CAPITOLUL III

FOND FUNCIAR(IMOBILIAR) ŞI

REGLEMENTAREA FOLOSINŢELOR

Potrivit art. 1 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată

şi modificată „Terenurile (imobilele) de orice fel, indiferent de destinaţie,

de titlul pe baza cărora sunt deţinute sau de domeniul public ori privat

din care fac parte”, constituie FONDUL FUNCIAR(IMOBILIAR) al

Românei.

În continuare se va prezenta fondul imobiliar sub formă tabelară

pentru o înţelegere mai bună a structurii acestora.

Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţe în anul 2006, în

România:

Categoria de folosinţă Suprafaţa

mii ha %

Terenuri agricole 14.731 61,79

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie

forestieră, din care: 6.754,7 28,34

Păduri 6.272,3 26,31

Construcţii 674,7 2,83

Drumuri şi căi ferate 389,4 1,63

Ape şi bălţi 841,8 3,53

Alte suprafeţe 447,5 1,88

Total 23.839.071 100

Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe în anul 2006,

în România

Sursa: Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.), Anuarul Statistic al României

Pentru o înţelgere mai bună a ponderii pe care o are fiecare

categorie de folosinţă a terenurilor în continuare acestea vor fi prezentate

sub formă grafică după cum urmează:

Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă în anul 2006

Tipul de folosinţă Suprafaţa

ha %

Arabil 9.434.542 64,04

Păşuni 3.334.375 22,64

Fâneţe 1.524.922 10,35

Vii 223.701 1,52

Livezi 231.416 1,45

Total agricol 14.730.956 100

Din care proprietate privată 14.034.040 95,27

62%

28%

3%2% 3%

2%

Terenuri agricole Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră

Construcţii Drumuri şi căi ferate

Ape şi bălţi Alte suprafeţe

Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă

Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă

în anul 2006

Păşuni: 22.64%

Fâneţe: 10.35%Vii: 1.52%

Livezi: 1.45%

Arabil: 64.04%

Evoluţia suprafeţei agricole în perioada 1999 – 2006

14200

14300

14400

14500

14600

14700

14800

14900

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

mii ha

Sursa: I.N.S.- Anuarul statistic al României 2007, iar pentru anul 2007

estimări conform rapoartelor regionale şi judeţene privind starea

mediului pe anul 2007

Ca urmare a creşterii indicelui demografic, în ultimii 65 ani,

suprafaţa arabilă pe locuitor a scăzut de la 0,707 ha în anul 1930 la 0,44

ha în anul 2006, practic resursele în cadrul acestei folosinţe fiind

epuizate.

În anul 2007 se remarcă scoaterea definitivă din circuitul agricol a

14.940,59 ha, în cadrul celor 41 judeţe şi al Municipiului Bucureşti.

Cele mai mari suprafeţe au fost scoase în judeţele Ilfov

(3.176,33), Timiş (2.531,65 ha), Giurgiu (1.838,06 ha), Dâmboviţa

(1.588 ha). La acestea se adaugă scoaterea temporară din circuitul agricol

a 263,73 ha din 25 de judeţe.

Terenurile(imobilele) care alcătuiesc fondul funciar se împart -

din punct de vedere al folosinţei - în zece categorii, indiferent de

destinaţia lor. Acestea, la rândul lor, se subâmpart în aproximativ 120

subcategorii de folosinţă şi sunt definite în cadrul sistemelor

informaţionale din demeniile specifice de activitate.

Pentru a putea efectua încadrarea în categoria de folosinţă a unui

teren este necesar a înţelege ce reprezintă noţiunea de reglementare.

Astfel, conform dicţionarului explicativ al limbii române a

reglementa – reglementáre, reprezintă procedura sau operaţiunea de

stabilire a regulilor, condiţiilor şi specificatiile necesare pentru

încadrarea în norme tehnice a unei parcele, ori a pune în ordine într-un

domeniu de activitate- Sursa: MDN

Opraţiunea de reglementare conţine şi rezultatul ei, fapt ce

constituie ansamblu de norme juridice aplicabile într-un anumit domeniu

sau sunt criteriile după care se stabililesc norme tehnice - Sursa: DEX

'98

Folosínţa semnifică întrebuinţarea, utilizarea, uzul, avantajul,

beneficiul, câştigul, profitul, categoria terenului etc.

Plecând de la reglementarea fundamentală din cadastru prin care

se precizează că: „entităţile de bază ale cadastrului general sunt parcela,

construcţia şi proprietarul”, vom dezvolta mai multe aspecte care vor

conduce la o înţelegere cât mai detaliată a fondului funciar(imobiliar).

Astfel, entitátea este conținutul de sine stătător sau o existență

determinată (ca întindere, importanță, valoare etc.) Sursa: DEX '98

Cele trei entităţi de bază ale cadastrului pot fi identificate separat

în interiorul imobilului, însă nu în toate situaţiile.

În continuare vom detalia terenul ca o componentă fundamentală,

care implică o cunoaştere a atributelor pe care acesta le poate avea în

diferite situaţii.

Ce este terenul? Este o întindere de pământ delimitată -

considerată după relieful sau după situarea sa în spaţiu, ca porţiune de

pământ, cu sau fără modificările aduse de contribuţia omului. O precizare

expresă care se impune este faptul că acesta nu poate fi disociat de

construcţiile ataşate acestuia, indiferent că sunt construcţii de locuinţe,

amenajări de îmbunătăţiri funciare, construcţii hidrotehnice, construcţii

ce deservesc agricultura, construcţii inginereşti civile sau speciale, sau de

orice fel, fapt ce constituie obligativitatea specialistului în cadastru de a

dobândi noţiuni din domenii conexe şi în mod special legate de

construcţii.

CASIFICAREA TERENURILOR

După destinaţii terenurile de orice fel care aparţin persoanelor

fizice şi juridice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt deţinute, se

împart pe destinaţii, după cum urmează:

1. Terenurile cu destinaţie agricolă

Sunt terenurile care au stabilită întrebuințarea impusă prin

caracteristicele pe care acestea le au.

Din aceast tip de clasificare se identifică terenurile agricole

productive respectiv: arabile, viile, livezile, pepinierele viticole,

pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele,

solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte

din amenajamente silvice, păşunile împadurite, cele ocupate cu

construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri funciare, amenajările

piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.

Terenurile agricole productive:

Arabile -A - Teren bun pentru arat și cultivat. În aceasta categorie se

încadrează acele terenuri care se ară în fiecare an sau la mai mulţi ani

(2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale,

leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante

medicinale şi aromate, plante furajere, legume etc.

Se înregistrează ca terenuri arabile

- Terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere,

lucerniere sau alte terenuri însămânţate cu diferite amestecuri de plante

leguminoase şi graminee perene), care se ară o dată la cel mult 6 ani;

- Terenurile rămase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor,

colmatărilor, degradărilor sau altor cauze;

- Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare,

terasare, irigare etc., se vor delimita şi se vor înscrie la arabil cu întreaga

lor suprafaţă, incluzând şi suprafeţele ocupate de canale, diguri, taluzuri,

debuşee, benzi înierbate etc., care au lăţimi mai mici de 2 m, cu excepţia

celor din proprietatea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare"- S.A.

şi Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A., care se vor înregistra la

categoria de folosinţă curţi-construcţii.

Subcategoriile de folosinţă care subdivid categoriile de folosinţă

sunt evidenţiate în Metodologia privind executarea lucrărilor de

introducere a cadastrului imobiliar în localităţi, aprobate prin Ordinul

comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-CP/1997- ONCGC, care conform

Ordonanţei de urgenţă nr 41/2004, pentru modificarea şi completarea

Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, modifică la art.

VIII şi precizează că în cuprinsul actelor normative în vigoare, ori de câte

ori se fac trimiteri la dispoziţii abrogate sau modificate în temeiul

prezentei ordonanţe de urgenţă, trimiterea se va considera a fi facută,

când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc, cu

excepţia sintagmei „cadastru de specialitate”, care se redefineşte ca

„sistem informaţional specific domeniului de activitate”.

Astfel, în loc de cadastre de specialitate mai departe se va utiliza

denumirea de sistem informaţional specific din domeniul specific de

activitate.

În ceea ce priveşte principiul unitar de interpretare, de

identificare, de reprezentare a terenurilor generat de cadastru şi a

subsitemelor informaţionale din domeniile specifice de activitate, ce

presupune să înţelegem că ultima reglementare cu privire la

subcategoriile de folosinţă este cea care ne obligă să aplicăm uniform în

toate tipurile de documentaţii cadastrale care sunt acte de constatare a

realităţii din teren şi în documente oficiale în ceea ce priveşte parcela ,

care poate constitui un imobil sau aceasta putânt fi o parte dintr-un

imobil.

Pe baza prevederilor Codului fiscal aprobat prin Legea nr.

571/2003, a Normele metodologice de aplicare,promovate prin Hotărârea

Guvernului nr. 44/2004, subcategoriile de folosinţă care stau la baza

calculului impozitului datorat de contribuabili se identifică si se

utilizează aşa cum sunt redate în norme.

Pentru a putea înţelege şi aplica corect încadrarea terenurilor în

subcategoriile de folosinţă, este important să cunoaştem faptul că în

diferite perioade de timp au fost utilizate încadrări care la această oră

trebuiesc redefinite, ceea ce ne conduce la faptul că pentru a întocmi o

documentaţie cadastrală, prima etapă constă în actualizarea informaţiilor

cadastrale cu referire la imobilul studiat, încadrarea acestuia în parametri

tehnici actuali, cu referire la limite de proprietate, suprafaţă înscrisă în

cartea funciară, care trebuie să fie cea reală din teren, cât şi cea cu

referire la construcţii.

Obligaţia actualizării informaţiei cadastrale este sarcina

proprietarilor de imobile, iar cea de întocmire corectă a documentaţiilor

este a pesoanelor care sunt autoizate să efectueze acest gen de lucrări şi

care sunt autorizate prin procedurile prevăzute de Ordinul nr. 107/2010

pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoasterea

autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru

al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spatiului Economic

European in vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în

domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul

României în cadastru.

Astfel, anexa nr. 6 din ordinul comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-

CP/1997 ONCGC, a fost dată publicităţii lista de coduri pentru categorii

de folosinţă a terenurilor, ce trebuie utilizat în realizarea subsistemului

informaţional din domeniul activităţii imobilare

GRUPA CATEGORIA SUBCATEGORIA COD

AGRICOL Arabil Arabil A

Ordin comun 90/N/1997

MLPAT şi 911-CP/1997

ONCGC

Capşunării

Grădini legume

Orezării

Sere

Solarii

AC

AG

AO

AS

ASO

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Arabil cu izlaz

Răsadniţe

Pajisţi cultivate

Alte culturi perene

AIZ

ARS

AP

AD

AGRICOL Arabil arabil A

Subcategorii regelementate

prin Normele metodologice

de aplicareav Legii nr.

571/2003, adoptate prin H.

G. nr. 44/2004

pajişti cultivate

grădini de legume

orezării

sere

solarii şi răsadniţe

căpşunării

alte culturi perene

AP

AG

AO

AS

ASO

AC

AD

Aliniera României la nivel europenan şi în domeniul întocmirii

bazelor de date de tip spaţial a împus adoptarea unor reglementări care să

conducă la uniformizarea şi înţelegerea unitară a proprietăţii termenilor

din domeniul funciar.

Prin Ordinul nr. 80/2010, Directorul Genral al ANCPI a aprobat

„Normele pentru realizarea planului topografic de referinţă

corespunzător scării 1:5000” -TOPRO5 – fundamentat pe directiva

INSPIRE (Infrastructure for Spatial Information in Europe) a

Parlamentului European şi a Consiliului Europei de instituire a unei

infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană.

Acest act introduce obligativitatea ca persoanele autorizate să

deruleze activităţi de cadastru, topografie şi geodezie să utilizeze la

lucrările de actualizare informaţii cadastrale terminologia şi semnificaţia

reglementată, la încadrarea parcelelor în categorii de folosinţă.

