DAN TIPURIŢĂ

GOOD BYE

FLORIDA

Bucureşti 2012

7

ICEBERG

Statuia ecvestră a ursului polar s-a clătinat şi s-a desprins pe-un drum, sămânţă albă a unui gheţar plecată să răsară spre acum. E lună spartă, un buzdugan de ger tăios ca palma şi plecat în lume, din vrajă, din acest mister, cred că-i făcută lumea după nume. Arunc un gând, un cap de curcubeu, o ancoră spre viaţa mea, un drum, nu îmi doresc decât să fiu mereu ce sunt acum.

8

DIMINEAŢA CU VISE

Cobor în somn pe o plajă

hibernală, nisipu-i alb, crescut cât bolovanii, sori călători cu răsuflarea astrală îngheţată în nord un hohot de tsunami. mă scufund în braţe cu Atlantida, un ghem de oase-n piele, stând captiv, Atlantic sparge graniţa-n Florida după o Evă dintr-un Miami primitiv.

9

Stau în ocean cum stă pământu-n sevă, cum se cufundă viermele în măr, căutând în muşcătură un colţ de Evă rămas într-un cotor de adevăr.

10

ARBORELE GENEALOGIC

Pe un stejar bătrân un pui de ram se vrea, înverzit, un ombilic de lume, cu un nor de cer s-a dat de sânge neam într-un genealogic arbore de nume, a dat acum din el un spic de frunză, un început de viaţă, un nimic, un fluture i-a aşezat o bluză cu un blazon regal de borangic, mai jos, un pui de cioară

gutural îi îngână un croncănit regal.

11

AD ORIGINEM MUNDI Noi ştim că am venit din anul unu şi câteva milenii mai înainte, mai ştim că am vânturat cu palma scrumul vetrelor aducerii aminte, că am căutat albite oase-n arcuri, vertebrele-n ghiulelele de tunuri, coastele în zăbrelele de ţarcuri şi în boltite poduri pentru drumuri, ne-am cercetat privirile-n săgeţi, în seva care înverzeşte frunze, pielea fecioarelor albind nămeţi

12

mai calzi decât iubirea de pe buze, dar prea ne-am sfârtecat timpu-n bejenii, împăturind câmpia de pe rost, încât în duşmănoasele vedenii am uitat să o mai întindem cum a fost.

13

JUMĂTĂŢI ÎMPREUNĂ Jumătatea dinspre tine râde, cealaltă toarnă plâns în atrii, umbra mă urmăreşte ca un gâde ucigându-mi îngerii mulatri, o parte mi-e sleită ca de piatră, o alta-i apă curgătoare, coarda dinspre lună latră, alta e privighetoare. O piatră în apă curgătoare, o parte-n apă ruginind,

14

alta uscându-se albind la soare în ochii ciutei ades călătorind.

15

GÂNDURI PENTRU CRISTINA

* * * Nu îndepărta frunzele uscate, pleoape ale unor vechi priviri în azima pământului surpate când s-a umplut răgazul de trăiri, sub nemişcarea lor de aripi brune vorbesc armate de strămoşi comuni, când oasele albite capătă nume ca o chemare sub drapel străbun, ascultă-le durerea ferecată şi cuminţenia în care au trăit, nu-şi vor decât memoria curată şi o lumânare pentru un drum umbrit.

16

*

* * Respectă grâul cel adus pe lume de o sămânţă, un pământ, o apă, fă-l să încolţească în palma caldă a humei în linişte ca somnul după sapă, puterii lui de zeu nemărginită i s-au supus trecute împărăţii, el e un spirit, o trăire, o infinită stare de fapt între a fi şi a nu fi.

17

* * *

Nu te amăgi cu ce-ţi alini privirea, imaginile le înţelegi după retină, se vede adevărul după firea celulei cu imaginea vecină, aşa e jocul lucrurilor clare, ce vezi e o părere de înţeles, prin ţesătura ramurilor rare nu vezi mai clar decât prin pomul des.

18

* * *

Nu totdeauna binele e nordul, prin ţesătura stelelor polare curentul cald îşi caută fiordul să-şi umezească spuza cu răcoare, nu căuta mai binele departe el e aici în umbră lângă noi, duhul înţelepciunii ne desparte dorinţele deşarte de nevoi.

19

* * *

Ziua de astăzi s-a născut ieri, mâine va începe azi, păcatul a înflorit în meri, fericirea în necaz, pasărea gândului se naşte-n oul mult doritului temei, cu cât zboară mai sus cunoaşte botezul ploii de idei.

20

* * *

Rămâi egală între două braţe, unul trecutul, altul viitorul, prezentul este clipa ; să te înalţe cu treapta pe care-ţi pui piciorul. De-ţi uiţi trecutul îţi striveşti înaltul, viitorul, îţi retezi privirea, cuvintele curg unul după altul dar ţin în echilibrul ei vorbirea.

21

* * *

Suntem prea mici, o geană într-o vocală, mai ascunşi ca frunza în pădure, ne hrănim cu mierea din morală, îi bem otrava principiilor ei dure, uitând că doar iubirea ca nectarul dă primăverii aripi străvezii, chiar fierea mai amară ca amarul devine dulce-n umbra unei vii.

22

* * *

Poate să cânte valul cel spărgător de roci, vântul înţelept ce numără nisipul, doar la izvorul sacru ascult la patru voci încântătorul cântec ce-mi descreţeşte chipul. E cântecul de sânge mereu ce îl aud cu vocea de sirenă, ca vântul fără trup, ca foşnetul aripilor călătorind spre sud, străbate continente, oceanele de lut.

23

*

* * Se spune că sui-va apa în mări, şi fluturii vor prinde solzi de peşte, că vor pleca vapoarele din gări, omul, ca norul, va trăi pe creste. Eu cred că ori ce ştire-i ca un val, se naşte şi se sparge în plictiseală, că mânuindu-şi mintea în final omul va sucomba de îndoială, sau va privi speriat apa bordurii murind şi înviind în spuma gurii.

24

*

* * Suntem alcătuiţi din jumătăţi, destin al unor seminţe dinainte, când îşi trăieşte carnea zilele, între fraţi, într-unu-i rece, în altul e fierbinte, ne recunoaştem sângele în părinţi, oglinzi, ale jumătăţilor răsfrângeri, cum stau pe un pol de aer mai cuminţi aripile pe acelaşi trup de îngeri.

25

GALOPUL Sunt nopţi care se nasc şi zări în care mor într-o suverană supremă armonie, când timpul a născut decor mi-a fost dată secunda şi versul să mă adie. De atunci sădesc în piatră sămânţa de apă pură, şi-i înfloresc rotundul, sclipirile, cristalul, presar peste mormântul hectarelor de zgură ţărâna vie, cum galopează peste câmpie calul.

