capitolul 1

NICHITA D. TEODOR CAPITOLUL I.

CAPITOLUL 1

INFRACTIUNEA DE ULTRAJ ( ART. 257 NCP)

1.1 Definitia legala

Infractiunea de ultraj este definita legal in continutul art. 257 al.1 NCP ca fiind

ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte

violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite

împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de

stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

1.2 Structura infractiunii

Obiectul juridic specific.

Infracţiunea analizata are ca obiect juridic specific relaţiile sociale privitoare la autoritatea

de stat a căror formare,desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de apărarea

prestigiului funcţionarului public purtător al autorităţii de stat.

Obiectul material.

Infracţiunea de ultraj nu are obiect material când este săvârşită prin ameninţare. Dacă

odată cu săvârşirea faptei s-au adus vătămări sănătăţii, integrităţii sau vieţii persoanei ori

bunurilor acesteia, obiectul material va fi corpul sau bunurile persoanei asupra căreia se exercită

acţiunea descrisă în normă.

Subiecţii infracţiunii.

Infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 257 NCP are subiect activ şi subiect pasiv.

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice

persoană care îndeplineşte condiţiile generale de responsabilitate penală. Poate fi subiect activ şi

un funcţionar public care prin acţiunea desfăşurată aduce atingere unui alt funcţionar public

purtător al autorităţii de stat. Participaţia este posibilă sub toate formele ( coautorat, instigare,

complicitate).

Subiectul pasiv al infracţiunii este dual, în principal statul ca titular al valorilor sociale

ocrotite de legea penală şi în secundar persoana care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul

autorităţii de stat sau bunurile acesteia, asupra cărora se exercită acţiunea descrisă în norma de


incriminare. Noţiunea de funcţionar public are înţelesul dat de dispoziţiile art. 175 NCP,

respectiv: funcţionarul public, în sensul legii penale este persoana care, cu titlu permanent sau

temporar, cu sau fără remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţii,stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor

puterii legislative,executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator

economic sau unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane

juridice declarată ca fiind utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al

acesteia. De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care

exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care

este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu

public.

Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.

Infracţiunea de ultraj nu este supusă vreunei condiţii privind locul şi timpul săvârşirii.

Locul şi timpul comiterii infracţiunii cercetate pot avea efecte în cazul operaţiunii de

individualizare judiciară a pedepsei.

În structura infracţiunii de ultraj, respectiv în conţinutul juridic intră ca părţi componente

situaţia premisă şi conţinutul constitutiv realizat prin activitatea infracţională. In acest sens,

conţinutul constitutiv este format din situaţie premisă şi conţinut juridic. Situaţia premisă la

infracţiunea de ultraj constă în preexistenţa unei situaţii fără de care această infracţiune nu poate

fi concepută şi ea priveşte existenţa unor anumite funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat1.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii de ultraj are în componenţa sa o latura obiectivă şi o latura

subiectivă.

Latura obiectivă.

La infracţiunea de ultraj prevăzută în dispoziţiile art. 257 NCP latura obiectivă este

compusă din element material,cerinţe esenţiale,urmare imediată şi legătură de cauzalitate.

a. Elementul material. Sub aspectul elementului material infracţiunea se comite prin cinci acţiuni

comisive alternative respectiv, ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte şi omor. Prin urmare, în elementul material al modalităţii tip,

forma simplă a infracţiunii de ultraj pot fi alternativ absorbite oricare din cele cinci infracţiuni

1 V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal, vol. IV,Partea specială,Editura Academiei Române,Bucureşti,1972,p. 32.


amintite mai sus, împrejurare ce atribuie faptei de ultraj caracterul de infracţiune complexă. Cele

cinci acţiuni care constituie elementul material al infracţiunii de ultraj au sensul conceptelor

descrise în prevederile art. 206,193,194,195 şi 188-189 NCP. Din examinarea textului

incriminator observăm că, acţiunea de ameninţare trebuie să fie săvârşită fie în mod nemijlocit,

fie prin mijloace de comunicare directă. Ameninţarea este ,,nemijlocită’’ când funcţionarul este

prezent fizic la locul şi în timpul comiterii acţiunii ultragiante, fără a fi necesar ca el să şi

perceapă ameninţarea, fiind suficient ca acţiunea să se săvârşească de aşa manieră, încât să poată

fi percepută2 Săvârşirea faptei prin ,,mijloace de comunicare directă’’ presupune utilizarea de

către făptuitor a unor mijloace tehnice de natură a realiza o comunicare fără a fi necesară şi

prezenţa fizică a funcţionarului (folosirea telefonului, email-ului, scrisorilor, înregistrărilor audio-

video etc.)3

b. Cerinţe esenţiale. Pentru existenţa elementului material al acestei infracţiuni sunt necesare

îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale :

- fapta să fie săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;

- fapta să fie săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică

exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu

exercitarea acestor atribuţii.

Prin ,,funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat’’ se înţelege acea funcţie care conferă

funcţionarului public, unele atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără exercitarea autorităţii de

stat, respectiv fără competenţa de a da dispoziţie şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea

lor. În cazul acestei autorităţi nu poate exista o disociere între autoritatea ca atare şi persoana care

o reprezintă şi în numele căreia îşi îndeplineşte atribuţia legală. Protecţia penală asigurată

autorităţii reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce îi revin şi nicidecum un privilegiu, iar

legitimitatea sa derivă din însăşi legitimitatea existenţei autorităţii. Prin urmare, tratamentul

juridic diferit aplicat unor condiţii diferite este justificat şi admisibil tocmai de necesitatea ca,

egalitatea în faţa legii să nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii. Acestea sunt argumentele

care stau la baza constituţionalităţii prevederilor art. 257 NCP.

La varianta alin.2 elementul material constă într-o acţiune ,,de săvârşire a unei

infracţiuni’’. Spre deosebire de varianta de la alineatul 1 legiuitorul nu a mai nominalizat

infracţiunile ce pot fi săvârşite de făptuitor împotriva funcţionarului public, putând fi comisă

orice fel de infracţiune indeferent de gradul de pricol social, recurgând la o exprimare generică,

2 V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii… vol. IV, op. cit., p. 33. 3 M. Basarab şi colaboratorii, op. cit., p. 550.


iar pe de altă parte, infracţiunea se poate îndrepta şi asupra bunurilor funcţionarului public.

Neprecizarea infracţiunii se poate justifica şi explica prin aceea că infracţiunea poate fi îndreptată

şi asupra bunurilor funcţionarului public, nu numai contra vieţii, integrităţii corporale sau

sănătăţii acestuia. Prin ,,intimidare’’se înţelege acţiunea prin care o persoană sperie

(înfricoşează, timorează) o altă persoană determinând-o să acţioneze în scopul şi în direcţia

indicată.

Termenul ,,răzbunare’’ are înţelesul de a-ţi face singur dreptate pedepsind pe cel care ţi-a

făcut ceva pe care îl consideri nedrept, un rău. Prin membru de familie, potrivit art. 177 NCP se

înţelege : ascendenţii sau descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele

devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, soţul, persoanele care au stabilit relaţii

asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.

c. Urmarea imediată. Săvârşirea acţiunilor care constituie elementul material al infracţiunii de

ultraj au ca rezultat sau ca urmare imediată fie o stare de pericol pentru autoritatea cu care este

investit funcţionarul public,fie o atingere adusă vieţii,sănătăţii, integrităţii corporale sau bunurilor

persoanei care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

d. Legătura de cauzalitate. Existenţa laturii obiective a infracţiunii de ultraj este condiţionată de

stabilirea unei legături între elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii. Când urmarea

imediată constă într-o stare de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din împrejurările de fapt ale

infracţiunii.

Latura subiectivă

Infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 257 NCP, poate fi comisă cu intenţie directă sau indirectă.

Făptuitorul îşi dă seama că prin acţiunea de a ultragia pe funcţionarul public purtător al autorităţii

de stat încalcă textul incriminator, urmărind sau acceptând posibilitatea producerii urmării

imediate. Necunoaşterea împrejurării de mai sus exclude infracţiunea de ultraj. La varianta alin.

