Călătorie de la Petersburg la Moscova

Aleksandr Nikolaevici Radişcev

Radişcev, Aleksandr Nikolaevici (1749—1802), scriitor şi filozof materialist rus, precursor al decembriştilor şi al democraţilor- revoluţionari. A fost influenţat de ideile progresiste ale iluminiştilor francezidin sec. al XVIII-lea şi ale revoluţiei franceze. Opera sa principală, „Călătorie de la Petersburg la Moscova” (1790, trad. rom.), conţine, sub forma unui şir de tablouri ale vieţii din Rusia feudală, un violent protest împotriva iobăgiei şi autocraţiei ţariste. Cartea a fost interzisă, iar R. condamnat Ia moarte, pedeapsa fiindu-i apoi comutată în deportare. Respingînd politica de reforme a „absolutismului luminat”, R. a recunoscut necesitatea revoluţiei antiiobăgiste. în filozofie, R. a continuat tradiţiile materialiste ale lui Lomonosov; a criticat dogma reli-gioasă a nemuririi sufletului. Poemele lui Radişcev au contribuit la dezvoltarea versificaţiei ruse.

Eminentul revoluţionar, scriitor şi filozof rus, Alexandr Nikolaevici Radişcev, s-a născut la 20 (31) august 1749, după unele izvoare la Moscova, iar după altele în satul Verhnee Ableazovo (astăzi raionul Kuznetk, regiunea Penza). Ca şi decembriştii şi pe urmă Gherten, Radişcev era legat de mediul moşieresc în ceea ce priveşte originea, educaţia şi starea sa socială. El s-a ridicat însă cu hotărâre împotriva acestui mediu şi a trecut cu fermitate de partea intereselor poporului înrobit. El a fost primul dintre cei mai buni oameni proveniţi din rândurile nobilimii care, după cum spunea Lenin, au contribuit la trezirea poporului. Radişcev şi-a petrecut copilăria în satul Verhnee Ableazovo. Primii educatori ai băiatului au fost ţărani iobagi: dădaca Praskovia Klementievna, de care Radişcev îşi aminteşte cu multă căldură într-unul din capitolele „Călătoriei" sale, şi unchia-şul Piotr Mamontov, poreclit Suma. Viitorul autor al „Călătoriei de la Petersburg la Moscova" a văzut în jurul său înspăimântătoarele tablouri ale sămăvolniciei moşiereşti. Moşierii nemiloşi pe care-i descrie cartea lui amintesc respingătoarea figură a vecinului de pe atunci al familiei Radişcev, V. N. Zubov, a cărui moşie se afla la numai şase verste de Verhnee Ableazovo. Zubov îşi adusese la sapă de lemn ţăranii săi, îi hrănea ca pe vite din coveţi comune şi îi ţinea ferecaţi în lanţuri într-o închisoare pe care o construise special. El a ţinut un iobag în lanţuri mai mult de un an. „Călătorie de la Petersburg la Moscova" reflectă atât jugul insuportabil al orânduirii autocrate-iobăgiste, cât şi puternicul protest anti-iobăgist al maselor de milioane ale poporului muncitor subjugat. Toate acestea au dat glasului lui Radişcev o forţă de tunet şi face ca opera lui să apară ca cea mai revoluţionară şi mai democratică lucrare din literatura mondială a epocii. În cuvântul-înainte cu care incepe cartea, dedicat lui A. Mi Kutuzov, tovarăşul din anii de studenţie, Radişcev explică izvoarele şi scopul acestei lucrări în felul următor:„M-am uitat în jurul meu — şi suferinţele omenirii mi-au îndurerat sufletul. Mi-am aţintit

