1. INTRODUCERE

Prin definiţie, CADASTRUL, ramură a topografiei, se ocupă cu evidenţa tehnică, economică şi juridică a bunurilor imobile (terenuri, construcţii etc.). În contextul transformărilor economico-sociale şi politice din actuala etapă pe care o traversează ţara noastră – de la o economie hipercentralizată la o economie de piaţă, “Cadastrul general al României” trebuie sa-şi aducă un aport deosebit.

Niciodată cadastrul general, diversificat pe diferitele cadastre de specialitate, nu a avut o importanţă deosebită ca în această etapă.

Astfel, activităţile tehnice directe au nevoie de o documentaţie concretă, specializată în care terenurile şi construcţiile să poată fi concesionate de către stat in vederea privatizării.

Punerea în posesie în agricultură şi silvicultură, concesionarea în industrie, minerit, construcţii, sistematizare etc., sunt activităţi care nu pot fi abordate fără aportul cadastrelor de specialitate, cum sunt cadastrul agricol, cadastrul silvic, cadastrul minier, imobiliar, al apelor, al căilor ferate, al drumurilor, telecomunicaţiilor etc. Totodată, trebuie menţinută evidenţa sistematică, a cunoaşterii evoluţiei activităţilor desfăşurate pe întreg fondul funciar al ţării, în vederea unei evidenţe a dezvoltării economice a acesteia, cum sunt: urmărirea producţiei agricole, organizarea şi sistematizarea teritoriului, îmbunătăţirile funciare, gospodăria pădurilor, descoperirea şi punerea în valoare de noi resurse miniere şi funciare, evidenţa căilor de circulaţie etc.

Este evident faptul că din suprafaţa ţării numai o parte poate fi folosită şi exploatată spre binele naţional. România face parte dintre ţările echilibrate în ceea ce priveşte raportul suprafaţă utila / număr de locuitori, fapt ce necesită folosirea la maxim a acestei suprafeţe, evidenţiind raţional realizările.

Tot în această perioadă, chiar dacă se produc modificări în schimbarea proprietăţilor de terenuri, conform Legii 18/1991 – iniţială şi modificată – ar fi de dorit să nu se schimbe destinaţia acestor suprafeţe, menţinând proporţia dintre producţia agricolă, calitatea, conţinutul şi destinaţia acestora, echilibru care să asigure nevoile de hrană ale populaţiei României.

Bogatele zăcăminte de substanţe minerale utile evidenţiate de cadastrul minier, trebuie valorificate superior şi rentabil. Aceleaşi criterii ar trebui să stea la baza exploatării pădurilor, a gospodăririi apelor, ecologia ţării ş.a.

Cuprinderea acestor probleme este rostul acestui curs, punând în evidenţă acele metode practice şi analitice de evidenţiere poziţională şi ca mărime a bunurilor imobile, a caracteristicilor lor economice precum şi a provenienţei şi posesiunilor lor de către proprietari. Totul se face astăzi ţinând cont de dreptul funciar în speţă dreptul de proprietate, consfinţit de Constituţia României.

Asupra acestor activităţi acţionează şi alte legi precum Legea “Cadastrului şi a publicităţii imobiliare”, “Legea pădurilor”, “Legea mediului”, ş.a. la care se vor face referiri în lucrare.

2. EXPUNERI DE SINTEZĂ

Formează un ansamblu omogen de prelegeri constând din reactualizarea noţiunilor de bază în contextul noilor cerinţe în care se situează Cadastrul României, stadiu de dezvoltare legat indestructibil de contextul politico-economic din etapa actuală.

Astfel, sunt expuse metode şi metodologii de identificare, dimensionare, evaluare a proprietăţilor, atribuirea lor, comasare, dezmembrare etc. precum şi modalităţi de evidenţă şi sintetizare a întregului ansamblu de fond funciar al României. O preocupare aparte o formează Cadastrul minier prin complexitatea şi problematica pe care o ridică.

3

2.1. Contextul legislativ

Istoric, România a avut mai multe legi ale Fondului funciar, ale Cadastrului şi publicităţii imobiliare, a Pădurilor etc., corespunzătoare etapelor politico-economice pe care le-a traversat ţara. Un exemplu tipic este Legea 18/1991 a Fondului funciar care în 14 ani de valabilitate a suportat trei etape: forma iniţială, modificată şi Legea1/2000 – după cum s-au succedat guvernele.

Astăzi Legea 18/1991 a Fondului funciar, reglementările şi modificările anexe, corespund perioadei de trecere la economia de piaţă în context european şi mondial. Această lege însumează rezultatul legilor aplicate în România până acum, şi în general cuprinde definiţii şi reglementări specifice. Astfel se statuează că fondul funciar este constituit din terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul de bază căruia sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte.

Terenurile au destinaţie agricolă, forestieră, aflate permanent sub ape, terenuri din intravilan şi terenuri cu destinaţii speciale.

Terenurile pot fi deţinute de posesorii sau deţinătorii de terenuri care pot avea drept de proprietate privată sau alte drepturi reale având ca titulari persoane fizice sau juridice aparţinând domeniului public sau privat.

Fondul funciar, şi în mod corespunzător, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale, trebuie înregistrate în documente de evidenţă funciară şi de publicitate imobiliară prevăzute de lege.

În această lege stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, se face prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, pentru membrii cooperatori şi foşti posesori, dar nu mai puţin de 0,5 ha sau mai puţin cu 10% decât acesta avea dreptul, poate contesta lucrarea cadastrală.

Punerea în posesie este prevăzut a se face pe vechile amplasamente indiferent de comuna sau judeţul de arondare.

Cum legea a fost modificată pe parcurs, în eventualitatea în care fostul proprietar a primit mai puţin de 10 ha sau mai puţin cu 10% decât acesta avea dreptul, poate contesta lucrarea cadastrala.

În subsidiar legea favoriza transformarea cooperativelor agricole de producţie în asociaţii incluzând şi staţiunile de maşini şi tractoare, caz în care restul de foşti cooperatori primesc echivalentul agricol în afara acestor terenuri.

Plantaţiile pomicole, viticole, sere, heleştee, amenajări piscicole, perimetre, construcţii administrative sau agrozootehnice precum şi bazele nutritive pot reprezenta aport la o formă de asociere de tip privat.

De asemenea, pot beneficia de prevederile prezentei legi deţinătorii anumitor ordine militare, participanţi la Revoluţia din decembrie 1989, deportaţii minorităţii germane, parohiile şi schiturile.

Noii proprietari pot rămâne asociaţi sau locatori în noile asociaţii şi pot ieşi când doresc din acestea, fie cu cea corectată în urma contestaţiilor.

Plusul de suprafaţă se atribuie şi altor solicitanţi iar minusul diminuează proporţional suprafeţele în atribuire fiecărui optant.

Cei care nu preiau spre exploatare terenurile pot fi despăgubiţi de asociaţii sau de societăţi comerciale cărora le-a încredinţat pământul.

Terenurile nepreluate în nici un fel vor intra în administrarea primăriilor, ca de altfel şi islazurile, păşunile, fâneţele etc. pentru a fi întreţinute, refertilizate, recultivate şi exploatate de către acestea, deci comunal. Tot primăriile vor prelua şi unităţile de îmbunătăţiri funciare.

Rămân în proprietatea statului terenurile şi suprafeţele ocupate de institutele şi staţiunile de cercetări agricole, de producere a seminţelor şi a materialului săditor, biologic superioare şi animale de rasă, unităţile de învăţământ agricol şi silvic, amenajamentele silvice (cu excepţia celor care au fost proprietăţi private dar nu mai mult de 10 ha în echivalent agricol).

4

De prezenta lege beneficiază cetăţenii de naţionalitate română şi cu domiciliu în România.În subsidiar legea prevede că întreg fondul funciar al României trebuie folosit, întreţinut,

îmbogăţit şi apărat indiferent de titlul de proprietate.În final legea prezintă o serie de tabele şi formulare ce trebuie completate pentru

omogenitatea în întocmirea documentaţiei spre aplicarea legii.În fond Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi modificările din 1997, prezintă totalitatea

problemelor ce le are de rezolvat specialistul sau funcţionarul pus şi îndrituit să aplice legea. Astfel aplicată legea trebuie să rezolve problemele tehnice privind poziţionarea, măsurarea şi calculul suprafeţei de teren, bonitarea acesteia precum şi atribuirea şi recunoaşterea proprietăţii, atât în teren, cât şi în documentele funciare analitice şi grafice la cartea funciară şi la cetăţean.