26

TURNIR De când au început să taie-n lună palmierii câte un capăt de chemare, dulăul nopţii adormit îşi adună sub el culcuşul, cârpa de răcoare. Eu stau sub ani mereu pândit de vreme, albesc cu goarna gloria din vers, aştept cuvântul magic să mă cheme să mă danseze şi în sens invers, spre tinereţea ascunsă între vertebre, adăpostită între armuri de os, rănită la turnirul dintre verbe când fost-am cavalerul ei frumos.

27

Sunt obosit şi răvăşit în vreme topit în plasmă printre hematii, privesc prin întunericul unei vene pe cei învinşi de mine încă vii.

28

UNDA Prea multă apă stă să se răzbune, nori grei pe frunte mi-au căzut şi doare, lumina urcă-n fulger, o să-mi tune privirea aprinsă într-o creangă lumânare. Mă răsplăteşte ploaia cu un zâmbet, un râs scrâşnit pe o streaşină rotundă, am început să tremur ca un umblet, cu gleznele lichefiate, o undă.

29

CLIPA Un fluture e clipa, Zboară din floare în floare, dar zăboveşte numai unde petala-I vie, floarea mea e cetate cu ziduri corolare, doresc numai mireasma aripii ei să adie.

30

MIEII TINERI Din curgerea zăpezii fără chip s-au zămislit întâii miei pe lume, în alb-blăniţă au călătorit din spre zăpadă spre câmpii mai bune. Eu i-am urmat privindu-i desluşit şi am trimis spre fiecare un nume: cu A cu B cu C cu Zet i-au denumit, făcându-mi versul mai frumos să sune.

31

DOI NEPOŢI lui David şi Kevin

Aşez cu grijă semn de carte vremii, la umbra palmierilor dintâi să îmi oprescă ora la marginea poienii unde-mi aşez tăcerea căpătâi, privesc parada jocului prin gene, se sparge râsul în cristale de senin, gândesc cum sângele din mine peste vreme domneşte în ei mai candid şi mai lin. Doi fluturi dau poiana peste cap, aştern pe iarbă un vârtej de soare, timpul îşi începe de la cap alunecarea lui de apă curgătoare. Chem amintirea primelor iubiri prin care am păşit sprei ei izvorul

32

neţărmuritelor, curatelor iviri din taina înlănţuirii cu viitorul. Ei nu vor şti când obosit pe un colţ un cer albastru îmi va da ocol şi pasărea cu negrul clonţ va face umbră peste locu-mi gol, acum privesc la jocul gălăgios, cum tinereţea înflorind petrece, rog astrul meu cel mistic şi umbros către apus să nu se mai aplece.

33

PARCUL Alei, vase de sânge, iarba, trup verde, copaci cu frunze roşii ruginind azurul, alunecă privirea în rug astral, se pierde în foc de însufleţire ca lutul în ceasul unu. Lansează toboganul glasuri de copii, aer vocal subţire ca un tăiş de sticlă, crengile sunt bănci printre culori prea vii, când se aşează ziua, noaptea se ridică.

34

AŞTERNE MAMEI TALE ZÂMBET lui David

Aşterne buzei mamei tale zâmbet, ca un crâmpei de cer peste o rană, cum umbra-ţi ştie drumul după umblet ea îţi ghiceşte chipul după seamă, şi îţi fereşte clipa de durere să nu-ţi sărute obrazul cu venin, la malul vârstei apa vieţii-ţi cere ofranda ei de sânge şi de chin. Să nu-ţi sădeşti pom duşmănos în gânduri el niciodată nu va înflori îşi va ascunde lacrima în sâmburi ca plânsul mamei tale în copii,

35

fii bun şi drept ca un palmier de seamă cu frunza ca o sabie de-ar fi să-ţi aperi crezul oferindu-l vamă numai înţelepciunii tale de a iubi.

36

SĂ IEI AMINTE lui Kevin

Să iei aminte ! Când lumea a fost făcută a curs mult duh, mireasmă de iubire ; şi piatra în sfinţenia ei mută aşteaptă geana razei s-o admire, să îi sărute recele ei alb cel care a fost demult lichid fierbinte, când preaadâncul a păşit înalt în palma Dătătorului de minte. Şi ploile călătoresc în cer acolo unde apa-şi drege glasul pentru că florile cuminţi le-o cer să îi grăbească sevei albe pasul,

37

să le aducă dinspre răsărit dansul lor ameţitor de apă ca valul din care au pornit când n-a dorit oceanul să le-ncapă. Tu fă ca geana razei să te admire, ploaia să te ude cu un dans de zi, timpul să-ţi aşeze aripa de iubire peste răgazul în care vei domni.

38

TOLOACA MUNICIPALĂ Aici pământu-i drept, fără noroi o tolbă verde, un veşmânt de iarbă, doar soarele cu un mănunchi de ploi din când în când timpanul şi-l dezmiardă, aici pasc turmele de raze iluzorii mirul de rouă, verdele-i suspin, agora dinspre graniţa răcorii declamă luna cu accent străin. Destinul stă pe aripa întâmplării, teren de golf ar fi gândit să fie de la şosea la baierele zării văzduhul strâns în palma de câmpie.

39

Rostogolesc o minge cristalină ca râsul, ca un joc cei doi nepoţi numai şoseaua acuză, ca pe o vină ţipătul asfaltului sub roţi.

40

CAZINO

E un rai bolnav răstălmăcit în toate, se vinde rodul minţii, ochi de ban, te ţintuieşte-n crâng de aparate păianjenul norocului viclean. Eşti vânător vânat într-o ruletă de fiare crunte care rag tăceri, altarul conştiinţelor regretă ziua de azi pierdută-n cea de ieri. E-o sărbătoare ce-o petreci fără scăpare, un devastat tărâm, e un coşmar, îţi luminează cu o dreaptă întunecare ţărmul ruinat ca dintr-un far.

41

E o boală, e un vis fără contur, gânduri de moarte te atrag, stafii, o patimă urând un suflet pur, o dragoste iubind fără a iubi.

42

HOMEWORK Privesc mirat cum mama alege în zăpadă cu degete îngheţate acul pentru vânt, să-i coase îndrăzneala de-a fi ieşit în stradă fără poruncă de la copacul stând. Se naşte nemişcarea, îmi aud doar rasuflarea, croşetând o haină pentru un gând târziu, pătruns de geometrie cu toată cadenţarea secundei de sub tema ce a trebuit să o scriu.

