Pregătirea formelor de tipar

şi prezentarea grafică:

S.C. Editura Diana Press SRL

M. N. ILIESCU

CELE SAPTE MINUNI,ALE LUMII(VECHI SI NOI),

Dat la cules: 15.07.07Bun de tipar: 21.11.07

Coli edit. 3,75; coli tipo. 7,50Format finit: 13/20 cm.Hârtie offset de 70 gr.lmp.

Coperta pe carton cretat de 300 gr.lmp.Anul apariţiei: 2007Tirajul: 500 exemplare

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a RomânieiILIESCU, M. N. 'Cele şapte minuni ale lumii / M. N. Iliescu. - Bucuresti'

România Press, 2007. ' ,Bibliogr.ISBN 978-973-8236-76-9

Notă asupra ediţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Prefaţă .. , ,................. 7Introducere sau reprezentarea voinţei umaneîmpietrită în minunile lumii ., . . .. . ...•........ , 9

Marea Piramidă de la Gizeh ,............. 12Piramidele 12Mumificarea şi mumiile 25Mormântul ,................... 31Piramidologia . . . . .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34

Grădinile suspendate din Babilon 36Scriitorii vechi despre Babilon. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38

Farul din Alexandria , , 43Alexandria - locul de unde vinînceputul şi sfârşitul ,. ..:.................. 46

Colosul din Rodos , . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49Templul Zeiţei Artemis din Efes . ,. . . . . . . . . . . . . . . . . . 53Artemis ... , .... ' ,.................... 56

Mausoleul din Halicamas 58Statuia lui Zeus din Olimpia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61Zeus o o o o. . . 64Fidias oo o. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . 66

Cele 7 noi minuni ale lumii modeme . oo .... oo . o . . . . . 79Peste 100 milioane voturi pentru desemnarea

celor 7 noi minuni ale lumii modeme o o, .. , 817 - cifră divină. o ..... o .. . ooo ... o o " . . . 83Date matematice. geodezice şi astronomice

cunoscute egiptenilor o . o o o o o .. o 86Bibliografie generală o o , o : o 101Anexă: ilustraţii o .. o o o . . .. 104

Druck / TiparSoc. RCR-PRINT S.R.L.

Legătorie de artăTel.IFax: +4021/242.03.13Bdul. Dimitrie Pompei 10Sector 2, Bucureşti

PRINTED IN ROMANIA

v

NOTA ASUPRA EDITIEI,v

PREFATA,

Ca orice carte ce se referă la minunile lumii şi aceasta de-oaveţi în faţă este, într-o măsură mai mare sau mai mică, o recitireşi o rescriere, pornind de la surse consacrate în timp. Un mic şinecesar compendiu de amintiri.Minunile lumii, în număr de şapte, n-au binevoit a avea grija

să se păstreze intacte până azi (cu excepţia marii piramide de peplatoul Gizeh) decât în textele scriitorilor antici. Şi dânşii, uneori,se inspiră unii de la alţii şi scriu despre lucruri pe care nu le-auvăzut. De pildă, chiar textul atribuit grecului Filon (Philon) dinBizanţ - un fel de inspector al Ghidului "Michelin", ce acordăstele în funcţie de confort şi servicii hotelurilor şi restaurantelor- pierdut astăzi, număra printre minuni zidurile Babilonului,înlocuite de diferiţi arhitecţi, geografi şi istorici celebri, încă dinantichitate, prin Farosul din Alexandria. Însăşi atribuirea tratatuluiunde au fost descrise pentru întâiaşi dată cele şapte minuni ale lumiivechi se pare că-i nejustificată.Cartea de faţă este împărţită, cum era şi normal, în şapte capitole

ce prezintă câte una dintre cele tot atâtea minuni. Fiecare capitolconţine în partea introductivă un set din datele cele mai impor-tante privitoare la structura respectivă: localizare, istoria construc-ţiei, descriere. Acestea sunt urmate de câte o secvenţă suplimentarăalcătuită fie din citate din vechii autori, fie de consideraţii tehnice,fie de câteo chestiune specială ce are atingere cu subiectul,făcându-1 mai agreabil. Cifrele de la sfârşitul textelor trecute întreparanteze se referă la numărul curent al bibliografiei.Fiecare capitol este însoţit de câte o reprezentare fante zistă din

secolul XVII a structurii respective iar la sfârşit volumul conţineo bibliografie comentată. (M.N.I.)

o carte este o carte şi rămâne aşa. Revăzută şi adăugită esteiarăşi un nou obiect. Chiar şi atunci când apare într-o nouăprezentare, când apare ca o nouă carte.Între timp, "minunile au fost luate la întrebări, puricate şi

drămăluite prin internet. Nu împărtăşim opinia unui cărturar francezpentru care internetul reprezintă "les egout du monde", darconsiderăm că prin acest mijloc sau prin sms nu poate ieşi decâtun fel de top săptămânal. Oricum rezultatul acestei anchete eraprevizibil, cu atât mai mult cu cât circulau mai multe liste diversecu aşa-zise minuni "uitate, moderne sau naturale",

MINUNI UITATE:Marele Zid Chinezesc; Oraşul Inca de la Macchu Picchu,Peru;

Colosseumul din Roma; Mont-Saint-Michel în Normandia,Franţa; Partenonul din Atena; Cetatea de la Petra, lordania; TajMahalul din Agra, India; Statuile Moai din Rapa Nui (InsulaPaştelui), Chile; Templele de la Abu Simbel. (Egipt), Angkor(Cambodgia), Tenochtitlan (Mexic), Borobudur (Indonezia), Tikal(Guatemala); Stonehenge, Anglia; Turnul din Pisa, Italia; SalaTronului de la Persepolis, Iran.

MINUNI ALE LUMII MODERNE:Turnul Ceasului (Big Ben) din Londra, Anglia; Turnul Eiffel

din Paris, Franţa; Empire State Building din New York, GoldenGate Bridge din San Francisco, Statuia Libertăţii din New YorkCity, Mount Rushmore National Memorial din Dakota de Sud,toate în SUA; Canalele Panama şi Suez (Egipt); Opera din Sydney,Australia; Statuia lui Cristo Redentor din Rio de Janeiro, Brazilia;Barajul de la Assuan, Egipt.

MINUNI NATURALE:Everestul din Nepal; Kilimanjaro din Tanzania şi Fuji din

Japonia; Marele Canion din Arizona, SUA; Marele Recif-barierăde Corali din Australia; Cascadele Victoria (dintre Zambia şiZimbabwe), Angel (în Venezuela), Niagara (între statele Ontario,Canada şi New York, SUA) şi Iguafu (dintre Brazilia şiArgentina); Insula Krakatoa din Indonezia.

INTRODUCERESAU REPREZENTAREA VOINTEI UMANE,

ÎMPIETRITĂ ÎN MINUNILE LUMII

Să ne fi scăpat vreuna? Nu credem. Oricum vom reveni asupralor.Între legendă şi avangardă, minunile rămân la locul lor şi noi

nu facem altceva decât să le inventariem si să le ambalăm într-un. ,

dosar de lectură. Şi cine poate şti care este cu adevărat marea şiincomensurabila minune de pe acest Pământ? Poate Pământulînsuşi, poate aerul, poate apa, poate viaţa sau focul, sau roata. Saucuvântul, sau iubirea!Numai DUMNEZEU în persoană poate să ştie.

Păsim discret, aerat, felin, ca secunda. Ne călcăm pe picioare,dăm din coate, transpirăm, duhnim, lucim, ne mişcăm ca niştemolecule de singurătate. Pornim la lupta corp la corp cu peisajul,făcându-ne că uităm că tot ceea ce omul adaugă naturii este sortitpieirii. De altfel, dintre toate minunile lumii vechi - şi grecul celadin Bizanţ, Filon, nu apucase să meargă în China să descoperemarele zid, ce singur se vede din Lună, aşa că numără şi el ce poate!- doar muşuroiul de piatră al lui Kheops ce rămâne la suprafaţatimpului.Dintotdeauna, omul a încercat să-şi treacă nemurirea din macu-

latorul ordinar al vieţii pe curat, cu ajutoml unor zbârliri artisticeapte să-i marcheze, ca nişte borne de istorie, dmmulprin şi pesteveacuri. Conştient că după descompunerea vieţii sale, la propriuşi la figurat, nu mai rămâne până la sfârşitul lumii (preconizat ase întâmpla peste vreo treizeci de miliarde de ani!) decât unghemotoc de particule ameţite, omul a hotărât să trăiască măcarîn amintire. Şi, în linii mari, chiar a reuşit (fireşte, la un anumitnivel, al lui Kheops să zicem, deşi din ditai faraonul s-au păstrato piramidă şi o statuie miniaturală la Muzeul din Cairo; dar ano-nimii ce au ridicat cuburile de piatră?!)În antichitate, diversele civilizaţii au început a suferi profunde

schimbări: după milenii de lâncezeală, progresele umane în diferitedomenii se accentuează considerabil la încheietura anilor trei miiînainte de Hristos. Astfel, comerţul se diversifică şi, subsecvent,

alfabetizarea începe să se împrăştie în popor. Modificările în sferaeconomicului, a socialului (pe vremea înălţării piramidelor nuexistau sclavi, ci oameni liberi ce-şi plăteau impozitul prin hamalâc,un soi de fitness sau bodybuilding cu blocuri de granit şi de calcar,vai de capul lod), a năravurilor, a vieţii intime au explodat într-ocivilizaţie originală, total diferită de cele precedente, marcândînceputul artei elaborate."De la simplicitatea formelor primare, omul s-a îndreptat spre

căutarea proporţiilor ce chemau armonia, riscând; de aici, Arta aînceput să dea târcoale grandorii şi, cu ajutorul grecilor, să atingăÎn cele din urma sublimul". (Michel Tarride în M.T. şi C. Chadefand,Les premiers empires, Casterman, Paris, 1986).Grec era şi Filon (sau Philon, sau Philo) din Bizanţ, trăitor prin

secolul al II-lea de dinainte de Hristos căruia i se atribuie pater-nitatea celor şapte minuni ale lumii vechi, descrise Într-un tratatnumit "De septem orbis miraculis". Manuscrisul original s-a pier-dut dar s-a păstrat o traducere latină făcută la Roma pe la 1640de Leo Allatios, grec şi el întâmplător, custode al biblioteciiVaticanului şi profesor la colegiul grecesc, traducere cuprinsă învolumul al VIII-lea, apărut pe la 1698, al impunătoarei lucrări"Thesaurus antiquitatum graecarum", în douăsprezece volume, deIacob Gronovius, erudit olandez, profesor de literatură la Leyda.Dimpreună cu manuscrisul s-a pierdut şi încrederea în Filon (sauPhilon, sau Philo), fapt pentru care dicţionarele modeme îl pierdşi ele.Privite mai de-aproape, minunile lumii vechi sapte la număr, , ,

au la bază câteva raţiuni comune: pe de-o parte omagierea câteunui personaj, chiar ridicarea lui în slăvile cerului dacă nu seîntâmpla ca tocmai acolo să-şi afle sălaş; pe de alta, comemorareavreunui eveniment sau transformarea în realitate a dorinţei cuiva.Astfel, piramida şi structura lui Mausol servesc amândouă ca

monumente funerare, cu observaţia că primul este un fel de refugiupentru păstrarea sufletului faraonului capabil să-i permită acestuiasă lupte cu moartea. "Artemisionul" închinat zeiţei Diana-Artemis

şi statuia lui Zeus din templul din Olimpia demonstrează con-vingerile religioase şi locul în ierarhia zeităţilor al celor doi.De altă parte, colosul din Rodos este atribuibil vktoriei lo-

cuitorilor insulei în contra armiei lui Demetrios iar grădinile ridicatepe superbe terase la Babilon-city au ca scop fie tămăduirea denostalgie a lui Amitis, nevasta lui Nabucodonosor pentru pădurileşi munţii din ţara natală, fie, după alţii, desfătarea în răcoare şiumbră a reginei Semiramida sau Sammuramat ce ar fi trăit cucâteva secole înainte de Herodot care, deşi vizitează şi descrieBabilonul, nu suflă un cuvinţel despre celebrele grădini.în fine, farul din Pharos are o utilitate clară: semnalarea portului

Alexandria (poate este şi o poleială simbolică, Alexandria fiindunul dintre cele mai "luminoase" oraşe ale Antichităţii).Ei bine, în Antichitate civilizaţiile majore s-au stabilit de-a

lungul conturului Mediteranei. Acest lucru explică într-un fel şirepartizarea geografică echitabilă a minunilor pe trei continente:Europa două, Asia trei, Africa tot două. Să le luam pe rând: Statuialui Zeus din Olimpia, Colosul din Rodos, Templul zeiţei Artemisdin Efes, Mausoleul din Halicamas, Grădinile suspendate dinBabilon, Farul din Alexandria şi Piramida lui Kheops de la Gizeh.Sau, poate vreţi cronologic, nu după localizare: Piramida luiKheops, Grădinile suspendate, Artemisionul, Mausoleul dinHalicamas, Statuia lui Zeus, Farul din Alexandria şi Colosul dinRodos. O ierarhizare nu se poate, totuşi, face, artistic monumentelefiind absolut egale. Ele sunt ieşite din normă, marcând istoria de-adreptul.Şase din cele şapte minuni ale lumii vechi nu au supravieţuit

până azi. Imaginaţia poeţilor şi a istoricilor le-a înlocuit prindescrieri elegante, prin cuvinte extirpate din răcoarea colorată însepia a bibliotecilor îngropate în timp.Vechea listă, scoasă de sub colbul istoriei în secolul trecut şi

aprobată de istorici, artişti şi arhitecţi, are în prezent şi câteva surori:minuni Uitate, Moderne şi Naturale, pe care le-am amintit dejaîn prefaţă.

MAREA PIRAMIDĂ DE LA GIZEH Nici până în zilele noastre nu s-a descoperit cum au fost aşezatebucăţile de piatră dar există teorii şi teorii...Una dintre ele sugerează că s-ar fi construit o rampă dreaptă

sau în spirală care se înălţa pe măsură ce construcţia se ridica.Această rampă, învelită şi lipită cu nămol uşura deplasarea blocu-rilor de piatră care erau împinse sau trase prin alunecare. O altăteorie sugerează că pietrele erau ridicate şi aşezate unele peste altelecu ajutorul unor pârghii.De la un capăt la altul, istoria piramidelor din Giza a stimulat

imaginaţia omului. Au fost numite "Munţii lui Faraon" sau"Hambarullui Iosif'. Când, în 1798, Napoleon a invadat Egiptulnu şi-a putut reprima trufia şi a strigat "Soldaţi! Din înălţimileacestor piramide ne privesc patruzeci de secole!", ..Astăzi, Marea Piramidă împreună cu celelalte şi Sfinxul

formează binecunoscuta regiune turistică a Platoului Giza. Tot aicise află muzeul ce găzduieşte misterioasa Corabie a Soareluidescoperită în 1954 lângă partea sudică a Piramidei. Despre ease crede că ar fi folosit la transportarea trupului faraonului în ultimasa călătorie pe pământ, înainte de a fi înmormântat în interiorulpiramidei. După credinţele egiptenilor antici ea ar fi servit ca mijlocde transport în călătoria spre celălalt tărâm a faraon ului.Când a fost construită, Marea Piramida avea o înălţime de

145,75 m. De-a lungul timpului a pierdut 10 m din înălţime. Eaa ocupat rangul de cea mai înaltă structură din lume timp depatruzeci şi trei de secole fiind uzurpată de Turnul Eiffel în secolultrecut. Piramida a fost placată cu piatră albă, lustruită care s-apăstrat până în zilele noastre aproape de vârful ei. Înclinarea feţelorpiramidei este de 54°51' după unii specialişti iar după alţii de51°51 ' 14' '. Fiecare faţă este orientată clar către unul din cele patrupuncte cardinale.Secţiunea orizontală a piramidei ne demonstrează că la fiecare

nivel este un pătrat aproape perfect iar cel de la bază are laturade 229 m, gradul maxim de eroare între laturi fiind de 0,1%. Uniicercetători au indicat pentru latura bazei dimensiunea de230,35 m.

"Omul se teme de timpiar timpul se teme de Piramide"

Singura minune a lumii care nu mai are nevoie de prezentareaistoricilor şi poeţilor, trecuţi odată cu timpul pe lângă ea este MareaPiramidă din Gizeh sau Piramida lui Keops (Khufu). Singuraminune a lumii asupra căreia speculatiile nu-si mai au rostul îsidezvăluie şi în prezent dimensiunile: Cea ~ai veche şi totu~isingura supravieţuitoare dintre cele şapte minuni ale lumii să-Iăşluieşte de milenii, nestingherită de trecerea timpului în locali-tatea Giza, necropolă a anticului Memphis, astăzi parte a oraşuluiCairo, Egipt.Contrar tuturor aşteptărilor, în fruntea listei minunilor lumii

se află doar Piramida lui Keops nu toate cele trei mari Piramidecare formează complexul respectiv. Monumentul a fost construitîn timpul domniei faraon ului Khufu, din dinastia a IV-a, în jurulanului 2560 î.C. şi servea drept mormânt faraonului. Traditiapiramidelor s-a născut în Egiptul Antic ca o "sofisticare" a id~iide mastaba sau platformă peste mormântul sfânt.Ulterior s-au folosit mastabale sprijinite de stâlpi. Piramidele

timpurii, precum cea a lui Zoser (Djoser) din Sakkara, construităde vestitul arhitect egiptean Imhotep, ilustrează perfect aceastălegătură.Despre Marea Piramidă se crede că a fost construită într-o

perioadă de aproximativ douăzeci de ani. Întâi a fost ales locul sis-au adus blocuri mari de piatră pentru viitoarea construcţie. Supr~-feţele acestora au fost netezite cu unelte rudimentare necunoscute.

Marea Piramidă se compune din două milioane de blocuri depiatră, fiecare cântărind mai mult de două tone. După unele calculecele trei piramide cuprind atâta piatră din care s-ar putea ridicaun zid de 3 m înălţime şi 0,3 m grosime ce ar putea înconjuraFranţa. Aria Marii Piramide ar putea găzdui Catedrala Sfântul Petrudin Roma, Domurile din Florenţa şi Milano, Westminster Abbeyşi Catedrala Sfântului Paul din Londra.Intrarea în piramidă se face prin partea de nord la 15 m deasupra

bazei. Numeroase coridoare, galerii, puţuri de aerisire şi alte cavităţiconduc către camera mortuară a regelui sau au diverse altefunctiuni.Camera regelui se află în inima piramidei, accesibilă fiind prin

Marea Galerie si un coridor ascendent. Sarcofagul regelui este dingranit roşu ca şi pereţii interiori ai încăperii. În faţa intrării se aflăun bloc de granit care în trecut glisa pentru a permite trecerea iaracum a rămas înţepenit, cu dimensiuni de 3 m lungime, 2,4 mînălţime şi 1,3 m grosime. Pietrele din interiorul încăperii suntperfect tăiate şi lustruite îmbinându-se în aşa fel încât nu permitnici măcar introducerea unei cărţi de joc între ele.Sarcofagul este cu numai un centimetru mai mic decât intrarea

în încăpere şi se pare că a fost introdus încă din timpul construcţiei.Noi teorii privind originea şi scopul construcţiei piramidelor

propun explicaţii ce ar părea fanteziste precum acelea conformcărora Marea Piramidă ar fi fost observator astronomic, loc de cult,structură geometrică a unei civilizaţii necunoscule ... Au fost lansatechiar şi teorii conform cărora Piramidele au fost construite deextraterestri.Totusi evidentele stiintifice si istorice conduc către o singură, , .", ,

concluzie: Marea Piramidă şi celelalte piramide mici din regiuneau fost construi te de civilizaţia Egiptului Antic ca morminte pentruregii care aveau să pornească în mistica lor călătorie de după viaţă.

În epoca predinastică, atât regii, cât şi supuşii erau înmormântaţiîn nisip, alături de puţine obiecte funerare, şi fără sarcofag. Căciîn Textele piramidelor a rămas, ca o urmă a ritualului efectuatasupra unui rege îngropat în nisip, formula incantato.rie: :,Scutu~ă-~ede nisip". De fapt, înmormântare a în nisipul pustmlUl constltu~ao bună soluţie pentru păstrarea cadavrului; procesul de putrefacţIefiind oprit, se producea o mumificare spontană.Faraonii primelor dinastii erau înhumaţi în aşa-zisele mastabale

(arabă "banchetă") de formă trapezoidală, construite la început di~cărămizi arse (se stie că în Egipt nu exista decât puţin lemn), apOIdin piatră. În imp~riul vechi mastabalele erau morminte ale parti-cularilor si erau situate în cartiere regulate, la Gizeh şi la Sakkara,precum ;i în alte locuri, însă doar în jurul piramide~. re.gel~i.Mastabaua de piatră sau de cărămidă poate avea temelll dlferIteşi amenajarea ei lăuntrică poate varia mult. O mastaba se ~ompu~edin două părţi distincte: cavoul şi capela. Cavoul se cladeşte Infundul unui puţ vertical, cavoul fiind orizontal, ieşind din acestpuţ. Cavoul conţine un sarcofag de piatră, precum şi obiectele ce-~însotesc ritual pe decedat. După înmormântare, intrarea cavoulUlse zideşte, iar puţul de acces până la el se umple cu piatră, pământşi nisip. În felul acesta mormântul este ferit de jefuitori: D~a~u~r~acestui puţ şi cavou se clădeşte mastabaua (bancheta dmcar~~I~Inearse sau piatră). În afara acestor mastabale, de obicei spre rasant,se ridica o capelă mică, în care se celebra cultul funerar aldefunctului.

