CAPACITĂȚI MOTRICE COORDINATIVE

P e r f o r m a n ţ a s p o r t i v ă ,   p r i v i t ă   c a   r e z u l t a t   s u p e r i o r   o b ţ i n u t  î n t r - o   c o m p e t i ţ i e oficială, este condiţionată de o serie de factori, cum ar fi:• capacitatea de efort a sportivului;• n ive lu l de dezvol tare a ca l i tă ţ i lor motr ice de bază: v i teză , for ţă , rez is tenţă , capacităţi coordinative, mobilitate-supleţe;• nivelul aptitudinilor psihointelectuale: atenţie, concentrare nervoasă, gândire,imaginaţie, memorie, anticipare, decizie;• psihoafective: rezistenţă la stres, stabilitate emoţională;• psihoreglatorii voliţionale: efort voluntar, perseverenţă, combativitate;•nivelul tehnico-tactic etc.În ceea ce pr iveş te ca l i tă ţ i le motr ice , specia l i ş t i i domeniului le împar t în două mar i ca tegor i i :  1. Calităţi motrice de bază sau capacităţi condiţionale:viteza, forţa şi rezistenţa- dependente, în principal, de substratul energetic.2. Capacităţi coordinative,dependente ,   în  pr inc ipa l ,  de  ca l i ta tea  s i s temuluinervos.La  aces tea  se  adaugă  mobi l i ta tea  ş i   suple ţea ,  ca l i tă ţ i  a le  apara tu lu i   locomotor  considerate intermediare.Pentru a delimita terminologic cât mai precis capacităţile coordinative, trebuie săluăm în calcul multitudinea termenilor prezenţi în literatura de specialitate:•mişcarea de coordonare – se referă la schimbări ale poziţiei corpului sau ale diferitelor sale segmente în spaţiu şi în timp, ca rezultat al legării continue adiferitelor faze ale mişcării;•coordonarea psihomotrică -este legată de procesele neurofiziologice ce staula baza mişcării;•coordonare – este o noţiune generală ce se referă la mişcările omului;•capacităţi coordinative - determinate de procesul de reglare şi control motric.Definiţii, caracteristici, forme de manifestareCapacităţile coordinative desemnează,gener ic ,  un  complex  de  cal i tă ţ i  preponderent psihomotrice, care presupun capacitatea de a învăţa rapid mişcări noi,adaptarea  rapidă  ş i  e f ic ientă   la  condi ţ i i   var ia te ,   speci f ice  d i fer i te lor   t ipur i  deactivităţi, prin restructurarea fondului motric existent.Capaci tă ţ i le coordinat ive se expr imă în s fera ges t ic i i ş i fac i l i tează învăţareamotrică, fiind legate de procesele de organizare, control şi reglare a mişcării. O bunăc o o r d o n a r e   r e p r e z i n t ă   c o n d i ţ i a   n e c e s a r ă   e x e c u ţ i e i   c â t  m a i   f i d e l e   c u   p u t i n ţ ă   a  programului motric stabilit, ea depinzând, la rândul său, de precizia informaţiilor  provenite de la analizatori, a căror integritate este esenţială.

Capacităţile coordinative mai au ca sinonime: îndemânarea, dexteritatea şi iscusinţa şi sunt determinate de procesele de ghidare şi reglare a gesturilor. Ele îl pun pe sportiv în situaţia de a-şi coordona în mod sigur şi economic acţiunile motrice în situaţiile posibile (stereotipe) şi imprevizibile (de adaptare) şi de a învăţa relativ repede gesturile sportive (Frey 1977).

Capacităţile coordinative sunt distincte de abilităţi; în timp ce abilităţile se raportează la acte de gesturi concrete, consolidate, parţial automatizate, capacităţile coordinative reprezintă condiţiile consolidate de generalitate, adică

fundamentale, ale performanţei omului în legătură cu întreaga serie de actegestuale (Hirtz 1978). Acestea desemnează generic un complex de calităţi preponderent psihomotrice care presupun capacitatea de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea rapidă şi eficientă la condiţii variate, specifice diferitelor tipuri de activităţi, prin restructurarea fondului motric existent .

V. Tudor (2002) defineşte capacitatea de coordonare ca fiind o calitate psihomotrică care are la bază corelaţia între sistemul nervos central şi musculatura scheletică în timpul efectuării unei mişcări. Există două feluri de capacităţi coordinative:

– generale, care reprezintă rezultatul unei instruiri generale, polivalente în diferite acţiuni motrice sau sporturi;

– speciale, care se dezvoltă mai mult în anumite discipline sportive considerate de N. Ozolin (1984) ca fiind: „caracterizate prin însuşirilevariate în tehnica sportivă: în funcţie de disciplină sau de diversecombinaţii“.

Capacităţile coordinative au un rol deosebit în gestionarea unor situaţii care cer acţiune rapidă şi raţională, fiind de o mare valoare în prevenirea accidentelor.

