busuiocul

9
BUSUIOCUL - plantă magică și vindecătoare - Busuiocul este o plantă originară din India, cunoscută și folosită încă în urmă cu 3 milenii, și care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea. La indieni, se spune despre busuioc că este planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar bunii hinduși nu se culcă fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să-i ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace. La romani și mai târziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei și a fertilității, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări și ritualuri. La greci și în aproape toate țările creștine, busuiocul are aproape aceleași semnificații ca și în India, fiind considerat plantă sacră. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, și tot cu un buchet de busuioc se împrăștie apa sfântă, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfințirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecția divină asupra casei și ocupanților săi. Dar dincolo de dimensiunea spirituală și magică, busuiocul mai are o calitate importantă - aceea de plantă vindecătoare. Să precizăm, în primul rând, că frunzele acestei plante sunt un excepțional tonic pentru sistemul nervos, contribuind la întărirea memoriei.

Upload: alisia411

Post on 22-Nov-2015

7 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

proprietatile busuiocului

TRANSCRIPT

BUSUIOCUL

BUSUIOCUL- plant magic i vindectoare -Busuiocul este o plant originar din India, cunoscut i folosit nc n urm cu 3 milenii, i care s-a bucurat de o rspndire rapid n toat lumea. La indieni, se spune despre busuioc c este planta lui Krishna i a lui Vishnu, iar bunii hindui nu se culc fr o rmuric de busuioc pus pe piept, menit s-i duc n timpul somnului pe trmurile paradisiace. La romani i mai trziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei i a fertilitii, nflorirea lui fiind celebrat prin serbri i ritualuri. La greci i n aproape toate rile cretine, busuiocul are aproape aceleai semnificaii ca i n India, fiind considerat plant sacr. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, i tot cu un buchet de busuioc se mprtie apa sfnt, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfinirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protecia divin asupra casei i ocupanilor si. Dar dincolo de dimensiunea spiritual i magic, busuiocul mai are o calitate important - aceea de plant vindectoare. S precizm, n primul rnd, c frunzele acestei plante sunt un excepional tonic pentru sistemul nervos, contribuind la ntrirea memoriei.

La noi n ar, busuiocul este exclusiv o plant de cultur. Seminele se planteaz n ghivece de Dragobete (24 februarie), i se in la fereastr pn de Sf. Gheorghe (23 aprilie), cnd se transplanteaz n grdin. Recoltarea lui ncepe la sfritul lui iunie i continu pn toamna trziu, cnd cade prima brum. Se taie doar vrfurile nflorite de busuioc (fr partea lemnoas), de mai multe ori pe timpul verii. Dup fiecare tiere, planta d i mai muli lujeri, care la rndul lor vor nflori. Dup culegere, vrfurile de busuioc se usuc ntr-un strat cu o grosime de maximum 2 cm, pn cnd tulpinile i frunzele devin uor casante. Depozitarea se face n pungi de hrtie sau n sculee de pnz, n locuri ntunecoase, uscate i rcoroase.

Preparate din busuiocPulberea. Se obine prin mcinarea cu rnia a inflorescenelor de busuioc uscate. O linguri ras de pulbere (cca 1,5 g) se ine cteva minute sub limb, dup care se nghite cu ap. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi.

Infuzia fierbinte. Se folosete n terapia natural (dei nu are bogia de principii active a infuziei combinate) pentru efectele antispastice, element foarte important n tratarea unor tulburri digestive i a unor afeciuni respiratorii (bronit, tuse convulsiv, viroze respiratorii). Se prepar simplu, prin oprirea unei lingurie de tulpini nflorite i mrunite cu o can de ap clocotit, dup care se las un sfert de or s se infuzeze i se filtreaz. Se bea fierbinte, aa nct efectul antispastic, hipertermiant i relaxant s fie maxim.

