Catre Galacteea de Nichita StanescuPoezia Catre Galacteea face parte din volumul Dreptul la timp, care marcheaza trecerea spre un lirism interiorizat, reflexiv, specific celei de-a doua etapa de creatie a lui Nichita Stanescu. Poemul este o arta poetica apartinand neomodernismului, deoarece prin mijloacele artistice este redata conceptia autorului despre poezie si despre rolul poetulu in raport cu lumea si creatia.Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si neomodernism se concentreaza in jurul unor aspect relevante in textul poeziei: rupture tragica a sinelui Si ma rog de tine/ naste-ma, perceperea dureroasa a timpului si dialogul poetului cu miturile.Titlul poeziei se axeaza pe prezenta unui nume propriu caruia ii este adresata ruga din text. Galacteea are o provenienta mitica, fiind numele unei sculpturi de fildes de care se indragosteste insusi creatorul sau, Pygmalion. El se roaga zeitei Afrodita sa dea viata sculpturii din care se naste un fiu numit Patos. Nichita Stanescu reinterpreteaza mitul in sensul unei rasturnari de roluri atribuind eului liric ipostaza creatorului nenascut. Poezia se constituie ca o ruga fierbinte adresata operei, de a-l crea ca fiinta vie. Prezenta prepozitiei catre, din titlu, realizeaza o invocatie catre Galacteea, simbol al fiintei iubite si al misterului vietii.Tema poemului este aceea a cunoasterii-nastere, relevata in procesul de creatie. Poezia este conceputa ca un imn de slava adresat persoanei iubite care se indentifica metaforic creatiei iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile. Comuniunea puternica dintre cei doi denota prezenta unei unitati indestructibile; iubirea devine astfel o cale de cunoastere, singura capabila de a proiecta sufletele indragostitilor in eternitate. Compozitional, poezia are 3 secvente marcate prin organizarea strofelor. Cele 3 strofe incep cu verbul stiu si se incheie cu imperativul naste-ma construind astfel simetria textului.Simbolul genunchiului si implicit al rugaciunii constituie un element de recurenta. Discursul liric se organizeaza in jurul artistului aflat sub semnul verbului stiu si al operei cu puterea ei enigmatica de a-l naste. In prima strofa, poetul foloseste enumeratia pentru a oferi toate insusirile femeii iubite si implicit ale creatiei si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau, si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale. Nerabdarea eului liric de a dobandi o alta conditie existentiala este sugerata de termenul secunda si de rugamintea din finalul strofei. Cea de a 2a strofa depaseste cadrul existentei si patrunde in orizontul cunoasterii poetice. Ruptura dintre planul cunostintei si al expresiei este redat prin folosirea unor aproximari atat de departe, incat nu mai exista aproape, si atat de departe, incat nu mai are nici nume.Artistul devine o legatura intre opera si materie, ideea sugerata de metafora genunchiul pietrelor.Ultima secventa poetica sugereaza faptul ca opera naste propriul univers prin intermediul artistului copacii umbre de lemn ale vinelor tale. Astfel treptele cunoasterii poetice sunt ierarhizate de la fenomenul perceptibil la esenta imperceptibila stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.Prin lirica sa, N. Stanescu aduce o noua viziune asupra cuvantului, Universul sau ideatic bazandu-se pe capacitatea inovatoare de a materializa abstractul si de a dematerializa concretul. Pentru aceasta foloseste metafore inedite dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea, si pietrele, pietrele-umbre de piatra ale genunchiului meu. Poezia Catre Galacteea nu respecta canoanele prozodice, dar se remarca printr-o muzicalitate deosebita a versurilor, care urmaresc curgerea fluenta a ideilor. Nichita Stanescu creeaza chiar cuvinte noi, ca de exemplu dupa-orizontul, dincolo-de-marea , pentru a obtine un efect de generalizare la nivelul abstract al cunoasterii.