BULETIN EUDENIC ŞI BI0P0L1TIC VOL. XVI. 1945 N f . t f - 1 2

EDITAT DE SECŢIA BIOPOLITICĂ A „ASTREI" ŞI DE

INSTITUTUL DE IGIENĂ ŞI BIOPOLITICĂ, CLUJ

Evoluţia şi perspectivele igienei aplicate în România*)

de Prof. Dr. I. STOICHIŢIA

Tradiţia universitară consacrată dfc» dreptul profesorului care îşi inaugurează cursurile ca pentru prima sa lecţie să-şi aleagă subiectul cel mai preferat şi pe care-l socoteşte mai po­trivit pentru a scoate în evidenţă rostul şi importanţa /disci­plinei pe 'care este chemat să o cultive delà catedră. Credincios acestei tradiţii, mă voiu ocupa în lecţia mea de astăzi, de evo­luţia şi perspectivele igienei aplicate în România, socotiinidl că o ştiinţă pozitivă cum este igiena, îşi va putea înldieplini rostu­rile ei fireşti nlumai în măsura în care achiziţiile ei devin apli­cabile şi se chiar aplică efectiv, devenind astfel un bun comun şi folositor colectivităţii în serviciul căruia ne găsim.

Urmărind din acest punct de vedere, pe plan universal, tre­cutul şi evoluţia igienei, vom putea constata că în cadrul acestei discipline s'au desemnat întotdeauna două tendinţe deosebite: una privind igiena ca pe o disciplină pur ştiinţifică având me­nirea de a supune unei cercetări ştiinţifice minuţioase tot ceeace poate avea o influenţă favorabilă sau dăunătoare asupra sănă­tăţii umane, şi alta, privind igiena ca pe o ştiinţă aplicată, având rostul şi menirea de a indica şi aplica cele mai potrivite mijloace pentru păstrarea sănătăţii şi prevenirea boalelor.

Igiena ca disciplină ştiinţifică autonomă are o vechime de abea 70 de ani, igiena aplicată însă, prin măsurile care s'au luat

*) L e c ţ i e i n a u g u r a l ă ţ i n u t ă Ia 9 F e b r u a r i e , în A m f i t e a t r u l Cl ini­

c i l o r U n i v e r s i t a r e Cluj -S ib iu .

în decursul timpurilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii individuale şi colective, este foarte veche şi îi găsim urmele în cele mai îndepărtate timpuri de care face pomenire istoria ome-nifei.

Astfel, în epoca indiană, cu 3000 de ani înainte ide era creş­tină găsim în codicele lui Mânu preţioase prescripţiuni de ordin igienic în formă de percepte religioase (1).

Se dau, între altele, indicaţiuni privitoare la îngrijirea şi alimentarea copilului nou născut; prescripţii folositoare cu pri­vire la construirea şi orientarea caselor de locuit, la prevenirea epidemiilor şi chiar prescripţii de eugenie.

In perioada egipteană, regele Tosortrus din a doua dinastie egipteană ar fi scris chiar tratate de medicină, iar după Diodor, Egiptenii cunoşteau canalizarea, aveau prescripţii igienice pri­vitoare la înhumarea cadavrelor, controlul alimentelor şi igiena noului născut şi dispuneau şi de un serviciu sanitar cu medici plătiţi din tezaurul public (2).

Urme de cultură igienică au . rămas şi după Asiro-Babilo-nieni, care încă au cunoscut canalizarea (3), iar la Evrei găsim codificat un întreg sistem sanitar condus de preoţi, prin care se reglementează izolarea în afară de castre a bolnavilor in-fecţioşi şi se impunea a 7-a zi din săptămână ca zi de repaus. Deasemenea găsim prescripţii restrictive de ordin igienic în do­meniul alimentaţiei; obligaţia băilor rituale; măsuri de igienă a menstmaţiei; măsuri de protecţie materno-infantilă şi chiar măsuri de igienă a rasei. Găsim aşadar la Evrei, prin legile lui Moise, prescripţii de igienă individuală, igienă socială, salubri­tate publică şi eugenie (4).

Civilizaţia elenă deasemenea a lăsat numeroase urme de existenţa unei culturi igienice, prin promovarea pe o scară în­tinsă a exerciţiilor fizice, care au culminat în organizarea olim­piadelor; prin reglementarea prostituţiei făcută de legislatorul Solon şi prin legile lui Licurg la Spartani, care constituie înce­putul măsurilor aplicate de eugenie. Tot în perioada Elenă apare Hipocrate (460 a. Ch.) numit cu drept cuvânt părintele medici-nei, piunând temelie unei adevărate ştiinţe medicale şi întoc­mind primul tratat de igienă publică despre aer, apă şi sol (5).

In perioada România, se introduce prin decretele lui Anto-

nius instituţia medicilor publici salariaţi de Stat şi apar lucrări medicale scrise de Celsus: „De re medica" cuprinzânfdi norme de igienă personală şi Galienus a cărui lucrări reoglindesc în­treaga gândire medicală a epocei. In Roma antică se găseau instalaţii de igienă şi salubritate publică de mare valoare ca: apeducte, canalizări, desecări de mlaştini şi bălţi şi diferite alte realizări de inginerie sanitară. Găsim deasemenea introdus un întreg sistem de control al alimentelor, control al prostituţiei, pedepsirea avorturilor etc., toaté semnalând o vieaţă sanitară şi igienică foarte desvoltată. Trebuie să remarcăm în mod deo­sebit sistemul ingenios »de canalizare, cloaca maxima, care în bună parte este utilizată şi astăzi şi bogăţia de apă potabilă care era adusă la Roma prin apeducte şi peste viaducte siste­matice delà distanţe mari de peste 80 k4R

In epoca arabă, găsim preţioase măsuri de igienă aplicată cuprinse în prescripţiile din Coran, iar Aaron care a trăit pe la mijlocul sec. al VII-lea, a scris un număr de peste 30 de tra­tate de igienă şi medicină, şi un alt medic arab, Razes, din Bagdad, a scris un important tratat despre variolă şi rugeolă.

In evul mediu, igiena şi medicina în general au trăit o fază de stagnare sau chiar de decadenţă şi reîntoarcere la faza pri­mitivă de altă dată. Sub influenţa Meilor religioase exagerate oare vedeau în corpul uman un duşman al sufletului, a început să se elimine tot ceeace ar fi putut servi la cultul corpului ome­nesc şi deci măsurile de igienă personală, ajunse la o desvoltare atât de mare în epoca romană, au fost considerate ca păcat îm­potriva Dumnezeirii şi ca atare erau condamnate.

Prescripţiile de igienă bine stabilite şi de Evrei, privitor la combaterea epidemiilor, au fost pe încetul uitate şi în locul lor se încerca combaterea acestor flagele prin rugăciuni, posturi şi pelerinaje. In urma războaielor necontenite oraşele au fost for­tificate prin ziduri împrejmuitoare, izolându-se astfel de restul lumii. Clădirile noui s'au construit împotriva tuturor regulelor de igienă pe un spaţiu restrâns înghesuite una în alta, iar stră­zile au fost concepute foarte strâmte şi întortoohiate, şi din această cauză igiena şi salubritatea publică a oraşelor a ajuns într'o stare din cele mai rele. Conductele care aduceau la oraşe delà distanţe mari apă potabilă, din motive militare, au fost tăiate şi s'au construit în interiorul oraşelor fântâni primitive

şi rău întreţinute, care serveau o apă, de ceie mai multe ori„ infectată prin numeroasele infiltraţiuni de pe sol

In asemenea condiţiuni, nu poate fi mirare că starea igie­nică a locuitorilor şi salubritatea publică a oraşelor a decăzut considerabil faţă de situaţia din epoca romană şi ca o consecinţă s'a ridicat enorm cifra mortalităţii generale şi mai ales cifria. mortalităţii prin boli infecţioase.

In locul medicinei adevărate a câştigat teren mirajul pie­trei filozofale, a horoscopului şi a elixirului de vieaţă, conside­rate ca remedii universale pentru orice boală şi ca mijloace de prelungire infinită a vieţii. In schimb însă, sub influenţa bise­ricii pătrunsă de sentimentul milei, în această epocă a luat naş­tere asistenţa socială şi sau înfiinţat primele spitale, necunos­cute del Romani. Tot în această epocă, au luat fiinţă şi primele Instituţii de asistenţă socială: azile de bătrâni şi infirmi şi azile pentru copiii părăsiţi.

Abia mai târziu, în sec. al XVI-lea şi XVII-lea, sub influen­ţa marilor descoperiri din domeniul fizicei şi a chimiei, dar mai ales a fiziologiei făcute (de Galileu (1564), Sanctorius (1571), Van Helmont (1577), Harvey (1578), Bochoav (1668), Syden­ham (1624), Keppler, Newton (1687), Leewenhock (1624), Ca-vendisch (1731), Pristley (1733), Lavoisier (1743), Gay-Lussac (1778), Berzdius (1779), etc., igiena publică a luat un nou avânt prin formarea unui sistem întreg de poliţie sanitară şi prin în­fiinţarea de numeroase instalaţii igienice puse în serviciul să­nătăţii publice.

Amintim aici numai câteva din lucrările care au avut ră­sunet mai deosebit în epoca în care au fost scfise, influenţând desvoltarea vieţii sanitare a acelor epoci. Cartea italianului Bernadino Ramazzini (1633—1714) asupra bolilor lucrătorilor şi meseriaşilor; lucrările englezului Ienner (1749—1823), desco­peri tonii vaccinaţiunii antivariolice şi lucrarea germanului Jo-hann Peter Frank (1745—1821) despre Sistemul complet al poliţiei sanitare" în care se preconizează îndatoririle de ordin igienic şi sanitar ale Statului faţă de colectivitate. Tot la acest Ioc trebue menţionată lucrarea lui Franz Anton May (1802) asupra ,,Poliţiei medicinale universale"; lucrarea lui Rahettî întitulată „Tratatul prosperităţii fizice a naţiunilor" şi lucrările lui Betham, Smith şi Maltus asupra corelaţiilor care există între

condiţiile de existenţă ale populaţiei şi mişcarea demografica. Cele mai multe achiziţii din domeniul igienei aplicate, pâ­

nă la mijlocul veacului al XlX-lea nu au fost izvorîte din cer­cetări ştiinţifice experimentale, ci au fost rezultatul observa­ţiei şi al experienţei, deci al empirismului, făcându-se prin aceasta încă odată dovada, că practica şi experienţa premerg adeseori cercetării ştiinţifice. Baza ştiinţifică necesară a cunoş­tinţelor şi aplicaţiunilor practice din domeniul igienei, s'a creat abia după ce ştiinţele naturale: botanica, fizica, chimia, fizio­logia şi biologia, au ajuns la o desvoltare mai mare, putându-se cunoaşte şi defini mai bine funcţiunile diferitelor organisme şi organe. Revine lui Max von Pettenkoffer, profesor la Facultatea de medicină idin Miinehen, meritul de a fi ridicat igiena la ran­gul de* disciplină ştiinţifică autonomă, j^a tratatul său cjasic de igienă apărut în 1882, el supune unui studiu amănunţit şi unej cercetări ştiinţifice migăloase factorii mediului fizic extern care influenţează sănătatea şi cărora igiena le atribuia un rol co­vârşitor- în legătură cu păstrarea sănătăţii individuale şi co­lective (6).

După Pettenkoffer care este considerat ca întemeietorul igienei ştiinţifice şi experimentale, un rol covârşitor revine în evoluţia acestei discipline marilor descoperitori Louis Pasteur şi Robert Koch, ei punând bazele bacteriologici moderne şi des­coperind mijloace ştiinţifice noui şi eficiente pentru preveni­rea şi combaterea bolilor infecţioase.

Datorită lor, igiena a trecut dela stadiul preocupărilor aproape exclusive faţă de factorii de mediu fizic extern, deci dela materia moartă, la studiul materiei vii care este constituţia umană şi lumea micro-organismelor, cu o influenţă atât de ho-tărîtoare asupra sănătăţii. Prin aceasta s'a imprimat igienei o gândire biologică şi s'a deschis acestei discipline perspective largi pentru desvoltarea şi evoluţia ei ulterioară.

In această epocă au luat fiinţă şi cele mai multe Institute de igienă idin Europa şi s'au înfiinţat primele catedre de igienă ca discipline autonome.

Având însă în vedere că omul nu trăieşte izolat şi că vie­ţuirea lui în cadrul colectivităţii influenţiază sănătatea prin di­feriţi factori de ordin social, igiena şi-a desvoltat câmpul de

activitate şi în această direcţie, luândl naştere o nouă disciplină, aceia a igienei sau medicinei sociale (7 şi 8).

Mai recent, în conformitate cu concepţiile formulate de igienistul german Grotjahn, se fixează ca scop al igienei genera­lizarea culturei igienice prin răspândirea şi aplicarea cunoştin­ţelor şi măsurilor prescrise de ştiinţă în cele mai largi straturi ale populaţiei, fiindcă o sănătate publică optimală nu se poate obţine decât prin participarea activă şi conştientă a tuturor ce­tăţenilor la acţiunea, care tinde la conservarea şi propăşirea ei. Prin aceasta ajungem la concepţia mai avansată şi mai cuprin­zătoare a unei „igierte active", faţă de „igiena defensivă", înţe-legându-se sub cea dintâi igiena care are în centrul preocupă­rilor sale omul în sine sau constituţia umană cu fondul ereditar de care dispune, iar a doua având ca preocupare principală me­diul fizic extern.

Ar fi însă o greşală dacă s'ar separa aceste două concepţii neglijându-se total mediul fizic şi urmând ca igiena să se ocupe numai de factorii biologici şi de fondul ereditar al omului. Aceşti doi factori, sau mai bine zis grupuri de factori, de care depinde sănătatea umană, se găsesc într'o relaţie strânsă de in­terdependenţă şi astfel studiul igienei va trebui să-i considere pe amândoi într'o corelaţie foarte apropiată. Igiena va trebui să se ocupe deci într'o egală măsură atât de factorii de mediu fizici şi biologici, cât şi de studiul eredităţii, cu observaţia însă, ca măsurile care se impun, să aibă în vedere nu numai indivdul izolat, ci şi colectivitatea întreagă şi nu numai generaţiilor pre­zente, ci şi pe cele viitoare. Individul are importanţă numai ca factor component al naţiunii sau al colectivităţii, iar generaţiile prezente contează numai ca o etapă sau verigă în şirul lung al generaţiilor care se succed neîntrerupt în vieaţa unei naţiuni.

Va trebui deci, ca prin educaţie sistematică să se ajungă la o conştiinţă că fiecare individ este diatoor să-şi asigure o> să­nătate optimală cu un randament de muncă şi de producţie opti­mal, atât în interesul său propriu cât şi în interesul colectivităţii din care face parte. In acelaş timp este necesar ca fiecare indi­vid să fie pătruns de sentimentul unei răspunderi biologice faţă de generaţiile viitoare.

Astfel privită problema, igiena nutriţiei, spre exemplu, nu mai poate rămâne o problemă simplă de chimie alimentară,

care interesează pe individ sau bucătăria unei familii, ci ea trebuie să fie considerată ca o problemă importantă care inte­resează direct existenţa şi desvoltarea poporului, având reper-cursiuni serioase asupra întregei sale evoluţii. Raţionalizarea alimentaţiei; eliminarea factorilor toxici şi nocivi sănătăţii; dis­tribuirea raţională a produselor alimentare; controlul fabrica­ţiei şi al comerţului cu alimente şi băuturi, — sunt chestiuni care nu interesează numai pe individ sau grupuri izolate, ci nar ţiunea întreagă.

Problema locuinţelor nu mai poate rămâne o simplă pro­blemă de igienă şi confort pentru individ sau familie, ci ea de­vine o problemă de igienă socială de mare însemnătate, în stare să influenţeze în mod hotărâtor capacitatea de muncă şi randa­mentul de producţie al colectivităţii. ^

O importanţă deosebită trebuie să se acorde şi igienei mun­cii, deoarece sănătatea celor ce muncesc stă într'o strânsă corelaţie cu capacitatea de muncă şi randamentul dle pro­ducţie, Iar acestea interesează în mod direct şi hotărîtor mersul economiei naţionale. Toate metodele de muncă nu mai trebuie să se desvolte în cadrul întrebării: cum poate să producă mai mult întreprinderea sau uzina şi astfel să se facă cele mai bune afaceri din partea patronului, indiferent că este vorba de un particular sau de Stat, ci în cadrul întrebării, cum se poate desfăşura munca până la maximum de randament!, fără ca prin aceasta să se producă o vătămare a sănătăţii mun-' citorilor şi o scădere sau o sleire a capacităţii lor ide muncă şi de producţie. In acest domeniu colaborarea igienistului, a tehnicianului, şi a chimistului sunt indispensabile şi vor da în­totdeauna cele mai bune rezultate atât în interesul muncitorilor, cât şi în interesul întreprinderii (43).

Am dat aceste câteva exemple pentru a ilustra mai bine necesitatea ca în toate cercetările şi măsurile de ordin igienic, problemele trebuie studiate şi privite nu numai în raport cu in­dividul, ci întotdeauna în raport cu familia şi naţiunea şi ade­seori nu numai gândindu-ne la prezent, ci având în vedere şi generaţiile viitoare,

In epoca contimporană, cu deosebire în Germania, sub im­boldul cercetărilor din domeniul eredobiologiei şi sub influenţa curentelor politice dominante, igiena tinde spre orizonturi noi,

intrând în centrul preocupărilor fondul ereditar al omului şi al rasei şi desvoltându-se astfel o ramură nouă de ştiinţă igienică: igiena rasei.

In România, gânditorul ardelean Profesorul Dr. luliu Mol~ dovan, aşează în centrul preocupărilor de ordin igienic ca pe o formaţie biologică specifică românească: neamul, şi astfel la noi câştigă consistenţă şi se afirmă tot; mai mult o nouă con­cepţie şi o nouă ramură a igienei: igiena neamului, şi alături de ea biopolitica, având ca scop asigurarea prosperităţii bio­logice integrale a capitalului uman, deci prosperitatea fizică, morală şi intelectuală, pentru a căror realizare trebuie să se co­ordoneze toate activităţile în cadrul colectivităţii naţionale (9 şi 10).

In aoelaş timp, în ţările Anglo-Saxone, s'a consolidat con­cepţia şi s'a adaptat termenul de medicină preventivă, mai ales după tratatul clasic a lui Rosenau, având deasemenea în cen­trul preocupărilor sale nu numai individul sănătos, ci colectivi­tatea naţională întreagă şi nu numai generaţiile prezente, ci şi generaţiile viitoare, a căror evoluţie biologică optimală trebue asigurată prin măsuri de ordin igienic şi sanitar (11).

Rezumând cele expuse asupra evoluţiei igienei în general, vom constata că igiena aplicată a existat din timpuri străvechi ca o necesitate de a se proteja sănătatea individuală şi colec­tivă şi că măsurile de protecţie care s'au luat în acele timpuri erau izvorâte din empirism, din o atentă observaţie a fenomene­lor vieţii şi din experienţa câştigată în decurs de generaţii.

Igiena aplicată a ţinut pas cu evoluţia culturală generală, făcând parte integrantă din ea şi întotdeauna igiena, ca şi în­treaga medicină dealtfel, a avut un caracter social, cuprinzând în sfera ei de interese şi de acţiune nu numai individul izolat, ci colectivitatea întreagă.

O igienă ştiinţifică ca disciplină autonomă s'a desvoltat deabea în epoca modernă pe la mijlocul sec. al XlX-lea, având la început ca centru de preocupare factorii mediului fizic extern şi abia cu inaugurarea epocei bacteriologice, centrul de gravi­tate a trecut asupra omului şi a micro-organismelor, principa-

lele cauze a celor mai multe boli care ameninţă sănătatea. In epoca actuală igiena tinde spre o desvoitare tot mai mare şi merge cu paşi hotărîţi spre orizonturi noui, devenind o ştiin­ţă a sănătăţii care urmăreşte asigurarea evoluţiei optimale can­titative şi calitative a capitalului uman existent şi a generaţii­lor viitoare.

Urmărind evoluţia măsurilor de igienă aplicată în Româ­nia, vom putea deosebi 5 perioade sau etape mai însemnate şi anume: perioada veche începând cu cele mai îndepărtate tim­puri şi mergând până la etapa Regulamentelor organice din 1830; perioada Regulamentelor organice când se întemeiază primul serviciu sanitar al ţării; perioad& DaviUa-Felix în care s'a desvoltat şi întărit serviciul sanitar public şi s'a întemeiat învăţământul medical românesc; perioada Cantacuzino-Sion, care s'ar putea numi perioada de modernizare a serviciului sa­nitar şi în fine, perioadă Unirei purtând pecetea înoirilor ideo­logice şi practice imprimate vieţii sanitare româneşti de Legea Sanitară şi de ocrotire din 1930.

Deşi nu se poate face o delimitare netă între aceste pe­rioade, vieaţa sanitară a ţării având un curs neîntrerupt, to­tuşi, fiecare din ele se caracterizează prin anumite realizări, care constitue etape hotărâtoare în evoluţia vieţii sanitare ro­mâneşti.

Vom urmări deci .pentru fiecare perioadă separat, mersul evolutiv al măsurilor de igienă aplicată, referindu-ne la: pre­venirea şi combaterea bolilor infecţioase şi sociale, protecţia materno-infantilă, igiena şcolară şi igiena şi salubritatea pu­blică, — principalele capitole care constitue materia disciplinei noastre.

Primele urme de prescripţiuni igienice în România le gă­sim în Pravilele bisericeşti de pe la 1640—1652 care impun pos­turile, cumpătarea, curăţenia casei, igiena gurei, igiena men-struaţiei, condamnarea avortului şi întărirea vieţii familiare, ca măsuri pentru păstrarea şi întărirea sănătăţii individuale şi co­lective.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea găsim în Principatele Roma-

neşti introdusă declararea obligatorie a boalelor presupuse trans­misibile; izolarea bolnavilor infecţioşi; servicii dle curăţire şi desinfecţie în timp de epidemii şi vaccinaţiunea preventivă, deci toate măsurile clasice obişnuite pentru prevenirea şi com­baterea bolilor epidemice.

Domnitorul Munteniei Grigore Ghica II ,a înfiinţat în anul 1735 Spitalul Sft. Pantelimon din Bucureşti şi a zidit în afară de incinta acestui spital, un spital de izolare „cu gartil mare şi temeinic de jur împrejur", iar Domnitorul Matei Ghica în-tr'un hrisov din 1753 spune:

,,Aga va avea grije pentru boarfele ce ar avea bolnavii de ciumă şi de lingoare, cari se aduc din oraş cu căruţe osebite la. spitalul Sîfântul Visarion, să le dea foc să ardă, ca să ră­mână numai casa curată".

Tot în secolul al XVIII-lea a funcţionat şi un alt spital pentru boli infecţioase la Bucureşti în Valea Floreştilor, mutat mai târziu la Spitalul Dudeşti care dispunea de camere separte ,,pentru bolnavii molipsiţi, altele pentru cei molipsiţi şi nu bol­navi, altele pentru schimbarea aerisitului şi altele numai pentru cei cu ipopsia de molipseaiă" (12). Găsim deci aici un spital de contagioşi bine conceput având camere pentru bolnavii infec­ţioşi, altele pentru contacţi şi altele pentru suspecţi.

In Ardeal, între anii 1805—1813 prelaţii români au dat unele enciclice prin care recomandă vaccinarea, — o dovadă că şi aici capii Bisericilor au fost preocupaţi de problemele sani­tare ale poporului.

Una din boalele cele mai temute din sec. al XVIII-lea a fost variola şi ca măsură de combatere găsim încă la sfârşitul acestui secol introdusă şi aplicată variohzaţiunea, metodă pre­ventivă care în unele ţări occidentale s'a introdus mai târziu ca în Principatele Române (13).

Vaccinaţiunea cu limfă animală deasemenea s'a introdus în Ţările Româneşti destul de timpuriu, deoarece găsim că ar-hiiatrul Domnului Moldovei Alexandru Moruzzi, a executat la Iaşi încă în anul 1803 primele vaccinaţiuni, iar în anul urmă­tor doctorul Froelich a fost numit vaccinator peste tot Prin­cipatul (14),

Contagiozitatea leprei probabil că era cunoscută în Princi­pate la începutul sec. al XlX-lea deoarece doctorul C. Samur-

caş medicul Poliţiei, descoperind la Bucureşti 2 cazuri şi con-siderându-le ,,foarte lipicioase şi fără leac", ordonă ca să fie izolate şi hrăniţi din ,,Cutia milosteniilor".

De timpuriu s'a recunoscut şi faptul că unele boale se pot transmite delà animale la om şi astfel s'a luat măsura încă în anul 1808 ca oile bolnave de Dalac să fie separate de cele sănătoase, iar oamenii ajunşi în contact cu această boală să se cureţe prin toate mijloacele obişnuite.

Pentru combaterea turbării a cărei contagiozitate deaseme-nea era recunoscută, găsim încă din 1810 instituiţi la Bucureşti pe cei dintâi „hingheri" însărcinaţi cu uciderea câinilor hoinari, deci primul serviciu de ecarisaj, iar urme de tratamentul celor muşcaţi de animale turbate prin diferite doctorii populare, gă­sim încă din prima jumătate a veacului ăl XVI-lea (15).

Bolile venerice au apărut în Principitele Române deodată cu invazia Armatelor' străine pe pământul ţării pela sfârşitul veacului al XVII-lea, în schimb prostituţia se menţionează deja în pravilele bisericeşti delà 1640, iar în sec. al XVIII-lea ea a. fost considerată ca izvor principal de propagare a bolilor ve­nerice. In legătură cu prostituţia s'au luat şi primele măsuri sa-rătare de combatere a bolilor venerice prin dispoziţiile domneşti emanate între anii 1793— 1797 care ordonă ca „femeile şi fe­tele să fie izgonite din cârciumi", unde se ştia că se practică pe o scară întinsă prostituţia, (16).

Asupra frecvenţei tuberculozei în România în timpurile mai vechi nu posedăm date sigure, totuşi că tuberculoza pulmonară ca manifestaţie clinică aparte era cunoscută de multă vreme, ne-o dovedesc diferitele remedii recomandate de medicina po­pulară pentru vindecarea acestei boale. Astfel, se recomandă in centra „tusei rele" diferite fierturi de varză, leuştean, nalbă, hrean, dafin, salcâm, etc., din cari unele sunt de origină romană, ele fiind recomandate şi de Plinius în contra boalei „pernitiosa tussis" (17). Nu găsim în epoca premergătoare regulamentelor organice menţionându-se măsuri de ordin preventiv sau social în contra tuberculozei.

Malaria este una dintre cele mai vechi, cele mai răspândite şi cele mai grave boli endemice din România. Dobrogea era re­cunoscută deja în antichitate ca o regiune endemică de mala­rie, aici s'a îmbolnăvit doar de paludism poetul latin Ovidiu,

în decursul surghiunului său de 8 ani petrecuţi la Tomis (18). In veacul al XVII-lea se menţionează la Iaşi o gravă epidemie de febră palustră şi credinţa moldovenilor era că „dracul fri­gurilor trăeşte în bălţi". Măsuri de combaterea malariei găsim abia pela sfârşitul veacului al XVIII-lea când s'au realizat lu­crări, mai mici de asanări malarice cu deosebire în interiorul şi vecinătatea oraşelor.

In domeniul protecţiei materno-infantile, primele măsuri în România le găsim tot în pravilele bisericeşti şi în orânduirile privitoare la deslegarea de a eşi din casă a femeilor lehuze şi scutirea lor de munci grele. In 1828 Doctorul Chiriacopol tipă­reşte la Iaşi o lucrare întitulată: ,,Douăspreze inveţeturi pentru femeile cele îngreunate pentru cazul naşterii şi pentru lehuzie". Ca instituţii pentru protecţia materno-infantilă găsim la sfâr­şitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui al XlX-lea câte o „orfanotropie" la Bucureşti şi Iaşi. Tot în acest timp ia fiinţă în Muntenia „Epitropia obştirilor" iar în Moldova „Eforia Ca­sei Doftorilor" din a căror fonlduri se întreţin operele de ocro­tire a mamei şi copilului părăsit.

In problema igienei şcolare, ţările Româneşti au ţinut în ge­neral pas cu evoluţia acestei probleme în ţările occidentale. Primele şcoli româneşti au luat fiinţă pe lângă biserici şi mă­năstiri, în Moldova la începutul veacului al XV-lea, iar în Ar­deal şi Banat în veacul al XVI-lea. Nu au rămas documente pri­vitoare la igiena şcolară din acele timpuri, primele date sigure sunt din 1644 când Domnitorul Vasile Lupu a construit în cu-prinlsul Mănăstire! Trei Erarhi din Iaşi un palat pentru şcoala domnească, numită mai târziu Gimnaziul Vasilian. In Mun­tenia prima clădire şcolară bună datează dela 1633, iar în Ar­deal cele dintâi localuri igienice ide şcoli au fost construite de ordul iezuiţilor, iar mai târziu, în veacul al XVIII-lea, de către Fondurile Confiniilor militare grănicereşti. Norme mai precise de igienă şcolară în România nu găsim decât mai târziu după perioada regulamentelor organice. Primul medic şcolar s'a nu­mit la Bucureşti în 1786 (19).

Pe terenul igienei şi al salubrităţii publice realizările au apărut mai târziu decât în idomeniul prevenirei bolilor infec-ţuoase. Astfel, primele urme le găsim abia pe la mijlocul sec. al XVIII-lea prin grija Domnitorilor Grigore Matei Ghica şi

Alexandru Moruzzi care aduc la Iaşi apă bună de beut delà Ciric şi delà Şapte-Oameni, iar sub Domnitorul Alexandru lp-silante (1774—1782) se aduce apă potabilă delà Giuleşti, la Bucureşti şi Craiova. Primul medic sanitar comunal s'a numit în Bucureşti în 1784 în persoana lui Dr. Dimitrie Caracas, iar în 1815 găsim în Bucureşti un serviciu sanitar compus din 5 doctori şi 2 ghenahi ai poliţiei plătiţi din ,,Cutia Milosteniei" ca „să caute săracii şi sa vaccineze copii de vărsat" (20).

In anul 1782 se înfiinţează în Muntenia „Epitropia Obşti-rilor" iar în Moldova „Eforia Casei Doftorilor", din cari, între altele, trebuiau să se dea fondurile necesare pentru alimentarea cu apă a populaţiei, cum şi pentru lucrările de salubritate pu­blică.

* *

O înviorare în organizaţia şi activitatea sanitară a ţării se observă după promulgarea Regulamentelor Organice, din 1830 prin .care se pun bazele celei dintâi organizaţii sanitare româneşti. Conducerea centrală a serviciului sanitar este dată în grija Ministerului de Interne, având ca organ consultativ şi de execuţie „Comitetul carantinelor" devenit mai târziu „Co­mitetul sănătăţii" iar în urmă „Consiliul Sanitar Superior".

Atribuţiile Serviciului sanitar se fixează astfel: „Paza să­nătăţii, hultuirea versatului, cercetarea şi stârpirea pricinilor aducătoare de friguri, lingori şi alte lipicioase boale, care ticălo­şesc poporul; privigherea carantinelor, publicarea mijloacelor celor mai nimerite spre înmulţirea şi îmbunătăţirea neamului a tot felul de vite, îngrijirea de a se aduce locuinţele în bună sta­re". Primul serviciu sanitar alcătuit după dispoziţiile Regula­mentului organic se compunea la Bucureşti din 5 medici sani­tari, repartizaţi pe cele 5 districte ale oraşului, un chirurg, un mamoş, un veterinar şi 5 moaşe, iar la Iaşi din 4 medici sani­tari, un mamoş şi 4 moaşe. Medicii oraşului constituiau „comi­sia doftoricească", un fel de consiliu de igienă ca organ consul­tativ sanitar al autorităţii administrative. In afară de aceasta se numesc pentru restul Moldovei încă 5 medici şi 5 ipochi-rurgi, provincia înreagă fiind împărţită în 5 Departamente sa­nitare, iar pentru Muntenia se fac 7 Departamente sanitare cu 7 medici şi 7 ipochirurgi. Această primă organizaţie sanitară

publică foarte redusă a trebuit să facă faţă tuturor nevoilor de ordin sanitar a celor 2 Principate şi este delà sine înţeles că, protecţia sănătăţii pentru marea majoritate a populaţiei, cu deo­sebire în mediul rural, a fost aproape total neglijata în aseme­nea împrejurări.

Totuşi nu se poate contesta că Regulamentele organice pro­mulgate de Generalul Rus Kiseleff preşedintele divanurilor, în partea lor sanitară întocmită de doctorul Christian Witt, me­dicul şef al armatelor de ocupaţie ruseşti, au însemnat un real progres în vieaţa sanitară a ţării.

Activitatea sanitară depusă în perioada Regulamentelor or­ganice s'a desfăşurat sub semnul şi impulsul primejdiei epide­miilor din afară, îndeosebi a pestei care ameninţa cu pătrun­derea în Europa. Ca măsuri de profilaxie găsim deja în 1809 funcţionând pe Dunăre prima staţiune de carantină, cum şi un cordon sanitar cu puncte de observaţie şi cu lazarete, pentru că­lători şi mărfuri la Brăila, Giurgiu, Zimnicea şi în dreptul Si-listrei. In 1813 pesta pătrunzând în Bucureşti, oraşul a fost închis şi la marginea lui s'a instalat o carantină de 12 zile pen­tru oameni şi 15 zile pentru mărfuri. In 1829 când apare din nou epidemia de pestă în Moldova, guvernul publică şi o- bro­şură scrisă de Doctorul Christian Witt, care cuprinde norme de profilaxie şi trădează cunoştinţe foarte avansate asupra epide-miologiei acestei boale.

In 1823 declarându-se o puternică epidemie de holeră în Asia, s'au început a se lua măsuri de apărare şi în Europa şi în 1824 apare o broşură scrisă de un anonim întitulată ,,Povă-ţuire pentru holeră" şi alta scrisă de Doctorul A. Tavernier sub titlul: „Amănunturi apărătoare şi igienice pentru miserere sau choiera morbus". Tot astfel s'a tipărit la Iaşi în 1831 o bro­şură oficială: ,,Reţetă pentru boala ce se numeşte choiera mor­bus" ,recomandându-se curăţenie pedantă, mutarea locuitorilor sănătoşi din casele contaminate, văruirea caselor contaminate, etc. Cu toate acestea holera apare în Moldova în acelaş, .an şi numai în Iaşi mor 150—200 de oameni pe zi de această boală. Epidemia luând proporţii şi în restul Principatelor, Generalul rus Kiseleff ordonă evacuarea populaţiei sănătoase din Bucu­reşti şi Iaşi şi adăpostirea lor în barăci în afară de raza ora­şelor (21).

In 1830 se înstitue pe Dunăre carantine permanente in clă­diri proprii; se stabilesc pichete de pază militară şi se instituie ca organ central de conducere comitetul carantinelor prezidat de Ministrul de Interne. Acest comitet, for suprem sanitar din aceea vreme, avea ca atribuţii: paza sănătăţii locuitorilor, vac-cinaţiunea, combaterea malariei, combaterea altor boli infec-ţioase, organizarea asistenţei bolnavilor, etc.

Conform dispoziţiilor din Regulamentele organice şi in-strucţiile complimentare date ulterior, un rol deosebit revine pe teren igienic şi sanitar ispravnicilor din fruntea judeţelor, zapciilor din fruntea plăşilor şi vornicilor din fruntea comune­lor rurale. Aceşti conducători ai administraţiilcr locale aveau îndatorirea de a se ocupa de sănătatea poporului dând con­cursul lor la vaccinaţiune şi Ia combaterea epidemiilor şi luând iniţiative pentru lucrări de alimentare cu*apă potabilă, de în­depărtarea rezidiilor domestice şi în general pentru orice măsură în interesul .salubrităţii publice. Ei rămân datori să raporteze de 2 ori în lună Comitetului de sănătate asupra situaţiei sani­tare din circumscripţia pe care o conduc.

Ca măsură de prevenire în contra turbării găsim instituite în 1841 premii pentru fiecare lup omorât, iar în 1852 găsim or­ganizat primul serviciu de ecarisaj pentru stârpirea câinilor va­gabonzi.

Malaria deşi era foarte bine cunoscută în Ţările Româneşti şi autorii români şi străini din care amintim pe DoctoriiA. Fetu, C. Vernav, Episcopescul, I. Negură şi N. Mărdărescu, sau ocu­pat cu multă competinţă din purîct de vedere clinic şi epidemio­logie de această boală şi deşi regulamentele organice, conţi­neau dispoziţii categorice de luptă anti-malarică, totuşi se în­registrează realizări practice foarte reduse şi endemia de mala­rie continuă să constitue şi în această perioadă o formidabilă plagă medioo-socială.

Regulamentele organice nu se ocupă în mod special de com­baterea tuberculozei şi a bolilor venerice, deşi aceste !boale au ajuns la o mare răspândire nu numai în oraşe ci şi în mediul rural. Astfel, găsim într'o însemnare din 1834 că din porunca Domnitorului au fost: internate forţat în spitalul ,,Iubirii de oa­meni", 40 de femei găsite bolnave de boale lumeşti, iar în anii 1835 şi 1836, constatându-se o întindere mare a sifilisului în

Bucureşti, Argeş, Teleorman, Olt, Vlaşca şi Gorj, a fost ne­voie ca să se înfiinţeze spitale speciale de venerici în aceste judeţe. La 1852 Domnitorul Barbu Ştirbei pune în funcţiune ase­menea spitale în toate judeţele Munteniei. Cu toate acestea bo­lile venerice nu se împuţinează şi Domnitorul se vede obligat să scrie către Ministrul Internelor: ,,Au trecut doi ani delà în­fiinţarea spitalelor judeţene şi boalele venerice nu se împuţi­nează. Să se cerceteze şi să se aducă venericii la spital. Femeile prostituate să se viziteze regulat în Capitală şi în judeţe şi cele bolnave să se caute. Să se facă inspecţiuni prin judeţe de pro-tomedic şi de revizor" (22).

Pelagra nu era încă cunoscută la începutul veacului al XIX-lea în îările Româneşti. Ea apare în mod sporadic între anii 1830—1833 în Moldova, iar în Muntenia primele menţiuni asupra acestei boale le găsim de prin anul 1846 (23). Prima menţiune în literatura medicală românească asupra pelagrei se face de Dr. C. Vêrnav în 1836. Boala se întinde rapid în Moldo­va şi în 1852 găsim funcţionând primul spital de pelagroşi la Darabani în judeţul Dorohoi. In 1866 Consiliul sanitar superior intervine la Ministerul Internelor pentru a se interzice utiliza­rea porumbului alterat pentru alimentarea populaţiei, acesta fiind deci considerat ca factor principal etiologic al boalei.

Pentru protecţia materno-infantilă încă găsim câteva rea­lizări în perioada Regulamentelor organice. In 1839 se tipăreşte la Bucureşti un ,,Manual al meşteşugului moşirei" scris de D-rul Sporer, profesor la prima şcoală de moaşe din Bucureşti, deschisă în acel an, iar în anul următor apare un alt manual asupra „artei moşitului" scrisă de D-rul Şt. Capsa,

Deasemenea găsim în funcţie câte un medic mamoş în ca­drele serviciului sanitar al oraşului Bucureşti şi Iaşi, cum şi servicii speciale de maternitate pe lângă marile spitale din aceste două capitale. Prin regulamentele organice se codifică primele măsuri de asistenţă socială şi de protecţie materno-in­fantilă.

Comitetul sanitar instituit prin Regulamentele organice dă oareşcari instrucţiuni şi fixează norme şi în domeniul igienei şi salubrităţii publice, realizările sunt lăsate însă în sarcina orga­nelor poliţieneşti şi administrative care nu au manifestat sufi­cient interes faţă de aceste probleme. In instrucţiunile din 1835

găsim ca îndatoriri pentru aceste autorităţi: „Să privegheze bu­na stare a sănătăţii locuitorilor, bunătatea Lucrurilor ide mâncare ce se vând, ridicarea caselor şi dughenelor fără strâmtoarea uli­ţelor, după un plan delà Comitetul obşteştilor lucrări, curăţirea oraşului etc.", iar în Moldova Comitetul sanitar ordonă la 1845 ca ,,In oraşe să se înlăture prin curăţenie evaporaţiunea mate :

riilor rău mirositoare, să nu se mai zidească fără autorizaţiune ; gunoaiele să fie transportate pe cheltuiala proprietarilor la lo­curile indicate de poliţie; să se oprească scurgerea pe străzi a rezidurilor murdare şi mirositoare etc.".

In 1847 se publică primul „Regulament pentru alinieri şi clădiri" în Bucureşti, conţinând norme de igienă edilitară, iar în 1863 apare „Proiectul de organizarea poliţiei sanitare în Ro­mânia", întocmit de D-rul A. Fetu delà I^şi şi cuprinzând nor­me şi instrucţiuni foarte precise şi exacte privitoare la igiena şi salubritatea publică.

Rezumând progresele realizate sub imperiul Regulamente­lor organice, vom putea constata că în această perioadă sau pus bazele serviciului sanitar dle Stat; sau intensificat măsurile de prevenire şi combatere a boalelor infecţioase şi sociale şi s'au codificat o serie de măsuri privitoare la igiena şi salubritatea publică. Evoluţia preocupărilor şi a realizărilor de ordin igienic din această peroadă corespunde în mare parte cu stadiul de evoluţie al acestor preocupări din Statele occidentale şi sunt in­spirate din concepţiile ştiinţifice ale vremii în această materie..

La. 24 Ianuarie 1859 se hotăreşte unirea Principatelor Ro­mâneşti şi conducerea serviciului sanitar al celor două provin­cii se contopeşte într'o singură „Direcţiune generală sanitară" cu sediul în Bucureşti. In acelaş an tinărul-şi energicul medic francez C. Davilla éste însărcinat cu conducerea serviciului sa­nitar al Armatei, cu funcţia de inspector al Eforiei spitalelor civile şi inspector general al tuturor spitalelor din ţară. D-rul Davilla fiind astfel în acelaş timp şef al serviciului sanitar civil şi militar şi bucurându-se! de o mare încredere a Domnitorului, procedează rapid şi sistematic la reorganizarea întregului ser­viciu sanitar al ţării. Prima preocupare i-a fost întemeierea unui

învăţământ medical românesc şi în acest scop a reuşit să trans­forme şcoala de mică chirurgie înfiinţată în 1842 de D-rul Kretzulescu, devenită anai târziu (1855) şcoala de feldşeri sau ofiţeri de sănătate civili şi militari, într'o şcoală naţională de mediciriă şi farmacie în anul 1857, iar în 1869 să transforme această şcoală în Facultate de Medicină a Universităţii din Bu­cureşti. Prin absolvenţii acestor şcoli s'a înmulţit simţitor nu­mărul medicilor şi prin ei serviciul sanitar al ţării, intensificân-du-se şi activitatea sanitară în toate domeniile.

In 1860 se promulgă primul Regulament pentru înmormân­tări care cu mici modificări şi completări este în vigoare şi astăzi. In 1862 iau fiinţă Consiliile de igienă şi salubritate pu­blică judeţene, având un rol activ în promovarea igienei şi sa­lubrităţii şi tot în acest an se publică primul Regulament pen­tru serviciul sanitar rural conţinând importante dispoziţiuni şi din domeniul igienei aplicate. In 1863 se pune în funcţie primul Institut de Cimie din Bucureşti şi se creiază astfel noui posibi­lităţi de cercetare ştiinţifică a factorilor de mediu care influen­ţează sănătatea. Pentru asigurarea unei asistenţe medicale a populaţiunei rurale, se înfiinţează în 1863 primele funcţiuni de medici de plasă şi prin aceasta se pune bază serviciului sani­tar rural.

In 1874 se promulgă cea dintâi lege sanitară românească, întocmită c|e profesorul Dr. Felix şi Dr. Fetu. Noua lege co­difică într'o formă mai unitară variatele dispoziţii de ordin sa­nitar şi igienic' care existau, le completează cu altele noui, in­spirate din evoluţia progresivă a ştiinţei medicale în acest do­meniu. Se institue Consiliul sanitar superior şi se codifică Con­siliile de igienă şi salubritate publică judeţene ca organe de conducere şi îndrumare tehnică pe terenul igienei aplicate. Se reglementează în mod precis condiţiile de combatere a epidemii­lor din afară prin aplicarea convenţiilor internaţionale, se in­troduc măsuri noui pentru combaterea pelagrei, paludismului, a sifilisului şi în general a boalelor infecţioase. Datorită dis­poziţiilor introduse prin modificările legii din 1893, se înfiin­ţează spitale de izolare pentru bolnavii de sifilis, trahom şi le­pră, cum şi câteva spitale şi sanatorii pentru pelagroşi şi tu-berculoşi.

Este meritul deosebit al Profesorului Dr. Felix de a fi în-

\

tocmit şi promulgat în această perioadă o serie întreagă de re­gulamente sanitare privitoare la prevenirea bolilor din cari amin­tim: Regulamentul general de poliţie veterinară, Regulamentul de vaccinări, Regulamentul pentru combaterea trahomului şi al­tul pentru prevenirea şi combaterea boalelor infecţioase.

Tot în această perioadă s'au semnat şi convenţiile sanitare internaţionale 'delà Dresda (1893) şi Veneţia (1897) prin care s'a stabilit că partea principală a prevenirii bolilor infecţioase este o îndatorire a Statului în care se găseşte sursa de infec-ţiune, acest Stat fiind obligat a lua toate măsurile pentru a opri difuzarea infecţiunii în ţările învecinate. In general aceste două convenţii internaţionale au modificat vechiul regim sanitar; au desfiinţat carantinele pe uscat, au precizat cazurile în care se poate aplica carantina în porturile maritime; au redus durata carantinei şi au introdus un control saniUff mai raţional al navi-gaţiunei fluviale, punând de acord interesele sănătăţii cu acelea ale traficului comercial internaţional. In urma acestor convenţii staţiunile .sanitare româneşti delà Sulina, Constanţa şi Galaţi au fost înzestrate cu aparatele şi instalaţiile tehnice necesare.

In domeniul combaterii turbării în această perioadă, la 1877, ia fiinţă în Bucureşti Institutul de patologie şi bactériolo­gie al Prof. Babeş şi în cadrele lui se înfiinţează primul serviciu antirabic românesc care a depus o muncă foarte meritorie pen­tru combaterea turbării la om. In 1891 se înfiinţează un serviciu antirabic şi la Iaşi.

Pe terenul combaterii malariei se promulgă la 1898 Legea asupra regimului apelor care cuprinde dispoziţii şi pentru asa­narea cursurilor de ape producătoare de malarie. Ca urmare s'au executat unele lucrări de asanare în judeţele Ilfov, Ialo­miţa, Covurlui, Constanţa, Tulcea, Iaşi şi Suceava cu rezultate satisfăcătoare.

In perioada Davilla—Félix s'aù întocmit şi primele statis­tici asupra frecvenţei tuberculozei în România, iar în 1898 se creiază şi unele posibilităţi de izolare a tuberculoşilor în spi­talele din ţară.

Pentru combaterea veneriilor legea din 1874 introduce mă­suri noui prin codificarea obligativităţii examenului medical pe­riodic al prostituatelor. In 1886 se introduc măsuri mai severe în contra prostituţiei clandestine; se introduce examenul obliga-

tor periodic în sânul armatei, iar în 1893 se reglementează in­ternarea şi tratamentul obligator gratuit în spitale a tuturor ve­nericilor.

In contra pelagrei, după recensământul făcut în 1888, când sau înregistrat în ţară 10.626 de pelagroşi şi cel din 1899 când s'au înregistrat 32.237 de cazuri, sau luat unele măsuri pentru a se opri culegerea prea de timpuriu a porumbului şi pentru a se opri darea în consum a porumbului alterat sau ne­copt. In urma studiilor şi publicaţiilor făcute asupra pelagrei de Profesor Dr. Babeş, Prof. Dr. Fetix, Prof. Sion, Buţuzianu şi Dr. Neagoie, a crescut interesul oficialităţii faţă de această pro­blemă şi s'a început o campanie serioasă pentru înfiinţarea de brutării comunale şi de cantine şcolare, cu rezultate însă foarte modeste.

In domeniul protecţiei materno-infanţile epoca Davilla—Fe-lix nu se ilustrează prin iniţiative sau realizări mai însemnate.

Se pot însă înregistra în această epocă înfăptuiri mai im­portante în domeniul igienei şcolare prin proiectul de regula­ment al şcolilor întocmit de Spiru Haret în 1887 şi care prevede condiţii de igienă destul de avansate pentru construirea localu­rilor de şcoală, cum şi o serie întreagă de măsuri practice pen­tru introducerea unor regule de igienă a localurilor şi a elevi­lor şcolari. In 1877 se promulgă un „Regulament asupra igienei internatelor şcolare" şi se ajunge mtr'adevăr ca majoritatea in­ternatelor din acele timpuri să fie bine amenajate şi întreţinute din punct de vedere igienic. Se acordă deasemenea o mare aten­ţiune gazdelor particulare ale elevilor şcolari şi prin Regulamen" tul din 1897 se obligă directorii şi profesorii ca să supravegheze îndeaproape aceste gazde luând pe loc măsurile necesare de în­dreptare.

Pentru ocrotirea şi instrucţia copiilor de vârstă preşcolară primele grădiniţe de copii se înfiinţează în România în 1873 du­pă modelul celor concepute de Froebel în Germania (24).

Epoda Davilla—Felix se caracterizează prin o serie însem­nată de inovaţiuni şi realizări îri domeniul igienei şi salubrităţii publice. Pe lângă dispoziţiile şi prevederile cuprinse în legea sanitară din 1874 au apărut în această perioadă un număr în­semnat de regulamente care interesează igiena şi salubritatea publică astfel: Regulamentul pentru alinierea satelor şi construi-

rea de locuinţe ţărăneşti din 1888; Regulamentul serviciilor sa­nitare* de oraşe din 1886, Regulamentul industriilor insalubre din 1894, Regulamentul alimentelor şi beuturilor din 1895 şi In-strucţiile pentru controlul laptelui din 1897.

Atât legea din 1874 cât şi regulamentele mai sus enumerate sunt opera aproape exclusivă a Profesorului Dr. Felix, titularul catedrei de igienă al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, din acele vremuri şi ele au însemnat un remarcabil progres în do­meniul igienei aplicate în România, determinând formarea unui curent viu de opinie publică pentru aceste probleme şi contri­buind şi la o serie de realizări practice în folosul sănătăţii publice.

In general, legea sanitară din 1874 şi regulamentele ei de aplicare au fost legiuiri moderne, car^ ţineau pas cu mersul ştiinţei în această materie, fiind apreciate ca atare în mod fa­vorabil de cei mai reputaţi igienişti ai epocei. Durere însă, nor­mele şi dispoziţiile atât de preţioase ale acestor legi şi regula -

Tnente, nu s'au aplicat pe teren decât într'o măsură redusă, prin aceasta dovedindu-se încă odată că valoarea instituţiilor şi a mă­surilor de igienă aplicată depinde mai puţin de calitatea legilor şi a normelor scrise, ci mai mult de gradul de cultură, de con­ştiinţa şi de disciplina oamenilor chemaţi să aplice şi să execute măsurile prescrise.

Totuşi perioada Davilla—Felix a însemnat pentru România epoca integrării şi a modernizării serviciului sanitar, iar în dome­niul igienei aplicate ea se confundă cu începutul învăţământului ştiinţific al acestei discipline, cu stablirea şi introducerea pri­melor norme şi metode unitare de aplicare practică a prescrip­ţiilor de igienă ştiinţifică şi cu o serie de realizări în cadrul vie­ţii sanitare a noului Stat Român.

* # *

Un însemnat pas înainte s'a făcut în domeniul igienei apli­cate in perioada dela 1910—1918, perioadă legată de numele Profesorilor Dr. Cantacuzino şi Dr. Sion, conducătorii Direcţiei Generale a serviciului sanitar şi autorii legii sanitare din 1910.

Legea sanitară din 1910, considerată ca o lege a opiniei pu­blice medicală româneşti, aocentuiază importanţa preocupărilor

de igienă şi medicină preventivă a serviciului sanitar public; in­stituie Cons'iiul sanitar superior ca organ suprem de îndrumare tehnică a vieţii sanitare; lărgeşte simţitor cadrul de activitate al Consiliilor de igienă şi salubritate publică judeţene şi muni­cipale, iar prin înfiinţare unor servicii centrale speciale de epi­demii şi statistică sanitară, de igienă şi salubritate publică, se tinde spre o tehnicizare a conducerii centrale a serviciului sanitar.

Prin înfiinţarea laboratorului de igienă şi de noui spitale de izolare pentru bolnavii contagioşi, cum şi prin procurarea de numeroase aparate de desinfecţie şi deparazitare, se creiază mijloace noui şi eficiente în domeniul prevenirii bolilor infec-ţioase, iar pentru combaterea malariei se introduce sistemul chi-ninizării preventive şi se lasă liber în. regiunile inpaludate co­merţul cu preparatele antipaludice.

Deasemenea se pot înregistra oareşcari progrese şi în do­meniul ridicării igienei şi a şalubrităii publice prin măsuri privi­toare la igiena locuinţelor şi stabilimentelor publice, alimentarea cu apă potabilă, îndepărtarea rezidiilor domestice, construirea şi întreţinerea abatoarelor. Pentru executiarea lucrărilor şi insta­laţiilor igienice mai importante se impune obligativitatea avi­zului tehnic al consiliului sanitar superior şi se impune prin lege obligaţia ca în mediul urban locuinţele să dispună de closete igienice, de canale de surgere şi pavaje în jurul caselor. Se face o nouă clasificare a industriilor insalubre şi se introduc norme destul de avansate de igienă industrială, impunându-se în acelaş timp ca întreprinderile care au mai mult ca 25 de lucrărtori, să dispună de câte un dispensar propriu pentru asistenţa medicală a muncitorilor.

Nu se pot semnala progrese sau realizări mai importante în această privinţă în domeniul combaterii tuberculozei, a vene-riilor, a protecţiei materno-infantile şi în domeniul igienei şco­lare (25).

*

După Unirea cea mare din 1918 vieaţa sanitară a României a trecut prin schimbări importante prin faptul alipirii la Pa­tria mamă a unor noui provincii româneşti, care trăind vreme îndelungată sub dominaţii străine, aduceau cu ele nu numai pro-

bleme sanitare noui, ci şi unele sisteme deosebite de organizaţie şi activitate sanitară. Trebuie remarcat acest lucru îndeosebi pentru Transilvania, unde pe lângă legiuirile şi sistemele 'de or­ganizare şi acţiune moştenite dela fosta stăpânire Austro-Un-gară, Consiliul Dirigent, Guvernul provizoriu al Ardealului, a introdus câteva reforme importante tocmai în domeniul acţiunei de medicină preventivă. Amintim aici în primul rând atenţiu­nea deosebită care s'a acordat din primul moment problemelor sanitare ale mediului rural şi introducerii unei cât mai largi ac­ţiuni în sens preventiv. înfiinţarea de noui şi numeroase circum­scripţii sanitare rurale, obligativitatea medicilor de circumscripţie de a-şi avea reşedinţa permanentnă la sediul circumscripţiei şi nu la oraşe; înfiinţarea ambulatoarelor policlinice ca instituţii de bază pentru combaterea bolilor sociale^pînfiinţarea de labora­toare şi inspectorate de igienă ca centre de îndrumare a activi­tăţii preventive; înfiinţarea instituţiei surorilor de ocrotire ca elemente esenţiale în combaterea mortalităţii infantile şi a edu­caţiei în'igienă a populaţiei, sunt tot atâtea înfăptuiri de o co­vârşitoare importanţă şi care marchează începutul unei epoci noui în vieaţa sanitară a ţării întregi, epocă ce sa r putea ca­racteriza ca aceea a năzuinţelor progresiste spre modernizarea serviciului nostru sanitar şi adaptarea lui nu numai la cerinţele ştiinţifice ale vremii, ci şi la necesităţile reale ale populaţiei româneşti.

Durere, avântul şi spiritul nou care s'a afirmat cu atâta vi­goare în primii ani ai Unirei noastre, nu a fost înţeles în toată importanţa lui şi nu a fost urmat de realizări în măsura în care au dorit-o generoşii iniţiatori dela Sibiu şi Cluj în frunte cu Pro­fesorul Iuliu Moldovan, conducătorul sanitar al Ardealului şi după cum ar fi reclamat-o dealtfel, şi adevăratele interese sa­nitare ale populaţiei. Totuşi, perioada de după Unirea din 1918 înregistrează şi câteva realizări din care amintim înfiinţarea unui Minister al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale în 1923; înfiin­ţarea Institutului de seruri şi vacinuri Profesor Dr. Cantacuzino în 1921, cu menirea de a prepara serurile şi vaccinurile nece­sare şi de a face studii şi lucrări die laborator pentru diagnosticul ştiinţific şi profilaria boalelor infecţioase, cum şi cercetări în-legătură cu perfecţionarea şi standardizarea metodelor de Labo­rator. Tot în această perioadă a luat fiinţă, în 1927, Institutul

de Igieriă şi Sănătate Publică din Bucureşti, iar după modelul «dela Cluj sau înfiinţat mite trei Institute pentru pregătirea su­rorilor de ocrotire la Bucureşti şi Iaşi.

O etapă însemnată în evoluţia serviciului nostru sanitar pre­ventiv o constitue Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 — Le­gea Moldovan — prin care se realizează primele organizaţii sis­tematice de medicină preventivă şi se pun pe primul plan al preocupărilor serviciului nostru sanitar, problemele de ocrotire naţională şi asistenţă socială.

Se înfiinţează prin noua lege Institutele de Igienă şi Sănăt tate Publică din cele trei centre universitare, ca institute de ştiin­ţă aplicată şi centre de conducere şi îndrumare tehnică a servi­ciilor şi instituţiilor sanitare în acţiunea preventivă şi iau fiinţă primele plăşi sanitare ca centre de acţiune preventivă conduse de medici igienişti. Se dă o largă desvoltare laboratoarelor de igienă ca centre pentru diagnosticul ştiinţific al boalelor infec-ţioase; se legiferează Instituţia surorilor de ocrotire şi a asisten­telor sociale şi se înfiinţează oficiile de ocrotire municipale şi judeţene, iar ca instituţii sanitare de bază pentru mediul rural, în locul vechilor dispensare mai mult cu rol curativ, se introduc casele de ocrotire, instituţii complexe cu rol predominant pre­ventiv (26).

In domeniul prevenirei şi combaterii boalelor infecţioase, pe lângă măsurile clasice vechi, se stăruie în direcţia stabilirii diagnosticului precoce cu concursul laboratorului; determinarea sursei de infecţie şi a filiaţiunei cazurilor şi se introduce ca me­todă ştiinţifică ancheta epidlemiologică, iar în locul clasicei de-sinfecţii terminale, se insistă asupra desinfecţiei continue la patul bolnavului. Pe lângă vaccinaţiunea şi revaccinaţiunea anti-variolică, se introduce obligativitatea vaccinării anti-difterice şi anti-tifo-paratifice în mediul endemic sau epidemic.

Pentru raţionalizarea şi intensificarea luptei anti-tubercu-loasi ia fiinţă în 1934 „Liga Naţională în contra tuberculozei" şi se pun în funcţiune o serie întreagă de noui sanatorii moderne şi bine utilate cum şi câteva dispensare anti-tuberculoase. Pentru depistarea precoce a cazurilor de tuberculoză se procură aparate mobile de radiografie şi micro-radio-fotografie, de Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională în contra tuberculozei şi se între-

prind numeroase anchete pe teren prin examinări în masă a populaţiunei prin aceste metode.

Astfel printr'o anchetă făcută de mine în colaborare cu D-rul Ştefan Popescu în 74 comune rurale din Inspectoratul General Sanitar Sibiu în anii 1937—1938, s'au examinat din punct de vedere clinic şi radiologie 40.436 persoane. Din totalul celor examinaţi s'au găsit cu leziuni tuberculoase manifeste o proporţie de 0,84 %, ceea ce ne dă o morbiditate de tuberculoză de 845,7 la 100.000 de locuitori. Aceste rezultate sunt foarte apropiate de rezultatele obţinute cu ocaziunea unei ale anchete sanitare întreprinse de mine în colaborare cu Dr. I. Cosma în judeţul Sibiu în anii 1931—34, când s'au examinat numai clinic, fără examen radiologie, un număr de 25.852 persone din 24 co­mune rurale ale acestui judeţ. S'au găsit cu această ocaziune eu leziuni tuberculoase manifeste o proporţie^He 0,71 % din cei exa­minaţi, dându-ne o morbiditate de tuberculoză de 715,6 la 100.000 locuitori. Dacă înglobăm însă toate formele de tubercu­loză constatate, deci cazurile de tuberculoză pulmonară mani­festă, împreună cu formele pleurale şi tuberculozele latente, ajungem la o cifră de morbiditate de 12.370 la 100.000 de locui­tori. Datele obţinute 'de noi prin aceste două anchete de mari proporţii, sunt apropiate de acelea obţinute pe un material mai redus de alţi cercetători şi ne dovedesc în mod indiscutabil că România face parte dintre statele cu cea mai mare frecvenţă de tuberculoză şi că procesul de tuberculizare a mediului nostru rural se găseşte încă în plină evoluţie. Tototdlată ele ne dove­desc că statisticele oficiale sunt departe de a ne înfăţişa rea­litatea, deoarece după aceste statistici morbiditatea de tubercu­loză ar fi fost între anii 1929—1938, în medie de 550 la 100.000 locuitori (27, 28, 29, 30, 31).

O activitate prodigioasă în domeniul combaterei tuberculo­zei au desfăşurat şi diferitele noastre societăţi constituite din iniţiativă particulară, ca: Societatea pentru profilaxia tubercu­lozei, Societatea C.T.C. şi Izolarea tuberculozei. Tot aici trebuie să amintim şi cele patru Congrese naţionale de tuberculoză de-la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuţi, care au adus o însemnată contribuţie la studiul problemei prevenirei şi combaterei tuber­culozei. Intre măsurile de combatere introduse în ţara noastră pe o scară foarte întinsă, amintim vaccinaţiunea preventivă prin

vaccinul B. C. G. care se execută după indicaţiile şi cu vaccinul preparat de Institutul de seruri şi vaccinuri Dr, Cantacuzino» în fine, trebuie să amintim cu satisfacţie înfiinţarea în 1942 a primei catedre de f tizilogie la Facultatea de Medicină din Cluj -Sibiu, ocupată de eminentul nostru coleg Profesor Dr. Daniello şi chemată să dea ţării un număr cât mai mare de ftiziologi bine pregătiţi.

In combaterea malariei, în urma studiilor făcute de Profe­sorii Zotta şi Mihai Ciucă, s'au întocmit planuri de luptă anti-paludică sistematică, insistându-se asupra necesităţii de a se în­treprinde o acţiune energică simultană prin tratamentul rezer­vorului uman de virus şi prin distrugerea insectei vectoare, anofelul. Pentru prima acţiune se utilizează pe o* scară întinsă preparate medicamentoase de mare valoare terapeutică: chinina sau atebrina cu acţiune schizontocidă şi plasmochina cu ac­ţiune gameticidă, iar pentru acţiunea de desanofelizare se utili­zează faţă de insecta adultă protecţiunea mecanică şi desanofe-lizarea ritmică intra- şi para-domestică, până când faţă de lar­vele de ţânţari se execută delarvizări prin petrol, verde de Pa­ris, sau prin peşti larvivori (32).

Tot în această categorie de măsuri intră şi asanările tere­nurilor malarigene prin lucrări hidraulice mari, mijlocii şi mici, care s'au realizat prin Comisia interministerială de asanări ma-larice de pe lângă Ministerul Sănănătţii. La aceste măsuri tre­buie să mai adăugăm reglementarea irigaţiilor pentru culturile umede, cum sunt orezăriile şi culturile de zarzavat (33).

Ca centre pentru lupta antipaludică au luat fiinţă câteva staţiuni de malarie în Oltenia şi Dobrogea, staţiuni de malario-ferapie pe lângă spitalele mari de boli mintale din ţară şi centre de malarie pe lângă unele institute de cercetări şliinţifice şi ştiinţă aplicată din ţară.

Combaterea malariei rămâne totuşi încă o problemă des­chisă având încă aproximativ 400.000 de paludici anual şi tre­buind ca problema să intre în faza unor realizări largi şi efi­ciente pe baza unei legiferări complete a problemei.

In domeniul combaterii turbării deasemenea s'au organizat unele progrese mai ales în timpul din urmă prin legiferarea din 1944 şi prin promulgarea în acelaş an a „Regulamentului legii de poliţie veterinară", prin care se introduc măsuri severe de

poliţie veterinară şi se creează posibilităţi de tratament profi­lactic 'descentralizat, prin înfiinţarea de subcentre antirabice în toate capitalele de judeţe din ţară. Şi această problemă rămâ­ne încă deschisă şi aşteaptă o rezolvire radicală care este uşor posibilă prin stricta aplicare « dispoziţiilor din legile şi regu­lamentele în vigoare (34).

Cu toate studiile numeroase şi foarte temeinice care sau făcut privitor la prevenirea şi combaterea pelagrei, totuşi aceas­tă boală rămâne încă o problemă medico-socială nerezolvită pentru România, unde se înregistrează şi azi încă un număr aproximativ de 30.000 de cazuri de pelagroşi în fiecare an. Pro­blema pelagrei nu se va putea însă soluţiona numai prin mă­suri medicale, ea îşi va căpăta o rezolvire radicală numai deo­dată cu ridicarea standarului de vieaţă a^popiilaţiei şi pe mă­sura progresului realizat în domeniul cultural şi social econo­mic al ţării (35).

O altă problemă vitală de o covârşitoare importanţă care este încă 'nesoluţionată şi de rezolvirea căreia depinde evolu­ţia viitoare a capitalului nostru uman este problema ocrotirei mamei şi a copilului şi în legătură cu aceasta combaterea mor­talităţii infantile.

Deşi prin legile din 1926 şi 1930 s'au actualizat aceste pro­bleme şi s'au pus în centrul preocupărilor de medicină preven­tivă, totuşi realizările de pe teren sunt încă departe de a pu­tea tinde Ia o soluţionare favorabilă. Mortalitatea maternă este încă foarte ridicată menţinându-se la proporţia medie de 20—24 decese prin boli puerperale la 100.000 de locuitori, iar mortalitatea infantilă se menţine cu mici variaţiuni la propor­ţia medie de 20 de decese la 100 de noui născuţi.

Ca instituţii şi mijloace de protecţie maternă dispunem în România în total de 30 de servicii de maternitate înglobând un număr de abia 1244 de paturi; avem numai 7 cămine pentru le-huze, cu 147 locuri şi un număr de 5400 moaşe diplomate pen­tru toată ţara, iar ca o consecinţă se constată că în Vechiul Regat în 1938 numai 33,6% a naşterilor din mediul rural erau asistate de moaşe diplomate, iar în Transilvania acest procent se ridica până la 61,1% (36).

Pentru combaterea mortalităţii infantile serviciul sanitar al ţării dispune de un număr de 802 servicii de consultaţii de pueri-

cultură, de 19 servicii de pediatrie şi puericultura, 8 Centre pentru ocrotirea copiilor şi cea 700 de cămine de zi sezoniere. In afară de aceasta se mai găsesc în funcţiune 2 preventorii pentru copii proveniţi din mediul tuberculos şi un număr foarte redus de leagăne de copii pe lângă întreprinderile industriale mai mari din ţară.

Problema va trebui să fie soluţionată abia de aici înainte, prin pregătirea unui mare număr de personal tehnic de specia­litate, prin punerea în funcţiune de numeroase alte istituţii ca: leagăne, centre, dispensare, cămine de zi, e tc , dar mai ales printr'o foarte intensă şi perseverentă activitate de educaţie igienică prin şcoli de mame, şcoli de igienă şi gospodărie pen­tru femei şi prin acţiunea neîntreruptă şi bine susţinută a suro­rilor de ocrotire, elemente hotărâtoare în rezolvirea acestei im­portante şi vitale probleme de sănătate publică.

In domeniul igienei şcolare, deasemenea se pot înregistra unele progrese care s'au realizat în ultimele decenii. Amintim în primul rând, înmulţirea medicilor şcolari specalizaţi în această disciplină şi ca urmare introducerea unei mai vii activităţi nu numai în domeniul igienei factorilor de mediu: localuri de şcoa­lă, mobilierul şcolar şi locuinţa elevilor, ci o preocupare mai serioasă şi sistematică şi faţă de elevii şcolari şi corpul di­dactic. Sistematizarea examenelor de triaj, a vizitelor periodice a elevilor; introducerea carnetelor de sănătate individuale pen­tru elevi şi înfiinţarea de numeroase policlinici şcolare, sunt tot atâtea realizări care marchează un progres real în acest do­meniu. Prin înfiinţarea de numeroase cantine şcolare, s'a ve­nit efectiv în ajutorul elevilor lipsiţi de mijloace, iar prin in­troducerea în şcoli şi în educaţia extraşcolară a surorilor de ocrotire, care fac demonstraţii practice de igienă individuală elevilor, se aduce mereu o reală contribuţie la opera de ridicare a cu] turei igienice a generaţiilor de mâine ale neamului nostru.

Problema combaterii boalelor venerice deasemenea a evo­luat fără să se fi ajuns încă la o soluţionare a ei. Legea sani­tară şi de ocrotire din 1930 desfiinţează casele de prostituţie şi introduce neoreglementarismul; asigură obligativitatea şi gra­tuitatea tratamentului; prevede penalităţi pentru cei ce trans­mit infecţia venerică, iar ca instituţie centrală de combatere se prevăd şi se înfiinţează dispensare antivenerice. Legea pentru

prevenirea şi combaterea bbalelor venerice din 1943 reînfiin­ţează casele de prostiituţie; accentuiază obligativitatea şi gra­tuitatea tratamentului; introduce pedepse foarte severe pentru delictul de contaminare şi introduce certificatul prénuptial obli­gator (37).

In domeniul igienei propriu zise şi a salubrităţii publice, perioada de după războiul mondial este destul de bogată în rea­lizări, mai ales dlë ordin programatic. Legea sanitară şi de ocro­tire din 1930 conţine norme şi dispoziţii numeroase şi în per­fectă concordanţă cu stadiul actual al ştiinţei în această ma­terie. Amintim între altele: obligaţia controlului din partea ser­viciului sanitar public al locuinţelor, stabilimentelor publice şi particulare, a lucrărilor în legătură cu igiena şi salubritatea pu­blică întreprinse de comune şi judeţe; ob^aţ ia comunelor de a nu putea întreprinde nici un fel de lucrare edilitară înainte de a fi fost asigurată alimentarea cu apă potabilă a popula­ţiei şi lucrările necesare de îndepărtare a rezidiilor domestice. Se! mai introduc măsuri moderne de igienă industrială şi de protecţie a muncitorilor faţă de riscurile profesionale. Adminis­traţiile comunale sunt obligate prin lege să îşi întocmească re­gulamente proprii de salubritate publică prin cari să se regle­menteze îndepărtarea şi depozitarea gunoaielor şi a rezidiilor din gospodărie, curăţirea străzilor, a şanţurilor şi a canalurilor de scurgere; îngrădirea şi cultivarea locurilor virane, construi­rea latrinelor, poliţia Înmormântărilor şi întreţinerea fântâni­lor publice.

Pe lângă normele generale şi speciale, stabilite prin legi şi regulamente, se pot înregistra în ultimele două decenii şi realizări practice pe terenul igienei şi salubrităţii publice, prin înmulţirea şi ameliorarea igienică a fântânilor publice din me­diul rural, prin înfiinţarea de numeroase băi populare, prin pavarea de străzi şi în general prin o mai bună îngrijire igienică a localurilor publice, a locuinţelor şi a dependenţelor din gospodărie, ca rezultat a unor acţiuni periodicei bine sus­ţinute în cadrul organizării „săptămânii igienei" sau ,,săptă-mânei curăţeniei" care în unele regiuni ale ţării au dat re­zultate satisfăcătoare.

Totuşi în acest domeniu rămâne încă enorm de mult de realizat. Din 176 de oraşe româneşti numai 74 dispun de apro-

vizionare centrală cu apă potabilă şi numai 57 de oraşe au sistem de canalizare pentru îndepărtarea imundiciilor. In me­diul rural dispunem de abia 5 fântâni pentru un grup de 100 persoane şi acestea de multe ori sunt construite neigienic şi rău întreţinute. Din cele aproape 4 milioane de locuinţe parti­culare care există în România, numai 50% sunt corespunzătoare din punct de vedere igienic şi abia 60 % din ele dispun de latrine proprii bine construite (38).

Igiena personală deasemenea lasă încă foarte mult de do­rit, cu deosebire în mediul nostru rural şi ea nu se poate ridica la un adevărat cult al sănătăţii, cum ar fi idealul, decât prin ridicarea standardului de veaţă al populaţiei, care la rândul ei depinde de ridicarea social-economică şi mai ales de progre­sul cultural. Acţiunea principală va trebui deci îndreptată în aceasta direcţie şi va trebui susţinută prin o sistematică şi per­severentă operă de educaţie a poporului în igienă prin utiliza­rea tuturor mijloacelor care ne pot sta la îndemână şi care s'au dovedit bune şi eficiente în alte părţi.

* * *

Am schiţat în med sumar evoluţia în România a măsurilor de igienă aplicată din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Nu se poate contesta că într'un Stat încă tânăr şi care se găseşte în plină fază de aşezare şi organizare, s'au realizat în acest domeniu progrese destul de însemnate şi că ţara noas­tră s'a năzuit să ţină, pe cât a fost posibil, pas cu evoluţia con­cepţiilor ştitinţifice moderne în această materie. Trebuie însă să recunoaştem în acelaş timp că mai avem încă mult, foarte mult, de realizat aproape în toate compartimenteile care fac parte din această vastă şi importantă disciplină, până ce vom putea ajunge la acelaş nivel de progres cu al statelor civilizate din oc­cidentul Europei, sau cel puţin la egalitate cu unele din statele din nemijlocita noastră vecinătate.

Se pune acum cu drept cuvânt întrebarea: care pot fi perspectivele evoluţiei viitoare a igienei aplicate în România şi care este drumul pe care va trebui să meargă în viitor serviciul nostru sanitar, pentru a putea realiza în mod optimal ocrotirea şi promovarea sănătăţii publice româneşti?

Răspunzând acestei întrebări, trebuie să accentuăm chiar delà început, că măsurile 'de igienă aplicată, nu se vor mai putea menţine nici în cadrul restrâns al concepţiei formulate de Pettenkoffer care consideră igiena ca ,,studiul pentru cu­noaşterea mediului în care trăieşte omul sănătos şi a insta­laţiilor care condiţionează şi au ca scop bunăstarea locuitori­lor" (39), şi nici în concepţia formulată de un alt mare igienist german Johann Peter Frank (40), după care poporul sau co­lectivitatea este un simplu obiect căruia i-se aplică de către autoritatea tutelară de Stat măsurile sanitare şi nu un subiect care trebuie să participe activ şi conştient la executarea aces­tor măsuri. Va trebui mai curând să acceptăm gândirea lui Grotjahn (41), care fixează ca scop natural al igienei: genera­lizarea culturii igienice prin răspândirea şi aplicarea cunoştin­ţelor şi măsurilor prescrise de ştiinţă îif*cele mai largi stra­turi ale populaţiei, deoarece o sănătate publică optimală nu se poate obţine.decât prin participarea activă şi conştientă a tu­turor cetăţenilor la acţiunea de conservare şi promovare a ei.

O igienă activă şi aplicată în acest sens, se poate concepe numai dacă avem realizate în mod optimal condiţiile de ame­liorare igienică a mediului extern, deci într'un mediu de civi­lizaţie avansată şi având în acelaş timp şi participarea activă şi conştientă a populaţiei la toate acţiunile ce se întreprind în interesul sănătăţii individuale şi colective, deci într'un mediu avansat şi din punct de vedere cultural.

Astfel privită problema, perspectvele evoluţiei viitoare a igienei aplicate în ţara noastră, se prezintă sub auspicii puţin încurajatoare. Aceasta, pe dle o parte, din cauza stărilor econo­mice înapoiate, care nu ne-au permis să ajungem încă la o stare de civilizaţie prea avansată, iar pe de altă parte din cauza ig­noranţei în care trăieşte încă o bună parte din populaţia noastră, având un standard de vieaţă încă foarte redus.

Ameliorarea radicală a acestor stări dăunătoare, este un imperativ categoric al vremii şi din cauza fenomenelor demogra­fice tot mai alarmante care se manifestă la noi, în parte ca efect direct al războiului, iar în mare parte ca o consecinţă a unor neprevederi şi neglijenţe, mai mult decât condamnabile ale trecutului. Sub influenţa acestor factori, evoluţia demogra­fică a ţării noastre a ajuns la un stadiu oare nu mai poate dai-

nui fără periclitarea celor mai vitale interese ale neamului, vi­zând nemijlocit chiar existenţa şi viitorul lui. Este o tristă în­datorire pentru noi ca şi din acest prilej să relevăm dramatica' evoluţie a mişcării noastre demografice din ultimele două de­cenii şi să arătăm că a sosit momentul cel din urmă, în care datori suntem cu toţii, să punem toată energia, toată pricepe­rea şi toate forţele noastre, în serviciu unei acţiuni de adevă­rată salvare naţională.

Natalitatea, marea şi celebra noastră natalitate, care so­coteam că ne dispensează de orice măsuri de prevedere, a scă­zut în mod catastrofal în ultimele două decenii ajungând delà proporţia de 37,9%o cât era în 1924 până la 23,4%o, în 1943, deci marcând o scădere de 14,5%o în decurs de abia 20 ani şi manifestând o tendinţă descădere şi mai accentuată în anii viitori.

In acelaş timp, mortalitatea generală înregistrează o scă­dere de abia 5,2%o, adică delà 23,3°/oo în anul 1924 la numai 18,l°/oo în 1943. Rezultatul acestui trist bilanţ demografic este că excedentul natural de populaţie a scăzut delà 14,6°/oo în 1924 la abia 5,3%o în 1943, marcând, deci o pierdere de peste 60% în decurs de numai 20 ani. (42).

In acelaş timp mortalitatea infantilă, care constitue pro­blema centrală a sănătăţii publice româneşti, înregistrează nu­mai scăderi neînsemnate delà 20% în 1921 la 18,4% în 1943 şi menţinându-se cu o tendinţă mereu staţionară.

Dacă mai adăugăm la aceste date triste şi constatarea că în medie 50,3% din totalul deceselor unui an sunt reprezentate de grupuri de vârstă delà 0—20 ani, deci grupa tineretului, care trebuie să constituie garanţia viitorului şi mai amintim şi du­reroasa constatare a unei evidente scăderi calitative a capita­lului nostru uman, — ne putem da seama, că ne găsim în faza unui declin demografic accentuat, şi din această cauză, în faţa unor sumbre perspective de viitor, dacă nu vom fi în stare să luăm măsuri erengice şi urgente de salvare, utilizând în mod eroic simultan, toate mijloacele pe care ştiinţa modernă şi ex­perienţa altora ni le pun la dispoziţie.

Intre aceste măsuri prima şi cea mai importantă este întoc­mirea unui plan de acţiune de lungă durată, rezultat din coope­rarea strânsă şi înţelgătoare a tuturor factorilor cu răspundere

în această problemă, care prin importanţa şi aspectele ei mul­tiple nu mai poate rămâne numai o problemă pur medicală sau sanitară, ci una dintre cele mai însemnate şi vitale probleme de bază ale Statului român.

