calatorie si pasiunea cunoasteriiw

2
Calatorie si pasiunea cunoasterii A calatori inseamna a cunoaste. Iar cunoasterea prin intermediul calatoriei este una complexa, care ne familiarizeaza atat cu natura lumii inconjuratoare si sentimentele ei contradictorii, cat si cu propriile sentimente care ne guverneaza lumea interioara. Elementele naturale, neatinse de impuritatile mediului urban reprezinta o sursa inepuizabila de energie, iar vestigiile istorice si edificiile religioase ne impresioneaza, ne determina sa meditam si sa ne intoarcem la veritabilele valori spirituale care au ordonat lumea inca din cele mai vechi timpuri. Certitudinea acestei afirmatii trebuie cautata in f rumusetea sublima cu care natura a daruit aceste pamanturi, in marturiile zbuciumate ale trecutului istoric si nu in ul timul rand in privirile entuziasmate ale turistilor pentru care descoperirea fermecatoarelor obiective turistice a insemnat decoperirea unor noi perspective. Ocolul Pamântului în 80 de zile este un roman clasic de aventuri scris de Jules Verne, publicat pentru prima data sub forma de serial în Le Temps, între 6 noiembrie ?i 22 decembrie 1872 ?i publicat în volum în 1873[2]. În poveste, londonezul Phileas Fogg, care ?i-a angajat recent un nou valet, pe francezul Passepartout, face un pariu cu prietenii sai din Reform Club ca poate sa faca ocolul pamântului în 80 de zile. Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necasatorit, care locuieste la numarul 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscuta, domnul Fogg traieste o viata modesta, cu obiceiurile efectuate cu precizie matematica. Dupa cum se mentioneaza în primul capitol, foarte putin se pot spune despre grupul de prieteni si cunostinte a domnului Fogg, în afara faptului ca ca el este un membru al Clubului Reform. Dupa ce si-a concediat valetul pentru ca i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în loc de 86, domnul Fogg îl angajeaza pe francezul Passepartou t, de aproximativ 30 de ani. Mai târziu, în aceasi zi, la Clubul Reform, Fogg se angajeaza într-o discutie de cu privire la un articol din Daily Telegraph, care prevede faptul ca deschiderea unui nou tronson de cale ferata în India face posibila calatoria în jurul lumii în 80 zile. El face pariu pe 20.000 £ cu colegii lui de la Clubul Reform, pe care-i va primi daca va face ocolul în j urul lumii în 80 de zile. Însotit de valetul lui Passepartout, el pleaca cu trenul din Londra la 8:45 PM pe 2 octombrie 1872, si trebuie sa se întoarca înapoi la Clubul Reform peste 80 zile, la 21 decembrie 1872. Fogg si Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarca pe vaporul din Egipt sunt urmariti de un detectiv al Scotland Yard numit Fix, care a fost trimis de la Londra în cautarea unui hot care a spart Banca Angliei. Pentru ca Phileas Fogg se aseamana cu spargatorul cautat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare, Fix se îmbarca la bordul vaporului de Bombay, în urmarirea lui. În cursul calatoriei, Fix se împrieteneste cu Passepartout, fara sa-si dezvaluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o mare recompensa daca ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu doua zil e înainte de termen. Cu doua zile câstigate, Fogg si Passepartout merg cu trenul de la Bombay pâna la Calcutta; Fix îi urmareste  în continuare. Du pa ce afla ca constructia caii ferate nu este finalizata, sunt obligati sa p arcurga restul drumului pâna la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg l-a achizitionat la pretul de 2000 de lire sterline. În timpul calatoriei, au dat peste o procesiune suttee, în care Aouda, o tânara femeie Parsi, este condusa la un sanctuar unde urmeaza sa fie arsa pe rug a doua zi de brahmani. Calatorii decid sa-i salveze viata caci

Upload: damian-cristina

Post on 20-Jul-2015

1.012 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw

5/17/2018 Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/calatorie-si-pasiunea-cunoasteriiw 1/3

Calatorie si pasiunea cunoasterii

A calatori inseamna a cunoaste. Iar cunoasterea prin intermediul calatoriei este una complexa, care nefamiliarizeaza atat cu natura lumii inconjuratoare si sentimentele ei contradictorii, cat si cu propriilesentimente care ne guverneaza lumea interioara.

