1

82

Autor: Noie Rotaru, doctorand, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău

Design/machetare/tehnoredactare: Silvia Ciobanu

Recenzenţi: Grigore Cantemir, Lucian Jitaru, Tamara Antoci, profesor de limba şi literatura română şi universală, grad didactic

I, Liceul teoretic «Lucian Blaga« din Teleneşti. Lidia Pădureac, conferenţiar universitar, doctor în istorie, titulară la Catedra de

ştiinţe sociale, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. Ghenadie Guţu, profesor de istorie şi educaţie civică, grad didactic I, şef la

Catedra ştiinţe socio-umane, Colegiul Tehnic Feroviar din Bălţi. Tatiana Cruşevan, profesor de istorie, grad didactic I, Liceul teoretic «Ion Creangă

« din Bălţi.

Exprimăm sincere mulţumiri - primarului de Teleneşti şi directorului general SRL “Stăpînul mesei” din Sadovoie pentru acordarea suportului financiar la editarea acestei cărţi.

Sponsori generali: Vadim Lelic, primar de Teleneşti

Sincere mulţumiri aducem familiei Tolmaciov, în deosebi fiicei Lora şi Zinaida; Arhivei Naţionale de Stat din Chişinău, Arhivei Organizaţiei Social - Politice din

R.Moldova, Arhivei de Stat din Teleneşti, Muzeului raional de istorie şi etnografie din or. Teleneşti, precum şi familiilor primarilor din Teleneşti, băştinaşilor – Ilie Pînzari,

Vera Polojai-Taran, Vladic Chiriţa, Jamal Ahmatjanov, Marina Cuşnir, Iulia

Tanasiuc ş.a. pentru ajutorul acordat la realizarea acestei lucrări.

2

Rotaru, Noie. Teleneşti – de altă data / Noie Rotaru. – Bălţi : S. n., 2013 (Tipografia din Bălţi). – 40 p.

Sponsori: Serghei Buzurnîi, primar de Sadovoie, Corneliu Goriuc, director general SRL "Stăpînul mesei" din Sadovoie. – 20 ex.

ISBN 978-9975-4450-3-0.

Noie Rotaru

Teleneşti- vatra de altădată

Teleneşti, 2013

3

Satul TeleneştiSatul Teleneşti

Asemenea rîurilor, mergem pe linia rezistenţei minime, şi viaţa noastră e un şir de meandre.

Valeriu Butulesc

Voinţa ta este precum rîul. Stăvileşte-i calea, dacă vrei să crească.

Valeriu Butulescu

4

2013. or. Teleneşti. Rîul Ciuluc văzut de la Staţia auto de lîngă podul de piatră care duce spre sectorul Izvoraş. Autor: Noie Rotaru.

Argument

Lucrarea … Teleneştiul de altă dată este destinată publicului interesat de istoria

satului şi tîrgului Teleneşti din perioada postbelică pînă în prezent. Autorul propune

spre lectură o lucrare autobiografică, izvorîtă din abisul de amintiri legate de fascinaţia

meleagurilor, vetrei în care mi-am petrecut copilăria, de rudele în mmijlocul cărora am

trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii (bunici, părinţi,nani, vecini, profesori iubiţi, colegi de

clasă ş.a) lucrarea dată reconstituie atmosfera specifică acelor locuri de la începutul

perioadei sovietice, anii '80 ai secolului XX-lea. Atunci cînd Moldova a fost ocupată

de imperiul sovietic.

În primile pagini, autorul începe lucrarea cu cele două hărţi – Harta raionului

Teleneşti şi Harta oraşului Teleneşti. Aici autorul le face cunoştinţă cititorilor cu

megieşii oraşului Teleneşti. Pe următoarea pagină, autorul prezintă pe paginile sale pe

cei trei scriitori care au vizitat oraşulul Teleneşti în diverse perioade de timp. Este

vorba de scriitorul român, Mihai Sadoveanu care a vizitat oraşul Teleneşti în anii 1919,

şi a locuit în casa boierului Gore, pe care o descrie în lucrarea „Drumuri basarabene”.

Un alt scriitor care s-a născut în Bugeac, unde părinţii acestuia s-au mutat cu serviciul

în Teleneşti în anul 1924 la vatra bunicii. Din această perioadă, protagonistul a locuit

aici 11 ani. În această lucrare scriitorul descrie copilăria sa în oraşul Teleneşti,

prietenii, instituţiile, străzile pe care acesta hoinărea. Un alt scriitor pe care autorul

cărţii îl include, este publicistul, epigramistul Petru Cărare, cel care prin patriotismul

său a suferit şi trimis în exil la Teleneşti de către puterea comunistă din perioada anului

1958. Aici la Teleneşti, şi-a găsit iubirea vieţii sale, a activat la redacţia din Teleneşti.

Primul capitol al cărţii Colţişor de rai, apoi continuă cu Personalităţi notorii. Aici se

relievează personalităţi originari din Teleneşti, primari de Teleneşti, şi care s-au

manifestat în diverse domenii, sau ocupat diverse funcţii. Nu a uitat şi de veteranii

conflictului din Afganistani şi cel de pe Nistru. Satul Teleneşti, Conacul şi Familia

Teodosiu,

5

În anul 1982 finalizează grădiniţa-creşă nr.2 „Foişorul”, apoi absolvirea clasei

primare din Teleneşti în anul 1986. Iar în anul 1990 absolveşte gimnaziul din

Teleneşti. În anul 1993 absolveşte Şcoala profesională tehnică nr.90 din Teleneşti.

Orice trecut are o istorie şi orice prezent va avea un viitor, aşa şi străziile,

edificiile, întreprinderile, casele din acest oraş.

Cele opt capitole: Satul Teleneşti,Conacul Teodosiu, Tîrgul Teleneşti. Prima casă

şi prima şcoală, Colţişor de rai, Petru Cărare şi Teleneştiul, Copilărie – dulce fericire,

Galerie foto, Referinţe bibliografice.

Bibliografia vine să reflecte, prin prisma trecutului, dăinuirea credinţei

locuitorilor din satul şi tîrgul Teleneşti.

Scopul lucrării este de a prezenta evenimentele produse în perioada celui de al

Doilea război mondial în satul şi tîrgul Teleneşti pînă în zilele noastre.

Prezenta lucrare are menirea de a redescoperi fila istorică a satului şi tîrgului

Teleneşti şi de a lăsa generaţiilor viitoare amintiri despre trecutul religios al

strămoşilor.

Autorul

6

7

2013. Harta raionului Telenesti.

8

2013. Harta orasului

Telenesti.

Cuprinsul

1. Argument ……………………………………………………...… 4

2. Satul Teleneşti ………………………………..…………...…...… 4

3. Conacul Teodosiu……………………………………………...… 4

4. Tîrgul Teleneşti ... …………………………………………...… 4

5. Prima casă şi prima şcoală…………………………………...… 4

6. Colţişor de rai ………………………..……………………...… 4

7. Petru Cărare şi Teleneştiul…………………………………...… 4

8. Copilărie – dulce fericire … ………………….………….....… 4

9. Galerie foto…………………………………………….…....….. 33

10. Referinţe bibliografice …......………………………….…..…. 35

9

p.10

p.12

p.16

10

Mihail Sadoveanu

Eugen Dimitriu

Petru Carare

MIHAIL SADOVEANU

scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român.

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani

- d. 19 octombrie 1961, Vînători-Neamț). Este

considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Este autorul volumului „Drumuri basarabene”.

Volumul „Drumuri basarabene” a fost scris,

probabil, la sfîrşitul anului 1919 şi începutul

anului 1920, Sadoveanu a călătorit şi însoţit de

prietenul său Grigore Cazacliu, mazil

basarabean, mai întîi la Ungheni şi Bălţi, apoi la

Soroca şi Cobîlnea, Slobozia şi Cotiujenii Mari,

Teleneşti şi Căpreşti, ajungînd în final la

mănăstirile Hîrbovăţ, Hîrjauca, Răciula şi Frumoasa.

Drumuri basarabene de Mihail Sadoveanu. Adunînd la un

loc însemnările din călătoria pe care autorul a făcut-o

imediat după Unire în Moldova dintre Prut şi Nistru, volumul surprinde pulsul

societăţii basarabene de atunci şi repercusiunile grave ale ocupaţiei ţariste după

peregrinările scriitorului prin Basarabia. Apărut mai întîi la Chişinău, în anul 1921,

cu titlul Orhei şi Soroca. Note de drum, volumul s-a publicat ulterior şi la Bucureşti,

la Editura H. Steinberg & Fiul1, cu unele mici modificări. Fiind dat uitării în perioada

regimului comunist şi probabil interzis. Adoua carte care a fost îngrijită de

reeditarea volumului a apărut de I. Oprişan, cel care i-a scris prefaţa, consideră că

Sadoveanu „a intrat în contact cu promotorii redeşteptării naţionale de peste Prut

abia după 1916”, referindu-se la întîlnirea acestuia cu Simeon Murafa, despre care

avea să scrie: „ ... Am stat mult, sfătuind în noaptea aceea de frăţie; am deschis

11

Mihail Sadoveanu Autor: Studio Victory 39, Bucharest;

Publisher: Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj

cărţile cronicarilor şi am chemat între noi, cu ochii înlăcrimaţi, trecutul frumoasei şi

nefericitei noastre Moldove”.1

Prezenta lucrare adună la un loc însemnările din călătoria pe care autorul a

făcut-o imediat după Unire în Moldova dintre Prut şi Nistru, volumul surprinde pulsul

societăţii basarabene de atunci şi repercusiunile grave ale ocupaţiei ţariste. Apărut

mai întîi la Chişinău, în 1921, cu titlul Orhei şi Soroca. Note de drum, volumul s-a

publicat ulterior şi la Bucureşti, la Editura H. Steinberg & Fiul1, cu unele mici

modificări. Fiind dat uitării în perioada regimului comunist şi probabil interzis,

Drumuri basarabene a fost retipărit abia în 1922.

În ansamblu, cele 23 de capitole întinse pe 147 de pagini configurează

imaginea Basarabiei la 1919, atunci cînd Sadoveanu a călătorit, însoţit de prietenul

său Grigore Cazacliuc, mazil basarabean, mai întîi la Ungheni şi Bălţi, apoi la

Soroca şi Cobîlnea, Slobozia şi Cotiujenii Mari, Teleneşti şi Căpreşti, ajungînd în final

la mănăstirile Hîrbovăţ, Hîrjauca, Răciula şi Frumoasa.2

Datorită faptului, că Mihail Sadoveanu a vizitat oraşul Teleneşti. este lucrarea la

care fac

trimitere şi citez

unele descrieri

ale străzilor şi a

spitalului

Teleneşti, ş.a.

1 Josanu, Lucia. ( profesoară, gr. did. I, LT „M. Sadoveanu”, Chişinău), Drumurile basarabene ale lui Mihail Sadoveanu, în Timpul, 04.09.2013, în (http:// www.timpul . md/articol/drumurile- basarabene-ale-lui-mihail-sadoveanu-17849.html).2? Bojoga, Eugenia. Mihail Sadoveanu despre Basarabia la 1919, 200 de ani de la răpirea Basarabiei, Nr. 5-6 (211-212), mai-iunie, Contrafort, 2012, în (http://www. contrafort. md/ categorii/mihail-sadoveanu-despre-basarabia-la-1919).

12

EUGEN DIMITRIU

publicist, scriitor, traducător, muzeograf și cercetător român

Eugen Dimitriu se naşte la 1 octombrie 1923 în

satul Sărata, județul Cetatea Albă, Ucraina.3 Cu

părinţii a locuit un an. Bunicii dinspre tata, Vasile şi

Ştefănia erau ţărani din Deleni, jud. Cahul4. Tata,

Vladimir s-a născut prin 1895. A urmat şcoala

primară în comuna Borogani5, jud. Tighina, apoi

gimnaziul la Comrat. Bunicii din partea mamei –

Profira iar bunelul a murit de febră tifoidă şi inima i-

a cedat. În iunie 1917, ia în primire postul de

telegrafist la Poşta din Orhei, iar în noiembrie este transferat la Teleneşti. Aici a

cunoscut-o pe mama poetului, Varvara Samson, fiică de preot, absolventa Şcolii

eparhiale de fete den Chişinău. De aici iese învăţătoare şi a funcţionat un timp la

şcoala primară din Crăsnăşeni. La Teleneşti, tata poetului conducea Oficiul poştal din

Teleneşti. În anul 1918 face logodna, iar în aul 1920 părinţii se mută cu traiul la

Chişinău. La Chişinău se naşte fratele mai mare Constantin, căruia familia îi zicea

Coca. Părinţii poetului au

revenit la Teleneşti în anul

1923. La Teleneşti familia

Dimitriu a locuit 12 ani. În

anul 1934 absolveşte şcoala

primară din Teleneşti. Un an

îşi face studiile liceale la

Liceul Vasile Lupu din Orhei. În anul 1935 părinţii săi sînt transferaţi din nou cu 3 Astăzi această localitate are statut de oraş. Este localizat în regiunea Odessa. Sărata (în germană Sarata, în rusă Сарата, în ucraineană Сарата, transliterat Sarata) este un oraș în regiunea Odesa (Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 141 km vest de orașul Odesa, la 95 km nord-est de Ismail și la 65 km vest de Cetatea Albă. Orașul este situat la o altitudine de 20 metri, în partea de sud-vest a raionului Sărata. Teritoriul localită ții este traversat de rîul Sărata care se varsă în Limanul Sasic, la 20 km mai la sud, în dreptul localității Tropoclo. Are 5,008 locuitori, în majoritate ucraineni.4 Astăzi această localitate aparţine judeţului Vaslui. Deleni este o comună aflatǎ în județul Vaslui, Moldova, România. 5 Astăzi această localitate aparţine raionului Leova.

13

serviciul la Fălticeni. Apoi îşi continuă studiile la Liceul "Nicu Gane" din Fălticeni, cu

examenul de bacalaureat în 1943. Este student la Facultatea de Drept de la

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Studiile universitare neterminate, fiind

arestat și întemnițat politic.6

A scris zeci de cronici şi recenzii.

1983, Știința în Bucovina, în colaborare, vol. 2, Suceava (1984 în colaborare cu prof. P. Froicu şi I. Pînzar).

1984, Știința în Bucovina, în colaborare, vol. 3, Suceava. 1987, Pagini bucovinene - Ghid bibliografic, vol. III, 1984, Editura Biblioteca

Județeană Suceava.

1990, Pagini bucovinene 1982-1989, indice bibliografic vol.I, (în colaborare cu

prof. P. Froicu şi N. Moscaliuc) Suceava.

1991, Simion Florea Marian și corespondenții săi, Editura Minerva, București.

1971, Simion Florea Marian în amintiri, mărturii, evocări, Editura Suceava,

Suceava.

1997, S. Fl. Marian în amintiri, mărturii şi evocări, Antologie realizată, de

asemenea, împreună cu prof. P. Froicu, Ed. Suceava, (lucrare distinsă cu premiul

fundaţiei culturale a Bucovinei).

2001, Lovineștii, Editura "Spiru Haret", Iași.

2002, Orașul Muzelor. Case și locuri memoriale la Fălticeni, Editura "Bucovina

istorică".

2004, Enciclopediei Bucovinei. Alături de Erich Beck, este unul dintre

colaboratorii principaali la realizarea. Ed. Principes Edit, Iaşi.

2004, Cazabanii: O cronică de familie, București, Editura Regia Autonomă

"Monitorul Oficial", București.

2006, Scrisori către Leca Morariu, vol I, Editura Fundația Culturală

"Leca Morariu" și Biblioteca "I.G. Sbiera", Suceava.

2007, Scrisori către Leca Morariu, vol II, Editura Fundația Culturală

"Leca Morariu" și Biblioteca "I.G. Sbiera", Suceava.6 SATCO, EMIL. Enciclopedia Bucovinei, vol I, Editura Princeps, 2004, pag. 327-328.

14

2007, Scrisori către Leca Morariu, vol III, Editura Fundația Culturală "Leca

Morariu" și Biblioteca "I.G. Sbiera", Suceava.

2007, Sub cerul basarabiei natale, ed. Suceava.

2007, Cazabanii de la Fălticeni, Editura Lidana, Suceava.

2007, Les Cazaban -Une chronique de famille, Edition Universal Dalsi, Bucarest.

2009, Un album al viselor frumoase, Suceava, Editura "George Tofan".

În semn de recunoaştere a meritelor sale incontestabile în valorificarea acestui

autentic tezaur cultural:

- Membru al Uniunii Scriitorilor Bucovineni (2002)

- Membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2003)

Distincţii şi titluri onorifice:

- Diplomă acordată de Convorbiri literare (1987)

- Cetățean de onoare al Municipiului Fălticeni (2001)

- Premiul omnia acordat de Fundaţia Culturală Bucovinei (2003)

- Diplomă de exelenţă (2003).

- Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Datorită faptului, că lucrarea autobiografică şi preponderent lirică Sub cerul

basarabiei natale a lui Eugen Dimitriu este lucrarea la care fac trimitere şi citez unele

descrieri ale străzilor ş.a. Această lucrare este izvorîtă din noianul de aminitiri legate

de farmecul meleagurilor în care şi-a preceput copilăria, de oameni în mijlocul cărora

a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii sale.7 În lucrarea sa reconstituie atmosfera specifică

acelor locuri de la începutul perioadei interbelice, cînd, după o înstrăinare de peste un

veac, Basarabia a revenit în hotarele istorice ale ţării.

7 Dimitriu, p.13.

15

PETRU CĂRARE ŞI TELENEŞTIUL

După absolvirea facultăţii de ziaristică a Şcolii Comsomoliste Centrale din

Moscova în anul 1956 revine la Chişinău şi refuză să colaboreze la gazeta Tînărul

leninist. Şi se angajează în calitate de trăducător şi foiletonist în ziarul Colhoznicul

Moldovei. În anul 1957 este angajat în calitate de foiletonist la revista de satiră şi

umor Chipăruş. În anul 1958 debutează editorial la Cartea moldovenească cu o

traducere – volumul Poezii de Heinrich Heine. În luna august al anului 1959, se află

printre iniţiatorii serbării a 600 de ani de la descălicarea Moldovei8 şi – împreună cu

Ion Ungureanu şi alţi prieteni – depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. În

cosecinţă, este concediat de de la revista Chipăruş, fiind silit să se stabilească la

Teleneşti.9 A fost director al Biroului de propagare a literaturii al USM.10

Aici la Teleneşti, Petru Cărare face cunoştinţă cu viitoarea sa soţie, Valentina

(Stafanovna) Prohorova11,. S-au înscris la Oficiul

Stării Civile din Teleneşti la 2 august 1961, soţia

Valentina îi naşte primul copil – Mihai. Valentina

Stafanovna, împreună cu prietena ei de la internat

absolvesc Şcoala profesională de comunicaţii din

oraşul Rostov pe Don12, de unde sînt trimise pentru

serviciu la Teleneşti. Aici, Valentina îşi face

cunoştinţă cu Petru Cărare. Petru a activat aici la

Redacţia Raională din Teleneşti.13 În anul 1959-

1961 la redacţie scrie subiecte pentru colhozurile: Dimitrov, Budăi şi Hirişeni. Ca

8 Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune inițială a întemeierii Țării Moldovei,

asociată cu tradiția orală și cu cronicile moldovenești.9 BIBLIOTECA MUNICIPALĂ B.P.HASDEU, filiala Biblioteca Publică Transilvania, Petru Cărare. Bibliografie, Ed. Museum, Chişinău, 2005, p.20.10. Uniunea Scriitorilor din Moldova.11. Născută în anul 1940. Dna Valentina Prohorova a locuit la gazdă cu Maria Maxiuta la familia Zavorot (Elena şi Grigore) / Varzari care locuiau pe str.Crasnoarmeiskaia, 9 (Barbu Lăutaru) de lîngă Biblioteca Publică Teleneşti.12 Специальное ремесленное училище № 9 радиодела в г. Ростове-на-Дону. 13. Această tipografie s-a aflat în fosta policlinică şi prezentul Cămin al Tipografiei.

16

răzbunare pentru exil, scrie articolele în presa raională14 – Din patul drept, în partid;

O noapte la un codrean; Cu brînză în garafă. La Teleneşti locuieşte la gazdă la familia

Vîrlan. În anul 1961 este angajat în calitate de secretar literar teatrul Luceafărul. În

anul 1998, scrie un microroman satiric inspirat din relaţiile exilului său la Teleneşti.15

14. Ziarul local: Cuvîntul comunist.15.Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu, filiala Biblioteca Publică Transilvania, Petru Cărare. Bibliografie, ed. Museum, Chişinău, 2005, p.23.

17

COLŢIŞOR DE RAI

Teleneştii – această aşezare rurală - de la poalele codrului, scăldată în verdeaţă, cu

oameni harnici şi gospodari, este leagănul copilăriei mele, unde îmi găsesc liniştea şi

alinarea; aici sînt rădăcinile neamului meu. Pe această palmă de pămînt s-au păstrat

datinile şi tradiţiile strămoşilor. În acest spaţiu mirific mă simt bine şi pot medita liber,

pot răscoli amintiri... aievea, în imigraţia mea, după ce am studiat istoria şi trecutul

oraşului, mi se peridă în faţă: străzile vechi, autogara, magazinele, spitalul, şcolile,

grădiniţele, parcurile, oamenii de altă dată; bineînţeles îmi apare icoana casei părinteşti

cu chipul blînd al buneilor, părinţilor. Tabloul naturii de-un pitoresc aparte realizat

de codrii, cîmpia din preajma Ciulucului, păşunele; livezile doldora de roadă,

podgoriile cu struguri ribinii...

Vatra m-a făcut întotdeauna să mă simt bine - pe fostele străzi vechi ale

Teleneştiului: autogarele, magazinul de la Kijner şi cel de la Iozic, Banca veche - în

incinta lor astăzi sînt apartamente; Cafeneaua „Ceburaşka” din care azi a rămas doar

locul îmburuienat; prin pădurea de lîngă şcoala rusă, prin lacurile lui – Comsomolist,

din Teleneştiul Vechi, dar şi rîul Ciulucul-mijlociu care susură pe lîngă casa mea,

alături de fostul conac al familiei Gore, care astăzi găzduieşte Clinica veterinară.

Plimbările prin parcul public de lîngă Grădiniţa nr.1 în care, în perioada sovietică, s-a

construit în anul 1963 monumentul unui revoluţionar, şi anume cel al lui Lenin.

Acesta a fost cel de-al doilea monument pe care l-a avut Lenin, în Teleneşti timp de

22 de ani, pînă în 1985.

Mărturii deosebite despre aceste meleaguri atestăm în opera lui Mihail

Sadoveanu mare scriitor, renumit prozator, numit Ştefan cel Mare al literaturii

române; Eugen Dimitriu; Petru Cărare şi ale băştinaşilor din Teleneşti – Ilie Pînzaru,

Vera Polojai-Taran ş.a

Acesta este Teleneştiul meu, mic, dar frumos!

18

PERSONALITĂŢI NOTORII ALE TELENEŞTIULUI

Personalitatea este pentru om ceea

ce parfumul este pentru o floare.

Charles Michael Schwab

În viaţa de zi cu zi, tindem să-i etichetăm pe cei din jur în funcţie de tipul de

persoană pe care îl reprezintă fiecare, de felul cum s-a manifestat, de felul ce a creat.

Există tipul prietenos şi sociabil, tipul agresiv, tipul liniştit şi timid, tipul activ şi

ocupat, şi aşa mai departe. Fiecare persoană are o anumită personalitate un anumit fel

de a reacţiona şi de a se comporta şi de a crea, de a se manifesta. Dacă ştim cu ce fel de

persoană avem de-a face, ne poate fi mai uşor să-i înţelegem comportamentul. De

asemenea, putem să anticipăm reacţiile unei persoane într-o anumită situaţie.

Personalităţi care au dus faima oraşului, şi peste hotarele ei, au fost oameni de o

bonemie necontestabilă. Au demonstrat tuturor că sînt şi au fost cei mai buni şi pe

bune merită să fie nominalizaţi. Unii din ei au devenit personalităţi locale, alţii a

întregii ţări, iar unii şi internaţionali. Deaceea aceşte personalităţi ne-au adus faima

oraşului, alţii au murit pentru acesta. Ei sînt mîndria noastră şi deaceea trebuie să ne

mîndrim, să le urmăm pasul, să le cinstim memoria. Cu deosebită mîndrie vorbesc de

personalităţile notorii care au locuit în orăşelul Teleneşti.

Politicieni: Gulkin Deonisie, Roşca Iurie, Hotineanu Vladimir.

Primari: Petrovici Ilie, Rotari Valentin, Lelic Vadim.

Profesori: Vicol Eudochia, Sasu Iosif, Cogan Beniamin, Iuriev Mihail, Guţu

Dumitru, Strulovici Miron Iosif , Cliucinicov Stepan, Monu Larisa, Furculiţă Natalia,

Capră Ion, Jero Cornelia, Boico Raisa, Botezatu Valentina, Bogdan Tudor, Sasu Ana,

Pinteac Raisa, Carp-Ilescu Tamara, Cantaragiu Boris, Antoci Tamara, Domcenco

Ana, Ţăruş Valentina, Cuşnir Viorica, Frunză Nina, Bursuc Oleg, Subţirel Tamara.

Medicină: Cucoş Nicolae, Maxim Gheorghe, Hotineanu Vladimir, Hotineanu

Mihail, Bogdan Valeriu, Sasu Boris, Balan Petru, Cucoş Valentin, Pantea Valentina,

19

Malai Eugenia, Andreev Stepanida, Rusu Dumitru, Cucoş Boris, Unculiţa-Taran

Stela.

Preoţi: Petrovici Teodor16, Zagorneanu Ion17, Ţurcan Vasile18.

Artă: Gutman Nahum, Moisei Nicolae, Şcolinic Sergiu, Pinteac Filip.

Muzică: Găină Valeriu, Roşcovan Anatol, Roşcovan Ştefănel, Burlacu Costy.

Poeţişi scriitori: Pinchevschi Moișe, Rozental Zolmen, Coprov Ariel, Simha

Ben-Țion (Alter Gutman), Bîrcă Gheorghe.

Bibliotecari: Polejai-Taran Vera, Leviţan Sofia, Buşniţă Xenia, Bandalac

Maria, Burlea Dora, Tofan Nina, Furdui Maria, Dobjanschi Aurelia, Culceac Ana,

Ceban-Petrovici Anastasia.

Fruntaşi ai activităţii muncii: Ivan Vasile Rotari, Zinaida Rotari-Malament,

Ana Buruiană-Şoltoian, Tolmaciov Nicolai.

Poliţişti: Cojocari Constantin, Spînu Ştefan, Socolov Ivan, Cojocari Valeriu,

Denisiuc Boris, Ursan Gheorghe, Pohilă Grigore, Conea Aurel, Cojocari Tatiana.

Model de familie: Rotari Ivan şi Rotari Ana, Boico Tudor şi Boico Raisa,

Rotari Evdochim şi Rotari Ana (64 ani de căsnicie,1995), Tolmaciov Nicolae şi

Tolmaciov Olga (43 ani de căsnicie,2005), Cuşnir Mihail şi Cuşnir Nina (50 ani de

căsnicie, 2011), Zagornean Profir şi Zagornean Vera (60 ani de căsnicie, 2011),

Anton Alexei şi Anton Ana (50 ani de căsnicie, 2012), Kosobriuhov Veaceslav şi

Kosobriuhov Nina (50 ani de căsnicie, 2012), Taran Profir şi Traran Parascovia (57

ani de căsnicie, 2013), Siminel Pantiuşa şi Siminel Ecaterina (43 ani de

căsnicie,2013), Bogdan , Privilean Ion şi Elena

Veterani ai Afganistanului: Balan Nicolae, Baltag Valeriu, Botezat Sergiu,

Botnari Alexandru, Capiţa Oleg, Cerescu Afanasie, Climentovschi Aurel, Costin

Gheorghe, Costrov Ion, Covalenco Iurie, Cucoş Ion, Donica Oleg, Iurcu Efim,

Levinţa Andrei, Lungu Mihai, Makeev Arcadie, Neghin Vladimir, Pasat Alexandru,

Patraşcu Alexandru, Pîrnău Petru, Popa Mihai, Popescu Ion, Rotari Stepan,

16 Mănăstirea Ciuflea din Chişinău, paroh. 17 Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului ” din Teleneşti, paroh.18 Biserica cu hramul „Sf. Proroc Ilie” din Teleneşti, paroh.

20

Solonari Iurie, Stegărescu Mihai, Taran Ion, Tolmaciov Petru, Vataman Valeriu,

Vîrlan Sergiu.

Veterani ai conflictului de pe Nistru 1992: Ilescu Grigore, Nastas Ion, Chele

Andrei, Isac Nichita, Tcaci Ion, Caraman Anatolie, Vicol Valentin, Ursu Valentin,

Ursan Gheorghe, Babcineţchi Constantin, Banari Vasile, Cebotari Vasile, Curasevici

Serghei, Balmuş Mihai, Catrinescu Chiril, Creţu Boris, Oaserele Andrei, Vleju Vasile,

Burdea Tudor.

Personalitatea nu se capătă; se cucereşte. D.Gusti.

Alte personalităţi ale oraşului au fost primarii 19,20 din Teleneşti. Nu –mi era

uşor ca să-i identific pe toţi ceea care după părerea mea de băştinaş au stat la straja

oraşului, au făurit aici, aici au fost înmormîntaţi şi se odihnesc pe pămîntul acesta.

Sînt cei care cu cinste şi-au făcut datoria de stăpîn. Pentru aceasta le mulţumim!

1. 1941 - 1942 – Ghenov Nicolae

1. 1942 - 1943 – Devder Grigore Ion

2. 1944 - 1945 – Bivol Sergiu

3. 1945 - 1946 – Casapciuc Petru Ignat

4. 1946 - 1947 – Siniţîn (a) Gheorghe Ion

5. 1947 - 1948 – Bunciuc Grigore

6. 1948 - 1949 – Ostapenco Vasile G.

7. 1949 - 1950 (septembrie) – Isacov Semion Gheorghe

8. 1950 (septembrie) – 1951 (noiembrie) – Bronştein Galina Boris

9. 1951 (noiembrie) – 1952 – Petrovici Ilie Ion

10. 1952 – 1953 (martie) – Ostapenco Vasile G.

11. 1953 (martie-august) - Moroz Mihail Isac

12. 1953 din august -1954 (iulie) – Bolotin Nichifor P.

13. 1954 (iulie) -1955 (martie) – Isacov Semion Gheorghe

14. 1955 (martie) – 1957 (martie) – Gulkin Kuprian Afanasie

15. 1958 - 1967 – Cuşnir Maria Pavel

16. 1967 - 1971 – Boicu Tudor Ion

17. 1971 - 1974 – Nagapetian Vagan Aganes

19 Perioada intebelică şi postbelică20 Sursa: Arhiva raională Teleneşti, fondul-50, inventarul -1; dosarale – pe anii 1945-1964.

21

18. 1974 -1984 – Andoni Alexei Petru

19. 1984 - 1990 – Bandalac Valentin Vasile

20. 1990 -1996 – Pîrnău Nicolae Andrei

21. 1996 -2003 – Culciac Dumitru Dumitru

22. 2003 – 2007 – Rotari Valentin Ivan

23. 2007– Lelic Vadim Mihail

Nr.r Numele şi prenumele primarului Anul şi locul de naştere

Anul şi locul decesului

Studii

1. Ghenov Nicolae 21,22 ? ? ?

2. Devder Grigore Ion23 1892? 194924 Medii incomplete.3. Bivol Sergiu 25,26 ? ? ?

4. Casapciuc Petru Ignat27 ? ? Clase primare, 4 clase

5. Siniţa (Siniţîn) Gheorghe Ion

? ? ?

6. Bunciuc Grigore 28 ? ? Clase primare, 4 clase

7. Ostapenco Vasile G.29 ? ? ?

8. Isacov Semion Gheorghe 30

1896 ? ?

9. Bronştein Golda (Galina) Boris

25.12.192431 09.04.199332 Medii speciale

10. Petrovici Ilie Ion33 1925 22.12.1983 Clase primare, 4 clase

11. Ostapenco V.G. ? ? ?

12. Moroz Mihail Isac34 19.04.191735 19.04.197636 Clase primare, 4 clase.

13. Bolotin Nichifor P.37 ? ? ?

21 Conform Arhivei Naţionale a R.M., 1941,1942, fondul - 2069, inventarul-1, dosarul -3047, pp.7, 112.22 Acest nume este pomenit ca primar şi ca notar de Teleneşti.23 Conform Arhivei Naţionale a R.M., 1943, fondul- 2069, inventarul-1, dosarul -3079.24 Înmormîntat în cimitirul orăşenesc din Teleneşti.25 Conform Arhivei Naţionale a R.M., 1944, fondul- 2069, inventarul-1, dosarul -3083.26 În acea perioadă, în primăria Teleneşti a activat ca vice primar - Procopie Gîrleanu.27 Arhiva raională Teleneşti, 1945, fondul-50, inventarul -1; dosarul2.28 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 39.29 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 39.30 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 46.31 Născută în satul Corobceni, raionul Teleneşti, de origine evreiască.32 Înmormîntat în cimitirul din oraşul Durleşti. 33 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 62.34 Arhiva raională Teleneşti, 1953-1955, fondul-50, inventarul -1; dosarul 67.35 Născut în sat. Morozovca, regiunea Viniţa.36 Înmormîntat în cimitirul orăşenesc din Teleneşti.37 Arhiva raională Teleneşti, 1953-1955, fondul-50, inventarul -1; dosarul 67.