Legea 7/1996 a Cadastrului şi publicităţii imobiliare prezintă în mod fericit definirea, rolul şi scopul Cadastrului general în România de azi. Astfel cadastrul general îi revine ca principală sarcină evidenţa terenurilor şi bunurilor imobile de pe acestea, evidenţă care trebuie să cuprindă caracteristicile tehnice economice şi juridice. Sunt definite, de asemenea, principalele cadastre de specialitate agricol, silvic, imobiliar, minier, al apelor, al căilor ferate etc.

Îndrumarea, coordonarea şi inspectarea cadastrului general sunt făcute de către Oficiul Naţional de Cadastru Geodezic şi Cartografic, iar la nivel judeţean de către Oficiul Judeţean de Cadastru Geodezic şi Cartografic.

Cadastrele de specialitate sunt executate de servicii specializate din cadrul ministerelor, regiilor etc. lucrări ce trebuie avizate de oficiile mai sus menţionate. Lucrările pe categorii pot fi executate de autorizate care au specialişti autorizaţi în domeniu.

Este reglementată situaţia fondului topografic local şi naţional şi a fondului de lucrări executate în teren precum şi grafic, analitic şi scriptic.

Legea minelor în proiect, modificată şi mai acum în curs de elaborare, defineşte rolul cadastrului de specialitate minier ca factor de conturare a cărţii minelor, document ce trebuie să însoţească fiecare mină în parte în vederea privatizării în minerit. Astfel “Cartea minei“ trebuie să cuprindă: fişa perimetrelor miniere, de exploatare, siguranţă, precum şi incintele miniere. În cuprinsul cărţii miniere este necesar să se găsească situaţia terenurilor din cadrul perimetrului minier, evidenţă care să cuprindă modul de dobândire a terenurilor şi de valorificare a acestora. Un capitol important îl constituie situaţia zăcământului, extindere, poziţionare, rezerve pe categorii şi conţinuturi, situaţia lucrărilor miniere de deschidere, pregătire şi exploatare. De asemenea, lucrările topografice vor trebui să facă parte din dotarea minelor la data concesionării.

În legea minelor sunt cuprinse şi modalităţile de concesionare, exploatare, control şi valorificare a substanţei minerale utile.

În procesul de privatizare în minerit un rol important îl are Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

2.2. Rolul şi sarcinile cadastrului funciar

Cadastrul funciar general este un complex de operaţii tehnice, economice şi juridice întreprinse de persoane juridice autorizate şi sub îndrumarea Oficiilor Judeţene şi Naţionale de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, pentru cunoaşterea şi inventarierea sistematică şi permanenta a fondului funciar al ţării destinat pentru agricultură, silvicultură, ape, căi ferate, minerit etc.

Cadastrul funciar obţine şi furnizează în orice moment date reale şi complete pentru folosirea raţională a suprafeţelor, stabilirea impozitelor, aprecierea reală a activităţii întreprinderilor agricole particulare şi în asociere, identificarea şi stabilirea juridică a resurselor funciare, alegerea amplasamentelor diferitelor obiective social-economice, sistematizarea localităţilor, reglementarea juridică a terenurilor. Toate acestea trebuie să se regăsească pe planuri şi registre cadastrale ale comunelor, oraşelor, municipiilor precum şi pentru toate unităţile economice.

Baza tehnică a lucrărilor de cadastru o formează măsurătorile topografice şi cercetările cadastrale, operate sistematic în planurile şi registrele cadastrale prin identificarea şi materializarea

5

perimetrelor, a categoriei de folosinţă, precum şi identificarea posesorilor şi forma de deţinere a terenurilor.

Odată identificată baza tehnică, economică şi juridică pot fi abordate lucrările comasate, parcelare, rectificare a hotarelor diverşilor posesori, scoaterea sau introducerea terenurilor în circuitul agricol, efectuarea de lucrări de îmbunătăţiri funciare etc.

2.3. Principii ale cadastrului funciar general

Acestea sunt precizate în Legea 18/1991 care la art.1 prevede: „Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlu de bază căruia sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României”. Ca atare acest fond trebuie inventariat, evidenţiat tehnic, economic şi juridic, gospodărit, îmbunătăţit şi folosit raţional. Evidenţa de sinteză trebuie întocmită de Oficiile de Cadastru, Amenajare şi Organizare a Teritoriului Agricol din subordinea Ministerului Agriculturii la nivelul fiecărei comune, oraş şi municipiu. Aceste evidenţe de sinteză sunt centralizate în Anuarul Statistic al României.

În general în România structura categoriilor de folosinţă, raportate la suprafaţa ţării sunt:

Arabil 41,09% Curţi, construcţii 2,72% Păduri 27,66% Alte terenuri 1,83% Păşuni 12,77% Drumuri 1,59% Fâneţe 5,91% Vii 1,38%

Ape şi stuf 3,33% Livezi 1,22%

Toate aceste date se extrag anual din evidenţe speciale cum sunt: cadastrul agricol, cadastrul forestier, cadastrul apelor, cadastrul căilor ferate, cadastrul minier şi cadastrul imobiliar-edilitar.

2.3.1. Cadastrul agricol

Are scopul de a furniza datele cu privire la cantitatea şi calitatea terenurilor agricole privind modernizarea, concentrarea, specializarea şi dezvoltarea producţiei, ameliorarea, amenajarea, extinderea, irigarea terenurilor agricole, clădirilor şi a datelor juridice.

Planul cadastral derivat din planul topografic de bază conţine limita parcelelor, clădirilor prin proiecţia la sol a contururilor, străzi, intrări, căi de acces, şosele, drumuri, trasee edilitare, numere cadastrale, numere poştale, suprafaţa curţii, suprafaţa clădită, desfăşurată, modul de folosire a clădirilor, titularul dreptului de proprietate, domiciliul şi sarcinile acestora.

Fişa tehnică (cadastrală) a imobilului cuprinde date tehnice, economice şi juridice cu privire la fiecare imobil şi schimbările ce se produc în timp. Astfel, sunt cuprinse adresa, tipul de proprietate, numele proprietarului, adresa acestuia, numărul matricol la inspectoratul financiar, schiţa, suprafaţă teren, suprafaţă magazie, anul construirii, starea construcţiei, număr nivele, fundaţie, pereţi, planşee, şarpantă, învelitoare, instalaţii, apă, canalizare, baie, încălzire, arii la sol, pivniţă, locuinţă, exploatare, total familii, număr persoane, total persoane.

Starea clădirilor se apreciază după: vechime, indice de cartare, echipare tehnică, confort, stare de întreţinere, finisaje etc.

2.3.2. Cadastrul minier

Cuprinde ansamblul operaţiilor de evidenţă tehnică, economică şi juridică a terenurilor acoperitoare zăcământului de suprafaţă minerală utilă cantonat in subteran. În speţă proiecţia la suprafaţa cadastrului zăcământului formează perimetrul minier, conturat printr-un hotar în interiorul căruia sunt evidenţiate terenurile după provenienţă. În acest sens se întocmeşte „Fişa perimetrului minier”. După destinaţie, acesta poate fi de explorare, prospectare, exploatare, siguranţă sau incinte

6

miniere. Tot în cadrul cadastrului minier trebuie evidenţiate zăcămintele pe tipuri de cantonare, de rezerve, conţinuturi etc. De asemenea, sunt evidenţiate, după tehnologia cadastrului edilitar, construcţiile, triajele, pădurile, agricol etc., terenuri care sunt vremelnic în posesia minelor. Incintele vor fi evaluate după HG 834/1991. fişele sunt întocmite în sistemul de referinţă propriu câmpului minier: „Gauss-Kruger”, „Stereografic 70” sau în coordonate geografice, facile concesionării în minerit.

2.4. Partea tehnică a cadastrului funciar

Este o componentă a cadastrului şi cuprinde toate operaţiile geodezice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice necesare realizării planurilor cadastrale pe care sunt reprezentate elementele poziţionării şi determinării suprafeţei de teren, pe categorii de folosinţă şi posesori.

2.4.1. Părţile componente ale cadastrului funciar

Suportul pe care se realizează planul cadastral şi legat de acesta, documentaţia analitică aferentă este planul topografic. Acesta poate fi făcut dintr-o lucrare anterioară sau este întocmit în mod special. Operaţiunea de completare cu date cadastrale poartă denumirea de reambulare. Această operaţiune comportă trei faze executate pe părţi distincte, părţi pentru care se culeg date, atât în timpul măsurătorilor topografice a constatărilor şi observaţiilor în teren, cât şi în stadiu de lucru la birou, la cartea funciară şi la alte instituţii conexe.

