1

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURĂRILE

1.1 Necesitatea asigurării

Evoluţia societaţii omeneşti, progresele înregistrate de ştiinţă şi tehnică nu au

condus la dispariţia pericolelor la care sunt supuşi oamenii şi bunurile lor. Ele au

determinat înlăturarea unora dintre pericole, scăderea frecvenţei apariţiei altora,

restrângerea pagubelor, perfecţionarea formelor de protejare, dar au condus şi la apariţia

unor noi pericole.

Condiţia esenţială a existenţei omului o constituie producţia neîncetată a

bunurilor materiale, producţie ce este obţinută prin muncă. În procesul muncii omul

acţionează asupra naturii, între cei doi stabilindu-se un contact permanent.

Nevoile care apar in viaţa omului sunt foarte diversificate, motiv pentru care

încearcă să adapteze natura, să o supună acestor nevoi. Deşi s-au făcut progrese

considerabile in această direcţie mai există şi astăzi contradicţii între om şi natură,

contradicţii care duc la periclitarea mersului normal al procesului de producţie.

Producerea unor fenomene sau evenimente poate să provoace pierderi materiale,

să stânjenească activitatea economică, să pună în pericol viata sau integritatea corporală

a oamenilor. Aceste pericole sunt generatoare de pagube şi de aceea oamenii trebuie sa

le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea actiona împotriva

lor. Acesta este momentul în care apare necesitatea asigurării.

Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i

ajuta financiar pe cei care suferă o pagubă cuantificabila in bani.

Pentru combaterea fenomenelor aleatorii, generatoare de pagube, care în

asigurări sunt denumite riscuri, omul are la îndemână mai multe posibilităţi cum sunt

evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelor provocate de riscurile produse,

Capitolul 1

crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor

pagube sau trecerea riscului asupra altei persoane.

Evitarea sau prevenirea riscului constă în luarea de măsuri capabile să facă

imposibilă producerea unui anumit risc.

Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse presupune ca, dupa

producerea evenimentului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârşit , persoanele interesate

să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia.

Crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a

eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de

rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau

de accidente.

Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza in condiţiile in care

persoana fizica sau juridică ameninţată de un risc oarecare consimte să plătească o sumă

de bani unei alte persoane (de regulă o organizaţie specializată), iar aceasta din urmă se

angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

1.2. Conceptul de asigurare

Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă

persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau in cea de afaceri, ea având un rol

din ce în ce mai mare în viaţa noastră, devenind indispensabilă odată cu dezvoltarea

societăţii omeneşti.

Asigurările formează un sistem complex, dinamic şi nelimitat, condiţionat

obiectiv de nivelul de dezvoltare al societăţii şi subiectiv de cel al dezvoltării

individului.

Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau

financiar.

Abordarea juridică este utilizată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă

trebuie să capete formă juridică, iar această formă este cea dintâi sesizabilă. Această

formă este conferită de contractul de asigurare.

4

Capitolul 1

În Codul civil român, definiţia dată contractului de asigurare a suferit

îmbunătăţiri succesive. Astfel, în anul 1930, conform prevederilor art. 49 din Lege

pentru Constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi

reglementarea contractului de asigurare, „prin contractul de asigurare întreprinderea de

asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc” . În anul 1971,

potrivit dispoziţiilor art. 57 din Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu privire la

asigurările de stat „Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o

primă Administraţiei Asigurărilor de Stat, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui

anume eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească

asiguratului sau unei terţe persoane, denumită beneficiar, o indemnizaţie-despăgubire

sau sumă asigurată – în limitele convenite.

După renunţarea la monopolul de stat în domeniul asigurărilor, exercitat prin

Administraţia Asigurărilor de Stat, a apărut necesitatea reformulării definiţiei date prin

legea contractului de asigurare. Potrivit legii din 1995, Legea privind asigurările şi

reasigurările în România nr. 136, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să

plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc,

să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată în limitele

şi în termenele convenite”.

Cadrul legislativ în domeniul asigurărilor din România ete reprezentat în

principal de legea mai sus menţionată şi de Legea nr. 32 din 2000 privind constituirea,

organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor şi

atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Principalele caractere juridice ale contractului de asigurare sunt:

- caracterul consensual;

- caracterul sinalagmatic;

- caracterul aleatoriu;

- caracterul succesiv;

- caracterul de adeziune;

- caracterul oneros.