2 şi 3 forma de vinovăţie constă în intenţie directă, întrucât intenţia este calificată prin scopul

urmărit de făptuitor, acela de al intimida pe funcţionarul public ori de se răzbuna pe acesta, în

legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Forma de vinovăţie a culpei este exclusă. Mobilul

şi scopul săvârşirii. Existenţa elementului subiectiv nu depinde de scopul şi mobilul cu care

autorul săvârşeşte fapta. De existenţa acestor doi factori se va ţine seama la operaţiunea de

individualizare judiciară a pedepsei.

1.3 Forme, modalităţi, regim sancţionator şi aspecte procesuale.


Actele preparatorii nu sunt incriminate. Tentativa nu este incriminată şi ca atare, nu se pedepseşte.

Infracţiunea de ultraj se consumă atunci când s-a produs starea de pericol cerută de urmarea

imediată . După consumare, este posibil ca activitatea infracţională să se prelungească în timp,fie

datorită mijlocului de săvârşire folosit (în cadrul variantei tip), ipoteză în care fapta îmbracă forma

infracţiunii continue4, fie prin repetarea actelor de executare în baza aceleaşi rezoluţii, şi aceluiaşi

subiect pasiv, împrejurare în care se vor putea aplica dispoziţiile art. 35 alin.1 NCP

Infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 257 putând fi săvârşită prin mai multe acţiuni alternative,

prezintă mai multe modalităţi normative. În raport de cele cinci acţiuni alternative, vom avea tot

atâtea modalităţi normative câte acţiuni pot constitui conţinutul elementului material al infracţiunii.

În situaţia în care,în baza aceleiaşi rezoluţie infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, se

săvârşesc la diferite intervale de timp mai multe modalităţi, nu vom avea concurs de infracţiuni, ci o

infracţiune unică. Fiecăreia din modalităţile normative arătate poate să-i corespundă o varietate de

modalităţi faptice,în funcţie de împrejurările concrete de săvârşire a faptei.

În legătură cu regimul sancţionator, este de precizat ca fapta prevăzută în alin. 1, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu o

treime. Dacă fapta de ultraj se comite în scop de intimidare sau de răzbunare (alin. 2), pedeapsa

este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu o

treime. În situaţia în care faptele comise privesc un membru de familie al funcţionarului

public,sancţiunea este cea prevăzută la alin. 2. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 -3 , se comit asupra

unui poliţist sau jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea

acestora sancţiunea ce se poate aplica este pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale

cărei limite se majorează cu jumătate. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

1.4 Comparatie intre incriminarea infractiunii de ultraj in vechiul si noul Cod penal ( art.

239 CP / art. 257 NCP).

În privinţa deosebirilor faţă de reglementarea anterioară este de precizat faptul că acestea se

regăsesc atât în privinţa conţinutului incriminator cât şi al regimului sancţionator.

În legătură cu sfera persoanelor protejate este de precizat faptul că ambele reglementări se referă

la funcţionarul public. Cu toate acestea,în raport de calitatea persoanei protejate, în noul Cod

penal legiuitorul a incriminat fapta de ultraj prin construirea a două categorii de infracţiuni de

ultraj, una privind infracţiunea de ultraj asigurând o protecţie generală funcţionarului public (art.

4 V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii …vol. IV, op. cit., p. 34.


257) şi cea de-a doua, infracţiune de ultraj judiciar în care protecţia juridică este îndreptată faţă de

judecător, procuror şi avocat (art. 279).

În aceeaşi ordine de idei este inclus faptul că, în noua redactare a infracţiunii de ultraj, a

fost incriminată distinct în alin. 4 faptele comise împotriva unui poliţist sau jandarm aflat în

exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

În al doilea rând, este de observat faptul că infracţiunea prevăzută în legea penală

anterioară în art. 239 denumită ,,cazuri speciale de pedepsire” deşi nu mai apare distinct

incriminată în noua lege penală, totuşi o regăsim sub anumite forme în conţinutul infracţiunii de

ultraj (art. 257 alin. 2 şi 3 ). Mai mult, noua reglementare a infracţiunii de ultraj sancţionează

faptele de ameninţare, de violenţe, de vătămare corporală, lovituri sau vătămări cauzatoare de

moarte ori omorul nu numai împotriva soţului,părinţilor sau copiilor unui poliţist sau jandarm, ci

şi împotriva unui membru de familie al funcţionarului care deţine o funcţie ce implică exerciţiul

autorităţii de stat, când aceste fapte sunt săvârşite în scop de intimidare sau răzbunare.

