, pana la interzicerea folosirii freonului si a altor agenti. Masurile intreprinse au permis incetinirea ritmului de progresare a gaurilor de ozon, dar nu au oprit definitiv procesul.

Efectul de sera

Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce carbonul pentru fotosinteza CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reincalzire a aerului, efectul de sera. Cresterea pe scara mondiala a consumului de petrol si carbune inca din anii '40 au condus la cresteri substantiale de dioxid de carbon. Efectul de sera ce rezulta din aceasta crestere de CO2, ce permite energiei solare sa patrunda in atmosfera dar reduce reemisia de raze infrarosii de la nivelul Pamantului, poate influenta tendinta de incalzire a atmosferei, si poate afecta climatul global. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470° C. Principalii poluanti care produc efectul de sera si care sunt emisi in mare parte de autovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alaturi de alti compusi chimici care provin din alte surse, in special industriale. Efectul de Sera - Consecinte

Consecintele cele mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu largirea regiunilor aride, restrangerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale si reducerea precipitatiilor in latitudinile mediane cu consecinte catastrofice pentru aprovizionarea cu apa a tarilor industrializate. Efectul de Sera - Rezultatul

Rezultatul efectului de sera este cresterea temperaturii planetei care duce la schimbari climatice si de relief, datorita in primul rand topirii calotelor glaciare de la poli. Efectul de Sera - Combaterea

O posibila marire a paturii de nori sau o marire a absorbtiei excesului de CO2 de catre Oceanul Planetar, ar putea stopa partial efectul de sera, inainte ca el sa ajunga in stadiul de topire a calotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate in anii '80 indica faptul ca efectul de sera este in crestere si ca natiunile lumii ar trebui sa faca ceva in aceasta privinta.

lapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor tari nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca mai degraba la sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai mare a industrializarii. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si

oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului inconjurator ar putea fi stopata. Controlarea poluarii atmosferice

Cele mai sensibile strategii de control ale poluarii atmosferice implica metode ce reduc, colecteaza, capteaza sau retin poluanti inainte ca ei sa intre in atmosfera. Din punct de vedere ecologic, reducand emisiile poluante cu o marire a randamentului energetic si prin masuri de conservare, precum arderea de mai putin combustibil este strategia preferata. Influentand oamenii sa foloseasca transportul in comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la imbunatatirea calitatii aerului urban. Potentiali poluanti pot exista in materialele ce intra in procese chimice sau in procese de combustie (ca de exemplu plumbul din benzina). Metode de controlare a poluarii atmosferice includ si indepartarea materialelor poluante direct din produsul brut, inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a format, dar si alterarea proceselor chimice ce duc l-a obtinerea produsului finit, astfel incat produsii poluanti sa nu se formeze sau sa se formeze la nivele scazute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folositi de catre automobile este posibila si prin realizarea unei combustii cat mai complete a carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor, dar si prin descompunerea gazelor in elemente putin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluantii industriali pot fi la randul lor captati in filtre, precipitatori electrostatici. Actiuni guvernamentale pentru combaterea poluarii

Diferite tari au impus standarde in legislatie cu privire la nivelele de concentratie ce se cred a fi suficient de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au de asemenea specificate limitele de emisie a substantelor poluante in atmosfera astfel incat standardele de calitate ale aerului sa fie atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985 conventia Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. "Protocolul de la Montreal", ata cum a fost numita aceasta conventie renegociata in 1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi pana la sfarsitul secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea acestor tranzitii. in plus, mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul reducerii incidentei ploii acide. In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970, 1977 si 1990 este baza legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului in cazul diferitelor substante. Actul a fost de asemenea destinat prevenirii deteriorarii calitatii aerului in arealele unde aerul este in prezent mai curat decat impun standardele. Amendamentele din 1990 identifica ozonul, monoxidul de carbon, ploaia acida si noxele atmosferice ca fiind cele mai grave probleme ale poluarii aerului. Cum am putea contribui pentru combaterea poluarii ?

Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt: Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice. Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla. Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta. Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient izolat pentru a

pastra caldura casei. Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile. Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi. Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa.

“Dacǎ dǎrâmi treptat pereţii casei, vine o zi când îţi cade tavanul în cap.” Victor Kernbach Seara târziu, când ne întoarcem de pe drumurile aproape interminabile pe care ni le inventǎm singuri, uneori cu o tenacitate uimitoare, ne retragem înspre o lume a viselor şi a nostalgiilor noastre. Venim dintr-o lume a trepidaţiilor, dintr-un univers al tehnologiilor şi ne refugiem într-un infinit mai mic, lumea liniştii noastre şi a gândurilor noastre. Fireşte cǎ am fi nedrepţi dacǎ ne-am plânge de atâtea minuni cu care civilizaţia şi tehnologia ne asalteazǎ şi care ne fac uneori sǎ fim atât de mândri şi de aroganţi, dar trebuie sǎ realizǎm cǎ noi, oamenii, suntem bogaţi fǎrǎ sǎ vrem şi adesea fǎrǎ sǎ ştim. Bogǎţia noastrǎ constǎ în lumea vie care ne-a generat şi care ne înconjoarǎ. De 4600 milioane de ani, de când s-a format, Pǎmântul a ştiut sǎ se regenereze şi sǎ supravieţuiascǎ urmându-şi ciclurile lui naturale. Prezenţa poluǎrii aratǎ însǎ cǎ legǎtura dintre viaţǎ şi mediul ei a început sǎ se destrame, cǎ între relaţiile de echilibru ale mediului au apǎrut rupturi. În condiţii de echilibru, în naturǎ nu existǎ deşeuri, reziduurile biologice ale unei specii fiind hranǎ pentru altele, stabilind astfel cicluri de-a lungul cǎrora materia se recicleazǎ. În acest lanţ perfect a intervenit însǎ omul care tinde sǎ distrugǎ acest echilibru transformându-l într-un fenomen liniar. Pentru a arǎta timpul în care omul a reuşit sǎ modifice echilibrul planetei, printr-un concept simplu, o sǎ condensǎm vârsta Pǎmântului (4600 milioane de ani) şi o sǎ îl asemǎnǎm cu o persoanǎ de 46 de ani. Despre primii şapte ani din viaţǎ nu cunoaştem nimic, iar despre perioada de mijloc a vieţii existǎ doar informaţii fragmentate. Pamântul a început sǎ înfloreascǎ la vârsta de 42 de ani.

Dinozaurii şi marile reptile nu au apǎrut decât acum un an, când planeta avea 45 de ani, mamiferele în urmǎ cu opt luni, la mijlocul sǎptǎmânii trecute omul a început sǎ evolueze, iar la sfârşitul sǎptǎmânii era glaciarǎ a învǎluit pǎmântul. Oamenii moderni existǎ de numai patru ore, iar în ultima jumǎtate de orǎ au descoperit agricultura. Revoluţia industrialǎ a inceput acum un minut, iar de atunci, în şaizeci de secunde de timp biologic oamenii au reuşit sǎ transforme Pamântul într-un proces liniar de extincţie. Oare câte zeci de secunde mai are de trǎit planeta noastrǎ? A venit momentul ca omul sǎ înveţe sǎ preţuiascǎ ceea ce are, sǎ nu mai fie intolerant şi sǎ nu mai trǎiascǎ dupǎ ideea cǎ atât timp cât mai sunt pǎduri, ape nepoluate, locuri frumoase sau munţi în care sǎ ne refugiem în vacanţe, şi mai ales atâta timp cât “nu ne cade tavanul în cap”, problemele mediului nu ne preocupǎ, ele fiind doar lamentǎri şi vorbe. Noi putem aştepta ca şi pâna acum, problema este însǎ alta… Pamântul, el mai poate aştepta? Nu cred cǎ se cuvine sǎ ne lipsim de tezaurul acesta natural şi sǎ uitǎm de frumuseţi! Trebuie sǎ ne amintim cǎ existǎ un singur loc pe care noi toţi, indiferent de cine şi ce suntem, îl numim Acasǎ! CAPITOLUL I POLUAREA AERULUI ŞI CONSECINŢELE EI 1. ATMOSFERA Mediul înconjurǎtor este format din patru mari elemente: atmosfera, hidrosfera, litosfera şi biosfera. Atmosfera este un înveliş gazos, fragil şi aproape transparent care reprezintǎ un factor esenţial al existenţei vieţii pe Pǎmânt. Ea furnizeazǎ aerul pe care îl respirǎm zi de zi, regleazǎ temperatura şi filtreazǎ radiaţiile solare periculoase. Privitǎ din spaţiu, atmosfera, este asemenea unui voal subţire albastru, şi este menţinutǎ de gravitaţie pentru a nu se dispersa în spaţiul cosmic. Groasǎ de aproximativ 1000 de km de la nivelul mǎrii, ea ne protejeazǎ şi de meteoriţii din spaţiu. Compoziţia atmosferei este un amestec de circa 10 gaze dintre care componentele principale, dupǎ volum, sunt azotul (78%), oxigenul (21%) şi argonul (0,93%), gaze care controlează temperatura şi compoziţia chimicǎ a atmosferei. Existǎ de asemenea cantitǎţi mici din alte gaze: dioxid de carbon, neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon, la acestea adǎugându-se proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%). În ultimii ani cercetǎrile ştiinţifice au arǎtat cǎ structura chimicǎ a atmosferei este în schimbare din cauze naturale sau antropogene (provocate de activităţile omului), de aceea atenţia este focalizatǎ asupra impactului activitǎţii umane asupra atmosferei. Omenirea prin activitǎţile ei contribuie la creşterea cantitǎţii de gaze poluante eliminate în atmosferǎ, contribuind astfel şi la încǎlzirea globalǎ, la distrugerea stratului de ozon şi la multe alte dereglǎri ale mediului natural Atmosfera planetei se vede din spaţiu asemeni unui voal transparent albastru. ISTORICUL ATMOSFEREI Pǎmântul s-a format acum 4,6 miliarde de ani. În primii 500 de milioane de ani din vaporii şi gazele degajate din interiorul planetei s-a format o atmosferǎ densǎ. Aceste gaze erau formate din hidrogen (H2), vapori de apa, metan (CH4) şi oxizi de carbon. Acum 3,5 miliarde de ani atmosfera era probabil formatǎ din dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), apǎ (H2O), azot (N2) şi hidrogen. Cea mai importantǎ caracteristicǎ a acestui tip de mediu înconjurǎtor este lipsa oxigenului liber. Dovezi care susţin ipoteza unei atmosfere lipsită de oxigen liber se gǎsesc în rocile care conţin mai multe elemente cum ar fi fierul sau uraniul. Elemente de acest gen nu se gǎsesc în rocile formate în Precambrian şi erele mai recente. Acum un miliard de ani, algele albastre-verzi au început sǎ foloseascǎ energie solarǎ pentru a descompune moleculele de H2O şi CO2 şi pentru a le recombina în compuşi organici şi oxigen molecular (O2). Aceastǎ transformare bazatǎ pe energia solarǎ poartǎ numele de fotosintezǎ. O parte din oxigenul rezultat în urma fotosintezei combinat cu carbonul organic au recreat molecule de CO2. Oxigenul rǎmas, acumulat în atmosferă a creat un dezastru ecologic în ce priveşte organismele anaerobe. Pe masurǎ ce cantitatea de oxigen din atmosferă a crescut, cea de CO2 a scǎzut. În atmosfera superioarǎ o parte din moleculele de oxigen au absorbit energie de la razele ultraviolete ale soarelui şi s-au transformat în oxigen atomic. Aceşti

atomi combinaţi cu oxigenul molecular rǎmas au format molecule de ozon (O3) care absorb eficient razele ultraviolete. Acest strat fin de ozon acţioneazǎ ca un scut protector al planetei împotriva razelor ultraviolete. Cantitatea de ozon necesarǎ pentru protejarea Pǎmântului de razele ultraviolete nocive variazǎ întra 200 şi 300 nanometri (nm) şi se crede cǎ existǎ de peste 600 milioane de ani. Atunci nivelul de oxigen era aproximativ 10% din concentraţia actualǎ din atmosfera. Înainte de acest moment existenţa vieţii era posibilǎ doar în ocean. Prezenţa ozonului a dat organismelor ocazia sǎ evolueze şi sǎ traiascǎ pe uscat. Ozonul a jucat un rol semnificativ în evoluţia vieţii pe pǎmânt şi datoritǎ ozonului existǎ viaţǎ aşa cum o ştim azi. STRUCTURA ATMOSFEREI Stratul gazos care învǎluie pǎmântul este împǎrţit în mai multe straturi sferice concentrice separate de zone de tranziţie înguste. Limita de sus la care gazele se disperseazǎ în spaţiu se aflǎ la o altitudine de aproximativ 1000 de km deasupra nivelului mǎrii. Mai mult de 90% din totalul masei atmosferice este concentratǎ în primii 40 de km de la suprafaţa pǎmântului. Straturile atmosferice se caracterizeazǎ prin diferenţe în compoziţia chimicǎ care dau naştere la variaţii de temperaturǎ. Troposfera este stratul atmosferic cel mai apropiat de suprafaţa pǎmântului şi reprezintǎ cel mai ridicat procent al masei atmosferice. Este caracterizat de densitatea aerului şi de o variaţie verticalǎ a temperaturii de 6 ºC pe km. Temperatura şi vaporii de apǎ conţinuţi în troposferǎ descresc rapid cu altitudinea. Vaporii de apǎ joacǎ un rol major în reglarea temperaturii aerului pentru cǎ absorb energia solarǎ şi radiaţia termicǎ de la suprafaţa planetei. Troposfera conţine 99% din vaporii de apa din atmosferǎ. Concentraţia de vapori de apǎ din atmosferǎ poate varia cu latitudinea. Aceasta este mai ridicatǎ la tropice unde poate atinge 3% şi descreşte spre poli. Limita superioarǎ a stratului variazǎ în înǎlţime între 8 km la latitudini mari şi 18 km la ecuator. Înǎlţimea variazǎ de asemenea cu anotimpurile; cea mai ridicatǎ în timpul verii şi cea mai scazutǎ în timpul iernii. O zonǎ îngustǎ numitǎ tropopauzǎ separǎ troposfera de urmǎtorul strat, stratosfera. Temperatura aerului în tropopauzǎ rǎmâne constantǎ cu creşterea altitudinii. Stratosfera este al doilea strat atmosferic. Se gǎseşte între 10 şi 50 de km deasupra planetei. Temperatura aerului în stratosferǎ rǎmâne relativ constantǎ pânǎ la o altitudine de 25 de km. Apoi ea creşte progresiv pânǎ la 200-220 K pânǎ la limita superioarǎ (~50 km). Ozonul joacǎ un rol major în reglarea regimului termic din stratosferǎ, din moment ce volumul de vapori de apǎ din strat este foarte redus. Temperatura creşte odatǎ cu concentraţia ozonului. Energia solara e convertitǎ în energie cineticǎ când moleculele de ozon absorb radiaţia ultravioletǎ rezultând în încǎlzirea stratosferei. Stratul de ozon (ozonosfera) se aflǎ între 30 şi 40 de km altitudine. Aproximativ 90% din ozonul din atmosfera se gǎseşte în stratosferǎ. Concentraţia de ozon din acest strat este de aproape 2 ori şi jumǎtate mai mare decât cea din troposferǎ. Mezosfera, un strat ce se întinde de la 50 la 80 de km este caracterizatǎ prin temperaturi scǎzute care ating 190-180 K la o altitudine de 80 de km. În mezosferǎ, concentraţiile de ozon şi vapori de apǎ sunt neglijabile. De aceea temperatura este mai scǎzutǎ decât cea din troposferǎ sau stratosferǎ.

La distanţǎ mare de suprafaţa pǎmântului compoziţia chimicǎ a aerului devine dependentǎ de altitudine, iar atmosfera se îmbogǎţeşte cu gaze mai uşoare. La altitudini foarte înalte, gazele reziduale încep sǎ se stratifice dupǎ masa molecularǎ datoritǎ separǎrii gravitaţionale. Termosfera este situatǎ deasupra mezosferei şi e separatǎ de ea prin mezopauzǎ (strat de tranziţie). Temperatura în termosferǎ creşte cu altitudinea pânǎ la 1000-1500 K. Aceastǎ creştere de temperaturǎ se datoreazǎ absorbţiei de radiaţie solarǎ de cǎtre o cantitate limitatǎ de oxigen molecular. La o altitudine de 100-200 de km majoritatea componentelor atmosferice sunt încǎ azotul şi oxigenul, moleculele fiind însǎ dispersate. Exosfera Exosfera este stratul cel mai de sus al atmosferei. Limita superioarǎ a exosferei se întinde pânǎ la înǎlţimi de 960-1000 de km şi nu poate fi delimitatǎ exact. Exosfera este o zonǎ de tranziţie între atmosfera planetei şi spaţiul interplanetar. ECHILIBRUL ATMOSFERIC Aerul, împreunǎ cu apa, are cea mai mare contribuţie la întreţinerea vieţii pe Pǎmânt. Dupǎ cunoştinţele actuale, fǎrǎ aceste douǎ elemente viaţa nu ar fi posibilǎ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentând principala sursǎ de energie în procesele vitale. Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură. În evoluţia lui, omul a acţionat fǎrǎ sǎ îşi dea seama cǎ deregleazǎ pânǎ la distrugere echilibrul dintre producţia de oxigen şi consumul acestuia, atât de necesar vieţii. Rezerva de oxigen din atmosferǎ este reînoitǎ de vegetaţie, aceastǎ reînoire nefiind însǎ suficientǎ pentru a compensa pierderea de oxigen datoratǎ consumului. Aici intervine oceanul care produce mai mult de 70% din oxigenul care trece anual prin atmosferǎ cu ajutorul fitoplanctonului. Existǎ deci un echilibru între aer şi ocean datoritǎ cǎruia oxigenul din atmosferǎ se pǎstreazǎ în cantitǎţi suficiente. Tot de circulaţia oxigenului este legatǎ şi cea a dioxidului de carbon, pentru cǎ acesta este absorbit de vegetaţie care îl descompune în carbonul pe care îl asimileazǎ la creştere şi în oxigen pe care îl redǎ atmosferei. Acest ciclu ar trebui sǎ ducǎ teoretic la existenţa unui echilibru stabil a atmosferei. Existǎ de asemenea descompuneri de materii vegetale şi animale, incendii, erupţii - aici am ramas vulcanice şi alţi factori naturali care emit în atmosferǎ particule solide şi gaze care nu au lăsat niciodatǎ atmosfera sǎ fie complet purǎ, dar toate aceste dezechilibre naturale nu au periclitat niciodatǎ existenţa vieţii, deoarece într-un timp relativ scurt, ele s-au reintegrat stării de echilibru. Poluarea atmosfericǎ este o problemǎ social-economicǎ gravǎ care în unele pǎrţi ale lumii, în special în ţǎrile puternic industrializate, a luat proporţii masive care au impus adoptarea unor metode de limitare a poluǎrii. Despre problemele pe care le ridicǎ aceastǎ poluare şi despre principalele surse de poluare vom vorbi în continuare. 2. POLUAREA AERULUI Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane. Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de

compoziţia normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al florei şi faunei. De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt. Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot, clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon; aceştia fiind doar o parte din miliardele de tone de materiale poluante pe care le genereazǎ în fiecare an dezvoltarea industriei, şi care afecteazǎ ecosistemele acvatice şi terestre în momentul în care poluanţii se dizolvǎ în apǎ sau precipitǎ sub formǎ de poaie acidǎ. Primele mǎsuri legate de poluarea aerului din istorie sunt: 1. În anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege prin care se interzicea arderea cǎrbunilor în Londra. Regele Carol al VI-lea dǎ un edict în anul 1383, în care se interzice emiterea de fumuri rǎu mirositoare, iar în anul 1510, la Rouen în Franţa, s-au luat mǎsuri contra fumului provenit de la cǎrbuni. 2. Consiliul European pentru protecţia mediului a dat în raportul din 14 septembrie 1967 urmǎtoarea definiţie poluǎrii aerului: “Se considerǎ poluat aerul când se constatǎ prezenţa unor substanţe strǎine sau variaţii importante ale acestora în proporţia pǎrţilor componente ale aerului care, ţinând seama de cunoştinţele specifice ale momentului pot provoca efecte dǎunǎtoare sau creazǎ acţiuni jenante”. 3. România adoptǎ Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 prin care se iau anumite mǎsuri de prevenire şi de combatere chiar din faza incipientǎ a tendinţelor de poluare a mediului.Conform acestei legi prin mediu înconjurǎtor se înţelege totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin acţiuni umane care influenţeazǎ echilibrul ecologic, determinând condiţiile de viaţǎ pentru om şi dezvoltarea societǎţii. Echilibrul ecologic este definit prin raportul relativ stabil creat în decursul vremii între diferite grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi interacţiunea acestora cu condiţiile mediului în care trǎiesc. În spiritul acestei legi, poluarea mediului constǎ în acele acţiuni care pot sǎ producǎ ruperea echilibrului ecologic sau dǎuneazǎ sǎnǎtăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor. 4. Asociaţia Francezǎ de Normalizare AFNOR defineşte ca poluant orice corp solid, lichid sau gazos existent în atmosferǎ care nu face parte din compoziţia normalǎ a aerului sau care este prezent în cantitǎţi anormale. SURSE DE POLUARE Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a unor emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi şi gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor surse de poluare sunt naturale şi artificiale. Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate. Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa (Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x10 6 tone de material vulcanic. Aceastǎ erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai multe luni şi a produs peste 100 000 de victime umane. O altǎ erupţie importantǎ o constituie cea a vulcanului Mont SaintHelens, din mai 1980 în SUA, care a fost

însoţitǎ de o emisie de 3x10 6 tone, dintre care 1,4x10 6 au ajuns în stratosferǎ. Un exemplu mai recent de erupţie vulcanicǎ este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo din Filipine, a produs un dezastru asupra mediul înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de victime. În ţara noastrǎ majoritatea vulcanilor sunt stinşi şi nu mai au activitate specificǎ. Un exemplu este şi Ciomatu Mare, în al cǎrui crater s-au acumulat apele singurului lac vulcanic din România, Sfânta Ana. Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale antichitǎţii. La scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri împotriva erodǎrii solului, acesta va pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile din lume pânǎ în 2010. Circulaţia prafului în atmosferǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din Kansas din 1903, al cǎrei praf a circulat 68 de zile. În Romania cea mai puternicǎ furtunǎ de acest fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în sudul Rusiei; aceasta a redus radiaţia solarǎ vizibilǎ şi UV cu 50%. Cantitǎţi mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosferǎ, acestea estimându-se cam la 10 000 tone/zi. Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece au dimensiuni coloidale şi se considerǎ cǎ de la 10 km în sus, aerosolul de origine extraterestrǎ este preponderent. Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care, datoritǎ rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului. Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi produsǎ şi de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobǎ sau aerobǎ, enzimaticǎ sau bacterianǎ a reziduurilor precum: deşeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejecţii umane şi animale, frunze. Putrefacţia sau descopunerea anaerobǎ, elibereazǎ în aer substanţe toxice, rǎu mirositoare şi inflamabile. Fermentaţia nǎmolului în bazine, în staţii de epurare, rampe de gunoi, canale, ape stǎtǎtoare, gropi septice poate dura chiar şi zeci de ani, reacţia fiind urmatǎ de creşterea presiunii gazelor, ce poate produce explozii şi incendii, uneori la o distanţǎ mare de sursǎ.

În nod natural descompunerea cadavrelor este un foarte bun îngrǎşǎmânt pentru noi forme de viaţǎ, cum este aceastǎ brânduşǎ din imagine. Particulele vegetale precum polenurile, sporii, mucegaiurile, algele, ciupercile şi fermenţii pot polua atmosfera, deşi sunt produse de arbori şi ierburi care ajutǎ la combaterea poluǎrii aerului. Polenurile au diametre de 10-50 µm (micrometri) şi au fost identificate chiar şi la altitudini de 12 000 m, iar sporii şi ciupercile pânǎ la 1600 m. Spre deosebire de praf, acestea sunt mai periculoase deoarece o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism viu. Aceste particule vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi reprezintǎ principalii poluanţi patogeni ai aerului. Ceaţa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, care aduc în atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ. Ceaţa din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului reducǎtor acid, deosebit de grav sǎnǎtǎţii. Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, în anumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete, cu acţiune ionizantǎ. Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le genereazǎ. Emiterea în atmosferǎ a poluanţilor artificiali se poate face prin două moduri. Unul organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraţii de impuritǎţi cunoscute şi calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanţilor direct în atmosferǎ discontinuu şi în cantitǎţi puţin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi agenţi poluanţi sunt: materii prime (cǎrbuni, minerale etc.), impuritǎţi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.), substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiţi acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai veche şi mai evidentǎ categorie de poluare artificialǎ. Dintre surse putem aminti procesele industriale principale şi combustibilii, nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în atmosferǎ numai poluanţi solizi. Poluarea industrialǎ Industria termoenergeticǎ eliminǎ în atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ, particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de sulf şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici: hidrocarburi, funingine, sulfaţi şi acizi organici. Toţi combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune) conţin cenuşǎ provenitǎ din substanţele solide necombustibile. În mod normal combustibilii gazoşi sau cei distilaţi nu conţin impuritǎţi solide, dar în condiţii de ardere necorespunzǎtoare ei produc funingine. Partea vizibilǎ a emisiilor este concretizatǎ prin fum care, în funcţie de natura combustibilului şi felul combustiei are culori diferite. De exemplu, la arderea cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ multǎ cenuşǎ, fumul este de culoare gri albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui şi a produselor petroliere se eliminǎ mult combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoare

neagrǎ. Termocentrala din cartierul Rǎcǎdǎu al oraşului Braşov polueazǎ considerabil aceastǎ parte a oraşului. Odatǎ cu evoluţia continuǎ a capacitǎţilor de producţie de energie electricǎ va creşte proporţional şi volumul poluanţilor emişi în aer. Deasemenea şi dezvoltarea economicǎ a combustibililor superiori va duce la creşterea utilizǎrii combustibililor inferiori şi odatǎ cu aceştia şi a cantitǎţii poluanţilor emişi. Mǎsurile luate trebuie sǎ fie pe mǎsura acestui raport. Centralele electrice moderne, de mare capacitate (peste 5 000 MW) sunt asemenea unor laboratoare, depozitarea, transportul şi toate manipulǎrile se fac automat, pneumatic, cu instalaţii ermetice, iar evacuarea cenuşii se face pe cale umedǎ. Combustia este verificatǎ şi reglatǎ permanent astfel încât sǎ fie cât mai completǎ, ceea ce face ca randamentul arderii sǎ fie mare, iar în gazele de combustie sǎ nu mai existe poluanţi. Dupǎ ardere pulberile sunt reţinute în instalaţii de captare, iar restul de gaze sunt evacuate la mare înǎlţime. Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a oţelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi kilometri. Combinatul de la Hunedoara, deşi are o capacitate de producţie mai mare decât cel de la Reşiţa, produce o poluare mai redusǎ, din cauza condiţiilor mai favorabile de autopurificare. Combinatul din Reşiţa este dezavantajat de topografia zonei, fiind aşezat într-o vale îngustǎ şi sinuoasǎ, ce favorizeazǎ acumularea poluanţilor. Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi fizicochimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ poluarea pe suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf. Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul, deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din vapori, el se oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare electricǎ, se poate aglomera şi poate sedimenta. Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice. Poluanţii atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul şi clorura de beriliu. Industria materialelor de construcţie are la bazǎ prelucrarea, fie la cald, fie la rece, a unor roci naturale (silicaţi, argile, magnezit, calcar, ghips etc.) cele mai poluante fiind industria cimentului, azbestului, magneziului şi gipsului. Industria cimentului este una dintre cele mai importante în privinţa poluǎrii atmosferice, dând adesea un aspect tipic terenurilor învecinate. Producţia cimentului a ridicat probleme legate de protecţia atmosferei şi a mediului înconjurǎtor, deşi s-au luat mǎsuri esenţiale atât în ceea ce priveşte materia primǎ utilizatǎ, cât şi a tehnologiilor de prelucrare. Praful produs se poate împrǎştia

şi depune pe distanţe de peste 3 km de sursǎ, iar în apropierea acestora concetraţiile pot varia între 500-2000 tone/hm 2 /an. Fabrica de ciment din oraşul Fieni, Dâmboviţa polueazǎ în prezent mai puţin decât acum câţiva ani, datoritǎ electrofiltrelor instalate, acest lucru nefiind însǎ de ajuns pentru a schimba imaginea dezolantǎ din jurul fabricii. Industria magneziului este asemǎnǎtoare cu cea a cimentului. Prin arderea carbonatului de magneziu se eliminǎ dioxidul de carbon obţinându-se oxidul de magneziu (magnezitul). Din acest procedeu rezultǎ pulberi ce se pot întinde pe raze de pânǎ la 5 km. Industria gipsului are la bazǎ prelucrarea sulfatului de calciu prin ardere şi mǎcinare. Pulberea de gips este foarte finǎ şi depunerile din vecinǎtatea fabricilor devin vizibile pânǎ la peste 1 km distanţǎ. Deasemenea este foarte importantǎ şi industria azbestului care, asemenea celei a gipsului, produce un praf cu o concentraţie ridicatǎ şi foarte greu de reţinut în aparatele de epurare. Industria chimicǎ are ca poluanţi principali emisiile de gaze, dar foarte rar se întâmplǎ sǎ se facǎ numai eliminǎri ale acestora, de cele mai multe ori ele fiind amestecate cu particule solide sau lichide. Pentru a vedea amploarea pe care o are poluarea chimicǎ asupra atmosferei, trebuie sǎ ştim cǎ, din cele 5 milioane de substanţe înregistrate pânǎ în 1990, 30 000 sunt fabricate la scarǎ industrialǎ. Perfecţionarea proceselor tehnologice a dat o largǎ dezvoltare chimiei organice la care poluarea cu gaze şi vapori este mult mai diversǎ, mai puternicǎ şi mai periculoasǎ decât poluarea cu particule solide. Dupǎ cercetǎri fǎcute în SUA, se constatǎ cǎ în timp ce eliminarea de fum, cenuşǎ şi praf industrial însumeazǎ o masǎ de 12x10 6 t/an, eliminarea de oxizi de sulf şi diverşi vapori depǎşeşte 60x10 6 t/an, iar eliminarea de oxid de carbon, singurǎ are aproximativ aceeaşi valoare. În majoritatea cazurilor gazele eliminate în atmosferǎ sunt reprezentate de substanţe toxice mai nocive decât particulele solide. Prin interacţiunea chimicǎ a acestor substanţe din aer cu diversele forme fizice ale apei, precum şi ale altor substanţe şi prin intervenţia unor catalizǎri fizico-chimice rezultǎ substanţe chimice foarte toxice. Dintre acestea cele mai importante ar fi: oxizii sulfului şi ai carbonului, sulfurǎ de carbon, hidrogen sulfurat, acetonǎ, formaldehide, cloropren, dicloretan, tetraetil de plumb etc. Industria petrolului este necesarǎ deoarece creazǎ o sursǎ importantǎ de energie, însǎ pe cât este de necesarǎ, pe atât de periculoasǎ este din punct de vedere ecologic. În funcţie de compoziţia petrolului, rafinarea este un procedeu complex ce constǎ din separǎri, distilǎri,

desulfurǎri, procese în urma cǎrora se emit numeroşi poluanţi (hidrocarburi, oxizi de sulf şi de carbon, aldehide, acizi organici, amoniac etc.). Petrolul şi substanţele rezultate din prelucrarea acestuia contribuie deasemenea la apariţia smogului. Se estimeazǎ cǎ anual, în urma deversǎrilor petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei. Cantitǎţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie, transport şi prelucrare. În afara dezastrului ecologic astfel format, evaporarea în atmosferǎ este destul de intensǎ, astfel circa 25% din pelicula de petrol se evaporǎ în câteva zile şi pǎtrunde în aer sub formǎ de hidrocarburi. În concluzie, nu existǎ ramurǎ industrialǎ care sǎ nu polueze cu: fum, pulberi, vapori, gaze, deşeuri toxice etc. şi de aceea, înaintea amplasǎrii şi funcţionǎrii unui obiectiv industrial este necesar sǎ se stabileascǎ cu precizie riscurile potenţiale pentru mediu înconjurǎtor şi sǎ se impunǎ mijloace eficiente de protejare a acestuia. Poluarea prin mijloacele de transport O altǎ sursǎ importantǎ de poluare a aerului o constituie mijloacele de transport. În aceastǎ categorie intrǎ: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de gaze ce polueazǎ aerul provine însǎ de la autovehicule, datoritǎ în primul rând numǎrului foarte mare al acestora. În numai o jumǎtate de secol (1930-1980), de când au început sǎ se foloseascǎ, numǎrul lor s-a înzecit, ajungând ca, în SUA, numǎrul lor sǎ ajungǎ unul la douǎ persoane. În Los Angeles numǎrul lor este de unul pentru fiecare persoanǎ. Cum majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (93 % în SUA) se poate înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea oraşelor (tot în SUA s-au evaluat 76,6x10 6 t/an substanţe toxice ce ajung în atmosferǎ). Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueazǎ aerul cu oxizi de carbon şi de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine etc. Dacǎ am reveni astăzi la tracţiunea animalǎ, atmosfera oraşelor ar deveni nepoluatǎ; dar pentru a înlocui caii putere cu “caii fizici” care sǎ asigure tracţiunea, poluarea produsǎ de grajduri ar fi îngrijorǎtoare. Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de gazele de eşapament. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament. În ultimii 30 de ani s-au intensificat preocupǎrile privind îmbunǎtǎţirea calitǎţii aerului prin diminuarea poluǎrii produse de motoarele autovehiculelor. În prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori mai puţin decât cele care au existat în circulaţie acum 30 de ani. Acest lucru s-a realizat optimizarea procedeului de ardere şi prin utilizarea dispozitivelor antipoluante. Cele mai importante realizǎri sunt: - emisiile de CO, în perioada 1970-1995, s-au diminuat de 12 ori; - emisiile de hidrocarburi, pe vehicul, au scǎzut, în medie, de la 120 kg la 5 kg pe an; - emisiile de particule s-au micşorat, în medie, de la110 la 21 µg/m 3 ; - emisiile de oxizi de azot s-au micşotrat mai lent , 167 µg/m 3 în 1993, faţǎ de 185 µg/m 3 în 1988; - reînoirea parcului de automobile, prin facilitǎţi fiscale, a fǎcut ca vehiculele mai vechi de 8 ani, în unele ţǎri occidentale, sǎ reprezinte numai 40%. Dacǎ acestea ar fi înlocuite cu altele

noi, poluarea s-ar micşora de 3 ori; - intensificarea studiilor privind utilizarea energiilor de substituţie: electricitate, gaze petroliere lichefiate , gaze naturale comprimate, bio-combustibili. Intersecţia strǎzilor Toamnei şi Calea Bucureşti, una dintre cele mai circulate artere ale Braşovului, aratǎ, chiar şi la o orǎ de noapte, traficul intens ce se desfǎşoarǎ în oraş. Poluarea cu dioxid de carbon produsǎ de aceste mijloace de transport este îngrijorǎtoare, iar poluarea fonicǎ afecteazǎ zonele de locuinţe din jur. Poluarea produsǎ de avioane prezintǎ caracteristici specifice combustiei şi extinderii zborului în stratosferǎ. Particularitǎţile stratosferei accentueazǎ poluarea, din cauza rarefierii aerului. Agenţii poluanţi au un timp mai lung de acţiune, iar vaporii de apǎ rezultaţi sunt solidificaţi în cristale fine de gheaţǎ, ce formeazǎ o nebulozitate ce diminueazǎ radiaţia solarǎ. S-a calculat cǎ la traversarea Atlanticului se consumǎ 0,12 kg carb urant pe pasager şi kilometru; la un zbor de 6000 km aceasta înseamnǎ 720 kg carburant pentru fiecare pasager şi eliminarea în atmosferǎ a 900 kg vapori de apǎ şi peste 1000 kg CO2. Cu toate acestea avioanele produc o poluare mai redusă decât alte mijloace de transport, datoritǎ utilizǎrii de turbine cu gaz şi a unui combustibil înalt rafinat. Vapoarele utilizeazǎ motoare cu ardere internǎ şi produc o poluare specificǎ acestora, asemenea autovehiculelor, iar locomotivele folosesc motoare Diesel electrice care emit cei mai puţini poluanţi dintre toate vehiculele. Alte tipuri de poluare Incinerarea deşeurilor de toate tipurile sub cerul liber, are o foarte mare activitate poluantǎ. Ea produce poluanţi gazoşi, urât mirositori şi particule solide ce polueazǎ neadmis atmosfera. Prin combustia ambalajelor din material plastic se elibereazǎ acid clorhidric (din PVC - policlorurǎ de vinil) şi agenţi plastifianţi ca policlorobifenoli, deosebit de toxici. Arderea ierburilor uscate şi nefolositoare de pe câmpuri reprezintǎ o mǎsurǎ de distrugere a dǎunǎtorilor şi de mineralizare a terenurilor. Poluarea produsǎ atmosferei în acest caz, este puţin importantǎ, comparativ cu rolul benefic pe care îl are asupra solului. Fumul de ţigarǎ produce o poluare îngrijorǎtoare pentru incinte, afectând direct pe fumǎtori cât şi pe nefumǎtorii care inspirǎ aerul poluat. Acest tip de poluare ia o amploare din ce în ce mai mare, deoarece procentul de fumǎtori în cadrul persoanelor adulte este de 75%. Prin arderea tutunului are loc o distilare uscatǎ a acestuia, iar în fumul emis au fost identificaţi circa 3000 de substanţe, care în cea mai mare parte sunt mutagene şi/sau cancerigene. Dintre acestea amintim: nicotina, oxidul de carbon, benzopirenul, acroleina, hidrocarburi, compuşi ai HCN şi ai acizilor organici, alcoolul metilic, fenolul, piridina, plumbul, plutoniul radioactiv etc. Acţiunile patogene ale fumului de ţigarǎ pot fi: cardiovasculare, respiratorii şi cancerigene. Contaminarea radioactivǎ a existat întotdeauna, dar s-a accentuat atunci când criza de hidrocarburi fosile a fost soluţionatǎ cu energie electronuclearǎ. Estimǎrile fǎcute pentru perioada 1970-2015, privind puterea nuclearǎ, aratǎ o creştere de la 25 GW la 10 000 GW.

