calatoria inimii(1)

17
Articles from Calatoria Inimii Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII 2014- 01- 04 14:01:40 a g n is Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, furia, frustrarea, judecata de sine, rușinea, vinovăția. Toate acestea sunt st ă ri de articulare ale Ființei aflate sub imperiul uit ă rii adevă rului despre sine. Ruptura interioară naște durere. Durerea naște frica, iar frica le naște pe toate celelalte. Cu cât suntem identificați cu o parte mai îngust ă din noi înșine, cu atât durerea și frica sunt mai generalizate. A fi identificați exclusiv cu propria noastră minte, a crede că suntem mintea noastră este una dintre cele mai ră spândite forme de identificare cu o realitate parțial ă a Ființei. Faimosul Ego nu este decât un complex de identifică ri interioare, adică o ruptură interioară structurat ă . Este articulat în întregime de că tre minte. Acest personaj complex numit generic Ego, cuprinde nenumă rate alte personaje interioare pe care le scoatem la iveal ă în funcție de diferitele noastre relații. El și toate personajele interioare sunt surse directe ale durerii care decurge din limitare. [caption id="attachment_9275" align="aligncenter" width="486"]

Upload: alina-soare

Post on 15-Jan-2016

323 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

spiritualitate

TRANSCRIPT

Page 1: Calatoria Inimii(1)

Articles from Calatoria InimiiInstrumentele transformării interioare: ALCHIMIADURERII2014-01-04 14:01:40 agnis

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noiînșine este echivalent cu a nu percepe Întregul caresuntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca șifrica, însingurarea, furia, frustrarea, judecata de sine,rușinea, vinovăția. Toate acestea sunt stări de articulareale Ființei aflate sub imperiul uitării adevărului despre sine.Ruptura interioară naște durere. Durerea naște frica, iarfrica le naște pe toate celelalte. Cu cât suntem identificațicu o parte mai îngustă din noi înșine, cu atât durerea șifrica sunt mai generalizate. A fi identificați exclusiv cupropria noastră minte, a crede că suntem mintea noastrăeste una dintre cele mai răspândite forme de identificarecu o realitate parțială a Ființei. Faimosul Ego nu este decâtun complex de identificări interioare, adică o rupturăinterioară structurată. Este articulat în întregime de cătreminte. Acest personaj complex numit generic Ego,cuprinde nenumărate alte personaje interioare pe care lescoatem la iveală în funcție de diferitele noastre relații. Elși toate personajele interioare sunt surse directe aledurerii care decurge din limitare.

[capt ion id="at tachment_9275" align="aligncenter" width="486"]

Page 2: Calatoria Inimii(1)

”pradăf iarelor îndoielii mă af luși f lăcărilor durerii. cine sunt?,st rigă îngerul în t rup de calalergător pe câmpiile iluziei.”[/capt ion]

Ruptura interioară

Cu toate acestea, ar fi o eroare să ”luptăm” împotrivaacestor personaje interioare. Căci am lupta împotrivapropriilor noastre creații, adică a unei părți din noi înșine.Sunt mulți aceia care fac acest lucru, devenind prizonieriai conflictelor interioare. Neînțelegerea naturii adânci aFiinței conduce la această situație conflictuală. A luptaîmpotriva Ego-ului, a propriei minți care-l articulează sau aoricărui personaj interior ”indezirabil” produce un nou felde durere: aceea a criticii de sine, a negării și a tuturorconsecințelor acesteia.

Adevărata soluție vine, desigur, din practicareaConștienței. Aceasta este Calea Maestrului Interior. CaleaPrezenței și a Conștienței care deschid porțile cătreînțelegerea prin experiență directă a naturii adânci apropriei Ființe. Către explorarea directă a modului în care,aflați în experiența umană, creăm dimensiuni noi aleFiinței, ne identificăm cu ele pentru ca în cele din urmă sădescoperim că suntem mai mult decât atât. Acesta estecazul și pentru identificarea cu spațiul mental, custructurile egotice, cu sisteme întregi de credințe șiconvingeri, cu personaje interioare mai mult sau mai puțin

