calea catre hristos - ellen g. white

96
Ellen G. White CALEA CÃTRE HRISTOS Ediþia a 6-a

Upload: ciprian

Post on 27-Jun-2015

275 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Ellen G. White

CALEA CÃTRE HRISTOS

Ediþia a 6-a

Page 2: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Titlul cărţii în original: Steps To Christ (1892, 1893)Ellen G. White

Traducere: Dumitru Popa

Redactare: Valentin Rusu

Tehnoredactare: Irina Toncu

Corectură: Lavinia Goran

Coperta: Ovidiu Floria

© 2009, Editura „Viaţă și Sănătate”, Bucureștiwww.viatasisanatate.roTel. 021 / 323 00 20

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiWHITE, ELLEN GOULD HARMON

Calea către Hristos / Ellen G. White; trad.: DumitruPopa, Valentin Rusu..– Ed. a 6-a. – București: Casa deEditură Viaţă și Sănătate, 2009

ISBN 978-973-101-219-3

I. Popa, Dumitru (trad.)

II. Rusu, Valentin (trad.)

286.3

Page 3: Calea catre Hristos - Ellen G. White

CUPRINS

Prefaţă ________________________________ 5

1. Iubirea lui Dumnezeu faţă de om _________ 7

2. Păcătosul are nevoie de Hristos ________ 13

3. Pocăinţa ____________________________ 18

4. Mărturisirea păcatelor ________________ 29

5. Consacrarea _________________________ 33

6. Credinţa și acceptarea ________________ 38

7. Dovada adevăratei ucenicii ____________ 43

8. Creșterea în Hristos __________________ 50

9. Viaţa și faptele noastre ________________ 57

10. Cunoașterea de Dumnezeu ____________ 63

11. Înaltul privilegiu al rugăciunii __________ 69

12. Ce să facem cu îndoiala _______________ 79

13. Bucuria în Domnul ___________________ 86

Page 4: Calea catre Hristos - Ellen G. White
Page 5: Calea catre Hristos - Ellen G. White

5

Pref

aţă

PREFPREFPREFPREFPREFAÞÃAÞÃAÞÃAÞÃAÞÃ

Puţine cărţi reușesc să ajungă la o răspândire recunoscută demilioane de cititori sau să exercite o influenţă atât de mare pentruîncurajarea oamenilor, așa cum a reușit cartea Calea către Hristos.Acest mic volum a fost tipărit în nenumărate ediţii, în peste șapte-zeci de limbi, inspirând sute și sute de bărbaţi și femei din întreagalume, chiar și dintre cei care locuiesc în zonele cele mai îndepărtateale pământului. De la apariţia primei ediţii, în 1892, cei care aupublicat această carte au fost nevoiţi să adauge ediţie după ediţiepentru a răspunde cererii imediate și insistente, venite din parteapublicului cititor.

Autoarea acestei cărţi, Ellen G. White (1827-1915), a fost ovorbitoare și o scriitoare religioasă, bine cunoscută în trei continente.Născută în apropiere de Portland, Maine, ea și-a petrecut tinereţeaîn statele Noii Anglii, apoi, călătoriile și activităţile ei au condus-oîn zonele aflate într-o rapidă expansiune, în partea de vest a StatelorUnite. În perioada anilor 1885-1887, s-a dedicat lucrării în stateleprincipale ale Europei, unde a vorbit adesea în public, adresându-seunor audienţe numeroase, și, de asemenea, a continuat să scrie.După aceea, a petrecut nouă ani activi în Australia și Noua Zeelan-dă. Scrierile ei însumează patruzeci și cinci de volume, mari și mici,în domeniul teologiei, al educaţiei, al sănătăţii, al familiei și alcreștinismului practic, multe dintre ele fiind răspândite în mai binede un milion de exemplare tipărite. Dintre toate acestea, Caleacătre Hristos este cea mai cunoscută și mai citită carte.

Această ediţie reprezintă un efort în plus în ceea ce priveștestandardizarea paginaţiei pentru următoarele publicări în limbaengleză, fără nicio modificare a textului, ci doar a formatului, apronunţiei și a folosirii majusculelor, actualizându-le în conformitate

Page 6: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

6

cu uzanţele limbii moderne. Acest mic tratat în domeniul devoţiuniiîși va continua misiunea, dar acum într-o formă care va permiteconcordanţa cu Noul Index al scrierilor lui Ellen G. White.

Titlul cărţii enunţă chiar misiunea acesteia. Ea îndrumă cititorulspre Iisus Hristos, ca fiind singurul capabil să împlinească nevoilesufletului. Pașii celui care se simte nesigur și cuprins de îndoialăsunt conduși pe cărarea păcii. Cel care caută neprihănirea și desă-vârșirea caracterului este îndrumat pas cu pas pe calea vieţuirii creș-tine, spre acea experienţă prin care poate cunoaște plinătatea bine-cuvântării aflate în deplina predare de sine. Cartea dezvăluie se-cretul biruinţei și descoperă într-o manieră simplă harul mântuitorși puterea susţinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

În Vechiul Testament, Iacov, când a fost împovărat de teama căpăcatul lui îl despărţise de Dumnezeu, s-a așezat să se odihnească„și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până lacer”. În felul acesta, celui ce rătăcea, i s-a dezvăluit legătura careexistă între pământ și cer, iar Acela care stătea deasupra scării mis-terioase i-a adresat cuvinte de speranţă și mângâiere. Fie ca viziuneacerească să se repete pentru mulţi dintre cei care vor citi aceastăfrumoasă expunere a căii spre viaţă. Aceasta este dorinţa sinceră aeditorilor și a

Administratorilor publicaţiilor lui Ellen G. White.

Page 7: Calea catre Hristos - Ellen G. White

7

Iubi

rea

lui D

umne

zeu

faţă

de o

m

CAPITOLUL 1

IUBIREA LUI DUMNEZEUIUBIREA LUI DUMNEZEUIUBIREA LUI DUMNEZEUIUBIREA LUI DUMNEZEUIUBIREA LUI DUMNEZEUFFFFFAÞÃ DE OMAÞÃ DE OMAÞÃ DE OMAÞÃ DE OMAÞÃ DE OM

Natura și revelaţia mărturisesc deopotrivă despre dragostea luiDumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieţii, al înţelepciunii șial bucuriei. Priviţi lucrurile minunate și frumoase din natură.Gândiţi-vă la minunata lor adaptare, nu numai la nevoile și lafericirea omului, ci și la ale tuturor vieţuitoarelor. Lumina soareluiși ploaia care înveselesc și reîmprospătează pământul, dealurile,mările și câmpiile, toate ne vorbesc despre iubirea Creatorului.Dumnezeu este Acela care împlinește nevoile zilnice ale tuturorfăpturilor Sale. În cuvinte frumoase, psalmistul spune:

Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,și Tu le dai hrana la vreme.Îţi deschizi mânași saturi după dorinţă tot ce are viaţă.

(Psalmi 145,15.16)

Dumnezeu l-a făcut pe om pe deplin sfânt și fericit; iar pământulcel frumos, așa cum a ieșit din mâna Creatorului, nu purta niciunsemn de decădere sau umbră de blestem. Ceea ce a adus nenorocireași moartea a fost încălcarea Legii lui Dumnezeu – legea iubirii.Totuși dragostea lui Dumnezeu este descoperită chiar și în mijloculsuferinţei care constituie rezultatul păcatului. Este scris că Dumne-zeu a blestemat pământul din cauza omului (Geneza 3,17). Spiniiși pălămida – dificultăţile și încercările care transformă viaţa luiîntr-o viaţă plină de trudă și grijă – au fost rânduite spre binelesău, ca o parte a disciplinei necesare în planul lui Dumnezeu pentrusalvarea lui din ruina și degradarea aduse de păcat. Deși căzută,lumea nu este întru totul necaz și nenorocire. Natura însăși trans-

Page 8: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

8

mite solii de speranţă și mângâiere. Scaieţii sunt plini de flori, iarspinii sunt acoperiţi cu trandafiri.

„Dumnezeu este iubire” scrie pe fiecare boboc de floare ce stăsă se deschidă, pe fiecare fir de iarbă care răsare. Păsăreleleîncântătoare, făcând să răsune aerul cu trilurile lor înveselitoare;florile, atât de delicat colorate în desăvârșirea lor, înmiresmândaerul; copacii înalţi ai pădurii, cu bogatul lor frunziș de un verdeviu – toate mărturisesc despre grija părintească și duioasă aDumnezeului nostru și despre dorinţa Sa de a-i face pe copiii Luifericiţi.

Cuvântul lui Dumnezeu descoperă caracterul Său. El Însuși afăcut cunoscută iubirea și mila Sa infinită. Când Moise s-a rugat:„Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pedinaintea ta toată frumuseţea Mea” (Exod 33,18.19). Aceasta esteslava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise „și a strigat:’Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv,încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ţine dragosteapână la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea șipăcatul’ (Exod 34,6.7). El este „milos și plin de îndurare, îndelungrăbdător și bogat în bunătate”, pentru că „Îi place îndurarea”. (Iona4,2; Mica 7,18)

Dumnezeu a legat inima noastră de El prin nenumărate dovezimanifestate în cer și pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prinlucrurile din natură și prin cele mai profunde și mai duioase legăturiomenești, pe care le poate cunoaște inima noastră. Totuși toateacestea nu oglindesc decât imperfect iubirea lui Dumnezeu. În ciudaexistenţei tuturor acestor dovezi evidente, vrăjmașul oricărui binea orbit mintea oamenilor, așa încât ei privesc cu teamă spreDumnezeu, gândind despre El că este sever și neiertător. Satanai-a determinat pe oameni să-L considere pe Dumnezeu o fiinţă alcărei atribut principal este dreptatea rigidă și inflexibilă, asemeneaunui judecător aspru și intransigent, asemenea unui creditor exi-gent și neînduplecat. El L-a descris pe Creator ca pe o fiinţă carepândește cu suspiciune, ca să observe greșelile și păcatele oamenilor,pentru a putea aduce asupra lor judecăţile Cerului. Domnul Iisus avenit să trăiască printre oameni, tocmai ca să îndepărteze aceastăumbră întunecată și să-i descopere lumii iubirea nemărginită a luiDumnezeu.

Page 9: Calea catre Hristos - Ellen G. White

9

Iubi

rea

lui D

umne

zeu

faţă

de o

m

Fiul lui Dumnezeu a venit din cer pentru a-L descoperi pe Tatăl.„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; și singurul Lui Fiu, careeste în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1,18). „Nimeninu cunoaște pe deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vreaFiul să i-L descopere” (Matei 11,27). Când unul dintre ucenici I-aadresat rugămintea: „Doamne... arată-ne pe Tatăl”, Domnul Iisusi-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe?Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ’Arată-nepe Tatăl’? (Ioan 14,8.9)

Domnul Iisus a descris scopul misiunii Sale aici, pe pământ,spunând: „Dumnezeu M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-atrimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiescrobilor de război slobozirea, și orbilor de război căpătarea vederii;să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4,18). Aceasta a fost lucrareaSa. El mergea din loc în loc, făcând bine și vindecându-i pe toţi ceicare erau oprimaţi de Satana. Erau sate întregi, în care nu se maiauzea niciun suspin de durere din cauza bolii, pentru că DomnulHristos trecuse prin ele și vindecase toate suferinţele locuitorilorlor. Lucrarea Lui a dovedit că avea o misiune divină. Fiecare faptăa vieţii Sale dezvăluia dragostea, mila și compasiunea; inima Lui sedeschidea cu o simpatie duioasă pentru fiii oamenilor. El a preluatnatura umană, ca să poată veni în contact cu lipsurile și nevoileomului. Cei mai săraci și cei mai umili oameni nu se temeau să seapropie de El. Chiar și copiii mici se simţeau atrași de Iisus. Eiaveau o plăcere deosebită să se urce pe genunchii Lui și să priveascăla chipul Lui liniștit, care radia de iubire.

Domnul Iisus nu a S-a abţinut să rostească adevărul, darîntotdeauna l-a exprimat cu iubire. În relaţiile Sale cu oamenii, Ela dovedit cel mai mare tact și o atenţie înţelegătoare și plină debunătate. El nu a fost niciodată nepoliticos, nu a rostit niciodatăun cuvânt aspru, fără a fi necesar, și nu a pricinuit niciodată odurere nefolositoare unui suflet sensibil. Domnul Hristos nu acondamnat slăbiciunea omenească. El declara adevărul, dar îldeclara întotdeauna cu dragoste. El denunţa ipocrizia, necredinţași nedreptatea; dar când rostea mustrările tăioase, în glasul Lui sesimţeau lacrimi. Domnul a plâns pentru Ierusalim, cetatea pe careo iubea, dar care a refuzat să-L primească tocmai pe El, care eraCalea, Adevărul și Viaţa. Oamenii L-au respins tocmai pe El, care

Page 10: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

10

era Mântuitorul, dar Domnul i-a tratat cu o delicateţe plină decompătimire. El a trăit o viaţă de renunţare la sine, îngrijindu-Secu atenţie de nevoile altora. În ochii Lui, fiecare suflet era preţios.Deși Se comporta întotdeauna cu o demnitate divină, El Se umilea,tratându-l cu respect și atenţie pe fiecare membru al familiei luiDumnezeu. Domnul Hristos a văzut în toţi oamenii suflete căzuteîn capcana păcatului, iar misiunea Lui era aceea de a le salva.

Acesta este caracterul Domnului Hristos, așa cum a fostdescoperit în viaţa Lui. Acesta este caracterul lui Dumnezeu. Căcitorentele milei divine, manifestate în Iisus Hristos, se revarsă asuprafiilor oamenilor, din inima Tatălui. Iisus, Mântuitorul cel milostivși duios, era Dumnezeu „arătat în trup”. (1 Timotei 3,16)

Domnul Hristos a trăit, a suferit și a murit pentru răscumpărareanoastră. El a devenit un „Om al durerilor”, pentru ca noi să putemavea parte de bucuria veșnică. Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Săupreaiubit, plin de har și de adevăr, să vină dintr-o lume de o slavăde nedescris într-o lume degradată și contaminată de păcat, o lumeîntunecată de umbra morţii și a blestemului. El I-a îngăduit săpărăsească locașul iubirii Sale și adorarea din partea îngerilor, pentrua suferi rușinea, insulta, umilinţa, ura și moartea. „Pedeapsa, carene dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi”(Isaia 53,5). Priviţi-L în pustie, în Ghetsemani, pe cruce! Fiul celfără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Lui povara păcatului.El, care fusese una cu Dumnezeu, a simţit în sufletul Său teribiladespărţire pe care o produce păcatul între Dumnezeu și om. Acestfapt a smuls de pe buzele Lui strigătul plin de durere: „DumnezeulMeu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27,46). Povarazdrobitoare a păcatului, conștienţa imensităţii lui îngrozitoare, adespărţirii păcătosului de Dumnezeu au zdrobit inima Fiului luiDumnezeu.

Dar marele Lui sacrificiu nu a fost făcut pentru a genera îninima Tatălui iubirea faţă de cel păcătos, nici pentru a-I determinabunăvoinţa de a-l mântui. O, nu! „Fiindcă atât de mult a iubitDumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3,16). Tatălne iubește nu ca urmare a marii jertfe de ispășire, ci El a adusaceastă jertfă pentru că ne iubește; Domnul Hristos a fost mijloculprin care Tatăl a putut să-Și reverse iubirea nemărginită asupraunei lumi căzute în păcat. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând

Page 11: Calea catre Hristos - Ellen G. White

11

Iubi

rea

lui D

umne

zeu

faţă

de o

m

lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). Dumnezeu Tatăl a suferitîmpreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsemani, în moartea de pecrucea Golgotei, inima Iubirii Infinite a plătit preţul răscumpărăriinoastre.

Domnul Iisus spunea: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viaţa,ca iarăși s-o iau” (Ioan 10,17). Ceea ce înseamnă: „Tatăl Meu văiubește atât de mult, încât chiar și pe Mine Mă iubește mai mult,pentru că Mi-am dat viaţa pentru mântuirea voastră. Prin faptul căM-am făcut reprezentantul și garantul vostru, jertfindu-Mi viaţa șiluând asupra Mea slăbiciunile și păcatele voastre, Eu sunt iubit șimai mult de Tatăl Meu; căci, prin sacrificiul Meu, Dumnezeu poatefi drept și totuși să-L îndreptăţească pe cel care crede în Hristos.”

Nimeni altul, în afară de Fiul lui Dumnezeu, nu putea înfăptuimântuirea noastră; deoarece numai El, care a fost în relaţia ceamai apropiată cu Tatăl, era în măsură să Îl descopere. Numai Iisus,care a cunoscut înălţimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu, puteasă o facă vizibilă. Nimic altceva și nimic mai puţin decât sacrificiulinfinit, adus de Domnul Hristos pentru omul căzut, nu putea săexprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl faţă de omenirea pierdută.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pesingurul Lui Fiu...” (Ioan 3,16). El L-a dat nu numai ca să trăiascăîn mijlocul oamenilor, ci și ca să poarte păcatele lor și să moară înlocul lor. El L-a dăruit omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuiasă Se identifice cu preocupările și nevoile omenirii. Deși a fost șieste una cu Dumnezeu, relaţia pe care a împărtășit-o Iisus cu fiiioamenilor nu va fi ruptă niciodată. Domnului Hristos „nu-I esterușine să-i numească fraţi” (Evrei 2,11). El este Jertfa noastră,Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenescînaintea tronului Tatălui, și, ca Fiul al omului, va rămâne de-alungul veșniciei una cu neamul omenesc, pe care l-a răscumpărat.El a făcut toate acestea pentru ca omul să poată fi salvat din ruinași degradarea păcatului, pentru a putea reflecta iubirea lui Dum-nezeu și a se împărtăși de bucuria sfinţirii.

Preţul plătit pentru răscumpărarea noastră, sacrificiul infinit pecare l-a făcut Tatăl nostru din cer, dându-L pe Fiul Său să moarăpentru noi, ar trebui să ne inspire concepţii foarte înalte despreceea ce putem deveni prin Hristos. Pe măsură ce privea înălţimea,adâncimea și lăţimea iubirii lui Dumnezeu Tatăl faţă de lumea

Page 12: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

12

pierdută, inspiratul apostol Ioan era cuprins de adorare și deveneraţie; și, negăsind un limbaj mai potrivit pentru a exprimamăreţia și duioșia acestei iubiri, el cheamă lumea întreagă să oprivească. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copiiai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3,1). Ce valoare îi conferă faptul acestaomului! Datorită păcatului, fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana.Prin credinţa în jertfa ispășitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adampot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura noastră ome-nească, Domnul Hristos înalţă omenirea. Astfel, cei păcătoși suntaduși în poziţia în care – prin legătura cu Domnul Hristos – pot cuadevărat să devină vrednici de numele de „fii ai lui Dumnezeu”.

O astfel de iubire este fără egal. Să fim numiţi copii ai Împăratuluiceresc! Ce preţioasă făgăduinţă! Ce subiect pentru meditaţia ceamai profundă! Iubirea inegalabilă a lui Dumnezeu pentru o lumecare nu L-a iubit! Gândul acesta are o putere care cucerește sufletulși conduce gândirea și voinţa omului la o atitudine de supunerefaţă de voinţa lui Dumnezeu. Cu cât vom studia mai mult caracteruldivin, în lumina crucii de pe Golgota, cu atât vom înţelege maibine mila, duioșia și iertarea, împletite cu nepărtinirea și dreptateași cu atât mai clar vom discerne nenumăratele dovezi ale iubiriiinfinite și ale milei pline de gingășie, ce întrec cu mult simpatia șidorul unei mame pentru copilul ei pierdut.

Page 13: Calea catre Hristos - Ellen G. White

13

Păcă

tosu

l are

nev

oie d

e Hri

stos

CAPITOLUL 2

PÃCÃTPÃCÃTPÃCÃTPÃCÃTPÃCÃTOSULOSULOSULOSULOSUL ARE NEVOIEARE NEVOIEARE NEVOIEARE NEVOIEARE NEVOIE

DE HRISTOSDE HRISTOSDE HRISTOSDE HRISTOSDE HRISTOS

La început, omul a fost înzestrat cu însușiri și capacităţi nobileși cu o minte echilibrată. Ca fiinţă, el era desăvârșit și în deplinăarmonie cu Dumnezeu. Gândurile lui erau curate, iar scopurile sale,sfinte. Dar, prin neascultare, capacităţile lui au ajuns pervertite,iar egoismul a luat locul iubirii. Datorită păcatului, natura lui aajuns atât de slăbită, încât, prin propria putere, i-a fost imposibilsă reziste influenţei răului. El a devenit rob al lui Satana și ar firămas astfel pentru totdeauna, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenitîn mod special. Scopul ispititorului a fost acela de a zădărnici planulavut în vedere de Dumnezeu prin crearea omului și de a umplepământul cu nenorocire și devastare. Iar după aceea, intenţiona săprezinte tot acest rău ca fiind rezultatul lucrării lui Dumnezeu decreare a omului.

În starea sa de nevinovăţie, omul trăia într-o fericită comuniunecu Cel „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii și aleștiinţei” (Coloseni 2,3). Dar, după ce a păcătuit, el nu și-a maiputut găsi bucuria în sfinţenie și, ca urmare, a încercat să se ascundăde prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta continuă să fie starea inimiinerenăscute. O astfel de inimă nu este în armonie cu Dumnezeu șinu găsește nicio bucurie în comuniunea cu El. Păcătosul nu ar puteafi fericit în prezenţa lui Dumnezeu și ar căuta să evite companiafiinţelor sfinte. Dacă i s-ar îngădui să intre în ceruri, aceasta nu arînsemna nicio bucurie pentru el. Spiritul iubirii neegoiste, caredomnește acolo unde fiecare inimă răspunde inimii Iubirii Infinite,nu ar trezi niciun ecou în sufletul păcătosului. Gândurile lui,preocupările și motivele lui ar fi străine de cele care îi motiveazăpe locuitorii fără păcat de acolo. Păcătosul ar constitui o notădiscordantă în armonia cerului. Pentru el, cerul ar fi un loc de

Page 14: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

14

tortură și ar dori să se ascundă de Acela care este lumina și sursabucuriei cerului. Nu o hotărâre arbitrară din partea lui Dumnezeuîi exclude pe cei răi din ceruri, ci propria nepotrivire face imposi-bilă prezenţa lor acolo. Pentru ei, slava lui Dumnezeu ar fi un focmistuitor. Ei ar prefera nimicirea, numai ca să poată fi ascunși defaţa Celui care a murit pentru a-i răscumpăra.

Este imposibil să scăpăm, prin noi înșine, de adâncul păcatuluiîn care suntem cufundaţi. Inima noastră este rea și nu o putemschimba. „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?Nu poate să iasă niciunul” (Iov 14,4). Căci „umblarea după lucrurilefirii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nuse supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”(Romani 8,7). Educaţia, cultura, exercitarea voinţei, eforturileomenești, toate acestea își au sfera lor de acţiune, dar aici ele suntcu totul fără putere. Ele pot produce o comportare exterioarăcorectă, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăţa izvoarele vieţii.Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viaţăde sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi de la păcat lasfinţenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate săînvioreze însușirile lipsite de putere ale sufletului și să le atragăspre Dumnezeu, spre sfinţenie.

Mântuitorul spunea: „Dacă un om nu se naște din nou”, adicădacă nu va primi o inimă nouă, dorinţe noi, scopuri și motive noi,care să ducă la o viaţă nouă, „nu poate vedea Împărăţia luiDumnezeu” (Ioan 3,3). Ideea că este necesară doar o dezvoltare aînsușirilor bune, care există în om prin natura lui, constituie o amă-gire fatală. „Căci omul firesc nu primește lucrurile Duhului luiDumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înţe-lege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2,14).„Nu te mira că ţi-am zis: ’Trebuie să vă nașteţi din nou’” (Ioan 3,7).Despre Domnul Hristos este scris: „În El era viaţa și viaţa era lu-mina oamenilor” (Ioan 1,4). El era singurul „Nume dat oamenilor,în care trebuie să fim mântuiţi”. (Fapte 4,12)

Nu este suficient să observi și să înţelegi bunătatea plină deiubire a lui Dumnezeu, să vezi bunăvoinţa Lui și duioșia părinteascăa caracterului Său. Nu este îndeajuns să discerni înţelepciunea șidreptatea Legii Sale, să înţelegi că ea este întemeiată pe principiulveșnic al iubirii. Apostolul Pavel a înţeles toate acestea și a exclamat:

Page 15: Calea catre Hristos - Ellen G. White

15

Păcă

tosu

l are

nev

oie d

e Hri

stos

„… mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.” „Așa că Legea,negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună”. Totușiel adaugă, în amărăciunea și disperarea sufletului său: „... dar eusunt pământesc, vândut rob păcatului” (Romani 7,16.12.14). Eldorea mult curăţia morală și neprihănirea pe care se simţea incapabilsă le dobândească, prin el însuși, iar aceasta l-a făcut să strige: „O,nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”(Romani 7,24) Acesta este strigătul care a izbucnit din inima îm-povărată a oamenilor din toate ţările și din toate veacurile. Pentrutoţi, nu este decât un singur răspuns: „Iată Mielul lui Dumnezeu,care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1,29)

Multe sunt pildele prin care Duhul lui Dumnezeu a căutat săilustreze acest adevăr, făcându-l clar sufletelor ce doresc cu disperaresă fie eliberate de vinovăţia păcatului. Când a păcătuit, înșelându-lpe Esau, Iacov a fugit din casa tatălui său, simţindu-se copleșit degreutatea vinovăţiei sale. Singur și alungat, așa cum era, despărţitde tot ce făcuse ca viaţa să-i fie dragă, singurul gând care apăsaasupra sufletului său, mai presus de toate celelalte, era teama canu cumva păcatul său să-l fi despărţit de Dumnezeu și că era părăsitde Providenţă. În amărăciunea lui, s-a culcat să se odihnească pepământul gol, având în jurul lui numai dealurile singuratice, iardeasupra cerul luminat de stele. Pe când dormea, o lumină ciudatăi-a apărut în vis. Și iată, de pe pământul pe care se odihnea, o scarăuriașă părea că se înalţă chiar până la porţile cerului și, pe ea,îngerii lui Dumnezeu coborau și urcau, în timp ce, de sus, din slavacerului, s-a auzit o voce divină, rostind o solie de mângâiere șisperanţă. Astfel, i s-a făcut cunoscut lui Iacov un răspuns la nevoiași dorinţa sufletului său – un Mântuitor. Cu bucurie și cu recunoș-tinţă, Iacov a văzut descoperindu-i-se o cale prin care el, un păcătos,putea fi readus în comuniune cu Dumnezeu. Scara cea minunatădin visul său Îl reprezenta pe Iisus, singurul mijloc de comunicaredintre Dumnezeu și om.

Același simbol a fost amintit de Domnul Hristos în convorbireaSa cu Natanael, atunci când a spus: „… veţi vedea cerul deschis șipe îngerii lui Dumnezeu, suindu-se și pogorându-se peste Fiulomului” (Ioan 1,51). Prin căderea sa în păcat, omul s-a înstrăinatde Dumnezeu, iar pământul a fost despărţit de cer. Această pră-pastie între cer și pământ făcea imposibilă existenţa oricărei posi-

Page 16: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

16

bilităţi de comunicare. Dar, prin Domnul Hristos, pământul a fostreadus în legătură cu cerul. Prin meritele Sale, Hristos a așezat unpod peste prăpastia făcută de păcat, astfel încât îngerii lui Dumne-zeu să poată menţine legătura cu omul. Domnul Hristos realizeazălegătura între omul căzut, slab și neajutorat și Izvorul puterii infi-nite.