5

Capitolul 1

Caracterul consensual al contractului este relevat de faptul că acesta se încheie

numai prin consimţământul părţilor.

Caracterul sinalagmatic este determinat de faptul că părţile contractante îşi

asumă reciproc anumite obligaţii. În principal, asiguratul se obligă să facă declarţii

exacte şi să-şi achite primele, iar asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia

cuvenită, după producerea evenimentului asigurat.

Caracterul aleatoriu este determinat de faptul că părţile contractante nu cunosc

în momentul încheierii contractului, efectele acestuia, respectiv beneficiile sau

pierderile ce vor rezulta din acest contract. Obligaţiile asiguratului şi ale asigurătorului

depind de un eveniment viitor, cu o anumită probabilitate de apariţie.

Caracterul succesiv este relevat de eşalonarea în timp a prestaţiilor prevăzute în

contract. Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite, iar

asigurătorul să ofere continuu protecţia prin asigurare.

Caracterul de adeziune este evidenţiat de de faptul că forma şi clauzele

contractului sunt stabilite de către societatea de asigurări, potenţilul asigurat având

posibilitatea de a adera sau de a respinge acest contract.

Caracterul oneros rezidă din faptul că fiecare parte urmăreşte obţinerea unui

avantaj sau a unei contraprestaţii pentru serviciul pe care îl face sau se obligă să-l facă

în favoarea celeilalte părţi.

Contractele de asigurare se desfăşoară pe baza unor principii care, deşi nu sunt

menţionate în contract, trebuie cunoscute şi respectate de cele două părţi. Cele mai

importante dintre acestea sunt:

- principiul despăgubirii;

- principiul interesului asigurabil;

- principiul subrogaţiei.

Principiul despăgubirii este cel mai important principiu al asigurării. Acest

principiu subliniază una dintre funcţiile principale ale asigurării: aceea de a readuce

asiguraţii în situaţia financiară pe care au avut-o înainte de survenirea evenimentului

asigurat, fără a intenţiona să-i îmbogăţească în mod injust.

6

Capitolul 1

Conform principiului despăgubirii, contrac tele de asigurare nu oferă despăgubiri

peste valoarea pierderilor suferite de un asigurat. Altfel spus, principiul despăgubirii

prevede faptul că o persoană nu poate profita din pagubele asigurate.

Principiul interesului asigurabil . O persoană are un interes asigurabil dacă

producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiară sau un

prejudiciu persoanei respective. Intersul asigurabil poate fi definit ca o expunere la un

prejudiciu financiar. Existenţa interesului asigurabil este absolut necesară pentru a

obţine o asigurare legal executorie.

Principiul interesului asigurabil sprijină principiul despăgubirii, stipulând că

beneficiile asigurării vor fi disponibile doar acelor persoane ale căror raporturi cu

evenimentul asigurat pot cauza acestora o pirdere financiară, şi doar în limita acestor

pagube.

Principiul subrogaţiei are o importanţă deosebită în situaţiile în care

asigurătorul este obligat, prin poliţa de asigurare, să despăgubească o daună produsă din

culpă de către asigurat unei terţe persoane.

Funcţiile asigurării. Cea mai importantă dintre funcţiile asigurării este cea de

repartiţie, funcţie care se manifestă în două cazuri. În primul rând, această funcţie se

manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare pe seama primei de asigurare

pe care o plătesc asigiraţii, fie ei persoane fizice, fie persoane juridice. În al doilea rând,

această funcţie se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către

destinţiile sale legale, şi anume:

- plata indemnizaţiilor de asigurare;

- finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv;

- acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiei de asigurare

şi constituirea unor fonduri de rezervă.

Prin intermediul funcţiei de repartiţie, impozitele datorate de organizaţia de

asigurare sunt dirijate la bugetul de stat sau la bugetele locale, iar contribuţiile cuvenite

asigurărilor sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Funcţia de control, ca funcţie complementară a asigurărilor, urmăreşte modul

cum se încasează primel ede asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum

se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a

riscurilor, corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguraţilor, gospodărirea

7

Capitolul 1

judicioasă a fondului de asigurare şi a rezervelor legale constituite, îndeplinirea

integrală şi la termen a obligaţiilor financiare ale asigurătorului faţă de stat şi de terţi.

