Brandusa de toamnaBrandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm.

In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba.

Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune.

Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie.

Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb.

Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa.

De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului.

Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa.

Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala.

Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si se pastreaza la loc uscat.

Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide.

Povestea spune că brînduşa de primăvară şi cea de toamnă au fost două surori foarte frumoase, pe care mama lor vitregă le-a alungat de acasă – pe una, într-o primăvară timpurie, iar pe cealaltă, într-o toamnă tîrzie. Văzîndu-le supărate, Dumnezeu le-a prefăcut în flori, iar de atunci

ele se tot caută. Una, floarea celor vii, înfloreşte primăvara, iar cealaltă, floarea celor morţi, înfloreşte toamna. Se spune că cine va aduna brînduşe de primăvară şi le va împleti într-o cunună cu cele de toamnă, ca ele să-şi spună tot dorul, şi le va da pe apă, va fi răsplătit de Dumnezeu. Iar cine culege primăvara brînduşe trebuie să ştie că dacă mănîncă prima floare găsită va fi ferit de boli tot anul. Mai periculoasă decît sora ei, brînduşa de toamnă este pe atît de periculoasă pe cît este de frumoasă. Otrava ei este bine cunoscută încă din Grecia antică, apoi medicii Bizanţului au constatat că, în doze mici, o pot folosi în tratamentul reumatismului şi artritei, iar arabii pentru gută.

Exista doua soiuri principale de branduse: Crocus heuffelianus (brandusa de primavara), care infloreste primavara si Colchicum autumnale (brandusa de toamna), care infloreste toamna. Brandusa de toamna este otravitoare (toate partile plantei sunt otravitoare).

Brandusa de toamna este originara din Europa dar a fost introdusa si in alte zone cum ar fi Canada si S.U.A., unde creste in salbaticie dar este cultivata si in gradini. Este o planta pereniala din familia liliacee, care se dezvolta dintr-un bulb, a carui asemanare cu ceapa creeaza confuzii, brandusa fiind luata deseori drept ceapa salbatica. Frunzele in forma de sabie cresc pana la o inaltime de 30 cm. Planta produce o singura floare care se incadreaza intr-o gama de culori de la alb pana la roz-purpuriu.

Toxicitatea brandusei de toamana este bine cunoscuta inca din Grecia antica dar in secolul al V-lea medicii bizantini au descoperit ca aceasta planta poate fi folosita in tratarea reumatismului si artritei iar arabii au inceput sa-l foloseasca pentru guta. Planta contine un alcaloid foarte folositor denumit colchicina care are propietati anticancerigene si este folosit in tratarea gutei.

Otravirea cu aceasta planta se aseamana cu otravirea cu arsenic. Simptomele au loc intr-un timp de 2-5 ore de la momentul in care planta a fost ingurgitata si includ arsuri in gura si gat, diaree, dureri stomacale, voma si ingreunarea si oprirea functionarii ficatului. Adesea otravirea se finalizeaza cu moarte prin sufocare. Mai putin de doua grame de samanta este suficienta pentru a omora un copil. Nu exista un anume antidot asa ca tratamentul consta in a se acorda victimei carbune activ sau a se efectua spalari stomacale.

Prin incrucisari succesive sau obtinut mai multe soiuri de branduse, atat de primavara cat si de toamna, intr-o larga gama de culori care incanta in mod placut ochiul.

Colchicin

IndicatiiTratamentul accesului de guta, profilaxia acceselor la începutul tratamentului gutei cronice cu uricozurice sau uricoinhibitorii; poliartrita reumatoida, sclerodermie, maladie periodica si alte boli inflamatorii cronice (cazuri selectionate).

Reactii adverseDozele utilizate în accesul gutos pot provoca fenomene de gastroenterita acuta cu greata, voma, diaree, colici (se opreste tratamentul; în administrarea cronica, ocazional urticarie, eruptii morbiliforme, foarte rar anemie megaloblastica, leucopenie, neutropenie, agranulocitoza, anemie aplastica, azoospermie, nevrita periferica, alopecie.Mod de administare Pentru tratamentul curativ al accesului de guta seadministreaza în prima zi câte 1 mg dimineata, la prânz si seara, în zilele 2 si 3 câte 1 mg dimineata si seara si în zilele urmatoare câte 1 mg în fiecare seara; pentru profilaxia acceselor de guta si în boli inflamatorii cronice se recomanda câte 0,5 mg sau 1 mg în fiecare seara.Actiune terapeuticaCalmant al accesului de guta, antiinflamator; citotoxic (toxic al fusului).ContraindicatiiSarcina, insuficienta hepatica si renala grave; se va evitala femeia în perioada sexuala; prudenta la batrâni, debilitati, cardiaci, hepatici, renali si la cei cu suferinte gastro-intestinale.SinonimeColchicina.