22

14. Isacov Semion Constantin38 ? ? ?

15. Gulkin Kuprian Afanasie 39 15.10.191840 19.11.199341 Clase primare, 4 clase

16. Cuşnir Maria Pavel 42,43,44,45,46,47

30.12.192248 24.05.199749 Superioare incomplete

17. Boicu Fiodor Ivanov 03.08.193250 - Superioare

18. Nagapetian Vagan Aganes 22.12.192251 25.01.199052 Medii speciale

19. Andoni Alexei Petru 14.10.194653 06.09.200654 Superioare20. Bandalac Valentin Vasile 25.01.195355 - Superioare

21. Pîrnău Nicolae Andrei 11.03.194456 - Superioare

22. Culciac Dumitru Dumitru 05.08.1948 17.12.2004 Superioare

23. Rotari Valentin Ivan 06.12.1950 - Superioare

24. Lelic Vadim Mihail 17.05.1972 - Superioare

38 Arhiva raională Teleneşti, 1955, fondul-50, inventarul -1; dosarul 54.39 Arhiva raională Teleneşti, 1957-1958, fondul-50, inventarul -1; dosarul 80,81.40 Născut în or. Teleneşti.41 Înmormîntat în cimitirul lipovănesc din Teleneşti.42 Arhiva raională Teleneşti, 1963, fondul-50, inventarul -1; dosarul 168, 155.43 Arhiva raională Teleneşti, 1962-1963, fondul-50, inventarul -1; dosarul 156.44 Arhiva raională Teleneşti, 1959-1960, fondul-50, inventarul -1; dosarul 89,90.45 Arhiva raională Teleneşti, 1961-1963, fondul-50, inventarul -1; dosarul 143.46 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 180.47 Arhiva raională Teleneşti, 1948, fondul-50, inventarul -1; dosarul 144.48 Născută în satul Căzăneşti, raionul Teleneşti.49 Înmormîntată în cimitirul din tîrg, or. Teleneşti.50 Născut în satul Hogineşti, raionul Călăraşi.51 Născut în or. Spitac, Republica Armeană.52 Înmormîntat în cimitirul din tîrgul Teleneşti.53 Născut în satul Ciuciuieni, raionul Sîngerei.54 Înmormîntat în cimitirul din satul Ineşti.55 Născut în satul Grimăncăuţi, raionul Briceni.56 Născut în satul Crăsnăşeni, raionul Teleneşti.

23

E liniste, e pace, e minunat! E Teleneştiul!

Satul Teleneşti

Nu pretind în ideea de a vă propune să vă faceţi geamantanele, abandonînd pentru

o vreme activităţile dumneavoastră cotidiene, spre a porni într-o excursie cu întreaga

familie, sau de unul singur, pe meleagurile moldave, istorico-captivante, aşa cum este

aşezarea rurală Teleneşti. Totuşi e posibil să parcurgem aceste locuri demne de vizitat,

indiferent dacă ploaia bate necontenit în geam sau e timp de arşiţă, sau mai nu ştiu ce...

e destul doar să facem o pauză de lectură, fiind aşezaţi comod într-un fotoliu, în amurg

văratic sau în liniştea văpăii ce ne cuprinde uşor, ademenindu-ne la gura sobei, pe timp

de iarnă.

Satul Vechi... sau cum mai este numit de către tîrgoveţi, Teleneştiul-Vechi,

respiră într-o atmosferă de pace nemărginită, copleşiţi de fericirea copilărească ce

pare a nu avea sfîrşit... Aici totul este pedeplin cunoscut, firesc, iar sătenii - aidoma

unei familii mari, toţi se cunosc reciproc şi se salută unul cu altul, îşi petrec bucuriile

în obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti, fiind dornici de viaţă şi fericire. Există date

conform cărora localitatea Telenești a fost populată din vremea dacilor. Dimitrie

Cantemir afirmă, că pe locul Teleneștilor ar fi existat o cetate gotică (dovadă a acestei

afirmații este faptul că în îmrejurimi s-au găsit rămășițe).

În privința apariției sau primei atestări documentare a Teleneștilor există foarte

multe neclarități. Unii cercetători consideră că într-un document din 1437 se vorbește

despre o oarecare localitate Moiatinul de Jos, care se presupune că ar fi Telenești.

Cea mai veche atestare documentară a localităţii Teleneşti este din 20 decembrie 1437,

după cum susţine M. Costăchescu. Un alt document din 1497 vorbește despre un

oarecare Telea, care de asemenea unii cercetători îl consideră drept proprietar al satului

care exista. Într -un zapis din anul 159857 se spune că a fost un sat mare. Cert este că

primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenești, este așezat pe malul rîului

Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Datorită amplasării sale avantajoase, la hotarul

57 Costăchescu, M. Satul şi tîrgul Telineşti..., Iaşi, 1930

24

dintre codri și cîmpie, Teleneștiul a cunoscut o dezvoltare vădită. Vatra este situată în

umbra vechiului ţinut de codri, bogat în case de lut, cu prispe şi ferestre aranjate, cu

acoperiş de paie şi cuib de rîndunici. Interiorul caselor era tipic ţărănesc, cu pereţi

văruiţi, ţoale, covoare de lînă în uzoare naţionale, prosoape, cearşafuri, broderii şi alte

hîrburi lăsate de zestre de la mama-mare. Gospodarii îşi împleteau cu drag gardurile

de nuiele, cu ulcele puse-n prepeleac. De aici mi se trag rădăcinile buneilor şi al

tatălui meu, Vasile. Pe timpuri dinastia Rotaru erau familii înstărite, cu vite, oi, cai, vii

şi averi. Bunelul meu, Dochie, avea trăsură, în care se plimba pînă la cîmp sau pe la

crîşmă, fiind mîndru de sine şi cu un oarecare zîmbet şmecher pe sub musteţi.

Celorlalţi săteni nu le rămîneau decît să admire această privelişte zgomotoasă şi hazlie,

ce stîrneşte colb în drumul şerpuitor de ţară.

Teleneştiul a fost un sat răzăşesc, atestat documentar pe data de 20 martie 1598.

Începînd cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pînă la sfîrşitul secolului al XIX-

lea, satul Teleneşti a aparţinut, rînd pe rînd, neamurilor Cantacuzino, Ruset şi

Mavrocordat (rude de sînge sau prin alianţă).

În 1598, în Teleneştiul – Vechi erau 127 de case şi o populaţie de 831 suflete

ţărani români 58, iar în septembrie 1694, satul Teleneşti trece din stăpînirea fiului lui

Todiraşco, Iordachi Cantacuzino marele vesternic, în cea a fiului său Ilie. Ilie

Cantacuzino comisul nu stăpîneşte decît cîţiva ani părţile cumpărate de tatăl său, în

satul Teleneşti.59

În anul 1850, Teleneştiul-Vechi făcea parte din judeţul Orhei. Localitatea

aparţinea lui Egor T. Teodosiu. În sat locuia o familie de mazili alcătuită din 3

persoane. Familii ţărăneşti erau 61. Ele includeau 195 persoane de sex masculin şi

175 persoane de sex feminin. În total - 370 de suflete. 60

58 După Costăchescu, M. p 359 COSTĂCHESCU, MIHAI. Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Orhei. Schiţă istorică. Iaşi, editura

Institut de Arte Grafice - Viaţa Românească, 1930, p.7-22.

60 Moldova în epoca feudalismului. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi

1774, în vol.VII, partea I, Chişinău, 1975, p.88,408.

25

Astăzi acest sat este parte componentă din oraş şi este la fel de frumos, ca pe

timpuri, doar că şi-a preschimbat veşmîntul, realitatea sa este de nerecunoscut, a

devenit mai trist, mai obosit... şi-a mărit considerabil hotarele, străzile au devenit mai

aranjate, mai late, au apărut sectoare noi: Ciuluc, Staţia pompieri, Mihalaşa nouă,

CăSăO, PMKa, Yozik, Kijner ş.a. Teleneştiul trăieşte multe destine, cu multe locuri

frumoase şi încîntătoare: moşia boierului Teodosiu şi a ginerului său moşia boierului

Gore de la spital şi cea de la Clinica veterinară ş.a.

26

Conacul şi Familia TEODOSIU

27

CONACUL TEODOSIU

Mereu mi se părea că vacanţa cea mare, de vară, ţine cît o veşnicie, timp în

care aveam atîtea lucruri de făcut... unul dintre cele mai importante lucruri era să

hoinăresc prin Teleneşti, împreună cu fratele meu şi cu alţi copii la fel de pribegi,

fiind gata să întîlnim fericirea, răspîndind starea de bună dispoziţie pretutindeni!

Grijile cele mari ale noastre erau mersul la scăldat la bazinul de la CăSăO, jocul de-a

războiul în pădurea de la şcoala rusă. Eram curajoşi, cutezători, neastîmpăraţi... Noi

nu bănuiam că acele locuri de joacă cîndva au fost un conac boieresc, o catedrală

nemaipomenit de frumoasă, asemănătoare cu cea de la Chişinău, şi un cimitir.

La 1 decembrie 1813, pitarul Teodosiu cumpără, de la epitropii61 domniţei Ralu

Mavrocordat, „tîrgul Telineştii cu sîliştile lui.”, iar la 20 aprilie 1814, devine „deplin şi

vecinic stăpîn” al Teleneştilor. Această moşie s-a transmis din tată-n fiu, din generaţie

în generaţie, pînă a ajuns la cel din urmă moşier, Mihai Teodosiu. Anii de viaţă al

acestuia sînt 1852-1918. Este nobil de viţă din gubernia Basarabiei, confirmat heraldic,

democrat de şcoală veche, membrul Partidului Moldovenesc, unul dintre stîlpii

societăţii culturale: Societatea Moldovenească pentru Coperarea Instrucţiunii

Poporale şi Studierea Ţării Basarabeni62, marşal al nobilimii din gubernia Basarabia

şi judecătorului de pace onorific din districtul Chişinău; Se căsătoreşte cu Maria

Carlovna Garting, de asemenea de viţă nobilă. Din căsătoria lor se naşte fiica lor

Elena. Devine socru lui Paul Gore, de religie ortodoxă).63

Distinctele nobilului Mihai Teodosiu:

1912 – primeşte gradul de consilier efectiv de stat; 22.04.1907 – ordinul Sf. Vladimir de gradul IV;64

01.01.1904 – ordinul Sf. Stanislav de gradul II;65,66

61 EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp]. – Din gr. epítropos. Sursa: DEX '98 (1998).62 Înfiinţată în anul 1905, cu 500 de membri.63 Prin ordinul Majestăţii sale din 14 mai 1896.64 E decorat la 22.04.1907, la 09.03.1908 a demisionat.65 Ordinul Majestăţii sale, e decorat la 01.01.1904 pentru merite.66 De către Adunarea Ordinară a Nobililor din gubernia Basarabia e confirmat prin ordinul Majestaţii sale în această funcţie la 17.02.1905.

28

14.05.1896 – ordinul Sf. Ana de gradul III;67

1892 – Medalia de argint în memoria domniei împăratului Alexandru al III-lea.68,69

Funcţiile deţinute:

Judecător de pace onorific în jud. Orhei (pentru 3 ani) 1878 -1881; 70, 71

Judecător de pace onorific în jud. Orhei 15.05.1902;72,73

Judecător de pace onorific în jud. Orhei 15.10.1903; Şef de zemstvă al sectorului IV al jud. Orhei 27.03.1898; 74,75

Preşedinte (lider) al Mişcării de emancipare naţională în rîndurile boierimii basarabene Partidul Basarabean al Zemstvei, din 1909-1917.76

Deţine următoarele moşii:

1200 desetine de pămînt în localitatea Teleneşti; 3500 desetine de pămînt în ocina Dănuţeni, jud. Bălţi; 2000 desetine de pămînt în ocinele Jura şi Jurca, jud. Balta (gubernia Podolsk,

Ukraina); Deţine o casă cu curte la Chişinău, pe strada Centrală (în prezent bd. Ştefan cel

Mare, alături de Palatul Preşedenţiei a R.M. Cu părere de rău, această casă al nobilului M. Teodosiu, a fost demolată de guvernarea din 2005.)

Studii:

A absolvit Universitatea Imperială din Odessa. Stare familiară:

Maria Karlovna Garting,77 are o fiică Elena, născută la 09.09.1882 este căsătorită cu Paul Gore78.

67 Prin ordinul Majestăţii sale din 14 mai 1896.68 Pentru a fi purtată la piept 1892, septembrie 1.69 Prin ordinul Majestăţii sale transmis Senatului la 26 februarie 1896, nr.20, art.238. 70 COLESNIC Iurie. Basarabia necunoscută. V.1, Chişinău, editura Museum. 199?, p.36-39.71 Ales de a X-a Adunare Ordinară de Zemstvă a jud. Orhei. Şi confirmat prin ordinul Senatului din 26 iunie 1879 cu nr.29103 din 29 iunie 1879.72 Ales de către Adunarea Extraordinară de Zemstvă a jud. Chişinău de la 15 mai 1902.73 De Adunarea Ordinară de Zemstvă a jud. Chişinău de la 6.10.1902, pentru 3 ani şi e confirmat în această funcţie prin ordinal Senatului de la 15.10.1903, cu nr.10118, 15.10.1903.74 În baza ordinului Majestăţii sale, transmis Senatului la 26 februarie 1896, nr. 20 art.238.75 Concediat din funcţia de şef de zemstvă în confermitate cu cererea, prin ordinul Majestăţii sale din 27 martie 1898.76 După decesul din 1909 a lui Pavel Dicescu, M.Teodosiu îi revine rolul de lider al mişcării de emancipare.77 Nobilă, de religie ortodoxă.78 A muncit ani de zile în preajma lui Mihail Feodosiu la Orhei.

29

La vîrsta tinereţei fiica lor, Elena, se mărită cu Paul Gore, un oarecare boier.

Ultima moştenitoare a moşiei Teleneşti a fost proprietatea doamnei Elena Gore, fiica

marelui mareşal al nobilimei, Mihail Teodosiu.79

De jur împrejurul moşiei bucurau inima o întindere mare de vii şi livezi ce

aparţineau boierului. Însă, relaţiile dintre noul stăpîn al Teleneştilor şi locuitorii săi,

purta un permanent caracter extrem de tensionat.

Acesta, împreună cu familia sa, locuia într-o casă mare, cu numeroase odăi mari şi

luminoase, în faţă pridvor. În spatele casei se afla un grajd de cai şi un beci masiv, ce

ajungea subteran pînă la cimitirul de lîngă conac. La fel ca şi alţi intelectuali, familia

Teodosiu s-a refugiat în România, părăsind pentru totdeauna conacul strămoşesc, iar

casa boierului, cu timpul, în 1940, a fost transformată în şcoală. În anul 1955 a fost

construit anexa şcolii, apoi în 1958 se mai construieşte încă o şcoală, moldovenească-

rusă, cu două nivele, pe acelaşi teritoriu al fostului conac Teodosiu. În locul bisericii

demolate, a fost ridicată clădirea contabilităţii a Direcţiei Raionale de Învăţămînt

Teleneşti. Astăzi, în faţa acestei clădiri stă un monument în formă de carte, ce

confirmă extistenţa de cîndva a bisericii cu hramul Sfînt Proroc Ilie.

În anii 1812, odată cu construcţia bisericii, în spatele conacului, a fost ridicat un

cimitir al tîrgului. Din acest cimitir, moşierul Teodosiu şi-a construit un tunel secret ce

avea trecere în beciul său subteran. În cimitirul respectiv au fost îngropaţi băştinaşii

tîrgului, din împrejurimi, ostaşii căzuţi în cele două războaie mondiale. Odată cu

deschiderea spitalului orăşănesc, în 1945, bolnavii decedaţi în spital, cît şi boschetarii

de pe străzi, sineucigaşii, cît şi copii avortaţi erau, de asemenea, îngropaţi aici. Prin

anii 1978, au avut loc alunecări mari de teren cu consecinţe grave asupra cimitirului,

deoarece acesta a rămas parţial sub pămînt, pe alocuri deformat, cu prăbuşiri de

morminte, cu rămăşiţe de obiecte bisericeşti distruse, pierdute. Cu timpul fostul

aşezămînt de cimitir s-a nivelat, a dispărut complet. În prezent nu a rămas nici o urmă

că aici cîndva s-au petrecut astfel de evenimente istorice. Astăzi în locul cimitirului,

băştinaşii îşi pasc vitele.

79 COSTĂCHESCU, MIHAI. Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Orhei. Schiţă istorică. Iaşi, editura Institut de Arte Grafice - Viaţa Românească, 1930, p.80.

30

Aceste locuri au fost vizitate de către Eugen Dimitriu, prin anii 1930. Pe atunci el

fiind copil, venea în vizită la bunicii săi, în Teleneşti. Mai tîrziu el descrie aceste

locuri, aşa cum sînt înţelese în viziunea şi în amintirile lui din copilărie.

De la poarta pe unde intrasem în conac, în partea dreaptă era alt gard din plasă

de sîrmă. Brazi pitici, cîndva tunşi cu grijă, copaci rămuroşi crescuţi sălbatec,

mărgineau alei prin care se ajungea la clădirea conacului. Insula aceasta de verdeaţă

depăşea ca întindere o grădină publică dintr-un oraş mijlociu: plăcut loc de plimbare,

răcoros, în care tinerii îşi puteau mărturisi sentimente de iubire, iar cei vîrstnici,

păşind alene, să depene amintiri din alte vremi. Pe un drum larg, pietruit, treceau spre

conac echipaje cu patru cai. In cupeuri elegante, oaspeţi din împrejurimi, prieteni, sau

rude la fel de bogate. Scări de marmură urcau spre peron. Clădirile nu aveau etaje,

dar dimensiunile erau impresionante. Îndrăzneţ, pătrundeam prin uşi întredeschise,

în saloane cu sobe de teracotă, albe, verzi sau albastre, în care focurile sfidau iarna

gerul de afară. Aveam un sentiment de dureroasă tristeţe văzînd odăile goale .80 [...]

Bucuros că Mihai a plecat singur spre biserică, am cotit în stînga, admirînd faţada

albă, strălucitoare în soare, a conacului. Colonadele, geamurile mari, aveau darul să

mire pe oricine, cîtă bogăţie a fost cîndva aici. În colţ, vreo două camere adăposteau

birouri silvice conduse de inginerul Ştoia mutat probabil din Vechiul Regat în

Basarabia. În alte două odăi, locuia familia inginerului. Un cuplu de tineri înalţi,

supli, viguroşi şi plăcuţi la înfăţişare.81

Încetul cu încetul, pe parcursul anilor, tîrgul a cunoscut un şuvoi de populaţie (în

special, meşteşugari) adus de peste hotarele ţării. Au venit la cererea moşierului

Teodosiu, în scopul de a dezvolta moşia sa, lucrînd în diferite trebuinţe la conalul

respectiv. Moşierul Teodosiu întotdeauna a susţinut veneticii sosiţi în ajutor conacului,

80. DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.84.

81.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.85.

31

dîndu-le loc de casă şi bani. În scurt timp, moşierul a înfiinţat tîrgul, unde se organizau

patru pieţe pe an.

32

33

Mihail Teodosiu Pavel Gore

Fruntaşii Zemstvei basarabene. Pavel Gore.

Familiile Gore şi Cuzminschi în Elveţia. În dreapta în picioare – Pavel Gore

Mihail Teodosiu82; Pavel Gore83, Fruntaşii Zemstve basarabene; Pavel Gore-primul din stînga, rîndul doi 84, Familiile Gore85; Blazonul familiei Gore86; Maria Feodosiu87; Slănic88, Iordache Teodosiu89

82 COLESNIC, IURIE. Mihalache Feodosiu, în Basarabia necunoscută. Vol. IV., Chişinău, Editura Museum, p.36.83 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum,1993, p.104.84 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum,1993, p.106.85 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum,1993, p.109.86 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum,1993, p.107.87 COLESNIC, IURIE. Mihalache Feodosiu, în Basarabia necunoscută. Vol. IV., Chişinău, Editura Museum, p.38.88 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum,1993, p.110.89 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în Basarabia necunoscută. Vol. I., Chişinău, Editura Museum, 1993, p.109.

34

Soţia lui Mihail Teodosiu, Maria Feodosiu (născută Harting)

35

1897. Slănic. Pavel Gore cu tatăl Ch. Gore şi V. Erbiceanu

Iordache Teodosiu cu soţia sa Anastasia Constantinovna. Autor: I. Colesnic.

TEODOSIU

(român, pitar90, moşier, nobil şi alegător la 1818-1821) ctitor de biserică cu hramul Sf.Ilie 91 Teleneşti zis Gheorghiu92 (fiul lui Gheorghe), moşier la Teleneşti şi Pripiceni şi Ruseni.93

Tatăl lui Iordache Teodosiu. Acesta fiind căsătorit cu Anastasia C.Stavilă. Cu Anastasia Stăvilă au avut copiii:

Ilie (1840-1901) – moşier la Pereni; Maria I.D. Hasnaş; Ecaterina T.I.Suruceanu; Eliza colonel Anastasie Carp (Moldova); Anastasia Şt.Glavce; Mihail (1852-1918), însurat cu Maria Scarlat Harting (1862-1912); Alexandrina, soţia negustorului Nic.Const. Miclas (†1916)94; Olga P. Leonard; Eugenia P. Dicescu;

Eufrosinia.95

MIHALACHE EGOR TEODOSIU - 12. 12. 191896

(nobil de viţă din gubernia Basarabiei, confirmat heraldic; democrat de şcoală veche; membrul Partidului Moldovenesc, unul dintre stîlpii societăţii culturale: Societatea Moldovenească pentru Coperarea Instrucţiunii Poporale şi Studierea Ţării Basarabeni97, marşal al nobilimii din gubernia Basarabia şi judecătorului de pace onorific din districtul Chişinău; socru lui Paul Gore; de religie ortodoxă).98

Disitincte:

1912 – primeşte gradul de consilier efectiv de stat; 22.04.1907 – ordinul Sf. Vladimir de gradul IV;99

90 PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar. Sursa: DEX '98 (1998)91 Ctitorită în anul 1812. 92 Fiul lui Gheorghe.93 BEZVICONI, Gheorghe, G. Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p.61.94 Părinţii „baronului Alexandru Miclos”, cunoscut aventurier din Petersburg.95 BEZVICONI, Gheorghe,G. Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p.61.96 COLESNIC Iurie. Basarabia necunoscută. V.1, Chişinău, editura Museum. 199?, p.39.97 Înfiinţată în anul 1905, cu 500 de membri.98 Prin ordinul Majestăţii sale din 14 mai 1896.99 E decorat la 22.04.1907, la 09.03.1908 a demisionat.

36

01.01.1904 – ordinul Sf. Stanislav de gradul II;100,101

14.05.1896 – ordinul Sf. Ana de gradul III;102

1894 – Medalia de argint în memoria domniei împăratului Alexandru al III-lea.103,104

Funcţii:

Judecător de pace onorific în jud. Orhei (pentru 3 ani) 1878 -1881; 105, 106

Judecător de pace onorific în jud. Orhei 15.05.1902;107,108

Judecător de pace onorific în jud. Orhei 15.10.1903; Şef de zemstvă al sectorului IV. al jud. Orhei 27.03.1898; 109,110

Preşedinte (lider) al Mişcării de emancipare naţională în rîndurile boierimii basarabene Partidul Basarabean al Zemstvei, din 1909-1917.111

Deţine moşii:

Mihalache şi părinţii deţin moşii.

1200 desetine de pămînt în localitatea Teleneşti;

100 Ordinul Majestăţii sale, e decorat la 01.01.1904 pentru merite.101. De către Adunarea Ordinară a Nobililor din gubernia Basarabia e confirmat prin ordinul Majestaţii sale în această funcţie la 17.02.1905.102. Prin Ordinul Majestăţii sale din 14 mai 1896.103. Pentru a fi purtată la piept 1892, septembrie 1.104. Prin Ordinul Majestăţii sale transmis Senatului la 26 februarie 1896, nr.20, art.238. 105. COLESNIC Iurie. Basarabia necunoscută. V.1, Chişinău, editura Museum.199?, p.36-39.106. Ales de a X-a Adunare Ordinară de Zemstvă a jud. Orhei. Şi confirmat prin ordinul Senatului din 26 iunie 1879 cu nr. 29103 din 29 iunie 1879.107. Ales de către Adunarea Extraordinară de Zemstvă a jud. Chişinău de la 15 mai 1902.108. De Adunarea Ordinară de Zemstvă a jud. Chişinău de la 06.10.1902, pentru 3 ani şi e confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului de la 15.10.1903, cu nr.10118, 15.10.1903.109. În baza ordinului Majestăţii sale, transmis Senatului la 26 februarie 1896, nr. 20 art.238.110. Concediat din funcţia de şef de zemstvă în confermitate cu cererea, prin ordinul Majestăţii sale din 27 martie 1898.111. După decesul din 1909 a lui Pavel Dicescu, M.Teodosiu îi revine rolul de lider al mişcării de emancipare.

37

2013. or. Teleneşti. Beciul conacului Teodosiu. Autor: N.Rotaru

3500 desetine de pămînt în ocina Dănuţeni, jud. Bălţi; 2000 desetine de pămînt în ocinele Jura şi Jurca, jud. Balta (gubernia Podolsk,

Ukraina);Studii:

A absolvit Universitatea Imperială din Odessa112.Stare familiară:

Maria Karlovna Garting,113 are o fiică Elena născută la 09.09.1882, este căsătorită cu Paul Gore114, În anul 1918, în timpul rebeliunii bolşevice din ianuarie 1918, cei din Sfatul Ţării îl numesc comisar de Teleneşti pe Iosif Şmulevici Grişpun care nu găseşte limbaj comun cu M.Teodosiu şi moşiile lui sînt ruinate. În vara anului 1918 are loc o nouă revoltă la Teleneşti, legată de rechiziţionarea de către soldaţii români a făinii şi zahărului pentru necesetăţile armatei. El fiind un democrat de şcoală veche, el nu acceptă un asemenea comportament necivilizat şi nedemocratic din partea fraţilor de peste Prut. Era epoca în care abuzurile armatei şi jandarmeriei întreceau orice măsură. Reacţia lu Teodesiu este dură. Atunci cînd I. Brătianu, vizitează Basarabia, a poposit la Teleneşti M.Teodosiu refuză să-l primească la conac, motivînd că nu primeşte cuceritorii.

Din anul 1930 moşia Teleneşti a fost proprietatea Doamnei Elena Gore115, fiica marelui mareşal al nobilimii, M. Teodosiu.

112 Astăzi poartă denumirea Одеський національний університет ім. І.І. Мечников, care a fost fondat în anul 1865.113 Nobilă, de religie ortodoxă.114 A muncit ani de zile în preajma lui Mihail Feodosiu la Orhei.115 Costăchescu, Mihail. Satul şi tîrgul Teleneşti din Judeţul Orhei. Iaşi. Editura Institut de Arte Grafice „Viaţa românească”, 1930, p.80.

38

ORDINILE ŞI MEDALIILE LUI MIHAI TEODOSIU

39

1896. Ordinul Sf. Ana de gradul III 1904. Ordinul Sf. Stanislav de

gradul II

1907. Ordinul Sf. Vladimir de gradul IV

1894. Medalia de argint în memoria domniei împăratului Alexandru al III-lea

Одеський національний університет ім. І.І. Мечников, care a fost fondat în anul 1865

Notă:

Ordinul Sf. Ana de gradul III 116 - Орден Святой Анны III степени – авторитетная гражданская награда России. Она давалась за безупречную службу на высокой государственной должности от 12 лет и более. Среди награждаемых были как российские чиновники, так и множество иностранцев.

Орден Святой Анны был введен в наградную систему Голштейн - Готторпской земли (Германия) в 1736 году по Указу герцога Карла-Фридриха. Введение ордена было приурочено к годовщине смерти его жены Анны (дочери Петра I). В 1745 году сын герцога Карл-Петр-Ульрих под именем Петра Федоровича возглавил российский престол. Среди его нововведений было и привнесение в российскую геральдику ордена своего отца.

5 апреля 1797 года согласно Установлению о российских орденах орден Святой Анны вошел в число российских орденов. Соответствующее установление было подписано Императором Павлом I. Тогда же орден был разделен и на три степени.

Орден Святой Анны III степени был отлит из золота и серебра. Он состоял из 2-х частей – знака и звезды.

Знак

Орденский знак представлял собой небольшой крест. С обеих сторон он был украшен красной финифтью и серебряной каймой. Между сторонами креста помещался ажурный орнамент. Специально для него использовали золото. Середину ордена составлял белый медальон с изображением Святой Анны – небесной покровительницы дочери Петра I. Края медальона были покрыты тонким слоем золота.

С обратной стороны знака также был белый медальон. На нем стояли четыре латинские буквы «AIPF», выполненные из синей финифти. Они расшифровывались как Анна Императора Петра Дочь.

Лента

К ордену полагалась красная муаровая лента. Ее края были украшены желтыми полосками. Ее ширина составляла около 22 миллиметров.

Вручение

При наличии номинанта орден вручался один раз в году – 3 февраля (по новому стилю 16 февраля). Церемония вручения проходила в торжественной обстановке.

Ношение

Знак носили на правой стороне груди. Если награждаемый являлся военным лицом, то знак носился на банте. Бант был украшен двумя золотыми мечами, скрещенными между собой.

116 http://viacheslawlog.narod.ru/index/0-5

40

Ordinul Sf. Stanislav de gradul II - Орден Святого Станислава II степени - польская награда, заимствованная Россией после присоединения к своей территории земель Восточной Польши (вплоть до реки Неман). Орден вручался как за военные подвиги, так и за гражданские благотворительные деяния. Среди лиц, которым он был вручен присутствуют военные деятели, меценаты, купцы, промышленники, мануфактурщики, ученые и представители иных религий и стран.

Орден Святого Станислава II степени был введен в наградную систему Польши в 7 мая 1765 года по Указу польского короля Станислава Августа Понятовского. Выбор фигуры Святого Станислава - краковского Епископа, был обусловлен широким почитанием этого святого в Польше. С 1831 и по 1918 годы орден являлся официальной российской наградой. Среди гражданских и военных лиц ее статус был высоким.

Орден состоял из 3-х составляющих - знака, звезды и ленты. Для изготовления знака использовалось наряду с золотом и серебро.

Знак

Орденский знак представлял собой крест, покрытый красной финифтью. Его концы были расширены и увенчаны золотыми ракушкообразными полукругами. Крест и ракушки отлиты из золота. Между сторонами креста помещались четыре серебряных двуглавых российских орла, связанные друг с другом.

Центральную часть знака занимал миниатюрный белый медальон, украшенный золотой рамкой. Внутри медальона стояли латинские буквы «SS» - вензель Святого Станислава.

Обратная сторона также представляла собой крест. В его центре стояла латинские буквы «SS».

Звезда

Орденская звезда представляла собой восьмиугольник. Для ее изготовления использовалось серебро. Центральную часть звезды занимало изображение белого щита, украшенное двумя серебряными рамками и зеленой полосой. На полоске были выгравированы четыре веточки лавра с цветами, связанные между собой.

На щите золотыми буквами была нанесена латинская надпись «Praemiando incitat», обозначающая словосочетание «Награждая, поощряет». Это был девиз ордена. И, наконец, центральную часть щита занимал миниатюрный медальон с серебряной рамкой. Внутри него серебряными буквами был выгравирован вензель Святого Станислава - буквы «SS».

Лента

К ордену полагалась муаровая лента. Она была выполнена из красной муаровой ткани, украшенной по краям белыми полосками.

Вручение

При наличии номинанта орден вручался один раз в году - 25 апреля (по новому стилю 8 мая). Церемония вручения проходила в торжественной обстановке.

41

Ношение

Орденский крест носился на специальной ленте, перекинутой через правое плечо. Ширина ленты составляла всего 45 миллиметров. Орденская звезда же прикреплялась на левую сторону груди.

42

PAVEL GORE

(n. 27 iulie 1875, Chișinău - d. 8 decembrie 1927) 117,118

„Om foarte cult, poseda o vastă bibliotecăși cunoștea amănunțit istoria Basarabiei” Sever Zotta 119

Urmaşii funcţionarului Spiridon Teodor (1802-1874), fiul căruia Gheorghe (1839-1909), notar public şi publicist, căsătorit cu Eleonora I. Miculin (1851-1887), a fost tatăl lui Pavel (1875-1927), cărturar şi genealogist erudit, membru onorar al Academiei Române, preşedinte al partidului Naţional-Moldovenesc (1917), al Societăţii Culturale Moldoveneşti, al Comisiei Monumentelor

Istorice, al Ligii culturale din Basarabia.120

Pavel Gore e originar din Chişinău.

1895 a absolvit liceul în or. Nikolaev (Herson),

1901 este înscris la Facultatea de Drept din Sankt Petersburg.

A locuit la Chişinău pe str. A.cel Bun, colt cu str. V. Herţa

1905 se căsătoreşte cu fiica lui M.Teodesiu, Elena.

Publicaţii:

Autor al lucrărilor Plebiscitul în Basarabia (1919), Populaţia Basarabiei pe naţionalităţi după izvoarele oficiale ruseşti (în colaborare cu P. Cazacu) (1920), Autoadministraţia şi Zemstva (1920), Basarabia (1926) etc., Gore îşi încearcă puterile şi în literatură, cu cîteva traduceri în limba rusă din nuvelistica lui Al. Vlahuţă (Valetul, Pierdut, Inconsolabilii) şi Carmen Sylva (Călugăriţa, Robii), publicate în cotidianul „Bassarabeţ" din Chişinău (1898). De asemenea, a redactat studii şi articole în „Convorbiri literare", „Basarabia", „Viaţa românească", „Revista istorică", „Democraţia" şi „Revista Arhivelor".

Aflîndu-se pe fronturile primului război mondial din partea Crucii Roşii, scrie amintirile Flămânzii, Fragment, Abisul, Rătăciri (Episod de război: Ruşii la Grozeşti), Moş Vrânceanu, Subt impresia focului. Un alt ciclu de povestiri (datînd, probabil, din aceiaşi ani) se organizează narativ în jurul personajului Ionel Năzuinţă: Dibuiri sentimentale, Amintiri din sat, Amintiri din oraş, Năiţă

117 BEZVICONI, GHEORGHE, G. Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Tritonic, 1940, p.7.118 http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Gore#Bibliografie.119 PREDESCU, Lucian. Enciclopedia Cugetarea, București, 1940 (ediția a II-a, 1999).120 BEZVICONI, Gheorghe,G. Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004, p.93.

43

român, mazil ai căror origine e greu de precizat, istoric român basarabean,

membru de onoare al Academiei

Române, președinte al Partidului

Național Moldovenesc, heraldist, politician, traducător, publicist.

Vînturescu etc. Proza lui Gore a fost scoasă la lumină postum, în revista „însemnări ieşene", între anii 1936 şi 1938.

Opera literară

• Însemnare despre cei de una credinţă din Basarabia, 1908;

• Drepturile mazililor, 1911;

• Albumul de ornamente de covoare moldoveneşti, 1912;

• Plebiscitul din Basarabia, 1919;

• Autoadministrarea şi Zemstvoul, 1920;

• Crizantema de la frontieră, în Proză interbelică din Basarabia, ediţie îngrijită şi prefaţă de Veronica Bâtcă, Bucureşti, 1996.

