cum să muncim fără stres

Acest material informativ a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea sănătăţii mintale la locul de muncă” – PSM, proiect finanţat prin programul Phare 2006 - „Suport pentru Dezvoltarea Serviciilor Comunitare de Sănătate Mintală şi Dezinstituţionalizarea Persoanelor cu Probleme de Sănătate Mintală, Componenta B – Dezvoltarea centrelor comunitare de sănătate mintală”.

Introducere

Potrivit ghidului Comisiei Europene, stresul reprezintă un complex de reacţii emoţionale, cognitive, comportamentale şi psihologice la aspectele nocive şi adverse ale conţinutului muncii, organizării muncii şi mediului de muncă. Consecintele stresului asupra persoanei, asupra organizaţiei şi asupra societăţii sunt multiple şi severe. În literatura de specialitate aceste consecinţe sunt grupate în 3 categorii:

consecinţe asupra stării de sănătate a individului: nivelul de stres este direct legat de frecvenţa şi gravitatea unor simptome sau boli cum ar fi astmul bronşic, bolile coronariene, ameţeală, cefalee, insomnie, pruritul cutanat, ulcerul gastro-duodenal, colopatiile funcţionale, accelerarea ritmului cardiac;

consecinţele directe asupra comportamentului: accidente de muncă, modificări ale apetitului fie în sensul creşterii, fie în cel al scăderii, tulburări emoţionale, consum excesiv de alcool, fumat, droguri, excitabilitate crescută, instabilitate, tremur, incapacitate de concentrare; fenomenele pot evolua pană la apariţia sindromului de epuizare: depersonalizare (sentimentul că nu mai esti tu însuţi), epuizare emotională, scăderea oricarui interes pentru mediul extern;

consecinţe asupra organizaţiei: creşterea absenteismului (se estimează că un individ stresat va absenta în medie 20 zile pe an datorită efectului direct sau indirect al stresului), scăderea productivităţii, insatisfacţie profesională, turn-over crescut al angajaţilor1.

Prezentarea acestor consecinţe au rolul de a ne ajuta să înţelegem severitatea efectelor expunerii îndelungate la factorii de stres profesional. Trebuie să înţelegem că stresul ne poate afecta comportamentul şi poate cauza probleme de sănătate. Din acest motiv este datoria fiecăruia dintre noi să cunoaştem:

Ce este stresul,

Care sunt factorii care produc stresul (agenţii stresori),

Care sunt modalităţile de identificare a agenţilor stresori,

Care sunt semnele stresului la nivel individual şi la nivelul unui grup,

Ce se poate face pentru eliminarea sau reducerea stresului,

1 Cynthia Scott and Dennis Jaffe - Stress and stress management in the workplace in Health Promotion in The Workplace, 2nd edition, Delmar Publishers Inc.

Ce este stresul Termenul de „stres” descrie o stare fizică şi psihică caracterizată prin: încordare, presiune, povară, forţă, efort, solicitare, tensiune, constrângere, etc.

Starea de stres descrie o serie de reacţii adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă faţă solicitărilor la care este supusă. Stresul este declanşat mai puţin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem faţă (sau nu reuşim să facem faţă) acestor probleme. Stresul profesional poate fi descris ca fiind o reacţie individuală rezultată ca urmare a interacţiunii dintre cerinţele şi solicitările mediului în care o persoană îşi desfăşoară activitatea şi resursele, capacităţile şi posibilităţile acelei persoane de a face faţă cerinţelor şi solicitărilor respective.

Situaţia stresantă este acea situaţie în care se exercită o presiune fizică sau psihică asupra unei persoane şi care poate produce schimbări şi dereglări în organism. Chiar dacă procesul de evaluare al constrângerilor şi resurselor este de ordin psihologic, efectele stresului nu sunt numai de natură psihologică, acestea afectează în egală măsură şi sănătatea fizică, starea de bine şi productivitatea persoanei care este supusă acestuia.

stresul apare atunci când:

sarcinile care trebuiesc realizate de o persoană sunt mai mari decât resursele de care dispune acea persoană

Cauzele stresului Cauzele care generează stresul pot fi împărţite în două mari categorii:

Cauze care se regăsesc în condiţiile de muncă:

Microclimatul de la locul de muncă: un microclimat cu prea multă umiditate, prea cald sau prea răcoros, reprezintă un grad crescut de risc pentru apariţia stresului,

Poluarea aerului de la locul de muncă: inhalarea noxelor influenţează sănătatea fizică şi psihică a organismului,

Zgomotul prea puternic în mediul de muncă scade concentrarea şi auzul, Factori ce ţin de utilajele utilizate şi fluxul tehnologic: utilajele neadaptate

din punct de vedere ergonomic, aglomerarea spatiilor, sarcini supradimensioante în raport cu timpul avut de lucru sau prea monotone care induc starea de oboseală, timp redus pentru refacerea capacităţii fizice şi psihice, absenţa încăperilor destinate pentru repaus şi odihnă, lipsa pauzei de masa, utilizarea ineficienta a timpului de lucru, etc.

Comunicarea deficitară dintre superiori si angajaţi, comunicarea dificilă între angajaţi, necunoaşterea cu exactitate a cerinţelor postului, lipsa ocaziilor de creştere şi promovare în cariera profesională, lipsa motivării angajaţilor.

Neefectuarea controlului medical periodic, care ar ajuta la depistarea timpurie a simptomelor de stres, igienă personală deficitară, care duce la scăderea imunităţii organismului şi creşterea riscului pentru îmbolnăviri.

Cauze care se regăsesc la nivel individual:

Gândurile iraţionale pe care le avem despre alţii şi care influenţează ulterior comunicarea noastră,

Lipsa unui control al emoţiilor negative (de exemplu: furia), Organizarea deficitară a timpului şi activităţii în general, Lipsa solicitării ajutorului atunci când sarcinile de muncă depăşesc,

posibilităţile fizice şi psihice, Nepracticarea unui stil de viaţă sănătos, ceea ce duce la o vulnerabilitate a

organismului la stres.

Inventarul factorilor de stres

nemulţumiri în privinţa carierei: imposibilitatea avansării, conservatorism în ceea ce priveşte designul posturilor,

conflicte cu superiorii, colegii, subordonaţii şi clienţii,

cerinţe conflictuale din partea instituţiei,

obiective neclare sau nestructurate,

resurse inadecvate,

conflicte între nevoi şi aşteptări,

condiţii deficitare de muncă (zgomot, iluminare defectuoasă),

management inadecvat al timpului,

rutina,

suprasolicitarea,

management slab al posibilităţilor şi aptitudinilor angajatilor în sensul neutilizării resurselor, capacităţilor, îndemânărilor,