Page 3: Calatoria Inimii(1)

agresive. Procesul transformării interioare trece printr-unpunct în care, pur și simplu, descoperim că toate acesteidentificări nu au fost decât moduri de a merge maideparte în situații dificile. Au fost moduri, până la urmă,de a supraviețui în mediul dens și dificil al încarnării. Nudevenim identificați cu aceste aspecte ale Ființei noastrede proști sau de slabi, nici pentru că cineva ne-acondamnat la asta, ci pentru că la un anumit moment dataceasta părea singura soluție de a supraviețui. Nu a fost oeroare, ci calea de a merge mai departe. Eroarea ar fiaceea de a rămâne în identificare, deși situația a dispărut.Ar fi o eroare să facem din soluția acelui moment ostrategie pentru întreaga noastră existență.

Experiența durerii

A trăi în corp implică a uita adevărata noastră identitate.Ne trezim singuri și orbi, într-o lume uriașă și densă, încare nu putem percepe mai mult decât cu simțurileomenești. Asta ne umple de spaimă, ne conduce cătreînchidere și prudență, către apărare sau atac, către a facestrategii de supraviețuire. Realitatea umană în identificareeste dureroasă, emoțiile sunt copleșitoare, pe măsurascenariilor pe care le elaborăm de la nivelul minții desprerealitate. Devenim, în funcție de experiența noastră deviață, niște ființe mai mult sau mai puțin înfricoșate,judecătoare, proiectăm asupra celorlalți sau a luidumnezeu însuși, responsabilitatea pentru experiențanoastră, vinovăția pentru durerea noastră și pentru fricanoastră. Lipsa de asumare merge mână în mână cudurerea, judecata și proiecția. Cu toate acestea, durereanu dispare. Viața pare o luptă permanentă pentru evitareadurerii, iar atunci când plăcerea este disponibilă, orefuzăm, în numele obișnuinței de a suferi. Ba chiar, celemai perverse forme de identificare fac din durere ovirtute, din suferință o cale spirituală sau o cerință adestinului, transformând-o într-o dogmă.

[capt ion id="at tachment_9277" align="aligncenter" width="540"]

Page 4: Calatoria Inimii(1)

”ceea ce am uitat e umbră rece,ceea ce caut e ardere,oceanul tulbure al inimii melenuntește cerul și pământul,lumina și întunericul, focul și apaînt r-o singură respirare”[/capt ion]

Budismul spune că durerea e inerentă existenței umane,dar suferința nu e necesară. Suferința este o durereprelungită mental. Epigonii lui Christos au făcut dinsuferință o virtute și au transformat imaginea Tatălui într-una a Judecătorului absolut, proiectând frica umană înimaginea divinului și creându-l după chipul și asemănareaunei umanități înfricoșate. Toate sistemele mistice aleumanității, în lunga sa traversare a experienței dualității, aîmpărțit Ființa în principii antagonice ireductibile, creândastfel durerea rupturii, a dualității, a alienării.

Această ruptură este pe cale să fie depășită în acestetimpuri pe care le trăim împreună.

Suntem perfect conștienți scriind aceste rânduri, deimplicațiile lor: nu numai că suferința nu este necesară, dardurerea inerentă a stării de încarnare poate fi folosită caun extraordinar de sensibil instrument al transformăriiinterioare.

Page 5: Calatoria Inimii(1)

Cum poate fi folosită durerea ca instrument altransformării interioare?

Ori de câte ori ne aflăm pe noi înșine prăbușiți în durere,suntem identificați cu un anumit aspect al ființei noastre.Cu alte cuvinte nu ne aflăm în Centru. În Zero. MaestrulInterior este absent, câtă vreme suntem identificați cudurerea. ”Mă doare”, această formă reflexivă a exprimăriidurerii conține o capcană. Devenim una cu durerea și oexperimentăm ca și cum am fi durere. Primul semn alîntoarcerii Maestrului Interior ar fi detașarea de durere.Exprimarea mai potrivită este ”simt durere”. Stărilenoastre interioare nu sunt altceva decât modulări aleenergiei interioare. Noi înșine suntem aceia care operămaceste modulări. ”Simt furie” nu este același lucru cu”sunt furios”. ”Simt tristețe” este foarte diferit de ”sunttrist”. Atunci când ”simt tristețe”, nu mai sunt una cutristețea, ci, mai curând, mă aflu într-un spațiu interioroarecum neutru, capabil să perceapă tristețea fără sădevină una cu ea. Este primul pas către eliberarea deidentificarea cu diferitele stări care articulează spațiulinterior. Dacă nu sunt una cu energia fricii, a tristeții sau adurerii în general, atunci o pot simți fără să alunec în ea.