atunci privirile înlăuntrul meu şi am înteles că necazurile ne vin de la noi înşine şi adesea numai din faptul că privim strâmb cele ce ne înconjoară..."A ridica „vălul de pe ochi", a vedea şi a arăta altora adevărul ascuns pâna atunci, adică a deschide ochii asupra lipsei de drepturi a ţăranului, asupra poverii insuportabile a jugului autocraţiei, acesta era scopul cărtii.Radişcev priveste realitatea cu ochii plini de emotionată neliniste ai patriotului, ai cetăţeanului înflăcărat, care doreşte cu pasiune fericirea patriei sale.Patriotul revoluţionar Radişcev judecă cu asprime şi severitate toate laturile orânduirii autocrate-iobagiste, dând pentru fiecare caz în parte o sentinţă necruţătoare, zdrobitoare. Paginile „Călătoriei de la Petersburg la Moscova" demască în faţa cititorilor birocratismul grosolan şi inuman al funcţionarilor mari şi mici: câţiva oameni se îneacă, iar la rugămintea de a lua măsuri pentru salvarea lor, un funcţionar răspunde calm: „Nu intră în atribuţiile mele" (capitolul „Ciudovo" •)) ; ipocrizia si slugărnicia locuitorilor suspuşi ai Petersbur-gului — „această vizuină de fiare" — faţă de autorităţi (ibidem); abuzurile în serviciu şi reuşita în carieră a celor care ştiu să satisfacă toate capriciile şefilor (povestirea despre stridii, în capitolul „Spas-skaia Polest"); „nedreptatea", sălbaticele „cruzimi" judiciare (ibidem); tâlhăriile antreprenorilor, „hoţia şi şărlătănia" negustorimii (Karp Dementici din capitolul „Novgorod"); brutalitatea şi minciuna dominante în aparatul de stat care reprezentă în statul autocrat-iobagist un instrument necamuflat al asupririi de clasă; înşelăciunile şi fărădelegile demnitarilor (capitolul „Zavidovo"); lăcomia şi răutatea moşierilor care-şi jefuiau şi torturau ţăranii, şi, în sfirsit, nemărginitul ocean de suferinţe ale ţărănimii înrobite. Radişcev îşi argumentează din toate punctele de vedere revolta împotriva iobăgiei. Din punct de vedere economic, el subliniază productivitatea redusă a muncii forţate a iobagului, munca efectuată numai sub ameninţarea bâtei. Radişcev dezvăluie absurditatea juridică şi nedreptatea totală care caracterizează situaţia ţăranului iobag, pentru care moşierul „este legiuitor, judecător şi executor al sentinţelor pe care tot el le dă, iar la dorinţă — chiar şi -reclamant, împotriva căruia pârâtul nu se încumetă să vorbească". Radişcev, pe care M. I. Kalinin l-a numit promotor al moralei noi, revoluţionare — la baza căreia se afla „ura faţă de exploatatori şi dragostea faţă de popor, dragostea faţă de patrie" ) — a înfierat cu deosebită mânie şi pasiune caracterul inuman şi nedrept al iobagiei. Chiar la începutul călătoriei sale, ascultând cântecul plin de jale al surugiului, călătorul observă că mâhnirea ce umple sufletul este o nota dominantă a „cântecelor populare ruseşti". Cântecul trist şi plin de mâhnire al surugiului formează parcă o introducere muzicală la întreaga „Călătorie" şi îi imprimă de la început o anumită stare de spirit. Tablourile „sălbaticului despotism, în care omul dispune de om" — greaua robie ţărănească — încep să se depene din al treilea capitol („Liubani"), cu descrierea ţăranului care ara în zi de duminică. Cu o înfricoşătoare forţă, datorită tristeţii, mâniei şi indignării, descrierea oprimării şi violenţelor iobăgiste se conturează în capitolele „Zaitovo" (comportarea bestială faţă de ţărani a unui asesor care fusese sobar la Curte), „Visnii Volociok" (povestea moşierului care dobândise o moşie „prosperă", cu preţul „ruinării totale a ţăranilor"), „Mednoe" (vînzarea la licitaţie a ţăranilor), „Gorodnia" (recrutarea), „Peski" (descrierea unei colibe ţărăneşti sărăcăcioase şi a vieţii mizere a

ţăranilor).

Tonul satirei lui Radişcev se distinge printr-o vigoare şi vehementă nemaiîntâlnite până atunci. El consideră fenomenele negative ale realităţii, nu ca pe nişte abateri „rău intenţionate" de la ordinea existentă a lucrurilor, ci ca decurgând în mod firesc din însăşi această orânduire.Bătrânul boier „bun la suflet" îl creşte pe Vaniuşa, fiul unui iobag, împreună cu propriul său fiu, dar moare înainte de a apuca să-i dea „actul de eliberare", adica sa-l elibereze din iobăgie. Dupa moartea batrânului boier, feciorul lui — „colegul" lui Vaniuşa — om bun din fire, dar uşuratic şi lipsit de caracter, se însoară cu o aristocrată arogantă, care ordona ca Vaniuşa să fie făcut lacheu. Viaţa lui Vaniuşa se transformă într-un lanţ necurmat de înjosiri, de batjocoriri şi de chinuri.Radişcev nu priveste răul ca pe o excepţie, aşa cum făceau scriitorii dinaintea lui, ci ca pe o lege a orânduirii autocrate iobăgiste. Descriind diferitele manifestari ale răului, ale nedreptăţii şi violenţelor, Radişcev arată în permanenţă principalul şi invariabilul lor izvor—regimul autocrat-iobăgist. Cu aproape o jumătate de veac mai târziu, vorbind despre publicarea „Călătoriei de la Petersburg la Moscova", Puşkin scria (în articolul „Alexandr Radişcev"): „Un mic funcţionar, fără nici o putere, fără nici un sprijin, cutează să se ridice împotriva ordinei generale, împotriva autocraţiei, împotriva Ecaterinei!"într-adevar, Radişcev nu numai că a dezvăluit în întreaga ei amploare principala racilă a epocii sale — regimul autocrat-iobăgist — dar a şi ridicat pentru prima dată problema necesităţii luptei necruţătoare, pe viaţă şi pe moarte, împotriva lui.