Alţi asigurători consideră că principala funcţie a asigurării este de compensare a

pagubelor pricinuite de calmităţi naturale şi accidente (la asigurările de bunuri şi

răspundere civilă) şi plata unor sume asigurate (la asigurările de persoane), în cazul unor

evenimente prevăzute în contractul de asigurare. În concluzie, prin mecanismul de

asigurare se refac bunurile distruse în urma unor evenimente nedorite, se acordă

indemnizaţii în cazul producerii unor riscuri care afectează viaţa sau integritatea

persoanelor fizice, această acţiune evidenţiind aspectul social al asigurării.

În viziunea aceloraşi specialişti, a doua funcţie a asigurării este de prevenire a

pagubelor, aceata fiind atât în folosul asiguraţilor, cât şi al asigurătorului, despăgubirile

scăzând ca volum în urma unui proces de prevenire eficient.

Funcţia de prevenire se exercită pe două căi:

- prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor

(constituirea de diguri pentru prevenirea inundaţiilor, desecări, irigaţii, împăduriri);

- prin includerea în contractul de asigurare a unei prevederi care să-l motiveze pe

asigurat să-şi întreţină bunurile asigurate în stare corespunzătoare.

Ultima funcţie a asigurărilor este cea financiară, concretizată în plasarea

fondurilor constituite de asiguraţi pe piaţa de capital, comună însă mai multor abordări

referitoare la problematica funcţiilor asigurării.

Privită într-o maniră tradiţionalistă, asigurarea constituie un mijloc de a

repartiza, asupra unui mare număr de persoane fizice şi juridice, paguba provocată de un

fenomen sau de un complex de fenomene unui număr redus dintre acestea. O pagubă

însemnată este mult mai uşor suportată de o comunitate de risc decât de un individ,

asigurarea acţionând prin spectrul legii numerelor mari.

Pe piaţa asigurărilor, concurenţa este deosebit de puternică ceea ce face ca

serviciile oferite de societăţile de asigurare să fie din ce în ce mai performante. De

aceea, asigurarea poate abordată ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar

financiar şi un activ financiar în economie, prin fondurile oferite pe piaţa de capital.

O societate de asigurări, în schimbul primelor de asigurare încasate de la

persoanele fizice şi juridice, oferă acestora un produs sui generis şi anume obligaţia de a

8

Capitolul 1

prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen sau complex de

fenomene. Prin urmare, asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adăpost persoanele

asigurate de pericolele care le ameninţă, de a le oferi protecţie în cazurile stabilte prin

contractul de asigurare. Întrucât protecţia este un bun necorporal, asigurarea poate fi

considerată ca o ramură a economiei prestatoare de servicii către asiguraţi.

Evenimentele asigurate au un caracter aleator. Dacă ele se produc aşa cum au

fost presupuse în contractul de asigurare va exista echilibrul corespunzător între primele

încasate şi indemnizaţiile acordate. Dacă abaterile sunt favorabile pentru asigurător,

societatea de asigurare va înregistra o creştere a profiturilor estimate ale respectivei

societăţi. În caz contrar, pierderile rezultate vor trebui compensate cu câştigurile din

plasamente din diferite active, bunuri imobiliare, etc.

Abordarea sub aspect economic. Acoperirea pagubelor provocate de diverse

fenomene sau evenimente se poate realiza pe seama a trei categorii de fonduri băneşti.

Dintre acestea, numai fondul ce se constituie la dispoziţia unei organizaţii specializate,

prin metode adecvate, poartă denumirea de fond de asigurare.

Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar formă bănească, constituirea în

natură a acestuia fiind de neconceput, deoarece ar ridica probleme complexe, legate de

stabilirea structurii materiale a acestuia corespunzător nevoii refacerii bunurilor

asigurate, distruse sau avariate, de crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor,

de evitarea pierderilor inerente manipulărilor şi conservării îndelungate a acestora, etc.

Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani

(prime de asigurare sau cotizaţii), pe care le achită persoanele fizice şi juridice interesate

de înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite

fenomene.

Asigurarea presupune existenţa unei comunităţi de risc. Persoanele fizice sau

juridice, ameninţte de aceleaşi pericole, acţionează pentru apărarea intereselor lor

comune. Comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la

constituirea fondului de asigurare la dispoziţia unei organizaţii specializate(societate

comercială de asigurare sau organizaţie de asigurare mutuală). Membrii comunităţii de

risc consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui

producerea fenomenelor respective.

