c 11 liturghia darurilor

17
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite În afară de cele două Liturghii obişnuite de peste an (a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile), Liturghierul ortodox mai cuprinde şi o a treia Liturghie, cu o rânduială deosebită, numită Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, a cărei întrebuinţare este limitată astăzi la perioada Postului Paştilor. 1. Originea si vechimea acestei Liturghii Slujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de desfătare duhovniceasca, întrucât prin sfintirea Sfintelor Daruri şi prin împărtăşirea cu ele, care are loc in cursul ei, avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru cel ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (comp. In. VI, 56). Acest caracter festiv al Sfintei Liturghii nu se potrivea insă cu zilele Postului Mare, care sint zile de intristare, de post si de pocainţă, cind Mirele este luat de la noi (comp. Mt. IX, 15 si Lc. V, 34, 35) 1 . De aceea, consfinţind oficial o veche traditie a Bisericii, sinodul din Laodiceea (tinut intre anii 364—383), a hotarit, in canoanele 49 si 51, ca in Păresimi sa nu se mai savirseasca Liturghia si sa nu se mai serbeze pomenirea sfintilor mucenici (care se face in primul rind prin savirsirea Sfintei Jertfe) decit sâmbata si duminica, zile in care postul era mai putin aspru 2 . In urma acestei dispozitii, celelalte zile din cursul Postului Mare au ramas deci zile neliturgice; in ele se savirsea numai slujba obisnuitelor Laude sau Ceasuri bisericesti zilnice, fara Sfinta Liturghie 3 . Erau însă destui creştini care frecventau serviciul divin (Ceasurile) si care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile (afara de simbete si duminici) si mai ales miercurea si vinerea, cum se obisnuia, de exemplu, in părţile Asiei Mici, pe vremea Sfintului Vasile eel Mare 4 . Pentru a se respecta deci hotaririle Sinodului de la 1 De aceea, papa Inocentiu I (401—417) scria Episcopului Decentiu de Eugubium ca in Apus e o tradiţie apostolica să nu se oficieze Liturghie in ultimele doua zile din Saptamina Sfintelor Patimi (vineri si simbata) 2 Can. 49 : «Nu se cuvine a jertfi piine in Patruzeciine, deoit nuimai Simbata si Duminica». Can. 51 : «Nu se cuvine a savirsi in .Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor (pentru viaja veşnica) ci pomenirile sfintilor mucenici sa se faca (numai) in Simbete si Duminici» (CBO, vol. II, part. I, p. 114—115). 3 In unele partf, ca de ex., la Alexandria, prin secolele IV—V, era obiceiul ca it miercurea si vinerea sa se citeasca Evanghelia, sa se rosteasca predica si sa se ofi-V cieze toate ale Liturghiei, afara de sfintirea Darurilor (S(Xa Toiv [Auaxlpttov TeXEX^?).Vezi ' Socrate Scolasticul, 1st. bis., cart. V, cap. 22, PG, t. LXVII, col. 636 (comp. si trad. rom. de Iosif Gheorghian, Bucuresti, 1899, p. 271, unde textul respectiv e tradus cu unele greseli). 4 Vezi Sfintul Vasile eel Mare, Epist. XC1II (al. CCLXXXIX), Cafre nobila Chesaria, despre impartasire (CBO, vol. II, part. 2, p. 458).

Upload: petrik-timis

Post on 27-Nov-2015

29 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

liturgica

TRANSCRIPT

Page 1: C 11 Liturghia Darurilor

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

În afară de cele două Liturghii obişnuite de peste an (a Sfântului Ioan şi a Sfântului Vasile), Liturghierul ortodox mai cuprinde şi o a treia Liturghie, cu o rânduială deosebită, numită Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, a cărei întrebuinţare este limitată astăzi la perioada Postului Paştilor.

1. Originea si vechimea acestei LiturghiiSlujba Sfintei Liturghii a fost privita totdeauna ca un prilej de bucurie si de desfătare

duhovniceasca, întrucât prin sfintirea Sfintelor Daruri şi prin împărtăşirea cu ele, care are loc in cursul ei, avem intre noi pe Hristos, Mirele nostru cel ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (comp. In. VI, 56). Acest caracter festiv al Sfintei Liturghii nu se potrivea insă cu zilele Postului Mare, care sint zile de intristare, de post si de pocainţă, cind Mirele este luat de la noi (comp. Mt. IX, 15 si Lc. V, 34, 35)1. De aceea, consfinţind oficial o veche traditie a Bisericii, sinodul din Laodiceea (tinut intre anii 364—383), a hotarit, in canoanele 49 si 51, ca in Păresimi sa nu se mai savirseasca Liturghia si sa nu se mai serbeze pomenirea sfintilor mucenici (care se face in primul rind prin savirsirea Sfintei Jertfe) decit sâmbata si duminica, zile in care postul era mai putin aspru 2. In urma acestei dispozitii, celelalte zile din cursul Postului Mare au ramas deci zile neliturgice; in ele se savirsea numai slujba obisnuitelor Laude sau Ceasuri bisericesti zilnice, fara Sfinta Liturghie 3.

Erau însă destui creştini care frecventau serviciul divin (Ceasurile) si care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile (afara de simbete si duminici) si mai ales miercurea si vinerea, cum se obisnuia, de exemplu, in părţile Asiei Mici, pe vremea Sfintului Vasile eel Mare 4.

Pentru a se respecta deci hotaririle Sinodului de la Laodiceea, dar in acelasi timp pentru a se impaca rigurozitatea ajunarii din zilele de miercuri si vineri cu dorinţa crestinilor de a se impartasi chiar in aceste zile din post, s-a format obiceiul de a se pastra in biserici o parte din Darurile sfintite la Liturghia de simbata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile, in care nu se putea savirsi Liturghia. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita din zilele de miereuri si vineri, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei, adica atunci cind cei ce ajunasera puteau sa manince. Ritualul impartasirii din aceste zile neliturgice, destul de simplu la inceput, a fost inconjurat, treptat, de o solemnitate din ce in ce mai accentuată, fiind incadrat intre slujba Vecerniei de o parte si intre anumite rugaciuni din rinduiala Liturghiei, de alta.

