cap iv-sistemul geomorfologic roman

8/3/2019 Cap IV-Sistemul geomorfologic roman

http://slidepdf.com/reader/full/cap-iv-sistemul-geomorfologic-roman 1/27

50

Capitolul IV

SISTEMUL GEOMORFOLOGIC AL TERITORIULUIROMÂNIEI

(Domeniul Carpato-danubiano-pontic)

Elementele morfostructurale ale spaţiului românesc sunt conexate într-un sistemgeomorfologic, ce a fost numit, în structura sa geografică generală, Domeniul carpato-danubiano-pontic. El s-a născut din procesul ciocnirii câtorva microplăci terestre, care s-auechilibrat prin centrarea lor pe microplaca transilvană şi na şterea Coroanei carpatice.

Sub comanda înălţărilor carpatice s-a născut apoi o serie de alte trepte de relief concentrice, având la mijloc Depresiunea Transilvaniei. A apărut astfel structuraconcentrică a Domeniului, ale cărei extremităţi sunt marcate de cercul de văi al Tisei,Dunării şi Nistrului.

Fâşiile concentrice sunt însă str ă bătute, ca şi inelul carpatic, de aliniamentetectono-morfologice radiale, care diferenţiază fiecare treaptă în segmente şi subsegmente.Se realizează, pe total, o structur ă radial-concentrică . Ea impune funcţiuni economico-sociale specifice, care au avut şi au importanţă hotărâtoare în ceea ce priveşte raportuldintre teritoriu şi popor sau dintre geosistem şi sociosistem.

Câteva probleme generale

Pentru înţelegerea unităţii şi funcţionalităţilor socio-economice ale geosistemuluiCarpato-danubiano-pontic, ca şi pentru înţelegerea rolului jucat de acest sistem înunitatea şi permanenţa poporului român, închegat pe acest teritoriu, este nevoie să cunoaştem, mai întâi, sistemul de baz ă al mediului geografic – relieful sau sistemulgeomorfologic.

Totodată, una dintre preocupările actuale ale geomorfologiei regionale este, sautrebuie să devină, descifrarea structurilor regional-continentale şi a mecanismelor lor deformare. În această direcţie, un sprijin real îl ofer ă teoria tectonicii plăcilor şi teoriasistemelor. Încercăm, o asemenea descifrare pentru teritoriul României, teritoriu carecoincide în mare cu o unitate regional-europeană de tip sistem geografic complex,

Domeniul Carpato-danubiano-pontic. Plăcile terestre, spaţii mai restrânse din teritoriul

lor, sau teritoriile dintre plăci se reorganizează periodic în cadrul unor mari ciclurievolutive geodinamice. Rezultă, ca urmare, noi structuri, locale sau mai generale, alescoar ţei. Ca reflex, la suprafaţă se încheag ă noi morfostructuri şi noi unit ăţ i de relief ,grupate în noi domenii geomorfologice. Desigur, în structura şi conturarea, pe timpîndelungat, a reliefurilor, intervin în plus şi procese externe, îndeosebi eroziunea,acumularea, sedimentarea ş.a. Aceste ultime procese maschează, prin uniformitateadepunerilor, scheletul structurilor scoar ţei. În locul unor limite nete apar tranzi ţ ii,reliefurile primare impuse de structurile de bază sunt modificate, inversate, obligate decătre eroziunea regresivă să se retragă pe alte aliniamente etc. Ca urmare, legăturile dintrestructura crustală, de bază, a unui domeniu şi structura actuală a elementelor sale

geomorfologice şi, mai ales, unitatea lor funcţional-sistemică pot fi puse în evidenţă numai prin studiu.

Split by PDF Splitter



51

Există mai multe că i sau metode de a evidenţia legarea în sistem a unor elementesau regiuni geomorfologice, delimitarea sistemului şi funcţionalităţile sale. Una dintreacestea, şi poate cea mai sigur ă, cuprinde urmă rirea evolu ţ iei paleomorfologice a fiecăruielement (regiune), compararea cauzală cu cele vecine, precum şi depistarea unor aliniamente (de tipuri de relief, sau de unităţi) semnificative pentru în ţ elegerea structurii.

Încă un aspect general, aplicabil din plin teritoriului României. Cele mai complexe

sisteme, ca relief, dar şi geografice în general, se realizeaz ă la contactul dintre pl ă ci, maiales unde în joc intr ă şi microplăci. Cu cât numărul microplăcilor care se intercondiţionează pe un anume spaţiu este mai mare, cu atât sistemul sau sistemele teritoriale formatedeasupra lor devin mai complexe; aici apar mai multe tipuri de structuri locale, circuitele dematerie şi energie (interne şi externe) devin mai complicate, sistemele sunt mai mari şi maicomplexe, se organizează mai încet, dar devin în timp mai stabile.

Cadrul paleomorfologic global al sistemului geomorfologic românescTeritoriul României se suprapune în mare cu un sistem geomorfologic european,

ca treaptă taxonomică, între „continent” şi „regiune”, respectiv „domeniulgeomorfologic”. Este Domeniul Carpato-danubiano-pontic, denumit astfel după unele

limite, dar mai ales după trei elemente geografice ce-i sunt caracteristice şi care au, larândul lor, o importanţă europeană. El s-a născut în timpul ciclului orogenetic alpin, odată cu deschiderea şi formarea Oceanului Atlantic şi cu închiderea geosinclinaluluiMării Tethys, începând de acum circa 150 milioane de ani. Istoria sa însă are, ca momentde pornire, despăr ţirea plăcii Africane de cea Euro-asiatică, care duce la apariţia M ă riiTethys, în urmă cu circa 180-200 milioane de ani. Atunci, din marginile labile ale celor două plăci, s-au rupt bucăţi, devenite micropl ă ci, poziţionate în sau lângă marelegeosinclinal. Între ele a apărut scoar ţa de tip oceanic, respectiv fose locale geosinclinalecare au determinat acumularea de sedimente. Acest fenomen, cu microplăci, a fostspecific pentru sectorul mediteranean şi în special pentru nordul său, carpatic.

După un maximum de lărgire, geosinclinalul începe să se transforme în orogen.

Este timpul când se deschide Atlanticul. Placa Africană avansează, de data aceasta, sprecea Euro-asiatică şi vice-versa. Microplăcile sunt obligate să se apropie unele de altele

prin restrângerea scoar ţei de tip oceanic dintre ele, având ca rezultat topirea sau/şisubducţia scoar ţei bazaltice şi cutarea sedimentelor suprapuse.

Geneza elementelor şi structura domeniuluiA. Geneza Teritoriul României a fost construit prin aportul a patru microplăci (Transilvană ,

Panonică , Moesică , a M ă rii Negre) şi a plăcii Euroasiatice. Ele au ajuns în poziţia de azivenind din direcţii diferite (fig. 6), ciocnindu-se între ele şi realizând, fiecare cuplu, câteun sector muntos. Aceste sectoare s-au unit, în timp, în jurul microplăcii transilvănene,

prinsă la mijloc, şi au format Cercul carpatic românesc. Cu aceasta, apare elementul de bază sau nucleul structural al viitorului domeniu geomorfologic.

Sedimentele carpatice, restrânse spaţial prin cutări şi încălecări (împreună cu blocurile cristalino-hercinice rezultate din fragmentarea marginilor labile ale plăcilor),s-au îngroşat spre astenosfer ă, formând „r ădăcina” munţilor, dar şi în sus, sub formă deşir sau lanţ montan. Dislocarea de materie din astenosfer ă, pe aceste locuri, a declanşatreacţii noi faţă de regiunile vecine, adică faţă de microplăcile şi placa Est-europeană.Acestea au suferit coborâri şi noi fractur ări în faţa Carpaţilor în ridicare. Microplăcile sauanumite părţi din acestea şi din placa Est-europeană au început o nouă evoluţie,dependentă de cea a Carpaţilor în formare. Rând pe rând, sau concomitent, apar şi

celelalte elemente structurale ale Domeniului carpato-danubiano-pontic. Este vorba deDepresiunea Transilvaniei, podişurile, Subcarpaţii, Dealurile Vestice şi câmpiile.




52

F i g .

6

– S t r u c t u r a î n p l ă c i a t e r i t o r i u l u i R o m

â n i e i : 1 – P l a c a E u r o - a s i a t i c ă ; 2 – M i c r o p l a c a T r a n s i l v ă n e a n ă ;

3 – M i c r o p l a c a

P a n o n i c ă ( i n

t e r a l p i n ă ) ; 4 – M i c r o p l a c a M o e s i c ă ; 5 – M i c r o p

l a c a M ă r i i N e g r e .

S ă g e ţ i l e i n d

i c ă

s e n s u l

d e p l a s ă r i i m i c r o p l ă c i l o r




53

La restructurarea microplăcilor amintite şi ataşarea lor evoluţia Carpaţilor au participat trei categorii de procese. Pe de o parte, procesele tectonice care au afectatîntreaga grosime a litosferei şi raporturile sale cu astenosfera, iar pe de alta, eroziunea totmai activă asupra blocurilor sau şirurilor în ridicare, urmată de acumul ă ri masive pefâşiile vecine în scufundare.

Evoluţia s-a f ăcut în faze, cu avansări şi opriri ale mişcării plăcilor, cu basculări,

scufundări şi ridicări, cu formarea de noi fose geosinclinale sau a unei avanfose înexteriorul carpatic imediat.

B. Structura Înainte de a aborda câteva din caracterele păr ţilor ce formează Domeniul Carpato-

danubiano-pontic şi raporturile dintre ele, sesizăm, ca o lege, că structurareamorfotectonică s-a f ăcut sectorizat – radial şi în fâşii circulare, conform cu nucleulsau calapodul carpatic (fig. 7). Şi aceasta, atât în interior (în Transilvania), cât şi înexterior.

Pe de altă parte, distanţa, peste microplăcile (sau placa) din faţa Carpaţilor, până lacare s-a simiţit determinismul carpatic, difer ă de la un loc la altul, uneori fiind vorba de o

limită netă (ca la microplaca Moesică), alteori tranzitorie, dar marcată sau sugerată demersul unor văi (Tisa, Nistru) sau de alte forme. De asemenea, în cadrul structur ăriiradial-concentrice generale se remarcă un stil propriu de morfostructurare pentru fiecaremicroplacă sau placă, pe arealul afectat, dar integrat sistemului global impus de Carpaţi.

B1. Structura concentrică este format ă din mai multe fâ şii şi aliniamente circulare(fig. 8).