Procesele curgătoare ale Ființei

Al doilea pas esențial este a nu judeca diferitele stăridureroase ale energiei interioare. Nu este ”o problemă”faptul că simt această durere. Nu e nevoie să mă lupt cuea, nici să o anihilez. Frica, furia, tristețea și alte stări dearticulare ale Ființei sunt firești. Nimeni nu ne-a învățatvreodată ce să facem atunci când ne este frică, furie sausimțim tristețe. Ne-au spus așa: ”trebuie să fii curajos,trebuie să-ți înfrângi furia, tristețea e de prost gust”, etc.Dar nu ne-au spus cum să facem pentru ca aflați înmijlocul fricii să găsim curajul. Curajul nu este absențafricii, ci puterea interioară ca, în ciuda fricii pe care osimțim, să acționăm ca și cum nu ne-ar fi frică. La fel estecu furia, cu tristețea, cu dezamăgirea și cu orice altă stareinconfortabilă de articulare a energiei interioare. Antidotulnu este anihilarea stării respective, ci puterea de a acționaîn această dimensiune ca și cum nu am simți-o. Fără să onegăm, fără să luptăm cu ea. Acest lucru este posibil doar

Page 6: Calatoria Inimii(1)

dacă cunoaștem adevărata natură a stărilor interioare.Sunt doar modulări ale energiei.

[capt ion id="at tachment_9284" align="aligncenter" width="540"]

”unduitor ca un pește de focst răbat beznele lichide ale uitării,privirea mea se întoarce în cercuriscormonindu-mă pe dinlăunt ru.sunt orb.”[/capt ion]

Traversăm ani și ani de ”educație” fără ca vreodată să nise pomenească despre marile trăiri ale ființei umane. Nuștim nimic despre frică și furie, deși trăim zilnic cu ele,după cum nu știm nimic despre iubire, pace, adevăr, deșivorbim zilnic despre ele. Nimeni nu ne-a spus vreodată căfrica e normală, că durerea e normală, că sunt stări carenu sunt ”o problemă”. Și, mai ales, nimeni nu ne-a spusvreodată că pentru a depăși frica sau durerea, trebuie maiîntâi să o acceptăm ca stare a propriei noastre ființe.Dacă nu o acceptăm, ne vom lupta cu starea, iar acestlucru o va accentua. Lupta cu durerea amplifică durerea,nu o diminuează. Lupta cu frica, amplifică frica. Pentru a fidepășită, starea trebuie recunoscută, validată șiintegrată.

Page 7: Calatoria Inimii(1)

Asumarea creației interioare de stări

Energia oricărei trăiri, a oricăruia dintre lucrurile pe care lesimțim, nu vine din neant. Durerea, frica, tristețea șitoate celelalte forme de articulare ale energiei interioarenu există independent de noi. Ele sunt, cum spuneam,modulări ale unei energii care curge din noi, din centrulFiinței noastre, în mod natural. Realitatea pe care oexperimentăm își are izvorul în noi înșine, iar modulărileacesteia sunt în puterile noastre, în măsura în caresuntem conștienți de ele. Majoritatea oamenilor nu suntconștienți de faptul că pot modula realitatea interioară. Eicred că cineva din afara lor, contextul, alți oameni,sistemul, dumnezeu, oricine poartă responsabilitateapentru stările lor. ”Tu ești de vină pentru suferința mea”.E un fals confortabil. Celălalt poate fi un declanșatorpentru durerea mea, dar numai eu sunt responsabil pentruperpetuarea durerii sau pentru rămânerea în ea. Stările vinși pleacă. Rămânerea în energia lor este o alegere.

