cartile lui dan tipurita - plecati, pamantul se muta

DAN TIPURIŢĂ

PLECAŢI, PĂMÂNTUL SE MUTĂ !

- BIOSONETE -

Tehnoredactare: Loredana Tipuriţă Coperta: Cristian Negoi

Editura SEMNE Str. Barbu Delavrancea nr. 24

Sector 1, Bucureşti Tel: 021 318 83 44

email: [email protected] web: www.semneartemis.ro

Difuzare:

Tel: 021 311 49 36 Fax: 021.310.74.59

email: [email protected], [email protected]

COMENZI ONLINE

– sute de cărţi la un click distanţa – www.semneartemis.ro

Tiparul executat la S.C. SEMNE ‘94 SRL

Tel: 021 667 08 20

Bucureşti, 2014

Toate drepturile şi responsabilităţile asupra textului aparţin autorului.

2

Pentru voi, care nu vindeţi pe un şfanţ, chibiţat

cu norocul pe margine, floarea însetată din şanţ, ce bea amurguri romantice,

îmi aplec pe hârtie plămânul, din

alveole expir poezii, căci secolul douăzeci şi unu romantic va fi,

de va fi.

3

CITITORULE,

cuvântul acesta cu gene de plasmă citeşte-l în vitrina unui vers fără grai, e-n rostirea gândului tău un rai de nucleu, dintr-o stea-citoplasmă, o floare a privirii crescută-n retină genetic sădită în glob ocular, poate fi sufletul tău, o undă de har, din care să-şi ia suflarea divină.

Bucureşti 29.mai 2013

5

CITEŞTE DE TREI ORI

Citeşte de trei ori, murmurând, poţi auzi izvorul de celule, vei simţi învolburând mătasea trupului în diviziune.

În scoica cenuşie îţi oglind castelele cuvintelor zidite. Să traversezi secunde potrivite din cel ce eşti spre cel din nefiind.

Poate vei colinda înfiorând oceanul sângelui spre tainice rotule, acolo se apleacă cerul la pământ

ghemuit în azur de rugăciune. -Doar tu poţi scoate clipa din cuvânt, lasă-i veşnicia să-l străbune !

Bucureşti 15 oct 2012

7

E TRUPUL APROAPE DE PAPILĂ

Din stea melancolia curge, sunt galbene firele păscute: -nu te-mbăta cu iarba mea amurge, e hrana viselor pierdute,

murgule, nu mai veni să calci islazul îndesit cu vreri uscate, iarna ascunsă între fagi albeşte viscole întomnate.

Trupu-i aproape de papilă, are gustul de vânat, sudoarea fricii îmi face silă

pe drumul vieţii alergat. -Prea repede se -ntoarce repetat clepsidra gleznei de argilă !

Florida 15 ian 2013

8

AM VÂRSTA SUFLETULUI MEU

Am vârsta sufletului meu, un dar divin sub huma dermei, în pomul oaselor un zeu mi-a-ntins câmpia epidermei,

vârsta celulelor mi-o simt cu dorul netrecut de vamă, dorinţele neruginind în via tâmplei de aramă,

am vârsta a tot ce pot privi şi au cu ochiul legământ, vârsta celulei cenuşii

precum în cer şi pe pământ.

Bucureşti 5 sept 2012

9

PLECAŢI, PĂMÂNTUL SE MUTĂ

Nu mai muriţi, sunt stele puţine, cerul nu mai naşte copii, prezentul se surpă-n vecii, bezna nu mai aprinde lumine.

Iubiţi-vă-n clipa de acum, rotirea de ore-i informă, viaţa-i trăită de formă, are de plată un drum.

Ne pleacă celulele-n vânt, e o boală a văzduhului mută: striveşte-n caninul flămând

noaptea câte o stea revolută. - Plecaţi, pământul se mută şi nu mai rămâne pământ !

Florida 24 dec 2012

10

E SFÂRŞIT DE EV, DE ERĂ

Adu-mi vocea, poate se naşte pentru gând câte o vorbă, nu mai am săgeţi în tolbă, iataganele-mi sunt coaste,

pielea n-are solzi de zale, nici coiful ochi pentru vizieră, e sfirşit de ev, de eră, sunt un trup de carne moale,

trag văzduhul crud pe nară, focu-l sting în răsuflări: - păstraţi stelele afară

scripeţi pentru ridicări! Pentru suflet avem scări: o consoană,

o vocală.


11

LASĂ ÎN CĂDERE SUFLAREA

Spuneai că suntem doar unul în teritoriul acesta de trup, când floarea privirii ţi-o rup mă-nchin ca-nălţimii lăstunul.

Însuşi timpu-i în el puls îngemănat cu secunda, celulele se-mbracă la fel când sângele le predică nunta.

-Lasă-n cădere suflarea, când tu expiri, eu inspir să nu se piardă candoarea

mărgelelor pe care le-nşir, alveole de aer, zefir pe sânul tău, răsuflarea.

Florida 18 ian 2013

12

CE SCRIE ÎN SUFLETUL TÂRZIU

Adeseori vorbesc cu mine în ochiul ceştii de cafea, pleoapa nopţii astupă abia zborul cafelei de zidire,

cuvintele mi le privesc, le-aş dezbrăca silaba, talpa, când se încurcă-n franjuri alba hârtie din poemu-acest.

Cred că lanţul nemişcării le-a strâns glezna, pasul viu, urc coasta gândului când scriu

cu citoplasma întrebării: - ce scrie-n sufletul târziu mai mult de cât în ceaşca zării?

Florida 22 ian 2013

13

HARPELE MITOZEI VOR ZÂMBI

Eşti aşteptat de un mag prevestitor la malul vieţii pentru împăcare cu toţi urâţii, faţa lor să o vopseşti cu înfrumuseţare.

De-i vei cânta cu imnuri de morule, harpele mitozei vor zâmbi, glasul celulei în diviziune va stinge spaima de a nu mai fi.

Poate nu e scris sfârşitul, şi lumea se ascunde în cromozomi, negrul îşi ia albul din atomi,

albul din soare înnegritul, apa din aer lăzuritul, tu, umbra apei de sub pomi.

Bucureşti 14 nov 2012

14

GALBENUL A ÎNFLORIT ÎN CONIFERE

-Hai să-ţi arăt pădurile aurii, galbenul a înflorit în conifere, muntele-i de aur în artere, sângele i-a curs în vii!

Adăposteşte-ţi sufletul lichid în cromozomi cu înălţimi agreste peste timpanul bolţilor aceste să îţi îmbraci armurile de vid,

fereşte-te de timpul care pierde sămânţa amintirii în femei, el scoate ribozomii din nuclei, culoarea toamnelor din verde.

Ce galbeni se văd brazii mei dintre cearceafuri, dintre perne!


15

ŢI-AM FĂCUT CU FRUNZA SEMN

Am văzut cum mă priveai din străfunduri de retină, de sub irisul bălai, ochi cu bobul de argilă.

Ţi-am făcut cu frunza semn din tăcuta mea făptură, am pus crengile de lemn să-ţi vorbească pe măsură,

trunchiul meu în nemişcare ţi-ar vorbi cu glas de coajă, ţi-ar veni-n întâmpinare

rădăcina în amiază, dar eu sunt o arătare , un trup de copac, de strajă.

Buşteni 18 oct 2012

16

DOUĂ FRUNZE GALBEN ÎNTOMNATE

La piatra gândului zăcum noi, frunze galben întomnate, de toamnă am fost îmbălsămate cu acizii ploii, de acum.

Văd ochiul tău întredeschis ca diamantele de mică, poarta privirilor de sticlă ţi s-a umbrit căprui închis.

-Frunză a sufletului meu, prelungirea mea dinspre nervură nu te speria, privesc mai greu

prin galbenul din arătură, nervuri sub plug în muşcătură. Frunze de lut, doar tu şi eu.


17

PENTRU SUFLET INVENTEZ UN ORGAN

Eu, din jilţul fiinţei cobor, aer rotesc în plămânii amândoi, fac sânge din frunzele moi, carne din os umblător,

pentru suflet inventez un organ, pentru somn, pentru trezire, pentru gânduri ţesute în vorbire corzi întinse, undiţe-n ocean.

Pentru visări adulmec văzduhul, canidă cu narine infinite; - unde sunt sfârşitul şi începutul în cercul cu axoni şi cu dendrite?

O, Doamne, într-una rotite să nu îmi alunece duhul !

Florida 28 ian 2013

18

SĂ-ŢI FIU OARBĂ CĂLĂUZĂ

M-am deprins aşa curând aer în plămân fiindu-ţi, nu cu buzele cinstindu-ţi golul trupului plăpând,

să-ţi fiu oarbă călăuza drumului în răsuflări, duhul meu păşind prin nări, să-mi rămână afară buza.

În cuvintele de acum cu veşminte ca lumina să-ţi împart şi să-ţi adun

sângele cu clorofila, să-ţi înlătur cu papila ochiul rău de ochiul bun.


19

NIMB CU ARIPI AURITE

Pomul oaselor de-l scutur prea curând m-aplec pe şale, dau privirilor târcoale: unde-i stârvul e şi-un vultur

ce-i visează pradei schimbul. Trupului născut din genă o credinţă-i e supremă, acvila să-i fie nimbul

El îşi pune gând, înaltă prelungire de dendrite, aură cu fire albite.

Şi treptat, spre altă dată va zbura din trup deodată cu aripile aurite.


20

O, TANNEN BAUM, O, BRAD FRUMOS

Să aprindem luminile de brad, ai pielea ninsă, piele albă, din răsuflarea cerului mai cad mărgele albe de zăpadă,

Auroră Boreală, să te temi de sufletu-ngheţat, de nord, în bezna polului tău orb se-aud piezişe mugete de reni.

Sosesc cu flacăra-ntre palme să-ţi încălzesc mai jos plutirea pătrund adânc neprihănirea

prin tăietura pielii calde, tot mai adânc şi tot mai jos, -O, tannen Baum,o, brad frumos !

Buşteni 17 nov 2013

21

SÂNGELE-I ROTIT ÎNTR-O RULETĂ

Cu roşii unduiri de catifea sângele-i rotit într-o ruletă, pendulul cozii de cometă-l aud bătând în tâmpla mea,

pierd plasmă sacră uneori, inima-i din carne de crupiere, mi-a rotit norocul prin artere cu puls mereu câştigător.

Am câştigat o voce, o rotulă, un deget, o căinţă, rând pe rând pe fericirea ochiului mizând,

dar niciodată viaţa mea destulă, acum mizez pe-o singură globulă castelul meu somatic de pământ.

Florida 22 febr 2013

22

ONTOLOGIC MĂ OPRESC DIN DRUM

De mă învăţ cu felul tău de a fi, algă albastră, ca într-o poveste-mi vor luci în piele solzi de peşte, vii oglinzi prin care te-aş privi,

ontologic mă opresc din drum prea sătul de dezvoltare, specia mea-i dezgustătoare, sânge roşu sufocat de fum,

cea din argumente plăsmuite, din XY, din XX, din genele celulelor zidite

sub lacrima de stea căprui deschis, trup omenesc pe-o sferă circumscris bolnav de năzuinţe infinite.


23

DIMINEAŢA DE EFEMERIDĂ

Deschid greu cartea de zi pagini albe răsfoind, dorinţa mea e de a mai fi retina visului un timp,

destin mărunt de oarbă nimfă, armură de cocon închis, în apa zilei ca o limfă curg într-un ocean deschis.

-Trezeşte aripa adormită cu oglinda vorbei curgătoare, îmbracă-mi trup de efemeridă,

volta zborului de deşteptare tu, care-mi dai polen de clipă, floarea mea cuvântătoare !


24

NUDULUI CÂND MĂ OGLIND

Scoate-aş patima din zile, din dorinţe reîncarnate, cât sunt frunză jumătate am iubiri de clorofile,

pas al viermelui pe dud, strălucirea-i de mătase când din negură îmi coase tapiserul nopţii nud.

Am iubiri de crizantemă albul zilei despletind, nudului când mă oglind

cu petala mea supremă, mai fiind, mai nefiind vegetală şi perenă.


25

ZEUL PIETREI UNGHIULARE

Să mă sprijin pe întuneric când cu dreapta mea mă clatin, aripa-mi bate sălbatic în locaşul biosferic,

eu, ziditul din celule, templu al vieţii filogenic, încă-s om, cu duh astenic rătăcit printre globule.

Piatra mea începe unghiul, zeul pietrei unghiulare, încă îi neg căderii junghiul.

Din pârghii, din mişcare, cum rotulei îi e genunchiul mă rotesc din nemişcare.

Florida 18 ian 2013

26

MI-E FRIG, NINGE ÎN NERVUL VAG

Din ce în ce sunt mic şi slab, îmi curge-n vene sânge chimic, mi-l soarbe corpul metafizic, mi-e frig, ninge în nervul vag,

poate încep să prind putere, ţin inima mai sus, mai jos, din când în când mi-aprind un os din focul lunii, la vedere.

E atâta lume, închipuire, iarbă ce crede că e floare, că pot să aleg din fiecare

câte o petală ,(om subţire), o plantă,o amintire, clorofilă trecătoare.

Florida 15 ian 2013

27

PE O PETALĂ DE ALCOOL

Hai să te smulg din cromozomi ca din pământ, ca pe o plantă, albină din lumea cealaltă cu genetică de om,

să nu simţi matrice, forme, nici vreun cuvânt al limbii vitreg când torn metafore-n elitre să ne clonăm insectiforme.