Visurile omenești de progres sunt zadarnice și toate eforturilepentru înălţarea omenirii sunt inutile, dacă oamenii neglijează sin-gura Sursă de speranţă și de ajutor pentru neamul omenesc căzutîn păcat. Căci „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus,pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1,17). Fără Dumnezeu,nu există niciun caracter cu adevărat excelent. Iar singura cale spreDumnezeu este Domnul Hristos. El spune: „Eu sunt Calea, Adevărulși Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14,6)

Inima lui Dumnezeu simte pentru copiii Săi de pe pământ odragoste mai puternică decât moartea. Prin dăruirea Fiului Său, Elne-a oferit toate valorile cerului, adunate în acest unic Dar. ViaţaMântuitorului, moartea și lucrarea Lui de mijlocire, slujirea îngerilorîn favoarea noastră, suspinele negrăite ale Duhului Sfânt, lucrareaTatălui, care este mai presus de toate și se manifestă prin toateacestea, interesul necontenit al fiinţelor cerești – totul este angajatîn lucrarea de mântuire a omului.

Să contemplăm deci sacrificiul uimitor care a fost făcut pentrunoi! Să încercăm să apreciem valoarea activităţii și energiei pe careCerul le investește pentru câștigarea celor pierduţi și pentru adu-cerea lor înapoi în Casa Tatălui. Motivaţii atât de puternice și mij-loace atât de vaste cum nu s-ar fi putut angaja niciodată în acţiune;răsplătirile peste măsură de mari pentru împlinirea corectă a datoriei,bucuria cerului, societatea îngerilor, comuniunea și iubirea lui Dum-nezeu și a Fiului Său, elevarea și dezvoltarea tuturor însușirilornoastre, de-a lungul tuturor veacurilor – nu sunt oare toate acesteaîncurajări și motivaţii suficient de puternice, încât să ne determinesă-I aducem Creatorului și Răscumpărătorului nostru o slujire dintr-oinimă plină de iubire?

Pe de altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă judecăţilepronunţate de El împotriva păcatului, pedeapsa inevitabilă, degra-darea caracterului nostru și distrugerea finală, pentru a ne avertizaîmpotriva pericolului de a-i sluji lui Satana.

Page 17: Calea catre Hristos - Ellen G. White

17

Păcă

tosu

l are

nev

oie d

e Hri

stos

Oare să nu luăm noi în considerare bunătatea lui Dumnezeu?Ce ar fi putut face El mai mult? Prin urmare, să stabilim o relaţiebună și corectă cu Acela care ne-a iubit cu o dragoste uimitoare. Săne folosim de mijloacele harului, care ne-au fost puse la dispoziţiepentru a putea fi transformaţi până la deplina asemănare cu El șipentru a fi readuși în societatea îngerilor, în armonie și comuniunecu Tatăl și cu Fiul.

Page 18: Calea catre Hristos - Ellen G. White

18

CAPITOLUL 3

POCÃINÞAPOCÃINÞAPOCÃINÞAPOCÃINÞAPOCÃINÞA

Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poatepăcătosul să fie făcut neprihănit? Numai prin Domnul Iisus Hristosputem fi aduși în armonie cu Dumnezeu, cu sfinţenia Lui. Dar cumar trebui să venim noi la Domnul Hristos? Mulţi ridică aceeașiîntrebare pe care a pus-o mulţimea în Ziua Cincizecimii, când, con-vinsă de păcat, a strigat: „Ce să facem?” Primul cuvânt al răspunsuluilui Petru a fost: „Pocăiţi-vă” (Fapte 2,37-38). Cu o altă ocazie, lascurt timp după aceea, el a spus: „Pocăiţi-vă… și întoarceţi-vă laDumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele.” (Fapte 3,19)

Pocăinţa implică o adâncă părere de rău pentru păcatele săvârșiteși o continuă ferire de a le mai face. Noi nu vom renunţa pe deplinla păcat, până când nu vom înţelege adevăratul lui caracter. Pânăcând nu ne vom îndepărta de păcat cu toată inima, nu se va pro-duce nicio schimbare autentică în viaţa noastră.

Există mulţi care nu reușesc să înţeleagă adevărata natură apocăinţei. Multora le pare rău că au păcătuit și chiar realizează oschimbare evidentă a vieţii, pentru că se tem că greșelile proprii voraduce asupra lor suferinţe. Dar nu aceasta este pocăinţa, așa cum oînţelege Biblia. Acele persoane deplâng mai degrabă suferinţa decâtpăcatul. Aceasta a fost întristarea lui Esau, când a văzut că pierdusepentru totdeauna dreptul de întâi născut. Balaam, înspăimântatde îngerul care stătea în calea lui cu sabia scoasă, și-a recunoscutvina, de teamă că își va pierde viaţa; dar nu a fost o pocăinţă ade-vărată, o reală părere de rău pentru păcat, nu a fost o schimbare amotivaţiilor, nicio repulsie faţă de ceea ce este rău. Iuda Iscario-teanul, după ce L-a vândut pe Domnul său, a strigat: „Am păcătuit,căci am vândut sânge nevinovat.” (Matei 27,4)

Mărturisirea lui Iuda a fost smulsă din sufletul său vinovat de oconștientizare teribilă a faptului că este condamnat și de așteptareaplină de teamă a judecăţii. Consecinţele pe care urma să le suporte

Page 19: Calea catre Hristos - Ellen G. White

19

Pocă

inţa

îl umpleau de teroare, dar în sufletul lui nu era o durere profundă,zdrobitoare, pentru faptul că Îl trădase pe Fiul cel neprihănit al luiDumnezeu și Îl negase pe Sfântul lui Israel. Faraon, sub influenţaplăgilor trimise de Dumnezeu, și-a recunoscut păcatul numai pentrua scăpa de continuarea pedepsei, dar el s-a întors la atitudinea desfidare a Cerului de îndată ce plăgile au încetat. Toţi aceștia au deplânsrezultatele păcatului, dar nu le-a părut rău pentru păcatul în sine.

Atunci când inima se supune influenţei Duhului Sfânt, conștiinţaeste trezită, iar păcătosul ajunge să înţeleagă ceva din profunzimeași sfinţenia Legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării Saleîn ceruri și pe pământ. „Lumina… care luminează pe orice om,venind în lume” (Ioan 1,9), pătrunde în cămările tainice ale sufle-tului și dezvăluie în mod clar lucrurile ascunse ale întunericului.Simţământul vinovăţiei pune stăpânire pe minte și pe inimă. Păcă-tosul este conștient de dreptatea lui Dumnezeu și este cuprins degroază la gândul că stă, în starea lui de vinovăţie și întinare, înainteaAceluia care cercetează inimile. El înţelege iubirea lui Dumnezeu,frumuseţea sfinţeniei, bucuria curăţiei morale; el dorește să fie elibe-rat de păcat și readus în legătură cu Cerul.

Rugăciunea lui David, după căderea sa, ilustrează natura ade-văratei căinţe pentru păcatul săvârșit. Pocăinţa lui a fost sinceră șiprofundă. El nu a făcut niciun efort pentru a-și atenua vina: rugă-ciunea lui nu a fost inspirată de nicio dorinţă de a scăpa de ame-ninţarea judecăţii. David a înţeles imensitatea păcatului său; el aconștientizat starea de degradare și josnicie a sufletului său și asimţit repulsie faţă de propriul păcat. El nu s-a rugat numai pentruiertare, ci și pentru curăţia inimii. David a dorit mult bucuria sfinţirii– pentru a fi iarăși în armonie și comuniune cu Dumnezeu. Iatăcum își exprimă simţămintele:

Ferice de cel cu fărădelegea iertată;și de cel cu păcatul acoperit!Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamăDomnul nelegiuirea,Și în duhul căruia nu este viclenie!

(Psalmi 32,1-2)Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!După îndurarea Ta cea mare,

Page 20: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

20

șterge fărădelegile mele!...Căci îmi cunosc bine fărădelegile,și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.Curăţește-mă cu isop, și voi fi curat;spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada…Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule,pune în mine un duh nou și statornic!Nu mă lepăda de la Faţa Ta,și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale,și sprijine-mă cu un duh de bunăvoinţă!...Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat,și limba mea va lăuda îndurarea Ta.

(Psalmi 51,1-14)

Manifestarea unei asemenea pocăinţe depășește cu mult limiteleputerii noastre; ea se obţine numai de la Domnul Hristos, care S-aînălţat la cer și le-a dat daruri oamenilor.

Mulţi pot greși, tocmai în această privinţă și, ca urmare, nu reușescsă primească ajutorul pe care dorește Domnul Hristos să li-l dea.Ei cred că nu pot veni la Hristos până când nu s-au pocăit mai întâiși că pocăinţa condiţionează iertarea păcatelor lor. Este adevăratcă pocăinţa precede iertarea păcatelor; deoarece numai inimazdrobită și smerită va simţi nevoia unui Mântuitor. Dar oare trebuieca păcătosul să aștepte până ce va fi pocăit și numai după aceea săvină la Domnul Iisus? Trebuie oare să facem din pocăinţă unobstacol între păcătos și Mântuitor?

Sfânta Scriptură nu ne învaţă că păcătosul trebuie mai întâi săse pocăiască și numai după aceea va putea să răspundă invitaţieilui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi și împovăraţi și Eu văvoi da odihnă” (Matei 11,28). Ceea ce îl conduce pe cel păcătos lao pocăinţă adevărată este neprihănirea care vine de la DomnulHristos. În cuvântul adresat iudeilor, apostolul Petru a exprimat înmod clar acest adevăr, spunând: „Pe acest Iisus, Dumnezeu L-aînălţat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea luiIsrael pocăinţa și iertarea păcatelor” (Fapte 5,31). După cum nuputem fi iertaţi de păcat fără Domnul Hristos, tot așa nu ne putempocăi fără intervenţia Duhului lui Hristos care ne trezește conștiinţa.

Page 21: Calea catre Hristos - Ellen G. White

21

Pocă

inţa

Domnul Hristos este sursa oricărui impuls de a face binele. NumaiEl poate sădi în inimă vrăjmășie împotriva păcatului. Fiecare dorinţădupă adevăr și curăţie morală, fiecare convingere cu privire la pro-pria păcătoșenie constituie o dovadă a faptului că Duhul Său celSfânt lucrează asupra inimii noastre.

Domnul Iisus spunea: „Și după ce voi fi înălţat de pe pământ,voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12,13). Hristos trebuiesă-i fie descoperit păcătosului ca fiind Mântuitorul care a muritpentru păcatele lumii. Când privim la Mielul lui Dumnezeu înălţatpe crucea Golgotei, taina mântuirii începe să se contureze în minteanoastră, iar bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă. Prinmoartea pentru cei păcătoși, Domnul Hristos a manifestat o iubirecare depășește limitele înţelegerii noastre. Pe măsură ce păcătosulcontemplă această dragoste, ea îi sensibilizează inima, îi impresio-nează mintea și îi inspiră sufletului un regret sincer pentru păcatulsăvârșit.

Este adevărat că uneori oamenii încep să se rușineze de căile lorpăcătoase și renunţă la unele dintre obiceiurile lor rele, chiar înaintede a fi conștienţi de faptul că sunt atrași spre Domnul Hristos. Dar,ori de câte ori aceștia fac un efort pentru a realiza o schimbare înviaţa lor, motivaţi de o dorinţă sinceră de a face binele, este manifes-tată puterea lui Hristos care îi atrage spre Sine. O influenţă de careei nu sunt conștienţi lucrează asupra sufletului, iar conștiinţa estetrezită și comportamentul lor este corectat. În timp ce DomnulHristos îi atrage să privească spre crucea Sa, ca să-L vadă pe Acelacare a fost răstignit pentru păcatele lor, poruncile lui Dumnezeuîși regăsesc locul în conștiinţă. Caracterul nelegiuit al vieţii lor șipăcatul adânc înrădăcinat în suflet le sunt descoperite. Ei încep săînţeleagă ceva din neprihănirea Domnului Hristos și exclamă: „Ceeste oare păcatul, încât a trebuit să necesite un asemenea sacrificiupentru răscumpărarea victimelor lui? Toată această dragoste, toatăaceastă suferinţă, toată această umilinţă oare au fost necesare pentruca noi să nu pierim, ci să avem viaţa veșnică?”

Cel păcătos se poate opune acestei iubiri, el poate refuza să selase atras la Hristos; dar, dacă nu se va împotrivi, va fi adus tot maiaproape de Domnul Hristos; înţelegerea Planului de Mântuire îlva conduce la piciorul crucii, pocăindu-se pentru păcatele sale, careau pricinuit suferinţele Fiului iubit al lui Dumnezeu.

Page 22: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

22

Aceeași inteligenţă divină, care lucrează asupra lucrurilor dinnatură, îi vorbește inimii oamenilor, inspirându-le simţământul uneinevoi profunde, pe care ei nu o pot exprima în cuvinte. Lucrurilelumii nu mai împlinesc dorinţa arzătoare a inimii lor. Duhul luiDumnezeu îi îndeamnă în mod insistent să caute numai acele mij-loace prin care pot primi pace și liniște – harul lui Hristos, bucuriasfinţirii. Prin influenţe văzute și nevăzute, Mântuitorul nostru lu-crează continuu pentru a atrage inima oamenilor de la plăcerilepăcatului, care nu satisfac, la binecuvântările veșnice, pe care lepot primi în Hristos. Tuturor acestor suflete care caută în zadar săbea din fântânile secate ale lumii păcatului, li se adresează chemareadivină: „Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea, să ia apa vieţii fărăplată.” (Apocalipsa 22,17)

Dacă simţiţi în inima voastră dorinţa după ceva mai bun decâtpoate oferi lumea păcatului, să știţi că această dorinţă este glasullui Dumnezeu care se adresează sufletului vostru. Cereţi-I să vădea pocăinţă, rugaţi-L să vi-L descopere pe Domnul Hristos în ne-mărginita Lui dragoste și curăţie morală desăvârșită. Principiile Legiilui Dumnezeu – iubirea faţă de Dumnezeu și faţă de oameni – aufost exemplificate într-o manieră desăvârșită în viaţa DomnuluiHristos. Bunătatea și iubirea neegoistă au constituit esenţa fiinţeiSale. Când privim la El și când lumina care strălucește de pe chipulMântuitorului se revarsă asupra noastră, atunci ajungem săînţelegem natura păcătoasă a inimii noastre.

Așa cum a procedat Nicodim, poate că și noi ne amăgim cuideea că viaţa și caracterul nostru moral sunt corecte și considerămcă nu mai trebuie să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu, ase-menea păcătosului de rând. Dar, când lumina care vine de la Hristosva străluci în sufletul nostru, atunci vom discerne egoismul motivelornoastre și starea de vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, care auîntinat fiecare faptă a vieţii. Atunci vom înţelege că neprihănireaproprie este cu adevărat asemenea unor zdrenţe murdare și că numaisângele lui Hristos ne poate curăţa de orice întinare a păcatului șipoate înnoi inima noastră, făcând-o asemenea Lui.

O singură rază a slavei lui Dumnezeu, o singură licărire a neprihă-nirii Domnului Hristos, pătrunzând în suflet, face ca fiecare patăde imoralitate să apară dureros de distinctă, descoperind în modclar diformitatea și defectele caracterului nostru. Aceasta va pune

Page 23: Calea catre Hristos - Ellen G. White

23

Pocă

inţa

în evidenţă dorinţele nesfinte, necredincioșia inimii și necurăţiabuzelor. Actele de neascultare, prin care păcătosul desconsideraLegea lui Dumnezeu, îi sunt expuse privirii și înţelegerii lui, iarspiritul lui este copleșit și mâhnit sub influenţa cercetătoare a Du-hului lui Dumnezeu. Când vede caracterul curat și neprihănit alDomnului Hristos, păcătosul se dezgustă de sine însuși.

Când a văzut slava solului trimis din cer, profetul Daniel a fostcopleșit de simţământul propriei slăbiciuni și imperfecţiuni. Eldescrie efectul acestei scene minunate, spunând: „Puterile m-aulăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit și am pierdut oricevlagă” (Daniel 10,8). Inima care este impresionată de felul acestava urî propriul egoism, va detesta iubirea de sine și va căuta, prindreptatea Domnului Hristos, acea curăţie morală care se află înarmonie cu Legea lui Dumnezeu și reflectă caracterul Mântuito-rului.

„Cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea” – adică măsuraîn care erau implicate faptele lui exterioare – apostolul Pavel de-clară despre sine că era „fără prihană” (Filipeni 3,6); dar, atuncicând a înţeles spiritul Legii, el s-a recunoscut ca fiind păcătos.Judecând după litera Legii, așa cum o aplică oamenii, referindu-sela manifestarea exterioară a vieţii, el s-a abţinut de la păcat; dar,când a privit în profunzimea preceptelor sfinte, el s-a văzut pe sineașa cum îl vedea Dumnezeu, s-a plecat în umilinţă și și-a mărturisitvina. Apostolul Pavel declară: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege,trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat și eu am murit”(Romani 7,9). Când a înţeles natura spirituală a Legii, atunci păcatuli-a apărut în adevărata lui hidoșenie, iar preţuirea de sine a dispărut.

Dumnezeu nu consideră toate păcatele egale ca mărime; înevaluarea Sa, ca și în aceea a omului, există diferite grade de vino-văţie; dar, oricât de neînsemnată ar părea o greșeală sau alta înochii oamenilor, niciun păcat nu este mic înaintea lui Dumnezeu.Judecata omului este părtinitoare, nedesăvârșită, dar Dumnezeuconsideră toate lucrurile așa cum sunt ele în realitate. De pildă, unalcoolic este dispreţuit și i se spune că păcatul lui îl va exclude dinÎmpărăţia cerurilor, în timp ce mândria, egoismul și lăcomia rămân,prea adesea, nemustrate. Totuși aceste păcate sunt deosebit de jig-nitoare la adresa lui Dumnezeu, pentru că ele sunt contrare bună-tăţii caracterului Său, contrare acelei iubiri neegoiste, care constituie

Page 24: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

24

însuși mediul de existenţă al universului necăzut în păcat. Cel carecade victimă unor păcate mai grele poate ajunge să fie cuprins deun simţământ de rușine și nevrednicie, înţelegându-și nevoia dupăharul lui Hristos; dar mândria nu simte această nevoie și astfelînchide inima în faţa Domnului Hristos și a binecuvântărilor nespusde mari pe care El a venit să ni le dea.

Sărmanul vameș din parabola Domnului, care se ruga: „Dumne-zeule, ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18,13), se considera cafiind un om foarte păcătos, iar ceilalţi îl vedeau în aceeași lumină;dar el era conștient de nevoia lui spirituală și a venit înaintea luiDumnezeu cu povara vinovăţiei și a rușinii lui, cerând îndurare.Inima lui era deschisă pentru ca Duhul lui Dumnezeu să Își poatăîndeplini lucrarea Sa minunată, eliberându-l de sub putereapăcatului. Rugăciunea fariseului, plină de mândrie și de încredereîn propria neprihănire, a dovedit că inima lui era închisă faţă deinfluenţa Duhului Sfânt. Datorită îndepărtării sale de Dumnezeu,el nu avea simţământul propriei nelegiuiri, care era în contrast cudesăvârșirea sfinţeniei divine. El nu simţea că ar avea nevoie deceva și de aceea nu a primit nimic.

Dacă ajungi să fii conștient de păcătoșenia ta, nu aștepta să tefaci singur mai bun. Există mulţi care cred că nu sunt suficient debuni pentru a veni la Domnul Hristos. Te aștepţi să devii mai bunprin propriile eforturi? „Poate un etiopian să-și schimbe pielea sauun pardos să-și schimbe petele? Tot așa, aţi putea voi să faceţibinele, voi, care sunteţi deprinși să faceţi răul?” (Ieremia 13,23).Ajutorul nostru este numai în Dumnezeu. Noi nu trebuie să aștep-tăm convingeri mai temeinice, ocazii mai bune sau un caracter maisfânt. Prin noi înșine, nu putem face nimic. Trebuie să venim laHristos așa cum suntem.

Dar nimeni să nu se amăgească singur cu gândul că Dumnezeu,în marea Sa iubire și milă, îi va mântui totuși chiar și pe cei care aurespins harul Său. Caracterul nespus de grav al păcatului poate fiînţeles numai în lumina crucii de pe Golgota. Când oamenii susţincă Dumnezeu este prea bun pentru a-i alunga pe cei păcătoși,invitaţi-i să privească la Golgota. Ea a avut loc deoarece nu a existato altă cale prin care omul să poată fi mântuit; deoarece, fără acestsacrificiu, ar fi fost imposibil ca neamul omenesc să fie eliberat deputerea degradatoare a păcatului și să fie readus în comuniune cu

Page 25: Calea catre Hristos - Ellen G. White

25

Pocă

inţa

fiinţele sfinte. Pentru că oamenilor le era cu neputinţă să devinăpărtași ai vieţii spirituale, Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăţianeascultării și a suferit moartea în locul păcătosului. Iubirea, sufe-rinţa și moartea Fiului lui Dumnezeu mărturisesc despre imensitateateribilă a păcatului și declară că nu există nicio altă salvare de subputerea lui, nicio speranţă pentru o viaţă mai înaltă, decât prinsupunerea noastră faţă de Domnul Hristos.

Uneori, cei care nu doresc să vină la pocăinţă se scuză, declarânddespre cei ce mărturisesc a fi creștini: „Eu sunt tot așa de bun ca ei.Ei nu sunt mai altruiști, mai abstinenţi, mai serioși sau mai prevă-zători în comportamentul lor decât sunt eu. Ei sunt tot atât deiubitori de plăceri și de necumpătaţi ca mine.” În acest fel, fac dingreșelile altora o scuză pentru propria neglijare a datoriei. Darpăcatele și defectele altora nu pot fi o scuză pentru nimeni, căciDomnul Dumnezeu nu ne-a dat ca model niște fiinţe omeneștigreșite. Exemplul nostru este Fiul cel neprihănit al lui Dumnezeu,iar cei care se plâng de comportamentul rău al unor așa-ziși creștiniar trebui să fie ei înșiși niște modele pentru un stil de viaţă mai bunși nobil. Dacă ei au o concepţie atât de înaltă despre ceea ceînseamnă a fi creștin, nu este oare păcatul lor cel puţin tot atât demare? Ei știu ce este drept și totuși refuză să îndeplinească.

Feriţi-vă de o amânare îndelungată. Nu lăsaţi pentru altă datălucrarea de părăsire a păcatelor și de căutare a curăţiei inimii prinDomnul Hristos. În această privinţă au greșit mii și mii de oameni,spre pierzarea lor veșnică. Nu vreau să insist aici asupra scurtimii șinesiguranţei vieţii; dar există un pericol teribil – un pericol insufi-cient înţeles – acela de a amâna mereu ascultarea de vocea DuhuluiSfânt al lui Dumnezeu, alegând să trăiești în păcat, pentru că, defapt, însăși amânarea este păcat. Oricât de mic ar fi considerat unpăcat, el nu poate fi îngăduit decât cu riscul unei pierderi infinite.Orice păcat pe care nu-l biruim ne va birui el pe noi, contribuind ladistrugerea noastră veșnică.

Adam și Eva au căutat să liniștească vocea conștiinţei lor,spunându-și că a mânca din fructul oprit era un fapt atât de puţinimportant, încât nu putea avea consecinţe atât de cumplite ca aceleaarătate de Dumnezeu. Dar acest lucru mic a constituit călcarea Legiidivine și l-a separat pe om de Dumnezeu, deschizând porţile morţiiși aducând asupra lumii noastre un blestem de nedescris. Veac după

Page 26: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

26

veac, de pe pământul nostru se ridică un strigăt continuu de jale șiîntreaga creaţie suspină de durere – ca o consecinţă a neascultăriiomului. Cerul însuși a simţit efectele răzvrătirii împotriva lui Dum-nezeu. Golgota stă ca un monument de aducere-aminte a sacrificiuluiuluitor care a fost cerut pentru ispășirea încălcării Legii divine. Sănu considerăm deci păcatul ca fiind un lucru neînsemnat.

Orice faptă nelegiuită, orice neglijare sau respingere a haruluilui Hristos are repercusiuni asupra ta însuţi; inima se împietrește,voinţa slăbește, capacitatea de înţelegere devine confuză și te facenu doar mai puţin predispus, ci și mai puţin capabil de a te supuneîndemnurilor blânde ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Mulţi își liniștesc conștiinţa tulburată, cu gândul că pot schimbaoricând doresc cursul vieţii lor rele; că pot să se joace cu invitaţiileharului, și totuși să fie din nou impresionaţi de el. Ei consideră că,după ce au dispreţuit Duhul harului, după ce au ales să așezeinfluenţa lor de partea lui Satana, într-un moment de criză teribilă,își pot schimba cursul vieţii. Dar acest lucru nu este chiar atât deușor de făcut. Experienţa și educaţia de o viaţă au modelat ca-racterul într-o asemenea măsură, încât puţini doresc mai târziu săfie schimbaţi după chipul Domnului Hristos.

Chiar și o singură trăsătură greșită de caracter, o singură dorinţăpăcătoasă, cultivată cu persistenţă, va face, în cele din urmă, fărăefect toată puterea Evangheliei. Orice îngăduinţă păcătoasă adân-cește aversiunea sufletului faţă de Dumnezeu. Omul care manifestăo împotrivire ambiţioasă sau o indiferenţă totală faţă de adevăruldivin va culege ce a semănat. În toată Biblia, nu găsim un avertismentmai serios împotriva celor care glumesc cu răul decât cuvinteleînţeleptului, care spune: „Cel rău este prins în însăși nelegiuirealui.” (Proverbe 4,22)

Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu neforţează voinţa; iar dacă, prin păcătuire continuă, însăși voinţa aajuns întru totul înclinată spre rău, iar noi nu dorim să fim eliberaţiși nu suntem dispuși să primim harul Său, oare ce ar putea Domnulsă facă mai mult? Ne-am nimicit singuri prin respingerea categoricăa dragostei Sale. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acumeste ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2). „Astăzi, dacă auziţi glasulLui, nu vă împietriţi inimile.” (Evrei 3,7.8)

Page 27: Calea catre Hristos - Ellen G. White

27

Pocă

inţa

„Omul se uită la ceea ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită lainimă” (1 Samuel 16,7) – la inima omului, cu sentimentele ei contra-dictorii de bucurie și tristeţe; la inima rătăcitoare și schimbătoare,în care se află atât de multă imoralitate și amăgire. Domnul însăcunoaște motivele ei, intenţiile și scopurile ei. Veniţi la El cu ini-ma voastră, așa întinată cum este. Deschideţi-vă larg inima îna-intea ochiului atoatevăzător, exclamând asemenea psalmistului:„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-măși cunoaște-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pecalea veșniciei.” (Psalmi 139,23.24)

Mulţi acceptă religia din punct de vedere intelectual, au o formăde evlavie, dar inima lor nu este curată. Însă rugăciunea noastră artrebui să fie: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, puneîn mine un duh nou și statornic” (Psalmi 51,10). Ocupaţi-vă în modsincer de mântuirea voastră. Fiţi tot atât de zeloși și de stăruitori înprivinţa aceasta cum aţi fi dacă viaţa voastră trecătoare ar fi înprimejdie. Această problemă trebuie rezolvată între Dumnezeu șivoi înșivă, adică rezolvată pentru veșnicie. O presupusă speranţă, șinimic mai mult, se va dovedi a fi ruina voastră.

Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu cu multă rugăciune. Acest Cu-vânt vă descoperă Legea lui Dumnezeu și viaţa Domnului Hristos,marile principii ale sfinţirii, fără de care „nimeni nu va vedea peDumnezeu” (Evrei 12,14). Cuvântul lui Dumnezeu convinge depăcat; el prezintă în mod clar calea mântuirii. Ascultaţi-l, căci estevocea lui Dumnezeu care vorbește inimii voastre.

Când ajungeţi să înţelegeţi imensitatea îngrozitoare a păcatuluiși să vă vedeţi pe voi înșivă așa cum sunteţi în realitate, nu renunţaţicopleșiţi de disperare. Domnul Hristos a venit să-i mântuiască tocmaipe cei păcătoși. Nu nouă ne revine lucrarea de a-L împăca peDumnezeu cu noi, ci unei Iubiri minunate – „Dumnezeu era înHristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5,19). Prin iubireaSa, Dumnezeu dorește nespus de mult să câștige inima copiilor Luiînstrăinaţi. Niciun părinte pământesc nu poate fi atât de răbdătorcu greșelile și rămânerile în urmă ale copiilor lui cum este Dumnezeucu aceia pe care caută să-i mântuiască. Nimeni nu poate mijloci cuatâta duioșie pentru cel păcătos. Niciodată buzele omenești nule-au adresat celor rătăcitori invitaţii mai iubitoare ca acelea pe

Page 28: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

28

care le adresează Dumnezeu. Toate făgăduinţele Lui, toate averti-zările Lui nu sunt decât suspinele negrăite ale iubirii Sale.

Când Satana vine să îţi spună că ești un mare păcătos, priveșteîn sus spre Răscumpărătorul Tău și vorbește despre meritele Lui.Ceea ce va constitui ajutorul tău este faptul că privești la luminaSa. Recunoaște-ţi păcatele, dar spune-i vrăjmașului că „Hristos Iisusa venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1,15) șică tu vei putea fi salvat prin iubirea Lui inegalabilă. Domnul Iisusi-a adresat lui Simon o întrebare cu privire la doi datornici. Unul îidatora stăpânului său o mică sumă de bani, iar altul îi datora osumă foarte mare, dar el îi iertase pe amândoi. Domnul Hristosl-a întrebat pe Simon care dintre cei doi datornici îl va iubi maimult pe stăpânul lui. Simon a răspuns: „Socotesc că acela căruiai-a iertat mai mult” (Luca 7,43). Noi am fost niște mari păcătoși,dar Domnul Hristos a murit ca să putem fi iertaţi. Meritele jertfeiSale sunt cu totul îndestulătoare pentru a-I fi prezentate Tatăluiîn favoarea noastră. Aceia cărora El le-a iertat mult Îl vor iubi multși vor sta aproape de tronul Său, lăudându-L pentru iubirea Sa ceamare și pentru sacrificiul Său suprem. Când vom înţelege pe deplindragostea lui Dumnezeu, atunci vom cunoaște mai bine adevăratulcaracter al păcatului. Când vom ajunge să vedem, de la un capăt laaltul, scara ce a fost coborâtă din cer pentru noi, când vom înţelegeceva din sacrificiul infinit pe care Domnul Hristos l-a făcut pentrunoi, atunci inima noastră se va topi de iubire și de căinţă.

Page 29: Calea catre Hristos - Ellen G. White

29

Măr

turi

sire

a pă

cate

lor

CAPITOLUL 4

MÃRMÃRMÃRMÃRMÃRTURISIREATURISIREATURISIREATURISIREATURISIREA PÃCA PÃCA PÃCA PÃCA PÃCATELORTELORTELORTELORTELOR

„Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine le mărtu-risește și se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28,13)

Condiţiile pentru obţinerea milei și iertării lui Dumnezeu suntsimple, drepte și raţionale. Domnul Dumnezeu nu ne cere să facemunele lucruri greu de îndeplinit, pentru a putea primi iertarea depăcat. Nu este nevoie să facem pelerinaje lungi și obositoare sau săne supunem unor penitenţe dureroase, pentru a ne recomanda astfelDumnezeului cerului sau pentru a ne ispăși păcatele; căci acelacare își mărturisește păcatul și renunţă la el va fi tratat cu îndurare.

Apostolul spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele și rugaţi-văunii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5,16). Mărturisiţi-vă păca-tele lui Dumnezeu, singurul care le poate ierta, și mărturisiţi-văgreșelile unii altora. Dacă ai jignit sau i-ai făcut vreun rău priete-nului sau aproapelui tău, trebuie să-ţi recunoști greșeala, iar datorialui este să te ierte cu bunăvoinţă. Apoi trebuie să ceri iertare de laDumnezeu, pentru că fratele pe care l-ai rănit este proprietatea luiDumnezeu și, rănindu-l, ai păcătuit împotriva Creatorului șiRăscumpărătorului său. Cazul tău este adus înaintea singurului șiadevăratului Mijlocitor, Marele nostru Preot, care „în toate lucrurilea fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”, și care are „milă de slăbiciunilenoastre” și poate să ne curăţească de orice întinăciune (Evrei 4,15).

Cei care nu și-au umilit inima înaintea lui Dumnezeu, recunos-cându-și vinovăţia, încă nu au îndeplinit prima condiţie pentru a fiacceptaţi de El. Dacă nu am trăit acea experienţă a pocăinţei, decare nimănui nu-i va părea rău vreodată, și dacă nu ne-am mărtu-risit păcatele într-o atitudine de umilinţă reală și de zdrobire ainimii, simţind repulsie faţă de propria nelegiuire, atunci nu amdorit niciodată cu adevărat iertarea păcatului; iar dacă nu amdorit-o și nu am căutat-o niciodată, nu am descoperit niciodatăpacea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care nu primim iertarea

Page 30: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

30

de păcatele din trecut este acela că nu suntem dispuși să ne umilimși să ne conformăm condiţiilor prezentate de Cuvântul adevărului.Cu privire la acest subiect, sunt date instrucţiuni clare și detaliate.Mărturisirea păcatului, indiferent dacă este publică sau particulară,trebuie să fie exprimată în mod sincer, deschis și din proprieiniţiativă. Cel păcătos nu trebuie obligat să-și mărturisească păcatul.Mărturisirea nu trebuie făcută în mod ușuratic, neglijent sau su-perficial și nici nu trebuie obţinută cu forţa de la aceia care nu suntconștienţi de greșeală și nu înţeleg caracterul respingător șidizgraţios al păcatului. Însă mărturisirea, care este o revărsare aadâncului sufletului nostru, își găsește calea spre Dumnezeul mileinemăsurate. Psalmistul spune: „Domnul este aproape de cei cuinima frântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmi 34,18)

Adevărata mărturisire este întotdeauna specifică și recunoaștepăcatele pe nume. Ele pot fi de așa natură, încât trebuie mărturisitenumai lui Dumnezeu; pot fi greșeli care trebuie mărturisite acelorpersoane cărora le-am adus prejudicii sau pot avea un caracter publicși, ca atare, vor trebui mărturisite în mod public. Dar orice mărturisiretrebuie să fie precisă, definită și la obiect, recunoscând întocmaipăcatele de care te faci vinovat.

În zilele lui Samuel, israeliţii s-au abătut de la Dumnezeu. Ei auajuns să sufere consecinţele păcatului lor, pentru că își pierduserăcredinţa în Dumnezeu, își pierduseră capacitatea de a discerne șide a înţelege înţelepciunea Lui în conducerea naţiunii și nu maiaveau puterea de a apăra și de a duce la bun sfârșit cauza Sa. EiI-au întors spatele Marelui Conducător al Universului și au dorit săfie guvernaţi după modelul naţiunilor care se aflau în jurul lor.Înainte de a-și găsi pacea cu Dumnezeu, ei au făcut următoareamărturisire precisă: „… la toate păcatele noastre am mai adăugat șipe acela de a cere un împărat pentru noi” (1 Samuel 1,19). Acestaera păcatul de care se făcuseră vinovaţi, și acest păcat trebuia să fiemărturisit. Lipsa lor de recunoștinţă le-a împovărat conștiinţa și îidespărţea de Dumnezeu.

Mărturisirea păcatelor nu va fi acceptabilă înaintea lui Dumne-zeu, dacă nu va fi însoţită de o sinceră pocăinţă și o reformă. Înviaţă trebuie să se vadă schimbări categorice; trebuie îndepărtat totce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Această schimbareva constitui rezultatul unei păreri de rău sincere și adevărate pentru

Page 31: Calea catre Hristos - Ellen G. White

31

Măr

turi

sire

a pă

cate

lor

păcat. Lucrarea pe care o avem de făcut ne este prezentată cuclaritate: „Spălaţi-vă deci și curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Meifaptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învă-ţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit;faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă” (Isaia 1,16-17). „Dacădă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile caredau viaţă și nu săvârșește nicio nelegiuire, va trăi negreșit și nu vamuri” (Ezechiel 33,15). Vorbind despre lucrarea pocăinţei, apostolulPavel spune: „Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, dupăvoia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte dedezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă!Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţaaceasta.” (2 Corinteni 7,11)

Când păcatul distruge în om simţul moral, cel greșit nu mai sesi-zează defectele caracterului său și nici nu mai conștientizeazăimensitatea îngrozitoare a păcatului pe care l-a comis; și, dacă nu sesupune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el va rămâne într-ostare de parţială orbire faţă de propriul păcat. Atunci, mărturisirilelui nu sunt sincere și stăruitoare. Pentru fiecare recunoaștere avinovăţiei, el adaugă o justificare și își scuză comportamentul,declarând că, dacă nu s-ar fi aflat în anumite împrejurări, nu ar fifăcut faptele pentru care este mustrat.

După ce au mâncat din pomul oprit, Adam și Eva au fost cuprinșide un simţământ de rușine și groază. La început, singurul lor gânda fost cum să își scuze păcatul și cum să scape de teribila condamnarela moarte. Când Domnul Dumnezeu i-a întrebat cu privire la păcatullor, Adam a răspuns aruncând vina în parte asupra lui Dumnezeuși în parte asupra partenerei lui: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca săfie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.” La rândul ei,femeia a aruncat vina asupra șarpelui, zicând: „Șarpele m-a amăgitși am mâncat din pom” (Geneza 3,12-13). De ce ai făcut șarpele?De ce ai îngăduit să vină în Eden? Acestea au fost întrebărilecuprinse în scuza ei pentru păcatul săvârșit, atribuind astfel luiDumnezeu responsabilitatea pentru căderea lor în păcat. Spiritulîndreptăţirii de sine își are originea la tatăl minciunii și a fostmanifestat de toţi fiii și fiicele lui Adam. Mărturisirile de acest felnu sunt inspirate de Duhul divin și nu vor fi acceptate de Dumnezeu.Adevărata pocăinţă îl va determina pe cel păcătos să-și asume

Page 32: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

32

responsabilitatea pentru vinovăţia proprie și să o recunoască fărăsubtilităţi și ipocrizie. Asemenea sărmanului vameș care nu îndrăzneasă-și ridice ochii spre cer, el va striga: „Dumnezeule, ai milă demine, păcătosul”; iar cei care își recunosc vinovăţia vor fi iertaţi șiîndreptăţiţi, pentru că Domnul Iisus va prezenta sângele Său camărturie în favoarea celui cu adevărat pocăit.

Exemplele de adevărată pocăinţă și umilinţă, pe care le găsim înCuvântul lui Dumnezeu, evidenţiază un spirit al mărturisirii, în carenu există nicio scuză pentru păcat și nicio încercare de îndreptăţirede sine. Apostolul Pavel nu a încercat să se apere; el descrie propriulpăcat în cele mai întunecate culori, fără a încerca să-și atenuezevinovăţia. El spune: „Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căciam primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; și cânderau osândiţi la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-ampedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toate silinţele casă-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îiprigoneam până și în cetăţile străine” (Fapte 26,10.11). El nu aezitat să declare că „Hristos Iisus a venit în lume ca să mântuiascăpe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”. (1 Timotei 1,15)

Inima smerită și zdrobită, supusă printr-o pocăinţă adevărată,va înţelege iubirea lui Dumnezeu și preţul Golgotei și va fi plină derecunoștinţă. Ca un fiu care își mărturisește vina înaintea unui tatăiubitor, tot așa cel care se căiește cu adevărat va aduce toate păcatelesale înaintea lui Dumnezeu. Este scris: „Dacă ne mărturisimpăcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să necurăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1,9)

Page 33: Calea catre Hristos - Ellen G. White

33

Con

sacr

area

CAPITOLUL 5

CONSACRAREACONSACRAREACONSACRAREACONSACRAREACONSACRAREA

Făgăduinţa lui Dumnezeu este: „Mă veţi căuta, și Mă veţi găsi,dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29,13)

Inima noastră trebuie să I se supună în întregime lui Dumnezeu,altfel nu se va produce în noi nicio schimbare prin care să fim refăcuţidupă chipul și asemănarea Lui. Noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeuprin însăși natura noastră umană. Duhul Sfânt descrie această starea noastră în cuvintele următoare: „morţi în greșelile și în păcatelenoastre”. „Tot capul este bolnav și toată inima suferă de moarte!Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăiși carne vie, nestoarse, nelegate și nealinate cu untdelemn.” Noisuntem legaţi strâns în capcana lui Satana, „de care au fost prinși,ca să-i facă voia” (Efeseni 2,1; Isaia 1,5.6; 2 Timotei 2,26). Dum-nezeu dorește să ne vindece și să ne elibereze. Dar, pentru că aceastanecesită o transformare deplină, o înnoire a întregii noastre naturi,noi trebuie să ne supunem întru totul lui Dumnezeu.

Lupta împotriva eului este cea mai mare și cea mai grea luptădintre câte s-au dus vreodată. Capitularea eului, supunerea totalăfaţă de voia lui Dumnezeu implică, în mod inevitabil, o luptă. Îna-inte de a fi înnoită în sfinţenie, inima trebuie să I se supună luiDumnezeu.

Guvernarea lui Dumnezeu nu se bazează, așa cum ar vrea Satanasă se înţeleagă, pe o supunere oarbă, pe un control lipsit de raţiune.Ea apelează la raţiune și la conștiinţă. „Veniţi totuși să ne judecăm”este invitaţia adresată de Creator fiinţelor create de El (Isaia 1,18).Dumnezeu nu forţează voinţa creaturilor Sale. El nu poate acceptao închinare care nu este adusă de bunăvoie și în mod inteligent. Osupunere impusă prin forţă ar împiedica orice dezvoltare reală aminţii și a caracterului și ar face din om un simplu robot. Nu acestaconstituie scopul Creatorului. El dorește ca omul, lucrarea culmi-nantă a puterii Sale creatoare, să atingă cea mai înaltă dezvoltare

Page 34: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

34

posibilă. El așază înaintea noastră culmea binecuvântărilor, la caredorește să ne conducă prin harul Său. El ne invită să ne predăm penoi înșine Lui, pentru ca El să poată împlini voinţa Sa în noi.Rămâne ca noi să alegem dacă vom fi sau nu eliberaţi din robiapăcatului, pentru a ne bucura de glorioasa libertate a fiilor luiDumnezeu.

A ne preda pe noi înșine lui Dumnezeu presupune, în modnecesar, să renunţăm la tot ceea ce ne-ar despărţi de El. DeoareceMântuitorul spune: „Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădăde tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 13,33). Tot ce arputea să ne despartă inima de Dumnezeu trebuie abandonat.Mamona este idolul multora. Iubirea de bani sau dorinţa de îm-bogăţire constituie lanţul de aur cu care îi leagă Satana. Alţii seînchină la idolii renumelui, ai reputaţiei și ai onorurilor lumești.Idolul altora este viaţa comodă și eliberarea de orice responsabilitate.Dar aceste lanţuri ale robiei trebuie rupte. Noi nu putem fi jumătateai lui Dumnezeu și jumătate ai lumii. Nu putem fi copii ai lui Dum-nezeu, dacă nu suntem cu totul ai Lui.

Există unii care declară că Îi slujesc lui Dumnezeu, în timp ce sebazează numai pe propriile eforturi, pentru a respecta Legea luiDumnezeu, pentru a-și forma un caracter drept și pentru a obţineîn acest fel mântuirea. Inima lor nu este motivată de o profundăînţelegere a iubirii lui Hristos, ci ei caută să-și îndeplinească îndato-ririle vieţii de creștin ca și când ar fi cerute de Dumnezeu în schimbulcâștigării vieţii veșnice. O asemenea religie nu valorează nimic. CândDomnul Hristos locuiește în inimă, sufletul va fi atât de plin deiubirea Lui, de bucuria comuniunii cu El, încât se va atașa cu totulde El; și, privind la Hristos, eul va fi uitat. Iubirea faţă de DomnulHristos va fi izvorul acţiunilor noastre. Cei care simt iubireaconstrângătoare a lui Dumnezeu nu vor întreba cât de puţin estesuficient pentru a corespunde cerinţelor lui Dumnezeu; ei nu vorîntreba care este standardul cel mai jos admisibil, ci vor ţinti spre oconformare desăvârșită faţă de voinţa Răscumpărătorului lor. Cuo dorinţă puternică, ei jertfesc totul și evidenţiază un interes pemăsura valorii ţintei pe care o urmăresc. O mărturisire a credinţeinoastre în Hristos, fără a avea această iubire profundă faţă de El,este doar vorbărie, formalism rece și trudă zadarnică.

Crezi tu oare că este un sacrificiu prea mare acela de a-I spunetotul lui Hristos? Întreabă-te: „Ce a dat Domnul Hristos pentru

Page 35: Calea catre Hristos - Ellen G. White

35

Con

sacr

area

mine?” Fiul lui Dumnezeu a dat totul – viaţa, dragostea și suferinţa– pentru răscumpărarea noastră. Și oare este posibil ca noi – niștebeneficiari nevrednici ai unei iubiri atât de mari – să ne păstrăminima pentru noi, pentru a nu-I fi predată Lui? În fiecare clipă avieţii noastre, am fost părtași ai binecuvântărilor harului Său șitocmai din acest motiv nu putem conștientiza pe deplin adâncimileignoranţei și ale nenorocirii din care am fost salvaţi. Oare am puteanoi să privim la Acela pe care L-au răstignit păcatele noastre șitotuși să păcătuim în mod deliberat, în ciuda întregii iubiri și asacrificiului Său? Având în vedere umilinţa nespus de mare aDomnului slavei, să ne plângem noi oare pentru faptul că putemprimi viaţa veșnică numai prin luptă și renunţare de sine?

Întrebarea multora cu inima mândră este: „De ce trebuie să măpocăiesc și să mă umilesc înainte de a avea asigurarea acceptăriimele din partea lui Dumnezeu?” Vă îndemn să priviţi la Hristos. Înciuda faptului că a fost fără păcat și, mai mult decât atât, Hristos afost Prinţul cerului, totuși El S-a identificat cu păcatul neamuluiomenesc. El „a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că apurtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovaţi”. (Isaia53,12)

Dar, de fapt, la ce renunţăm noi, atunci când spunem că dămtotul? La o inimă impregnată de murdăria păcatului, pentru caIisus să o spele, să o cureţe cu sângele Lui și să o mântuiască prindragostea Sa inegalabilă. Cu toate acestea, oamenii consideră căeste greu să dai totul! Mi-e rușine să aud vorbindu-se astfel și mi-erușine să scriu despre acest fapt.

Dumnezeu nu ne cere să renunţăm la nimic din ceea ce ar fi înbeneficiul nostru să păstrăm. În tot ce face, El are în vederebunăstarea copiilor Lui. O, dacă toţi cei care nu L-au ales încă peHristos ar putea înţelege că El are de oferit ceva mult mai bundecât lucrurile pe care caută ei să le obţină! Când gândește șiacţionează contrar voinţei lui Dumnezeu, omul provoacă propriuluisuflet cea mai mare suferinţă și nedreptate. Nicio bucurie adevăratănu poate fi găsită pe calea interzisă de Acela care știe ce este celmai bine și plănuiește spre binele creaturilor Sale. Calea nelegiuiriieste calea nenorocirii și a distrugerii.

Este o greșeală a cultiva gândul că lui Dumnezeu Îi face plăceresă-i vadă pe copiii Lui suferind. Cerul întreg este interesat de

Page 36: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

36

fericirea omului. Părintele nostru ceresc nu închide căile bucurieipentru niciuna dintre creaturile Lui. Poruncile divine ne cer săevităm acele îngăduinţe de sine care ar aduce suferinţe și dezamăgiriși care ne-ar închide poarta spre fericire și spre cer. Mântuitorullumii îi acceptă pe oameni așa cum sunt, cu toate nevoile, imperfec-ţiunile și slăbiciunile lor; și El nu numai că îi va curăţa de păcat,asigurându-le răscumpărarea prin sângele Său, ci va împlini nevoiaadâncă a inimii tuturor celor care consimt să ia jugul Său și săpoarte povara Sa. Scopul Său este acela de a le da pace și odihnătuturor celor care vin la El pentru pâinea vieţii. El cere din parteanoastră să îndeplinim numai acele îndatoriri care ne vor conducepașii pe înălţimile unei binecuvântări la care cei neascultători devoinţa Lui nu vor putea ajunge niciodată. Adevărata bucurie a vieţiicelui credincios este aceea de a-L avea în inima lui pe Hristos,nădejdea slavei.

Mulţi pun întrebarea: „Cum să mă predau lui Dumnezeu?” Do-rești să te predai lui Dumnezeu, dar simţi că ești slab, nu ai destulăputere morală, ești rob al îndoielilor și stăpânit de obiceiurile vieţiitale păcătoase. Făgăduinţele și hotărârile tale sunt asemenea unorfunii de nisip. Nu îţi poţi controla gândurile și nu poţi să îţi stăpâ-nești impulsurile și sentimentele. Amintirea făgăduinţelor călcateși a angajamentelor neîmplinite îţi slăbește încrederea în propriasinceritate și te face să crezi că Dumnezeu nu te poate accepta; darnu trebuie să deznădăjduiești. Ceea ce trebuie să înţelegi este ade-vărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează naturaumană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depindede acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capaci-tatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţisă îţi schimbi inima, nu poţi să îi predai lui Dumnezeu sentimenteletale; dar poţi alege să Îi slujești. Poţi să-I dai Lui voinţa ta; atunci,El va lucra în tine și voinţa, și înfăptuirea după buna Sa plăcere. Înfelul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului luiHristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre El, iargândurile vor fi în armonie cu El.

Dorinţele de bine și de sfinţire sunt bune. Dar, dacă te limitezila dorinţe, ele nu îţi vor folosi la nimic. Mulţi vor fi pierduţi întimp ce speră și doresc să fie creștini. Ei nu ajung până acolo încâtsă își predea voinţa lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fieadevăraţi creștini.

Page 37: Calea catre Hristos - Ellen G. White

37

Con

sacr

area

Prin corecta folosire a voinţei, se poate produce o schimbaretotală în viaţa ta. Când Îi supui voinţa ta lui Hristos, te aliezi cuacea Putere care este mai presus de toate domniile și stăpânirile.Atunci vei primi putere de sus ca să rămâi statornic și astfel,printr-o continuă predare de sine lui Dumnezeu, vei fi făcut înstare să trăiești viaţa cea nouă, viaţa de credinţă.

Page 38: Calea catre Hristos - Ellen G. White

38

CAPITOLUL 6

CREDINÞACREDINÞACREDINÞACREDINÞACREDINÞA ªI ªI ªI ªI ªI ACCEPTACCEPTACCEPTACCEPTACCEPTAREAAREAAREAAREAAREA

Pe măsură ce conștiinţa îţi este trezită, prin lucrarea DuhuluiSfânt, începi să înţelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăţia șiblestemul păcatului; aceasta te determină să îl privești cu repulsie.Simţi atunci că păcatul te-a despărţit de Dumnezeu, că ești înrobitde puterea răului. Cu cât te zbaţi mai mult pentru a scăpa, cu atâtîţi dai seama de neputinţa ta. Simţi că motivele faptelor tale nusunt curate, că inima ta este rea. Înţelegi că viaţa ta a fost plină deegoism și păcat. Dorești din toată inima să fii iertat, să fii curăţat șieliberat. Dar ce ai putea face pentru a ajunge la armonia și asemă-narea cu Dumnezeu?

Tot ce îţi dorești este pacea – iertarea Cerului și pacea și iubireaîn inimă. Banii nu o pot cumpăra, inteligenţa nu o poate găsi, iarînţelepciunea nu poate ajunge până la ea; nu poţi spera niciodatăsă intri în posesia ei prin propriile eforturi. Dar Dumnezeu ţi-ooferă în dar, „fără bani și fără plată” (Isaia 55,1). Depinde numaide tine dacă vei dori doar să întinzi mâna și să o prinzi. Domnulspune: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albeca zăpada, de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1,18).„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou.” (Ezechiel36,26)

Ţi-ai mărturisit păcatele și te-ai hotărât să le îndepărtezi dininima ta. Ai decis să te predai cu totul lui Dumnezeu. Așadar, mergila El și roagă-L să spele păcatele tale și să-ţi dea o inimă nouă.Apoi, crede că El va face acest lucru, pentru că a făgăduit. Aceastaeste lecţia pe care a prezentat-o Domnul Hristos când a fost pepământ, și anume că trebuie să credem că primim și că este al nostruorice dar pe care ni l-a făgăduit Dumnezeu. Când au avut credinţăîn puterea Sa, Domnul Hristos i-a vindecat pe oameni de bolilelor. El i-a ajutat în domeniul lucrurilor pe care le puteau vedea,inspirându-le astfel încrederea cu privire la lucrurile pe care nu le

Page 39: Calea catre Hristos - Ellen G. White

39

Cre

dinţ

a și

acc

epta

rea

puteau vedea – conducându-i să creadă în puterea Lui de a iertapăcatele. Acest fapt este exprimat în mod clar cu ocazia vindecăriiomului paralizat: „Dar, ca să știţi că Fiul omului are putere pepământ să ierte păcatele, – ’Scoală-te’, i-a zis El slăbănogului,’ridică-ţi patul și du-te acasă’” (Matei 9,6). De asemenea, apostolulIoan, vorbind despre minunile lui Hristos, spune: „Dar lucrurileacestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul,Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.” (Ioan20,31)

Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care DomnulIisus îi vindeca pe bolnavi, putem învăţa ceva despre modul în caretrebuie să credem în El pentru iertarea păcatelor. Să ne întoarcemla istoria paraliticului de la Betesda. Sărmanul suferind era fărăniciun ajutor; el nu-și folosise picioarele timp de treizeci și opt deani. Cu toate acestea, Domnul l-a îndemnat: „Scoală-te, ridică-ţipatul și umblă” (Ioan 5,8). Bolnavul ar fi putut spune: „Doamne,dacă mă vei face sănătos, atunci voi face ceea ce îmi spui Tu.” Darnu, el a crezut în cuvântul lui Hristos, a crezut că este vindecat și,imediat, a făcut efortul să se ridice; el a vrut să meargă și a mers. Aacţionat la cuvântul Domnului Hristos și Dumnezeu i-a dat putereanecesară. El a fost pe deplin vindecat.