Planul topografic de referinţă este produsul digital ce conţine

informaţii grafice şi textuale, organizate într-o baza de date spaţială,

corespunzator scării 1:5000, în format digital, denumit generic TOPRO5,

care reprezintă o sursă importanta de date spaţiale, principalul scop fiind

crearea unui suport unitar şi coerent pentru toate domeniile de activitate

ce creează şi utilizează date spaţiale, precum: administraţie locală,

protecţia mediului, transporturi, hidrologie, agricultură şi altele.

Tema „Acoperirea terenului conţine elemente ca: suprafeţe

construite, suprafeţe acoperite de apă, suprafeţe agricole, suprafeţe

forestiere şi suprafeţe neproductive.

Conform INSPIRE „Acoperirea terenului” reprezintă acoperirea

fizică şi biologică a suprafeţei pamântului incluzând suprafeţe artificiale,

zone agricole, păduri, zone semi-naturale, zone acoperite de ape.

Tabel cu clasificarea zonelor (conform INSPIRE) şi a categoriilor

de acoperire a terenului în categorii şi subcategorii conform Atlasului de

semne convenţionale 1978 pentru zona agricolă, pentru arabil este după

cum urmează:

Zone conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone agricole Arabil Teren Arabil A

Grădini de legume Ag

Cultură de orez Ao

Căpşunării Ac

Sere As

Solarii Aso

Pentru a putea încadra terenurile în subcategoriile de folosinţă

aferente terenurilor arabile sunt necesare cateva elemente tehnice de care

va trebui să se ţină cont. Astfel mai jos sunt prezentate caracteristicile pe

baza căroara terenurile pot fi încadrate la o subcategorie de folosinţă:

- Pajişti cultivate - AP - Sunt terenurile semănate, sunt suprafeţe de

teren de regulă arabile ,care se însămânţează cu specii furajere perene

(graminee şi leguminoase) în amestec sau singure. Aceste pajişti se

înfiinţează şi în locul pajiştilor permanente degradate, după desţelenire şi

însămânţarea amestecului de seminţe recomandat;

- Grădini de legume – Ag - Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită,

pe care se cultivă legume;

- Orezării - Ao - Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigaţie, pe

care se cultivă orez;

- Sere –As - Sunt construcţii speciale din lemn şi sticlă, metal şi sticlă

sau alte materiale moderne, menite să creeze microclimat favorabil

plantelor atunci când condiţiile naturale de mediu sunt diferite de

cerinţele diverselor specii pe care dorim să le cultivăm;

Definiţie, caracteristici

Serele sunt construcţii destinate producţiei de legume sau flori

având posibilitatea de a se realiza un microclimat interior necesar acestui

scop. Create iniţial pentru producerea florilor (Olanda), acestea au

cunoscut o rapidă dezvoltare şi în cultura legumelor datorită eficenţei lor

economice ridicate. Serele au pereţii şi acoperişul realizate din materiale

transparente, spaţiul interior fiind organizat, în general cu o alee centrală

de circulaţie iar pe de o parte şi de alta spaţii de producţie.

Clasificarea serelor

Clasificarea serelor se face având în vedere mai multe criterii şi anume:

- regimul de temperatură la care sunt exploatate şi sunt sere reci,

semicalde şi calde. Serele calde şi semicalde prezintă instalaţii de

încălzire cu apă, abur sau aer cald iar în cele reci se foloseşte în

exclusivitate căldura rezultată din radiaţie solară;

- după natura materialului din care se realizează elementele de

închidere, serele pot fi din sticlă sau plăci din materiale plastice;

- după tipul constructiv, sunt:

a) sere individuale sau sere specializate destinate numai pentru anumite

culturi;

b) sere bloc sau sere universale, fiind construcţii cu spaţii practic

nelimitate în plan şi pot fi folosite pentru mai multe specii de culturi,

acest tip de sere fiind cel care s-a extins cel mai mult din cauza eficienţei

economice foarte ridicate;

c) sere etajate sau sistem turn cu planuri de cultură dezvoltate pe verticală

şi se mai numesc sere Ruthner după numele realizatorului acestui tip de

seră - au avantajele folosirii superioare a terenului de construcţie;

- după gradul de mobilitate, sunt:

a) sere fixe şi anume serele individuale şi bloc care rămân în acelaşi loc

tot timpul exploatării;

b) sere demontabile care au structură formată din panouri care pot fi

demontate şi îmbinate din nou astfel încât pot fi realizate în locurile în

care acestea sunt necesare;

c)sere mobile care se pot deplasa pe şine pe o lungime de circa de trei ori

mai mare decât lungimea serei. Prin mutarea lor în diferite locuri se

creează posibilitatea protejării culturilor timpurii primăvara şi prelungirea

perioadei de recoltare toamna, evitarea infectării solului cu diverşi agenţi

patogeni cât şi apariţia fenomenelor de salinizare şi degradare chimică şi

structuro-texturală a acestuia;

- după forma acoperişului, serele pot fi:

a) sere cu o pantă, folosite mai puţin datorită deficienţei de iluminare şi

cost ridicat;

b) sere cu două pante, simetrice sau asimetrice. Serele cu două pante

simetrice sunt cele mai folosite asigurând posibilităţi maxime de

modulare, uşurinţă în montaj şi un consum minim de material.

Soluţii constructive

Elementele de construcţie ale unei sere sunt elementele structurii

de rezistenţă şi elementele de închidere.

Structura de rezistenţă este formată din fundaţie, stâlpi şi rigle.

Materialele din care se realizează trebuie să îndeplinească o serie

de condiţii şi anume: să aibă rezistenţe mecanice mari ca să se poată

realiza secţiuni mici pentru a duce la umbrirea minimă a suprafeţei serei;

să aibă o comportare bună la mediul agresiv din seră şi anume umiditate

mare şi conţinut ridicat de bioxid de carbon; să permită execuţia

industrializată.

Lemnul este cel mai vechi material folosit la execuţia serelor, dar

necorespunzând cerinţelor impuse; se utilizează mai ales la serele mici

individuale mai ales sub formă de arce din lemn lamelat încleiat sau arce

cintru.

Metalul folosit curent este oţelul sub formă de profile laminate,

tablă îndoită, bare sau ţevi şi se protejează împotriva coroziunii prin

galvanizare şi vopsire.

Microclimatul în sere

Serele, fiind construcţii destinate creşterii forţate a florilor şi

legumelor, trebuie să asigure un climat interior cât mai aproape de cel

necesar producţiei în condiţii naturale, în întreaga perioadă a anului.

Factorii de microclimat trebuie să fie menţinuţi în limite stricte,

variaţii foarte mici, ştiind că plantele sunt dependente de mediul ambiant.

Principalii factori de microclimat sunt apa, temperatura, conţinutul de

gaze şi viteza curenţilor de aer. Lumina influenţează direct dezvoltarea

plantelor datorită asimilaţiei clorofiliene iar căldura este absolut necesară

pentru sinteza hidraţilor de carbon care au rol de catalizator. Plantele nu

se dezvoltă în spaţii întunecate. Temperatura este deasemeni un factor

important al climatului interior deoarece plantele au nevoie de căldură

pentru dezvoltarea lor şi nu suportă variaţii de temperatură mai mari de

3°C-4°C mai mult de 10-12 ore pe zi.

- Solarii şi răsadniţe - ASO - Construcții simple din scânduri,

prefabricate sau alte materiale speciale, acoperite de obicei cu geamuri

sau folie din plastic și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se

cultivă răsadurile;

Construcţiile pentru realizarea producţiei vegetale pot fi:

- răsadniţe şi solarii, folosite pentru prelungirea duratei de vegetaţie

toamna şi primăvara, îi scopul obţinerii recoltelor timpurii sau târzii;

- sere destinate producţiei intensive tot timpul anului.

Răsadniţe

- Sunt construcţii simple şi permit delimitarea unei anumite suprafeţe de

teren şi un volum variabil de aer, unde se realizează condiţii optime

pentru creşterea plantelor legumicole. Ele dispun de o sursă proprie de

energie cât şi de aportul caloric al radiaţiilor solare. Ţinând seama de

particularităţile constructive şi materialele folosite pentru realizarea

răsadniţelor, acestea se pot clasifica astfel:

- după nivelul temperaturii realizate: răsadniţe calde (20°C - 25°C),

semicalde (15°C - 20°C), reci (8°C - 12°C);

- după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe de suprafaţă,

semiîngropate şi îngropate;

- după numărul pantelor: răsadniţe cu o pantă şi cu două pante;

- după materialele de construcţie: răsadniţe de lemn, prefabricate din

beton;

- după materialele de acoperire: răsadniţe acoperite cu sticlă, acoperite

cu material plastic;

- după gradul de mobilitate: răsadniţe mobile, semimobile şi fixe.

Solariile

- Sunt construcţii cu ajutorul cărora se realizează producţii timpurii şi

extratimpurii a legumelor. Ele sunt reci (neîncălzite) sau cu încălzire

biologică (gunoi de grajd). După caracteristici constructive, materialele

folosite şi destinaţia lor se deosebesc:

- Folie întinsă - folie fără susţinere. Este tipul cel mai simplu de

protejare, folosind folie foarte subţire (0,01 mm) perforată;

- Tunele joase sau tunele simple; au lăţimea de 70-80 cm, înălţimea de

40 cm iar lungimea de 10-15 cm. Pentru susţinerea foliei se folosesc

arcuri din nuiele de răchită sau salcie cu diametrul de 10-20 mm şi

lungimea de 160-180 cm; distanţa între arcuri este de 1 m iar la

intervalele de 10 m câte un arc fier-beton. Se mai folosesc bare din oţel-

beton cu diametrul de 6 mm sau tuburi PVC, distanţa între arcuri fiind de

1,50-2,00 m. Folia se ancorează la capete cu ţăruşi;

- Solar tip cort. Acesta are stâlpi în pământ, susţinerea foliei făcându-se

cu o scândură întinsă pe stâlpi. La coamă înălţimea este de 75 cm iar la

margine de 50 cm. Solariile se mai pot realiza cu o structură de arce de

rezistenţă sub formă de semicerc cu deschidere de 6,00 - 9,00 m şi

traveea de 1,00 - 1,50 m realizate din bolţari confecţionaţi din lamele de

lemn. Închiderile se realizează din folie sau sticlă.

Condiţii de amplasare pentru răsadniţe şi solare

- Producţia realizată în răsadniţe şi solarii este influenţată de o serie de

factori climatici şi de teren de care trebuie să se ţină seama la amplasarea

acestor construcţii.

- Căldura şi lumina. Sunt factori de bază de care depinde creşterea

plantelor legumicole. Căldura se asigură din procesele de descompunere

a materialului organic (biocombustibil) atât în timpul nopţii cât şi în

timpul zilei, la care se adaugă şi cea rezultată din radiaţia solară din

timpul zilei. Lumina naturală este determinată de poziţia geografică a

terenului şi orientarea construcţiilor. Din acest punct de vedere

răsadniţele şi solariile sunt amplasate de preferinţă în zone însorite cu

nebulozitate scăzută.

- Relieful şi expoziţia. Suprafaţa terenului pe care se amplasează

răsadniţele şi solariile trebuie să aibă o înclinaţie între 2 şi 15 % pentru a

permite scurgerea apelor provenite din precipitaţii. Orientarea trebuie să

fie sudică, sud-estică sau sud-vestică pentru a primi o cantitate cât mai

mare de radiaţie solară şi pe o durată maximă a zilei. Din aceste

considerente, pe suprafeţe orizontale, răsadniţele se aşează cu tocul

înclinat.

- Protecţia împotriva vânturilor este necesară pentru a reduce

pierderile de căldură şi se realizează prin amplasarea răsadniţelor şi

solariilor în spaţii protejate de alte clădiri existente (fără a le umbri) sau

prin perdele de protecţie din diferite materiale care au înălţime de 2,50 -

3,00 m.