Va trebui să se realizeze în cadrul planului de ansamblu* o colaborare strânsă şi activă între toate organele vieţii dé Stat şi o coordonare a activităţii de ridicare etnobiologică printr'un co-martdament unic chemat să organizeze şi să conducă după nor­me unitare întreaga acţiune. Activităţile diferitelor departa­mente şi autorităţi vor trebui să se integreze în planul general de acţiune având în centrul preocupărilor ca principală pro­blemă: Ocrotirea familiei ţărăneşti sănătoase şi procreatoare de noui generaţii umane.

In cadrele acestui plan de ansamblu^xecutarea lucrărilor şi procurarea instalaţiilor necesare pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiunei, îndepărtarea murdăriilor, curăţenia pu­blică, planuri de sistematizare, problema locuinţelor, a încăl­zitului şi ventilaţiunei şi în general aproape toate problemele în legătură cu ameliorarea igienică a mediului fizic extern, ca­re influenţează vieaţa în colectivitate, sunt în primul rând în­datoriri ale organizaţiilor administrative locale şi a Ministere­lor de resort respective, care însă trebuie să lucreze în acest domeniu după normele şi indicaţiile date de igiemişti, deci în strânsă şi activă colaborare cu serviciul sanitar.

La fel nu se poate asigura o prosperitate economică şi o ridicare a standardului de vieaţă a populaţiei decât prin acţiu­nea comună a Departamentelor economice şi de educaţie na­ţională, care împreună cu societăţile culturale şi economice de iniţiativă particulară şi în strânsă colaborare cu serviciul sa­nitar al ţării, vor putea realiza marea operă de ridicare cultu-ral-econocmiă a populaţiei, iar prin aceasta vor contribui într'o largă măsură la progresul sănătăţii publice şi la prosperitatea tţiologică a capitalului uman.

Această însemnată acţiune de colaborare şi coordonare tre­buie însă însufleţită, armonizată şi dirijată de un singur organ central care nu poate fi decât Ministerul Sănătăţii şi al Ocro­tirilor Sociale, ajutat de un Consiliu interministerial 'care va trebui să cuprindă pe toţi reprezentanţii autorizaţi şi compe-

.tenţi ai diferitelor departamente şi autorităţi indicate şi che­mate să contribuie la realizarea ei.

Pentru ca Ministerul Sănătăţii şi întregul serviciu sanitar al ţării, să-şi poată îndeplini însă cu succes această mare în­sărcinare, este necesar ca el să se transforme dintr'o organiza­ţie administrativă birocratică şi rutinară, cum a fost până în pre­zent, întruna cu un caracter pronunţat tehnic şi astfel pe de­plin competentă şi capabilă, să rezolve multiplele şi variatele probleme ale sănătăţii publice româneşti. Tehnicizarea Minis­terului Sănătăţii şi a întregului aparat sanitar al ţării, este o condiţie esenţială pentru crearea unor posibilităţi largi de ac­ţiune în toate compartimentele vieţii sanitare şi pentru reali­zarea unei evoluţii pe linia progresului.

La opera de tehnicizare a serviciului nostru sanitar un rol deosebit de important revine Institutelor de Cercetări ştiinţifice şi ştiinţă aplicată, dar în deosebi Institutelor noastre de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare.

Ele sunt chemate să studieze şi să supună unei minuţioa­se cercetări ştiinţifice toate problemele mari de sănătate pu­blică în raport cu situaţiile specifice din ţara noastră şi să ela­boreze în baza rezultatelor acestor cercetări, normele şi meto­dele de acţiune cele mai potrivite pentru rezolvirea lor. Tot Institutelor de ştiinţă aplicată le revine îndatorirea de a servi ca centre regionale de îndrumare şi control tehnic pentru toate instituţiile şi serviciile sanitare şi prin specialiştii de care dis­pun, de a participa efectiv pe teren la acţiunile întreprinse pen­tru rezolvarea diferitelor probleme sanitare.

Prin punerea în evidenţă şi prin utilizarea cât mai largă a potenţialului tehnic ştiinţific de care dispun Institutele de Igienă şi Sănătate Publică, măsurile atât de necesare de igienă aplicată, vor câştiga în amploare şi extensiune şi vieaţa sani­tară a ţării va eşi din diletantismul în care se găseşte r şi va cunoaşte progrese reale şi temeinice în evoluţia ei, spre culmile unei prosperităţi biologice optimale a poporului român.

Măsuri largi de igienă aplicată nu se vor putea introduce decât având Ia dispoziţie o organizaţie vastă şi bine închegată de medicină preventivă cu tot personalul tehnic specializat ne­cesar şi cu toate instalaţiile necesare unei asemenea organi­zaţii.

Sistemul plăşilor sanitare pentru mediul rural şi a centre­lor de sănătate pentru cel urban, va treimi desvoltat şi genera­lizat, ajungându-se dela modesta cifră de 19 plăşi sanitare şi 4 centre de sănătate câte avem azi, la cel puţin 300 de aseme­nea centre bine organizate de medicină preventivă. Organiza­rea şi punerea în funcţiune, a acestor plăşi sanitare este o ne­cesitate şi o condiţie „sine qua non" pentru o acţiune bine în-ghegată de medicină preventivă şi pentru realizarea unui pro­gres în domeniul sanitar.

O altă cerinţă tot atât de importantă este realizarea unei vaste organizaţii sanitare pentru mediul rural, care rămâne cel mai important şi poate singurul rezervor biologic al naţiunei. Pe lângă plăşile sanitare ca centre de acţiune preventivă, va trebui să menţinem şi să desvoltăm încă dualul sistem al cir­cumscripţiilor sanitare rurala cu atribuţiuni mixte de ordin pre­ventiv şi curativ. Pentru ca circumscripţia sanitară să poată da randamentul- dorit, este necesar ca ea să fie încadrată cu per­sonal medical şi sanitar suficient şi bine pregătit şi să dispună în acelaş timp de Instituţiile de bază necesare, cel puţin câte o casă de ocrotire şi de sănătate completă la sediul circumscrip­ţiei şi câte o casă de ocrotire redusă cu baie populară, în fie­care comună nereşedinţă de medic.

Serviciul sanitar public reorganizat pe aceste baze va pu­tea realiza o însemnată operă de igienă aplicată şi medicină preventivă dacă va avea la dispoziţie în toate compartimentele sale suficient personal tehnic bine pregătit şi pe deplin con­ştient de mare misiune ce-i este încredinţată. Pregătirea şi selecţionarea acestui personal este una dintre cele mai însem­nate şi mai urgente probleme de a cărui rezolvire depinde suc­cesul întregei acţiuni.

Facultăţile de Medicină din ţară au obligaţia de a pregăti un număr cât mai mare de medici sanitari pentru a se putea umplea toate golurile care există în Serviciul sanitar al ţării. Cu deosebire este necesar ca să se formeze un mare număr de medici pentru mediul rural — ne trebuie încă cel puţin 5000 de asemenea medici — oare trebuie să fie cât mai bine pregătiţi, atât din punct de vedere al cunoştinţelor generale de igienă, cât şi în domeniul medicinei preventive: igienă, epidemiologie, pue­ricultura şi boli sociale, — acestea constituind cele mai impor-

tánte probleme pe care trebuie să le rezolve în activitatea lor viitoare de pe teren.

Tot Facultăţilor de Medicină le revine sarcina de a se ocu­pa împreună cu Institutele de Igienă şi Sănătate Publică de specializarea medicilor în igienă şi medicină preventivă şi de perfecţionarea medicilor sanitari, prin organizarea unor cursuri sistematice, la care vor trebui să participe în mod obligator, din 3 în 3 ani, toţi medicii care ocupă posturi în serviciul sanitar al ţării. Nu se mai poate admite, ca pentru rezolvirea celor mai vitale probleme sanitare din mediul rural, să trimitem în luptă echipe de medici insuficiente ca număr, slab pregătite din punct de vedere profesional şi aproape complet dezarmate în ceea ce priveşte utilajul tehnic.

In acelaş timp va trebui să se pregătească în Instituţiile noastre universitare şi pe lângă marile spitale din ţară, un nu­măr cât mai mare de medici specialişti în puericultura, tuber­culoză, obstetrică şi boli venerice, socotind că este indispensa­bilă introducerea specialistului pentru îndrumarea pe teren a acţiunii de combatere a celor mai însemnate dintre bolile so­ciale care bântuie în ţara noastră.

La fel de importantă este problema pregătirii cadrelor ne­cesare de personal sanitar şi de ocrotire, în primul rând surori de ocrotire, asistente sociale, conductori tehnici sanitari şi moa­şe, pentru a se încadra cu personal suficient şi destoinic toate instituţiile şi aşezămintele puse în serviciul acţiunii preventive.

Insistăm în mod deosebit asupra necesităţii de a se forma un număr mare ^~ cel puţin 6000 — de surori de ocrotire, ele­mente esenţiale şi indispensabile in opera dé ridicare a culturii igienice a populaţiei, printr'o acţiune sistematică de educaţie în igienă şi îh acelaş timp factorii cei mai activi şi mai utili, în opera de ocrotire a familiei şi de combatere a mortalităţii infan­tile. Cu randamentul actual al celor 5 Institute de surori de ocrotire de care dispunem şi care ne-au dat un număr de abia 600 surori de ocrotire câte se găsesc azi în funcţiune, nu vom ajunge niciodată la numărul necesar, încât se impune ca un im­perativ categoric înfiinţarea de noui Institute de surori de ocro­tire în principalele centre medicale din ţară, după cum se im­pune şi reorganizarea şi simplificarea învăţământului teoretic şi practic pentru acest personal.

Din succinta enumerare a celor mai arzătoare nevoi ale serviciului nostru sanitar, se impune constatarea ca acest ser­viciu, cu toate progresele incontestabile pe care le-a realizat în ultimele 'decenii, este încă departe, de a corespunde marilor necesităţi sanitare ale ţării. Se cer încă realizări importante şi reforme structurale radicale, pentru a-1 ridica la acel grad de desvoltare, care să-i permită a influenţa prin acţiunea sa în mod favorabil şi hotărîtor mersul sănătăţii publice româneşti. Trebuie să se depună încă multe şi mari eforturi şi să se aducă încă însemnate sacrificii, pentru a moderniza şi ridica aparatul nostru sanitar la nivelul pe care-1 dorim, dar mai ales va trebui să depunem toate stăruinţele şi întreaga noastră pricepere, pen­tru a ne creea a vastă şi activă organizaţie de medicină pre­ventivă. Dacă pentru acţiunea de medicină curativă se cer in­stituţii mari, înzestrate cu numeroase instâfaţii tehnice, adeseori foarte complicate şi costisitoare, pentru acţiunea preventivă, este nevoie în primul rând de personal tehnic specializat, cât mai numeros şi cât mai bine pregătit pentru această importantă misiune socială şi naţională. Pe lângă o bună pregătire tehnică şi ştiinţifică, mai este însă necesar, ca întregul personal din serviciul sănătăţii publice să fie pătruns de importanţa mare a operei pe care este chemat s'o înfătpuiască şi să se dedice cu toată convingerea şi întreg devotamentul acestei opere, care trebuie să constitue idealul vieţii noastre.

O vieaţă lipsită de ideal nu are nici un rost. Un ideal care să ţină mereu aprinsă flacăra dorinţei de muncă şi creaţie şi care să-ţi poată umplea vieaţa cu înalte satisfacţii de ordin spi­ritual, nu poate fi decât unul nobil şi sublim, pus în serviciul neamului şi al umanităţii. Munca pricepută, munca perseve­rentă şi devotată, depusă zi de zi, cu altruism şi iubire, în fo­losul sănătăţii neamului, care în aiceste moment© se găseşte poate la cea mai hotărîtoare răscruce a istoriei sale, este tot ceeace poate fi mai măreţ pentru tinerele noastre generaţii de medici, chemate să conducă în viitor destinele poporului ro­mân. Unui asemenea ideal suntem datori cu toţii, cei de azi, ca şi cei de mâine, care avem sădită în sufletele noastre conştiin­ţa răspunderii de neam, să-i dedicăm toată puterea noastră de muncă şi întreaga noastră pricepere. Iar după ce ne vom înde­plini astfel rostul vieţii noastre, vom avea bucuria unei subl'me

satisfacţii sufleteşti, care ne va mulţumi conştiinţa, fiindcă reuşit să realizăm optimul de bine pentru semenii noştri şi. pus şi noi câte o cărămidă la temelia acelei măreţe şi inf tructibile clădiri care trebuie să fie România Nouă de mii

Ith' IrH

B I B L I O G R A F I E

1. Darember: R e c h e r c h e s sur l 'h i s to ire de la m é d e c i n e d u v a n t la p é r i o d e

p r i m i t i v e de l 'h i s to ire des H i n d o n s . P a r i s , 1 8 6 7 .

2 . Rochard: H y g i e n e soc ia l e , P a r i s , 1 8 8 8 .

3 . A. Dechambre: L e M e d i c i n e . P a r i s , 1 8 8 3 .

4 No<)l Gueneau de Mussy: E t u d e s u r l 'Hyg iène de Moise de des anciens ,

i sre i l i tes . P a r i s , 1 8 8 5 .

5 . Dr. Cosnt. I. Antonescu-Remus: T r a t a t d e . i g i e n ă . B u c u r e ş t i , 1 8 8 9 .

6. P. Th. Müller si W . Prausnitz: G e s c h i c h t e d e r H y g i e n e u n d B a k t e r i o l o ­

gie in H a n d b u c h d e r G e s c h i c h t e d e r Mediz in . J e n a , 1 9 0 5 , Vo l . I i i .

7. A. Gottstein, A. Schlossmann şi L. Teleky: H a n d b u c h d e r sozia len H y ­

g iene und G e s u n d h e i t s f ü r s o r g e . B e r l i n , 1 9 2 5 — 1 9 2 7 .

8 . Alfred Grotjahn: Soz ia le P a t o l o g i e . 1 9 1 5 .

9 . IvCiu Moldovan: I g i e n a n a ţ i u n e i . C l u j , 1 9 2 5 .

1 0 . luliu Moldovan: B i o p o l i t i c a . C l u j , 1 9 2 6 .

1 1 . Rosenau JV . / . . ' P r e v e n t i v e m e d i c i n e a n d H y g i e n e . E d . V I , 193.1 .

1 2 . V. A. Urechiă: I s t o r i a R o m â n i l o r . ¡

1 3 . F. I. Sulzer: G e s c h i c h t e des t r a n s a l p i n i s c h e n D a c i e n s . W i e n , 1702*.

1 4 . C. Vêrnav: R u d i m e n t a P h i s i o g r a p h i a e M o l d a v i a e . B u d a , 1 8 3 6 .

1 5 . ß . P. Hasdeu: C ă r ţ i l e p o p o r a n e ale R o m â n i l o r în sec . X V I . tíitcurcstí,.

1 8 7 9 .

1 6 . Dr. I. Felix: I s t o r i a Ig iene i în R o m â n i a . A n a l e l e A c a d e m i e i R o i t i i h e . S e ­

r i a I I . T o m . X X I I . B u c u r e ş t i , 1 9 0 1 .

1 7 . D. P. Lupaşcu: M e d i c i n a b a b e l o r . A n a l e l e A c a d e m i e i R o m â n e . S e r i a I I .

T o m . X I I . B u c u r e ş t i , 1 8 3 0 .

1 8 . B. P. Hasdeu: C o l u m n a lui T r a i a n . B u c u r e ş t i , 1 8 7 2 .

19 . Dr. I. Felix: I g i e n a ş c o l a r ă . A n a l e l e A c a d e m i e i R o m â n e . S e r i a I Í . T o m .

X X V . B u c u r e ş t i , 1 9 0 3 .

2 0 . ' Dr. G. Samarían: M e d i c i n a şi f a r m a c i a în t r e c u t u l r o m â n e s c . B u c . 1 9 3 8 .

2 1 . Dr. I. Felix: T r a t a t de ig i enă p u b l i c ă , I I . B u c u r e ş t i , 1 8 8 9 .

2 2 . B u l e t i n u l Of ic ia l N r . 2 2 din anu l 1 8 5 5 .

2 3 . Şt. V. Episcopescu: P r a c t i c a d o c t o r u l u i d e c a s ă . B u c u r e ş t i , 1 8 4 6 .

2 4 . Dr. 1. Felix: I g i e n a ş c o l a r ă . B u c u r e ş t i , 1 9 0 3 .

2 5 . Al. Pretorian: C o l e c ţ i u n e a l eg i lor , r e g u l a m e n t e l o r şi i n s t r u c ţ i u n i l o r s a ­

n i t a r e . B u c u r e ş t i , 1 9 2 1 .

2 6 . L e g e a s a n i t a r ă şi d e o c r o t i r e cu e x p u n e r e a d e m o t i v e . B u c u r e ş t i , 1 9 3 0 .

27 . Dr. I. Stoichifia şi Dr. Şt. Popescu: T u b e r c u l o z a în m e d i u l r u r a l . B u c u ­

reş t i , 1 9 4 0 .

2 8 . Dr. I. Stoichiţia şi Dr. I. Cosma: C o n t r i b u ţ i u n i la s tudiul p r o b l e m e i s a ­

n i t a r e r u r a l e , Sibiu, 1 9 3 6 .

2 9 . P r o b l e m e şi r e a l i z ă r i , 1 9 3 9 .

3 0 . A n u a r u l s t a t i s t i c al R o m â n i e i p e ani i 1 9 3 7 si 1 9 3 8 .

3 1 . Dr. Q. Banu: I g i e n a s o c i a l ă a t u b e r c u l o z e i în R o m â n i a . B u c . 1 9 3 3 .

3 2 . Prof. Zotta: D e s p r e d e s a n o f i l i z â r e şi a p l i c a r e a ei. R e v i s t a ş t i i n ţ e l o r m e ­

d i c a l e , 1 9 3 9 .

3 3 . Dr. C. Angelescu: A s a n ă r i l e malar ie i - în R o m â n i a , din v o l u m u l „ P r o b l e ­

m e l e s a n i t a r e ale p o p u l a ţ i e i r u r a l e " . B u c u r e ş t i , 1 9 4 0 .

3 4 . D e c r e t - L e g e p e n t r u p r e v e n i r e a şi c o m b a t r e a t u r b ă r i i . B u c u r e ş t i , 1 9 4 3 .

3 5 . Dr. Olaudian şi Dr. Gruia lonescu: P e l a g r a , B u c u r e ş t ^ 1 9 4 4 .

3 6 . Dr. G. Banu: T r a t a t de m e d i c i n ă s o c i a l ă . V o i . I I . B u c u r e ş t i , 1 9 4 4 .

3 7 . L e g e a p e n t r u p r e v e n i r e a şi c o m b a t r e a b o l i l o r v e n e r i c e . B u c u r e ş t i , 1 9 4 3 .

3 8 . Dr. G. Banu: M a r i p r o b l e m e de m e d i c i n ă s o c i a l ă . B u c u r e ş t i , 1 9 3 8 .

3 9 . Max von Pettenkoffer: H a n d b u c h d e r H y g i e n e . M i i n c h e n , 1 8 8 2 .

4 0 . H. Hanbold: J o h a n n P e t e r F r a n c k . B e r l i n . 1 9 3 9 .

4 1 . A. Grotjahn: Soz ia le P a t h o l o g i e , 1 9 2 3 .

4 2 . Dr. S. Manuilă: B u l e t i n u l d e m o g r a f i c al R o m â n i e i .

4 3 . H. Reiter: V o m n c t i e n Sinn d e r H y g i e n e , din GrUndiss d e r H y g i e n e , B e r ­

l in, 1 9 4 0 . •

Sănătatea publică în Statele Unite p. R A M N E A N Ţ U

A s p e c t e geo-demt>graf ice . O b i e c t i v e l e şi p r i n c i p i i l e de o r g a n i z a r e a le

s ă n ă t ă ţ i i p u b l i c e . O r g a n e l e de s ă n ă t a t e p u b l i c ă a le S t a t u l u i F e d e r a l şi t e n - '

d i n t e l e l o r fa ţă de D e p a r t a m e n t e l e de S ă n ă t a t e ale S t a t e l o r . F u n c ţ i i l e De­

p a r t a m e n t e l o r de s ă n ă t a t e d in S t a t e şi a c e l o r l o c a l e . P l ă ş i l e s a n i t a r e . A c t i ­

v i t a t e a de m e d i c i n ă c u r a t i v ă . Nive lu l a c t u a l al s ă n ă t ă ţ i i p o p u l a ţ i e i din S t a t e l e

U n i t e .

Aspecte geo-demografice Uniunea celor 48 de State, căreia îi aparţine şi Districtul

Corumbia1), are o suprafaţă de 20,5 ori mai mare ca România2), Zăcămintele, solul şi creaţiile omului din Statele Unite sunt imense, ceea ce i-a şi câştigat locul de frunte între toate ţările din lume. Populaţia Statelor Unite, tot fără teritoriile şi pose­siunile din afară, la 1940, a fost de 131.669.275 de locuitori. Densi­tatea relativă a populaţiei la această dată, a fost în general de 27,0 locuitori pe 1 kmp. Delà un stat la altul densitatea prezintă

* ) S t a t e l e U n i t e au 3 . 0 2 6 . 7 8 9 mi l e p. 2 ) R o m â n i a a r e 2 3 7 . 3 6 6 k m p .

variaţii mari. Aşa pe baza cifrelor dela recensământul din 1930, Districtul Columbia a avut densitatea relativă de 4323,8 locuitori, Rhode-Island 342,4 1., Massachusetts 319,5 1., New Jersey 305.4 1., Conneticut 201,1 1., iar altele densităţi disproporţionat mai mici, faţă de cele precedente. Intre acestea înşirăm Arizona cu 2,1 1., Montana cu 2,3 1., New Mexico cu 2,1 1., Wyoming cu 1,4 1. şi Nevada numai cu 0,5 1. pe kmp.

Pe mediu, tot la recensământul din 1930, populaţia s'a dis­tribuit astfel: 56,2% în mediul urban şi 43,8% în cel rural. Din populaţia rurală 56,0% trăieşte în ferme.

Populaţia Statelor Unite în majoritate e compusă din Albi, mai are însă şi 11.891.143 Negri, 1.422.533 Indieni şi 597.163 de alte neamuri. Populaţia de culoare neagră în unele state se ridică la procente destul de însemnate. Astfel în Mississippi e în proporţie de 50,2 %, în Carolina de Sud de 45,6 %, în Louisiana de 36,9%, în Georgia de 36,8%, în Alabama de 35,7%, în Flo­rida de 29,4%, în Carolina de Nord de 29,0%, în celelalte Ne­grii au procente mai reduse. Nu toţi locuitorii Statelor Unite sunt născuţi în ţară, ci mulţi sunt şi imigraţi. Cifra acestora încă la 1930 a fost de 14.204.149. Procentul analfabeţilor, tot la data de mai sus, a fost în general de 4,3. Carolina de Sud are cea mai urcată frecvenţă de analfabeţi, în 1930, de 14,9%.

Nu mai e nevoie să înşirăm alte structuralizări ale popu­laţiei, pentru ca să ne convingem că, sănătatea publică din Sta­tele Unite, în paşii gigantici pe care i-a realizat, s'a izbit şi de realităţi care nu diferă mult ide cele dela noi.

Obiectivele şi principiile de organizare ale sănătăţii publice ţ

Obiectivele fundamentale pe care şi le-a fixat organizaţia sanitară din Statele Unite sunt, întâi conservarea sănătăţii şi vitalităţii populaţiei şi, în al doilea rând, reducerea îmbolnăvi­rilor ca o cauză a sărăciei şi dependenţei. Având în faţă obiec­tivele acestea, Comitetul Interdepartamental pentru Coordona­rea Sănătăţii şi Acţiunea de Ocrotire a Populaţiei, înfiinţat în 1935, s'a exprimat că expansiunea serviciilor sanitare, expansiu­nea spitalelor, policlinicilor şi a altor instituţii şi înzestrarea in­stituţiilor de medicină curativă pentru necesităţile medicale, tre­buie să aibă prioritate în iniţiative şi cheltuieli, faţă de orice

alte acţiuni. Astfel s'a ajuns la formarea unui Program Naţional de Sănătate. Acţiunea întreprinsă, pe baza acestuia, a consi­derat ca dominante următoarele principii:

Sănătatea populaţiei este o problemă de interes public; Sănătatea rea este o cauză majoră a suferinţei, a pierderi­

lor economice şi a dependenţei; Sănătatea bună este esenţială în garanţia securităţii şi pro­

gresului naţiunii. Realizarea programului naţional de sănătate are la bază o

conducere unică, coordonatoare a tuturor activităţilor de sănătate publică şi administrativ responsabilă pentru îndeplinirea preve­derilor programului. Această conducere o are Consiliul Naţional de Sănătate Publică. Iniţiativa şi desvoltarea programului atribue însă Statelor o latitudine largă în definiţia populaţiei care tre-bue servită, în selecţia metodelor de ludft şi în găsirea formu­lelor pentru a urca fondurile necesare realizării obiectivelor amintite

Statul Federal nu s'a mulţumit însă numai să iniţieze şi îndrumeze evoluţia sanitară din State, ci prin Legea de securi­tate socială din 1936 şi mai ales prin legea S. 1620 din 28 Fe­bruarie 1939, numită a lui R. F. Wagner, ajută şi financiar ope­rele de sănătate publică.

Astfel prevederile bugetare, destinate scopurilor sanitare, prevăzute de Legea de securitate socială şi de Legea S. io20, au atins următoarele sume:

A u t o r i z a t P r o p u s

p r i n p r i n

L e g e a de S. 1 6 2 0 1 )

S o o p Sec . S o c . pt . 1 9 4 0

Titlul V. D o l l a r i D o l l a r i

Partea 1: Servicii maternale şi de sănătatea copilului 3.800.000 8-000.000

Partea 2: Servicii medicale pt. copii, inel. copiii infirmi 2.850.000 13.000.000

Partea 5: Administraţie, investigaţii şi demonstraţii, etc. 425.000 2.500.000

Titlul VI. Activitate de sănătate publică şi investigaţii:

Partea 1 •' Plăţi pentru State 8.000.000 15.000.000

Administraţie, studii, demonstraţii etc. . . . — 1.500.000

Partea 2: Investigaţii . . . 2.000.000 3.000.000

x ) S u m e l e î n l o c u e s c şi nu se a d a u g ă la ce l e a u t o r i z a t e de L e g e a pen­

t r u S e c u r i t a t e a S o c i a l ă .

Titlul XII.

Contribuţii pentru spitalele generale . . . . 8.000.000

Contribuţii pentru spitalele mintale şi de

tuberculoză — f 1 )

Serviciul de sănătate publică, administraţie . 1.000.000

Opere de administraţie publică — ţ 1 )

Titlul XIII.

Contribuţii pentru îngrijirea medicală . . . — 35.000.000

Administraţie . . . . •. — 1.000.000

Titlul XIV.

Contribuţii pentru compensarea incapacităţii

temporare — 10.000.000

Administraţie — 250.000

Total'2): 17.075.000 98.250.000

Acordarea ajutorului îl condiţionează de o ameliorare a programelor de Stat in ce priveşte:

Sănătatea copilului şi a mamei; Serviciile generale de sănătate publică şi investigaţiile; Construirea de spitale necesare şi de centre de sănătate; Programul general de îngrijire medicală; Asigurarea contra pierderii de salariu în timpul perioade­

lor de incapacitate temporară. Administraţia proiectelor ultimei legi este încredinţată ur­

mătoarelor organizaţii federale: Biroului Copiilor, Biroului Ser­viciului de Sănătate Publică al Statelor Unite şi Consiliului Securităţii Sociale.

Aprobarea programelor de lucru şi a ajutoarelor cerute de Ştaţe sunt condiţionate de posibilităţile de a menţine persona­lul Ja nivel urcat şi de a stabili prin măsuri şi dispoziţii, ser­vicii şi opere, propuse şi formulate de consiliile corpurilor pro­fesionale competente. Legea nu cere deci un sistem de asigurări de sănătate şi nici prevederi legiferate în ce priveşte standaf-durile practicei medicale. Dar principial este de acord că, milioa­nele de locuitori care, pentru întreţinerea necesităţilor vieţii,

* ) 0 s u m ă s u f i c i e n t ă p e n t r u a îndep l in i s c o p u r i l e t i t lu lu i . 2 ) I n L e i a r fi 9 8 . 2 5 0 . 0 0 0 X 1 6 3 = 1 6 . 2 1 1 . 2 5 0 mi i .

n'au nevoie de niciun suport material, în raport cu îngrijirea să­nătăţii, devenită foarte costisitoare, puţinul lor venit este insu­ficient şi în consecinţă nu pot fi lăsate numai pe seama practi­cienilor, spitalelor şi organizaţiilor benevole.

Din acestea reiese că Guvernul Federal, care prin Consti­tuţia Uniunii garantează forma republicană şi autonomia de gu­vernământ a Statelor, nu controlează şi nu dictează Ser­viciilor sanitare locale. Acestea îşi au şi îşi păstrează autonomia lor administrativă şi de iniţiativă în ce priveşte activitatea Guvernul Federal nu rămâne însă nici indiferent faţă de defi­cienţele financiare şi neadaptările tehnice ale Statelor şi nkâ nu creiază indiferenţă printre cetăţeni, faţă de să­nătatea publică, deoarece suportarea cheltuielilor, necesare salvării milioanelor de vieţi, o consideră ca o obligaţie a fie­cărui cetăţean care judecă normal. •

In rezumat deci Statele Unite au prevederi pentru o largă operă de sănătate publică modernă, cu drepturi locale autonome şi cu obligaţii cetăţeneşti, izvorîte din spiritul democratic al Naţiunii americane.

Organele de sănătate publică ale Statului Federal şi tendin­ţele lor fată de Departamentele de Sănătate ale Statelor

Cu toată autonomia Statelor, pe care am amintiţ-o, reali­zarea programului naţional de sănătate, elaborat c u concursul tuturor asociaţiilor profesionale de sănătate şi ocrotire, se ba­zează pe două organisme cu autoritate generală;

Consiliul Naţional de Sănătate Publică; Organizaţiile sanitare dependente de Guvernul Federal.

A) Consiliul Naţional de Sănătate Publică.

A fost înfiinţat în 1921. Conform legii Wagner, S. 1620, pe lângă cele descrise mai are şi chemarea de a defini şi controla standardurile de îngrijire medicală, educaţie şi cercetări. Pen­tru cercetări i sau atribuit fonduri speciale. Structura Consiliu­lui e interesantă: e compus din reprezentanţii asociaţiilor me­dicale şi sociale, care în Statele Unite îndeplinesc misiuni ofi­ciale. In Consiliu intră atât profesioniştii, cât şi laicii care corni

pun comitetele asociaţiunilor. Organismele şi asociaţiile care îşi au reprezentanţii în Consiliu sunt următoarele:

Crucea-Roşie, reprezentanta populaţiei americane; , Asociaţia Americană de Sănătate Publică, care reprezintă

organizaţiile profesionale; Organizaţia Naţională a Surorilor de Ocrotire din Sănă­

tatea Publică; Serviciul de Sănătate Publică Federal, Biroul Copiilor din

Statele Unite şi Consiliul Securităţii Sociale intră ca reprezen­tanţi ai guvernului federal;

Asociaţia Americană pentru Ocrotirea Copiilor; . Comitetul Naţional pentru Prevenirea Orbirii;

Comitetul de Igienă Mintală; Asociaţia Americană de Igienă Socială; Asociaţia Socială pentru Tuberculoză; Societatea pentru Combaterea Cancerului; Asociaţia pentru Combaterea Bolilor de Inimă; Asociaţia Americană de Economie Casnică; Fundaţia de Ocrotire a Sănătăţii Femeii. Prin participarea acestor asociaţii Consiliul este considerat

ea cel mai competent organ tehnic de sesizare şi îndrumare a sănătăţii publice. E important de relevat că Statul Federal nu poate acorda fonduri fără avizul Consiliului. Prin această au­toritate de veto sa întărit foarte mult opoziţia conducătorului Serviciului .de Sănătate Publică al Statelor Unite, care este Chi­rurgul General (Surgeon General). Sunt numeroşi autori care speră că acest post în curând va fi ridicat la rangul unui secre­tar de stat.

Consiliul dispune, în Washington, de una dintre cele mai mari biblioteci. Aceasta are aproximativ 30.000 de lucrări. Ţine la dispoziţia asociaţiilor amintite şi a altora care au şi un scop sanitar, filme pentru propagarea cunoştinţelor şi inovaţiilor de sănătate publică, pregăteşte conferinţe tip pentru public, are un foarte bogat material educativ, publică lunar un buletin şi desfăşură o foarte bogată şi variată activitate ştiinţifică.

B) Organizaţiile sanitare dependente de Guvernul Federal.

Cu toate că Statul Federal nu atinge autonomia organizaţii-

lor sanitare locale ale Statelor şi ale subdiviziunilor politice ale acestora, totuşi având obligaţii legitime faţă de întreaga evo­luţie a sănătăţii publice nu rămâne pasiv în ceea ce priveşte activitatea lor în raport cu această evoluţie. Din contra, fără să ştirbească autonomia Statelor, le serveşte cu multe iniţiative şi le ajută foarte mult financiar. Scopurile principale pe care le urmăreşte Statul în câmpul sănătăţii publice le sintetizăm în următoarele:

Acţiune proiectată a îndeplini în câmpul sănătăţii publice obligaţii internaţionale;

Acţiune necesitată în administraţia legilor federale de să­nătate publică. Cooperarea în cauze sanitare între Statul Fe­deral şi Guvernele locale;

Declararea, înregistrarea, analiza şL^publicarea rapoartelor asupra naşterilor, deceselor şi îmbolnăvirilor;

Cercetări; Educaţie sanitară. Obiectivele funcţiunilor federale sanitare, care izvorăsc din

aceste obligaţii sunt executate în mai multe servicii, aparţină­toare la Departamente diferite.

Redând serviciile, le vom descrie sumar, celor mai impor­tante dintre ele, şi problemele de care se ocupă.

Biroul Serviciului Sănătăţii Publice (Acţiunea pentru Secu­ritatea Socială).

Biroul Copiilor (Departamentul Muncii). Biroul Femeii (Departamentul Muncii). Secţia Statisticii Vitale a Biroului pentru Recensământ (De­

partamentul de Comerţ). Biroul Statisticii Muncii (Departamentul Muncii). Secţia Medicală a Oficiului Afacerii Indiene (Departamen­

tul de Interne). Secţia Igienii Şcolare a Oficiului de Educaţie (Departamen­

tul de Interne). Administraţia Alimentelor, Drogurilor şi a Insecticidelor

(Departamentul de Agricultură). Biroul Industriei Animale (Departamentul de Agricultură). Biroul Industriei Laptelui (Departamentul de Agricultură). Biroul Economiei Casnice (Departamentul de Agricultură). Serviciul Parcului Naţional (Departamentul de Interne). Biroul Minelor (Departamentul de Interne).

Serviciul Consular (Departamentul de Stat). Din acestea ne interesează mai de aproape primele două.

1. Biroul Serviciului Sănătăţii Publice din Statele Unite (United States Public Service)

A fost înfiinţat acum 147 de ani. Până în anul 1939 a apar­ţinut Departamentului de Finanţe, când a trecut la Opera pentru Securitatea Socială, cu scopul de a ţine legături mai strânse şi cu alte preocupări de securitate, cum sunt cele de educaţie şi existenţă. La propunerea Comitetului de Coordonare a Sănă­tăţii şi a Operelor de Ocrotire Sesiunea 76-a a Congresului a votat ca programul necesităţilor sanitare ale Naţiunii să fie mult mai comprehensibil, ca până atunci, Pe baza acestui pro­gram colaborarea cu Statele a devenit reală şi până de pre­zent s'a încheiat cu un deosebit succes. De sigur că prevederile bugetare ale titlului al VI-lea din Legea de securitate socială, care atribue Statelor un ajutor de 8.000.000 dollari şi ale Legii de Combatere a Bolilor Venerice, care prevede încă 2.400.000 dollari, drept supliment pentru State, au contribuit foarte mult la acest succes. Comparaţia alor trei compartimente din acţiunea sanitară, iniţiată şi desfăşurată de Statul Federal în State şi în unităţile sanitare locale, vor justifica şi mai bine acest formidabil pas făcut înainte. Numărul plăşilor sanitare puse sub administraţia unui medic igienist delà 1 Octomvrie 1935 până la sfârşitul anului 1939, s'a urcat delà 594 la 1371, adică a marcat o creştere de 130,6%. Cifra surorilor de ocro­tire s'a urcat, în intervalul delà 1932 până la 31. XII. 1939, delà 1.179 la 20.061. Tratamentele, date în boli venerice, delà 1919 până în 1939, au urcat delà 527.392 la 7.923.958.

Biroul Serviciului Sănătăţii Publice din Statele Unite e subîmpărţit în două: Secţia Relaţiilor cu Statele şi Institutul Naţional de Sănătate. Acesta din urmă are 18 Secţii, între care e şi Institutul Naţional de Cancer. Biroul Serviciului Să­nătăţii în total are la dispoziţia sa un buget de aproximativ 20 milioane dollari (1939) 1). Cifra personalului la 1 Iulie 1939 a fost de 13.425 persoane, dintre care 1.025 aparţin Secţiei de

1 ) D in a c e a s t a se d i s t r i b u e S t a t e l o r 2 . 4 0 0 . 0 0 0 p e n t r u c o m b a t e r e a bo l i lor v e n e r i c e .

cercetări, 4.844 Secţiei rapoartelor sanitare şi statistice, 4.142 Secţiei spitalelor de marină, iar restul până la întregirea cifrei de mai sus lucrează în alte secţii.

Activitatea Biroului, în ce priveşte scopul de a satisface obligaţiile internaţionale ale Statelor Unite, este de a declara şi preveni bolile pentru care sunt prevăzute măsuri de caranti­nă, de a standardiza colectarea statisticii mortalităţii şi morbi­dităţii, de a standardiza măsurile de sănătate publică, de a face schimburi internaţionale în materie sanitară, de a contribui la revizia decenială a listei internaţionale a cauzelor de deces şi altele.

In procedura de aplicare a legilor de sănătate publică Bi­roul se ocupă: de prevenirea introducerii bolilor infecţioase şi contagioase din afară; de prevenirea dijfcziunii acestor boli în­tre State; de combaterea bolilor venerice şi de ©spitalizarea marinarilor. Pentru aceştia dispune de 133 spitale, aşezate în cele mai importante porturi. In acestea anual se oferă trata­ment la 'aproximativ jumătate dfe milion de oameni. Biroul mai are în vedere segregarea leproşilor, reglementarea difuziunii şi vânzării virusurilor, serurilor, toxinelor şi produselor analoage, combaterea epidemiilor, examinarea medicală a străinilor imi­graţi în Stiate, atribue Statelor şi Consiliilor locale de sănătate funcţionari în vederea cooperării, ajutorării şi aplicării legilor şi regulamentelor.

Cooperarea Statului Federal, cu Departamentele de sănă­tate ale Statelor şi cu ale comunităţilor din acelea, se realizează prin anchete la administraţiile sanitare ale acestora, prin întemeierea de instituţii model şi verificarea pe teren a nouilor mijloace de sanitaţie, atât în general cât mai ales în mediul ru­ral, pregăteşte conferinţe tip, face studii epidemiologice, întoc­meşte rapoarte asupra analizelor de laborator, aplică măsuri privind prevenirea bolilor generale şi îmbunătăţirea sănătăţii, oferă Departamentelor din State funcţionari pentru a coopera în probleme de sănătate publică şi inspectează şi aprovizio­nează serviciile medicale şi de psihiatrie din închisorile fe~ derale.

In raport cu declararea, înregistrarea, analiza şi publicarea datelor relative la naşteri, decese şi îmbolnăviri, Secţia Rapoar­telor Sanitare a Biroului dispune de peste 4.000 de funcţionari.

Aceştia fiind dispersaţi până în administraţiile satelor, asigură Statelor Unite un material statistic uniform manipulat, precis şi la timp furnizat. Secţia este o organizaţie model pentru în­treaga lume. După colectarea şi prelucrarea materialului Secţia, publicându-1, îl face cunoscut instituţiilor şi publicului în mod regulat săptămânal, lunar şi anual. Tot aici se prelucrează da­tele relativ la mişcarea populaţiei, se adună şi se clasifică legis­laţiile şi publicaţiile educative din State.

Biroul Serviciului de Sănătate Publică mai iniţiază, con­duce şi chiar realizează cercetări, atât în ce priveşte bolile omeneşti, cât şi asupra factorilor externi care influenţează pro­ducerea îmbolnăvirilor. Domeniile în care face cercetări sunt: controlul laptelui; igiena copilului; igiena industrială; igiena şcolară; sanitaţia municipală; sanitaţia rurală; administraţia sa­nitară; igiena mintală; contaminarea apelor curgătoare; apro­vizionarea cu apă; îndepărtarea rezidiilor industriale şi a imun-diciilor din colectivităţi; problemele încălzitului, luminatului, ventilaţiei; producerea virusului, serurilor, toxinelor şi în fine face cercetări statistice.

In câmpul educaţiei sanitare ţine la zi publicaţiile: „Ra­poarte asupra sănătăţii publice"; „Buletinele de sănătate publică"; „Buletinul Institutului Naţional de Sănătate" şi „In­formaţia asupra bolilor venerice". Membrii Biroului mai ţin şi conferinţe publice, lecţii în institutele de ştiinţă, comunicări la radio şi adunări -publice şi fac demonstraţii în materie de să­nătate şi ocrotire.

2. Biroul Copiilor din Statele Unite (The United States Children Bureau).

Acesta a fost înfiinţat în 1912, iar prin legea Sheppard-Towner din 1921 a luat o desvoltare înfloritoare. Scopul' Birou­lui e să promoveze ocrotirea mamei şi a copilului în State, să înregistreze născuţii-vii şi să studieze natalitatea, mortalitatea infantilă, morti-natalitatea, morbiditatea, mortalitatea maternală şi rachitismul copiilor, să facă anchete ştiinţifice în problema igienii mamei şi desvoltării copilului şi să se ocupe de asistenţa dependenţilor, delicvenţilor, de tribunalele de copii, de acciden­tele copiilor şi .de legislaţia copiilor găsiţi în muncă.

Biroul are următoarele secţii. Secţia maternităţii şi a copiilor de prima etate; Secţia infantilă; , Secţia industrială; Secţia serviciului social; Secţia statisticii; Secţia recreeaţiilor; Secţia studiilor speciale şi Secţia editurii. Până în 1929 Biroul copiilor a izbutit să creeze câte un

Birou al maternităţii şi igienei copilului în toate Statele. In anii 1936—1939 în cadrele acestora sau bucurat de ocrotire 4.000.000 copii sub un an şi preşcolari şi 700.000 femei. Surorile de ocrotire ale acestor birouri au izbutit să ofere instrucţie în igie­na mamei şi copilului celor mai multe fanSii şi au ridicat foar­te mult înregistrarea, controlul, instrucţia şi eficienţa activităţii moaşelor, cate au lăsat până aci foarte mult de dorit.

Funcţiile Departamentelor de sănătate din State şi a celor locale

La adoptarea Constituţiei federale din 1789 Statele deja au avut printre funcţiile lor esenţiale de guvernământ şi conser­varea şi promovarea sănătăţii publice. Era deci firesc ca şi du­pă acceptarea noului act să-şi păstreze achiziţiile eluptate: au­tonomia şi toate drepturile care derivă din ea. Astfel fiind res; ponsabile faţă de sănătatea publică îşi exercită şi acum, în această materie, puterea poliţienească, dreptul moştenit de a aduce legi, a apăra siguranţa, morala, ordinea, confortul şi în general a ocroti populaţia. Pentru funcţiunile de sănătate, fie­care din cele 48 de State îşi au câte un Departament, echivalent cu un Minister de sănătate din ţările europene. Departamentele sanitare ale Statelor sunt conduse pe bază de legi proprii, nu­mite coduri sanitare. Acestea sunt emanaţiunile Consiliilor sani­tare de stat, care în cele mai multe state numesc şi pe şeful sau Comisarul Departamentului. (In unele state e numit de guver­nator, cu sau fără consimţământul senatului sau al altui corp.

Un Departament de sănătate pentru a-şi îndeplini obliga­ţiile administrative proprii şi pe cele inter-statale e subîmpăr-

ţit în mai multe secţii. Cifra şi denumirea acestora sunt aproape identice cu ale departamentelor de sănătate în subordine, din municipii, oraşe şi plăşi (Countyj. Unele din municipii îşi au Departamentul de sănătate chiar autonom, independent deci de statul pe al cărui teritoriu se găseşte. Aşa e municipiul Bal-timdre, Md, a cărui schemă de organizare, asemănătoare cu a celor mai multe State şi municipii, o redăm mai jos.

S c h e m a 1. Organizarea Departamentului de Sănătate Publică din

municipiul Baltimore, Md.

Departamentele sanitare ale municipiilor, oraşelor şi ale plăşilor îşi au Consilii de sănătate proprii, care de acord cu le­gea şi regulamentele Statului respectiv pot adopta măsuri şi regulamente. In fruntea lor domneşte tendinţa să fie numit tot mai mult un medic igienist pe bază full-time, adică să-şi depună întreg timpul său de lucru numai pentru serviciul pe care îl conduce şi să nu mai ocupe şi alte slujbe colaterale.

In sânul Asociaţiei americane de sănătate publică, care e or­ganizaţia oficială a igieniştilor, e întronată încă de mult convin­gerea că un program de sănătate publică, vast, comprehensiv şi bine coordonat, se poate realiza numai în comunităţile locale şi în statele în care Departamentul de sănătate îşi asumă con­ducerea şi administraţia. Astfel medicul igienist este considerat ca responsabil de performanţa acelor funcţii care sunt necesare pentru a asigura maxim de sănătate şi longevitate de care populaţia din comunitate este capabilă. Cu acest scop Depărta-

meritele şi-au creiat atâtea servicii de câte au nevoie, atât pen­tru a fi în măsură să planifice şi să coordoneze toate operele altor departamente oficiale cât şi pe ale iniţiativei private în-tr'un tot, armonic şi util comunităţii întregi.

Indiferent dacă organizaţia sanitară activează sub autori­tatea federală a statului sau sub a comunităţilor locale, în gene­ral, ea dispune de următoarele birouri şi secţii:

1. Biroul de administraţie A) Secţia de administraţie, B) Secţia educaţiei de sănătate publică.

2. Biroul de statistică vitală 3. Biroul combateri^ bolilor contagioase

A) Secţia de epidemiologie, B) Secţia de tuberculoză, ' C) Secţia de boli venerice.

4. Biroul maternităţii şi igienei copilului A) Secţia de igienă infantilă, B) Secţia de igienă şcolară.

5. Biroul surorilor die ocrotire ••, • 6. Biroul sanitaţiei 7. Biroul alimentelor

A) Secţia laptelui, B) Secţia alimentelor şi a drogurilor.

8. Biroul laboratoarelor. Această organizare nu este f ixă, ea poate avea mai multe

sau mai puţine birouri şi secţii decât cele înşirate. In Departa­mentele de sănătate şi în municipii, după cum am citit şi din schema precedentă, sunt mai diferenţiate, ia* în plăşile sanitare unele sunt contopite. Indiferent însă care ar fi situaţia de astăzi, e important de relevat că Departamentele sanitare ale Statelor fac eforturi considerabile ca să promoveze organizarea de noui şi noui secţii. Astfel la 1939, 37 din State au avut secţii care se ocupau de promovarea şi supravegherea activităţii din serviciile sanitare locale, 27 din State au avut birouri pentru igiena in­dustrială, 35 au organizat unităţi dentare, 17 au posedat pro­grame pentru combaterea pneumoniei, care este una dintre prin­cipalele cauze de deces, 5 State au avut programe pentru com­baterea cancerului.

Bugetul Departamentelqr-JftwSănătate din State, municioii.

oraşe şi plăşi în 1939 a iost de 44.861.322 dollari, la care se mai adaogă subvenţia delà Statul Federal, despre care am amin­tit deja.

Departamentele de sănătate şi sănătatea populaţiei în ge­neral, în Statele Unite nu au atins numai o perfecţiune avansată în ce priveşte organizarea şi o largă înţelegere din partea popu­laţiei care, pentru prevenirea bolilor şi urcarea mediei de vieaţă, e idispusă a face chiar sacrificii, ci este şi încurajată din partea anumitor instituţii particulare, cum e Fundaţia Rockefeller, şi paralel secundată, în toate eforturile făcute, de societăţile de asigurare, în fruntea cărora stă Metropolitan Life Insurance Company din New York.

Fundaţia Rockefeller, întemeiată în anul 1913 de generoasa familie al cărei nume îl poartă, intervine în probleme de să­nătate publică şi medicală, din iniţiativă proprie sau la cererea organizaţiilor de stat şi la a celor recunoscute de acesta. In domeniul igienei iniţiază şi colaborează la înfiinţarea die insti­tuţii de învăţământ, la specializarea personalului sanitar şi de ocrotire, la combaterea ankylostomiazei, la lupta antimalarică şi contra febrei galbene şi la combaterea altor boli infecţioase, cum e febra tifoidă, bolile aparatlului respirator şi altele. Re­levăm din operele mari ale Fundaţiei, încurajarea organizării de plăşi sanitare model şi iniţierea şi ajutorarea lucrărilor de sanitaţie. In domeniul medicinii curative a contribuit la creiarea şi înzestrarea interioară a mai multor instituţii medicale. In ce priveşte cercetarea ştiinţifică Institutul de cercetări Rocke­feller oferă celor mai mulţi savanţi, cu renume mondial, remu-

" neraţii şi ample posibilităţi pentru cele mai costisitoare expe-perienţe.

Delà 1 Iulie 1913 până la sfârşitul anului 1938 cheltuielile Fundaţiei în probleme de sănătate, numai pentru Statele Unite, au fost de 37.626.750 dollari, adică 57,1% din total, din care sume mari, în afară de cele pentru administraţie, 10.623.372 dollari s'au dat pentru Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din Harward şi Baltimore, 3.947.744 dollari pentru instrucţia bur­sierilor şi 2.738.920 pentru Departamentele locale de sănătate publică.

A doua mare instituţie neoficială, ale cărei roade se res-frâng mai ales asupra reducerii morbidităţii şi mortalităţii şi

care contribue mult la prelungirea mediei de vieaţă, este Aso­ciaţia Metropolitană de. Asigurări. Aceasta încă din 1909 a în­ţeles rostul surorilor de ocrotire, în prevenirea morbidităţii, şi in consecinţă le-a introdus în munca pe teren. In 1913 Societa­tea şi-a înfiinţat şi un Institut pentru Prelungirea Vieţii, care de prezent are trei departamente principale: în New York, Bos­ton şi Chicago. In 1940 Societatea a avut 17 milioane de purtă­tori de poliţe de asigurare. Pentru asiguraţii ei, cât şi pentru fa­miliile acelora, Societatea are, în plus faţă de Institutul pentru prelungirea vieţii, şi o vastă reţea de policlinici, bine utilate, laboratoare de analiză şi de raze X, 10.000 de medici examina­tori, mai multe mii de surori, dispersate în toate colţurile State­lor Unite şi Canada. Aceştia oferă consultaţii şi tratament, indică ©spitalizarea, fac examene periodice pe o scară întinsă asiguraţilor şi elevilor aparţinători acelora, aplică vaccinări, contribue prin filme, pamflete şi viu grai la educaţia sanitară a populaţiei care le aparţine şi se mai ocupă de studii şi demon­straţii experimentale. Graţie acestei activităţi migăloase şi asi­due, Societatea tot mai mult se apropie de ţelul final ca să menţină asiguraţii în vieaţă până ce aceştia îşi achita întreaga poliţă. Astfel se explică de ce, printre membrii asiguraţi, mor­talitatea a atins cea mai joasă proporţie cunoscută, 7,6 la 1000 de locuitori.

Plăşile sanitare

Până în 1908 populaţia din mediul rural nu s'a bucurat în Statele Unite de o organizare sanitară eficientă, cu toate că încercări au fost. Din acel an, în urma realizării din partea-Serviciului sanitar din Washington a unui program pentru com­baterea febrei, tifoide şi ca o urmare a studiilor făcute în pro­blema ankylostomiazei de către Comisia sanitară Rockefeller, au început să se organizeze şi unităţi sanitare murale. La înce­put aceste unităţi sanitare aveau un medic igienist, un secretar, o soră de ocrotire şi un conductor tehnic. Cu timpul, plasa lăr-gindu-şi activitatea, în tot mai multe domenii sanitare şi atacând mai ales probleme care necesitau cunoştinţe din mai multe spe­cialităţi, era nevoită să-şi înmulţească atât secţiile cât şi per­sonalul. Ele au devenit astfel responsabile de întreaga sănătate

publică şi de ocrotirea populaţiei din comunităţile găsite sub jurisdicţia lor. Şi-au câştigat chiar o autonomie în tehnica sa-» uitară. Administrativ, şi destul de frecvent chiar bugetar, şi-au păstrat însă legătura cu Comisarul statului pentru sănătate şi s'au simţit măgulite, când, Serviciul Sanitar Federal sau Fun­daţia Rockefeller, s'au interesat de lipsurile care le duc, de metodele aplicate şi de eficienţa muncii depuse.

In medie 6 unitate sanitară rurală are sub supravegherea eî aproximativ 50.000 de locuitori. La începutul organizării ele au avut mai puţini locuitori, iar dela 1920 încoace mai mulţi. Or­ganizaţia aceasta corespunde la noi cu a plăşilor sanitare.

Evoluţia organizării plăşilor sanitare la început a fost len­tă, dela 1908 până la 1916 abia s'au înfiinţat 17. In timpul răz­boiului precedent, şi mai ales în perioada care i-a urmat, înmul­ţirea plăşilor a luat însă un ritm accelerat. Până la 1932 au fost organizate şi dotate 610. In acest an ele au deservit apro -ximativ 25 milioane de locuitori, adică 34,9% din populaţia ţă­rii, exclusiv a oraşelor cu peste 100.000 de oameni (1930). In 10 state peste 50% din populaţie a făcut parte din aceste plăşL In 1938 cifra lor a fost de 1371.

Bugetul total al plăşilor în 1932 a fost aproape 9 milioane dollari, puşi la dispoziţia lor de comunele şi oraşele interesate, de State, de Serviciul Sanitar Federal, de Fundaţia Rockefeller, de Fondul Sheppard şi de alte organizaţii, cum e Crucea Roşie, Comitetele Şcolare, Asociaţia pentru tuberculoză, etc.

Organizarea ideală a unei plăşi sanitare o redăm în schema următoare:

COMSIUUL i n S P E C T O R t O B

ICOMSIUUL SANITAR AL PLAŞII

DELEGATUL MEDICULUI

IGIEMIST

SORA DE OCROTIRE

ŞEFA ŞEFUL

TUBERCULOZE

« SURORI DE OCROTIRC- PRESAT IRC CErlCRALA

LBffiffiffi55555ffl ŞEF | I RULUI

S c h e m a 2. Departamentul de sănătate propus pentru plasa sanitară

Ontario, New Yorjt.

In cele mai multe plăşi este un Consiliu de sănătate corn-

te

pus din judecătorul, administratorul şi medicul igienist al plăşii. Medicul igienist de plasă îşi consacră tot timpul său de

serviciu, igienii şi administraţiei sanitare. Nu are dreptul să facă clientelă, este adică „full-tkne". El este directorul servi­ciului. Ca atare organizează programul de lucru. Se ocupă d« problemele de epidemiologie, de igienă maternală, infantilă şi şcolară, de salubritatea publică, de educaţie, de propagandă şi de toate chestiunile de sănătate publică.

Sora de ocrotire este auxiliara cea mai preţioasă a medi­cului igienist. Ea oferă sfaturi femeilor gravide şi le îndrumă la examenele prenatale. Supraveghează sănătatea mamelor, a copiilor mici, se ocupă din aproape de desvoltarea integrală fizică şi psihică a preşcolarilor şi a şcolarilor. Participă la com­baterea bolilor infecţioase, a tuberculozei, a bolilor venerice, ma­lariei, pelagrei şi a altor boli care bânti^ în plasă. Ea organi­zează conferinţele pe care medicii le ţin femeilor gravide şi mamelor care au copii mici. Vizitează bolnavii la domiciliu, dându-le sfaturi în ce priveşte tratamentul bolii şi prevenirea ei la mernbrii sănătoşi ai familiei.

Conductorul tehnic îl ajută pe medicul igienist la controlul alimentaţiei cu apă şi a instalaţiilor de îndepărtare a imundi-ciilor, în probleme de igiena locuinţelor, a alimentelor, la izo­larea bolnavilor contagioşi şi la organizarea carantinei celor suspecţi de boli infecţioase.

Secretara îndeplineşte serviciul de birou, întocmeşte sta­tisticele şi rapoartele, distribue serurile şi vaccinurile şi expe­diază laboratoarelor materialul destinat a fi examinat.

In cele mai, multe din problemele de sănătate publică ale plăşii, pentru care există secţii deosebite, medicul igienist este ajutat de specialişti.

Secţia statisticii vitale e condusă de un registrator, depen­dent de Comisarul de sănătate al Statului. El garantează exac­titatea înregistrării fenomenelor vitale şi oferă plăşii date la zi.

In problema bolilor infecţioase, venerice, tuberculozei şi în a altor boli prevalente în plasă, medicii specialişti angajaţi de Stat lucrează sub îndrumarea administrativă a medicului igie-> nist care le distribuie şi material medicamentos. Aparatele de Rontgen le dă Statul. Pentru combaterea tuberculozei se poartă o înregistrare a deceselor, a cazurilor active şi suspecte şi a per­soanelor de contact.

Igiena maternităţii e rezolvată la fel. De altfel problema ocrotirii mamei şi a copilului este dirijată de un Consiliu Na­ţional, care a elaborat un program. Conform programului for­mat de Consiliu, în 1939, s'a activat în peste 6.000 de clinici prenatale. Faţă de femeile pentru care nu se poate găsi însă un medic cooperator responsabilitatea medicului igienist e di­lecta, deci mai mare. Acelora, în 1939, medicii igienişti din 41 de State le-a ţinut, în 2-394 de xentre, conferinţe în probleme de igienă şi ocrotire, care au consistat din interview-uri cu femeile gravide. îndrumărilor date cu aceste ocazii se datoreşte frec­venţa ridicată a femeilor care nasc în Statele Unite în spitale sau acasă .dar cu asistenţă medicală. Iată cifra copiilor care au fost născuţi în 1940 în spitale:

Născuţi în spitale generale 1.163.694 Născuţi în maternităţi . . . . . . . . 48.126 Născuţi în spitale de copii 1.984 Născuţi în departamentele spit. de pe lângă

In procente — 'din 2.488.000 de născuţi-vii, 1.214.492 au fost născuţi în spitale — adică 49 %.

Igiena copiilor mici cade în sarcina surorilor de ocrotire care, pe lângă activitatea lor de rutină, se străduesc să asigure fiecărui copil un medic consultant. Iar pentru cei din familiile sărace plasa cooperează cu un medic pe care îl plăteşte part-time. Nu există deci copil în Statele Unite, ca în plăşile sanitare să nu se bucure de ocrotirea surorilor şi de asistenţă medicală oferită de specialişti. Această supraveghere continuă şi în epoca preşcolară şi şcolară.

In materie de sanitaţie Plăşile sanitare de obiceiu sunt de­servite de inginerul Statului în care se găsesc.

In ce priveşte analizele de laborator, Plăşile nu fac decât /microscopie. Pentru analizele mai pretenţioase materialul se tri­mite Laboratorului de Stat

Problemele de educaţie, de obiceiu, le împlineşte medicul igienist în colaborare cu personalul din învăţământ.

Ca încheiere amintim că actualmente în mai toate Statele

inst. . . . Născuţi în alte spitale

172 516

există o secţie numită a .^aeMvităţii rurale". Aceasta promovea­ză lucrul în plăşi, îl conduce şi intervine direct pe teren întot­deauna când se simte nevoia. Medicul igienist, în toate proble­mele se consultă numai cu directorul acestei secţii şi nu cu cei­lalţi directori sau cu Comisarul de sănătate al Statului.

Activitatea de medicină curativă

In Statele Unite mai mult ca oriunde opinia publică deter* mină condiţiile şi viitorul medicinii. Americanii nu luptă numai pentru un standard de vieaţă ridicat, dar apreciază foarte mult şi sănătatea. Ei sunt aceia care au hotărît ca practica medicinii să aibă în ţara lor o aplicare atât de conştiincioasă, iar insti­tuţiile medicale să fie aşa de bine utilate^Medicina la ei nu stă izolată, ea face parte integrală din societate. Această atitudine explică iniţiativele morale şi materiale pe care Americanii le-au

, realizat în eâmpul medicinii curative. In Statele Unite, spitalele şi în general instituţiile de diagnostic şi tratament, în mare parte reprezentate prin ambulatoriile policlinice (Out-patient depar-taments), aparţin iniţiativei private, oraşelor, plăşilor, Statului

Tipul spitalelor după servicii, la 1940

Serviciu Nr. spita­ .Nr. Nr.'pătu. Nr. bolnavi» Serviciu lelor paturilor leţelor lor admişi

6891 1.226 245 61.939 10.087.548 4432 462.360 58.073 9.219.496

Nervoase şi mintale . . . . . 602 621.284 161 1P0.376 479 "78.246 44 90.936 116 5 647 3.380 60.518

33 2 792 3 41.835 Ochi, urechi, nas şi aât . . 41 2.470 4 97.853

46 4.781 137 92.234 84 7.662 15 37.294 57 7.350 25 40.513

Convalescenţă şi repaus . . 142 8.721 35 36.594 Departamente de spital la

62 156.436 226 21.702 62 156.436 33 3.230 23.463

Federal, medicilor particulari şi anumitor persoane sau corpo­raţii. Numărul şi capacitatea lor sunt cele mai mari din întreaga

Iunie. In 1940 la 107 locţiitori a existat un pat. Acest raport la noi e de 437:1.

Spitalele pentru boli nervoase şi mintale şi cele pentru tu­berculoză aparţin în general organizaţiilor oficiale. Cifra ace­stora este relativ redusă faţă de a celorlalte spitale, capacitatea lor este însă mai mare decât a spitalelor cu mai multe servicii.

Spitalele generale, adică cele cu mai multe servicii, au însă o circulaţie de bolnavi mai mare. Din totalul bolnavilor adknişi în 1940, un număr de 9.219.496 au intrat în spitalele generale şi numai 868.052 au fost admişi în spitalele de specialitate.

Spitalele generale, care sunt cele mai eficiente în medicina curativă, ne interesează de aproape. Intr'un procent de 63,9% ele adăpostesc bolnavi pe contul Bisericii şi asociaţiilor care ac-

Distribttţia spitalelor generale şi a paturilor lor după control în 1940

Spitale Paturi şi Bolnavi admişi

Spitale Paturi şi admişi

Spitale leagăne Cifre %

Toate spitalele generale . . 4432 520.433 9.219.496 Toate spitalele guvernamen-

835 187.602 2.438.126 26,5 267 62.239 518 798 5,6

66 21.034 316.590 3,4 237 41.364 655.299 6,0 235 54.174 927.098 10,1

40 8.791 120.341 1,3 2338 287.493 5.893.539 63,9

872 125 900 2 629.385 28,5 1466 161.593 3.264.1 o4 36,4

Toate cu proprietari . . . . 1259 45.338 887 831 9,6 Individuale şi în tov. . . . • 948 25.579 462.216. 5,0

311 19.759 42».615 4,6

tivează fără beneficii şi în schimb dacă sunt încorporate sunt scutite de impozitul către stat. Această contribuţie este un fac­tor hotărîtor care a dat posibilităţi Departamentelor de stat şi celor locale, ca să-şi canalizeze eforturile bugetare mai ales în domeniul medicinii preventive după cum am văzut.

In Statele Unite în interiorul clădirilor spitaliceşti funcţio­nează şi policlinicile, cu toate instalaţiile lor de diagnostic, tra­tament, serviciul social de asistenţă şi de ocrotire. Asemenea

departamente ale bolnavilor externi, în 1940, au existat pe lân* gă 761 de spitale. Cifra bolnavilor examinaţi de ele a fost de 4.420.406, iar a vizitelor medicale a fost de 27.221.530. Peatrt» înfiinţarea acestor departamente standardurile fundamentale fi* xate sunt următoarele:

Departamentul să fie legat de spital; Cifra bolnavilor să fie limitată; Fiecare bolnav să aibă fişă individuală; Departamentul să dispună de laborator şi Să aibă surori de ocrotire, asistente sociale şi funcţionari. Indeplinid aceste condiţii. policlinicile nu nuinai că stau în

legătură strânsă cu spitalele, dar ele servesc şi medicinii pre­ventive.

Spitalele din Statele Unite, dispunând de multe specialităţi, fiind şi foarte bine utilate în raport cu ftncţionarea lor, au mar­cat recorduri atinse foarte rar în alte ţări. Intre acestea amintim reducerea, mare a duratei de ©spitalizare şi coborîrea letalităţii. In spitalele cu mai multe secţii media zilelor petrecute de bol­navi în instituţie, în 1938, a fost de 12,5. Aceasta medie în România în cursul anului 1938 a fost de 21,6 zile. Pentru a învedera durata medie a ospitalizării şi în alte spitale, redăm tabela următoare:

Durata ospitalizării in Statele Unite în 1938

Nr. bolnavilor

admişi

Nr. zilelor de ospitali-

zare

Durata medie

a ospit. în zile

9.421.075 352.482 690 37,4 8.545 930 106.8$?.5ŞO . 12,5

198.703 205.253.005 1033,0 100.801 24.178.330 239,9

66.145 1.350.135 20,4 42.666 540 930 12,7 90.863 394 200 4,3 93.420 1.372.7T6 14,7, 33.386 2.051 300 61,41 34.017 916.515 26,9 36 266 1.671.326 43,3

Dep. de sp. pe lângă instituţii . . . 142714 5.376 450 37,7 36.165 2.680.185 71,3

Comprimarea letalităţii, adică eficienţa mijloacelor tera-

peutice aplicate, o citim din mortalitatea redusă. Spitalele din Statele Unite au înregistrat un deosebit pro­

gres şi în ce priveşte utilizarea paturilor. Procentul paturilor ocupate an de an s'a urcat. In cursul anului 1940 au fost ocupate 83,7% din paturi. Procentul acesta în România, în cursul anu­lui 1938, a fost de 57,4%. Cu toată insuficienţa paturilor, noi îe mai păstrăm şi neocupate.

Procentul paturilor ocupate in 1940

Total general 83,7% Total guvernamentale . . . . 89,8%

Federale 79,5 % State 94,4% Rurale . . . . . . . . 85,0% Oraşe 80,5% Rurale şi oraşe 65,5%

Total, fără profit 70,6% Total, proprietari 56,8% După servicii

Generale 70,3% Nervoase şi mintale . . . 95,1 % Tuberculoză 85,6% Maternitate 62,6 % Industriale 53,9% Ochi, urechi, nas şi gât . . 54,4% Copii 68,2% Ortopedie 76,5 % Izolare 42,4% Convalescenţi şi repaus . . 77,7% Dep. de sp. pe lângă inst. . 70,6% Alte , . 79,9%

In Statele Unite paturi neocupate, într'o frecvenţă egală cu cea dela noi, găsim în spitalele comercializate.

Nivelul actual al sănătăţii populaţiei din Statele Unite Am descris, pânăaici în mod fragmentar, efortul uriaş — pro­

dus al raţiunii, muncii şi al sufletului — făcut de un popor care e economisitor întru toate şi darnic pentru tot ceea ce. ar putea

să-i amelioreze sănătatea- Pe alocurea am încercat să şi eva­luăm randamentul cheltuielilor şi al activităţii desfăşurate. De sigur, încercarea noastră a fost cu puţin succes, deoarece mun­ca s'a depus fragmentar, iar beneficiatorul întotdeauna a fost aceeaşi unitate: populaţia. Deci numai metode care ne-ar mă­sura complexul stării de sănătate sau suferinţa, gradul şi du­rata suferinţei, hazardul de a cădea victimă morţii sau de a su­pravieţui cât mai mulţi ani, ne-ar putea indica în mod precis eficienţa căutată.

La o măsurare exactă de asemenea natură nu e însă locul să ne gândim aici şi de aceea vom recurge numai la metodele mai puţin rafinate, anume la exprimarea morbidităţii, mortali­tăţii şi a duratei medii de vieaţă a populaţiei din Statele Unite Expunerea aceasta ne va evidenţia randamentul operelor sani­tare; mai ales că o facem comparativ la două sau mai multé mo­mente deosebite.

Frecvenţa bolilor infecţioase. înmulţirea plăşilor sanitare şi desfăşurarea în cadrele lor a unei activităţi polivalente, lot mai cuprinzătoare au influenţat hotărîtor mişcarea bolilor în gene­ral şi a celor infecţioase în special. Febra tifoidă şi celelalte boli hidrice au fost comprimate la frecvenţe reziduale. Febra tifoidă care în perioada 1933—1937 abia mai avusese anual câte 18.355 idie cazuri, până în 1940 şi le-a redus la cifra neînsem­nată de 9.801 cazuri. Chiar în acest interval scurt meningita-ce-rebro-spinală epidemică şi-a redus frecvenţa dlela 5.484 de ca­zuri la 1.645, difteria dela 39.226 la 15.115, scarlatina dela 228.887 la 155.443, rugeola dela 400.894 la 290.474, iar scăderi nu mai puţin însemnate au înregistrat ş ; celelalte boli infec­ţioase.

Mortalitatea generală, cât şi cea infantilă şi maternă, au înregistrat în Statele Unite mai mari reduceri decât în oricare altă ţară. Sunt puţine ţările care au mortalitatea generală mai coborîtă de 10,5 la 1000 de locuitori (Olanda, Australia, Zee-landa Nouă) şi pe cea infantilă sub 47,0 la 1000 de> născuţi-vii (Olanda, Suedia, Australia, Zeelanda Nouă).

Chiar în combaterea mortalităţii materne, care e una dintre cele mai greu de redus dela 1925 până în 1940, s'a obţinut re­zultate apreciabile. In anul la care ne referim Statele Unite au părăsit locul de frunte în ce priveşte mortalitatea maternă de­ţinut mulţi ani în urmă şi a trecut între statele care au frecvenţe mijloc».

Mortalitatea în Statele Unite delà 1920—1940

1940 1935 1930 1925 1920

Mortalitatea generală la 1000 locuitori . 10,5 11,0 11,3 11,8 13,0

Mortalitatea infantilă la.1000 născuţi-vii . 47,0 60,1 64,6 71,7 85,8,

Mortalitatea maternală la 1000 născuţi-vii 3,6 5,2 5,8 6,7 • —

Cauzele de deces. Activitatea sanitară din Statele Unite desfăşurându-şe cu multă intensitate mai ales în cadrul Plăşilor organizate sanitar, în care prealabil începerii activităţii întot­deauna au avut loc anchete minuţioase, se înţelege că ea a vi­zat fără excepţie şi a atacat cu toate mijloacele în special bo­lile care prezentau garanţia obţinerii de rezultate. Nicăeri efor­turile nu au fost îndreptate spre ţinte cu atâta preciziune ca în plăşi. Au fos cunoscute chiar grupele de populaţie pe etate delà care se aştepta succes. Redlăm cauzele de deces, care au suferit cele mai însemnate reduceri şi care contează aproape în toate ţările ca cele mai însemnate.

Mortalitatea pe cauze în Statele Unite (Proporţii la 100.000 de locuitori)

Cauze de deces Statele Unite Roma"

nia

1940 1935 1930 1925 1920 1939

Boli infecţioase1) şi parazitare . . 22,4 42,8 45,0 60,4 125,4 66,0 Tuberculoză de toate formele . . 43,8 55,0 71,5 86,7 114,0 161,9 Pneumonii de toate formele . . . 53,5 81,8 83,2 93,7 137,1 295,3 Diarea şi enterita sub 2 ani . . . 7,1 10,4 19,7 39,43) 54 ,33) 105.1

76,4 81,2 90,9 96,5 89,2 49,9 Malformaţii congenitale şi bolile

49,02) 49,5 61,0 74,0 84,7 315,3

Intr'o perioadă de numai 20 de ani scăderile au fost atât de mari încât orice comentar asupra lor e de prisos. Le evi­denţiază destul de clar tabela, E însă altceva de relevat: Româ-

a ) F e b r e l e t i fo ide şi p a r a t i f o i d e , r u g e o l ă , s c a r l a t i n a , tiiae c o n v u l s i v ă ,

d i f t e r i e , i n f l u e n ţ ă , p a r a l i z i e i n f a n t i l ă , e n c e f a l i t ă e p i d e m i c ă şi m a l a r i e . 2 ) A n u l 1 9 3 7 .

3 ) C u p r i n d e şi d i a r e a şi e n t e r i t a p e s t e doi ani .

nia e departe chiar de starea dela începutul perioadei considerate în Statele Unite. Comparaţia o citim din cifrele anului 1920 şi ale ultimei coloane a tabelei precedente. Şi această constatare în<-seamnă mai mult decât risipirea unui buget, care de prezent la noi e relativ mai mare decât cel cheltuit de Serviciile sanitare ale Statelor Unite în anul 1920. E un randament deficitar.

Longevitatea. Problemele lungimii vieţii şi speranţei de a trăi dela o etate atinsă, se pun tot mai mult de toţi membrii comunităţilor civilizate. Pentru prelungirea lor ne concentrăm, în orice împrejurare clin vieaţă, toată mintea şi energia fizică, individuală şi colectivă. De aceea, cu drept cuvânt, se zice că, durata medie de vieaţă, măsoară, în modul cel mai exact, efi­cienţa intervenţiilor medicinii, igienii, sanitaţiei, confortului, ali­mentaţiei şi a tuturor celorlalţi factori, stăpâniţi de om, care influenţează sănătatea. Cu acest scop %iroul recensământului al Statului Federal şi deosebit chiar Serviciile sanitare ale co­munităţilor-locale americane, stabilesc din 10 în 10 ani şi chiar mai frecvent, speranţa medie de a trăi a cetăţenilor. O durată medie de vieaţă prelungită, dela o investigaţie la alta, justifică contribuabililor că bugetul vărsat pentru sănătatea publică con-stitue una din cel mai preţioase investiţii, atunci când el e ra­ţional cheltuit.

Durata medie a vieţii în Statele Unite

A n i i

1850 1855 1878-1881 . . . 1 8 9 0 . . . . . . 1893-1897 . - . 1901 1910 1929—1931 (albi) 1933 (albi) . . . 1936 (albi) . . . 1936 (negri) . . 1938 (albi) . . .

Bărbaţi Femei

38,30 39,80 41,74 42,50 44,09 46,07 49,86 59,29 60,86 60,18 49,41 62,12

' 40,50 ambe sexe

43,60 44,46 46,61 49,48 52,24 62,83 64,40 64,36 52,72 66,20

Intr'adevăr evoluţia cifrelor din tabelă e cât se poate de mulţumitoare şi totodată încurajatoare. Populaţia americană ac­tuală trăeşte mai mult decât 60 de ani, iar speranţa că însăşi generaţia viitoare să atingă vârsta biblică de 70 de ani e sigură, O arată tendinţa crescândă dela 1850 la 1938.

Diferenţa între această cifră şi cea de aproximativ 45 de ani, cât e durata medie a vieţii în România, indică pentru Ser­viciul nostru sanitar o problemă şi un drum. O problemă care angajează răspunderea corpului medical şi un drum care poate-fi parcurs numai cu sacrificiile înţelegătoare ale tuturor cetă­ţenilor. Să le începem pe amândouă.

B I B L I O G R A F I E

1 . Annual report of the Department of health, City of Baltimore. B a l t i m o r e .

1 9 3 9 .

2 . Annual report of the Surgeon General of the Public Health Service of

the United States. W a s h i n g t o n , 1 9 3 9 .

3 . A r m s t r o n g , D. B . and S h e p p a r d W . P . , An. „american" health program.

A m e r . J o u r n . o f P u b l . H e a l t h e t c . , 1 9 4 0 , 3 0 , p p . 1 0 2 3 — 2 6 .

4. B a n u G., La sante publique aux £tats-Unis. (Organisation). B r u x e l l e s ,

1 9 3 1 .

5 . Buletinul Demografic al României. Ani i 1 9 3 9 — 1 9 4 1 . B u c u r e ş t i . I n s t i t u t u l

C e n t r a l d e S t a t i s t i c ă .

6 . B u t l e r ( A . M., Quality of medical care under a national health act. A m e * .

J o u r n . o f P u b l i c H e a l t h , 1 9 4 0 , 3 0 , p p . 1 4 5 — 1 4 8 .

7. Da i ly , F . E . , Maternal and child hedlth program under the Social Se­

curity Act. A m e r . J o u r n . o f P u b l i c H e a l t h e t c . , 1 9 4 1 , 3 1 , p p . 1 1 7 — I J Î 0 -

8 . Desirable standard minimum functions and suitable organization of health

activities. A m e r . J o u r n . o f P u b l i c H e a l t h e t c . , 1 9 4 0 , 3 0 , p p . 1 0 9 9 — 1 1 0 ( 5 .

9 . F e r r e l l , J . A . a n d M e a d , P . A. , History of County Health Organizations

in the United States, 1908—33. W a s h i n g t o n , 1 9 3 6 . ,

1 0 . F i s k , L . E . , The maintenance of human power, M e d i c a l i n s u r a n c e c o m b i ­

n ing p r a c t i c a l m e d i c i n e a n d s u r g e r y , 1 9 2 7 , X L I I , N. 9 .

1 1 . F r e e m a n , A. W. , A Survey of Health Organization and Service. O n t a r i o

C o u n t y j B a l t i m o r e , 1 9 3 0 .

1 2 . H i s c o c k , V . I . , Community health organization, N e w Y o r k , 1 9 3 2 .

1 3 . Hospital service in the United States, J o u r n . o f A m e r . M e d . Ass . 1 9 1 1 ,

1 1 6 , p p . 1 0 5 5 — 1 1 4 4 . W a s h i n g t o n , 1 9 3 6 .

1 4 . Manual for the conduct of County Health Departments, M o n t g o m e r y , 1 9 3 0 .

1 5 . Morbidity and mortality in the United States during 1940. P u b l i c H e a l t h

R e p o r t s , 1 9 4 1 , 5 6 , p p . 1 1 0 0 — 1 1 2 0 .

1 6 . The Life Extension Institute. Its scientific a business organization. N e w

Y o r k , 1 9 4 0 .

1 7 . R â m n e a n ţ u , P . , In Probleme de sănătate publică. S ibiu, 1 9 4 4 .

1 8 . R â m n e a n ţ u , P . , Elemente de biometrie si statistică vitală. B u c u r e ş t i , 1 9 3 9 .

1 9 . T h e R o c k e f e l l e r F o n d a t i o n , International Health Division, A n n u a l R e ­

p o r t . N e w Y o r k , 1 9 3 8 .

2 0 . Statistical abstracts of the United States Washington, 1 9 3 6 .

2 1 ; White House Conference on Child Health and Protection, P u b l i c H e a l t h

S e r v i c e and A d m i n i s t r a t i o n . N e w Y o r k , 1 9 3 2 .

2 2 . W o l m a n , A. , The national health program-present status. A m e r . J o u r ţ i .

o f P u b l i c H e a l t h e t c . , 1 9 4 0 , 3 0 , p p . 1 — 8 .

