capitolul 1

10
Capitolul 1 1. Denumire şi scurt istoric a restaurantului Cabana Stejarul Unitatea de alimentaţie publică pe care o voi prezenta este restaurantul din incinta unitaţii Cabana Stejarul, care este situat în satul Baisa, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani , drumul European E 58 , ieşirea din Botoşani către Suceava la kilometrul 8. Acest restaurant face parte din categoria unităţilor de 2 stele, şi după cum am precizat nu este o unitate independentă ,ci face parte din complexul Cabana Stejarul, acesta fiind alcătuit din restaurant si motel. Acest complex a fost înfiinţat în anul 1973, la hotărârea domnului preşedinte Pălimaru, care conducea Cooperaţia Centrocoop Botoşani, în urma unui studiu al oraşului Botoşani, care arăta necesitatea unei unităţi turistice la nivelul oraşului. La început această unitate avea patru domenii de activitate, precum urmează : alimentaţie publică respectiv restaurant, laborator de cofetărie, carmangerie şi motel. Aceste domenii asigurau în principal necesarul acestei unităţi , iar surplusurile existente erau distribuite către unităţile cooperatiste de consum existente în judeţ. Construcţia iniţială a unităţii , în anul 1991 a suferit modificări, acestea constau în ataşarea unei terase acoperite , la nivelul restaurantului. În anul 1994 datorită faptului că s-au făcut anumite restructurări şi că unitatea Cabana Stejarul mergea în pierdere datorită cofetăriei şi carmageriei , s-a luat decizia , la nivelul cooperaţiei , de a vinde acestea . Aşadar astăzi , unitatea este alcătuită doar din restaurant – alimentaţie publică şi motel – spaţiu destinat cazării. 2.Structura interioară a unităţii Cabana Stejarul Interiorul unităţii este structurat astfel : holul de intrare , unde se găseşte şi recepţia unităţii, care face

Upload: ciprian-ciprian

Post on 16-Nov-2015

10 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Capitolul 1 1. Denumire i scurt istoric a restaurantului Cabana Stejarul

Unitatea de alimentaie public pe care o voi prezenta este restaurantul din incinta unitaii Cabana Stejarul, care este situat n satul Baisa, comuna Mihai Eminescu, judeul Botoani , drumul European E 58 , ieirea din Botoani ctre Suceava la kilometrul 8.

Acest restaurant face parte din categoria unitilor de 2 stele, i dup cum am precizat nu este o unitate independent ,ci face parte din complexul Cabana Stejarul, acesta fiind alctuit din restaurant si motel. Acest complex a fost nfiinat n anul 1973, la hotrrea domnului preedinte Plimaru, care conducea Cooperaia Centrocoop Botoani, n urma unui studiu al oraului Botoani, care arta necesitatea unei uniti turistice la nivelul oraului.

La nceput aceast unitate avea patru domenii de activitate, precum urmeaz : alimentaie public respectiv restaurant, laborator de cofetrie, carmangerie i motel. Aceste domenii asigurau n principal necesarul acestei uniti , iar surplusurile existente erau distribuite ctre unitile cooperatiste de consum existente n jude.

Construcia iniial a unitii , n anul 1991 a suferit modificri, acestea constau n ataarea unei terase acoperite , la nivelul restaurantului.

n anul 1994 datorit faptului c s-au fcut anumite restructurri i c unitatea Cabana Stejarul mergea n pierdere datorit cofetriei i carmageriei , s-a luat decizia , la nivelul cooperaiei , de a vinde acestea . Aadar astzi , unitatea este alctuit doar din restaurant alimentaie public i motel spaiu destinat cazrii.

2.Structura interioar a unitii Cabana Stejarul

Interiorul unitii este structurat astfel : holul de intrare , unde se gsete i recepia unitii, care face legtura cu motelul , care l gsim la etajul 1 i resturantul situate la partierul cldirii.

Restaurantul este legat de recepie print-un hol mai mic unde se afl i grupurile sanitare. Restaurantul este alctuit din: sala propriu zis, dou separeuri , i deasemeni o sal de nefumatori.

3. Prezentarea categoriilor de spaiu

a.Prezentarea spaiilor de primire a consumatorilor Clienii restaurantului au dou posibiliti de intrare n restaurant, i anume: fie prin intrarea principal unde este ntlnit recepia unitii, fie prin teras.

Intarea principal este din tmplrie de aluminiu cu geam termopan, de culoare alb.