Astfel partea tehnică, în afara definirii de mai sus cuprinde o serie de măsurători suplimentare – cadastrale privind limitele (în speţă hotarele) precum şi o serie de detalii absolut necesare. Toate aceste date sunt reprezentate pe planurile topografice unde este calculată mărimea suprafeţei lor şi sunt numerotate parcelele, date care sunt apoi întabulate.

Partea economică se referă la aprecierea economică sau bonitarea terenurilor (bonitare = gradul de favorabilitate privind creşterea plantelor, în general, şi a celor agricole, în special). Datele privind partea economică se culeg odată cu executarea în teren a părţii tehnice şi constă în stabilirea categoriei de folosinţă, delimitarea terenurilor degradate, ameliorate. Toate aceste elemente conduc la completarea şi cartarea planurilor cadastrale, indici care, fie prin înscrisuri, fie prin semne convenţionale caracterizează suprafeţele cadastrate. De asemenea, caracteristicile economice, în speţă categoriile de folosinţă sunt înabulate.

Se stabileşte coeficientul de bonitare arătând de câte ori un teren este mai bun sau mai slab decât altul asemănător.

Partea juridică se referă la operaţia de identificare şi marcare pe teren a hotarelor teritoriilor administrative, a limitelor terenurilor deţinute de persoane particulare, asociaţii, persoane juridice, societăţi comerciale, societăţi de stat, primării etc. Şi pentru această parte sunt culese odată cu măsurătorile topografice din teren şi confruntate cu cele de la Cartea funciară. Partea juridică propriu-zisă a cadastrului funciar o formează acţiunea desfăşurată de organele de drept, pentru stabilirea formei şi bazei juridice de deţinere a terenurilor de către fiecare posesor.

2.4.2. Împărţirea teritoriului administrativ

Pentru o mai bună administrare a teritoriului întregii ţări, acesta se împarte intr-o serie de unităţi administrativ-teritoriale.

Judeţul este alcătuit din oraşe, comune, sate – unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale ale ţării – stabilite în funcţie de condiţiile geografice, economice, social-politice, etnice, culturale şi tradiţionale ale populaţiei.

Oraşul este un centru populat urban mai dezvoltat economic, social-cultural şi edilitar gospodăresc.

Municipiile sunt oraşe cu un număr mare de locuitori, cu o însemnătate deosebită în viaţa economică, social politică şi cultural-ştiinţifică.

7

Municipiul unde îşi au sediul organele de conducere a judeţului este oraşul reşedinţă de judeţ.

Comuna cuprinde populaţia rurală unită prin comunitatea de interese şi tradiţii, fiind alcătuită din mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice.

Satul unde îşi are sediul organele de conducere a comunei se numeşte reşedinţă de comună.Intravilanul este compus din terenuri situate în perimetrul construibil localităţii, perimetru

stabilit pe baza Planului de Urbanism General (PUG).Extravilanul este cuprins între limita teritoriului administrativ al localităţii şi limita

intravilanului.Trupul este format din una sau mai multe tarlale cu un singur posesor şi mai multe categorii

de folosinţă.Tarlaua este o porţiune de teren mărginită de drumuri, ape, păduri, linii de cumpănă şi uneori

simple aliniamente, cuprinde mai multe parcele ale aceluiaşi/diferiţilor proprietari şi cu categorii de folosinţă diferite/aceleaşi.

Lotul este format din una sau mai multe parcele folosite pentru o anumită utilizare: experimental, semincer etc.

Parcela este suprafaţa de teren cu o singură categorie de folosinţă şi un singur proprietar.Delimitarea teritoriilor administrative se face pe baza Legii de Organizare administrativă a

teritoriului României din anul 1968, şi este o operaţie tehnico-juridică care se face pe planul cadastral general şi are la bază elemente economico-administrative, tradiţionale de posesori, de intravilan şi extravilan etc.

În acest sens se aleg hotarele de-a lungul apelor curgătoare sau stătătoare, a căilor de comunicaţie sau la marginea proprietăţilor.

Odată stabilite hotarele, materializarea lor se face bornare şi stâlpi care sunt plantaţi în teren, sunt numerotate şi identificate. Se are în vedere arondări ale căilor de comunicaţie, a apelor, uneia dintre părţi spre întreţinere şi exploatare. În final se întocmesc acte de delimitare, respectiv formulare de constatare a hotarului, cu semnăturile delegaţilor vecinilor.

Perimetrul construibil al localităţilor se înţelege limita care cuprinde compact toate categoriile de construcţii şi instalaţii ce alcătuiesc zonele funcţionale, conform Legii 58/1974 şi urmăreşte evitarea dezvoltării necontrolate a localităţilor şi a risipei de teren agricol. Limita perimetrului construibil se conturează pe plan şi se bornează în teren.

2.4.3. Identificarea posesorilor

Aparţine părţii tehnice a cadastrului, executându-se la faţa locului, în prezenţa posesorilor odată cu măsurătorile cadastrale.

La ora actuală în România proprietate asupra terenului au:a. - Statul prin Ministerul Agriculturii:

- întreprinderi agricole de stat;- staţiuni experimentale şi de cercetare agricole;- întreprinderi pentru producerea legumelor şi fructelor;- fermele Centrului Naţional pentru cai de rasă;- ferme didactice;

- Consiliile populare:- păşuni comunale şi rezerve de stat;- păşuni comunale;- loturi zootehnice;

- Laturile centrelor de însămânţări artificiale:- loturi semincere;- apele de interes local;

8

precum şi prin Ministerul Pădurilor, Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Transporturilor, Telecomunicaţiilor, Ministerul Sănătăţii, Academia Română.

b. Cooperativele agricole de producţie. Aceste terenuri sunt în trecere către foşti proprietari prin aplicarea Legilor 18/1991 şi 169/1997, cu excepţia acelor suprafeţe care au trecut direct în asociaţii sau au fost repartizate izlazurilor comunale, precum şi ca loturi în folosinţă ţăranilor asociaţi.

c. Persoanele particulare ca ţărani sau muncitori agricoli cu terenuri în extravilan sau în perimetrul construibil prin curţi şi locuinţe.

d. Individualii în zonele unde nu a existat cooperativizare.Identificarea şi înregistrarea posesorilor se face pe baza de: decrete, hotărâri sau dispoziţii

ale guvernului, ordine, dispoziţii sau decizii pentru transferuri de terenuri ale organelor centrale, consilii populare, acte de comasare, procese verbale de predare-primire, contracte pentru folosinţă. Pe documentul cadastral este înscrisă instituţia şi actul, iar pentru particulari calitatea, numele de naştere, iniţiala tatălui, prenumele, eventual numele după căsătorie şi numărul de părţi din moştenire.

2.4.4. Categoria de folosinţă a terenului

Se stabileşte vizual în timpul efectuării măsurării cadastrale, înscriindu-se ca simbol după următorul tabel :

Grupa de

folosinţăCategorii de folosinţă Subcategorii de folosinţă Simbol

0 1 2 3

FO

LO

SIN

ŢE

AG

RIC

OL

E

1. Arabil. Se ară anual, se plantează leguminoase, plante tehnice şi industriale, plante medicinale, aromate, furajere, legume, zarzavaturi

ArabilGrădini de legumeOrezăriiCăpşunăriiSereSolarii

AAgAoAcAsAso

2. Păşuni. Se înierbează sau înţelenesc 15-20 ani la păşunatul animalelor

PăşuniPăşuni împăduritePăşuni+fructiferiPăşuni+tufăriş

PPpPfPt

3. Fâneţe. Se înierbeaza sau înţelenesc natural sau artificial o dată la 15-20 ani si se cosesc

FâneţeFâneţe împăduriteFâneţe+fructiferiFâneţe+tufăriş

FFpFfFt

4. Vii. Altoite şi indigene

ViiVii nobileVii hibridePepiniere viticolePlantaţii de hamei

VVnVhVpVha

5. Livezi

LiveziLivezi intensivePlantaţii cu arbuşti fructiferiPepiniere pomicolePlantaţii de dud

LLiLfLpLd

9

FO

LO

SIN

ŢE

NE

AG

RIC

OL

E6. Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră

PăduriPlantaţii şi perdele de protecţieRăchităriiPepiniere silviceTufărişuri, mărpcinişuri

PDPDpPDrPDpsPDt

7. Terenuri cu ape şi ape cu stuf

ApeApe curgătoareCanaleLacuri, bălţi naturaleAmenajări piscicoleStufărişLacuri de acumulare

HHrHcHbHpHsHa

8. Neproductiv

NeproductivNisipuriBolovănişuri, grohotişuri, stâncării, pietrişRâpe, raveneSărături cu crustăHaldeMocirle şi smârcuriGropi deponii

NNnNb

NrNsNhNmNg

9. Drumuri şi căi ferate

DrumuriCăi ferateDrumuri naţionaleDrumuri judeţeneDrumuri comunaleDrumuri de expl. agr.