Cer duhul tău de libertate, depărtării ochiul gol, să dăm pământului ocol

cu priviri multiplicate, noi, două răni nevindecate pe o petală de alcool.


28

AM POFTIT LA GINECEU

Această chemare te-a smuls din pământ ca pe o floare, am pus fluturi în strigare, poate au fost prea îndeajuns,

poate au fost aripi prea multe-n zborul lor asurzitor, au vibrat antene cor în staminele adulte,

am poftit la gineceu cu polenul meu sălbatic, glasul lui primăvăratic a fost vântul, am fost eu

a fost umbra unui zeu.


29

VEDERE DE PE GÂTUL UNUI SCAUN

Cum stau pe gâtul unui scaun am picioarele patru, subţiri, cromozomii altei firi pulseză-n vena mea de faun,

îmi ţin vedenia de umăr să nu îmi fugă din pupile, cât erele încap în zile am genele întregi la număr.

Nu mai am spaţiu, nu am timp, îmi cade trupul în rotule, în crezul meu de-a fi mai bune

îmi dau celulele la schimb pe ce am fost, pe vreri destule, pe fiind, pe nefiind.


30

STAU CU BRAŢELE PE UN RAM

Stau cu braţele pe-un ram confundat cu el genetic, cel ce sunt, filogenetic, când era el, nu eram,

ca moşii mei, antropoide, am mâinile prea lungi de muncă. Mă află mereu pe lângă pomii livezii de glucide

gena fiinţei anonime, o albină zburătoare. Culeg şi eu nectar de floare

alcoolizat de ritm şi rime, din patru puncte cardinale după culoare şi vechime.


31

MI-AI FOST COASTĂ ÎNTR-UN FEL

Mi-ai rămas o săptămână în axoni şi în dendrite, vocea încă îţi răsună din cearceafuri răzvrătite, mi-ai rămas pe braţ, tu, rană, a crengii verzi, desfrunzite, într-un miez de noapte,vamă nopţii, încă neplătite.

Pe deget fă-mi-te inel, măcar cât ochiul unui dinte, din trupul tău, ce mai înainte

mi-a fost coastă într-un fel, umbră-mi fii , şi gând fidel cugetării din aminte.

Florida 1 martie 2013

32

PE FUSUL DIVIZIUNII CELULARE

Crapă de zi ca lemnul despicat, toporu-i soare ascuns în azvârlire, ai pus de aseară pieptul la arat cu lama răsuflărilor subţire,

îmbraci un trup, e cel pe care-l ai, e altă zi, alţi paşi, altă pădure, alte frunze, când copacii îi tai îngenunchiază-n luciul de secure. -Cât e mers şi cât e alergare? Cărările ne poartă separat, pe fusul diviziunii celulare viaţa-i cu drumul ei predestinat. -Între răsărit şi întunecare. cât e fericire, cât mai e păcat?

Bucureşti 18 martie 2013

33

ÎN BLOCUL VIEŢII NU-I CĂLDURĂ -Ciudat ! E frig, e un argument că mintea-i goală,îngheţată, că-şi lasă creierul absent privirea-n gol, înfrigurată? Că ochii n-au luciri egale şi că se uită nu ştiu unde, şi patru puncte cardinale trag cristalinele rotunde? Gerul nu ştie ce-i zic, şi nici urma din bordură, în blocul vieţii nu-i căldură, e polul osului de frig. -Piei moarte odată,n-ai măsură, lasă-mi umbra să o ridic ! Bucureşti 8 ian.2012

34

TRAG LA VÂSLA UNUI PULS

Mi-e sufletul cât ochiul mierlei strâns în miezul unui punct în scheletu-n care sunt adunat în scoica pielii,

tot ce adun, tot ce vă spun nu se aude în afară, ca vocala ce-o sugrum cu artera pulmonară.

Trag la vâsla unui puls prin oceanul simptomatic, iarna-s fulg la polul arctic,

vara în Sahara-s dus, în acvariul meu somatic, sticlă, sânge, rumeguş.


35

IUBITA MEA DIN RIBOZOM

Doar golul palmei mi-a rămas din zborul în aripă ascuns, îmbrac cămaşa unui puls sub osul alb de pe grumaz,

sunt totuşi arbore de om, în cord am patru anotimpuri, mă fugăresc prin labirinturi genele smulse din genom.

Ca frunza care în cădere dă galben trunchiului ocol am şi eu toamna în vedere

când îmi rămâne ochiul gol şi în priviri e doar părere iubita mea din ribozom.


36

POVESTE CU O HEMATIE

În bezna ochilor, în somn, pe malul undei palpebrale, cu răsuflările egale cinstesc atomul meu de domn,

nemărginită-i noaptea oarbă, ca o cetate medievală, pupila ochiului ovală s-a închis în cearcăn să adoarmă,

eu, pe-un petec de hârtie, la sfat cu viaţa, de cu seară, - ba o cafea, ba o tigară - ,

privesc prin pielea străvezie cum în artera coronară de ieri mă îmbăt cu o hematie.


37

CU RETINA RĂDĂCINĂ

Ochi căprui de te sminteşte leapădă-l cu mâna dreaptă, din privirea-i înţeleaptă un alt iris îi va creşte,

din pământ, din iarbă verde, din pâinea sa de trup lumina nu se va pierde, ca albinele de stup,

-De eşti verde de pădure cu retina rădăcină, mesteacan cu aripi sure

dintr-o vale anonimă, într-o bună zi senină pleoapa mea-ţi va fi secure !


38

DUH DE PLURICELULARE

Ceru-şi plimbă apa moale a-necaţilor de rând, nori cu trupuri inegale de amoebe. Din pământ

mă întind ca lumânarea, flacără e dreapta mea, mă aplec doar de înhumarea îmi dă dreptul de-a cădea.

Trup cu osul împietrit, îmi ridic pe răsuflare stânca pietrei unghiulare

creştet gândului zidit, duh de pluricelulare, nevăzut, neauzit.


39

TOAMNA ÎNGĂLBENIRII MELE

Aer gălbui la colţ de stradă, cu frunza lui, cu toată slava, prin ochi au început să-mi cadă ploi galbene tăcute, graba

oraşului pe un arc de drum, cel galben cu borduri rotonde, îşi bate clopotul de fum pe casa cu ferestre blonde,

m-am deprins să locuiesc într-un timid suflet gălbui, glasul toamnei să-l jertfesc

în galbenul strigării lui. Doar când deluviile-nfloresc las sufletul şi plec hai-hui.

Buşteni 22 martie 2013

40

LA ŞEMINEU

Despart focul de lumină când încinsă de întuneric câte o stea arde anemic buturuga rădăcină,

arborelui de tăcere îi cad vorbele ca frunza, sub pământ e nepătrunsa cale a frunzei spre înviere.

Azi e luni, noaptea-i senină, sunt stelele verzi şi grele, frunze tinere, rebele,

ard în rugul de lumină prin ferestre, prin perdele, din odaia ta vecină.

Buşteni 22 martie 2013

41

SĂ NE IUBIM UNII PE ALŢII

Să ne iubim unii pe alţii precum gameţii-n ziua întâi, cum aerul iubeşte toamna mirosul galben de gutui,

acum adoră ora timpul cu sporul acestei nopţi târzii, pe deget s-a topit argintul inelului de peste zi

-Întinde-te să-mi netezeşti cearceaful pielii cu o mână, e doar sfârşit de săptămână

şi poţi să mi te despleteşti cu mii de raiuri omeneşti din blondul părului de lună.

Florida 10 ian 2013

42

ACESTA-I TRUPUL TĂU ŞI HAINA

Te-ai îmbrăcat în pielea ta, aceasta haină-ţi e şi casă, ţi-a fost şi rochie de mireasă, şi rază când erai o stea,

te strig cu vocea cea aleasă pe strada vieţuirii tale, suntem cu numere egale în acelaşi trup, aceeaşi casă.

Să fim tandri, să fim iar ca două cărămizi unite cu aceeaşi mână de mortar

printre axoni, printre dendrite printre celulele gonite de limba de la secundar.

Florida 11 ian 2013

43

ÎN BARCA TĂLPILOR PLUTIND

Privesc prin ochiul tău de apă câmpii albastre, Elizee, cu albatroşi pufoşi de vată şi alge mediteranee,

mă las pe-o scufundată stâncă în barca tălpilor plutind, laguna albastră şi adâncă în care înecul mi-l oglind.

-Lasă-mi cugetul naiv să arcuiască un curcubeu arcadă peste ochiul meu din alb pictatul r.o.g.v.a.i.v sprânceană dojenind mereu un înecat fără motiv.


44

TOT MAI PUŢIN RĂMÂN LA FEL

Când întunericul mă adie, chemarea lunii e îndemn să trec prin vasele de lemn spre frunză-n lacrima din vie,

tot mai puţin rămân la fel ca cel rodit în pomul porţii, eu îmi urmez în palma sorţii linia vieţii cu alt ţel.

Las jugul meu rănit de gât să mi-l porţi tu, cea de aproape, e jugul bun şi te încape,

tu eşti frumoasă, eu urât în întuneric, hotărât cazmaua lunii să mă sape.


45

HERMINA LUNII CÂND O-MBRACI

Cumpără-ţi râsul de nu-l ai când plânsu-n rug arde scheletul, pe bulevard găseşti secretu-n vitrina unui evantai,

dupa fereastra de amurg hermina lunii când o-mbraci aprinde stele celor dragi în coama părului tău murg.

Îţi simt genunchii înălţând aripi la glezne şi rotule, când cerul nopţii-l vei supune

cu gravitaţia în gând, pe strada noastră o să se adune ochii amurgului râzând.


46

ÎN RANA CĂRNII CARE DOARE

Tu simţi mai mult decât auzi, mult mai departe de cuvinte, cum te oglindă în aminte mătasea când priveşti la duzi,

cum e rubinul în inel, nu roşul său e în cuvinte, ci sângele străluce-n el pietrificat pe-un ochi fierbinte.

În rana cărnii care doare nu-i lovitura, n-a rămas în minte decât acel glas

al rănii minţii răbdătoare, cum ţipă calea trecătoare din rana urmei, după pas.


47

TE-AI SCUFUNDAT ÎN BĂI DE ENDORFINE

De te-ai privi în ochi ca-ntr-un perete nu ţi-ai vedea de atâta alb culoarea, peste irişi ţi-ar păşi îngândurarea ca peste pajişti turmele încete,

urechea nu mi-ar auzi strigarea, indiferentă şi ascunsă-n plete, cum nici ruşinea tinerelor fete n-aude-n carne dezmierdarea,

te-ai scufunda în băi de endorfine, de la canine ai deprinde adulmecarea, ai da răgaz plăcerii depărtarea

de ochii sângeroaselor feline. Nu ţi-ar fi de fel îndepărtarea decât un gând întemeiat de mine.


48

PRIVIREA MEA DE SUB MENINGE

-Cine îmi ia seninul din priviri şi-mi înnorează irişii-n lumine? Îmi picură în candelă amine pe firul răsuflărilor subţiri.

Greoaie-s cugetările de amiază vântul leneveşte la borduri. Secunda răcoroaselor păduri mai e în mine , încă mai e trează?

Curg aluviuni mâloase printre gânduri, acum când scriu, în lume plouă, ninge, himera vitrinelor se stinge

pe bulevardul celor patru vânturi, privirea îmi dansează printre rânduri. Simt neuronul evadat de sub meninge.


49

AI TRĂI ÎNTR-O TULPINĂ

-Plantă eşti, gând al meu, ai trăi într-o tulpină, să-ţi întinzi o rădăcină dintr-un colţ de peroneu !

Ai fost vulturul sălbatec cu celule zburătoare, pene aveai, radiculare din spre osul pneumatic.

Ce mai cugeţi obosit trecând sângele în sevă, plantă eşti, şi te-am zărit!

În oglinda mea severă eşti păscut, ai înverzit, burţi de oaie te digeră.


50

AI SUPT SEROTONINĂ

Sunt sătul de brazde întoarse înăuntru, în afară, de când plugul meu îţi ară câmpul firii capricioase,

vorbele-ţi plutesc pe vânt, paraşute colorate, niciodată însămânţate în pământu-n care sunt.

Ai supt serotonină, sân topit e pielea ta pe sub blana de hermină a şarpelui din dumneata.

-Floare albă de regină, Edelweis, Nu-mă-uita!


51

E GLASUL VINULUI DE ŢARĂ

Tăcerea e pasăre rară, nu-i şoapta, nu, între cuvinte sub bolta minţii, în aminte, e meteorul ce coboară,

colindul razei de trezire, lumină arsă din materii, papilă purtând gustul verii pe cerul bolţii palatine,

e flacăra care se stinge în somnul strunei de vioară, e glasul vinului de ţară

când încă gura nu-l atinge, vorbe sădite sub meninge, vorbe, vorbe ,vorbe,vară.


52

GENETICA VEŞNICEI IUBIRI

De-ar fi să ai în trup băieţi, să-i dăruieşti celulei haploide, ne-ar cinsti unirile anonime duhul paternalilor gameţi,

la întorsura vremii să m-aştepţi, clopot de vecernie când bate, mă urmăresc din orele curbate îngeri protectori şi înţelepţi.

-Să nu te-neci în ploaia de săgeţi, sunt cupidonii cu priviri venine, e timpul care zace-n piramide

strivit de gândurile reci. Pielea mea te va iubi în veci îmbălsămată-n feromoni şi în amine.