Cunoaşterea componentelor capacităţii coordinative este importantă deoarece permite o dezvoltare raţională a acestora. Iată care sunt componentele acceptate de majoritatea specialiştilor:

– capacitatea de adaptare;– capacitatea de reacţie;– capacitatea de ghidare, de combinare;– capacitatea de echilibru;– capacitatea de agilitate, de îndemânare.

Alţi autori adaugă şi unele componente ca: simţul gestual, supleţea, elasticitatea gesturilor, capacitatea de transfer gestual, capacitatea de variaţie.

După Schandel (1976), există trei capacităţi coordinative generale de bază: capacitatea de ghidare/îndrumare motorie, capacitatea adaptării şi readaptării motrice şi capacitatea de învăţare motorie. Ele sunt în strânsă corelaţie, dar cea mai importantă dintre ele este considerată a fi capacitatea învăţării motorii, fără de care celelalte două componente nu ar avea sens.

Capacitatea de învăţare motorie se bazează înainte de toate pe mecanismele de recepţionare, prelucrare şi stocare a informaţiei.

Capacitatea de ghidare motorie se bazează în special pe componentele coordinative ale capacităţii de diferenţiere kinestezică, ale capacităţii deorientare spaţială şi ale capacităţii de echilibru.

Capacitatea de adaptare şi readaptare motrică depinde din plin nu numai de capacitatea învăţării motorii, dar şi de cea de ghidare devenind astfel dependentă de acestea.

În 1972 Hirtz a subordonat celor trei capacităţi de bază, cinci capacităţi coordinative fundamentale pe care a încercat să le clasifice astfel:

1. Capacitatea de orientare spaţială;2. Capacitatea de diferenţiere kinestezică;3. Capacitatea de reacţie;4. Capacitatea de echilibru;5. Capacitatea de ritm (simţul ritmic)Blume, citat de R. Manno (1992) a făcut următoarea clasificare a

componentelor capacităţilor coordinative:1. Capacitatea de combinare şi înlănţuire a mişcărilor;2. Capacitatea de orientare spaţio-temporală;3. Capacitatea de diferenţiere kinestezică;4. Capacitatea de echilibru;5. Capacitatea de reacţie motrică;6. Capacitatea de transformare a mişcărilor;7. Capacitatea ritmică.În 1982 Hirtz încearcă să ierarhizeze capacităţile coordinative şi

elaborează următoarea schemă:

Capacitatea de învăţare motrică

Capacitatea de control motor

Capacitatea de adaptare şi

readaptare motrică

Capacitatea decoordonare a

vitezei

Capacitatea de coordonare a

rezistenţei generale

Capacitatea de reacţie

Capacitatea de ritm

Capacitatea de echilibru

Capacitatea de orientare spaţială

Capacitatea de diferenţierekinestezică

Referitor la factorii care le condiţionează, ei sunt de natură biologică, motrică şi psihică.

De natură biologică:– capacitatea de alternare rapidă a proceselor de excitaţie cu cele de

inhibiţie pe scoarţa cerebrală;– viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi

eferente;– calitatea funcţională a analizatorilor;– calitatea inervaţiei musculare care determină contracţia şi apoi

relaxarea;– valoarea surselor energetice existente în organism, în special la

nivelul muşchilor.De natură motrică:– nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice;– capacitatea de anticipare a desfăşurării ulterioare a mişcării şi

utilizarea în consecinţă a procedeelor tehnice cunoscute;– anticiparea evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se desfăşoară

mişcarea (opoziţia adversarilor, factorii climatici) care poate fi foarte rapidă, sub formă reflexă sau sub forma răspunsurilor învăţate şi adecvate situaţiilor tipice care se ivesc în fiecare ramură de sport sau în executarea deprinderilor motrice de bază sau specifice; aceste răspunsuri sunt stereotipe sau mişcări automatizate prin repetare îndelungată.

– reprezentarea corectă, cât mai precisă, a mişcărilor noi ce urmează a se învăţa;

– memoria de scurtă durată sau de lungă durată;– gândirea rapidă cu toate procesele sale sub formă divergentă şi

convergentă, şi mai ales gândirea creativă.Exprimarea capacităţilor coordinative este condiţionată de procesele

de maturizare, în special a sistemului nervos şi de numărul de deprinderimotrice pe care le stăpâneşte subiectul.

Capacităţile coordinative se bazează pe: factorii fizici ai performanţei, repertoriul de gesturi şi capacitatea de analiză şi se exprimă prin stăpânirea acţiunilor motrice şi pe capacitatea crescută de învăţare.

Bibliografie1. Stoica, M., Capacităţile coordinative, referat-doctorat, 1996.2. Tudor, V., Capacităţile coordinative şi intermediare – componente ale

capacităţii motrice, Bucureşti, Editura Coresi, 1999.3. Zatiorski, V.M., Calităţile fizice ale sportivului, ICF, Bucureşti, Fond

Didactic, 1968.4. A. Dragnea, A. Bota, Teoria activităţilor motrice, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999