DDfDnDjDcDe

10. Construcţii şi alte terenuri, blocuri, întreprinderi, fabrici, clădiri, curţi, gări, hidrocentrale, termocentrale, silozuri, cabane, schituri, mănăstiri izolate, aerodroame, zone forestiere, exploatare minieră şi petrolieră, rampe încărcare, locuri de depozitare

ConstrucţiiConstrucţii+curţiDiguriCariereParcuriCimitireTerenuri sportTârguri, pieţePlaje, ştranduriTaluzuri pietruiteAlte terenuri

CCcCdCaCpCiCeCtCpjCtzCat

2.4.5. Reambularea planurilor cadastrale şi calculul suprafeţelor

reambularea planurilor topografice în scopuri cadastrale este un complex de lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice de completare şi reactualizare sistematică a cadastrului, scop în care pot fi utilizate:

- planuri topografice de interes departamental destinate cercetării şi proiectării în diferite sectoare economice;

- planul topografic de bază al ţării la scările 1:2.000 10.000;- planul cadastral derivat din cele de mai sus, cu conţinut adecvat.

Astfel pot fi folosite:- planuri recente scările 1:10.000, 1:20.000, aparţinând diferitelor ministere, în

sistemul Stereografic sau Gauss;

10

- planuri din Banat, Transilvania, Nordul Moldovei, la scările 1:2.880, 1:3.660 reactualizate la scările 1:2.000, 1:5.000 prin pantografiere, optic sau xerografic;

- planurile centrelor populate (sc. 1:1.000, 1:2.000) şi de organizare a teritoriului;- fotograme recente;- fişele suprafeţelor pentru lucrări topografice, cadastrale sau de organizare a

teritoriului;- registre şi planuri cadastrale de evidenţă a fondului funciar.

Lucrările de reambulare constau în consemnarea schimbărilor intervenite comparativ cu planul existent, completarea şi definitivarea părţii tehnice.

Metodele de reambulare sistematică şi de câte ori este cazul sunt: numerice, cu planşeta topografică, fotograme neredresate şi redresate în reţea.

Metoda măsurării distanţei pe aliniament – se aplică la măsurarea mai multor hotare însumate pe un aliniament între doua puncte aparţinând reţelei de sprijin. Să considerăm cazul unei străzi cu mai multe curţi care are la capete două puncte aparţinând reţelei de ridicare (sprijin). Vor fi măsurate lungimile la strada a gardurilor curţilor şi eventualele distanţe pană la punctele de sprijin.

Fig. 1. Distanţe de aliniamente

Se însumează distanţa măsurată DAB. Din coordonate se calculează distanţa DAB. Diferenţa este neînchiderea pe distanţă care trebuie să fie mai mică decât toleranţa:

T= (0,004 + ) m

dacă această condiţie este îndeplinită atunci se face repartizarea neînchiderii pe distanţa DAB

rezultând distanţele compensate care se trec pe planul cadastral.Metoda releveului de clădiri – se referă la releveul locuinţelor prin proiecţia lor la sol. Astfel

pentru releveul unei locuinţe simple se fac măsurători directe cu o ruletă de 5m destinată unor astfel de măsurători. Ruleta are la capătul liber o gheară cu posibilitate de agăţare, gheară ce permite măsurarea exactă de la capătul benzii gradate.

a) Este cazul zidurilor. La măsurarea interspaţiilor gheara glisează astfel ca măsurarea să înceapă, de asemenea, de la capătul benzii. În aceste condiţii la celălalt capăt carcasa ruletei se sprijină pe interspaţiu, la măsurătoare adăugându-se lungimea carcasei, închisă pe aceasta.

b) Este cazul uşilor, nişelor etc.

Fig. 2 – Ruleta pentru relevee

Un releveu pentru o locuinţă comportă două faze, una de teren iar cealaltă de birou.

11

În faza de teren se întocmeşte o schiţă de mână orientată cu nordul în sus sau cu accesul în intrarea principală din josul paginii. Pe această schiţă sunt înscrise toate măsurătorile parţiale şi totale: lungimi de ziduri, şpaleţi, ferestre, grosimi de ziduri, lăţimi şi înălţimi de ferestre şi uşi, coşuri de fum, trepte etc. Cota parterului se consideră totdeauna „zero”. Sunt înscrise separat înălţimea la care se găseşte fereastra, înălţimea camerelor. Se va schiţa şi apele acoperişului.

Totodată sunt inserate elementele calitative cum sunt tipul de zidărie, faianţă, cărămidă, cadre beton, tipul planşeelor, tipul pardoselii, finisaje, detalii ce vor folosi la stabilirea valorii clădirii. Pentru partea juridică se pun întrebări privind anul construcţiei, proprietarii şi succesiunea acestora etc.

Fig. 3 – Releveul unei locuinţe

Pentru locuinţa în cauză se întocmeşte în continuare documentaţia conform 2.3.5. Calculul suprafeţelor, în acest caz, este simplu, el necesitând doar stabilirea suprafeţelor camerelor, ca produs al lungimii cu lăţimea camerei, care însumate va rezulta suprafaţa locuibilă. Parţial se va calcula suprafaţa ocupată de clădire, apoi suprafaţa desfăşurată. Cu aceste elemente se stabilesc o serie de indici de ocupare, folosinţă etc.

În ridicările intravilane, în cazul releveelor topografice ale curţilor, releveul locuinţei este bine să se folosească ca bază a ridicărilor ulterioare.

Metoda descompunerii în triunghiuri – se aplică în cazul terenurilor în care este accesibilă măsurarea de distanţe, gradul de acoperire cu construcţii nu este mare, terenul nu are înclinări mari iar ca instrumente se dispune doar de o ruletă. Suprafaţa se împarte în triunghiuri a căror laturi se măsoară. Este bine ca măsurătorile să fie consemnate direct pe schiţă în teren.

12

Fig. 4 – Descompunerea în triunghiuri

Calculul suprafeţelor se face simplu aplicând formula lui Snellins:S =

în care p este perimetrul;

p =

problemă uşor de rezolvat cu ajutorul unui calculator semiprogramabil.Cum însă planul cadastral necesită un inventar al coordonatelor tuturor colţurilor

proprietăţii, calculul acestora, din mărimile măsurate, se face prin intersecţie înainte, având în vedere că se cunosc coordonatele colţurilor gardului de la stradă din lucrările reţelei de sprijin.

Astfel înălţimea în triunghi este dată de Lemoine:

ha =

in care se calculează:

Fig. 5 – Calculul coordonatelor

sau:

cu stabilirea semnului orientării perpendiculare.

13

În acest stadiu al rezolvării problemei, pe planşa cu parcela în cauză, măsurătorile, raportate şi inventarul coordonatelor, calculul suprafeţei este mult simplificat putându-se aplica formulele analitice:

S =

se verifică cu:

S =

rezultatele fiind identice.Între cele două determinări nu poate fi o neconcordanţă mai mare de:

T = k Mcare:

k = 0,0005302 – pentru planimetrări cu planimetrul;k = 0,0005 – grafo-analitice (citind coordonatele);k = 0,00045 – grafice (descompunând figuri);k = 0,0003 – din măsurători cu ruleta;M = numitorul scării reprezentării;S = suprafaţa în m2;Între două planimetrări nu trebuie să fie o neconcordanţă mai mare de 5%, caz în care

eroarea de determinare a suprafeţei este dată de diferenţa determinărilor.Din cazul arătat se constată că s-a produs o succesiune, şi anume întocmirea releveului casei,

calculul suprafeţei totale, construibilă, la sol, locuibilă.Releveul în sine, casa, laturile ei sunt folosite ca bază a ridicărilor interioare: garduri, limite

etc., celelalte construcţii.O situaţie asemănătoare, dar inversă este cazul când intravilanul este ridicat

aerofotogrammetric, pe baza căruia s-a întocmit planul topo-cadastral. În cazul reambulării (completarea cu elemente cadastrale noi) noile detalii (construcţii, hotare, lotizări etc.) sunt identificate tot prin metoda intersecţiei distanţelor, dar folosind de această dată elementele din aerofotoplanul cadastral şi modificat în teren.

