UNIVERSITATEA DE ȘTII NȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂVETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIESPECIALIZAREA CONTROL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

Caracteristici tehnologice, standarde de comercializare si condiții de valorificare la castraveți

Coordonator stiințific: Studenți:Cristian Alexandra – Elena

Anul: IIIGrupa: 265

IAȘI2012

Cuprins:

Introducere

Cap.1 Caracterizarea morfologică și tehnologică a castraveților

Denumire științifică și populară

Areale de cultură

1.1 Caracterizare botanică

1.2 Compoziția chimică a castraveților și valoarea sa alimentară, neutraceutică, medicină și

energetic

1.3 Caracterizarea tehnologică

1.4 Soiurile cultivate și descrierea lor

1.5 Destinația producției și modalitățile de valorificare ale acesteia

1.6 Bolile și dăunătorii specifici castravetilor

Cap.2 Tehnologia de valorificare a castraveților

2.1.Mod de recoltare

2.2.Presortarea produsului

2.3.Depozitarea și păstrarea

2.4.Ambalarea

Cap 3 Standarde de comercializare ale produsului

3.1.Cerințe minime de calitate

3.2.Cerințe de maturitate

3.3.Categoriile de calitate

3.4.Calibrarea

3.5.Toleranțele

3.6.Prezentarea produsului

3.7.Marcajul

Cap 4 Particularități ale desfacerii produsului în rețeaua comercială din Municipiul Iași

4.1.Categoriile de spații comerciale specializate în desfacerea legumelor și fructelor

4.2.Perioada de valorificare a produsului

4.3.Modul de prezentare a produsului

4.4.Condițiile de păstrare la produsele proaspete

4.5.Categoriile de calitate

4.6.Corespondența calitate-produs, standarde de comercializare specifice produsului

Denumire științifică și populară

Castraveții sunt plante legumicole cu denumirea stiințifică Cucumis sativus L. Aparțin regnului

Plantae, încrengătura Magnoliophyta, clasa Magnoliopsida, ordinul Cucurbitales, familia

Cucurbitaceae, genul Cucumis, specia C.sativus.

Areale de cultură

Castravetele își are originea în sudul Asiei, fiind una din cele mai vechi plante de cultură(peste 3000

de ani). A fost cultivat de egipteni, iar in Europa de către greci și apoi de romani. În secolul al IX-lea

este cultivat de către francezi și spanioli, iar în secolul al XIII-lea de către englezi ca apoi să se

extindă și la alte popoare.

Arealul de cultură este extins la peste 500 mii ha, pe toate meridianele globului, cultivându-se pe

suprafețe mari și prin sisteme diferite în principal în țările cu legumicultură dezvoltată ca : S.U.A,

Japonia, Polonia, Olanda, Franța etc.

În țara noastră castraveții se cultivă aproape în toate județele dar cele mai bune condiții sunt întalnite

în sud, sud-vest și vest, ocupând aproximativ 15% din suprafața cultivată cu plante legumicole în

câmp , iar în sere ocupă locul 2 după tomate, cu un procent de 20% din suprafața ciclului de cultură.

Se cultivă pe terenuri situate în terasele râurilor și în zonele colinare, ferite de oscilațiile mari de

temperatură și de curenții reci.

1.1 Caracterizare botanică

Catravetele este o plantă anuală, erbacee, cu un sistem radicular slab dezvoltat și cu

tendința de a crește spre suprafața solului, necesitând o cantitate mare de aer. Masa mare de

rădăcini se află la adâncimea de 15-20 cm, ceea ce explică cerințele mari ale speciei față de

umiditate și aer în stratul superficial al solului pe întreaga durată de vegetație.

Tulpina este erbacee, târâtoare sau urcătoare, foarte fragilă când este tânără, iar pe măsură

ce îmbătrânește devine viguroasă și se lemnifică parțial. Este prevăzută cu cârcei și acoperită cu

perișori aspri.Are o lungime de 2,5-3 m, iar în condiții de umiditate și temperatură favorabilă,

când este în contact cu solul emite rădăcini adventive. Acest aspect este important pentru

practică în culturile cu vreji dirijați pe orizontală, ce pot fi acoperiți din loc în loc cu pământ

pentru a favoriza apariția acestor rădăcini, sporind astfel posibilitatea plantelor de a se

aproviziona cu apă și săruri minerale.

Lăstarii apar după 20-30 zile de la semănat, iar frunzele sunt mari, trilobate sau pentabolate,

dispuse alternativ și acoperite cu perișori glandulari aspri.În sere, raportul dinytre partea aseriană

și rădăcini este de 200:1. Rănirea frunzelor, strivirea și răsucirea lor ca și a lăstarilor tineri

determină apariția gustului amar la fructe.

Florile sunt unisexuat monoice, dispuse câte 3-5 la un loc, la subsuoara frunzelor, sunt

gamopetale, cu corola de culoare galbenă intens și în formă de pâlnie. Florile femeiești se

recunosc ușor după ovarul inferior care îmbracă forma viitorului fruct. Florile bărbătești sunt

larg pedunculare, cu corola mai mare, apar întotdeauna înaintea celor bărbătești și ăn număr mai

mare pe tulpina principală, raportu între florile bărbătești și femeiești variază în funcție de mai

mulți factori.