Coroana carpatică Această coroană a sectoarelor montane care, repetăm, s-au născut independent,

având fiecare stilul său morfotectonic, reprezintă primul aliniament. Forma sa de cercsegmentat este clar ă, cu excepţia păr ţii de NV. În NV, cercul se închide printr-o unitatecomplexă de podişuri, dealuri, depresiuni, dar mai ales prin câteva masive cristalinescoase la zi, prin eroziune, de sub sedimentar. Acest „complex carpatic de leg ă tur ă ” esteseparat morfografic în două păr ţi, una ataşată Dealurilor Vestice (Podişul Silvaniei) şi altaTransilvaniei (Podişul Someşan şi unele dealuri şi depresiuni de tip subcarpatic). Subaspect structural, acest sector continuă pă r ţ ile joase ale Apusenilor , realizând unirea cusubsectorul nordic al Orientalilor (fig. 6, 7, 8).

Dar, în cadrul muntos carpatic se delimitează şi alte trei cercuri subordonate, dincare două se exprimă mai clar biogeografic. Este vorba, în prim plan, de cercul depresiunilor şi vă ilor largi carpatice. Ele apar ca o plasă de areale joase, unite într-unsubsistem, care fragmentează şi aerează puternic cercul muntos. Nu insistăm asupra lor,

dar subliniem rolul jucat de acest subsistem pentru unitatea poporului român1

. În acestcontext, montan, se conturează şi diferenţierile fizico-geografice şi economice ale unor etaje de relief, dispuse şi ele în cercuri. Între acestea remarcăm cercul pă durilor carpaticeşi coroana paji ştilor alpine. De altfel, numele de Transilvania vorbeşte despre „saltul”

peste acest cerc de pădure, dinspre pusta sau preria vestică.Coroana carpatică este divizată în 5 sectoare absolut diferite şi ca poziţie: Carpaţii

Orientali, Carpaţii Curburii, Carpaţii Meridionali, Carpaţii Banatului, Carpaţii Apuseni.

1 Vezi Gr. Posea (1992), Le rôle des dépressions carpatiques et collinaires et du réseau

de vallées dans la vie et la permanence du peuple roumain. „Revue Roumanie de Géologie,Géophisique et Géographie”, serie Géographie, tome 36, Editura Academiei Române.




54

F i g .

7

– S t r u c t u r a s e c t o r i z a t ă a

c e r c u l u i C

a r p a ţ i l o r R o m â n e ş t i : 1 – C a r p

a ţ i i O r i e n t a l i ; 2 – C a r p a ţ i i C u r b u r i i ;

3 – C a r p a ţ i i M e r i d i o n a

l i ; 4 – C a r p a ţ i i A p u s e n i ; 5 – C

a r p a ţ i i B a n a t u l u i




55

F i g .

8 –

S t r u c t u r a

c i r c u l a r - c o n c e n t r i c ă

a

D o m e n i u l u i c a r p a t o - d a n u b i a n o - p o n t i c :

1 – A l i n i a

m e n t e d e a r c u r i ş i c e r c u r i ; s e c t o a r e î n c a d r u l f â ş i i l o r c i r c u l a r e ; 2 – C o r o a n a

c a r p a t i c ă ;

3 – C e r c u l d e p r e s i u n i l o r ş i d e a l u r i l o r s u b m o n t a n e t r a n s i l v ă n e n e ( a - g = s e c -

t o a r e ) ; 4 –

N u c l e u l t r a n s i l v ă n e a n d e p o d

i ş u r i ; 5 – C e r c u l S u b c a r p a ţ i l o r ( a - c = s e c t o a r e ) ş i

a l D e a l u r i l o r V e s t i c e ( a - d =

s e c t o a r e ) , l a c a r e s e a d a u g ă

d o u ă s e c t o a r e d e p o d i ş ,

M e h e d i n ţ i

( e ) ş i S u c e v e i ( d ) ; 6 – S

e m i c e r c u l d i s c o n t i n u u

a l p o d i ş u r i l o r e x t e r n e ;

7 – C e r c u l c â m p i i l o r : C â m p i a P a n o n i c ă ,

C â m p i a R o m â n ă ,

D e l t a ş i B u g e a c u l ; 8 – R e s t u r i

d e c â m p i i p i e m o

n t a n e î n C â m p i a d e V e s t




56

Cercul depresiunilor şi dealurilor submontane transilvăneneS-a format în interiorul inelului carpatic. Este o fâşie circular ă de reliefuri şi unităţi

variate, organizate în sectoare conforme cu sectoarele montane care le-au determinat(fig. 8). Se remarcă:

− sectorul Lă pu ş-N ă să ud (în marginea Podişului Someşan);− Bistri ţ a-Târnave (sub şirul vulcanic Căliman-Harghita);

− sectorul Homoroade-Per şani (de tranziţie, în faţa Per şanilor);− pe latura sudică urmează depresiunile F ă g ă ra ş , Sibiu-S ă li şte prelungite cu un

subsector de dealuri ( Dealurile Gârbovei) şi o vale largă subsecventă (Seca şul Mare),toate specifice contactului cu cele mai importante masive carpatice (Făgăraş şi Parâng,ultimul avansat mult către N);

− în vest se află sectorul Culoarului Turda-Alba Iulia (din estul Apusenilor) şi Podi şul Some şan (care prelungeşte spre N golful lăsat de scufundarea Apusenilor întreCulmea Trascău-Hă jdate şi Munţii Meseş) (a şi g din Podişul Someşan, fig. 8).

Insistăm asupra faptului că întregul Podiş Someşan apar ţine cercului peritransilvănean, chiar dacă în sau lângă limitele lui (S, V, N) se află şi depresiuni saudealuri submontane (Vlaha-Iara, Huedin, Almaş-Agrij, plus Copalnic-Lă puş, CulmeaBreaza, Muscelele Năsăudului).

Nucleul transilvănean de podişuri şi dealuriSe află în interiorul cercului colinaro-depresionar. Ca nucleu s-a structurat pe

blocuri cristaline scufundate diferit, toate acoperite de sedimentar, care spre suprafaţă formează domuri, structuri monoclinale, diapire sau chiar începuturi de anticlinale.

Morfologic însă, nucleul s-a structurat mai ales prin eroziune diferenţială şi prindelimitări impuse de culoare principale de văi orientate E-V (Mureş, Târnave,Hârtibaciu); uneori se remarcă şi influenţe ale fundamentului (lăsarea pe aliniamentulMureşului, domurile ş.a.).

Cercul Subcarpaţilor şi al Dealurilor VesticeSe află în exteriorul subcarpatic. Se compune din două semicercuri de dealuri, total

deosebite.În primul rând sunt Subcarpaţii, un fel de Carpaţi mai puţin cutaţi, mai scunzi, cu

cute diapire şi compuşi numai din roci sedimentare noi. S-au născut dintr-o avanfosă.Dispar în dreptul subsectorului nordic al Orientalilor (nord de linia Bârgău-Câmpulung),dar cercul lor se continuă cu Podişul Sucevei (d, pe fig. 8). Lipsesc, de asemenea, în SV(unde Meridionalii se curbează către S), în locul lor delimitându-se un mic podiş – Mehedinţi (e), prelungit şi în dreptul Munţilor Banatului cu Podişul Miroč, dinIugoslavia.

Subcarpaţii sunt şi ei clar sectoriza ţ i, ca şi Carpa ţ ii, în: Subcarpaţii Moldovei (întreMoldova şi Trotuş), Subcarpaţii Curburii (până la Dâmboviţa – ca şi curbura montană),Subcarpaţii Getici (a-c). La aceştia din urmă se remarcă bine şi subsectoare, lipite fiecarede unul dintre marile masive muntoase. Faptul este valabil şi pentru celelalte sectoaresubcarpatice, dar cu unele complicaţii locale impuse de eroziune.

Dealurile Vestice formează al doilea semicerc, având un relief cu totul diferit decel al Subcarpaţilor, deoarece sunt plasate lângă aliniamente carpatice de alt tip. Elereprezintă o fostă poală montană, nivelată la sfâr şitul pliocenului sub forma unei câmpiide glacis, pe alocuri piemontană. În cuaternar, această prispă s-a înălţat până la 200-300 mşi a fost fragmentată în dealuri, dar în nord păstrează şi formă de podiş. Fâşia de dealuri

pă trunde şi în toate golfurile intramuntoase. Din loc în loc, din sedimentarul lor moale,

r ăsar mă guri şi masive cristaline, vulcanice sau formate din calcare mezozoice.




57

Semicercul acestor dealuri merge ondulat, cu pătrunderi în munte sau în câmpie, fiind otranziţie între ele (vezi limita Meseş-Timiş-Cerna, pe fig. 8).

Semicercul discontinuu al podişurilor externeEste compus din patru astfel de unităţi: Moldova, Dobrogea, Getic şi Mehedinţi.

Între Podişul Moldovei şi Getic apare o discontinuitate (Câmpia Română de Est). Dacă am împinge Dobrogea spre nord-vest, către Curbur ă, aşa cum de fapt se deplasează microplaca pe care se află, atunci s-ar realiza un semicerc continuu. Natura este totuşimai puţin geometrică, deci mai „naturală”. Regula se menţine însă, chiar prin excepţie,dar nu numai. Fiecare dintre aceste podi şuri, mai puţin Mehedinţi (format pe structur ă deorogen carpatic), reprezint ă câte o por ţ iune de placă scufundat ă (chiar subdusă) în fa ţ aCarpa ţ ilor . Aceste por ţiuni au fost prinse apoi în procesul ridicărilor generale cuaternare(sau pliocen-cuaternare) când au devenit, treptat, câmpii şi podişuri.

Microplaca Mării Negre însă continuă procesul de subducţie, de subsidenţă şi deavans către Carpaţi. Ea este încă în faza de sf ărâmare şi scufundare (dovadă blocuriledobrogene de sub Băr ăgan şi Câmpia Br ăilei), ce poate afecta pe mai departe şi PodişulDobrogean actual. Tendinţa de final este aceea de a se apropia de Curbur ă şi de a crea, şi

aici, un podiş.Important este să vedem şi în ce măsur ă structurarea reliefului podi şurilor esteinfluen ţ at ă de Carpa ţ i. În general, influen ţ a sau determinismul trece prin intermediul Subcarpa ţ ilor , dar uneori se resimte şi direct.

• Pentru Podi şul Moldovei, începem cu Podişul Sucevei, care este fixat aproape pelăţimea Subcarpaţilor Moldovei (partea de la vest de Siret). Notăm apoi că limita nordică a păr ţilor înalte de pe centrul Podişului Moldovenesc (inclusiv în Basarabia) merge pe

paralela unde se termină contactul Subcarpaţi-Podişul Sucevei (gura Văii Moldovei);acest aliniament se continuă până la Nistru. Influenţa liniei montane Bârgău-Câmpulungeste deci clar ă. Mai la sud, linia carpatică Oituz-Trotuş desparte două sectoaresubcarpatice, iar către est se transformă în limita dintre Podişul Moldovenesc şi CâmpiaBugeacului.