Funcţii:

1905, ajunge judecător de pace în ținutul Orhei şi în același an devine președinte al comitetului de

redacție al Societății Moldovenești.

1909, devine Director sanitar și Director al Muzeului Național din Chișinău, unde va activa pînă în 1918.

1910, Deputat al nobilimii și vicepreședinte al zemstvei. Din această calitate.

1912, va cere la tribună introducerea limbii romîne în școli.121

1912, Secretar în Partidul Basarabean al Zemstvei.

La 22.06.1917, reactivează Partidul Societatea Basarabeană pentru Ajutorarea Învăţămîntului

Poporului şi Studierea Obiceiurilor Ţării, în care devine preşedinte activ.122

1917, în timpul Primului Război Mondial a fost director al Crucii Roșii.

1917, Președinte al comisiei școlare moldovenești, nou create.

pe 20 martie 1917 — Președinte al Partidului Național Moldovenesc.

pe 16 mai 1917 — Preşedinte al Societății Culturale Moldovenești. Decoraţii:

16.05.1912, la Chişinău este decorat cu ordinul sf. Anna, de categoria III-a.

Mare ofiţer al Stelei României

Crucea Regina Maria, clasa I123

Crucea de război

Crucea Meritul sanitar, clasa I.

Medalii:

121 PREDESCU, Lucian. Enciclopedia Cugetarea, București, 1940 (ediția a II-a, 1999).122 În anul 1917, se reactivează în Societatea Basarabeană pentru Ajutorarea Învăţămîntului Poporului şi Studierea Obiceiurilor Ţării, devine preşedinte activ.123 Conferită şi fixată personal de M.S. Regina în 1918 cu prilejul unei invitaţii la dejun.

44

Bene Merenti, clasa I 124

Comandor al ordinului Sf. Ana, clasa III

Comandor al ordinului Sf. Stanislav

Cavaler al Ordinului Sf. Vladimir ş.a. 125

7 iunie 1919, a fost ales membru onorific al Academiei Române.126

1919, în cadrul României Mari desfășoară o vastă activitate, el devenind: Președinte al Comisiei Monumentelor Istorice Basarabene.

1920, Preşedinte al Ligii Culturale, secția Chișinău.

În toată această perioadă a îndeplinit funcția de locțiitor al comisarului Basarabiei, C. A. Mimi.

A fost cel dintîi locuitor din Chișinău care a arborat drapelul României la reședința sa.

1921, Membru al comitetului de conducere al Societății Române de Numismatică.

1921, Preşedinte al comitetului Societății Regale Române de Geografie.

1921, Membru de onoare al Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău.

1922, Director al muzeului și președinte al Comisiei Arhivelor Statului din Chișinău, fapt care îl va obliga

să lipsească la multe ședințe ale Comisiei Consultative Heraldice. 1923, Membru al Ateneului român.

În 1922 este constituită Comisia Consultativă Heraldică, sub președinția lui Dimitrie Onciul.

1922, se va găsi printre primii membri ai acesteia, calitate în care sugerează modele multiple pentru stema României Mari. Armele adoptate au pornit de la o idee a sa.

A fost înmormîntat în cimitirul bisericii Sf. Ilie din Chișinău, care mai tîrziu a fost demolată.127

Din 1918, ca rezultat al Marii Uniri în localităţile dintre Prut şi Nistru s-au realizat reformele administrativă, agrară, etc. Teleneşti devine centru de plasă în judeţul Orhei. În plasa Teleneşti intrau 45 sate. În centrul de plasă au fost deschise instituţii de importanţă judeţeană, s-a deschis o judecătorie, s-a organizat un oficiu Poştă Telegraf; Telefon. Reforma agrară din Basarabia a fost realizată de către un sistem de dirijare numit „Casa Noastră” conform acesteia a fost expropriată şi moşia Elenei Gore. Reforma agrară românească ( spre deosebire de cea bolşevică) prevedea recompensare bănească. Preţul de răscumpărare a unei desetine de pământ din moşia Teleneşti era: teren arabil – 180 ruble; Pădure – 180 ruble.

După expropriere Elenei Gore îi rămîn 100 ha de pămînt arabil, i-au fost expropriate: teren

arabil – 882 ha; drumuri – 5135 m.p.; pădure – 109 ha (trecut în proprietatea statului). Pentru

bunurile expropriate familiei Gore i s-au plătit drept despăgubire suma de 30137808 lei. În 1917 cele

mai importante obiective de pe moşie erau: Conacul boieresc ( azi - ambulatoriu raional veterinar) –

124 Răsplata muncii pentru învăţămînt clasa I, şi Interaliată.125 Iurie colesnic, un fără de mormînt, Magazin bibliologie, nr.3,4, din 2007, p.96.126 În anul 1917, se reactivează în Societatea Basarabeană pentru Ajutorarea Învăţămîntului Poporului şi Studierea Obiceiurilor Ţării, devine preşedinte activ.127 COLEȘNIC, IURIE. Basarabia necunoscută, Chișinău, 1993.

45

30 desetine; via „Molnic”; crescătorie de cai şi o pepinieră. Din Teleneştii vechi s-a expropriat contra

plată 1200 desetine de pămînt aflate în posesia Elenei Gore.

Pavel Gore s-a stins din viaţă la Chişinău răpus de tifos. El nu a fost înmormîntat lîngă

părinţii săi, în cavoul familial de la cimitirul din strada Armenească, ci în preajma bisericii Sf.Ilie 128, 129din Chişinău. În anii '60 ai secolul al XX-ea, cînd avîntul de recroire a arhitecturii

Chişinăului a luat cea mai mare amploare, biserica din centrul oraşului a fost demolată, mormîntul

inimosului basarabean mutat nu se ştie unde.130

128 BERECHET, ŞTEFAN GR. Biserica Sfântul Ilie // Comisiunea Monumentelor Istorice. Secţia din Basarabia. Anuar. – Chişinău, 1924. p.144.129 http://biserica-ghidighici.md/index.php?option=com_content&view=article&id=176%3Acum-a-fost-demolata-biserica-qsf-ilieq-din-chisinau&catid=2%3Anoutati&Itemid=10&lang=ro130 COLESNIC, IURIE. Pavel Gore, în: Basarabia necunoscută, V.4, Editura Univeritas, Chişinău, 1993, p.111.

46

Ex libris din 1908 al lui Paul Gore

Autor: http: //ro.wikipedia.or g/wiki/Paul _Gore#Bibliografie

Blazon confirmat cu deviza: „Honor, Patria, Fides”.

47

2006. or. Teleneşti. Conacul Gore. Autor: N.Rotaru

2013. or. Teleneşti. Conacul Gore transformat în Muzeul Raional de Istorie şi Etnografie Teleneşti. Autor: N.Rotaru

1962. or. Teleneşti. Spitalul orăşenesc Teleneşti. Blocul Terapie şi Boli contaginoase.

Autor: V.Cocoş

Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg.

1808-1960. Biserica "Sf. Ilie" din Chisinau

48

Cavaler al Ordinului Sf. VladimirCrucea Meritul sanitar, clasa I.

Mare ofiţer al Stelei României

Crucea de război

49

Ordinul Sf. Vladislav, clasa 1

Crucea Regina Maria, clasa I

Bene Merenti, clasa I

Comandor al ordinului Sf. Ana, clasa III

Ordinul Sf. Stanislav

CONACUL TEODOSIU DIN TELENEŞTI

50

51

1955. or. Teleneşti. Ex-Contabilitatea D.Î. Teleneşti. Autor: Stepanida Carp Zagornean (Andreev)

52

2013. or. Teleneşti. Locul unde a fost zidit lăcaşul sfînt.

CONACUL FAMILIEI GORE DE LA IZVORAŞ

Conacul Gore este construit la marginea oraşului Teleneşti pe malul rîului Ciuluc. Drumul care duce spre satul Băneşti. Acest minunat conac este înconjurat de un gard de piatră. În ograda conacului de la început au fost situate două case şi o fîntînă, iar astăzi, conacul are şi alte construcţii, care i-a modificat arhitectura şi designul. Conacul avea două intrări, una este închisă şi nimeni nu se foloseşte de ea. În anul 1958 clinica veterinară a fost transferat din satul vechi aici în fostul conac. Şi conacul astfel a luat altă destinaţie. Astăzi este situată clinica veterinară orăşenească din Teleneşti. În anul 1978 Administraţia Publică Locală Teleneşti le-a dat băştinaşilor loturi de case. Conacul era singura proprietate în acest sector.

53

Conacul Gore pe malul Rîului Ciuluc

Gardul din piatră al Conacului Gore pe malul Rîului Ciuluc

54

Poarta periferică a Conacului Gore

Poarta periferică a Conacului Gore

Pămîntul Conacului Gore

55

Poarta periferică a Conacului Gore văzută din interiorul curţii

Casa (văzută din faţa porţii periferice) Conacului Gore

56

57

Drumul pavat care duce spre poarta centrală. a Conacului Gore

Casa II (văzută din faţa porţii periferice) al Conacului Gore

58

Astăzi - Laboratorul.

59

Poarta centrală. (Astăzi modificată)

CONACUL TEODOSIU DIN CHIŞINĂU

60

2013. or. Chişinău. Bd. Ştefan cel Mare. Locul unde a fost infiinţat Conacul Teodosiu în or. Chişinău. Autor: Noie Rotaru.

Casa conacului urban al familiei Teodosiu, construită în stil neoclasic, era singurul component

din complexul locativ care rămăsese intact. Alte părţi ale casei boiereşti au fost distruse anterior.

Conacul Teodosiu s-a aflat, până la demolarea ilegală din 2006, pe terenul dintre clădirea

Ministerului Agriculturii şi cea a Preşedinţiei. A fost distrus neautorizat încă în perioada comunistă.

Au fost câteva încercări de a reaviza documentaţia de demontare, însă administraţia publică a dat

refuz.

În Chişinău sînt peste o mie de monumente istorice, care trebuie restaurate. Conacul Teodosiu

care a fost demolat în 2006 la ordinul guvernării comuniste. Conacul Teodosiu, care se află în

preajma Preşedinţiei, a fost exclus, în 2005, din registrul monumentelor ocrotite de stat, iar ulterior -

demolat. Conacul a fost construit în a doua treime a secolului al XIX-lea.

61

2013. or. Chişinău. Bd. Ştefan cel Mare. Conacul Teodosiu. În prezent acest edificiu este demolat în anul 2006. Imagine intenet:

Timpul.md (I.M.) Conacul Teodesiu, [online], [accesat pe 0408.2013], http://www.timpul.md/articol/conacul-teodosiu-demolat-de-comuniti-ar-putea-fi-reconstruit-38214.html

TÎRGUL TELENEŞTI

Tîrgul pitoresc, ca de pe o stampă străină, se ridică în terasă pînă la sprinceana

de pădure din deal, — de unde începe uriaşul Codru al Orheiului [...]. Pare o aşezare

veche de piatră, cu uliţi liniştite, cu cinstită rînduială.[...]131 M.Sadoveanu.

Un factor care a determinat dezvoltarea localității ca

tîrg a fost hrisovul din 1796 al lui Alexandru Ioan

Callimachi132, prin care aici se întemeiază un tîrg cu 6

iarmaroace pe an, cu înlesniri pentru a strânge

străinii.Noi ne schimbăm în timp, deşi timpurile rămîn

aceleaşi... fără îndoială, satul se măreşte treptat,

simţitor şi se dezvoltă tîrgul. Spre orizontul tîrgului de

Teleneşti, acesta apare în anul 1796, 133 se deschide o

altă lume, plină de precupeţi evrei, lipoveni şi ruşi. Aici

e locul unde sufletul îşi ia avînt în negustorie, iar sătenii veneau la tîrg ca la sărbătoare.

În tîrg erau multe dughene, bănci, poştă, un telegraf, o frizerie, brutării, croitorii, două

restaurante, un hotel, stomatologie, un notar, o piaţă foarte mare şi renumită în

împrejurimi, în care poporul mişună în grijile lor, aidoma unui muşuroi de furnici pus

pe treburi. E locul unde din zorii dimineţii şi pînă spre seară se propunea felurită marfă

de către evrei, iar cumpăratorii erau restul popor din Teleneşti şi din împrejurimile lui.

De departe tîrgul părea un ciudat roi de albine ce zumzuie vesel şi nebunesc, de parcă

a-i crede că acele emoţii ce cuprindeau satul, nu vor mai ceda niciodată din intensitate.

Este un colţ rupt din rai.

131 . SADOVEANU, MIHAIL. Teleneşti, în: Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I.

Oprişan. Editura Saeculum, Bucureşti, 1992, p.69.

132 Alexandru Callimachi a domnit în Moldova în perioada mai 1795 - martie 1799.

133 COSTĂCHESCU, MIHAI. Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Teleneşti. Iaşi, Editura

Insitutul de arte grafice-Viaţa românească, 1930, 80p. (p.30)

62

Tîrgul a fost construit pe moşia boierului Pavel Gore şi a evreului înstărit,

Gorodencher, şi avea un perimetru ce se întindea de la magazinul Kijner pînă la

tipografia nouă. Astăzi nu a mai rămas nimic din tîrgul renumit, decît amintirile

bătrînilor de demult, despre acest edificiu grozav şi plin de viaţă ţărănească. În locul

lui este deja o altă civilizaţie modernă, stabilită cu traiul la etaje, pe o suprafaţă cît

ţine un cartier urban.

Tîrguşorul Teleneşti, prin anul 1820, era locuit de români, evrei şi ruşi (lipoveni). Are 500 de case cu o populaţie de 2130 de suflete, dintre care 105 familii evrei.

Din păcate, tîrgului134 [n.s.Teleneşti] îi mersese vestea pînă departe că-i vatră a

glodului. Dacă în zona de sus nu existau şanţuri şi podeţe, în vale le întîlneai cu

duiumul. Nimic pietruit. Pe vreme bună, mai ales vara. Ţărîna străzilor se prefacea în

praf ce se aşeza pe haine ori îţi lua vederea dacă bătea vîntul. Cînd mergeai cu căruţa

pe bulgării uscaţi, în trapul cailor, nu rezistai mult. Te apuca durerea de stomac.

Trebuia să cobori, mersul pe jos fiind preferabil. Trecea prin partea de jos a

Medeanului, în dreptul casei Procopan, „un evreu bătrîn, cu barbă, scund, cu o

pălărie veche pe cap”. [...] 135 Eugen Dimitriu.

Tîrgul Teleneşti a fost întemeiat, de către evrei şi armeni, în anul 1796. El a fost

aşezat pe moşia domniţei Ralu Mavrocordat, ea (domniţa – A.F.) fiind fiica domnului

Moldovei Alexandru Costin Mavrocordat. Din capul locului, între reprezentantul

stăpînului moşiei şi „neguţitorii” străini, a fost încheiat un contract în care erau

prevăzute drepturile şi obligaţiile ambelor părţi. Populaţia tîrgului, pe parcursul

anilor, a fost completată cu oameni aduşi de peste hotare „pentr căutatul trebilor 134. Tîrgul Teleneşti a fost întemeiat, de către evrei şi armeni, în anul 1796. Tîrgul era aşezat pe moşia

domniţei Ralu Mavrocordat, ea (domniţa – A.F.) fiind fiica domnului Moldovei Alexandru

Constantin Mavrocordat. Din capul locului, între reprezentantul stăpînului moşiei şi „neguţitorii”

străini, a fost încheiat un contract în care erau prevăzute drepturile şi obligaţiile ambelor părţi.

Ulterior, au fost încheiate şi alte contracte. 135. DIMITRIU, Eugen. Comerţ, cultură şi glod.În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.80.

63

moşiii”. Întreaga moşie era administrată de către un vechil, iar tîrgul propriu-zis de

un căpitan de tîrg şi de un vornic. De un vornic era administrat şi satul Teleneştiul –

Vechi. Ocupaţia prinicipală a locuitorilor tîrgului era meşeşugăritul şi comerţul, iar

a locuitorilor mahalalelor tîrgului şi a satului Teleneştii - Vechi – prelucrarea

pămîntului şi creşterea animalelor.136

Un factor care a determinat dezvoltarea localităţii ca tîrg a fost hrisovul din 1796

al lui Calamachi, prin care aici se întemeiază un tîrg cu 6 iarmaroace pe an, cu

înlesniri –pentru a strînge străini. După reforma religioasă a patriarhului rus Nicon din

sec. al XVII-lea aici au poposit lipovenii, ruşii de rit vechi.

Conform unor date la 1817 în satul şi tîrgul Teleneşti locuiau 140 de ţărani cu

gospodari mici şi 283 de case de negustori.

În anul 1940-41 şi 1949, autorităţile sovietice au masacrat şi deportat 117

persoane din Teleneşti, dintre care mai mult de jumătate au fost comercianţi evrei.

În perioada anilor 1941, atunci cînd au venit nemţii în Teleneşti, casele evreieşti

din centru oraşului au fost incendiate. Aceste case erau construite din lemn prin lanţ, şi

unite printr-un acoperiş. De la o mică scînteie de foc puteau să se aprindă toate casele.

Aşa şi s-a întîmplat. În perioada celui de al II-lea război mondial, unii evrei au fugit

schimbîndu-şi locul de trai, alţii au fost duşi în holacaust improvizat la marginea

Teleneştiului, iar alţii s-au întors după război. Tîrgul Teleneşti era plin de evrei,

casele lor, aşezate aproape pe toate străzile centrale ale oraşului. Erau şi alte

naţionalităţi, dar locuiau la periferia caselor evreilor. Evreilor le plăcea să locuiască

mai degrabă acolo unde era aglomeraţie de oameni.

Biserica din tîrg - [...] temelia unei biserici părăsite ani de-a rîndul. După ce

bolşevicii au distrus ctitoria boierilor Teodosiu şi tîrgul arsese în 1941 în lupte

crîncene cu românii, oamenii s-au mutat în via din spatele conacului, facîndu-şi case

pe marginea drumului spre Budăi. In timp au ajuns la 30.000 de locuitori, ce nu

136 COSTĂCHESCU, MIHAI. Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Orhei. Schiţă istorică. Iaşi, editura Institut de Arte Grafice- Viaţa Românească, 1930, p.7-22.

64

puteau trăi fară un locaş de cult. Teleneştii devenise oraş. Cei buni la suflet, au pus

mînă de la mînă şi au terminat biserica. [...]137

După cel de al doilea război mondial, în anul 1944 Teleneştiul a fost distrus

complet, iar în anul 1948 acesta a început să se reconstruiască.138

Tîrgul Teleneşti nu a fost aşa de mare precum este astăzi, însă atunci, în vremea

aceea, părea de o dimensitate enormă, deoarece trezea interes spre ceva nou, tuturor le

plăcea nespus de mult acest tîrguţ. De o dimensiune mică, era înconjurat din toate

părţile de vii şi livezi,

păduri, care pe timp de

toamnă răspîndeau

arome dulci, de te

îmbătau numai la gîndul

că, în curînd, aceste

roade se vor transforma

în vinuri şi alte băuturi

superbe.

Aşa cum afirmă Eugen

Dimitriu de Teleneşti139

că cele mai vechi

amintiri ale copilăriei

sale le păstrează din Teleneşti140, eu, la fel, mi-am semănat în cuget, seminţe dulci ale

vremilor trecute, ce au crescut în amintiri bine înrădăcinate, care probabil, nu le voi da

uitării pînă la moarte.

După cel de-al Doilea război mondial, Teleneştiul a fost distrus de nemţi şi ruşi. Magazinele au

fost distruse. Pînă în anul 1958 mărfurile şi alimentele se realizau în casa unui gospodar care servea

137. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.34.138 Conform datelor din Arhiva organizaţilor social-politice din Chişinău, fondul -48; inventarul -1; dosarul – 68.

65

ca magazin. Din anul acesta, puterea sovietică a propus să se construiască în Teleneşti edificii

speciale pentru comercializare. În anul 1957 în oraşul Teleneşti s-au construit 5 magazine.141

Dezvoltarea Regiei a Întreprinderii de Deservire Socială Teleneşti în anii 1959-

1961 avea în subordine următoarele ateliere şi întreprinderi:142

Nr. 1959 1960 1961

1. Ateliere pentru coaserea şi reparaţia hainelor 4 4 4

2. Ateliere pentru coaserea şi reparaţia încălţămintei 2 2 2

3. Ateliere pentru reparaţia produselor metalice 2 2 2

4. Ateliere pentru confecţionarea pălăriilor 1 1 1

5. Ateliere pentru reparaţia ceasurilor 1 1 1

6. Ateliere pentru reparaţia mobilei 1 1 1

7. Vopsitorie 1 1 1

8. Atelier fotografic 1 1 1

9. Alte servicii. Curăţarea încălţămintei. Vulcanizarea camerelor de automobile şi caloşi.

2 2 2

10. Intreprindere pentru reparaţia apartamentelor - 1 1

139. Localitatea, din capul locului, sat răzeşesc. Dovadă a acestei afirmaţii servesc, în primul

rănd,documentele incluse în lucrarea lui M.Costachescu ,,Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Orhei.

Schiţa istorică,, /Iaşi,1930/. Astfel, din 29 de zăpise incluse în studiul respectiv, vedem, scrie

M.Costăchescu, un caz tipic de sfărîmare a moşiilor răzeşeşti şi formare a mării proprietăţi. Din

aceste însemnări îi identificăm şi pe unii din moşii sau bătrănii satului: Iurie, Pinga, Drăcşan, Chifu,

Diniţa şi Chiniaga. În curs de 12 ani, între 1673 şi 1685, Toderaşco Iordachi Cantacuzino

vistiernicul cel mare, cumpără aproape întreg satul Telenşti /M.Costăchescu, op. cit.., p.7-22/.

140 Aşa dar, denumirea Teleneşti credem că provine de la patronimul Telin, plus sufixul-eşti.

141 Conform dosaruluui Протоколы Заседаний Пленум Рай Ком Партии Молдавии din Arhiva

Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -396, p.3.142 Conform dosaruluui Протоколы Заседаний Бюро Рай Ком Партии Молдавии din Arhiva

Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -392, p.47-51.

66

11. Ateliere pentru reparaţia mărfurilor şi obiectelor de uz casnic 1 1 1

În oraşul Teleneşti, în anul 1950 a funcţionat librăria „КОГИЗ”.143

În iunie 1940, în oraşul Teleneşti a fost format temporar Comitetul Executiv, în

componenţa căruia s-a organizat şi Secţia Cultură. În anul 1941, în legătură cu

începerea celui de-al Doilea război mondial. Secţia cultură şi-a încetat activitatea. La

16 iunie 1944 în raionul Teleneşti îşi reia activitatea Comitetul Executiv, în

componenţa căruia era şi Secţia Cultură cu următoarea componenţă: şeful secţiei,

inspector şi contabilitate. 144

Din anul 1948 pînă în anul 1953 pe lîngă Comitetul executiv raional Teleneşti au

activat două secţii: Direcţia Cultură (культпросветработы) şi chinoficarea

(кинофикация). În anul 1953-1964 aceste două secţii sînt comasate. Pînă în anul

1948, Direcţiei cultură îi aparţinea: casa de cultură, izbî-citalini în căsuţe. Din anul

1948 în raionul Teleneşti au început să se deschidă – cluburi, cluburi auto şi biblioteci,

în încăperi mai comode, iar din anul 1958 se deschid în raion case de cultură, plasă de

dans, şcoală de muzică şi şcoală de arte plastice ş.a. Pînă la deschiderea edificiilor

cinematografice, în oraş şi în satele raionului, derularea filmelor se prezenta cu

ajutorul proiectorului – mecanic portativ, unde chinomecanicul mergea prin sate şi

derula filmul. Primul director al regiei – cinematografice a fost Mihail145 Cibotariov146.

143 Conform dosaruluui Отчет о работе Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за период с 15.01. 1950-

03.02.1951 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -140, p.43.144 Date din Arhiva raională Teleneşti. Conform Certificatului istoric al Secţiei cultură a Comitetului executiv Teleneşti pe

lîngă Comitetul raional al deputaţilor şi muncitorilor Teleneşti, din 14. 12. 1972, pp.1,2.145 Născut la 08.11.1920-23.07.1993. Înmormîntat în cimitirul din tîrg.146 Conform datelor din Arhiva raională Teleneşti, 1996, fondul -8, inventarul- 1, dosarul- 278

67

În anul 1945 147,148 se deschide Casa de cultură din Teleneşti în fosta oloiniţă.149 În

anul 1968 iese la reparaţie plasa de dansuri din parc150. În anul 1946 în satul

Teleneştii-Vechi, într-o odaie a şcolii primare se amenajează şi funcţionează biblioteca

pentru copii. Prima şefă a bibliotecii a fost Bîrcă Eudochia, iar în Teleneşti, biblioteca

ete deschisă în fostul depozit care era anexa clădirii oloiniţei. Prima şefă a bibliotecii

raionale Teleneşti a fost Surnina Ana.

La 2 ianuarie 1963 raionul Teleneşti trece în administrarea raionului Lazovsc, din

cauza aceasta Comitetul executiv raional Teleneşti îşi sistează activitatea pînă în anul

1967. În anul 1976, în oraşul Teleneşti se dă în exploatare Cinematograful

„Luceafărul”. 151152.

La 12 noiembrie 1998153 s-a lichidat Comitetul Executiv Raional Teleneşti

totodată şi secţiile cu direcţiile sale printre care şi Direcţia de cultură Teleneşti. 154 Din

anul 1999, Direcţia raională de cultură Teleneşti nu mai funcţionează, iar în anul

2003155 se înfiinţează raionul Teleneşti cu toate celelalte Direcţii, printre care şi Secţia

raională Cultură Teleneşti.

147 Conform datelor din Arhiva raională Teleneşti, 1996, fondul -8, inventarul- 1, dosarul- 266.

148 Oloinţa lui Gorodenker a fost transformată într-run lăcaş de cultură.

149 În anul 1918-1944 această clădire a funcţionat ca oloiniţă. De la început ea avea o altă construcţie,

o altă formă, mai mică, era cu două nivele, La parter se găsea oloiniţa, iar la etajul doi se găsea

oficiul proprietarului Gorodencher. În anul 1943, atunci cînd au venit ruşii în oraş, lui Gorodencher,

statul i-a luat întreprinderea, şi din ea s-a făcut club.

150 Conform datelor din Arhiva raională Teleneşti, fondul-8, inventarul-1, dosarul- 28.

151 În fruntea acestei instituţii vine Cibotariov Mihail Ivanovici. Aici activează din anul 1976-1978.

152 Conform datelor din Arhiva raională Teleneşti, fondul-8, inventarul-1, dosarul- 170.

153 Conform Legii R.Moldova “Privind organizarea administrativ - teritorială a R.M. nr. 191- XIV din

12.11.1998”.

154 Date din Arhiva raională Teleneşti. Conform Informaţiei istorice al Direcţiei raionale Cultură a

Comitetului executiv raional Teleneşti, nr.10. din 01.06.1999.

155 În baza legii “ Privind organizarea administrativ-teritorială a R.M” nr.674-XV din 27.12.2001 şi

nr.37-XV din 14.02.2003, Hotărîrea Guvernului R.M. din 31.03.2003 nr.382 se crează raionul

Teleneşti.

68

Conform Deciziei Consiliului raional Teleneşti nr.6/14 din 23.10.2003 s-au

reorganizat următoarele instituţii de cultură la nivel raional: Casa raională de cultură

din or. Teleneşti; Biblioteca publică raională “Vasile Alecsandri”; Şcoala raională de

muzică “Barbu Lăutaru” cu filiala în s. Chiţcanii-Vechi; Şcoala raională de arte

plastice cu filialele sale în satele: Sărătenii-Vechi, Chiştelniţa, Căzăneşti, Mîndreşti,

Scorţeni, Ciulcani, iar unele şi-au suspendat activitatea din lipsa specialiştilor -

Suhuluceni, Chiţcanii-Vechi, Ratuş, Ineşti.

În anul 1954, în Teleneşti se restabileşte moara156. Tot în acest an s-a deschis noul

magazin „Хозмаг”157, reconstrucţia brutăriei, construcţia a două blocuri locative,

reconstrucţia fabricii de cărămidă, staţia elctrică.158

Un alt document care confirmă că Teleneştiul a suferit în perioada celui de al

Doilea război mondial. I-a fost distrus 400 de case. unele case au fost luate de sovietici

pentru diverse instituţii şi întreprinderi.159

Fapt ce-a servit lărgirea teritoriului, dar şi construcţia caselor a fosr alunecările

de teren din anul 1978. Prin anii '70 ai secolului al XX-lea, Administraţia Publică

Locală a hotărît să lărgească hotarele oraşului, motivul principal fiind alunecările de

teren din anii '50 -'70 ai secolului al XX-lea, care au distrus case şi vieţi omeneşti.

Astfel băştinaşilor li s-au oferit loturi de pămînt pentru construcţia locuinţelor lor. În

aşa fel s-au ridicat sectoarele: Şcoala moldovenească, şcoala rusă, Combinatul de

156 Conform dosaruluui Отчетный доклад на на отчетно-выборному Рай Парт Собрании о

работе Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за 30-31. 10. 1954 din Arhiva

Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -301, p. 1,20.157 Conform dosaruluui Отчетный доклад на на отчетно-выборному Рай Парт Собрании о работе

Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за 30-31. 10. 1954 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a

R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -301, p. 1,20.158 Conform dosaruluui Отчетный доклад на на отчетно-выборному Рай Парт Собрании о работе

Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за 30-31. 10. 1954 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a

R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -301, p. 1,20,22.159 Conform dosaruluui Доклад секретарю ЦК КП (б) Молдавии за 23. 11. 194 8 din Arhiva Organizaţiei Social-

Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -68, p. 53,54.

69

cărămidă, Combinatul de lapte, Izvoraş, cimitirul Creangă, bazarul vechi,

procuratura, ş.a.

Acest ţinut a fost vizitat şi de mari personalităţi ai literaturii române - Mihail

Sadoveanu,160,161 Eugeniu Dimitriu, Petru Cărare şi Ion Constantin Ciobanu ş.a.

Oprişan menţionează în notele de drum, precum Mihai Sadoveanu dorea să

viziteze mai ales părţile Orheiului – în care îşi plăsase acţiunea principală a

romanului „Neamul Şoimăreştilor”, fără a să fi văzut în prealabil locurile –

îmbrăţişa, din multitudinea posibilităţilor, propunerea mazîlului Grigore Cazacliu de

a întreprinde o călătorie în acea parte de ţară, desprins de orice alte obligaţii, doar în

tovărăşia sa. El intra efectiv în Basarabia la începutul lunii iulie 1919, străbătînd cu

trăsura sau cu căruţa satele şi tîrgurile ţinuturilor Orhei şi Soroca, fără un plan

prestabilit, oprindu-se mai ales la mănăstiri. Sadoveanu îi scrie prietenului său N.

Beldiceanu: Am fost aproape o lună prin Basarabia – scria el la 6 august 1919, fără

ca să am însă vreo legătură cu vreo tovărăşie artistică. Am hoinărit aşa, avînd

tovarăş pe Grigore Cazacliu, mazîlul, prin ţinuturile Soroca şi Orhei. Am văzut lucruri

interesante[...]162 Dar cum îl vede E. Dimitriu, în anul 1928: [...]Teleneştiul avea prin

1928 o populaţie de aproximativ 7000 de locuitori. Era împărţit în două: tîrgul, cu

majoritate de evrei, dar şi o stradă cu lipoveni; satul se întindea din centru spre est,

pînă sub poala pădurii - vestiţii codri ai Orheiului şi Lăpuşnei. Agricultura şi

comerţul, la care se adăuga timid încă industria, coexistau, părînd să asigure

bunăstarea. Localitatea tacea parte din judeţul Orhei. Pînă în oraş erau vreo 40

kilometri. Şoseaua şerpuia spre est. În nord, drumul ducea la Bălţi. Cei 40 de

kilometri îi străbăteai greu, lipsind orice amenajare. În sud, prin sate, parcurgeai 36

de kilometri, ajungînd la Călăraşi - tîrg cu gară, prin care circulau trenurile între

160. SADOVEANU, Mihail. Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Oprişan.

Editura Saeculum, Bucureşti, 1992, 96 p.

161. Mihai Sadoveanu a vizitat acest tîrg în anul 1919.162.SADOVEANU, Mihail. Mihail Sadoveanu şi Basarabia, În: Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I.

Oprişan. Editura Saeculum, Bucureşti, 1992, pp.9, 10.

70

Chişinău şi Iaşi. Drumuri cotite, păduri cît vedeai cu ochii, mînăstiri ctitorite de

voievozii Moldovei, peisaje în continuă schimbare, dealuri şi văi.[...]163

În oraşul Teleneşti, în perioada interbelică a existat prima farmacie, despre care

scriitorul Dimitriu spune că a văzut-o, atunci cînd era copil. Această clădire s-a aflat

în actuala clădire al Serviciului social, alături de garajurile Comitetului executiv

raional, şi vis-a-vis de casa şefului Direcţiei raionale de sănătate Teleneşti, Cabacenco

Vasile164. Alături de casa acestuia s-a aflat şi o stomatologie particulară a lui

Kleiderman. Această stradă şi poartă denumirea de Eugen Coca. Se observă pavajul

din acea perioadă, însă cu multe schimbări. Aici lipseşte brutăria lui Ohman, în locul ei

astăzi este ridicată casa lui Fenea Seminel. Lîngă trotuarul brutăriei, lucra o piaţă

agricolă în zilele de miercuri şi duminică. Vis-a-vis de casa lui Seminel, în acea

perioadă, s-a aflat prima judecătorie. În locul acesteia,cu timpul s-a ridicat o casă de

locuit cu 3 apartamente. În unul din apartamente locuieşte prima mea educatoare, Nina

Frunză. S-a ridicat o altă judecătorie lîngă biserica lipovănească. În locul actualei

farmacii, nu departe de actuala Banca de Economii se afla gospodăria notarului

Platonov. În această gospodărie era şi oficiul acestuia. Pe locul Băncii de Economii, s-

a aflat în perioada interbelică şi postbelică poşta cu telegraf. Noul telegraf s-a deschis

în anul 1969, într-un bloc locativ din strada Renaşterii. Astăzi Poşta şi telegraful are un

edificiu nou şi performant.