Infuzia combinat. Combin extracia la rece cu infuzia fierbinte, ajutnd la conservarea principiilor active. Se prepar astfel: 2-3 lingurie de flori i frunze de busuioc mrunite se las la nmuiat n can ap, de seara pn dimineaa, cnd se filtreaz; maceratul se pune deoparte, iar pulberea rmas se oprete cu nc o can de ap fierbinte 20 de minute, dup care se filtreaz; se combin cele dou extracte; se beau 3 cni/zi, cu un sfert de or nainte de mese.

Tinctura. Se umple pe jumtate un borcan cu pulbere de iarb de busuioc, completndu-se restul cu alcool de 50. Se nchide ermetic i se las la macerat 8 zile, dup care tinctura se filtreaz prin tifon, i se pstreaz n sticlue mici, nchise la culoare.

Uleiul volatil.Termeni sinonimi pentru uleiul volatil sunt ulei eteric, ulei aromatic sau ulei esenial. Este un preparat ce se obine doar prin procedee industriale i se gsete n magazinele i n farmaciile naturiste. Se va folosi doar uleiul de busuioc pe care este specificat uz intern. Se administreaz cte 3 picturi dizolvate ntr-o linguri de miere sau puse ntr-o lingur de ap, de 2-4 ori pe zi, n cure de 5-14 zile. La copiii ntre 8 i 12 ani, doza se njumtete, iar la cei ntre 5 i 8 ani, se administreaz o singur pictur, de 2 ori/zi.

Bile terapeutice.Dou mini de busuioc se las la nmuiat ntr-o oal cu 3-5 litri de ap cldu, timp de 12 ore (de dimineaa pn seara), dup care se filtreaz. Maceratul obinut se pune deoparte, iar planta rmas se mai oprete 1 un litru de ap, se las la infuzat 15 minute, apoi se filtreaz. Se toarn ambele preparate n cada de baie, peste apa fierbinte. Bile cu busuioc dureaz 20-30 minute, avnd efecte tonice fizice i psihice, ajutnd organismul s lupte mpotriva infeciilor i ferindu-ne n mod special de bolile asociate cu frigul sau cu umezeala.

Boli prevenite cu ajutorul busuioculuiToxiinfecie alimentar- punerea unei singure picturi de ulei de busuioc ntr-un litru de ap, care se bea pe parcursul unei zile, ne pune la adpost de multe infecii cu bacterii luate din alimente. Mai ales n timpul sezonului cald, acestea produc toxiinfecii alimentare, traduse prin simptome cum ar fi vom, diaree puternic, febr. i condimentarea cu busuioc a mncrurilor este recomandat, mai ales n timpul verii, deoarece substanele volatile din busuioc pstreaz alimentele nealterate mai mult timp i ne feresc de infeciile tubului digestiv.

Ateroscleroz- unul din secretele efectelor benefice ale buctriei mediteraneene asupra aparatului cardiovascular este chiar busuiocul. Alturi de oregano, este principalul condiment folosit n aromatizarea sosurilor pentru paste, a salatelor, a multor tipuri de pizza. Substanele antioxidante coninute previn formarea plcilor de aterom i menin elasticitatea vaselor sanguine.

Infarct- administrarea zilnic de busuioc ca plant medicinal sau ca mirodenie n mncare, previne infarctul. Busuiocul nu doar protejeaz arterele coronare de depunerile de colesterol, dar ajut i la inerea sub control a tensiunii arteriale i are o complex aciune la nivelul sistemului nervos central, protejnd ntregul sistem cardiovascular de efectele stresului.

Astm bronic- ca aliment, n salate, n sosuri ori n supe, busuiocul protejeaz aparatul respirator de apariia reaciilor alergice, mpiedic recidiva infeciilor bronhio-pulmonare, protejeaz cile respiratorii de procesele inflamatorii ce duc la apariia astmului.

