carbonul_compusi organici

59
CARBONUL ŞI COMPUŞII ANORGANICI AI ACESTUIA UTILIZAŢI ÎN FARMACIE

Upload: vampiruca

Post on 24-Jul-2015

303 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: carbonul_compusi organici

CARBONUL ŞI COMPUŞII ANORGANICI

AI ACESTUIA

UTILIZAŢI ÎN FARMACIE

Page 2: carbonul_compusi organici

CUPRINS

1. INTRODUCERE............................................................................................. 4

2. CARBONUL.................................................................................................. 6

3. CARBONAŢI ŞI BICARBONAŢI – caractere generale............................... 9

3.1. Carbonatul de litiu............................................................................. 11

3.2. Carbonaţi de sodiu............................................................................ 17

3.3. Carbonatul de potasiu....................................................................... 25

3.4. Carbonatul de magneziu................................................................... 27

3.5. Carbonatul de calciu......................................................................... 32

3.6. Carbonat bazic de aluminiu.............................................................. 39

3.7. Carbonatul de bismut........................................................................ 40

4. CONCLUZII................................................................................................. 42

BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 44

Page 3: carbonul_compusi organici

1. INTRODUCERE

Înlăturarea suferinţelor şi menţinerea sănătăţii au constituit preocupări

fundamentale ale omenirii în toată evoluţia ei. De la remediile empirice ale

omului primitiv: apa, pământul, căldura, ierburile şi până la metodele cele mai

moderne de profilaxie şi tratament folosit astăzi, toate progresele realizate sunt

rezultatul eforturilor depuse de-a lungul timpurilor pentru găsirea unor mijloace

cât mai eficiente de prevenire, de uşurare sau de înlăturare a diverselor

afecţiuni. Acumularea treptată a cunoştinţelor şi transmiterea experienţei

căpătată din generaţie în generaţie, s-a produs în decursul veacurilor şi evoluţia

mijloacelor terapeutice trebuie privită în strânsă legătură cu dezvoltarea

societăţii şi a modului de producţie, cu progresul general al omenirii.

În comuna primitivă toţi oamenii, fără deosebire, puteau practica

vindecarea pentru ca această preocupare să treacă în mod treptat în mâinile

şefilor de familie, clan de trib, care tind o monopolizare. Arta de a vindeca

devine în societatea sclavagistă apanajul preoţilor.

La egipteni, ca şi la greci, încep să apară cu timpul primii „specialişti”

care în interiorul templelor se ocupau cu prepararea remediilor. În operele lui

Hipocrat (460-375 î.e.n.) considerat părintele medicinii sunt descrise şi

clasificate o serie de remedii, dintre care unele se folosesc şi astăzi.

La romani Claudius Galenus (131-201 î.e.n.) dezvoltă foarte mult

farmaceutica şi creează o doctrină a sa, întemeiată pe observaţii şi experienţă.

Alchimiştii pun bazele chimiei şi descoperirile lor sunt importante în

foarte multe domenii, dar din păcate majoritatea erau frânaţi în cercetări de

numeroase concepţii şi practici de natură mistică şi magică.

Page 4: carbonul_compusi organici

Paracelsius (1493-1541) pune bazele „iatrochimiei”, teorie care

consideră că boala este provocată de lipsa unor substanţe şi pentru înlăturarea

ei este în primul rând necesar ca acestea să fie redate organismului. El

introduce noţiunea de principiu activ. Această teorie a avut drept consecinţă

îmbogăţirea chimiei terapeutice cu numeroase substanţe chimice, stabilirea

unor legături strânse cu alchimia, deşi aceasta este încă puternic dominată de

abstracţii filosofice şi misticism. În epoca iatrochimiei, chimia farmaceutică a

dominat întreaga chimiei din acea vreme.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost

puse la îndemâna ştiinţelor mijloace de cercetare şi chimia farmaceutică ia

amploare.

Obiectivele chimiei farmaceutice:

Chimia farmaceutică este ştiinţa care se ocupă cu studiul substanţelor de

natură chimică întrebuinţate ca medicamente, precum şi al materiilor prime şi

auxiliare, care servesc la prepararea lor.

Chimia farmaceutică, chimia substanţelor medicamentoase este una

dintre disciplinele de bază ale învăţământului farmaceutic. Unul dintre

obiectivele de bază ale chimiei farmaceutice îl constituie stabilirea unor relaţii

cât mai strânse între structura chimică a compuşilor folosiţi ca medicamente şi

acţiunea lor farmacologică.

Clasificarea substanţelor medicamentoase, practic în ultimii 30 de ani se

face în primul rând după criteriul de acţiune farmacologică.

O grupă aparte a substanţelor medicamentoase o constituie grupa

substanţelor anorganice, dintre care în lucrare de faţă voi trata o temă

referitoare la carbon şi compuşii anorganici ai acestuia, utilizaţi în farmacie.

Page 5: carbonul_compusi organici

2. CARBONUL

Simbolul: C; Z = 6, Ac=12

Stare naturală

Carbonul constituie numai 0,2% din scoarţa terestră datorită absenţei

sale din rocile eruptive în care nu există decât în stare nativă (diamant şi grafit).

În rocile sedimentare există zăcăminte de cărbuni şi petrol şi depozite enorme

de carbonaţi (dolomitul, calcarul).

În apele naturale şi în atmosferă se găseşte ca dioxid de carbon provenit

din respiraţia vieţuitoarelor, din procesele de fermentaţie, din arderea

combustibililor.

Carbonul constituie elementul esenţial al materiei vii. În natură, carbonul

necombinat se găseşte sub formă de diamant şi grafit. Cele mai importante

combinaţii ale carbonului care se găsesc în regnul mineral sunt carbonaţii.

Carbonul este elementul esenţial al cărbunilor minerali, al uleiurilor

minerale, al bitumenului.

Pentru scopuri farmaceutice se întrebuinţează numai cărbunele artificial,

care se obţine din substanţe organice de origine vegetală sau animală prin

distilare uscată sau prin încălzire în absenţa aerului.

Page 6: carbonul_compusi organici

CARBO MEDICINALIS

Cărbune medicinal

Reprezintă un produs de prelucrare, reziduu uscat, atât de natură

vegetală (Carbo ligni), cât şi de natură animală (Carbo animalis).

Obţinerea produsului. Cărbunele medicinal de origine vegetală sau

cărbunele de lemn se obţine din esenţe foioase de lemn moale (tei, salcie, plop,

arţar). Lemnul mărunţit se încălzeşte într-o retortă de fier obţinându-se atât

cărbunele brut (masa carbonizată), cât şi produsele volatile (gudron, acetonă,

compuşi fenolici etc.); cărbunele brut se macină, se spală cu apă, se usucă şi

se pulverizează.

Cărbunele animal se obţine prin carbonizare în vase închise, a oaselor

degresate sau a sângelui de animale.

Din cărbunele medicinal se obţine cărbune activat (Carbo activatus), prin

tratare cu vapori de apă la o temperatură ridicată.

