c3 vederi sectiuni rupturi

DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ Curs pentru uzul studenţilor

______________________________________________________________________________________________

VEDEREA - NORME GENERALE DE REPREZENTARE A VEDERILOR

Vederea (conform STAS 105-87)Clasificarea vederilor - CriteriiNorme de reprezentare a vederilor: muchii fictive, suprafeţe plane, porţiuni striate, obiectesimetrice, elemente identice.Direcţiile de proiecţie

Vederea (conform STAS 105-87)

Este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a unei piese nesecţionate şi se

realizeazã prin proiectarea în totalitate a elementelor văzute de observatorul uman.

Ø Aceasta conţine conturul aparent al piesei reprezentate, format din:

¡ conturul fiecărei forme geometrice simple care intră în componenţa piesei,

¡ muchiile şi liniile de intersecţie vizibile din direcţia de proiectare.

Ø La reprezentarea în vedere, liniile utilizate sunt:

¡ linie continuă groasă pentru conturul aparent şi muchiile vizibile ;

¡ linie întreruptă subţire pentru cele invizibile;

¡ linie întreruptă subţire pentru golurile interioare ale pieselor care trebuie reprezentate pe

desen.

Fig. 2.6. – Reprezentarea în vederea a unei piese

Clasificarea vederilor - Criterii

______________________________________________________________________________________________

Prof.univ.dr.ing. Lucica ROŞU, profesor asociatUNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA, Facultatea Electromecanică Navală - Departamentul Ştiinţe Generale Inginereşti

38


______________________________________________________________________________________________

a) În funcţie de direcţia de proiecţie:

Ø vederea obişnuită, obţinută după una din direcţiile de proiecţie conform STAS 614 – 76

şi dispusă conform acestui standard.

Fig. 2.7. – Vederea obişnuită a unei piese şi dispunerea proiecţiilor

Ø vederea particulară, obţinută după alte direcţii de proiecţie decât cele din STAS 614 – 7

______________________________________________________________________________________________


39


______________________________________________________________________________________________

Fig. 2.8. – Vederea particulară a unei piese

______________________________________________________________________________________________


40


______________________________________________________________________________________________

Ø vederea obţinută după direcţiile de proiecţie conform STAS 614-7 dar dispusă în altă poziţie

Fig. 2.9. –Vederea unei piese dispusă în altă poziţie

b) În funcţie de proporţia în care se face reprezentarea:

Ø vederea completă – obiectul este reprezentat în întregime;

Ø vederea parţială – numai o parte a obiectului este reprezentată în vedere, acea partea

putând fi limitată de o linie de ruptură sau nu:

Ø vederea locală – numai un element simetric al obiectului este reprezentat în vedere,

rabătut, fără linii de ruptură

Fig. 2.10. –Vederea parţială şi locală a unei piese

______________________________________________________________________________________________


41


______________________________________________________________________________________________

Norme de reprezentare a vederilor

a) Muchiile fictive

Ø Pentru piesele turnate sau forjate ale căror forme pline rezultă prin suprapuneri sau

intersecţii de forme geometrice simple se recomandă folosirea muchiilor fictive.

Ø Muchiile fictive reprezintă intersecţia imaginară dintre două suprafeţe racordate prin

rotunjire.

Fig. 2.11. Muchii fictive ale unor piese

Ø Muchiile fictive:

¡ se reprezintă cu linii continue subţiri şi

¡ se termină la 1-2 mm înainte de intersecţia lor cu: liniile de contur, muchiile reale de

intersecţie sau cu alte muchii fictive.

Fig. 2.12. – Reprezentarea muchiilor fictive

______________________________________________________________________________________________


42


______________________________________________________________________________________________

Ø dacă la o suprafaţă înclinată, rezultă două muchii fictive paralele sau concentrice la o

distanţă mai mică de 5 mm, în proiecţie se reprezintă numai aceea care corespunde grosimii mai

mici (muchia m1).