Radiaţiile la care este expus omul pot fi, dupǎ provenienţa lor, cosmice, care inundǎ întreg spaţiul interstelar, farǎ sǎ se poatǎ preciza dacǎ originea lor este solarǎ sau stelarǎ, şi telurice, cauzate de prezenţa în scoarţa terestrǎ a numeroase elemente radioactive ce emit continuu radiaţii. Principalele surse de poluare radioactivǎ sunt: mineritul uraniului şi plutoniului, uzinele de preparare a combustibilului nuclear, deşeurile centralelor nucleare, experienţele nucleare, avariile şi accidentele nucleare. Poluarea fonicǎ este o poluare ce se produce datoritǎ unor zgomote sau emisii de sunete cu vibraţii de o anumitǎ intensitate ce produce o senzaţie dezagreabilǎ, jenantǎ şi chiar agresivǎ. Acest tip de poluare se întâlneşte în cele mai variate ambianţe, fiind prezentǎ aproape oriunde, la locurile de muncǎ, pe stradǎ şi în locuinţe. Principalele surse de poluare fonicǎ sunt: transporturile terestre şi aeriene, şantierele de construcţii, complexele şi platformele industriale etc. Expunerea la un astfel de tip de poluare poate duce la: degradarea auzului şi pierderea auzului, contracţia arterelor, slǎbirea metabolismului, senzaţii auditive, dureri de cap, accelerarea pulsului şi a ritmului respiraţiei, diminuarea reflexelor, crearea unor stǎri de stres şi disconfort. Poluarea fonicǎ produsǎ de utilajele industriale se ridicǎ la valori periculoase, în aceastǎ fotografie un ciocan pneumatic perforeazǎ asfaltul şoselei cu un zgomot greu de suportat pentru lucrǎtori. Pentru a înţelege mai bine la ce nivel al sunetului poate interveni poluare fonicǎ putem urmǎri valorile din tabelul de mai jos. Nivel de presiune (dB) Sursa sunetului nivel de 140 motor cu reacţie (la 25 m) rănire 130 puşcă ghintuită 120 elice de avion (la 50 m) 110 burghierea pietrei 100 atelier de prelucrări mecanice 90 trafic intens 80 stradă aglomerată nivel periculos 70 automobil personal 60 conversaţie normală (la 1 m) 50 conversaţie ton jos (la 1 m) 40 muzică liniştitǎ 30 şoaptă (la 1 m) 20 oraş liniştit nivel de siguranţă 10 foşnetul unei frunze Pentru reducerea zgomotelor se pot lua unele mǎsuri precum: utilizarea unor structuri şi fundaţii amortizoare de vibraţii în construirea spaţiilor industriale, înlocuirea operaţiilor zgomotoase (ciocǎnire, perforare pneumaticǎ) cu altele mai silenţioase (presarea, sudura), plantarea unor perdele

de arbori în jurul surselor de zgomot, izolarea fonicǎ a locuinţei şi a instituţiilor etc. DISPERSIA POLUANŢILOR ÎN ATMOSFERǍ Din nefericire elementele poluante nu rǎmân la locurile unde sunt produse, ci, datoritǎ unor factori influenţi, ele se depǎrteazǎ mult de acestea. Aflate în concentraţie mare la sursa emitentǎ, pe mǎsurǎ ce se depǎrteazǎ se împrǎştie şi datoritǎ unor fenomene fizice sau chimice, în anumite zone sau regiuni ele cad pe pǎmânt, sau se descompun realizând o autopurificare a atmosferei. De foarte multe ori aceastǎ autopurificare nu este posibilǎ şi datoritǎ unor cauze naturale ele sunt purtate la mare distanţǎ, aglomerate sau concentrate, dând naştere unor adevǎrate calamitǎţi, atât asupra oamenilor şi animalelor, cât şi asupra mediului înconjurǎtor. Procesele care influenţeazǎ actiunea agenţilor poluanţi din atmosferǎ se pot încadra în douǎ mari categorii: procese fizice şi procese chimice. Distanţa la care proprietǎţile naturale ale atmosferei se pot restabili prin autopurificare este dependentǎ de concentraţia de elemente poluante şi de factorii meteorologici şi topografici. Principalii factori meteorologici care contribuie la mişcarea poluanţilor în atmosferǎ sunt: temperatura, umiditatea, vântul, turbulenţa şi fenomenele macrometeorologice. Temperatura aerului nu este o mǎrime constantǎ, ea prezentând douǎ feluri de variaţii: periodice şi accidentale. Variaţia aerului în funcţie de presiune şi de înǎlţime este un factor important care intervine în deplasarea maselor de aer şi implicit în rǎspândirea în atmosferǎ a impurifianţilor. Stǎrile atmosferice care prezintǎ cea mai mare importanţǎ pentru dispersia poluanţilor sunt: instabilitatea şi inversiunea termică . În primul caz se realizeazǎ o dispersie rapidǎ, iar în al doilea caz dispersia este împiedicatǎ aproape total. Aerul atmosferic conţine în permanenţǎ o cantitate oarecare de apǎ sub formǎ de vapori, care îi dau o stare de umiditate. Aceasta se opune difuziei poluanţilor şi respectiv micşorǎrii concentraţiei lor, împiedicând particulele sǎ se deplaseze. Umiditatea crescutǎ duce la formarea ceţii, care produce concentrarea impuritǎţilor. În zone poluate ceaţa se formeazǎ frecvent, dând naştere smogului. În general, cu cât este mai mare proporţia de vapori de apǎ în atmosferǎ, cu atât se agraveazǎ şi poluarea. La apariţia precipitaţilor se produce spǎlarea de impuritǎţi a atmosferei; ploaia realizeazǎ spǎlarea atmosferei în principal de gaze, iar zǎpada de particule solide. Vântul nu este altceva decât mişcarea orizontalǎ a aerului, iar datoritǎ acestui fapt el este considerat cel mai important factor ce contribuie la împrǎştierea poluanţilor. Acesta reprezintǎ procesul prin care impuritǎţile se deplaseazǎ şi creeazǎ fenomenul prin care acestea se difuzeazǎ în bazinul aerian. Difuzia este direct proporţionalǎ cu viteza vântului. Dacǎ acesta este uniform şi de vitezǎ micǎ menţine concentraţii ridicate de poluanţi în stratul de aer în care au ajuns. Cu cat viteza este mai mare, cu atât înǎlţimea la care ajung poluanţii eliminaţi prin sursǎ este mai micǎ. Calmul atmosferic este cea mai nefavorabilǎ condiţie meteorologicǎ pentru poluarea aerului, deoarece pe mǎsura producerii de poluanţi aceştia se acumuleazǎ în vecinǎtatea sursei şi concentraţia lor creşte progresiv. Prin turbulenţǎ se înţelege un fenomen complex, permanent, care rezultǎ din diferenţele de temperaturǎ, mişcare şi frecare dintre straturile în mişcare, a unor porţiuni mici ale maselor de aer, care determinǎ o continuǎ stare de agitaţie internǎ. Acest fenomen favorizeazǎ repede amestecurile şi de aceea difuzia impuritǎţilor în masa de aer turbulent se face mai repede. Studiile meteorologice au scos în evidenţǎ rolul maselor mari de aer ca factori de care depinde difuzia poluanţilor eliminaţi de surse aflate la sol. Pe glob existǎ regiuni în care în cursul unui an se înregistreazǎ mişcǎri de mase mari de aer. De exemplu în sud-estul SUA apar frecvent mase anticiclonice care depǎşesc durata a câtorva zile şi favorizeazǎ stagnarea, acumularea şi transportul impuritǎţilor, cu vitezǎ mare pe distanţe apreciabile. În ţara noastrǎ masele anticiclonice se manifestǎ de obicei în lunile decembrie-ianuarie şi iulie-august. În regiunile cu mase anticiclonice, vântul este slab sau absent, presiunea atmosfericǎ este ridicatǎ, iar inversiunea termicǎ se produce frecvent, motiv pentru care aceste fenomene

macrometeorologice sunt strâns corelate cu concentraţia poluanţilor din zonǎ. EFECTELE POLUǍRII Omul poate suferi direct de pe urma agenţilor poluanţi, spre exemplu din actiunea smogului produs de industrie, sau indirect, unde putem lua ca exemplu acţiunea toxicǎ a petrolului deversat în oceane asupra peştilor, ce se poate transmite omului în urma utilizǎrii acestuia ca hranǎ. Agenţii poluanţi altereazǎ şi perturbǎ relaţiile normale ale omului cu mediul înconjurǎtor şi pe cele formate între ecosisteme. Gradul de perturbare poate merge de la un simplu inconfort pânǎ la o acţiune toxicǎ evidentǎ. Existǎ mai multe cǎi de deteriorare a confortului omului şi a senzatiilor sale vizuale, olfactive, sonore etc. şi anume: poluarea sonorǎ, degradarea ambianţei (prin defrişǎri, eroziuni etc.), gustul apei potabile poluate (date de substanţe ca: petrol, clor, fenoli, sulf), mirosul neplǎcut al substanţelor rǎu mirositoare din apǎ sau aer, murdǎria şi toxicitatea produsǎ de fum, aglomerarea necontrolatǎ a deşeurilor domestice şi industriale. Agenţii nocivi eliminaţi în atmosferǎ care pot provoca efecte dǎunǎtoare asupra felului de viaţǎ al oamenilor, animalelor şi plantelor sunt de cele mai multe ori sub forma unui complex de substanţe toxice în compoziţia cǎrora intrǎ atât particule solide cât şi gaze. În unele situaţii acţiunea nocivǎ este datǎ însǎ numai de particule solide sau numai de gaze, de o singurǎ naturǎ. În continuare vom enumera cele mai importante efecte ale poluǎrii şi vom evidenţia numai efectul lor nociv, de efectele dǎunǎtoare sǎnǎtǎţii omului ne vom ocupa mai pe larg în alt capitol. Poluarea aerului cu aerosoli are ca efect o acţiune iritantǎ, toxicǎ, cancerigenǎ, alergicǎ, infectantǎ şi de scǎdere generalǎ a rezistenţei organismului. Aerosolii eliminaţi în atmosferǎ pot fi netoxici (aceştia devin nocivi numai când particulele aerosolice au dimensiuni mari) şi toxici (sunt mai puţin rǎspândiţi, dar sunt mult mai agresivi). Aceştia din urmǎ reprezintǎ categoria care are cele mai nocive efecte, dar din fericire numai unele din aceste particule sunt întâlnite în mediul ambiant şi anume: plumbul, fluorul, arsenul, beriliul, manganul etc. Gazele şi vaporii care au un efect dǎunǎtor asupra organismului se împart în: toxice respiratorii, sanguine, hepatice şi neuroleptice. Dintre diferitele gaze care polueazǎ atmosfera, unele produc efecte nocive atât prin concentraţiile mai mari, cât şi prin frecvenţa mai ridicatǎ cu care sunt întâlnite. Cele mai importante în acest sens sunt: oxidul de carbon (foarte întâlnit atât în mediul industrial cât şi în mediul de locuit), dioxidul de carbon, amestecul de oxizi de azot (în cea mai mare concentraţie fiind dioxidul de azot), clorul, hidrogenul sulfurat şi ozonul. Efectele nocive asupra plantelor. Plantele sesizeazǎ timpuriu şi masiv influenţa nocivǎ a poluanţilor aerului, constituind prin leziunile ce le suferǎ, indicatori importanţi asupra gradului de poluare. Pagubele generate de poluarea plantelor pot duce la pierderi economice importante (alimente, furaje, arbori). Prin spǎlarea atmosferei de cǎtre precipitaţii şi prin sedimentarea particulelor şi gazelor toxice se poate produce o modificare a compoziţiei apei şi solului şi o creştere a substanţelor toxice din acestea, lucru ce produce tulburǎri de dezvoltare a plantelor. Efectele nocive asupra animalelor. Studiul acestor efecte are o importanţǎ directǎ prin consecinţele de ordin economic din cauza pierderilor suferite printre animale şi o importanţǎ indirectǎ, prin concluziile utile patologiei umane. Cei mai importanţi poluanţi atmosferici în ceea ce priveşte efectele asupra animalelor sunt aceia care persistǎ şi se concentreazǎ pe plante. Asupra animalelor pot acţiona şi acei compuşi care dǎuneazǎ sǎnǎtǎţii omului. Un alt efect nociv al poluanţilor este modificarea factorilor meteorologici naturali. Acest lucru este posibil prin prezenţa în atmosferǎ a poluanţilor sub formǎ de pulberi şi gaze ce pot crea un mediu atmosferic diferit de cel natural, prin modificǎrile ansamblului microclimatic. Cele mai importante modificǎri meteorologice sunt legate de creşterea în localitǎţile poluate a numǎrului zilelor cu ceaţǎ. Smogul este un amestec de ceaţǎ solidǎ sau lichidǎ şi particule solide rezultate din poluarea industrialǎ. Acest amestec se formeazǎ când umiditatea este crescutǎ, iar condiţiile atmosferice nu împrǎştie emanaţiile poluante, ci din contrǎ, permit acumularea lor lângǎ surse. Smogul reduce

vizibilitatea naturalǎ şi adesea iritǎ ochii şi cǎile respiratorii. În aşezǎrile urbane cu densitate crescutǎ, rata mortalitǎţii poate sǎ creascǎ considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere la smog. Acest lucru este favorizat şi de procesul de inversiune termicǎ ce creazǎ un plafon de smog ce stagneazǎ deasupra oraşului. Smogul fotochimic este o ceaţǎ toxica produsǎ prin interacţiunea chimicǎ între emisiile poluante şi radiaţiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reacţii este ozonul. Smogul apare îndeosebi în zonele oraşelor de coasta şi este o adevarată problemǎ a poluǎrii aerului în mari oraşe precum Londra, Atena, Los Angeles, Tokyo. În Los Angeles s-a demonstrat cǎ în 90% din cazuri ceaţa se datoreazǎ poluǎrii şi numai 10% cauzelor naturale. Şi în Bucureşti, deşi nu este un oraş cu poluare ridicatǎ, numǎrul zilelor cu ceaţǎ a crescut progresiv în ultimii ani. Imaginea Braşovului vǎzutǎ de pe dealul Lempeş este una îngrijorǎtoare. Este foarte evidentǎ prezenţǎ smogului în orele dimineţii. Reducerea vizibilitǎţii în marile centre populate poate deveni accentuatǎ şi poate provoca tulburǎri ale transportului. Aceastǎ reducere a vizibilitǎţii poate fi favorizatǎ de anumite fenomene meteorologice (stagnarea aerului, vânturi puternice şi umiditatea ridicatǎ). Acest apus de soare ar fi fost mult mai interesant dacǎ din prim plan ar fi lipsit acel coş de evacuare al gazelor, aflat în zona Triaj a oraşului Braşov, care prin emisiile lui şi ale platformei din care face parte, duce la o slabǎ vizibilitate; cazul munţilor din fundal. Poluanţii din aer pot determina degradarea şi deteriorarea ulterioarǎ a unor obiecte, materiale şi substanţe cu care vin în contact prin fenomene fizico-chimice complexe, diferite dupǎ natura poluanţilor şi a stratului material afectat. Cele mai importante sunt fenomenele de coroziune, decolorare şi spǎlare a unor materiale, reducerea elasticitǎţii şi rezistenţei unor compuşi organici. Durata de viaţǎ a construcţiilor metalice se reduce de 2-3 ori în zonele intens populate datoritǎ fenomenului de coroziune la care sunt expuse. Compuşii agresivi din aer proveniţi din surse de poluare, agenţii meteorologici, cât şi precipitaţiile şi umiditatea, determinǎ coroziunea superficialǎ a metalelor provocând pagube considerabile. Ceţurile acide sunt cele mai agresive, deoarece formeazǎ sǎruri sfǎrâmicioase. Viteza de coroziune depinde de factorii menţionaţi mai sus şi este uneori de 100 de ori mai mare în zonele

intens populate decât în zonele fǎrǎ poluare şi lipsite de condiţii meteorologice care sǎ favorizeze coroziunea. Prin reacţia unor substanţe din aer cu materialele de construcţie (calcar, mortar, marmurǎ) se produc substanţe chimice noi cu rezistenţǎ şi durabilitate mai redusǎ. Astfel, carbonaţii din care sunt constituite aceste materiale se transformǎ în prezenţa oxizilor de sulf, în sulfaţi, substanţe cu o solubilitate mai mare ce pot fi antrenate de ploaie. Durata obişnuitǎ de 20-30 de ani fǎrǎ reparaţii şi renovǎri, a unor materiale de construcţie poate fi redusǎ la numai 4-5 ani datoritǎ poluanţilor atmosferici. Cel mai rǎspândit agent agresiv este dioxidul de sulf, acesta provocând degradarea construcţiilor prin transformare lui în acid sulfuros şi sulfuric. Alţi agenţi agresivi cum ar fi vaporii de apǎ şi particulele de praf se infiltreazǎ în ziduri şi fisuri accelerând procesul de distrugere. Valoarea unor construcţii se reduce şi prin depunerile de poluanţi sub formǎ de fum, funingine, praf sau prin modificǎrile de culoare. Pielea, cauciucul, hârtia şi materialele sintetice sunt atacate de poluanţi şi se întǎresc, se crapǎ, îşi pierd elasticitatea, pierd strǎlucirea şi maleabilitatea. Hârtia, celuloza, bumbacul, fibrele sintetice sunt foarte uşor atacate de oxidul de sulf. Vopseaua îşi schimbǎ culoarea şi compoziţia chimicǎ prin reacţia cu gaze ca hidrogenul sulfurat, clorul, oxizii de azot, ozonul şi dioxidul de sulf. Prin mecanismele de corodare, dar şi prin alte reacţii fizico-chimice, se poate reduce şi gradul de conductibilitate electricǎ a unor conductori în zonele intens poluate. Depunerile de materiale pe conductorii şi izolatorii electrici, cât şi coroziunea acestora reduc calitǎţile iniţiale, mǎrindu-le rezistenţa electricǎ şi favorizând pierderile de electricitate. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost formulat de Comisia Brundtland (1987) în raportul „Viitorul nostru comun”, referindu-se la dezvoltarea unei societăţi umane, ca fiind “acea dezvoltare care se axează pe satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite nevoile generaţiilor viitoare”, iar atingerea acestor obiective impune un proces de schimbare, adaptând utilizarea resurselor, distribuirea investiţiilor, concentrarea dezvoltării tehnologice şi structurile instituţionale la acoperirea nevoilor actuale, dar şi a celor viitoare. 3. CONSECINŢELE MAJORE ALE POLUǍRII AERULUI Pǎmântul începe sǎ se încǎlzeascǎ, gheţurile veşnice se topesc, nivelul oceanului planetar creşte, stratul de ozon se subţiazǎ, ploile acide sunt din ce în ce mai frecvente. Toate acestea au la bazǎ nu numai fenomene naturale (care se integreazǎ în ciclurile normale ale naturii), dar şi poluarea excesivǎ cu care ne confruntǎm în ultimul timp. O creştere de 5°C a temperaturii pe tot Pǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând astfel nivelul oceanelor şi inundând o mare parte din uscat; unele state insulare pot fi acoperite complet de apǎ. În astfel de condiţii de încǎlzire globalǎ, recoltele nu vor mai putea creşte normal în unele zone, cǎderile de ploaie nu vor mai putea fi absorbite în timp util, iar plantele şi animalele vor migra sau vor avea mari greutǎţi de adaptare. EFECTUL DE SERǍ ŞI ÎNCǍLZIREA GLOBALǍ Schimbǎrile climatice ale trecutului Condiţiile meteorologice capricioase din decada anilor 80 şi 90 i-au fǎcut pe oameni sǎ creadǎ cǎ ne confruntǎm cu o catastrofǎ globalǎ. Clima Pǎmântului nu a fost însǎ niciodatǎ constantǎ. De-a lungul istoriei condiţiile climatice s-au schimbat de multe ori. Studiul rocilor şi fosilelor a oferit multe informaţii despre climele din trecut. De exemplu, filonii carboniferi din Antarctica demonstreazǎ cǎ aceastǎ regiune vastǎ de gheţuri a avut în trecut o climǎ mai caldǎ. Dovezile din roci demonstreazǎ cǎ în urmǎ cu aproximativ 300 de milioane de ani, întinderi de gheaţǎ acopereau sud-estul Americii de Sud, sudul Africii, India şi Australia. Oamenii de ştiinţǎ susţin astǎzi cǎ schimbǎrile climatice se produc odatǎ cu mişcarea plǎcilor tectonice care produc modificarea poziţiei continentelor. Aceeastǎ teorie este susţinutǎ şi de studiul unor fosile. Ultima erǎ glaciarǎ, care a început acum 1,8 milioane de ani, când harta tectonicǎ a globului nu diferea mult de cea actualǎ, nu poate fi însǎ explicatǎ de mişcǎrile tectonice lente. Nici deplasarea continentelor nu poate explica variaţiile climatice considerabile apǎrute în ultimii 10 000 de ani de

la sfârşitul erei glaciare. Mai mult de atât, mişcǎrile tectonice nu au nici o legǎturǎ directǎ cu condiţiile meteorologice capricioase din ultimii 30 de ani. În decursul ultimei ere glaciare, în emisfera nordicǎ nu era frig pe parcursul întregului an. Perioadele de timp numite glaciaţiuni, când vremea era rece şi blocurile de gheaţǎ avansau dinspre zonele polare cǎtre sud, alternau cu perioade mai calde numite interglaciaţiuni, când se topeau mari cantitǎţi de gheaţǎ. Prin studierea inelelor arborilor şi a urmelor de polen s-a descoperit cǎ, dupǎ era glaciarǎ, clima s-a încǎlzit brusc. Nivelul mǎrilor a crescut dupǎ topirea gheţurilor şi multe terenuri joase au fost inundate. Spre exemplu, Marea Britanie, a fost despǎrţitǎ de continent în urmǎ cu aproximativ 7500 de ani. Clima Europei de Vest era, în urmǎ cu 7000 de ani, mai caldǎ decât astǎzi,temperaturile medii ale verii fiind cu douǎ sau trei grade mai ridicate, iar temperaturile iernii erau cu un grad mai mari. Ca urmare, limita inferioarǎ a stratului permanent de zǎpadǎ era cu aproximativ 300 de metri mai ridicatǎ decât astǎzi. În urmǎ cu 5000 de ani, clima din nord-vestul Europei a devenit mai uscatǎ şi mai rece, iar Sahara era o pajişte cu râuri şi lacuri. Nord-vestul Europei devenea acum 3000 de ani, mai rece şi umed, gheţarii începeau sǎ coboare pe vǎile Alpilor, lacurile s-au ridicat şi au format mlaştini întinse, iar Sahara a îmbrǎcat haina deşertului pe care îl ştim noi astǎzi. Dovezile referitoare la schimbǎrile climatice din ultimii 2000 de ani provin din date istorice, din adâncul mǎrilor şi din forarea stratului de gheaţǎ. Europa a avut o perioadǎ uscatǎ, lipsitǎ de furtuni între anii 400 şi 1200, iar în Anglia a început sǎ se cultive viţǎ de vie, deci temperaturile erau cu unu, douǎ grade mai ridicate decât acum. În secolele XIII şi XIV în Europa au revenit condiţiile climatice mai reci, Dunǎrea şi Tamisa îngheţând frecvent în cursul iernii. Sud-vestul SUA a devenit foarte arid, iar India suferea de secetǎ în lipsa musonului ce a încetat sǎ mai batǎ. Între 1550 şi 1880 nord-vestul Europei a fost cuprins de o „micǎ erǎ glaciarǎ”, când temperaturile au fost cele mai scǎzute de la era glaciarǎ propriu-zisǎ. Dupǎ 1800 temperaturile au început sǎ creascǎ în mod constant, cu mici excepţii (1940 şi 1950 când temperaturile medii au scǎzut cu 0,2-0,3 grade C). În paralel cu schimbǎrile termice au avut loc şi modificǎri ale distribuţiei precipitaţiilor. Pânǎ în prezent temperatura medie anualǎ s-a manifestat într-o continuǎ tendinţǎ de creştere, la acest lucru contribuind din plin poluarea aerului şi dereglarea efectului de serǎ natural al planetei. Date cronologice despre efectul de serǎ 1827 – Matematicianul francez Jean-Baptiste Fourier presupune existenţa unui efect atmosferic care face ca temperatura medie anualǎ sǎ fie mai mare decât rezultǎ din calcule. Este primul cercetǎtor care face analogia cu „efectul de serǎ” produs la scarǎ largǎ. 1863 – John Tyndall, om de ştiinţǎ irlandez, publicǎ o lucrare în care descrie modul prin care vaporii de apǎ ajutǎ la producerea efectului de serǎ. 1880 – Suedezul Svante Arrhenius şi americanul Chamberlain analizeazǎ independent problemele pe care emisiile de CO2 le ridicǎ în atmosferǎ. 1880-1940 – Temperatura medie anualǎ creşte cu 0,25 ºC, efectul de serǎ fiind semnalat de cǎtre unii oameni de ştiinţǎ ca fiind intrat în acţiune. 1940-1970 – Temperatura medie scade cu 0,2 ºC, iar unii climatologi prezic intrarea într-o nouǎ erǎ glaciarǎ. 1957 – Oceanograful american Roger Revelle atrage atenţia lumii asupra faptului cǎ suntem pe cale sǎ începem un experiment geofizic la scarǎ mondialǎ, prin eliberarea în atmosferǎ de cantitǎţi tot mai mari de CO2. 1979 – Are loc prima conferinţǎ mondialǎ asupra problemelor climatice. Guvernele lumii sunt avertizate asupra potenţialelor schimbǎri climatice provocate de om. 1985 – Se desfǎşoarǎ la Villach, în Austria, prima conferinţǎ internaţionalǎ importantǎ, având ca temǎ efectul de serǎ. Participanţii atrag atenţia asupra faptului cǎ în prima jumǎtate a secolului XXI, temperaturile medii anuale ar putea sǎ creascǎ foarte rapid. Conferinţa mai aratǎ cǎ nu numai CO2 contribuie la încǎlzirea globalǎ, ci şi alte gaze cum ar fi metanul, cluoro-fluorocarburile,

oxizii de azot şi ozonul. 1987 – Se înregistreazǎ un record de cǎldurǎ, cei mai reci ani din decada 1980 sunt mult mai cǎlduroşi decât media celor mai calzi ani din anii 1880. 1988 – Încǎlzirea globalǎ devine subiect de primǎ paginǎ. Reuniunea climatologilor de la Toronto, din Canada, cheamǎ naţiunile lumii sǎ reducǎ emisiile de CO2 cu 20%, pânǎ în 2005. ONU înfiinţeazǎ o comisie interguvernamentalǎ (IPCC – Intergovernamental Panel on Climate Change) pentru a analiza rapoartele oamenilor de ştiinţǎ. 1990 – Primul raport al IPCC aratǎ cǎ temperaturile medii au crescut cu 0,5 ºC în ultima sutǎ de ani. IPCC avertizeazǎ cǎ sunt necesare mǎsuri împotriva emiterii de gaze ce provoacǎ efectul de serǎ. 1991 – Vulcanul Pinatubo, din Filipine, erupe şi în atmosferǎ sunt aruncate mari cantitǎţi de cenuşǎ vulcanicǎ, care încetineşte efectul de serǎ. Temperatura medie scade timp de doi ani, dupǎ care începe sǎ creascǎ din nou. Oamenii de ştiinţǎ profitǎ de acest eveniment, pentru a arǎta cât de sensibilǎ este clima la variaţii ale factorilor de mediu. 1992 – Convenţia asupra schimbǎrilor climatice, semnatǎ la Rio de Janeiro, Brazilia, de cǎtre 154 de state, inclusiv România, recunoaşte rolul negativ al efectului de serǎ, provocat de activitǎţile industriale. Se propune ca, ţǎrile puternic industrializate, sǎ îşi reducǎ emisiile de CO2 pânǎ în 2000, la nivelul anului 1990. 1994 – Alianţa micilor state insulare, care grupeazǎ ţǎrile cele mai ameninţate de creşterea nivelului oceanului planetar, cer reducerea emisiilor de CO2 cu 20% pânǎ în 2005. 1995 – Un an foarte cald. În martie, la Berlin, se face o întâlnire în care ţǎrile puternic industrializate cad de acord sǎ reducǎ emisiile de CO2. În noiembrie, IPCC aratǎ cǎ încǎlzirea globalǎ nu are numai cauze naturale şi cǎ dovezile aratǎ cǎ existǎ o contribuţie majorǎ a activitǎţilor umane la încǎlzirea globalǎ. Se indicǎ deasemenea cǎ, pânǎ în 2100, temperatura medie ar putea sǎ creascǎ cu 1 pânǎ la 3,5 ºC. 1996 – La a doua reuniune a Convenţiei asupra schimbǎrilor climatice, SUA acceptǎ limitarea prin reglementǎri internaţionale, a emisiilor de CO2. Dupǎ patru ani de stagnare, emisiile de CO2 încep sǎ creascǎ din nou, ceea ce atrage protestele oamenilor de ştiinţǎ. 1997 – Protocolul de la Kyoto stabileşte ca obiectiv scǎderea emisiilor de CO2, în medie, cu 5,4%, pânǎ în 2010, convenţia propune un mecanism foarte flexibil, astfel încât statele pot vinde sau cumpǎra dreptul de a emite CO2. Singura restricţie, reducerea medie sǎ nu fie afectatǎ. SUA refuzǎ semnarea protocolului, atâta timp cât nu se va demonstra implicare tuturor statelor în reducerea emisiilor de CO2. 1998 – Anul cel mai fierbinte din secolul XX. Negocierile de la Buenos Aires nu reuşesc sǎ rezolve disputele asupra regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto, dar se cade de acord ca acesta sǎ fie revizuit pânǎ în 2000. 2000 – Oamenii de ştiinţǎ avertizeazǎ din nou cǎ, dacǎ rata de creştere a emisiilor de CO2 rǎmâne la nivelul actual, la sfârşitul secolului XXI temperatura va creşte cu 6 ºC. În luna noiembrie, la Haga, negocierile pentru finalizarea regulamentului de aplicare a Protocolului de la Kyoto eşueazǎ din nou. Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntǎ lumea contemporanǎ este efectul de serǎ. Acest efect are acest nume, deoarece, asemenea pereţilor de sticlǎ ai unei sere pǎstreazǎ cǎldura şi opreşte evaporarea. În jurul pǎmântului existǎ un strat de gaze care are acelaşi rol, şi fǎrǎ de care viaţa pe Pǎmânt nu ar fi posibilǎ. Ce se întâmplǎ însǎ când oamenii, prin gazele pe care le trimit zilnic în atmosferǎ, amplificǎ acest efect? Tulburarea acestui proces natural are ca rezultat o climǎ mult mai caldǎ şi o planetǎ ce riscǎ sǎ devinǎ mult mai fierbinte. Pǎmântul e menţinut la o temperaturǎ ridicatǎ de atmosferǎ care acţioneazǎ ca o pǎturǎ. Fǎrǎ ea temperatura medie la suprafaţǎ ar fi de -18 ºC (faţǎ de 25 ºC, temperatura medie actualǎ), iar viaţa nu ar putea fi menţinutǎ. Gazele de serǎ permit razelor cu lungime scurtǎ de undǎ, lumina

vizibilǎ a soarelui, sǎ le traverseze, încǎlzind atmosfera, oceanele, suprafaţa planetei şi organismele. Energia caloricǎ este rǎspânditǎ în spaţiu în formǎ de raze infraroşii, adicǎ de unde lungi. Acestea din urmǎ sunt absorbite în parte de gazele cu efect de serǎ, pentru a se reflecta încǎ o dată pe suprafaţa Pǎmântului. Acest efect natural de serǎ al atmosferei a fost dereglat în ultimii 200 de ani, de om, care, prin activitǎţile sale, a sporit concentraţia gazelor cu efect de serǎ din atmosferǎ , stricând astfel echilibrul termic al sistemului climatic prin declanşarea procesului de încǎlzire la nivel planetar global. Dioxidul de carbon, metanul, oxizii de azot, ozonul, împreunǎ cu vaporii de apǎ formeazǎ în mod natural gazele de serǎ. Majoritatea gazelor poluante ce ajung printre acestea au o capacitate diferitǎ de a absorbi cǎldura şi rǎmân în atmosferǎ perioade lungi de timp, ceea ce le sporeşte acţiunea dǎunǎtoare. Efectul nociv de serǎ se produce atunci când gazele existente în atmosferǎ depǎşesc cantitatea normalǎ. Cele mai importante gaze care deregleazǎ acest efect sunt: Dioxidul de carbon (CO2). Conţinutul atmosferic de dioxid de carbon (gazul cu efect de serǎ de provenienţǎ antropicǎ cel mai frecvent) a crescut până la 25% de la debutul revoluţiei industriale cu o frecvenţǎ de 280 pǎrţi pe milion (ppm) pânǎ la 350 ppm. Eliminǎrile de CO2 de origine antropicǎ au condus la sporirea cu 59% a potenţialului efectului de serǎ. CO2 este unul dintre principalele substanţe emise la arderile de combustibil fosil. Circa 90% din energia comercializatǎ pe plan mondial este produsǎ de cǎtre combustibili fosili : pǎcurǎ, cǎrbune brun, gaz natural şi lemn. Metanul (CH4) contribuie cu aproape 18% la creşterea efectului de serǎ. Metanul este principalul component al gazului natural ars de cǎtre utilajele de încǎlzit. El provine din: descompunerile vegetale, câmpurile inundate de orez, mlaştinile, gazele de baltǎ, aparatul digestiv al numeroaselor animale, în special bovinele şi termitele, arderile anaerobe (descompunerea vegetaţiei în lipsă de O2). Metanul mai provine în egalǎ mǎsura de la scurgerile conductelor de gaze, de la centrele de tratament, de la instalaţiile de stocaj şi de la minele de cǎrbune, de la materiale organice în descompunere (cum ar fi produsele alimentare aflate în depozite). Cercetǎtorii sunt alarmaţi, deoarece încǎlzirea climei va antrena eliberarea unei pǎrţi din CH4 natural acumulat în cantitǎţi mari sub gheţari şi în calotele polare, provocânt astfel efectul de retroacţiune. Oxidul de azot (N2O) provine de la arderea combustibilului fosil, utilizarea îngrǎşamintelor azotate, incinerarea arborilor şi reziduurilor de plante. Gazul contribuie la sporirea efectului de serǎ cu circa 6%.

Ozonul troposferic (O3). În atmosferǎ la o înǎţime foarte mare ozonul creat natural apare ca un ecran de protecţie împotriva razelor ultraviolete. În troposferă însă, ozonul e un produs al reacţiilor poluantelor atmosferice, ale industriilor şi ale automobilelor. Ozonul troposferic reacţioneazǎ cu ţesuturile vegetale şi animale provocând efectul de serǎ. Contribuţia ozonului troposferic la sporirea efectului de serǎ se estimeazǎ la 8%. Clorofluorocarburile (CFC) sunt un produs chimic care ajutǎ la subţierea stratului de ozon, constituind în egalǎ mǎsura un gaz cu efect de serǎ în creştere. Savanţii nu sunt siguri de efectele reale produse de CFC asupra schimbǎrii climatului pentru cǎ acţiunea lor de rarefiere a stratului de ozon poate sǎ aducǎ o nouǎ rǎcire a planetei. Este posibil ca, reducând emisia de CFC, sǎ protejǎm stratul de ozon, accelerând o nouǎ încǎlzire a planetei. Aceastǎ problemǎ demonstreazǎ în ce mǎsurǎ factorii de mediu sunt legaţi nemijlocit. Protocolul de la Kyoto În urma întâlnirii de la Kyoto din 1997 a fost enunţat un act, care se remarcă (spre deosebire de rezultatele întâlnirilor anterioare) prin concreteţe şi concentrare. De fapt, părţile semnatare îşi iau angajamente foarte ferme şi relativ uşor de contabilizat şi verificat, fapt care a făcut ca unele state să refuze sau să amâne semnarea în prima fază. Protocolul a pornit iniţial cu 55 de semnături, ajungând în anul 2000 la peste 100 de semnături. Dar marii poluatori cum ar fi Statele Unite şi Rusia, au lipsit mult timp de pe listă. Concentrarea asupra emisiilor poluante care provoacă efectul de seră este determinată de faptul că, din considerente de fizică a circulaţiei fluidelor, ele nu mai sunt o problemă locală, nici măcar naţională, ci afectează teritorii foarte îndepărtate geografic. România, prin semnarea acestui protocol s-a angajat voluntar să reducă emisiile la nivel naţional care provoacă efectul de seră cu 8 % faţă de emisiile de acest tip corespunzătoare anului 1990. Circuitul carbonului Oamenii aruncǎ în atmosferǎ anual aproximativ 8 miliarde de tone de carbon. Mai puţin de jumǎtate rǎmâne acolo; ce se întâmplǎ însǎ cu restul? Porneşte maşina, aprinde lumina, regleazǎ termostatul sau fǎ aproape orice şi adaugi dioxid de carbon în atmosferǎ. Cǎrbunele, petrolul şi gazele naturale, bazele economiei industriale moderne, toate conţin carbon inhalat de plante în urmǎ cu sute de milioane de ani în urmǎ. Carbonul se întoarce acum în atmosferǎ prin ţevile de eşapament, furnale şi coşuri de fum, emisiile datorate pǎdurilor incendiate pentru crearea de terenuri agricole sau pǎşuni. Dioxidul de carbon este cel mai important gaz ce ajutǎ la reţinerea cǎldurii în atmosferǎ. Potrivit calculelor din cele 8 miliarde de tone de carbon ce intrǎ în atmosferǎ (6,5 miliarde din combustibili fosili şi 1,5 miliarde din despǎduriri), mai puţin de jumǎtate, aproximativ 3,2 miliarde de tone, rǎmâne în atmosferǎ pentru a încǎlzi planeta. Imaginaţi-vǎ ce s-ar putea întâmpla dacǎ tot carbonul ar contribui la acest fenomen, încǎlzirea globalǎ ar fi acceleratǎ cu aproape 50%. Restul de carbon care nu intrǎ în circuitul atmosferic este absorbit de plantele terestre şi fitoplanctonul oceanic, care îl asimileazǎ pentru creştere, reintrând astfel în circuitul lui natural. Vegetaţia terestrǎ foloseşte anual 60 de miliarde de tone de carbon pentru creştere, în acest proces eliberând oxigen. Aceasta ar epuiza carbonul din atmosferǎ dacǎ n-ar fi regenerat constant prin respiraţia plantelor şi descompunerile materialelor organice. Circuitul carbonului devine astfel un mecanism complex, foarte echilibrat, care susţine viaţa pe Pǎmânt. Tot acest fenomen absoarbe mari cantitǎţi de carbon din atmosferǎ şi le stocheazǎ în oceane, pǎduri, zǎcǎminte naturale de cǎrbune, petrol şi gaze naturale. Oamenii au perturbat acest ciclu prin eliberarea prematurǎ a carbonului din aceste rezervoare, începând cu arderea pǎdurilor şi a combustibililor fosili ce a inundat atmosfera cu suficient carbon încât sǎ poatǎ afecta climatul global. Carbonul – element vital? În afarǎ de circuitul apei, nu existǎ în naturǎ mecanism mai important decât circulaţia carbonului între aer, apǎ şi pǎmântAbilitatea carbonului de a se combina cu majoritatea nemetalelor

l-a fǎcut un element de bazǎ al structurilor organice – plante şi animale. Diamant 100% Corpul uman 18% Grafit 100% Calcar 12% Cǎrbune (antracit) 92% Sol arabil 1-2% Petrol 86% Oţel 0,2-1,5% Lemn 50% Aer 0,015% PVC 38% Apa mǎrii 0,0025% Potrivit unui raport din 1991, 108 milioane de tone de carbon sunt eliminate anual în Canada, rezultând astfel câte 4 tone de CO2 eliminat anual în atmosferă pentru fiecare canadian. Canada nu este întrecută decât de Statele Unite în ceea ce priveşte producerea de CO2 pe cap de locuitor. Zonele de pe glob care stocheazǎ cele mai mari rezerve de carbon sunt prezentate în imaginea alǎturatǎ. A – pǎdurile boreale, B – permafrostul arctic, C – pǎdurile tropicale, D – carbonul din Atlanticul de Nord Din anul 1958 s-au început măsurătorile precise de CO2 în atmosferă în muntele Mauna Loa din Hawai, iar examinarea eşantioanelor de gheaţă arctică ce conţin bule de aer din trecut a facilitat măsurarea conţinutului de CO2 în atmosferă până în anul 1700. Toate aceste mǎsurǎtori şi multe alte date au dus la înţelegerea ciclului carbonului în naturǎ. Acest ciclu arată că respiraţia şi fotosinteza sunt în echilibru ceea ce este adevărat şi în ocean. Acest lucru poate surprinde oamenii, deoarece s-a creat o imagine în care plantele ar absorbi CO2 şi ar degaja O2. Ecologiştii au însǎ o viziune globală asupra ecosistemului, nu numai asupra plantelor şi a suprafeţelor restrânse şi au arătat că ecosistemele stabile pe timp îndelungat nu sunt absorbante de CO2. Un exemplu simplu ar fi lanul de grâu, care în timp ce creşte absoarbe CO2, iar dupǎ ce este recoltat tarlaua este arsă sau lăsată să putrezească, astfel CO2 este reintrodus în atmosferă. Principalul consumator de carbon este însǎ oceanul, cu cât creşte concentraţia de CO2 din atmosferă, cu atât se mǎreşte şi cantitatea de CO2 dizolvat în apă. Echilibrul atmosferǎ - hidrosferǎ Clima terestrǎ a suferit un proces puternic de încǎlzire acum aproape 55 milioane de ani. Cauza acestui efect a fost intensificarea activitǎţii vulcanice, care a dus la creşterea rapidǎ a cantitǎţii de gaze, în special CO2, ce a favorizat efectul de serǎ. Temperatura medie a crescut în numai 30 000 de ani, un interval scurt la scarǎ geologicǎ, cu mai mult de 6 ºC. Dupǎ o altǎ perioadǎ, cu acelaşi numǎr de ani, lucrurile au intrat în normal revenind la temperaturile medii normale. Ce a provocat acest fenomen? Rǎspunsul î avem de la Santo Bains, de la Universitatea Oxford, care, analizând conţinutul de sulfat de bariu (rezultat în special din descompunerea fitoplanctonului) din sedimentele depuse pe fundul Oceanului Atlantic, urmǎrindu-i astfel evoluţia de-a lungul timpului. Rezultatul cercetǎrilor l-au îndreptat pe cercetǎtor spre un scenariu interesant, în care Pǎmântul este capabil sǎ refacǎ un sistem climatic distrus accidental. Pe mǎsurǎ ce temperatura medie anualǎ a creşcut, în oceanul planetar a sosit un surplus de apǎ încǎrcatǎ cu substanţe nutritive cǎruia i se adǎuga un surplus de CO2. Aceastǎ combinaţie a dus la dezvoltarea explozivǎ a fitoplanctonului, care, prin fotosintezǎ a absorbit CO2 din aer şi a reuşit curǎţarea atmosferei de surplusul de CO2. Efectele încǎlzirii globale

Nivelul de CO2 creşte, oceanele se încǎlzesc, gheţarii se topesc, nivelul mǎrii creşte, lacurile scad, seceta persistǎ, gheţarii de şelf se prǎbuşesc, precipitaţiile cresc, apele de munte seacǎ, incendiile din pǎduri se înmulţesc, iarna este mai blândǎ, primǎvara mai timpurie, toamna întârzie, perioadele de migraţie variazǎ, pǎsǎrile cuibǎresc mai devreme, plantele înfloresc timpuriu, recifele de corali albesc, zǎpezile perene se restrâng, speciile exotice îşi extind arealul, amfibienii dispar, temperaturile cresc la latitudini înalte, pǎdurile tropicale se usucǎ... ce se întâmplǎ? Încǎlzirea globalǎ este un fenomen ce se produce aproape imperceptibil pentru om, efectele pe care le poate avea însǎ pot fi catastrofale. Secetǎ, inundaţii, incendii, uragane, toate pot fi provocate de încǎlzirea planetei. Pretutindeni pe Pǎmânt gheaţa este într-o permanentǎ modificare. Zǎpezile faimoase ale muntelui Kilimanjaro s-au topit din 1912 cu mai mult de 80%. Gheţarii din Garhwal Himalaya, de pe teritoriul Indiei, se retrag atât de repede, încât majoritatea gheţarilor din estul şi centrul masivului ar putea dispǎrea pânǎ în 2035, calota polarǎ s-a subţiat semnificativ în ultimii 50 de ani, intinderea ei micşorându-se cu circa 10% în ultimii 30 de ani. Primǎvara, dezgheţul apelor dulci se produce în emisfera nordicǎ cu 9 zile mai repede decât în urmǎ cu 150 de ani, iar îngheţul de toamnǎ cu 10 zile mai târziu. Dezgheţul permafrostului (stratul de pǎmânt permanent îngheţat de la suprafaţǎ din zonele polare) a determinat lǎsarea solului cu aproape 5 metri în unele pǎrţi din Alaska. Topirea calotelor glaciare (în vestul Antarcticii a apǎrut o fisurǎ în stratul de gheaţǎ ce se presupune cǎ ar fi din cauza acestui fenomen) poate duce la ridicarea nivelului oceanului planetar, punând în pericol milioane de oameni care trǎiesc în regiunile de coastǎ şi estuarele situate aproape de nivelul mǎrii. Se estimeazǎ cǎ nivelul oceanelor creşte cu 6 cm în fiecare deceniu. Dacǎ încǎlzirea nu va fi stopatǎ, oraşe ca Rotterdam (Olanda), Londra (Anglia), New Orleans (SUA), Veneţia (Italia) vor fi acoperite de apǎ. În Bangladesh, pentru o creştere de circa 1 m a oceanului, 70 de milioane de oameni vor trebui mutaţi. La o creştere cu puţin peste 0,5m, 75% din zonele de coastǎ ale Louisianei vor dispǎrea, iar pentru doar 10 cm de apǎ în plus, multe insule joase din mǎrile sudice riscǎ inundaţii importante. Celebrul oraş italian, Veneţia, este inundat uneori la maree, apa pǎtrunzând în Piazza San Marco, al cǎrei turn se vede în imagine. Dacǎ nivelul oceanului planetar va creşte, acest minunat oraş ar putea fi înghiţit de ape. Topirea gheţurilor – un semnal de alarmǎ Oamenii de ştiinţǎ au la dispoziţie multe mijloace pentru a putea monitoriza clima terestrǎ. Unul dintre acestea este mǎsurarea continuǎ a stratului de gheaţǎ din regiunile polare. În ultimii ani s-a constatat o subţiere continuǎ a acestuia. Spre exemplu în Groenlanda, determinǎrile fǎcute cu ajutorul radarelor montate pe sateliţi demonstreazǎ, fǎrǎ nici o urmǎ de îndoialǎ, cǎ anual stratul groenlandez de gheaţǎ îşi micşoreazǎ volumul cu 51 km 3 , suficient pentru a ridica nivelul oceanului planetar cu 0,127 mm. Aceastǎ valoare pare nesemnicativǎ, dar trebuie sǎ menţionǎm cǎ acest fenomen se produce la scarǎ globalǎ, procese similare înregistrându-se atât în regiunile polare, cât şi la nivelul gheţarilor ce acoperǎ culmile munţilor înalţi. Practic se constatǎ o creştere cu 1,8 mm/an a nivelului oceanului planetar, iar temperatura medie anualǎ este în creştere...

