capri oara

4
Exerciţiul Căprioarei – o metodă eficientă, care aparţine tradiţiei taoiste, pentru suspendarea menstruaţiei de Gregorian Bivolaru Cu mii de ani în urmă, înţelepţii taoişti au ales din regnul animalelor trei dintre acestea, vestite pentru longevitatea lor: cerbul, cocorul şi broasca ţestoasă. Unul dintre cele trei animale – cerbul – era vestit pentru forţa sa sexuală. Cei care au studiat cu atenţie comportamentul cerbului au constatat că acesta îşi stimulează anusul mişcându-şi des coada, apoi îl contractă. Observând rezultatele pe care le oferea acest procedeu, taoiştii l-au adoptat fără ezitare şi l-au adaptat pentru om. Aşa a apărut exerciţiul „cerbului”, care în varianta pentru femei se numeşte exerciţiul „căprioarei”. Tehnica de execuţie a procedeului „Căprioarei” pentru femei Acest procedeu se realizează dimineaţa, la trezire şi seara, înainte de a merge la culcare. Dacă vă este imposibil să respectaţi acest orar, va fi suficient să-l executaţi o singură dată pe zi. Pentru realizarea celor două etape ale acestui exerciţiu, este indicat să vă interiorizaţi cât mai bine şi să simţiţi energia sexuală amplificându-se în timpul execuţiei sale (apărând chiar o stare de încălzire resimţită ca un foc) şi apoi urcând de-a lungul coloanei vertebrale până în zona sânilor şi până la nivelul capului. Urmăriţi să vizualizaţi această energie în mişcarea ei ascendentă. Uniunea dintre mental şi corp sau, cu alte cuvinte, dintre aspectele vitale, sexuale şi cele elevate, spirituale constituie o condiţie esenţială a transmutării şi sublimării armonioase a energiei vitale. Scopul spiritual urmărit prin practicarea exerciţiului „Căprioarei” este nu doar acela de a conserva potenţialul sexual, ci şi de a direcţiona energia rezultată în urma transmutării acestui potenţial către zonele superioare ale fiinţei (zona capului), ceea ce va eleva foarte mult femeia; astfel, ea va obţine o stare de armonie lăuntrică, bucurie extatică, stări spirituale divine. Prima etapă: 1. Aşezaţi-vă astfel încât să puteţi presa călcâiul unuia dintre picioarele dvs. pe deschizătura vaginului. Trebuie să apăsaţi destul de tare, pentru a simţi o presiune continuă şi destul de puternică. Dacă nu puteţi să vă plasaţi piciorul în această poziţie, atunci aşezaţi un obiect rotund şi destul de dur – o minge de tenis, de pildă – pe deschizătura vaginului, dacă este posibil chiar şi pe clitoris. (Veţi simţi desigur o senzaţie agreabilă dată de dinamizarea energiei sexuale.) 2. Frecaţi-vă puternic palmele una de cealaltă, timp de aproximativ un minut. Aceasta vă va încălzi şi energiza mâinile. 3. Aşezaţi-vă mâinile pe sâni şi simţiţi cum energia şi căldura mâinilor dvs. pătrunde prin piele. 4. Masaţi-vă încet sânii, cu mişcări circulare spre exterior sau spre interior, în funcţie de mărimea şi fermitatea sânilor. Astfel: - Masarea sânilor spre exterior se numeşte dispersie şi ea se realizează rotind mâna dreaptă în sens contrar acelor de ceasornic, iar mâna stângă în sensul acelor de ceasornic; acest gen de masare a sânilor contribuie la prevenirea chisturilor şi a cancerului la sân. Ea va determina de asemenea revenirea la normal a sânilor prea mari şi flasci. - Masarea sânilor spre interior se numeşte stimulare şi ea se realizează rotind mâna dreaptă în sensul acelor de ceasornic, iar mâna stângă în sensul invers acelor de ceasornic; acest gen de masare a sânilor are drept efect creşterea volumului sânilor.