Este o specie cunoscuta, specifica pentru finetele si poienile dinzonele deluroase si montane. La inflorire, in septembrie-octombrie, tulpinaaeriana nu se mai recunoaste, fiind uscata. Florile apar direct din bulb sisunt de culoare liliachie. Alcaloizii din bulbul plantei si din seminte sunt foarte toxici,fiind utilizati in trecut in doze terapeutice pentru proprietatileantiinflamatoare si analgezice in reumatism si guta. Simptomele intoxicatiei accidentale cu Brindusa de toamna semanifesta la inceput prin mincarime in gura si faringe, urmata dupa 5-6 ore devarsaturi puternice, dureri abdominale insuportabile si diaree. Urmeazahematurie, dispnee, cianoza, tahicardie, colaps, puls neregulat, tremurarimusculare. Doza mortala este de 5 g seminte, iar moartea survine in urmaparaliziei centrilor respiratori.

Brânduşă de toamnă (bălură, brânduşa morţilor, ceapa ciorii, ghicitori, ruscea de poiană, colchicum autumnale)

Actiune si utilizari. Alcaloizii in doze mici au actiune antiinflamatoare si analgezica, fiind intrebuintati in trecut in reumatism si guta. Au fost experimentati in terapia anticanceroasa datorita proprietatilor mitoclazice ale alcaloizilor dar nu se utilizeaza datorita toxicitatii mari. Actualmente, semintele se utilizeaza numai in industria farmaceutica pentru extragerea alcaloizilor. Utilizari in homeopatie. Remediul Colchicum se utilizeaza in artrite, reumatism articular dar si in catar gastrointestinal, neuralgii, tuse, tulburari cardio-circulatorii. In artrite se utilizeaza tinctura mama si potentele D2-D4, in tulburari cardiace si catar gastrointestinal D3-D6. Datorita toxicitatii mari toate preparatele pe baza de colchicina se utilizeaza numai la recomandarea si sub supravegherea medicului. Efectul toxic Efecte toxice. Brandusa de toamna este o planta cu potential toxic ridicat. Aproximativ 1,5 g seminte este doza mortala pentru un copil, respectiv 5g pentru un adult. Simptomele de intoxicatie apar la aproximativ 2-6 ore de la ingerare si constau in iritatie bucala, faringiana si laringiana, voma, colica acuta, diaree cu fecale apoase-mucoase si chiar hemoragice, scaderea temperaturii corporale, a tensiunii sangelui, crampe, paralizii. Moartea apare prin paralizie respiratorie. Consumarea plantei de catre animale duce la intoxicarea acestora, manifestarile clinice fiind de natura digestiva (voma, diaree, colici intestinale), urinare (retentie urinara), nervoase (paralizie ascendenta) si stop respirator. Planta este toxica atat in stare verde cat si uscata. Trebuie retinut faptul ca primavara apar frunzele (printre primele dintre plante), cunoscute sub denumirea de ceapa ciorii si care pot fi consumate in stare verde sau in fan. Florile apar abia toamna, dupa uscarea frunzelor.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Alcaloizii din Brînduşa de toamnă sînt foarte toxici, dar în doze terapeutice au acţiune antiinflamatoare şi analgezică fiind întrebuinţaţi în trecut în reumatism şi gută. Mecanismul de acţiune încă nu este pe deplin elucidat iar utilizarea acestor alcaloizi în afecţiunile indicate este limitată.Colchicina este prima substanţă chimică pură izolată dintr-o plantă care s-a dovedit a avea acţiune mitoclazică. Pe baza acestei acţiuni este utilizată pentru obţinerea unor forme de plante poliploide.Tot datorită proprietăţilor sale asupra diviziunii celulare colchicina a fost experimentată în terapia anticanceroasă dar datorită toxicităţii ridicate s-a renunţat la această substanţă. în schimb alţi derive