Fig. 2.13. – Reprezentarea muchiilor fictive la suprafaţe înclinate

b) Suprafeţele plane pot fi indicate prin trasarea cu linie continuă subţire a diagonalelor:

Ø suprafeţele laterale ale paralelipipedelor şi trunchiurilor de piramidă,

Ø porţiunile de cilindri, teşite plan şi avînd formă de patrulater

Fig. 2.14. – Reprezentarea suprafeţelor plane

c) Porţiunile striate sau ornamentale se reprezintă simplificat prin plasarea modelului

striaţiunii pe o mică porţiune a vederii respective.

Fig. 2.15. – Reprezentarea suprafeţelor striate

______________________________________________________________________________________________


43


______________________________________________________________________________________________

d) Obiectele simetrice care admit unul sau două plane de simetrie:

Ø se pot reprezenta pe jumătate sau pe sfert

Ø axele de simetrie se intersectează, în acest caz, la fiecare capăt cu două liniuţe paralele trasate cu

linie continuă subţire perpendicular pe linia de axă.

Fig. 2.16. – Reprezentarea obiectelor simetrice

e) Elementele identice aşezate simetric pot fi reprezentate:

Ø complet

Ø o singură dată

Ø în poziţii extreme

Ø pe o mică porţiune

Ø în rest fiind reprezentate simplificat

Fig. 2.17. – Reprezentarea elementelor identice aşezate simetric

______________________________________________________________________________________________


44


______________________________________________________________________________________________

Direcţiile de proiecţie

Direcţiile de proiecţie se indică şi se identifică astfel:

Ø se indică pe desen printr-o săgeată perpendiculară pe suprafaţa care se proiectează şi

având vârful orientat spre aceasta;

Ø se identifică printr-o literă majusculă:

Fig. 2.18. – Reprezentarea direcţiilor de proiectare

Ø Vederile pot fi parţial rotite , obţinându-se astfel adevărata formă şi mărime a piesei.

Deasupra proiecţiei obţinute prin rotire se indică litera majusculă urmată de simbolul

graphic care indică faptul că proiecţia este reprezentată prin rotire.

Direcţiile de proiecţie se indică pe desen în următoarele cazuri:

Ø vederi obişnuite dispuse pe desene faţă de proiecţia principală în alte poziţii decât cele

prevăzute de STAS 614-76 în scopul folosirii cât mai economice a câmpului desenului.

Ø secţiuni obişnuite, indiferent de poziţia în care se dispun pe desen, faţă de o altă proiecţie decât

proiecţia principală a piesei (secţiunea A-A. din figura de mai jos) ;

Ø vederi înclinate, indiferent de poziţia în care se dispun pe desen.

______________________________________________________________________________________________


45


______________________________________________________________________________________________

Fig. 2.19. – Modul de indicare a direcţiilor de proiecţie

Ø Direcţiile de proiecţie nu se indică pentru:

¡ vederi obişnuite definite de proiecţia principală şi dispuse pe desen conform STAS 614-76;

¡ reprezentări jumătate vedere – jumătate secţiune dispuse pe desen conform STAS 614-76;

¡ secţiuni suprapuse, deplasate sau intercalate;

¡ detalii reprezentate la scară diferită de cea a proiecţiei din care provin.

Ø Fiecare detaliu reprezentat la o scară de mărire şi proiecţia din care provine se notează:

¡ prin aceeaşi literă majusculă, diferită de celelalte litere utilizate pe desenul respectiv şi

¡ scrisă paralel cu baza formatului. Scara de reprezentare se scrie lângă sau sub notarea

detaliului, conform STAS 2-82.

Ø Proiecţiile reprezentate rotit sau desfăşurat se notează indiferent de sensul de rotaţie sau

desfăşurare prin simboluri amplasate în continuarea literei (literelor) de identificare a proiecţiilor.

Ø Simbolurile A(rotit), sau (desfăşurat):

¡ au înălţimea egală cu dimensiunea nominală a literei (literelor) de identificare a proiecţiilor,

şi

¡ se execută cu linie de aceeaşi grosime ca şi linia utilizată pentru scrierea cotelor pe desenul

respectiv.

