Buzău

Poziția orașului în cadrul regiunii

Poziția orașului în cadrul regiunii

modifică Consultați documentația formatului

Buzău este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din

regiunea istorică Muntenia, România. Având 115.494 locuitori la recensământul

din 2011, este al optsprezecelea oraș ca populație din România. Orașul se află pe

malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice

de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un

important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice

principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După

încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII– XVIII, economia

Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu

dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și

Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng,

principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În

perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost

construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în

contextul trecerii la o economie de piață.

În domeniul cultural, în Buzău nu funcționează universități, ci doar centre de

învățământ la distanță ale instituțiilor de învățământ superior din centrele

universitare din regiune. Învățământul preuniversitar este reprezentat de două

colegii naționale — „B. P. Hasdeu” (la care a studiat laureatul premiului Nobel

George Emil Palade) și „Mihai Eminescu”. În oraș funcționează biblioteca

județeană „Vasile Voiculescu” și Muzeul Județean Buzău care administrează și o

colecție de chihlimbar la Colți, casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov și o

colecție de etnografie și artă populară specifică regiunii.

În domeniul sportului, la Buzău există pationoarul Ice Magic, Sala Sporturilor

„Romeo Iamandi” (unde joacă echipa locală feminină de handbal HCM, dar și alte

echipe angrenate în competiții internaționale) având alături un bazin olimpic, și

Stadionul Municipal unde activează echipa de fotbal FC Gloria. Clubul local de

rugby Stejarul Buzău, înființat în 2005, activează în Superliga națională.

§Geografie[modificare | modificare sursă]

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120 km de București,

în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3 km2.

Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între

trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al

cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este

alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101

metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului,

media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața

Dacia).[4] Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de

altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.[4]

§Climă[modificare | modificare sursă]

Precipitațiile anuale sunt de 500 mm[5] și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30

cm[5]. Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea

zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost

construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La

indundațiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat

la marginea nordică a orașului, dar nu au produs pagube în oraș.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheț pe an (16 zile

cu temperaturi sub -10 °C), dar și cu 92 de zile de vară, calde și secetoase.[5]

Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau

uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce

vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.[6]

Temperaturile medii, minime și maxime lunare înregistrate în oraș sunt

prezentate în tabelul de mai jos.

Temperatura medie a aerului (media lunară și anuală)*

*Anuarul statistic al României 2006

§Floră și faună[modificare | modificare sursă]

Parcul Crâng, principala zonă verde

Flora Buzăului este reprezentată mai ales de o pădure aflată în vestul orașului,

rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10

hectare din această pădure care constituie principala zonă verde a Buzăului, deși

nu este desemnată ca arie naturală protejată. În comunele învecinate Țintești și

Costești se află alte resturi din Codrii Vlăsiei — pădurile Frasinu, respectiv Spătaru.

Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantați pe margine, castani pe

Bulevardul Nicolae Bălcescu și tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute

de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, și petunii, ca și

viță de vie și iederă pentru umbră.

Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieții în oraș. Cele

mai des întâlnite păsări sunt vrabia, și guguștucul, iar rozătoarele sunt

reprezentate de dihor și șobolanul cenușiu. Lacurile sunt populate cu pești mici,

cum ar fi boarța și țiparul, și de gușteri și melci.

§Demografie[modificare | modificare sursă]

Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Buzău

Români (88.42%)

Romi (4.73%)

Necunoscută (6.69%)

Altă etnie (0.14%)

Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Buzău

Ortodocși (91.98%)

Necunoscută (6.74%)

Altă religie (1.27%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Buzău se ridică

la 115.494 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când

se înregistraseră 134.227 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români

(88,43%), cu o minoritate de romi (4,73%). Pentru 6,69% din populație,

apartenența etnică nu este cunoscută.[3] Din punct de vedere confesional,

majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,98%). Pentru 6,75% din populație, nu

este cunoscută apartenența confesională.[7]

Evoluția demografică la recensăminte:

§Etimologie[modificare | modificare sursă]

Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan

considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit

(Μπ se pronunță B în grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că

denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a

vechiului -aios (greco-latin).[8]

§Istorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Buzăului.

Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, datează din anii 1780. Este

singura clădire din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-

lea). Adăposteşte colecţia de etnografie şi artă populară a Muzeului Judeţean

Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg

și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-

lea.[9] Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată

prezența omului în regiune înaintea erei creștine.[10] Un document din anul 376

menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a

numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În

perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar

câteva mențiuni în documente străine,[10] iar târgul, menționat ca fiind deja

existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.[11]

Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și

invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la

distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit,

localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al

renașterii.[12]

Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului.

