carte proie8

Muzeul de Etnografie Reghin – cultură şi tradiţie

Prezentul volum a fost realizat în cadrul Proiectului„MUZEUL DE ETNOGRAFIE REGHIN –

CULTURĂ ŞI TRADIŢIE”

Material gratuit

CUPRINS

Istoric..........................................................................................4Expozitii....................................................................................11

Casa din Hodac.....................................................................12Biserica din Iara....................................................................13Instalaţii populare.................................................................15Expoziţia Permanentă...........................................................19Expozitii temporare...............................................................29

Arta...........................................................................................36Broderii si tesaturi.................................................................36Manuscrise si miniaturi.........................................................42Icoane....................................................................................43Sculptura in lemn..................................................................44

Obiceiuri...................................................................................51Obiceiuri de iarnă..................................................................51Fuga din tău..........................................................................54Udatul nevestelor..................................................................54Ospăţul oilor.........................................................................55Nunta.....................................................................................55Cununa la secerat..................................................................56

Ocupatii....................................................................................57Albinăritul.............................................................................57Pescuitul................................................................................57Agricultura............................................................................58Păstoritul...............................................................................62

2


Istoric

Trecătorule, te opreşte o clipă şi priveşte în jurul tău, căci şi aici este o frântură de cer căzută pe pământ – „muzeul”. Primitor şi darnic în multe feluri, acest reper de spiritualitate românească, muzeul etnografic, este nu numai simbolul şi mărturia veşniciei poporului român pe aceste meleaguri, ci şi poartă larg deschisă spre sufletul unui popor mândru şi demn, drept şi înţelept.

Imagine din secţia în aer liber a muzeului

Organizat din dorința de a conserva și valorifica expozițional monumente de arhitectură, instalații tehnice și obiecte de artă populară, muzeul își are începuturile în anul 1960, avândul ca fondator pe etnograful Anton Badea. Conştient de transformările rapide ce se petreceau în satul românesc a achiziţionat ce era edificator pentru viaţa materială şi spirituală a satului, de la unelte tradiţionale, obiecte de uz casnic, piese de interior, pînă la

monumente de arhitectură populară şi instalaţii ţărăneşti. La început, obiectele de artă populară aduse din sate, au fost strânse şi depozitate într-o sală a Casei de Cultură din Reghin, iar în anul 1962 au fost transferate la sediul muzeului, clădire construită în 1892 şi înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice şi de Arhitectură din România.

Din patrimoniul muzeului, ajuns la 8000 de obiecte, în decursul anilor, au fost selectate, pe baza planurilor tematice, piesele expuse în cele patru expoziții permanente, 250 de expoziții temporare organizate în țară și străinătate, precum și în cele din Secția în aer liber.

România este una dintre cele mai bogate ţări din lume cu o diversitate fantastică de relief şi potenţial economic, turistic, cultural etc.

Renumitul prezicător francez Nostradamus, încă din secolul XV în catrenele sale preciza viitorul strălucit şi bogat al României. Loc unde Papa Ioan Paul al II-lea la prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă în mai 2001 a numit România ,,Grădina Maicii Domnului”.Şi nu este deloc deplasat dacă din statistici aflăm că în România se află o treime din totalul european de potenţial balneoclimateric care îşi permite să lase necaptate peste 6 miliarde de litrii de apă minerală pe zi , iar în ceea ce priveşte sarea aici găsim cantităţi care pot să hrănească populaţia planetei peste 300 de ani. Deosebit este că potenţialul acesta la nivelul României este concentrat în Transilvania pe Valea Gurghiului şi vecinătatea ei sunt printre principalele locaţii. Mergând mai departe în căutările de excelenţă aflăm că nu mai încolo de 58 de km

4


Nord Est de Lăpuşna se află cel mai ozonificat aer din Europa şi al doilea la nivel mondial.

Dacă urci pe Mureș, dinspre câmpie, acolo unde Munții Gurghiului și Călimanilor se profilează la orizont, întâlnești o încrucișare de văi și drumuri care taie Mureșul. Aici, într-o zonă bogată în livezi și vii, întâlnești Ținutul etnografic al Reghinului.

Aşezare din Munţii Călimani

El cuprinde comunitățile de pe Valea Superioară a Mureșului, Valea Luțului și de pe Valea Gurghiului, o zonă ce a oferit oamenilor, din vremuri îndepărtate, posibilități de hrană, de dezvoltare a meșteșugurilor și a unei bogate culturi spirituale.

Zona este un spațiu cu o fizionomie specifică, ce are, ca atribut, complexitatea pe toate planurile: etnic, cultural, religios, politic și social.

Trăiesc aici populații de origini diverse, cu tradiții istorice, cu obiceiuri, moduri de viață diferite și confesiuni la fel de diferite.

Spectacol folkloric

Formaţie de dans german

6


Formative de dans maghiar

Formatiţe de dans tiganesc

Trăind, însă, și muncind laolaltă, întâlnindu-se în târguri, români, maghiari, sași, evrei, țigani, s-au influențat unii pe alții în modul de viață, în elemente de port popular, influențe de mare efect, dar au reușit să-și păstreze fiecare identitatea, întrucât sufletul unui popor se vede în tradițiile sale, în cântecele, jocurile și straiele purtate.

Biserica de lemn « Petru Maior », 1744

8


Biserica evanghelică, secolul al XIV-lea

Astăzi, aceste valori ale trecutului sunt ca niște candele care ne bucură cu sâmburele de lumină ce-l răspândesc.

Castelul Huszar, Apalina, sec. XVIII

Biserica romano-catolică, Apalina, sec. XIII

10


Municipiul Reghin, ridicat pe ruinele unei cetăți dacice de populația săsească colonizată în aceste părți pe la 1228. este un oraș cu potențial economic însemnat, cu o viață culturală densă, cunoscut în țară și străinătate sub numele de „Orașul viorilor” sau „Noua Cremonă”, denumire legată de construcția viorilor.

Monumentul viorilor

Lutierii de aici folosesc lemnul de rezonanță al pădurilor din Călimani și Gurghiu, iar viorile lor răsună pe toate meridianele lumii.

Meşter lutier

Muzeul Etnografic Reghin

12


Expoziţii

Din bogatul patrimoniu al muzeului sunt selectate, pe baza planurilor tematice propuse, obiectele cele mai reprezentative pentru a fi expuse în expoziţia pavilionară de bază , în secţia în aer liber şi în expoziţiile temporare organizate în fiecare an. Acestea oferă posibilitatea valorificării expoziţionale a patrimoniului aflat în depozite şi comunicarea susţinută şi permanentă cu publicul vizitator.

Expoziţii în aer liber

Construcţiile şi instalaţiile amplasate în aer liber, în ambientul atât de potrivit al frumoasei grădini a muzeului, vin să întregească expoziţia pavilionară. Acestea reprezintă adevarate monumente de tehnică şi artă, prin masivitate, prin perfecţiunea execuţiei şi chiar prin realizarea lor artistică.

Casa din Călimănel

Dateaza din sec.XIX şi a fost transferata în secţia in aer liber a muzeului în anul 1993. Este o casă cu două încăperi “camera de mândrit” şi bucataria, cu tarnaţ infundat, construita pe temelie de piatra de rau, cu peretii din barne de lemn de brad încheiate in cheutori si lipiti in interior si exterior cu lut.

http://new.arbocontext.ro/core/ad_transaction?bdid=c30ba10aa6b5a4596ac138c81a847eec09e2e9b6&att=4&atd=6;563965436200428351;1503510044;719;32679;44509;1179;8553060073410699688;5;4;6;2667797945&curl=http%3A%2F%2Fro.search.etargetnet.com%2Fgeneric%2Fbublina.go.php%3Fkwl%3DCASA%26bdid%3Dc30ba10aa6b5a4596ac138c81a847eec09e2e9b6%26ref%3D14676

http://muzeureghin.xhost.ro/expo.html

http://muzeureghin.xhost.ro/expotemp.html

http://muzeureghin.xhost.ro/expoaerlib.html

http://muzeureghin.xhost.ro/expoperm.html

http://muzeureghin.xhost.ro/expoperm.html

Acoperisul este în doua ape, din dranita. Deasupra tarnaţului sunt plasate "florile"- elemente ornamentale executate de catre proprietar.

Imagini din aer liber

\

Interior casa Hodac

Casa din Hodac

Casa din Hodac, este prima constructie transferata in sectia in aer liber a muzeului in anul 1966 si Sura din Hodac adusa in muzeu in anul 1993.

14


Casa din Hodac Şura din Hodac

Casa din Hodac datează din sec.XVIII. Casa este construită din lemn de stejar, bârnele sunt încheiate în cheutori; iar pereţii lipiti în interior şi exterior cu lut apoi văruiţi; acoperişul este în patru ape, din draniţă.