Tu ești în aceeași stare ca păcătos. Nu poţi face ispășire pentrupăcatele tale din trecut. Nu-ţi poţi schimba inima și singur nu poţideveni sfânt. Dar Dumnezeu făgăduiește că va face toate acesteapentru tine, prin Domnul Hristos. Crede această făgăduinţă.Mărturisește-ţi păcatele și consacră-te lui Dumnezeu. Este alegereata să-I slujești. Cu aceeași certitudine cu care îndeplinești tu acestlucru, Dumnezeu Își va împlini cuvântul faţă de tine. Dacă tu crezifăgăduinţa – dacă tu crezi că ești iertat și eliberat de păcat –,Dumnezeu face din aceasta o realitate; tu ești vindecat, întocmaicum i-a dat Domnul Hristos celui paralizat puterea de a umbla,îndată ce a crezut că este vindecat. Tot așa se va întâmpla și cutine, în momentul în care vei crede.

Nu aștepta să simţi că ești sănătos, ci spune: „Eu cred acestfapt; și este așa nu pentru că eu simt, ci pentru că Dumnezeu afăgăduit.”

Domnul Iisus spune: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, săcredeţi că l-aţi și primit, și-l veţi avea” (Marcu 11,24). Există o

Page 40: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

40

condiţie pentru împlinirea acestei făgăduinţe – să ne rugăm înconformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu estetocmai aceea de a ne elibera de păcat, de a ne face să fim copiii Săiși de a ne da puterea să trăim o viaţă sfântă. Prin urmare, noi putemcere în rugăciune toate aceste binecuvântări și putem să credem căle primim, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru că le-am primit.Este privilegiul nostru să mergem la Domnul Hristos, să fim eliberaţide păcat și să stăm în faţa Legii lui Dumnezeu, fără a simţi rușinesau remușcări. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce suntîn Hristos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești,ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8,1)

De aici înainte, tu nu îţi mai aparţii, pentru că ai fost cumpăratcu un preţ. „Căci știţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cuaur, aţi fost răscumpăraţi…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielulfără cusur și fără prihană” (1 Petru 1,18.19). Prin acest simplu actal credinţei în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naștere unei vieţi noiîn inima ta. Ești asemenea unui copil născut în familia luiDumnezeu și El te iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său.

Așadar, după ce te-ai consacrat Domnului Iisus, nu da înapoi,nu te îndepărta de El, ci zi de zi spune: „Eu sunt al lui Hristos; Eum-am consacrat Lui în totalitate”; și roagă-L să-ţi dea Duhul Săuși să te păzească prin harul Său. După cum, prin consacrarea deplinăși prin credinţă, tu devii copilul lui Dumnezeu, tot astfel trebuie sătrăiești în și prin El. Apostolul Pavel spune: „Astfel dar, după cumaţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, așa să și umblaţi în El.” (Coloseni2,6)

Unii par să creadă că trebuie supuși unei perioade de verificare,că mai întâi trebuie să-I dovedească Domnului faptul că s-auschimbat, și numai după aceea pot cere binecuvântările Sale. Darei pot cere binecuvântările lui Dumnezeu chiar acum. Ei trebuie săaibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în nedesăvârșirilelor, deoarece altfel nu vor putea rezista răului. Lui Iisus Îi faceplăcere să venim la El chiar așa cum suntem: păcătoși, neajutoraţi,simţind că depindem de El. Noi putem veni la El cu toată slăbi-ciunea noastră, cu ignoranţa și păcătoșenia noastră, căzând la picioa-rele Sale plini de căinţă. Slava Lui se manifestă tocmai prin faptulcă ne cuprinde în braţele dragostei Sale, ne vindecă rănile și neeliberează de orice păcat.

Page 41: Calea catre Hristos - Ellen G. White

41

Cre

dinţ

a și

acc

epta

rea

În această privinţă greșesc mii de oameni; ei nu cred că DomnulIisus îi iartă în mod personal. Ei nu Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt.Toţi cei care îndeplinesc condiţiile au privilegiul de a ști că iertarease acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Abandonaţipresupunerea că făgăduinţele lui Dumnezeu nu sunt pentru voi.Ele sunt pentru fiecare păcătos care se pocăiește. Puterea și harulau fost pregătite prin Domnul Hristos și sunt gata să fie duse deîngerii slujitori la fiecare suflet credincios. Nimeni nu este atât depăcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală și neprihănirela Iisus, care a murit pentru el. Domnul așteaptă să-l dezbrace dehainele pătate și murdărite de păcat și să-l îmbrace cu hainele albeale neprihănirii. El nu dorește ca păcătoșii să moară, ci dorește caei să trăiască.

Dumnezeu nu Se poartă cu noi așa cum se poartă oameniimuritori unii cu alţii. Gândurile Lui sunt gânduri de milă, iubire șisimpatie duioasă. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui, și omulnelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul careva avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.”„Eu îţi șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceaţă.” (Isaia55,7; 44,22)

„Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu.Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, și veţi trăi” (Ezechiel 18,32). Satanaeste gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu.El dorește să alunge din suflet orice licărire de speranţă și oricerază de lumină; dar tu nu trebuie să-i îngădui să facă aceasta. Nu-i acorda nicio atenţie ispititorului, ci declară: „Domnul Hristos amurit pentru ca eu să pot trăi. El mă iubește și dorește să nu pier.Eu am în cer un Tată milos și înţelegător și, deși am insultat iubireaLui, deși am risipit binecuvântările pe care El mi le-a dat, mă voiscula, mă voi duce la Tatăl meu și-I voi zice: „Tată, am păcătuitîmpotriva Cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chemfiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Parabola îţi spune cumva fi primit cel care rătăcește: „Când era încă departe, tatăl său l-avăzut și i s-a făcut milă de el; a alergat de a căzut pe grumazul lui șil-a sărutat mult.” (Luca 15,18-20)

Dar chiar această parabolă, oricât de duioasă și de emoţionantăar fi, se dovedește insuficientă pentru a exprima mila infinită aTatălui nostru ceresc. Domnul declară prin profetul Său: „Te iubesc

Page 42: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

42

cu o iubire veșnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea” (Ieremia31,3). În timp ce păcătosul este încă departe de casa Tatălui,risipindu-și averea într-o ţară străină, inima Tatălui este cuprinsăde dor după el; și orice dorinţă de întoarcere la Dumnezeu, trezităîn suflet, nu este decât chemarea delicată a Duhului Său, îmbiindu-l, rugându-l și atrăgându-l pe fiul rătăcitor la inima plină de dragostea Tatălui său.

Având în vedere binecuvântatele făgăduinţe ale Bibliei, mai poţioare să te îndoiești? Mai poţi crede că, atunci când sărmanul păcătosdorește din toată inima să se întoarcă, atunci când dorește să re-nunţe la păcatele lui, Domnul l-ar respinge cu asprime, împiedi-cându-l să vină la picioarele Sale în pocăinţă? Alungă asemeneagânduri! Nimic nu poate răni sufletul nostru mai mult decât culti-varea unei asemenea concepţii despre Tatăl nostru ceresc. El urăștepăcatul, dar îl iubește pe păcătos și S-a dat pe Sine, în persoanaDomnului Hristos, pentru ca toţi cei care doresc, să poată fi mântuiţiși să aibă parte de binecuvântarea veșnică în Împărăţia slavei. Celimbaj mai impresionant sau mai delicat ar fi putut fi folosit, decâtacela pe care El l-a ales pentru a-Și exprima iubirea faţă de noi?Domnul declară: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăpteazăși să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Dar chiar dacă l-ar uita,totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.” (Isaia 49,15)

O, tu, care ești cuprins de îndoială și teamă, privește în sus, căciDomnul Iisus trăiește ca să mijlocească pentru noi. Mulţumește-Ilui Dumnezeu pentru darul scumpului Său Fiu și roagă-te ca El sănu fi murit în zadar pentru tine. Duhul Sfânt te invită astăzi: Vinocu toată inima la Iisus și vei putea cere binecuvântările Sale.

Când citești făgăduinţele Lui, adu-ţi aminte că ele sunt expresiaunei iubiri și a unei mile inexprimabile. Inima cea mare a InfiniteiIubiri este atrasă spre păcătos cu o compasiune nelimitată. „În Elavem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni1,7). Da! Trebuie doar să crezi că Dumnezeu este sprijinul tău. Eldorește să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropiamai mult de El, mărturisindu-ţi păcatele și pocăindu-te, cu atâtmai mult Se va apropia El de tine, cu mila și iertarea Sa.

Page 43: Calea catre Hristos - Ellen G. White

43

Dov

ada

adev

ărat

ei u

ceni

cii

CAPITOLUL 7

DOVDOVDOVDOVDOVADAADAADAADAADA ADEVÃRAADEVÃRAADEVÃRAADEVÃRAADEVÃRATEI UCENICIITEI UCENICIITEI UCENICIITEI UCENICIITEI UCENICII

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o fiinţă nouă. Cele vechis-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5,17)

Cineva poate că nu va ști să spună exact timpul sau locul sau săredea întregul șir al împrejurărilor care au avut loc în procesulconvertirii sale; dar faptul acesta nu dovedește că el nu a fostconvertit. Domnul Hristos îi spunea lui Nicodim: „Vântul suflăîncotro vrea, și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotromerge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3,8).Așa cum vântul nu se vede, dar efectele lui se văd și se simt în modclar, la fel se întâmplă cu Duhul lui Dumnezeu și cu lucrarea Luiasupra inimii omului. Puterea aceasta regeneratoare, pe care niciunochi omenesc nu o poate vedea, dă naștere unei noi vieţi în sufletși creează un om nou, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Întimp ce lucrarea Duhului este tăcută și imperceptibilă, efectele eisunt vizibile. Dacă inima a fost înnoită prin Duhul lui Dumnezeu,viaţa va mărturisi acest fapt. Deși nu putem face nimic pentruschimbarea inimii noastre sau pentru a ne aduce în armonie cuDumnezeu; deși nu trebuie să ne încredem deloc în noi înșine sauîn faptele noastre bune, viaţa noastră va dovedi dacă harul luiDumnezeu locuiește sau nu în noi. Se va observa o schimbare încaracterul, obiceiurile și preocupările noastre. Contrastul între ceeace am fost și ceea ce suntem va fi categoric și clar. Caracterul nueste dezvăluit prin faptele bune ocazionale sau prin greșelile în-tâmplătoare, ci prin tendinţa manifestată în cuvintele și faptelenoastre de zi cu zi.

Este adevărat că poate exista o corectitudine a comportamen-tului exterior, fără puterea înnoitoare a lui Hristos. Plăcerea de aavea influenţă și dorinţa de a fi onorat de ceilalţi pot determina oviaţă ordonată. Respectul de sine ne poate face să evităm oriceaparenţă rea. O inimă egoistă poate îndeplini acte de generozitate.Așadar, prin ce mijloace vom putea ști de partea cui suntem?

Page 44: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

44

A cui este inima noastră? Cu cine se ocupă cugetele noastre?Despre cine ne place să vorbim? Cui îi închinăm noi sentimentelecele mai calde și cea mai mare parte a energiilor noastre? Dacăsuntem ai lui Hristos, gândurile noastre sunt îndreptate spre El șisentimentele noastre cele mai plăcute Îi sunt dedicate Lui. Tot ceavem și tot ce suntem Îi consacrăm Lui. Dorim din toată inima săpurtăm chipul Lui, să fim motivaţi de spiritul Lui, să facem voiaLui și să-I fim plăcuţi în toate lucrurile.

Aceia care devin fiinţe noi în Iisus Hristos vor evidenţia roadeleDuhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea și înfrânareapoftelor” (Galateni 5,22-23). Ei vor înceta să se conformeze plăce-rilor din trecut și, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, vor călca peurmele Lui, vor reflecta caracterul Lui și se vor curăţa după cum Eleste curat. Lucrurile pe care cândva le urau, acum le iubesc, iar celepe care cândva le iubeau, acum le urăsc. Cei mândri și vanitoșidevin blânzi și smeriţi, cei superficiali și aroganţi devin serioși șidiscreţi. Alcoolicii devin abstinenţi, iar cei imorali devin curaţi.Obiceiurile extravagante și moda lumii sunt abandonate. Creștinulva căuta nu „podoaba de afară”, ci „omul ascuns al inimii, în curăţianepieritoare a unui duh blând și liniștit”. (1 Petru 3,3.4)

Nu există nicio dovadă a unei pocăinţe adevărate, dacă aceastanu produce o reformă a vieţii. Dacă își îndeplinește obligaţiile lacare s-a angajat, dacă înapoiază ce a furat, dacă își mărturiseștepăcatele și Îl iubește pe Dumnezeu și pe semenii lui, păcătosul poatefi sigur că a trecut de la moarte la viaţă.

Când venim la Hristos așa cum suntem, niște fiinţe greșite șipăcătoase, beneficiind de harul Său iertător, iubirea răsare în inimanoastră. Atunci, orice sarcină este ușoară, căci jugul pe care îl puneDomnul Hristos pe umerii noștri nu este greu. Împlinirea datorieidevine o satisfacţie, iar sacrificiul, o plăcere. Calea care înaintepărea învăluită în întuneric ajunge acum luminată de razele strălu-citoare ale Soarelui Dreptăţii.

Frumuseţea caracterului lui Hristos se va vedea în comporta-mentul urmașilor Săi. Pentru Iisus, era o plăcere să facă voia luiDumnezeu. Viaţa Mântuitorului nostru a fost dominată de iubirefaţă de Dumnezeu și de zel pentru slava Sa. Iubirea înfrumuseţa șiînnobila toate faptele Lui. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima

Page 45: Calea catre Hristos - Ellen G. White

45

Dov

ada

adev

ărat

ei u

ceni

cii

neconsacrată nu poate genera sau produce iubirea. Ea se găseștenumai în inima în care domnește Iisus. „Noi Îl iubim pentru că Elne-a iubit întâi” (1 Ioan 4,19). În inima înnoită prin harul divin,iubirea este principiul ce se află la baza oricărei acţiuni. Ea trans-formă caracterul, stăpânește și conduce impulsurile, controleazăpasiunile, învinge vrăjmășia și înnobilează sentimentele. Aceastăiubire, cultivată în suflet, face ca viaţa să fie mai plăcută și răspân-dește o influenţă înnobilatoare asupra tuturor celor din jur.

Există două greșeli de care copiii lui Dumnezeu – îndeosebi ceicare tocmai au început să se încreadă în harul Său – trebuie să sepăzească în mod special. Prima, de care ne-am ocupat deja, esteaceea de a se încrede în propriile fapte, pentru a ajunge singuri înarmonie cu Dumnezeu. Cel care se străduiește să devină sfânt prinpropriile fapte de păzire a Legii încearcă o imposibilitate. Tot cepoate face omul fără Hristos este corupt de egoism și păcat. Numaiharul Domnului Hristos, primit prin credinţă, este cel care ne poateface sfinţi.

În opoziţie cu aceasta, dar nu mai puţin periculoasă, este greșealade a considera că, de fapt, credinţa în Hristos îi eliberează pe oamenide obligaţia păzirii Legii lui Dumnezeu; că, din moment ce devenimpărtași ai harului lui Hristos numai prin credinţă, faptele noastrenu au nicio legătură cu mântuirea.

Dar să observăm aici că ascultarea nu este doar o simplă con-formare formală, ci și o slujire din iubire. Legea lui Dumnezeu esteo expresie a naturii Sale intrinseci; este întruparea marelui principiual iubirii și deci temelia guvernării Sale în cer și pe pământ. Dacăinima noastră este înnoită după chipul lui Dumnezeu, dacă iubireadivină este implantată în suflet, atunci oare nu va fi împlinită Legealui Dumnezeu în viaţa noastră? Când principiul iubirii este instauratîn inimă, când păcătosul este înnoit după chipul Celui care l-a creat,se împlinește făgăduinţa noului legământ: „Voi pune Legile Meleîn inimile lor, și le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10,16). Și dacăLegea este scrisă în inimă, oare nu va modela ea viaţa? Ascultarea– slujirea și supunerea loială din iubire – constituie adevăratul semnal uceniciei. De aceea, Sfânta Scriptură spune: „Căci dragostea deDumnezeu stă în păzirea poruncilor.” „Cine zice: ’Îl cunosc’, și nupăzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el”(1 Ioan 5,3; 2,4). În loc de a-l elibera pe om de obligaţia ascultării,

Page 46: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

46

credinţa, și numai credinţa, care ne face părtași ai harului lui Hristos,este cea care ne face capabili să ascultăm.

Noi nu câștigăm mântuirea prin ascultarea noastră; pentru cământuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, pentru a fi primitprin credinţă. Dar ascultarea este rodul credinţei. „Și știţi că El S-aarătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.” „Oricine rămâne cuEl, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu L-a văzut, nici nu L-acunoscut” (1 Ioan 3,5.6). Iată adevărata dovadă. Dacă rămânem înHristos și dacă iubirea lui Dumnezeu locuiește în noi, atuncisentimentele noastre, gândurile noastre, planurile noastre, acţiunilenoastre vor fi în armonie cu voia lui Dumnezeu, așa cum este eaexprimată în preceptele Legii Sale sfinte. „Copilașilor, nimeni sănu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum Elînsuși este neprihănit” (1 Ioan 3,7). Neprihănirea este definită destandardul Legii sfinte a lui Dumnezeu, așa cum este el exprimat încele Zece Porunci date pe Sinai.

Acea așa-zisă credinţă în Hristos, despre care se pretinde că îieliberează pe oameni de obligaţia de a asculta de Dumnezeu, nueste credinţă, ci încumetare. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, princredinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”(Efeseni 2,8). „Tot așa și credinţa; dacă n-are fapte, este moartă înea însăși” (Iacov 2,17). Domnul Hristos a mărturisit cu privire laSine, înainte de a veni pe pământ: „Vreau să fac voia Ta, Dumne-zeule, și Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmi 40,8). Șichiar înainte de a Se înălţa la cer, El a declarat: „Eu am păzitporuncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (Ioan 15,10).Sfânta Scriptură spune: „Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacăpăzim poruncile Lui… Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiascăși el cum a trăit Iisus” (1 Ioan 2,3-6). „Fiindcă Hristos a suferitpentru voi și v-a dat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2,21).

Condiţia dobândirii vieţii veșnice este și în prezent aceeașicondiţie care a fost întotdeauna – aceeași care a fost în GrădinaEdenului, înainte de căderea primilor noștri părinţi – ascultareaperfectă de Legea lui Dumnezeu, neprihănirea desăvârșită. Dacăviaţa veșnică ar fi fost acordată cu oricare altă condiţie mai micădecât aceasta, atunci fericirea întregului Univers ar fi în pericol.Poarta ar fi deschisă pentru intrarea păcatului, cu tot cortegiul luide blestem și nenorocire, pentru a rămâne o veșnicie.

Page 47: Calea catre Hristos - Ellen G. White

47

Dov

ada

adev

ărat

ei u

ceni

cii

Înainte de căderea în păcat, Adam a avut capacitatea de a-șiforma un caracter neprihănit, prin ascultare de Legea lui Dumnezeu.Dar el nu a reușit să facă lucrul acesta și, datorită păcatului său,natura noastră este căzută, iar prin noi înșine nu ne putem faceneprihăniţi. Deoarece suntem păcătoși și nesfinţi, nu putem respectaîn mod desăvârșit Legea sfântă. Noi nu avem o neprihănire proprie,prin intermediul căreia să răspundem cerinţelor Legii lui Dumnezeu.Dar Domnul Hristos a găsit o cale de scăpare pentru noi. El a trăitpe pământ în mijlocul încercărilor și al ispitelor cu care suntemnevoiţi să ne confruntăm noi. El a trăit o viaţă fără păcat. A muritpentru noi, iar acum Se oferă să preia păcatele noastre și să ne deaîn schimb neprihănirea Lui. Dacă te predai lui Iisus și Îl primești caMântuitor personal, atunci, oricât de păcătoasă ar fi putut fi viaţata în trecut, datorită lui Hristos, ești considerat neprihănit. Carac-terul Lui este prezentat în locul caracterului tău, iar tu ești acceptatînaintea lui Dumnezeu ca și când nu ai fi păcătuit niciodată.

Mai mult decât atât, Domnul Hristos schimbă inima. El locuieșteprin credinţă în inima ta. Tu trebuie să păstrezi această legătură cuDomnul Hristos prin credinţă și printr-o supunere a voinţei talefaţă de El; și, atâta timp cât vei proceda astfel, El va lucra în tine șivoinţa, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Astfel că poţi spune:„Viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiullui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”(Galateni 2,20). De aceea le-a spus Iisus ucenicilor Săi: „Fiindcănu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei10,20). Atunci, avându-L pe Hristos care lucrează în tine, veimanifesta același spirit și vei face aceleași fapte bune – fapte aleneprihănirii și ale ascultării.

Așadar, nu avem în noi înșine nimic cu care să ne mândrim. Nuavem niciun temei pentru înălţarea de sine. Singurul temei alsperanţei noastre este în neprihănirea Domnului Hristos, atribuitănouă, și în lucrarea realizată de Duhul Sfânt în noi și prin noi.

Când vorbim despre credinţă, trebuie să facem în permanenţă odeosebire în mintea noastră. Există un fel de credinţă care este cutotul diferită de adevărata credinţă. Existenţa și puterea luiDumnezeu, adevărul Cuvântului Său sunt realităţi pe care nici chiarSatana și îngerii săi nu le pot tăgădui. Biblia spune că „și draciicred… și se înfioară” (Iacov 2,19). Dar aceasta nu este credinţă.

Page 48: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

48

Acolo unde există nu numai o credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu,ci și o supunere a voinţei noastre faţă de El, acolo unde inima Îieste consacrată lui Dumnezeu, iar sentimentele sunt îndreptatenumai spre El, acolo este credinţă – o credinţă care lucrează priniubire și care ne eliberează de păcat. Prin această credinţă, inimaeste înnoită după chipul lui Dumnezeu. Iar inima care, în starea eineînnoită, nu era supusă Legii lui Dumnezeu – și de fapt nici nuputea fi – acum își găsește plăcerea în preceptele sfinte, exclamândîmpreună cu psalmistul: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziuamă gândesc la ea” (Psalmi 119,97). Astfel, neprihănirea Legii esteîmplinită în noi, care „nu mai trăim după îndemnurile firii pămân-tești, ci după îndemnurile Duhului”. (Romani 8,1)

Unii au cunoscut iubirea plină de iertare a Domnului Hristos șidoresc cu adevărat să fie copii ai lui Dumnezeu și totuși își dauseama de nedesăvârșirea caracterului lor, de viaţa lor plină de greșeli,și sunt predispuși să se îndoiască de faptul că inima lor a fost cuadevărat înnoită prin Duhul Sfânt. Unora ca aceștia le spun: Nudaţi înapoi cuprinși de disperare. Adesea, va trebui să ne plecăm șisă plângem la picioarele Domnului Hristos, din cauza căderilor șigreșelilor noastre, dar nu trebuie să ne descurajăm. Chiar dacăsuntem biruiţi de vrăjmaș, noi nu suntem alungaţi, nu suntem părăsiţiși respinși de Dumnezeu. Nu! Domnul Hristos este la dreapta luiDumnezeu, mijlocind pentru noi. Ucenicul iubit, Ioan, spunea:„Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar, dacăcineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos Celneprihănit” (1 Ioan 2,1). Să nu uităm cuvintele Domnului Hristos:„Căci Tatăl vă iubește” (Ioan 16,27). El dorește să vă aducă iarășila Sine și să vadă reflectându-se în voi neprihănirea și sfinţeniaLui. Dacă vă veţi supune Lui, El, care a început această lucrarebună în voi, o va duce mai departe, până la ziua revenirii lui IisusHristos. Rugaţi-vă cu mai multă căldură; credeţi mai mult. Cândvom ajunge să nu ne mai bazăm pe propria putere, să ne încredemîn puterea Răscumpărătorului nostru și atunci Îl vom lăuda pe El,care este sprijinul nostru moral.

Cu cât te vei apropia mai mult de Iisus, cu atât ţi se va părea căești mai păcătos, deoarece vederea ta spirituală va deveni mai clară,iar imperfecţiunile tale vor fi mai evidente, în contrast distinct șideplin cu natura desăvârșită a lui Iisus. Aceasta este dovada faptului

Page 49: Calea catre Hristos - Ellen G. White

49

Dov

ada

adev

ărat

ei u

ceni

cii

că amăgirile lui Satana și-au pierdut puterea și că influenţa dătă-toare de viaţă a Duhului lui Dumnezeu îţi trezește conștiinţa.

În inima care nu-și dă seama de propria păcătoșenie, nu poatefi o iubire profundă pentru Domnul Hristos. Fiinţa care estetransformată prin harul lui Hristos va admira caracterul Său divin,dar, dacă nu vom ajunge să înţelegem diformitatea noastră morală,aceasta este o dovadă de netăgăduit că n-am ajuns să înţelegemfrumuseţea și desăvârșirea caracterului Domnului Hristos.

Cu cât ne vom preocupa mai puţin să ne preţuim și să ne înălţămpe noi înșine, cu atât vom căuta să preţuim mai mult curăţia șidragostea infinită a Mântuitorului nostru. Recunoașterea păcăto-șeniei noastre ne conduce la Acela care poate ierta. Când păcătosul,dându-și seama de neputinţa lui, va începe să Îl caute pe Hristos,atunci El i Se va descoperi cu toată puterea. Cu cât conștienţanevoii noastre ne determina mai mult să ne apropiem de El și deCuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai înalte vor fi convingerile noastrecu privire la caracterul Său și cu atât mai amplu vom reflecta chipulSău.

Page 50: Calea catre Hristos - Ellen G. White

50

CAPITOLUL 8

CREªTEREA ÎN HRISTOSCREªTEREA ÎN HRISTOSCREªTEREA ÎN HRISTOSCREªTEREA ÎN HRISTOSCREªTEREA ÎN HRISTOS

În Biblie, schimbarea inimii prin care devenim copii ai luiDumnezeu este numită naștere. De asemenea, această schimbareeste comparată cu încolţirea seminţei bune, semănate de gospodar.În același fel, cei care sunt cu adevărat convertiţi la Hristos sunt„ca niște prunci născuţi de curând”, care trebuie „să crească întoate privinţele”, ajungând la maturitatea credinţei, „la Cel careeste Capul, Hristos” (1 Petru 2,2; Efeseni 4,15). Sau, asemeneaseminţei bune, semănate în pământ, ei trebuie să crească și să aducăroade. Isaia spune că ei vor fi numiţi „terebinţi ai neprihănirii”,„un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61,3). Înacest fel, Biblia folosește ilustraţii din viaţa naturii pentru a neajuta să înţelegem mai bine adevărurile tainice ale vieţii spirituale.