9

Capitolul 1

Asigurarea oferă avantajul că membrii comunităţii, afectaţi de producerea

riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemnizaţie de

asigurare, sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuţiei acestora la fondul

respectiv.

În procesul formării şi utilizării şi utizării fondului de asigurare se nasc anumite

relţii economice între participanţii la asigurare. Astfel, în prima etapă, fluxuri băneşti

sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice şi juridice asigurate

către organizaţia de asigurare. În etapa următoare, fluxuri băneşti sub forma

indemnizaţiilor de asigurare, pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziţia

organizaţiei de asigurare, către persoanele fizice sau juridice afectate de producerea

evenimentului asigurat.

1.3. Elementele tehnice ale asigurărilor

Pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare al proceselor care se petrec pe

piaţa asigurărilor trebuie cunoscute şi definite elementele unui contract de asigurare.

Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurări), care în schimbul

primei de asigurare încasate de la siguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele

produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti

suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viaţa persoanelor asigurate sau

10

PRIME DE ASIGURARE

ASIGURAT ASIGURĂTOR

INDEMNIZAŢII DE ASIGURARE

Capitolul 1

de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde – în faţa legii –

faţă de terţe persoane.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare

plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau

accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în

viaţa sa, precum şi persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care

îl poate produce unor terţe persoane.

Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze

despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de

asigurare. Uneori, terţa persoană care dvine beneficiarul asigurării este indicată în mod

expres, de către asigurat, în contractul de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului

asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin delegaţie scrisă,

comunicată de asigurat societăţii de asigurare, ori prin testament.

Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o

asigurare, fără însă ca aceasta să obţină calitatea de asigurat.

Între noţiunile de contractant şi beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile

o delimitare rigidă. Contractantul asigurării poate fi în acelaşi timp şi beneficiarul

acesteia.

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene

(evenimente) care o dată produs, datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească

asiguratului sau beneficiarului asigurării despădubirea sau suma asigurată.

Noţiunea de risc se defineşte, în general, ca un pericol potenţial sau ca o pierdere

posibilă. În literatura de specialitate din domeniul asigurărilor, riscul este definit ca un

eveniment viitor şi incert.

Conceptului de risc i se asociază două dimensiuni semantice: probabilitatea de

apariţie şi consecinţele materiale şi financiare aferente producerii unui eveniment

nedorit. Deoarece existenţa nu poate fi gândită fără riscuri la aceste două dimensiuni

fundamentale asociate conceptului de risc se adaugă o nouă dimensiune şi anume

percepţia riscului. Singura noastră şansă este de a conştientiza în mod realist riscurile la

care putem fi supuşi, de a încerca o evaluare cât mai adecvată a lor şi, respectiv, de a

găsi metodele cele mai potrivite de a controla aceste riscuri.

11

Capitolul 1

Pentru ca un risc să poată fi asigurat acesta trebuie să îndeplinească mai multe

condiţii. O primă condiţie este aceea ca producerea fenomenului sau evenimentului să

fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este ameninţat de nici un fel de risc,

asigurarea acestuia nu devine necesară. O a doua condiţie se referă la faptul că

fenomenul trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător. Aceasta înseamnă că

pentru a se putea încheia o anumită asigurare nu este admisă existenţa nici unei

posibilităţi a părţilor participante la asigurare de a cunoaşte bunurile sau persoanelor

care vor fi supuse acţiunii fenomenului, nici intensitatea acestuia şi momentul ivirii lui.

A treia condiţie are în vedere faptul că acţiunea fenomenului este necesar să

poată fi înregistrată în evidenţa statistică iar a patra presupune ca producerea

fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului sau beneficiarului asigurării.

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte

valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Valoarea bunului care face

obiectul asigurării trebuie cunoscută cu exactitate, pentru a evita supra sau

subevaluările. În caz de supraevaluare, asiguraţii îşi pierd interesul pentru întreţinerea

sau repararea bunului, ajungându-se chiar la distrugerea intenţionată a bunului respectiv,

ceea ce duce la încălcarea celui mai important principiu al asigurării, principiul

despăgubirii. Pe de altă parte, subevaluarea duce la plata unor prime mai mici, iar în caz

de producere a evenimentului asigurat despăgubirea este sub valoarea pagubei. Valoarea

de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respctiv,

înregistrat în evdenţa contabilă sau stabilită în funcţie de preţul de vânzare-cumpărare,

practicat pentru acel bun pe piaţă în momentul încheierii asigurării.