[capt ion id="at tachment_9278" align="aligncenter" width="540"]

”memoria unei f iințe arzătoare locuiește în mine.cine sunt? o f iință de întuneric visându-se lumină,sau mai degrabă o f iință de lumină rătăcităîn întunericul uitării? inima mea bate,

Page 8: Calatoria Inimii(1)

fără formă.”[/capt ion]

Pe parcursul procesului de transformare interioarădescoperim deci că: 1. Nu suntem una cu stările noastreinterioare, 2. Stările noastre interioare, oricât deinconfortabile ar fi, nu sunt decât modulări ale unei energiineutre care-și are izvorul în noi înșine, 3. Conștienți fiindde primele două puncte, putem în sfârșit, ALEGE felul încare modulăm energia interioară. Este un act de CreațieConștientă de Realitate interioară.

Conștiență, responsabilitate, alegere

Putem, desigur, alege să rămânem în experimentareadurerii, pentru orice motiv. Dar această alegere implicăresponsabilitatea stării. Eu sunt cel care alege să rămânăancorat în durere. Și tot eu pot ieși din experiența durerii,atunci când doresc. Nu depinde de altcineva. Conștiențadeci, aduce după sine asumarea responsabilității pentrustările experimentate, dar și posibilitate eliberării de ele,fără a depinde de celălalt sau de context.

Ființele umane funcționează în câmpuri de realitate șiexperiență rezonante. Adică, atunci când cineva estefurios de pildă, cei dimprejurul său simt și tind să devinăfurioși. Intră în rezonanță. Există câmpuri de furie, defrică, câmpuri mentale în care mulțimi imense de oamenisunt prizonierii unor articulări care aparțin conștiinței demasă. În absența conștienței, a auto-observăriipermanente, este imposibil să scăpăm din aceste capcane,și imposibil să devenim stăpânii spațiului interior. Suntemprizonierii durerii care se anclanșează prin rezonanță.Sigur, această durere are culorile și motivațiile situațieipersonale, pare că este a noastră și că avem toatemotivele să băltim în ea. Dar, în realitate, motivelepersonale ale durerii sunt doar pretextul pentru a neancora în câmpuri colective de durere. Personajeleinterioare sunt activate imediat de context. Este, din nou,confortabil. ”Nu eu sunt responsabil pentru starea mea.Ceilalți. Mă doare atitudinea lor, purtarea lor,insensibilitatea lor, etc. Ei sunt vinovați pentru durereamea.” Este un rol care supraviețuiește doar pentru a seauto-justifica.

Page 9: Calatoria Inimii(1)

Durerea aspectelor

Durerea nu este a Ființei, ci a aspectelor sau a rolurilor pecare le jucăm în dimensiunea umană. Durerea provine dinceea ce credem că suntem, nu din ceea ce suntem cuadevărat. Nu spunem aici că durerea este o iluzie. Durereaexistă, este reală ca experiență a Ființei identificată cu unaspect al ei. Numai că orice aspect este o creație. Proprianoastră creație, de-obicei inconștientă. Este momentulpentru a deveni conștienți că noi suntem aceia care creămdiferitele aspecte ale Ființei noastre, și stările lor. Facemprin intermediul gândirii. Felul în care gândim realitateaeste propriu fiecăruia dintre personajele interioare care-șidispută scena conștiinței. Relația între identificare șidurere este indisolubilă. Orice moment în care nu suntemconștienți poate deveni un moment de durere. Și aiciintervine funcția transformatoare a durerii, ca un fel dealarmă semnalizând ieșirea din starea de Zero, ieșirea dinConștiență, îndepărtarea de acel Centru al Ființei carecreează toate realitățile experimentate.