Upload: ninanoor

Post on 08-Nov-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

spiritual

TRANSCRIPT

Exerciiul Cprioarei o metod eficient, care aparine tradiiei taoiste, pentru suspendarea menstruaiei

Exerciiul Cprioarei o metod eficient, care aparine tradiiei taoiste, pentru suspendarea menstruaiei

de Gregorian Bivolaru

Cu mii de ani n urm, nelepii taoiti au ales din regnul animalelor trei dintre acestea, vestite pentru longevitatea lor: cerbul, cocorul i broasca estoas. Unul dintre cele trei animale cerbul era vestit pentru fora sa sexual. Cei care au studiat cu atenie comportamentul cerbului au constatat c acesta i stimuleaz anusul micndu-i des coada, apoi l contract. Observnd rezultatele pe care le oferea acest procedeu, taoitii l-au adoptat fr ezitare i l-au adaptat pentru om. Aa a aprut exerciiul cerbului, care n varianta pentru femei se numete exerciiul cprioarei.

Tehnica de execuie a procedeului Cprioarei pentru femei

Acest procedeu se realizeaz dimineaa, la trezire i seara, nainte de a merge la culcare. Dac v este imposibil s respectai acest orar, va fi suficient s-l executai o singur dat pe zi. Pentru realizarea celor dou etape ale acestui exerciiu, este indicat s v interiorizai ct mai bine i s simii energia sexual amplificndu-se n timpul execuiei sale (aprnd chiar o stare de nclzire resimit ca un foc) i apoi urcnd de-a lungul coloanei vertebrale pn n zona snilor i pn la nivelul capului. Urmrii s vizualizai aceast energie n micarea ei ascendent. Uniunea dintre mental i corp sau, cu alte cuvinte, dintre aspectele vitale, sexuale i cele elevate, spirituale constituie o condiie esenial a transmutrii i sublimrii armonioase a energiei vitale. Scopul spiritual urmrit prin practicarea exerciiului Cprioarei este nu doar acela de a conserva potenialul sexual, ci i de a direciona energia rezultat n urma transmutrii acestui potenial ctre zonele superioare ale fiinei (zona capului), ceea ce va eleva foarte mult femeia; astfel, ea va obine o stare de armonie luntric, bucurie extatic, stri spirituale divine.

Prima etap:

1. Aezai-v astfel nct s putei presa clciul unuia dintre picioarele dvs. pe deschiztura vaginului. Trebuie s apsai destul de tare, pentru a simi o presiune continu i destul de puternic. Dac nu putei s v plasai piciorul n aceast poziie, atunci aezai un obiect rotund i destul de dur o minge de tenis, de pild pe deschiztura vaginului, dac este posibil chiar i pe clitoris. (Vei simi desigur o senzaie agreabil dat de dinamizarea energiei sexuale.)

2. Frecai-v puternic palmele una de cealalt, timp de aproximativ un minut. Aceasta v va nclzi i energiza minile.

3. Aezai-v minile pe sni i simii cum energia i cldura minilor dvs. ptrunde prin piele.

4. Masai-v ncet snii, cu micri circulare spre exterior sau spre interior, n funcie de mrimea i fermitatea snilor. Astfel:

- Masarea snilor spre exterior se numete dispersie i ea se realizeaz rotind mna dreapt n sens contrar acelor de ceasornic, iar mna stng n sensul acelor de ceasornic; acest gen de masare a snilor contribuie la prevenirea chisturilor i a cancerului la sn. Ea va determina de asemenea revenirea la normal a snilor prea mari i flasci.

- Masarea snilor spre interior se numete stimulare i ea se realizeaz rotind mna dreapt n sensul acelor de ceasornic, iar mna stng n sensul invers acelor de ceasornic; acest gen de masare a snilor are drept efect creterea volumului snilor.

Atenie! Termenul de dispersie definit aici nu are legtur cu cel din cadrul presopuncturii.

Masai-v snii efectund aceast micare circular de minim 36 de ori, pn la maxim 360 de ori, de dou ori pe zi. (Trebuie s subliniem faptul c o femeie care a reuit s-i suspende menstruaia nu mai are nevoie s execute 360 de rotaii cu minile. Menstruaia va reapare ns de ndat ce practicarea acestui exerciiu va fi ntrerupt.)