______________________________________________________________________________________________


46


______________________________________________________________________________________________

REPREZENTAREA SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR

Clasificarea secţiunilor. Reguli generale de reprezentare a pieselor secţionateClasificarea secţiunilor – Criterii de clasificareReprezentarea rupturilorReguli comune de reprezentare a vederilor, sectiunilor şi rupturilor

Clasificarea secţiunilor. Reguli generale de reprezentare a pieselor secţionate

Executarea unor secţiuni pe unul, două sau mai multe plane de proiecţie este necesară:

Ø pentru a determina configuraţia unei piese şi,

Ø pentru a prezenta formele ascunse vederii, ale suprafeţelor interioare ale piesei.

Fig. 3.1. – Tipuri de secţiuni

La reprezentarea pieselor în secţiune intervin o serie de:

Ø elemente convenţionale,

Ø simbolizări,

Ø reguli şi norme de reprezentare,

prezentate şi analizate prin ordonarea şi gruparea lor în următoarea configuraţie:

(1) secţiunea,

(2) traseul de secţionare,

(3) ruptura,

(4) haşuri utilizate.

______________________________________________________________________________________________


47


______________________________________________________________________________________________

SECŢIUNEA

Secţiunea, conform STAS 105-87, este definită ca fiind:

¡ reprezentarea obiectului pe un plan, în proiecţie ortogonală,

¡ după intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi,

¡ îndepărtarea imaginară a părţii obiectului aflată între observator şi suprafaţa respectivă.

Ø Planul de secţionare, în general, se alege paralel cu planul de proiecţie pe care se

face reprezentarea.

Ø Traseul de secţionare este urma planului de secţionare pe planul de proiecţie ales.

¡ Acesta se trasează cu linie punct subţire având la capete şi în punctele de schimbare a

direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie groasă.

¡ Segmentele de linie continuă groasă nu trebuie să intersecteze liniile de contur ale proiecţiei.

Fig. 3.2. – Tipuri de linii utilizate pentru traseul de secţionare

¡ Direcţia de proiectare a secţiunii se indică prin săgeţi care se sprijină cu vârful pe

extremităţile traseului de secţionare.

Fig. 3.3. – Reprezentarea direcţiei de proiectare

______________________________________________________________________________________________


48


______________________________________________________________________________________________

¡ Notarea traseului de secţionare, a direcţiilor de proiecţie şi a proiecţiilor

corespunzătoare se face cu litere majuscule din alfabetul latin, folosind aceeaşi literă pentru un

singur traseu, având dimensiunea nominală de 1,5 – 2 ori mai mare decât cea folosită pentru

înscrierea cotelor pe desen.

¡ Literele se scriu paralel cu baza formatului, deasupra sau lângă linia săgeţii care indică

direcţia de proiecţie, cât şi deasupra proiecţiei.

¡ În cazul secţiunilor, notarea traseului de secţionare se poate face şi în punctele de

schimbare a direcţiei.

¡ Dacă planul de secţionare se suprapune peste o muchie reală atunci pe porţiunea comună

se reprezintă muchia piesei.

Clasificarea secţiunilor – Criterii de clasificare

1. După modul de reprezentare:

a. secţiune propriu-zisă, când se reprezintă în desen numai conturul figurii rezultate din

intersectarea piesei cu planul de secţionare;

b. secţiune cu vedere, când se reprezintă în desen atât secţiunea propriu-zisă, cât şi în

vedere, partea piesei aflată în spatele planului de secţionare.

a) b)

Fig. 3.4. – Reprezentarea secţiunii propriu-zise (a) şi a secţiunii cu vedere (b)

2. După poziţia planului de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie:

a. secţiune orizontală, când planul de secţionare este un plan de nivel; în acest caz traseul

de secţionare se indică pe proiecţia verticală (traseul B-B);

b. secţiune verticală, când planul de secţionare este un plan de front, iar traseul de

secţionare este indicat pe proiecţia orizontală (traseul A-A) ;

c. secţiune înclinată, când planul de secţionare are o poziţie oarecare faţă de planele de proiecţie.