[capt ion id="at tachment_9285" align="aligncenter" width="540"]

”pent ru a f i, lumina visează întunericul,oceanul visează explozii solare,o femeie visează bărbatul,pent ru a f i, orice cuvânt visează tăcere,orice înger, un om,orice mișcare visează neclint irea t ransparentă

Page 10: Calatoria Inimii(1)

a Sursei.”[/capt ion]

Situațiile de viață, relațiile în care suntem implicați,contextul vieții noastre, interacțiunile cu ceilalți, nu suntdecât oglinzi ale evenimentelor și stărilor care survin înspațiul interior. O agresiune din ”exterior”, nu este decâtreflexia propriei noastre agresivități, un cuvânt, o”jignire” din partea cuiva, nu este decât expresia proprieinoastre judecăți de sine, materializată în context. Cinevane ”părăsește”. Este expresia felului în care noi înșine ne-am părăsit, identificându-ne cu un aspect al Ființei. Toate”atacurile” care creează durere și care vin din ”exterior”,la o privire mai atentă se revelează drept ceea ce sunt cuadevărat: atacuri ale propriilor aspecte, derivate dinruptura interioară, din alienare, din părăsirea Centrului, dininconștiență. Căutăm în exterior tot ceea ce nu ne oferimsinguri, iubirea, respectul, încrederea, speranța. Și pentrucă exteriorul nu e decât o reflexie a interiorului, ceilalți nerefuză ceea ce nu ne dăm singuri. Ne vom simți trădați,înșelați, loviți, mințiți, părăsiți și asta va provoca durere.Tentația de a-l învinui pe celălalt este imensă și este caleacea mai obișnuită. Dar adevărul este că celălalt nu facedecât să exprime propria noastră atitudine față de noiînșine. Noi ne trădăm pe noi înșine, ne mințim, ne înșelăm,ne lovim fără milă auto-judecându-ne, noi ne părăsim pe noiînșine în virtutea ideilor care ne-au fost inoculate, noisuntem aceia care nu avem respect pentru Creatorul dininterior, noi suntem aceia care avem o părere mizerabilădespre ceea ce suntem, dar așteptăm să fim validați dinexterior. Iar dacă această validare nu vine, atunci celălalteste vinovat pentru asta. Ne scufundăm în durere, înregrete, în auto-critică, în depresie, furia mocneșteînăuntru, astupată de plumbul greu al convingerii cărealitatea e dușmănoasă, că avem ghinion, că ceilalți suntrăi și nerecunoscători, că viața e nedreaptă și că de fapt,suntem condamnați la durere și la suferință de undumnezeu ticălos. Suntem incapabili să deslușim înaceastă prăbușire propria noastră Creație și capcanapropriilor noastre identificări.

[capt ion id="at tachment_9279" align="aligncenter" width="540"]

Page 11: Calatoria Inimii(1)

”nesfârșit ă e căutarea în cercuri.înt re două bătăi ale inimii meleuniversuri se nasc și se st ingde jur împrejur. haosulse st inge în cosmos. ascult .”[/capt ion]

Alternativa este accesibilă însă tuturor celor dispuși să-șiasume statutul de Creatori conștienți ai propriei realitățiși pregătiți să perceapă adevărata natură a Ființei. Oricemoment de durere este ocazia de a ne întoarce atențiacătre interior, de a reintra în starea de Prezență. Durereanu este decât semnalul că ne-am rătăcit pe culoareleminții, că sunt active roluri vechi. Este semnalul că ampierdut echilibrul.

A gândi realitatea, doare!

Luați orice situație dureroasă din viața voastră. Nu e nici osurpriză faptul că durerea vine, pentru majoritateaoamenilor, din aceleași identificări. Contextele, scena pecare se petrece drama, pare diferită, dar pretutindeni sejoacă aceeași piesă de teatru al aspectelor. Retrageți-văîntreaga atenție în interior, pe respirație, pe a simți. Vețiconstata imediat că, odată retrasă atenția din proceselede gândire a realității, durerea se diminuează. Ne doareceea ce gândim despre realitate, nu realitatea. Iar

Page 12: Calatoria Inimii(1)

gândirea este cea care articulează aspectele noastre.Fiecare aspect gândește în felul său, are propriile salecriterii și propria sa ”experiență de viață” care-i justificăpoziționarea și rămânerea în durere. Inclusiv boala fizică,expresia cea mai densă a durerii, își are originea în felul încare articulăm realitățile interioare. Nu este decât ocondensare la nivel corporal al atitudinilor, judecăților,sistemelor de referință pe care le au diferitele noastreaspecte. Nu există ghinion, nici injustiție la nivelul Ființei.Există doar creație mai mult sau mai puțin conștientă. Cucât mai puțină Conștiență, cu atât mai multă durere. Cuatât mai multă criză.