Suma asigurată este, conform contractului de asigurare partea din valoarea de

asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii

fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita

maximă de răspundere a asigurătorului, fiind şi unul din elementele care stau la baza

calculării primelor de asigurare, stabilirea ei realizându-se prin operaţiunea denumită

evaluare de asigurare. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunului asigurat,

deoarece prin mecanismul asigurării nu este permisă acordarea unor despăgubiri mai

mari decât pierderile efectiv suportate de asiguraţi. La asigurările obligatorii de bunuri

suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare, iar la cele facultative în

funcţie de propunerea asiguratului, fără însă ca ea să poată depăşi valoarea bunului în

12

Capitolul 1

momentul încheierii asigurării sau, pentru unele bunuri, sumele stabilite de asigurător.

În cazul asigurărilor de persoane şi de răspundere civilă, suma asigurată se stabileşte

diferenţiat, astfel la asigurările obligatorii suma asigurată are o limită riguros stabilită

prin lege, iar la asigurările facultative se stabileşte în funcţie de de acordul dintre

asigurat şi asigurător, respectându-se limitele stabilite prin acte normative.

Norma de asigurare, întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii,

reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat.

Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul o plăteşte

asigurătorului, pentru ca acesta să constituie fondul de asigurare necesar plăţii

despăgubirilor ăn cazul producerii riscului aigurat. Din primele de asigurare încasate,

asigurătorul îşi constituie şi alte fonduri prevăzute prin dispoziţii legale şi îşi acoperă

cheltuielile privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare.

Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asiguraţi se determină

înmulţind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1000

unităţi monetare sumă asigurată.

Prima de asigurare = Suma asigurată * Cota de primă

Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele şi

principiile calculului actuarial. Cota de primă, numită primă brută este compusă din

două elemente: prima netă şi suplimentul de primă. Prima netă este destinată formării

fondului necesar achitării despăgubirilor, iar suplimentul de primă serveşte la formarea

resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea şi administrarea

fondului de asigurare, finanţării unor eventuale măsuri de prevenire a pagubelor,

constituirii fondului de rezervă şi realizării unui anumit beneficiu.

Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care raporturile de asigurare

între asigurător şi asigurat sunt valabile, aşa cum au fost ele stabilite prin contract.

Perioada de valabilitate a asigurării este un element specific asigurărilor facultativeşi pe

tot parcursul ei părţile au datoria să repecte obligaţiile ce le revin din contractul de

asigurare şi anume, asigurătorul este obligat să plătească asiguratului despăgubirea

pentru pagubele produse bunurilor cuprinse în asigurare de riscurile asigurate sau suma

asigurată cuvenită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea evenimentului

13

Capitolul 1

asigurat în timp ce asigauratul are obligaţia de a plăti primele de asigurare la termenele

stabilite de a întreţine bunurile asigurate.

Durata asigurării este variabilă după cum asigurările facultative sunt încheiate

pentru bunuri sau pentru persoane. Pentru bunuri, durata asigurării poate fi de un an sau

chiar mai puţin în timp ce pentru asigurările facultative de viaţă, contractul de asigurare

putându-se încheia pe o perioadă de 5-10 ani sau 15 ani.

Stabilirea duratei asigurării are o importanţă deosebită , deoarece ea influenţează

mărimea primei, iar răspunderea asigurătorului acţionează numai în cadrul acestei

perioade.

Paguba sau dauna reprezintă pierdere, exprimată valoric, suferită de un bun

asigurat ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Paguba poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului asigurat. În funcţie de

gradul în care bunul a fost distrus întâlnim noţiunea de pagubă totală când bunul a fost

distrus în întregime sau pagubă parţială, caz în care pierderea suferită este mai mică

decât valoarea bunului.

Despăgubirea reprezintă suma de bani pe care asigurătorul este obligat să o

plătească asiguratului, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat.

Despăgubirea nu poate depăşi suma asigurată şi este mai mică sau cel mult egală cu

valoarea pagubei, în funcţie de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la

acoperirea pagubei.