responsabilităţi asupra altor persoane,

termene limită nerealiste,

orar indecvat,

conflict între cerinţele de acasa şi de la locul de muncă,

lipsa timpului liber,

condiţii familiale şi locative,

situaţia financiară,

somn insuficient,

schimbări legislative,

riscul de boli profesionale,

comunicare deficitară,

Cum să recunoaştem stresul Personalitatea şi stresul

Personalitatea poate avea o influenţă importantă asupra stării de stres. Friedman şi Rosenman au arătat în 1974 că, în cadrul organizaţiei, se întâlnesc două tipuri de indivizi: cu personalitate de tip A şi cu personalitate de tip B. Primii consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei. Ceilalţi atribuie o mare importanţă şansei şi factorilor externi. Subiecţii de tip A se confruntă cel mai adesea cu factorii de stres, pentru că pleacă de la premisa că reuşita lor depinde în exclusivitate de modul în care vor reacţiona. Interesul medicilor faţă de indivizii cu personalitate de tip A a fost provocat de observaţia că cei mai mulţi cardiaci şi victime ale infarcturilor miocardice provin din această categorie. Cei cu personalitate de tip A sunt ambiţioşi, pasionaţi de munca lor, fac ore suplimentare şi se supun la stări conflictuale şi incerte, fac mai multe lucruri în acelaşi timp, nu precupeţesc nici un efort şi uită de distracţii pentru a-şi atinge obiectivele. Se simt frustraţi dacă cineva se interpune între ei şi obiectivul propus, încercând să le încetinească ritmul. Sunt de multe ori nerăbdători, ostili şi furioşi. Tipul A se descurcă mai bine ca B în situaţii care presupun viteză, perseverenţă, rezistenţă. Ei nu recunosc implicaţiile negative ale ritmului prea alert de muncă asupra organismului lor. Dar presiunea la care se supun are efecte negative asupra tensiunii sanguine, pulsului, chimismului sângelui. În multe organizaţii, indivizii de tip A sunt preferaţi, încurajaţi să se comporte ca atare, dar ei sunt candidaţi serioşi ai bolilor cardiovasculare. Iată, deci, cum organizaţiile pot ameninţa, în mod neintenţionat, sănătatea angajaţilor. În privinţa reacţiei la stres, există şi alte tipuri de personalitate. Aceste tipuri sunt orientative: nimeni nu se încadrează exact într-unul dintre ele. Conştientizarea modului în care oamenii pot reacţiona în situaţii stresante uşurează însă înţelegerea şi abordarea acestora.

Persoanele ambiţioase sunt reprezentanţii clasici ai tipului A. Lor le plac schimbările şi provocările şi lucrează mai bine sub presiune. Atunci când nu există termene limită sau alte presiuni, ei le vor crea. Dacă nu găsesc ocazii de a se relaxa şi detensiona, ei sunt predispuşi efectelor fizice ale stresului distructiv.

Persoanele anxioase transformă orice în surse de stres în stres distructiv, îngrijorându-se permanent că ceva ar putea merge prost. Aceste persoane dacă nu reuşesc să înveţe să privească lucrurile mai relaxat şi să nu se mai îngrijoreze permanent, sunt predispuse efectelor stresului distructiv, dar mai ales celui emoţional sau intelectual.

Persoanele tradiţionaliste sunt relaxate atâta timp cât au de a face cu situaţii sau sarcini familiare. Ele suferă de stres din momentul în care trebuie să facă faţă unor schimbări care le scapă de sub control sau când intervin modificări ale rutinei.

Persoanele centrate asupra celorlalţi se simt bine atâta timp cât primesc multă susţinere şi atenţie. Ele sunt stresate dacă trebuie să lucreze singure sau dacă nu primesc permanent recunoaştere pentru munca lor. Dimpotrivă, persoanelor izolate le displace să lucreze în echipă şi sunt stresate de relaţiile cu colegii sau publicul.

Persoanele placide fac parte din tipul B. Le displac situaţiile stresante şi învaţă să le evite, sau evită să se agite atunci când au de a face cu ele. Practic, în mare măsură, acestea sunt stresate doar atunci când se află în compania unor persoane stresate.

Persoanele aventuroase abordează activităţile ca pe nişte întreceri, ceea ce pe ei nu îi afectează, dar pe ceilalţi îi stresează. Persoanele aventuroase sunt plictisite şi frustrate şi, în consecinţă, stresate de munca de rutină.

Semnele stresului

Semne oferite de organismul nostru:

senzaţia de oboseală, tulburări de somn, dureri de cap şi stomac, digestie deficitară, balonări, concentrare scăzută, labilitate emoţională.

Semne pe care le percepem la nivel emoţional:

insatisfacţia profesională, scăderea moralului, iritabilitate, pasivitate sau dorinţă scăzută de implicare, comportament agresiv la adresa celorlalţi, comportament imatur,

Semne pe care le percepem la nivelul activităţii desfăşurate:

pierderea interesului pentru muncă, scăderea productivităţii (performanţei) la locul de muncă, întârzieri, absenteism, greşeli frecvente, iritabilitate, lapsus, accidente de muncă.

Afecţiuni provocate de stres

Afecţiuni psihice

Depresia. Este o stare emoţională încercată de fiecare dintre noi la un moment dat, ca urmare a unei maladii, a unui efort prelungit sau a unui eveniment nefericit. În aceste momente, depresia pe o perioadă limitată este benefică, deoarece încetineşte reacţiile organismului, apărându-l de un consum prea mare de energie de adaptare. De exemplu, faptul că, atunci când suntem foarte răciţi, ne simţim deprimaţi, ne face să ne odihnim mai mult, să interacţionăm mai puţin cu alţii, ajutându-ne în procesul de vindecare. În mod normal, depresiile dispar după scurte perioade de timp. Energia, pofta de viaţă, optimismul reapar şi viaţa îşi reia cursul normal. Există însă persoane la care depresiile se cronicizează. Acestea devin din ce în ce mai apatice şi mai retrase, nu mai dorm bine (se scoală după o oră, două de somn), nu mai au poftă de mâncare, sunt nehotărâte, neglijente în privinţa propriului aspect, se concentrează cu greu, se simt vinovate şi neajutorate, nu se mai bucură de nimic. Toate acestea le afectează puterea de muncă, relaţiile familiale şi sociale, ducând la abuzuri de medicamente, alcool, droguri. Managerii şi cei din jur trebuie să-i ajute pe depresivi să-şi recunoască problema şi să accepte ajutorul specialiştilor pot depista cauzele si recomanda tratamentul corespunzator.

Anxietatea. Reprezintă reacţia la o ameninţare fizică sau psihică

anticipată, spre deosebire de teamă, care este reacţia la un pericol prezent. Ambele se produc atunci când lipseşte posibilitatea de apărare faţă de pericol. Anxietatea apare în organizaţie din cauza vulnerabilităţii angajaţilor în faţa unor decizii pe care le iau cei care deţin puterea şi care îi defavorizează. Ea poate apărea din cauza unor modificări frecvente, a competiţiei interne, în urma căreia unele persoane îşi pierd poziţia sau reputaţia, a ambiguităţii sarcinilor, nesiguranţei locului de muncă, urmăririi vizibile şi continue a activităţii (fie că este vorba de succese, fie că este vorba despre eşecuri). Factori personali, cum ar fi boala, problemele familiale, înstrăinarea faţă de un grup, ambiţiile prea mari, au de asemenea un rol important în instalarea acestei stări. Anxietatea moderată motivează, ascute simţurile şi măreşte capacitatea de inovare, fiind sursa unor rezolvări interesante ale problemelor şi sarcinilor. Când

însă aceasta devine cronică şi depăşeşte anumite limite, oamenii nu mai gândesc raţional. Unii încep chiar să facă exces de excitante, cum ar fi alcoolul, tutunul şi drogurile. Cel mai grav este faptul că anxioşii, mai ales bărbaţii, nu îşi recunosc starea, pe care o consideră un semn de slăbiciune. Ei blochează astfel discuţiile pe această temă şi încercările altora de a-i ajuta. Pentru a menţine anxietatea în limite normale, managerii trebuie să încurajeze exprimarea ei. Trebuie să evite pe cât posibil dislocarea indivizilor din grupurile cu grad mare de coeziune, iar când o fac, să pregătească cu grijă această mişcare. Să le dea angajaţilor feed-back-ul referitor la performanţele lor, să anunţe din timp schimbările care au loc în cadrul organizaţiei, să evite competiţia inutilă între angajaţi.