4. Colchicina:A. este înlocuită în terapeutică cu demecolcinaB. este antigutoasă prin eliminarea acidului uricC. este antimicoticăD. stimulează diviziunea celularăE. este un alcaloid propriu-zisBibliografie: BUCUR, pag. 160

Familia:LiliaceaeGenul:Colchicum Specii:autumnale

Denumire populara:bălură, blânduşcă, ceapa-ciorii, crimil-mâţii, ghicitoare, gâgâţele, jiorele de toamnă, ruscea de poiană, şofran. Parti folosite:bulbul,semintele

Plantă erbacee, perenă, geofită, mezofită spre mezohidrofită, mezotermâ, slab-acid-neutrofilă, caracteristică pentru fâneţe, poieni, livezi din zona de deal şi munte, cu umiditate suficientă, dar fără apă stagnantă, pe soluri luto-nisipoase; întâlnită pe teritoriul judeţelor Cluj, Sălaj, Maramureş, Covasna, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, în nordul Moldovei, Bucovina. Fitocenologic, încadrată în Molinietalia, Danthonio- Brachipodion. Ocrotită prin lege. Răspândită în Europa. Compoziţie chimică: seminţele conţin alcaloizi (0,30—0,60%), între care predomină colchicina şi alţii similari notaţi cu A, B, C, D, E, F etc; alcaloidul F este un desacetil-metil-colchicină; glicozizi etc.Recoltare. Bulbul (Colchici bulbus) se recoltează toamna după încetarea vegetaţiei sau primăvara până la pornirea în vegetaţie. Seminţele (Colchici semen) se obţin prin culegerea capsulelor, când au culoarea albicioasa cu un început de brunificare spre vârf. Recoltarea lor se face în august. Capsulele se usucă la soare puse pe prelate, pe timp urât se ţin în camere încălzite, bine aerisite. Se lopătează zilnic,pentru o uscare uniformă. Capsulele uscate se bat într-un sac, apoi se cern prin site cu ochiuri de 2—3 mm. Cele rămase se desfac cu mâna. După vânturare, seminţele se lasă la soare 1 —2 zile pentru uscare. Se ambalează în saci de hârtie. Se păstrează în camere uscate. Uscarea artificială, la 50C. Conţinutul în alcaloizi este mai constant în seminţe. Bioterapie Plantă cu importanţă pentru medicina umană şi veterinară cultă şi etnoiatrică. Cunoscută încă din Antichitate, datorită toxicităţii sale. în Evul Mediu arabii o foloseau în tratarea gutei. în 1820, medicul englez Williams constată că seminţele ei produc aceleaşi efecte ca bulbul. Principiile active mai importante din bulb şi seminţe sunt colchicina, demecolcina.tiocolchicorida. Se mai remarcă zahărul şi acidul galic. Farmacodinamic: principiile active au acţiune antigutoasă şi anticanceroasă; au efect depresor asupra terminaţiilor nervoase şi totodată analgezic. Stimulent al peristaltismului intestinal. Colchicina se acumulează uşor în organism şi se elimină încet. Absorbită pe cale orală, străbate ciclul enterohepatic şi se fixează în majoritatea ţesuturilor, dar mai ales în mucoasa intestinală, ficat, rinichi, splină. Nu se fixează în miocard, plămâni şi muşchii scheletici. Eliminarea se face prin fecale şi urină. Acţionează asupra diviziunii cariochinetice. Opreşte mitozele în stadiul de metafază, determinând dublarea numărului de cromozomi. Tratarea celulelor vegetale cu calchicină favorizează poliploidia. Rezultă celule gigantice cu un număr multiplu de cromozomi. La celula animală şi umană opreşte diviziunea celulară în stadiul metafazic. Este utilizată în tratamentul leucemiilor, puseelor de gută acută şi subacută, reumatismului cronic. Măreşte secreţia biliară, intestinală şi urinară. Este contraindicată în nefrite. Demecolcina, este de 10 ori mai activă decât colchicina, şi este mai puţin toxică. Utilizare majoră în neoplasm. Acţiune inhibitoare a diviziunii celulare în limfopatii maligne, carcinoame dermice. Intervine citostatic. Tiocolchi-cozida este activă în tratamentul ascitei, al periplegiilor spastice şi al fenomenelor de rigiditate (Em. Gri-gorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, 1986). Medicină umană. Colchicină se administrează bolnavilor de gută sub formă de comprimate, asociate cu milurit. Dozele se prescriu de medic. Profilactic, cu trei zile înaintea unor intervenţii chirurgicale, bolnavilor de gută li se administrează câte 1,5 mg colchicină. în această doză (1,5 mg) dă rezultate foarte bune în tratamentul morbului lui Behcet. Colchicină intervine bine şi în boala Hodgkin. Experimental s-a aplicat în terapia anticanceroasă. Empiric, florile se folosesc extern pentru tratarea reumatismului, degeraturilor şi grăbirea vindecării rănilor. Cu decoctul plantei se spală pe cap pentru creşterea părului.