Dac clientul va opta pentru intrarea principal , va observa existena unui hol lung i luminos, vruit n dou culori alb i portocaliu care exprim atmosfera plcut i clduroas a unitaii. Pereii sunt mbrcai n piatr de ru , iar podeaua este mbrcat n mozaic iar peste aceasta este o crare de culoare verde.Garderoba se afl n incinta recepiei , astfel clienii i pot lsa hainele acolo , primind n schimbul acesteia un breloc cu numrul aferent cuierului n care s-a pus hainaGrupurile sociale pentru clienti sunt ntlnite n holul care face legtura dintre recepie i restaurant . Grupurile sociale sunt dou, i anume: unul pentru femei i celalalt pentru brbai.

Grupurile sociale pentru femei conin: doua cabine n care exist cte o oal Wc, cte un suport pentru hrtie igienic, i cte un geam de termopan, iar n ncperea mai mare unde intlnim o ghiuvet, oglinda, usctor de mini i un aparat de spun lichid. Luminarea se face pe baza de senzori de prezen, iar ua este din lemn masiv.

Tavanul este mbrcat n PVC iar pereii i pardoseala sunt mbrcai n gresie de culoare neagra.

Grupurile sociale pentru brbai conin: doua cabine n care exist cte o oal Wc , cte un suport pentru hrtie igienic, i cte un geam de termopan, o cabin cu un pioar, iar n ncperea mai mare unde intlnim o ghiuvet, oglinda, usctor de mini i un aparat de spun lichid. Luminarea se face pe baza de senzori de prezen, iar ua este din lemn masiv.

Tavanul este mbrcat n PVC iar pereii i pardoseala sunt mbrcai n gresie de culoare alba i verde.

Personalul unitii intr pe o u din termopan alb, aceasta fiind o intrare secundar , care se gasete n spatele cldirii. Prin care se poate ajunge la vestiare si grupurile sociale ale angajailor , bucatrie, birouri administrative , toate acestea fiind legate ntre ele printr-un hol . b. Prezentarea spaiilor pentru servire Restaurantul este mprit ntr-o sal mare ,dou separeuri i o sal de nefumtori.

Sala mare este vruit n culori calde: alb, portocaliu i crem.

Tavanul este de culoare alb si portocaliu, acesta fiind mbrcat n coli de regips, vruit n var lavabil.

Pereii sunt mbrcai de la jumtate n jos n lambriu de lemn sculptat, la fel ca si cei trei stlpii de susinere , iar partea care face legtura cu separeurile este de culoare crem i sunt prevzui cu cte dou boli, fiind vruii cu var lavabil.

Toat pardoseala slii este mbrcat n mozaic , ns pe jumtatea slii dinspre terasa, aceasta este acoperit cu mochet de culoare maro.

Aceasta sala este foarte luminoas, datorit faptului c sistemul de iluminare a slii este format din neoane ct i becuri, dar i din cauza existenei unui perete format doar din usi culisabile din termopan alb, care se deschid spre teras

Mesele sunt din lemn , n numr de 12, dintre care 9 sunt a cte 4 persoane, iar 3 sunt a cte 6 persoane.Mesele sunt acoperite cu fa de masa alb i cu napron de culoare galben sau verde, n funcie de culoarea panglicii scaunelor. Pe mese se gsesc deasemeni aranjamente din flori , erveele ,pahare i tacmuri. Scaunele sunt tapiate , i sunt acoperite cu huse albe , care au legate panglici la sptar, de culoare galben sau verde.

Dup cum am precizat , aceast sal este una primitoare, luminoas, ce ofer o atmosfer plcut clienilor.

Separeul este format dintr-un spaiu restrns n care se gsesc trei mese a cte patru persoane. Unul dintre perei este mbrcat n piatr de ru,iar ceilali sunt vruii n var lavabil de culoare crem. Pe perei se ntlnesc obiecte de artizanat.Tavanul separeului este mbrcat n rigips i vruit n culoarea alb.

Mesele sunt din lemn , acoperite cu fa de mas alb , cu napron de diverse culori n funcie de panglica scaunului. Pe mas sunt ntlnite aranjamente florale , alturi de erveele , tacmuri i pahare.

Scaunele sunt aceleai cu cele din sala mare a restaurantului. Sala de nefumtori este asemenea separeurilor , diferena const n numrul mai mare de locuri dect n separeu, aici ntlnim 7 mese a cte 4 persoane. c. Prezenterea spaiilor de producie i anexe

Spaiile de producie i anexele sunt: buctria, barul de serviciu, oficiu, spltorul , vestiare, grupuri sociale pentru salariai , cmar de serviciu , unde ntlnim: frigidere, congelatoare i dulapuri.

Buctria este prevzut cu gresie de culoare maro si alba, att pe pardoseal ct i jumtate de perete de jos , iar de la jumtate n sus este vruit n alb. Tavanul este vruit cu var lavabil de culoare alba.Barul de serviciu , spaltorul si oficiul sunt mbrcate in gresie de culoare albastra, iar de la mijloc spre tavan vruite in culoarea alb. Tavanul de asemeni este vruit in var lavabil de culoare alb.