Elementele naturale, neatinse de impuritatile mediului urban reprezinta o sursa inepuizabila de energie, iar

vestigiile istorice si edificiile religioase ne impresioneaza, ne determina sa meditam si sa ne intoarcem laveritabilele valori spirituale care au ordonat lumea inca din cele mai vechi timpuri.

Certitudinea acestei afirmatii trebuie cautata in frumusetea sublima cu care natura a daruit aceste pamanturi,in marturiile zbuciumate ale trecutului istoric si nu in ultimul rand in privirile entuziasmate ale turistilorpentru care descoperirea fermecatoarelor obiective turistice a insemnat decoperirea unor noi perspective.

Ocolul Pamântului în 80 de zile este un roman clasic de aventuri scris de Jules Verne, publicat pentru primadata sub forma de serial în Le Temps, între 6 noiembrie ?i 22 decembrie 1872 ?i publicat în volum în1873[2]. În poveste, londonezul Phileas Fogg, care ?i-a angajat recent un nou valet, pe francezul

Passepartout, face un pariu cu prietenii sai din Reform Club ca poate sa faca ocolul pamântului în 80 de zile.Povestea începe la Londra la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necasatorit, care locuieste lanumarul 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscuta, domnul Foggtraieste o viata modesta, cu obiceiurile efectuate cu precizie matematica. Dupa cum se mentioneaza înprimul capitol, foarte putin se pot spune despre grupul de prieteni si cunostinte a domnului Fogg, în afarafaptului ca ca el este un membru al Clubului Reform.

Dupa ce si-a concediat valetul pentru ca i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în locde 86, domnul Fogg îl angajeaza pe francezul Passepartout, de aproximativ 30 de ani.

Mai târziu, în aceasi zi, la Clubul Reform, Fogg se angajeaza într-o discutie de cu privire la un articol dinDaily Telegraph, care prevede faptul ca deschiderea unui nou tronson de cale ferata în India face posibilacalatoria în jurul lumii în 80 zile.

El face pariu pe 20.000 £ cu colegii lui de la Clubul Reform, pe care-i va primi daca va face ocolul în jurullumii în 80 de zile. Însotit de valetul lui Passepartout, el pleaca cu trenul din Londra la 8:45 PM pe 2octombrie 1872, si trebuie sa se întoarca înapoi la Clubul Reform peste 80 zile, la 21 decembrie 1872.

Fogg si Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarca pe vaporul din Egipt sunt urmariti de undetectiv al Scotland Yard numit Fix, care a fost trimis de la Londra în cautarea unui hot care a spart Banca

Angliei.

Pentru ca Phileas Fogg se aseamana cu spargatorul cautat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare,Fix se îmbarca la bordul vaporului de Bombay, în urmarirea lui. În cursul calatoriei, Fix se împrieteneste cuPassepartout, fara sa-si dezvaluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o marerecompensa daca ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu doua zile înainte de termen.

Cu doua zile câstigate, Fogg si Passepartout merg cu trenul de la Bombay pâna la Calcutta; Fix îi urmareste în continuare. Dupa ce afla ca constructia caii ferate nu este finalizata, sunt obligati sa parcurga restuldrumului pâna la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg l-a achizitionat la pretul de 2000 de lire

sterline.

În timpul calatoriei, au dat peste o procesiune suttee, în care Aouda, o tânara femeie Parsi, este condusa laun sanctuar unde urmeaza sa fie arsa pe rug a doua zi de brahmani. Calatorii decid sa-i salveze viata caci

Page 2: Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw

5/17/2018 Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/calatorie-si-pasiunea-cunoasteriiw 2/3

tânara fusese în mod evident drogata cu fum de opiu si de cânepa si astfel ea nu mergea de buna voie sinesilita de nimeni la rug. Au urmarit procesiunea de la templu, iar Passepartout a luat în secret loculraposatului sot al Aoudei pe rugul de înmormântare, în ajunul zilei de sacrificiu. In timpul ceremoniei, el seridica de pe rug, sperie pe preoti, si rapeste tânara femeie. Ca urmare a acestui incident, Fogg a pierdut celedoua zile avans, dar nu regreta.