Casa are trei încăperi: tinda, camera dinainte, camera dinapoi. Arhitectura interiorului este adaptată nevoilor casnice, funcţionale şi estetice. În organizarea interiorului, "pe colţuri" atrage atenţia colţul cu pat, cu perne mari, cu căpătâie invarstate în roşu şi negru. Colţul cu masa era frumos amenajat, deoarece spre el îşi îndreptau privirea în primul rând toţi cei ce intrau în casă, şi tot aici erau poftiţi să stea. La grindă se află canceele ce înviorează în mod plăcut interiorul şi busuiocul aducător de noroc.

Dintre piesele de mobilier se impun - prin execuţia artistică- lada de zestre, scaunele şi blidarul.

Pe perete este prinsă culmea - pe care se depozitează covoare, ştergare, feţe de masă, piese de îmbrăcăminte etc., îndeplinind atât funcţia estetică de înfrumuseţare a interiorului, cât şi pe aceea de depozitare, de etalare a zestrei. Şura din Hodac datează de la sfarsitul secolului XIX - începutul secolului XX. Este construită din bârne de stejar cioplite şi încheiate la capete în cheutori. Pereţii sunt lipiţi cu lut pe ambele feţe şi văruiţi. Acoperişul în două ape, cu învelitoare din dranită. Construcţia adăposteşte două grajduri pentru animale dispuse de o parte şi de alta a spaţiului liber destinat adăpostirii caruţelor şi diferitelor unelte agricole.

Biserica din Iara

Biserica de lemn din Iara de Mureş, sec. al XVIII-lea

16


Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul este originară din Iara de Mureş. Şematismul greco-catolic, Blaj, 1900, aminteşte la anul 1790 despre biserica de lemn din Iara de Mureş, cu 50 de familii româneşti. Vândută la Isla, pentru a se construi din materialul ei o anexă gospodărească (grajd), biserica a fost răscumpărată de Boţog Iosif, adusă şi amplasată în livada grădinii sale din Mura Mare în anul 1958.

Pereţii bisericii erau din bârne de stejar, ce înscriu un plan dreptunghiular cu absida decroşată poligonală cu 4 laturi. La întâlnirea laturilor, capetele tuturor bârnelor se prelungesc în exterior, amintind tehnica de la exemplarele străvechi de case din M-ţii Apuseni. Această tehnică de construcţie şi dimensiunile pereţilor navei, de 5 m x 3,3 m, ai absidei de 1,80 m x 2 m, ne determină să afirmăm că ne aflăm în faţa unui monument din secolul al XVII-lea.

Piatra de temelie a fost pusă la 29.08.1996 iar construcţia bisericii s-a realizat în cursul anului 1997 de o echipă de meşteri din Bârsana, Maramureş, condusă de Vlasin Ioan.

Iconostasul s-a realizat integral din lemn de paltin, sculptor fiind Moldovan Ioan din Idicel Pădure, iar icoanele de prăznicar, în număr de 9, sunt icoane vechi din prima jumătate a secolului al XIX-lea, la fel şi icoanele împărăteşti, Maica Domnului cu Pruncul şi Mântuitorul Isus.

Uşile diaconeşti, Răstignirea şi Moleniile au fost pictate de Gabor Constantin din Lunca Bradului.

Imagini din interiorul Bisericii de lemn din Iara de Mureş,

Instalaţii populare

Pe apa Mureşului superior şi pe văile afluenţilor mai importante au existat multe complexe industriale care includeau, de obicei, numeroase instalaţii: moara cu roată de apă, piua pentru bătutul pănurii, uleiniţa, vâltorile pentru ţoale, joagărele pentru tăiatul grinzilor şi al scândurilor.

Moara din Vatava, jud.Mures

Datează de la începutul sec. XIX. Construcţia este aşezată pe o fundaţie de piatră, are pereţii din bârne de stejar şi acoperişul în patru ape, învelit în dranită. Instalaţia de măcinat este formată dintr-o pereche de pietre puse în mişcare de o roată hidraulică cu cupe, cu admisie inferioară. Mişcarea se transmite prin intermediul unui sistem de două roţi care transformă rotirea fusului orizontal în mişcarea verticală a fusului pietrelor.

18


Mecanismul de funcţionare al morii

Imagini Moara din Vătava

Una din însemnatele colecţii ale muzeului este şi aceea a instalaţiilor de oloit. Ea este formată din toată gama uneltelor existente în aria de cercetare a muzeului, acestea fiind prezentate atât în expoziţia permanentă cât şi în secţia în aer liber.

Zdrobitoarele cu ciocane acţionate cu picioarele

Zdrobitoarele cu ciocane

Fiecare zdrobitor fiind acţionat de un om- au fost răspândite într-o seamă de localităţi de pe Mureşul superior, satele de sub Munţii Călimani şi în Câmpia Transilvaniei. În colecţia muzeului există două astfel de piese achiziţionate din Ruştior, jud. Bistriţa-Năsăud.

Zdrobitoarele de samburi cu săgeţi acţionate cu roţi de mână Reprezintă în continuare un tip mai evoluat de zdrobitoare. De la ciocanele acţionate cu picioarele, la ceea ce făcea omul din puterea braţelor, cu « pc'ilugul d'e mână” s-a produs o uşurare simţitoare a muncii, săgeţile mişcate cu roţi de mână aveau să aibă mai multe avantaje: grăbeau baterea scurtând timpul de producere a uleiului, cereau mai puţine eforturi umane. Acest tip de instalaţie dispune de un sistem de pene montate pe un grindei, ridicând într-o anumită ordine săgeţile.

Piva cu sageti din Sebis, jud.Bistriţa-Năsăud pentru decorticarea si zdrobirea semintelor datează de la începutul sec.XX., este

Piva din Ciobotani, jud.Harghita dateaza din sec.XIX, este facută din lemn de stejar şi are oala de tescuire scobită într-un butuc

20


actionata manual prin intermediul a doua roti si al axului cu pene. Piva consta dinr-un butuc cu cavitati (oale) in care "bat" succesiv sagetile.

masiv de lemn care formeaza baza instalatiei.

Piua cu săgeţi, acţionată cu roată de apă

Marchază un progres tehnic faţă de celelelte instalaţii de zdrobit seminţe oleaginoase, asigurând randament mărit. Pe afluenţii Mureşului (Pietrişul, Sebişul, Râpa, Gurghiul cu Orşova) au existat în funcţie o mulţime de astfel de instalaţii de dimensiuni diferite; cele mai mici, protejate de acoperişuri simple de draniţă pe patru stâlpi, sau de adevărate construcţii cu pereţi din bârne sau scânduri.

Piva de ulei din Hodac, jud.Mures datează de la sf.secXIX-incep.sec.XX. Este o piva cu sageti actionata cu roata de apa. Constructia este asezata pe o fundatie de piatra, are peretii din cherestea de brad si acoperisul in patru ape, invelit in dranita. Piva este actionata de un fus cu pene de ridicare a sagetilor, actionat de o roata hidraulica cu palete, cu admisie inferioara; piva consta

dintr-un butuc cu sapte cavitati (oale) in care bat cele sapte perechi de sageti.

Piva de ulei din Hodac

Uleiul era apoi stors în instalaţii din lemn, teascuri, de construcţii diferite. Cele mai simple teascuri de ulei din colecţie sunt cele cu “zăvoare” (pene) verticale sau cu pene orizontale. Teascurile cu pene verticale au fost răspândite pe Valea Gurghiului, o parte a văii Mureşului şi satele de sub munţii Călimani. În susul topliţei au existat teascurile cu pene orizontale.

Un alt tip de teasc a fost cel cu şurub de lemn, de Mari dimensiuni şi cu “grapă”, sau de dimensiuni mijlocii cu “broască », aşa cum e cel achiziţionat din Orşova, jud. Mureş.

Teascurile cu şurub de fier au apărut în susul Topliţei, după primul război mondial. Exemplarul din colecţie provine din Ciobotani, jud. Mureş, de

22


dimensiuni mici se folosea la stoarcerea uleiului din seminţe de in.

Teascuri pentru struguri

Teascul pentru struguri din Teaca,

jud.Bistrita-Nasaud Construit la inceputul sec.XX din lemn de stejar face parte din categoria teascurilor cu 2 suruburi mobile ce actioneaza direct ca element de transmitere a presiunii asupra strugurilor.

Teascul pentru struguri din Hodosa, jud.Mures Dateaza de la inceputul secolului XX. este construit din lemn de stejar. Instalatia face parte din categoria teascurilor cu surub mobil dispus central si actionat direct ca element de transmitere a presiunii asupra strugurilor.