În acest minunat oraş s-a instaurat puterea sovietică ca în întreaga Basarabie, iar

din vechiul tîrg a rămas doar amintirile cele de demult. A devenit de nerecunoscut,

aidoma unei îmbrăcăminte neobişnuit de frumoasă, ce s-a transformat într-o vechitură

şi zdreanţă, cîrpită după placul incult şi indiferent al sovieticilor... Casele din

centrul oraşului au fost demolate, iar în locul lor s-au construit altele, după placul

acelor venetici ruşi, parveniţi pe plaiurile noastre. Pînă în perioada interbelică, strada

principală (strada Lenin) din Teleneşti era locuită de către evrei, însă în perioada

postbelică casele lor au fost demolate, altele reconstruite, astfel începînd renovarea

163.DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.29.164 Acesta a stat la cîrmă din anul 1946.

71

oraşului: Comitetul Execuriv Raional, Grădiniţa-Creşă Nr.3, Spitalul raional, Staţia

epidemiologică, Maternitatea şi blocurile cu etaje din str. Lenin şi Komsomolului. Pe

locul acestor case s-a aflat cîndva tîrgul de Teleneşti, construit pe moşia evreului

Gorodenker. Apoi piaţa s-a mutat lîngă Grădiniţa-creşă nr.2, apoi lîngă actuala Gara

auto.

În vecinătatea apropiată a caselor lor de locuit, evreii deschideau diverse afaceri:

poştă, farmacie, croitorie, frizerie, cizmărie, măcelărie, magazine, ateliere – foto ş.a,

Cinematograful din Teleneşti a fost construit pe gospodăria evreilor: Mendel Fihman,

Iţec Presman, David Verejenski, Aron Plax, Fridentali şi Yukilis. În faţa viitorului

cinematograf a fost ridicat monumentul lui Stalin. Astăzi a rămas doar un romb care a

confirmat existenţa acestuia.

În perioada sovietică s-au construit: Cinematograful „Luceafărul”165; Autogare;

Policlinica; Casa sovietelor, Telegraful, apoi Telegraful cu poşta nouă; Şcoala medie

nr.1 din Teleneşti; Grădiniţa –creşă nr.3 „Andrieş”, Grădiniţa-creşă nr.4 „Spiridon

Vangheli”; Magazinul Universal Central; Magazinul de Mobilă; Spitalul pentru copii;

Hotelul; Casele de Deservire; ş.a. În perioada de după Independenţa Republicii

Moldova, în Teleneşti se mai dau în exploatare – Casa Comitetului Raional, Biserica

de la Şcoala moldovenească; Casa de Cultură, Hotelul, ş.a.

Într-o ipostază aparte apare şi arhitectura. Pe timpuri Teleneştiul a fost foarte

bogat arhitectorial. Am rămas curios de arhitectura, limba care a existat în perioada

românească.

În sara liniştită vorbim despre tîrg. E o aşezare cu totul străină. E o colonie

ovreiască, adusă de ruşi de mult aici, la marginea Codrului. E o „colonie agricolă".

Cum administraţiile întemeiază totdeauna cuvinte, colonia aceasta agricolă

acinovnicilor e acuma o vrednică comunitate de negustori între sate de plugari.

Cum sînt descrise străzile Teleneştii, pitorescul şi exoticul Teleneşti al depărtării,

deveni un înfiorător tîrguşor cu uliţi murdare, pe care le cutreierau porci şi cîni ca

nişte harnici agenţi sanitari...1651975

72

Porcii încă sînt mai numeroşi decît cînii, mă informă doctorul, şi toţi sînt

proprietatea negustorilor ovrei.

Mă uitam în juru-mi. Fără nici o îndoială, mă aflam într-un tîrguşor de la noi,

într-un tîrguşor ca cel în care am copilărit, cu crîşme, dugheni, iarmaroc de vite,

colb, limonadă şi cerşetori...

Oamenii nu vorbesc nici de rasporojenie, nici de miravoi. Dezbat cu vicleană

oratorie preţurile în iarmaroc, ori pe subt bolţile dughenilor, în cea mai curată limbă

moldovenească...

Aud nume ca-n vechile urice: Plămădeală, Lapte-Dulce, Şepte-Fraţi, Bou-

Negru... Şi încă un lucru şi mai minunat: „colonia agricolă“ vorbeşte aşa de curat şi

de colorat moldoveneşte, cum nu-mi puteam eu închipui cînd, din castelul ruinat, îi

priveam etajele romantice.[...]166

Aşezarea tîrgului începea de la pod, mahalaua Yozic, şi continua pînă la

tipografie. Era o stradă lungă cu cîteva rînduri de case ale evreilor. În anul 1941 casele

evreilor din strada centrală, au fost mistuite de foc. [...] Tîrgul Teleneştilor era foarte

întins. Întrecea cu mult zona rurală. Cu rare excepţii, casele formau o masă compactă,

într-o infinitate de stiluri. Alternau magazine ca de oraş, cu biete dughene în care

patronii încercau să supravieţuiască. Mi-aduc aminte de prăvălia Gruman. spaţioasă,

cu rafturi pe care încălţămintea era expusă cu gust. Patronii, îmbrăcaţi curat, aveau

răbdare să explice clienţilor calitatea, provenienţa mărfii, să dea sugestii ce li s-ar

potrivi mai bine. Demnă de reţinut e drogheria Kraveţ, cu aspect de farmacie curată,

în care găseai tot ce-ţi dorea inima. Reţin şi magazinul de articole tehnice al lui

Batuşanski. cu reclama „Olla Gum”, ce se vedea de departe. Croitorii (Chijner e cea

la care ne faceam costume) le găseai pe ambele laturi ale străzii. Stofele unor

negustori pricepuţi umpleau spaţii mari.[...]167 Erau două locuri pentru vînzarea

„fruptului'’: la jumătatea Străzii Mari şi în centru, mai sus de notarul Platonov. Peste

drum existau două restaurante: Tiknovski (evreu) şi Galagan (pe acest român îl chema

166. SADOVEANU, Mihail. Teleneşti, în: Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Oprişan. Editura

Saeculum, Bucureşti, 1992, pp.70-71.167. DIMITRIU, Eugen. Comerţ, cultură şi glod. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.75.

73

Gologan, însă ruşii şi-au permis unele schimbări ortografice, cu pronunţarea literei a,

în loc de o). Pe margini de străzi, stăteau ţărănci cu covoare de lînă. Coloritul variat,

armonios, atrăgea cumpărători. Veneau apoi meşteri lingurari în lemn, dar şi ţigani

cu coşărci agăţate pe braţ, [...] Strada Mare înainta în vest, cu mici ondulaţiuni, vreo

doi kilometri. La capătul tîrgului, casele erau mai mici, întîlneai frînghieri. Cu tineri

ce învîrteau roţi mari, pentru a răsuci cînepa scoasă de patron dintr-un şorţ fară

culoare, vechi, ca şi maiştrii care trudeau de ani de zile.

În tîrgul Teleneşti îşi desfăşura activitatea şi o poştă cu telegraf. În perioada

interbelică, [...] poşta se afla la vreo 50 de metri de locul în care se încrucişau cele

două magistrale, adăpostită în casa lui Voldman, un evreu bogat ce stăpînea mult

pămînt şi se ocupa cu agricultura. Avea o familie bine închegată. Voinic încă şi

învăţat cu munca, îşi cruţa soţia, femeie în vîrstă, mică, slabă, cu riduri pe obraji,

care-i dăruise cîteva odrasle - fete şi băieţi. Oficiul ocupa două camere mari; în alte

două locuiam noi. Pe partea dreaptă funcţiona Percepţia, printre salariaţi

numărîndu-se şi fratele tatei, unchiul Nicolae, un tînăr harnic şi cinstit. Pe culoarul

lung din spate, încă două încăperi - locuinţa proprietarilor. Poarta era înaltă şi

solidă. Curtea pietruită şi încăpătoare, avea de jur împrejur tot felul de clădiri:

bucătărie de vară, magazie largă plină cu unelte.[...] Mai mare peste muncitori şi

observator atent să nu se piardă nimic, era Haim, unul din feciorii lui Voldman. [...]168

Se purta frumos cu noi. Îl iubeam. Hona (Ana), sora lui, nu era căsătorită.

Posomorîtă, obosită de atîta muncă, stătea mai mult în bucătărie. Anii lăsaseră urme

pe obraji, iar femeia încerca parcă să se consoleze cu destinul ce-i fusese hărăzit.

Cred că mai avea o soră, Roza, măritată cu Velvel, un evreu chipeş, de vîrstă mijlocie,

ce locuia la fosta oloiniţă a lui Gorodenker, pe o stradă ce urca spre nord, din dreptul

Grădiniţei. Mezina, Liusia, nu era căsătorită. Frumoasă, atrăgătoare chiar, adusese

multă supărare în casa Voldman.[...]169[...]Oficiul din Teleneşti deservea şi localităţi

mai îndepărtate (Căzăneşti sau Bravicea). O serie de factori ajungeau cu căruţa la

168.DIMITRIU, Eugen. Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.36.169. DIMITRIU, Eugen. Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.37.

74

Mihălaşa, Crăsnăşeni, Budăi, Ineşti, Leuşeni etc. L-am lăsat la urmă pe Toader Sasu,

om de rară bunătate şi de care eram apropiat. Poşta îl folosea pentru transporturi mai

grele: colete mari, mărfuri C.A.M., stîlpi pentru liniile telefonice. Avea un car solid şi

o pereche de boi cu care se mîndrea. ....170 În perioada sovietică, telegraful se afla într-

o casă pe lîngă Banca de economii din perioada română. Apoi în anul 1969, telegraful

s-a mutat în parterul unui bloc cu 3 nivele.

Lîngă Judecătorie a locuit un evreu pe nume Duca Şteiman. Acesta avea

o casă şi o curte deosebit de mare şi încăpătoare, în comparaţie cu alţi vecini. În

curtea sa, în perioada anilor 1941, s-a produs un eveniment complet inuman. Soldaţii

români şi germani, au adunat toţi evreii, de diverite vîrste - mari şi mici din Teleneşti

pentru a fi stîrpiţi. Aceaştea au fost distruşi prin foamete, timp de 3-4 săptămîini, lor

nu li se dădeau mîncare, şi aceştea cădeau istoviţi, şi peste cele 4 săptămîini au fost

duşi cu căruţa la groapa comună din marginea Teleneştiului, lîngă Combinatul de

pîine. Astăzi, a rămas această groapă, dar nu este nici un semn care are confirma

inumanitatea celora din perioada războiului II mondial. 171

La intrarea în parc din partea „Coopului” s-a aflat castelul de apă, sau cum se mai spune, pompa.

Astăzi parcul de lîngă Judecătorie a devenit imens şi foarte deosebit, amenajat cu bănci pentru cei dornici de a admira frumuseţea naturii, de a se odihni în amurg tineresc la umbra copacilor sau în bătaia vîntului tomnatic al aşteptărilor învechite...

Mendel Fihman avea un mini-club, în care se desfăşurau diverse activităţi artistice şi teatrale, şi unde veneau diverse personalităţi din ţară, cît şi oaspeţi ai ţării. În Teleneşti în acea perioadă a existat o Casă de cultură, unde se derulau filme şi se petreceau diverse concerte, manifestări.

În faţa actualei Primării din Teleneşti, în perioada interbelică, era un post de jandarmerie, iar în locul librăriei „Luceafărul ” se afla baia.

170. DIMITRIU,Eugen.Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.44.

171 După mărturiile profesorului Pînzaru Ilie, profesor de muzică, pensionar, băştinaş din or. Teleneşti .

75

Astăzi, în unul din sectoarele oraşului Teleneşti, Izvoraş se ridică un lăcaş sfînt

cu hramul Sf. Dumitru.172

„Teleneştiul avea prin 1928 o populaţie de aproximativ 7000 de locuitori. Era

împărţit în două: tîrgul, cu majoritate de evrei, dar şi o stradă cu lipoveni; satul se

întindea din centru spre est, pînă sub poala pădurii - vestiţii codri ai Orheiului şi

Lăpuşnei. Agricultura şi comerţul, la care se adăuga timid încă industria, coexistau,

părînd să asigure bunăstarea. Localitatea facea parte din judeţul Orhei. Pînă în oraş

erau vreo 40 de kilometri. Şoseaua şerpuia spre est. In nord, drumul ducea la Bălţi.

Cei 40 de kilometri îi străbăteai greu, lipsind orice amenajare. în sud, prin sate

parcurgeai 36 de kilometri, ajungînd la Călăraşi - tîrg cu gară, prin care circulau

trenurile între Chişinău şi Iaşi. Drumuri cotite, păduri cît vedeai cu ochii, mănăstiri

ctitorite de voievozii Moldovei, peisaje în continuă schimbare, dealuri şi văi. 173

Tîrgul Teleneşti avea o poştă, E. Dimitriu o descrie în felul în care o ţine minte -

De la Poştă pînă la Grădiniţă unde am învăţat, erau cam 300 de metri. De aici

începea satul, cu uliţi răsfirate ca un evantai. Casele erau îngrijite, pomii şi florile le

faceau mai atrăgătoare. Am cunoscut de mic zona. [...]174

Un decor al tîrgului era podul - . [...] În centrul tîrgului, la întretăierea celor

două magistrale, exista un pod cu corlate groase. Aici era locul de întîlnire al

tîrgoveţilor ce puneau la cale afaceri, ori discutau despre întîmplări neobişnuite din

viaţa lor. Peste stradă, la marginea unui podeţ, stăteau lipovence bătrîne, cu sacii

plini de răsărită şi seminţe de bostan. ...175. În prezent în Teleneşti sînt trei poduri de

epocă - podul de la Izvoraş, podul de la Yozik şi podul din satul Teleneştii-Vechi

(podul Calistru). Pe timpuri a fost şi podul de lîngă SA. Moldtelecom- ul nou, însă

astăzi acesta nu mai există, este acoperit cu blocuri de beton).172. În anul 2009 a fost ridicată temelia, iar păreţii cu cupolul în anul 2011 şi în anul 2012 acoperişul. În prezent slujbele divine se oficializează în fostul magazin.173. DIMITRIU, Eugen. Prefaţă. în: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.14.174. DIMITRIU, Eugen.Un tîrg plin de farmec. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.33.175. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.48.

76

Un alt element de existenţă a tîrgului este – farmacia - Lîngă lipovencile cu

seminţe era o farmacie elegantă, deservită de licenţiate care ştiau şi să prepare

medicamente, folosind cu sîrg mojarul. Tinere sau de vîrstă mijlocie, în halate albe,

aceste ovreicuţe se purtau frumos cu clienţii. Veneau din tîrg sau din sate bolnavi ce

priveau curioşi vitrinele cu multe sticluţe şi cutii. Aşteptau cu răbdare, pînă li se

comunica ora cînd puteau veni după doctoriile prescrise. Pe dealul ce urca spre

conac, mi-amintesc că locuia doctorul Weinstock. Mic de statură, chel, brunet, slab,

avea cabinet. Un fiu, Fima, era - cred - elev prin ultimele clase de liceu la Orhei.

înalt, bine dezvoltat, un tînăr frumos. Îl vedeam deseori cu reviste în mînă. Avea

colegi şi trăia într-un mediu de care nu ştiam nimic. Domnului Weinstock i-am fost şi

pacienţi, îndeosebi eu. ...176

Magazine - [...] Pe strada în pantă erau magazine mari, de pildă fierăriile lui

Boiarski şi Sklear. Aveau clienţi totdeauna. De pe un balcon înalt din apropiere,

privea în clipe de răgaz notarul Platonov. Om în vîrstă, cu studii, a profesat şi înainte

de 1918. Frizerii, restaurante, dădeau un caracter urban aşezării. Înainte de-a coti în

dreapta spre spital, terenul avea o coamă şi, printr-o portiţă, intram deseori într-o

curte largă, acoperită de un frumos covor de iarbă. Casa impunătoare cu trepte în

faţă, fusese cîndva a unui om bogat, poate a industriaşului Fişer, cel care fabrica

butoaie. Acum locuia magistratul Roşescu, venit probabil din Vechiul Regat.

Judecătoria se afla peste drum. Existau şi avocaţi, între care îmi amintesc pe domnul

Costică Dumitriu: figură inteligentă, de statură mijlocie, rubicond, bun de glume, îi

plăcea un pahar de vin. Prietenii ascultau snoave care-i laceau să rîdă în hohote. Ca

student, l-am întîlnit în anii războiului la Iaşi, oraşul său de baştină. [...]177

... Cu două case mai sus, se rătăcise un magazin cu cărnuri, al lipovanului

Fedko. Eram coleg de şcoală cu Fedea, fiul său. I-am vizitat deseori acasă, în partea

de jos a Medeanului. Aveau o gospodărie frumoasă. Domnul Fedko era specialist în

176.DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.50.

177.DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.51.

77

tranşat carnea. Făcea negoţ de porci, creştea şi el animale, încît se descurca bine

[...]. 178

Tipogrfia şi redacţia, Stomatologie [...] Vis-a-vis /s.n. de judecătorie/, trecătorii

puteau citi pe faţada unei case mari şi frumoase, o placă cu numele dentistului

Kleiderman (pronunţat de toţi, cum era scris). Urcînd treptele, te întîmpinau straturi

de flori îngrijite, mai ales tufe de trandafiri. In spatele casei se întindea livada pe rod.

Pacienţii i se adresau „domnule doctor”. Era de fapt un tehnician bine pregătit, cam

nervos. Merita suportat, căci facea lucrări de calitate. [...]179

Kijner – [...] acasă la Kijner (tatăl lui era croitor, pe Strada Mare), pe lîngă

idiş, se vorbea probabil şi rusa. Se putea deduce că migraseră din est spre Basarabia,

sau că evenimentele de le 1918 i-au prins pe loc. [...]180

Monumente. Monumentul lui Stalin a fost ridicat în centrul oraşului în gospodăria

evreului Mendel Fihman, în anul 1949 şi a triumfat acest monument pînă în anul 1958,

cînd băştinaşii l-au aruncat în rîpa de la Budăi. Tot aici s-a construit un cinematograf.

Cu timpul, această gospodărie a fost ridicată forţat de către demnitarii din acea

perioadă, şi transformată în cinematograf, în anul 1975. Astfel de soartă a avut-o şi

alţi evrei din Teleneşti. Apoi a urmat ridicarea cel de al II-lea bust al lui Lenin în faţa

Comitetului executiv raional Teleneşti în anul 1969 şi a triumfat pînă în anul 1988.

Şcoala lipovănească. [...] Alla a rămas la Teleneşti încă două luni. Pînă la

şcoala din lipovenie unde preda, avea cale lungă. înota greu prin glodul cleios, care-i

tăia răsuflarea. In ultimul timp slăbise, dar era parcă mai frumoasă. Pleca în fiecare

178. DIMITRIU, Eugen. Comerţ, cultură şi glod. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.75.

179. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.52.180. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.60.?. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.60.

78

sîmbătă la Pepeni. [...]181

Piaţa de lîngă grădiniţa nr.2 Mai la dreapta, păşeai într-o piaţă largă unde aveau

loc iarmaroace. De aici, începea strada ce ducea afară din tîrg. 182

Moara din tîrg. M-a tentat de multe ori să cunosc moara cărămizie, imensă, cu

turn înalt. In halele cu maşini sofisticate, se măcina grîu, porumb şi se decortica

răsărită. De la prese ieşeau turte pe care Germania le achiziţiona pentru a stoarce

uleiul, la prese şi mai puternice. Alogenii care stăpîneau moara rămasă probabil din

epoca ţaristă, ştiau să conducă, asigurîn- du-şi cîştiguri mari. Au adus un tehnician

neamţ, domnul Klenk, pe care l-am văzut în poştă la nunta unchiului Nicolae. Ceasul

de amiază al tîrgului şi satelor, auzit la mulţi kilometri, era vuietul puternic al

aburului, ce părea că-i lîngă tine, oriunde te aflai.183[...]De zona medeanului din

Teleneşti m-am ferit. Un popas la bunica însemna o întîrziere cu mare risc. Ea ştia

rusa şi nu avea motive de teamă. Am trecut pe lîngă cele două mori şi, primele raze

ale soarelui m-au prins pedalînd dincolo de tîrg. Mulţumeam lui Dumnezeu că

bicicleta rezistă. Pe jos aş fi fost în mare întîrziere. Puteam fi ajuns din urmă de

hoardele roşii. Mă miram că drumurile erau pustii. Din Prepeliţa, pe cîmp neted,

pedalam cu curaj, lăsînd în urmă sate şi cătune. Oamenii îşi faceau chipurile treabă

pe lîngă casă. De fapt, aşteptau timoraţi viitorul. Am lăsat în urmă Copăcenii,

Sîngereii, dîndu-mi din nou seama cît de valoroasă era bicicleta în acele clipe. Ştiam

că bunica avea să-i răsplătească pe cei din familia Vozniţchi. Aici era problemă de

viaţă sau de moarte. [...]184

Covălia Plinschi. M-a atras la ieşirea din Teleneşti covălia lui Plinsjki, unde am

văzut cum se potcoveau caii. Foiul întreţinea focul, iar ciocanele ce loveau cu sunete

diferite pe nicovală şinele pentru roţi sau potcoavele, erau lucruri neştiute de mine.

181.DIMITRIU, Eugen. Scurte călătorii la rude. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.119.182.DIMITRIU, Eugen. Între şcoală şi joacă. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.70.183.DIMITRIU, Eugen. Între şcoală şi joacă. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.70.184.DIMITRIU, Eugen. Imperiul roşu se extinde. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.162.

79

Priveam cu interes şi mirare munca grea a acestor meseriaşi, ignorînd ora mesei.185

Fabrica de spirt. [...] Ceva mai jos, pe stînga, se ridicase o fabrică de spirt.

Rezidurile ajungeau în rîul Ciuluc, poluînd totul în jur. Mirosul de borhot persista în

atmosferă. Au făcut şi un lucru util: conducta pentru apă potabilă, de care populaţia

ducea lipsă. Fetele şi femeile veneau de la distanţe apreciabile să-şi umple căldările,

punînd deasupra frunze de salcîm, ca să nu se verse prin legănare, preţiosul

lichid[...].186

Brutărie. La întretăierea cu prima stradă, tot pe stînga, se afla brutăria lui

Oihman. Am simţit deseori mirosul atrăgător al franzelelor, al covrigilor (beighelă)

şi, cînd eram trimis să cumpăr ceva de acolo. îndeosebi pîine proaspătă, mîneam

jumătate din ea, dar mama nu mă probozea. II trimetea pe moş Scepanski să aducă

alta. Pe aproape, prăvălia lui Grinşpun, al cărui fiu era coleg cu mine. II şcolea

bunica. Lua marfa cu bonuri achitate la sfîrşitul lunii. Multe generaţii de localnici au

trecut prin mîna ei. O salutau respectuos. Negustorul a venit într-o zi la ea, în casa de

pe medean, umil, dornic să afle cum învaţă băiatul. I-a sărutat mîna de cîteva ori şi,

cu lacrimi de bucurie în ochi, a plecat spre casă, mulţumit că micul Grinşpun are note

bune. [...]187

Restaurante. [...] Cele două restaurante de care am pomenit primeau de

preferinţă clienţi de condiţie socială aleasă...

Alături de şcoala rusă, se afla acest minunat lăcaş sfînt pentru locuitorii tîrgului.

Strada din tîrg -[...]Retras din centrul tîrgului, îmi duceam traiul mai mult pe

medeanul (maidanul) dreptunghiular, foarte întins, ce cobora din dreptul bisericii

pînă la strada unde începea drumul spre Mihălaşa. Tăpşan cu iarbă pe care păşteau

păsări şi animale. Existau trei fîntîni, din care două cu colac de piatră, dar nu aveau

apă bună de băut. îşi faceau cuiburi vrăbiile. Pe vreme de secetă îndeosebi, drumurile

cu căldarea la fantal erau obositoare. Marginea de sus şi dinspre apus a medeanului 185.DIMITRIU, Eugen. Între şcoală şi joacă. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.70.186.DIMITRIU, Eugen. Între şcoală şi joacă. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.70.187.DIMITRIU, Eugen. Comerţ, cultură şi glod.. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.75.

80

cuprindea un şir de case locuite de romîni: agricultori, meseriaşi, intelectuali, dar şi

săraci de mahala.[...]188

Drumul din tîrg [...] de Teleneşti, unde nimic nu era pietruit, nu existau

trotuare şi nici canale de scurgere. înotai greu în mocirla care devenea iar praf, cînd

încetau ploile.

Şirul de case ce mărginea medeanul se termina cu cocioaba lui Şmungheac - o

familie cam tuciurie şi numeroasa. Stăteau toată ziua pe prispă şi, în mod firesc, te

întrebai din ce trăiesc, cine le dă de mîncare. De haine nu mai vorbesc. Le cîrpeau

mereu, resemnaţi. Intr-un fel, sărăcia şi-o croiseră singuri. [...]189

188.DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.91. 189. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.98.

81

PRIMA CASĂ ŞI PRIMA ŞCOALĂ

Locuinţa noastră se afla nu departe de spitalul şi magazinul alimentar de la Kijner. Aici mi-am petrecut cel mai mult copilăria. Nu de parte de noi era construită şcoala primară nr.1 190, din Tîrg (în perioada interbelică). (Această casă a fost demolată prin anii ′60, iar în locul ei este construită o altă casă);

Astăzi la această casă a copilăriei mele a rămas doar mesteacănul sădit de mama mea, care tot mă aşteaptă cuminte. Alături era şi o salcie, tot de mama mea sădită, însă vecina Nellea Pavlovna Prohorova a tăiat salcia care era foarte mare şi înaltă, pentru că, după spusele ei, îi ţineau umbră şi întuneric în casă. În acest apartament am locuit pînă în anul 1986, atunci cînd în sectorul de la ŞPT, se dă în exploatare două blocuri.

În anul 1981, mama mea se recăsătoreşte cu Ion, din satul Belicenii - Vechi. În urma acestei căsătorii, se naşte sora mea mai mică, Olesea.

În anul 1982 merg în clasa întîi. Am marea bucurie să o am pe prima mea învăţătoare Tamara Carp, apoi după căsătoria acesteia vine Larisa Monul şi Ludmila Pricop. În clasele de gimnaziu am avut-o ca diriginte pe Raisa Procopovna Boico, profesoară de anatomie şi biologie. O profesoară foarte severă, dar bună la inimă. În clasele superioare am fost instruit de Valentina Filipovna Botezatu şi Natalia Vasilievna Furculiţă au fost nişte profesoare care au predat foarte bine disciplina şi cu atît mai mult iubeau copiii. Aceste trei profesoare mi-au rămas pentru totdeauna un etalon al profesorului. Pot menţiona şi alţi profesori care au jucat un rol important,în formarea personalităţii mele, precum Raisa Pinteac, Zinaida Zaharia, Iulia Scaleţchi, Sabina Palii, Mihail Zglăvuţă, Vladimir Şonţu, Eufrosinia Rusu ş.a.

Amintiri frumoase mă leagă de anii claselor primare, alături de prima mea învăţătoare, Tamara Carp. Cea care întotdeauna ne capta atenţia prin diverse activităţi educaţionale. Participam la diverse activităţi din oraş. Clasele primare au fost pentru mine aidoma unei rază de lumină, cu colegi de clasă cuminţi, prieteni. Aceste calităţi au fost cultivate de către prima mea învăţătoare, Tamara Carp - Ilescu, originară din satul Mihalaşa. De la ea am învăţat să fim în primul rînd oameni, să iubim cartea, ş.a. Ea a semănat lumina şi omenie în sufletele firave ale discipolilor dumneaei. Dîsa întotdeauna, graţie măiestriei pedagogice, şi ne captiva atenţia prin interesante şi diverse activităţi educaţionale. Mereu va persista în memoria mea chipul ei binevoitor, luminos.

190 Str. Mihail Frunze,11, la familia Eni.

82

La blocul din strada Lenin, am locuit pînă în anul 1984, atunci cînd părinţii mei au primit un alt apartament, cu mai multe odăi. În anul 1990 sînt înscris la Şcoala profesională nr. 90. Cu deosebită plăcere menţionez unele personalităţi din acea vreme – Stepan Cliucinicov, Emelian Ciobanu, Valentina Ţăruş, Viorica Cuşnir, Nelly şi Vitalie Bîlba, Lidia Dragomir, Veronica Uncu, Iulia Gorenici, Fraţii Veniamin şi Vasile Chihai, Iurii Floca, Maria Dragoşciuc, Natalia Caraman - Spînu, Vasile Frunze. În perioada adolescenţei mele statul a avut o mare grijă de educaţia tinerilor şi au deschis diverse secţii şi instituţii: Casa de pioneri, în care în perioada sovietică s-a aflat Grădiniţa-creşă din Teleneşti, apoi Centrul de educaţie „Raduga”, iar în anul 1980 se dă în exploatare Biblioteca publică din Teleneşti. Teritoriul unde sediu pe care este construită biblioteca, a fost o planificare a unei puşcării în perioada interbelică. Dar s-a făcut numai beciul şi construcţia nu s-a finisat din cauza începerii celui de al doilea război mondial, şi construcţia a rămas baltă. Cînd veneam de la şcoală neapărat treceam pe la bibliotecă, pentru a face lecturi. Prin clasele a opta, îmi plăcea mult să citesc din presa rusească – Krestianka, Rabotniţa. Îmi amintesc mult de bonemia unor bibliotecare – Rodica Albin, Nina Tofan, Aurelia Dobjanschi, Maria Furdui ş.a.

Prietenii mei Ghenadie Vladicescu şi Valeriu Baraboi care au fost cu mine în

grupă la grădiniţă, apoi în şcoala primară şi în clasele gimnaziale îmi provocase

spiritul de aventură, căci erau adevăraţi teleneşteni, harnici şi buni. Apoi cînd am

primit acel apartament de la ŞPT, mi-am făcut alţi prieteni: Muslim Burlea, Serghei

Timohov, Igor Drenţa, Galina Mutaf, Ina Hersun, ş.a. Aceştia au crescut, acum şi-au

format familii.

Vizitarea cafenelei „Ciburaşka”, Casei de pioneri, Centrul pentru copii „Raduga” au jucat un

rol de o importanţă spirituală în dezvoltarea personalităţii mele. Imi aduc aminte cu zîmbet şi

melancolie de prima joacă a fraţilor mai mari pe toloaca de lîngă casa bunicilor mei împreună cu

copiii vecinilor – Dvoreţchi, Ostap, Baraboi, Grigoriţă şi Petrovici. Eu n-am savurat din aceste

jocuri, deoarece cînd am plecat de la casa bunicilor eram foarte mic, dar îmi amintesc jocurile din

ograda blocului din strada Lenin. Îmi aduc aminte de grupele care le-am trecut la Grădiniţa-creşă

nr.2 „Foişorul”, de colegii de grupă – Viorica Bîrcă, Aurica Albu, Oleg Gîrbu, Ghena Vladicescu,

Valeriu Baraboi, ş.a dar şi de primele educătoare - Nina Frunză, Tamara Subţirel, Ana Domcenco;

de bunele noastre dădace - Dusea Capmari, Tanea Voloşenco, Efimia Gore; de excursia

organizată de către verişoara mea Lora, şi cu prietenii ei în codri din satul Teleneşti.

83

PARADISUL PIERDUT AL COPILĂRIEI

Copilăria mea am petrecut-o împreună cu părinţii în casa bunicilor, în

Teleneştiul-Vechi. Familia mea de atunci trecea printr-o criză a caracterelor

neşlefuite ale ambilor părinţi, în care tatăl petrecea mereu prin „taverne” întorcîndu-se

dimineţile acasă, în timp ce mama mea era deja un ghem enorm de nervi gata să

explodeze la prima întîlnire matinală cu tatăl meu, tocmai revenit din ulterioara sa

aventură. Atmosfera copilăriei şi a familiei mele era străbătută intens de ierni ploioase

şi urîte , ce cu timpul devenise o obişnuinţă deja irezistibilă, apropiindu-se tot mai

mult de deznodămîntul ei final - divorţul inevitabil al părinţilor mei. Mama, probabil

se simţea curajoasă şi bine dispusă de a-şi căuta un alt drum spre a începe o viaţă nouă,

de aceea a decis să abandoneze casa bunicilor, preferînd să-şi ducă traiul, cu cei doi

copii ai ei, la gazdă la baba Maşa Taran.

Cu timpul, mama mea a primit apartament într-un bloc locativ construit pe lotul

gospodarilor – Pricop Ion, Crudu Feghea şi Bejuc Petru. Acestora din urmă li s-a dat

loc de casă lîngă Şcoala moldovenească. Blocurile locative respective au început a fi

construite construite în anul 1974 de către Combinatul de vin din Teleneşti, în centrul

oraşului, pe strada care ducea la Yozik.

Am vizitat multe poiene - de la Beciul Mare191 din Teleneştiul-Vechi, poiana de la

şcoala rusă, de la Mihalaşa, împreună cu verişorii mei Petrică şi Lora, cei care

locuiau în Teleneşti şi cu cei de la Hodărăuţi (rubedenii din partea tatălui) nu se

împăcau prea bine. Mama mea era în relaţii foarte bune doar cu cei din Hirova - nana

Nina şi nanu Vasile, deoarece aceştia i-au fost nănaşi buni părinţilor mei, fiind nişte

oameni de o cumsecădenie nemaipomenită. Nana Nina muncea la cîmp, era gospodină

în casă, ţineau gospodărie. Nanu Vasile era şofer în colhoz. Pe alţi unchi şi verişori din

partea tatălui nu i-am văzut niciodată.

Mătuşa Olga, o altă rubedenie din partea mamei, locuia pe artera centrală a

oraşului, care lega tîrgul cu satul. A fost o femeie blîndă, darnică şi foarte primitoare,

191 Averea colhozului Dimitrov.

84

iar unchiul meu Nicolai, un om cam sever, dar cu dreptate. Noi foarte mult i-am iubit.

Şi cînd au decedat, eram foarte depresaţi de această pierdere enormă. Cînd îmi

făceam studiile la Chişinău, întotdeauna mă aşteptau cu bunătăţuri. Pentru aceasta le

mulţumesc din suflet. Astfel de oameni nu am mai văzut niciodată. Ei au fost leagănul

copilăriei mele, un loc de refugiu în tinereţea mea. Nu mă îndur să-i uit vreodată!

Primăvara, copiii băştinaşi merg în codrii Teleneştiului din dealul Budăiului

sau al satului Teleneştii-Vechi la cules toporaşi, brebenei frumoşi, flori de primăvară,

care zîmbeau la atingerea duioasă a copiilor. E trist că toate au rămas doar în amintirile

noastre, cele de demult. Soarele era atît de aşteptat în zilele reci de primăvară devreme.