Odatǎ cu încǎlzirea climatului, ecosistemele terestre devin mai uscate şi mai expuse incendiilor. Astfel, în 1992, parcul naţional Yellowstone a luat foc, provocând un adevǎrat dezastru ecologic. Recoltele din unele zone, înainte foarte fertile, au scǎzut din cauza lipsei de apǎ, iar centurile cerealiere din America de Nord s-ar putea transforma în deşerturi, ceea ce ar provoca un dezastru economic serios. Într-un climat în schimbare, incidenţa uraganelor creşte, iar efectele acestora au fost deja simţite. Inundaţiile sunt o altǎ trǎsǎturǎ a încǎlzirii globale, cauzate de dezlǎnţuirea apelor care înainte fuseserǎ captate sub formǎ de gheaţǎ în munţi sau în lacuri glaciare. În trecut, chiar şi în România, vârfurile munţilor erau acoperite de gheţari, care datoritǎ încǎlzirii temperaturii au coborât şi au format cǎldǎri şi lacuri glaciare. În imagine aveţi Vârful Scara, din Masivul Bucegi, care, prin topirea gheţii, a ajutat la formarea unei impresionante vǎi, formate din trei circuri glaciare, şi anume Valea Gaura. Modificǎrile de temperaturǎ au întotdeauna un efect imediat asupra vieţuitoarelor. Creşterea temperaturii poate afecta profund ecosistemele pe întreaga planetǎ, acolo unde animalele, plantele şi insectele se adapteazǎ deja la încǎlzirea moderatǎ a climei, schimbându-şi arealele, devansându-şi datele de migraţie şi modificându-şi datele de împerechere şi înflorire. Un studiu asupra a 35 de specii de fluturi nemigratori din Europa a descoperit cǎ în ultimele decenii cam douǎ treimi dintre ei şi-au extins arealele spre nord cu 30 pânǎ la 240 de km. Multe plante înfloresc în Europa cam cu o sǎptǎmânǎ mai devreme decât acum 50 de ani şi pierd frunzele cu cinci zile mai târziu. Rândunicile de copac din America de Nord migreazǎ spre nord primǎvara cu 12 zile mai devreme decât o fǎceau acum un sfert de secol, iar vulpile roşii din Canada şi-au extins arealul cu sute de kilometrii spre pol, intrând pe teritoriul vulpilor polare. Plantele alpine sunt împinse şi ele spre altitudini mai mari, afectǎnd specii mai rare ce trǎiesc pe înǎlţimi. Coralii trǎiesc în ape tropicale calde, unde creşterea temperaturii poate provoca decolorarea lor prin pierderea algelor care trǎiesc în simbiozǎ cu ei şi îi ajutǎ la procurarea hranei. De obicei, recifele îşi revin dupǎ încǎlzirile temporare, însǎ creşterea temperaturii medii a oceanului provoacǎ episoade de decolorare mai lungi şi mai frecvente, care pentru unii corali sunt fatale. Într-un loc ca Marea Britanie fauna şi flora sunt influenţate puternic de climatul european şi o micǎ schimbare a temperaturii are ca efect creşterea numǎrului de specii de insecte, pǎsǎri sau plante situate mai la nord, iar speciile nordice, cǎrora le prieşte frigul, sunt determinate sǎ se retragǎ spre zone mai reci. Un exemplu concret este cel al fluturelui amiral roşu care nu ierna în Marea Britanie pânǎ în urmǎ cu câţiva ani. Broaştele se împerecheazǎ cu pânǎ la 7 sǎptǎmâni mai devreme. Pǎsǎrile îşi pot începe mai devreme cuibǎritul din cauza încǎlzirii globale şi scot pui, în medie, cu 9 zile mai devreme decât la mijlocul secolului XX. Importanţa ecosistemelor forestiere

Ecosistemele forestiere au un rol important şi deosebit de activ în fenomenul de schimbare climatică, prin rolul de absorbanţi şi rezervoare de CO2. Ele sunt deasemenea afectate direct de acest fenomen. Valorificarea resurselor într-un mod durabil face ca fondul forestier să fie un absorbant continuu de carbon, însă exploatarea şi utilizarea lemnului contribuie fie la revenirea imediată în aer, fie la stocarea îndelungată a carbonului în produsele de lemn. La nivel global, în anii 90, emisia de CO2 rezultată din schimbarea folosinţei terenurilor, în special din defrişarea pădurilor tropicale, a reprezentat 20% din emisia totală. Pădurile se comportă ca un rezervor net de carbon, mai ales în condiţiile în care Pământul este acoperit în proporţie de 30% de acestea şi ajută la stabilirea ciclului carbonului. Acest fapt arată clar importanţa pădurilor în bilanţul încălzirii globale. Din totalul stocului de carbon, circa 40% se află în vegetaţie, ponderea majoritară fiind în soluri (în medie 60%), adesea urcând în solurile pădurilor boreale până la 80%. Încălzirea globală poate duce la accelerarea fenomenului de descompunere de materie organică din aceste soluri şi la transformarea pădurilor în surse de emisie a carbonului. Toate fenomenele asociate acestei schimbări climatice (incendii, furtuni ) pot afecta strunctura şi productivitatea actualelor ecosisteme forestiere. În România, la momentul actual, riscul climatic asociat cu vulnerabilitatea maximă la uscăciune şi secetă este localizat în sud-sud-vestul şi estul ţării. Ţara noastrǎ beneficiazǎ încǎ de o foarte mare suprafaţǎ de pǎdure, probleme foarte mari apar însǎ datoritǎ defrişǎrilor necontrolate. În imagine o pǎdure de conifere de la poalele Masivului Bucegi. Vedere spre Culoarul Rucǎr – Bran şi Masivul Piatra Craiului. Chiar dacǎ climatul Pǎmântului a variat întotdeauna, oscilând între cald şi rece, din cauze naturale, tendinţa din prezent de încǎlzire devine îngrijorǎtoare din multe motive. Este prima datǎ când omenirea accelereazǎ schimbarea, iar încǎlzirea ar putea avea loc atât de rapid, încât speciile sǎ nu se poatǎ adapta. Fiecare specie reacţioneazǎ diferit la schimbǎrile climatice, iar ciclurile naturale ale vieţuitoarelor care depind unele de altele (ca de exemplu pǎsǎrile şi insectele cu care se hrǎnesc), se pot desincroniza şi pot duce la declinul populaţiilor. Deocamdatǎ singura posibilitate a animalelor şi plantelor de a învinge cǎldura este retragerea cǎtre latitudini şi altitudini mai ridicate. Aceastǎ cale are însǎ o limitǎ, de cele mai multe ori impusǎ de oameni. Spre deosebire de mileniile trecute, flora şi fauna trebuie sǎ se adapteze întro lume care, nu numai cǎ se încǎlzeşte, dar mai adǎposteşte şi 6,3 miliarde de oameni. Din pǎcate toate efectele încǎlzirii globale enumerate mai sus, nu sunt doar scenarii sau ipoteze ale unor oameni de ştiinţǎ, ci sunt date de teren, cercetǎri minuţioase care ne aratǎ cǎ planeta şi-a schimbat ciclul de echilibru natural într-unul liniar, la capǎtul cǎruia încǎ nu ştim ce va fi! Cei mai cǎlduroşi ani: Patru specii ameninţate din regiunile polare şi de munte: 1. 1998 4. 2001 ursul polar oposumul pitic de munte 2. 2002 5. 1997 babuinul gelada fluturele monarh 3. 2003 Manifestǎri ale schimbǎrilor climatice pe teritoriul României În ultimul secol s-au produs schimbǎri climatice importante, pe care şi cei mai şceptici cercetǎtori le recunosc, ce au ca rezultat încǎlzirea suprafeţei Pǎmântului cu 0,3-0,6 °C, acest lucru fǎcând ca ultimii ani sǎ fie cei mai cǎlduroşi de dupǎ 1860, de când au început sǎ se înregistreze fenomenele meteorologice. În ultimii ani au fost înregistrate o mulţime de evenimente

meteorologice deosebite în întreaga lume, iar România nu a fǎcut excepţie. Efectele schimbǎrilor climatice au fost observate la noi în ţarǎ, cu precǎdere în ultimii ani. De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variaţii mari de temperaturǎ. În anul 2000 temperatura medie pe ţarǎ a fost cu 1,8 °C mai ridicatǎ decât cea obişnuitǎ (8,3 °C). Faţǎ de valorile medii anuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse între 0-1 °C în centrul ţǎrii şi între 1-2 °C în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime din anul 2000 au depǎşit 40 °C în sudul ţǎrii, iar temperatura maximǎ anualǎ a fost de 43,5 °C înregistratǎ la Giurgiu în 5 iulie. Temperaturile minime s-au înregistrat în zilele de 25-26 ianuarie, valorile acestora fiind sub -25 °C în zona montanǎ, pe areale restrânse din nordvestul, sud-vestul şi sudul ţǎrii, iar în depresiunile din estul Transilvaniei acestea au scǎzut sub -30 °C. Temperatura minimǎ anualǎ a fost de -33,1 °C semnalatǎ la Miercurea Ciuc în ziua de 26 ianuarie. Precipitaţiile cǎzute pe întreg teritoriul ţǎrii în anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala climatologicǎ (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar. Cantitatea anualǎ de precipitaţii cǎzutǎ la nivelul întregii ţǎri a fost cu 33,4% mai redusǎ decât cantitatea medie anuala, abaterile faţǎ de aceastǎ medie fiind mai reduse cu 20-40% în centrul şi estul ţǎrii şi cu 40-60% în vestul şi sudvestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie şi septembrie, în care regimul precipitaţiilor a fost excedentar, în celelalte luni din an precipitaţiile au fost deficitare. Putem lua ca exemplu luna octombrie, în care cantitatea medie de precipitaţii pe ţarǎ a fost de 3,2 mm. (normala climatologicǎ fiind 38,0 mm), iar în Oltenia, vestul Munteniei şi Carpaţii de curburǎ precipitaţiile au fost inexistente. DISPARIŢIA STRATULUI DE OZON Ozonosfera se aflǎ la 30-40 km altitudine, în cadrul stratosferei. Ozonul se formeazǎ prin acţiunea razelor solare asupra oxigenului. Ozonul are rolul de a absorbi radiaţia ultravioletǎ cu lungimi de undǎ între 290-320 nm. Aceste lungimi de undǎ sunt dǎunǎtoare vieţii pentru cǎ ele pot fi absorbite de acidul nucleic din celule. Penetrarea excesiva a radiaţiei ultraviolete spre suprafaţa planetei ar distruge vegetaţia şi ar avea urmǎri ecologice grave. Mari cantitǎţi de radiaţii ultraviolete ar duce la efecte biologice negative cum ar fi creşterea cazurilor de cancer. Concentraţii ridicate de ozon la nivelul solului sunt de asemenea periculoase şi pot provoca boli pulmonare. Condiţiile metereologice afecteazǎ distribuţia ozonului, producerea şi distrugerea ozonului având loc în stratosfera superioarǎ tropicalǎ unde este prezentǎ cea mai mare cantitate de radiaţii ultraviolete. Disocierea are loc în zonele inferioare ale stratosferei şi la latitudini superioare celor la care se realizeazǎ producerea ozonului. Stratul de ozon este de foarte mare importanţǎ, datoritǎ lui viaţa a reuşit sǎ aparǎ pe Pǎmânt, iar fǎrǎ el aceasta nu ar mai putea continua, din cauza efectelor negative ale radiaţiilor dǎunǎtoare pe care acesta le opreşte. Datoritǎ acestui fapt, oamenii de ştiinţǎ au fost îngrijoraţi când au descoperit cǎ produsele chimice eliberate de om în atmosferǎ sunt o posibilǎ ameninţare a stratului de ozon.Aceste substanţe interacţioneazǎ cu cele naturale deja existente şi distrug moleculele de ozon. Spre exemplu o singurǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocarbon) poate distruge pânǎ la 100 000 de molecule de ozon. Din aceastǎ cauzǎ folosirea acestor tipuri de compuşi chimici a fost redusǎ sau chiar interzisǎ în unele state ale lumii. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate şi oxizii de azot din îngrǎşaminte, pot de asemenea ataca stratul de ozon. Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza creşterea numǎrului cazurilor de cancer de piele şi a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului şi creşterea cantitǎţii de dioxid de carbon datoritǎ scǎderii vegetaţiei. Începând din anii 70 cercetǎtorii care lucrau în Antarctica au detectat o pierdere periodicǎ a stratului de ozon din atmosfera şi o gaurǎ formatǎ deasupra acestei zone. Studiile fǎcute cu baloane de mare altitudine şi sateliţi meteorologici indicǎ faptul cǎ procentul total de ozon de deasupra zonei antarctice este în scǎdere. Alte cercetǎri au arǎtat cǎ şi alte zone ale globului se confruntǎ cu probleme asemǎnǎtoare, de exemplu regiunile arctice.

PLOAIA ACIDǍ Fenomenul de ploaie acidǎ este un tip de poluare atmosfericǎ, ce se formeazǎ atunci când oxizii de sulf şi cei de azot se combinǎ cu vaporii de apǎ, rezultând acizi sulfurici şi azotici. Aceştia pot fi transportaţi la distanţe mari de locul originar al producerii şi pot precipita. Ploaia acidǎ este în prezent un important subiect de controversǎ datoritǎ acţiunii sale pe areale largi şi posibilitǎţii de a se rǎspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formǎrii. Printre acţiunile dǎunǎtoare se numărǎ: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor de animale terestre si acvatice. Datoritǎ faptului cǎ foarte puţine specii pot rezista unor astfel de condiţii se poate vorbi de o distrugere generalǎ a ecosistemului. Problema poluǎrii acide îşi are începuturile încǎ din timpul Revoluţiei Industriale şi efectele acesteia au luat astǎzi o amploare foarte mare. Oriunde în lume se poate petrece acest fenomen, dar zonele puternic industrializate constituie adevǎrata problemǎ. De exemplu o zonǎ care a primit o atenţie deosebitǎ din punct de vedere al studierii sale, o reprezintǎ Europa nordvesticǎ. În 1984 raporturile privind mediul ambiant indicau faptul cǎ aproape o jumǎtate din masa forestiera a Pǎdurii Negre din Germania, a fost afectatǎ de ploi acide. Nord-estul Statelor Unite şi estul Canadei au fost de asemenea afectate în special de aceastǎ formă de poluare. Încǎ din trecut emisiile industriale au fost învinuite ca fiind cauza majorǎ a formǎrii ploii acide, astǎzi acest lucru devenind o certitudine. Clǎdire afectatǎ de poluare pe o arterǎ foarte circulatǎ a Municipiului Braşov, strada Iuliu Maniu. Clǎdirile vechi sunt cele mai deteriorate de acizii din atmosferǎ, pierzându-se astfel un foarte important patrimoniu cultural. Formarea ploii acide Procesul care duce la formarea ploilor acide începe cu emisia în atmosferǎ a poluanţilor pe bazǎ de azot şi sulf, care, ajungând în atmosferǎ se combinǎ cu vaporii de apă şi formeazǎ acizi. Aceştia precipitǎ odatǎ cu ploaia şi ajung sǎ polueze nu numai aerul, dar şi solul şi apa. Uneori acizii poluanţi apar ca particule uscate şi ca gaze care pot atinge solul fără ajutorul apei. Când aceste substanţe uscate sunt spălate de ploaie, se combinǎ cu apa şi formează o soluţie cu acţiune mult mai corozivă. Efectele ploii acide Ploaia acidă reacţionează chimic cu orice obiect cu care intră în contact. Acizii sunt substanţe chimice corozive ce acţionează prin punere în comun de atomi de hidrogen. Aciditatea unei substanţe provine din abundenţa de atomi de hidrogen liberi în momentul în care substanţa este dizolvată în apă. Aciditatea este măsurată pe scara pH cu valori de la 0 la 14. Substanţele acidice au numere pH de la 0 la 7 – cu cât este mai mic numărul, cu atât substanţa este mai puternică şi mai corozivă. Efectele asupra copacilor se pot manifesta prin îndepărtarea substanţelor nutritive din sol, şi prin încetinirea creşterii plantelor. De asemenea mai atacă copacii într-un mod mai aparte prin producerea unor găuri în depozitele de amidon ale frunzelor, rezultând pete moarte, maronii. Dacă se formează mai multe astfel de pete, un copac îşi pierde abilitatea de a produce hrană prin fotosinteză, iar organismele pot infecta copacul prin frunzele rănite. Odată slăbiţi, copacii sunt mai

vulnerabili la alţi posibili factori cum sunt infestarea cu insecte, temperaturi scăzute sau secetă. Efectele asupra suprafeţelor de apă se produc atunci când ploaia acidǎ cade şi se combinǎ cu apa râurilor, lacurilor şi mlaştinilor. În zonele cu zăpadă, apele locale devin mai acide odatǎ cu topirea acesteia primăvara. Marea majoritate a apelor naturale sunt aproape de neutrul chimic, pHul lor fiind undeva între 6 şi 8. În Munţii Adirondack din SUA, o pătrime din lacuri şi iazuri sunt acidice, şi multe dintre ele şi-au pierdut deja peştii. Toate râurile majore ale Norvegiei au fost atacate de ploaia acidă, reducând drastic populaţia de somon şi păstrăv. Efectele asupra structurilor construite de om produse de ploaia acidă şi depunerea de acid „uscat” se manifestǎ în special prin deteriorarea clădirilor, statuilor, automobilelor şi ale altor structuri din piatră, metal sau orice alt material expus pentru o perioadă îndelungată de timp la capriciile vremii. Paguba corozivă poate fi foarte scumpă, iar în oraşele cu clădiri istorice, poate fi de importanţǎ majorǎ. Atât Parthenon-ul din Atena (Grecia), cât şi Taj Mahalul din Agra (India) sunt deteriorate de ploile acide. Urmări ale ploii acide pot fi observate în estul Americii de Nord, în Europa, în Japonia, China şi sud-estul Asiei, unde ploaia acidă a îndepărtat substanţele nutritive din sol, a încetinit dezvoltarea arborilor şi a transformat lacurile într-un mediu care nu poate întreţine viaţa. CAPITOLUL II SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE 1. ENERGIILE ALTERNATIVE Una dintre cele mai importante probleme ale omenirii este problema energiei, deoarece întreaga activitate a omului este dependentă de surse de energie. În prezent omenirea foloseşte, în principal, surse de energie epuizabile, iar discrepanţa dintre nevoia de energie şi resursele existente devine tot mai mare. La această situaţie se mai adaugǎ şi o altă problemă majorǎ ce trebuie luată în considerare, şi anume poluarea aerului. Surse de energie convenţionale În secolul XX întreaga industrie şi civilizaţie s-au bazat pe energia furnizată de combustibilii fosili, în special pe ţiţei, gaze naturale şi cărbune. Rezervele de ţiţei au dus însă la coflicte internaţionale, iar utilizarea lui a cauzat poluare şi daune mediului înconjurător. În prezent este cunoscut faptul că rezervele de petrol, cel puţin cele cunoscute până în prezent, se află într-o scădere accelerată fapt care va conducela epuizarea acestora în următori 35 de ani . Utilizarea petrolului implică riscuri majore în ceea ce priveşte poluarea aerului şi apei,

datoritǎ utilizǎrii intensive. Gazele de eşapament evacuate de autoturisme şi de alte maşini, ce folosesc motorul cu combustie internă, conţin noxe otrăvitoare cum ar fi monoxid de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot şi plumb. În prezent, singura soluţie pe termen lung la criza energetică provocată de epuizarea rezervelor de combustibili fosili o reprezintă dezvoltarea unor forme alternative de energie. Una dintre problemele care apar este cea a îmbinării eficienţei economice, fără de care orice economie sar prăbuşi, cu utilizarea unor surse de energie nepoluante sau mai puţin poluante. Am putea spune cǎ aceastǎ imagine reprezintǎ un rǎsǎrit de soare, dar ceea ce vedem este lumina oraşelor de pe Valea Prahovei: Buşteni şi Azuga, Predeal, iar în plan îndepǎrtat Braşov, reflectate într-un plafon de ceaţǎ, fotografiatǎ de la Cabana Mioriţa din Masivul Bucegi. Consumul de energie al oraşelor pe timp de noapte este foarte mare. ENERGETICA ECOLOGICĂ Moneda de schimb fundamentală a Universului este energia, principala sursă de pe Pământ fiind soarele. Nu numai că energia din lumina solară este forţa care face posibilă procesele ecosistemelor, dar căldura sa conduce ciclul apei ceea ce la rândul său este în strânsâ legătură cu ciclurile nutrienţilor. Energetica ecologică se ocupă de curgerea, transformarea şi eficienţa uzului de energie prin organisme şi ecosisteme. Din toata energia din lumina solară care ajunge pe suprafaţa Pământului, mai puţin de unu la sută este transformată în producţie netă primară de către plante. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive, de exemplu o mare parte a luminii este pur şi simplu reflectată de către plante, iar energia de la majoritatea razelor solare nu este utilizabilă de către plante. Odată ce energia este “fixată” de către plante, nu este folosită doar pentru acumularea de biomasă; există şi alte funcţii metabolice ca aceea de menţinere a vieţii sau de reproducere. În medie numai între 10-20% din producţia netă primară terestră este consumată de ierbivore, deşi cifra este mult mai mare (aproximativ 80%) în ecosistemele acvatice. Acest lucru se datorează în parte faptului că majoritatea plantelor terestre conţin multe ingrediente nefolositoare variind de la componente nedigerabile, folosite ca susţinere structurală, până la substanţe toxice antierbivore. Pe de altă parte, carnivorele nu consumă întreaga lor pradă vertebrată. În ceea ce priveşte prada alcătuită din insecte, din cauza dimensiunilor reduse există o mare proporţie de părţi nedigerabile, cum ar fi exoscheletul. Nevoia menţinerii unei temperaturi corporale constante este un factor important la păsări şi mamifere rezultând ca doar între 1-2% din energia asimilată să fie transformată în biomasă nouă. Luând în calcul toate aceste pierderi şi ineficienţe, între 2 şi 24 % (cu o medie de 10%) din energia ce intră într-un nivel trofic, este transferată la următorul nivel trofic. SURSE ALTERNATIVE DE ENERGIE Surse alternative clasice Energia solară reprezintă o sursă inepuizabilă de energie, dar transformarea ei în energie

convenţională este o idee relativ nouă. Energia soarelui este practic nelimitatǎ; dacǎ toatǎ aceastǎ splendoare, care se ascunde în fotografie dupǎ Mǎgura Codlei, ar putea fi transformatǎ în energie, oamenii ar putea scǎpa de poluare. De miliarde de ani Soarele revarsă asupra Pământului cantităţi enorme de energie sub diferite forme: lumină, căldură, unde radio, chiar şi raze X. Pamântul, în mişcarea lui în jurul Soarelui, primeşte o cantitate foarte mică din energia generată de acesta. Captarea directă a energiei solare se face prin utilizarea unor colectori solari sub forma panourilor solare, utilizate pentru încălzirea caselor prin montarea unor ferestre mari pe partea unde cad razele soarelui la amiază, şi mai mici, pe partea mai răcoroasă. În multe locuri se montează obloane sau jaluzele, confecţionate din material izolant termic, care se închid noaptea, astfel păstrându-se căldura primită în timpul zilei. Aceasta reprezintă folosirea pasivă a energiei solare. În multe gospodării, energia solară se foloseşte pentru încălzirea apei. Lumina soarelui încălzeşte apa rece care curge prin panourile plate şi închise, numite colectoare. De obicei acestea se montează pe acoperişurile caselor sub un unghi care să permită absorbirea unei cantităţi cât mai mari de energie. Energia solară reprezintă 3% din totalul energiei nepoluante produse la scară mondială si are, după părerea specialistilor, cele mai multe şanse să ajungă la o pondere de 10%. BATERIILE SOLARE Bateriile electrice sunt instrumente electronice, care utilizează fenomenul fotoelectric pentru producerea energiei electrice. Modulul de baterie solară este compus dintr-un număr foarte mare de fotocelule, legate în serie, deoarece într-o singurǎ fotocelulă se generează o tensiune mică. Fotocelulele sunt plăci subţiri din materiale semiconductoare, de obicei siliciu. Astfel de celule au randamentul mai scăzut, dar pot fi folosite la temperaturi mult mai ridicate. De aceea se folosesc pentru alimentarea cu energie a sateliţilor, mai expuşi radiaţiei solare. Cei mai mulţi sateliţi artificiali funcţionează cu ajutorul panourilor solare, asemenea calculatoarelor si ceasurilor cu quartz. Avionul Solar Challenger a zburat peste Canalul Mânecii având ca singură sursă de energie lumina soarelui. Panourile solare care îi acopereau aripile generau suficient curent pentru a roti cu o turaţie corespunzătoare elicea. Energia eoliană reprezintǎ energia obţinutǎ de forţa vânturilor care bat la suprafaţa Pământului. Aceasta poate fi convertită în energie mecanică utilizată pentru a pompa apa (pompe de vânt), pentru a măcina cerealele (morile de vânt) şi pentru prelucrarea lemnului. De asemenea, energia vântului poate fi convertită în electricitate de turbine electrice. Acest proces este curat, nu produce poluare şi nu foloseşte combustibili. Dacǎ în trecut energia morilor de vânt era folositǎ pentru a mǎcina cereale, astǎzi turbinele de vânt pot crea o energie nepoluantǎ atât de necesarǎ.

O pompă de vânt tipică are o elice cu diametrul între 3-4 m, cu circa 20 de palete de oţel presat. Elicea este montată pe un stâlp metalic având înălţimea de aproximativ 8 m. Pompele cu palete multiple, acţionate de vânt, sunt folosite pentru a obţine apă din puţuri în regiunile mai izolate, în special în Australia şi Africa de Sud. Apa pompată este depozitată într-un turn din apropiere. Turbinele electrice moderne au două sau trei palete şi sunt utilizate pentru a genera energie locuinţelor izolate şi unor sate din statele în curs de dezvoltare. Este nevoie de un diametru al rotorului (acea parte a turbinei care se roteşte sub forţa vântului) de circa 50 m pentru a genera 1 MW de energie, deci 1000 de astfel de generatoare de vânt ar putea egala capacitatea unei centrale electrice uzuale. La o scară redusă, generatoarele de vânt mici asigură însă o cale ieftină de reîncărcare a bateriilor electrice în zonele izolate, fără alimentare de la reţea. Într-o lume în care mai mult de două miliarde de oameni trăiesc fără curent electric, se preconizează că energia eoliană va deveni una dintre cele mai importante surse de electricitate ale secolului XXI. Energia apei poate fi obţinută prin transformarea puterii apei aflată în mişcare. Apa a fost dintotdeauna sursa naturală cea mai preţioasă a omenirii. Roata cu apă este cel mai vechi şi cel mai cunoscut dispozitiv folosit pentru captarea energiei apei. Arheologii au descoperit dovezi ale utilizării roţii cu apă pentru măcinarea cerealelor care datează de acum 3000 de ani. În prezent, echivalentul vechilor roţi de apă sunt turbinele electrice – larg utilizate pentru a furniza energia necesară acţionării unor generatoare de electricitate imense în reţele hidroelectrice. Unele ţări, de exemplu Norvegia, produc cea mai mare parte a electricităţii în acest fel. Alte forme de hidroenergie sunt reprezentate de energia mareelor şi de cea a valurilor. Energia mareelor poate fi folosită pentru a acţiona turbine conectate la generatoare de electricitate. Se estimează că, aproximativ 3000 GW de energie sunt în mod continuu produşi de acţiunea mareelor, dar numai 2% sau 60 GW dintre aceştia pot fi recuperaţi ca potenţial de generare a electricităţii. Valurile imense ale oceanelor poartă cantităţi masive de energie, zonele cele mai bune din acest punct de vedere sunt cele de pe partea de vest a continentelor, între latitudinile de 40° şi 60°, în ambele emisfere. Aceste zone cu vânt optim pot produce cele mai mari concentraţii de putere ale valurilor, obţinându-se o frecvenţă de 60 Hz. Soluţii alternative complementare Biomasa – energia naturii. Termenul de „biomasă” se referă la materia organică care înmagazinează în ea energie solară, printr-un proces de fotosinteză. Biomasa există sub forma vegetaţiei care poate fi convertită în energie prin procesul de ardere sau descompunere, în urma căruia se eliberează dioxid de carbon respectiv gaz natural. Majoritatea combustibililor de biomasă folosiţi în prezent provin de la produse construite din lemn, vegetaţie uscată, rămăşiţe ale culturilor şi plantelor acvatice. Energia obţinută din biomasă este utilizată peste tot în lume pentru încălzirea locuinţelor, gătit, dar şi pentru generarea de electricitate. Biomasa a devenit cea mai folosită sursă de energie alternativă utilizată pentru generarea curentului electric din ultimile două decenii, după hidroenergie. Energia geotermală este energia din adâncul pământului, accesibilă prin intermediul apelor geotermale. Acestea sunt purtătoare de căldură, trasferând la suprafaţa Pământului energie termică din cuptorul magmatic. Temperatura acestora este în medie de 50-90 °C. Energia geotermală este convertită în electricitate prin pomparea mecanică, pomparea prin absorbţie şi pomparea cu ejectoare. Hidrogenul se aflǎ pe locul 10 în lista celor mai rǎspândite elemente de pe Pământ,

reprezentând practic o rezerva nelimitată. Acesta nu se găseşte niciodată singur ci în combinaţie cu alte elemente, de exemplu oxigenul şi carbonul. Hidrogenul se poate obţine din aproape orice compus ce îl conţine, cea mai cunoscută metoda de obţinere a acestuia fiind electroliza (descompunerea moleculei de apă în cele două elemente componente hidrogen şi oxigen). Având în vedere nevoia de energie a planetei, ce se ridică la 77 de milioane de barili de petrol zilnic, utilizarea celulelor de combustibil de hidrogen, ca sursă de energie, poate deveni, în scurt timp, foarte profitabilă. Acest tip de energie nu a trecut neobservat de către NASA, ea fiind folosită pentru furnizarea căldurii, electricităţii şi apei potabile în toate misiunile spaţiale, începând cu Proiectul Gemini din anul 1965. Soluţii energetice ale viitorului Fuziunea nucleară sau „fuziunea la rece” (anunţatǎ pe 23 martie 1989 de cǎtre doi electrochimişti de la Universitatea din Utah – SUA ca un nou domeniu ştiinţific ce studia o reacţie nucleară asistatǎ din punct de vedere chimic) înseamnă de fapt fuziunea nucleară a deuteriului, un izotop greu al hidrogenului, la o temperatură relativ apropiată de temperatura camerei. În urma acestui proces se produce un exces de căldură, eliberându-se heliu şi o cantitate foarte mică de neutroni (particule elementare simple, fără sarcină electrică, din componenţa nucleului atomic). Datorită excesului de căldură ce se generează în urma procesului, cercetătorii au propus ca fuziunea la rece să fie o metodă de a produce energie ieftină, reciclabilă, nepoluantă, fiind şi o cale de reducere a radioactivităţii nucleare pierdute prin trasmutare. „Consider că fuziunea nucleară constituie unica sursă de energie durabilă şi de viitor , întrucât celelalte resurse naturale, precum petrolul şi cărbunele, sunt pe cale să se epuizeze.” Geoff Cordey, expert britanic în fuziune nucleară Alte surse energetice Bio combustibilii. În anii 50, fermierul Harold Bate din Devon a dezvoltat un „digerator“ care transforma balega în metan folosit pentru a alimenta automobilul si autocamionul său la un cost aproape de zero. Deşi ideea lui Bate nu prea „a prins“, mulţi cred că ea are un bun potenţial, furnizându-ne alternative ieftine, nepoluante şi în mari cantităţi. Oamenii de ştiinţă au lansat un studiu de 100 000 de lire sterline privind fabricarea bioetanolului (etanol - extras din biomasa şi/sau din partea biodegradabilă a deşeurilor) din fânul scoţian. Bioetanolul este deja amestecat cu benzina în Franţa, iar în Brazilia a luat o mare amploare obţinerea etanolului din trestie de zahăr. Etanolul se obţine prin fermentarea cerealelor şi legumelor ( grâu, porumb,orz, sfeclă de zahăr ,cartofi),se amestecă cu benzina în proporţie de 15 - 20%, iar emisiile poluante sunt mai reduse. Un număr de companii produc versiuni legale ale unui alt tip de bio combustibil, uleiul comestibil uzat , ce poate înlocui perfect motorina şi poate fi găsit în toate bucătăriile restaurantelor. „Motorul Diesel a fost iniţial proiectat să folosească ulei de arahide“, susţine Martin Brook de la Biofuel, Marea Britanie. Sunt dezvoltate şi uleiuri vegetale din rapiţă , porumb şi floarea soarelui care sunt esterificate şi care pot arde în amestec de 15 -20 % cu motorina îm notoare diesel cu modificări minime. Efectele de scădere ale poluanţlor sunt considerabile. 2. AUTOMOBILUL Automobilul a schimbat lumea secolului XX, în special în ţările industrializate, modificările s-au produs atât în ceea ce priveşte modul de deplasare dar şi în ceea ce priveşte peisajul, apariţia drumurilor, şoselelor. În momentul de faţă, automobilul a devenit indispensabil şi este un element important al economiilor industriale. Pe lânga oferirea unei mobilităţi crescute şi crearea de locuri de muncă, automobilele produc atât o poluare a aerului cât si o poluare fonică, iar accidentele de automobile se află printre primele cauze ale deceselor în lume. Cu toate aceste aspecte, bune sau rele, adevărul este că automobilul va continua să definească în continuare cultura şi economia secolului XXI. Majoritate automobilelor funcţionează pe baza unui motor cu combustie interna (motor

termic) care foloseşte drept combustibil benzina (motorul cu aprindere prin scânteie) sau motorina (motorul cu aprindere prin comprimare sau motorul diesel), dar există şi alte tipuri de combustibili printre care : electricitatea, gazele naturale, energia solară, sau combustibili derivaţi din metanol (alcool din lemn) şi etanol (alcool obţinut din cereale), hidrogen. Motorul cu ardere (combustie) internă Motorul cu ardere internă este un tip de motor termic, un dispozitiv care produce energie mecanică utilizând diferenţa de temperatură dintre o sursă rece şi o sursă caldă. Alte tipuri de motoare termice: motorul cu aburi, cu gaz, motorul cu reacţie. Definiţie: Se numeşte motor cu combustie internă orice dispozitiv care produce energie mecanică direct din energie chimică prin arderea unui combustibil într-o cameră de combustie care este parte integrantă a motorului. Există de fapt patru tipuri de bază de motoare cu ardere internă după cum urmează: motorul Otto (motor cu aprindere internă în patru timpi), motorul Diesel, motorul cu turbină pe gaz şi motorul rotativ . Motorul Otto este denumit astfel după numele inventatorului sau Nikolaus August Otto, iar motorul Diesel în aceeaşi manieră după numele Rudolf Diesel. Motorul Diesel este folosit pentru generatoare de energie electrică, de asemenea el este utilizat şi la camioane şi autobuze precum şi în unele automobile. Motorul Otto este motorul folosit pentru majoritatea automobilelor. Modul de funcţionare a a unui motor Otto (în patru timpi): motorul Otto standard este un motor în 4 timpi în care pistonul face 4 curse. Timpul 1:Admisie pistonul porneşte de la capătul superior al cilindrului şi în cilindru este aspirat amestecul de aer şi benzină deoarece supapa de admisie este deschisă la sfârşitul acestui timp pistonul ajunge la capătul inferior şi supapa de admisie este închisă. Timpul 2:Compresie adiabatică ( fenomen fizico-chimic care se produce fără transfer de căldură), amestecul se încălzeşte până cînd pistonul ajunge la capătul superior. Timpul 3:Ardere şi destindere adiabatică; o descărcare electrică a bujiei aprinde amestecul carburant a cărui ardere are loc rapid, ca o explozie. De aici provine şi denumirea alternativă de motor cu explozie. Presiunea şi temperatura în cilindru cresc brusc şi pistonul este împins. Timpul 3 este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra pistonului. La motoarele mari acţionează mai multe pistoane şi mai mulţi cilindri în succesiune rapidă, pentru a produce lucru mecanic mai uniform. La sfârşitul acestui timp se deschide supapa de evacuare. Timpul 4: Evacuarea gazelor arse în atmosferă începe printr-un proces de răcire, până când gazele ajung la presiunea atmosferică. Pistonul se ridică şi gazele sunt evacuate, supapa de evacuare fiind deschisă. La capătul ciclului supapa de evacuare se închide, supapa de admisie se deschide şi începe un nou ciclu. Randamentul unui motor Otto modern este de 20-25 %, cu alte cuvinte doar acest procent din energia calorică a combustibilului fiind transformat în energie mecanică utilă. 38% din energie se pierde prin căldură emanată, 36% prin încălzirea apei, 6% prin frecare. Automobilul a avut un impact enorm asupra felului în care oamenii trăiesc, muncesc şi îşi desfăşoarǎ activităţile zilnice, şi milioanele de automobile vândute anual în lume reafirmă rolul lor de simbol al libertăţii de mişcare şi al avuţiei. Dar toate aceste avantaje aduse de automobile au fost însoţite de: poluare, probleme de trafic, dependenţa de petrol şi preocuparea pentru siguranţă. Pentru a rezolva aceste probleme cercetătorii caută soluţii inovatoare pentru producerea unor automobile care să emită mai puţini poluanţi şi să depindă de surse de energie diferite, nepoluante. Necesitatea găsirii unor alternative viabile combustibililor fosili a apărut atât datorită poluării cât şi faptului că rezervele de petrol sunt limitate şi se estimează că până în 2050 acestea se vor epuiza, între timp vom asista, însă, la o creştere a preţului. Cu toate astea benzina va fi cu greu înlocuită ca sursă de energie pentru funcţionarea automobilelor deoarece este uşor de transportat şi

de vândut, costul pe unitate de energie este mic. Într-un rezervor de 38 de litri de benzină este stocată o energie de 2100 KJ. Toţi producătorii de autovehicule încearcă să realizeze modele de automobile care să utilizeze combustibili alternativi, cum ar fi: motorina, gaze naturale, etanol, metanol, electricitate, etc. Convertorii catalitici convenţionali nu pot fi adaptaţi cu uşurinţă pentru a ameliora emisiile în cazul motoarelor Diesel, deoarece substanţele care contribuie la formarea smogului nu pot fi eliminate. De aceea, producătorii de autovehicule caută, în prezent, soluţii pentru îmbunătăţirea acestei probleme. Unul dintre dezavantajele automobilelor care funcţionează pe bază de gaze naturale este legat de costurile necesare instalării unor staţii specializate de alimentare. În schimb, avantajele folosirii acestui tip de combustibil constau în uzura redusă a motorului şi nivelul emisiilor extrem de scăzut. Vehiculele care funcţionează pe baza de etanol, spre deosebire de cele care folosesc combustibil fosil, elimină în mare parte riscurile epuizării resurselor. Un alt avantaj major al acestui tip de combustibil este acela că, vehiculele convenţionale pot fi adaptate cu mare uşurinţă pentru utilizarea etanolului, necesitând doar unele ajustări minore. Rezultă deci că, eforturile de a realiza un autovehicul al cărui motor să aibă un consum redus de combustibil sunt orientate către o gamă variată de soluţii, fiecare cu propriile avantaje şi dezavantaje. Automobilul - ceasornic al lui Leonardo da Vinci Dacă va veni timpul când aproape toate rezervele de combustibili vor „seca“, automobiliştii ar putea găsi o soluţie în opera lui Leonardo da Vinci. Printre invenţiile acestui geniu există un desen a ceea ce s-ar putea să fie primul vehicul auto-propulsat, un „automobil-ceasornic“. Căruţa de lemn a lui Da Vinci era pusă în mişcare de nişte arcuri care se răsuceau în direcţie opusă celei de mers. Un sistem rudimentar de frâne era, de asemenea, încorporat. Dacă Leonardo ar fi inventat şi prima linie de asamblare în secolul al XV-lea, istoria automobilului ar fi fost complet diferită. Profesorul Paolo Galluzzi, şeful unei echipe care a construit recent un vehicul conform desenului lui Da Vinci, afirma: „Este o maşina foarte puternică. Dacă dă peste ceva, poate să producă pagube serioase”. Surse de energie pentru automobile Pila de combustie hidrogen–oxigen este alcătuită dintr-un electrod de hidrogen cuplat cu un electrod de oxigen. Hidrogenul este combustibil. Aceste pile formează baterii care se întrebuinţează pentru a acţiona motoare în automobile cu o rază de acţiune redusă, submarine mici, pentru a lumina faruri sau geamanduri etc. Pilele de combustie cu hidrogen reprezintă o tehnologie care ar putea avea un impact major, putând înlocui chiar convenţionalul motor cu ardere internă. Aceasta este de două ori mai eficientă decât tehnologia convenţională în ceea ce priveşte transformarea combustibilului în energie mecanică sau electrică, nu necesită aproape deloc întreţinere, este silenţioasă şi singurii produşi de emisie sunt vaporii de apă. De asemenea, motoarele care folosesc pilele de combustie pot produce energie electrică şi în timpul staţionării energia rezultată putând fi folosită pentru alimentarea locuinţelor. Experţii consideră alternativa vehiculelor cu pilă de combustie (Fuel Cell Electric Vehicles - FCEV) ca fiind cea mai bună opţiune pentru automobilele cu adevărat ecologice ale viitorului. Pilele de combustie sunt realizate ca un sandwich ce utilizează straturi de catalizator de platină si polimeri (compus chimic, macromolecular, obţinut prin îmbinarea monomerilor - substanţe cu masă moleculară mică şi compoziţie simplă) electroconductori. Hidrogenul este dirijat în această mixtură şi reacţia chimică declanşată în prezenţa oxigenului din aer generează electricitate. Sistemul nu produce emisii şi are ca rezultat doar un nivel minim de bioxid de carbon, motiv pentru care producătorii de autovehicule din întreaga lume se află într-o acerbă competiţie pentru a perfecţiona acest principiu şi a realiza o sursă ideală de energie pentru produsele lor.