Toată înţelepciunea și iscusinţa omului nu sunt în stare să deaviaţă nici chiar celui mai mic lucru din natură. Plantele sau animalelepot trăi numai prin viaţa pe care o dă Dumnezeu. Tot astfel, viaţaspirituală ia naștere în inima oamenilor numai venind de laDumnezeu. Numai cine este „născut de sus” poate deveni părtaș alvieţii pe care a venit să o dea Domnul Hristos (Ioan 3,3).

Creșterea în Hristos este asemenea creșterii în natură. Dumnezeueste Acela care preface mugurul în floare și floarea în fruct. Prinputerea Lui, se dezvoltă sămânţa, devenind „întâi un fir verde, apoispic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4,28). Profetul Oseaspunea despre poporul Israel că „va înflori asemenea crinului”, „vorda viaţă grâului și vor înflori ca via” (Osea 14,5.7). Iar DomnulHristos ne îndeamnă „să ne uităm cu băgare de seamă cum cresccrinii” (Luca 12,27). Plantele și florile nu cresc prin propria grijă,prin eforturile și preocuparea lor, ci primind de la Dumnezeuelementele oferite de El pentru susţinerea vieţii. Copilul nu poateadăuga ceva la statura lui prin propria putere și grijă. Nici noi nune putem asigura creșterea spirituală prin grija și eforturile perso-

Page 51: Calea catre Hristos - Ellen G. White

51

Cre

șter

ea în

Hri

stos

nale. Planta, copilul cresc datorită faptului că primesc din mediulînconjurător cele necesare vieţii – aer, lumina soarelui și hrană.Domnul Hristos reprezintă pentru aceia care se încred în El acelașilucru pe care îl reprezintă aceste daruri ale naturii pentru animaleși plante. El este „lumina lor veșnică”, „un soare și un scut” (Isaia60,19; Psalmi 84,11). El va fi „ca roua lui Israel.” „El va fi ca oploaie repede, care udă câmpul” (Osea 14,5; Psalmi 72,6). El esteapa vie, „Pâinea lui Dumnezeu… care se pogoară din cer și dălumii viaţa”. (Ioan 6,33)

În darul fără egal al Fiului Său, Dumnezeu a învăluit lumeaîntreagă cu o atmosferă de har tot așa de reală ca aerul care învăluieglobul pământesc. Toţi cei care aleg să respire această atmosferădătătoare de viaţă vor trăi și vor crește până la statura de bărbaţi șifemei în Hristos Iisus.

După cum floarea se întoarce spre soare, pentru ca razele luistrălucitoare să poată ajuta la desăvârșirea frumuseţii și simetrieiei, tot astfel ar trebui să ne întoarcem și noi spre Soarele Neprihă-nirii, pentru ca lumina cerului să poată străluci asupra noastră, iarcaracterul nostru să poată fi transformat după modelul caracteruluiDomnului Hristos.

Domnul Hristos ne învaţă același lucru când spune: „Rămâneţiîn Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduceroadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa, nici voi nu puteţiaduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine…, căci, despărţiţi de Mine,nu puteţi face nimic” (Ioan 15,4-5). Tu depinzi de Hristos, pentrua trăi o viaţă sfântă, tot așa cum mlădiţa depinde de viţă, pentru acrește și a aduce rod. Despărţit de El, nu poţi avea viaţă. Nu ainicio putere pentru a te opune ispitei sau pentru a crește în har șiîn sfinţire. Însă, rămânând în El, vei putea înflori. Primind viaţădin viaţa Lui, nu te vei ofili și nu vei fi fără roadă. Vei fi ca un pomsădit lângă apele unui râu.

Mulţi consideră că în lucrarea mântuirii există o anumită partepe care trebuie să o îndeplinească singuri. Ei s-au încrezut în Hristospentru iertarea păcatelor, dar acum se străduiesc prin eforturi propriisă trăiască o viaţă neprihănită. Orice încercare de felul acesta estesortită eșecului. Domnul Hristos spune că „fără Mine nu puteţiface nimic”. Creșterea noastră în har, bucuria noastră, capacitateade a fi folositori – toate depind de legătura noastră cu Domnul

Page 52: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

52

Hristos. Comuniunea noastră cu El, rămânerea noastră în Hristos,zi de zi, oră de oră, constituie singura modalitate prin care trebuiesă creștem în har. El nu este doar Autorul, ci și Desăvârșitorulcredinţei noastre. Hristos este cel dintâi, cel de pe urmă, totul întoate. El trebuie să fie cu noi nu numai la începutul și la sfârșitulcălătoriei noastre, ci la fiecare pas pe care îl facem pe cale. Davidspunea: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când estela dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmi 16,8)

Te întrebi oare: „Cum pot să rămân în Hristos?” În același modîn care L-ai primit la început. „După cum aţi primit pe HristosIisus, Domnul, așa să și umblaţi în El.” „Și cel neprihănit va trăiprin credinţă” (Coloseni 2,6; Evrei 10,38). Tu te-ai predat luiDumnezeu, pentru a fi cu totul al Lui, pentru a-L sluji și a-L asculta,și L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal. Tu nu ai pututsă-ţi ispășești singur păcatele și nici să-ţi schimbi inima, dar, pre-dându-te lui Dumnezeu, ai încredinţarea că, datorită DomnuluiHristos, Dumnezeu a făcut toate acestea pentru tine. Tu ai devenital lui Hristos prin credinţă și tot prin credinţă trebuie să crești în El– dăruind și primind. Trebuie să dăruiești totul – inima ta, voinţata, slujirea ta –, să te dăruiești Lui cu întreaga fiinţă, pentru aasculta toate cerinţele Lui, și, în același timp, trebuie să primeștitotul – pe Hristos, plinătatea tuturor binecuvântărilor Sale, ca sălocuiască în inima ta, să fie puterea ta, neprihănirea ta și ajutorultău veșnic – pentru a-ţi da puterea de a asculta.

Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; aceasta să fieprima activitate a ta. Roagă-te astfel: „O, Doamne, primește-mă săfiu cu totul al Tău! Așez toate planurile mele la picioarele Tale.Folosește-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine și tot ce fac eusă fie făcut prin puterea Ta.” Această lucrare trebuie îndeplinităzilnic. În fiecare dimineaţă, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziuaaceea. Pune toate planurile tale la dispoziţia Lui, pentru a fi adusela îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providenţaSa. În acest fel, zi de zi, ai posibilitatea de a-ţi încredinţa viaţa înmâinile lui Dumnezeu și astfel viaţa ta va fi modelată, devenind totmai asemănătoare vieţii Domnului Hristos.

O viaţă trăită în Hristos este caracterizată de pace și liniștesufletească. Poate că nu vei simţi stări de extaz, dar în sufletul tăuse va instaura o încredere statornică, durabilă și liniștitoare. Speranţa

Page 53: Calea catre Hristos - Ellen G. White

53

Cre

șter

ea în

Hri

stos

ta nu se află în tine; ea este în Domnul Hristos. Slăbiciunea ta esteunită cu puterea Lui, neștiinţa ta cu înţelepciunea Lui, lipsa ta devoinţă cu tenacitatea Lui. Prin urmare, nu trebuie să te bazezi petine însuţi, nu trebuie să îngădui ca mintea să-ţi fie absorbită depersoana și interesele proprii, ci încrede-te în Hristos. Gândește-tela iubirea, la frumuseţea și la desăvârșirea caracterului Său. Hristosîn atitudinea Lui de renunţare la Sine, Hristos în umilinţa Sa, Hristosîn sfinţenia și neprihănirea Sa, Hristos în dragostea Lui nemăsurată– iată care trebuie să fie subiectul tău de contemplare. Prin iubirefaţă de El, prin imitarea modelului Său, prin dependenţa de El,vei fi transformat după chipul și asemănarea Lui.

Domnul Iisus spune: „Rămâneţi în Mine.” Aceste cuvinte trans-mit ideea de odihnă, stabilitate și încredere. De asemenea, Eladresează invitaţia: „Veniţi la Mine… și Eu vă voi da odihnă” (Marcu11,28). Cuvintele psalmistului exprimă același gând: „Taci înainteaDomnului și nădăjduiește în El” (Psalmi 37,7). Iar Isaia vorbeștedespre asigurarea că „în liniște și odihnă va fi mântuirea voastră”(Isaia 30,15). Această odihnă nu se află într-o stare de inactivitate;deoarece, în invitaţia Mântuitorului, făgăduinţa odihnei este legatăde chemarea la lucru, la activitate: „Luaţi jugul Meu asupravoastră… și veţi găsi odihnă” (Matei 11,29). Inima care își găseșteodihna deplină în Hristos va fi cea mai zeloasă și mai activă înlucrarea îndeplinită în slujba lui Iisus.

Când mintea este preocupată de interesele personale, ea seînstrăinează de Hristos, izvorul vieţii și al puterii. De aceea, efortulcontinuu al lui Satana este acela de a menţine atenţia departe deMântuitorul, împiedicând astfel unirea și comuniunea sufletuluicu Domnul Hristos. Plăcerile păcatului, grijile, necazurile șidificultăţile vieţii – unele dintre acestea, sau toate împreună,constituie mijloacele pe care le va folosi Satana în încercarea de ane abate gândurile de la Domnul Hristos. Nu te lăsa înșelat destrategiile lui iscusite. Prea adesea, el îi determină pe mulţi, caresunt cu adevărat conștiincioși și doresc să trăiască pentru Dumnezeu,să se gândească numai la greșelile și slăbiciunile proprii și,despărţindu-i în felul acesta de Hristos, Satana speră să câștigebiruinţa. Nu trebuie să facem din noi înșine centrul preocupărilornoastre, îngăduindu-ne să ne îngrijorăm și să ne temem dacă vomfi sau nu mântuiţi. Toate acestea ne îndepărtează inima de Izvorul

Page 54: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

54

puterii noastre. Încredinţează siguranţa inimii tale lui Dumnezeuși ai încredere în El. Vorbește despre Iisus și meditează la El. Fă caeul tău să dispară în El. Îndepărtează orice îndoială; alungă-ţitemerile. Spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc…, dar numai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa, pe care o trăiescacum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-aiubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2,20). Rămâi liniștitîn Dumnezeu. El este în stare să păzească ce I-ai încredinţat. Dacăte vei preda în braţele Sale, El te va face să ajungi mai mult decâtbiruitor prin Acela care te-a iubit.

Când a luat asupra Sa natura umană, Domnul Hristos a legatomenirea de Sine printr-o legătură a iubirii care nu va putea firuptă niciodată de nicio putere, cu excepţia alegerii personale aomului în această privinţă. Satana ne va prezenta în mod perma-nent atracţii fascinante, pentru a ne amăgi să rupem legătura cuDomnul Hristos – să alegem să ne despărţim de Hristos. Acestaeste domeniul în care trebuie să veghem, să luptăm și să ne rugăm,pentru ca nimic să nu ne poată atrage, determinându-ne să alegemun alt stăpân, căci noi suntem liberi în permanenţă să facem aceasta.Să ne păstrăm privirile îndreptate spre Domnul Hristos, iar El neva păstra pentru Sine. Noi suntem în siguranţă atâta timp cât privimla Hristos. Nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa. Când privimfără încetare la El, suntem „schimbaţi în același chip al Lui, dinslavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3,18)

Aceasta a fost modalitatea prin care primii ucenici au reușit săajungă asemenea scumpului lor Mântuitor. Când au auzit cuvintelelui Iisus, acei ucenici au simţit că au nevoie de El. L-au căutat,L-au găsit și L-au urmat. Ei L-au însoţit acasă, la masă, în camerade rugăciune, afară, la câmp. Ei s-au purtat ca niște elevi cu învăţă-torul lor, primind zilnic de pe buzele Lui lecţii despre adevărulsfânt. Au privit la El ca niște slujitori la stăpânul lor, pentru aajunge să-și cunoască toate îndatoririle. Acei ucenici erau nișteoameni „supuși acelorași slăbiciuni ca și noi” (Iacov 5,17). Ei auavut de dus aceeași luptă cu păcatul și au avut nevoie de același harpentru a trăi o viaţă sfântă.

Chiar Ioan, ucenicul iubit, cel care a reflectat cel mai mult ase-mănarea cu Mântuitorul, nu a avut acest caracter plăcut, ca urmarea felului său de a fi. Nu numai că din fire era vanitos și dorea cu

Page 55: Calea catre Hristos - Ellen G. White

55

Cre

șter

ea în

Hri

stos

ambiţie să fie onorat, ci, când era ofensat, devenea violent și răzbu-nător. Dar, pe măsură ce i s-a descoperit caracterul divin al Mân-tuitorului, el și-a înţeles deficienţele și slăbiciunea și acest fapt l-aumilit. Tăria și răbdarea, puterea și sensibilitatea, maiestatea și blân-deţea pe care le-a văzut el, zi de zi, în viaţa Fiului lui Dumnezeui-au umplut sufletul de admiraţie și de iubire. Zi după zi, inima luia fost atrasă spre Hristos, până când, din iubire pentru Învăţătorulsău, el s-a pierdut din vedere pe sine. Temperamentul lui răzbunătorși ambiţios a fost supus puterii modelatoare a Domnului Hristos.Influenţa regeneratoare a Duhului Sfânt i-a înnoit inima. Putereaiubirii lui Hristos a realizat o transformare a caracterului său. Acestaeste rezultatul sigur al unirii cu Hristos. Când Domnul Hristoslocuiește în inimă, întreaga natură este schimbată. Spiritul DomnuluiHristos, iubirea Lui sensibilizează inima, supune sufletul și înalţăgândurile și dorinţele noastre către Dumnezeu, către ceruri.

După ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer, simţământul prezenţeiSale a continuat să-i însoţească pe ucenici. Această prezenţă erapersonală, plină de iubire și de lumină. Iisus, Mântuitorul, Cel careumblase, vorbise și Se rugase cu ei, care rostise cuvinte de speranţăși mângâiere pentru inima lor, a fost luat din mijlocul lor la ceruri,chiar în timp ce solia păcii era încă pe buzele Lui. Pe când eraînvăluit de norul de îngeri, au auzit sunetul vocii Sale, asigurân-du-i: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitulveacului” (Matei 28,20). El Se înălţase la cer ca Fiu al omului. Eiștiau că Domnul Hristos stătea înaintea tronului lui Dumnezeu,continuând să fie Prietenul și Mântuitorul lor; știau că sentimenteleLui de simpatie erau neschimbate; că El Se identifica în continuarecu suferinţele neamului omenesc. El prezenta înaintea Tatăluimeritele sângelui Său preţios, arătând spre mâinile și picioareleSale rănite, ca amintire a preţului pe care Îl plătise pentru răscum-păraţii Săi. Ei știau că El Se înălţase la cer ca să le pregăteascălocașuri și că va veni din nou pentru a-i lua cu Sine.

Când s-au adunat cu toţii, după înălţarea Domnului la cer,ucenicii au fost nerăbdători să-și prezinte cererile înaintea Tatălui,în numele Domnului Hristos. Cu teamă sfântă, ei s-au plecat înrugăciune, repetând asigurarea: „Orice veţi cere de la Tatăl, înNumele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în NumeleMeu; cereţi și veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”

Page 56: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

56

(Ioan 16,23-23). Ei au întins mâna credinţei mai sus și tot mai sus,prezentând puternicul argument: „Hristos a murit! Ba mai mult,El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi”(Romani 8,34). Iar Ziua Cincizecimii le-a adus prezenţa Mângâ-ietorului, despre care Domnul Hristos le spusese că „va fi în voi”.Și, în continuare, îi asigurase: „Vă este de folos să Mă duc; căci,dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Măduc, vi-L voi trimite” (Ioan 14,17; 16,7). De atunci înainte, prinDuhul Sfânt, Domnul Hristos urma să locuiască în mod continuuîn inima copiilor Săi. Unirea lor cu Hristos era mai strânsă decâtatunci când fusese alături de ei pe pământ. Lumina, iubirea șiputerea lui Hristos, care locuia înăuntrul lor, strălucea prin ei, așacă oamenii, văzându-i, se mirau, întrucât „știau că nu erau niștecărturari, ci oameni de rând; și au priceput că fuseseră cu Iisus.”(Fapte 4,13)

Hristos dorește să fie pentru copiii Lui astăzi tot ceea ce a fostpentru ucenici, , pentru că, în ultima Sa rugăciune, având în jurulLui mica grupă de ucenici, El a spus: „Și Mă rog nu numai pentruei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” (Ioan17,20)

Domnul Iisus S-a rugat pentru noi, cerând să putem fi una cuEl, așa cum El este una cu Tatăl. Ce unire minunată este aceasta!Mântuitorul spunea despre Sine: „Fiul nu poate face nimic de laSine.” „Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui”(Ioan 5,19; 14,10). Prin urmare, dacă Hristos locuiește în inimanoastră, atunci El va lucra în noi „și voinţa, și înfăptuirea” (Filipeni2,13). Noi vom lucra așa cum a lucrat El și vom manifesta acelașispirit. În acest fel, iubindu-L și locuind în El, vom crește „în toateprivinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos”. (Efeseni 4,15)

Page 57: Calea catre Hristos - Ellen G. White

57

Via

ţa și

fapt

ele n

oast

re

CAPITOLUL 9

VIAÞAVIAÞAVIAÞAVIAÞAVIAÞA ªI F ªI F ªI F ªI F ªI FAPTELE NOASTREAPTELE NOASTREAPTELE NOASTREAPTELE NOASTREAPTELE NOASTRE

Dumnezeu este Izvorul vieţii, al luminii și al bucuriei pentruîntregul Univers. Asemenea razelor soarelui, asemenea apelor careizbucnesc dintr-un izvor bogat, tot așa binecuvântările se revarsăde la Dumnezeu peste toate creaturile Lui. Când viaţa lui Dumne-zeu este în inima oamenilor, ea se va revărsa asupra altora în iubireși binecuvântare, oriunde s-ar afla ei.

Bucuria Mântuitorului nostru a constat în ridicarea și mântuireacelor căzuţi în păcat. De aceea, El n-a ţinut prea mult la viaţa Sa,ci a suferit crucea și nu a luat în considerare rușinea. La rândul lor,îngerii lucrează necontenit pentru fericirea altora. Aceasta estebucuria lor. Îngerii fără păcat îndeplinesc o lucrare pe care inimileegoiste ar considera-o ca fiind un serviciu umilitor, și anume aceeade a sluji nevoilor celor nenorociţi, care le sunt inferiori sub toateaspectele, în ceea ce privește caracterul și poziţia socială. Spiritullui Hristos, al iubirii care se jertfește pe sine, este spiritul care umplecerul și constituie esenţa binecuvântărilor lui. Acesta este spiritulpe care îl vor avea urmașii lui Hristos și aceasta este lucrarea pecare o vor îndeplini ei.

Când este primită în inimă ca o comoară scumpă, iubirea luiHristos nu poate rămâne ascunsă, ci se răspândește asemeneamirosului unui parfum plăcut. Influenţa ei sfântă va fi simţită detoţi aceia cu care venim în contact. Spiritul Domnului Hristos îninimă este ca un izvor în deșert, înviorând totul și făcându-i pe ceicare sunt gata să moară, nerăbdători să bea din apa vieţii.

Iubirea lui Hristos se va manifesta printr-o dorinţă de a lucraașa cum a lucrat El, pentru binecuvântarea și înălţarea omenirii.Ea conduce la o atitudine de iubire, bunătate și simpatie faţă detoate creaturile de care Se îngrijește Tatăl nostru ceresc.

Viaţa Mântuitorului pe pământ nu a fost o viaţă a confortului,a dedicării faţă de Sine, ci El a trudit, depunând un efort perseve-

Page 58: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

58

rent, serios și neobosit pentru mântuirea omenirii pierdute. De laieslea din Betleem și până la crucea Golgotei, El a mers pe calearenunţării la Sine și nu a căutat să fie scutit de sarcini grele, decălătorii istovitoare și de griji și activităţi epuizante. Domnul Hristosa spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească șisă-Și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28). Aceastaa fost singurul și marele obiectiv al vieţii Sale. Toate celelalte au fostsecundare și subordonate. Îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu și reali-zarea lucrării Sale erau pentru El ca mâncarea și băutura. În lucrareaLui nu a existat niciun loc pentru Sine și pentru interesele egoiste.

Tot astfel, cei care sunt părtași ai harului lui Hristos vor fi dispușisă facă orice sacrificiu, astfel încât ceilalţi oameni pentru care amurit El să poată fi părtași ai darului ceresc. Ei vor depune oriceefort pentru a face mai bună lumea în care trăiesc. Această atitudineconstituie rezultatul sigur al unei convertiri adevărate. Îndată cevine la Domnul Hristos, în inima omului se naște dorinţa de a leface cunoscut altora ce minunat prieten a găsit în Iisus; căci adevărulmântuitor și sfinţitor nu poate fi închis în inimă. Dacă suntemîmbrăcaţi în îndreptăţirea Domnului Hristos și dacă suntem plinide bucuria locuirii în noi a Duhului Său, nu vom putea rămânetăcuţi. Dacă am gustat cu adevărat și am văzut cât de bun esteDomnul, atunci vom avea ce să spunem. Asemenea lui Filip, cândL-a găsit pe Mântuitorul, îi vom invita pe alţii să Îl cunoască. Nevom strădui să le arătăm bunătatea atrăgătoare a Domnului Hristosși realităţile nevăzute ale Împărăţiei cerurilor. Vom simţi o dorinţăputernică de a merge pe calea pe care a mers Domnul Iisus. Vom fistăpâniţi de o dorinţă plină de zel ca și cei din jurul nostru să-Lpoată privi pe „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”.(Ioan 1,29)

Efortul făcut pentru binecuvântarea altora va avea ca rezultatpropria binecuvântare. Acesta a fost scopul avut în vedere de Dum-nezeu, prin faptul că ne-a încredinţat o parte pe care să o îndeplinimîn cadrul Planului de Mântuire. El le-a acordat oamenilor privilegiulde a deveni părtași ai naturii divine, pentru ca, la rândul lor, ei săfie o binecuvântare pentru semenii lor. Aceasta este cea mai înaltăonoare și cea mai mare bucurie pe care le poate da Dumnezeucredincioșilor. Cei care devin astfel părtași în lucrarea iubirii divinesunt aduși tot mai aproape de Creatorul lor.

Page 59: Calea catre Hristos - Ellen G. White

59

Via

ţa și

fapt

ele n

oast

re

Dumnezeu le-ar fi putut încredinţa îngerilor din cer lucrarea devestire a soliei Evangheliei și toată lucrarea slujirii din iubire. El arfi putut folosi alte mijloace pentru împlinirea planurilor Sale. Dar,în iubirea Sa infinită, Dumnezeu a ales să ne acorde privilegiul dea fi conlucrători cu El, cu Domnul Hristos și cu îngerii, ca să putembeneficia de binecuvântarea, de bucuria și de înălţarea spiritualăcare rezultă din această slujire neegoistă.

Împărtășirea suferinţelor îndurate de Domnul Hristos ne con-duce la o relaţie personală de împreună simţire cu El. Fiecaresacrificiu de sine pentru binele altora dezvoltă bunăvoinţa șialtruismul în inima celui ce dăruiește și îl apropie tot mai mult deRăscumpărătorul lumii, care, „măcar că era bogat, S-a făcut săracpentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim”(2 Corinteni 8,9). Numai când împlinim, în acest fel, scopul divinal existenţei noastre, viaţa poate fi pentru noi o binecuvântare.

Dacă vei lucra așa cum a stabilit Domnul Hristos că trebuie sălucreze ucenicii Săi și vei câștiga suflete pentru El, vei simţi nevoiaunei experienţe spirituale mai profunde și a unei cunoașteri maiînalte a lucrurilor lui Dumnezeu; atunci vei înseta și vei flămânzidupă neprihănire. Vei lupta cu Dumnezeu în rugăciune, credinţata va fi întărită, iar sufletul tău va bea tot mai mult din izvoarelemântuirii. Confruntarea cu împotrivirea și încercările te va deter-mina să studiezi Biblia și să te rogi mai mult. Vei crește în harul șiîn cunoașterea Domnului Hristos și vei dobândi o experienţă bogată.

Spiritul lucrării dezinteresate pentru alţii conferă caracteruluiprofunzime, statornicie și o bunătate plină de iubire ca a lui Hristos,aducându-i posesorului pace și fericire. Aspiraţiile vieţii devin maiînalte. Nu mai există niciun loc pentru lenevie și egoism. Cei carefolosesc în acest fel darurile spirituale ale lui Hristos vor crește șivor deveni puternici, pentru a lucra pentru Dumnezeu. Ei vor aveaun discernământ spiritual mai profund, o credinţă statornică, mereucrescândă, și o mai mare putere în rugăciune. Duhul lui Dumnezeuva lucra în inima lor, trezind armoniile sfinte în sufletul carerăspunde la atingerea divină. Cei care se consacră în acest fel lucrăriidezinteresate pentru binele altora contribuie în mod sigur la pro-pria mântuire.

Singura cale pentru a crește în har este aceea de a face în moddezinteresat lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Domnul Hristos,

Page 60: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

60

de a ne angaja cu întreaga noastră capacitate în ajutorarea șibinecuvântarea acelora care au nevoie de sprijinul pe care îl putemoferi noi. Puterea este rezultatul exerciţiului; activitatea este condiţiafundamentală a vieţii. Cei care se străduiesc să menţină un stil deviaţă creștin prin primirea pasivă a binecuvântărilor ce vin prinmijloacele harului, fără a face nimic pentru Hristos, pur și simpluîncearcă să trăiască mâncând, fără să muncească. Și în domeniulspiritual, ca în cel fizic, acest fapt are întotdeauna ca rezultatdegenerarea și decăderea. Un om care refuză să-și foloseascămembrele își va pierde în scurt timp capacitatea de a le folosi. Totașa creștinul care nu va folosi puterile primite din partea luiDumnezeu nu numai că nu va reuși să crească în Hristos, dar vapierde și puterea pe care o avea.

Biserica lui Hristos este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentrumântuirea oamenilor. Misiunea ei este de a duce lumii Evanghelia.Iar această îndatorire le revine tuturor creștinilor. Fiecare, în limiteledarului său și ale ocaziilor pe care le are, trebuie să aducă la în-deplinire însărcinarea Mântuitorului. Iubirea lui Hristos, descoperitănouă, ne face datori faţă de toţi cei care nu Îl cunosc. Dumnezeunu ne-a dat lumină ca să o păstrăm pentru noi, ci ca s-o revărsămasupra lor.

Dacă urmașii Domnului Hristos ar fi fost conștienţi de datorialor, ar fi fost mii acolo unde astăzi este numai un vestitor alEvangheliei în ţările lumii. Toţi cei care nu se pot angaja personalîn această lucrare o pot susţine totuși cu mijloacele lor financiare,cu simpatia și rugăciunile lor. Și ar mai fi încă mult mai multă nevoiede eforturi serioase pentru sufletele din ţările considerate creștine.

Dacă îndatoririle ne reţin aici, nu este nevoie să mergem în ţărilepăgâne ca să lucrăm pentru Hristos, nici chiar să părăsim cerculrestrâns al familiei. Noi putem face acest lucru în cercul familiei, înbiserică, printre cei cu care suntem asociaţi și în mijlocul cărora nedesfășurăm activitatea profesională.