Câteva date asupra naşterilor multiple de

S. P. CUPCEA şi A. ŞIMOCA

In cadrul unor cercetări de eredobiologie, executate în vara anului 1944 în judeţul Făgăraş, ne-am ocupat cu problemele naşterilor multiple. Dăm în cele ce urmează o parte din ma­terialul colectat şi concluziile care se schiţează din acest mate­rial.

1. Frecvenţa naşterilor multiple. In comunele Arpaşul de Jos, Arpaşul de Sus, Porumbacul de Jos, Viştea, Olteţ, Voila, Săsciori, Vaida, Dejani, Vad, Şinca, au fost, intre anii 1896— 1943 un număr de 22.908 naşteri. Dintr^acestea 339 naşteri au fost bigemelare, iar 9 naşteri trigemelare. Aceasta reprezintă o proporţie de 14,8 naşteri gemelare la 1000 de naşteri, propor­ţie care se apropie de aceea a Suediei (15,0%o), care este consi­derată câ fiind ţara cu cele mai multe naşteri gemelare.

După legea lui Hellin, dacă avem o naştere bigemelară la X naşteri simple, vom avea o naştere trigemelară la X 2 naşteri simple. In cazul nostru, am avut o naştere bigemelară la 67,5 naşteri simple. Aplicând legea lui Hellin, ar trebui să avem o naştere trigemelară la (67,57) 2 adică la 4565,7 naşteri simple, ceea ce ar reprezenta pentru cele 22.908 naşteri simple un nu­măr de 5 naşteri trigemelare. In realitate noi am găsit 9 naş­teri trigemelare, ceea ce reprezintă aproape dublul numărului prevăzut prin legea lui Hellin.

Deci frecvenţa naşterilor gemelare este dintre cele mai mari, în populaţia studiată de noi, în raport cu celelalte ţări euro­pene, iar frecvenţa naşterilor trigemelare este mult mai mare decât probabilitatea lor stabilită în conformitate cu legea lui Hellin.

2. Variaţia în timp a naşterilor gemelare. Proporţia de naş­teri gemelare nu se menţine constantă în tot cursul perioadei cercetate. Tabela I ne arată că există perioade cu o mai mare frecvenţă, după cum există perioade cu o mai mică frecvenţă a naşterilor multiple.

TABELA I. Proporţia de naşteri gemetare la 1000 naşteri.

1896—7 19,9 1920—21 15,5 1898—9 18,3 1922—23 . . . . . 12,4 1900—1 14,0 1924—25 13,4 1902—3 . . . . . 10,9 1926—27 8,9 1904—5 15,4 1928—29 10,1 1906—7 18,2 1930—31 10,6 1908—9 17,7 1932—33 . . . . . 12,9 1910—11 15,2 1934—35 18,6 1912—13 17,8 1936—37 3,8 1914—15 11,3 1938—39 10,2 1916—17 15,2 1940—41 . . . . . 19,7 1918—19 28,0 1942—43 16.0

Pentru a afirma existenţa unei periodicităţi a naşterilor gemelare de sigur că materialul nostru este încă insuficient. Totuşi faptul că aceeaşi periodicitate o găsim în diferitele co-

F i g . 1. — Variaţia naşterilor gemelare între 1896—1943.

mune studiate, şi am regăsit-o şi într'o comună (Muşca) din Munţii Apuseni, ne dă indieaţiuni că ar putea să existe o pe­riodicitate reală a naşterilor multiple. Acest lucru are o deose­bită importanţă metodologică, prin faptul că în cazul unei perio-

dieităţi nu putem face studii comparative între (diferitele ţări şi regiuni decât pe baza unui material din acelaş an, sau din aceeaşi grupă de ani. Cercetările de până acum au considerat comparabile datele recoltate în diferite ţări, indiferent! ide fap­tul că unele aparţineau la perioade de timp diferite cu iO—=20 de ani de altele. Periodicitatea sau variabilitatea în timp a frecvenţei naşterilor gemelare impun studiilor comparative uti­lizarea unui material recoltat în aceiaşi ani, şi fac discutabile toate studiile comparative anterioare, care nu au ţinut seamă de acest criteriu. Trebuie să amintim că aceste variaţii au fost puse de Cristalli în legătură cu insuficienţa alimentară a popu­laţiei. Proporţia mare de gemeni în timpul războiului mondial, a crizei economice şi în timpul actualului războiu, în statistica noastră impun studii ulterioare şi în această direcţie.

3. Variaţia geografică a naşterilor gemelare. Frecvenţa naşterilor gemelare nu a fost aceeaşi în toate comunele studiate. Ceea ce este mai interesant e faptul că, în general, există ten­dinţa de a' se realiza centre geografice cu frecvenţă mai mare şi altele cu o frecvenţă mai mică. Vom reda aceste grupări geo­grafice în cele ce urmează:

In Vestul judeţului:

Porumbacul de Jos . 13,5%o Porumbacul de Sus 1 l,l%o Arpaşul de Jos ll,9%o Arpaşul ide Sus ll,2%o

Spre centrul judeţului (de-alungul căilor de comunicaţie principale):

Viştea 17,8%o Olteţ 17,9%o Voila 15,5%o

Spre centrul judeţului, la Sud de căile de comunicaţie prin­cipale:

Săsciori . . . . 21,6%o Vaida 17,8%o Dejani 13,8%o

Spre partea de Est a judeţului: Vad - 9,3%o Sinea N 9,6%o

Comunele cercetate se prezintă în mod evident cu două cen­tre de frecvenţă mai mare a naşterilor multiple: a)grupul Olteţ, Viştea, Voila şi b) grupul Săsciori-Vaiida, în timp oe comunele

eowmAC-de-SUS 11,1 fee

OLTCJ

'VISTEA •â/SUŞUL-dr-J. J787oe

11,9 %„

• ARPASUL-de-S. -li,2%<,

F i g . 2 . — Proporţia de naşteri gemelare în câteva comune din

Jud. Făgăraş.

din regiunea vestică şi estică a judeţului prezintă o proporţie mult mai redusă de naşteri gemelare.

Este interesant de amintit că locuitorii din Viştea ştiu că la ei naşterile gemelare sunt mai frecvente decât în alte părţi, şi au anumite observaţiuni în legătura cu caracterul ereditar al naşterilor multiple.

4. Familiile cu naşteri multiple repetate. Materialul privitor la transmiterea ereditară a însuşirei de a da naştere la gemeni este încă în curs de elaborare. Trebue totuşi să amintim că, foarte des, naşterile gemelare se repetă în aceeaşi familie, fiind deci determinate şi de o componentă ereditară. Astfel în co­muna Viştea, familia Şiofană D., a dat naştere la gemeni în 4 generaţii succesive (în trei generaţii câte o pereche, iar într'o generaţie două perechi). Familia Vujeu a dat naştere la gemeni în trei generaţii succesive. întotdeauna însuşirea de a 'da naşteri gemelare a fost transmisă în cazul acestor familii prin femei: în toate cazurile sora negeamănă a unor gemeni a dat naştere la rândul ei unor gemeni. Membrii acestor familii ştiu că ele sunt izvoare de gemeni, şi spun că ,,la noi se moşteneşte aceasta, totdeauna prin femei".

VUJEU I. ' i * I

c?c7c?b 9 " '

SIOFAtl D. I 1 f

F i g . 3 . — Ereditatea gemelarităţii. Familii cu naşteri gemelare repetate.

5. Vârsta mamei şi naşterile multipU. Dahlberg a arătat că vârsta mamei ar influenţa naşterile multiple, în sensul că de obiceiu naşterile gemelare sunt produse de mame mai vârstnice (35—40 ani). Noi am socotit vârsta medie a mamei la naşterile simple, obţinând valoarea medie de 27,7 ani.

Vârsta medie a mamelor, la data când au dat naştere la gemeni, este mai mare, şi anume:

Mamele gemenilor de acelaşi sex . . . . 28,9 ani; Mamele gemenilor de sexe diferite . . . 31,3 ani. Rezultă din aceste cifre că mamele au dat naştere la ge­

meni, în medie, la o vârstă ceva mai înaintată, fără însă ca diferenţele să meargă până la nivelul de vârstă susţinut de Dahlberg (35—40 ani).

Am elaborat deosebit vârsta medie a mamelor la gemenii de acelaşi sex şi la cei de sexe diferite, din următoarele motive:

Gemenii de sexe diferite sunt întotdeauna biovulari. Putem deci spune că vârsta înaintată a mamei influenţează naşterea gemenilor biovulari.

Gemenii de acelaşi sex sunt, idupă curo a arătat Weinberg, jumătate uniovulari şi jumătate biovulari.

Prin faptul că vârsta medie a mamei, la gemenii de acelaş sex (1/2 uniovulari + 1/2 biovulari) nu este atât de mare ca vârsta medie a mamelor care au născut gemeni biovulari (de sexe diferite), putem spune cu siguranţă că această creştere a vârstei «ste legată numai de gemenii biovulari. Concluzia care se im-

pune este următoarea: a) Naşterea de gemeni uniovulari nu este influenţată de

vârsta mamei. b) Naşterea de gemeni biovulari este evident influenţată de

vârsta mamei, deşi nu în măsura în care s'a afirmat (Dahlberg), în sensul că aceste naşteri apar mai frecvent la mamele mai vârstnice.

Este interesant de amintit că vârsta medie a mamelor la data când au produs naşteri trigemelare este foarte mare: 35,6 ani. Deşi materialul de naşteri trigemelare este mic (9 cazuri) totuşi, dat fiind raritatea lor, credem că este semnificativ şi permite concluzia că naşterile trigemelare se produc în general la mame mai vârstnice.

Contribuţiuni clinice şi eredopato-logice asupra boalei de Meleda

da C. MUNTEANU şl V. MICLÂIŞ

Boala de Meleda reprezintă o varietate a iperkeratozei palmo-plantare ereditare a lui Unna-Thost, caracterizată prin trecerea leziunilor pe feţele dorsale ale mâinilor şi picioarelor.

Această boală îşi poartă numele după insula dalmaţiană Meleda (Mljet) unde au fost înregistrate până acum, peste 300 de cazuri, dar ea se găseşte în mod sporadic şi în restul Eu­ropei. Demn de remarcat este că, în timp ce în 1830 se găseau 70 bolnavi, după 100 ani, numărul lor a scăzut la 21.

Un studiu amplu asupra acestei boale, l-au făcut Bosnja-kovic şi Kogoj, examinând în 1930 pe insula Meleda 9 bolnavi, 6 femei şi 3 bărbaţi, şi adunând date asupra celorlalţi bolnavi existenţi.

Suferinţa începe în copilărie şi produce neplăceri în tot timpul vieţii. Ingroşările cornoase la nivelul palmelor şi plan­telor, împiedecă bolnavul la mers şi să apuce cu mâna. Fisurile mai mult sau mai puţin profunde, cauzează dureri şi infecţii se­cundare. Practic ea periclitează profesiunea.

7.1

Nota caracteristică a acestei afecţiuni, este durabilitatea şi neschimbarea la nici o influenţă. Despre caracterul ereditar al boalei de Meleda, a început să se vorbească a bea din 1826. La început cei mai mulţi autori au conşiderat-o ca având un ca­racter ereditar dominant. Din studiile lui Neumann, care a găsit bolnavi numai părinţii şi nepoţii, copiii neprezentând boala, reese că, ar avea un caracter ereditar dominant neregulat, Hecht spu­ne că, ea este recesivă şi numai rar dominantă. Deasemenea Ehlers a constatat că, sunt bolnavi care_ au copii sănătoşi şi ne­poţi bolnavi. Aceeaşi observaţie de biologie ereditară a fost făcută şi de autorii jugoslavi sus menţionaţi, care spun că, in­divizii bolnavi (bărbaţi şi femei), nu dau niciodată naştere la co­pii bolnavi şi nu provin din părinţi bolnavi. Ei au stabilit ca­racterul ereditar recesiv al boalei de Meleda. La fel, De Boer S. K. susţine că, pedigriul lui pledează pentru un mers recesiv şi în nici un caz nu poate fi vorba de o dominanţă, nici măcar neregulată. -

Lucrarea de faţă se referă la 3 fraţi bolnavi de boala de Meleda, în pedigriul cărora nu am găsit niciun alt membru su­ferind de această boală.

In 16 Ianuarie 1945, se prezintă la ambulanţa Spitalului Public, Sibiu, bolnava H. S. de 39 ani, căs., luterană, din Guşte-riţa, jud. Sibiu, împreună cu mama ei, pentru o afecţiune con­genitală a pielei mâinilor şi picioarelor. Bolnava ne spune că, de aceeaşi afecţiune mai suferă încă o soră şi un frate. Toţi sunt agricultori.

Caracterul congenital şi raritatea boalei, ne-a determinat să facem o anchetă medicală şi de eredo-patologie la toţi membrii familiei.

A. H. C : Mama a fost gemenă (univitelină?). In antecedentele personale a celor 3 fraţi bolnavi (2 femei şi 1

bărbat), una dintre surori a suferit la 29 ani de nefrită; în tim­pul unei gravidităţi, guşa existentă de 10 ani, a crescut până la mărimea unui cap de făt, dând fenomene de oompresiiune a căi­lor respiratorii superioare. Menstruaţia i-a apărut la 17 ani, cu cicluri menstruale regulate.

Toţi trei fraţii bolnavi neagă orice fel de boală infecto­contagioasă şi venerică, alcoolismul şi tabagismul.

Afecţiunea se prezintă identic la cei 3 fraţi. In prima lună

a vieţii, părinţii au observat că feţele palmare şi plantare pre­zentau o roşeaţă difuză. In acelaş timp, au apărut îngroşări du­re, aspre, cu tendinţă de descuamare a tegumentelor, Chiar din primul an, aceste nodozităţi tegumentare au avut o tendinţă de a conflua, pentru ca în anul următor să ajungă la o adevărată pătură cornoasă galbenă-cenuşie, netedă, uniformă, groasă de câţiva mm., care persistă şi în prezent, interesând întreaga regiune palmo-plantară, cu trecerea leziunii pe feţele dorsale.

In sezonul cald, când bolnavii munceau mai mult şi umblau desculţi, regiunile cornoase palmo-plantare se crăpau, luând as­pect de „argilă uscată", detaşându-se fragmente mici, sub care rămânea pielea roşie subţire în formă de mozaic. In scurt timp stratul cornos se refăcea. Concomitent aveau transpiraţiuni abun­dente mai ales la plante.

Contactul cu apa rece sau caldă, provoca dureri, parestezii, puls capilar în vârful degetelor; iar mâinile şi picioarele se tu-mefiau uşor. Aceste fenomene dispăreau odată cu uscarea te­gumentelor. Acţiunea prelungită a apei provoca dureri mari, care dispăreau numai după 4—5 ore. La frig avea junghiuri şi dureri în mâini şi picioare, cu impotenţa funcţională a degete­lor, mai cu seamă la mâini. La căldură nu au acuze dureroase, dar tegumentele devin mai dure, se usucă şi crapă.

Examenul obiectiv. Statură mijlocie la toţi trei fraţii bolnavi. Palmele şi plantele prezintă leziuni simetrice, identice de

iperkeratoză. Leziunile se prelungesc insensibil şi pe feţele dor­sale, cu aspect eritemato-scuamos. La una dintre bolnave leziu­nile interesau aproape toată faţa dorsală, până la gâtul mâini­lor („mână în mânuse"). "La. toţi bolnavii cornificarea delà ni­velul picioarelor are aspect de „picior în galoş".

Mâna. Degetele în formă de conuri cu baza la rădăcina lor. Pe faţa palmară strat cornos aderent, ca argila uscată, mult îngroşat de aproximativ 3—4 mm., cu fisuri şi prelungiri inter-digitale, care îngreunează mişcările degetelor. Faţa dorsală a mâinilor prezintă leziuni eritemato-scuarnoase. Unghiile ascu­ţite, . distrofice. Una dintre surori prezintă la vârful unghiilor un limb alb palid. Fratelui îi lipseşte unghia delà policele drept.

Piciorul. Epidermul plantar prezintă o îngroşare constituită dintr'o masă cornoasă, compactă, cu aspect: argilos, groasă de

aproximativ 4—5 mm., cu fisuri şi unghii distrofice. El se pre­lungeşte ca şi la palmă în plicele interdigitale. Stratul cornos plantar trece insensibil pe faţa dorsală a piciorului şi a degete­lor, într'o zonă mai puţin cornoasă, totuşi îngroşată, cu descua-maţie lamelară. Sensibilitatea palmo-plantară păstrată. In rest tegumentele sunt normale.

Bolnava care are limbul subunghial prezintă o guşă de mă­rimea unui cap de făt.

Examenul aparatelor toraco-abdominale, sistemul nervos şi senzoriul normale.

In cazurile descrise este vorba de o cheratoză palmo-plan­tară ereditară şi anume de o varietate a acesteia, numită Boala de Meleda (Keratosis palmo-plantaris trans- et progrediens).

Caracterul ereditar al acestei boale apărută la 3 fraţi, ne-a determinat să urmărim pedigriul întregii familii.

IDA

D A

legehda:

id cJab é&Ói + + O * WA -I

15A

•BOUWI (BdertetadcO

Q in VIEAJA ^ MORŢI ^'SArtATOŞI

a - Am

c s. e s T + e s

¿5A-|- 43A ¿1A j ^ y -f + 35A 5C.S 3C3 6CS y 39A 37A I

7a aa

Faptul că, boala se găseşte la 3 fraţi într'o singură genera­ţie, fără a fi prezentă la ascendenţii din 3 generaţii şi descen­denţii unei generaţii — după cum se observă în acest pedigriu — scoate în evidenţă caracterul recesiv al acestei boale. Constată­rile noastre de eredo-patologie sprijină teoria recesiva susţi­nută de Hecht, Ehlers şi mai ales de Bosnjakovic şi Gogoj.

Prezenţa acestei afecţiuni cutanate la cei 3 fraţi (2 femei şi un bărbat), pledează pentru un caracter ereditar, deosebindu-se de cheratozele palmo-plantare câştigate. Trecerea leziunilor pal­mo-plantare pe feţele dorsale, precum şi caracterul net recesiv, serveşte la diferenţierea acestei boli de cheratoza palmo-planta-ră a lui Unna-Thost, la care leziunile rămân strict limitate prin-tr'o lizieră, la nivelul palmelor şi plantelor şi a cărei ereditate are un caracter net dominant.

Caracterul ereditar recesiv al acestor cazuri, nu numai că, completează cadrul clinic, dar îl întregeşte, constituind un factor preţios în diagnosticul diferenţial. Cazul de faţă ne demonstrea­ză încă odată în ce măsură clinica şi eredo-patologia se pot completa reciproc. Caracterul ereditar recesiv permite indivi­dualizarea boalei în cadrul sindromelor clinice asemănătoare.

Un aspect clinic specific ajută un diagnostic eredo-biologic precis. Se ştie că, manifestarea fenotipică a caracterelor ereditare

recesive, necesită întâlnirea genelor atât din ramura paternă cât şi din ramura maternă, ceea ce se realizează prin endoga-mie. De aceea, în pedigriul cazurilor de boale ereditare recesive, se întâlneşte de obiceiu endogamia. împrejurări deosebit de grele nu ne-au permis stabilirea unei endogamii în pedigriul nostru, dar considerând caracterul închis al colectivităţii să­seşti, nu putem exclude definitiv endogamia. '

Patogenia ipercheratozelor palmo-plantare nu este lămu­rită. S'au invocat tulburări endocrine. O astfel de patogenie este cu atât mai verosimilă, cu cât astăzi ştim că mulţi ormoni in­tervin în procesele de cheratinizare. FolÎculina produce chera-tinizarea mucoasei vaginale, şi în doze mări, şi pe aceea a gâtu­lui uterului, şi chiar a mucoasei uterine. U etiologie endocriniană se întâlneşte în anumite cazuri de cheratoderme tyloides pal-maris progresiva, studiate în Japonia, de Dóhi, Miyake, Mukai, şi este exclusiv femenina, apărând între 15—30 de ani.

Ipoteza cea mai verosimilă este aceea a unei alteraţiuni en-docriniene» ou predominenţa tiroidei şi timusului (Postowski), cai­

r e poate fi condiţionată de un sifilis ereditar, la primul bolnav din seria atinsă.

In cazurile descrise nu am putut descoperi sifilisul, dar una dintre bolnave a avut o întârziere în apariţia menstruaţiei şi prezintă o guşă enormă. Aceste fapte întăresc ipoteza patogeniei endocrine a cheratozelor palmo-plantare.

In concluzie. Am descris 3 cazuri de Boala de Meleda la 3 fraţi (2 femei şi un bărbat). In pedigriul lor compus din 5 gene­raţii, cu 72 membri, nu am găsit nici un alt membru, care să fi suferit de această boală. Mama bolnavilor a fost gemenă (uni-vitelină?). Sora ei şi alţi membri ai familiei au murit de t b . c pulmonar, iar un alt membru de cancer (?) . La toţi 3 bolnavii aspectul leziunilor dela picioare era de, „picior în galoş".

Fratelui bolnav îi lipsea unghia dela policele drept. O soră bolnavă prezintă la extremitatea distală a unghiilor dela mâini, un limb alb palid şi o guşă de mărimea unui cap de făt.

Existenţa guşei, precum şi întârzierea menstruaţiei ne-ar pu­tea determina să bănuim în patogenia acestei boale o discrinie ereditară.

B I B L I O G R A F I E

B a u r — F i s c h e r — L e n z : Erbpath. der mensch. H a u t 1 9 4 0 .

D e B o e r S. K . : Een geval „mal de Meleda" ( K e r a t o s i s p a l m o - p l a n t a r i s t r a n s -

g r e d i e n s e t p r o g r e d i e n s . N e d e r l . T i l d s c h r . v . G e n e e s k 8 7 / 1 9 4 3 . ( R e f . in

D e r E r b a r z t 1 2 — 1 9 4 4 ) .

B o l o g a E . : Ereditatea bolilor de piele. ( B u l . E u g . şi B i o p o l i t i c N r . 5 — 8 din

H o e d e K . : Erbpath. der mensch. H a u t ( H a n d b u c h d e r E r b b i o l o g i e des M e n ­

schen 1 9 4 0 ) .

P a r h o n — G o l d s t e i n — M i l c u : Manual de endocrinologie. V o l . I I , 1 9 3 9 .

S a b o u r r a u d : Kératodermie héréditaire.

S i e m e n s H . W . : Ereditatea 1937.

T ă t a r u C. : Kerato-dermia simetrică palmo-plantară. ( A r d e a l u l m e d i c a l , F e b r .

Măsurile de luat în vederea ocrotirii copiilor au scopul de a le asigura o desvoltare optimă fizică şi psihică. Această des­voltare optimă este determinată de:

Calitatea materialului biologic moştenit şi De condiţiunile de viaţă în care trăeşte copilul (ambianţa). De condiţiile dintâi se preocupă igiena socială şi eugenia.

Crearea şi îmbunătăţirea condiţiunilor externe formează pro­blema esenţială a ocrotirii copilului în sens mai larg.

Această ocrotire trebue să fie de natură mai mult preventivă decât curativă, să fie vastă şi cuprinzătoare şi să aibă un ca­racter etnic. Trebuie să aibă în vedere:

Asistenţa copiilor în şi din familie; Asistenţa copiilor dependenţi. Asistenţa copiilor dependenţi cade eminamente în sarcina

statului şi se realizează la noi prin diferitele instituţii de ocro­tire de stat ca: Centrele de Ocrotire a copiilor; Orfelinatele; In­stitutele de surdo-muţi şi cele de debili mintali.

1 9 4 4 ) .

1 9 4 3 ) . Z o n d e k H. : Les affec. des glandes endocrines. 1 9 3 8 .

de Dr. A. MANU

Ocrotirea copilului se adresează în special copiilor nou-născuţi şi celor de prima vârstă, care este mai periclitată. Ea uzează de mijloacele corespunzătoare cu caracteristicele biolo­gice şi fiziologice ale acestei vârste.

Admiţând importanţa punctului de vedere preventiv, este implicit necesar ca acţiunea de ocrotire a copilului să-şi îndrepte atenţia asupra părţii sociale ale acestei probleme, ajungând ast­fel mai aproape de cauzele răului ce trebuie combătut în materie infantilă.

Dacă mortalitatea infantilă este mare în ţara noastră, fără îndoială că elementul cel mai expus primejdiei îl formează co­pilul părăsit. Situaţia copiilor nelegitimi este oarecum reprezen­tativă pentru categoria celor părăsiţi.

In Plasa Sanitară Model Gilău prc^>rţia nelegitimilor de­cedaţi (16,6%) faţă de legitimi (83,4%) este mărită în raport cu proporţia lor la naştere (12,2 şi 87,8%).

Naşterile nelegitime aparţin grupei de factori complexi cari influenţează mortalitatea infantilă, perspectivele de desvoltare fiind mai puţin optime în comparaţie cu naşterile legitime (An­gajările mamelor la lucru, înţărcarea prea timpurie e tc ) .

Evitarea lor nu se poate realiza prin simpla legiferare de combatere a procreaţiunii extramatrimoniale.

Mortalitatea infantilă, mortalitatea nou-născuţilor şi morfi­na talitatea la nelegitimi este mai mare, aproape dublă, îh com-pariţie cu aceea a copiilor legitimi după rezultatele lui Baum şi Winkler şi a celor dela noi:

Mortalitatea nelegitimilor in comparaţie cu aceea a legitimilor la 100 de născnţi-vii în România

Ani Legitimi N elegitimi

1933 16,9 21,4 1934 17,8 21,8 1935 18,7 23,3 1936 17,0 21,4 1937 17,3 22,8

Şi mortalitatea sezonieră de iarnă şi vară este mai mărită în sânul populaţiei sărace şi la nelegitimi. Procentul deceselor în prima lună e mai ridicată la nelegitimi decât la legitimi. (Reiîarth—Bundesen ) .

Mortalitatea infantilă din primul an în straturile sociale mai lipsite creşte direct proporţional cu numărul copiilor din familie.

La fel mortalitatea nou-născuţilor este mai mare la primii născuţi din familiile nevoiaşe, ceea ce nu este cazul la familiile mai înstărite.

Deci în cadrele luptei de combatere, cea dintâi mână sal­vatoare trebuie să se întindă spre copiii nimănui.

Asistenţa de către stat a copiilor părăsiţi este necesară dacă mai considerăm corelaţia care există între aspectul sta­tistic al mortalită-ţii infantile şi starea economică şi financiară a părinţilor. O scrie de împrejurări joacă rolul lor în acelaşi sens. Sunt bine cunoscute: igiena locuinţei; îngrijirea; asistenţa medicală; lipsa de înţelegere pentru măsurile sanitare colective etc. Aceşti factori îşi exercită în mod direct şi decisiv influenţa asupra mortalităţii infantile.

Copiii părăsiţi formează o fracţiune importantă din tota­litatea copiilor unei ţări sau regiuni şi merită toate sacrificiile, mai ales dacă este vorba de copii sănătoşi, desavantajaţi numai din punct de vedere social.

In Centrele din Ardeal au fost îngrijiţi:

In anul 1914 . . . 18,541 copii „ „ 1921 . . . 14,098 „ „ „ 1924 . . . 15,000 „ „ „ 1937 . . . 16,000 „

Copiii proveniţi din straturile sociale nevoiaşe, împreună cu copiii nelegitimi şi cei lipsiţi de părinţi sau susţinători le­gali, constituesc obiectul principal al activităţii Centrelor de. Ocrotire. Printre aceşti copii deşi există un anumit procent de calitate inferioară, totuşi cei mai mulţi sunt valoroşi din punct de vedere biologic.

Asupra acestui fapt ne putem face o idee dacă luăm în con­siderare că, în general copiii sugaci primiţi în Centre nu diferă mult în greutate şi dimensiuni faţă de copiii din familiile pro­letare. Chiar faţă de media normală greutatea acestora nu este mult mai scăzută.

In Centrul din Cluj în anul 1924 media greutăţii a fost:

la 0—1 lună 3141 faţă de 3625 normal „ 1—2 luni 3610 „ „ 4350 „ 2—3 „ 4541 „ „ 5025

3—4 ,, 4656 ,, „ 5655 ,,

După cum vedem Centrele de Ocrotire a Copiilor nu pri­mesc copii infirmi sau bolnavi. Deşi la noi sa pus de multe ori în dubiu necesitatea existenţei acestora pe motivul că rolul lor nu este bine determinat, că Centrele asistă copii de valoare bio­logică redusă ; că se asistă copii care nu sunt avizaţi la ocroti­rea de stat e tc , totuşi aceste instituţii au constituit la început în Ardeal nucleele în jurul cărora se grupau toate iniţiativele de asistenţă infantilă, conform directivei urcare deţinută de stat. Ele ocroteau în primul rând copiii părăsiţi, dar în acelaşi timp erau şi instrumentul cel mai eficace d? combatere a mortalităţii infantile, cu'toate dificultăţile pe care in mod fatal le întâmpină ocrotirea închisă.

Această afrimaţie are o valoare universală. După B. de Rudder din Frankfurt am Main, mortalitatea infantilă în Ger­mania nu a scăzut numai datorită evoluţiei medicinei infantile şi propagandei pentru alăptare, ci în mare măsură în urma asis­tenţei mai accentuate a copiilor nelegitimi.

Azilele sau dovedit eficiente şi prin scăderea mortalităţii infantile din interiorul lor, principalul criteriu al unei bune ocro­tiri. Această mortalitate a fost foarte mare la început. La in­stitutul Gregorian din Iaşi, înfiinţat în anul 1852 de către Voe-vor'ul Grigore Ghica, sa semnalat o mortalitate de 85,55%. Din 10,498 copii, îngrijiţi în cursul alor 60 ani, au murit 8,114 înainte de vârsta de 10 ani. După Manicatide, din 173 copii primiţi, în anul 1919, în azilul Caniacuzino au murit 71%. Mo­tivul a fost că aceste instituţii erau conduse de către persoane nemedicale şi incompetente. Dar aceeaşi situaţie s'a prezentat nu numai la noi, ci şi în alte ţări. Finkelstein a înregistrat la început cifra înspăimântătoare de 70—80% mortalitate. Morta­litatea sugarilor internaţi la Charite din Berlin, în anul 1896, a fost de 74,75 %. Huebner a putut'o reduce abia la 58,55 %.

înainte de înfiinţarea azilelor mortalitatea copiilor de sân

a fost aproape 100% la copiii crescuţi la doică şi 90% la cei aşezaţi cu mamele lor (Szâna).

Paralel cu evoluţia medicinei infantile şi perfecţionarea mijloacelor de combatere, această mortalitate a scăzut foarte mult. In centrele din Transilvania în 1914 era de 17,8%. In 1921 era de 16,30%, iar în 1937 în Azilul din Cluj a fost de 5,6%. Mortalitatea centrelor este relativ mai scăzută chiar în comparaţie cu mortalitatea copiilor din afară.

Totuşi aceste rezultate nu pot fi comparate fără nici o res­tricţie cu datele generale ale mortalităţii copiilor ide sân. Szâna a evidenţiat o mortalitate mică, pornind dela premisa că Cen­trele ocrotesc şi copii deficienţi.

Centrele de Ocrotire nu sunt spitale de copii, ele au un caracter prin excelenţă preventiv. Avantajele pe care le pre­zintă sunt:

Orice copil, cu drept de a fi declarat dependent, poate fi primit în Centru;

Dacă este bolnav se bucură de tratament medical corespun­zător;

Dacă este fără mamă el poate beneficia de laptele de mamă în institut, în lipsa acestuia de lapte de vacă impecabil pre­parat.

Mamele primite pe timpul alăptării — pe care o pot face liniştit — sunt puse la adăpostul vicisitudinilor economice şi so­ciale.

In cursul timpului petrecut la Centru mamele îşi câştigă cu­noştinţe elementare asupra creşterii copiilor, făcându-se propo­văduitoarelor noţiunilor de igienă infantilă în mijlocul popula -ţiunii unde vor reveni mai târziu.

Ele îşi acumulează şi oarecare cunoştinţe de gospodărie. Odată cu perfecţionarea mijloacelor, cu formarea persona­

lului medical şi auxiliar (surori de ocrotire, infirmiere), aceste instituţii trebuiesc să îmbrăţişeze, în afară de ocrotirea copiilor dependenţi, şi ocrotirea copiilor în general.

In faţa obiecţiunii, că existenţa Centrelor influenţează în sens negativ moravurile, amintim resultatele lui Bosnyâk care au dovedit descreşterea nelegitimilor din azile.

Organizaţia actuală a Centrelor de Ocrotire, se bazează, după cum se ştie, pe plasamentul copiilor în familii. O astfel

SI

de organizaţie a plecat delà premisa, că mediul cel mai prielnic pentru desvoltarea optimă fizică şi psihică a copilului esjte fa­milia. Ocrotirea prin Centre se face deci în două feluri:

Prin îngrijirea în institut (ocrotire închisă), unde copiii se întreţin numai pentru o durată scurtă, pe timpul observaţiunii, pe durata unei boli care nu poale fi tratată în familie. De acea­stă ocrotire trebuie să profite în primul rând prematurii, debilii şi copiii nou-născuţi lipsiţi de părinţi.

Prin îngrijirea în familiile crescătoare, (ocrotire deschisă), mai multe familii de acestea dintr'o localitate formează din punct de vedere administrativ o colonie.

In consecinţă şi activitatea Centrului Sibiu, înfiinţat la 1 Oollombrie 1943, s'a împărţit în acest fel.^Are în acelaş timp şi preocupări de natură curativă, prin serviciul dispensarului pro­priu (la dispoziţia copiilor care nu aparţin Centrului), şt prin cel al Societăţii*,,Principele Mircea" din localitate, condus de către medicii Centrului,

Din punct de vedere al datelor concrete activitatea acestui Centru pe anul 1944 — primul an dela înfiinţare — se prezintă în felul următor:

Copii trecuţi prin Centru . . . . . . 178 Plasaţi în colonii 83 Daţi în adopţiune, sau în curs • • . • 8 Scoşi din evidenţa Centrului 37 Decedaţi . 13 (7,6%) Aflaţi în Centru la 31. XII, 1944 . . . 37

In raport cu spaţiul restrâns de care dispune Centrul şi la numărul de numai 40 paturi, cifrele de mai sus demonstrează o activitate destul de accentuată. Cu toate dificultăţile inerente începutului şi vremurilor excepţionale prin care trecem, prunul aa a dovedit, că înfiinţarea Centrului a corespuns unor nevoi reale.

Nu s'a putut face faţă însă cerinţelor foarte mairi care au început să se ivească chiar după primele luni de funcţionare. Aceste cerinţe se refereau îndeosebi la internarea copiilor de sub un an, din care un important număr trebuia să fie respins în lipsă de locuri. Dela început deci a deveniţi evident că nu-

mărul de paturi e disproporţionat de mic faţă de întinderea re­giunii care trebuie să fie deservită.

Numărul copiilor trecuţi prin Centru în primul an formează aproximativ 7% din totalul copiilor sub un an din judeţul Sibiu.

Sferea civilă a copiilor ocrotiţi a fost următoarea:

Legitimi 106 Neligitimi . 72

Din aceştia: Orfani de ambii părinţi 20 Orfani de un părinte 122 Având ambii părinţi 36

Din punct de vedere al eredităţii toţi copiii au fost sănă­toşi, nici unul nu a intrat cu infirmitate permanentă, doar 9 din ei au fost prematuri.

Din copiii internaţi pe durata de cel puţin o lună până la un an unii au rămas tot timpul sănătoşi, alţii —- mai puţini — au intrat bolnavi ori au contractat o boală în timpul şederii lor în institut.

Copiii decedaţi au sucombat consecutiv următoarelor afec­ţiuni:

Prematuri 5 Sifilis 1 Toxicoză 3 Spasmofilie 1 Meningită tuberculoasă . . . 1 Septicemie 1 Stare timico-limf 1

Procentul mortalităţii de 7,6% raportat la numărul total al copiilor trecuţi prin Centru, (aproape toţi copii sub un an) nu este prea mare în comparaţie cu mortalitatea altor Centre în timpul celuilalt războiu, mai ales dacă luăm în considerare şi lipsa 'de experienţă a personalului îngrijitor, care n'a fost pre­gătit în mod special pentru copii.

Mortalitatea copiilor de sân în Centrele din Cluj şi Arad, în anii 1913—1921, (după Popoviciru), a fost mult mai ridicată. A variat între 10 şi 34%.

Activitatea în colonii a întâmpinat şi ea dificultăţi. Tre-

buie să menţionăm că plasamentul familiar a fost un lucru aproape necunoscut în această regiune. De aceea a trebuit să se desfăşure o propagandă bine documentată şi să se apeleze în mod deosebit la sentimentul de caritate al publicului. Având în vedere spiritul de înţelegere mai ales al populaţiei rurale şi starea economică relativ bună faţă de acea din alte regiuni ale provinciei, un număr important de familii s'au oferiţi de a primi copii spre creştere. Deşi o parte din copii au fost plasaţi resfiraţi în diferite localităţi, totuşi am reuşit să înfiinţăm prima colo­nie compactă cu 30 de copii în comuna Gcna-Sibiului.

De sigur dacă nu era războiul şi lipsurile, îndeosebi alimen­tare, aceste plasamente se puteau face cu mai multă uşurinţă şi într'un număr mai mare.

Crearea unei colonii de sugaci se vajjutea realiza numai în timp de pace.

A treia parte a programului de lucru 1-a format serviciul zilnic de eonsultaţiuni. Deşi mai există un astfel de serviciu în oraşul Sibiu, şi al Centrului a fost bine venit. Faţă de faptul că, dispensarul nostru încă nu era prea cunoscut marelui public, consultaţiunile au fost destul de frecventate, după cum reiese din tabelul de mai jos:

D i n c e i c o n s u 1 t a ţ i

B o 1 n a V i '5 o Bol i d e n u t r i ţ i e

To

tal

con

sul

Co

nsu

lta

ţii

r

1 S

ăn

ăto

şi

Acu

te

j 1 j

Cro

nic

e

Ra

ehil

ism

Ap

ara

t re

sp

Cu

tan

ate

Aie

rg

ice

Sif

ilis

T.

B.

C.

Infe

cţio

ase

Div

erse

6 6 9 4 6 3 1 9 6 8 8 21 2 4 1 0 5 7 3 4 1 5 3 4 8 9

Ceea ce iese în evidenţă, privind această tabelă, este pro­centul mic de distrofii, care în schimb a fost mult mai mare la copiii internaţi.

Distrofia es!fe un atribut dureros al tuturor instituţiilor de asistenţă a sugacilor, în special al azilelor, atât la noi cât şi în alte ţări.

In activitatea noastră la Centru am căutat pentru preveni­rea şi evitarea tulburărilor de nutriţie, să asigurăm o alimentaţie cât mai aproape de cea naturală. In acest scop am făcut apre­ciabile sforţări pentru angajarea unui număr suficient de doici, •deşi plasarea lor într'o clădire prea mică a fost şi este foarte anevoioasă.

Cantitatea totală de lapte de mamă care s'a dat copiilor în decursul anului a fost de: 3,484 kgr., .din care 1,260 kgr. au pri­mit copiii cu mame, 2,224 kgr. copiii străini fără mame. In acest timp 37 de mame şi^au găsit refugiul pe timpul alăptării în in­stitut.

In general am aplicat o metodă de alimentaţie cât mai sim­plă şi schematică, pentruca atât personalul medical cât şi cel sanitar auxiliar să-şi poată forma o concepţie cât se poate de clară şi sistematică asupra acestor probleme. Facem acest lu­cru în credinţa că Centrele pentru Ocrotirea copiilor trebuie să se înglobeze în mod activ în programul general de pregătire a mijloacelor şi personalului necesar provenirii şi combaterii mor­talităţii infantile. In această ordine de idei credem că infirmierei specializate pentru îngrijirea copiilor, trebuie să i se dea o aten­ţie mai mare, un nivel de pregătire mai ridicat şi asigurarea în acelaş timp, a unei reliribuţii cât mai bune, pentru această pro­fesiune atât de grea. Ceea ce este sora de ocrotire în ocrotirea socială deschisă, trebuie să fie infirmiera în instituitele de copii.

Centrele ar da un randament mai mare dacă.s'ar realiza o colaborare strânsă cu plăşile şi circumscripţiile sanitare şi cu dispensarele de puericultura urbane şi rurale. Ele ar trebui să se încadreze cu programul de biopolitică iniţiate de către Insti­tutele de igienă, diredti sau prin intermediul comandamentului superior oare este Ministerul Sănătăţii. Se cere şi o strânsă co­laborare cu spitalul de copii sau secţia de pediatrie a spitalului din localitatea unde se află Centrul, eventual o contopire, sco­ţând aceste secţii din cadrul nepotrivit al spitalelor dle adulţi, pentruca problemele de puericultura şi pediatrie să nu fie des­părţite unele de altele.

In acest1 fel, Centrele ar primi atribuţiunile mai largi ale unor Institute de puericultura regionale sau judeţene, cu un pro­gram unitar şi preventiv.

Centrul pentru Ocrotirea Copiilor Sibiu, având, la dispo-

ziţie spaţiul, zestrea şi resursele financiare necesare, va putea să fie un factor primordial în materie de ocrotire a mamei şi copilului şi un instrument puternic pentru combaterea mortali­tăţii infantile în Ardealul de Sud, lipsit completamente de ast­fel de instituţii.

Concluziuni:

1. Copiii dependenţi constituesc o fracţiune importantă din totalul copiilor unei ţări sau regiuni. Ei au o mortalitate mai ridicată faţă de ceilalţi copii şi formează un material biologic suficient de bun pentruca să merite jertfele unei ocrotiri cât mai largi.

2. Ocrotirea acestor copii în România^e face prin Centrele de Ocrotire a Copiilor. Centrele nu sunt instituţii de asistenţă a copiilor infirmi sau bolnavi, ele au un caracter preventiv şi un rol important în programul general de ocrotire infantilă şi com­batere a mortalităţii copiilor de prima vârstă.

3. Avantajele acestor institute sunt: Pot primi orice copil cu drept; la dependenţă; Copiii bolnavi se bucură de tratament medical; Copiilor mici li se asigură lapte de mamă; Sunt locuri de refugiu pentru mamele care alăptează. 4. Centrul pentru Ocrotirea Copiilor Sibiu şi-a justificat

existenţa prin activitatea de ocrotire desfăşurată în primul an. asistând în total 183 copii sănătoşi, număr care formează apro­ximativ 7% din totalul copiilor de sub un an din judeţul Sibiu şi oferind refugiu la 37 mame nevoiaşe pe timpul alăptării.

B I B L I O G R A F I E :

I . M o l d o v a n : Principii generale pentru organizarea sănătăţii publice în Ro­

mânia. B u c u r e ş t i , T i p . C u l t u r a , 1 9 2 4 .

A. I a n c u : Din lumea copiilor părăsiţi. C l u j , T i p . A r d e a l u l , 1 9 2 5 .

Gh . P o p o v i c i u : Protecţia copiilor în Ardeal. C l u j , T i p . A r d e a l u l , 1 9 2 5 .

Gh. P o p o v i c i u : Asistenţa copiilor de sân prin azilele transilvănene în era ro­

mânească în comparaţie cu cea dinaintea războiului. Corn. de V . B a ­

b e ? l a A c a d e m i a R o m â n ă . B u c u r e ş t i , T i p . C u l t u r a , 1 9 2 4 .

Dr . G e n e r s î c h G u s z t á v : A gyermeltvédelem problémája. P u b l i c . A l i l . C l u j ,

1907.

fost e f e c t i v v ă z u t e . I a r ce l e c a r e sunt v ă z u t e , n u suut t r a t a t e d e c â t i n c o n v

p le t şi c h i a r clacă se p r e s c r i e r e c e t e , n u în t o a t e c a z u r i l e se e x e c u t ă r e c e t a

şi în f ine în c a z u r i l e c â n d se f a c e r e c e t a , nu se î n t r e b u i n ţ e a z ă şi c o n f o r m

p r e s c r i p ţ i e i .

Serv i c iu l s a n i t a r al S t a t e l o r U n i t e î n r e g i s t r e a z ă cu m u l t ă p e r f e c ţ i u n e

e v o l u ţ i a f e n o m e n e l o r d e m o g r a f i c e şi a ho l i l or — a c t i v i t a t e c a r e c o n s t i t u e t e ­

m e l i a ş t i inţe i s a n i t a r e , de a l t fe l şi a a l t o r p r o b l e m e — a m a i a juns şi la con­

c l u z i a c ă î n t r e b o a l ă şi m e d i u l soc ia l al b o l n a v u l u i e x i s t ă o c o r e l a ţ i e s t r â n s ă .

Mai d e p a r t e a a r ă t a t c ă f r e c v e n ţ a b o l i l o r c r o n i c e es te m u l t m a i m a r e la cla­

sele s ă r a c e , d e c â t la ce l e b o g a t e . F a m i l i i l e s ă r a c e d a u o p r o p o r ţ i e dub lă d e

b o l n a v i c r o n i c i , d e c â t c lase le b o g a t e . I a r ce i f ă r ă o c u p a ţ i e , c a r e t r ă i e s c în

m i z e r i e , d a u o p r o p o r ţ i e d e 3 o r i m a i m a r e . A s t f e l c u u o s c â n d u - s e a t â t p e r ­

s o n a l i t a t e a ind iv idulu i , c â t şi m e d i u l soc ia l în c a r e el t r ă e ş t e , în och i i A m e ­

r i c a n u l u i a p a r e b o l n a v u l n u b o a l a . A c e s t fel d e / a v e d e a a d e t e r m i n a t c a să­

n ă t a t e a p u b l i c ă a m e r i c a n ă să n u i g n o r e z e p r o b l e m a îngr i j i r i i b o a l e l o r , ci

să-i a c o r d e m a i m u l t ă a t e n ţ i e d e c â t p â n ă ac i .

î n g r i j i r e a a c e a s t a a u c o n d i ţ i o n a t - o d e : 1. s t a n d a r d u l soc ia l al p o p u l a ­

ţ ie i şi dec i d e m i j l o a c e l e f i n a n c i a r e ^i de s t a r e a c u l t u r a l ă a b o l n a v u l u i ; 2 . de

n u m ă r u l suf i c i ent al m e d i c i l o r ; ; 3 . de e x i s t e n ţ a p e r s o n a l u l u i de î n g r i j i r e

c o m p e t e n t ă şi de f i e c a r e m o m e n t al b o l n a v u l u i şi 4 . de e x i s t e n ţ a e c h i p a m e n ­

tu lu i m e d i c a l n e c e s a r .

In c o n c e p ţ i a a m e r i c a n ă a a p ă r u t dec i o n o u ă p r e p c u p a r e c a r e nu în­

s e a m n ă a b a n d o n a r e a m e d i c i n i i , p e n t r u c ă ea s'a n ă s c u t c h i a r din p r a c t i c a m e ­

dic ini i . T o t u ş i ide ia c o n s e r v ă r i i s ă n ă t ă ţ i i , a a c e l u i b u n pe c a r e ni 1-a d a t n a ­

t u r a , d ă s ă n ă t ă ţ i i p u b l i c e un a s p e c t d i f er i t de cel de a s tăz i şi c u s i g u r a n ţ ă

îi o f e r ă şi a l t e şanse de succes . E a a c c e n t u i a z ă că s ă n ă t a t e a t r e b u i e î n g r i j i t ă .

E x e m p l u ni-1 o f e r ă c h i a r o m a ş i n ă n o u ă , c a r e d a c ă e s t e î n t r e ţ i n u t ă c u gr i jă

şi n u e s t e e x p u s ă la e f o r t u r i e x c e p ţ i o n a l e p o a t e d u r a m a i m u l t d e c â t u n a

c a r e e l ips i tă de î n g r i j i r e . In s ă n ă t a t e a p u b l i c ă t e h n i c a a c e s t e i îngr i j i r i e s te

s p e c i a l ă a t â t în ce p r i v e ş t e indiv idul , c â t şi c o l e c t i v i t a t e a . E a n u a r e c o m u n

cu m e d i c i n a d e c â t f o a r t e puţ in , nu se î n v a ţ ă în F a c u l t ă ţ i l e d e M e d i c i n ă , ci

în şco l i t e h n i c e s p e c i a l e . M e d i c i i o r i c â t de b u n i p r a c t i c i e n i a r fi în spec ia l i ­

t a t e a l o r şi o r i c â t de d e s ă v â r ş i t ă c o m p e t i n ţ ă a r a v e a , p e n t u a ne îngr i j i bo­

l i le şi a ne s a l v a v i e a ţ a , nu au c o m p e t i n ţ ă t e h n i c ă p e n t r u p r o b l e m e l e de să­

n ă t a t e , u n d e c h i a r ce i c u p r e s t i g i u b i n e m e r i t a t de s a v a n ţ i în m e d i c i n ă , n u

p o t î n l o c u i p e t e h n i c i e n i i din s ă n ă t a t e a p u b l i c ă . D a c ă o r g a n i z a r e a s a n i t a r ă a

S t a t e l o r U n i t e es te la un n ive l a t â t de r i d i c a t a c e a s t a se d a t o r e ş t e în p r i m u l

l o c r e c u n o a ş t e r i i i m p o r t a n ţ e i idei i de î n g r i j i r e , a l ă t u r i de ide ia de c o n s u l t a r e

m e d i c a l ă şi p r e z e n ţ e i une i a r m a t e n u m e r o a s e şi de c a l i t a t e s u p e r i o a r ă de in­

f i r m i e r e de sp i ta l şi de s u r o r i de o c r o t i r e . F ă r ă c o n c u r s u l a c e s t o r a serv ic iu l

s a n i t a r a l A m e r i c e i n u a r p u t e a f u n c ţ i o n a n i c i o o r ă .

I n R o m â n i a p u t e m soco t i că 1 /5 d in p o p u l a ţ i e s u f e r ă de boli c r o n i c e . In

a c e a s t ă c i f r ă i n t r ă nu n u m a i b o l n a v i i de t u b e r c u l o z ă , m a l a r i e , p e l a g r ă , e t c ,

ci şi e s t r o n i a ţ i i , inval iz i i şi în g e n e r a l ce i c a r i s u f e r ă de c o n s e c i n ţ e l e unei boli

a c u t e : c a r d i a c i i , n e f r i t i c i i , e t c . F a ţ ă de a c e a s t a s i t u a ţ i e , ca să p r o f i t ă m de

e x p e r i e n ţ a a m e r i c a n ă Dl D r . Sab in M a n u i l a a c c e n t u i a z ă că t r e b u i e să ur -

fost e f e c t i v v ă z u t e . I a r ce l e c a r e sunt v ă z u t e , n u Sunt t r a t a t e d e c â t i n c o m ­

plet şi c h i a r d a c ă se p r e s c r i e r e c e t e , n u în t o a t e c a z u r i l e se e x e c u t ă r e c e t a

şi în f ine în c a z u r i l e c â n d se f a c e r e c e t a , nu se î n t r e b u i n ţ e a z ă şi c o n f o r m

p r e s c r i p ţ i e i .

Serv i c iu l s a n i t a r al S t a t e l o r U n i t e î n r e g i s t r e a z ă cu m u l t ă p e r f e c ţ i u n e

e v o l u ţ i a f e n o m e n e l o r d e m o g r a f i c e şi a bo l i l or — a c t i v i t a t e c a r e c o n s t i t u e t e ­

m e l i a ş t i inţe i s a n i t a r e , de a l t fe l şi a a l t o r p r o b l e m e — a m a i a juns şi la con­

c l u z i a că î n t r e b o a l ă şi m e d i u l soc ia l al b o l n a v u l u i e x i s t ă o c o r e l a ţ i e s t r â n s ă .

M a i d e p a r t e a a r ă t a t c ă f r e c v e n ţ a b o l i l o r c r o n i c e es te m u l t m a i m a r e la cla­

sele s ă r a c e , d e c â t la ce l e b o g a t e . F a m i l i i l e s ă r a c e d a u o p r o p o r ţ i e dub lă d e

b o l n a y i c r o n i c i , d e c â t c lase le b o g a t e . I a r ce i f ă r ă o c u p a ţ i e , c a r e t r ă i e s c în

m i z e r i e , d a u o p r o p o r ţ i e d e 3 o r i m a i m a r e . A s t f e l c u u o s c â n d u - s e a t â t p e r ­

s o n a l i t a t e a ind iv idulu i , c â t şi m e d i u l soc ia l în c a r e el t r ă e ş t e , în ochi i A m e ­

r i c a n u l u i a p a r e b o l n a v u l n u b o a l a . A c e s t fel d e / a v e d e a a d e t e r m i n a t c*a să­

n ă t a t e a p u b l i c ă a m e r i c a n ă să nu i g n o r e z e p r o b l e m a îngr i j i r i i b o a l e l o r , c i

să-i a c o r d e m a i m u l t ă a t e n ţ i e d e c â t p â n ă ac i .

î n g r i j i r e a a c e a s t a a u c o n d i ţ i o n a t - o d e : 1. s t a n d a r d u l soc ia l al p o p u l a ­

ţ ie i şi dec i d e m i j l o a c e l e f i n a n c i a r e ^i de s t a r e a c u l t u r a l ă a b o l n a v u l u i ; 2 . de

n u m ă r u l suf i c i ent al m e d i c i l o r ; ; 3 . de e x i s t e n ţ a p e r s o n a l u l u i de î n g r i j i r e

c o m p e t e n t ă şi de f i e c a r e m o m e n t al b o l n a v u l u i şi 4 . de e x i s t e n ţ a e c h i p a m e n ­

tu lu i m e d i c a l n e c e s a r .

I n c o n c e p ţ i a a m e r i c a n ă a a p ă r u t dec i o n o u ă p r e p c u p a r e c a r e nu în­

s e a m n ă a b a n d o n a r e a m e d i c i n i i , p e n t r u c ă ea s'a n ă s c u t c h i a r d in p r a c t i c a m e ­

dic ini i . T o t u ş i ide ia c o n s e r v ă r i i s ă n ă t ă ţ i i , a a c e l u i b u n pe c a r e ni I-a d a t n a ­

t u r a , d ă s ă n ă t ă ţ i i p u b l i c e un a s p e c t d i f er i t de cel de a s tăz i şi c u s i g u r a n ţ ă

îi o f e r ă şi a l te şanse de succes . E a a c c e n t u i a z ă că s ă n ă t a t e a t r e b u i e î n g r i j i t ă .

E x e m p l u ni-1 o f e r ă c h i a r o m a ş i n ă n o u ă , c a r e d a c ă e s t e î n t r e ţ i n u t ă cu gr i jă

şi n u e s t e e x p u s ă Ia e f o r t u r i e x c e p ţ i o n a l e p o a t e d u r a m a i m u l t d e c â t u n a

c a r e e l ips i tă d e îngr i j i r e . In s ă n ă t a t e a p u b l i c ă t e h n i c a a c e s t e i îngr i j i r i e s te

s p e c i a l ă a t â t în ce p r i v e ş t e indiv idul , c â t şi c o l e c t i v i t a t e a . E a nu a r e c o m u n

cu m e d i c i n a d e c â t f o a r t e p u ţ i n , nu se î n v a ţ ă în F a c u l t ă ţ i l e de M e d i c i n ă , c i

în şcol i t e h n i c e s p e c i a l e . M e d i c i i o r i c â t de b u n i p r a c t i c i e n i a r fi în spec ia l i ­

t a t e a l o r şi o r i c â t de d e s ă v â r ş i t ă c o m p e t i n ţ ă a r a v e a , p e n t u a ne îngr i j i bo­

l i le şi a ne s a l v a v i e a ţ a , nu au c o m p e t i n ţ ă t e h n i c ă p e n t r u p r o b l e m e l e de să­

n ă t a t e , u n d e c h i a r ce i cu p r e s t i g i u b i n e m e r i t a t de s a v a n ţ i în m e d i c i n ă , n u

p o t î n l o c u i p e t e h n i c i e n i i din s ă n ă t a t e a p u b l i c ă . D a c ă o r g a n i z a r e a s a n i t a r ă a

S t a t e l o r U n i t e es te la un nive l a t â t de r i d i c a t a c e a s t a se d a t o r e ş t e în p r i m u l

l o c r e c u n o a ş t e r i i i m p o r t a n ţ e i idei i de î n g r i j i r e , a l ă t u r i de ide ia de c o n s u l t a r e

m e d i c a l ă şi p r e z e n ţ e i une i a r m a t e n u m e r o a s e şi de c a l i t a t e s u p e r i o a r ă de in­

f i r m i e r e de sp i ta l şi de s u r o r i de o c r o t i r e . F ă r ă c o n c u r s u l a c e s t o r a s erv i c iu l

s a n i t a r a l A m e r i c e i n u a r p u t e a f u n c ţ i o n a n i c i o o r ă .

In R o m â n i a p u t e m s o c o t i că 1 /5 d in p o p u l a ţ i e s u f e r ă de boli c r o n i c e . In

a c e a s t ă c i f r ă i n t r ă nu n u m a i bo lnav i i de t u b e r c u l o z ă , m a l a r i e , p e l a g r ă , e t c . ,

ci şi e s t r o n i a ţ i i , invalizi i şi în g e n e r a l ce i c a r i s u f e r ă de c o n s e c i n ţ e l e une i bol i

a c u t e : c a r d i a c i i , n e f r i t i c i i , e t c . F a ţ ă de a c e a s t a s i t u a ţ i e , ca să p r o f i t ă m de

e x p e r i e n ţ a a m e r i c a n ă Dl D r . Sab in M a n u i l a a c c e n t u i a z ă că t r e b u i e să ur -

c ă m n u m ă r u l c o n s u l t a ţ i i l o r , a d i c ă să a v e m m a i m u l ţ i m e d i c i şi să d e s f ă ş u r a m

o i n t e n s ă a c t i v i t a t e p e n t r u e d u c a ţ i a p o p u l a ţ i e i în m a t e r i e de s ă n ă t a t e . C e a

m a i v ă d i t ă in su f i c i en ţă a s erv i c iu lu i n o s t r u s a n i t a r f i ind nu a t â t n u m ă r u l r e ­

dus al m e d i c i l o r şi al i n s t i t u ţ i i l o r m e d i c a l e , ci l ipsa p e r s o n a l u l u i a u x i l i a r , t r e -

b u e să u r c ă m n u m ă r u l s u r o r i l o r de o c r o t i r e la ce l n e c e s a r , aşa c u m l 'au u r ­

c a t t o a t e ţ ă r i l e . C h i a r în sp i ta l e p r o b l e m a p e r s o n a l u l u i a u x i l i a r es te în g r a v ă

s u f e r i n ţ ă . I n a c e s t c â m p de a c t i v i t a t e n e l ipsesc 2 0 . 0 0 0 de f eme i .

F ă c â n d o c o m p a r a ţ i e c u a f i r m a ţ i i l e e m i n e n t u l u i t e h n i c i a n a m e r i c a n

S y d e n s t r i c k e r , c a r e în s tudi i l e f ă c u t e a f i r m a că o p i n i a pub l i că a m e r i c a n ă

e s t e m a i c o n ş t i e n t ă de v a l o a r e a s ă n ă t ă ţ i i , d e c â t e r a u S p a r t a n i i în zi lele l or ,

î n s ă l e g i s l a t o r i i şi o a m e n i i po l i t i c i nu sunt Ia î n ă l ţ i m e a p r e o c u p ă r i l o r op i ­

niei p u b l i c e , c r e d e că la no i s i t u a ţ i a es te cu to tu l c o n t r a r i e . O a m e n i i n o ş t r i

pub l i c i sunt d o r n i c i de a f a c e r e f o r m e r a d i c a l e , d a r o p i n i a p u b l i c ă es te p r e a

p u ţ i n p r e o c u p a t ă de p r o b l e m e l e de o r d i n s a n i t a r . De a c e e a , sus ţ ine că p r o ­

b l e m a s a n i t a r ă la noi e s t e n u n u m a i în m â n a a p a r a t u l u i s a n i t a r , ci şi în

a e d u c a t o r i l o r . Să p r e g ă t i m dec i s ă n ă t a t e a şi v i g o a r e a t i n e r e t u l u i n o s t r u , ca

în o r i c e m o m e n t să-şi p o a t ă s p u n e c u v â n t u l h o t ă r â t o r în o r i c e p r o b l e m ă , aşa

c u m în m o d a d m i r a b i l şi d e m n ne -a d e m o n s t r a t t i n e r e t u l a m e r i c a n în a c ­

t u a l u l r ă z b o i u .

Reorganizarea serviciului sanitar exterior

Profesor Dr. I. STOICHIŢIA

Al doilea războiu mondial a luai sfârŞIt în Europa. In mai toate ţările atinse de flagelul războiului a început opera difi­cilă de reconstrucţie a numeroaselor distrugeri suferite şi se manifestă tot mai accentuat tendinţa de reorganizare a vieţii de Stat pe baze noui, în tloate compartimentele sale. Un1 avânt pu­ternic de reînoire pătrunde în toate domeniile de activitate pu­blică, pe de o parte având tendinţa de a introduce sisteme şi metode care au fost verificate şi găsite mai bune în alte ţări, iar pe de altă parte conicepându-se sisiteme de organizare şi de acţiune cu totul noui, izvorîte fie din verificarea şi recunoaşte­rea propriilor insuficienţe din trecut, fie din necesitatea de aidlap-tare la cerinţele sporite şi schimbate, impuse de ritmul vremii şi datorite în mare parte, chiar consecinţelor distrugătoare ale războiului.

Este pretutindeni prezentă şi vie dorinţa de primenire a vieţii publice, şi se concep în acest scop reforme structurale din­tre cele mai îndrăzneţe, tloalte cu gândul de a organiza pe baze mai bune şi mai drepte viaţa colectivităţilor şi de a putea asi­gura o propăşire optimală în toate direcţiile, spre binele şi fe­ricirea tuturor straturilor care alcătuiesc colectivitatea naţio­nală.

O asemeniea dorinţă şi tendinţă de reînoire se manifestă, în mod natural, şi în domeniul vieţii noastre sanitare, care consti-tue fără îndoială, suportul cel mai puternic al oricărui progres social şi naţional şi chezăşia cea mai sigură a viitorului popo­rului şi Statului român.

Şi este natural ca să fie aşa, fiindcă fără a se asigura o evo­luţie normală, în cele mai bune condiţiuini, a sănătăţii publice, ori ce reforme s'ar realiza şi orice eforturi s'ar depune in alte do­menii de activitate, nu va fi posibil un progres real şi durabil şi mai ales, nu se va putea asigura o evoluţie normală a capitalului biologic uman. Fără suficiente braţe de muncă viguroase şi în plină capacitate deprodueţie, bogăţiile solului şi subsolului nostru vor rămânea insuficient exploatate; industriile nu vor putea da randamentul dorit; munca şi producţia intelectuală va fi defici­tară; hotarele ţării vor fi lipsite de apărători destoinici şi con­ştienţi, ilar viitorul naţiunei şi al Statului vor fi serios ameninţate.

Baza ori cărei reforme structurale generale trebue să o for­meze deci reforma sanitară, care va trebui să ne dea o organi­zaţie sanitară capabilă de a rezolva în cele mai bune conidiţiuni, toate problemele sănătăţii publice româneşti, asigurându-se o evoluţie optimală cantitativă şi calitativă a capitalului uman de care dispunem.

Acest comandament se impune la noi în mod absolut şi ca­tegoric şi din următoarele motive:

1. Evoluţia cantitativă a capitalului nostru uman din ulti­mele decen'ii este cât se poate de îngrijorătoare, aproape cata­strofală. Cifra naşterilor se găseşte într'o continuă şi vertigi­noasă scădere din an în an; mortalitatea generală şi mortalita­tea infantilă se menţin aproape invariabil la un nivel foarte ri­dicat, iar ca o consecinţă, excedentul natural de populaţie este foarte mic pe ţară, iar în unele provincii şi judeţe şi în mediul urban în general, el a dispărut complect, fiind înlocuit cu un deficit de populaţie care se aceentuiază din an în an.

Perspectivele evoluţiei noastre demografice cantitative sunt deci dintre cele mai întunecate, dacă nu se va interveni energic şi rapid în aceasta problemă vitală.

2. Evoluţia calitativă este deasemenea îngrijorătoare. Sun­tem printre primele ţări din Europa cu cea mai urcată cifră de morbiditate şi mortalitate de tuberculoză; veneriile şi îndeosebi sifilisul continuă să facă ravagii dintre cele mai dăunătoare; malaria ne răpeşte în f'ecare an în timpul sezonului agricol, un număr (de 300.000—400.000 persoane delà muncă, iimpunând şi un tratament costisitor; pelagra continuă să constitue o plagă socială ruşinoasă pentru România, având în fiecare an câte

30.000 de cazuri noui, iar guşa endemică prin cele câteva sute de mii de cazuri care există, conitinuă să producă o degenerare lentă dar persistentă a capitalului nostru uman din diferitele regiuni ale ţării.

Dacă mai adăugăm la toate acestea şi numărul mare de invalidităţi provenite de pe urma recentului războiu, ne putem face o imagine reală asupra situaţiei sanitare grave în care ne găsim şi asupra sumbrelor perspective de viitor.

3. Organizata noastră sanitară desvoiltată insuficient şi unilateral, aproape exclusiv în direcţia susţinerii unei acţiuni reparatorii de medicină curativă şi concentrată în covârşitoarea •ei majoritate în localităţile urbane, nu a fost şi în actuala ei compunere, nu va fi nici în viitor capabilă^ă influenţeze în mod favorabil şi hotărîtor mersul sănătăţii publice.

Ineficacitatea serviciului nostru sanitar şi inexistenţa unui serviciu sanitar preventiv apare în mod evident, dacă cercetăm principalele cauze de deces din Romanşa, comparându-le cu situaţia din allte ţări, în cari serviciul sanitar preventiv este o realitate activă.

La noi, mor anual de pneumonii şi broncopneumonii, diare-<ele şi enteritele copiilor mici, tuberculoză, debilitate congenitală şi boli infecţioase şi parazitare cea. 200.000 de persoane (în 1935 numărul deceselor din aceste cauze a fost ide 218.130), Proporţia deceselor prin aceleaşi cauze fn Olanda sau îra America a fost în acelaş timp în medie cu 74,8% mai mică decât la noi. Dacă serviciul nostru sanitar preventiv ar putea lucra cu aceiaşi efi­cacitate ca în aceste ţări şi dacă, evident, s'ar ridica şi la noi în mod corespunzător standardul de vieaţă şi nivelul de cul­tură igienică a populaţiei, s'ar putea economisi anual numai la aceste cinci grupe de boală un număr de cel puţin 150.000 de vieţi omeneşti.

Concluzia care se impune în mod categoric dini aceste con­statări triste dar reale este, că problema sanitară frebue aşe­zată în centrul preocupărilor de Stat ca problemă fundamentală, pentru rezolvarea ei trebuind să se aducă orice sacrificii şi să se realizeze cea mai largă şi mai devotată colaborare între toate organele vieţii publice, sociale şi profesionale, pe baza unui plan de acţiune de lungă durată, întocmit prin colaborarea şi consen-

sul unanim al tuturor factorilor cu răspundere în aceasta pro­blemă de interes vital.

In aii doilea rând, este deasexnenea urgent necesar ca, scr-viciului sanitar de Stat, organul principat de execuţie al planului de acţiune, să fie astfel reorganizat ca el să poată acţiona cu un randament optimal, pentru rezolvirea integrală a tuturor pro­blemelor atât de arzătoare ale sănătăţii publice româneşti.

Ar fi o mare greşală dacă în aceste momente atât de hotă-xîtoare pentru soartea şi viitorul poporului şi Staltului Român, când în mai toate statele de pe glob se manifestă puternic şi irezistibil spiritul de înoiTe şi de aşezare a vieţii colectivităţilor pe temelii noui şi solide, noi, fie de dragul unei tradiţii rău în­ţelese, fie din motive de orgoliu sau de teamă în faţa unor re­forme care vor părea poate prea înidrăsneţe, am proceda la unele jumătăţi de măsură şi am compromite astfel iremediabil şi poa­te pentru totdeauna, posibilitatea realizării unei reorganizări ra­dicale a serviciului nostru sanitar.

Revizuird organizaţia insuficientă şi necorespunzătoare de care dispunem, avem datoria de a elimina mai întâiu tot ceeace s'a dovedit inutil şi fără eficienţă în trecut, menţinând ceeace s'a verificat ca folositor scopurilor pe care le urmărim şi între­gind apoi organizaţia menţinută cu tot ceeace mai este necesar, pentru a creea astfel un sistem închegat, un organism viguros şi capabil de a face faţă nevoilor atât de multiple şi de variate ale sănătăţii publice, în cele mai optime condiţiuni.

La alcătuirea noii organizaţii sanitare româneşti, trebue să avem în vedere cu deosebire realizarea următoarelor principii şi deziderate:

1. Asigurarea unei conduceri unitare în domeniul sanitar prin concentrarea în mâinile Ministerului Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale a tuturor problemelor de sănătate publică şi ocrotire socială, împreună cu toate instituţiile şi întreg personalul pus în serviciul acestor probleme, indiferent de cine depind aceste instituţii şi personalul lor, dîn punct de vedere bugetar.

Sănătatea publică este una şi indivizibilă şi deci ea trebue condusă, apărată şi promovară de un singur organi central, după principii şi norme unitare, acest organ având dreptul de a dis­pune şi îndruma şi purtând în acelaş timp şi răspunderea cuve­nită pentru buna funcţionare a aparatului pe care-1 conduce.

2. Tehnicizarea şi simplificarea organizaţiei centrale a Mi­nisterului Sănătăţii şi al Ocrotirilor Sociale, reducând la stric­tul necesar birocratismul ad-tiv central şi dând o largă dtasvol-tare diferitelor compartimente cu un caracter tehnic şi ştiinţific.

3. Asigurarea unei largi colaborări între departamentele centrale în toate problemele care privesc evoluţia şi propăşirea cantitativă şi calitativă a capitalului uman, în baza unui program şi plan de acţiune de lungă durată.

4. Simplificarea şi tehnicizarea serviciului de îndrumare şi control exterior de pe teren, care trebuie să fie deosebit de ac­tiv şi pe deplin competent, înlocuind cu spirit de iniţiativă ani­mator şi constructiv, birocratismul rutinar administrativ de as­tăzi.

5. Crearea unui serviciu real, activ ş^eficient de medicină preventivă,'atât pentru mediul urban, cât şi pentru cel rural.

6. LărgiKea şi consolidarea sistemului de organizaţie sani­tară rurală cu ramificaţii permanente şi active până îlni fiecare comună, sat, sau cătun îndepărtat.

7. Consolidarea sistemului actual de descentralizare în ad-ţia sanitară cu introducerea unei complete autonomii ad-tive a spitalelor centrale judeţene.

8. Pregătirea şi formarea personalului tehnic necesar prin reorganizarea învăţământului medical şi sanitar auxiliar de toate categoriile.

Nu ne vom ocupa în prezenţa expunere de inoirile şi trans­formările care se impun in organizaţia centrală a Ministerului Sănătăţii, aceasta urmând să constitue obiectul unei lucrări se­parate, ci vom insista doar asupra schimbărilar pe care le soco­tim urgent necesare şi chiar indispensabile în1 organizaţia noastră sanitară exterioară, prin care se interprinde şi se execută acţiu­nea sanitară şi de ocrotire propriu zisă pe teren.

Conform Legii pentru organizarea sanitară a Statului din 1943, serviciul sanitar exterior se compune din următoarele sub­diviziuni:

1. Inspectoratele Generale Sanitare Regionale; 2. Serviciile Sanitare de judeţ; 3. Serviciile sanitare urbane; 4. Plăşile sanitare; 5. Circumscripţiile sanitare rurale.

Fiecare din aceste unităţi sanitare îşi au atribuţiile şi raza lor de acţiune bine fixaltă, în suspomenita lege.

In afară idie aceste autorităţi sanitare, mai funcţionează şi o serie întreagă de instituţii şi aşezăminte ca: Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din centrele univesitare ca instituţii de ştiinţă aplicată; Spitalele, sanatoriile, staţiunile balneo-clima-tice şi institutele de cancer, ca instituţii de medicină curativă; laboratoarele de igienă, dispensariile, ambulatoarele policlinice, preventoriile, infirmeriile de izolare şi institutele şi subcentrele antirabice, ca instituţii de medicină preventivă; centrele pentru ocrotirea copiilor, leagănele fdle copii, căminele de zi, aşezămin-tele de educaţie şi instrucţie, coloniile de vară, azilele de bă­trâni şi infirmi şi căminele de gravide şi lehuze ca aşezăminte de ocrotire, cum şi diferitele şcoli şi institute pentru formarea şi pregătirea asistentelor sociale, a surorilor de ocrotire, infir­mierelor, agenţilor sanitari, etc. ca instituţii pentru formarea per­sonalului sanitar şi de ocrotire.

Tcate instituţiile şi aşezămintele mai sus enumerate, cu ex­cepţia Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică, unele având, un caracter local, altele unul regional, iar altele răspunzând unor necesităţi pe toată ţara, se găsesc sub autoritatea ierarhică a inspectorilor generali sanitari respectivi, cărora le revine ro­lul de conducere, inid'rumare şi control asupra lor, atât din punct de vedere tehnic, cât şi administrativ.

Vom analiza în cele ce urmează pe rând, situaţia actuală a diferitelor autorităţi şi instituţii sanitare şi de ocrotire exte­rioare, arătând' insuficienţa, nepotrivirile şi neajunsurile consta­tate în funcţionarea lor, şi vom face în acelaş timp propunerile pe care le socotim necesare pentru îndreptarea acestei situaţiunî şi pentru o temeinică reorganizare a întregului serviciu sanitar exterior pe baze mai largi şi mai echitabile, urmărind a-1 face mai omogen, mai activ şi mai eficient în toate domeniile sale de activitate.

REORGANIZAREA INSPECTORATELOR GENERALE SANITARE REGIONALE.

Inspectoratele Generale Sanitare s'au înfiinţat încă în anul 1893 ca organe de inspecţie şi control tehnic şi ad-tiv pentru

serviciile şi instituţiile sanitare exterioare diin ţară. La inceput au funcţionat ca organe centrate la dispoziţia Direcţiuinei Gene­rale a serviciului sanitar din, Ministerul Internelor, iar mai târ­ziu, ele au fost transformaile în Inspectorate şi apoi în Direcţiuni Sanitare Regionale cu atribuţii mai mult sau mai puţin largi, de conducere, îndrumare şi control tehnic şi ad-tiv pentru întregul serviciu sanitar exterior.

Numărul lor ca şi atribuţiile pe care le-au avut şi impor­tanţa ce li s'a atribuit, a variat foarte mult dela o epocă la alta. Uneori au fost în număr de 7, având atribuţii largi tehnice şi ad-tive pentru regiunile respective, alteori au fost în număr die 10 sau 11, cu atribuţii mai reduse, iar în prezent, conform unei decizii ministeriale încă în vigoare, există 13 asemenea autori­tăţi sanitare regionale. 4»

Deşi Inspectoratele Generale Sanitare sunt necesare ca or­gane regionale de conducere, indrumare şi control pe teren, ele în realitate, cu foarte rare excepţiuni, niciodată nu au corespuns scopurilor pentru care au fost creiate şi din aceasta cauza au fost înltotdeauna aspru combătute şi mereu criticate. Criticile care li s'au adus au fost, din păcate, de cele mai multe ori pe deplin inteme'ate, fiindcă ele, în loc să fie organisme vii şi ac­tive de animare, organizare şi conducere a vieţii sanitare regio­nale, s'au transformat in birouri ad-tive în oare domina birocra­ţia rutinară, iar multe din ele au ajuns cu timpul simple birouri intermediare de inregîfetrare şi adeseori de întârziere, a cores­pondenţei oficiale dintre centru şi serviciile sanitare exterioare. In schimb însă Inspectoratele Sanitare au luat o dlesvoltare des­tul de mare şi de pretenţioasă în ceea ce priveşte cancelaria lor, având birouri multiple, foarte multe registre şi un foarte nume­ros personal ad-tiv de toate gradele. Partea tehnică se reducea doar la competenţa personală a Inspectorului general sanitar, titularul instituţiei, care (dacă nu era corespunzătoare, întreaga activitate a Inspectoratului era mult redusă ca importanţă şi efi­cienţă, rezumându-se la executarea unor anchete disciplinare, la „inspecţii" şa bionice şi formale şi la transmiterea, de cores­pondenţă.

Din aceste motive, cu ocaziunea întocmirii noii legi pentru organizarea sanitară a Statului din 1943, numărul Inspectorate­lor Generale Sanitare s'a redus la 6, inclusiv Capitala, căutând

să li se confere mai multe drepturi în ordinea ad-tivă şi mai multe atribuţii de ordin tehnic, în sensul aplicării cât mai largi a principiului de descentralizare.

Trebuie să recunoaştem insă că nici aceasta nouă reorgani­zare, de altfel incă insuficient experimentată, nu a corespuns până în prezent aşteptărilor, Inspectoratele Generale Sanitare Regionale rămânând în mare parte la vechea tradiţie de organe regionale dte îndrumare şi control mai mult de ordin administra­tiv.

Cel mai mare inconvenient în calea tehnicizării Inspecte-toratelor Generale Sanitare îl1 constitue faptul, că nu s'au gă­sit şi probabil că nu se vor găsi nici în viitorul apropiat, me­dici specializaţi în igienă, epidemiologie, ftiziologie, venerii şi puericultura, care să se decidă a ocupa o funcţie modestă de ,,şef de serviciu" sau ( i şef de secţie" în cadrul unei organizaţii administrative cum este Inspectoratul. Din această cauză ser­viciile respective della Inspectorate au rămas şi pe mai departe sub conducerea unui personal nemedical, dispunând de o anu­mită rutină statistică, iar problemele respective au rămas de cele mai multe ori şi se găsesc şi astăzi, fără îndrumători com­petenţi.

Din aceste motive, credem că trebue să reducem în mod practic şi cu deplină sinceritate atribuţiile Inspectoratelor ge­nerale sanitare regionale la ceea ce ele pot da în mod real şi competent, adică la atribuţii de conducere, de îndrumare, co­ordonare şi control administrativ, iar partea de îndrumare teh­nică rămânând să o execute alte organe, care prin structura lor ne pot oferi suficiente garanţii de competenţă tehnică şi ştiinţi­fică. Acest rol trebue să revină integral Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare care au fost create în acest scop şi care prin specialiştii şi instalaţiile tehnice de care dispun, sunt in stare să-şi îndeplinească aceste atribuţii cu deplină competenţă tehnică şi ştiinţifică, în cele mai bune condiţiuni.

Popunerea pe care o facem este deci ca Inspectoratele Ge­nerale Sanitare să fie menţinute ca organe regionale de condu­cere, îndrumare, coordonare şi control administrativ, funcţio­nând ca atare însă numai în centrele universitare unde activita­tea lor administrativă se poate întregi cu colaborarea tehnico-

ştiinţifică a Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică. Vom avea deci pentru moment 3 Inspectorate Generale Sa­

nitare Regionale în cele 3 centre universitare ale ţării şi un In­spectorat General Sanitar separat al Capitalei. Aceste 3 In­spectorate Generale se pot organiza bine, cu cheltuieli buge­tare relativ reduse şi dispunând de toate serviciile de care au nevoie, fiind încadrate cu personal administrativ de cea mai bună calitate.