Există două tipuri de FCEV. Primul este sistemul pe bază de stocare de hidrogen, caz în care un rezervor de stocare a hidrogenului este instalat în vehicul pentru a asigura furnizarea directă a acestuia. Al doilea tip este cel bazat pe modificarea metanolului. În acest caz, în vehicul este instalat un rezervor de metanol lichid, care este apoi transformat în hidrogen la bordul vehiculului. Deşi sistemul de stocare a hidrogenului este atractiv, deoarece nu generează emisii de bioxid de carbon, el prezintă totuşi dezavantajul existenţei unui spaţiu pentru instalarea unui rezervor suficient de mare, precum şi a unei reţele de staţii de alimentare. Deşi sistemul bazat pe modificarea metanolului generează unele emisii de bioxid de carbon pe parcursul transformării metanolului în hidrogen, această variantă nu necesită existenţa unor rezervoare prea mari. În plus, dacă metanolul va putea fi procurat de la staţiile service ca şi benzină, nu va mai fi nevoie de o reţea independentă pentru alimentare. Marii constructori de de automobile au început să investească serios în dezvoltarea unor motorizări alternative, capabile să ofere performanţe similare celor „produse” azi de propulsoarele pe benzină sau Diesel. Una dintre variantele propuse este utilizarea hidrogenului pe post de combustibil pentru motor cu avantaje evidente atât pe planul protecţiei mediului, cât şi cel al eliminării dependenţei de o resursă finită (petrolul). Acest tip de motor este unul cu ardere internă, bazându-se tot pe principiul folosit de toţi producătorii de automobile în ultimii 100 de ani, însă este modificat pentru a arde hidrogen în combinaţie cu aerul în locul amestecului de aer şi vapori de benzină. Automobilul electric - vehicul cu motor electric alimentat de un sistem de baterii reîncărcabile. Mecanismul de funcţionare este mai simplu şi mai durabil decât cel al autovehiculelor ce folosesc motorul cu ardere internă, în plus aceste vehicule nu folosesc resurse neregenerabile şi poluează mai puţin decât cele ce folosesc benzina pe post de combustibil în plus acestea sunt foarte silenţioase. Automobilele electrice par să fie soluţia cea mai promiţătoare pentru eliminarea emisiilor de dioxid de carbon. Principala barieră în calea comercializării acestora este însă autonomia redusă de deplasare la o singură încărcare. În ultima vreme, se pare că, noile baterii realizate din nichel hidrogen au ameliorat această autonomie de deplasare (practic, au dublat-o) comparativ cu bateriile pe bază de plumb. Mai mult, noile baterii au şi o durată de viaţă de trei ori mai mare decât cea a bateriilor cu plumb. Pe lângă acest tip de baterii, realizarea unor baterii pe bază de litiu, cu o capacitate de stocare de 1,5 ori mai mare decât cea a bateriilor de nichel hidrogen se pare că, va face posibilă comercializarea acestor vehicule într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Automobilele electrice realizează o reducere de cca. 90% a emisiilor de noxe, comparativ cu vehiculele cu motor diesel, în timp ce emisiile de dioxid de carbon sunt reduse aproape la jumătate. Firma Honda a realizat un vehicul electric spre sfârşitul secolului trecut. Totuşi, aceste vehicule care funcţionează integral pe bază electrică sunt de trei până la zece ori mai costisitoare decât cele convenţionale. Alte probleme rămase încă de rezolvat sunt cele legate de autonomia redusă de deplasare între două încărcări şi performanţele slabe în materie de acceleraţie. Acest tip de vehicul reprezintă o cale mai eficientă de transformare a combustibililor fosili (petrol, gaze naturale, cărbune) în energie necesară punerii în mişcare a automobilelor. Combustibilii fosili sunt arşi în centrale electrice care produc electricitatea necesară reîncărcării bateriilor astfel eliberarea în aer de substanţe poluante poate fi mai uşor controlată decât în cazul evacuării acestora prin ţevile de eşapament ale milioanelor de autoturisme ce folosesc drept combustibil benzina. Automobilele electrice din ziua de azi sunt mai eficiente decât cele cu motor cu ardere interna ce folosesc benzină, fiind considerate o modalitate mai uşoară şi eficientă de a utiliza sursele de energie existente – orice sursă de energie poate fi convertită în electricitate. În plus, pentru utilizarea acestora, nu este necesară o nouă tehnologie pentru livrarea combustibilului – electricitatea este distribuită în aproape toate locuinţele şi locurile de muncă. Singurul sistem care

necesită o îmbunătăţire este cel de reîncărcare a bateriilor. Marii constructori de autoturisme încearcă crearea unui sistem standard pentru reîncarcarea bateriilor. Automobilele electrice pot fi obţinute prin transformarea celor ce folosesc motoare cu ardere internă. Vehiculele solare reprezintă o variantă de perspectivă a vehiculelor electrice. Acestea sunt vehicule electrice, în general foarte uşoare, care îşi reîncarcă bateriile prin intermediul energiei electrice produse de o suprafaţă de celule voltaice. Performanţele vehiculelor solare de curse sunt remarcabile, ajungând la 86 de km/oră în 1996, fapt ce a dus la transferarea rezultatelor asupra unor autoturisme de oraş, de dimensiuni reduse. Vehiculele solare reprezintă un mijloc de transport individual care păstrează avantajele automobilului electric reducând aspectele negative ale utilizării acestuia. În plus, apare problema costului mare al energiei electrice produse de bateriile fotovoltaice şi de suprafaţa mare necesară pentru a asigura energia necesară. Prima problemă este legată de răspândirea tehnologiilor voltaice, reprezentând preţul pe care trebuie să-l plătim ori de câte ori se introduce o sursă de energie regenerabilă. A doua problemă poate fi depăşită printr-un compromis între numărul maşinilor solare şi gradul de îmbunătăţire a calităţii mediului pe care vrem să-l atingem. Din punct de vedere al emisiilor poluante, în ipoteza înlocuirii parcului de autoturisme convenţionale al unui oraş mare cu maşini solare, se asigură o reducere considerabilă a nivelului de poluare a aerului. Automobile hibride Pentru mult timp s-a considerat că motorul cu combustie internă este superior oricărui altul, cel electric şi cel cu aburi fiind date uitării. Apare însă o nouă tehnologie: un automobil care îmbină cele două tipuri de motoare: motorul electric şi motorul cu combustie internă. „Sistemul hibrid ” este un termen general pentru un sistem care combină şi utilizează două tipuri de surse de energie. Această combinaţie este ideală din mai multe puncte de vedere: motoarele electrice pornesc foarte repede, motoarele cu gaz sunt mai eficiente atunci când funcţionează la o viteză constantă (produc electricitate), energia electrică poate fi generată în timpul frânării, recuperând energia piedută altfel prin căldură. Deoarece discuţiile despre încălzirea globală apar din ce în ce mai des, iar problema poluării aerului a devenit una foarte serioasă, producătorii auto îşi orientează producţia către crearea unui automobil cât mai puţin poluant. Şi dacă în acest moment automobilele electrice sau cele ce folosesc alte surse de energii alternative nu sunt încă eficiente din punct de vedere economic, automobilul hibrid se pare că oferă soluţia de compromis. Cum funcţionează aceste automobile? Există în acest moment trenuri care funcţionează pe baza acestei tehnologii folosind un motor care arde combustibili fosili (benzină), în combinaţie cu un sistem electric compus dintr-un motor, un generator şi o baterie. În funcţie de sistem, motorul pe bază de benzină poate pune singur în mişcare vehiculul, sau poate pune în funcţiune doar sistemul electric care în final e cel care pune trenul în mişcare, acest lucru poate fi realizat doar de sistemul electric sau ambele sisteme pot funcţiona împreună în acelaşi timp. Un automobil obişnuit poate avea un motor cu o putere de 200 de cai putere. Automobilul va folosi întreaga sa putere foarte rar, doar pentru depăşiri rapide sau la urcarea unor dealuri mai abrupte. În cea mai mare parte a timpului, însă, motorul va funcţiona la o putere mai mică. Odată aflat în mişcare continuă va folosi 20-30 de cai putere pentru a se menţine în mişcare. De fapt, cei mai mulţi şoferi apelează foarte rar sau deloc la întrega capacitate a motorului. Oamenii au nevoie, de fapt, de de cei 200 de cai putere din când în când, ceva mai des de 100 de cai putere şi cel mai adesea de 30-40 de cai putere. Poate oare un automobil electric să rezolve această problemă? Automobilul electric este unul silenţios şi lin şi nu produce emisiile generate de motoarele ce funcţionează pe bază de benzină, însă după aproape un secol de cercetări nu s-a găsit încă o baterie potrivită care să satisfacă pe deplin cerinţele pieţei şi care să facă profitabilă înlocuirea automobilului cu motor cu combustie internă cu cel electric. Acesta are aceleaşi neajunsuri ca şi acum 100 de ani – parcurgerea unei distanţe limitate

până la urmatoarea reîncărcare care poate dura ore. Iar alimentarea unui automobil cu motor cu benzină durează câteva minute. În câteva cuvinte concluzia ar fi că automobilul electric nu are destulă putere atunci când este nevoie iar automobilele convenţionale au prea multă atunci când nu este nevoie. Aşadar autovehiculul hibrid rezolvă aceste probleme. Una dintre cele mai cunoscute forme de vehicul hibrid este locomotiva diesel-electrică. Acestea au motoare diesel enorme care pun în funcţiune generatoarele, care la rândul lor furnizează energia necesară motoarelor electrice, care pun în mişcare roţile. Acest tip de locomotivă are o eficienţă ridicată în ceea ce priveşte utilizarea combustibilului. Dar bineînteles, odată pornit trenul, acesta circulă de obicei cu o viteză constantă. Automobilele însă, circula cu viteze diferite în funcţie de condiţiile de trafic. Pornesc, staţionează, sunt folosite în drumeţii scurte cu familia sau pentru vacanţe, sunt blocate în trafic – toate acestea creează probleme în legătură cu consumul îi emisiile de gaze. Pentru a rezolva aceste două probleme autovehiculele hibride sunt alcătuite dintr-un motor cu benzină relativ mic care pune în mişcare roţile sau generatorul sau pe amândouă odată. Există, de asemenea, şi un motor electric, care pune în mişcare rotile singur sau împreună cu motorul convenţional. Un sistem de baterii alimentează motorul electric şi un generator produce curentul electric necesar pentru a reîncărca bateria. Acest mecanism este supravegheat de un sistem electronic, asemenea unui software pentru computer. În general, sistemele hibride sunt clasificate în cele în serie şi în paralel. Sistemele hibride în serie utilizează electromotorul doar pentru a pune în mişcare un generator electric, energia astfel obţinută fiind folosită pentru a pune în mişcare motorul care, la rândul său acţionează roţile. Sistemul este considerat a fi un hibrid "în serie" pentru că, energia trece printr-o serie de legături succesive. Avantajele sistemului constau în faptul că un motor cu un randament redus poate fi operat eficient într-un mod cvasi-staţionar, în timp ce bateriile sunt încărcate corespunzător. În cazul sistemului hibrid paralel, motorul şi electromotorul acţionează roţile. Forţa propulsoare a unuia sau a celuilalt este folosită în funcţie de localizare şi viteză. Numele sistemului provine din faptul că legăturile forţei propulsoare sunt paralele. În cazul acestui sistem, energia motorului poate asigura încărcarea bateriilor în timpul deplasării. Dată fiind actuala infrastructură, problema principală care se pune în cazul motoarelor hibride este aceea a menţinerii performanţelor la un nivel comparativ cu cele ale motoarelor cu combustie. Este luată în calcul şi menţinerea acestei noi orientări a producţiei şi chiar diminuarea costurilor, dacă se va considera că, sistemul trebuie promovat. Pe de altă parte, atâta timp cât sistemul include şi o componentă electrică (bateriile), dezvoltarea si perfecţionarea motoarelor hibride nu mai este exclusiv o preocupare a producătorilor de autovehicule, deoarece ei nu au cum să diminueze, singuri, costurile cu bateriile. Progresul în acest domeniu va fi, deci, legat de eliminarea barierelor industriale. Oricare dintre cele două tipuri de automobile au avantajul de a reduce semnificativ emisiile din gazele de eşapament. Cel mai sofisticat produs de acest tip este până acum Toyota Prius, realizat în 2004. Acest tip de automobil are un motor cu combustie internă pe bază de benzină care este conectat direct pentru a pune în mişcare roţile şi, de asemenea, în timpul funcţionării alimentează un generator care menţine bateria încărcată. Generatorul furnizează energie electrică motorului electric sau bateriei, după cum este necesar. În timpul staţionării motorul cu benzină este oprit. În felul acesta nu se mai iroseşte combustibil şi se reduc emisiile de gaze poluante. În cazul accelerării la o viteză medie, Prius-ul foloseşte motorul electric, alimentat de baterie. Pe măsură ce bateria se descarcă, motorul cu ardere internă reacţionează alimentând generatorul electric, care reîncarcă bateria. Motorul cu benzină are două sarcini pe parcursul traseului punerea în mişcare a roţilor şi alimentarea generatorului iar în cazul unei accelerări bruşte, ca în cazul depăşirilor sau o demarare mai rapidă, ambele motoare pun în mişcare rotile.

Rezultatul este un vehicul care funcţionează pe baza motorului cu ardere internă cu benzină, motor care pune în mişcare atât roţile cât şi generatorul care alimentează electromotorul. Iar motorul este atât de mare cât este necesar. Şi în plus nu este pornit tot timpul, iar în cazul unei accelerări bruşte ambele motoare împart efortul. Motorul la automobilele Prius funcţioneză exclusiv pe bază de benzină iar în cazul părţii electrice a sistemului, acesta nu necesită ore de reîncarcare, deci această problemă este rezolvată. Aşadar, acest tip de automobil rezolvă ambele probleme legate de poluare şi de perioada lungă de timp necesară reîncărcării bateriei. Catalizatorii sunt substanţe care activează o reacţie chimică accelerând viteza de reacţie fără ca ea însăşi să sufere modificări. Catalizatorii sunt de două tipuri: omogeni şi eterogeni. Catalizatorii eterogeni : atunci când reactanţii şi catalizatorii se află în faze diferite, aceştia au capacitatea de a absorbi pe suprafaţa lor molecule ale unor gaze sau lichide. Un asemenea tip de catalizator este cel folosit pentru a cataliza reacţia monoxidului de carbon cu oxigenul pentru a forma dioxidul de carbon. Această reacţie este folosită la convertoarele catalitice montate automobilelor pentru a elimina monoxidul de carbon care rezulta din arderea combustibililor fosili şi care este eliminat în atmosferă prin gazele de eşapament. Compuşii care conţin plumb reduc eficienţa catalizatorului ; de aceea , un automobil echipat cu un convertor catalitic pentru controlul emisiilor de gaze nocive trebuie să fie alimentat cu benzină fără plumb. Catalizatorii au o foarte mare importanţă în lumea industrială de azi. Cea mai mare parte a industriei şi transporturilor se bazează pe arderea de combustibili fosili, ca de exemplu benzina. Pe măsură ce aceşti combustibili sunt arşi, chimicale şi particule de materie sunt eliminate în atmosferă. Există un număr destul de mare de substanţe care contribuie la poluarea aerului, dintre care mai frecvente sunt cele care conţin carbon, sulf si azot. Aceste substanţe chimice interacţionează între ele şi împreună cu razele ultraviolete emise de soare producând efecte negative. Smogul, de obicei întâlnit în zonele urbane unde circulă multe automobile, se formează când oxizii de azot din gazele de eşapament reacţionează cu hidrocarburile din aer şi rezultă o ceaţă deasă, amestecată cu fum. Smogul poate afecta destul de mult sănătatea. Când dioxidul de sulf şi oxidul de azot (substanţe existente în gazele de evacuare ale automobilelor şi pentru care există anumite reglementări privind limitarea lor), sunt trasformate în acid sulfuric, în atmosferă, se întorc pe pământ sub forma precipitaţiilor : ploia acidă. Aceasta cauzează probleme serioase la nivel global deoarece foarte puţine specii pot supravieţui unui mediu atât de acid. Pentru a reduce cantitatea emisă în atmosferă din aceste substanţe se utilizează unele soluţii pasive : convectoare catalitice (unde protecţia este dată de catalizatorii platină, paladiu, rhodiu fin, divizaţi, depuşi pe un suport ceramic). Acţiunea catalizatorilor de acest gen se bazează pe proprietatea acestora de a reduce substanţial pragul energetic, pentru declanşarea reacţiilor de oxidare şi de reducere şi a de accelera viteza de reacţie a acestor procese.Deci, catalizatorii joacă un rol din ce în ce mai mare în acţiunile de protecţie a mediului, deoarece prin intermediul lor se pot distruge agenţii poluanţi cu eficienţa reducerii de circa 80-95%. Reacţiile chimice din interiorul convertorului catalitic transformă cea mai mare parte a hidrocarburilor, a monoxidului de carbon şi a oxizilor de azot , produse de motor, în vapori de apa si dioxid de carbon (CO2) gaze mai puţin poluante, dar care accelerează efectul de seră. CAPITOLUL III CALITATEA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA NOASTRĂ 1. POLUAREA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA OMULUI În cursul unui act respirator, prin plǎmânii omului trece o cantitate de 500 cm 3 de aer, volum care creşte mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporţional cu acest efort. În 24 de ore

omul respiră în medie circa 15-25 m 3 de aer. Comparativ cu consumul de alimente şi apă, în timp de 24 ore, omul inhalează în medie 15 kg de aer în timp ce consumul de apă nu depăşeşte de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei aerului atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera pulmonară reţine numai în mică măsură substanţele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat. Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune). Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar in starea de sănătate a populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravităţii prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor simptome sau modificării fizio-patologice, apariţia unor modificări fiziologice directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenţii poluanţi. Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (plumb, fier), până când încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, alergii, efecte carcinogene, mutagene şi teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri, în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii determinanţi sau agravanţi (boli respiratorii acute şi cronice, anemii ). 2. TIPURI DE POLUANŢI ŞI ACŢIUNEA LOR Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o sumă de gaze şi vapori ca dioxidul de sulf, dioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar şi din celelalte surse. Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai răspândiţi sunt dioxidul de siliciu, azbestul şi oxizii de fier, la care se adaugă compuşii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice. Poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare. Poluanţii asfixianţi sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a ţesuturilor organismului. Dintre poluanţii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) şi împiedică astfel oxigenarea sângelui şi transportul de oxigen către ţesuturi. În funcţie de concentraţia din aer şi timpul de expunere se realizează o anumită proporţie de carboxihemoglobină care poate depăşi 60% din hemoglobina totală. Intoxicaţia acută este relativ rară, apărând practic numai în spaţii închise în prezenţa unor surse importante de CO (în încăperi în care sistemele de încălzit funcţionează defectuos, garaje, pasaje subterane pentru autovehicule etc.) Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Putem menţiona aici cazul poluanţilor naturali (polen) precum şi a prafului din casă, responsabili de un număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanţii proveniţi din surse artificiale – în special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleţi sau incompleţi. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găseşte industria chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate şi situaţii cu apariţia unor fenomene alergice in masă, un exemplu poate fi cel produs la New Orleans în 1958 în care alergenul a fost identificat în praful provenit de la deşeurile industriale.

Poluanţi cancerigeni. Există foarte multe dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosferici ca factori generatori ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cancerigene. Putem clasifica substanţele carcinogene prezente în aer în substanţe organice şi substanţe anorganice. Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este benzopirenul, provenind din procese de combustie. Substanţa cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezenţa în aer indică un risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie şi insecticidelor organoclorurate precum şi unor monomeri folosiţi la fabricarea maselor practice. Dintre poluanţii cancerigeni anorganici menţionăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul şi seleniul. 3. POLUANŢI DE CARE TREBUIE SǍ NE FERIM ORGANISMUL Oxigenul nu este practic un poluant în adevǎratul sens al cuvântului, dar poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parţiale. Dioxidul de carbon nu produce tulburări ale organismului uman, decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestuia. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât din cauza autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parţiale crescute. Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii. Dioxidul de sulf produce iritarea mucoaselor şi dilatarea bronhiolelor. În contact cu sângele formează sulfhemoglobina care imprimă sângelui o culoare roşu-brună. De asemenea, dioxidul de sulf poate deregla activitatea de sinteză a acizilor nucleici rezultând aberaţii cromozomiale, scăderea ritmului de creştere. Efectele nocive care se produc asupra omului în legătură cu concentraţia de SO2 din aerul atmosferic sunt prezentate în tabel. Concentraţia (ppm) Efectul fiziologic Observaţii 0,3 – 1 Nu sunt efecte grave. Prezenţa se simte după miros. Concentraţii tolerabile în ateliere sau zone de lucru 1 – 10 Iritare uşoară a nasului şi a urechilor. Posibilitatea de suportabilitate scade pe măsura creşterii concentraţiei. 10 – 100 Iritare puternică a nasului şi a ochilor. Capacitatea de suportabilitate este de maximum o oră. 150 – 600 Atac puternic asupra aparatului respirator. Expunerea timp de o jumătate de oră pune viaţa în pericol. Azotaţii şi azotiţi pot provoca efecte nocive asupra omului prin intoxicaţie, fenomen care se produce prin intermediul alimentelor şi a apei de băut. Conform normelor igienice din ţara noastră apa

potabilă poate avea un conţinut de azotaţi de cel mult 45 mg/litru şi nu se admite prezenţa azotiţilor decât în mod excepţional în cantitate de 0,3 mg/litru în apele subterane până la 60 m adâncime. Apa devine suspectă la 50-100 mg azot/litru şi toxică la 1 g/litru. Calea cea mai frecventă de intoxicare a omului este cea digestivă. În tubul digestiv azotaţii suferă o serie de transformări succesive până la amoniac. Aceste transformări sunt efectuate sub influenţa florei bacteriene şi a unor enzime. Toxicitatea azotaţilor şi a compuşilor rezultaţi din metabolizarea acestora se manifestă la început chiar în tubul digestiv prin efecte iritante şi congestive asupra mucoaselor digestive. Apoi, acţiunea iritantă se manifestă asupra rinichiului prin congestii şi hemoragii. După pătrunderea în circuitul sanguin, azotaţii şi azotiţii acţionează paralizant asupra centrilor vasomotori, asupra venelor, îndeosebi asupra celor de calibru mic, provocând vasodilataţie şi hipotensiune. Aceşti compuşi ai azotului au influenţe negative asupra glandelor endocrine, asupra hipofizei, dar mai ales asupra tiroidei. Azotaţii şi metaboliţii săi induc o stare de hipotiroidism. Fosfaţii pot provoca efecte poluante ce se manifestă direct asupra omului prin apariţia intoxicaţiilor. La creşterea gradului de toxicitate contribuie şi unele “impurităţi” pe care le conţin superfosfaţii, dintre care cel mai important este fluorul. Fosforul împreună cu fluorul au un efect iritant asupra mucoasei tubului digestiv, acţionează toxic asupra măduvei osoase şi perturbă metabolismul calciului . Pesticidele, după felul în care pătrund în organism şi după caracterul acţiunii nocive, se împart în produse de ingestie (pătrund în organism odată cu hrana), produse de contact (acţionează prin atingere cu tegumentul), produse de respiraţie (care acţionează prin intermediul aparatului respirator). Insecticidele organofosforice au în general acţiune de contact şi ingestie şi mai rar de respiraţie. Prezintă o acţiune toxică puternică a sistemului nervos modificând transmiterea influxului nervos, apărând spasme, convulsii şi moarte. Nematocidele şi moluscocidele sunt pesticide cu toxicitate ridicată care se aplică pe sol. Acţionează prin ingestie şi contact. Efectele cronice ale intoxicaţiilor cu pesticide se observă cel mai adesea asupra ficatului şi a sistemului nervos. Deoarece ficatul este organul cel mai important care metabolizează pesticidele, el este cel mai lezat. Metalele grele Mercurul are anumiţi compuşi precum HgCl2 care este cunoscut de mult timp ca fiind toxic. O toxicitate mare o au compuşii organomercurici, ca metilmercurul şi dimetilmercurul. Compuşii metilmercurici provoacǎ aberaţii cromozomiale, trec prin placenta din corpul mamei în cel al fǎtului, afecteazǎ celulele nervoase ale creierului, provocând grave afecţiuni (orbire, deteriorarea coordonǎrii nervoase, anomalii psihice, moarte). Mercurul este singurul metal care se gǎseşte în toate cele trei medii majore (apǎ, sol, aer), sursele lui putând sǎ fie atât naturale, cât şi produse de activitatea umanǎ. Mercurul este folosit mai ales în industria chimicǎ, la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide, a produselor farmaceutice şi a dezinfectanţilor. La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonǎ de sodǎ sunt deversate circa 200 g de mercur.O altǎ sursǎ de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili. Anual în urma acestui proces în atmosferǎ ajung circa 5000 t de mercur. Plumbul este cel mai important din metalurgia neferoasǎ atât prin cantităţile mari rezultate cât şi prin posibilitatea de răspândire la mare distanţă. La început acest metal se prezintă sub formă de vapori, după care prin oxidare se transformă în oxid de plumb, formă ce poate fi vehiculată la mari distanţe. Din atmosfera plumbul ajunge în sol şi apǎ. În apa de ploaie sau determinat concentraţii de 40 mg de plumb. Din sol, plumbul este absorbit de plante, în special de radǎcini, cel din atmosferǎ poate ajunge în frunze, poate fi consumat de animale şi poate ajunde la concentraţii destul de importante. Mamiferele erbivore reţin 1% din plumbul consumat. Omul preia plumbul atât prin respiraţie cât şi, mai ales, prin alimente (330 µg/zi). O parte importantǎ a plumbului ajuns în organism este acumulatǎ în oase şi pâr, iar o alta se acumuleazǎ în ficat. Plumbul poate provoca anemie şi intoxicaţii cronice ce duc la tulburarea sistemului nervos şi poate provoca o boalǎ numitǎ saturnism, poate afecta deasemenea

sângele, rinichii şi mǎduva osoasǎ. Efectele toxice ale plumbului s-au observat la oamenii din industria oglinzilor, iar mai apoi la cei din fabricile de acumulatori. Cu toatǎ toxicitatea ridicatǎ pe care o are, anual se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb. Poate ajunge în atmosfera în special odatǎ cu gazele de eşapament ale automobilelor dotate cu motoare pe benzinǎ. O serie de compuşi ( tetrametilul şi tetraetilul de plumb) au fost folosiţi ca aditivi antidetonanţi în benzină ( stabilizatori ai arderii in motoarele cu aprindere cu scânteie), dar toxicitatea mare a plumbului a condus la eliminarea sa treptată din industria auto. În prezent aditivii pe bază de plumb au fost interzişi în Europa şi sunt pe cale de a fi înlocuiţi şi în România. Cadmiul are o puternicǎ acţiune toxicǎ asupra organismelor vii. Intoxicaţia cu cadmiu se face pe cale digestivă şi respiratorie. Organele cele mai afectate sunt rinichiul şi testiculul (cadmiul este letal pentru spermatozoizi). Acţiunea toxică se realizează prin interferenţa Cd cu metabolismul ţesuturilor şi prin inhibiţia unor enzime, mai ales cele care prezintă grupări sulfhidrice sau de zinc, cadmiul fiind un antagonic al zincului. Intoxicaţia acută se înregistrează doar în mediul industrial manifestată prin aşa zisa febră a topitorilor. Intoxicaţia de tip cronic se poate înregistra atât la populaţia din industrie, cât şi la restul populaţiei. Începând cu poarta de intrare, respiratorie sau digestivă, se constată iritaţia căilor respiratorii superioare, lipsa mirosului, atrofia şi ulceraţia mucoasei nazale. Uneori se instalează dintele galben cadmic ca urmare a colorării progresive a coletului dentar. Apar diverse tulburări digestive şi cardiovasculare. Cadmiul se presupune că ar avea şi efecte teratogene şi cancerigene. Poluarea apelor cu cadmiu rezultă în principal din deversări de ape industriale uzate. Prin mijloacele clasice ale epurării apelor cantitatea de Cd scade foarte puţin. Limita maxim admisă de Cd din apă este de 0,01 mg/litru. Consumul de apă cu conţinut ridicat de Cd duce la apariţia hipocupremiei, la oameni. Pulberile datorate în special din industria materialelor de construcţie (ciment, azbest, gips, magnezit) pot provoca organismului uman diferite simptome, având în general acţiune iritantă, infectantă, toxică, alergică şi cancerigenă. Modul de acţiune al pulberilor asupra organismului depinde de structura lor fizică şi chimică. Acţiunea iritantă este consecinţa formei ascuţite sau a unei anumite durităţi a particulelor care declanşează o reacţie de apărare din partea ţesuturilor sau organelor expuse. Pulberile induc pe lângă disconfort şi boli specifice numite conioze. În funcţie de organul sau ţesutul afectat acestea pot fi dermoconioze, oftalmoconioze, enteroconioze sau pneumoconioze. 4. EFECTELE POLUǍRII AERULUI ASUPRA OMULUI Principalele efecte asupra sănătăţii umane cauzate de agenţi de poluare ai aerului, par a fi răni ale ţesuturilor delicate, realizate de obicei prin deteriorarea membranelor celulare. Acest lucru determină un răspuns inflamator, o serie complexă de interacţiuni între celulele deteriorate, ţesutul înconjurator şi sistemul imunitar. Unul dintre primele simptome ale inflamării este scurgerea de fluid (plasmă) din vasele de sânge. Expunerea ţesuturilor respiratorii la iritanţi severi poate duce la formarea unui edem (acumularea de fluid) în plămâni, încât unul dintre ei se îneacă efectiv. Bronşita este o inflamare persistentă a bronhiilor şi bronhiolelor (căi mici şi mari de trecere a aerului prin plămân) ce cauzează o tuse dureroasă, o mare producţie de salivă (mucus şi celule moarte) şi spasme musculare involuntare care contractă căile respiratorii. Bronşita acută poate obstrucţiona căile respiratorii atât de tare încât se poate ajunge la deces. Fumatul este fară îndoială cea mai mare cauză a bronşitei cronice în majoritatea ţărilor. Smogul persistent şi aerosolii acizi pot de asemenea să cauzeze această boală. Bronşita severă poate conduce la emfizem, o boală pulmonară obstructivă şi ireversibilă ce constă în contractarea permanentă a căilor respiratorii şi deteriorarea sau chiar distrugerea alveolelor. Aerul închis în căile blocate, ce stagnează, umflă sacii mici de aer din plămâni (alveolele), blocând circulaţia aerului. Atunci când celulele mor din cauza lipsei de oxigen şi nutrienţi, pereţii alveolelor cedează, creând spaţii goale mari incapabile să realizeze schimbul de gaze. Peraţii îngroşaţi ai bronhiolelor îşi pierd elasticitatea, îngreunând respiraţia. Victimele emfizemului realizează un sunet şuierat caracteristic, atunci când respiră. De multe ori au nevoie de oxigen suplimentar pentru a

compensa capacitatea respiratorie redusă. Presiunea cardio-vasculară este o complicaţie frecventă în cazul bolilor pulmonare obstructive din cauza lipsei de oxigen din sânge. Aproximativ de două ori mai mulţi oameni mor de insuficienţă cardiacă decât cei care mor de cancer de plămîni. Iritanţii din aer sunt atât de răspândiţi încât jumătate din numărul plămânilor examinaţi la autopsie în Statele Unite, aveau un oarecare grad de deteriorare alveolară. Oficiul de Evaluare al Tehnologiei estimează ca 250.000 de oameni suferă de bronşită şi emfizem cauzate de poluare în Statele Unite, şi în jur de 50.000 de morţi în plus în fiecare an sunt atribuite complicaţiilor acestor boli, care sunt probabil pe locul doi, după atacurile de cord. Astma este o boală supărătoare caracterizată de insuficienţe respiratorii ce nu pot fi prevăzute, cauzate de episoade bruşte de spasme musculare în pereţii bronhiali. Aceste atacuri sunt declanşate deseori de inhalarea alergenilor, cum ar fi praful, polenul, părul de animale sau gazele corozive. În anumite cazuri, în aparenţă nu există nici un factor extern cauzator, astfel eliberarea internă de agenţi declanşatori este suspectată. Nu se cunoaşte dacă astma este genetică, datorată mediului sau o combinaţie a celor două. Degenerescenţa fibroasă este numele dat acumulării de ţesut cicatrizat în plămân. Printre materialele care cauzează această boală se numără: siliciul sau praful de cărbune, azbestul, fibra de sticlă, beriliul şi aluminiul, vaporii de metal, scamele de bumbac şi chimicalele iritante. Fiecare din aceste boli are un nume individual (silicoză, boală pulmonară cauzată de beriliu), dar de fapt sunt foarte asemănătoare ca dezvoltare şi efecte. Celulele răspund la iritanţi şi materiale străine din plămâni prin închiderea zonelor afectate cu ţesut cicatrizat (produs fie de celule interstiţiale din pereţii căilor respiratorii, fie de „căptuşeala” epitelială). În timp ce plămânul se umple cu ţesut fibrotic, respiraţia este blocată şi persoana se sufocă treptat. În unele cazuri creşterea celulară determinată de prezenţa materialelor străine din plămân poate cauza formarea unor tumori. Cancerul de plămân este deseori mortal. 5. MERSUL PE JOS O ALTERNATIVĂ SĂNĂTOASĂ Sportul şi mersul pe jos sunt la fel de importante pentru sănătate ca şi consumul alimentelor potrivite în cantităţi necesare. Exerciţiile fizice ajută la controlul greutăţii corpului, dar şi la păstrarea sănătăţii generale şi menţinerea în formă a organismului, prin tonificarea muşchilor, întărirea muşchiului inimii, menţinerea organelor vitale în bune condiţii şi îmbunătăţirea respiraţiei şi circulaţiei sangvine. Exerciţiile fizice fac organismul mai rezistent. La tineri, variatele forme de exerciţii fizice pe care le pot efectua sunt în general mult mai viguroase decât vor fii la o vârstă mai înaintată, însă oricine poate beneficia de pe urma exerciţiilor fizice regulate, chiar dacă e vorba doar de mers zilnic pe jos. Combinate cu o alimentaţie echilibrată, exerciţiile ne fac să arătăm şi sǎ ne simţim mai bine. 11 motive pentru mersul pe jos 1. Ameliorează performanţele intelectuale - Mai multe studii au demonstrat că este bine să mergi pe jos, deoarece o scurtă alergare favorizează transportul de oxigen al plămânilor, provocând astfel eficient comanda cerebrală. 2. Măreşte capitalul osos - Scheletul organismului este supus continuu acţiunii celulelor care fabrică sau distrug substanţele osoase. Tensiunile provocate de alergare constituie un stimulent necesar menţinerii delicate care există între procesele de fabricare sau de distrugere. De aceea cei care ies la o plimbare de trei ori pe săptămână au un organism mai sănătos decât cei pasivi. 3. Prelungeşte viaţa - Mersul pe jos este o alegere sănătoasă pentru cei care îl practică, deoarece le prelungeşte viaţa. 4. Doboară depresia - Printr-o scurtă plimbare, mergând pe jos, persoanele depresive văd şi alte privelişti care le dau o stare psihică mult mai bună, decât dacă ar sta în propria cameră. Le dă sentimentul de libertate. Li se limpezesc gândurile, ideile sunt mai clare şi soluţiile bune vin mai uşor. 5. Fortifică inima - Mergând pe jos cu regularitate, se modifică funcţiunea aparatului cardiovascular, ajungând la o stare fiziologică bine cunoscută: în faţa efortului, inima acţionează cu o accelerare moderată, care poate susţine mult timp efortul, fără să obosească. După o plimbare într-un

ritm mai repejor, inima revine rapid la ritmul ei de repaus. Adică, ea produce mai mult lucru, obosind mai puţin. 6. Permite plămânilor sǎ respire din plin - Munca muşchilor respiratori va fi diminuată prin micşorarea mişcărilor pe minut datorită unei mai bune umpleri a plămânilor, a unui număr mărit de alveole în stare de funcţionare şi datorită schimbului de gaze îmbunătăţit. Pe scurt mersul pe jos măreşte considerabil capacitatea pulmonară. 7. Uşurează tranzitul gastrointestinal - Digestia devine mai uşoară, apetitul mai bun. Organismul absoarbe complet elementele nutritive din ceea ce mâncăm. 8. Favorizează somnul recuperator - O scurtă alergare seara destinde muşchii corpului, care au tendinţa de a se crispa după activităţile stresante ale zilei. Mişcarea lasă o senzaţie plăcută, eliminând consecinţele surmenajului şi micile rele care împiedică un somn adânc şi odihnitor, nu favorizează instalarea insomniei. 9. Normalizează grăsimile din sânge - Sângele conţine douǎ categorii principale de grăsimi: colesterolul şi trigliceridele. Se ştie că amândouă măresc probabilitatea de neplăceri cardio-vasculare. Exerciţiile fizice regulate reduc, uneori categoric, proporţia trigliceridelor şi a colesterolului. 10. Asigură o mai bună circulaţie venoasă - Prin presiunea ritmică, la fiecare pas, asupra tălpii se favorizează aruncarea sângelui venos spre inimă ca o pompă. Un fenomen asemănător se întâmplă şi cu sângele acumulat de muşchi. 11. Menţine pieptul în plină formă - Prin mai multe studii s-a constatat că femeile care fac mişcare sunt mai puţin expuse la cancerul de sân. De asemenea problemele legate de ciclul menstrual sunt îmbunătăţite la cele care practică alergarea. Atât mersul pe jos, cât şi cel pe bicicletǎ, role sau alt mijloc de transport pus în mişcare de forţa omului este benefic pentru organismul uman şi ajutǎ la recreere. Considerăm că mai trebuie precizat că mersul pe jos nu este doar un mijloc de tratament pentru depresii sau psihoze, ci un excelent mijloc de a cea o stare de bună dispoziţie, de optimism şi încredere în forţele proprii. Mersul în grup, dezvoltă spiritul de colaborare şi prietenie, creând adesea simţăminte umanitare de întrajutorare. Un alt câştig considerabil este acela cǎ mersul pe jos nu polueazǎ, este sǎnǎtos şi în acelaşi timp este o alegere bunǎ pentru a economisi banii pe care îi cheltuim aproape zilnic pentru transport.CAPITOLUL IV SFATURI PRACTICE ŞI TESTE “Pǎmântul nu ne aparţine, noi aparţinem lui.” 1. CE POŢI FACE TU PENTRU A AJUTA PǍMÂNTUL Încălzirea globală, ploia acidă, subţierea stratului de ozon, smogul, resursele limitate, precum şi dispariţia unui număr din ce în ce mai mare de specii, plante şi animale, toate aceste probleme nu le vom putea opri noi singuri dintr-o dată şi în faţa lor ne cuprinde uneori un sentiment de disperare şi de inutilitate; “Oare vom reuşi vreodată să avem o planetă curată şi sănătoasă?”. Uneori ni se pare cǎ sunt atât de multe de făcut şi că noi ca persoană, singuri, nu putem face nimic, aşa că mai bine să-i lăsăm pe ceilalţi să facă asta, pe cei care au această responsabilitate. Însă trebuie să fim conştienţi, tot timpul, că fiecare în parte este responsabil de soarta Pământului pentru că fiecare om consumă zi de zi resursele

acestei planete, se bucură de natură, de viaţa, posibilă pentru noi oamenii doar cu ajutorul acestei planete, nici mică, nici mare dar primitoare, pe care trebuie să o ocrotim în fiecare zi ca şi cum ar fi trupul nostru. Aşa că, haideţi să dăm la o parte ignoranţa şi comoditatea şi să începem pas cu pas să ocrotim acest loc în care trăim cu toţii şi care, în ciuda inconştienţei noastre, fatale uneori, continuă să ne bucure şi să ne ofere condiţiile pentru a trăi. Pământul poate merge mai departe fără noi, dar noi nu putem continua fără el. Ce putem noi face pentru a ameliora situaţia? Putem încerca o schimbare prin reducerea pagubelor datorate risipei de electricitate, produse petroliere, metale, hârtie, lemn; putem fi mai atenţi atunci când aruncăm deşeuri toxice, ne-biodegradabile, care nu fac decât să se acumuleze în naturǎ, fenomen ce afectează deopotrivă oameni şi animale. Deşi este din ce în ce mai scurt, există timp să mai schimbăm ceva! Iată câteva lucruri pe care oricine le poate face şi care ajutǎ la însǎnǎtoşirea planetei noastre. Acasǎ - încercaţi să folosiţi produse de curăţare a vaselor, detergenţi şi săpunuri care nu conţin fosfaţi; - evitaţi folosirea pesticidelor şi a substanţelor chimice pentru a scăpa de insecte, existǎ şi alte metode la fel de eficiente; - curăţaţi geamurile cu apă şi oţet în locul produselor chimice; - pentru spălat, atât cât este posibil, folosiţi apa rece; apa caldă încercaţi s-o folosiţi doar dacă este neaparată nevoie, pentru încălzirea acesteia se consumă foarte multǎ energie; - un ziar vechi înmuiat în apă face minuni la spălarea ferestrelor, astfel se poate evita folosirea detergenţilor care poluează mediul; - nu aruncaţi la coşul de gunoi produse toxice cum ar fi vopsele, lac pentru mobilă, etc. Le puteţi arunca în locuri special amenajate! - nu folosiţi aparatele electrice pentru a face lucruri pe care le puteţi face la fel de uşor doar cu mâinile; - aruncaţi gunoiul în saci de hârtie în locul celor din plastic, plasticul este aproape nebiodegradabil, rămânând în natură pentru o perioadă de timp foarte lungă; - folosiţi recipiente refolosibile pentru păstrarea mâncarii (nu cele din plastic sau folie de aluminiu); - scrieţi companiilor care vă trimit oferte pe care nu le cereţi să vă scoată din baza lor de date, evitaţi astfel risipa de hârtie; - nu aruncaţi lucrurile de care nu mai aveţi nevoie; le puteţi dona unor organizaţii caritabile, puteţi ajuta astfel natura şi semenii voştri; - economisiţi apa: este necesară o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apă pe zi, puteţi face astfel şi o importantǎ economie de bani; - opriţi căldura atunci când vă puteţi încălzi îmbrăcând un pulover. Există un principiu care spune că nu se utilizează o energie superioară pentru a face ceva ce se poate obţine printr-o energie inferioară, adică nu folosiţi o drujbă pentru a tăia untul sau electricitatea la încălzirea apei şi a casei/locuinţei. - stingeţi lumina şi căldura la ieşirea din cameră. La fel şi televizorul. - efectuaţi un control periodic al aparatelor electrice şi al instalaţiei de gaze pentru evitarea pierderilor inutile. - izolaţi-vă casa: căutaţi crăpăturile din uşi, ferestre, şi asiguraţi-vă că podul este suficient izolat pentru a păstra căldura casei, astfel veţi economisi energie. În curtea casei - plantaţi copaci şi alte plante în curte care vor asigura hrană şi adapost pentru păsări şi alte

animale precum şi un aer curat; - hraniţi păsările cu resturile de pâine de la masă; - dacă folosiţi pesticide, ierbicide sau fungicide pentru a scăpa de dăunatori, nu aruncaţi deşeurile rezultate la gunoi; - ignoraţi gândacii şi alte insecte din grădina dumneavoastră, lăsaţi păsările şi alte prădătoare să se ocupe de ele; - folosiţi îngrăşăminte naturale în locul celor chimice; - interesaţi-vă despre controlul natural al înmulţirii insectelor şi despre alternativele la pesticide; - plantaţi în imediata apropiere a casei tufişuri dese care vor ajuta la izolarea termică a căminului dumneavoastră; - folosiţi bazine pentru păstrarea apei în grădină. În vacanţǎ - opriţi centrala termică înainte de a pleca în concediu; - folosiţi la picnic farfurii, tacâmuri şi căni din materiale refolosibile; - asiguraţi-vă că pungile cu gunoi pe care le aruncaţi nu vor ajunge în apă, ci la coşul de gunoi; - nu adunaţi plante sau animale sălbatice pentru colecţie sau pentru a le ţine lângă casă; lăsaţi-le unde le gasiţi, pentru cǎ acolo le este locul; - nu cumpăraţi suveniruri confecţionate din piele de animale; - atenţie la viaţa animalelor sălbatice, acordaţi atenţie tuturor animalelor şi plantelor pe care le întâlniţi în drumul vostru; - acolo unde este posibil şi permis, faceţi mici focuri de tabăra în loc să folosiţi butelii cu gaz. În maşina dumneavoastră - conduceţi cu atenţie, nu risipiţi combustibilul; - folosiţi mijloacele de transport în comun de câte ori este posibil; - încercaţi să folosiţi bicicleta sau să parcurgeţi pe jos distanţele mai scurte; - cumpăraţi automobile care au un consum redus de combustibil; - reciclaţi uleiul de motor; - pentru a economisi combustibil, fiţi sigur că aveti cauciucurile umflate corespunzător; - reciclaţi cauciucurile vechi. La cumpărături - nu cumpăraţi produse păstrate în pungi de plastic sau aluminiu dacă există o alternativă (carton pentru lapte, ouă, ulei vegetal); - farfuriile şi cănile din hârtie sau spumă de polistiren (zǎpadǎ artificialǎ) reprezintă o risipire extravagantă a resurselor planetei, deci nu le cumpăraţi; - dacă trebuie totuşi să cumpăraţi asemenea produse, alegeţi-le pe cele confecţionate din hârtie în dauna celor din plastic sau spumă de polistirenstiren. Fabricile producătoare de astfel de spumă poluează serios atmosfera; - verificaţi consumul de energie al aparatelor electrocasnice pe care le achizitionaţi; folosiţi aparatura electrică casnică care nu consumă multă energie: când cumpăraţi noi aparate electrocasnice întrebaţi care modele consumă mai puţină energie. Folosiţi becuri cu un consum scăzut de energie şi baterii reîncărcabile; - citiţi pe etichetă şi cumpăraţi detergenţii şi produsele de curăţat cu cel mai redus conţinut de substanţe toxice; - nu cumpăraţi animale exotice provenite din mediul natural pentru a le ţine în captivitate. Folosiţi puterea cuvântului - vă puteţi înscrie într-o organizaţie pentru protecţia animalelor şi a naturii; - donaţi bani unei astfel de organizaţii; - reconsideraţi-vă stilul de viaţă. Gândiţi-vă la efectele pe care le au acţiunile dumneavoastră

asupra mediului; - urmăriţi emisiunile TV despre animale pentru a le întelege mai bine modul de viaţă şi pentru a învaţa să le respectaţi; - abonaţi-vă la publicaţii despre animale, despre conservarea şi protecţia mediului; după ce le citiţi, oferiţi-le şi prietenilor; - convingeţi prin exemple, încurajaţi şi pe alţii să protejeze mediul la fel cum o faceţi dumneavoastră; - învăţaţi-vă copiii să respecte natura şi mediul; ajutaţi-i să planteze copaci sau să construiască cuiburi pentru păsări; cumpăraţi-le cărţi despre păsări şi animale. Am vorbit mai sus despre ce poate face fiecare persoanǎ în parte, totuşi este necesară existenţa unei atitudini responsabile şi la nivelul întreprinderilor, nu doar la nivelul individului. Şi dacă o persoană este mai uşor de convins de necesitatea reducerii poluării, organizaţiile sunt mult mai complexe şi au interese diferite. Unul dintre principiile care le conduc este obţinerea unei eficienţe ridicate, adeseori privită doar din prisma profitului obţinut. Ori astăzi se cunoaşte că o economie sănătoasă şi eficientă nu poate exista într-un mediu degradat, din punct de vedere ecologic sau/şi social. Analiza costuri-beneficiu este utilă, dar nu va proteja Pǎmântul pentru că lucrurile esenţiale ca: viaţa omului, o bună sănătate, curăţenia aerului şi a apei, frumuseţea naturii, sălbăticiunile şi procesele naturale de curăţare, nu se pot reduce la bani. Anticiparea şi prevenirea problemelor este mai ieftină şi mai eficace decât reacţia tardivă şi încercarea de rezolvare a problemelor existente, un gram de prevedere valorează mai mult decât o tonă de tratament. Mai există încă oameni care privesc planeta precum şi plantele şi animalele care o populează ca pe un bun propriu de care pot dispune după bunul plac, considerându-se specia dominantă, singura capabilă de o evoluţie conştientă, voită. Însă, în primul rând fiecare specie vie are dreptul la viaţă sau cel puţin să se străduiască să trăiască, şi asta doar pentru că există. Acest drept nu aparţine unei anumite specii actuale sau potenţiale care ar fi folositoare nouă. Este greşit ca oamenii să contribuie la dispariţia prematură a oricărei specii sălbatice precum şi la eliminarea sau distrugerea habitatului ei. În al doilea rând oamenii şi-au asumat responsabilitatea de a modifica mediul natural în care trăiesc, iar acum va trebui să şi-o asume pe aceea de a repara propriile greşeli şi să încerce să înţeleagă şi să lucreze alături de ceea ce înseamnă restul naturii decât să încerce să o domine sau să o cucerească. O modalitate ar fi să protejăm ceea ce a mai rămas din ecosistemele sălbatice ale planetei, ca urmare a activităţilor noastre, să reabilităm sau să refacem ecosistemele numai pe baze durabile şi să părăsim o mulţime de ecosisteme pe care le-am ocupat şi de care am abuzat, lăsându-le să revină la sălbăticie. Câteva reguli de bază pentru fiecare om În protejarea şi susţinerea naturii, să mergem mai departe decât o cere orice lege. � Toţi oamenii trebuie făcuţi responsabili de propria lor poluare şi degradare a mediului. � Ar fi bine să înţelegem că orice sistem care depinde de slăbiciunea (imperfecţiunea) umană �

pentru proiectarea, utilizarea şi întreţinerea lui, se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu. Nu putem avea pace, dreptate, un pământ durabil şi un sentiment de mândrie în legătură cu �

realizările noastre atâta timp cât lumea încă mai trăieşte în sărăcie. Pentru a înţelege Pământul şi pe tine însuţi, fă-ţi timp să iei contact direct şi să simţi aerul, apa, �

solul şi plantele, animalele, bacteriile şi alte părţi ale Pământului. Cele mai bune lucruri în viaţă nu sunt bunurile acumulate, ci dragostea, afecţiunea, bucuria �

sprijinite pe o planetǎ durabilǎ pentru noi înşine şi pentru alte specii, precum şi a lăsa în urmă un Pământ mai bun decât l-am găsit. 2. ÎNTREBǍRI ŞI RǍSPUNSURI DESPRE ECOLOGIE 1. Ce este ecologia şi cine a introdus termenul? Ecologia este ştiinţa care studiazǎ interdependenţa dintre organismele vii şi mediul lor de viaţǎ.