Mai târziu, tot în vremea imperiului vechi, această capelă a fostintegrată în mastaba, care e acuma străbătută în întregime deculoare, de încăperi şi de săli. Această capelă, spre deosebire decavou, poate fi vizitată de cei vii, rude ale defunctului. Ea era încontact spiritual, am zice, cu "falsa poartă", zidită într-un culoarfără ieşire, în care se aşezau şi statuile menite să primească sufletulKa al defunctului. Tot acolo se pictau scene din viata lui de familie. ,sau în care el apărea tânăr, vesel şi mulţumit. În acest culoar fărăieşire (în arabă, serdab) se aduceau prinoasele şi se făceautămâierile şi slujbele pentru sufletul decedatului. Capela putea săfie decorată cu scene din viaţa publică a defunctului sau cu scenedin activitatea artizanilor, ori cu dansuri, jocuri, dar mai ales seaflau figurate acolo cantităţi mari de alimente, pâine, prăjituri,păsări, fructe. Toate acestea aveau să devină reale, să prindă viaţăprin efectul vrăjilor rostite de preoţii funerari; dacă asemeneaofrande nu erau pictate, atunci erau înlocuite cu liste lungi careînşirau multe feluri de alimente, transformabile, şi ele, sub impactulmagiei în hrană reală pentru cel defunct, mai ales dacă trecătoriirosteau o formulă magică, menită să înlesnească această prefacere.O a doua etapă în arhitectura funerară egipteană o reprezintă

piramida în trepte, cum este aceea a regelui Djoser de la Sakkara,care cuprinde aceleaşi culoare şi încăperi funerare ca şi o mastaba,dar acestea sunt cu mult mai vaste. Iar piramida în trepte estenemăsurat mai mare decât o mastaba, fiindcă piramida regeluiDjoser, construită poate de miticul arhitect medic şi vrăjitorImhotep, divinizat mai apoi ca zeu al arhitecţilor, se înalţă pânăla 61 m, are 6 trepte mari şi dimensiunile bazei sale sunt de 109pe 125 metri.Sub piramida în trepte, săpate la o adâncime mare, se găsesc

camera funerară a regelui Djoser şi a unui număr de unsprezecerude ale sale, apoi alte încăperi - ai căror pereţi sunt decoraţi şiei cu basoreliefuri. În jurul piramidei s-a înăltat un zid de incintăde circa 10 m înălţime pe o lungime de 1 600 metri. Curtea pira~midei, împrejmuită cu acest zid, cuprindea şi ea o mastaba, alecărei reliefuri de pe ziduri înfăţişau pe rege şi curtea sa. Poate era

vorba de un cenotaf, mormânt gol, pentru că regele Egiptuluitrebuie să aibă două morminte, unul pentru Egiptul de sus, celălaltpentru Egiptul de jos.De altfel practica aceasta a cenotafurilor exista în Egipt şi a

fost demonstrată în 1954, când s-a deschis un mormânt regal careconţinea un sarcofag de alabastru ce s-a dovedit a fi gol. Este cuputinţă ca astfel de cenotafe să fi fost făcute şi pentru a înşela pejefuitorii de morminte.Trebuie să remarcăm că piramida în trepte are multe asemănări

cu zigguratele sumeriene şi babiloniene, construite după acelaşiplan, dar din cărămidă arsă, apoi cu piramidele toltece, olmece şimaya,înălţate însă cu mult mai târziu.în curtea piramidei în trepte se aflau de asemenea construcţii

cu un caracter factice; nu existau practic camere înlăuntrul acestorconstrucţii şi ele erau destinate să îngăduie regelui să oficieze cultulzeilor.Dar piramida în trepte nu a rămas un monument izolat. Cel puţin

trei dintre regii care i-au urmat lui Djoser au înălţat şi ei piramideîn trepte, dar inferioare acesteia dintâi. O piramidă în trepteneter-minată a unui faraon din dinastia a III-a, Sekhemkhet, nu se înalţădecât la 7 m deasupra solului, dar măsoară 120 m pe fiecare latură.Se pare că arhitectul care a lucrat-o s-a inspirat din opera luiImhotep.Tot astfel la Meidum, la sud de Sakkara, exista o piramida în

trepte, ridicată probabil de faraonul Snefru, rege din dinastia a IV-a,care avea 8 nivele, ce au fost umplute mai târziu, în aşa fel încâtcele patru laturi să se ridice în pantă continuă de la bază spre vârf.De asemenea, la Daşur, la sud de Sakkara, există două piramide,cea mai sudică prezentând o formă specială: unghiul de înclinaţieal pantei scade la jumătatea înălţimii pantei dând piramidei unaspect romboidal, de unde şi numele ei - piramida romboidală.Această piramidă a fost clădită de faraonul Snefru, tatăl regeluiKheops, cel care a ridicat marea piramidă.Piramida perfectă din punct de vedere geometric este aceea a

lui Keops. Acest monument celebru, socotit de greci printre cele

şapte minuni ale lumii (şi singura care a rămas dintre ele), acopereamai bine de patru hectare şi se ridica până la 147 m (actualmenteultimii nouă metri lipsesc). Panta piramidei are 51-51', iar feţeleei sunt orientate către cele patru puncte cardinale. Piramida eraacoperită pe dinafară cu plăci de calcar de cea mai bună calitate,care o făceau să strălucească puternic în lumina soarelui din deşert.Pe aceste plăci se aflau inscripţii hieroglifice. Singura intrare apiramidei, care a fost căutată intens secole de-a rândul de greci,dar şi de arabi, se afla pe faţa de nord, la 16,50 m deasupra niveluluisolului. Iniţial se pare că se hotărâse să se construiască o camerăfunerară subterană la mare adâncime. Acest proiect a fost aban-donat şi s-a decis crearea unei camere funerare în însuşi corpulpiramidei. La această cameră se ajungea printr-un culoar ce seridica pe o pantă uşoară. Culoarul a fost prelungit printr-o salăspaţioasă, numită Galeria Mare, până la cea de-a treia cameră, înîntregime construită din granit, unde se află şi astăzi sarcofagulgol şi fără capac al faraonului Keops. Plafonul acestei a treiacamere funerare este format din blocuri enorme de granit de 400de tone, a căror transportare trebuie să fi fost nespus de dificilă.Intrarea în camera funerară, în care a fost aşezat sarcofagul, a fostobturată, de frica jefuitorilor de morminte, prin trei lespezi maride piatră aşezate la capătul Galeriei Mari, apoi blocuri de piatrăde granit au astupat complet coridorul de acces. Aceste măsurin-au împiedicat totuşi pe jefuitorii de morminte să pătrundăînlăuntrul ei.Dar piramida lui Keops prezintă o serie de rapoarte astronomice,

matematice şi geometrice pe care vrem să le enumerăm încontinuare pentru a expune fapte sigure şi controlabile.Axul culoarului de acces la mormântul din marea piramidă (a

lui Keops) este centrat pe Steaua Polară, în poziţia ei din epocaconstruirii piramidei, cu o foarte mare precizie: 4 minute areunghiul făcut în raport cu steaua a a constelaţiei Dragonului(constelaţia ce înconjoară aproape în întregime pe Ursa Minor =Carul mic, steaua sa a are numele de Etamin), ceea ce în vremeamai sus arătată reprezenta exact nordul geografic. De asemenea,

cele 4 unghiuri ale bazei pătrate a piramidei lui Kheops suntîndreptate către nord, est, sud şi vest cu o mare exactitate."Într-adevăr, deviaţia de la nordul adevărat nu depăşeşte niciodatăun grad". Marea piramidă a lui Keops deviază cu l' şi 28" faţăde nordul real, ca şi cea a lui Kefren, piramida lui Mikerinosdeviază cu 9'12"; piramida romboidală cu 24'25", iar cea de laMeidum cu 14'3"."Dacă ţinem seama de dimensiunile acestor monumente,

deviaţiile sunt infime şi trebuie să admitem că egiptenii cunoşteauun mijloc eficace pentru a determina nordul adevărat. Procedeul,dat fiind că ei nu au cunoscut busola, se baza desigur pe oobservaţie astronomică, dar nu se ştie care era această observaţie.Metoda care se bazează pe direcţia umbrei celei mai scurte nupermite o observaţie suficient de precisă pentru a explicacorectitudinea orientărilor observate."Au fost luate în consideraţie diferite alte posibilităţi: direcţia

Stelei Polare în epoca respectivă (este probabil că egipteniicunoşteau Steaua Polară, fiindcă o cunoşteau şi fenicienii,careau arătat-o mai târziu grecilor, ce o numeau "feniciana"); culmi-naţia unei stele fixe (aceasta fiind fiecare dintre cele două punctesituate în planul meridian al locului de observaţie în care se aflaun corp ceresc; având cea mai mare înălţime deasupra sau suborizontul locului de observaţie, aceste puncte se numesc culminaţiemaximă şi respectiv culminaţie minimă); trecerea la meridianullocului a două stele fixe, bisectoarea unghiului format de cele douădirectii ale uneia si aceleiasi stele, determinate la un interval de, , ,

exact 12 ore; bisectoarea unghiului format din răsăritul şi apusulunei stele fixe; observaţia abaterilor maxime ale unei stele fixe,probabil din constelatia Ursa Mare.Tot la marea piramidă, raportul între apotema (perpendiculara

coborâtă din vârful piramidei) şi baza unghiurilor care formeazăfeţele piramidei este egal cu 1,618, număr ce nu este altceva decâtfaimosul număr de aur <P(fi).Valoarea exactă a acestui număr de aur nu a fost cunoscută

decât câteva milenii după Keops, pitagoricienii fiind cei dintâi care

au studiat temeinic numărul de aur şi construcţia sa grafică, secţiu-nea de aur. Dar proporţia de aur, numărul de aur au fost folositeîn construcţia Parthenonului de la Atena; s-a susţinut că frumu-seţea şi armonia acestuia ar fi fost date tocmai de utilizarea secţiuniide aur.înclinarea medie a feţei piramidei lui Kheops este de 52-, dar

şi alte piramide au aceeaşi înclinare. S-a afirmat că această înclinarea fost aleasă fiindcă egiptenii cunoşteau numărul Jt şi număruliraţional <I>(fi). A doua explicaţie ar fi că piramidele au fostconstruite iniţial în trepte, dar lucrul acesta nu este exact decâtpentru una sau două dintre ele.La piramidele din Egipt, a căror pantă faţă de orizontală este

de 52° (şi nu de 51°50'), suprafaţa fIecărei feţe triunghiulare apiramidei este egală, aproximativ, cu pătratul înălţimii piramidei.Tot aşa este exact că încăperile piramidelor funerare sunt adesea

la un nivel care face ca suprafaţa piramidei rămase (deasupranivelului camerelor mortuare) să fie egală cu jumătatea suprafeţeibazei sale.De asemenea este exact ceea ce s-a susţinut că desenul came-

relormortuare din piramide face să apară triunghiul (dreptunghic)calificat drept "sacru" de pitagoricieni, a cărui ipotenuză arevaloarea 5, iar celelalte două laturi respectiv 3 şi 4. Aceasta erapoate şi un fel de a controla exactitatea geometrică a camereimortuare din piramidă, fiindcă dacă laturile aveau valoarea 5, 4,3, triunghiul era dreptunghic, căci 52 = 32 + 42, Este faimoasateoremă a lui Pitagora, care afirmă că pătratul ipotenuzei este egalcu suma pătratelorcelorlalte două laturi într-un triunghi drept-.unghic.

Pe de altă parte, dacă înmulţim înălţimea piramidei lui Keopscu 1miliard aflăm cu mare exactitate distanţa de la pământ la soare,adică 150 de milioane de kilometri. în acelasi fel, dacă divizămperimetrul pătratului care formează baza piramidei lui Keops cuînălţimea piramidei obţinem 6,28, adică dublul (iarăşi) al cifrei Jtadică 2Jt, Jt fiind egal după cum se ştie cu 3,14. Cu alte cuvinte,înălţimea acestei piramide a lui Keops este în acelaşi raport cu

perimetrul pătratului bazei, ca raza cercului cu lungimea circum-ferinţei (egală cu 2 JtR, în care Jt este 3,14, iar R este razacircumferinţei, a cercului).Dublul perimetrului pătratului ce formează baza piramidei dă

valoarea unui minut de grad pe meridianul ecuatorial, şi tot aşaînălţimea unui triunghi care constituie o faţă laterală este egalăcu a 60-a parte dintr-un grad de latitudine. Iar greutatea piramideiînmulţită cu 1013 dă aproximativ greutatea Terrei.Mai recent s-a putut arăta că piramida lui Keops este aşezată

pe meridianul care împarte în două părţi egale suprafaţa uscatului,iar camera funerară destinată regelui se află aşezată exact în centrulde greutate al piramidei. în ceea ce priveşte modalitatea de a explicacum s-a putut lucra în coridoarele întunecoase ale piramidelor şicum s-au putut executa picturile şi basoreliefurile de pe zidurileculoarelor, este cert că nu s-au folosit nici făclii, nici candele, nicifelinare, care s-ar fi stins din lipsă de oxigen şi ar fi lăsat urmede fum pe ziduri ce ar fi fost recunoscute. Nu se poate acceptanici ipoteza că egiptenii au folosit curentul electric şi ar fi cunoscutbecul electric (chiar dacă în Sumer sau în Babilon au fost desco-perite pile electrice de tipul buteliei de Leyda cu care se afirmăcă s-ar fi făcut galvanoplastii).Există mai multe explicaţii pentru modul cum au obţinut

egiptenii antici lumina: ei puteau folosi alge fosforescente, existenteîn Marea Roşie, care, stropite cu apă, devin luminoase. Apoiegiptenii ar fi putut folosi insecte din familia licuricilor, care înţările calde sunt cu mult mai mari, ori ar fi putut utiliza viermiifosforescenţi, existenţi pretutindeni în lume.Credem mai curând că au fost folosite oglinzi, care în cori-

doarele obscure reflectau lumina soarelui. Egiptenii nu cunoşteaudecât oglinzile de bronz, dar şi ele puteau reflecta puternic luminadacă erau şlefuite bine şi aranjate astfel ca să poată trimite luminade-a lungul cotiturilor culoareloLExecutarea lucrărilor piramidei a necesitat eforturi imense. Cu

mijloacele de care dispuneau egiptenii, ridicarea blocurilor de piatrăpe o pantă de aproape 60° nu se putea face decât cu ajutorul unui

plan înclinat, pe care să fie tras sau împins blocul de piatră. S-acalculat că spre a se construi un drum înclinat care să permitătragerea pe buturugi a unor blocuri de piatră până la înălţimea mariipiramide ar fi fost nevoie de un timp atât de lung cât şi pentruconstrucţia ei. Herodot afirmă că a fost nevoie de zece ani pentruconstruirea acestui drum, şi de douăzeci de ani pentru construireapiramidei. Calculele moderne au arătat însă că a fost nevoie demai mulţi ani pentru construirea marii piramide; s-a afirmat că arfi fost nevoie de 26 de ani dacă la aşezarea blocurilor de piatrăar fi fost orânduiţi 50 000 de oameni şi dacă aşezarea unui, ase-menea bloc n-ar fi durat decât 6 minute. Trebuie să ne întrebămînsă după ce plan au lucrat egiptenii ca să permită blocurilor săse îmbine atât de perfect între ele, încât să nu prezinte diferenţenici de ordinul milimetrilor, deşi sunt 2 300 000 de blocuri careau trebuit să se îmbine desăvârşit. Pe drept cuvânt Mihai Şerbanscrie: "Marea Piramidă este creaţia unor fiinţe cu imense cunoş-tinţe de arhitectură, astronomie şi matematică. La înaltul grad decomplexitate ştiinţifică pe care îl înglobează Marea Piramidătrebuie să corespundă şi un înalt nivel al mijloacelor de realizarea ei. Cine poate să creadă că într-o ţară fără metale şi fără lemnacest uriaş edificiu a fost construit doar prin truda amarnică a100 000 de oameni?"În Egipt există aproape 150 de piramide, dar nici una nu este

atât de precis înfăptuită ca Marea Piramidă. Şi, ceea ce trebuie săne întrebăm este cum a fost cu putinţă ca această lucrare să fi fostrealizată de constructori care nu aveau la dispoziţie metalele noastreşi dispuneau doar de lemnul importat din Liban şi de piatră.Ce concluzii putem trage din perfecţiunea piramidei celei mari

şi din priceperea cu care a fost lucrată? În niciun caz că mareapiramidă a regelui Keops ar transmite un mesaj peste veacuri cuprivire la viitorul lumii, sau că dimensiunile sale ar indica eveni-mente care se vor produce în viitor.Dar toate tratatele de piramidologie, începând cu acelea ale lui

G. Barbarin, pe care l-am citat anterior, afirmă că cunoştinţeleştiinţifice ale constructorilor piramidei ar fi comparabile cu nivelul

actual. Dar ne putem întreba de ce aceste cunoştinte ale egiptenilordin imperiul vechi se opresc exact la cât ştim şi noi astăzi? Dacăei cunoşteau viitorul, de ce nu ne dezvăluie şi descoperiri sauinvenţii nerealizate încă? Însă nu există o congruenţă logică întreperfecţiunea şi complexitatea piramidei mari, pe de o parte, şidezvăluirea viitorului, pe de alta. Cele două domenii sunt cu totuldeosebite, şi cel de-al doilea nu rezultă din primul, cum postu-lează piramidologia.Se poate însă infera din construcţia marii piramide că în epoca

imperiului vechi, sau şi mai dinainte, egiptenii deţineau vaste cu-noştinţe matematice şi arhitecturale, pe care nu le-au consemnatîn scris sau care s-au pierdut de-a lungul vremurilor. Ulterior, înmatematică, la fel ca şi în medicină, s-a instalat un imobilism, unconservatorism care au oprit progrese noi, dar şi înţelegerea şiasimilarea tehnicilor şi metodelor vechi.Piramida mare era înconjurată de un ansamblu arhitectural; la

est se afla un templu funerar legat printr-o lungă şosea de un aldoilea templu instalat la marginea deşertului. Pe latura sudică seaflau trei mici piramide, iar cinci bărci de lemn fuseseră aşezateîn cavităţi scobite chiar în stânca de la picioarele piramidei. Totpe latura sudică a piramidei se găsea un număr de mastabale, încare erau înhumaţi mari dregători ai faraon ului, membrii familieifaraon ului, nobili şi preoţii cultului funerar. Toate acestea erauconstruite din piatră. Cu privire la piatra din care au fost construitetoate piramidele, ca şi templele egiptene, trebuie să ne punemîntrebarea cum realizau egiptenii tăierea imenselor blocuri din carea fost construită piramida? Egiptenii n-au folosit unelte de fier pânăîn epoca romană, în secolul 1 î.C., astfel că tăierea acelor imenseblocuri de piatră trebuie să se fi realizat prin alte tehnici.O tehnică de tăiere a pietrei pe care o cunoaştem de la grecii

vechi este următoarea: se făceau cu un sfredel de bronz sau depiatră găuri pe linia de-a lungul căreia trebuia să se realizeze otăietură. Se introduceau în aceste găuri bastoane rotunde de accacia- arbore ce creştea în Egipt - şi se turna apă peste aceste lemne,

care, dilatându-se concomitent, produceau o spărtură de-a lungulliniei respective.O altă tehnică consta în a face focul (cu trestie sau cu papirus)

pe piatra sau sub piatra ce trebuia spartă, după ce în prealabil seefectuase prin frecare rapidă un şanţ de-a lungul liniei după carepiatra trebuia spartă în două bucăţi. Se turna oţet apoi peste piatraîncălzită, care devenea astfel mai friabilă şi putea fi spartă uşorcu un ciocan de piatră. Tăierea pietrei cu fierăstraie de bronz erade asemenea practicată. Dar în construcţia Templului luiSolomon, tradiţia Talmudului afirmă că s-a folosit un vierme numitîn ebraică şamir, care, printr-o secreţie acidă, dizolva piatra decalcar, la suprafaţa ei sau pe şanţul prin care trecea.Dintre regii ce i-au urmat lui Keops, doar fiul său Kefren a

încercat să înalţe o piramidă de dimensiuni comparabile. Un altrege, Mikerinos, a ridicat o piramidă mult mai mică, ce acopereadoar jumătatea suprafeţei de bază a celei mari. Toate acestepiramide au culoare interioare care ajung la o cameră funerară,dar alături de ele există câte un templu funerar, legat printr-un drumpavat de un alt templu situat în Valea Nilului. în ceea ce priveştedecoraţiile interioare ale piramidelor, ele nu apar decât odată cudinastia a VI-a; înainte se gravau texte funerare pe pereţii camereisepulcrale şi pe pereţii culoarelor (1).

Credinţa că trebuie păstrat cadavrul celui răposat după moartespre a-i da putinţa să învie avea să ducă la eforturile făcute deegipteni· pentru realizarea conservării morţilor prin mumificarealor. Egiptenii ştiau totuşi că un strat gros de nisip, care împiedicăpătrunderea aerului, poate conserva cadavrul în foarte bune condiţii.Şi este probabil că înainte de a trece la mumificare, egiptenii şi-auîngropat morţii într-un strat înalt de nisip. în nisip se produce totuşio modificare masivă a cadavrului. S-a socotit atunci că mumifi-carea reprezintă o soluţie mai bună. Cea mai veche mumie pe careo cunoaştem datează din a II-a dinastie şi aparţine unei femei. S-agăsit, de asemenea, un cadavru din perioada Imperiului Vechi,mumificat prin tratarea cu un amestec de natron (carbonat hidratatde sodiu natural) şi de sare. Cum acestea nu erau suficiente pentruconservarea cadavrului, se înfăşurau cu legături strânse membreleşi corpul. Legăturile erau îmbibate cu răşină sau se turna pesteele un strat de ghips care să menţină formele corpului. Către sfâr-şitul Imperiului Vechi nu se mai punea nimic peste mumie, careera doar legată cu feşe şi i se aşeza o mască pe faţă. Între timp,procesul mumificării făcuse progrese importante în epoca Impe-riului Vechi, deşi tehnica mumificării în sine nu a suferit modificăridin acea epocă până la sfârşitul perioadei istorice a Egiptului antic.În cursul dinastiei a XXI-a (1085-950 î.e.n.) s-au făcut eforturimari ca aspectul exterior al mumiei să fie cât mai asemănător fiinţeiomeneşti vii. Se aşezau ochi artificiali, se lipea păr castaniu, se

farda pielea cu roşu la femei, cu galben la bărbaţi, ceea ce dădeaunei mumii aspectul vieţii.Cât priveşte organele interne, ele erau aşezate în patru vase zise

canopice, iar, după ce se sfârşea mumificarea, organele erau pusela locul lor, dar nu neînvelite, ci în vase din care fiecare avea chipulunuia din fiii lui Horus. Textele antice afirmă că organele interneerau aruncate, cel puţin într-o anumită epocă, în Nil.Procesul mumificării a fost descris în amănunţime de către

Herodot. După părintele istoriei, când un egiptean murea şi se deci-dea îmbălsămarea lui, se arătau familiei modele de cadavre de lemnpictate.Dintre acestea, primul este similar lui Osiris, cel de-al doilea

are un preţ mai mic, iar cel de-al treilea este cel mai ieftin. îmbăl-sămarea în cele mai perfecte condiţii avea loc în fel~l următor:mai întâi, cu un fier curbat, creierul era extras prin nas, iar resturilese distrugeau prin injectarea unei substante dizolvante. Cu un cutit, ,

de piatră se făcea apoi o incizie în abdomen, se scoteau intestinele,se spălau cu vin de palmier, se presărau cu mirodenii pisate şi, încele din urmă, abdomenul se cosea la loc, după ce era umplut cusubstanţe odorante, dintre care tămâia este exclusă. După aceeacorpul era lăsat într-o baie de natron (carbonat de sodiu hidratatnatural) timp de 70 de zile, nu mai mult (72, cifra lui Seth, eranefastă). După 70 de zile, se spăla tot corpul şi se bandaja în ban-dajele din inul cel mai fin, unse cu gumă arabică. Rudele luauînapoi după aceea cadavrul şi îl închideau într-un coşciug de lemnde formă omenească, pe care îl aşezau la perete în camerasepulcrală a mormântului. Aceasta era îmbălsămarea cea maicostisitoare.Una mai ieftină se făcea în felul următor: îmbălsămătorii um-

pleau un fel de seringi cu ulei de cedru şi îl injectau în abdomenulmortului, fără să-I deschidă, nici să-i scoată intestinele, dar avândgrijă să împiedice lichidul să iasă din abdomen. Corpul era apoivârât în natron şi lăsat timp de 70 de zile, după care era evacuatdin abdomen şi din celelalte cavităţi naturale uleiul de cedruintrodus. Acest ulei prefăcuse în stare lichidă toate organele interne,

care acum ies împreună cu el afară. La exterior natronul a uscatcărnurile, aşa că nu mai rămânea din cadavru decât pielea şi oasele.îmbălsămarea pentru cei săraci se făcea cu un fel de c1ismă cuhrean, după care se lăsa cadavrul tot 70 de zile în natron.Incizia se face în partea stângă a abdomenului de către un om

însărcinat special, paraschistul, socotit spurcat de egipteni. încavitatea abdominală se pun fâşii de in care s-o umple. Din Impe-riul Nou, pe locul inciziei abdominale se aşează o plăcuţă de aursau de ceară cu chipul lui Horus, sau al ochiului lui - ochiul Uzatal lui Horus.Diodor din Sicilia descrie astfel îmbălsămarea unui mort

egiptean: "Sunt trei feluri de înmormântare, o înmormântare plinăde strălucire, una mijlocie şi a treia pentru lumea săracilor ... Ceicare se îngrijesc de înmormântarea celor răposaţi sunt oameni demeserie, meşteşugul lor moştenindu-se direct din tată în fiu. Eiaduc rudelor mortului o listă de preţuri unde sunt trecute toatecheltuielile ce se cer pentru înmormântare ... După ce au căzut laînvoială, rudele îl iau pe mort şi îl încredinţează celor ~e trebuiesă-i poarte de grijă, după cum este datina. Mai întâi vine aşa-nu-mitul scrib, care, după ce cadavrul a fost aşezat pe pământ, deli-mitează pe partea stângă a trupului tăie tura care se cere făcută.Vine, apoi, aşa-numitul despicător, ţinând în mână o piatră etio-piană. El face o tăietura în lung, aşa cum cere legea. Apoi, fără amai zăbovi, o ia la fugă, urmărit de către cei de faţă, care-i aruncăpietre şi afuriseli, voind să abată asupra lui profanarea săvârşită,ca şi cum ceea ce ar fi făcut el era un păcat... Aşa-numiţilorîmbăI-sămători li se dă multă cinstire şi ei se bucură de o mare trecere,pentru că sunt în legătură cu preoţii... După ce s-au strâns în jurulmortului, pentru a-l îmbălsăma, trupul fiindu-i acum despicat, unuldin ei îşi vâră mâna, prin tăietura făcută, şi scoate toate mărun-taiele, nu însă rinichii şi inima. Un altul se purifică, spălându-secu vin de palmier şi cu alte mirodenii. Vreme de 30 de zile aceştiase îngrijesc de leşul mortului şi o fac cu multă luare-aminte, folo-sind mai întâi uleiul de cedru şi alte uleiuri ca acesta, smirnă şisCOlţişoară,cum şi felurite mirodenii ce pot păstra îndelungă vreme

corpul, împrăştiind un miros plăcut. După ce s-au îngrijit astfelde mort, ei încredinţează rudelor leşul, care este în întregime atâtde bine păstrat şi ferit de orice stricăciune, încât mortul rămânechiar şi cu genele şi cu sprâncenele sale. Înfăţişarea trupului seschimbă aşa de puţin, încât se pot recunoaşte trăsăturile feţei celuicare a încetat din viaţă."Trebuie să arătăm că procedeele folosite de egipteni pentru

mumificare n-au putut fi cunoscute exact de cei moderni, care nupot realiza păstrarea cadavrelor neschimbate, aşa cum au reuşitegiptenii.Foarte bizar este ritul egiptean de incizare a podului picioarelor

cadavrelor, rit care apare în epoca tardivă. Se puneau mumieinumeroase inele, dar mai ales amulete, fiecare cu sensul ei magicdeosebit, în general amulete apotropaice, cu scopul de a înlăturarăul din calea mortului în lumea de apoi.La mumia lui Tutankhamon, care este însoţită de 143 de obiecte,

amuletele sunt în majoritate. Totuşi, la mumiile preoţilor lui Amon,din dinastiile XXI-XXII, lipsesc amuletele cu desăvârşire.Amuletele se aşezau în feşele care înfăşurau mumia sau alături