Principiile care se aplică la acoperirea pagubelor sunt:

- principiul răspunderii proporţionale, caz în care despăgubirea se află în aceeaşi

proporţie faţă de pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat;

Despăgubire/Pagubă = Suma asigurată/Valoarea bunului

- principiul primului risc. Despăgubirea acordată asiguratului este egală cu

paguba suferită de acesta, fără însă a depăşi mărimea sumei asigurate;

- principiul răspunderii limitate constă în stabilirea anterioară a unei părţi din

pagubă ce va cădea în sarcina asiguratului. Această parte este denumită franşiză, iar

mărimea ei este stipulată în contractul de asigurare.

Franşiza este de două feluri: simplă (sau simplă) şi deductibilă.

14

Capitolul 1

În cazul franşizei simple asigurătorul acoperă în întregime paguba (până la

nivelul sumei asigurate) dacă aceasta este mai mare decât franşiza, iar în cel al franşizei

deductibile se primeşte despăgubire numai pentru partea din pagubă care depăşeşte

franşiza.

1.4. Asigurarea autocasco

Asigurarea autocasco, denumită şi asigurare pentru avarii sau asigurare a

vehiculelor cu motor, poate fi încheiată de persoane fizice şi juridice cu domiciliul,

sediul sau reşedinţa în ţara noastră şi în cadrul ei se prevede acordarea de despăgubiri

pentru daunele matreiale sau pentru furtul automobilului asigurat. Asiguarea auto pentru

daune materiale oferă protecţie împotriva pierderilor rezultate din deteriorarea sau din

furtul unui automobil aparţinând asiguratului sau condus de către acesta. Asigurarea

auto pentru daune materiale este un tip de asigurare de bunuri şi include asigurarea de

coliziune şi asigurarea împotriva altor riscuri decât coliziunea.

Fac obiectul asigurării:

- autovehiculele destinate transporturilor de persoane: autoturisme,

autostaţioane, autobuze, autocare, motocicluri etc.;

- autovehiculele destinate transporturilor de bunuri: autocamioane,

autofurgonete, autobasculante, autocisterne, tractoare ruriere, autotractoare etc.:

- autovehicule construite sau echipate pentru diverse destinaţii speciale, cum ar

fi:autovehicule pentru gospodăria comunală (autostropitori, automăturători,

autogunoiere, autovidanjere etc.); autovehicule pentru stingerea incendiilor;

autosanitare, autovehicule cu cu instalaţii de radioficare, caravane cinematografice;

autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice şi

tipografice etc.;

- remorcile auto trase de un autovehicul din cele de mai sus.

În acordul de asigurare, asigurătorul sa obligă să plătească pentru orice daună

directă şi întâmplătoare la un automobil asigurat sau la un automobil care nu aparţine

asiguratului, inclusiv dotările, din care se scade franşiza. Daunele provocate de

15

Capitolul 1

coliziune sunt asigurate pentru automobilul specificat, numai dacă pagina de declaraţii

indică faptul că asigurarea împotriva coliziunii a fost încheiată pentru automobilul

respectiv. În acelaşi mod, asigurarea pentru alte daune decât cele rezultate din coliziune

oferă acoperire numai dacă pagina de declaraţii precizează faptul că asigurarea a fost

încheiată pentru acel automobil.

Variantele asigurării autocasco acoperă următoarele riscuri:

- accidente rutiere, precum ciocniri, loviri cu alte vehicule sau cu orice alte

corpuri mobile sau imobile, zgârieri, căderi, derapări, răsturnări;

- incendiu, explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, cutremur,

alunecări de teren, avalanşe.

Limita răspunderii asigurătorului este dată de valoarea reală a autovehiculului la

momentul încheierii contrectului. Pe durata asigurării, suma asigurată, poate fi majorată

sau actualizată, printr-o asigurare suplimentară şi prin plata unei prime de asigurare

corespunzătoare.

Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-

au achitat primele în numerar ori s-au virat în contul asigurătorului deschis la bancă de

către asigurat şi s-a întocmit contractul de asigurare.

În cazul în care înainte de a începe răspunderea asigurătorului riscul asigurat s-a

produs şi asigurarea a devenit fără obiect, precum şi în cazul în care, dupî începerea

răspunderii asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul

se reziliază de drept, iar primele plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.

Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru

care s-a încheiat asigurarea şi care se socoteşte de la data începerii răspunderii acestuia.

Primele de asigurare anuale datorate pentru autoturisme şi autostaţioane sunt

diferenţiate în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora.