Frustrarea. Reprezintă nemulţumirea profundă, resimţită de individ

atunci când ceva sau cineva intervine asupra comportamentului pe care îl adoptă pentru atingerea unui obiectiv. Când se păstrează în anumite limite, frustrarea are efecte benefice. Ea dă culoare comportamentului şi îi ambiţionează pe indivizi să progreseze şi să îşi mobilizeze energia pentru a face faţă problemelor cu care se confruntă. De exemplu, un director de marketing care observă că un anumit produs nu se mai vinde la fel de bine ca în trecut va întreprinde acţiuni corective. Consecinţele frustrării sunt însă pozitive numai când aceasta este intermitentă şi când individul are la îndemână mai multe posibilităţi de rezolvare a problemei. Când frustrarea se permanentizează şi individul nu are alternative, devine o stare interioară emoţională. Poate lua forme agresive, cum ar fi protestul, sabotajul sau în extremis violenţa. Dacă situaţia care a provocat aceste manifestări nu se rezolvă, apar retragerea sau apatia. Atunci când frustrarea apare pe nepregătite sau când este considerată ca având cauze nedrepte, se instaurează agresiunea. De exemplu, atunci când schimbarea nu este explicată astfel încât să-i fie înţeleasă necesitatea, ea produce frustrare şi apoi agresiune. Managerilor le revine misiunea de a menţine frustrarea în limite controlabile, benefice, sau cel puţin nedăunătoare organizaţiei. De aceea, ei trebuie să-i pregătească pe membrii organizaţiei pentru schimbări, să le explice raţiunile acestora, mai ales dacă anticipează că vor avea urmări frustrante.

Dependenţa (dulciuri, alcool, cafea, droguri etc.). Consumul de substanţe

excitante (alcool, tutun, droguri) reprezintă cea mai dăunătoare şi inutilă reacţie la stres, nerezolvând nici problema individului, nici pe cea a organizaţiei.

Afecţiuni psihosomatice2

dureri de orice fel: cap, spate, gât, umeri, încheieturi, stomac, dureri generale etc.,

afecţiuni dermatologice precum căderea părului, acnee, urticarie, purulenţă, eczemă, psoriasis;

probleme de vedere, slăbire, sindrom de oboseală cronică, insomnie, tensiune arterială, diabet, astm, disfuncţii sexuale, probleme urinare etc.

2 Afecţiunile psihosomatice sunt afecţiuni fizice ale organismului care au la origine cauze psihice.

Factori de stres la locul de muncă

Este esenţial să cunoaştem care sunt factorii de stres la locul de muncă, deoarece în felul acesta putem să începem un demers de control asupra acestora şi de minimalizare a efectelor pe care le pot avea. Principalii factori stresori sunt reprezentaţi de:

Stilul de management

lipsa unor obiective clare, slaba comunicare şi lipsa de informare în cadrul organizaţiei, neconsultarea şi neimplicarea angajaţilor în schimbările şi modificările de

la locul de muncă, lipsa sprijinului din partea conducerii,

Statutul, rolul în organizaţie statut neclar în organizaţie, obiective şi priorităţi contradictorii, nivel înalt de responsabilitate la locul de muncă,

Cariera incertitudine în evoluţia carierei, frustrări în dezvoltarea carierei, statut incert şi lipsa recunoaşterii, nesiguranţa locului de muncă, insuficienţa programelor de instruire, modificarea statutului în cadrul organizaţiei,

Decizie şi control slaba participare la luarea deciziilor, lipsa controlului asupra propriei munci,

Relaţiile la locul de muncă izolare fizică sau socială, legături slabe cu superiorii, lipsa de comunicare, conflicte interpersonale, diferite tipuri de hărţuire (agresivitate verbală, hărţuire sexuală, etc.)

Proiectarea locului de muncă sarcini de muncă repetitive şi monotone, riscuri semnificative de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locul

de muncă (tehnologii cu riscuri de accidentare, zgomot, noxe chimice etc.),

teama de tehnologie în raport cu responsabilitatea, lipsă de competenţă,

Sarcina de muncă şi ritmul de muncă lipsa controlului asupra ritmului de muncă, sarcini de muncă supra sau subîncarcate, lipsa prioritizării activităţilor,

Programul de lucru program de lucru inflexibil, apariţia imprevizibilă a unor supraîncărcări ale sarcinii de muncă, ore de lucru suplimentare neplanificate, lucrul în schimburi, lucrul suplimentar excesiv.

Combaterea şi prevenirea stresului

Pentru combaterea şi prevenirea stresului pot fi utilizate tehnici individuale care vizează maximizarea potenţialului individual de control al efectelor factorilor stresanţi şi strategii organizaţionale care urmăresc eliminarea cauzelor care generează stresul la locul de muncă.

a. Managementul stresului Această metoda presupune:

însuşirea de cunoştinţe despre natura şi cauzele stresului, dobândirea de cunoştinţe despre organizarea timpului, învăţarea de exerciţii de relaxare, consiliere individuală în funcţie de problemele legate de locul de muncă,

cât şi de problemele familiale.

avantajele metodei pot reduce rapid simptomele stresului (anxietate, tulburări ale somnului) sunt puţin costisitoare, sunt uşor de implementat.

Gestionarea timpului

Noţiunea de stres este strâns legată de alocarea timpului necesar realizării unei sarcini. Alocarea timpului necesar realizării unei sarcini se poate face conform următoarei scheme de acţiune:

1. Previzionare Această etapă presupune stabilirea de obiective pe care dorim să le realizăm într-o anumită perioadă de timp, sau pană la o anumită dată. Obiectivele pe care le stabilim trebuie să fie: specifice (foarte clar exprimate şi să vizeze rezultate concrete), măsurabile (să poată fi evaluate fie cantitativ, fie

calitativ), abordabile (să fie realiste, de atins), relevante (obiectivul trebuie să exprime ceea ce dorim să obţinem ca urmare a realizării lui), încadrat în timp (conţine şi data până la care este prevăzut a se realiza).

2. Planificare Activitatea de planificare a unei activităţi sau a unei zile de lucru înseamnă să avem, în primul rând, o vedere de ansamblu asupra tuturor obiectivelor şi sarcinilor de realizat.

3. Informare Este bine ca înainte de a începe o activitate să ne informăm cu privire la:

resursele pe care le putem mobiliza pentru atingerea obiectivelor propuse,

disponibilitatea acestor resurse, costurile acestora, timpul alocat procurării lor.

4. Organizare Odată ce am stabilit obiectivele care trebuiesc realizate este foarte important să stabilim prioritatea de realizare a acestora. De asemenea este important să prevedem pauze.

5. Motivare Atunci când dorim sa realizăm un obiectiv este necesar să avem o motivaţie, un scop mai înalt la care dorim să ajungem.

6. Realizare La finalizarea unei activităţi trebuie să obţinem rezultate. Dezirabil este ca rezultatele obţinute să fie aşa cum au fost previzionate.

7. Relaxare După orice activitate intensă care a presupus realizarea unui efort este necesară o etapă de relaxare, care să ne permită refacerea energiei consumate.

Gândirea pozitivă

A gândi pozitiv înseamnă să privim orice situaţie, oricare ar fi ea, în aşa fel încât să minimalizăm cât mai mult aspectele negative şi să valorificăm aspectele pozitive. Un eşec poate fi o oportunitate excelentă pentru a îmbunătăţi lucrurile, prin regândirea unei acţiuni astfel încât să maximizăm avantajele pe care le putem obţine şi să minimalizăm dezavantajele. Un client pierdut pentru firmă poate însemna un eşec major sau poate fi privit ca un semn că este momentul să schimbăm strategia de lucru cu clienţii, că trebuie să îmbunătăţim serviciile oferite şi în acest fel să ne eficientizăm activitatea.