53

AMINA MEA DE VOIE BUNĂ

Ai îmbrăcat dispreţul zilei sub apa pletelor curgând, basmaua neprihănirii ai necurat-o-n legământ,

ai stat cu noaptea în desfrâu sub ochiul carelor cereşti, pierdută undă a mea din râu mă doare coasta în care eşti,

ai curs cu mine împreună, ţi-am fost şi râu, am fost şi mal, am locuit într-o globulă

ascunşi într-un fior dorsal sub albul pielii hibernal. -Amina mea de voie bună !


54

BICIUL DE UITARE UD

Te-am vândut pe-un întuneric, norul ochilor te-a luat, văzul minţii fermecat te zăreşte filogenic.

Ca văzând să nu te văd, auzind să nu te aud, biciul de uitare ud mă loveşte repetat.

-Cum se frânge pâinea firii, ochiul ei ascuns să vadă albu-ţi trup ca de zăpadă!

În străfundul amintirii, au început încet să cadă de pe ochi solzii orbirii.


55

SĂ NE IUBIM PE FLORI DE MICĂ

Fir de nisip, te vreau o stea în calea razei ce-ţi străluce, doresc statuie la răscruce să-ţi fac din strălucirea ta,

sânge alb de piatră grea îţi suflu-n inima de gheaţă, transfuzie de frig şi ceaţă îţi picur în artera ta.

Să stea ploaia doar o clipă, să se-ntărească piatra-n ea ! de marmură e palma mea şi carotida e de sticlă, îmi curge sânge alb prin ea. -Să ne iubim pe flori de mică!


56

CONECTAT CU O BRANULĂ

Când sătul de umblătură, las suflarea să se stingă, lepăd paşii la bordură să mi-i plouă, să mi-i ningă,

să mi-i şteargă de pe clipă Cel sub braţ cu negrul sorţii, Cel ce poartă sub aripă miez de zi şi miezul nopţii,

îmi rămâne doar o floare de clepsidră în celulă, cea cu seva curgătoare

pentru puiul de morulă conectat cu o branulă la o limbă vorbitoare.

Bucureşti 8 dec 2012

57

TOT MAI DES PĂMÂNUTL PUTE

Pleacă-mi aerul departe: nu vrea pieptul să-l despartă pe cel viu de cel cu moarte ca între vecini o poartă,

răul e tot pe caii mari, sub copite nevăzute, tot mai des pământul pute răscolit de morţi murdari.

-Doamne, damf de putrezire vine peste-un câmp oftalmic, morbul aerului, jalnic

îmi omoară nara vie, apa pute de prostie Doamne-al meu cel bun şi darnic!


58

VOI SLUJITORI AI ALBELOR BANDAJE

Slujitori ai albelor bandaje nu cereţi disperării să murim, la intersecţia în care trăim ne sângerează anii în blocaje,

pe stradă plouă stropi albiţi de ser, e frig şi vântul bate-n alveole, vă cheamă dinspre rănile creole durerea rătăcită în cartier.

- Vino să-ţi dau o inimă la schimb, dă-mi un rinichi, poate o venă cavă pansează-te cu umbra mea firavă

să nu te văd în cearcăne murind. Stai să-ţi aşez bandajul de argint pe lacrima privirilor bolnavă !

Buşteni 18 nov. 2012

59

LĂUDAT CUVÂNTUL FIE

Moartea trupului e câştig pentru viaţa caldă-rece, când genunchiul o să se plece-n Piatra Ungerii cu frig.

Zbor de luni si zbor de stele, duhuri prinse în orbite, şiraguri neţărmurite-s trăirile subpământene.

Cuvântul lăudat le fie nu din strălucirea strunii, ci din coarda-nţelepciunii,

credincioasă, veşnicie, ţie, mie.

Florida 26 ian. 2013

60

NU-MI SMULGE CĂRNURILE LUMEŞTI

Ia jugul meu asupra ta şi nu-mi mai socoti păcatul, când sângele mi-l bei cu altul pahar curat e pielea mea,

nu mă judeca în gând, ci înţelept de poţi, cu fapta, cum şi celula îşi ţine dreapta o rădăcină în pământ,

nu-mi smulge cărnurile lumeşti ca pe o blană de pe oase, păcatul nu-i în vreri trupeşti

ci-n sufletele alunecoase, în toamne lungi, în ierni umbroase, când nu mai ştii ce sunt, ce eşti.

Florida 14 ian.2013.

61

NUCLEI TĂCUŢI FĂRĂ MEMBRANE

Deschid trupul ca pe o carte cu linii scrise-n palma sorţii, printre celule, miezul nopţii mi-a înhumat orele moarte

şi întâmplările adunate în carnea vie peste zi, printre ţesuturi sângerii în care trupul se împarte.

Văd nuclei fără membrană, doar citoplasmele mai sunt, pe tâmplele de aramă

aud un păr albit bătând ca într-un clopot fără ramă, un tablou tocit , cărunt.

Busteni 19 Nov.2012

62

SCRISOARE ÎNTR-UN PLIC DE UMBRĂ

Trupul meu, iarbă perenă, scrisoare într-un plic de umbră, cu fiecare fir, o genă pe cromozomii verzi din urmă

vi-l las să îl păşiţi în tihnă, pasul vostru nu mă doare în secunda de odihnă din întâlniri întâmplătoare.

De auziţi fire gemând în galben ierburi întomnate, e talpa timpului călcând

pe vreascul oaselor uscate, albe falange rând pe rând uitate.

Buşteni 19 nov.2012

63

SUNT MAI MULTE JUMĂTĂŢI

Să împlinim mai cu dreptate rodul vechii judecăţi, sunt mai multe jumătăţi când întregul se împarte,

cum nici plasma nu e sânge, e văzduh de hematii şi globulele argintii gura rănilor le-o strânge.

- Hai sa ne hrănim cu fapte, cu seminţe pământeşti, în scripturile lumeşti

adevăru-i duh de carte, doar credinţa ne desparte cel ce sunt de cel ce eşti.


64

GHEMUIT STAU ÎN ROTULE

Daţi-mi drum de ridicare, ghemuit stau în rotule, cu potcoave unghiare alerg timpul prin celule,

dau nucleilor în spume frâu liber prin membrane, ochiul plasmei să-i îndrume printre vase şi cotloane,

caut cerul cu lumină, ridic pielea ca pe o zare, dar în partea mea de vină încă-i beznă, e răcoare,

o pedeapsă aştept să vină prin artere curgătoare.

Bucureşti 6 nov. 2012

65

ÎN STICLA APEI O PETALĂ

Văd figura ta-n fereastră cum te oglindă să te împartă, e din sticlă, apă moartă, luna-i inimă sub coastă,

cu o mână-n apa nopţii să te pescuiesc cumva câte o geană, câte o stea, ce-o cădea din negrul sorţii,

te compun dintr-o vocală ce strabate apa mea cu delirul nopţii-n ea

prea curată, prea morală, cum Ofelia-şi murea-n sticla apei o vocală.


66

VOI SÂNGERA ÎNTRE GLOBULE

Cu cât voi zăbovi mai mult în trupu-acesta-n mădulare, jertfă voi fi la întomnare în limba focului mărunt,

căci vin din animal vânat de colţul ierbii nesătule, sânge curs printre globule, miel Doamne, învins şi numărat,

nu pot fugi, am o tulpină, în steaua cerului o plantă, frunza îmi este prea înaltă

n-o pot hrăni cu ani lumină, nici cu seva clandestină din lumea aceasta, din cealaltă.

Florida 26 ian. 2013.

67

ÎN CEARCĂNUL MEU VĂ OGLIND

Când frunzei i se va înroşi verdele sânge în nervură, va fi palma mea matură prin care eu voi umbri.

Să nu treceţi mai departe, pe umbră grăbiţi păşind, în cearcănul ei vă oglind vieţuind în altă parte,

în rădăcini, în pietre albe, cărări nescrise, pe un rând, aduc cu seva-n care sunt

apa de vie în vocale, ecou verde în frunza moale, aripă crengii, din pământ.


68

PRIVEŞTE-ŢI DEGETELE ALBE

Priveşte-ţi degetele albe, sunt ca o grupă de soldaţi, pe malul gropii înălţaţi, petale în corola palmei,

aripa ta de nezburat, (cinci zboruri adunate-ntr-unul), în încordare îngemănat, o strânsă îmbrăţişare, pumnul.

Ca steaua nopţii răsfiraţi, sau îndreptaţi, tăind ca lama, au fost de clape dezmierdaţi,

au jucat în braţe pana şi ţi-au slujit, zece argaţi, zâmbetul,iubirea, rana.

Bucureşti 29 nov. 2012.

69

TREZIREA E ÎN NOI CA

FLOAREA ÎN MIERE

Lăsaţi greierilor această tăcere, cântecul negru tăcut ca o perlă, când spiritul zilei se deşteaptă în mierlă prin crengi curioase cu auz, cu vedere,

e încă întuneric, pleoape căzute, norii îşi spală caii albi în lună, mai trece câte o oaie albă, nebună, prin frunze şi ramuri cornute.

E încă tăcere, şoptim cu lumină, cu zarea de blană, cu sânge, cu piele, trezirea e-n noi ca floarea în miere,

văzduh adunat în albină, sunt vorbele vii, dar e numai tăcere prea înţeleasă, prea clandestină.

Bucureşti 5 dec. 2012

70

CORTINA OASELOR MELE

Locuiesc sub culoarea albastră, spiţe de aer rotind, seara un ochi mi-l aprind, îl aşez călător la fereastră,

el ştie un drum lămurit răsfrânt în zefir de oglindă cât pleoapa îl lasă să atingă steluţa acelui pom înflorit.

E un joc de organ visător, lumea-i crispată-n himere, pământu-i doar un ogor cu păduri crescând prizoniere

în zilele ce cad orbitor cortină peste oasele mele.


71

BLESTEMUL RECLĂDIRII REPETATE

Am felul meu de a fi cum sunt, cernut în sentimente neschimbate, blestemul reclădirii repetate e în cine am fost, în cel ce sunt,

o întoarcere a sinelui la sine, renaşterea celulelor firave cum îşi schimbă faţa după lave vulcanul vieţuirii anodine,

creşterea trupului în afară cât e golirea lui din întuneric, perpetua evadare necesară a sângelui închis în raiul seric.

- Vântule, de ce-ţi alungi de aseară verdele frunzişului de vară ?.


72

PRIN RĂNILE DESCHISE ABIA

Să laşi fluidul sentiment născut din distilări perfide ca valul unei blăni feline să te aline un moment,

eu cred că timpul ţi-a fost dat pentru dorinţe interzise, sunt cicatricile din vise intrările-n acest palat.

Când fruntea îţi va aduna o jalbă veşnică de cereri, ca noaptea corului de greieri

pe care ziua-l va uita, să laşi timpul, să cutreieri atemporal cu jalba ta.


73

SUB MENINGELE ZBORULUI MEU

Încă o zi şi voi pleca peste zări şi un ocean, cu norii de sticlă la geam, înger cu sânge cumva,

nu înălţimea-mi va da azurul prin care voi trece, suflarea pământului rece va fi pasărea mea,

voi fi ca aerul, zeu, un iris de soare supus în globul zării de sus

din ochiul de vultur ateu, privire de gând nesupus sub meningele zborului meu.


74

CREDINCIOASĂ MI-E URMA-N NISIP

Ţin gâtul mării sub braţ şi-un rug de aer în spate, sprânceana-i o jumătate de laţ privirii mijind spânzurate,

credincioasă mi-e urma-n nisip, cuminte, informă, plăpândă, un alter ego cu chip căzut în călcâie-n oglindă,

din când în când îmi trimit din sânge o pasăre rară să-anunţe că-s primul venit

pământului ce trebuie s-apară în locul de odihnă jertfit acestei zile de vară.

Florida 19 dec.2012

75

ÎN SLAVA IERNII IMAGINARE

Pe aici păduri de brad nu vezi, nici mierla zorilor nu cântă, palmierii umbra şi-o frământă fierbinte-n degetele verzi,

soarele e-n gustul pielii, în carnea albastră de ocean, când muşcă sânge curge-n van pe crucea strâmbă a vederii.

Nu faptul că suntem aici, că existăm, e întâmplare, ci că plutind, mă tot ridici

în slava iernii imaginare, noi doi, soarelui în gheare copii din ce în ce mai mici.

Florida 20 dec.2012

76

CU MINE ÎN INIMI INFINITE

Ai locul tău în alveole, mult dezmierdată-n răsuflări, auzul vechilor chemări mi-a pus timpanelor corole,

aluneci iar pe gândul meu ca tinerii plutind pe role, eu, şef de trib la Seminole, tu, pana mea, mai sus mereu.

Te-ai răspândit printre dendrite, eşti gândul bun din neuroni, te-aud pe lira de axoni cântând la coardele slăbite,

tu, anonimă-n pietoni, cu mine-n inimi infinite.

Florida 21 dec 2012.

77

RĂGAZUL NU ARE TIMP SĂ AŞTEPTE

Aici pământul e mai rotund cu pieile verzi de mătase, şi ploile par mai curioase în zboruri piezişe fierbând,

oamenii sunt negri, lucioşi, alunecă prin bolţi femenine, soarele e un roi de albine prin stupi de maşini gălăgioşi,

iubirile sunt flăcări aprinse în plasma mereu schimbătoare, te aşteaptă pe căi pulmonare cuţitele verii încinse,

sunt lumi şi strâmbe si drepte, pământ frământat de căldură, umori de iubire şi ură-n răgazul ce n-are timp să aştepte.

Florida 21 dec. 2012

78

CU ACEEAŞI LIMBĂ DE PĂMÂNT

Suntem ai aceluiaşi trup în alba pielii uniformă, carne pe un schelet caduc, cuvinte în aceeaşi vorbă.