Termenul a fost introdus de savantul Ernst Haeckel (1869), biolog evoluţionist german, care considera ecologia drept ştiinţǎ care cerceteazǎ “totalitatea relaţiilor animalului, atât cu mediul sǎ anorganic, cât şi cu cel organic”. Astǎzi, ecologia abordeazǎ un cerc de probleme mult mai cuprinzǎtor: interacţiunea materiei vii cu cea nevie, productivitatea biologicǎ, relaţia omului cu natura, etc. 2. Ce este un poluant? Orice material sau substanţǎ introdusǎ artificial de cǎtre om în biosferǎ, sau care existǎ în condiţii naturale şi provoacǎ modificǎri negative ale calitǎţii mediului. 3. Un pericol fǎrǎ precedent în istorie, care ameninţǎ întreaga omenire, indiferent de regiunea geograficǎ, este deteriorarea mediului înconjurǎtor. Ştiţi în ce constǎ aceastǎ deteriorare? Prin deteriorarea mediului sau poluarea acestuia înţelegem alterarea calitǎţilor mediului înconjurǎtor, mergând pânǎ la starea de incompatibilitate cu desfǎşurarea normalǎ a proceselor metabolice din organismele animale şi vegetale, ceea ce pune în primejdie însǎşi existenţa vieţii pe Pǎmânt. 4. Ce factori poluanţi cunoaşteţi? Aceştia pot fi plumbul, mercurul, cadmiul, sub diferite forme eliberate în atmosferǎ; substanţele radioactive; reziduurile petroliere, industriale sau de altǎ naturǎ, care altereazǎ calitatea apelor; reziduurile canalelor de scurgere sau alte diverse reziduuri organice; detergenţi sintetici proveniţi atât din activitatea casnicǎ, cât mai ales din industrie; emisii de gaze şi de pulberi industriale; cât şi orice altǎ substantǎ ce nu se integreazǎ în circuitul natural. 5. Ce este molismologia? Molismologia studiazǎ acţiunea factorilor poluanţi asupra vieţuitoarelor. 6. Ce este coprologia? Ştiinţa gospodǎririi deşeurilor, reziduurilor şi dejecţiilor, în condiţiile mediului înconjurǎtor. 7. Ce este incidentul de poluare? Prin incidentul de poluare înţelegem descǎrcarea în mediul ambiant a unui agent poluant în asemenea cantitate, încât necesitǎ mǎsuri immediate de îngrǎdire, curǎţire şi eliminare. 8. Omul a acţionat asupra biosferei, conştient sau inconştient, în douǎ direcţii diametral opuse. Ştiţi care sunt acestea? Activitatea omului asupra biosferei îmbracǎ un dublu aspect: distructiv şi constructiv. În primul caz, omul contribuie, direct sau indirect, la scǎderea numericǎ a populaţiilor, la reducerea biomasei, la perturbarea sau lichidarea unor biocenoze naturale, etc. Astfel, nevoia mereu sporitǎ de produse alimentare reclamǎ extinderea suprafeţelor agricole în detrimetrul pǎdurilor, ceea ce înseamnǎ lichidarea unor importante ecosisteme naturale. La fel, extinderea reţelei de hidrocentrale aduce mari perturbaţii în ecologia apelor respective. De asemenea, ritmul impetuos al urbanizǎrii, al construcţiei de şosele, canale etc. duce la distrugerea, ireversibilǎ, a unor ecosisteme. În cel de-al doilea caz, omul contribuie prin activitatea sa conştientǎ, la sporirea unor specii şi populaţii, la dezvoltarea biocenozelor, sau chiar la formarea altora noi, omul ia mǎsuri de ocrotire a plantelor şi animalelor pe cale de dispariţie etc. 9. Care este poziţia omului în procesul atât de complex al poluǎrii mediului înconjurǎtor, este el un factor poluant sau poluat? În epoca modernǎ, tehnicizǎrii şi civilizaţiei atât de înaintate, omul a devenit, direct sau indirect, un important factor de poluare a mediului înconjurǎtor. Dar, depǎşind anumite limite, acest aspect al activitǎţii omului se repercuteazǎ asupra sa şi a întregii biosfere, asemenea unui bumerang, având consecinţe dintre cele mai nefaste. Evident, omul apare, astfel, într-o dublǎ ipostazǎ: aceea de factor poluant, dar şi poluat. 10. Ce mǎsuri practice cunoaşteţi pentru a preveni poluarea aerului? Dintre mǎsurile adoptate la noi, pentru a preveni poluarea aerului atmosferic, enumerǎm câteva: dotarea marilor întreprinderi industriale cu dispozitive care epureazǎ şi neutralizeazǎ substanţele poluante; amplasarea noilor obiective industriale în afara zonelor de locuit; pentru controlul tehnic al autovehiculelor, serviciul de circulaţie dispune de analizatori de gaze, fumetru şi sonometru;

amplasarea, în locuri speciale, a rampelor de gunoi şi transportul acestuia cu autovehicule închise; realizarea unor perdele vegetale de protecţie, în jurul unor întreprinderi industriale, rǎspunzǎtoare de poluarea aerului atmosferic; plantarea de arbori şi arbuşti, extinderea parcurilor; supraînâlţarea coşurilor, la unitǎţile care genereazǎ mari cantitǎţi de fum şi gaze; etc. 11. Cunoaşteţi unele specii de arbori care au un rol antipoluant? Existǎ unele specii de arţari, peri sǎlbatici caucazieni, plopi canadieni etc., care absorb din atmosferǎ benzen, hidrocarburi, acizi, alcooli şi eteri. 12. Ştiţi ce mǎsuri se întrevǎd împotriva poluǎrii produse prin arderea carburanţilor de cǎtre autovehicule? Împotriva poluǎrii aerului de cǎtre autovehicule se preconizeazǎ: folosirea turbinelor cu gaz, folosirea unui combustibil combinat (din benzinǎ şi gaz nepoluant) şi extinderea automobilului electric. 13. Ştiaţi cǎ laserul poate fi utilizat în combaterea poluǎrii? Detectorul cu laser, cu impulsuri ultraviolete, ce funcţioneazǎ cu N2 sau H2, depisteazǎ poluanţii atmosferici de ordinul miligramului pe m 3 . 14. Ce înţelegeţi prin poluare fonicǎ? Care sunt principalele surse ale acestui tip de poluare? Poluarea fonicǎ, cauzatǎ de zgomotele puternice care depǎşesc limita admisǎ pentru om, afecteazǎ, cu precǎdere, populaţia oraşelor mari şi a centrelor industriale. Normele igienice prevǎd ca limitǎ pentru zgomotul interior, din locuinţe, 35-40 dB. Principala sursǎ a poluǎrii fonice o constituie traficul rutier şi aerian, ciocanele pneumatice folosite în construcţiile rutiere, platformele industriale, etc. 3. CE POŢI FACE TU PENTRU A REDUCE POLUAREA AERULUI Foloseşte benzina fǎrǎ plumb Se estimeazǎ cǎ mai mult de jumǎtate din cele 450 000 de tone de plumb eliberate în aer în fiecare an, provin de la automobile. Cumpǎra extinctoare fǎrǎ halon Halonul şi CFC-urile sunt gaze artificiale care contribuie la subţierea stratului de ozon. Fii atent la aparatele de aer condiţionat În cazul în care aparatul de aer condiţionat de acasǎ sau din maşinǎ se stricǎ, ar trebui reparat corespunzǎtor, nu doar reumplut. Dacǎ scurgerea nu este reparatǎ, CFC-urile introduse astǎzi, se vor evapora în aer sǎptǎmâna viitoare. De altfel, este bine sǎ atragi atenţia atelierelor de reparaţii sǎ foloseascǎ echipament pentru reciclarea CFC-urilor. Cumpǎrǎ cutii de aerosoli fǎrǎ CFC-uri Cel mai bine ar fi sǎ nu folosiţi deloc aerosoli, chiar şi cu gaze înlocuitoare, spray-urile cu aerosoli sunt dǎunǎtoare. Propanul şi butanul, hidrocarburile folosite pentru a propulsa aerosolii ajutǎ la crearea smogului atunci când interacţioneazǎ cu lumina soarelui. Multe produse folosesc astǎzi pompe neaerosolice în vid. Ele nu mai au nevoie de gaze şi sunt la fel de uşor de folosit. Dacǎ tot cumperi aerosoli, încearcǎ întotdeauna sǎ verifici eticheta şi nu cumpǎra nimic ce are pe etichetǎ urmǎtoarele CFC-uri: CFC-11, CFC-12, CFC-113, CFC-114, CFC-115. Asigurǎ-te cǎ automobilul tǎu funcţioneazǎ cât mai eficient posibil Reparaţia şi verificarea la zi sunt cele mai uşoare metode prin care îţi poţi face maşina sǎ fie cât mai eficientǎ în privinţa combustibilului. O maşinǎ reparatǎ corespunzǎtor foloseşte cu 9% mai puţinǎ benzinǎ faţǎ de una reparatǎ neadecvat. Asta înseamnǎ cu 9% mai puţine emisii toxice.

Foloseşte maşina personalǎ doar când este necesar Nu lǎsa maşina sǎ consume combustibil degeaba atunci când nu o foloseşti. Ai nevoie de mai puţin combustibil pentru a porni maşina decât sǎ o laşi sǎ meargǎ în van. Funcţionarea maşinii pe loc devine mai puţin eficientǎ decât repornirea dupǎ aproximativ un minut. Nu folosi maşina personalǎ pentru drumuri pe care le poţi face la fel de bine şi de uşor cu transportul public în comun, pe jos sau cu bicicleta. Curǎţǎ filtrele de combustibil ale automobilului Filtrele înfundate folosesc mai mult combustibil. Încearcǎ sǎ reduci din greutatea maşinii Verificǎ dacǎ maşina ta are o greutate nefolositoare. În mod surprinzǎtor, un plus de 100g poate reduce economia carburantului cu peste 1%. Acordǎ atenţie şi la echipamentul opţional cum ar fi transmisia automatǎ ce are nevoie de multǎ energie pentru a funcţiona şi se adaugǎ la greutatea maşinii. Dacǎ 100 000 de proprietari de autoturisme ar repara regulat automobilul mai mult de 40 milioane kg de CO2 ar putea sǎ nu mai intre în compoziţia atmosferei în fiecare an. Un milion de proprietari de autoturisme ar putea elimina aproape 450 milioane kg de CO2. Foloseşte baterii reîncǎrcabile şi acumulatori Deşi conţin cadmiu, acestea au o duratǎ mai lungǎ de funcţionare decât bateriile alcaline. Astfel, ele contribuie mai puţin la înmulţirea deşeurilor periculoase. Recicleazǎ bateriile alcaline Bateriile care sunt aruncate împreunǎ cu gunoiul menajer sunt duse la gropile de gunoi unde se corodeazǎ, se rup în bucǎţi eliberând mercurul şi cadmiul (metale dǎunǎtoare) în sol. Bateriile care sunt incinerate împreunǎ cu gunoiul, elibereazǎ aceste metale în aer. Refoloseşte pungile de plastic Pungile de plastic nu sunt degradabile şi sunt fǎcute din petrol – o sursǎ neregenerabilǎ. În plus cerneala folositǎ pe pungile de plastic conţine cadmiu. Atunci când pungile de plastic sunt incinerate, metalele grele sunt eliberate în aer. De altfel, pungile de plastic ajung deseori în oceane sau mǎri unde ucid fauna marinǎ care le înghit sau se încurcǎ în ele. Refoloseşte pungile de plastic, foloseşte-le pe cele de hârtie sau, şi mai bine, foloseşte plase din material textil ce se pot spǎla. Cumpǎrǎ sau realizeazǎ produse fǎrǎ toxine

Cumpǎrǎ sau realizeazǎ produse fǎrǎ toxine Dacǎ foloseşti produse alternative celor ce conţin toxine, reduci riscul pentru familia ta, dar şi pentru

mediu. Iatǎ câteva exemple: Toxice – haine cǎlcate permanent sau lenjeria ce nu necesitǎ cǎlcare. Acestea sunt tratate cu rǎşinǎ de folmaldehidǎ aplicatǎ într-un mod care o face sǎ devinǎ o parte a ţesǎturii. Rezultatul – aburi toxici. Alternativa – Fibre naturale pe cât posibil. Toxic – odorizanţii pentru încǎperi. Ei nu “împrospǎteazǎ” aerul, ci mai degrabǎ îţi astupǎ cǎile nazale sau le amorţesc cu ulei. Ar putea sǎ conţinǎ şi chimicale precum xilen, etanol, naftalinǎ etc. Alternativa – amestecurile de plante aromatice, aromoterapie sau oţet cu suc de lǎmâie. Toxic – naftalina. Fǎcutǎ din 100% paradiclorobenzen care este dǎunǎtor ficatului şi rinichilor tǎi. Alternativǎ – produse din plante aromatice, bucǎţele sau ulei de cedru. Foloseşte pesticide organice pentru tratarea gazonului Dacǎ doar 10% din proprietarii de gazoane ar folosi pesticide organice, ar îndepǎrta 1,2 pânǎ la 2,5 milioane kg de chimicale toxice din mediul înconjurǎtor în fiecare an. Evitǎ spuma de polistiren Aceasta este fǎcutǎ din benzen (un cunoscut cancerigen), transformat în stiren care este apoi injectat în gaze care îl fac “spumǎ”. De obicei, gazele folosite sunt CFC-uri. Alternative ale acestora nu sunt viabile pânǎ în prezent. Una dintre ele este HCFC, care este cu 95% mai puţin dǎunǎtoare, dar atacǎ stratul de ozon. Altele ca butanul şi pentanul, sunt hidrocarburi ce contribuie la formarea smogului din zonele urbane. Cu alte cuvinte spuma fǎrǎ CFC-uri nu face decât sǎ înlocuiascǎ o problemǎ a mediului cu alta. Nu folosi spuma de polistiren şi încearcǎ sǎ eviţi sǎ cumperi produse ambalate în astfel de spumǎ. Dacǎ vrei sǎ foloseşti izolaţii din spumǎ, asigurǎ-te cǎ nu conţin CFC-uri Izolaţiile din spumǎ fără CFC sunt disponibile şi sunt la fel de eficiente. În plus, ele nu vor face o “gaurǎ în cer”. Verificǎ şi izolaţiile din fibrǎ de sticlǎ şi celulozǎ. Verificǎ instalaţia de încǎlzire Încǎlzirea casei este responsabilǎ de eliberarea a 350 milioane de tone de carbon în atmosferǎ în fiecare an – ceea ce înseamnǎ peste un miliard de tone de CO2, cel mai obişnuit gaz ce cauzeazǎ efectul de serǎ. De asemenea, o bunǎ parte a emisiilor de oxid de sulf şi oxid de azot – ambii cauzatori principali ai ploii acide – provin din încǎlzirea casei. Pentru a opri toate astea, trebuie doar sǎ faci o verificare sistemului de încǎlzire. Asta înseamnǎ sǎ îl testezi (pentru eficienţa combustiei şi agenţii poluanţi), sǎ îl cureţi (sedimente în boiler, cenuşǎ în camera de combustie) şi sǎ îl potriveşti (calibrarea termostatului). O astfel de verificare poate creşte eficienţa sistemului de încǎlzire cu pânǎ la 5% şi acelaşi numǎr de emisii dǎunǎtoare reduse. O creştere de 5% în eficienţǎ înseamnǎ o reducere a combustibilului folosit şi deci mai puţini bani aruncaţi pe fereastrǎ. Înlocuieşte becurile clasice cu cele fluorescente Acestea din urmǎ sunt mari economisitoare de energie şi au o duratǎ de viaţǎ mult mai mare. În plus ajutǎ la împiedicarea eliberǎrii unei jumǎtǎţi de tonǎ de CO2 în atmosferǎ, în întreaga duratǎ de folosire a unui bec. Recicleazǎ sticla şi foloseşte sticlǎ reciclatǎ Sticla produsǎ din sticlǎ reciclatǎ şi nu din material brut reduce poluarea aerului cu 20% şi poluarea apei cu 50%. Recicleazǎ cutiile de aluminiu Reciclarea aluminiului reduce poluarea aerului cu 95%. În plus, realizarea aluminiului din aluminiu reciclat foloseşte cu 90% mai puţinǎ energie decât realizarea acestuia din resturi.

Recicleazǎ cutiile metalice Reciclarea şi folosirea acestor materiale reduce consumul de energie cu 74%, poluarea aerului cu 85%, deşeurile solide cu 95% şi poluarea apei cu 76%. Cu toate astea numai 5% din cutiile metalice sunt reciclate. Ajutǎ la salvarea pǎdurilor Se ştie cǎ pǎdurile sunt consumatoare de CO2 şi producǎtoare de oxigen. Pǎdurile amazoniene produc aproape 40% din oxigenul întregii planete. În contrast, despǎduririle contribuie cu 10 pânǎ la 30% la emisia de CO2 în atmosferǎ. Pentru a ajuta la protejarea pǎdurilor poţi susţine una din organizaţile implicate în conservarea pǎdurilor. De asemenea, poţi scrie scrisori în care îţi exprimi îngrijorarea, persoanelor care au un rol în despǎduriri. Planteazǎ un copac Interdependenţa dintre arbori şi viaţa umanǎ sau animalǎ nu poate fi mai esenţialǎ: noi avem nevoie de oxigen şi eliminǎm dioxid de carbon, vegetaţia are nevoie de CO2 şi produce oxigen. Orice pierdere semnificativǎ a zonelor împǎdurite afecteazǎ în mod direct atmosfera. Prin consumarea de CO2, copacii micşoreazǎ efectul de serǎ. Se estimeazǎ cǎ fiecare copac matur consumǎ, în medie, aproximativ 6 tone de CO2 pe an. Plantarea copacilor are şi un efect cumulativ; fiecare copac plantat de tine va furniza beneficii în anii ce vor urma. De exemplu, dacǎ numai 100 000 de oameni ar planta fiecare câte un copac în acest an, copacii vor absorbi peste 460 000 kg de CO2 annual în 2025. dar dacǎ acelaşi numǎr de oameni ar planta un copac în fiecare an de acum pânǎ în 2025, copacii vor absorbi peste 9 milioane kg de CO2 în acel an. Condu mai puţin Pentru început, ai putea folosi un mijloc de transport alternativ – autobuze, metrouri, bicicletǎ sau chiar mersul pe jos – doar o zi pe sǎptǎmânǎ. Deşi este greu, meritǎ efortul. Alte ţǎri au reuşit: 80% din olandezi fac naveta cu trenul şi ajung la garǎ cu bicicleta; 30% din drumurile pe care le fac danezii sunt fǎcute pe bicicletǎ. Într-o zi se ard 800 milioane litri de combustibil ce reprezintǎ o cantitate enormǎ de CO2 eliberat în atmosferǎ. O altǎ soluţie ar fi sǎ foloseşti maşina în comun cu alţi colegi sau vecini. Dacǎ fiecare persoanǎ ce face un drum ar mai lua o persoanǎ în plus în maşinǎ, care face acelaşi drum, ar împiedica poluarea atmosferei cu 5,5 milioane kg de CO2. Mǎnâncǎ mai puţinǎ carne de vitǎ Crezi sau nu, vacile contribuie la efectul de serǎ prin metanul ce îl produc. Cele 1.3 miliarde de vaci ale planetei produc annual 100 milioane tone de metan, care, moleculǎ cu moleculǎ, reţine de 25 de ori mai multǎ cǎldurǎ solarǎ decât CO2. Cel mai simplu lucru pe care îl poţi face chiar dacǎ eşti mare consumator de carne, este sǎ reduci cantitatea de carne de vitǎ pe care o consumi. Rǎspândeşte informaţiile Acum cǎ ai investit timp în citirea acestui ghid şi ai experimentat modul de a pune ideile prezentate mai sus în practicǎ, eşti conştient de câteva moduri prin care o persoanǎ poate sǎ schimbe lucrurile. Un alt mod prin care tu poţi ajuta este sǎ dai şi altora posibilitatea sǎ ştie ceea ce ştii tu, transmite mai departe ceea ce ai învǎţat. Abilitatea de a îi face pe oameni sǎ-şi uneascǎ forţele pentru protejarea mediului începe chiar cu tine. Prietenii şi membrii familiei tale care vor vedea cǎ iei problemele legate de mediu în serios şi cǎ te implici în rezolvarea lor, vor dori şi ei sǎ coopereze. Rǎspândirea informaţiei are un efect cumulativ. Tu îi înveţi pe ei, iar ei, la rândul lor, îi vor învǎţa pe alţii. Abilitatea noastrǎ de a avea un impact pozitiv va creşte proporţional. Ne datorǎm nouǎ şi celor care vor urma, sǎ facem tot ce putem pentru a avea un mediu mai curat şi nepoluat.

4. ŞTIAŢI CǍ… 1. Oceanul produce cu ajutorul fitoplanctonului mai mult de 70% din oxigenul care circulǎ annual prin atmosferǎ. 2. Toate tipurile de poluare naturalǎ, deşi uneori sunt dezastroase, se integreazǎ rapid în echilibrul natural al ecosistemelor. 3. Din cele 5 milioane de substanţe chimice înregistrate pânǎ în anul 1990, aproximativ 30 000 sunt fabricate la scarǎ industrialǎ. 4. Anual, în urma deversǎrilor petroliere accidentale, în oceane pǎtrund pânǎ la 200 000 de tone de ţiţei, ce provoacǎ adevǎrate dezastre ecologice în rândul vieţuitoarelor marine şi al pǎsǎrilor. 5. În SUA numǎrul autoturismelor este de unul la douǎ persoane, ajungând ca în Los Angeles sǎ ajungǎ unul pentru fiecare persoanǎ. Acest lucru contribuie considerabil la plasarea SUA pe primul loc în ceea ce priveşte emisia de dioxid de carbon din lume. 6. Prin arderea tutunului are loc o distilare uscatǎ a acestuia, iar în fumul emis au fost identificate circa 3000 de substanţe, care în cea mai mare parte sunt mutagene şi cancerigene. 7. O creştere de 5°C a temperaturii pe tot Pǎmântul poate topi complet calotele arctice crescând astfel nivelul oceanelor şi inundând o mare parte din uscat; unele state insulare pot fi acoperite complet de apǎ. 8. Aproximativ 90% din energia comercializatǎ pe plan mondial este produsǎ de cǎtre combustibili fosili : pǎcurǎ, cǎrbune brun, gaz natural şi lemn. 9. Prin activitǎţile pe care le fac, oamenii emit în atmosferǎ, anual, aproximativ 8 miliarde de tone de carbon. 10. Vegetaţia terestrǎ foloseşte anual 60 de miliarde de tone de carbon pentru creştere. 11. O singurǎ moleculǎ de CFC (clorofluorocarboni) poate distruge pânǎ la 100 000 de molecule de ozon. 12. În SUA se acumulează anual o cantitate de deşeuri de circa 3,5 miliarde tone, la nivelul anului 1990 aceasta reprezentând o cantitate de 4,5 kg de deşeuri pe zi pentru fiecare locuitor. În Marea Britanie, în anul 1970, greutatea deşeurilor era de 0,8 kg pe locuitor pe zi, iar în anul 1990 s-a ajuns la o valoare de 3 ori mai mare. 13. Energia solară care ajunge pe Pământ în 40 de minute ar fi de ajuns pentru a acoperi nevoia de energie pe un an a întregii omeniri. 14. După unele calcule făcute de cercetători, cantitatea de radiaţii solare care se revarsă asupra Pământului in 72 de ore este echivalentă cu energia pe care ar furniza-o toate resursele de cărbune, petrol şi gaze naturale! 15. Grecii au utilizat energia solară încă din 400 î.e.n. pentru aprinderea focului, folosind globuri de sticlă pline cu apă. În 200 î.e.n ei şi chinezii foloseau oglinzi concave în acest scop. 16. Două miliarde de oameni trăiesc fără curent electric. 17. Concursul World solar Challenge din 1987, care s-a desfăşurat pe o distanţă de 3138 km, a fost câştigat de autoturismul cu numele Sunracer, cu baterii solare, cu o viteză medie de 67 km/h. 18. În secolul XXI sateliţii – centralele solare – vor ajuta la rezolvarea problemelor energetice. Aceste panouri solare imense vor transforma lumina Soarelui în electricitate. Energia va fi radiată pe Pământ cu ajutorul microundelor. 19. Chinezii păstrează documente despre folosirea morilor de vânt din anul 1219, dar descoperiseră această tehnologie cu câteva secole înainte. Prima menţionare în Europa a unui astfel de dispozitiv a fost cea din Bury St. Edmunds din Suffolk, Anglia. Până în secolul XVI-lea, în Olanda funcţionau deja 10.000 de astfel de dispozitive. Prima turbină eoliană folosită pentru a produce electricitate a fost construită in anul 1888, în SUA, şi producea până la 12kW. 20. Până în anul 2010, la peste un milion de locuinţe de pe întreg mapamondul li se va furniza energie electrica cu ajutorul puterii vântului, ceea ce înseamnă o reducere a emisiei de CO2 în

atmosferă de aproximativ 100 de milioane de tone . 21. 77 de milioane de barili de petrol reprezintă nevoia de energie a planetei pentru o singură zi. 22. Hidroenergia a devenit sursa principală de energie alternativă, furnizând mai mult de 80% din cantitatea totala de electricitate generată de sursele alternative de pretutindeni. 5. TESTE DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR Capitolul I 1. Care este primul strat al atmosferei, cel mai apropiat de Pământ? a. Stratosfera; b. Mezosfera; c. Troposfera. 2. Care este cea mai importantă sursă de oxigen, producând aproximativ 70% din oxigenul care circulă prin atmosferă? a. Oceanul; b. Pădurile; c. Florile. 3. Care dintre următoarele surse, nu este o sursă naturală de poluare? a. Erupţiile vulcanice; b. Industria chimică; c. Furtunile de praf. 4. Cea mai importantă cantitate de dioxid de carbon din poluarea generală a atmosferei, aproximativ 60%, este produsă de: a. Mijloacele de transport; b. Industria siderurgică; c. Industria alimentară. 5. Poate poluarea fonică să afecteze sănătatea? a. Da, dacă depăşeşte pragul de 70dB; b. Nu; c. Da, dacă se situează între 20-40dB. 6. Smogul apare cel mai adesea în: a. Munţii înalţi; b. Asia; c. Oraşele mari de coastă. 7. Cel mai frecvent gaz cu efect de serǎ provenit din activitatea omului este: a. Oxigenul; b. Metanul; c. Dioxidul de carbon. 8. Stratul de ozon are un efect benefic asupra omului? a. Da, deoarece ne protejează de razele soarelui; b. Nu, şi este bine să îl distrugem; c. Nu, deoarece ajută la încălzirea globală. 9. Ce se întâmplă cu vieţuitoarele care sunt influenţate de fenomenul de încălzire globală: a. Migrează către zone mai calde; b. Migrează către zone mai reci; c. Hibernează. 10. Pentru a forma ploaia acidă, oxizii de sulf şi de azot formează acizi sulfurici şi azotici atunci când se combină cu: a. Oxigenul; b. Plumbul; c. Vaporii de apă. Capitolul II 11. Care este sursa care asigură jumătate din energia consumată de omenire: a. Petrolul; b. Cărbunele; c. Gazul natural. 12. Care dintre următoarele nu sunt surse alternative de energie: a. Energia solară; b. Energia eoliană; c. Combustibilii fosili. 13. Câte generatoare de vânt sunt necesare pentru a egala capacitatea unei centrale electrice uzuale? a. 10; b. 100; c. 1000. 14. Care este cel mai vechi şi cunoscut dispozitiv pentru captarea energiei apei? a. Roata cu apă; b. Moara de vânt; c. Roata eoliană. 15. Biomasa este: a. Energie solară; b. Energia naturii; c. Energia combustibililor fosili. 16. Energia geotermică, este energia din adâncul pământului care se obţine cu ajutorul: a. Apelor de suprafaţă; b. Apei de mare; c. Apelor geotermale. 17. Poate fi aerul un combustibil pentru vehicule? a. Da, atunci când nu este poluat; b. Da, sub formă de aer comprimat; c. Nu. 18. Care dintre următoarele nu este o sursă de energie pentru automobile? a. Pila de combustie; b. Energia solară; c. Energia mareelor. 19. Automobilul hibrid este specific deoarece foloseşte: a. Două tipuri de motoare; b. Energia geotermală; c. Energia biomasei.

20. Ce este un vehicul solar? a. Un vehicul care merge spre Soare; b. Un vehicul ce foloseşte energia solară; c. Un vehicul care poluează Soarele. Capitolul III 21. Un om inhalează în medie în cursul unei zile: a. 200 kg de aer; b. 15 kg de aer; c. 3 kg de aer. 22. Care sunt efectele intoxicaţiei cu plumb ? a. Somnolenţă; b. Răceală. ; c. Anemie. 23. Care dintre următoarele substanţe pot fi considerate poluanţi cancerigeni? a. Oxigenul; b. Azbestul; c. Carbonul. 24. Care dintre următoarele substanţe nu este practic un poluant, dar poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei din aer? a. Dioxidul de carbon; b. Dioxidul de sulf; c. Oxigenul. 25. Care este cel mai important poluant din categoria metalelor grele? a. Plumbul; b. Cadmiul; c. Zincul. 26. Bronşita este: a. O inflamare persistentă a bronhiilor şi bronhiolelor; b. O fractură internă; c. O boală mintală. 27. Degenerescenţa fibroasă este o boală cauzată de poluare ce afectează: a. Inima; b. Ficatul; c. Plămânii. 28. Siliciul poate provoca o boală numită: a. Silicoză; b. Răceală; c. Tuse. 29. Mersul pe jos este sănătos pentru că: a. Produce febră musculară; b. Produce oboseală; c. Măreşte capitalul osos. 30. Care tip de mers ajută la normalizarea grăsimilor în sânge şi la o mai bună circulaţie a acestuia? a. Mersul cu maşina personală; b. Mersul cu mijloacele de transport în comun; c. Mersul pe jos.

Environmental Pollution and responsible factors:

One of the major threats that our environment is facing today is environmental pollution, increasing with every passing year and causing grave and irreparable damage to the atmosphere. The

mechanization of society, the urbanization, introduction of motorized vehicles, and the explosion of the human population have caused an exponential growth in the increase of waste by-products. The indiscriminate discharge of untreated industrial and domestic wastes into waterways, the "throwaway" attitude towards thousands of tons of solid wastes and other particulates into the atmosphere have resulted in major environmental disasters.

What is Environmental Pollution?

Environmental pollution is any discharge of material or energy into water, land, or air that causes or may cause acute (short-term) or chronic (long-term) detriment to the Earth's ecological balance or that lowers the quality of life in the environment.

OR

Environmental pollution is the introduction of contaminants into a habitat that causes harm, instability, disorder or discomfort to the living organisms in the habitat.

Pollutants:

Pollutants can be classified as primary or secondary.

Primary pollutants are substances that are directly emitted into the atmosphere from sources. The main primary pollutants known to cause harm in high enough concentrations are the following: • Carbon compounds, such as CO, CO2, CH4, • Nitrogen compounds, such as NO, N2O, and NH3 • Sulfur compounds, such as H2S and SO2 Halogen compounds, such as chlorides, fluorides, and bromides • Particulate Matter either in solid or liquid form. Secondary pollutants are not directly emitted from sources, but instead form in the atmosphere from primary pollutants (also called “precursors”). The main secondary pollutants known to cause harm in high enough concentrations are the following: • NO2 and HNO3 formed from NO • Ozone (O3) formed from photochemical reactions of nitrogen oxides • Sulfuric acid droplets formed from SO2, and nitric acid droplets formed from NO2 • Sulfates and nitrates aerosols

Types of Pollution:

There are three main classes of the Environmental pollution: (1) Air pollution : The condition in which air contains harmful substances (chemicals, particulate matter or biological), gases, dust, fumes or odour in harmful amounts and causes discomfort to living beings and environment is called Air pollution. Factors responsible for air pollution refer to the various activities or sources which are responsible for the releasing of pollutants into the atmosphere.

These sources can be classified into two major categories which are:

(a). Natural Factors/Sources:

The natural factors responsible for air pollution refer to the various activities or sources which occur naturally and are responsible for the releasing of pollutants into the atmosphere.

1. Volcanic Eruption: On global scale most of the Suphurdioxide is produced by Volcanoes which is bout 67%. These volcanic eruptions are also responsible for Carbon Monoxide emission.

2. Bacterial Action:

Various bacterial actions produce Nitrogen Oxides, of which main is Nitrogen Monoxide. Anaerobic decomposition of organic matter by bacteria in water sediments and in soils is the natural source of methane and methane.

3. Trees and Plants:

Large quantities of hydrocarbons are emitted by different trees and plants in the atmosphere. This methane can remain in atmosphere upto average 3-7 years.

(b). Anthropogenic Factors/sources:

The factors which contribute to air pollution due to human activity are called anthropogenic sources. Following are some factors:

1. Burning of different kinds of fuels: Air pollution is cause by the injurious smoke emitted by automobiles, stacks of power plants, furnaces and incinerators and factories namely sulphur dioxide, carbon monoxide and nitrogen oxides. The emissions from vehicles are estimated to be responsible for approximately 60% of all air pollution alone The smoke from burning wood, dung and cigarettes is also harmful to the environment causing a lot of damage to man and the atmosphere.

2. Use of Paints and enamel:

The use of paint, varnish, aerosol sprays and other solvents has been common practice nowadays. This also causes generation of harmful off-gasing and unwanted fumes from things such as paint and plastic production which pollute natural air causing irritation.

3. Chlorofluorocarbons (CFC):

It is released from refrigerators, air-conditioners, deodorants and insect repellents and cause severe damage to the Earth’s environment. This gas has slowly damaged the atmosphere and depleted the ozone layer leading to global warming.

4. Waste deposition in landfills:

This process generates methane. Although methane is not much toxic; however, it is highly flammable and may form explosive mixtures with air. Methane is also an asphyxiant and may displace oxygen in an enclosed space which may result in suffocation if the oxygen concentration is reduced to below

19.5% by displacement.

5. Military/DefenceMilitary Practices:

Various military weapons and instruments like nuclear weapons, missiles, rockets, toxic gases, germ warfare etc used for defence and strategic purpose have also contributed to air pollution.

Noise Pollution and Pollutants Noise pollution is a form of air pollution related specifically to the types of sound present in the atmosphere. The Environmental Protection Agency defines a noise pollutant as any sound that interferes with normal activities or disrupts or diminishes one's quality of life. Different types of noise pollutants may include sounds generated by aircraft, trains, boats, automobile traffic, construction, industrial manufacturing, vehicle alarms or even loud music.

(2) Water pollution:

Water pollution could be in the form of any change in the physical, chemical and biological properties of water which has a harmful effect on living things. It could take place in various water sources, like ponds, lakes, rivers, seas and oceans. The factors that cause water pollution are as follows:

1. Industrial Waste Effluents:

Many of the chemical related and manufacturing industries like leather tanneries, fertilizers, oil refineries, petrochemical, textile, paper pulp, rubber products and agrochemicals are always generating by-products and waste effluents along with their desired products. The waste product may be in the form of waste heat, smoke, solid or waste water effluents. These may contain organic chemicals including highly toxic synthetic organic compounds and heavy metals i.e. Pb, Cd, Cr, Hg, As, Sb etc, oils, greases, mineral acids. These may result in contamination of both surface and ground water. Unfortunately, many industries release their waste products directly into rivers or let them leak into the groundwater and increasing water pollution. These chemicals are poisonous or toxic to plants, animals and people.

2. Pesticides:

Pesticides are organic and inorganic chemicals originally invented and used effectively for controlling undesirable insects and forms of life such as bacteria, pests, and foraging insects. Their effectiveness, however, has caused considerable pollution. The persistent or hard pesticides, which are relatively inert and non-degradable by chemical or biologic activity, are also bio-accumulative; that is why they are retained within the body of the consuming organism. The drainage water from the agricultural land (where pesticides are being used) mostly contains pesticides and pollutes water system not only at surface level but also at ground level due to leaching of pesticide.

3. Insecticides:

Insecticides are chemicals that are sprayed onto crops to kill the insects that eat crops. One of the more poisonous insecticides are DDT and organo-phosphates. Some specialists believe that these insecticides have caused even greater environmental damage and that they are more toxic. Insecticides are easily washed by the excess water and rain into streams and groundwater where they poison fish and domestic

animals and also pollute food chain.

4. Fungicides:

Copper and mercury are two heavy metals, which are found in fungicides. Fungicides are also sprayed on crops and easily washed into rivers. These heavy metals are toxic to biological life including the people who may have to drink from the polluted water bodies.

5. Heavy Metals:

Heavy metals such as nickel, molybdenum, zinc, cadmium and lead are mined and processed by the mining and ore-smelting industries. These metals are easily washed into streams and groundwater and increase pollution. The crops that have been irrigated with polluted water can also be dangerous. In the past, toxic waste products were dumped into the rivers or into landfill sites close to where people lived causing health problems and even death. Today all South Africans have a constitutional right to a clean and safe environment. Make sure that you remain informed and observant so that you can prevent toxic chemicals from being used in your environment. If you suspect water pollution in your area then contact your local council.

6. Oil Spills and transport:

Petroleum products are used as fuel, lubricants, for manufacturing petrochemicals, plastics, electrical appliances, synthetic rubbers and detergents. Sea water gets polluted by accidental oil spills and leakage from cargo oil tankers in sea, tanker trucks, pipelines leakage during offshore exploration and leakage of underground storage tanks. The spilled oil also damages marine life often causing their death.

7. Chlorine and Detergents:

Paper and pulp mills and textile factories are amongst the worst water polluters. Paper and pulp mills use up large amounts of water and produce a lot of polluted wastewater. The wastewater contains strong chemicals such as chlorine, which is used to make paper white and soft. Textile factories also release strong chemicals like caustic soda, acids, dyes and detergents into water.

8. Detergents:

Detergents are excessively used in industries and household as cleaning agents. The amount of disposed detergents in waste water is increasing day by day. This waste water when discharged in rivers or sea greatly affects aquatic life. The detergent contents of waste water mobilize the bound toxic ions of heavy metals like Pb, Cd and Hg from sedimentary rock into water.

9. Fertilisers and Sewage:

Some chemicals like fertilisers are made up of substances that do occur naturally in the environment, but only in small amounts. When too much fertiliser is washed from farmlands into a river then that water will also become polluted. Human sewage or cattle excrement that is untreated also causes water pollution in the same way as fertilisers do.

(3) Soil Pollution:

Soil pollution or soil contamination, is a condition that occurs when soil loses its structure, biological and chemical properties due to the use of various synthetic chemicals and other natural changes in the soil environment. Factors often believed to contribute to soil pollution include the use of chemicals such as acid rain, fertilizers, the salinity of the soil and environmental changes. Some of the most common factors causing soil pollution are elucidated and discussed at length below:

1. Oil Spills:

The accidental oil spills and leakage from cargo oil tankers, tanker trucks and pipelines pollute soil in the sense that the fertility status of the land becomes greatly compromised after an oil spill.

2. Use of salty water:

The use of water with a high salinity i.e. water that contains higher amounts of salts such as sodium chloride [NaCl], adversely affects the soil as well as the crop growth. The salts present in the water accumulate in the top layer of the soil, resulting in decreased growth of crops and decreased yields, and ultimately making the soil and the land unfit for crop yielding and other agricultural practices.

3. Heavy Metal

Soil pollution by heavy metals is most often the result of mining, manufacturing and improper disposal of man-made products, including paint, batteries and pesticides. Exposure is most often chronic, occurring over an extended period of time. Nickel, copper, chromium and manganese are also widespread contaminants, each with its own list of health effects. Additionally, most heavy metals have carcinogenic effects.

4. Polychlorinated Biphenyls:

Polychlorinated biphenyls (PCBs) are completely man-made products common in manufacturing processes and equipment, including coolants, transformers, capacitors and motors. In the 1970s Congress banned them as a persistent organic pollutant, the cause of numerous environmental contamination sites now considered unlivable, including Superfund sites in Massachusetts, New York, Indiana and the Great Lakes.

5. Poor agricultural practices:

Soil erosion--a result of poor agricultural practices--removes rich humus topsoil developed over many years through vegetative decay and microbial degradation and thus strips the land of valuable nutrients for crop growth.

6. Use of chemicals on soil and agricultural crops:

Excessive use of chemicals such as pesticides, insecticides and fertilizers is one of the prime factors causing soil pollution. These chemicals adversely affect the soil by increasing its salinity and making it imperfect for crop bearing. It also affects the microorganisms present in the soil, causing the soil to lose its fertility and resulting in the loss of minerals present in the soil, thus causing soil pollution.