Pe lângă fiecare Inspectorat General Sanitar Regional ur­mează să funcţioneze câte o comisie regională de apel pentru rezolvirea tuturor apelurilor care se înaintează împotriva de­ciziilor comisiilor judeţene şi municipale de autorizări şi a con­siliilor de genă judeţene, cum şi o comisie regională de numiri şi înaintări pentru avizele legale necesar»pla numirea, înainta­rea şi definitivarea personalului administrativ şi a personalu­lui sanitar şi de ocrotire auxiliar. La fel va funcţiona pe lângă fiecare Inspectorat General Sanitar şi câte o comisie regională de disciplină pentru judecarea tuturor chestiunilor disciplinare ale întregului personal medical, sanitar şi de ocrotire de pe raza Inspectoratului. In afară de aceasta, fiecare Inspectorat General Sanitar va dispune şi de câte un Depozit Regional de Mater-riale sanitare pentru aprovizionarea cu medicamente şi mate­riale sanitare a tuturor serviciilor şi instituţiilor din cuprinsul Inspectoratului.

Pentru a se asigura în mod efectiv şi în cele mai bune con-diţiuni, serviciul de înidirumare şi control pe teren, pe lângă In­spectorii Generali Sanitari, conducători ai Inspectoratului, vor mai funcţiona pentru fiecare grup de 3—4 judeţe înglobând o cifră de 800.000—1.000.000 de locuitori, câte un Inspector sa­nitar de control, avându-şi reşedinţa în oraşul în care rezidiază şi Inspectorul administrativ şi cel şcolar al circumscripţiei res­pective.

Vom avea astfel un singur Inspectorat General Sanitar Re­gional pentru fiecare regiune mare, cu birouri şi personal admi­nistrativ şi mai mulţi inspectori sanitari de control pentru fie­care circumscripţie administrativă. Inspectoratele Generale Sa­nitare Regionale astfel reorganizate fiind în cea mai mare parte eliberate de îndatoririle de ordin tehnic pe care nu le-au putut îndeplini niciodată în mod corespunzător, îşi vor putea înde-

plini cu deplină competenţă şi autoritate îndatoririle de ordin administrativ ce le surit încredinţate şi astfel Inspectora­tele vor întră în adevăratul lor rol şi vor putea fi utile în cel mai mare grad serviciului sanitar şi sănătăţii publice.

Pentru a se stabili o colaborare şi o legătură cât mai strân­să între Inspectoratele Generale Sanitare ca organe de condu­cere administrativă şi între Institutele de Ig'enă şi Sănătate Publică ca organe de ••conducere şi îndrumare tehnică şi ştiinţi­fică, credem că ar fi util ca titularul Inspectoratului General Sanitar să facă parte din Institutul de Igienă şi Sănătate Pu­blică respectivă în calitate de şef de secţie penltru problemele de organizare şi administraţie sanitară. In acest fel ar exista o legătură organică permaneinită între cele două Instituţii şi sar putea asigura în condiţiuni mai bune şi stagiile practice pe te­ren pentru studenţii în medicină, pentru medicii sanitari şi pentru medicii igienişti şi surorile de ocrotire.

Reorganizarea propusă, ar aduce după sine o simplificare şi raţionalizare a actualei organizaţii a Inspectoratelor Gene­rale Sanitare Regionale; o repartizare mai justă şi mai echita­bilă a îndatoririlor şi atribuţiilor şi o simţitoare reducere şi a cheltuielilor bugetare.

INSTITUTELE DE IGIENĂ ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ

Institutele de ştiinţă aplicată au fost create cu menirea de a servi ca organe de cercetare ştiinţifică a diferitelor probleme de sănătate publică şi de elaborare, în baza studiilor şi a cer­cetărilor de pe teren şi din laborator, a celor mai bune şi mai potrivite metode de acţiune, în diversele domenii de activitate sanitară. Un rol deosebit s'a rezervat Institutelor de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare, care fiind organe legate de învăţământul superior de igienă şi medicină preventivă, întruneau toate condiţiile de ordin ştiinţific pentru a deveni efec­tiv organe de conducere şi îndrumare tehnică a serviciilor sani­tare exterioare, în domeniul igienei şi acţiunei de medicină pre­ventivă.

întrucât însă, acelaş rol revenea în mare parte şi Inspecto­ratelor Generale Sanitare regionale şi întrucât Institutele de Igienă şi Sănătate publică nu au fost angrenate în mod organic

în organizaţia sanitară exterioară, stabilindiu-li-se în mod pre­cis rolul şi răspunderea ce le revine în cadrul acestei organi­zaţii, Institutele de Igienă au rămas oarecum izolate şi reduse la rolul de „consilier tehnic" întâmplător şi ocazional pentru anumite cazuri excepţionale, îndeosebi pentru acţiunea de com­batere a epidemiilor mai grave. Institutele de Igienă şi Sănătate Publică s'au achitat întotdeauna în modul cel mai onorabil de însărcinările ce li s'au dat, aceste însărcinări au fast însă mult prea reduse faţă de capacitatea lor tehnică şi faţă de marile ne­cesităţi de tot felul ale serviciului sanitar exterior şi ale sănă­tăţii publice în general.

Institutele de Igienă şi Sănătate Publică prin potenţialul lor tehnic şi ştiinţific pot şi trebue să participe într'o măsură cu mult mai largă la vieaţa sanitară arării, decât au făcut-o până în prezent. Prin secţiile,, utilajul tehnic şi specialiştii de care dispun, ele, pe lângă organizarea cursurilor de speciali­zare în .igienă a medicilor, pe lângă executarea unor anchete tehnice de cercetări ştiinţifice pe teren, pe ângă avizele tehnice pe care le dau atunci când le sunt cerute şi pe lângă acţiunea de îndrumare a activităţii antiepidemice, care au constituit până acum principalele activităţi pe care le-au depus în domeniul vie­ţii sanitare, Institutele de Igienă şi Sănătate Publică sunt che­mate să activeze direct şi permanent în toate domeniile în legă­tură cu igiena şi medicina preventivă, elaborând planuri de ac­ţiune şi îndrumând pe teren din punct de vedere tehnic întreaga activitate a serviciilor şi instituţiilor sanitare exterioare în acest domeniu.

Pentru aceasta este însă necesar ca Institutele de Igienă să fie în mod organic angrenate în organizaţia sanitară a ţării, stabiilindu-se în moldl preoils şi categoric atât atribuţiile ce le re­vin, cât şi rolul şi răspunderea pe care trebuie să o poarte.

Pentru aceste motive propunem ca Institutele de Igienă şi Sănătate Publică din centrele universitare să fie însărcinate în mod precis şi categoric cu îndeplinirea atribuţiilor de conducere, îndrumare şi control tehnic şi ştiinţific direct asupra întregii or­ganizaţii sanitare şi de ocrotire exterioară,^ lucrând în cea mai strânsă colaborare cu Inspectoratele Generale Sanitare Regio­nale, cărora le revine rolul de conducere, îndrumare, coordonare şi control de ordin administrativ.

Prin reorganizarea propusă, Ministerul Sănătăţii şi a Ocro­tirilor Sociale, ca organ central de conducere a întregii acţiuni sanitare şi de ocrotire din ţară, ar dispune pentru fiecare re­giune mare de câte un Institut de Igienă şi Sănătate Publică ca organ tehnic şi ştiinţific pe deplin competent şi capabil să con­ducă şi să îndrume activitatea tehnică a serviciilor şi a institu­ţiilor sanitare exterioare şi ar dispune în acelaş timp de câte un Inspectorat General Sanitar Regional, ca organ de conducere, în­drumare, coordonare şi control a întregii activităţi şi gestiuni de ordin administrativ, financiar şi gospodăresc. Ar fi posibilă ast­fel o raţională diviziune a muncii de conducere şi îndrumare, dăndu-se fiecărui organ atribuţiile pe care este capabil să le execute în mod competent şi integral, fiecare având răspunde­rea cuvenită pentru atribuţiile ce i s'au încredinţat şi elinilnându-se totodată empirismul atât de dăunător de până acum şi dis-persiunea oricărei răspunderi efective.

Pe lângă fiecare Institut de Igienă şi Sănătate Publ'că va funcţiona câte unul sau mai multe Laboratoare regionale de Igie­nă pentru asigurarea unei acţiuni tehnice cât mai competente şi mai active în domeniul medieinei preventive; echipe mobile de radiologie (micro-radio-fotografie) pntru depistarea în massă a tuberculozei; trenuri-baie pentru desinfecţii şi deparazitări în massă şi câte un muzeu de igienă pentru scopuri de propagandă sanitară şi susţinerea acţiunei de educaţie în igienă a populaţiei.

Pentru a se stabili o coordonare şi o cooperare cât mai ac­tivă şi mai efectivă în domeniul sanitar şi pentru a putea avea la îndemână pentru întocmirea planurilor de acţiune pentru di­feritele probleme pe cei mai comptenţi exponenţi ai discipline­lor respective din regiune, propunem înfiinţarea pe lângă Insti­tutele de Igienă şi Sănătate Publică a câte unui consiliu sani­tar regional din care să facă parte Inspectorii sanitari din re­giune, medicii şefi de judeţ şi municipii, profesorii universitari reprezentând principalele discipline în legătură cu sănătatea pu­blică şi diferiţi reprezentanţi ai vieţii publice şi profesionale dini regiune.

SERVICIUL SANITAR JUDEŢEAN

Serviciul Sanitar Judeţean, ca unitate de îndrumare şi con­trol a activităţii sanitare şi de ocrotire din cuprinsul unui ju-

deţ, este organizaţia care a suferit mai puţine schimbări struc­turale în decursul evoluţiei sale. Totuşi, din cauza supraîncăr­cării acestor servicii cu prea multe atribuţii şi îndatoriri de or­din administrativ, este necesară şi aci o reorganizare în sensul de a le face capabile să-şi poată îndeplini în mod corespunzător atât îndatoririle administrative, cât şi atribuţiile ce le revin ca organe de conducere şi îndrumare tehnică pe teren.

Se impune mai întâiu ea să se facă din nou o separaţiune distinctă între Serviciul Sanitar Judeţean şi Servicul sanitar al oraşelor — municipii cu o populaţie de peste 50.000 locuitori. Subordonarea serviciului sanitar municipal, aceluia judeţean, nu a dat rezultatele dorite, creindlu-se antagonisme şi chiar fric­ţiuni pe motive de susceptibilitate de ordin ierarhic, dar mai ales nu a dat rezultate din cauza canafferului atât de diferit al problemelor de ordin sanitar şi de ocrotire care se pun pen­tru mediul rural şi cel urban.

Credem de aceia, că este necesar ca să se revină lia vechiul sistem şi anume ca pentru judeţele care nu au în cuprinsul lor oraşe-municipii, să existe un singur serviciu sanitar judeţean, iar acolo unde se găsesc oraşe-municipii, să funcţioneze separat şi câte un serviciu sanitar municipal, egal ca importanţă şi atri­buţii cu cel judeţean.

A doua schimbare care se impune este, ca medicul şef de judeţ să se recruteze exclusiv dintre cei mai destoinici medici igienişti, deoarece numai un medic speicalizat şi ideplin verifi­cat în acest domeniu de activitate, va fi capabil să conducă şi să îndrumeze în mod competemlt şi cu deplin prestigiu, întreaga acţiune sanitară atât de complexă din cuprinfeul unui judeţ.

Este însă absolut necesar, ca pe lângă med!|cul şef de judeţ igienist, care va trebui să desfăşoare o activitate ide îndrumare tehnică pe teren, să existle şi un medic de judeţ ajutor, având menirea de a rezolvi şi expedia numeroasele lucrări die birou carte sunt organic legate de atribuţiile serviciului şi cari într'un sistem de descentralizare, sunt de nieînlătiurat. In condiţiile ac­tuale, medicul şef de judeţ fiind îngreunat cu îndatoriri admi-nistratilve atât de multiple şi de variate, cărora trebuie să le facă faţă în mod curent, este aproape total absorbit de aceste îndato­riri şi astfel, în mod fatal, el se vede obligat a neglija celelalte atribuţii, cu mult mai importante şi anume dle a conduce şi de

a îndruma în mod efectiv şi permanent, acţiunea sanitară de pe teren.

Acest inconvenient, astăzi atât de dăunător serviciului, nu se poate remedia decât creind al doilea post de medic de ju­deţ — ajutor, care poate fi ocupat şi de un fost medic de cir­cumscripţie, rutinat în chestiunile administrative şi însărcinat anume cu executarea acestor îndatoriri.

O altă complectare care se impune îni mod categoric este aceia de a avea în cadrul fiecărui serviciu sanitar judeţean câte un medic puericultor ,un venerolog şi ftiziolog, pentru con­ducerea şi executarea pe teren a luptei împotriva mortalităţii infantile a veneriilor şi tuberculozei, principalele probleme de sănătate publică ale mediului nostru rural. Aceşti medici spe­cialişti vor activa prin rotaţie în cadrele caselor de sănătate şi de ocrotire de la reşedinţa plăşilor sanitare şi a circumscrip­ţiilor sanitare rurale, dând consultaţiuni periodice, executând tratamente şi îndrumând activitatea medicilor de circumscripţie în domeniul specialităţilor respective.

Necesitatea introducerii medicului specialist în activitatea sanitară rurală, se impune astăzi în mod categoric pentru a eşi din faza empirismului dăunător şi pentru a face ca. activitatea serviciului nostru sanitar să câştige consistenţă, să devină reală şi competentă, dar mai ales să ajungă la o eficienţă cât mai op­timală. In acest scop, se pot utiliza, fie medicii numiţi în pos­turi bugetare în cadrul serviciului sanitar judeţeari,, fie medici cu contract pentru un anumit număr de deplasări lunare, sau medicii de specialitate dela ambulatoriile policlinice urbane, care dispun de suficient timp liber pentru deplasările necesare în judeţ.

Pe lângă serviciul sanitar judeţean va funcţiona şi un ofi­ciu de ocrotire judeţean pentru toate problemele de ocrotire şi asistenţă socială, atât din meldüul rural, cât şi din oraşele ne-municipii; o eforie sanitară judeţeană şi o comisie de autorizări, pentru strângerea şi administrarea fondurilor sanitare judeţene.

Ca instalaţii tehnice, fiecare serviciu sanitar judeţean va trebui să dispună de cel puţin câte o echipă mobilă de desinfec-ţie şi deparazitare, (autoetuvă) pentru combaterea epidemiilor grave şi unul sau mai multe dispensare mobile pentru întreprin­derea de acţiuni sanitare extraordinare in comunele mai înde-

pariate şi mai expuse ale judeţului, care nu dispun incă de insti­tuţii şi servicii sanitare permanente.

In afară de aceasta, este necesar ca fiecare serviciu sanitar judeţean să dispună de câte 1—2 autoambulanţe pentru trans­portul bolnavilor şi autoturismele necesare pentru transportul medicului şef de judeţ, a medicilor specialişti dela centru şi a revizoarei de ocrotire, pentru executarae deplasărilor de servi­ciu obligatorii pe teritoriul judeţului. Asigurarea mijloacelor dle deplasare permanentă pentru personalul tehnic este o necesitate absolută, fără de care serviciul nu se poate executa in condi-ţiuni bune şi de aceia insistăm şi la acest loc asupra importanţei deosebite pe care o comportă realizarea acestui deziderat.

De serviciul Sanitar Judeţean, vor depinde din punct de vedere ierarhic: plăşile sanitare, circumscripţiile sanitare rurale, cum şi toate instituţiile şi serviciile sanitare şi de ocrotire rurale sau urbane de pe teritoriul judeţului, in afară de acelea care se găsesc pe raza municiupiului şi care vor depinde direct de ser-vic ul sanitar municipal.

Pentru acţiunea de coordonare şi colaborare necesară, în fiecare judeţ va funcţiona un consiliu de igienă judeţean co­mun, pentru judeţ şi municipiu, având menirea de a contribui la iinlohegarea acţiunei sanitare şi de ocrotire şi la buna îndru­mare şi funcţionare a tuturor instituţiilor şi serviciilor sanitare din judeţ şi municipiu.

Serviciul sanitar judeţean reorganizat astfel, va deveni un organ; viu şi capabil de a conduce şi îndruma în cele mai bune condiţiuni vieaţa şi activitatea sanitară a judeţului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi ad-tiv, şi va putea face faţă în mod optimal multiplelor şi variatelor îndatoriri ce-i sunt înore-dînţaite.

SEVÎCIUL SANITAR MUNICIPAL

Serviciul Sanitar Municipal îşi redobândeşte vechea inde­pendenţă fiind pus din nou pe picior de egalitate cu serviciul sanitar judeţean. Fiecare Serviciu sanitar municipal va fi con­dus de un medic şef de municipiu, egal în grad cu medicul şef de judeţ şi recrutat după aceleaşi criterii, dintre cei mai destoi­nici medici igienişti.

Preconizăm ca Serviciul Sanitar municipal să nu mai fie

împărţit pe circumscripţii sanitare urbane, care s'au dovedit in­active şi ineficiente din punct de vedere preventiv, ci pe ramuri de specialitate, fiecare medic de oraş având în atribuţia sa câ­teva 'din problemele principaile de a căror rezolvire depinde bunul mers al sănătăţii publice din cuprinsul municipiului. Pro­punem următoarea grupare pe ramuri de specialitate: Igiena şi Salubritatea Publică; Igiena Industrială; Igiena Şcolară; Boli infecţioase şi boli sociale; Nutriţie; Ocrotire şi Asistenţă, pentru fiecare specialitate funcţionând câte un medic igienist pe de­plin familiarizat cu aceste probleme. Activitatea medicilor igie-nişti pentru fiecare specialitate se va extinde pe raza întregului municipiu, având la /dispoziţie şi personalul sanitar şi de ocro­tire auxiliar necesar, îndeosebi pentru problemele de ocrotire şi de asistenţă, pentru controlul alimentelor şi beuturilor şi pentru combaterea epidemiilor.

Ca instituţii va trebui să funcţioneze în fiecare municipiu unul sau mai multe ambulatorii policlinice cu servicii pe specia­lităţile principale, aceste instituţii având atribuţii în primul rând preventive, dar şi de asigurare a tratamentului medical ambulant îni cazurile indicate. In cadrele ambulatoarelor policli­nice vor funcţiona pe lângă serviciile de specialitate: puericul­tura, tuberculoză, boli venerice, stomatologie, neuropsihiatrie şi oto-rino^Iaringologie iş câte 1—2 medicii pentru vizitele şi trata­mentul la domiciliu a. bolnavilor lipsiţi de mijloace. Aceşti medici curativi, cari astăzi lipsesc, vor umplea un gol bine simţit în or­ganizaţia sanitară municipală, putând asigura as'stenţa medi­cală la domiciliu a lumei suferinde şi fără mijloace şi făcând în acelaş timp legătura atât dé utilă şi de necesară între familiile dependente şi între ambulatorul policlinic.

Pe lângă fiecare serviciu sanitar municipal va funcţiona şi câte un oficiu de ocrotire municipal, având menirea de a rezolvi toate problemele locale de ocrotire şi asistenţă socială. Oficiul de ocrotire municipal va fi condus de medicul igienist însărcinat cu aceste probleme şi va fi ajutat de asistente sociale, care se vor ocupa de redresarea familiilor desorganízate şi de asistenţa diferitelor categorii de dependenţi fizici, psihici sau sociali şi de surori de ocrotire, care se ocupă de familiile normale, acţionând cu deosebire în domeniul educaţiei în igienă şi a combaterii mor­talităţii infantile.

Va mai funcţiona câte o eforie sanitară municipală si o co­misie de autorizări, pentru strângerea şi ad-trarea fondurilor sanitare locale.

Tot. de Serviciul Sanitar Municipal vor trebui să depindă din punct de vedere ierarhic şi toate instituţiile şi aşezămitnltele de asistenţă medicală şi de ocrotire de pe raza municipiiului.

Serviciul Sanitar Municipal astfel reorganizat va fi capabil să desfăşoare o activitate vastă şi bine închegată în domeniiul preventiv şi va puea rezolvi în cele mai bune condiţiuni toate problemele de ocrotire şi asistenţă socială, cum şi pe acelea din domeniul medianei curative.

PLASA SANITARĂ

Este o constatare dureroasă pe care trebuie să o facem me­reu, că până acum acţiunea serviciului nostru sanitar public, nu a putut influenţa în mod simţitor mersul sănătăţii publice şi ast­fel România continuă să aibă cea mai urcată cifră de mortalitate generală şi mortalitate infantilă din Europa, iar morbiditatea şi mortalitatea prin boli sociale şi înfecţioase, deasemenea ne si­tuează între ţările cele mai înapoiate din punct de vedere sani­tar. Cauza principală a acestei1 situaţii profund) dăunătoare şi într'o anumită măsură foarte ruşinoasă este, că serviciul nostru sanitar pe lângă că e însuficilent ca extensiune şi lipsit de sis­tem şi coeziune, el se ocupă aproape exclusiv de acţiunea repa­ratorie de medicină curativă, neglijând în fapt preocupările de ordin preven'tiv. Realitatea crudă este că noii- încă nu am reuşit să avem un serviciu preventiv propriu zis, începuturile modeste şi timide care s'au făcut în aceasta direcţie, rămânând mereu în faza lor iniţială de experimentare şi nereuşind încă să se în­chege într'un adevărat sistem de organizare şi acţiune. Deşi şcoala igienică dela Cluj a militat neîntrerupt pentru realizarea unei organizaţii sistematice de medicină preventivă, care în ţările învecinate s'a introdus mai demult, cu ajutorul preţios al Fundaţiei Rockefeller, dând cele mai bune rezultate, şi cu toate că Legea Sanitară şi de Ocrotire din 1930, prevede şi pentru România înfiinţarea şi punerea în funcţiune a unui asemenea sistem de organizare, — totuşi trebuie să constatăm încă odată, ca până în prezent s'a făcut extrem de puţin în aceasta direcţie

şi încă nu dispunem de un serv'ciu sanitar preventiv sistematic şi bine organizat. Consecinţa de neînlăturat a acestei situaţii este, că mersul sănătăţii publice din ţara noastră a continuat să evolueze pe linia sa tradiţională, menţinându-ne într'o stare dezastruoasă şi extrem dé îngrijorătoare.

Cele câteva plăşi sanitare care au luat fiinţă în mod spo­radic în diferite regiuni ale ţării ca unităţi de activitate preven­tivă, nu au fost puse nici ele în situaţia de a putea adtiva în cond'ţiuni corespunzătoare şi astfel importanţa lor a rămas mai mult simbolică, iar efectul acţiunei lor asupra sănătăţii publice, a rămas limitată numai la regiuni izolate şi foarte reduse ca întindere.

Este incontestabil că s'a comis o neglijenţă condamnabilă, lăsându-se mereu pe planul al doilea problema plăşilor sani­tare, care constitue nucleul de bază al întregului sistem de me­dicină preventivă din mediul rural şi astfel nu am reuşit încă să ne înjghebăm o organizaţie solidă şi viguroasă de medicină pre­ventivă. Credem că a sosit momentul cel din urmă când trebuie să rupem definitiv cu tradiţiile care nie încătuşează orice iniţia­tivă creatoare; să ne eliberăm de unele prejudecăţi prin nimic întemeiate şi să adoptăm şi noi sistemele oare sau dovedit nu numai eficiente dar direct salvatoare, în toate ţările în care s'au introdus, Organizaţia plăşilor sanitare, ca centre active de me­diană preventivă, se găsesc în plin progres şi îmltr'o stare de în­florire în Rusia Sovietică, în Polonia, în Ungaria, Jugoislavia, Bulgaria şi Grecia, nemai vorbind de ţările Abglo-Saxone şi în­deosebi de America de Nord care este patria de origină a aces­tui sistem de organizare şi acţiune preventivă. Avem datoria să adoptăm în mod integral acest sistem de atâtea ori verificat în atâtea ţări şi potrivindu-l pe măsura nevoilor şi posibilităţi­lor din ţara noastră, să ieşim din faza de tatonare şi experimen­tare şi să-l generalizăm pe cuprinsul întregii ţări.

Ne trebuie pentru toată ţara un număr de aproximativ 300 plăşi sanitare, din care azi avem în funcţiune, în mod incomplet ab :a 10—15, care sunt încadrate parţial cu personalul tehnic ne­cesar. Dacă în fiecare an s a r pune în funcţiune uni număr de câte 25—30 dle plăşi sanitare noui, în termen de 10 ani vom pu­tea avea îtn mod real o organizaţie completă de medicină pre­ventivă pentru toate regiunile rurale ale ţării şi vom puitea así-

gura o acţiune preventivă sistematică şi eficientă, în cele mai bune condiţuni. Pentru aceasta ne trebuie însă o voinţă hotă­râtă şi energică de a înfrânge toate dificultăţile; ne trebuie mij­loace materiale suficiente, dar mai ales trebue să ne pregătim şi să ne recrutăm personalul tehnic de specialitate necesar. Dacă factorii de conducere ai Ministerului Sănătăţii, vor persevera cu energie în dorinţa de realizare înltegrală a acestei organizaţii preventive, Statul şi autorităţile locale vor pune la dispoziţie mijloacele materiale necesare pentru înfiinţarea instituţiilor şi procurarea instalaţiilor tehnice necesare, iar Institutele de Igie­nă şi Sănătate Publică, în colaborare cu Facultăţile, db Medi­cină, vor pregăti prin cursuri speciale, personalul tehnic de spe­cialitate: medici igienişti, medici pueriicu^Jpri, ftiziologi, vene-rologi, surori de ocrotire şi conductori tehnici sanitari.

Plasa sanitară este concepută ca o unitate de ad-ţie şi teh­nică sanitară având menirea de a coordona întreaga activitate sanitară din cuprinsul ei şi de a organiza, conduce şi executa pe teren, întreaga acţiune da medicină preventivă şi de ocrotire.

O plasă sanitară va cuprinde una sau mai multe plăşi ad-tive, având o populaţie totală de oca. 50.000 locuitori, ea este o unitate sanitară nouă intercalată între Serviciul Sanitar Ju­deţean şi Circumscripţia Sanitară Rurală, având o misiune de pură acţiune preventivă.

Plasa sanitară este condusă de un medic igienist de plasă, specializat în igienă şi medicină preventivă, ajutat de medicii de circumscripţie din cuprinsul plăşii, de medicii de specialitate delà centrul judeţului, de surori de ocrotire, de conductori teh­nici sanitari şi de moaşe diplomate.

La reşedinţa plăşii, care trebuie să coincidă ou reşedinţa uneia din plăşile ad-tive ce-i aparţin, funcţionează ca Instituţie centrală o Casă de sănătate şi de ocrotire completă, având un dispensar medical cu mai multe camere pentru consultaţii înzes­trate cu toate instalaţiile tehnice necesare (Roentgen, laborator pentru analizele curente, instalaţii de stomatologie, etc.) ; o bu­cătărie de demonstraţie; un cămin de zi pentru copii; o baie populară cu staţie de desinfecţie şi deparazitare şi locuinţe pen­tru med'icul igienist şi sora de ocrotire-şefă.

Pe lângă Casa de Sănătate şi de ocrotire va funcţiona în-tr'un local separat şi o infirmerie permanentă pentru izolarea

bolnavilor contagîoşi şi va dispune de instalaţiile tehnice mo­bile necesare pentru desinfecţii şi deparazitări.

La Casa de Sănătate şi de Ocrotire se vor da zilnic consul­taţii generale pentru boli curente, iar în anumite zile din săp­tămână, se vor da consultaţii şi se vor executa tratamente de specialitate penltru tuberculoză, puericultura, boli venerice, sto­matologie etc., de către medicii specialişti respectivi judeţeni, care îndeplinesc acest serviciu prin rotaţie, deplasându->se la zile şi ore fixe, conform itinerarului stabilit.

Medicul igienist al plăşii, având atribuţii exclusiv de ordin preventiv, va organiza şi conduce pe teren: acţiunea de prevenire şi combatere a bolilor înfectioase şi sociale; va activa în dome­niul ridicării igienice şi a salubrităţii localităţilor şi va îndruma acţiunea de propagandă sanitară şi de educaţie în igienă a po­pulaţiei.

Surorile de ocrotire, vor activa cu deosebire în domeniul combaterii mortalităţii infantile şi a ridicării culturii igienice a populaţiei, prin vizite sistematice şi periodice la domiciliu, prin participarea lor la consultaţiile de specialitate dela casele de sănătate şi dispensarele rurale, prin activiltatea ce depun în gră­diniţele de copii şi în şcolile primare şi prin organizarea şi con­ducerea efectivă de cursuri de igienă şi gospodărie pentru femei.

Conductorii tehniă sanitari, vor înlocui pe foştii agenţi sa­nitari, activând în domeniul combaterii epidemiilor, a rid'icării igienice a localităţilor şi în domeniul controlului întreprinderi­lor industriale şi comerciale, îndeosebi a celor ce se ocupă de fabricarea şi comerţul cu al'imenlte şi beuturi. Conductorii teh­nici sanitari vor trebui să fie bine pregătiţi în domeniul lucră­rilor tehnice elementare de sanitaţie: construiri de fântâni, cap­tări de izvoare, construcţii de latrine, desecări de ape stagnan­te, canalizări etc, cum şi în domeniul manipulării şi întreţinerii diferitelor aparate de desinfecţie şi deparazitare.

Moaşele diplomate se vor ocupa de depistarea, înregistra­rea şi observarea la idomJciliu a femeilor gravide; se vor îngriji de prezentarea lor periodică la consultaţiile prenatale şi vor asista la naşteri, ocupându-se de îngrijirea femeilor lehuze.

Plasa sanitară astfel concepută devine o unitate sanitară de medicină preventivă în cadrul căruia medicul igienist diri­jează întreaga acţiune de medicină preventivă, medicii speciali-

şti delà centru participă efectiv pe teren la acţiunea de depis­tare şi combatere a bolilor sociale principale, făcând în aoelaş timp şi operă activă de asistenţă medicală diferenţiată, iar me­dicii de circumscripţie, smrorile. de ocrotire, conductorii tehnici sanitari şi moaşele, se încadrează în mod armonios în aceasta activitate, toţi lucrând după un' plan de ansamblu întocmit de medicul igienist al plăşii.

Toate instituţiile şi serviciile sanitare şi de ocrotire de pe raza plăşii sanitare, vor depinde din punct1 de vedere ierarhia de medicul igienist al plăşii oare are drept de control asupra lor.

Plasa sanitară va dispune de un fond special pentrc încura­jarea şi promovarea diferitelor construcţii publice şi particulare de fântâni rurale igienice, latrine igienidl? captări de izvoare, canalizări şi în general, dleorice lucrări menite să ridice starea de igienă şi salubritate a comunelor.

In cadrele plăşii sanitare va funcţiona un consiliu sanitar de plasă, având menirea să coordoneze aqţiunea diferitelor autori­tăţi şi organe în domeniul sanitar, să iniţieze şi să susţină în ge­neral acţiunea de promovare a sănătăţii publice din plasă. Din acest consiliu va face parte medicul igienist, medicii de circum­scripţie rurală, medicii specialişti delà centru, sora dle ocrotire şefă, un conductor tehnic sanitar, o moaşe comunală, pretorii, primarii comunelor şi reprezentanţii vieţii publice şi profesio­nale din plasă.

Pentru asigurarea deplasărilor de serviciu ale personalului «tehnic, plasa sanitară va trebui să dispună de un autovehicol propriu care va fi la dispoziţia acestui personal.

Prihtr'o acţiune energică şi perseverentă reuşind să punem în funcţiune în fiecare an câte un număr de 25—30 de plăşi sa­nitare noui, în termen de 10 ani, vom dispune dle o reţea vastă de unităţi sanitare preventive şi prin ele sănătatea publică din mediul nostru rural va eşi în scurtă vreme din tristla situaţie de astăzi şi va putea cunoaşte şi trăi o epocă de adevărat progres şi înflorire.

CIRCUMSCRIPŢIA SANITARĂ RURALĂ

Menţinerea sistemului actual al circumscripţiilor sanitare rurale, ca unităţi de acţiune preventivă şi curativă, este o nece-

sitate. Câtă vreme opera de asistenţă curativă din mediul rural, nu se va putea asigura prin medici particulari, Statul rămâne obligat să asigure prin organele sale asistenţa medicală a popu­laţiei şi deci circumscripţiile sanitare rurale vor trebui să îşi menţină caracterul lor mixt de unităţi cu atribuţii curative şi preventive în acelaş timp.

Pentru a putea satisface însă în mod corespunzător atât necesităţile de ordin curativ, cât şi acelea de ordin preventiv, este necesar ca circumscripţia sanitară rurală să întrunească ur­mătoarele condiţiuni:

1. O circumscripţie sanitară trebuie să fie compusă dl'nitr'un număr mic de comune, sate şi cătune, având o cifră maxmă de 5000 locuitori. In regiunile cu o densitate de populaţie mică, având sate şi cătune resfirate pe o întindere mare, cum este ade­seori cazul în regiunile muntoase, circumscripţia sanitară ru­rală poate avea şi o cifră de populaţie mai redusă de 2000—3000 locuitori, după cum în regiunile dens populate o circumscripţie sanitară va putea fi compusă şi numai din 1—2 comune, având o populaţie de cea. 5000 locuitori.

Este de mare importanţă a se fixa sediul circumscripţiei, în comuna cea mai mare şi care are cele mai bune căi de legătură cu celelalte comune, constituind şi un centru spre care converg diversele interese de altă natură ale populaţiei din comunele în­vecinate.

2. Este o necesitate absolută ca la sediul circumscripţiei sanitare să existe ca instituţie de bază o Casă de sănătate şi de ocrotire, fie în local propriu, fie în local închiriat, având:

a) Un dispensar medical pentru consultaţii, b) Un salon pentru maternitate rurală, c) Baie populară cu deparazitare, d) Locuinţe pentru medic şi sora de ocrotire. Este preferabil ca aceste unităţi să se găsească în acelaş

local, anume construit în acest scop; în caz de nevoie, ele pot însă funcţiona şi în localuri separate, închiriate sau puse la dis­poziţie de autorităţile locale. Insistăm în mod deosebit asupra necesităţii de a se asigura o locuinţă corespunzătoare medicu­lui şi sorei de ocrotire, deoarece lipsa acestei locuinţe este de cele mai multe ori cauza principală că multe circumscripţii ră-

mân mereu neocupate sau lipsite de prezenţa titularilor respec­tivi.

Acolo unde sediul circumscripţiei se suprapune sediului plă-şii sanitare, va funcţiona o singură casă de sănătate şi de ocro­tire completă, satisfăcând nevoile ambelor unităţi sanitare.

3. Este de asemenea indispensabil necesar ca circumscrip­ţia sanitară care adeseori este foarte îndepărtată de centrele medicale, să dispună de instalaţiile tehnice strict necesare atât pentru acţiunea curativă, cât şi pentru aceia de ordin preventiv. Medicul sanitar de circumscripţie şi personalul sanitar ajutător, trebuie să fie bine înarmat cu utilajul tehnic necesar, pentru a putea face faţă în mod corespunzător, tuturor cerinţelor locale, fără să fie avizaţi la ajutor din afară, care adeseori se poate da numai ci mari întârzieri.

Deasemenea este indispensabil necesar ca circumscripţia sanitară să, dispună de un mijloc de transport în natură, tră­sură cu cal, motocicletă sau autoturism, pentru deplasările de serviciu.

4. Fiecare circumscripţie sanitară rurală trebuie să fie în­cadrată cu personal sanitar suficient: un medic sanitar de cir­cumscripţie, cel puţin o soră de ocrotire la sediul circumscrip­ţiei, câte un conductor telhnic sanitar pentru maximum 3000 de locuitori şi câte o moaşe diplomată pentru fiecare comună rurală. Idealul spre care trebue să tindem este ca pentru fie­care colectivitate de 2000—3000 locuitori să avem câte o soră de ocrotire, un conductor tehnic sanitar şi o moaşă diplomată.

5. întreg personalul tehnic al circumscripţiei trebuie să lu­creze după un program de activitate întocmit de medicul igie-nist al plăşii şi după un itinerar lunar fix pentru fiecare comu­nă, sat şi cătun. Respectarea itinerariului fix lunar şi executa­rea cât mai promptă a programului de activitate, este o obliga­ţie de serviciu dintre cele mai importante pentru întregul per­sonal sanitar din circumscripţie,

O poblemă uneori dificilă este delimitarea atribuţiilor şi a razei de activitate a personalului auxiliar, fiind foarte necesar să se elimine suprapunerea de atribuţii şi prin aceasta să se evite pe de o parte risipa de muncă şi de energie, iar pe de altă parte, neînţelegerile care se pot ivi în sânul personalului.

Este o problemă şi mai dificilă stabilirea obligaţiilor pe

care personalul medical şi sanitar din cuprinsul circumscripţiei trebuie să le presteze cu precădere şi în mod gratuit, delimi-tându-se de acelea pentru care sunt în drept de a fixa şi pre­tinde diferite onorarii din partea, populaţiei. Problema este as­tăzi reglementată prin decizii ministeriale, totuşi experienţa ne dovedeşte că reglementarea nu este suficientă deoaree zilnic se produc denunţuri şi reclamaţiuni, oare supuse diferitelor an­chete, adeseori ne arată că nu se poate face o delimitare judi­cioasă şi perfect aplicabilă în această materie.

Se pune deci în mod categoric întrebarea dacă medicul sa­nitar trebuie să aibe dreptul de a încasa onorarii, s'au dacă func­ţia sa îl obligă la un serviciu complect gratuit, fie că este vorba de o acţiune pur preventivă, fie că este vorba de acţiuni mixte, sau pur curative?

Dată fiind situaţia generală a ţărănimiii noastre, cu menta­litatea care este dominantă în păturile rurale şi dată fiind di­ficultatea, de cele mai multe ori chiar imposibilitatea, de a se­para în mod apsolut o acţiune preventivă de una curativă, şi însfârşit şi din cauza numeroaselor abuzuri care se fac în acest domeniu, mulţi dintre medicii noştri de circumscripiţie fiind mai mult medici practicieni şi numai într'o foarte redusă măsură şi medici sanitari cu atâtea atribuţi şi îndatoriri oficiale, — noi pledăm pe lângă introducerea unei copmlete gratuităţi a ori­cărei activităţi medicale şi sanitare a medicilor sanitari şi a în­tregului personal de ocrotire şi sanitar auxiliar.

In schimb însă cerem în mod categoric o salarizare justă, şi echitabilă pentru întreg personalul din serviciul sanitar public, care îşi pune la dispoziţia colectivităţii întreaga sa pricepere şi energie şi întreg timpul de care dispune, ne mai având nici o altă sursă de câştig. Credem în mod hotărît, că numai ast­fel se va putea rezolvi în mod definitiv această problemă spi­noasă, care a dat în trecut şi va da mereu şi în viitor, nu numai prilej de abuzuri şi neînţelegeri, ci va constitui întotdeauna şi un obstacol serios în cálela realizării unui serviciu sanitar rural ac­tiv şi eficient, în toate sectoarele sale de activitate. Ca un stadiu de tranziţie, s'ar putea admite ca în anumite zile şi în anumite ore, medicii sanitari de circumscripţie să poată face şi practică particulară, tot restul timpului fiind însă în mod com­plet la dispoziţia serviciului. In acest caz este necesar să se

introducă şi să se execute un control mai frecvent şi mai te­meinic din partea autorităţilor ierarhice imediat superioare.

Ne dăm seama că această propunere va fi înitâmpinată cu ostilitate din partea multor medici şi că se vor putea aduce şi mul­te argumente împotriva ei, totuşi convingerea noastră nestrămuta­tă este, că numai astfel ne vom putea elibera dle unele din ves­tigiile dăunătoare ale trecutului şi vom putea transforma ser­viciul sanitar de circumscripţie într'un serviciu activ şi eficient în folosul sănătăţii publice.

6. O altă inovaiţie pe care o propunem esite instituirea în fiecare circumscripţie sanitiară rurală a unui sfat sanitar al cir­cumscripţiei, compus din medicul igien'st al plaşii sanitare, me­dicul circumscripţiei, personalul sanitar şi de ocrotire şi repre-zenitanţii autorităţilor şi a vieţii publice profesionale locale. Acest sfat sanitar sar întruni trimestrial şi va desbate toate pro­blemele sanitare şi de ocrotire ale circumscripţiei, stabilind pro­grame de. realizări şi asigurând pentru executarea lor, cola­borările necesare. Credem că aceste sfaturi şi consilii sanitare, regionale, judeţene, de plasă, de circumscripţie şi comună, vor avea darul să producă nu numai un curent viu de interes al pu­blicului faţă de problemele sanitare, dar că ele vor şi contri­bui într'o largă măsură la rezolvarea problemelor sanitare prin cooperarea activă a tutuor factorilor locali.

In cadrele circumscripţiei sanitare se vor organiza şi unele instituţii sezoniere, puse în serviciul acţiunei de medicină pre-venitivă. Amintim în primul loc căminele de zi, pentru copii pre­şcolari, care se. pot improviza uşor în decursul verii, în loca­lurile libere ale şcolilor primare, sub conducerea surorii de ocrotire sau a învăţătoarei. La fel se vor putea organiza în se­zonul de iarnă şcoli sau cursuri de igienă sau gospodărie pen­tru viitoarele mame tot sub conducerea surorilor de ocrotire. Aceste două institUjţii temporare şi sezoniere, se pot organiza fără mari dificultăţi şi fără sacrificii materiale prea mari, în condiţii destul de bune şi prin ele se pot obţine rezultate dintre cele mai favorabile.

Circumscripţiile sanitare rurale reorganizate astfel şi spo­rite până la proporjţia medie de maximum 5000 locuitori pentru o dircumscripţie, vor constitui unităţi sanitare active şi eficiente,

putând rezolvi, în cele mai bune condiţiuni, variatele probleme sanitare ale mediului nostru rural.

Pentru încadrarea tuturor circumscripţiilor noastre sanitare cu personalul medical necesar, va trebui să se aplice cel puţin pentru o serie de ani în mod categoric dispoziţia din Legea pen­tru organizarea sanitară a Statului, care obligă pe toţi medicii tineri ca după obţinerea titlului >dle doctor în medicină, să func­ţioneze timp de cel puţin 2 ani ca medici sanitari în mediul rural.

SERVICIUL SANITAR COMUNAL

Până în prezent dispunem de foarte puţine comune rurale care să aibă un serviciu sanitar propriu, unitatea sanitară cea mai mică fiind circumscripţia snitară rurală. Majoritatea co­munelor noastre nu dispun de nici o instituţie sanitară şi de nici un fel de personal sanitar, populaţia trebuind să recurgă pen­tru orice ajutor medical la organele circumscripţiei, cari, în ac­tuala noastră organizaţie, lipsită de mijloace rapide de acţiune şi cu un personal redus, nu le poate da acest ajutor decât tar­div şi adeseori în mod insuficient şi în cele mai precare condi­ţiuni.

De aceia este necesar şi se impune în mod categoric ca fiecare comună rurală să albă cel puţin un post sanitar după modelul acelora care funcţionează cu rezultate excelente în Ru­sia Sovietică. Un asemenea post sanitar este constituit dintr'un mic dispensar cu baie populară, unde în anumite ore din zi este prezent fie medicul comunal, fie un personal sanitar sau de ocrotire auxiliar, care va fi la dispoziţia populaţiei pentru orice nevoi de ordin sanitar şi de ocrotire. Postul sanitar va fi condus de medicul comunal acolo unde există, sau de sora de ocrotire, iar în lipsa lor de conductorul tehnic sanitar sau de moaşa co­munală. Acest personal va da prim ajutor sanitar în toate ca­zurile de boală, va înregistra în mod conştiincios cazurile ce i se semnalează, sau pe acelea pe oare le depistează din proprie iniţiativă, veghează la starea igienică şi a salubrităţii din co­mună, execută izolările şi desinfecţiile necesare în caz de boli infecţioase şi informează în mod regulat pe medicul circumscrip­ţiei asupra tuturor constatărilor făcute. Odată pe săptămână, în

orele fixate pentru vizita medicului de circumscripţie, îl asistă pe acesta la consultaţiile medicale dela dispenzar şi acelea dela domiciliu şi execută apoi prescripţiile şi îndrumările ce i sau dat de medic.

Va exista astfel în fiecare comună, ori cât de îndepărtată, o mică instituţie sanitară şi un personal sanitar calificat, pen­tru cazurile de urgenţă şi pentru supravegherea şi executarea prescipţiilor medicului de circumscripţie, făcându-se astfel o le­gătură activă şi permanentă între serviciul sanitar de crcum-scnpţie şi între populaţia din comună.

In afară de aceasta, tot după modelul existent în Rusia Sovietică, socotim că este necesar să se iinitroducă şi la noi or­ganizaţia aşa numitelor vecinătăţi sanitare, fiecare grup dJe câte 20 gospodării ţărăneşti constituind o vecinătate, având în frunte un împuternicit sau responsabil Sanitar, recrutat dintre cei mai capabili gospodari ai vecinătăţii respective. Aceşti îm­puterniciţi sau responsabili sanitari se vor alege dintre cei mai destoinici; cetăţeni ai comunei şi vor primi o instrucţie specială prin cursuri de scurtă durată, care se pot organiza cu uşurinţă Ia sediul fiecărei plăşi sanitare. Rolul acestor împuterniciţi sau responsabili sanitari este supravegherea din. punct de vedere sanitar a vecinătăţii, semnalarea din timp a ori cărui caz de boală, iniţierea şi supraveghere diferitelor lucrări dta amelio­rare igienică a locuinţelor din vecinătate şi supravegherea exe-cutărei prescripţiilor şi dispoziţiilor date de medic cu ocaziunea diferitelor sale vizite de pe teren.

Responsabilul sanitar lucrează în legătură directă cu pos­tul sanitar comunal şi face parte de drept din sfatul sanitar al comunei. Acest sfat sanitar se întruneşte odată pe lună sub prezidenţia medicului de circumscripţie, şi din el face parte personalul sanitar şi de ocrotire din comună, responsabilii sani­tari ai vecinătăţilor şi conducătorii autorităţilor administrative, şcolare şi eolesiastice din ficare comună. Rolul sfatului sanitar comunal este promovarea tuturor problemelor în legătură cu sănătatea şi salubritatea publică şi stabilirea colaborărilor ne­cesare pentru executarea aqţiunei de ridicare iginică a locali­tăţii şi de promovare a sănătăţii locuitorilor.

Credem că aceste instituţii sanitare comunale noui oare în U. R. S. S. au dat rezultate dintre cele mai bune, este necesar

să se introducă şi la noi fără nici o întârziere, ele putând con­tribui în mod efectiv la progresul igienic şi sanitar al comunelor noastre rurale.

încă nu există, o serie întreagă de instituţii sanitare noui, iar altele existente, este necesar, să fie transformate şi adaptate ntouilor cerinţe. In afară de aceasta, se mai impune ca, să se pregătească treptat personalul tehnic necesar pentru încadrarea tuturor instituţiilor şi serviciilor sanitare cu personal bine pre­gătit pentru importanta misiune ce-i este încredinţată.

Vom enumera în cele ce urmează în mod succint aceste ne­cesităţi de ordin material şi personal, începând! eu comuna ru­rală şi terminând cu Inspectoratul General Sanitar.

1. In primul rând este necesar să se construiască sau să se adapteze într'un local existent, în fiecare comună rurală un mic dispensar cu baie populară, comunele trebuind animate în această direcţie printr'o campanie de propagandă bine susţinută şi trebuind ajutate efectiv de judeţ şi Stat, acolo unde resursele locale sar dovedi insuficiente.

In fiecare comună rurală trebuie să asigurăm funcţia per­manentă a cel puţin unei moaşe diplomate, iar dacă este posi-bi şi a unui conductor tehnic sanitar şi soră de ocrotire.

2. In al doilea rând ste necesar ca la sediul fiecărei circum­scripţii sanitare rurale, să existe câte o Casă de sănătate şi de ocrotire cu locuinţă pentru medic şi sora de ocrotire.

Ca personal, este necesar să funcţioneze în mod premanent la sediul circumscripţiei un medic sanitar de circumscripţie cu funcţie integrală la Stat; o soră de ocrotire, un conductor teh­nic sanitar şi o moaşă diplomată. Mai este necesar ca acest per­sonal să fie bine salariat, să beneficieze de toate înlesnirile de trai posibile şi să dispună de un mijloc propriu de transport permanent pentru deplasările de serviciu.

3. La reşedinţa fiecărei plăşi sanitare este necesar să se

INSTITUŢIILE ŞI PERSONALUL NECESAR REORGANIZĂRII SANITARE

pună în funcţie câte o Casă de sănătate şi de ocrotire completă cu un pavilion de izolare a bolnavilor infecţioşi şi locuinţă pentru medicul igienist, medicul circumscripţiei şi sora de ocro­tire şefă à plăşii.

Construirea caselor de sănătate şi de ocrotire delà reşe­dinţa plăşilor sanitare este o necesitate de primul rang care tre­buie satisfăcută prin contribuţia -largă a autorităţilor locale şi cu ajutorul efectiv al Statului. Instalaţiile tehnice necesare se vor procura de Ministerul Sănătăţii, după un tip-standard fixat <d)e minister atât pentru plăşile sanitare, cât şi pentru casele de sănătate şi de ocrotire delà circumscripţiile sanitare şi pentru dispensarele cu baie delà posturile sanitare comunale.

Plasa sanitară trebuie încadrată cu un medic ilgienist de plasă, o soră de ocrotire şefă, un conductor tehnic sanitar şi un secretar de birou. Pentru serviciul de consultaţii pe specia­lităţi, trebue să se asigure colaborarea permanentă a numărului necesar de medici specialişti delà centru.

Personalul sanitar de plasă având o funcţie pur preventivă, trebuie să fie bine retribuit, să dispună de instalaţiile tehnice necesare şi de mijloace de transport în natură permanente pen­tru deplasările de servciu.

4. Pregătirea personalului tehnic necesar este o îndatorire a Ministerului Sănătăţii. Formarea medicilor igienişti de plasă se poate face prin cursuri de specializare cu durata de un an de către Institutele de igienă şi sănătate publică din centrele universitare, iar pregătirea şi formarea numărului necesar de specialişti pentru puericultura, ftiziologie, boli venerice şi sto­matologie, rămâne o îndatorire a facultăţlor noastre de medi­cină şi a marilor spitale 'din. ţară.

Mai este necesar ca medicii sanitari de ciroiirnscripţie să urmeze din 5 în 5 ani cursuri de perfecţionare în igienă, pueri­cultura, ftiziologie şi boli venerice, de câte 3 luni, în centrele uni­versitare, sub conducerea Institutelor de igienă şi sămlătate pu­blică.

Pentru formarea şi pregătirea numărului necesar de surori de ocrotire, pe lângă actualele institute de surori, mai trebuie înfiinţate şi altele, în priinfcipalele centre medicale ale ţării, pen­tru a putea pregăti astfel în fiecare an un număr cât mai mare de asemenea personal atât de necesar serviciului nostru pre-

ventiv. Propunem, ca în Institutele pentru surori de ocrotire să se primească în viitor eleve cu o> şcolaritate de bază de minimum 4 cl. liceu teoretic şi cu aptitudini personale pentru misiunea de soră. Stăruim însă în modul cel mai insistent ca să se stabilească pentru surorile de ocrotire o salarizare echita­bilă şi să li se asigure diferite avantagii materiale pentruca ast­fel să aibă asigurată o existenţă onorabilă. Cu salarizarea foarte slabă de astăzi riscăm ca în viitor să nu se mai prezinte candi­date pentru această profesiune care este atât de necesară ser­viciului nostru sanitar preventiv. Delasemenea trebuie să se asigure surorilor de ocrotire mijloacele de transport în natură, in acest scop cele mai potrivite şi mai ieftine mijloace fiind bicicletele sau motocicletele.

Actualele şcoli de agenţi sanitari trebuie radical transfor­mate şi sporite ca nlumăr, ele având menirea să pregătească în viitor conductori tehnici sanitari bine iniţiaţi şi pregătiţi pentru lucrările tehnice de sanitaţie şi pentru manipularea di­feritelor instalaţii de desinfecţie şi deparazitare.

* * *

Suntem convinşi să realizarea programului de reorganizare sanitară schiţat, este perfect realizabil în termen de cel mult 10 ani, daca Ministerul Sănătăţii şi alături de el Corpul medical al ţării, vor depune stăruinţe suficiente pentru ca Statul şi autorităţile locale să aducă sacrificiile materilae ne­cesare şi să colaboreze activ la realizarea lui. Deasemenea sun­tem convinşi că acest program de reorganizare odată înfăptuit, nu va întârzia să dea rezultatele dorite şi aşteptate pentru pro­păşirea sănătăţii publice româneşti.

Pătrunşi de aceste convingeri, întemeiate pe o îndelungată experienţă şi pe o temeinică cunoaştere a realităţilor dini ţara noastră, supunem pe aceasta cale programul schiţat şi în liniile lui generale acceptat după discuţii ample şi de „Secţia medicală şi bîiopolitică a Astrei" din Sibiu, discuţiei Corpului nostru me­dical şi sanitar şi aprecierei organelor de conducere a Ministe­rului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

ORGAMIZATiA SAHITARÀ EXTERIOARA MINISTERUL SÀNÂTÀTH Şl OCROTIRILOR SOCIALE

INSPECTORATELE GENERALE SANITARE DIN CENTRELE UNIVERSITARE

INSPECTORII SAniTARI DE CONTROL COMISIA REGIONALA DE APEL

COMISIA J E NUMIRI Şl ÎNAINTĂRI DEPOZIT REG. DE MATERIALE SAtl.

COnSILIUL S A P 1 I T A R

REGIQMAL INSTITUTELE OE IGIENĂ Şl SĂNĂTATE PUBLICA DIN CENTRELE UNIVERSITARE

LABORATOR REGIONAL DE I6IEMĂ [ECHIPE MOBILE DE RADIOLOGIE

T R E M U R I - B A I E MUZEU OE IGIENA

I I

OFICIUL OE OCROTIRE 3UDETEAM EFORIA SAMITARÄ JUDETEAMÀ

COMISIA DE AUTORIZĂRI ECHIPE MOBILE DE DEZ1NFECTIE

DISPENSARE MOBILE

ISERVICIUL SANITAR JUDEŢEĂŢJ ^ j f j^A jSERVICIULSArilTAR MUNICIPAL] OFICIUL DE OCROTIRE MUNICIPAL

EFORIA SANITARA MUMICIP. COMISIA DE AUTORIZĂRI SERVICII PE SPECIALITĂŢI

SERVICII Ş l INSTITUŢII SAflITARE DIM ORAŞELE MEMUMICIPII

INSTITUŢII SANITARE Şl PE OCROTIRE OIN MUMIClPlI

P L A S A S A N I T A R Ă

CASA DE SĂNĂTATE Şl OCROTIRE INFIRMERIE DE IZOLARE

CONSILIUL SANITAR DE PLASĂ CONSULTAŢII OE SPECIALITATE INSTITUŢIILE SANITARE DIN PLASĂ

| CIRCUMSCRIPŢIA SANITARĂ R U R A L A ] CASA DE SĂNĂTATE Şl OCROTIRE

MATE RP1ITATE RURALĂ SFATUL MEDICAL AL CIRCUMSCRIP.

~T~

POST SANITAR COMUMAL DISPENSAR CU BAIE

SFAT SANITAR COMUNAL

I VECiriATÂŢI SArHTARE~|

* ) C o n f e r i n ţ ă ţ i n u t ă , în c a d r e l e „ A s o c i a ţ i e i R o m à n o - A m e r i c a n e d in

A r d e a l " , la 14 M a r t i e 1 9 4 5 , în sa la fes t ivă a P r e f e c t u r i i J u d e ţ u l u i Sibiu.

Fundaţia Rockefeller de

P E T R U R A M N E A N T U

Generozitatea, fiind una din multele şi alesele calităţi ale Naţiunii americane, explică numărul mare de fundaţii care există în Statele Unite. Iniţiativa privată asociată şi aceea a familiilor izolate, care au înţeles durata lor de o simplă verigă în şirul lung al generaţiilor omenirii, s'a manifestat frec­vent în timp, dens în spaţiu şi abundent în sacrificii. Responsa­bilitatea prevederii a aprins, şi în cel mai izolat1 colţ de vieaţă din Statele Unite, flacăra sentimentului altruist. Pe tărâm re­ligios, în câmpul educaţiei, în promovarea ştiinţelor şi artelor şi mai ales în domeniul conservării sănătăţii şi bunei stări a populaţiei americane şi a celei din lumea întreagă, există o în­trecere în crearea de fundaţii. Tânăra Naţiune americană s'a înrădăcinat în pământul Lumii noi, făurindu-şi un destin pro­priu, nu atât fiindcă a fost atrasă de forţa chimiotactică a ce­nuşii eroilor ei stinşi, pe care nu o are atât de veche şi intensă ca Neamurile surori mai în etate din Europa, ci graţie institu­ţiilor puse în serviciul educaţiei, sănătăţii publice şi asistenţei sociale a populaţiei actuale şi a celei în devenire. Astfel, dacă luăm în mână almanahul fundaţiilor americane, găsim că, după anul 1900, au fost admise să funcţioneze oficial 73 de fundaţii, după 1910 alte 54, iar după 1920 încă 26. Spicuind din acestea câteva care se bazează pe un fond mai mare de 10 mii. $ ne permitem să evidenţiem unele din scopurile urmărite de ele. Fundaţia Andrew Carnegie, întemeiată la 1901, activează pe baza unei sume de 350 mii. $, pentru promovarea învăţămân­tului, artelor şi a ştiinţei. Numai pentru pensiile profesorilor şi a văduvelor lor, în 27 de ani, a plătit peste 23,652.795 $. Fon­dul Milbank Memorial, întemeiat în 1905, prevede 10 mii. $ pentru asistenţa copiilor şi sănătatea comunităţilor în general.

D-na Russell Sage, în 1907, a pus bazele unei fundaţii pentru sociologie. D-na S. V. Harkness, în 1918, înfiinţând Fondul Com-monwealth, a donat 38 mii. $ pentru probleme de igienă, sănă­tatea copilului şi pentru opere sociale. J . B. Duke a donat 40 mii. S pentru Universitatea din Carolina-de-Nor'dj, care îi poartă numele. Milton S. Hershey a dat 40 mii. $ pentru întemeierea unei oase industriale şi a unei şcoli în Hershey, Pa. Fundaţia Kresge, în 1924, şi-a deschis larg porţile, prin suma de 22,500.000 $ pentru scopuri de binefaceri. Fundaţia Huntington din San Marino, Ca., consistă din bunuri, cărţi, obiecte de artă în valoare de 50 mii. $• In continuare am mai putea aminti încă multe nume-legate de fundaţii mari. Dar în afară de acestea, care au obiective multiple, mai sunt încă altele, foarte multe, din ale căror fonduri funcţionează numai câte o singură insti­tuţie: o Universitate; un muzeu; o clinică;^mi spital; un azil; o bibliotecă; un dispensar; o înzestrare interioară de chirurgie; o şcoală şi altele. Aşa de ex.: Universitatea Johns Hopkins d'n Baltimore nu are un singur compartiment ca să nu fie legat de câte un nume. Natural aceste nume reprezintă des omagiul şi recunoştinţa, pe oare elevii le-au adus măiestrilor lor neuitaţi, foarte frecvent indică însă şi efortul economic al donatorilor, profesori şi filantropi, care prin economiile strânse din carieră, continuă să promoveze şi după moarte ramura ştiinţei din care şi-au făcut apostolat în vieaţă.

Descrierea amănunţită a activităţii şi mai ales a realizări­lor acestor mari fundaţii, de sigur că ar fi interesantă şi plină de învăţăminte, poate chiar da imbolduri, pentru cei mai mulţi dintre noi. Dar Asociaţia noastră, Româno-Americană din Ar­deal, propunându-şi să reprezinte publicului din Sibiu, civiliza­ţia şi cultura americană, în toate manifestările ei, se înţelege că nu putem intra în detaliile unui singur câmp de activitate. Totuşi, se pune întrebarea, de ce din atâtea fundaţii, care de care mai însemnate, a ales tocmai pe cea întemeiată de Rocke-feller. Răspunsul este următorul: nu fiindcă este cea mai mare şi comprehensivă, ci datorită principiilor largi umanitare, pe baza cărora îşi desfăşură activitatea şi care au prilejuit pe de o parte ca mulţi ambasadori ai ştiinţei din România, să cu­noască progresele multiple şi variate din Statele Unite, iar pe de altă parte oa Americanii să se convingă de realităţile noastre

româneşti, chiar din gura celor cu răspundere de orice afirma­ţie făcută.

Fundaţia Rockefeller, oficial a fost recunoscută ca o insti­tuţie de binefaceri în 1913, cu toate că John Davison Rocke­feller, fondatorul ei, mult înainte de acest an, s'a relevat, după cum vom vedea, ca un mare filantrop.

E de sigur o curiozitate pentru noi Europenii să urmărim ascendenţa genealogică a lui John D. Rockefeller, şi cum a ajuns el ,,regele petrolului", adică unul din cei mai bogaţi oameni d'n lume. In vinele lui curge sânge francez, deoarece pe timpul războaielor Hugenoţilor familia din care descinde, locuia un casiel din Franţa, zidit pe o stâncă în care zăceau frunze fosi-late. De aici se trage şi numele familiei: ,,Roche-Feuille". Stră­moşii lui refugiindu-se în Germania, numele s'a germanizat în Rockenfeller, care prin. metamorfoză a devenit rvockefeller, cum continuă să existe. Din Germania familia Rockefeller a imigrat în America de Nord, probabil cu vreo trei-patru generaţii înain-1e de a aceluia care i-a imortalizat numele. William A., tata lui John şi a celor 2 fraţi şi trei surori ale acestuia, a fost doc­tor în medicină, el se considera celebru în vindecarea canceru­lui. John D. Rockefeller marele fondator s'a născut în Richford, N. Y., la 1839. In şcoala centrală superioară, pe care a urmat-o in Cleveland, nu a excelat, dar a fost diligent şi aşezat. încă la etatea de 16 ani a manifestat gânduri şi aptitudini pentru co­merţ. Crescut într'o ambianţă de profundă religiozitate s'a aciuiat pe lângă o Biserică baptistă, unde a muncit fără remu­neraţii băneşti şi a servit ca un fel de diacon. Plecând de aci, cu multe greutăţi, şi-a găsit un serviciu de contabil la o firmă comercială en gros-istă, care la început 1-a plătit cu 50 $ pe 14 săptămâni, ca după 6 ani, recunoscându-i preţioasele servicii, să-I plătească cu 2000 $ pe an. In această perioadă de experi­mentare a vieţii, în sensul cel mai larg al cuvântului, alături de rutină îşi adună şi parale. Cu acestea în 1862, adică la etatea de 23 ani, primind şi 1000 dollari zestre delà părinţi, intră în afaceri, cu Andrews, inventatorul unei rafinării rudimentare de petrol. Capitalul iniţial l'au avut de 4.000 dollari. Afacerile ra­finăriei mergând bine, găsim că la 1870, adică numai după 8 ani, asociaţia formată împreună cu fratele său William şi cu câţiva asociaţi, s'a mai unit cu încă alte cinci rafinării. De

acum încoace biografia lui John D. Rockefeller este istoria tru­stului Standard Oii al cărei preşedinte a devenit. Norocul i s'a legat de industria aurului lichid. Lumea cerea ţiţei, iar acesta ajungea la destinaţie în timpul cel mai scurt numai prin Stan­dard Oii. Rockefeller îl conducea delà sursă la rafinării prin pipc-lines-uri, delà acestea la cumpărători pe calea ferată şi conducte, iar celelalte trusturi plătiau scump transportul primi­tiv cu butoaiele sau preferau să intre asociaţi la Standard Oii Company. La 1872 şi South Improvement Company, una din marile societăţi ale timpului, intră şi ea în trust, iar după 6 ani la 1878 Rockefeller dispunea de 90% din totalul rafinăriilor din Statele Unite. Odată ce s'a realizat visul lui Rockefeller, de a vedea toate societăţile sub conducere unică, industria petrolului a luat o desvoltare nebănui^de mare. Acapararea subsolului, bogat în zăcăminte, a crescut paralel cu cererea pen­tru consumaţia petrolului, care dacă lăsa câteodată impresia că nu se urcă spontan, atunci s'a intervenit. Astfel, pentru,,lumina­rea" Chinezilor, Rockefeller a trimis în China gratuit sute de va­poare de lămpi cu petrol, iar Chinezii, nu au întârziat să cum­pere petrol în cantităţi mari. J . D. Rockefeller a rămas preşe­dintele Societăţii S. O, până la 1911, când Curtea de justiţie disolvă trustul de petrol. Atunci era cel mai bogat om din lume, dispunea de 1 sau 2 miliarde de dollari, introduşi în industria de petrol, în industria extractivă de fier din Minnesota şi cea de cărbuni din Colorado, în căi ferate şi în exploatarea lemnului.

Principiile vieţii lui Rockefeller care i-au adus această avere imensă, al cărei venit anual era de 20 de ori mai mare decât al Regelui George al Angliei, par a fi fost următoarele.

Era sociabil, cooperator şi evita duşmăniile. Avea urmă­toarea lozincă: „Este mai bine a lucra cu un om decât a te lupta cu el".

Nu a plătit câştig nimănui. A remunerat însă munca şi a achitat-o la timp. Zicea că unicul lucru care-i face plăcere este acela ,,de a vedea că intră alţii după dividende chiar când şi el şi le numără pe ale sale". ,,A profitat apoi de greşelile al­tora", cum foarte des amintea. Era harnic, niciodată nu s'a gândit la sfârşitul vieţii, fiindcă era ocupat. Era economisitor. Din notele zilnice pe care le conducea, reiese că în tinereţe, nu cheltuia nicio centimă pentru distracţii sau lux. Mergea la Bi-

serică regulat şi asculta predicile, fiindcă le simţea nevoia şi erau gratuite. Lăsa însă întotdeauna Bisericii câte 10 centime şi nu ocolea săracii.

A dus o vieaţă frugală. Nu consuma alcool, se alimenta cum­pătat şi se îmbrăca modest. La bătrâneţe consuma numai lapte şi biscuiţi. La această etate, văzânidu-1 un prieten într'un auto­mobil luxos l'a întrebat ce l'a făcut să-şi schimbe vieaţa. I-a răspuns: ,,pe semne am un copil bun". Reiese, din răspuns, că el nu şi l'ar fi cumpărat.

Ca structură rasială J . D. Rockefeller a fost nordic. A mu­rit în 1937, la etatea de 98 de ani, ceea ce a constituit o durere şi o surpriză pentru lumea întreagă, care a aşteptat să-i ser­beze centenarul şi un mare regret pentru moşneag că nu a trăit, încă doi ani, ca să-şi încaseze poliţa de asigurare pe vieaţă, scadentă la etatea de 100 ani.

Unicul băiat pe care îl are J . D. Rockefeller, ceilalţi 5 co­pii erau fete, purtând acelaşi nume, i se zice Iunior şi are acum 71 ani. Acesta încă în tinereţe l'a secundat pe tatăl său, atât în afaceri, cât şi în opere de binefaceri. In industrie l'au atras grevele din 1912—13 ale lucrătorilor din industria mate­riilor combustibile şi fier din Colorado. Astăzi, secundat de fiul său, J . D. Rockefeller al IlI-lea, conduce destinele marelui ca­pital al familiei şi operele mondiale ale Fundaţiei.

Opera de binefacere a lui J . D. Rockefeller Senior a înce­put în 1890. Iar suma donată pentru scopuri filantropice, până la 1937, s'a ridicat la 530.000.000 dollari. Aceasta, în lei ar face, dacă am socoti dollarul egal cu 165 lei, aproximativ 88 de miliarde, iar dacă am socoti dollarul la cursul de astăzi, egal cu 6000 lei, atunci ar fi 3180 de miliarde lei. Din această sumă, într'adevăr fabuloasă, cu 446 mii. dollari a dotat patru instituţii: Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale, în­temeiat deja la 1901; Consiliul General de Educaţie, înfiinţat încă la 1902; Fundaţia Rockefeller propriu zisă, fondată la 1913 şi Memorialul Laura Spelman Rockefeller, fondat la 1918 în amintirea soţiei lui J . D. N. Senior, decedată în 1916. La suma amintită se mai adaugă încă 84 mii. dollari pe care J . D. R. Senior i-a donat pentru scopuri de educaţie, religioase şi de caritate şi alte sume în valoare de 60 mii. dollari, donate de J . D. R. Junior. Relativ la distribuţia sumei din urmă vom reveni.

MIŞCAREA FONDURILOR

Capital iniţial

Institutul pentru Cercetări Medicale

Consiliul General pentru Educaţie

Fundaţia Rockefeller

Memorialul Laura Spelman Rockefeller

FUNDAŢIA ROCKEFELLER Cheltuieli în 27 de ani

$ $

446.00Ô.000

84.000.000

530.000.000

Din capital > • , , S 93.775.000

Din venituri ........., , $ 228.900.000 Total . . ~ | 322.675.000

Cheltuieli în anul 1939

Sănătate publică • , , $ 2.000.000 Ştiinţe medicale , $ 1.927.180

Ştiinţe naturale . . . . . . . . , § 2.005.832

Ştiinţe sociale , , $ 2.027.700

Arte , , , , .$ 992.180 Programul din China , ifj 300.000

Alte , v, , , $ 100.000

Administraţie > $ 852.025

Total ~. ~ ~ | 10.204.917

Din venituri , , , $ 8359.917 Din capital , , $ 1.845.000 CAPITAL LA 31 DEC. 1939 $ 148.004.942

Dela întemeierea acestor patru instituţii şi până la sfârşi­tul anului 1937 au fost cheltuite 645 mii. dollari. S'au folosit deci cu 115 mii. dollari mai mult decât totalul sumei iniţiale, ceea ce exteriorizează marea chibzuinţă cu care se manevrează fondurile.

Toate aceste mari donaţii au fost făcute pe bază de studii şi planificări judicioase. Intre principiile de bază care l'au con­dus pe J . D. R. Senior în materie filantropică, în tot cursul vieţii sale, următoarele două au fost relevate. Ele n'au fost for­mulate în scris niciodată, dar reies din rezulatatele experien­ţei câştigate.

In primul rând omul acesta a avut încredere în viitor. El niciodată nu a fost de părerea că generozitatea şi cuminţenia sunt limitate la generaţia sa. Nu şi-a făcut iluzia că ce pare

important astăzi trebue ca în mod necesar să fie însemnat şi mâine. Nu a legat deci Fundaţiile de scopuri rigide şi de nemodificat. Le-a pus pe baze elastice, fiind convins că „o na­ţiune nu poate tolera mult spectacolul proprietăţii mari depusă în uz fără să se consume".

Al doilea principiu de care a fost condus este următorul: nu a crezut că e cuminte a forţa menţinerea Fundaţiilor la in­finit. Spunea că: „perpetuarea este un timp foarte lung". In consecinţă în 1920 a scris Consiliului de Educaţie Generală următoarele: ,,Dacă unele din donaţiile, pe care le-am fă­cut până în prezent, au anumite restricţii sau îngrădiri, faţă de scopul specificat pentru care sunt date în folosinţă, prin pre­zenta revoc acele restricţii". In urma acestei dorinţe Funda­ţia Rockefeller şi Consiliul General de Educaţie au fost auto­rizate să cheltui© atât din capital, cât şi din venituri şi într'a-devăr, în plus faţă de venituri, Fundaţia până la 1937 a cheltuit 87 mii. dollari şi din capital, iar Consiliul General de Educa­ţie a cheltuit 140 mii. dollari din capital. In 1937 Consiliul Ge­neral de Educaţie şi-a epuizat toate fondurile după ce a în­zestrat Colegii, Universităţi, a contribuit la cercetări ştiinţifice în ştiinţele fundamentale, în domeniul educaţiei, al artei in­dustriale şi educaţiei Negrilor. Numai pentru aceştia din urmă a cheltuit 18,872,442 dollari, din 176.689.425 dollari pa care Consiliul i-a folosit în general.

Memorialul Laura Spelman Rockefeller, întemeiat la 1918 şi încorporat în Fundaţia Rockefeller la 1929, fiind condus de aceleaşi principii, a cheltuit o sumă de 73 mii. dollari pentru asistenţa copilului şi în câmpul ştiinţelor sociale care i-au fost scopurile principale. Din suma menţionată a contribuit la cerce­tarea ştiinţifică, a ajutat instrucţia cu material pentru expe­rienţe şi demonstraţii, a consolidat organizaţia învăţătorilor şi părinţilor, a promovat studii relativ la vieaţa şi asistenţa copii­lor, a acordat burse pentru educaţie şi a bugetat Consiliul de cercetări în ştiinţele sociale, etc.

J . D. R. Iunior, din cei 60 mii. dollari donaţi, a promovat construirea în N. Y. de case populare pentru Albi şi Negri, a subvenţionat expediţia lui Byird la Polul Nord şi la cel Sud, în 1928 a donat Egiptului 10 mii. dollari pentru a stabili un mu­zeu de antichitate, a ajutat un cămin studenţesc internaţional

de pe lângă Universitatea Columbia din N. Y., a contribuit la restaurarea Universităţii din Tokyo, şi la înzestrarea altor multe instituţii eu sume de câte 2—3 mii. dollari.

Este un om de o punctualitate extremă, munceşte 8 ore pe zi, fără să-şi schimbe orariul dela un sezon la altul. Este foarte religios, bum muzicanit şi temperat în toate. A luptat pen­tru introducerea prohibiţiei în Statele Unite. Are 6 copiii că­rora, până la vârste destul de mari, nu li s'a divulgat starea economică a familiei şi numai la 20 de ani li s'a dat câte 1 dol­lar pe săptămână pentru cheltuieli mărunte. In activitatea fi­lantropică e secundat de băiatul cel mai în etate, numit cum am amintit J . D. R. III-lea.

Principiile atacării oricărei probleme importante şi die ac­tualitate şi cheltuirii fondurilor, chiar suft^Mgilenţa ochilor fon­datorilor, au determinat ca astăzi să fie în vieaţă numai două din cele patru instituţii, fondate de J . D. Rockefeller Senior: Institutul .pentru Cercetări Medicale şi Fundaţia Rockefeller.

Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale, înfiinţat, după cum am amintit în 1901, are drept scop să facă investi­gaţii în ştiinţa şi arta igienii, medicinii şi chirurgiei şi în mate­riile înrudite cu acestea, pentru a cunoaşte cauzele bolilor şi metodele de prevenirea şi tratarea lor. Cercetările se fac atât în Institut cât şi pe teren. Institutul are două Consilii, unul an­gajat cu menţinerea şi supravegherea zestrei şi proprietăţii In­stitutului şi altul compus din directori ştiinţifici care aprobă şi conduc cercetările ştiinţifice. Acesta e compus din medici şi din oameni de ştiinţă din- alte câmpuri de activitate. Lucrările Insti­tutului se publică în reviste, monografii sau se adună în volume.

Institutul are trei secţii: Laboratoare de biologie, chimie şi fizică. Un spital cu 70 de paturi, în care sunt primiţi numai bol­

navi pentru studii. Aceste două secţii sunt în clădirea din N. Y. Secţia a IlI-a e pentru patologia animală şi a planetelor. Se

află la Princeton în N. J . Fundaţia Rockefeller propriu zisă, are drept scop ,,De a

promova bunăstarea omenirii de pretutindeni". Pentru împlini­rea acestui scop cei doi Rockefelleri, Senior şi Iunior, au adop­tat principiul de a feri viitorul Fundaţiei de fonduri îngheţate şi de înzestrări obosite.

La conducerea Fundaţiei participă: 20 de membrii, între care sunt şi J . D. R. Iunior şi al III-lea. Membrii sunt aleşi pe vieaţă şi nu sunt remuneraţi. Are uni Comitet executiv format dintr'un preşedinte şi 8 membri şi un Comitet financiar al că­rui preşedinte e I. D. R. Iunior.

Fundaţia are cinci părţi: Secţia internaţională de sănătate; Secţia ştiinţelor medicale; Secţia ştiinţelor naturale; Secţia ştiinţelor sociale şi Secţia artelor sau a umanităţilor. In fine la conducere mai participă şi un Oficiu al cărei pre­

şedinte e J . D. R. Iunior, iar membri, între alţii, sunt cei 5 pre­şedinţi ai secţiilor înşirate. Aceştia sunt numiţi pe 5 ani, dintre cele mai proeminenlte personalităţi din lumea ştiinţifică a Sta­telor Unite.

Natural, organele de conducere sunt asistate de un corp funcţionăresc numeros.

Sediul Fundaţiei e la New York-City. In noua clădire fă­cută din marmoră de Indiana s'a mutat în cursul anului 1933/34. Construirea acestei clădiri, numită Rockefeller Center, a în­ceput în 1932 şi constitue unul dintre cele mai mari centre co­merciale din lume, realizat de capital particular. E clădită pe o suprafaţă de 5424 mp., are 12 corpuri, fiecare cu 6 până la 71 de etaje. Construcţia a oferit lucru la 56.000 de persoane, din diferite părţi ale Statelor Unite. Din cele 12 unităţi de clă­diri, un zgârie nor, de exemplu, care are 70 de etaje, numit R. C. A., este locuit de 13.000 de locuitori, iar în birourile pe care le are zilnic trec 30.000 de persoane. Are 74 de ascensoare.

Pentru operele din Europa Fundaţia are o reprezentanţă în Paris, iar pentru cele din Orientul îndepărtat are una la Shanghai. Reprezentanţele sunt conduse de către un director general, delegat dintre vicepreşedinţii secţiilor amintite. In am­bele direcţii sunt reprezentate toate cele 5 secţii. Fundaţia a lucrat în afară de Statele Unite, până la 1940, în încă 88 de ţări. Pentru China are un program special, deosebit de preve­derile celor 5 secţii.

Secţia Internaţională de Sănătate Publică activează în ur­mătoarele domenii:

Combaterea şi investigarea bolilor specifice şi a deficien­ţelor;

Face cercetări de laborator în Secţia Internaţională de Să­nătate din Institutul Rockefeller;

Promovează organizarea serviciilor sanitare din State şi din anumite colectivităţi;

Cooperează la Secţia de Igienă a Ligii Naţiunilor; Se ocupă de educaţie în sănătatea publică; Organizează unităţi sanitare de demonstraţiuni şi Contribue financiar la construirea de clădiri pentru Institu­

tele de Igienă şi pentru ale Surorilor de Ocrotire. Dacă ar fi să descriem amănunţit şi metodic toate proble­

mele, în care Fundaţia activează, ne-am putea convinge că aproape nu există ramură de igienă şi sâ%ătate publică pe care să niu o fi atacat, ştiinţific, tehnic sau financiar. Din lipsă de timp vom releva însă numai pe cele mai principale şi oareşi-cum în legătură cu problemele ţării noastre.

Rockefeller Senior înainte de a-şi fi făcut Fundaţia, ex-primându-şi dorinţa că ar vrea să promoveze investigaţii în-tr'o problemă, care să nu fie din lumea microcosmului, ci să poată fi constatată cu ochiul liber, i s'a indicat ankykjstomiaza, adică infestaţia intestinală a omului cu ouăle viermelui Anky-lostoma duodenale. Acest nematod când este adult are o lun­gime de 1—15 cm. şi este filiform. Boala producând hemoragii intestinale repetate şi având şi repercusiuni toxice asupra orga­nismului, se manifestă printr'o anemie gravă şi o sleire de ener­gie. Fiindcă ouăle parazitului trăiesc şi se desvoltă optim în lo­curi neînsorite, umede, lipsite de igienă şi la o temperatură cu ceva mai ridicată decât cea obişnuită în zona temperată, boala se întâlneşte mai frecvent la muncitorii delà perforarea tunelu­rilor şi la mineri în general. De aceea se numeşte „anemia mi­nerilor". Pe atunci a fost frecventă chiar şi la muncitori din industria materiilor combustibile şi a fierului idiin Statele Unite.