- Sursa de apă trebuie să asigure cantitatea de apă necesară pentru

utilizarea zilnică, deci sursă permanentă şi se asigură din fântâni care

captează pânză freatică, izvoare etc.

Climatul interior în răsadniţe şi solarii

- Căldura. La răsadniţele şi solariile care folosesc încălzire biologică

(gunoi de grajd), căldura se dirijează cu mai multă siguranţă deoarece

aceasta este o sursă permanentă şi oscilaţiile datorate mediului se simt

mult mai puţin. Deseori apar însă situaţii în care temperatura este ridicată

şi în acest caz se recurge la aerisire prin ridicarea ferestrelor şi susţinerea

pe suporţi cu mai multe trepte denumite aere. Ferestrele se deschid

orientate astfel încât curenţii de aer rece să nu pătrundă direct pe cultură.

- Lumina. Intensitatea luminii se urmăreşte cu atenţie deoarece aceste

construcţii se utilizează primăvara timpuriu când radiaţia luminoasă este

mai slabă şi cu o durată mai redusă.

- Apa. Se asigură permanent în funcţie de cultură la temperaturi adecvate

şi să nu conţină săruri nocive.

- Aerul. Compoziţia aerului este un factor de mediu important, deoarece

gunoiul de grajd aflat în fermentaţie degajă căldură şi bioxid de carbon

necesare plantelor dar şi alte gaze nocive cum ar fi amoniacul. Pentru

eliminarea bioxidului de carbon în exces cât şi a amoniacului se practică

aerisirea răsadniţelor şi solariilor chiar şi în zilele răcoroase.

- Căpşunării - AC – Teren arabil pe care se cultivă planta erbacee

târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate și cu flori mici albe,

cultivată pentru fructele ei comestibile.

- Alte culturi perene – AD – plante care trăiesc și rodesc mai mulți ani

de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare

primăvară o nouă tulpină.

Pot fi reprezentate numai parcelele care au categoriile de

folosinţă în suprafaţă mai mare de 50 m2 în intravilan şi mai mare de 300

m2 în extravilan.

Păşuni - P - Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele,

terenuri înierbate sau înţelenite în mod natural sau artificial prin

însămânţări la maximum 15-20 de ani şi care se folosesc pentru păşunatul

animalelor.

AGRICOL Păşuni Păşuni(curate) P

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi

911-CP/1997 ONCGC

Păşuni cu pomi fructiferi

Păşuni împădurite

Păşuni cu tufărişuri şi

mărăcinişuri

PL

PP

PT

AGRICOL Păşuni Păşuni(curate) P

Subcategorii regelementate prin

Normele metodologice de aplicarea

Legii nr. 571/2003, adoptate prin

H. G. nr. 44/2004

Păşuni cu pomi fructiferi

Păşuni împădurile

Păsuni cu tufărişuri şi

mărăcinişuri

PP

PL

PT

În cadrul acestei categorii de folosinţă se înregistrează

următoarele subcategorii:

Păşuni curate (P)- Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc

vitele

Păşuni împădurite(Pp) - păşunile care în afară de vegetaţie ierboasă

sunt acoperite şi cu vegetaţie forestieră, cu diferite grade de consistenţă;

Păşuni cu tufărişuri şi mărăciniş (Pt) Păşuni cu arbori cu ramuri dese

crescute de la rădăcină, ca o tufă şi cu desișuri de mărăcini.

Zone conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone agricole Păşuni Păşuni P

Păşuni împădurite Pp

Păşuni cu pomi

fructiferi

Pl

Păşuni cu tufişuri şi

mărăciniş

Pt

FÂNEŢE - F - Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare)

iarba pentru fân. La categoria fâneţe se încadrează terenurile înierbate sau

înţelenite în mod natural sau artificial prin însămânţări la maximum

15-20 de ani, iar iarba se coseşte pentru fân.

AGRICOL Fâneţe Fânele(curate) F

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi

911-CP/1997 ONCGC

Fâneţe cu pomi fructiferi

Fâneţe împădurite

Fâneţe cu tufărişuri şi

mărăcinişuri

FL

FP

FT

AGRICOL Fâneţe Fânele(curate) F

Subcategorii regelementate prin

Normele metodologice de aplicarea

Legii nr. 571/2003, adoptate prin

H. G. nr. 44/2004

Fâneţe cu pomi fructiferi

Fâneţe împădurite

Fâneţe cu tufărişuri şi

mărăcinişuri

FL

FP

FT

Se înregistrează la fâneţe:

- Fâneţe cu pomi - FL - Teren pe care crește (în mod natural sau prin

cultivare) iarba pentru fân şi cu pomi fructiferi;

- Fâneţe împădurite - FPF - Teren pe care crește (în mod natural sau

prin cultivare) iarba pentru fân şi sunt acoperite şi cu vegetaţie forestieră,

cu diferite grade de consistenţă;

- Fâneţe cu tufărişuri şi mărăcinişuri - T - cu arbori cu ramuri dese

crescute de la rădăcină, ca o tufă şi cu desișuri de mărăcini

Zone conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone agricole Fâneţe Fâneţe F

Fâneţe cu pomi

fructiferi

Fl

Fâneţe cu tufişuri şi

mărăciniş

Ft

VII - V - Plantație cu viță de vie.

Viţa de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis,

familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală

şi sud-vestul Asiei, din Maroc şi Spania până în sudul Germaniei în nord

şi în est până în nordul Iranului.[1]

Este o liană, care atinge o înălţime de 35 m, cu coajă. Frunzele

alternează, sunt lobate palmat şi au o lungime şi lărgime de 5–20 cm.

Fructul este o boabă, cunoscut ca strugure; care la specia sălbatică

are un diametru de 6 mm şi când se coace dobândeşte o culoare purpurie

închis spre negru, cu o floare gălbuie; iar la plante cultivate este de regulă

mult mai largă, de până la 3 cm lungime şi poate avea o culoare verde,

roşie sau purpure. Specia sălbatică se găseşte în păduri umede şi pe

malurile apelor curgătoare.

Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp.

silvestris (în unele clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera,

subsp. vinifera restricţionată la formele cultivate. Viţa-de-vie domesticită

are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecică (are flori

masculine şi feminine pe plante separate) şi pentru ca fructul să se

dezvolte este necesară polenizarea.

AGRICOL Vii Vii (se va evita) V

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-

CP/1997 ONCGC

Vii hibride

Plantaţii de hamei

Vii nobile

Pepiniere viticole

VH

VHA

VN

VP

AGRICOL Vii Vii nobile VN

Subcategorii regelementate prin Normele

metodologice de aplicarea Legii nr.

571/2003, adoptate prin H. G. nr. 44/2004

Vii hibride

Plantatii hamei

Pepiniere viticole

VH

VHA

P

Subcategorii regelementate prin Ordinul

470/2003, pentru aprobarea Metodologiei

de realizare şi de intreţinere sistemului

informaţional din domeniul specific de

activitate agricol - viticol

Teren în pregătire

pentru plantare

Plantaţii de viţă

de vie roditoare

Plantaţii de portal

toi, coarde altoi şi

butaşi

Şcoala de vite

altoite şi/sau

înrădăcinate

Plantaţii de hamei

Plantaţii viticole

abandonate

Plantaţii de viţă

de vie roditoare

cu hibrizi

Vp

Vr

Vb

Vs

Vh

Vab

Vhb

În această categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă de

vie:

- VIILE NOBILE – VN- cuprinzând viile altoite şi indigene, unde viile

altoite au la bază un portaltoi, iar cele indigene sunt nealtoite;

- VII HIBRIDE - VH - sunt cele care poartă şi denumirea de producători

direcţi;

- HAMEI -VHA- deoarece au o agrotehnică asemanatoare cu a viţei de

vie, plantaţiile de hamei se includ în această categorie de folosinţă;

- PEPINIERE VITICOLE - P - terenuri pentru producerea materialului

săditor viticol: plantaţiile portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau şcolile

de viţe.

Cerinţele sistemului informaţional specific din domeniul

agricol-viticol

Definiţii:

Sistemul informaţional viticol, face parte din sistemul

informaţional specific domeniului agricol care reprezintă subsistemul de

evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect

tehnic şi economic, cu respectarea Normelor tehnice elaborate de

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a datelor de

baza din cadastrul general, privind suprafaţa viticolă, categoria de

folosinţă a parcelelor viticole şi proprietarul.

Patrimoniul viticol naţional reprezintă suprafeţele cultivate cu

viţă de vie situate în arealele consacrate tradiţional, denumite areale

viticole, precum şi cele aflate în afara arealelor viticole, denumite vii

răzleţe.

Categoriile de terenuri cuprinse în patrimoniul viticol naţional sunt:

a) Plantaţiile de viţă de vie roditoare, plantaţiile de portaltoi, plantaţiile-

mama furnizoare de coarde altoi sau butaşi pentru înrădăcinare şi şcolile

de viţă;

b) terenurile din arealele viticole rezultate în urma defrişării viilor,

aflate în perioada de pregătire pentru plantare;

c) alte terenuri din interiorul arealelor viticole care, prin amplasarea lor,

completează sau unesc masivele viticole existente şi prezintă condiţii

pentru a fi cultivate cu viţă de vie.

Pentru aplicarea sistemului informaţional specific din domeniul

agricol-viticol trebuie să se realizeze ansamblul de lucrări tehnice

prin care se determină exact proprietăţile funciare viticole privind

identificarea, măsurarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi a

acestora, în suprafaţa de minimum 100 mp., în intravilan şi 300 mp.,

în extravilan.

La realizarea sistemului informaţional din domeniul viticol vor fi

culese şi următoarele elemente care vor fi menţionate ca atribute ale

parcelei viticole:

- soiul (soiurile);

- vârsta plantaţiei viticole;

- panta terenului;

- lucrări de îmbunătăţiri funciare;

- clasele de calitate ale terenurilor;

- clasele de producţie ale terenurilor;

- datele personale ale deţinătorului parcelei (persoana fizică/juridică);

- direcţia de producţie;

- suprafaţa parcelei pe soi/soiuri;

- modul de conducere a plantaţiilor viticole;

- densitatea de plantare;

- irigare (da sau nu).

Ordinul 470/2003, pentru aprobarea Metodologiei de realizare şi

de intreţinere a sistemului informaţional din domeniul viticol

Zone conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone agricole Vii Vii V

Vii nobile Vn

Vii hibride Vh

Pepiniere viticole Vp

Plantaţii de hamei Vha

LIVEZI -L- Suprafața de teren plantată cu pomi fructiferi.

Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi.

Pentru a avea fructe pe o perioada cat mai mare din an este bine

ca livada care urmează să fie înfiinţată să cuprindă cel puţin trei specii de

pomi fructiferi, cu perioade de rod şi rezistenţa la ger diferite (de ex. măr

de iarnă, piersic, prun). Acest lucru face ca forţa de muncă şi spaţiul de

sortare şi depozitare să fie folosite eficient.

Pentru trenurile cu pante uniforme, până la 12% sunt indicate

plantari dese şi foarte dese pentru toate speciile pomicole, în timp ce pe

terenurile cu pante mari, în lipsa posibilităţii de terasare, se recomandă

plantarea pomilor în sistem clasic.

In ceea ce priveşte terenul pe care se cultuivă pomi fructiferi,

trebuie să se aibă în vedere urmatoarele aspecte:

- parcelele trebuie sa fie dreptunghiulare, cât mai uniforme;

- pe terenurile plane, rândurile trebuie orientate pe direcţia N-S, iar pe

terenurile în panta orientarea se face pe direcţia curbei de nivel;

- fiecare parcela trebuie să cuprinda o singură specie şi eventual 3-4

soiuri;

- drumul principal se amplasează din amonte în aval şi în zig-zag, când

panta terenului depăşeşte 10%, cu zona de întoarcere pentru utilaje de

6 m, de o parte şi alta a livezii;

- pe pante, drumurile secundare cu lăţimea de 3-4 m vor urmări linia

curbelor de nivel şi în amonte vor avea şanţuri de colectare a apelor;

- zonele de întoarcere, cu lăţimea de 6 m, se amenajează la parcelele

periferice, în mod excepţional în interior, la schimbarea speciilor şi a

distanţelor de plantare sau datorită unor forme de relief neamenajate;

- toate parcelele trebuie trebuie sa fie delimitate de drumuri secundare

sau alei.