______________________________________________________________________________________________


49


______________________________________________________________________________________________

a) b) c)

Fig. 3.5. – Reprezentarea secţiunii orizontale (a), verticale (b), înclinate(c)

3. După forma suprafeţei de secţionare

a. secţiune plană, când suprafaţa de secţionare este un plan

Fig. 3.6. – Reprezentarea secţiunilor orizontale şi verticale

b. secţiune frântă , când suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe plane

consecutiv concurente sub un unghi diferit de 90°;

- pentru ca secţiunea să nu apară deformată, planul înclinat se rabate până devine

paralel cu planul de proiecţie pe care se reprezintă secţiunea.

______________________________________________________________________________________________


50


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.7. – Reprezentarea secţiunilor frânte

c. secţiune în trepte, când suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe

plane (de nivel, de front sau de profil) paralele

Fig. 3.8. – Reprezentarea secţiunilor în trepte

d. secţiune cilindrică, când suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este

desfăşurată pe unul din planele de proiecţie

______________________________________________________________________________________________


51


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.9. – Reprezentarea secţiunilor cilindrice

4. După proporţia în care se face secţionarea piesei

a) secţiune completă, când în proiecţia respectivă, piesa este reprezentată în întregime în

secţiune

Fig. 3.10. – Reprezentarea secţiunilor complete

b) secţiune parţială (rupturã)

- dacă planul de secţionare nu intersectează dintr-o parte în alta piesa,

- dacă o parte a obiectului este reprezentată în secţiune şi alta în vedere,

- când numai o parte a piesei este reprezentată în secţiune în proiecţia respectivă, separată

de restul piesei printr-o linie de ruptură

______________________________________________________________________________________________


52


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.11. – Reprezentarea secţiunilor parţială (rupturã)

5. Secţiunile propriu-zise

Secţiunile propriu-zise sunt utilizate cel mai adesea deoarece:

- permit reducerea spaţiului de reprezentare în desen al pieselor de maşini,

- prin reducerea numărului de proiecţii necesare determinării lor corecte,

- realizându-se totodată o economie de timp şi de materiale.

Acestea se clasifică după poziţia pe desen faţă de proiecţia principală a piesei în:

a) Secţiune obişnuită, când secţiunea este reprezentată în afara conturului proiecţiei unei

piese şi este dispusă conform STAS 614-76

Fig. 3.12. – Reprezentarea secţiunilor obişnuite

b) Secţiune deplasată, când secţiunea se reprezintă în afara conturului proiecţiei, de-a

lungul axei care reprezintă urma planului de secţionare, privită din stânga (rotită spre dreapta).

Secţiunile deplasate se trasează cu linie continuă groasă

Fig. 3.13. – Reprezentarea secţiunilor deplasate

______________________________________________________________________________________________


53


______________________________________________________________________________________________

c) Secţiune suprapusă, când secţiunea este reprezentată direct peste conturul proiecţiei

piesei respective

Fig. 3.14. – Reprezentarea secţiunilor suprapuse

d) Secţiune intercalată, când secţiunea se reprezintă în intervalul de ruptură dintre cele

două părţi ale proiecţiei piesei.

Se foloseşte în special la piesele lungi şi de profil constant. Secţiunile intercalate se trasează

cu linie continuă groasă, pe care nu se notează urma planului de secţionare.

Fig. 3.15. – Reprezentarea secţiunilor intercalate

Observaţie:

Trebuie făcută deosebirea dintre:

Ø secţiunea suprapusă, reprezentată direct peste conturul proiecţiei piesei respective şi

trasată cu linie continuă subţire şi

Ø secţiune intercalată, reprezentată în intervalul de ruptură dintre cele două părţi ale

proiecţiei pieseişi trasată cu linie continuă groasă fără a se nota urma planului de secţionare.