şi legate de ea. Legăturile şi fâşiile de pânză de in cu care erabandajată mumia conţineau şi ele rugăciuni, descântece, texte dinCartea morţilor mai cu seamă.S-a putut stabili că unui cadavru mumificat, căruia i se tăiase

o parte din nas, i s-a pus un nas artificial care completa partea lipsă.Se puneau peruci sau se lipeau smocuri de păr, faţa se farda şi sepuneau ochi artificiali. Credem că trupul mumificat trebuia să fieen etat de grâce, "în stare de har", adică în cea mai frumoasăînfăţişare a sa, fiindcă doctrina învierii trupurilor moarte, care arputea explica această preocupare de integritate, nu s-a dezvoltatdecât în epoca tardivă. Răposatul trebuia să se întoarcă la viaţăcu chipul său cel mai frumos cu putinţă.Cartea morţilor se aşeza adesea alături sau se împacheta în

bandeletele mumiei. Pentru egipteni mumia constituia temelia exis-tenţei sale veşnice şi a transfigurării sale în lumea de apoi. Aceastăexistenţă veşnică era legată de formele spirituale ale sufletului Ach

si Ba ale sale. Fată de ele, mumia era fixă, incapabilă să-şi~ărăsească mormâ~tul. Doar prin unirea mumiei cu Ba (descrisăîn capitolul 89 al Cărţii morţilor) este adusă ea la viaţa veşnică.În formula din Imperiul Vechi: "Ach în cer, corpul pe pământ",se exprimă tocmai această relaţie dintre mumie şi Ach sau Ba.Totuşi, mumia nu este concepută ca un ceva mort cu totul, căciîn ea mai persistă forţe vitale latente, la fel ca într-un corp caredoarme. Mumia este numita s'h un termen care numeşte pe ceinobili (ef. semiticul sar" nobil", "rege"). În epoca tardivă i se aşezamumiei masca unui şoim care îl indica pe Achorn, fiinţă divină.Asemănarea mumiei cu Osiris arată, la fel, că ea este posesoareaunei forţe spirituale.Întreaga îmbălsămare se făcea după un ritual străvechi.Preotul îmbălsămător, numit ut, purta masca lui Anubis şi se

comporta ca Anubis; ceilalţi, care luau parte la îmbălsămare,aşa-zişii taricheuţi, purtau masca lui Anubis, sau a lui Horus.Mumia mortului era identificată cu zeul Osiris şi de aceea, înritualul slujbei de îmbălsămare, mumia era numită "acest zeu,Osiris". Ni s-au păstrat porţiuni din ritualulliturghiei de îmbălsă-mare, în care sunt consemnate numele magice acordate fiecăreibandelete şi fiecărei ungeri cu un balsam. Îmbălsămarea eraasimilată în acest ritual cu curăţirea cultică a credinciosului viu.La iudei, vecinii din nord-est ai Egiptului, care au primit multe

înrâuriri egiptene, morţii se înmormântau cu trupul învelit, înfăşuratpeste mâini şi peste picioare cu benzi, bandelete (termenul folositîn greceşte este Keiria "bandeletă pentru a înfăşura un mort").Aceste bandelete au trebuit desfăcute ca înviatul Lazăr, de exemplu,să poată umbla. În alte înmormântări se foloseau nu bandelete, cigiulgiuri îmbibate cu un amestec de smirnă şi aloe, pentru conser-varea trupului, amestec care a lăsat pe giulgiul de la Torino chipulcelui răstignit.Un text din epoca ptolemaică descrie numeroasele ceremonii

executate în timpul îmbălsămării de către preoţii morţilor şi decătre preoţii îns.ărcinaţi cu îmbălsămarea. După incizia abdo-menului urmau opt procesiuni vreme de 36 de zile, veneau apoi

ceremonia vederii mumiei şi încă nouă procesiuni, astfel că eraucu totul 17 procesiuni corespunzând numărului de mădulare în carea fost secţionat Osiris de către Seth. În cursul acestor procesiunise făceau ceremonia "deschiderii gurii", apoi a celor şapte găuri(adică a cavităţilor naturale ale omului). Toate aceste ceremoniise întindeau pe decursul a 70 de zile.Locul îmbălsămării se numea "aşezarea cea pură a casei celei

frumoase" (w b t n t p r n j r) şi se afla alături de mormânt, sauîn necropolă (1).

Mormântul are o însemnătate capitală pentru viaţa de apoi amortului egiptean, viaţa de dincolo ce o continuă pe cea terestră.Mormântul era şi lăcaşul unde locuia mortul, deci o locuinţăveşnică; sau, cum se exprimau textele egiptene, "casa frumoasăa eternităţii", "casa din necropolă" .Orâriduiala lăuntrică a mormântului exprima această simili-

tudine cu o casă pământească, iar aspectul exterior era al unei casedin Imperiul Vechi. De aceea în preajma mormintelor se adăugauuneori grădini, cu un mic lac în mijloc, astfel ca răposatul să sepoată plimba zilnic pe marginea lacului său. Dar pe măsură ce serăspândeşte doctrina înălţării la cer a sufletelor, mormântul îşipierde din însemnătate. Pe de altă parte, mormântul este pus înlegătura cu Dat, locul unde s-ar afla sufletul după moarte, de aceea,mormântul însuşi începe din Imperiul Nou să fie numit Dat. Astfel,se explică de ce în mormintele acestei epoci sunt reprezentate scenedin Cartea morţilor.Mormântul este însă mai ales un lăcaş în care sunt consemnate,

prin sculpturi sau picturi, faptele mari şi împlinirile importanteale celui răposat. Aşa cum se exprimă un text,. aceste fresce aveaudrept scop ca "urmaşii mei să vadă ce am făcut pe pământ". Cumfrescele perpetuează şi numele celui răposat - dată fiind legăturaîntre persoană şi nume - ele îl fac să dureze pe omul însuşi înlumea de dincolo.Locul din mormânt în care se efectuează cultul morţilor este

marcat printr-o poartă falsă sau printr-o statuie a celui săvârşit,

înaintea căreia un spaţiu mic este rezervat acestui cult, cu o micămasă pentru ofrande.Spaţiul pentru cultul morţilor poate fi o anexă a mormântului

însuşi, dar pentru regi se construi a un mic templu ataşat mor-mântului. Cu începere din dinastia a XVIII-a templul cultuluiregelui mort este aşezat mult mai departe de mormânt, care trebuiesă rămână cât mai ascuns, de frica jefuitorilor.În mormânt se află coşciugul, sarcofagul ce conţine mumia,

de obice depus într-o cameră deosebită. Către sfârşitul ImperiuluiVechi încep să se execute pe zidurile acestei camere fresce, baso-reliefuri conţinând imagini cu pâine, came,fructe şi liste de jertfe.Mai târziu, frescele şi reliefurile. vor înfăţişa scene din viaţa

de apoi, cu literatura lor înscrisă alături de chipurile pictate, sauformule magice ori rugăciuni către zeiţa funerară Neith.Camera sarcofagului ajunge să fie o imagine a cerului; ea ajută

pe cel răposat să parvină în lumea de dincolo spre care năzuieşte.Ca şi în temple, tavanul acestei camere este pictat cu stele. Pe celepatru ziduri ale camerei sarcofagului se înscriu imagini apotropaice,menite să apere pe mort de puterile demonice: stâlpul djed, unşacal, animal sacru al zeului Upuaut, o statuetă în forma unui Usebti(sau şaubti) şi o făclie, fiecare pe unul din cei patru pereţi. Acesteimagini protectoare erau săpate pe o cărămidă sau puse într-o nişă.Camera sarcofagului trebuia să aibă o orientare bine deter-

minată, dependentă desigur de aceea a mumiei, aşezată cll capulînspre sud, ca să poată privi spre apus. Pe pereţii acestei încăperise înscriu blesteme împotriva celor care ar profana mormântul sauar fura ceva din el. Răposatul dădea asigurări, în aceleaşi inscripţii,că nu a comis nicio silnicie când şi-a construit mormântul, nu afolosit părţi de mormânt furate şi nu a ocupat mormântul altuia.Chiar din începuturile Imperiului Nou se aşeza pe mormânt o

piatră cu numele mortului. Această piatră era înaltă, de formăalungită. În epocile ulterioare piatra de mormânt nu mai era înaltă,ci lată, şi pe ea este reprezentat cel decedat, alături de rudele sale,aducând jertfe şi prinoase (pâine, prăjituri, băuturi etc.). În parteade sus a pietrei de pe mormânt în Imperiul Vechi se găsesc des

simboluri sacre, îndeosebi ochiul Uzat (ochiul zeului luminii Horus,care a fost scos de către Seth şi vindecat de către zeul Thot); elseamănă cu un ochi omenesc, cu sprânceana sa şi cu o urmă desuliman în unghiul exterior; este deci un simbol al vindecării, darşi chipuri ale lui Osiris. În Imperiul Nou, pe pietrele tombale seaflă, în registrul de sus, aceleaşi simboluri, iar în registrele inferi-oare întâlnim scene de la înmormântare şi de la pregătireacadavrului de către zeii Anubis, Horus,apoi bocetele lui Isis şiale lui Nephthys (1).

pornesc mănunchi de aici, orientarea feţelor către cele patru punctecardinale şi amplasarea structurii la răscruce a paralelei 30° N cumeridianul 31°7' E, ar î'mpărţi exact uscatul în două şi ar delimitameridianul O ideal, deci ar avea valori astronomice nebănuite, şicâte şi mai câte.În vremea din urmă, psihologii junghieni se servesc de forma

piramidei pentru a ilustra etapele dezvoltării spiritului uman. Astfel,Robert Moore şi Douglas Gillette în lucrarea King, Warrior,Magician and Lover (Rege, Războinic, Mag şi Iubit) explică modulîn care metafora piramidei dotată cu patru faţete şi un vârfluminează aspecte ascunse ale psihologiei masculine. "Cele patruarhetipuri ale copilăriei, având fiecare o formă triunghiulară sepot reuni şi pot reprezenta identitatea născândă a băiatului, eulmasculin nematurizat. Putem afirma că piramidele sunt simboluriunivers ale ale eului."Bineînţeles, autorii declară că şi structura eului feminin este

tot piramidală iar când cele două piramide ale eului masculin şifeminin stau cap în cap, ca o clepsidră, ele reprezintă atunci eullui Jung, care are calităţi atât bărbăteşti cât şi femeieşti.Piramida a mai fost folosită şi ca poligon pentru diverse probe

de iniţiere. Gerard de Nerval povesteşte în "Călătorie în Orient"despre itinerarii oculte, pline de primejdii şi demne de "IndianaJones". De fapt, acest "boem galant", solitar şi fără domiciliu fix,hăIăduind când la Luvru, când la Hale, când la Carrousel, cândîn Montmartre a fost văzut într-o zi, pe lângă Palais Royal ţinândîn lesă un ... homar!Ei bine, pentru cine doreşte să se "iniţieze" în piramidologie

poate recurge la V.V. Moisescu, Taina tainelor: Piramida luiKeops, Bucureşti, 1944, la Georges Barbarin, Les Secrets de laGrande Pyramide, Paris, 1974 şi la Andre Pochan, L'Enigme dela Grande Pyramide, Paris, 1971! (M.N.I.).

După cum se ştie, piramidele cele mai celebre din lume segăsesc la Gizeh şi au fost Înălţate de trei faraoni (putem să leacordăm drepturi de autor!): Keops (sau Khufu), Kefren (sau Khafre)şi Mikerinos (sau Menkaure)l, cam în cea de-a doua jumătate acelui de-al treilea mileniu de dinainte de Hristos. De asemenea,iarăşi este cât se poate de cunoscut, piramidele mai aveau şi o între-buinţare deosebit de simplă şi uşor morbidă: serveau ca mormânt,ca loc de veci pentru distinşii faraoni.Ei bine, absenţa oricărui sarcofag din piramidele lui Keops şi

Kefren au împins la concluzia că aceste structuri erau de fapt niştedepozite iniţiatice. Încă din secolul IX un calif egiptean, Abdulah-al-Mamun, a reuşit să intre în piramidă şi să se minuneze că nua găsit nimic Înăuntru.Aşadar, piramidele ar putea fi: un calendar, un gigantic cal-

culator, un imens hambar, un ceas solar, un observator astronomic,un repertoar de date geometrice, algebrice, matematice etc. Ce mai,cam de la jumătatea secolului trecut şi graţie unui matematician,John Taylor, căruia i-au dat o mână de ajutor astronomul CharlesPiazzi Smith şi arheologul W.M. Flinders Petrie, avem o nouăştiinţă, piramidologia, care consideră că piramida (cea mare, a luiKeops) este un adevărat tezaur, o Biblie de piatră. Ea oferă răspunspentru aproape orice: numărul Jt, triunghiul de aur, legile fizicii

'"GRADINILE SUSPENDATEDIN BABILON

fertil al Mesopotamiei iar la întoarcerea acasă au povestit despreuluitoarele grădini şi despre palmierii Mesopotamiei, despre palatullui Nabucodonosor şi despre Turnul Babel. Imaginaţia poeţilor şia istoricilor a împletit şi combinat toate aceste elemente din cares-a născut una dintre Minunile Lumii. Misterele care învăluiauaceste grădini au fost pătrunse abia în secolul XX iar arheologiise străduiesc şi astăzi să adune probe înainte de a trage concluziafinală cu privire la aşezarea grădinilor, la sistemul de irigare şi laadevărata lor înfăţişare.Descrierea grădinilor suspendate provine din lucrările vechilor

greci care apreciau Babilonul drept cel mai puternic şi înflori tororaş asirian."Grădina era compusă din terase etajate în amfiteatru, având

un plan pătrat, cu latura de aproximativ 400 picioare greceşti (123m). Terasele se rezemau pe ziduri de piatră de 22 picioare grosime(6,80 m) construite la o distanţă de 10 picioare (3,08 m) între ele.Spaţiul dintre zidurile ce sprijineau terasele era acoperit cu bolţidin blocuri de piatră de 16 picioare (4,95 m). Pe aceste bolţi eraaşezat un strat de trestie îmbibat în asfalt iar peste trestie un rânddublu de cărămizi arse, lipite între ele cu mortar de ipsos. Deasupralor se aflau foi de plumb iar pe ele fusese aşezat un strat de pământîn care se prinseseră plante de toate felurile şi arborii cei mai mari"(Diodor din Sicilia).Cele mai recente săpături arheologice au scos la lumină fundaţia

palatului, terase cu pereţi groşi şi un puţ de irigaţii lângă peretelesudic al palatului. Un grup de arheologi care a măsurat aria sudicăa palatului au reconstituit grădinile suspendate. Totuşi, geografulgrec Strabon a stabilit că grădinile se aflau pe malul Eufratului.Alţii susţin, însă, că zona este mult mai departe de Eufrat, locali-zând grădinile în perimetrul dintre râu şi Palat. De curând, pemalurile fluviului au fost descoperiţi pereţi masivi, groşi de 25 mcare ar putea fi chiar treptele terasei descrise în scrierile vechilorgreci.

Fructe şi flori... căderi de ape ... grădini miraculoase revăr-sându-şi bogăţia de culori peste terasele palatului... animale exotice ...aceasta ar putea fi imaginea, păstrată până în zilele noastre, despreGrădinile suspendate din Babilon. Şi ar fi de-a dreptul surprinzătorşi incredibil să ne trezim deodată că ele nu ar fi existat decât înimaginaţia fierbinte a istoricilor şi poeţilor greci.Se crede că grădinile se aflau situate pe malul estic al Eufratului,

la cincizeci de kilometri sud de Bagdad (Irak), în colţul nord-estical palatului, lângă cea mai importantă poartă de intrare în oraş,poarta zeiţei Iştar.Regatul babilonian a cunoscut o adevărată înflorire în timpul

vestitului rege Hammurabi (1792-1750 lC.), continuată dupăsecole în timpul regelui Nabopalassar (625-605 î.C.), când civili-zaţia mesopotamiană intră sub autoritatea organizaţiilor militareşi statale ce corespund intereselor claselor privilegiate. Fiului luiNabopalassar, Nabucodonosor al II-lea (604-562 î.C.) i-a fostatribuită construcţia legendarelor grădini babiloniene. Se spunecă el le-ar fi închinat soţiei sau concubinei sale, Amitis, care tânjeadupă ţinutul muntos al pământului natal.în timp ce istoricii greci se întreceau în descrierea amănunţită

a grădinilor, sursele babiloniene rămâne au mute. Izvoarele babi-loniene din templul lui Nabucodonosor nu fac referire decât lapalat, la oraş şi la zidurile înconjurătoare. Nici chiar istoricii caredescriau grădinile nu le-au văzut vreodată. Istoricii moderni susţincă soldaţii lui Alexandru cel Mare au fost impresionaţi de pământul

şi bine întărită; celălalt, datorită locului închinat zeului Bel, alecărui porţi sunt de bronz şi care mai există şi astăzi. Acest loc esteun pătrat, care are două stadii (372 m), în toate sensurile. Se vedeîn mijloc un turn masiv, care are un stadiu (186 m) atât în lungime,cât şi în lăţime; pe acest turn se ridică un altul şi pe acest al doileaun altul, şi aşa mai departe, în aşa fel încât se ajunge la opt".Descrierea lui Herodot, cu unele rectificări, în special în ceea

ce priveşte dimensiunile, corespunde cu rezultatele săpăturilorarheologice. Oraşul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse dupăun sistem concentric. Oraşul propriu-zis era cuprins în interiorulprimei incinte, care avea latura de aproximativ 1 700 m. întreaceastă incintă şi cele exterioare existau atât locuinţe, cât mai alesterenuri agricole. Herodot dă dimensiunile incintei exterioare siapoi descrie oraşul cuprins în cadrul incintei interioare. în gener~lînsă, scriitoriiantici dau dimensiuni foarte diferite pentruperimetrul oraşului: Herodot consideră că are 480 stadii (89 km);Ctesias indică 65 km, iar în timpul lui Alexandru cel Mare sespunea că are 99 de stadii, adică aproximativ 16,5 km, ceea cecorespunde cu ruinele descoperite. Este posibil să mai existe unzid, în exterior, care însă nu a fost încă identificat. Diferitele ziduride incintă, descoperite în urma săpăturilor arheologice, au între7 şi 9 m grosime şi înălţimea maximă de 40 m. Dimensiunileindicate de Herodot par să fie cel puţin de două ori mai mari.Herodot precizează că Eufratul împarte oraşul, prin mijloc, în

două cartiere. Apoi vorbeşte de cele două cartiere, unul carecuprinde palatul regal şi celălalt templul lui Bel, care în realitatese află pe aceeaşi parte a fluviului (pe malul stâng). în urmacercetărilor făcute asupra dezvoltării oraşului Babilon, s-a deduscă oraşul vechi a luat fiinţă pe malul stâng, unde se aflau cele maiimportante clădiri publice şi unde locuiau cei din clasa dominantă- bogaţi şi cârmuitorii statului. Pe malul drept oraşul s-a dezvoltatmai târziu; aproape lipsit de clădiri publice, acest cartier era locuitde populaţia săracă şi de sclavi. Cele două părţi ale oraşului eraulegate cu un pod peste Eufrat, în dreptul templului lui Bel. Prindeplasarea albiei fluviului, podul a rămas pe uscat.

Descrierea acestui minunat oraş, Babilonul, este făcută deHerodot, care l-a vizitat pe la mijlocul secolului V î.e.n.: "în Asiriasunt multe oraşe mari; însă Babilonul este cu mult cel mai celebruşi cel mai puternic. Aici şi-au făcut regii ţării reşedinţa lor dupădistr~gerea Ninivei. Acest oraş, situat într-o mare câmpie, este deforma pătrată; fiecare din laturile sale are 120 de stadii lungime(22,320 km), ceea ce face pentru incintă 480 de stadii. El este atâtde măreţ, încât nu se cunoaşte în lume unul cu care să se poatăcompara. Un şanţ, adânc şi plin cu apă înconjOară oraşul; se maiaflă apoi un zid de 50 coţi regali grosime (27 m) şi 200 coţi înălţime(l08 m). în acest zid se găsesc o sută de porţi, făcute din bronzmasiv, ca şi uşorii şi boiandrugii. Eufratul străbate acest oras dela nord la sud, prin mijloc şi îl împarte în două cartiere. ' ,Acest fluviu este mare, adânc şi repede; el vine din Armenia

şi s~ varsă în marea Eritree (golful Persic). Atât primul zid cât şicelalalt fac un cot spre fluviu. Din acest loc porneşte un zid decărămidă arsă, cu care sunt mărginite cele două maluri aleEufratului. Casele sunt cu trei şi patru etaje. Străzile (paralele cu?uviul) sunt drepte şi se întretaie cu altele care merg până la fluviu.In faţa acestora se află, în zidul construit de-a lungul fluviului,porţi mici, tot de bronz, prin care se poate coborî pe mal. Suntatâ!ea porţi, câte străzi transversale. Zidul exterior serveşte pentruaparare. Cel interior nu este mai puţin solid; este însă mai îngust.Centrul fiecăruia dintre aceste două cartiere ale orasului esteremarcabil; unul, datorită palatului regelui, a cărui incintă'este mare

În colţul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiţei Iştar(principala poartă a oraşului) se aflau minunatele Grădini sus-pendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând proba-bil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinileau fost construite de Nabucodonosor, din mare iubire pentru unadintre sotiile sale Amitis sau Amuhea, fiica regelui Ciaxares al, ,Mediei, care regreta peisajul pitoresc, muntos, bogat plantat alpământului natal. Ea dorea să aibă, în această întinsă câmpie, ogrădină care să-i amintească de parcurile sau "paradisul" patrieisale.După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci,

aceste grădini au o origine mult anterioară; ele sunt atribuite legen-darei Semiramida, o regină foarte frumoasă şi războinică, înte-meietoare a oraşelor Ninive şi Babilon.Este ciudat că istoricul grec Herodot, care descrie destul de

amănunţit Babilonul în secolul V tC., nu vorbeşte nimic despreGrădinile suspendate, care au existat în realitate; povesteşte însă,si el că în acea vreme a domnit în Babilon regina Semiramida.împietirea realităţii cu legenda a făcut ca unii scriitori să vorbească,în loc de Grădinile suspendate din Babilon, despre Grădinilesuspendate ale Semiramidei, aşa cum sunt ele miomţionateîn multelucrări literare vechi şi chiar moderne.Calificativul de "suspendat", care însoţeşte, fără excepţie,

numele acestor celebre grădini, a fost explicat astfel: povestireadespre ele sau descrierea lor este cunoscută prin scriitorii greci şilatini (Strabon, Diodor din Sicilia, Quintus Curtius Rufus, Filondin Bizanţ etc.), care au scris în limbile greacă şi latină. în greceştecuvântul "kremastos" şi în latineşte cuvântul "pensile" au o dublăsemnificatie: un obiect sau o constructie care atârnă, sau o, ,

construcţie aşezată pe coloane şi arcade, un balcon, o terasă şi îngeneral un obiect susţinut la o anumită înălţime. În mod corect,pentru Grădinile suspendate din Babilon trebuie considerată ceade-a doua semnificaţie.Cea mai completă descriere a Grădinilor se datoreşte lui Diodor

din Sicilia, care arată că ele se compuneau din tera se etajate în

amfiteatru, având un plan pătrat, cu latura de aproximativ 400picioare greceşti (123 m). Terasele se rezemau pe ziduri de piatrăde 22 picioare grosime (6,80 m), construite la o distanţă de 10picioare (2,08 m) unele de altele. Înălţimea, până sub ultima terasă,era de 75 picioare (23 m). Spaţiul dintre zidurile care sprijineauterasele era acoperit cu bolţi realizate (după Diodor) din blocuride piatră de 16 picioare lungime (4,95 m), cu secţiunea pătratăde 4 picioare latura (1,23 m) şi rezemându-se pe cele două ziduriînvecinate. Pe aceste blocuri s-a aşezat un strat de trestie îmbibatîn asfalt; deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse,legate între ele cu mortar de ipsos; în sfârşit, deasupra se aflaufoi de plumb, pentru a desăvârşi izolarea hidrofugă. Peste foilede plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru aprinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: ,,'" eraupline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prinmărimea şi frumuseţea lor"."Aşa de mare este vigoarea arborilor care cresc pe acest sol

artificial" - spune istoricul latin Quintus Curtius Rufus (sec. 1e.n.) - "încât au la bază până la 8 coţi în circumferinţă (aproape4 m), se înalţă până la 50 picioare (24 m) şi sunt atât de bogaţi înfructe, ca şi cum ar fi hrăniţi de pământul lor natural. De obiceitimpul, în trecerea sa, distruge, mimând cu încetul lucrările oame-nilor şi chiar operele naturii; aici, dimpotrivă, această construcţieuriaşă, apăsată de rădăcinile atâtor arbori şi încărcată cu greutateaunei păduri atât de mari, durează fără a suferi vreo stricăciune".În grosimea teraselor acestei originale grădini erau amenajate

galerii şi camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură,în aşa fel încât, de la un anumit nivel, aveau în faţă o grădină, carese rezema pe galeriile şi camerele nivelului inferior. Arrian, carea scris despre expediţiile lui Alexandru cel Mare, arată, - luân-du-se după jurnalul regal ţinut de Aristotel -- că Alexandru, în atreia zi de febră, a fost transportat într-una din camerele teraseloracestei grădini, unde se presupune că a şi murit în ziua a ll-a dela începutul bolii, în anul 323 î.C.