• Brânduşa (Colchicum autumnale - Brânduşa de toamnă) conţine în toate părţile ei alcaloidul toxic, compus care provoacă intoxicaţii, atunci cănd păşunea este bogată în astfel de plante sau

dacă fânul cuprinde multe frunze de brânduşă. Se constată tulburări digestive (diaree), leziuni la nivelul abomasumului, al intestinului, dar şi cu atingere hepato-renală. Este posibil să se observe prezenţa grăunţelor nedigerate pe traiectul digestiv şi chiar în rectum.

Planta medicinala care creste pe pasiuni, fanete umede in zona de deal sau munte, care poate atinge chiar si inaltimea de 50 cm. Florile au culoare violet-purpurie. Brandusa infloreste in luna septembrie, iar fructele se formeaza in al doilea an. In scop fitoterapeutic se utilizeaza semintele si bulbotuberii. Fructele se recolteaza cand semintele au culoare galbuie si nu sunt maturate, inainte sa sa se deschida. Bulbii brandusei se recolteaza toamna. Planta contine alcaloizi, ulei gras, fitosterol, acid salicilic, acid benzoic, zaharoza, tanin.

Principala actiune a plantei este analgezica si antiinflamatoare. Planta este toxica atat in stare verde cat si uscata.

��

Uz intern:

- psoriazis, screlodermie, boli reumatice, nevralgii, tuse, tumori maligne, ascita, anasarca, bronsita, npeumonii, coree, afectiuni oculare inflamatorii - sub forma de infuzie.

�

Uz extern:

- leziuni precanceroase, psoriazis, pediculoza - sub forma de bai locale, compresea, cataplasma

�

�

Contraindicatii:

- Brandusa se utilizeaza la recomandarea medicului, mai ales in cazul consumului plantei (indiferent de forma) de catre copii.

�

Efecte adverse:

- Excesul determina varsaturi, colici abdominale, diaree, hipotermie, iritatie bucala, faringiana si laringiana, hipotensiune, paralizii, crampe abdominale pana la paralizie respiatorie.

Exista doua soiuri distincte de branduse: brandusa de primavara (Crocus heuffelianus) care infloreste primavara si brandusa de toamna (Colchium autumnale) care infloreste toamna.

Brandusa de toamna (Colchium autumnale) ... In unele intoxicatii grave leucocitele scad si mai mult si au tendinta sa dispara complet din sange ;•  Brandusa de toamna este una din cele mai toxice plante din tara noastra. In urma consumarii laptelui de la oi sau capre care au mancat frunze de brandusa, au fost semnalate cazuri de intoxicatie;

Înfloreşte: IX—X.

Materia primă: Semen Colchici, seminţe aproape sferice, de 0,8—2,0 mm în diametru, brune pînă la negricios-violaceu la exterior, punctat alveolat rugoase, scurt apendiculate. Suprafaţa este fin punctat-reticulată prezentînd în jurul hilului o îngroşare albicioasă ca o creastă. Fără miros, gust iute şi amar.