Reprezentarea rupturilor

Ruptura (conform STAS 105-87) este reprezentarea convenţională,

Ø în proiecţie ortogonală,

Ø pe un plan

Ø a unei piese din care se îndepărtează o anumită parte, separând-o de restul piesei printr-

o suprafaţă neregulată, numită suprafaţă de ruptură:

¡ suprafaţă de ruptură este perpendiculară pe planul de proiecţie;

¡ în unele cazuri separarea se poate face şi printr-un plan paralel cu planul de proiecţie.

______________________________________________________________________________________________


54


______________________________________________________________________________________________

Urma suprafeţei de rupere pe planul de proiecţie este linia de ruptură:

¡ linia de ruptură se trasează cu linie continuă subţire cu mâna liberă:

¡ are forma de linie ondulată pentru rupturi în piese de orice formă şi din orice material;

¡ are forma de linie în zig-zag pentru rupturi în piese din lemn.

¡ linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau cu o linie de contur a piesei şi

nu trebuie să fie trasată în continuarea acestora.

Ø Scopul reprezentării prin ruptură:

a) reducerii spaţiului ocupat pe desen de reprezentarea piesei,

- prin îndepărtarea părţii rupte, în special la piesele lungi,

- fără a fi afectată claritatea şi precizia reprezentării.

¡ reprezentarea în ruptură a unei piese a cărei lungime este cu mult mai mare decât celelalte

două dimensiuni

Fig. 3.16. – Reprezentarea în ruptură a unor piese de lungime mare

b) reprezentării unor părţi ale piesei, care la reprezentarea în vedere sunt acoperite de

partea îndepărtată şi care nu pot fi cotate şi/sau conţin detalii care trebuie puse în evidenţă

¡ ruptura realizată pentru a putea

cota adâncimea şi diametrul găurii

fără a mai desena încă o proiecţie.

Fig. 3.17. – Reprezentarea în ruptură a unor părţi ale unei piese

______________________________________________________________________________________________


55


______________________________________________________________________________________________

c) detalierii unei părţi la o scară de mărire

¡ partea respectivă se încadrează cu un cerc

sau un dreptunghi cu linie continuă subţire

¡ se reprezintă în vedere sau secţiune

¡ limitându-se prin linia de ruptură.

Fig. 3.18. – Reprezentarea în ruptură a detaliilor

d) La piesele simetrice reprezentate prin proiecţii combinate, secţiuni şi vederi:

¡ dacă ruptura se face în lungul unei axe,

¡ linia de ruptură nu se trasează

¡ în acest caz, linia de ruptură se înlocuieşte cu axa piesei respective

Fig. 3.19. – Reprezentarea în ruptură a piesele simetrice reprezentate prin proiecţii combinate

e) La piesele simetrice reprezentate prin jumătăţi sau sferturi:

¡ linia de ruptură nu se trasează ;

¡ în acest caz, axele de simetrie se notează prin câte două

liniuţe paralele, perpendiculare pe axa de simetrie.

Fig. 3.20. – Reprezentarea în ruptură a piesele simetrice reprezentate prin jumătăţi sau sferturi

______________________________________________________________________________________________


56


______________________________________________________________________________________________

Reguli comune de reprezentare a vederilor, sectiunilor şi rupturilor

Ø Se reprezintă în vedere în proiecţie longitudinală chiar dacă planul de secţionare trece

prin axa lor de simetrie:

¡ piesele pline: nituri, ştifturi, arbori, osii, pene, biele, mânere, tije etc.;

¡ unele elemente geometrice pline care intră în compunerea unor piese:

spiţele de la roţile de manevră, nervurile

¡ această regulă se aplică şi în cazul tablelor sau a unor elemente plate.

Ø Reprezentarea corectă a roţilor de manevră

(indicată în figura alăturată):

¡ chiar dacă planul de secţionare trece prin axa lor,

¡ spiţele sunt reprezentate în vedere (nehaşurate).