Proprietăţi. Carbo medicinalis se prezintă ca o pulbere neagră, fină,

uşoară, aderentă, fără miros şi fără gust. Este insolubil în apă şi în solvenţi

organici. Reţine gazele, coloranţii şi alte substanţe. Are proprietăţi higroscopice,

fixând o cantitate de apă până la 20% din greutatea sa, de aceea se conservă

în vase închise etanş.

Încălzit la roşu, cărbunele medicinal arde lent fără flacără.

Controlul purităţii. Se cercetează aciditatea – alcalinitatea (indicator

roşu de metil), carbonizare incompletă, cianuri (după distilare în mediu acidulat,

prin formarea albastrului de Berlin, Fe4[Fe(CN)6]3), substanţe solubile în apă,

substanţe solubile în acid clorhidric, nitraţi, sulfuri etc.

Page 7: carbonul_compusi organici

Determinarea puterii de absorbţie. F.R.IX prevede determinarea puterii

de absorbţie folosind soluţia de 0,15% albastru de metilen (clorură de

metiltioniniu).

Întrebuinţări. Cărbunele medicinal este adsorbant, antiseptic şi

antidiareic.

Se utilizează ca adjuvant în tratamentul infecţiilor intestinale, colitelor de

fermentaţie, în diaree. De asemenea, mai este indicat în intoxicaţiile cu morfină,

stricnină, ciuperci otrăvitoare, heterozide cardiotonice de tip digitalic care au

tendinţa de acumulare, hipnotice, cianuri, fosfor, plumb, arsen, săruri de

mercur.

Se administrează sub formă de pulbere sau comprimate 0,5 - 5g o dată,

prafuri pentru igiena gurii.

Page 8: carbonul_compusi organici

PREPARATE FARMACEUTICE CARE CONŢIN

CARBO MEDICINALIS

CARBO MEDICINALIS

Producător: SICOMED S.A

Formă farmaceutică: comprimate

Compoziţie: un comprimat conţine 403 mg carbo medicinalis

Ambalaj: pungi cu 100 comprimate

NORIT

Producător: NORIT N.V.

Formă farmaceutică: capsule

Compoziţie: o capsulă conţine 200 mg carbo medicinalis

Ambalaj: cutie cu 30 capsule

NORIT CARBOMIX

Producător: NORIT N.V.

Formă farmaceutică: granule, suspensie

Compoziţie: un flacon conţine 50 mg carbo medicinalis

Ambalaj: flacoane a 50 g

Indicaţii terapeutice. În cazuri de gastroenterite, dispepsii, flatulenţă,

intoxicaţii cu fosfor, arsen, cu alcaloizi şi ciuperci, colite de fermentaţie.

Dozare şi mod de administrare: de 3-5 ori pe zi câte 1-2 comprimate

după mese.

Proprietăţi farmacodinamice: absorbant şi dezodorizant.

Page 9: carbonul_compusi organici

3. CARBONAŢI ŞI BICARBONAŢI

CARACTERE GENERALE

Se cunosc carbonaţi neutri M2CO3 şi carbonaţi sau hidrogenocarbonaţi

MHCO3.

Carbonaţii neutri conţin ionul CO . Prin raze X s-a arătat că ionul acesta

are o structură plană simetrică, analogă cu a ionului NO cu care este

izoelectronic.

Cele trei legături C–O din ionul de carbonat sunt egale între ele datorită

unei rezonanţe (d= 1,31 Å în calcită) şi unghiurile dintre legături sunt de 120°:

Formula

Carbonaţii sunt substanţe solide, albe sau colorate.

Cei alcalini, cu excepţia celui de litiu sunt foarte solubili în apă.

Carbonaţii acizi ai metalelor alcaline sunt puţin solubili.

Carbonaţii metalelor alcalino-pământoase disociază: MCO3↔CO2 + MO,

pe când cei de sodiu şi potasiu se topesc fără descompunere (Na2CO3 are

punct de topire 853°C şi K2CO3 are punct de topire 894°C), disociindu-se la o

temperatură mult mai înaltă.

Un adaos de cărbune sau silice scade temperatura de disociere. Se

formează oxid de carbon sau un silicat:

C + CO2 2CO

Carbonaţii hidrolizează uşor. Aerul, sticla, indicatorii perturbă procesul:

CO + H2O HCO + OH

Page 10: carbonul_compusi organici

Carbonaţii acizi suferă şi ei un proces de hidroliză:

HCO + H2O H2CO3 + OH

La adaosul unui acid tare la soluţia unui carbonat dispar ionii OH , care

cu ionii de hidrogen ai acidului formează apă. Echilibrele de mai sus se

deplasează spre dreapta. Acest carbonat neionizat la o anumită concentraţie se

descompune în dioxid de carbon şi apă. Pentru aceste motive carbonaţii acizi

se descompun.

Page 11: carbonul_compusi organici

CARBONAT DE LITIU

LITHII CARBONAS

Li2CO3

Preparare. Carbonatul de litiu fiind greu solubil în apă, se prepară din

soluţiile sărurilor de litiu, prin precipitare cu anionul CO .

Li2SO4 + K2CO3 → Li2CO3 + K2SO4

2LiCl + (NH4)2CO3 → Li2CO3 + 2NH4Cl

Proprietăţi. Este o pulbere albă, uşoară, fără miros, cu gust leşietic.

Este puţin solubil în apă, foarte greu solubil în alcool. Solubilitatea în apă este

mică şi scade cu creşterea temperaturii.

Temperatura (°C) 0 10 20 40 60 80

Solubilitate

Li2CO3g/100g H2O1,54 1,43 1,33 1,17 1,01 0,85

Identificare. Se dizolvă cu acid clorhidric, apoi se alcalinizează, se

tratează cu hidrogenofostat de disodiu soluţie şi se încălzeşte la fierbere;

formează un precipitat alb-cristalin.

Umectat cu acid clorhidric diluat produce efervescenţă şi colorează

flacăra în roşu-carmin.

Determinarea cantitativă. Se prevede o metodă acido-bazică: se

dizolvă într-un exces de acid clorhidric 1M la cald, după răcire se titrează cu

hidroxid de sodiu 1M (indicator metilorange).

Page 12: carbonul_compusi organici

Întrebuinţări. Este antidepresiv în psihoze maniaco-depresive, poate

preveni recăderile. Se administrează pe cale orală, sub formă de comprimate.

Tratamentul trebuie individualizat, în funcţie de concentraţia plasmatică (se

controlează litemia).

Page 13: carbonul_compusi organici

PREPARATE FARMACEUTICE CE CONŢIN

LITHII CARBONAS

CARBONAT DE LITIU

Producător: TERAPIA S.A.