Iradiere- dou principii active din busuioc, orientina i vicenina (flavonoide hidrosolubile), protejeaz celulele organismului n faa aciunii mutagene a radiaiilor ultraviolete, a radiaiilor beta i gamma. Ca atare, pe timpul verii, cnd suntem mai vulnerabili la radiaiile solare, dar i cnd suntem expui la radiaii din alte surse, administrarea zilnic a busuiocului e foarte util pentru prevenirea mutaiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulbere de busuioc, cte 4-8 g/zi, n cure de 30 de zile.

Infecia cu papilomavirusuri cancerigene- un studiu publicat nJournal ofPhytomedicinen 2004 arat c animalele de experien infectate cu tulpini de papilomavirusuri cu potenial cancerigen ridicat i tratate cu frunze de busuioc au avut o rat mult mai mic de apariie a formaiunilor tumorale, fa de lotul martor.

Tratamente interneStres psihic intens, tulburri neurovegetative- se in cure de cte 20 de zile, timp n care se administreaz cte - 1 litru infuzie de busuioc combinat/zi. Mai multe observaii fcute de medicii care au administrat busuioc pacienilor cu acest gen de tulburri conduc la concluzia c aceast plant produce imunizare la stres. Mecanismele prin care busuiocul ne protejeaz corpul i psihicul de efectele nefaste ale tensiunilor emoionale nc nu sunt cunoscute. Cercettorii susin c principiile active din busuioc ajut la o mai bun oxigenare celular, ceea ce permite organismului i n special sistemului nervos central s se adapteze la condiiile de stres. Observaiile clinice arat ns c, la muli pacieni, busuiocul induce o stare de optimism, care nu poate fi explicat doar prin simpla oxigenare.

Sindromul oboselii cronice- se amestec 4 linguri de pulbere fin mcinat de busuioc cu 12 linguri de miere i 4 linguri de polen proaspt. Se administreaz zilnic cte 4-6 lingurie de amestec, n cure de 10 zile, urmate de alte 5 de pauz, dup care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte complexe, care tonific sistemul nervos, are aciune antidepresiv, ajut la relaxarea i refacerea rapid din punct de vedere psihomental.

Eforturi mentale prelungite- se bea o can de infuzie combinat de busuioc, n doz unic. Dup administrare, se face o pauz de 5-10 minute, dup care munca intelectual poate fi reluat. Infuzia combinat de busuioc este un remediu care mbuntete rapid circulaia cerebral, favorizeaz meninerea treaz a ateniei pe perioade ndelungate de timp i alung oboseala. Un alt remediu cu efecte foarte bune n acest sens este infuzia combinat din busuioc i ment. Menta din acest amestec adaug i o mbuntire a claritii mentale.

Adjuvant n depresie, nevroze- se recomand amestecul, n proporii egale, de pulberi de busuioc i de suntoare, din care se ia cte o linguri, de 5 ori/zi. Tratamentul se face 8 sptmni, urmate de altele 2 de pauz, dup care se reia. Terapeuii care au aplicat tratamentul cu busuioc susin c administrarea acestei plante ndeprteaz anxietatea i pesimismul, stabilizeaz emoiile, faciliteaz exprimarea sentimentelor i a individualitii n general. Combinaia busuioc + suntoare este foarte util contra strilor de depresie, astenie i melancolie.

Dureri de cap- se administreaz o linguri de pulbere de busuioc, n care se pune o pictur de ulei esenial din aceeai plant. Este un remediu recomandat n durerile de cap care apar din cauza oboselii, a hipotensiunii, precum i n migrenele biliare sau asociate cu constipaia. Busuiocul elimina durerile de cap prin efectul de mbuntire a circulaiei cerebrale, prin deblocarea colecistului i a tranzitului intestinal.

Viroze respiratorii, grip- se bea infuzie fierbinte de busuioc, cte 3 cni pe zi, n fiecare can de preparat adugndu-se i 2 picturi ulei volatil de busuioc. Un studiu fcut n Taiwan arat c mai muli compui din busuioc au efecte antivirale puternice, mai ales asupra adenovirusurilor. Tratamentul cu busuioc previne complicaiile gripei, reduce strile de disconfort (dureri de cap, tuse) din timpul bolii.