Infestaţia e frecventă şi la noi. In regiunea Anima-Reşiţa de exemplu şi de sigur şi în alte părţi, minerii, care lucrează în profunzime, sunt infestaţi într'o frecvenţă de 75%, iar în sufe­rinţă sunt 25%. Boala Constituie deci La noi o gravă problemă socială, puţin studiată şi mai ales neglijată din punct de vedere sanitar. Comisia sanitară Rockefeller instituită pentru comba-

terea ei la 1909, petru ani înaintea întemeierii Fundaţiei, şi do­tată cu 1 mil. dollari a fost nu numai prima care a început inves­tigaţii şi a realizat un program de sanitaţie în această proble­mă, ci, după felul muncii (desfăşurate şi rezultatele obţinute, a pus şi piatră de hotar, delà care sănătatea publică din Statele Unite a început să se organizeze pe baze de medicină preven­tivă. Activitatea începută, din inspiraţia lui J . D. Rockefeller Senior, a înscris deci prima pagină de istorie a unei organizaţii sanitare care după aceea în timp scurt a fost acceptată de în­treaga lume civilizată. Este vorba de organizarea plăşii sani­tare rurale, asupra căreia vom zăbovi mai târziu ceva mai. mult.

In curând cercetările în problema ankylostomiazei, care au fost întreprinse pe o scară întinsă, în Carribea, în Iradia de Vest, în Europa, în Mexic, în America de Sud şi în Oceania, dar mai ales în Laboratoarele Institutului Rockefeller din New York, au dus la descoperirea că larva viermelui poate pătrunde în cir­cuitul limfatic şi apoi în intestin şi prin piele, au pus în prac­tică metode sensibile de depistarea larvelor în materiile fecale, le-a izolat pe acestea şi din pământul contaminat, au descope­rit o nouă specie a parazitului numită Necator americanul, au arătat că acesta din urmă e frecvent la copii şi că are repercu­siuni nocive asupra desvciltării lor fizice şi psihice şi au stabilit tratamentul medical şi mai ales mijloacele adecvate de sanitaţie, die aprovizionare cu apă, de îndepărtare a imundiciilor din mine şi au indicat igiena încălţămintei, a îmbrăcămintei muncitorilor şi a populaţiei în general care este expusă la infenstaţii de ase­menea natură.

Şi în cercetările infestaţiei cu ascarizi, întreprinse de Fun­daţie pe o scară întinsă, mai ales în Egipt, încă s'a, ajuns la rea­lizări de sanitaţie care au dat rezultate încununate de succes. Menţionăm aceste investigaţii şi ameliorări de sanitaţie, deoa­rece şi în mediul rural delà noi milioane de copii suferinzi încă aşteaptă să fie trataţi şi apoi preveniţi de această infestaţie, care pare banală, dar de fapt le opune multe impedimente în desvoltarea lor pe linia normalităţii.

Fundaţia Rockefeller se mândreşte că, în aceste boli emi­namente sociale şi cu întindere universală delà 1 Iulie 1913 până la sfârşitul anului 1938, a cheltuit suma de 3.851.595 dol­lari.

A doua mare boală parazitară în domeniul căreia Fundaţia s'a angajat, pe un plan tot aşa de larg, ca, în cea precedentă, este malaria sau frigurile de baltă. Această boală conform esti­mărilor făcute la 1925 de A. Balfour, directorul Şcoalei de Igie­nă şi Medicină Tropicală din Londra, dă naştere anual la îmbol­năviri care numai pentru tratament, în Imperiul Britanic, nece­sită 250:—300 milioanie de dollari, iar în lumea întreagă pro­duce anual 2 mil. de decese. In România populaţia impaluldiată poate fi evaluată la aproximativ 400.000 de persoane.

Anchetele pe teren, infecţiile experimentale ale anofelilor sau ale ţânţarilor, care sunt transmiţătorii bolii, tratamentul paraliziei generale cu heimatozoarul palustra, agentul cauzal al malariei, studiul ţânţarilor care transmit natural infecţia, dis-persiunea ţânţarilor pe plan geografic, acţignea chininei asupra nematozoarului Idin sânge, observaţiile periodicităţii bolii la om, recunoaşterea oaracteristicelor diferitelor ouă de anofeli şi stu­diul preimuniliei în malarie au dus la rezultate importante din punct de vedere ştiinţific şi utile în practica luptei contra aces­tui flagel. Au fost descoperite specii noui de anofeli, prin inter­mediul cărora se transmite boala, şi au fost descrişi plasmodii necunoscuţi până aci că ar parazita organismul uman. Cercetă­rilor făcute de Fundaţie sau cu sprijinul ei se datoresc în< spe­cial depistarea anofelilor superpictus, culicifacies şi a temutului Anofeles gambiae, despre care distinsul malariologist M. A. Barber scria că pătrunderea febrei galbene în Orient poate fi pentru omenire mai puţin periculoasă decât inlvazia acestui ţân­ţar în oraşul Natal şi în regiunea din jurul acestuia din Brazi­lia, aşa cum s'a întâmplat în anul 1938. In toate regiunile, unde au avut loc studii şi cercetări cu sprijinul Fundaţiei, s'au ini­ţiat şi făcut şi lucrări de sanitaţie. Sunt însemnate drenăr'ile, secările de mlaştini, colmatările şi alte măsuri de sanitaţie rea­lizate în Statele Unite, America Centrală, Brazilia, India, Fili-pine, lucrările de 10 anii delà orezările Petrici din Bulgaria, ca­nalizările din oraşele Tirana şi Durazzo, oraşe care au fost cele mai malarizate, din Europa şi care acum nu mai au malarie şi alte opere de asanare din Italia, Greciaşi d'n alte ţări. E de relevat că în Bulgaria după ce au fost încheiate lucrările, pre­văzute nî planul de 10 ani, Statul şi-a luat sarcina- să' le conti­nue pe cont propriu. Pentru combaterea malariei în Bulgaria,

Fundaţia a învestit suma de 143.683 dollari, ceea ce constitue mai bine de 10% din totalul cheltuelilor făcute în Europa pentru această problemă.

A treia boală infecţioasă în care Fundaţia a angajat cele mai mari fonduri, din capitolul bolilor infecţioase, este febra galbenă. Boala aceasta este cauzată de un virus filtrabil şi nu de spirocheta numită Leptospira icteroides, după cum a crezut Hi-deyo Noguchi, savantul japonez care a descoperit între altele şi spirocheta sifilisului în susbstaniţa cenuşie a creerului şi care, lucrând in cadrele Institutului Rockefeller, a decedat, de febră galbenă, pe ţărmul de Vest al Africii, în timpul cât stutdiilase eti­ologia bolii. In febra galbenă, transmisă la om prini intermediul ţânţarulu numit Aedes aegypti, cercetările făcute în laboratoa­rele Institutului Rockefeller, în cele din Rk> de Janeiro dotate tot de Fundaţie, cât şi cele executate la teren!, au adus contri­buţii însemnate în metoda de diagnostic prin viscerotomie, în măsurile aplicate contra ţânţarilor şi mai ales în prevenirea bo­lii prin vaccinări.

In ţările din America de Sud, dar mai ales în Brazilia, vac­cinările cu virus viu, atenuat prin treceri repetate pe embrion de găină a sursei 17/D, au fost administrate î n anul 1938, la rnai mult decât 1 milioni dle persoane. Observându-se că epidemiile, după ce se menţin stinse, chiar în perioade mai mari, totuşi rniai apar, în ultimii ani cercetările au fost continuate şi în febra gal­benă din junglă. Astfel au fost descoperite specii noi de ţân­ţari, iar măsurile, individuale de protecţie contra, înţepăturilor şi cele de protecţie mecanică a locuinţelor şi de distrugere a larvelor, au fost extinse şi în colectivităţile de aici. In lupta con­tra febrei galbene până la 1 Decembrie 1938 Fundaţia a chel­tuit suma enormă de peste 6 mii. dollari, din care peste 4 mii. au fost folosiţi numai în Brazilia.

In primii 20 de ani ai activităţii ei Fundaţia, alături de combaterea febrei galbene şi a ankylosltomiazei, a făcut eforturi considerabile şi în lupta contra tuberculozei, boală frecventă pe atunci şi în ţările de cultură. A fost ajutată în special Franţa.

Secţia Internaţională dle Sănătate a Fundaţiei, paraleli cu cercetările şi realizările făcute pe un plan universal în domeniul celor 4 boli aminltite, s a interesat de aproape şi de mai toate celelalte boli specifice şi deficienţe, inclusiv de cancer, bolile

•aparatului respirator şi de igienă mintală. Din toate acestea amintim că şcarlaffina a fost cercetată şi în Iaşi şi Moldova, din 1936 până în 1939. O echipă formată din 7 medici, condusă de distinsul profesor Gordon delà Universitatea Harwarrf din Bos­ton, a cercetat, cu zestre delà Fundaţie, în laborator şi pe teren, etiologia searlatinei. Prin aglutinarea serică a descris 29 tipuri de streptococi, ca agenţi cauzatori ai searlatinei, d'iiHtre care ti­purile 10 şi 27 sau dovedit a fi cei mai frecvenţi.

Activitatea schiţată până aci constitue numai o parte din ceea ce Fundaţia a înţeles că, fără întârziere, trebuie să se realizeze în câmpul sănătăţii publice în timpurile moderne de astăzi. In această faza a evoluţiei omenirii, când în ţările de cultură cifra născuţilor-vii e egală cu a doctelor sau chiar mai redusă, imperativele care domină în sănătatea publică sunt ur­mătoarele: reproducerea să urmeze priinerpiile eugeniei; copiii să se desvolte*pe linia normalităţii; defectele şi bolile să fie pre­venite sau reduse la minimum; mortalitatea să fie combătută la proporţii reziduale; iar media generală a duratei de vieaţă să se apropie de cea biblică, adică ide 70 ani. Faţă de aceste impe­rative, rezultate din meditaţii, experienţe de laborator şi de studii pe teren, puţine dinrtre ţările civilizaţie au rămas pasive-Intre primele însă au fost Statele Unite: în unele din ele s'a aplicat prima datlă măsurile de eugenie; ele au înfiinţat mail îra-tâiu organizaţia plăşii sanitare, unica în măsură să combată mortalitatea; ele şi-au construit, alături de laboratoare de cer­cetare, Institute de sănătate publică, destinate să facă legătura mttre cele dintâi şi masa populaţiei şi în fine tot Statele Unite au dat o amplă desvoltare Institutelor surorilor de ocrotire, cu scopul de a pregăti fermenţii medicinii preventive şi ai educaţiei sanitare. Fundaţia Rockefeller delà începutul existenţei ei şi-a luat o însemnată parte din aceste misiuni. Unlele, plasa sani­tară, după cum am amintit a izvorît chiar din experienţa sa. Pentru realizarea acestor scopuri şi-a întemeiat Laboratoriile Secţiei Internaţionale de Sănătate din Institutul Rockefeller, a finanţat în faza incipientă multe Departamente de stat şi locale din Statele Unite pentru a organiza noi şi noi probleme sani­tare, a contribuit la susţinerea materială a Societăţii Naţiunilor; a acordat burse de specializare medicilor igienişti, surorilor de ocrotire, inginerilor sanitari şi altui personal din sănătatea pu-

blică; a promovat organizarea de plăşi şi centre de sănătate şi în fine pe tot cuprinsul lumii a contribuit cu sume mari la cons­truirea de clădiri pentru Institutele de Sănătate şi pentru cele de Surori. Pentru toate aceste mari capitole, de sănătate publi­că, a învestit delà 1913 până im 1938 sumele din tabela pe care o redăm mai jos. Contribuţiile acordate, cum amintisem, nu au fost numai pentru Statele Unite, ci aproape jumătate din ele, 43,4%, au fost destinate altor ţări.

Totalul cheltuielilor Secţiei Internaţionale de Sănătate pentru opere de sănătate publică, delà 1913—1938.

Boli specifice şi

deficienţe

Ankylostomiază

Febră galbenă

Tuberculoză

Malarie

16.678.484

Laboratorii din Institutul Rockefeller 719.391

Servicii de Stat şi

locale

Epidemiologie

Laboratorii de sănătate

publică

Departamente locale de

sănătate publică

6.366.624

Org. San. Liga Naţiunilor 943.124

•Educaţia şi sănătatea

publică

Burse

Şcoli şi institute de igienă

Şcoli pentru surorile de

ocrotire

5.701.142

Serviciul pe teren Salarii

Călătorii 13.238.284

Alte 360.307

Clădiri, echipe şi

înzestrări

Şcoli şi institute de igienă

Şcoli pentru surorile de

ocrotire

21.883.202

România nu a fost ocolită de Fundaţia Rockefeller în nici-unul din aceste câmpuri de activitate şi nu a rămas nici indi­ferentă de punerea în serviciul propăşirii capitalului ei biologic uman, actual şi viitor, a instituţiilor amintite. Ba mai mult, Ie^a gândit poate chiar mai înainte decât alte ţări, le-a dat un conţinut ideologic mai larg şi le-a legiferat în primul moment de linişte şi de înţelegere din partea Guvernului. Fiindcă, ce este biopolitica Institutului cu acelaşi nume delà, Facultatea de Medicină de aici, decât ştiinţa care, pe baza legilor vieţii, luptă încă din 1926, pentru croirea destinului binemeritat al neamului nostru. Acest deziderat explică de ce mâna reprezentantului Fundaţiei Rockefeller, a D-lui Dr. G. K. Strode, experimentată în domeniile descrise, când a fost întinsă României la 1930, a fost călduros şi priceput strânsă de deţinătorul destinelor noas­tre sanitare de atunci. Au fost imediat înfiinţate Institutele de igienă şi sănătate publică din Cluj, Bucureşti şi Iaşi, cu cele trei Plăşi sanitare model care le aparţin, delà Gilău-Cluj, Gur-băneşti-IIfov şi Tomeşti-Iaşi. Fundaţia le-a înzestrat delà înce­put pe toate, iar Plăşilor le-a asigurat şi un buget care, într'o perioadă de 5 ani, a fost treptat trecut în sarcina Statului Ro­mân. Mai târziu pentru Institutul de Iigenă şi Sănătate Publică din Bucureşti, Fundaţia a contribuit cu jumătate la construirea clădirii mari în care funcţionează astăzi.

Tot în 1930 sau pus şi bazele actualului Institut Central de Statistică, .căruia, Fundaţia, alături de zestrea acordată, i-a tri­mis pe 2 ani şi un distins statistician, pe Dl Dr. Th. Fales, ca să-i ajute punerea în funcţiune, şi i-a plătit 40 de funcţionari timp de 5 ani. Centrul de sănătate Caraiman din Bucureşti este tot opera Fundaţiei Rockefeller.

Pentru ca instituţiile şi organizaţiile create în România cu concursul Fundaţiei, să poată propăşi şi mai ales să le urmeze şi altele noi, cum se spera şi încă se mai speră, numărul bur­selor acordate pâniă atunci a sporit. Numeroşi români sau spe­cializat în Statele Unite şi în unele ţări din Europa în sănăta­tea publică, în biostatistică, epidemiologie, laborator, igienă in­dustrială, geniu sanitar şi în alte ramuri de igienă.

Fundaţia Rockefeller în programul ei de a întemeia orga­nizaţii şi inst'tuţii de medicină preventivă şi de a le dota cu" personalul necesar nu s'a oprit în România numai la medici, ci

a mers mai departe. A sprijinit şi tânăra noastră instituţie a surorilor de ocrotire. A acordat surorilor burse în străinătate, a înzestrat Institutul surorilor din Cluj, a contribuit la construi­rea celui din Iaşi şi a construit monumentala clădire, cu care se mândreşte Capitala noastră, Institutul Surorilor de Ocroti­re de pe şoseaua Colentina, de care ttrebue să fim mândri şi pa care Vă rog ocazional să-1 vizitaţi. Merită.

Secţia Ştiiiiţelor Medicale. Experienţa câştigată în Statele Unite şi în alte ţări, a evidenţiat că lupta contra bolilor, atât în ce priveşte prevenirea lor, cât şi vindecarea sau reducerea sufe­rinţei, depinde în mare măsură de calităţile personalului me­dical. Ca o consecinţă a acestei experienţe, Fundaţia, încă din 1916, a întreprins un vast program pentru a facilita pregătirea temeinică şi specializarea personalului medical. In curs de 10 ani toate creditele destinate acestei secţii au fost distribuite Facultăţilor de Medicină şi instituţiilor medicale pentru împli­nirea dezideratului menţionat. Sumele învestite s'au ridicat la 84 mii. dollari.

Inicepând cu anul 1929 Fundaţia şi-a însuşit în program şi promovarea cunoştinţelor medicale pe bază de cercetări. A subvenţionat mai multe Facultăţi de medicină din Statele Unite, Europa şi pe cea nouă din Peipingul Chinei, acordându-le pentru personalul medical burse în aproape toate ramurile medicinei. In această perioadă cu sprijinul Fundaţiei s'au clădit!: Institu­tul de Crecetarea Creerului şi cel pentru Fiziologia Celulei, am­bele de pe lângă Kareer Wilhelm Institut din Berlin; localul nou al Facultăţii de Medicină din Chulalongkorn din Bangkok. Siam; Institutul de Medicină Preventivă din Tokyo şi alte 24 de instituţii în China şi Europa. Intre bursierii din acest timp găsim şi oameni de ştiinţă români.

In 1932 Fundaţia şi-a început programul vast de igienă mintală şi psihiatrie, pe care continuă a-1 realiza şi până în pre­zent, contribuind cu sume mari la susţinerea lui. Prin îmbrăţişa­rea acestui câmp nou de activitate realizările, în domeniile în­cepute până aci, nu au suferit nici o ştirbire. Igiena mintală a câştigat în importanţă nu fiindcă în spitalele din Statele Unite, şi probabil chiar din alte ţări, paturile ocupate de bolnavi cu boli mintale întrec ca număr pe cele de alte specialităţi, ci da­torită frecvenţei urcate, în populaţia generală a cazurilor de de-

ficienţă mintală, delicventă, psihopatie, anxietate evitabilă, in­stabilitate emotivă, fobii, manii, comportări anormale şi de alte deviaţii delà normal. Realizarea programului de igienă mintală, psihiatrie şi neurologie, delà 1932—1938, a costat Fundaţia 6.100.000 dollari. Sumele acordate în mare parte au fost desti­nate cercetărilor întreprinse în instituţiile din Statele Unite, Londra, Copenhaga şi în altele.

Secţia Ştiinţelor Naturale a Fundaţiei şi-a programat acti­vitatea mai ales în biologia experimentală, ştiinţa misterului vieţii. Programul are la temelia sa convingerea că omul va pro­fita enorm dintr'o mai profundă şi clară înţelegere a fenome­nului vieţii. Sau studiat aspectele biochimice ale nutriţiei, creş­terea şi evoluţia din punct de vedere biofizic şi chimic, expre­sia fiziologică a carăcteristicelor geneticei,Substanţele ormonale, enzimele şi vitaminele, biologia sexelor, reproducerea şi altele. Şi pentru ca laboratoriile — templele bunei stări şi ale fericirii, cum au fost numite de Pasteur — în care au licărit numai lu­miniţele acestor cercetări, să-şi poată da roadele aşteptate sau mimai bănuite, Fundaţia le-a înzestrat cu ultramicroscoape, ul-travioletmioroscoape, microscoape electronice, ultracenitrifuge, spectroscoape complexe, raze x, difractbare, aparate complexe pentru electroforeză, pentru refracţia cu dublu curent, aparate optice şi altele.

Folosind o astfel de aparatură, fină şi exactă, materia vie a fost analizată şi descrisă nu numai în unităţi celulare, ci în gene şi chiar în termeni de structură şi forţă moleculară. S'a pă­truns adânc în structura genelor, a acelor componente miste­rioase ale spermatozoizilor care, împreună cu nucleii ,#m»lor, într'un număr de câte două miliarde, câte contribues**.» fiWiIţa-rea generaţiei de mâine a lumii întregi, nu ocupă mia mult de­cât volumul unei tablete de aspirină.

Biologia nouă — biologia moleculară — a constituit obtec--tul mai multor studii în urma cărora s'au emis teorii noi, s'au confirmat sau au fost infirmate altele vechi, au fost precizate metode noi de lucru şi s'a oferit matematicienilor material de sinteză şi de formulare de legi în marele cosmos al lumii mole­culare. Nici lumea apusă de mult, în urmă cu 500.000 de ani, ml a rămas necercetată. Profesorul de anatomie D. Black delà Cole­giul Medical al Uniunii din Peiping a diferenţiat într'o piatră de

calcar un nou gen de om: Sinantropus pekinensis. Acesta este intermediar între gorilă şi Chinezul modern, Dintre Institutele în­zestrate de Fundaţie, cu misiunea de a cerceta natura vie, amin­tim numai câteva. Universităţii din Chicago, în 1938, i s'a pre­văzut 2 mii. dollari, drept fond de cercetări în ştiinţele biologice. Institutul de Tehnologie din California timp de 25 ani s'a bu­curat de siprjinul Fundaţiei. Consiliul Naţional de Cercetări din Statele Unite pentru problema sexelor a primit 720.000 dollari. Universităţile Columbia, Harward, Ohio şi altele din Statele Unite^ apoi Universitatea din Stockholm pentru biologia experi­mentală, cea din Berna pentru aplicarea tehnioei fizico-chimice în studii de fiziologie au fost înzestrate eu toată aparatura nece­sară. Colegiul Franţei, Universităţile din Upsala, Utrecht şi al­tele au primit fonduri mai mici decât cele precedente, totuşi destul de însemnate.

In câmpul ştiinţelor sociale şi pentru progresul social, după 1929, când Fundaţia Laura Spelman Rockefeller s'a unit cu Fundaţia, aceasta şi-a asumat responsabilitatea creerii unui pro­gram de lucru considerabil mai lărgit. Pentru promovarea cer­cetărilor la teren în securitatea socială, în relaţiile internaţionale şi în administraţia publică şi în general în domeniile ştiinţei so­ciale mai puţin specializate, Fundaţia, în medie anuală, a chel­tuit câte 2 milioane dollari. Faţă de dificultăţile formidabile care se opun transpunerii în vieaţa cotidiană a rezultatelor obţinute în urma cercetărilor făcute în; economia politică, ştiinţele politice, sociologie, antropologie, criminologie şi în altele, ajutoarele nu sau acordat pentru obiective singuratice. Insuficienţa ştiinţe­lor sociale e încă mare, omul a început să comande Naturii mult înainte ca să poată a-şi comanda lui însuşi. In consecinţă dela investiţiile făcute s'a aşteptat creşterea cunoştinţelor ştiinţifice, ameliorarea metodelor de cercetare (au fost trimişi cercetători şi în echipele D-lui Prof. Guşti), ataşarea personalului ştiinţific de teren, interpretarea rezultatelor şi desvol'tarea oportunităţi­lor pentru controlul ipotezelor ştiinţifice emise.

Programul Fundaţiei în domeniul securităţii sociale a ur­mărit două obiective principale: în primul rând, cercetări având tendinţa să descrie şi să măsoare schimbările ciclice şi modifi­cările de structură în afacerile comerciale modeme şi să anali­zeze cauzele care produc instabilitatea economică şi în al doi-

lea rând cercetări, vizând prevenirea riscurilor principale care periclitează individul, în special boala, accidentele, lipsa de re­surse datorită bătrâneţii şi şomajul. Cu aceste gânduri s'a co­laborat — ajutându-le financiar — cu Consiliul de Cercetări pentru Ştiinţele Sociale din Statele Unite, cu Institutele na­ţionale pentru cercetării din Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Nor­vegia, Austria, Suedia, Danemarca şi Bulgaria şi cu încă altele cum e Institutul Brookiîiigs din Statele Unite, Societatea Naţiu­nilor şi cu mai multe Universităţi americane şi străine. Institutul Social Român din Bucureşti în activitatea-i desfăşurată încă a primit fonduri delà Fundaţie. Pentru coordonarea cercetărilor din Europa s'a constituit treptat un centru pe lângă Secţia fi­nanciară şi Serviciul informaţiilor economic din Societatea Na­ţiunilor şi la Institutul de înalte Studii Internaţionale din Ge­neva.

In câmpul relaţiilor internaţionale Fundaţia s'a ocupat de difuziunea informaţiilor relativ la cauzele specifice ale dificultă­ţilor dintre naţiuni. Astfel a ajutat cercetările întreprinse de Institutul Relaţiilor Internaţionale din Bazinul Pacificuluii, Con­ferinţa de Studii Internaţionale delà Paris, Institutul Regal de Afaceri Internaţionale din Londra, Institutul Internaţional al Cooperaţiei Intelectuale şi alte multe instituţii şi asociaţii care lucrează în acest câmp de activitate.

In al treilea sector social, în administraţia publică, Funda­ţia fiind convinsă că un progres social este esenţial condiţionat de eficienţa serviciilor de Stat, adică de dotarea lor cu personal capabil şi bine pregătit, a considerat dorinţa guvernelor de a re­organiza administraţia ca cea mai inteligentă şi conştientă re­formă. Fundaţia, cunoscând din larga ei experienţă că baza de granit a administraţiei publice o constitue existenţa şi buna func­ţionare a serviciilor de statistică şi informaţii, a acordat Comi­tetului creat pentru serviciile acestea largi posibilităţi de lucru. A subvenţionat un anumit număr de proiecte care au drept scop, pe lângă formarea de funcţionari noi şi completarea cunoştinţe­lor celor vechi. Fundaţia a consacrat sume considerabile orga­nismului central, creat la Washington, pentru multiplicarea po­sibilităţilor de pregătire a viitorilor funcţionari într'un internat.

Subliniem atenţia mare pe cane Fundaţia o acordă perfec­ţionării administraţiei, a acelei maşinS complexe, de care şi noi

ne plângem că nu e corespunzătoare necesităţilor actuale, fără să ne manifestăm însă şi voinţa că voim să o ameliorăm.

In Secţia artelor Fundaţia urmăreşte două scopuri: primul de a difuza în public prin arte ceea ce este comun în vieaţă şi al doilea de a promova schimbul liber de idei între naţiuni, pu-nându-le la îndemână mai uşor resursele culturale de care dis­pun. Prin dramă, muzică, film, radio, muzee, biblioteci, schimb bibliografic şi de material informativ, indivizii şi grupele sunt ajutate deopotrivă.

De prezent Fundaţia se găseşte într'o fază când pe terenul artelor luptă pentru ca Americanii să-şi amelioreze înţelege­rea pentru progresul cultural din Răsăritul îndepărtat şi din ţările latine din America. Cu acest scop se difuzează în Statele Unite, limbile chineză, rusească, japoneză şi cele latine. Insti­tutului de Orientalism delà Universitatea din Chicago în anii 1926—1936 i-a acordat circa 10 mii. dollari.

In această secţie învestirea bibliotecilor şi îmbunătăţirea tehnicii lor de lucru întotdeauna a constituit pentru Fundaţie un program deosebit. Ea a fost prezentă cu fonduri în Anglia, Franţa şi Germania şi în alte state europene sau din Asia.

Bibliotecii Bodlein din Oxford, pentru completarea cata­logului şi extensiunea planului ei de activitate, i-a acordat 2.300.000 dollari. In 1939 în Biblioteca Congresului din Washing­ton a iniţiat un catalog cu material spaniol, înfiinţând pentru organizarea bibliografică a acestuia Fundaţia hispanică,

In fine, regretând că ru avem timp să descriem activitatea Secţiei, conform cu înţelegerea de care s'a bucurat din partea Fundaţiei şi cu dimensiunea fondurilor cheltuite, mai relevăm atenţia acordată Consiliului american al Societăţilor Savante, al cărui program, în ce priveşte bursele, planurile comitetelor şi operelor internaţionale, încă este larg dotat şi susţinut din partea Fundaţiei.

Fundaţia se interesează de China încă delà începuturile sale. In primii ani i-a cercetat necesităţile medicale, înfiinţând un birou medical pentru China, Acestuia i-a acordat 14 mii. dol­lari. Apoi a întemeiat Colegiul de Medicină al Uniunii la Pei-ping, pentru a cărei faimoasă clădire şi bogată înzestrare cheltuit până în 1936 suma de 64 mii. dollari. China găsindu-se în deceniul precedent în apogeul renaşterii, guvernul central,

secundat de autorităţile numeroaselor provincii şi regiuni mai mici, a început un efort imens pentru transformarea societăţii medievale din China după tiparul cunoştinţelor moderne. Punc­tul crucial al acestei tentative l'a constituit de sigur ţărănimea, care face 85 % din populaţia totală şi care nu are decât un câş­tig anual în medie de 10 dollari, pe când Americanii de ex. au 152 dollari. Prin urmare în mod urgent s'a simţit nevoia ca această masă enormă să fie studiată, îndrumată şi ajutată, spre o vieaţă nouă. Problemelor de administraţie locală, securitate, educaţie şi mijloace lor de subsistenţă şi igienă, Fundaţia le-a răspuns printr'o largă înţelegere. In consecinţă, pentru progra­mul de educaţie şi reconstrucţie rurală, Fundaţia, delà 1934-1939, a dat 1 mii. şi jumătate de dollari. Iar pentru instituirea unei organizaţii sanitare moderne a acordat ^pmeroase burse. Pro­gramul început a fost în parte stânjenit de războiul ou Japonia.

Ne permitem să aruncăm o privire şi asupra modalităţii de acordare a ajutorului financiar pentru instituţii şi probleme, căi şi de selecţionare a bursierilor. Pe acestea Fundaţia le face după anumite criterii proprii.

Delà începutul civilizaţiei circulaţia ideilor a crescut mereu, iar schimburile internaţionale ştiinţifice n'au recunoscut graniţe, ştiinţa neavând patrie. Fundaţia Rockefeller numai la doi ani după întemeierea ei, înţelegând importanţa formării de con­ducători bine pregătiţi, s'a şi pus în< serviciul acestui schimb-A acordat până în 1939 aproximativ 7000 de burse. Bursierii, bărbaţi şi femei, de obiceiu cu doctorat şi la începutul speciali­zării, s'au bucurat de toate oportunităţile pe care ştiinţa Ia; epo­ca respectivă, ori unde în lume, le-a putut acorda. Bursele pen­tru Fundaţie constituesc, în cele 72 de ţări dini care sunt bur­sierii, investiţii de bunuri intelectuale, condiţionate numai de ta­lent şi de promisiunea rămânerii îm specalitatea însuşită. Şi în-tr'adevăr bursierii, renunţând la cariere lucrative, conform da­telor culese de Fundaţie an de an, relativ la succesele lor în ca­rieră, au confirmat intenţia capitalizatorului. Rockefeller a do­vedit că ştie să adune în jurul său şi un mare capital intelec­tual. Foştii bursieri din Statele Unite, sau din alte ţări, ocupă acum situaţii dintre cele mai de invidiat: în adiministraţie, în laboratoare de cercetări, în Universităţi. Mulţi dintre ei au fost laureaţi cu diferite premii, sunt aleşi membrii la Academii

ştiinţifice şi unora li-s'a acordat chiar premiul Nobel. Prin urmare zecile de miloane de dollari, date ca burse şi pentru cu­noaşterea metodelor de lucru pe teren, au fost răsplătite din abundenţă.

Bursele acordate au fost pentru igienă, ocrotire socială ştiinţe medicale, ştiinţe naturale, ştiinţe sociale şi pentru arte» Acordarea lor, de altfel ca şi a ajutoarelor pentru promovarea anumitor probleme, nu se dau nici la cerere şi nici din iniţiativa Fundaţiei. Procedura este cam următoarea. Fundaţia în urma di­feritelor studii personale, rapoarte şi anuare oficiale şi pe baza informaţiilor primite delà reprezentanţii ei, trimişi periodic în mai toate ţările, cunoaşte şi se ţine în curent cu problemele prin­cipale şi acute din fiecare ţară. De multe ori le cunoaşte şi pe cele mai puţin însemnate. Apoi cercetează dacă în ţara cu o anumită problemă, există vreo persoană proeminentă, care ar fi interesată în soluţionarea ei. Se înţelege că aceste personali­tăţi de obiceiu nu aşteaptă ca ele să fie descoperite de Fundaţie,, ci din proprie iniţiativă iau legătură cu reprezentanţii Funda­ţiei. Odată ce aceste întâlniri au fost realizate, urmează câşti­garea încrederii în forţa creatoare sau organizatoare a personei şi ajutoarele sau bursa se şi acordă. Delà principiul ,,ajută-te dacă vrei să fi ajutat", Fundaţia nu se abate niciodată, ori cât de importantă ar fi problema. Acordă bursă celui care şi-a înce­put specialitatea, promovează cercetarea ştiinţifică începută şi contribue la ridicarea unei clădiri cu maxim jumătate din cos­tul ei. La noi prima legătură cu Fundaţia a constituit-o Dl Prof. I. Moldovan în anul 1921. De atunci la recomandarea D-sale, pentru probleme pe care Fundaţia a crezut că e necesar să le iniţieze, au fost acceptaţi să studieze în ţară şi în diferite cen­tre universitare sau pe teren, în Europa şi în Statele Unite, mai mulţi bursieri, bărbaţi şi femei. In cursul timpului şi alte per­soane marcante, din vieaţa noastră universitară şi administra­tivă, au început să aibă legături cu Fundaţia şi în consecinţă s'au bucurat de sprijinul ei, în promovarea instituţiilor pe care le conduc. Sperăm că în curând se vor reînnoi colaborările aces­tea, atât de utile pentru toate domeniile de activitate tratate până aici.

V'am expus cifre aride, V'am plimbat printr'o lume mult mai avansată decât a noastră, atât sub raport cultural, cât şi sub al civilizaţiei pe care şi-a creat-o, V'am descris morala simţită de Naţiunea americană de a da o mai mare înţelegere naturii omului şi V'am arătat străduinţe depuse pentru alinarea suferin­ţelor omeneşti şi pentru promovarea sănătăţii integrale a Lumii actuale şi a celei care va să vină. Toate acestea le-am proiec­tat prin norocul, destinul şi generozitatea legată de membrii, din trei generaţii consecutive, ai familiei Rockefeller. Nu am isbutit însă se desfac toate cutele inimilor acestor mari mece-naţi, nici să relev înfăptuirile lor imense sau ale cercetătorilor şi savanţilor pe care ei au reuşit ca să şi-i câştige de colaboratori Expunerea misiunii Fundaţiei Rockefeller „de a promova bună­starea omenirii din întreaga lume" care<H este deviza, întrece atât cunoştinţele mele modeste, cât şi timpul de o oră pe care D-Voastră cu încredere şi bunăvoinţă mi l-aţi acordat.

B I B L I O G R A F I E

J o h n K . W i n k l e r , John D. A portrait in Oils. N e w Y o r k , 1 9 2 9 .

The Rockefeller Foundation. A n u a l R e p o r t f o r 1933—1939. 4 9 W e s t 4 9 t h

S t r e e t , N e w Y o r k .

R . B . F o s d i c k , The Rockefeller Foundation, R i v i e w s f o r 1 9 3 7 — 1 9 3 9 . N e w

Y o r k .

Organizaţia sanitară în Anglia da

Dr. I . C O S M A

Inspector gen. san. Sibiu

Anglia ocupă o suprafaţă de 243.777 km2, cu a populaţie de 47.085.300 (1936). Ultimele date disponibile ne arată ur­mătoarele caracteristici demografice.

Natalitatea Mortalitatea Gen.

14.9%o (1937) 12.4%o

Mortalitatea Infantilă . . . 5.8% Nupţialitatea 8.7%o Indicíele vitial simplu . . . 125.5

A da o descriere exactă a organizaţiei sanitare din An­glia, este extrem de dificil. Problema sănătăţii publice acolo formează o preocupare veche, din timpuri vechi şi această preocupare şi-a croit drumul de jos în sus din iniţiativele luate de organele periferice sau chiar de particulari, rolul statului reducându-se adesea dloar la consfinţirea iniţiativei. Initr'ade-văr e greu de găsit o altă ţară, unde problemele cari ating sănătatea să fi aflat o atât de largă înţelegere şi interes în sânul populaţiei şi în urmia acestui interes deosebit sau năs­cut idei şi înfăptuiri complect independente şi neînfluenţate unele de altele. Acest interes nu s'a manifestiat numai în sâ­nul diferitelor organizaţii sanitare sau servicii particulare şi chiar a indivizilor particulari, producând în cursul timpului acel mozaic de organizare sanitară şi medicală, care în ansam­blul lui formează viaţa medicală şi sanitară engleză. Ceeace e de notat e că Statul nici când nu a încercat să îşi asume drep­tul exclusiv de iniţiativă şi hotărâre, ci din contră a admis şi chiar a încurajat iniţiativă locală — fie oficială, fie particulară —, el limitându-şi dreptul pentru a interveni în aspectul ge­neral şi mai ales cel financiar al problemei. Pentru a demon­stra puterea iniţiativei particulare, merită să se amintească că asigurarea medicală pentru caz de boală a lucrătorilor, care abia în secolul al XX-lea a găsit o consfinţire oficială în ma­joritatea statelor europene, a fost organizată în Anglia — pe bază de organizaţii voluntare — deja la sfârşitul secolului al XVIII-lea. In anul 1815 membrii societăţii de ajutor mutual în caz de boală au fost aproape un milion. Transformarea acestor societăţi particulare în organizaţie de stat s'a făcut abia în anul 1911 (National Insurance Act).

Tocmai în urma interesului general pentru problema sănă­tăţii, în Anglia nu s'a reuşit — probabil voit — nici până azi să se concentreze problema în mâna unui singur Departament, Cu toate că Anglia are un Minister al Sănătăţii (Ministry of Health), aproape fiecare Minister are în sfera sa de activitate şi probleme de sănătate. Ministerul Sănătăţii se ocupă cu pro-

blema sănătăţii publice, problema dependenţilor şi asigurările medicale, Ministerul de Interne are în sfera sa de acţiune pro­blema igienei industriale, serviciul medical al penitenciarelor şi al poliţiei, Ministerul Educaţiei problema igienei şcolare, Mi­nisterul de Agricultură se ocupă cu boalele zootehnice transmi­sibile omului, Departamentul Poştei cu serviciul medical al an­gajaţilor, Ministerul Comerţului cu serviciul medical al persona­lului civil şi marin, iar Ministerul Pensiilor cu serviciul medi­cal al marinarilor şi soldaţilor eşiţi din activitate.

Practica medicală în toate raporturile ei cu publicul este deaproape supraveghiată de Consiliul general medical (Gene­ral Medical Council), care se compune din câte un reprezentant al fiecărei universităţi care eliberează diploma dle doctor în medicină, cinici reprezentanţi ai guvernul^ şi trei membrii aleşi din sânul corpului medical. Acest Consiliu urmăreşte ^deaproa­pe şi propune modificări în pregătirea profesională a medici­lor şi supraveghează conduita lor etică. Consiliul poartă evi­denţa nominală a medicilor cu libera practică. Este adevărat că înscrierea nu este obligatorie, însă medicul neînregistrat nu poate obţine nici o numire oficială şi certificatul medical eli­berat de un medic neînregistrat nu are valoare în faţa instan­ţelor judecătoreşti. Pewtru fapte mai grave Consiliul poate de­cide ştergerea medicului din registrul de evidenţă. Printre altele, ca motive de ştergere din contrei figurează beţia obicinuită, certificatul medical nesincer, întrebuinţarea de personal medi­cal necalificat, adulter, etc.

Interesele medicilor sunt apărate de Asociaţia medicilor, (British Medical Associationi). Această Asociaţie luptă pentru interesele profesionale ale medicilor şi in acelaş timp face pro­puneri din proprie iniţiativă sau îşi dă avizul asupra probleme­lor sanitare şi medicale mai importante. Asociaţia este foarte activă în apărarea intereselor medicilor, Este de remarcat lupta curajioasă ce a dus-o şi o duce încă contra instituţiilor cu acti­vitate medicală gratuită şi contra sistemului de contract între medici şi diferite instituţii sau patroni. E de remarcat în acelaş timp înţelegerea ei loială pentru problemele unde consultaţiile gratuite se impun ca o necesitate socială sau preventivă. Asocia­ţia a dus o luptă continuă pentru mărirea salariilor medicilor şi se năzuieşte să reducă la limite raţioniale serviciul de full-

time în favorul sistemului de pari-time. Activitatea ei este de real folos atât pentru medici cât şi pentrj stat.

ASISTENŢA MEDICALĂ.

Asistenţa medicală a săracilor s'a desvoltat în Anglia din iniţiativă particulară. Totdeauna sau găsit persoane cu dare de mână, care au contribuit cu sume variabile la întreţinerea unor instituţii menite de a da ajutor medical gratuit lumei sărace. Aşa au luat fiinţa un număr mare d<¿ spitale, mai mici sau mai mari, cari în trecut au fost modest dotate şi cu o activitate medicală nu totdeauna de cea mai bună calitate, însă graţie ajutoarelor continue primite de!a diferite persoane saü aso­ciaţii particulare, calitatea lor s'a ameliorat şi cu timpul au de­venit foarte bine dotate şi cu o activitate medicală din ce în ce mai bună. Corpul medical al acestor spitale se compunea din medici particulari liberi profesionişti, cari lucrau pentru un salar mic un număr de ore în cadrul instituţiei, azi pe lângă acest personal se află tot mai mulţi medici ocupaţi în întregime în cadrul instituţiei.

înaintea creierii acestor instituţii de asistenţă medicală şi în epoca când numărul lor era încă redus, asistenţa medicală a săracilor era asigurată în oareşcare măsură de medicii parti­culari cari în schimbul acestei activităţi primeau un salar mi­nim delà comună. Cu timpul aceşti medici particulari au pri­mit o poziţie oareşcum oficială, cu toate că activitatea lor par­ticulară a fost clientela particulară plătită. E de notat că prin­tre aceşti medici, cu toate că salariul primit era foarte mic (10—100 L. la an) se aflau şi medici ou reputaţie mare, dar să pare, că dorinţa de a nu avea un nou concurent în comună, il obliga să facă şi acest serviciu puţin remunerator.

Nu însă în toate cazurile a reuşit iniţiativa locală să asi­gure creiarea de spitale pentru nevoile bolnavilor. Ini aceste locuri s'au înfiinţat spitale de Stat cari delà început aveau o dotare şi organizaţie mai bogată. Azi deosebirea ca dotare şi ca activitate între spitalele voluntare şi cele oficiale a dispărut aproape în întregime.

Sîtuaţ ;a spitalelor după ultimele date ce s'au putut obţine •este următoarea:

Nr. instit. paturi Spitale voluntare 847 50.460 Spitale pentru izolare . . 1046 38.200 Spitale pentru t, b. c. . 463 22.650 Bolnavi mintali 441 139.122 Spitale aut. loc. pt. săraci . 713 120.235

Spitalele voluntare se susţin din subscripţii, legaţii, donaţii, colecţii, etc.

SERVICIUL MEDICAL AL ASIGURAŢILOR.

In antul 1911 s'a inltrodus în Anglia legea asigurărilor, care asigură o asistenţă medicală şi material^a muncitorilor asigu­raţi, în caz ide boală sau şomaj. Legea cuprinde cam 1/3 a po^ pulaţiei întregei Anglft. Parte itmiportan|tă din această Lege este libera alegere a medicului, bolnavul putând oricând, după anumite formalităţi a-şi schimba medicul lui. Asemenea şi me­dicul poate refuza primirea bolnavului pe lista membrilor încre­dinţaţi grijei lui medicale. Cam 2/3 a medicilor înregistraţi sunt în serviciul asiguraţilor.

Medicii din asigurări sunt plătiţi după numărul asigura­ţilor înscrişi pe lista lui. Niciun medic niu poate însă avea mai mult de 1500 persoane înscrise. In medie fiecare medic are 930 asiguraţi înscrişi. Salarul medicului este de 9 şilingi de cap de membru înscris (1924).

Pe lângă asistenţa medicală, asiguraţii au încă un be­neficiu material care se plăteşte în caz de boală, de incapaci-" ta te dle lucru şi în caz de naştere.

Medicul Asigurărilor estte obligat a oferi asistenţă medi­cală la domiciliul bolnavului sau la cabinetul lui particular, în condiţiile care le poate oferi un medic universal. Deci asigu­rarea bolnavului se limitează numai la atât cât poate oferi un medic nespecializat şi în cazul că boala este die aşa natură în­cât întrece posibilităţile practicianului, bolnavul este obligat a-şi căuta acel ajutor pe cont propriu. Legea asigurărilor en­gleze nu oferă asistenţă spitalicească sau tratament de specia­list şi nici examinare radiologică sau alte examinări mai puţin curente de laborator; la aceste posibilităţi bolnavul nu este în-

dreptăţit. Din cauza acestor insuficienţe a luat fiinţă asigura­rea benevolă a lucrătorilor pentru asistenţă spitalicească în ca­drul căreia se plătesc anumite cote din salarul primit.

Faptul că legea dă dreptul bolnavului asigurat numai la o asistenţă medicală de rutină, a produs la început dese nemul­ţumiri atât Idlin partea bolnavului cât şi a medicului. Bolnavul a aşteptat delà medic adesea mai mult decât îi putea oferi un medic universal. Pentru a evita aceste fricţiuni s'au stabilit limi­tele exacte ale obligaţiilor medicului, specificândki-se în acelaş timp şi o parte a acelor intervenţii pe care medicul nu este ob­ligat a le oferi bolnavului. Ini spiritul acestor dispoziţii medicul este obligat a interveni şi în următoarele cazuri în afară de exa­minarea şi tratamentul curent universal:

fractura piciorului; curetaj uterin; reducerea luxaţiei articulaţiei umărului; mici intervenţii chirurgicale, ca scoaterea unui corp străin

din laba piciorului; luarea de probe de sânge; vaccinarea. Nu este însă obligat medicul a executa următoarele inter­

venţii : a pen d i cect omie ; tonzilectomie ; injecţii intravenioase de neosalvarsan ; •cateter:zarea trompei Eustachi; operaţii de hemoroizi; cercetarea refracţiei oculare; termoelectrizare, ionizaţie ; îndepărtare de ganglioni cervicali de natură t. b. c.

SERVICIUL MEDICAL PENTRU GRAVIDE.

Importanţa ocrotirei mamei a fost înţeleasă în Anglia mai repede decât în oricare altă ţară. Istoricul asistenţei gravide­lor şi a leuzeilor este aproape acelaş ca în oricare ţară în Eu­ropa. In timpurile mai vechi femeia era asistată la naştere de rude sau vecine şi cu timpul s'au ridicat ca pretutindeni, moaşele empirice cari se ocupau de femeia gravidă. In antul 1827 Cole-

giul medicilor declară că asistenţa gravidei nu este o îndeletni­cire demnă de un om cu educaţia academică. Cu timpul însă s'a înţeles tot mai mult inportanţa unei pregătiri serioase în ob­stetrică atât pentru medici cât şi penitru mioaşe şi începând dela mijlocul secolului trecut s'au făcut importante înbunătăţiri pe acest teren.

Activitatea moaşelor stă sub controlul autorităţilor locale. Ele sumt obligate în toate cazurile când naşterea nu decurge în condiţii normale să cheme medicul indicat de familie şi să anunţe în acelaş timp autoritatea ajdlministrativă că a îndepli­nit această obligaţie. Dacă familia nu poate plăti onorariul me­dicului chemat, plata se face de către comună. Suma ce pri­meşte medicul este stabilită prin regulament şi variază după complicaţiile constatate (1—2 lire). ^

O importantă inovaţie pe terenul ocrotirei mamei o pre­zintă serviciul de consultaţii prenatale gratuite, organizate pe toată suprafaţa ţării. In anul 1927 au fost în funcţie 887 centre prenatale parte conduse die medici specialişti parte de medici practiciani angajaţi pe timp limitat. Examinarea gravidelor se face la intervale relativ dese şi în caz dle anomalii mai serioase se anunţă medicul familiei sau în lipsa acestuia se intervine din partea centrului pentru internarea bolnavei în spital pe timpul naşterei. In Anglia s'au creiat 2480 paturi pentru naşteri. O parte a spitalelor de femei sunt oficiale şi un număr aproape egal voluntare. Se admit în aceste spitale gravidele cu compli­caţii obstetrice şi cele cari niu au la domiciliu condiţii igienice pentru naştere. In afară de acest număr de paturi se află un număr mare de spitale ide femei particulare.

Femeile muncitoare asigurate sau soţiile bărbaţilor asigu­raţi primesc la naştere un ajutor bănesc. Dacă şi soţia munci­torului este asigurată ajutorul băniesc este dublu.

Aproximativ 30% a naşterilor se întâmplă în prezenţa me­dicilor.

OCROTIREA COPILULUI.

Problema copilului s'a bucurat în AngUSa de o importanţă deosebită şi în scurt timp după sesizarea importanţei ei s'a de­pus un efort extrem de viu pentru reducerea mortalităţii ínífan-

tile şi pentru asigurarea desvoltării şi îngrijirii lor în condiţii optime ide sănătate. Rezultatul acestei griji se oglindeşte în re­ducerea puternică şi în scurt timp a mortalităţii infantile şi eli­minarea aproape completă a unor cauze de decese infantile ca­ri în unele ţări din Europa formează încă o problemă de re­zolvat.

Actul fundamental care a premers aceste acţiuni a fost Le­gea ocrotirei copilului din anul 1908, conform căreia autoritatea publică are dreptul a lua măsuri contra părinţilor cari neglijea­ză grija medicală a copiiloir lor. Concomitent cu această dispo-ziţiune oficială a luat fiinţă „Societatea Naţională pentru pre­venirea maltratării copiilor" care societate particulară a făcut o propagandă largă pentru ocrotirea copilului şi a adus pe acest tereni contribuţii importante.

Baza ocrotirii copilului o formează Centrele de consultaţii infantile. Sunt conduse de medici specialişti, de obicei fulltime şi mai ales de femei. In anul 1929 au funcţionat în Anglia 2522 Centre de consultaţie. Aceste Centre urmăresc scop pur pre­ventiv şi în cazul cârid' copilul prezintă afecţiuni mai serioase este îndrumat la med'cul casei, medic specialist sau spital. In urma acestei colaborări între Centru şi medicul particular cor­pul medical priveşte cu ochi buni activitatea acestor centre.

In problema ocrotirei copilului este în mod deosebit anga­jată sora de ocrotire. Toţi copiii cari vizitează Centrul de con­sultaţii sunt vizitaţi la domiciliu la intervale dese de către sora de ocrotire, făcându-se familiei o educaţie serioasă în aceasta problemă.

Copiii şcolari stau sub scutul Legii din anul 1918 care im­pune autorităţilor şcolare locale obligaţia de a asigura inspec­ţia medicală periodică copiilor şi tratamentul pentru afecţiunile de mai mică importanţă. Pentru afecţiuni mai serioase copilul este îndrumat la medicul specialist sau spital. S'a amintit că problema igienei şcolare cade în atribuţiile Ministerului Edu­caţiei. Această separare a elevilor şcolari din preocupările Mi­nisterului Sănătăţii a produs şi produce încă oareşoari neajun­suri în rezolvarea problemei igienei şcolare, însă colaborarea sinceră între aceste două Ministere e pe oale de a elimina pie­dicile ivite. Azi lucrează în Anglia pe terenul igienei şcolare peste 300 de medici cu aproximativ 100 medici ajutori, peste

3000 surori de ocrotire special pregătite pentru igiena şcolaru­lui, adăugânldu-se acestora încă aproximativ 1500 medici spe­cialişti cu o activitate ocazională pe acest teren.

Se fac mari eforturi pentru asigurarea supravegherii medi­cale a preşcolarilor. Situaţia actuală prezinitlă anomalia dăună­toare că între supravegherea medicală a sugacilor şi cea a şco­larilor se intercalează o perioadă de câţiva ani — preşcolarul — când supravegherea medicală sistematică este aproape inexis­tentă. Numeroase date statistice dovedesc că copiii întră la şcoa­lă cu un număr mare de afecţiuni şi de defecte fizice ivite chiar în epoca preşoolarităţii, deci această epocă trebuie suprave­gheată cu aceiaşi intensitate ca cea a sugarilor şi şcolarilor, O supraveghere medicală a preşcolarilor ar reduce în mare măsură afecţiunile cari trebuesc tratate şi éliminée în timpul şcolari -taţilor. In ultimul timp centrele de puericultura din Anglia îşi' lărgesc tot mai mult sfera lor de activitate, făcând posibilă şi examinarea preşcolarilor la aceste centre. Se duce o mare propagandă în sânul populaţiei pentru generalizarea cât mai largă a utilizării consultaţiilor preşcolare gratuite.

BOLI INFECŢIOASE. •

Izolarea bolnavilor infecţioşi este complect gratuită în An­glia pentru oricine. Cu toate că în anumite condiţii, pentru ser­vicii speciale bolnavii cu dare de mână plătesc oareşcari taxe, gratuitatea izolării şi a tratamentului medical este o noţiune atât de înrădăcinată încât cu greu ar putea fi schimbată. Ase­menea şi desinfecţia la dorniciliu este gratuită.

Bolile infecţioase mai importante se declara obligator me­dicului igienist. Pentru această declaraţie orice medic practician primeşte o sumă de 2—3 şilingi. Asemenea se declară obligator intoxicaţiile profesionale de orice natură. Aceste din urmă nu să declară medicului igienist ci Inspectorului General al Indus­triilor. Toate laboratoarele oficiale execută orice analiză în le­gătură cu bolile infecţioase în mod gratuit şi se face o propa­gandă largă să se utilizeze aceste laboratoare şi de medicii par­ticulari în toate cazurile indicate. Din cauza acestei gratuităţi generale laboratoarele particulare sunt. mult concurate şi au

oprit desvoltarea lor în măsura în care se observă în unele ţări europene.

Vaccinarea contra variolei nu este obligatorie, însă se află în funcţie un; serviciu de vaccinare bine organizat, care stă la dispoziţia publicului pentru vaccinarea copiilor. La împlinirea lunei a patra a copilului, vaccinatorul public se prezintă la fa­milia copilului pentru executarea vaccinării. Im cazul când fa­milia refuză vaccinarea se dă din partea părinţilor o declaraţie în acest sens. Se aid'mit vaccinările şi prin medicul caisei. Vacci­nul se produce în laboratorul de produse serologice al Statului. In medie cam 50% a copiilor se vaccinează. Ca o urmare a fap­tului că o parte a populaţiei rămâne nevaocinată, când se pro­duc cazuri de îmbolnăviri sau apar chiar mici epidemii, popula­ţia se prezintă în masă pentru vaccinare. întregul personal me­dical şi sanitar auxiliar angajat în combaterea de boli infecţioa-se este vaccinat contra variolei.

Pentru combaterea bolilor infecţioase se dispune de mijloace de locomoţie bogate, încât izolarea bolnavilor infecţioşi chiar şi delà distanţe mai mari se poate face fără mari dificultăţi. Acesrtf serviciu este foarte bine organizat şi în caz de paupertate servi­ciul se execută gratuit.

PROBLEMA TUBERCULOZEI.

Tuberculoza este privită ca o problemă de importanţă pri­mordială şi i se dă atenţie deosebită. E de observat paşii repezi ce s'au făcut în ultimul timp în această direcţie. In anul 1911 se aflau în Anglia 5500 paturi pentru bolnavi de tuberculoză, pe lângă un număr ceva mai mare de paturi pentru izolarea bol­navilor tuberculotici incurabili. In 1917 numărul lof s'a ridicat la 12441 iar în 1929 la 23260.

Combaterea tuberculozei este încredinţată medicului ftizio-log (Tubereulozis Offioer) care este subordonat din punct de vedere administrativ medicului sanitar. Ftiziologul conduce în­treaga acţiune de depistare, primeşte declaraţiile de descope­rire a bolnavilor noui delà medicii practicieni, dispune asupra izolării în spital a cazurilor indicate şi supraveghiază vizita la domiciliu a surorilor de ocrotire angajate în lupta contra tuber-

culozei. In anul 1928 au funcţionat în aceasta calitate de medic ftiziolog 382 medici. Toţi sunt full-time.

Lupta contra tuberculozei se bazează pe dispensarul anti-tubereulos. In fiecare localitate funcţionează un astfel de dis­pensar unde se examinează persoanele suspecte trimise de me­dicii particulari precum şi contacţii lor. Bolnavii se pot prezen­ta la aceste dispensare şi din iniţiativă proprie. Dispensarul are un caracter preventiv, se execută însă în anumite condiţii şi tra­tament medical (Pneumotorax e t c ) .

In lupta contra tuberculozei vizita la domiciliu formează un mijloc preventiv important. Aceste vizite se fac de către su­rorile de ocrotire special pregătite pentru această problemă şi în măsură mai redusă sunt folosite şi surorile de ocrotire an­gajate în problema ocrotirei mamei şi a copilului.

BOLI VENERICE.

Măsurile luate pentru combaterea bolilor venerice sunt în parte asemănătoare cu cele pentru combaterea tuberculozei. Principiul pe care se bazează această acţiune dă dreptul orică­rei persoane atinse de boli venerice să poată avea la cerere tratament medical gratuit. In baza acestui principiu funcţionea­ză azi 188 Centre antivenerice, plasate de obicei în localul spi­talelor unde sunt special amenajate pentru a asigura discreţie desăvârşită. Toafte laboratoarele ide Stat stau la dispoziţia me­dicilor, incluziv medicii particulari, gratuit pentru orice analiză bacteriologică sau serologică în scop de depistare a veneriilor. Statul pune la dispoziţia medicilor practicieni gratuit neosal-varsanul necesar tratamentului bolnavilor. Sifilisul nu cade sub prevederile declarării obligatorii.

O statistică a anului 1928 ne arată că în acel an s'au des­coperit:

21126 cazuri nioui de sifilis; 39033 „ . „ blenoragie;

965 „ ,, şancru moale.

In acest interval s'au prezentat la consultaţii 26895 per­soane pentru examinare medicală aflate sănătoase.

SURORILE DE OCROTIRE,

Este evident că orice acţiune cu caracter preventiv şi edu­cativ nu poate fi executată în întregime de corpul medical, de­cât în desavantajul pierderii unei mari părţi a timpului. Iniţie­rea şi punerea în practică la domiciliu a măsurilor profilactice în oricare domeniu al boalelor medico-sociale cade în sarcira personalului sanitar auxiliar. De calitatea lui depinde îiru între­gime şi calitatea muncii iniţiate de medici. Instituţia surorilor*, de ocrotire a luat fiinţă la începutul ei cu scopul de a da o mână de ajutor bolnavului la domiciliu. Au fost deci pregătite exclusiv cu acest scop. Abia în cursul funcţionării lor în aceasta calitate de infirmiere ambulante, s'a făcut observaţia că munca lor ar putea fi lărgită în mod extrem de folositor cu acţiunea de ordin educativ şi profilatie. Şi astfel această instituţie care a avut la început caracterul exclusiv de infirmieră la domiciliu, a trecut prin staldiul unui amestec de atribuţii de infirmieră şi soră, iar azi s'a ajuns la o complectă diferenţiere a lor, cu toate că \în Anglia sora de ocroltire cu atribuţii şi de soră infirmieră se află încă în număr mare. O parte a acestor surori au şi pre­gătirea de moaşe dând asistenţă femeilor îni timpul naşterii şi în leuzie. Pregătirea lor teoretică este de 3 ani după care ur­mează un stagiu de o jumătate an sau chiar şi mai mult după cum sora se dedică problemei copilului, tuberculozei, igienei şcolare, sau altele. Se află şi surori (de ocrotire pentru stabili­mente industriale (Industrial Nurses) pregătite special pentru acest câmp de acţiune. Numărul surorilor de ocrotire este foar­te mare şi în continuă creştere.

Merită să se amintească în câteva cuvinte caracterul spe­cial al organizării sanitare din Irlanda care prezintă unele par­ticularităţi cu totul diferite de cele întâlnite de restul ţării. Cu toată deosebirea politică creată în anul 1922 între partea de Nord şi cea de Sud a insulei, cele de mai jos se referă la toată suprafaţa geografică a insulei Irlandeze.

Irlanda a avut totdeauna o situaţie socială şi economică in­ferioară restului insulelor britanice. Paupertatea şi deci impo-

sibilitatea de a ţine pas cu desvoltarea şi înflorirea rapidă tdie cari s'au bucurat celelalte provincii britanice a lăsat urme adân­ci în viaţa acestei insule şi binefacerile civilizaţiei au pătruns aici mai încet. In urma acestor condiţii, rândurile populaţiei au fost mereu subţiate prin emigrările masive mai ales cătră Ame­rica.

Organizaţia sanitară periferică a Irlandei se bazează pe dispensarul comunal. Acest dispensar condus de obicei de un medic full-time asigură asistenţa medicală a tuturor săracilor şi la nevoe tot el face şi tratamentul medical la domiciliu. In cazuri mai complicaţie medicul dispensarului poate cere ajuto­rul unui medic specialist şi dispune şi asupra internării bolna­vului la spital. Dispensarul are şi o moaşe salariată.

Aproximativ jumătatea populaţiei insulei stă sub asistenţa medicală a acestor dispensare. Număruf*medicilor practicieni fiind redus, mai ales în regiunile rurale sărace, nu se produc protestări din partea lor contra acestei reglementări a asisten­ţei medicale. In unele privinţe această organizare arată oareş-cari asemănări cu organizaţia noastră sanitară.

In ceea ce priveşte organizarea instituţiilor spitaliceşti, pro­blema ocrotirei mamei şi a copilului, problema tuberculozei, a bolilor venerice şi bolilor infecţioase condiţiile sunt aproxima­tiv cele ce am întâlnit în restul Angliei. In ultimul timp s'au făcut eforturi mari pentru a acoperi nevoile în toate problemele mai importante.

Organizaţia sanitară din Scoţia în linii mari este la fel oa cea din restul ţării.

Trebue să mai amintim că în urma descentralizării admi­nistrative şi în urma largii puteri a organizaţiilor sanitare peri­ferice, în foarte multe oraşe şi districte au luat fiinţă servicii sau s'au adoptat sr'steme de muncă diferite de cele amintite până aici. Nu e cu putinţă ca în cadrul acestei lucrări să in­sistăm asupra acestor particularităţi. Amintim doar că în acea­stă situaţie se află oraşele Londra, Cambridge, Durham, Swin-don, Brighton şi judeţele (County) Glouoester, Pertb, etc 1).

J ) M a t e r i a l d o c u m e n t a r m a i r e c e n t p e n t r u o r g a n i z a ţ i a s a n i t a r ă din A n

g l ia nu ne -a fost posibi l să p r o c u r ă m . D a t e l e t r e c u t e în l u c r a r e se r e

f e r ă la s i t u a ţ i a p â n ă în anul 1 9 3 0 .

Organizarea luptei antivenerice în U.R. S. S. de

Or. V. Lustrea

Organizarea sanitară a unei ţări depinde în mare parte de structura sa socială. In vechea Rusie, sănătatea publică era o problemă puţin importantă; dacă existau preocupări în această direcţie ele aveau un caracter disparat. Penitru forurile sanitare, medicina preventivă nu-şi câştigase nici o atenţie iar bolile so-

^ciale au fost neglija/te sau considerate numai din punct de ve­dere curativ.

După instalarea regimului comunist în 1917, Guvernul So­vietic este preocupat delà început de organizarea sanitară a Stiatului. Din primele legiuiri sanitare sovietice se poate dies-prfbjde principiul social şi preventiv ce stă la baza lor. Guver­nul Sovietic delà instalarea sa, a considerat sănătatea publică ca o problemă capitală de Stat faţă de care şi-a arătat toată solicitudinea şi tot interesul. A căutat să pătrunidlă în ansamblul problemei şi să o rezolve după urgenţa cerinţelor. Bolile so­ciale au fost considerate pe primul plan şi măsurile luate! contra lor au fost de mare anvergură.

Situaţia bolilor venerice în Rusia prerevoluţionară nu era din cele mai bune, pe tot întinsul ei existau 12 ambulatorii anti-venerice şi un miumăr foarte mic de palturi pentru venerici în spitalele orăşeneşti. In 1912 situaţia bolilor venerice după date oficiale era:

Oraş Sat Sifilis I 25,02 " /oou 2,43 °/ooo

Sifilis II 182,28 °/ooo 54,75 °/ooo

Goncree 129,14 °/ooo 12,61 °/ooo

Şancru moale 47,84 °/ooo 2,65 °/ooo

' Total: 361,31 °/ooo 69,81 °/ooo

Considerând bolile venerice ta totalitate cifra este mare şi după războiul mondial situaţia pe oare au moştenit-o Sovietele cu toată siguranţa a fost mult mai rea.

Intre primele măsuri sanitare ale regimului sovietic alături de cele contra tifosului exantematic au fost şi cele luate faţă de

bolile venerice. Deja în 1918 Comisariatul Poporului pentru să-nătate a creat o direcţie a bolilor venerice care se ocupa cu toate problemele respective atât din punct de vedere curativ cât şi preventiv. Lipsurile şi greutăţile mari care au fost la început! au fost învinse şi din Ianuarie 1919 până în Maiu 1920 au fost puse în funcţiune 3363 de paturi pentru sifilis, s'au îtniau-gurat 19 spitale şi clinici speciale pentru boli externe, şi s'au creat 11 laboratoare de serologie şi bacteriologie. Tot atunci s'au luat măsuri contra prostituţiei şi caselor de toleranţă ca/i au fost suprimate. Pe lângă această înfăptuire reală s'a insistat şi pe teren propagandistic contra bolilor venerice prin afişe, conferinţe, muzee, expoziţii, etc.

ORGANIZAREA LUPTEI ANTIVENERICE IN U.R.S.S.

iriSTITUTUL CENTRAL AMTIVEflERIC

ECHIPE VOLANTE

ANTIVENERICE

! ECHIPE VOLANTE

ANTIVENERICE INSTITUTUL AlTTIVEflE-RIC AL REPUBLICEI

CLINICA 0E BOU VENERICE

SPITALUL VENERIC

DISPENSAR ANTIVENERIC PROVINCIAL

punctul ArmvEriEl,'' RiC DE HOAPTE

PUMCT AflTIVEHERIC DE flOAPTE

DISPET1SAR ANTI VErtERlC ÎN CENTRE

INDUSTRIALE

DISPEMSAR ANTIVEMERIC IPITERRAIOMAL

CABINETUL ArrrivEfiERic

[POLICliniCÂ riARE)

POSTUL ANTIVEflERIC

SERviciUl SANITAR I RAIONAL |

| CIPSuriSCRIPŢIE |

Se simţea însă nevoia unei legiferări precise în domeniul bolilor venerice şi astfel în 1922 s'a promulgat Legea pentru combaterea bolilor venerice.

Legea se bazează pe principii de ordin preventiv şi cura­tiv conlducându-se în aplicarea ei de:

a) Obligativitatea şi gratuitatea tratamentului. b) Controlul obligator al unor anumite categorii de per­

soane. c) Desfiinţarea caselor de toleranţă şi d) Penalizarea delictului de oolntaminare venerică. Pentru ca munca depusă în combaterea bolilor venerice să

fie unitară şi condusă după aceleaşi norme, s'a simţit delà înt-ceput nevoia unui comandament unic pentru toată ţara, fapt pentru care s'a creat Institutul central antiveneric din Moscova, care este un adevărat cenftru ştiinţific şi are ca scop:

a) Conducerea metodologică a combaterii bolilor venerice. b) Terapia şi experimentarea în ce priveşte tratamentul pe

teren veneric. c) Formarea personalului de specialitate pentru lupta anti-

venerică. Institutul este compus din mai multe secţii cu servicii cli­

nice, sociale şi laboratoare. El este condus de un consiliu com­pus din Director, Subdirector, Şefi de secţii şi subsecţii, repre­zentanţi ai sănătăţii publice, reprezentanţi ai uniunii meidico-sanitare, reprezentanţi ai partidului, reprezentanţi ai comisiei pentru protecţia muncii iş vieţii socialei. Consiliul este un organ consultativ care

1. Elaborează planul general de activitate a Institutului, a secţiilor şi subsecţiilor.

2. Studiază problemele de activitate ştiinţifică şi medicală a Institutului, în ce priveşte prepararea cadrelor, a cursurilor de perfecţionare, etc.

3. Dirijează sub o formă generală activitatea Institutului, a Secţiilor şi subsecţiilor şi armonizează programul de activitate cu celelalte probleme de sănătate publică.

Din cauza suprafeţei vaste a ţării, a diferitelor aspecte re­gionale ce le poate avea aceiaşi problemă şi pentru a stăpâni cât mai bine lupta antivenerică, s'au înfiinţat 10 Institute anii-venerice ale Republicelor federative, care aveau acelaşi scop şi erau organizate similar cu cel central numai că terenul lor de activitate se limita la republica respectivă, ţinând seamă în programul lor de toate problemele şi particularităţile locale»

Ele erau pentru republici ceea ce era Institutul Central din Moscova pentru U.R.S.S,

In linii generale programul de activitate a acestor Institute se poate fixa în:

1. Combaterea ştiinţifică a' bolilor venerice în mod practic. 2. Organizarea profilactică şi propagandistică a luptei an-

ti venerice. 3. Pregătirea personalului sanitar de specialitate pentru ne­

voile republicei şi 4. Secţie de experimentare a metodelor de tratament pe

teren veneric. Institutele antivenierioe ale Republicelor pentru activita­

tea directă pe teren, aveau la dispoziţie echipele volante anti-venerice, cari activau din punct de vedere ştiinţific şi demon­strativ. Aceste echipe se compuneau dinfPun medic şef specia­list ajutafti de alţi medici şi personal sanitar ajutător precum şi laboratoare .mobile. Ele acţionau pe teren acolo unde se sim­ţea nevoia, fie că extinderea bolilor venerice întrecea capaci­tatea de acţiune a personalului localnic, fie că era nevoie de o demonstraţie ştiinţifică a muncii pe teren. Echipele executau anchete minuţioase şi mai ales munca lor era pentru docu­mentare, căutând să depisteze modul şi calea de propagare a veneriilor, întinldierea lor, formele sub care se prezintă atât la adulţi cât şi la copii. Pentru aceasta' ele fac examinări în masă a populaţiei şi a aşezămintelor pentru ocrotirea copiilor cu întreg personalul lor.

Dar Institutele antivenerice ale Republicelor acţionau în permanenţă pe teren prin dispensar care avea rolul principal în combaterea bolilor venerice. In jurul dispensarului se desfăşura toată activitatea amtivenerică. Concepţia asupra dispensarului fiind1 foarte bine înţeleasă el nu a rămas o improvizaţie ci o instituţie reală şi de mult folos, scopul lor fiind profilaxia şi tratamentul bolilor venerice.

Atribuţiunile dispensarului antiveneric erau:

I. Curative. a) Consultaţii gratuite. b) Tratament gratuit obligator. c) Internarea în spitale a persoanelor bolnave.

d) Evidenţa bolnavilor venerici prin organizarea şi ţine­rea unui fişier.

II. Preventive. a) Vizite la domiciliul bolnavilor, cu consimţămânltul lor,

sau cu ocazia venirii altor persoane din familie la tratament. b) Participarea la inspecţiile sanitare in Întreprinderi in­

dustriale, pentru a lua diacă e nevoie măsuri antivenerioe după instrucţiunile Comisariatului Poporului pentru sănătate.

c) Lupta contra sifilisului ereditar şi infantil cu concursul organizaţiilor pentru protecţia mamei şi copilului.

d) Lupta contra bolilor venerice între tineretul şcolar după directivele elaborate de organele superioare ale instrucţiunii publice.

e) Participarea la programul de educaţie sexuală ce tre­buie făcut fiecărei grupe de populaţie pe vârstă.

f) Propaganda sanitară, atât în dispensar cât şi în afară, uzine, la instituţii sanitare, la diferite cluburi ale muncitorilor, ale tineretului, etc.

g) Colaborarea cu diferite asociaţii în lupta antivemerică organizând muzee, expoziţii, săptămâni, filme şi conferinţe.

Dispensarul antiveneric în general era instalat la oraş sau în colectivităţi mai populate. După întinderea câmpului de ac­ţiune erau:

A) Dispensare antivenerioe' provinciale sub directa supra­veghere a Institutelor antivenerioe ale Republicelor, sunt or-* ganele de execuţie pe teren a măsurilor luate de Institut.

Pentru a putea face faţă obligaţiilor multiple atât cura­tive cât şi profilactice dispensarul provincial avea organe cu care colabora în strânsă legătură sau care erau sub directa sa supraveghere. Pentru scopuri curative dispensarul anitiveneric provincial colabora în oraşele centre universitare cu clinicile de specialitate cari internau bolnavii trimişi de dispnsar. In ora,-şele unde nu existau clinici de specialitate şi se simţea lipsa lor sau înfiinţa* spitale1 pentru venerici. Atât clinicile cât şi spitalele de specialitate colaborau în strânsă legătură cu dis­pensarul.

Sub directa supraveghere a dispensarului provincial sunt: a) Dispensarul antiveneric din centrele industriale, unde

din cauza marei aglomeraţii de lucrători, funcţionează în di­ferite întreprinderi câte unul aplicând un program potrivit îm­prejurărilor.

b) Pentru a face faţă cerinţelor ce se ivesc în populaţia civilă funcţionează cabinete antivenerice în policlinicile de pe lângă diferite spitale. Acesltle cabinete aveau un scop curativ şi se pare că au dat bune rezultate în tratarea bolilor venerice fiind foarte mult frecventate.

c) Pentru cerinţele profilactice individuale pe lângă aceste dispensare funcţionează puncte antivenerice de noapte, cari in­tră în activitate între orele 9 seara şi 7 dimineaţa. Aci nu se fac înregistrări nominale ci numai numerice şi fiecărui vizita­tor i se cere să anunţe dacă s'a îmbolnăvit sau nu în urma măsurilor aplicate şi în felul acesta se căuj^i a se ţine evidenţa eficacităţii profilactice a institutului,

B) Dispensarul antiveneric interraional. Numărul dispen­sarelor antivenerice la ţară depindea de răspândirea bolilor ve­nerice, dacă erau mai numeroase puteau să funcţioneze unul sau mai multe dispensare în acelaş raion dacă erau mai puţine atunci mai multe raioane erau deservite de acelaş dispensar.

Dispensarul antiveneric interraional avea aceleaşi atribu-ţiuni ca şi cel provincial numai că el reprezenta unitatea care lua contactul cel mai activ cu terenul la ţară şi de munca ce se desfăşura în cadrul său depindea eficacitatea măsurilor an­tivenerice. Deservea populaţia din 10—12 raioane, cea. 3—400 mii de memorii.

Organizarea şi dotarea acestui dispensar era: 1. Secţie pentru consultaţii şi tratament ambulatoriu sub-

impărţită în două pentru bărbaţi şi pentru femei. 2. Secţie pentru spitalizare care avea 15—20 de paturi unde

erau reţinute cazurile grave şi care nu puteau beneficia ide tra­tament ambulatoriu.

Ca personal era şeful dispensarului un medic de specia­litate care conducea şi coordona toată activitatea şi era ajutat în executarea programului de o comisie pentru asanarea muncii şi vieţii sociale. Ea făcea legătura între dispensar şi masa popu­laţiei având rolul unui serviciu social. Nu au fost neglijate în aceasta operă nici „celulele sanitare" mici unităţi de cetăţeni supraveghiate de cei mai destoinici şi cari puteau să cunoască

mai deaproape vieaţa membrilor lor. Aceste celule sanitare concurau nu numai la combaterea bolilor venerice ci a tuturor plăgilor sociale. Dispensarul era îmtr'o strânsă colaborare prin secţia terapeutică cu alte servicii medicale die specialitate.

Doi medici un bărbat şi a femeie, pentru tratament şi con­sultaţii, fiind separate consultaţiile pentru bărbaţi şi femei; doi feldşeri — bărbat şi femeie — care erau ajutorii medici­lor; o soră de patronaj care avea rol de secretară făcând în­registrarea şi ţinerea fişierului la curent precum şi munca pe teren educativ şi profilactic; secretarul oare conducea lucrările de cancelarie a «dispensarului, administratorul care supraveghea zestrea şi buna funcţionare a dispensarului din punct de vedere material şi mai multe persoane de serviciu pentru celelalte lucrări necesare.

Ca material era dotat cu instrumentarul, medicamentele şi materialul spitalicesc necesar. In secţiile de spitalizare erau re­ţinute formele contagioase de sifilis mai ales şi cazurile de ble­noragie la femei cari nu prezentau garanţia că nu vor contri­bui la răspândirea ei mai departe.

Dispensarul antiveneric interraional putea să înfiinţeze în oraşe sau centre populate unde se simţea nevoia puncte vene­rice de noapte pentru măsuri profilactice.

Dacă într'o regiune din raion se simţea nevoia ca să se activeze mai intens contra bolilor venerice fie că erau răspân­dite mai mult, fie. că se aflau cazuri mai multe cărora trebuia să li se aplice tratament, se înfiinţa un post antiveneric, car© era condus de un medic sau feldşer. El era sub directa supra­veghere a dispensarului interraional şi lucra sub controlul me­dicului şef al dispensarului. Postul antiveneric avea atribuţii mai mult curative şi de supraveghere a persoanelor cari erau în evidenţa dispensarului.

La serviciile sanitare raionale nu exista nimic din punct de vedere antiveneric.

Punctele sanitare rurale sau ambulatoriile puteau face tra­tament cazurilor latente de boli venerice care erau trimise dela centru — dispensar interraional •—• şi se întorceau la sfârşitul seriei de tratament la centru pentru analizele serologiee.

Pentru dispensarele guvernamentale funcţionau laboratoare

proprii, iar pentru cele interraionale analizele se executau, la laboratorul serviciului sanitar delà raion.

Din punct de vedere preventiv şi profilactic legislaţia so­vietică prevede un examen obligator şi chiar repetat pentru anumite categorii de persoane. Dreptul, de a impune un exa­men obligator şi dacă este nevoie şi un tratament obligator apar­ţinea numai organelor sanitare faţă de următoarele categorii de persoane:

1. Cari sunt recunoscute bolnave de către autorităţile sa­nitare.

2. Acelea cari trăiesc în condiţii ce ar putea cauza îmbol­năvirea persoanelor conlocuitoare, când faptul se stabileşte de inspectorul sanitar al locuinţelor.

3. Acelea cari lucrează în condiţii ce ar putea să permită infectarea persoanelor din întreprinderea frhde lucrează.

4. Acelea care frecventează şcoli primare sau secundare sau profesionale, când măsura este socotită ca necesară de că­tre inspectorul medical şcolar.

5. Acelea cari suntl angajate ca doici sau servitoare când măsura este recunoscută ca necesară de către inspectorul igie­nei publice.

6. Acelea cari fiind însărcinate sunt sifilitice şi diagnosti­cul a fost făcut de către organele sanitare.

In special s'a urmărit prin examenele medicale obligatorii ca să se scoată toţi cei atinşi de afecţiuni venerice din indus­tria şi comerţul alimentar până la judecarea lor.

Examenul prénuptial nu era obligator, dar candidaţii tre­buiau să iscălească o declaraţie în faţa ofiţerului stării civile înainte de căsătorie, că sau convins reciproc asupra sănătăţii lor. Cu aceasta ocazie li se citea art. 150 din codul penal care prevedea pedeapsa de 3 ani închisoare pentru delictul de con­taminare venerică iar persoana care conştientă punea în situa­ţia de a se infecta o altă persoană era pasibilă dé închisoare sau muncă obligatorie 6 luni.