Asa s-a nascut ceea ce numim astazi Liturghia Darurilor mai inainte sfinfite () sau, cu termenul slav: Prejdeosfeştenia (prescurtat = Presveştenia, cum e intitulata in editlile mai vechi ale Liturghierului romanesc); in fond ea este deci o combinatie a Vecerniei cu Liturghia.E greu sa stabilim cu precizie cronologica originea sau provenienţa şi vechimea acestei Liturghii. E sigur ca ea este o instituţie de origine orientală, probabil aghiopolita (formata in jurul Ierusalimului), siriana ori bizantina, dezvoltata in cursul secolelor V si VI (dupa sinodul din Laodiceea, amintit mai inainte). Prima mentiune documentara despre existenta si intrebuintarea ei o gasim intr-o cronica anonima de origine alexandrina (numita Cronica Pascală), scrisa in anul 645, care spune ca Heruvicul acestei Liturghii (imnul «Acum Puterile cereşti...») a fost introdus in uz de patriarhul Serghie al Constantinopolului, la anul 617 5. In tot cazul, in secolul al şaptelea

1 De aceea, papa Inocentiu I (401—417) scria Episcopului Decentiu de Eugubium ca in Apus e o tradiţie apostolica să nu se oficieze Liturghie in ultimele doua zile din Saptamina Sfintelor Patimi (vineri si simbata) 2 Can. 49 : «Nu se cuvine a jertfi piine in Patruzeciine, deoit nuimai Simbata si Duminica». Can. 51 : «Nu se cuvine a savirsi in .Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor (pentru viaja veşnica) ci pomenirile sfintilor mucenici sa se faca (numai) in Simbete si Duminici» (CBO, vol. II, part. I, p. 114—115).3 In unele partf, ca de ex., la Alexandria, prin secolele IV—V, era obiceiul ca it miercurea si vinerea sa se citeasca Evanghelia, sa se rosteasca predica si sa se ofi-V cieze toate ale Liturghiei, afara de sfintirea Darurilor (S(Xa Toiv [Auaxlpttov TeXEX^?).Vezi ' Socrate Scolasticul, 1st. bis., cart. V, cap. 22, PG, t. LXVII, col. 636 (comp. si trad. rom.de Iosif Gheorghian, Bucuresti, 1899, p. 271, unde textul respectiv e tradus cu unele greseli).4 Vezi Sfintul Vasile eel Mare, Epist. XC1II (al. CCLXXXIX), Cafre nobila Chesaria, despre impartasire (CBO, vol. II, part. 2, p. 458).5 PG, t. XCII, col. 989.

Page 2: C 11 Liturghia Darurilor

ea era definitiv formata si raspindita peste tot in Rasarit, caci la anul 692, sinodul trulan, prin canonul 52, a consfintit in chip oficial intrebuintarea si generalizarea ei, reglementind ca ea sa se faca in toate zilele din postul Păresimilor, afara de sâmbete si duminici si de praznicul Bunei-Vestiri6.

2. Autorul LiturghieiÎn ce priveşte autorul acestei Sfinte Liturghii, traditia mai veche este foarte putin precisă:

unii o atribuiau Sfintului Iacob, fratele Domnului7, iar alţii o puneau pe seama Sfintului Petru, a Sfintului Marcu, a Sfintului Vasile eel Mare, a Sfintului Atanasie eel Mare s.a.m.d. Unele din manuscrisele vechi, care transmit textul acestei Liturghii, o atribuie Sfintului Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele Sfintului Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec. VIII); tradiţia siriana o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511—518), iar unii liturgisti apuseni o atribuie Sfintului loan Damaschinul. Tradiţia majorităţii manuscriselor din sec. XII inainte, pastrata pina azi in Liturghierul nostru, pune insa aceasta Sfinta Liturghie sub numele Sfântului Grigorie cel Mare, supranumit Dialogul, papa al Romei (+ 604), care a stat la Constantinopol, ca apocrisiar (nunţiu, reprezentant sau trimis permanent) al papei Pelagiu II, timp de 6 sau 7 ani (intre 578— 584 sau 585). Această traditie n-are insa nici un temei istoric; am putea admite eel mult, si cu probabilitate, o oarecare contribute a Sfintului Grigorie Dialogul la sistematizarea in scris a acestei Liturghii, pe vremea cât a stat el la Constantinopol 8.

In multe din manuscrisele vechi, incepind chiar cu Codicele Barberini gr. 336 din Biblioteca Vaticanului (secolele VIII—IX), si in unele din ediţiile Liturghierului grecesc, nu se mentioneaza numele traditional al autorului acestei Liturghii, nici in titlu si nici in apolisul ei, aşa incit ea apare ca o Liturghie anonima, asa cum e menţionată si in canonul 52 al sinodului trulan, citat mai inainte (nota 6). La fel era, de altfel, si in unele din ediţiile mai vechi ale Liturghierului romanesc fl. Sintem, deci, mai aproape de adevarul istoric daca socotim ca si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, ca si celelalte doua - puse prin traditie sub numele Sfintilor loan Gura de Aur si Vasile cel Mare — nu trebuie privite ca opera unui singur autor, ci ca opera colectiva si anonima a Bisericii Ortodoxe întregi, adică a multor generatii de clerici, monahi si simpli credinciosi, formata si raspindita incetul cu incetul, pina la generalizarea si consfintirea ei definitiva de catre Biserica si pusa apoi, dupa uzul general, sub numele unuia din cei mai iluştri ierarhi ai creştinătăţii din epoca veche 9.

3. Timpul săvârşiriiAstazi, in Biserica Ortodoxă Liturghia Darurilor mai inainte sfintite este de fapt Liturghia normală a Postului Pastilor. Conform principiului pus de canonul 52 al sinodului trulan, citat mai inainte, ea se poate savirsi de regula in orice zi din Paresimi in care vrem sau trebuie sa faccm Liturghie, cu exceptia zilelor aliturgice (luni si marti din prima saptamina si Vinerea Patimilor, cind nu se face nici o liturghie) si a zilelor cind e rinduita una sau alta din celelalte doua Liturghii (toate simbetele si duminicile, Joia Saptaminii Patimilor si Buna-Vestire)10. De obicei insa (in practica), ea se oficiaza astazi — chiar şi in mănăstiri — doar in zilele de miereuri si vineri (cu exceptla Vinerii din Saptamina Patimilor), iar in celelalte zile numai: luni si marti din Saptamina

6 «ln toate zilele Postului Sfintei Patruzecimi, afara de simbata si duminica si de sfinta zi a Bunei-Vestiri, sa se savirseasca Sfinte Liturghie a color mai inainte sfintite» (CBO, vol. I, part. II, p. 420).7 Vezi (Piseudo) Sofronie al lerusalimului, Comentar liturgic, cap. I, PG, t. LXXXVII, col. 3981 si t. XLIII, col. 533—538; Teodor de Andida,