Vestiarele sunt situate pe holul care da cu intrarea personalului Grupurile sociale pentru angajati sunt mprite n dou ncperi : una cu toaleta, i exist o oal Wc, cte un suport pentru hrtie igienic, i cte un geam de termopan, iar n ncperea mai mare unde intlnim o ghiuvet, oglinda, usctor de mini i un aparat de spun lichid. Luminarea se face pe baza de senzori de prezen, iar ua este din lemn masiv. Tavanul este de culoare alb, iar pereii i pardoseala sunt mbrcai n gresie de culoare alba .Iar cealalt ncpere este dotat cu o cabin de du, increrea fiind varuit in var lavabil de culoare alba.

Cmara de serviciu este n incinta buctriei, fiind vruit in var lavabil de la mijloc spre tavan, iar in rest este acoperita in gresie de culoare alb si maro.

d. Prezentare circuitelor n interiorul restaurantului

Circuitul pentru preparate i buturi desfurat n incinta restaurantului, este urmtorul: osptarii iau preparatele de la oficiu , buturile de la barul de serviciu, acestea fiind puse pe tvi. Acetia intr n restaurant pe partea dreapt , unde ntlnim o u batant de lemn masiv. Astfel acestea ajung la masa clientului.Circuitul obiectelor debarasate este urmtorul: osptarul cu obiectele debarasate intr n oficiu pe o u batant i apoi acestea sunt puse pe o masa , numit ghiridon, mas care d n spltor, unde se afl mainile de splat vase.

Circuitul pentru mrfurile aprovizionate este: intrarea mrfurilor n unitate se face pe ua secundar , acestea sunt duse n cmara de serviciu , bar sau receptie, n funcie de natura mrfii.

Evacuarea gunoaielor se face pe intrarea secundar, care d ntr-o curte n care sunt 2 tomberoane, care sunt colectate de dou ori pe sptmn de firma specializat.

4.Instalaiile existente n unitate

Unitatea Cabana Stejarul este prevzut cu urmtoarele instalaii: instalatie electric, instalaie de inclzire, instalatie de ventilaie, instalaie de alimentare cu ap rece i cald i canalizare.

Instalaia electric a fost modernizat pe parcursul anilor i cuprinde dou tablouri generale: unul pentru restaurant si unul pentru motel, fiind format din 21 ntreruptoare si 20 prize.

Instalaia de nclzire este format din 2 cazane pe lemne, care furnizeaza agent termic i ap cald. Instalaia de nclzire este format din 12 calorifere de aluminiuInstalaia de ventilaie este format din 6 ventilatoare, care sunt montate pe geamuri.

Apa rece provine dintr-un bazin special amenajat , care directioneaz apa spre unitate prin intermediul unui hidrofor.

Canalizarea este proprie, const ntr-un bazin special amenajat , ce este curat o singura dat pe stmn de o firma specializat.

5.Dotarea cu mobilier a unitii

a. Dotarea cu utilaje pentru producie i servire

n unitate exist vitrine de prezentare doar pentru buturi rcoritoare, alcoolice i ngheat. Acestea sunt ntlnite n sala mare a restaurantului, iar pe timpul verii sunt ntlnite i pe teras. Vitrinele de prezentare sunt formate din frigidere speciale, lzi frigorifice.

Mesele de serviciu sunt ntlnite n oficiu, dar i n buctrie.

Buctria este prevzut cu urmtoarele utilaje pentru buctrie: 2 grtare electrice, 3 aragaze pe baz de butelie , hot, cuptor electric cu 5 compartimente, 2 mixere, un cuptor cu microunde,1 feliator,1 trunchi, 1 bain marin, 2 friteuze, robot de buctrie, 1 sandwichmaker.

Utilajele pentru cmara de serviciu sunt: 2 congelatoare, 2 frigidere , lad frigorific. Utilajele pentru bar sunt reprezentate de: 2 frigidere, 2 expresoare de cafea.

Unitatea este prevazuta cu o incapere in care se afla doua masini de spalat vase si doua ghiuvete pentru curatarea veselei .

b. Dotarea cu inventar de servire i de lucru

n momentul actual unitatea dispunde de urmtoarele obiecte de inventar: vesel pentru 400 persoane, aceasta este inscripionat cu numele unitii, avnd un desen aferent (frunze de stejar), vesela const n: farfurii intinse mari, farfurii intinse mijlocii, farfurii adanci, farfurii intinse mici, farfurii speciale pentru produsele din peste, supiere,salatiere, servicii de cafea si ceai, boluri , osiere ,doziere de mustar.