`

La alegerea sortimentului se va ţine cont de condiţiile

pedoclimatice ale zonei - temperatura din timpul înfloritului, gerurile şi

îngheţurile de revenire, durata perioadei de vegetaţie, asigurarea

necesarului de apă etc., care să pună în valoare potenţialul productiv al

soiurilor cultivate.

Sunt de preferat soiurile autofertile, bune polenizatoare, care

asigura cantităţi mari de fructe, şi cu măturare eşalonată. In cazul

soiurilor autosterile (măr, păr, cireşă, vişin) sau androsterile (prun)

trebuie amplasaţi câte 3-4 soiuri în parcela, soiuri bune polenizatoare, cu

aceeaşi perioada de înflorire şi perioada de maturare apropiată, cu o

decalare de numai 3-4 saptamani.

Iată câteva particularităţi privind polenizarea (aspect foarte

important pentru o livadă):

Mărul - aproape toate soiurile de măr sunt autosterile, necesitând

polenizatori. Cele parţial autofertile (Jonathan, Gaolden delicious)

asigură o recoltă bogată prin polenizare încrucişată. Nu se pot poleniza

soiul Red Delicious şi soiurile obţinute din variatiile mugurale ale

acestuia (familia Red Delicious). De asemenea, nu se polenizeaza bine

Mutsu cu Golden delicious si nici Wagener cu Idared.

Părul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile şi este necesară polenizarea

încrucişată. Şi soiurile autofertile sau parţial autofertile (Napoca, Clapp

Favourite, Untoasa Hardy) leagă mai bine dacă sunt intercalate cu soiuri

bune polienizatoare. Se cunoasc şi soiuri care au polen rău sau capacitate

germinativă redusă; iată câteva perechi incompatibile: Bella di Giugno şi

Republica, Untoasă Giffard si Cure, Williams si Bella di Giugno, Passe

Crassane si Williams.

Gutuiul - Toate soiurile sunt autofertile sau parţial autofertile, dar leagă

bine dacă sunt intercalate 2-3 soiuri în parcela.

Prunul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile cu polen bun sau rău şi

necesită polenizatori. Prunii din familia Tuleu gras au flori androsterile

şi, deci, necesită obligatoriu 2-3 soiuri polenizatoare. Soiurile autofertile

Stanley, Anna Spath, Renclod verde ăi Vânăt Românesc leagă mai bine

dacă sunt intercalate cu alte soiuri, în prezenţa a 2-3 familii de albine.

Caisul - Majoritatea soiurilor sunt autofertile şi, în condiţii favorabile,

leagă abundent.

Piersucul - Majoritatea soiurilor sunt autocompatibile. Unele însă au

capacitatea germinativa şi procentul de graunciori vaibili mai mare

(Cardinal, Halehaven, Madelaine Pouyet), iar altele mai scăzut (Red

Haven, Dixired), deci este mai bine să se intercaleze 2-3 soiuri în parcela.

Cireşul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile, mai putin soiurile

canadiene autocompatibile (Stella şi New Star). Intr-o parcela se

recomandă amplasarea a 3-4 soiuri.

Vişinul - Are soiuri autosterile, parţial autofertile şi autofertile. Se

recomandă amplasarea a 3-4 soiuri în parcelă.

Nucul - Este necesară amplasarea a 2-3 soiuri în parcelă.

Pentru a asigura condiţii optime de creştere şi rod a pomilor, este necesar

să se respecte distanţele de plantare optime, în funcţie de specie, portaltoi

şi grupa de soiuri.

Livezile reprezintă terenurile cu destinaţie agricolă categoria de

folosinţă livezi , care sunt încadrate în sistemul informaţional specific

după caracteristicile livezilor.

Astfel, identificarea şi încadrarea terenurilor se face pe baza

principiilor generate de caracteristicile de mai jos:

AGRICOL Livezi Livezi clasice L

Ordin comun 90/N/1997

MLPAT şi 911-CP/1997

ONCGC

Plantaţii dud

Plantaţii de arbuşti(fructiferi)

Livezi intensive şi

superintensive

Pepiniere pomicole

LD

LF(LAF)

LI

LP

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Livezi pure

Livezi cuculturi intercalate

LpLp

LA

AGRICOL Livezi Livezi clasice L

Subcategorii regelementate

prin Normele metodologice de

aplicarea Legii nr. 571/2003,

adoptate prin H. G. nr.

44/2004

Livezi clasice

Livezi intensive si

superintensive

Livezi plantatii arbusti

Plantatii dud

Pepiniere pomicole

L

LI

LF

LD

LP

- LIVEZI - Suprafață de teren plantată cu pomi fructiferi

Livezi în sistemul clasic – este încă bine reprezentat în ţara noastră şi se

recomandă eventual pentru zonele de deal pentru sâmburoase (prun,

cireş) şi chiar pentru măr, păr , altoiţi pe portaltoi supramijlocii sau mari.

Densitatea la hectar este de 250-400 pomi, în funcţie de

combinaţia soi/portaltoi, înălţimea pomilor este de 3,5-4,5 m, iar

sistemele de coroane pretabile sunt vasul întârziat, piramida etajată

modificată, piramida mixtă etc. La sistemul clasic, pomii intră pe rod

după 4-6 ani, dau producţiile maxime dupa 10-12 ani şi trăiesc 30-40 de

ani (mai puţin vişinul, piersicul).

Se înregistrează ca livezi:

- Terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură

tradiţionale şi anume:

- Livezi cu culturi intercalate. Se aplica în primii 2-4 ani de la

înfiinţarea plantaţiilor, până la intrarea în plină producţie. Cultura

intercalată poate fi reprezentată de plante anuale cu talie redusă. Speciile

se aleg cu multă atenţie pentru a nu se suprapune perioadele lor de

consum maxim a apei şi a substanţelor minerale, cu cele ale pomilor şi

totodată să nu îngreuneze lucrările de întreţinere şi tratamentele

antiparazitare.

-Livezi înierbate - In zonele cu suficiente precipitaţii, în plantaţiile

amenajate pe pante, expuse eroziunii sau în cele irigate, terenul dintre

rândurile de pomi se pot cultiva cu diferite ierburi perene. Înierbarea

solului poate fi permanentă, adică pe toată durata plantaţiei, sau temporă,

când se alternează la 3-4 ani, terenul înierbat cu ogorul lucrat. Înierbarea

poate fi totală, când ierburile cresc pe toată suprafaţa sau parţială, atunci

când o parte din teren este întreţinut ca ogor lucrat. In acest ultim caz

ogorul lucrat se menţine în jurul pomilor sub forma de cercuri, sub

protecţia coroanelor, sau în benzi lucrate de-a lungul rândurilor, cu

lăţimea de 1,5-2 m. În cazul livezilor intensive de măr şi păr intreţinerea

solului sub formă de benzi înierbate de 2 m lăţime, pe intervalul dintre

rânduri, alternând cu ogorul lucrat, grăbeşte intrarea pomilor pe rod,

asigură producţii mari de fructe şi uşurează efectuarea lucrărilor cu

mijloace mecanice (St. Coman Si col., 1981).

Livezi în sistem agropomicol

Ogorul lucrat.

- Este recomandat pentru plantaiţile intensive, intrare pe rod din

regiunile de stepa şi silvostepă, amplasate pe terenuri care nu sunt supuse

eroziunii.

- Aceasta constă în menţinerea permanentă a solului, atât pe

intervalele dintre rânduri cât şi între pomi pe rând, afânat la suprafaţă,

fără buruieni şi crustă. Ogorul lucrat prezintă urmatoarele avantaje:

măreşte capacitatea de acumulare şi reţinere a apei în sol; ameliorează

regimul de caldură şi aeraţie în sol, unde intensifică procesele

microbiologice aerobe, determinând creşterea conţinutului în nitraţi şi

fosfor asimilabil.

- Ogorul lucrat prezintă şi unele dezavantaje, care în anumite

condiţii fac discutabilă aplicarea lui şi anume: intensifica procesul de

eroziune a terenurilor în pantă, distruge structura solului, favorizează

tasarea solului în profunzime, slabeşte rezistenţa la ger a pomilor în

timpul iernii prin prelungirea creşterii în toamnă, fructele sunt mai slab

colorate, îngreunează accesul şi circulaţia tractoarelor şi a maşinilor în

livadă în perioadele ploioase, necesită un consum mare de energie şi

manoperă, fapt ce duce la marirea costului de producţie a fructelor.

Ogorul erbicidat

- In cadrul acestui sistem, terenul este menţinut curat de buruieni cu

ajutorul erbicidelor. Acestea pot fi administrate fie numai pe rândul de

pomi fie pe întreaga suprafaţă a livezii (S. Coman, 1977).

- Acest sistem prezinta şi dezavantaje, deoarece folosirea repetata

şi în doze mari a erbicidelor contribuie la ridicarea gradului de poluare

chimică; diminueaza aerisirea si infiltratia apei in sol cu efecte nedorite

asupra activitatii microoganismelor, fapt ce duce la crearea unei stari

fitotoxice pentru pomi.

Ogorul combinat.

- Acest sistem cumuleaza avantajele ogorului lucrat cu cele ale

ogorului erbicidat, diminueaza sau elimina în acelaşi timp dezavantajele

acestor două sisteme.

- In acest sistem terenul se trateaza toamna şi primavara ca la

ogorul lucrat. După discuirea de primavară se erbicidează, iar in timpul

verii se aplică 1-2 praşile. O alta varianta consta în întreţinerea ogorului

între rândurile de pomi prin lucrări mecanizate, iar pe rând prin

erbicidare.

- Livezi intensive şi superintensive – LI - Livezi amenajate având

o mare densitate de pomi pe hectar, cu conducerea dirijată a coroanelor şi

mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi recoltare;

Sistemul intensiv – utilizat la sâmburoase şi la seminţoase, altoite pe

portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie. In acest caz, pomii intră pe rod

după 3-4 ani, dau producţiile maxime dupa 6-7 ani şi traiesc 25-30 ani.

Sistemele de coroană adoptate sunt: fusul tufa, palmeta etajată şi

neetajată, vasul întarziat aplatizat, Tatura trellis etc.

Sistemul superintensiv – se utilizează la măr şi păr, la soiurile de

vigoare mică altoite pe portaltoi nanizanţi (M 27, M 9, M 20, Cepilland 1

şi 2, cel mult pe M 26). Producţiile ating 5-7 t/ha în anul plantării, 15-25

t/ha în anul II şi apoi 40-50 t/ha constant în anii 12-15, după care

plantaţia se desfiinţează.

Sistemele de coronare practicate sunt cele cu volum redus: Pillar, cordon

vertical, gard belgian, Sollen etc, iar înălţimea maximă este de 2,5 m

(livezi pietonale).

- Plantaţii de arbuşti fructiferi –LP- Plante lemnoase mai mici

decât arborii, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu

formează o coroană distinctă.

Dintre speciile de arbuşti fructiferi:

căpşuni coacăze zmeură

mure cătina afine

agriş smochine soc

coarne trandafir de dulceaţă.

Arbuştii fructiferi ca afinul, coacăzul, zmeurul sunt specii cu

cerinţe moderate faţă de factorii de mediu, de aceea se comportă bine în

România. Aceşti arbuşti se înmulţesc uşor şi intră repede pe rod, iar

fructele obţinute au valoare nutritivă şi terapeutică ridicată.Pentru

înfiinţarea unei plantaţii de arbuşti fructiferi în condiţii corespunzătoare

fermierul trebuie să aibă cunoştinţe referitoare la:

Cerinţele faţă de factorii de mediu

Afinul, coacăzul, zmeurul au cerinţe moderate faţă de căldură, se

dezvoltă bine în zone colinare, cu un regim de precipitaţii mai mare de

600 mm anual sau în condiţii de irigare, dar nu suportă stagnările de apă.