Expoziţii permanente

Reorganizată în 1991, expoziţia "Uneltele şi tehnici populare de pe valea Muresului superior şi din Câmpia Transilvaniei", etalează în opt săli, într-un circuit logic evolutiv, cele mai reprezentative obiecte din inventarul muzeului: ocupaţii secundare şi de bază, meştesuguri, instalaţii tehnice ţarăneşti şi obiecte aparţinând artei populare, ceramică, mobilier, port popular şi textile de interior.

Prin obiectele expuse ne propunem să ilustrăm ideea de continuitate a poporului roman pe aceste meleaguri, din timpurile cele mai îndepartate pâna în zilele noastre, unitatea culturii populare din această arie geografică, creaţia artistică originală şi performanţa creatorilor populari în arta îmbinării utilului cu frumosul.

În organizarea actualei forme de prezentare a exponatelor s-a urmărit nu numai latura expoziţională, ci şi cea intuitivă, pentru ca vizitatorii să poată înţelege modul în care trec acestea, de la materia primă pâna la produsul finit. Ea scoate în evidenţă şi legăturile permanente existente între locuitorii de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor Orientali, cât şi cu celelalte zone învecinate.

Alături de români, populaţia germană şi maghiară sunt reprezentate în expoziie proporţional, cu elementele cele mai caracteristice din cultura lor materială şi spirituală.

Pentru ilustrarea temelor s-au folosit, alături de un bogat material intuitiv, fotografii, hărţi şi grafica

24



adecvată, iar în sala de proiecţie se pot prezenta vizitatorilor filme legate de tematica expoziţiei.

Sala 1 - Ocupaţii secundare

Culesul din natură – vegetal, mineral şi animal – a fost şi în zonă o sursă de întregire a hranei. Dintre obiectele folosite la culesul din natură sunt prezentate în expoziţie: piepteni pentru culesul afinelor, coşuleţe din scoarţă de brad şi tei, coşuleţe împletite din nuiele despicate, pentru fructe şi vase de lemn pentru transportul murătoarei (apă sărată de la fântâni).

Vânătoarea. Fauna munţilor Gurghiului şi Călimani este una dintre cele mai bogate din ţarî, la adîpostul lor vieţuind urşi, mistreţi, cerbi, ţapi, căprioare, jderi, iar în ţinuturile de deal şi de câmpie găsim lupi, vulpi, iepuri, raţe sălbatice. Dezvoltata dintr-o triplă necesitate: apărarea culturilor, completarea surselor de hrană şi valorificarea blănurilor, vânatoarea este atestat din perioada neolitică, prin prezenta resturilor de schelete de animale din săpăturile arheologice, descoperite la Zau de Campie.

Pescuitul – Principala sursă de peste o oferă în zonă apa Mureşului cu afluenţii săi de munte (pârâiele: Topliţa, Călimani, Ilva Mare, Sălard, Iod, Bistrţa, Gurghiu), precum şi lacuri din Câmpie (Fărăgău, Zau de Câmpie, Catina)

Uneltele şi metodele de pescuit din această zonă sunt impuse de anotimp, de lăţimea, adâncimea şi debitul râurilor şi al pârâielor. Prezentarea uneltelor se face în funcşie de materialul din care sunt confecţionate: din nuiele- varsa, coşul, leasa; din plase textile: sacul cu rudă sacutul, mreaja, prostovolul; din metal: ostia

Albinaritul - Oamenii locului au folosit la început mierea culeasă din stupii sălbatici adăpostiţi mai ales în scorburi de copac. Aceasta vânatoare de albine se

numesşe în zonă "barcuit". De la vânarea

stupilor ţn pîduri s-a trecut ulterior la creşterea albinelor pe lânga casă, folosind ştiubeie din trunchiuri de copac sau cosnite impletite din nuiele. Mierea era folosita ca hrana, la prepararea miedului, iar ceara se folosea la confecţionarea lumânărilor,

Unelte pentru albinarit

26


ca substanţă plăcut mirositoare în casa şi medicina populară. Sunt expuşi stupi primitivi din trunchiuri de copac, unelte folosite în vânătoarea de albine, produse din ceară- lumânări, confecţionate casnic sub formă de suluri strânse cu degetul din loc în loc, şi forme turmate în blide.

Sala 2 - Agricultura Marturiile arheologice dovedesc ca pe cursul superior al Muresului si in Campia Transilvaniei agricultura era o indeletnicire importanta inca de pe vremea daco-romanilor (amestecul de lut cu pleava si paie la confectionarea vaselor lucrate la roata, seminte carbonizate datand din mileniul II i.e.n., descoperite la Zau de Campie si la Dedrad). Uneltele agricole din expozitia reghineana sunt cele utilizate de veacuri pentru cultivarea pamantului: plugul de deal cu corman schimbator, plugul de ses cu corman fix, grapa de spini, grapa cu colti de lemn; pentru intretinerea culturilor: sape, harlete, plivitori; pentru recoltarea si selectionarea produselor: seceri coase furci, greble, maturi de arie, vanturatori.

Plugul de deal Grapa de spini

Morisca manuala Unelte agricole

In credinte si obiceiuri, poporul roman a pastrat datini legate de viata si munca campului- devenite adevarate sarbatori populare- inregistrate de specialistii Muzeului Etnografic din Reghin, in decursul anilor, in filme documentare "Plugarul", "Fuga din tau", "Fugarul", "Alegerea de crai", "Cununa la secerat", "Papalugara", "Boul instrutat".

Sala 3 - Păstoritul

28

http://muzeureghin.xhost.ro/ob_boul.html

http://muzeureghin.xhost.ro/ob_cununa.html

http://muzeureghin.xhost.ro/ob_fuga.html


In functie de nevoile economice si de unele traditii pastoritul s-a dezvoltat in forme proprii: in partile centrale ale Campiei Transilvaniei un pastorit agricol local cu stane portative, iar in tinutul colinelor si in satele din jurul Muntilor Calimani pastoritul agricol cu stana la munte.

Se prezinta tipul vechi de stana din Calimani, recipiente legate de prepararea diferitelor produse lactate si piese de la vatra pastoreasca: vasele din doage de lemn- galeti pentru apa, galeti pentru muls, ciubarul sau budaca in care se incheaga laptele, putineiul pentru batut untul, putini pentru branza; vase scobite in lemn- caucuri, cupatui, linguri de baciuit, crinte pentru cas etc.

Unelte ale pastorilor

Remarcabile sunt batele ciobanesti, ornamentate cu crestaturi cu motive de straveche sorginte: dintele de lup, valul, zig-zagul, crenguta de brad. Prin realizarea lor artistica, unele din aceste exponate sunt adevarate capodopere ale artei decorative taranesti.

Sala 4 - Industria casnică alimentară

In expozitia noastra, sectorul industriei casnice alimentare, cat si cel textil sunt prezentate impreuna, cu piese ce apartin industriei propriu-zise, care se leaga unele de altele atat din punct de vedere evolutiv cat si tipologic.

Prezentarea se face evolutiv, de la pivele din lemn pentru seminte, cu batator – pilug – de mana, la instalatiile pentru zdrobirea semintelor – compuse din doua mecanisme din lemn – unul pentru zdrobirea semintelor – piva propriu-zisa (fie actionata cu roti de mana, fie cu calcatoare de picior), si altul pentru extragerea uleiului – storcatoarea sau teascul. Alaturi de acestea se cladea un mic cuptor pentru prajitul fainei din seminte oleaginoase – julfa, intrebuintata la pregatirea mancarurilor de post si la obtinerea uleiului. Mecanismul de actionare a instalatiei de presare – teascul – s-a perfectionat si s-a diferentiat in timp, ajungandu-se la teascul cu pene verticale sau orizontale si teascul cu surub si grinda, instalatii prezente in expozitie.

Sala 5 Industria casnica textila

Industria casnica textila evidenteaza tehnologia de prelucrare si produsele finite, unitatea, continuitatea si valoarea artistica a acestora pe intreg teritoriul ramanesc.

Prezentarea expozitionala urmareste sa evidentieze si evolutia ornamenticii, de decorul simplu al campurilor invarstate, la compozitiile ornamentale

30


de o mare complexitate. Dintre motivele ornamentale predominante amintim: motivele geometrice (varga, zimtii, coarnele berbecului) si motive cosmice: roata (intoarsa, jumatate de roata), steaua. In paralel cu expunerea pieselor ce ilustreaza ornamentica, se evidentiaza si cromatica- predominand armoniile simple, bazate pe culorile naturale ale materialului (alb, negru, gri, brun). Ulterior paleta de culori se largeste prin introducerea unor nuante cromatice: brun-roscat, ocru, albastru-verzui.

Fus si roata de tors Razboi de tesut

Sala 6 , 7 - Meşteşugurile

Tehnica prelucrarii lemnului a fost favorizata in zona de existenta unor intinse paduri, cu o mare varietate de specii lemnoase ce au servit in decursul timpului la confectionarea celor mai diverse obiecte si unelte.