Împinşi din şeaua vremii-n jos între copite, în vieţuire ne cântă acelaşi puls prin os coarda sângelui subţire,

atât de repede trecând prin trup un râu cu strop de viaţă, cu doar o limbă de pământ

cuvintele de lut ne-nvaţă că aceeaşi negură, pe rând, cu frigul toamnei ne înceaţă.


79

OCEANU-ŞI SPALĂ RUFELE MURDARE

Sub faldul aerului rece oceanu-şi spală rufele murdare, răcoarea-i doar o deşteptare din noapte a stâncilor aztece.

Va aduna pământul iar roşul culorilor în piele cu dinţii soarelui în ele, (buzele discului solar).

Vor fi curând grade mai multe vor deversa din întuneric în oceanul biosferic

pe trepte de nisip rotunde. Din carotidă, spre nici unde, va curge sânge, râul seric.

Florida 25 dec 2012.

80

LIMBI DE COPAC BĂTÂND ÎN DUNGĂ

Pe aici sunt flori ce nu beau apă din pământul însetat, i-o lasă lui pentru spălat morţii murdari câteodată,

e o iarbă dură, lucitoare, cu dinţii verzi muşcă din umbră, din tulpini atârnătoare, limbi de copac bătând în dungă,

palmieri ce stau în cumpănire cu şira liberului dreaptă, everglades-uri ce aşteaptă

căderea lor în putrezire. E calea lor cea înţeleaptă spre veşnica pomenire.

Florida 25 dec.2012

81

O PANĂ PE UN CAIET DE CER

A mai căzut o creangă de palmier informă, uscată, subţire, geană ucisă cu o privire tăioasă a vântului rebel.

Ieri era o adiere, o pană pe un caiet de cer, scria cu verde de palmier distihul zilei, o părere.

În locul ei e o amintire, un cer albastru ca o pată, cerneală mult prea diluată

de lacrima unui nor subţire. Timpu-şi aruncă o privire în sufletul rănit de tată.


82

ÎN JURUL TRUPULUI ASFALTIT

Sufletu-i tânăr în trupul cărunt, scoarţă de carne de jur împrejur, asemenea cerului roşu, contur şi leagăn câmpului rotund,

pe el nu pământul îl va chema, nu are massă, nu are cădere, numai când trupul va aluneca va urca pe o stea cu vedere,

El va fi veghea spălării de mine, apa uitării curgând nesfârşit ca o umbră târzie, ce-n asfinţit,

creşte mereu alungată de sine. Cât mai departe, în lumi anonime din jurul trupului greu, asfaltit.

Florida 27dec 2012.

83

CĂMAŞĂ ÎNRĂMATĂ ÎN CHENAR

Cămaşă înrămată în chenar, prea de demult copilărie, fiinţă cu vieţuire nevie, mioară păstorită în ierbar,

pasăre cu zborul nezburat, lăstun cu două aripioare, te simt si acum adulmecat de vulturul trăirii întâmplătoare.

De un timp sunt nor mai risipit, am tot plouat cu gândul, cu fapta, am înălţat cuminte preaînalta

zidire a trupului meu nezidit. Te privesc acum mai desluşit când te zăresc dintr-o celulă-n alta.

Florida 28 dec 2012

84

VERTEBRA DINSPRE OMOPLAT

Priveşte bine acest scaun, poate domni în el un rege, un condamnat ucis prin lege, un patriarh cu nimb de aur,

poţi să-l ai, (scaun la cap), cu lemnul său în echilibru, când te zăreşti în ochi de tigru miel, Doamne, tânăr şi vânat.

Poţi să-l socoteşti, să-l numeri, ca pe un prieten devotat, iubita ta, de după umeri,

vertebra dinspre omoplat, Reazăm,dacă ţi-ai lasat povara vieţii să se adune.


85

ÎN STRĂFUNDURI RETINIENE

Mai târziu, cândva, vreodată, inima-ţi va fi lumină în strălucitoare argilă, roşul flăcării de fată,

ochiul tău o depărtare, un abis, o Casiopee în străfundul de femeie nepătruns de meteoare.

Când se va închide cerul vei clipi pleoapa nopţii peste neputinţa sorţii de a-ntuneca misterul,

duhul tău va fi cu mine în străfunduri de retine.


86

REDĂ-MI SOARE PIELEA ALBĂ

Pe plajă soarele m-a uns cu mirul indic de culoare, mi-a întins pielea de hindus din demulturi milenare,

negrul şters din cromozomi, stivuit în bronzul pielii cum în spatele perdelei pielea nopţi-i negru-crom.

- Redă-mi soare pielea albă, strălucirea ei de os din adâncul meu umbros,

din nisipul de sub talpă, dintr-o coastă spre cealaltă să-mi întind catarg pânzos !

Florida 1 ian 2013.

87

EU, UN BULGĂR DE ARGILĂ

- Daţi-i sângelui memorii, cheia întoarcerii în timp, cum îşi cere vinu-n schimb gustul sevei din podgorii,

vântul bate gust de apă ca o ploaie ce o scutur, aerul e-n chip de vultur reflectat pe o stâncă albă,

eu, un bulgăr de argilă văzător prin ochi în trup, cănd lopeţile m-astup

ţin memoria rădăcină şi din când în când vă aduc câte o frunză, o tulpină.

Florida 1 ian 2013

88

CÂND LANUL VERSULUI ÎNSPICĂ

Celula mea divină nu mi-o ştiu, cea haploidă din întregul părţii, cea din genomul cenuşiu ce mi-a dat ploaia pentru câmpul cărţii,

nici palma ce a semănat cu falangele adânc în lungul paginii şi-n lat sămânţa gândului pe rând, nici humerusul meu, adică coasa mea pentru decor ce aşteaptă doar o clipă în albul paginii, orbitor, când lanul versului înspică….


89

VINDECAREA E ÎN CUVÂNT

Te-am iertat dar nu am timp ca uitând să mor din nou, steaua mea şi-a stins clipind strălucirea în ecou,

vindecarea e-n cuvânt cum e plânsul mângâiere, pâinea, trup, albă tăcere sub cuţit alunecând.

Ochiul meu ne fost-a rob, verde flacără plăpândă, pentru tine doar oglindă,

pentru mine cuget orb, a văzut în negru-ţi corb pasărea ce mă alintă.

Florida 4 ian 2013.

90

UNIŢI-VĂ ÎN DESFĂTARE

- Ascultaţi, iubirea vine ca o creştere-n afară, ca un ochi ce vede iară în sânge ploaia de endorfine

răpăind în dosul scenei şi pulsând ca glezna timpul. -Hai actori să faceţi schimbul măştilor la cursul vremii!

-Uniţi-vă în desfătare, doi să slujiţi acelaşi stup, cu măduva din mădulare legaţi plăcerile de trup,

doar timpu-i paznic la intrare, e iatagan de eunuc.


91

CORNUL LITEREI SUNÂNDU-L

Îţi trimit un nou cuvânt azvârlit prin comisură cu mânia de strânsură din vitrina acestui gând,

cornul literei sunându-l spre timpanul tău de ciută, vei ciuli privirea mută glonţul inimii păscându-l,

mestecându-l în vertebre n-o să-i afli alinare trupului în căutare

de curată iarbă verde în consoane, în vocale, în artera dintre verbe.

Florida 7 ian. 2013

92

DRUMULE CE TRECI PRIN OAMENI

Las piciorul aşternut mersului pe drum de ţară, mă ridică, mă coboară umbra prafului pe lut,

pasul nu are sfârşit, se întinde şi se strânge, inimă pe-un vas de sânge-i mersul acesta nesfârşit.

- Drumule ce treci prin oameni, puls cu aripa de fluturi, pomul venelor de-l scuturi

vor cădea zilele poame, duhului prinos de foame, hrană celor patru vânturi.


93

BEM PAHAR DE VIEŢUIRE

Cum se plânge când se pierde urma florii în lemn uscat? Pierdută ai fost şi te-am aflat frunză a trunchiului meu verde,

doar pierzând am dobândit rana blândă a regăsirii, din celula nemuririi ribozomii mi-au zâmbit,

dau cuvânt de risipire timpului ce-mi vrea tulpina, să-mi fii ritmul, să-mi fii rima

versului de regăsire, când mărturisind lumina bem pahar de vieţuire.


94

COPACUL VIEŢII TRAS ÎN SCÂNDURI

Cu gândul tău cel omenesc socoţi că viaţa e o povară? Vulcanul îşi sparge în afară buboiul muntelui convex.

Tu în sufletul concav adună-ţi cerul cu păcate, în roşiile câmpii sărate să-ţi fie sângele bolnav.

Cu trupul rătăcit în gânduri cultivă-ţi dorul în globule, duhul plecat peste rotule,

să-şi spună ruga printre rânduri ca să te ajute, să te adune. Copacul vieţi-i tras în scânduri.

Florida14 ian 2013.

95

STATUIA

Duhul meu e peste lege, trupul are legea lui, stă pe un soclu de statui închegat cu os de rege,

îşi aşteaptă nesfârşitul tras de ochiul unui vultur când doar ciorile îşi scutur peste ţeasta lui lichidul.

Mă cuprinde mila-n geană şi-l îmbrăţişez pe glezne, îi curg lacrimile lesne, peste ceafă mi se încheagă.

Doar târziu un lanţ de beznă piatra gleznelor ne-o leagă.

Florida 14 ian 2013.

96

UN CUVÂNT VA FI DE AJUNS

Nu înţeleptul are putere ci credinţa în Cuvânt, cum e raiul pe pământ dorit de auz şi vedere,

înţelegerea e ascunsă, frunzele se nasc şi mor, răul crunt, dezbinător cade frunză după frunză.

Eu sădesc, tu o să uzi, duhul ei doar o va creşte, răul lumii o umbreşte dincolo de văz şi auz,

tu ridică-te, vorbeşte, un Cuvânt va fi de ajuns.


97

DĂ-MI PĂMÂNTUL PENTRU HRANĂ

De eşti ochi, luminătorul trupului în adâncime, se aşterne peste tine pleoapa gândului ca stolul,

de eşti gând şi ai vedere, cuget pentru depărtare, vindecă-te prin răbdarea visului de întomnare.

Ia-ţi pământul pentru hrană, plânsul pentru mângâiere, iubirea-i doar o părere,

leagăţi-o la gât năframă, să-ţi sugrume cu otravă aerul din adiere.


98

CE CUI HRĂNEŞTE RANA

Lasă gândul să-şi frământe omeneasca judecată când celula de o dată însetată,de sub frunte

îşi întinde braţul gol cu axoni şi cu dendrite spre corole înflorite, cu nectar şi cu alcool.

Stâncii apa nu-i ia seama când din munte unda-i curge, nici ochiului tău amurge pe ce iris ţi-aşterni geana.

-Din ce cui îţi hrăneşti rana de pe cruce Demiurge?


99

VÂNĂTOAREA

Rămân cu regretul în suflet, cu gândul ce te-a îndurerat, ţi-am şters lacrima din cuget cu amintirea împăcat

De-ai fi ca la început, himeră, crez al celulei cenuşii, aş repune în cartuşieră glonţul fierbinte de a iubi.

Ţi-aş căuta cărarea ciută-n liziera tâmplei arămii, coroana gândului pierdută-n

crângul celulei cenuşii prin baruri, printe hematii rătăcitor cu puşca mută.

Bucuresti 15 nov 2012.

100

SĂRUTUL VIEI SÂNGERII

Simţi atingerea arsurii? Sărutul gândului alină buzele si pofta gurii înecate-n ptialină.

Curând şi sângele va vrea să evadeze din artere cu pulsul stăpânind abia curgerea lui prin Eve, ere.

Ne vom contopi în plasmă îmbrăţişaţi în hematii cum se îmbată de mireasmă

via culeselor târzii, bobul zilei să pleznească-n sărutul viei sângerii.

Buşteni 19 nov. 2012.

101

EU SUNT PIATRA TA DIN RÂU

De-i căderea de zăpadă albul pur pe ceaţa fină, ninsă pielea ta să cadă peste sufletu-mi hermină,

eu sunt piatra ta din râu, mă săruţi treci mai departe, (râul vântului în grâu îl apleacă, nu-l desparte).

Ori nu vrei, ori nu mai eşti, ori îmi eşti doar o părere, curgere de râu ce eşti,

apă ninsă, cu vedere sclipitoare, printre peşti...

Buşeni 19 nov. 2012

102

LASĂ-MĂ SĂ CRESC ÎN TINE

N-am venit să stau deoparte, nici să stric ce-i omenesc, osul să ţi-l împlinesc, haina genei să mi-o poarte,

tu să creşti toată în afară, eu în trupu-ţi, căutând inima ta, o comoară, firul venei depănând.

- Lasă-ţi gândurile să moară, nu te îngriji de mâine, aburii când ies din pâine

nu trag pâinea în afară, cum nici luna nu coboară pe un târziu lătrat de câine.


103

NECTAR DE FLOARE INVOLTĂ

Cu dorinţele alături de plăcerile primare prin artere coronare-mi curg desmăţuri şi desvăţuri,

înclinaţii imorale, ploi în bolta palatină, deluvii de ptialină, prezumtive vreri letale

Faldurile de pepsină mă devoră, mă dizolvă, întuneric şi lumina-i

roşietica ta boltă, mă alină, mă-nvenină mierea de floare involtă.

Buşteni 20 nov. 2012.