O altă modificare de substanţă a noii incriminări, este aceea că în modalitatea tip, forma

simplă au fost reunite toate cele patru alineate ale reglementării anterioare, opţiune care se crede

că va crea probleme în activitatea practică, atât în ceea ce priveşte operativitatea şi celeritatea

soluţionării unei cauze, cât şi în privinţa creării unor confuzii în legătură cu încadrările juridice ce

se impun a fi făcute.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în noua lege penală s-a introdus alături de

acţiunile consacrate infracţiunii de ultraj ca, ameninţare, lovire,etc., încă alte două acţiuni

respectiv, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte şi omorul, ridicând numărul acţiunilor

alternative la cinci, toate acestea fiind incriminate şi ca fapte de distincte în cadrul grupului de

infracţiuni contra persoanei. Prin urmare, infracţiunea de ultraj îşi păstrează caracterul de

infracţiune complexă.

În privinţa regimului sancţionator al noii reglementări se poate observa că este diferit de

cel anterior .

1.5 Observatii

Titularii dreptului de a purta şi folosi arme neletale pot face uz de ele în caz de legitimă

apărare ori stare de necesitate, în conformitate cu prevederile art. 63 din Legea nr.

295/2004. In legea specială sunt prevăzute mai multe infracţiuni, dar nici una nu se referă

la purtarea armelor neletale în zonele interzise. Este semnificativ şi faptul că în NCP nu

mai este sancţionată forma agravată prevăzută de art. 279 alin. 31 din vechiul Cod penal.


In cazul armelor neletale, deţinerea sau portul fără drept se pedepseşte numai cu

închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă, nefăcându-se referire la sancţionarea penală a

purtării acestora în locuri nepermise, pentru a nu exista contradicţii cu sancţiunea de

natură contravenţională prevăzută de Legea nr. 295/2004.

Prin prisma interpretării acestor texte legale nu pot fi ignorate nici prevederile din

Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 91/477 /EEC 1991 privind achiziţia şi posesia

armelor, în care nu se fac recomandări de natură penală cu privire la accesul cu arme

neletale în anumite zone.

În expunerea de motive a NCP se justifică că, pentru a asigura o protecţie egală tuturor

funcţionarilor publici, a fost înlaturată de la infractiunea de ultraj circumstanţa prin care

răspunderea penală era agravată dacă fapta era comisă împotriva unui magistrat, politist,

jandarm sau militar. In doctrina penală romana s-au exprimat rezerve serioase faţă de

înlăturarea ultrajului prin injurii sau calomnii pe considerentul ca in vechiul Cod Penal

Român, de la 1937 şi de la 1969, (până la modificare), au fost introduse şi modalităţile de

insultă şi calomnie, Codul Penal Francez incriminează ultrajul săvârşit prin modalităţile:

cuvinte, gesturi, ameninţări iar Codul Penal Italian incriminează orice faptă care

ofensează onoarea unui funcţionar public.

Infracţiunea de ultraj este o infracţiune complexă având un obiect juridic protejat, relaţiile

sociale referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, prin săvârşirea unei astfel de

infracţiuni aducându-se atingere ordinii de drept. Categoric infractiunea are un subiect

pasiv principal – Statul Român – apărător al ordinii de drept şi un subiect pasiv secundar

calificat – funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de

stat. Astfel, prin săvârşirea unei infracţiuni de ultraj se vatămă valori sociale recunoscute

de lege în primul rând Statul şi ordinea de drept, iar în al doilea rând viaţa, sănătatea,

integritatea unei persoane. Funcţionarul public supus actelor de violenţă în timpul

exercitării atribuţiunilor de serviciu are o dublă calitate, cea de reprezentant al autorităţii

de stat şi cea de victimă a lovirii sau vătămării corporale. Dacă prestigiul autorităţii poate

fi restabilit prin aplicarea unei pedepse autorului infracţiunii, nu acelaşi lucru se poate

spune despre suferinţele fizice şi morale aduse victimei. Prevederile legale referitoare la

infracţiunile de ultraj săvârşite împotriva poliţistului se crede de catre Sindicatele