Lemnul, mestesug si arta, prelucrat in satele Muresului superior, ale Vaii Gurghiului, la poalele

Calimanilor, este prezent in expozitia reghineana printr-o diversitate de modelari, de solutii tehnice si cu admirabile atribute artistice.

Din domeniul arhitecturii populare prezentam o suita de stalpi de prispa, o poarta, un monument fruntar de moara, piese prin care se ilustreaza si o caracteristica a artei populare romanesti – imbinarea utilului cu frumosul. Gama motivelor decorative este foarte intinsa, inscriindu-se in ornamentica stilizata si geometrica a artei populare. Motivele mitice – al rozetei solare, al pomului vietii, al sarpelui – se ingemaneaza cu micile dreptunghiuri, triunghiuri, romburi ale crestaturilor in lemn taranesti.

Stalpii de prispa – adevarate coloane ale cerului prin succesiunea lor de romboedre, au premers parca seva creatiei brancusiene. Impartiti in doua sau trei registre, au partea de sus fie de forma simpla a unui fus, fie in succesiune de volume reliefate de obicei pe trei laturi, iar jos sunt fixati in talpi rezistente.

In expozitie, capodopera artei taranesti a lemnului este fruntarul de moara adus de la Orsova, avand ca elemente decorative rozetele solare, torsada si sarpele casei, cel purtator de intelepciune si de noroc.

Retin atentia lazile de zestre, blidarul si cuierele lucrate de mesterii ladari din Idicel. Elementele decorative bogate in linii, roate, cruci, planta bradului, rozeta inscrisa in cerc, “horjite” si “canite” – impodobeau indeosebi lada de zestre, care se bucura de o consideratie aparte, intrucat raspundea

32


unei nevoi de organizare a interiorului taranesc, dar era prezenta si la nunta, in zestrea miresei.

Nu raman neobservate fusele si lingurile de lemn lucrate de mesterii din Casva.

Poarta Salpi de prispa Lazi de zestre

Fruntar de moara

Carutaria si rotaria. Carul si caruta au fost, secole in sir, principalele mijloace de transport pe uscat. In fiecare sat se gasea cel putin un rotar pentru satisfacerea cerintelor locale.

Mestesugul necesita, pe langa uneltele obisnuite, o serie de unelte speciale, intre care strungul, diferite scaune de cioplit, scule pentru incheiatul rotilor, sfredelul mare pentru butuci.

Exponate din productia dogarilor

34


Fluieraritul. Variate ca marime (mici, mijlocii si mari) si forma (cu gura transversala sau laterala, cu dop sau fara dop, simple sau duble) fluierele sunt confectionate din lemn de frasin, prun, alun, corn, soc, cires si, cel mai frecvent, din lemn de loza, rachita de munte.Cojocaritul . Cojocaritul a fost cel mai important si raspandit mestesug specializat in prelucrarea pieilor de ovine si confectionarea diferitelor piese de imbracaminte. Procedeele erau simple, traditionale, dar ele constituiau de regula, secrete ale cojocarilor. In zona, cojocaritul s-a dezvoltat continuu, din nevoi locale, insa in evolutia sa istorica a suferit necontenit influente datorate migrarilor in zona sau schimburilor economice si relatiilor culturale reciproce dintre regiuni vecine sau apropiate, cedand uneori inovatiei infloriturilor sasesti si maghiare. In expunere se urmareste tehnica asamblarii partilor componente ale unui pieptar si tehnica de ornamentare: prin broderii de mana, cu masina si prin aplicatura. Motivele ce alcatuiesc compozitia ornamentala sunt fitomorfe, zoomorfe si geometrice.Olaritul. Ca multe alte rosturi transmise romanilor de la geto-daci, olarii din Deda au preluat si pastrat, prin traditie, tehnica confectionarii cu mana a vaselor din suluri de lut, producand mai multe forme si marimi de oale, lespezi, pentru placinte, vase cu picioare.

La aceste produse, cunoscute sub numele de “vase de Deda”, este surprinzatoare identitatea de forme cu cele ramase din epoca preistorica si dacica, acestea fiind o dovada a unei continuitati culturale multimilenare. Varietatea mare de produse – cancee, blide, cahle, cani, ulcioare, lucrate de olarii din Gurghiu la roata, raspundea nevoilor si gusturilor populatiei satelor din imprejurimi si din diverse targuri.

Din tipologia generala prezentam: vase nesmaltuite, recipiente din gospodaria taraneasca si ceramica decorativa smaltuita din centre transilvane, ceramica cu un rol deosebit in impodobirea interiorului traditional. Sugeram, in etalare, modul de expunere din interiorul taranesc.

Vase ceramice de la Deda

36


Motivele decorative sunt cele caracteristice arte transilvane.

Sala 8 - Portul Popular

Costumul popular constituie unul dintre elementele de baza ale culturii materiale a unui popor. El reflecta atat preocuparea taranului de a-si satisface necesitatile materiale, cat si preocuparile de natura spirituala. Varietatea mare a costumului se inscrie intr-un stil unitar, exprimat in simplitatea croiului, dispunerea ariilor ornamentale, echilibrul si raportul cromatic. Fondul stravechi s-a pastrat pana in zilele noastre.

In zonele cuprinse in aria de cercetare a Muzeului Etnografic din Reghin se intalnesc doua tipuri distincte de port popular romanesc: costumul din zona Reghin-Deda – care se incadreaza in tipologia costumului cu camasa cu ciupag si zadie vanata. Se poarta in Hodac, Ibanesti, Solovastru, Deleni, Alunis, Dumbrava, Deda si alte localitati si costumul de tip moldovenesc, cu fota si camasa cu altita, care este identic cu costumul de pe Valea Bistritei. Se poarta in Toplita, Bilbor, Corbu, Tulghes, cu influente si in aval de Toplita, pana la Lunca Bradului.

In expozitie mai sunt prezentate costumul maghiar din Alunis, jud. Mures si costumul sasesc din Dedrad, com.Batos, jud. Mures.

Expozitii temporare

Pomul vieţii în credinţe, obiceiuri şi artă populară

Expoziţia a urmărit permanenţa şi continuitatea motivului cunoscut sub numele de „pomul vieţii” în toate obiceiurile legate de ciclul vieţii (naştere, nuntă, înmormîntare), în obiceiurile calendaristice şi în viaţa de zi cu zi a românilor, dar şi a etniilor conlocuitoare: saşi, maghiari, din zona de cercetare a Muzeului Etnografic Reghin. Au fost expuse fotografii, texte explicative şi 71 obiecte de artă populară pe care este figurat pomul vieţii – pictat, brodat, ţesut, încrustat, pirogravat.

Elemente de cultură populară săsească din zona Reghinului

Expoziţia valorifică obiecte din patrimoniul MER şi diapozitive din arhivă, care ilustrează o bogată tradiţie materială şi spirituală a saşilor din zona Reghinului, punînd în evidenţă specificul etnic, prin costume populare săseşti, broderii pe textile de interior, ceramică, din satele Batoş, Uila, Dedrad, Ideciu de Sus, Logig. Pe lîngă obiecte, expoziţia a fost completată cu imagini foto înfăţişînd case, aşezări, interior de locuinţă, port popular şi obiceiuri din localităţile menţionate.

38



Aspecte din istoria comunitatilor sasesti din zona Reghinului

Anul 2008 a fost declarat, de către Parlamentul European, Anul dialogului intercultural. Înscriindu-se pe linia propusă de acest proiect cu privire la dialogul intercultural, Muzeul Etnografic Reghin a organizat expoziţia temporară „Aspecte din istoria comunităţilor săseşti din zona Reghinului”.

Motivaţia alegerii acestei tematici pentru o expoziţie constă în importanţa acestor comunităţi, a căror existenţă este atestată documentar încă din secolul al XIII-lea. Numărul mare al comunităţilor (Reghin, Uila, Batoş, Dedrad, Logig, Ideciu de Sus, Ideciu de Jos şi Petelea) şi importanţa acestora a dus la împământenirea terminologiei de Reener Landchen, adică Ţărişoara Reghinului (panourile cu fotografii şi cronicile localităţilor).

Expoziţia şi-a propus să readucă în prim-plan mai multe aspecte ale istorie şi vieţii cotidiene ale acestor comunităţi. Portul popular săsesc şi broderiile de interior ocupă un loc aparte, sugerând parte a unicităţii caracteristicilor saşilor.

Viaţa culturală este redată prin reprezentarea şcolii, ghiozdanul de lemn alături de tabla de scris, înlocuită mai târziu cu manualul şi caietul, dar şi cartea de cântece bisericeşti care servea, în vremurile mai îndepărtare şi ca manual de învăţat.