104

MARŞUL SÂNGELUI PRIN VENE

Bate toba prin artere în lichida lor fanfară, marşul sângelui prin vene înăuntru, în afară,

mă strecor printre globule, le admir alunecarea, diafane libelule-n crângul venelor, culoarea.

Templul inimii-i sărat peste roşiile vestale unde ard cu foc curat

în vreascul zilelor egale vrăjitori de adrenaline, plăzmuri din vreri venine.

Buşteni 21 nov.2012.

105

PRECUM CÂMPUL ÎN IIA PLOII

Nu da sfaturi ce frământă omeneasca judecată, ochiului privirea e dată, genele fac umbră lângă,

gândul rău care-i dezbină trupului împărăţia ia celulei armonia, o-nvrăjbeşte, o învenină,

îmbracă-te-n nepăsare precum câmpu-n iia ploii, bucură-te că ai pus altoii-n pomul vieţii răbdătoare.

Puii când încep să zboare uită cuibul de prigorii.


106

LOCUIESC ÎNTR-O FRAGILĂ UMBRĂ

Pe strada ca oceanul frământat fiecare val e o provocare, pielea, o meduză oarecare, mă ascunde repetat,

pulsează prin săgeţile de apă, ca mersul caracatiţelor reci E vânt, şi din vitrine îţi alegi imaginea apoasă, să te-ncapă.

Mă ascund într-o fragilă umbră cu valul meu strivit între borduri, ţin hainele de piept. Prin comisuri

mă îneacă stropii reci,mă ajung din urmă cei azvârliţi din zdrenţuite guri de paracopitatele din turmă.

Florida 22 ian.2013

107

CÂND MUŞCHII MEI ARATĂ NORDUL

La noi când vorba rea ucide se fac mormintele de formă, limba poartă uniformă, cuvântu-n lacrimi se închide,

când nepăsarea înfloreşte, dinţii Evei muşcă mărul cu viermele din adevărul cel nevăzut ce ne zideşte.

Când muşchii încep să arate nordu-n păduri cu umbre sângeroase, păşesc mărunt, călcând sfioase

bătăile de puls şi cordul, ploile reci ne cântă-n oase imnul durerilor, prohodul.


108

MĂ SIMT LEGAT DE COACERVATE

În fluviul vieţii ancestrale mă simt legat de coacervate, îmi curg prin vene, inegale ere mult îndepărtate,

e ca şi cum mi-ar fi dorite de sânge primele iubiri şi ar rodi cu amintiri lanurile netrăite.

Trecutul readus încape în cromozom pe undeva, oglinda vieţii de cândva,

eu pe pământ, ele între ape eu cel de acum, altcineva, ele în gena mea, aproape.


109

ŢI-AI DORIT O ÎNTINERIRE

Ai cernut nisipul lumii trecând aerul prin nară ca arcuşul buza strunii înăuntru, în afară,

cristalinul ţi-a fost perlă când a vrut scoica a-l strânge, inima un zbor de mierlă preschimbat în puls de sânge,

vocea ta e de smarald, cântec verde, glas de frunză, trunchi ţi-e gâtul tău înalt coarda vocii strună strânsă,

Bucureşti 12 nov.2012

.

110

FIOR DE ARTERĂ PLĂPÂNDĂ

A câta oară să încerc să te scot printr-un por la vedere frunză zburândă în cerc din toamna vertebrei, durere?

De atâtea ori te-nnoiesc, geamăt de cântec osos, numai pe tine te albesc cu varul meu de pe os,

adesea eşti gingaşe, blândă, palmă ce a deprins mângâierea, fior de arteră plăpândă.

Te-am îndrăgit ca pe-o roabă, te chem şi când vreau să te-alung imn al meu de o silabă pe rug.

Bucuresti 10 nov.2012

111

FAŢA VIEŢII CA O GHEAŢĂ

Umblă cum ai fost chemat de eşti om, de eşti un vierme, bucură-te nebucurat, găseşte-te cum te-ai pierde,

faţa vieţii ca o gheaţă de vechime se înnegreşte, aerul când se sleieşte între noi, vocea îl îngheaţă.

- Gândule, tu fă-te zbor ziditor de înălţime, o zi pleacă, alta vine,

ochiul tău rămâne sor, mă priveşte, către sine mă aprinde meteor.


112

AI GUSTUL FLORILOR INVOLTE

Tot mai de aproape te-aş gusta cu falca gurii imaginare, am maseteri din carne tare, papila te-ar îmbrăţişa

cu gustul florilor involte din râpa coapselor abrupte, stăpână a palatinei bolte mă-nchin corolei tale supte.

O miros înfierbântată, un rug al florii sub pistil, cu nara stângă, levantin

îi prizez steaua însângerată. -O, piept al nopţii, clandestin ţi-adulmec trupul tău de fată !


113

PASĂRE NEAGRĂ, PASĂRE AMARĂ

M-ai vrut pe mine întâi, poet, pom desfrunzit, dar încă tânăr, cu ascunse litere în schelet şi versu- n humerus, pe-un umăr,

cu piele caldă în coperţi, pictura plopului pe frunză, am încă foşnetele verzi. Osia şoldului-i neunsă,

nu-s încă pregătit de drum pasăre neagră, pasăre rară, stăpână a timpului, acum, în miezul ochiului de vară.

- Tod, wie bitter bist Du! (O, moarte, cât eşti de amară!)

Bucuresti 26 nov. 2012

114

OCHI AL MINŢII VĂZĂTOR A TOATE

Drum al gândului în minte, cale a sinapselor, cărare, departe fără depărtare, nevedere din aminte,

nu treci prin iris, nu atingi retină, te strecori prin simţul ireal, zăreşti prin beznă în ochiul pineal mai mult decât în ochiul cu lumină.

-Tu, geamăn, neprivirii frate, lumină închisă ca-n oglindă, cât întuneric să-ţi cuprindă

erele mult îndepărtate? Şi câtă minte să te mintă, Tu, nevăzut, Tu, văzător a toate?


115

UN CAPRICIU DE VĂZDUH

Sunt din carne, sunt din sânge, din imagini, din secunde, trup care se răsfrânge-n oglinda naturii nude,

sunt de aer, sunt din duh, întrupat sub solzi de piele, un capriciu de văzduh strâns în cromozomi şi gene.

Spaţiu între atomi întins, microunivers somatic, rug al sângelui aprins,

limfă a fluviului limfatic, în năvodul vieţii prins. Ostatic…

Bucuresti 30 nov. 2012.

116

CUIBUL PĂSĂRII PLECATE

Neuronul se ridică prin plămâni în corzi vocale, în consoane, în vocale înverzeşte şi înspică

cu podoaba minţii-n glas îndelungă, răbdătoare, ce rodeşte şi te doare-n rana dorului rămas,

cel cu grijă ocrotit, cuib al păsării plecate, pană grea cu zbor umbrit

jertfită pentru păcate, pentru nopţi cu neuitate ore în care te-am iubit.


117

RĂSCOLESC CELULE NUDE

Trec prin trupul tău, retină, răscolesc celule nude înrobite de lumină, întomnate frunze ude,

văzul meu rănit de gânduri şi-a plecat arma privirii cum s-ar frânge trupul pâinii peste masa-n patru scânduri

Nu mai eşti, vederea-i oarbă, e un duh, o amorţire, jertfă-i lacrima şi e sacră pe pleoapa mea subţire.

- Lăsaţi genele să-i soarbă sarea ei întru sfinţire! .

Florida 12 ian.2013

118

MIREASA UNUI TRAI ANONIM

Mi-e dor de o boală uşoară, un trup fierbinte să am, tabloul acesta-l doream pictat de-o ursitoare fugară,

mi-e dor de un microb plutitor sub bolta somatică, albă, globule aliniate ca-n palmă de zâmbetul lui orbitor,

mi-e dor de organu-ţi sangvin, hormoni cu ploi aburinde, de rana săpată, fierbinte, în trupul tău genuin.

Bolnav imaginar, în aminte cu mireasa unui trai anonim.

Bucuresti 7dec.2012

119

RIMA DIN TURLA DIVINĂ

Au venit poeţii de fier, de bronz, de spadă şi capă, fiorul pe care ni-l cer le e suflet, hrană, le e apă,

ei vin prin galeriile lungi, prin nervi, prin vene curate, prin gânduri cu râpe adânci din munţii cu mii de carate,

îşi caută notele-n rimă, trăiesc săvârşirea în artă, ard meteoric prin soartă,

trupul le e casa divină, ei vin dintr-o viaţa anonimă. Şi bat creştineşte în poartă.

Florida 22 dec.2012.

120

RISIPIND MONDIALIZARE

Am uitat să scriu catrene cu o geană, cu o clipire, din adâncuri retiniene pe un timpan de auzire,

sună strâmb, sună urât ca un corn dogit de taur care nu a mai păscut piept de iarbă pe un plaur,

ce nu ştie a-ncălecare decât fund de vacă moartă în seringi de însămânţare.

Ei fac neamul să se împartă, tauri vii, sîmânţă spartă, risipesc mondializare.

.Florida 31 dec. 2012

121

DELUVIILE MULŢIMILOR FLUIDE

- Mai aştepţi ploaia de stele? Apocalipsele au fost, nu vin, florile de acum sunt spini, crengi sunt doar braţele mele,

urcă dar la înălţime, ploaia te va ocoli, fluidul e doar o mulţime lichidă în felul ei de a fi,

pământul curge, se topeşte, potopul rocilor e-n el, deluviul adăposteşte

mulţimea omului rebel, - Fugiţi, fugiţi, fluidul creşte, măslinu-i mort, e porumbel !


122

VINOVAT SUNT DE STRIVIREA IERBII

Din clipirea pulsului mărunt, păstrătorul timpului în minte ochiul A.D.N.-ului mă simte acuzat de mine, de ce sunt:

vinovat de aerul rănit, lovit de atâtea ori în răsuflare, (strigătul din alveole doare îndelung, neauzit)

Vinovat sunt de strivirea ierbii, de înnegrirea ploilor pe lunci, de urma ce -au păscut-o cerbii

şi murdăria paşilor mărunţi De mielina roasă de porunci când biciuiesc cu nepăsare nervii.

Florida 2 ian.2013

123

RIMA TA E CÂNTEC REGE

Eşti vultur, eşti zbor, pană albă de aripă, veşnicie de o clipă, gând al meu rătăcitor

hrănit verde de pământ, respirând plămân albastru, ochi interior sihastru depărtările legând,

rima ta e cântec, rege în genetica legare, ca plămânul ce-şi alege

aerul prin răsuflare, el alege, el dezlege nodul vieţii întâmplătoare.

Florida 3 ian 2013

124

SUS, MAI SUS DE LUARE AMINTE

Cum bogat eşti în cuvânt, mi-ai cinstit timpanu-n slove, (clopotul din supernove a bătut şi pe pământ),

ai venit să-mi împlineşti dorul meu de înălţime, tăinuit în ascunzime neuronul să-l jertfeşti,

să mă arunci în inerţie, spaţiului dintre cuvinte, cât mai sus de luare aminte,

în abis, în hematie, unde-i loc de jurăminte pentru zei, pentru beţie.


125

PREA TERESTRĂ PENTRU VULTURI

Când dorm somnul pământean cu minciuna în ţesuturi, (cruce strâmbă, pas de fluturi, glas dogit pentru timpan),

floare vie, greu te scutur de pe fruntea mea de azi, din visare îmi decazi, prea terestră pentru vulturi,

pentru ochi, pentru simţire, pentru trunchiul rahidian, pentru trupul meu sărman

pedepsit cu înmulţire. Am murit de nemurire înşelat de gând viclean.

Florida 24 ian 2013

126

PE O PAGINĂ ALERGÂND

Doresc să locuiesc în tine, un gând al meu din totdeauna, din jumătăţi să fim doar una, literă cu piei aldine,

aparţinem de cuvânt, dintr-un neam ales, vorbire, tu mireasa, eu mire, pe o pagină alergând,

am miros, tu ai papilă care simte gustul rău, eu polen, tu gineceu,

eu sălbatic, tu virgină, glasul cărnii e de vină când ne îmbată în duhul său.

Florida 24 ian 2013

127

TU, BUN VENIT, EU, BUN RĂMAS

Îţi sunt dator ţie un timp, cel petrecut cu nepăsare mers răpit din nemişcare şi dat potecilor la schimb,

ţi-am fost ales pentru o viaţă drum lung, hăituit de paşi, pentru iubiri ai dat urmaşi cum legea trupului ne învaţă.

Cu timpul singuri am rămas pe ramura acelei ore, au curs secundele sonore

cât sânge a ţâşnit din glas, noi, două întâmplări majore: tu, bun venit, eu, bun rămas.

Florida 25 ian 2013

128

GÂNDESC CĂ PIELEA TA-I PRETEXT

Citesc în noaptea trecătoare când firul ierbii mi-l cutreieri făptura ta ca pe-o scrisoare primită printr-un cor de greieri,

gândesc că pielea ta-i pretext, hârtie în colţ împăturită peste fiinţa nezărită din bezna spaţiului acest.

Fantomă, umbră de mister, Morgană într-un fir de iarbă când noaptea vine să mă adoarmă

în tine ca-ntr-un cort berber. Eu, comdamnatul, prizonier cu extrasistola sub armă.

Florida 11 febr 2013.

129

CEI CE-AU ZIDIT, AU NUMĂRAT

Cetatea are viaţa curgătoare, se înalţă în cărămizi lichide, se înmulţeşte, se divide-n construcţii multicelulare,

cei ce au zidit, au numărat, au dat din trupuri revărsare de duh argilei, fiecare au preţuit-o, au visat,

acum sunt iarbă cât mulţimea, clorofila îi hrăneşte, cât verde-i între lumi le e firea.