Demult nu-l mai văzusem, căci sta ascuns după o cortină de nouri negri şi reci. Ivirea

lui ne înveselea, iar pe ici colo, treptat începea să se zărească fire plăpînde de iarbă. Pe

aceleaşi locuri, pe timp de vară, era un răsfăţ pentru noi să simţim mireasma dulce a

buruienilor înfierbîntate la soare, în timp ce ne plimbam hoinari prin tot ţinutul,

savurînd din tihna vieţii de la ţară...

Peisajul Teleneştiului îmi părea atît de captivant, de colo sus, de la înălţime!

Îmi părea inima uşoară şi mă simţeam parcă liber să-mi fac un avînt şi să-mi iau zborul

pe de-asupra plaiurilor natale, de-asupra viilor roditoare ale Teleneştiului; să văd de

sus sectorul Izvoraş192 de lîngă şesul de la Ciuluc; De colo, de pe deal casa bunicilor

îmi era cea mai dragă! Deseori luam cu mine luneta, şi iat-o casa, chiar alături, trebuia

doar să întind mîna şi biserica Satului - Vechi193, uitată şi tristă, toate sînt aceleaşi şi

astăzi, doar lăsate parcă într-un umbriş posomorît al vremii.

192. În anul 1979, după alunecările de pămînt, Administraţia Publică Locală hotărăşte ca să fie date gospodarilor locuri de case pe şesul de la Ciuluc.

Primii care şi-au abandonat casele dărîmate din Satul Vechi şi care şi-au ridicat casele aici au fost – Coşneanu Iachim, Rotaru Valentin, Joian Nina,

[Spînu Nina şi Năstas Ivan]. Ultimii doi nu sînt băştinaşi. Oficial oamenii au venit în masă în anul 1985.

193 Vechea biserică din satul Teleneşti, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost zidită în anul 1813. Clădirea era făcută din bîrne, pereţii din

nuiele împletite, lipiţi cu lut şi văruiţi. Acoperişul era din şindrilă. În anul 1903 este înălţat un alt locaş sfînt. Noua biserică, din piatră, a fost construită

prin sîrguinţa şi cu cheltuiala preotului Ioan Petcu, a enoriaşilor şi altor binefăcători. Cu timpul, vechea biserică de lemn, devine neîncăpătoare. Plus la

toate, era pe cale de şubrezire. Ca urmare, în 1833, se pune temelia unei biserici de piatră, care a fost deschisă şi sfinţită în anul 1842. Noua biserică

de piatră, tencuită şi vopsită, era acoperită cu tablă. În 1899 şi 1901, locaşul sfînt a fost reparat. La construcţia şi reparaţia bisericii au contribuit atît

neamul Teodosiu, cît şi locuitorii tîrgului Teleneşti. În tîrgul Teleneşti a funcţionat şi o breaslă a cioclilor.

85

Timpul trece ireversibil şi necruţător e frumos Teleneştiul de la înălţime, dar

gîndul mă sfîşie lîngă trei cruci de lemn din cimitirul de pe dealul cel de altădată. În

1995 decedează bunica, iar în 2000 se stinge din viaţă bunelul. La bătrîneţe tatăl a

revenit acasă şi a locuit cu bunelul. În anul 2003 se stinge din viaţă sora mea Victoria,

iar în anul 2008 tatăl. Sora este înmormîntată la cimitirul orăşenesc Sîngerei, iar tatăl

este înmormîntat la cimitirul din sat, alături de bunei.

Mama mea a primit locuinţa cu doi ani mai tîrziu, la finisarea construcţiilor. Un

bloc cu ferestre mari şi odăi luminoase, un apartament din strada Lenin, 96. Tatălui

meu îi plăcea să ne viziteze, cu toate că venea cherchelit şi deseori făcea scandal. Nu

suporta că mama l-a abandonat, însă peste o perioadă el s-a recăsătorit în anul 1980 cu

o prepeliţeancă, cu ea a plecat în Ucraina. Tatăl meu a dus o viaţă de celibatar, chiar

dacă avea în spate trei copii. În anul 1996, tatăl meu se întoarce din Ucraina şi

locuieşte cu tatăl său. În uimirea mea de copil de atunci, atîtea sentimente

contradictorii îmi răsăreau în starea mea lăuntrică, încît nu ştiam dacă trebuie să mă

bucur de plecarea tatălui meu scandalagiu, ce o nenorocea mereu pe mama mea, sau să

fiu pe de-adreptul mîhnit de pustietatea liniştită pe care el a lăsat-o în casa şi în sufletul

meu, plecînd probabil, pentru totdeauna.

La început de carieră mama mea a activat ca secretară la Primăria din Teleneşti,

apoi secretară la Judecătoria din Teleneşti. Ulterior a absolvit Facultatea Economie şi

Contabilitate a Universităţii Agrare, activînd în cele din urmă ca contabil - şef şi

economist – şef la Societatea de colectare şi desfacere din Teleneşti.

Mama avea un verişor la Bilicenii-Vechi, iar fiica lor Tatiana activa la noi în

Teleneşti ca vînzătoare la Magazinul Universal Central. În anul 1986 se căsătoreşte cu

un băştinaş din sectorul Puţuleuca, care locuia nu departe de blocul unde locuiam noi,

pe strada Lenin. Tatiana şi-a făcut casă alături de socrii săi. Aşa erau numiţi aceşti

băştinaşi. Dar istoria acestui sector vine din perioada pe cînd locuia boierul Teodosiu.

Pe parcursul secolului al XIX – lea – începutul secolului al XX- lea, serviciul divin în biserica Sf. Proroc Ilie a fost oficiat de către următorii

preoţi: Constantin Vasilovici, Teodor Băluţă, Ignatie Băluţă, Teodor Sechezliu, Vasile Băluţă, Pavel Coşleacov, Ioan Ioniţă Panteleevici, Andrei

Timoşevschi, Constantin Băluţă, Ioan Chirilov, Iacob Samsonov etc.

86

În acest sector existau cîteva puţuri de apă, iar băştinaşii de aici zilnic veneau la acest

puţ. Aşa şi se spunea, mă duc la puţu. Iar cînd au venit ruşii după războiul doi mondial,

au numit acest sector Puţuliovca. Acest toponimic pentru Teleneşti nu este amuzant.

Şi acum acestora băştinaşi li se mai spune astfel. Puţuleuca se începea de la magazinul

soţilor Mariamis ( Yozic şi Galina). În acest magazin se putea găsi ceea ce îţi dorea

inima, aceştea erau cei mai buni comercianţi. În perioada sovietică acestui sector i se

mai spunea La Yozic. Iar unde locuiam noi, mai era un alt magazin evreiesc, unde

comercializau soţii Kijner ( Hana (Grigore) şi Ana. Evreii din Teleneşti mai aveau

magazin şi la piaţa agricolă de lîngă Grădiniţa-creşă nr.2, la Mendel, la Fima

(Smarcantin). Nu departe de ea, s-a mai căsătorit încă o verişoară din satul Băneşti, tot

cu un băştinaş. Liudka este o bună gospodină şi o mamă de învidiat. Dar doliul o

distruge nemilos, pierzîndu-şi fiica anul trecut, anul acesta o pierde şi pe a doua fiică.

87

LĂCAŞURI SFINTE

BISERICA CU HRAMUL „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” din sat

Vatra mea, este bogată şi în lăcaşuri sfinte – Teleneştiul - Vechi avea două

biserici: una din lemn194 - (anul construcţiei 1751)195, construcţia casei popei

(sarai)196,197 - (anul construcţiei 1890),198 şi altă din piatră - (anul construcţiei 1903) şi

demolată în anul 1922; în sat lîngă gimnaziul „M.Eminescu” mai este şi o biserică din

piatră, care are mostra de la cea din cimitirul din sat - (anul construcţiei 1924-1942) şi

finisată definitiv în anul 1990-1993. Şi tîrgul Teleneşti avea o biserică mare, frumoasă,

biserica sf. Pr. Ilie – (anul construcţiei 1812), iar nedreptatea i-a venit în anul 1963,

atunci cînd comuniştii au distrus-o pînă în temelie. Şi nu s-a păstrat practic nici o

descriere. Despre această catedrală199 „Sf. Ilie” pomeneşte scriitorul Eugen Dimitriu200.

În perioada sovietică această biserică a fost distrusă, şi după Independenţa Republicii

Moldova, biserica201 a fost redeschisă pentru inoriaşi. În afară de bisericile ortodoxe

este atestată şi cea ortodoxă de rit vechi, numită în popor lipovenească. Lipovenii202

ruşi îşi găsesc libertatatea deplină şi în tîrgul Teleneşti, unde îşi organizează viaţa

194 Avea o supr. 70.7 m2, partea de bază - 54,7; H - 4,05m, V-222 m3; verandă-11,8 m2; scări-4,2 m2.195 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Teleneşti. p.1,3.196 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Teleneşti. p.5.197 Avea o supr. 26, 9 m2, H – 2,55 m; V-69 m3.198 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Teleneşti. p.2.199. După unele date, această Catedrală este ridicată în anul 1862.200. DIMITRIU, Eugen. Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, 224 p.201. La 30 martie 2006 s-a pus piatra de temelie a Capelei cu hramul Sfînta împărăteasă Elena. La 28 martie 2006, mai la vale de locul fostei biserici, s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfîntul proroc Ilie. Construcţia a durat pînă în anul 2012, iar la 2 august a fost sfinţit. Lîngă biserică a fost ridicată şi o Capelă cu hramul Sfînta împărăteasă Elena.202. LIPOVEÁN, - Ă, lipoveni, -e, s. m. și f.:

1. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și

care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. lipovan). Sursa: DEX '98 (1998)

88

privată, socială, religioasă şi bisericească. În Basarabia această etnie avea mai multe

centre: Chişinău, Bender, Akerman, Ismail, Orhei, Reni, Kilia, Sîrkova, Vîlkov,

Şoldăneşti, şi aici la noi. Biserica lipovenească din Teleneşti este construită în

mahalaua lipovenească.

Biserica din sat era situată pe locul cel mai de vîrf în satul Teleneşti. Tot aici se

afla şi cimitirul satului. Mai jos de cimitir trăia preotul, împreună cu familia sa.

Locuinţa lor era o casă mare, cu ferestre voluminoase, cu fîntînă la poartă, ograda

foarte mare care ducea pînă la biserică. Casa preotului, pe atunci, pînă în 1944, era

unica locuinţă prin împrejurime şi în acelaşi timp era şi şcoală parohială, unde îşi

făceau studiile copiii din sat. Cu timpul, în anii de după război, prin 1945, preotul

împreună cu familia sa, se retrage în România din cauza instalării noii puteri

2. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă, stabilită în țările române din pricina

persecuțiilor. /<rus. Lipovanin. Sursa: NODEX (2002).

3. Sectant rus, adept al ereziei rascolnicilor. Rus. (fi)lipovanin, de la numele șefului sectei Filip

Pustovjat (Scriban). – Der. lipovenesc, adj. (propriu lipovenilor); lipovenime, s. f. (colectivitate

de lipoveni). Sursa: DER (1958-1966).

4. (rus. lipovánin, din filipovanin, după numele unuĭ sectar numit Filip Pustovĭat). Rascolnic dintr

´o ramură desprinsă din biserica rusească. – Lipoveniĭ trăĭesc pin [!] Moldova și aĭurea, dar

maĭ ales ca pescarĭ la Dunărea de jos. V. scopit. Sursa: Scriban (1939).

(Persoană) care face parte dintr-o populație de origine rusă aparținând sectei religioase

„credincioșii vechi”, persecutată odinioară în Rusia și emigrată în regiunea Deltei Dunării,

care se ocup mai ales cu pescuitul. [Var.: lipován, -ă s. m. și f.] – Din rus. lipovaninŭ. Sursa: D.Religios (1994).

Липова�не (Филипповцы, Филиппоны, Дунаки) (рум. Lipoveni) — старообрядцы поповского направления и этнографическая группа русских.http: //ru.wikipedia. org/wiki/ Липоване

В конце XVII — начале XVIII веков после церковных реформ Никона они переселились в Молдавское княжество и Буковину. По одной из версий название «липоване» происходит от искажённого слова «Филиповцы», по другой — от липовых рощ, где липоване скрывались. Слово впервые встречается в австрийском документе от 1733 года. Позднее к липованам причислили оставшуюся в Румынии после переселений часть их единоверцев — игнат-казаков.

89

sovietice, iar casa lui cu tot cu şcoală, se transformă în clinică veterinară. Cei de la

clinică aruncau animalele bolnave şi cele moarte în fîntîna de la poartă, fîntînă în care

cîndva preotul satului lua apă pe care o sfinţea, apă din care copiii de la şcoala

parohială o beiau, fiind însetaţi după zbenguiala din repaus. În ograda bisericii de pe

deal, a fost o casă de tribuinţă a preotului, care a fost transformată în şcoala primară,

care mai tîrziu a devenit oficiul brigăzii Sovhozului „Dimitrov”. În 1974 pe lîngă

şcoală mai era şi o mică cămăruţă, ce se numea bibliotecă.

În anii 1962, această clinică veterinară a fost transferată la marginea oraşului,

pe cealaltă moşie a familiei Gore, pe rîul Ciuluculul-Mijociu (acest rîu mai este numit

de către băştinaşi Izvoraş), iar clădirea în care a fost pînă în anul 1963 clinica

veterinară, a fost demolată de către ţăranii care au primit pămînturi pentru construirea

caselor lor. Pe locul acestei clinici veterinare şi-a construit locuinţă familia Rudei, Ion

şi Zinaida, iar prin împrejurimi au primit locuri de casă familiile: Vrînceanu Efrim,

Taran Sava, Josan Ilie. Fîntîna cu cadavre de animale a fost astupată de către noii

stăpîni veniţi pe acele locuri.

90

BISERICA CU HRAMUL „ADORMIREA MAICII DOMNULUI”

Vatra mea, este bogată şi în lăcaşuri sfinte – Teleneştiul - Vechi avea două

biserici: una din lemn203 - (anul construcţiei 1751)204, construcţia casei popei

(sarai)205,206 - (anul construcţiei 1890),207 şi altă din piatră - (anul construcţiei 1903) şi

demolată în anul 1922; în sat lîngă gimnaziul „M.Eminescu” mai este şi o biserică din

piatră, care are mostra de la cea din cimitirul din sat - (anul construcţiei 1924-1942) şi

finisată definitiv în anul 1990-1993. Şi tîrgul Teleneşti avea o biserică mare, frumoasă,

biserica sf. Pr. Ilie – (anul construcţiei 1812), iar nedreptatea i-a venit în anul 1963,

atunci cînd comuniştii au distrus-o pînă în temelie. Şi nu s-a păstrat practic nici o

descriere. Despre această catedrală208 „Sf. Ilie” pomeneşte scriitorul Eugen Dimitriu209.

În perioada sovietică această biserică a fost distrusă, şi după Independenţa Republicii

Moldova, biserica210 a fost redeschisă pentru inoriaşi. În afară de bisericile ortodoxe

este atestată şi cea ortodoxă de rit vechi, numită în popor lipovenească. Lipovenii211

ruşi îşi găsesc libertatatea deplină şi în tîrgul Teleneşti, unde îşi organizează viaţa

203 Avea o supr. 70.7 m2, partea de bază - 54,7; H - 4,05m, V-222 m3; verandă-11,8 m2; scări-4,2 m2.204 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Teleneşti. p.1,3.205 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Teleneşti. p.5.206 Avea o supr. 26, 9 m2, H – 2,55 m; V-69 m3.207 Conform Dosarului inventarierii tehnice a proprietăţii bisericii din Teleneşti din 5 septembrie 1959 în Arhiva Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Teleneşti. p.2.208. După unele date, această Catedrală este ridicată în anul 1862.209. DIMITRIU, Eugen. Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, 224 p.210. La 30 martie 2006 s-a pus piatra de temelie a Capelei cu hramul Sfînta împărăteasă Elena. La

28 martie 2006, mai la vale de locul fostei biserici, s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul

Sfîntul proroc Ilie. Construcţia a durat pînă în anul 2012, iar la 2 august a fost sfinţit. Lîngă biserică

a fost ridicată şi o Capelă cu hramul Sfînta împărăteasă Elena.

211. LIPOVEÁN, - Ă, lipoveni, -e, s. m. și f.:

5. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și

care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. lipovan). Sursa: DEX '98 (1998)

6. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă, stabilită în țările române din pricina

persecuțiilor. /<rus. Lipovanin. Sursa: NODEX (2002)

91

privată, socială, religioasă şi bisericească. În Basarabia această etnie avea mai multe

centre: Chişinău, Bender, Akerman, Ismail, Orhei, Reni, Kilia, Sîrkova, Vîlkov,

Şoldăneşti, şi aici la noi. Biserica lipovenească din Teleneşti este construită în

mahalaua lipovenească.

Biserica din sat era situată pe locul cel mai de vîrf în satul Teleneşti. Tot aici se

afla şi cimitirul satului. Mai jos de cimitir trăia preotul, împreună cu familia sa.

Locuinţa lor era o casă mare, cu ferestre voluminoase, cu fîntînă la poartă, ograda

foarte mare care ducea pînă la biserică. Casa preotului, pe atunci, pînă în 1944, era

unica locuinţă prin împrejurime şi în acelaşi timp era şi şcoală parohială, unde îşi

făceau studiile copiii din sat. Cu timpul, în anii de după război, prin 1945, preotul

împreună cu familia sa, se retrage în România din cauza instalării noii puteri

sovietice, iar casa lui cu tot cu şcoală, se transformă în clinică veterinară. Cei de la

7. Sectant rus, adept al ereziei rascolnicilor. Rus. (fi)lipovanin, de la numele șefului sectei Filip

Pustovjat (Scriban). – Der. lipovenesc, adj. (propriu lipovenilor); lipovenime, s. f. (colectivitate

de lipoveni). Sursa: DER (1958-1966)

8. (rus. lipovánin, din filipovanin, după numele unuĭ sectar numit Filip Pustovĭat). Rascolnic dintr

´o ramură desprinsă din biserica rusească. – Lipoveniĭ trăĭesc pin [!] Moldova și aĭurea, dar

maĭ ales ca pescarĭ la Dunărea de jos. V. scopit. Sursa: Scriban (1939)

(Persoană) care face parte dintr-o populație de origine rusă aparținând sectei religioase

„credincioșii vechi”, persecutată odinioară în Rusia și emigrată în regiunea Deltei Dunării,

care se ocup mai ales cu pescuitul. [Var.: lipován, -ă s. m. și f.] – Din rus. lipovaninŭ. Sursa:

D.Religios (1994)

Липова�не (Филипповцы, Филиппоны, Дунаки) (рум. Lipoveni) — старообрядцы

поповского направления и этнографическая группа русских.http: //ru.wikipedia. org/wiki/

Липоване

В конце XVII — начале XVIII веков после церковных реформ Никона они переселились в

Молдавское княжество и Буковину. По одной из версий название «липоване» происходит

от искажённого слова «Филиповцы», по другой — от липовых рощ, где липоване

скрывались. Слово впервые встречается в австрийском документе от 1733 года. Позднее к

липованам причислили оставшуюся в Румынии после переселений часть их единоверцев —

игнат-казаков.

92

clinică aruncau animalele bolnave şi cele moarte în fîntîna de la poartă, fîntînă în care

cîndva preotul satului lua apă pe care o sfinţea prefăcînd-o în agheasmă, apă din care

copiii de la şcoala parohială o beiau, fiind însetaţi după zbenguiala din repaus. În

ograda bisericii de pe deal, a fost o casă de tribuinţă a preotului, care a fost

transformată în şcoala primară, care mai tîrziu a devenit oficiul brigăzii Sovhozului

„Dimitrov”. În 1974 pe lîngă şcoală mai era şi o mică cămăruţă, ce se numea

bibliotecă.

În anii 1962, această clinică veterinară a fost transferată la marginea oraşului, pe

rîul Ciuluculul-Mijociu (acest rîu mai este numit de către băştinaşi Izvoraş), iar

clădirea în care a fost pînă în 1963 clinica veterinară, a fost demolată de către ţăranii

care au primit pămînturi pentru construirea caselor lor. Pe locul acestei clinici

veterinare şi-a construit locuinţă familia Rudei, Ion şi Zinaida, iar prin împrejurimi au

primit locuri de casă familiile: Rudei Ion, Vrînceanu Efrim, Taran Sava, Josan Ilie.

Fîntîna cu cadavre de animale a fost astupată de către noii stăpîni veniţi pe acele locuri

(familia Rudei).

93

BISERICA CU HRAMUL SFÎNT PROROC ILIE

Eugen Dimitriu, scrie: Peste drum de farmacia din apropierea spitalului era

poarta prin care se intra în conacul boierilor Teodosiu. Prin 1928-1930 mai exista

cabina de zid a paznicilor, mare cît o casă, în care se putea de locuit. Copil fiind, mă

strecuram să văd locuri necunoscute. Bănuiam că erau multe taine ce ţineau de viaţa

stăpînilor trecuţi în veşnicie. Impresiona întinderea fară sfîrşit a viei ce urca în pantă

pînă pe culmea Budăilor. De acolo coboram pe stradă, iarna, cu sania, mai bine de

doi kilometri, pînă ajungeam pe loc drept, în faţa preturii. Terenul stăpînit de urmaşi

era înconjurat de garduri de sîrmă ghimpată, încă în bună stare. Pe stînga, jos, se

înălţau solide magazii în care se păstrau cîndva cereale de pe moşie. Acum, spaţiile

acestea uimitor de mari adăposteau autobuze, trăsuri şi cai folosiţi de noii stăpîni

alogeni. Maşinile faceau curse zilnice la Bălţi şi Orhei, iar cu poştalionul, numit

„balahur”, tras de trei cai, se ajungea la Călăraşi, unde puteai lua trenul pentru

călătorii mai lungi. Un traseu cu dealuri, vii, sate, păduri şi o salbă de mănăstiri:

Frumoasa, Răciula sau Căpriana. ...212

Biserica din tîrg era înconjurată de: [...] O alee pornind din spatele conacului

ducea spre biserică. Am trecut printr-o portiţă veche, aproape căzută, în curtea largă

unde trona sfîntul lăcaş. Erau mulţi nuci, ale căror dimensiuni mă uluiau. Rodeau în

fiecare an. Din parcul alăturat năvăleau stoluri de ciori în căutarea hranei. Ochiul lor

ager descoperea fructele căzute şi ascunse în iarbă. [...]213[...] Biserica albă cu

acoperiş de tablă vopsită în verde, era ctitorie a boierilor Teodosiu, ridicată - cred -

în veacul al XlX-lea. Mare cît o catedrală, avea o cupolă largă cu multe geamuri, prin

care pătrundea în naos lumina zilei. Corurile stăteau comod în cafas, iar în clopotniţa

înaltă se ajungea pe scări de piatră. Mai sus sfida parcă cerul un con înalt ca o fleşă

medievală, pe care vînturi oricît de puternice, n-o puteau clinti din loc.

212. DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.83.213.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.85.

94

... Afară, partea dinspre altar era mărginită de multe morminte din marmoră şi

piatră, frumos şlefuite. Plăcile cu epitafuri bine păstrate, împodobite cu coroane şi

frunze de metal coclit, erau de fapt cronici ale unui trecut pe care nu-1 cunoşteau

mulţi. în capăt, spre aleea pe care urca lumea la slujbe, odihnea străbunicul meu

Iacob Samson, care a slujit ani în şir la ctitoria boierilor. O cruce masivă de piatră,

în nuanţe albe şi gălbui, străjuia la căpătîi. Cînd a murit, Coca abia se născuse. Eu

nu venisem încă pe lume. A murit străbunica Eugenia în 1934 şi au pus-o în acelaşi

mormînt. Cei care săpaseră, au dat peste marginea sicriului vechi, păstrat neatins.

Era loc uscat, pe un platou uşor ridicat, de unde apa se scurgea uşor la vale. Pe

atunci eram în clasa a IV-a primară şi nu realizam durerea despărţirii de bătrîna

preuteasă, ce şi-a crescut copiii în frica lui Dumnezeu. I-a îndrăgit la fel de mult pe

nepoţi şi strănepoţi, fiind sprijin şi uneori sfătuitor al soţului preot. Se împuţinau ai

noştri. Mă născusem la sfîrşit de stăpînire străină şi încă nu se închegase temeinic

cea romînă. De unde şi amestecul de idiomuri, de limbi caucazinene sau siberiene,

căci ţarii aveau interesul să sfărîme monolitul latin care ajungea pe Nistru şi chiar

dincolo, de peste o jumătate de mileniu. Cu mult înainte de năvala abuzivă a slavilor

ce rătăceau în stepele îndepărtatei Rusii.

Seara, storojul (paznicul) ce locuia într-o căsuţă mizeră lîngă poartă, bătea

toaca. Se deosebea de cea pe care o ştim de la mănăstirile voievodale din zona

Carpaţilor. Un dreptunghi de lemn lung cîtce lpe care se ascute briciul, avea la capăt

o curea, de care era prinsă o bombiţă. În celălalt capăt, mînerul. Lemnul de rezonanţă

facea să auzi toaca chiar de la distanţe mai mari. Cred că avea aceeaşi semnificaţie

ca în Moldova din spre Carpaţi. Mă nimeream seara în curtea bisericii. Ştiindu-l pe

bătrîn acolo, nu mătemeam. De cîte orii ntram în casă, mă prindea mila de omul sărac

lipit pămîntului. Slab, cu haine peticite, se străduia să nu moară de foame, dimpreună

cu familia. Rogojini pe podeaua de lut, ţoale cîrpite pepereţi, mirosul de mucegai,

erau greu de suportat. La părintele protopop pînă şi porcii, mulţi la număr, erau sătui,

dar storojul era liber să sufere. Fineţea protopopului cu studii la Kiev, pianistul

talentat care-I încînta pe ai săi, părea setos de avere şi, mai ales măsurat în dărnicie.

95

În clopotniţa bisericii mă simţeam altul. Parcă mă purtau îngerii pe aripi, iar

jos oamenii păreau neverosimil de mici. Eram în şcoala primară cînd mi s-a îngăduit

să trag la slujbe clopotul cel mare ce se auzea pînă la Mihălaşa, cale de doi kilometri.

Cu încetul, am pus mîna şi pe funiile legate de alte 12 clopote frumos armonizate. în

ajunul sărbătorilor, un îndemn căruia nu-i rezistam, mă ducea spre casa protopopului,

să cer cheia mare şi grea a bisericii. Aveau încredere în mine, mă cunoşteau de la

slujbele duminicale, eram şi coleg de clasă cu fiul lor Mihai. în singurătatea marelui

lăcaş," încercam să înving frica, mai ales prin colţurile întunecoase. Cînd treceam de

cafas şi urcam treptele de piatră spre clopotniţă, mă linişteam. Zăream lumina de

afară, apoi razele lungi ale soarelui ce da să apună. Ingenios legate între ele, funiile

îngăduiau şi unui copil să tragă clopotele. Erau prinse de limbă cte trei. Laţul uneia

ajungea la cot, iar al doilea îl apucai în palmă.214 [...] Mi-au rămas la fel de dragi

mătuşa Irina şi Toader Sasu, care continua să vîndă lumînări. Petrache Hotineanu era

la datorie şi mă bucuram cînd îmi dădea voie să trag clopotele. In chilia de lîngă

altar, moş Dumitru Băţ îşi facea vechea meserie: tăia bucăţele de nafură şi se

îndemna în răstimpuri cu cîte o ceşcuţă de vin. Am simţit nevoia să cercetez mai

îndeaproape interiorul bisericii ale cărei dimensiuni îi puteau conferi rangul de

catedrală. Nu exista pictură interioară. Icoane mari cu diverşi sfinţi erau bine fixate

pe pereţi. Cu două spaţii laterale largi, altarul avea spre răsărit o impozantă icoană a

Mîntuitorului. Iconostasul bogat împodobit, cîştiga noi valenţe artistice, cînd îi priveai

din mijlocul naosului. Deasupra se înălţa cupola, cu multe ferestre, prin care

pătrundeau năvalnic razele soarelui şi lumina zilei. Cele două strane impresionau prin

lăţime. în cea din dreapta, cum priveai altarul, se afla mormîntul ctitorului, un boier

Teodosiu. Candelabrul cu braţe largi echilibra interiorul, iar în cafasul încăpător,

putea cînta şi un cor de catedrală. [...]215[...] Reînviase natura, ne plimbam liber,

cutreieram străzi şi uliţi din tîrg fără să uit potecile, livezile şi poienile dinspre sat.

Temelia bisericii noi, a rămas decenii în şir la acelaşi nivel. Abia după ce a dispărut

214.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, pp.85-87.215.DIMITRIU, Eugen. Examene şi răsplată. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.140.

96

faimoasa ctitorie a boierilor Teodosiu, oamenii au pus mînă de la mînă şi au văzut că

se poate termina repede ceva util pentru suflet în zona rustică.[...]216[...] Un

eveniment de tristă amintire mi-a parvenit la Fălticeni, din surse sigure: ctitoria din

Teleneşti a boierului Teodosiu a fost distrusă, în zonă proiectîndu- se„o şcoală

primară sau un centru de educaţie pentru copii. Începutul l-au făcut smulgînd înalta

turlă ji clopotniţei. Au legat-o de un tractor şi au tras cu toată forţa. Tractoristul era

din Budăi şi se ducea în fiecare seară acasă cu vehicolul de care răspundea. Cînd a

ajuns în vîrful dealului, tractorul s-a răsturnat, venind peste omul care-1 coducea.

Strivit, nu i-au mai folosit premiile promise. O moarte violentă despre care s-a vorbit

în multe sate. „Bătaia lui Dumnezeu!” - spuneau oamenii. Antihriştii se cam

speriaseră, lăsînd-o mai moale cu educaţia materialist-ştiinţifică şi cu distrugerea

obiectivelor creştine.

În această ogradă, Egor Teodosiu, tatăl, a construit o biserică cu hramul Sfînt

Proroc Ilie. Pe lîngă biserică s-a ridicat un cimitir al familiei Teodosiu. În acest cimitir

au fost îngropaţi buneii, Iordache şi Anastasia Teodosiu. Posibil au fost îngropaţi aici

şi alţi membri de familie, însă nu se cunosc astfel de date cu precizie.

Această incertitudine apare din cauza că cimitirul a fost demolat de către puterea

comunistă, fără a se păstra datele de identificare de pe mormintele respective. Biserica,

de asemenea a fost demolată, mai tîrziu, în 1963. În acea perioadă unele biserici au

fost închise, iar altele distruse difinitiv, de către guvernarea comunistră din perioada

respectivă. Biserica cu hramul Sfînt Proroc Ilie, înainte de a fi demolată, în 1962, i-au

fost salvate unele obiecte bisericeşti de către Nicolae Mişin,217 pe atunci, preşedinte de

colhoz din Teleneşti. El a aflat despre eventuala distrugere a bisericii şi l-a anunţat pe

şeful de construcţie în colhoz, Ion Privilean. Aceşti doi erau în relaţii bune, de

216. DIMITRIU, Eugen. Tristeţea despărţirilor. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.151.

217 Siberian, din regiunea Krasnoiarsk. A ales Moldova dintr-un singur considerent: faptul că este o republică situată mai la sud, unde ar putea să-şi topească frigul Siberiei adunat în oase ani în şir. Nu avea nici un gînd să rămînă în Moldova, dar i-a plăcut foarte mult aici. Provenind dintr-o familie numeroasă (14 copii), Nikolai Mişin a rămas în Moldova, iar după el au venit încă doi fraţi. Este înmormîntat la Orhei. Nikolai Mişin este tatăl lui Vadim Mişin, deputat în Parlamentul R.M. (http://www.vipmagazin.md/profil/Vadim_Misin/ accesat 19.08.2013)

97

încredere reciprocă. De aceea, pe timp de noapte, Ion, împreună cu fratele său, au

intrat în biserică şi au strîns toate bunurile de pe pristolul altarului, printre care era şi

Sfîntul Aer. Din spusele mătuşii Ioana Privilean (pe atunci copil, fiica acestuia), toate

aceste bunuri au fost puse într-un sicriu şi duse prin pădure la mănăstirea Hîrbovăţ.

Acolo s-au păstrat pînă în anul 1963 (deoarece mănăstirea a avut aceiaşi soartă), după

care bunurile au fost luate în casa aceluiaşi Ion Privelean. Acesta a păstrat cu sfinţenie

toate aceste bunuri, adăpostindu-le în casa cea mare, plasate pe o masă. Uşa de la

această odaie a fost permanent încuiată, cu perdelele trase la ferestre. Copiii au fost

avertizaţi să nu încerce a intra în această odaie, sub nici un chip. În această odaie

bunurile bisericeşti s-au aflat timp de 26 de ani, apoi duse la biserica cu hramul

Adormirea Maicii Domnului.

Semnele prăbuşirii imperiului roşu deveneau tot mai vizibile. Păreau că sînt gata

să respingă sistemul şi alte ţări din jur. Revoluţiile de catifea n-au produs victime. Cel

mai tîrziu a căzut comunismul în România, cu violenţe ce au produs peste o mie de

morţi şi mii de răniţi. A fost într-adevăr o răscoală a întregului popor, dar revoluţia

au deturnat-o cei care se temeau de pedepse: securiştii. activiştii, şefii unor unităţi

militare. Putemspune, fără să greşim, că s-a schimbat doar firma, anticapitaliştii

feroci devenind prosperi oameni de afaceri. [...]218

Acest cimitir din tîrg, cum i se mai spunea, se afla mai la deal de biserica cu

hramul Sf.proroc Ilie, adică lîngă stadionul Şcolii medii ruse. În acest cimitir de la

înfiinţare se îngropau locuitorii din tîrg, iar în perioada sovietică se înmormîntau

bolnavii care erau fără acte de la spital, boschetarii. Cu timpul a devenit un cimitir

pentru persoanele care și-a luat singuri viața, adică pentru sineucigaşi.

Teleneştenii începeau să-şi îngroape rudele în Cimitirul din strada Ion Creangă.

Astăzi acest cimitir nu mai funcţionează. Pe teritoriul fosdtului cimitir, băştinaşii îşi

pasc vitele. El şi-a schimbat poziţia sa fizică, fapt ce-a servit alunecările de teren din

1977.