Deşi unele suportă semiumbra, se obţin fructe de calitate în

condiţii bune de lumină.

Afinul preferă o climă răcoroasă, umedă şi poate fi cultivat până

la altitudini de 600-800 m. Suportă temperaturi scăzute până la – 25°C în

perioada de iarnă. Afinul preferă soluri bine drenate, fără exces de

umiditate, cu reacţie acidă (pH 4,3-5,5). Reacţia solului este una dintre

însuşirile care limitează aria de răspândire a acestei culturi.

Această specie nu se va cultiva pe terenuri unde au fost aplicate

amendamente calcaroase în anii precedenţi dacă reacţia solului nu a

coborât sub 5,5. Dacă ph-ul este mai mare de 5,5, pentru scăderea

acestuia se va folosi turbă acidă aplicată în groapa de plantare. Preferă

soluri bogate în humus, evitându-se solurile sărace şi cele nisipoase.

Coacăzul suportă geruri de -30°C în timpul iernii, dar nu suportă

temperaturi foarte ridicate, vara mai ales, dacă sunt asociate cu seceta. Se

dezvoltă bine pe soluri permeabile, fertile, suficient de umede, cu reacţie

uşor acidă (phH 5,0-6,5).

Zmeurul suportă bine gerurile din zona noastră, cu condiţia ca

lemnul tulpinilor anuale să fie bine copt la intrarea în iarnă. Dacă lemnul

nu e copt suficient, vârful lăstarilor îngheaţă. Această specie se cultivă pe

diferite tipuri de sol, dar nu suportă solurile grele, calcaroase şi reci. Se

dezvoltă bine la un pH de 5,6-6,8.

Unde şi cum se plantează arbuştii. Pregătirea terenului în vederea

plantării.

În vederea plantării se face pregătirea terenului printr-o arătură

adâncă de 40-50 cm şi încorporarea îngrăşămintelor organice şi chimice

folosite pentru fertilizarea de bază.

Pentru plantaţiile de coacăz şi zmeur, dacă pH-ul solulul este prea

mic se vor aplica amendamente cu calcar pentru corectarea acidităţii.

La solurile cu permeabilitate redusă se poate face o scarificare la

60-80 cm adâncime pentru a mări permeabilitatea acestora. Pentru

pichetarea terenului se vor stabili distanţele de plantare.

Afinul se poate planta la distanţe de 2,5-4,0 m între rânduri şi

1,2-2,5 m între plante pe rând în funcţie de vigoarea soiului şi tehnologia

de cultură adoptată. Poate fi de exemplu o plantaţie în rânduri simple la

distanţe de 3x1 m sau în benzi cu două rânduri plantate la distanţe de

3x1x1 m.

Coacăzul se poate planta astfel:

– în sistem clasic, unde plantele sunt conduse în formă de tufe, distanţele

de plantare sunt de 2,5-3,0 m între rânduri şi de 0,7-1,5 m pe rând;

- în sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 0,75-1,0 m/1,5-2,0 m şi pe

rând se va forma un gard fructifer;

- în sistem superintensiv pentru plantaţii unde se va face recoltarea

mecanizată a fructelor, cu distanţe de plantare de 1,8/0,15 m. Aici

plantele se conduc sub formă de cordon vertical, sunt foarte dese şi au o

durată de exploatare de 3 ani, faţă de 10-12 ani în celelalte sisteme de

cultură.

Pentru cultura zmeurului, cele mai bune rezultate se obţin pe

terenurile în pantă la plantarea în rânduri pe curbele de nivel, la distanţe

de 2,5-3,0 m între rânduri şi 0,50 m între plante pe rând. Pe direcţia

rândului se va forma un gard fructifer. În grădinile familiale, în condiţiile

în care lucrările nu se fac mecanizat, distanţele dintre rânduri pot fi mai

mici.

Plantarea propriu-zisă

Plantarea afinului se face în gropi de 40x40x40 cm în care se

administrează turbă acidă care să asigure valoarea de pH

corespunzătoare. Pe solurile sărace se administrează gunoi de grajd.

Butaşii se plantează cu 4-5 cm mai adânc decât au fost în

pepinieră. După plantare se face o udare şi plantele se muşuroiesc cu

pământ reavăn.

Pentru plantarea coacăzului se fac gropi de 30x30x30 cm sau se

deschid şanţuri în lungul rândului. Butaşii înrădăcinaţi se plantează cu

4-6 cm mai adânc decât în pepinieră. Se aşază în groapă, se pune pământ,

se tasează, se udă şi se face un muşuroi până la mugurele terminal.

Drajonii de zmeur se plantează în gropi de 40x40x40 cm sau în

şanţuri de 30/30 cm, se udă, se muşuroiesc până la 15-18 cm şi se

scurtează tulpinile la nivelul muşuroiului.

- Pepiniere pomicole - LP - Teren agricol rezervat pentru cultivarea

și înmulțirea materialului săditor pomicol

- Plantaţii de duzi(LD).

- livezi pure, în care pomii sunt plantaţi după un pichetaj şi

formează o plantaţie încheiată (sursa: Mic lexicon de cadastru şi carte

funciară-ed. Beck 2000 Romulus Miclea)

Zone conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone agricole Livezi L

Livezi intensive Li

Plantaţii cu arbuşti

fructiferi

Lf

Pepiniere pomicole Lp

Plantaţii de dud Ld

Terenurile agricole neproductive. Sunt terenurile neproductive care pot

fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.

2. Terenuri cu destinaţie forestieră care sunt: terenurile

împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori

administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele

neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi -

dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice

NEAGRICOL Păduri şi terenuri

cu vegetaţie

forestieră

Păduri PD

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT

şi 911-CP/1997 ONCGC

Răchitării

Plantaţii perdele de

protecţie

Pepiniere silvice

Tufăriş, mărăciniş

PDH (PdR,

PdRh)

PDP (PdPpr)

PDPS

PDT (PdTf)

NEAGRICOL Păduri şi

terenuri cu

vegetaţie

forestieră

Păduri PD

Subcategorii regelementate prin

Normele metodologice de

aplicarea Legii nr. 571/2003,

adoptate prin H. G. nr. 44/2004

Perdele de protecţie

Tufărişuri şi

mărăcinişuri

Răchitării

Pepiniere silvice

PDP

PDT

PDR

PDPS

Păduri – PD - este suprafaţa mare de teren pe care cresc în stare

sălbatică specii de arbori şi arbuşi, specii de plante erbacee, muşchi, dar

şi diferite specii de animale. Se încadrează la pădure terenurile acoperite

cu vegetaţie forestieră, cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha;

Pădure de pin Pădure de molid Pădure de foioase

- Perdele de protecţie – PDP- Sunt benzi ordonate din plantaţii silvice şi

uneori silvopomicole care au diferite roluri de protecţie pentru: protecţia

culturilor agricole, protecţia căilor de comunicaţie, protecţia aşezărilor

umane, protecţia digurilor, combaterea eroziunii etc.

Reglementări cu referie la perdele de protecţie sunt prevăzute de

Legea nr. 289/2002, privind perdelele forestiere de protecţie, perdelele

de protecţie sunt de următoarele tipuri:

a) Pentru protecţia terenurilor agricole contra factorilor climatici

dăunători şi pentru ameliorarea condiţiilor climaterice din perimetrul

apărat;

b) Antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune;

c) Pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport, în special

impotriva înzăpezirilor;

d) Pentru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor,

gheţii şi altele;

e) Pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi

sociale.

Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni păduroase cu

lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste amplasate la o anumită distanţă

faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva unor factori

dăunători.

În literatura de specialitate se folosesc mai mai multe criterii de

clasificare a perdelelor forestiere.

După scopul pentru care au fost create:

- Perdele pentru protecţia câmpului: protejează culturile agricole

contra factorilor dăunători şi ameliorează condiţiile climatice din

perimetrul apărat;

- Perdele antierozionale: de protejare a solului supus fenomenelor

de eroziune;

- Perdele de protecţie a căilor de comunicaţie şi de transport:

respectiv de apărarea acestora contra zăpezilor;

- Perdele pentru protecţia digurilor şi malurilor: contra curenţilor,

viiturilor, a gheţii etc;

- Perdele de protecţia diverselor obiective sociale şi economice.

După desime:

- Perdele compacte sau impenetrabile: nu lasă vântul să treacă prin

ele, creindu-se în spate o zonă de calm absolut;

- Perdele semipenetrabile: văntul trece prin ele diminuindu-şi

progresiv tăria; cele mai recomandate pentru tipul de protecţia câmpului;

- Perdele penetrabile, vântul pătrunde uşor, în special sub nivelul

coronamentelor arborilor;

După structura arboretului:

- Perdele pure: când sunt formate dintr-o singură specie;

- Perdele de amestec: cănd sunt formate din mai multe specii de

arbori şi arbuşti;

După natura speciilor care o compun:

- Perdele forestiere: se folosesc numai specii de arbori şi arbuşti

fructiferi;

- Perdele forestro-horticole sau mixte: speciile de bază sunt cele

forestire, dar în compoziţia formulei de împădurire intră participa şi

specii ornamentale, pomi fructiferi etc.

Perdelele de protecţie a câmpului;

- Perdele principale, amplasate perpendincular pe direcţia vântului

dominant;

- Perdele secundare amplasate perpendicular pe direcţia perdelelor

principale şi care întregesc astfel reţeaua de perdele dintr-un perimetru

dat.

Tufărişuri şi mărăcinişuri - PDT- Terenuri unde cresc tufari, care pot

fi rugi de mure, păducel, spin (Crataegus), porumbar (Prunus spinosa)

etc.

Răchitării – PDR - Specii de salcie cu frunze înguste şi lunguieţe, cu

ramuri subţiri şi elastice, folosite ca material de împletit.

Pepiniere silvice şi administraţie silvică - PDPS - Este suprafaţa de

teren destinată producerii de material săditor silvic, sunt terenurile

ocupate de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti

ornamentali şi fructiferi, cele destinate hranei vânatului şi animalelor din

unităţile silvice, cele date în folosinţă temporară personalului silvic.

Vegetaţie forestieră din afară - vegetaţia forestieră situată pe terenuri

din afara fondului forestier naţional, fondului forestier national care nu

îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind

alcătuită din urmatoarele categorii:

a) plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;

b) vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4;

c) fâneţele împădurite;

d) plantaţiile cu specii forestiere şi arborii din zonele de protecţie a

lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare;

e) arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi canalelor;

f) zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;

g) parcurile dendrologice şi arboretumurile, altele decat cele

cuprinse în păduri;

h) aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi

comunicaţie.

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone

forestiere

Păduri şi alte

forestiere

Păduri de foioase PDj

Păduri conifere PDc

Păduri mixte PDm

Plantaţi şi perdele de

protecţie

PDp

Jneperi PDj

Rădăcini PDj

Pepiniere silvice PDps

Tufărişuri/Mărăcinişuri PDt

3. Terenurile aflate permanent sub ape – H - albiile minore ale

cursuri lor de apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie,

fundul ape lor maritime interioare şi al mării teritoriale.

Din aceasta categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de

apă, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie,

braţele şi canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare,

al mării teritoriale şi continue, terenurile acoperite permanent cu apă,

precum şi cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu pot

avea altă folosinţă.