Ei văd ce ochiul nu zăreşte, spaţiul , timpul , înmulţirea celulei ce dumnezeieşte.

Florida 10 febr.2013.

130

COPITA VREMII DE-A CĂLARE

-Pământule, oare ai uitat năvălirile barbare, sângele îmbălsămat cu izul morţii de-a călare?

-Ochiul hanatului tătar cu spiţa genei rotitoare îl simt, arde adânc, mă doare copita roţilor de car.

Mă doare viscolul ,sub nor, dintele morţii de zăpadă, în scutul vieţii ca o spadă

loveşte timpul,orbitor. Se naşte lumea nouă, pradă cu instinct de vânător.


131

CUVINTELE, INELE ALE UNDEI DE AER

Cuvintele sunt aripi ale vocilor mele, totdeauna doar ele au fost, transparente, sclipinde, inele ale undei de aer, le-am deprins pe de rost,

cuvintele sunt zilele, întâmplările, timpul mereu mi-au zburat din priviri, ades strălucind ca argintul, alteori lăcrimând în clipiri.

Ele sunt genele buzelor, două, păstrează conturul tăcut dinspre dinţi,

adeseori muşcă, cu raza cea nouă bruma care a căzut peste minţi.


132

*

* *

Poezia le e urma, mireasa, culoare, trecerea lor printr-o lume de vid unde nu lipsa gravitaţia doare, ci rotirea într-un suflet arid,

ea nu se mai vede, nu se aude, e cuib de lăstun nezburat pentru care tot cerul s-a inventat cu pielea şi formele nude.

E taina rămasă mai presus de înţeles, zburată din stele sclipinde,

lumina cerească de har când ades cu bezna seninul se aprinde.

Bucuresti 29 oct 2012.

133

SE AUD CĂRĂRILE ŢIPÂND AVAL

Pe aici e vânt, frunzele au dinţi, sunt coase lungi când ramul se îndoaie, e tras pământul în jos de câte o ploaie, se aruncă cerul în zornăit de arginţi,

se aud cărările ţipând aval, de atâta zvârcolire nu ştiu drumul, n-au nara aburindă a unui cal ce-şi recunoaşte poarta şi stăpânul,

Eu mă trezesc în aerul străpuns de raze albastre, înecate unde,

am sentimentul doar că am ajuns şi-mi bate inima la poarta unei secunde.

Forida 3 febr 2013.

134

DE VORBĂ CU UN FLUTURE ALB

-De mă atingi ai să te îneci într-o lacrimă, în artere, m-am deschis şi poţi să treci cu alaiul tău de ere,

eu sunt tânăr, eşti demult, ţi-au rămas solzi pe aripă, pentru ochiul tău eu sunt o formulă, sunt o clipă,

tu eşti floarea pietrei albe, zbor ţesut din subţioară,

mângâierea palmei albe pe-un obraz timid de vară.

Bucuresti 30 oct.2012

135

*

* *

Eu, un rob al cuviinţei, stăvilesc în cuget fraza când îmi sparge puiul minţii coaja versului, şalaza,

am un timp de pătimit, zborul meu, vapor de apă, văd în ochiul alungit, cât cornea vrea să-ncapă,

zbor prin lume, zbor prin flori câte o stea, câte o lună,

între maluri, uneori, curg şi eu o apă bună.

Bucuresti 30 oct.2012.

136

E ATÂTA ALERGARE, ROTIRE ÎN VAN

Întreb sclipirea globulei: -“ce se aude, când treci prin artera plămânului stâng “? Răspunde că vede o fântână-n adânc , în zarea alveolei vapori de celule,

o întreb:- “cum pătrund în viitorul curbat cu timpul răsucit în spirală, când de alaltăieri răsucesc o vocală şi trecutul mă ţine în cuvânt agăţat" ? .

-,,E atâta alergare, rotire în van, naşteri sărace, plăceri în surpare,

numai privind oasele lunii aruncate-n ocean te mai poţi albi de gânduri murdare" !

Bucuresti 31 oct.2012.

137

HAI SĂ ROSTOGOLIM ÎNCĂ O ZI

Rogu-te aşteaptă sfântă mumă, nu mi-e trupul lepădat de sine, celula mamă încă se divide şi la taifas celulele se adună,

despletesc şi împletesc membrane, nucleii mai dau focului tărie, port vântul citoplasmei în frisoane când trupul mi se surpă în hârtie.

- Hai să rostogolim încă o zi, să mai aşez un vers la încheietură !

Când osul alb din brazdă va zâmbi să ştii că-i şoapta mea în comisură.


138

NOI SUNTEM DE ORIGINE ANIMALĂ

Noi suntem entităţi pentru povară în regn ales, distins şi animal, ne apără strămoşul african, de rugul secerişului în vară,

stă îngropat ca melanina-n piele el,sângerosul, camuflat de soare, -Auzi talazul mărilor primare în cromozomul pulsului din vene?

Suntem de origine animală. -Ce urme lasă zilele în vintre! (comoara vieţii ca pe o povară

ce-şi poartă gena dragostei în minte). -Cum poate glonţul gândului fierbinte să facă specia aceasta de ocară !?.

Busteni 18 nov. 2012.

139

ASCUNDE-TE DUPĂ OBRAJI

Îmbracă-ţi rochia armurii, săgeţi de argint în arc,privirea, din zale fie-ţi plăsmuirea cuvintelor şi iarna gurii,

tine-ţi palmele vizieră, ascunde-te după obraji căci noaptea verdele în brazi, e spaimă mare, e himeră.

Noi, cavaleri pentru turnir în lume cruntă, milenară am învăţat să flămânzim,

în viaţa asta dulce-amară, mâncăm anafura cu vin. -Ce sânge mort, ce pierde-vară?

Florida 25 febr.2013.

140

CU PAŞII MARI SPRE RAIUL CEL MAI MIC

Am coborât cândva în râpa dermei, muşcat într-un canin de rădăcină, am auzit o voce anonimă din craterul de lavă al durerii:

-,, Nu căuta-n ruinele cetăţii, nu pune preţ pe chipul Meu cioplit, rămâi în gândul tău nearvunit timpului,trecutului şi ceţii,

nu cumpăra oceanul pentru lacrimi l-au murdărit odoare pământeşti, planeta cărnii în care eşti n-o gravita în constelaţia de patimi

Unge-te cu mir de îndurare, nu rămâi prin moarte cu nimic, doar cu o umilă alergare cu paşii mari spre raiul cel mai mic.”

Bucuresti 31 oct.2012

141

TEMPLUL PLĂMÂNULUI RESPIRĂ ABIA

Pământul şi-a trăit jumatate de drum, demult şi-a zidit începutul, prea seamănă a dâră de fum zborul aripii de flutur,

templul plămânului respiră abia prin roşu întuneric, ca vântu-n perdele, să treacă iubirea din sânge cumva cu pulsu-n artere curgând paralele,

lumina-i murdară, cu pete solare, noaptea-şi aruncă gunoaiele-n lună,

ploaia nu spală, prin crengi de uitare doar frunzele putrede pământul le înhumă.

Bucuresti 30 oct. 2012

142

O DIMINEAŢĂ FRUMOASĂ

În zori îmi aprinde lumina biosfera curţii sedentare, aici şi-a sfâşiat hermina puiul eclozat de întunecare,

priveşte-l, a înflorit feng shui în colţul stâng al dimineţii petala galbenă de pui în care s-au iubit gameţii.

O binecuvântare, un semnal, o încântare în bătătură, un pui de soare aici în şură, cât ziua creşte cât un deal

în şeaua timpului, un cal cu dimineaţa pe dantură.


143

PRIVIRILE AR FI STELE CĂZĂTOARE

Privirile ar fi stele căzătoare de n-ar avea aripă de lumină, şi nu s-ar săvârşi-n întâmpinare de trupuri în cămaşă de argilă:

o pereche, un om, o diviziune, un pom ce învaţă frunzele să zboare, un cuib de apă inventat în lume să-i fie stâncii mamă de izvoare,

o închegare a materiei, visare, o certitudine a privirii că asistă la timpul în continuă mişcare.

Ca urmare cât secunda mai există, şi moartea-i o credinţă fantezistă rămâne gândul vieţuire călătoare.

Bucuresti 26 oct 2012

144

SUB LUNA CU OCHI DE ARAMĂ

-Suntem locatarii aceluiaşi trup? O, carne, tu, sfântă himeră, sămânţă aruncată pe-o sferă de gene care vin şi se duc !

Păşeşti din copii în copii cu paşii mărunţi ca răbdarea, să nu trezeşti nemişcarea în fraţii de sub câmpii.

Răsăritul e timp ce-a trecut, apusul e cel ce te cheamă pe tine, născută de o seamă

cu umbra în care ai zăcut, înainte de a sufla peste lut Luna cu un ochi de aramă.

Bucuresti 3 dec. 2012

145

TE ÎMBEŢI CU PTIALINĂ

Scuipi adevărul peste umăr când neplăcerea-i adevăr, de când e dat sa fii în măr vierme muşcat de fără număr

-Priveşte-ţi trupul amorţit, cari neputinţa ca pe o armă când albul dinţilor te sfarmă, le simţi saliva de cuţit.

Dar te îmbeţi cu ptialină când simţi un incisiv de fată că te dezmiardă, îţi arată himenul limbii ei virgină:

atunci adevărul dintr-o dată are în dinte rădăcină.


146

SOLZII LACRIMII SĂRATE

-Răbdătoare ţi-e crediţa, bucură-te cu răbdare, în nădejdea trecătoare că armură-i suferinţa !

Solzii lacrimii sărate să te îmbrace ca o iie, de-ţi vor fi ca apa vie izvor viu pe mai departe.

Cu firească rânduială voi veghia durerii tale, înflorit toiag de cale

sprijinind privirea-ţi goală. Eu, celula, cu migală te slujesc de-i deal, de-i vale.


147

SCLIPIRI DE ŢIPĂT ÎNTR-O RANĂ

Sub cheia venei ispăşind pedeapsa sângelui şi morbul, închis ca în întuneric orbul, în venisecţii sângerând:

ce a fost inimă am dat, ce a fost suflet, mântuire, am arvunit pentru trăire secundei timpului scurtat.

Mi-au mai rămas sub cortul pielii organe ascunse pentru hrană, sclipiri de suflet într-o rană,

o alchimie a îndoielii, nădejdea pentru rostul vremii dosită sub o vena cavă.


148

ÎNTR-O FRESCĂ ÎN MÂNĂSTIRE

Ţin să mă închin cu fapta ochiului Tău azurit, curg în stânga şi în dreapta bărbi de sfinţi pe zid vopsit.

-Uite, îţi dau mâinile mele cele roase de porunci, cele patru inimi, grele-s venele şi lungi.

Sub peretele subţire ung arcuşul vocii mele cu rugi Doamne,cu blesteme

pentru viaţa de şerpire, lasă-mă în mânăstire, într-o frescă ascuns o vreme!


149

PĂSĂRI ALBE, CIOCURI LUNGI

M-am depărtat de aborigene. Aud din ce în ce mai slab chemări asiro-caldeiene în vocea calului arab,

păsări albe, ciocuri lungi, ce repede au urzit trecutul în pânza vremii, începutul a fost sfârşitul de atunci.

S-au înşirat în urma lor câte un mileniu, câte un ev prin tubul venei, printr-un nerv

printr-un hormon seducător, printr-un alt idol călător din lumea vechiului Asur.

Florida 5 febr. 2013.

150

ZID NEZIDIT ŞI FĂRĂ POARTĂ

-O, cum m-ar legăna limba pendulelor sonore, rotunda învârtire a ta ceasornic rotitor de ore !

M-aş lepăda din hamul tău zi cu ninsoare nesfârşită, cu sania neprihănită să nu mai trag păreri de rău.

Strig toate orele odată, lovesc cu biciul în secunde să galopeze până unde

e zidul meu înalt de piatră, cel din pământ şi fără poartă în care trupul se va ascunde.

Florida 6 febr 2013.

151

MĂ NEVOIESC LA ÎNCHEIETURA VREMII

Mă nevoiesc pentru o vreme dată, pentru globula sângelui firavă, petală pe câmpia întomnată între un zâmbet trist şi vena cavă,

mă nevoiesc pentru un vas de sânge ce-mi ţine vela pieilor catarg până când plasa timpului îmi va strânge bărcile cu amintiri din larg,

mă nevoiesc la încheietura vremii rotindu-mi orele cu apa grea, cea vie ziua, moartă la vecernii.

-O, duh al învierilor din ea, mai pot nădăjdui întorsul vremii plătindu-mă cu ispăşirea mea?

Florida 7 febr.2013

152

PRIVIREA GURĂ MUŞCĂTOARE

Tu dinte ai fost clipind aproape de irisul, cer albăstrui, noaptea te ascundeam sub pleoape în faldul visului căprui,

de n-ai fi fost, n-ar exista privirea, gură muşcătoare sub galbenă pleoapa mea, oglindă spartă, reflectoare,

nici steaua ce sclipiri răsfrânge în hialine lacrimi sure pe roua frunzei în pădure

când vântul la pământ o strânge prin vii, prin cramele obscure unde se bea, unde se plânge.

Florida 8 febr. 2013.

153

VISUL NAŞTERII ÎNTR-UN LICHID

Visam că m-am născut într-un lichid, întors la începuturi demiurge, în marea somnului plutind, cromozom rătăcitor prin sânge,

înfăşat în algele primare ca sensul îmbrăcat într-un cuvânt, simţeam cu cili de unicelulare cum umblă paşii mării pe pământ.