Un rol important în istoria acestor comunităţi l-au avut breslele. Acest tip de asociere meşteşugărească caracterizează întreaga Transilvanie după momentul

colonizărilor săseşti. Implicarea breslelor în viaţa comunităţii nu se făcea doar din punct de vedere economic, ci şi cultural. În Reghin este atestată existenţa breslei tăbăcarilor, a cizmarilor, pălărierilor, olarilor sau a dogarilor, reprezentate în expoziţie prin piese precum lăzile de breaslă (în ele se ţineau documentele importante sau banii de care dispunea breasla la un moment dat), tablele de strigare (purtate prin oraş într-o adevărată procesiune ce anunţa adunarea membrilor breslei) sau prin statutele de breaslă (cod de conduită) păstrate în puţine exemplare, mai ales în marile biblioteci de peste hotare (Országos Széchényi Könyvtár – Biblioteca Naţională a Ungariei sau la Muzeul Saşilor Transilvăneni de la Gundelsheim).

Saşii au rămas în cultura transilvăneană şi prin frumuseţea pieselor de mobilier frumos pictate în centre specializate, unul din aceste centre fiind şi Reghinul (lada de zestre pictată).

Prezenţa acestor comunităţi în arealul transilvănean este dovedită prin numeroase mărturii documentare. Pe lângă documentele ce privesc prima atestare documentară a localităţilor săseşti din zona Reghinului, descoperirile mai recente, de natură cartografică vin să întărească importanţa acestora (Harta lui Lazarus, 1528 de la Országos Széchényi Könyvtár – Biblioteca Naţională a Ungariei ne oferă prima reprezentare cartografică a Reghinului şi a zonei înconjurătoare).

Importanţa comunităţilor săseşti din Transilvania şi a istoriei acestora este deosebit de importantă. În cele opt secole de convieţuire alături de maghiari şi români,

40


saşii s-au impus în mod determinat în istoria Transilvaniei ca un real catalizator pentru viaţa culturală şi nu numai, fiind consideraţi ca un factor ce a influenţat în mod decisiv civilizaţia transilvăneană.

Din zestrea străbunilor – un trecut pentru viitorul nostru

A fost organizata din dorinta de a valorifica expozitional diferite obiecte achizitionate in ultimii ani de muzeul nostru. Obiectele expuse fac parte din principalele colectii de port popular, tesaturi de interior, cusaturi si broderii, pictura pe lemn si sticla sau metaloplastice (respectiv icoane), dar si creatie artistica contemporana ce tine de anumite mestesuguri: instrumente muzicale populare (fluiere, naiuri etc.), impletituri din papura, linguri, fuse si alte obiecte din lemn pentru uz casnic, broderii, obiecte din iasca si ceramica. Intr-o galerie de icoane, adevarate “ferestre deschise intre pamant si cer”, admiram creativitatea autorilor, dar ne aducem aminte ca suntem intr-o zi de Pasti, iar icoanele ne indeamna la rugaciune si smerenie. Ouale de Pasti incondeiate cu truda si migala completeaza atmosfera acestei sarbatori.

Patrundem apoi intr-o casa de gospodari unde s-au adunat la sezatoare femei, fete, feciori,

Exponate de arta populara si artizanat

copii, imbracati in costume populare. Hora satului – constituita dintr-o suita de manechine – este un prilej de a etala frumoase si autentice costume populare de fete, feciori, femei, barbati.

Momentul de nunta ales – ducerea carului cu zestrea miresei la casa mirelui – infatiseaza alaiul de nunta cu mire, mireasa, nasi, stegar, staroste, chematoare, urmati de carul incarcat cu canapei, lada de zestre si numeroase obiecte constituind zestrea miresei.

In ultimul rând, am expus obiecte de arta populara contemporana si artizanat, ca intr-o zi de târg.

42


Exponate de arta populara si artizanat

Obiceiuri de iarna

Fotografiile expuse pe panouri infatiseaza aspecte din obiceiul colindatului cu turca la Idicel-Sat, Idicel-Padure, Dumbrava, Vatava, Petris, Jabenita, Sacalul de Padure. Pe un modul am expus: plugusorul, buhaiul, biciul, clopot, clopotei, sorcova, iar alaturi, turca din Dumbrava si steaua. Pe o masa alaturata – traista si semintele de grau si ovaz, folosite in obiceiul Semanatului. Alaturi, colacei, pupeze, pasaroi – daruri pentru copiii colindatori.

In sala alaturata, amenajata cu interior traditional, pe masa se afla colacul mare pentru colindatori, mere, nuci, iar langa masa – turca din Jabenita. Intr-un colt al camerei se afla bradul de Craciun, frumos impodobit, iar pe o masuta,

calendarele populare, calendarele populare din foi de ceapa si coji de nuca.

Expozitia este completata cu texte explicative privind obiceiurile de iarna: Sarbatoarea Nasterii Domnului, Craciunul, Colindatul cu turca, Datini si credinte de Craciun, Colindatul cu sorcova, Plugusorul, Steaua, Revelionul, Boboteaza.

Imagini cu evenimente organizate la muzeu – colidat cu turca , plugusorul, sorcova

Portul popular săsesc

În casa din Călimănel – Topliţa din secţia în aer liber a muzeului, amenajată cu interior tradiţional săsesc, am expus cele mai reprezentative piese din colecţia de port popular săsesc. Etalarea pieselor,

44


constituind costume complete sau parţiale – femeieşti şi bărbăteşti, subliniază frumuseţea şi varietatea costumului săsesc din zona Reghinului, localităţile Ideciu de Sus, Batoş, Dedrad, Uila.

Elemente de port popular sasesc

Colectii

Prin campanii de cercetare şi achizitii în judetele Mures, Harghita si Bistrita-Năsăud, patrimoniul muzeului s-a îmbogatit permanent, acoperind tematica colecţiilor grupate astfel: Colectia de etnografie:

- asezari, gospodarii, locuinte - ocupatii Colectia de arta populara:

- arta lemnului - ceramica, port popular - textile de interior - arhitectura

Colectia de arta populara contemporana:

- arta populara si artizanat Colectia de arhivă etnografică - diapozitive - filme etnografice - benzi magnetice - clisee

- schite, relevee, desene, planuri.

Arta

Broderii si tesaturi

Obiectele textile de interior romanesti se disting prin bogatia de culori, intre care predomina rosul, pe fond alb, realizate in tesatura cu alesaturi in motive traditionale: rauri, zalute, ochisori, stelute, roate, romburi, coarnele berbecului, furca, dintisori, fluturi, cruci etc., dispuse in benzi de diferite latimi, alternand cu vraste simple sau tricolore.

46

http://muzeureghin.xhost.ro/artapop.html


Textile Maghiare

Colecţia de textile de interior maghiare brodate este alcătuită din obiecte grupate pe tipuri funcţionale (ştergare, feţe de masă, peretare, faţă de vitrină, perne şi capete de perne, saltele şi capete de saltele). Majoritatea pieselor au fost achiziţionate, în mod sistematic, în perioada anilor 1964, cea mai mare parte a lor provenind din localitatea Văleni, comuna Brâncoveneşti, celelalte fiind achiziţionate din satele Văii Mureşului Superior : Lunca Mureşului, Fiţcău, Aluniş. Textilele de interior din această colecţie sunt realizate la sf. sec. XIX – încep sec. XX, iar tehnica

cea mai des folosită la brodarea motivelor ornamentale este cusătura cu cruciuliţe împletite. Culorile predominante ale cusăturilor sunt : roşu şi albastru.

48


Textile sasesti

Textilele de interior sasesti se remarca prin broderii in punct de cruciulita impletita, intr-o singura culoare, cu rosu pe fond alb, cu bogate ornamente in motive geometrice – stele - , florale, in stilul Renasterii, sau zoomorfe.

Lepedeele, fetele de masa, paretarele, au campuri ornamentale organizate pe toata suprafata obiectului, in registre, benzi si dreptunghiuri simetrice, precum si inscriptii in dialect sasesc, cu anul, numele creatoarei, al fetei sau femeii care a brodat piesa sau pentru zestrea careia s-a pregatit si anul.

Costumul popular constituie unul dintre elementele de baza ale culturii materiale a unui popor. El reflecta atat preocuparea taranului de a-si satisface necesitatile materiale,

cat si preocuparile de natura spirituala. Varietatea mare a costumului se inscrie intr-un stil unitar, exprimat in simplitatea croiului, dispunerea ariilor ornamentale, echilibrul si raportul cromatic. Fondul stravechi s-a pastrat pana in zilele noastre.

Obiectele de port popular grupate in colectii de catrinte, camasi femeiesti si barbatesti, pieptare, cojoace, sumane, glugi, tindeie de imbrobodit, surturi, naframi, serpare, podoabe constituie totodata si parti componente ale unor costume populare specifice zonei de cercetare a muzeului.