Mântuitorul Și-a petrecut cea mai mare parte a vieţii Sale pepământ lucrând cu răbdare în atelierul de dulgherie din Nazaret.Îngerii-slujitori Îl vegheau pe Domnul vieţii, în timp ce mergeaalături de ţărani și muncitori, nerecunoscut și neonorat. El Și-aîndeplinit chemarea tot atât de conștiincios când a lucrat în meseriaLui modestă, ca atunci când a vindecat bolnavi sau când a umblat

Page 61: Calea catre Hristos - Ellen G. White

61

Via

ţa și

fapt

ele n

oast

re

pe valurile răscolite de furtună ale Mării Galileii. Tot așa și noiputem umbla cu Hristos și putem lucra pentru El în cele mai umileîndatoriri și în cele mai de jos poziţii ale vieţii.

Apostolul spune: „Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu înstarea în care era când a fost chemat” (1 Corinteni 7,24). Omul deafaceri poate să-și conducă tranzacţiile în așa fel încât, datorităcorectitudinii sale, Domnul să fie preamărit. Dacă este un adevăraturmaș al lui Hristos, el își va demonstra religia în tot ce face și le vadescoperi oamenilor spiritul lui Hristos. Mecanicul poate fi unreprezentant vrednic și credincios al Aceluia care a muncit din greuîn umila Sa viaţă trăită printre dealurile din Galileea. Toţi aceiacare poartă numele lui Hristos ar trebui să lucreze și să se comporteastfel încât ceilalţi, văzând faptele lor bune, să-L slăvească peCreatorul și Răscumpărătorul lor.

Mulţi au găsit scuze pentru faptul că nu și-au pus darurile înslujba lui Hristos, spunând că alţii erau mai înzestraţi decât ei șiaveau avantaje mai bune. A existat chiar ideea că numai celordeosebit de talentaţi li se cere să-și consacre aptitudinile în slujbalui Dumnezeu. Unii au înţeles că talentele au fost date numai uneianumite clase favorizate, excluzându-i pe ceilalţi, care, bineînţeles,nu sunt chemaţi să împărtășească nici activitatea acestora, nicirăsplata lor. Dar, în parabola Domnului, lucrurile nu sunt prezentateîn acest fel. Când și-a chemat slujitorii, stăpânul casei i-a datfiecăruia partea sa de lucru.

Cu un spirit plin de iubire, noi putem îndeplini cele mai umileîndatoriri ale vieţii, „ca pentru Domnul” (Coloseni 3,23). Dacă iu-birea lui Dumnezeu este în inimă, ea se va manifesta în viaţa defiecare zi. Atunci vom fi înconjuraţi de parfumul plăcut al prezenţeilui Hristos, iar influenţa noastră va fi pentru înălţarea și binecu-vântarea multora.

Nu trebuie să aștepţi ocazii mari, speciale, sau talente extraor-dinare, pentru ca numai după aceea să lucrezi pentru Dumnezeu.Nu trebuie să te gândești la ce va spune lumea despre tine. Dacăviaţa ta zilnică este o mărturie despre curăţia și sinceritatea credinţeitale și dacă ceilalţi sunt convinși că dorești să le faci bine, eforturiletale nu vor fi cu totul zadarnice.

Cel mai umil și mai sărac dintre ucenicii Domnului Hristos poatefi o binecuvântare pentru alţii. Poate că nu-și dau seama că fac

Page 62: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

62

vreun bine deosebit, dar, prin influenţa lor tăcută, ei pot pune înmișcare valuri de binecuvântare care vor deveni tot mai adânci șimai vaste, ale căror rezultate binecuvântate poate că nu le vor cu-noaște până în ziua răsplătirii finale. Ei nu simt și nici nu suntconștienţi de faptul că îndeplinesc o lucrare însemnată. Ei nu suntchemaţi să se împovăreze singuri cu grija privitoare la reușită. Totce au de făcut este să meargă înainte în liniște, îndeplinind cucredincioșie lucrarea pe care le-o încredinţează providenţa luiDumnezeu, și viaţa lor nu va fi trăită zadarnic. Caracterul lor se vadezvolta devenind tot mai mult asemenea lui Hristos; ei suntlucrători împreună cu Dumnezeu în viaţa aceasta și se pregătescpentru o lucrare mai înaltă și pentru bucuria neumbrită a vieţiiveșnice.

Page 63: Calea catre Hristos - Ellen G. White

63

Cun

oașt

erea

de D

umne

zeu

CAPITOLUL 10

CUNOAªTEREA DE DUMNEZEUCUNOAªTEREA DE DUMNEZEUCUNOAªTEREA DE DUMNEZEUCUNOAªTEREA DE DUMNEZEUCUNOAªTEREA DE DUMNEZEU

Multe sunt căile prin care Dumnezeu caută să ni Se descopere,pentru a ne ajuta să-L cunoaștem și pentru a ne aduce în comuniunecu El. Natura se adresează fără încetare simţurilor și înţelegeriinoastre. Inima care se deschide va fi impresionată de dragostea șislava lui Dumnezeu, așa cum sunt ele descoperite în lucrările mâi-nilor Lui. Urechea ce se apleacă să asculte poate auzi și înţelegesoliile transmise de Dumnezeu prin lucrurile din natură. Câmpiileverzi, arborii înalţi, mugurii și florile, norii trecători, picăturile deploaie, murmurul pâraielor și strălucirea bolţii cerești vorbesc inimiinoastre, invitându-ne să Îl cunoaștem pe Cel care a făcut toateaceste lucruri și să avem o relaţie apropiată cu El.

Mântuitorul nostru lega preţioasele Sale învăţături de lucruriledin natură. Copacii, păsările, florile din văi, dealurile, lacurile șicerul frumos, precum și întâmplările și împrejurările vieţii de fiecarezi, toate erau asociate cuvintelor adevărului, pentru ca învăţăturileSale să poată reveni adesea în mintea ascultătorilor, chiar și înmijlocul grijilor și preocupărilor vieţii.

Dumnezeu ar dori din partea copiilor Lui să aprecieze lucrărileSale și să-și găsească plăcerea în frumuseţea simplă și liniștitoarepe care a dăruit-o căminului nostru pământesc. El este un iubitoral frumosului, dar preţuiește frumuseţea caracterului mai presusde orice atracţie exterioară. Dumnezeu ar dori să cultivăm curăţiași simplitatea, aceste plăcute și liniștite graţii ale florilor.

Dacă vom fi dispuși să ascultăm, lucrurile create ne vor învăţalecţiile preţioase ale supunerii și încrederii. De la stelele care, îndrumul lor fără urme prin spaţiu, își urmează de veacuri cursulrânduit lor și până la atomul minuscul, toate lucrurile din naturăse supun voinţei Creatorului, iar Dumnezeu Se îngrijește de ele șisusţine întreaga creaţie. Deși conduce lumile nenumărate înimensitatea spaţiului, El Se îngrijește, în același timp, de nevoile

Page 64: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

64

vrăbiuţei care-și ciripește fără teamă modestul său cântec. Cândoamenii pornesc la istovitoarea lor muncă zilnică, precum și atuncicând se pleacă în rugăciune, când se culcă seara sau când se scoalădimineaţa; când bogatul sărbătorește în palatul său sau când săraculîși strânge copiii în jurul mesei sărăcăcioase, toţi sunt vegheaţi cuatenţie de Tatăl ceresc. Nicio lacrimă nu se varsă fără ca Dumnezeusă nu fi luat cunoștinţă de ea. Niciun zâmbet nu apare fără ca El sănu-l fi observat.

Dacă am crede în mod deplin faptul acesta, toate îngrijorărilenoastre neîntemeiate ar dispărea. Viaţa noastră nu ar mai fi atâtde plină de dezamăgiri cum este acum; căci orice lucru, fie el maresau mic, va fi așezat în mâna lui Dumnezeu, care nu este pus înîncurcătură de mulţimea grijilor și nici copleșit de greutatea lor.Astfel, ne vom bucura de o pace a sufletului, de care mulţi au foststrăini multă vreme.

Când inima ta este încântată de frumuseţea plină de farmec apământului, gândește-te la Noul Pământ, care nu va cunoaște nicio-dată starea devastatoare a păcatului și a morţii și unde faţa naturiinu va mai purta deloc umbra blestemului. Lasă imaginaţia să-ţiînfăţișeze căminul celor mântuiţi și nu uita că el va fi mult maimăreţ decât cel mai strălucit tablou pe care îl poate imagina minteata. În diferitele daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în natură, noivedem doar cea mai slabă licărire a slavei Sale. Căci este scris: „Lucruripe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omuluinu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeupentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2,9)

Poetul și naturalistul au multe de spus despre natură, dar numaicreștinul se bucură cu adevărat de frumuseţea pământului, apre-ciind-o la cea mai înaltă valoare, pentru că el recunoaște lucrareamâinilor Tatălui său și vede dragostea Lui în flori, în arbuști și înpomii cei mari. Nimeni nu poate înţelege deplin însemnătatea dea-lurilor și a văilor, a râului și a mării, dacă nu le privește ca fiind oexpresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.

Dumnezeu ne vorbește prin lucrările Providenţei Sale și prininfluenţa Duhului Său. Noi vom putea discerne și vom putea învăţalecţii preţioase din împrejurările și situaţiile vieţii și din schimbărilecare se produc zilnic în jurul nostru, dacă inima noastră este deschisăinfluenţei Duhului Sfânt. Psalmistul observă lucrarea providenţei

Page 65: Calea catre Hristos - Ellen G. White

65

Cun

oașt

erea

de D

umne

zeu

lui Dumnezeu, spunând: „Bunătatea Domnului umple pământul…Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri și să fie cu luare-aminte la bunătăţile Domnului.” (Psalmi 33,5; 107,43)

Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Aici găsim odescoperire mai clară a caracterului Său, a legăturilor Sale cu oameniiși a marii lucrări de mântuire. Aici ne este relatată istoria patriarhilorși profeţilor, precum și a altor bărbaţi sfinţi din vechime. Ei erauoameni „supuși acelorași slăbiciuni ca și noi” (Iacov 5,17). ÎnCuvântul Său, vedem cum s-au luptat ei cu descurajări asemănătoarecu ale noastre, cum au căzut sub presiunea ispitei, asemenea nouă,și totuși au prins iarăși curaj și au învins prin harul lui Dumnezeu;și văzând toate acestea, suntem încurajaţi în străduinţa noastră dea obţine neprihănirea. Când citim despre minunatele experienţecare le-au fost acordate, despre lumina, dragostea și binecuvântareade care s-au bucurat ei și despre lucrarea pe care au făcut-o prinharul care le-a fost dat, zelul care i-a motivat aprinde în inimanoastră flacăra unei ambiţii sfinte, de a fi ca ei, și dorinţa de a aveaun caracter asemenea caracterului lor – de a umbla cu Dumnezeuașa cum au umblat ei.

Domnul Hristos Se referea la Scripturile Vechiului Testament –și cu atât mai mult declaraţia Lui este valabilă pentru cele ale NouluiTestament – spunând: „... ele mărturisesc despre Mine.” Elemărturisesc despre Acela spre care sunt îndreptate toate speranţelenoastre privind viaţa veșnică (Ioan 5,39). Da, întreaga Biblie nevorbește despre Hristos. De la primul raport cu privire la creaţie –căci „nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” – și până laultima făgăduinţă, „Iată, Eu vin curând”, citim despre lucrările Saleși ascultăm vocea Sa (Ioan 1,3; Apocalipsa 22,12). Dacă dorim să-Lcunoaștem bine pe Mântuitorul, atunci să studiem Sfintele Scripturi.

Fă ca inima să-ţi fie umplută de Cuvântul lui Dumnezeu. Eleste apa vie, care stinge setea ta arzătoare. El este pâinea vie, venitădin cer. Domnul Hristos declară: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiuluiomului și dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înșivă.” Și ElSe explică, spunând: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duhși viaţă” (Ioan 6,63). Corpurile noastre sunt hrănite prin ceea cemâncăm și bem; și așa cum este în domeniul natural, tot așa este șiîn cel spiritual. Lucrurile la care medităm vor da tonul și putereavieţii noastre spirituale.

Page 66: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

66

Lucrarea mântuirii constituie un subiect pe care îngerii dorescsă îl înţeleagă în profunzime; el va fi știinţa și cântecul mântuiţilorde-a lungul veacurilor nesfârșite. Oare nu este și acum subiectulacesta demn de consideraţie și de un studiu atent? Iubirea lui Iisus,mila Sa infinită, sacrificiul pe care l-a făcut El în favoarea noastrăsolicită cea mai serioasă și mai solemnă reflecţie. Ar trebui să negândim mai mult la caracterul scumpului nostru Mântuitor șiMijlocitor. Ar trebui să medităm la misiunea Aceluia care a venitsă-l mântuiască pe poporul Lui de păcate. Astfel, prin contemplareamarilor teme ale cerului, credinţa și iubirea noastră vor deveni maiputernice, iar rugăciunile noastre vor fi tot mai mult ascultate deDumnezeu, pentru că ele vor fi tot mai pline de credinţă și deiubire. Ele vor fi inteligente și călduroase. Se vor manifesta o încre-dere mai statornică în Domnul Hristos și o experienţă zilnică și viea puterii Sale de a-i mântui în mod desăvârșit pe toţi cei care vin laDumnezeu prin El.

În timp ce medităm la desăvârșirea Mântuitorului nostru, vomdori să fim cu totul transformaţi și înnoiţi după chipul Său curat.Sufletul nostru va înseta și va flămânzi după asemănarea cu Cel pecare Îl adorăm. Cu cât gândurile noastre se vor ocupa mai mult cuDomnul Hristos, cu atât mai mult le vom vorbi și altora despre El șiÎl vom reprezenta în lume prin viaţa noastră.

Biblia nu a fost scrisă numai pentru cei învăţaţi; dimpotrivă, eaa fost concepută pentru oameni obișnuiţi. Marile învăţături necesarepentru mântuire ne sunt prezentate tot atât de clar ca lumina zilei;și astfel nimeni nu se va rătăci și nu își va pierde cărarea, cu excepţiacelor care urmează propria judecată, în loc de a urma voinţa luiDumnezeu descoperită în mod clar în Cuvântul Său.

Nu ar trebui să acceptăm învăţăturile niciunui om ca fiindînvăţături ale Sfintelor Scripturi, ci să studiem Cuvântul lui Dumne-zeu în mod personal. Dacă îngăduim ca alţii să gândească în loculnostru, capacităţile noastre vor fi slabe și deformate, iar aptitudinilenoastre vor fi diminuate. Datorită lipsei de preocupare cu acelesubiecte vrednice de atenţie, însușirile nobile ale minţii pot ajungeatât de pipernicite, încât își pierd puterea de a sesiza însemnătateaprofundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Puterea intelectuală se vadezvolta, dacă este folosită pentru a înţelege legătura dintre subiec-

Page 67: Calea catre Hristos - Ellen G. White

67

Cun

oașt

erea

de D

umne

zeu

tele Bibliei, prin compararea textelor ei și prin observarea analo-giilor spirituale.

Niciun alt studiu nu este atât de eficient pentru întărirea intelec-tului, cum este studiul Scripturilor. Nicio altă carte nu este atât decapabilă să înalţe gândurile și să confere putere facultăţilor intelec-tuale așa cum este Biblia, prin adevărurile ei vaste și înnobilatoare.Dacă Biblia ar fi studiată așa cum ar trebui, oamenii ar avea o gândireamplă și cuprinzătoare, o nobleţe a caracterului și o statornicie înrealizarea obiectivelor cum rar se văd în zilele noastre.

Citirea în fugă a Sfintelor Scripturi nu aduce decât puţin folos.Poţi citi întreaga Biblie și totuși să nu vezi frumuseţea ei și nici sănu înţelegi profunzimea și adânca ei însemnătate. Studierea unuipasaj până când semnificaţia lui este pe deplin lămurită, iar legăturalui cu Planul de Mântuire devine evidentă, este de o mai marevaloare decât citirea în grabă a mai multor capitole, fără urmărireaunui anumit scop și fără a învăţa nimic din lectură. Poartă Biblia cutine în permanenţă. Ori de câte ori ai ocazia, citește din ea; memo-rează textele. Chiar și atunci când mergi pe stradă, poţi meditaasupra unui pasaj pe care l-ai citit, imprimându-l bine în memorie.

Noi nu putem obţine înţelepciunea cerească fără o cercetareserioasă și fără un studiu însoţit de rugăciune. Unele părţi aleSfintelor Scripturi sunt într-adevăr prea clare pentru a fi greșitînţelese, dar sunt altele al căror înţeles nu se află la suprafaţă,pentru a fi observat dintr-o singură privire. Atunci trebuie să com-parăm text cu text. Trebuie să cercetăm totul cu grijă, reflectândasupra lor cu multă rugăciune. Un astfel de studiu va fi răsplătitdin belșug. După cum minerul descoperă filoane de metal preţios,ascunse în adâncul pământului, tot astfel cel care cercetează cuperseverenţă Cuvântul lui Dumnezeu, căutând înţelesul lui ca pe ocomoară ascunsă, va găsi adevăruri de o mare valoare, adevăruricare sunt ascunse de vederea cercetătorului neglijent. Cuvinteleinspiraţiei divine, bine cumpănite în inimă, vor fi asemenea unorape ce curg din izvorul vieţii.

Sfânta Scriptură nu ar trebui studiată niciodată fără rugăciune.Înainte de a deschide paginile ei, ar trebui să ne rugăm pentruiluminarea Duhului Sfânt, și ea ne va fi dată. Când Natanael avenit la Domnul Hristos, Mântuitorul a exclamat: „Iată cu adevăratun israelit în care nu este vicleșug.” „De unde mă cunoști?” a

Page 68: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

68

întrebat Natanael. Drept răspuns, Iisus i-a zis: „Te-am văzut maiînainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin” (Ioan 1,47-48).Domnul Hristos ne va vedea și pe noi în locurile tainice la rugăciune,dacă Îl vom căuta, cerând de la El lumină pentru a cunoaște adevărul.Îngerii din sferele de lumină vor fi cu aceia care caută cu umilinţăcălăuzirea divină.

Duhul Sfânt Îl înalţă și Îl preamărește pe Mântuitorul. LucrareaLui este aceea de a-L prezenta pe Hristos, curăţia neprihănirii Luiși mântuirea cea mare pe care o avem prin El. Hristos spune: „ElMă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va des-coperi” (Ioan 16,14). Duhul Adevărului este singurul învăţătoreficient al adevărului divin. Cât de mult a preţuit Dumnezeu neamulomenesc, încât L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi și apoiL-a împuternicit pe Duhul Său cel Sfânt să fie Învăţătorul șiCălăuzitorul permanent al celui credincios!

Page 69: Calea catre Hristos - Ellen G. White

69

Înal

tul p

rivi

legi

u al

rugă

ciun

ii

CAPITOLUL 11

ÎNALÎNALÎNALÎNALÎNALTULTULTULTULTUL PRIVILEGIU PRIVILEGIU PRIVILEGIU PRIVILEGIU PRIVILEGIU ALALALALAL RUGÃCIUNII RUGÃCIUNII RUGÃCIUNII RUGÃCIUNII RUGÃCIUNII

Dumnezeu ne vorbește prin natură și revelaţie, prin providenţaSa și prin influenţa Duhului Său Sfânt. Dar acest fapt nu estesuficient, dacă noi nu ne deschidem inima faţă de El. Pentru aavea o viaţă spirituală și putere morală, trebuie să avem o legăturăcontinuă și personală cu Tatăl nostru ceresc. Inima noastră poatefi atrasă spre El; putem să medităm la lucrările Sale, la mila Sa, labinecuvântările Sale; dar toate acestea nu înseamnă, în adevăratulsens, a avea comuniune cu Dumnezeu. Pentru a avea comuniunecu Dumnezeu, trebuie să avem ceva să-I spunem cu privire la viaţanoastră de fiecare zi.

Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dum-nezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-Ivorbim despre noi, ci pentru a ne face capabili să Îl acceptăm.Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noila El.

Când a fost pe pământ, Domnul Iisus i-a învăţat pe ucenici cumsă se roage. El i-a sfătuit să-și prezinte nevoile zilnice înaintea luiDumnezeu și să așeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pecare le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate, este valabilă și pentrunoi.

Domnul Însuși S-a rugat des atunci când a trăit printre oameni.Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile și slăbiciunea noastrăși astfel a devenit un rugător zelos, care căuta să primească de laTatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-Și împlini datoria și pentrua rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. Înceea ce privește slăbiciunile noastre, El este un frate „care în toatelucrurile a fost ispitit ca și noi”. Dar având în vedere că El era fărăpăcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârșirea răului. Ela îndurat toate luptele și frământările omului care trăiește într-olume a păcatului. Datorită naturii Lui omenești, rugăciunea a fost

Page 70: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

70

pentru Domnul o necesitate și un privilegiu. El a găsit mângâiere șibucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul lumii,Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai multnoi, ca fiinţe muritoare și slabe, ar trebui să simţim nevoia de a neruga zelos și consecvent.

Tatăl nostru ceresc așteaptă să-Și reverse asupra noastră plină-tatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a beacu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare căne rugăm atât de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor șigata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiiiSăi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere și lipsă deinteres pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândiîngerii cerului despre fiinţele omenești sărmane, neajutorate șisupuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a luiDumnezeu se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer saugândesc, totuși se roagă așa de puţin și au atât de puţină credinţă?Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu bucurie și simt plăceresă stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ceamai mare bucurie a lor; totuși fiii acestui pământ, care au atât demultă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, para fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său și fără însoţireaprezenţei Sale.

Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugă-ciunea. Șoaptele ispititoare ale vrăjmașului îi amăgesc la păcat; șitoate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a datDumnezeu prin comuniunea divină a rugăciunii. De ce oare copiiilui Dumnezeu sunt atât de reticenţi și lipsiţi de dispoziţia de a seruga, știind că rugăciunea este cheia cu care mâna credinţei deschidetezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile aleCelui Atotputernic? Fără rugăciune continuă și fără veghere atentă,suntem în pericolul de a deveni din ce în ce mai nepăsători și de ane abate de la calea cea dreaptă. Vrăjmașul mântuirii se străduieștefără încetare să ne blocheze calea spre tronul milei, ca să nu putemobţine, prin rugăciuni stăruitoare și credinţă, harul și puterea de arezista ispitei.

Noi ne putem aștepta ca Dumnezeu să asculte și să răspundărugăciunilor noastre, dar există anumite condiţii. Prima dintre acestecondiţii este să simţim nevoia după ajutorul Său. El a făgăduit că

Page 71: Calea catre Hristos - Ellen G. White

71

Înal

tul p

rivi

legi

u al

rugă

ciun

ii

„va turna ape peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat”(Isaia 44,3). Cei care flămânzesc și însetează după neprihănire, caredoresc fierbinte împăcarea cu Dumnezeu, pot fi siguri că vor fi sătu-raţi. Pentru a putea fi primită binecuvântarea lui Dumnezeu, inimatrebuie să fie deschisă influenţei Duhului Sfânt.

Marea noastră nevoie de ajutor constituie prin ea însăși un ar-gument și pledează în modul cel mai elocvent în favoarea noastră.Dar, ca să facă toate aceste lucruri pentru noi, Dumnezeu trebuiecăutat și rugat. El spune: „Cereţi și vi se va da; căutaţi și veţi găsi.”Și „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noitoţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”(Matei 7,7; Romani 8,32)

Dacă iubim nelegiuirea din inima noastră, dacă ne atașăm devreun păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va asculta; dar rugăciuneainimii căite și zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne-amcorectat toate greșelile cunoscute, putem avea încredere că Dumne-zeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor reco-manda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu. Numai meritele luiHristos ne vor mântui și numai sângele Său ne va curăţa. Totuși noiavem de făcut o lucrare, și anume aceea de a împlini condiţiilecerute pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu.

Un alt element al rugăciunii cu succes este credinţa. „Căci cinese apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplăteștepe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). Domnul Hristos le-a spus ucenicilorSăi: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi și primitși-l veţi avea” (Marcu 11,24). Îl credem noi oare pe Dumnezeu pecuvânt?

Făgăduinţa aceasta este cuprinzătoare și nelimitată și Cel carea dat-o este credincios în împlinirea ei. Dacă nu primim lucrurilepe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuși săcredem că Dumnezeu aude și că va răspunde rugăciunilor noastre.Noi suntem atât de supuși greșelii și avem o înţelegere atât delimitată, încât, uneori, cerem lucruri care nu ar fi o binecuvântarepentru noi; dar, pentru că ne iubește, Tatăl nostru ceresc răspunderugăciunilor noastre, dându-ne lucrurile care sunt cu adevărat sprebinele nostru și pe care noi înșine am dori să le avem, dacă, iluminaţide Duhul lui Dumnezeu, le-am putea vedea așa cum sunt ele înrealitate. Când ni se pare că rugăciunile noastre nu primesc un

Page 72: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

72

răspuns, trebuie totuși să rămânem încrezători în făgăduinţele sfinte,căci timpul răspunsului va veni în mod sigur și vom primi binecu-vântarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde carugăciunea să fie întotdeauna împlinită exact în felul dorit de noiconstituie o încumetare, o îndrăzneală necuvenită din parteanoastră. Dumnezeu este prea înţelept ca să poată greși și prea bunca să reţină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu teteme să te încrezi în El, chiar dacă nu vezi imediat un răspuns larugăciunile tale. Ai încredere în făgăduinţa Lui sigură: „Cereţi și vise va da.”

Dacă ne lăsăm călăuziţi de îndoielile și de temerile noastre saudacă nu suntem dispuși să credem până când nu reușim să găsimrăspuns la orice problemă pe care nu o înţelegem cu claritate,dificultăţile noastre vor deveni tot mai multe și mai complicate.Dar, dacă venim la Dumnezeu, simţindu-ne dependenţi și neaju-toraţi, așa cum într-adevăr suntem, și dacă Îi facem cunoscutenevoile noastre, cu umilinţă și cu încredere, Cel a cărui cunoștinţăeste fără margini, care vede toată creaţia Sa și conduce totul prinvoinţa și Cuvântul Său, poate și va asculta strigătele noastre și vaface ca lumina să strălucească în inima noastră. Prin rugăciunesinceră, noi suntem aduși în legătură cu inima Celui Atotputernic.Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţaMântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie demilă și dragoste, și totuși este așa. Poate că nu simţim atingerea Savizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă șiînţelegere.

Când venim să cerem mila și binecuvântarea lui Dumnezeu, tre-buie să avem un spirit iubitor și iertător. Oare cum ne putem ruga:„... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiţilornoștri” și totuși să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6,12). Dacăne așteptăm ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să-iiertăm pe alţii în același fel și în aceeași măsură în care sperăm săfim iertaţi noi.

O altă condiţie a ascultării rugăciunii este perseverenţa. Dacădorim să creștem în credinţa și experienţa creștină, trebuie să nerugăm neîncetat. Să fim „stăruitori în rugăciune”, să „stăruim înrugăciune, veghind în ea cu mulţumiri” (Romani 12,12; Coloseni4,2). Apostolul Petru îi sfătuia pe credincioși să fie „înţelepţi și să

Page 73: Calea catre Hristos - Ellen G. White

73

Înal

tul p

rivi

legi

u al

rugă

ciun

ii

vegheze în vederea rugăciunii” (1 Petru 4,7). Pavel sfătuia: „În oricelucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prinrugăciuni și cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4,6). „Dar voi, preaiu-biţilor”, spunea apostolul Iuda, „… rugaţi-vă prin Duhul Sfânt șiţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 20.21). Rugăciuneacontinuă este legătura neîntreruptă a sufletului cu Dumnezeu,pentru ca viaţa care vine de la Dumnezeu să se reverse în viaţanoastră, iar ca răspuns din viaţa noastră să se înalţe spre Dumnezeudovada sfinţirii și a curăţiei morale.