Polenizarea este alogamă entomofilă și foarte rar anemofilă. Dacă polenizarea nu se realizează

complet, fructele se deformează. Se folosesc și hibrizi care formează fructe partenocarpice, la

care ovarele-florile femele se dezvoltă fără fecundare, iar dacă la aceștia are loc polenizarea

florilor, fructul format se deformează, îngroșându-se neuniform.

Fructul este o melonidă alungită, de forme, dimensiuni și culori diferite în funcție de soi.

Suprafața fructului este netedă sau prevăzută cu ridicături semisferice (broboane) care la unele

soiuri prezintă perișori. În secțiune transversală fructul prezintă 3-5 loji seminale cu semințe.

Fructele se dezvoltă, de la înflorire până la maturitate tehnică, în 4-12 zile în cazul soiurilor de

tip cornișon și în 12-32 zile la soiurile de seră-cu fructe lungi. Dezvoltarea în continuare a

fructelor până la maturitatea fiziologică durează 35-45 zile, având loc pe seama unui consum

mare de hrană.

Semințele sunt turtite, alungit-ovale, înguste spre ambele extremități. De culoare albă sau alb-

gălbuie. Ele sunt mai bine dezvoltate spre baza fructului, dând și cele mai bune rezultate în

cultură. Au o facultate germinativă foarte ridicată,iar prin folosirea lor, după 2-3 ani dau plante

mai viguroase. Prin tratarea semințelor timp de 2-3 ore, cu temperaturi de 60-70 grade C se pot

obține de aemenea, plante mai viguroase și care se pot semăna cu bune rezultate chiar din primul

an după producerea lor.

1.2 Compoziția chimică a castraveților și valoarea sa alimentară, neutraceutică, medicină și

energetic

Castraveții se recoltează șa maturitate tehnică și se consumă în stare crudă simplu, cu adios de

sare sau în diferite salate împreună cu alte legume. În stare prelucrată se consumă sub formă de

tocană, ghiveciuri, ciorbe sau sub formă murată și marinată.

Valoarea alimentară a castraveților este destul de scăzută, fructele conținând 4-6% substanță

uscată, 2,4-3,6% glucide, 0,6-0,9 protide.

Valorile mai ridicare se înregistrează la castraveții în câmp, iar cele mao scăzute la castraveții de

seră. Valoarea energetic este de numai 15-16 calorii/100 g substanță proaspătă.

Vitaminele se găsesc in cantități destul de mici în fructele de castraveți: vit C 5-14mg, vit A 0,2

mg, vit B1 0,03 mg, vit B2 0.04 mg, vit PP 0,2 mg, raportate la 100 g substanță proaspătă.

Un conținut mai ridicat se remarcă în ceea ce privește sărurile minerale:K 170 mg, Ca 11-25 mg,

Fe 0,1-1,1 mg, P 9-27 mg, Mg 8 mg la 100 g substanță proaspătă.

În afară de conținutul foarte ridicat de apă(94-96%), castraveții conțin, mai ales in coajă,

2% glucide, 0,7% protide, 0,4 celuloză, substanțe minerale 0,6 %(K-150 mg %, Ca-15-20 mg %,

Mg 8-12 mg%, P-23 mg%, vitamina C 5-11 mg%, complexul B- 0, 34 mg %).

Partea necomestibilă este apreciată între 10-28 %, iar valoarea energetică medie 110

Kcal/kg.

Consumat ca aliment, castravetele cu coajă, în stare crudă, are un aport de 20kcal la 100

grame, din care carbohidrați aproximativ 3,63g, grăsimi 0,11g, proteine 0,65g, vitamina

B1 0,027 mg, vitamina B2 0,033 mg, vitamina B3 0,098g, urme de vitamina B6 și B9, vitamina

C  2,8mg, fier ,magnez i u , fosfor, potasiu, zinc.

Castraveții se folosesc și în industria cosmetică pentru pregătirea preparatelor emoliente la

întreținere a tenului, având efect de întinerire a acestuia.

Sucul de castraveți este indicat în dietele bolnavilor de rinichi deoarece poate dizolva calculii

renali, ajută la creșterea părului și tonifierea unghiilor, iar din semințe se prepară diferite produse

folosite în tratarea bolilor de piele.(Pelaghia Chilom, A. Horghoș, 2003)

În industria alimentară, castravetele este foarte preferat în varianta murată, fiind unul din

cele mai consumate alimente, inclusiv în industria fast-food.

În industria cosmeticelor, este foarte întrebuințat în diverse creme și loțiuni pentru ten,

având un efect calmant, de restabilire a pH-ului pielii, fiind ușor astringent. Totodată, aroma de

castravete proaspăt este considerată a fi afrodisiacă.