Ecologie şi răspîndire: Plantă caracteristică pentru fîneţe şi poieni din zona de deal şi munte, cu umiditate suficientă; nu suportă însă apa stagnantă. Vegetează bine în special pe soluri luto-nisipoase, mai puţin pe cele grele. Se pretează şi la cultivarea în parcuri cu scop medicinal-ornamental.Specie răspîndită în majoritatea judeţelor din Transilvania în special în Cluj, Sălaj, Maramureş, Braşov, Covasna şi Harghita, în nordul Moldovei şi Bucovina (jud. Neamţ, Iaşi şi mai ales Suceava), în Subcarpaţii Meridionali (jud. Prahova, Dîmboviţa, Argeş, Vîlcea şi Gorj.)

Recoltare: Capsulele se recoltează atunci cînd au culoarea albicioasă, cu un început de

brunificare spre vîrf, în luna august (dacă se întîrzie capsula se desface şi seminţele se pierd).Deşi bulbotuberii sînt consideraţi de asemenea medicinali, este neindicată recoltarea lor, deoarece s-ar ajunge la distrugerea rapidă a bazinelor existente.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Capsulele se pun la uscat la soare cît mai puternic pe prelate (pe vreme umedă se poate face în încăperi încălzite şi bine aerisite) pentru a pregăti maturarea şi desfacerea lor şi se lopătează pentru ca uscarea să se facă în toată masa produsului. Capsulele uscate se fărîmă în mînă sau se bat uşor într-un sac, apoi se cern prin ciururi şi site cu ochiuri 2—3 mm. Seminţele se vîntură, după care se lasă încă 1—2 zile la uscare tot la soare. Se ambalează în saci de hîrtie şi se păstrează în locuri uscate deoarece sînt foarte higroscopice.Pe cale artificială capsulele se pot usca la 50°. Randamentul la uscare 10—12 kg capsule/l kg seminţe uscate.Datorită toxicităţii deosebite a capsulelor şi seminţelor, trebuie luate ca măsuri:— strîngerea şi arderea tuturor deşeurilor;— după recoltare sau după operaţiunile de prelucrare, lucrătorii se vor spăla bine pe mîini.Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca în produs să se găsească maximum 0,5% impurităţi (resturi din pereţii fructelor), corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.

Compoziţie chimică: seminţele conţin 0,30 — 0,60% maximum 1% — alcaloizi de tip tropolonic dintre care în cantitate predomină colchicina precum şi alţi alcaloizi cu structură similară notaţi cu literele A, B, C etc. Între aceştia, alcaloidul F este identic cu colchamina sau demecolcina fiind un desacetil-metil-colchicină. Diferite alte subtanţe izolate în diferitele părţi de plantă şi notate tot cu litere (D, I, J, M, O etc.) nu sînt de natura tropolonică, iar elucidarea structurii multora dintre aceste substanţe mai necesită cercetări. Din această specie s-a mai izolat şi un glicozid-colchicozidul care prin hidroliză se dedublează în glucoza şi desmetil-2 colchicina.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Alcaloizii din Brînduşa de toamnă sînt foarte toxici, dar în doze terapeutice au acţiune antiinflamatoare şi analgezică fiind întrebuinţaţi în trecut în reumatism şi gută. Mecanismul de acţiune încă nu este pe deplin elucidat iar utilizarea acestor alcaloizi în afecţiunile indicate este limitată.Colchicina este prima substanţă chimică pură izolată dintr-o plantă care s-a dovedit a avea acţiune mitoclazică. Pe baza acestei acţiuni este utilizată pentru obţinerea unor forme de plante poliploide.Tot datorită proprietăţilor sale asupra diviziunii celulare colchicina a fost experimentată în terapia anticanceroasă dar datorită toxicităţii ridicate s-a renunţat la această substanţă. în schimb alţi derivaţi în special democolcina, mai puţin toxică, prezintă un oarecare interes în această direcţie.

Reacţie de identificare pentru seminţe. Din seminţe pulverizate se face un extract alcoolic (1: 10). După filtrare se iau 1—2 ml de extract, se evaporă la sec. Reziduul se dizolvă în 0,5 ml acid sulfuric concentrat şi se adaugă sub agitare 1—2 picături acid azotic fumant; apare o coloraţie albastră — violetă care dispare însă în cîteva secunde.