Bronit cronic i acut, accese de tuse- se recomand combinaia de ulei volatil de busuioc i de ment, n proporia 1:1. Din acest amestec, se iau cte 3 picturi, de 4-6 ori/zi, n cure de 7-21 zile. Uleiul volatil de busuioc are efect antispastic asupra cilor respiratorii, anihileaz multe din bacteriile i virusurile ce produc bronita, grbete vindecarea i reduce simptomele neplcute ale bolii. Administrarea acestui amestec previne crizele de sufocare i astmul.

Rinit cronic, sinuzit- se recomand cte o linguri de pulbere de busuioc, n care se pune o pictur de ulei esenial din aceeai plant, administrat de 3-4 ori pe zi. Se face o cur de 14 zile, timp n care principiile active ale plantei vor ajuta la decongestionarea cilor respiratorii, la eliminarea infeciilor bacteriene i la recptarea simului olfactiv. Observaiile arat c dup curele cu busuioc muli pacieni i-au recptat mirosul pierdut din cauza bolii.

Artrit reumatoid- se face o cur cu infuzie combinat de busuioc, cte 1 litru/zi, n cure de 45 de zile. Flavonoidele i anumii compui volatili (cum ar fi eugenolul) din busuioc au efecte antiinflamatoare articulare puternice, reducnd durerea i rigiditatea articular.

Vom, stri de grea- se ia cte linguri de pulbere de busuioc, de 4-6 ori/zi. Este un tratament simplu, care de cele mai multe ori elimina strile de grea. Uleiul volatil din plant acioneaz la nivelul papilelor gustative i al sistemului nervos central, favoriznd i secreia de saliv i sucuri gastrice, eliminnd inapetena, dispepsia i flatulena. Ca atare, e un tratament foarte util i contra indigestiei, balonrii i colicilor abdominale. n cazul colicilor, se recomand mai ales infuzia fierbinte de busuioc, cu un foarte bun efect antispastic digestiv.

Infecie cu giardia- se administreaz ulei volatil de busuioc, din care se iau cte 3 picturi puse pe o bucic de pine, de 3 ori/zi, nainte de mesele principale. Cura dureaz 21 de zile, dup care se fac teste coprologice i, dac mai e cazul, tratamentul se reia dup 10 zile.

Toxiinfecie alimentar, diaree- se administreaz cte o linguri pulbere de busuioc, n care se pun 1-3 picturi de ulei esenial din aceeai plant, de 3-4 ori/zi pn la vindecare. Acest tratament distruge toate bacteriile ce produc aceste afeciuni, ntre care:Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Yersinia enterocolitica.

Adjuvant n dizenterie- ntr-o can de infuzie combinat de busuioc se pun 4-5 picturi de ulei volatil. Se administreaz 4 asemenea doze/zi, n cure de 10 zile. Busuiocul are un puternic efect antibiotic, distrugnd un spectru foarte larg de bacterii nocive pentru tubul digestiv.

Cistit- se beau cte 3 cni/zi de infuzie combinat de busuioc dimineaa, la prnz i seara, n care se pun cte 3 picturi din uleiul volatil de busuioc. Tratamentul se face 7-14 zile i are efecte antibiotice, antimicotice i antivirale puternice. Busuiocul stimuleaz i diureza, reduce inflamaia la nivelul cilor urinare, previne complicaiile infeciilor reno-urinare.

Pietre la rinichi- se prepar un suc din frunze de busuioc, ndoit cu ap i ndulcit cu miere. Un pahar pe zi, luat regulat timp de pn la 6 luni, va elimina pietrele prin tractul urinar.