7. Mineral exploitation:

Environmentally unfriendly mineral exploitation practices and srip mining for minerals, gas and coal reserves lays waste thousands of acres of land each year, denuding the Earth and subjecting the mined area to widespread erosion problems. Soil erosion not only despoils the Earth for farming and other uses, but also increases the suspended-solids load of the waterway. This increase interferes with the ecological habitat and poses silting problems in navigation channels, inhibiting the commercial use of these waters.

8. Solid waste:

Among the most significant environmental problems, one is the enormous volume of solid waste which is being produced every day but not be disposed properly. The mismanagement of the solid waste, particularly the polythene shopping bag has caused serious threat to the soil. The most common and convenient method of disposing of municipal solid wastes is in the sanitary landfill present greater environmental hazards. In the landfills, non-biodegradable materials like plastic bottles, Styrofoam and cans can remain buried and intact for thousands of years, leaching chemicals into the ground over the years. Groundwater infiltration and contamination of soil with toxic chemicals is the result.

9. Urbanization and Industrialization:

The increase in urbanization due to population pressure presents additional soil-erosion problems. The industrial runoff has also contributed a lot in polluting topsoil and regular disposal of waste effluent leaches to soil and degrades it not only making land barren but also pollutes groundwater.

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vie ii sau func ia naturală a ecosistemelor (organismele vii i mediul în care trăiesc). ț ț șChiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erup iile vulcanice, cea mai mare parte a substan elor poluante provine din activită ile umane. ț ț țSunt două categorii de materiale poluante (poluan i): țPoluan ii biodegradabili sunt substan e, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces ț țnatural. Ace ti poluan i devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună. ș țPoluan ii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul țnatural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze ace ti poluan i ș țdin mediu. Compu ii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati ș(PCB) i materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare i pot să urce în lan ul ș ș ț

trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compu ilor toxici pot să se depună pe șsuprafa a plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un pe te mic care se hrăne te cu aceste plante ț ș șacumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pe te mai mare sau alte animale carnivore care se șhrănesc cu pe ti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se nume te ș ș„bioacumulare”. Cuprins [ascunde] 1 Poluarea aerului 2 Poluarea apelor 3 Poluarea solului 4 Combaterea poluării 5 Poluarea în România 6 Bibliografie 7 Note 8 Legături externe Poluarea aerului [modificare]

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme i a existat de când oamenii au șînceput să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire i gătitul alimentelor. În timpul Revolu iei ș țIndustriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea aerului Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon i compu i organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi ș șcărbunii i de dioxid de sulf de la impurită ile din combustibili. În timp ce smogul reac ioneaza cu ș ț țoxigenul, acizii organici i sulfurici se condensează sub formă de picături, înte ind cea a. Până în ș ț țsecolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate. Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra ora elor mari cum ar șfi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor i ale șavioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot i eliberează hidrocarburi din combustibilii ș"near i". Razele solare fac ca oxizii de azot i hidrocarburile să se combine i să transforme oxigenul înș ș ș ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răne te plante i irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate ș șîn substan e care se condensează i formează o cea ă vizibilă i pătrunzătoare. ț ș ț șMajoritatea poluan ilor sunt eventual "spăla i" de către ploaie, zăpadă sau cea ă dar după ce au parcurs ț ț țdistan e mari, uneori chiar continente. În timp ce poluan ii se adună în atmosferă, oxizii de sulf i de ț ț șazot sunt transforma i în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri i ț șpăduri unde poate duce la moartea pe tilor sau plantelor i poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele ș șdin urmă, lacurile i pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de via ă. Regiunile care sunt în ș țdrumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa i estul Statelor Unite i ș șCanadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze i sănătatea umană i obiecte ș șcreate de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră i fa ade din Roma, Atena si Londra. ș țUna din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o cre tere a ștemperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentra ia de dioxid de carbon dinț atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radia iile Soarelui. Din cauza efectului de seră țse asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendin ă pare a fi o schimbare minoră, cre terea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost ț șîn ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând produc ia agricolă, modificând ț

distribu ia animalelor i plantelor i crescând nivelul mării. ț ș șPoluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Produc ia țexcesivă a compu ilor care con in clor cum ar fi clorofluorocarbona ii (CFC) (compu i folosi i până ș ț ț ș țacum în frigidere, aparate de aer condi ionat i în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat ț șstratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat via a acvatică i terestră i ț ș șamenin ă sănătatea oamenilor din zonele nordice i sudice ale planetei. ț șConform OMS (2009), cca 2 milioane de oameni mor anual doar din cauza poluării aerului, majoritatea în Asia.[1] Poluarea apelor [modificare]

Cererea de apă potabilă este în cre tere continuă cât timp popula ia globului cre te. Din anul 1942 până ș ț șîn anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare i alte surse a crescut de patru ori. Din ștotalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru iriga ie, 39% a fost pentru generarea țde curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilită i; industria i mineritul au folosit 7% i restul a ț ș șfost folosită pentru animalele domestice i în scopuri comerciale. șApa menajeră, apa industrială i produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngră ămintele i ș ș șpesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri i estuare i 36% dinș ș râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În ările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri i golfuri, creând ț ș

un risc major pentru sănătatea umană. Îngră ămintele chimice cum ar fi fosfa ii i nitra ii folosi i în agricultură sunt vărsate în lacuri i râuri. ș ț ș ț ț șAcestea se combină cu fosfa ii i nitra ii din apa menajeră i măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa ț ș ț șpoate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere i care epuizează oxigenul dinș ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea pe tilor i a altor forme de via ă acvatice. La ș ș țsfâr itul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware i Golful Mexic au murit mii de pe ti din cauza ș ș șdezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri i apoi în mare, fosfa ii i nitra ii ajutând dezvoltarea algelor. Inunda iile duc pesticidele toxice i ș ț ș ț ț ș

de eurile urbane i industriale în lacuri i râuri. ș ș șEroziunea contribuie i ea la poluarea apelor. Pământul i nămolul duse de apă de pe dealurile defri ate,ș ș ș pământurile arate sau de pe terenurile de construc ie pot să blocheze cursul apelor i să omoare ț șvegeta ia acvatică. Chiar i cantită i mici de nămol pot să elimine unele specii de pe ti. De exemplu, ț ș ț șcând defri ările îndepărtează înveli ul de plante al versan ilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ iș ș ț ș nămol în râuri, acoperind pietri ul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii î i depun icrele. ș șPescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esen ială de proteine, mai țales pentru oamenii din ările în curs de dezvoltare. Totu i, poluarea din golfuri i estuare amenin ă ț ș ș țrezervele de pe te care i asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 ș șbarili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi i bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele i în jurul apelor ș șStatelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol. Poluarea solului [modificare]

Solul este un amestec de materie din plante, minerale i animale care se formează într-un proces foarte șlung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru cre terea majorită ii plantelor i esen ial pentru ș ț ș țtoată produc ia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compu i chimici toxici, săruri, patogeni ț ș(organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta via a plantelor iț ș

animalelor. Metodele ira ionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui i ț șau accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngră ăminte chimice, pesticide i fungicide omoară ș șorganisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi i alte microorganisme. De exemplu, fermierii care șcultivau căp uni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care șar fi putut afecta căp unii. Acest proces omoară fără discriminare chiar i organismele benefice i lasă ș ș șsolul steril i dependent de îngră ăminte pentru a suporta cre terea plantelor. În consecin ă, se folosesc ș ș ș țtot mai multe îngră ăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor i lacurilor în perioadele cu inunda ii. ș ș țIriga ia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de țsare care inhibă cre terea plantelor i pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., ora ele antice ș ș șsumeriene de la sud de Valea Tigrului i Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogă ia recoltelor. ș țPână în anul 1500 î.e.n., aceste ora e au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinită ii ș țridicate a solului. Aceea i problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt i ș șValea Imperială din California. Combaterea poluării [modificare]

Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe na iuni au ținstituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate i șpentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer Curat (Clean Air Act - 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act - 1977) i Actul pentru șApă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluan ilor țîn ape i standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substan elor Toxice (Toxic ș țSubstance Control Act - 1976) i Actul pentru Conservarea i Recuperarea Resurselor (Resource ș șConservation and Recovery Act - 1976) au fost create pentru a supraveghea i controla de eurile ș șpericuloase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru cură area celor mai țcontaminate terenuri de depozitare a de eurilor. Aceste acte i alte câteva legi federale ale unor state ș șindividuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente i au rămas multe probleme cu șprivire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru cură are i din cauza ț șproblemelor în aplicarea legilor. În elegerile interna ionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la ț țMontréal cu privire la Substan ele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date interna ionale până ț țla care să fie reduse emisiile de substan e chimice, cum ar fi CFC, despre care se tie că distruge stratul ț șde ozon. Conven ia Basel pentru Controlul Transporturilor Interna ionale ale De eurilor Periculoase i ț ț ș șDepozitarea Lor (1989) serve te ca punct de reper pentru reglementările interna ionale ce se ocupă de ș țtransportarea de eurilor periculoase i depozitarea lor. ș șDin anul 1992 reprezentan ii a mai mult de 160 de ări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta ț țdespre metodele de reducere a emisiilor de substan e poluante care produc efectul de seră. În 1997 a țfost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte ări să adereze la el pentru a reduce până în anul ț2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfăr itul anului 2000 Protocolul de la Kyõto șnu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele i penalită ile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul. ș țRegulamentul i legisla ia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului i apelor în ș ț șările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai pu ini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele ț ț

electrice ard acum mai pu ini combustibili pe bază de sulf; co urile industriale au acum filtre prin care ț șse reduc emisiile i nu se mai folose te benzină cu plumb. ările în curs de dezvoltare continuă să se ș ș Țlupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare i cură are i trebuie să î i mărească puterea ș ț ș șeconomică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ările în curs de țdezvoltare atrag investitorii străini prin for a de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine i mai ț ș

pu ine restric ii pentru substan e poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul grani ei dintreț ț ț ț S.U.A. i Mexic, pe partea mexicană, creează industrie i locuri de muncă pentru Mexic dar majoritateaș ș lor apar in unor corpora ii non-mexicane care au fost atrase de for a de muncă ieftină i de lipsa legilor ț ț ț șcu privire la poluan i. Ca rezultat, această regiune de grani ă, incluzând Rio Grande este una din cele ț țmai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice i sărăcia, ările în curs deș ț dezvoltare necesită ajutor i tehnologie de la ările i corpora iile străine, participarea comunită ii în ș ț ș ț țini iativele de dezvoltare i crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare. ț șGrupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, na ional i interna ional pentru a combate ț ș țproblemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organiza ii răspândesc informa ii i ț ț șajută oameni i alte organiza ii, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Re eaua Ac iunii ș ț ț țPesticidelor răspânde te informa ii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care ș țle folosesc. O mi care bine organizată de justi ie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru ș țprotec ia echitabilă a mediului înconjurător. Greenpeace este o organiza ie activistă care concentrează ț țaten ia interna ională asupra industriilor i guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera ț ț șcu de euri toxice. șSolul poate fi poluat : -direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale sau din ingrasaminte si pesticide aruncate pe terenuri agricole; -indirect, prin depunerea agentilor poluanti ejactati initial in atmosfera, apa ploilor contaminate cu agenti poluanti "spalati" din atmosfera contaminata. Poluarea în România [modificare]

În perioada 2008 - 2012, aproximativ 300 de instala ii din România au dreptul să emită un total de ț379,7 milioane tone de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv 75,9 milioane tone anual[2]. România are un disponibil minim pentru comercializarea AAU-urilor (Assigned Amount Units - Unitati ale Cantită ii Atribuite) de 60 milioane tone CO2 echivalent, anual, în perioada 2008-2012, pentru care ar țputea încasa până la 2 miliarde euro[3] (1 miliard de euro după alte estimări)[4]. În anul 2010, Statul român acorda în mod gratuit aceste certificate pentru 219 companii poluatoare de pe teritoriul ării, în majoritatea lor cu capital de stat[5]. Scopul este de a ajuta ace ti poluatori să ț șinvestească în ecologizare[5]. Aceste companii au posibilitatea să vândă certificatele direct altor poluatori, români sau străini, cu capacitate mai mare de produc ie, să le listeze la bursele specializare țsau să le vândă unor intermediari[5]. Bibliografie [modificare]

Valeria Di oiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi universitare, țTimi oara, 2005. șEngelking P. - Pollution Tratatul de aderare Romania - Uniunea Europeană, Anexa VII - Mediul Note

Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera, amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc. Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui.

Atmosfera este formata din circa 10 gaze diferite, in mare parte azot (78%) ,si oxigen (21%). Acel 1% ramas este format din argon, dioxid de carbon, heliu si neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adica nu intra in reactie cu alte substante.Mai exista urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon si ozon (O3) precum si gaze nocive, fum, sare, praf si cenusa vulcanica.

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, incalzirea globala, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de carbon si alte gaze, mai ales dupa sfarsitul secolului trecut a aparut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantitati mari de metan si oxizi de azot in atmosfera.

Efectul de sera:

Gazele deja existente in atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de razele soarelui reflectate pe suprafata Pamantului. Fara aceasta Pamantul ar fi atat de rece inat ar ingheta oceanele iar oamenii, animalele si plantele ar muri.

Insa atunci cand din cauza poluarii creste proportia gazelor numite gaze de sera, atunci este retinuta prea multa caldura si intregul pamant devine mai cald. Din acest motiv in secolul nostru temperatura medie globala a crescut cu o jumatate de grad.

Oamenii de stiinta sunt de parere ca aceasta crestere de temperatura va continua, si dupa toate asteptarile, pana la mijlocul secolului urmator va ajunge la valoarea de 1,5-4,5 grade C.

Dupa unele estimari, in zilele noastre peste un miliard de oameni inspira aer foarte poluat, in special cu monoxid de carbon si dioxid de sulf, rezultate din procesele industriale. Din aceasta cauza, numarul celor care de afectiuni toracice-pulmonare, in special in randul copiilor si al batranilor, este in continua crestere. La fel si frecventa cazurilor de cancer de piele este in crestere. Motivul este stratul de ozon deteriorat, care nu mai retine radiatiile ultraviolete nocive.

Gauri in stratul de ozon:

Stratul de ozon din stratosfera ne protejeaza retinand razele ultraviolete ale soarelui. Deoarece in zilele noastre a crescut foarte mult folosiria hidrocarburilor clorinate, fluorinate in flacoane cu aerosoli, frigidere, detergenti si polistiroli, aceste gaze au ajuns in aer in cantitati mai mari decat cele care ar putea fi suportate de atmosfera. Pe masura ce se ridica, se descompun, formandu-se cloridioni, care ataca si distrug stratul de ozon.

Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oarea in anul 1985 de catre oamenii de stiinta care lucrau

in Antarctica, in momentul in care au observat formarea unei gauri in stratul de ozon. Cercetatorii au fost ingrijorati de faptul ca stratul de ozon s-ar putea rarefia si in alte parti ale Globului, crescand nivelul radiatiilor nocive. Din nefericire in anul 1995 s-a observat ca si in zona Arcticii si a Europei de N s-au format gauri in stratul de ozon.

Ploi acide:

Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele rezultate ale poluarii industriale, se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si animalele. Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide. Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in lacuri sau rauri care le duc la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Dupa estimarea oamenilor de stiinta pana in anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri moarte biologic.

Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decat sa dauneze Pamantului. Din cauza incalzirii globale, va creste nivelul marilor, regiunile situate mai jos fiind inghitite de apa. Este de asteptat ca apa sa inghita orasele Londra sau New York. Poluarea resurselor de apa poate atrage dupa sine izbucnirea unor epidemii, aparitia unor boli grave si moartea. Sunt modificate si raporturile repartizarii precipitatiilor: regiuni intregi pot fi secate complet, ducand la foamete si la pierderea multor vieti omenesti.

In 1995 in Marea Britanie dintre copii sub 18 ani, fiecare al saptelea a suferit de astm. Inflamatia alveolelor pulmonare produce dificultati respiratorii si senzatii de sufocare.

Inca nu este dovedit faptul ca aceasta afectiune ar fi produsa de poluarea aerului, dar un lucru este sigur: poluarea agraveaza simptomele. Principalii vinovati sunt gazele de esapament si gazele formate sub efectul radiatiilor solare din produsele arderii combustibililor.

Siropurile si inhalatiile curative amelioreaza accesele, medicatia preventiva, este eficienta, dar cercetarile continua in directia stoparii acestor afectiuni, care a luat proportii ingrijoratoare.

In zilele noastre atentia este orientata din ce in ce mai mult spre problemele de mediu; multe dintre guverne iau in considerare subiectele verzi . In intreaga lume pastrarea resurselor energetice este o � �problema acuta.

In intreaga lume sunt pornite campanii care incearca sa convinga guvernele sa renunte la distrugerea padurilor ecuatoriale. Populatia contribuie la aceste campanii, prin faptul ca nu mai cumpara produse fabricate din lemn tropical, reducand oarecum cererea pentru acesta. Sunt tari care ajuta la restabilirea echilibrului; prin plantarea de arbori tineri.

Un lucru e sigur: in zilele noastre nu mai putem sa respiram aer curat. Freonii au fost scosi din procesele industriale si au fost inlocuiti cu alte substante.

Atmosfera este insa un pericol, ca urmare este in pericol intregul mediu de viata. Este nevoie de un control riguros si de masuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sa fie sigur.

Romania este a doua cea mai poluanta tara din Uniunea Europeana in privinta centralelor pe carbuni, potrivit unui raport dat publicitatii joi de Health and Environment Alliance (HEAL).

Tara noastra este depasita doar de Polonia in ceea ce priveste cantitatea de substante poluante eliberate in atmosfera de cosurile centralelor, fiind urmata de Germania.

Dintre cele mai poluante 20 de centrale pe carbune din UE, 5 sunt instalatiile romanesti de la Turceni, Rovinari, Drobeta Turnu Severin, Isalnita si Mintia, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com de Fundatia TERRA Mileniul III.

La nivelul Uniunii Europene, acest factor de poluare este responsabil in fiecare an pentru 18.200 de morti premature, aproximativ 8.500 de cazuri noi de bronsita cronica si peste 4 milioane de zile de lucru pierdute.

In termeni economici, impactul arderii carbunelui in Europa costa aproximativ 42,8 miliarde de euro pe an. Aceste costuri sunt asociate in mare parte cu afectiunile respiratorii si cardiovasculare ce reprezinta doua tipuri principale de boli cronice in Europa.

Impreuna, centralele pe carbune din Polonia, Romania si Germania sunt responsabile pentru mai mult de jumatate din impactul total al acestor instalatii asupra sanatatii uman

Terra, Planeta Albastra , atat de interesanta si de misterioasa, unicul suport al vietii, se gaseste intr-un � �moment critic al existentei sale.Activitatile umane, din ce in ce mai intense si mai complexe, exercita o presiune accentuata, fara precedent in trecutul planetei noastre, asupra tuturor invelisurilor terestre: atmosfera(invelisul gazos), hidrosfera(invelisul lichid), litosfera(rocile si invelisul terestru), biosfera(plantele, animalele si omul).

Aerul este un amestec de azot si oxigen necesar activitatii vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oam enilor. Acest amestec contine si o cantitate neinsemnata de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apa si alte particule, care practic nu au nici o influenta asupra organismelor vii. Dar dezvoltarea societatii umane, spre regret, duce la crearea unui impact antropic si tehnogen negativ asupra ca- litatii aerului.

Notiunea de poluare: Intelegem prin poluarea aerului prezenta in atmosfera a unor substante straine de compozitia normala a aerului care in functie de concentratie si/sau timpul de actiune provoaca tulburari ale sanatatii omului, creeaza disconfort populatiei dintr-un teritoriu, afecteaza flora si fauna sau altereaza mediu de viata al omului. Rezulta din aceasta definitie ca pentru a fi considerati poluanti substantele prezente in � �atmosfera trebue sa exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului sau de viata.

Efectele poluarii asupra organismelor: Efectele acute au fost primele asupra carora s-au facut observatii si cercetari privind influenta poluarii mediului asupra sanatatii populatiei. In anul 1952 in Londra, cand, datorita poluarii cu pulberi si dioxid de sulf s-au inregistrat peste 4000 de decese. Desi rare, aceste episoade acute au avut meritul de a atrage atentia specialistilor asupra sanatatii populatiei expuse, declansand primele cercetari sistematice in domeniul relatiei sanatate - poluare. Un alt caz grav de poluare a avut loc la Cernobal, in Ucraina, din 26 aprilie 1986, cand reactorul centralei nucleare a explodat.In urma acestei explozii au fost eliberate in mediul inconjurator cantitati mari de gaze rare si de materiale radioactive.Ca urmare a exploziei peste 30000 de pasari si un numar mare de pesti. Apa va fi infestata inca 300 de ani, iar norii radioactivi vor mai traversa Ucraina inca 50 de ani.

Efectele poluarii: Ecologistii acorda o atentie deosebita protectiei aerului atmosferic deoarece poluare atmosferei cauzeaza consecinte negative pe scara globala: -distrugerea stratului de ozon; -ridicarea temperaturii planetei; -inrautatirea sanatatii omului;

Principalii poluanti: Monoxidul de carbon si oxizii de azot sunt principalii poluanti emisi de arderile de combustibil. Funinginea si dioxidul de sulf sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra in compozitia atmosferei prin aceste procese. Poluantii au tendinta de a se gasi numai in anumite zone.Acesti poluanti au efecte directe asupra sanatatii, in special asupra sistemului respirator. Poluantii sunt preluati de curentii de aer, se combina cu apa din atmosfera si dau ploile si ceturile acide, care se disperseaza asupra vegetatiei, solurilor si apelor.

Sursele de poluare: Sursele de poluare a aerului atmosferic se impart in -surse naturale(eruptiile vulcanice, furtunile de praf) -surse artificiale(legate de activitatea vitala a omului) Sursele cele mai importante de poluare a atmosferei sunt transportul, obiectele industriale si centralele termoelectrice.In orase, gazele produse de aceste surse formeaza uneori o ceata densa, numita smog, care face aerul greu de respirat.Gazele acestea intra in componenta norilor, dand nastere ploilor acide care ucid plantele.

Masuri de poluare:

Pentru micsorarea nivelului poluarii atmosferei de catre intreprinderile industriale se utilizeaza diferite metode, cum ar fi: se efectueaza ermetizarea instalatiilor tehnologice, se construiesc diferite instalatii de purificare. La mijloacele de transport pentru micsorarea emisiilor toxice se instaleaza catalizatori, se utilizeaza aditivi contra fumului la motoarele diesel.

Fumul este un amestec de gaze si substante chimicale. Smogul ce rezulta are un miros neplacut ce cauzeaza lacrimarea.Sursele umane ale poluarii aerului.Surse mobile ce includ autovehicule,aeronave, nave maritime. Produse chimice, praful si focul.Fum de la vopsea, spray-uri.Militare cum ar fi arme nucleare, gaze toxice, germeni de razboi si rachete.Sursele naturale ale poluarii aerului.

Metan, emis de digestia animalelor, bovinele.Activitatea vulcanica ce produce sulf, cenusa, clor si particule.Distrugerea padurilor tulbura, la randul sau, echilibrul ecologic al atmosferei. Distrugerea a milioane de m de paduri are drept consecinta reducerea cantitatii de oxigen, in schimb se acumuleaza mai mult dioxid de carbon. Nivel: Gimnaziu Dimensiune: 276kb Downloads: 7915 Materia: Geografie

POLUAREA OCEANELOR Oceanele sunt legate de uscat prin intermediul raurilor care sunt transmitatorii poluantilor. Substantele chimice se infiltreaza prin pamant in apa raurilor si sunt astfel purtate pana in oceane. Substantele poluante care nu se descompun in contact cu solul, patrund in cele din urma in oceane. Oceanele devin astfel depozite imense pentru aceste colectii amestecate de fertilizatori si otravuri. Alte referate despre: poluarea-aspecte generale, poluarea-aspecte generaler, poluarea aspecte pozitive si negative

* procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, farâmitate în mori speciale si trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte; Alte referate despre: surse de poluare cu praf cenusa si fum, surse de poluare cu praf cenusa fum, surse de poluare cu praf fum si cenusa

Poluarea aerului Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oarea in anul 1985 de catre oamenii de stiinta care lucrau in Antarctica ,in momentul in care au observat formarea unei gauri in stratul de ozon. Cercetatorii au

fost ingrijorati de faptul ca stratul de ozon s-ar putea rarefia si in alte parti ale Globului ,crescand nivelul radiatiilor nocive.Din nefericire in anul 1995 s-a observat ca si in zona Arcticii si a Europei de N s-au format gauri in stratul de ozon.

Poluarea aerului. Ploi acide: Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot ,ambele rezultate ale poluarii industriale ,se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si animalele.Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide.Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in lacuri sau rauri care le duc la distanta ,omorand si cele mai mici organisme.Dupa estimarea oamenilor de stiinta pana in anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri ... Alte referate despre: poluarea aerului, poluarea aerului referat, referat poluarea aerului

Referate despre Poluarea fonica Necesitatea şi importanţa reducerii poluării fonice Poluarea fonică (sonoră) reprezintă o componentă importantă a poluării mediului înconjurător şi prin caracterul nociv şi prin prezenţa sa în toate compartimentele vieţii moderne, poluarea sonoră constituie o problemă majoră pentru toate ţările dezvoltate economic sau în curs de dezvoltare [1-5]. Poluarea fonică reprezintă agresiunea continuă, determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje, aparatură industrială sau casnică, în incinta contrucţiilor sau în afara acestora, zgomote favorizate de modul de amplasare şi izolare constructivă a acestora. Alte referate despre: referate masuri si tehnologi de reducere a poluari, masuri si tehnologi de reducere a poluari solului, masuri de reducere a poluarii fonice

Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii, calităţii vieţii sau funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea mediului este un rezultat al acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzată de activitatea omului. Există două mari categorii de materiale poluante sau altfel spus poluanţi. Aceştia pot fi biodegradabili, cum ar fi murdăria provenită de la canalizări, care se descompune prin procese naturale. Alte referate despre: poluarea mediului impact, tipuri de poluare si impactul asupra mediului, surse de poluare cu impact asupra mediului

Intensitatile sunetelor pot fi comparate in unitati numite decibeli(dB). Totusi, cand se fac masuratori, este important de luat in seama ca efectul asupra urechii umane nu depinde doar de intensitatea sunetului ci si de frecventa sa; unele zgomote de frecventa inalta suna mai tare decat frecventele mai joase la aceleasi nivele de dB. Alte referate despre: poluarea orasului craiova, surse poluare orasul craiova, poluare fonica din orasul craiova

Smog-ul oraselor In orase si localitati iau nastere smog-uri periculoase, mai ales, in zilele senine si cand aerul descendent cu presiunne ridicata impiedica poluantii sa se inalte. In multe orase, poluarea realizata de masini este mai mare decat cea a fabricilor, numarul primelor fiind in crestere. Alte referate despre: poluarea atmosferica, poluarea atmosferica referat, poluare atmosferica

Poluarea mediului Principalele resurse de energie sunt reprezentate de cărbune, petrolul şi derivaţii săi şi gazele naturale. Atât cărbunele cât şi petrolul elimină la ardere cantităţi apreciabile de produşi poluanţi, cantitatea acestora depinzând de calitatea procesului de ardere şi de calitatea combustibilului. Teoretic la un combustibil de puritate perfectă şi la o ardere completă ar rezulta numai bioxid de carbon şi apă şi

eventual urme de oxizi de azot prin reacţie cu azotul atmosferic. Însă nici una din cele două condiţii nu se realizează practic astfel că împreună cu cele trei componente menţionate rezultă şi un amestec de suspensii şi gaze în concentraţie foarte diferită, care intră în compoziţia fumului şi a gazelor de eşapament. Alte referate despre: poluarea mediului inconjurator, poluarea mediului, referat poluarea mediului

Poluarea cu ingrasaminte chimice(mai ales,cu azot si fosfor)are efect negativ asupra:fertilitatii,structurii si capacitatii solului de retinere a apei,precum si asupra organismelor din sol. Aplicarea excesiva a ingrasamintelor depaseste capacitatae de absorbtie a plantelor si astfel,azotztii sau fosfatii ajung in apele freatice si de aici,in corpul plantelor sau al animalelor(vite,pesti etc.)si,in final,in corpul omului. Situatiile de poluare cunoscute de noi sunt:cenusa,carbunele nears,pulberi,praful rezultat din sfaramarea drumurilor,mijloacele de transport,deseuriile industriale si gazele de esapament. Alte referate despre: poluarea aerului apei si a solului, poluarea aerului apei si a solului referat, referat poluarea aerului apei si a solului

Poluarea aerului Se vorbeste despre poluarea atmosferica atunci cand una sau mai multe substante sau amestecuri de substante poluante sunt prezente in atmosfera in cantitati sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru oameni, animale sau plante si contribuie la punerea in pericol sau vatamarea activitatii sau bunastarii persoanelor” (Organizatia Mondiala a Sanatatii O.M.S.). Printre poluarile atmosferice naturale se numara polenul plantelor si florilor care provoaca alergii. Substantele poluante din atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care le modifica compozitia. Alte referate despre: referat despre poluarea aerului, poluare aerului, despre poluarea aerului

Poluarea aerului prin produse gazoase Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultura si tehnologie , se creeaza cantitati tot mai mari de noi deseuri solide, deseurile menajere si apele reziduale polueaza mediul si in unele locuri nivelele de poluare sunt periculos de ridicate. Alte referate despre: poluarea aerului prin produse gazoase ale arderii, poluarea aerului prin produsele gazoase ale arderii, poluarea aerului cu produse gazoase

Poluarea aerului si a solului 2.Oxidul de carbon(CO).Sursele de CO sunt: eruptiile vulcanice, incendiile forestiere, arderile de combustibili (benzina),carbune, lemn, deseuri, gunoaie arse.In concentratii normale este inofensiv, dar este foarte toxic la o rata mai ridicata. Bacteriile din sol absorb CO din aer si il transforma in sol in CO sau metan(CH ), mentinandu-l in concentratie normala in aer . Alte referate despre: poluarea aerului si a solului, poluarea aerului apei si solului, referat poluarea aerului apei si solului

Poluarea aerului S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu. milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. Alte referate despre: poluarea aerului referat chimie, referat poluarea aerului a apei si a solului, poluarea aerului a apei si a solului

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera

aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor, vapoarelor, etc. Alte referate despre: poluarea aerului atmosferic in mun chisinau, referate poluarea aerului, poluarea aerului cauze

Aceste emisii de gaze cu efect de seră tind să se acumuleze în atmosferă. Este, de altfel ştiut, faptul că conţinutul gazelor cu efect de seră în atmosferă a crescut în mod semnificativ odată cu epoca preindustrială, şi în special metanul (CH4 aproximativ + 140%), protoxid de azot (N2O, aproximativ 15%) şi CO2 (aproximativ + 30%). Concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut astfel de la 280 ppm la 360 ppm într-un secol,-----AICI AM RAMAS------------------------- în timp ce ea nu ieşea dintr-o marjă de 170 ppm - 280 ppm în cursul ultimilor 200.000 de ani (o ppm în volum este egală cu 1 cm3 la 1 m3 de aer). Alte referate despre: poluarea solului, poluarea, poluarea apei

Aerul pe care il inspiram, este parte din atmosfera, amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc. Acest amestec de gaze asigura viata pe Pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale soarelui. Alte referate despre: poluarea aerului in republica moldova, referate despre poluarea aerului, referat chimie poluarea aerului

Poluarea aerului poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de sursele de poluare: poluare naturală şi poluare artificială. În prima categorie intră vulcanii. Aceştia au o forţă uimitoare, putând chiar schimba clima întregii planete. Astăzi vulcanii activi din Europa se găsesc cu precădere în Islanda. Incendiile naturale de vegetaţie sau furtunile de nisip din deşert pot fi considerate surse naturale de poluare, dar nu se pot compara cu forţa distrugătoare a vulcanilor, exercitată prin substanţele gazoase eliminate în atmosferă (cenuşa vulcanică, vapori de apă, dioxid de carbon).

Sursele de poluare artificială sunt o mare problemă a epocii moderne. Pe lângă efectele negative asupra sănătăţii oamenilor, poluarea distruge stratul de ozon, ce ne protejează de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete. Ozonul filtrează cea mai mare parte a ultravioletelor de tip C, care au proprietăţi mutagene asupra celulelor pielii, însă datorită găurilor din strat, tot mai multe astfel de radiaţii ajung pe Pământ. Temperatura planetei creşte tot mai mult. Acest fenomen, cunoscut şi sub denumirea de efect de seră, poate avea consecinţe grave asupra societăţii: fiecare grad în plus va dilata apa din oceane, astfel nivelul mării va ajunge deasupra oraşelor de coastă. Nivelul oceanului planetar va creşte şi datorită topirii gheţarilor.

Principalul poluant artificial al planetei este industria. Necesare unui stil de viaţă modern, uzinele sunt prezente în mai toate oraşele lumii. În jurul termocentralelor (produc energie electrică prin arderea combustibililor fosili) sau al uzinelor metalurgice există zone întinse, pe zeci de km, unde, pământul conţine sustanţe toxice emanate de coşurile de fum al uzinelor. Aceste substanţe, odată ajunse în atmosferă, se întorc pe pământ cu apă de ploaie, astfel ajung în pânza freatică şi pe plantele cultivate.

Ce substanţe ajung în atmosferă şi ce efecte negative au asupra sănătăţii noastre? 1. Cadmiul – folosit în fabricile ce produc baterii şi în industria plasticurilor. Odată ajuns în atmosferă, este inhalat de oameni. Se va depozita la nivelul rinichilor, afectându-i. Se elimină într-o perioadă lungă de timp, iar semnele intoxicaţiei cu cadmiu sunt: durerile de cap, febra, stări de voma şi boli ale rinichilor. 2. Plumbul – folosit în trecut ca aditiv în benzină, se mai foloseşte în industria vopselurilor şi la fabricarea bateriilor. Efectele principale ale intoxicaţiei cu plumb se produc asupra sistemului nervos. Se poate depune, ca şi cadmiul, la nivelul rinichilor. 3. Mercurul – utilizat în fabricarea neoanelor colorate sau alte industrii, mercurul este extrem de toxic. Poate produce paralizii, afecta sistemul nervos sau vederea şi auzul. În trecut era folosit ca tratament pentru sifilis. 4. Benzenul – este una dintre substanţele cu efect cancerigen, conţinute de fumul de ţigară. Este folosit pe scară largă în industria alimentară, drept conservant. Efectele sale sunt durerile de cap, greţuri, boli ale inimii sau cancer. Deasupra oraşelor mari, pluteşte „smogul”, o combinaţie de fum şi ceaţă şi o formă particulară de poluare a aerului. Denumirea provine din englezescul „smoke” – fum şi „fog” – ceaţă. De smogul din Londra toată lumea a auzit. Aerul e al tuturor şi este obligaţia noastră să ne asigurăm că acesta va rămâne respirabil şi pentru generaţiile viitoare. Toţi putem face câte ceva pentru natură: să stingem luminile care ard inutil, să limităm risipa de apă. Planeta nu este numai a noastră, a generaţiei prezente, ci şi a urmaşilor noştri.

Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii, în atmosfera. Poluarea atmosferică poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi terestre dacă poluanţii se dizolvă în apă sau precipita sub formă de ploaie. Se estimează că poluarea atmosferică contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese numai în SUA,iar in fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante.

Cauzele poluării atmosferice Poluanţii primari sunt acei poluanţi atmosferici emanaţi direct în atmosferă, de exemplu particulele de funingine, dioxidul de sulf şi oxizii de azot. Cu toate că un mare numar de astfel de chimicale contribuie la poluarea atmosferică, cele mai multe dintre ele conţin carbon, sulf şi azot. Combustia carbonului, a petrolului şi a benzinei este răspunzătoare pentru majoritatea poluanţilor atmosferici. Mai mult de 80% din dioxidul de sulf, 50%

din oxidul de azot, şi intre 30 şi 40% din materia poluantă emanată în atmosferă de către SUA, sunt produse de combustibili fosili, centrale electrice, boilere industriale şi furnale reziduale. Alte materiale poluante pot avea sursă de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinăriile petrolifere, uzinele de ciment şi cele în care se obţine acidul azotic şi acidul sulfuric. Aceste chimicale interactionează între ele dar şi cu razele ultraviolete din razele solare cu intensităţi periculoase. Smogul se formează în areale urbane, în acele locuri în care există un mare număr de automobile,si poate cauza severe probleme medicale. Când dioxidul de sulf şi oxidul azotos se transformă în acid sulfuric şi acid azotic în atmosferă, aceste substanţe precipită sub formă de ploaie, aşa numita ploaie acidă. Ploaia acidă este o gravă problemă globală pentru că foarte puţine specii sunt capabile să supravieţuiască în asemenea condiţii.

Actiuni guvernamentale Diferite tari au impus standarde in legislatie cu prvire la nivelele de concentratie ce se cred a fi suficient de scazute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au de asemenea specificate limitele de emisie a substantelor poluante in atmosfera astfel incat standadele de calitate ale aerului sa fie atinse. Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor internationale ale mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985 conventia Natiunilor Unite cu privire la stratul de ozon. “Protocolul de la Montreal”, asa cum a fost numita aceasta conventie renegociata in 1990 apela la indepartarea anumitor clorocarburi si fluorocarburi pana la sfarsitul secolului si asigura ajutor in vederea dezvoltarii tarilor in realizarea acestor tranzitii. In plus, mai multe tratate internationale au fost semnate in scopul reducerii incidentei ploii acide. In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970, 1977 si 1990 este baza legala a controlarii poluarii atmosferice. Agentia de Protectie a Mediului are ca responsabilitate primara indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde privind calitatea aerului in cazul diferitelor substante. Poluarea – aici,in Focsani!

Emisiile mari de dioxid de carbon din Focsani depasesc cu mult capacitatea de absortie a naturii si din cauza reducerii drastice a capitalului arboricol al orasului. Spatiile verzi sau diminuat foarte mult asta contribuin si mai mult la procesul de poluare. Desi in 2008 a fost pus în funcţiune în Focşani un panou care monitorizează calitatea aerului,oamenii nu par sensibilizati,ba chiar nu dau nici o atentie acestei probleme. Panoul este amplasat în centrul municipiului şi afişează mai multe valori ale aerului, pe care le măsoară instantaneu. Acesta este un proiect al Ministerului Mediului, iar în prezent panoul este în probe, valorile arătate nefiind neapărat cele reale. (Sursa: Curentul) Are efecte negative poluarea aerului? Raspunsul este DA,are. Conform unui studiu realizat de specialiştii canadieni,expunerile pe termen scurt la poluarea atmosferică ar putea provoca adulţilor apendicită, cel mai probabil din cauza agenţilor poluanţi care cauzează reacţii inflamatorii la nivelul organismului. (Sursa:Evenimentul Zilei) Adevarul: Si Moldova este poluata! Analizele efectuate in cateva orase din estul tarii arata ca noxele din aer, apa si sol nu lipsesc nici din aceasta zona. Probele de aer, apa si sol din Galati, Focsani, Adjud, Bacau si Piatra Neamt dovedesc ca apele din Moldova sunt prea putin filtrate, solul nu e prea curat, iar aerul e respirabil doar cu ingaduinta. Totusi, cifrele poluarii depasesc doar pe alocuri valorile-limita admise,ceea ce spune ca mai avem o sansa sa reparam macar o bucata din tot raul facut de altii prin indiferenta si nesimtire,si de noi prin ignoranta si complacere.

Indiferenta sau neputinta?

Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze alaturi de statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor tari sa nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Politicienii din zilele noastre ar trebui sa se gandeasca la sustinerea programelor de reducere a poluarii decat la o extindere cat mai mare a industrializarii. Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca la reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte, avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului inconjurator ar putea fi stopata.

Poluarea atmosferică

Schimba limba Data ultimei modificări: 2013-02-06 12:04 Poluarea atmosferică dăunează sănătă ii umane i mediului. În Europa, emisiile multor poluan i ț ș țatmosferici au scăzut substan ial în ultimele decenii, determinând o îmbunătă ire a calită ii aerului în ț ț țregiune. Cu toate acestea, concentra iile poluan ilor atmosferici continuă să fie foarte mari, iar ț țproblemele legate de calitatea aerului persistă. O propor ie semnificativă a popula iei Europei locuie te ț ț șîn zone, în special ora e, unde apar depă iri ale standardelor de calitate a aerului: poluarea cu ozon, ș șdioxid de azot i pulberi în suspensie (PM) induce riscuri grave pentru sănătate. Mai multe ări au ș țdepă it în 2010 una sau mai multe limite de emisie la patru poluan i atmosferici importan i. Reducerea ș ț țpoluării atmosferice rămâne a adar importantă. șPoluarea atmosferică este o problemă atât la nivel local, pan European cât i emisferic. Poluan ii ș țatmosferici emi i într-o ară pot fi transporta i în atmosferă, contribuind sau ducând la o calitate scazutaș ț ț a aerului în alte zone.

Pulberile în suspensieen i ozonul de la nivelul soluluien sunt recunoscu i în prezent ca cei doi poluan i ș ț țcare afectează cel mai grav sănătatea umană. Expunerile pe termen lung i cele maxime la ace ti ș șpoluan i variază ca gravitate i impact, de la efectele minore asupra sistemului respirator până la ț șdecesul prematur. În ultimii ani, este posibil ca până la 40% din popula ia urbană a Europei să fi fost țexpusă la concentra ii ambientale de pulberi în suspensie grosiere (PM10) peste limita UE stabilită țpentru protejarea sănătă ii umane. Este posibil ca până la 50% din popula ia care locuie te în zonele ț ț șurbane să fi fost expusă la niveluri de ozon care depă esc valoarea intă a UE. S-a estimat că pulberile ș țfine în suspensie (PM2.5) din aer reduc speran a de via ă în UE cu mai mult de opt luni. ț ț

Poluarea atmosferică este dăunătoare pentru sănătatea noastră. Aceasta reduce speran a de via ă cu mai ț țmult de opt luni în medie i cu mai mult de doi ani în cele mai poluate ora e i regiuni. Statele membre ș ș ș

trebuie să se conformeze rapid standardelor UE privind calitatea aerului i să reducă emisiile de șpoluan i atmosferici. ț

Janez Potočnik, Comisarul UE pentru mediu.

Poluarea atmosferică afectează de asemenea mediul.