Formă farmaceutică: comprimate

Compoziţie: 1 comprimat conţine 205-450 mg carbonat de litiu

Ambalaj: flacoane a 20 de comprimate

Păstrare: loc uscat şi răcoros, ferit de lumină

Valabilitate: 3 ani

Carbonatul de litiu (lithium carbonate, hypnorex retard, teralithe) este

sarea de litiu cea mai utilizată. O schemă de tratament, în accesul de manie,

recomandă în prima zi 500-750 mg (2-3 comprimate), administrate fracţionat –

dimineaţa, la prânz şi seara – la mese; a doua zi se creşte cu 250-500 mg, a

treia zi se recoltează dimineaţa sânge pentru litemie, administrând aceeaşi

doză; tratamentul se continuă cu doze care să menţină nivelul litiului în plasmă

la 0,7-1 mEq/l. În cazul stărilor maniacale subacute sau profilactic, se

administrează 250 mg în prima şi a doua zi (seara), 500 mg în a treia zi

(fracţionat dimineaţa şi seara); în dimineaţa celei de-a patra zi se recoltează

pentru litemie, menţinând aceeaşi doză, apoi dozele se potrivesc în funcţie de

concentraţia plasmatică a litiului. Există şi preparate retard, care se

administrează în 1-2 prize/zi.

Litiul produce frecvent efecte nedorite, uneori grave (mai ales dacă

bolnavul nu este supravegheat clinic şi controlat biologic). La începutul

Page 14: carbonul_compusi organici

tratamentului pot apărea fenomene toxice minore – greaţă, vomă, diaree,

tremor, slăbiciune – care sunt trecătoare şi pot fi atenuate prin fracţionarea

dozelor şi administrarea la mese. Când litemia se apropie de 2 mEq/l survin

vărsături şi diaree severe, hiper-reflexie, slăbiciune musculară marcată.

Intoxicaţia acută se manifestă prin confuzie mintală, incoordonare motorie,

tremor amplu, dizartrie, aritmii, hipotensiune, albuminurie; în cele din urmă

bolnavul intră în comă şi poate muri în colaps, cu anurie. Eliminarea litiului

poate fi crescută prin manitol şi perfuzii intravenoase cu bicarbonat de sodiu; la

nevoie se face dializă.

O serie de reacţii adverse apar în condiţiile menţinerii concentraţiei

plasmatice a litiului în limitele zonei terapeutice. Aceste fenomene, cu caracter

individual, sunt de regulă minore şi pot ceda spontan sau la administrarea

tratamentului adecvat. Uneori ele sunt supărătoare şi obligă la oprirea

medicaţiei.

În primele zile de tratament cu litiu se produce retenţie hidrosalină şi, la

unii bolnavi, apar edeme ale membrelor inferioare.

LITHIUM CARBONICUM

Producător: GLAXO WELLCOME POZNAN SA

Formă farmaceutică: comprimate

Compoziţie: 1 comprimat conţine 250 mg carbonat de litiu

Ambalaj: flacoane a 60 de comprimate

Păstrare: ferit de lumină, căldură şi umiditate

Valabilitate: 3 ani

Page 15: carbonul_compusi organici

Indicaţii terapeutice: stări de excitaţie în manie şi hipomanie, profilactic

în psihozele ciclice maniaco-depresive, în schizofrenie cu tulburări afective, în

psihozele delirante renale.

Dozare şi mod de administrare: în accesul de manie, în prima zi 2-3

comprimate sau 500-700 mg (fracţionat la mese), a doua şi a treia zi, 3-4

comprimate, apoi doza se menţine. Dozele trebuie atent individualizate, în

funcţie de răspunsul clinic şi concentraţia plasmatică.

Contraindicaţii: insuficienţă renală, hipertensiune arterială, insuficienţă

cardiacă, boala Addison, hipotiroidism netratat la copii sub 12 ani.

Atenţionări şi precizări speciale: litiul nu poate fi folosit la bolnavii obligaţi

la dietă hiposodată, eventualele pierderi de sodiu prin diaree sau sudoripaţie

excesivă impun suplimentarea sării în alimentaţie. Tratamentul cu litiu nu se

poate face decât dacă există posibilitatea monitorizării concentraţiei serice.

Interacţiuni medicamentoase. Toxicitatea litiului este accentuată de:

furosemid, indometacin, piroxicam, tetraciclină, spironolactonă.

Asocierea litiului cu diazepam poate produce hipotensiune.

Asocierea litiului cu haloperidol poate produce encefalopatie, febra.

Sarcină şi alăptare: litiul se distribuie rapid la făt şi în laptele matern. Nu

se administrează în timpul sarcinii şi alăptării.

Reacţii adverse. La începutul tratamentului pot apărea fenomene toxice

majore: greaţă, vomă, diaree, retenţie hidrosalină.

Page 16: carbonul_compusi organici

3.2. CARBONAT ACID DE SODIU

NATRII HIDROGENOCARBONAS (F.R.X.)

NATRIUM BICARBONICUM

HIDROGENOCARBONAT DE SODIU

BICARBONAT DE SODIU

NaHCO3

A fost extras de egipteni prin evaporarea apei unor lacuri şi a fost folosit

la fabricarea sticlei. Din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea s-a extras

din cenuşa unor plante marine şi a fost folosit la fabricarea săpunului şi a sticlei.

Preparare 1. bicarbonatul de sodiu se obţine ca produs intermediar la

fabricarea carbonatului de sodiu după procedeul Solvay.

Procedeul Solvay, numit şi procedeul amoniacal, foloseşte drept materii

prime: NaCl, NH3, CaCO3, vapori de apă.

CaCO3 = CaO + CO2

CO2 + NH4 + H2O = NH4HCO3

NH4HCO3 + NaCl = NaHCO3 + NH4Cl

Reacţia de formare a bicarbonatului de sodiu este un proces reversibil,

deoarece NaHCO3 nu este total insolubil în apă.

Preparare 2. În practica de laborator se obţine NaHCO3 la trecerea unui

curent de dioxid de carbon printr-o soluţie rece, saturată cu carbonat de sodiu:

Na2CO3 + H2O + CO2 2NaHCO3

Hidrogenocarbonatul de sodiu fiind mai greu solubil se depune. Dioxidul

de carbon se introduce în soluţia de carbonat, prin barbotare.

Page 17: carbonul_compusi organici

Hideogenocarbonatul se depune sub formă de pulbere cristalină fină,

corespunzătoare scopurilor farmaceutice.

Proprietăţi. Este o pulbere albă, cristalină, fără miros, cu gust sărat şi

leşietic. Este solubil în 12p. apă, practic insolubil în alcool.

Sub formă cristalină este relativ stabil. La aer uscat şi la temperatură

obişnuită nu se schimbă. La încălzirea soluţiei se descompune în Na2Co3, CO2

şi apă.

2NaHCO3 Na2CO3 + CO2 + H2O

La 60°C atât ca atare cât şi în soluţie pune în libertate CO2.

La 100°C se transformă în carbonatul de sodiu conform reacţiei de mai

sus.

Identificare. Cu acizii produce efervescenţă şi colorează flacăra în

galben. Soluţia apoasă are reacţie slab alcalină, albăstreşte hârtia de turnesol,

cu fenolftaleina însă, dă cel mult o coloraţie roz, foarte slabă. Prin agitare şi

încălzire la fierbere, coloraţia se intensifică.