7ipo6e&>p!a *EipciXata>5vic..., cap. 32, PG, t. CXL, col. 460 C8 Comp. si Pidalion, trad. rom. Neamtu, 1844, foile 180 v.—181 r. (nota la tilcuirea can. 52 al sinod. trulan).9 De aceeia, ultirnele doua editii ale Liturghierului romanesc, pastrimd titula-tura traditionala a acestei Liturghii, i-au dat, totusi, o forma dubitativa: «Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, ce se z/ce a ii a Siintului Grigorie Dialoguh (ed. Bucuresti, 1956, p. 256), sau: «Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai inainite sfintite, numita si a Siintului Grigorie Dialoguh (ed. Bucuresti, 1967, p. 244).10 Vezi Simeon al Tesalonicului, Raspuns la mtrebarea 56 (trad. rom. cit., p. 328) : «ln cinci zile ale saptaminii (adica : luni, marti, miereuri, joi si vineri) se face aceasta Liturghie, ca sa ne nevoim mai mult» (reprodus si in Tipicul mare, Iasi, 1816, faja 509). Comp. si Pidalionul, trad. rom. cit., foaia 181 r. (nota la tilcuirea can. 52 al sdnod. trulan); Ic. D. Lungulescu, Manual de Practica liturgica, p. 94 ; Silv. Mor. Andrievici, Tipiconul Bisericii Ortodoxe Orientale, Cernauti, 1883, p. 167; V. Mkrofanovici si ceilalti, Liturgica, ed. 1929, p. 662 ; F. Balamace, Explica}iuni la practica liturgica (manual de tipic, dact), Bucuresti, 1924, p. 292.

2

Page 3: C 11 Liturghia Darurilor

Patimilor, in Joia Canonului celui mare (săptămâna a cincea) si la unele sarbatori bisericesti cu polieleu, ca: Sfintul Haralambie (10 februarie), Întâia si a doua aflare a cinstitului cap al Sfintului loan Botezatorul (24 febr.), Sfintii 40 de mucenici (9 martie) si Inaintepraznuirea Bunei-Vestiri (24 martie), daca acestea cad intr-una din zilele de rind ale saptaminii (de luni pină vineri)

Cât priveşte momentul (ceasul) din cursul zilei, la inceput Liturghia Darurilor mai inainte sfintite se oficia la vremea reglementara a Vecerniei (cu care e combinata), adica spre seara, dupa citirea Ceasului al nouălea (cam ora 3—4 p.m.), cind credinciosii puteau intrerupe ajunarea spre a se impartasi si a minca, asa cum prevede inca Triodul la locu-rile respective si Tipicul eel Mare (al Sfintului Sava). Astfel, Liturghia aceasta, savirsita in continuarea Vecerniei, avea odinioara caracter de priveghere sau slujba nocturna, deoarece savirsirea ei incepea de cu seara si se termina tirziu, in cursul noptii, asa cum se intimpla si cu celelalte doua Liturghii (a Sfintului Vasile si a Sfintului loan) cind se uneau cu Vecernia.

Astazi insa, in bisericile de enorie - si chiar in mănăstiri, Prejdeosfestenia se săvârseste de fapt dimineata (inainte de masa de prinz), adica la vremea reglementara a Liturghiei comune, atragind dupa sine deplasarea Ceasului al IX-lea (care se citeste inainte) si a Vecerniei (cu care e combinata), desi acestea fac parte din ciclul Laudelor de seara.

4. Rânduiala slujbeia) Pregătirea. Cind preotul are sa savirseasca Liturghia Darurilor mai înainte sfintite,

atunci trebuie sa aiba dinainte grija ca la Liturghia din duminica precedentă, la Proscomidie, in afara de Sfintul Agneţ pentru ziua respectiva, sa scoată si sa pregateasca in plus un Sfint Agnet (sau doua, de va fi nevoie) pentru Liturghia Darurilor mai inainte sfintite din cursul saptaminii urmatoare; pentru aceasta va proceda precum arata Învăţătura respectiva din Liturghier.

În ziua in care are sa savirseasca Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, la sfirsitul Ceasului IX, preotul lasa epitrahilul pe Sfinta Masa, iese pe usa de miazanoapte a altarului si venind intre sfesnicele imparatesti zice Rugăciunea Sfintului Efrem Sirul, («Doamne si Stăpânul vieţii mele...») numai o data (fara cele 12 inchinaciuni). După aceasta, in timp ce la strana se citeste Rugaciunea de la sfirsitul Ceasului IX («Stăpine, Doamne Iisuse Hristoase...»), preotul vine in mijlocul bisericii, se inchina de trei ori spre rasarit, depune metanie la tronul arhieresc (ia binecuvintare de la arhiereu, daca e de faţă) si se inchina dupa rindu-iala la sfintele icoane si la iconostas, fara a zice insa troparele si rugăciunile obisnuite. Se intoarce intre sfesnicele imparatesti, face trei metanii spre rSsarit, se pleaca spre credinciosi si apoi intra in altar pe usa de miazazi, se inchina de trei ori in fata Sfintei Mese, sarutind, ca de obicei: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

Apoi îmbracă sfintele vesminte (de culoare închisă), numai binecuvântându-le si sărutându-le, fără a zice altceva decit «Domnului sa ne rugam», la fiecare veşmânt. După aceea isi spală mâinile zicând rugăciunea obişnuita. In timpul acesta, la strana s-a citit Obedniţa; la timpul cuvenit, preotul zice rugăciunea Sfântului Efrem, din altar, in fata Sfintei Mese (fiind deja îmbrăcat pentru Liturghie). Dupa «Cuvine-se cu adevarat..., de la sfirsitul Obednitei, preotul deschide dvera si usile imparatesti si face otpustul mic. Apoi vine in fata Sfintei Mese si, facind metaniile cuvenite, saruta Sfinta Evanghelie, Sfinta Masa si Sfinta Cruce.

b) După ce a terminat astfel ritualul pregatitor, preotul incepe Sfinta Liturghie, dind binecuvintarea («Binecuvântata este împărăţia Tatălui...») si facind ca de obicei semnul Sfintei Cruci cu Sfinta Evanghelie peste antimis. Inchide usile imparatesti, iar cântaretul (in minastiri, eel mai mare) incepe, ca la Vecernie: «Veniţi sa ne inchinam...» si se citeste psalmul 103. In timpul acesta preotul citeste in taina, in sfintul altar, ultimele patru rugaciuni ale serii (luminilor) de la Vecernie11.Dupa sfirsitul psalmului, preotul (din altar si cu capul descoperit) zice ectenia mare. Apoi se inchide dvera, iar citetul incepe citirea Catismei a 18-a (psalmii 119—133), in trei stari, in mijlocul bisericii, pe analogul fara poala. In timp ce se citeste prima stare a Catismei, preotul

11 Primele trei rugaciuni ale Vecerniei vor fi citite miai tirziu, ca «rugăciuni ale antifoanelor», in timpul Catismei (vezd mai departe).