Port popular romanesc

Costumul romanesc se inscrie in doua tipuri distincte:

a) costum cu camasa cu ciupag si zadie vanata raspandit in nordul Campiei Transilvaniei, in zonele si subzonele deluroase si muntoase care o inconjoara – Valea Gurghiului, Valea Beicii, zona Reghin – Deda. Se poarta in Hodac, Ibanesti, Solovastru, Deleni,

50


Alunis, Dumbrava, Deda si alte localitati. Este costumul cel mai bogat in elemente de veche traditie autohtona.

b) costum de tip moldovenesc cu fota si camasa cu altita , care este identic cu costumul de pe Valea Bistritei, – purtat pe Valea Muresului Superior – Toplita, Bilbor, Corbu, Tulghes etc. cu influente si in aval de Toplita, pana la Lunca Bradului. Prezenta fotei pe Valea Superioara a Muresului ilustreaza influenta moldoveneasca si implicit, unitatea portului pe cele doua versante ale Carpatilor, precum si faptul ca arcul carpatin nu a constituit un hotar etnic.

Port popular maghiar

Din portul maghiar specific zonei remarcam camasa cu maneca larga, brodata la umar, cu pumnari si fodori ingusti, rochia larga cu dungi verticale si vesta stransa pe corp, sortul alb cu broderie rosie – la femei; cioareci de panura alba cu sinor, pieptar, cizme cu tureacul tare – la barbati.

Port popular maghiar

Costumul popular al sasilor din Batos, Dedrad, Uila, Ideciu de Sus, Ideciu de Jos, Reghin este cusut cu negru pe panza alba. Camasa femeiasca are la gat cusatura de tip ciupag. Peste poalele albe se poarta un sort ornamentat cu cusatura neagra in motiv floral. Pe cap se poarta ceapta, in picioare pantofi sau cizme. Pe timp friguros poarta pieptar infundat, suman sau cojoc. Miresele poarta pe cap bortenul ornamentat cu broderie colorata pe catifea neagra, cu margele si paiete. Barbatii au la gat o cravata din catifea brodata cu matase colorata, este camasa poarta o curea ca serparul romanesc, pantalonii sunt din panura alba. Sunt incaltati cu cizme negre cu tureacul tare.

52


Port popular sasesc

Manuscrise si miniaturi

Expoziţia „500 de ani de tipar românesc” – octombrie 2008 – a fost o expoziţie aniversară ce a urmărit evoluţia tiparului românesc de la Liturghierul lui Macarie, tipărit la Târgovişte în anul 1508, până la cărţile tipărite în secolul al XIX-lea, prin cele 23 de cărţi româneşti vechi, provenind de la parohiile Protopopiatului Ortodox Reghin şi colecţii particulare.

Liturghierul lui Macarie 1508

Icoane

Icoanele pe sticla din aceasta colectie au teme foarte variate si pot fi grupate astfel: Sf. Treime, Scene din viata Mantuitorului: Nasterea, Isus–copil, Ioan si Isus, Sf. Iosif cu pruncul Isus, Botezul, Isus invatator, Cina cea de taina, Rastignirea, Pogorarea de pe cruce, Prohodul, Punerea in mormant, Isus cu vita, Scene din viata Sfintei Marii: Bunavestire, Incoronarea Mariei, Maica Domnului cu pruncul Isus, Maica indurerata, Sfinti protectori ai muncii plugarilor: Sfantul Gheorghe, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, Sfinti protectori ai sanatatii si bunurilor: Sf. Paraschiva, Sfintii Petru si Pavel, Sfintii Constantin si Elena, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, Sf. Arhanghel Mihail, Teme biblice: Adam si Eva, Masa raiului.

54


Icoane expuse in muzeu

Sculptura in lemn

Ca plugar, păstor sau muncitor la pădure, ţăranul a fost multă vreme constructor de locuinţe, dulgher, olar, fierar, în acelaşi timp realizând el însuşi obiectele necesare pentru propria sa gospodărie.

Contrucţia unei case din lemn, 1994

Diviziunea muncii a intervenit destul de târziu, determinând apariţia meşteşugurilor artistice populare. Specializarea unor sate în anumite meşteşuguri artistice (Idicel Pădure – lădărit, Caşva – covătărit, lingurărit, fusărit, Hodac – fluierărit, Căcuci - dogărit) a dus la o nouă înflorire a artei populare în zonă.

Bicicletă de lemn

56


Carul şi căruţa au fost secole în şir, principalele mijloace de transport pe uscat. Odinioară prezent în toate satele, rotăritul se află, în vremurile actuale în restrângere, biruit fiind de mijloacele de deplasare şi transport auto, dar chiar şi de noile tipuri de care şi trăsuri cu roţi de cauciuc.

Imagine din expoziţie, sala 7 – rotăritul

Materialul folosit la acest meşteşug este lemnul de esenţă tare: frasin, corn, fag, stejar, iar ca unelte se folosesc strungul de lemn pentru strunjitul butucilor de car, fierăstraie, sfledere şi dălţi de mărimi diferite, compasul. După ce materialul se usucă natural 6-7 ani, se face debitatul lemnului necesar pentru butuc, spiţă şi obadă.

Meşter rotar, Idicel Pădure, 2008

Scosul vinului din butoi

În zonă s-a dezvoltat şi perpetuat până astăzi meşteşugul butnăritului, a dogăriei. Pentru depozitarea, transportul şi conservarea vinului, ţuicii şi pentru păstrarea produselor pastorale sunt necesare recipiente din lemn de dimensiuni şi forme diferite.

58


Exponate unelte dogărit

Meşteri dogari

Ele sunt realizate cu o mare varietate de unelte de la bardă, fierăstraie, ciocane, cuţitoaie, rindele, compasuri, scaund e mezdruit, gărdinar, până la şurubul de strâns al doagelor.

Ca multe alte rosturi transmise românilor de la geto-daci, olarii din Deda au preluat şi păstrat, prin tradiţie, tehnica confecţionării cu mâna a vaselor din suluri de lut, pe masa olarului – cu ajutorul penelor -, producând mai multe forme şi mărimi de oale, lespezi, vase cu picioare.

Masa olarului, pene şi „vase de Deda”

La aceste produse, cunoscute sub numele de “vase de Deda”, este surprinzătoare asemănarea formelor cu cele rămase din epoca preistorică şi dacică, aceasta fiind o dovadă a unei continuităţi culturale multimilenare.

60


Cancee aşezate pe cuier

Imagine din expoziţie – fluierăritul

Meşteşugul de a construi fluiere, a adus faimă localităţii Hodac de pe valea Gurghiului, încă de prin anii ’50, când meşterii fluierari, desfăceau anual, în diferite târguri din ţară sute de mii de fluiere.

Meşteri fluierari din Hodac

Este remarcabilă precizia şi fineţea cu care fasonau tuburile fluierelor folosind doar fierăstrăul de mână, cosorul, diferite tipuri de sfledere şi măsuri. Dacă odinioară aceste lemne cântătoare se făceau albe, în culoarea naturală a lemnului, azi ele sunt „feştite” cu fiertură din coajă de arin, stejar sau măceş.

Faze de lucru la fluiere

62


Variate ca mărime (mici, mijlocii şi mari) şi formă (cu gură transversală sau laterală, cu dop sau fără dop, simple sau duble), fluierele sunt confecţionate din lemn de frasin, prun, alun, corn, soc, cireş şi cel mai frecvent din lemn de loză, răchită de munte.

Obiceiuri

Obiceiuri de iarnă

Colindatul la Crăciun

În seara de Crăciun, cete de colindători – copii, tineri, sau mai vârstnici – străbat satul de la un capăt la altul şi duc gazdelor vestea naşterii Mântuitorului Isus, împreună cu urările lor de sănătate şi prosperitate. În anumite localităţi cetele sunt însoţite şi de turcă.

Obicei de Crăciun Turca

Turca sau capra este un obicei care face parte din categoria jocurilor cu măşti. Turca are un băţ de lemn, cu barbă şi mustăţi fixate în vârful unui fel de toiag de 1,20 m. Peste scheletul turcii se aşterne un covor ţesut la războiul de lemn, împodobit cu prâsnei, cu piei de iepure, zurgălăi şi cănaci. Aceasta este „ascunzătoarea” celui care joacă turca, de regulă un tânăr. Turca are un bot despicat în două părţi. Partea de jos e mobilă, asemenea unui maxilar. Acesta este manevrat de o sforicică. Prin lovirea celor două maxilare se produc sunete ritmate. Ea este jucată după cântarea colindelor, în casă, după o melodie de joc ritmată, cântată la fluier sau vioară.

Colindatul cu Steaua. Începând cu întâia zi de Crăciun şi sfârşind în ziua de Bobotează sau numai până la Sf. Vasile, sau numai cele trei zile ale Crăciunului, copiii – băieţii – umblă cu steaua pe la casele gospodarilor. Ei se numesc stelari, colindari, colindători sau crai. Umblă câte doi sau câte trei, rareori umblă mai mulţi cu o stea. Primesc de la gazdă mere, nuci, colăcei, drept plată pentru urările adresate.