43

ACOLO UNDE SE NAŞTE OCEANUL Ascult vorbirea între Atlantic şi buze şoptindu-şi originea lor carpatină, acolo unde norii se nasc pe frunze în crângul din suflet, şi verde suspină. Pietre înfloresc în flori albe de stâncă, devin moi ca o blăniţă de miel, izvorul are unda cea mai adâncă, duios când se naşte oceanul din el.

44

ALBATROSUL

Când îşi înţarcă marea miei de lapte rostogolindu-i vălătuci de alb la mal, aripa albatrosului ne împarte în zburători şi cei striviţi de val Zbor planat pe cer, lacrimă albă, oglinda zâmbetului tău şi fără chip, văzduhul înveşmântat în aripi să-mi adoarmă lutul însufleţit cu duh de pe nisip. De jos, căzut, îl privesc zăcând, o parte o văd şi îi ghicesc o alta, cu una stă pe aer lumină adunând, cu cealaltă o aruncă dintr-o aripă-n alta.

45

Cobori spre mine, mă acoperi clopot, eu, limbă-ţi sunt, în tâmple mă aud sub dangătul, cuvintelor, un ropot purtat de albul în care mă ascund.

46

NU ARE MAREA UNDĂ Nu are marea undă să mă încapă, cât e adâncul în care mă scufund, încălecat pe vara înfierbântată ca scitul călareţ într-un demult. Deasupra e doar valul cât un munte, un gorgan de scit solemn si mut, doar albatroşii vin să mă asculte, cu albul din aripi să-mi facă scut.

47

SEMINOLE Am încălcat cuvântul străjuit de-o stea anume, cal înşeuat cu gândul colindării mele-n lume, să ajung la Seminole, trib indian din timpul prim, o stamină între corole, un simbol de crez sublim. Vulturul le e destinul pielea roşie întruparea, zorile însângerate-n chinuri pielea lor le dă culoarea. Îi aşează scalpul nimb o corolă, pene vide, înţeleptul şef de trib, riga luncilor aride.

48

EVERGLADES Când soarele pluteşte-n lichidul amniotic şi îşi trimite o geană clipind pe Oakland Park încord trunchiul indian ca un palmier exotic, cu răsuflarea adâncă cât pieptul să-l încarc. Simt mirosul ud, fierbinte, ce mă chiamă în tribul Seminole, indian sunt, după chip, mlaştina cu ţărmul pitic îmi este mamă, tată îmi e pădurea crescută în nisip. Aş trage spuza apei peste genunchi, să-mi ţină răcoare în jarul de amiază. E pârjol albastrul cer ca o mătase fină ce arde înjunghiată pe un colţ de aligator.

49

Umbră nu mai am, pământul e oglindă, îmi prelungesc adâncul, nu am spaţiu, nu am timp, materia e lavă, sângele e limfă, mi-e frică şi de umbră, să nu ma vrea la schimb.

50

MAREA

Ţărm umed, bot ca de miel, fragedul trup, piele de mei, mi-e teamă să nu muşte din el cu dinţii cei tari, urma pasilor mei. Păşesc mai înalt, trupul e-n zbor, marea îmi vrea sărutul pe val, m-ar face sub ea fermecatul covor să fugim împreună spre un alt litoral. O cheamă înaltul, vrea soartă de astru, spectacolul lumii, necuprinsul în loc, norul de aur, orizontul albastru, umbra de vultur cu marea în cioc

51

să geamă în braţe flămânde de ocean, s-o încingă Atlantic pe mal în Florida, să o admire adânc un ochi de uragan pe ea, însetată de iubire, timida, să-şi prindă o Bermudă cunună pe cap, Bahamas s-o strângă mai tare-n centură cu zarea oglinzilor în care încap nerostitele cuvinte întrupate pe gură. O, ce iubire, ce duh visător, ce zbatere fecundă e-n pântecul ei, prea roşii obraji plutesc pieritor, sânge sărat ţâşneşte din ei.

52

Marea aruncă un val ca o spuză, o lacrimă albă, o voce pustie, fructul iubirii ei, o meduză născută in palma mea, străvezie. Mi-e teamă, m-astupă meduza, cobor, o algă albită, un sânge de-al ei, vreau doar să rămân pe ţărm visător ţintuit în palma paşilor mei.

53

MLAŞTINA

Bate vânt de baltă otrăvit, vin săgeţi nesănătoase încă, cai bălţaţi ţin malul împietrit să nu-l smulgă mlaştina de lângă, vin hidoşii-n platoşe de corn, boturi lungi, armuri medievale, zorii-s sfâşiaţi de aligatori în somn, victimele sângerărilor carnale, îngeri negri, Eden de nămol, aripile lor sunt ca tăcerea, suflet mort şi atârnat în gol ca un clopot bate învierea.

54

LAUDERHILL

Aşa cum stă pământul trup în apă, apa şi-ar dori în palma de pământ, lacrimile zării să încapă în evergladsul locului pe rând. Nu mai există albul adevăr, numai dorinţe, puncte de vedere, de când aici în Eden a muşcat din măr lutul însufleţit şi cu vedere, când apare-n frunze lungi banana, e un corn de lună-n bananier, el deschide bolta în Nirvana, stelele se nasc aici şi pier,

55

vin zorii în colţi de crocodil, zeul înţelept şi fără ere, împăratul bălţii în Lauderhill, însângerându-şi punctul de vedere.

56

DOWNTOWN Veşnic nisip, imens, întins, fără cruţare. Zorii culegând boabe de mei, pielea acestui ţărm prea albăstrit de mare, de când îmi ţine-n palmă paşii mei. Fug de noapte ca de pliscul ciorii, să nu-mi fure scheletul stingher, mă clătesc pe mâini cu zgârâie-norii când adună roua de pe cer, vine în valuri încă o dimineaţă dinspre ziuă se îmbrăţişează nori, nervi lucizi

57

de blocuri se agaţă să mă smulgă dintre visători. Urc cu un ochi deschis ca o fereastră să-mi privesc din înălţime talpa înecată-n pulberea albastră, cea lichidă, cea întinsă, prea înalta.

58

HIGHWAY Sângele curge de la nord la Key West, globule mai roşii mai albastre, mai gri, sânge de şarpe, al coastei de est, aer de plasmă, maşini, hematii. Curgere egală, fluidă, de drum în pielea de şarpe a bordurii, doar frunza-n palmieri se înverzeşte acum pălmuind insolenţa căldurii. Starea pe loc e muşcătură de şarpe, nu mai e umbră, e viteză-n pământ, oceanu-şi roteşte globulele albe,

59

îşi caută-n sare o conservă de vânt. Sângele curge fierbinte pe trup, cuptor e maşina curând, în ceaţa căldurii sticlesc ochi de lup, prea a venit rândul meu, număratul meu rând.