A gândi pozitiv înseamnă că trebuie să începem orice activitate cu optimism având în vedere că vom reuşi. Un obstacol întâlnit în activitatea noastră poate însemna o confirmare a faptului că ceea ce avem de făcut este foarte greu sau aproape imposibil sau doar o etapă necesară spre atingerea a ceea ce ne-am propus şi o sursă de satisfacţie şi de realizare, odată ce obstacolul a fost depăşit.

Gândirea pozitivă este cea care mobilizează toate resursele care ne înconjoară pentru realizarea obiectivelor pe care ni le-am propus.

O parte esenţială a gândirii pozitive constă în construirea unei logici a posibilului. Acest tip de logică pleacă de la premisa conform căreia dacă am reuşit să realizăm o acţiune în mod strălucit în trecut nu există nici un motiv care să ne oprească să reproducem acel succes din nou în cadrul unei alte acţiuni. De noi a depins starea iniţială de mobilizare în care am găsit mijloacele necesare pentru a reuşi.

Gândirea pozitivă trebuie să se regasescă în modul în care ne formulăm obiectivele şi în limbaj. Ceea ce ne propunem trebuie gândit, formulat şi exprimat la modul pozitiv. De exemplu, dacă doresc să fac economii de timp în activitatea pe care o desfăşor voi înlocui modul de a gândi negativ: „astăzi nu vreau să fac risipă de timp ...” cu modul de a problematiza pozitiv: „astazi vreau să economisesc timpul de lucru cât mai bine”.

Comunicarea

Pentru ca activitatea de comunicare să fie eficientă trebuie să ne însuşim câteva principii de bază.

mai întâi trebuie să ne cunoaştem pe noi în calitate de comunicatori şi să analizam modul în care ne comportăm atunci când suntem implicaţi într-o interacţiune: avem sau nu răbdare să ascultăm ce spune celălalt pană la capăt, obişnuim să îl întrerupem pentru a solicita clarificări cu privire la anumite aspecte pe care nu le înţelegem, obişnuim să îl întrerupem pentru a spune punctul nostru de vedere, etc. Este esenţial pentru o comunicare eficientă să învăţăm să ascultăm activ. Ascultarea activă presupune pe de o parte înţelegerea punctului de vedere pe care interlocutorul îl transmite precum şi identificarea unor elemente comune în baza cărora să se facă punerea de acord cu celălalt.

trebuie să fim conştienţi de faptul că fiecare persoană este unică şi nu toată lumea gândeşte ca noi şi pentru aceeaşi problema pot fi mai multe soluţii şi mai multe modalităţi de abordare,

trebuie să fim deschişi, să recunoaştem şi să acceptăm punctul de vedere al celorlalţi, indiferent de raportul ierarhic care există între noi,

înainte de a aştepta o reacţie la actul nostru de comunicare trebuie să ne asigurăm că mesajul pe care l-am emis a fost interpretat conform cu ceea ce am exprimat,

Comunicare eficientă presupune a ne pune de acord cu ceilalţi. Punerea de acord însemnă să ascultăm, să înţelegem şi să ţinem cont de punctul de vedere al celorlalţi atunci când dorim să întreprindem o activitate.

Stilul de viaţă sănătos Stilul de viaţă sănătos fortifică organismul făcându-l în stare să pareze

influenţa nedorită a stresorilor care ne asaltează din toate direcţiile. Se poate adopta o alimentaţie echilibrată, variată, bogată în cereale integrale, legume şi fructe, servirea un mic dejun consistent, luarea tuturor măsurilor pentru a beneficia de odihnă regulată potrivit cu propriilor necesităţi, consumul de apă curată din abundenţă şi încercarea de a fi moderat în toate lucrurile, abţinerea de la tutun, alcool, droguri sau orice altă substanţă care poate să producă dependenţă şi evitarea excitanţilor de tipul cafelei şi a băuturilor cu cofeină.

Exerciţiile aerobice Exerciţiul fizic aerobic este unul dintre cele mai eficiente arme de

combatere a stresului psihic şi fizic deopotrivă. Dintre toate formele de activitate fizică aerobică, mersul pe jos, de preferinţă în aer liber, în mijlocul naturii, este cel mai indicat. Mersul pe jos are efecte multiple: induce relaxarea generală, reglează respiraţia şi circulaţia sanguină, tonifică musculatura şi sistemul nervos. Mersul pe jos în ritm moderat de 4-5 km pe oră în condiţii favorabile de mediu, antrenează cele mai importante funcţii ale organismului: circulaţia, respiraţia şi metabolismul.

Relaxarea musculară Relaxarea musculară este una dintre cele mai populare tehnici antistres.

Există o mulţime de variante, mai simple sau mai complexe. În esenţă, tehnica relaxării musculare constă din contractarea timp de cinci secunde a unui grup de muşchi, urmat de relaxarea muşchilor respectivi şi de o respiraţie adâncă. Procedura se repetă rând pe rând cu fiecare grup muscular, începând cu muşchii capului şi terminând cu muşchii picioarelor. Este bine să se evite metodele de relaxare pseudoştiinţifice şi

să se aleagă tehnicile cele mai convenabile preferinţelor personale şi situaţiei concrete.

Masajul antistres Una din modalităţile foarte plăcute şi accesibile de a obţine relaxare este

masajul antistres. Masajul relaxant scade frecvenţa bătăilor cardiace, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi digestia, alină durerea şi îndepărtează ca prin minune crisparea, încordarea musculară atât de frecvent întâlnite în condiţii de stres. Tehnica masajului de relaxare poate fi uşor însuşită şi aplicată acasă sau la locul de muncă.

Exerciţii de relaxare

Exerciţiile de relaxare sunt foarte utile pentru reducerea stresului şi pot fi realizate cu foarte mare uşurinţă, la locul de muncă, ori de câte ori este necesar. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva exerciţii de relaxare.

exerciţiul nr. 1 - Imaginea periferică

Paşi de urmat:

Priviţi spre peretele din faţa dumneavoastră şi găsiţi un punct fix la care să vă uitaţi, situat cu puţin deasupra nivelului ochilor dumneavoastră.

Continuaţi să priviţi la acel punct, concentrându-vă. După puţin timp veţi constata că ceea ce este în încăpere, în jurul dumneavoastră nu mai contează, este întunecat, vag sau estompat. Puteţi crea în acest mod un fel de imagine-tunel. Acest gen de imagine-tunel este folosită în viaţa cotidiană atunci când privim la TV sau când folosim un computer (vedem numai ecranul). Atunci când scriem sau citim suntem concentraţi asupra cuvintelor. Chiar şi atunci când vorbim cu cineva, privim în ochii interlocutorului sau la figura acestuia, ignorând restul. Această imagine este un fel de „imagine-tunel interioară, lăuntrică”, cu ajutorul căreia putem observa sau ne putem fixa asupra lucrurilor.

Având ochii aţintiţi în acel punct de pe perete, începeţi să vă extindeţi câmpul vizual, astfel încât, în cele din urmă, să fiţi atent şi asupra a ceea ce este dincolo de coada ochilor, de fiecare parte. Vă puteţi „întinde” atenţia chiar până în spatele dumneavoastră, făcând un cerc de 360 de grade. Desigur că nu puteţi vedea ceea ce este în spatele dumneavoastră,

dar vă puteţi folosi simţurile (auzul şi orientarea spaţială) pentru a fi atent şi la ceea ce se întâmplă în spatele dumneavoastră.