• Trecând la Podi şul Getic notăm limita sa estică, Valea Dâmbovi ţ ei. Este aceeaşilinie care delimitează şi Subcarpaţii Curburii spre vest şi care îşi are sorgintea legată defalia crustală Rucăr-Bran-Braşov şi de contactul microplăcilor Moesică-Marea Neagr ă şiMarea Neagr ă-Transilvană.

În vest, podişul trece şi în Iugoslavia, ca şi podişul vecin Mehedin ţ i (dar de natur ă carpatică), ce trece şi el Dunărea, continuându-se cu un podiş similar – Miroč.

Chiar şi marile subdiviziuni ale Podişului Getic sunt schiţate în prelungireasectoarelor sau subsectoarelor subcarpatice şi a celor trei mari masive carpatice. Desigur,aici influenţa s-a transmis prin intermediul marilor vă i tectonice: Dâmboviţa, Olt şi Jiu.

Subdiviziunile principale sunt:• Piemontul Cotmeana-Cândeşti (în dreptul Munţilor Făgăraş);• Piemontul Olteţului (în dreptul Parângului);• Piemontul Motru-Bălăciţei (în dreptul Retezatului şi al Podişului Mehedinţi), dar

aluvionarea aici s-a f ăcut în special din Retezat.Au apărut, normal, şi complica ţ ii, mai ales în păr ţile extreme. În est este vorba de o

disecare mai amplă impusă de râul Argeş (şi afluenţii săi din Făgăraş). La vest, încontinuarea Podişului Motru, s-a adăugat şi contribuţia Râului Gilort (coborât dinParâng) ca şi „blocajul” Podişului Mehedinţi pentru aluviunile ce trebuiau să vină dinMunţii cu acelaşi nume. Acest ultim fenomen a obligat Jiul să devieze spre vest pentru a

menţine nivelul colmatării piemontane şi în dreptul masivelor Retezat şi Vâlcan.




58

În ce priveşte Podişul Getic ca bandă circular ă extracarpatică, mai notăm un fapt,asupra căruia vom reveni: limita sa sudică se continuă perfect cu limita sudică a curburiiSubcarpa ţ ilor dintre Teleajen şi Trotuş (fig. 8).

• În Podi şul Dobrogei, legătura directă ce se poate face cu Carpaţii constă în aceeacă el stă pe aceeaşi placă ce a impus sectorul montan al Curburii. Ambele sunt delimitatede aceleaşi aliniamente tectonice care mărginesc lateral microplaca Mării Negre. Există

însă şi legături directe, ale Dobrogei, cu sectoarele Câmpiei Băr ăganului care, şi ea, areunele caractere dictate de Carpaţii Curburii.

Cercul câmpiilorFăr ă a fi perfect, se extinde de la Trotuş până sub Munţii Oaşului, din NV.

Discontinuitatea de la Defileul Dunării r ămâne relativă, deoarece fundul văii are o altitu-dine de numai 50-70 m (oglinda lacului la Por ţile de Fier este la circa 70 m). Se separ ă totuşi două sectoare-regiuni:

• Câmpia Română se suprapune peste două microplăci (Moesică şi a Mării Negre), care i-au impus şi sectoare diferite: Getic (a) şi estic (b) sau dobrogean, sau alimanurilor. Pe de altă parte, limita externă a Câmpiei Române a îmbr ăcat forma curbată

a Carpaţilor; pe ea s-a axat Dunărea; de la ea către nord s-a scufundat, cam din badenian,Depresiunea Valahă. Dar sectorul estic se insinuează între Subcarpaţii Curburii şi PodişulDobrogean (în discontinuitatea amintită a Podişurilor), continuându-se apoi şi în est, cuun coridor scufundat pe laturile de contact ale Microplăcii Mării Negre (falia Sf.Gheorghe-Galaţi) şi ale sudului platformei Moldoveneşti. Aici s-au format Câmpia

Bugeacului şi Câmpia deltaică a Dună rii.Unitatea de azi a Câmpiei Române şi a coridorului său estic este deci numai de

suprafaţă, realizată prin aluvionări carpatice îndelungate. Adâncul este diferenţiat în treimari compartimente legate de trei plăci: Moesică, a Mării Negre şi sudul plăcii Moldave.Menţionăm, în acest context, şi influenţa Curburii Carpatice care a determinat, numaiaici, o fâşie de câmpii piemontane şi de glacis lipită de Subcarpaţi, o alta a câmpiilor desubsidenţă prelungită pe linia Trotuş-Deltă şi, în sud-est, o fâşie de câmpii piemontano-termiale etc.

• Câmpia Banato-Cri şană se încadrează marii Depresiuni Panonice axată pemicroplaca cu acelaşi nume. După ce a participat la formarea Apusenilor şi Munţilor Banatului, microplaca a r ămas, un timp, ca masiv între orogenele alpin, dinaric şicarpatic, iar apoi a suportat o lăsare pe blocuri, cu un maximum în ponţian (panonian).Structurarea fundamentului său, ca şi cel al Câmpiei Panonice, s-a f ă cut în func ţ ie detoate orogenele vecine. Carpaţilor le-a revenit partea r ăsăriteană, delimitată cuaproximaţie de valea Tisei continuată cu Dunărea până la marele defileu. În această partes-a născut şi Câmpia Banato-Crişană, orânduită în mare pe două trepte, arcuite ca şi

Carpaţii: una subdeluroasă, mai înaltă (de glacisuri şi piemonturi) şi alta subsidentă (mlăştinoasă în stare naturală, având şi cea mai mare extindere).Se impune o concluzie, privind dispunerea mai haotică şi întrepătrunsă a cercurilor

de câmpii şi podişuri, în special în dreptul Dobrogei: jocul câmpie-podi ş-areal lacustru a fost o permanen ţă în evolu ţ ia unit ăţ ilor extracarpatice. De exemplu, din sarmaţian-meoţian, în vestul Câmpiei Române se păstrează areale cu reliefuri fosile de tip deal sau

podiş. Dobrogea a fost, în parte, o câmpie sau zonă litorală în timpul sarmaţianului şi în ponţian-romanian (levantin). De asemenea, Podişul Moldovei şi-a început actuala evo-luţie subaeriană printr-o fază de câmpie, iar Podişul Getic a fost câmpie piemontană etc.




59

Alte cercuri pericarpaticeFăcând abstracţie de tipurile de relief, care uneori au dispunere neconformă sau

aparent haotică, şi urmă rind numai simple aliniamente, se pot observa şi alte cercuri, maiales cercuri pericarpatice. Ele însumează: linii de văi continuate cu limite de unităţi,limite succesive de unităţi având reliefuri diferite (de podiş şi de câmpie etc.) etc. Citămcâteva astfel de aliniamente mai evidente (fig. 8):

• Arcul Siret-Subcarpa ţ ii de Curbur ă -Podi şul Getic-Ş vini ţ a (în Defileu) seevidenţiază, în primul rând, prin limita externă a Subcarpaţilor de Curbur ă (între Teleajenşi Trotuş). Aceasta însă se poate continua către nord cu valea Siretului (vestul PodişuluiBârladului) şi cu limita de est a Podişului Sucevei, iar în sud-vest cu limita sudică a

Podi şului Getic. Pe total se formează un mare semicerc, care apoi s-ar putea prelungi cusectorul dunărean dintre Calafat şi Podişul Miroč (unde piemontul se continuă la SV deDunăre) şi prin defileul din amonte de Şviniţa (vezi fig. 8).

• Cercul Prut-Dună re-Tisa începe, în est, cu linia arcuită a Prutului. Se continuă perfect cu marginea vest-dobrogeană şi cu malul drept al Dunării până la sud de Calafat.Şi acest arc, ce se poate observa pe orice hartă topografică, se prelungeşte (peste valeaMlava, la est de Râul Morava) dincolo de defileu cu arcul dunărean de la Belgrad (plasatîntre gura Moravei şi Tisa). Mai departe s-a creat un alt mare arc, al Tisei (fig. 8). Desubliniat că arcul sud-dună rean reprezint ă limita de sud a domeniului, iar arcul Tisei,limita de vest .

• Arcul Nistrului începe lângă unul din izvoarele Tisei (Uh), unde sunt şi izvoarelesale (Uzock, 889 m). Urmând apoi falia Nistrului, acest arc se continuă în estul Dobrogei(peste partea cea mai lată a Platformei continentale a Mării Negre) şi formează limita deest a Domeniului Carpato-danubiano-pontic.

Toate fâ şiile sau liniile circulare enumerate indică deopotrivă structuriconcentrice impuse de că tre inelul carpatic.

B2. Structura radial ă extracarpatică (fig. 9)Aceasta se suprapune perpendicular pe prima, dar se şi integrează funcţional în

sistem. Ea a fost impusă de sectoarele şi subsectoarele carpatice, atât în Transilvania, aşacum deja s-a ar ătat (şase-şapte sectoare, a-g pe fig. 8), cât şi spre exterior până la limiteledomeniului. Cea mai clar ă, ca dependenţă carpatică, este sectorizarea radială a celor două fâşii limitrofe cercului muntos – depresiunile şi dealurile submontane transilvănene, iar înexterior, Subcarpaţii şi Dealurile Vestice (fig. 8, a-g). Spre periferie evidenţa seestompează, dar r ămâne. Unele aspecte, în acest sens, au fost deja semnalate în capitolulanterior, pentru Transilvania şi Subcarpaţi, mai puţin pentru restul faliilor semicirculare.De data asta însă, vom urmări alinierea sectoarelor pe direcţii perpendiculare ramurilor carpatice, trecând deci de la o fâşie la alta.

1. Latura vestică a Carpaţilor prezintă sectorizări radiale peste două fâşiicirculare.

• Prima fâşie, de tip semicerc, este cea a Dealurilor Vestice. Sectorizarea,transmisă de calapodul carpatic, este absolut evidentă, inclusiv la nivel de subsectoare. Sedelimitează net patru sectoare (fig. 9, a-d) despăr ţite de aliniamente direcţionate E-V(uşor radiale).