Un caz aparte îl constituie ridicarea unei suprafeţe inaccesibile topografic (o pădure) şi la care interesează cu precizie conturul (hotarul), iar ca instrumente sunt la dispoziţie trei rulete. Astfel va fi utilizat aşa numitul procedeu al „triunghiului de legătură”. Într-un punct de contur se întind două rulete (cele mai lungi) pe laturile hotarului, iar cu cea scurtă se formează triunghiul de legătură. Ca să existe o logică a măsurătorilor triunghiul de legătură va avea câte 10 m pe hotar. Raportarea pe plan a măsurătorilor se face cu ajutorul scărarului şi a compasului. După raportare, coordonatele se citesc grafic. Calculul suprafeţelor se face prin descompunere în triunghiuri, măsurarea laturilor trasate suplimentar (eventual înălţimi), sau prin calculul analitic din coordonate citite (metoda grafo-analitică).

Fig. 6 – Metoda triunghiului de legătură

Metoda absciselor şi ordonatelor.

14

Pentru contururi sinuoase fig.7.a, cu multe detalii poligonale fig.7.b, conturul lacurilor fig.7.c, metoda clasică este metoda absciselor şi ordonatelor. Ridicarea este sprijinită pe o reţea bine definită.

Fig.7. Metoda absciselor şi ordonatelor

Combinată cu necesitatea de calcul al suprafeţelor, metoda absciselor şi ordonatelor – arpentaj în general – poate fi exemplificată în fig.8.

Suprafaţa se poate calcula direct din abscise şi ordonate ca elemente măsurate direct.

Fig.8. Metoda absciselor şi ordonatelor combinate cu calculul suprafeţelor

Observând că s-au format triunghiuri şi trapeze a căror formule de calcul al suprafeţelor sunt:

S = bh ; S = (bm + bM)h

ce se reduc în figura de mai sus prin:

S 1 = O1a1

S = (O1 +O2)(a2 +a1)

generalizând pentru întreg conturul se poate scrie:

S =

Metoda absciselor si ordonatelor poate fi uşor aplicată şi în cazul unui releveu de clădire, urmând ca ridicarea curţii, incintei, grădinii să se facă sprijinind măsurătoarea pe conturul clădirii.

Metoda polarăSe aplică în cazul detaliilor multe cu vizibilitate spre ele şi având la dispoziţie un teodolit.

15

Fig. 9. Metoda polară

În teren se staţionează cu teodolitul într-un punct de poligonaţie (28), cu viză pe latura poligonală 28, 27., se vizează fiecare punct al conturului, se măsoară unghiul polar i şi distanţa polară di. Distanţa se măsoară direct, cu ruleta, pentru distanţe scurte şi/sau tahimetric pentru distanţe lungi; precizia scăzând în consecinţă. Sunt ridicate toate punctele conturului. Distanţele pot fi reduse la orizont în consecinţă. Calculul suprafeţei cuprinsă într-un triunghi ridicat va fi dată de:

S 12,28 = d1d2sin(2-1)

relaţie care poate fi generalizată pentru întreg conturul

S =

Metoda intersecţiei de distanţeSe aplică in cazul suprafeţelor cu detalii multe accesibile, într-o suprafaţă cu puţine

denivelări.

Fig. 10. Metoda intersecţiei distanţelor

De-a lungul traseului poligonal de sprijin sunt identificate şi ridicate punctele apropiate laturii poligonale pe dreapta şi pe stânga sa. În acest caz, distanţele nu trebuie să depăşească 50m (lungimea ruletei). După raportarea lungimilor măsurate şi nominalizarea lor, calculul suprafeţei este simplu, urmând a se măsura grafic şi latura de contur ex. 1,2, suprafaţa rezultând prin metoda descompunerii în triunghiuri. Un procedeu mai simpla ar consta în aşa numita metodă grafo-analitică. Ea constă în citirea coordonatelor grafice ale punctelor 1,2, … în raport cu sistemul de referinţă al poligonaţiei de sprijin. Coordonatele vor fi introduse in relaţia analitică. Se poate aplica şi metoda triunghiurilor (laturi, baze-înălţimi) cu care se compară rezultatele anterioare, cu care trebuie să se încadreze în toleranţe.

Metoda intersecţiei unghiulareSe aplică în cazul punctelor de detaliu greu accesibile sau inaccesibile si se sprijină pe o

poligonaţie special construită. Prezintă avantajul calculul coordonatelor punctelor de detalii din coordonatele laturii poligonale de sprijin.

16

Fig. 11. Intersecţii unghiulare

Este cazul măsurătorilor la traversarea unui teren inaccesibil (apă curgătoare, mlaştină, teren închis etc.). astfel coordonatele punctelor de detaliu sunt:

relaţiile cunoscute de la intersecţia înainte, cu toate aplicările şi observaţiile de rigoare.

Metoda poligonaţiei

Este larg aplicată în cazul în care hotarele sunt accesibile şi rectilinii. Astfel colţurile de hotar sunt staţionabile cu teodolitul, iar laturile poligonale (hotarele) sunt fie trasata ca aliniamente şi măsurate direct, fie măsurate tahimetric. Raportarea pe plan se face prin distanţe şi unghiuri sau după calcule, prin coordonate. Calculul suprafeţelor va fi rezultatul aplicării formulelor analitice sau descompunerii în figuri geometrice. Recomandarea este să se facă calculul prin cel puţin două metode, iar rezultatele să fie tolerabile.

În afara metodelor de calcul al suprafeţelor reprezentate mai înainte, se folosesc şi alte metode, dar cu o oarecare doza de subiectivism. Aceste metode sunt: metoda mecanică – ea face uz de instrumentul numit planimetru. În fond planimetrul se bazează tot pe metoda geometrică. Planimetrul este un instrument compus din două braţe.

Fig. 12. Planimetrul

Braţul urmăritor are înspre articulaţie un contor cu 100 diviziunii şi 10 subdiviziuni citite pe un vernier. Contorul este antrenat prin frecarea sa pe suprafaţa desenata. Astfel cu contorul pus la zero, stilul de urmărire plecând dintr-un punct al conturului suprafeţei, se urmăreşte conturul în sensul acelor de ceasornic până se revine în punctul de plecare. Acestui parcurs ii corespunde un număr N de diviziuni. Transformarea numărului de diviziuni N in echivalent suprafaţa S se face printr-o etalonare a planimetrului corespunzător scării, planului, a porozităţii hârtiei etc. Acest lucru se face prin urmărirea unei suprafeţe cunoscute - Ex. un cm2 sau un cerc de raza măsurata, în funcţie de cum arată conturul suprafeţei – rectiliniu sau respectiv curbiliniu. Pe aceeaşi hârtie se desenează un pătrat cu latura de 1 cm. Se urmăreşte pătratul pornind dintr-un colţ cu contorul pus la zero. După parcurgerea celor patru laturi se citesc pe contor n0 diviziuni. Planul reprezentat este la scara 1:500 ceea ce înseamnă că unui cm îi corespunde în realitate 500 cm. Atunci la 1 cm2 îi corespunde o suprafaţă de 500 cm x 500 cm = 250.000 cm2 sau mai simplu 5m x 5m = 25 m2.

17

Dacă: n0 25 m2

atunci: N S

deci:

notând (m)

unde: K” este un coeficient ce înglobează, atât coeficientul de scară, cât şi al planimetrului (abilitatea operatorului, uzura planimetrului);

Planimetrarea trebuie repetată, iar între cele două determinări trebuie să fie o diferenţă mai mare de 5%. Valoarea probabila va fi media celor doua determinări, iar eroarea de determinare, diferenţa dintre determinări (teoria măsurătorilor duble).

Din categoria metodelor aproximative pot fi menţionate dar nu si indicate metoda pătratelor module, paralelelor echidistante si altele. Metoda pătratelor module consta în împărţirea suprafeţei (acoperirea) cu trame sub forma unor pătrate de latura cunoscuta (ex. 1 cm). Se măsoară pătratele întregi P şi cele incomplete p. Considerând că scara este 1:500, unui cm2 îi va corespunde 25 m2, atunci:

La fel se procedează şi cu paralelele echidistante, caz în care se măsoară lungimea mijloacelor dintre paralele şi se însumează dacă între paralele a fost o echidistanţă de 1 cm şi scara 1:500.

Precizia metodelor este invers proporţională cu mărimea laturilor pătratului sau a echidistanţei dintre paralele.

Metodele prezentate se referă la calculul suprafeţelor pe parcele, tarlale, trupuri, individual, împreună sau prin cumulare. Întreg ansamblul de reprezentare a suprafeţelor se face pe foi de plan, în general foi de plan Gauss, în speţă trapeze. Suprafaţa trapezului Gauss este dependentă de latitudine şi se calculează fie din coordonatele colturilor, fie se extrage din tabele special calculate.