3

Page 4: C 11 Liturghia Darurilor

citeste in taina Rugdciunea Antifonului intii («Doamne, indurate si milostive...») si apoi pregateste sfintele vase de care are nevoie, aducind, de la proscomidiar la Sfinta Masa, discul cu acoperamintul lui şi steluta.

La sfirsitul stării întâi, se deschide dvera si preotul (din altar) rosteste prima ectenie mica.

Apoi se închide din nou dvera, iar citetul citeste starea a doua a Catismei. In timpul acesta, preotul citeste in taina Rugdciunea Antiionului al doilea («Doamne, nu cu minia Ta sa ne mustri...»), ridica Sfânta Evanghelie de pe antimis si o pune in partea de rasarit a Sfintei Mese, cu cotorul spre el, desface sfintul antimis si apoi pune pe el sfintul disc, steluta si acoperamintul, precum si chivotul cu Sfintul Agnet; ia cadelnita, tamâiaza chivotul cu Sf Agneţ si slujindu-se de burete, ia cu grija si evlavie Sfintul Agnet din chivot si il pune pe sfintul disc. Apoi atinge, pe rind, steluta si acoperamintul ele fumul cadelnitei, le saruta si acopera cu ele discul, zicind numai: «Pentru rugaciunile Sfintilor Părintilor nostri...». Ia din nou cadelnita, cadeste de trei ori Sfintele acoperite, face doua metanii mari, saruta discul acoperit si face inca o metanie.

La sfirsitul starii a doua se deschide din nou dvera si preotul zice a doua ectenie mica, după care se închide iarăşi dvera, iar citetul ci teste starea a treia a Catismei, in timp ce preotul citeste Rugdciunea Antiionului III. Cind citetul ajunge la cuvintele «Inchina-ne-vom la lo-cul unde au statut picioarele Lui...» (Ps. CXXXI, 7—8), pe care le rosteste mai prelung si cu glas mai puternic, se opreste, iar in altar se suna clopotelul o data, vestind credinciosilor ridicarea Sfintului Agnet; credincioşii ingenuncheaza, se face liniste adincS, iar preotul se inchin a de trei ori in fata Sfintei Mese, ridica sfintul disc, cu ambele mâini la frunte, ocoleste pe dupa Sfinta Masa si păşeşte încet spre proscomidiar, inaintea lui mergind diaconul (sau cintaretul) cu luminarea aprinsa si cu cadelnita, cadind spre Sfintul Agnet. Dupa ce preotul asaza sfintul disc la proscomidiar, se suna din nou clopotelul de doua ori si atunci credincioşii se ridica in picioare, iar citetul continua citirea Catismei, de unde a ramas.

In acest timp, la proscomidiar preotul toarnă vin si apa in sfintul potir, dupa obicei, dar fara a zice ceva; ia procovăţul (de culoare neagră, daca are), il atinge de fumul tămâiei, îl săruta si acoperă cu el sfintul potir; apoi ia Aerul (de aceeasi culoare, daca este) si face la fel, acoperind cu el discul si potirul, pe care le cadeste, iar dupa ce da cadelnita, se inchina de trei ori in fata lor. La toate acestea, nu zice formulele obisnuite, ci numai «Pentru rugaciunile...». Dupa ce t ermina toate acestea, revine in fata Sfintei Mese si stringe sfintu] antimis, punând deasupra Sfânta Evanghelie la locul ei.

c) După sfârşitul Catismei, se deschide din nou dvera si preotul zice a treia ectenie mica, dupa care strana incepe sa cinte «Doamne strigat-am...», pe glasul stihirilor din Triod. La «Să se indrepteze rugaciunea mea...», preotul face cadire mare, ca de obicei la Vecernie. La «Slava» stihirilor se deschid Sfintele Usi, iar la «Şi acum...», se face vohodul sau iesirea cu cadelnita (in zilele de rind) sau cu Sfinta Evanghelie (in zilele cind se citeste Evanghelia), dupa rinduiala obisnuita (descrisa la Vecernie).

După intrarea sfinţiţilor slujitori in altar si cintarea «Lumina lină...», preotul rosteşte formulele obişnuite pentru introducerea prochimenului, iar strana cinta prochimenul (din Triod), dupa care se citeste prima paremie12. Apoi îndată se cânta al doilea prochimen, dupa care diaconul (sau in lipsa lui, cintaretul) zice cu glas mare si rar : «Porunciţi!».

Preotul ia atunci un sfesnic cu lumina aprinsa si cadelnita, cu amindoua mâinile (sau ia cu stinga o luminare si cu dreapta cadelnita) şi stând cu faţa spre rasarit, in fata Sfintei Mese, face semnul Sfintei Cruci, cu ele, rostind: «Intelepciune, drepţi !». Apoi se intoarce (pe stinga) spre credinciosi si facind la fel, zice dintre usile împărăteşti: Lumina lui Hristos luminează tuturor!». Lasa sfesnicul pe soleie, in fata Sfintelor Usi, iar cadelnita o ia cu sine. Indata dupa aceasta se citeste a doua paremie din Triod13, iar daca e hram sau sfint cu Polieleu, se adaugă si

12 Aceasta se pune, in primele şase săptămâni ale Postului, numai din Cartea Facerii, iar in săptămâna ultima din Ieşire13.

4

Page 5: C 11 Liturghia Darurilor

paremiile zilei respective, din Minei.d) La sfârşitul paremiilor, preotul, stând in faţa Sfintei Mese şi având cădelniţa in dreapta,

incepe sa cânte pe glasul I: «Să se îndrepteze rugăciunea mea...» (Ps. 140, 2), iar la cuvintele «ca tamiia inaintea Ta», cadeste rar de trei ori în fata Sfintei Mese. Cintaretii (dinstrana dreapta) cinta si ei o data : «Sa se îndrepteze... Apoi, preotul din faţa Sfintei Mese, cădind şi zicând cu glas înalt stihul întâi «Doamne, strigat-am catre Tine auzi-mă, ia aminte la glasul rugaciunii mele». Cântăreţii (din strana stinga) cinta si ei: «Sa se îndrepteze... Apoi preotul trece in latura de sud a Sfintei Mese si cadind zice stihul al doilea : «Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de îngrădire împrejurul buzelor mele» , cântăreţii (din strana dreaptă), din nou : «Sa se indrepteze... Preotul trece apoi in partea de răsărit a Sfintei Mese, zicind stihul al treilea. «Să nu abati inima mea...» si cădeşte; cintaretii (cei din strana stânga), din nou: «Sa se indrepteze...». Preotul zice apoi din latura de nord a mesei: «Slavă Tatălui...», apoi se întoarce cădind proscomidiarul si scaunul de sus „Şi acum...»; cântăreţii (cei din strana dreapta), iarăşi: «Sa se indrepteze...». Preotul, revenind in fata Sfintei Mese, zice, cădind iarăşi şi cântă el însuşi pentru ultima dată: «Să se indrepteze...», pina la: «ridicarea mâinilor mele», de unde continuă cintaretii, in timp ce preotul cădeşte dintre uşile imparatesti, de trei ori, spre credinciosi (intii spre mijloc si apoi spre strane). La sfirsitul cintarii, atit slujitorii cit si credinciosii işi pleacă genunchii si se roagă, făcând trei metanii.