Etapa a doua:

Aceast etap a procedeului poate fi executat n poziia aezat sau culcat.

1. ncepei prin a contracta muchii vaginali i ai anusului ca i cum ai ncerca s nchidei aceste dou orificii. Urmrii apoi s ridicai rectul, n interiorul corpului, contractnd i mai mult muchii anusului.

Dac executai corect acest exerciiu, vei avea impresia c aerul urc n rectul i vaginul dvs. Pstrai aceti muchi contractai ct mai mult timp, fr s facei un efort prea mare.

2. Relaxai-v i apoi repetai contraciile anale i vaginale. Realizai exerciiul de cte ori dorii. La nceput, o s v fie destul de greu s executai primele serii de contracii ale vaginului i ale anusului; cu timpul, ns, vei reui s mrii numrul contraciilor i durata lor.

Observaii:

1. Pentru a verifica fora acestor contracii, atunci cnd le realizai, putei s v introducei un deget n vagin.

2. Stimularea vaginului i a clitorisului, zone erogene foarte sensibile, dinamizeaz energia erotic, aa c ele trebuie presate n timpul exerciiului Cprioarei. De aceea i este necesar s v aezai fie pe clci, fie pe o minge. Apsrile efectuate cu degetele pot avea i ele scopul de a masa i stimula zona sexual. Aceast stimulare se va realiza prin rotaia degetelor n sensul acelor de ceasornic.

3. O femeie care consider c este prea obositor s ntrebuineze n acelai timp ambele mini pentru a-i masa snii, va putea s-i maseze unul dup cellalt, folosind mna din partea opus snului, n timp ce cealalt mn se va odihni. Mna liber va putea eventual stimula deschiderea vaginului (n locul clciului).

4. Mai exist i o alt metod pentru a executa acest exerciiu: ea const n a lsa iubitul s stimuleze snii femeii, n timp ce aceasta exercit, cu mna, o presiune asupra vaginului. Dup cum putei constata, exerciiul Cprioarei este foarte flexibil i l putei uor adapta, n funcie de preferinele dvs. personale.

5. Cnd executai exerciiul Cprioarei, evitai s v atingei mameleoanele, care sunt foarte sensibile i pot fi foarte uor stimulate mai mult dect trebuie. O femeie care realizeaz corect acest exerciiu va constata, de altfel, c mameleoanele sale devin mult mai sensibile.

6. Concentrai-v ntotdeauna asupra a ceea ce facei, de preferin cu ochii nchii i ntr-o stare de focalizare i interiorizare. Aceasta va amplifica efectele exerciiului.

7. Trebuie s avei grij s pstrai anusul i organele genitale foarte curate.

8. Este absolut indispensabil s nvai s v controlai muchii anusului i ai vaginului, dac vrei s ajungei la suspendarea menstruaiei prin practica acestui exerciiu.

9. Putei s efectuai acest exerciiu la soare, pentru ca lumina acestuia, care v amplific energia i favorizeaz o bun stare de sntate, s v nclzeasc regiunea perineal i ntregul corp, de preferin nud.

Atunci cnd exerciiul este corect executat, femeia simte un fior energetic plcut, care urc de-a lungul coloanei vertebrale, ncepnd din zona anusului, pn n cretetul capului. Aceast senzaie este rezultatul acumulrii energiei sexuale i ascensionrii acesteia pn la glanda pineal (care se afl situat n partea superioar a capului) i indic faptul c exerciiul reuete s dinamizeze energia ntregului organism, care va fi astfel meninut ntr-o stare de tineree continu.

Cteva avantaje ale practicii exerciiului Cprioarei:

- Tonifierea esuturilor organelor sexuale.

- Transmutarea potenialului creator coninut n fluidele sexuale i sublimarea energiei rezultate la toate nivelurile fiinei. Acest lucru este favorizat de afluxul sanguin crescut din regiunea pelvisului i a abdomenului.