În ce privește rugăciunea, este necesar să fim consecvenţi; nimeniși nimic să nu ne împiedice de la rugăciune. Trebuie să depunemorice efort pentru a menţine o comuniune permanentă între noi șiDomnul Hristos. Caută să folosești orice ocazie de a merge acolounde rugăciunea este dorită. Cei care caută cu adevărat comuniuneacu Dumnezeu vor fi văzuţi în adunările de rugăciune, îndeplinindu-și cu credincioșie datoria, fiind plini de zel și dornici de a culegetoate binecuvântările ce le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocaziepe care o au pentru a se așeza în acel loc în care pot primi razeleluminii cerești.

Trebuie să ne rugăm în cercul familiei și, mai presus de toate,nu trebuie să neglijăm rugăciunea în taină, pentru că aceasta esteviaţa sufletului. Este imposibil să creștem în cele spirituale, dacărugăciunea este neglijată. Rugăciunea înălţată doar în familie sau înpublic nu este suficientă. Deschide-ţi inima înaintea ochiuluicercetător al lui Dumnezeu, în liniște, când ești doar tu cu El.Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu. Nicioureche curioasă nu trebuie să se încarce cu povara unor astfel decereri. În rugăciunea tainică, mintea este ferită de influenţeleînconjurătoare și este eliberată de agitaţie. Astfel, rugăciunea se vaînălţa la Dumnezeu în mod liniștit, dar fierbinte. Cel care vede înascuns, a cărui ureche este deschisă ca să audă rugăciunea care porneștedin inimă, va avea o influenţă durabilă și plăcută. Printr-o credinţăsimplă și liniștită, sufletul păstrează comuniunea cu Dumnezeu și îșiadună raze de lumină dumnezeiască, pentru a fi întărit și susţinut înconflictul cu Satana. Dumnezeu este cetăţuia puterii noastre.

Roagă-te în cămăruţa ta și, în timp ce mergi la lucrul tău zilnic,inima ta să fie mereu înălţată spre Dumnezeu. Așa a umblat Enohcu Dumnezeu. Aceste rugăciuni tăcute se înalţă la tronul harului,

Page 74: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

74

asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie. Satana nu poatesă-l înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină în felul acesta peDumnezeu.

Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălţa cererile spreDumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem cainima să ne fie cuprinsă de spiritul înălţător al rugăciunii stăruitoare.În aglomeraţia străzilor, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putemaduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să neacorde călăuzirea divină, așa cum a făcut Neemia, când i-a adresatcererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciunepoate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem ușa inimiideschisă în permanenţă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristossă vină și să locuiască în ea ca oaspete ceresc.

Deși în jurul nostru ar putea fi o atmosferă coruptă, nu trebuiesă respirăm miasmele ei otrăvitoare, ci putem să trăim respirândaerul curat al cerului. Prin înălţarea inimii noastre în prezenţa luiDumnezeu, în rugăciune sinceră, noi putem închide porţile minţii,împiedicând intrarea oricărui gând imoral și nesfânt. Cei a cărorinimă este deschisă, pentru a primi sprijinul și binecuvântarea luiDumnezeu, vor umbla într-o atmosferă mai sfântă decât aceea apământului și vor avea o continuă comuniune cu Cerul.

Noi trebuie să ajungem la convingeri mai clare despre DomnulHristos și la o înţelegere mai amplă a valorii realităţilor veșnice.Frumuseţea sfinţeniei trebuie să umple inima copiilor lui Dumnezeu;iar, pentru ca aceasta să se realizeze, trebuie să ne rugăm caDumnezeu să ne descopere lucrurile cerești.

Să îngăduim ca inima noastră să fie atrasă și înălţată spreDumnezeu, pentru ca El să ne poată împărtăși atmosfera cerească.Noi putem menţine o legătură atât de apropiată cu Dumnezeu,încât, în fiecare încercare neașteptată, gândul nostru să se întoarcăspre El tot atât de natural cum se întorc florile spre soare.

Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijileși temerile tale. Tu nu Îl vei putea face să se simtă împovărat; nicinu Îl vei face să Se simtă obosit. Dacă El ţine socoteală până și deperii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent faţă de nevoilecopiilor Săi. „Domnul este plin de milă și îndurare” (Iacov 5,11).Inima Sa iubitoare este mișcată de necazurile noastre și ne ascultăcând Îi vorbim despre ele. Să aducem la El orice dificultate cu care

Page 75: Calea catre Hristos - Ellen G. White

75

Înal

tul p

rivi

legi

u al

rugă

ciun

ii

ne confruntăm. Nimic nu este prea greu pentru El, deoarece Elţine lumile și guvernează toate lucrările Universului. Nimic din ceeace, într-un fel oarecare, are legătură cu pacea noastră nu este atâtde neînsemnat, încât să nu fie luat în considerare de El. În experienţanoastră, nu există niciun capitol atât de întunecat, încât El să nu-Lpoată citi și nici încurcături atât de mari, încât El să nu le poatărezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neîn-semnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul,nicio bucurie nu-l poate încânta și nicio rugăciune sinceră nu iesede pe buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără caEl să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea. Căci El„tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile” (Psalmi147,3). Legăturile dintre Dumnezeu și fiecare suflet sunt atât deintime și de profunde, ca și când n-ar mai fi un alt om pe pământde care El să Se îngrijească și pentru care să fi dat pe Fiul Său multiubit.

Domnul Hristos a spus: „În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu,și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuși văiubește, pentru că M-aţi iubit și aţi crezut că am ieșit de la Dumne-zeu”… „Eu v-am ales pe voi… pentru ca orice veţi cere la Tatăl, înNumele Meu, să vă dea” (Ioan 16,26.27; 15,16). A te ruga în NumeleDomnului Hristos înseamnă ceva mai mult decât simpla rostire aNumelui Său, la începutul și la sfârșitul unei rugăciuni. A te rugaîn Numele Domnului Hristos înseamnă a te ruga în spiritul și puterealui Hristos, ca unii care credem în făgăduinţele Sale, ne încredemîn harul Său și împlinim lucrările Sale.

Dumnezeu nu dorește ca vreunul dintre noi să se facă pustnicsau călugăr și să se retragă din lume, pentru a face numai rugăciuni.Viaţa noastră trebuie să se asemene vieţii Domnului Hristos, atâtcând era pe munte în rugăciune, cât și după aceea, când era înmijlocul mulţimii. Cel care doar se roagă, nefăcând nimic altceva,în curând va înceta și să se roage sau rugăciunile lui vor deveni unsimplu formalism. Când oamenii se retrag din viaţa socială, departede sfera îndatoririlor creștine și de purtarea crucii, când înceteazăsă lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei,ajung să nu mai aibă pentru ce să se roage și pierd simţământulnevoii de rugăciune. Rugăciunile lor devin individualiste și egoiste.Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălţarea și

Page 76: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

76

edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu, cerând putere pentru aceastălucrare, în care lumina slavei lui Dumnezeu strălucește pe faţaDomnului Hristos care „poate să mântuiască în chip desăvârșit pecei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. (Evrei 7,25)

Dacă neglijăm privilegiul de a ne aduna pentru a ne întări șiîncuraja unul pe altul și pentru a-I sluji lui Dumnezeu, vom suferipierderi. Adevărurile Cuvântului Său își vor pierde claritatea șiimportanţa pentru noi. Inima noastră va înceta să fie iluminată șitrezită prin influenţa lor sfinţitoare și puterea noastră spirituală vascădea. În relaţiile noastre, între creștini, pierdem foarte mult prinlipsa de simpatie unul faţă de altul. Cine se izolează de ceilalţi,pentru a trăi doar pentru sine, nu se află în poziţia în care l-achemat Dumnezeu. Cultivarea aptitudinilor noastre naturale de astabili relaţii sociale ne face capabili să simţim cu alţii și constituiemijlocul prin care ne dezvoltăm în slujba lui Dumnezeu.

Când creștinii se adună, pentru a vorbi unii cu alţii despre iubirealui Dumnezeu și despre preţioasele adevăruri ale mântuirii, inimalor se înviorează și ei se încurajează unii pe alţii. În fiecare zi, putemînvăţa tot mai mult despre Tatăl nostru ceresc, dobândind o nouăexperienţă a harului Său; ca urmare, vom dori să vorbim despreiubirea Lui, iar inima noastră va fi încălzită și încurajată. Dacă vomgândi și vom vorbi mai mult despre Domnul Hristos și mai puţindespre noi înșine, vom simţi mai mult prezenţa Sa.

Dacă ne-am gândi la Dumnezeu, ori de câte ori vedem dovezilegrijii Sale pentru noi, atunci L-am păstra întotdeauna în gândurilenoastre și am simţi o plăcere deosebită să-I vorbim și să-I aducemlaudă. Noi vorbim despre lucrurile trecătoare, pentru că ne inte-resează. Vorbim despre prietenii noștri, pentru că îi iubim și îm-părţim cu ei bucuriile și necazurile noastre. Totuși avem motiveinfinit mai multe și mai mari de a-L iubi pe Domnul Dumnezeudecât acelea de a-i iubi pe prietenii noștri pământești. A-L așezape Dumnezeu în centrul gândurilor noastre, a vorbi despre bună-tatea lui Dumnezeu și a le spune altora despre puterea Sa ar trebuisă fie pentru noi lucrul cel mai natural din lume. Darurile bogatepe care le-a revărsat El asupra noastră nu ne-au fost date cu scopulde a ne absorbi atât de mult gândurile și iubirea, încât să nu mairămână nimic pentru Dumnezeu; dimpotrivă, ele ar trebui să nereamintească întotdeauna de El și să ne lege de Binefăcătorul nostru

Page 77: Calea catre Hristos - Ellen G. White

77

Înal

tul p

rivi

legi

u al

rugă

ciun

ii

ceresc prin legăturile iubirii și ale recunoștinţei. Noi ne ocupămprea mult de cele de jos. Să ne ridicăm ochii spre ușa deschisă aSanctuarului de sus, unde lumina slavei lui Dumnezeu străluceștepe faţa Domnului Hristos, care „poate să mântuiască în chipdesăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”. (Evrei 7,25)

Trebuie să-L lăudăm mai mult pentru „bunătatea Lui și pentruminunile Lui faţă de fiii oamenilor” (Psalmi 107,8). Actele noastrede devoţiune nu ar trebui să constea numai în a cere și a primi. Sănu ne gândim în permanenţă la nevoile noastre și niciodată labinecuvântările pe care le primim. Noi nu spunem niciodată că amcerut prea mult, dar suntem prea zgârciţi atunci când trebuie sămulţumim. Primim fără încetare harul lui Dumnezeu și, cu toateacestea, cât de puţină recunoștinţă Îi arătăm, cât de puţin Îl lăudămpentru ceea ce a făcut pentru noi.

În vremurile de demult, Dumnezeu i-a poruncit poporului Is-rael, atunci când se aduna pentru serviciul divin, „să mâncaţiînaintea Domnului, Dumnezeului vostru, și să vă bucuraţi cu familiilevoastre de toate lucrurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul,Dumnezeul vostru” (Deuteronom 12,7). Tot ce este făcut pentruslava lui Dumnezeu trebuie făcut cu bucurie, cu cântece de laudă șimulţumire, și nu cu tristeţe și pesimism.

Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul pe careîl aducem lui Dumnezeu n-ar trebui să fie considerat o activitateîmpovărătoare și chinuitoare. Pentru noi, ar trebui să fie o plăcerea ne închina lui Dumnezeu și a lua parte la lucrarea Sa. Dumnezeunu dorește ca aceia care sunt copiii Lui, pentru care El a realizat omântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi unsupraveghetor aspru și neînduplecat. El este cel mai bun prieten allor și, când se închină înaintea Lui, El dorește să fie cu ei, să-ibinecuvânteze și să-i mângâie, umplându-le inima cu bucurie șidragoste. Dumnezeu vrea ca aceia care sunt copiii Lui să găseascămângâiere în serviciul Său și să aibă, în lucrarea Sa, mai multesatisfacţii decât greutăţi. El dorește ca aceia care vor veni să I seînchine să plece înapoi ducând cu ei gânduri preţioase despre iubireași purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriţi în toate problemelevieţii de fiecare zi, să primească har și să îndeplinească în modcinstit și cu credincioșie toate lucrurile.

Să ne îndreptăm atenţia spre crucea de pe Golgota. Hristos, șiEl răstignit, să fie subiectul meditaţiei, al conversaţiei și al celor

Page 78: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

78

mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în memorie amintireafiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu și, cândînţelegem marea Lui iubire faţă de noi, suntem dispuși săîncredinţăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.

Pe aripile rugăciunii mulţumitoare, inima noastră se poate înălţamai aproape de cer. În curţile cerești, Dumnezeu este adorat cucântări de laudă; și când Îi aducem mulţumirile noastre, serviciulnostru divin se aseamănă cu adorarea oștilor cerești – „cine aducemulţumiri ca jertfă, acela proslăvește pe Dumnezeu” (Psalmi 50,23).Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie și adâncăînchinare, cu „mulţumiri și cântări de laudă” (Isaia 51,3).

Page 79: Calea catre Hristos - Ellen G. White

79

Ce s

ă fa

cem

cu în

doia

la

CAPITOLUL 12

CE SÃ FCE SÃ FCE SÃ FCE SÃ FCE SÃ FACEM CU ÎNDOIALAACEM CU ÎNDOIALAACEM CU ÎNDOIALAACEM CU ÎNDOIALAACEM CU ÎNDOIALA

Mulţi credincioși, îndeosebi aceia care se află la începutul vieţiide creștin, sunt tulburaţi uneori de anumite semne de îndoială. ÎnBiblie există multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau pe carenici măcar nu le înţeleg, iar Satana se folosește de aceste lucruripentru a submina încrederea lor în Scriptură, ca fiind descoperirealui Dumnezeu. Ei întreabă: „Cum pot ști care este calea cea dreaptă?Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot fieliberat de aceste îndoieli și nedumeriri?”

Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem fără a ne da suficientedovezi pe care să ne întemeiem credinţa. Existenţa Sa, caracterulSău, veracitatea Cuvântului Său sunt întemeiate pe mărturii careapelează la raţiunea noastră, iar aceste mărturii există din abundenţă.Totuși Dumnezeu nu a exclus niciodată posibilitatea îndoielii. Cre-dinţa noastră trebuie să se întemeieze pe dovezi, nu pe demonstraţii.Cei care doresc să se îndoiască vor avea această posibilitate; în timpce aceia care doresc în mod sincer să cunoască adevărul vor găsi omulţime de dovezi pe care să-și întemeieze credinţa.

Este imposibil pentru o minte mărginită să înţeleagă pe deplincaracterul lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligenţa cea mai ascuţită,pentru mintea care a beneficiat de educaţia cea mai înaltă, CelPreasfânt trebuie să rămână întotdeauna învăluit în ceva tainic.„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţiajunge la cunoștinţa desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-ide înaltă; ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor; cepoţi ști?” (Iov 11,7.8)

Apostolul Pavel exclamă uimit: „O, adâncul bogăţiei, înţelep-ciunii și știinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţileLui, și cât de neînţelese sunt căile Lui” (Romani 11,33). Deși „noriiși negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunuluiSău de domnie” (Psalmi 97,2). Modul în care Se comportă Dum-

Page 80: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

80

nezeu cu noi, precum și motivele care Îl determină la aceasta leputem înţelege doar atât cât ne este necesar ca să putem discernemila și iubirea Lui nemărginită, unite cu puterea Lui infinită. Dinplanurile Lui, putem înţelege doar atât cât este spre binele nostrusă știm; dar, dincolo de aceasta, trebuie să rămânem în continuareîncrezători în braţul Celui Atotputernic și în inima Lui, care esteplină de iubire.

Cuvântul lui Dumnezeu, ca și caracterul divinului Său Autor,cuprinde taine care nu vor putea fi niciodată înţelese pe deplin defiinţele limitate. Apariţia păcatului în lume, întruparea DomnuluiHristos, nașterea din nou, învierea și multe alte subiecte prezentateîn Biblie constituie taine prea adânci pentru a putea fi explicate demintea omului sau măcar înţelese în mod deplin. Dar nu avem niciunmotiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu, numai pentru faptulcă nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturii,noi suntem înconjuraţi în permanenţă de taine pe care nu le putemînţelege în profunzime. Cele mai simple forme de viaţă prezintăprobleme pe care nici cel mai înţelept gânditor nu reușește să leexplice. Pretutindeni întâlnim minuni care depășesc capacitateanoastră de înţelegere. Prin urmare, ar trebui oare să fim surprinșicând constatăm că și în lumea spirituală există taine pe care deasemenea nu le putem înţelege în profunzime? Dificultatea constăîn exclusivitate în slăbiciunea și îngustimea minţii omenești. ÎnBiblie, Dumnezeu ne-a dat suficiente mărturii care dovedesc caracte-rul ei divin și nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său, pentrumotivul că nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale.

Apostolul Petru spune că în Sfintele Scripturi „sunt lucruri greude înţeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc…spre pierzarea lor” (2 Petru 3,16). Părţile mai dificil de înţeles dinSfintele Scripturi au fost evidenţiate de către sceptici ca un argu-ment împotriva Bibliei; dar, departe de a fi astfel, tocmai acestepărţi dificile constituie o puternică dovadă ce susţine inspiraţiadivină a Scripturii. Dacă Biblia ne-ar spune despre Dumnezeu numailucruri pe care noi le-am putea înţelege cu ușurinţă; dacă minteanoastră mărginită ar putea înţelege pe deplin măreţia și maiestatealui Dumnezeu, atunci Biblia nu ar mai prezenta acreditărileinconfundabile ale autorităţii ei divine. Chiar măreţia și caracterultainic ale subiectelor expuse în Biblie ar trebui să inspire credinţaîn ea, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Page 81: Calea catre Hristos - Ellen G. White

81

Ce s

ă fa

cem

cu în

doia

la

Biblia dezvăluie adevărul cu o asemenea simplitate și cu oadaptare perfectă la nevoile și aspiraţiile inimii omenești, încât auimit și a umplut de admiraţie cele mai cultivate minţi, în acelașitimp, făcându-i în stare să înţeleagă calea mântuirii chiar și pe ceimai umili și mai neînvăţaţi oameni. Totuși aceste adevăruri, expuseîn mod simplu, se ocupă de subiecte atât de înalte, atât de cuprin-zătoare și infinit mai mari decât capacitatea omenească de înţe-legere, încât noi le putem accepta numai pentru că au fost declaratede Dumnezeu. Astfel, Planul de Mântuire ne este prezentat într-omanieră atât de clară, încât fiecare suflet poate vedea pașii pe caretrebuie să-i facă în lucrarea pocăinţei pe calea spre Dumnezeu și acredinţei în Domnul Iisus Hristos, pentru a putea fi mântuit înmodul pe care l-a rânduit Dumnezeu. Totuși, dincolo de acesteadevăruri atât de ușor de înţeles, se află taine care ascund slava Sa– taine care întrec capacitatea de cercetare a minţii omenești, darcare inspiră respect și credinţă în sufletul cercetătorului sincer aladevărului. Cu cât cercetează mai mult Biblia, cu atât mai pro-fundă este convingerea lui că aceasta constituie Cuvântul ViuluiDumnezeu, iar raţiunea umană se pleacă în faţa maiestăţii revelaţieidivine.

A recunoaște faptul că nu putem înţelege pe deplin marileadevăruri ale Bibliei înseamnă a admite că mintea noastră mărginităeste incapabilă să priceapă nemărginirea; că omul, cu limitata luicunoaștere, nu poate înţelege planurile Celui Atotștiutor.

Pentru că nu pot aprofunda toate tainele Cuvântului lui Dum-nezeu, cei sceptici resping Biblia; și nu toţi cei care mărturisesc acrede în Biblie sunt în afara pericolului în această privinţă. Apostolulspune: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să nu aibăo inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul celviu” (Evrei 3,12). Este bine și drept să studiem cu atenţie învăţăturileSfintelor Scripturi și să cercetăm „lucrurile adânci ale lui Dumne-zeu” (1 Corinteni 2,10). În timp ce „lucrurile ascunse sunt aleDomnului, Dumnezeului nostru”, „lucrurile descoperite sunt alenoastre” (Deuteronom 29,29). Lucrarea lui Satana este aceea de aperverti capacitatea minţii omenești de a cerceta. În studiulScripturii, consideraţia faţă de adevărul biblic este amestecată cu ooarecare mândrie, astfel încât unii se simt iritaţi și înfrânţi, dacă nupot să explice fiecare pasaj al Sfintelor Scripturi, spre deplina lor

Page 82: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

82

satisfacţie. Este prea umilitor pentru ei să recunoască faptul că nupot înţelege cuvintele inspirate. Ei nu sunt binevoitori să așteptecu răbdare, până când Dumnezeu va considera că este potrivit să ledescopere adevărul. Ei sunt de părere că propria înţelepciune, fărăniciun ajutor exterior, este suficientă pentru a-i face în stare să înţe-leagă Scriptura și, când nu reușesc să o înţeleagă, aproape că neagăautoritatea ei divină. Este adevărat că multe teorii și învăţături so-cotite în popor ca provenind din Biblie nu au nicio temelie în învăţă-tura ei și sunt de fapt contrare întregului mesaj al Cuvântului in-spirat. Asemenea lucruri au constituit o cauză a îndoielii și confu-ziei pentru multe minţi. Totuși vina nu trebuie să-i fie atribuită Cuvân-tului lui Dumnezeu, ci oamenilor care au denaturat acest Cuvânt.

Dacă ar fi fost posibil ca fiinţele create să ajungă la o completăînţelegere a lui Dumnezeu și a lucrărilor Lui, atunci, odată ajunsela acest punct, pentru ele nu ar mai fi existat nicio descoperirenouă a adevărului, nicio creștere a cunoștinţei și nicio dezvoltareprogresivă a minţii sau caracterului. Atunci, Dumnezeu nu ar maifi continuat să fie Fiinţa Supremă; iar omul, ajungând la limitelecunoașterii și dezvoltării, ar fi încetat să mai progreseze. Să-Imulţumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu estede necuprins, „în El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii șiale știinţei” (Coloseni 2,3). Cei mântuiţi vor cerceta în mod continuuși vor învăţa în permanenţă de-a lungul veacurilor nesfârșite, și totușicomorile înţelepciunii, ale bunătăţii și puterii Sale nu se vor epuizaniciodată.

Dorinţa lui Dumnezeu este ca, începând chiar din această viaţă,adevărurile Cuvântului Său să-i fie dezvăluite fără încetare popo-rului Său. Există o singură cale pe care poate fi obţinută aceastăcunoștinţă. Noi putem ajunge la o înţelegere a Cuvântului numaiprin iluminarea aceluiași Duh Sfânt, prin care a fost dat Cuvântul.„Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul luiDumnezeu”; „căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânciale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2,10.11). Iar făgăduinţa Mântuito-rului, făcută urmașilor Săi, a fost: „Când va veni Mângâietorul,Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul…, pentrucă va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.” (Ioan 16,13.14)

Dumnezeu dorește ca omul să-și exercite capacităţile intelec-tuale, iar studiul Sfintelor Scripturi va întări și înălţa mintea celui

Page 83: Calea catre Hristos - Ellen G. White

83

Ce s

ă fa

cem

cu în

doia

la

credincios, așa cum nu o poate face niciun alt studiu. Cu toateacestea, trebuie să ne ferim de a zeifica raţiunea care, de fapt, estesupusă slăbiciunii și infirmităţii naturii omenești. Dacă dorim caScriptura să nu fie ascunsă înţelegerii noastre, așa încât chiar șicele mai clare adevăruri să rămână neînţelese pentru noi, atuncitrebuie să manifestăm simplitatea și credinţa unui copil, care estegata să înveţe, și să dorim în permanenţă ajutorul Duhului Sfânt.Conștienţa cu privire la puterea și înţelepciunea lui Dumnezeu,precum și simţământul neputinţei noastre de a înţelege măreţiaLui ar trebui să ne inspire umilinţă, iar când deschidem CuvântulSău, să facem lucrul acesta cu o atitudine de veneraţie sfântă, ca șicum am intra în prezenţa lui Dumnezeu. Când stăm în faţaCuvântului lui Dumnezeu, raţiunea noastră trebuie să recunoascăprezenţa unei autorităţi superioare, iar inima și mintea noastrătrebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.

Există foarte multe lucruri care în mod aparent sunt dificile sauobscure, dar, pentru cei care caută să le înţeleagă, Dumnezeu le vaface simple și clare. Fără călăuzirea Duhului Sfânt, vom fi mereupredispuși fie să denaturăm Scripturile, fie să le interpretăm greșit.Foarte mulţi citesc Biblia, dar fără niciun folos, și în multe cazurichiar spre răul lor. Când Cuvântul lui Dumnezeu este deschis fărărespect și veneraţie și fără rugăciune, când gândurile și sentimentelenu sunt fixate asupra lui Dumnezeu sau nu sunt în armonie cuvoinţa Sa, atunci mintea este întunecată de îndoieli și chiar studiulBibliei ajunge să consolideze scepticismul. Vrăjmașul sufletelor puneastfel stăpânire pe gânduri și sugerează interpretări care nu suntcorecte. Ori de câte ori oamenii nu caută să fie în armonie cuDumnezeu, atât în cuvinte, cât și în fapte, atunci, oricât de învăţaţiar putea fi, sunt predispuși să înţeleagă în mod greșit Scripturile șinu suntem în siguranţă, dacă ne încredem în explicaţiile oferite deei. Cei care cercetează Sfânta Scriptură pentru a găsi contraziceriși nepotriviri sunt lipsiţi de discernământ spiritual. Deoarece au oviziune neclară, ei vor găsi multe motive de îndoială și necredinţăîn acele lucruri care, de fapt, sunt clare și simple.

Oricât de deghizată ar fi adevărata cauză a îndoielii și scepticis-mului, în majoritatea cazurilor, aceasta este iubirea și atașamentulfaţă de păcat. Învăţăturile și restricţiile prezentate în Cuvântul luiDumnezeu nu sunt plăcute inimii mândre și iubitoare de păcat, iar

Page 84: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

84

cei care nu sunt dispuși să respecte cerinţele lui sunt gata să seîndoiască de autoritatea Bibliei. Ca să putem ajunge la înţelegereaadevărului, trebuie să avem o dorinţă sinceră de a cunoaște acestadevăr și o predispoziţie binevoitoare a inimii de a-l asculta. Toţicei care se apropie în acest spirit de studiul Sfintelor Scripturi vorgăsi o mulţime de mărturii care dovedesc că ele constituie Cuvântullui Dumnezeu și vor putea dobândi o înţelegere clară a adevărurilorlui, care îi va face înţelepţi spre mântuire.