e) Daca e vreo sarbatoare care are apostol si evanghelie, urmează acum citirea apostolului si a evangheliei după regula ştiută. Daca nu, preotul inchide Sfintele Usi si zice ectenia intreită de la Liturghie («Sa zicem toti...»). De aici inainte, urmeaza rinduiala ca la Liturghia obisnuita, pina la Heruvic, dupa Liturghier, cu deosebirile urmatoare :

Textul rugaciunilor citite de preot in taina este altul decit la celelalte doua Liturghii;Din miercurea saptaminii a patra inainte (injumatatirea Postului), dupa ecfonisul ecteniei pentru catehumeni se adauga ectenia si rugăciunea speciala pentru cei spre luminare (candidatii la botez, de odinioara) : «Rugati-va, cei catre luminare, Domnului !» si celelalte;Ecfonisul dinainte de Heruvic) in loc de: «Ca sub stapinirea Ta...», este: «Dupa darul Hristosului Tau...» (potrivit textului rugaciunii pe care o incheie si pe care preotul o citeste in taina mai inainte, adica Rugăciunea a doua pentru credincioşi : «Stapine Sfinte, Preabunule...»). După acest ecfonis strana incepe sa cânte Heruvicul («Acum Puterile ceresti...»), pina la cuvintele : «se înconjură (inclusiv).

In acest timp, preotul, stind in fata Sfintei Mese, zice si el in taina Heruvicul («Acum Puterile ceresti...») de trei ori, inchinindu-se de fiecare data. Apoi deschide dvera si Sfintele Usi, ia cadelnita si cadeste altarul si naosul, ca de obicei (eddire mica), zicind incet psalmul 50. Dupa aceea se inchina de doua ori in fata Sfintei Mese, saruta sfintul antimis, Sfinta Masa si Sfinta Cruce, se închina încă o data, apoi se intoarce (pe stinga) si se pleaca spre credinciosi, dintre usile imparatesti, cerindu-si iertare si binecuvântând. Merge la proscomidiar, cadeste Sfintele Daruri de trei ori, isi pune pe spate Aerul, ia sfintul disc cu dreapta, ţinindu-1 la frunte, iar sfintul potir cu stinga, ţinându-l in dreptul pieptului.

Cind strana termina de cântat cuvintele «săvârşită se înconjura”, se suna clopotelul, credinciosii ingenuncheaza, iar preotul, precedat de un cintareţ (paraclisier), care poarta lumânarea aprinsă în sfesnic) si cădelniţa, iese pe usa de miazanoapte si paseste incet in cea mai profunda tăcere, mergand astfel spre mijlocul naosului. Ajuns in mijloc, sub policandru, se opreste putin, face semnul sfintei cruci cu sfintul disc spre credinciosi fara sa zica nimic, se intoarce (pe stinga) si, mergind tot in tacere, intra in sfintul altar prin usile imparatesti. Se suna din nou clopotelul, credinciosii se ridica in picioare, iar cintaretii (cei din strana stinga) incep sa cinte partea a doua a Heruvicului («Cu credinţă si cu dragoste...»).

In acest timp, preotul pune Sfintele Daruri, ca de obicei, pe sfintul antimis (potirul in dreapta preotului, discul in stinga), ia acoperamintul discului si al potirului, punindu-le deoparte ; isi ia Aerul de pe spate si, atingându-l de fumul cadelnitei, acopera cu el discul si potirul si le tamâiaza, fara sa zica nimic. Apoi, descoperindu-si capul, face doua metanii saruta Sfintele acoperite, sfintul antimis si Sfinta Masa, face inca o~metanie, dupa care inchide usile imparatesti

5

Page 6: C 11 Liturghia Darurilor

si dvera.f) Când s-a terminat cântarea părţii de la urma a Heruvicului, preotul (diaconul) rosteste

ectenia: «Sa plinim rugaciunea noastra cea de seara, Domnului...» 14, citind totodata in taina Rugaciunea prevazuta in Liturghier («Dumnezeul tainelor celor negraite si nevăzute...»). Apoi ecfonisul: «Si ne invredniceste pe noi, Stapine...», Tatăl nostru, cele doua rugaciuni in taina care urmeaza («Dumnezeule, Cel singur bun si indurat...» si «Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase...) cu ecfonisele respective, precum se arata in Liturghier. Preotul se inchina apoi in fata Sfintelor Daruri de trei ori, zicind de fiecare data: «Dumnezeule, curaţeste-mă pe mine pacatosul, si ma miluieste!». Dupa aceea, Sfintele fiind acoperite cu Aerul (asa cum au ramas de la depunerea lor pe Sfinta Masa), preotul pune mina dreapta pe sub Sfintul Aer si, cu toata frica si cucernicia, atinge Sfintul Agneţ (fara sa-1 ridice), zicind, cu glas mare: «Sa luam aminte! Cele mai înainte sfintite, Sfintele, sfintilor!»

Credincioşii răspund ca de obicei: «Unul sfânt...» si apoi cânta rar chinonicul: «Gustaţi si vedeţi...» (Ps. XXXIII, 8 s.u.). Preotul ridica Aerul si steluta de pe sfintul disc, le pune deoparte si apoi sfarima Sfintul Trup, zicind formula respectiva („Se sfărâmă Mielul lui Dumnezeu...»), si asaza partile crucis, pe sfintul disc, ca de obicei; pune particica IS in sfintul potir, fara sa zica nimic, binecuvinteaza caldura si o toarna in sfintul potir, de asemenea nimic zicind. Apoi se inchina, ia cu stinga partea HS şi o pune in palma dreapta, zicind: «Cinstitul şi Sfintul Trup si Sânge al Domnului... se da mie, preotul X...» etc. Apoi, ţinând stinga dedesubt, cu mâinile pe marginea Sfintei Mese, zice rugaciunile obisnuite de dinaintea impartasirii («Cred, Doamne..., Cinei Tale...» şi «Nu spre judecata...»), dupa care se impartaseste. Ia apoi buretele si isi sterge palmele deasupra sfintului disc, zicind «Slava Tie, Dumnezule !», de trei ori.Daca preotul slujeşte singur (fără diacon), atunci el nu gusta acum din sfintul potir, ci ramine sa faca aceasta numai atunci cind «potriveste (consuma) Sfintele, la sfirsitul Liturghiei. Deci, indata dupa ce s-a impartasit cu Sfintul Trup (in care a fost îmbibat si Sfântul Sânge), ia discul cu stinga si buretele cu dreapta si toarna in sfintul potir partile din Sfintul Trup ramase pe disc (NI si KA), fara sa zica nimic. Apoi, dupa ce asaza acoperamintele, ca la Liturghia obisnuita, citeste ruga-ciunea de multumire, din Liturghier («Multumim Tie, Mintuitorule, Dum-nezeul tuturor...»).