Calculul suprafeţelor pe teritorii administrativ comunale, orăşeneşti ţin cont de schimbările survenite şi de situaţia de fapt, identificate prin numerotarea parcelelor, tarlalelor si trupurilor. Există o schemă de dispunere a trapezelor conform „împărţirii si numerotării trapezelor la diferitele scări”. Ex. un trapez la scara 1:5000 L-34-96-A-a-2-I care are o suprafaţă de 565,856 ha faţă de trapezul de sub el – mai mic – care are suprafaţa de 566,070 ha.

18

Suprafaţa trapezelor

565,856 ha

566,070 ha

566,275 ha

Fig. 13 – Schema de dispunere a trapezelor

Calculul suprafeţelor pe trapez într-un teritoriu trebuie făcut în ordine, pornind din colţul nord-vestic. Astfel, după raportarea situaţiei topografice sunt conturate parcelele, apoi tarlalele şi în sfârşit trapezele.

După delimitarea trupurilor, se face calculul suprafeţelor pe trupuri raportate pe plan, chiar dacă ele sunt secţionate de conturul foii de plan. In afara trupurilor mai rămân suprafeţe ocupate de alte categorii economice sau neeconomice, goluri (terenuri nefolosite). Între suprafeţele cumulate ale parcelelor, tarlalelor, trupurilor şi cele raportate va exista o diferenţă. Aceasta trebuie să se înscrie în:

După care se face repartizarea neînchiderii ponderate pe trupuri, alte categorii, goluri etc.La fel se procedează succesiv în cadrul trupului, a tarlalelor şi respectiv a parcelelor.Toate aceste calcule sunt înscrise în fişa suprafeţelor pe numere cadastrale atât pentru

trupurile, tarlalele şi parcelele integrale în foaia de plan, cât şi pentru cele divizate şi în alte foi de plan.

Au fost evitate in mod voit metodele de reambulare a planurilor cadastrale cu ajutorul planşetei topografice nefiind o metodă actuală.

Utilizarea staţiilor totale în reambularea planurilor cadastrale este o metodă modernă, dar va fi abordată în dezbateri.

Mai sunt folosite metodele fotogrammetrice dar ele se adresează unităţii specializate, deci cu un circuit restrâns de aplicare.

O privire poate fi făcută asupra modulul de constituire a reţelelor de sprijin în ridicările topografice cu destinaţie cadastrală.

În general, reţeaua de triangulaţie a României este bine definită si organizată, cu puncte primordiale, de ordinele I, II, …, V, precum şi cu puncte de îndesire în raport cu formele de relief, zonele locuite şi de interes economic.

Totodată în România au fost constituite reţele de triangulaţie geodezice si topografice dependente şi localizate în reţeaua naţională de triangulaţie. Lucrările de cadastru din extravilan şi din intravilan s-au executat folosind ca elemente de sprijin reţele de triangulaţie, de apropiere sau special constituite care au îndeplinit condiţiile de precizie impuse lucrărilor de asemenea importanţă. Astfel pentru lucrările de reambulare sunt utilizate procedee şi metode din topografie, printre care cele mai folosite sunt determinările de puncte noi cum sunt: metodele intersecţiilor înainte, laterale, înapoi ş.a, în funcţie de posibilitatea de semnalizare în punctele în intravilan (pe clădiri, străzi, biserici etc.), metoda poligonaţiilor (de-a lungul străzilor, a apelor, a căilor ferate, a drumurilor), metoda poligonaţiilor nodale şi acolate utilizate în cadrul complexului de străzi precum si o serie de variante aplicate în raport de relief şi zonele legate şi de legătură a diferitelor cartiere, cvartale de locuinţe etc. cum sunt: metoda staţiilor sărite, metoda polară etc.

19

2.4.6. Conţinutul planurilor cadastrale

Planurile cadastrale trebuie să conţină tehnic amplasamentul, dimensiunile unităţilor cadastrale (parcele, curţi, locuinţe etc.), categoria de existenţă precum şi elemente de nominalizare juridică, parte din relief, din intravilan şi extravilan. Acest lucru este posibil prin elemente grafice, scrise, semne convenţionale şi culori (negru pentru detaliile planimetrice, albastru pentru cele hidrografice). Baza geodezică trebuie reprezentată prin reţele bine definite şi dependente ierarhic (pct. ord. I, II, …., V), laturi orientate (astronomic, giroscopic, topografic), reţea topografică de ridicare, reţele şi repere nivelitice etc.

Planurile cadastrale din localităţi la scara 1:5.000 trebuie să conţină: reţeaua de străzi, drumuri, uliţe, cu lăţimile la scară, şanţuri, acostamente; reţeaua de căi ferate cu anexe, kilometrajul, spaţii de siguranţă, tiraje, clădiri şi tot spaţiul acoperit de calea ferata până la limită etc.; clădirile publice şi curţi anexă; curţile şi parcelele cu clădiri, magazii, barăci, amenajări până la 500 mp. pe obiectiv (mai mici simbolizate cu semne convenţionale), numărul cadastral simbolul categoriei de folosinţă; împrejmuiri, garduri; cursuri de apă, poduri, podeţe, (semne convenţionale), vaduri, fâneţe ; cimitire, parcuri şi altele asemenea.

Planurile cadastrale la scara 1:1.000 şi 1:2.000 conţin în plus construcţiile permanente cu elemente de cartare imobiliara şi detalii mai mari de 100 m2 pentru planurile la 1:2000 si 25 m2 la 1:1000.

Cadastrul instalaţiilor este obligatoriu pentru staţiile meteorologice, fabrici şi uzine, coşurile acestora, sonde de petrol şi gaze, transformatoare electrice, staţie de radioemisie, televiziune, relee de televiziune, centrale şi oficii telefonice şi telegrafice, staţii de alimentare auto, mori, silozuri, gatere, mine, halde de steril, cariere, centrale electrice şi hidrotehnice, troiţe şi cruci, conductele şi reţelele de orice fel.

Reţelele electrice şi telefonice se ridică şi reprezintă prin poziţia planimetrică a stâlpilor de susţinere, console, direcţia faţă şi între stâlpi.

Relieful nu se reprezintă prin curbe de nivel, ci numai acele forme care constituie categorii de folosinţă ca :

- rupturi de teren mai mari de 3 m la scara planului cu indicarea adâncimii;- terase naturale sau artificiale cu indicarea înălţimii taluzului;- râpe, viroagele şi ravenele, alunecările de teren consolidate sau nu, grohotişurile de pământ,

nisip sau pietriş, prăpăstii stâncoase, movile de pământ, gropile, amenajările antierozionale.Eroarea maxima a punctelor de detaliu marcate nu depăşeşte 0,5 mm pe plan.Eroarea maxima a punctelor de detaliu nemarcate nu depăşeşte 0,7 mm pe plan.Eroarea maxima a punctelor de limite valabile (maluri, râuri, poteci) nu trebuie sa

depăşească 1 mm pe plan.

2.4.7. Numerotarea cadastrala

Teritoriile administrative ale oraşelor, comunelor, sunt împărţite în unităţi cadastrale ierarhice ca : trupul, tarlaua (cvartalul în perimetrul localităţilor), parcela şi subparcela, care se individualizează prin numere de ordine ce poarta denumirea de numerotare cadastrala.

Trupurile se numerotează cu cifre romane în ordinea apropierii de la unitatea administrativă de care aparţin şi le gospodăresc.

În cadrul trupului tarlalele sunt numerotate cu cifre arabe pornind din coltul Nord-Vestic spre coltul Sud-Estic astfel încât numerele sa fie conţinute şi uşor de găsit. Limitele trupurilor şi tarlalelor este bine să fie naturale (râuri, ape, păduri, fâneţe) sau artificiale (căi de comunicaţie, canale, iazuri). Cifra se înscrie în centrul tarlalei şi se încercuieşte. Localitatea de reşedinţă se înscrie în ordinea firească a tarlalelor.

Parcelele, ca subdiviziune a tarlalelor, se numerotează in ordinea de mai sus, neţinând cont de apartenenţa la tarla, dar numărul se înscrie în urma categoriei de folosinţă. Tot în aceasta numerotare se înscriu şi drumurile, apele, căi ferate şi altele.

20

Subparcelele primesc litere mici de ordine ataşate numărului parcelei. Cvartalele şi parcelele din interiorul localităţii sunt asemănătoare cu cele din afara

localităţilor cu deosebirea că apar în mod suplimentar şi numerele poştale ale caselor, în partea Sud-Estica a construcţiei (către stradă), iar numerele cadastrale nu sunt însoţite de numărul categoriei de folosinţă.