Sticlaria este format din: cte 400 pahare de: uic, vin, apa,cupe de ampanie,cupe pentru ngheat; cate 200 carafe pentru vin, uic.

Tacmurile sunt din inox i conin cte 400 buci de: linguri, furculie, cuite, lingurie mici, furculite pentru pete, cuite pentru pete.

Articolele de menaj i accesorii ale unitii sunt: 200 oliviere, 10 ranie, 10 prestoare , 100 suporturi pentru erveele.

Lenjeria este format din: fee de mas de culoare alb, ervete de culoare alb, naproane de culoare galbena si verde, acestea sunt in numar de 200 buci, iar husele pentru scaun i panglici sunt n numr de 400 buci.

Acestea sunt splate i clcate la o firm specializat Restaurantul este prevzut cu jaluzele verticale de culoare portocaliu cu maro ce sunt in tent cu culoarea tavanului si a peretilor.

6. Organizarea activitii de servire

Pentru a avea clientul multumit si pentru a ramane cu o buna impresie legata de restaurantul in care a fost,personalul ,,Cabanei Stejarul ofera atentie si promtitudine clientilor,creaza un climat de destindere si o ambian placut.Acetia lucreaz n linite, zmbesc,asigur discreia,avnd o poziie reverenioas.

Clienii vor fi servii pe partea dreapta ,iar cnd servirea se va face din platou atunci acesta va fi servit pe partea stng.Dup servirea clientului,debarasarea se va face de acelai osptar.

Respectarea normelor igienico-sanitare reprezint un element de baz n asigurarea unui nalt nivel de servire.Astfel trebuie s se menin o curenie exemplar, avnd grij ca toate s fie puse la locul lor.Personalul care se ocup de curenie va avea grij si de deratizare i dezinsecie i de dezodorizarea atmosferei.Alimentele trebuie pastrate corespunztor in locuri special amenajate,adic n cmara de serviciu.

Igiena personalului const n efectuarea unui examen medical periodic,iar rezultatele trebuie trecute n carnetul de sntate care este verificat de eful unitaii. Pesonalul este dotat cu echipament sanitar de protecie,iar cei care intra in buctrie poart halat alb.

Normele de protecie a muncii fac parte din procesul de producie i asigur cele mai bune condiii de munc.Muncitorii trebuie s respecte normele tehnice a securitii muncii,vor urma instructajele i vor semna in fia instructajului individual.Lipsurile i defectele le vor reporta efilor ,fumatul este admis doar n spaii special amenajate i postul de prim ajutor este amenajat n cadrul unitii. 7. Dotarea camerelor Unitatea are in dotare 15 camere, unele cu grup sanitar propriu, altele cu grup sanitar comun. Camerele sunt dotate cu Tv color, frigider, incalzire proprie Facilitati cazare: frigider in unitate, TV in living, cutie de valori, internet wireless, internet prin cablu, se accepta animale, parcare, gradina/curte, acces la bucatarie, room service, terasa, foisor in curte, gratar/barbeque, sala de mese, bar, restaurant, sala de conferinte. Facilitati camere: internet in camera, frigider in camera, baie cu cada, baie pe hol, camere cu balcon, incalzire centrala, baie in camera, minibar in camera, camera cu TV

8.Stabilirea meniurilor Situat la 8 km de Botoani, pe Dn Botoani-suceava, Pensiunea Stejarul v ofer servicii de alimentaie public, cazare i organizri de evenimente precum:-nunt;-botez;-zile de natere;-zile onomastice;-petrecere copii;-petreceri supriz;-majorat;-banchet;-revelion;-crciun;-pate;-ziua Femeii, etc.

Meniurile nu sunt fixe; sunt la alegere n funcie de preferinele clienilor notri. Preul unui meniu de nunt pornete de la 80lei/pers, al unui meniu de cumetrie de la 50lei/pers, iar al unui meniu de banchet de la 30lei/pers. Sunt permise i produse din afara unitii. Meniurile sunt stabilite de buctarul ef mpreun cu eful unitii pe baza reetarelor ce exist n unitate: gustri reci,antreuri, mncruri calde, ciorbe,preparate culinare din peste,mancaruri din legume cu sosuri si carne,specialitati de preparate culinare-fripturi,garnituri din legume, salate, desert.

Preparatele culinare se recomanda in servire in functie de masa servita, etapa zilei, pentru care preparatele se grupeaza in meniuri, incepand cu preparate usoare,care asigura intrarea in meniu continuand succesiv pana la deserturi,bauturi alcoolice si nonalcoolice.Aceste meniuri se mai stabilesc si in functie de specialitatea restaurantului,in cazul acesta sunt servite produse de toate categoriile, nefiind un restaurant specializat pe o anumita categorie de consumatori.