politistilor ca ar trebui coroborate cu un regim sancţionator mai sever, deoarece scopul

urmărit de legiuitor este acela de a crea o protecţie sporită anumitor categorii de persoane

cu anumite funcţii care prin specificul lor pot fi mai des subiect pasiv al infracţiunii de


ultraj decît alte categorii de funcţionari publici. Protecţia penală asigurată poliţiştilor, care

potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, beneficiază de un statut special,

reprezintă o garanţie a exercitării atribuţiilor ce le revin şi nicidecum un privilegiu, iar

legitimitatea sa derivă din însăşi legitimitatea autorităţii. Tratamentul juridic diferit este

justificat tocmai de necesitatea egalităţii în faţa legii, de a nu se crea stări privelegiate sau

discriminatorii. În cursul urmăririi penale, administrarea probelor se face prin intermediul

organelor judiciare specializate (organe de cercetare ale poliţiei judiciare, organe de

cercetare speciale), astfel că sarcinile şi atribuţiile judiciare ale poliţistului nu sunt mai

prejos de cele ale procurorului, fiind la fel de importante, de modul de îndeplinire al

acestora depinzând buna desfăşurare a procesului penal, respectiv rezultatul procesului

penal. In rezolutia finala al celui de-al 8-lea Congres al Consiliului European al

Sindicatelor de Politie , desfasurat in Spania la Santander ( 14-16 martie 2012), se

precizeaza ca, dacă se afirmă ca scop al politicii penale reducerea criminalităţii, poliţiei şi

poliţiştilor trebuie să li se recunoască rolul în prevenirea faptelor antisociale, în realizarea

acestui scop – prevenirea săvârşirii de infracţiuni – funcţionarii publici cu statut special

urmând a fi apăraţi de lege, mai ales în contextul social determinat de criza economică şi

financiară, aratandu-se totodata ca : “ CESP a observant ca reducerea numarului de

politisti, reducerea bugetului Politiei Romane si reducerea salariilor au afectat imediat

cresterea infractionalitatii. Acest fapt va afecta nu numai Romania, dar poate avea un

efect negativ puternic asupra intregii Europe. “

1.6 Practica Judiciara

SPETA NR. 1 ; Ultraj, forma de baza5

Pe rol, solutionarea procesului penal înregistrat la data de 02 noiembrie 2009, privind pe

inculpatul GI, trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor prev. de art. 239 alin. 2 si 5 Cod

penal, prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmarire penala numarul 1590/P/2008 al

Parchetului de pe lânga Judecatoria Curtea de Arges, judetul Arges, parte vatamata fiind BS,

domiciliat în comuna Malureni, satul Malureni, judetul Arges.

Examinând întregul material probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

5 Dosar nr. /216/2009 /Judec. Curtea de Arges/ Dosar nr. /216/2009 sent. Pen. Nr.. 92 din 25.03. 2010


În seara zilei de 24 octombrie 2008, înainte de orele 1900, inculpatul GI împreuna cu

martorul FM se aflau deja în barul apartinând S.C. … S.R.L.. Pitesti, din satul Slatina, comuna

Nucsoara, judetul Arges si consumau bauturi alcoolice. Mai târziu, au venit la bar si numitii TS,

GF, GG, TC si TAA, ei asezându-se la o masa alaturata si consumând, de asemenea, bauturi

alcoolice. Dupa ce au baut mai multe sticle de vin, inculpatul si FM s-au îmbatata, iar TC a

început sa sparga sticle si pahare de pe masa, deranjând clientii de la alte mese, motiv pentru

care martorul PI, ce-si ajuta sotia – barmanita la acel bar – a vrut sa intervina pentru a aplana

conflictul . TC l-a înjurat si l-a agresat si pe acesta, motiv pentru care PI a iesit afara si, în jurul

orelor 2200, l-a vazut în apropiere pe politistul BS din cadrul Postului de politie Nucsoara,

caruia i-a cerut ajutorul. Partea vatamata a spus ca va veni la local, facând acest lucru cca. 20 de

minute mai târziu. Ea le-a cerut numitilor GI si TC, precum si celorlalte persoane mentionate

mai sus, sa paraseasca incinta, spunându-le ca sunt în stare de ebrietate si ca deranjeaza pe altii,