Pentru stropitul grădinilor se foloseau maşini hidraulice, careurcau apa din Eufrat la diferite niveluri. Diodor şi Strabon spuncă maşinile se aflau în galeria ultimei terase de sus, iar apa eraurcată prin interiorul unei coloane de piatră, construită în formăde tub. Erau apoi, pe sub rădăcinile plantelor, o serie de canale,care umezeau neîncetat pământul. Toate operaţiile se făceau "fărăca nimeni să poată vedea din exterior aceasta". Trebuie să adăugămcă babilonienii erau reputaţi în vremea lor ca mari specialişti înlucrări hidrotehnice. Datorită posibilităţii întreţinerii unei continueumidităţi, pe aceste terase au putut să crească nu numai bogatepartere de flori, dar şi pomi fructiferi, anumite specii de tamarix(cunoscut la noi sub numele de cătină), palmieri etc. (2).

"Sostrat din Cnid, fiul luiDexifan, consacră acest

monument Zeilor Salvatorica să-i călăuzească pe

cei ce călătoresc pe mare".

Farul din Alexandria este singura minune a lumii antice carea avut şi o utilizare practică adăugată siluetei sale elegante. Pentrumarinari, farul era un bun indicator şi le asigura în linişte reîn-toarcerea. Pentru arhitecţi, farul constituie cea mai mare structurăa lumii vechi. în fine, pentru oamenii de ştiinţă, cel mai fascinanteste misterul oglinzii, care se zice că avea o reflecţie de peste 50km, luminând rada şi ghidând corăbiile aflate deci la aproape 35mile marine depărtare de ţărm.Farul se găsea instalat pe vechea insulă Pharos, actualmente

un promontoriu, un fel de peninsulă înglobată în cadrul oraşuluiAlexandria. Deasupra se ridica Fortul Quaitbay.Alexandria a fost fondată la 331 înainte de Hristos de către

însuşi Alexandru cel Mare regele Macedoniei. Puţin după moar-tea sa, Ptolemeu Soter, rege al Egiptului, martor al întemeieriioraşului, îşi stabileşte aici capitala. în faţa coastelor se găsea omică insulă, Pharos, al cărei nume legenda spune că ar veni de la"insula lui Pharaon". Insula a fost legată de uscat printr-un dignumit Hepstadion (căci avea şapte stadii lungime, aproximativ omie trei sute de metri) ce i-a asigurat oraşului un fel de port dublu.Din pricina condiţiilor de navigaţie ce se dovedeau extrem depericuloase în lungul coastelor, se impunea înălţarea unui far.Proiectul a fost conceput şi iniţiat de Ptolemeu Soter în jurul

anului 290 î.C. dar a fost realizat după moartea acestuia, de cătrePtolemeu al II -lea Filadelful. Sostratus, contemporan cu Euclid,a fost arhitectul, dar detaliile şi calculele structurii au căzut în

sarcina Bibliotecii din Alexandria adăpostită într-o anpa aMuseionului ridicat de întâiul Ptolemeu. Monumentul esteconstruit în cinstea Zeilor Salvatori: Ptolemeu şi soaţa sa, Berenice.Secole de-a rândul, Farul din Alexandria a folosit drept călăuză

celor ce se apropiau de port, atât ziua cât şi noaptea.După ce au cucerit Egiptul, arabii s-au îndrăgostit de Alexan-

dria şi de bogăţiile ei. În scrierile lor şi în povestirile călătorilor,Farul continuă să ocupe un loc aparte. Dar noii conducători aumutat capitala la Cairo, neavând altă legătură la Mediterana şi cuaceastă ocazie au vrut să mute şi oglinda farului. După ce oglindafarului a fost coborâtă greşit, ea nu a mai putut fi pusă vreodatăla loc căci placa foarte mare şi sensibilă s-a spart în mii de bucăţi.În 956 d.C. un cutremur a zgâlţâit Alexandria provocând strică-ciuni şi Farului. Mai târziu, în 1303 şi 1323, alte două cutremure,mult mai puternice, au distrus structura farului aproape în între-gime. La 1349, când vestitul călător arab Ibn Battuta vizita Ale-xandria, el nu a mai găsit decât ruinele monumentului şi nu a maireuşit nici măcar să localizeze intrarea în far.Ultimul capitol al tristei poveşti a farului a fost scris la 1480,

când sultanul Qait Bey a decis fortificarea Alexandriei şi a construitun fort medieval pe amplasamentul vechiului far, folosind chiarpiatră şi marmură din ceea ce mai rămăsese nearuncată în marela fiecare cutremur. Acum, lângă actualul Fort Qait Bey, sub apeleliniştite ale mării se zăresc aşa-zisele fundaţii ale Farului.Dintre cele şase minuni dispărute ale lumii, Farul din Alexan-

dria pare să fi fost ultimul supravieţuitor. De aceea, i se cunoscatât poziţia cât şi aspectul. Scrierile lui Strabon şi ale lui Pliniucel Bătrân descriu "turnul" şi splendida marmură albă în care eraîmbrăcat. Ei povestesc despre misterioasa oglindă care reflectalumina la mai bine de 50 kilometri distanţă. Legenda spune căoglinda mai avea şi puterea de a depista şi arde corăbiile inamicilorînainte ca ei să apuce să se apropie de ţărm.În anul 1166 călătorul arab Abou-Haggag-al-Andaloussi a vizi-

tat farul şi a făcut descrierea completă a monumentului, ceea cei-a ajutat pe arheologii moderni să-I reconstituie. Monumentul ar

fi fost alcătuit din trei turnuri suprapuse, cu terase din ce în cemai mici. Primul turn, cu secţiune pătrată avea latura de 30 fi şiînălţimea, se pare, de 55 m, al doilea, mai retras, octogonal avealatura de 18,30 fi şi o înălţime de 27,45 m, iar cel de-al treilea,circular, o înălţime de 7,30 m. Întreaga înălţime a farului, împreunăcu fundaţia era de 117 m, echivalentul unei clădiri moderne cu40 de etaje.Prin interiorul farului era ridicat combustibilul (lemne de

răşinoase, se pare) care avea să alimenteze focul farului. După uniiautori, lemnele se urcau de la prima la a doua terasă cu ajutorulunor scripeţi iar spre vârf transportul se făcea pe scară. În parteainferioară a turnului se aflau 300 de camere de locuit pentrugarnizoana care deservea farul. În vârf, oglinda reflecta luminasoarelui în timpul zilei, în vreme ce noaptea era folosit focul. Totacolo se afla statui a lui Poseidon. Cu ocazia cercetărilor arheo-logice submarine, s-au găsit fragmente ale farului, coloane şi statuiprintre care şi cea a lui Poseidon.Deşi farul din Alexandria nu a supravieţuit până în zilele

noastre, el a influenţat arhitectura modernă fiind luat drept modelpentru numeroase monumente înălţate pe malurile Mediteranei şichiar în Spania. Din punct de vedere lingvistic, numele acestorinstalaţii provine de la numele insulei Pharos, unde a fost ridicatprimul far.

ALEXANDRIA - LOCUL DE UNDE VINÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL

Cel mai impresionant lucru al acestei cetăţi cocoţate pe un golfimens este prezenţa mării. Mai ceva decât la Istanbul, marea seface simţită peste tot, dincolo de cornişa de şosele lungă de numai puţin de douăzeci şi cinci de kilometri, către care oraşulcoboară parcă în amfiteatru, ca Napoli.Dar Alexandria este un oraş ancorat între mare şi deşert. Născut

dintr-un vis si dintr-o mare voinţă intelectuală, oraşul nu avea picde apă drept ~entru care s-au construit kilometri întregi de canale.Portul se află si el într-o stare cam jalnică, numărul vaselor eşuateatestând-o pe' deplin spre marea bucurie a arheologilor. O altăasemănare cu Istanbulul o constituie prezenţa cisternelor de apăpotabilă, înălţate pe mai multe etaje. Chiar dacă unii dintreconsilierii săi au încercat să-I convingă să nu facă din satul depescari Rakedet (Rakhotis, în greceşte) un port la Mediterana,Alexandru cel Mare a vrut să folosească posibilităţile maritimeoferite de către golf şi să ridice cel mai frumos oraş al lumiielenistice: Alexandria Egiptului.

Alexandria este oraşul memoriei. Alexandria este oraşul cărţii.Alexandria poate fi comparată cu Ierusalimul, punctul de unire,liniuţa de dialog dintre Orient şi Occident. Alexandria este un felde abecedar al Antichităţii, pasarela pe care au trecut soareleEgiptului lui Faraon şi înţelepciunea Bibliei.Alexandria este o cetate cosmopolită, fondată de însuşi Alexan-

dru cel Mare la 331 înainte de Hristos. Alexandria a fost cel maicelebru centru artistic şi literar în vremea Ptolemeilor, moştenitorulcivilizaţiei elenistice. Alexandria este celebră prin farul construitîn rada portului de arhitectul Sostratos din Cnidos şi prin faimoasabibliotecă, a cărei distrugere a început-o Ce~ar şi a desăvârşit-ocaliful Omar. Alexandria este un oraş-simbol.

Alunecarea înceată în vis

În comparaţie cu Viena sau Roma, Alexandria se deschide cuparcimonie vizitatorului. Este un oraş al dorinţei, al dorinţei subtoate formele şi în toate înţelesurile ei, începând cu aceea a cunoaş-terii intelectuale. Aici, pe această plajă, Euclid a descoperit, cuajutorul unui simplu beţigaş, fundamentele geometriei. Aici a fostpatriarh Sfântul Atanasie şi aici s-a născut Origen. Despre acestoraş a compus din cuvinte un fantastic Cvartet Laurence Durrell,despre el şi despre memoria lui eteroclită a scris ConstantinosKavafis: "Salut, o, Alexandrie, ce fuge-n zare/Salut, o, Alexandrie,triumf pe care-l pierzi". Aici Antoniu şi Cleopatra, "mânză aDiavolului" numită de marele Shakespeare, şi-au osândit iubirea,din care Octavian nu a vrut să păstreze peste secole niciun fel deamintire, ciistrugând totul.Alexandria este oraşul unde din ordinul Ptolemeilor, în veacul

al treilea de dinainte de Hristos, 72 sau 78 de cărturari evrei au

Oraşul far

Alexandria este un oraş tentacular, viu, arzător, suprapopulat.Pe un plan rectiliniu, vechi cam de 2350 de ani, s-a înscris mega-lopolisul modern, organizat şi înfăşurat pe calea canopică (dinstânga Nilului), rămasă şi acum cea mai importantă: bulevardulNasser.Alexandria este un oraş deschis ca un evantai unde vara, în

aprilie îndeosebi, se iscă formidabile furtuni de nisip. Alexandriaeste un oraş cu surprinzător de friguroase ierni (fapt pentru caremulte case posedă splendide şeminee) şi de aceea perioada ceamai propice vizitei este luna septembrie.

tradus Vechiul Testament în greceşte, închişi, se zice, în sub solulcelebrului far.Răspântie a marilor culturi, prin decalajul secolelor, Alexandria

a rămas ,,0 plăcere bolnavă", strălucind de-a lungul mileniilor.Hărtănită şi distrusă de conflicte absurde la începutul veacului altreilea, somnolând până la Napoleon, ce-i citise pe greci şi pe latinişi-şi luase cu el o grămadă de savanţi şi de oameni de ştiinţă ( în1798, cetatea număra abia 8 000 de locuitori!), reîntinerită (dupăce a fost bombardată) de englezi, graţie comerţului cu bumbac,Alexandria este un oraş miraculos ce se poate reaprinde din cenuşă"după formulele vechilor magi elenicosirieni", cum ar psalmodiaKavafis. Sau, cum ar zice un alt uriaş poet născut tot în feeric aAlexandrie, Giuseppe Ungaretti "moartea se ispăşeşte trăind".

Naufragiat în timp

Oraş de lux al memoriei, congestionat de soare, strâns legatîn straiele mării, Alexandria este o adevărată bijuterie de trecutce l-a impresionat şi l-a inspirat şi pe Mitterrand, ca mai înaintepe Napoleon. Aici poţi găsi cele mai frumoase statuete de Tanagra,bustul Cleopatrei, medalii, portrete din Fayoum şi alte 40 000 depiese din secolul III înainte de Hristos, la Muzeul greco-roman;aici poţi vedea teatrul roman de la Kom-el-Dikka, Serapeumul,coloana lui Pompei din granit roşu, înaltă de 27 de metri, cata-combele felliniene de la Kom-el-Chougafa, stranie cetate a morţiidecorată cu un amestec de teme egiptene, elenistice şi romane;aici se înalţă fortul Qaytbay, ridicat în secolul XV pe amplasa-mentul vestitului far; necropole le Anfushi, Shatby, MustaphaKamel, palatele Ras-el-Tin şi Montaza, precum şi mormântulde alabastru datând tot cam din veacul al III-lea î.e., unde sepresupune că şi-ar dormi somnul de veci marele Alexandru.Ca şi Parisul, Alexandria iese la iveală cu pasul, prin vechea

Poartă a soarelui, transformată în grădină publică, prin hotelurica Metropole sau Cecil, prin patiserii aflate în spatele statuii luiIsis Faria, prin măruntaiele ruinelor şi prin infinitul de ceaţă alnopţii (3).

"Ţie, o Soare, poporul Rodosului îţi închină aceastăstatuie din bronz, pentru că, de sus, din Olimpulbinecuvântat, ai stăviIit valurile războiului şi aipogorât pacea asupra pământului nostru drag.

Nu numai pe mări dar şi pe pământsă se aprindă torţa libertăţii".

Deşi de la construcţia şi până la distrugerea Colosului din Rodosnu au trecut decât 56 de ani, statuia gigantică şi-a cucerit un locbinemeritat în rândul celor şapte minuni ale lumii. "Chiar şi zăcândla pământ, este minunat", spunea Pliniu cel Bătrân. Dar Colo suldin Rodos nu este numai o statuie gigantică, ci şi simbolul unităţiiunui popor care a locuit şi înfrumuseţat cândva minunata insulămediteraneană.Despre statuie se zice că ar fi fost amplasată la intrarea în portul

mediteranean Rodos.De-a lungul istoriei, Grecia antică a fost alcătuită din oraşe-stat

care aveau puteri limitate dincolo de graniţele lor. Pe mica insulăRodos existau trei astfel de oraşe: Ialysos, Kamiros şi Lindos. Înanul 408 Le. acestea s-au unit într-un stat de sine stătător cucapitala la Rodos. Insula a prosperat şi şi-a întărit legăturilecomerciale cu principalul său aliat, Ptolemeu Soter 1, diadohul2Egiptului. La 312 LC. Ptolemeu Soter cere ajutor rodienilor înrăzboiul său contra lui Antigonos, cel mai puternic diadoh al Asiei,iar alianţa dintre egipteni şi rodieni se întăreşte şi mai mult. La307 î.e. Antigonos reia lupta împotriva egiptenilor şi trimite înGrecia pe Demetrios, primit în triumf la Atena. După acest succes,Demetrios, fiul lui Antigonos, vrea să-i pedepsească pe rodienipentru ajutorul dat lui Ptolemeu, dorind să le cucerească insula.

2 Diadoh: nume dat generalilor ce-şi disputau moştenirea tronului luiAlexandru cel Mare.

După un an de asediu, Demetrios şi-a dat seama că nu poate cuceriinsula şi şi-a retras flota. Totuşi, pe Rodos a rămas în urma luiatâta echipament militar cât să le permită rodienilor să-I vândă iarcu banii adunaţi să înalţe o enormă statuie închinată zeului lorprotector, Helios.Construcţia colos ului a durat doisprezece ani şi s-a încheiat în

282 tC. Ani de zile, ea a străjuit intrarea în port până ce un cutre-mur puternic a doborât-o la pământ, în 226 tC., după unii istoricisau 224 î.C. după alţii. Oraşul a fost serios avariat iar colosul afost frânt în locul cel mai sensibil - la genunchi.Rodienii, apreciaţi în reţeaua comercială a lumii elenistice au

primit pe dată ajutor pentru a-şi restaura monumentele distr~sede la nenumărate oraşe. Dar cel mai substantial a venit tot dinEgiptul aliat, din partea lui Ptolemeu III Ever~etul: ,,300 talantide argint şi 1000 talanţi de aramă; lemn pentru 10 corăbii si 3 000de pânze de corăbii; 1 milion artale3 de grâne; iar în mod ~pecial,pentru refacerea colosului 3 000 talanţi de aramă, 100 meşteri, 350muncitori şi 14 talanţi anual pentru întreţinerea acestora".După unii cercetători, se pare că rodienii ar fi consultat un oracol

care s-a împotrivit restaurării statuii şi atunci ajutorul egiptean afost refuzat.~ert este că statuia a zăcut aproape un mileniu în ruină.In 654 arabii au invadat Rodosul. Ei au dezasamblat rămăsitele

colos ului spart şi le-au vândut unui evreu din Siria. Se pa~e căfragmentele ce cântăreau aproximativ 300 de tone au fost transpor-tate pe spinălile a 900 de cămile, pentru a fi transformate în tunuri.Pentru început trebuie reconsiderată locali~area colosului. Multă

vreme .s-acrezut că statuia fusese aşezată în faţa portului Mandraki,unul dmtre multele oraşe ale insulei.Ţinând, însă, cont de înălţimea ei şi de lărgimea deschiderii

portului, această ipoteză este mai degrabă imposibilă decât~mprob~biIă.Mai m~l!t,odată dărâmat, colosul ar fi blocat întreagamtrare m port. Studn recente sugerează că el ar fi fost înălţat fie

pe promontoriul răsăritean al portului Mandraki, fie mai departeîn interiorul insulei. Oricum, niciodată nu a stat călare de-o parteşi de alta a intrării în port.Acest proiect gigantic i-a fost încredinţat sculptorului Chares

din Lindos. Pentru a construi statuia, muncitorii săi au turnat înbronz părţile exterioare, reprezentând pielea. Baza statuii a fostlucrată în marmură albă şi în ea au fost fixate picioarele şi gleznele.Structura a fost ridicată gradual, pe măsură ce forma din bronzse întărea, cu un cadru (construcţie) din piatră şi fier. Pentru a filucrate părţile cele mai înalte, s-a construit o rampă, pe pământ,care mai târziu a fost îndepărtată. Când a fost gata, colosul măsura33 de metri, înălţime corespunzătoare unei case cu 10 etaje. Iarcând a căzut "puţini au fost cei care aveau braţe atât de lungi pentrua-i îmbrăţişa degetul cel mare" (Pliniu cel Bătrân).Pentru a echilibra statuia, picioarele, goale în interior, au fost

umplute cu blocuri mari de granit, păstrându-se totuşi un spaţiunecesar pentru ca o scară în spirală să poată fi ridicată de la picioarela cap.După ce, timp de doisprezece ani, statuia a fost ridicată bucată

cu bucată, când lucrarea era aproape gata, autorul ei a descoperito eroare în calculul proporţiilor şi se pare că s-a sinucis. Despreeroarea aceasta însă nici nu poate fi vorba atâta vreme cât statuiaa stat pe propriile-i picioare timp de cincizeci şi şase de ani şi numaiun cutremur devastator a putut să o doboare la pământ.Despre statuie se spune că ar fi avut şi rolul de a călăuzi

corăbiile· fie printr-un foc întreţinut continuu în ochii colosului,fie printr-o torţă care ardea permanent în mâna gigantului, fie prinrazele soarelui care se reflectau în bronzul statuii, fie printr-ooglindă care ar fi fost prinsă în pieptul acestui idol. Despre aşa-zisaoglindă s-a spus că ar fi strălucit atât de tare încât în ea s-ar fiputut reflecta toate corăbiile ce părăseau Egiptul. Oricât de multe.Chiar şi despre poziţia colosului părerile istoricilor sunt împăr-

ţite. Unii susţin ideea că el ar fi stat cu picioarele îndepărtate, fixateîn două soduri pentru a permite trecerea corăbiilor pe sub ele. Alţii,mai aproape de posibila realitate susţin că ele erau fixate pe acelaşi

soclu. Această teorie face atingere cu aceea conform căreia statuianu ar fi fost amplasată la intrarea în port.Deşi nu se cunoaşte nici adevărata formă şi nici înfăţişare a

Colosului din Rodos, reconstituirile moderne ale statuii par să aibămai multă acurateţe faţă de vechile reprezentări (desene). Deşidispărută, această minune a lumii vechi a inspirat nenumăraţi artiştimoderni precum ar fi sculptorul francez Auguste Bartholdi,binecunoscut pentru a sa vestită Statuie a Libertăţii din New York,considerată una din noile minuni ale lumii moderne. (Ce naşte dinstatuie ...).Colo sul din Rodos, născut în urma unui război şi poate chiar

din uneltele ucigătoare ale acestuia, şi-a împrăştiat splendoareaîn raze de soare deasupra mării nu mai mult de cincizeci şi şasede ani, pentru ca apoi să aştepte aproape o mie de ani sub ape pentrua fi transformat din nou în sinistrele arme din care se născuse.

TEMPLUL ZEITEI ARTEMIS DIN EFES,

"Iar când am văzut casa cea sacră a lui Artemiscu acoperişurile ascunse în nori,

celelalte (Minuni) au intrat în umbră,căci Soarele însuşi n-a mai văzut atâta frumuseţe

care ar putea egala Olimpul".

Mulţi şi-ar putea pune întrebarea îndreptăţită cum de un templua putut să se strecoare şi să ocupe un loc printre structurimiraculoase precum Piramida, Grădinile suspendate sau Colosuldin Rodos? Răspunsul îl dau numai cei care l-au vizitat şi pentrucare templul lui Artemis nu mai este doar un simplu lăcaş ridicatîn onoarea Zeiţei vânătorii şi a naturii sălbatice - Artemis sauDiana - ci, dimpotrivă, cea mai frumoasă clădire de pe pământ.Vechiul oraş Efes se află lângă actualul Sel9uk, la aproximativ

50 km sud de Izmir (Smirna), în Turcia.Deşi fundaţia templului datează din secolul al VII-lea iC,

structura, care şi-a câştigat un loc respectabil pe lista minunilorlumii, a fost construită în jurul anului 550 î.C. Documentelereferitoare la acest templu din marmură susţin că lucrarea a fost"sponsorizată" de regele lidian Cresus, unul dintre cei (dacă nucel) mai bogaţi muritori şi a fost proiectată de arhitectul grecChersifron. Templul a fost decorat cu statui din bronz sculptatede cei mai pricepuţi artişti ai vremii: Policrat, Fidias, Kresilas şiPradmon.Templul servea atât ca piaţă cât şi ca instituţie religioasă. Ani

de-a rândul sanctuarul a fost vizitat de negustori, călători, artizanişi regi care şi-au adus omagiul zeiţei, împărţind cu ea profiturisubstanţiale. Recent, săpăturile arheologice au scos la iveală daruri

4 Antipater = epigramist grec (sec. II). Sidon = oraş-stat fenician, azi Saida,în Liban.

făcute de pelerini sub forma unor statuete ale zeiţei din aur, fildeş,cercei, brăţări şi coliere de provenienţe diferite, chiar şi persanesau indiene.În noaptea de 21 iulie 356 î.C. un bărbat pe numele său Erostrat,

considerat nebun de concetăţenii săi, dorind să rămână nemuritor,a incendiat cel mai frumos templu al umanităţii - templul zeiţeiArtemis. Şi a reuşit. Ciudată coincidenţă, în aceeaşi noapte senăştea Alexandru cel Mare! Istoricul roman Plutarh scria ceva maitârziu că "în noaptea cu pricina, zeiţa era prea ocupată cu naşterealui Alexandru ca să mai aibă timp să-şi arunce privirile şi ajutorulasupra templului ameninţat de năpastă".Cetăţenii Efesului, înmărmuriţi de fapta tovarăşului lor, au emis

un decret care interzicea pronunţarea numelui acestuia. Dar numelenebunului nu a fost uitat şi aşa, precum şi-a dorit el, stă scris peuna dintre cele mai triste pagini din istoria omenirii.În anul 350 î.c. a început reconstrucţia templului după planurile

arhitectului Deinocrates, care este şi autorul proiectului oraşuluiAlexandria din Egipt, arhitectul de suflet al lui Alexandru cel Mare,cel ce a susţinut refacerea Iăcaşului. La reconstrucţie au participattoţi locuitorii oraşului, întrecându-se în procurarea mijloacelornecesare acestui amplu proiect iar femeile renunţând la toatebijuteriile de preţ. Regii au dăruit aur şi coloane sculptate de artiştiitimpului iar legenda spune că însuşi Alexandru cel Mare s-ar fioferit să suporte toate cheltuielile cu condiţia ca numele să-i fieinscripţionat pe templu, propunere refuzată cu eleganţă de cătreefeseni.Când Apostolul Pavel a vizitat Efesul, pentru a propovădui

creştinismul, în secolul I el s-a confruntat cu cultul zeiţei Artemispe care localnicii nu aveau de gând să-I abandoneze. Din secolulIV, mulţi efeseni au început să treacă la creştinism iar templul aînceput şi el să-şi piardă din farmec.Sfârşitul a venit la anul 401 când templul a fost distrus de Sf.