Aflându-vă în această stare, veţi observa că ritmul respirator a devenit mai scăzut, muşchii feţei sunt relaxaţi şi puteţi extinde această stare de relaxare asupra întregului corp. Ceea ce este interesant în această tehnică, este faptul că intrând în imaginea periferică sistemul nervos parasimpatic se va activa. O parte a acestuia va determina instalarea unei stări de calm, de linişte şi va permite minţii, corpului şi emoţiilor dumneavoastră să reintre în echilibru.

În acest moment puteţi ieşi din imaginea periferică, lăsând câmpul vizual să revină la normal.

La început veţi avea nevoie de un punct pentru a reuşi să intraţi în starea de „imagine periferică”, dar ulterior, după mai multe exerciţii, veţi fi capabil să obţineţi relaxarea chiar şi în lipsa acestuia.

Exerciţiul este util şi celor care devin nervoşi atunci când trebuie să vorbească în public.

exerciţiul nr. 2 - Concentrarea pe propria respiraţie

Pentru că respiraţia este o funcţie care poate fi controlată conştient şi pentru că e considerată o punte între luciditate şi funcţionarea autonomă a corpului, poate fi folosită în mod deliberat pentru a schimba starea fiziologică a organismului. Exemplul cel mai cunoscut este „respiraţia într-o pungă de hârtie” recomandată celor care suferă de atacuri de panică sau „respiraţia abdominală” utilizată în tehnicile Yoga sau în multe alte forme de relaxare. În orice caz, numai concentrându-ţi atenţia asupra respiraţiei, fără a face nici o încercare de a o schimba sau controla, poţi obţine un efect de relaxare. Trebuie să închizi doar ochii, să te concentrezi asupra respiraţiei tale şi ori de câte ori simţi că atenţia îţi zboară, întoarce-te la ceea ce ai de făcut şi concentrează-ţi din nou atenţia asupra respiraţiei. Dacă simţi vreo tensiune în vreuna din părţile corpului, imaginează-ţi că respiri cu acea parte. În cele din urmă stresul şi tensiunea dispar din întreg corpul.

Exerciţiu de respiraţie

Pentru a efectua acest exerciţiu pot fi urmaţi paşii următori:

- Va aşezaţi într-o poziţie confortabilă pe un scaun comod sau întins, - Se aşează mâinile pe abdomen, sub rebordul costal.

- Inspitaţi adânc, pe nas, şi urmăriţi modului în care abdomenul se umflă. - Opriţi respiraţia pentru câteva secunde. - Expiraţi, foarte încet, pe gură şi urmărişi modul în care abdomenul se contractă. - Încercaţi insistent să scoateţi tot aerul din piept.

Dacă se instalează ameţeala, trebuie să vă opriţi şi să încercaţi să faceţi exerciţiul inspirând mai puţin aer, dacă e cazul.

exerciţiul nr. 3 - Centrarea

Faptul că îţi concentrezi atenţia asupra corpului are un mare efect asupra felului în care te simţi şi a cât de puternic eşti. Acest lucru e recunoscut mai ales în vechile tradiţii ale artelor marţiale şi yoga. Fii atent la un punct situat la câţiva centimetri sub ombilic şi la jumătatea distanţei dintre faţa şi spatele corpului tău (în centrul acestuia). În acelaşi timp priveşte drept înainte şi intră în imaginea periferică. Lasă-ţi corpul să se relaxeze şi asigură-te că nu ai genunchii lipiţi, strânşi. Poţi menţine tot timpul această concentrare asupra punctului central, indiferent de ceea ce faci în acel moment. Pentru a vedea dacă acest exerciţiu vă reuşeşte, puteţi ruga un prieten să stea lângă dumneavoastră şi să vă apese timp de trei secunde deasupra pieptului, astfel încât să vă determine să faceţi un pas înapoi. Veţi încerca probabil să opuneţi rezistenţă cât de mult puteţi, dar şi cel mai puternic dintre dumneavoastră va fi simplu de dezechilibrat. Numai în cazul în care concentrarea asupra punctului central v-a reuşit, nu veţi putea fi mişcat. Veţi părea într-adevăr de nemişcat şi veţi crede că nu sunteţi destul de puternic împins, chiar dacă acest lucru se realizează de fapt. Experienţa emoţională pe care o veţi trăi în cazul acestui exerciţiu este, în general, resimţirea unei stări interioare de calm. „Mesajul ascuns” al acestei tehnici este că nu trebuie să fii încordat pentru a fi puternic, că veţi putea singuri şi foarte uşor să vă schimbaţi starea şi că a te relaxa nu înseamnă „a lăsa garda jos". Când veţi reuşi într-adevăr să vă concentraţi asupra punctului central, aşa cum o făceau samuraii din vechea Japonie, teama nu va mai însemna

nimic pentru dumneavoastră. Persoanele care au predispoziţie pentru atacurile de panică, găsesc această tehnică foarte utilă, mai ales datorită faptului că o pot practica oriunde, chiar şi atunci când merg pe stradă.

exerciţiul nr. 4 - Proiectează o „bulă de energie"

Paşi de urmat:

Imaginează-ţi că din punctul tău central proiectezi o bulă de energie şi că aceasta te înconjoară ca un fel de câmp de forţă, asemănător celor din filmele science-fiction. Orice eveniment stresant care se întâmplă rămâne „afară", lăsându-te calm şi încă „înăuntrul” câmpului. Şi atunci, cu cât mai stresant este „afară", cu atât mai calm şi linişte este „înăuntru". Nu înseamnă că această „bulă de energie” chiar există în jurul tău, dar inconştientul nu poate distinge între „imaginaţie” şi „realitate". Aceasta înseamnă că dacă îţi imaginezi că eşti „protejat” împotriva stresului, atunci cu siguranţă vei fi!

b. Schimbarea organizaţională

Reducerea stresului în mediul de lucru prin această metodă presupune:

1. identificarea aspectelor cele mai stresante ale muncii (de exemplu: munca excesivă, conflictele),

2. stabilirea unor strategii de reducere sau eliminare a factorilor de stres identificaţi.

avantajele metodei tratează direct principalele cauze ale stresului la locul de muncă, generează schimbări în rutina muncii sau a orarului de producţie, generează schimbări în structura organizaţiei.

Schimbarea organizaţională presupune:

corelarea gradului de dificultate al muncii desfăşurate cu capacităţile şi resursele angajaţilor,

proiectarea posturilor în aşa fel încât să se valorifice abilităţile angajaţilor, definirea clară a rolurilor şi responsabilităţilor fiecărui angajat, crearea posibilităţii angajaţilor de a participa la luarea deciziilor şi la

acţiunile ce le afectează locul de muncă, îmbunătăţirea comunicării la toate nivelurile ierarhice, reducerea incertitudinilor în legătură cu dezvoltarea carierei şi a

planurilor de viitor, promovarea oportunităţilor pentru interacţiuni sociale între angajaţi, stabilirea unui orar ce este compatibil cu cererile şi responsabilităţile

angajaţilor în afara orelor de muncă, promovarea înţelegerii şi stabilirea de proceduri pentru soluţionarea

conflictelor,

Elaborarea programului de prevenţie a stresului

Moralul scăzut, plângerile referitoare la sănătate şi la locul de muncă sunt primele semne ale stresului profesional. Dar câteodată, nu există indicii, mai ales dacă există temeri legate de pierderea locului de muncă. Lipsa semnelor evidente nu este un motiv bun pentru a neglija îndoielile privitoare la stresul la locul de muncă sau minimizarea importanţei unui program de prevenţie a stresului.