fiind si aproape de ora închiderii barului. Majoritatea persoanelor au plecat, însa inculpatul si TC

s-au opus, începând sa-l înjure pe politist. Bondoc Sergiu i-a cerut inculpatului sa mearga la

postul de politie, însa acesta s-a îndreptat spre el si a avut loc o îmbrânceala între parti. Pâna la

urma, cei doi agresori au fost scosi si ei din local, iar inculpatul a continuat sa se îmbrânceasca

cu partea vatamata si afara. El a fost tinut de catre FM si GG, care au încercat sa-l potoleasca,

inculpatul fiind si în avansata stare de ebrietate. Partea vatamata, care era îmbracata în uniforma

de politist si se afla în exercitarea atributiilor de serviciu, i-a cerut lui GI sa-l însoteasca la post si

a mers dupa el cca. 10 minute, pe ulita unde se afla locuinta inculpatului. Aici, politistul a fost

lovit cu pumnul în fata de catre inculpat. Partea vatamata l-a sunat apoi pe colegul sau,

lucratorul de politie NAR, caruia i-a spus ca a fost lovita de GI, politistul împreuna cu seful sau,

II, venind si ei imediat la fata locului si declasându-se la locuinta inculpatului, care în acel

moment dormea si nu a mai iesit la chemarea politistilor .

În urma agresiunii fizice savârsite asupra partii vatamate de catre inculpat, aceasta a

suferit leziuni traumatice corporale produse prin lovire cu corp dur si care au necesitat cca. 15

zile de îngrijire medicala, conform certificatului medico-legal depus la fila numarul 3 a

dosarului de urmarire penala.

În drept, fapta lui GI, care în seara zilei de 24 octombrie 2008, l-a lovit si a exercitat

acte de violenta asupra lui BS, agent de politie la Postul de politie Nucsoara, aflat atunci în

exercitarea atributiilor de serviciu, în urma agresiunii fizice partea vatamata suferind leziuni


traumatice corporale ce au necesitat cca. 15 zile de îngrijire medicala, constituie, la momentul

trimiterii în judecata, infractiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 si 5 Cod penal.

Infractiunea dedusa acestei judecati este însa una care prezinta un pericol social deosebit

de ridicat, având în vedere ca s-a pus în pericol integritatea corporala a unui lucrator de politie

aflat în exercitiul functiunii, care mersese tocmai sa aplaneze un conflict declansat de atitudinea

inculpatului, care se afla în stare avansata de ebrietate, într-un local public. Urmarile faptei

puteau fi si mai grave, partea vatamata riscându-si chiar viata în acea interventie pe care datoria

de om al legii îl obliga sa o aiba.

Prin comiterea acestei fapte s-a lezat nu numai persoana politistului, ci si autoritatea de

stat, iar variantele ,,alese” de inculpat sunt dintre cele agravante, care accentueaza gradul ridicat

de pericol social pe care îl prezinta aceasta infractiune în concret.

De altfel, însusi legiuitorul a majorat în prezent limitele de pedeapsa pentru un asemenea

ultraj savârsit împotriva unui politist, ceea ce denota ca persoanele care comit astfel de fapte

trebuie condamnate pe masura.

Nu pot fi retinute circumstante atenuante judiciare în favoarea inculpatului, dat fiind

faptul ca acesta a fost nesincer în cursul urmaririi penale, iar fapta în concret prezinta un grad de

pericol social ridicat, netrebuind tolerate si încurajate astfel de atitudini ale unor persoane, care,

sub pretextul consumului de alcool si al neîntelegerii realitatii, împiedica autoritatile statului sa-

si faca datoria.

În baza art. 239 alin. 2 si 5 Cod penal cu aplic. art. 13 Cod penal, instant a condamnat pe

inculpatul GI, la 1500 lei amenda penala pentru savârsirea infractiunii de ultraj asupra partii

vatamate BS, domiciliat în comuna Malureni, satul Malureni, judetul Arges.

