Ingrijiri paleative a pacientilor cu afectiunii incurabile,CANCERUL

Cancerul este fără îndoială boala secolului.Aflată pe locul 2 după afecţiunile cardiace între cauzele mortalităţii,ne este din ce în ce mai comună,fiecare dintre noi având în familie sau printre cunoscuţi persoane care suferă sau au murit de cancer.În general,omul priveşte această boală ca echivalent al începutului unui sfărşit în suferinţă şi singurătate.Cu toate acestea,mulţi bărbaţi,femei sau tineri care suferă de cancer sau alte boli incurabile pot trăi o viaţă productivă şi independentă,atât în peroada în care se află sub tratament cît şi după aceea.

Bolnavii incurabili şi în particular cei aflaţi în stări terminale,trăiesc profunde stări emoţionale şi de stres.Frica de moarte,schimbările la nivelul imaginii şi a stimei de sine,întreruperea planurilor vieţii,schimbările de rol social şi a stilului de viaşă,sunt aspecte care pot crea stări puternice de disconfort psihologic iar în lipsa unei atente supravegheri spirituale,depresii.Dacă în faza de debut a bolii,prognosticul este de multe ori favorabil şi echilibrul moral uşor de restabilit,în fazele acute este nevoie de o echipă bine pregătită care să ofere o alternativă şi solutii la frământările complexe ale celui în suferinţă.

Deznădejdea este dusmanul echipei interprofesionale care se ocupă de bolnavul terminal şi care afectează deopotrivă şi relaţia cu apropiaţii(familia,rudele şi prietenii).Depresia şi alţi factori psihosociali şi lipsa speranţei,sunt factori care încurajează bolnavul spre o atitudine pro-suicid.

Cu toate acestea familia,preotul şi datorită ingrijirilor paleative practicate de personalul medical in instituţii medicale pot impreună să aline oarecum suferinţa acestor oameni.Chiar dacă nu mai există nici un tratament disponibil în oprirea progresului bolii,rămâne întotdeauna posibilitatea unei îngrijiri şi a unui bun control al simptomelor.Acest tip de ingrijire,recunoscută sub numele de “ingrijirie paleativă”,include un spectru larg de îngrijiri,de asistenţă medicală,psihologică,socială,culturală şi îndeosebi spirituală.Îngrijirile paleative nu se adesează în particular cazurilor terminale,ele sunt iniţiate atunci când bolnavul prezintă o simptomatologie activă,progresivă sau avansată a bolii şi nu se renunţă la ele atât timp cât tratamentele alternative pentru acea afecţiune au fost epuizate.Echipa medicală trebuie să fie completată de un preot,aceasta datorită complxitîţii problemelor legate de trecut,prezent şi viitor sau de însăşi trăirea religioasă cu care bolnavul se confruntă.Preotul trebuie să găsească impreumă cu asistentul social şi ceilalţi membrii ai echipei căile de alinare a suferinţei psihologice legate de boala care poate produce handicap,dependenţă psihică şi extenuare psihologisă,stări care sunt trăite de bolnav fără speranţă şi posibilitatea de a schimba ceva,cu frica de durere,moarte sau mutilare,pierdere a controlului,alocului de muncă,a poziţiei sociale şi a rolului în familie,a apariţiei simţămîntului de izolare,a problemelor financiare şi a grijii pentru familie.

1

Nivelul suferinţei psihologice depinde de capacitatea personală a fiecărui bolnav de a face faţă problemelor ce derivă din afecţiunea terminală şi este determinată de tipul de personalitate al acestuia,de stres,experienţe asemănătoare cu cea personală trăite de prieteni sau rude,pierderea recentă a unei persoane apropiate,probleme şi obligaţii familiale,problemele de cuplu,o suferinţă psihică cu istoric,precum şi de consumul de alcool sau alte droguri.Acesti factori împreună cu cei sociali,precum lipsa suportului din partea familiei şi a societăţii,scăderea veniturilor familiei şi izolarea,alîturi de cei culturali ce ţin de tradiţii şi obiceiuri,împreună cu cei spirituali care pot fi reprezentaţi de lipsa religiozităţii a credinţei şi a oricărui sistem de valori,pot pune echipa de profesionişti în fata unei adevărate provocări.

De aceea ingrijirile paleative sunt îndreptate şi asupra familiei,a prietenilor a celor care decedează deoarece se pot produce depresii grave care la rândul lor pot duce la evenimente tragice.

Tratamentul trebuie să fie centrat pe grija,consideraţie şi răbdare,ascultarea nevoilor,a problemelor bolnavului şi construirea unei punţi de comunicare care să emane încredere din ambele părţi şi respect faţă de persoană,ridicând barierele în abordarea oricărei teme,chiar aceea a fricii faţă de moarte şi de necunoscut.În realizarea şi conducerea aşezământului pentru Îngrijiri Paleative preocuparea principală este caracterizată de grija faţă de calitatea vieţii pacienţilor internaţi,a relaţiilor interumane care se stabileşte între participanţii la actul de îngrijire,în strânsă dependenţă faţă de calitatea serviciilor oferite cu accent pus pe terapia sufletească.Calitatea actului de îngrijire constituie esenţa îngrijirilor şi aceeasta reflectă în îmbunătaţirea stării sufleteşti şi chiar se poate realiza numai printr-o îmbunătăţire continuă a serviciilor.Chiar dacă am identificat nevoile bolnavilor şi ne bazăm pe indicatori de calitate a vietţii bine structuraţi,implimentarea serviciilor şi acordarea în funcţie de nevoile fiecărui bolnav constituie o provocare zilnică pentru participanţii la actul de îngrijire.Acest proces este interdependent în relaţia cu dezvoltarea profesională şi individuală a tuturor participanţolor la actul de îngrijire,a relaţiilor dintre aceştia precum şi faţă de reflectarea acestor relaţii asupra persoanelor îngrijite,a eficacităţii manageriale,a modalitîţălor de alocare a resurselor umane şi financiare deopotrivă.

Rolul societăţii şi în special al comunităţii este acela de a încuraja şi a se implica în procesul îngrijirolor terminale,de a afişa o atitudine pozitivă faţă de aceşti bolnavi,oferindu-le suportul psihologic necesar,atât lor cât şi familiilor.

Conchid considerând ca îngrijirea bolnavilor terminal într-un spaţiu aflat la graniţa celor două lumi,într-o ambianţă in care valorile personale individuale se contopesc cu cele universale şi eterne,dragostea faţă de aproape pătrunzând fiecare milimetru de materie însufleţit de Dumnezeu,este mai mult decât o altermativă medicală,putând contribui la însaşi cunoaşterea de sine a omului ca şi chip al lui Dumnezeu.

2