Fig. 3.21. – Reprezentarearoţilor de manevră

Ø Reprezentarea corectă a nervurilor:

¡ când planul de secţionare taie o nervură în lungul ei, aceasta se reprezintă în vedere,

nehaşurată: ex. nervura 1, din figura a) reprezentată nehaşurat în proiecţie principală în figura b)

¡ când planul de secţionare taie o nervură transversal, aceasta se reprezintă în secţiune,

haşurată: ex. nervura 2, din figura a) reprezentată haşurat în proiecţie principală în figura b)

Fig. 3.22. – Reprezentarea nervurilor

______________________________________________________________________________________________


57


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.23. – Reprezentarea nervurilor

Ø Reprezentarea unor elemente de formă

aflate între suprafaţa de secţionare şi observator

se face cu linie punct-subţire, pe planul de proiecţie

al secţiunii respective

Fig. 3.24. – Reprezentareaelementelor de formă

Ø Reprezentarea elementelor rabătute în

planul de secţionare se face tot cu linie punct subţire.

Fig. 3.24. – Reprezentareaelementelor de formă

______________________________________________________________________________________________


58


______________________________________________________________________________________________

Ø Reprezentarea pieselor care au plane de simetrie

Piesele care admit plane de simetrie se pot

reprezenta în desen combinat adică, jumătate vedere -

jumătate secţiune, respectând următoarele reguli:

¡ în proiecţie pe planul vertical se reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei de simetrie,

- în secţiune - partea din dreapta axei de simetrie

În figura alăturată se observă şi faptul că linia de

ruptură nu se trasează, aceasta fiind înlocuită de axa de

simetrie a piesei)Fig. 3.25. – Reprezentarea pieselor

care admit plane de simetrie

Ø Alte exemple de reprezentare combinată:

¡ în proiecţie pe planul vertical se reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei de simetrie,

- în secţiune - partea din dreapta axei de simetrie

Fig. 3.26. – Reprezentarea combinată

¡ în proiecţie pe planul orizontal

se reprezintă:

- în vedere - partea de deasupra axei

de simetrie a piesei,

- în secţiune - partea de sub axa de

simetrie a piesei

¡ în proiecţie pe planul lateral se

reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei

de simetrie a piesei,

- în secţiune - partea din dreapta

axei de simetrie a piesei

Fig. 3.27. – Reprezentarea combinată

______________________________________________________________________________________________


59


______________________________________________________________________________________________

Ø Reprezentarea conturului pieselor învecinate sau a ansamblurilor învecinate

¡ se trasează cu linie două - puncte-subţire, dacă acestea contribuie la înţelegerea

interdependenţei dintre piese;

Ø Piesele învecinate nu se haşurează, chiar dacă sunt reprezentate în secţiune

Fig. 3.28. – Reprezentarea pieselor sau a ansamblurilor învecinate

Ø Conturul pieselor mobile, care execută

deplasări în poziţie extremă sau intermediară de

mişcare se trasează cu linie două-puncte-subţire.

Ø Piesele astfel poziţionate nu se haşurează,

chiar dacă sunt reprezentate în secţiune Fig. 3.29. – Reprezentarea pieselor mobile

Ø Reguli de reprezentare în documentaţiile tehnologice

- pe desenele din planurile de operaţii şi,

- pe desenele din fişele tehnologice:

¡conturul suprafeţelor neprelucrate în operaţia prevãzutã în

fişa tehnologicã datã se trasează cu linie subţire,

¡ conturul suprafeţelor care urmeazã sã fie prelucrate în

operaţia respectivã, se trasează cu linie continuă groasă Fig. 3.30 - Reprezentarea conturului

suprafeţelor care urmeazã sã fie prelucrate sau neprelucrate

¡ conturul adausului de prelucrare pe desenele de piese finite

şi

¡ conturul pieselor finite pe desenele de semifabricate,

se trasează cu linie punct groasă

Fig. 3.31- Reprezentarea conturului pieselor finite

______________________________________________________________________________________________


60

c3 vederi sectiuni rupturi

Documents