Fiecare sector este lipit de un alt tip de structur ă montană. De la nord la sud,acestea sunt:

- Sectorul Silvaniei, între falia din nordul Munţilor Plopiş şi Munţii Vulcanici,având aspect de podiş complex (deoarece se află pe prelungirea nordică a Apusenilor

„ascunşi” sub sedimente noi);




60

- Sectorul cri şan, până la falia nord-Zarand, are ca specific un mers ondulat, cucombinări de dealuri şi depresiuni-golf, similare calapodului lor montan, din horsturi şigrabene;

- Sectorul nord-bă năţ ean (sau Timişan), pendinte de Munţii Poiana Ruscăi şi demarele golf din vestul lor (Podişul Lipovei-Dealurile Pogănişului);

- Sectorul sud-bă năţ ean, un şir de dealuri firave (ca şi munţii din spatele lor),

aliniate nord-sud (dealurile Dognecei şi Oraviţei).O analiză de amănunt a reliefului fiecărui sector ar scoate şi mai mult în evidenţă diferenţierile impuse de situaţia morfotectonică a masivelor carpatice vecine.

• Trecând la a doua fâşie, Câmpia Banato-Cri şană , corespondenţa sectorizăriieste fie directă, fie indirectă (prin aluviunile aduse din munte sau prin intermediuldealurilor vecine). Uneori însă se observă şi determinări strict locale, legate de jocul

blocurilor din fundament (în special subsidenţele şi migrarea lor).Un prim aspect, de corespondenţă directă, îl prezintă delimitarea celor trei mari

subregiuni (sectoare) ale Câmpiei de Vest: Some şeană , Cri şană şi Bă năţ eană (fig. 9, a-c).Este vorba de două linii care vin din munte şi flanchează nucleul înalt al Apusenilor.Acelaşi compartiment, spre Transilvania , coincide cu lungimea Culoarului Alba Iulia-Turda.

Mai pot fi eviden ţ iate:− strânsa legătur ă între sectoarele deluroase şi câmpiile de glacis;− pătrunderea câmpiilor de subsidenţă pe unele golfuri de graben (Timiş, Crişul

Alb-Sebiş, Barcău, Someş);− formarea de câmpii piemontane pe direcţia oscilării Mureşului (Câmpiile

Mureşului) şi a Tisei împreună cu Someşul (Câmpia Careiului).2. Latura sudică, a Carpaţilor Meridionali, pune în evidenţă mai multe linii

morfologice radiale.• Una este linia Dâmbovi ţ a continuată în munte prin Culoarul Rucăr-Bran, dar şi cu

o linie ce trece prin vestul Pietrei Craiului – vest-Codlea – vest-Per şani, mergând apoi cătresud-est printr-o linie ce ar delimita microplaca Moesică de cea a Mării Negre (fig. 9).Morfologic, această ultimă por ţiune coincide cu estul Burnasului (Olteniţa); totodată,linia morfologică este puţin deplasată, către vest, până la lunca Argeşului, la est de careapar câmpii de subsidenţă ca reflex actual al subducţiei de la Curbur ă.

• alta este linia Oltului, care desparte masivele Făgăraş de Parâng, apoi MusceleleArgeşului de Subcarpaţii Olteniei, Piemontul Olteţului de Complexul piemontanCândeşti-Cotmeana, Câmpia Olteniei de cea a Teleormanului (fig. 9).

• Linia Jiului delimitează şi ea o serie de sectoare gemene, din Carpaţi, până laDunăre: masivul Parâng de Retezat, Subcarpaţii „Vâlcanului” (cei mai joşi) de

Subcarpaţii Parângului (mult mai complecşi şi mai înalţi), Piemontul Olteţului de cel alMotrului şi Bălăciţei, Câmpia Romanaţiului (mult mai lată) de cea a Desnăţuiului şiBlahiţei (cele mai înguste).

• În sud-vest se pun în evidenţă două linii mehedin ţ ene. Prima este cea caredesparte Podişul Mehedinţi de Munţii Mehedinţi, continuată apoi pe Dunăre, până lalocalitatea Şviniţa, unde desparte Masivul Almă j de Podişul Miroč.

Paralelă cu ea este cealaltă limită a Podişului Mehedinţi, de est. Prelungirea ei spresud este urmată de un sector dunărean (sud de Turnu Severin), iar mai apoi de valeaTimocului, unde se termină Carpaţii şi încep Balcanii.




62

3. Latura de Curbură prezintă:• Două aliniamente radiale principale, pe lăţimea întregului Domeniu. Sunt faliile

care delimitează microplaca Mării Negre (fig. 6). Eviden ţ a brâurilor succesive, formate între cele două margini radiale, este şi aici

clar ă. Astfel, Carpaţii de Curbur ă au impus:− Subcarpaţii arcuiţi şi cei mai complecşi;− un arc de câmpii de glacis şi piemontane (Târgovişte-Câmpia Râmnicului);− arcul câmpiilor de subsidenţă;− arcul câmpiilor piemontan-terminale (Vlăsia, Mostiştea, Câmpia Iancăi);− arcul bălţilor dunărene;− arcul abrupt al malului vestic dobrogean, după care urmează Podişul Dobrogei

şi Platforma litorală. Toate sunt delimitate de cele două sisteme de falie marginale plăcii.• La o analiză minuţioasă, pot fi observate însă şi aliniamente radiale interioare.

Este vorba, în primul rând, de trei linii carpatice care au prelungiri şi în exterior. Eledespart şi conturează principalele grupări ale Curburii: Munţii Vrancei, Munţii Buzăului,Munţii Ciucaş-Baiu şi Bucegi-Leaota (fig. 9).

- Prima, din est, este linia Bâsca Mică – Sl ă nic de Buz ă u2 (unde delimitează Subcarpaţii Buzăului de cei ai Vrancei), ce se continuă apoi peste Câmpia subsidentă aCălmăţuiului. Dar şi spre nord, face limită între Clă bucetele Întorsurii şi Munţii Breţcului.

- Linia est-Ciuca ş vine tocmai din vestul Munţilor Bodoc (Bixad), trece pesteîngustarea depresionar ă de la Reci (Poarta Reci), jalonează vestul Depresiunii Întorsurii,urmează valea superioar ă a Buzăului şi apoi văile Telejenel-Teleajen (desparteSubcarpaţii Buzăului de cei ai Teleajenului). În câmpie şi-ar găsi un corespondent vag înlimita de SE, curbată, a Câmpiei Titu.

- Linia vest-Mun ţ ii Baiului are o bifurcare la Bu şteni. Segmentul nord-estic, caremarchează limita către Clă bucetele Predealului-Piatra Mare, este paralel cu linia Rucăr-

Braşov şi se prelungeşte pe marginea de nord-vest a Clă bucetelor Întorsurii.Celălalt segment urmează Prahova, limitând Munţii Baiului spre sud-vest şidespăr ţind, în continuare, Subcarpaţii Ialomiţei de cei ai Teleajenului (Prahovei),marcând şi golful de câmpie Floreşti-Câmpina. Cu oarecare aproximaţie, s-ar putearecunoaşte o prelungire a sa şi în latura de sud-vest a Câmpiei Săratei, linie urmată aici dePrahova (aşa cum linia anterioar ă o regăseam în sud-estul Câmpiei Titu).

Acest segment însă se continuă de la Buşteni şi către nord-vest, delimitând Bucegii(spre valea Râşnovei) şi ajunge în Culoarul Şinca.

• Există şi linii secundare. Una delimitează, în acelaşi timp, latura estică aSubcarpaţilor şi pe cea vestică a Băr ăganului. Altele două, specifice Dobrogei (Camena-

Peceneaga şi Ovidiu-Hâr şova), se pare că îşi prelungesc influenţa până la Culmea Furu-Ivăneţu (cea mai extremă parte a Carpaţilor de Curbur ă, cu aspect de pinten) etc. (fig. 9).4. Latura estică, a Carpaţilor Orientali, dovedeşte determinări externe radiale cu

un specific mai aparte.• Linia carpatică Bârg ă u-Câmpulung , cu influenţe directe în Transilvania (pe

direcţia Someşului Mare), pare a devia în Moldova către SV, pe apa Moldovei,despăr ţind Subcarpaţii de Podişul Sucevei.

De la gura văii Moldova, unde se termină Podişul Sucevei, începe un noualiniament de relief, dar orientat către est; este abruptul de cuest ă al Ia şului, care trece şiîn Basarabia (la nord de colinele Codrului), unde însă sunt dovedite şi ridicări în horst. La

2 În linie dreaptă se continuă cu Săr ăţelul, situat mai în vest.




63

nord de linia respectivă altitudinile se reduc, la circa 200 m, pe când în sud urcă brusc la300-400 m (până la Văscăuţi, deasupra Nistrului). Situaţia se schimbă total în estul

Nistrului, unde înălţimile coboar ă lent şi normal de la nord către Marea Neagr ă.Există şi în estul Orientalilor unele linii radiale secundare.• Linia Bârg ă u-Câmpulung corespunde în podiş cu confluenţa Suceava-Siret (şi

cu sudul Podişului Dragomirnei), iar mai departe cu linia ce desparte Câmpia Moldovei

de Nord de cea de Sud. În Basarabia, ea urmează fâşia joasă a Câmpiei Prutului Mijlociu, prelungită către localităţile Bălţi şi Floreşti, pe un sector est-vest al râului R ăut (fig. 9).• O alta este linia Bistri ţ ei, paralelă cu Moldova, adică orientată tot sud-est.

Aceasta, pe de o parte, se continuă cu un sector al Siretului (sud de Bacău – confluenţa cuTrotuşul), pe de alta, se îndreaptă către est (de la nord de Bacău), formând aliniamentulsubsecvent din nordul podişurilor Tutovei şi Fălciului; nu are corespondent la est de Prut.În Carpaţi, începutul acestei limite coincide cu linia Bixad-nord Berzunţ (fig. 9), dinnordul Curburii.

Concluzionând, rezultă că şi structura radial ă , pornită din Carpaţi, este evident ă petot Domeniul, până la un cerc limit ă , ce urmează Tisa în vest, Dunărea în sud şi Nistrulîn est.

B3. Coinciden ţ e morfo-tectonice Liniile morfologice circulare şi radiale au, cel mai adesea, coinciden ţ e sau

coresponden ţ e în linii tectono-structurale, de diferite grade, ale scoaţei de pe teritoriulDomeniului. Reproducem, după I. Gavăt ş.a. (1973), câteva dintre liniile crustale, careindică astfel de coincidenţe sau corespondenţe (fig. 10).