60

MIAMI BEACH Păşim alături, nisipu-i rug, e o altă lume, oceanul geme sub paşii mei strivit, pe pielea ta doar boaba de apă fără nume e semn că trupul său, în taină te-a iubit. Aeru-şi topeşte statuia de amiază după un ritual anume cu preoţii albind, în van pe ţărm oceanul la gleznă îngenunchează jertfindu-ţi ofrandă o scoică de argint. Mergi mai încet să asculţi imnul zidirii, templul e fierbinte,

61

cu duh şi fără chip, să vezi cum boaba spumei în tainele iubirii, cu drag îmi îmbrăţişează urma pe nisip.

62

LACRIMA FREATICĂ Oboseala calcă liniştea pe gând, n-are marea apă cât ar vrea să îşi spele sângele pe rând, albia înnămolită mult de ea. Să îneci tristeţea în durere, e semnalul trecerii în vis, cum pământu-n tinereţe şi-a închis lacrima freatică sub piele.

63

SEAQUARIUM

Vezi, oceanul stă închis în ochi de sticlă, te străpung prea reci priviri de peşti, ca dintr-o stâncă translucidă mult prea mică pentru un izvor de coloraţi peşti îngereşti. Pleoapa zării are chip albastru, înalt, de cer căzut în spaţiu strâmt, curgătoare, topite lumini de astru în lumea fără păsări, fără umbră, vânt, în acest ochi cu ape strânse laolaltă, acvariu de priviri

64

şi colorate gene, o lacrimă sărată, închisă într-o înaltă, tăcută lume a visării mele.

65

KEYWEST Punte peste ocean cu paşi înalţi şi rari, patimi ascunse în univers de apă insule sărace, poveştile-n pescari cern apa cu năvodul, din priviri o sapă. Se-ntind şirag de perle, lanţu-i de asfalt, opresc galopul albastru neobosit de val, maşini multicolore curg pe acest înalt colos miriapod tăcut şi ireal. Aici Florida întinde un deget peste mare ca zborul unui flutur prea alb din mâna ta, mângâiere de aripă drumul în depărtare spre lumea de mistere unde te-ar aştepta.

66

CASA PISICILOR (casa Hamingway) O poartă înaltă, deschisă spre paradis felin, molatice fiinţe încremenite-n lene, curiozitatea poartă sclipiri de dar divin ofrandă oferită dragostei eterne. Pare că timpul are aici aripi de piatră oprit în zidul casei şi în răzoare mici, ora-i adormită sub blana aristocrată a acestor colorate şi veşnice pisici. Câtă iubire poartă stăpâne Hamingway, statuia ta de aer la margine de lume, când luându-mă de mână mă plimbi printre alei şi îmi citeşti pe frunze volumele postume.

67

ORLANDO E deschisă lumea palatelor pitice, auzi ziua călcând pe aerul docil, cum murmură în frunze crenguţele-n cosiţe poveştile pictate pe tâmpla de copil. Te cheamă Mickey Mouse cu ochii mari cât lacul te privesc zeiţe cu abisul lor căprui, minutele au paşii mari cât veacul, în care timpul cât e de mare, nu-i. Maeştrii magicieni fac gestul să vorbească, cuvântu-i cât oceanul gândului adânc de veghe stă cât lumea pasărea măiastră, zboară-n cioc cu ţara poveştilor la rând. Renasc în amintire pietre vorbitoare în aer sculptate uitatele figuri,

68

anii copilăriei cei fară ţarm şi zare îşi leagănă galopul venind pe caii suri. Cum îşi alintă seara ghemul de soare neted ca o lupoaică puiul torcând acelaşi grai, cu palma amintirii am mângâiat pe creştet duios copilăria cu părul ei balai.

69

PRIVESC CUM ÎNSPUMATE VIN Privesc cum înspumate vin herghelii de valuri când eu învăţ nisipul cuvinte de rostit sa aline sângerarea atător idealuri rănite aici la ţărmul iubirii de iubit. E vântul prea sărat, nisipu-i piatră, aspru, cuvântul nu e o zare, e şarpe încolacit, doar ochiul mării imens fluid albastru trimite câte-o jertfă de duh însufleţit.

70

CUTEZĂTOR CA MAREA Cutezător ca marea plutesc într-o derivă, busola cugetării s-a departat de drum, reproşuri măturate de-un uragan de vină m-au răvăşit, din cioburi mă recompun acum. Aş vrea să semăn cu tine căt mai mult, să mă ciopleşti în piatră, să m-aprind ca lava cu degetele tale să alegi din cel ce sunt numai acele clape ce cântă fals iubind.

71

LUMINĂ NEAGRĂ Lumină neagră, umbra mea din urmă îmbrăţişează-mi paşii pe nisip, te-aş salta curcubeu peste umăr să-mi strălucească ochii tăi pe chip. Câtă lucire preanimicul are, un vapor de apă cât o mare şi ţi-o aşează urma ta cărare, flacără răpită, duh de soare.

72

CASTELUL DE CORAL Pane polon, ce gând însângerat ţi-a arcuit şi ţie drumul peste apă pe tâmpla rece clipa când ţi-a dat sărutul, îmbrăţişând iubirea-ţi sfârtecată, care destin hain te-a urgisit atâta miez de noapte să se adune în deşertul celor două inimi pustiit şi aruncate-n capete de lume, frumoasa ta de taină ţi-a rămas îmbolnăvită de cuvinte mute în ţara-i învârtind un singur ceas al aşteptării nopţilor tăcute,

73

tu, rătăcit speranţei ce răzbună i-ai construit dintr-un coral de piatră castelul fermecat sub ochi de lună, ofranda iluzorie de vatră. O viaţă ai săpat, monah sihastru iubire dezmierdată-n timp de piatră, aici ai îngropat oceanu-albastru şi depărtarea mult prea depărtată. Credinţa revenirii iluzorii, imnul iubirii-n sângele vocal ţi-a măcinat anii în apa morii, un timp surpat în tine val cu val.

74

Ţi-ai descompus fiinţa-n amintire încovoiat pe crucea ta, muzeu, doi corali de piatră şi iubire îngenunchez spre voi castelul meu.