Steaua este confecţionată dintr-o cutie de lemn tapetată cu hârtie pe care se aplică o stea cu 6-8 colţuri din staniol alb lipit pe placaj sau carton. La mijloc se pune o iconiţă înfăţişând pe Maica Domnului cu pruncul sau Naşterea Domnului în iesle. Pe colţuri se

64


zugrăvesc stele, îngeri, soarele şi luna, iar la vârfuri se fac ciucuri de hârtie mărunt tăiată sau din lână colorată. În jos atârnă panglici colorate sau tricolore. De partea de deasupra se leagă un clopoţel, iar în partea de jos se prinde la capătul unui băţ înalt până la umărul stelarului.

La colindat

Pl uguşorul - urarea cu plugul sau cu buhaiul, cum i se spune în popor, este un străvechi obicei, agrar, care se practică şi astăzi. În ajunul Anului Nou, în alte locuri chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbaţi însuraţi de curând, pleacă din casă în casă să ureze cu Pluguşorul sau „să hăiască”. Cu Pluguşorul urează astăzi şi copiii. Urarea se înfăptuieşte prin prezentarea dramatică a muncilor agricole. Este o manifestare folclorică complexă, menită să aducă belşug în agricultură. Plugul era altădată un plug adevărat, frumos împodobit cu crengi de brad şi cu panglici, mai nou cu hârtie colorată, tras de patru sau de doi boi, de asemenea împodobiţi cu panglici sau batiste brodate. În anii din urmă se răspândeşte tot mai mult plugul în miniatură purtat pe braţe de cel care urează şi un băţ cu două crăci, care reprezintă coarnele plugului.

Sorcova este rostită în dimineaţa de Anul Nou şi exprimă urări de sănătate şi de viaţă lungă.

Colindătorii, băieţi şi fete până la 12-13 ani, au în mână o sorcovă (un buchet de flori de hârtie sau de lână care îmbracă un băţ, sau o ramură de brad împodobită la fel). În timp ce cântă versurile, lovesc ritmic cu sorcova pe cei cărora le fac urări.

Calendare populare

Calendarul din foi de ceapă În noaptea de Anul Nou se punea sare pe 12

foi de ceapă, fiecare dintre acestea semnificând o lună a anului. A doua zi se observă că acea lună va fi secetoasă a cărei foaie a rămas uscată, iar lunile ploioase vor fi cele cu foile de ceapă care au umezit sarea.

Calendar din foi de ceapă

Calendarul ploilor se făcea şi pe jumătăţi de coji de nucă pe care se punea sare şi se proceda ca şi la calendarul de ceapă. Un alt calendar popular constă din folosirea a 12 linguri pline cu apă, menite la fel, pentru fiecare lună a anului. După cum până a doua zi seacă apa, aşa se prognozează precipitaţiile lunii respective.

66


Fuga din tău

Este obiceiul sarbatoririi plugarului, a aceluia care iese primul primavara la arat. Este o cinstire a celui mai harnic gospodar din sat, dar si un rit de fertilitate, prin udarea cu apa a plugarului si a celorlalti participanti, precum si stropirea spre cele patru puncte cardinale, in cruce, pentru a se face roade bune in toate tarinile.

Fuga din tău

Se practica a doua zi de Pasti. Este o sarbatoare a naturii care invie. Obiceiul este denumit Plugarul, Fuga din tau, Fugarul, Crai Nou, Tanjaua, Udaritul.

Udatul nevestelor

Udatul nevestelor

Obiceiul este un semn al prosperităţii, al belşugului, care decenii în şir a fost sărbătorit de multe generaţii, este un obicei străbun. Această sărbătoare, alături de celelalte obiceiuri folclorice locale, se impune prin importanţa ce i-o acordă localnicii şi cei din jur, prin participarea masivă, ambianţa mediului şi atmosfera de petrecere. Fiind legat de sărbătoarea religioasă a Rusaliilor, data diferă, dar nu depăşeşte prima decadă a lunii iunie. Timp de trei zile, la „podul mare” localnicii participă la horă.

Ziua a doua este însă cea mai importantă, datorită faptului că în această zi participanţii se îmbracă cu cele mai frumoase şi autentice costume, este o adevărată paradă a portului popular şi a jocului. Dar cel mai important fapt este că la acest eveniment participă tinerele neveste căsătorite în intervalul de la evenimentul de anul trecut.

Ca semn al preţuirii, al respectului, tinerele neveste au cinstea de a juca în primele rânduri. Urmează suita de jocuri locale: sărita, bătuta şi de-a lungul. În iureşul jocului, la un semn al celui care conduce hora, de obicei unul mai în vârstă, întreg alaiul, în pas de dans perechi, se îndreaptă spre albia râului, urmăriţi cu privirile de sutele de spectatori aşezaţi pe ambele maluri ale râului Gurghiu, în aşteptarea momentului culminant. Când alaiul ajunge pe malul râului, la un strigăt al conducătorului „în apă, mă!”, nevestele care se găsesc în frunte sunt luate în braţe de dansatori, care se îndreptă spre firul apei. Tinerele neveste strigă, se zbat în braţele vânjoase ale

68


bărbaţilor, cerând parcă ajutorul soţilor lor, care se găsesc pe mal şi care încep tratativele cu jucăuşii. Târgul constă în acordarea de către bărbatul nevestei a unei plăţi în băutură. Când târgul este încheiat, nevasta este adusă bărbatului, care în faţa mulţimii o sărută. Dacă se întâmplă ca bărbatul unei neveste să nu ajungă la înţelegere cu dansatorul, acesta o lasă în apă, spre hazul tuturor şi ruşinea bărbatului. Spun bătrânii că, pe vremuri, au fost cazuri când nevestele băgate la apă au intentat divorţ.

Coloana dansatorilor se pune iar în mişcare, revenind la locul de plecare. Începe bătuta în chiote şi voioşie, feciorii bat cu putere pământul, învârtind în paşi de dans fetele şi nevestele. Dansul continuă până seara târziu.

Ospăţul oilor

Este un obicei vechi, legat de pastorit. Spargerea turmei, alegerea oilor si inceputul tomnatului se face, la Idicel Padure, intr-un cadru festiv, in 14 octombrie, unde participa tot satul. Dupa ce proprietarii si-au ales oile, seful de stana incheie socotelile si cheama ciobanii si cei care participa la sarbatoare la “ospat” – o masa sarbatoreasca binecuvantata de preot. Sarbatoarea se incheie cu cantec si joc.

Ospăţul oilor

Nunta

Nunta ca obicei

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din viaţa omului, un „prag” pe care, în credinţa populară, fiecare om trebuie să-l treacă pentru a se integra cum se cuvine în colectivitatea umană.

Prin momentele şi secvenţele parcurse, nunta este un adevărat spectacol, în care se îmbină cântecul popular, dansul, portul popular, credinţe şi practici magice, obiceiuri. La nuntă ia parte întreaga colectivitate a satului, fiind un prilej de bucurie şi veselie pentru toţi pentru că o noua familie se constituie, care va perpetua spiţa de neam.

70


Cununa la secerat

Este un obicei din marea categorie a obiceiurilor udarii cu apa, pentru fertiliate. La terminarea secerisului, seara, la holda se impletea o cununa din cele mai frumoase spice luate din ultimul snop sau dintr-o bucata de holda lasata anume nesecerata. In cununa se impleteau uneori si flori de camp. Cununa de spice se aseza pe capul celei mai harnice fete sau femei tinere, se forma alaiul si cu cantecul cununii se indreptau spre sat. De la marginea satului si pana la casa gazdei cununa era continuu jucata si udata in fata portilor gospodarilor.

Lla secerat

Ocupatii

Albinăritul

Creşterea albinelor este una dintre străvechile şi obişnuitele preocupări ale oamenilor de pe aceste minunate şi bogate locuri, produsul lor de bază, mierea, constituind o parte din sursa de hrană a lor; ceara era folosită în diverse scopuri, polenul, propolisul şi lăptişorul de matcă nu erau cunoscute ca părţi distincte în produsele apicole.

Stupar la munca

Pescuitul pe picioroane

Pescuitul

Pescuitul a fost o străveche îndeletnicire a omului, ca şi vânatul. Din vremuri imemoriale el a căutat, învins de foame, să

72


prindă peştii din apele pe malul cărora se aşezase. Pescuitul a atins de-a lungul anilor proporţii colosale datorită tehnicii moderne. În zona Reghinului pescuitul se practică pe Valea Gurghiului după ce adună Pârâul Nergu, Fâncel, Fătăciuniţa, Tisieu, Tireu, Isticeu, Valea Caşvei, pe dreapta, iar în stânga Călin, Sirodul, Prislopul, Bucin, Floreşti, Dulcea, Pietroasa şi Orşova, se varsă în Mureş.