Ioan Chrysostom, Gură de Aur. Efesul a fost părăsit şi regăsit abiaîn secolul XIX de către arheologi. Săpăturile au dezvaluit fundaţiaşi drumul către un loc, mlăştinos acum. Până astăzi s-au făcut

eforturi pentru reconstruirea templului dar nu s-au putut ridica decâtcâteva coloane.Fundaţia era de forma rectangulară ca a majorităţii templelor

de la acea vreme. Spre deosebire de celelalte sanctuare construcţiaera din marmură cu o faţadă decorată ce înconjura o spaţioasă curteinterioară. Treptele de marmură conduceau la o terasă rectangularăcu dimensiuni de 60 m pe 120 m. Coloanele înalte de aproape 20de metri aveau capiteluri în stil ionic iar partea inferioară se rezemape un soclu dublu (unul de formă cubică, celălalt ca un tambur)decorat cu basoreliefuri. Cele 127 de coloane erau aliniate câteopt în şir în jurul platformei.În mijlocul templului se afla statuia din aur a zeiţei Artemis,

după cum susţin unii cercetători. După alţii, nu există nicio evidenţăclară asupra existenţei acestei statui. Templul găzduia multe alteopere de artă printre care patru statui în bronz ale Amazoanelorşi portretul făcut de Apeles lui Alexandru cel Mare.Când Apostolul Pavel a vizitat oraşul, templul era împodobit

cu stâlpi de aur, statuete din argint şi decorat cu nenumărate picturi.Cele mai timpurii şi detaliate descrieri ale sanctuarului au ajutat

arheologii în munca de reconstituire. Multe dintre aceste reconsti-tuiri precum cea a lui H.P. von Erlach, prezintă faţada ca pe overandă cu patru coloane care însă n-au existat niciodată. Cu maimultă acurateţe, alte reconstituiri se apropie de planul iniţial.Dar, cu siguranţă, frumuseţea templului s-a născut din deta-

liile arhitecturale şi artistice care vor rămâne pe veci nedescoperite.

Cu privire la naşterea zeiţei Artemis, patroana vânătorii, suntmai multe variante. După unii, ea a fost fiica lui Zeus şi a Demetrei.Adoptând relatarea imnului homeric grecii o considerau ca mamăa A.-ei pe Leto. Făcută de Zeus să fie "leu" printre femei, A. aavut la început atributele fratelui său geamăn, Apolion. A. era odivinitate temută, răzbunătoare, răspândea molimi sau omora cusăgeţi pe oricine-i greşea cu ceva. Despre cum i-a distrus ţara luiOenos pentru că a uitat să-i aducă jertfe, ne povesteşte Homer înIliada: "supărată pe el, stârni împotrivă-i zeiţa/Vajnic-arcaşă, unvier colţat, o năprasnică fiară/Care-nnădită la un câmp .../Pomirăsăriţi o grămadă smucea din adânc uri/Cu rădăcină, cu tot, înro-şindu-i mâna de roadă". Nimfelor Chionea şi Laudamia, A. le-arupt limba în două pentru că s-au lăudat că sunt mai frumoase caea. în unele din acţiunile sale răzbunătoare, l-a avut alături peApolion. împreună l-au omorât cu săgeţile pe Tityos care atentasela onoarea mamei lor. Tot ca s-o răzbune pe Leto, cei doi fraţi auomorât copiii Niobei. Şi în războiul Troiei, A. a fost alături deApolion. Apropierea cultelor celor doi fraţi gemeni se regăseşteşi în legenda conform căreia Apolion era divinitatea luminii(Phoibos) iar A. a lunii (Phoebe) sau Helios (Soarele) şi Selena(Luna). Mai târziu A. a căpătat atributele unei zeităţi binefăcătoarefiind considerată protectoarea câmpurilor, animalelor şi vinde-cărilor miraculoase. Ca zeiţă a vânătorii, A. străbătea pădurile întovărăşia nimfelor dăruite de Zeus şi a câinilor dăruiţi de Pan; celmai mult îi plăceau pădurile Arcadiei. Ea iubea, ca şi fratele său,

cântecele şi jocurile, de aceea mai era denumită şi Artemis Hymnia.A. personifica, de asemenea, castitatea şi singurătatea. Asistândla chinurile mamei sale când l-a născut pe Apolion, l-a rugat peZeus să-i permită să rămână fecioară. Incapabilă de afecţiune, A.pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea, aşa cum afăcut cu Aktaion. Se pare, totuşi, că s-ar fi îndrăgostit de păstorulEndymion, cu care se întâlnea noaptea în peştera din insula Latmos,şi că i-ar fi iubit şi pe Pan şi pe Orion. De obicei A. este reprezentatăca zeiţa vânătorii având totdeauna alături o căprioară sălbatică.(O variantă este Diana cu ciuta). Dintre templele ridicate în cinsteaei, cel mai celebru este cel din Efes, considerat ca una din cele şapteminuni ale lumii unde era celebrată ca zeiţa vegetaţiei fecunde (4).

"Am lăsat în urma mea, în Halicarnas, un monument gigantic, cumnicio altă persoană moartă nu a mai lăsat, împodobit cu cel mai fin

gust, cu statui de cai şi bărbaţi puternici sculptaţi în marmurăde cea mai bună calitate"

Regele Mausol în "Dialogul morţilor"de Lucian5

Similar cu Marea Piramidă, acum vom vizita mormântul unuirege antic. Şi totuşi Mausoleul, deşi atât de diferit de Piramidă,a reuşit să se instaleze cu uşurinţă pe lista celor şapte minuni alelumii. Din punct de vedere geografic Mausoleul se află cel maiaproape de Templul lui Artemis ... iar frumuseţea mormântului,mai mult decât dimensiunile sale a fascinat vizitatorii de-a lungultimpului. El se află situat la Marea Egee, în localitatea Bodrum,în S-V-ul Turciei.Când perşii au pornit expansiunea către Mesopotamia, nordul

Indiei, Siria, Egipt şi Asia Mică, regele nu şi-a mai putut controlavastul imperiu fără ajutorul guvernatorilor şi conducătorilor locali- satrapii. Ca multe alte provincii, regatul Cariei, din partearăsăriteană a Asiei Mici (Turcia) era atât de departe de capitalaPersiei încât practic era autonom. De altfel, carienii, într-o vechesimbioză cu egiptenii, duceau o viaţă înfloritoare, având o culturăsuperioară ce le-a permis să se afle în fruntea rezistenţei greceştiîmpotriva cotropitorilor pers ani din Asia.Până la urmă, însă, Caria a fost transformată într-o satrapie dar

şi-a păstrat o oarecare independenţă. Din 377 î.e. până în 353 î.e.la conducerea Cariei s-a aflat Mausolos, căsătorit cu sora saArtemisa (ce i-a şi urmat la tron după moarte) care a mutat capitalasatrapiei la Halicarnas din cauza poziţiei defensive mult maifavorabi le a oraşului şi a faptului că, aşezat la malul Mării Egee,

Halicarnasul putea avea legături cu oraşele aliate. În Halicarnasau fost găzduiţi artişti, oameni de ştiinţă, constructori care au întăritrenumele oraşului. Aici s-a născut şi Herodot la începutul secoluluiVie.Viaţa regelui Mausol nu are nimic palpitant cu excepţia mor-

mântului pe care şi l-a construit. Proiectul a fost conceput de soţiaacestuia iar construcţia a început în timpul vieţii regelui. Mauso-leul a fost terminat în anul 350 î.e., la trei ani după moartea regeluişi la un an de la moartea reginei.Timp de şaisprezece secole, s-a păstrat în stare foarte bună până

când un cutremur a provocat stricăciuni acoperişului şi colonadelor.Când, la începutul secolului XV, cavalerii de Malta au invadatregiunea, ei au construit un castel pe care, la 1494, l-au fortificat,folosind piatra mausoleului. Până în anul 1522 aproape fiecare blocde piatră din mausoleu fusese dezasamblat şi folosit la construcţiacruciaţilor.Masivul castel dăinuie şi astăzi în Bodrum iar piatra lustruită

şi blocurile de marmură ale mausoleului pot fi recunoscute printrezidurile cruciate. Câteva dintre sculpturile mausoleului au supra-vieţuit şi şi-au găsit adăpost în zilele noastre la British Museumdin Londra. Tot aici, printre fragmente de statui se pot admiralespezi pe care sunt desenate frize frumos colorate reprezentândlupta dintre greci şi amazoane. Pe locul mausoleului însuşi numaifundaţia mai aminteşte despre una din cele şapte minuni ale lumiiantice.Mausoleul a fost construit de artişti ai şcolii ioniene şi attice.

Arhitecţii Pilios şi Satiros au conceput planurile iar decoratorii aufost Scopas, Timotheos, Bryaxis şi Leochares, fiecare făcându-serăspunzător de decorarea câte unei faţade a monumentului.Din descrierea lui Pliniu cel Bătrân structura era dreptunghiulară

în partea inferioară cu dimensiuni de 30-40 metri. Înălţimea totalăa monumentului atingea aproximativ 43 metri. La un nivel superiormonumentul era înconjurat de un număr de 36 de coloane ioniceşi decorat cu sculpturi. Coloanele susţineau un acoperiş sub formăde piramidă decorat şi el tot cu statui.

În vârful piramidei se afla statuia din marmură a unui car derăzboi tras de patru cai în care se aflau în picioare regele şi regina.Frumuseţea monumentului nu stă numai în construcţia în sine

ci şi în decoraţiile şi statuile care împodobeau diferitele niveluriale sale - zeci de reprezentări umane, lei, cai şi alte animale înmărime naturală sau la scară redusă. Camera mortuară, plasată submonument şi sarcofagele din alabastru alb, bătute în aur erauînconjurate de coloane ionice.Mausoleul, ridicat pe o colină, se vedea atât din piaţa principală

a oraşului cât şi de pe mare şi a fost păstrat mult timp în amintireaoamenilor pentru măreţia pe care i-au conferit-o atât poziţia câtşi minuţiozitatea şi precizia cu care marmura albă şi granitul aufost dăltuite.Săpăturile arheologilor şi descrierea atât de precisă, până la cele

mai mici detalii, făcută de istoricii antici, ne oferă imaginea exactăprecum şi localizarea perfectă a mausoleului, construcţia unui regeal cărui nume este comemorat astăzi de cele mai impunătoaremorminte: Mausol.

"În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată din fildeş şi aur. CapulVictoriei era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă ţineaun sceptru încrustat cu pietre şi metale preţioase şi pe care stătea

un vultur de aur. În picioare zeul purta sandale de aur şi tot din aurîi era şi mantia".

Statuia celui mai important Zeu al Pantheonului grecilor, Zeusse afla în vechea Olimpia, pe coasta de Est a Eladei, la aproape150 de km de Atena. În timpul Jocurilor Olimpice - ce se desfă-surau în onoarea acestui zeu - toate războaiele se opreau şi atleţi~eniţi din Asia Mică, Siria, Egipt şi Sicilia se luau la întrecere,aducând prinosul lor de recunoştinţă şi închinându-se tunătoruluiZeus Olimpianul.Calendarul vechilor greci începea la anul 776 î.C. şi se credea

că Jocurile Olimpice chiar i-au dat startul. Magnificul templu allui Zeus a fost proiectat de arhitectul Libon şi a fost construit pela 450 lC. Sub influenţa tot mai sporită a grecilor antici, simplulstil doric al templului părea prea lumesc, de aceea s-au impusneapărate modificări. Soluţia? O statuie majestuoasă! Sculptoruluiatenian Fidias i-a revenit misiunea sacră de a împodobi cu măiestriadaltei lui templul, aşa cum mult mai târziu un alt colos al artei,pe numele său Michelangelo, a fost pus să nască dumnezeirea peplafonul Capelei Sixtine.De-a lungul timpului, templul a atras nenumăraţi vizitatori şi

lucrători din întreaga lume. În secolul al II-lea î.C. statuii i s-auadus reparaţii minuţioase iar în secolul 1 împăratul Caligula aîncercat să o transporte la Roma. Dar îndrăzneţul său proiect s-anăruit odată cu eşafodajul înălţat pentru transferul statuii. După

ce Jocurile Olimpice au fost înfierate de către Teodosius dreptpractici păgâne, în anul 391, Templul lui Zeus a fost închis.Olimpul a fost zdruncinat de cutremure, debarcări, inundaţii

crunte şi, peste toate, un puternic incendiu a mistuit templul însecolul V. Totuşi, statuia a fost transportată prin grija unor grecibogaţi şi iubitori de artă într-un palat din Constantinopole. Acoloînsă, urmărită de ghinionul focului, nu a supravieţuit prea mult şia fost mistuită de flăcările altui incendiu în anul 462.Astăzi, din vechiul templu nu s-au mai păstrat decât pietre şi

moloz, fundaţia şi câteva coloane prăbuşi te.Fidias a început truda la statuie în jurul anului 440 î.C. Cu ani

înainte el inventase o tehnică de făurire a unor statui gigantice înaur şi fildeş. Aceasta consta în înălţarea unui schelet din lemn pecare erau aşezate foi de metal şi fildeş care susţineau acoperişulexterior. Atelierul lui Fidias s-a păstrat şi coincide ca mărime şiorientare cu templul lui Zeus. Aici a sculptat el diferite părţi alestatuii înainte de a le asambla în interiorul Templului.Când statuia a fost gata, a fost instalată pur şi simplu pe un

soclu cu suprafaţa de 65 m2 cu dimensiunile de aproape lamlungime, 6,65 m lăţime şi 1,10 m înălţime. Uriaşa statuie crisele-fantină7 măsura peste 13 m înălţime. Cam cât un bloc cu patruetaje. La vederea ei, Strabon notează: "deşi templul este destulde mare, sculptorul a fost criticat fiindcă nu a ştiut să apreciezecorect proporţiile. El ni-l înfăţişează pe Zeus aşezat cu capulaproape atingând tavanul, astfel încât lasă impresia că dacă s-arridica ar ieşi prin plafon". Fireşte, Strabon avea dreptate, totuşisculptorul răspunsese la comandă, făcând ceea ce i s-a ceruL Iarimpresia de minunăţie o dădeau înseşi dimensiunile. Mai mult,ideea că Zeul Zeilor ar fi putut străpunge acoperişul unui templui-a fascinat pe poeţii şi istoricii tuturor timpurilor.Statuia era atât de înaltă încât cei ce au văzut-o au descris mai

degrabă tronul cu spătar înalt şi frumos decorat decât trupul şitrăsăturile lui Zeus. Picioarele tronului atrăgeau privirile prin cei

patru sfincşi de aur ce-l susţineau, prin policromie, prin abanosul,bronzul, fildeşul, aurul, pietrele preţioase şi picturile ce-l împo-dobeau. Pausanias descrie cu amănunţime picturile ce reprezentaulupte legendare, figuri de zei, scene din timpul desfăşurării JocurilorOlimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului eraubasoreliefuri ce-i înfăţişau pe Apollo, Artemis şi pe copiii Niobei;erau reprezentate luptele lui Hercule şi ale lui Tezeu contraamazoanelor; Afrodita ieşea din spuma mării iar la extremitătileacestei scene se aflau Soarele şi Luna, la fel ca pe fronto~ulPantheonului. În părţile laterale ale statuii existau parapete pictatede Panaenos reprezentând figuri mitologice.La diverse ocazii, statuia era împodobită cu bogate daruri oferite

de regii şi stăpânitorii vremii. Cel mai renumit dintre acestea esteo draperie de lână "decorată cu broderii asiriene în aur si cuvopseluri feniciene" oferită de regele Siriei, Antioh al IV-lea Epifa-nul aşezată în faţă şi care nu era îndepărtată decât la solemnităti.Conform aceluiaşi Pausanias, se pare că Zeus a lovit cu ~n

trăznet pardoseala templului fără să deterioreze clădirea, expri-mându-şi astfel satisfacţia pentru opera lui Fidias. Oricum, năpras-nele abătute asupra Greciei au făcut încă din secolul al V-lea dupăHristos să dispară orice urmă a celebrei statui. Nu s-au putut păstranici măcar copii ce se presupune că au fost făcute, nici celebrulprototip de la Cirene (Libia), dintr-un alt templu dedicat lui Zeus.Noi, cei de acum, nu ne putem minuna de adevărata fată a statuiiîn ciuda nenumăratelor încercări de reconstituire. Cea' mai marecreaţie a sculpturii greceşti rămâne o necunoscută.

Fiul lui Kronos si al Rheei, Zeus a văzut lumina zilei si a crescut,. ' ,în insula Creta. Acolo a sfătuit-o Geea pe mama sa să se retragăpentru a putea salva pe noul născut de Kronos care-şi înghiţisepână atunci toti copiii. îngrijit de nimfa Amalthea (sau de laptelecaprei cu acest nume) Z. s-a jucat de mic cu darurile ciclopilor:fulgerele şi tunetele, deveni te mai târziu atribute ale puterii sale.După ce l-a învins pe Kronos în Titanomahie, Z. a instaurat a treiaşi ultima dinastie divină - cunoscută în mitologia greacă cunumele de dinastia olimpienilor - şi a împărţit cu fraţii săiuniversul. El şi-a păstrat cerul, lui Poseidon i-a dat mările si luiHades tărâmurile subterane. Dar divinităţile din dinastiile ~nte-rioare nu s-au resemnat. Astfel, înainte de a deveni stăpânul defi-nitiv al Olimpului şi al lumii, Z. a avut de înfruntat giganţii şi peTyphon. Pentru a-i învinge, a făcut apel la toţi olimpienii dar şila luptători cărora nu li se conferise încă nemurirea, ca Herakles.Suveran al zeilor şi al oamenilor, Z. nu uita niciodată să le amin-tească de marea lui putere. Iată ce le spune· divinităţilor adunatede el în Olimp, în al zecelea an al războiului troian: "Dacă dincer atâmave-ţi un lanţ cu belciug de aur/şi vă veţi prinde de el voizei şi zeiţe/Nu veţi putea din Olimp să trageţi la vale pe Zeus,!Sfetnicul vostru mai-nalt, oricât va fi cazna de multă./Dar dacălanţull-oi trage spre mine şi eu cu-nadinsul/Repede am să vă saltspre cer cu pământul, cu marea/Şi-am să leg dup-aceea de pisculOlimpului lanţul,!Jur împrejur şi în slăvi au să spânzure toate alelumii;lIată că sunt eu mai tare decât muritorii şi zeii" (Iliada,

Homer). De asemenea nu se sfia să-i ameninţe şi să le cearăascultare: "Nimeni să nu se-ncumete acuma porunca să-mi calce/Nicio zeiţă, niciunul din zeii ceilalţi, ci cu mine/Una să fiţi ... Cumo să simt că vreunul e dus de la noi ... /El pe Olimp se va-ntoarcebătut şi făcut de ocară;lOri îl apuc şi-i dau drumul în beznaTartarului negru,!Colo departe sub glie-n prăpastia cea maiafundă ... Şti-va el astfel cât eu pe voi toţi întrec în putere" (Iliada,Homer). Deşi aspru, Z. nu era o fire insensibilă, înduplecându-sedeseori de rugile supuşilor săi, sărindu-le în ajutor sau iertându-i.Printre semnele bunavointei sale era si trimiterea vulturului la, ,

vederea căruia inimile celor necăjiţi se înviorau. Aşa s-a întâm-plat şi cu Hecuba care, îngrijorată de soarta bătrânului Priam, plecatîn tabăra grecilor după trupul neînsufleţit al lui Hector, îl invocasepe cel mai puternic dintre zei să-i vină în ajutor. Când avea săcomunice vreo poruncă, Z. îl trimitea pe Hermes şi, uneori, peIris. Z. hotăra soarta supuşilor săi sau mersul unor evenimentefolosind cumpăna de aur, aşa cum a făcut şi în timpul războiuluitroian, când balanţa s-a înclinat, fie spre tabăra grecilor, fie sprecea a troienilor. Ascultat de toti, Z. era obligat să asculte şi el decineva, de destin. Astfel, deşi îl iubea foarte mult pe fiul săuSarpedon, el a asistat neputincios la moartea lui. Legendele i-auatribuit fiului Rheei un număr atât de mare de aventuri amoroase,încât au făcut dineI divinitatea cea mai pasională din mitologiagreacă. După ce, pentru a preveni împlinirea prezicerii unui oracol,şi-a înghiţit prima soţie, Z. s-a căsătorit cu sora lui, Hera. Iubireace i-o purta nu I-a împiedicat însă să fie un soţ infidel, un permanentîndrăgostit de femei frumoase, fie ele zeiţe, nimfe sau simplemuritoare, pentru cucerirea cărora s-a me"t:amorrozat nu o dată.Printre cele mai cunoscute relaţii extraconjugale sunt cele cuDemeter, Leto, Leda, Europe, 10, Danae, Alkmene, toate acesteaşi copiii lor devenind ţinte ale urii şi răzbunării soţiei divine. înmitologia romană locul lui Z. îl ocupa Jupiter (4).