Dar aceste măsuri preventive nu ar fi fost complete dacă nu s'ar fi întregit şi cu lupta contra prostituţiei. Combaterea prostituţiei s'a făcut după un plan bine studiat. S'a plecat delà ideea că prostituata nu trebuia proscrisă şi desconsiderată ca un element inadaptabil ci reeducată şi ajutată ca să-şi poată găsi

o încadrare nouă în vieaţa socială şi să poată aduce un folos so­cietăţii. Pentru ca prostituatele să poată fi redate societăţii ca elemente folositoare s'a înfiinţat o instituţie numită „ateliere profilactorii" al căror scop era ca pe lângă o îngrijire medicală potrivită să le dea o educaţie prin muncă prostituatelor atinse de boli venerice sau nu, sau să dea asistenţa femeilor cari se află în condiţii materiale precare susceptibile să intre pe calea prostituţiei.

Instituţia avea o organizare pe secţiuni şi era condusă ide un medic care avea responsabilitatea medicală, educativă şi eco­nómico-administrativa.

Secţia medicală putea să interneze bolnavele de sifilis şi blenoragie şi erau trataţie aci toate formele bolilor venerice afară de acele care pretindeau o îngrijire medicală complectă şi unde starea sanitară cerea o atenţie deosebită. In stadiul contagios al sifilisului pacientele sunt internate în spitalele de specialitate iar dacă aceasta nu se putea face, din diferite consideraţîuni, erau tratate aci fiind scutite de muncă până la dispariţia leziu­nilor contagioase.

Secţia atelierelor cuprinde instalaţiile dle muncă unde se face readaptarea şi reeducarea lor, fiecare poate să înveţe o meserie ca în momentul când va părăsi instituţia să-şi câştige singură existenţa.

Pacientele sunt trimise la profilactorii de către dispensare prin intermediul Consiliului de ajutor social, care face trierea bolnavelor şi are grija ca după reeducare şi părăsirea institu­ţiei să poată fi plasate în diferite întreprinderi industriale. In­stitutul din toate punctele id!e vedere este susţinut de către Co­misariatul poporului pentru sănătate.

Rezultatele bune la care s'a ajuns în combaterea bolilor venerice în U. R. S. S. se explică prin:

a) comandamentul unic pentru toată ţara şi continuitatea care a existat;

b) aplicarea cu stricteţă şi în întregime a Legii fără con­sideraţie faţă de ori şi ce persoană;

c) descoperirea sursei de infecţie în 70% a cazurilor se face idie către sora de patronaj luându-se măsuri severe faţă de izvorul de infecţie;

d) odată descoperit bolnavul veneric prin orice mijloc — testări în masă, examinări clinice sau de laborator, etic. — este ţinut în evidenţă de către Dispensar şi obligat, somat chiar, să urmeze conştiincios tratamentul până ce medicul îl declară vin­decat, în caz contrar sufere rigorile legii;

e) fiind asigurată prin muncă existenţa oricărei persoane, femeia mai ales nu s'a aflat în situaţia ' tristă de a fi împinsă spre prostituţie care este un, izvor principal de răspândire a bo­lilor venerice.

Tot aci trebue să amintim că această măsură împreună cu o largă ocrotire acordată de Stat copilului a permis căsătoriile timpurii;

î ) dar izbânda contra bolilor venerice să explică mai ales prin faptul că activitatea medicilor în această direcţie nu a fost contrară măsurilor sociale pe cari le-a luâV Statul pentru păs­trarea sănătăţii colective şi industriale;

g) fapt de aceeaş importanţă este că, în prevenirea bolilor venierice a iost angajat nu numai statul cu măsuri sanitare cu-native şi profilactice ci tot sistemul social cointeresând şi populaţia la aceasta printr'o educaţie sexuală făcută judicios fiecărei grupe de vârstă, propagandă, expoziţii, cinematograf, etc.

Numai astfel privită lupta antivenerică în U. R. S. S. poate explica rezultatele bune la care s'a ajuns după 20 ani dând s'a putut spune că problema bolilor venerice a fost soluţionată şi în multe regiuni numărul lor scăzuse aşa de mult că erau pe punctul să dispară.

B I B L I O G R A F I E

B . Soko lo f , Médicine dans la Russie des Soviets. R e v . d 'Hyg iène , T o n i e 4 3 ,

anul 1 9 2 1 , pag. 6 0 1 .

L . H a d e n - G u e s t , La Santé PubUque dans la Russie de Soviets. R e v . d 'Hy­

g iène , T o m e 4 2 , anul 1 9 2 0 , pag . 6 7 4 .

G. I c h o k , La lutte contre les maladies vénériennes en U. R. S. S. R e v . d 'Hy­

g iène , T o m e 5 7 , anul 1 9 3 5 , pag . 5 3 9 .

G- M i t e r e v , Cum este apărată Sfinătatea Publică în U. R. S. S. Edi l tura >>n

l imbi s t r ă i n e , M o s c o v a , 1 9 4 4 .

Cronică Din activitatea Secţiei de biopolitică a A strei

Comis ia s a n i t a r ă a Sec ţ i e i în z iua de 2 4 Mai a. c , a d e s b ă t u t p e l a r g

p r o b l e m e l e s a n i t a r e a le ţ ă r i i .

Ş e d i n ţ e l e au fost p r e z i d a t e de Dl P r o f . Dr . I . M o l d o v a n . L a ele a u

p a r t i c i p a t u r m ă t o r i i D o m n i : P r o f . D r . I . S t o i c h i ţ i a , Dr . I . C o s m a , i n s p e c ­

t o r g e n e r a l s a n i t a r , D r . P o m p i l i u N i s t o r , fost c o n s i l i e r t e h n i c al M i n i s t e r u l u i

S ă n ă t ă ţ i i , D r . U l p i u Ş t e f a n , m e d i c i d şef al m u n i c i p i u l u i B r a ş o v , D r . O c t a v i a n

O p r e a n u , m e d i c şef al j u d e ţ u l u i Sibiu, D r . T e o d o r I l e a , m e d i c u l ig ienis t a l

P lăş i i S a n i t a r e M o d e l Să l i ş t c , D r . M o ţ o i u , m e d i c u l c i r c u m s c r i p ţ i e i R o ş i a , j u ­

de ţu l Sibiu şi r e f e r e n t u l a c e s t e i n o t e .

S c o p u l a c e s t o r ş ed in ţe c o n f o r m e x p u n e r i i i n t r o d u c t i v e , f ă c u t ă de Dl

P i o f . M o l d o v a n , a fost o d i scuţ i e p r i v i n d n e c e s i t a t e a a d a p t ă r i i o r g a n i z ă r i i

n o a s t r e s a n i t a r e la nou i l e t r a n s f o r m ă r i p o l i t i c e şi soc ia l e pr in c a r e t r e c e

ţ a r a . S'a r e l e v a t că din a c t u a l a o r g a n i z a r e a r t r e b u i să p ă s t r ă m c e e a ce s'a

doved i t a fi bun şi ut i l şi să m o d i f i c ă m p ă r ţ i l e n e r e a l i z a b i l e . F i i n d c ă n o r m e l e

d u p ă c a r e se c o n d u c e de p r e z e n t M i n i s t e r u l şi s erv ic i i l e e x t e r i o a r e sunt p r o ­

dusu l e x p e r i e n ţ e i n o a s t r e r o m â n e ş t i , i n f l u e n ţ a t e şi de s u c c e s e l e v ă z u t e în

A p u s şi în S. U . A. , la a c e a s t ă m o d i f i c a r e e s t e n e c e s a r să ţ i n e m s e a m a şi

d e e x p e r i e n ţ a din U . R . S. S., c a r e a c u m n u ne m a i e s t e a s c u n s ă , ci o c u ­

n o a ş t e m şi o p u t e m s tud ia . S'a a c c e n t u a t m a i a les n e c e s i t a t e a de a d i n a ­

m i z a a c t i v i t a t e a s a n i t a r ă din m e d i u l r u r a l şi de a p u n e s tav i lă s u p r a s t r u c ­

tur i i n e t e h n i c e din o r g a n i z a ţ i a c e n t r a l ă .

A u r m a t apoi e x p u n e r e a D-lui P r o f . D r . I . S t o i c h i ţ i a . In a c e a s t a s'au

r e d a t deta l i i , j u s t i f i c a t e pas de pas , r e l a t i v la m o d i f i c ă r i l e pe c a r e a r t r e b u i

să le su fere l egea s a n i t a r ă . A n s a m b l u l suges t i i lor r e c o m a n d a t e sunt c u p r i n s a

in extenso în a r t i c o l u l din n u m ă r u l p r e z e n t al bu le t inu lu i .

A s u p r a d i s cu ţ i i l or c a r e au u r m a t , r e l a t i v la o r g a n i z a r e a s a n i t a r ă a plăş i i ,

c i r c u m s c r i p ţ i e i şi c o m u n e i , v o m vorb i însă şi a ic i .

/. Plasa sanitară.

P l a s a fi ind p ivo tu l o r g a n i z ă r i i s a n i t a r e r u r a l e în t o a t e ţ ă r i l e , n u m ă r u l

ei a r t r e b u i să c r e a s c ă , an de an, în aşa fel î n c â t în cel m u l t zece ani , t o a t ă

ţ a r a să fie o r g a n i z a t ă pe bază de m e d i c i n ă p r e v e n t i v ă .

P e n t r u huna ei f u n c ţ i o n a r e sunt n e c e s a r e u r m ă t o a r e l e c o n d i ţ i i p r i n c i ­

pa le .

Să fie c o n d u s ă , c u m e n a t u r a l , de un m e d i c ig ienis t ;

Să a ibă un s fat , f o r m a t din r e p r e z e n t a n ţ i i of ic ia l i ai t u t u r o r c o m u n e l o r

şi din a l l e p e r s o a n e de la c e n t r u l p lăş i i ;

Să d i spună de un b u g e t p r o p r i u ;

Să fie p r e v ă z u t ă cu m i j l o a c e m o t o r i z a t e de t r a n s p o r t ;

S a l a r i z a r e a m e d i c u l u i ig ienist să fie as t fe l î n c â t să nu r ă m â n ă in fe ­

r i o a r ă fa tă de câş t i gu l m e d i c i l o r s a n i t a r i c a r e f a c c l i e n t e l ă ;

S a l a r i z a r e b u n ă şi e c h i p a m e n t în n a t u r ă s u r o r i l o r de o c r o t i r e ;

P l a s a să a ibă şi un s e c r e t a r ;

U n l a b o r a t o r de p lasă ;

Sp i ta l de i z o l a r e ;

L a c e n t r u l plăşi i să e x i s t e o C a s ă de o c r o t i r e b o g a t î n z e s t r a t ă , c a să

p o a t ă s a t i s f a c e c e r i n ţ e l e oper i i de p u e r i c u l t u r a , c o m b a t e r i i t u b e r c u l o z e i , a

bo l i l or v e n e r i c e , a a f e c ţ i u n i l o r d e n t a r e şi a a l t o r boli cu f r e c v e n ţ ă m a i

u r c a t ă ;

As t f e l o r g a n i z a t ă p l a s a s a n i t a r ă t r e b u e să d e v i n ă şi un c e n t r u de d ina­

m i z a r e a a c t i v i t ă ţ i i a l t o r o r g a n e , cu c o n c u r s u l c ă r o r a va p r o m o v a o r g a n i z a ­

r e a de l e a g ă n e , c ă m i n e de zi, co loni i de v a c a n ţ ă , şcoli p e n t r u m a m e şi a l te

ins t i tuţ i i de o c r o t i r e a m a m e i şi cop i lu lu i .

2. Circumscripţia sanitară.

P r i n c i p i a l s'a c ă z u t de a c o r d c a p o p u l a ţ i a r u r a l ă în î n t r e g i m e t r e b u e

să se b u c u r e de ace leaş i a v a n t a j e a le ş t i inţe i m e d i c a l e şi a r t e i s a n i t a r e c a şi

c e a u r b a n ă . P e n t r u c a c i r c u m s c r i p ţ i a s a n i t a r ă să p«Q|ă o f e r i p o p u l a ţ i e i t o a t e

pos ib i l i tă ţ i l e de t r a t a m e n t , de e v o l u ţ i e în m a t e r i e de s a n i t a ţ i e şi de p r e v e ­

n i r e a bo l i lor , ea n u v a avea m a i m u l t de 5 . 0 0 0 l o c u i t o r i şi v a fi l e g a t ă de

o i n s t i t u ţ i e : casa de s ă n ă t a t e şi de o c r o t i r e . As t f e l c i r c m s c r i p ţ i e i s a n i t a r e

îi v a a p a r ţ i n e u n a sau m a i m u l t e c o m u n e a d m i n i s t r a t i v e .

F i i n d c ă p â n ă de p r e z e n t c i r c u m s c r i p ţ i i l e s a n i t a r e n u au d e s v o l t a t de ­

c â t o n e î n s e m n a t ă a c t i v i t a t e în c o m u n e l e de n e r e ş e d i n ţ ă m e d i c a l ă s'a a juns

la u r m ă t o a r e l e conc luz i i .

F i e c a r e c o m u n ă r u r a l ă să d i spună de o i n s t i t u ţ i e s a n i t a r ă , în j u r u l c ă ­

r e i a să se g r u p e z e t o a t ă a c t i v i t a t e a . A c e a s t ă s'ar p u t e a n u m i post sanitar.

Ca ins t i tu ţ i i în c o m u n ă v o r f u n c ţ i o n a : ba i e şi d i s p e n s a r p e n t r u consu l ­

t a ţ i i ; c ă m i n de zi; ş c o a l ă p e n t r u m a m e , e t c .

In c o m u n e c a p e r s o n a l v a e x i s t a : s o r ă de o c r o t i r e ; c o n d u c t o r t e h n i c

s a n i t a r şi m o a ş ă . P o s t u l s a n i t a r va fi c o n d u s de u n a din a c e s t e p e r s o a n e .

F i i n d c ă o r g a n i z a r e a s a n i t a r ă p â n ă la c o m u n ă n e c e s i t ă o î n m u l ţ i r e c o n ­

s iderab i lă a s u r o r i l o r de o c r o t i r e e n e v o i e c a să se în f i in ţeze i n s t i t u t e n o u ă

sau , şi p o a t e e m a i b ine , să fie m ă r i t ă c a p a c i t a t e a c e l o r a c t u a l e . I a r c a în-

g h e b a r e a n o u ă să nu su fere î n t â r z i e r i s'au f ă c u t p r o p u n e r i ca să fi'e u t i l i z a t e

î n v ă ţ ă t o a r e l e de ig i enă , p r e g ă t i t e a c u m t r e i an i . P e n t r u p r e g ă t i r e a c o n d u c ­

t o r i l o r t e h n i c i s'au f ă c u t p r o p u n e r i ca să se în f i in ţeze şcol i le r e s p e c t i v e .

D u p ă m o d e l u l o r g a n i z ă r i i s a n i t a r e din U . R . S. S. s'a p r o p u s c a f i e c a r e

c o m u n ă şi sa t să fie s u b î m p ă r ţ i t pe v e c i n ă t ă ţ i , de c â t e 2 0 case , în f r u n t e a

c ă r o r a să 3ten un cap sanitar. A c e ş t i a î m p r e u n ă cu alţ i aleşi ai s ă t e n i l o r v o r

c o n s t i t u i sfatul local sanitar c a r e a r e de s c o p : să f a c ă l e g ă t u r a cu p e r s o n a l u l

sanil&r, a v â n d în v e d e r e c o n s u l t a ţ i i l e , des in fec ţ i i l e şi d e p a r a z i t ă r i l e ; o r g a n i ­

z a r e a de ins t i tu ţ i i s a n i t a r e şi de o c r o t i r e ; să a j u t e l a î n f i i n ţ a r e a de şcol i

p e n t r u e d u c a ţ i a s a n i t a r ă a a d u l ţ i l o r ; î n f i i n ţ a r e a de f â n t â n i p u b l i c e , e t c . C a ­

pul s a n i t a r , a d i c ă c o n d u c ă t o r u l v e c i n ă t ă ţ i i , c u m a r m a i p u t e a fi n u m i t , v a

p r i m i de la m e d i c i i ig ieniş t i de p lasă şi de la ce i s a n i t a r i i n s t r u c ţ i i p e r i o d i c e

s u f i c i e n t e p e n t r u ca să fie c â t m a i ut i l s ă n ă t ă ţ i i pub l i ce .

L i fine p e n t r u ca să se in i ţ i eze o d i n a m i z a r e a a c t i v i t ă ţ i i m e d i c i l o r

s a n i t a r i , Comis ia a d i s c u t a t şi a n u m i t e n o r m e c a r e a r p u t e a as igura g r a t u i t a ­

t e a s e r v i c i i l o r m e d i c a l e n e c e s i t a t e de c o n t r o l u l g r a v i d e l o r , c o n s e r v a r e a şi

p r o m o v a r e a s ă n ă t ă ţ i i c o p i i l o r p â n ă la e t a t e a de 7 ani , c o m b a t e r e a t u b e r c u ­

lozei , bo l i l or v e n e r i c e şi a bo l i lor i n f e c ţ i o a s e . S'a a juns la c o n c l u z i a că m e ­

dici i s a n i t a r i , c o n f o r m unui p r o g r a m s ă p t ă m â n a l , a v â n d t r a n s p o r t , a r p u t e a

fi ob l iga ţ i să p r e s t e z e g r a t u i t a c e s t e s erv ic i i , în f i e c a r e c o m u n ă a p a r ţ i n ă ­

t o a r e c i r c u m s c r i p ţ i e i . Medic i i p r i m a r i de s p e c i a l i t a t e de la a m b u l a t o r i i şi spi­

ta l e , p r i n d e p l a s ă r i p e r i o d i c e în m e d i u l r u r a l , l e - a r p u t e a fi de m a r e folos în

d e p i s t a r e a s t ă r i l o r m o r b i d e , c a r e lor l e - a r s c ă p a din l ipsă de c u n o ş t i n ţ e d e

s p e c i a l i t a t e .

L a s fârş i tu l u l t ime i ş ed in ţe Dl P r o f . I . M o l d o v a n a făcut un r e z u m a t

a s u p r a d e s b a t e r i l o r , r e l e v â n d conc luz i i l e la c a r e s'a a juns şi a a d r e s a t mul ­

ţ u m i r i t u t u r o r m e m b r i l o r p r e z e n ţ i ai Comis ie i , în spec ia l D-lui P r o f . I S to i -

c h i ţ i a , r a p o r t o r u l c e l o r m a i m u l t e din p r o b l e m e l e d e s b ă t u t e .

Conf. Dr. P. Râmneanţu

S e c r e t a r u l S e c ţ i e i de B i o p o l i t i c ă a „ A s t r e i " Sibiu.

Alimentaţia în U. R. S. S. In U. R . S. S. a l i m e n t a ţ i a c o n s t i t u e o p r o b l e m ă de i n t e r e s pub l i c şi c a

a t a r e es te o r g a n i z a t ă de S t a t . D i fer i t , f a ţ ă de re s tu l s t a t e l o r e u r o p e n e şi

e x t r a e u r o p e n e , S t a t u l S o v i e t i c n u e x e r c i t ă n u m a i o s u p r a v e g h e r e s a n i t a r ă în

m a t e r i e a l i m e n t a r ă , pr in r e p r e s i u n e a f r a u d e l o r , c i , c o n f o r m d o c t r i n e i c o ­

m u n i s t e , d i r i j e a z ă î n t r e a g a a l i m e n t a ţ i e a m a s e l o r , c o n f o r m leg i lor f iz iologiei

şi n o r m e l o r igieni i .

P r i n c i p i u l de b a z ă al o r g a n i z a ţ i e i e s te că a l i m e n t a ţ i a f i e c ă r u i c e t ă ţ e a n

t i e b u e să fie d e t e r m i n a t ă , nu în r a p o r t cu v e n i t u l său, ci de n e c e s i t ă ţ i l e sale .

A s t f e l a l i m e n t a ţ i a t r e b u e să a s i g u r e : r e z i s t e n ţ a o r g a n i s m u l u i la bol i ; c o n ­

s e r v a r e a şi u r c a r e a a p t i t u d i n i l o r la m u n c ă ; c r e ş t e r e a b u n e i s t ă r i g e n e r a l e .

In v e d e r e a a l i m e n t a ţ i e i r a ţ i o n a l e a m a s e i p o p u l a ţ i e i în U .R-S .S . e x i s t ă

u r m ă t o a r e l e func ţ iun i şi o r g a n e :

1. L e g e a a s u p r a a l i m e n t a ţ i e i şi i n s p e c ţ i e i ei;

2. P l a n u l e c o n o m i c , n u m i t „ G o s p l a n " ; o o r g a n i z a ţ i e i n t e r d e p a r t a m e n ­

t a l ă , cu n u m e l e „ C e n t r o s o i o u z " la c a r e c o l a b o r e a z ă C o m i s a r i a t u l p o p o r u l u i

al C o m e r ţ u l u i şi S ă n ă t ă ţ i i publ i ce şi în f ine mai e x i s t ă un o r g a n de d i r e c ­

ţ i e al a l i m e n t a ţ i e i c o l e c t i v e „ N a r p i t " , c o n d u s de C o m i s a r u l C o m e r ţ u l u i şi

de un m e m b r u din Consi l iu l s u p e r i o r e c o n o m i c ;

3 . I n s t i t u t u l n a ţ i o n a l al a l i m e n t a ţ i e i ;

4 . C l in i ca de a l i m e n t a ţ i e t e r a p e u t i c ă ;

5 . Şcol i t e h n i c e p e n t r u f o r m a r e a p e r s o n a l u l u i ;

6 . 0 sec ţ i e de ig ienă a l i m e n t a r ă la F a c u l t a t e a de i g i enă în c a r e se

f a c e i n s t r u c ţ i a m e d i c i l o r ;

7. E d u c a ţ i a p o p u l a r ă c a r e se f a c e p r i n ş c o l i - m u z e e , expoz i ţ i i şi p r o ­

p a g a n d ă ;

8 . A l i m e n t a ţ i a c o l e c t i v ă , r e a l i z a t ă pr in b u c ă t ă r i i l e u z i n e l o r şi b u c ă ­

t ă r i i l e d i e t e t i c e .

9 . F o r m e s p e c i a l e de p r o m o v a r e a a l i m e n t a ţ i e i c u m s u n t : b u c ă t ă r i i l e d e

l a p t e , c a n t i n e l e ş c o l a r e şi r e g i m u r i l e p e n t r u bo lnav i .

S c o p u l şi o r g a n i z a r e a a c e s t o r a p r e z i n t ă une le p a r t i c u l a r i t ă ţ i i n t e r e s a n t e

şi u t i l e p e n t r u ţ ă r i l e c a r e v o r să î m b r ă ţ i ş e z e p r o b l e m a a l i m e n t a ţ i e i p r i n t r e

a l t e p r e o c u p ă r i o f i c ia le a le S t a t u l u i .

Economic, p r o d u c ţ i a şi a p r o v i z i o n a r e a sunt d e t e r m i n a t e de n o r m e l e şi

s t a n d a r d u r i l e n e v o i l o r a l i m e n t a r e . C u m p ă r ă t u r i l e p e n t r u a l i m e n t a ţ i a c o l e c ­

t ivă sunt f ă c u t e p r i n „ C e n t r o s o i o u z " şi C o m i s a r i a t u l C o m e r ţ u l u i . P e n t r u bu­

c ă t ă r i i l e u z i n e l o r din o r a ş e , în 1 9 3 4 , s'au c u m p ă r a t a l i m e n t e d e 1 0 m i l i a r d e

r u b l e , i a r p e n t r u ce le din m e d i u l r u r a l de 3 m i l i a r d e , f ă r ă a lua în c o n s i d e ­

r a r e , la a c e s t e a din u r m ă , p r o d u c ţ i a l o c a l ă .

C e r e a l e l e şi g r ă s i m i l e sunt p r o d u s e în c a n t i t ă ţ i su f i c i ente . P â i n e a e

f a b r i c a t ă în b r u t ă r i i m a r i , s u p r a v e g h e a t e de A d m i n i s t r a ţ i a de ig ienă . Consu­

m a ţ i a l a p t e l u i a c r e s c u t m u l t , la fel t r a n s p o r t u r i l e a l i m e n t e l o r .

Institutul naţionali de alimentaţie e s te un o r g a n de c e r c e t ă r i şi n u

a d m i n i s t r a t i v . E l a r e ro l de î n d r u m ă t o r t e h n i c al ^ ţ v e r n u l u i în m a t e r i e de

a l i m e n t a ţ i e . E s t e î m p ă r ţ i t în ş a p t e s e c ţ i i : f iz io logie şi b io log ie ; ig i enă ali­

m e n t a r ă ; t e h n i c a de b u c ă t ă r i e ; a l i m e n t a ţ i e d i e t e t i c ă şi t e r a p e u t i c ă ; a l i m e n ­

t a ţ i a c o p i i l o r şi a m a m e l o r ; e d u c a ţ i a g e n e r a l ă şi f o r m a r e a p e r s o n a l u l u i

t e h n i c şi s e c ţ i a p l a n u r i l o r şi a s ta t i s t i c i i . I n s t i t u t u l s t u d i a z ă a l i m e n t a ţ i a

o m u l u i , în s t a r e de s ă n ă t a t e şi b o a l ă .

S e c ţ i a de f iz io logie d e t e r m i n ă „ n o r m e l e " sau s t a n d a r d u r i l e n e v o i l o r

a l i m e n t a r e . A c e s t e a sunt c u 1 5 % m a i u r c a t e d e c â t n o r m e l e a d m i s e în E u ­

r o p a o c c i d e n t a l ă şi în S t a t e l e U n i t e . I a t ă c â t e v a din a c e s t e r e z u l t a t e :

H i d r a ţ i

M u n c i t o r i şi o r ă ş e n i P r o t e i n e G r ă s i m i de T o t a l

c a r b o n ca lor i i

M a x i m u m p e n t r u m u n c ă f o a r t e g r e a — — — 4 . 3 0 0

A d u l ţ i , c i fre m e d i i 1 2 0 1 0 8 5 2 5 3 . 6 4 4

1 — 3 ani c i f r e m e d i i 5 2 5 4 2 0 0 1 . 5 3 0

4 7 „ „ 7 2 5 7 3 0 0 2 . 0 6 0 Copi i 8 — 1 3 „ 8 3 52 3 8 0 2 . 3 8 0

1 4 — 1 8 „ 1 1 8 6 0 5 3 6 3 . 2 5 0

In m e d i u l r u r a l

A d u l ţ i , c i f r e m e d i i 1 1 5 9 6 5 9 2 3 . 8 0 0

M u n c i t o r i , l u c r â n d în a t m o s f e r ă c a l d ă 1 3 0 — 1 5 0 — — —

C u m o b s e r v ă m nu se f a c e o d i f e r e n ţ ă pe s e x , nici în c o p i l ă r i e şi n ic i Ia

a d j l j i .

C i f re l e pe c a r e l e -am r e d a t au fost s tab i l i t e , m ă s u r â n d m u n c a e a l o r i -

m e t r i c , pe m a i m u l ţ i m u n c i t o r i de uzine şi t i m p m a i î n d e l u n g a t , în c a r e

ei s'au « l i m e n t a t d u p ă p r o p r i u l l o r î n d e m n . Ce le m a i m u l t e o b s e r v a t u l u i au

fost f ă c u t e în uz ine le din M o s c o v a , i a r c â t e \ a au fost r e a l i z a t e şi in a l t e

reg iuni , de e x . la T a ş c h e n t . In m e d i u l r u r a l , r a ţ i a de p r o t e i n ă e m a i r e d u s ă , i a r r a ţ i a de h i d r a ţ i de

carbon e mai ridicată faţă de raţiile respectivelor principii din oraşele mari. S'a admis ca 20% din proteine să fie de origină animală.

S'a mai stabilit ca mesele să nu fie prea fracţionate şi să respecte anu­mite ore. Ritmul recomandat a fost propus să fie cel care urmează:

La ora 7 înainte de lucru . . . . 25% La ora 10 (Va—11) 20% La ora 17 (prânzul) 40% La ora 21 , 15% Cercetările din Institut au vizat mai ales structura proteinelor şi aso­

ciaţiile amino-acizilor, producţia ţării în vitamine, studiul carotenului şi a vitaminei C în ţepele bradului, experimentarea procedeelor rapide de ana­liză a materiilor alimentare şi a alimentelor preparate. Secţia de igienă a alimentelor consideră conservele ca alimente de mâna doua. Secţia de teh­nologie studiază în teorie şi practică, prepararea alimentelor, condimente­lor, sosurilor, determină standardurile pentru fabricarea uneltelor şi fabrică modele pentru instrucţia publică.

Clinica de alimentaţie terapeutică, studiază alimentaţia din p. dc v-, al tratamentului şi al prevenirii bolilor. Sunt studiate în special bolile tubului digestiv, ale inimii şi vaselor, reumatismele şi nefritele. Aproximativ 600.000 de persoane primesc în U. R. S. S. o alimentaţie de regim. Cele mai multe din bucătăriile uzinelor şi din restaurante au secţii pentru regimuri alimen­tare speciale. Clinica studiază şi raporturile între alimentaţie şi reacţiile or­ganismului, alergice şi anafilactice, şi experimentează instruirea unei ali­mentaţii profilactice în industriile de mine, de turbărie şi de transporturi. In urma acestor experienţe s'a ajuns ca muncitorilor care lucrează în atmos­feră caldă să li se dea raţii mai urcate de proteină.

Şcoala superioară de ingineri de alimentaţie pregăteşte tehnicienii bu­

cătăriilor din uzine şi pe cei din laboratoare. Pregătirea se face în curs de cinci ani. Intr'un an sunt primiţi câte cel mult 120 elevi.

Şcoala la sfârşit de studii eliberează diplome în următoarele trei ra­muri de specialitate: tehnologie alimentară; chimie şi fizică şi economie.

Sunt şi alte şcoli pentru bucătărie, de grade diferite. 4 ţ Funcţionează în U. R. S. S. agenţi care corespund „nutriţionistelor"

din U. S. A. şi ,,dietecienilor" din Anglia. Aceştia primesc o instrucţie ştiinţifică şi tehnică bună şi sunt pregătiţi pentru serviciile de alimentaţie colectivă.

Alimentaţia copiilor este studiată Ia Institutul de ocrotire al mamei şi copilului, care posedă o secţie de nutriţie, o clinică de învăţământ şi cer­cetări. Secţia de nutriţie are o „bucătărie de lapte" un depozit pentru lapte de mamă şi o secţie de alimentaţie a copilului de a doua vârstă.

Institutul de alimentaţie se ocupă de copii de vârstă şcolară, atât în ce priveşte fiziologia cât şi standardurile alimentare. La „Narkomzdrav" (Comisariatul sănătăţii publice), funcţionând un institut pontru ocrotirea copiilor de şcoală. Cantinele şcolare sunt organizate în grădiniţe şi în şco­lile de gradul întâi şi al doilea. In grădiniţe se oferă zilnic 1—3 mese, după durata prezenţei, care poate fi de 4, 6 sau 10 ore.

In şcoli masa delà amiazi furnizează 1/3 din raţia zilnică alimentara-

E l e v i i de p r i m u l g r a d ş c o l a r p r i m e s c o s i n g u r ă m a s ă în t i m p u l c e l o r 5 o r e de

p r e z e n ţ ă , ce i de g r a d u l al do i l ea sunt a l i m e n t a ţ i de d o u ă or i , p r i m i n d în

ce le 7 o r e de p r e z e n ţ ă , a p r o x i m a t i v 7 0 % din r a ţ i a z i ln ică . M a s a de la a m i a z i

es te o b l i g a t o r i e p e n t r u ş c o a l ă şi e s te c o n s i d e r a t ă c a m i n i m ă . \

Alimentaţia colectivă, o găs im în r e s t a u r a n t e l e b u c ă t ă r i i l o r din uz ine ,

în r e s t a u r a n t e l e c o o p e r a t i v e l o r , ale şco l i lor , u n i v e r s i t ă ţ i l o r , i a r la ţ a r ă pe

l â n g ă s o v h o z u r i şi c o l h o z u r i . Cele din u r m ă , au c h e m a r e a c a şi m e d i u l

r u r a l să c o n t r i b u e la a m e l i o r a r e a a l i m e n t a ţ i e i c o l e c t i v e şi a igieni i a l imen­

t a ţ i e i în U. R . S. S.

Din s c h i ţ a r e d a t ă re ie se că în U. R . S. S. a l i m e n t a ţ i a m a s e l o r e s t e di­

r i j a t ă de S t a t şi a p l i c a t ă de c o m i t e t e l e m u n c i t o r e ş t i , c o o p e r a t i v e , s i n d i c a t e ,

ins t i tuţ i i de î n v ă ţ ă m â n t , c a r e t o a t e l u c r e a z ă d u p ă un p lan ş t i inţ i f i c şi

e x p e r i m e n t a t . U n i u n e a a reuş i t să aşeze a l i m e n t a ţ i a î n t r e serv ic i i l e pub l i ce

de m â n a î n t â i , c u m sunt ce le de f inanţe , c o m e r ţ , e d u c a ţ i e , s ă n ă t a t e şi e c o ­

n o m i e . R e z u l t a t e l e o b ţ i n u t e pot fi i n t e r p r e t a t e p r i n c o m p a r a ţ i a p r e z e n t u l u i

cu a t r e c u t u l u i din R u s i a ţ a r i s t ă şi cu s t ă r i l e a t inse a c t u a l m e n t e de a l te

ţ ă r i şi p e baza o b s e r v ă r i i s tăr i i de n u t r i ţ i e şi a ^ p t e n ţ i a l u l u i de e f o r t e n e r ­

g e t i c , c o n s t a t a t e la t o a t e c a t e g o r i i l e de p o p u l a ţ i e din U n i u n e .

Mişcare în personalul tehnic al Ministerului Sănătăţii — P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 8 9 . 5 0 1 din 2 2 M a r t i e 1 9 4 5 , se ins t i tue

u r m ă t o a r e a comis i e de r e c e p ţ i e pe lângă D i r e c ţ i a î n z e s t r ă r i i :

Dr . B r ă t i a n u Ş e r b a n , S e c r e t a r G e n e r a l — P r e ş e d i n t e .

D r . I . B a n u , Dr . Ş t e f a n C a r a g e a , I l i e scu Gh. , Dr . Gh. S m i t z e r —

m e m b r i i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 3 1 2 , 3 1 3 şi 3 1 4 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se

dau de l ega ţ i i D - lor S e c r e t a r i G e n e r a l i : Dr . V i r g i l A n g h e l e s c u , Dr . R ă d u c u

C o r n e l i u şi Dr . Ş e r b a n B r ă t i a n u .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 2 . 2 2 2 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , D-nul P a s ­

ca l G r i m b e r g zis W a i s s m a n se n u m e ş t e şef de c a b i n e t pe l â n g ă Dl S e c r e t a r

G e n e r a l Dr . Ş e r b a n B r ă t i a n u .

— In M o n i t o r u l Of ic ia l Nr . 7 7 din 3 A p r i l i e 1 9 4 5 , se pub l i că c o n c u r s

p e n t r u i n t e r n a t şi e x t e r n a t în m e d i c i n ă la Iaş i şi a n u m e :

C o n c u r s de e x t e r n a t la 4 Mai 1 9 4 5 p e n t r u 5 0 l o c u r i .

C o n c u r s de i n t e r n a t la 4 Mai 1 9 4 5 p e n t r u 2 0 l o c u r i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 9 2 . 6 9 2 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , Dl D r . l u -

baş C o r n e ! se n u m e ş t e în pos tu l de m e d i e al sec ţ i e i de g ineco log i e şi obs te ­

t r i c ă de la sp i ta lu l de f emei C l u j .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 9 2 . 2 1 4 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , se f a c e u r ­

m ă t o a r e a m i ş c a r e :

Dl Dr . I. P ( t r o v i c i m e d i c p r o v i z o r i u al c i r c u m s c r i p ţ i e i P i p i r i g jud.

N e a m ţ se t r a n s f e r ă în aceeaş i c a l i t a t e la c i r c . C ă l u g ă r e n i .

Dl D r . E s k e n a z i Ione l M a r i n se n u m e ş t e p r o v i z o r i u p â n ă la c o n c u r s ca

m e d i c s e c u n d a r la sp i ta lu l de S t a t R ă d ă u ţ i .

(Din Bulletin Trimestriel de l'Organisation

d'Hygiène, Vo l . I V , N o . 2, I u n i e 1 9 3 5 ) . Dr. P. R.

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă Nr . 9 2 . 7 3 1 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , D-na D r .

Sof ia Gal i m e d i c p r o v i z o r i u al c i r c u m s c r i p ţ i e i V ă d a s t r i ţ a jud . K o m a n a ţ i &e

t r a n s f e r ă în ace iaş i c a l i t a t e i r pos tu l de m e d i c al c i r c . cu spi ta l B r ă ş t e n i

;ud. N e a m ţ . I

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 2 . 6 7 4 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , se a n u l e a z ă

n u m i r e a c a d i r e c t o r al s p i t a l u l u i T â r n ă v e n i , r ă m â n â n d d i r e c t o r şi pe m a i

d e p a r t e Dl Dr . D u m i t r e s c u I o a n .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 1 . 7 5 0 din 2 8 M a r t i e 1 9 4 5 , se a c c e p t ă

d o n a ţ i u n e a f ă c u t ă de D-na şi DI M e d i c G e n e r a l Dr . C r i s t i a n şi a n u m e : casă

şi t e r e n în B u c u r e ş t i în s u p r a f a ţ ă de 6 . 0 0 0 m. p. m o ş i a I v ă n e ş t i - I a l o m i ţ a de

6 6 0 p o g o a n e , cu s c o p u l c a M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i să c o n s t r u i a s c ă pe t e r e n u l

din B u c u r e ş t i , în t e r m e n de 2 ani , de la î n c h e e r e a păc i i g e n e r a l e un sa­

n a t o r i u de bol i p u l m o n a r e de 1 0 0 p a t u r i p e n t r u s t u d e n ţ i m e a din ţ a r ă .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 2 . 9 1 4 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n i t o r u l Of ic ia l N r . 7 9 din 5 A p r i l i e 1 9 4 5 , se f i x e a z ă t a r i f e l e p e n t r u

băi şi c a m e r e în s ta ţ iun i l e b a l n e o - c l i m a t i c e de la Min i s t eru l S ă n ă t ă ţ i i din

B ă i l e H e r c u l a n e , O c n a Sibiului şi L a c u l S ă r a t — B r ă i l a .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 6 0 din 3 0 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n i t o r u l Of ic ia l Nr . 7 9 / 1 9 4 5 , se ins t i tu ie p e n t r u r e z o l v a r e a p r o b l e m e l o r

în l e g ă t u r ă cu f a r m a c i a şi m e d i c a m e n t e l e , p r e c u m şi p e n t r u a lua m ă s u r i

u r g e n t e în i n t e r e s u l s ă n ă t ă ţ i i pub l i ce în l e g ă t u r a cu a c e s t e p r o b l e m e , o c o m i ­

sie c o m p u s ă d in:

U n S e c r e t a r G e n e r a l din M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

Cons i l i er t e h n i c f a r m a c e u t i c .

P r e ş e d i n t e l e Coleg iu lu i G e n e r a l al F a r m a c i ş t i l o r .

P r e ş e d i n t e l e S e c ţ i e i f a r m a c i ş t i l o r din S i n d i c a t u l S a n i t a r .

U n de l ega t al S i n d i c a t u l u i S a n i t a r .

D i r e c t o r u l F a r m a c i i l o r din M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 8 5 şi 9 3 . 3 0 4 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 ,

se h o t ă r ă ş t e , ca m e d i c i i s e c u n d a r i , i n t e r n i i şi e x t e r n i i cu c o n c u r s ai Minis­

t e r u l u i S ă n ă t ă ţ i i , c a r i în b a z a c o n c u r s u l u i d e p u s , o c u p ă p o s t u r i def in i t ive

şi c a r i au fost mobi l i za ţ i şi nu ş i -au p u t u t împl in i s tag iu l legal la t i m p , să

a ibă s tag iu l de s e c u n d a r i a t cu t i m p u l c â t au fost m o b i l i z a ţ i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 2 9 1 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n i t o r u l Of ic ia l N r . 8 0 / 1 9 4 5 , D-nul D r . M o d e s t S i r e t e a n u , m e d i c p r i m a r

de m e d i c i n ă i n t e r n ă la sp i ta lu l M e d i a ş , se m e n ţ i n e şi pe m a i d e p a r t e în

• e r v i c i u .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 9 0 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în Moni t . Of. N r . 8 0 / 1 9 4 5 , sc dă d e l e g a ţ i e de M e d i c şef al jud . D-lui D r .

F e l i x N ă d e j d e p e n t r u j u d e ţ u l V l a ş c a şi D-lui Dr . I o r d ă c h e s c u Virg i l p e n t r u

jud . Olt .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 4 8 7 din 31 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n i t . Of ic ia l N r . 8 0 / 1 9 4 5 , Dl P r o f . D r . M e z i n c e s c u D u m i t r u , se d e l e a g ă

a lua t o a t e m ă s u r i l e p e n t r u c o m b a t e r e a t i fosului e x a n t e m a t i c pe î n t r e a g a

ţ a r ă . In a c e a s t ă c a l i t a t e D-sa es te a u t o r i z a t de a da d ispozi ţ i i la f a ţ a l ocu -

lni , p e n t r u e x e c u t ă r i u r g e n t e .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 8 6 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , Dl D r .

E u g e n i u S o l o m o n , se r e i n t e g r e a z ă c a M e d i c p r i m a r def in i tv de bol i i n t e r n e

la S e c ţ i a boli i n t e r n e de la Aşez . F u n d a ţ i a „ R a d u C r i s t i a n " B u c u r e ş t i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 8 7 . 7 3 3 din 2 0 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n i t . Of ic ia l Nr . 8 0 / 1 9 4 5 , Dl D r . S a n d o v i c i Vas i l e , se a n g a j e a z ă t e m p o ­

r a r ca D i r e c t o r m e d i c al D i r e c ţ i e i P e r s o n a l u l u i din M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 2 . 2 7 0 din 2 9 M a r t i e 1 9 4 5 , Dl D r . V l a -

d i m i r Mis ir l iu se a n g a j e a z ă t e m p o r a r c a D i r e c t o r M e d i c la D i r e c ţ i a înzes ­

t r ă r i i din M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 7 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în

M o n . Of. N r . 8 1 / 1 9 4 5 , se dă d e l e g a ţ i e D-lui P o l i h r o n I o n p e n t r u c o n d u c e r e a

A d m i n i s t r a ţ i e i G e n e r a l e a Case i S ă n ă t ă ţ i i din M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 2 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se dă d e l e g a ţ i e

D-lui D r . V . S a n d o v i c i p e n t r u c o n d u c e r e a D i r e c ţ i e i P e r s o n a l u l u i din Mi­

n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 3 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se dă d e l e g a ţ i e

D-lui D r . I o n B a n u p e n t r u c o n d u c e r e a D i r e c ţ i e i ^ d i c i n e i C u r a t i v e .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă Nr . 4 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se d ă d e l e g a ţ i e

D-lui A m e d e u M â r z e a p e n t r u c o n d u c e r e a Dir . M . O . N . T .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 5 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se dă d e l e g a ţ i e

D-luj P o l o v r ă g e a n u I o n , p e n t r u c o n d u c e r e a Dir . î n z e s t r ă r i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 6 din 2 A p r i l i e 1 9 4 5 , se d ă d e l e g a ţ i e

D-lui D e m i r A p o s t o l e s c u , p e n t r u c o n d u c e r e a C o n t e n c i o s u l u i din M i n i s t e r u l

S ă n ă t ă ţ i i -

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 7 4 din 3 0 M a r t i e 1 9 4 5 , publ . în

M o n . Of. N r . 8 1 din 1 9 4 5 , Dl D r . L u p a ş c u G h e o r g h e şef de l u c r ă r i la Ins t i t .

D r . C a n t a c u z i n o se de l egă ca S e c r e t a r G e n e r a l al L ig i i O p e r e l o r S o c i a l e în

locul D-lui Dr . C o r n e l R a d u , a c ă r u i d e l e g a ţ i e î n c e t e a z ă .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 9 3 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , pub l . în

M o n . Of. N r . 8 1 / 1 9 4 5 , î n c e t e a z ă d e l e g a ţ i a de M e d i c şef de jud . a D-lui D r .

G r o s u L e o n i d a , p e n t r u jud . B r ă i l a şi D-lui D r . P a s o v Ş t e f a n p e n t r u jud .

R o m a n , u r m â n d a-şi r e l u a p o s t u r i l e a v u t e a n t e r i o r .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 2 8 8 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , publ . în

M o n . Of. N r . 8 2 / 1 9 4 5 , D-na D r . L i c h t i g E r n e s t i n a se n u m e ş t e p r o v i z o r i u în

pos tu l de m e d i c s e c u n d a r la Spit . Dr . C a n t a c u z i n o B u c u r e ş t i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 8 4 2 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n . Of. N r . 8 3 / 1 9 4 5 , Dl D r . D a y i d H a r n i k se r e i n t e g r e a z ă c a m e d i c al

c i r c . R e g i n a M ă r i a jud . T u l c e a .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 1 9 1 7 din 5 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în

Mon. Of. N r . 8 4 / 1 9 4 5 , Dl Dr . E m i l C a b a m e d i c p r i m a r se d e l e a g ă ca D i r e c ­

t o r al sp i ta lu lu i de S t a t D e v a .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 2 . 2 4 3 d in 6 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în

M o n . Of. N r . 8 4 / 1 9 4 5 , Dl D r . P o p e s c u N i c o l a e , I n s p e c t o r G e n e r a l S a n i t a r ,

de l ega t , se d e l e a g ă ca I n s p e c t o r G e n e r a l S a n i t a r al I n s p e c t o r a t u l u i G a l a ţ i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 9 4 . 0 2 6 din 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n .

Of. N r . 8 4 / 1 9 4 5 , se a c o r d ă o p r i m ă s p e c i a l ă de r e ş e d i n ţ ă de 5 . 0 0 0 l u n a r la o

scr i e do s u r o r i dc o c r o t i r e din jud . A r g e ş . D â m b o v i ţ a , Dol j , I l fov , Iaş i , P r a ­

h o v a , R o m a r i a ţ i , Sibiu şi V â l c e a .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 9 3 . 2 8 9 / 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în Mon. Of.

Nr . 8 4 / 1 9 4 - 5 , D-na Dr . A u r o r a M a r i n e s c u , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u ca m e d i c se­

c u n d a r la c l in i ca s t o m a t o l o g i c ă sp i ta lu l C o l e n t i n a B u c u r e ş t i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 9 3 . 7 7 0 din 3 1 M a r t i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă

în M o n . Of. N r . 8 4 din 1 9 4 5 , Dl D r . C o c a R a d u , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u ca

m e d i c s e c u n d a r la sp i ta lu l C ă l ă r a ş i - I a l o m i ţ a .

— In M o n i t o r u l Of ic ia l Nr . 8 5 din 12 A p r i l i e 1 9 4 5 s'a p u b l i c a t l egea

N r . 2 6 7 , p e n t r u m o d i f i c a r e a a r t . 8 din l egea p e n t r u o r g a n i z a r e a S a n i t a r ă a

S t a t u l u i în sensul că , , In e x e r c i t a r e a a t r i b u ţ i u n i l o r sa le , Min i s t ru l es te a ju ­

t a t de 3 S e c r e t a r i G e n e r a l i , d o c t o r i în m e d i c i n ă .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 1 9 7 0 din 6 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în

M o n i t o r u l Oficial N r . 8 5 / 1 9 4 5 , se m o d i f i c ă , Comis ia de r e v i z u i r e în sensul

că v o r f a c e p a r t e ;

Dl Dr. Ş e r b a n B r ă t i a n u , S e c r e t a r G e n e r a l , ca p r e ş e d i n t e .

Dl Dr . S a u d o v i c i V a s i l c Dir . P e r s o n a l u l u i şi

Dl F a r m . H u n i a n M., c a m e m b r i i .

Dl F â r ş i r o t u Zisu ca m e m b r u s u p l e a n t .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 1 0 8 8 din 4 A p r i l i e 1 9 4 5 , publ . în

Mon. Of. Nr . 8 5 / 1 9 4 5 , se în f i in ţează o nouă c i r c . s a n i t a r ă în c o m u n a F e r d i -

n a n d jud . B a c ă u .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 2 9 6 2 din 9 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l c a t ă în

Mon. Of. Nr . 8 7 / 1 9 4 5 , D-na Dr. Olga S i c h o r s e h i Ioneseu m e d . p r i m . se de­

legă ca d i r e c t o r al Spit . „ R e g i n a M ă r i a " din B u c u r e ş t i .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă Nr . 2 4 1 8 din 7 A p r i l i e 1 9 4 5 , publ i c . în

Mon. Of. N r . 8 8 / 1 9 4 5 , se a c o r d ă g r a d a ţ i i cu î n c e p e r e din 1 A p r i l i e 1 9 4 5 u r ­

m ă t o r i i m e d i c i :

Dr . V o i n a A u r e l , m e d i c p r i m . la spit . C e n t r a l B u c u r e ş t i g r a d a ţ i a V - a .

Dr . I o n e s e u V a s i l e s c u L u e r e ţ i u , m e d . sec . la Spit . C e n t r a l de boli min­

t a l e B u c . g r a d a ţ i a I .

Dr . C o r i j e s c u C r e n H e n r i e t a . f a r m a c i s t ă şefă la Dir . î n z e s t r ă r i i , g r a d a ­

ţ ia I .

Dr . Z e n o v i a Negovscb i , m e d i c c i r c . R ă s u c e n i - V l a ş c a , g r a d a ţ i a V - a .

Dr . M ă r ă s c u Ion , m e d . c i r c . B a l t a - M e h e d i n ţ i , g r a d . I .

Dr . G r o z d a i ' a T r u i a , m e d . c i r c . B o t o ş e ş t i - M e b e d i n ţ i , g r a d . I I .

D r . Ioneseu E l e n a , m e d . sec . L a b . Iiist. I g i e n ă Iaşi g r a d . I I I .

Dr . F a u r M ă r i a , m e d . ş c o l a r la serv . sani t . M. Iaşi g r a d . I I I .

Dr. M e r c u ţ ă Mil i t ina , m e d . sec . spit . bo'i mint . Iaşi g r a d . I .

D r . T o r n a c i n s c h i Miha i , m e d . c i r c . oraş B o t o ş a n i g r a d . I I I .

Dr. P o p o v i c i u C l a u d i u , m o d . c i r c . D ă n g c n i - B o t o ş a n i g r a d a ţ i a I I .

Dr . R o t ă r e s o u C e z a r , m e d . de c i r c . Tg . Su l i ţa - jud . B o t o ş a n i g r a d a ţ i a I I .

D r . Ş t e f ă n e s c u M ă r i a , m e d . c i r c . F â n t â n c l e — j u d . B o t o ş a n i g r a d a ţ i a I -a .

Dr . C o n s t a n t i n e s c u V a l e n t i n a , m e d . c i r c . Ş t e f ă n e ş t i - j u d . B o t o ş a n i g r a

d a ţ i a I a .

Dr . P e t r i n R o d i r ă , m e d . c i r c . Taz lă t i jud. N e a m ţ , g r a d a ţ i a I -a .

D r . T ă r ă b a n g ă N i c o l a e , m e d . c i r c . V i d r a — P u t n a gr . I l I - a .

Dr . P o p e s c u A n a s t a s i a , m e d . c i r c . B o l d u — R . S ă r a t gr . I l I - a .

Dr . Naf ta l i s S a m o i l , m e d . s ec . Spit . B e l d i m a n — B â r l a d .

Dr . Ghid ioşan Gh. m e d . p r i m . spit . C â n d e a — T i m i ş o a r a gr . V - a .

Dr . C â m p e a n I a c o b , m e d . p r i m . spit . R e m e t e a L u n g ă — S e v e r i n gr . I l I - a .

Dr . B a s i l P a l a d e Sof ia , m e d . sec . Spi t . Tg. M u r e ş gr . I V - a .

D r . F l a v i a L u c a n I o n e s c u , m e d . cons . Of. P . T . T . T i m i ş o a r a g r a d . I l I - a .

Dr . C r i s t u r e a n V i c t o r , m e d . c i r c . m u n c . C o n s t a n ţ a gr . I V - a .

D r . G ă l d ă u D u m i t r u , m e d . p r i m . disp. po l ic l . B r a ş o v gr . V .

Dr . S to ia I o n , m e d . c i r c . C o d l e a — B r a ş o v g r a d a ţ i a I I I .

D r . R o m a n Ion , m e d . p r i m . Spit . C e n t r a l A r a d , gr . V .

D r . R i s c u ţ i a A n t o n , m e d . c i r c . H ă l m a g i u — A r a d , gr . I I .

Dr . C i o c a n A v r a m , m e d . o r a ş B l a j — T r . M i c ă , g r a d . I I I .

D r . R u s u L iv iu , m e d . c i r c . A l m a — T r . M i c ă g r a d . I I .

D r . H a g i u V e l c i u Vas i l e , m e d . sec . Spi t . C e n t r a l B u c u r e ş t i g r a d . I I .

— P r i n J u r n a l u l Cons . de Min i ş t r i N r . 6 2 0 din 1 7 A p r i l i e 1 9 4 5 , Dl I .

P o l i h r o n , a c t u a l s u b d i r e c t o r g e n e r a l în A d - ţ i a cdQftrală a M i n i s t e r u l u i Să­

n ă t ă ţ i i se î n a i n t e a z ă în pos tu l v a c a n t de A d m i n i s t r a t o r g e n e r a l al Casei Să­

n ă t ă ţ i i ( D i r e c t o r G e n e r a l ) .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 4 5 9 6 din 13 A p r i l i e 1 9 4 5 , puld. în

M o n . Of. N r . 9 0 / 1 9 4 5 , se n u m e s c în Comis ia F a r m a c o - t e r a p e u t i c ă , u r m ă t o r i i :

DI D r . M a r i u s P o p e s c u .

Dl P r o f . D r . G. N i c u l e s c u .

Dl F a r m a c i s t Dr . C. P o p e s c u .

Dl F a r m a c i s t I o n e l T. P u c e r e a .

— P r i n Dec iz ia M i n i s t e r i a l ă N r . 1 4 1 3 din 4 A p r i l i e 1 9 4 5 , pub l . în

M o n . Of. N r . 9 0 / 1 9 4 5 , î n c e t e a z ă p e d a t a de 4 A p r i l i e 1 9 4 5 , p r e l u n g i r i l e de

f u n c ţ i o n a r e p e s t e l i m i t a de v â r s t ă p r e v ă z u t ă de C o d u l f u n c ţ i o n a r i l o r publ ic i ,

or i de legi le s p e c i a l e de o r g a n i z a r e .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 2 8 0 0 din 7 A p r i l i e 1 9 4 5 , publ . în M o n .

Of. Nr . 9 0 / 1 9 4 5 , D r . B o d e a n u E u g e n , m e d . p r o v . al c i r c . T i s ă u jud . B u z ă u şi

Dr . G c o r g e s c u T r a i a n m e d . p r o v . c i r c . T ă b ă r ă ş t i jud . B u z ă u , se t r a n s f e r ă

unul în locul a l tu ia .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 3 9 1 1 din 11 A p r i l i e 1 9 4 5 , publ . în

M o n . Of. Nr . 9 0 / 1 9 4 5 , Dr. S te l ian P o p a se n u m e ş t e p r o v i z o r i u în postul v a ­

c a n t de m e d . p r i m a r la Serv . O b s t e t r i c ă şi g ineco log i e de là Spit . „ P a v e l şi

A n a C r i s t e a " B a c ă u .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 5 7 5 9 din 17 A p r i l i e 1 9 4 5 , ,>ubl. în

Mon. Of. Nr . 9 1 / 1 9 4 5 , D r . D o b r e s c u Mihai l , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u ca m e d .

consul t , la C a b i n e t u l m e d i c a l din M i n i s t e r u l C u l t e l o r şi A r t e l o r .

— P r i n Dec iz ia Min i s t er ia lă Nr . 5 6 8 2 din 17 Api i l i e 1 9 * 3 , publ . în

Mon. Of. N r 9 1 / 1 9 4 5 , Dr . P a p a h a g i T e j a m e d i c al c i r c . M o g o ş — A l b a , se

n u m e ş t e p r o v i z o r i u m e d i c s ecund , la Spi t . I. C. B r ă t i a n u — P i t e ş t i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă Nr . 3 5 3 4 din 1 0 A p r i l i e 1 9 4 5 , se a m â n ă

p e n t r u d a t a de 1 5 I u n i e 1 9 4 5 , c o n c u r s u l de i n t e r n a t şi e x t e r n a t în m e d i ­

c i n ă de là Iaş i , c o n c u r s ce a fost a n u n ţ a t pe d a t a de 4 Mai .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t a r i a l ă N r . 4 9 0 8 din 11 A p r i l i e 1 9 4 5 . publ . în

M o n . Of. N r . 9 2 / 1 9 4 5 , î n c e t e a z ă d e l e g a ţ i a de i n s p e c t o r g e n e r a l s a n i t a r , al

I n s p e c t o r a t u l u i G a l a ţ i , D-lui Dr . P o p e s c u N i c o l a e M e d i c u l o r a ş u l u i T e c u c i .

— P r i n D e c i z i a Nr . 4 9 0 7 din 1 4 A p r i l i e 1 9 4 5 p u b l i c a t ă în Moni t . Ofi­

c ia l N r . 9 2 / 9 4 5 , D-na F r i m u C o s m a , se d e l e a g ă ca m e d i c şef al J u d e ţ u l u i

B i h o r .

— P r i n D e c i z i a N r . 4 8 2 4 / 9 4 5 , p u b l i c a t ă în Moni t . Of ic ia l N r . 9 2 / 9 4 5

dl d r . C ă p ă ţ â n ă G h e o r g h e se d e l e a g ă ca m e d i c şef al J u d e ţ u l u i Olt .

P r i n Dec iz ia D-lui A d - t o r G e n e r a l al Case i S ă n ă t ă ţ i i N r . 2 1 6 din 13

A p r i l i e Dl A n i b a l P l ă v i ţ e s c u , s u b d i r e c t o r al D i r e c ţ i e i b u n u r i l o r se d e l e a g ă

cu c o n d u c e r e a a c e l e i d i r e c ţ i i .

— P r i n J u r n a l u l Consi l iu lui de Min i ş tr i i Nr . 5 4 7 din 3 0 M a r t i e 1 9 4 5 ,

p u b l i c a t în M o n i t . Of. 9 4 / 9 4 5 t o ţ i m e d i c i i v o l u n t a r i din C a m p a n i a î n t r e ­

p r i n s ă de MinisteVul S ă n ă t ă ţ i i p e n t r u e o m b a l e r e a e p i d e m i i l o r de t i fos

e x a n t e m a t i c din M o l d o v a şi A r d e a l se c o n s i d e r ă în c o n c e d i u p l ă t i t pe t o a t ă

d u r a t a a c e s t e i c a m p a n i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 5 2 1 1 din 1 6 A p r i l i e 1 9 4 5 p u b l i c a t ă în

M o n i t . Of. N r . 9 4 / 9 4 5 Dl Dr . O p r i ş e s c u Ş e r b a n , m e d i c p r i m a r se d e l e a g ă

c a d i r e c t o r al Sp i ta lu lu i „ G h . M â r z e s c u " din B r a ş o v în locul d-lui dr . U n ­

g u r e a n V a i e r .

— P r i n D e c i z i a N r . 6 4 4 4 din 1 9 A p r . 1 9 4 5 p u b l i c a t ă în Moni t . Of.

N r . 9 6 / 9 4 5 , dl d r . D o m i c e a n u Gabr i e l , m e d i c al c i r c u m s c r i p ţ i e i M ă l i n - B a i a se

d e l e a g ă ca m e d i c şef al J u d e ţ u l u i B a i a .

— P r i n D e c i z i a N r . 3 6 5 din 2 0 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în Moni t . Of.

N r . 9 7 / 9 4 5 se f i x e a z ă cu î n c e p e r e de la 1 A p r i l i e 1 9 4 5 u r m ă t o a r e a a l o c a ţ i e

de h r a n ă :

3 0 0 Le i pe zi p e n t r u bo lnav i i şi o c r o t i ţ i i din sp i ta l e l e şi a ş e z ă m i n t e l e

M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i d in : B u c u r e ş t i , P loe ş t i , C o n s t a n ţ a , C r a i o v a , G a l a ţ i ,

Iaşi , B r a ş o v , T i m i ş o a r a , A r a d , Cluj , B r ă i l a , Sibiu şi O r a d e a .

2 5 0 L e i pe zi p e n t r u cei din a ş e z ă m i n t e l e şi sp i ta le le din oraşe l e c a p i t a l e

d e j u d e ţ .

2 0 0 L e i pe zi, p e n t r u r e s t u l ţ ă r i i .

3 5 0 L e i pe zi, p e n t r u bo lnav i i t. b. c. i n d i f e r e n t în ce l o c a l i t a t e sunt

i n t e r n a ţ i .

— P r i n Dec iz ia N r . 6 4 4 5 d in 1 9 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 9 7 / 9 4 5 , dl d r . B u m b a r i u G h e o r g h e , m e d i c u l oraşu lu i Sul ina , se de­

l e a g ă c a m e d i c şei al J u d e ţ u l u i T u l c e a .

— P r i n D e c i z i a N r . 7 4 6 5 din 2 3 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în Moni t . Of-

N r . 9 8 / 9 4 5 , se în f i in ţ ează la Sp i ta lu l F i l a n t r o p i a - C r a i o v a , o s ec ţ i e de n e u r o -

p s i h i a t r i e cu 2 5 p a t u r i , cu a c ă r e i c o n d u c e r e es te î n s ă r c i n a t dl d r . L ă z ă -

r e s c u Sava , m e d i c s e c u n d a r de la Sp i ta lu l de B o l i m i n t a l e şi n e r v o a s e B u c u ­

reş t i . '

— P r i n D e c i z i a N r . 6 8 7 3 din 2 0 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 9 9 / 9 4 5 , se r e g l e m e n t e a z ă f u n c ţ i o n a r e a f a r m a c i i l o r , l a b o r a t o a r e l o r c o s m e ­

t i c e , î n t r e p r i n d e r i l o r şi d e p o z i t e l o r de m e d i c a m e n t e , f i xându- se în ace la ş

t i m p şi sa lar iu l m a x i m a l p e n t r u f a r m a c i ş t i şi i n t e r n i în f a r m a c i e .

— P r i n D e c i z i a N r . 7 4 din 2 3 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 9 9 / 9 4 5 î n c e t e a z ă pe z iua de 1 Mai 1 9 4 5 d e l e g a ţ i a d a t ă d-lui d r . N e s t o r

S i m i o n de a i n s p e c t a serv ic i i l e şi ins t i tu ţ i i l e s a n i t a r e din B a n a t .

Interpretarea fenomenului citologic al ere­dităţii în legătură cu un caz de sindactilie familială particulară. Este sindactilia o

anomalie ereditară fixate de sex? de

Dr. CORNEL CRIŞAN «i Dr. I0SIF MIHALGA

I .

Sindactilia, anomalie ereditară dominantă simplă, carac­terizată printr'o unire membranoasă (palmidaotilie), fibroasă (sinfibroză digitală) sau osoasă (sinostoză digitală) a două ori mai multe degete delà mâini sau delà picioare, cu toate că este una din cele mai frecvente malformaţiuni ereditare, totuşi nu avem cunoştinţe suficiente nici asupra desvoltării ontogenetice şi filogenetice a acestui viciu ide conformaţie, precum nici, mai ales, în ceea ce priveşte raportul dintre această anomalie di­gitală şi dintre sex.

Din punct de vedere ontogenetic apariţia anomaliei se ex­plică, fie printr'o incompletă despărţire a unor începuturi, care în mod normal se separă între ele, în cursul desvoltării embrio­nare, fie printr'o reunire ulterioară a acestor începuturi, iniţial separate, conform tendinţei, pe care o au organele omoloage, des­părţite de un plan median, de a se fuziona (ca de exemplu cele două aorte, canalele lui Müller, etc.), în virtutea afinităţii dintre ele — „affinite de soi pour soi" — cum interpretează Etienne Geoffroy Saint-Hilaire acest fenomen ereditar.

Apariţiunea mai frecventă a sindactiliei în raport cu alte 1

rnalformaţiuni, mai grave, se poate atribui atât faptului că, trans­formarea membrului anterior în ,,mână prinzătoare" (Greifhand) fiind o achiziţie filogenetică relativ recentă, genele, care au realizat această transformare, aflându-se într'o star© ide echili­bru încă labil, mutează mai uşor, sub influenţa factorilor interni sau externi, decât genele mai stabile, care au condiţionat trans­formări filogenetice mai vechi, — cât şi împrejurării că, indi­vizii cu anomalii ereditare mai grave, de cele mai multe ori nici nu ajung să procreeze.

Sindactilia în sine, când apare în mod izolat, cum este şi iu cazul nostru, nu depăşeşte importanţa unei simple particu­larităţi familiale, în schimb însă ea poate îmbrăca forme destul de grave, atunci când se manifestă ca un simptom parţial al unei turburări generale în desvoltarea ţesutului de susţinere, în care cazuri ea se poate combina cu idiferitele malformaţiuni ale sistemului scheletic.

Siemens H. W., în a sa „Vererbungspathologie des Men-schen", la capitolul „Ereditate dominantă dependentă de sex", în care face o aUscriminare între ereditatea legată de sex, ere­ditatea limitată la sex şi ereditatea fixată de sex, consideră sindactilia, pe baza unui unic caz, acela al lui Schofield, drept singura anomalie ereditară dominantă fixată de sex (cu sem­nul „?") şi anume de sexul bărbătesc.

In primul rând acest fapt ne-a determinat, (după cum se vede şi din titlul lucrării, să publicăm cazul nostru împreună cu câteva speculaţiuni eredo-teoretice.

Dintre nenumăratele cazuri de sindactilie, citate în litera­tură, care toate arată, că anomalia poate interesa atât indivizi ide sex masculin cât şi de sex femenin (ca spre pildă cazul lui Schiatter cu 9 * şi 11 t ; cazul lui Lueken cu 18 «f şi 29 t sau cazul lui Wolff cu 10 * şi 5 î , etc.), pe noi ne interesează, în mod deosebit, numai două: cazul lui Schofield şi acela al lui Castle, unice prin singularitatea lor.

Schofield R., în ,,Journal of Heredity" (voi. 12, p. 400, 1922), publică arborele genealogic al propriei sale familii sin-dactilice, în care arată, că toţi membrii familiei sale în linie bărbătească, în total 14 (în curs de 4 generaţii), aveau degetele 2 şi 3 dela ambele picioare unite printr'o membrană înotătoare,

picior palmat, în timp ce nici o persoană din linia femeiască nu prezenta anomalia. Autorul afirmă, în mod hotărît, că a exa­minat personal pe toţi bărbaţii şi pe toate femeile familiei sale.

In arborele genealogic publicat de Castle W. E. (citat după Bauer—Hanhart—Lange: ,,Handbuch der Erbbiologie des Men-schen", 1940), se arată, că sindactilia a apărut, în 3 generaţii, tocmai invers, numai la femei.

Cum se pot interpreta aceste două cazuri diametral opuse? Care este mecanismul citologic ce intră în joc în realizarea ace­stor forme de sindactilie: una, fixată de sexul masculin — ca­zul lui Schofielldi, — cealaltă, interesând exclusiv sexul feme-nin — cazul lui Castle?

Pentru ca o anomalie ereditară dominantă să fie fixată de sex, trebue, în mod teoretic, în primul rând, ca factorul morbid să fie localizat neapărat, la speciile cu*determinism sexual de tip insectă, adică la care sexul mascul este heterozigot [xy) şi cel femei homozigot [xx), cum este şi la specia umană, în cro-mosomul y, iar, în al doilea rând, ca acest factor morbid să fie dominant faţă de partenerul său allelomort normal din cromo-somul x. Căutând deci să descifrăm jocul cromosomic, vom ve­dea, că mecanismul citologic, după care s'ar moşteni un atare caracter morbid, ar fi următorul:

$ PÂRirrp f i X xv

x X GAMETI X y

* X X XY XV Ş Ş COPII 0* ^1

F i g . 1. — Mecanismul citologic în ereditatea dominantă fixată de

sex (de cromosomul y).

Prin urmare, din analiza fenomenului cromosomal (dela iig, 1) reiese, că toate fiicele vor fi sănătoase şi toţi fiii vor moş­teni anomalia, întocmai cum moştenesc sexul. O atare malfor-maţiune s'ar mai transmite, bine înţeles, după cum ne demon-

strează tabela —D (descendenţilor) a familiei sindactilice — Schofield, redată în fig. 2, din tată în fiu, întocmai cum se trans­mite, conform uzanţei noastre juridice, numele propriu de fa­miliei.

F i g . 2 . — Ereditate dominantă fixată de sex: sindactilia — Schofield.

Acest caz de sindactilie fixată de sex, din familia Scho­field, prezintă pentru studiul biologiei o importanţă capitală din două puncte de vedere: 1. gena morbidă are drept suport mor­fologic cromosomuî y, a cărui existenţă a fost pusă în dubiu de către unii cercetători (Wilcox, Winiwarter, Oguma, Gutherez, etc.) şi 2. acest cromosm y nu este, după cum se creide, un cro-mosom fals, de prisos sau chiar vid, lipsit, prin urmare, de ori ce factor, ci, din contra, el poate servi, în unele cazuri, de bază materială pentru localizarea anumitor caractere normale sau mor­bide. Astfel, la om, se mai cunoaşte un singur caz, când anoma­lia s'a transmis, prin intermediul cromosomului y, din tată în fiu: este cazul celebrei familii Lambert, — „oameni-ariciu" — în care structura cornoasă particulară a pielei, iehtioza, cu as­pect de ghimpi, a probandului, Eduard Lambert, au moştenit-o, în curs de 5 generaţii, toţi bărbaţii. Tot aşa se mai cunosc fac­tori localizaţi în cromosomuî y la unele insecte (Drosophila, Phytodecla), la unii peşti (Lebistes reticulatus) şi la unele ve­getale (Melandrium), etc.

Al doilea caz, care ne interesează, în mod particular, este, după cum am amintit, acela al lui Castle, în care sindactilia s'a moştenit, în 3 generaţii, numai la femei. In acest mod de eredi­tate gena teratogenă (') ar fi putut fi localizată fie in unul din

cromosomii x—i (deci X ) ai probandei (fig. 3), fie (rezultatul ar îi fost acelaşi!) într'unul din cromosomii ordinari, în autosomi

m 4).

RĂRirm X Y

PĂRINŢI X X ; X x y Sn X rrn A A A A

X GAMETI x

XX XX

? ? XY

COPII X Y

Fig. 3 . — Mersul eredităţii când fac­

torul morbid (') este fixat de unul

•din cromosomii x—i (deci X ) "i

femeii.

n GAMETI n

Sn nn Sn nn

ţ £ COPII ţ cj1

F i g . 4 . — Distribuţia genei morbide

(S) dominante, când ea este locali­

zată în unul din cromosomii auto­

somi; n—gena allelomorfă normală.

Din figura 3 rezultă, că, după cunoştinţele noastre eredo-teoretice, în cazul când factorul anormal şi dominant ar fi legat de unul din cromosomii x—i ai probandei, 1/2 din fete şi 1/2 din băieţi ar trebui să prezinte anomalia, iar restul nu; tot aşa şi în cazul (fig. 4) când gena morbidă (S) ar fi localizată în unul din cromosomii autosomi. Cum se face totuşi, că în cazul de mai sus, publicat de Castle, nu prezintă malformaţiunea decât fe­meile? De unde această (discordanţă între teorie şi realitate? Deoarece se ştie, că legile eredităţii nu permit previziuni de or­din statistic decât atunci când intră în joc numeri mari, s'ar fi putut, ca în cazul de mai sus, probabil cu un număr redus de membri, să se fi născut numai fiicele cu sindactilie şi băieţii să­nătoşi; sau, ar putea fi vorba de o anamneză defectuoasă, ex-pEcabilă printr'o incompletă penetrantă a factorului morbid la persoanele de sex bărbătesc, care, din cauza unei expresivităţi mai scăzute în ce priveşte anomalia, ar fi putut fi uşor trecute cu vederea.

Această ultimă interpretare s'ar putea da, eventual, şi în cazul lui Sohofield!

Din cele expuse în partea întâia a acestei lucrări rezultă, că cunoştinţele noastre fiind încă incomplete în ce priveşte me­canismul eredităţii în sindactilie, sunt necesare, pentru tranşa­rea definitivă a acestei chestiuni, nouă şi multiple contribuţiuni. De aceea credem, că va servi scopului şi următorul caz de sin­dactilie particulară observat în familia avocatului Al. I. R. din localitatea B., al cărei arbore genealogic îl redăm în tabela D dela fig. 5.

In această familie malformaţiunea digitală prezintă, pe lângă particularităţile pe care le vom studia mai jos, încă şi o variabiîitate de manifestare interfamiliară, căci, în timp ce la probând (^î) fuziunea degetelor este cutanată şi interesează degetele inelar şi mic dela ambele mâini, la î 2 ea este absentă, la tf1

3 interesează, în plus, şi degetul mijlociu, la î 5 idem, iar la «T 4 sindactilia este fibro-osoasă.

Studiind tabela D dela figura 5, vom putea constata, că în familia R. sindactilia mai prezintă, într'adevăr, după cum amin­team mai sus, un aspect particular şi din punctul de vedere al mecanismului citologic al eredităţii şi anume:

1. Părinţii probandului şi, după cum declară mem­brii, de familie, fraţii şi surorile n'au prezentat anomalia; prin urmare sindactilia a apărut brusc, datortiă unei mutaţii în sto­cul cromosomal al probandului, în genom.

• I C—I r—-L—i

9 9 - c ? & ş5 & F i g . 5 . Arborele genealogic al familiei sindactilice R.

2. Malformaţiunea interesează atât bărbaţi cât şi femei; mu­taţia deci s'a produs în unul din cromosoma autosomi, iară nu în cromosomii sexuali, allosomi, fiindcă dacă factorul morbid (') ar fi fost localizat, spre pildă, în cromosornul x al probandului, atunci, conform cunoştinţelor noastre eredo-teoretice (fig. 6) ,

Q PÀRIMTI

xx X XY

A A X X GAMETI * Y

<£ COPII d 1 &

F i g . 6 . — Mersul eredităţii când anomalia (') dominantă este localizată în cromozomul x al tatălui (yCy).

în prima generaţie ar fi trebuit, ca toate femeile să fi moştenit anomalia, iar bărbaţii niciunul; ori, lucrurile s'au petrecut aproa­pe invers: unul din cei doi băieţi prezintă sindactilie, iar femeile niciuna, cu excepţia acelei indicată cu ? 2 care fenotipic este sănătoasă, dar genotipic a moştenit anomalia, fiindcă a trans­mis-o, chiar, după cum am văzut mai sus, sub formă ceva mai agravată faţă de a probandului, unuia din copii, — lui 4 . Dacă. gena morbidă ar fi fost legată de cromosornul y, atunci, conform teoriei (fig. 1), toţi bărbaţii, fără excepţie, ar fi trebuit să fie smdaotilici. Mutaţia dominantă producându-se, după cum presupunem, în unul din autosomii probandului, anomalia s'ar fi transmis (fig. 4), în concordanţă cu previziuni­le făcute în baza legilor lui Mendel, la 50% din copii ( ? in­diferent de sex; ori, fenotipic sindactilia o prezintă, din totalul de 6 descendenţi din Fi , numai un membru ( * l

3 ) , iar la un altul ( Ş 2 ) ea apare numai genotipic. De unde această nepotrivire? Ştim, pe de o parte, că, cu excepţia cazurilor de dominanţă ho-mozigotă, legile lui Mendel se confirmă numai când se lucrează cu numeri mari, iar pe de altă parte, că dominanţa, după cum arătam cu altă ocazie în acest Buletin, (v. N-rul 5—-6, 1944: Este factorul normal în hemofilie absolut dominant?) nu este

absolută, căci ea poate fi influenţată atât de factorii mediului intern (mixovariabilitate), cât şi de factorii mediului extern (pa-ravariabilitate), factori cari pot slăbi forţa de penetrantă a ge­nei dominante până la completa ei lipsă de manifestare fenoti-pică.

3. Ereditatea sindactiliei în familia R. este neregulată, căci a „sărit" în prima generaţie peste persoana ? 2, la care anoma­lia, tot din motive de mixo- şi de paravariaţie, fenotipic nu se manifestă, dar o are înscrisă în genom, fiindcă a transmis-o unuia ( 4 ) din cei trei copii ai săi, ereditate atavică, devenind astfel conducătoare (întocmai ca în hemofilie, care este rece­siva) ; caz unic în literatura sindactiliilor, dar cunoscut în alte anomalii sau maladii ereditare dominante, Astfel, spre pildă, în czul de ataxie idioţi pică publicat de Brown (Siemens: Verer-bungspathologie, p, 118, 1923), mai mulţi membri devin condu­cători, iar într'o ramură a acestei familii maladia se transmite prin conducători peste 3 generaţii, devenind manifestă abia în a 4-a generaţie.

Un prognostic sigur nu putem face: anomalia poate progre­sa şi regresa. In orice caz, este bine, ca membrii acestor familii să cunoască antecedentele eredo-colaterale ale familiilor cu ai căror descendenţi intenţionează să contracteze căsătorii, căci întâlnindu-se doi heterozigoţi dominanţi, nu numai că ar sur­veni cazul dela fig. 7, când urmaşii din prima generaţie n'ar

PĂRINŢI

Sn X Î Sn

A A S n GAMEŢI S n

F i g . 7. — Distribuţia genelor sindactilice (S) în caz de heterozigotie

a părinţilor; n — genă normală.

avea decât minima şansă de 25% să fie sănătoşi, dar anomalia sar putea şi agrava, complicându-se cu alte malformaţiuni ale sistemului de susţinere.

Fiind interesantă şi totodată extrem de instructivă urmă­rirea transmisiunii acestei anomalii în viitor, generaţilor care se succed, am sugerat unuia din membrii familiei R., dându-i, bineînţeles, instrucţiunile necesare să continue, pe cont propriu, completarea diagramei începută de noi a arborelui genealogie al familiei sale.

Concluzii. Din cazurile cunoscute nouă din literatură, pre­cum şi (din cazul familiei R., putem conchide următoarele:

1. Sindactilia este, în general, o anomalie ereditară auto­somale simplă, regulată şi dominantă;

2. Ea poate fi, în cazuri excepţionale, cum este acela al familiei Schofield, fixată de cromosomul sexual y, când se moş­teneşte din tată în fiu;

3. Poate interesa bărbaţi şi femei, dagpotriva; 4. Tot în cazuri excepţionale, cum este şi al familiei R.,

sindactilia poate avea un mers ereditar neregulat, sărind peste un membru al unei generaţii, care, devenind conducător, trans­mite anomalia urmaşilor;

5. In familia R., sindactilia prezintă, din cauza unei oscila-ţiuni în expresivitate la diferiţii membri ai familiilor componen­te, o variabilitate interfamiliară.

B I B L I O G R A F I E .

Bauer K. H., Hanhart E., Lange /., Just G.: H a n d b u c h d e r E r b b i o l o g i e des

M e n s c h e n . 1 9 4 0 .

Baur E., Fischer E., Lenz F.: M e n s c h l i c h e E r b l i c h k e i t s l e h r e . 1 9 2 7 .

Baur E., Fischer E., Lenz F.: E r b p a t h o l o g i e . 1 9 4 0 .

Cellestino Da Costa A.: É l é m e n t s d ' E m b r y o l o g i e . 1 9 3 8 .