Pentru autoturisme şi autostaţioane, inclusiv remorcile trase de acestea,

asigurarea se poate încheia şi cu o primă redusă, faţă de cea prevăzută în tariful de

prime, caz în care, despăgubirile cuvenite se scad corespunzător reducerii primei de

asigurare.

Reduceri ale primelor de asigurare se aplică şi în situaţia în care în anul anterior

reînoirii contractului, în cei doi, respecziv trei, patru sau mai mulţi ani anteriori

16

Capitolul 1

consecutivi, pentru care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri la asigurarea

pentru avarii sau pentru care despăgubirile plătite ori datorate se cuvin pentru pagube

produse din culpa unor terţe persoane aflate în afara autovehiculului asigurat.

Pentru autoturisme şi autostaţioane, precum şi pentru remorcile trase de acestea,

folosite ca taximetre sau şcolile de conducere auto, inclusiv pentru cele aparţinând

întreprinzătorilor particulari, primele se majorează.

Primele de asigurare se achită fie integral şi anticipat pentru întreaga perioadă

asiguată, fie în rate, din care prima rată se plăteşte anticipat înainte de intrarea în

vigoare a poliţei, iar următoarele, anterior ratelor scadente menţionate în poliţa de

asigurare. În cazul neachitării la termen a unei rate de primă, poliţa se reziliază automat.

În funcţie de riscurile prevăzute în poliţa de asigurare, asigurătorul acordă

despăgubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculului

asigurat, provocate de:

- divesrse accidente, cum ar fi: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu

alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat,

zgârieri, căderi, derapări sau răsturnări;

- incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburanţi sau a

rezervorului de aer comprimat);

- furt (inclusiv tâlhărie);

- calamităţi naturale: ploaie torenţială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia),

grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire sau alunecare de

teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheaţă, avalanşe de zăpadă, căderea unor

corpuri pe construcţia în care se află autovehiculul.

Dacă asiguratul are încheiate mai multe asigurări de avarii pentru acelaşi

autovehicul, care acoperă aceleaşi riscuri, la două sau mai multe societăţi de asigurare,

la producerea evenimentului asigurat, asigurătorul va acorda despăgubirea proporţional

cu prima încasată, în raport cu celelalte societăţi, care vor fi înştiinţate despre aceasta.

Asigurarea autocasco acordă despăgubiri şi pentru cheltuielile de transport al

autovehiculului la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului,

precum şi pentru pagubele produse autovehiculului asigurat, când acesta este condus de

o altă persoană decât asiguratul. Poliţa oferă despăgubiri şi pentru pagubele produse

17

Capitolul 1

aparatelor de radio, casetofoanelor, centurile de siguranşă, televizoarelor şi aparatelor de

aer condiţionat special construite pentru dotarea autovehiculelor, dar numai dacă acestea

erau montate pe autovehicul şi dacă avarierea sau distrugerea lor s-a întâmplat o dată cu

cele produse corpului autovehiculului.

În caz de incendiu, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin afumare,

pătare, carbonizare, sau alte distrugeri, precum şi prin avarieri cauzate de apă, ca urmare

a măsurilor luate în timpul producerii riscului pentru salvarea autovehiculelor sau a

construcţiei în care acesta se afla.

În caz de trăsnet sau explozie, se acordă despăgubiri şi pentru pagubele

înregistrate atunci când trăsnetul sa explozia s-a produs la distanţă de autovehiculul

respectiv.

În caz de inundaţie, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a

acoperirii locului unde se afla autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenit din

orice cauză, precum şi pagubele produse de acţiunea mecanică a apelor curgătoare sau a

obiectelor purtate de ape.

În cazul calamităţilor naturale, se acordă despăgubiri şi pentru pagubele produse

autovehiculului prin efectele indirecte ale acestora.

În asigurarea autovehiculelor pentru pagubele de furt sunt cuprinse:

- furtul autovehiculului, al unor părţi componente sau piese ale acestuia;

- pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a

tentativei de furt al aztovehiculului, al unor părţi componente sau piese ale acestuia ori

al unor bunuri din autovehicul;

- pagubele produse încăperii, proprietatea asiguratului, în care se afla

autovehiculul, ca urmare a furtului prin efracţie sau a tentativei de furt prin efracţie.