Sculptura filozofică se naşte din libertate şi moare prin ea.Sclavul, în Asiria, a putut descrie cu forţă ceea ce i se îngăduiasă privească, el a putut da formei, în Egipt, o definiţie încremenitătocmai ca disciplina sub care se încovoaie, nuanţată şi emoţionantăca şi credinţa care-l susţine. Numai omul liber va însufleţi legea,va insufla ştiinţei sale viaţa emoţiei şi va afla în spiritul său creastavalului continuu care-lleagă de totalitatea lucrurilor, până în ziuaîn care ştiinţa îi va ucide emoţia.Artistul, în general, se sperie de cuvinte, atunci când nu ajunge

victima lor. El are dreptate să nu-l asculte, şi mai ales să nu-lurmeze pe filozoful de profesie. Dar greşeşte când se teme să treacădrept filozof. Dacă nu avem dreptul să uităm că Fidias audiaprelegerile lui Anaxagoras, trebuie să recunoaştem însă că ar fiputut, fără niciun inconvenient, să ignore metafil-ica. El privea viaţacu simplitate, dar ceea ce a ştiut să vadă din ea a dezvoltat în elo înţelegere atât de lucidă a relaţiilor care constituie, pentru artist,unitatea şi continuitatea vieţii, încât spiritele generalizatoare auputut desprinde din opera sa elementele metodei din care a ieşitlumea modernă. Fidias, fără ştirea lor, fără îndoială, i-a format peSocrate8 şi pe Platon, materializând pentru ei în cel mai limpede,

mai vrednic şi mai uman dintre limbajuri, raporturile misterioasecare dau viaţă ideilor.Spiritul filozofic ia naştere la începutul secolului V, încăşovă-

ielnic, uimit de lumina zilei, odată cu Auriga şi cu statuile dinEgina. Ştiinţa sculpturii, care nu trebuie nicidecum să copiezeforma, ci să stabilească planurile care ne dezvaluie legea structu-rii sale adânci şi condiţiile sale de echilibru, se constituie odatăcu el. Auriga este drept ca un trunchi de arbore, construit pe dină-untru, definit prin toate profilurile sale. Este o teoremă de bronz.Dar în cutele veşmântului său rigid, în picioarele înguste şi goalelipite de sol, în braţul nervos, în degetele desfăcute, în umeriimusculoşi, în gâtuI gros, în privirea fixă, în craniul rotund, circulăo undă înceată care, prin mişcări oarecum sacadate, încearcă sărăspândească· de la un plan la altul forţele de viaţă solidare carele-au determinat. La războinicii din Egina, aceleaşi suprafeţe impla-cabile, aceleaşi treceri abrupte, cu ceva în plus: un drum abstractmergând de la o figură la alta, străbătând vidul, şi făcând un totcontinuu, încă stângaci şi fără supleţe, şi oarecum mecanic, darîn care sensul relaţiilor se deşteaptă irezistibil, floare pe jumătateînchisă şi fermă care vrea să se deschidă.Totul se leagă. Evoluţia plastică, evoluţia morală urcă în unul

şi acelaşi val pur. Antenor ridică Tiranicizii pe Agora, miturilesimbolice se desftişoară în jurul frizei templelor, şi marile războaienaţionaleamestecă, pe frontoanele din Egina, divinităţile şi soldaţii.Atletul devine om, omul devine zeu, până când artiştii, după cel-au creat pe zeu, vor afla în el elementele unei noi umanităţi.Policlet şi Miron află în forma luptătorului, a alergătorului, a condu-cătorului de care, a aruncătorului cu discul, ideea acelor proporţiiarmonioase care vor defini trupul masculin cel mai bine făcutpentru funcţia sa de forţă, de dibăcie, de agilitate, de graţie ner-voasă, şi, totodată, de calm moral. La dorianul Policlet putereaaspră şi concentrată, armonia virilă în repaos. La atenianul Miron,armonia virilă în mişcare, vigoarea planurilor musculare care sedesfăşoară într-o tăcere vibrantă, când tendoanele contractate scotîn relief capătul oaselor, când şanţurile în adâncul cărora se

odihnesc nervii şi arterele, care răspândesc în trup energia, devinvizibile în momentul efortului între aponevrozele încordate. Unulstabileşte arhitectura profundă a trupului omenesc, forţa sa decoloană nudă, simetria sa vădită, pe care gestul şi relieful formelorabia de o sparg, pentru a întrona teorema în senzaţie. Celălaltregăseşte teorema în inima senzaţiei însăşi, prin care viul arabescse întoarce, răsucindu-şi toate volumele, fremătând prin toate supra-feţele, în abstracţiunea geometrică. Unul descrie omul în formasa stabilă, cu osatura sa perpendiculară, cu mănunchiurile de carneale braţelor şi picioarelor, ale căror unduiri precise acuză saumaschează scheletul, cu pântecele său îngust, cu pieptul desfăşuratşi sonor, cu cercul claviculelor şi al omoplaţilor purtând coloanagâtului, cu capul rotund cu privirea liberă care-l continuă fără nicioîntrerupere. Celălalt îl descrie în acţiune. Lui Fidias nu-i mairămâne decât să introducă statica lui Policlet şi dinamica lui Mironîn mase mai rotunde, mai pline, definite prin planuri mai largi şimai luminate, spre a face să strălucească marmora de o viaţă supe-rioară şi spre a da un sens eroic acestei forme şi acestei acţiuni.în câţiva ani tot atât de rapizi ca şi imaginaţia omenească, antropo-rfismul atinge maturitatea sa.

Minunat lucru! Această rasă ţinea să-şi proclame crezul chiarşi prin gura poeţilor săi comici, formaţi de altfel sub influenţamarilor opere, hrăniţi cu miturile trecutului. Să citim în Paceacuvântul emoţionant, cuvântul religios al lui Aristofan:"ExilulluiFidias a provocat războiul. Pericle, care se temea să nu aibă aceeaşisoartă şi nu avea încredere în caracterul urât al atenienilor, a izgonitpacea ... Pe Apollo! Nu ştiam că Fidias e rudă cu această zeiţă.Acum ştiu de ce e atât de frumoasă". întregul idealism antropo-morfic se află aici. Grecul îşi făureşte zeii după chipul omului, şizeul este cu atât mai frumos cu cât omul este mai nobil prin spirit.Pe acest pământ simplu, prin această rasă puternică, natura-

lismul religios urma să ajungă la divinizarea cea mai umană a

legilor naturale şi morale. Vine poetul, şi simbolul dă acestordivinizări chipuri strălucitoare. în fond, grecul adoră, când estematur şi liber, acordul spiritului său cu legea. în ciuda a tot ceeace s-a putut spune în această privinţă, antropomorfismul estesingura religie pe care ştiinţa a lăsat-o intactă, de vreme ce ştiinţaeste legea desprinsă din aspectele vieţii de către om, şi numai decătre el. Concepţia noastră despre lume este singura dovadă pecare o putem aduce despre existenţa sa şi a noastră.Legile personificate, zeiI deveniţi pentru mulţime fiinţe reale

nu sunt tiranii, şi nici chiar creatorii oamenilor, ci sunt alţi oameni,mai plini de virtute dar şi mai nestăviliţi în desfrâu. Ei au defectele,pornirile oamenilor, ei au înţelepciunea şi frumuseţea acestora, catot atâtea forţe fatale. Ei sunt idealul uman contrariat de către pati-mile omeneşti, legile pe care trebuie, împotriva rezistenţei egoismu-lui şi a elementelor naturale, să le desprindem din aspectele lumiipentru a le da ascultare. Heracles combate accidentul, adică totceea ce întârzie şi contrariază mersul nostru spre ordine. El pătrun-de în păduri pentru a ucide leii, seacă mlaştinile, îi omoară peoamenii răi şi îmblânzeşte taurii. Braţele sale păroase, genunchii,pieptul îi sângerează de lupta cu stâncile. El ocroteşte copilăriavoinţei organizatoare împotriva adultei brutalităţi a lucrurilor.Alături de el, Prometeu pleacă spre a cuceri trăznetul, adică spiritul!Grecul nu-l vrea pe zeul întinderilor înspăimântătoare, care ucidesufletul şi carnea prin mâna preotului său. El îi va smulge focul.Zeul îl ţintuieşte în durere, dar el îşi va striga revolta şi credinţapână ce Heracles va veni să-i taie legăturile. Omul, de mult ce odoreşte, îşi va crea propria sa libertate.Astfel, de la om la zeu, de la real la ideal, de la adaptările

dobândite la adaptările dorite, eroul arată drumul. Spiritul ome-nesc, într-un splendid efort, întâlneşte legea divină. Politeismulorganizează panteismul primitiv şi, cu o admirabilă îndrăzneală,îi descoperă principiile, fără a bănui că flacăra, pe care Prometeua luat,o pentru o clipă, va mistui lumea vrând să se izoleze de ea.Nu aflăm în arta care exprimă sufletul elenic senzaţia de infinitspiritual pe care o dă arta egipteană, de infinit material pe care o

dă arta hindusă. Af1ăm într-însa o armonie legănată pe care numaiea o are, şi care o face să încapă între limitele inteligenţei noastre,fără ca aceasta să poată totuşi prinde începutul şi sfârşitul melodieicare o leagănă. Toate formele, toate forţele sunt profund solidare,ele trec una în cealaltă prin legea morală, se îndreaptă spredivinitate. Fără îndoială, în uriaşul univers, a cărui imaginedefinitivă este cetatea, există antagonisme, acţiuni şi reacţiuni, dartoate conflictele parţiale se şterg şi se topesc în ordinea intelec-tuală pe care omul trebuie s-o constituie. Heraclit afirma, o datăcu eterna curgere a lucrurilor, identitatea contrariilor şi acordullor profund în euritmia universală.Iată mai cu seamă ce ne învaţă străvechile frontoane din

Olimpia. Cutremurele de pământ le-au dislocat, omul le-asfărâmat, risipindu-Ie, aluviunile Alfeului le-au spălat policromiaviolentă. Aşa cum sunt, cu groaznice goluri, adesea fără cap, fărătors, aproape întotdeauna fără membre, susţinute de cârlige de fier,ele rămân unitare, coerente, solidare, aşa cum se ridicau la picioa-rele Cronionului în Altis, deasupra pădurilor populate de statui.În timpul rutului, îmbătaţi de vin, centaurii târăsc fecioarele. Pumnii,coatele lovesc, degetele răsucesc şi deznoadă, unghiile sfâşie,cuţitele omoară, trupuri mari se prăbuşesc sub secure în tropăitde copite, în hohote de plâns, în blesteme. Bruta moare, dar fier-binţeala îi arde rărunchii, sălbatica sa îmbrăţişare se strânge şi maimult. Asprime, ardoare a noii credinţe, violenţă a vechilor mituriprin care retrăiau rapturile pădurilor primitive unde totul era ame-ninţare, asalt, teroare misterioasă - relief al formelor vast şi agitat,suprafeţe tăiate larg, luptă, dorinţă, asasinat, moarte. Şi totuşi, uncalm suveran planează deasupra scenei. Parcă ar fi o mare carese rostogoleşte cu vuiet, dar care e totuşi o imensă armonie liniştită.Căci valul este neîntrerupt, şi aceleaşi forţe îl surpă, îl ridică,prăbuşindu-1 într-una spre a-l înălţa mereu.Acel Eschil dorian care a sculptat această capodoperă, în epoca

în care, în urma fuziunii sufletului apolinic cu beţia dionisiacă,tragedia ţâşnea din sânul muzicii orgiastice, în epoca în care unprodigios echilibru menţine a emoţia inistică în lumina spiritului,

a simţit tresărind în el instinctul unei armonii care nu se oprea lacercul cuprins de privirea sa. În toate lucrurile pe care le vede,răsună alte lucruri, ecouri îndepărtate nasc pentru a se înteţi treptatşi a descreşte puţin câte puţin, nu se află nicio mişcare în naturăcăreia să nu i se poată găsi în toate mişcările care ne-o fac peaceasta cunoscută, germenele şi răsfrângerea. Este o înlănţuirelogică de cauze şi efecte, dar încă ameţită de a se fi descoperit,şi pe care spiritul artistului o continuă fără oprire pentru a-i adunaîn el tumultul şi vâltoarea. Mai e puţin, şi Fidias o va transformaîn armonii spirituale care vor marca înf10rirea inteligenţei în pleni-tudinea iubirii.

Odată cu el, modelajul nu mai este o ştiinţă şi, nefiind încă unmeşteşug, este o gândire. Volumele, mişcările, hula care porneştedintr-un unghi al frontonului pentru a sfârşi în altul, totul estesculptat dinlăuntru, totul se supune unor forţe interioare, pentrua ne dezvălui sensul lor. Valul viu străbate membrele, le umplecu totul, le rotunjeşte sau le alungeşte, modelează capătul oaselorşi sapă ca pe o câmpie torsurile glorioase, de la pântecul tainicpână la tremurul dur al sânilor. Prin seva care urcă şi-l face săpulseze, fiecare fragment de materie, chiar sfărâmat, este prin elînsuşi un tot viu care participă la existenţa ansamblului, primeşteşi îi dă viaţa sa. O solidaritate organică le leagă iremediabil. Viaţasuperioară a suf1etului, amestecată şi contopită, pentru prima şisingura dată în istorie, cu viaţa torenţială a elementelor indiferente,se înalţă deasupra lumii ameţite şi puternice, în tinereţea nemuri-toare a unei clipe care nu poate dura.De la răsăritul soarelui până la apusul soarelui frontoanele

desfăşoară viaţa. În ele pacea coboară odată cu noaptea şi luminaurcă odată cu ziua.Viaţa creşte, înaintează fără grabă, descreşte, de la cele două

braţe ale lui Foibos care se ivesc din orizont, întinse spre creştetullumii, până la capul de cal al cărui trup se şi află în umbră de

cealaltă parte a cerului. Întreaga viaţă. Formele ei se continuă fărăîntrerupere. Ca şi vegetaţiile paşnice, ele ies din pământ şi, în aeruldin care trăiesc, îşi unesc ramurile şi îşi amestecă frunzişul. Singuresau înlănţuite, ele se continuă, precum câmpia în care se pierdecolina, valea care urcă spre munte, fluviul şi estuarul pe care leînghite marea, şi golful care merge de la un promontoriu la altul.Umărul este făcut pentru fruntea care se aşază pe el, braţul pentrutalia pe care o strânge, pământul dă puteri mâinii care-l apasă,braţului ce se înalţă ca un arbore aspru la pipăit ridicând torsulpe jumătate culcat. E spaţiul fără de margini care se amestecă, înpiepturi, cu sângele şi care, dacă priveşti ochii, pare a se uni, înadâncul apelor lor nemişcate, cu spiritul venit aici să se odihneascăspre a-şi recăpăta puterea. Mersul mecanic al astrelor, vuietul surdal mării, eterna maree a germenilor, fuga insesizabilă a mişcăriiunivers ale trec fără încetare în aceste forme profunde pentru aînflori în energii inteligente.Mare şi solemnă clipă! Omul continuă natura, al cărei ritm se

află în inima sa, şi determină, cu fiecare bătaie, fluxul şi refluxulsufletului său. Conştiinţa explică instinctul şi îşi îndeplineşte funcţiasa superioară, aceea de a înţelege ordinea lumii pentru a i se supunemai bine. Sufletul consimte să nu părăsească forma, să se exprimeprin ea, pentru ca, din atingerea cu ea, să ţâşnească unicul fulger.Spiritul este ca parfumul senzualismului necesar şi simţurile cerspiritului să le justifice dorinţele. Raţiunea nu sărăceşte încă senti-mentul care, unindu-se cu ea, soarbe puteri noi. Idealismul cel maiînalt nu pierde niciodată din vedere elementele reale ale genera-lizărilor sale, şi când artistul grec modelează o formă imediată,ea străluceşte fără efort de un adevăr simbolic.Este epoca în care arta greacă atinge momentul său filozofic.

Ea este o devenire vie. Idealistă prin dorinţă, ea trăieşte pentru căia din viaţă elementele construcţiilor sale ideale. Este specia şi legeasa, bărbatul şi femeia, calul şi boul, floarea, fructul, fiinţa exclusivdescrisă prin calităţile sale esenţiale şi făcută pentru a trăi aşa cumeste, prin excitarea superioară a funcţiei sale mijlocii. Este în acelaşitimp un bărbat, o femeie, un cal, un bou, o floare, un fruct. Marea

Venus, liniştită ca un absolut, e dorită de întreaga rasă. Ea îi rezumăsperanţa, îi fixează dorinţa, dar gâtuI său plin, sânii săi frumoşi,şoldurile care se mişcă o fac vie. Ea împrumută din strălucirea saspaţiului care o mângâie, îi aureşte şoldurile, îi însufleţeşte pieptul.El o pătrunde, ea se uneşte cu el. Ea este insesizabila clipă în careveşnicia se întâlneşte cu viaţa universală.Această stare de echilibru, în care toate forţele vitale par suspen-

date în con ştiinţa omului înainte de a izbucni multiplicate în forn1edefinitive, face forţa marii arte greceşti. Anonimul din Olimpia,Fidias şi elevii săi, arhitecţii Acropolei exprimă aceleaşi raporturi,acelaşi univers prodigios şi confuz redus la scară umană, aceeaşiraţiune superioară accidentelor naturii şi subordonată legilor sale.Dar limbajul fiecăruia rămâne la fel de personal ca şi trupul,mâinile, forma frunţii, culoarea ochilor săi, întreaga sa substanţăprimară care se înscrie în marmoră cu aceeaşi linie ca ordineauniversală înţeleasă şi exteriorizată.Să observăm credinţa, elanul aproape sălbatic al sculptorului

din Olimpia, fraza sa aspră şi cuprinzătoare. Să observăm spiritulreligios, energia susţinută, reculegerea lui Fidias, lunga sa frazălegănată. Să observăm, pe frizele care înconjoară edificiul, discreţiaelevilor care n-au nici libertatea, nici puterea sa, dar care sunt calmica şi el pentru că trăiesc ca şi el un moment de certitudine. Omul,animalul, elementul, totul consimte la rolul său, şi artistul simtecu întreaga sa inimă fraternă, cu întregul său suflet mare şi deschis,bucuria acestui consimţământ. Trupurile calde ale femeilor, forţabărbaţilor, rumegatul boilor - toate sunt înfăţişate de el în acelaşispirit. Viaţa triumfală ca o zi de vară! Omul a înţeles sensul acţiuniisale, el se eliberează şi devine mai bun prin ceea ce este în jurullui, el umanizează, prin el însuşi, ceea ce este în jurul lui.Copiile romane neizbutite după operele din epoca de declin,

zeiţele molatece, zeii drapaţi care ţin în mână o liră, figurile careau invadat literatura şi Academia au calomniat mult timp artagreacă. Ea exprima pentru noi un popor searbăd, luând o atitudineteatrală pentru a abate din drum viitorul. Eroismul factice ascundeaeroismul real, şi asprimea şi vigoarea vieţii primitive păleau

îndărătul ficţiunilor romancierilor alexandrini. Descriam veşmântuldrapat al Parcelor înainte de a le fi văzut genunchii, adăpostulcald al pântecelui, torsurile urcând cu forţa şi tumultul unui valspre capetele absente pe care le ghiceşti aplecate pentru confidenţăşi destăinuire. Anatomia lui Teseu şi a lui Ilissus ne ascundeanăvalnic a viaţă care-i însufleţeşte şi ale cărei pulsaţii bat până şiîn fragmentele dispărute. Frica Panateneelor ne-a arătat cum mergfetele tinere când poartă poveri, flori, jerbe, cum defilează călăreţii,şi liniştea forţei inteligente dominând forţa brutală, cum boii mergcu acelaşi pas la tăiere şi la muncă. Uitasem că aici au trăit bărbaţişi femei care au iubit şi au suferit, şi animale care săpau brazde încâmpia săracă a Atticei şi a căror grăsime şi carne ardeau pe altare.Din statuile mutilate, fie ele luptători sau fecioare, care duc

gândirea greacă de la hotarele arhaismului până în pragul deca-denţei, iradiază graţia forţei şi o inevitabilă blândeţe. Când părăseştiefigiile ucigaşe ale Asiriei, statuile tăcute ale Egiptului, te simţidin nou în universul viu, după ce ai împăcat instinctele primitivecu lumea spiritului. Neliniştea obsedantă, spaima se îndepărteazăîn amintire, respiri adânc, te regăseşti aşa cum nu te cunoşteai încă,dar aşa cum te presimţeai. Am văzut atleţii ridicându-se goi înlumină, la fel de puternici ca şi vechile credinţe, şi tinerele chipurimirate ivindu-se din veşmintele albastre şi verzi, ca nişte mari floridin mijlocul pajiştii. Demeter a părăsit ruinele din Eleusis pentrua pune cu dragoste, în căuşul mâinii lui Triptolem cufundat îngânduri, bobul de grâu care trebuia să dea oamenilor, odată cupâinea, ştiinţa şi pacea. Odată cu brutele demente, cu fecioareleatacate pe neaşteptate, odată cu trupurile lor frumoase care se ferescde îmbrăţişare, odată cu frumoasele lor braţe grele exprimândrevolta, am văzut ieşind în praful din Olimpia dorinţa oarbă, pu-doarea divină, conflictul etern care compromite sau realizeazăechilibrul nostru superior. Am descoperit pe pământ urma lăsatăde viaţa micilor sclavi, a bătrânelor servitoare, am simţit în palmelenoastre la unghiul frontoanelor, sânii grei ai femeilor peste carea trecut viaţa. Cu bunul Heracles, am purtat globul, am măturatstaulele, am sugrumat monştrii, am rătăcit prin lume pentru a curăţi

pământul şi inima noastră. De pe frontoanele marelui templu alAcropolei, cu torsurile sale aspre, cu membrele rotunde, cu valulsău de umanitate care se zbuciumă şi se linişteşte, am cules, dinreliefurile de lumină şi din adânciturile de umbră, imaginea desti-nului nostru. Victoriile năvalnice, agăţate de aripile lor, ne lasăsă surprindem, sub veşmântul care o subliniază, ezitarea şoldurilor,a sânilor, a pântecelui, în zorii lor. .. Toate aceste fiinţe divinizatene arată rădăcinile şi totodată culmea strădaniei noastre.

Această întâlnire cu viaţa şi cu paradis urile accesibile, acestideal realizat pe frontoanele templelor şi în inteligenţa eroilor vaînflori, spre gloria grecilor şi demonstrarea unităţii sufletului, peun teren politic de luptă şi de eliberare. Democraţia nu este pedeplin victorioasă şi, prin urmare, e pe cale de a decade, dar Greciaface eforturi din care se va naşte democraţia. Odată cu idolii delemn; cu monştri vopsiţi în mai multe culori din vechile temple,oligarhia, puterea încredinţată unei caste care simbolizează, în fond,revelaţia acceptată, a murit. Tirania, ştiinţa de a guverna recu-noscută unuia singur, al cărui apogeu coincide, în secolul VI, cuafirmarea ştiinţei sculpturii, este zdruncinată atunci când mişcareavieţii invadează forma arhaică, şi primele statui care par vii suntcele ale ucigaşilor regelui Atenei, Harmodios şi Aristogiton. Atunciforţele zdrobitoare pe care Eschil le aşeza ca pe nişte blocuri depiatră pe sufletul omenesc se pun în mişcare, odată cu Sofocle,pentru a se întrepătrunde, a acţiona unele asupra altora, a-şi trans-pune energiile strălucitoare şi echilibrate în conştiinţă şi în voinţă.Atunci Fidias strămută în marmoră mişcarea vieţii. Atunci omuleste copt pentru libertate, şi tot atunci apare democraţia, expresiepolitică trecătoare a antagonismului şi a concordanţei forţelor înarmonia cosmică.Atunci, din toate Acropolele se nasc Partenoane. Conducătorul

democraţiei le inspiră, poporul lucrează la ele, cel din urmă ciopli-tor în piatră primeşte aceeaşi plată ca şi arhitectul Ictinos şi

sculptorul Fidias. La serbările panateneelor cu ritualul lor adeseamcălcat de entuziasmul popular în praf şi soare, în zgomotul uneoridiscordant al melodiilor orientale şi al miilor de picioare goalelovind pământul, în strălucirea brutală a rochiilor vopsite, a biju-teriilor şi a fardurilor, a fructelor, cetatea îşi înalţă spre ele speranţaprin tinerele sale fete, prin florile răspândite pretutindeni, prinramurile de palmier, prin imnurile sale, puterea prin călăreţii săi,înţelepciunea, prin bătrânii săi, mulţumind divinităţii protectoarecă a îngăduit acordul dintre om şi lege. Templul rezumă sufletulgrec. El nu este nici casa preotului, cum era templul egiptean, nicicasa poporului, cum va fi catedrala, el este lăcaşul spiritului, azilulsimbolic unde se vor celebra nunţile simţurilor şi ale voinţei. Pentrua-l împodobi sunt folosite statuile, picturile, întreaga strădanieplastică a inteligenţei. Detaliul construcţiei sale este limbajulpersonal al arhitectului. Principiul său este mereu acelaşi, pro-porţiile sale mereu asemănătoare, un acelaşi spirit îl calculeazăşi îl echilibrează. Uneori domină geniul doric, prin coloana austeră,fără omamente, groasă şi scurtă. Alteori ne surâde geniul ionic,prin coloana lungă, zveltă, ca un jet de apă, uşor deschisă la vârf.Câteodată tinere fete în mers, toate aplecate una spre cealaltă,

leagănă pe fruntea lor arhitrava, ca pe un coş de fructe. Adeseanu are coloane decât pe una sau pe două din fete, alteori de jurîmprejur. Fie că e mic sau mare, nu te gândeşti niciodată la mări-mea lui. Legea numărului, pe care o respectă cu atâta uşurinţă încâtai zice că îi este înnăscută, ţâşnind de-a dreptul din pământ odatăcu coloanele care se avântă, oprindu-şi zborul vertical între stilobatşi arhitravă, suspendându-Ie prin fronton într-un fel de legănareimobilă - îl transpune fără grcutate la scara universului materialşi spiritual pe care îl rezumă. E una cu golful pur care îşi rotunjeştela poalele sale curba unde valul mătură, în cadenţă, nisipul galben.E una cu promontoriul care îl poartă, violet sau mov, după oră,dar întotdeauna definindu-se pe spaţiu printr-o linie continuă, pecare osatura pământului o acuză cu limpezime. E una cu ceruldiurn, care îşi încrustează regularitatea dreptunghiului în horacirculară a orizonturilor marine. E una cu cerul nocturn care se

roteşte în jurul său după ritmul muzical şi monoton în carearhitectul i-a descoperit secretul proporţiilor. E una cu cetatea,realizând, cu ciudată măsură, echilibrul perfect pe care îl urmă-resc zadarnic locuitorii săi în antagonismul necesar între clase şipartide. E una cu sufletul poeţilor şi al gânditorilor, care cautăacordul absolut al inimii şi al inteligenţei în tragedie şi în dialog,cu care se întâlneşte prin drama decoraţiei sale sculpturaleirevocabil înscrise în ordinea sa definitivă. Pe Acropolele simple,el este o armonie care încununează o altă armonie. După douăzecişi. cinci de secole a rămas ceea ce era, pentru că şi-a păstratproporţiile, elanul susţinut, aşezarea temeinică pe podişurile depiatră care, înconjurate de coline de aur, domină marea. S-ar zicecă anii au făcut cu el ceea ce au făcut şi cu pământul, despuindu-lde statuile, de culorile sale, în timp ce târau pădurile spre mareodată cu humusul munţilor şi secătuiau torenţii, că l-au ars odatăcu scheletul solului ivit pretutindeni sub iarba roşcată, că opt sutede mii de zile de arşiţă l-au pătruns făcându-l să se înalţe învâlVătaia serilor pe măsură ce soarele coboară.Când nu ai trăit în intimitatea ruinelor sale, consideri templul

grec riguros ca o teoremă. De îndată ce apare, aproape intact sausfărâmat, tot ce e uman în noi se cutremură. Pentru că, de la bază,până la vârf, această teoremă poartă urma mâinii. Ca şi în frontoane,simetria nu-i decât aparentă, dar echilibrul domneşte, îl face viu.În el se regăsesc legile sculpturii, legile naturii, logică, energie şităcere. a planurilor, freamăt al suprafeţelor lor. Găseşti aici liniadreaptă, puternică precum raţiunea, dar şi linia curbă, spaţioasă,odihnitoare precum visul. Arhitectul dă stabilitate edificiului prinformele sale dreptunghiulare şi îi insuflă mişcarea prin curbele saleascunse. Elanul coloanelor este oblic, ele se revarsă puţin în afară,asemenea copacilor unei alei. O curbă uşoară rotunjeşte arhitravala linia lor de vârf. Toate aceste abateri imperceptibile, dimpreunăcu canelurile coloanelor, scoarţă frângând lumina, şiroire de umbrăşi de foc, însufleţesc templul, îi dăruie parcă o inimă care bate.Stâlpii săi au forţa şi tremurul arborilor, frontoanele şi frizele seleagănă întocmai cu ramurile lor. Edificiul, ascuns îndărătul

perdelei de coloane, seamănă cu o pădure misterioasă care ţi sedeschide în faţă după ce i-ai depăşit liziera. De un negru întunecat,templul de la Paestum seamănă cu un animal care merge.Astfel, de la templul viu şi până la oamenii veşnici care îi

populează frontoanele şi merg în jurul frizelor sale, arta greacăeste indivizibilă. Acţiunea omului se confundă cu gândire a sa. Artase naşte din el precum privirea, vocea şi suflarea, într-un fel deentuziasm conştient care este adevărata religie. Îl susţine un crezatât de lucid, încât nu are nevoie să-I strige în gura mare. Lirismulei este reţinut, pentru că îşi cunoaşte raţiunea de a fi. Ea are sigu-ranţa acelei forţe regulate care face să ţâşnească fără zăgazuri, dinfiinţe şi din pământ, dorinţa şi florile. Şi, Apollo din Olimpia, carese înalţă din fronton cu calmul si elanul soarelui când depăşeşteorizontul, şi al cărui gest strălucitor stăpâneşte furia mulţimilor,este asemenea spiritului acestei rase care, timp de o clipă, a simţitdomnind, asupra haosului care ne înconjoară, ordinea pe care oavem în noi.O clipă! nu mai mult, fără îndoială, şi care nu poate fi captată.