De aici inainte, rinduiala Liturghiei urmează neschimbată, ca de obicei, cu deosebirea ca la chemarea preotului: «Cu frică lui Dumnezeu...» cintareţii răspund: «Binecuvânta-voi pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui în gura mea...» (Ps. 33, 1), iar la «Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tau...», raspund: «Pâinea cea cereasca si paharul vietii gustati si vedeti ca bun este Domnul. Aliluia, Aliluia, Aliluia» (Ps. 33, 8). De asemenea, atunci cind preotul cadeste pentru ultima oara Sfintele la Sfinta Masa, nu zice nimic, iar la ectenia : «Drepţi primind...», nu zice : «Ziua toata...», ci : «Seara toata...» etc. In sfirsit, textul Rugaciunii amvonului, ca si al Rugaciunii pentru potrivirea Sfintelor, este altul decit la Liturghia obisnuita, iar la otpust pomenim intii pe sfintul din ziua in care ne aflam, apoi pe cel al zilei urmatoare (a carei Vecernie am facut-o cu Liturghia), iar ca autor (traditional) al Liturghiei pomenim pe Sfintul Grigorie Dialogul, episcopul Romei.

14Reminiscenta din vremea cind Liturghia aceasta se făcea spre seara, dupa Vecernie. Ectenia aceasta corespunde cu cea de dupa Axion, din

celelalte doua Liturghii.

6

Page 7: C 11 Liturghia Darurilor

Istoria şi explicarea riturilor principaledin rânduiala Liturghiei Darurilor înainte Sfinţite

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, se oficia odinioară numai seara, reprezintă modelul desăvîrşit al Liturghiei vesperale, adică al Liturghiei unite cu Vecernia. După cum am văzut, în vechime şi Liturghiile Sfinţilor Ioan şi Vasile se săvîrşeau uneori seara, tot unite cu Vecernia, la datele prevăzute şi azi în Tipicul cel Mare, în Triod şi alte cărţi de slujbă, adică: ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, Joia şi Sîmbăta Patimilor, precum şi în cazul cînd Buna-Vestire cade într-una din zilele de rînd din Păresimi (vezi în urmă, la rîn-duiala Vecerniei).

a) Precum am văzut, partea primă a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite o alcătuieşte Vecernia, pînă la paremiile de după Vohod (ieşirea cu cădelniţa). Urmează apoi două rituri (ceremonii) specifice acestei slujbe şi impresionante prin frumuseţea lor, care constituie tranziţia la partea de Liturghie, şi anume ritul luminii şi ritul cădirii cu înconjurarea Sfintei Mese, însoţită de cîntarea repetată a versetului 2 al psalmului 140 («Să se îndrepteze rugăciunea mea...»). Începe apoi partea de Liturghie, de La citirea pericopelor biblice (apostol şi evanghelie, dacă sînt), ori de la ectenia întreită de după evanghelie, deci din momentul care marca odinioară (pînă prin sec. VI) începutul de fapt al Liturghiei catehumenilor.Atît partea vesperală cît şi cea de Liturghie, care intră în rînduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, au importante particularităţi care trebuie explicate.Astfel, precum am văzut, binecuvântarea obişnuită de la începutul slujbei nu este cea de la Vecernie, ci cea de la Liturghie.

Rânduiala de azi din ritul bizantin pentru începutul vesperal al Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este fidelă vechiului Tipic al Sfîntului Sava (Tipicul Ierusalimului): întîi psalmul 103 şi apoi ectenia, pe cînd la Constantinopol îndată după binecuvîntare urma ectenia mare, iar după ea — în loc de psalmul 103 — se citea psalmul 85 («Pleacă, Doamne, urechea Ta...») ; tipicul constantinopolitan era urmat şi la Tesalonic în secolele XIV—XV15. în locul catismelor de rînd ale zilei respective se citeşte totdeauna numai Catisma 18, alcătuită din psalmii treptelor (psalmii 119—133), ea fiind catisma specifică părţii vesperale din Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite ,- este împărţită, precum am văzut, în trei stări, prin cele două ectenii mici (ca la Vecernia zilelor de sărbătoare) 16. Aceste trei stări ţin locul antifoanelor din prima parte a Liturghiei normale, după cum primele trei rugăciuni din cele şapte ale Vecerniei ţin locul rugăciunilor antifoanelor citite de preot în taină în timpul Catismei.

Prochimenul obişnuit al Vecerniei, variabil după zilele săptăminii, e înlocuit aici cu prochimenele proprii celor două paremii din Triod, care se citesc totdeauna la Liturghia Darurilor şi care se iau din cărţile: Facerea, Ieşirea, Pildele (Proverbele) şi Iov.

b) Ritul luminii, specific acestei Liturghii şi atît de impresionant («Lumina lui Hristos luminează tuturor»), era aşezat odinioară nu între cele două paremii, ca azi (după prochimenul paremiei a doua), ci după cea de a doua paremie, aşa cum e descrisă rînduiala din vechile tipice, ca de ex. Tipicul Marii Biserici din Constantinopol, din manuscrisul mînăstirii Sfintei Cruci nr. 40 (sec. X)17. El era precedat totodată de Vohodul sau ieşirea solemnă a slujitorilor (un al doilea vohod, după cel de la Lumină lină, descris în sec. XV de Simeon al Tesalonicului18 şi în manuscrisele mai vechi ale Liturghiilor bizantine): îndată ce se cînta prochimenul din fruntea paremiei a doua şi se citea paremia a doua, diaconul cu preotul ieşeau în procesiune din attar pe

15 Vezi Simeon al Tesalonicului, Despre sfintele rugăciuni, oap. 352, PG, t. CLV, col. 649—650 şi trad. rom. cM., p. 234.16 De altfel, Catisma 18 este catisma de rînd a Vecerniei din seara tuturor vinerilor de peste an, iar în timpul Postului Mare (cu excepţia săptătmînii a cincea), ca şi în alte perioade din cursul anului, catisma aceasta se citeşte la Vecernia din toate zilele de rînd ale săptămînii (de luni pînă vineri inclusiv). Vezi învăţătura despre Rînduiala citirii Psaltirii, de la începutul Psaltirii (de ex. ed. Bucureşti, 1968, p. 9).17 Text publicat de J. Maiteos, Le Typicon de la Grande Eglise. Manuscril de la Sainte Croix no. 40, X-e siecle, t. I, în «Orientalia Christiana Analecta», 165, Romae, 1962, p. 246.18 Loc. cit., supra (nota 21).