Dintre aliniamentele circulare sau arcuite se evidenţiază falia G1, ce a fost urmată,în mare, de arcul Prutului. Pe linia G2 s-a axat o parte din arcul Siretului. În sudul ţării,G5 corespunde cu limita sudică a Podi şului Getic şi se continuă, la sud de Dunăre, pestevalea Timocului, transformându-se în aliniament radial. Ceva mai la nord de aceasta,linia pericarpatică urmează exteriorul Subcarpaţilor de Curbur ă şi arcul câmpiilor

subsidente din faţa lor, iar spre vest de valea Dâmboviţei merge peste nordul PiemontuluiGetic, ajungând la contactul estic al Podişului Mehedinţi. În Câmpia de Vest se remarcă linia G12, axată peste Munţii Oaş, pe lângă Valea Ierului şi până în estul câmpiei

piemontane a Nădlacului (aproape de confluenţa Mureş-Tisa). În Carpa ţ i sunt semnificative liniile: G14 (la exteriorul Meridionalilor), G7 (prin

sudul Apusenilor şi nordul masivelor ce coboar ă către Depresiunea Braşov), linia arcuită G9, cu sectorul estic foarte aproape de G13 (delimitează eruptivul), sau G10, cu o frângereîn Culmea Cheilor Turzii (delimitând estul şi nordul Apusenilor – până la valea CrişuluiRepede). În nord-est se adaugă falia Nistrului mijlociu.

Ca linii radiale pot fi menţionate: G3 în sud-estul Moldovei, cele patru falii

dobrogene, falia Olteni ţ ei (sau Argeşului), falia Dâmbovi ţ ei (G6), falia Oltului (sauBihor-Olt – căci vine din nordul Depresiunii Beiuş şi trece pe latura de nord-est a grupeiParâng, apoi pe Loviştea-Câmpulung). Către vestul ţării sunt semnificative, pentru relief,G7, G7N ş.a. (vezi fig. 10 şi 11).

Remarcabile sunt şi unele puncte nodale, unde se întretaie mai multe falii: arealulCâmpulung , nord-vestul Oradei, sudul Câmpiei Titu, areale situate pe falia Rucă r-

Bra şov-Oituz sau în apropiere de ea, apoi jumătatea sudică a Podişului Bârladului, sauareale din cadrul unor depresiuni de tip golf, din vestul ţării.

Dacă la aceste falii crustale adăugăm şi altele de ordin mai mic, apar şi mai multecoincidenţe sau corespondenţe morfo-structurale (Someşului Mare, Trotuşului,

Dâmboviţei, Oltului, Timiş-Cerna, Mureşului, Beiuşului).




64

F i g .

1 0

– P r i n c i p a l e l e f a l i i c r u s t a l e , d u p ă

I . G

a v ă ţ ş . a . ( G 1 – G 1 4 = n u m e r o t a

r e a f a l i e i d u p ă a u t o r i i c i t a ţ i ) ;

c e l e l a l t e f a l i i , p r e l u a t e d e l a a l ţ i a u t o r i ( n u s u n t d e o b i c e i c r u s t a l e )




65

Să specificăm, în plus, mersul suprafeţei Mohorovicič, din care reţinem, tot după geofizicieni (M. Socolescu3 şi I. Gavăt4): o grosime a crustei de numai 29-30 km înTransilvania; în Carpaţi aceasta atinge 35-41 km; în exterior (excepţie avanfosa)oscilează între 30-34 km (fig. 3). Sub Depresiunea Transilvaniei, „suprafaţa Mohorovicič

prezintă o cupol ă … probabil datorită unor curenţi subcrustali”.

B4. Structura complexă a sistemului Revenind (la punctele B1 şi B2), după ce am relatat cele două tipuri de structuri

(concentrică şi radială), să închegăm realitatea complexă . Harta (fig. 11) indică fâ şiimorfostructurale circulare, uneori numai arcuite, ordonate în jurul nucleuluitransilvă nean şi sectorizate radial .

• Cea mai complexă fâşie o formează inelul carpatic, posibil a fi sectorizat încinci segmente principale (vezi şi fig. 7), cu subsegmente etc. (vezi mai departe). Laturilenucleului transilvănean coincid spre Carpaţi atât cu segmente, dar şi cu subsegmente (seobservă, la Transilvania, 8 linii limitrofe specifice; fig. 11).

• În exteriorul Carpaţilor, cercul de dealuri este format din Subcarpaţi şi DealurileVestice.

Cele trei segmente ale Subcarpa ţ ilor se individualizează şi se lipesc, fiecare, de unsegment carpatic. Dealurile Vestice se grupeaz ă în patru segmente, fiecare având un alt tip de

structurare: Podişul Silvaniei, Dealurile Crişene, Dealurile Lugojului (în golful dindreptul muntelui Poiana Ruscăi) şi Dealurile Sud-Bănăţene (în dreptul munţilor Dognecea şi Aninei).

• Podişurile şi câmpiile formează, împreună, o largă fâşie externă, de asemeneasectorizată după calapodul Carpaţilor.

În partea de vest, se etalează Câmpia de Vest închisă de arcul Tisei, iar în SV, şi deDunăre. În cadrul său se observă asocieri regionale de câmpii piemontane, de glacis şi desubsidenţă, separate, cu o oarecare aproximaţie, în trei subregiuni:

- o câmpie centrală, a Cri şurilor , unde se asociază numai câmpii de subsidenţă şide glacis, limitată de două falii carpatice ce trec pe la nord de Munţii Zarand şi la sud deMunţii Plopiş;

- la nord este Câmpia Some şului, ce cuprinde şi un mare rest de câmpie piemontană (Câmpia Carei-Nyr) formată de Tisa şi Someş;

- la sud este Câmpia Banatului, între altele, cu două câmpii piemontane (CâmpiileMureşului şi Câmpia Deliblatului din Iugoslavia).

La rândul lor, unele unităţi mai mici de câmpii se subordonează, prin structura lor,subsectoarelor limitrofe de dealuri sau de munţi.

Către nord-est, est, sud-est şi sud se dispun arcuit toate podişurile limitrofe,împreună cu Câmpia Română şi bună parte din platforma de nord-vest a M ă rii Negre. Şi

aici se observă aceeaşi corespondenţă faţă de sectoarele (şi subsectoarele) montane.- Podi şul Moldovei apare în dreptul Carpaţilor Orientali (până la Trotuş). Sesubdivide radial, după cele două subsectoare impuse de aliniamentul carpatic Bârgău-Câmpulung, dar se divizează şi concentric în funcţie de liniile arcurilor pericarpatice(Siret, Prut şi Nistru).

- În sud, Podi şul Getic şi Mehedin ţ i apar numai în dreptul Carpaţilor Meridionali.

3 M. Socolescu ş.a., Structure of the carths crust în Romania as based on the gravimetric data, în Revue Roumaine de Géologie, Géophisique, Géographie, Serie Géologie,nr. 8, 1964.

4

I. Gavăt, Interpretarea geologică a prospec ţ iunilor geofizice, Editura Academiei,1973.




66

F i g .

1 1 – S

t r u c t u r a c o m p l e x ă

( c i r c u

l a r - r a d i a r ă ) a

D o m e n i u l u i c a r p a t o -

d a n u b

i a n o - p o n t i c :

A – N u c l e u

l t r a n s i l v ă n e a n

( p o d i ş u r i d e

l u r o a s e ) ;

B – I n e l u l p

e r i t r a n s i l v ă n e a n

( a - b = S u b c

a r p a ţ i i T r a n s i l v a n i ,

c = d e p r e s i u

n i d e c o n t a c t ,

d = p o d i ş ) ;

C – c e r c u l c

a r p a t i c ( m a s i v e ,

d e p r e s i u n i ) ;

D – S u b c a r p a ţ i i ( G e t i c i , d e

C u r b u r ă , M

o l d o v e i ) ;

D ' – D e a l u r i l e V e s t i c e ( d e a l u r i ,

d e p r e s i u n i , p o d i ş , m

ă g u r i

c r i s t a l i n e d e

t i p c a r p a t i c ) ;

E – P o d i ş u r

i ( c u s u b d i v i z i u n i ) ;

F – C â m p i i

( a = d e g l a c i s ,

b = p i e m o n t a n e ş i d e t e r a s e ,

c = s u b s i d e n t e ,

d = p i e m o n t a n - t e r m i n a l e ş i

f l u v i o - l a c u s

t r e ) ;

H – L i m i t e

d e u n i t ă ţ i

c o n c e n t r i c e ;

I – L i m i t e t r a n s v e r s a l e ( r a d i a l e )

î n c a d r u l u n

i t ă ţ i l o r c o n c e n t r i c e ;

J – L i m i t e d

e u n i t ă ţ i i n f e r i o a r e




67

- În continuarea primului, către sud, se trece lin la Câmpia Română Getică (până laArgeş), ambele (şi Podişul Getic) delimitate către est de falia Dâmboviţei (prelungită spresud cu falia Olteniţei). În interior, sectorizarea celor două subregiuni se face pealiniamentele Olt şi Jiu. Spre est, unde limita podiş-câmpie corespunde cu CurburaSubcarpaţilor (limita câmpiilor piemontane şi de glacis), este Câmpia Română de Est sauCâmpia Limanurilor.

Curbura, în general, solicită o atenţie aparte. Este un sector extrem de complex şiactiv al Carpaţilor. El impune în exterior cel mai complex sector de dealuri, câmpii şi podişuri:

- este vorba, mai întâi, de Subcarpa ţ ii Curburii (cei mai complecşi);- apoi de Câmpia Română de Est sau Câmpia Limanurilor (cea mai complexă din

ţar ă);- de Podi şul Dobrogei (cel mai complex podiş din ţar ă);- de Delta Dună rii şi Platforma litoral ă (unicate).Este bine să insistăm aici, amintind fâ şiile arcuite ale câmpiilor piemontane şi de

glacis, a celor de subsidenţă, a celor piemontan-terminale, fostele câmpii de glacis predobrogean (Hagieni-Nasul Mare), arcurile câmpiilor foste sau actuale bălţi dunărene.

În plus, de remarcat şi fracturarea Podi şului Dobrogean pe direcţii sud-est – nord-vest (radial carpatic), dar şi pe liniile unor arcuri pericarpatice (falia bălţilor dunărene, saulăsarea estică faţă de o linie Mangalia-Tulcea ş.a.). Indiferent de explicaţie, tot în dreptulacestei curburi carpatice (continuată ca aliniament nordic de la Trotuş spre est cu faliaBârladului, până la limanul Nistrului) se găseşte şi cea mai lat ă fâ şie de platformă aM ă rii Negre.

Aici, la Curbura carpato-pontică , se ridică mai clar o problemă: placa (sau platforma) ce se scufundă în faţa Carpaţilor a determinat această morfo-structur ă, sauinvers ? R ăspunsul poate fi următorul: iniţial placa sau/şi plăcile vecine au impus oanume structurare geologică a Curburii. Născându-se însă segmentul muntos, ca relief,

aceasta a devenit, morfologic, tot mai influent spre exterior, determinând tipuri şi sectoarediferite de câmpii şi podişuri, trecute în prealabil şi prin faze lacustre sau uneori de platformă marină.