Etape în programul de prevenţie 1. Prima etapa – Identificarea problemei

Cea mai bună metodă de a explora scopul şi sursa unei probleme de stres într-o organizaţie depinde în parte de mărimea organizaţiei şi de resursele disponibile. Discuţiile de grup între manageri, reprezentanţi şi angajaţi pot fi o sursă bogată de informaţii. Asemenea discuţii pot fi tot ceea ce este nevoie pentru a remedia problemele legate de stres într-o organizaţie mică. Într-o organizaţie mare, asemenea discuţii pot fi utile pentru informarea asupra factorilor de stres şi a condiţiilor ce determina stresul pentru un număr mare de angajaţi.

În ceea ce priveşte metoda de colectare a informaţiilor, aceasta trebuie să privească percepţiile angajaţilor asupra condiţiilor locului de muncă şi nivelul de stres, sănătate şi satisfacţie. Lista condiţiilor locului de muncă ce pot determina stresul şi a semnelor şi efectelor stresului sunt un bun punct de început pentru a decide ce informaţii trebuie colectate.

Măsurarea comportamentelor obiective ca absenteismul, îmbolnăvirile, rata profitului sau problemele legate de performantă pot fi de asemenea examinate pentru a stabili prezenţa şi scopul stresului. Aceste valori sunt, în cel mai bun caz, doar indicatori aproximativi ai stresului la locul de muncă.

Datele rezultate din discuţii ar trebui să fie adunate şi analizate pentru a răspunde la întrebările în legătură cu localizarea unui factor de stres şi a unei condiţii de muncă ce poate fi responsabilă de exemplu, de lipsa comunicării între două departamente.

Analiza informaţiilor şi a altor aspecte ale programului de prevenţie a stresului pot necesita ajutorul experţilor (ai unei universităţi sau firme de consultanţă). În orice caz, decizia pentru programul de prevenţie trebuie să rămână a organizaţiei.

2. Etapa a II-a. Design-ul şi implementarea intervenţiilor.

Odată ce sursele de stres au fost identificate şi scopul problemei înţeles, se

trece la etapa de design şi implementare a unei strategii de intervenţie. În organizaţiile mici, discuţiile informale ce au ajutat la identificarea

problemelor de stres pot produce şi idei fructuoase de prevenţie. În organizaţiile mari este nevoie de un proces mai formal. Frecvent, i se cere unei echipe să dezvolte recomandări bazate pe analiza datelor din prima etapa şi se consultă experţi din afara organizaţiei.

O anume problemă, de pildă, un mediu ostil de muncă poate cuprinde organizaţia şi poate necesita intervenţia. Alte probleme, de exemplu munca excesivă, pot exista doar în câteva departamente şi necesită soluţii mai ample, de exemplu redesign-ul postului. Alte probleme pot fi specifice anumitor angajaţi şi rezistente la orice fel de schimbare organizaţională şi necesită în locul acesteia managementul stresului sau intervenţii de asistentă a angajaţilor. Unele intervenţii pot fi implementate rapid (de exemplu îmbunătăţirea comunicării, cursuri de management al stresului), dar altele pot necesita timp pentru a fi duse la îndeplinire (de exemplu re-designul unui proces de fabricaţie).

Înainte de orice intervenţie, angajaţii trebuie informaţi asupra acţiunilor ce vor avea loc şi când. Adesea este utilă o întâlnire în acest scop.

3. Etapa a III-a. Evaluarea intervenţiei.

Evaluarea este o etapă importantă în procesul intervenţiei. Evaluarea este necesară pentru a determina dacă intervenţia produce efectele scontate şi dacă sunt necesare schimbări în această direcţie.

Timpul necesar pentru evaluarea intervenţiilor trebuie bine stabilit. Intervenţiile ce implică schimbare organizaţională trebuie să primească evaluări atât după un timp scurt cât şi după o perioadă mai lungă.

Evaluarea după o perioadă scurtă poate fi făcută pentru a determina un prim indicator al programului sau al posibilelor nevoi de redirecţionare. Multe intervenţii produc iniţial efecte ce nu persistă.

Evaluarea după o perioadă mai lungă de timp, adesea anuală, e necesară pentru a determina dacă intervenţia produce efecte de durată.

Evaluarea trebuie să se concentreze pe aceleaşi tipuri de informaţii colectate în timpul primei etape (de identificare, inclusiv informaţiile de la angajaţi despre condiţiile de lucru, nivelul de stres, probleme de sănătate şi satisfacţia). Percepţiile angajaţilor sunt de obicei cele mai sensibile măsurători ale condiţiilor stresante de muncă şi adesea reprezintă primul indicator al intervenţiei. Adăugarea măsurătorilor obiective ca absenteismul şi cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii pot fi utile deasemeni. Efectele intervenţiei asupra stresului la locul de muncă tind să fie mai puţin bine definite şi pot necesita un timp îndelungat pentru a-şi face apariţia. Procesul de prevenţie a stresului nu se termină cu evaluarea. Procesul trebuie să fie văzut, mai degrabă, ca un proces continuu ce foloseşte datele evaluării pentru a redefini şi redirecţiona strategia de intervenţie.

Umorul - un mijloc excelent de a combate stresul

Râsul este foarte sănătos atât pentru indivizi, cât şi pentru afaceri

Sunt multe persoane pentru care serviciul este o corvoadă, un loc unde

se duc de nevoie, o sursă de oboseală şi de rutină, care nu le oferă nici un fel de satisfacţie psihică. Chiar dacă la începutul unei activităţi profesionale unei persoane îi place ceea ce face, în timp acesta se poate plafona, caz în care ea va acţiona din inerţie cu minimum de implicare în problemele cărora trebuie să le facă faţă zilnic. Umorul la locul de muncă are rolul de a detensiona atmosfera şi de a creşte performanţele profesionale ale angajaţilor. Practicarea umorului în mediul de lucru este un semn al unui loc de muncă sănătos, destins şi cu un extraordinar potenţial productiv pe termen lung. Angajatii care în faţa unei situatii stresante au puterea să râdă sunt mai puţin vulnerabili la schimbări şi cu mult mai productivi pe termen lung. Orice manager trebuie să fie conştient că satisfacţia angajatilor este un factor esenţial pentru randamentul acestora la locul de muncă. Din acest motiv trebuie acordată o importanţă cât mai mare umorului ca modalitate de îmbunătăţire a atmosferei din firmă. Umorul acţionează asemenea unui liant între angajaţi, deoarece buna dispoziţie determină întărirea relaţiilor de muncă şi favorizeză relaţiile de camaraderie. Membrii unei echipe au în comun o istorie şi glumele care le aparţin, momentele vesele îi unesc foarte bine şi le sporesc randamentul.

Există şi câteva limite privitoare la umorul de la locul de muncă, limite care sunt legate de sensibilităţile şi felul de a fi al celor din jur. Glumele care nu sunt adaptate audienţei căreia îi sunt adresate pot deveni ofensatoare. Trebuie evitate în orice condiţii glumele care iau în râs orice tip de grup rasial, sexual, etnic sau de alta natură. Nu întotdeauna oamenii işi declară apartenenţa la un anumit grup, dar în momentul în care membrii acestuia sunt luaţi în râs grupul devine un reper identitar foarte important şi gluma poate fi o sursă de tensiuni şi neînţelegeri. Trebuie să râdem împreună cu colegii noştri şi nu de ei.

Există cateva idei preconcepute referitoare la umorul de la serviciu care trebuie depăşite. Sunt multe persoane care cred că, dacă fac glume la servici, oamenii nu-i vor mai lua în serios. De fapt, singurul lucru de luat în serios la

serviciu este munca şi nu trebuie să fii sobru pentru a avea performanţe deosebite. Râsul are rolul să ne păstreze capul limpede atunci când rezolvăm probleme complexe sau când luăm decizii grele.