[13] În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a

orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război

mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de

forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a

fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război

mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-

se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic

industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.

§Economie[modificare | modificare sursă]

§Evoluția istorică a economiei[modificare | modificare sursă]

În perioada medievală, economia Buzăului era bazată pe comerț, târgul fiind

punct de vamă și de schimb, și înflorind în urma poziției sale la curbura Carpaților

la întretăierea drumurilor care legau Țara Românească de Moldova și Transilvania.

Vechea tradiție de târg a Buzăului se păstrează încă, târgul Drăgaica ținându-se în

luna iunie, în preajma solstițiului de vară și reunind mici producători și

comercianți din diverse regiuni ale României.

Reforma agricolă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în

arendă, în 1897 și 1898, de către grădinarii bulgari a unor terenuri achiziționate

de stat de la episcopie. Aceștia și-au dezvoltat sisteme de distribuție a

zarzavaturilor atât în Buzău, cât și în orașele din apropiere, ca Brașov, Ploiești sau

Râmnicu Sărat, activitatea lor devenind și mai prosperă după împroprietărirea din

1921.[14]

În urma încheierii perioadei distrugerilor orașului, dezvoltarea economică a

căpătat și o componentă industrială. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea

rețelei de cale ferată în România, rețea în cadrul căreia orașul Buzău constituia un

important nod, a dat un puternic impuls evoluției de la mici ateliere

meșteșugărești spre instalații industriale. Prima astfel de instalație industrială a

fost moara Garoflid, deschisă în 1883, care funcționa și ca fabrică de postav și

dimie.[15] În 1894, s-a construit o rafinărie de petrol a societății Saturn, rafinărie

care a funcționat timp de 50 de ani.

După o scădere drastică la nivel național a producției industriale cauzată de

primul război mondial (producția din 1919 era doar un sfert din cea din 1913[15]),

dezvoltarea industrială a prins viteză în perioada interbelică. O componentă

importantă a industriei locale a constituit-o industria de morărit. Prima moară

industrială din oraș, Garoflid, denumită Zangopol după noul său proprietar,

ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de

lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajați.[16] O altă

afacere importantă care a demarat în această perioadă a fost fabrica Metalurgica

și Turnătorie – S.A., fondată în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Deși

la început a avut o perioadă dificilă, fiind închisă în timpul Marii Crize, ea și-a

redeschis porțile în 1933, fiind închisă din nou între 1940 și 1944, în timpul celui

de-al doilea război mondial.[17]

Întreprinderea de geamuri Buzău, în 1970

După al doilea război mondial, în urma deciziei de naționalizare din 11 iunie 1948

toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea,

regimul comunist a trecut și la aplicarea politicilor de industrializare forțată, unele

din industriile implementate aici nefiind potrivite regiunii.[18] În 1965 s-a demarat

proiectul zonei industriale Buzău Sud, o zonă industrială de 318 ha, în zona în care

se aflase rafinăria Saturn, aruncată în aer în timpul celui de-al doilea război

mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzău, nou înființate sau

modernizate în această perioadă, se află pe platforma Buzău Sud: Întreprinderea

de sârmă și produse din sârmă (denumită după 1990 Ductil), Întreprinderea de

aparate cale (după 1990, Apcarom), Întreprinderea Metalurgica (cea fondată în

1928), Întreprinderea de geamuri (din 1991, Gerom S.A.).

Întreprinderea de Contactoare din Buzău

Alte întreprinderi industriale din Buzău au fost înființate în această perioadă în

alte zone, cum este Întreprinderea de Contactoare aflată în zona de nord-est a

orașului și cea de mase plastice (după 1990, Romcarbon S.A.) aflată în nord.

În ciuda industrializării forțate, Buzăul nu s-a axat pe o singură industrie și nu a

existat o singură întreprindere de care să depindă întreaga economie a orașului.

Conform noii legi a societăților comerciale, adoptată în 1990, după înlăturarea

regimului comunist, întreprinderile din oraș s-au reorganizat ca societăți pe

acțiuni. Doar câteva din aceste societăți nu au supraviețuit tranziției spre

economia de piață, multe altele, în urma privatizărilor urmate de reorganizări,

devenind sau redevenind competitive.