75

POVESTE DE DRAGOSTE

Priveşte oceanul, coperta e deschisă, trimite rânduri valuri, îţi scrie într-un chip perpetua, jertfelnica iubire interzisă dintre un bob de spumă şi firul de nisip. Era vremea când omul îşi făurea genom cioplind în ADN la soartă şi la gând, cu tâmpla străvezie apa-şi veghea în somn mirifica suflare sub unde, până când muntele de stâncă veghea la mal lucrarea, privea fereastra zării, când unda sosea val, îngenunchea cu ţărmul, rugându-şi nemişcarea s-o mângâie cu verzile lui plete lângă mal.

76

Ea îi îmbrăţişa doar glezna, unde putea ajunge cu buzele aproape de trupu-i împietrit, până la care ruptă din veşnicie curge iubirea pătimaşă care i-a reunit. El implora fierbinte vremelnicii şi ere cu forţa adunată din ploi, zăpezi şi vânt să-i micşoreze trupul în vine, şi putere să-i dea când spaima şi durerea în fibra lui pătrund, Să-i poată ajunge buza la tâmpla străvezie să îi sărute unda pe gene şi pleoape, să-i simtă nerăbdarea din vocea argintie când îi coboară-n suflet galopul ei de ape.

77

Ea îl privea cu albastra iubire a ei fluidă cum lasă îmbrăţişarea să-i cadă tot mai jos, cu trupul ei, aripă de zbatere timidă îi mângâia durerea lovitului său tors. Aşa, iubirea lor a dăinuit, târziul a înţeles demultul la stare şi la chip, şi sângele chemării lor, prea viul răscolitor şi tainic grăunte de nisip. Ea îl iubeşte încă, aşa cum e acum şi îi trimite boabe de spumă să-i aline, asfinţinta frunte a sfârşitului de drum la care marea vine pe rând să se închine.

78

LA MALUL MĂRII La malul mării ţărmul a pactizat cu valul, au înecat o lege, şi vântul e corupt. s-au înţeles să aducă în Dobrogea Ardealul, să-i lege-n râuri munţii şi marea dedesupt. Să-şi facă moţii tineri, din tulnice, catarge, din lemnul de ciubere corăbii, de plutit, când lanţurile-n Bosfor cu valul se vor sparge să aibă port la Ţebea Florida în răsărit.

79

HILL WAY Aici s-au scris alei cu alb de tuş pe iarba o hârtie verde colorată, palmierii-şi duc povara, un urcuş, pedeapsa lor când bolta-i răsturnată. Spaţiul pare a fi lipit de timp, e lacul ochi de cer privit albastru, anul îşi mântuie un singur anotimp în peştera fierbinte de sihastru. Sunt case mici şi albe ca de var, îşi albeşte luna faţă între ele, pictori cu părul verde apar cu înflorate, străvezii penele.

80

Liniştea vorbeşte limba apei, raţele recită un vers de peşti, ziua aleargă către mai aproape spre apa albastră a cupelor cereşti. Aici parcă şi magii stau la rând pregătind cuvânt cel peste fire cu anii întorşi în veşnicie aşteptând să vină cel cu duh de revenire.

81

AJUNSUL-NEAJUNSUL

Ca într-o mantie m-a-nveşmântat demultul, liană încolăcită cu frunza verde-scrum doar ochiul mi-a rămas deschis pe dinăuntru unde bat talazuri la gândul meu de acum. Ajunsul-neajunsul, dorinţă-neputinţă, vremuri răstălmăcite, veşnicul mereu, călătorind destinul cu tine într-o fiinţă, aripa cea mai caldă a cugetului meu.

82

HELLO FLORIDA Păşesc mai rar pe roua dimineţii, vechi prăfuitul drum să mă ajungă, în umbra-mi călătoare daco-geţii mă urmăresc cu o răsuflare-n urmă. Ei ştiu să mute un continent în altul vânându-mi căprioara-n trupul meu, despovărându-i de-ncordare saltul peste oceanicul gând de semizeu. Te chem alături, dulce chip Florida, mirificele ţărmuri mă înconjoară, sânge îmbarcat cu visul în lichida oceanica trăire prima oară. Aici să vieţuiesc fără dureri, fără cărări cu netrecute piedici,

83

nu lăcrimează ziua de ieri pe cea de azi cu ruga în biserici, nici răul nu se înalţă peste rău neînlocuitul bine nu se închide, binevenirea e-n numele tău pe marile orizonturi şi lichide. Să navigăm speranţa de-nceput, arhipeleagul bălţilor mă chiamă, la ora scufundării mele-n lut să mă slăvească un crocodil de seamă.

84

MERGI ÎNAINTE Loredanei

Priveşte în faţă, marea se despică, păşeşte drept şi nu privi în urmă, cum primăvara frunza se ridică asemeni unei adieri de umbră. Mergi spre tărâmul tău făgăduit şi înţeleapta clipă să te-ndemne către destinul cel îndreptăţit şi cuibărit în îndreptări şi semne, timpul nu se opreşte când îl vrei supusul tău, mergând încet la pas, clopotul bate doar pentru acei ce au ştiut să-şi ia doar bun rămas,

85

mergi înainte, nu privi în urmă, să ai privirea caldă şi senină, alege clipa, numai umbra să te ajungă cu lacrima ei strălucind a vină.

86

ZI FIERBINTE A curs devreme vară de odată, praf de iulie care a sărit un rând, un soare ucigaş şi-a prins calea ferată dupa grumaz şi s-a-nhămat la câmp. Sap umbra după iarbă cu lopata, cu verdele abrupt să mă astup, în aurul de foc săpându-mi groapa din coaste să-mi fac ramuri cu frunze să mă rup.

87

A TREBUIT A trebuit să fii eroul cel veşnic repetat ca brazda prin care trece fierul de multe ori ca să rodesc, de-atâtea ori buruiana proastă ca sărăcia şi năpasta mi-au scrijelit în crucea palmei destinul foamei omenesc. A trebuit să fii pamântul cel repetat ca un ecou, cu somnul întrerupt de veghe şi petrecut la nesfârşit, o transhumanţă de mioare, un pendul întors din nou, ca să înţeleg că se întâmplă de atâtea ori să fii iubit.

88

CUVÂNTUL Orice poveste de iubire începe cu facerea de lume, pe când a fost întâi o coastă şi după a venit femeia, codrul a trăit şi iarna, frunza l-a învăţat să sune, anul a fost întâi ca cercul, ziua doar după aceea. Din miezul de cuvânt rostit iluzia prinde putere, cuvântul a fost la-nceput dintr-un păcat ca un copil, toată fiinţa mea, simţirea jur-împrejurul meu îţi cere doar Ţie să-ţi închin, Stăpâne, gândul cel bun, teribil şi umil.