Tema răscoalei poporului — a răscoalei ţărănimii înrobite împotriva „fiarelor lacome, a lipitorilor nesăţioase" — împotriva moşierilor proprietari de iobagi si a „lupului prădalnic" — ţarul — străbate întreaga „Călătorie de la Petersburg la Moscova". Radişcev nutreşte o caldă simpatie pentru lupta ţăranilor împotriva moşierilor. În cartea sa sunt zugrăvite nu numai tablourile suferinţei şi asupririi ţărănimii subjugate, dar şi puternicul tablou al protestului ţărănesc.Radişcev recunoaşte făţis dreptul ţăranilor de a răspunde prin lovitură la lovitură, prin jignire la jignire : „Dacă lovesc pe cineva, acela poate şi el să mă lovească", declară el în capitolul „Liubani".În capitolul „Zaitovo" este reprodusă povestirea lui Krestiankin, preşedintele tribunalului penal, asupra felului cum ţăranii au ucis un moşier bestial şi pe cei trei fii ai lui, care au vrut să batjocorească logodnica unuia din iobagii lor. Prin gura povestitorului, care a avut să dea sentinţa definitivă în procesul acestor ţărani, Radişcev îi achită, socotindu-i „asasini nevinovaţi". Ei au fost în legitimă apărare, adevăratul vinovat de cele petrecute fiind însuşi moşierul, care şi-a primit pedeapsa meritată. Acest fel de a pune problema atacă esenţa întregii orânduiri iobăgiste. De aceea, nu este surprinzător ca toţi ceilalti judecători şi cârmuitorul suprem al ţinutului — guvernatorul — sunt de părere că Krestiankin insulta intreaga societate nobiliară şi „puterea supremă" însăşi. Democratismul şi caracterul revoluţionar al ideilor lui Radişcev se reliefează cu deosebita putere, dacă le comparam cu iluminismul secolului al XVIII-lea în apusul

Europei. Scriitorul şi filozoful francez Voltaire, dascălul recunoscut al iluminiştilor din secolul al XVIII-lea în apusul Europei, îi „compătimeşte" pe sclavi, după cum se exprimă el insuşi, dar pentru Voltaire, singura cale de perfecţionare a conducerii statului este calea aşa-numitului „absolutism luminat", reformele unui suveran „luminat".

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, mai întii în America iar apoi in Franţa, au avut loc revoluţiile burgheze. Radişcev a salutat revoluţiile din America şi din Franta. Dar în acelaşi timp el condamna cu asprime barbaria burgheziei. Astfel, în „Călătorie de la Petersburg la Moscova", Radişcev vorbeşte cu indignare despre exterminarea triburilor de indieni de către cuceritorii Americii, despre negoţul cu negri pe care îl practicau stăpânii de sclavi americani şi englezi. Radişcev arată că avuţiile proprietarilor de sclavi din America au fost dobândite din sângele şi sudoarea sclavilor. „Şi noi numim fericita ţară pustiirii... Numim fericita ţară unde o sută de cetăţeni trufaşi huzuresc în lux, în timp ce mii de oameni nu au hrana asigurată şi nici un adăpost de arsiţa şi de ger!..." — exclama cu mânie Radişcev, vorbind despre America. În aceste cuvinte pline de patimă şi de indignare, glasul „duşmanului robiei", glasul revoluţionarului şi democratului rus Radişcev răsuna deosebit de puternic şi de elocvent. Radişcev priveşte cu o neobisnuită atenţie şi simpatie manifestările vieţii spirituale a poporului — arta populară, creaţia populară — incluzând în textul „Călătoriei" un cântec popular, bocete şi proverbe populare, ca şi emoţionanta descriere a felului în care cânta un cerşetor orb. Pentru Radişcev, cântecele populare sunt un mijloc de a înţelege caracterul naţional, pe care-l desluşeşti chiar în „vocea" pe care sunt cântate cântecele ruseşti, în melodia lor. De asemenea, caracterul naţional format sub influenţa condiţiilor istorice luminează în multe privinţe căile pentru dezvoltarea mai departe a vieţii naţiunii. Urmărind manifestările acestui caracter, se poate — după cum a spus Radişcev — „să lămureşti mult din ceea ce a rămas pâna azi enigmatic în istoria Rusiei".„Călătoria" începe cu cântecul unui surugiu şi se termină cu „cuvântul despre Lomonosov". Această structură a carţii vădeste o concepţie artistică şi ideologică profundă. „Ieşit din sânul poporului", în adevăratul sens al cuvântului, genialul ţăran Lomonosov a fost pentru Radişcev confirmarea grăitoare şi chezăşia năzuinţelor şi speranţelor pe care le nutrea în legatură cu viitorul culturii populare ruse.

Bibliografie:

http://www.preferatele.com/docs/diverse/6/alexandr-nikolaevici13.php

Lazăr Elena-Cristina

Grupa I