2.4.8. Întocmirea registrelor cadastrale

Registrul cadastral reprezintă documentul de bază al lucrărilor de cadastru funciar general, în care sunt înscrise datele tehnice, economice şi juridice cu privire la fondul funciar.

La baza registrului cadastral stau următoarele documente cadastrale : - carnetele de calcul al suprafeţelor- fişele suprafeţelor pe numere cadastrale- schiţele de teren cu posesori şi categorii de folosinţă- planul cadastral al teritoriului administrativ – comunal, cu perimetrele construibile

După conţinut registrele cadastrale sunt :Registrul cadastral al parcelelor întocmit pe formulare tip pentru fiecare teritoriu

administrativ comunal sau orăşenesc, cuprinzând numărul tarlalei şi parcelei a foii de plan, posesorul, situaţia juridică, adresa posesorului, categoria de folosinţă şi de teren, clasa de bonitare, numărul poziţiei cadastrale, operaţiuni de reactualizare. Totalizarea fiecărei pagini se va trece în recapitulaţia generală care mai cuprinde suprafeţe ocupate de râuri, drumuri judeţene, comunale şi de exploatare, făcându-se distincţia dintre intravilan şi extravilan.

Registrul cadastral al posesorilor se întocmeşte pe acelaşi formular şi are la bază datele din registrul cadastral al parcelelor, pentru fiecare posesor în parte din cuprinsul unui teritoriu administrativ comunal sau orăşenesc.

Indexul alfabetic al posesorilor cuprinde în ordine alfabetica toţi posesorii şi conţine: numărul curent, numele şi prenumele posesorilor de terenuri, persoane fizice sau juridice, domiciliul, numărul parcelei cadastrale şi a paginii din Registrul cadastral al posesorilor.

Actualitatea cadastrului funciar este o cerinţă care se materializează prin lucrările de întreţinere. Astfel, modernizarea fondului funciar, creşterea productivităţii şi rentabilităţii se face prin îmbunătăţiri funciare, de perpetuare a culturilor, mărimea suprafeţelor agricole, crearea de accese (drumuri), comasarea, contopirea, arondarea şi dezarondarea suprafeţelor, noi caracteristici care trebuie evidenţiate în documentele cadastrale odată pe an. Aceasta operaţie cuprinde o fază de teren (măsurători, culegeri de date) şi o fază de birou (prelucrare, raportare, calcul de suprafeţe, categorii de folosinţă, posesori, etc.) neglijând limitele perimetrelor construibile, categorii de drumuri, zone de protecţie, degradări de terenuri, etc. Întreţinerea va cuprinde atât modificarea de date, cât şi radierea vechii situaţii care va rămâne stipulată pe planurile şi registrele cadastrale purtând nominalizarea „INTRETINUT 1997”.

2.5. Partea economică şi bonitarea

Indiferent de tipul de proprietate, fondul funciar al ţării trebuie cunoscut sub aspectul capacităţilor productive ştiut fiind că pământul, fiind un produs al factorilor naturali ai mediului, prezintă o mare valabilitate a fertilităţii. Fertilitatea este capacitatea pământului de a oferi plantelor, în perioada de vegetaţie, cantităţile necesare de hrană şi apă pentru dezvoltarea lor armonioasă şi la adevărata lor valoare şi chiar peste. Fertilitatea poate fi naturală şi artificială.

Renta funciara reprezintă diferenţa de valoare între două unităţi de producţie care pentru aceeaşi mărime a parcelei de teren, producând acelaşi produs agricol obţine cantităţi mai mari. Totul depinde de muncă alegerea seminţelor potrivite, selecţionarea lor, aplicarea la timp a îngrăşămintelor şi a udărilor, executarea la timp a săpărilor, discuirilor, prăşirilor, îndepărtarea buruienilor şi combaterea raţională a dăunătorilor, recoltarea în timp optim, etc.

21

În principal, totul depinde de clasa de fertilitate a solului şi modul de alegere a culturii celei mai potrivite, de periodicitatea în schimbarea acestora, ştiind fiind faptul că o plantă poate sărăci solul, mai mult decât alta, de principalele substanţe minerale utile absolut necesare în dezvoltarea plantelor.

Încadrarea terenurilor în clase diferite de fertilitate poartă denumirea de bonitare şi se face printr-un studiu complex al pământului.

Bonitarea poate fi făcută prin mai multe metode dar în principal pot fi menţionate: metoda ecologică şi metoda cadastrală.

Metoda ecologica de bonitare – constă dintr-un sistem de indicatori ce exprimă influenta pe care o are fiecare element ecologic asupra pământului şi anume: solul cu toate însuşirile intrinseci, condiţiile de climă, de relief şi hidrologice.

Terenurile se bonitează pe categorii de folosinţa într-o scară convenţională de la 0 100 puncte cu clase de câte 20 puncte de la terenuri foarte slabe la foarte bune.

Factorii componenţi sunt:- solul primeşte de la 0 50 puncte;- clima primeşte de la -20 +20 puncte;- hidrografia primeşte de la –15 +15 puncte.

Punctele se acordă prin încadrarea factorilor în monograme specifice. După identificarea factorilor pe terenuri din diagrame se calculează „Nota medie de bonitare care trecută pe planurile cadastrale conduce la cartarea pedologică de aceeaşi notă denumită „Terenuri ecologice omogene – T.E.O.”.

La sfârşitul perioadei de vegetaţie se face un comparativ cu rezultatele economice, rezultând nota de apreciere economică.

Bonitarea cadastrală, constă în comersurarea productivităţilor agricole obţinute la sfârşitul perioadei agricole şi are ca scopuri:

- folosirea raţională a fondului funciar;- fundamentarea potenţialului economic al terenurilor;- prospectarea resurselor funciare;- zonarea producţiei agricole;- aprecierea justă a rentabilităţii;- evitarea scoaterii terenurilor din circuitele agricole;- urmărirea efectelor îmbunătăţirilor funciare.

Calitatea unui teren depinde de relief, hidrologic, litologic şi însuşiri morfologice, fizice, chimice şi biochimice care în totalitate exprimă potenţialul de producţie al terenului pentru agricultură.

Un teren este cu atât mai bun cu cât oferă condiţii de cultivare a unui număr cât mai mare de plante.

Clasele mai slabe de bonitare apar pentru cazurile de degradare a terenului (podzolire, sărăturare, mlăştinizare, eroziune, inundare, alunecare).

Clasele de fertilitate depind de grosimea totală a profilului de sol, grosimea si conţinutul orizontului de humus, cantitatea de elemente nutritive, textura solului şi conţinutul de schelet, valoarea reacţiei pH, natura şi însuşirile rocilor, marne de sol, adâncimea, cantitatea şi chimismul apei freatice, precum şi intervenţia omului în lucrările hidro şi pedoameliorării.

Bonitarea cadastrală ţine seama de ansamblul unitar al tuturor factorilor prin interdependenta şi reciprocitatea lor, precum şi de cartările pedologice, producţie globală, cheltuieli materiale şi venituri.

22

2.6. Partea juridică a cadastrului

Constă în consemnarea pe hărţile şi planurile cadastrale, cărţile funciare şi registrele de transcripţiuni a dreptului de proprietate în conformitate cu legile româneşti. Aceasta se rezolvă pe teren în timpul efectuării măsurătorilor şi la birou prin cercetarea documentelor la REGISTRU FUNCIAR.

In speţă constă în stabilirea cu certitudine a amplasamentului şi conturului hotarelor, categoria de folosinţă şi consemnarea stării juridice a dreptului de proprietate asupra terenului.

Dreptul de proprietate este consfinţit în Constituţia României şi el îmbracă mai multe forme:Posesia – constă în determinarea unui bun de către o persoană fizică sau juridică, identificată

şi înregistrată ca atare prin constatarea unei stări a situaţiei de fapt. Posesia poate fi: - fizică când se ocupă de propriul bun;

- economică – dispunerea de propriile produse;Folosinţă – este dreptul de a utiliza economic un bun precum şi produsele acestuia. Dreptul de administrare operativă – constă în însărcinarea unui împuternicit de către

proprietar de a produce pe o suprafaţă de teren bunuri agricole, bunuri care sunt ale proprietarului suprafeţei.

Dispoziţia – este dreptul proprietarului de a determina destinaţia economică a terenurilor ce constituie fondul funciar.

Arenda – este un drept de folosinţă şi contract a unei suprafeţe urmând a dispune de produsele muncii, plata făcându-se în monedă sau în produsele muncii.