218. DIMITRIU, Eugen. O . În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.178.

98

Cimitirul din tîrg. [...] Treceam pe lîngă gospodăria lui Toader Sasu, coteam la

stînga, apoi la dreapta, pînă ajungeam în cimitir. Nici urmă de garduri. Iarbă înaltă,

copaci, flori de cîmp, iar printre ele crucile celor plecaţi în altă lume. ... Un colţ de

natură peste care s-a aşternut parcă liniştea începuturilor. [...]219. Astăzi oraşul

Teleneşti enumeră şase cimitire: Cimitirul din satul vechi, Cimitirul din strada I.

Creangă, Cimitirul lipovănesc, Cimitirul evreiesc vechi de la Fabrica de cărămidă şi

Cimitirul evreiesc de la Yozik.

Preotul din tîrg [...] Întregmedeanul şi casele de pe ambele laturi, erau

dominate de locuinţa somptuoasă a protopopului Pavel Andrieş. Grădină cu flori în

faţă, camere cu ferestre largi, balcon, un hol de unde porneau uşi spre diverse odăi.

Părintele era un om frumos. Figură de intelectual. Purta barbă scurtă şi ochelari cu

rame elegante. Nu ştiu de unde se trăgea. Cred că a urmat Facultatea de teologie la

Kiev. Presupun că a venit pe post după moartea străbuniculuimeu. Iacob Samson. Se

căsătorise cu o doamnă de statură mijlocie, plăcută la înfăţişare, dar fumătoare

pătimaşă.[...]220

Blagocinul [...]Blagocinul era bogat. Din cîte mi s-a spus în epocă, în

Basarabia un protopop primea în folosinţă 24 hectare de pămînt; preotul obişnuit -

12, iar dascălul - 6 ha. Mai ştiu că avea o casă cu o curte largă peste drum şi oloiniţa

lui Gorodenker, iar în marginea de est a Teleneştilor, o vie. în curte se vedeau sîsîiace

cu porumb, trăsură cu cai, porci, livadă în spatele casei. La anumite intervale se

ţineau şedinţe de lucru ale preoţilor din zonă, ce ţineau de protopopiat. Veneau multe

căruţe şi trăsuri. Atmosfera era a unei case avute, unde exista pian, la care cînta

părintele. Aveam acces oricînd în familie, fiind coleg cu Mihai. [...] Condus de Mihai

şi de sora sa, ajungeam la portiţă, unde prin perdelele de pînză albă. vedeam lumina

lămpii, semn că bunica mă aştepta. [...]221

Preotul de la biserica din tîrg, Pavel Andrieş - [...] A doua zi, duminica, 219.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.88.220. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.93.221. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.94.

99

îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, primeam cîte un leu pentru lumînări şi mergeam la

biserică. Slujea protopopul. Pavel Andrieş. Destul de înalt, purta barbă tunsă scurt.

Avea ochi căprui. Era o fire tăcută. Studiase - cred, teologia la Kiev. Glasul lui

armonios ajungea pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale lăcaşului de cult.[...]222

În afară de biserici, în tîrgul Teleneşti au existat şi sinagogi. Dimitriu vorbeşte

despre acestea /s.n. Moş Niculai/ . [...] Locuia în marginea tîrgului, după sinagogile

imense, unde se afla şi feredeul - principală sursă de apă. De aici plecau sacagii, care

umblau prin tîrg cu sacaua trasă de cai costelivi, amărîţi, cu capul căzut parcă de

oboseală. Ajungeau şi la bunica. Şmil, de pildă, striga: „Coniţa, threbi apaaa?”. [...] 223

Un alt element din istoria bisericii din tîrg - [...] temelia unei biserici părăsite ani

de-a rîndul. După ce bolşevicii au distrus ctitoria boierilor Teodosiu şi tîrgul arsese în

1941 în lupte crîncene cu romînii, oamenii s-au mutat în via din spatele conacului,

facîndu-şi case pe marginea drumului spre Budăi. In timp au ajuns la 30.000 de

locuitori, ce nu puteau trăi fară un locaş de cult. Teleneştii devenise oraş. Cei buni la

suflet, au pus mînă de la mînă şi au terminat biserica. [...]224

În această ogradă, Egor Teodosiu, tatăl, a construit o biserică cu hramul Sfînt

Proroc Ilie. Pe lîngă biserică s-a ridicat un cimitir al familiei Teodosiu. În acest cimitir

au fost îngropaţi buneii, Iordache şi Anastasia Teodosiu. Posibil au fost îngropaţi aici

şi alţi membri de familie, însă nu se cunosc astfel de date cu precizie.

Peste drum de farmacia din apropierea spitalului era poarta prin care se intra în

conacul boierilor Teodosiu. Prin 1928-1930 mai exista cabina de zid a paznicilor,

222. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.61.

223. DIMITRIU, Eugen. Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.40.224. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.34.

100

mare cît o casă, în care se putea de locuit. Copil fiind, mă strecuram să văd locuri

necunoscute. Bănuiam că erau multe taine ce ţineau de viaţa stăpînilor trecuţi în

veşnicie. Impresiona întinderea fară sfîrşit a viei ce urca în pantă pînă pe culmea

Budăilor. De acolo coboram pe stradă, iarna, cu sania, mai bine de doi kilometri,

pînă ajungeam pe loc drept, în faţa preturii. Terenul stăpînit de urmaşi era înconjurat

de garduri de sîrmă ghimpată, încă în bună stare. Pe stînga, jos, se înălţau solide

magazii în care se păstrau cîndva cereale de pe moşie. Acum, spaţiile acestea uimitor

de mari adăposteau autobuze, trăsuri şi cai folosiţi de noii stăpîni alogeni. Maşinile

faceau curse zilnice la Bălţi şi Orhei, iar cu poştalionul, numit „balahur”, tras de trei

cai, se ajungea la Călăraşi, unde puteai lua trenul pentru călătorii mai lungi. Un

traseu cu dealuri, vii, sate, păduri şi o salbă de mănăstiri: Frumoasa, Răciula sau

Căpriana. ...225

Această incertitudine apare din cauza că cimitirul a fost demolat de către puterea

comunistă, fără a se păstra datele de identificare de pe mormintele respective. Biserica,

de asemenea a fost demolată, mai tîrziu, în 1963. În acea perioadă unele biserici au

fost închise, iar altele distruse difinitiv, de către guvernarea comunistră din perioada

respectivă. Biserica cu hramul Sfînt Proroc Ilie, înainte de a fi demolată, în 1962, i-au

fost salvate unele obiecte bisericeşti de către Nicolae Mişin,226 pe atunci, preşedinte de

colhoz din Teleneşti. El a aflat despre eventuala distrugere a bisericii şi l-a anunţat pe

şeful de construcţie în colhoz, Ion Privelean. Aceşti doi erau în relaţii bune, de

încredere reciprocă. De aceea, pe timp de noapte, Ion, împreună cu fratele său, au

intrat în biserică şi au strîns toate bunurile de pe pristolul altarului, printre care era şi

Sfîntul Aer. Din spusele mătuşii Ioana Privilean (pe atunci copil, fiica acestuia), toate

aceste bunuri au fost puse într-un sicriu şi duse prin pădure la mănăstirea Hîrbovăţ.

225. DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.83.

226 Siberian, din regiunea Krasnoiarsk. A ales Moldova dintr-un singur considerent: faptul că este o republică situată mai la sud, unde ar putea să-şi topească frigul Siberiei adunat în oase ani în şir. Nu avea nici un gînd să rămînă în Moldova, dar i-a plăcut foarte mult aici. Provenind dintr-o familie numeroasă (14 copii), Nikolai Mişin a rămas în Moldova, iar după el au venit încă doi fraţi. Este înmormîntat la Orhei. Nikolai Mişin este tatăl lui Vadim Mişin, deputat în Parlamentul R.M. (http://www.vipmagazin.md/profil/Vadim_Misin/ accesat 19.08.2013)

101

Acolo s-au păstrat pînă în anul 1963 (deoarece mănăstirea a avut aceiaşi soartă), după

care bunurile au fost luate în casa aceluiaşi Ion Privelean. Acesta a păstrat cu sfinţenie

toate aceste bunuri, adăpostindu-le în casa cea mare, plasate pe o masă. Uşa de la

această odaie a fost permanent încuiată, cu perdelele trase la ferestre. Copiii au fost

avertizaţi să nu încerce a intra în această odaie, sub nici un chip. În această odaie

bunurile bisericeşti s-au aflat timp de 26 de ani, apoi duse la biserica cu hramul

Adormirea Maicii Domnului.

Biserica din tîrg. [...]O alee pornind din spatele conacului ducea spre biserică.

Am trecut printr-o portiţă veche, aproape căzută, în curtea largă unde trona sfîntul

lăcaş. Erau mulţi nuci, ale căror dimensiuni mă uluiau. Rodeau în fiecare an. Din

parcul alăturat năvăleau stoluri de ciori în căutarea hranei. Ochiul lor ager

descoperea fructele căzute şi ascunse în iarbă. [...]227[...] Biserica albă cu acoperiş de

tablă vopsită în verde, era ctitorie a boierilor Teodosiu, ridicată - cred - în veacul al

XlX-lea. Mare cît o catedrală, avea o cupolă largă cu multe geamuri, prin care

pătrundea în naoslumina zilei. Corurile stăteau comod în cafas, iar în clopotniţa înaltă

se ajungea pe scări de piatră. Mai sus sfida parcă cerul un con înalt ca o fleşă

medievală, pe care vînturi oricît de puternice, n-o puteau clinti din loc.

Vom avea prilejul să mai vorbim de interiorul sfîntului lăcaş, ce constituia fala

tîrgului. Afară, partea dinspre altar era mărginită de multe morminte din marmoră şi

piatră, frumos şlefuite. Plăcile cu epitafuri bine păstrate, împodobite cu coroane şi

frunze de metal coclit, erau de fapt cronici ale unui trecut pe care nu-1 cunoşteau

mulţi. în capăt, spre aleea pe care urca lumea la slujbe, odihnea străbunicul meu

Iacob Samson, care a slujit ani în şir la ctitoria boierilor. O cruce masivă de piatră,

în nuanţe albe şi gălbui, străjuia la căpătîi. Cînd a murit, Coca abia se născuse. Eu

nu venisem încă pe lume. A murit străbunica Eugenia în 1934 şi au pus-o în acelaşi

mormînt. Cei care săpaseră, au dat peste marginea sicriului vechi, păstrat neatins.

Era loc uscat, pe un platou uşor ridicat, de unde apa se scurgea uşor la vale. Pe

atunci eram în clasa a IV-a primară şi nu realizam durerea despărţirii de bătrîna

preuteasă, ce şi-a crescut copiii în frica lui Dumnezeu. I-a îndrăgit la fel de mult pe 227.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.85.

102

nepoţi şi strănepoţi, fiind sprijin şi uneori sfătuitor al soţului preot. Se împuţinau ai

noştri. Mă născusem la sfîrşit de stăpînire străină şi încă nu se închegase temeinic

cea romînă. De unde şi amestecul de idiomuri, de limbi caucazinene sau siberiene,

căci ţarii aveau interesul să sfărîme monolitul latin care ajungea pe Nistru şi chiar

dincolo, de peste o jumătate de mileniu. Cu mult înainte de năvala abuzivă a slavilor

ce rătăceau în stepele îndepărtatei Rusii.

Seara, storojul (paznicul) ce locuia într-o căsuţă mizeră lîngă poartă, bătea

toaca. Se deosebea de cea pe care o ştim de la mănăstirile voievodale din zona

Carpaţilor. Un dreptunghi de lemn lung cîtce lpe care se ascute briciul, avea la capăt

o curea, de care era prinsă o bombiţă. În celălalt capăt, mînerul. Lemnul de rezonanţă

facea să auzi toaca chiar de la distanţe mai mari. Cred că avea aceeaşi semnificaţie

ca în Moldova din spre Carpaţi. Mă nimeream seara în curtea bisericii. Ştiindu-l pe

bătrîn acolo, nu mătemeam. De cîte orii ntram în casă, mă prindea mila de omul sărac

lipit pămîntului. Slab, cu haine peticite, se străduia să nu moară de foame,

dimpreună cu familia. Rogojini pe podeaua de lut, ţoale cîrpite pepereţi, mirosul de

mucegai, erau greu de suportat. La părintele protopop pînă şi porcii, mulţi la număr,

erau sătui, dar storojul era liber să sufere. Fineţea protopopului cu studii la Kiev,

pianistul talentat care-I încînta pe ai săi, părea setos de avere şi, mai ales măsurat

în dărnicie.

În clopotniţa bisericii mă simţeam altul. Parcă mă purtau îngerii pe aripi, iar

jos oamenii păreau neverosimil de mici. Eram în şcoala primară cînd mi s-a îngăduit

să trag la slujbe clopotul cel mare ce se auzea pînă la Mihălaşa, cale de doi kilometri.

Cu încetul, am pus mîna şi pe funiile legate de alte 12 clopote frumos armonizate. în

ajunul sărbătorilor, un îndemn căruia nu-i rezistam, mă ducea spre casa protopopului,

să cer cheia mare şi grea a bisericii. Aveau încredere în mine, mă cunoşteau de la

slujbele duminicale, eram şi coleg de clasă cu fiul lor Mihai. în singurătatea marelui

lăcaş," încercam să înving frica, mai ales prin colţurile întunecoase. Cînd treceam de

cafas şi urcam treptele de piatră spre clopotniţă, mă linişteam. Zăream lumina de

afară, apoi razele lungi ale soarelui ce da să apună. Ingenios legate între ele, funiile

îngăduiau şi unui copil să tragă clopotele. Erau prinse de limbă cte trei. Laţul uneia

103

ajungea la cot, iar al doilea îl apucai în palmă.228 [...] Mi-au rămas la fel de dragi

mătuşa Irina şi Toader Sasu, care continua să vîndă lumînări. Petrache Hotineanu era

la datorie şi mă bucuram cînd îmi dădea voie să trag clopotele. In chilia de lîngă

altar, moş Dumitru Băţ îşi facea vechea meserie: tăia bucăţele de nafură şi se

îndemna în răstimpuri cu cîte o ceşcuţă de vin. Am simţit nevoia să cercetez mai

îndeaproape interiorul bisericii ale cărei dimensiuni îi puteau conferi rangul de

catedrală. Nu exista pictură interioară. Icoane mari cu diverşi sfinţi erau bine fixate

pe pereţi. Cu două spaţii laterale largi, altarul avea spre răsărit o impozantă icoană a

Mîntuitorului. Iconostasul bogat împodobit, cîştiga noi valenţe artistice, cînd îi priveai

din mijlocul naosului. Deasupra se înălţa cupola, cu multe ferestre, prin care

pătrundeau năvalnic razele soarelui şi lumina zilei. Cele două strane impresionau prin

lăţime. în cea din dreapta, cum priveai altarul, se afla mormîntul ctitorului, un boier

Teodosiu. Candelabrul cu braţe largi echilibra interiorul, iar în cafasul încăpător,

putea cînta şi un cor de catedrală. [...]229[...] Reînviase natura, ne plimbam liber,

cutreieram străzi şi uliţi din tîrg fără să uit potecile, livezile şi poienile dinspre sat.

Temelia bisericii noi, a rămas decenii în şir la acelaşi nivel. Abia după ce a dispărut

faimoasa ctitorie a boierilor Teodosiu, oamenii au pus mînă de la mînă şi au văzut că

se poate termina repede ceva util pentru suflet în zona rustică.[...]230[...] Un

eveniment de tristă amintire mi-a parvenit la Fălticeni, din surse sigure: ctitoria din

Teleneşti a boierului Teodosiu a fost distrusă, în zonă proiectîndu- se„o şcoală

primară sau un centru de educaţie pentru copii. Începutul l-au făcut smulgînd înalta

turlă ji clopotniţei. Au legat-o de un tractor şi au tras cu toată forţa. Tractoristul era

din Budăi şi se ducea în fiecare seară acasă cu vehicolul de care răspundea. Cînd a

ajuns în vîrful dealului, tractorul s-a răsturnat, venind peste omul care-1 coducea.

Strivit, nu i-au mai folosit premiile promise. O moarte violentă despre care s-a vorbit

în multe sate. „Bătaia lui Dumnezeu!” - spuneau oamenii. Antihriştii se cam 228.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, pp.85-87.229.DIMITRIU, Eugen. Examene şi răsplată. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.140.230. DIMITRIU, Eugen. Tristeţea despărţirilor. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.151.

104

speriaseră, lăsînd-o mai moale cu educaţia materialist-ştiinţifică şi cu distrugerea

obiectivelor creştine.

Semnele prăbuşirii imperiului roşu deveneau tot mai vizibile. Păreau că sînt gata

să respingă sistemul şi alte ţări din jur. Revoluţiile de catifea n-au produs victime. Cel

mai tîrziu a căzut comunismul în România, cu violenţe ce au produs peste o mie de

morţi şi mii de răniţi. A fost într-adevăr o răscoală a întregului popor, dar revoluţia

au deturnat-o cei care se temeau de pedepse: securiştii. activiştii, şefii unor unităţi

militare. Putemspune, fără să greşim, că s-a schimbat doar firma, anticapitaliştii

feroci devenind prosperi oameni de afaceri. [...]231

Acest cimitir din tîrg, cum i se mai spunea, se afla mai la deal de biserica cu

hramul Sf.proroc Ilie, adică lîngă stadionul Şcolii medii ruse. În acest cimitir de la

înfiinţare se îngropau locuitorii din tîrg, iar în perioada sovietică se înmormîntau

bolnavii care erau fără acte de la spital, boschetarii. Cu timpul a devenit un cimitir

pentru persoanele care și-a luat singuri viața, adică pentru sineucigaşi.

Teleneştenii începeau să-şi îngroape rudele în Cimitirul din strada Ion Creangă.

Astăzi acest cimitir nu mai funcţionează. Pe teritoriul fosdtului cimitir, băştinaşii îşi

pasc vitele. El şi-a schimbat poziţia sa fizică, fapt ce-a servit alunecările de teren din

1977.

Cimitirul din tîrg. [...] Treceam pe lîngă gospodăria lui Toader Sasu, coteam la

stînga, apoi la dreapta, pînă ajungeam în cimitir. Nici urmă de garduri. Iarbă înaltă,

copaci, flori de cîmp, iar printre ele crucile celor plecaţi în altă lume. ... Un colţ de

natură peste care s-a aşternut parcă liniştea începuturilor. [...]232. Astăzi oraşul

Teleneşti enumeră şase cimitire: Cimitirul din satul vechi, Cimitirul din strada I.

Creangă, Cimitirul lipovănesc, Cimitirul evreiesc vechi de la Fabrica de cărămidă şi

Cimitirul evreiesc de la Yozik.

Preotul din tîrg [...] Întregmedeanul şi casele de pe ambele laturi, erau

231. DIMITRIU, Eugen. O . În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.178.232.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.88.

105

dominate de locuinţa somptuoasă a protopopului Pavel Andrieş. Grădină cu flori în

faţă, camere cu ferestre largi, balcon, un hol de unde porneau uşi spre diverse odăi.

Părintele era un om frumos. Figură de intelectual. Purta barbă scurtă şi ochelari cu

rame elegante. Nu ştiu de unde se trăgea. Cred că a urmat Facultatea de teologie la

Kiev. Presupun că a venit pe post după moartea străbuniculuimeu. Iacob Samson. Se

căsătorise cu o doamnă de statură mijlocie, plăcută la înfăţişare, dar fumătoare

pătimaşă.[...]233

Blagocinul [...]Blagocinul era bogat. Din cîte mi s-a spus în epocă, în

Basarabia un protopop primea în folosinţă 24 hectare de pămînt; preotul obişnuit -

12, iar dascălul - 6 ha. Mai ştiu că avea o casă cu o curte largă peste drum şi oloiniţa

lui Gorodenker, iar în marginea de est a Teleneştilor, o vie. în curte se vedeau sîsîiace

cu porumb, trăsură cu cai, porci, livadă în spatele casei. La anumite intervale se

ţineau şedinţe de lucru ale preoţilor din zonă, ce ţineau de protopopiat. Veneau multe

căruţe şi trăsuri. Atmosfera era a unei case avute, unde exista pian, la care cînta

părintele. Aveam acces oricînd în familie, fiind coleg cu Mihai. [...] Condus de Mihai

şi de sora sa, ajungeam la portiţă, unde prin perdelele de pînză albă. vedeam lumina

lămpii, semn că bunica mă aştepta. [...]234

Preotul de la biserica din tîrg, Pavel Andrieş - [...] A doua zi, duminica,

îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, primeam cîte un leu pentru lumînări şi mergeam la

biserică. Slujea protopopul. Pavel Andrieş. Destul de înalt, purta barbă tunsă scurt.

Avea ochi căprui. Era o fire tăcută. Studiase - cred, teologia la Kiev. Glasul lui

armonios ajungea pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale lăcaşului de cult.[...]235

În afară de biserici, în tîrgul Teleneşti au existat şi sinagogi. Dimitriu vorbeşte

despre acestea /s.n. Moş Niculai/ . [...] Locuia în marginea tîrgului, după sinagogile

imense, unde se afla şi feredeul - principală sursă de apă. De aici plecau sacagii, care 233. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.93.234. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.94.

235. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.61.

106

umblau prin tîrg cu sacaua trasă de cai costelivi, amărîţi, cu capul căzut parcă de

oboseală. Ajungeau şi la bunica. Şmil, de pildă, striga: „Coniţa, threbi apaaa?”. [...] 236

236. DIMITRIU, Eugen. Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.40.

107

BISERICA CU HRAMUL SFÎNT PROROC ILIE

Un alt element din istoria bisericii din tîrg - [...] temelia unei biserici părăsite ani

de-a rîndul. După ce bolşevicii au distrus ctitoria boierilor Teodosiu şi tîrgul arsese în

1941 în lupte crîncene cu romînii, oamenii s-au mutat în via din spatele conacului,

facîndu-şi case pe marginea drumului spre Budăi. In timp au ajuns la 30.000 de

locuitori, ce nu puteau trăi fară un locaş de cult. Teleneştii devenise oraş. Cei buni la

suflet, au pus mînă de la mînă şi au terminat biserica. [...]237

În această ogradă, Egor Teodosiu, tatăl, a construit o biserică cu hramul Sfînt

Proroc Ilie. Pe lîngă biserică s-a ridicat un cimitir al familiei Teodosiu. În acest cimitir

au fost îngropaţi buneii, Iordache şi Anastasia Teodosiu. Posibil au fost îngropaţi aici

şi alţi membri de familie, însă nu se cunosc astfel de date cu precizie.

Peste drum de farmacia din apropierea spitalului era poarta prin care se intra în

conacul boierilor Teodosiu. Prin 1928-1930 mai exista cabina de zid a paznicilor,

mare cît o casă, în care se putea de locuit. Copil fiind, mă strecuram să văd locuri

necunoscute. Bănuiam că erau multe taine ce ţineau de viaţa stăpînilor trecuţi în

veşnicie. Impresiona întinderea fară sfîrşit a viei ce urca în pantă pînă pe culmea

Budăilor. De acolo coboram pe stradă, iarna, cu sania, mai bine de doi kilometri,

pînă ajungeam pe loc drept, în faţa preturii. Terenul stăpînit de urmaşi era înconjurat

de garduri de sîrmă ghimpată, încă în bună stare. Pe stînga, jos, se înălţau solide

magazii în care se păstrau cîndva cereale de pe moşie. Acum, spaţiile acestea uimitor

de mari adăposteau autobuze, trăsuri şi cai folosiţi de noii stăpîni alogeni. Maşinile

faceau curse zilnice la Bălţi şi Orhei, iar cu poştalionul, numit „balahur”, tras de trei

cai, se ajungea la Călăraşi, unde puteai lua trenul pentru călătorii mai lungi. Un

traseu cu dealuri, vii, sate, păduri şi o salbă de mănăstiri: Frumoasa, Răciula sau

Căpriana. ...238

237. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.34.238. DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

108

Această incertitudine apare din cauza că cimitirul a fost demolat de către puterea

comunistă, fără a se păstra datele de identificare de pe mormintele respective. Biserica,

de asemenea a fost demolată, mai tîrziu, în 1963. În acea perioadă unele biserici au

fost închise, iar altele distruse difinitiv, de către guvernarea comunistră din perioada

respectivă. Biserica cu hramul Sfînt Proroc Ilie, înainte de a fi demolată, în 1962, i-au

fost salvate unele obiecte bisericeşti de către Nicolae Mişin,239 pe atunci, preşedinte de

colhoz din Teleneşti. El a aflat despre eventuala distrugere a bisericii şi l-a anunţat pe

şeful de construcţie în colhoz, Ion Privelean. Aceşti doi erau în relaţii bune, de

încredere reciprocă. De aceea, pe timp de noapte, Ion, împreună cu fratele său, au

intrat în biserică şi au strîns toate bunurile de pe pristolul altarului, printre care era şi

Sfîntul Aer. Din spusele mătuşii Ioana Privilean (pe atunci copil, fiica acestuia), toate

aceste bunuri au fost puse într-un sicriu şi duse prin pădure la mănăstirea Hîrbovăţ.

Acolo s-au păstrat pînă în anul 1963 (deoarece mănăstirea a avut aceiaşi soartă), după

care bunurile au fost luate în casa aceluiaşi Ion Privelean. Acesta a păstrat cu sfinţenie

toate aceste bunuri, adăpostindu-le în casa cea mare, plasate pe o masă. Uşa de la

această odaie a fost permanent încuiată, cu perdelele trase la ferestre. Copiii au fost

avertizaţi să nu încerce a intra în această odaie, sub nici un chip. În această odaie

bunurile bisericeşti s-au aflat timp de 26 de ani, apoi duse la biserica cu hramul

Adormirea Maicii Domnului.

Biserica din tîrg. [...]O alee pornind din spatele conacului ducea spre biserică.

Am trecut printr-o portiţă veche, aproape căzută, în curtea largă unde trona sfîntul

lăcaş. Erau mulţi nuci, ale căror dimensiuni mă uluiau. Rodeau în fiecare an. Din

parcul alăturat năvăleau stoluri de ciori în căutarea hranei. Ochiul lor ager

descoperea fructele căzute şi ascunse în iarbă. [...]240[...] Biserica albă cu acoperiş de

Morariu”, Suceava, 2007, p.83.

239 Siberian, din regiunea Krasnoiarsk. A ales Moldova dintr-un singur considerent: faptul că este o republică situată mai la sud, unde ar putea să-şi topească frigul Siberiei adunat în oase ani în şir. Nu avea nici un gînd să rămînă în Moldova, dar i-a plăcut foarte mult aici. Provenind dintr-o familie numeroasă (14 copii), Nikolai Mişin a rămas în Moldova, iar după el au venit încă doi fraţi. Este înmormîntat la Orhei. Nikolai Mişin este tatăl lui Vadim Mişin, deputat în Parlamentul R.M. (http://www.vipmagazin.md/profil/Vadim_Misin/ accesat 19.08.2013)240.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.85.

109

tablă vopsită în verde, era ctitorie a boierilor Teodosiu, ridicată - cred - în veacul al

XlX-lea. Mare cît o catedrală, avea o cupolă largă cu multe geamuri, prin care

pătrundea în naoslumina zilei. Corurile stăteau comod în cafas, iar în clopotniţa înaltă

se ajungea pe scări de piatră. Mai sus sfida parcă cerul un con înalt ca o fleşă

medievală, pe care vînturi oricît de puternice, n-o puteau clinti din loc.

Vom avea prilejul să mai vorbim de interiorul sfîntului lăcaş, ce constituia fala

tîrgului. Afară, partea dinspre altar era mărginită de multe morminte din marmoră şi

piatră, frumos şlefuite. Plăcile cu epitafuri bine păstrate, împodobite cu coroane şi

frunze de metal coclit, erau de fapt cronici ale unui trecut pe care nu-1 cunoşteau

mulţi. în capăt, spre aleea pe care urca lumea la slujbe, odihnea străbunicul meu

Iacob Samson, care a slujit ani în şir la ctitoria boierilor. O cruce masivă de piatră,

în nuanţe albe şi gălbui, străjuia la căpătîi. Cînd a murit, Coca abia se născuse. Eu

nu venisem încă pe lume. A murit străbunica Eugenia în 1934 şi au pus-o în acelaşi

mormînt. Cei care săpaseră, au dat peste marginea sicriului vechi, păstrat neatins.

Era loc uscat, pe un platou uşor ridicat, de unde apa se scurgea uşor la vale. Pe

atunci eram în clasa a IV-a primară şi nu realizam durerea despărţirii de bătrîna

preuteasă, ce şi-a crescut copiii în frica lui Dumnezeu. I-a îndrăgit la fel de mult pe

nepoţi şi strănepoţi, fiind sprijin şi uneori sfătuitor al soţului preot. Se împuţinau ai

noştri. Mă născusem la sfîrşit de stăpînire străină şi încă nu se închegase temeinic

cea romînă. De unde şi amestecul de idiomuri, de limbi caucazinene sau siberiene,

căci ţarii aveau interesul să sfărîme monolitul latin care ajungea pe Nistru şi chiar

dincolo, de peste o jumătate de mileniu. Cu mult înainte de năvala abuzivă a slavilor

ce rătăceau în stepele îndepărtatei Rusii.

Seara, storojul (paznicul) ce locuia într-o căsuţă mizeră lîngă poartă, bătea

toaca. Se deosebea de cea pe care o ştim de la mănăstirile voievodale din zona

Carpaţilor. Un dreptunghi de lemn lung cîtce lpe care se ascute briciul, avea la capăt

o curea, de care era prinsă o bombiţă. În celălalt capăt, mînerul. Lemnul de rezonanţă

facea să auzi toaca chiar de la distanţe mai mari. Cred că avea aceeaşi semnificaţie

ca în Moldova din spre Carpaţi. Mă nimeream seara în curtea bisericii. Ştiindu-l pe

bătrîn acolo, nu mătemeam. De cîte orii ntram în casă, mă prindea mila de omul sărac

110

lipit pămîntului. Slab, cu haine peticite, se străduia să nu moară de foame,

dimpreună cu familia. Rogojini pe podeaua de lut, ţoale cîrpite pepereţi, mirosul de

mucegai, erau greu de suportat. La părintele protopop pînă şi porcii, mulţi la număr,

erau sătui, dar storojul era liber să sufere. Fineţea protopopului cu studii la Kiev,

pianistul talentat care-I încînta pe ai săi, părea setos de avere şi, mai ales măsurat

în dărnicie.

În clopotniţa bisericii mă simţeam altul. Parcă mă purtau îngerii pe aripi, iar

jos oamenii păreau neverosimil de mici. Eram în şcoala primară cînd mi s-a îngăduit

să trag la slujbe clopotul cel mare ce se auzea pînă la Mihălaşa, cale de doi kilometri.

Cu încetul, am pus mîna şi pe funiile legate de alte 12 clopote frumos armonizate. în

ajunul sărbătorilor, un îndemn căruia nu-i rezistam, mă ducea spre casa protopopului,

să cer cheia mare şi grea a bisericii. Aveau încredere în mine, mă cunoşteau de la

slujbele duminicale, eram şi coleg de clasă cu fiul lor Mihai. în singurătatea marelui

lăcaş," încercam să înving frica, mai ales prin colţurile întunecoase. Cînd treceam de

cafas şi urcam treptele de piatră spre clopotniţă, mă linişteam. Zăream lumina de

afară, apoi razele lungi ale soarelui ce da să apună. Ingenios legate între ele, funiile

îngăduiau şi unui copil să tragă clopotele. Erau prinse de limbă cte trei. Laţul uneia

ajungea la cot, iar al doilea îl apucai în palmă.241 [...] Mi-au rămas la fel de dragi

mătuşa Irina şi Toader Sasu, care continua să vîndă lumînări. Petrache Hotineanu era

la datorie şi mă bucuram cînd îmi dădea voie să trag clopotele. In chilia de lîngă

altar, moş Dumitru Băţ îşi facea vechea meserie: tăia bucăţele de nafură şi se

îndemna în răstimpuri cu cîte o ceşcuţă de vin. Am simţit nevoia să cercetez mai

îndeaproape interiorul bisericii ale cărei dimensiuni îi puteau conferi rangul de

catedrală. Nu exista pictură interioară. Icoane mari cu diverşi sfinţi erau bine fixate

pe pereţi. Cu două spaţii laterale largi, altarul avea spre răsărit o impozantă icoană a

Mîntuitorului. Iconostasul bogat împodobit, cîştiga noi valenţe artistice, cînd îi priveai

din mijlocul naosului. Deasupra se înălţa cupola, cu multe ferestre, prin care

pătrundeau năvalnic razele soarelui şi lumina zilei. Cele două strane impresionau prin

241.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, pp.85-87.

111

lăţime. în cea din dreapta, cum priveai altarul, se afla mormîntul ctitorului, un boier

Teodosiu. Candelabrul cu braţe largi echilibra interiorul, iar în cafasul încăpător,

putea cînta şi un cor de catedrală. [...]242[...] Reînviase natura, ne plimbam liber,

cutreieram străzi şi uliţi din tîrg fără să uit potecile, livezile şi poienile dinspre sat.

Temelia bisericii noi, a rămas decenii în şir la acelaşi nivel. Abia după ce a dispărut

faimoasa ctitorie a boierilor Teodosiu, oamenii au pus mînă de la mînă şi au văzut că

se poate termina repede ceva util pentru suflet în zona rustică.[...]243[...] Un

eveniment de tristă amintire mi-a parvenit la Fălticeni, din surse sigure: ctitoria din

Teleneşti a boierului Teodosiu a fost distrusă, în zonă proiectîndu- se„o şcoală

primară sau un centru de educaţie pentru copii. Începutul l-au făcut smulgînd înalta

turlă ji clopotniţei. Au legat-o de un tractor şi au tras cu toată forţa. Tractoristul era

din Budăi şi se ducea în fiecare seară acasă cu vehicolul de care răspundea. Cînd a

ajuns în vîrful dealului, tractorul s-a răsturnat, venind peste omul care-1 coducea.

Strivit, nu i-au mai folosit premiile promise. O moarte violentă despre care s-a vorbit

în multe sate. „Bătaia lui Dumnezeu!” - spuneau oamenii. Antihriştii se cam

speriaseră, lăsînd-o mai moale cu educaţia materialist-ştiinţifică şi cu distrugerea

obiectivelor creştine.