- Ascensionarea energiilor sexuale ctre zona capului, ceea ce stimuleaz latura spiritual a fiinei. Atunci cnd energia urc de-a lungul coloanei vertebrale pn n zona capului, ajungnd la glanda pineal, persoana simte o stare de energizare care se poate manifesta ca nite furnicturi, ca un frison sau chiar ca o stare de orgasm. Dac aceast senzaie nu apare de la nceput, nu v nelinitii, sensibilitatea dvs. va crete o dat cu practicarea exerciiului. Dup un timp oarecare, dac tot nu reuii s simii circulaia energiei, aceasta nseamn c avei alte probleme de care trebuie s v ocupai mai nti.

- Contientizarea blocajelor energetice, iar apoi eliminarea lor. Dac la un anumit nivel al fiinei exist un blocaj, cea mai mare parte a energiei care circul de-a lungul coloanei se va opri n aceast zon. Acest lucru poate indica chiar o stare patologic, creia va trebui s i acordai n acest caz o atenie special. De exemplu, dac exist perturbri la nivelul timusului, energia care ajunge la aceast gland nu va circula normal, iar problema va dura atta timp ct timusul nu va fi vindecat. Dup ce timusul va ncepe s funcioneze normal, energia va putea continua s urce de-a lungul coloanei vertebrale, pn la glanda pineal. Dac simii energia urcnd pn n zona capului n timp ce executai exerciiul Cprioarei, aceasta nseamn c toate glandele endocrine funcioneaz normal i c nu exist blocaje energetice. Pe de alt parte, dac realiznd exerciiul Cprioarei nu simii nimic, aceasta nseamn c exist undeva un blocaj. Cu toii putem s ajungem s simim micarea energiei n organism, cu condiia ca ea s nu fie blocat n diverse zone.

- Amplificarea energiei sexuale. Adeseori, cnd o persoan simte o cretere a energiei sale sexuale, ea are tendina de a spori frecvena actelor amoroase. Exerciiul Cprioarei deschide efectiv aceast posibilitate, dar nu trebuie s uitm c promiscuitatea i abuzul reprezint o violare a legilor fireti ale naturii. Orice activitate practicat abuziv determin o epuizare a energiei i o stare de slbiciune. Cu att mai mult, dac ducem o via sexual obinuit (fr continen), fr s ne punem mcar problema de a recupera energia pe care am pierdut-o n timpul relaiilor sexuale fr continen, vom sfri, nici mai mult nici mai puin, prin a ne epuiza potenialul vital. Secretul unei tinerei ndelungate este foarte simplu: trebuie s ne pstrm rezervele de energie, fiind ateni s evitm orice pierdere a potenialului sexual, iar acest control asupra potenialului creator este unul dintre principalele efecte ale exerciiului Cprioarei.

- Tonifierea muchilor anusului i vaginului. Pe msur ce o persoan mbtrnete, tonusul muscular al anusului scade i sfincterul anal tinde s se destind, s devin flasc. Aceasta explic, de altfel, faptul c multe persoane n vrst au adesea probleme de incontinen anal. Atunci cnd muchii anusului sunt atrofiai sau slbii, pot s apar mai repede unele boli, cum ar fi hemoroizii sau cancerul. n concluzie, secretul pentru a rmne tnr pn la o vrst naintat este antrenarea acestor muchi, pentru a-i pstra puternici.

- Eliminarea problemelor legate de menstruaie, cum ar fi durerile i scurgerile sangvine anormale, starea de proast dispoziie, retenia apei, tulburrile hormonale.

- Prevenirea sau eliminarea tulburrilor aparatului genital, cum sunt infeciile, pierderile sangvine, leucoreea (care adeseori este provocat de inflamarea colonului). De asemenea, mbuntete circulaia sangvin la nivelul organelor sexuale i energizeaz regiunea genital. Prin efectul su de tonifiere a uterului, exerciiul Cprioarei ajut la tratarea tumorilor uterine i previne formarea fibroamelor. De asemenea, elimin durerile din zona snilor i induce o imunitate mult mrit la tumorile mamare.