Acum o port pe trunchiul rahidian şi universul în doua emisfere,

în branhii amintiri mai am şi două răni de apă în artere.

Bucuresti 3 nov.2012.

154

AM SMULS CU TEAMĂ SOLZII OREI

Aşteptat sunt de falanga lunii să-i sărut inelul de argint, m-am albit destul în sputa lumii mai ţipând, mai nefiind,

răstignit am fost cândva în deşert cu ventuza soarelui pe chip, îmi căta în loc de ochiul drept diamantul verii în nisip.

Acum smulg cu teamă solzii orei, un balaur mâncător de timp, de imperii, regi şi de istorii, ce-mi vrea carnea roşie la schimb.

Am iubit şi n-am urât pe semeni, nici vlăstare ramuri, nici bătrâne. Lumea spune că numai ce semeni din furtuna vieţii îţi rămâne.

Bucuresti 3 nov.2012

155

VOM LOCUI ÎN PIRAMIDE

Să ţineţi inima mai sus, vin vremuri negre şi perfide, vom locui în piramide ca şoapta nopţii în auz,

se aude ţipătul de piatră în rana vremii, sângerie, mileniile de sclavie care au fost, care ne aşteaptă.

Prin ochiul venei desluşit în dreptul pietrei unghiulare vedea-vom ce nu s-a zărit în lumile imaginare:

căderea printr-un ombilic al negrei găuri orbitoare.

Florida 8 febr.2013

156

AERUL RĂU ŞI AERUL SUBLIM

Sunt născut lângă un picior de vânt, în anotimpul cu decembrie început, la mama în braţe şi cu tata peste Prut,( săpa locaşul trupului plăpând).

Unii îmbrăcau pe-atunci un glonţ, să-şi ţină sufletul de trup aproape, naţiunea îşi căuta celula, să o scape de pasărea cu negru clonţ.

Acum ştiu mamă ,am destin, sunt cromozom cu gena vorbitoare , schimb oxigenul arterei pulmonare, sângele rău cu sângele sublim.

Sunt eu, privitorul anonim al strălucirii stelei tale călătoare.


157

CÂRCIUMILE STRĂZII MELE

Locuiesc pe strada care duce ca umbra mea mereu spre răsărit, strada cu două cârciumi la răscruce unde se prind femei la pescuit.

Acolo, noaptea neagră îmi aduce, în limuzina cu bombeul asfaltit, fecioarele cu pulpele în cruce si feromonul proaspăt neplătit.

Ochiul viril priviri de vultur curge pe mesele cu pieptul rotunjit, aici şi banul se preface în sânge când nu şi-a luat obolul de iubit.

Doar dimineaţa soarele-mi aduce o nouă zi de plată pe haluce.


158

CRIZANTEMA GUNOIERILOR DIN LAND

La doamna cu mobil si pălărie, limuzina-i tomberonul asfaltit, prin târn adie verde de câmpie, în plastic pur francez adăpostit.

Nu-i târn banal de lăstăriş, cu muguri răstigniţi pe uscatură, să asculţi vocea mierlei în tufiş când îşi îndeamnă praful la bordură.

Pe urechea ei de gramofon perlată îşi pleacă telefonul de smarald şi-n glasul tuciuriu grăi scăldată, ea, crizantema gunoierilor din land:

- unde-i bărbaţii durabili de altă dată? (ou sont le neiges d’entand?)


159

PENTRU NĂSCUT ŞI PENTRU NENĂSCUTĂ

Cu încercate mâini de gospodar îmi stivuiesc o seama de cuvinte, simţirile le-am aşezat mai rar, ochi lângă ochi, dinte lângă dinte.

Am cugetări tocmite pentru iarnă , unsă roata scrisului la car, chiar dacă ploaia cu uitare toarnă şi-mi şterge urma roţilor. Mai rar

îmi bat monezi cu marca revolută şi îmi plătesc trăirile din urmă printre născuţi, pentru nenăscută,cu trăitorii stelelor de humă. Adeseori sub pielea grea, tăcută, îmi păstoresc celulele din turmă.


160

BLÂNDUL CRIMINAL DE CONJUNCTURĂ

Ce crimă -ţi pare ţie a fi, află că-n lumea mea e doar măsura plăcerii, nu-i durere, e muşcătura din visul Demiurgic de-a trăi. Cel condamnat mi- e ca un sol în gură, sub glande şi papile sângerii, bolta roz îmi plouă cu măsură cu vinul ptialinei zi de zi.

Aşa trăiesc ,cu ore şi cu zile,cu dinţii mei, cu glande, maseteri,ucid şi mâine, am ucis şi ieri, până vor şti pământurile fertile

cât de plăcute-mi sunt celulele, şi utile.Rădăcinile vor aborda păreri.

Busteni. 25 nov 2012

161

MIEREA SÂNGELUI DIN TRUP

Stau pe fruntea ta, pe gând, spin căzut de pe coroană, am fost tată, am fost mamă mărăcinilor de rând,

am gustat botez de mană, noaptea fost-am trandafir, te-am rănit cu gândul spin şi cu fapta ţi-am fost rană.

Aş fugi cu tine-n trup, neînspinată şi cuminte, doar cu spinul din cuvinte fagurii să ţi-i astup,

să nu fugă necuminte mierea sângelui din trup.

Florida 18 ian 2013

162

SEMINŢE ARUNCATE PESTE PIATRĂ

Când inima grăi-va de prisos, vocea ei va fi ca în teatru gongul, va semăna cuvintele diftongul, seminţe aruncate mult prea jos,

seminţe aruncate peste piatra neroditoare a cugetelor seci, peste mumia vremii nemişcată din piramida sufletelor reci,

seminţe aruncateprin cuvânt în palmele aplauzelor arse, vocicu aripile întoarse-n furtunile trăirilor de rând..

Atunci cortina îmi va cădea pe oase ca peste o albă floare înierbând.


163

TRECEREA PESTE TIMPANE DOMNUL TOAMNEI

Trece prin timpane Domnul toamnei, cel alergat, cel dinspre vânt, cu spada se leagănă prin poame, loveşte trupul verii de pământ.

Nu se mai află o scorbură, un şanţ, să-i înfăşoare nervii în coarda viei, îl hăituiesc dulăii după lanţ, rânjesc în bot scheletele stihiei.

-Ce zgomot, ce vacarm,ce decibeli, pierd copacii galbenele zale, plouă cu sânge roşu în rafale din rana norilor rebeli!

-Nu-mi smulge,Toamnă, paginile goale, nu mai am gânduri, nu mai am cerneli!

Bucuresti26 nov. 2012

164

CREDINŢA TÂMPLELOR MATURE

Tot mai des căderea în păcat nu-i poama cea frumos mirositoare, nici viermele minciunii încuibat în mărul pedepsit cu neuitare.

Nici pofta muşcăturii în carne crudă şi pielea înroşind destrăbălare când palma copiază forma nudă a încă neiubitei domnişoare.

Ci nopţile durerilor cumplite şi glonţul nepu- tinţelor mature, credinţa tâmplei tale sure că poate opri secundele grăbite,

dispreţul judecăţilor pripite, arderea pe rugul îndoielii. Pure.

Bucuresti 30 nov.2012.

165

NU-MI CĂUTA PRIVIREA ÎN DEPĂRTĂRI

Dacă plecarea ţi-o doreşti aevea, ascunde-te în citoplasme cenuşii şi lasă nucleilor puterea noii credinţe de a te întineri.

Dă liber celulelor zburânde, cum saltă caii în nori pe răsuflări,nu-mi căuta privirea în depărtări, ghiceşte-o în retina unei secunde.

Nu pregeta să cerşeşti regeşte, cu toată mila din coroana ta, la colţul străzii unde stai umbreşte, fiinţa ta va lumina.

În palma întinsă ruga îţi va creşte floarea de nu mă uita.

Bucuresti 1 dec.2012

166

ARUNCĂ-ŢI OFILIREA DIN GENOM

-Dă-mi mâna florii tale de grădină, viaţa ta dinspre pământ, aceeaşi sevă ca un legământ ne poartă mineralele din tină.

.Să ne ferim de domnişoara casei, doar ea ne poate despărţi cu întrebarea ce-i va arăta frumoasei, iubită de va fi sau nu va fi.

În floarea noastră eu sunt doar caliciul, tu eşti corola, sânge viu de om, aruncă-ţi ofilirea din genom, căci moartea e doar un artificiu,

un joc de margarete, un capriciu al domnişoarei cu întrebări de pension.


167

MĂ ÎNCHIN LA O STEA IDOLATRĂ

Bucuraţi-vă de fericirea noastră, unul pentru altul îndelung, ecou vă fie pulsul prelung al inimii din casa voastră.

Ea nu are sfârşit şi început, precum timpul răsfrânt în secunde, curge în vene prin unde cu duhul suflat peste lut.

Mă las cioplit câte o dată în piatra bucuriei şi ţip, mă închin la o stea idolatră cu sfinxul luminii pe chip.

-Auzi în fericitul nisip cântecul florii de piatră?

Florida 28 dec.2012

168

ERA PE ATUNCI PE CÂND M-AM DECIS

Pe aici încă se scrie cu stele, cu slove străvechi, de când bolta era pagină neagră aproape de gene ale pământului ce se năştea.

Ochiul albastru avea doar pleoape de verde pădure, pe atunci calotele sure erau leagăn primar.

Adesea irisul albastru , închis clipea-n întuneric, doar dimineaţa se lumina indecis cu zâmbetul lui atmosferic.

Era pe atunci pe când m-am decis să te privesc biosferic.

Florida 29 dec.2012.

169

LĂSAŢI AERUL CU UŞILE ÎN VÂNT

Să ne tratăm cu leacuri cunoscute, pielea acestui aer ne-nconjoară, inspiraţi tăcerea cu o nară, are bacilul atmosferei nevăzute.

Să priveghiem sfârşitul acestei zile, să-i mângâiem apusul să nu moară, odaia îşi ţine aripile afară cu puii înserării care vine.

-Lăsaţi aerului uşile în vânt, deschise pentru noaptea aceasta bună, cu strălucirea sfertului de lună opriţi hemoragia

de pământ !


170

VENIN PERFID PRINTRE LICHIDE

Doamne, suntem mondializaţi,ne curge-n limfă Hudsonul captiv,prin limbă, în spre incisivi diftongii celtici sunt deja clonaţi.

E gratuit O.K-ul, e în rugi, profetic curg porunci din spre ocean,s-au încuibat în trunchiul rahidian, răsună corul heruvimilor în blugi.

-O,Doamne,se ţes vorbele stupide,paianjeni croşetează cu migală să prindă damful muştei în vocală

(cu ce dexteritate de arahnide !), saliva verbului de mult este globală, venin al perfidiei din fluide.

Florida 20 ian.2013

171

COPACII PRIVESC DIN BALCOANE

E un ţipăt de moarte în şosea, maşini chinuite de clipă, cât pleoapa taie-n orbită drumul privirii abia,

un ţipăt grăbit şi claxoane ţin nervii străzii întinşi, copacii privesc din balcoane cu frunzele ochilor stinşi.

-Coborâţi din înălţimi seculare peste această turbare de drum, nu zgomotul tras din motoare vă ucide, ci glasul de fum,

acela care tace şi doare, şi arde-n stomate acum.

Florida 22 dec. 2012.

172

SUNT UNICUL ŞARPE DECENT

În lumea aceasta şerpească braţul e o viperă cu corn, trupul o reptilă lumească care mă înghite în somn.

Aleg peisaje uscate, căi şerpuite-n măsuri, gânduri ce ascund ruşinate plăcerile prin crăpături.

Simt vena acestui pământ, aerul în stâncă prezent, rădăcină de carne îi sunt când mor şerpuind transparent.

Eu, unicul şarpe decent ,o singură piele purtând.

Bucuresti 6 dec 2012.

173

SĂ UMPLEM CU SUFLET CĂMĂRILE JOASE

Îmi alunecă gândul spre un plin de benzină, clădirile-n cartier au cămăşile roase, noaptea cu greieri le coase, ziua le sfâşie colţi de lumină.

.Îmi alunecă gândul într-un plin de benzină, mă privesc din oglinzi făpturi pernicioase prin camere strâmte,murdare, de case lăsate de uitare-n ruină.

Îmi alunecă gândul printr-o ţară austeră, petrolul e scump, sunt costuri uriase, să umplem cu suflet cămările joase, e-n pâine-i tumora, mălaiu-i himeră.

Iubirea bolnavă de priviri pofticioase e-n pântecul Evei, o stea prizonieră.

Bucuresti 4 dec.2012

174

OGLINDĂ CU VIAŢA RĂSFRÂNTĂ

Doamne, un râu ne-ai gândit, fluid cu malul departe, copiii ne împing spre asfinţit, nepoţii ne văd prea departe.

Doamne, eu cui să-i mai spun că barca-i un rictus de moarte, că vâsla e secunda de acum ce timpul rămas mi-l împarte,

că umbrele sunt foarte aproape, aripi pe o frunte plăpândă, iar genele o pană zburândă a duhului. Şi nu mai încape

privirea, atât de aproape-i oglinda cu viaţa răsfrântă.

Bucuresti 6 dec 2012.

175

ZECE SONETE ALE APOCALIPSEI

Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorociri şi păzesc lucrurile scrise în ea

căci vremea este aproape.