Agricultura

Aratul cu plugul, Fărăgău, 2006

Mărturiile arheologice dovedesc că pe cursul superior al Mureşului şi în Câmpia Transilvaniei, agricultura era o îndeletnicire importantă încă de pe vremea daco-romanilor.

Imagine din expoziţie, sala 1 – seceratul

Apărute şi perfecţionate în timp, datorită preocupărilor străvechi ale celor care lucrau pământul, uneltele agricole prezentate în expoziţie sunt cele utilizate de veacuri la munca pământului: plugul de deal cu corman schimbător, grapa cu colţi de lemn, sape, plivitori, seceri, furci, greble, îmblăcie, vânturători şi instalaţii folosite la pisarea şi măcinarea seminţelor - râşniţe şi mori de mână. În credinţe şi obiceiuri oamenii locului au păstrat datini legate de viaţa şi munca câmpului, devenite adevărate sărbători populare – aşa este sărbătoarea plugarului întâlnită şi astăzi la Solovăstru, Sânmihaiul de Pădure, Fărăgău şi Caşva – a doua zi de Paşti.

74


Sărbătoarea plugarului, Fărăgău, 2006

Ieşitul cu plugul în ţarină avea în trecut un caracter sărbătoresc, colectivitatea sătească stabilind datele începutului aratului: nu era indiferent când se ieşea la arat, cine ieşea întâi cu plugul şi cum erau îmbrăcaţi plugarii. Sărbătoarea plugarului, a celui care ieşea primul la arat în acel an, se înscrie în credinţa acţiunii benefice a apei, ca agent fertilizator, de bun augur, de rodnicie a ţarinelor, de curăţire şi purificare înainte de începerea unui ciclu greu, al muncilor agricole de vară şi de toamnă.

Sărbătoarea plugarului, Pintic, 1969

Drumul bobului de grâu de la semănat la scoaterea pâinii din cuptor era anevoios: începe cu aratul, grăpatul pământului, semănatul, iar la sfârşitul lunii iunie începea seceratul. Urma apoi treieratul cu îmblăciul şi cu batoza, vânturatul, măcinatul la râşniţă şi moară.Obiceiul „cununa grâului” întâlnit la Sânmihaiul de Pădure este un vechi obicei agrar cu un pronunţat caracter de rit de trecere

76


menit să asigure rodnicia pământului, organizat la sfârşitul secerişului.

Secerat la Sânmihaiu de Pădure, 2008

Împletitul cununii

După secerat se face o cunună de spice care se aşează pe capul unei fete nemăritate, se face alaiul şi cu cântecul cununii se îndreaptă spre sat. De la marginea satului şi

până la casa gazdei cununa este continuu jucată şi udată în faţa porţilor gospodarilor.

Udarea cununii, Sânmihaiu de Pădure, 2008

Păstoritul

Condiţiile naturale, nevoile economice şi unele tradiţii, au determinat dezvoltarea păstoritului în forme proprii: un păstorit agricol cu stâna la munte. Prezentăm tipul vechi de stână din Călimani şi Gurghiu, cu recipiente folosite la prepararea produselor lactate: găleţi pentru apă, găleţi de muls, ciubărul, putineiul, putini pentru brânză, căucuri, crinta pentru caş, remarcabile sunt lingurile şi bâtele ciobăneşti ornamentate cu motive decorative străvechi: dintele de lup, valul, zig-zagul, crenguţa de brad, adevărate capodopere ale artei decorative ţărăneşti.Stâna reprezintă o părticică din istoria românilor, este un

78


ansamblu constructiv, utilitar şi locuinţă temporară a oierilor. Aici se prepară de mii de ani caşul dulce, urda şi jântiţa, produse ancestrale în care se concentrează întreaga natură. În tradiţia populară Sângeorzul este deschizătorul anului pastoral, acum se constituie turmele, acum se face împreunatul oilor, prima mulsoare, sfinţirea turmei şi a ciobanilor, urmate de o frumoasă petrecere, pentru ca apoi oile să urce la munte pentru vărat.

Exponate unele pastorit din cadrul Muzeului

Sarbătoarea Sângiorgiului

Păstori la stână

Sfinţirea turmei

Oraşul Reghin este un oraş ridicat pe ruinele unei cetăţi dacice de populaţia săsească colonizată în aceste părţi pe la 1218. Este un oraş cu o viaţă culturală densă cunoscut în ţară şi în străinătate sub numele de „Oraşul viorilor” sau „Noua Cremonă” denumire legată de construcţia viorilor. Aici se organizează „Festivalul etniilor”, Festivalul de muzică

80


populară „Flori de pe Mureş” şi Festivalul de muzică folk „Chitara de argint”.

Festivalul Etniilor Festivalul Etniilor

Valea superioară a Mureşului este un străvechi meleag de legendă şi frumuseţile încărcate de istorie şi spiritualitate românească unde viaţa se înscrie în tipicul general al aşezărilor rurale româneşti şi unde imaginile idilice sunt conservate în modul cel mai pur.

Dintre particularităţile de atracţie turistică şi culturală amintim: muzee şi case memoriale (Muzeul Amintirilor din Strămoşi - Idicel Pădure, Casa memoraială Mihai Eminescu, Casa sculptorului Ion Vlasiu), biserici din lemn (Săcalul de Pădure, Răstoliţa), Catedrala văii Mureşului, Castelul de la Brâncoveneşti.

Aici poţi să cunoşti în câteva zile zestrea adevărată a satelor; să vezi meşteri populari de lucru; să îmbraci costumul popular şi să te prinzi în hora satului; să cutreieri colinele şi munţii şi să asculţi poveşti vânătoreşti.

Muzeul "Amintiri din stramosi" Idicel Padure

Valea Beicii şi Sovata cu sate a căror istorie este amintită încă din secolul XIV, cu o cultură spirituală destul de bogată. Sunt încă vii unele obiceiuri - cum ar fi şezătoarea, prilej de întâlnire şi întrajutorare, organizată în serile lungi de iarnă.

La Şerbeni există încâ o şcoală populară de artă – o şcoală a frumosului. La Nadăşa există un muzeu de artă religioasă cu valoroase exemplare de carte veche, şi icoane pe lemn din secolul al XVII-lea.

Obiceiuri prezente în sate cu populaţie maghiară: Carnavalul cu măşti (Farsang) sau Tremurici – obicei fecioresc de iarnă cu caracter moralizator, iar în satele cu populaţie săsească se întâlnesc obiceiuri cum ar fi „Puşcatul cocoşului” şi parade de port popular săsesc.

Sovata s-a impus ca staţiune balneoclimaterică, cu o tradiţie de peste un secol şi o faimă ce a depăşit universul românesc, faimă ce este dată de lacurile sale în special Lacul Ursu (lac helioterm – unic în ţară). Pe lângă acesta datorită amplasării staţiunii în zona montană iarna se practică schiul iar vara echitaţia.

Pe Valea Gurghiului urme de aşezare omenească s-au găsit din perioada neoliticului. Cei mai vechi locuitori au fost geto-dacii. În epoca feudală zona ajunge sub stăpânirea maghiară iar domeniul Gurghiu ajunge sub dominaţia familiei Bornemisza.

82


După primul război mondial începe dezvoltarea economică a zonei; apar mori, vâltori, fabrica de sticlă. Spaţiul geografic al Văii Gurghiului deţine componente cu specific de unicat: Poiana narciselor de la Gurghiu, Pădurea Mocear – arbori de stejari multiseculari – poate cei mai bătrâni din România ( cca. 700 de ani ) – este şi un fond de vânătoare didactic, Parcul dendrologic – amenajat în 1740 de fam.Bornemisza în cadrul curţii feudale de la Gurghiu – se găsesc alături de speciile autohtone, specii exotice de arbori din Australia, America de Nord şi de Sud, Japonia. Monumentele istorice: Biserica de lemn Sf. Nicolae din Lăpuşna, Castelul feudal din Gurghiu, Castelul regal Carol I din Lăpuşna sunt atracţii turistice de renume.

Biserica Sfantu Nicolae din Lapusna

Contact

Adresa: 545300 Reghin, jud. Mures Str. Vanatorilor nr. 51

Telefon/Fax: +40-265-512571 e-mail: [email protected]

Program vizitatori

Luni Inchis

Marti-Duminica 9-17

Persoane de contact:Director: Cercet. St. Maria Borzan Muzeograf: Florin Bogdan Livia Rusu Kozma Jozsef

Posibilitati de acces

84

http://muzeureghin.xhost.ro/harta.html

mailto:[email protected]

http://muzeureghin.xhost.ro/harta.html

carte proie8

Documents