NEAGRICOL Terenui ca ape şi

ape cu stuf

Ape şi stuf H

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi

911-CP/1997 ONCGC

Canale

Lacuri şi bălţi

Amenajări piscicole

Ape curgătoare

Stufăriş

HC

HL

HP

HP

HS

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Lacuri de acumulare

Pârâuri

Iazuri

Lacuri

HL

HPr

Hiz

HL

NEAGRICOL Terenuri cu ape Ape curgătoare HR

Subcategorii regelementate prin

Normele metodologice de

aplicarea Legii nr. 571/2003,

adoptate prin H. G. nr. 44/2004

Lacuri şi bălţi naturale

Lacuri de acumulare

Amenajări piscicole

Ape cu stuf

Canaluri

Marea teritorială

HB

HA

HP

HS

HC

HM

Ape curgătoare - HR - Categoria se referă la apele din natură care se

află în mişcare.

Lacuri de acumulare – HA - Sunt lacuri artificial, creat printr-un baraj

care reţine apa unui curs de apă (râu sau fluviu), situat în amonte de o

hidrocentrală în scopul formării unei rezerve de apă necesară producerii

energiei, dar şi pentru alimentarea cu apă a unor localităţi şi pentru

diferite folosinţe turistice, precum şi pentru regularizarea debitului apei

în aval.

Amenajări piscicole

Amenajarile piscicole sunt de două tipuri:

1. Amenajarile sistemice

Amenajarile sistemice sunt

bazine piscicole formate prin indiguire.

Se mai numesc heleştee. Alimentarea cu

apa se face dintr-un canal, care este o

derivaţie a unei ape curgătoare. Fiecare

heleşteu are sursa de alimenatre

individuală cu apă.

După destinaţie heleşteele sunt:

Heleştee de reproducere

- este destinat producerii puietului prin reproducere naturală dirijată;

- are suprafaţa de 0,1-0,5 ha;

- adâncimea variabilă de 0,3-0,8 m;

- are debit de intreţinere de 5 l/s/ha;

Heleştee de dezvoltare

- este destinat creşterii puietului până la vârsta de 30 de zile;

- are suprafaţa de 0,5-1ha;

- adâncimea de 1 m;

- are debit de întreţinere de 1 l/s/ha;

Heleştee de creştere vara

- este destinat creşterii puietului;

- are suprafaţa de 5-10 ha;

- adâncimea de 1-2 m pe 85 % din suprafaţa şi de 0,3-0,5 m pe 15%

din suprafaţă;

- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;

- umplerea şi golirea se face rapid.

Heleştee pentru creşterea peştelui de consum

- este destinat recoltării în toamnă a peştelui de consum;

- are suprafaţa de maxim 50 ha;

- adâncimea de 1-3 m;

- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;

- se populează cu peste de 1-2 ani.

Heleştete de iernat

- este destinat stocării peştelui pe timpul dintre perioadele de creştere;

- densităţile de populare sunt între 5-10 tone/ha în funcţie de vârstă.

- debitul de alimentare este de minim 10 l/s/ha.

Heleştee de premăturare a reproducătorilor:

- este destinat asigurării maximului de hrană reproducătorilor pentru

perioada de prematurare;

- are suprafaţa de 1-2 ha;

- adâncimea de 1-1,5 m;

- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;

- umplerea şi golirea se face rapid.

Heleşteul de carantină:

- este destinat izolării peştilor bolnavi;

- are o suprafaţă de 0,1-0,5 ha;

- adâncimea de 0,8-1m;

- este amenajat la marginea amenajării piscicole;

2. Amenajările semisistemce

Aceste amenajări se formează prin bararea văilor unor cursuri de

râuri. Aceste amenajări se mai numesc iazuri. Alimentarea cu apă se face

direct din râuri. Nu dispune de canale individuale de alimentare.

Alimentarea se face succesiv dintr-un iaz în celălat.

Ape cu stuf -HS- Stuful este plantă erbacee perenă din familia

gramineelor (Poaceae), care are rizom

târâtor, tulpină erectă rigidă de 1-4 m,

frunze lanceolate verzi-albăstrui şi

flori dispuse în panicule terminale. Un

stufăriş este o zonă unde creşte stuf în

densitate relativ mare. Stufărişurile

sunt situate de obicei la marginea unor bălţi sau lacuri, în braţe moarte

ale râurilor sau în zonele deltaice.

Canaluri – HC Albii artificiale sau amenajate care leagă între ele două

mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la

irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu

scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de

circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe

fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate.

- Marea teritorială -HM- marea teritorială o reprezintă terenul

cuprins între liniile de bază ale celui mai mare reflux de-a lungului

ţărmului inclusiv al ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de

acostare, amenajamentele hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare

permanente şi linia din larg care are fiecare punct situat la o distanta de

12 mile marine (22.224 m), iar marea interioară este terenul cuprins între

ţărmul mării şi liniile de bază.

- Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă,

cuvetelor lacurilor naturale şi artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei

Mării Negre este reglementată de Legea apelor şi de celelalte normative

complementare avizate de A.N.C.P.I.

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone umede Hidrografice Ape H

Ape curgătoare Hr

Canale Hc

Lacuri şi bălţi naturale Hb

Lacuri de acumulare Ha

Amenajări piscicole Hp

Stufăriş Hs

Teren mlăştinos Hm

4. Terenuri din intravilan, aferente localitţăilor urbane şi rurale pe

care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv

terenurile agricole şi forestiere.

Această categorie cuprinde terenurile cu diverse utilizări şi

destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, uzine, silozuri, gări,

hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri,

terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee,

grădini botanice şi zoologice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încarcare,

fâşia de frontieră, locuri de depozitare, precum şi alte terenuri care nu se

încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţă prevăzute la punctele

anterioare.

NEAGRICOL Curţi-

construcţii

Construcţii şi alte terenuri C

Ordin comun 90/N/1997

MLPAT şi 911-CP/1997

ONCGC

Cariere

Dotări pentru alimentări cu

ape

Alte terenuri

Construcţii şi curţi

Dotări culte

Dotări comerciale

Dolări culturale

Diguri

Dotări depozite

Dotări electricte

Dotări alimentare gaze

Platforme sau garaje

Cimitire

Întreprinderi industriale

Dotări instituţii

Dotări învăţământ

Construcţii metrou

Construcţii

Parcuri

Plaje şi ştranduri

Poduri, pasaje

Terenuri sport

Dotări sănătate

Dotări servicii

Dotări sociale

Dotări sport

Târguri şi pieţe

Dotări termoficare

Dotări transport auto

Taluze pietruite

Curţi

Parcaje

CA

CAPA

CAT

CC

CCLT

CCOM

CCUL

CD

CDEP

CEL

CGAZ

CGJ

CI

CIND

CINS

CINV

CMET

CO

CP

CPJ

CPOD

CS (TS)

CSAN

CSER

CSCC

CSPO

CT(CTG)

CTER

CTRA

CTZ

CU

CPC

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Cariere de piatră

Cariere de nisip

Cariere de pietriş

Exploatări miniere

Exploatări petroliere

Canale

Şanţuri

Zone întoarcere

Vatră de sat

Perimetrul construibil al

oraşului

Fâşie de frontieră

CCP

CCNS

CCPT

CEM

CEP

CN

CSN

CZI

CVS

CPO

CFF

NE

AGRICOL

Terenuri cu

construcţii

Construcţii C

Subcategorii regelementate

prin Normele metodologice

de aplicarea Legii nr.

571/2003, adoptate prin H.

G. nr. 44/2004

Curţi şi construcţii

Diguri

Cariere

Parcuri

Cimitire

Terenuri de sport

Pieţe şi târguri

Pajişti şi ştranduri

Taluzuri pietruite

Fâşie de frontieră

Exploatări miniere şi

petroliere

Alte terenuri cu construcţii

CC

CD

CA

CP

CI

CS

CT

CPJ

CTZ

CFF

CMP

CAT

- Construcţii – C- este denumirea unei ramuri a tehnicii care se

ocupă cu proiectarea, execuţia, întreţinerea şi exploatarea diferitor

structuri sau lucrări de infrastructură.

Condiţii tehnice pentru construcţii.

Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă

un ansamblu de condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice

principale, care privesc durabilitatea în timp, rezistenţa la foc, rezistenţa

şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice, arhitectonice,

economico-organizatorice etc.

Durabilitatea reprezintă durata de funcţionare normală în timp a

principalelor elemente de construcţii, fără pierderea calităţii necesare

exploatării optime şi poate fi:

- ridicată (de gradul I) şi este peste 100 de ani;

- mijlocie (de gradul II) între 50 şi 100 de ani;

- normală sau obişnuită (de gradul III) între 20 şi 50 de ani.

Construcţiile cu durată de funcţionare sub 20 de ani se numesc

provizorii.

Durabilitatea este determinată de materialele folosite, modul de

proiectare şi execuţie, condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la

rezistenţa materialelor şi elementelor de construcţii la diferite acţiuni cum

ar fi: îngheţ-dezgheţ, umiditate, coroziune, acţiunea biologică a

microorganismelor cât şi acţiunea mediului înconjurător: agenţi

atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.

Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista

la solicitări termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza

incendiilor. Din punct de vedere al rezistenţei la foc, elementele de

construcţii depind direct de materialele din care se execută şi se

caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita rezistenţei la foc.

Combustibilitatea unui material sau element de construcţii reprezintă

capacitatea acestuia de a se aprinde şi de a arde în continuare şi din acest

punct de vedere acestea se clasifică: incombustibili (betonul, zidăria),

greu combustibili sau semicombustibili (metalul protejat, lemn

ignifugat sau tencuit) şi combustibili (lemn, carton bitumat). Limita de

rezistenţă la foc este perioada de timp în care un element de construcţie

supus unui incendiu îşi păstrează stabilitatea.

Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor se referă la capacitatea

lor portantă, deformaţii, fisuri, cât şi la condiţiile de exploatare specifice

fiecărei construcţii(uzură, şoc etc.).

Condiţiile fizice şi igienice de exploatare sunt legate de factorii

de climat exterior şi interior şi se referă la temperatură, umiditate,

iluminare, viteza curenţilor de aer, gaze nocive etc.

Condiţiile de ordin arhitectural asigură construcţiilor aspectul

corespunzător destinaţiei acestora, cu o plastică şi o compoziţie

arhitectonică optimă.

Condiţiile economico-organizatorice privesc în general costul

construcţiilor, tehnologia de execuţie şi posibilităţile de industrializare,

materiale folosite, soluţii tehnice, termenul de execuţie şi punerea în

funcţiune.

- Curţi şi construcţii - CC - Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al

unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc. , inclusiv

clădirile şi anexele aferente. Prin terenul aferent construcţiilor se înţelege

terenuri-curţi, construcţii şi anexele acestora, conform titlului de

proprietate, identificat printr-un identificator unic - numărul cadastral -

sau care constituie un singur corp funciar.

- Diguri - CD - Un dig este o construcţie din pământ, situată în general

paralel cu malul unui curs de apă, al unui lac sau al mării, având drept

scop pătrunderea apei pe terenurile situate în spatele digului. Pentru

apărarea acestor terenuri împotriva pătrunderii apei şi pentru a împiedica

alte efecte nedorite, pe lângă digul propriu zis, mai trebuie realizate

diferite alte lucrări precum stăvilare, canale de desecare, staţii de

pompare etc. Sistemele care cuprind totalitatea acestor lucrări se numesc

îndiguiri.

Cariere –CA- este o exploatare la zi, cu scopul obţinerii materialului

necesar pentru construcţii sau anumitor minerale utile care se găsesc

aproape de suprafaţă. Există unele cariere care se continuă cu galerii

săpate în versantul muntelui. Deosebirea dintre o carieră şi o balastieră

constă în faptul că o balastieră nu extrage roca masivă ci rocile

sedimentare necimentate ca pietrişul şi nisipul. Există şi alte exploatări la

zi unde se extrage cărbunele, sarea, minereuri sau pietre preţioase,

denumirea de carieră de piatră se referă numai la extploatarea rocilor

masive, care este numită piatră în vorbirea curentă.