89

ACUARELĂ

lui Kevin Vânt dinspre pupa, corabia saltă ca o ciută sălbăticind peste val, stâncă înspumată şi caldă pe oceanul acesta patern, primordial. Privirea-mi tăcută peste buza de mal să-ţi fie lumină de far, curcubeu arcuit de culori ce se sfarm când genele tale adorate apar.

90

CULOAREA Am încercat culoarea cu genele, cu felul, le-am diluat în lacrimi mai ales, în spuza gurii tale mi s-a aprins penelul privirii vinovate de tine ades. Lasă-mă-n lumea cu tonuri iluzorii, îmblânzitorii de culori ce îmi doresc vor şti, zăbrelele-s prea dese la marginea culorii, sufletul îmi străluceşte gri.

91

O VIAŢĂ Sfântă-i ţărâna, priveşte spre noi ca o mamă alptându-şi copilul la sân, de la naştere până când rămânem în doi, eu, aerul ei ea, pământescul plămân.

92

SOMN Tăcută e strada, curgere curată, pădure strivită sub ursul de somn, miroase blana nopţii a frunză uscată şi a lătrat înghiţit de câine când dorm. Apar apoi stele ca solzii, e un peşte stăpân peste umbră, durere, căldură, o lună nebună cerşeşte albită de vreme eternitatea-n bordură. Înţelept magician, ce minuni din joben aruncă în noaptea lichidă : miez dulce de aer topit la un semn privirea mea ce o vreau translucidă.

93

Tu eşti vis, peste vis, peste toate, aer peste apă, aer-pământ, două priviri, două cuacervate înotând, dormind, înotând.

94

CA LUNGUL DRUM AL STÂNCII Ca lungul drum al stâncii spre nisip cum măcinat şi timpu-i în secunde e si clepsidra trupului meu, chip plecat din albul lapte înspre unde totul se preschimă în lichid şi curge, ca un fraged val de unde.

95

COPERTA STELEI MELE Coperta stelei mele o deschid, intru în ea timid ca într-o carte, în spaţiul rezervat marelui vid urc treptele permise doar cu o parte, cea fără tristeţe, greutate şi nevoi, lăsând în urmă oasele mai grele, aşa cum plutesc umerii tăi goi în vidul celor două palme ale mele.

96

NIDARE Susurul brizei se aude în ecou scâncet al strunei iubită de arcuş, la ceasul în care îmi aşez cât mai sus gândul cel bun peste gândul cel rău, stau în căldură sub coaja de ou boltă albită înspre apus îmi apăr oul dintâi ca puiul de sus ce-şi doreşte să nideze cu mine din nou.

97

DERVIŞUL În seara asta luna e doar o piatră. Mamă. Roteşte ca dervişul un timp imens şi mut, îi port în mine fiica ei cea mai de seamă, rotindu-mă în axa rece, şi de lut. Sunt arhitectul acestei stări de transă în care se roteşte dervişul meu, destin, când mă va astupa pământul, ca o avalanşă voi fi, un colţ de lună îmbrăţisat intim.

98

BEŢIE M-am vindecat de ziuă, cânt un refren la paşi, măsor cu talpa drumul şi cântecul secundei, în vioriul serii, cu gândul duce-m-aş înspre fărădelegea unei plăceri mărunte, să-mi regăsesc agora in sângele din vin la care îngenunchează pahare interzise, am auzit lătratul tramvaiului vecin, când îngerul de pază, dulăul, plânsu-mi-se. Tăcut, îmbrăţişand paharul ca un şal m-a astupat un encefal de vise. Doar când a spart tăcerea o lună de cristal am înţeles că noaptea în jurul meu murise.

99

PĂMÂNTUL ÎNCLINAT Oval tăcut, gândeşti, dintr-o şalază ca-n timpul unu, oul prim, cum stătea pământu-n prima fază vertical în axă, ca într-un spin, apoi bătut, de oboseală, tras în ţeapă de atâţia ani, cum şi-a înclinat capul într-o poală, a mamei pietruiţilor astrali să-i ceară mângâierea de alean, un vânt solar alinător în schimb, căci va muri cândva cu un ocean, apoi cu toţi atomii, ca un timp.

100

DORMIŢI DOMNILOR E frig, e un aer greu ca smoala, sunt nopţi enorme, şiruri, salbe, cad porumbeii seceraţi de boala necunoscută aripilor albe. Să vină gânditorii să-I alunge spre ţări cu orizonturi mai de preţ, aici doar mielul ierbii îşi mai suge laptele târziu de sub nămeţi. Un icnet surd îmi scapă din torace, oftatul chinuit sub diafragmă, nervii-s ca aţa sugrumată-n ace pleoapa ascunde geana să adoarmă.

101

Săriţi pe voci cu ape liniştite, să-nspăimântăm cuvântul cu tăceri. - Dormiţi domnilor, sunt orele răguşite de ţipătul secundelor de ieri!

102

COBOR SĂ TE CAUT Cobor în fântână să o caut pe aceea ce a păşit mai devreme cu o şoaptă în pământ, umblu prin beznă să-i caut aleea cu ciutura goală nebăutului gând. Umblu prin vârstă să-mi caut femeia, mă uit în oglinda fântânii la rând, frică nu îmi este de vârsta a treia ci de preatinereţea ce coboară uitând.

103

E VREMEA E vremea începutului de drum, amprenta zilei mândră se inalţă, cu halebarda ei de roşu scrum un înger păzitor lângă speranţă, pândim minutul să rotim un ceas până la care totu-i întâmplare, să nu culegem doar ce a mai rămas din noapte, adevăruri mult prea clare.

104

VREMEA REA

Cu mormăieli şi cu dorinţe seci urcă alaiul vântului la munte, mă plesnesc în faţă fulgii reci, stânci mărunţite viscolind cărunte. Vremea rea cumplită, de blestem, în care-mi apar vocea ca pe o floare, bat copacii clopote de lemn, primejdia supremă, migratoare.

105

NUMAI CEI SĂRACI Numai cei săraci mai ştiu să zboare învăţând sărutul mersului pe jos, când talpa piaptănă cosiţa de cărare şi se înroşeşte crângul tresărind sfios.

106

NEPĂRĂSITA MEA POEZIE N-am încetat să-mi scald miraculoase ţărmuri pe-un colţ de gând nepărăsit, iubit, cu un val usor, despovărat de cărnuri, iluzii, visuri, umbre de umbrit. Am zăbovit destul, cât un crâmpei de secol, semaforul meu s-a înroşit prea mult, ţărmul poeziei prea troienit de viscol clopotul în tâmple l-a bătut mărunt. Metafora am închis-o în gulag de virtute, cazărmi de idealuri, zid şi creneluri tari, m-am ţintuit în golul unor dorinţe mute, vedeam în pâinea albă morile mult prea mari.