Ea este misterioasă, scapă măsurilor noastre ca toate acele munciomeneşti în care intuiţia deţine cel mai mare rol. Poate a izbucnitîn vreo operă pierdută, poate în mai multe opere deodată? Spremijlocul secolului al V-lea, de la sculptorul din Olimpia la Fidias,între înflorire şi decădere, se produce în tot sufletul grec o uriaşăoscilaţie în jurul acestui moment insesizabil, care a trecut prin elfără ca el să-I poată reţine. Dar l-a trăit, şi unul sau doi oameni l-auexprimat. Iată lucrul cel mai de seamă pe care o umanitate vie aredreptul să-I ceară umanităţilor moarte. Şi nu urmându-Ie ea le vasemăna. Ea poate căuta, şi descoperi în ea însăşi, elementele unuinou echilibru. Dar un mod de echilibru nu poate fi regăsit. (5).

CELE 7 NOI MINUNIALE LUMII MODERNE

Personalităţi politice, actori şi cântăreţi au luat parte sâmbătănoaptea, 07.07.07, pe stadionul Da Luz din Lisabona (Portugalia),la ceremonia de desemnare a celor şapte noi minuni ale lumiimodeme. Lista a fost întocmită pe baza voturilor a peste 100 de~ilioane de oameni din întreaga lume şi reprezintălncununareaeforturilor de şapte ani ale cineastului şi antropologuluielveţioano-canadian Bernard Weber.Dintre cele 21 de locaţii rămase în finală, pe lista nouă a celor

şapte minuni au intrat Colosseumul roman, Ruinele de la MachuPicchu (Peru), Taj Mahal (India), Oraşul Petra (Iordania),Citadela mayaşă Chichen Itza (Mexic), Statuia lui Iisus (Brazilia)şi Marele Zid chinezesc. Organizatorii acestei campanii au anunţatmai demult că nu vor întocmi un clasament al acestor şapte minuni,refuzând să dezvăluie numărul de voturi primit de fiecare dintreele. Piramidele din Egipt nu au fost introduse în procesul de votare,fiind incluse din start printre minunile lumii.Anunţarea rezultatelor a fost întâmpinată cu mare bucurie în

Peru, sute de localnici şi turişti agitând steaguri şi sticle deşampanie lângă Machu Picchu. Indienii au salutat prin focuri deartificii înscrierea Taj Mahalului pe lista minunilor. Sute de miide brazilieni s-au strâns pe plaja Copacabana, pentru a sărbătorirecunoaşterea statuii de pe Corcovado. Şi în Iordania a fost marebucurie, mai ales că însăşi familia regală s-a implicat în campaniade susţinere a candidaturii oraşului Petra.

În schimb, în China, televiziunea nici măcar nu a transmisspectacolul de la Lisabona, ce a fost urmărit de 1,6 miliarde deoameni din peste 170 de ţări.Marele Zid Chinezesc şi Mausoleul Taj Mahal, din India, au

fost proclamate, la Lisabona, drept noile minuni ale lumii moderne,acestea fiind votate de circa 100 de milioane de persoane care auparticipat la un concurs organizat în acest scop.Piramidele de la Gizeh, singura minune a antichităţii care a

rezistat trecerii timpului, au fost declarate de organizatori "în afaraconcursului", pe motiv că ele sunt deja "minuni de onoare alelumii". Internauţii au putut alege încă din luna ianuarie a.c. siturilepreferate. Gala de proclamare a celor şapte "noi" minuni ale lumii,prezentată de actorul britanic Ben Kingsley şi actriţa americanăRillary Swank pe stadionul Luz din Lisabona, a avut loc la o datăsimbolică, 07.07.07, în cursul unui spectacol asemănător cuceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice. Aceastăsuperproducţie, retransmisă în aproape 200 de ţări, cu o audienţăestimată la aproximativ 1,6 miliarde de telesectatori, s-a deschiscu o carte uriaşă în culori aurii, pe care au defilat cele şapte minuniale Antichităţii ...

PESTE 100 MILIOANE VOTURIPENTRU DESEMNAREA CELOR

7 NOI MINUNI ALE LUMII MODERNE

Marele zid chinezesc, piramida maiaşă Kukulkan de la ChichenItza, peninsula Yucatan, cel mai mare centru politic şi economical civilizaţiei maiaşe, monumentele săpate în stâncă de la Petra(Iordania), statuia lui Christos Mântuitorul de la Rio de Janeiro(Brazilia) şi ruinele incaşe de la Machu Picchu (Peru), Colosseumuldin Roma, monument-simbol construit în secolul unu d.H., întimpul Imperiului roman, şi Mausoleul Taj Mahal, înălţat în secolulal XVII-lea din ordinul împăratului Shan Rahan, în memoriadefunctei sale soţii Mumtaz Mahal, decedată după na~.ţerea celuide-al l4-lea său copil, au fost declarate drept cele 7 noi minuniale lumii moderne. În afara statuii lui Christos din Brazilia, niciunalt monument din secolul XX nu a reuşit să ocupe vreun loc înlista celor şapte minuni.Aproximativ 100 milioane de voturi, prin telefon şi internet,

s-au adunat în cele 18 luni de la lansarea acestei iniţiative care aaparţinut fundaţiei "New 7 Wonders Foundation", condusă decineastul elveţian Bernard Weber. Rezultatele au fost anunţate,sâmbătă noaptea (07.07.07), pe stadionul Luz din Lisabona, în faţaa mii de persoane, printre care numeroase staruri. Weber a lansatconcursul după distrugerea, în 2001, în Afganistan, a uriaşelorstatui ale lui Buddha la Bamiyan. O parte din încasările obţinutela această ceremonie ar urma să contribuie la restaurareastatuilor.

Deşi Federico Mayor, fostul director general al UNESCO, aparticipat la organizarea competiţiei şi a sprijinit activitateafundaţiei, UNESCO nu a vrut să colaboreze la iniţiativa lui Weber:Mai mult, organizaţia a afirmat că nu are nici o legătură cu ea,apreciind că voturile nu s-au bazat pe criterii ştiiţifice, ci, maidegrabă, pe judecăţi sentimentale şi că această iniţiativă nu contri-buie la păstrarea şi protejarea acestor monumente.Primul plic cu rezultate a fost deschis de astronautul american

Neil Armstrong, întâiul om care a păşit pe Lună şi alegerea MareluiZid Chinezesc nu a reprezentat o prea mare surpriză. Zidul plecasede la bun început ca favorit, după ce, în luna mai, Academiachineză de Ştiinţă i-a îndemnat pe locuitori să sprijne masivpropunerea.Tradiţionalele "şapte minuni ale lumii antice" au fost construite

în urmă cu peste 2.000 de ani în regiunea Mediteranei, însă dintreacestea mai supravieţuieşte astăzi doar marea piramidă a lui Kheopsde la Giseh (Egipt). în urma insistenţelor Egiptului, ea s-a adăugatlistei, cu un statut aparte, onorific.Weber a declarat la sfârşitul ceremoniilor că următorul proiect

global al fundaţiei va fi alegerea celor şapte minuni ale naturii.Pe site-ul fundaţiei se pot face de-acum primele propuneri.

v v

7 - CIFRA DIVINA

La multe popoare ale Antichităţii, şapte trecea drept o cifrăspecială. în filozofia şi astronomia egiptană şi babiloneană aveao semnificaţie aparte, ca sumă a celor două "cifre ale vieţii", treişi patru: tata, mama şi copilul, adică trei oameni, sunt fundamentulvieţii, iar patru este cifra punctelor cardinale şi a direcţiilor vântului,din care vine ploaia care susţine viaţa şi dă rodnicie holdelor. Pentrufilozoful şi matematicianul grec Pitagora - care a trăit în sec.VI î.Hr. - semnificaţia deosebită a lui şapte provenea tot dinînsumarea lui patru cu trei: triunghiul şi pătratul le păreau matema-ticienilor Antichităţii configuraţii desăvârşite; şapte, ca sumă a luitrei cu patru, era de aceea considerat cifră sacră.Şi în vechea cultură iudaică i se acorda lui şapte o semnificaţie

distinctă: în cea dintâi Carte a lui Moise din Vechiul Testament,cartea sfântă a evreilor, scrie că Dumnezeu a creat lumea în şasezile, iar în cea de-a şaptea, sabatul, Domnul s-a odihnit. în CeleZece Porunci, Moise a lăsat ca această zi să fie liberă şi să fieconsiderată sfântă. De atunci, evreii, iar mai târziu şi creştinii, careau preluat Vechiul Testament, au considerat cifra şapte o cifră sacră.De altfel, în Antichitate există nenumărate exemple în care

oamenii i-au găsit semnificaţii speciale cifrei şapte: vechii grecialegeau în fiecare an pe cei mai buni şapte tragedieni şi comedianţiai lor, îi cinsteau - ca şi romanii antici - pe cei şapte înţelepţi,iar Roma s-a clădit pe cele şapte coline.Potrivit dogmei creştine, există şapte păcate de moarte şi şapte

taine sau sacramente. Pentru mahomedani locul iluminării supre-me este cel de-al şaptelea cer. La 27 iunie creştinii sărbătoresc

DATE MATEMATICE,GEODEZICE SI ASTRONOMICE,CUNOSCUTE EGIPTENILOR

Intervenţia, încă din prima jumătatea secolului al XIX-lea, aoamenilor de ştiinţă pozitivă - matematicieni, astronomi, ingi-neri, arhitecţi - a lărgit mult câmpul cercetărilor şi le-a dat cutotul altă direcţie. Şi-a deschis astfel drum ideea că Piramida ceaMare de la Gizeh - asupra căreia s-a oprit îndeosebi atenţia oame-nilor de ştiinţă - ar ascunde o serie de date matematice, geodeziceşi astronomice, la descoperirea cărora s-ar putea ajunge printr-ointerpretare atentă şi meticuloasă a dimensiunilor şi proporţiilorînchise în ea. Dar şi aici, pe lângă unele interpretări şi ipotezeserioase, s-au formulat altele, mai mult sau mai puţin fanteziste.Fireşte, nu este locul să le inserăm pe toate în lucrarea de faţă; nevom mărgini să amintim rezultatele unora dintre ele, pentru ca,astfel, cititorul să-şi dea seama pe de o parte de progresul şi amploa-rea cercetărilor, iar unde este cazul - de excentricitate a lor.Punctul de plecare al acestui curent de cercetări "matematice"

îl constituie un pasaj din Istoriile lui Herodot. Acest pasaj arîndreptăţi opinia că Marea Piramidă de la Gizeh este într-adevăro consemnare în piatră a cunoştinţelor de care dispuneau poten-taţii egipteni la acea dată, păstrată astfel numai pentru uzul claseiconducătoare. Se ştie că în orânduirea sclavagistă, cunoştinţeleacumulate de-a lungul secolelor deveneau patrimoniul unui gruprestrâns de privilegiaţi ai clasei dominante, în special a preoţilor,masele populare fiind ţinute, într-o atmosferă de teamă şi misticism,pentru a fi mai lesne exploatate. Iată într-adevăr ce spune Herodot:

"Preoţii egipteni m-au învăţat că proporţiile stabilite pentru MareaPiramidă, între latura bazei şi înălţime, erau astfel încât pătratulconstruit pe înălţime (având înălţimea drept latură) egala exactsuprafaţa fiecărei feţe triunghiulare".Alături de transmiterea cuprinsă în cartea lui Herodot este

demnă de amintit şi aceea a astronomului Achille care scrie în jurulanului 350 î.Hr.: "Se spune că Egiptenii au măsurat cei dintâi cerulşi pământul şi au înscris rle'>coperirile lor pe pietre funerare, pentrua transmite amintirea acestora urmaşilor lor". Se referea desigurla inscripţiile de pe placajul piramidelor care dăinuiau încă însecolul al XIII-lea şi care l-au impresionat atât de mult peAbd-al-Latif prin cantitatea lor. Am văzut că scriitorul arab calculala "peste şase mii" lll:l.mărulpaginilor necesare pentru a copia textulacestor inscripţii. Distrugerea placaj ului a însemnat o pierdereuriaşă pentru cercetările referitoare la unul dintre cele maiînsemnate cicluri din istoria culturii şi civilizaţiei vechi.În afară de aceste două comunicări, venite din două vechi

izvoare istorice, al doilea factor care a stimulat curiozitatea cerce-tătorilor moderni a fost însăşi forma simplă şi dimensiunile Pira-midei. Acestea i-a făcut să se întrebe dacă nu cumva formele,dimensiunile şi proporţiile nu sunt în anumite relaţii reciproce.Primul dintre intelectualii moderni de mare autoritate care a

mpărtăşit aceste idei a fost filosoful francez Diderot. El vedea înPiramidă un fel de document istoric menit să corisemneze şi sătransmită anumite cunoştinţe ştiinţifice. Dar abia pe la jumătateasecolului al XIX-lea aceste idei au început să facă obiectul unorcercetări ştiinţifice aprofundate.Astfel, în anul 1850, John Taylor, publicist londonez şi matema-

tician totodată, a publicat o carte în care şi-a expus părerea căraportul dintre înălţimea Piramidei celei Mari de la Giseh şi peri-metrul bazei este egal cu raportul dintre diametrul cercului şi lungi-mea circumferinţei şi că unitatea de măsură era dedusă dindiametrul polar al pământului. Pornindu-se de la aceste constatări,s-a început un studiu extrem de amănunţit al Piramidei; în specials-a căutat să se determine dimensiunile sale atât cele de astăzi cât

mai ales cele originale (înainte de tasarea piramidei şi de îndepăr-tarea îmbrăcăminţii sale).Măsurătorile cele mai precise, care stau şi astăzi la baza tuturor

studiilor şi interpretărilor, sunt cele făcute în 1864-1865 de astro-nomul C. Piazzi Smith şi cele efectuate ceva mai târziu, în1882-1887, de arheologul W.M. Finders Petrie. Aceste măsurători,reluate parţial în 1925, au confirmat ipoteza lui Taylor, astfel încâtmulţi cercetători au început să studieze Piramida cea Mare şi sădeducă o serie de date matematice, geodezice şi astronomice.Rezultatele acestor studii au întărit pe aceşti savanţi în ideea căPiramida cea Mare ar fi o reprezentare geometică a cunoştinţelorrelativ avansate ale acelei perioade. Se va vedea că multe dindescoperirile atribuite grecilor, în sectorul gândirii matematice,au fost cunoscute, cu mii de ani înainte, de savanţii egipteni. Seva putea vedea că şi aici, ca şi în domeniul religiei, filozofiei, artei,grecii datorează mult moştenirii orientale.Printre savanţii şi filozofii greci care fac tranziţia de la ştiinţa

orientului la aceea elină, trebuie considerat Thales din Milet (sec.VII î.Hr.). După unele izvoare, Thales a studiat în prima parte avieţii sale în sanctuarele egiptene, având ca profesori pe acei vestiţipreoţi~savanţi, despre care vorbesc vechile izvoare.Cercetările subsecvente observaţiilor lui Taylor au dus la con-

statări care confirmă cele afirmate mai sus. Un exemplu: în secolulal III-lea î.Hr. (deci cu peste 2 000 de ani după construirea Pira-midei celei Mari), savantul grec Arhimede a demonstrat că valoarealui rt este 3,1428 (exactă pentru primele două zecimale). Cerce-tările moderne au demonstrat însă că, considerând, la Piramidă,perimetrul bazei (4 x 232,805 m = 931,22 m) drept lungimea uneicircumferinţe, iar înălţimea piramidei (148,208 m) drept rază,obtinem 3 141 598 2 în care numai primele cinci zecimale sunt, ,exacte. Dacă rotunjim valoarea găsită, obţinem 3,1416. Acestrezultat corespunde cu valoarea lui rt cu patru zecimale, aşa cumeste folosit astăzi în practica matematică. Aşadar, trasând un cercde rază egală cu înălţimea priamidei, acesta va avea lungimeacircumferinţei egală cu perimetrul bazei piramidei.

De remarcat că în toate rapoartele şi calculele referitoare laPiramidă se pot utiliza şi dimensiunile de 230,35 m şi 146,59 mpentru lungimea laturii t>azei şi respectiv înălţime, rezultatelerămânând sensibil egale.Dar cecetările ştiinţifice în Piramida cea Mare au scos la lumină

şi alte valori matematice pe care vechii egipteni le-au cunoscutînaintea grecilor, ca faimosul "triunghi de aur" şi triunghiuldreptunghic cunoscut sub numele de "triunghiul lui Pitagora".Într-adevăr, dacă se trasează un cerc de rază egală cu înălţimeapiramidei, concentric cu pătratul bazei piramidei, şi se unesc douăpuncte de intersecţie dintre cerc şi pătrat, diametral opuse, se obţineproiecţia orizontală a unui plan care taie piramida bineînţeles îndouă volume egale. În afară de acest plan, mai sunt încă două planecaracteristice care împart piramida în două părţi egale: planulvertical care trece prin înăţimile a două laturi opuse (apotemelepiramidei) şi planul vertical care trece prin muchii opuse (tăindpiramida pe digonaIă). Toate aceste plane trec prin vârful piramideişi deci şi prin centrul pătratului de bază.Cele trei secţiuni plane triungiulare prin piramidă sunt secţi-

uni caracteristie şi conduc la concluzii interesante. Secţiuneaprimului plan - prin apotema piramidei - dă un triunghidreptunghic SaA, în care sa este înălţimea piramidei (148,2 m),OA este jumătate din latura bazei (1164) şi SA este apotemapiramidei sau înălţimea triungiului feţei laterale (188,5 m). Acestaeste aşa-numitul "triunghi de aur" - unul din triunghiurilecaracteristice utilizate de vechii egipteni cu 2 500 de ani î.Hr.La acest triunghi se pot scrie rapoartele:

cunoscute în matematici ca expresie a mediei şi extremei raţii.Vechii matematicieni numeau acest raport "tăietura de aur",Leonardo da Vinci l-a numit "secţiunea de aur", iar raportul SA/Saera cunoscut în vechime ca valoarea "numărului de aur".

Dacă se notează în rapoartele de mai sus OA = x, SO = y, şiSA = z şi se ţine seama şi de teorema lui Pitagora, se obţine relaţia:

.K. = r sau y2 = zx s,i Z2 = v2 + x2y x " ,

de unde, împărţind cu x2, rezultă:

J2 = r~+ x2 sau J2 = y2 + l'x2 x2 x2 x2 x2 '

Z2 = zx + 1 sau z2 = z:- + l'x2 x2 x2 x '

întrucât x/z = cp, rezultă:cp2=cp+l,

care este una din ecuaţiile de definiţie ale "numărului de aur".Valoarea lui cp este următoarea:

cp = 15" + 1 = 1,61803398875 ...2

În practică se ia cp = 1,618. Sunt interesante şi alte funcţii ale luicp, în comparaţie şi cu unele utilizări ale lui:

cp = 1,618 cp2 = 2,618

.1. = O618 -vcP = 1,272cp ,

Triunghiul dreptunghic SOA, "triunghiul de aur" este unul dintriunghiurile caractefistice utilizate de vechii egipteni, laturile luifiind în relaţiile cp2 = cp + 1.Triunghiul numit al lui Pitagora este acela în care laturile sunt

în raport ca numerele 3, 4 şi 5. Şi acesta a fost utilizat de egiptenicu mai bine de 2 000 de ani înaintea marelui matematician grec.Triunghiul SOA, cu mici aproximaţii, satisface şi această relaţieîntre laturi (3 fiind jumătate din lungimea laturii bazei piramidei,4 fiind înălţimea, iar 5 apotema).

Secţiunea celui de-al doilea plan, care trece prin punctele deintersecţie (diametral opuse) ale pătratului bazei cu cercul de razăegală cu înălţimea piramidei, a fost studiată de D. Neroman.Această secţiune dă un triunghi dreptunghic isoscel SOB, în careSO este înălţimea piramidei (148,2 m), OB este egal cu SO princonstrucţie (raza cercului este egală cu înălţimea piramidei), iarSB este egal cu SO{2, adică 209,6 m.Se ştie că supafaţa unei sfere este egală cu suprafaţa a patru

cercuri mari şi deci suprafaţa extrerioară a unei optimi de sferăeste egală cu suprafaţa unei jumărăţi de cerc mare. Suprafaţatriunghiului sferic dreptunghic ASe este exact egala cu suprafaţaplană ASB,sau cu suprafaţa interioară a sfertului de sferă (ASO +SOC).D. Neroman ajunge la această secţiune - a celui de-al doilea

plan - împarte piramida exact după aceleaşi principii ca şi sfera.Astfel, un sfert din suprafaţa exterioară a piramidei (egală cusuprafaţa unei feţe triunghiulare este egală cu de două ori suprafaţatriunghi ului SOB (adică suprafaţa pătratului care are drept laturăînălţimea piramidei). Această observaţie concordă cu cele spusede Herodot, că "pătratul construit pe înlăţime este exact egal cusuprafaţa fiecărei feţe triunghiulare". Ceva mai mult: ca şi la sferă,suprafeţele interioare SOB şi SOB' fiind egale, suprafaţa exterioarăa sfertului de piramidă este egală cu suprafaţa interioară. D,Neroman numeşte distanţa OB = OB' (raza cercului a cărui lun-gime este egală cu înălţimea piramidei) "rază piramidală".Din cauza incomensurabilităţii lui Jt apar foarte mici diferenţe

între suprafeţele indicate mai sus, de ordinul 1/1 000. Calculeledau următorele cifre:Suprafaţa laterală a feţei piramidei = 21 941,40 mZ•

Suprafaţa pătratului înălţimii = 21 963,24 mZ.