Umorul la locul de muncă are mai multe efecte pozitive: • contribuie la detensionarea atmosferei şi la eliberarea de stres, • contribuie la menţinerea moralului ridicat al angajaţilor, fap care

este esenţial pentru atingerea obiectivelor companiei, • contribuie la menţinerea unui mediu de lucru creativ, • facilitează comunicarea la toate nivelele ierarhice, • permite obţinerea unui feed-back onest de la angajaţi,

Ce trebuie să facem pentru a crea o atmosferă veselă la serviciu

Există mai multe modalităţi de a crea o atmosferă veselă la locul de muncă.

a. postatea de afişe amuzante în birouri, b. povestirea de întâmplările personale, pline de haz. Sunt cele mai reuşite

glume la locul de muncă. Oamenii care îşi impărtasesc experienţele devin din ce în ce mai legaţi unul de celălalt.

c. notele informative din interiorul companiei pot fi însoţite de tuşe fine de umor,

d. postarea unui avizier cu bancuri în locurile de staţionare, e. postarea de reviste umoristice în spaţiile de aşteptare, f. editarea de publicaţii umoristice pe baza unor întâmplări din interiorul

companiei, care să fie distribuite angajaţilor, g. organizarea de evenimente cu caracter umoristic în cadrul companiei,

Sănătatea mintală înseamnă

Să ne simţim bine cu noi înşine: să nu ne lăsăm copleşiţi de propriile emoţii: teamă, mânie, supărare, dragoste,

gelozie, furie, vinovăţie sau griji, să fim capabili să trecem peste necazurile şi greutăţile vieţii, să facem faţă “din

mers” dezamăgirilor, să avem o atitudine optimistă, tolerantă (până la o anumită limită însă) faţă de noi

înşine şi faţă de alţii, să avem simţul umorului şi să putem face haz cu uşurinţa de propria noastră persoană,

să ne putem accepta propriile defecte încercând, în acelaşi timp, să le minimalizăm,

să avem respect pentru propria noastră persoană, să ne autoapreciem realist, să nu ne subestimăm calităţile şi capacităţile, dar nici

să nu ni le supraestimăm, să fim capabili să rezolvăm în mod adecvat situaţiile care apar în viaţa noastră, să ne bucurăm de lucrurile simple, de întâmplările cotidiene plăcute,

Să ne simţim bine împreună cu ceilalţi să fim capabili să oferim dragoste şi ajutor celorlalţi, să ne gândim şi la interesele

altora, să avem relaţii personale satisfăcătoare, armonioase şi durabile, să iubim oamenii, să avem încredere în ei şi să le arătăm această încredere, să respectăm valorile şi demnitatea celorlalţi, să înţelegem şi să acceptam faptul că

oamenii sunt diferiţi, să nu-i înşelăm pe alţii, să nu ne folosim niciodată de ceilalţi pentru a ne atinge

scopurile dar, în acelaşi timp, să nu-i lăsăm pe ceilalţi să profite de noi, să simţim că facem parte dintr-un grup, să fim responsabili faţă de semeni,

Să putem îndeplini cerinţele vieţii, să ne rezolvăm problemele într-un mod constructiv, pe măsură ce apar , să ne asumăm responsabilităţile ce ne revin, să ne modelăm propriul ambient atunci când se poate şi să ne adaptăm atunci

când este nevoie, să ne facem planuri de viitor, să primim cu bucurie experienţe şi idei noi, să ne folosim capacităţile şi talentele, să ne fixăm ţeluri realiste, să fim capabili să luăm singuri hotărâri în problemele care ne privesc, să fim mulţumiţi să depunem eforturi în ceea ce facem, să muncim cât mai bine

pentru a realiza ceea ce ne-am propus,

Chestionar pentru evaluarea nivelului de stres3

Pentru a evalua propriul nivel de stres raspundeţi la următoarele întrebări. Alegeţi afirmaţia care descrie cel mai bine raspunsul la fiecare întrebare şi notaţi lângă numărul întrebării, litera corespunzătoare răspunsului.

1. Când eşti supărat din pricina comportamentului colegului tău de serviciu cum reacţionezi? a. Explodezi. b. Eşti furios, dar te abţii. c. Eşti supărat dar nu furios. d. Plângi. e. Nici una dintre acestea.

2. Când trebuie să rezolvi foarte multe sarcini de serviciu într-un timp foarte scurt

cum reacţionezi? a. Munceşti din greu până le rezolvi pe toate. b. Uiţi de ce ai de făcut şi mergi la o cafea. c. Faci cât poţi. d. Le rezolvi numai pe cele importante. e. Rogi un coleg să te ajute.

3. Auzi din întâmplare o conversaţie în care un coleg face o remarcă răutăcioasă la

adresa ta. Cum reacţionezi? a. Intervii în discuţie şi îi spui ce crezi despre el/ea. b. Treci pe langă ei fără să te gândeşti prea mult la ce ai auzit. c. Treci pe langă ei căutând o cale de a te răzbuna. d. Treci pe langă ei suparat.

4. Eşti blocat în trafic. Cum reacţionezi?

a. Claxonezi. b. Încerci să o ei pe strazi laterale pentru a evita blocajul. c. Dai drumul la radio, CD sau MP3 player. d. Încerci să te relaxezi. e. Încerci să te relaxezi. f. Eşti furios. g. Îţi găseşti ceva de lucru. h. Întrebarea nu este relevantă pentru ca ai maşină.

5. Când joci un joc, joci pentru a câştiga.

a. Întotdeauna. b. De cele mai multe ori.

3 Terry Looker, Olga Gregson, “Manualul Antistres”, Editura Niculescu, 2009, pp 23-28.

c. Uneori. d. Niciodată. Joc numai de plăcere.

6. Când joci un joc împreună cu copii, îi laşi să câştige.

a. Niciodată. Trebuie să înveţe. b. Uneori. c. De cele mai multe ori. d. Întotdeauna. Este doar un joc.

7. Lucrezi la ceva. Termenul limită se apropie, dar treaba nu este gata. Cum

reacţionezi? a. Lucrezi zi şi noapte pentru ca totul să fie perfect. b. Începi să intri în panică, crezînd ca nu vei termina totul la timp. c. Te prezinţi cu ceea ce reuşeşti să faci în timpul pe care il ai la dipoziţie, fără să

îţi pierzi timpul din pricina aceasta.

8. Altcineva îţi face curat în cameră/birou/garaj/atelier şi nu pune niciodată lucrurile la loc. Cum reacţionezi. a. Notezi poziţia fiecărui obiect şi îl rogi pe acesta să le pună la loc exect cum le

găsesc. b. Muţi totul la loc după ce pleacă. c. Laşi totul aşa cum este – nu te deranjează ca din cand în cand să fie schimbată

poziţia obiectelor.

9. Un prieten apropiat îţi cere părerea despre o cameră proaspăt renovată. Ce faci? a. Ţi se pare groaznică şi îi spui parerea ta. b. Ţi se pare groaznică, dar îi spui că arată minunat. c. Ţi se pare groaznică, dar reliefezi aspectele pozitive. d. Ţi se pare groaznică, dar îi recomanzi soluţii de îmbunătăţire.

10. Când faci ceva ...

a. Munceşti întotdeauna cu scopul de a obţine cele mai bune rezultate. b. Faci tot ce poţi, fără să îţi faci griji că nu este perfect. c. Crezi că tot ceea ce faci tu este perfect.

11. Familia ta se plânge că petreci prea puţin timp cu ei, din pricina serviciului. Ce

faci? a. Îţi faci griji, dar simţi că nu ai ce face. b. Lucrezi de acasă, ca să poţi fi lângă ei. c. Îţi ei mai mult de lucru. d. Te gândeşti că nu s-au plâns niciodată. e. Îţi reorganizezi munca în aşa fel încât să petreci mai mult timp cu ei.