SPETA NR. 2 - Infractiunea prev. de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991. Element

material ce nu necesita repetabilitate. Concurs ideal cu infractiunea de ultraj si ultraj

contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice6

Instanta de fond a retinut ca inculpatul P.A. a fost trimis în judecata în stare de

libertate pentru savârsirea a doua infractiuni de ultraj prevazute de art. 239 alin. 1 C. pen.,

6 Dosar nr. 5126/4/2008 (1288/2009)/Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala. decizia penala nr.

1581 din 28.10.2009


a unei infractiuni de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice

prevazuta de art. 321 alin. 2 C. pen. si a unei infractiuni prevazuta de art.11 pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a si art. 99 C. pen.

În fapt, s-a stabilit ca în data de 19.08.2007, fiind sub influenta bauturilor alcoolice,

inculpatul P.A. a iesit în strada fiind enervat de prezenta a doi vecini, carora le-a adresat

injurii. Reîntors în casa, a luat un cutit si apoi a revenit în strada unde i-a amenintat pe

vecini cu moartea, alergându-i în jurul unei masini. Si alti vecini au fost tratati în acelasi fel.

La fata locului au sosit doua echipaje de politie, unul alcatuit din partile vatamate S.N. si

Z.N. si unul format din C.B. si I.G. Inculpatul i-a amenintat cu moartea pe primii doi agenti

de politie folosindu-se de acelasi cutit, reusindu-se în cele din urma imobilizarea sa si

transportarea la sectie.

În drept, s-a apreciat ca fapta inculpatului P.A. de a ameninta cu un cutit pe

lucratorii de politie S.N. si Z.N., care îndeplineau o functie ce implica exercitiul autoritatii de

stat si se aflau în exercitiul functiunii, întruneste elementele constitutive a doua infractiunii

de ultraj prev. de art. 239 alin. 1 C. pen.

Prima instanta a mai retinut ca fapta aceluiasi inculpat care, în public, a savârsit

acte si gesturi prin care a cauzat scandal public si a tulburat grav ordinea si linistea publica

(a adresat injurii vecinilor, i-a alergat si amenintat cu cutitul determinând reactia de

indignare si îngrijorare a unui numar mare de persoane aflate pe strada), întruneste

elementele constitutive ale infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii

si ordinii publice, prevazuta de art. 321 alin. 2 C. pen.

În ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art.11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

instanta a apreciat ca expresia "portul cutitului" uzitata de legiuitor conduce la concluzia ca

exista infractiunea de port ilegal de cutit doar daca se probeaza obisnuinta inculpatului de

a-l purta în loc public. Simpla detinere a cutitului de catre inculpat, în mod accidental, ca si

folosirea acestuia pentru a ameninta sau pentru a lovi - ca în cauza, nu constituie

infractiunea de port de arma alba, caci este absorbita în infractiunea mai grava.

Prin decizia 225/09.04.2009 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de Parchet, considerându-se corecta solutia de achitare a

inculpatului sub aspectul comiterii infractiunii prev. de art.11 pct.1 din Legea 61/1991, pe

motiv ca infractiunea de port ilegal al cutitului este absorbita în infractiunea mai grava, de

ultraj prev. de art.239 alin.1 C. pen., care a fost comisa prin amenintarea partilor vatamate

cu cutitul.

Împotriva celor doua hotarâri a formulat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul

Bucuresti, care a solicitat condamnarea inculpatului si pentru infractiunea prev. de art.11

alin.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art.99 C. pen. S-a sustinut ca aceasta infractiune


exista, chiar daca portul ilegal de cutit nu are caracter de repetabilitate, simpla detinere

ilegala a cutitului constituind infractiune. De asemenea, s-a mentionat ca portul ilegal de

cutit nu se absoarbe în infractiunea de ultraj.(…)

Curtea a admis recursul declarat de Parchet, a casat în întregime decizia penala si

în parte sentinta penala atacate, numai cu privire la achitarea inculpatului P.A. pentru

savârsirea infractiunii prev. de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991.

În baza art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicata, cu aplicarea art.99 alin.3 C.

pen. l-a condamnat inculpatul P.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art.34 lit.b rap. la art.33 lit.b C. pen., a contopit aceasta pedeapsa cu

pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate pentru cele doua infractiuni prev. de art.239

alin.1 cu aplicarea art.99 C. pen. si cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicata pentru

infractiunea prev. de art.321 alin.2 cu aplicarea art.99 C. pen. si stabilind ca inculpatul sa

execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

capitolul 1

Documents