Page 8: C 11 Liturghia Darurilor

uşa dinspre nord, mergeau prin nava laterală de nord pînă în fundul bisericii şi apoi se întorceau prin mijloc pînă la Sfintele Uşi, unde diaconul, cu luminarea şi cădelniţa în mîini (sau preotul, dacă slujea singur), după sfîrşitul paremiei rostea : «înţelepciune, drepţi! Lumina lui Hristos luminează tuturor», după care clericii reintrau în altar, iar în biserică se aprindeau luminile, cum se făcea de obicei în toate zilele la Vecernie («după rînduiala», cum zice Simeon al Tesalonicului)19. Apoi diaconul adăuga îndată : «înţelepciune !», preotul rostea : «Pace tuturor», iar cîntăreţii începeau să cînte : «Să se îndrepteze rugăciunea mea...». Uneori însă, paremia a doua fiind mai scurtă şi lectura ei terminîndu-se înainte de terminarea procesiunii Vohodului, procesiunea s-a anticipat, făcîndu-se în timpul citirii primei paremii şi odată cu ea tot ritul luminii a fost avansat înainte de citirea paremiei a doua. Cu timpul, procesiunea Vohodului s-a suprimat (ea fiind o repetare a celei de la «Lumină lină»), dar formula şi ritul luminii au rămas între cele două paremii. Dar în sec. XV, Simeon al Tesalonicului descrie rînduiala ca azi 20, ceea ce înseamnă că între timp se produsese intervertirea ordinii logice şi fireşti de mai înainte dintre paremia a doua şi ritualul luminii.

În tot cazul, în rînduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite avem de-a face cu un dublu oficiu al luminii : primul, alcătuit dintr-o lectură biblică (psalmii treptelor sau Catisma 18), urmată de cîntarea integrală a psalmului 140 («Doamne, strigat-am către Tine...») şi apoi ieşirea solemnă a slujitorilor (vohod) cu imnul Lumină lină.; al doilea, format după acelaşi plan ca şi cel dintîi, din alte lecturi biblice (pare-miile), un nou vohod (dispărut între timp) şi o nouă formulă a luminii («Lumina lui Hristos...»), urmate de cîntarea solemnă a lui : «Să se îndrepteze...», adică numai versetele 2—4 ale psalmului vesperal (140). Primul oficiu este o parte integrantă a Vecerniei sărbătorilor, cu deosebirea că se citeşte numai Catisma 18 şi alcătuieşte partea vesperală a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite ; al doilea constituie o parte specifică acestei Liturghii, şi anume ritualul luminii, propriu numai ei (lucernarimn Praesanctificatorum, ducernaire des Presanctifies).

Care este originea acestui rit ? Se pare că el nu constituie decît un rest al oficiului liturgic în care Biserica a încadrat aprinderea luminilor în biserici la căderea serii, despre oare ne vorbeşte Sfîntul Vasile cel Mare : «S-a părut Părinţilor noştri (potrivit) să nu primim în tăcere darul luminii de seară, ci să mulţumim (lui Dumnezeu), îndată ce ea apare» 21. Un asemenea oficiu exista la Ierusalim în sec. IV, cînd pelerina apuseană Egeria (Etheria) îl descrie în însemnările ei de călătorie, numindu-1 lucernare (lucernaire), adică slujba luminii de seară, care se făcea în biserici (la Ierusalim de obicei în biserica învierii: Anastasis) la o oră precisă: ceasul al zecelea din zi. El era precedat de adunarea la rugăciune, care începea mai dinainte, cu un serviciu liturgic format din psalmi, lecturi, cateheze şi procesiuni.

Precum ne informează Egeria, lumina cu care se aprindeau sfeşni cele în biserica învierii din Ierusalim, nu se aducea din afară, ci din candela care ardea necontenit înăuntrul grotei mormîntului Domnului, din fundul bisericii22. De aceea, pînă azi, la Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, preotul aduce din altar sfeşnicul cu făclia aprinsă, pe care o arată credincioşilor, cu cuvintele: «Lumina lui Hristos luminează tuturor». La Marea Biserică din Constantinopol însă, prin sec. X, la ritul luminii din cadrul Vecerniei, care se săvîrşea cu

19 Vezi în urmă, la explicarea Vecerniei.20 Despre stintele rugăciuni (slujbe), cap. 354 (PG, t. CLV, col. 656—657 şi trad. rom. cit., p. 237).21 Despre Stîntul Duh, cap. 29, 73, PG, t. XXXII, col. 25.Vezi Peregrinalio ad loca sanda, cap. 24 : «Hora autem decima, quod appel-lanit hic licinicon (XoXvixov), niam nos dicimus lucernaie, similiter, se omnis multitudo colliget ad Anastasim, dnceniduntur omnes oandelae et cerei et fit lumen infinitum» (Etherie, Journal de voyage, ed. H. Petre, p. 190—-192).Vezi Peregrinalio ad loca sanda, cap. 24 : «Lumen autem de foris non affer-tur, sed de spelunca interiori eicitur» (Lumina însă nu se aduce de afară, ci se aprinde dinăuntrul mormîntului). Ed. cit. supra, p. 19222. Vezi Peregrinalio ad loca sanda, cap. 24 : «Lumen autem de foris non affer-tur, sed de spelunca interiori eicitur» (Lumina însă nu se aduce de afară, ci se aprinde dinăuntrul mormîntului). Ed. cit. supra, p. 192Prof. A. A. Dmitrdevski, Vechile tipicoane patriarhale, al Siînlului Mormint dela Ierusalim şi al Marei Biserici din Constantinopol (în rus.), Kiev, 1907, p. 329 (La Prof. N. Uspenskii, Vecernia ortodoxă-Sludiu istorico-liturgic, în «Bogoslovskie Trudi», voi. I, Moscova, 1960, p. 16).