„Jocul reliefului” stă pe calapod geologic, dar el, relieful, îşi are propriile sale legi.Aceste legi au funcţionat şi în Domeniul Carpaţilor şi, cu timpul, s-au impus în aşa felîncât dependen ţ a geologică ini ţ ial ă a morfostructurii r ă mâne tot mai indirect ă , pe prim

plan în sistemul relief trecând evolu ţ ia morfologică .

Complexitatea structurilor carpatice (şi transmiterea ei în exterior)A. Diversitatea şi unitatea Carpa ţ ilor Am văzut cum Cercul carpatic a impus în interior şi în exterior (până la anumite

limite) structuri concentrice, iar sectoarele (uneori şi subsectoarele) sale au determinat şio dispunere radială. Dar Carpaţii au şi în amă nunt o structur ă foarte diversificat ă , fiecaresector şi subsector cu propriul său specific (fig. 12). Şi această caracteristică a fosttransmisă atât în interiorul (Transilvania), cât şi în exteriorul Domeniului clădit pecalapodul carpatic. Cunoaşterea acestei particularităţi ajută la înţelegerea complexităţiiDomeniului carpato-danubiano-pontic. Sub acest aspect, de amănunt, problema este

puţin studiată şi generalizările se pot dovedi pripite.Pe total, Carpaţii reprezintă un şir muntos heteroclit, ce nu seamănă cu nici un

lanţ alpin. Faptul a fost sesizat, cum s-a spus, de către geograful Emm. de Martonne. Elarată că Orientalii au stil jurasic, Meridionalii îi încadrează tipului „transilvan”, oarecum

ca Appalaşii, sau ca o parte dintre Stâncoşi etc., iar pe total îi numeşte mun ţ i de tipcarpatic.




68

F i g .

1 2 – S t r u c t u r a c o m p l e x

ă

a C a r p a ţ i l o r : 1 – A r e a l e c u ş i s

t u r i c r i s t a l i n e ; 2 – C a l c a r e m e z o

z o i c e ; 3 – F l i ş

c r e t a c i c ;

4 – F l i ş p a l e o g e n ; 5 – E r u p t i v

; 6 – E r u p t i v î n a r e a l e d e f l i ş ; 7 – C o n g l o m e r a t e ; 8 – D e p r e s i u n i

i n t r a c a r p a t i c e ; 9 – L i m i t e

( l i m i t a C a r p a ţ i l o r , l i m i t ă

d e s e

c t o a r e s a u g r u p ă r i d e m a s i v e ,

l i m

i t ă

d e u n i t ă ţ i ş i s u b u n i t ă ţ i – m a s i v

e , c u l m i , d e p r e s i u n i e t c . )




69

Primul element de complexitate rezultă din faptul că inelul carpatic este format din segmente diferite ca structur ă . Cauza: fiecare segment a fost structurat prin ciocnireaaltor perechi de plăci. Nunai în final, ramurile Carpaţilor s-au unit într-un cerc complex,deoarece au avut un numitor comun, microplaca transilvană . Ea a fost prinsă la mijloc,ea s-a ciocnit cu toate, pe rând sau/şi concomitent, şi în jurul ei s-au unit toate segmentele

muntoase, generate însă separat. Ea dă unitate unor Carpaţi foarte diver şi – Carpa ţ ii Române şti.

B. Structura sectoarelor carpatice Trecând la structura de amănunt, a fiecărui sector, o facem în special prin prisma

modului de aranjare a masivelor, culmilor şi depresiunilor, dar şi în funcţie de constituţie(cristalin, fliş, vulcanic).

Carpaţii Orientali. Au cea mai complexă, dar şi cea mai ordonată structur ă: foartemulte masive şi depresiuni, dar dispuse în fâşii paralel-curbate, diferenţiate atât geologic,cât şi geomorfologic.

Instructivă este urmărirea limitei de vest format ă din patru segmente lineare, cu

direcţii diferite, care delimitează în faţa lor (spre est) trei segmente montane. Pe această latur ă transilvană, Orientalii apar curbaţi, pe când limita estică este linear ă. Primulsegment transilvan al limitei Orientalilor are direcţia aproape nord-sud (fig. 7) şi apar ţinemunţilor Oaş şi Igniş. Urmează o frângere spre sud-est în unghiul căreia se extinde celmai mare masiv eruptiv nordic (Igniş), dar tot aici avansează cel mai mult, spre est,Câmpia Banato-Crişană.

Altă schimbare de direcţie se produce la limita masivelor Rodna şi Bârgău; perpendicular pe unghiul de aici se plasează Culoarul Bârgău-Dorna-Câmpulung. În fine,ultima schimbare de direcţie se face la limita munţilor Harghita-Per şani, care marchează începutul Curburii.

Rezultă, din hartă (fig. 7), că schimbă rile de direc ţ ie coincid , în interiorul munţilor,cu modifică ri structurale sau/ şi de altitudine.

- La nord de linia Bârgău se delimitează primul sector, Bucovino-Maramure şean,cu fâşii paralele bine ordonate, dar întrerupte de Masivul Rodna, iar Muntele Bârgăuapare ca o tranziţie.

- Urmează, la sud, sectorul dintre Bârg ă u şi sudul Mun ţ ilor Harghita. Limitasudică a acestuia coincide cu o altă linie (pasul Oituz-Trotuş, Muntele Nemira,S Harghita). Aceştia sunt Carpa ţ ii Moldo-Transilvani, unde şirul vulcanic e mai lat, celcristalin mai fragmentat şi uneori puternic acoperit cu calcare mezozoice, flişul are1-2 şiruri, cu o lăsare în lungul văii Trotuşului şi o reînălţare în Nemira.

- Al treilea este sectorul Per şanilor sau Obcinele Bra şovului. Aici reapare

cristalinul, dar situat în partea de vest şi nu central. Deşi net separat ca sector (după liniavestică, dar şi ca relief), el se materializează mai ales în jumătatea vestică a lăţimiiOrientalilor. Relieful său major este de tip obcine joase, o replică a cl ă bucetelor , deasemenea joase, de pe latura sudică a Depresiunii Braşovului. Oricum, prin acest sector,apare clar că marea despicătur ă vecină, Bran-Braşov-Oituz, aduce aici o schimbare netă faţă de structura în fâşii petrografo-morfologice a Orientalilor (vezi Curbura).

O analiză mai de amănunt pentru primele două sectoare ale Carpaţilor Orientaliindică o structurare în şiruri de masive mici şi mijlocii sau de culmi joase, adesea maialungite (obcine). Între ele sunt depresiuni şi vă i longitudinale. Ordonarea şirurilor începe, în vest, cu cel vulcanic, urmează şirul cristalin (terminat la valea Trotuşului, unde

flişul ia contact direct cu eruptivul – Munţii Ciuc şi Harghita-Ciumatu), iar în est suntdouă şiruri de culmi formate din fliş.




70

Aparte, cum s-a spus, se delimitează, în sudul şirului vulcanic şi la vest de Masivul Nemira (din fliş), trei culmi netede şi joase (Obcinele Braşovului), ce se impun printr-ostructur ă diferită, cu orientarea nord-est – sud-vest inversă decât cea din nordul linieiBârgău-Câmpulung. Două dintre obcine sunt din fliş, cea vestică din cristalin. Limita lor nordică formează o linie est-vest, ce trece prin sudul (sau chiar nordul) Masivului Nemiraşi înşeuarea Oituz, sau Moineşti. Limita sudică se opreşte la falia Bran-Braşov-Oituz.

Dar, din motivele amintite, acest sector este înglobat adesea la Carpaţii Curburii, subnumele de „Curbura internă”. Dispunerea sa este însă liniar ă şi nu curbată. S-ar puteadeci numi „partea” internă a Carpaţilor de Curbur ă sau, mai normal, Obcinele Curburii,ori Per şani-Nemira (vezi Gr. Posea, 1998)5

Stilul morfotectonic general al Orientalilor ar fi carpato-jurasian. Este necesar însă a se sublinia existenţa unui puternic şir vulcanic neogen, faptul că ondulările flişului suntdeversate spre est şi că structurarea a fost estompată de către suprafe ţ ele de eroziune, careîn general trec pe prim plan. În plus, cu toată ordonarea în şiruri şi segmente,diversificarea local ă devine regul ă , din cauza multiplelor posibilităţi de combinare întreşiruri, structuri, roci, altitudini etc. De aici, mul ţ imea masivelor şi depresiunilor, dispuseordonat, dar foarte diverse între ele. Şi atunci, care aliniamente se vor impune către

exterior – spre Transilvania şi spre Moldova ? Cele generale sau cele specifice şirurilor marginale (vulcanic şi flişul paleogen) ? R ăspunsul este că ambele, dar aspectele deamănunt necesită încă studii.

Carpaţii Curburii. Introduc o cu totul alt ă structur ă morfologică , adesea neluată în seamă deoarece se desf ăşoar ă pe aceleaşi fâşii de fliş din Orientali, prelungite însă curbat spre sud-vest. De ce totuşi altă structur ă ? Pentru că, aici, rolul genetic de bază l-a

jucat altă microplacă, avansată pe altă direcţie şi în alt mod – microplaca Mării Negre6. În plus, lipsesc şirurile vulcanic şi cristalin propriu-zis, iar structura în fâşii nu mai impune,la suprafaţă, aliniamentele de culmi (obcine) care să corespundă cu câte o anume pânză structurală. Din contr ă, Curbura Carpatică este formată dintr-un singur şir de masive, deînălţime mijlocie (1500-2000 m), dispuse în arc şi tronând, aproape fiecare masiv, pe o

altă pânză de fliş sau pe altă variantă locală tectono-structurală. Fundamentul şi chiar structurile de suprafaţă sunt direcţionate est-vest sau curbate, rezultând o structur ă întabl ă de şah.

Situaţia reală se înf ăţişează puţin mai complicat faţă de modul cum este adeseasimplificată. De aceea, se impune să vedem, mai întâi, care sunt limitele Curburii, atât decontroversate, ca să analizăm apoi şi structurile cuprinse în acest areal. Vom abordanumai limita vestică (valea Prahovei sau valea Dâmboviţei?) şi limita spre Orientali (cu,sau f ăr ă, Depresiunea Braşovului? cu, sau f ăr ă, o „curbur ă internă montană”?).