De asemenea este de remarcat că unghiurile OSB şi OBS suntde 45° (triunghiul SOB fiind isoscel), deci secţiunea prinpiramidă este o jumătate de pătrat. În felul acesta se poate faceasemănarea între o sferă şi un octaedru (două piramide cu bazele

împreunate); suprafaţa laterală a octaedrului este egală cu supra-faţa a patru pătrate având laturile egale cu "diametrul piramidal".Secţiunea celui de-al treilea plan, prin muchiile piramidei, plan

care taie piramida pe diagonală, dă triungiul dreptunghic SOD,în care SO este înălţimea piramidei (148,2 m), OD este jumătateadiagonalei pătratului bazei (164,6 m), iar SD este muchia piramidei(221,5 m). Atât acest triunghi SOD cât şi compararea lui cu SOA,precum şi triunghiul MSN, obţinut prin proiectarea piramidei peun plan vertical paralel cu una din laturile bazei, conduc, deasemenea, la interpretări interesante, ţinându-se seama de micileaproximaţii care apar întotdeauna când se fac calcule valorice cunumere transcendente, ca de exemplu următorele trei interpretări:- în cazul în care se consideră înălţimea piramidei egală cu

1, diagonala sa este {5; un raport =0,450, iar alt raport (l/f5)=0,447. Apare deci o diferenţă de abia 0,003.- în cazul În care se consideră latura bazei piramidei egală

cu 2, adică jumătatea laturii egală cu 1, jumătatea diagonalei vafi egală cu fi. în triungiul SOD există relaţia: SD2 = S02 + OD2,În care, dacă se Înlocuieşte OD = ff şi SO =..;cp (aşa cum s-avăzut mai sus), se obţine SD2 = cp + 2, sau SD = fCi)+2.Muchia piramidei este deci egală cu latura pentagonului stelat

înscris Într-un cerc cu raza 1, iar apotema piramidei (egală cu ep)reprezintă latura decagouului stelat Înscris Într-un cerc cu raza egalăcu 1. Verificarea valorică a dimensiunilor de mai sus se poate faceînlocuind pe c (latura scurtă, AO, din "triunghiul de aur") cu116,402 m, ţinându-se seama de diferenţele date prin utilizareanumerelor iraţionale (cp,..;cp, ff, fCi)+2).- înscriind triunghiul MSN într-un cerc şi împărţind cir-

cumferinţa acestui cerc în 7 părţi egale (pornind din punctul S),se constată că punctele M şiN sunt puncte caracteristice. Unghiuriledin M N si S sunt respectiv 360° 36Q~ .1-L3600 . împărtind, , 7 ' 7' 7 '360° la 7 se obţine 51°24' 43" în loc de 51°51' 14"3; apare deci odiferenţă mai mică de o jumătate de grad faţă de înclinarea feţelorlaterale ale piramidei.

în sfârşit, se mai constată că cele trei dimensiuni caracteristiceale piramidei - înălţimea, latura bazei şi muchia - se potexprima, cu foarte miciaproximaţii, în numere întregi, astfel:înălţimea piramidei cu cifra 14, adică 7 x 2; latura baiei· cu cifra22, adică 7 x n; muchia piramidei cu cifra 21, adică 7 x 3. Câtevaexemple demonstrează aceasta. Dacă se împarte înălţimea lajumătatea laturii se obţine

l1. = 1 2722111 '

(în loc de ..;cp ~ 1,2720); de asemenea

il = 1 9090911 '

în ceea ce priveşte proporţiile Piramidei, Matila C. Ghykaremarca o serie de rapoarte interesante, deduse dintr-o SeC;(lUnetransversală N-S, prin care diferitele coridore, camere şidimen-siuni exterioare sunt prinse într-un sistem matematic unitar.

în cadrul cercetărilor cu caracter geodezic, în legătură cuPiramida cea Mare, s-a ajuns de asemenea la constatări interesante.Unitatea de măsură egipteană pentru lungimi, folosită de preoţi,

era "cotul sacru" care, fiind utilizat la construcţia Piramidei celeiMari, este cunsocut şi sub numele de "cot piramidal". Acestarepezintă a zecea milioana parte din raza polară a Pământului şieste egal cu 635,660 mm. Din cauza imperfecţiunii metodelor demăsurare, lungimea cunoscută a razei polare a Pământului a avutmereu valori noi. De exemplu, în 1924, cu ocazia unui congresinternaţional, s-au fixat datele elipsoidului internaţional (datevalabile şi astăzi pentru toate observatoarele din lume), în caft;raza polară are valoarea de 6 356,912 km. Din anul 1940, înU.R.S.S., în afară de datele elipsoidului internaţional, s-au utilizatşi datele elipsoidului sovietic, pe baza unor măsurători mai exacte,în care valoarea razei polare este de 6 356,863 km. Aşadar, valoarea

de 6 356,60 km poate fi reală, deoarece nu depăşeşte limita eroriloradmisibile astăzi pentru măsurători de acest fel. Cotul piramidalse divide în 25 unităţi obţinându-se O subunitate de măsură: degetulpiramidal egal cu 25,426 4 mm. În afară de cotul piramidal seutilizează şi cotul comun, a cărui valoare este de

li x 635,660 mm = 52,4 mm.40

Compararea unităţilor de măsură pentru lungimi ale vechiloregipteni, cu unităţile modeme, deşi nu este legată direct deproblema piramidei, aruncă totuşi o lumină interesantă asupra uneicivilizaţii de acum 5 000 de ani.Cotul piramidal este a zecea parte din raza polară a pământului,

iar metrul este a zecea milioana parte dintr-un sfert de meridianterestru. Degetul piramidal (d. p.) are 25,426 4 mm, iar degetulenglez (inch sau ţol) are 25,399 56 mm. Diferenţa este atât de micăîncât 999 d. p. = 1 000 ţoli englezi.Deosebit de interesante sunt constatările făcute în legătură cu

amplasarea pe teren a piramidei. Această amplasare este de aşanatură, încât se poate admite că vechii egipteni cunoşteau foartebine globul pământesc.Cele patru feţe laterale ale piramidei sunt orientate către cele

patru puncte cardinale. Prelungirea diagonalelor bazei Piramideicuprinde, în sectorul nordic, întreaga deltă a Nilului, iar axanord-sud a bazei Piramidei, împarte delta în două părţi egale casuprafaţă şi formă.Centrul bazei piramidei se află pe paralela 30° N, cu o foarte

mică abatere (l '9") şi pe meridianul 31°7' E. Analizând acestamplasament pe globul pământesc se constată că atât meridianul,cât şi paralela, pe care se află centrul bazei piramidei, traverseazăcea mai mare întindere de uscat, iar meridianul piramidei împarteuscatul în două părţi egale. De aceea s-a emis părerea că ar fi maijust ca meridianul 0° să treacă prin axa piramidei, decât pe laGreenwich.

Tot în ordinea cercetărilor geodezice s-au făcut şi alte inter-pretări care merită a fi cunoscute, chiar dacă confirmarea lor vamai întârzia.Demnă de reţinut este următoarea observaţie: dacă se înmul-

ţeşte volumul piramidei cu 2,06 (densitatea medie a materialelordin care este clădită), primele trei cifre dau densitatea pământului:5,52 g/cm3. Densitatea medie a pământului, recunoscută astăzi înmod oficial este de 5,5l5±0,004 g/cm3. Aşadar, dacă se considerăvaloarea maximă (5,519), se obţine o diferenţă de 1/1 000 faţă decalculele modeme. Calcule, neomologate încă, făcute în fostaV.R.S.S., dau 5,517±0,004 g/cm3, faţă de care valoarea de 5,52se încadrează între limitele admisibile.Th. Moreux, directorul Observatorului din Bourges a dat la

iveală unele date interesante. Dacă se ia ca unitate de greutate uncot cubic, având densitatea medie a Pământului, greutatea totalăa piramidei se va afla într-un raport simplu faţă de greutatea totalăa Pământului, ca 1 fată de 1015. Dimensiunile exterioare si, ,

interioare ale sarcofagului faraon ului arată că volumul exterior esteexact dublul capacităţii interioare. Volumul său interior este egalcu 69 000 degete cubice piramidale. Pe de altă parte, dacă se iaun cub cu latura de 50 degete piramidale şi cu densitatea egalăcu 1/10 din densitatea medie a Pământului (5,52110), se obţineegalitatea:

503 x 5,52 = 69.000.10

Se ajunge astfel la aceeaşi valoare ca mai înainte; volumulinterior al sarcofagului poate fi deci considerat ca o unitate demăsură de capacitate, cu valoare universală. Greutatea volumuluide apă de 69 000 degete cubice piramidale (interiorul sarcofagului),la temperatura de 20°C (temperatura medie a interiorului piramidei)şi la presiunea de 760 milimetri coloană de mercur poate ficonsiderată ca unitate de greutate.Deosebit de importante sunt, de asemenea, constatările care se

fac pentru descoperirea datelor de ordin astronomic cuprinse înconstrucţia Marii Piramide. Cele patru feţe laterale ale piramidei

sunt orientate către cele patru puncte cardinale. Era deci suficientsă se cunoască exact direcţia nord··sud. Problema nu este însă atâtde uşoră cum pare, deoarece busola nu indică decât aproximativpolul magnetic (deviat la rândullui faţă de polul geografic); soarele,în mersul său aparent pe bolta cerească, descrie mereu arce diferite;iar steua polară nu corespunde exact cu prelungirea axei pămân-tului, care se deplasează mereu, descrind aproape o circumferinţăîn aproximativ 25 800 de ani (după cum axa pământului se apropiede o stea, această stea este considerată stea polară).Astronomul danez Tycho Brah6, în 1577, când a vrut să orien-

teze celebrul observator de la Uraniborg, după multe studii, aamplasat observatorul cu o deviere de aproximtiv 18' faţă dedirecţia nord-sud. De asemenea, observatorul din Paris, amplasatîn 1666, are o deviere de acelaşi ordin. Piramida are însă o eroarede aproape cinci ori mai mică, devierea sa faţă de direcţia nord-sudfiind de 4'35".Tot în legătură cu orientarea Marii Piramide, pe baza unor

măsurători precise s-a considerat că vechii egipteni cunoşteau faptulcă axa pământului se deplasează, descriind pe bolta cereascăaproximativ o circumferinţă. S-a determint astfel că, atât coridoruldescendent, cât şi coridorul ascendent, inclusiv galeria cea marecare este în prelungirea sa, au avut la origine riguros aceeaşiînclinare de 26°18' 9"63 (determinată prin cercetările şi calculelelui Piazzi Smith). Din cauza tasării părţii centrale a piramidei, eranormal ca înclinările să se modifice şi anume: coridorul descen-dent să-şi mărească înclinarea, iar coridorul ascendent şi galeriasă-şi micşoreze înclinarea. S-a mai petrecut un fapt, datorit siste-mului diferit de construcţie al celor două porţiuni ascendente: eleau lucrat ca şi cum ar fi fost articulate în porţiunea de contact (nodulde coridoare, din partea inferioară a marii galerii). Cele trei porţiuniau astăzi următoarele înclinări: coridorul descendent, 26°26'43"(P. Smith şi F. Petrie); coridorul ascendent, 26°2'30" (F. Petrie);galeria cea mare, 26°58'37" (P. Smith şi F. Petrie).Aşadar, în rezumat: Piramida Mare se află orientată nord-sud

(cu o deviere de numai 4'35"); centrul bazei se află pe paralela

29°38'51"; coridorul descendent este amplasat pe faţa de nord aPiramidei şi a avut înclinarea de 26°18 '9"63.Axa pământului oscilează în jurul centrului său în aşa fel încât,

prin deplasări continue, în aproximativ 25 800 de ani descrieaproape o circumferinţă (cercul de precesie). Acest cerc are dreptcentru polul eliptic, determinat de o axă care trece prin centrulpământului, perpendiculară pe planul elipticii. Întrucât întregsistemul solar se deplasează, acest "cerc" nu se închide.Fenomenul de precesie a fost formulat pentru prima oară deHipparch în anul 130 î.Hr.S-a constatat că axa coridorului descendent a fost îndreptată

către un punct de pe cercul de precesie, care în anul 2170 î.Hr.corespundea cu poziţia unei stele din constelaţia Balaurului, cunos-cută în astronomie sub denumirea de Alfa Draconis. Această stea,cu peste 4 000 de ani în urmă era considerată drept stea polară.După unii cercetători, constructorii Marii Piramide au marcat înfelul acesta data execuţiei monumentului. După cum steaua a dinconstelaţia Ursei Mici, care este considerată în prezent ca Polarăpentru o perioadă de câteva sute de ani (ea se va găsi la distanţacea mai mică faţă de cercul de precesie, aproximativ în anul 2100d.Hr.), tot aşa steaua Alfa Draconis a putut fi considerată dreptpolară, tot pentru câteva sute de ani, în peroada dinastiei a IV-a.Piramida a fost construită utilizându-se ca unitate de măsură

cotul piramidal şi subdiviziunea sa, degetul piramidal (1125 dincot). Cunoscându-se dimensiunea în degete piramidale a laturiipiramidei (9 131,061 625) şi a diagonalei bazei (12 913, 271 1),se poate ajunge, prin interpretări, la o serie de date astronomiceinteresante.Dacă se adună cele două diagonale ale bazei se obţine cifra

de 25826,5422, care reprezintă (cu aproximaţia cunoscută astăzi)valoarea, în ani, a perioadei de precesie a echinocţiilor.Perimetrul bazei are 36 524,246 500 degete piramidale. Consi-

derându-se 100 degete piramidale egale cu o zi, adică mutând purşi simplu virgula zecimală cu 2 cifre, rezultatul este surprinzător,deoarece numărul 365,242465 Oreprezintă exact (cu 7 zecimale),

durata în zile a anului tropic. Anul tropic este durata dintre douătreceri consecutive ale soarelui prin punctul vernal, adică prinpunctul în care ecliptica intersectează planul ecuatorului (laechinocţiul de primăvară).Determinarea distanţei de la pământ la soare a preocupat, din

cele mai vechi timpuri, pe astronomi şi pe matematicieni. În secolulIII î.e.n., Aristarc din Samos, celebru astronom grec, a fost primulcare a afirmat că pământul se învârteşte în jurul axei sale şi în jurulsoarelui. Tot el a apreciat distanţa de la pământ la lună laaproximativ 420 000 km şi pe aceea de la pământ la soare, laaproximativ 8 000 000 km. Cu această distanţă au fost de acordşi Ptolemeu, Copemic şi Tycho BraM. Astrollomul Kepler a socotitcă distanţa este de 58.000 000 km. Mai târziu, în 1672, Cassini,Jean Richer şi Flamsteed au considerat, pe baza unor noi calcule,că această distanţă este de 120-138 milioane km. Cu unele excepţii,până în 1870, distanţa de la pământ la soare a fost apreciată cafiind cuprinsă între 140 şi 170 milioane km. Prima măsurătoaremai precisă a fost efectuată în 1874, distanţa fiind evaluată la148 600 000 km, cu o eroare de ± 2 500 000 km. Astăzi distanţaeste considerată de 149 504 000 ± 17 000 km. Prin interpretareaunor dimensiuni ale Marii Piramide se ajunge la concluzia că vechiiegipteni păreau a fi cunoscut această distanţă. Astfel, înmulţindînălţimea piramidei cu un miliard se obţine distanţa de148 208 000 km, care se apropie cel mai mult de distanţa de lapărnânt la soare considerată astăzi ca valabilă.Dacă se înmulţeşte unitate a de măsură a piramidei, degetul

piramidal, cu o sută de miliarde, se obţine lungimea pe care oparcurge pământul pe orbita sa în 24 de ore. Această valoare esteatât de apropiată de distanţa determinată pe bază de calculeastronomice precise, încât rămâne între limitele erorilor admisibile.Pe baza unor măsurători precise, s-a demonstrat că Marea

Piramidă, prin dimensiunile şi prin înclinarea feţelor sale laterale,era un enorm cadru solar. După felul cum diferite feţe erau umbrite(umbrele proprii) şi după forma şi dimensiunile umbrelor pe carele arunca pe pământ (umbrele purtate), se puteau determina atât

perioada anotimpurilor, cât şi anumite date astronomice. Unexemplu poate arăta modul cum împlinea piramida funcţia decalendar. În timpul verii, când Nilul inunda tot terenul arabil şilucrările agricole !frauîntrerupte, în timpul amiezii, cele patru feţelaterale ale Piramidei, erau puternic luminate de soare. În ziua încare locuitorii din Delta Nilului vedeau, în timpul prânzului, căfaţa de nord a Piramidei este umbrită, însemna că se putea începesemănatul. În felul accesta era marcat începutul anului agricol.Fenomenul se petrecea la 14 octombrie, dată care, cu aproximaţie,determină şi astăzi în Egipt începutul muncilor câmpului.Şi o ultimă curiozitate pare să aducă din nou Marea Piramidă

în lumina unei actualităţi din cele mai extraordiilare şi specta-culoase: incursiunea omului în Cosmos.De curând, s-au reluat în cercetare vechi hărţi găsite la începutul

secolului al XVIII-lea printre documentele rămse de la amiralulturc Piri Reis. Aceste hărţi, copii ale unor documente străvechiaduse din Extremul Orient, nu fuseseră luate în consideraţie deoa-rece aspectul continente lor era foarte deformat, fapt care se inter-pretase - la prima vedere - ca o reprezentare stângace, inexactădeci fără valoare ştiinţifică.Un cartograf american, intrigat de aceste hărţi, a încercat să

le tranaspună, cu multă răbdare şi migală, pe un glob pământesc.Spre surprinderea sa, a constatat că aceste hărţi sunt, de fapt, oreprezentare foarte exactă şi fidelă a Pământului, dar aşa cum ararăta din perspectiva unei mari înălţimi, o imagine căpătată de peo navă cosmică. Şi, mai mult, imaginea Pământului ar apare astfelîn momentul când această navă cosmică s-ar găsi deasupra zoneioraşului Cairo. Deci, foarte probabil - spunem noi - deasupraMarii Piramide.Reprezentarea mapamondului după hărţile lui Piri Reis cuprinde

Antarctica cu lanţurile de munţi care s-au descoperit abia în secolulnostru, insule din marea Mediterană care au dispărut sub apă încăde acum 10000 de ani precum şi Groenlanda formată din trei insuleaşa cum au dovedit-o cercetări mai recente.Perseverenţa arheologilor şi interesul mereu viu al oamenilor

de ştiinţă, în jurul cercetării vechilor monumente şi în special a

piramidelor din Egipt, vor reuşi - credem - ca prin mijloacelemoderne puse la dispoziţie de tehnica actuală să elucideze tot cemai este presupunere, incertitudine şi, deci, enigmă.Nu demult, o echipă de savanţi, din care făceau parte fizicianul

El Bedewi - de la Universitatea din Cairo - si Louis Alvarez, ,specialist în programări pentru maşinile electronice de calculat -de la Universitatea din California -, a supus piramida lui Kefrenunei "radiografii" şi "analizei" unui calculator electronic în scopuldescoperirii camerei mortuare.Metoda de detectare a folosit două "camere de scânteiere"

umplute cu neon supus unor continue descărcări electrice de înaltătensiune. Milioane de particule cosmice provenite din exploziilestelare şi care bombardează, în pemanenţă, pământul pătrund îninteriorul piramidei într-un număr invers proporţional cu densitateaobstacolului pe care-l întâlnesc; un număr mic de particule indicăplinuri iar un număr mai mare, goluri, deci încăperi, spaţii decirculaţie etc.Aplicat şi la Marea Piramidă, acest sistem a scos la iveală un

alt sistem de coridoare şi încăperi, încă necunoscute.Actualmente, cel mai celebru faraon al tuturor timpurilor,

Tutankamon, care a murit la doar 18 ani, după 8 ani de domnie,a devenit o figură familiară a culturii turistice moderne.

v

BIBLIOGRAFIE GENERALA

Zicea cineva, se pare că Mark Twain în persoană, că a copiadupă o carte înseamnă a plagia, a copia din două a face o com-punere, din trei o dizertaţie, din patru, o-hol, înseamnă a elaboraun nou tratat ce aduce o contribuţie esenţială la etc.Pentru întocmirea prezentei cărţi au fost cOllsultate mai mult

de patru volume (fără a avea pretenţii absurde !), din unele fiindextrase chiar câteva fragmente semnificative.Astfel, pentru primul capitol am apelat la vestitul egiptolog

Constantin Daniel şi la lucrarea sa Cultura spirituală a Egiptuluiantic, Cartea Românească, 19851.În capitolul următor, secvenţa "Scriitorii vechi despre Babilon"

este scoasă din, poate, cea mai utilă descriere a subiectului (sperămcă până la apariţia acestei ediţii !), cartea ce-i are ca autori pearhitecţii Georgeta şi Traian Chiţulescu, Şapte monumentecelebre ale arhitecturii antice, Editura Tehnică, 19592• Ulterior,au mai apărut trei ediţii (1960,1965 şi 1969), tot la Editura Tehnicăşi tot cu prefaţă de acad. E. Condurachi.În continuare, eseul "Fidias" îi aparţine lui Elie Faure şi face

parte din volumul întâi, "Arta antică", al Istoriei artei apărută laMeridiane în 19703, articolele despre Artemis şi despre Zeus suntscoase din Dicţionarul de mitologie greco-romană şi româneascăal soţilor Maria şi Radu Cordoneanu, apărut la Viitorul Românescîn 19984; în fine, scurta descriere a Alexandriei îi aparţine MihaeleiIliescu şi a fost publicată în revista "Super-Magazin"5.De asemenea, au mai fost utilizate:

Ing. Dinu-Teodor Constantinescu, Construcţii monumentale,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989;Victor Kembach, Dicţionar de mitologie generală, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989 (cu o postfaţă de academicianulGh. VIăduţescu);Horia C. Matei, Mic dicţionar al lumii antice, Albatros, 1986;Clayton, A. Peter şi Martin J. Price, Seven wonders of the

Ancient world, London, 1989;Edmund Swinglehurst, Les merveilles du monde, Paris, 1978;*** Dictionnaire encyclopedique Quillet, Paris, 1981, volu-

mul6;Jurgis Baltrusaitis, Oglinda, Meridiane, 1981.

Trebuie s-o recunoaştem, nu au fost ocolite nici tehnicilemodeme, Intemetul dovedindu-se un ajutor deosebit de prietenos.Cine îl foloseşte mai des, trebuie să fie conştient că, în mare, acestbulevard de informaţie este plin de supermarketuri, nu de buticuride lux. în general, cărţile serioase nu sunt accesibile oricăruineiniţiat şi nu sunt nici gratuite. în legătură cu cele şapte minuniale lumii au fost scotocite mai multe "plase" de informaţii, înlimbile engleză, franceză, italiană şi spaniolă, dintre care vărecomandăm coloratele reconstituiri ale lui Mario Larrinaga aflateîn situl http://www.pharos.bu.edu., bogatele informaţii de pehttp://www .pbs.org .Inova, www.geocities.com., www.civilisation.ca, precum şi căsuţele de pe e-mail ndidier@vcn.com. şivicrivas@iname.com.Pentru detalii sau simple puneri de acord au mai fost deschise

şi cărţile:*** Scriitori greci şi latini, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1978.Constantin Daniel şi Ion Acsan, Faraonul Keops şi vrăjitorii,

Povestirile Egiptului Antic. Minerva, 1977, colecţia BPT;Horia Matei, Enigmele Terrei, două volume, Albatros, 1979

şi 1983 (primul volum, "Tainele piramidelor", iar cel de-al doilea"Blestemul lui Tutankhamon");

Victor Kembach, Miturile esenţiale (antologie de texte), EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică, 1978;Guy Rachet, Dicţionar de civilizaţie egipteană, Univers

Enciclop~dic, 1997 (foarte util);Gaston Maspero, Histoire ancienne des peuples de l'Orient,

Hachette, 1886, aflată la cota 1258578 BAR;Sabatino Moscati, Vechi imperii ale Orientului, Meridiane,

1982 şi Vechile civilizaţii semite, Meridiane, 1975 (cea din următradusă de apropiatul nostru fost mult încercat şi mult regretatprieten, eminentul italienist Eugen Costescu!);Joel Schmidt, Dictionnaire de la mythologie grecque et

romaine, Larousse, 1965;*** Encyclopedia Universalis, 16 volume, Paris, 1980;Vitruviu despre arhitectură, Editura Academiei 1964 dar si

splendidele exemplare datând din 1649 şi 1684, aflate laBiblioteca Academiei Române sub cotele III 550 178 şiN 46 024.

Chiar dacă prezentul înfloreşte în imagine, fulgerătoarele vederiale imediatului dispar imediat. Viitorul? Cine ştie ce este acelaviitor? Poate peste două sute de ani omenetul o va lua din nou dela piramide. Dar peste două sute de ani se va mai şti ceva desprepiramide? Pe hârtie, pe ecran sau pe orice alt fel de suportpiramidele de cuvinte vor dăinui, ca un felinar afumat horcăindtulbure în preajma nopţii. Căci şi minunile acestea: sunt numaireconstituiri din cioburi de vorbe.