Domnul Hristos a spus: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, vaajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan7,17). În loc de a pune la îndoială și de a critica lucrurile pe care nule înţelegi, ia aminte la lumina care strălucește deja asupra ta și veiprimi o lumină mai mare. Prin harul lui Hristos, îndeplinește-ţifiecare îndatorire care îţi este deja clară și astfel vei fi în stare să leînţelegi și să le îndeplinești pe cele de care te îndoiești acum.

Există o dovadă care se află la îndemâna tuturor – atât a celormai educaţi, cât și a celor mai neînvăţaţi – și anume dovadaexperienţei. Dumnezeu ne invită să experimentăm în mod personalrealitatea Cuvântului Său, adevărul făgăduinţelor Sale. El neîndeamnă să „gustăm și să vedem ce bun este Domnul” (Psalmi34,8). În loc să ne bazăm pe cuvântul altora, trebuie să verificăm înmod personal. El declară: „Cereţi și veţi căpăta” (Ioan 16,24).Făgăduinţele Sale vor fi împlinite. Ele nu au dat greș niciodată șinici nu pot da greș vreodată. Pe măsură ce ne apropiem de DomnulIisus și ne bucurăm de plinătatea iubirii Sale, îndoielile și întunericulvor dispărea în lumina prezenţei Sale.

Apostolul Pavel spune că Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub putereaîntunericului și ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui”(Coloseni 1,13). Și oricine a trecut de la moarte la viaţă este înstare să adeverească faptul „că Dumnezeu spune adevărul” (Ioan3,33). O asemenea persoană poate mărturisi cu certitudine: „Euam avut nevoie de ajutor și L-am găsit în Domnul Hristos. Fiecarenevoie mi-a fost împlinită și foamea sufletului meu a fost satisfăcută;iar acum Biblia este pentru mine descoperirea Domnului IisusHristos. Mă întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că Eleste pentru mine un Mântuitor divin. De ce cred eu declaraţiileBibliei? Pentru că în ea am găsit glasul lui Dumnezeu vorbindsufletului meu.” Noi putem avea în noi înșine dovada că Biblia

Page 85: Calea catre Hristos - Ellen G. White

85

Ce s

ă fa

cem

cu în

doia

la

este adevărată și că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Suntemsiguri că nu urmăm niște povești născocite de iscusinţa omenească.

Apostolul Petru îi îndemna pe fraţii săi să crească „în harul șicunoștinţa Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (2 Petru3,18). Când vor crește în har, copiii lui Dumnezeu vor dobândi înmod continuu o înţelegere tot mai clară a Cuvântului Său. Ei vordiscerne, în adevărurile lui sfinte, o nouă lumină și o nouă frumuseţe.Această experienţă a fost valabilă în istoria bisericii, de-a lungultuturor veacurilor, și va continua să fie astfel până la sfârșit. Căci„cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a căreistrălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe4,18).

Prin credinţă, noi putem privi în viitor și putem primi făgăduinţasolemnă a lui Dumnezeu, ca o garanţie a creșterii puterii noastreintelectuale, unind facultăţile omenești cu cele divine și aducândîntreaga capacitate a minţii noastre în legătură directă cu Izvorulluminii. Atunci, ne vom putea bucura de faptul că tot ce ne-anedumerit în lucrările providenţei lui Dumnezeu va fi clarificat, iarlucrurile care erau greu de înţeles vor fi explicate; iar acolo undemintea, înţelegerea noastră limitată vedea numai confuzie și pla-nuri neîmplinite, vom ajunge să vedem o armonie frumoasă șiperfectă. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; daratunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte; dar atuncivoi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.”(1 Corinteni 13,12)

Page 86: Calea catre Hristos - Ellen G. White

86

CAPITOLUL 13

BUCURIA ÎN DOMNULBUCURIA ÎN DOMNULBUCURIA ÎN DOMNULBUCURIA ÎN DOMNULBUCURIA ÎN DOMNUL

Copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie reprezentanţii Dom-nului Hristos, manifestând bunătatea și mila lui Dumnezeu. Dupăcum Iisus ne-a descoperit adevăratul caracter al Tatălui, tot astfelși noi trebuie să-L descoperim pe Domnul Hristos unei lumi carenu cunoaște iubirea Lui plină de milă și duioșie. „Cum M-ai trimisTu pe Mine în lume”, spunea Hristos, „așa i-am trimis și Eu pe eiîn lume.” „Eu în ei, și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșituna, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis” (Ioan 17,18.23).Apostolul Pavel le spunea ucenicilor lui Iisus: „Voi sunteţi arătaţica fiind epistola lui Hristos... cunoscută și citită de toţi oamenii”(2 Corinteni 3,3.2). Prin fiecare dintre copiii Săi, Domnul Hristostrimite lumii câte o epistolă. Dacă ești un urmaș al lui Iisus, atunci,prin tine, El trimite o epistolă familiei tale, localităţii și străzii undelocuiești. Domnul Hristos, locuind în tine, dorește să Se adresezeinimii acelora care nu-L cunosc. Poate că ei nu citesc Biblia sau nuaud glasul care le vorbește prin intermediul paginilor ei; poate cănu înţeleg dragostea lui Dumnezeu manifestată în lucrările Sale.Dar, dacă ești un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, printine, ei ar putea fi conduși să înţeleagă ceva din bunătatea Lui și săfie câștigaţi de partea iubirii și a slujirii Sale.

Creștinii au menirea de a fi niște purtători de lumină pe caleaspre ceruri. Ei trebuie să reflecte spre lume lumina care străluceșteasupra lor, venind de la Hristos. Viaţa și caracterul lor ar trebui săfie de o asemenea manieră, încât, prin ei, și alţii să dobândească oconcepţie corectă despre Hristos și despre lucrarea Sa.

Dacă Îl reprezentăm pe Hristos, vom face ca lucrarea în slujbaLui să pară atrăgătoare, cum de altfel și este în realitate. Credincioșiicare adună întunecime și tristeţe în sufletul lor și care murmură șise plâng le prezintă celorlalţi o falsă înfăţișare a lui Dumnezeu și avieţii creștine. Ei lasă impresia că lui Dumnezeu nu-I face plăcere

Page 87: Calea catre Hristos - Ellen G. White

87

Bucu

ria

în D

omnu

l

să-i vadă pe copiii Săi fericiţi și, prin aceasta, dau o mărturie falsăîmpotriva Tatălui nostru ceresc.

Satana tresaltă de bucurie atunci când îi poate conduce pe copiiilui Dumnezeu la necredinţă și descurajare. El simte o satisfacţiedeosebită când vede că am ajuns să nu ne mai încredem înDumnezeu, punând la îndoială bunăvoinţa și puterea Lui de a nemântui. Celui rău îi face plăcere când noi ajungem să credem căDumnezeu ne va face rău prin acţiunile providenţei Sale. Estelucrarea lui Satana aceea de a-L înfăţișa pe Dumnezeu ca fiindlipsit de orice milă și înţelegere. El pervertește adevărul cu privirela Dumnezeu. El umple imaginaţia cu idei false despre Dumnezeu;și astfel, în loc să medităm la adevărul despre Tatăl nostru ceresc,prea adesea ne ocupăm mintea cu reprezentările false ale lui Satanași Îl dezonorăm pe Dumnezeu prin neîncrederea și murmurareanoastră împotriva Lui. Satana a căutat întotdeauna să facă din viaţareligioasă o viaţă plină de tristeţe. El dorește ca ea să pară apăsă-toare și dificilă; iar când creștinul exteriorizează în propria viaţă oasemenea concepţie despre religie, el susţine, prin necredinţa lui,minciunile lui Satana.

De-a lungul vieţii, mulţi se ocupă atât de mult de greșelile, că-derile și dezamăgirile lor, încât inima le este plină de tristeţe și des-curajare. În timp ce eram în Europa, o soră care se afla tocmai într-oasemenea situaţie și era profund disperată mi-a scris, cerându-miun cuvânt de încurajare. După ce am citit scrisoarea, am visat înnoaptea aceea că mă aflam într-o grădină și cineva care părea a fiproprietarul ei mă conducea pe cărările grădinii. Eu culegeam floriși mă bucuram de parfumul lor, când această soră, care era împreunăcu mine, mi-a atras atenţia asupra unor mărăcini neplăcuţi la vedere,care îi închideau drumul. Din această cauză, era tristă și plângea.Ea nu mergea pe cărarea pe care ne conducea stăpânul grădinii, cipășea numai printre spini și mărăcini. „O”, se plângea ea, „nu esteoare păcat ca această frumoasă grădină să fie stricată de mărăcini?”Atunci, cel care ne călăuzea i-a spus: „Lasă mărăcinii, nu te maiocupa de ei, căci nu fac altceva decât să te rănească. Adunătrandafirii, crinii și garoafele.”

Oare nu au fost și momente luminoase în experienţa ta? Oarenu ai avut tu perioade preţioase, când inima ta tresălta de bucurie,ca răspuns la lucrarea Duhului lui Dumnezeu? Când privești înapoi

Page 88: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

88

și răsfoiești capitolele ce cuprind experienţa vieţii tale, nu găseștitu și pagini plăcute? Nu sunt făgăduinţele lui Dumnezeu asemeneaflorilor plăcut mirositoare, care cresc la fiecare pas, de-a lungulcărării vieţii tale? Nu vrei tu să îngădui ca frumuseţea și dulceaţalor suavă să-ţi umple inima de bucurie?

Spinii și mărăcinii vor face doar să te rănească și să-ţi producădurere; și dacă îi vei culege numai pe aceștia și îi vei da și altora, pelângă faptul că dispreţuiești bunătatea lui Dumnezeu, oare nu cumvaîi vei împiedica și pe cei din jurul tău să umble pe calea vieţii?

Nu este înţelept să adunăm la un loc toate amintirile neplăcuteale trecutului, nedreptăţile și dezamăgirile, pentru a vorbi despreele și pentru a ne lamenta din pricina lor, până când ajungem copleșiţide descurajare. Un creștin descurajat este plin de întuneric, ţinândîn afara inimii sale lumina lui Dumnezeu și răspândind o umbrăasupra cărării altora.

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru scenele luminoase pe careEl ni le-a descoperit. Să adunăm la un loc binecuvântatele doveziale iubirii Sale, ca să le putem avea întotdeauna înaintea ochilornoștri; Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcânddivinitatea Sa în haina naturii omenești, ca să-l poată salva pe celpăcătos de sub puterea lui Satana; biruinţa câștigată de El înfavoarea noastră, deschizând astfel cerul pentru oameni și dezvăluindprivirii noastre omenești locul în care Dumnezeirea Își descoperăslava; neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îl aruncasepăcatul și adus iarăși în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecândcu bine încercarea divină, prin credinţa în Mântuitorul nostru,îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălţat la tronul măririiSale – iată scenele pe care Dumnezeu ar dori să le contemplăm.

Când lăsăm impresia că punem la îndoială iubirea lui Dumnezeuși că nu ne mai încredem în făgăduinţele Lui, noi Îl dezonorăm și Îlîntristăm pe Duhul Sfânt. Cum s-ar simţi o mamă, dacă și-ar vedeacopiii plângându-se încontinuu de ea, ca și când ea nu le-ar fi doritbinele, în timp ce eforturile întregii ei vieţi au avut ca scop numaiinteresele și bunăstarea lor? Gândul că se îndoiesc de iubirea ei i-ar zdrobi inima. Oare cum s-ar simţi un părinte, dacă ar fi tratatastfel de copiii săi? Și oare cum ne privește Tatăl nostru cerescatunci când manifestăm neîncredere cu privire la iubirea Lui, careL-a determinat să-L dea pe unicul Său Fiu, pentru ca noi să putem

Page 89: Calea catre Hristos - Ellen G. White

89

Bucu

ria

în D

omnu

l

avea viaţă? Apostolul Pavel scrie: „El, care n-a cruţat nici chiar peFiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8,32). Cu toate acestea,cât de mulţi sunt aceia care, deși nu declară prin cuvintele lor,dar exprimă prin faptele lor: „Domnul n-a spus lucrurile acesteapentru mine. Poate că El îi iubește pe alţii, dar nu mă iubește pemine.”

Toate acestea fac rău sufletului tău; căci orice cuvânt de îndoialăpe care îl rostești este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; elîntărește în tine tendinţa spre îndoială și îndepărtează de la tineîngerii păzitori. Când Satana te ispitește, nu trebuie să rosteștiniciun cuvânt de îndoială sau de nesiguranţă. Dacă alegi să deschiziușa în faţa sugestiilor lui, mintea ţi se va umple de neîncredere șide întrebări rebele. Dacă îţi exprimi sentimentele și părerile tale,orice îndoială pe care o rostești nu numai că te va influenţa pe tineînsuţi, dar constituie o sămânţă care va încolţi și va aduce rod înviaţa altora, iar influenţa cuvintelor tale poate ajunge imposibil decontracarat. Poate că tu însuţi vei fi în stare să-ţi revii din perioadaispitei și să scapi din capcana lui Satana, dar este posibil ca alţii,care au fost atrași de influenţa ta, să nu mai poată scăpa de necre-dinţa pe care le-ai inspirat-o. Cât de important este deci să rostimnumai acele cuvinte care vor conferi putere spirituală și viaţă!

Îngerii ascultă cu atenţie, pentru a auzi ce fel de mărturie prezinţilumii despre Stăpânul tău ceresc. Conversaţia ta trebuie să-L aibăca subiect pe Acela care trăiește ca să mijlocească pentru tine înainteaTatălui. Când dai mâna cu un prieten, lauda la adresa lui Dumnezeusă fie pe buzele tale și în inima ta. Faptul acesta va îndreptagândurile lui spre Domnul Hristos.

Noi toţi trecem prin încercări; suferim dureri greu de suportat,ne confruntăm cu ispite greu de învins. Nu le vorbi semenilor desprenecazurile tale, ci adu totul înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune.Stabilește-ţi ca regulă pentru viaţă – să nu rostești niciodată vreuncuvânt de îndoială sau descurajare. Prin cuvinte care inspiră spe-ranţă și bucurie sfântă, poţi face foarte mult pentru iluminareavieţii altora și pentru susţinerea eforturilor proprii.

Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite și se aflăpe punctul de a se prăbuși în conflictul cu eul și cu puterile răului.Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea. Încurajează-l

Page 90: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

90

prin cuvinte pline de nădejde, care să-l susţină pe drumul său.„Niciunul din noi nu trăiește pentru sine” (Romani 14,7). Prininfluenţa pe care o exercităm fără să ne dăm seama, ceilalţi pot fiîncurajaţi și întăriţi sau pot fi descurajaţi și îndepărtaţi de la DomnulHristos și de la adevăr.

Există mulţi care au o idee greșită despre viaţa și caracterul Dom-nului Hristos. Ei gândesc că El a fost lipsit de căldură și voioșie, căa fost sever, aspru, neînduplecat și lipsit de bucurie. În multe cazuri,întreaga experienţă creștină a unora este caracterizată de asemeneaconcepţii întunecate.

S-a spus adesea că Domnul Hristos a plâns, dar că El nu a fostvăzut niciodată zâmbind. Mântuitorul nostru a fost într-adevăr unOm al durerilor și obișnuit cu suferinţa, deoarece El și-a deschisinima pentru toate durerile oamenilor. Dar, deși viaţa Lui a fost oviaţă de renunţare la sine, o viaţă umbrită de dureri și griji, totușispiritul Său nu a fost niciodată zdrobit. Faţa Lui nu avea o expresiede durere și de nemulţumire, ci transmitea întotdeauna pace și seni-nătate. Inima Lui era un izvor de viaţă și, oriunde mergea, duceacu Sine odihna și pacea, bucuria și voioșia.

Mântuitorul nostru era solemn și hotărât, dar nu era niciodatăîntunecat și ursuz. Viaţa acelora care Îi urmează exemplul va ficaracterizată de hotărâre și seriozitate; ei vor avea simţământul uneiînţelegeri profunde a răspunderii personale. Ușurătatea și frivo-litatea vor fi reprimate; și nu vor mai exista râsete zgomotoase sauamuzamente lipsite de bun-simţ. Religia lui Hristos aduce o paceasemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu alungă voioșiași nici nu întunecă faţa luminoasă și zâmbitoare. Domnul Hristosnu a venit să I se slujească, ci pentru ca El să le slujească altora.Când iubirea Lui domnește în inima noastră, atunci noi vom urmaexemplul Său.

Dacă păstrăm în minte cu precădere faptele nedrepte și lipsitede bunăvoinţă ale altora, atunci vom considera că este imposibilsă-i iubim așa cum ne-a iubit Hristos pe noi; dar, dacă gândurilenoastre vor stărui asupra iubirii minunate și asupra milei manifestatede Domnul Hristos faţă de noi, atunci le vom transmite și altoraacelași spirit. Trebuie să ne iubim și să ne respectăm unii pe alţii,fără a ţine cont de greșelile și nedesăvârșirile pe care nu putem sănu le observăm. Trebuie să cultivăm umilinţa, neîncrederea în sine

Page 91: Calea catre Hristos - Ellen G. White

91

Bucu

ria

în D

omnu

l

și o înţelegere plină de răbdare faţă de greșelile altora. Aceasta vanimici în noi orice egoism care ne izolează de alţii și ne va face săfim altruiști, nobili și generoși.

Psalmistul spune: „Încrede-te în Domnul și fă binele; locuieșteîn ţară și umblă în credincioșie” (Psalmi 37,3). „Încrede-te înDomnul.” Fiecare zi își are poverile ei, grijile și încurcăturile ei, iarcând ne întâlnim, suntem atât de predispuși să vorbim despregreutăţile și încercările noastre. În felul acesta, în inima noastră sestrecoară atâtea necazuri de împrumut; sunt îngăduite atâtea temeri;este exprimată o povară de neliniște atât de apăsătoare, încât s-arputea crede că nu avem un Mântuitor iubitor și plin de milă, gatasă răspundă cererilor noastre și să ne fie un ajutor întotdeaunaprezent în caz de nevoie.

Unii sunt în permanenţă cuprinși de teamă și de amărăciuniimaginare. Ei sunt înconjuraţi zilnic de dovezile iubirii lui Dumnezeuși se bucură în fiecare zi de bunătăţile providenţei Sale; dar nu iauîn considerare toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupăcontinuu de ceva neplăcut, de ceva de care se tem că li s-ar puteaîntâmpla sau de dificultăţi care există cu adevărat, dar care, deșisunt minore, le orbesc ochii, ca să nu vadă mulţimea lucrurilor pentrucare ar trebui să Îi fie recunoscători lui Dumnezeu. Greutăţile pecare le întâmpină, în loc să-i apropie de Dumnezeu, singura sursăde ajutor pentru ei, îi îndepărtează de El, deoarece trezesc în inimalor neliniște, nemulţumire și reproșuri.

Oare facem bine când suntem atât de necredincioși? De ce săfim nerecunoscători și lipsiţi de încredere? Domnul Hristos esteprietenul nostru; cerul întreg este preocupat de bunul nostru mers.N-ar trebui să îngăduim ca problemele și îngrijorările vieţii de fiecarezi să ne tulbure sufletul și să ne întunece faţa. Dacă procedăm astfel,atunci întotdeauna vom avea ceva care să ne tulbure și să nenecăjească. N-ar trebui să permitem ca mintea noastră să se ocupede griji care nu fac altceva decât să ne chinuiască și să ne istovească,dar care nu ne ajută să suportăm încercările.

Poate că ajungi să ai mari greutăţi în activitatea ta profesională;perspectivele tale pot deveni din ce în ce mai întunecate și poatecă ești ameninţat de pierderi mari; dar nu trebuie să te descurajezi;așază grijile tale asupra lui Dumnezeu și continuă să rămâi calm șivoios. Roagă-te pentru înţelepciunea de a-ţi trata problemele vieţii

Page 92: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

92

cu tact, pentru a preveni în felul acesta dezastre și pierderi. În ceeace te privește, fă tot ce poţi pentru a obţine rezultate favorabile.Domnul Iisus a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de eforturi.Dacă, sprijinindu-ne pe Hristos – Ajutorul nostru – , am făcut totce am putut, atunci să acceptăm rezultatele cu bucurie.

Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât degrijile vieţii. Domnul nu ne amăgește. El nu ne spune: „Nu vătemeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii.” El știe căsunt încercări și pericole și Se poartă cu noi într-o manieră sincerăși deschisă. El nu plănuiește să-i scoată acum pe copiii Săi dinlumea păcatului și a răului, ci îi îndrumă spre un loc sigur de scăpare.Rugăciunea Domnului pentru ucenicii Săi era: „Nu Te rog să-i ieidin lume, ci să-i păzești de cel rău.” „În lume”, spunea Mântuitorul,„veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 17,15;16,33)

În Predica de pe Munte, Domnul Hristos i-a învăţat pe uceniciiSăi lecţii preţioase cu privire la încrederea în Dumnezeu. Acestelecţii au fost destinate încurajării copiilor lui Dumnezeu de-a lungultuturor veacurilor și au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţăturăși de mângâiere. Mântuitorul le-a îndreptat atenţia urmașilor Săila păsările cerului, care își ciripesc cântecele de laudă netulburatede nicio grijă, căci „ele nici nu seamănă, nici nu seceră”. Cu toateacestea, marele Tată ceresc Se îngrijește de nevoile lor. Mântuitorulîntreabă: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?”(Matei 6,26) Marele Binefăcător al oamenilor și al animalelor Îșiîntinde mâna și împlinește nevoile tuturor făpturilor Sale. Nicipăsările cerului nu rămân neobservate de El. Dumnezeu nu le punehrana direct în cioc, dar El Se îngrijește de proviziile necesarenevoilor lor. Păsările trebuie să adune cerealele pe care Domnulle-a răspândit pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialulnecesar pentru micile lor cuiburi. Ele trebuie să-și hrănească puișorii.Dar păsările merg cântând la lucrul lor, căci „Tatăl... ceresc lehrănește”. Și oare „nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?”Nu sunteţi voi, în calitate de închinători inteligenţi și spirituali, deo valoare mai mare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru,Păstrătorul vieţii noastre, Cel care ne-a făcut după chipul șiasemănarea Lui, nu Se va îngriji de toate nevoile noastre, dacă nevom încrede în El?

Page 93: Calea catre Hristos - Ellen G. White

93

Bucu

ria

în D

omnu

l

Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la florile depe câmp, care cresc într-o varietate bogată, strălucind în simplitateafrumuseţii pe care cerescul Tată le-a dat-o, ca o expresie a iubiriiSale faţă de om. El a spus: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresccrinii de pe câmp.” Frumuseţea și simplitatea acestor flori naturaleîntrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucităîmbrăcăminte, produs al artei și iscusinţei omenești, nu se poatecompara cu graţia naturală și frumuseţea încântătoare a florilorcreaţiei lui Dumnezeu. Domnul Hristos întreabă: „Dacă astfelîmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este și mâine va fiaruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi,puţin credincioșilor?” (Matei 6,28.30) Dacă Dumnezeu, Artistuldivin, dă frumuseţe și varietate culorilor unor simple flori care pierîntr-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţidupă chipul și asemănarea Sa? Această lecţie a Domnului Hristoseste o mustrare pentru teama, îngrijorarea, confuzia și îndoiala dininima lipsită de credinţă.

Dumnezeu dorește ca toţi fiii și fiicele Sale să fie fericiţi, plinide pace și ascultători. Domnul spune: „Vă las pacea Mea, vă daupacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima,nici să nu se înspăimânte.” „V-am spus aceste lucruri pentru cabucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.”(Ioan 14,27; 15,11)

Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilordatoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică și temporară; ea trece,iar sufletul se umple de simţământul singurătăţii și al tristeţii; darîn slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie și satisfacţie; creștinul nueste lăsat să străbată cărări nesigure; el nu este părăsit sub povararegretelor și a dezamăgirilor zadarnice. Chiar dacă nu avem plăcerileacestei vieţi, putem totuși să fim bucuroși privind dincolo, sprebucuria vieţii veșnice.

Dar chiar și aici, pe pământ, creștinii pot avea bucuria comuniuniicu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale și mângâierea continuă aprezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape deIisus, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale și nepoate aduce cu un pas mai aproape de căminul binecuvântat alpăcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem osiguranţă temeinică și statornică, mai puternică decât oricând. „Până

Page 94: Calea catre Hristos - Ellen G. White

Calea către Hristos

94

aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7,12) și ne va ajuta până lasfârșit. Să privim la pietrele monumentale de aducere-aminte a ceeace a făcut Domnul pentru a ne mângâia și pentru a ne salva dinmâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezilede îndurare și har, pe care Dumnezeu le-a manifestat faţă de noi –lacrimile pe care El ni le-a șters, durerile pe care le-a alinat,necazurile pe care le-a îndepărtat, temerile pe care le-a alungat,nevoile pe care le-a împlinit și binecuvântările pe care le-a revărsatasupra noastră – întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avemde întâmpinat pe calea peregrinajului nostru.

În lupta viitoare a credinţei și a vieţii, ne putem aștepta la noigreutăţi, dar, privind la cele din trecut, precum și la cele ce vorveni, putem spune: „Până aici ne-a ajutat Dumnezeu.” „Și putereata să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 33,25). Încercările nu vor fimai mari decât puterea care ne va fi dată pentru a le suporta. Deaceea, să începem a îndeplini lucrarea care ne revine, oriunde vedemcă este ceva de făcut, având încredinţarea că, orice va veni, ne va fidată o putere proporţională cu încercările prin care vom trece.

La timpul cuvenit, porţile cerului vor fi deschise pentru a-i primipe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui slavei va răsuna,asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: „Veniţi, bine-cuvântaţii Tatălui Meu, de moșteniţi Împărăţia care v-a fost pregătităde la întemeierea lumii.” (Matei 25,34)

Atunci, cei mântuiţi vor fi primiţi în căminul pe care DomnulHristos îl pregătește pentru ei. Acolo, nu vor mai fi înconjuraţi deoamenii răi de pe pământ, de mincinoși, idolatri, necuraţi, necre-dincioși; ci ei se vor afla în tovărășia celor care l-au învins pe Satanași care, prin harul divin, și-au format un caracter desăvârșit. Fiecaretendinţă păcătoasă, fiecare nedesăvârșire care le-a produs întristareși durere aici, pe pământ, au fost curăţate prin sângele lui Hristosși acum au parte de virtutea și strălucirea slavei Sale, cu mult maistrălucitoare ca soarele. Frumuseţea morală și desăvârșireacaracterului Său strălucesc în fiinţa lor, conferindu-le o valoarecare întrece cu mult această splendoare exterioară. Ei sunt fărăvină înaintea marelui tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtași aidemnităţii și ai privilegiilor îngerilor.

Având în vedere această moștenire glorioasă, care ar putea ajungeîn posesia lui, „ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

Page 95: Calea catre Hristos - Ellen G. White

95

Bucu

ria

în D

omnu

l

(Matei 16,26). Poate că este sărac, dar are în el însuși o valoare și odemnitate pe care lumea nu le poate oferi. Sufletul răscumpărat șieliberat de păcat, cu toate însușirile lui nobile, consacrate slujiriilui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri, în prezenţalui Dumnezeu și a îngerilor sfinţi, salvarea chiar și a unui singursuflet produce o bucurie care este exprimată prin cântări de sfântăbiruinţă.

Page 96: Calea catre Hristos - Ellen G. White