• Pentru început, precizăm că toate părerile enunţate, pentru o soluţie sau alta, au ocauză comună: caracterele de tranzi ţ ie de la Orientali la Curbur ă şi de la aceştia laMeridionali. Por ţiunile tranzitorii sunt trecute când la un segment, când la altul. Lipseşte,

până în prezent, un studiu de amănunt, comparativ şi pe problemă. Nu enumer ăm autoriice susţin o limită sau alta. Menţionăm numai ultima lucrare de anvergur ă: Geografia

României I (1983) şi III (1987). În primul volum, pag. 184, „Carpaţii de Curbur ă”reprezintă o ramur ă aparte, ca şi Orientalii şi se extind până la Culoarul Rucăr-Braninclusiv, dar f ăr ă Depr esiunea Braşovului7. În acelaşi volum, dar la pag. 604, aceştia

5 Carpa ţ ii Curburii – structur ă şi limite (un punct de vedere), Comunică ri de geografie,vol. II.

6 Există şi părerea că nu e vorba de o microplacă – vezi Mircea Săndulescu, 1994, citatîn Geografia fizică de Gr. Posea şi Iuliana Armaş, p. 321, 1998.

7

Situaţia este redată similar şi pe harta Regiunilor geomorfologice din Atlasul Na ţ ional , planşa III-5.




71

(Carpaţii Curburii) devin grupă a Orientalilor, se extind numai până la valea Prahovei, dar includ şi Depresiunea Braşovului. Aici autorii au avut însă frumoasa inspiraţie de a plasa peaceeaşi hartă şi Subcarpaţii (pag. 602). Apare, pe acea hartă, o inadvertenţă de neadmis: înspatele Subcarpaţilor dintre Prahova şi Dâmboviţa r ămâne un loc gol; ei nu au suportgenetic (carpatic) deoarece grupa Bucegi este plasată la Meridionali. Totuşi, continuitatealor cu restul Subcarpaţilor de Curbur ă este de necontestat. Ca urmare, se cere adăugat, înspatele lor, şi grupa carpatică ce i-a născut (şi tot la Curbur ă), adică Bucegi-Leaota.

• A doua problemă, Depresiunea Bra şovului. Ea este cu totul aparte faţă de toatedepresiunile Orientalilor. Are poziţie perpendicular ă pe Orientali şi în perfectă continuitate cu cel mai tipic culoar de înălţime transcarpatic, Rucăr-Bran. Pe de altă parte,

pătrunde adânc, prin două diverticole în formă de pană, spre nord, în Orientali. Genetic,reprezintă o mare despicătur ă a scoar ţei, umplută subsident cu aluviuni. A fostdeterminată de subducţia frunţii microplăcii Mării Negre şi de încălecarea, peste ea, aflişului Curburii. Acesta se prelungeşte structural din Orientali, dar aici pânzele sale aufost deplasate către vest şi arcuite. Înălţarea acestor segmente arcuite la nivel de munte s-af ăcut, în plus, pe o axă perpendicular ă faţă de structura în pânze (nu longitudinal ca înOrientali). A rezultat, ca urmare, o nouă structur ă morfologică, iar depresiunea din spate,

care se lărgeşte şi azi, este singenetică acestei structuri şi orientată nord-est – sud-vest, caşi aliniamentul muntos. Ţ ine deci mai mult de Curbur ă .

Aşadar, apariţia marii depresiuni a Braşovului a avut urmă ri structurale şi învecină tate, pe laturile montane. Acestea s-au înălţat mai lent, uneori au suferit fractur ărisau fragmentări în plus, au apărut, în interiorul lor, chiar depresiuni mai mici. Aşa s-aîntâmplat, pe latura de nord-vest, unde s-au format munţii joşi Per şani-Baraolt-Bodoc,care includ şi depresiunile „apendice” Sf. Gheorghe, Feldioara-Baraolt, Vlădeni, chiar Zărneşti. La fel s-au petrecut lucrurile şi pe latura opusă, unde masivele Postăvaru şiPiatra Craiului s-au rupt de Bucegi şi au r ămas mai joase, iar pe rocile mai moi munţiisunt şi mai joşi şi s-au modelat în formă de „clă bucete” (în loc de obcine) – Clă bucetele

Predeal-Întorsurii-Breţcu. Tot pe această latur ă au apărut şi unele mici depresiuni:Comandău, Întorsurii, bazinetul Timişului şi chiar golful Râşnovului. Existenţa unor trepte montane joase este şi motivul pentru care unii autori introduc şi o „curbur ă internă”(vezi, de exemplu, V. Mihăilescu, Carpa ţ ii Sud-Estici, 1963, pag. 202).

Dar până la ce distan ţă de axa tectonică Rucăr-Braşov-Oituz au fost afectate şischimbate structurile vecine pentru a le încorpora Curburii ? Pe latura internă, cele treiobcine (Per şani, Baraolt, Bodoc), deşi nu seamănă cu masivele de pe latura externă, sunttotuşi net diferite de relieful situat mai la nord. V. Mihă ilescu (şi alţii, ca N. Orghidan,1929, Emm. de Martonne, 1907) introduce aici chiar şi Masivul Ţaga (Ţagla), 1641 m,din estul Munţilor Făgăraş. Acesta a fost afectat de lăsarea braşoveană, dar a r ămas încă mai mult legat de Masivul Făgăraş, numai la poala lui estică (valea Şinca) începe clar un

alt relief şi un alt peisaj, cel de tip curbur ă.• O problemă care nu a fost pusă până în prezent, dar apare oarecum întrezărită la

V. Mihă ilescu (1963, pag. 202), este aceea a limitei nordice a structurilor Curburii.Începem cu o întrebare: ne putem opri cu rama montană a Depresiunii Braşov numai la

jumătatea distanţei, adică numai până la est de Baraolt ? Este adevărat că masivul ceurmează, Nemira, atinge 1600-1649 m, dar depresiunea este totuşi închisă de acestmunte. Chiar, mai mult, şi în aceasta constă r ăspunsul: în spatele său (a masivului), lalimita de nord, trece un aliniament de altitudini joase, care continuă pe cel din nordulObcinelor Braşovului: Depresiunea Bixad (pe Olt), muntele Ciumatu8 , Depresiunea Plăeşi

8

Despre care V. Mihăilescu amintea că e posibil să fi suferit influenţa lăsărilor dinDepresiunea Braşov, Op. cit ., pag. 202.




72

(pe râul Caşin), valea transversală a Uzului, înşeuarea Moineşti şi, la sud de ea, munţii foarte joşi ai Berzunţiului. Deci, dacă admitem o ramă nordică („ramă” şi nu curbur ă, căci esterectilină) a Curburii, atunci limita ei merge din nordul Per şanilor, peste valea Uzului, până laMoineşti. Aşa indică structura influenţată de marea despicătur ă a Braşovului.

• Cât priveşte limita vestică , argumentul poziţie este clar: grupa Bucegilor este lafel de deplasată către sud, în raport cu Munţii Făgăraş, ca şi restul Curburii. În plusCuloarul Rucăr-Bran şi culmea Piatra Craiului din vestul său apar ţin aceleiaşi structurimorfotectonice ca şi Depresiunea Braşov. Am văzut cum păr ţi din acest grup alBucegilor s-au desprins şi au r ămas ca masive joase în rama depresiunii (Postăvaru şiPiatra Mare), iar pe partea opusă, în sud, grupa respectivă a creat un segment dinSubcarpaţii de Curbur ă (Subcarpaţii Ialomiţei). Relieful lor de conglomerate şi calcare nuseamănă deloc cu relieful din Făgăraş, dar are similitudini cu cel din Ciucaş, dinPostăvaru şi Piatra Mare. Atunci, cel puţin structural, Mun ţ ii Bucegi-Leaota-PiatraCraiului apar ţ in Curburii, iar sub alte aspecte sunt, cel mult, o tranzi ţ ie.

• Analizând pe ansamblu structura Carpa ţ ilor de Curbur ă , observăm că, în fapt,apar trei aliniamente diferite, fiecare cu compartimente: la mijloc este aliniamentul depresionar Rucăr-Braşov-Oituz, spre exterior – curbura masivelor montane, iar în nord-

vest – rama obcinelor Per şani-Berzunţ (fig. 13). Latura internă păstrează stilul nordic, înfâşii paralele, dar dispuse nord-sud şi f ăr ă şir vulcanic, cu cristalin pe marginea vestică şicu altitudini joase, excepţie f ăcând numai Masivul Nemira.

Aliniamentul axial , de scufundare, are trei compartimente: Culoarul Rucăr-Bran, pe un sinclinal tectonizat, compus din calcare şi conglomerate, apoi DepresiuneaBraşovului, o despicătur ă largă umplută cu aluviuni şi netedă ca o câmpie, deşi are 560 m,şi un al treilea compartiment, înşeuarea (culoarul) Oituz, marcat de o lăsare a pânzelor flişului paleogen.

Curbura în sine este un arc de masive muntoase medii, aliniate transversal pe pânzeleflişului, aliniament mărginit de munţi mai joşi, de tip clă bucet, sau de „pinteni” (Furu-Ivăneţu). Aici termenii de „clă bucet” (munte mic şi rotund) şi „clă buc” sunt la fel de frecvenţi

caşi cel de „obcină” între masiveleŢibleş şi Nemira din Orientali. Chiar şi masivul Leaota areclă bucetul său, dar la limita cu Culoarul Rucăr-Bran (la sud-est de Fundata).Indiferent de limitele ce le acordăm Carpaţilor de Curbur ă, varietatea şi specificul

structurii lor geomorfologice rezultă cu claritate. Cauzele acestei structuri morfologicecomplexe sunt patru: structura geologică dispusă în fâşii de fliş, orientate în mare nord-est – sud-vest; încruci şarea a trei stiluri tectonice (falii specifice Orientalilor, direcţionateoarecum nord-sud, altele specifice Meridionalilor, orientate vest-est şi o tectonică proprie,mai ales în exteriorul faliei Rucăr-Braşov-Oituz); neotectonică proprie; jocul eroziunii şiacumulării suprapuse pe structur ă şi tectonică.

Neotectonica s-a impus printr-o ridicare arcuită (perpendicular ă pe structuraflişului) în exteriorul despicăturii Rucăr-Braşov-Oituz şi prin frânarea ridicării

aliniamentului de obcine din partea opusă a acestei despicături (Per şani-Berzunţ). Ridicarea arcuit ă a f ăcut legătura între Orientali şi Meridionali şi, fiind între două aliniamente de lăsare (Braşov şi Câm pia Română), a dat naştere la trei şiruri de munţi,dar sudate între ele: un şir central mai înalt (în jur de 1700 m, iar la vest şi peste 2000 m)şi două laterale, de circa 1000-1300 m, de tip clă bucet. Multitudinea masivelor, dincadrul lor, a rezultat prin eroziunea diferen ţ ial ă aplicată straturilor de fliş, care a orientatşi fixarea văilor principale. Deci, esenţialul structurii morfologice de la Curbur ă seîntâlneşte în arcul extern, Vrancea-Bucegi.