(Apocalipsa sfântului Ioan Teologul)

176

Porunca dată de Domnul, prin Ioan, episcopilor celor şapte biserici

Iată ce zice Cel ce ţine taina celor şapte stele şi a celor şapte

sfeşnice de aur

(Apocalipsa 2/1 )

Am chemare să vă scriu vouă, îngeri de biserici, şarpele e încă viu, roşu-n venele de clerici,

cel ce are urechi să audă din Zidire ce vă spune, gura sabiei când pune tăişu-i în vorba bună.

-Stai sub scaunul Satanei, Tiatiră a desfrânării, te arunc în borta mării

ca-n strânsura burţii mamei, moartea zile să-ţi adune în năvodul disperării!

177

* * *

Cine are urechi să asculte

ce zice îngerilor Duhul.

(Apocalipsa 2/17)

Fapta ţi-o ştiu, mort trăitor, veghează şi întăreşte ce rămâne, desăvârşirea e într-o minune deschisă de cuvântul vorbitor,

îţi dau ţie ceea ce Eu sunt păzind cugetul răbdării, te vindec de ceasul încercării în lumea ta de pe pământ,

păstrează-te, veni-voi curând nu îţi întina cununa, în Templu intrarea e una,

viteazul face-l-voi stâlp în numele Meu adorând pe cel ce cu Amin-ul e una.

178

Privelistea cerească, tronul lui Dumnezeu

M-am uitat si o uşă am văzut deschisă în cer.

-Suie-te şi-ţi voi arăta ceea ce se va întâmpla!

(Apocalipsa 4/1)

Răpitu-m-au din trup în Duhul, dus la scaunul Domniei, la Făptura viu-nevie. De smarald era văzduhul,

împrejur de fulger vultur, ochiul mării cum cristalul, zbor de pasăre ca valul, în afară şi înăuntru.

Sfânt, Sfânt, Sfânt e Cel ce este, ce era, şi Care vine slava Lui trece prin tine

din ochiul care citeşte, vrednic cartea o deschide Leul ce dumnezeieşte.

179

Desfacerea celor şase peceţi. Împăraţii şi regii se ascund în crăpăturile stâncilor

Am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi dintre cele şapte peceţi

şi am auzit pe una dintre cele patru fiinţe zicând

cu glas de tunet -vino şi vezi!

(Apocalipsa 6/1)

Ruptu-s-au şase peceţi, s-au stârnit caii turbaţi, morţii în suflet înjunghiaţi au strigat din alte vieţi :

- până când Stăpâne,TU, CEL ADEVĂRAT şi SFÂNT zăboveşti să spui cuvânt vinovatului sau nu?

Ziua mâine ne va plânge, cerul s-a desprins din stele negru-i soarele în vene,

luna-i inimă de sânge, cutremurul braţu-şi frânge peste regi ascunşi sub vreme.

180

A şaptea pecete. şapte îngeri cu şapte trâmbiţe

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer

tăcere. Am văzut pe cei şapte îngeri cărora li s-au dat

şapte trâmbiţe.

(Apocalipsa 8/1)

Cel dintâi a trâmbiţat glasul grindinei de foc, scrumul ierbii l-a pus în loc, ce a fost viu s-a descărnat,

când au trâmbiţat cinci îngeri a căzut steaua Absint stea amară, strălucind printre lumi cu sori de sânge,

şi o mare fără cârmă şi-a deschis fântâna adâncul, fumul a ţâşnit din gândul

ţestei de lăcustă sumbră, cea cu platoşă de umbră, rigă Apolion născându-l.

181

Trâmbiţa a şasea. Cei patru îngeri de la Eufrat

Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă şi am auzit

un glas din cele patru coarne ale altarului de aur.

(Apocalipsa 9/13 )

- Dezleagă patru heruvimi, cei legaţi la Eufrat să scuipe sângele venin din morţi ucişi pentru păcat!

Cu platoşele ca iacintul, călăreţi pe cai ca leii dau foc în pântecul Iudeii în vintre spada lor lovindu-l.

Din fum, un heruvim, un soare, răcnind în corzile de fier dinspre ţărână, de pe mare,

tună cu braţul către cer : - măsoară Templul LUI în care se închină omul către EL!

182

Femeia care a născut şi balaurul. O fiară defăimează pe Dumnezeu. Prooroc mincinos, 666

Şi am auzit în cer un glas tare care zicea:

- acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru

şi stăpânirea Hristosului Lui pentru că pârâşul fraţilor noştri

a fost alungat pe pământ.

(Apocalipsa12/10 )

- Vai vouă cei din lut, din mare şarpele îşi vrea lehuza, râu a aruncat cu buza, laţul de spânzurătoare,

fiara a ucis pe rând jumătăţi de seminţii, Omul a hulit stihii, rob la semenul căzând,

i-a făcut fiarei icoană, i-a dat glas şi răsuflare, prin cuvânt să îi omoare

pe cei fără semn în rană, număr fără asemănare, verde număr, de aramă.

183

Mielul şi cei răscumpăraţi sălăşluiesc în Sion. Secerişul şi culesul faptelor.

Am auzit un glas în cer care spunea:- ferice de acum

încolo de morţii care vor muri întru Domnul şi se vor odihni de osteneala lor, căci faptele

îi vor urma.

(Apocalipsa 14/13 )

Voi ce beţi vinul Domniei lăsaţi inimii poruncă, fapta rea să o ajungă vocea Jilţului mâniei,

a început să împărăţească Cel în veci Atotputernic, ungeţi gura-n vin cucernic, veselia vă sporească,

a venit pe calul alb Cel slăvit în chip de zeu, cuvânt de început, mereu

strajă neamului său slab, judecăţii drepte prag, seceră de lan la greu.

184

Noul Ierusalim. Lumina Dumnezeiască

Iată cortul lui Dumnezeu. Cu oamenii El va locui,

ei vor fi poporul său.

(Apocalipsa 21/3 )

Lacrimile nu vor curge şi nici moarte nu va fi, faţa nopţii va luci-n necuprinse aripi de îngeri,

nici dureri, nici tânguire, toate ascunse într-un trecut, umbra scutului de lut va clipi pentru iubire.

Cel din scaunul domniei va veghea lucrarea în noi pentru sufletele noi

din izvorul de armonie, adieri de păpădie va fi ziua de apoi.

185

Fericirea veşnică. Venirea lui Cristos

Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce îi este

sete îi voi da să bea fără plată

din izvorul vieţii.

(Apocalipsa 22/13 )

-Vino să-ţi arăt mireasa, sfânta zidului cetate peste lut şi peste ape piatra de iaspis, aleasa,

cea cu douăsprezece porţi, cea cu doisprezece îngeri, zid de aur de trei stânjeni, viaţă însăşi, fără morţi.

Pom în floare, roditor, cel din pântecul cetăţii lumina-va râul vieţii,

cel de sânge curgător cugetului orbitor…

186

CUPRINS

Cititorule 5 Citeşte de trei ori 7 E trupul aproape de papilă 8 Am vârsta sufletului meu 9 Plecaţi, pământul se mută 10 E sfârşit de ev, de eră 11 Lasă în cădere suflarea 12 Ce scrie în sufletul târziu 13 Harpele mitozei vor zâmbi 14 Galbenul a înflorit în conifere 15 Ți-am făcut cu frunza semn 16 Două frunze galben întomnate 17 Pentru suflet inventez organ 18 Să-ţi fiu oarbă călauză 19 Nimb cu aripi aurite 20 O, tannen Baum, o, brad frumos 21 Sângele rotit într-o ruletă 22 Ontologic mă opresc din drum 23 Dimineaţă de efemeridă 24 Nudului când mă oglind 25 Zeul pietrei unghiulare 26 Mi-e frig, ninge în nervul vag 27 Pe o petală de alcool 28 Am poftit la gineceu 29 Vedere de pe gâtul unui scaun 30 Stau cu braţele pe un ram 31 Mi-ai fost coastă într-un fel 32 Pe fusul diviziunii celulare 33 În blocul vieţii nu-i căldură 34 Trag la vâsla unui puls 35

187

Iubita mea din ribozom 36 Poveste cu o hematie 37 Cu retina rădăcina 38 Duh de pluricelulare 39 Toamna îngălbenirii mele 40 La şemineu 41 Să ne iubim unii pe alţii 42 Acesta-i trupul tău şi haina 43 În barca tălpilor plutind 44 Tot mai puţin rămân la fel 45 Hermina lunii când o îmbraci 46 În rana cărnii care doare 47 Te-ai scufunda în băi de endorfine 48 Privirea mea de sub meninge 49 Aș trăi într-o tulpină 50 Ai supt serotonina 51 E glasul vinului de ţară 52 Genetica veşnicei iubiri 53 Amina mea de voie bună 54 Biciul de uitare ud 55 Să ne iubim pe flori de mică 56 Conectat cu o branulă 57 Tot mai des pămantul pute 58 Voi slujitori ai albelor bandaje 59 Laudat cuvântul fie 60 Nu-mi smulge cărnurile lumeşti 61 Nuclei tăcuţi fără membrane 62 Scrisoare într-un plic de umbră 63 Sunt mai multe jumătăţi 64 Ghemuit stau in rotule 65 In sticla apei o petala 66 Voi sângera între globule 67

188

În cearcănul meu vă oglind 68 Priveşte-ţi degetele albe 69 Trezirea e în noi ca floarea în miere 70 Cortina oaselor mele 71 Blestemul reclădirii repetate 72 Prin rănile deschise abia 73 Sub meningele zborului meu 74 Credincioasa mi-e umbra-n nisip 75 În slava iernii imaginare 76 Cu mine în inimi diferite 77 Răgazul nu are timp să aștepte 78 Cu aceeaşi limba de pământ 79 Oceanu-şi spală rufele murdare 80 Limbi de copac bătând în dungă 81 O pană pe un caiet de cer 82 În jurul trupului asfaltit 83 Camasă înrămată în chenar 84 Vertebra dinspre omoplat 85 În strafunduri retiniene 86 Redă-mi soare pielea albă 87 Eu, un bulgăre de argilă 88 Cu ghearele infipte în clipă 89 Vindecarea e în cuvânt 90 Cornul literei sunându-l 91 Uniţi-vă în desfătare 92 Drumului ce treci prin oameni 93 Bem pahar de vieţuire 94 Copacul vieţii tras în scânduri 95 Statuia 96 Un cuvânt va fi de ajuns 97 Dă-mi pământul pentru hrană 98 Din ce cui iţi hrăneşti rana 99

189

Vânatoarea 100 Sărutul viei sângerii 101 Eu sunt piatra ta din râu 102 Lasă-mă să cresc în tine 103 Nectar de floare învoltă 104 Marsul sângelui în vene 105 Precum câmpul în iia ploii 106 Locuiesc într-o fragilă umbră 107 Când muşchii mei arată nordul 108 Mă simt legat de cuacervate 109 Ţi-ai dorit o întinerire 110 Fior de arteră plăpândă 111 Faţa vieţii ca o gheaţă 112 Ai gustul florilor învolte 113 Pasăre neagră pasăre amară 114 Ochi al minţii văzător a toate 115 Un capriciu de văzduh 116 Cuibul păsării plecate 117 Rascolesc celule nude 118 Mireasa unui trai anonim 119 Rima din turla divină 120 Risipind mondializare 121 Deluviile mulţimilor fluide 122 Vinovat sunt de strivirea ierbii 123 Rima ta e cântec rege 124 Sus, mai sus de luare aminte 125 Prea terestră pentru vulturi 126 Pe o pagină alergând 127 Tu, bun venit, eu, bun rămas 128 Gândesc că pielea ta-i pretext 129 Cei ce-au zidit, au numărat 130 Copita vremii de-a călare 131

190

Cuvintele, inele ale undei de aer 132 *** 133 Se aud cărările ţipând-n aval 134 De vorbă cu un fluture alb 135 *** 136 E atâta alergare, rotire în van 137 Hai să rostogolim înca o zi 138 Noi suntem de origine animală 139 Ascunde-te după obraji 140 Cu paşii mari spre raiul cel mai mic 141 Templul plămânului respiră abia 142 O dimineaţă frumoasă 143 Privirile ar fi stele căzătoare 144 Sub luna cu ochi de aramă 145 Te îmbeţi cu ptialină 146 Solzii lacrimei sărate 147 Sclipiri de ţipăt într-o rană 148 Într-o frescă-n mânăstire 149 Păsări albe, ciocuri lungi 150 Zid nezidit şi fără număr 151 Mă nevoiesc la încheietura vremii 152 Privirea, gura muşcătoare 153 Visul naşterii într-un lichid 154 Am smuls cu teama solzii orei 155 Vom locui în piramide 156 Aerul rău şi aerul sublim 157 Cârciumile străzii mele 158 Crizantema gunoierilor din Land 159 Pentru născut şi pentru nenăscută 160 Blândul criminal de conjunctură 161 Mierea sângelui din trup 162 Seminţe aruncate peste piatră 163

191

192

Trecea peste timpane Domnul toamnei 164 Credinţa tâmplelor mature 165 Nu-mi căuta privirea în depărtări 166 Arunca-ţi ofilirea din genom 167 Mă închin la o stea idolatră 168 Era pe atunci pe când nu s-a decis 169 Lăsaţi aerul cu uşile în vânt 170 Venin perfid printre lichide 171 Copacii privesc din balcoane 172 Sunt unicul şarpe decent 173 Să umplem cu suflet cămările joase 174 Oglinda cu viaţa răsfrăntă 175 Zece sonete ale apocalipsei 176

cartile lui dan tipurita - plecati, pamantul se muta

Art & Photos