Controlul purităţii. Se cercetează carbonaţi (soluţia să nu aibă un pH

mai mare de 8,6), aluminiu, calciu şi substanţe insolubile (precipitare cu

amoniac, filtrare, calcinare).

Determinarea cantitativă. Se face prin titrare cu acid clorhidric 1M

(indicator metilorange).

Întrebuinţări. Produsul utilizat în farmacie nu trebuie să conţină

carbonaţi în exces (cel mult ⅓ Na2CO3), arsen, săruri de amoniu, calciu etc.

În organism are un rol deosebit. Amortizând variaţiile de aciditate şi

alcalinitate, reglează pH-ul sanguin. În cazuri grave de acidoză se poate

administra i.v. (intravenos), în perfuzie lentă, soluţie 20-30‰ în ser fiziologic.

Page 18: carbonul_compusi organici

Soluţiile injectabile pot fi sterilizate numai în flacoane ermetic închise pentru a

evita reacţia de descompunere care este reversibilă sau prin sterilizare, când

trebuie să conţină un exces de dioxid de carbon.

Hidrogenocarbonatul de sodiu este antiacidul cel mai frecvent utilizat.

Se administrează 1-2 g după masă. Are acţiune imediată la nivelul

stomacului ameliorând simptomele legate de hiperclorhidrie:

NaHCO3 + HCl = NaCl + H2O + CO2

Durata acţiunii este însă scurtă şi nu lipsită de efecte secundare. Dioxidul

de carbon care se degajă prin reacţie, produce distensia stomacului cu

neplăceri şi dureri epigastrice şi constituie un mare pericol în cazul unui ulcer

aproape de perforare.

Neutralizarea conţinutului gastric inactivează pepsina şi digestia este

întârziată. De asemenea, se produce eliberarea de gastrină şi hipersecreţie de

acid clorhidric. Vâscozitatea sucului gastric scade şi rezistenţa mucoasei este

diminuată. Excesul de substanţă fiind absorbit în tractul intestinal, contribuie la

apariţia unei alcaloze generalizate.

Administrarea îndelungată poate favoriza formarea calculilor în căile

urinare. Din cauza efectelor secundare utilizarea hidrogenocarbonatului de

sodiu ca neutralizant al sucului gastric este limitată. În cazurile de ulcer dureros,

administrarea sa în primele zile este recomandată, dar tratamentul trebuie

continuat cu alte medicamente.

Cu rol de antiacid se asociază deseori cu sulfamidele, unele

antireumatice etc. este un bun antidot al intoxicaţiilor cu acizi.

Extern se utilizează pentru schimbarea pH-ului local: pulberi sau soluţii

5-10% pentru gargară, comprese, spălături vaginale.

Page 19: carbonul_compusi organici

Frecvent se asociază cu diverse substanţe, dar trebuie să se ţină seama

de incompatibilităţile acestuia (săruri acide, săruri alcalino-pământoase, săruri

ale alcaloizilor).

Bicarbonatul de sodiu este o sare alcalină solubilă. Are acţiune antiacidă

rapidă şi foarte relevantă clinic. Doza de 1 g neutralizează 12 mEq acid

clorhidric. Administrat postprandial, creşte pH-ul gastric la 7-8, realizând, la

mulţi bolnavi, un beneficiu terapeutic imediat. Efectul este de scurtă durată,

deoarece antiacidul este repede epuizat.

Se produce un rebound moderat al secreţiei. Bioxidul de carbon, care se

eliberează brusc în reacţia cu acidul clorhidric, provoacă distensie, uneori

neplăcere epigastrică, dar eructaţia care urmează poate da o senzaţie de

uşurare.

Bicarbonatul de sodiu este un antiacid sistemic tipic, aducând în

organism un exces de bază. Corespunzător produce alcalinizarea urinei, iar

riscul alcalozei este semnificativ, când medicamentul se administrează frecvent,

timp îndelungat; uneori se dezvoltă sindromul „calciu-alcalii”. De aceea

bicarbonatul de sodiu nu este potrivit pentru folosirea cronică. Datorită

conţinutului mare de sodiu este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă

cardiacă, hipertensiune arterială sau insuficienţă renală.

Dozele obişnuite pentru efectul antiacid gastric sunt de 0,5-4 g o dată.

Este recomandabil să nu se depăşească 16 g/zi (pentru vârstele înaintate 8

g/zi).

Medicamentaţia alcalinizantă. Bicarbonatul de sodiu sau

hidrogencarbonatul de sodiu este o sare alcalinizantă. Fiecare gram conţine

aproximativ 11,9 mmoli sau mEq de sodiu şi bicarbonat.

Page 20: carbonul_compusi organici

În stările de acidoză severă se introduce în perfuzie intravenoasă,

obişnuit sub formă de soluţie izotonă 1,3% (conţine 154,5 mmoli sau mEq la

1000 ml). Când este necesară restricţia apei se pot folosi soluţii hipertone – de

exemplu soluţia 5% (conţine 600 mmoli la 1000 ml).

Doza se stabileşte, cu aproximaţie, în funcţie de deficitul de HCO , care

poate fi calculată după formula:

Deficitul de HCO = greutatea corporală (kg) x 0,4 x (HCO fiziologic –

HCO la bolnav), în care HCO se măsoară în mEq/l; se consideră numai 40%

din greutatea corporală (ceea ce corespunde distribuţiei HCO ). Se recomandă

ca jumătate din deficitul calculat să fie introdus în 3-4 ore, restul mai lent, sub

controlul echilibrului acido-bazic şi al electroliţilor.

În stările de acidoză metabolică cronică (de exemplu în insuficienţa

renală) se administrează bicarbonatul de sodiu oral, 2-4 g/zi (24-48 mEq).

Tratamentul este recomandabil încă de când începe să scadă HCO plasmatic

şi este obligatoriu când se ajunge la valori mai mici de 15 mEq/l.

Administrarea soluţiilor de bicarbonat poate determina o supraîncărcare

hidrosalină. Introducerea rapidă poate declanşa edemul pulmonar acut, mai

ales în condiţii de oligurie. Uneori se produce creşterea presiunii arteriale.

Scăderea concentraţiei calciului ionic, în cazul supradozării sau administrării

rapide a alcaliilor, poate declanşa crize de tetanie – se administrează săruri de

calciu (dar nu în aceeaşi perfuzie cu bicarbonatul, pentru a evita precipitarea).

Deoarece încărcarea cu alcalii determină trecerea ionilor de potasiu în celule,

este posibilă apariţia hipokaliemiei, însoţită uneori de simptome grave. De

aceea, la bolnavii cu acidoză acută, la care potasemia scade o dată cu

corectarea parţială a acidozei, se recomandă administrarea de clorură de

Page 21: carbonul_compusi organici

potasiu. În acidoza metabolică cronică este uneori necesară suplimentarea de

fosfaţi.