Crişan C, Mihalca I.: E s t e f a c t o r u l n o r m a l în h e m o f i l i e abso lu t d o m i n a n t ?

B u l e t i n u l E u g e n i e , N r . 5 — 6 , 1 9 4 4 .

Drăgoiu /., Crişan C: E l e m e n t e de I s to log i e . 1 9 4 3 .

Goldschmidt R.: D ie L e h r e v o n d e r V e r e r b u n g . 1 9 3 3 .

Guillermond A., Mangenot G.: B i o l o g i e V é g é t a l e . 1 9 3 7 .

Lenz F.: M e n s c h l i c h e A u s l e s e . 1 9 3 1 .

Lesbre F.: T r a i t é de T é r a t o l o g i e . 1 9 2 7 .

Mudra A.: C i t o g e n e t i c a . 1 9 3 9 .

Morgan Th. H., Sturtevant A. H., Müller H. /., Bridges C. B.: L e M é c a n i s m e

de l ' H é r é d i t é M e n d e l i e n n e . 1 9 2 3 .

Siemens H. W.: V e r e r b u n g s p a t h o l o g i e des M e n s c h e n . 1 9 2 3 .

Vasiliu T.: M a n u a l de A n a t o m i e P a t o l o g i c ă C l in i că . 1 9 3 9 .

v. Verschuer O.: E r b p a t h o l o g i e . 1 9 3 7 .

Sănătatea publică în Ungaria da

P. RÂMNEANTU

Generalităţi. Organismitl Sanitar Central. Unităţile Sanitare Exterioare-

Institutul de Sănătate Publică. Organizarea Medicinei Preventive sau a Ocro­

tirii. Rezultate.

Generalităţi.

Ungaria între graniţele ei fireşti a avut, la 1941, când şi-a executat ultimul recensământ, 9.314.323 locuitori pe 93.073 kmp. Densitatea pe un kmp. o-avea la acea dată de 100,1 locuitori. Mişcarea populaţiei din acel teritoriu a înregistrat, în cursul anului 1940, următoarele proporţii: natalitatea 19,5; mortali­tatea 14,3 la 1000 locuitori; mortalitatea infantilă 13,4 la 100 născuţi-vii; iar mortalitatea de tuberculoză 135 decese la 100.000 de locuitori. Ţinând seamă de aceste câteva proporţii reiese că Ungurii tind spre o natalitate limită, iar mortalita­tea şi-o păstrează încă urcată. Subdiviziunile mortalităţii arată că ea va putea fi redusă numai printr'un efort deosebit. Vitali­tatea populaţiei, în general privită, este redusă. Şi nu este ex­clusă instalarea unei depopulări pe cale naturală, care în anu­mite regiuni este definitiv îmbrăţişată, cum e de ex. în Ormân-sâg 1).

Tendinţa aceasta a mişcării populaţiei este determinată şi susţinută şi de structura populaţiei pe etate. Aceasta situează Ungaria printre ţările cu populaţie îmbătrânită. Populaţia Un­gariei la 1941 a avut peste 10% locuitori cu 60 ani şi peste. Ţările cu populaţie tânără, între care e şi România, au obiş­nuit numai 5—6% bătrâni2).

Ministerul afacerilor interne, organismul de stat, căruia îi aparţin toate problemele de sănătate publică din Ungaria, se­sizând la timp această evoluţie a populaţiei, s'a şi străduit să corespundă fenomenelor demografice pe cale de a deveni sta­ţionar primejdioase. In consecinţă, în ultimii decenii a pregă-

a ) I . H i d v e g i , Hullo Magyarsâg. 2 ) P . R â m n e a n ţ u , The Biologica! Grounds and the Vitality of the

Transylvanian Rumanians. Sub t i p a r .

tit o scrie de reforme, urmate ide multe realizări dintre cele mai promiţătoare. Intre acestea sunt de relevat: creiarea la 1927 a Institutului de sănătate publică; întemeierea în 1933 a institu­ţiei de ocrotire „Crucea Verde"; ridicarea la 1935 a directo­rului general al sănătăţii publice la rang de subsecretar de stat şi organizarea combaterii tuberculozei şi a bolilor vene­rice pe scări întinse.

Organismul Sanitar Central.

Acesta aparţine Ministerului de interne. El organizează, în­drumă şi controlează instituţiile şi serviciile publice de sănă­tate şi ocrotire. Fiind condus de o persoană tehnică, medic funcţionar de carieră şi cu grad de subse%etar de stat, a im­primat serviciilor în subordine o continuitate în muncă şi le-a asi­gurat buget corespunzător, iar faţă de celelalte resorturi de ac­tivitate le-a câştigat întâietate în realizări. Intr'adevăr, Minis­terul afacerilor interne, resort de primul rang în orice cabinet, fiind direct responsabil de ocrotirea capitalului uman, ordonă întotdeauna cu precădere soluţionarea oricărei probleme de să­nătate publică şi medicină preventivă. Iniţiativele oamenilor de sănătate publică în Ungaria nu suferă amânări şi nici impedi­mente.

Grupele de probleme sanitare, Ministerul ungar regal de interne, le are organizate în felul următor1):

I. Secţia generală sanitară; a) Subsecţia salubrităţii publice şi a farmaciei. b) Subsecţia sănătăţii şi balneară.

II. Secţia administraţiei sanitare; III. Secţia medicinii preventive şi a epidemiilor; IV. Secţia medicinii curative şi

V. Secţia ocrotirii copilului. Activitatea secţiilor e tehnicizată. Biurocraţia e redusă la

minim. In secţii lucrează aproximativ vreo 40 de medici spe­cialişti, mulţi dintre ei fiind şi membri ai Institutului de sănă­tate publică.

i ) L . K e r b o l t şi I . S z p o r n y , A Kozsegi Egeszsegiigyi Kdzigazgatăs Gya-

korlati Utmutatoja. B u d a p e s t , 1 9 4 2 .

In reformele de sănătate publică Ministerul afacerilor in­terne este consiliat de Consiliul naţional de sănătate publică. Acesta are o continuitate în activitate deoarece, între alţi mem­brii numiţi în sânul său, cuprinde de drept şi pe delegaţii Ministe­relor de: interne, agricultură, industrie, comerţ şi comunicaţii, culte şi instrucţie, justiţie şi pe al apărării naţionale, apoi pe conducătorii Institutului de sănătate: publică, Asociaţiei medi­cilor şi Oficiului central de statistică. Consiliul îşi dă avizul şi relativ la numirea personalului medical, deoarece Ministerul afacerilor interne, prealabil numirilor, îi trimite lista candida­ţilor.

Secţiile sanitare din Ministerul de interne şi subdiviziu­nile lor, pe plan administrativ, lucrează indirect cu organele tehnice sanitare, prin intermediul unităţilor administrative ju­deţene, municipale, orăşeneşti, pretoriale şi comunale. Acestea constituesc nu numai căpeteniile ierarhice superioare ale orga­nizaţiilor sanitare de tot felul, dar într'o largă proporţie ele le şi aprovizionează cu resurse şi le achită cheltuelile de personal. Prin urmare, descentralizarea serviciilor sanitare în Ungaria este reală, largă şi eficientă. Zicem eficientă deoarece, după cum vom vedea, problemele de adăpostire a serviciilor, aprovi­zionarea lor cu materiale, asigurarea locuinţei, transportului, etc, pentru personalul îndreptăţit la acestea, sunt pe deplin sa­tisfăcute.

Pentru îndrumare şi control Ministerul afacerilor interne are inspectori tehnici. Specialităţile acestora privesc următoa­rele domenii: combaterea epidemiilor; lupta contra tuberculozei; lupta contra bolilor venerice; ocrotirea copilului; igiena satu­lui; doi inspectori generali fără specialitate şi un specialist care se ocupă de maternităţi şi obstetrică.

Secţiile şi subdiviziunile lor centrale, colaborează foarte strâns, din punct de vedere administrativ şi cu Institutul de să­nătate publică. Aceste două organe ale Ministerului afacerilor interne nu se suprapun, în ce priveşte activitatea, şi nici nu se subordonează unul celuilalt. Stând pe aceeaşi treaptă ierarhică, în cadrele aceluiaşi resort, se întregesc. Institutul are iniţiativa şi organizarea tehnică a problemelor, iar în sarcina secţiilor şi a unităţilor periferice revine execuţia.

Ministerul afacerilor interne fiind responsabil de bunul

mers al sănătăţii publice, deoarece anual este obligat să facă Parlamentului o dare de seamă, are şi anumite drepturi excep­ţionale. Intre acestea amintim că poate ordona, colectivităţilor cu mortalitate urcată, măsuri speciale de combatere, chiar dacă acestea necesită sacrificii bugetare însemnate.

Unităţile Sanitare Exterioare.

Acestea sunt la judeţ, plasă, comună, (mai multe comune constituesc o circumscripţie), la municipiu şi oraş. In pro­bleme sanitare prima autoritate e primpretorul şi cei în grad egal cu el, adică primarul din oraş, Primpretorul observă orice mişcare ce priveşte sănătatea publică şi supraveghează activi­tatea medicilor, a farmaciilor, a instituţii^pr sanitare, a localu­rilor de învăţământ şi alimentaţie, etc. El eliberează autorizări de tot felul şi aplică pedepse în prima instanţă. Medicul igie-nist este referentul lui în probleme sanitare şi de ocrotire.

Autoritatea imediat superioară primpretorului e subprefec­tul judeţului, al cărui referent în chestiuni de sănătate publică e medicul primar igienist. Subprefectul veghează la aplicarea precisă a legilor, regulamentelor şi a ordonanţelor. Intre alte preocupări numeşte personalul medical al spitalelor.

Consiliul judeţean se ocupă de probleme de salubritate şi publică libera practică a moşitului.

Unităţile sanitare exterioare sunt disciplinate şi controlate administrativ de organele administrative: de subprefect, primar şi pretor. Tehnic sunt însă îndrumate de Institutul de sănătate publică şi de inspectorii sanitari tehnici numiţi. In Ungaria nu există inspectorate sanitare şi de ocrotire, excepţie făcând dela 1940—1945, Transilvania de Nord, pentru care la Cluj a funcţionat un Inspectorat, asemănător cu cel dela noi.

In probleme tehnice, de sus în jos şi invers, serviciile sani­tare corespondează între ele direct, fără intermediul organelor administrative cărora aparţin.

Spitalele, sanatoriile şi alte instituţii de medicină curativă şi de ocrotire, indiferent dacă sunt de stat sau particulare, sunt supuse controlului persoanelor mai înainte înşirate, în primul loc subprefectului de judeţ.

Corpul sanitar medical e compus din medici primari igie-

nişti de judeţ, medici igienişti de oraş sau de plasă şi din me­dici comunali sau de circumscripţie. La municipiu, medicul pri­mar igienist de judeţ e ajutat de obiceiu de doi medici igienişti şi de mai mulţi medici comunali, municipiul făcând parte idin judeţ. Această contopire a municipiului cu judeţul s'a făcut din motive bugetare şi nu din alte cauze. Toate plăşile administra­tive din Ungaria au câte un medic igienist. In acestea se tinde a introduce activitatea devenită rutinară în Plăşile sanitare mo­del din Godollo, Mezokovesd, Vâc, Berettyoujfalu şi din oraşul şi plasa Peos. In multe plăşi medicii acestora conduc şi serviciile sanitare ale oraşelor care se găsesc în raza plăşilor. Această unire s'a observat că dă rezultate bune. înainte de numire toţi medicii sunt obligaţi să treacă, în faţa unei comisii cen­trale permanente, un examen, la care se pot prezenta numai absolvenţii unui curs. Candidaţilor la posturile de medici pri­mari igienişti li se cere o vechime de 5 ani ca igienişti de plasă sau oraş, iar acestora din urmă o vechime de 5 ani ca medici comunali. Numirile le face Ministerul de interne după ce prea­labil are şi avizul subprefectului, primarului, primpretorului sau al notarului comunal, după cum e cazul, şi natural al Consiliului naţional de sănătate.

Cursurile de specializare în igienă au o durată de 9 luni, iar cele necesare pentru medicii comunali de aproximativ 6 săp­tămâni.

Medicii oficiali fac parte din consiliile reprezentative ale colectivităţilor cărora aparţin. Până în 1936 au fost plătiţi de stat, comunele fiind obligate să restitue statului sumele achi­tate, iar de atunci încoace statul şi-a luat această sarcină, fără vreo rambursare. Medicii primari igienişti şi igieniştii n'au drept să facă clientelă, pot avea însă ocupaţii oficiale secundare. Tu­turor li se acordă în mod gratuit din partea colectivităţilor transport, locuinţă şi un spor de salar de aproximativ 40—50% faţă de retribuţiile bugetare1).

Medicii de circumscripţie fac vizitele comunale periodice conştiincios, de două ori săptămânal. Aceasta e o caracteristică însemnată a serviciilor sanitare exterioare din Ungaria.

In centrele urbane şi în anumite plăşi igienştii sunt se-

l ) B . I o h a n , Gyogyul a Magyar Falu. B u d a p e s t , 1 9 3 9 , p . 3 2 .

cundaţi în activitatea lor d© surorile de ocrotire. Ele sunt în­cadrate, în ce priveşte salarizarea, într'o clasă comună cu învă­ţătoarele.

Când deplasările surorilor depăşesc 6 ore atunci au dreptul la o masă plătită de comună.

Corpul sanitar auxiliar e format din moaşe, desinfectori, agenţi sanitari, controlori de came şi necroptori. La fiecare 800 de locuitori funcţionează câte o moaşă diplomată. Se de­pune o deosebită străduinţă ca moaşele să fie bine pregătite şi deseori sunt chemate la cursuri de reîmprospătare. Moaşele sunt disciplinate de autorităţile comunale, care le şi plătesc. Desin-fectorii execută desinfecţiile terminale. Agenţii sanitari sunt numai în plăşile sanitare model. In acestea ei fac şi pe şofeurii autoturismelor. Fiindcă tot mai mult se cj^de în utilitatea desin-fecţiilor din cursul boalei şi mai ales că în domeniul sanitaţiei rurale se simte nevoia agenţilor sanitari, în anii din urmă, sub­secretarul de stat al sănătăţii s'a gândit la înmulţirea şi la in­troducerea lor în toate plăşile sanitare. Controlorii de carne şi necroptorii, după ce fac un curs, sunt supuşi unui examen.

Institutul de Sănătate Publică1).

A fost înfiinţat în anul 1927, cu scopul de a promova apli­carea pe teren a experienţelor ştiinţifice, a lupta contra bolilor infecţioase, a da concurs şi a colabora cu toate autorităţile pe tărâmul sanitaţiei şi a pregăti corpul sanitar din punct de ve­dere tehnic. La data înfiinţării, structura Institutului a fost mo­destă, cu timpul continuu s'a îmbogăţit, mai ales delà, 1935 încoace. Treptat a devenit în stare să atace cele mai multe din problemele de sănătate. In anul 1942 a funcţionat cu 13 secţii şi cu 3 subsecţii. Secţiile pe care le are sunt următoarele: bac­tériologie, parazitologie, sérologie, chimie, gripă, alimentaţia populaţiei, aprovizionarea cu apă, epidemiologie, Institutul Pas­teur din Budapesta şi patru secţii care se ocupă cu probleme de medicină preventivă sau ocrotire.

Institutului central îi mai aparţin 6 institute de sănătate

1 ) J . T o m c s i k , Jelentés A. M. Kir. Orszăgos Kôzegészségûgyi Intézet 1942.

Êvben Végzett Munkăjărâl. B u d a p e s t , 1 9 4 3 .

regionale sau staţiuni de examinare (In Cluj, Târgu-Mureş, Ora­dea, Novi-Sad şi Uzhorod, Acesta din urmă are şi o staţiune pentru pregătirea de vaccin antiexantematic), 11 staţiuni pro­vinciale care colaborează cu alte instituţii, 6 staţiuni antimala-rice, 4 institute pentru surori de ocrotire, 775 unităţi de medicină preventivă de tipul „Crucea Verde", 139 dispensare antitu-berculoase şi 63 institute (dispensare) antivenerice. E inte­resant de remarcat că la Universităţile din Seghedin, Debreţin şi Pecs, nu sunt institute regionale de sănătate publică, deşi cu câţiva ani în urmă au existat.

Bugetul institutului a crescut paralel cu amplificarea activi­tăţii. El este prevăzut în capitole variate la Ministerul de in­terne. Cele mai mari sume, care au fost atribuite institutului, sunt la articolele menţionate în tabloul următor:

Bugetele Institutului Central de Sănătate Publică şi ale instituţiilor regionale aparţinătoare, pe anii 1941—1943.

1941 1942 1943

Total (în pengö) Inst, central şi instituţiile reg. Inst, surorilor de ocrotire . . Staţiunile regionale . . . . Aprovizionarea cu apă la sate „Crucea Verde" Combaterea tuberculozei . . Combaterea bolilor venerice

5,569,880 7,352,802 9,682,677 782,242 1,036,903 1,311,814 434,514 545,640 680,040 342,354 400,924 728,005 394,480 385,000 395,890

2,619,350 2,687,100 3,132,200 699,870 1,540,827 2,283,770 297,070 756,408 1,150,958

Creşterea cheltuielilor dela 1941—1943, după cum reiese din acest tablou, a fost generală. Nici bugetul aprovizionării cu apă nu a fost staţionar, deoarece pentru această problemă, în anii 1938—1943, făcându-se un plan cincinal, s'au atribuit 6 milioane de pengo.

Medicii şi personalul Institutului de sănătate publică, fiind supuşi îmbolnăvirilor şi morţii, mai mult decât funcţionarii obiş­nuiţi, primesc un spor de salar de 15—20% în plus faţă de aceştia din urmă.

Activitatea institutului, care de sigur însumează şi efortul

depus de secţiile din Ministerul afacerilor interne şi de comune şi oraşe, o putem expune în următoarele trei grupe: didactică, de laborator şi în câmpul medicinei preventive.

Activitatea didactică desfăşurată de institut priveşte spe­cializarea medicilor igienişti, pregătirea celorlalţi medici din să­nătatea publică, organizarea cursurilor de specializare în tuber­culoză şi pregătirea profesională a surorilor de ocrotire.

Medicii şcolari şi profesorii de igienă sunt pregătiţi la ca­tedrele de igienă care aparţin Facultăţilor de medicină. Acestea din urmă pregătesc şi moaşele. Cursurile pentru desinfectori şi agenţi sanitari le ţine Secţia de epidemiologie din Ministerul de interne în colaborare cu Institutul de desinfecţie din capitală.

Specializarea în igienă şi sănătate publică a început în 1928, deşi cursuri reduse de 2—3 luni pentru mg^licii de sănătate pu­blică sau ţinut încă din 1919. Până în 1942 au terminat cursul normal de specializare 528 igienişti, Ungaria în toate judeţe­le, oraşele şi -plăşile, având nevoie de 656 igienişti, se strădueşte ca în timp' scurt să aibă toate locurile ocupate numai cu igie­nişti. Medicii care se specializează au concediu cu salar şi pot locui în institut, acesta având 31 de camere cu câte un pat.

Specializarea consistă din cursuri teoretice, oare durează 5 luni şi din 4 luni stagiu pe teren. Caracteristica principală a cursurilor constă în aceea că sunt predate de 52 de specia­lişti. Stagiile pe teren se fac:

— 6 săptămâni în casa centrală de ocrotire dela plasă; — 3 săptămâni în serviciul sanitar orăşenesc; — 3 săptămâni în dispensare an ti tubercul oase sau în insti­

tute de medicină legală; — 2 săptămâni în spitale de boli infecţioase; — 1 săptămână în instituţii de alienaţi mintal şi — 1 săptămână în spitale de ochi şi în oficiile de materni­

tăţi regionale. Pentru ca stagiile pe teren să fie posibile, Plăşile sanitare

din Godollo şi Mezokovesd au internate în care pot locui câte 4 medici.

Examenele de medici igienişti se dau în faţa unei comisii, numită pe trei ani de Ministerul de interne, al cărei preşedinte e subsecretarul de stat al sănătăţii, iar unul din cei trei membri e directorul Institutului de igienă.

Pregătirea medicilor comunali a devenit obligatorie prin legea din 1936, deşi 4 serii de medici au audiat cursuri şi mai înainte. Până în 1942 s'au ţinut 15 cursuri complete, la care au participat 1,030 medici. In cursul anului 1942 au fost ţinute 3 cursuri, cu scopul ca toţi medicii comunali să aibă făcută această pregătire. In medie un curs ţinea câte 6 săptămâni sau consta din 142 de prelegeri, făcute de 31 de specialişti. Comisia de exa­minare a medicilor comunali e compusă ca şi a medicilor igie-nişti.

Specializarea în ftiziologie fiind de 4 ani până în 1941, iar după această dată de 5 ani, pentru a ajuta trecerea dela o dis­poziţie la alta, Institutul a organizat cursuri şi în această ma­terie. Astfel medicii care au lucrat 2 ani într'o clinică, spital, sanator sau secţie pentru tuberculoşi, au fost admişi la acest curs. Cursurile acestea durează 6 luni.

Pregătirea surorilor se face în cele 4 institute de surori (Budapesta, Seghedin, Cluj, Kosice), aparţinătoare Institutului de sănătate publică, în Institutul surorilor de ocrotire din De­breţin care e ataşat Universităţii şi în Institutul surorilor de ocro­tire din Budapesta, organizat de Asociaţia Naţională Stefania. Surorilor li se face instrucţia de specialitate în 3 ani, în aceştia li se dă şi o pregătire socială cu scopul de a cunoaşte şi a fi utile Operei naţionale da ocrotire a neamului şi familiei (ONCsA = Orszâgos Nep es Csalâdvedelem Alap). In primele 4 insti­tute de surori înşirate, aparţinătoare Istitutului de igienă, în cursul anului 1942, iau fost 387 eleve, deşi numărul locurilor disponibile e de 493. Se observă deci că în Ungaria tineretul feminin nu abundă în cariera surorilor de ocrotire. In insti­tutele surorilor se primesc fete integral sănătoase care au îm­plinit etatea de 18 ani şi au d'ploma de bacalaureat sau de învăţătoare. Se primesc însă şi cu 6 clasei secundare sau chiar cu mai puţine. Iată un tablou relativ la pregătirea elevelor care -au frecventat anul şcolar 1941—1942:

Maturitatea dela liceu sau gimnaziu . 99 Maturitatea dela liceu comercial . . . 29 Diplomă de învăţătoare 30 Diplomă de învăţătoare de grădiniţe . 1 1

Cu 6—-8 clase secundare Cu 4—5 clase secundare

134 84

In anii 1941—42 s'au organizat surorilor de ocrotire şi cursuri de împrospătare, în cadrele cărora s'a dat însemnătate destul de mare şi cunoaşterii organizaţiei O.N.Cs.A.

Activitatea de laborator şi de combatere a epidemiilor. Orice, material recoltat în câmpul sănătăţii publice se exami­nează în institut şi în regionalele sale. In afara acestora, în do­meniul care ne preocupă, în Ungaria mai lucrează şi Institutul de sănătate publică şi de bacteriologie din capitală, laboratoriile spitalelor şi Institutul Pasteur, care de fapt e o secţie a Institu­tului central. Laboratoare regionale de igierflf sau judeţene nu funcţionează.

In ce priveşte combaterea bolilor infecţioase şi sociale pen­tru ca Institutul de sănătate, să poată răspunde chemării sale, medicii practicieni sunt obligaţi a declara bolile infecţioase atât autorităţii sanitare locale, cât şi Institutului central. La fel se procedează şi cu declararea de vindecare sau moartei. Institutul are deci datele la zi, pe baza cărora întocmeşte cartograme, iar în urma prelucrării mecanice a cartelelor are şi o vedere gene­rală, asupra evoluţiei epidemiilor. Fiindcă şi până de prezent febra tifoidă se prezintă în Ungaria ca una din bolile infecţioa­se serioase, faţă de prevenirea ei, sunt în aplicare o serie de; mă­suri. Intre acestea în primul rând amintim cercetarea purtătorilor cronici de germeni, vaccinarea populaţiei în masă şi aprovizio­narea ei cu apă potabilă. In anul 1942 s'a analizat material pen­tru găsirea purtătorilor de germeni dela 67.862 persoane. Vaccinările preventive au fost executate cu o singură doză, fo­losind material precipitat.

Contra difteriei vaccinările se aplică tuturor copiilor d.e o anumită etate, începând cu anul 1933. Din 1938 se fac cu ana-toxină precipitată, aplicată copiilor de etatea dela 2—6 ani, într'o singură doză.

Pentru combaterea malariei în secţia de parazitologie a institutului, în cele 6 staţiuni malarice şi în cele 16 staţiuni de sănătate publică, în anul 1942, a fost examinat sânge recoltat, dela 17,159 persoane.

Diagnosticul clinic de tifus exantematie se confirmă prin reacţia WeiKFelix, făcută paralel cu Widal. Pentru despădu-chiere, până în 1942, au funcţionat 5 trenuri sanitare. Pregăti­rea vaccinurilor, necesare corpului sanitar, s'a făcut în Institu­tul din Uzhorod, atât după metoda lui Weigl, cât şi după a lui Cox.

In raport cu prevenirea turbării la om, în Ungaria se iau cele mai serioase măsuri contra turbării la câini: acestora li se fac vaccinări obligatorii în masă. Pentru prevenirea turbării la om, vaccinul se pregătea în ultimii ani la Novi-Sad — după metoda Hempt — şi se aplica pe cale descentralizată. Distribuţia lui o făcea Institutul central de sănătate şi cel din Uzhorod. Vaccinările pe teren le aplică mediieii comunali, în 6 şi 3 dozey ţinând seamă de profunzimea leziunii.

In laboratoriile Institutului, anume în subsecţiile de sero-logie şi biologie, se face şi controlul oficial al preparatelor far­maceutice, biologice, al serurilor şi produselor bacteriologice.

Secţia nouă pentru cercetarea alimentaţiei populaţiei a abordat probleme interesante: conţinutul albuminei de grâu în lysină; valoarea alimentară a stuleţilor de porumb; influenţa Vitaminei C, extrasă din ardeiul roşu asupra rezistenţei fizice a copiilor faţă de unele boli infecţioase şi a construit o cartogra-mă a frecvenţei guşaţilor în Ungaria.

Secţia aprovizionării cu apă potabilă, atât cu suma de 300.400—400.000 pengo pe care a avut-o anual în buget, cât şi cu ajutorul de stat în valoare de 1.250.000 P., prevăzut în planul cincinal, controlează bacteriologic apa din fântânile publice, re­lativ la care ţine o cartotecă, îşi trimite specialiştii pe teren pen­tru a îndruma lucrările care au de scop săparea alor 8200 de fântâni şi construirea alor 250 de conducte, câte au fost prevă­zute ca necesare populaţiei din Ungaria. In anul 1942 din cele 47.601 unităţi, care aprovizionează populaţia cu apă, numai 31,5% au fost găsite ca igienice. Amintim că sumele de mai sus se atribue numai comunelor care şi ele fac sacrificii bugetare. Contribuţia acestora în anul 1942 a fost de 2,346,899 P.

Secţia de inginerie sanitară a Institutului, în afară de ac­tivitatea depusă pentru asigurarea ţării cu apă potabilă igienica, se ocupă şi cu construirea de Case de sănătate.

Fondurile care îi stau la dispoziţie pentru acestea sunt delà •comunele în care se clădeşte şi delà Fondul social al satului1).

In mod curent se construesc cinci tipuri de case de sănă­tate, şi un tip de grădiniţă combinat cu cămin de zi. Tipul C consistă dintr'o cameră de aşteptare şi una pentru sfaturi, tipul Bi mai are în plus faţă de acestea şi baie şcolară. Tibul B 2 este o locuinţă pentru sora de ocrotire. Tipul A le are pe toate aces­tea. Tipul K de casă de sănătate are pe lângă sală de aşteptare şi cameră pentru sfaturi şi camere pentru aparat de Röntgen şi de pneumotorace. Alte case de sănătate mai au încăperi pentru mica maternitate, bucătărie de lapte, leagăn şi cămin de zi.

In casele de sănătate se desfăşoară activitatea de medicină preventivă saii de ocrotire. Pe aceasta vom^fccpune-o însă într'un capitol independent, deoarece aparţinea mai mult organizării „Crucea Verde".

Organizare^ Medicinei Preventive sau a Ocrotirii.

Aceasta a idevenit o preocupare asiduă, în Ungaria, încă la 1839, când a fost înfiinţată „Societatea Naţională Ştefania", cu scopul de a ocroti mama şi sugarul. La 1927, odată cu înjgheba­rea Institutului de sănătate publică, mai ales ocrotirea popu­laţiei din mediul rural, a început să fie o mişcare oficial dirija­tă. In 1933, pentru organizarea de instituţii »die ocrotire pe în­treaga ţară, s'a elaborat un plan de 10 ani, care a fost aprobat de Ministerul afacerilor interne. Perioada delà 1933 până la 1942, relativ la care avem informaţii, a îmbogăţit medicina pre­ventivă din Ungaria cu cele mai promiţătoare realizări. In 1936 grădiniţele au trecut sub conducerea şi controlul tehnic al medi­cilor primari de igienă. Legea din acelaşi an, statificând corpul medical, a dat posibilitate medicilor oficiali ca să ocupe servicii şi în câmpul ocrotirii.

Fondul social al satului, promovând mişcarea de a clădi case de sănătate, O.N.Cs.A. acordând surorilor de ocrotire o remu­neraţie pentru munca prestată în domeniul asistenţei, acţiunea pentru lapte şi zahăr numită „Ungur pentru Ungur" şi înfiinţa-

l ) F o n d u l soc ia l al sa tu lu i e f o r m a t din c o n t r i b u ţ i a b e n e v o l ă a ins t i tu­

ţ i i l o r b a n c a r e , i n d u s t r i a l e şi c o m e r c i a l e .

rea oficială la 1 Ianuarie 1941, a organizaţiei ,,Crucea Verde", au ramificat activitatea de medicină preventivă până în sânul celor mai multe familii din mediul rural Activitatea instituţiilor amintite, odată cu înfiinţarea organizaţiei ,,Crucea Verde'', a devenit dirijată şi totodată subordonată acesteia. Instituţia nouă, având însă la bază principii rasiale, s'a pus de-a-curmezişul evoluţiei normale a neamurilor conlocuitoare din Ungaria. Astfel în colaborare cu serviciul organizaţiei O.N.Cs.A., a contribuit la expulzarea Românilor din Ardealul de Nord şi la desrădăcina-rea a mii de familii ungureşti, colonizându-le la marginea ce­lor mai multe comune româneşti din regiune. De sigur, că acum, se va reveni asupra acestor realizări, făcute în detrimentul bio­logic al familiilor colonizate şi în dauna economică a celor ro­mâneşti băştinaşe.

Cu toată amploarea care s'a acordat ,,Crucii Verzi", totuşi Institutul de sănătate publică şi-a păstrat rolul, pe care 1-a avut până la 1941, de îndrumător al activităţii de ocrotire pe întrea­ga ţară. Cu acest scop, după cum am amintit, în Institut funcţio­nează patru secţii: a tuberculozei, a organizării, a controlului şi a bolilor venerice. Fiindcă la contopirea Societăţii Ştefania cu Crucea Verde, prima a adus o tradiţie şi o zestre însemnată, e util a releva câteva şi din realizările ei.

Societatea Ştefania a funcţionat în primul rând în oraşe şi în comunele cu peste 10.000 locuitori. La sistarea activităţii a avut 327 filiale, 334 instituţii pentru ocrotirea mamei şi a su­garului, 150 de bucătării de lapte, 14 cantine pentru mame, 27 maternităţi, 61 leagăne şi cămine de zi, 4 spitale pentru sugari şi copii, 610 medici şi 763 surori de ocrotire. Crucea Verde la înfiinţarea ei a moştenit şi instituţiile pentru ocrotirea mamei şi copilului, existente în comunele rurale sub 10.000 locuitori. Şi numărul acestora nu a fost chiar neînsemnat, ţinând seamă că Institutul de igienă delà înfiinţarea sa a organizat în comu­nele rurale multe instituţii pentru ocrotirea mamei şi a copi­lului.

Activitatea de ocrotire a organizaţiei Crucea Verde s'a sub-împărţit în patru feluri de instituţii:

a) Instituţia sfaturilor de medicină preventivă; b) Instituţii pentru ocrotirea mamei şi a copilului; c) Instituţii pentru îngrijirea tuberculoşilor;

d) Instituţii pentru combaterea bolilor venerice1). Ea interesează următoarele compartimente de ocrotire: a) Sfaturi prematrimoniale; b) Sfaturi de orientare profesională; c) Ocrotirea mamei; d) Ocrotirea sugarului; e) Ocrotirea copilului mic; f) Ocrotirea şcolarului (dentistica şcolară); g) Tuberculoza; h) Bolile venerice; i) Difuzarea cunoştinţelor de sănătate; j) Instrucţia familiilor cu bolnavi; k) Poate să mai cuprindă şi alte probl^gie: trachomul, ma­

laria, cancerul, etc. Crucea verde a fost şi organul de execuţie a propagandei

sanitare. Materialul Institutului de igienă socială şi a muzeului acestuia din" Budapesta i-a stat la dispoziţie.

Crucea Verde are ca centre primare cercurile sau circum­scripţiile, iar ca centre secundare plăşile. Cele dintâi se supra­pun cu circumscripţiile sanitare, iar cele din urmă cu plăşile administrative.

Atribuţiile circumscripţiilor sunt: ocrotirea mamei; ocroti­rea sugarului; preşcolarului şi a copilului de etatea şcolară; edu­caţia igienică a populaţiei (prin băile-duşuri pentru şcolari); igiena mediului şi acordarea primului ajutor. In plăşi, activi­tatea priveşte: completarea muncii depusă în comune; conduce­rea luptei contra tuberculozei; combaterea bolilor venericei; exe­cutarea diagnosticului de laborator.

Activitatea în comune sau în circumscripţii, când cele din­tâi sunt mici, este depusă de medicul sanitar, sora de ocrotire, moaşă, desinfector şi agent sanitar. In fruntea plăşilor stă me­dicul igienist, având ca ajutor câte un ftiziolog, stomatolog, in­giner sanitar, etc.

In plasa sanitară, ca activitatea de medicină preventivă să fie înţeleasă şi promovată şi de populaţie, se înjghebează şi un comitet neoficial, compus din autorităţile locale.

1 ) A . K e r e n y i , Gyakorlati Egeszsegiigyi Kdzigazgatăs. B u d a p e s t , 1 9 4 3 ,

p. 1 7 7 .

Activitatea din plăşi este coordonată şi îndrumată direct cte medicul igienist primar din fruntea judeţului şi de Institutul de sănătate publică. Directorul superior din Institut, prin legea din 1940, a primit şi conducerea luptei contra tuberculozei şi antivenerice.

Munca medicilor, inclusiv a medicului de circumscripţie şi a medicului şcolar (acesta de obiceiu e medicul igienist), de­pusă în instituţiile Casei Verzi, e remunerată prin diurne, iar surorile, de ocrotire primesc un plus de leafă delà O.N.Cs.A. şi o alocaţie pentru locuinţă delà Fondul social al satului. Prin contribuţia acestuia din urmă comunele rurale sunt scutite de această cheltuială.

Stadiul în care se găsia Ungaria la sfârşitul anului 1942, în ce priveşte mişcarea de ocrotire, a fost următorul: a avut 362 clădiri proprii pentru case de ocrotire; 656 locuri pentru medici igienişti, din acestea 528 au fost ocupate de cei care şi-au făcut cursul de specializare; a dispus de 1148 su­rori de ocrotire, dintre care 1117 sunt pe teren, 6 sunt inspectoa­re şi 25 fac serviciul de instructoare în învăţământ; au funcţio­nat 775 circumscripţii de ocrotire, în care au servit 1038 medici, dintre care 164 au împlinit munca de specialitate.

Pentru combaterea tuberculozei a avut 163 dispensării cu 135 medici conducători şi 58 medici secundari. In mediul rural îi mai lipsea, în plăşi, 159 dispensării.

In cele 63 dispensării antivenerice au funcţionat 52 medici specialişti.

In rezumat, Ungaria îşi are astăzi 56,6% d'n întreaga sa populaţie organizată în cadrele ,,Crucii Verzi".

Rezultate.

Nu este locul aici de a reda tot ce s'a făcut în Ungaria pentru a promova sănătatea populaţiei, totuşi ca să ne convin­gem că direcţia apucată, de oamenii responsabili ide evoluţia sanitară, a fost cea mai adecvată realităţilor ungureşti, vom ex­trage din datele demografice şi sanitare pe cele mai esenţiale. Natural că le vom expune cât este posibil comparativ, în unităţi­le organizate şi în cele rămase cu sistemul vechiu de muncă.

Se ctorul Ungaria

organizat întreagă

1941 1942 1942

S f a t u r i p r e m a t r i m o n i a l e , p e r s o a n e . 2 9 , 3 5 1

1 9 , 8 2 1 , 2 2 0 , 8

1 3 , 8 1 5 , 6 1 5 , 3 6 ,0 5 ,6 5 , 5

P r o c e n t u l g r a v i d e l o r l u a t e în e v i d e n ţ ă 4 7 , 9 5 5 , 5 P r o c e n t u l g r a v i d e l o r c ă r o r a li s'a f ă c u t R . W a s s e r . 6 8 , 9 7 3 , 3 N r . v i z i t e l o r f ă c u t e la o n a ş t e r e . . . . 1,1 0 , 9 P r o c e n t u l c o p i i l o r p r e z e n t a ţ i d in t o t a l u l n ă s c u ţ i l o r 7 2 , 3 7 5 , 6 N r . s f a t u r i l o r a c o r d a t e în p r o b i , de t b c . la 1 0 0 0 l o c . 0 , 4 0 ,2 N r . v i z i t e l o r a c o r d a t e t u b e r c u l o ş i l o r de c ă t r e o

s o r ă de o c r o t i r e . . . . . 1 7 0 , 0 9 1 , 3 N r . i n s t r u c ţ i i l o r d a t e în fami l i i p e n t r u îngr i j i ­

r e m e d i c a l ă la 1 0 0 0 l o c . . . . . 5 , 9 6 ,2

N r . v i z i t e l o r de asist , s o c i a l ă a c o r d a t ă la 1 0 0 0 l oc . 1 0 , 2 1 5 , 4

N r . f a m . l u a t e în „evid. p e n t r u a s i s t e n ţ ă la 1 0 0 0 l o c . 6 0 , 3 6 9 , 6

N r . m e d i u al s f a t u r i l o r a c o r d a t e unui s u g a r 8 , 3 7 ,7 N r . v i z i t e l o r f ă c u t e unu i s u g a r . . . . 7 ,7 7 , 3

M o r t a l i t a t e a i n f a n t i l ă la 1 0 0 de n ă s c u ţ i vi i 1 1 , 8 1 3 , 4 1 5 , 1

P r o c e n t u l ş c o l a r i l o r e x a m i n a ţ i . . . . 5 3 , 3 4 2 , 2

'Viz i t e la 1 0 0 de ş c o l a r i . . . . . 1 7 , 2 1 2 , 4

M o r t a l i t a t e a de t u b e r c u l o z ă la 1 0 , 0 0 0 * l o c u i t o r i 1 4 , 6 1 6 , 8 1 5 , 8

Proporţiile acestea, în ansamblul lor, evidenţiază că efor­tul depus şi-a atins ţelul: cu prea puţine excepţii, atât evoluţia indicilor de sănătate dela 1941 până la 1942, cât şi diferenţele între cele două sectoare, organizat şi cu organizaţie veche, au tendinţe asemănătoare. Prea converg proporţiile în acelaşi sens ca să nu le atribuim o semnificaţie reală. încheiem, cu convin­gerea că, sacrificiile materiale ale populaţiei şi efortul corpului sanitar şi de ocrotire, au creiat în Ungaria o experienţă care merită să fie luată în considerare de toate ţările care vor să-şi amelioreze sănătatea publică.

Educaţia spre igienă şi sănătate da

Prof. Dr. I. STOICHIŢIA

I. Senzul şi importanţa problemei.

Condiţia esenţială de care depinde existenţa şi propăşirea unui neam, a unei naţiuni sau a unui Stat, este desvoltarea nor­mală numerică şi calitativă a capitalului uman de care dispune. Vigoarea biologică integrală a capitalului uman este suprema bo­găţie a unui popor şi este garanţia cea mai sigură şi mai solidă a viitorului său, în concurenţa neîntreruptă dintre popoarele lu­mii. De aceea Statul, ca formă de vtieaţă şi de organizare a Naţiunei, are datoria vitală, să asigure o evoluţie cantitativă şi calitativă optimală capitalului său uman, utilizând în acest scop, în baza şi în cadrul principiilor de biopolitică, toate mijloacele indicate de ştiinţă şi verificate de experienţă.

O largă şi substanţială ocrotire a familiei sănătoase, pro­creatoare de noui generaţii umane; promovarea natalităţii şi re­ducerea mortalităţii generale; combaterea mortalităţii infantile^ prevenirea şi combaterea bolilor sociale şi epidemice; ameliora-rarea factorilor de mediu: fizici, biologici şi sociali, în măsură să influenţeze sănătatea umană; îmbunătăţirea calitativă a ca­pitalului uman, prin măsuri bine alese de eugenie; o cât mai eficientă asistenţă sanitară şi medicală a celor bolnavi, şi o largă asistenţă socială, pentru toţi dependenţii, fizici, psihici sau morali, — constitue tot atâtea aspecte şi capitole ale aceleiaşi probleme: a ridicării numerice şi calitative a capitalului uman, care rămâne suprema îndatorire a Statului şi în mod special, preocuparea de căpetenie a serviciului sanitar şi de ocrotire al ţării. Statul este dator să înfiinţeze şi să întreţină întreg apara­tul necesar pentru îndeplinirea cât mai integrală a acestor în­datoriri de ordin socal şi naţional, creind condiţii optimale pen­tru vieaţa şi sănătatea individuală şi colectivă. Dreptul la sănă­tate al indvizilor şi al colectivităţilor este un deziderat la fel de important cu acela al libertăţii şi Statul are obligaţia de a ga­ranta punerea în valoare a acestui drept, asigurând prin aceasta nu numai un randament maximal al muncii şi al producţiei na-

ţionale, ci şi o evoluţie normală biologică a naţiunea. Individul constituind în cadrul colectivităţii un capital social, dreptul lui la sănătate, constitue nu numai un imperativ de ordin biologic şi naţional, ci şi unul de interes economic al colectivităţii.

Faţă de dreptul la sănătate de care trebue să se bucure fiecare individ, apare însă tot atât de categorică şi obligaţia individului de a se păstra sănătos pentru ca astfel să îşi poată îndeplini cât mai bine şi cât mai integral nu numai rostul lui în vieaţă, ci şi rolul ce-i revine ca membru component al co­lectivităţii. Aceasta obligaţie faţă de sine şi faţă de colectivi­tate, nu trebue să rămână numai o simplă dorinţă individualistă şi egoistă, ci ea trebue să devină pentru fiecare o adevărată pro­blemă de conştiinţă şi de răspundere biologică şi socială.

Această conştiinţă şi răspundere biologică nu se găseşte în­născută în om, ea trebue formată prin educaţie. Rolul educaţiei nu poate fi deci numai de a răspândi cât mai numeroase cunoş­tinţe generale de ordin medical şi igienic, de a stabili şi a face să fie cunoscute anumite norme şi regule igienice în straturi cât mai largi, ci de a duce la o adevărată trăire în sens igienic, evi-tânidu-se şi eliminându-se orice influenţă dăunătoare asupra să­nătăţii, fie ea de ordin constituţional, ereditar, sau datorită me­diului fizic, biologic sau social, în care individul trăieşte. Trăi­rea în senz igienic trebue să devină o conduită, chiar o concep­ţie de vieaţă a fiecăruia, fiindcă numai astfel, prin participarea activă şi conştientă a tuturor la acţiunea care tindei la conser­varea şi propăşirea sănătăţii publice, vom putea ajunge la un nivel optimal al desvoltării cantitative şi calitative a capitalului uman.

Cu alte cuvinte, în domeniul acţiunei sanitare şi de ocro­tire, va trebui să facem un însemnat pas înainte, trecând dela dezideratele unei igiene defensive depăşită de vreme şi care tin­dea doar la studiul şi ameliorarea condiţiilor de mediu, la o igienă pozitivă şi activă, având în centrul preocupărilor sale omul întreg cu constituţia sa, cu fondul ereditar de care dis­pune şi cu particularităţile mediului fizic şi social în care el trăieşte. In loc de a ne limita la o simplă acţiune reparatorie de ordin curativ, care considera omul doar ca pe un simplu obiect căruia i-se aplică anumite norme, reguli sau măsuri in­dicate de ştiinţa medicală, trebue să ne lărgim şi să ne com-

plectăm sfera noastră de activitate în direcţia unei largi acţiuni de ordin preventiv în cadrul căreia fiecare individ trebue să participe ca subiect activ şi conştient la opera de păstrare şi de promovare a sănătăţii. ,

Privită problema din acest punct de vedere, educaţia spre igienă şi sănătate capătă o importanţă deosebită şi devine un factor hotărîtor al întregii acţiuni de medicină preventivă şi de ridicare biologică a naţiunei. Ea depăşeşte cadrul strâmt al unei acţiuni timitate la difuzarea şi popularizarea de cunoştinţe ele­mentare din domeniul igienei şi medicinei în general şi se în­dreaptă spre orizonturi mai largi şi mai cuprinzătoare', urmărind nu numai ridicarea gradului de cultuă igienică, ci formarea unei noui concepţii de vieaţă, bazată pe conştiinţa şi răspunderea bologică pe care trebue să o aibă fiecare membru component al colectivităţii naţionale.

II. Scopul şi obiectivele educaţiei spre sănătate.

A fi sănătos înseamnă a dispune de toate facultăţile pen­tru o muncă şi o producţie optimală, având conştiinţa şi bucu­ria unei depline capacităţi de muncă şi creaţie şi în baza aces­tora având siguranţa posibilităţii de aşezare şi de afirmare în cadrul colectivităţii.

In schimb, starea de boală, aduce după sine diverse tulbu­rări funcţionale care diminuează, sau chiar anulează capacita­tea de muncă şi de producţie a organismului, reduc prin sufe­rinţă bucuria de a trăi şi de a crea şi diminuează sau chiar anulează posibilităţile de aşezare şi afirmare ale individului în societate.

Starea de sănătate a fost şi este încă şi astăzi considerată în general, ca o stare normală şi naturală, ca un dar generos şi binefăcător al naturei, pentru câştigarea şi menţinerea căruia nu mai trebue să depunem nici un efort deosebit. Ceeace reclamă însă întotdeauna o grijă deosbită şi o intervenţie sau asistenţă reparatorie, — este starea de boală, care se cere necondiţionat remediată. Consecinţa acestor concepţii asupra sănătăţii şi boa-lei a fost că, din cele mai vechi timpuri şi până aproape în zi­lele noastre, s'a acordat un interes şi o atenţiune mai deosebită numai factorului boală şi ca urmare atât organizaţia sanitară de

Stat, cât şi aceia din iniţiativă particulară, a urmărit mai mult acţiunea reparatorie de medicină curativă, aproape toate efor­turile depunându-se în această direcţie şi acest scop servindu-1 şi majoritatea covârşitoare a instituţiilor şi a personalului sani­tar de toate categoriile.

Abia în epoca contemporană, dar mai ales în perioada de după primul războiu mondial, a început să pătrundă şi să câştige teren tot mai mult convingerea, că este mai uşor şi mai bine ca să se prevină bolile, decât să se vindece după ce s'au produs şi prin aceasta igiena prventivă a început să câştige o importanţă tot mai mare şi un câmp de activitate tot mai vast şi mai cuprinzător. In cele mai multe state au luat fiinţă nu­meroase instituţii şi servicii de medicină preventivă, s'a format cu febrilitate un numeros personal de spe^alitate şi s'âu orga­nizat şi întreprins cu ajutorul acestui personal, acţiuni siste­matice bine concepute şi energic executate, în domeniul pre­ventiv.

In cadrul acestor organizaţii şi acţiuni, proecupările ser­viciilor sanitare publice şi particulare, nu s'au mai limitat numai la individul bolnav, ci ele s'au extins asupra colectivităţii în­tregi, asupra capitalului uman valid şi sănătos, care trebue edu­cat spre o trăire igienică şi trebue pus la adăpost de toate in­fluenţele dăunătoare ale mediului în care el trăieşte. In loc de a ne preocupa numai de bolnavi şi de boale care se cer alinate şi vindecate, trebue să tindem mult mai departe: la păstrarea si promovarea sănătăţii optimale a capitalului uman existent şi a generaţiilor viitoare, ridicândti-se prin aceasta forţa numerică şi calitativă a naţiunei.

Igiena preventivă trebue în orice caz ridicată cel puţin la acelaş plan cu medicina curativă, apreciind în acelaş grad: igiena personală, igiena socială, ocrotirea naţională şi asistenţa socială. Totodată va trebui să ţinem seamă că igiena preventivă este animată de principii educative şi deci educaţia spre igienă şi sănătate a maselor populare, trebue să premeargă oricărei acţiuni în domeniul sanitar, ea constituind însuşi fundamentul întregului sistem de acţiune preventivă.

Acţiunea educativă spre igienă şi sănătate are ca premiză: prevedere, cunoaştere şi voinţă.

Prevedere în senzul măsurilor necesare şi luate din timp

pentru înlăturarea tuturor factorilor şi a influenţelor care pot produce boală sau pot predispune spre boală, deci o tendinţă permanentă de salubrizare a mediului fizic şi de ameliorare cât mai ridicată a mediului social în care individul trăeşte; o (des-voltare sistematică şi conştientă a forţelor de apărare şi de re­zistenţă proprii ale organismului şi evitarea posibilităţilor de infecţie din afară.

Cunoaştere, în senzul însuşirii cunoştinţelor necesare asupra constituţiei umane în general şi a funcţiunei diferitelor organe, cum şi a influenţelor pe care le poate avea mediul fizic, biologic sau social asupra sănătăţii. Suma cunoştinţelor necesare se poate căpăta prin instrucţie în decursul şcolarităţii şi în vieaţă, iar simţul de prevedere, se desvoltă prin educaţie şi prin trăire.

Prin voinţă, individul caută să pună în valoare cunoştinţele de igienă de care dispune, apărându-se de boale, printr'o vieaţă cu adevărat igienică. Evitarea multor boale conzistă în evita­rea conştientă a influenţelor dăunătoare ale mediului fizic şi socal în care trăim. Fiecare individ poate să evite sau să în­lăture cea mai mare parte din aceste influenţe, dacă dispune de suficientă pricepere şi voinţă. Voinţa la rândul ei, se formează şi se întăreşte prin educaţie şi trăire, ea fiind ancorată în con­cepţia de vieaţă a individului. O vieaţă fără ideal şi fără pers­pective, aduce după sine un dezinteres faţă de lume, o atrofie a iniţiativei, o nepăsare dăunătoare şi în fine o paralizare a in­teresului faţă de sănătatea proprie şi faţă de sănătatea altora. In schimb, cineva care are bine fixate scopurile şi rosturile vie­ţii sale şi are o concepţie de vieaţă sănătoasă, se bucură de această vieaţă şi de roadele muncii sale, acordă sănătăţii sale trupeşti şi sufleteşti atenţiunea cuvenită, desvoltându-i-se o voin­ţă hctărîtă de a se păstra mereu sănătos, Lipsa de voinţă şi lipsa sentimentului de răspundere biologică, ambele derivate dantr'o greşită concepţie de vieaţă, aduc după sine o serie în­treagă de consecinţe rele ca: desinteres faţă de sănătatea pro­prie şi a altora şi o desconsiderare a tuturor urmărilor care de­rivă din aceasta pentru individ, familie şi naţiune. Scopul unei educaţii bine concepute trcbue să fie în primul rând d'e a trezi cât mai vie vâinţa fiecăruia spre a se păstra sănătos şi de a

respecta şi proteja şi sănătatea altora. Din această vo'nţă care trebue mereu trezită şi întărită, ia naştere apoi conştiinţa de

răspundere biologică şi se formează cu timpul o concepţie ide vieaţă sănătoasă din toate punctele de vedere. Principalele obiective ale acţiunei de educaţie spre sănătate s'ar putea deci rezuma în următoarele: educaţia în general trebue să cuprindă în ansamblul ei de acţiune şi cultul sănătăţii prin desvoltarea armonică a simţului de prevedere, a însuşirei cunoştinţelor ele­mentare şi a practicelor necesare în legătură cu păstrarea să­nătăţii şi prevenirea boalelor şi trezirea voinţei de a se păstra sănătos prin formarea unei conştiinţe şi a unei răspunderi bio­logice şi prin formarea unei concepţii de vieaţă optimiste şi creatoare.

III. Factorii educaţiei spre sănătate.

Se pune mereu şi adeseori în mod categoric întrebarea: care sunt factorii cei mai indicaţi pentru a întreprinde şi executa în cele mai bune condiţiuni acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate a populaţiei?! Trebue să revină aceasta însărcinare în mod exclusiv medicului, sau educatorului de profesie: învăţă­torul şi profesorul? Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu şi de categoric: Acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate fiind complexă şi interesând nu numai gru­purile de populaţie şcolară, ci totalitatea populaţiei, nu se poate vorbi de o exclusivitate pentru medic sau pedagog, ci de o ac­ţiune de strânsă şi armonioasă colaborare între aceşti doi fac­tori principali, ajutaţi şi completaţi în munca lor, de o serie în­treagă de alţi factori ca: preoţi, surori de ocrotire, personal sanitar auxiliar, comitete de securitate din uzine, etc.

Dacă mai de mult' pentru o categorie mai restrânsă ide ce­tăţeni înstăriţi, rolul de educator spre igienă şi sănătate era îndeplinit în condiţiuni foarte bune de vechiul medic de casă sau medic de familie, îndrumător şi sfătuitor permanent al fa­miliei în toate chestiunile privitoare la sănătate, astăzi când trebue să ne adresăm cu acţiunea educativă unor cercuri mult mai largi şi când prin supraspecializarea medicinei, instituţia medicului de familie este ca şi dispărută, se înţelege că nu mai poate fi vorba de o exclusivitate sau chiar de o preponderenţă a medicului în problema de educaţie spre sănătate a populaţiei. De altfel medicul nu şi-ar putea lua singur asupra sa această

însărcinare şi din alte motive. In primul rând fiindcă medicul nostru mai mult curativ ide astăzi, nu este suficient pregătit pentru o asemenea misiune, unde se cer nu numai cunoştinţe exacte de medicină generală, ci şi o pregătire specială în senz social şi pedagogic şi o sensibilitate deosebită faţă de impera­tivele acţiunei preventive. In al doilea rând medicul, preocupat în mare parte de misiunea sa curativă şi de celelalte îndatoriri oficiale pe care le are, nu ar găsi nici timpul suficient necesar pentru îndeplinirea în oondiţiuni corespunzătoare a unei activi­tăţi educative. O ameliorare în această privinţă a survenit de când s'a introdus în organizaţia serviciului sanitar public me­dicul preventiv sau medicul igienist, care în urma studiilor de specialitate făcute, este în măsură să dispună în mod suficient de cunoştinţele necesare pentru o asemenea activitate şi eliberat de îndatoriri curative, să aibă şi timpul necesar pentru a se putea dedica acestei activităţi. Pentru ţara noastră, numărul încă ex­trem de mic de medici igienişti de oare dispunem, face însă, ca această ameliorare să aibă încă o însemnătate practică prea redusă.

La rândul său învăţătorul sau profesorul, deşi bine pregătit din punct de vedere pedagogic şi dispunând de rutina necesară pentru opera educativă, nu este încă suficient pregătit din punct de vedere al cunoştinţelor medicale şi ide igienă, pentru a-şi putea lua singur răspunderea unei educaţii spre igienă şi să­nătate, îndeosebi în ceea ce priveşte demonstraţiile practice, atât de necesare în acest domeniu.

De aceea se impune ca o necesitate ca în acţiunea de edu­caţie spre igienă şi sănătate, fie că ne adresăm copiilor de şcoa­lă, tineretului extraşcolar sau păturilor adulte, medicul şi pe­dagogul trebue să colaboreze în mod infim, întregindu-se unul pe altul şi având la rândul lor şi alte colaborări dintre cele mai utile şi uneori chiar indispensabile.

In primul rând ni se pare indispensabilă colaborarea activă a sorei de ocrotire în domeniul educaţiei spre igienă şi sănătate a femeilor, îndeosebi în problema atât de importantă a ocrotirei mamei şi a îngrijirei copilului nou născut. Sănătatea familiei este de cele mai multe ori în mâna femeii, în mâna mamei, în mâna soţiei. De ea trebue să ne apropiem cu dragoste, cu blân­deţe, dar şi cu raţiune. Dacă ea este luminată şi bine educată,

va deveni factor activ de sănătate şi familia va fi pusă, de cele mai multe ori, la adăpost de primejdia boalelor. Dacă ea însă este nepregătită, ignorantă şi insenzibilă faţă de cerinţele ele­mentare ale igienei, vom avea casa lipsită de aer, de lumină, de confort şi de curăţenie; vom găsi o alimentaţie rea şi neigie-njcă, alimente rău păstrate şi rău pregătite; vom găsi copii de­bili, anemici, murdari şi chiar vicioşi şi — durere — din aceleaşi cauze, vom găsi adeseori bărbaţi rău îmbrăcaţi, murdari, ne­hrăniţi şi o vieaţă familiară profund viciată.

Plecând dela aceste constatări elementare, s'a ivit necesi­tatea creierii unui organ special care să îndeplinească rolul frumos şi util de educator spre igienă şi sănătate în sânul fami­liei, mai ales în sânul familiei ţărăneşti şi s'a^ajuns la concluzia că acest rol nu-1 poate îndeplini în mod corespunzător decât tot o femeie, care pe lângă o bună pregătire tehnică, trebue să dispună şi te calităţi de educatoare şi să aibă săldiţă în suflet dorinţa de a ;se devota acestei frumoase misiuni. In acest scop, după concepţia, din iniţiativa şi în urma stăruinţelor D-lui Prof. Dr. Ittlitt Moldovan, a luat fiinţă încă din anul 1919 la Cluj primul Institut de Surori de Ocrotire, chemat să pregătească elementele necesare pentru această frumoasă şi nobilă misiune-Instituţia surorilor de ocrotire în cei 26 ani de activitate în România, s'a dovedit a fi de o mare utilitate pentru ridicarea igienică şi sanitară a ţării şi indispensabilă în acţiunea de edu­caţie spre igienă şi sănătate a populaţiei, îndeosebi a femeilor din mediul nostru rural.

Un alt factor important al acţiunei de educaţie spre igienă şi sănătate este preotul, care ca îndrumător spiritual al popu­laţiei este chemat să activeze cu mult folos îndeosebi în dome­niul ocrotirei familiei, a promovării natalităţii, în lupta de pre­venire şi combatere a unor boli sociale şi epidemice şi în gene­ral în toate problemele de ocrotire şi de asistenţă socială. Acti­vitatea educativă a preotului în aceste domenii se va face dea-semenea în strânsă colaborare cu medicul şi cu ceilalţi factori care lucrează în aceleaşi probleme.

Un rol mai redus, dar totuşi destul de important revine în domeniul educaţiei spre igienă şi sănătate şi personalului sani­tar auxiliar: agenţi sanitari, moaşe şi infirmiere. Agentul sa­nitar, activând pe terenul combaterii bolilor epidemice, a lucră-

rilor de sanitaţie şi al controlului din punct de vedere sanitar a diferitelor întreprinderi industriale şi comerciale, are ocazii re­petate de a desfăşura în legătură cu munca pe care o depune pe teren şi o activitate educativă mai ales în direcţia demonstra­ţiilor practice. Moaşa deasemenea are ocazii şi posiblitatea de a desvolta o activitate educativă spre sănătate în legătură cu ocrotirea mamei şi îngrijirea copilului nou născut, iar infirmiera, prin demonstraţiile zilnice pe care le face bolnavilor pe care-i îngrijeşte în spital sau la domiciliu, cum şi familiilor acestor bolnavi.

Pe lângă personalul sanitar propriu zis, mai pot contribui la acţiunea de educaţie spre igienă şi sănătate: comitetele de securitate din întreprinderile industriale, responzabilii sanitari din diferitele organizaţii muncitoreşti sau obşteşti, cum şi capii administraţiilor din localităţile rurale: primarii şi notarii.

Dintre instituţiile chemate să contribue la opera de educa­ţie spre sănătate a populaţiei amintim: şcoala, biserica, cămi­nele de zi pentru copiii preşcolari, grădiniţele de copii mici, leagănele de copii, coloniile de vară, spitalele, sanatoriile, ca­sele de ocrotire, ambulatoarele policlinice, societăţile culturale şi de binefacere, etc. etc., toate putând avea un rol activ şi folo­sitor în promovarea acestei probleme. Un rol cu totul deose­bit revine însă în această muncă educativă Institutelor de igienă şi sănătate publică din Centrele universitare, care sunt chemate să îndrume din punct de vedere tehnic întreaga acţiune de edu­caţie spre igienă şi sănătate; să întocmească planurile de acţiu­ne, să stabilească normele şi directivele necesare şi să pregă­tească prin cursuri persenalul chemat să activeze pe acest te­ren. Tot Institutelor de igienă universitare le revine în mare parte şi sarcina de a se îngriji ca viitorilor medici să li-se imprime încă de pe băncile universităţii o concepţie şi o men­talitate socială şi preventivă în legătură cu sănătatea individuală şi colectivă, fiindcă numai astfel ei îşi vor putea îndeplini î n

mod integral funcţia socială ce le este rezervată în cadrul co­lectivităţii. Le fel este necesar ca viitorii învăţători, profesori şi preoţi să fie mai bine instruiţi şi pregătiţi în decursul şcolari­tăţii lor în problemele cărei interesează sănătatea publică şi evoluţia normală biologică a capitalului uman.

Cu un corp medical select, bine pregătit şi pătruns de im-

portanta vitală a misiunei sale, sociale şi naţionale, cu un corp didactic şi cu o preoţime bine instruită şi conştientă de marile sale îndatoriri şi în colaborare cu personalul auxiliar necesar, — se va putea întreprinde o vastă şi cuprinzătoare"-operă de edu­caţie spre igienă şi sănătate a populaţiei, contribuindu-se prin aceasta într'o largă măsură la promovarea sănătăţii publice ro­mâneşti.

(Urmare în numărul viitor).

Despre Tuberculoză • de

Or. CANTEMIR ANGHELESCU

Tuberculoza este una dintre boalele sociale care influen* ţează în mod cu totul grav, sănătatea poporului nostru.

Frecvenţa mereu crescândă a numărului cazurilor şi a de­ceselor ide tuberculoză, inerentă cauzelor creiate de condiţiunile de războiu, situează această problemă pe primul plan al preo­cupărilor de stat în sectorul protecţiunei capitalului nostru bio­logic uman.

I. Caracterele endemiei tuberculoase şi gradul ide gravitate al acestei probleme în România, ni-1 dă numărul bolnavilor, cifra deceselor de tuberculoză şi o serie de alte elemente şi anume:

1. Numărul bolnavilor. Din cauza insuficienţei mijloacelor de depistare, în primul rând, numărul bolnavilor nu poate fi stabilit cu preciziune. Din anchetele cu caracter intensiv exe­cutate în plăşile sanitare sub auspiciile Institutelor de Igienă, din studiile făcute de cercetătorii izolaţi în regiuni disparate precum şi din activitatea unor dispensării anti-tuberculoase, bi­ne organizate şi utilate, se poate stabili însă, cu titlul de orien­tare, la 300.000 numărul bolnavilor de tuberculoză în România.

2. Decesele. In ceeace priveşte decesele, cifrele sunt mai aproape de adevăr. In ultimii 10 ani media deceselor pe ţară este de 30.000. Această cifră medie este depăşită însă în ul-

* ) C o n f e r i n ţ ă ţ i n u t ă la R a d i o r o m â n e s c , în z iua de 7 A u g u s t 1 9 4 5 .

timii doi ani când s'au înregistrat peste 36.000 morţi de tu­berculoză.

Mortalitatea oscilează între 170—183 de decese la 100.000 locuitori. Aceste cifre nu sunt departe de cifra standardului de mortalitate de 200 care caracterizează drept gravă situaţia tu­berculozei într'o colectivitate umană.

3. Mortalitatea este şi acum mai mare la oraşe decât la sate. La noi nu se observă încă fenomenul din alte ţări, unde mortalitatea prin tuberculoză, graţie aplicării măsurilor de igie­nă, începe să scadă în populaţia urbană ajungând nu arareori, inferioară mortalităţii din mediul rural.

4. Cazurile cele mai numeroase de tuberculoză în mediul rural, se grupează în primul rând în comunele care au legături mai strânse cu oraşul.

Aceasta ne dovedeşte că oraşul joacă un rol important ca rezervor de virus pentru contaminarea satelor.

II. Acţiunea bacilului Koch şi biologia lui, nu pot explica însă toate caracterele endemiei tuberculozei şi nici nu pot de­termina toate măsurile de luat. Aceasta este completată de ac­ţiunea a o serie de factori sociali printre care cităm:

1. Locuinţele neigienice au un rol deosebit, Se ştie că pentru a fi sănătoasă o locuinţă ar trebui să

aibă cubajul de 20 mc. pentru adult şi 10 mc. pentru un copil, suprafaţa ferestrelor să reprezinte 1/10 din aceea a încăperii, să nu fie umedă, să aibă lumină şi ventilaţie suficientă, drenaj convenabil, instalaţie de evacuare, apă potabilă cum şi o bună construcţie.

Ancheta din 1938 asupra locuinţelor rurale, întreprinsă de Ministerul Sănătăţii, arată promiscuitatea care domneşte în lo­cuinţele rurale în bună măsură neigienice. Peste 30% din lo­cuinţe erau lipsite de closete, 10% aveau ferestrele fixe Ş1

peste 50% din case aveau două încăperi din care, în majorita­tea cazurilor, una servea ca odaie de musafiri.

2. Alimentaţia insuficientă, în special din punct de vedere calitativ, lipsa de proteine animale, grăsimi şi vitamine.

3. Condiţiunile grele de vieaţă. 4. Surmenajul la care este supusă populaţia civilă sau mi­

litară în eforturile impuse de diverse necesităţi ale războiului şi ale urmărilor sale.

F

5. Condiţiile de insalubritate a întreprinderilor comerciale şi industriale şi a multora din cartierele periferice ale centrelor urbane, lipsite nu arareori de alimentarea centrală cu apă po­tabilă şi de orice instalaţii sau mijloace igienice pentru înde-

i părtarea gunoaielor şi murdăriilor în general. 6. O asistenţă medicală insuficientă în anumite regiuni fie

din cauza unei inegale şi inechitabile repartizări a medicilor, 1 fie din cauza insuficienţei mijloacelor de transport, dar mai

ales din cauza numărului redus de instituţii şi organizaţiuni pen­tru izolarea şi tratamentul tuberculoşilor şi pentru profilaxia tuberculozei în general.

7. Insuficienţa propagandei sanitare şi mai ales a educaţiei înţeleasă atât ca mijloc de luminarea minţii^dar în acelaş timp însemnând deprinderi mai bune şi aptitudini sporite.

III. Caracterul medico-social pe care-l prezintă tubercu­loza, graţie factorilor menţionaţi mai sus, determină programul de luptă contra acestei boli. Măsurile de luptă anti-tuberculoase sunt ca atare de două categorii:

Prima cuprinde acele cu caracter medical, iar a doua toate măsurile de ordin social menite a asigura un standard ide vieaţă mai bun şi a împiedeca în acelaş timp contaminările.

Le vom examina pe rând pe fiecare. Măsurile cu caracter medical. Aceste măsuri au la bază

natura infecţioasă a tuberculozei, prioritatea acestui factor pa­togen şi caracterul familial al bolii.

Armele pe care le putem opune, ca atare contra răspândirii tuberculozei sunt cele în deobşte cunoscute, adaptate însă la as­pectele particulare pe care le prezintă această boală în ţara noastră şi anume:

1. Izolarea este menită a scoate din mediul familial facto-\ ral de contagiune pe care-l prezintă bolnavul tuberculos cu le­

ziuni contagioase. Eficacitatea acestei măsuri este cu atât mai mare cu cât

infecţia intra-familială sau în colectivităţile închise joacă un, rol foarte preponderent în răspândirea tuberculozei. Izolarea tu­berculosului salvează numeroase vieţi, expuse altfel conta­minării.

Spitalul de tuberculoşi, în care se face izolarea bolnavilor, constitue primul şi cel mai necesar element al armamentului anti-

tuberculos. Aceste spitale trebuese organizate, pe lângă servi­ciile de medicină internă din capitalele de judeţe, câte unul de judeţ, având în mediu 200—300 paturi. Prin aceasta cheltuelile de regie şi construcţie sunt foarte mult reduse.

Bine utilat şi având un personal pregătit, spitalul ide tu-berculoşi poate deveni prin instituirea curei de repaus şi a colap-soterapiei, una din cele mai eficace arme terapeutice şi în care cei curabili să fie trataţi, amelioraţi şi chiar vindecaţi. E nu numai necesar dar chiar indispensabil ca aceste spitale să-şi în­treţină o astfel idei activitate mai ales ca element psihologic pen­tru cei internaţi.

Izolarea se mai poate face în sanatorii care sunt instituţii bine înzestrate cu întreg armamentul anti-tuberculos modern, menit de a asigura tratamentul şi vindecarea cazurilor curabile.

Pentru izolarea şi tratamentul tubereuloşilor nu dispunem actualmente decât de un număr redus — de aproape 6.000 paturi. Acest număr este cu totul insuficient dacă ne gândim că ar fi necesar cel puţin un pat de fiecare deces de tuberculoză adică de aproximativ de 36.000 paturi de izolare, în spitalele de tuber­culoză, judeţene sau sanatorii.

O primă preocupare şi un mare efort se impune pentru mă­rirea capacităţii de izolare prin construirea sau amenajarea de localuri sau barăci pentru sanatorii sau spitale t.b.c. la un preţ cât mai modest.

In felul acesta se va înlătura şi neajunsul pe care-1 repre­zintă de prezent, numărul redus de paturi de tuberculoză. Ac­tualmente sei impune, pentru a se interna cât mai multe cazuri, ca bolnavii din sanatoriile t.b.c. să nu fie eliberaţi înainte de vre­me, nevindecaţi sau având încă leziuni contagioase.

înainte de a încheia capitolul izolării vom menţiona nece­sitatea organizării şi înmulţirii de preventorii, instituţii menite de a izola nu bolnavi, ci copiii sănătoşi, provenind din mediile tuberculoase, pentru a-i feri de contagiune şi a-i adăposti atât timp cât persistă posibilităţile de contaminare tuberculoasă din familiile respective.

2. In al doilea rând trebue organizată descoperirea siste­matică a bolnavilor, începând cu cei din familiile sau colectivi­tăţile în care au fost cazuri de boală sau moarte prin tuber­culoză.

Prin aceasta se tinde atât la depistarea cazurilor contagioa­se care urmează a fi izolate cât şi la descoperirea cazurilor inci­piente care, tratate din vreme, ambulatoriu sau la sanatoriu se pot vindeca.

Depistarea se realizează fie prin acţiunea dispensarului anti-tuberculos care constitue nucleul în jurul căreia se fixează întreaga activitate anti-tuberculoasă, fie prin echipele radli-olo-gice, fie prin acţiunea combinată a acestor două categorii de formaţiuni sanitare.

Numărul dispensarelor trebueşte mărit pentru a avea cel puţin un dispensar în fiecare judeţ.

Echipele mobile de radiologie permit a se examina un nu­măr destul de mare de populaţie într'un anumit interval de timp.

Cu un număr de aproximativ 128 de atari echipe s'ar putea examina în fiecare an populaţia ţării.

3. O a .treia măsură menită a îndepărta pericolul tubercu­lozei îl prezintă vaccinarea anti-tuberculoasă a nouilor născuţi cu vaccinul Calmette—Guerin (B.C.G.). După avizul unanim al tuturor acelora care au o lungă experienţă cu aceste metode, vaccinarea nouilor născuţi în mediul contaminat cu tuberculoză are ea efect imediat o reducere a mortalităţii tuberculoase în primii ani ai vieţii cu o 1/3—1/10 din aceea a morţilor nevac­cinaţi. Vaccinarea antituberculoasă a nouilor născuţi introdusă la noi în ţară sub auspiciile Prof. Dr. Cantacuzino, se aplică în mod continuu în ţara noastră mai redusă însă într'o oarecare măsură în ultimul timp, din cauze care vor dispărea cât mai curând.

4. Supravegherea tuberculosului şi profilaxia la domiciliu completează acţiunea de prevenire în familii şi are în vedere pe tuberculoşii contagioşi valizi. Familia şi domiciliul vor fi obiectul unei deosebite supravegheri pe care dispensarul anti-tuberculos o exercită cu ajutorul sorei de ocrotire şi care va stărui asupra condiţiunilor de igienă menite a înlătura peri­colul contagiunei.

In ceeace priveşte măsurile cu caracter social, acestea de­pind în măsură mai mică de medic.

In primul rând problema locuinţei trebue rezolvată. In toa­te ţările această chestiune a fost înscrisă în programul de rea-

lizări imediate ale guvernelor, fapt care trădează prin această importanţa pe care ele o acordă rolului locuinţei în sănătatea popoarelor. Ziarele şi opinia românească, manifestă un ideóse-bit interes pentru problema locuinţei punând în această privin­ţă, în discuţie, soluţii practice.

O a doua problemă cu caracter social menită a aduce ame­liorări în problema tuberculozei, este alimentaţiunea. Şi în acest domeniu se observă atât pe plan naţional cât şi pe plan inter­naţional manifestaţiuni pentru aprovizionarea cu alimente, sub auspicii atât de îngrijorătoare a populaţiilor din Europa. In Ro­mânia numărul mereu crescând ide cantine şcolare, muncito­reşti, etc., pun în evidenţă interesul care se acordă acestei probleme.

IV. Organizarea luptei antî-tuberculoase în România. Pen­tru realizarea măsurilor enunţate mai sus, care cuprind princi­piile în care se încadrează lupta anti-tuberculoasă, este nevoie de un sistem de organizare care să ţie seama ide următoarele principii generale:

1. Creiarea unui organ central de conducere şi control pen­tru întreaga acţiune de profilaxie anti-tuberculoasă.

Deşi în aplicarea ei pe teren lupta anti-tuberculoasă tre-bue să se organizeze autonom pe regiuni geografice, conducerea ei trebue să fie unitară şi să se facă după un plan de ansamblu.

2. Acest organ central de conducere este firesc să funcţio­neze în cadrul Ministerului Sănătăţii cu împuternicirea de a putea singur încuviinţa cheltuelile ce se fac pentru profilaxia tuberculozei, indiferent dacă este vorba de fondurile Ministeru­lui, Asigurărilor Sociale, Căilor Ferate, etc.

In afara atribuţiei mai sus arătate organul acesta central de conducere, va avea rolul primordial de a întocmi un plan ge­neral pentru combaterea tuberculozei, plan elaborat pe baze ştiinţifice şi care să ia în considerare pe de o parte preţioasa experienţă acumulată în acest domeniu în alte ţări, iar pe de alta realităţile sociale dela noi.

3. înfăptuirea întregului armament anti-tubereulos face ne­cesară sume însemnate de bani pentru obţinerea cărora nici un sacrificiu nu este inutil. Rămâne oamenilor de finanţe să gă­sească soluţiile cele mai bune din punct de vedere financiar. Sumele învestite nu reprezintă un capital pierdut ci din contră.

Salvarea atâtor vieţi răpite dela pericolul tuberculozei prin ac­ţiunea anti-tuberculoasă bine organizată, reprezintă tot atâtea elemente active în economia naţională şi în acelaş timp dimi­nuarea posibilităţilor de transmitere a tuberculozei.

4, Pentru a asigura o bună funcţionare, a armamentului anti-tuberculos mai este necesar să se formeze un număr suficient de specialişti. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Facultăţile de Me­dicină, prin organizarea Clinicilor şi instituţiilor de specialităţi, trebue să asigure pregătirea numărului de ftiziologi de care Ministerul Sănătăţii are nevoie pentru a duce la bune rezultate lupta anti-tuberculoasă prin reducerea mortalităţii şi morbidi­tăţii tuberculoase, plagă dintre cele mai grele care minează vi­talitatea poporului nostru.

Readaptarea la muncă în tuberculoză de

Dr. OCTAVIAN LUPU

Cu venirea vremurilor de pace, va trebui să găsească şi problema tuberculozei o rezolvire satisfăcătoare în ţara noastră.

Situaţia deficitară — sub acest raport — de până acum, va trebui să facă loc unui program de lucru cât mai complet şi multilateral, care să cuprindă totalitatea aspectelor acestei boli sociale.

•Cifra bolnavilor de tuberculoză din România a fost evaluată de dl. Prof. M. Ciucă la 250.000. Cifra exactă s'ar putea obţine numai prin întocmirsa cadastrului radiologie al întregii popu-laţiuni, care e actualmente greu de realizat din lipsă de apara­tură cât şi mai ales din cauza împrejurării, că majoritatea ra­diologilor sunt absorbiţi de clientelă, iar numărul lor e insufi­cient pentru îndeplinirea acestei operaţiuni.

De tratamente spitaliceşti sau în sanatorii nu pot beneficia decât 7.600 de bolnavi, corespunzător numărului de paturi dis­ponibile în acest scop. Iar durata şederilor aci e de obiceiu scurtă în raport cu cronicitatea boalei.

Se poate deci afirma, că în majoritate bolnavii se găsesc în

obişnuitul lor mediu de vieaţă: la lucru — în ateliere şi şantiere — sau acasă în familie. Chiar dacă s'ar majora într'un ritm rapid posibilităţile de ospitalizare, vor rămâne totuşi cei mai mulţi pe dinafară. Şi apoi, după cum spunea în 1926 dl. Prof. I. Mol-dovan: ,,şi chiar dacă ar sta suficiente sanatorii ori alte institu­ţii în acest scop la dispoziţie, cine s'ar putea gândi a sechestra atâtea energii capabile de muncă şi indispensabile pentru exis­tenţa familiilor şi a economiei naţionale, pe timp îndelungat".

In condiţiile date, apar astăzi deosebit de importante şi toate celelalte acţiuni de ordin social, economic, etc, care tre­buie să completeze activitatea pur medicală din sanatorii, spi­tale şi dispensării.

Dogmatismul adesea unilateral al concepţiilor terapeutice în medicină va trebui să cedeze unei gândiri mai biologice, care să cuprindă întreaga fiinţă a bolnavului şi nu exclusiv boala.

Raportul între muncă şi tuberculoză a format obiectul mul­tor discuţii şi experienţe. In unele ţări din Europa şi mai ales dincolo de ocean — în America — s'a ajuns la o sistematizare şi precizare a acestui raport cu urmări favorabile din punct de vedere al binelui social.

In linii generale s'a ajuns la concluzia, că bolnavul de plă­mâni are în anumite cazuri dreptul la lucru — şi se afirmă uneori chiar şi obligaţia de a munci — având în vedere că durata tuberculozei e de obiceiu de mulţi ani de zile.

Dintre diferitele categorii de bolnavi, mai grea e situaţia muncitorilor manuali, cari resimt inactivitatea mai mult de­cât intelectualii, cari pot cel puţin să-şi continue preocupările prin lectură.