Despăgubirea nu poate depăşi suma asigurată, nici cuantumul şi nici valoarea

autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat şi se stabileşte în funcţie de

starea autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat. Uneori asigurătorul

stabileşte şi o limită a despăgubirii în procente faţă de valoarea din nou a

autovehiculului.

Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor componente sau a

pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuuielile pentru

18

Capitolul 1

materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor,

necesare ca urmare a pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare, din care se

scade valoarea eventualelor deşeuri (stabilită la preţurile de achiziţie ale acestora).

Valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat se stabileşte

scăzându-se, din valoarea din nou a acestuia, uzura corespunzătoare.

Uzura autovehiculului avariat se determină în raport cu vechimea, întrebuinţarea

şi starea de întreţinere a acestuia, la data producerii riscului asigurat.

Despăgubirea se stabileşte astfel: dacă suma asigurată nu este mai mică decât

valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea

este egală cu cuantumul pagubei. Dacă însă suma asigurată este mai mică decât valoarea

autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat, despăgubirea se va calcula

reducându-se cuantumul pagubei corespunzător raporului dintre suma asigurată şi

valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat.

După fiecare pagubă, suma asigurată se micşorează cu începere de la data

producerii riscului asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept

despăgubire, asigurarea continuând pentru suma rămasă, prima rămânând neschimbată.

La cererea asiguratului, suma asigurată poate fi completată printr-o asigurare

suplimentară, cu plata diferenţei de primă corespunzătoare.

Nu se acordă despăgubiri pentru:

- pagubele produse autovehiculului, unor părţi componente sau piese ale

acestuia, de alte cauze decât cele menţionate, cum ar fi cele cauzate prin întrebuinţare,

funcţionare sau uzare, defecte de fabricaţie ale materialului;

- pagubele produse sub influenţa temperaturii asupra motorului autovehiculului

sau diferenţialului, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraîncălzirii din

orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;

- pagubele indirecte (de exemplu, reducerea valorii autovehiculului după

reparaţie) sau pagubele produse prin întreruprrea folosirii autovehiculului, chiar ca

urmare a unor cauze cuprinse în asigurare;

- pagubele produse ca urmare directă a trepidaţiilor autovehiculului în timpul

mersului, cele produse prin acţiunea curentului electric asupra instalaţiei electrice, a

dinamului, a electromotorului etc., precum şi cele produse ca urmare a acţiunii acizilor

sau a oricăror substanţe chimice;

19

Capitolul 1

- pagubele produse părţilor componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor,

prelatelor, combustibilului, echipamentului suplimentar, cu unele excepţii etc.;

- cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătăţirea autovehiculului, în

comparaţie cu starea lui dinaintea producerii riscului asigurat; cele pentru repararea

unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare etc.

De asemenea, nu se acordă despăgubiri dacă:

- paguba a fost provocată cu intenţie de asigurat;

- paguba cauzată de incendiu sau explozie s-a produs prin folosirea de către

asigurat, în încăperea unde se afla autovehiculul, a focului deschis, inclusiv a luminii cu

flacără deschisă;

- paguba s-a mărit prin neluarea intenţionată de către asigurat a măsurilor pentru

limitarea ei şi numai pentru partea de pagubă care s-a mărit;

- paguba s-a produs cu prilejul distrugerii sau avarierii construcţiei în care s-a

aflat autovehiculul asigurat, din culpa asiguratului;

- asiguratul nu a făcut înştiinţarea scrisă în termen şi a procedat la repararea

autovehiculului avariat înainte ca reprezentantul asigurătorului să fi făcut constatarea

pagubei;

- autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabilsau altă autorizaţie de

circulaţie valabilă;

- autovehiculul, în momentul accidentului, era condus sau acţionat de o persoană

fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul ori după ce

permisul îi fusese retras, anulat sau reţinut în vederea anulării ori ca urmare a

suspendării exercitării dreptului de a conduce;

- asiguratul persoană fizică, proprietar al autovehiculului (sau soţia/soţul

acestuia) a condus autovehiculul şi a produs accidentul aflându-se sub influenţa

băuturilor alcoolice sau s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea

stabilirii alcolemiei şi a părăsit locul accidentului;

- paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei infracţiuni contra

securităţii statului sau a altor infracţiuni săvârşite cu intenţie ori în timpul când

asiguratul, autor al unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, încerca să se sustragă de la

urmărire.

20