Bicarbonatul de sodiu, administrat pe cale orală, 8-12 g/zi, este folosit

pentru alcalinizarea urinei, în vederea menţinerii în soluţie a unor molecule slab

acide (mai solubile sub formă de sare) – acid uric, cistină, unele sulfamide. De

asemenea, este util în intoxicaţiile cu anumite medicamente – acizi organici,

salicilaţi, fenobarbital – deoarece în urina alcalină predomină forma disociată,

care nu se reabsoarbe, eliminându-se.

PREPARATE FARMACEUTICE CE CONŢIN BICARBONAT DE SODIU

PULVIS ALCALINUM/PULBERE ALCALINĂ

PULBERE PENTRU SOLUŢIA BOURGET

Compoziţie:

Natrii sulfas anhidricus.................................... 2g

Natrii mono hidrogenophosphas.......................4g

Natrii hidrogenocarbonas.................................6g

Pentru un pachet.

Acţiune terapeutică. Coleretică şi colagogă.

Indicaţii. Hepatite, dischinezie biliară.

Mod de administrare. Se dizolvă un pachet la un litru de apă fiartă şi

răcită şi se administrează 125 ml (încălzit la 45°C) dimineaţa şi cu o oră

înaintea meselor principale.

PULVIS EFERVESCENCENS LAXANS

Page 22: carbonul_compusi organici

PULBERE LAXATIVĂ

LIMONADĂ GAZOASĂ

POŢIUNE RIVIÉRE

Compoziţie:

I. Natrii hidrogenocarbonas............................................4g

Siropus simplex............................................................15g

Aqua distillata q.s.ad..................................................100g

II. Acidum citricum.......................................................3,5g

Siropus citri..................................................................15g

Aqua distillata q.s.ad..................................................100g

Se prepară soluţiile separat, în două sticle etichetate: I, II.

Acţiune terapeutică: antiemetic.

Indicaţii: greţuri, vărsături, constipaţii, având acţiune laxativă.

Mod de administrare: succesiv câte o lingură sau linguriţă din cele două

soluţii, începând cu soluţia alcalină.

ULCEROTRAT

Mod de prezentare:

Comprimatele conţin:

Nitrat bazic de bismut............................... 350mg

Carbonat bazic de magneziu........................300g

Bicarbonat de sodiu......................................200g

Rizom de acorus calamis............................25mg

Acţiune terapeutică şi indicaţii.

Page 23: carbonul_compusi organici

- antiacid;

- ulcer gastro-duodenal, gastrită, cronica hiperacidă.

Dozaj şi precauţii speciale.

Adulţi: 2 cp. De 3-4 ori/zi, imediat după mese. Tratamentul poate dura 3-

12 luni.

Copii 7-15 ani: ½ - 1 cp. De 3 ori/zi. Se recomandă prudenţă în

administrarea produsului în doze mari la copii (risc de intoxicaţie cu magneziu şi

bismut subnitric) sau în caz de obstrucţie/ocluzie intestinală.

Contraindicaţii. Abdomen acut, gastrită hipoacidă, ulcer gastro-

duodenal perforat, hemoragie digestivă superioară, insuficienţă renală severă.

Page 24: carbonul_compusi organici

3.3. CALII CARBONAS

KALIUM CARBONICUM

CARBONAT DE POTASIU

K2CO3

Preparare: nu poate fi preparat prin procedeul Solvay întrucât

bicarbonatul de potasiu este solubil în apă.

Preparare 1. După o metodă mai veche, se obţine din cenuşa de lemn,

care conţine cca. 20-34% carbonat de potasiu. Cenuşa se extrage cu apă, se

evaporă şi se calcinează.

Preparare 2. Procedeul electrolitic foloseşte ca materie primă hidroxidul

de potasiu, obţinut prin hidroliza clorurii de potasiu. Soluţia de hidroxid de

potasiu este carbonatată cu cantitatea calculată de dioxid de carbon şi apoi

este supusă evaporării:

2KOH + CO2 K2CO3 + H2O

Proprietăţi. Este o pulbere albă, granuloasă, fără miros, cu gust leşietic.

Este higroscopică, la aer absoarbe apă şi dioxid de carbon, transformându-se

parţial în hidrogenocarbonat. Trebuie păstrat în recipiente bine închise.

Identificare. Soluţia apoasă este puternic alcalină. Soluţia apoasă este

tratată cu acid tartric – soluţie, formează efervescenţă şi un precipitat alb-

cristalin. Cu acizii diluaţi, produce efervescenţă şi colorează flacăra în violet.

Controlul purităţii. Se cercetează: cianuri, nitraţi, sulfaţi.

Determinarea cantitativă. Se face prin titrare cu acid clorhidric 1M,

indicator metilorange.

Page 25: carbonul_compusi organici

Întrebuinţări. La prepararea sărurilor de potasiu precum şi a altor

compuşi ai potasiului, ca alcalinizant, în ORL şi dermatologie.

Carbonatul de potasiu nu poate fi utilizat la combaterea acidozei

generalizate, deoarece ionul de potasiu este toxic, nefiind capabil să

înlocuiască sodiul în calitate de cation al lichidului extracelular.

Carbonatul de potasiu este de 3 ori mai scump decât bicarbonatul de

sodiu şi nu prezintă nici un avantaj.

Page 26: carbonul_compusi organici

3.4. MAGNESII SUBCARBONAS

MAGNESIUM CARBONICUM BASICUM

CARBONAT BAZIC DE MAGNEZIU

Corespunde aproximativ formulei Mg(OH)2•5H2O cu un conţinut de 40-

44% MgO.

Preparare. Se obţine prin reacţia de dublă descompunere dintre sulfatul

de magneziu şi carbonatul de sodiu:

5MgSO4 + 5Na2CO3 +H2O = 4MgCO3 + Mg(OH)2 + CO2 + 5Na2SO4

În funcţie de condiţiile de lucru (concentraţia soluţiei cu care se

amestecă, temperatura) se obţine varietatea uşoară (Levis) utilizată în scopuri

farmaceutice şi varietatea grea (ponderosa).

Proprietăţi. Produsul folosit în farmacie este alb, amorf, afânat, uneori

conglomerat, fără miros, fără gust, practic insolubil în apă şi în alcool, solubil în

acizi diluaţi cu efervescenţă.

Identificare. Produce efervescenţă cu acizii. Soluţia clorhidrică, tratată

cu clorură de amoniu, cu hidrogenofosfat de sodiu şi cu amoniac până la reacţia

alcalină, dă un precipitat alb, cristalin (fosfat de magneziu şi de amoniu).

Controlul purităţii. Se cercetează săruri solubile, respectiv substanţe

insolubile în acid acetic.

Determinarea cantitativă. Se face complexonometric cu complexon III,

în prezenţă de negru – eriocrom T ca indicator, până la coloraţie albastră.