Cariere de piatra

Parcuri – CP- Termenul „Parc” se poate referi la: Un spaţiu verde, de

utilitate publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajat pentru

agrement:

- Parc zonă de agrement - Suprafaţă întinsă de teren, de utilitate

publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajată pentru

agrement.

- Parc naţional suprafaţă întinsă de teren, păzită şi îngrijită, în care

exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se

păstra neschimbat mediul natural.

Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din

toate sectoarele geografice ale Carpaţilor româneşti. Originalitatea sa

constă în existenţa unor spectaculoase creste alpine care depăşesc 2000

de m înălţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două

mari glaciaţii (Riss şi Würm), făcându-se remarcată existenţa unei

puternice modelări climatice, sub formă de trepte (Platforma de eroziune

alpină Borăscu, Râul Şes, Gornoviţa).

Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa

profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădiii Botanice din Cluj-

Napoca. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes

naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din

anul 1979. Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreşte

protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul

biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită

sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic,

paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei se află în partea de

vest a Carpaţilor Meridionali, cuprinzând o suprafaţă de 38.138 ha din

Masivul Retezat-Godeanu.

În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m şi peste

80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac

glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi

faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90

taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere,

168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.

Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie

proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit

membru al fundaţiei PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca

propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în

vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale

sălbatice de interes comunitar.

Rezervaţie naturală, destinată speciilor de plante sau animale pe

cale de dispariţie Rezervaţia naturală este o arie[1]

în care întregul cadru

natural sau anumite exemplare floristice[2]

, faunistice[3]

sau geologice

sunt ocrotite de lege. Sunt protejate, pentru conservarea lor, ecosisteme,

specii de plante sau de animale, elemente geologice etc. de interes

ştiinţific sau peisagistic.

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea,

România, şi parţial în Ucraina, este cea mai mare şi cea mai bine

conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991

ca rezervaţie a biosferei.

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podişul Dobrogei, la

nord formează graniţa cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră.

Delta Dunării este traversată de paralela de 45°, latitudine N şi de

meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul

lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparţin Ucrainei,

Deltei propriu-zise revenindu-i o suprafaţă de 2540 km².

Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul

Chilia la nord şi Braţul Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu

Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul Sfântul Gheorghe.

Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul

său de o lungime de 104 km², 60% din apele şi aluviunile Dunării.

Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta

Dunării creşte anual cu aprox. 40 m².

Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de

Chilia are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru

navigaţia vaselor maritime. Are o lungime de 71 km şi transportă 18%

din volumul de apă al Dunării.

Cursul Braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se

desfăşoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare

formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.

- Cimitire – CI- este locul unde corpurile celor decedaţi sunt

înmormântate, însoţite în aproape toate cazurile de un ritual religios.

Termenul de cimitir (provenit din grecescul κοιμητήριον) se

referă la o zonă destinată strict pentru înmormântare. Cimitirul este locul

pentru comemorarea familiei, rudelori, prietenilori celori decedaţi. În

societăţile cu o prosperitate mai ridicată, s-au înfiinţat şi cimitire pentru

animale de casă, ca de exemplu pentru pisică, câine, păsări, etc.

Cimitirele sunt deobicei aşezate în jurul bisericii sau în locuri

unde pentru mult timp nu se va construi alte construcţii. Cimitirile în

prezent folosite, sunt de mulţi ani în urmă înfiinţaţi şi mormintele

deobicei îngrijite de urmaşii celori decedaţi.

Pentru desfăşurarea ceremoniei de înmormîntare, în multe

cimitire sunt construite capele, unde se desfăşoară marea parte a

comemorări în cinstea persoanei decedate. Cimitirile din oraşe mari au în

dotare o morgă sau chiar şi un crematoriu.

Mormintele sunt după religie, constucţie şi forme, în foarte multe

feluri construite.

În plus faţă de funcţiile cult-rituale, rolul cimitirului adesea mai

este de multe responsabilităţi:

Pentru a servi în multe societăţi la igienă publică.

De a înmormânta în public reglementat şi în locuri stabilite.

De a nu răspândi boli şi de prevenirea de a polua apele subterane.

Cimitirele municipale, în cazul în care sunt cultivate cu multă

verdeaţă, preiau pe lîngă funcţiile de parcuri şi alei, o importantă funcţie

climatică şi ecologică. În unele cazuri, ele sunt biotopuri secundare care,

de asemenea, este un importantă zonă de retragere de specii rare. Unele

cimitire preia funcţiile de zone de agrement.

Mormântul şi locul de cult, sunt în general cele mai vechi dovezi

ale civilizaţiei umane. Deja primii oameni ai epocii de piatră îşi

înmormântau morţi lori. Unde oamenii stau în permanenţă împreună, au

fost definite locuri unde au loc înmormântarile. Din epoca pietrei

lustruite în special, sunt prezentate morminte megalitice.

Cimitire Săpânţa Codlea

Terenuri de sport – CS- teren amenajat pentru sporturi şi recreare

Pieţe şi târguri - CT –

Piaţă -Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri, mai ales cu

produse agroalimentare. De asemenea loc întins şi deschis dintr-o

localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea

amenajat cu spații verzi, statui. În general, piaţa este orice loc în care are

loc o vânzare şi o cumpărare de bunuri şi servicii.

Târg - Loc mai întins şi special amenajat într-un oraș sau la marginea

unui oraș, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite,

cereale, alimente, zarzavaturi etc.

Pajişti şi ştranduri - CPJ -

Pájiște, pajiști, s.f. Loc acoperit cu iarbă (măruntă și deasă), folosită ca

nutreț sau pentru pășunat; vegetație ierboasă care acoperă acest loc.

Ștrand, ștranduri, s.n. Teren (cu nisip) situat în apropierea unei ape sau

prevăzut cu bazin cu apă, amenajat special pentru a putea fi folosit, în

timpul verii, pentru plajă, baie sau pentru sporturi nautice.Sursa: DEX '98

Taluzuri pietruite – CTZ - Suprafaţa înclinată a terasamentelor sau

terenului căptuşite cu piatră care mărgineşte lateral un rambleu sau un

debleu.

Fâşie de frontieră - CFF - fâşie de protecţie a frontierei de stat - faşia

de teren constituită de-a lungul frontierei de stat în scopul protejării

semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea

liniei de frontieră.

Frontiera şi fâşia de protecţie a frontierei de stat fac parte din

domeniul public al statului şi se administrează de către Ministerul

Administraţiei şi Internelor, prin Poliţia de Frontieră Română, suprafeţele

de teren cuprinse între fâşia de protecţie a frontierei de stat şi culoarul de

frontieră sau malul apelor, după caz, se administrează de către persoanele

fizice sau juridice cărora le aparţin, cu respectarea prevederilor Normele

metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotararea

Guvernului nr. 445/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Accesul persoanelor pentru efectuarea unor activităţi dincolo de

fâşia de protecţie a frontierei de stat, în situaţia în care aceasta se

constituie mai în adâncime, precum şi în insulele şi ostroavele aparţinând

statului român, situate în apele de frontieră, este permis numai prin

locurile şi în condiţiile stabilite de şeful formaţiunii locale a poliţiei de

frontieră, conform ordonanţei pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă

a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Exploatări miniere şi petroliere – CMP -

Exploatáre, exploatări, s.f. Acțiunea de a exploata și rezultatul ei.

Totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui

sistem tehnic. ♦ Totalitatea operațiilor care constituie procesul tehnologic

de extragere a substanțelor minerale utile, a rocilor, a țițeiului sau a

gazelor, metodă de extragere a substanțelor minerale utile în care

procesul tehnologic se efectuează sub cerul liber; carieră. ♦ Loc de unde

se exploatează o substanță utilă, un material folositor.

Miniér, -ă, care ține de mină şi se găsesc (multe) mine;

Petroliér, -ă, petroliere, Care ține de petrol, din petrol, extrage sau

prelucrează petrolul, privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului.

Alte terenuri cu construcţii - CAT - terenuri pe care sunt edificate

tipuri de construcţii care nu se regăsesc în cele identificat în una din

categoriile descrise mai sus.

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone

artificiale

Alte terenuri Curţi construcţii

industriale

Cind

Curţi construcţii Cc

Diguri Cd

Cariere Ca

Parcuri decorative Cp

Cimitire Ci

Terenuri de sport Cs

Târguri şi pieţe Ct

Plaje şi ştranduri Cpj

Taluze pietruite Ctz

Altele Cat

5. Terenuri cu destinatii speciale cum sunt cele folosite pentru

transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi

instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de

transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii,

pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel,

pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii,

ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.

Drumuri publice - drumuri de utilitate publică şi/sau de interes public

destinate circulaţiei rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor

generale de transport ale economiei, ale populaţiei şi de aparare a ţării;

acestea sunt proprietate publică şi sunt intreţinute din fonduri publice,

precum şi din alte surse legal constituite.

Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct

de vedere funcţional şi al administrării căile de comunicaţii rutiere se

împart, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul

juridic al drumurilor, după cum urmează:

a) drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri

naţionale europene, drumuri naţionale principale, drumuri naţionale

secundare;

b) drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legatură între

reşedinţele de judeţ şi resedinţele de municipiu şi orase, staţiuni

balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte obiective importante;

c) drumuri de interes local: Drumurile de interes local aparţin proprietăţii

publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi pot fi

clasificate ca:

a) Drumuri comunale, care asigură legăturile:

1. Între reşedinţa de comună şi satele componente sau cu alte sate;

2. Între oraş şi satele care îi aparţin, precum şi cu alte sate;

3. Între sate;

a) Drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi, fiind

situate la limitele acestora;

b) Străzi - drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de

denumire: strada, bulevard, cale, chei, splai, sosea, alee, fundatură, uliţă

etc.

c) Străzile din localităţile urbane;

d) Străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare;

e) Căi ferate simple, duble şi înguste, triaje.

NEAGRICOL Drumuri şi căi

ferate

Drumuri D

Ordin comun 90/N/1997

MLPAT şi 911-CP/1997

ONCGC

Drumuri naţionale

Drumuri judeţene

Drumuri comunale

Drumuri exploatare

Străzi şi uliţe

Străzi nenominalizate

Căi ferate

DN

DJ

DC

DE

DS

DSN

DF

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Poteci

Drumuri şi poteci turistice

DPT

DT

NEAGRICOL Drumuri si

căi ferate

Autostradă

DA

Subcategorii regelementate

prin Normele metodologice

de aplicarea Legii nr.

571/2003, adoptate prin H. G.

nr. 44/2004

Drumuri naţionale

Drumuri judeţene

Drumuri comunale

Străzi şi uliţe

Drumuri de exploatare

(agricole, silvice,

petroliere, industriale etc.)

Drumuri şi poteci turistice

Căi ferate

DN

DJ

DC

DS

DE

DT

DF

-Autostradă –DA- prezintă cel mai înalt grad de separare a circulaţiei,

fiind rezervate numai traficului auto, cu elemente geometrice care permit

realizarea unor debite şi viteze mari, în condiţii de maximă siguranţă.

Autostrăzile au două căi de circulaţie unidirecţionale, separate

printr-o zonă mediană, fiecare cu cel puţin două benzi de circulaţie, fără

încrucişări de nivel cu alte căi de circulaţie şi accesibile numai în anumite

puncte special amenajate.

Cele mai multe autostrăzi sunt prevăzute cu locuri de parcare şi

odihnă, benzinărie etc.

Intersecţie de autostradă Autostradă

Drumuri naţionale - DN - Drumurile de interes naţional aparţin

proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură

legăturile cu capitala ţării, cu reşedintele de judeţ, cu obiectivele de

interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecin, şi pot fi clasificate ca:

a)autostrăzi;

b)drumuri expres;

c)drumuri naţionale europene (E);

d)drumuri naţionale principale;

e)drumuri naţionale secundare.