Infecii cu bacterii rezistente la antibiotice- uleiul volatil din busuioc este una din substanele cu cel mai larg efect antibiotic, fiind eficient att contra bacteriilor gram-pozitive, ct i a celor gram-negative. Tratamentul cu ulei de busuioc, spre deosebire de cel cu antibiotice clasice, nu favorizeaz apariia micozelor (din contr, are efect antifungic) i nu slbete sistemul imunitar. Ca atare, n cazul n care antibioticele de sintez nu dau rezultate, se recomand o cur cu ulei volatil de busuioc, din care se iau 2-4 picturi, de 4 ori/zi, timp de 14 zile.

Diabet- pentru vindecarea pe cale natural a acestei boli, medicina ayurvedic folosete o pudr obinut din rdcini uscate i mcinate de busuioc. O linguri plin din aceast pudr se ine peste noapte ntr-un pahar cu ap i se bea n fiecare diminea. Cura, bineneles, trebuie nsoit de un regim alimentar adecvat, adic strict vegetarian i cu hrana ct mai puin preparat termic.

Tratamente externeEczeme infecioase- se pun comprese cu tinctur de busuioc pe zonele afectate, timp de 1-2 ore zilnic. Busuiocul are efect antibiotic i antifungic foarte puternic, eliminnd infeciile.

Comaruri, tulburri de somn- dac la romni exist tradiia de a dormi cu busuioc sub pern pentru a-i afla ursitul, la triburile din nordul Africii ramurile de busuioc se pun sub pern i la capul patului pentru a aduce vise frumoase i a face somnul odihnitor. Etnologii care au cules date despre aceast procedur terapeutic tradiional spun c metoda funcioneaz fr gre.

Crampe menstruale- se umezete un tifon cu infuzie combinat de busuioc. Compresa se aplic pe zona abdominal inferioar, deasupra punndu-se o sticl cu ap ct de cald putei suporta. Aplicaia se face timp de 30 de minute (schimbnd eventual sticla cu ap cald, pentru a menine temperatura ridicat). Efectele antispastice i calmante ale durerii sunt prompte.

Cistite recidivante, bronit cronic- se fac bi complete, adugndu-se n cad 2 litri de infuzie combinat i 10 picturi de ulei volatil de busuioc. Tratamentul are efecte hipertermiante (crete temperatura corpului, ceea ce permite combaterea eficient a infeciilor bacteriene), antibiotice i tonice generale.

Busuiocul i frumuseeaTen seboreic- se terge seara tenul cu infuzie combinat de busuioc, apoi se pune o compres cu aceeai infuzie, pe obraji i frunte. Tratamentul mpiedic infectarea porilor, anihileaz bacteriile care contribuie la agravarea acneei i cur eficient tenul.

Adjuvant contra cderii prului- n can de infuzie de busuioc se pun 1-2 picturi ulei volatil din aceeai plant. Cu preparatul obinut se maseaz scalpul zilnic. Este un tratament care activeaz circulaia la nivelul foliculilor piloi i elimin i micozele de la nivelul pielii capului.

Busuiocul ca alimentn buctria mediteranean, busuiocul este un condiment foarte apreciat. Proaspt sau uscat, se pune n supe, n sosurile de tomate i n sosurile albe, cu care se mnnc pastele, pizza i unele salate. De asemenea, busuiocul este foarte apreciat n buctria asiatic, ca aromatizant n salatele de fructe, n compoturi i chiar n dulceuri. Adugat n salate, busuiocul se combin cu frunze de ptrunjel sau de ment, cu roii tiate mrunt i cu frunze de salat verde. n Nordul Africii i n Orientul Mijlociu se prepar o butur energizant, punnd ntr-o sticl 1 litru de ap, 4 linguri de miere i 1-2 rmurele uscate de busuioc. Se las totul s macereze timp de 12 ore, dup care preparatul obinut se filtreaz i se bea n mai multe reprize.

Sfat: Adugai busuiocul doar n momentul n care mncarea este gata, altfel i va pierde aroma.

Sursa:http://www.formula-as.ro/2009/879/medicina-naturii-44/busuiocul-11406