[capt ion id="at tachment_9287" align="aligncenter" width="540"]

”ascult nemișcat ,până când lumina se naște din întuneric,până când îmi cresc aripi, până cândapa t rupului meu naște ruguri aprinse,ochiul meu naște privirea, mâna mea naște facereși inima mea naște simțire. ah,toate acestea nu există decâtdacă eu ascult nemișcat .”[/capt ion]

Page 13: Calatoria Inimii(1)

Există chiar o anumită voluptate a durerii. Durerea ca modde viață. Problemele, ca rost de a fi. Cine am mai fi noi,fără problemele noastre care ne conferă o identitate, unsubiect de discuție, un mod de a capta atenția și energiacelorlalți? Ba mai mult decât atât, există ”căutătorispirituali” care fac din călătoria descoperirii de sine o nouăbătălie și care simt durere la gândul că nu sunt destul de”iluminați”. ”Mai am câteva probleme de rezolvat, și apoitotul se va schimba.” Nu e decât un nou mod al ego-uluide a rămâne în identificare, de a avea ceva de rezolvat, undrum de parcurs, o misiune de îndeplinit. Câtă vreme nusuntem acolo unde ne-am dori să fim, e un motiv dedurere, de insatisfacție, de luptă. Dar asta presupune onegare a acestui moment, a ceea ce suntem chiar acum,ceea ce este chiar sursa durerii.

De aceea singura soluție reală este acceptarea acestuimoment, exact așa cum este și explorarea, din starea dePrezență, a ceea ce noi numim

Centrul Tăcut

Este spațiul interior în jurul căruia se nasc și se dizolvătoate aspectele noastre. Centrul ascultă vocea oricăruiaspect, o validează și o lasă să se stingă în tăcerea Ființei,fără să o nege, fără să se lupte cu ea. Centrul este acelspațiu care acceptă toate vocile interioare ale aspectelor,simțind cu acuitate totul. Această stare de echilibruinterior care este asociată cu Prezența, simte durerea caatribut al diferitelor aspecte, dar nu se identifică cu niciunul dintre ele. Este singura ”strategie” care poateconduce la disoluția durerii, exclusiv prin non-identificare.Este practica Maestrului Interior. Este un fel navigare pevalurile diferitelor stări, diferitelor percepții, este o artăde a trăi, de a experimenta splendoarea Ființei, de apercepe, de a exprima. Este arta Creației Conștiente deRealitate. Este splendida natură a ființei umane carerecunoaște în sine darul și harul de a fi o scânteie dinmarele Creator. Fiecare gest, fiecare respirație, fiecaresimțire, fiecare mișcare devine un act de creațieconștientă, atentă, deschisă și conectată cu tot ceea ceexistă.

[capt ion id="at tachment_9280" align="aligncenter" width="540"]

Page 14: Calatoria Inimii(1)

”păsările pășesc pe aer, lumina pășește pe întuneric,îngerul pășește pe om.omul nu pășește pe nimic. ce durere!până când din adâncul inimii saleizbucnește amint irea:eu pășesc șezând, ca o inimă!”[/capt ion]

Maestrul Interior nu este… nesimțit. Nu este imun ladurere, nu este nepăsător. Echilibrul său, ancorat înCentrul Tăcut al Ființei, nu este unul închis față derealitate. Atitudinea sa interioară este de deschidere, detransparență în fața a tot ceea ce vine. Grația sa vine nudin forță, nu din luptă, nu din închidere față de realitate, cidin transparență. Din non-identificare cu nici una dintreenergiile modulate pe care le simte. De aceea, MaestrulInterior este partea liberă a Ființei. Liberă, în adâncul său,de rolurile care se nasc din el însuși. Libertatea sa față dedurere nu vine din negarea durerii, ci din înțelegereaprofundă a mecanismelor interioare din care se naștedurerea. Și din Alegere. El percepe faptul că natura ultimăa unei ființe umane este un nimic care simte totul, carepercepe totul, o Conștiință a cărei mișcare, oricât de fină,creează o realitate și o experiență în același timp.Gândirea, emoția, energiile de orice densitate, inclusivcele dense ale corpului nu sunt altceva decât mișcări aleacestei Conștiințe.