12. Cum arată o seară perfectă, după parerea ta?

a. O petrecere mare, cu multă mâncare şi băutură. b. O seară cu partenerul tău, făcând ceva ce va place la amândoi.

c. O srară în singurătate departe de toţi şi de toate. d. Cina cu un grup mic de prieteni. e. O seară în familie făcând ceea ce va place tuturor. f. O seară în care munceşti.

13. Care dintre următoarele lucruri te caracterizează. (pot fi mai multe)

a. Îţi rozi unghiile. b. Te simţi obosit tot timpul. c. Îţi pierzi răsuflarea fără să faci efort. d. Baţi darabana cu degetele. e. Transpiri fără motiv. f. Nu iţi găseşti locul. g. Gesticulezi. h. Niciuna dintre acestea.

14. De care dintre următoarele afecţiuni suferi? (pot fi mai multe)

a. Dureri de cap. b. Tensiune musculară. c. Constipaţie. d. Diaree. e. Lipsa apetitului. f. Nici una dintre acestea.

15. Care dintre ultimele lucruri de mai jos ţi s-au întâmplat în ultima lună? (pot fi mai

multe) a. Să plăngi sau să îţi vină să plangi. b. Dificultăţi de concentrare. c. Să uiţi ce avei de gand să spui. d. Să te irite lucruri lipsite de importanţă. e. Dificultăţi de a lua decizii. f. Să doreşti să ţipi. g. Să simţi că nu ai cu cine vorbi cu adevărat. h. Să te repezi la o nouă sarcină, înainte de a o termina pe prima. i. Nu am simţit nici una dintre cele de mai sus.

16. Ai avut vreuna dintre problemele de mai jos în ultimul an?

a. Să te îmbolnăveşti grav tu sau cineva apropiat. b. Probleme de familie. c. Probleme financiare. d. Nici una din cele de mai sus.

17. Câte ţigări fumezi pe zi?

a. Niciuna. b. 1-10. c. 11-20. d. Peste 21.

18. Cât alcool bei pe zi?

a. Deloc. b. Un pahar sau două. c. Trei-patru pahare. d. Peste şase pahare.

19. Câte ceşti de cafea (nu decofeinizată) bei pe zi?

a. Niciuna. b. Una-doua ceşti. c. Trei-cinci ceşti. d. Şase sau mai multe.

20. Câţi ani ai?

a. Sub 18. b. Între 19 ţi 25. c. Între 26 şi 39. d. Între 40 şi 65. e. Peste 66.

21. Ai o întâlnire foarte importantă la ora 9:30 dimineaţa. Ce faci?

a. Nu dormi toată noaptea, de griji. b. Dormi bine şi te trezeşti relaxat, dar gândindu-te la întâlnire. c. Dormi bine şi te trezeşti aşteptând cu nerabdare întâlnirea.

22. A murit cineva care iţi era apropiat. Eşti bineînţeles, foarte supărat. Ce faci?

a. Eşti îndurerat, pentru că nimeni nu poate umple golul lasat in urma lui/ei. b. Eşti îndurereat pentru că viaţa este atât de nedreaptă. c. Accepţi ceea ce s-a întâmplat şi încerci să treci peste această pierdere pentru a-ţi

vedea de viaţa ta.

23. Ai intrat în mare încurcătură din cauza unei probleme. Cum procedezi? a. Reevaluezi situaţia singur şi încerci să găseşti o soluţie. b. Discuţi problema cu partenerul tău sau cu un prieten apropiat şi găsiţi soluţia

împreună. c. Negi existenţa problemei, sperând că răul cel mare va fi evitat. d. Îţi faci griji în privinţa aceasta,dar nu ei nici un fel de măsuri.

24. Cand ai zâmbit ultima dată?

a. Astăzi. b. Ieri. c. Săptămâna trecută. d. Nu imi amintesc.

25. Când ai facut un compliment sau ai laudat pe cineva ultima oară – copii, partenerul de viaţă, colegi, prieteni? a. Astăzi. b. Ieri. c. Săptămâna trecută. d. Nu imi amintesc.

Punctaj Notaţi punctele corespunzătoare fiecărei întrebări şi adunaţile.

1. a=0 b=0 c=3 d=0 e=1 2. a=1 b=0 c=1 d=3 e=2 3. a=0 b=3 c=0 d=1 4. a=0 b=0 c=2 d=3 e=0 f=2 g=1 5. a=0 b=1 c=2 d=3 6. a=0 b=1 c=2 d=3 7. a=0 b=0 c=3 8. a=0 b=0 c=3 9. a=0 b=0 c=3 d=1 10. a=0 b=3 c=0 11. a=0 b=0 c=2 d=3 e=0 12. a=1 b=3 c=0 d=1 13. a=0 b=0 c=0 d=0 e=0 f=0 g=0 h=1 14. a=0 b=0 c=0 d=0 e=0 f=0 g=1 15. a=0 b=0 c=0 d=0 e=0 f=0 g=0 h=0 i=1 16. a=0 b=0 c=0 d=2 17. a=3 b=1 c=0 d=0 18. a=3 b=2 c=1 d=0 19. a=3 b=2 c=1 d=0 20. a=0 b=0 c=1 d=2 e=3 21. a=0 b=1 c=3 22. a=0 b=0 c=3 23. a=2 b=3 c=0 d=0 24. a=3 b=2 c=1 d=0 25. a=3 b=2 c=1 d=0

Evaluare: 51-68: Aveţi un nivel scăzut de stres. Prezentaţi foarte puţine semne de stres. Nu sunteţi obsedat de muncă. Reprezentaţi tipul B4 de comportament şi în general faceţi faţă stresului foarte bine. 33-55: Aveţi un nivel moderat de stres. Prezentaţi anumite semne de stres. Nu sunteţi obsedat de muncă, dar se evidenţiază o oarecare tendinţă. Reprezentaţi tipul de comportament A minor şi în general faceţi faşă stresului destul de bine. 16-32: Aveţi un nivel mare de stres. Prezentaţi multe semne de stres. Probabil că sunteşi obsedat de muncă. Reprezentaţi tipul de comportanment A moderat şi nu faceţi faţă stresului foarte bine. 0-15: Aveţi un nivel foarte mare de stres. Prezentaţi foarte multe semne de stres. Sunteţi obsedat de muncă. Reprezentaţi tipul de comportament A extrem şi nu reuşiţi să faceţi faţă stresului.

4 Vedeţi în acest sens personalitatea şi stresul.

Titlul programului: Suport pentru Dezvoltarea Serviciilor Comunitare de Sănătate Mintală şi Dezinstituţionalizarea Persoanelor cu Probleme de Sănătate Mintală, Componenta B – Dezvoltarea centrelor comunitare de sănătate mintală. Titlul proiectului: „Promovarea sănătăţii mintale la locul de muncă” – PSM Editorul materialului: Fundatia Corona Data publicării: Noiembrie 2009

Date de contact: FUNDAŢIA CORONA Bd. Dimitrie Mangeron nr.71A, Iaşi, Cod poştal 700050 OP 10, CP 2015 Telefon: 0232 - 271614 Web: http://www.fundatiacorona.org SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE “SOCOLA" Sos. Bucium 36, cod 700282, Iasi Tel: +40 (32) 430.920/224.687 Fax: +40 (32) 230.990 E-mail: socola.office@iasi.rdsmail.ro Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a UNIUNII EUROPENE. Adresa de sesizări: cfcu.phare@mfinante.ro