Semnele prăbuşirii imperiului roşu deveneau tot mai vizibile. Păreau că sînt gata

să respingă sistemul şi alte ţări din jur. Revoluţiile de catifea n-au produs victime. Cel

mai tîrziu a căzut comunismul în România, cu violenţe ce au produs peste o mie de

morţi şi mii de răniţi. A fost într-adevăr o răscoală a întregului popor, dar revoluţia

au deturnat-o cei care se temeau de pedepse: securiştii. activiştii, şefii unor unităţi

militare. Putemspune, fără să greşim, că s-a schimbat doar firma, anticapitaliştii

feroci devenind prosperi oameni de afaceri. [...]244

Acest cimitir din tîrg, cum i se mai spunea, se afla mai la deal de biserica cu 242.DIMITRIU, Eugen. Examene şi răsplată. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.140.243. DIMITRIU, Eugen. Tristeţea despărţirilor. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.151.

244. DIMITRIU, Eugen. O . În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.178.

112

hramul Sf.proroc Ilie, adică lîngă stadionul Şcolii medii ruse. În acest cimitir de la

înfiinţare se îngropau locuitorii din tîrg, iar în perioada sovietică se înmormîntau

bolnavii care erau fără acte de la spital, boschetarii. Cu timpul a devenit un cimitir

pentru persoanele care și-a luat singuri viața, adică pentru sineucigaşi.

Teleneştenii începeau să-şi îngroape rudele în Cimitirul din strada Ion Creangă.

Astăzi acest cimitir nu mai funcţionează. Pe teritoriul fosdtului cimitir, băştinaşii îşi

pasc vitele. El şi-a schimbat poziţia sa fizică, fapt ce-a servit alunecările de teren din

1977.

Cimitirul din tîrg. [...] Treceam pe lîngă gospodăria lui Toader Sasu, coteam la

stînga, apoi la dreapta, pînă ajungeam în cimitir. Nici urmă de garduri. Iarbă înaltă,

copaci, flori de cîmp, iar printre ele crucile celor plecaţi în altă lume. ... Un colţ de

natură peste care s-a aşternut parcă liniştea începuturilor. [...]245. Astăzi oraşul

Teleneşti enumeră şase cimitire: Cimitirul din satul vechi, Cimitirul din strada I.

Creangă, Cimitirul lipovănesc, Cimitirul evreiesc vechi de la Fabrica de cărămidă şi

Cimitirul evreiesc de la Yozik.

Preotul din tîrg [...] Întregmedeanul şi casele de pe ambele laturi, erau

dominate de locuinţa somptuoasă a protopopului Pavel Andrieş. Grădină cu flori în

faţă, camere cu ferestre largi, balcon, un hol de unde porneau uşi spre diverse odăi.

Părintele era un om frumos. Figură de intelectual. Purta barbă scurtă şi ochelari cu

rame elegante. Nu ştiu de unde se trăgea. Cred că a urmat Facultatea de teologie la

Kiev. Presupun că a venit pe post după moartea străbuniculuimeu. Iacob Samson. Se

căsătorise cu o doamnă de statură mijlocie, plăcută la înfăţişare, dar fumătoare

pătimaşă.[...]246

Blagocinul [...]Blagocinul era bogat. Din cîte mi s-a spus în epocă, în

Basarabia un protopop primea în folosinţă 24 hectare de pămînt; preotul obişnuit -

12, iar dascălul - 6 ha. Mai ştiu că avea o casă cu o curte largă peste drum şi oloiniţa

lui Gorodenker, iar în marginea de est a Teleneştilor, o vie. în curte se vedeau sîsîiace 245.DIMITRIU, Eugen. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.88.246. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.93.

113

cu porumb, trăsură cu cai, porci, livadă în spatele casei. La anumite intervale se

ţineau şedinţe de lucru ale preoţilor din zonă, ce ţineau de protopopiat. Veneau multe

căruţe şi trăsuri. Atmosfera era a unei case avute, unde exista pian, la care cînta

părintele. Aveam acces oricînd în familie, fiind coleg cu Mihai. [...] Condus de Mihai

şi de sora sa, ajungeam la portiţă, unde prin perdelele de pînză albă. vedeam lumina

lămpii, semn că bunica mă aştepta. [...]247

Preotul de la biserica din tîrg, Pavel Andrieş - [...] A doua zi, duminica,

îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, primeam cîte un leu pentru lumînări şi mergeam la

biserică. Slujea protopopul. Pavel Andrieş. Destul de înalt, purta barbă tunsă scurt.

Avea ochi căprui. Era o fire tăcută. Studiase - cred, teologia la Kiev. Glasul lui

armonios ajungea pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale lăcaşului de cult.[...]248

În afară de biserici, în tîrgul Teleneşti au existat şi sinagogi. Dimitriu vorbeşte

despre acestea /s.n. Moş Niculai/ . [...] Locuia în marginea tîrgului, după sinagogile

imense, unde se afla şi feredeul - principală sursă de apă. De aici plecau sacagii, care

umblau prin tîrg cu sacaua trasă de cai costelivi, amărîţi, cu capul căzut parcă de

oboseală. Ajungeau şi la bunica. Şmil, de pildă, striga: „Coniţa, threbi apaaa?”. [...] 249

247. DIMITRIU, Eugen. Medeanul. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi

publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.94.

248. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.61.

249. DIMITRIU, Eugen. Poşta-un furnicar de lume. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.40.

114

CIMITIRE

Un om fără amintiri e ca un cimitir

în care numele morţilor lipsesc de pe cruci.

Tudor Musatescu.

Teleneştiul este bogat în cimitire – două evreieşti, două ortodoxe, unul pentru

asasini, şi unul lipovenesc.250 O altă intrare în tîrgul Teleneşti, este marcată de E.

Dimitriu. Intrarea dinspre Bălţi [s.n. este vorba dinspre s. Băneşti] oferea de pe

coama unui deal pe unde se strecura şoseaua, o imagine de ansamblu asupra

Teleneştilor. In apropiere trecea Ciulucul, un rîu leneş ce străbătea de la vest spre est

o cîmpie nesfîrşită, netedă ca o masă. Se vărsa în Răut. (Pe timpuri, pînă în anii '90 pe

locul acestei mori, s-a construit Gara auto.) Vedeam apoi moara, o clădire roşie,

imensă, de pe vremea dominaţiei ţariste, cu un turn înalt.251Aici activa tehnicianul sau

inginerul Klenk, un neamţ, ce avea în seamă uriaşa moară din nordul tîrgului, cu

maşinării nemaivăzute de noi.[...]252Pe partea opusă, fabrica de pirt, ale cărui reziduri

se vărsau în Ciuluc. Pe vremuri nu apăruseră încă preocupări de conservare a

mediului ambiant, de ocrotire a naturii. Din est spre vest, tîrgul se întindea pe vreo 4

kilometri. Cam aceeaşi distanţă era din nord la sud, pînă în dealul Budăilor. Două axe

perpendiculare, măsurate parcă de ingineri specialişti, împărţeau aşezarea în patru

părţi, fiecare fiind străbătutăde străzi şi ulicioare. În sat, pe marginea unui pîrîu

venea dinspre pădure, era uliţa ţigănească. Cei mai mulţi erau lăutari. Mi-1 amintesc

şi acum pe Mişa ţiganul, cîntînd la trompetă, cu mica lui formaţie, la horele aşteptate

cu nerăbdare. Acestea se desfăşurau în acelaşi loc mai larg şi nu lipseau certurile sau

bătăile, rezolvate de jandarmi. In Teleneşti nu era un simplu post, ci o secţie condusă

de un plutonier major, avînd în subordine destui militari ca să. asigure ordinea.

250. DIMITRIU, Eugen. Comerţ, cultură şi glod. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.75.251. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.31.252. DIMITRIU, Eugen. Poşta – un furnicar de lume. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.44.

115

(Teodosiu, este boierul care a construit pe moşia sa biserica cu hramul „Sf. Proroc

Ilie”) Spre sud, tîrgul se înălţa mereu, pînă la curtea boierului Teodosiu, ctitor al unei

biserici monumentale în coasta conacului. Clădiri cu peron larg în faţa cărora

ajungeau cîteva echipaje de cîte patru cai, ce străbăteau parcul mărginit pe ambele

laturi ale magistralei, cu tufe de tuie. Un gard din scînduri de peste doi metri,

înconjura conacul înspre oraş, pînă la biserică. Abia azi mă întreb, cum de nu

îndrăznea nimeni să fure măcar o scîndură. Acum 70 de ani era parcă mai multă

ruşine şi frică de Dumnezeu. De la conac se întindea tot mai sus, spre dealul Budăilor,

o vie bine îngrijită, de vreo 30 de hectare, cu gard de sîrmă ghimpată, păzită mai ales

în perioada culesului. calugar la manastirea Hîrbovăţ, pe care comunistii rusi au

devastat-o si inchis-o in 1959-1960. Ulterior parintele Anatolie ( numele mirean

Andrei Taran) a fost diacon la mănăstirea Căpriana in anii '60 al secolului trecut.

Spre sfirşitul vieţii a locuit la Budăi şi a fost în rolul de preot ( participa la riturile de

înmormîntare, botez, cununii). E ingropat în ograda bisericii din Budai.De la biserică

spre vest şi în vale spre nord se deschidea medeanul (maidanul), formînd un pătrat

unde păşteau păsări, viţei şi porci. Avea trei fîntîni cu apă nefolosibilă. Pe margini,

casele gospodarilor. Cea mai arătoasă şi mai nouă era locuinţa protopopului, unde se

ţineau şedinţele de analiză a muncii pastorale. A doua în jos, era casa bunicii,

modestă, veche, dar încă rezistentă? în vîrful dealului, spre est, trona roşu (din

cărămidă aparentă), Spitalul „Ion Inculeţ”, unul din luptătorii pentru unirea

Basarabiei cu ţara mamă. Clădirea avea etaj. Medic era o alogenă, doamna

Tartakovski, femeie mică de statură, plăcută la înfăţişare. In tîrg predominau casele

lipite una de alta. Existau vreo cîteva înconjurate de livezi şi grădini cu flori, pe străzi

ce nu aveau aspect de ghetou. Mi-1 amintesc pe doctorul Dortman. cu şcoală rusă,

bine pregătit, la care mă trimetea bunica să-l chem pentru a o consulta pe străbunica

Eugenia. Mereu bolnavă, mamă a multor copii, slabă, cu părul alb şi faţa brăzdată de

dungi, - mărturii ale suferinţelor prin care a trecut. Cînd s-a stins, au pus-o lîngă soţul

ei, în coasta bisericii, în marginea grupului de morminte din familia Teodosiu. Curtea

largă cu nuci uriaşi, era acoperită de un covor de iarbă. Pe un deluţ spre vest. se

păstrau mormintele vechi, tară plăcuţe, ale unor anonimi, ceea ce dovedeşte că

116

odinioară, la începuturi, servise ca cimitir. Spre stînga porţii, rezista încă o căsuţă

modestă a paznicului, care suna seara toaca. Oamenii aceştia erau săraci. Se plîngeau

preoţilor că n-au ce mînca. Aflase şi protopopul Andrieş, dar nu ştiu dacă s-a

înduplecat să-i ajute.253

Cimitirul din tîrg. [...] În dreapta ne mărgineam cu gospodarul Verejan; în

stînga era grădina protopopului, iar înspre sud se întindea un gard solid de sîrmă

ghimpată. De acolo priveam satul Mihălaşa, aflat la doi kilometri. O insulă de

verdeaţă în care abia zăreai casele. Spre vest, cimitirul evreiesc, înconjurat de un

gard masiv din piatră. Locurile de veci ale acestor alogeni erau bine îngrijite, aşa cum

m-am convins că procedau în orice localitate unde vieţuiseră. Aveau şi paznic la

Teleneşti şi nu puteai pătrunde în interior. Armatele ţărilor în luptă ce ajungeau pe

aici, n-au profanat morminte. Demne de văzut, texte în idiş şi ebraică pe pietre, cu

diverse corpuri cereşti: stele, sori, triunghiuri, sfeşnice pentru trei sau şapte lumînări,

poate fragmente din decalog. Un obiectiv ce ar fi oferit multe date cercetătorilor

preocupaţi de istoria religiilor, dacă, bineînţeles, găseau şi un rabin, un ebraist erudit,

să-i ajute. [...]254

253. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.31.

254.DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.62.

117

O altă dovadă ce confirmă că în Teleneşti a funcţionat în anul 1950 ziarul

Cuvîntul bolişevic.255

255 Conform dosaruluui Отчет о работе Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за период с 15.01. 1950-03.02.1951 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -140, p. 42,43.

118

SPITALUL RAIONAL TELENEŞTI

În perioada interbelică în Teleneşti exista un spital cu 4 clădiri. Despre aceasta

ne vorbeşte Mihai Sadoveanu în „Drumuri basarabene” găsindu-l cu „odăi largi” şi

„tăcut”. După reformă doamna Elena Gore continuă să locuiască la Teleneşti într-o

frumoasă curte boierească. Era înaltă, uscăţivă şi bună la suflet.

Nu departe de farmacie, se afla drumul care ducea spre Biserica din tîrg. Această

biserică în ograda sa, s-au odihnit bunicii şi tatăl poetului Dimitriu. [...] Plimbările

mele estivale de unul singur sau cu părinţii, alături de alţi şefi de instituţii din tîrg, mi-

au dezvăluit locuri deosebit de frumoase. Satul se termina la poala pădurii dese şi

întunecoase, în care de frică n-am intrat niciodată. Am văzut biserica unde slujea un

preot bătrîn, mic de statură, cu barbă lungă, care scotea din cotloane ascunse, sticlele

cu vin. Alături, şcoala primară, cu învăţători pe care i-am recunoscut, căci veneau în

tîrg la baluri, sau la serbări şcolare. Era vin din belşug la Teleneşti şi trebuia să ai

multă voinţă ca să nu-ţi pierzi capul.256[...] Alături de farmacie, s-a aflat o

stomatologie - [...]Vis-a-vis /s.n. de judecătorie/, trecătorii puteau citi pe faţada unei

case mari şi frumoase, o placă cu numele dentistului Kleiderman (pronunţat de toţi,

cum era scris). Urcînd treptele, te întîmpinau straturi de flori îngrijite, mai ales tufe de

trandafiri. In spatele casei se întindea livada pe rod. Pacienţii i se adresau „domnule

doctor”. Era de fapt un tehnician bine pregătit, cam nervos. Merita suportat, căci

facea lucrări de calitate. [...]257 Tot aci în această mahala, în locul conacului Gore, s-a

deschis spitalul [...].Alături de stomatologie se afla sediul judecătoriei din tîrgul

Teleneşti. De la judecătorie se desprindea în dreapta uliţa ce ducea spre spital. Un

gard înalt din scînduri vechi, încă solide, se oprea la poarta bisericii, izolînd conacul

şi parcul cu copaci înalţi, din care te asurzeau ciorile. O asemenea cantitate de lemn,

doar boierii de odinioară puteau să-şi procure. Gardul măsura o jumătate de

256. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.35.257. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

119

kilometru. Vis-a-vis de cabina largă a paznicilor ce supravegheau doar rămăşiţe ale

unor bogăţii imense, se afla a doua farmacie, deservită ca şi cea din centru, de tinere

alogene. [...]258[...] Clădire veche, cu multe camere. Lemnul vopsit în gri închis, purta

patina vremii, diminuînd lumina zilei. Clădirea avea şi etaj. Şef era doamna doctor

Tartakovski. Mică de statură, încă tînără, îşi facea cu multă răbdare datoria. Mai

purta trăsăturile unei femei plăcute la înfăţişare. Soţul, un domn înalt, brunet, cu

frunte înaltă şi privire ageră, nu era doar consort. Se ocupa cu ceva, căci un medic

nu s-ar fi căsătorit chiar la întîmplare.

Şefa spitalului era ajutată de sora de ocrotire Frosea (Eufrosina). Mică,

modestă, harnică şi mai ales tăcută, se dedicase cu trup şi suflet meseriei. Locuia într-

o căsuţă alături de spital. Avea grijă de bolnavii din tîrg, dar şi de mulţi ţărani, care

nu aveau unde se duce. Mulţi îşi sfîrşeau zilele aici, cu diagnostice pe care medicina

epocii nu le putea rezolva. 259

Clădirea spitalului raional a fost descrisă de marele scriitor român Mihail

Sadoveanu în cartea „Drumuri basarabene", apărută în anul 1922 după călătoriile

scriitorului în vara anului 1919 prin Basarabia. Iată ce scria Sadoveanu: „... La

Teleneşti, în ţinutul Orheiului, erau minunate serile de iulie. Spitalul instalat de

doctorul G., un prietin, într-o curte boierească ruinată şi demult părăsită are o înfăţişare

romantică o livada sălbătăcită şi între perdelele de sorele, cu turnu-i medieval în

firidelele căruia veghează neclintite bufniţi sure. Proprietarul, boier moldovean n-a

locuit-o, mi se pare, niciodată. Abea a clădit-o, de atunci e mai bine de un secol şi a

abandonat-o cu odăile ei proaspăt zugrăvite, cu terasa ceea mare de asupra unei grădini

multicolore, cu tot ce fusese pregătit pentru tihna unei vieţi înbelşugate.

258. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală

„Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

259. Conform Unui referat elaborate de Cucoş Boris şi Scurtu Lucia. Administraţia instituţiei

medicale Medicina de urgenţă.

120

Nimeni nu s-a apropiat de ea. Era o casă oarbă, bîntuită de duhuri necurate.

Vînturile au început să ţiue prin ferestrele sparte, fantomele umezelii plîngeau prin

unghere.

Bandele de bolşevici întîi i-au rupt farmecul. Au dat drumul luminii forţînd

obloanele, au pus foc într-un colţ al clădirii. Pe urmă a venit doctorul G. cu o echipă de

sanitari şi a menajat cum a putut acest cuib pustiu. Acuma, în odăi largi, zac bolnavii

cu faţa în sus ascultînd tăcerea. Şi vechea curte boierească, cînd vine înserarea, în

livada sălbatică, lîngă lacul luciu capătă o înfăţişare fantastică..."

Despre casa boierească transformată în spital de doctorul G., "prietinul" lui

Sadoveanu, nimeni nu mi-a putut da vreo relaţie, inclusiv bătrînii din partea locului.

Iar clădirea respectivă, aflată vis a vis. de şcoala rusă, acum Luceul Teoretic „Lucian

Blaga", „camuflată" dinspre stradă de pomi înalţi şi un gard de metal, puţin probabil

să fi fost identificată drept clădire cu valoare istorică.

„Clădirea a fost construită în anul 1860, de către meşteri italieni. Iar doctorul

G., despre care pomeneşte Mihail Sadoveanu, este medicul-umanist Pavel Gore, unul

din colegii renumitului Toma Ciorbă. În muzeul de istorie şi de etnografie Teleneşti se

păstrează un act de căsătorie a fiului acestuia, Valeriu, care, în 1929, se căsătoreşte cu

Olga, fiica proprietarului moşiei din Căzăneşti. După război aici a fost instalat spitalul

din Teleneşti. Ulterior, după extinderea instituţiei, în clădire a fost amplasată secţia de

boli contagioase". Astăzi blocul secţiei boli contagioase a Spitalului Raional Teleneşti

este transmis Secţiei raionale Cultură. După reparaţia capitală a clădirii acolo urmează

să fie amplasat Muzeul raional de Istorie şi Etnografie Teleneşti.

O altă descriere a spitalului o face scriitorul E.Dimitriu: [...] De la judecătorie se

desprindea în dreapta uliţa ce ducea spre spital. Un gard înalt din scînduri vechi, încă

solide, se oprea la poarta bisericii, izolînd conacul şi parcul cu copaci înalţi, din care

te asurzeau ciorile. O asemenea cantitate de lemn, doar boierii de odinioară puteau

să-şi procure. Gardul măsura o jumătate de kilometru. Vis-î-vis de cabina largă a

paznicilor ce supravegheau doar rămăşiţe ale unor bogăţii imense, se afla a doua

121

farmacie, deservită ca şi cea din centru, de tinere alogene. [...]260[...] Clădire veche,

cu multe camere. Lemnul vopsit în gri închis, purta patina vremii, diminuînd lumina

zilei. Clădirea avea şi etaj. Şef era doamna doctor Tartakovski. Mică de statură, încă

tînără, îşi facea cu multă răbdare datoria. Mai purta trăsăturile unei femei plăcute la

înfăţişare. Soţul, un domn înalt, brunet, cu frunte înaltă şi privire ageră, nu era doar

consort. Se ocupa cu ceva, căci un medic nu s-ar fi căsătorit chiar la întîmplare.

Şefa spitalului era ajutată de sora de ocrotire Frosea (Eufrosina). Mică,

modestă, harnică şi mai ales tăcută, se dedicase cu trup şi suflet meseriei. Locuia într-

o căsuţă alături de spital. Avea grijă de bolnavii din tîrg, dar şi de mulţi ţărani, care

nu aveau unde se duce. Mulţi îşi sfîrşeau zilele aici, cu diagnostice pe care medicina

epocii nu le putea rezolva. Cînd treceam spre bunica sau spre poştă, zăream în curte

sicrie albe, nevopsite, făcute de meseriaşi evrei pe strada Stoleriei. Se murea şi atunci,

deşi, dacă erau mijloace, multe vieţi puteau fi salvate. [...]261

Spitalului Raional Teleneşti îşi începe activitatea cu anul 1892, atuni cînd pentru prima dată a fost deschis punct de primire a bolnavilor, cu 3 paturi, în componenţa Spitalului de zemstvă, Orhei.

Deservirea bolnavilor era efectuată de lucrători cu studii speciale (originari de etnie rusă), în caz de necesitate consultaţia medicului se înfăptuia la Spitalul de remstvă Orhei. În satele sectorului asistenţa medicală era acordată de persoane fără studii speciale.

În anul 1917, în Tîrgul Telenești a fost deschis un spital privat cu 20 paturi, în fosta clădire a conacului Gore, după care a fost clădirea Jandarmeriei, care s-a păstrat pînă în prezent.

Pentru prima dată, ajutorul medical calificat a fost acordat de medicul I. Tatarcovschi şi sora medicală Lida Sasu (care trecuse cursurile de pregătire medicală).

260. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

261.DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.54.

122

Pînă în anul 1944, practic baza tehnico-materială a instituţiei curative a fost fără schimbări, iar în primăvara anului 1944262 în orăşelul Teleneşti a fost înfiinţat Spitalul raional finanţat din bugetul de stat, cu secţiile: Chirurgie, Maternitate, Contagioase şi Pediatrie.

Au activat medicii: A.Broitman- terapeut, E.Iacubovscaia-pediatru, I.Gofman-obstetrician – ginecolog, H.Lotarovici - chirurg, care îndeplinea şi funcţia de medic şef al spitalului şi 12 asistente medicale.

Treptat s-a lărgit şi baza tehnică-materială a instituţiei, s-a construit blocul terapeutic ce a dat posibilitatea de mărit numărul de paturi pînă la 100.

Primele surori medicale, apreciate cu grad de calificare, au fost Ana Roşcovan, Sima Poplavscaia, Irina Potlog.

În anul 1951 se dă în exploatare secţia nr.2 (maternitatea), apoi în anul 1971 se dă în exploatare secţia nr.3.(chirurgie)

Odată cu deschiderea Institutului de Stat de Medicină din Chişinău au apărut cadre naţionale. Printre ei au fost: Nicolaie şi Vasile Anestiade, Petru Corman, Petru Balan, Maria Timofei, fraţii Valentin şi Nicolaie Cucoş, Stepanida Andreev, Valentina

Pantea, Eugenia Malai, Boris Cucoş ş.a.

În anul 1962, pentru prima dată, în componența spitalului raional a fost deschisă

secția de salvare, cu o echipă de felceri și o autosanitară model GAZ. Primul șef de

secție a fost medicul Valentin Cucoș, iar astăzi nepotul acestuia Boris Cucoş.

În anul 1968 se dă în exploatare noua farmacie pe locul casei notarului Platonov. Odată cu activitatea instituţiei medicale nu se poate vorbi şi de managerii care conduc această instituţie: Petru Balan, Gheorghe Maxim, Iulia Bulat, Andrei Leonte şi Alexei Bivol.

Prima policlinică a funcţionat în anul 1945-1969 în incinta şcolii nr.2 din Teleneşti, apoi aceasta devenit sediul Tipografiei raionale Teleneşti. În anul 1970-1989 (din strada Renaşterii) instituţia medicală a trecut în noua clădire.Astăzi în

această clădire se găseşte Secţia chirurgie. Şi în sfîrşit, în anul 1989) se deschide noua clădire al instituţiei medicale Policlinica.

262 În conformitate cu Hotărîrea Ministerului Sănătăţii a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

123

La 1 ianuarie 1970, în raion funcţionează Spitalul raional Teleneşti cu 150 paturi. Felcerii care activau: Ion Bogdan, Mihai Comac, Svetlana Anici, Lidia Dobrotvorscaia, Nina Melniciuc, Ana Dubenco, I. Capran.

Tot atunci s-a îmbunătățit baza tehnico-materială a spitalului, a fost construit

blocul chirurgical şi maternitatea a cîte 80 paturi.

În 1976, în legătură cu creşterea numărului de solicitor, a fost create a doua echipă de salvare, în component căreia intrau felcerii I. Capran, T.Poraico,

M.Mocanu, V.Cașciuc, A,Donțova, I. Vătavu V. Popov, unii din ei activează şi astăzi.

Specialiştii de la salvare efectua şi lucrul secției de internare a bolnavilor:

examinarea, analize şi transportatrea.

Din 1977, după absolvirea Institului de Medicină din Chișinău, medicul Boris

Cucoș a fost angajat ca medic la salvare, unde activează și astăzi. Pe parcursul anilor

1979-1989 a îndeplinit funcția de șef de secție la salvare. Tot în anul 1989 se dă în

exploatare noul bloc al Centrului de familie (din strada Ştefan cel Mare).

În anul 1981 se dă în exploatare noua clădire al Secţiei Pediatrie şi Maternitate.

Secția de salvare dotată era cu autosanitare de tip UAZ, legătura cu echipele se ținea prin rație. Mai erau în dotare aparat ECG portativ, aspirator mecanic, aparat Koccetav, aparat Bobrov. Pe atunci lucrau Timofei Manoli, Gheorghe Harea, Ana Andronic, Simeon Potlog.

În anul 1994 odată cu fondarea asociaţiei de Nursing Moldova – a fost întemeiată şi la Teleneşti o filială a asociaţiei În legătură cu reforma administrativ-teritoriala, în

anul 1999 s-au format județe, raionul Telenești a întrat în componența judetului

Orhei. Tot atunci în decembrie s-a format Stațiunea Județeană de Asistență medicală

de Urgență Orhei. La 1 februarie anul 2000 s-a format Substația de Asistență de

Urgență Telenești, fiind în subordonare la Stațiunea Județeană AMU Orhei

În anul 2003263, cu privire la activitatea Stației Zonale de Asistență Medicală Urgență a serviciului centralizat de Asistență Medicală Urgentă din RM a fost creată

actuala structură. În anul 2003 Asistenţă medicală de urgenţă trece într-o nouă clădire. în care se găseşte pînă în prezent.

263 La 1 octombrie conform Hotărîrii de Guvern Nr.891 din 17 iulie din 2003 şi în conformitate cu ordinul MS al RM nr. 280 din 1 octombrie 2003.

124

SPITALUL RAIONAL TELENEŞTI

Nu departe de farmacie, se afla drumul care ducea spre Biserica din tîrg.

Această biserică în ograda sa, s-au odihnit bunicii şi tatăl poetului Dimitriu. [...]

Plimbările mele estivale de unul singur sau cu părinţii, alături de alţi şefi de instituţii

din tîrg, mi-au dezvăluit locuri deosebit de frumoase. Satul se termina la poala pădurii

dese şi întunecoase, în care de frică n-am intrat niciodată. Am văzut biserica unde

slujea un preot bătrîn, mic de statură, cu barbă lungă, care scotea din cotloane

ascunse, sticlele cu vin. Alături, şcoala primară, cu învăţători pe care i-am

recunoscut, căci veneau în tîrg la baluri, sau la serbări şcolare. Era vin din belşug la

Teleneşti şi trebuia să ai multă voinţă ca să nu-ţi pierzi capul.264[...] Alături de

farmacie, s-a aflat o stomatologie - [...]Vis-a-vis /s.n. de judecătorie/, trecătorii

puteau citi pe faţada unei case mari şi frumoase, o placă cu numele dentistului

Kleiderman (pronunţat de toţi, cum era scris). Urcînd treptele, te întîmpinau straturi

de flori îngrijite, mai ales tufe de trandafiri. In spatele casei se întindea livada pe rod.

Pacienţii i se adresau „domnule doctor”. Era de fapt un tehnician bine pregătit, cam

nervos. Merita suportat, căci facea lucrări de calitate. [...]265 Tot aci în această

mahala, în locul conacului Gore, s-a deschis spitalul [...].Alături de stomatologie

se afla sediul judecătoriei din tîrgul Teleneşti. De la judecătorie se desprindea în

dreapta uliţa ce ducea spre spital. Un gard înalt din scînduri vechi, încă solide, se

oprea la poarta bisericii, izolînd conacul şi parcul cu copaci înalţi, din care te

asurzeau ciorile. O asemenea cantitate de lemn, doar boierii de odinioară puteau să-şi

procure. Gardul măsura o jumătate de kilometru. Vis-î-vis de cabina largă a

paznicilor ce supravegheau doar rămăşiţe ale unor bogăţii imense, se afla a doua

farmacie, deservită ca şi cea din centru, de tinere alogene. [...]266[...] Clădire veche,

264. DIMITRIU, Eugen. Un tîrg plin de farmec. În: Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.35.265. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe

Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

266. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală

125

cu multe camere. Lemnul vopsit în gri închis, purta patina vremii, diminuînd lumina

zilei. Clădirea avea şi etaj. Şef era doamna doctor Tartakovski. Mică de statură, încă

tînără, îşi facea cu multă răbdare datoria. Mai purta trăsăturile unei femei plăcute

la înfăţişare. Soţul, un domn înalt, brunet, cu frunte înaltă şi privire ageră, nu era

doar consort. Se ocupa cu ceva, căci un medic nu s-ar fi căsătorit chiar la întîmplare.

Şefa spitalului era ajutată de sora de ocrotire Frosea (Eufrosina). Mică,

modestă, harnică şi mai ales tăcută, se dedicase cu trup şi suflet meseriei. Locuia într-

o căsuţă alături de spital. Avea grijă de bolnavii din tîrg, dar şi de mulţi ţărani, care

nu aveau unde se duce. Mulţi îşi sfîrşeau zilele aici, cu diagnostice pe care medicina

epocii nu le putea rezolva. 267

Clădirea spitalului raional a fost descrisă de marele scriitor român Mihail

Sadoveanu în cartea „Drumuri basarabene", apărută în anul 1922 după călătoriile

scriitorului în vara anului 1919 prin Basarabia.

Iată ce scria Sadoveanu: „... La Teleneşti, în ţinutul Orheiului, erau minunate

serile de iulie. Spitalul instalat de doctorul G., un prietin, într-o curte boierească

ruinată şi demult părăsită are o înfăţişare romantică o livada sălbătăcită şi între

perdelele de sorele, cu turnu-i medieval în firidelele căruia veghează neclintite bufniţi

sure. Proprietarul, boier moldovean n-a locuit-o, mi se pare, niciodată. Abea a clădit-o,

de atunci e mai bine de un secol şi a abandonat-o cu odăile ei proaspăt zugrăvite, cu

terasa ceea mare de asupra unei grădini multicolore, cu tot ce fusese pregătit pentru

tihna unei vieţi înbelşugate.

Nimeni nu s-a apropiat de ea. Era o casă oarbă, bîntuită de duhuri necurate.

Vînturile au început să ţiue prin ferestrele sparte, fantomele umezelii plîngeau prin

unghere.

„Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

267. Conform Unui referat elaborate de Cucoş Boris şi Scurtu Lucia. Administraţia instituţiei

medicale Medicina de urgenţă.

126

Bandele de bolşevici întîi i-au rupt farmecul. Au dat drumul luminii forţînd

obloanele, au pus foc într-un colţ al clădirii. Pe urmă a venit doctorul G. cu o echipă de

sanitari şi a menajat cum a putut acest cuib pustiu. Acuma, în odăi largi, zac bolnavii

cu faţa în sus ascultînd tăcerea. Şi vechea curte boierească, cînd vine înserarea, în

livada sălbatică, lîngă lacul luciu capătă o înfăţişare fantastică..."

Despre casa boierească transformată în spital de doctorul G., "prietinul" lui

Sadoveanu, nimeni nu mi-a putut da vreo relaţie, inclusiv bătrînii din partea locului.

Iar clădirea respectivă, aflată vis a vis. de şcoala rusă, acum Luceul Teoretic „Lucian

Blaga", „camuflată" dinspre stradă de pomi înalţi şi un gard de metal, puţin probabil

să fi fost identificată drept clădire cu valoare istorică.

„Clădirea a fost construită în anul 1860, de către meşteri italieni. Iar doctorul

G., despre care pomeneşte Mihail Sadoveanu, este medicul-umanist Pavel Gore, unul

din colegii renumitului Toma Ciorbă. În muzeul de istorie şi de etnografie Teleneşti se

păstrează un act de căsătorie a fiului acestuia, Valeriu, care, în 1929, se căsătoreşte cu

Olga, fiica proprietarului moşiei din Căzăneşti. După război aici a fost instalat spitalul

din Teleneşti. Ulterior, după extinderea instituţiei, în clădire a fost amplasată secţia de

boli contagioase". Astăzi blocul secţiei boli contagioase a Spitalului Raional Teleneşti

este transmis Secţiei raionale Cultură. După reparaţia capitală a clădirii acolo urmează

să fie amplasat Muzeul raional de Istorie şi Etnografie Teleneşti.

O altă descriere a spitalului o face scriitorul E.Dimitriu: [...] De la judecătorie se

desprindea în dreapta uliţa ce ducea spre spital. Un gard înalt din scînduri vechi, încă

solide, se oprea la poarta bisericii, izolînd conacul şi parcul cu copaci înalţi, din care

te asurzeau ciorile. O asemenea cantitate de lemn, doar boierii de odinioară puteau

să-şi procure. Gardul măsura o jumătate de kilometru. Vis-î-vis de cabina largă a

paznicilor ce supravegheau doar rămăşiţe ale unor bogăţii imense, se afla a doua

farmacie, deservită ca şi cea din centru, de tinere alogene. [...]268[...] Clădire veche,

268. DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.52.

127

cu multe camere. Lemnul vopsit în gri închis, purta patina vremii, diminuînd lumina

zilei. Clădirea avea şi etaj. Şef era doamna doctor Tartakovski. Mică de statură, încă

tînără, îşi facea cu multă răbdare datoria. Mai purta trăsăturile unei femei plăcute la

înfăţişare. Soţul, un domn înalt, brunet, cu frunte înaltă şi privire ageră, nu era doar

consort. Se ocupa cu ceva, căci un medic nu s-ar fi căsătorit chiar la întîmplare.