În Hong Kong, Aouda afla ca ultima sa ruda s-a mutat în Olanda, iar Fogg decide sa o ia cu el în Europa. În

acelasi timp, în continuare, fara un mandat de arestare, Fix vede Hong Kong-ul ca ultima lui sansa de a-laresta pe Fogg pe teritoriu britanic. Pentru a preveni ca Passepartout sa îl informeze pe stapânul sau cuprivire la plecarea prematura a vaporului care va pleca în aceasi seara, Fix îl îmbata si drogheaza cu fum deopiu pe Passepartout. Totusi, Passepartout reuseste sa prinda vaporul de Yokohama, dar uita sa îl informezepe domnul Fogg.

Fogg descopera a doua zi ca a pierdut vaporul si se duce în cautarea unei alte nave, care sa-l duca laYokohama. El gaseste o barca-pilot cu care în compania Aoudei merg pâna la Shanghai. De la Shanghaimerg prin China dupa care iau totusi vaporul pâna la Yokohama. La Yokohama merg sa îl caute pePassepartout, crezând ca el poate sa fi ajuns acolo cu vaporul initial. Îl gasesc într-un circ, încercând sa-si

câstige banii pentru calatoria spre casa.

De la Yokohama traverseaza Pacificul pâna la San Francisco. Fix îi promite lui Passepartout ca acum, dupace au parasit teritoriul britanic, el nu va mai încerca sa îl întârzie Fogg, ci mai degraba îl va sprijini sa ajunga

 înapoi în Marea Britanie cât mai repede cu putinta (pentru a fi arestat).

La San Francisco, ei iau lua un tren pâna la New York. Ajunsi la New York ei afla ca vaporul transatlanticcare tebuia sa îi duca în Marea Britanie a plecat.

A doua zi, Fogg porneste sa caute o alternativa pentru traversarea Atlanticului. El gaseste un mic vas, cu

destinatia Bordeaux. Cu toate acestea, capitanul refuza sa îi duca la Liverpool, si Fogg este de acord samearga la Bordeaux. Dupa plecare, el mituieste echipajul sa se rascoale si schimba cursul pentru Liverpool.Dupa ce merge cu toata viteza, tot timpul, barca ramâne fara combustibil. Fogg cumpara barca la un pretfoarte mare de la capitan, apoi el ordona echipajului sa arda toate piesele din lemn pentru a aveacombustibil.

Nava ajunge la Queenstown, în Irlanda,dupa ce merge spre Londra prin Dublin si Liverpool înainte determenul limita. Cu toate acestea, odata ajuns pe sol britanic, Fix obtine un mandat de arestare si îl aresteazape Fogg pentru o scurta perioada de timp. Mai târziu Fix afla ca hotul de la banca a fost prins cu trei zile înurma la Edinburgh si îl elibereaza pe Fogg.

Ca raspuns, Fogg, într-un rar impuls de moment, îi da un pumn lui Fix, care cade imediat la pamânt. Cutoate acestea, Fogg a pierdut trenul si se întoarce la Londra cu cinci minute întârziere, fiid sigur ca a pierdutpariul.

În casa lui din Londra a doua zi, el îsi cere scuze Aoudei pentru aducerea ei cu el, pentru ca el este acumsarac si nu are cum sa o sustina financiar. Aouda îi marturiseste brusc ca îl iubeste si îl întreaba daca se

 însoara cu ea, el acceptând cu placere. El îi solicita lui Passepartout sa cheme preotul. De la preot,Passepartout afla ca data pe care o credea este falsa, nefiind duminica, ci de fapt sâmbata; datorita faptuluica au calatorit spre est, au câstigat o zi întreaga pentru ca au mers tot timpul spre soare. El nu a observat

acest lucru în SUA, deoarece au existat trenuri zilnice, si pentru ca a traversat Atlanticul cu propria nava.

Passepartout se întoarce repede la Fogg, care imediat merge spre Clubul Reform, ajungând tocmai la timppentru a câstiga pariul. Fogg se casatoreste cu Aouda si calatoria în jurul lumii se termina cu bine.

Page 3: Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw

5/17/2018 Calatorie Si Pasiunea Cunoasteriiw - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/calatorie-si-pasiunea-cunoasteriiw 3/3