Acidificareaen a fost redusă substan ial între 1990 i 2010 în zonele Europei cu ecosisteme sensibile, ț șaflate sub influen a depunerilor acide de compu i cu azot i sulf în exces. ț ș șÎn privinţa eutrofizăriien, o problemă de mediu cauzată de excesul de substan e nutritive care pătrund înț ecosisteme, s-au făcut mai puţine progrese. Suprafaţa ecosistemelor sensibile afectate de excesul de azot atmosferic s-a redus foarte pu in între 1990 i 2010. ț șDistrugerea culturilor este cauzată de expunerea la concentra ii mari de ozon. Majoritatea culturilor țagricole sunt expuse la niveluri de ozon care depă esc obiectivul pe termen lung al UE destinat să șprotejeze vegeta ia. Această problemă priveşte în mod considerabil o propor ie importantă a zonelor ț țagricole, în special în Europa sudică, centrală i estică. șCalitatea aerului din Europa nu s-a ameliorat întotdeauna odată cu reducerea generală a emisiilor antropice (produse de om) de poluan i atmosferici. Cauzele sunt complexe: ț

nu există întotdeauna o rela ie liniară clară între emisiile în scădere i concentra iile poluan ilor ț ș ț țatmosferici observate în aer; există o contribu ie crescândă a transportului pe distan e mari a poluan ilor atmosferici din alte ări din ț ț ț țemisfera nordică către Europa. A adar, este încă nevoie de eforturi orientate pentru a reduce emisiile, cu scopul protejării în continuareș a sănătă ii umane i a mediului în Europa. ț ș Sursele de poluare atmosferică

Sursele de poluare atmosferică sunt variate i pot fi antropice sau naturale: ș

arderea combustibililor fosili în producerea de energie electrică, transport, industrie i gospodării; șprocese industriale i utilizarea solvenţilor, de exemplu în industria chimică şi extractivă; șagricultură; tratarea deşeurilor; erupţiile vulcanice, praful aeropurtat, dispersia sării marine i emisiile de compuşi organici volatili din șplante sunt exemple de surse naturale de emisie. Politicile Uniunii Europene

Obiectivul UE pe termen lung este de a atinge niveluri ale calită ii aerului care să nu afecteze sau să ținducă riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană i mediu. UE ac ionează pe mai multe niveluri ș țpentru a reduce expunerea la poluarea atmosferică: prin legisla ie; cooperarea cu sectoarele țresponsabile cu poluarea atmosferică, precum i cu autorită ile internaţionale, naţionale şi regionale, cu ș țorganiza iile neguvernamentale i prin cercetare. Politicile UE au scopul de a reduce expunerea la ț șpoluarea atmosferică prin reducerea emisiilor şi prin stabilirea limitelor şi a valorilor ţintă pentru calitatea aerului.

Afla i mai multe despre politicile europene în domeniul poluării atmosfericeen ț

Activită i ale AEM ț

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) reprezintă centrul de date privind poluarea atmosfericăen al Uniunii Europene; aceasta sprijină punerea în aplicare a legisla iei UE privind emisiile atmosferice şi țcalitatea aerului. AEM contribuie de asemenea la evaluarea politicilor UE privind poluarea atmosferică i la dezvoltarea de strategii pe termen lung pentru îmbunătă irea calităţii aerului în Europa. ș ț

Activitatea AEM se concentrează asupra:

punerii la dispoziţia publicului a unei serii de date privind poluarea atmosferică, documentării i evaluării tendin elor privind poluarea atmosferică şi politicile i măsurile aferente în ș ț șEuropa i șinvestigării divergenţelor şi a sinergiilor dintre poluarea atmosferică şi politicile din diferite zone, inclusiv schimbările climaticeen, energieen, transporten şi industrieen.

In lume, padurile tropicale dispar intr-un ritm de un teren de fotbal si jumatate pe secunda. Citind ultimele statistici despre poluarea aerului in lume, am gasit cateva statistici in masura se ne ingrijoreze profund despre viitorul umanitatii pe pamant. Spicuim dintre acestea: 1. In fiecare an, fiecare om de pe pamant produce in medie 4 tone de dioxid de carbon deversat in aer. 2. In lume, padurile tropicale dispar intr-o rata de un teren de fotbal si jumatate pe secunda. In fiecare primavara, padurile inspira oxygen, pentru a-l expira pe pamant in fiecare toamna, dar ca un fumator inrait, pamantul isi pierde abilitatea de a respira. Acum cateva secole, ecuatorul era inconjurat de o centura verde de 15 milioane mile patrate de paduri tropicale, de 5 ori cat Statele Unite. Acum 3 suprafete dintre cele 5 s-au pierdut definitiv. Au ramas doar 6, 2 milioane de mile patrate. 3. Americanii consuma 22% din petrolul lumii, desi ei sunt doar 5 % din populatia globului. Ca rezultat, in ultimii 100 de ani a crescut cu 22% cantitatea gazelor cu efect de sera din atmosfera. 4. Alte gaze cu efect de sera sunt: metani, nitrati, chloroflorocarbon (CFS). CFS a fost inventat de Thomas Midgley, de la compania General Motors. O molecula de CFS este de 12000 de ori mai periculoasa ca efect de sera decat molecula de CO2. 5. Atmosfera noastra a fost comparata cu un vas de sticla, in 1827 de catre matematicianul Fourier. In 1850 fizicianul britanic James Tyndall a masurat proprietatile de captare a caldurii a componentelor atmosferei. El a descoperit surprinzator ca cele mai commune gaze: azotul si oxigenul nu au niciun fel de proprietati izolatoare. 99% din atmosfera nu are proprietati izolatoare deloc. Doar 1% adica vapori

de apa, CO2, metanul si altele tin planeta calda. 6. Importanta CO2 ca regulator de climat a fost confirmata de sapaturile din Banchiza de gheata de pe Antarctica. S-a extras un cilindru de o mila de gheata. In ultimii 160 000 de ani nu a fost o temperatura medie si o cantitate mai mare de CO2 in atmosfera. 7. De fiecare data cand scade CO2, scade si temperatura. Cand temeperatura e de 5 grade CO2 este de 190 parti la un million (ppm).In 160000 de ani CO2 a fluctuat intre 190 si 280 ppm. La sfarsitul sec 20 CO2 era de 300 ppm. 8. In 1896, Arrhenius a scris intr-un eseu: „noi evaporam minele noastre de carbune in aer”. In 1900 stateai pe un deal si puteai privi 70 mile in departare, astazi doar 15 mile. 9. In anul 1 A.D. erau 250 de milioane de oameni pe pamant. Au trebuit 1650 de ani ca numarul sa se dubleze. Intre 1650 si 1930 populatia s-a marit de 4 ori, la 2 miliarde. La sfarsitul secolului aceasta s-a triplat din nou 6 miliarde. 10. Exista 500 de milioane de masini pe pamant. Si in 2030 se asteapta dublarea lor: 1 miliard. Culmea productiei de petrol a fost in 2006, de atunci scade mereu.

POLUAREA AERULUI I POLUAREA FONICĂ ȘLorenzo Vicario 01/2012 Poluarea atmosferică are trei mari surse: transportul, emisiile provenite de la surse sta ionare i emisiileț ș cauzate de produc ia de electricitate. Directiva privind calitatea aerului înconjurător i un aer mai curat ț șpentru Europa, precum i strategia tematică privind poluarea aerului vizează prevenirea efectelor șdăunătoare asupra mediului înconjurător i asupra sănătă ii prin reducerea poluării aerului. Reducerea ș țpoluării atmosferice, cum ar fi cea cauzată de transporturi, înseamnă totodată i o reducere a poluării șfonice. TEMEIUL JURIDIC *4.10.1. CONTEXT GENERAL Activită ile Comunită ii de protejare a calită ii aerului acoperă o gamă largă de probleme: limitarea ț ț țepuizării ozonului stratosferic, controlul acidifierii, al ozonului troposferic i al altor agen i poluan i i ș ț ț șschimbările climatice. Poluan ii atmosferici, care ajung în aer dintr-o varietate de surse, pot fi clasifica iț ț în trei mari categorii: emisii provenite de la surse mobile (industria transporturilor), emisii provenite de la surse imobile (întreprinderi, locuin e, ferme i gropi de gunoi) i emisii cauzate de producerea de ț ș ș

energie electrică. Concentra iile ridicate ale gazelor i poluan ilor provenind din aceste surse sunt ț ș țdăunătoare pentru sănătatea umană, corodează diferite materiale i aduc daune vegeta iei, au un efect ș țnegativ asupra produc iei agricole i forestiere i cauzează mirosuri neplăcute. Unele substan e cum ar ț ș ș țfi arsenicul, cadmiul, nichelul i hidrocarburile aromatice policiclice sunt agen i cancerigeni genotoxici ș țpentru om i nu există praguri identificabile până la care acestea nu comportă riscuri pentru sănătatea șumană. UE a făcut progrese importante în cursul ultimului deceniu spre o scădere a emisiilor în atmosferă i apă a unui număr de poluan i. ș țREALIZĂRI A.Gestionarea i calitatea aerului înconjurător ș1.Strategia tematică privind poluarea aerului i programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE) șProgramul „Aer curat pentru Europa” (CAFE) (COM(2001)0245), instituit în cadrul celui de al aselea șprogram de ac iune pentru mediu, a fost adoptat de Comisie în 2001 cu scopul de a stabili o strategie țintegrată, pe termen lung, privind poluarea aerului. Ca urmare a lucrărilor desfă urate în cadrul șprogramului CAFE, în septembrie 2005 a fost adoptată o strategie tematică privind poluarea aerului (COM(2005)0446). Obiectivele propuse în strategia tematică privind poluarea aerului sunt de a reduce, până în 2020, concentra ia de particule fine (PM2,5) cu 75% i cea a ozonului troposferic (O3) cu 60%,ț ș precum i de a reduce cu 55% amenin ările la adresa mediului natural cauzate de acidifiere i ș ț șeutrofizare, tot până în 2020. Acest lucru înseamnă reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO2) cu 82%, a oxizilor de azot (NOx) cu 60%, a substan elor chimice organice volatile (COV) cu 51%, a țamoniacului (NH3) cu 27% i a PM2,5 primare cu 59% fa ă de nivelurile înregistrate în 2000. Se ș țestimează că aceste reduceri, printre altele, ar economisi 1,71 de milioane de ani de via ă, ar reduce țmortalitatea acută i ar diminua daunele ecologice aduse pădurilor, lacurilor, cursurilor de apă i ș șbiodiversită ii, precum i clădirilor i materialelor. Conform strategiei propuse, o mare parte dintre ț ș șaceste obiective de reducere vor fi atinse printr-o punere în aplicare îmbunătă ită a măsurilor deja țadoptate. 2.Noua directivă privind calitatea aerului înconjurător La 11 iunie 2008 a intrat în vigoare o nouă directivă privind calitatea aerului înconjurător i un aer mai șcurat pentru Europa (Directiva 2008/50/CE), care are scopul de a îmbunătă i i mai mult sănătatea ț șumană i calitatea mediului prin simplificarea i revizuirea legisla iei UE existente privind poluarea ș ș țaerului. Noua directivă înlocuie te directiva-cadru precedentă privind calitatea aerului (Directiva ș96/62/CE) prin fuzionarea majorită ii actelor legislative existente privind poluarea aerului într-o singurăț directivă, fără însă a modifica obiectivele existente în ceea ce prive te calitatea aerului. Cea de a patra șdirectivă secundară (2004/107/CE) care stabile te limite pentru diferite categorii de emisii poluante șîncă mai este în vigoare; o reformare este planificată pentru 2013. Noua directivă stabile te, de șasemenea, noi obiective privind calitatea aerului pentru particulele fine (PM2,5) i include posibilitatea șde a scădea poluarea din surse naturale în momentul evaluării respectării valorilor-limită. 3.Plafoane na ionale de emisie pentru anumi i poluan i atmosferici (Directiva PNE) ț ț țDirectiva 2001/81/CE privind plafoanele na ionale de emisie pentru anumi i poluan i atmosferici ț ț țstabile te limitele na ionale de emisie care trebuie atinse până în 2010 pentru SO2, NOx, COV i NH3. ș ț șObiectivul este de a reduce efectele dăunătoare ale acidifierii, ozonului troposferic i eutrofizării. șDirectiva le solicită tuturor statelor membre să raporteze anual informa iile privind emisiile i ț șestimările pentru to i cei patru agen i poluan i ai aerului i să elaboreze programe na ionale. Potrivit ț ț ț ș țunor date din 2009, se anticipează că 14 state membre vor atinge plafoanele de emisie până în 2010. Celelalte 13 state membre, însă, nu vor putea probabil să respecte cel pu in unul dintre plafoanele de țemisie, emisiile de NOx dovedindu-se a fi cea mai mare provocare. În viitorul apropiat nu se preconizează nicio propunere de revizuire a Directivei PNE. B.Reducerea emisiilor provenind din transporturi Volumul transportului de călători i al celui de mărfuri a crescut semnificativ în ultimele decenii. Se șestimează o cre tere a transportului rutier i a celui aviatic cu 36% i, respectiv, 105% între 2000 i ș ș ș ș

2020 în UE-25, cu cea mai mare cre tere în UE-10. La nivelul Comunită ii au fost adoptate mai multe ș țdirective în vederea limitării poluării cauzate de transport, de exemplu prin stabilirea unor limite maxime de emisie pentru autovehicule i alte surse de poluare i introducerea unor măsuri fiscale în ș șsectorul transporturilor vizând încurajarea consumatorilor să adopte un comportament mai ecologic. Aceste ac iuni la nivelul Comunită ii au avut rezultate pozitive, dar progresul atins până în prezent este ț țamenin at de numărul în continuă cre tere al autovehiculelor în circula ie i de gradul crescut de ț ș ț șutilizare a acestora, fapt care conduce la o cre tere a consumului de carburan i. ș ț1.Autovehiculele: motoare pe bază de benzină i motoare pe bază de motorină șExistă o serie de directive care reglementează i stabilesc standarde de emisie pentru diferite categorii șde vehicule (de la autoturisme la vehiculele comerciale u oare i la vehiculele utilitare grele) i ș ș șmotoare. Există, de asemenea, directive care reglementează calitatea carburan ilor (Directiva ț2009/30/CE de revizuire a Directivei 98/70/CE) i con inutul de sulf i de plumb al carburan ilor ș ț ș ț(Directiva 1999/32/CE). a.Poluan ii atmosferici țNoua normă de emisie (Euro V) pentru autoturisme i vehicule utilitare u oare [Regulamentul (CE) nr. ș ș715/2007 de modificare a Directivei 70/220/CEE)] reglementează o serie de poluan i atmosferici i a ț șintrat în vigoare în septembrie 2009 (înlocuind Euro IV). Euro VI, planificat să intre în vigoare în ianuarie 2014, va stabili limite de emisie i mai scăzute, în principal în privin a NOx. După punerea în ș țaplicare, statele membre vor fi obligate să refuze omologarea, înmatricularea, vânzarea i introducerea șvehiculelor care nu corespund standardelor de emisie. Standardele de emisie care se aplică în prezent vehiculelor utilitare grele sunt Euro IV i Euro V (definite în Directivele 2005/55/CE i 2005/78/CE) i ș ș șprivesc emisiile provenite de la mai mul i poluan i, precum monoxidul de carbon (CO), amoniacul ț ț(NH3) i oxizii de azot (NOx). În urma adaptării strategiei tematice i a unei propuneri a Comisiei ș ș(COM(2007)0851), în iunie 2009 a fost adoptat un regulament privind un nou standard de emisie, Euro VI [Regulamentul (CE) nr. 595/2009]. Începând din 31 decembrie 2013, Euro VI va înlocui Euro IV i șEuro V, reducând astfel semnificativ emisiile de particule i de NOx. Cu toate că consumul de șcarburan i în domeniul transporturilor rutiere a crescut cu 26% între 1990 i 2005, s-au realizat reduceriț ș semnificative ca urmare a implementării normelor Euro, în special pentru CO i compu ii organici ș șvolatili nemetanici (COVNM).. b.Emisiile de CO2 Transportul rutier generează aproximativ o cincime din emisiile de CO2 la nivelul UE, autoturismele contribuind cu aproximativ 12%. Regulamentul (CE) nr. 443/2009 stabile te obiective pentru emisiile șspecifice de CO2 produse de autoturismele noi din Comunitate în func ie de masa acestora. Textul țsprijină obiectivul propus de Comisie privind un nivel mediu al emisiilor de 120g CO2/km pentru întregul sector al automobilelor până în 2012. Pentru autoturismele noi, nivelul mediu al emisiilor de CO2 este stabilit la 130g CO2/km, urmând ca acesta să fie atins prin perfec ionarea motoarelor i ț ștehnologii inovatoare. În plus, în cadrul a a-numitei abordări integrate, vor fi luate măsuri suplimentareș care să corespundă unei reduceri de 10g CO2/km. 2.Ma ini mobile nerutiere i tractoare: poluan i gazo i ș ș ț șEmisiile i procedurile de omologare a motoarelor ma inilor mobile nerutiere (cum ar fi excavatoarele, ș șbuldozerele i ferăstraiele cu lan ) sunt reglementate de Directiva 97/68/CE, modificată prin Directiva ș ț2002/88/CE. Emisiile tractoarelor agricole i forestiere sunt reglementate de Directiva 2000/25/CE, de șmodificare a Directivei 74/150/CEE a Consiliului, privind, în special, definirea procedurilor de omologare pe tip de motor i tip de vehicul. Până cel târziu la data de 31 decembrie 2009, con inutul ș țmaxim permis de sulf din motorina destinată utilizării la ma inile mobile nerutiere i tractoarele ș șagricole i forestiere, inclusiv navele de naviga ie interioară, va fi de 10 mg/kg. ș ț3.Emisiile din transportul naval i feroviar șDirectiva 2004/26/CE extinde domeniul de aplicare al Directivei 97/68/CE pentru a include locomotivele i navele de naviga ie interioară. Această directivă consolidează standardele de emisie ș ț

aplicabile, oferă modalită i de îmbunătă ire a metodelor de testare a motoarelor noi înainte de ț țcomercializare i introduce o etichetă pentru o mai mare vizibilitate pe pia ă a producătorilor care ș țreu esc să se conformeze cerin elor înainte de termen. Navele devin una dintre cele mai mari surse de ș țpoluare atmosferică în UE. În 2002, Comisia a adoptat o strategie UE (COM(2002)0595) în scopul de a reduce emisiile provenite de la navele maritime, inclusiv SO2 i NOx. Emisiile de poluan i atmosferici ș țprovenite de la nave sunt tratate i în cadrul Conven iei pentru prevenirea poluării de către nave ș ț(MARPOL 73/78 - anexa VI) adoptate de Organiza ia Maritimă Interna ională (OMI). Directiva ț ț2005/33/CE, de modificare a Directivei 1999/32/CE, vizează limitarea con inutului de sulf al țcombustibililor marini, pe baza anexei VI din standardele OMI. În martie 2008, Comisia a propus modificarea Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave i introducerea unor sanc iuni în ș țcaz de încălcare (COM(2008)0134). 4.Emisiile din transportul aviatic (COM(1999)0640) stabile te o strategie pentru a institui o politică coerentă i ecologică în domeniul ș ștransportului aerian. Strategia include îmbunătă irea standardelor tehnice de mediu privind zgomotul i ț șemisiile gazoase (conducând astfel la reducerea consumului de carburan i) i introducerea unor ț șstimulente economice i normative pe pia ă pentru promovarea tehnologiilor ecologice. În noiembrie ș ț2008 a fost adoptată Directiva 2008/101/CE (de modificare a Directivei 2003/87/CE) pentru a include activită ile de avia ie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrulț ț Comunită ii (EU ETS). Începând de la 1 ianuarie 2012, toate zborurile care decolează i/sau aterizează ț șîn Europa vor fi incluse în EU ETS, reducând emisiile din avia ie cu 5% începând din 2013 (a se vedea ți 4.10.7). ș

C.Reducerea emisiilor industriale 1.Noua directivă privind emisiile industriale (DEI) Emisiile cauzate de activită ile industriale reprezintă o parte considerabilă a poluării (inclusiv a poluăriiț atmosferice) în Europa i au un impact substan ial asupra mediului. O nouă directivă privind emisiile ș țindustriale (DEI) (2010/75/UE) a fost adoptată la 24 noiembrie 2010, ca urmare a unei propuneri din 2007 a Comisiei (COM(2007)0843), urmând ca aceasta să fie transpusă în legisla ia na ională până la 7ț ț ianuarie 2013. Această nouă directivă reprezintă o reformare a apte directive existente privind emisiileș industriale, combinându-le într-un singur instrument legislativ coerent, printre ele numărându-se Directiva privind prevenirea i controlul integrat al poluării (IPPC) (2008/1/CE, fosta 96/61/CE) i ș șDirectiva privind instala iile de ardere de dimensiuni mari (2001/80/CE). Scopul noii directive este de aț clarifica legisla ia i de a facilita punerea sa în aplicare, contribuind astfel i mai mult la îmbunătă irea ț ș ș țprotec iei sănătă ii i a mediului. Cea mai importantă directivă, încorporată actualmente în DEI, este ț ț șdirectiva IPPC privind activită ile industriale foarte poluante. Directiva IPPC define te obliga iile care ț ș țtrebuie respectate de către toate instala iile industriale în cauză, noi sau existente, incluzând o listă de țmăsuri pentru prevenirea poluării apei, aerului i solului, i stă la baza elaborării autoriza iilor de ș ș țfunc ionare pentru instala iile industriale. „Cele mai bune tehnici disponibile” (BAT) joacă un rol ț țcentral în prevenirea i controlul integrat al poluării. Directiva privind instala iile de ardere de ș țdimensiuni mari ( i aceasta încorporată în DEI) se aplică instala iilor de ardere cu o putere termică ș ținstalată egală sau mai mare de 50 de MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat. Această directivă urmăre te o reducere treptată a emisiilor anuale de poluan i acidifian i, particule i precursori ai ș ț ț șozonului de la instala iile existente i stabile te valori-limită de emisie pentru instala iile noi. ț ș ș ț2.Compu i organici volatili (COV) șDirectiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de COV datorate utilizării solven ilor organici în țanumite activită i i instala ii face parte din strategia globală de reducere a poluării. Această directivă ț ș țcompletează atât programul „Auto-Oil” (prin combaterea emisiilor de solven i organici provenind din țsurse sta ionare comerciale i industriale), cât i Directiva din 1994 (94/63/CE) privind emisiile de ț ș șCOV rezulta i din depozitarea carburan ilor i lan ul de distribu ie a acestora. Cerin ele privind ț ț ș ț ț țcon inutul de solven i în vopsele i lacuri au fost stabilite în Directiva privind vopselele (Directiva ț ț ș

2004/42/CE). D.Gestiunea poluării fonice Nivelurile de zgomot din mediul înconjurător sunt în continuă cre tere în zonele urbane, în principal șdin cauza intensificării traficului i a activită ilor industriale i recrea ionale. Se estimează că aproape ș ț ș ț20% din popula ia Uniunii Europene suferă din cauza unor niveluri de zgomot considerate ținacceptabile. Acestea pot afecta calitatea vie ii i sănătatea persoanelor în cauză i pot conduce la ț ș șniveluri semnificative de disconfort, perturbări ale somnului i efecte negative asupra sănătă ii, cum ar ș țfi afec iunile cardiovasculare. Zgomotul are efecte i asupra faunei sălbatice. Cartea verde asupra ț șstrategiei viitoare privind zgomotul (COM(96)0540) a fost adoptată în 1996 în vederea elaborării unei noi abordări a problemei zgomotului i se dorea a fi un prim pas către un program integrat pentru șcombaterea zgomotului. Stimulentele economice fac parte integrantă din politica UE de diminuare a zgomotului. Posibile măsuri sunt: subven ii pentru dezvoltarea i achizi ionarea de produse mai ț ș țsilen ioase, o obliga ie juridică de a furniza anumite informa ii despre produse, taxe de zgomot în ț ț țconformitate cu principiul „poluatorul plăte te”, precum i introducerea unor licen e de zgomot. ș ș ț1.Directiva-cadru privind evaluarea i gestionarea expunerii la zgomotul ambiental șDirectiva 2002/49/CE privind evaluarea i gestiunea zgomotului ambiental urmăre te reducerea ș șexpunerii la zgomotul ambiental prin armonizarea indicatorilor de zgomot i a metodelor de evaluare, școlectându-se informa ii legate de expunerea la zgomot sub forma unor „hăr i acustice” i punând ț ț șaceste informa ii la dispozi ia publicului. Mai mult, acest act legislativ impune statelor membre să ț țelaboreze planuri de ac iune pentru a aborda problemele legate de zgomot. Hăr ile acustice i planurile ț ț șde ac iune trebuie revizuite de către statele membre cel pu in o dată la cinci ani. O revizuire a punerii înț ț aplicare a directivei a fost lansată de Comisie în 2009. 2.Legisla ii sectoriale ța.Traficul rutier Directiva 70/157/CEE i Directiva 97/24/CE stabilesc limite privind nivelul de zgomot admis al șautovehiculelor (cu o viteză maximă mai mare de 25 km/h) i, respectiv, al motoretelor i ș șmotocicletelor. Completând legisla ia privind vehiculele, Directiva 2001/43/CE prevede testarea i ț șlimitarea nivelurilor de zgomot de rulare a pneurilor i reducerea lor etapizată. șb.Traficul aerian În 1992 a fost adoptată Directiva 92/14/CEE, pe baza standardelor Organiza iei Avia iei Civile ț țInterna ionale (OACI), pentru a limita exploatarea avioanelor i a interzice cele mai zgomotoase ț șavioane de pe aeroporturile Europei. Directiva 2002/30/CE a stabilit norme i proceduri cu privire la șintroducerea unor restric ii de exploatare legate de zgomot în aeroporturile Comunită ii. În ț țCOM(2001)0074, Comisia a propus o directivă privind instituirea unui cadru pentru clasificarea zgomotelor avioanelor civile subsonice în scopul calculării taxelor de zgomot, vizând promovarea utilizării de avioane mai pu in zgomotoase. țc.Traficul feroviar Directiva 96/48/CE i Directiva 2001/16/CE furnizează un cadru legislativ pentru armonizarea tehnică și opera ională a re elei feroviare pentru căi ferate de mare viteză i respectiv căi ferate conven ionale. ș ț ț ș ț

Programul de dezvoltare a unui tren silen ios (lansat în comun de către autorită ile feroviare germane, ț țaustriece i italiene) vizează atingerea unei reduceri substan iale a emisiilor sonore pentru întregul ș țsistem cu până la 23 dB(A), prin proiectarea de noi trenuri de marfă care optimizează reducerea zgomotului. În iulie 2008, Comisia a prezentat o comunicare (COM(2008)0432) privind măsuri de reducere a zgomotului feroviar (cu referire la parcul existent). d.Zgomotul emis de aparatele electrocasnice i echipamentele utilizate în exterior i propagat în aer ș șDirectiva 86/594/CEE acoperă dispozi ii legate de metodele de măsurare care determină i ț șmonitorizează zgomotul emis de aparatele electrocasnice i propagat în aer. Cartea verde a Comisiei șdin 1996 asupra strategiei viitoare privind zgomotul a subliniat cre terea poluării fonice în zonele șurbane. Directiva 2000/14/CE, modificată prin Directiva 2005/88/CE, este o directivă-cadru menită să

controleze emisiile sonore i să eticheteze peste 50 de tipuri de echipamente utilizate în exterior. șe.Zgomotul industrial i instala iile de construc ii ș ț țInstala iile industriale i agricole de dimensiuni mari reglementate de Directiva privind emisiile ț șindustriale pot ob ine autoriza ii ca urmare a utilizării celor mai bune tehnici disponibile (BAT) drept ț țreferin ă. Deoarece zgomotul industrial ambiental reprezintă o problemă locală, măsurile care urmează țsă fie adoptate depind de loca ie, fapt care face dificilă stabilirea de BAT-uri pentru prevenirea i ț școntrolul zgomotului. Zgomotul emis de instala iile de construc ie (cum ar fi excavatoarele, ț țîncărcătoarele, utilajele pentru lucrări de terasamente i macaralele-turn) este reglementat în prezent de șmai multe directive i regulamente la nivelul UE. șf.Ambarca iunile de agrement țDirectiva 2003/44/CE (de modificare a Directivei 94/25/CE) reglementează ambarca iunile cu motor ț(inclusiv motovehiculele nautice), completând cerin ele acesteia referitoare la proiectare i construc ie ț ș țcu standarde de mediu privind valori-limită ale emisiilor de gaze de e apament i ale emisiilor sonore. ș șROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN PE a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în vederea combaterii poluării aerului. Parlamentul a salutat strategia tematică privind poluarea aerului elaborată de Comisie, dar a remarcat cu îngrijorare faptul că strategia nu precizează cum ar putea fi atinse obiectivele celui de-al aselea PAM i nu include nicio cerin ă legală de reducere a emisiilor de particule, limitându-se doar la ș ș ț

a sugera obiective orientative. Parlamentul a solicitat o strategie cu obiective mai ambi ioase de țreducere a NOx, COV i PM2,5, men inându-se în acela i timp o abordare echilibrată în ceea ce ș ț șprive te costurile i beneficiile. ș șPentru particulele cu un diametru mai mic de 2,5 micrometri (PM2,5), PE i Consiliul au convenit în șdecembrie 2007 o valoare- intă ini ială de 25µg/m3 începând din 2010. Din 2015, această cifră va ț țdeveni limită obligatorie. PE a sus inut cu succes o a doua valoare-limită – una orientativă – de ț20µg/m3 care urmează să fie atinsă până la 1 ianuarie 2020, la cinci ani după prima limită. Comisia trebuie să revizuiască această valoare orientativă în 2013 pentru a confirma valoarea prevăzută (20µg/m3) sau pentru a propune modificarea acesteia. În pachetul de compromis nu a fost inclusă nicio modificare a valorii-limită anuale pentru PM10, în ciuda unei propuneri de modificare din partea PE pentru a reduce valorile-limită anuale cu aproximativ 20%. Noua directivă privind calitatea aerului a fost adoptată în mai 2008. De asemenea, PE a fost îngrijorat de faptul că propunerea Comisiei privind emisiile provenite de la vehiculele utilitare grele (Euro VI) nu a stabilit limite mai ambi ioase în țprivin a PM2,5. PE a insistat asupra unor reduceri suplimentare pentru PM2,5 în cadrul Euro VI, dar țacestea nu au fost incluse în textul final. De asemenea, acesta a propus ca noile limite de emisie Euro VI să intre în vigoare cu nouă luni mai devreme decât s-a propus de către Comisie. În urma unui compromis s-a ajuns la devansarea datei introducerii. PE a subliniat în repetate rânduri necesitatea unor reduceri suplimentare ale valorilor-limită i a unor șproceduri de măsurare mai bune în ceea ce prive te zgomotul ambiental. Parlamentul a solicitat șstabilirea unor valori la nivelul UE pentru zgomotul din apropierea aeroporturilor (inclusiv o eventuală interdic ie a zborurilor pe timp de noapte) i, de asemenea, extinderea măsurilor de reducere a ț șzgomotului la avioanele militare subsonice cu reac ie. ț

Aerul cel mai poluat se găseşte încă în România şi Bulgaria, dar şi multe alte zone urbane nu au scăpat de poluanţi, cum ar fi pulberile în suspensie. Transportul, energia şi agricultura sunt principalii vinovaţi, scrie EurActiv.

Jacqueline McGlade, director executiv al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), a declarat că datele scot în evidenţă ineficienţa mai multor ţări europene de a-şi duce la îndeplinire angajamentele luate cu privire la reducerea poluării, fapt care a avut consecinţe asupra sănătăţii şi economiei.

"În multe ţări, concentraţiile de poluanţi atmosferici sunt încă superioare limitelor legale şi recomandate, stabilite pentru a proteja sănătatea cetăţenilor europeni. De fapt, poluarea atmosferică reduce speranţa de viaţă a oamenilor cu aproximativ doi ani în cele mai poluate oraşe şi regiuni", a adăugat ea.

Raportul AEM mai arată că 17% din locuitorii din mediul urban sunt expu i la niveluri ridicate de șdioxid de azot, care depăşesc recomandările Uniunii Europene. Nivelurile de azot şi ozon afectează sănătatea umană, vegetaţia, solul, apa, inclusiv clădirile, spun experţii.

De exemplu, persoanele pot avea probleme respiratorii, plantele se deteriorează sau duce la coroziunea clădirilor. Unele studii spun că proasta calitate a aerului duce la aproape 500.000 de decese premature pe an în UE - adică 0,1% din populaţia blocului european.

McGlade a făcut şi o estimare financiară şi crede că anual se pierd 630 miliarde de euro, dintre care 169 miliarde de euro se duc pe asistenţa medicală a persoanelor care s-au îmbolnăvit din cauza aerului.

Raportul mai arată că nu au existat progrese în ceea ce priveşte reducerea emisiilor. Nivelurile de dioxid de sulf (SO2), foarte dăunător pentru om, au scăzut cu 82% din 1990, datorită unor cerinţe stricte. Monoxidul de carbon (CO) a scăzut cu -62%, non-metan compu i organici volatili (NMVOCs), ș-56%; oxizi de azot (NOx), -47%; i amoniac (NH3), -28%. Emisiile de pulberi în suspensie au scăzut șcu 15%, începând cu anul 2000.

În încercarea de a reduce în continuare poluan i, Parlamentul European a aprobat recent o legisla ie ț țcare să reducă nivelurile de sulf din combustibilii de transport maritim.

Noile măsuri impuse în UE, în conformitate cu limita superioară a con inutului de sulf din combustibili,ț adică 0,5%, stabilite de Organiza ia Maritimă Interna ională, se vor aplica, în principiu, pentru toate ț țmările UE până în 2020. Limita precedentă a fost de 3,5%.

În timp ce ecologi tii cer măsuri suplimentare pentru a îmbunătă i calitatea aerului, eforturile de a ș țreduce poluarea sunt complicate din punct de vedere politic. De exemplu, politicile UE care încurajează utilizarea de motoare diesel pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la niveluri mai ridicate de azot.

Un raport publicat în 2011 arăta că România i Bulgaria sunt lideri globali în ceea ce priveşte rata de șmortalitate cauzată de calitatea precară a aerului - 439 de decese la un milion de persoane, comparativ cu 437 în Bulgaria. - See more at: http://stiri.tvr.ro/romania-si-bulgaria-in-topul-tarilor-europene-cu-cel-mai-poluat-aer_21827.html#sthash.LlSbQRja.dpuf

Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (cariere de piatra, exploatarea la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie si materii prime, utilizarii unor echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluanti si noxe in atmosfera, lipsei respectarii, uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilor legale. Sursele de poluare a aerului sunt: - Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural: · solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine, · plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par), · eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide, · incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari. - Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului: · procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la combustibilul utilizat pentru producerea de energie in scopuri industriale · procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti emisi de intreprinderile industriale, · transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special, rutier.

Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor de suprafata cat mai ales a celor subterane.

Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in agricultura.

Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se pune problema daca acestia sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiune demografica asupra mediului inconjurator. Se pune problema daca solul poate asigura hrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilor sale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar alte suprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc un adevarat duel intre frunza si asfalt. Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediu germinativ al masei vegetale. O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre raurile dezlantuite, care fac ravagii, spaland nemilos fertilitatea solului. Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii: - elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de om si de animale, care sunt in cea mai mare parte patogene; - elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica; - elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide, defrisari). Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoarele forme: deprecierea stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific, incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o serie de consecinte negative asupra mediului), schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului marilor, modificari ale compozitiei chimice, secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea, despaduririle, acidifierea, degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii. Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva; protectia angajeaza colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international. Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv, atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii. Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare, dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactului distructiv al omului asupra naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectia mediului este o contradictie care devine din ce in ce mai accentuata. Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentru diminuarea efectelor poluarii asupra mediului inconjurator. Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt: - folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si silvicultura; - colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat posibil colectarea selectiva (pe tipuri de deseuri); - indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor colectate; - reciclarea; - valorificarea sau eliminarea controlata. Masuri de prevenire a poluarii apei sunt: - interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar putea polua apa;

- organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale; - construirea de statii de epurare a apei uzate; - controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa nu se infiltreze in panza freatica. Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei sunt: - construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit; - tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentratiei de poluanti; - asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in industrie; - inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor; - reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii poluantilor; - inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant; - amenajarea a cat mai multor spatii verzi.

Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este posibila, prin: - ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe plan local, regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior; - utilizarea rationala a resurselor ecosferei. Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltarea cercetarii), masuri organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregii populatii pentru dezvoltarea unei constiinte ecologice. De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mare insemnatate, iar activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatii omenesti, menita sa asigure conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii. Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si a comunitatii internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice (legislative), tehnice si educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselor naturale, atat pe plan local cat si global. Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zone ocrotite si anume, identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luarea unor masuri organizatorice, tehnice, mergand pana la organizarea pazei, menite in esenta, sa le fereasca cat mai mult de impactul activitatilor umane. Prin urmare, in acest caz se actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite fata de influenta omului. Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolare si de protectie: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatii stiintifice, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii.

Poluarea aerului exista datorita extragerii intensive a unor materii prime (cariere de piatra, exploatarea la suprafata a carbunelui), utilizarii ineficiente si risipei de energie si materii prime, utilizarii unor echipamente uzate si deficitare, care permit emisia de poluanti si noxe in atmosfera, lipsei respectarii, uneori, a legislatiei in vigoare si a acordurilor legale. Sursele de poluare a aerului sunt: - Surse naturale – reprezentate de diverse procese care se petrec in mod natural: • solul – care sufera fenomene de eroziune si macinare cu eliberare de particule foarte fine, • plantele si animalele – care pot elimina in aer diverse elemente (fulgi, polen, par), • eruptii vulcanice – care arunca in aer mari cantitati de gaze, particule solide, • incendiile din paduri – care creeaza fum, ce se poate raspandi pe suprafete mari. - Surse artificiale – reprezentate de activitatile omului: • procesele de ardere – de la incalzirea locuintei si pana la combustibilul utilizat pentru producerea de energie in scopuri industriale • procesele industriale – care raspandesc in aer diversi poluanti emisi de intreprinderile industriale, • transporturile – de tip feroviar, naval, aerian si, in special, rutier.Solul, ca si aerul si apa, este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celor de suprafata cat mai ales a celor subterane. Poluarea solului este considerata o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare, datorita depozitarii la intamplare a deseurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in agricultura. Tinand cont ca populatia lumii a crescut la peste 6 miliarde de locuitori, se pune problema daca acestia sunt multi sau putini, daca numarul lor exercita o presiune demografica asupra mediului inconjurator. Se pune problema daca solul poate asigura hrana necesara unei populatii atat de numeroase. Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care dispune omul pentru satisfacerea nevoilor si ambitiilor sale. Omul este intersat sa introduca in agricultur suprafete tot mai mari de teren, iar alte suprafete le defriseaza pentru a crea drumuri, a construi uzine si orase, avand loc un adevarat duel intre frunza si asfalt. Distrugerea padurilor s-a soldat de-a lungul timpului cu efectedezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediu germinativ al masei vegetale. O alta mare sursa de distrugere a solului, este construita de catre raurile dezlantuite, care fac ravagii, spaland nemilos fertilitatea solului. Elementele poluante ale solului sunt de 3 categorii: - elemente biologice – reprezentate de organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de

om si de animale, care sunt in cea mai mare parte patogene; - elemente chimice – care sunt in cea mai mare parte de natura organica; - elemente fizice – care provoaca dezechilibrul compozitiei solului (inundatii, ploi acide, defrisari). Schimbarile globale majore determinate de poluare se manifesta sub urmatoarele forme: deprecierea stratului de ozon, schimbari de ordin climatic (mai specific, incalzirea climei, ceea ce are la randu-i o serie de consecinte negative asupra mediului), schimbari la nivelul hidrosferei (cresterea nivelului marilor, modificari ale compozitieichimice, secatuirea unor rezervoare de apa), desertificarea, despaduririle, acidifierea, degradarea terenurilor si nu in ultimul rand, reducerea biodiversitatii. Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului, a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva; protectia angajeaza colaborare si sprijin pe plan local, judetean, national si international. Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv, atunci cand omul a cucerit intregul spatiu al Terrei, prielnic vietii. Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor umane prezente si viitoare, dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile numai cu conditia reducerii impactului distructiv al omului asupra naturii. Intre dezvoltarea societatii omenesti si protectia mediului este o contradictie care devine din ce in ce mai accentuata. Oamenii trebuie sa ia masuri pentru prevenirea si inlaturarea poluarii sau pentru diminuarea efectelor poluarii asupra mediului inconjurator. Masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt: - folosirea rationala a ingrasamintelor si pesticidelor in agricultura si silvicultura; - colectarea igienica a deseurilor menajere in recipiente speciale, pe cat posibil colectarea selectiva (pe tipuri de deseuri); - indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a deseurilor colectate; - reciclarea; - valorificarea sau eliminarea controlata. Masuri de prevenire a poluarii apei sunt: - interzicerea depozitarii la intamplare a deseurilor de orice fel, care ar putea polua apa; - organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale; - construirea de statii de epurare a apei uzate; - controlul depozitarii deseurilor solide, astfel incat substantele nocive sa nu se infiltreze in panza freatica. Masurile cele mai importante pentru impiedicarea poluarii masive a atmosferei sunt: - construirea de intreprinderi in afara zonelor de locuit; - tratarea prealabila a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentratiei de poluanti; - asigurarea unor arderi complete ale combustibililor utilizati in industrie; - inzestrarea intreprinderilor industriale cu instalatii de retinere a poluantilor; - reglarea corespunzatoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminarii poluantilor;

- inlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai putin poluant; - amenajarea a cat mai multor spatii verzi.Restabilirea echilibrului in zonele afectate de poluare este posibila, prin: - ocrotirea naturii – care, de fapt, inseamna ocrotirea resurselor si care trebuie facuta pe plan local, regional, global, impotriva deteriorarii pe oricare din caile studiate anterior; - utilizarea rationala a resurselor ecosferei. Ambele cai necesita cunoasterea legilor ecologice (deci implica dezvoltarea cercetarii), masuri organizatorice fundamentate stiintific, educatia ecologica a intregii populatii pentru dezvoltarea unei constiinte ecologice. De aici se vede ca ocrotirea naturii este o problema practica de cea mai mare insemnatate, iar activitatea legata de ocrotirea naturii este o activitate practica a societatii omenesti, menita sa asigure conditiile dezvoltarii ulterioare a societatii. Ocrotirea naturii ca functie a societatii umane atat din fiecare stat in parte cat si a comunitatii internationale reprezinta un sistem de masuri organizatorice, juridice (legislative), tehnice si educationale, avand drept scop ocrotirea naturii si deci a resurselor naturale, atat pe plan local cat si global. Exista mai multe etape in desfasurarea procesului de declarare a unei zone ocrotite si anume, identificarea obiectivelor, delimitarea acestora, legiferarea si luarea unor masuri organizatorice, tehnice, mergand pana la organizarea pazei, menite in esenta, sa le fereasca cat mai mult de impactul activitatilor umane. Prin urmare, in acest caz se actioneaza pe principiul izolarii obiectivelor ocrotite fata de influenta omului. Obiectivele ocrotite in acest fel pot fi foarte diferite, ca dimensiuni, grad de izolare si de protectie: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, rezervatii stiintifice, rezervatii ale biosferei, monumente ale naturii.

Mediul inconjurator este din ce in ce mai mult in pericol. Numarul mare de autoturisme, construirea permanenta de cladiri, drumuri si poduri, industrializarea oraselor sunt amenintari reale pentru aerul pe care il respiram. poluarea aerului devine un subiect de controversa din ce in ce mai acut, care ridica o serie de semne de intrebare cand vine vorba de sanatatea oamenilor. Numarul bolnavilor si al afectiunilor care se

declanseaza si se cronicizeaza din cauza poluarii aerului cresc pe zi ce trece: rinite, astm, bronsite cronice, cancer pulmonar, diverse alergii, infarct, diabet, infertilitate malformatii congenitale la nou-nascuti etc. Cum dauneaza agentii poluanti? Efectul oxidant pe care il au majoritatea poluantilor, odata intrati in interiorul organismului uman; Diverse reactii inflamatorii in special la nivelul plamanilor, cauzate fie de produse chimice toxice, fie prin intruziunea particulelor fine in plamani; Cresterea vascozitatii sangelui care poate duce la formarea cheagurilor (tromboze); Ingreunarea mecanismelor de a se apara impotriva bacteriilor si a virusilor; prezenta particulelelor putand sa dauneze procesului normal de curatare naturala a plamanilor; Ritmul cardiac se perturba, iar vasele de sange isi ingusteaza diametrul. Impactul asupra sanatatii

Citeste mai mult pe: http://sanatate.acasa.ro/boli-7/poluarea-aerului-dauneaza-grav-sanatatii-1001.html#ixzz2WVML1Mv6

Poluarea atmosferei

Poluarea mediului ambiant este una dintre problemele cele mai actuale si cele mai importante ale omenirii. Aceasta problema a fost tratata cu ingaduinta pana acum 15-20 de ani, dar in conditiile dezvoltarii tehnico-stiintifice, pe de o parte, si a tendintei obtinerii unei rate cat mai mari a profitului, pe de alta parte, problema protejarii naturii a devenit o preocupare majora atat pentru oamenii de stiinta din diverse domenii cat si pentru oamenii politici.