Page 15: Calatoria Inimii(1)

Rolurile noastre nu sunt decât moduri de a experimenta șide a crea realitate pe diferite paliere ale propriei Ființe.Dar, acesta este, deja, un alt subiect.

Un instrument al trezirii

Conștiența modurilor în care modulăm energia interioară,conștiența aspectelor adică, este piatra de boltă aprocesului de transformare interioară, și are legătură cuconștientizarea adevăratei surse a durerii. Durerea are casursă înstrăinarea de Centru, amnezia spirituală a ceea cesuntem, uitarea adevăratei noastre naturi. Ne scufundămîn propria noastră creație, și uităm că este creațianoastră. Durerea acestei uitări, într-o bună zi, ne trezeștela adevărul despre noi înșine. În felul acesta durerea esteun instrument al reamintirii.

[capt ion id="at tachment_9281" align="aligncenter" width="540"]

”din arderea t ransparentă a inimii meleimi nasc aripa stângă și pe cea dreaptă,o femeie și un bărbat ,mângâierea și sabia.de aceea nu port nici un nume.zborul meu este înlăunt ru.”[/capt ion]

Avem de-a face cu un fel de alchimie interioară, al cărei

Page 16: Calatoria Inimii(1)

catalizator este durerea. Este un fel mecanism deprotecție al Ființei, pentru a nu uita definitiv că oriceexperiență este o creație, pentru a nu ne scufunda pentrutotdeauna în labirintul nesfârșit al propriilor noastre trăiri.În orbirea generată de experiența alienării de Centru,umanitatea a presupus că suntem condamnați la durere decătre o divinitate neîndurătoare, că trebuie să ne mântuimpentru vreo vinovăție inimaginabilă, pentru un păcat. Esteo proiecție. ”Nu eu sunt creatorul durerii. Altcineva.Dumnezeu. Înseamnă că am greșit ceva, am comis cevafoarte grav. Trebuie să plătesc pentru asta. Mântuire prinsuferință.” A venit timpul să lăsăm în urmă aceastăperspectivă care aparține în întregime vremurilor amnezieispirituale.

Agnis

(ilustrațiile arzătoare ale acestui articol sunt culese de penet. mulțumesc autorilor anonimi. poemul împrăștiat pesub ilustrații, pus cap la cap, se numește ”Ardere” și estededicat aripii mele stângi, AmmaRa, fără de care aripadreaptă n-ar fi avut nici o noimă. )

PS. În mod sincronic, chiar în timpul în care scriem acesterânduri, un Creator, mai degrabă inconștient din preajmanoastră, alege, cu voluptate, întoarcerea la durere. Toatăviața sa a fost dureroasă. Acum ar putea alege altfel. Șitotuși, obișnuința durerii, identitatea pe care și-a creat-odin durere, confortul de a rămâne în vechile roluri este maiputernic decât dorința eliberării. Poate că următorulnostru articol va fi despre frica de a fi liberi. Ce naiba săfacem cu libertatea noastră? Imaginați-vă că puteți, chiaracum, crea absolut orice doriți. Ce ați face cu aceastăputere extraordinară? Nimic important. Puterea de a creaeste direct proporțională cu responsabilitatea proprieirealități, cu gradul de Conștiență și cu transparențaCentrului. Nici una dintre acestea nu poate fi falsificată.

Calendarul Călătoriilor Inimii 2014 - evenimente, workshop-uri, experiențe de conștiință, explorare interioară

Page 17: Calatoria Inimii(1)

Cărți pe această temă:

Katie Byron, Iubește ceea ce este, Cele o mie de nume alebucuriei

Byron Brown, Suflet nemărginit - eliberarea de judecătorulinterior

Gempo Roshi, Minte vastă, Inimă profundă