- Vaginul devine mai strmt, mai musculos i mai flexibil. Practicnd exerciiul Cprioarei, o femeie poate s-i energizeze i s-i tonifice vaginul. Chiar i cele care au nscut vor putea, efectund acest exerciiu, s provoace mai mult plcere iubiilor lor n timpul relaiilor sexuale. (Naterea poate avea drept consecin scderea tonusului muchilor vaginului femeii, ceea ce va face ca senzaiile provocate brbatului n timpul actului amoros s fie diminuate.)

- Stimuleaz producerea natural de hormoni estrogeni i distribuirea lor n: vagin, uter, sni i ovare. O cretere a nivelului hormonilor estrogeni atenueaz considerabil simptomele menopauzei i determin rentinerirea, precum i amplificarea feminitii i a senzualitii. Binefacerile acestui exerciiu sunt cunoscute de mii de ani. El permite celor care l practic s-i menin un aspect tnr. n anumite scrieri mai vechi se menioneaz c femeile vestite pentru frumuseea lor practicau acest exerciiu cu regularitate. Multe femei gsesc exerciiul Cprioarei ca fiind foarte plcut, unele atingnd chiar starea de orgasm (fr descrcare) n timpul practicrii lui. Un avantaj n plus este dat de faptul c surplusul de hormoni estrogeni este produs pe cale natural, iar corpul l echilibreaz cu ajutorul altor substane pe care le secret.

Faptul c hormonii estrogeni sunt produi pe cale natural este foarte important. Organismul tie care este cantitatea de estrogeni de care are nevoie n fiecare moment. Un medic care administreaz hormoni sintetici adic un medicament care nu este echilibrat cu ajutorul altor substane pe care le prezint n mod normal organismul nu poate cunoate cantitatea de hormoni pe care s o conin sngele. Nivelul hormonilor n snge se schimb de la o or la alta i este aproape imposibil de urmrit. n plus, hormonii estrogeni sintetici provoac probleme, mai devreme sau mai trziu, din cauza unor doze prea mari sau prea mici. Corpul tie cel mai bine ce cantitate de hormoni trebuie s fie eliberat, pentru c posed detectori foarte sensibili care sunt mereu n alert.

CEL MAI IMPORTANT EFECT AL ACESTUI EXERCIIU ESTE SUSPENDAREA MENSTRUAIEI. Condiia este ca exerciiul s fie executat de 2 ori pe zi, minim 36 de rotaii, timp n care mintea trebuie s fie ferm focalizat!

Unele femei ezit s-i suspende menstruaia, creznd c acest lucru nu este natural. De fapt, nu exist niciun motiv de nelinite. ntreruperea menstruaiei nu are nimic straniu: de altfel ea nceteaz brusc n momentul menopauzei ca i n timpul sarcinii sau alptatului.

Atunci cnd o femeie este gravid, organismul folosete substanele nutritive i energia pentru dezvoltarea ftului. Deci, potenialul vital care s-ar pierde n mod normal n timpul menstruaiei este, n timpul sarcinii, ntrebuinat n special pentru creterea ftului. Apoi, imediat dup natere, dac mama i alpteaz copilul, menstruaia nu va reveni imediat, pentru c potenialul vital va fi canalizat ctre sni, unde se va transforma n lapte.

Practica a artat c, imediat ce o femeie nceteaz s realizeze exerciiul Cprioarei, dac nu l-a asociat cu alte tehnici de suspendare a menstruaiei, aceasta se reinstaleaz. Deci, acest exerciiu nu realizeaz singur o suspendare definitiv a menstruaiei. Femeile nu ar trebui s practice exerciiul Cprioarei n timpul sarcinii pentru c energia generat de exerciiu combinat cu stimularea accentuat a organelor sexuale care decurge de aici, pot declana o natere nainte de termen sau, n unele cazuri, chiar avortul.

Procesul de mbtrnire biologic se va opri din momentul n care exerciiul Cprioarei ncepe s-i fac efectul. Dac v vei suspenda menstruaia la vrsta de 20 de ani, niciodat nu vei arta mai n vrst de 20 de ani. Deci, cu ct ncepei mai repede exerciiul Cprioarei, cu att vei fi mai sntoas i mai tnr.