107

Cum răzbat ca apa grijile prin pietre în vegetala sevă de sânge printre ani, am ciugulit şi eu cu păsările bete gustul primăverii ce se vindea pe bani. Acum planez în golul unui aer tare, caut în umbra penei aripa mult prea grea, păsării măiestre umil îi cer iertare că am zburat prea mult cu mine fără ea.

108

DEASUPRA VÂRSTEI Intrăm în an ca într-o sărbătoare de pe un înalt şi preaslăvit zenit, jur-împrejurul aerului tare bine miroase a praf de răsărit, să ne urcăm metaforele-n vulturi, ei, îngereasca frazelor aripă despovăraţi de sare ca preamultul cum decojeşti răgazul de pe clipă, aici, deasupra vârstei fără nume, în pacea coliviilor cereşti să ne amagim că marginea de lume curge mai rar în vale când albeşti.

109

MAI GREU Mai greu povara clipelor se duce când preajma e fierbinte ca un rut, pentru rana vremii la rascruce caut în tine leacul de împrumut. Şi munţii-şi poartă vina, sunt înalţi şi-I troienesc zăpezile prea lesne. Pentru un cuvânt de vindecare a celorlalţi vertebrele mi s-au surpat in glezne.

110

PORUNCĂ Scoateţi răul cu duhu-i din perete, zidirea e lumină, otravă-i răul gând, răsăritul începe cu înroşirea pietrei. Înroşiţi urâţii sub varu-n care sunt !

111

VERS ALB Scoateţi omida albă din frunza poeziei, albitul vers, cel murdărit cu alb, de când i-a mângâiat cosiţa argintie neghina imposturii i-a încolţit în scalp. Cuvinte înşirate tăcând ca miriapodul, un pas pe altul, un târât pe jos, un praf înecăcios simţit în podul din cerul gurii tale când le reciţi umbros. Grăbiţi-vă, se va preface-n pupă minciună înveşmântată ca un cocon în ham,

112

copacul imposturii se ascunde mereu după creanga neputinţei ce ţi se-arata ram. Din ea apare-un flutur plăpând ca o lumină, o umbră ca o lupă mărind miraculos, o facere a naturii incertă ca o vină, pulberea străvezie ce te-a minţit frumos.

113

ADORATĂ

Adorată e haina de apă când te scalzi cu mine în ocean şi privirea-mi fierbinte îţi caută prin piele fereastra, un geam.

114

FUGĂ

Pe surse am aflat că geamul plânge topit de ploaie acidă din ajun, pe stradă, vechi hăitaş, vântul mă ajunge ca pe un vânat pe care mi-l asum. Mă aflu vinovat doar cu o aripă care şi-a frânt elanul spre înalt şi a batut în gol un sfert de clipă întârziind un zbor spre celălalt. Mă fugăresc şi strada e saracă sunt încleiat ca alergarea-n somn,

115

tot mai sper că rana o să-mi treacă, a delincvenţei de a fi fost odată domn. Nu recunosc greşeala, o tenebră de aceea alerg cu rugul aprins de viu, ţin cinstea-n palmă ca pe o vertebră, un trăitor gonind spre mai târziu.

116

POLITICĂ Parcă s-ar coace pâine în soarele apus grâul din lanul verde s-a aruncat pe vatră, a sărit ştacheta timpului, mai sus şi a comprimat hectarul într-o bucată. S-a dat deja semnalul mulţimii la arat, ardem etape ca să ajungem primii, mai binele stă în anul ce vine agăţat, duhneşte o minciună în cizmele prostimii.

117

URS LA TOMBERON Să vină gunoierii, să le aclamăm prezenţa, fanfara militară să cânte la peron, gunoiul e pe val şi-i creşte audienţa de când e luat în braţe de urs la tomberon, să profităm că timpu-i curat pe dinafară, şi să ne facem ordine mai ales în minţi, vecinii sunt la muncă, e linişte in ţară, zeii neputinţei s-au otrăvit cuminţi.

118

PARASTAS Înnoadă gândurile cu dinţii să-ţi ţii averile mai strânse, aici, la marginile ginţii unde sunt râsurile plânse, unde pomana-i ca o nuntă, să nu rămâi în moarte singur şi cum durerea încape-n linguri e loc de o beţie cruntă.

119

TRANSFORMARE Somatica celulă refuză să-şi dividă imaginea oglinzii în care s-a văzut: e infectat nucleul cu un AND de omidă în lumea miriapodă în care a încăput. Ea încă nu ştie că într-un mister de limfă, prin moarte, purgatoriu şi sarcină trecând, va învia din beznă un fluture, din nimfă, cu aripi de petale ca florile în crâng.

120

DIMINEAŢĂ ÎN TRAMVAI A fost dotat tramvaiul cu glande odorifere, spre dreapta lui pedeapsă, supliciul matinal, un neam de manivelă s-a strâns, cum i se cere, să înceapă ziua muncii la primul ochi astral. Mă înăbuşă mirosul, vreau şina să mă absoarbă, şi să respir un aer curat, orizontal, să mă aplec pe roata cea mai oarbă, toiag să-i fiu, fierbinte, de metal.

121

DRAGOSTE Te-am văzut cum te-aşezai în floare şi îi şopteai gingaşului pistil, un fluture-n stomac a fost în stare să-mi răscolească cumpătul viril, paralizau cuvinte luptătoare, podeaua s-a vândut pentru tavan, sub piele-mi răsărea un soare, gându-şi fierbea eclipsa într-un cazan, floarea s-a aprins, o lumânare, pistilul o grenadă cu fitil, fluturii s-au sinucis

122

în felinare, pentru o lumină cu un mesaj util, am explodat în spaţii celulare, în interstiţii cu suport perfid, doi gameţi, două crucişătoare, în naufragiul cu final lichid.

123

CASE DE MUNTE În unica gară pe un piept de munte, vine ploaia în trenuri târzii printre casele cu pletele căzute, umede vieţuitoare străvezii coborâte în cirezi din munte unde au fost cândva trăind prin lemn cu răsuflari de sevă, ziua frunte, frunzelor prea ascuţitul semn, în lichida vieţuire le încape marea, omeneasca întrupare, au deprins să plăsmuiască printre ape vocea streşinilor fiecare,

124

să îşi cânte imn de vânt sălbatic, melodia viscolului crunt, bagheta dinspre polul arctic le învaţă nota-n care sunt, foşnetul chemându-l poartă-n scânduri suferinţa frunzei în pădure când citeşte vântul printre rânduri odiseea lor de la secure.