Trebue să accentuăm şi aci că bacilul lui Koch nu e unicul motiv al boalei. Prezenţa lui nu e suficientă pentru declanşarea boalei care e condiţionată de existenţa unui mediu bun în care să evolueze. Acest mediu prielnic îl oferă sau tara ereditară a acelor oameni cari de generaţii sunt lipsiţi de orice rezistenţă în faţa invaziei bacilare sau starea de receptivitate pricinuită de condiţiile sociale nefavorabile. Acestea sunt de obiceiu: locuinţa, alimentarea şi ocupaţia, reprezentând un complex de proble­me hotărîtoare pentru destinul bolnavului.

Vindecarea subiectivă sau şi cea clinică a bolnavului are de obiceiu ca urmare reintrarea acestuia în vechea lui meserie. Al-

teori bolnavul nevindecat, cel mult ameliorat subiectiv, forţat de împrejurări este obligat să muncească pentru asigurarea exis­tenţei sale şi a familiei în condiţii similare ca şi un om să­nătos.

Mai este o problemă care rezultă din cronicitatea lungă în această afecţiune, la persoane care-şi păstrează în mare parte puterea şi voinţa de a munci aproape fără întrerupere şi cari se găsesc în condiţii egale de muncă ca înainte de îmbolnăvire, fapt ce-1 poate confirma orice serviciu de specialitate al asigu­rărilor sociale.

Revenirea acestor bolnavi amelioraţi sau vindecaţi în ve­chiul lor mediu de muncă nepotrivită, nu poate decât să reac­tiveze boala şi să contribue la transmiterea, ei şi altora. Rezultă de aci desavantaje atât pentru bolnav c i l şi pentru mediul în care trăesc şi pe care-1 vor periclita prin recrudescenţa boalei lor infecţioaşe.

Orice, şedere în sanatorii şi spitale, orice tratament în dis­pensare nu reprezintă nicio valoare 'dacă nu se asigură celui revenit la muncă, condiţii corespunzătoare cu starea în oarei se găseşte.

Deci combaterea tuberculozei nu-şi poate găsi rezolvirea exclusiv în tratamentul medical, ci necesită o serie de măsuri de ordin economic şi social, idirijate şi în domeniul organizării muncii în special.

Aceasta reprezintă o realitate ce nu poate fi desconside­rată şi de aci a rezultat necesitatea de a găsi în acest domeniu noui căi terapeutice cu directive sociale. Căci mediul în oare se reîncadrează muncitorul bolnav sau convalescent în câmpul mun­cii, e hotărîtor pntru sănătatea sa, iar munca prin importanţa ce îi revine. în prognosticul vieţii bolnavului, face aproape parte din utilajul terapeutic al tuberculozei.

In literatură vedem tratat acest subiect de obiceiu sub ti­tlul: „Ergoterapie, terapie prin muncă, refacere profesională" (vocatiomal rehabilitation), etc.

Ne-am gândit că e poate mai important a se accentua po­sibilităţile de readaptare la muncă a acestei categorii de bolnavi. Căci în fond nu credem, că există munci cari să promoveze, propriu zis sănătatea fizică a acestor bolnavi, ci doar în mă­sura în care o inactivitate fizică de lungă durată debilitează

musculatura şi inima, iar exerciţii fizice dozate corespunzător, le înviorează şi le întăresc.

Vedem, că în terapeutica anumitor cardiopatii în oare pe vremuri nu se auzea altă recomandare decât repausul absolut, apar curele de teren cu mişcări dozate, masajele, etc. îmi rea­mintesc de o lucrare publicată despre acest subiect, mai de mult, de Eppinger,

Efectele sub raport psihic — prin sporul de încredere, ce-1 aduc — par a fi deobioeiu importante, însemnând o desprindere din cleştele desnădejdei şi un isvor de noui gânduri optimiste.

Bochetti afirmă că bolnavul cliniceşte vindecat are o mare putere de muncă, şi că o muncă dozată şi bine supraveghiată nu strică, ci favorizează sănătatea, în special aparatul circulator, sistemul reticulo-endotelial, sistemul nervos şi limfatic, învio­rând şi sufletul. Inerţia duce la melancolie, desordonare, dispe­rare şi strică mai mult decât prelungirea boalei.

Din cercetările relativ la fiziologia şi patologia muncii la tuberculoşi cităm concluziile lui E. Brieger, cari se rezumă la următoarele puncte:

1. Procesul energetic nu e modificat în măsură tipică la bacilar. Acesta, deşi are o capacitate redusă vitală, poate totuşi să lucreze în condiţiuni identice ca şi un om debil şi neexpe­rimentat.

2. Incapacitatea de a da un randament de muncă o demons­trează situaţia pulsului şi respiraţiei. Supraventilarea, scăde­rea tensiunei alveolare a C 0 2 şi tachicardia caracterizează sta­rea bolnavului incapabil de muncă.

3. Desechilibrul reglării care pricinueşte o diminuare a ca­pacităţii de muncă a ftizicului se explică prin disproporţia între ventilarea plămânului şi circulaţia sângelui în plămân, deci e consecinţa unei staze în circuitul pulmonar.

Romberg spunea că ftizicul e la lucru mai mult cardiac de­cât bolnav de plămâni.

încercări de terapie asociată cu munca s'au realizat în mă­sură mai largă pentru prima dată în Anglia, Ţările de Jos, El­veţia, Statele Unite.

Primele instituţii care au combinat tratamentul în spitale cu asistenţa prin muncă şi colonizarea în mici gospodării din care nu lipsea nici când o grădiniţă şi întregul utilaj necesar

unui traiu tihnit, au fost cele engleze din Papworth (Varrier Jones) şi Preston Hali (I. B. Mc. Dougall). Aci au fost coloni­zate familii întregi. Criteriile după care s'a executat această colonizare au fost rezervate conducerii medicale a spitalelor din acele localităţi, în jurul cărora se grupează micile gospodării, pornind dela premiza că numai aşezământul care i-a dat îngri­jire bolnavului de tuberculoză, e în stare a-i cunoaşte organis­mul, rezistenţa, prognosticul, constituţia şi aptitudinile. Probele practice de lucru se fac prin maeştrii experţi ai atelierelor res­pective sub supravegherea medicilor instituţiei.

De abia după o examinare minuţioasă care să confirme apti­tudinea fizică şi profesională a muncitorului, se încuviinţează colonizarea.

Mărimea imobilului se fixează dupa numărul, membrilor familiei.

Lefurile sunt relativ mari şi instituţiile se întreţin aproape singure.

Rezultatele sunt bune. Interesantă e soarta copiilor cari deşi sunt cu toţii infectaţi cu bacilul lui Koch, nu fac totuşi forme evolutive de tuberculoză. La un număr de 115 copii năs­cuţi acolo, nu s'a constatat la data examinării, la niciunul sim-ptome de tuberculoză. Motivul pare să fie standardul ameliorat de vieaţă şi organizarea vieţii după criterii igienice.

Avantajul mare al acestei metode e scoaterea din circulaţie a unui număr de bolnavi infecţioşi. Contează şi controlul per­manent medical şi posibilitatea unei reinternări fără pierdere de timp la caz de recădere,

In localitatea Heerenprotsch (lângă Breslau) s'a dat pre­ferinţă căminelor comune pe sexe (necăsătoriţi), rezervându-se numai puţine locuinţe pentru familii.

Intre timp s'a apreciat că nu ajunge plasarea tuberculoşi-lor, ieşiţi din sanatorii şi alte case de sănătate, în colonii de lu­cru deoarece numai un mic număr de bolnavi intră în consi­derare,

S'a ajuns atunci la crearea de ateliere speciale ca anexe a sanatoriilor. S'a crezut necesară chiar crearea de industrii spe­ciale pentru organismele slăbite ale tuberculoşilor cari să poa­tă primi cât mai mulţi şi cari să fie în legătură cu un sanatoriu

sau un ospiciu pentru a primi oricând bolnavii în tratament clinic.

Din literatura ce ne-a stat la dispoziţie mai cităm ca exem­plu după C. H. Carbon şi D. H. Dabelstein, că în Minnesota (Glen Lake), există multe posibilităţi şi aranjamente cari în­lesnesc bolnavilor deprinderea ide noui profesiuni. Numai 20% din bolnavi beneficiază de aceasta. 322 de bolnavi vechi îşi schimbară profesiunea după 19—31 luni de şedere acolo. Din aceştia 37 % îşi câştigă singuri existenţa, iar 23 % erau în cău­tarea unei ocupaţiuni în timpul publicării acelei lucrări.

Mai menţionăm existenţa unor instituţii similare în Ţările de Jos (Bronkhort), în Elveţia (Appisburg lângă Zürich) şi în Germania (Sanat, Charlottenhohe, Schonberg în Schwarzwald, Spit. T. B. C. Toneheide în Schi. Holstein, etc.).

In ce priveşte ocupaţiunile cărora li se dă preferinţă în di­feritele ţări şi instituţiuni în terapia asociată cu readaptarea la muncă, ani de experienţă au demonstrat că pot fi considerate ca fiind mai utile şi mai recomandabile următoarele: atelierele de prelucrat lemnul şi hârtia, mecanica fină (instrumante mu­zicale, optica, ceasornicăria, atelierele de radio, telefoane, tipo­grafia, albinăritul, florăriile, grădinăritul, lăcătuşeria, filaturile de mătasă, unele manopere în fabrícele de tricotaje, croitul, re­maiatul, legătoriile de cărţi). Pe alocurea se rezervă femeilor deprinderea confecţionării şi reparării de lingerie, iar pentru bărbaţi confecţionarea de diferite dulapuri şi cutii. Unele ma­nopere pot fi împlinite chiar în camera bolnavului. Fiecare ocu­paţie trebuie să fie bine studiată, să aibă un rost bina definit şi să nu fie' considerată nici die medic şi nici de bolnav ca o jucărie.

Agricultura n'a convenit în unels ţări din cauza cheltueli-lor mari. Credem însă că muncile agricole nu sunt potrivite pen­tru persoane care au suferit cândva de tuberculoză.

In general aceste ocupaţiuni trebuie să fie uşor de deprins pentru orice om cu pricepere în vreo meserie şi să fie produ­cătoare de venituri, prin obţinerea de lucrări cât mai valoroase.

Se recomandă ca meseriile alese să nu însemnei expediente dc moment.

Din experienţele culese se constată (în special în Elveţia), că o parte a bolnavilor revin la vechea lor ocupaţie, alţii sunt

obligaţi a o schimba; un mic grup e obligat a reveni la aşeză-mintele de reeducare. Se impune de obiceiu obligaţia de a-şi schimba profesiunea pentru muncitorii folosiţi la orice lucru greu, servitoarele, muncitorii în industriile alimentare.

După experienţele lui Köster următorii factori sunt hotărî-tori în materie de readaptare la muncă a bolnavilor de tuber­culoză :

1. Constituţia bolnavului; 2. Locul unde munceşte — atelierul; 3. Greutatea şi caracterul meseriei; 4. Durata muncii. Readaptarea la o activitate normală de muncă a tubercu-

loşilor aflaţi pe drumul vindecării necesită un lung şi precaut exerciţiu.

Readaptarea înseamnă pentru convakîitenţi un antrenament lent pentru continuarea vechii lor profesiuni sau şi pentru de­prinderea unei noui profesiuni mai uşoare sub aspect fizic şi mai convenabile din punct de vedere economic, în care noi vedem latura cea mai importantă a problemei.

In ce priveşte cazurile şi formele de boală potrivite pentru readaptarea la muncă sau ergoterapie ar fi cele cu leziuni cari nu sunt evolutive ci stabilizate (Prof. Daniello), impunându-se în prealabil examinări repetate, iar între formele deschise numai acele cu infecţiozitate şi expectoraţie (tuse) redusă; cu pneu-motorax dela caz la caz.

Deci în primul rând grupul cel mare al formelor închise şi cele deschise canid prezintă o infecţiozitate redusă.

Contra indicaţii prezintă cazurile cu pneumotorax bilate­ral. Inadmisibilă mai e orice activitate în sângerări, în insufi­cienţa respiratorie (cianoză), în staza pulmonară şi dispnee când capacitatea vitală e sub 1000 cmc. şi apoi la anemii sub 70% (Sehwenemann) şi când prin examinări repetate se constată că leziunea are caracter progredient. Se mai accentuează că tu­berculoza deschisă este motiv de interdicţie pentru ocupaţiuni în învăţământ, în industria alimentară, în frizerii şi alte profe­siuni, în contact cu mulţimea (conductori de tramvaie, funcţio­nari la ghişee etc.). C. Btreecia recomandă a se exclude dela terapia prin muncă persoanele uşor iritabile (malatti deflagranti) cari se consumă uşor şi sunt caracterizate printr'un echilibru

vegetativ labil, ou turburaţi trofice, termice, metabolice, cu o si­tuaţie abnormă a proteidelor serice.

Apoi nu se recomandă — natural — muncile grele în in­dustrii cât şi orice ocupaţiune în încăperi cu variaţiuni mari de temperatură (la cazane), cu umezeală şi praf.

O formă deschisă de tuberculoză nu trebuie să însemne în principiu o interdicţie pentru orice fel dfe muncă, după cum o formă închisă nu trebuie să însemne o aprobare principială pen­tru muncă.

In cazurile recente şi oricând sunt necesare intervenţii deo­sebite ca pneumotoraxul etc. nu e admisibilă munca decât după calmarea procesului. Ce priveşte utilizarea bolnavilor cu forme deschise ar mai fi după unii o indicaţie, epuizarea tuturor posi­bilităţilor de tratament în cazuri caracterizate printr'o stare ge­nerală satisfăcătoare. Oricum dacă repausul asigură vindeca­rea, punerea la lucru ar fi o greşală şi cert e că înainte de în­ceperea antrenamentului trebuiesc folosite toate elementele te­rapeutice în special colapsoterapia pentru a obţine vindecarea clinică şi absenţa bacilului Koch în spută, căci readaptarea la muncă şi ergoterapia pot asigura un succes numai după o prea­labilă epuizare a întregului utilaj terapeutic.

Cu privire la indicaţia momentului potrivit pentru începe­rea exerciţiilor de muncă se accentuează de toţi autorii că mai întâiu trebuie precizată (după A. Beckmann) activitatea sau inactivitatea leziunei pulmonare prin obişnuitele metode de in­vestigaţie clinică şi interpretate cu mult criticism (proba sedi­mentării, tabloul sanghin, examinarea sputei, temperatura, exa­menul radiologie tomografie).

E. Irle accentuează importanţa spirometrului lui Knipping şi a Ergometrului în aprecierea obiectivă a capacităţii de muncă şi crede că fiecare instituţie cu astfel de preocupări ar trebui să execute aceste examinări înainte de a se pronunţa asupra capacităţii de muncă a pacienţilor cari părăsesc sanatoriul, Deci între criteriile cari trebuie să dirijeze această acţiune în afară de obişnuita examinare clinică ar trebui să conteze spirometfia şi ergometria.

Landen reprezintă acelaş punct de vedere privitor la spiro-metrie şi ergometrie ca mijloc obiectiv pentru cunoaşterea fe­nomenelor de arterializare a plămânilor şi gradului capacităţii

de muncă, considerând! că radiografiile şi examenul clinic nu pot da astfel de date.

Ergoterapia extinsă asupra bacilarilor cu forme active de boală n'am întâlnit-o în literatură decât rar; cităm experienţele lui Sauer care s'a ocupat de trei grupuri dlin această categorie:

De bolnavii cu rezultate terapeutice negative cari necesită o îndelungată ©spitalizare, de reconvaleseenţii după operaţiuni plastice şi de bolnavii cu leziuni deschise cari necesită o inter­venţie operativă pentru care mai sunt obligaţi a fi pregătiţi un timp oarecare.

Experienţa a făcut-o Sauer într'uin, ospiciu căruia i s'a ataşat o fermă, un parc mare şi o pădure. După obişnuita cură de repaus, în mod lent li se încredinţează bolnavilor lucrări uşoare: creşterea viermilor de mătasă, îngrijirea paserilor, păs­cutul oilor şi caprelor. Se trece apoi la îngrijitul cailor, maşini­lor, la uşoare lucrări de tâmplărie, lăcătuşerie, zidărie. Drept cel mai obositor e considerat lucrul la câmp şi'n pădure.

Important e după Sauer ca lucrul să nu dureze prea mult şi apoi de a se intercala pauze. Hotărîtoare apare aci mai puţin greutatea cât dozajul şi iritmul muncii.

Pentru munca prestată, bolnavii sunt răsplătiţi cu o mică re­compensă bănească mai mult pentru întărirea legăturii între bolnav şi lucru.

In general experienţe de acest gen sunt foarte rare apoi riscante şi nu pot fi executate fără un control medical extrem de riguros. Căci atunci câmd procesul e progredient — după constatări repetate recent şi în cazurile în cari sunt necesare intervenţii deosebite — orice muncă trebuie oprită până după calmarea procesului.

Erwin Dorn, primeşte bolnavi cu tuberculoză ideschisă cari n'au fost în stare de a fi redaţi muncii deşi au fost trataţi lung timp aplicându-li-se uneori şi tratamente operative, dacă sta­rea lor mai permite de a se realiza în câtva timp o readaptare. Din 70 bolnavi cari au părăsit instituţia D-sale, 28 au putut fi redaţi în întregime unei profesiuni la ei acasă.

Munceau în medie 2 ore şi jumătate zilnic. Se pare că pentru acest grup de bolnavi cu forme deschise

în permanenţă şi cu puterea de muncă redusă, metoda cea mai potrivită e plasarea în colonii de bacilari (Elveţia).

Răsplata muncii prestate în cadrul readaptării sau ergote-rapiei variază ¡díala instituţie la instituţie. De exemplu în Sana­toriul Appisberg lângă Zürich munca nu e răsplătită — în prin­cipiu —, se acordă doar un fel de premiu după prestarea a 100 de ore de lucru. Totuşi în atelierele acelei instituţi s'a ru­lat într'un an un capital de 75.000 franci elveţieni la un număr de 90 bolnavi.

Menţionăm că tot aci nu se folosesc bolnavii în gospodăria spitalului pentru a nu le da impresia că munca lor e exploa­tată pentru nevoile instituţiei. Femeile sunt ocupate în croitorii şi ţesătorii.

Trebuie accentuat că întrecerea pe câmpul muncei e inad­misibilă pentru muncitorii bacilari. Totuşi salarizarea nu se poate să fie mai mică decât a unui muncitor cu sănătate nor­mală. De armonizarea acestor elemente e în mare part© condi­ţionată reuşita în problema utilizării la muncă a tuberculoşilor. Şi aci vedem necesară o reglementare prin legile muncitoreşti. Cert e că se impune o individualizare a muncei şi o> răsplată cât mai bună.

Igiena localului trebuie asigurată sub toate aspectele, şi se recomandă ca tuberculoşii să lucreze în camere separate în ate­liere luminoase şi bine aerisite.

E necesară aci o procedură extrem de precaută atât din partea medicului industriei cât şi a patronului prin care să fie evitate jigniri sau neglijenţe.

In fond nicio profesiune nu e considerată ca fiind deosebit de sănătoasă pentru bacilari, suportabile însă adese unele mici manopere în cadrul fiecărei industrii.

Necesar e în industrii un control permanent care să se re­fere nu numai la bolnav ci şi la atelier, la modalităţile execu­tării lucrului şi la durata lucrului.

Lucrul trebuie să fie potrivit ou starea fizică a bolnavului. Mai trebuie asigurată protecţia celor sănătoşi.

Medicii industriali ar trebui să examineze zilnic prin perso­nalul auxiliar — surorile de ocrotire sau infirmierele — tempe­ratura celor reveniţi la lucru.

Atelierele trebuiesc să fie uşor controlabile şi să nu fie ex­puse intemperiilor.

Trebuie menţionat aci că'n multe localităţi d'n străinătate

se practică izolarea relativă a tuberculoşilor lucrători prin. acor­darea de locuinţe în anumite imobile şi cartiere în care bolnavii să aibă o cameră separată de cele rezervate celorlaţi membrii ai familiei asigurându-se mai ales protecţia copiilor şi a tineri­lor până la 24 ani cari sunt vulnerabili. O experienţă făcută în-tr'o localitate în care abţinusem 12 locuinţe în acest scop şi pe cari le distribuia oficiul de ocrotire al oraşului — după indica­ţiile serviciul sanitar — a dat rezultate favorabile. Intervenţia sorei de ocrotire e mai activă atunci când familia bolnavului obţine oarecari avantaje de ordin material. In afară de locuinţă familia bolnavului mai primea aci şi alte ajutoare în special com­bustibil.

Controlul măsurilor de igienă recomandate de medicul Po­liclinicei îl execută sora de ocrotire. Pul^pi să afirmăm că s'a putut realiza o izolare relativ ameliorată a bolnavilor prin în­ţelegerea sporită a membrilor acelor familii.

Ce priveşte timpul ide muncă în acţiunea de readaptare se dozează sistematic dela 2 până la 8 ore pe zi. Riemer recomandă ca bolnavul să nu părăsească ospiciul dacă n'a lucrat câte 4 ore pe zi timp de 4 săptămâni fără turburări. Munca în acord se interzice reprezentând un ritm accelerat care ar putea să le strice. Trecerea dela ospiciu la atelier se face fără bruscheţă.

Mai presus ide orice examen somatic contează proba prac­tică la sfârşitul tratamentului. Deabia după ce se constată că timpul normal de lucru nu-i strică sănătăţii bolnavului sau con­valescentului, poate fi lăsat la domiciliu.

Surmenajul bolnavului) va trebui oricând evitat, muncind numiai cât e admisibil.

După experienţele din Bronkhort se poate rezolvi vinde­carea şi readaptarea la muncă în cazurile obişnuite într'un an şi jumătate.

In sanatoriul Appisberg lângă Zürich, bolnavul e lăsat să plece dacă suportă timp mai îndelungat, 6—8 ore de lucru zil­nic, fără nicio reacţie.

In medie internarea în ospiciu durează acolo 128 de zile. Mai cităm şi părerile lui E. Bachmann care nu crede că

ergoterapia reprezintă un tratament al tuberculozei; repausul la pat trebuie după, D-sa, să dureze mai mult timp decât se obişnuieşte. Iar trecerea la exerciţii de lucru se poate inaugura

numai după ce s'a obţinut un anumit efect terapeutic. Din acest motiv ergoterapia înseamnă nu o scurtare a tratamentului în sanatoriu ci o prelungire. Printr'o cură suficient de prelun­gită se asigură ca un număr mai mare de bolnavi cu forme des­chise de boală să nu mai elimine bacili Koch.

Factorul care se opune mai mult în utilizarea bacilarilor pe câmpul muncii, e infeeţiozitatea. Se pare că se exagerează totuşi după cum afirmă A. Beckmann. Prima măsură ar fi în­depărtarea bolnavilor idin preajma, copiilor şi a tinerilor. Se pare că în ateliere, unde contactul între muncitori nu e chiar atât de intens, primejdia transmiterii nu e prea mare. Când expectoraţia e abundentă şi frecvenţa bacilului Koch e mare, iar contactul permanent, primejdia e evidentă.

Trebuiesc luate toate măsurile ca să nu fie periclitaţi cei­lalţi muncitori (distanţa între cei bolnavi şi cei sănătoşi, etc.). Credem că între factorii cei mai importanţi contează însă au­todisciplina bolnavului, instruit în evitarea contagiunei.

Care ar fi rezolvirea cea mai potrivită pentru condiţiile din România în legătură cu această problemă? Dl. Prof. Daníello' preconizează trei soluţii:

Completarea utilajului sanatoriilor şi spital-saniatoriilor existente prin ateliere şi instalaţii necesare ergoterapiei.

A doua: înfiinţarea unor instituţii special construite şi ali­mentate cu convalescenţii din toate spitalele şi sanatoriile unei regiuni.

A treia: înfiinţarea ide: localităţi-colonii (Papworth — An­glia).

Am încercat —• într'o experienţă făcută în una din institu­ţiile cari se găseau sub îndrumarea mea — un sistem de lucru care s'ar putea încadra în prima soluţie preconizată de dl. Prof. Daniello, schiţând într'un sanatoriu organizarea unui atelier şi a unei crescătorii de iepuri angora, în acest scop.

Mai aveam în program înfiinţarea unui atelier ide confec­ţionat lucrări de lemn.

Menţionez că repartiţia bolnavilor se făcea în acea insti­tuţie cu foarte multă scrupulozitate, nefiind admişi decât bol­navi vindecabili. Pentru celelalte categorii de bolnavi se în­fiinţaseră pe lângă spitalele din fiecare judeţ o secţie de 20—30 de paturi cât şi la centru un spital-sanatoriu.

Experienţele fiind de scurtă durată n'am putut culege re­zultate concludente.

In rezumat credem că bolnavul die tuberculoză va trebui studiat într'un cadru mai larg decât cel obişnuit actualmente în instituţiile noastre. Sunt necesare instituţii noui cât mai ales şi un personal care să fie instruit şi să aibă înţelegere pentru această latură a problemei tuberculozei.

La aceasta se mai adaugă obligaţia pentru asigurările sa-, ciale şi instituţiile Ministerului Muncii de a înfiinţa servicii speciale de plasare cari să se ocupe de plasarea acestui grup de muncitori. Aceste servicii nu vor putea să rezolve după for­mule biurocratice aceste cazuri ci vor trebui să aibă sfetnici medicali.

In toate instituţiile noastre de specialitate nu va trebui să lipsească din utilajul terapeuticei antituberculoase şi readapta­rea la muncă a tuberculoşilor, care să se realizeze în limitele admise de starea sănătăţii bolnavului, căci problema tubercu­lozei nu poate fi rezolvată fără a se considera şi readaptarea la muncă a tuberculoşilor şi găzduirea în condiţii bune de igienă şi controlabile — a lucrătorilor cu procese cronice — dela cari porneşte probabil majoritatea nouilar infecţii.

Va fi nevoie de un organism unitar de lucru care pornind dela spital, sanatorii şi dispensării prin organizarea muncii şi asistenţei sociale să s é poată adapta situaţiei individuale a fie­cărui bolnav sau convalescent, menajând şi interesele familiei din care face parte.

Odată ce s a ajuns la o readaptare mai mult sau mai puţin completă, bolnavii sau convalescenţii vor putea părăsi institu­ţiile în oare au fost trataţi urmând a fi mereu supraveghiaţi de meidici şi de surorile de ocrotire pentru a evita recidive şi agravări, Şi trebuie mereu avut în vedere că toţi aceştia nu vor putea să muncească decât în anumite limite, căci suprema lege trebuie să fie şi aici: ,,Primum non naceré". Intre elementele principale de prevenire individuală a recidivelor şi agravărilor trebuie considerate următoarele:

1. Evitarea surmenajului excesiv — prin ore prea multe de lucru.

2. Asigurarea unei alimentări dirijate după criterii ştiinţi-

fice şi care să cuprindă cantităţi suficiente de proteide şi vita­mine în special.

3. Evitarea parcursului de drumuri lungi între casă şi uzină.

4. Evitarea scurtării repausului de noapte. 5. Evitarea răcelilor în atelier şi acasă. 6. Evitarea alcoolismului şi tabagismului. Nu putem să neglijăm şi profilaxia faţă die mediul încon­

jurător care trebuie asigurată prin serviciile sanitare în primul rând prin surorile «de ocrotire menite a supraveghia în perma­nenţă organizarea vieţii şi a căminurilor acestor bolnavi!.

Toate aceste acţiuni necesită în dirijarea lor un personal tehnic bine pregătit şi bine instruit în centre de îndrumare.

Printr'o plasare corespunzătoare a tuturor tuberculoşilor care se încadrează în vederile expuse mai sus — în condiţii potrivite Ide muncă — e de aşteptat o mare reducere a morta­lităţii prin tuberculoză.

In orice caz capacitatea de muncă a bolnavului sau con­valescentului trebuie fixată după criterii ştiinţifice.

La părăsirea instituţiilor să li se asigure oarecare avantaje materiale iar salarizarea, chiar dacă randamentul e scăzut faţă de acel al celorlalţi lucrători, nu are voie să fie mai mică.

Oficiilor asigurărilor sociale şi oficiilor de ocrotire ale ju­deţelor şi municipiilor le revine pe primul plan obligaţia armo­nizării sub raport material al situaţiei acestei categorii de bol­navi prin asigurarea minimului de existenţă.

Condiţiile de muncă vor trebui, pentru acest grup de bol­navi, să fie cât mai precis reglementate şi dirijate ide medic. Mai credem că ar fi o măsură foarte importantă ca fiecare co­mună urbană să fie obligată a avea un număr de case rezervat tuberculoşilor în cadrul asistenţei sociale.

Foloasele reale nu pot rezulta decât printr'o organizaţie în stil mare care să se refere la toată ţara şi care să se bazeze pe cadastrul radiologie al întregei populaţiuni.

O bună organizare va trebui să asigure debuşeuri pentru produsele acestor ateliere care vor trebui să fie utilizate în spe­cial de instituţiile obligate a le întreţine.

Pentru incurabili ar fi cazul a se da preferinţă plasării în

colonii în care să-şi poată înjgheba eventual şi mici gospodării acei cari suportă astfel dle oboseli.

Ar mai fi recomandabilă înfiinţarea de cămine cu camere mici pentru 60—100 de bolnavi, simpatic aranjate, în care bol­navii incurabili să aibă parte de ocupaţiuni uşoare şi de diver­tismente (radio, săli de lectură, excursii comune în trăsuri spe­ciale, conferinţe, program ide lucru, ce reuşisem să-1 realizăm în una, din instituţiile ce le-am îndrumat).

Menţionăm că vizitele rudelor nu pot fi evitate aci. Precauţii se impun totuşi când e vorba de copii. O deosebită grijă va trebui purtată în acest cadru şi sate­

lor. Din războiu se întorc mulţi săteni la vetrele lor cu afec­ţiuni bacilare, sporind considerabil cifrele de până acum. Mun­cile agricole nu sunt cele mai favorabile^entru acest grup de bolnavi. Readaptarea la o altă profesiune, e pe cât de dificilă pe atât de necesară aci.

Va trebui dată preferinţă meseriilor mai căutate în mediul satelor, şi cari nu sunt prea obositoare (albinăritul, croitoria în limitele obişnuite în fiecare sat, confecţionarea de sumane, de coşărci şi alte împletituri de nuiele, cofăritul, ţesutul, brode­riile, etc.).

Dificultatea cea mai mare pe care o poate întâmpina la sate această acţiune e din cauza medului de organizare a satului, în special a locuinţelor. Gele mai multe au o> singură încăpere ce se utilizează realmente, A doua e rezervată zilelor mari de sărbătoare şi nare în mod obişnuit nicio posibilitate de (încălzire. Se mai adaugă aci şi greutăţile întâmpinate în procurarea combustibilului. Din aceste motive izolarea bolna­vului într'o cameră separată pentru a se proteja sănătatea ce­lorlalţi membri ai familiei, devine iluzorie. La fel se prezintă ade­seori şi problema atelierului. Rezolvirea o găsim în ridicarea în general a standardului de vieaţă a satului, care nu trebuie să întârzie şi a cărei împlinire revine cercurilor economice, apoi departamentelor finanţelor, armatei şi agriculturei tot atât ide mult ca şi organelor sanitare.

Totuşi încercări individuale vor trebui făcute pentru început, prin oficiile de ocrotire, prin instituţiile de specialitate ale ju­deţului şi plăşii cari nu vor putea să lipsească în viitor organi­zaţiei sanitare a ţării.

Iar ce priveşte conservatismul săteanului de care se vor­beşte mult, nu-1 cred atât (de fix ca să fie un impediment pentru a înţelege binele atunci când nu se limitează la vorbe ci se transformă în faptă.

Şi această acţiune de readaptare va trebui să însemne o* faptă reală, căci psihoterapiei îi revine un rol foarte secundar în orice acţiune de terapeutică şi ocrotire socială.

Pentru toate aceste acţiuni sunt necesare eforturi conside­rabile şi de oridin financiar, pe care o bună organizare a colec­tivităţii va trebui să le facă.

Binele rezultat de aci pentru colectivitate va fi răsplata cea mai bună a jertfelor materiale aduse.

Până ce va apare şi pe firmamentul medicinei acea epocală descoperire care să egaleze cele realizate în domeniul tehnicei, — şi care să faciliteze atacul împotriva structurei atât de re­zistente faţă de chimioterapie a bacilului Koch — va trebui ca astfel de preocupări ca cele prezentate în această lucrare să fie aprofundate.

B I B L I O G R A F I E

1. B r e c c i a II l a v o r o dei t u b e r c u l o t i c i L o t t a T. b. c . 1 1 n r . 8 , 1 9 4 0 .

2. Dr. Berthold: Die p r a k t i s c h e D u r c h f ü h r u n g des A r b e i t s b e h a n d l u n g in d.

H e i l s t ä t t e E r b p r i n z e n t a n n e . ( R e n t e n v e r s i c h e r u n g 1 9 4 1 / 8 ) .

3 . A. Bochetti: Nei l a s i s t c n z a ai t u b e r c u l o t i c i dal l a v o r o al l a v o r o L o t t a

t. b. c . 2 nr . 1, 1 9 4 0 .

4 . E. Bachmann: A r b e i t s t h e r a p i e u n d N a c h f ü r s o r g e O f f e n t h . G e s u n d h . 6 H .

1 7 , 3 8 1 .

5. E. Brieger: P h y s i o l o g i e u n d p a t h o l o g i e d e r A r b e i t bei T u b e r k u l ö s e n M e d .

K l i n i k 1 9 2 8 / 1 8 1 9 .

6 . A. Beckmann: L u n g e n t u b e r k u l o s e u. A r b e i t s e n s a t z f ä h i g k e i t ( M ü n c h e n e r

M e d i z i n i s c h e , N r . 2 7 , 1 9 4 2 ) .

7. E r n s t Brandt: D e r A r b e i t e n d e T u b e r k u l ö s e in d e r Gro'ss-stadt Of fen t l .

G e s u n d h . 6 nr . 4 / 9 7 .

8 . G. H. Carlson and D. H. Dabeistein: T h e v o c a t i o n a l r e h a b i l i t a t i o n o f t h e

t u b e r c u l o u s ( A m e r i c . R e v . t . b. c . 4 2 n r . 5 / 9 4 0 ) .

9 . Prof. Dr. L. Daniello: C o m b a t e r e a t u b e r c u l o z e i ( P r o b l e m e de s ă n ă t a t e

p u b l i c ă ) .

1 0 . Dorn Erwin: A r b e i t s b e h a n d l u n g und L u n g e n t u b e r k u l o s e B e i t r . K l i n i k T b k .

9 7 ( 4 2 — 4 8 ) , 1 9 4 1 .

U . A. Gualdi e A. D. Argenio: Su l la s o r t e di t u b e r c u l o t i c i d imess i da i s a ­

n a t o r i : Di fesa S o c i a l e A 1 9 n r . 2 .

1 2 . E. Irle: Die K l i n i s c h e u. f u n k t i o n e l l e B e u r t e i l u n g des A r b e i t s f ä h i g k e i t

L u n g e n t u b e r k u l ö s e r ( B e i t z K l i n . T . b. k. 9 6 / 1 9 4 1 , 5 ) .

1 3 . . Friedrich Köster: A r b e i t s t h e r a p i e u. A r b e i t s e i n s a t z d e r T u b e r k u l ö s e n

z u r V o r b e r e i t u n g u. D u r c h f ü h r u n g Z . T . b. k. 8 6 / 9 4 1 .

1 4 . Landen: B e i t r a g z u r F r a g e d e r A r b e i t s f ä h i g k e i t v o n L u n g e n t u b e r k u l ö s e n

n a c h d e r E n t l a s s u n g ( O f f e n t l . G e s u n d h . 6 H . 2 4 , 5 4 9 — 1 9 4 0 ) .

1 5 . Helmut Müller: D ie E i n g l i d e r u n g des T u b e r k u l ö s e n in die W i r t s c h a f t

Of fen t l . G e s u n d h . 6 B . n r . 4 / 7 3 .

1 6 . Prof. I. Moldovan: C o m b a t e r e a t u b e r c u l o z e i . C l u j , 1 9 2 6 .

1 7 . Dr. Riemer: G r u n d s ä t z l i c h e F r a g e n d e r A r b e i t s b e h a n d l u n g für m ä n n l i c h e

H a n d a r b e i t e r (D. R e n t e n v e r s i c h e r u n g , 1 9 4 1 / 7 ) .

1 8 . Dr. H. Schwenemann: D ie A r b e i t i m B e h a n d l u n g s p l a n d e r L u n g e n t u b e r ­

k u l ö s e ( H i p p o k r a t e s , n r . 5 , 1 9 4 3 ) .

Date biostatistice d i n

Comuna V a ş c ă u, judeţul Bihor p e a n i i

1935—1944 de

Dr. VASILE SPINEANU Specialist tn Igienă, medicul c irc . Vaşcău

Importanţa biostatisticei pentru o colectivitate mai mică sau mai mare (Stat) este unanim recunoscută.

Nu se poate concepe că se poate realiza o promovare a unei stări sanitare într'o regiune, fără un studiu amănunţit sintetic şi analitic al datelor natalităţii, mortalităţii şi a celor demo­grafice.

Nu se poate obţine de exemplu, o scădere a mortalităţii ge­nerale, începând o campanie antituberculoasă într'o regiune un­de tuberculoza este rară, şi unde mortalitatea mare o dă cea infantilă sau alta,

Deasemenea ar fi fără rezultat să cauţi a combate o nata­litate mică, într'o regiune industrială de exemplu, unde un stu­diu al structurei populaţiei ar arăta o predominare mare a băr­baţilor, sau să cauţi a combate o mortalitate generală mare, într'o regiune cu foarte mulţi bătrâni.

In organizarea sanitară actuală în ţară la noi, atât medicul şef ide judeţ cât şi medicul de circumscripţie sunt ocupaţi cu prea multe, aşa încât prea râr se pot ocupa cu o studiere mai amănunţită a datelor demografice şi vitale, studiu care foarte adesea le-ar ajuta să descopere răul şi cauzele lui şi ca urmare să dirijeze şi concentreze activitatea spre combaterea lui.

Din motivul de mai sus se simte nevoia medicului igienist de plasă, care debarasat de partea curativă, se poate dedica medicinei preventive, pe care să o conducă cu toată competenţa şi cu cele mai bune rezultate.

Mi-am propus a face un studiu sumar biostatistic al satului Vaşcău (pe ultimii 10 ani), sat în care eu activez din anul 1936.

Este vorba de un sat, cu o populaţie românească de 98%, aşezat într'o regiune submuntoasă, puţin productivă, cu o popu­laţie în majoritate săracă.

Starea igienică a gospodăriilor, alimentaţia, sursele de apă potabilă etc. lasă încă de dorit,

îmi dlau seama, că războiul actual a produs o perturbare a datelor demografice şi a faptelor vitale (natalitatea, mortalita­tea, nupţialitatea etc.) şi prin aceasta studiul meu prezintă o importanţă mai redusă, mai ales că comparaţia datelor am fă-cut-o cu cele ale României, din anii dinainte de război.

In lucrarea mea m'am servit de multe date din Biometria Medicală a D-lui Conf. Dr. P. Râmneanţu.

Populaţia recenzată de primărie şi subsemnatul, la data de 1 Ianuarie 1945, a fost de 1.293 locuitori.

Distribuţia pe neamuri a fost: Români: 1.267 locuitori, adică 97,9%; Unguri: 21 locuitori, deci 1,6%; Alţii: 5 locuitori. Pe sex: Bărbaţi: 642; Femei: 651, dleci 50,5%; 1% puţin mai mic ca cel din Ro­

mânia (51 %) la recensământul din anul 1930. Pe vârstă distribuţia a fost cea din tabela Nr. 1. La stabilirea vârstei s'a căutat pe cât posibil să se elimine

indicele de concentraţie, vârstele fiind confruntate cu registrele de născuţi.

TABELA I.

O— 4 ani 5— 9 „

10—14 „ 15—19 „ 20—24 „ 25—29 „ 30—34 „ 35—39 „ 40—44 „ 45—49 „

. 61

. 99

. 110 . 132 . 121 . 82 . 109 . 113 . 96 . 87

50—54 ani 55—59 „ . 60—64 „ 65—69 „ . 70—74 „ . 75—79 „ . 80—«4 „ . 85—89 „ . 90—p. „ .

77 82 48 30 18 13 13 1 1

Distribuirea populaţiei pe gospodării ^e-a dat medk de 4,41 persoane pe gospodărie, cifră identică cu cea a României în mediul rural.

Dacă la. împărţirea populaţiei pe sex şi gospodării nu putem trage nicio concluzie deosebită, studiind populaţia pe grupe de vârstă avem de observat următoarele:

Pe când aproape în toate statisticele, populaţia delà 15—49 ani prezintă 50% din populaţia totală, în cazul nostru estei mult mai mare, întrecând 57%.

Deasemenea, pe canid într'o populaţie de tip progresiv, pro­centul vârstei 0—14 ani este mult mai mare (în jur de 40%) decât cel al vârstei de peste 50 de ani, în cazul nostru procentul populaţiei delà 0—-14 ani este de 20,8%, iar a celei peste 50 de ani este de 21,8%, dfeci ne găsim cu o populaţie de tip re­gresiv.

Dăm mai jos, schema unei populaţii tinere şi a populaţiei Vaşcăului.

Intrându-1 între anii 25—29, trebue pusă în legătură cu războiul mondial trecut (scăderea natalităţii).

Prognosticul de viitor este rău, pentrucà nu putem vorbi nici cel puţin de un tip staţionar de populaţie, (când procentul grupelor tinere este egal cu a celor aidlulte până la vârsta de< 44 ani), ci de o populaţie îmbătrânită, care într'un viitor apro­piat merge spre declin, deoarece elementele tinere deja puţine, vor aduce cu sine o diminuare şi mai pronunţată a natalităţii.

Pentru măsurarea faptelor vitale care vor urma, m'am ser­vit de populaţia de 1.341 locuitori, presupusă a fi cea (delà 31

S C H E M A I IMAMI

POPULAŢIE T IP PROGRESIV POPULAŢIA VAŞCĂU ( TIP REGRESIV )

Decembrie 1939, dată care reprezintă mijlocul anilor studiaţi şi care n'a fost calculată prin metoda excedentului natural, ci prin metoda interpolării aritmetice, având oa bază ultimele 2 recen­săminte (1930 şi 1941) şi fără a mai face corecţia pe luni.

Această populaţie! creidlem că reprezintă bine realitatea. Cifrele de născuţi, morţi, etc., le-am luat pe 10 ani şi deci

şi numărul populaţiei de mai sus l-am (înmulţit cu 10 în calcul. Structura populaţiei pe sex, grupe de vârstă etc, am luat-o

cea recenzată de subsemnatul, făcând totdeuna corectivul pe bază procentuală delà populaţia de 1.293 locuitori la populaţia die 1.341 locuitori.

I. Măsurarea forţei natalităţii.

Pentru măsurarea ei am calculat: 1, Natalitatea generală, care la un număr total de născuţi

în 10 ani de 232, a fost de 17,3 la mie, proporţie foarte scăzută în raport du Romjânia în anii 1936—1937 (31,5 la mie şi 30,8 la mie).

Dăm mai jos graficul natalităţii pe 10 ani. 2, Fertilitatea generală s'a calculat bazat pe numărul femei­

lor între 15—44 ani, cari reprezintă unităţile de reproducere, servindu-mă de recensământul meu şi adăugând corectivul (341 plus 12).

Ea a fost găsită de 65,7 la mie. 3, Fertilitatea specifică pe grupe de vârstă s'a calculat cu­

noscând vârsta mamelor la naşterea copiilor şi compoziţia fe­meilor pe vârstă.

G R A F I C A 1

Natalitatea, mortalitatea generală şi excedentul în comuna Vaşcău între anii 1935—1944.

1335 1956 1937 1336 1939 1940 1941 134? 19« 13« A N U L

Ea a fost cea din tabela 2, coloana 4. Atât fertilitatea generală cât şi cea specifică sunt mult mai

mici ca cele ale României, (în 1937 fertilitatea generală a Ro­mâniei fiind 127,2 la mie), excepţie făcând grupa dlela 15—19 ani.

Peste 45 ani n'a fost nici o naştere în 10 ani. 4. Fertilitatea totală, la 1000 de femei s'a calculat înmulţind

fertilităţile specifice a grupelor de 5 ani cu 5 şi sumându-le. In cazul nostru, ea a fost pentru o femee abia de 1,86, deci

o femee din Vaşcău în întreaga ei vieaţă are o fertilitate de 1,86 copii.

Forţa prezentă de procreare este mult mai mică ca a Ro­mâniei (care oscilează în jurul lui 4) .

Tabela 2. Fertilitatea specifică pe grupe de vârstă şi cea totală pe anii 1935—1944 in Vaşcău

Grupa de vârstă

Fem

ei l

a 31

X

II/1

0

Med

ia n

ăsc.

pe

19

35-1

944

Născ. vii la 1000 femei

Fertilitatea

Fertilitatea ori 5

1 5 - 1 9 ani 20—24 „

• 2 5 - 2 9 „ a o - 3 4 . 3 5 - 3 9 •„ 40—46 ,

630 740 610 660 550 450

27 80 50 42 27

6

42.85 108.24

48.03 64.61 49.09 1^.33

214.25 641.20 490.16 323.05 246 05

66.66

Fertilitatea totală este egală cm . . 1,860.36

5 Forţa crudă de reproducere am calculat-o pentru a avea o oglindă a forţei de procreare viitoare, bazânldu-mă pe fer­tilitatea totală, înmulţită cu raportul dintre fete şi totalul năs­cuţilor.

Ea este abia de 0,86, pe când a României este de 1,95 (anii 1934—1935).

II. Măsurarea forţei mortalităţii.

Am calculat:

1. Mortalitatea generală pe cei 10 ani, are media 14,83 la mie. Evoluţia ei pe anii studiaţi se vede în graficul Nr. 1.

2. Mortalitatea infantilă, a cărei proporţie pe anii 1935— 1944, a fost de 13,78%.

Evoluţia ei pe ani o dau în graficul Nr. 2. Pe sex, din totalul de 32 morţi sub un an, au fost: Băeţi: 21, deci 65,6%; Fete: 11, deci 34,4%. Mortalitatea infantilă a băieţilor este mult mai mare ca a

fetelor ceea ce corespunde (în cazul nostru fiind însă mai mare) cu aceea a Românilor.

Mortalitatea sub un an în cursul anului nu este egală. Dau în tabela Nr. 3 mortalitatea sub un an pe grupe de vârstă, iar în coloana 4 este calculată mortalitatea pe aceeaşi unitate de timp (o zi).

G R A F I C A 2

Mortalitatea infantilă în Vaşcău în anii 1935—1944. % 24

2 0

1 8

1 6

1 4

1 2

1 0

8

6

A 2

0

- 22,7

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I '

10,0

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I ' I

I I

I l

I I

l I

I I I I- I I I

I I I I

I I '

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I '

14,2

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I ' I

I I

I l

I I

l I

I I I I- I I I

I I I I

I I '

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I ' I

I I

I l

I I

l I

I I I I- I I I

I I I I

I I '

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I ' ' - ^ ^

I I

I I

l I

I l

I I I

I I- I I I I I I

I I

I ' I

I I

I l

I I

l I

I I I I- I I I

I I I I

I I '

1935 1936 1937 193B 4

1339 « 0 U L .

1941 194E 1943 1944

Tabela 3. Mortalitatea infantilă in Vaşcău pe anii 1935—1944 la diferite vârste

Vârsta

Nr.

de

« ce

selo

r

Procentul Media pe o zf'

1 2 3 4

, 0 - 1 zi 1—6 zile 7 - 2 9 „ 1—6 luni 1 - 1 1 „

6 2 3

16 5

18,7 6,1 9,3

50,0 15,6

6 0,33 0,13 0,10 0,03

Este ide remarcat că mortalitatea infantilă merge desefes-când ca frecvenţă după vârstă.

Spre deosebire de România (anul 1934) unde frecvenţa mai mare este între 1—6 zile, în Vaşcău ea este în prima zi.

De aici rezultă că o protecţie prenatală şi intranatală se

impune, ea fiind singura care este în măsură să scadă mortali­tatea din primele zile.

Dau mai jos în graficul Nr, 3, variaţia forţei mortalităţii infantile pe vârste:

G R A F I C U L 3

Decesele sub 1 an pe vârstă şi pe 1 zi.

( d u p ă t a b e l a 3 ) .

ZILE ZILF LUr-t LUMI

Decesele după cauză s'au repartizat astfel

Repartiţia pe cauze obţinută mai sus, corespunde cu multe statistici dela noi din ţară.

3. Mortinatalitatea, am avut în cei 10 ani un caz de năs-cut-mort la 232 de născuţi, deci 0,4%.

In legătură cu calcularea ultimelor 2 proporţii (a mortali­tăţii infantile şi a mortinatalităţii) am calculat şi coeficienţii propuşi de Berardinis (vezi Biometria Conf. Râmneanţu) obţi­nând următoarele rezultate:

a) Coeficientul de mortalitate neonatală a fost de 0.067. b) Coeficientul de mortalitate feto-infantilă a fost de 0,21. c) Coeficientul mortalităţii infantile a fost de 0,107. 4. Letalitatea, adică procentul mortalităţii de o boală din

Debilitate congenitală Bolile aparatului respirator Boli gastro-intestinale Boli infecţioase Alte cauze . . . .

12 8 6 2 4

totalul deceselor de toate cauzele, o redau în, ordinea frecven­ţei în tabela Nr, 4.

Tabela 4. Cauzele principale de de­ces în Vaşcău între anii 1935 — 1944

în ordinea frecvenţii

B o a l a Procentul

1 2

27 Bolile inimei şi aparatului

circulator . . . . 1 4 Tuberculoza . . . . 1 3

# 2 Malformaţii cong. şi bo­

7,5 lile primei copilării 7,5 Diarei şi enterite . 5

5

5. Mortalitatea maternală a fost de 4,3 la mia de născuţi-vii. 6. Mortalitatea de o boală calculată la 100.000 locuitori ne-a

dat:

Pentru tuberculoză . . . . . 1938 Pentru bolile de inimă . . . 2087 Bolile aparatului circulator . . 1789 Pentru cancer 745

7. Morbiditatea de boli infecţioase în anii 1940—1944 în ordinea frecvenţei a fost:

Gripa, Rugeola, Oreionul, Scarlatina (12 cazuri), Febra Ti­foidă (8 cazuri), Pustula malignă (4 cazuri), Erizipel (3 cazuri), Difterie (3 cazuri) Tifus exantematic (1 caz).

8. Fatalitatea bolilor infecţioase, & fost următoarea: Pentru febra tifoidă a fost 0, pentru scarlatina 0, pentru

pustula malignă 25%, pentru difterie 33%, pentru tifus exan­tematic 0.

III. Excedentul natural.

A fost în medie de 2,5 la mie. Evoluţia lui pe anii studiaţi se vede în grafica Nr. 1.

IV. Vitalitatea populaţiei

S'a obţinut prin calcularea indicelui vital, din raportul născuţilor-vii înmulţit cu 100 şi numărul total al deceselor.

El este de 116, fiindi mult mai mic ca cel al României (159 în 1937) şi ca al celor mai multe ţări Europene.

V. Nupţialitatea.

A fost în medie de 7,7 la mie, o proporţie mai mică ca cea a României între anii 1921—1937 (când a variat între 9 şi 10,4 la mie).

Dau în grafica Nr. 4 mişcarea populaţiei:

G R A F I C A ^ - " ' - ' p ^ ' " '

Repartizarea grafică a mişcării populaţiei din Vaţgjfn^ media pe anii 1935—1944.

P r o p o r ţ i a ]a 1 0 0 0 l o c u i t o r i ^

PROPORŢIA LA 1000 LOCUrTORI "" 0 -l g 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 15 li 15 16 11 1»

m o r t . i , , y , „ ,1

EXCEB- IM1M

NUPŢ. ţii_^_ujBI

VI. Divorţurile.

Procentul divorţurilor este mare, el fiind de 10,6, deci ase­mănător cu procentul divorţurilor din mediul urban dela noi, din ultimii ani.

Mortalitatea specifică şi cea corectată.

Calcularea mortalităţii specifice şi a celei corectate pre­zintă importanţă considerabilă, căci numai prin ele se poate stabili dacă o mortalitate generală mare ide exemplu, se dato-reşte unei stări sanitare rele, unei lipse de asistenţă medicală, sau unei întâmplări.

Mortalitatea specifică am calculat-o pe grupele de vârstă folosite de toate statisticile.

Rezultatele le redau în tabela Nr. 5, în care în coloana 5 dau şi mortalitatea specifică a României, din 1936—1937. Aceas­ta la grupele mai tinere este mai mică ca a României şi la am­bele cea mai mică mortalitate se întâlneşte între 15—19 ani.

Tabela 5. Mortalitatea specifică pe grape de vârstă in Vaşcău pe anii 1935 — 1944

1 0

Grupe de vârstă

Pop

ulaţ

ia

31.

XII

19

39

Dec

esel

e Mortalitatea specifică Vaşcău

Mortalitatea specifică

România 1 9 3 6 - 3 7

1 2 3 4 6 0 - 1 ani 1 - * . 5 - 9 .

1 0 - 1 4 . 1 5 - 1 9 „ 20 - 2 4 , 2 5 - 3 4 „ 3 5 - 4 4 , 45—64 . 55—64 „ 65—74 , 7 5 - p.

27 46

103 114 1 3 ' 125 198 207 169 135

50 30

32 8 5 4 3 4

15 8

14 34 37 35

118M 17.39 4.95 3.61 2U8 3.20 7.67 3.86 8.27

25.18 74.00

116.66

153.69 25.22

5.24 4.72 3.38 6 35 6.76 8.33

1418 28.36 68.14

213.13

In cazul meu având în Vaşcău, pe 10 ani, o mortalitate ge­nerală medie de 14,8, ar reeşi că s'a ajuns la o scădere simţi­toare a mortalităţii în raport cu cea a României.

Prin calcularea mortalităţii corectate, fac un autocontrol al realizărilor în combaterea mortalităţii.

Prin acest calcul, am făcut ca forţa mortalităţii din Vaşcău, să acţioneze asupra unei populaţii cu o compoziţie tip.

M'am folosit de milionul standard! al Clujului (calculat de dl. Conf. Râmneanţu) şi nu dle milionul standard al Suediei, pri­mul crezându-1 mai potrivit pentru calculele mele.

In tabela Nr. 6 dau rezultatele calculelor pentru obţinerea mortalităţii corectate.

Calcularea s'a făcut prin metoda directă servindu-mă de formula de mai jos:

Mcor = mortalitate corectată. Lx = numărul persoanelor de o anumită vârstă x din ta­

belele de viaţă ale Clujului la un milion. Mspx •= mortalitatea specifică la vârsta x în Vaşcău.

S = sumarea grupelor de vârstă (valorile lui x) . Mortalitatea corectată este: 18.836.38. Mortalitatea corectată este deci de 18,8, prin urmare mai

mare decât cea a mortalităţii generale (14,8), ceea ce denotă că deşi nu este vorba de o mortalitate prea mare totuşi nu este aşa mică cum ar părea.

Tabela 6

Grupa de Populaţia Mortalitatea Mort. spec. în«

Grupa de Populaţia specifică Vaşcău

multită cu pop. vârstă standard

specifică Vaşcău standard. X

specifică Vaşcău

1 0 0 0 , 1 .000.000

0 - 4 ani 82.879 54.79 4 ,542.24 6 - 9 , 79 .290 4 95 393 .38

1 0 - 1 4 . 77 .950 3.61 273 .60 1 5 - 1 9 . 76 .870 2.18 167.57 2 0 - 2 4 , 75 .576 3 .20 240 .84 2 5 — 3 4 , 146.765 7.57 1,111.01 3 5 - 4 4 „ 138.842 3 .86 405 .93 4 5 - 5 4 „ 126.415 8.27 1,045.45 5 5 - 6 4 „ 102.604 25.18 2 ,584.06 6 5 - 7 4 . 66.923 74 .00 4 ,952.30 7 6 — p. 25.887 116 ,66 3 .020.00

Mortalitatea corectată este : 18 ,836,38

Cu alte cuvinte, dacă populaţia Vaşcăului ar avea aceeaşi structură ca a unei populaţii luată standard şi ar acţiona asu­pra ei aceeaşi forţă de mortalitate oare a acţionat în cei 10 ani studiaţi de mine, mortalitatea în cazul meu n'ar fi de 14,8 ci de 18,8.

Din studiul sumar biostatistic de mai sus se pot trage ur­mătoarele:

Concluziuni.

1. Populaţia comunei Vaşcău, este o populaţie îmbătrânită. 2. Natalitatea generală (17,3 la mie), este mult mai mică

ca a României (aceasta din urmă a variat în anii 1935—1939 între 32,9—28,3 la mie).

3. Fertilitatea generala este mică (65,7 la mie), dleaseme-nea şi cea specifică.

4. Fertilitatea totală sau globală a unei femei din Vaşcău, este de 1,9 copiii (a României 4) .

5. Forţa crudă de reproducere este mică (0,86). 6. Mortalitatea generală este scăzută (14,8), cea corectată

deşi mai mare (18,6 la mie), totuşi este mai scăzută ca cea a României (19,1 în 1941).

7. Mortalitatea infantilă este de 13,8%; ea este mult mai mare la băieţi (65,6%) şi merge ca frecvenţă descrescând cu vârsta, în ziua 1 fiind cea mai mare. ' •

8. Mortalitatea specifică, pe grupe de vârstă este mai mică la grupele tinere ca cea a României şi cea mai mică mortalitate1

în Vaşcău, ca şi în România o dă grupa dela 15—19 ani. 9. Lefalitatea cea mai mare o dă senilitatea, urmând ca

frecvenţă bolile inimii şi aparatului circulator, tuberculoza,, bo­lile aparatului respirator, etc.

10. Mortinatalitatea şi mortalitatea maternală sunt asemă­nătoare cu cel© ale României.

11. Excedentul natural (2,51a mie), şi indicele vital (116) sunt mici.

12. Nupţialitatea este mică (7,7 la mie), iar divorţurile 10,6%, mult mai mari ca cele ale României în mediul rural (acestea au variat între 3—5,5% între anii 1931—1937).

Cronică M I Ş C A R E I N P E R S O N A L U L T E H N I C A L M I N I S T E R U L U I S Ă N Ă T Ă Ţ I I .

— P r i n D e c i z i a N r . 7 9 9 7 d in 2 6 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 1 0 0 / 9 4 5 dl d r . F a r m a c i s t Moi se H u n i a n se a n g a j e a z ă t e m p o r a r c a in­

spector g e n e r a l f a r m a c e u t i c , i a r dl d r . f a r m a c i s t Vârşirotu Zisu c a subdirec­

t o r l a D i r e c ţ i a F a r m a c i i l o r d in M i n i s t e r u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n î n a l t D e c r e t R e g a l N r . 1 3 6 2 din 2 5 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t în

M o n i t . Of. N r . 1 0 1 / 9 4 5 , dl G h e o r g h e Al . I o n e s c u se n u m e ş t e p r i m - e f o r la

E f o r i a s p i t a l e l o r c i v i l e - B u c u r e ş t i , f i ind d e s e m n a t de S i n d i c a t u l s a n i t a r .

— P r i n î n a l t u l D e c r e t R e g a l N r . 1 3 6 4 din 2 5 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t

în M o n i t . Of. N r . 1 0 1 / 9 4 5 , dl d r . Ş e r b a n B r ă t i a n u se n u m e ş t e c a S e c r e t a r

g e n e r a l la D e p a r t a m e n t u l S ă n ă t ă ţ i i .

— P r i n D e c i z i a M i n i s t e r i a l ă N r . 7 7 9 8 din 2 6 A p r i l i e , 1 9 4 5 , se f a c u r ­

m ă t o a r e l e m e n ţ i n e r i de p e r s o n a l t e m p o r a r c u î n c e p e r e din 1 A p r i l i e 1 9 4 5 :

Dl D r . S a n d o v i c i Vas i l e c a d i r e c t o r al p e r s o n a l u l u i ;

Dl D r . Zo i A p o s t o l c a şef de c a b i n e t ;

Dl P a s c a l G r i m b e r g zis W a i s s m a n c a şef de c a b i n e t :

Dl D r . Ş t e f a n N i c o l a u , ca i n s p e c t o r g e n e r a l s a n i t a r ;

Dl D r . f a r m a c i s t E n a c h e P u ş c a ş i u c a d i r e c t o r al f a r m a c i i l o r .

— P r i n D e c i z i a N r . 8 5 5 3 din 2 7 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t în M o n i t . Of-

N r . 1 0 4 / 9 4 5 dl d r . Cl iveţ G h e o r g h e se î n c a d r e a z ă ca m e d i c al c i r c u m s c r i p ţ i e i

Ş i r e t , J u d e ţ u l R ă d ă u f i .

— P r i n D e c i z i a N r . 8 5 5 2 din 2 7 A p r i l i e 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

Nr. 1 0 4 / 9 4 5 , dl d r . M ă g u r ă A v r a m se r e p r i m e ş t e c a m e d i c al c i r c . M ă r g i n e n i

jud . B a c ă u .

— P r i n D e c i z i a N r . 9 9 0 5 din 4 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 1 0 6 / 9 4 5 se d e s f i i n ţ e a z ă c i r c . R o t u n d a , jud . R o m a n a ţ i şi se în f i in ţ ează

în l ocu l ei c i r c . a I l - a u r b a n ă la C a r a c a l . Dl d r . E c a t e r i n Ozun , t r e c e c a

t i t u l a r la c i r c . n o u î n f i i n ţ a t ă .

— P r i n D e c i z i a N r . 1 0 . 2 4 4 din 9 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 1 0 7 / 9 4 5 , se f i x e a z ă t a x e l e p e n t r u ana l i ză de s p e c i a l i t ă ţ i f a r m a c e u t i c e ,

p r o d u s e c o s m e t i c e , e t c .

— P r i n D e c i z i a N r . 9 8 0 6 din 3 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

Nr . 1 0 7 / 9 4 5 , D r . B e l d e a n u A r o n se n u m e ş t e t e m p o r a r c a m e d i c s e c u n d a r

la I n s t i t u t u l O b s t e t r i c şi G i n e c o l o g i c Sibiu.

— P r i n D e c i z i a N r . 1 0 8 6 4 din 1 1 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 1 0 7 / 9 4 5 ; dl d r . H a d e l M a r c e l se n u m e ş t e p r o v i z o r i u c a m e d i c consu l

t a n t la C a s a I . O. V . R . B u c u r e ş t i .

— P r i n D e c i z i a N r . 9 6 0 5 din 3 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of. N r .

1 0 7 / 9 4 5 , dl d r . P a u l C e r n ă ţ e a n u S i l b e r b u s c h se r e p r i m e ş t e c a m e d i c al c i r c .

I V r e m i a M a r e , jud . T i m i ş .

— P r i n D e c i z i a N r . 9 6 0 6 din 3 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of. N r .

1 0 8 / 9 4 5 , dl d r . P e r v a c G h e o r g h e se î n c a d r e a z ă c a m e d i c al c i r c . C a r a n -

sebeşu l -nou , j u d . S e v e r i n .

— P r i n D e c i z i a N r . 1 0 2 9 6 din 9 Mai 1 9 4 5 , p u b l i c a t ă în M o n i t . Of.

N r . 1 0 5 ' 9 4 5 , dl d r . C o m o r o v s c h i N i c o l a e se î n c a d r e a z ă c a m e d i c al c i r c .

V a m a , jud . C - L u n g .

P r i n d e c i z i a m i n i s t e r i a l ă N r . 2 6 . 6 2 1 din 2 2 I u n i e 1 9 4 5 , se c o n s i d e r ă nu­

m i t şi r e p r i m i t p e d a t a de 1 A p r i l i e 1 9 4 5 , u r m ă t o r u l p e r s o n a l m e d i c a l :

D r . O r o s a n Vas i l e , la c i r c . B â r s a n a , j u d e ţ u l M a r a m u r e ş . D r . A m a r V i n -

t i lă , la c i r c . B o r ş a , j u d e ţ u l M a r a m u r e ş . D r . J u s c o G a v r i l ă , la c i r c . D r a g o m i -

r e ş t i , j u d e ţ u l M a r a m u r e ş . D r . L a y t a v a r i V a s i l e , la c i r c . O c n a Ş u g a t a g , j u d e ­

ţul M a r a m u r e ş . Dr . F a r c a ş P a u l , la Spi t . din S a l o n t a M a r e , j u d e ţ u l B i h o r .

D r . M a r c h i ş A d r i a n , la Spi t . A r d e d , j u d e ţ u l S a t u M a r e . D r . P o p Iu l iu , la

Spi t . Ş o m c u t a M a r e , j u d e ţ u l S a t u M a r e . Dr . R o t h W a l t e r , la Spi t . B a i a M a ­

r e , j u d e ţ u l S a t u M a r e . D r . L e i t n e r F i l i p , m e d . p r i m . c o n t a g . Spi t . E p i d e m i c

C l u j . D r . S z e n t k i r a l y Ş t e f a n , m e d i c p r i m a r p u e r i c u l t o r la A ş e z ă m â n t u l p e n ­

t r u o c r o t i r e a c o p i i l o r , C l u j . D r . F a z e k a ş L u d o v i c , m e d . p r i m . c o n t a g . , Sp i t .

E p i d . O r a d e a M a r e . D r . B a l i n t A l e x a n d r u , m e d i c p r i m a r p e d i a t r i e , Sp i ta lu l

de copi i S t a r o v e s c h i din O r a d e a M a r e . D r . S t e r n b e r g A l e x a n d r u , m e d i c p r i ­

m a r o f t a l m o l t g , Sp i ta lu l S ighetu l M a r m a ţ i e i . D r . K a i s l e r D e s i d e r i u , m e d . p r i m .

int . , Spi t . I . C. B r ă t i a n u , Z a l ă u . D r . M a r t o n f i Ş t e f a n , m e d i c p r i m a r c h i r u r g ,

Sp i t . Ş imleu l S i lvanie i . D r . P o p Dionis ie , m e d i c p r i m a r , s e r v . m e d . i n t e r n ă ,

Sp i t . C a r e i i M a r i . D r . D e m i a n A t a n a s i e , m e d i c p r i m a r c h i r u r g la Spi t . S a t u

M a r e . D r . P o p Iu l iu , m e d i c p r i m a r c h i r u r g , la Spi t . M i e r c u r e a C iucu lu i . D r .

H e r i n a n L a s z l o , m e d i c p r i m a r c h i r u r g , Sp i ta lu l G h e o r g h e n i , jud . C i u c . D r .

M u s c ă P e t r e , m e d i c p r i m a r , s erv . m e d i c i n ă i n t e r n ă , Spi t . T â r g u l M u r e ş . D r .

N i c u l e s c u V a s i l e , m e d i c p r i m a r , s erv . r a d i o l o g i e , S p i t a l u l din R e g h i n , j u d e ­

ţul M u r e ş . D r . T a s a l y I o n , m e d i c p r i m a r , m e d i c i n ă i n t e r n ă , Sp i t . de S t a t

O d o r h e i . D r . T o r o k F r a n c i s c , m e d i c p r i m a r c h i r u r g la Sp i ta lu l T g . S ă c u i e s c ,

jud . T r e i S c a u n e . D r . C o a m a D u m i t r u , m e d i c ş e f a l j u d e ţ u l u i N ă s ă u d . D r .

H o d y C a r o l , m e d i c ş e f al j u d e ţ u l u i O d o r h e i . D r . ^ f c u m b r ă v i c e a n u A l e x a n d r u ,

m e d i c ş e f al j u d e ţ u l u i S a t u M a r e . D r . B e n k e I o n , m e d i c şef al j u d e ţ u l u i T r e i

S c a u n e . D r . B i l ţ i u V a i e r , m e d i c ş e f al j u d e ţ u l u i S o m e ş . D r . H i r s c h H e r m a n ,

la c i r c . B o r o d j u d . B i h o r . D r . B e r e t s c h i Miha i l , la c i r c . A g h i r e ş t i , j u d e ţ u l

C l u j . D r . J â n o B e l a , la c i r c . A i u n a ş , jud . C l u j . D r . C o s t i n e s c u I o n , la c i r c .

C i u c e a , jud . C l u j . D r . W e i s s W i l h e l m , la c i r c . Gi lău , jud . C l u j . D r . C h a n o v i c i

G e z a , l a c i r c . H i d a , j u d . C l u j . D r . P a p p E r n e s t , la c i r c . H u e d i n , j u d e ţ u l C l u j .

D r . D e m e t r u V i c t o r , la c i r c . M i h ă e ş t i , j u d e ţ u l C l u j . D r . F o d o r B e l c i u g P o m ­

pei , la c i r c . B i s t r i ţ a , j u d e ţ u l N ă s ă u d . D r . B o i t o r E n c e a , la c i r c . N ă s ă u d , j u ­

d e ţ u l N ă s ă u d . D r . M a r c u Liviiu,, la c i r c . S â n g e o r g i u B ă i , j u d . N ă s ă u d . D r .

D i c u I l i e , la c i r c . T e l c i u , jud . N ă s ă u d . D r . R e i t c a r D ă n i l ă , la c o r c . C i o c h i ş ,

• j u d e ţ u l S o m e ş , D r . L e n a r d I d a , la c i r c . I c l o d , j u d e ţ u l S o m e ş . D r . S a l o k G h e o r -

ghe , la c i r c . M i n t i u l G h e r b e i , j u d e ţ u l S o m e ş . D r . O r o d e a n u M a r g a r e t a , la

c i r c . O l p r e t , j u d e ţ u l Someş . D r . C o s t e a A u g u s t i n , la c i r c . O c n a Deju lu i , ju­

de ţu l S o m e ş . D r . H a n d r e a P a v i a , la c i r c . R u s s , j u d e ţ u l S o m e ş . D r . Sebed i I o n ,

la c i r c . S p e r u z e u , j u d e ţ u l S o m e ş . D r . M a n G r i g o r e , la c i r c . T g . L ă p u ş u l u i ,

j u d e ţ u l S o m e ş . O r . V a i t s u k F r a n c i s c , l a c i r c . C â r ţ a , j u d e ţ u l C i u c . D r . H u r u -

b e a n u L i v i u , la c i r c . F r u m o a s a , j u d e ţ u l C i u c . D r . Mozes D a v i d o v i c i , la c i r c .

Ş u m u l e n i , j u d e ţ u l C i u c . D r . T a l o s M a t y a s , la c i r c . B o r s e c , j u d e ţ u l M u r e ş .

D r . C o c a k s K a r o l y , la c i r c . M i r a j , j u d e ţ u l M u r e ş . D r . E r d e l y R o z a l i a , la c i r c .

S o v a t a , j u d . M u r e ş . D r . V o d ă A n d r e i , la c i r c . U r m e i u ş , j u d e ţ u l M u r e ş . D r .

G y a r m a t y V i o r i c a , la c i r c . A t i d , j u d e ţ u l O d o r h e i . D r . G y a r m a t y D e s i d e r i u , la

c i r c . C r i s t u r , jud . O d o r h e i . D r . Szeben i I o n , l a c i r c . O d o r h e i u l de Sus ( Z e -

t e a ) , j u d e ţ u l O d o r h e i . D r . G y a r m a t y P i r o s c a , la c i r c . O c l a n d , j u d e ţ u l O d o r ­

hei . D r . Szeke ly E m e r i c , l a c i r c . S â n g e o r g i u l de P ă d u r e , j u d e ţ u l O d o r h e i .

D r . Szâsz F e r e n c z , la c i r c . A i t a M a r e , jud . T r e i S c a u n e . D r B a r t h a L a s z l o , la

c i r c . B o r o s i n e u l M a r e , jud . T r e i S c a u n e . D r . K a n o b e A n a t o l , la c i r c . B r e t c u ,

j u d e ţ u l T r e i S c a u n e . D r . M a r k a i Ş t e f a n , la c i r c . S c ă e n i , j u d e ţ u l B i h o r . D r .

S ige th i Dezso , la c i r c . C o v a s n a , j u d e ţ u l T r e i S c a u n e . D r . I a n o Z o l t a n , la c i r c .

G h e l i n ţ a , j u d e ţ u l T r e i S c a u n e . D r . E g e t o I a n o s , la c i r c . G h i d f a l e n i , j u d e ţ u l

T r e i S c a u n e . D r . S e r e s t e r Z o l t a n , la c i r c . Ozun , j u d e ţ u l T r e i S c a u n e . D r .

V a j n a G a v r i l , la c i r c . T u r i a de' J o s , j u d e ţ u l T r e i S c a u n e . D r . S z a b l y a r V i c t o r ,

la c i î c . S u p u r u l de J o s , j u d e ţ u l S ă l a j . D r . B e l l e Iu l iu , la c i r c . C r a s n a , ju ­

d e ţ u l S ă l a j . D r . O h a b Iosi f , la c i r c . Ch ich i ş , jud . S ă l a j . D r . K e r t e s z E m e r i c ,

la c i r c . N u ş f a l ă u , jud . S ă l a j . D r . S â n d o r A l e x a n d r u , la c i r c . U l m e n i , j u d e ţ u l

S ă l a j . D r . Sza i tz Miha i , la c i r c . T ă ş n a d , j u d . S ă l a j . D r . C o z a c L a u r a , la c i r c .

S i m i a n , j u d e ţ u l S ă l a j . D r A n d r â s y E r n e s t , la c i r c . V a l e a lui M i h a i , j u d e ţ u l

S ă l a j . D r . B i r o E u g e n , la c i r c . C a r e i i J u r , j u d e ţ u l S ă l a j . Dr . I l e a V a i e r , la

c i r c . S u r d u c , j u d e ţ u l S ă l a j . Dr . Z o l t a n N e m e t h , la c i r c . B a t i z , j u d e ţ u l S a t u

M a r e . D r . I o s e f Ul l , la c i r c . C a r a ş e u , j u d e ţ u l S a t u M a r e . Dr . S z e n t m i k l o s y

F d m o n d , la c i r c . C a v i n c i , jud . S a t u M a r e . D r . R o s e n b e k D a v i d , la c i r c . H a l -

m e i u , j u d e ţ u l S a t u M a r e . D r S t e e r I o n , la c i r c . Medieşu l A u r i t , jud . S a t u

M a r e . D r . R e d n i c Vas i l e , la c i r c . N e g r e ş t i , j u d . S a t u M a r e . D r . P o p G h e o r g h e ,

la c i r c . Se ini , j u d . S a t u M a r e . D r . C e r n e s t e a n u A u g u s t i n , la c i r c . Ş o m c u t a

M a r e , jud . S a t u M a r e . D r . H o r v a t h S a m u i l , Ia c i r c . R e m e t e a C h i o a r u l u i , jud .

S a t u M a r e . D r . B o e r V a s i l e , la c i r c . Vi i l e S ă t m a r u l u i , jud . S a t u M a r e . D r .

P a n c z e l I o n , la c i r c . H o m o r o d u l de M i j l o c , jud . S a t u M a r e . D r . S z a l a y R u -

dolf , la c i r c . O r a ş u l N o u , jud . S a t u M a r e . D r . C s a y k o s Iu l iu , la c i r c . A l e j d ,

j u d . B i h o r . D r . K a c y s Ios i f , la c i r c . A l e j d I I , jud . B i h o r . D r . R u d o l f K r a u s ,

la c i r c . B r a t c a , j u d e ţ u l B i h o r . D r . P a s c a D u m i t r u , la c i r c . A f f a , jud . B i h o r .

Dr . W e i s z P a u l , la c i r c . Gep iu , jud . B i h o r . D r . G o l b e r g e r G h e o r g h e , la c i r c .

M a r g h i t a , jud . B i h o r . D r . S imian V i n c e n ţ i u , la c i r c . M i ş c a , j u d . B i h o r . D r .

B u t k a y E m e r i c , la c i r c . O ş o r h e i , jud . B i h o r . D r . H e v e s y V i o r i c a , la c i r c . S a -

l a r d , jud . B i h o r . D r . M a r o s i A n t o n , la c i r c . Se leuş , jud . B i h o r . D r . B a r d a s

E u g e n , la c i r c . S â n i o b , jud . B i h o r .

D r . I . B r e c h e r se n u m e ş t e , pe d a t a de 2 1 Iun ie 1 9 4 5 , în m o d o n o r i f i c ,

m e d i c de c o n s u l t a ţ i i o f t a l m o l o g i c e la S p i t a l u l o f t a l m o l o g i e „ R e g i n a M ă r i a "

din B u c u r e ş t i .

D r . F r a n a s o v i c i M a e r , se n u m e ş t e pe d a t a d e 1 Iu l ie 1 9 4 5 , m e d i c se-

c u n d a r la s e c ţ i a c h i r u r g i c a l ă de la S p i t a l u l de S t a t din H u ş i .

IDr. A lb in D i e t m a r H a r n i k , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u , p e d a t a de 1 Iu l ie

1 9 4 1 , în pos tu l v a c a n t de m e d i c al c i r c . C r a i d o r o l ţ , jud . S a t u M a r e .

D r . P e s a r o v I o r d a n , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u , pe d a t a de 1 Iu l ie 1 9 4 5 ,

în p o s t u l v a c a n t de m e d i c ş c o l a r la Serv ic iu l S a n i t a r al M u n i c i p i u l u i C l u j .

I d e m , D r . S i m c a s D a v i d , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u în pos tu l v a c a n t de m e ­

d ic ş c o l a r la S e r v i c i u l S a n i t a r al M u n i c i p i u l u i C l u j .

I d e m , D-na D r . E l e n a B ă i c e a n u , se n u m e ş t e p r o v i z o r i u m e d i c de con­

s u l t a ţ i i g e n e r a l e , la P r e f e c t u r a P o l i ţ i e i C a p i t a l e i .

CONŢINUTUL VOLUMULUI XVI-lea DIN 1945

Pag. Anghelescu, Cantemir.- Despre tuberculoză — — — 217 Cosma, I.: Organizaţia sanitară în Anglia — — — 143 Crişan, Cornel şi Mihalca, Iosif: Interpretarea fenome-

nului citologio al eredităţii în legătură cu un caz de sindactilie familială particulară. Este sindacti-lia o anomalie ereditară fixată de sex? — — 177

Cupcea, S. P. şi Şimoca, A.: Câteva date asupra naşte­rilor multiple — — — — — — — 65

Lupa, Octavian: Readaptarea la muncă în tuberculoză — 217 Luştrea, V.: Organizarea luptei antivenerice în U.R.S.S. 156 Mânu, A.: Consideraţiuni asupra primului an de activi­

tate a Centrului pentru Ocrot, Copiilor din Sibiu 76 Munteanu, O. şi Miclăuş, V.: Contribuţiuni clinice şi ere-

dopatologice asupra boalei de Meleda — — 70 Râmneanţu, P.: Sănătatea publică în Statele Unite — 39

— Fundaţia Rockefeller — — — — — — 120 — Sănătatea publică în Ungaria — — — — 187

Stoichiţîa, I.: Evoluţia şi perspectivele igienei aplicate îin România — — — — — — — — — 1

— Reorganizarea serviciului sanitar exterior — — 89 — Educaţia spre igienă şi sănătate — — — — 202

Spineanu, Vasile: Date biostatistice din comuna Vaşcău, judeţul Bihor, pe anii 1935—1944 — — — 238

Cronică — — — — — — — — — — — 86

, , I ' R i — i

I 1 i * I ^ i / 1 i

Arborele genealogic al familiei sindactilice R.

le i Ţ- j - 1 n r — m — r r

î f M . 9 f 9 9 f 9

Ereditate dominantă fixată de sex: sindactilia — Schofield.