Carbonatul de magneziu are efect antiacid mai slab, mai lent şi mai

durabil (decât hidroxidul de magneziu). Deşi relativ solubil, datorită structurii

Page 27: carbonul_compusi organici

sale cristaline, reacţionează încet cu acidul clorhidric. Eliberează în stomac

dioxid de carbon, care poate da senzaţie de greutate epigastrică.

Ca şi ceilalţi compuşi de magneziu, poate fi cauză de intoxicaţie cu

magneziu în insuficienţa renală.

Întrebuinţare. Dozele utile sunt de 250mg – 1g ca antiacid şi 2-5g ca

laxativ.

PREPARATE FARMACEUTICE CE CONŢIN

CARBONAT BAZIC DE MAGNEZIU

SOLUŢIO MAGNESII CITRATIS

SOLUŢIE DE CITRAT DE MAGNEZIU

LIMONADA ROGÉ

Compoziţie:

Acidum citricum.........................................................25,5g

Magnesii subcarbonas.................................................15g

Siropus simplex............................................................50g

Citri aetheroleum.........................................................0,1g

Talcum...........................................................................5g

Aqua distillata q.s.ad..................................................350g

(echivalent cu 40g citrat de magneziu)

Când se prescriu alte cantităţi de citrat de magneziu, proporţiile

componentelor se calculează multiplicând cantitatea prescrisă cu 0,375 pentru

carbonatul bazic de magneziu şi cu 0,625 pentru acidul citric; concentraţia

Page 28: carbonul_compusi organici

soluţiilor în citrat de magneziu trebuie să fie aproximativ 10%; pentru a evita

cristalizarea, soluţia se prepară la nevoie.

Acţiune terapeutică: purgativ cu gust agreabil

Indicaţii: constipaţii

Mod de administrare: adulţi – se prescriu 40g citrat de magneziu; copii

– se prescrie limonadă Rogé cu 2g citrat de magneziu/an vârstă variind

cantităţile de vehicul (apă) şi corectiv (siropus Auranţii sau Citri).

SIROPUS BALSAMI TOLUTANI

SIROP DE BALSAM DE TOLU

Compoziţie:

Tinctura Balsami tolutani.............................................4,5g

Magnesii subcarbonas...................................................1g

Saccharum...................................................................64g

Aqua distillata q.s.ad..................................................100g

Acţiune terapeutică. Acţiune dezinfectantă la nivelul căilor respiratorii,

acţiune antiseptică la nivelul musculaturii netede bronşice.

Indicaţii. Traheobronşite acute şi cronice, astm bronşic.

Mod de administrare: sub formă de infuzii, decocturi, asociat cu alte

ingrediente.

Page 29: carbonul_compusi organici

DICARBOCALM

Mod de prezentare:

Comprimate masticabile. Fiecare comprimat conţine:

CaCO3...................................................... 489mg

MgCO3.........................................................11mg

Acţiune terapeutică şi indicaţii:

- antiacid;

- pirozis, balonare postprandială, senzaţie de jenă în epigastru.

Dozaj şi precauţii speciale.

1-4 cp./zi în două prize (la 1 oră după masa de prânz şi seara la culcare).

Nu se administrează la persoanele cu funcţie renală alterată.

ULCEROTRAT

Mod de prezentare:

Comprimatele conţin:

Nitrat bazic de bismut............................... 350mg

Carbonat bazic de magneziu........................300g

Bicarbonat de sodiu......................................200g

Rizom de acorus calamis............................25mg

Acţiune terapeutică şi indicaţii.

- antiacid;

- ulcer gastro-duodenal, gastrită, cronica hiperacidă.

Dozaj şi precauţii speciale.

Adulţi: 2 cp. De 3-4 ori/zi, imediat după mese. Tratamentul poate dura 3-

12 luni.

Page 30: carbonul_compusi organici

Copii 7-15 ani: ½ - 1 cp. De 3 ori/zi. Se recomandă prudenţă în

administrarea produsului în doze mari la copii (risc de intoxicaţie cu magneziu şi

bismut subnitric) sau în caz de obstrucţie/ocluzie intestinală.

Contraindicaţii. Abdomen acut, gastrită hipoacidă, ulcer gastro-

duodenal perforat, hemoragie digestivă superioară, insuficienţă renală severă.

ULCEROTRAT

Conservare. Având proprietăţi absorbante se conservă ferit de

substanţe odorante, pentru a nu reţine miros.

Page 31: carbonul_compusi organici

3.5. CALCII CARBONAS

CALCIUM CARBONICUM

CARBONAT DE CALCIU PRECIPITAT

CaCO3

Carbonatul de calciu este răspândit în natură sub forme variate (spat de

calciu, marmură, aragonită, cretă etc.), pentru scopuri terapeutice însă, se

întrebuinţează numai carbonatul de calciu precipitat, preparat pe cale artificială.

Preparare. Se obţine prin precipitarea unei soluţii de clorura de calciu cu

carbonat de sodiu:

CaCl2 + Na2CO3 = 2NaCl + CaCO3↓

Calitatea precipitatului depinde de concentraţia soluţiei, de temperatură

şi de durata precipitării. Dacă precipitarea se face la rece în soluţia concentrată

se obţine un produs gelatinos, voluminos, care după filtrare şi uscare devine o

pulbere voluminoasă, uşoară. Din soluţiile diluate, fierbinţi se obţine un produs

cristalin, mai puţin voluminos, mult mai corespunzător pentru întrebuinţări

farmaceutice.

Identificare. Soluţia sa acetică dă reacţia ionului de calciu cu oxalat de

amoniu. Tratat cu acid clorhidric diluat se degajă dioxid de carbon, care

barbotat în hidroxid de bariu, formează un precipitat alb.

Controlul purităţii. Soluţia clorhidrică după precipitarea ionilor de calciu,

cu oxalat de amoniu, nu trebuie să dea reacţia pentru ionul de magneziu (cu

NH4Cl şi NH3 conc.).

Page 32: carbonul_compusi organici

Determinarea cantitativă. Se face complexonometric, se dizolvă în acid

clorhidric, apoi se alcalinizează cu tampon amoniacal (pH=10) şi se titrează cu

EDTA disodic 0,5M (indicator negru eriocrom T).

Carbonatul de calciu sau creta preparată este o sare foarte puţin

solubilă, cu acţiune antiacidă intensă, rapidă şi relativ durabilă: 1g neutralizează

13 mEq (mili echivalenţi-gram) de acid în 30 minute. Intensitatea efectului

antiacid poate diferi în funcţie de dimensiunea particulelor şi structura cristalină

a preparatului.

Reacţia cu acidul clorhidric duce la formarea de clorură de calciu solubilă

şi eliberează bioxidul de carbon.

CaCO3 + 2HCl → CaCl2 + H2O + CO2↑

Ionii de calciu stimulează secreţia de gastrină şi mecanismele vagale,

respectiv provoacă un rebound al secreţiei acide; acest efect, nedorit, poate fi

contracarat prin administrarea frecventă a antiacidului. Ionii de calciu

stimulează, de asemenea, secreţia pancreatică enzimatică şi provoacă

contracţia veziculei biliare.