Pe langa sursele majore de poluare accidentala petrecute in Italia, India sau Ucraina, exista activitati poluante curente si continue, mai agresive (poluari industriale).

Agentii poluanti afecteaza nu numai zona in care sunt produsi. De exemplu, degajarea pulberilor radioactive in urma accidentului de la Cernobal a afectat o mare parte din Europa. Dioxidul de carbon care rezulta in urma arderii combustibililor fosili afecteaza clima prin asa-numitul efect de sera.

Ploaia acida, rezultata din deversarea in atmosfera a noxelor industriale modifica echilibrul ecologic.

Efectul de sera

Se produce ca urmare a captarii de catre dioxidul de carbon ori alte substante aflate in atmosfera a radiatiilor ultraviolete.

Ploile acide

Au aparut pentru prima data in Scandinavia. Acum sunt o problema stringenta a majoritatii tarilor industrializate. Pestii dispar din lacuri, suprafetele cladirilor si statuile din marmura sunt corodate, padurile se usuca. in mod natural, apa de ploaie acida are un caracter slab acid, datorita reactiei sale cu dioxidul de carbon. Ploile acide sunt rezultatul reactiei oxizilor de sulf si de azot cu apa. Acesti oxizi se formeaza in diverse procese industriale, arderea combustibililor in centrale electrice, in motoarele cu ardere interna s.a.

Contributia acidului sulfuric la ploile acide este de 2/3, in timp ce contributia acizilor azotului este sub 1/3.

Combaterea poluarii atmosferice

Combaterea comporta trei etape:

- depistarea surselor de poluare;

- controlul analitic al acestor surse;

GeneralitatiSus

Chimicalele, fumul, poluarea, alergenii si alte pericole pentru sanatate au devenit obisnuite in mediul actual si uneori pot produce imbolnaviri. Poate unii sufera de dureri de cap misterioase care apar doar in weekend. Sau sufera de greata si de eruptii cutanate dupa ce s-au mutat intr-o casa nou construita. Aceste simptome pot fi cauzate de expunerea la toxine care se gasesc frecvent in case, locuri de munca si comunitati.

De exemplu: acele dureri de cap care apar doar in weekenduri pot fi un rezultat al unui cos de fum defectuos care emana monoxid de carbon. Folosirea unui semineu creeaza un curent de aer retrograd de gaze care pot cauza dureri de cap. Inlocuirea cosului de fum poate face ca durerile sa dispara.

Materialele de constructii folosite in casele noi-izolatia, adezivele pentru parchet, lemnul presat - emit formaldehida, care poate cauza greata si eruptii cutanate. De asemenea, hartia care formeaza suprafata exterioara a tapetului este un mediu excelent de crestere a mucegaiului. Expunerea la aceste mucegaiuri poate cauza probleme respiratorii si simptome asemanatoare alergiilor si pot provoca atacuri de astm.

Medicul sau pacientul pot sa nu stie care e cauza bolii sau aceasta poate fi confundata cu o alta problema. Factorii de mediu periculosi pot agrava sau produce o mare varietate de boli. O evaluare meticuloasa a mediului de lucru, de trai sau de joaca poate scoate la iveala adevaratii vinovati.

Cuprins articol

Generalitati Cauze Simptome Cum se poate stii daca simptomele sunt cauzate de un factor de mediu? Diagnostic Tratament Toxinele in mediul ambiant Astmul legat de cladire si sindromul casei bolnave Bacterii, virusi, si alti factori de contaminare biologici Produsele de gospodarie Azbestul Radonul Poluarea aerului din interior Poluarea aerului din exterior Medici specialisti recomandati CauzeSus Expunerea pe durate scurte si lungi la factori de mediu cum ar fi chimicalele, fumul, poluarea, alergenii sau alte toxine pot cauza boala de mediu. Chimicalele din fumul de tigara sunt recunoscute ca fiind o cauza de cancer pulmonar. Expunerea la azbest, un material de contructii folosit frecvent poate cauza tumori in seroase (foitele care captusesc cavitatile toracice si abdominale), cancer pulmonar si alte maladii.

Sobele cu lemne si alte instalatii de gaz incorect ventilate pot determina probleme respiratorii. Consumarea apei de la o fantana rurala contaminata cu pesticide sau solventi de la o fabrica din apropiere poate cauza cancer sau alte probleme neurologice. Inhalarea sporilor de la mucegaiuri care cresc pe materialele de constructie poate cauza probleme respiratorii si poate agrava astmul. Expunerea la diverse chimicale la locul de munca poate cauza sterilitate, mai ales la barbati.

De multe ori, nu se cunoaste faptul ca aceste expuneri determinau aparitia bolii. Nu se cunosc tipurile sau cantitatile de chimicale la care oamenii sunt expusi zi de zi, mai ales in cazul bolilor cu un debut lent, de cativa ani sau zeci de ani.

SimptomeSus Simptomele depind de factorul de mediu incriminat pentru aparitia bolii. Simptome frecvente includ durerile de cap, tusea, fatigabilitatea si greata. In unele cazuri, se poate ca pacientul sa nu aiba nici unul din aceste simptome o durata de cativa ani sau zeci de ani, pana cand maladia nu a progresat destul pentru a determina aparitia simptomelor. In alte cazuri, expunerea poate cauza reactii imediate de tip alergic, cum ar fi cea la contactul cu acarienii de praf, gandacii de bucatarie, polenul sau animalele de casa, care declanseaza crize de astm. De asemenea, simptomele pot aparea gradat si se pot inrautati pe masura ce expunerea se alungeste.

Pentru unii, locul de munca intr-o cladire cu o calitate proasta a aerului poate cauza dureri de cap, accese de tuse, ameteala, oboseala si greata. Cladirea poate avea o ventilatie improprie, determinad expunerea la gazele rezultate din fumul de tigara sau evaporarea produselor de curatat. Sau poate contine bacterii, mucegaiuri sau virusuri care s-au acumulat in sistemul de aerisire si in ductele de racire sau incalzire, in parchet, covoare, tiglele de la acoperis, sau in materialele izolatoare si care pot cauza febra, frisoane, dureri musculare, tuse si alte simptome respiratorii.

Simptomele bolii de mediu sunt dificil de diagnosticat si pot fi confundate cu alte probleme medicale. Daca se suspecteaza ca expunerea la aceste toxine sta la baza imbolnavirii este important ca pacientul sa discute suspiciunile cu medicul curant.

Cum se poate stii daca simptomele sunt cauzate de un factor de mediu?Sus Medicul sau pacientul pot sa nu stie ca maladia e legata de expunerea la un factor toxic decat daca simptomele nu dispar si apar in functie de locuri sau momente precise. E nevoie de o adevarata munca de detectiv din partea medicului si a pacientului pentru a pune diagnosticul unei boli de mediu. De exemplu, daca pacientul tine un jurnal al simptomelor, acesta poate descoperi ca simte senzatia de greata si de oboseala pe parcursul intregii saptamani lucratoare, dar se simte mai bine in weekenduri si in vacante.

Proasta calitate a aerului din cladirea unde se afla locul de munca, pe care unii o numesc "sindromul cladirii bolnave", poate fi suspectat ca fiind cauza bolii. Dar daca nu se discuta variatiile simptomatologiei cu medicul, va fi dificil pentru pacient sa faca singur aceasta corelatie.

Verificarea peretilor de acasa sau de la locul de munca pentru gasirea eflorescentei - o substanta alba sau cristalina care seamana cu un praf care se acumuleaza pe suprafata betonului, ghipsului sau a zidariei - poate fi un indicator initial bun al prezentei mucegaiurilor sau al umezelii care duce la formarea mucegaiurilor. Prelevarea unei probe de aer, prin care specialistii analizeaza o proba de aer din interiorul cladirii este o alta metoda de determinare a prezentei mucegaiurilor.

De multe ori a rezolva misterul nu este atat de simplu. Boli mult mai grave pot apare datorita unei expueri care a avut loc acum cateva zeci de ani. Se poate ca pacientul sa fi locuit intr-o zona poluata de desuri industriale sau a lucrat la remodelarea caselor vechi care contin azbest. Inainte de a vorbi cu medicul, pacientul ar trebui sa se gandeasca la istoricul sau personal, locuri de munca precedente, case in care a locuit si activitati din trecut.

DiagnosticSus Medicii si alti specialisti din domeniul sanitar pot sa diagnosticheze o boala de mediu prin prelevarea unui istoric personal de expunere la factori de mediu si consta intr-un set lung de intrebari despre locuinta, loc de munca, obiceiuri, ocupatii, stil de viata, familie si alte subiecte.

Raspunsurile pacientului pot sa identifice chimicalele sau alti factori de mediu daunatori la care pacientul a fost expus recent sau in trecut si pot ajuta medicul in luarea deciziei de a face teste specifice pentru a identifica cauzele bolii.

TratamentSus Tratamentul initial pentru boala de mediu include eliminarea sau reducerea expunerii la factorii care determina boala. De exemplu, una din cele mai eficiente cai de a imbuntati calitatea aerului este de a indeparta sursa de poluare. Sobele cu gaz pot fi modificate pentru a reduce emisiile. Se poate creste

cantitatea de aer proaspat care intra in casa, schimba cosul de fum si asigura ca hotele din bucatarie si baie sunt functionale. Tratamentul ulterior acestor pasi simpli variaza in functie de simptome, de cauza bolii si in functie de partea corpului afectata.

Efectele mucegaiurilor asupra sanatatii sunt cel mai bine tratate prin prevenirea si restrictionarea cresterii in continuare a mucegaiului. Mentinerea unui mediu uscat in incinta locuintei poate ajuta la restrictionarea cresterii in continuare a mucegaiului. Umididatea trebuie pastrata la mai putin de 50%. Desi aceasta poate fi dificil de realizat, e important sa se elimine expunerea la mucegaiurile care au infectat deja locuinta, locul de munca sau scoala copilului. Mucegaiurile pot fi indepartate de profesionisti si locatarul sau copilul nu trebuie sa se intoarca in aceasta cladire pana cand procesul de indepartare nu s-a definitivat.

Toxinele in mediul ambiantSus Poluarea aerului din interiorul cladirilor

Poluarea aerului din interiorul cladirilor poate sa afecteze oamenii acasa, la locul de munca sau chiar in locuri pe care acestia le viziteaza. E o sursa frecventa de boli respiratorii, inclusiv astmul, alergiile si a cancerului de plaman. Poate sa fie agravat in timpul iernii cand geamurile sunt inchise si aer mai putin curat poate sa circule.

Fumul de tigara

Una din cele mai frecvente si mai toxice cauze de poluare a aerului din incaperi e fumul de tigara. Fumul de tigara cauzeaza mai mult de 87% din cancerele de plamani, dupa parerea expertilor. Fumatul activ sau pasiv (inhalarea fumului) creste riscul de atac de cord si de accident vascular cerebral. Fumul de tigara e un amestec de mai mult de 4,700 compusi. Fumul de la capatul unei tigari care se stinge contine mai multe substante cancerigene decat fumul expirat de un fumator.

Daca cineva este nefumator si cei din jurul lui (ceilalti membri ai familiei sau colegii de serviciu) fumeaza, acesta ar trebui sa-i roage pe fumatori sa fumeze in zone bine ventilate sau izolate. Nu trebuie sa se fumeze in preajma copiilor in nici o circumstanta mai ales daca sunt alergici sau au astm. Copiii mici si bebelusii cu parinti fumatori au un risc mai mare de a face pneumonie sau bronsita si de a avea crize de wheezing (respiratie sueiratoare), de tuse sau sa expectoreze o flegma mai abundenta.

Fumatul cauzeaza intre 15000 si 300000 de infectii ale tractului respirator inferior in fiecare an la copii mai mici de 18 luni, ducand la 7500 pana la 15000 spitalizari. Copiii de fumatori au tendinta de a forma mai mult lichid in urechea interna, care poate cauza infectii ale urechii. Copiii mai mari pot avea o functie pulmonara mai redusa.

Copiii care au astm si sunt expusi la fumul de tigara au mai multe atacuri si simptomatologie mai severa. Fumul de tigara poate determina aparitia astmului la mii de copii. De exemplu, in ultimii 15 ani, numarul copiilor cu astm aproape ca s-a dublat, pentru acesta fiind incriminate cauze de mediu

Sobele cu lemne si instalatiile de incalzire cu gaz

Sobele cu lemne care nu sunt intretinute in mod corespunzator si ventilate pot emana gaze, care includ monoxid de carbon, azot, particule si hidrocarburi. Copiii din casele incalzite cu sobe de lemne au mai multe probleme respiratorii, conform statisticilor. Instalatiile de gaz, mai ales cand nu sunt bine ventilate sau cand sunt folosite ca o sursa de incalzire, pot produce nitrogen dioxid, care poate cauza

probleme respiratorii.

Daca soba de gaz are o flacara galbena, se poate ca acesta sa nu fie bine ajustata. Trebuie sa se ceara companiei de gaz sa ajusteze arzatoarele astfel incat varfurile flacarii sa fie albastre. Daca se planuieste cumpararea unei instalatii de gaz sau al unui aragaz, ar trebui cautat unul care sa nu foloseasca o flacara de aprindere.

Daca se foloseste o soba cu lemne, trebuie sa se asigure inchiderea usilor. Trebuie folosit doar lemn uscat, maturat. Nu trebuie ars sub nici o forma lemnul tratat cu substante chimice, cum ar fi placajul. Trebuie ca sobele sa fie prevazute cu cosuri de fum care trebuie inspectate in fiecare an.

Materiale de constructie

Expunerea la materiale de constructie, folosirea de produse pentru imbunatatirea casei si a textilelor pot cauza probleme de sanatate. De exemplu, placajul, materialele de izolatie adezivele pentru parchet si alte produse de gospodarie de forma aldehida, care poate sa cauzeze greata, probleme respiratorii, piele uscata sau inflamata si iritatia ochiului. Casele construite de curand si spatiile inchise ale caselor mobile pot fi o problema particulara.

Astmul legat de cladire si sindromul casei bolnaveSus Expertii au inventat noua denumire de sindrom al "casei bolnave" pentru a descrie simptomele acute care apar in cadrul timpului petrecut intr-o anumita cladire care nu pot fi explicate de o anumita boala sau cauza. Simptomele includ durerile de cap, tusea seaca, piele uscata sau cu mancarimi, ameteala, greata, dificultati in concentrare, oboseala, sensibilitate la mirosuri si iritatii ale ochilor, nasului sau gatului. Tipic, simptomele se reduc dupa parasirea cladirii. Ventilatia scazuta care impiedica aerul proaspat sa circule in interior poate fi o cauza a sindromului casei bolnave. Covoarele, adezivii, tapiteria, lemnul prelucrat, copiatoarele pesticidele si lichidele de curatat pot emana componente organice volatile (VOC), inclusiv formaldehide. Concentratia ridicata de VOC poate cauza cancer. Instalatiile de incalzire cu gaz si benzina, cuptoarele cu lemne, semineele si cuptoarele cu gaz pot produce monoxid de carbon si dioxid de nitrogen. Sursele externe de chimicale pot de asemenea sa cauzeze sindromul casei bolnave. Noxele de la masini si camioane, emanatiile din canalele de aerisire pot patrunde intr-o cladire prin aerisiri.

Astmul legat de cladiri este in schimb termenul folosit cand simptomele unei boli diagnosticate pot fi legate direct de contaminarea din aerul dintr-o cladire. Simptomele includ tuse, sufocari, respiratie dificila. Parasirea cladirii nu duce neaparat la o imbunatatire imediata a starii de sanatate.

Bacterii, virusi, si alti factori de contaminare biologiciSus Bacteriile, mucegaiurile si virusurile se pot inmulti in apa statuta care se acumuleaza in umidificatoarele de aer, in tevile de drenarea apei sau unde apa se colecteaza in parchet, tiglele de la acoperis si materiale izolatoare. Febra cauzata de aparatele de aer conditionat este o boala cauzata de toxinele din microorganismele care cresc in sistemele de racire sau incalzire din cladiri dar pot fi gasite si in sistemele similare din case.

Legionella pneumophila este o bacterie care creste in casa si care cauzeaza leginelloza. Aproximativ 8.000 pana la 18.000 de oameni se infecteaza anual de la aparatele de aer conditionat, dusuri, de la locurile de munca, spitale, case sau spatii publice. Parul de animale, polenul, acarienii de praf, mucegaiurile, urina de soarece sau de sobolan sunt

alergene care determina aparitia astmului, rinitei alergice si a altor probleme pulmonare.

Simptomele bolii cauzate de materiale contaminate biologic includ: stranutul, ochi care lacrimeaza, dispnee (respiratie dificila) letargie, ameteala si probleme digestive. Desi studiile au fost neconcludente pana acum, dovezile cum ca expunerea la alergeni din interiorul casei cum ar fi mucegaiurile in timpul copilariei pot duce la reactii alergice persistente se acumuleaza. Alergiile la mucegaiuri pot sa inrautateasca atacurile de astm sau sa cauzeze simptome asemanatoare astmului.

Pastrarea curateniei in casa si pe cat mai putin prafuita posibil poate ajuta la reducerea alergenilor. Exista mai multe metode de a controla praful si acarienii de praf, cum ar fi spalarea asternuturilor si a saltelelor in apa fierbinte si eliminarea draperiilor, care colectionaeaz praf. In mod similar, sunt mai multi pasi care se pot face pentru a controla parul de animale si alti alergeni proveniti de la animalele de casa.

Gurile de aerisire instalate in bai si bucatarii pot ajuta la eliminarea umezelii. Cand materialele de constructie a cladirilor moderne se umezesc, ele devin un mediu ideal pentru cresterea mucegaiurilor, care pot inrautati astmul si pot cauza si alte simptome respiratorii. Ventilarea podurilor si a spatiilor inguste si pastrarea unei umiditati in incaperi de sub 50% pot preveni acumularea umezelii pe materialele de constructie.

Exista si alte metode de a controla mucegaiurile din interioare, cum ar fi prevenirea scurgerii apei prin pereti, indepartarea materialelor umezite, pastrarea lemnului de foc in afara incintei si folosirea unei substante care sa absoarba umezeala in timpul vremii prea umede.

Instalatiile de umidificare a aerului trebuie pastrate curate si umplute in fiecare zi cu apa proaspata. Parchetul si materialele de constructii umezite pot adaposti si ele mucegaiuri si bacterii. Pentru ca este dificila indepartarea mucegaiurilor si bacteriilor, cel mai bine e sa se previna aparitia acestora prin indepartarea din casa a oricaror materiale pe care acestea se pot dezvolta.

Produsele de gospodarieSus Multe din produsele de gospodarie folosite pentru curatenie sau pentru petrecerea timpului liber pot contine substante chimice potential daunatoare.Unele pot fi toxice si in doze suficient de mari pot cauza probleme respiratorii, oculare, ameteala, probleme vizuale si pierderi de memorie. Una din cele mai eficiente metode de protectie impotriva acestor efecte este respectarea instructiunilor de folosire de pe eticheta.

Cand se folosesc produse de curatenie sau alte produse, trebuie ca geamurile din incaparea respectiva sa fie larg deschise sau sa existe o gura de ventilatie corespunzatoare.Produsele chimice pentru gospodarie nu trebuie sa fie amestecate sub nici o forma, cum ar fi cele care contin clor si cele care contin amoniac. Unele amestecuri pot crea gaze toxice care pot fi fatale.

Trebuie acordata o atentie deosebita produselor care contin clorura de metilen, care includ spraiuri de vopsea, substante pentru indepartarea adezivilor si spraiurile de vopsea cu aerosoli. Daca se folosesc aceste produse, acestea ar fi bine sa se foloseasca afara sau sa existe o ventilatie foarte buna.

Trebuie evitata expunerea la benzen, care poate cauza cancer. Benzenul se gaseste in fumul de tigara, in combustibil si in vopseluri si in fumul de esapament. De asemenea, se mai gaseste in cantitati mai mari in hainele proaspat curatate chimic. Materialele curatate chimic emit percloroetilena (tetracloroetilena).

Daca hainele proaspat curatate chimic emana un miros puternic cand sunt luate de la curatatorie, e posibil sa nu se fi uscat suficient si sa contina cantitati mari din aceasta substanta. Trebuie astfel sa fie lasate afara, ca sa se usuce bine. Ar trebui de asemenea gasita o curatatorie care sa nu foloseasca produse atat de toxice. AzbestulSus Azbestul este un material izolator care era folosit in mod frecvent in anii 1950 si 1970 pentru izolarea fonica si pentru a acoperi tavanele si podelele, tevile cu apa si tevile de incalzire. Daca e intr-o conditie buna, nu prezinta un pericol pentru sanatate, dar in momentul in care devine friabil sau sfaramicios, fibrele de azbest pot fi eliberate in aer. Inhalarea de fibre de azbest poate cauza cancer pulmonar, azbestoza (cicatrizarea tesutului pulmonar) sau mezotelioame.

RadonulSus Radonul este un gaz incolor, inodor si radioactiv care poate patrunde in casa prin crapaturile din peretii sau podelele de beton si prin tevile de drenaj din podele. Cea mai comuna sursa de radon e uraniul care exista in mod normal in unele terenuri pe care au fost construite case. Problemele apar cand concentratiile de radon cresc in interiorul caselor sau a cladirilor. Atat casele vechi cat si cele noi au probleme cu radonul daca nu au o fundatie.

Expunerea la radon e a doua cauza de cancer pulmonar (fumatul e prima cauza ca frecventa). Riscul de cancer asociat expunerii la radon si la fumul de tigara e de 12 ori mai mare la fumatori decat la nefumatori.

Poluarea aerului din interiorSus Felul in care oamneii reactioneaza la poluantii din interiorul incaperilor depinde de varsta, starea de sanatate si sensibilitate la unele substante chimice sau factori de poluare biologici, cum ar fi bacteriile. Tratamentul poate fi simplu, prin indepartarea si limitarea expunerii la toxinele de acasa. In unele cazuri, boli grave, cum ar fi cancerul, boli cardiace sau boli respiratorii se pot dezvolta dupa expunerea pe termen lung si in mod repetat. Cand e vorba de expuneri pe termen atat de indelungat, tratamentul poate fi complex si extensiv, in functie de tipul de boala.

Poluarea aerului din exteriorSus Aerul poluat provine din mai multe surse. Iata cele mai frecvente surse:fabricile, masinile, autobuzele, camioanele, focurile neontrolate si praful. Aerul murdar e un pericol atat pentru sanatate, cat si un distrugator al recoltelor, copacilor, apei si al animalelor. Sunt descrise sapte componente ale poluarii aerului:

Ozonul Ozonul este un gaz care exista atat la nivelul solului cat si la kilometrii deasupra pamantului. Este produs de o reactie chimica intre oxizii de azot si compusii organici volatili in prezenta caldurii si a radiatiei solare. Ozonul "bun" se formeaza in mod natural la 10-30 de mile deasupra solului. Aici, in stratosfera, formeaza un strat protector impotriva razelor daunatoare ale soarelui. La nivelul solului exista ozonul "rau" (smogul). Gazele de esapament de la autovehicule, emisiile de gaze industriale, vaporii de benzina si solventii chimici sunt sursele majore de oxizi de azot si de compusi organici volatili. Prin adaugarea in ecuatie a razelor solare, a caldurii se pot forma cantitati daunatoare de ozon. Datorita caldurii, ozonul de la nivelul solului este un poluant din timpul verii care poate fi periculos, mai ales pentru cei cu probleme respiratorii.

Problemele includ:

- iritatia plamanilor care cauzeaza inflamatia - tusea, episoadele de wheezing (respiratie suieratoare), dureri la inspirul profund si dureri la miscarile respiratorii din timpul exercitiilor fizice - afectarea permanenta a plamanilor datorata expunerii repetate - agravarea astmului, susceptibilitate crescuta la pneumonii si bronsite, capacitate pulmonara scazuta.

Particulele

Particulele au in compozitia lor praf, fum, carbune si particule lichide gasite in aer. Ele provin din numeroase surse, cum ar fi vehiculele, fabricile, santierele de constructii, drumuri nepavate si lemne care au ars. Alte particule se formeaza cand gazele din arderea combustibilelor reactioneaza cu vaporii de apa si cu radiatia solara. Aceasta poate rezulta din arderea combustibilelor de vehiculele motorizate, din fabrici si centrale energetice.

Particulele din aerul respirat pot cauza: - agravarea astmului - tuse si respiratie dificila si dureroasa - bronsita cronica - scaderea functiei pulmonare - iritatii ale ochilor, nasului si gatului.

Monoxidul de carbon In orasele cu un trafic intens, majoritatea monoxidului de carbon eliberat in aer provine de la gazul de esapament. Mai provine de asemenea din procesele industriale, arderea lemnului si focurile din padure. Sursele din interior includ fumul de tigara si instalatiile de incalzire. Monoxidul de carbon scade capacitatea organismului de a transporta oxigen la tesuturi si organe, cum ar fi inima si creierul. Este periculos mai ales pentru cei cu probleme cardiace. Monoxidul de carbon poate fi fatal celor expusi la concentratii foarte mari ale acestuia.

Cei care prezinta intoxicatie cu monoxid de carbon au urmatoarele simptome: - dureri de cap, iritablitate sau pierderea cunostintei - dificultati in desfasurarea lucrului, a invatatului sau la indeplinirea unor sarcini complexe - agravarea problemelor coronariene, cum ar fi angina, insuficienta cardiaca si boala coronariana ischemica.

Bioxidul de Nitrogen (azot)

Cand este amestecat cu alte particule din aer, bioxidul de azot poate fi vazut ca un strat rosiatic sau maroniu asezat deasupra multor asezari urbane. Bioxidul de azot este unul din oxizii de azot, un grup de gaze foarte reactive care contin cantitati variate de azot si de oxigen. Oxizii de azot cauzeaza mai multe probleme, cum ar fi : - probleme respiratorii care se asociaza cu ozonul de la nivelul solului - ploaia acida, care se formeaza cand oxizii de azot si bioxidul de sulf reactioneaza cu alte substante din aer si formeaza acizi; acestia cad pe sol sub forma de ploaie, zapada, particule uscate sau ceata - substante chimice toxice: oxizii de azot se amesteca cu substante organice comune sau chiar cu ozonul care pot cauza mutatii biologice - afectarea vizibilitatii: bioxidul de azot si particulele de nitrati blocheaza transmiterea luminii si reduc vizibilitatea in zonele urbane.

Dioxidul de Sulf

Aceste gaze se formeaza cand combustibilul care contine sulf este ars. Exemple sunt arderea carbunelui si uleiului, procesele de extragere a benzinei din ulei sau cand metalele sunt extrase din minereu. Mai mult de 13 milioane de tone de bioxid de sulf pe an sunt emise in aer de aparatura electrica, mai ales cele care ard carbune. Alte surse sunt reprezentate de industriile care extrag metale din minereu, carbune sau care folosesc uleiul spre ardere sau cu alte scopuri, cum ar fi rafinariile de petrol sau industriile de procesare a metalelor.

Bioxidul de sulf cauzeaza: - probleme de sanatate pentru cei care sufera de astm sau de boli cardiace - ploi acide - afectarea padurilor si a recoltelor - afectarea pestilor in lacuri sau in rauri.

Plumbul

Benzina care contine plumb era considerata sursa principala de plumb din aer, dar pentru ca acest tip de benzina a fost interzisa, sursa principala de plumb sunt industriile care proceseaza metalul, mai ales topitoriile de plumb. Plumbul poate cauza probleme serioase de sanatate care includ: - afectarea rinichilor, ficatului, nervilor si a altor organe - poate sa cauzeze osteoporoza si probleme ale sistemului reproductiv - expunerea excesiva poate sa determine aparitia convulsiilor, retardul mintal, tulburari de comportament, pierderi de memorie si tulburari de dispozitie - cantitati mici de plumb pot determina afectare cerebrala si nervoasa la copiii mici si la feti, care pot avea probleme de invatare sau un IQ scazut - hipertensiune arteriala si o crestere a afectarii cardiace -anemie.

Pesticidele Expunerea la pesticide se poate realiza prin pesticidele agricole reziduale care se gasesc in mancare sau in produse de gospodarie sau industriale folosite pentru controlul rozatoarelor, insectelor sau a termitelor si de la dezinfectante si fungicide. Cele mai probabile feluri in care o persoana e expusa sunt prin ingerarea de pesticide in cantitati mici din mancare sau prin contactul direct cu suprafetele (plante, sol sau alte structuri) pe care au fost folosite pesticide.

Daca nu sunt folosite corespunzator, atat pesticidele de la locul de munca cat si de acasa pot fi periculoase. Expunerea la concentratii mari de pesticide poate cauza dureri de cap, ameteala, contractii musculare, greata, slabiciune si senzatia de gadilare. Unii experti cred ca unele pesticide pot cauza cancer sau afectare hepatica sau a sistemului nervos central. Expunerea la pesticide in timpul sarcinii este asociata cu pierderea sarcinii, moarte fetala si cancere timpurii ale copilului, cum ar fi leucemia acuta limfoblastica (LAA).

Folosirea in interiorul incintelor a pesticidelor creste riscul copiilor de a face tumori cerebrale, LAA sau defecte congenitale. Copiii se pot otravi cu pesticidele depozitate in casa, astfel incat acestea ar trebui tinute unde sa nu fie la indemana acestora. Pentru lucratorii din agricultura, expunerea la pesticide a fost asociata cu un risc crescut de limfom non-Hodgkin.

Medici specialisti recomandatiSus Daca cineva considera ca are semnele de boala de mediu, ar trebui mai intai evaluate simptomele. Daca acestea sunt severe (de exemplu exista probleme cu respiratia) sau s-au ingerat produse chimice folosite in gospodarie sau exista suspiciunea ca exista o scurgere de monoxid de carbon in casa trebuie sunat imediat la serviciul de urgenta.

In alte conditii, ar trebui apelat la: - medicul de familie - medic de medicina interna sau un pediatru - medic de medicina muncii sau un specialist in sanatatea mediului, clinica regionala care sa fie membra a Asociatiei Clinicilor Ocupationale si de Mediu.

Un istoric al expunerii poate fi util pentru medic, pentru a identifica cauza bolii.

OMS: Poluarea reduce aproape cu un an durata de viata a europenilor Mai mult de 80% dintre europeni respira aer al carui nivel de poluare depaseste limitele admise, trage un semnal de alarma biroul regional al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

In medie, aerul poluat scade cu 8,6 luni durata de viata a unui cetatean european, atrage atentia OMS, in baza unui studiu cu privire la efectele poluarii, ale carui rezultate subliniaza necesitatea unor politici nationale mai eficiente in domeniu.

Autorii studiului, realizat sub auspiciile OMS, afirma ca expunerea pe termen lung la particulele fine (PM2.5), poate provoca ateroscleroza, complicatii in timpul nasterii si boli respiratorii la copii.

Intr-o analiza cu date factice privind impactul poluarii aerului asupra sanatatii umane, se mentioneaza de asemenea o posibila legatura intre poluare si dezvoltarea neurologica, functiile cognitive si diabet.

Potrivit Centrului de informare al ONU, autorii studiului recomanda tarilor din Europa elaborarea unor noi norme pentru concentratia medie de ozon, subliniind totodata necesitatea unor noi standarde OMS pentru concentratia de dioxid de azot (NO2) - un gaz toxic, produs in urma arderii pentru generarea energiei termice si a combustiei la motoarele unor automobile. mai mult

Sambata, 02 Februarie 2013, ora 21:05 1 comentariu Alte articole despre: poluare reduce durata viata, poluarea dauneaza sanatate

Fapte incredibile despre poluare - (Partea I) In afara de faptul ca ne otraveste viata, poluarea produce un dezechilibru in intregul mediu atat de

armonios al naturii, cu efecte dezastruoase, atat asupra animalelor, cat si a vegetatiei. Clima resimte si ea consecintele.

Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat. Studiul si impiedicarea poluarii au devenit o ramura importanta a stiintei, o preocupare majora a cercetatorilor si expertilor in domeniu.

Pentru publicul larg insa nu este lipsit de importanta sa ia cunostinta de curiozitatile unor fapte la care nu ne-am fi asteptat, dar care s-au constatat a fi realitati, poate amuzante la prima vedere, dar tragice in fondul lor - noteaza portalul kabanik, prezentand mai multe exemple:

* In India, mor uneori pana la o mie de copii pe zi, ca urmare a diareei si altor boli provocate prin consumul apei contaminate. Este de retinut ca adultii sunt relativ mai rezistenti la acesti factori agresivi, in fata carora organismul si-a creat o relativa imunitate de-a lungul vietii.

* Americanii cumpara peste 29 milioane recipienti cu apa plata pe an. Pentru realizarea lor, industria consuma 17 milioane barili de titei, cantitate suficienta pentru alimentarea cu carburanti a unui milion autoturisme timp de un an, la un consum mediu.

* Dintre recipientii rezultati dupa consumul apei plate, numai 13% sunt reciclati. Descompunerea in natura a celorlalti dureaza cel putin un secol, iar uneori mai mult timp. Daca recipientii sunt arsi, substantele nocive,... mai mult

Duminica, 02 Decembrie 2012, ora 23:41 7 comentarii Alte articole despre: poluare mediu, efecte poluare, copii morti poluare, deseuri poluare efecte

Bolile infectioase, o amenintare si in secolul XXI Traim intr-un secol dominat de explozia bolilor cronice si a cancerului. In acest context, bolile infectioase par a nu mai fi o amenintare. Insa, din pacate, lucrurile nu stau deloc asa.

Institutul de Medicina din SUA a remarcat o tendinta ingrijoratoare: numarul agentilor infectiosi este in crestere (virusul West Nile, hantavirusul, variola maimutei etc). Pe de alta parte, boli considerate aproape eradicate, cum sunt rujeola, oreionul, tusea convulsiva, malaria, au aparut din nou. Raspandirea tuberculozei si a bolilor cu transmitere sexuala, proces ce parea tinut sub control, cunoaste din nou o accelerare, aflam din Repli.net.

Potrivit specialistilor, principalul motiv al acestei tendinte ascendente in ceea ce priveste bolile infectioase este schimbarea modului nostru de viata. Iata cateva aspecte caracteristice secolului XXI, care il fac pe om mai vulnerabil in fata agentilor infectiosi:

- Utilizarea neglijenta a antibioticelor, un proces foarte raspandit in Europa, permite dezvoltarea unei rezistente a bacteriilor. Agentii infectiosi se adapteaza la mediu si evolueaza rapid, devenind rezistenti la tratamente. Acest proces este accelerat si de utilizarea excesiva a antibioticelor in cresterea pasarilor si animalelor din marile ferme.

- Oamenii devin mai sensibili la infectii, deoarece slabesc mecanismele de aparare a organismului. Acest lucru poate fi cauzat de mostenirea genetica, alte boli, poluarea mediului, malnutritie etc.

- Calatoriile... mai mult

Marti, 02 Octombrie 2012, ora 23:11 4 comentarii Alte articole despre: amenintare boli infectioase, boli infectioase secol 21, virusul West Nile, malaria in Europa, incalzire globala boli infectioase

Cum afecteaza poluarea plamanii copiilor Copiii si tinerii care cresc intr-un mediu poluat sunt afectati din punct de vedere al sanatatii, deoarece lipsa aerului curat nu permite plamanilor sa se dezvolte la capacitatea normala, releva un studiu din SUA.

Plamanii se dezvolta cel mai mult la tineri intre 10 si 18 ani. La varsta majoratului fetele au plamanii complet dezvoltati, iar baietii trebuie sa mai astepte cativa ani pentru a atinge capacitatea pulmonara maxima. Functia pulmonara ramane stabila in timpul vietii de adult si se diminueaza la persoanele in varsta, informeaza Familiprix.

Cercetatorii americani au incercat sa evalueze efectele poluarii in procesul de maturizare al plamanilor. Aproape 2.000 de copii au fost urmariti de la varsta de 10 ani pana la cea de-a 18-a aniversare, in 12 comunitati din sudul Californiei. Au fost masurate nivelul capacitatii pulmonare, cat si nivelul poluarii din orasele in care locuiau copiii.

Este vorba de cel mai lung studiu efectuat pana astazi, prin care s-a incercat sa se dovedeasca efectele poluarii asupra sanatatii copiilor.

Capacitate pulmonara scazuta

Rezultatele studiului au demonstrat ca tinerii care au trait intr-un mediu foarte poluat se confrunta cu un risc de cinci ori mai mare de a avea o capacitate pulmonara scazuta, comparativ cu cei de aceeasi varsta, care locuiesc in zone mai putin poluate. Capacitate pulmonara scazuta inseamna ca persoana respectiva are cel mult 80% din capacitatea pulmonara normala pentru varsta respectiva.

Desi... mai mult

Miercuri, 21 Martie 2012, ora 17:49 Alte articole despre: poluare sanatate, efecte poluare copii, copii efectati poluare, poluare plamani, boli poluare

Poluarea si saracia ne omoara mai "eficient" decat razboaiele si bolile Se estimeaza ca numarul de decese provocate de saracie in ultimii 20 de ani- si e vorba de saracie care ar putea fi prevenita - e mai mare decat cel cauzat de toate razboaiele, revolutiile, crimele, accidentele si sinuciderile din secolul XX.

Din 1990, de cand a avut loc Summitul Mondial pentru Copii, la care s-a promis eradicarea saraciei,au murit mai multioameni de pe urma saraciei decat au murit in toata istoria lumii de tipurile de moarte mentionate mai sus. Un milion de copii mor in fiecare an de saracie.

Se considera ca afectiunile noastre de sanatate sunt provocate de boli, cand, de fapt, toxinele si poluatorii din mediu sunt responsabili pentru majoritatea afectiunilor. Poluarea afecteaza sanatatea a mai mult de 100 de milioane de oameni, scazandu-le speranta de viata cu 13, ani in medie.

Avand in vedere ca plumbul, mercurul, cromul, pesticidele si toate celelalte toxine si poluanti sunt

create de noi, oamenii sunt direct responsabili, prin actiunile lor, de majoritatea nenorocirilor, ceea ce inseamna ca tot ei ar putea actiona pentru a scapa de acestea.

Citeste mai mult despre Poluarea si saracia ne omoara mai eficient decat razboaiele si bolile pe Think Outside The Box. mai mult

Marti, 06 Decembrie 2011, ora 18:21 Alte articole despre: poluare boli, saracie mortalitate, cauze mortalitate

Zgomotul de la munca dubleaza riscul bolilor de inima Munca intr-un mediu poluat fonic, cum e cazul fabricilor, dar nu numai, dubleaza riscul de boli de inima, arata un studiu recent.

In cazul tinerilor fumatori, pana in 50 de ani, riscul este chiar mai mare, de 4 ori mai mare, avertizeaza raportul publicat in British Medical Journal, citat de Daily Mail.

Echipa de cercetatori din SUA a monitorizat 6.000 de angajati pe o perioada de 5 ani, atat oameni care lucrau intr-un mediu extrem de galagios, cat si persoane care lucrau in birouri linistite.

S-a descoperit ca poluarea fonica reprezinta un stres major pentru organism, care, pentru a se calma, apeleaza la tigari sau gustari deloc sanatoase mult mai des decat cei care lucreaza intr-un mediu linistit.

In cazul celor care deja sufera de boli ale inimii, stresul dat de mediul de lucru galagios poate duce nu numai la dureri in piept si chiar la atac de cord. mai mult

Miercuri, 06 Octombrie 2010, ora 11:46 Alte articole despre: mediu munca boli, galagie munca sanatate, poluare fonica boli, boli inima zgomot

Sinuciderile, cauzate de astm si poluare? Aerul poluat si simptomele astmului cresc riscul sinuciderii, arata doua studii realizate in Asia.

Potrivit cercetatorilor din Taiwan, una din 14 sinucideri care au loc in randul tinerilor este cauzata de astm, o afectiune care se intalneste in 10% dintre copii, conform Reuters.

In cadrul cercetarii, au fost urmariti, timp de 12 ani, 163.000 de elevi, aratandu-se ca simptomele astmului au dublat predispozitia la suicid.

Tocmai de aceea, spun oamenii de stiinta, in cazul pacientilor cu boli cronice ar trebui sa se verifice daca nu cumva exista si depresie, deoarece starea proasta a sanatatii merge de obicei mana in mana cu problemele psihologice.

In realizarea celui de-al doilea studiu au fost analizate 4.000 de cazuri de sinucidere din 7 orase mari din Coreea de Sud, descoperindu-se ca poluarea poate mari predispozitia catre suicid chiar si cu 10%. In Coreea de Sud, 23 din 100.000 de oameni se sinucid. mai mult

Joi, 15 Iulie 2010, ora 19:13 1 comentariu Alte articole despre: poluare astm sinucidere, predispozitie suicid, boli sinucidere

Ce boli poate provoca incalzirea globala

In ultimii ani s-a tot vorbit despre incalzirea globala pe care o suporta planeta noastra si despre consecintele acesteia, iar specialistii sunt din ce in ce mai preocupati de acest subiect.

Intr-un nou raport, publicat de catre Environmental Health Perspectives and the National Institute of Environmental Health Sciences (NIEHS), citat de health.msn.com, au fost identificate noua probleme de sanatate care au aparut la oameni sau vor aparea din cauza incalzirii globale.

1. Astm, boli respiratorii, alergii

Atat precipitatiile abundente si frecvente, cat si seceta si praful care rezulta in urma ei duc la astfel de probleme respiratorii. Evita macar sa faci greseli uzuale in ce priveste alergiile, cum ar fi sa iei anumite medicamente inainte sa stii la ce esti alergic.

Topul speciilor amenintate de incalzirea globala

2. Cancer

Gradul de poluare a aerului, din ce in ce mai mare, cauzat predominant de combustibilii fosili (petrol, carbune, gaze naturale), precum si inundatiile si cresterea nivelului marii sporesc riscul aparitiei cancerului la plamani ori a altor boli de plamani precum si riscul de afectiuni cardiovasculare. Evita sa folosesti pesticide.

3. Boli cardiovasculare

Stresul termic si aerul poluat pot duce la agravarea acestor boli. Este nevoie insa de mai multe cercetari in acest sens, pentru a se stabili cat de mult afecteaza temperaturile extreme si schimbarea calitatii aerului. Incearca sa renunti la tot ce iti polueaza aerul in... mai mult

Duminica, 04 Iulie 2010, ora 14:17 12 comentarii Alte articole despre: boli incalzire globala, efecte incalzire globala

Poluarea si afectiunile pe care le provoaca O problema tot mai des intalnita in zilele noastre este aceea a poluarii. Echilibrul natural al gazelor atmosferice, care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic si astfel tot mai multe persoane au inceput sa aiba afectiuni cauzate de poluare.

Problema raportului dintre om si mediul inconjurator nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omul cu spiritul sau creator nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a inceput o opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.

Bolile cauzate de poluare sunt din ce in ce mai diverse de la simple alergii care pot degenera in astm bronsic pana la infectii sau tumori canceroase. Cei mai expusi la aceste boli sunt copiii care sufera din ce in ce mai des de bronsita, laringita, faringita, amigdalita, traheita, pneumonie, sinuzita sau astm.

Daca tusim din ce in ce mai des, stranutam sau avem diferite exeme pe piele este clar ca poluarea incepe sa ne afecteze organismul.

Desi poluarea este de mai multe feluri, cea mai periculoasa si de intalnita este cea industriala. Si poluarea fonica este cauzatoare de afectiuni in special ale aparatului auditiv.

Studiile arata ca in 2007 au fost diagnostigate zeci de persoane cu tumori maligne ale buzei, cavitatii bucale, traheei si bronhiilor.