Şefa spitalului era ajutată de sora de ocrotire Frosea (Eufrosina). Mică,

modestă, harnică şi mai ales tăcută, se dedicase cu trup şi suflet meseriei. Locuia într-

o căsuţă alături de spital. Avea grijă de bolnavii din tîrg, dar şi de mulţi ţărani, care

nu aveau unde se duce. Mulţi îşi sfîrşeau zilele aici, cu diagnostice pe care medicina

epocii nu le putea rezolva. Cînd treceam spre bunica sau spre poştă, zăream în curte

sicrie albe, nevopsite, făcute de meseriaşi evrei pe strada Stoleriei. Se murea şi atunci,

deşi, dacă erau mijloace, multe vieţi puteau fi salvate. [...]269

Spitalului Raional Teleneşti îşi începe activitatea cu anul 1892, atuni cînd pentru prima dată a fost deschis punct de primire a bolnavilor, cu 3 paturi, în componenţa Spitalului de zemstvă, Orhei.

Deservirea bolnavilor era efectuată de lucrători cu studii speciale (originari de etnie rusă), în caz de necesitate consultaţia medicului se înfăptuia la Spitalul de remstvă Orhei. În satele sectorului asistenţa medicală era acordată de persoane fără studii speciale.

În anul 1917, în Tîrgul Telenești a fost deschis un spital privat cu 20 paturi, în fosta clădire a conacului Gore, după care a fost clădirea Jandarmeriei, care s-a păstrat pînă în prezent.

Pentru prima dată, ajutorul medical calificat a fost acordat de medicul I. Tatarcovschi şi sora medicală Lida Sasu (care trecuse cursurile de pregătire medicală).

Pînă în anul 1944, practic baza tehnico-materială a instituţiei curative a fost fără schimbări, iar în primăvara anului 1944270 în orăşelul Teleneşti a fost înfiinţat Spitalul raional finanţat din bugetul de stat, cu secţiile: Chirurgie, Maternitate, Contagioase şi Pediatrie.

269.DIMITRIU, Eugen. Instituţii şi oameni cu studii superioare. În : Sub cerul Basarabiei natale,

Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca

Morariu”, Suceava, 2007, p.54.

270 În conformitate cu Hotărîrea Ministerului Sănătăţii a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

128

Au activat medicii: A.Broitman- terapeut, E.Iacubovscaia-pediatru, I.Gofman-obstetrician – ginecolog, H.Lotarovici - chirurg, care îndeplinea şi funcţia de medic şef al spitalului şi 12 asistente medicale.

Treptat s-a lărgit şi baza tehnică-materială a instituţiei, s-a construit blocul terapeutic ce a dat posibilitatea de mărit numărul de paturi pînă la 100.

Primele surori medicale, apreciate cu grad de calificare, au fost Ana Roşcovan, Sima Poplavscaia, Irina Potlog.

În anul 1951 se dă în exploatare secţia nr.2 (maternitatea), apoi în anul 1971 se dă în exploatare secţia nr.3.(chirurgie)

Odată cu deschiderea Institutului de Stat de Medicină din Chişinău au apărut cadre naţionale. Printre ei au fost: Nicolaie şi Vasile Anestiade, Petru Corman, Petru Balan, Maria Timofei, fraţii Valentin şi Nicolaie Cucoş, Stepanida Andreev, Valentina

Pantea, Eugenia Malai, Boris Cucoş ş.a.

În anul 1962, pentru prima dată, în componența spitalului raional a fost deschisă

secția de salvare, cu o echipă de felceri și o autosanitară model GAZ. Primul șef de

secție a fost medicul Valentin Cucoș, iar astăzi nepotul acestuia Boris Cucoş.

În anul 1968 se dă în exploatare noua farmacie pe locul casei notarului Platonov. Odată cu activitatea instituţiei medicale nu se poate vorbi şi de managerii care conduc această instituţie: Petru Balan, Gheorghe Maxim, Iulia Bulat, Andrei Leonte şi Alexei Bivol.

Prima policlinică a funcţionat în anul 1945-1969 în incinta şcolii nr.2 din Teleneşti, apoi aceasta devenit sediul Tipografiei raionale Teleneşti. În anul 1970-1989 (din strada Renaşterii) instituţia medicală a trecut în noua clădire.Astăzi în

această clădire se găseşte Secţia chirurgie. Şi în sfîrşit, în anul 1989) se deschide noua clădire al instituţiei medicale Policlinica.

La 1 ianuarie 1970, în raion funcţionează Spitalul raional Teleneşti cu 150 paturi. Felcerii care activau: Ion Bogdan, Mihai Comac, Svetlana Anici, Lidia Dobrotvorscaia, Nina Melniciuc, Ana Dubenco, I. Capran.

Tot atunci s-a îmbunătățit baza tehnico-materială a spitalului, a fost construit

blocul chirurgical şi maternitatea a cîte 80 paturi.

În 1976, în legătură cu creşterea numărului de solicitor, a fost create a doua echipă de salvare, în component căreia intrau felcerii I. Capran, T.Poraico,

M.Mocanu, V.Cașciuc, A,Donțova, I. Vătavu V. Popov, unii din ei activează şi astăzi.

129

Specialiştii de la salvare efectua şi lucrul secției de internare a bolnavilor:

examinarea, analize şi transportatrea.

Din 1977, după absolvirea Institului de Medicină din Chișinău, medicul Boris

Cucoș a fost angajat ca medic la salvare, unde activează și astăzi. Pe parcursul anilor

1979-1989 a îndeplinit funcția de șef de secție la salvare. Tot în anul 1989 se dă în

exploatare noul bloc al Centrului de familie (din strada Ştefan cel Mare).

În anul 1981 se dă în exploatare noua clădire al Secţiei Pediatrie şi Maternitate.

Secția de salvare dotată era cu autosanitare de tip UAZ, legătura cu echipele se ținea prin rație. Mai erau în dotare aparat ECG portativ, aspirator mecanic, aparat Koccetav, aparat Bobrov. Pe atunci lucrau Timofei Manoli, Gheorghe Harea, Ana Andronic, Simeon Potlog.

În anul 1994 odată cu fondarea asociaţiei de Nursing Moldova – a fost întemeiată şi la Teleneşti o filială a asociaţiei În legătură cu reforma administrativ-teritoriala, în

anul 1999 s-au format județe, raionul Telenești a întrat în componența judetului

Orhei. Tot atunci în decembrie s-a format Stațiunea Județeană de Asistență medicală

de Urgență Orhei. La 1 februarie anul 2000 s-a format Substația de Asistență de

Urgență Telenești, fiind în subordonare la Stațiunea Județeană AMU Orhei

În anul 2003271, cu privire la activitatea Stației Zonale de Asistență Medicală Urgență a serviciului centralizat de Asistență Medicală Urgentă din RM a fost creată

actuala structură. În anul 2003 Asistenţă medicală de urgenţă trece într-o nouă clădire. în care se găseşte pînă în prezent.

271 La 1 octombrie conform Hotărîrii de Guvern Nr.891 din 17 iulie din 2003 şi în conformitate cu ordinul MS al RM nr. 280 din 1 octombrie 2003.

130

ŞCOLI

În anul 1904, în satul Teleneşti începe să funcţioneze o şcoală parohial-

bisericească.

În anii 1950, în oraşul Teleneşti a existat şcoala serală.272 Unele străzi îşi schimbă itinerarul, altele dispar. La fel şi strada care duce de la cinematograf spre spital, lîngă biserica cu hramul Sf. Proroc Ilie, a fost întretăiată cu construcţia clădirii Uniunea Colhozurilor.

Şcoala lipovănească - În perioada interbelică, şcoala primară situată în casa lui Miron Gasilin, aici învăţau copiii lipovenilor. Şcoala s-a aflat în locul blocului locativ cu două nivele din str. 8 martie, 38, demolată în perioada sovietică. Teleneştiul fiind un centru pentru comunitatea de lipoveni, în anul 1858 se construieşte pe un loc mlăştinos o capelă în care aceştea se rugau.acest loc mlăştinos a fost şi este protejată de cutremure, în schimb cu toate că lemnul este rezistent la umezeală, factorii daţi distrug puţin cîte puţin edificiul. În sufleţitorul acestor lucrări de construcţie este Miron Gasilin, locuitor al tîrgului, fiind de origine rus. Iar în anul 1910, cu implicarea deputatului în Duma de Stat a Imperiului rus, Dionisie Gulkin, ţăran din Teleneşti, a fost înaintat un demers al comunităţii ortodoxe de rit vechi din oraş, către ministerul Afacerilor Interne al Imperiului Rus pentru a permite de a lărgi capela şi a o transforma în biserică. Demersul a fost acceptat şi au început lucrările de construcţie.Din economiile acumulate de Gulkin din leafa de deputat lărgeşte capela. Dionisie Gulkin, fiind o persoană citită el învaţă şi-l pregăteşte pe Potapie Şokin ca preot. Acesta fiind mult timp preot în Teleneşti, apoi se transferă la Chişinău. Un alt preot care se stabileşte cu traiul în timpul celui de al II-lea Război Mondial în Teleneşti şi se dedică mulţi ani slujirii bisericii lipoveneşti, preotul Ipolit.273

Şcoala primară din tîrg [...] I-a fost învăţătoare bunica, alături de domnul

director Paul Putină, soţia sa Nina şi domnul Barcaru, un om de vîrstă mijlocie,

viguros, ce-şi facea cu prisosinţă datoria de dascăl. [...]274 În spaţiul larg unde se

faceau de obicei orele de gimnastică, preoţii au oficiat o sfeştanie la început de an.

272 Conform datelor din Arhiva organizaţilor social-politice din Chişinău, fondul -42; inventarul -1; dosarul – 113, p.16.273. Grosu, Andrei. Lipoveanul. Un fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului Rus, Chişinău, editura Ştiinţa, 2013.274. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.56.

131

Cred că erau peste 300 de elevi. Directorul Vasile Maho avea lîngă el corpul

profesoral. Mulţi dascăli proveneau din epoca ţaristă. Unii vorbeau bine romîneşte,

alţii mai slab, dar faceau faţă îndatoririlor. Domnul Maho preda matematica. Trecut

de jumătatea vîrstei, viguros încă, cu barbişon şi păr alb, locuia - cred - în incinta

şcolii. Cînd te probozea, striga: „Măgăroiule !”. Avea o fiică frumoasă, Catiuşa -

dacă nu mă înşală memoria. în vîrstă de 20-23 de ani, atrăgea privirile profesorilor

tineri, necăsătoriţi.[...]275

Orăşelul nostru, în perioada interbelică, nu era bogat în instituţii preşcolare, nu

avea clădiri speciale destinate acestor activităţi, de aceea ocupaţia respectivă se

desfăşura în nişte case de locuit a unor proprietari. Primele grădiniţe improvizate se

aflau pe strada 1 mai, numerele 22, 24, 26 lîngă Casa de pioneri. Astăzi s-au mai

păstrat parţial aceste edificii, au devenit bunuri imobile ale familiei Faider ş.a., şi au

suportat unele schimbări.

Grădiniţa din tîrg [...] am pornit spre Grădiniţă, într-o cutie de tablă colorată,

prinsă peste gît cu o curea subţire, pusese mîncare, dacă vom avea recreaţie. Trei sute

de metri ne despărţeau de Poştă. La jumătatea drumului era şcoala primară...

Grădiniţa funcţiona la stradă, într-o casă frumoasă, al cărei proprietar era Petrea

Clepş. Lua chirie bună şi se mutase cu familia într-o căsuţă modestă, acoperită cu

stuf, în fundul curţii. Mama se cunoştea cu doamna Fira Sîrbu, educatoare. O femeie

plăcută, tînără, blîndă, ce iubea copiii. Intr-o cameră mare, cu tablouri şi desene

colorate pe pereţi. Ne-am adunat vreo 30 de copii, romîni şi evrei, cu care doamna

încerca să intre în dialog. Avea o foaie de hîrtie drept catalog şi ne striga după

numele mic. Pe cîteva mese, lîngă perete, coli de hîrtie, creioane colorate şi cretă. în

timp le-am mîzgălit cu ceea ce socoteam noi desene. La început frecvenţa nu era

strictă, ca în şcoala.276

275. DIMITRIU, Eugen. Tristeţea despărţirilor. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.142.

276. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de

Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava,

2007, p.57.

132

În perioada sovietică au început să se construiască edificii dedicate copiilor.

Grădiniţa nr.2 „Foişorul”, deschisă în anul 1952, frecventată de sora mea şi de mine.

În anul 1962-63, în parc, lîngă Casa de cultură a fost construită prima clădire destinată

instituţiei preşcolare, Grădiniţa-creşă nr.1 din Teleneşti. Colectivul didactic şi auxiliar

a fost transferat din strada 1 mai. În anul 1974 se deschide cea de a treia grădiniţă,

„Andrieş”, ce se află lîngă Şcoala Medie moldovenească din Teleneşti vis-a-vis de

biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Cu 10 ani mai tîrziu, în anul 1984, în preajma sectorului nou al lipovenilor,

CăSăO , se dă în exploatare ce-a de a patra grădiniţă – creşă „Guguţă”, cu o capacitate

mai mare de copii.

În perioada interbelică, în tîrg şi în Teleneştiul-Vechi, au fost deschise trei şcoli

primare, una lîngă biserica lipovenească, alta în fosta tipografie şi a treia la biserica

din sat. Astăzi a rămas doar una, cea din fosta tipografie. La 1 septembrie 1974 se dă

în exploatare oficial, o nouă clădire a instituţiei de învăţămînt, Şcoala medie

moldovenească nr.1, cu toate că îşi desfăşura neoficial activitatea sa din anul 1973. La

Şcoala medie ruso-moldovenească s-a realizat o diviziune mult-aşteptată, în sensul că

elevii ce studiau în limba rusă rămîneau, cum s-ar spune, pe loc, iar cei ce învăţau în

limba română, erau transferaţi în această şcoală nouă, medie moldovenească nr.1

Şcolile din Teleneşti [...] În Teleneşti existau trei şcoli primare: una în sat,

lîngă biserică, a doua - cea în care învăţam noi şi, a treia în marginea de jos a

medeanului. Clădirea noastră era veche, necesita reparaţii, dar lipseau banii. Curtea

largă îngăduia joaca, deşi eram mulţi elevi. Intr-un colţ, spre nord, locuia familia

domnului Putină. Bunica îşi facea datoria cu clasa ei. Eram poate 40 de elevi, de

diverse etnii. Trăiam în bună înţelegere şi, din cîte îmi amintesc, n-au existat

niciodată diferende. ... De curăţenie se ocupa Petrea Subţirelu. un tîrgoveţ sărac şi

slab. Locuia pe strada ce ducea spre oloiniţa lui Gorodenker. Avea un fiu coleg, cu

care mă împrietenisem. Semăna leit cu Petrea. Era frumuşel şi mai înalt ca noi. Un alt

prieten trăia alături de Grădiniţă. [...]277

Strada lipovănească. [...] Prima spre dreapta, largă, era Uliţa lipovenească, 277. DIMITRIU, Eugen. Începutul a fost grădiniţa. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă,

profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.59.

133

cu şcoală şi biserică. La cizmarul Timoşka, bunica îmi comandase o pereche de

cizmuliţe, ca să mă încurajeze la carte şi să fiu cuminte. Lipovanul era vestit pentru

măiestria sa.... Mă descurcam la diverse obiecte, în afară de matematică, pe care n-

am putut s-o înţeleg niciodată. îmi plăceau cărţile de poveşti, iar mai tîrziu cele de

literatură clasică, romînă sau universală, precum şi limbile străine, care au devenit

preocupări de- o viaţă. La Şcoala lipovenească (a patra în Teleneşti după cum am

aflat mai tîrziu) a fost învăţătoare frumoasa Alia, care locuia la bunica. Boala de

plămîni, noroaiele şi efortul de-a preda, i-au agravat situaţia. Revenind acasă la

Pepeni, a avut o iluzorie ameliorare, care a facut-o să accepte căsătoria cu un prieten

din acelaşi sat, tot învăţător. Fericirea lor a ţinut - vorba poetului - „L’espace d’un

matin”. [...]278

În perioada existenţei colhozului Dimitrov, preşedintele a procurat o casă preconizată

educaţiei copiilor. Aceasta este grădiniţa colhozului279. Un document care confirmă că

în anul 1952 a fost deschisă Grădiniţa-creşă colhoznică nr.2 din Teleneşti.

Necesitatea de a deschide această instituţie a servit nemulţumirea femeilor care

munceau în colhozul “Dimitrov” şi nu aveau cine să stea cu ei. Iar acestea la rîndul lor

nu ieşeau la serviciu.280

278.DIMITRIU, Eugen. Între şcoală şi joacă. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor,

scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.66.279 Teleneşti. str. Păcii. Lîngă Centrul Consultativ Teleneşti.280 Conform dosaruluui Протокол №1,3. Общего собрания женщин колхоза им. Дмитрова Теленештского района МССР от 21. 05. 1951 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -175, p. 2,3,8.

134

Grădiniţa nr.1 se afla pe pămînturile lipovenilor: Seraciov, Kandrat Şokin, Kercekov. Ea activează din anul 1941 pînă în anul 1963, pînă se deschide Grădiniţa-creşă nr.1 din parc. Astăzi pe locul ei sînt ridicate garaje.

135

PRESA LOCALĂ ŞI CEA RAIONALĂ

O altă dovadă ce confirmă că în Teleneşti a funcţionat în anul 1950 ziarul

Cuvîntul bolişevic.281

281 Conform dosaruluui Отчет о работе Теленештского Рай Ком Партии Молдавии за период с 15.01. 1950-03.02.1951 din Arhiva Organizaţiei Social-Politice a R.Moldova, fondul -42, inventarul-1, dosarul -140, p. 42,43.

136

1950 –1953 – Cuvîntul bolişevic

1950 – Lupta (Staţia de maşini Teleneşti)

1952 – Pe calea leninistă (Staţia de maşini

Căzăneşti)

1953 – 1990 – Cuvîntul communist

1957 – Viaţă nouă

1959 – Satul colhoznic

1959 – Munca paţnică

1959 – Biruitorul

1959 – Calea spre communist

1959 – Zorile

1960 – Calea leninistă

1961 – Biruinţa

1961 – Drapelul

1990 – Vocea gliei

2000 – La steaua (publicaţie pentru elevi.

Centrul de creaţie a elevilor Teleneşti)

137

Familia Rotaru- SATUL TELENEŞTI

138

Căminul este locul unde cînd trebuie să te duci acolo,

ceilalţi sînt obligaţi să te primească.

Robert Frost

Familia este patria cea mică.

Joseph Athanase Paul Doumer

139

2013. or. Teleneşti. sec. Teleneştii -Vechi. Casa bunicilor mei - Rotaru Eudochie şi Ana. Imagine: Noie Rotaru.

140

1969. or. Teleneşti. Tatăl meu Vasilie Rotaru.

19?. Ucraina. Străbunicii mei Parascovia şi Vasile Zaico. Imagine: Noie Rotaru.

1939. or. Teleneşti. sec. Teleneştii - Vechi. Eudochie

Rotaru. Imagine: Noie Rotaru.

1951. or. Teleneşti. sec. Teleneştii - Vechi. Eudochie

Rotaru. Imagine: Noie Rotaru.

141

1932. or. Teleneşti. sect. Teleneştii - Vechi. Ana Zaico - Rotaru. Imagine: Noie Rotaru.

1990. or. Teleneşti. sect. Teleneştii - Vechi. Ana Rotaru.

Imagine: Noie Rotaru.

1951. or. Teleneşti. sec. Teleneştii - Vechi. Eudochie Rotaru cu copiii - Nina, Valeriu, Parascovia şi

Stepan. (în mijloc –bunica Ana cu tatăl meu în braţe). Imagine: Noie Rotaru.

1968. Teleneşti. Eudochie Rotaru cu copiii săi – Nina, Parascovia. La nunta fiului Valeriu cu Valentina şi nepotul

Stepan. Imagine : Noie Rotaru.

142

2013. or. Teleneşti. sec. Teleneştii - Vechi. Cimitirul. Aici se odihnesc:bunicii mei - Rotaru Eudochie şi Ana şi tatăl

meu Vasile. Imagine : Noie Rotaru.

2011. s.Hirova, r-nul Călăraşi. Mătuşa Nina Rotaru-Purcel cu copiii săi -

Zinaida şi Stepan. Imagine: Noie Rotaru.

1988. Teleneşti. Eudochie Rotaru cu feciorul Stepan. Imagine: Noie Rotaru.

1955. Teleneşti. Eudochie Rotaru cu copiii săi – (I rînd) Nina,Valeriu,Parascovia. (Al II-lea rînd)– Eudochim cu feciorul Vasile, Ana şi

cumnaţii. Imagine: Noie Rotaru.

143

1998. or. Telenşti. Bunicul Eudochim.

1996. or. Teleneşti. Bunicul meu.

1970. Or. Teleneşti. Bunica Hana. 1986. Unchii – Stepan,Profirie şi Valerii

FAMILIA SERAFIM (SERAFIMSCHI) ROTARU

144

1972. or. Teleneşti. Parascovia Serafimschi - Rotaru.

Imagine: Noie Rotaru.

1960. or. Teleneşti. Parascovia Serafimschi - Rotaru.

Imagine: Noie Rotaru.

1975. or. Teleneşti. Casa de cultură. Eu cu părinţii şi unchiul Profir, la primirea adeverinţei de

naştere.

1963. or. Sîngerei. Mama Parascovia.

145

1975. or. Teleneşti. Serbarea oferirii primului d.ocument împreună cu nanii de botez.

1975. or. Teleneşti. Casa de cultură. Scumpii mei părinţi.

1975. or. Teleneşti. Oferirera primului document.

146

1970. Teleneşti. Mama şi sora mea Victoria.1973. or. Teleneşti. Grădiniţa-creşă nr.2

„Foişorul”. Sora mea Victoria.

1974. or. Teleneşti. Fraţii mai mari Serghei şi cu sora Victoria.

1978. or. Teleneşti. Şcoala medie moldovenească. Clasa II-a „A” . Sora mea Victoria cu colegii de clasă - Vitalie Crasnoşan şi Petrică Tolmaciov

la „Carnavalul de Anul Nou”.

147

1987. or. Teleneşti. Victoria Rotaru. Imagine: Noie Rotaru.

1988. or. Teleneşti. Serghei Rotaru. Imagine: Noie Rotaru.

1992. or. Pskov, raionul Strughi-Krasnîye. Rusia. Fratele meu Serghei, încorporat în forţele

armate din Rusia.

1989. or. Teleneşti. Sora mai mare Victoria. Imagine: Noie Rotaru.

148

1979. or. Teleneşti. Eu la Gr.-cr. Nr.2.1986. or. Teleneşti. Tata cu mine.

149

1978. or. Teleneşti. Noie Rotaru.2008. or. Chişinău. Fiul meu

Daniel.

1978. or. Teleneşti. Noie Rotaru.1982. or. Teleneşti. Noie

Rotaru, absolventul gr.cr.nr.2.

150

2006. or. Teleneşti. Bunica Paşa cu nepoşelul Daniel.

2007. or. Cernăuţi. Parcul de odihnă. Fraţii Noie şi Olesea.

2005. Soţii Rotaru cu soacra mare, Parascovia.

2007. Soţii Rotaru la Cetatea Sorocii.

FAMILIA SERAFIM (SERAFIMSCHI) TOLMACIOV

151

1986. or. Teleneşti. Nicolai şi Olga Tolmaciov. Imagine Noie Rotaru.

1982. or. Teleneşti. Nicolai Tolmaciov. La Tabla de onoare la BTA-34.

Imagine: Noie Rotaru.

1976. or. Teleneşti. Nicolai Tolmaciov la demonstraţie - 1 mai. Imagine: Noie Rotaru.

152

1976. or. Teleneşti. Zinaida şi Petrică Tolmaciov. Imagine : Noie Rotaru.

1986. or. Teleneşti. Lora Tolmaciov. Imagine: Noie Rotaru.

1980. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov. Imagine: Noie Rotaru.

198. or. Teleneşti. Verişoara mea Lora cu fiica ei aliona.

153

1973. or. Teleneşti. Bucătarul Olga Tolmaciov la Gr-cr.nr.1. Imagine: Noie Rotaru.

1986. or. Teleneşti. Tot colectivul gr.cr.nr.1 solemn o trimite la pensie pe bucătarul Olga Tolmaciov . Imagine: Noie Rotaru.

1986. or. Teleneşti. Colectivul gr.cr.nr.1 la masa de sărbătoare. Dedicată pensionarei Olga Tolmaciov. Imagine: Noie Rotaru.

154

1974. or.Teleneşti. Grădiniţa-creşă nr.1. Petrică Tolmaciov. Autor: Alisa Tolmaciov

1975. or.Teleneşti. Grădiniţa-creşă nr.1. Petrică Tolmaciov. Autor: Alisa Tolmaciov

155

1992. or. Chişinău. Petrică Tolmaciov în parcul de odihnă.

1992. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov şi nepoţii Olga şi Dumitraş Hotineanu.

1971. or.Teleneşti. Grădiniţa-creşă nr.1. Petrică Tolmaciov. Autor: Alisa Tolmaciov

1971. or.Teleneşti. Grădiniţa-creşă nr.1. Petrică Tolmaciov şi Z. Ghiorghiţă..

Autor: Alisa Tolmaciov

156

1984. or. Teleneşti. La nunta verişoarei mele. Mireasa Zinaida Tolmaciov şi mirele Ion Hotineanu. Autor: N.Rotaru

1984. or. Teleneşti. Fraţii Rotaru la nunta verişoarei lor. Mireasa Zinaida Tolmaciov şi mirele Ion Hotineanu. Autor: N.Rotaru

157

1991. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov la oficializarea căsătoriei cu Ina Şveţ. Autor: Alisa Tolmaciov

1991. or. Teleneşti. Nănaşii –Zinaida şi Ion Hotineanu alături de finii Petrică Tolmaciov şi Ina Şveţ la oficializarea căsătoriei . Autor: Alisa Tolmaciov

158

1993. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov cu fiica Alisa şi soţia Ina . Autor: Alisa Tolmaciov

1993. or. Teleneşti. Socrii lui Petrică Tolmaciov – Ilie şi Maria şi cu nepoţica Alisa şi fiica Ina . Autor: Alisa Tolmaciov

159

2004 .a.t.o. Talinsk, raionul Neagani. Rusia. Verişoara mea Zinaida Tolmaciov-Vdovin cu soţul

Alexandru, copii (Olga, Dumitru şi Saşok) şi nepoata Aliona Zelinski.

1988. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov încorporat la serviciul militar.

Autor: Ina Tolmaciov.

1990. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov intors din Afganistan de la serviciul

militar. Autor: Ina Tolmaciov.

1990. or. Teleneşti. Petrică Tolmaciov cu sora Larisa. Autor: Ina Tolmaciov.

COPILĂRIA MEA

160

2013. or. Teleneşti. În faţa blocul de locuit din str. Lenin,96. Imagine: N.Rotaru.

1980 or. Teleneşti. În faţa blocul de locuit din str. Lenin,96. Imagine: N.Rotaru.

161

2013. or. Teleneşti. În faţa blocului de locuit din str. Lenin,96. Imagine: N.Rotaru.

2013. or. Teleneşti. În spatele blocul de locuit din str. Lenin,96. Mesteacănul .

Imagine: N.Rotaru.

:

162

1974. or. Teleneşti. Casa unde am locuit.

Cuvîntul comunist, Teleneşti, nr.123, din 12. 10. 1974, p.3

163

1971 or. Teleneşti. Casa familiei F.Crudu. În locul acestei case s-a ridicat casa mea din strada Lenin. Autor: V.Crudu

2013 or. Teleneşti. Casa mea din sectorul SPT.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. BIBLIOTECA MUNICIPALĂ B.P.HASDEU, filiala Biblioteca Publică Transilvania, Petru Cărare. Bibliografie, Ed. Museum, Chişinău, 2005.

2. COSTĂCHESCU, MIHAI. Satul şi tîrgul Teleneşti din judeţul Orhei. Schiţă istorică. Iaşi, editura Institut de Arte Grafice- Viaţa Românească, 1930, p.7-22.

3. D.Religios (1994): STOIAN, ION, M. Dicționar religios. Editura Garamond, 1994.

4. DER (1958-1966): CIORĂNESCU, ALEXANDRU. Dicționarul etimologic român. Editura

Universidad de la Laguna, Tenerife. Anul apariției: 1958-1966.

5. DEX '98 (1998): ACADEMIA ROMÂNĂ, INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU

IORDAN”. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, 1998.

6. DIMITRIU, EUGEN. Conacul şi biserica boierilor Teodosiu. În : Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007, p.84.

7. DIMITRIU, EUGEN. Sub cerul Basarabiei natale, Prefaţată de Gheorghe Giurcă, profesor, scriitor şi publicist. Editura Fundaţia culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2007.

8. GROSU, ANDREI. Lipoveanul. Un fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului Rus, Chişinău, Editura Ştiinţa, 2013.

9. Moldova în epoca feudalismului. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, în vol.VII, partea I, Chişinău, 1975.

10. MORARU, ANATOL, Poezia ca formă de rezistenţă la teroarea istoriei, în Literatura română postbelică. Înregistrări, valorificări, reconsiderări. Firma editorial-poligrafică Tipografia centrală, Chişinău,1998.

11. NODEX (2002): LITERA INTERNAȚIONAL. Noul dicționar explicativ al limbii române.

Editura Litera Internațional. 2002.

12. SADOVEANU, MIHAIL. Drumuri Basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Oprişan. Editura Saeculum, Bucureşti, 1992, 96 p.

13. SCRIBAN, AUGUST. Dicționarul limbii românești. Editura Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”. 1939.

164

Note

1. Această tipografie s-a aflat în fosta Policlinică şi prezentul Cămin al Tipografiei.2. Anul construcţiei 1815. Înainte de acest lăcaş s-a aflat unul de lemn, anul construcţiei 1815.

Acesta fiind într-o stare deplorabilă şi locuitorii îşi doreau o altă biserică cu temelie de piatră. Şi în anul 1833 începe construcţia unei noi biserici din piatră cu cupolă rotundă în formă tradiţională şi catapeteasmă de lemn, care a fost finisată în anul 1842.

3. Anul construcţiei 1903.4. După unele date, această Catedrală este ridicată în anul 1862.5. În anul 1979, după alunecările de pămînt, Administraţia Publică Locală hotărăşte ca să fie

date gospodarilor locuri de case pe şesul de la Ciuluc. Primii care şi-au abandonat casele dărîmate din Satul Vechi şi şi-au ridicat casele aici au fost – Coşneanu Iachim, Rotaru Valentin, Joian Nina, [Spînu Nina şi Năstas Ivan]. Ultimii doi nu sînt băştinaşi. Oficial oamenii au venit în masă în anul 1985.

6. În anul 2009 a fost ridicată temelia, iar păreţii cu cupolul în anul 2011 şi în anul 2012 acoperişul. În prezent slujbele divine se oficializează în fostul magazin.

7. La 30 martie 2006, s-a pus piatra de temelie a Capelei cu hramul Sfînta împărăteasă Elena. La 28 martie 2006, mai la vale de locul fostei biserici, s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfîntul proroc Ilie. Construcţia a durat pînă în anul 2012, iar la 2 august a fost sfinţit. Lîngă biserică a fost ridicată şi o Capelă cu hramul Sfînta împărăteasă Elena.

8. Mihai Sadoveanu a vizitat acest tîrg în anul 1919.9. Născută în anul 1940. Dna Valentina a locuit la gazdă la familia Zavorot (Elena şi Grigore) /

Varzari care locuiau pe str. Crasnoarmeiskaia,9 (Barbu Lăutaru) de lîngă Biblioteca Publică Teleneşti.

10. Uniunea Scriitorilor din Moldova.11. Ziarul local: Cuvîntul comunist.12. EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii

unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp]. – Din ngr. epítropos. Sursa: DEX '98 (1998).

13. LIPOVEÁN, -Ă, lipoveni, -e, s. m. și f.:

1. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă stabilită în regiunea Deltei Dunării și care se ocupă mai ales cu pescuitul. – Din rus. lipovanin (dial. lipovan). Sursa: DEX '98 (1998)

2. Persoană care face parte dintr-o populație de origine rusă, stabilită în țările române din pricina

persecuțiilor. /<rus. Lipovanin. Sursa: NODEX (2002)

3. Sectant rus, adept al ereziei rascolnicilor. Rus. (fi)lipovanin, de la numele șefului sectei Filip Pustovjat (Scriban). – Der. lipovenesc, adj. (propriu lipovenilor); lipovenime, s. f. (colectivitate de lipoveni). Sursa: DER (1958-1966)

4. (rus. lipovánin, din filipovanin, după numele unuĭ sectar numit Filip Pustovĭat). Rascolnic dintr

´o ramură desprinsă din biserica rusească. – Lipoveniĭ trăĭesc pin [!] Moldova și aĭurea, dar maĭ ales ca pescarĭ la Dunărea de jos. V. scopit. Sursa: Scriban (1939)

165

5. (Persoană) care face parte dintr-o populație de origine rusă aparținând sectei religioase

„credincioșii vechi”, persecutată odinioară în Rusia și emigrată în regiunea Deltei Dunării,

care se ocup mai ales cu pescuitul. [Var.: lipován, -ă s. m. și f.] – Din rus. lipovaninŭ. Sursa: D.Religios (1994)

6. Липова�не (Филипповцы, Филиппоны, Дунаки) (рум. Lipoveni) — старообрядцы поповского направления и этнографическая группа русских.http://ru.wikipedia.org/wiki/Липоване

В конце XVII — начале XVIII веков после церковных реформ Никона они переселились в Молдавское княжество и Буковину. По одной из версий название «липоване» происходит от искажённого слова «Филиповцы», по другой — от липовых рощ, где липоване скрывались. Слово впервые встречается в австрийском документе от 1733 года. Позднее к липованам причислили оставшуюся в Румынии после переселений часть их единоверцев — игнат-казаков.

166