73

Fig. 13 – Carpaţii Curburii. 1) limita Carpaţilor Curburii; 2) limită extinsă şi pesteCulmea Berzunţ; 3) limita celor trei subdiviziuni ale Carpaţilor Curburii; 4) limită de

masive şi depresiuni mici; 5) depresiuni şi culoare; I.B. Depresiunea Întorsurii Buzăului;C. Depresiunea Comandău; 6) pasuri şi trecători: 1) Şinca (Şercaia) 765 m; 2) Vlădeni 619 m;3) Bogata 692 m; 4) Racoş 460 m; 5) Mereşti; 6) Ozunca 710 m; 7) Vâlcele 690 m; 8) Aita;9) Bixad; 10) Turia, 11) Moineşti; 12) Oituz 866 m; 13) Muşat 1170 m; 14) Valea Zânelor;15) Har ţagu; 16) Br ădet (Întorsura Buzăului) 838 m; 17) Boncuţa 1078 m; 18) Tabla Buţii1237 m; 19) Ivăneţu; 20) Bratocea 1263 m; 21) Predeluş 1295 m; 22) Predeal 1033 m;23) Diham; 24) Pârâul Rece (Cr ăcănel) 1095 m; 25) Păduchiosul; 26) Bran 1290 m; 27) Giuvala

1275 m; 28) Tămaş (Curmătura Foii) 1367 m; 29) Dălghiu; 30) Rica; 31) Românilor

CARPAŢII CURBURII

Gr. Posea




74

Şi aliniamentul morfotectonic Rucă r-Oituz nu are corespondent nici în Orientali,nici în Meridionali. De asemenea, originale sunt şi Obcinele Per şani-Berzun ţ , fiindsingurele care se aliniază pe o lăţime ce trece din Transilvania în Moldova.

Ca urmare, structura Curburii poate fi sintetizat ă , cum s-a spus mai sus, astfel: unculoar axial , tectonic, orientat nord-est – sud vest (subdivizat prin „por ţi” şi diverticoledepresionare avansate către nord, uneori şi spre sud), apoi o mul ţ ime de masive dispuse

arcuit şi în trepte, pe latura de sud-est şi, în fine, un aliniament de obcine, pe latura denord-vest, „desprinse” din Orientali. Prin această prismă, a structurii de amănunt,Carpa ţ ii Curburii devin cei mai complec şi. Spre exterior, influenţa lor se transmite maiales în complexitatea Subcarpaţilor de Curbur ă, a Câmpiei Române de Est şi chiar spreDobrogea. Rezultă că influenţele lor externe sunt mai puternice decât cele ale Carpaţilor Orientali. Amănuntele r ămân însă şi aici un subiect de cercetat.

Carpaţii Meridionali. Au cea mai simpl ă structur ă : trei mari masive bloc aliniateest-vest, iar în interior se remarcă un aliniament morfotectonic longitudinal , pe care s-aufixat văi sau depresiuni longitudinale (Cerna-Petroşani-Lotru-Loviştea). Aliniamentele deamănunt (tectonice sau structural-petrografice) nu reduc din masivitatea celor trei mariunităţi, dar creează aspecte locale specifice, în unele cazuri impunându-se şi în exterior .Există destule cazuri (în afara celor citate la punctul B2.2) din care reţinem: trecerea„muscelelor” la vest de Olt în dreptul păr ţii de est a Munţilor Că păţânii (Munţii Buila-Sturu), apariţia unor subcarpaţi „cutaţi” sub Masivul Iezer 9 (dar numai în prelungireaCuloarului Bran-Rucăr), înlocuirea Subcarpaţilor cu Podişul Mehedinţi în dreptulMunţilor Mehedinţi, apariţia unor depresiuni subsecvente sub Masivul Cozia etc.

A merge şi mai în amănunt cu aceste „determinisme”, în cazul Meridionalilor, parea fi o exagerare. Aceasta, deoarece multe astfel de diversificări, care există, sunt impusede evoluţia hidrografiei care, totuşi, a ţinut uneori cont şi de tectonică. Până la această treaptă de detaliere, influenţele exterioare ale Meridionalilor, deşi par mai reduse, sunttotuşi cele mai clare din aproape toţi Carpaţii.

Munţii Apuseni. Prezintă o structur ă mozaicat-palmat ă , cu cinci culmi-horst cătrevest şi nord, cu un bloc-masiv şi complex (central-estic) şi cu o treapt ă joasă în lungulMureşului (în sud şi sud-est). Influenţele lor diversificatoare, de amănunt, se resimt, maiales către vest, nord şi mai puţin spre est.

La fel de diferenţiate se prezintă şi depresiunile propriu-zise.C ă tre nord, Apusenii se risipesc în insule cristaline ce tind spre „viitori” munţi; sub

Vlădeasa se păstrează un podiş-depresiune unicat (Huedin), sub Muntele Mare s-aintrodus o depresiune deluroasă de contact (Iara-Vlaha), barată de chei (Iara, Hă jdate) şide un deal înalt (Feleacul).

Munţii Banatului. Interesează mai ales pentru structurile lor ce influen ţ eaz ă Dealurile Vestice Bă năţ ene. Este vorba în principal de treapta joasă cristalină de vest ,care este discontinuă (ca urmare, între munţii Locvei şi Dognecei s-au insinuatdepresiunea şi dealurile Oraviţei), şi de întreruperea că tre nord a treptei mijlocii (MunţiiAninei), unde s-a format Culoarul depresionar-deluros al Reşiţei. În plus, fiecare segmentde deal (situate sub Munţii Locvei, sub Munţii Dognecei sau sub Munţii Aninei) prezintă ceva specific. Către nord, Dealurile Pogănişului, care sunt mai masive şi mai late, par aîncerca să prelungească muntele spre golful Lugojului şi să facă din Culoarul Reşiţa-Brebu o depresiune intramontană. În ce priveşte Mun ţ ii Poiana Ruscă i, ei sunt, poate,singurii care nu se remarcă prin impunerea direct ă a unor influen ţ e spre exterior .

9 Subcarpaţii Măţăului.




75

Reprezintă un horst cu patru laturi inegale, ce se ridică peste areale vecine de distensie,care au avut mult timp tendinţe de subsidenţă.

Pentru toate cele cinci sectoare carpatice se impun trei generalizări: complexitatea de amănunt a fiecăruia rezultă mai clar din numă rul şi varietatea masivelor , culmilor şidepresiunilor (fig. 12); structura şi stilul lor morfologic apar însă din modul de ordonareal acestora (şi aici ordinea complexităţii uneori se schimbă); influen ţ ele spre exterior şi

că tre Transilvania sunt impuse când de stil, când de structura locală (mai ales de cea periferică).

ConcluziiS-a încercat eviden ţ ierea morfostructurii esen ţ iale, care indică o organizare de tip

sistem a spaţiului geomorfologic conturat o dată cu formarea cercului Carpaţilor Româneşti. S-a pornit de la cunoa şterea scă rii evolu ţ iei paleomorfologice

10 (începând cu

plămădirea Carpaţilor în diverse geosinclinale locale şi până la conturarea şi formareacoroanei muntoase de azi), dar mai ales de la evidenţierea şi asamblarea unor aliniamente geomorfologice (sau/şi structurale), din interiorul Carpaţilor către exterior şicătre Depresiunea Transilvaniei. Din această asamblare rezultă cu claritate existenţa unor

subsisteme geomorfologice circulare subordonate Carpa ţ ilor , dar şi aliniamente în formă de arcuri (fig. 8) şi radiale (fig. 9), care împreună formează structura sistemică a Domeniului Carpato-danubiano-pontic (fig. 11).

1. Nucleul principal al sistemului geomorfologic, care poate fi observat pe oricehartă topografică, îl constituie inelul carpatic. De la el, şi conform cu structura sacomplexă (fig. 7, 12), radiază spre exterior subsisteme circumcarpatice de dealuri, dedepresiuni, de podişuri şi câmpii, fiecare cu varia ţ ii sectoriale ordonate radial (fig. 11).

2. În cadrul subsistemelor se evidenţiază aliniamente arcuite de tipuri de relief saunumai linii geomorfologice arcuite care se reunesc adesea în cercuri (fig. 8). Aşa sunt:aliniamentele morfostructurale ale masivelor şi depresiunilor din Carpaţii Orientali sau dincei de Curbur ă, aliniamentul median (linia Loviştea-Lotru-Jiul de Est şi de Vest-Cerna) dinCarpaţii Meridionali etc. (fig. 12); arcurile ce delimitează Subcarpaţii sau Podişul Getic,arcurile marcate de văile Siret, Prut, Nistru, Dunăre sau Tisa etc. (fig. 8 şi 10).

3. Existenţa unor linii şi aliniamente radiale care se suprapun peste subsistemeleconcentrice şi care au fost impuse, fie dinspre Carpaţi către reliefurile periferice(suprapuse plăcilor care înconjoar ă orogenul carpatic), fie dinspre plăcile vecine către/şiîn Carpaţi (fig. 9). Aceste linii radiale închid între ele fâ şii variate din benzile tipurilor derelief circumcarpatic (sectoare subcarpatice, de podiş, de câmpie etc.), diversificându-lespaţial structura şi relieful. Rezultă deci o structurare radial ă .

4. Diversificarea are două niveluri: primul, legat de fiecare placă sau sector deorogen în parte11, şi al doilea, în cadrul uneia şi aceleiaşi plăci sau în cadrul aceluiaşi

sector de orogen12

.5. Ambele structuri (şi subsisteme) se reunesc într-o structură unitară concentric-radială, formând un sistem spa ţ ial-geografic (fig. 11). Limitele acestui

10 Gr. Posea şi colab. (1974), Relieful României, Editura Ştiinţifică.11 De exemplu, Subcarpaţii au tot atâtea sectoare specifice câte plăci vecine sunt sub ei.12 Exemplu: Subcarpaţii Getici, din dreptul plăcii Moesice (sau din dreptul orogenului

Meridionalilor) prezintă şi subsectoare cum ar fi: în dreptul Culoarului Rucăr-Bran suntdealuri cutate – Subcarpaţii Măţăului; în dreptul Munţilor Făgăraş sunt Muscelele; în dreptulParângului apar dealuri mai „cutate”, iar în dreptul Munţilor Vâlcanului există cele mai joaseşi mai puţin „cutate” dealuri subcarpatice. La fel în Câmpia Română de Est: pe placa Mării

Negre există o fâşie de subsidenţă, dar care se subdivide apoi în trei areale largi (Titu, Sărateişi Siretului) şi două foarte înguste (Puchenilor şi Călmăţui-Buzău).


cap iv-sistemul geomorfologic roman

Documents