Drumuri judeţene - DJ - Drumurile de interes judeţean fac parte din

proprietatea public a judeţului şi cuprind drumurile judeţene care asigură

legăturile între:

- municipiile reşedinţe de judeţ şi resedinţele de comune, municipii,

oraşe, staţiuni balneoclimaterice şi turistice, porturi, aeroporturi,

obiective importante legale de apărarea ţării şi obiective istorice

importante;

- oraşe şi municipii între ele.

Drumuri comunale – DC - Drumurile de interes local aparţin

proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi

cuprind:

a) drumurile comunale care asigură legăturile între:

- reşedinţa de comună şi satele componente;

- oraş şi satele care îi aparţin, precum şi alte sate;

b) drumurile vicinale sunt drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi,

fiind situate la limitele acestora;

Străzi şi uliţe – DS - străzile sunt drumuri publice din interiorul

localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevar, cale, chei, splai,

şosea, alee, fundătură, uliţă etc.

Străzile din localităţile urbane se clasifică în raport cu intensitatea

traficului şi funcţiile pe care le îndeplinesc astfel:

a) străzi de categoria I - magistrale, care asigură preluarea fluxurilor

majore ale oraşului pe direcţia drumului naţional ce traversează oraşul

sau pe direcţia principală de legatură cu acest drum;

b) străzi de categoria a II-a - de legătură, care asigură circulaţia majoră

între zonele funcţionale şi de locuit;

c) străzi de categoria a III-a - colectoare, care preiau fluxurile de trafic

din zonele funcţionale şi le dirijează spre străzile de legatură sau

magistrale;

d) străzi de categoria a IV-a - de folosinţă locală, care asigură accesul

la locuinţe şi pentru servicii curente sau ocazionale, în zonele cu trafic

foarte redus.

Străzile din localităţile rurale se clasifică în:

a) străzi principale;

b) străzi secundare.

Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă,

podurile, podeţele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele

rutiere, tunelurile, construcţiile de apărare şi consolidare, trotuarele,

pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, bretelele de

acces, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa

circulaţiei, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul

de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau

drum şi bretelele de acces, terenurile şi plantaţiile din zona drumului, mai

puţin zonele de protecţie.

Zona străzilor include partea carosabilă, acostamentele,

şanţurile, rigolele, trotuarele, spaţiile verzi, pistele pentru ciclişti,

suprafeţele adiacente pentru parcaje, suprafeţele de teren necesare

amplasării anexelor acestora. Pe sectoarele de străzi fără canalizare

scurgerea apelor trebuie asiguraţă prin şanţuri amenajate.

Zonele de siguranţă şi de protecţie in intravilan se stabilesc prin

studii de circulaţie şi prin documentaţiile de urbanism şi amenajarea

teritoriului.

Pentru dezvoltarea capacităţii de circulaţie a drumurilor publice în

traversarea localităţilor rurale, distanţa între gardurile sau construcţiile

situate de o parte şi de alta a drumurilor va fi de minimum 26 m pentru

drumurile naţionale, de minimum 24 m pentru drumurile judeţene şi de

minimum 20 m pentru drumurile comunale.

Extinderea intravilanului localitţăii în lungul drumului naţional,

respectiv pe sectorul de drum aflat între indicatoarele rutiere de

intrare/ieşire în/din localitate, se poate face numai cu condiţia realizării

de drumuri colectoare paralele cu drumul naţional, care să preia traficul

generat de obiectivele locale şi care să debuşeze în drumul naţional

numai în doua-trei intersecţii amenajate conform normativelor tehnice în

vigoare. Drumurile colectoare vor fi prevăzute cu facilităti şi pentru

traficul pietonal, biciclişti, inclusiv pentru persoanele cu handicap

locomotor.

Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi

zonele de protecţie.

Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele

constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru

ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, talazuri, şanţuri de gardă, ziduri

de sprijin şi alte lucrări de artă.

Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de

cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere,

plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea

drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în

vecinătatea drumului. Din zonele de siguranăţ fac parte şi suprafeţele de

teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi

suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi

altele asemenea. Limitele zonelor de siguranţă a drumurilor, podurilor şi

viaductelor, în cale curentă şi aliniament.

a) Zonele de siguranţă ale drumurilor sunt cuprinse de la limita

exterioară a amprizei drumului până la:

– 1,50 m de la marginea exterioară a şanţurilor, pentru drumurile

situate la nivelul terenului;

– 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu;

– 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu

cu înălţimea pana la 5,00 m inclusiv;

– 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu

cu înălţimea mai mare de 5,00 m.

b) Zonele de protecţie sunt cuprinse între marginile exterioare ale

zonelor de siguranţă şi marginile zonei drumului, delimitat conform

tabelului urmator:

Categoria drumului Autostrăzi Drumuri

naţionale

Drumuri

judeţene

Drumuri

comunale

Distanţa de la axul drumului

până la marginea exterioară a

zonei drumului (m)

50 22 20 18

c) Zonele de siguranţă ale podului, care includ şi suprafeţe de teren

aflate sub pod, sunt:

– 10,00 m de la limita exterioară a racordării podului cu terasamentul,

pentru podurile fără lucrări de apărare a malurilor (rampa de acces face

parte integrantă din pod);

– la limita exterioară a lucrărilor de apărare a malurilor, pentru podurile

la care aceste apărari au o lungime mai mare de 10 m (rampa de acces

face parte integrantă din pod).

d) Zonele de siguranţă ale drumurilor cu versanţi (defilee) cu

înălţimea mai mare de 30 m se consideră la partea superioară a taluzului

versantului.

Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă

este interzisă.

Deţinătorii terenurilor din vecinatatea drumurilor publice

sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de

aparare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu

condiţia ca această operaţie să nu împiedice executarea lucrărilor

agricole şi să nu producă dereglări culturilor de pe aceste terenuri.

Drumuri de exploatare

(agricole,silvice,petroliere,industriale etc.) DE

Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter

permanent, nu se inregistrează ca detalii şi se atribuie în proporţie egală

parcelelor din imediata vecinătate.

Aceste drumuri asigură legatura dintre masivele de terenuri agricole,

deplasarea spre centrele de producţie şi unităţile prestatoare de servicii şi

acced în reţeaua drumurilor comunale şi judeţene. Potrivit Ordin ale

Organelor de specialitate ale Administratiei Publice Centrale nr. 212/145

din 15 mai 2002 / 3 iun. 2002

pentru aprobarea Normelor tehnice de intocmire a proiectelor de

organizare a teritoriului exploatatiilor agricole

Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea,

construirea şi modernizarea drumurilor, cu modificările ulterioare,

drumurile de exploatare agricolă se clasifică în 3 categorii:

- Categoria I - drumuri care au ca funcţionalitate legatura dintre

masivele de terenuri cu suprafeţe de peste 10.000 ha sau pentru un trafic

de peste 50.000 tone anual;

- Categoria II - drumuri care asigură legatura dintre masivele de terenuri

agricole cu suprafeţe de peste 1.000 ha sau pentru un trafic mai mare de

5.000 tone anual;

- Categoria III - drumuri pentru masive de terenuri agricole cu suprafeţe

sub 1.000 ha sau pentru un trafic mai mic de 5.000 tone anual.

DRUMURI TEHNOLOGICE AGRICOLE (D.e.t.)

Aceste drumuri asigură procesul de producţie agricolă în cadrul

fiecărei categorii de folosinţă (arabil, păşuni, plantaţii viticole şi

pomicole), în centre sau în complexuri agrozootehnice şi industriale,

precum şi în perimetrele sistemelor de îmbunătăţiri funciare pentru

exploatarea şi întreţinerea acestora.

Elemente tehnice de sinteză referitoare la reţeaua drumurilor agricole.

lăţimea drumurilor agricole

Categoria

drumurilor

Lăţimea (m)

Partea de exploatatre

carosabilă

Acostament Totală

I 5,50 0,75 7,00

II 4,00 0,50 5,00

III 2,75 0,37 3,50

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone

artificiale

Transport Drumuri D

Căi ferate Df

Drumuri naţionale Dn

Drumuri judeţene Dj

Drumuri comuale Dc

Drumuri de exploatare

agricolă

De

Străzi uliţe Ds

Port Dp

Gară Dg

Aeroport Da

Alte categorii de folosinţă întâlnite în fondul funciar

TERENURI DEGRADATE ŞI NEPRODUCTIVE (N)

Din această categorie fac parte terenurile degradate şi cu procese

excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie

NEAGRICOL Teren

neproductiv

Neproductiv N

Ordin comun 90/N/1997 MLPAT

şi 911-CP/1997 ONCGC

Bolovăniş, grohotiş,

stânctării, pietriş

Halde

Mocirle, smârcuri

Nisipuri zburătoare

Gropi

Râpe,ravene, torenţi

Sărături cu crustă

NB

NH

NM

NN

NP

NR

NS

Alte subcategorii întâlnite în

literatura de specialitate

Grohotiş

Stânctării,

Pietriş

Halde(depuneri

sterile.Deponii)

Ravene

Torenţi

NGH

NST

NPT

NDS

NRV

NTR

NEAGRICOL Terenuri

neproductive

Nisipuri zburătoare NN

Subcategorii regelementate prin

Normele metodologice de

aplicarea Legii nr. 571/2003,

adoptate prin H. G. nr. 44/2004

Bolovănişuri, stâncării,

pietrişuri

Râpe, ravene, torenţi

Sărături cu crustă

Mocirle şi smârcuri

Gropi împrumut, deponii

Halde

NB

NR

NS

NM

NG

NH

- Bolovănişuri, stâncării, pietrişuri - NB-

Bolovănişuri - Teren pietros, plin de bolovani

Stâncăríe, stâncării, s.f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu

stânci – Stâncă Sursa: DEX '98

Pietríş, pietrişuri, Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din

diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile

cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile

apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. sau pietriș mai

mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată,

folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a

drumurilor etc. sau pământ pietros sau nisipos, neproductiv,

Sursa: DEX '98

Râpe, ravene, torenţi – NR-

Râpă, râpe, Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de

torente sau de șuvoaie.

Ravénă, ravene, Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili.

Sursa: DEX '98

Torént, torente, Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care

apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge

vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță

de eroziune; puhoi, șuvoi.Sursa: DEX '98

Sărături cu crustă - NS -

Sărătură desemnează în română un tip de sol relativ sărac şi greu

cultivabil, care conţine săruri minerale în exces faţă de solurile obişnuite

şi care se găseşte răspândit pe întreg teritoriul României. După tipul de

sare în exces, sărăturile pot fi, în special, bazice (sau alcaline), dar există

şi sărături care se comportă ca soluri acide.Ameliorarea solurilor, inclusiv

a sărăturilor, este o problemă complexă care se rezolvă prin participarea

comună unor specialişti în chimie, pedologie şi agricultură.

Crústă, cruste, s.f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare,

uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. 2. Strat îndesat,

uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în

urma ploilor, bătătoririi excesive etc. Sursa: DEX '98

Mocirle şi smârcuri - NM –

Mocírlă, mocirle, s.f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din

ploi, revărsări etc. şi plină de mâl, de noroi; loc mlăştinos, noroios; noroi,

mâl. Sursa: DEX '98 |

Smârc, smârcuri, s.n. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă

pe un teren mlăştinos. Sursa: DEX '98 |

Gropi împrumut, deponii -NG-

Groápă, gropi,Gaură, cavitate (mai adâncă) în pământ, Sursa: DEX '98

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Zone

seminaturale

Neproductuiv Teren degradat fără

vegetaţie

N

Teren argilos cu crăpături Na

Nisip neted cu dune Nn

Bolovănişuri, grohotişuri,

stâncării, pietriş

Nb

Râpe, ravene, torenţi Nr

Sărături cu crustă Ns

Halde Nh

Mocirle şi smârcuri Mn

Gropi de pomi Ng

Zone

conform

INSPIRE

Categoria de

acoperire a

terenului

Subcategorie Simboluri

pe plan

Necunoscut Necunoscut Necunoscut N_C