1.3 Caracterizarea tehnologică

La castraveţi există mai multe timpuri de cultură pentru a asigura cantitatea necesară de recoltă pe tot parcursul anului.

Cultura în câmp se poate realiza fie prin semănat direct în câmp, fie prin răsad. Pentru cultura castraveţilor în câmp se alege un teren plan sau uşor înclinat, cu o permeabilitate bună, cu expoziţie sudică, ferit de curenţii de aer, bogat în materie organică, cu reacţie neutră sau slab acidă, cu textură luto-nisipoasă şi structură glomerulară.Ca bune plante premergătoare sunt leguminoasele perene (lucerna, trifoiul) şi cele anuale (mazărea, fasolea, bobul), cartoful, varza, ceapa etc. În cadrul rotaţiei, cultura de castraveţi nu trebuie să revină pe aceeaşi suprafaţă decât după trei-patru ani.Terenul se pregăteşte din toamnă cu trecerea a două discuiri perpendiculare, una pe alta, după care se  execută nivelarea terenului.Fertilizarea de bază se face cu administrarea a 30-40 t/ha gunoi de grajd şi 70-100 kg/ha P2O5, 80-100 kg/ha K2O. Aceste îngrăşăminte se încorporează în sol printr-o arătură la  28-32 cm adâncime.Mobilizarea solului se face primăvara la 7-8 cm adâncime cu combinatorul. Se fertilizează cu 25-40 kg/ha N şi 50 kg/ha P2O5. Cu două săptămâni înainte de semănat sau plantat, se erbicidează. Se modeleazăîn straturi înălţate cu lăţimea la coronamente de 104 cm.Semănatul castraveţilor de vară se face la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară, când temperatura este de 12°C. Se seamănă în rânduri cu semănătoarea SPC-6 modificată, la o adâncime de 3-4 cm, folosindu-se 4-6 kg de sămânţă la ha. Distanţa dintre rânduri şi plante pe rând depinde de soi, modul de susţinere a plantelor şi modul de recoltare.Lucrări de îngrijire. Completarea golurilor se face în primele zile după răsărirea plantelor. În cazul densităţilor mai mari se efectuează răritul la 10-15 zile de la răsărirea plantelor, asigurându-se densitatea de 60-70 mii plante la ha - în cazul culturii pe spalier şi 140-160 mii plante la ha - la soiurile de tip Cornichon - în cazul culturii pe sol. Dirijarea creşterii şi fructificării plantelor prin ciupiri repetate se aplică în mod deosebit la culturile pe spalier şi numai sporadic la cele pe sol. Ciupirea vârfurilor de creştere pentru

dirijarea fructificării se face prima dată după 4-5 frunze, iar următoarele două-trei după ce lăstarii au format 6-7 frunze. La culturile pe spalier, ramificaţiile de la bază şi eventual fructele formate pe primii 20-25 cm se îndepărtează, deoarece acestea vor fi de slabă calitate şi vor concura formarea lăstarilor. Până la înălţimea de 60-70 cm de la sol, lăstarii laterali se ciupesc după două-trei frunze.Celelalte lucrări de îngrijire cuprind: praşile, irigarea şi fertilizarea care se practică în mod obişnuit, în funcţie de starea de vegetaţie a culturii. Recoltareacastraveţilor din culturile de vară se face în funcţie de destinaţia producţiei şi specificul soiurilor cultivate, având însă în vedere că principalul criteriu de calitate este dimensiunea, în special lungimea fructelor care, la soiurile de tip Cornichon, trebuie să fie de 6-9 cm - pentru industrializare şi 9-12 cm - pentru consum proaspăt.

Cultura de toamnă în câmp. Se realizează pe terenurile care au fost cultivate mai înainte cu cartofi timpurii, mazăre de grădină, varză timpurie, legume verdeţuri, borceaguri, secară pentru masă verde, orz de toamnă etc. şi care au eliberat terenul cel târziu în a doua jumătate a lunii iunie. Pentru această cultură se folosesc numai soiuri de tip Cornichon.Schema de semănat este identică cu cea folosită la cultura de vară pe sol, doar că se înfiinţează cultura mai târziu  între 1 şi 15 iulie în judeţele din S, S-E şi S-V şi între 10 şi 30 iunie. Lucrări de întreţinere Irigarea este extrem de importantă, deoarece perioada de cultură a acestei castravetelui coincide cu perioadele de secetă, iar căldura intensă duce la evaporarea unor cantităţi foarte mari de apă. Irigarea trebuie realizată doar dimineaţa sau seara, când vremea este mai răcoroasă şi nu este soare puternic, care poate să ardă frunzele pe care se găsesc picături de apă, picături ce acţionează ca o lupă, concentrând razele solare pe suprafaţa umedă. Recoltarea începe la jumătatea lunii august şi durează până la sfârşitul lunii septembrie. În această perioadă, recoltarea se face zilnic sau la două zile.Producţia  variază de la 6-8 t/ha până la 20-25 t/ha în funcţie de soi/hibrid, tehnologia de cultură şi de fertilizările aplicate.