Plantă erbacee, perenă, geofită, mezofită spre mezohidrofită, mezotermâ, slab-acid-neutrofilă, caracteristică pentru fâneţe, poieni, livezi din zona de deal şi munte, cu umiditate suficientă, dar fără apă stagnantă, pe soluri luto-nisipoase; întâlnită pe teritoriul judeţelor Cluj, Sălaj,

Maramureş, Covasna, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, în nordul Moldovei, Bucovina. Fitocenologic, încadrată în Molinietalia, Danthonio- Brachipodion. Ocrotită prin lege. Răspândită în Europa. Compoziţie chimică: seminţele conţin alcaloizi (0,30—0,60%), între care predomină colchicina şi alţii similari notaţi cu A, B, C, D, E, F etc; alcaloidul F este un desacetil-metil-colchicină; glicozizi etc.Recoltare. Bulbul (Colchici bulbus) se recoltează toamna după încetarea vegetaţiei sau primăvara până la pornirea în vegetaţie. Seminţele (Colchici semen) se obţin prin culegerea capsulelor, când au culoarea albicioasa cu un început de brunificare spre vârf. Recoltarea lor se face în august. Capsulele se usucă la soare puse pe prelate, pe timp urât se ţin în camere încălzite, bine aerisite. Se lopătează zilnic,pentru o uscare uniformă. Capsulele uscate se bat într-un sac, apoi se cern prin site cu ochiuri de 2—3 mm. Cele rămase se desfac cu mâna. După vânturare, seminţele se lasă la soare 1 —2 zile pentru uscare. Se ambalează în saci de hârtie. Se păstrează în camere uscate. Uscarea artificială, la 50C. Conţinutul în alcaloizi este mai constant în seminţe. Bioterapie Plantă cu importanţă pentru medicina umană şi veterinară cultă şi etnoiatrică. Cunoscută încă din Antichitate, datorită toxicităţii sale. în Evul Mediu arabii o foloseau în tratarea gutei. în 1820, medicul englez Williams constată că seminţele ei produc aceleaşi efecte ca bulbul. Principiile active mai importante din bulb şi seminţe sunt colchicina, demecolcina.tiocolchicorida. Se mai remarcă zahărul şi acidul galic. Farmacodinamic: principiile active au acţiune antigutoasă şi anticanceroasă; au efect depresor asupra terminaţiilor nervoase şi totodată analgezic. Stimulent al peristaltismului intestinal. Colchicina se acumulează uşor în organism şi se elimină încet. Absorbită pe cale orală, străbate ciclul enterohepatic şi se fixează în majoritatea ţesuturilor, dar mai ales în mucoasa intestinală, ficat, rinichi, splină. Nu se fixează în miocard, plămâni şi muşchii scheletici. Eliminarea se face prin fecale şi urină. Acţionează asupra diviziunii cariochinetice. Opreşte mitozele în stadiul de metafază, determinând dublarea numărului de cromozomi. Tratarea celulelor vegetale cu calchicină favorizează poliploidia. Rezultă celule gigantice cu un număr multiplu de cromozomi. La celula animală şi umană opreşte diviziunea celulară în stadiul metafazic. Este utilizată în tratamentul leucemiilor, puseelor de gută acută şi subacută, reumatismului cronic. Măreşte secreţia biliară, intestinală şi urinară. Este contraindicată în nefrite. Demecolcina, este de 10 ori mai activă decât colchicina, şi este mai puţin toxică. Utilizare majoră în neoplasm. Acţiune inhibitoare a diviziunii celulare în limfopatii maligne, carcinoame dermice. Intervine citostatic. Tiocolchi-cozida este activă în tratamentul ascitei, al periplegiilor spastice şi al fenomenelor de rigiditate (Em. Gri-gorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu, 1986). Medicină umană. Colchicină se administrează bolnavilor de gută sub formă de comprimate, asociate cu milurit. Dozele se prescriu de medic. Profilactic, cu trei zile înaintea unor intervenţii chirurgicale, bolnavilor de gută li se administrează câte 1,5 mg colchicină. în această doză (1,5 mg) dă rezultate foarte bune în tratamentul morbului lui Behcet. Colchicină intervine bine şi în boala Hodgkin. Experimental s-a aplicat în terapia anticanceroasă. Empiric, florile se folosesc extern pentru tratarea reumatismului, degeraturilor şi grăbirea vindecării rănilor. Cu decoctul plantei se spală pe cap pentru creşterea părului.