În intestin, calciul precipită în cea mai mare parte, prin formarea de

carbonat, fosfat şi săpunuri. Aceasta poate avea consecinţe constipante; uneori

se formează concreţiuni fecale. O mică parte din calciu – 15% (mai mult la cei ci

hiperclorhidrie, mai puţin la cei cu hipoclorhidrie) – se absoarbe, crescând

calcemia. În caz de tratament prelungit, dozele mai mari de 8g pe zi provoacă

hipercalcemie cronică, ce poate fi periculoasă la bolnavii cu insuficienţă renală.

Hipercalcemia favorizează formarea calculilor renali. Uneori, urina devine

alcalină, rareori se dezvoltă o alcaloză sistemică. Folosirea abuzivă a

Page 33: carbonul_compusi organici

antiacidului, în condiţiile unei diete lactate îndelungate, poate fi cauză de

hipercalcemie cu alcaloză şi calcinoză.

Carbonatul de calciu se administrează în doză de 1-2 g/zi. Se asociază,

de regulă, cu alte antiacide, pentru a evita dozele prea mari.

Carbonatul de calciu (calcium carbonate) conţine o proporţie mare de

calciu (40%), de aceea dozele utile sunt mai mici - 1-2g oral de 2-3 ori/zi (la

mese). Aceasta favorizează complianţa bolnavilor. Are şi proprietăţi antiacide

gastrice. Produce uneori flatulenţă şi constipaţie.

În afara tetaniei hipocalcemice, preparatele de calciu sunt indicate pentru

tratamentul osteoporozei. Deoarece administrarea se face timp îndelungat,

există un risc crescut de nefro- sau urolitiază. Este necesară urmărirea calciului

şi fosfatului în urină.

Hipercalcemia poate avea drept cauză hiperparatiroidismul, boli

neoplazice (tumori osoase care mobilizează calciul, tumori care secretă

paratirină sau o substanţă asemănătoare), administrare abuzivă de vitamină D,

dihidrotahisterol, vitamină A, preparate de calciu sau diuretice tiazidice,

hipertiroidismul, boala Addison. Simptomele constau în oboseală, iritabilitate,

stare depresivă, anorexie, greaţă, vomă, dureri abdominale, conspiraţie,

hipotensiune, tahicardie, tulburări de ritm, modificări electrocardiografice

(micşorarea intervalului QT); în stadiu avansat, bolnavul prezintă stare

confuzivă şi poate intra în comă. În condiţii cronice se produce nefrocalcinoză

(ca şi calcificări în diferite alte organe), insuficienţă renală, nefrolitiază; ulcerele

gastroduodenale recidivante, pancreatita, colelitiaza prezintă o frecvenţă

crescută.

Page 34: carbonul_compusi organici

În afara tratamentului cauzal (de exemplu, excizia adenomului

paratiroidian), în hipercalcemia cronică, se recomandă o dietă săracă în calciu

(400 mg/zi).

Întrebuinţări. Intern în hiperaciditate, ca neutralizant al acidităţii gastrice.

Ave avantajul că nu alcalinizează conţinutul gastric. Poate să producă

constipaţie. Se utilizează şi ca antidiareic în doze mai mari. Extern se

întrebuinţează în pudre şi paste de dinţi.

PREPARATE FARMACEUTICE CE CONŢIN CARBONAT DE CALCIU

CALCII CARBONAS

Acţiune terapeutică: antiacid, supliment de calciu.

Denumiri comerciale:

ANTIACID

CALDIU 250

CALCIU MASTICABIL

Mod de acţiune: neutralizează aciditatea gastrică.

Farmacocinetică:

Debut Vârf T½ Durată

20 min N/A 1-3 h 20-180 min

Indicaţii: hipocalcemie moderată antiacid, antihiperfosfatemic.

Contraindicaţii: hipersensibilitate, hipercalcemie, hiperparatiroidism,

tumori osoase.

Mod de prezentare: comprimate masticabile: 250mg, 500mg.

Page 35: carbonul_compusi organici

Dozaj – mod de administrare:

Hipocalcemie, supliment nutritiv: adulţi – 1,25-1,5g de 1-3 ori/zi în timpul

sau după mese.

Antihiperfosfatemic: adulţi – 5-13g în doze divizate în timpul meselor.

Efecte adverse:

Gastro-intestinal: constipaţie, anorexie, diaree, hiperaciditate, eructaţii.

Precauţii: sarcina şi lactaţia, vârstnici, restricţie de fluide, scăderea

motilităţii gastro-intestinale, obstrucţie gastro-intestinală, deshidratare, afecţiuni

renale.

Interacţiuni medicamentoase:

- creşte nivelele plasmatice ale chinidinei, amfetaminelor

- scade nivelele salicilaţilor, blocantelor de canale de calciu,

ketoconazol, tetraciclină, săruri de aur, chinolonă, antibiotice

Evaluarea şi controlul terapiei:

- se evaluează nivelele calciului seric şi urinar

- se investighează apariţia sindromului lapte-alcalii: dezorientare,

cefalee.

Teste de laborator: teste fals pozitive pentru cloruri, benzodiazepine;

falsă scădere a magneziului, oxalatului sau lipazei.

Observaţii pentru pacient:

- se administrează conform prescripţiei;

- se recomandă creşterea aportului de fluide şi diversitatea dietei

pentru a preveni constipaţia;

- utilizat ca supliment nutritiv, se recomandă administrarea la 1-1½ ore

după masă;

Page 36: carbonul_compusi organici

- ca antiacid, se administrează la 1 oră după masă şi înainte de

culcare.

CALCIUM 500 HEXAL

Cp.r. eferv. Conţin 1250 mg

Carbonat de calciu

Indicaţii. Antiacid. Tratament în gastroduodenite sau reflux

gastroesofaringian. Supliment oral de calciu. Prevenirea deficienţelor de calciu.

Dozaj: antiacid: oral, 500-1000 mg la nevoie, maximum 8g în 24 ore.

Supliment oral de calciu: oral, 500-100 mg calciu de 1-2 ore/zi.

Contraindicaţii: hipercalcemie

Atenţionare: atenţie în caz de funcţie renală afectată, nefrocalcinoză,

hipercalcemie, hipofosfatemie. A se administra cantităţi crescute de lichide în

cazul tratamentelor îndelungate. Atenţie în cazul asocierii cu vitamina D,

anumiţi agenţi diuretici, glicozide cardiace, săruri de aluminiu şi bismut,

antibiotice (tetracicline, ciprofloxacina, norfloxacina, cefpodoxin, axetil,

cefuroxim axetil). Atenţie în caz de insuficienţă renală.

Reacţii adverse: constipaţie, hipercalcemie şi alcaloză metabolică

(greţuri, vărsături, oboseală), sindrom Burnett.

DICARBOCALM

Producător: EUROPHARM

Formă farmaceutică: comprimate

Page 37: carbonul_compusi organici

Compoziţie: 1 comprimat conţine 500mg carbonat de calciu şi arome.

