CARTI IN LIMBA ROMANA

„ Dictionar de psihologie” Larousse, Norbert Sillamy, Ed. Univers Enciclopedic , Bucuresti 2000.(p.36).

Definitia atasamentului

Atasamentul, ansamblu de legaturi care s-au stabilit între un nou nascut si mama sa, începand cu senzatiile si perceptiile sugarului vizavi de aceasta si, reciproc, ale mamei fata de copilului ei.

Notiunea de atasament a fost introdusa in psihologie in 1959 de care J. Bowlby (1907-1990), ca urmare a investigatiilor etologistilor. H.F.Harlow prezenta mamelor de maimuta doua mame de substitutie: una confectionata din sarma si prevazuta cu un biberon cu lapte, alta fara biberon, însa acoperita de blana. Maimuticile se aruncau spre aceasta din urma, preferand contactul si caldura blanii animale. Aceasta observatie contrazice teza psihologica potrivit careia legatura cu mama deriva din satisfacerea trebuintei de hrana.

Pentru Bowlby nu incape indoiala ca atasamentul este un proces înnascut ale carui mecanisme- strigate, agatarea, strangerea la piept, suptul- sunt comune copilului si puiului de maimuta. Surasul, specific omului, este unul dintre mecanismele atasamentului care apare foarte de timpuriu la noii-nascuti. Teoria atasamentului s-a imbogatit an de an; actualmente ea depaseste diada mama-copil, ingloband relatiile cu ceilalti membri ai anturajului.

„ Dictionar de psihologie”, Roland Doron/Francoise Parot, Ed.Humanitas , Bucuresti 2006, p.89

Definitia atasamentului

Relatie intre indivizi fondata pe calitati esential apetitive. Aceasta caracteristica regasita, sub denumiri si descrieri diferite, nu numai la primate, ci si la celelalte mamifere, la pasari, la numeroase vertebrate trebuie extinsa la relatiile interspecii si poate fi deplasata asupra obiectelor sau simbolurilor. Aceasta relatie este unul din fundametale legaturilor familiale si sociale . Forta si natura acestei relatii ies la iveala prin pierderea sau destabilizarea ei si prin aparitia unor reactii afective puternice sau violente care dovedesc forta legaturii: anxietate si angoasa , tristete, depresie; reciproc, relatia stabilita este sursa de bucurie, echilibru, adaptare. Etologii, observand pasarile, au descoperit amprente filiale si sexuale intra- sau extraspecifice sau care poarta asupra obiectelor; este vorba de un proces gradual care a servit drept model de invatare si ale carei baze neurobiologice sunt studiate: regiunea hiperstriatrum-ului ventral este critica pentru dezvoltarea si pentru engrama sa, in special la stanga. Amprenta depinde de perioada sensibila precoce: relatia cu un obiect fiind stabilita, urmeaza tendinta de a evita sau a fugi de celelalte obiecte ( dar si de a oferi o baza de securitate pentru explorarile viitoare), iar caracteristicile reprezinta o trebuinta biologica de a recunoaste o ruda apropiata (familie, grup, specie) atat la pui, cat si la adult, ceea ce apara de pericole. Este de remarcat faptul ca, la pasari, acest atasament nu depinde de satisfacerea unei trebuinte primare. Pe aceste baze, observatiile lui H.Harlow asupra maimutei resus si cele ale lui J.Bowlby asupra sugarului au dus la afirmarea faptului ca, la om, atasamentul ar fi forma primara a legaturii sociale, exprimata ca o trebuinta innascuta de a fi aproape de partenerul matern, si oarecum independent de cautarea satisfacerii alimentare. Unii autori au considerat

ca asemanarea dintre atasament si amprenta distruge conceptia freudiana despre mecanismul numit anaclisis si chiar despre cel al dezvoltarii libidinale in general. De fapt, nimic nu impiedica o concepere a atasamentului ca forma particulara a pulsiunilor de autoconservare. Unii autori vorbesc in prezent de o pulsiune de atasament sau de agatare.

E. Jalley si M.Le Moal