125

CU GRIJĂ DOAMNĂ Îţi mângâi zidirea în aer rămasă, trecere blondă prin verde crâng, şerpi iubitori cu pielea întoarsă e carnea braţelor mele aşteptând, duh ce-l ghicesc în silaba rostită demult în ecou ca un flutur plăpând, statuie sub albul de var dăltuită în sufletul meu e plama ce-o strâng,

126

păşeşte cu grijă bucata ştiută să nu striveşti crâmpeiul de cuvânt calea rămasă e deja începută, e noul sonet ce-l rostim în curând.

127

ŢIE În geana clipei te aştept cu drag, sonata să o cântăm doar la o clapă, la pragul casei noastre, dulce prag pe care să-l atingem deodată. E taina serii dinspre început, bate ceasul zvon de întunecare, până la contopire nu e mult, Nordul în Sud ce vis, ce stare.

128

CĂDERE DE NOAPTE Ochi de cer nori adunaţi în pleoape o mirare de lună o lacrimă un troll s-a ridicat râul pe glezne şi încape cu toţi peştii săi în aerul gol. Spectacolul curge ca o magică lume, zâmbeşte piatra pe drum strălucind căderea de noapte e-o surpare anume peste toată fiinţa ce se întunecă albind.

129

Mă simt mai bătrân doar cu o cugetare o piatră într-un râu de aşteptări, aud cum mă chiamă cu mine în ghiare pasărea nopţii dinspre chemări.

130

TE VĂD CUM COLOREZI Te văd cum colorezi petele-n soare, mai mult albastru, mai puţin aprins, cum croşetezi tăcerea pe sub mare, doi peşti andrele pentru fir întins, nu căuta să schimbi ce nu se poate în lumea asta am intrat ţipând, ţinem de viaţă ca de două toarte dulcea-i otravă în taină, adorând,

131

când dintr-un veci vom trece într-un altul să fim mai înţelepţi cu un noroc, să ştim să ne alegem preaînaltul, când vom sări senini din foc în foc.

132

NU VINDEŢI CÂINII Nu vindeţi câinii, să scăpăm de boala lătratului învăţat pe dinafară, turbarea răzuită de pe şcoala toloacei cu miros de pierde vară, să ne privim în ochii lor cei uzi cu gust de foame în geana verticală, măcar de-am fi ca setea lor profunzi, stăruitori ca vrerea lor vocală,

133

să ne schimbăm năravul cum ei blana, în desfrunzite obiceiuri omeneşti alunecând cu blidul către hrana de spirit a haitei îngereşti atât de des căzuţi în patru labe ne-am protejat genunchii roşi de slugi, să ne împărţim cerşitul în silabe despovărând dorinţele din rugi.

134

MAI BINE Mai bine să mori tânăr trăitor decât să trăieşti o moarte vie în care-ţi porţi durerea la picior ca arma unei răni de duşmănie, nedesluşite căi în vid ceresc cu timpul, rătăcire la răscruce, cu îmbulzeala a tot ce-i omenesc unde niciundele trăirilor te duce, mai bine-n râul repede de pisc decât băltit în mlaştina de şesuri,

135

în colţul dur sfâşietor de risc nu în cataracta oarbă de înţelesuri, o dată să te simţi scânteie-n fulger, să fecundezi copacu-n rădăcină, să-ţi poţi privi prin cristalin de înger imaginea-ţi întoarsă la retină.

136

PICĂTURI DE ROUĂ

* * *

Să nu striveşti cu talpa strop de rouă, te va înţepa verdele prin vis, şi îţi va răstigni crucea de lună nouă cu un piron de rază ochiul închis.

* * * Lunecoasă buză de pahar ţi-a dat vin sărutului pe sânge, în beţia vrerilor măcar să te întinzi în piele cât ajunge.

137

*

* *

Ce dai prea mult e cum n-ai da vreodată cu palma pustiită şi aridă, când cerul curge, bobul se îneacă în trebuinţa-i vegetală şi lichidă

* * *

Cum stăm aici şi cugetăm lumină, albastru urcă-n pomii dinspre deal, galbenu-n cortul pielii, zi senină, cea roşie, cu sângele-n aval.

138

*

* *

Din părăsirea fără preţ a ginţii ca pasărea din cuibu-i văduvită, păreri de rău răsar sub bolta minţii, amăgitoarea frunză şi cernită.

* * *

Te privesc din verde prin transparenta coajă cu seva la vedere aud cum te-ai albit, cu ochiul greu ca lupa din ou într-o şalază, copac al meu de zare amăgit.

139

CUPRINS

Iceberg 7 Dimineaţă cu vise 8 Arborele genealogic 10 Ad originem mundi 11 Jumătăţi împreună 13 Gânduri pentru Cristina 15 Galopul 25 Turnir 26 Unda 28 Clipa 29 Mieii tineri 30 Doi nepoţi 31 Parcul 33 Aşterne mamei tale zâmbet 34 Să iei aminte 36 Toloaca municipală 38 Cazino 40 Homework 42 Acolo unde se naşte oceanul 43 Albatrosul 44 Nu are marea undă 46 Seminole 47 Everglades 48 Marea 50 Mlaştina 53 Lauderhill 54 Downtown 56 Highway 58

140

Miami beach 60 Lacrima freatică 62 Seaquarium 63 Key West 65 Casa pisicilor 66 Orlando 67 Privesc cum înspumate vin 69 Cutezător ca marea 70 Lumina neagră 71 Castelul de coral 72 Poveste de dragoste 75 La malul mării 78 Hill way 79 Ajunsul-neajunsul 81 Hello Florida 82 Mergi înainte 84 Zi fierbinte 86 A trebuit 87 Cuvântul 88 Acuarela 89 Culoarea 90 O viaţă 91 Somn 92 Ca lungul drum al stâncii 94 Coperta stelei mele 95 Nidare 96 Dervişul 97 Beţie 98 Pământul înclinat 99 Dormiţi domnilor 100

141

Cobor să te caut 102 E vremea 103 Vreme rea 104 Numai cei săraci 105 Nepărăsita mea poezie 106 Deasupra vârstei 108 Mai greu 109 Poruncă 110 Vers alb 111 Adorată 113 Fugă 114 Politică 116 Urs la tomberon 117 Parastas 118 Transformare 119 Dimineaţa în tramvai 120 Dragoste 121 Case de munte 123 Cu grijă doamnă 125 Ţie 127 Cădere de noapte 128 Te văd cum colorezi 130 Nu vindeţi câinii 132 Mai bine 134 Picături de rouă 136