(Ar trebui sa sterg ce este subliniat cu rosu, dar nu mai pricep sensul a ceea ce

ramane)

Ambalaj: flacoane cu 20 comprimate

Page 38: carbonul_compusi organici

3.6. Carbonatul bazic de aluminiu

are proprietăţi asemănătoare cu hidroxidul de aluminiu care este un

antiacid nesistemic cu acţiune slabă şi lentă şi se foloseşte sub formă de gel în

suspensie apoasă şi gel uscat.

Preparatele utilizate medical cuprind oxid de aluminiu hidratat şi cantităţi

variate de carbonat bazic de aluminiu. Conţinutul în Al2O3 este de circa 4% în

suspensii şi cel puţin de 47% în gel uscat.

Dozele recomandate pentru o dată sunt de 5-30 ml gel în suspensie şi

0,5-1g gel uscat.

Păstrarea îndelungată a preparatelor de hidroxid de aluminiu – mai ales

a gelului uscat – determină pierderea capacităţii antiacide.

Page 39: carbonul_compusi organici

3.7. BISMUTHI SUBCARBONAS

BISMUTHUM SUBCARBONICUM

CARBONAT BAZIC DE BISMUT

Folosit în farmacie sub aceste denumiri, produsul nu este unitar din

punct de vedere chimic, compoziţia sa variind în funcţie de condiţiile de

obţinere. Corespunde aproximativ formulei dată de Farmacopeea Română:

(BiO)2CO3 • ½ H2O, cu un conţinut de 80,2-83% Bi.

Preparare: se obţine prin precipitarea unei soluţii de azotat neutru de

bismut cu o soluţie caldă de carbonat de amoniu:

2Bi(NO3)3 + 3(NH4)2CO3 = (BiO)2CO3 + 6NH4NO3 + 2CO3

La calcinare (peste 400°C) se descompune cantitativ lăsând un reziduu

de oxid de bismut (Bi2O3), colorat în roşu brun la cald şi în galben la rece.

Proprietăţi: este alb sau slab gălbui, pulverulent, fără miros, fără gust,

practic insolubil în apă şi în alcool.

Identificare: se dizolvă în acizi cu efervescenţă. Încălzit la 400°C se

descompune lăsând un reziduu de oxid de bismut roşiatic la cald şi galben la

răcire.

Controlul purităţii: să se dizolve în acid nitric diluat fără efervescenţă

(carbonaţi). Prin tratare cu hidroxid de sodiu şi încălzire, să nu se degaje vapori

care albăstresc hârtia de turnesol roşie (amoniu).

Determinarea cantitativă: se face prin titrare complexonometrică, după

dizolvare cu acid nitric prin titrare cu EDTA 0,05M (indicator violet de

pirocatechină).

Page 40: carbonul_compusi organici

Întrebuinţări: se foloseşte în doze de 10-20 g/zi ca antiacid, absorbant

şi pansament gastric, în boala ulceroasă, gastrite. Are şi acţiune antidiareică şi

antiseptică în infecţii intestinale. Este, de asemenea, indicat în sindromul

Raynaud. Tratamentul cu câte 5 ml/zi durează 20-40 zile şi se poate repeta

după o pauză de 2-3 luni.

Dintre preparatele farmaceutice care conţin carbonat bazic de bismut fac

parte: GASTROSIDIN, FAMOTIDIN, FAMODAR, ULCERAN-40

Page 41: carbonul_compusi organici

CONCLUZII

Carbonul, bicarbonaţii şi carbonaţii fac parte din clasa medicamentelor

antiacide, adică a agenţilor care reduc sau neutraliezează aciditatea sucului

gastric sau a altor secreţii.

La rândul lor medicamentele antiacide se împart în alcalinizante şi

neutralizante.

Bicarbonatul de sodiu este un alcalinizant foarte activ. Este solubil în

apă, neutralizează rapid şi, când este administrat în exces, alcalinizează sucul

gastric, determinând o hipersecreţie reflexă compensatoare de acid clorhidric.

De asemenea, în cure prelungite şi doze mari poate produce

alcalinizarea urinei cu favorizarea infecţiilor şi a formării de calculi.

Intră în compoziţia diferitelor preparate comerciale sau magistrale,

asigurând efectul imediat.

Antiacidele neutralizante sunt săruri insolubile de Mg, Ca sau Al care

cresc pH-ul gastric până la valori de 4,5-5, suficient pentru a inactiva pepsina.

Sunt utilizate preferenţial neavând efectele secundare dezavantajoase ale

bicarbonatului de sodiu.

Compuşii de magneziu au şi acţiune laxativă, de aceea se asociază

obişnuit cu antiacide constipante, cum ar fi carbonatul de calciu (creta

preparată).

Compuşii de aluminiu pot reduce absorbţia intestinală a multor

medicamente: tetraciclina, unele sulfamide, digoxina, propranololul şi altele şi

scad absorbţia fosfaţilor în suspensie apoasă; au şi acţiune de protecţie a

mucoasei.

Page 42: carbonul_compusi organici

Antiacidele se folosesc asociate între ele sub formă de comprimate

(orale sau pentru supt), suspensii sau pulberi. Ele sunt active doar atât timp cât

rămân în stomac, de aceea multe formulări asociază şi preparate de beladonă

sau alte substanţe cu acţiune anticolinergică, ce prin efectul antispastic întârzie

golirea stomacului, prelungind efectul antiacidelor. Administrarea antiacidelor se

face ţinând seama de prezenţa şi influenţa alimentelor asupra secreţiei şi

motilităţii gastrice.

În general se recomandă o primă doză la 1 oră după masă, când

acţiunea de tamponare a alimentelor scade şi o a doua doză după alte 2 ore,

urmând ca după o oră să se reia ciclul alimente-antiacide. De asemenea, este

indicată o doză seara la culcare.

Antiacidele sunt larg folosite şi în tratamentul ulcerului. Ele se

administrează obişnuit asociate cu medicamente antisecretoare, deoarece, ca

medicaţie unică, dozele mari necesare pentru a produce efect terapeutic sunt

greu de tolerat.

Page 43: carbonul_compusi organici

BIBLIOGRAFIE

1 Spacu P., Gheorghiu C-

ta, Stan M., Brezeanu M.

Tratat de chimie anorganică, ed. Tehnică,

1980

2 Zota V. Chimie farmaceutică, ed. Medicală, 1985

3 Goodman L, Gilman A. Bazele farmacologice ale terapeuticii, ed.

Medicală, 1966

4 Negoiu D. Tratat de chimie anorganică, ed. Tehnică,

1970

5 *** Agendă medicală, 2005

6 *** Farmacopeea Română, ed. X, 1993

7 MEDEX, 2007

8 Dobrescu D. Farmacoterapie practică, ed. Medicală, 1989

9 Stoenescu V. Bazele farmacologice ale practicii

medicale, ed. Medicală, 1995