8

Page 9: C 11 Liturghia Darurilor

mare solemnitate şi în prezenţa patriarhului însuşi, sfeşnicele cu lumini aprinse erau aduse de către diaconi în naos din pronaosul bisericii 1.După aprinderea luminilor, slujba se prelungea toată noaptea, cu lecturi, cîntări şi rugăciuni, iar cu timpul devine slujbă oficială (obişnuită) a Privegherii, inaugurată de ritul luminii.

Cele două paremii din rînduiala de azi a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite nu sînt decît pericopele biblice din Vechiul Testament, care se citeau în secolele IV—V la slujbele de seara din timpul Postului Paştelui, înainte de catehezele prebaptismale ţinute catehumenilor şi amintite în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria la Ierusalim (cap. 46) 23. în ritul bizantin ele sînt luate numai din primele două cărţi ale Pentateuhului (Facerea şi Ieşirea) şi din cele două cărţi sapienţiale canonice (Proverbele lui Solomon şi Iov) 24, adică exact ca pe vremee Sfîntului Ambrozie (sec. IV) la Milano. La începutul catehezelor sale mystagogice acesta spune că mai înainte vorbise zilnic catehumenilor despre datoriile lor morale, cînd li se citea din «Faptele Patriarhilor» şi din înţelepciunea «Proverbelor» 25. Slujba obişnuită a Vecerniei (cea de Sîmbătă seara) nu are paremii; Vecerniile care au paremii (la praznicele împărăteşti şi la sărbătorile sfinţilor cu Priveghere) corespund unei privegheri, adică prelungirii Vecerniei prin slujba de noapte (vde-nia sau privegherea), care se oficia regulat în vechime, la toate sărbătorile.

Formula liturgică : «Lumina lui Hristos...» constituie la origine o frumoasă exclamaţie menită să arate credincioşilor lumina aprinsă, adusă din sfîntul altar pentru a lumina interiorul bisericii, la apropierea nopţii. Lumina aceasta naturală ducea în chip natural gîndul la lumina spirituală adusă de Hristos, al Cărui simbol ea a devenit cu timpul, Formula este de origine foarte veche ,- o aflăm în inscripţii de pe lămpi din secolul I, provenite din Palestina, Cipru, Asia Mică şi Egipt, iar în manuscrisele liturgice ea apare pentru prima dată prin secolele IX—X. Reminiscenţe ale acestui străvechi rit al luminii s-au păstrat nu numai în ritul liturgic bizantin, ci în toate riturile răsăritene (armean, sirian, maronit, chaldeean sau persan). Mai ştearsă s-a păstrat amintirea lui în riturile liturgice apusene ; în ritul roman el apare numai în ajunul Paştilor (la începutul slujbei, echivalent cu exclamaţia : «Veniţi de luaţi lumină», din ritul ortodox) ; iar în ritul mozarab (goto-hispanic) există o ofrandă a luminii (oblatio luminis), adică se face ridicarea solemnă a luminii, cu exclamaţia : «In nomine Domini noştri Jesu Christi, lumen cum pace !» (în numele Domnului nostru Iisus Hristos, lumină cu pace), la care poporul răspunde : «Deo gratias (agamus)», adică : «Să mulţumim lui Dumnezeu !».

c) Cântarea «Să se îndrepteze rugăciunea mea...», cu care se încheie partea vesperală a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, constituie un dublet al versetelor 2—4 din psalmul 140, numit în Constituţiile apostolice (cartea VIII, cap. 35) : (lucernare), adică psalmul de la aprinsul luminilor de seară, ca însoţitor al ritului cădirii. După însemnarea dintr-o cronică bizantină din sec. VII, cîntarea acestui verset de psalm s-ar fi inaugurat la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în anul 617 26. După părerea unor liturgişti, această cîntare corespunde cîntării Aliluiarion sau prochimenului dinaintea apostolului de la Liturghie (rest din psalmul cîntat odinioară în întregime înainte de citirea apostolului) 27. Cîntarea era executată odinioară numai de cîntăreţi, şi abia din secolul XVI înainte s-a luat obiceiul să fie începută de slujitori în altar. După indicaţia din Cronica menţionată mai înainte, «Să se îndrepteze...» se cînta nu numai la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite din timpul Păresimilor, ci şi în alte zile în care se făcea pe atunci această Liturghie. Tipice de mai tîrziu precizează însă că, în zilele din afara Postului în care se oficia această Liturghie (ca de ex. miercurea şi vinerea din săptămîna brînzei), nu se cînta: «Lumina lui Hristos» 28.

Ritul luminii şi cîntarea «Să se îndrepteze...» constituiau în vechime un rit component al 23 Vezi Peregrinatio ad loca sanda, ed. cit., p. 256.24 Vezi Triodul, la locurile resp. (slujbele de miercuri şi vineri în Păresimi).25 Vezi Sfîntul Ambrozie, De mysferij's, cap. I, PL, t. XVI, col. 405 şi trad. rom. de Pr. E. Branişte şi Prof. Gh. Voiusa, în rev. ST, an. 1965, nr. 5—6, p. 287.26 Cronica Pascală, PG, t. XCII, col. 989.27 Vezi în urmă, la cap. Istoria Liturghiilor bizantine.28 Vezi, de ex., Tipicul studit al mînăstirii Everghetis, la A. Dmitrievski, Descrierea manuscriselor liturgice..., t. I (Torcixâ), Kiev, 1895, p. 515.

9

Page 10: C 11 Liturghia Darurilor

Vecerniei obişnuite din tot timpul anului, dar cu timpul s-a restrîns numai la vremea Postului Mare, ale cărui slujbe au un caracter mai conservator, păstrînd în rînduiala lor şi unele texte din Vechiul Testament care au dispărut din alte slujbe (ca de ex. cîntarea proorocului Isaia, din rînduiala Pavecerniţei mari). După părerea unor liturgişti, ritul s-a dezvoltat întîi la Marea Biserică din Constantinopol, care 1-a preluat poate din Siria (Antiohia). Un asemenea dublet al psalmului vesperal găsim şi în ritul armean (cu ritul luminii şi cădirea).

BIBLIOGRAFIE (lucrări necitate în note)Leo Allatius, De missa praesanctilicatorum, în voi. De Ecclesiae orientalis et occidentalis perpetua consensione, Coloniae, 1648.J. Bingham, Origines sive antiquitates ecclesiasticae, trad. lat. de H. Grischo-vius, ed. II-*, t. VI, Halae Magdeburgicae, 1759.Dr. V. Bojor şi St. Roşianu, Tipic bisericesc, ed. II, Blaj, 1931 (pentru uzul foştilor uniţi din Ardeal).

10