Dreptul de proprietate se caracterizează prin atribute ca: posesia, folosinţa şi dispoziţia şi pot aparţine unuia sau mai mulţi proprietari. Prin dezmembrământul dreptului de proprietate se înţelege despărţirea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, şi acestea sunt:

- Dreptul de uzufruct este dreptul pe care proprietarul îl atribuie altei persoane de a se bucura de propriul bun, pe o perioadă limitată de timp, întocmai ca proprietarul, prin conservarea bunului (chiriaşul).

- Dreptul de uz este identic cu precedentul dar se referă doar la persoana proprie şi familie.

- Dreptul de abitaţie se referă la dreptul de subînscriere.- Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui însărcinat pentru uzul şi utilizarea

unui bun având alt stăpân. Exemplu: trecerea spre stradă prin curtea unui vecin în cazul lipsei de acces.

- Dreptul de superficie este dreptul asupra unui bun cu doi proprietari. Exemplu: o casă construită pe terenul altuia.

Asupra bunurilor îşi pot exercita dreptul de proprietate:- statul prin dreptul proprietăţii de stat asupra terenurilor şi construcţiilor. Acest

drept poate fi:- absolut prin înstrăinare şi redobândire;- inalienabil prin neînstrăinare dar poate fi schimbat;- exclusiv prin nedezmembrare;- imprescriptibil închiriabil dar neînstrăinabil;- insesizabil neatacabil în instanţă.- asociaţiile sau cooperativele prin dreptul cooperatist asupra pământului, care este

subiectiv prin decăderea sau prin dezasocierea membrilor. În cadrul acestui drept au funcţionat atribuirea de laturi în folosinţă care pot fi atacate în instanţe, iar în cazul construcţiei de locuinţe, limitarea la 130 mp şi intrarea în posesie conform Legii 18/1991, ajungându-se la servitute, superficie:

- persoanele prin dreptul de proprietate personală. Acesta este ocrotit. De Constituţia României şi se referă la terenuri şi construcţiile de pe acesta, este subiectiv şi dovedibil prin acte grafice şi analitice, şi asupra căruia titularii pot exercita: posesia, folosinţa şi dispoziţia în

23

putere proprie şi angajată în interes propriu. Subiectul dreptului de proprietate este o persoană fizică cu drept personal sau comun, pe cote – părţi, ori în devălmăşie.

Dobândirea terenurilor agricole se poate face prin moştenire legală, înstrăinare sau dobândire prin acte juridice.

Prelucrarea moştenirii şi împărţirea între moştenitori se face pe baza actului de moştenire, autorizaţie de prelucrare şi împărţeală, pe baza dovezilor cu privire la dovada proprietăţii, proces verbal de dezbatere sau deschidere a succesiunii, plan cadastral, expertize, acte în urma cărora poate rezulta proprietate individuală, comună (cote părţi), coproprietate şi indiviziunea (imposibilitatea divizării)

Modul specific de încetare a coproprietăţii temporare este împărţirea cunoscută sub numele de partaj, procedeu care conferă copartarilor dreptul de proprietate individuală.

Fondul funciar este constituit din toate terenurile de pe teritoriul României indiferent de destinaţie şi proprietate, avuţie care trebuie folosită, protejată şi ameliorată în interesul întregii ţări.

După destinaţia economică terenurile se împart în:Terenuri cu destinaţie agricolă şi în principal folosite ca terenuri: arabil, vii, livezi, perimetre

viticole şi pomicole, păşuni fâneţe, sere, solarii şi răsadniţe, terenuri cu vegetaţie forestieră în afara amenajărilor silvice, pajişti împădurite, terenuri cu construcţii agro-zootehnice şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de dezvoltare agricolă, terenuri agricole, temporar inundat, precum şi terenuri posibile de folosinţă agricolă.

Schimbarea folosinţei agricole a terenurilor este de nedorit.Terenuri cu destinaţie forestieră sunt acoperite cu păduri, terenuri care servesc nevoilor de

cultură.Producţie şi administrare forestieră, destinate împăduririi şi amenajamentelor silvice, în

speţa fondul forestier al României.Poieni şi goluri din perimetrul pădurii, degradate dar destinate împăduririi.Totodată din fondul forestier mai fac parte terenurile ocupate de construcţiile şi instalaţiile

silvice, cinegetice, piscicole şi exploatări silvice, potecile forestiere, culoare pentru linii electrice, telefonice, grădini dendrologice, râurile care mărginesc pădurea, drumuri de exploatare forestieră.

Administrarea poate fi naţională sau internaţională.De asemenea, destinaţia terenurilor aflate sub ape nu poate fi schimbată, doar valorificată

superior în cadrul aceleiaşi categorii de folosinţă.Terenuri destinate localităţilor sunt cuprinse în perimetrul construibil pe care sunt grupate

locuinţe, curţi, obiective social-culturale, fabrici, uzine, construcţii agro-zootehnice; pieţe şi reţele stradale precum şi alte terenuri destinate construirii şi amenajării tehnico-edilitare.

Perimetrele construibile sunt stabilite prin planuri de urbanism şi sistematizare. Din terenurile cu destinaţie fac parte:- terenuri destinate transportului rutier – sunt cele afectate de partea carosabilă, conducte şi

construcţii destinate transportului; drumuri pentru circulaţia vehiculelor şi de pietoni, poduri, viaducte, pasaje denivelate, tuneluri, construcţii de apărare şi consolidare, trotuare, locuri de parcare şi staţionare, plantaţii indicatoare, instalaţii pentru circulaţie, precum şi din instalaţii destinate apărării sau exploatării drumurilor.

Abandonarea terenurilor cu destinaţie de transport duce la trecerea lor în proprietatea statului, amenajarea şi atribuirea lor unor noi categorii de folosinţă;

- terenuri destinate transportului feroviar – se compune din porţiuni de teren ocupate de linii, cantoane, depouri, ateliere, magazii, rampe de vagoane, rampe de încărcare, clădiri de serviciu, zone de protecţie a liniilor contra înzăpezirilor, consolidare a terenurilor mişcătoare care ameninţa căile ferate;

- terenuri destinate transportului pe ape maritim şi fluvial – sunt compuse din teritoriile porturilor cu construcţii şi instalaţii necesare desfăşurării traficului, şantiere de construcţii şi reparaţii navale, docuri precum şi cele ocupate de construcţiile socio-administrative ale personalului navigant. Zona maritimă şi fluvială are o lăţime teritorială de 20 m.

24

- terenuri destinate transportului aerian – sunt destinate aeronauticii civile pe care se pot efectua decolări şi aterizări, aeroporturi, aerodrumuri precum şi terenurile aferente instalaţiilor tehnice de navigaţie şi auxiliare.

- terenuri destinate producerii şi transportului energiei electrice – sunt cele ocupate de centrale şi de sub liniile electrice cu excepţia terenurilor agricole şi silvice.

- terenurile destinate exploatării miniere şi petroliere – au pe lângă acestea şi terenuri destinate prospecţiunilor geologice şi geofizice. Aceste terenuri sunt administrate de stat şi folosesc la construcţia clădirilor şi instalaţii necesare exploatării, depozitării şi transportului.

- terenuri destinate rezervaţiilor şi monumentelor naturii – au o deosebită importanţă ştiinţifică sau estetică. Terenul, flora şi fauna dobândesc calitatea de „monument al naturii”.

- terenurile destinate staţiunilor balneo-climaterice – sunt cele ocupate nemijlocit de acestea şi zonele de protecţie şi spaţii verzi, rezerve de parcuri ale staţiunilor şi a sanatoriilor.

- terenuri destinate monumentelor de cultură şi zonele de protecţie din jurul lor.

Cărţile de fond funciar. Regimul Cărţilor funciare a fost statuat prin Legea 23/1933 când s-a obligat introducerea întocmirii cadastrului în România prin lucrări geodezo-topografice. Din 1947 Cărţile funciare au fost transformate în Cărţi de publicitate imobiliară, iar în 1971 în Cărţile de fond funciar. În acestea se realizează înscrierea posesorilor şi a titlului de bază căruia posedă, actele juridice privind drepturile reale constituite asupra terenurilor sau construcţiilor în vederea asigurării publicităţii imobiliare şi a opozabilităţii de către terţi. Evidenţa raporturilor juridice funciare se ţine în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni. Acesta este consultabil şi cvasiautentic.

2.7. Calculele topografice în lucrări de cadastru

Realizarea planurilor şi hărţilor cadastrale necesită calcule privind amplasarea punctelor şi laturilor (hotarelor) în condiţii impuse de mărimea suprafeţelor, folosirea terenurilor, accese, etc.

2.7.1. Calculele elementare

Orientarea topografică AB este unghiul în sensul direct (al acelor de ceasornic) dintre o paralelă la axa X-ilor şi latura considerată AB.

25